Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
1Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
0001 Fobia Sociala

0001 Fobia Sociala

Ratings: (0)|Views: 31|Likes:
Published by Alina Morariu

More info:

Published by: Alina Morariu on Jun 24, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/07/2013

pdf

text

original

 
Motto:
„Necazul nu mai este muşcător Când râzi de el şi-l iei peste picior”
 Shakespeare,
 Richard al II-lea
Capitolul I.
FOBIA SOCIALĂAntrenamentul abilităţilor sociale
Adesea, asul din mâneca oamenilor de succes rămâne
inteligenţa socială
, care le asigură suportuldezinvolturii în abordarea situaţiilor sociale. Debarasate de inhibiţii şi spaime (sociale), acele persoane sesimt în siguranţă printre semeni şi comunică liber. Se mişcă impetuos în plasa de păianjen a relaţiilor  personale, profesionale şi sociale. Talentul lor de a iniţia contacte şi relaţii umane, de a comunica persuasiv şi seducător poate fi cheia reuşitei în meserii sociale precum vânzările, negocierile, relaţiile publice, jurnalistica, impresariatul, marketingul, managementul, diplomaţia şi politica.Pare hazardat să imaginăm această postură dezinvoltă la îndemâna persoanelor excesiv de timide,introvertite, inhibate, perfecţioniste şi singuratice. Deficitare în abilităţi sociale, ele se vor mişca ezitant,împleticit şi vor comunica greoi în viaţa personală, profesională, socială. Timidul este anxios; roşeşte,tremură, suportă cu dificultate contactul vizual şi pleacă capul.
 Introvertitul,
lipsit de empatie, pierdecontactul emoţional cu interlocutorul şi-i taie vorba înainte să termine fraza. Nervozitatea face voceamonocordă, aspră. Teama de proximitate îi face să evite intimitatea şi contactul fizic.Mai mult sau mai puţin sporadic, persoanele lipsite de abilităţi sociale manifestă unele tulburărianxioase. Cel mai adesea, poate fi vorba de
 fobia socială
sau t
ulburarea de anxietate socială.
Aproapefără greş, aceasta induce aparent banala
anxietate de performanţă
, care subminează capacitatea persoaneide a depăşi teste şi examene cu public, de genul celui pentru permis auto. În situaţii sociale normale,anxietatea socială induce stări de nelinişte, nesiguranţă şi chiar panică. La originea lor se află o teamăexcesivă şi difuză de critică, de evaluare negativă, de penibil, de umilinţă, de oameni străini şi diversealte spaime iraţionale, adică lipsite de un mobil concret şi o cauză evidentă.Mulţi dintre noi duc pe picioare tulburări de anxietate despre care nici nu ştiu că poartă un nume.Evităm expunerea în public cu preţul unor eforturi psihice epuizante şi a unor ocazii de afirmare ratate.Chiar dacă fobia trece relativ neobservată de anturaj, ea perturbă totuşi semnificativ rutina cotidiană a persoanei, în familie, în grup, la şcoală, muncă şi, mai ales, în public.
Am ajuns preocupat de fobia socială dintr-o întâmplare. Însoţeam pe doctorul belgian André Moreau laun congres al psihiatrilor (Spitalul
Socola
din Iaşi)
 ,
unde
 
avea două lucrări pe tema comunicării terapeut-client.Îi eram alături, în spuza recunoştinţei anilor de ucenicie. Asistam inocent la dezbaterile privind impactul fobieisociale asupra calităţii vieţii. Brusc, parcă fulgerat, mi-am dat seama că am dus-o în spate ca pe o piatră demoară. Habar n-aveam că-i spune
 fobie socială.
 Nici c
ă
 
timiditatea
excesivă poate fi patologică.Istoria personală mi-a fost devastată sporadic de unele tulburări de anxietate socială. Conştientizarea propriilor spaime a fost o iluminare. M-am întrebat câte din trenurile vieţii pierdusem? Câte din bucuriilesimple de fiecare zi? Dincolo de manifestări extreme, precum inventica sau revolta împotriva regimului, amsmuls bruma de succese ascuns în umbra scrisului solitar. Îmi era mai uşor singur în faţa hârtiei de scris, decâtîn public. M-am debarasat de inhibiţii spre 35 de ani, după puşcărie şi presă. Fără ele, ratam cariera deuniversitar şi negociator. Din timidul de cândva a rămas sfiala şi explozia. Poate da, poate nu.
Desigur, tulburările de anxietate pot fi duse pe picioare, nu urlă, nu dor fizic. Nu sunt catastrofe,nici tragedii. Sâcâie, deranjează, consumă inutil energia şi taie aripile.Acest capitol oferă persoanelor mai mult sau mai puţin lipsite de abilităţi sociale doar un începutde explicaţie şi speranţă. Limbajul şi ocaziile în care psihiatrii şi psihologii aduc informaţii de acest genrămân greu accesibile publicului larg, care are nevoie de ele. Doctorul Sorin Ene, în
Cum să ne învingemteama
, poate fi o fericită excepţie.1
 
