Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
3Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Psi Ho Diagnostic

Psi Ho Diagnostic

Ratings: (0)|Views: 151|Likes:
Published by nyco_t055938

More info:

Published by: nyco_t055938 on Jun 15, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/05/2014

pdf

text

original

 
 
CURS NR.1ISTORICUL PSIHODIAGNOSTICULUI
Termenul
diagnostic
este cunoscut, în special, din patologie.El desemnează, după R. Lafon,recunoaşterea unei boli, pornind de la semnele descrise de medic şi de ceilalţi specialişti.Diagnosticul clinic este rezultat al datelor observate de medic; diagnosticul de laborator rezultă dindatele furnizate de laborator (date paraclinice).Diagnosticul medical este un demers complex ce se constituie prin;
Analiza diferitelor simptome:
 semiologia;
-gruparea şi sintetizarea simptomelor, în cadrul unui sindrom sau al unei boli, ceea ce conducela elaborarea
diagnosticului pozitiv;
Raportarea datelor culese la datele tipice ale nosolgiei, în vederea stabilirii
diagnosticuluidiferenţial:
Investigarea şi elucidarea factorilor cauzali pebtru fenomenele patologice constatate,necesare
diagnosticului etiologic;
Decelarea mecanismelor de acţiune a factorilor etiologici în producerea reacţiiloorganismului, având ca rezultat
diagnosticul patogen.
Folosit iniţial exclusiv în domeniul medical, termenul
diagnostic
 –ca, de altfel, mulţi alţitermeni –a căpătat în timp extensie şi utilizare în alte domenii. El semnifică un proces integrativ, desinteză, de evaluare, din care decurg disponibilităţi de anticipare sau prognoză şi de intervenţieactivă. În funcţie de obiectul de studiu urmărit se folosesc astăzi sintagmele:
diagnostic social-
referitor la grupuri sau populaţii studiate în scopul unei acţiuni;
diagnostic pedagogic
-
 
 pentru “forma complexă de cunoaştere a individualităţii copilului,organizată de şcoală şi destinată să slujească şi să fundamenteze acţiunea educativă”;
diagnostic psihologic (psihodiagnostic)
.Psihodiagnosticul ( psiche =
 suflet;
diagnosis =
cunoaştere;
diagnostikos=
capabil de acunoaşte;
) reprezintă un act sintetic de evaluare a “formulei psihice” a unei persoane ca rezultat alexaminării psihologice.Cuvântul „diagnostic” derivă din termenul grecesc „diagnosticos”, care înseamnă „apt pentru a recunoaşte”. Termenii „psihodiagnoză” şi „ psihodiagnostic” au fost creaţi prin analogie şiextrapolare a sintagmei „diagnostic medical”. Termenii, deşi relativ asemănători, au în obiectivdiferenţieri de abordare a fiinţei umane, deci nu se acoperă integral ca sens şi semnificaţie şi mai puţin ca obiectiv.În legătură cu atitudinea specialiştilor faţă de termenul în discuţie s-au conturatdouă linii de conduită:
a
-
de respingere: b- de acceptare şi utilizare.
 
a.
O expresă
respingere
 poate fi constatată în Dicţionarul de psihatrie apărut în 1987,sub redacţia dr. Constantin Gorgos. Fără a subestima importanţa investigaţiei psihologice şi avalorii ei de utilizare , lucrarea citată afirmă existenţa unui diagnostic unic (medical) rezultat aldemersurilor clinice şi paraclinice efectuate in scopul delimitării bolii, demersuri ce include şiexamenul psihologic. Psihodiagnosticul ar fi un “termen utilizat frecvent în lucrările de psihologie,care nu a reuşit să depăşească acest cadru…Aşa cum nu se poate vorbi de diagnostic de laborator,diagnostic radiologic etc.nu se poate vorbi nici de diagnostic psihologic, ci de metode proprii deinvestigaţie care, în final, concură la diagnostic….”Argumentele ce impun delimitarea de punctul de vedere anterior prezentat suntnumeroase. Ne vom referi la câteva:
1.
Un prim aspect priveşte
conţinutul.
Psihodiagnosticul se adresează unui sistemhipercomplex
 
