206

INTERTEXT

SPECIFICUl tRaDUCERII tEXtEloR JURIDICE ComUNItaRE

ludi Hekvski

Universitatea Liberă Internaţională din Moldova

In the present article the author highlights the conditions which are considered necessary to perorm a good translation o legal texts, especially o those applied in theeld o community law. The starting point o the research is the analysis o the natureo law that considerably inuences the process o editing and translating legal texts.Legal translation encounters two major obstacles: the rst one reers to the diferencesin the legal system, and the second one – to the diferences in the linguistic system.The article points out possible ways o solving problems the specialists meet in their translation activity.

Graţie colaborărilor internaţionale, schimbului de experienţă şi pur şi simpludorinţei de a cunoaşte altceva străin, activitatea traducţională dintr-o limbă sprealta, sau dint-un limbaj specializat spre altul, a devenit o practică răspîndită pe globşi este în creştere continuă.Atît cercetările eectuate în lume la acest capitol, cît şi experienţa proesională,ne permite să spunem că o traducere de calitate trebuie să exprime conţinutul tex-tului-sursă, să păstreze stilul său şi să conţină ormele pe care le utilizează un vorbi-tor nativ al limbii spre care realizăm traducerea. Grosso modo, dacă traducătorul areuşit să transmită aceste nuanţe în textul-ţintă într-o limbă corectă din punct devedere gramatical şi sintactic, atunci putem spune că a ost realizată o traducerecalitativă.Cît priveşte traducerea textului specializat, aici se conturează cîteva cerinţesuplimentare. Standardizarea limbajelor specializate (LSP) pe plan internaţional im-pune olosirea unor reguli atît în limba-sursă, cît şi în limba receptoare. Fenomenulstandardizării acilitează lucrul traducătorului, însă standardizarea însăşi are nea- junsurile ei. Textul specializat este pe jumătate sau uneori şi mai mult constituitdin vocabular specifc, cealaltă parte revenindu-i elementelor din lexicul comun. Traducătorul trebuie să ţină seama de regulile morologice, sintactice etc. din lim-bajul general, dar să acorde importanţă şi regulilor specifce LSP concret. Este vorbade coduri, semne, moduri de aranjare a termenilor etc. specifce unor limbaje spe-cializate, mai bine zis specifce tuturor LSP, dar în măsură dierită. De exemplu, lim-bajele tehnice sînt îmbibate de astel de particularităţi. De obicei, aceste elementenu reprezintă difcultate pentru traducător. Un alt moment important al limbajuluispecializat constă în aptul că el oloseşte multe unităţi sintagmatice, unităţi termi-nologice complexe, care provoacă greutăţi suplimentare de traducere în uncţie decaracterul specifc al fecărei limbi. Dierite cercetări au demonstrat că majoritateatermenilor sînt ormaţi din mai multe entităţi lexicale. Difcultatea constă nu doar în declinarea substantivelor, ormarea pluralului, conjugarea verbului (operaţiiobişnuite pentru traducător), dar şi în ordinea corectă a tuturor elementelor unităţiicompuse.

207

TERMINOLOGIE ŞI TRADUCTOLOGIE

Din cele menţionate mai sus, precum i din alte aspecte pe care le vom evocaulterior reiese că sarcina traducătorului nu este uoară, în deosebi a traducătoruluide texte specializate. Traducătorului îi revine rolul de a rezolva probleme de conţinut,stil, ormă. El trebuie să cunoască bine limbile implicate în procesul traducţional, săpoată stabili legătura între ele, să cunoască domeniul în care traduce, metodelede traducere, metodele de lucru în terminologie i, nu în ultimul rînd, metodeleinormatice. Cunoaterea doar a terminologiei nu este sucientă pentru a traduce,dar este un ajutor important pentru obţinerea unei traduceri specializate, deoareceterminologia denete i sitematizează conceptele. Traducătorul nu este autorulacestor concepte specializate, chiar dacă de multe ori îi revine rolul terminologului,dar utilizează munca sistematică eectuată de terminolog sau terminogra. De aici,legătura strînsă între ambele activităţi – cea de traducător i cea de terminolog. În opinia noastră, abordarea problemelor legate de traducerea textelor juridice presupune, în primul rînd, o analiză asupra dreptului ca atare, natura sa,conţinutul, ormele, etc., deoarece traducerea juridică este o corontare a dieritordrepturi, chiar dacă ele ac parte din acelaşi sistem juridic.Juritii i traductologii remarcă că între dierite drepturi există mari dierenţestructurale, o decupare dierită a realităţii juridice, noţiuni i concepte ărăechivalenţe (de ex.