Ce este anxietatea?
După dicţionarul enciclopedic, anxietatea este „o stare de nelinişte care apare (...) în absenţa unor cauze evidente (teamă fără obiect), însoţită de fenomene organo-funcţionale de tipul palpitaţiilor, jeneirespiratorii, transpiraţiei abundente ...”Anxietatea se manifestă prin stări difuze de nelinişte, îngrijorare, insecuritate şi spaimă mai multsau mai puţin iraţionale. Sursa se află mai curând în imaginaţie, atâta timp cât lipseşte un mobil concret,identificabil aici şi acum. Toate sunt emoţii din familia fricii, dar nu sunt tocmai frica viscerală şianimalică, declanşată spontan în faţa unui pericol concret şi iminent.
 Frica
este o emoţie
 primară.
Ea premerge gândirii şi proceselor cognitive. Întâi o simţim şi dupăaceea o gândim, în sensul că ne dăm seama că ne este frică abia după ce ne-am înfricoşat deja. Frica esteindusă spontan de un pericol concret, aici şi acum. De pildă, un câine sau un om înarmat care se apropieameninţător.
 Anxietatea
este o emoţie
 secundară.
Gândirea premerge emoţia, în sensul că imaginăm mai întâi primejdia (o gândim) şi ne înspăimântăm după aceea. Gândim întâi şi simţim ce-am gândit. Astfel,anxietatea poate fi indusă doar de gândul la un câine, atunci când el nu este prezent, aici şi acum. Ea esteo
 frică adaptativă
care pregăteşte organismul pentru confruntarea cu necunoscutul. Ca şi frica, ea se aflăîn slujba supravieţuirii.Aşadar, frica este indusă de „ceea ce este”, iar anxietatea de „ceea ce gândim că ar putea fi”.Ambele aceste emoţii înrudite au rolul de a pregăti organismul pentru întâmpinarea unor primejdii realesau imaginare. Ce ne-am face fără o minimă stare de anxietate? Am putea rămâne pasivi şi indolenţi, descoperiţiîn faţa posibilelor primejdii anticipate de mintea noastră. Seara, la culcare, de pildă, n-am mai punedeşteptătorul să sune şi am întârzia la programul de dimineaţă. Apoi, examenele, discursurile, lucrările pe care le vom prezenta şefului sau profesorului, contractele pe care le vom negocia cu clientul etc., ar risca să ne ia pe nepregătite. Ba chiar, dacă cineva din preajmă ar suferi un atac de cord, am aşteptaliniştiţi să-i treacă şi nu ne-am mai grăbi să chemăm salvarea. Anxietatea este o emoţie utilă. Filosofiaexistenţialistă susţine chiar că fără angoasa existenţială am înceta să fim oameni. Anxietatea ţine deumanitate. Totuşi, doza contează. Nu-i bună prea puţină şi nici prea multă.La intensitate normală, anxietatea funcţionează ca o alarmă auto. Protejează. Declanşează atuncicând intruşii pătrund în maşină. În doze excesive, anxietatea se comportă ca o alarmă defectă;declanşează aiurea, când nimeni nu-i în preajmă. Astfel, anxietatea în exces dăunează ca alarmădereglată, atunci când n-o putem opri la (tele)comandă. Declanşează prea repede, prea uşor, prea des.Începe să urle epuizant şi incontrolabil.La intensitate normală, anxietate seamănă cu apa dintr-o reţea de irigaţii. E binevenită pentru aîntâmpina seceta. Totuşi, dacă-i prea multă şi întrece măsura, revarsă peste diguri, inundă şi distruge ceeace trebuie protejat. La fel se întâmplă şi cu anxietatea în exces; inundă, sufocă şi perturba psihicul uman.Dacă se instalează ca o stare continuă, anxietatea inventează primejdii care nu există cu adevărat. Iată unexerciţiu care sugerează acest lucru!
 Antrenamentul nr. 1. Ne temem oare de primejdii care nu-şi mai dau osteneala să existe cu adevărat?
 
