MESTERUL MANOLE Lucian Blaga Lucian Blaga scrie un teatru poetic si filozofic, de idei care are la baza reprezentanti

in maniera mitizanta a unor motive crestine, istorice sau folclorice. In Mesteul Manole, autorul se indreapta spre literatura populara urmand in acelasi timp calea esteticii expresioniste. Retrairea fondului mitic, primitiv, tensiunea vizionara, sentimentul absolutului impresioneaza. Mesterul Manole, reprezinta o drama de idei filozofica in care autorul reconstituie si amplifica semnificatiile mitului creatiei depasind insa simplele analogii in Monastirea Argesului. In centrul poemului dramatic se gaseste tema omorului sacrificial, ca justificatie estetica a unui autentic act de creatie. Prima abatere, schimbarea titlului, astfel Blaga acorda o mai mica importanta actiunii inaugurale, intemeietoare a operei de arta, decat autorul ei. Manole reprezinta un personaj exemplar prin daruire si jertfa, un erou mitic si tragic arhetip al artistului in jurul caruia se organizeaza intreaga opera. Nu intamplator , mesterul ocupa in fiecare scena pozitia centrala., toti ceilalti gravitand in jurul lui si definindu-se in raport cu acesta. Actul I Didascaliile indica inca de la inceput indepartarea de modelul baladesc. Astfel cei noua mesteri nu mai formeaza un personaj colectiv anonim si sunt individualizati social si moral (I cioban, al II-lea pescar, al III-lea calugar). Incadrarea in spatiu si timp este si ea diferita (Pe Arges in jos), timp mitic romanesc, evenimentele fiind proiectate in atemporalitate. Piesa incepe direct (ex-abrupto), in plina tensiune. Conflictul exterior din partea introductiva a baladei este inlocuit de cel interior, de zbuciumul din sufletul lui Manole, care incearca de sapte ani (cifra fatidica simbolizand cele sapte zile ale genezei), sa ridice o manastire. Mesterul masoara, socoteste in camera de lucru intr-o atmosfera stranie, terifianta. Ideea jertfei nu mai este transmisa personajelor in vis, ci este anuntata de Bogumil : dar tu nu vrei sa faci jertfa si pe mine sa ma lasi sa ma rog?. Manole refuza sacrificiul ca modalitate de a pune capat blestemului care darama zidurile aducand un argument crestin: a fost odata sapat in piatra : sa nu ucizi. Si alt fulger, de atunci n-a mai cazut sa stearga poruncile . Constient ca se afla sub actiunea unor forte irationale personajul se revolta: jertfa aceasta de neinchipuit cine o cere? Din lumina , Dumnezeu nu poate sa o ceara din adancimi, puterile necurate nu pot sa o ceara. Credincios docmei, Bogumil ii sugereaza un posibil raspuns caracterului dual aldivinitatii : si daca bunul Dumnezeu si crancenul satanaid sunt frati?. Ca reprezentant alfortelor magice, gaman intuieste ca realizarea bisericii se poate infaptui doar prin jertfa. Aparitia Mirei si dansul ei copilaresc pe spatele lui Gaman amplifica drama luimn Manole si anticipeaza punctul culminant al piesei eu sunt biserica,jucaria puterilor . astfel identificarea cu manastirea devine o sumbra premonitie. Actul al II-lea Se construieste in jurul scenei juramantului, mesterul raspunzandu-i solului ca biserica se va ridica acceptand jertfa si asumandu-si implicit destinul tragic. Horoscopul adus de trimisul lui Voda se transforma in avertisment si anunta deznodamantul: umbra ta a cazut pe planeta Vineri,esti primejdie pentru neamul femeiesc. Legamantul dintre mesteri marcheaza un moment de maxima presiune. Actul al III-lea Descrie asteptarea incordata a primei sotii, fiice destinate implinirii jertfei, apoi aparitia mirei si sacrificarea ei sub pretextul unui joc. Ucenicii il acuza pe Manole de tradarea juramantului, desi el este singurul care-l respecta. Spre deosebire de personajul baladesc., care implora cerul, mesterul nu cere naturii sa

