Welcome to Scribd. Sign in or start your free trial to enjoy unlimited e-books, audiobooks & documents.Find out more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
2Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Dezvoltarea Onotogenetica a Vointei

Dezvoltarea Onotogenetica a Vointei

Ratings: (0)|Views: 23|Likes:
Published by Raluca Grigore

More info:

Published by: Raluca Grigore on May 23, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/14/2012

pdf

text

original

 
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI
SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE
Dezvoltarea ontogenetică a voinei
ț
Coordonator Ph. Drd. Mădălina NEAGUStudent:Raluca Mihaela GRIGOREAn I, Seria II, Grupa 8
Bucureti, 2011
ș
 
Dezvoltarea ontogenetică a voinei
ț
Voina este forma superioară de reglaj psihic. Voina reprezintă o formă superioară de
ț ț
 autoreglare a comportamentului i activiii, bazape mobilizarea i direcionarea
ș ț ș ț
 contientă, intenionată, deliberată a efortului psihic i fizic, prin surmontarea obstacolelor i
ș ț ș ș
 realizarea scopului propus.Pentru a putea înelege specificul ei psihologic este nevoie de a cunoate etapele prin
ț ș
 care aceasta a trecut până a fi recunoscută. Astfel, la început, putem vorbi despre determinareavoinei. Ea este considerată cât „o foră primoridială“, când un „principiu spiritual“, care pune
ț ț
 în micare latura materială a vieii, dar i latura spirituală. Deci, propune în lucrarea sa
ș ț ș
 „Psihologia autodeterminării“ (1980), utilizarea termenului pentru a se referi la capacitateaoamenilor de a decide cum să se comporte i să facă în aa fel încât deciziile lor să fie
ș ș
 antecedente cauzale ale propriului comportament. Oamenii au capacitatea de a-i alege până la
ș
 o anumită limi, propriul comportament, pe baza propriilor sentimente i nduri.
ș
 Autodeterminarea implică procesul utilizării voinei, procesul de a decide cum ne
ț
 comportăm. Teoria autodeterminării, fundamentată în anii 1985 de către profesorii canadieni,R. M. Ryan şi E. L. Deci, aduce cele mai importante contribuţii în înţelegerea procesului deformare a autonomiei individului în general şi a copilului, în special, prin punerea în discuţie aconceptului de sprijinire a autonomiei indivizilor faţă de cel de control.O a doua probleîn istoria voinei o reprezintă natura acesteia. Astfel au fost
ț
 elaborate teorii afective i intelectualiste ale voinei. Wundt a susinut că voina are la bază
ș ț ț ț
 afectivitatea. Ebbinghaus i Herbart au fondat voina pe procesele intelectuale. Problema în
ș ț
 concepia lui Wundt era faptul că nu a îneles că voina nu emerge întotdeauna din afect, ci că
ț ț ț
 îl i poate reprima.
ș
O alprobleimportaneste reprezentată de locul voinei în sistemul de
ț
  personalitate al individului. Voina se elaborează odată cu personalitatea i prin intermediul ei.
ț ș
 Din acest motiv, muli autori o consideră ca fiind o caracteristică sau o capacitate a
ț
  personalităii în aciune.
ț ț
După toate aceste controverse stârnite de-a lungul timpului, psihologii au ajuns laconcluzia că specificul voinei îl reprezintă efotul voluntar. Această idee este conturată încă
ț
 din 1890, în „Principii de psihologie“ (James). Despre efortul voluntar trebuie făcute anumite precizări: se poate specializa, capacitatea de a manifesta efort voluntar nu este nelimitată,contează uurina cu care el poate fi mobilizat, nu doar capacitatea lui.
ș ț
Actul voluntar este structurat în mai multe etape: conceperea situaiei, deliberarea,
ț
 decizia i execuia. Însă trebuie reinut că nu toate etapele presupun prezena voinei, deci a
ș ț ț ț ț
 efortului voluntar, nu toate fazele sunt acceptate în structura actului voluntar, fazele actuluivoluntar nu parcurg ordinea prescrisă de schema clasică. Dacă procesualitatea se oprete în una
ș
 din faze, înaintea execuiei, acela nu este un act voluntar propriu-zis, ci doar nite procese
ț ș
 cognitive, afectiv-motivaionale i raional-decizionale. Neintegrate, necontrolate,
ț ș ț
 nesubordonate de efortul voluntar, ele nu se convertesc în momente ale actului voluntar, cirămân de sine stătătoare.Voina nu înseamdoar capacitatea de a iniia i desura aciuni, ci i capacitatea
ț ț ș ș ț ș
 de a amâna sau inhiba diverse aciuni. Reglajul voluntar este mai puternic tocmai în astfel de
ț
 situaii, pe baza motivului simplu că aciunile sunt nu numai voluntare, ci i impulsive,
ț ț ș
 insuficient gândite i filtrate contient. Mihai Ralea afirmă că nota distinctivă a omului în
ș ș
 raport cu animalul este capacitatea sa de a-i amâna, întârzia, suspenda, inhiba reaciile în faa
ș ț ț
 solicitărilor mediului. Amânarea este capacitatea omului de a-i crea obstacole tocmai pentru a
ș
 deveni liber. Orice obstacol este o provocare care mobilizează într-un organism alarmat.Amânarea îl ajută pe om să-i realizeze scopuri mai înalte, mai complexe, mai îndepărtate, îi
ș
 deschid calea propriei afirmări i expansiuni.
ș
Grigore Raluca Mihaela
2
 
