LIRICA BACOVIANA UNIVERSUL POETIC BACOVIAN

Bacovia este un poet al ploii, poate cel mai mare poet al sonetelor pluviale din literatura noastr. Peste trg, pretutindeni plou fr ncetare, obsedant, aprtor, rece i dezolant ca n poeziile: Note de toamn; Rar; Plou. Bacovia este un poet al ploii, poate cel mai mare poet al sonetelor pluviale din literatura noastr. Peste trg, pretutindeni plou fr ncetare, obsedant, aprtor, rece i dezolant ca n poeziile: Note de toamn; Rar; Plou: Bacovia devine un poet cu un contur distinct de la primul sau volum de poezii, Plumb, prin care se impune ca un poet autentic si original, cu o tonalitate cu totul noua in poezia noastra de pana atunci. In cadrul poeziei noastre simboliste, alaturi de Dimitrie Anghel, de Ion Minulescu si altii, Bacovia ocupa un loc aparte, tratand teme legate de peisajul varstelor geologice, de decorul asezarilor lacustre, ca si de viziunile provinciale mohorate si funebre din volumul Plumb. Prin poeziile sale, el creeaza inca de la inceput cum avea sa scrie E.Lovinescu o atmosfera de coplesitoare dezolare, de toamne reci cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitat intr-un peisagiu de mahala de oras provincial, intre cimitir si abator,[] o atmosfera de plumb, in care pluteste obsesia mortii si a neantului, o descompunere a fiintei organice. In volumul Plumb, se creeaza indeosebi o viziune de infern, prin evocarea ploilor lungi, reci, a zapezilor nesfarsite, care iarna ingroapa totul sub caderile lor continue, viziunea ospiciilor, abatoarelor. Cu volumul Scantei galbene (1926) orizontul poeziei bacoviene pare s se lumineze un moment, umbra continu de plumb e dat puin la o parte, i n locul privelitilor dezolante, se profileaz burguri medievale i voievozi n haine violete, dintr-un ndeprtat secol al XV-lea. Atmosferei macabre i apstoare i se substituie acum un aer de idil primvratic, madrigalul n locul litaniei i ironia i schieaz zmbetul complice. n volumele Cu voi (1936) i Stane burgheze (1946) fibra ironic este adncit cu mijloace rafinate i mbogit cu umor fin i discret. Dezndejdea surd a poetului i crisparea sufleteasc este nchis n versuri reflexive, de o notaie mai mult enigmatic, ambigu. TEME MOARTEA Sentimentul morii apare frecvent, ca rspuns la ntrebri i leac al singurtii.Totul e atins de aripa morii, oraul respir aerul morilor, natura e n descompunere, iubita cnt un cntec funebru, amorul e carbonizat i fumeg, o dezagregare total,absolut.Pare ca moartea e tema principal. Toarn pe covoare parfume tari,/Adu roze pe tine s le pun;/ Sunt civa mori n ora, iubito,/Si-ncet cadavrele se descompun...(Cuptor) Adormind.../Eu prevd poema roz a iubirii viitoare.../ns pal m duc acuma n grdina devastat/i pe masa prsit-alb marmur scluptat-/In vemintele-mi funebre,/ M ntind ca i un mort/Peste mine punnd roze,flori plite,-ntrziate,/Ca i noi...(Poem n oglind).Moartea apare la Bacovia ca o senzatie de anihilare a intregii existente , de dezagregare a materiei si a fiintei(,,sfarsitului continuu bacovian).Moartea provoaca rareori panic.Ea este de obicei dorit si asteptat ca un remediu al bolii existentiale de care sufer poetul. tenta. IUBIREA

