CUPRINS

Capitolul 1- ELEMENTE CONCEPTUALE: RISCUL, DEFINIREA LUI, CATEGORII DE RISCURI.............................................................3 1.1 Notiunea de risc bancar .................................................................3 1.1.1 Scurt istoric ........................................................................ .3 1.1.2 Definirea riscului bancar....................................................4 1.1.3 Tipologia riscurilor bancare...............................................4 1.2 Riscul valutar in ansamblul riscurilor financiarbancare..........6 Capitolul 2 ANALIZA RISCULUI VALUTAR BANCAR......................9 2.1 Analiza riscului valutar bancar.....................................................9 2.2 Indicatorii riscului valutar bancar...............................................11 2.2.1 Pozitia valutara individuala............................................11 2.2.2 Pozitia valutara globala...................................................12 Capitolul 3 METODE SI TEHNICI UTILIZATE PENTRU GESTIONAREA RISCULUI VALUTAR BANCAR................................13 3.1 Expunerile valutare...................................................................... 13

3.2 Utilizarea tehnicilor derivate in hedging-ul riscului valutar bancar....................................................................... .....................................15 3.2.1 Contractele forward........................................................16 3.2.2 Operatiuni futures...........................................................16 3.2.3 Optiuni valutare..............................................................17 3.2.4 Swap-ul valutar............................................................... 19 3.3 Provizionarea creditului valutar................................................ 20 Ca pitolul 4 POSIBILITATI DE PERFECTIONARE A GESTIUNII RISCULUI VALUTAR BANCAR.............................................................21 Bibliografie

CAPITOLUL 1
ELEMENTE CONCEPTUALE: RISCUL, DEFINIREA LUI, CATEGORII DE RISCURI 1.1 Notiunea de risc bancar
1.1.1 Scurt istoric Caracteristica lumii contemporane este incertitudinea. Mediul economic, cel monetar, cel financiar bancar sunt permanent supuse unei concurente acerbe. Astazi bancile sunt privite de catre specialisti, si nu numai, ca fiind acele institutii care administreaza riscul. Aceasta caracterizare data bancilor se datoreaza in special faptului ca orice operatiune financiar-bancara
2

pe piata interna si internationala este supusa actiunii unui ansamblu de factori de risc independenti. Pana la inceputul anilor 80 comunitatea financiar-bancara privea unilateral problema riscului numai din punct de vedere al creditului. Gestionarea riscurilor bancare se reducea la riscul de creditare, acest lucru fiind posibil datorita stabilitatii relative a sistemului financiar. Aceasta stabilitate caracteristica acelor ani era posibila in primul rand datorita existentei si functionarii Sistemului monetar international de la BrettonWoods. Acest mecanism controla fluctuatiile cursurilor valutare, iar ratele dobanzilor nu variau prea mult tocmai datorita politicilor monetare duse de bancile centrale in conformitate cu interesele imediate ale statelor debitoare. Reglementarile monetar-valutare, practicile anticoncurentiale de tip cartel si nu in ultimul rand inertia deponentilor, limitau in acea perioada concurenta pe piata depozitelor bancare generand o relativa stabilitate a ratelor dobanzilor. La sfarsitul anilor 70 situatia se schimba. Explozia pretului petrolului si dependenta crescanda a statelor occidentale de sursele de materii prime din Orient au generat un proces inflationist care a dus la fluctuatii mari ale ratelor nominale ale dobanzilor. In acelasi timp, prin abolirea sistemului de la Bretton-Woods, volatilitatea cursurilor valutare creste, acestea devenind factori importanti de stabilire a performantelor globale ale societatilor bancare. Mediul concurential a fost si el supus unor schimbari datorita in special suprimarii controlului asupra transferurilor internationale de capital si modificarii structurii costurilor bancare. Toti acesti factori i-au determinat atat pe specialisti cat si pe practicieni, sa recunoasca existenta unei multitudini de factori de risc (riscul lichiditatii, riscul de capital, riscul ratelor dobanzilor, riscul valutar, riscul tranzactiei, riscul de afacere etc). Riscul este exprimarea valorica a probabilitatii unei situatii care poate duce la pierderi. Riscurile apar in rezultatul devierii de la realitate a evaluarilor starii curente si viitoare a unor situatii. Aceste devieri pot fi pozitive sau negative. In primul caz este vorba despre sansa de a primi profit, iar in al doilea caz despre pierderi. Obtinerea profitului poate fi asigurata daca posibilitatea de a suporta pierderi va fi previzionata, preintampinata sau ocolita. Aceste considerente ne determina a acorda o atentie deosebita problemelor riscurilor economice prin elaborarea politicii de determinare, clasificare si dirijare a riscurilor. 1.1.2 Definirea riscului bancar Riscul reprezint incertitudinea privind rezultatul final al unei peraiuni n cazul influenei neateptate a unor factori.
3

Dictionarul enciclopedic ilustrat, publicat in 1999 de Editura Cartier, defineste riscul ca posibilitatea de a avea de infruntat un pericol, o paguba, un necaz sau pericol, inconvenient posibil. Dictionarele englezesti mentioneaza definitia standard acceptata lingvistic: riscul reprezinta probabilitatea producerii unui eveniment cu rezultate adverse pentru subiect. Teoria financiara moderna aduce insa nuantari acestei definitii, considerand ca nu trebuie pus semnul de echivalenta intre probabilitate si risc: probabilitatea constituie de fapt unitatea de masura a riscului si mijloc de cuantificare pentru acesta. Definitia care ilustreaza cel mai cuprinzator riscul apartine lucrarii Bancile Mica Enciclopedie publicata de Editura Expert in 1998, in care autorii (Acad. Costin C. Kiritescu si Dr. Emilian M. Dobrescu) definesc riscul intr-o afacere ca eveniment viitor si probabil a carei producere ar putea provoca anumite pierderi. 1.1.3 Tipologia riscurilor bancare In literatura de specialitate exista o serie de clasificari dupa cum urmeaza: 1) In functie de caracteristica bancara: a) riscuri financiare (riscul de lichiditate, riscul de capital); b) riscuri de prestare (riscul operational, riscul tehnologic, riscul introducerii de noi produse); c) riscuri ambientale (riscul de frauda, riscul economic, riscul legal).
2) In functie de geneza:

a) risc de exploatare; b) risc financiar; c) risc de faliment.