Trainerul propune cursanţilor exersarea discursului public. Tema discursului: curajul personal de a înfrunta audienţa. Apoi, cere tuturor să închidă ochii şi îi avertizează că oratorul va fi desemnat  prin aruncarea la întâmplare a unui cocoloş de hârtie sau prin atingerea cu mâna a umărului unei persoane din sală. Imediat ce o persoană va fi ţintită de cocoloşul de hârtie sau atinsă pe umăr, ea vaieşi în faţa audienţei şi, fără ezitare, va declama discursul. Trainerul se va preface că-i gata să aruncecocoloşul sau să înceapă un periplu printre cursanţi. După câteva secunde de aşteptare, va cere
2
 
deschiderea simultană a ochilor. Spre posibila mirare a celor din sală, nimeni nu va fi fost scos în faţă, gata de discurs.- Rog să ridice mâna cei care, măcar pentru o clipă,
s-au temut 
că vor fi desemnaţi să vină în faţă pentru discurs!
Foarte probabil, dacă auditoriul nu trişează, vor ridica mâna cel puţin 6 din 10 persoane. Morala esimplă; oamenii se tem adesea de primejdii care nu există cu adevărat. Acum a fost un joc cu tâlc.Manifestarea unei uşoare anxietăţi a fost mai curând normală în contextul social creat, destinat să inducăo anxietate de conjunctură. În genere, este util să facem o relativă distincţie între:
anxietatea situaţională sau de conjunctură şi
anxietatea ca trăsătură de personalitate.Prima formă este doar o reacţie naturală şi sănătoasă la o situaţie concretă, cu un grad oarecare de pericol. Cea de-a doua este o stare internă permanentă şi indică o persoană anxioasă indiferent de situaţie.Dacă ajunge o stare continuă, viaţa va fi tare incomodă.
Indicatori nonverbali ai anxietăţii
Ştim cu toţii că oamenii joacă teatru în viaţa de zi cu zi. De pildă, în negocieri ca şi la poker, îşiascund simptoamele anxietăţii pentru a nu arăta oponenţilor că au pierdut controlul situaţiei. Deseori,tocmai încercările disperate de a ascunde anxietatea fac şi mai vizibile adevăratele sentimente. Aproapefără excepţie, anxietatea stimulează ritmul cardiac, tremurul, respiraţia, înroşirea feţei şi transpiraţia.
 Expresia feţei
Anxietatea „se vede” pe feţele noastre chiar şi într-un zâmbet speriat la nivelul muşchilor gurii(zygomatic major), care nu se extinde în zona ochilor (orbicularis oculi). Zâmbetul este expresia fericirii,dar şi a anxietăţii. Durata redusă a privirilor fugare adresate asistenţei şi dificultatea susţinerii contactuluivizual prelungit pot fi alţi indicatori ai anxietăţii. Clipitul des de asemenea.La nivelul feţei, cei mai expresivi indicatori ai anxietăţii sunt asociaţi cu buzele, gura şi gâtul.Când devenim anxioşi, întregul sistem digestiv intră în derută, până la stomac şi mai departe, dar rămânvizibile buzele, gura şi gâtul. Între indicatorii familiari, amintim: uscarea gurii, tusea seacă, înghiţitul îngol, muşcarea buzelor, introducerea de obiecte în gură şi altele.
 Postura trupului şi mişcările mâinilor 
Postura trupului reflectă modul în care oamenii folosesc corpul pentru a ataca, a se apăra sau arămâne pasivi.Atitudinea agresiv-defensivă este reflectată de posturi rigide, cu muşchii încordaţi ca oarmură. Braţele şi palmele tind să devină arme de atac sau scuturi de apărare. Atitudinea „de fugă” sereflectă mai ales în mişcări. Persoanele încrezătoare în forţele proprii se mişcă lin şi armonios, în timp cecele anxioase sunt agitate, cu mişcări neregulate şi chinuite. Persoanele anxioase tind să măreascăcontactul cu propriul trup. Încrucişarea braţelor şi picioarelor, de pildă, oferă auto-contact şi sentimentede siguranţă, atunci când părţile vitale şi genitale sunt mai bine protejate.Deseori, când suntem anxioşi avem tendinţa de a manipula inutil obiecte; ne jucăm cu pixul,inelul, cerceii, cheile sau ne tragem de haine. Atingerea corpului sau manipularea obiectelor mici pare săofere puţină linişte. În orice caz, felul în care folosim mâinile poate fi un indicator al anxietăţii. Gesturilemici ale mâinilor sunt tentative de calmare a conflictelor interioare. Atingerea feţei cu palmele,scărpinatul în cap, sprijinirea bărbiei, acoperirea gurii şi a ochilor sau aranjarea părului sunt chiar gesturitipice de autoliniştire. Pe stadioane, mulţimea fanilor se ia simultan cu mâinile de cap când favoriţii loratează o ocazie. Luatul cu „mâinile de cap” este un gest colectiv de consolare.
Transpiraţia abundentă
3

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->