Find your next favorite book
Become a member today and read free for 30 daysStart your free 30 daysBook Information
Dezvoltare personală, vindecare emoțională și maturizare. 12 povestiri terapeutice
By Raluca Ignat
Book Actions
Start Reading- Publisher:
- ATMAN
- Released:
- May 20, 2016
- ISBN:
- 9786068758237
- Format:
- Book
Description
Suntem obișnuiți să etichetăm oamenii în funcție de comportamentele pe care le afișează. Judecăm omul, nu comportamentul. Criticăm persoana, nu acțiunile sale. Proiectăm asupra altora propriile noastre temeri, speranțe, dorințe. Condamnăm la alții ceea ce nu putem accepta la noi înșine. Ne dorim să ne fie mai bine, dar omitem că schimbarea începe întotdeauna cu noi înșine. Noi ne creăm experiențele și viața.
Copilăria este piatra de temelie a vieții fiecărui om. Mă aflam la un curs de dezvoltare personală când unul dintre colegii mei, vorbind despre copilăria lui și despre felul în care unele experiențe de atunci i-au trasat harta vieții, a izbucnit în plâns. Atunci am înțeles necesitatea de a conștientiza mecanismele ce declanșează anumite comportamente, pentru a ne putea schimba. Numai în momentul în care înțelegem cauza care a dus la o anumită manifestare, putem să ne schimbăm modul de a acționa.
Book Actions
Start ReadingBook Information
Dezvoltare personală, vindecare emoțională și maturizare. 12 povestiri terapeutice
By Raluca Ignat
Description
Suntem obișnuiți să etichetăm oamenii în funcție de comportamentele pe care le afișează. Judecăm omul, nu comportamentul. Criticăm persoana, nu acțiunile sale. Proiectăm asupra altora propriile noastre temeri, speranțe, dorințe. Condamnăm la alții ceea ce nu putem accepta la noi înșine. Ne dorim să ne fie mai bine, dar omitem că schimbarea începe întotdeauna cu noi înșine. Noi ne creăm experiențele și viața.
Copilăria este piatra de temelie a vieții fiecărui om. Mă aflam la un curs de dezvoltare personală când unul dintre colegii mei, vorbind despre copilăria lui și despre felul în care unele experiențe de atunci i-au trasat harta vieții, a izbucnit în plâns. Atunci am înțeles necesitatea de a conștientiza mecanismele ce declanșează anumite comportamente, pentru a ne putea schimba. Numai în momentul în care înțelegem cauza care a dus la o anumită manifestare, putem să ne schimbăm modul de a acționa.
- Publisher:
- ATMAN
- Released:
- May 20, 2016
- ISBN:
- 9786068758237
- Format:
- Book
About the author
Related to Dezvoltare personală, vindecare emoțională și maturizare. 12 povestiri terapeutice
Book Preview
Dezvoltare personală, vindecare emoțională și maturizare. 12 povestiri terapeutice - Raluca Ignat
dragoste
Introducere
Totul a început în momentul în care am început să mă întreb mai serios cine sunt eu și care este menirea mea pe acest pământ. În urmă cu șase ani, trezindu-mă speriată dintr-un coșmar, am avut o revelație: am simțit o dorință intensă de a scrie. Răbufnea din mine ca un uragan. Aveam multe experiențe de împărtășit și cel mai potrivit mod în care știam să fac acest lucru era să le aștern pe hârtie.
Nevoia aceea nebună de a scrie simțea că nu mai putea aștepta. Am scris prima pagină acasă, am plecat grăbită la serviciu și am continuat să scriu în acea zi până m-am simțit eliberată. Am descărcat în felul acesta emoții ce zăceau în conștiința mea și care mă blocau, împiedicându-mă să îmi urmez visele.
După ce am înțeles de unde trebuia să încep, am continuat să descopăr lumea, în căutarea adevăratului sens. Am început cu religia, am continuat cu psihologia. Apoi am ajuns la psihanaliză. Încet, dar iremediabil, m-am îndrăgostit de ea. A început să fie ca un drog. Mi-o cerea mintea, sufletul, trupul, întreaga mea ființă. Aflându-mă în acest proces de dezvoltare personală am început să am tot mai des diverse revelații lăuntrice.
Suntem obișnuiți să etichetăm oamenii în funcție de comportamentele pe care le afișează. Judecăm omul, nu comportamentul. Criticăm persoana, nu acțiunile sale. Proiectăm asupra altora propriile noastre temeri, speranțe, dorințe. Condamnăm la alții ceea ce nu putem accepta la noi înșine. Ne dorim să ne fie mai bine, dar omitem că schimbarea începe întotdeauna cu noi înșine. Noi ne creăm experiențele și viața.
Copilăria este piatra de temelie a vieții fiecărui om. Mă aflam la un curs de dezvoltare personală când unul dintre colegii mei, vorbind despre copilăria lui și despre felul în care unele experiențe de atunci i-au trasat harta vieții, a izbucnit în plâns. Atunci am înțeles necesitatea de a conștientiza mecanismele ce declanșează anumite comportamente, pentru a ne putea transforma. Numai în momentul în care înțelegem cauza care a dus la o anumită manifestare, putem să ne transformăm modul de a acționa.
Cum s-au născut poveștile din această carte?
Prima poveste scrisă a fost Don Juan-ul. A apărut tot sub forma unei revelații. Îmi place să studiez comportamentele oamenilor și să înțeleg ce îi determină să acționeze într-un fel sau altul. Am început cu mine și am continuat cu cei din jurul meu: familie, prieteni, colegi, cunoștințe, clienți.