Tema iubirii este subordonata mortii, poarta semnul descompunerii Se rezum la gesturi mici, ca strngerea de mn, alinarea duioas sau se convertete n placere estetic ca recitatul sau cntatul. Femeia tipic bacovian este fecioara pal, despletit, care cnt la clavir, gemnd ca n delir, urmndu-l n suferin. Te uit cum ninge decembre.../Spre geamuri, iubito, privete / Mai spune s-aduc jaratec /i focul s-aud cum trosnete. Mai spune s-aduc i ceaiul,/ i vino i tu mai aproape,-/ Citete-mi ceva de la poluri/ i ning...zpada ne-ngroape. (Decembre) Iubito,i iar am venit.../ Dar astzi ,de-abia m mai port-/Deschide clavirul i cnt-mi /Un cntec de mort.(Trudit). Iubirea bacovian poart deci i ea amprenta descompunerii, a perisabilitii.Cu toate acestea, poetul peregrinarilor interminabile, sfasiat de chinurile sale interioare, poarta cu sine, desi timid si insuficient conturat, un vis de iubire pa care I-l sugereaza chipul pur al unei fete, rascolita si ea de sentimentul singuratatii interminabile si de dorinta implinirii, prin totala devotiune, a unui ideal de dragoste din ce in ce mai estompat. Viziunea aceasta, pe care o simte ca pe o himera, este cultivata cu o nemarginita sfiala, cu o delicatete si pudoare care ii sunt specifice.Dar, speriat parca de umbra propriului vis, poetul isi reia vagabondajul, devenit o modalitate dominanta de existenta. Intr-adevar, e aproape de necrezut cat de nefericit se simte poetul intre cei patru pereti ai camerei lui si cum cauta in permanenta linistea in ratacirile sale fara de sfarsit. NATURA Se afl sub imperiul forelor distructive, redus la cteva elemente : copaci, flori, vnt, ploaie, frunze asociate cu tcerea, pustiul i descompunerea.Natura bacovian este o stare de spirit , trista si dezolant.Cerul poeziei bacoviene e greu, de plumb, inabusitor si dusmanos, gata parca sa se prabuseasca peste oameni, sa-i striveasca; orizontul intre marginile caruia aceasta poezie isi vibreaza acordurile sumbre este inchis cenusiu, strabatut de corbi negri, corbii poetului Tradem si ai lui Edgar Poe, care taie vazduhul diametral singuratici sau in stoluri dense, lugubre. n general, Bacovia este un poet al oraului provincial. Poetul acord atenie deosebit descompunerii orelului provincial, mizeriei izolate; manifest o preferin maladiv pentru anotimpul galben al toamnei, cnd natura se pregtete de hibernare i cnd nveliul vegetal se ofilete, se usuc, piere descompus. Toamna Bacovian e sumbr, mohorat, nfiorat de frigul din camere, de clipocitul murdar al noroiului clcat n picioare pe trotuare, de melancolia sumbr a tuberculoilor. ntregul peisaj e cuprins de fiorul ngheat al toamnei, al decorului macabru pe care anotimpul galben l evoc poetului: E toamn, e fonet, e somn Copacii, pe strad, ofteaz E tuse, e plnset, e gol i-i frig, i bureaz (Nervi de toamn). Atmosfera pluvioasa serveste ca fundal preferat gravei tristeti a poetului, ea fiind inlocuita uneori cu tacerea apasatoare a iernii, strabatuta din cand in cand de croncanitul cardurilor negre de corbi. Iarna bacovian nu este surprins n mreia ei, ci poetul i surprinde tocmai momentul critic, topirea, amestecul de ploaie i de fulgi, de frig i de singurtate, caracteristic mai ales nceputului anotimpului alb:

i toamna i iarna Coboar-amndou i plou i ninge i ninge i plou (Moin). Uneori exist impresia unei nzpeziri totale, a unei izolri complete a oamenilor ntre ei. ntregul trg pare a fi transformat ntr-un cimitir, uile nu se mai pot deschide, zpada a invadat totul: E ziu i ce ntuneric Mai spune s-aduc i lampa Te uit, zpada-i ct gardul i-a prins promoroac i clampa. (Decembre) Primvara bacovian este lipsit de tumultul, de veselia, de speranele pe care le aduce acest anotimp. Renvierea naturii, care este pentru poet doar o nou primvar pe vechile dureri, i trezete melancolia i-i intensific pn la nfiorare gndul unei existene inutile: Melancolia m-a prins pe strad Sunt ameit Oh, primvara iar a venit Palid i mut Mii de femei au trecut Melancolia m-a prins pe strad. (Nervi de primvar). Vara, poetul este copleit de aria dogoritoare i invadat de miasmele pe care le exalt descompunerea materiei organice sub soarele torid: Sunt civa mori n ora, iubito