 – sistemul psihic uman şi nu unor subsisteme; în plus, deşi prezintă oimagine a sistemului prin secţiune transversală, acestuia i se oferă, pentru a fi înţeles,cauzele organizării iar din modul de prezentare a specificului acţiunii cauzele decurg perspectivele devenirii;
2.
Un al doilea aspect vizează
criteriul domeniului de referiă şi de aplicare.
Psihodiagnosticul nu se reduce la diagnosticul medical. Finalitatea integrării psihodiagnosticului în diagnosticul medical este, în fapt, numai un caz particular, sferade aplicare a psihodiagnosticului fiind considerabil mai largă. În afara domeniuluimedical, psihodiagnosticul este un demers implicat în selecţia şi orientarea profesională,în strategia pregătirii psihice în domenii performanţiale( cum ar fi pregătirea sportivă) înterapia recuperatorie a diferitelor tipuri de handicap etc. Abordat din aceeaşi perspectivăînsuşi diagnosticul medical poate fi implicat, alături de psihodiagnostic, în diagnosticul pedagogic. În acest caz, nu rezultatele examenelor medicale, ci elaboratul sintetic deevaluare reprezentat de diagnosticul medicakl stă la baza diagnosticului pedagogic,educatorii nearogându-şi competenţa interpretării directe a datelor examenelor medicale.
3.
În al treilea rînd merimenţionat
aspectul formal, al criteriului de clasificare.
Diagnosticul psihologic este inclus în clasificare alături de diagnosticul radiologic şi decel de laborator. Dar diagnosticul psihologic,vizează structurile investigate, în timp ceurmătoarele două tipul de investigaţie utilizat. Nu se respectă, astfel, o condiţieelementară în clasificare: aceea de păstrare a criteriului. Abordat din perspectiva tipuluide investigaţie şi în spihodiagnostic se folosesc tehnici proiective, teste de performanţăşi multe altele.
b.
 Autorii care au acceptat termenul de psihodiagnostic,
l-au folosit cu sensuridiferite. Evoluţia în timp a marcat tendinţa la extensie, la completitudine. Utilizat iniţial de H.Rorschach, în sens limitat, pentru a desemna evaluarea psihică rezultată în urma aplicării testului proiectiv care-i poartă numele, îşi lărgeşte treptat sfera de cuprindere, la început numai în domeniul patologiei, cu sensul dat de Dupre (de analiză a simptomelor psihice ale unei boli mentale învederea încadrării în diagnostic), pentru a fi înţeles astăzi ca “identificare de sinteză a specificului psihic al persoanei investigate”. Aspectele incluse aici sunt numeroase;
 
 produsul de sintece rele
 specificul psihic
rezultă din organizarea informaţiilor referitoare la cazul (subiectul) investigat, informaţii despre factorii ce compun
tabloul  psihic
( procese, funcţii, activităţi, trăsături) şi relaţii existente între ei (interdependenţe ,organizări ierarhice, compensări), toate căpătând înşeles numai prin raportare ladeterminanţii personali şi extrapersonali:
tabloul psihic în psihodiagnostic este imaginea unui moment , a unei etape în evoluţia psihică a subiectului
dinamismul reprezentînd una din caracteristicile definitorii alesistemului psihic uman). El este, de fapt, un decupaj transversal dintr-o devenire care-şicapătă semnificaţia numai în raport cu antecedentele şi cauzele;
raporturile antecedent prezent, cauză/influenţă structură psihică dau perspectivadecelării tendinţelor de evoluţie. Astfel,
 psihodiagnosticul nu poate fi considerat ca un scop în sine.
Mai mult, valoare sa decurge din disponibilităţile de prognoză. Prin aceasta psihodiagnosticul marchează deschiderea aplicativă în psihologie, fiind tot mai implicatîn:
-
selecţia şcolară şi profesională (psihodiagnosticul de orientare)
-
stabilirea obiectivelor educaţionale şi a mijloacelor de optimizare a instruiriişi educării (psihodiagnosticul de instruire şi educaţie);
-
fundamentarea strategiilor terapeutice în raport cu abaterea de lanormalitate a factorilor psihici şi a disponibilităţilor existente(psihodiagnosticul clinic);
-
dacă psihodiagnosticul este util şi necesar în numeroase domenii,realizarea lui constituie o operaţie dificilă;
-
dificultatea este, în primul rând de specificul fenomenelor studiate.Fenomenele psihice sunt fenomene subiective, ascunse, ele nu sunt direct perceptibile, ci deduse din relaţia între situaţiile-stimuli şi aspectelereacţional-comportamentale (acţionale şi expresive), performanţelesubiectului sau interpretările date situaţiilor de către subiect. Specificulrelaţiilor constatate poate fi evaluat numai prin raportarea la datele tip dereferinţă. De exemplu, aceleaşi rezultate obţinute la un test de inteligenţă deo serie de subiecţi se vor finaliza în coeficienţi de inteligenţă diferiţi, înfuncţie de vârsta cronologică a subiecţilor investigaţi.
-
Tabloul exprimat prin psihodiagnostic trebuie redea caracteristicile sistemului psihic uman, un “sistem hipercomplex” ce funcţionează pe principiul integrităţii
. “Apoimai intervine dificultatea de a sesiza un singur aspect, o singură funcţie psihică deoarece în orice probă persoana răspunde ca un întreg unitar, toate funcţiile şi însuşirile ei sunt implicate în oricecompartiment. Astfel, din observaţia asupra activităţilor curente şi din rezultatele la testele dememorie se pot constata la un subiect dificultăţi mnezice. Diagnosticarea fenomenului, ca atare, se poate dovedi, în unele situaţii, eronată şi, corespunzător, inutilă terapia instituită. În aceste cazuriexamenul psihologic complex ar putea evidenţia, printre alte cauze (lipsa motivaţiei, tulburări

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->