Am înțeles că misoginul, spre exemplu, nu este misogin pentru că așa s-a născut. Poate a fost lipsit de iubirea și afecțiunea maternă sau a fost învățat că femeia trebuie să depindă de el, de veniturile lui. Femeile independente îi provoacă o anumită stare de tensiune. Poate a avut o experiență negativă legată de femei și, în prezentul în care trăiește, proiectează asupra femeilor cu care intră în contact emoțiile legate de acea femeie care l-a rănit, din trecut. Încearcă să își ia în prezent plata pentru o experiență ce nu mai există. Misoginii se tem de castrare, la propriu și la figurat. Femeile puternice îi sperie deoarece, luându-și singure ceea ce ei cred că doar ei le pot oferi, le iau puterea. Conștientizând aceste mecanisme, comportamentele se pot transforma.
Am înțeles că o femeie care înșeală nu o face pentru că este infidelă, ci pentru a-și satisface anumite nevoi, sau poate chiar datorită fricii. Așa cum veți descoperi în poveștile de mai jos, o femeie speriată că își va pierde partenerul, poate să îl înșele pentru a se asigura pe sine însăși că are o rezervă, în cazul în care va fi părăsită. Încearcă în acest mod să își acopere frica, folosind ca și „unealtă", un amant. Comportamentul său este, desigur, greșit. În momentul în care conștientizează că ceea ce o determină să acționeze este frica intensă că își va pierde partenerul și că va rămâne singură, începe să se schimbe. Caută alte soluții pentru a merge mai departe, cu sau fără el, renunțând la trădare.
Workaholicul m-a învățat că oamenii nu se afundă în muncă fără să țină cont de timp decât atunci când nu au o viață personală și folosesc serviciul ca pe un refugiu. În momentul în care apar și alte interese, lista priorităților se schimbă. Conștientizând mecanismul, workaholicul începe să își obțină satisfacția din alte părți, să se simtă important și valorizat în familie sau în restul societății și să acorde job-ului doar timpul cuvenit, nu întregul lor timp.
Personajele care dau viață acestor povești vă vor prezenta detaliat aceste lecții de viață și altele, la fel de interesante. Mi-am dorit ca, prin intermediul lor, să împart cu cititorii mei acele revelații care mi-au arătat cât de importantă este viața atunci când o prețuim la adevărata ei valoare și cât de mult ne putem transforma în bine fiecare dintre noi, doar conștientizând acele emoții de care am fugit până acum.
Poveștile au rolul să ne vindece emoțional, prin scoaterea la lumină a părții întunecate din noi, acea parte pe care am ascuns-o atâția ani. Odată înțelese, aduc maturizare, o nouă viziune asupra propriei persoane și a vieții. Astfel, se realizează evoluția, depășirea barierelor emoționale, transformarea în bine.
Pe cei tineri, lecturarea poveștilor îi ajută să își dezvolte anumite capacități, oferindu-le o stare de confort și siguranță. Pe adulți îi îndeamnă să reflecteze, să se înțeleagă, să se accepte, luând trecutul ca pe un capitol din cartea cea mare a vieții și privind experiențele negative ca pe niște lecții care au dat naștere prezentului.
1. Viață dublă
Corina aruncă cearșaful de pe ea și se ridică grăbită. Își adună repejor hainele împrăștiate pe parchet și începe să se îmbrace.
Matei o privește furios.
― Iar mă lași ca pe un fraier și fugi acasă la bărbatu’ tău!
― Matei, ce prostii spui? Corina se apropie de el și-l sărută apăsat. Știi că în inima mea tu ai un loc special!
― Și în viața ta, unde sunt? Ce sunt eu pentru tine, Corina?
― Ești... iubitul meu! Cel care mă face să mă simt bine, mă încurajează... Hai să vorbim mâine despre asta! S-a făcut târziu!
― M-am săturat să fiu în umbra lui Doru! Corina, eu nu mai rezist să te împart cu el! Mă distruge gândul că la noapte vei dormi în brațele lui, în timp ce eu o să miros urmele parfumului tău de pe acest cearșaf!
― Hai iubire, doar am stabilit de la început să nu ne implicăm sentimental!
― Ce am stabilit? Am stabilit că tu o să-ți vezi liniștită de viață, mutându-te dintr-un pat în altul? Am stabilit că o să ne minți pe amândoi?
― Dragul meu, nu te-am mințit niciodată! Știai că sunt căsătorită. Sau cauți motiv de ceartă ca să scapi de mine?
― Nu de ceartă îmi arde acum! Corina, eu te iubesc ca un nebun! Vreau să iei o hotărâre pentru că nu mai pot să trăiesc așa! Ori eu, ori Doru! Vreau să alegi.
Corina rămase cu privirea pierdută și fața ei luă o grimasă tristă.
― Hai, Matei, nu te prosti! Știi că nu pot să aleg între voi. Nu știu cum să te fac să mă înțelegi, pentru că nici eu nu mă pot înțelege! Nu pot să fiu ipocrită, Matei! Vă iubesc pe amândoi! Nu vreau să te pierd!
― Corina, tu te auzi? Cum să ne iubești pe amândoi? Dacă nu vrei să mă pierzi, rămâi aici! Lasă-l în pace pe Doru!
― Dar... nu pot! Nu pot, Matei! Țin mult la Doru.
Corina își ia geanta și aleargă pe scări, trântind ușa în urma ei.
― Gândește-te și ia o decizie! Nu glumesc, Corina!