Chiar pentru asta am venit s-i spun Pe catafalc, de cldur-n ora ncet, cadavrele se descompun. (Cuptor). CROMATICA In coloristica bacoviana, abunda negrul, culoarea mortii, sugerand carbonizarea, trecerea in lumea anorganica. In poezia intitulata chiar Negru, alaturarea florilor carbonizate de sicriele metalice, arse si negre, de vesmintele funebre, creaza o atmosfera de infern.Albul,culoarea puritatii, capata la Bacovia o nuanta de tenebros. Amestecul caleidoscopic al negrului cu albul genereaza la Bacovia cenusiul, plimburiul deprimant, ca in poezia Plumb, in care imensitatea cenusiului starneste o tristete iremediabila, vecina cu moartea. Ca sa transcrie sentimentul tristetii sfasietoare, poetul ii altura violetului, galbenul: In toamna violeta,/Pe galbene alei. Galbenul este la Bacovia culoarea maladivului si a mizeriei: Si noaptea se lasa Murdara si goala Si galbeni trec bolnavi Copii de la scoala. CONVENTIA MUZICALA

Poetul percepe lumea, inti de toate , la nivel auditiv. Astfel gsim o varietate de instrumente muzicale( pianul ,numit clavir, vioara, fluierul, harfa etc.),precum i compoziii muzicale (simfonia, marul funebru, valsuri etc.) care tlmcesc metaforic o gam de triri sufleteti ale poetului. Universul sonor nu se reduce la sunete muzicale, ci nregistreaz zgomotele cele mai diverse: fonete, scriituri, trosnete, gemete, plnsete, suspine, oapte, oftaturi etc.Pe de alt parte ,versurile au o muzicalitate intern,rezultat din alternarea vocalelor i consoanelor,repetarea cuvintelor, refrene, ritmuri etc. La nivelul muzicalitatii, mutatia este si mai transanta, natura modernitatii socand. In functie de particularitatea noii ipostaze a constiintei moderne, Bacovia a intuit necesitatea unei noi calitati a muzicalului in care sa fie pregnant implicate disarmonicul si disonantul, atonalismul revelandu-i-se mai apt de a se mula pe miscarile unei spiritualitati tensionate si nelinistite. Mizand pe forta de sugestie a dispersarii melodicului (Si-a mea serenada s-a risipit/ In note grele si blestemate), cultivand deliberat sonurile cu deschideri spre spaima, groaza si delir, Bacovia creeaza si prin natura muzicalitatii viziunea unui univers zguduitor, deschizand perspectiva spre abisalitatea unor incredibile si atoce suferinte. MOTIVE Poezia cuprinde cteva motive principale printre care acela de moarte sugerat prin concepte de moarte, ca sicrie de plumb, funerar, vestmnt, mort si cavou. Moartea mai este sugerata si prin concepte de somn, poetul aratnd ca "dormeau adnc sicriele de plumb", iar mai departe "dormeau ntors amorul meu de plumb". Acelasi motiv al mortii este sugerat si prin conceptul de iarna. n cavou era vnt, lnga mort era frig. Pe lnga motivul principal al mortii apar si motive secundare, ca amor, tristete, nsingurare. Asadar, opera lui George Bacovia in totalitatea ei constituie un avertisment dat lumii de la care nu se asteapta nici un raspuns. De aici rasul absurd, sentimentul de singuratate si nervozitatea poetului, iar elementele care au ca efect dezagregarea universului sunt : focul care mocneste si agonizeaza, apa care descompune si vantul ale carui sunete lugubre sunt simbolurile unui dezechilibru cosmic. INCHEIERE Bacovia cultiv un simbolism de esen i nu unul formal, iar starea poetic se transmite cititorului ca trire interioar, ca fapt de via G. Bacovia este poetul toamnelor dezolante, al iernilor ce dau sentimentul de sfrsit de lume, al caldurilor toride, n care cadavrele intra n descompunere, al primaverilor iritante si nevrotice (Lacustra, Cuptor, Nervi de primavara, Decembrie).. BIBLIOGRAFIE www.didactic.ro www.referate.ro editura ART, L.Paicu , M.Lupu, M Lazar, ESEUL