Lagare Cu Alunecare

ELEMENTE DE TRIBOLOGIE.

LAGĂRE CU ALUNECARE
1. Elemente de tribologie
Tribologia este un domeniu interdisciplinar care se ocupă cu studiul fenomenelor de frecare, uzare şi lubrificaţie.

1.1. Frecarea
Frecarea se defineşte ca interacţiunea unui corp în mişcare cu un alt corp sau cu mediul înconjurător care conduce la disipare de energie. Forţa de frecare reprezintă rezistenţa, în cupla de frecare, care se opune mişcării sau tendinţei de mişcare a unui corp pe suprafaţa celuilalt. Lucrul mecanic al forţei de frecare se transformă, în cea mai mare parte, în căldură, restul contribuind la uzarea suprafeţelor corpurilor aflate în contact, prin smulgerea unui număr de particule metalice de pe aceste suprafeţe. Frecarea apare în tehnică atât ca fenomen dorit (mersul pe jos, tracţiunea rutieră, frâne, ambreiaje etc.) cât şi – în special – ca fenomen nedorit, caz în care are loc: scăderea randamentului maşinilor şi mecanismelor; încălziri şi dilatări locale; uzarea suprafeţelor în contact etc. Frecarea se clasifică după mai multe criterii, după cum urmează: • după starea de mişcare − frecarea statică: există numai tendinţă de mişcare; − frecarea cinetică: există mişcare relativă între corpuri Forţele de frecare care apar la frecarea statică sunt mai mari (uneori chiar duble) faţă de cele care apar la frecarea cinetică. • după felul mişcării relative dintre corpuri − frecare cu alunecare − frecare cu rostogolire • după regimul de ungere − frecare riguros uscată − frecare tehnic uscată − frecare limită − frecare mixtă − frecare fluidă Frecarea riguros uscată se poate realiza numai în vid, în absenţa unui mediu lubrifiant în zona portantă. Se obţine în condiţii de laborator sau poate să apară la utilajele de tehnica vidului şi la echipamentele tehnicii spaţiale. Frecarea tehnic uscată apare frecvent în natură şi tehnică, când suprafeţele în contact sunt neunse. Această frecare admite prezenţa aerului sau a altui mediu gazos. Microneregularităţile rezultate în urma prelucrării mecanice a suprafeţelor în contact angrenează între ele

Fig.1

2. în acest caz. 2). forţele de frecare se calculează ca la frecarea uscată. Acesta este regimul ideal de funcţionare a unui lagăr cu frecare cu alunecare. Forţele de frecare scad de 2…3 ori faţă de Fig. Frecarea mixtă apare în situaţiile în care zonal se întâlnesc diferite regimuri de frecare (fig. Acest tip de frecare reduce foarte mult uzura şi forţele de frecare datorită valorilor reduse ale tensiunilor tangenţiale de rupere a filmului de lubrifiant. continuu sau discontinuu. Explicaţia acestui fenomen constă în faptul că rezistenţa la forfecare a stratului aderent este mult mai redusă decât cea a materialelor cuplei. Fig. Şi în cazul frecării limite se aplică legile frecării. pm h în care η reprezintă vâscozitatea dinamică a lubrifiantului. acesta determinându-se Fig. 1). Este cazul unor grosimi prea mici ale stratului de lubrifiant sau prea mari a rugozităţilor suprafeţelor din cuple. h – grosimea filmului de lubrifiant. Uzarea . din loc în loc (fig. u – viteza relativă. 3). În situaţia frecării uscate. de grosime cuprinsă între 10-3 şi 10-2 µm. frecarea tehnic uscată se caracterizează prin coeficienţi de frecare mari.formând. deci şi prin pierderi mari prin frecare şi uzuri importante. Datorită acestui fapt. Frecarea limită (semiuscată) se realizează atunci când între suprafeţele în contact ale celor două piese este prezent un strat subţire de lubrifiant. Convenţional. Contactul dintre filmul de lubrifiant şi suprafeţele celor două piese care formează cupla este continuu. 4). Forţele de frecare sunt determinate de rezistenţa la forfecare a punctelor de sudură. împiedică formarea punctelor de adeziune moleculară între suprafeţele în frecare (fig. se aplică legile frecării (forţa de frecare este direct proporţională cu forţa normală de apăsare şi coeficientul de frecare µ depinde numai de cuplul de materiale şi nu depinde de mărimea suprafeţelor în contact). puternic ancorat de suprafeţele celor două piese aflate în contact. Frecarea fluidă se produce când între suprafeţele cuplei este interpus un film de lubrifiant portant mai gros decât înălţimea maximă a asperităţilor (fig. Noţiunea de coeficient de frecare are. Se studiază conform teoriei mecanicii fluidelor. Stratul de lubrifiant. pm – presiunea medie. 4 1. iar forţele de frecare sunt determinate de tensiunile tangenţiale din fluid. 3 cu relaţia ηu µ= . 2 cele corespunzătoare frecării uscate iar uzarea se poate micşora de sute sau chiar de mii de ori. doar un sens convenţional. puncte de adeziune moleculară (sudură).