Dezvoltarea ontogenetică a voinei
ț
Voina este mereu determinată de anumii termeni i condiii. Astfel, voina poate fi
ț ț ș ț ț
 zută ca o relaie cauzală între un agent i orice aciune a acestuia (persoana i dorina
ț ș ț ș ț
 acesteia). Între voină i cauzalitate există o legătură puternică. Cauzalitatea implică necesitate.
ț ș
 Aceasta înseamnă că dacă întâlnim o relaie cauzacare pare nenecesară, acest lucru se
ț
 înmpdin cauza eecului nostru de a descoperi cauzele pariale care compun cauza
ș ț
 completă. Voina opereaîntr-un context informal, care poate fi modificat prin mijloace
ț
 naturale sau voliionale. Dei acest context nu determină alegerile unei persoane, joacă totui
ț ș ș
 un rol important în geneza opiunilor. Voina mai este determinată de modalitate i
ț ț ș
 spontaneitate.Există anumite procese ce apar în geneza voinei. Se pare că sufletul generează spontan
ț
 în interiorul său o modificare. Acest eveniment este produsul i responsabilitatea subiectului.
ș
 După apariie, acesta se transformă într-un act de voină, care cauzează primul eveniment
ț ț
 fizic, care la rândul său poate da natere altor evenimente corporale sau mentale.
ș
Primul eveniment va apărea unui observator ca fiind unul fără cauză, deoarece cauza aceluieveniment este în interiorul individului, neaccesibilă unui observator din exterior. Se pare căexistă patru niveluri ale voinei, ce impliun control personal al evenimentelor diminuat
ț
  progresiv: cel mai adânc nivel se află în interiorul sufletului (voină pură) i este liber; al
ț ș
 doilea nivel este numit voina „primului eveniment fizici implică deja cauzalitate în sensul
ț ș
 că termenii ii condiiile trebuie să fie în concordană cu evenimentul; al treilea nivel, voina
ș ț ț ț
 legată de evenimente mentale i corporale viitoare, este legat mai puternic de cauzalitate prin
ș
 existena mai multor condiii; ultimul nivel se referă la evenimentele sociale i fizice externe
ț ț ș
 în care controlul este foarte mic.O a doua secvenă a voinei o reprezintă relaia dintre sursa actului voliional i
ț ț ț ț ș
 rezultatul primar al acestui act. În acest cadru, influena ori uurează valea voinei în sensul
ț ș ț
 micorării efortului (influenă pozitivă), ori o îngreunează, mărind efortul (influenă negativă).
ș ț ț
 Această zonă de aciune este de fapt ultimul stadiu în procesul influenei. Influenele pot fi de
ț ț ț
 două tipuri: interne (ce in de sine) i externe (ex. Evenimentele mentale, corporale, naturale
ț ș
 sau artificiale). Aceste elemente trebuie contientizate pentru a produce o influenă.
ș ț
O alsecvenă al procesualităii voinei este autopoziionarea, autoorganizarea
ț ț ț ț
 voinei. Nici măcar în cazul capriciilor, ce apar ca voină fără vreo intenie sau motiv, nu
ț ț ț
  poate fi ignorat contextul. În mod normal există o anumită pregătire înainte de lansarea actului principal al voinei. Această pregătire poate fi uoară i rapidă sau poate necesita mult timp i
ț ș ș ș
 efort. Mai mult, desfăurarea voinei poate fi întreruptemporar pentru rezolvarea unor 
ș ț
  probleme marginale neanticipate. Există o activitate anterioară de recunoatere, cercetare i
ș ș
 stngere de informaii cu potenială relevană pentru aciune. Aceste informaii noi vo
ț ț ț ț ț
 influena direcia i intensitatea voinei. Mai întâi este nevoie de o evaluare. După ce
ț ț ș ț
 vizualizarea desfăurării evenimentelor este posibilă sau anticipată i evaluată comporativ, se
ș ș
 face o alegere pentru urmărirea uneia dintre acestea. Odată clarificate obiectivele aciuni, se va
ț
 investiga i delibera pe vaza mijloacelor pentru realizarea acestora. În cele din urmă se ia o
ș
 decizie, iar efortul este canalizat în direcia dorită. Cu excepia cazului în care intervine o nouă
ț ț
 decizie, voina este reorientată i reafirmată în mod repetat, până când rezultatul este atins.
ț ș
Ultima secvenă a voinei este reprezentată de suportul emoional al voinei. Există o
ț ț ț ț
 funcie de bază numită valorizare. Aceasta este o expresie interioară a sinelui, necesară pentru
ț
 o entitate liber-arbitru, care trebuie să aleagă între poteniale aciuni alternative. Valizarea este
ț ț
 un act primar interior de voină. Emoia însă se referă a ceva pasiv, care a apărut în domenii
ț ț ș
 fizice i/ sau mentale. Valorizarea este un eveniment spiritual disponibil intuiiei i auto-
ș ț ș
cunoaterii. Nu este inclusă doar plăcerea i durerea, ci i întreaga gamă de nuane posibile în
ș ș ș ț
 sentimente. Emoiile au diferite grade de efect asupra voinei, dar niciodată nu o pot
ț ț
 determina. Fiind în esenă „obiecte externe“ sinelui, ele nu o pot condiiona, ci doar influena.
ț ț ț
 Grigore Raluca Mihaela
3

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->