3) In functie de natura lor:

a) riscuri comerciale; b) riscuri provocate de cauze de forta majora; c) riscuri politice; d) riscuri valutare (de schimb valutar, rata a dobanzii).
4) In functie de expunerea la risc:

a) riscuri pure = riscuri a caror expunere este generata de activitati

si procese bancare cu potential de a produce evenimente care sa se soldeze cu pierderi; a.1.-riscuri fizice (distrugeri, accidente, avarii); a.2.-riscuri financiare (generate de operatiunile bancare traditionale); a.3.-riscuri criminale si frauduloase (fraude, deturnari de fonduri); a.4.-riscuri de raspundere (nerespectarea normelor bancare);
b) riscuri lucrative (speculative) = expunerea la risc este generata

de incercarea de a obtine profit maxim. b.1. -riscuri de piata (variatia conditiilor de piata); b.2. -riscuri de afacere; b.3. -riscuri de lichiditate (incapacitatea de a finanta operatiunile bancare curente). Clasificarea riscurilor bancare in conformitate cu prevederile Bancii Reglementelor Internationale: a) Riscuri financiare: riscul ratei dobanzii; riscul cursului de schimb; riscul de lichiditate; riscul titlurilor cu venit variabil. b) Riscuri legate de parteneri: riscul clientelei; riscul aparut pe piata interbancara; riscul de tara; riscul de credit (furnizor, piata). c) Riscul comercial: riscul de produse; riscul serviciilor; riscul de piata; riscul de imagine. d) Riscuri legate de forta de munca e) Riscuri operationale si tehnice: calitatea operatiunilor; nivelul de informatizare si telecomunicatii. f) Riscul gestiunii interne: riscul de reglementare;
5

riscul de deontologie; riscul de strategie; riscul de insuficienta functionala; riscul resurselor umane; riscul de comunicare; riscul controlului intern total si financiar .

1.2 Riscul valutar in ansamblul riscurilor bancare

In literatura de specialitate exista diverse definitii ale riscului valutar, toate insa gravitand in jurul a trei piloni: averea actionarilor, activele firmei si pozitia financiara a firmei, ceea ce pune in evidenta faptul ca teoreticienii au acordat o atentie deosebita riscului valutar ca element specific mediului extern al corporatiei moderne, si mai putin riscului valutar ca risc specific sistemului bancar. Riscul valutar sau riscul de schimb este parte componenta a riscului de piata si exprima posibilitatea ca fluctuatia cursului de schimb sa afecteze negativ profitul bancar. Riscul valutar consta in posibilitatea unei pierderi in cazul incheierii unui contract de import-export, a unui acord economic, contract de credit, acord de plati etc., datorita deprecierii si devalorizarii valutei prevazute in contract pentru creditor si ca urmarea a deprecierii si revalorizarii valutei din contract pentru debitor, ce ar putea surveni in timpul de la plata incheierii contractului (acordului) pana la scadenta la care trebuia facuta plata. Prin risc valutar se mai poate intelege probabilitatea unui castig sau unei pierderi in urma modificarii dimensiunilor valorice ale etaloanelor monetare sub influenta factorilor economici,monetari, financiari, social si politici. In epoca moderna, stabilirea cursului de schimb are la baza teoria paritatii puterii de cumparare, conform careia un bun identic, produs oriunde, are acelasi pret. Rezulta ca modificarile preturilor interne vor determina modificari ale cursului de schimb.1 Acest tip de risc nu trebuie tratat distinct, intre riscurile financiare existand o stansa interactiune, ele reflectand de fapt aspecte diferite ale aceluiasi fenomen economicriscul de sistem. Riscul valutar exprima probabilitatea ca variatia cursului valutar de piata sa influenteze negativ marja dobanzii bancare, cauza acestui risc fiind operatiunile bancare in valuta pasivele si activele externe. Intrucat aceste elemente constituie posturi bilantiere ale bilantului bancar consolidat
1

Cezar Basno Management Bancar , editura Economica, Bucuresti, 2002, pag 18

exprimate in moneda nationala la cursul zilei, variatia cursului de schimb poate determina pierderi sau castiguri semnificative, obtinute relativ fara eforturi din partea bancii si care nu depind direct de calitatea managementului sau. In opinia lui Milan Kubr cele mai importante componente ale riscului de schimb sunt: 1. Riscul de tranzactie apare oridecate ori o banca se angajeaza in operatiuni cu devize, cand exista riscul castigului sau pierderii daca valoarea devizelor respective se schimba in comparatie cu moneda locala a bancii. Riscul de tranzactie este cu atat mai mare cu cat instabilitatea monetara dintr-o tara este mai mare. Intotdeauana insa, datorita riscului de tranzactie un partener castiga si unul pierde. 2. Riscul economic este mai complex si se refera la impactul schimbarii cursului valutar asupra profitabilitatii pe tremen lung a bancii si nu asupra efectului pe termen scurt al unei operatiuni . 3.Riscul de translatare este cunoscut si sub denumirea de risc al schimbului valutar si se refera la riscul de castig sau de pierdere atunci cand activele, pasivele si rezultatele unei filiale sunt translatate din valuta straina in care se tin evidentele filialei, in moneda nationala a centralei.2 Pozitia valutara este o notiune specifica ce exprima gradul de angajare a unei entitati, in cazul nostru, al unei banci, in riscul valutar reprezentand o dimensiune a expunerii la risc: 1. Expunerea tranzactionala rezulta din evidentele contabile si consta in utilizarea mai multor valori ale cursului de schimb pentru a evalua acelasi active. Expunerea are o anumita semnificatie numai pe termen scurt, putand fi minimizata prin operatiuni de hedging. 2. Expunerea economica cuantifica influenta fluctuctiilor cursului de schimb asupra valorii bancii, a firmelor si chiar a statului. 3. Expunerea de translatie sau de conversie apare in cazul bancilor care deruleaza tranzactii internationale. Concret, bancile sunt expuse mult mai multor riscuri legate de latura internationala a activitatii valutare derulate. Astfel, pot fi identificate urmatoarele riscuri asociate expunerilor traditionale la riscul valutar: riscul de (ne) decontare este determinat de locatiile diferite in timp si spatiu ale partilor implicate in decontare care pot genera pierderi reduse sau considerabile, in raport cu evolutia cursului de schimb; riscul fata de partener deriva din incapacitatea partenerului de contract de a efectua plata. De multe ori acest risc se identifica cu riscul de tara;

