ADHD Lipsa atentiei, hiperactivitatea si impulsivitatea sunt principalele simptome care definesc sindromul deficitului de atentie cu hiperactivitate sau

ADHD. Aceasta este o afectiune de tip neurologic ce afecteaza capacitatea individului de a opera in limite medii in: inhibarea comportamentului agresiv, controlul nivelului activitatii si concentrarea asupra sarcinilor de lucru. ADHD este o tulburare de tip comportamental ce apare tot mai frecvent ca diagnostic pentru copii si adolescenti. Copiii care au ADHD prezinta grade diferite de manifestare si intensitate a simptomelor. Interesant este ca in foarte multe cazuri s-a remarcat un nivel ridicat de inteligenta la acesti copii cu ADHD, asociate cu trasaturi puternice de personalitate. Succesul scolar al unui copil si implicit viitorul sau depind de abilitatile academice pe care le are elevul la dispozitie pentru a obtine informatiile necesare, a completa temele si sarcinile de lucru si de a participa la activitatile si discutiile din sala de clasa. ADHD afecteaza tocmai acesti factori necesari copilului pentru succesul scolar, iar cei implicati in educatia copilului cu ADHD pot facilita sau bloca dezvoltarea normala in cadrul institutiei scolare prin stategii adecvate, individualizate si incluzive. Copiii cu ADHD prezinta de regula un tip de comportament care a fost clasificat de specialisti in doua categorii principale : slaba capacitate de concentrare a atentiei impulsivitate-hiperactivitate. Aceste doua categorii se clasifica in mai multe subcategorii : predominant neatent, predominant impulsiv- hiperactiv si tipurile combinate. Criteriile in functie de care o persoana sau un elev este diagnosticat clinic cu sindromul ADHD : 1.)Prezenta timpurie. Cel putin unul dintre simptomele specifice s-a manifestat, clar si constant, inaintea varstei de sapte ani. 2.)Gravitatea. Comportamentul reclamat trebuie sa fie clar

manifestat mai frecvent la copilul analizat, decat la alti copii aflati in acelasi stadiu de dezvoltare. 3.)Durata. Simptomele trebuie sa fie manifestate cu cel putin sase luni inaintea evaluarii pentru a fi luate in considerare. 4.)Contextul. Simptomele trebuie sa fie manifestate in contexte diferite. 5.)Impactul specific. Simptomele reclamate trebuie sa aiba un impact negativ asupra vietii sociale sau a performantelor scolare ale copilului. Dintre cele mai arzatoare probleme cu care se confrunta educatoarea in mod inevitabil, una dintre ele este legata de diagnosticarea copilului cu ADHD. O diagnoza a acestui sindrom este multidimensionala, implicand colectarea pe o perioada relativ indelungata a unor date de ordin medical, comportamental si educational. Un diagnostic apare numai in urma analizarii acestor date, a examinarii evolutiei copilului, analizei comprehensive a discutiilor cu parintii si a cadrelor didactice implicate de-a lungul timpului in educatia copilului. Parerea unui cadru didactic sau opinia parintilor nu este echivalenta cu un diagnostic, iar evaluarea detaliata de catre un specialist este o conditie absolut necesara, mai ales in cazul in care se impune prescrierea medicamentelor specifice tratamentului ADHD. Diagnosticul ADHD este complicat, complex, deseori afectat de subiectivitate si tocmai de aceea ar fi necesar sa se coreleze cu toate tipurile si sursele de informatii disponibile asupra starii copilului, pornind de la comportamentul observabil, in corelatie cu factori precum rezultatele scolare sau gradul de integrare sociala.