dar cei mai răspândiţi sunt uleiurile minerale şi unsorile consistente. se măsoară în Pa. După această perioadă. Evoluţia uzurii (U – volumul de material dislocat prin uzare de pe suprafeţele cuplelor) este prezentată în fig.secundă) în S. în general. în scopul micşorării frecării. uzarea de oboseală superficială (ciupirea suprafeţelor active. funcţionarea cuplei se înrăutăţeşte şi uzura evoluează accelerat. 5. în scopul ameliorării proprietăţilor acestora. 5 Uzarea poate fi un proces dorit (prelucrarea mecanică. suprafeţele de frecare se autoajustează (rugozităţile se micşorează).) sau. Între procesul de uzare şi cel de frecare există o strânsă interdependenţă în sensul că uzarea este o consecinţă a frecării. oxizi etc. în această perioadă. iar starea suprafeţelor rezultate prin uzare influenţează frecarea. când uzura are o evoluţie intensă. polisare etc. Lubrifianţii există în toate stările de agregare. Principalele proprietăţi ale uleiurilor minerale sunt: • vâscozitatea dinamică η este proprietatea care defineşte mărimea frecărilor interne dintre straturile de lubrifiant. notaţiile având următoarele semnificaţii: • t1 – perioada de rodaj. cel mai des.3. formarea de cavităţi pe suprafeţe). datorită acumulării unor modificări dimensionale însemnate. 1.) sau. de cele mai multe ori un proces nedorit. Uleiurile minerale se obţin prin rafinarea fracţiunilor lubrifiante extrase din ţiţeiuri şi apoi se adaugă aditivi în proporţie de 2…20%. cel de-al treilea corp interpus între suprafeţele cuplei de frecare. • t2 – uzare normală (perioada de exploatare). . ducând la scoaterea din funcţiune a cuplei într-un timp foarte scurt. uzarea abrazivă etc. uzura evoluează foarte lent.s (Pascal.I. în mod intenţionat.Uzarea este un proces de pierdere progresivă de material care apare din interacţiunea suprafeţelor cuplelor de frecare. Lubrifianţi Lubrifiantul este. umezeală. Principalele tipuri de uzuri sunt: uzarea de adeziune (griparea). Poate fi interpus în mod natural (aer. Fig.

