Popa Tanda- Apartenenta la genul epic

Nuvelele lui Ioan Slavici sunt realiste, deoareceautorul a observat indeaproape viata taranilor ardeleni din tinuturile natale si ilustreaza in opera traiul saracacios al acestora. Nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici este o opera epica, intrucat Slavici nareaza fapte si intamplari care au in centrul lor pe preotul Trandafir. Principalul mod de expunere este naratiunea la persoana a III- a, prin care se relateaza actiunea si se construieste personajul principal. Ca orice opera epica, nuvela poate fi structurata pe momentele subiectului. Nuvela incepe cu ilustrarea chipului energicului preot Trandafir, fiul dascalului Pintilie din Butucani, sat mare cu oameni instariti, care constituie si expozitiunea. De la inceput, este precizat spatiul actiunii, satul Butucani, timpul fiind numai presupus, probabil a doua jumatate a secolului al XIX-lea Intriga se declanseaza atunci cand parintele Trandafir intelege ca atata timp cat saracenii vor fi nevoiasi, nici el nu va avea ce manca.. In desfasurarea actiunii, preotul incearca prin diferite metode sa convinga satenii sa se apuce de munca si neobtinand niciun rezultat, se hotaraste brusc sa se ingrijeasca singur de gospodaria sa. Punctul culminant il costituie ideea ca si satele nevoiase pot devenii infloritoare prin munca si prin conducerea pilduitoare a preotului, iar deznodamantul il prezinta pe Popa Tanda, batran si inconjurat de dragostea familiei lui Preotul Trandafir, zis Popa Tanda, este personajul principal al nuvelei. El este construit de Slavici ca model spiritual al satului romanesc. Prin caracterizare directa este descris preotul Trandafir, om energic, harnic, strangator si de isprava, insa cam greoi si lipsit de tact la inceputul preotiei. Preotul este caracterizat indirect, prin propriile ganduri si fapte. Pentru a-I convinge pe sateni de necesitatea muncii, parintele Trandafir

incearca mai intai cu blandetea predicilor sau a sfaturilor zilnice, apoi recurge la ocara si la batjocora, atitudini care ilustreaza, pe de o parte un conflict interior in sufletul personajului si altul exterior, al acestuia cu satenii. Fiind foarte ambitios si hotarat, preotul intelege ca omul e dator sa se ingrijeasca mai intai de sine si de familia lui: Asa nu mai merge! In finalul nuvelei, naratorul prezinta din nou, in mod direct si printr-un epitet triplu, pe parintele Trandafir batran dar tot verde, vesel si harnic, inconjurat de nepoti, de copii si ocrotit cu dragoste de preoteasa. Prezenta naratorului se face simtita printr-o multime de locutiuni si expresii tipice: cine e deprins cu raul, la mai bine nici nu se gandeste. Analiza sentimentelor si a pasiunilor face din Slavici creatorul realismului psihologic.