Start Reading

Suge-o, Andrei! Încă o poveste semi-amuzantă

Ratings:
Length: 412 pages8 hours

Summary

Continuarea bestsellerului 2015 Suge-o, Ramona!



Singurul mod în care poți să afli dacă ai reușit să uiți cu adevărat o persoană pe care cândva o iubeai cu toată puterea ta este să te întâlnești cu ea, s-o privești în ochi și să nu-ți dorești s-o iei în brațe. Abia dacă reușești lucrul ăsta poți să spui că ești pregătit să treci mai departe.



Mulți dintre noi, dacă nu toți, am avut o poveste de iubire care ne-a dat lumea peste cap și ne-a făcut sufletul să zburde de fericire ori să urle de durere. O persoană care ne-a bântuit gândurile ani întregi și pe care cu greu am reușit să ne-o scoatem din suflet. O persoană pe care am căutat-o în fiecare relație nouă și care ne-a lăsat cicatrici invizibile, dar adânci.



Încercând s-o uite pe Anemona, Andrei are tot felul de aventuri, unele amuzante, altele neobișnuite. Dar, în realitate, el nu caută pe altcineva. Căutarea lui este o căutare de sine. Și de fiecare dată se regăsește în altă persoană, în mod diferit.



O carte care te va face să zâmbești, să râzi în hohote, să te gândești la propria relație sau, pur și simplu, să te miri ce mare-i grădina Domnului!



Ca să te conving că merită să citești această carte, uite niște păreri despre primul volum, Suge-o Ramona!:



„Cu greu pot să mă adun după «cartea» asta. Scrisă ca o listă de cumpărături, are exact aceeași înțelegere a sensurilor pe care o poate atinge pisica mea când se holbează prostește pe geam.“ – Ana



„O carte demnă de toaleta publică, risipă de resurse și energie. Spun carte fiindcă are trăsăturile fizice ale unei cărți. Conținutul ei este însă o simplă degringoladă.“ – Wickle Tickle



„Vi s-a întâmplat să vă vină să vomitați după ce citiți un fragment dintr-o «carte»? Mie nu (până acum). Mi-am pierdut un minut din viață citind asta... Și acum ochii mei sângerează...“ – Ione Butterfly



„Băi, ce pot să zic, mie mi s-a părut ok.“ – Andrei Ciobanu



„Deci asta faci tu la București? Au aflat vecinii că ai scris o carte și mă-ntreabă cum se cheamă. Ce le spun?



Apropo, vrei să-ți trimit niște salată de vinete?“ – Alfred, mama lui Andrei

Read on the Scribd mobile app

Download the free Scribd mobile app to read anytime, anywhere.