− lagăre cu suprafaţă plană. − lagăre cu frecare fluidă. se măsoară în cSt (centiStokes). prin reacţia dintre acizii graşi naftenici şi metale (calciu. − lagăre cu suprafaţă sferică. litiu). După forma suprafeţei de frecare: − lagăre cu suprafaţă cilindrică. preluând forţele radiale şi/sau axiale prin intermediul suprafeţelor de alunecare. − lagăre cu mişcare oscilantă. După direcţia forţei: − lagăre radiale. − lagăre cu frecare mixtă. sodiu. − lagăre radial–axiale. unde ρ reprezintă densitatea uleiului. acestea se aditivează corespunzător. Vâscozitatea uleiurilor minerale scade puternic la creşterea temperaturii şi creşte foarte puţin cu creşterea presiunii. de obicei. Datorită acestei proprietăţi. − lagăre axial–radiale. • • • . detergenţa este capacitatea de a menţine curate suprafeţele cu care vine lubrifiantul în contact. Lagăre cu alunecare Lagărele cu alunecare sunt organe de maşini care asigură rezemarea sau ghidarea osiilor sau arborilor. permiţând realizarea unui regim de frecare limită. Pentru tensiuni mai mici decât pragul de curgere.• • vâscozitatea cinematică ν se determină cu relaţia ν = η ρ . prezentate mai jos. După felul mişcării de rotaţie: − lagăre cu mişcare de rotaţie completă. − lagăre cu frecare limită. Unsorile consistente sunt dispersii de săpunuri metalice în uleiuri minerale sau sintetice. se măsoară în °E (grade Engler) şi se poate determina ca raport între timpii de scurgere a aceleiaşi cantităţi de ulei. unsorile consistente se folosesc atât pentru micşorarea frecărilor cât şi pentru protejarea anticorosivă a suprafeţelor şi pentru ermetizarea interstiţiilor. respectiv de apă la temperatura de măsurare. • • onctuozitatea este proprietatea lubrifianţilor de a forma straturi puternic ancorate de suprafeţele cuplei. Clasificarea lagărelor cu alunecare se face după mai multe criterii. 2. − lagăre axiale. Unsoarea consistentă este caracterizată de un prag de curgere – mărimea tensiunilor tangenţiale din unsoare la care aceasta începe să curgă. unsoarea se comportă ca un corp solid şi apare posibilitatea existenţei unei zone stagnate şi a unor filme de unsori portante static. Săpunurile se obţin. − lagăre cu suprafaţă conică. • După regimul de frecare: − lagăre cu frecare uscată. apa la 20°C). Pentru a menţine vâscozitatea uleiurilor minerale între anumite limite indiferent de temperatura de încălzire. iar în SI în m2/s = 10-6 cSt vâscozitatea relativă reprezintă raportul dintre vâscozitatea fluidului şi vâscozitatea unui fluid de referinţă (de regulă.

Materialele pentru cuzineţi trebuie să îndeplinească rolul de material cu calităţi antifricţiune. iar fusurile durificate prin călire sau cementare şi călire trebuie rectifcate. La condiţiile impuse materialelor arborilor şi osiilor se mai adaugă: − rezistenţă mare la uzare. în majoritatea cazurilor.1. Pentru materialele de cuzineţi cu duritate < 300 HB nu mai este necesară durificarea fusului. materialul antifricţiune care formează cuzinetul fiind turnat în locaşul din butuc. Fusul axial (patina) este elementul component al arborelui şi se roteşte împreună cu acesta. Fusurile nedurificate mai importante se vibronetezesc. − cuzinet din material antifricţiune asamblat pe butuc. − cuzinetul din materialul butucului şi fusul arborelui acoperit cu material antifricţiune – soluţie rar întâlnită. respectiv patina – pentru lagărele axiale (fig. Se recomandă ca duritatea fusului să fie de 3…5 ori mai mare decât a cuzinetului. iar celălalt fiind materialul antifricţiune. Se întâlnesc următoarele soluţii: − cuzinet în construcţie integrată împreună cu butucul din material antifricţiune. − cuzinet din mai multe straturi – turnate sau placate – unul cu rol de suport. . deci din oţeluri carbon de cementare sau de îmbunătăţire. − cuzinet în construcţie integrată împreună cu butucul. Fig. 6).Părţile care alcătuiesc cupla cu frecare cu alunecare sunt cuzinetul (radial sau axial) şi fusul – pentru lagărele radiale. fiind fixat în acesta şi împiedicat să se rotească şi să se deplaseze axial. Materiale şi tehnologie Fusurile (patinele) se execută. − prelucrare corespunzătoare a suprafeţei. 2. din acelaşi material ca şi osia sau arborele de care aparţin. acest raport asigurând o funcţionare corespunzătoare şi când ungerea este defectuoasă. 6 Cuzinetul este elementul component al butucului lagărului. Cuzineţii.