Vasile Dedu, Gestiunea Bancara , editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1999, editia a-II-a pag 149150

 riscul contabil este generat de procesul de conversie a rapoartelor financiare

ale sucursalelor situate in strainatate in scopul intocmirii situatiilor consolidate. In functie de modificarile cursului de schimb, transformarea valorii posturilor bilantiere si a celor extrabilantiere pot avea drept consecinta obtinerea de castiguri sau pierderi de natura valutara. Riscul generat de activitatile internationale este asociat potentialelor castiguri sau pierderi dintr-o tranzactie care este sensibila la variatia cursului valutar. Principalele elemente supuse acestui risc sunt creantele de incasat, datoriile, repatrierea veniturilor sau dividendelor, plata imprumuturilor sau veniturilor obtinute din dobanzi, toate denominate in devize. Un agent economic se poate afla, in acelasi timp, sub incidenta mai multor tipuri de riscuri. De exemplu, daca o companie care deruleaza operatiuni de import-export poate fi afectata de neonorarea platii partenerului extern si de evolutia nefavorabila a cursului de schimb. Prin valoarea bancii se intelege valoarea de piata a bancii, indicator ce se calculeaza ca suma veniturilor realizate in toate valutele de operare. Actualizarea se face utilizand costul mediu ponderat al capitalului; cursului de schimb, ceea ce denota faptul ca intre tipurile de expuneri la riscul valutar exista o stransa interconditionare. Riscul generat de activitatile internationale apare in situatia societatilor bancare care desfasoara activitati internationale, in sensul ca toate sucursalele si filialele trebuie sa raporteze datele financiar-contabile in moneda tarii de referinta, conversia realizandu-se la cursul zilei sau la cursul mediu pentru perioada de raportare, fapt ce conduce la aparitia unui risc generat de diferentele de curs de schimb. Pe masura ce bancile sunt puternic ancorate in operatiuni financiare internationale, cu atat gradul de expunere la riscul valutar creste. Riscul valutar afecteaz intregul sistem bancar intrucat majoritatea bancilor deruleaza operatiuni cu valute in cont propriu sau in numele clientilor, si care, de cele mai multe ori, in conditiile unei inflatii ridicate, constituie modalitati de protejare a capitalului si activelor proprii. Teoreticienii si practicienii atribuie amplificarea interesului acordat riscului valutar si a managementului acestuia volatilitatii cursului de schimb, care se manifesta cu precadere dupa renuntarea regimului cursurilor fixe.

CAPITOLUL 2
ANALIZA RISCULUI INDICATORII RISCULUI VALUTAR
8

2.1. Analiza riscului valutar bancar

Riscul valutar consta in probabilitatea ca o variatie a cursului valutar pe piat s duc la diminuarea profitului net al bncii sau probabilitatea ca o variatie a cursului valutar pe piat s influenteze negativ marja dobanzii bancare. Situatia net pe fiecare valut trebuie revizuit si modificat in functie de conditiile din economia international, urmrindu-se s se evite pe de o parte, expunerea la riscul valutar datorit necorelrii scadentelor activelor cu cele ale pasivelor si pe de alt parte, situatia in care ratele dobanziior in valuta ar putea depsi nivelul pietei. Este necesar, pentru diminuarea riscului valutar, s se elaboreze prognoze de evolutie, care s permit structurarea adecvat pe valute a activelor si pasivelor in devize, pentru asigurarea stabilittii de ansamblu a portofoliului de depozite si plasamente valutare ale bncii. Analiza riscului valutar presupune, in principal: ajustarea periodic a pozitiilor valutare pentru a echilibra pozitiile lungi si scurte; acoperirea riscului valutar prin folosirea unor metode si tehnici specifice, in special a instrumentelor derivate (hedging). Pentru realizarea celor dou etape de analiz a riscului trebuie parcursi urmtorii pasi: 1) definirea si identificarea periodic a tipurilor de expuneri care pot afecta banca; 2) evaluarea riscului prin determinarea valorii absolute a expunerilor nete pentru fiecare valut, in contextul volatilittii anticipate a pietelor valutare; 3) controlul riscului valutar prin: formularea politicii valutare a bncii, desemnarea persoanelor autorizate s angajeze operatiunile valutare, determinarea procedurilor de expunere la risc, stabilirea limitelor de expunere; 4)executarea tranzactiilor propriu-zise.

Factorii de baza ce determina riscul valutar

Nivelul Macro 1. Ritmul cresterii economice 2. Nivelul inflatiei 3. Situatia finantelor publice 4. Situatia balantei comerciale si de plati 5. Migrarea capitalului 6. Situatia rezervei valutare 7. Datoria de stat (interna si externa) 8. Schimbari in legislatie 9. Evenimente politice Mezo
3. Fluctuatiile ratei

Micro
1. Situatia economica a

dobanzii 4. Nivelul dezvoltarii pietei valutare la vedere si la termen 5. Nivelul modernizarii decontarilor externe 6. Situatia economica a clientilor 7. Nivelul informarii Operative a evolutiei cursului valutar 8. Factori subiectivi

contragentului 2. Nivelul dezvoltarii pietei valutare la vedere si la termen 3. Nivelul informarii operative a evolutiei cursului valutar 4. Factori subiectivi

2.2. Indicatorii riscului valutar bancar

Indicatorii riscului valutar pe care ii calculeaz bncile comerciale din Romania sunt: pozitia valutar individual, care se determin pentru fiecare valut de gestionat; pozitia valutar global,3 care reprezint soldul net al creantelor in devize fat de pasivele in devize, ambele trarsformate in moneda de referint, pentru comparabilitate. Acest indicator ofer o imagine general asupra expunerii valutare a bncii.