WWW.SUNTPARINTE.RO

7 DESCOPERIRI NOI DESPRE ADHD

Pe zi ce trece cercetatorii fac progrese in ceea ce priveste descoperirea tratamentului pentru ADHD, dar si in ceea ce priveste felul in care afecteaza copiii si cum poate fi controlat mai usor. Din pacate este o boala greu de investigat ,de aceea medicii fac eforturi pentru a gasi metode si tehnici utile de a evalua si controla boala. Iata cateva descoperiri recente! Deficitul de atentie este un "defect" neurologic si se caracterizea in principal prin incapacitatea copilului de a se concentra pe o anumita activitate. Este una dintre cele mai frecvente tulburari comportamentale. 1. Unii copii cu ADHD nu manifesta simptome clasice Cand spui ADHD te gandesti aproape instant la un copil permanent agitat, impulsiv, incontrolabil etc. Desi acestea sunt semne clasice, este esential sa stii ca nu toti cei care sufera de ea au tulburarea. Mai mult chiar, specialistii avertizeaza ca unii dintre ei sunt chiar calmi. In acest fel, boala ramane nediagnosticata si netratata afectand pe termen lung viata copilului. 2. Nu toti copiii impulsivi si hiperactivi au ADHD Acelasi lucru este valabil si in sens invers. Nu toti copiii care sunt agitati si impulsivi sufera de ADHD. Acestia sunt tratati adesea pentru o boala pe care nu o au. Aceste comportamente pot fi simptom al altor boli ca apneea de somn, probleme de vedere, afectiuni ale auzului, stres sau traumele emotionale severe etc. 3. ADHD-ul poate fi diagnosticat mai devreme de 3 ani Prescolarii au in general si in mod firesc o atentie scazuta si o putere de concentrare slaba, astfel ca uneori medicii sunt ezitanti in a se pronunta cu privire la diagnosticul de ADHD la aceasta varsta. Insa boala nu apare la varsta prescolara, debutul ei putand fi identificat mai devreme de aceasta varsta. Semnele includ agresivitate excesiva, probleme in a se concentra la sarcini si

activitati simple si comportamente incontrolabile frecvente. Aceste reactii trebuie investigate cu atentie la medic. 4. Multi copii care ar trebui sa beneficieze de medicatie nu o iau Parintii se feresc sa administreze medicamente copiilor si au mari retineri cand vine vorba de a da medicatie pentru ADHD. Desi aceasta este absolut necesara si utila (incepand cu varsta scolara), acestia sunt ingrijorati din cauza efectelor secundare din ce in ce mai controversate. Desi se numesc stimulente sau excitante, ele ajuta la stimularea neurotransmitatorilor din creier pentru a controla hiperactivitatea si impulsurile si nu determina accentuarea lor. Medicii sustin ca o doza administrata in proportii corecte il pune la adapost pe copil de efecte secundare severe. 5. ADHD-ul nu se trateaza numai cu medicamente Aceasta tulburare nu este ca o durere de cap pentru care iei un medicament si trece. In conduita terapuetica a bolii intra medicatia, dar si implicarea parintilor in a ajuta copilul sa se descurce cat mai bine cu boala si sa aiba o copilarie fericita. De asemenea, o parte importanta din tratament o constituie terapia comportamentala la psiholog sau psihoterapeut. In plus, mai exista o serie de tratamente alternative pentru ADHD (arta, acupunctura, dieta, biofeedback etc.) care pot contribui la controlarea eficiente a bolii. 6. Copiii cu ADHD sunt predispusi accidentarilor Acesti micuti sunt mai predispusi sa se raneasca in mici accidente casnice sau de joaca. Spre deosebire de alti copii ei sunt incapabili sa se gandeasca de 2 ori inainte sa actioneze si atunci sunt supusi mai adesea accidentarilor. 7. ADHD-ul apare adesea "la pachet" cu o alta afectiune

Copiii bolnavi au si afectiuni asociate. Ei nu sunt diagnosticati numai cu aceasta boala. Majoritatea au pe langa ADHD si deficiente de invatare, boli mentale grave, depresie, tulburare bipolara, sindrom Tourette etc. WWW.COPILUL.RO