Materialele sinterizate pot fi moi sau dure. CuPb – şi se utilizează la cuzineţi dintr-o bucată sau multistrat. Materialele neferoase cuprind bronzurile – CuSn. . − grafit. − aderenţă cu lubrifiantul. Cuzineţii din fontă se obţin prin turnare. pe bază de FeC. − pietre preţioase – în mecanica fină. − rezistenţă la gripare. − coeficient de dilatare termică mic. După numărul de bucăţi ale corpului lagărului se deosebesc două construcţii caracteristice.2. AlPb. Materialele sinterizate dure. AlCuPb. − să permită deformaţii plastice locale (conformabilitate). Materialele sinterizate moi. cu grafit nodular Fgn. Materiale mixte: suport metalic din bandă de oţel şi strat sinterizat (bronz) şi lubrifiant solid. Există şi situaţii în care corpul lagărului face parte dintr-o piesă mobilă (cazul bielelor). − rezistenţă mare la oboseala de contact. sunt utilizate la lagăre cu gaze. 2. Cele mai utilzate materiale antifricţiune sunt prezentate în continuare. − materiale plastice – bachelite (termorigide). pe bază de carburi metalice. − conductibilitate termică ridicată.Materialele antifricţiune trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: − rezistenţă mare la uzură. Sn şi Pb se folosesc la cuzineţii multistrat obţinuţi prin turnare. ca element suport. Elemente constructive ale lagărelor radiale hidrodinamice Lagărele radiale hidrodinamice sunt compuse din corpul lagărului. maleabile Fma sau cele manganoase Fmn – şi se folosesc la cuzineţi dintr-o bucată sau la cei multistrat. − ceramică – cuzineţi masivi din ceramică fină. AlCuPb – la cuzineţi multistrat obţinuţi prin placare. materialele neferoase şi materialele sinterizate. cuzinet şi fus. Materialele metalice cuprind materialele feroase. − cauciuc – cuzinet multistrat vulcanizat. Materialele nemetalice cele mai utilizate sunt: − lemn – stejar – presat şi impregnat. CuPbSn. Corpul lagărelor Corpul lagărelor se poate realiza ca o piesă independentă montată pe batiul maşinilor cu ajutorul şuruburilor sau poate face parte din batiu. − rezistenţă la coroziune. iar cei cu Al – AlSn. Aliajele cu Cu. FeCu. pentru cuzineţi masivi şi teflon sau poliamide – cu proprietăţi autolubrifiante. sunt utilizate la cuzineţi masivi. CuPb. poroşi şi autolubrifianţi executaţi multistrat subţiri. − coeficient de frecare redus pentru a micşora pierderile prin frecare. Materialele feroase cele mai utilizate sunt fontele – cenuşii Fc.

 Canal pe circumferinţa interioară a cuzineţilor – când orificiul de ungere este plasat în altă poziţie (în dreptul prizei de lubrifiant de pe corpul lagărului. în planul de separaţie dintre semicuzineţi. Cuzinetul utilizat este de tip bucşă monobloc. un buzunăraş obţinut prin frezare. Dezavantajele construcţiei cu capac sunt complexitatea constructivă şi rigiditatea scăzută în raport cu cealaltă soluţie constructivă caracteristică. 10). La cuzineţii monobloc (tip bucşă) buzunăraşul este realizat în dreptul orificiului de ungere. Avantajele acestei construcţii sunt: montaj uşor. Un lagăr cu capac cu cuzinet tip bucşă este prezentat în fig. 7 Lagărul cu capac este secţionat cu un plan diametral care delimitează corpul lagărului de capacul acestuia. la interior. Cuzineţii Construcţiile de cuzineţi se deosebesc prin numărul de părţi componente (monobloc sau din doi semicuzineţi). Lagărul fără capac (dintr-o bucată) Lagărul fără capac este caracterizat prin simplitate constructivă şi rigiditate mărită în raport cu soluţia constructivă cu capac. Pentru aducerea lubrifiantului de la exteriorul cuzinetului (de la priza de lubrifiant din corpul lagărului) în interior. . 9). Pentru aducerea uleiului la interiorul lagărului există următoarele soluţii:  Canal pe circumferinţa exterioară a cuzineţilor – când orificiul de ungere este plasat în planul de separaţie. cuzineţii sunt prevăzuţi cu un orificiu transversal. buzunăraşul pentru împrăştierea lubrifiantului se execută. Cuzinetul utilizat este realizat. de regulă. Montajul este mai dificil deoarece trebuie realizat pe direcţie axială. unde trebuie să fie şi priza de lubrifiant de pe corpul lagărului (fig. Pentru distribuirea lubrifiantului în lungul lagărului cuzineţii pot avea. suprafaţa de separaţie se execută în trepte sau se utilizează ştifturi de centrare. La construcţiile cu doi semicuzineţi (fig.Lagărul cu capac (fig. prin modul de realizare a canalului pentru ungere şi prin modul de fixare în butuc. Aceste elemente descarcă şuruburile care asamblează capacul pe corpul lagărului. 7) Fig. 8. de regulă. acesta fiind situat în partea superioară a cuzinetului. posibilitate de reglaj (în limite reduse) a jocului din lagăr. Pentru poziţionarea reciprocă a celor două părţi. din două bucăţi.