Ion Nitu, Managementul riscului bancar , editura Expert, Bucuresti, 2000, pag.156

10

Indicatorii utilizati pentru cuantificarea diferitelor categorii de riscuri raspund, in principal, unor necesitati informationale in procesul de analiza si management al riscurilor bancare. 2.2.1 Pozitia valutara individuala Indicatorul ia in calcul toate activele si pasivele in valuta ale bancii si exprima capacitatea acesteia de a face fata platilor intr-o anumita valuta, limitand expunerea bancara la risc valutar. Indicatorul se calculeaza pentru fiecare valuta, separat pentru active si pasive, pentru fiecare valuta comparandu-se activele cu pasivele, rezultand doua pozitii distincte: pozitia valutara scurta si pozitia valutara lunga; Prin pozitie valutara se intelege diferenta dintre activele si pasivele unei banci intr-o anumita valuta,existand urmatoarele situatii; - pozitie valutara lunga, atunci cand activele sunt mai mari decat pasivele; - pozitie valutara scurta, atunci cand pasivele sunt mai mari decat activele. Corelatia dintre pozitiile valutare inregistrate de o banca si variatia cursului de schimb influenteaza performantele bancii astfel: Corelatia dintre cursul de schimb si pozitia valutara Pozitia valutara Pozitia valutara LUNGA Pozitia valutara SCURTA Evolutia cursului de schimb Creste Scade Creste Scade Implicatii asupra performantelor bancare Situatie favorabila Situatie nefavorabila Situatie nefavorabila Situatie favorabila

Pana la 1 ianuarie 2002, nivelul pozitiei valutare era reglementat de BNR prin Normele nr. 5/1995. Normele nr. 4/25 septembrie 2002 privind supravegherea pozitiilor valutare ale bancii stabilesc un nivel de maximum 10% din fondurile proprii pentru oricare din pozitiile valutare individuale ajustate si maximum 20% din fondurile proprii ale bancii pentru pozitia valutara totala. Prezentele norme definesc pozitia valutara totala ca valoarea cea mai mare in modul, dintre totalul pozitiilor individuale ajustate lungi si totalul pozitiilor individuale ajustate scurte. Pozitia valutara totala va fi lunga atunci cand totalul pozitiilor valutare individuale ajustate lungi este mai mare decat
11

totalul pozitiilor valutare individuale ajustate scurte si va scurta atunci cand totalul pozitiilor valutare individuale ajustate scurte este mai mare decat totalul pozitiilor valutare individuale ajustate lungi. 2.2.2 Pozitia valutara globala Pozitia valutara globala exprima, expunerea valutara globala a bancii si prezinta dezavantajul oricarui indicator agregat, si anume atenuarea influentei fiecarei pozitii valutare individuale. In acest context. in gestionarea riscului valutar, rolul principal revine gestiunii pozitiilor individuale pentru fiecare valuta, banca putand estima in orice moment pierderea sau castigul potential in cazul unei fluctuatii favorabile sau nefavorabile a cursului valutar. Atunci cand pozitiile lungi sunt corelate cu cele scurte ale diverselor devize, expunerea bancii la riscul valutar ar fi practic nula. Intrucat valutele nu sunt perfect corelate, modul in care o banca isi alege sa gestioneze riscul valutar este dat de calculul pozitiilor deschise nete aferente valutelor pentru determinarea pozitiei deschisa neta totala. Astfel, o banca conservatoare calculeaza pozitia deschisa neta totala prin insumarea valoriilor absolute ale pozitiilor deschise la anumite devize, in timp ce, o banca mai putin conservatoare opteaza pentru cumularea pozitiilor scurte si lungi pentru diverse valute, iar valoarea maxima va indica pozitia deschisa neta agregata (totala).

CAPITOLUL 3
METODE SI TEHNICI UTILIZATE PENTRU GESTIONAREA RISCULUI VALUTAR BANCAR
Riscul valutar poate fi definit drept expunerea intr-o anumita valuta
12

multiplicata cu variatia in timp a cursului sau de schimb. Modificarea acestora este influentata de un ansamblu de factori: - fluxurile comerciale; - inflatia relativa; - dobanzile relative; - investitiile de capital;

3.1. Expunerile valutare

Specificul economiei internationale implica sistemul bancar in mod deosebit in sistemul riscurilor economice externe. Analiza riscurilor economice externe presupune metode de lucru care nu se rezuma la simpla analiza financiara si de bilant deoarece procedeele traditionale ar conduce la respingerea tuturor operatiunilor. Pentru banca e importanta elaborarea unei strategii de gestiune a riscurilor. Strategia gestiunii riscului valutar in sistemul bancar include elaborarea politicii deciziilor pe baza utilizarii la timpul oportun si succesiv tuturor posibilitatilor de dezvoltare a activitatii valutare a bancii si concomitent intretinerea riscului la un nivel administrat. Pentru sistemul bancar riscul valutar reprezinta o preocupare inevitabila si permanenta. Principiile gestiunii lui includ cateva blocuri de probleme: 1. Determinarea si evaluarea. prognozarea riscului valutar; determinarea riscului valutar. 2. Controlul. coordonarea controlului riscului in toate serviciile bancare ce au legatura cu tranzactiile valutare; stimularea economica la diminuarea riscului valutar; monitoring-ul eficacitatii procedeelor de gestiune a riscului valutar. 3. Finantarea. utilizarea resurselor disponibile; folosirea strategiei situatiilor imprevizibile. 4. Managementul. raspunderile si obligatiile conducerii; claritatea politicii si structurii gestiunii riscului valutar; scopurile si sarcinile managementului. Gestiunea riscului valutar este un proces permanent care poate fi descompus in mai multe stadii: definirea expunerii, evaluarea riscului, minimizarea riscului si executarea tranzactiei.
13

Definirea expunerii si identificarea practic a tipurilor de expuneri care pot afecta banca ocupa cea mai mare parte a timpului dedicat procesului de gestiune a riscului valutar. Este o operatie care trebuie reluata periodic, de regula la sfarsitul fiecarui trimestru pentru o institutie dinamica; societatile bancare de talie mai mica si cu pozitii globale reduse ca marime pot efectua operatia anual. Evaluarea riscului este o operatie care consuma putine resurse si presupune determinarea valorii absolute a expunerilor nete pentru fiecare valuta din portofoliu in contextul volatilitatii anticipate pentru fiecare piata valutara; datorita ipotezelor referitoare la volatilitatea pietelor valutare se determina de fapt un set de expuneri probabile sau se poate calcula valoarea expunerii generate de modificarea cu un procent a cursului unei valute. Etapa a treia consta in controlul riscului cuprinde urmatoarele proceduri: formularea politicilor bancii, desemnarea persoanelor autorizate sa angajeze banca in operatiuni valutare, procedurile de determinare a expunerii la risc, definirea strategiilor de gestiune a riscului valutar, stabilirea limitelor interne pentru expunerea valutara maxima pentru fiecare valuta gestionata, implementarea unor indicatori de performanta pentru aprecierea calitatii operatiilor valutare angajate de personalul bancii. Ultima etapa este executarea tranzactiilor. Operatiile sunt executate pentru clienti dar acum este vorba in principal de operatiile cu caracter corectiv, impuse de o gestiune prudenta in limitele expunerii maxime stabilite de politica valutara a bancii respective. Aceste operatii sunt angajate dupa o analiza a portofoliului total si a portofoliului de instrumente derivate folosit pentru hedging. Aceste doua portofolii sunt monitorizate constant, iar valoarea lor este in permanenta actualizata in functie de variatia cursului pe pietele pe care opereaza banca (marked to market). Aparitia riscului valutar in sistemul bancar e legata de situatia pozitiilor valutare ale bancii. Riscul valutar apare numai in cazul pozitiilor valutare deschise, atunci cand datoriile si creantele pe o valuta nu coincid. Daca suma creantelor e mai mare decat suma datoriilor pe o moneda straina, pozitia valutara va fi lunga (long), in caz invers scurta (short). Pentru a evita riscul valutar institutiile bancare trebuie sa tinda sa-si inchida permanent pozitiile valutare. Insa aceasta situatie nu este posibila si nici convenabila. De aceea se poate de considerat ca gestiunea riscului valutar pentru o banca este mai intai de toate administrarea veniturilor si cheltuielilor in urma tranzactiilor valutare. La sfritul fiecrei zile bancare lucrtoare, poziiile valutare ale unei bnci sunt supuse urmatoarelor limitri: a) maximum 10% din fondurile proprii ale bncii pentru oricare dintre poziiile valutare individuale ajustate; i
14

b) maximum 20% din fondurile proprii ale bncii pentru poziia valutar total. In vederea limitarii riscului valutar bancile au urmatoarele obligatii: a) s dispun de un sistem de eviden care s permit n permanen att nregistrarea imediat a operaiunilor n devize i calcularea rezultatelor acestora, ct i determinarea poziiilor valutare individuale ajustate i a poziiei valutare totale; b) s dein un sistem de supraveghere i de gestiune a riscului valutar pe baz de norme i proceduri interne, aprobate de consiliul de administraie al bncii; c) s dispun de un sistem de control permanent pentru verificarea respectrii procedurilor interne. Intrucat bancile utilizeaza in tranzactiile sale valutare diferite monede straine, nu toate activele sau pasivele sunt expuse in aceeasi masura la risc.

3.2. Utilizarea tehnicilor derivate in hedging-ul riscului valutar bancar

Deoarece reducerea tuturor riscurilor prin asigurarea riscurilor individuale nu reprezinta singurul element luat in consideratie, trebuie determinat nivelul riscului acceptabil, adica momentul cand balanta dintre obiectivele maximalizarii profitului si ale minimalizarii riscului este echilibrata. O posibilitate ar fi pastrarea valutelor cu diferite grade de risc a valutelor bine asigurate, asigurand in final un anumit venit minim si acceptand riscuri mari numai pentru o proportie redusa dintre active. Riscul valutar poate fi gestionat in doua maniere diferite: imunizarea bancii sau acoperirea riscului valutar. Imunizarea bancii presupune ajustarea periodica a pozitiilor valutare ale bancii pentru a suprima pozitiile lungi sau scurte. Este o operatie relativ scumpa caci impune costuri de gestiune relativ ridicate si prezinta si un cost de oportunitate: nu permite sa se speculeze o anumita pozitie (lunga sau scurta) in functie de trend-ul cursului valutar. Acoperirea riscului valutar se foloseste pe scara mai larga. Desi implica si ea cheltuieli tranzactionale mari, gestiunea prin acoperirea presupune asumarea unor riscuri rezonabile, anticipate si acoperirea lor prin folosirea instrumentelor derivate (hedging). Incertitudinea care caracterizeaza starea functionarii sistemului ratelor de schimb fluctuante, prin prisma incasarilor pe care acestea le aduc,
15

influenteaza in mod firesc asupra deciziei de a investi sau nu intr-o moneda sau alta. Cele mai importante instrumente financiare derivate utilizate de managerii institutiilor financiare pentru a reduce riscul, sunt: contractele la termen (forward contracts), operatiunile futures, optiunile (options) si swapurile.

3.2.1. Contractele forward

Sunt metode de acoperire valutara la termen, prin incheierea unui contract de vanzare-cumparare a unei sume dintr-o valuta, contra unei alte sume dintr-o alta valuta, la o data in viitor. In scopul acoperirii riscului valutar, mai toate bancile mari ofera posibilitatea de tranzactionare valutara la termen. Contractul forward pe cursul de schimb reprezinta un instrument flexibil de tranzactionare, oferind clientului posibilitatea de a-si stabili propriile scadente, nivelul sumelor tranzactionate si momentul intrarii pe piata valutara. Tranzactionarea la termen pe piata valutara este posibila atat prin punerea la dispozitie a unei linii de credit dedicata acestui produs, cat si prin constituirea de catre compania interesata a unei garantii lichide, precum un depozit colateral menit sa suporte eventuale pierderi generate de riscul de curs si care este pus la dispozitia clientului, la momentul decontarii operatiunii la termen. Cursul de schimb (pretul contractului de schimb forward) se determina potrivit principiului paritatii dobanzilor, ajustand cursul spot cu diferenta dintre ratele dobanzii valutelor care fac obiectul contractului. Aceasta diferenta, care reprezinta puncte forward sau SWAP, poate fi pozitiva (prima) sau negativa (discount). Bancile ofera clientilor care deruleaza operatiuni in valuta posibilitatea ,,blocarii cursului pentru un anumit interval de timp (o luna, 3 luni, 6 luni sau chiar un an).