impiedice venirea sotiei sale. Acordand zidirii semnificatie ludica, Manole transforma dragostea femeii in fundament al creatiei. Actul al IV-lea Reprezinta punctul culminant al operei cuprinzand jertfa Mirei. Scena zidirii conduse edem ester puncteaza dramatismul piesei. Lucrarea materiala primeste har, devine prin fiinta asezata la temelie opera vie. Actul al V-lea Dezvaluie revolta omului Manole impotriva artistului. In final el intelege gravitatea faptei sale si incearca sa distruga biserica. Povestea noastra sa se infunde in pamant c-a fost cea mai grea, trista, mai fara noima, tulburatoare din toate povestile purtate vreodata de vant. Creatia apartine tuturor de aceea multimea impiedica devastarea ei. Sacrificiul nu este provocat de reactiile boierilor, care cer pedepsirea mesterului, si nu justifica printr-un element exterior, ci reprezinta un gest calculat, singura posibilitate, ce-i aduce creatorului unirea cu Mira si contopirea cu biserica. PERSONAJE Manole este arhetipul artistic, personaj dual, titanic, scindat de aspiratiile antagonice, angajat intr-o activitate sisifa de creatie. Manole este un impatimit dominat de vointa de a cladi: vai noua Mira, biserica s-a tot prabusit, cu cat se prabusea, patima crestea. Revoltat si orgolios se masoara cu divinitatea (cand el a cladit ce a jerfit), bun crestin se opune sacrificiului, dar pasionat si daruit muncii accepta jertfa. Adresanduse lui Bogumil, se autodefineste: Bogumile,rugati-va sa nu se mai salasluiasca in nimenea patima cladirii ca in Mesterul Manole, cel de cumplita amintire. Descriidu-i zbuciumul si indarjirea Mira il caracterizeaza: Manole e un chin. In inima fara odihna, gand treaz, visare fara popas. Mai umanizat prin iubire decat prototipul legendar, Manole alege singur autosacrificiul, acesta nefiindu-i dictata de o instanta exterioara. Zborul Isaric de pe acoperisul bisericii este o decizie a omului eliberat de povara destinului sau creator, de misiunea sa artistica. Mira, prezenta pura, vesela si sincera, femeia adusa de peste ape, simbolizeaza prin onomastica destinul (moira=destin) Pentru Manole, ea reprezinta motivatia vietii: Tu esti inceputul si sfarsitul, iubirea totala, perfectiunea. Mira este destinata sacrificiului. Vrand sa impiedice infaptuirea crimei si sa imblanzeasca pe zidari, ea se arunca vesela in tragicul joc al mortii, transmitand viata creatiei. Gaman, personaj expresionist, duh al Pamantului, fiinta cu porniri primare, asista in somn la manifestarea spiritelor negative. Gaman este un alterego al mesterului, o umbra a acestuia, punandu-l in contact cu irationalul. Capabil de autosacrificiu (se ofera ca jertfa), Gaman este bantuit de cosmaruri si prevestiri apocaliptice. Bogumil, confident al lui Manole, spirit demonic, suferind coincidenta contrariilor se situeaza la granita dintre benefic si malefic. Numele Bogumil vine de la bogumilism, religie eretica fondata de Hieronim Bogumil in Serbia, Bosnia si Bizant. Adeptii acestei religii credeau intr-un dualism al binelui si al raului si-l asezau la originea creatiei, atat pe Satan (care a dat nastere lumii in materialitatea ei), cat si pe Dumnezeu, (spiritul).s el se opune ratiunii respingand incercarile lui Manole pentru a gasi o solutie stiintifica ( calcul=joc necurat) . Nu se sprijina pe argumente logice, ci pe analogii formale (Orice numar pare o iscalitura schimonizata de drac). Rolul lui Bogumil la nivelul conflictului este hotarator. El declanseaza intriga incercand rezolvarea dramei.lui Manole prin jertfa si tot el o inchide intr-o maniera simbolica, metaforica sugerand ideea eternitatii creatiei: la judecata de apoi,ca de aici va iesi, ca pasari detoamna, ingeri calatori pe biserica se vor odihni . Drama se compune din 5 acte care marcheaza un crescendo al actiunii. Tehnica teatrala moderna: decor redus, simbolic, indicatiile scenice numeroase, sugerand atmosfera incordata. Influente ale expresionismului se observa in natura conflictelor, in tipologia prezentata. Onomastica eroilor este inlocuita cu apelative generice, personajele sunt esentializate, abstractizate, reprezentand tipuri existeniale, doar Manole se caracterizeaza printr-o viata sufleteasca mai complexa.