Pentru împiedicarea deplasarii axiale sau rotirii semicuzineţilor se pot folosi praguri. Fig. pinteni (obtinuţi prin crestarea şi îndoirea unui colţ al semicuzineţilor) sau ştifturi de fixare montate transversal sau longitudinal. 9 . 8 Fig.

lagare care sunt supuse la sarcini variabile ca direcţie şi amplitudine. Pentru realizarea acestui film autopurtant sunt necesare anumite condiţii: • existenţa unui interstitiu convergent. Portanţa lagărelor hidrodinamice Lagărele hidrodinamice se caracterizează prin existenţa unui film de lubrifiant autopurtant între elementele lagărului în mişcare relativă. în timp ce lubrifiantul în contact cu fusul are viteza periferică a acestuia.3.4. cele două efecte se compun. Uneori. Filmul autopurtant (hidrodinamic) apare datorită unei mişcări relative între părţile cuplei de frecare. Lubrifiantul în contact cu cuzinetul este în repaus. În partea inferioară a lagărului. fusul antrenează o . 13). Formarea penei de lubrifiant la lagăre radiale hidrodinamice Între fus şi cuzinet există un joc determinat de toleranţele diferite la diametrele acestora (fig. 12) este determinat de rezistenţa pe care o opune lubrifiantul la expulzare. Permanenţa filmului este asigurată dacă suprafaţa mobilă are o mişcare periodică rapidă. • lubrifiant suficient. • mişcare relativă tangenţială în sensul convergenţei interstiţiului. 11) este cel mai des întâlnit. În funcţie de direcţia mişcării relative sunt posibile două alternative: cu efect de pană şi cu efect de expulzare. În lagăr este adus continuu lubrifiant. 11 Filmul autopurtant obţinut prin efect de expulzare (fig. lubrifiantul este antrenat dinspre zonele largi (cu presiuni mici) fiind forţat spre zonele strâmte (cu presiuni mari). din exterior cu debitul Q. 12 2. configuraţiei interstiţiului şi antrenării lubrifiantului între suprafeţele cuplei. un exemplu fiind lagărele cu alunecare de la motoarele cu pistoane.Fig. Pe partea superioară. 10 2. Fig. Filmul autopurtant obţinut prin efect de pană (fig. Fig.