3.2.2. Operatiunile futures

Un contract financiar futures reprezinta un acord de tranzactionare (cumparare sau vanzare) a unei cantitati standard dintr-o anumita valuta sau instrument financiar la o data viitoare specificata si la un pret stabilit de parti. Instrumentele pot reprezenta orice, de la depozite la termen de trei luni, actiuni cu dobanda fixa si valuta straina pana la un index de 100 de actiuni.
16

Acest tip de contract se deosebeste de contractul forward prin faptul ca el este tranzactionat la bursa si nu negociat intre cele doua parti. Fluctuatiile cursului de schimb, prezente sau viitoare, pun in pericol activitatea companiilor care desfasoara activitati de comert exterior, care ar putea fi depasit cu usurinta prin transferarea riscurilor in piata futures, prin asigurarea unui curs de schimb prestabilit cu costuri mult reduse comparativ cu contractele forward bancare. De exemplu, costurile in piata futures se reduc la maximum 5% din suma acoperita, inclusiv comisioanele si marja de garantie, fata de garantia solicitata de banci, de 15-20% din valoarea importului sau exportului. Cu cat pretul futures este mai bine corelat cu pretul cash, cu atat operatiunea de hedging este mai eficienta. Contractele futures pot fi cumparate si vandute in orice moment, dar daca exista un contract care contine o rata de schimb in deteriorare progresiva, atunci detinatorul contractului poate fi nevoit sa constituie un colateral suplimentar la bursa futures, drept garantie a livrarii fondurilor la scadenta. Acoperirea riscului valutar prin utilizarea contractelor futures poate fi facuta si de cei implicati in finantarea internationala, adica de cei care deruleaza tranzactii economice internationale finantate prin diferite tehnici: credite sindicalizate, credite furnizor sau cumparator.

3.2.3.Optiuni valutare
Optiunea reprezinta un acord prin care vanzatorul (emitentul optiunii) acorda cumparatorului (detinatorul optiunii) dreptul, dar nu si obligatia, de a realiza o anumita tranzactie valutara in anumite conditii (termen de valabilitate, pret). In prezent, optiunile valutare sunt disponibile in majoritatea monedelor din toate tarile unde exista si o piata valutara forward lichida, care nu este restrictionata de reglementarile valutare. Exista doua tipuri de baza de optiuni: CALL option (de cumparare) si PUT option (de vanzare). Optiunea CALL da dreptul detinatorului, dar nu si obligatia, de a cumpara o valuta contra alteia, la o anumita data si la un anumit pret, in timp ce optiunea PUT da dreptul, dar nu si obligatia, de a vinde o valuta contra alteia, in aceleasi conditii. Exist mai multe variante ale opiunilor simple de cumprare (call option) i de vnzare (put option). Acestea sunt cunoscute ca opiuni exotice. Vom explica cteva dintre acestea: opiunile over-the-counter (OTC) sunt acele opiuni la ghieu destinate s satisfac nevoile clienilor. Sunt cunoscute i sub numele de opiuni knock17

in sau knock-out care nseamn c acestea devin active sau expir n momentul n care preurile valutelor intrinseci sunt realizate. Opiunile look-back: opiuni care dau dreptul de a cumpra sau vinde la cel mai sczut pre atins de moneda intrinsec pe durata de via a acestor opiuni; Opiuni asiatice: opiuni a cror valoare intrinsec este calculat prin compararea preului fixat de vnzatori i preul mediu la vedere pe durata de via a opiunilor; Opiuni pentru opiuni: o opiune care acord dreptul de a cumpra o opiune etc. Alte tipuri de opiuni sunt: Opiuni valutare tranzacionate (Exchange-traded options) Sunt toate opiunile tranzacionate la burs sau pe pieele organizate i reprezint active financiare. Metode de reducere a riscului valutar Garaniile sunt active financiare. Acestea sunt opiuni negociabile care se tranzacioneaz asemeni titlurilor de valoare care confer cumprtorului drepturi condiionate de a vinde ctre sau de a cumpra de la, emitentul unui titlu sau datorie. Acestea sunt deseori ataate emisiunii de obligaiuni, dar pot fi i detaate i revndute pe pieele financiare. Opiuni de conversie ataate obligaiunilor sunt opiunile care permit posesorului s converteasc obligaiunile n aciuni. Opiunile sunt utilizate n urmtoarele situaii: Cnd exist expunere la riscul valutar sau al ratei dobnzii; Pentru protejarea investiiilor; Pentru flexibilitate; Impunerea termenilor unui contract n valut; Tranzacionarea internaional a bunurilor sensibile la pre. Opiunile ar trebui s fie utilizate de urmtoarele instituii: Trezorierii corporaiilor care efectueaz tranzacii n mai multe valute; Bncile i instituiile financiare pentru efectuarea tranzactiilor i protejarea mpotriva riscului valutar; Orice alt companie care are nevoie s-i reduc riscurile. Trebuie menionat faptul c opiunile valutare sunt folositoare n timpul perioadelor n care exist cursuri de schimb ridicate si volatile. n acest caz, clienii pot alege preul, perioada i oportunitatea exercitrii contractului de opiune cara le ofer posibilitatea alegerii si flexibilitaii. Atat in cazul optiunilor de cumparare, cat si in cazul optiunilor de vanzare, exista doua pozitii distincte: de cumparator (long) si de vanzator
18

(short), cumparatorul fiind cel care cumpara dreptul suplimentar de la vanzator, platind o prima.