Common law

). De aici există tendinţa proprie juritilor, în primulrînd, de a considera că unii termeni sînt intraductibili justicînd astel aa enomeneca împrumutul i calchierea. Adică cîmpurile noţionale ale dieritor drepturi nu sesuprapun complet.Aceste greutăţi întîmpinate de juriti sînt, din păcate, în plină măsură vala-bile pentru traducător. Dierenţa între sistemele juridice proprii dieritor ţări consti-tuie problema majoră din punct de vedere a traducerii, care presupune transerulrealităţii juridice-sursă în realitatea juridică-ţintă.Cercetătorii insistă că „les principaux problèmes en traduction juridique dé-coulent du ait qu’il aut transposer un message d’un ordre juridique à un autre.Les dénitions du droit y sont diférentes, les origines historiques, les coutumes, lesinstitutions, les procédures aussi” (Vassilios G. Koutsivitis, 1988: 44). În acest sens, la nivelul traducerii, constatăm că traducătorul trebuie sătransmită în limba-ţintă concepte şi noţiuni care deseori există doar în limba-sursă(

common law, equity, consideration

). Astel de noţiuni sînt absolut necunoscutepentru sistemul romano-germanic. Din această perspectivă, în traducerea juridicăcontează mai mult cunoaşterea sistemului, decît cunoaşterea normelor din care else compune.Dreptul se constituie grosso modo din trei surse: legea, practica judiciară(jurisprudenţa) şi obiceiul (cutuma). Importanţa lor variază în uncţie de cultură, elesînt exprimate prin dierite discursuri în cadrul unei şi aceleiaşi culturi sau de la ocultură la alta. Toate aceste aspecte trebuie să e luate în considerare de traducătorpe parcursul eectuării traducerii.Diversitatea sistemelor de drept în lume este considerată de unii cercetătorica unica dicultate serioasă care se impune cu adevărat (Jean-Claude Gémar, 1979:44).Dreptul internaţional public – ramură a sistemului romano-german,reglementează relaţiile între state, organizaţiile internaţionale ondate de ele i alte

208

INTERTEXT

subiecte ale dreptului internaţional. ONU este cea mai importantă organizaţie îndomeniul codicării şi dezvoltării dreptului internaţional.Dreptul Uniunii Europene este o ormă a dreptului internaţional, care secaracterizează prin aptul că ţările membre ale UE îşi limitează în mod conştient un-ele drepturi delegînd unele plenipotenţe organelor supranaţionale. Dreptul comu-nitar este un drept supranaţional în care actele normative edictate de UE deseoriau o orţă juridică mai mare decît actele legislative naţionale.Fiecare societate îşi organizează sistemul juridic în uncţie de concepţia pecare o are asupra dreptăţii şi de structura socio-politică pe care o adoptă. Pe de altăparte, evoluţia considerabilă a colaborării internaţionale ace posibilă şi necesarăapropierea şi infuenţa reciprocă a sistemelor de drept. Pe lîngă aceasta, are loc oapropiere ce merge pînă la unicare între sistemele de drept ale ţărilor din cadruldieritor organizaţii internaţionale cum ar : Comunitatea europeană, care a dusprin consecinţă la apariţia unui sistem propriu de drept, numit Drept comunitar sauDreptul Uniunii Europene.Juristul rancez René David (1999: online) sublinia că unicarea internaţionalăa dreptului nu constă în înlocuirea diverselor sisteme juridice naţionale printr-unun sistem supranaţional unic, ci în armonizarea dreptului internaţional. În opinia noastră, armonizarea dieritor sisteme juridice (romano-german-ic, anglo-saxon, religios, mixt) contribuie la unicarea vocabularului juridic. Însăaceastă unicare rămîne în proces, armonizarea drepturilor naţionale neind încăterminată şi va continua atîta timp cît ţările vor candida la aderare. Reieşind dinlista de pe portalul ocial al UE a „altor state europene” (douăzeci la număr), pro-cesul de aderare început în 1951 (după propunerea din 9 mai 1950 privind creareaunei Europe organizate, indispensabilă pentru menţinerea relaţiilor de pace a luiRobert Schuman, ministrul rancez al aacerilor externe, cunoscută sub numelede „Declaraţia Schuman”) va  unul de lungă durată, care va necesita armoniza-rea neîntreruptă a vocabularului juridic comunitar şi va provoca „dureri de cap”traducătorului pentru cel puţin următorii cincizeci de ani. Oricît de mare ar  tendinţaspre unicare, în ecare pereche de limbi implicate în traducere vor rămîne pro-priile „înţelesuri” ale unuia şi aceluiaşi concept de tipul lui

jurisprudenţă –

unul dintermenii de bază ai vocabularului juridic: în ranceză

jurisprudence

şi

jurisprudenţă

în română

înseamnă

practica judiciară (=totalitatea deciziilor judecătoreşti)

, iar în engleză sub

jurisprudence

şi în rusă sub

юриспруденция

se subînţelege teoriagenerală a statului şi a dreptului, losoa dreptului. Prin urmare, termenul rancez

jurisprudence

se va traduce în română prin

jurisprudenţă

, iar în engleză prin

the deci-sions of the Courts

şi în rusă prin

судебные решения

. În baza celor evocate mai sus concluzionăm că în traducerea juridicăexistă două obstacole majore. Primul ţine de dierenţa de sistem juridic, al doilea– de dierenţa de sistem lingvistic. Urmează să analizăm care ar  posibilităţile desoluţionare a acestor probleme întîlnite în activitatea traducătorului.Chiar dacă admitem că reieşind din aptul că dreptul comunitar este un dreptunicat şi armonizat şi în procesul traducerii a astel de texte nu se pune problemadierenţei de sisteme juridice, oricum în sarcina traducătorului rămîn alte problemede rezolvat cum ar : transerul corect şi complet al conţinutului, păstrarea ormeişi stilului propriu pentru textul-sursă şi, nu în ultimul rînd, calitatea traducerii întextul-ţintă.