caracterizat prin uzuri practic inexistente. Fusul se rostogoleşte cu frecare uscată pe cuzinet tinzând să urce pe acesta.5. transportând-o. La turaţii extrem de mari (fig. Demaraj uscat (fig. Este un regim de funcţionare teoretic. 14. Frecarea fluidă este regimul ideal de funcţionare al lagărelor hidrodinamice. Regimuri de funcţionare la lagăre radiale hidrodinamice În funcţionarea lagărelor radiale hidrodinamice. Există o grosime minimă de lubrifiant hm iar distribuţia de presiuni are punctul de maxim în apropierea zonei cu grosime minimă. acestea parcurg o serie de faze caracterizate prin diferite regimuri de frecare. aderentă la suprafaţa sa. Durata acestei faze este foarte redusă. Între fus şi cuzinet se formează filmul de lubrifiant a cărui grosime depinde direct de turaţia de funcţionare a lagărului. c şi d). b). e) se produce o autocentrare a fusului faţă de cuzinet. Este regimul caracterizat prin cele mai mari uzuri. 14. 14. distribuţia de presiuni este parabolică datorită scăpărilor de lubrifiant Q prin extremităţile lagărului. Fusul se sprijină pe cuzinet lubrifiantul fiind îndepărtat dintre suprafeţe. 14. 13 2. • • . a). • • Repaus (fig. În plan longitudinal.cantitate de lubrifiant. din zonele mai strâmte (cu presiuni mari) în zonele mai largi (cu presiuni mici) alimentând continuu lagărul cu cantitatea Qr. Fig. Funcţionare cu frecare mixtă sau fluidă (fig. Fusul este plasat excentric faţă de cuzinet determinând un spaţiu sub formă de pană. lubrifiantul ajungând repede între suprafeţele de frecare.

la care este asimptota pm h e curba reală. funcţionând în continuare în regim Fig. lagărele hidrodinamice funcţionează cel mai bine la turaţii foarte ridicate. De aceea. Curba 1 reprezintă variaţia coeficientului de frecare pentru un lagăr radial care funcţionează cu frecare uscată la demaraj şi trece apoi prin regim de frecare mixtă şi fluidă. 14 Regimurile de funcţionare ale lagărelor radiale hidrodinamice pot fi studiate pe baza curbei Stribeck (fig. Curba 2’ reprezintă variaţia coeficientului de frecare pentru lagăre hibride care foloseşte. Creşterea coeficientului de frecare cu turaţia nu este semnificativă. film de lubrifiant autoportant hidrostatic. Aceasta reprezintă dependenţa coeficientului de frecare de turaţia fusului (n). la demaraj. 15). Curba 2 este curba teoretică de variaţie a coeficientului convenţional de ηu frecare µ = . iar limitarea turaţiei de .a b c d Fig. 15 hidrodinamic.

Fig.funcţionare poate fi impusă de rezistenţa arborelui. 16 2. Elemente constructive Fig.6. 16 este prezentată diagrama care poate fi utilizată pentru alegerea tipului de lagăr (cu frecare de rostogolire sau cu frecare de alunecare) în funcţie de încărcare şi de turaţia de funcţionare. În fig. 17 . Lagăre axiale hidrodinamice.

d).  asigurarea mobilităţii prin sectoare oscilante (fig. e) . 17. Fig. 18 În fig. şi realizarea unor zone portante prin:  profilarea sectoarelor. 19 . 17.fig. 17. 17. 18. 19 este prezentată construcţia unui lagăr axial hidrodinamic care preia forţe axiale în ambele sensuri.Pentru obţinerea condiţiilor de ungere hidrodinamică. b. c) sau rezemate elastic (fig. fig. Soluţii constructive de sectorizare a suprafeţei portante sunt prezentate în fig. soluţia cea mai întâlnită este sectorizarea suprafeţei inelare a cuzinetului (sectoarele pot avea diverse forme . Fig.

d Fig. Pentru realizarea autoungerii este necesară crearea unor depozite de lubrifiant în cuzinet sau în imediata vecinătate a suprafeţelor de alunecare.1. soluţia prezentată în fig. 20 2. 19 foloseşte ştifturi de fixare. La cuzineţi radiali. Caracterizare.7. 20 este prezentată o soluţie constructivă cu pinten de blocare.  simplifică sistemul de etanşare a lagărului. Pentru o bună răspândire a lubrifiantului pe suprafata de frecare. elemente constructive Lagărele cu frecare uscată. 21 .7. 21).  sunt relativ ieftine. depozitele pentru lubrifiant se realizează prin perforaţii pe toată grosimea cuzinetului. Fig. cea mai utilizată soluţie este practicarea unei reţele de decupări sau alveole (minidepozite de lubrifiant) pe suprafeţele de alunecare ale cuzinetului (fig.Pentru împiedicarea rotirii cuzinetului axial. limită sau mixtă 2. iar în fig. limită sau mixtă sunt din ce în ce mai răspândite datorită avantajelor pe care le prezintă:  reduc consumul de lubrifianţi. La această soluţie constructivă sectorizarea suprafeţei portante este realizată prin frezarea unor canale de ungere. Lagăre cu frecare uscată. cuzinetul fiind realizat în intregime din material antifricţiune.

