Fluturii Trandafirii

Cap. I. Un Sfârșit și un Nou Început

Unde nu era urmă de om, acolo existau fluturii trandafirii. O lume minunată a lor. Nimeni nu știa de existența acestei rase. Ca de altfel, nimeni nu era interesat în a o descoperi. Fără doar și poate, aceasta nu reprezenta un dezavantaj pentru micile făpturi, care se desfătau într-o natură luxuriantă.

Numărul mare al petrecerilor făcuse ca teritoriul lor să fie cunoscut drept Țara Festivităților. Mulți fluturi, de toate culorile și cu modele care mai de care mai fastuoase și sofisticate, veneau aici pentru a-și arăta frumusețea. Altminteri, nu era numai acesta motivul principal al vizitei lor. Fiecare avea un sâmbure de speranță că își va putea întâlni sufletul pereche la una dintre petreceri. D-apoi mulți se strângeau atunci, iar fluturii trandafirii erau mereu prezenți la astfel de evenimente. Oare aveau deja logodnic? Mai toți erau frământați de această întrebare. Curiozitatea și interesul îi mâna să întrebe prin stânga și prin dreapta, pentru a afla răspunsul dorit.

Aveau aripile atât de strălucitoare încât concurau cu soarele, iar înfățișarea lor apropiată de cea umană reprezenta atracția principală pentru rasele defavorizate din acest aspect. Toți visau la a prinde inima unuia dintre ei. Erau seducători prin însuși modul lor de a-și undui aripile, în genere de culoare asemenea unui trandafir Lavaglut. Nu stăteau țepene precum hainele apretate, mai degrabă semănau cu mătasea în bătaia vântului. Adevărate făpturi feerice. Așa erau percepute de către toate celelalte rase existente în lumea lor.

Foarte diferiți și totuși foarte periculoși. Nu toți, dar aveau printre ei așa-ziși fluturi terni. Aceștia luau ființă numai atunci când se lăsau pradă urii și comiteau orori la adresa celorlalți frați de-ai lor. Arpile lor păleau în frumusețe. Nu le mai rămânea pic de strălucire pe suprafața lor mișcătoare, precum valurile line ale mării. Astfel, ajungeau să copieze culoarea nopții pentru că roșul de Lavaglut dispărea într-o clipită, lăsând totuși o urmă pe marginea lor. Numai în acest mod se diferențiau de fluturii negri, altfel ar fi fost foarte ușor de confundat.

O întreagă poveste s-a creat pe baza lor, însă nimeni nu-și aducea aminte de ei, într-o zi ca aceasta, când fluturii trandafirii se pregăteau de ținerea unei petreceri, în cinstea reginei lor. Nu era ziua ei de naștere dar mulți o respectau și tare o îndrăgeau că s-au gândit să o surprindă cu acest eveniment. Cadouri alese aveau să-i încânte ochii ei cărămizii.

Vânzoleala de început de petrecere mereu genera probleme pentru mai toți fluturii implicați în treburi legate de gătit și de pus în rânduială a locului destinat dansului și a celui dedicat servirii mesei. Era un moment propice pentru iscarea de certuri, mici sau mari încăierări, ori ceva mai frumos, gen o idilă. Când doi fluturi se ajutau la treburi josnice se spunea că se plăceau. Dacă era adevărat sau nu, aceasta depindea foarte mult de percepția fiecăruia asupra a ceea ce însemna dragostea. Ca de obicei, cei care aveau vârsta înaintată prezentau reticență față de acest subiect, însă cei tineri erau dornici să cunoască ce-ar putea face inima să bată diferit.

Veselia plutea în jurul tuturor, numai că la un moment dat apăru cineva în scenă, care le șterse zâmbetele de pe față.

Acest fluture deranjă desăvârșita lor ordine, ori dezordine. Mulți dintre ei erau preocupați să sară dintr-o parte în alta cu scaune, mese, perne, cu toate cele trebuincioase evenimentului festiv. Gata, gata să se lovească unul pe altul numai că se opriră îndată pentru a-și arăta disprețul față de acest fluture, chipeș ca de altfel. Era Zayn, singurul fluture tern care nu devenise rău precum cei înaintea sa.

Însuși numele lui genera repulsie pentru mai toți fluturii trandafirii dar nu și pentru alte rase. Identitatea sa de fluture tern devenise o povară pentru el, iar pentru semenii săi un motiv de bârfă și hulă. Fericirea lui era sufocată de gândirea colectivă. Rar apărea pe fața sa vreo schiță de zâmbet, d-apoi o curbură mai mare a buzelor sale, de un roz pal. Aproape imposibil ar fi zis cineva de lângă el, singura persoană de încredere a lui. Fluturii trandafirii o cunoșteau ca drept mătușa lui, dar aceasta nu însemna că într-adevăr era vreo rudenie între ei. El îi spunea simplu, Elys.

– Uită-te cine a apărut! zise una dintre slujnice.

– A venit și el așa ca să ne deranjeze. Te pomenești că îi place să ne vadă fețele noastre scârbite. Imediat ce-l vad, iaca și memoria mea îmi aduce aminte că este un fiu de fluture tern. Ptiu! Bată-l-ar ghinionul! exclamă răspicat unul dintre ei, vădit intenționat în a-i fi auzite ultimele vorbe.

Privirea rece a lui Zayn îl întâmpină pe iscoditor. Nu era nimic de adăugat, așa că trecu pe lângă acesta, lăsând în urma sa a se vedea aripile sale maiestuoase scăldate în negru. Urma culorii de Lavaglut se zărea numai pe marginea lor. Semenii săi îi percepeau aripile ca deosebit de urâte, însă celelate rase de fluturi le vedeau ca pe o adevărată capodoperă a frumuseții masculine. Ce-i drept, el era singurul colorat astfel. Ceilalți fluturi terni probabil își ascundeau în continuare rușinea exitenței, așteptând precum șarpele la pândă pentru a ucide pe cei cu o soartă mai bună decât a lor.

Zayn era obișnuit cu batjocura, hula și râsetele afișate în fața sa. Nu mai îl impresionau de când împlinise vârsta de șapte ani.

Urmat fiind de Elys, el trecu prin dreptul mesei principale unde avea să stea regele și regina. Se uită detașat la cele ce se rânduiau. Chipul său nu reflecta mai nimic. Numai el știa ce se