3.2.4. Swap-ul valutar

SWAP-ul valutar a aparut din necesitatea de acoperire a unor angajamente intr-o valuta, fara a modifica la termen structura angajamenetelor si a disponibilitatilor in cele doua valute. SWAP-ul implica efectuarea operatiunilor in acelasi timp, fara modificari in cele doua cursuri (spot si la termen), pentru ca orice schimbare ar insemna o pierdere sau un castig pentru banca, in functie de sensul schimbarii. La inceperea unei asemenea operatiuni, exista un risc al diferentei de acoperire intre operatiunile spot si cele la termen. Cotatia care i se face clientului este una acoperitoare pentru banca, marjele de siguranta fiind cotate mai larg. Pentru banca, un SWAP este o forma de imprumut garantat, implicand un risc al creditului relativ mai redus decat imprumutarea de fonduri interne. Operatiunile SWAP sunt operatiuni la termen, care permit plasarea unor sume in devize aflate in exces, dar pot fi efectuate doar in legatura cu valutele cele mai importante care coteaza atat spot, cat si la termen. Aceste operatiuni solicita bancii adoptarea unei conduite atente in selectarea clientilor, fiind preferati cei cu lichiditate ridicata, care prezinta bonitate si performante financiare acceptabile, urmarind ca banca sa-si stabileasca limite de expunere pentru fiecare client. Optiunile SWAP sunt optiuni pe contracte swap de valute. Acestea dau dreptul detinatorului de optiuni de a incepe, la un anumit termen o operatiune swap. Daca o companie planuieste ca peste 6 luni sa obtina un credit pe 5 ani cu dobanda variabila, dobanda pe care doreste sa o preschimbe intr-o dobanda fixa prin intermediul unui swap, compania poate achizitiona, prin plata unei prime, o optiune swap prin care poate intra, peste 6 luni, intr-o operatiune swap in care sa plateasca o dobanda fixa si sa primeasca o dobanda variabila. Daca spre exemplu, dobanda fixa stipulata in optiunea swap este de 12% si peste 6 luni dobanda fixa pentru un contract swap pe cinci ani ar fi mai mica de 12%, atunci compania va abandona optiunea si va incheia un contract swap de dobanda. Daca dobanda ar fi mai mare de 12%, atunci compania va exercita optiunea si va obtine un contract swap mai avantajos decat cel existent pe piata la acea data. Optiunile swap sunt o alternativa la contractele swap la termen. Swapul la termen nu implica plata unei prime insa are dezavantajul ca utilizatorul este obligat sa incheie contractul swap. Prin folosirea unei optiuni swap o
19

companie poate beneficia de eventualele evolutii favorabile ale ratei dobanzii si se poate pune la adapost de o eventuala evolutie nefavorabila. 3.3 Provizionarea creditului valutar Pentru creditele acordate persoanelor fizice expuse riscului valutar care nu genereaz fluxuri de numerar n valuta de exprimare a creditului, coeficienii de provizionare difer n funcie de valuta creditului, n sensul expunerii clientului fa de riscul valutar. Aceti coeficieni sunt conform tabelului nr. 3 din anexa la Regulamentul BNR nr. 3/2009 privind clasificarea creditelor i plasamentelor, precum i constituirea, regularizarea i utilizarea rovizioanelor specifice de risc de credit, cu modificrile i completrile ulterioare. Astfel, creditele se clasific n urmtoarele categorii, crora le corespund coeficieni de provizionare specifice: Categorii de clasificare Coeficieni de provizionare pentru credite (altele dect cele nregistrate n valut sau indexate la cursul unei valute, acordate persoanelor fizice expuse la riscul valutar) Coeficieni de provizionare pentru credite nregistrate n valut sau indexate la cursul unei valute, acordate persoanelor fizice expuse la riscul valutar

Standard n observaie Substandard ndoielnic Pierdere

0 0,05 0,2 0.5

0,07 0,08 0,23 0.53 1

CAPITOLUL 4
20

POSIBILITATI DE PERFECTIONARE A GESTIUNII RISCULUI VALUTAR BANCAR

Perioada actuala sau era managementului bancar, asa cum este denumita aceasta perioada in mai toate cartile sau/si lucrarile de specialitate in acest domeniu, sunt rezultatul evolutiei surprinzatoare, am putea spune, a teoriei managementului riscurilor bancare. Insa in ciuda modernismului tematic, managementul riscurilor bancare s-a caracterizat printr-o anumita incoerenta si lipsa de consens, multe banci comerciale ramanand tributare traditiei populiste conform careia conceptul de risc este asociat numai riscului de creditare. Literatura de specialitate s-a dezvoltat, insa viziunile sistematice sufera de discontinuitate metodologica. Dupa cum afirma unii specialisti aceste fragmentari sau discontinuitati nu sunt surprinzatoare, deoarece managementul riscurilor bancare este o stiinta aflata inca in faza copilariei. Realitatea ne obliga insa la, largirea perspectivelor initiale si punerea accentului pe experienta practica. Ca o concluzie la toate cele spuse mai sus, noua filosofie de baza a managementului bancar consta nu numai in reducerea riscurilor, cat, mai ales in asumarea acestora intr-o maniera inteligenta. In vederea limitarii riscurilor financiare ce pot aparea ca urmare a desfasurarii de operatiuni valutare, societatile bancare au obligatia sa posede: un sistem de evidenta care sa permita atat inregistrarea imediata a operatiunilor valutare, cat si determinarea pozitiilor individuale si a pozitiilor valutare, cat si determinarea pozitiilor individuale si a pozitiilor valutare totale; un sistem de control permanent pentru verificarea procedurilor interne necesare indeplinirii dispozitiilor de mai sus; Concluzii si propuneri ale riscului valutar bancar Riscul valutar apartine categoriei riscurilor de pret si se manifesta prin posibilitatea de pierdere /castig de reevaluare a pozitiilor lungi sau scurte ca urmare a modificarii cursurilor de schimb.4 Pentru banca, o pozitie lunga intr-o anumita valuta, presupune ca aceasta dispune de un activ a carui valoare se poate deteriora sau imbunatati comparativ cu un pret contractual deja fixat. O pozitie scurta (active mai mici decat pasivele intr-o valuta) pentru banca implica riscul sa fie nevoita sa platasca pentru obligatiile sale un cost mai mare decat cel anticipat. Dupa identificarea si evaluarea tipurilor de expuneri, banca va trece la ajustarea pozitiilor valutare sau la neutralizarea riscului, prin utilizarea unor
4

Ion Nitu, Manegementul Bancar , Editura Expert, Bucuresti, 2000, pag.263

21

instrumente financiare specifice, reprezentate de tranzactii la termen (forward, futures), operatiuni de SWAP si operatiuni pe rata de schimb. Pentru a estima limita de suportabilitate a riscului valutar, separat de dimensiunea expunerii, se impune studierea volatilitatii cursului de schimb in trecut si in perspectiva, fiind necesara, de asemenea, evaluarea trendului economic si politic. Indiferent de gradul de dezvoltare a activitatii de dealing la nivelul unei banci, controlul final al politicii in domeniul valutar trebuie centralizat in cadrul Directiei de trezorarie, sub auspiciul Comitetului de gestionare a activelor si pasivelor. Ar fi recomandabil ca, pentru fiecare dealer, sa se stabileasca un plafon de lucru zilnic maxim. Acest plafon sa fie separat pentru piata valutara interna si separat pentru cea externa, deoarece dealerul actionand in numele bancii, o expune la risc, cea ce implica o supraveghere sricta a tranzactiilor. O noua propunere ar fi ca, pentru operatiile speculative sa se impuna limite de expunere diferentiate, in functie de dealer si piata, precum si o limita maxima de variatie nefavorabila a cursului in cazul operatiunilor deschise. In literatura occidentala se promoveaza,ca principiu fundamental pentru diminuarea riscului, teoria separarii functionale stricte intre camera de dealing si compartimentul de back-office. Orice incalcare a acestei reguli prudentiale sacrifica verificarile si corelarile esentiale,favorizand inselaciunea, falsul sau frauda. Una dintre problemele actuale ale bancilor romanesti in gestionarea riscului valutar vizeaza restrictiile de utilizare a derivatelor. Acestea sunt destinate reducerii riscurilor, dar trebuie admis ca si ele creeaza expuneri suplimentare, contribuind la cresterea riscului sistemic. Gestiunea riscului de schimb consta fie in neutralizarea riscului de shcimb prin ajustarea zilnica a pozitiei de schimb valutar, astfel incat sa elimine pozitia scurta sau lunga, fie acoperirea riscului de shcimb, prin utilizarea numeroaselor tehnici pe care banca le are la dispozitie.5 Instrumentele derivate asigura bancilor posibilitati deosebite pentru neutralizarea riscurilor financiare, sub rezerva ca nu exista hedging perfect.Uneori demarcatia intre protectie si speculatie este foarte fragila, ducand la receptarea negativa a eficientei instrumentului in sine. Ingrijorarea generala este ca derivatele sunt produse noi, complexe, insuficient intelese si pline de capcane. In consecinta, o regula de baza ar trebui sa fie evitarea tranzactiilor si afacerilor incorect intelese. Pentru diminuarea riscului valutar si deci al pierderilor ce ar putea sa apara se pune problema asigurarii, ce are drept scop o completare sau o corectare a beneficiilor care ar apare in anumite stari de modificare a
5

Maricica Stoica, Management Bancar, editura Economica, BUcuresti 1999, pag. 167

22

dimensiunilor valorice a etaloanelor monetare. Sumele suplimentare ce se obtin prin acoperire implica achitarea unor taxe sau prime pentru asigurare. Stiind, deci, ca exista situatii sau stari de functionare care sa conduca la pierderi si ca trebuie sa recurgem la asigurari din cauza incertitudinii unor astfel de situatii problema care se pune este de a decide daca se ia sau nu o asigurare si care anume dintre asigurari atunci cand exista mai multe variante posibile. Natura riscului valutar e foarte complicata. Sensibilitatea lui la modificarile dimensiunilor valorice ale etaloanelor monetare depinde de o multitudine de factori. Din cauza imposibilitatii cunoasterii tuturor cauzelor aparitiei acestui tip de risc si profunzimii lui e foarte problematic de ales o strategie de asigurare. Metodele de asigurare necorespunzatoare pot numai mari nivelul riscului, de aceea alegerea hedging-ului riscului valutar nu poate fi nici precisa, nici identic efectiva. Metoda de asigurare aleasa va depinde mai intai de toate de cheltuielile efectuate pentru realizarea ei si de marimea capitalului agentului economic ce se supune acestui risc si nu, in ultimul rand, de termenul utilizarii ei. Din aceasta cauza se disting mai multe tipuri de hedging. In functie de tehnica realizarii, se disting: 1. hedging pe termen scurt (vanzarea contractelor futures, options); 2. hedging pe termen lung (actionarea contractelor futures, options). In functie de obiective, exista cateva tipuri de hedging: 1. hedging pur este utilizat pentru evitarea riscurilor de pret, dar in prezent practic nu se mai foloseste; 2. hedging cu elemente de arbitraj are scopul de a realiza beneficii pe seama unei eventuale modificari favorabile a preturilor. Totodata in determinarea strategiei de acoperire e foarte important de a obtine valori concrete in privinta viitoarelor schimbari de pe piata valutara. Este de remarcat ca pentru a efectua o operatiune de acoperire este necesar de determinat gradul de interdependenta dintre pietele financiare, adica schimbarile de pe piata valutara sa nu influenteze prea mult piata pe care s-a efectuat acoperirea, astfel ca in final sa avem un rezultat favorabil.

Evolutia EURO in raport cu LEUL

23

Interval: 1 an

Interval: 1 luna

Evolutia DOLARULUI in raport cu LEUL

24

Interval: 1 an

Interval: 1 luna

BIBLIOGRAFIE
1. Vasile Dedu, Gestiunea Bancara , editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1999
25

2. Cezar Basno Management Bancar , editura Economica, Bucuresti, 2002 3. Nitu Ion, Managementul riscului bancar, Editura Expert, Bucureti 2000; 4. Eugen Stefan Pecican Piata valutara, banci & econometrie , editura economica, Bucuresti, 2000 5. Maricica Stoica, Management Bancar , editura economica, Bucuresti, 1999 6. http://www.ilincagorobet.ase.md/modules/news/; 7. http://www.curs-euro.ro/cauta-istoric/#grafic; 8. www.intesasanpaolobank.ro 9. www.bnr.ro

26