Fig. . Pentru dimensionare se utilizează relaţia F B= r .  calculul termic. Calculul lagărelor cu alunecare cu frecare uscată.7. limită sau mixtă Pentru efectuarea calculului se consideră următoarele ipoteze:  presiunea de contact dintre fus şi cuzinet este uniform distribuită (nu se ţine seama de jocuri. 2. BD unde: pm este presiunea medie din lagăr. B – lăţimea cuzinetului.2 . deoarece la creşterea lăţimii creşte neuniformitatea repartiţiei presiunii pe lungimea lagărului.).  coeficientul de frecare este considerat cunoscut şi constant (se lucrează după legile frecării uscate). Schema de calcul este prezentată în fig.  toată căldura produsă prin frecare se evacuează prin corpul lagărului (deci nu prin fus sau lubrifiant). Presiunea admisibilă se alege în funcţie de materialul cuzinetului. 22 Verificarea lagărului după presiunea de contact se efectuează cu relaţia F pm = r ≤ pa . 22. Calculul la presiunea de contact. La turaţii mari presiunile admisibile scad puternic din considerente de durabilitate. Fr – forţa radială din lagăr. erori de execuţie şi de montaj). D pa urmărindu-se ca raportul B D ≤ 1.  calculul la uzare (calculul de durabilitate). Se efectuează trei tipuri de calcule:  calculul la presiunea de contact. pa – presiunea admisibilă.O soluţie constructivă deosebită este realizarea cuzineţilor din materiale plastice cu adausuri de grafit (lubrifiant solid) şi cu elemente de armare (fibră de sticlă. ţesături etc.2. D – diametrul cuzinetului.

 . A – aria corpului lagarului prin care se face transferul de căldură. în care: puterea pierdută prin frecare PF = F fr u = µFr u (Ffr – forţa de frecare. Calculul termic se efectuează pornind de la ecuaţia globală a conservării energiei PF = PQ. μ – coeficientul de frecare din lagăr). Valoarea admisibilă ( p m u ) a se alege în funcţie de materialul cuzinetului şi de importanţa lagărului.  fluxul de căldură prin lagăr PQ = k A (t − t 0 ) (k – coeficientul global de transfer de căldură. deoarece în produsul ( p m u ) se regăseşte puterea pierdută prin frecare. t – temperatura lagărului. unde K * = K B D Lh . Lh – durata de funcţionare). Impunând o uzare acceptabilă Vu şi o anumită durabilitate Lh rezultă valoarea considerată admisibilă pentru produsul ( p m u ) .Calculul la uzare (la durabilitate) porneşte de la relaţia de determinare a volumului de material îndepărtat prin uzare Vu = K Fr l . determinată cu relaţia l = uLh (u – viteza relativă. Utilizând relaţia de determinare a forţei din lagăr în funcţie de presiunea medie din lagăr şi de dimensiunile lagărului Fr = B D p m rezultă expresia volumului de material îndepărtat prin uzare Vu = K B D p m u Lh = K * p m u . kA Uneori. care este limitată la valori maxim admise. iar l este lungimea parcursă în mişcare relativă. calculul la uzare este echivalent calculului termic. t0 – temperatura mediului). unde K este un coeficient de proporţionalitate. verificarea la durabilitate efectuându-se cu relaţia pm u ≤ ( pm u) a . Calculul termic constă în determinarea temperaturii lagărului şi limitarea acesteia la valori admisibile ta alese în funcţie de materialul cuzinetului µF u t = t0 + r ≤ ta .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful