Demografia populatiei varstnice

Strehler a identificat patru criterii pentru a defini procesul de imbatranire si pentru a-l distinge de patologia cronica. Procesul de imbatranire este: - Universal-schimbarile apar la toti membrii speciei, dar pot afecta indivizii in grad diferit; - Intrinsec-imbatranirea este un proces care apare chiar si atunci cand toate influentele mediului sunt eliminate; - Progresiv-aparitia procesului este graduala si schimbarile sunt cumulative; a nu se confunda acesta cu conditii, ca de exemplu, cancerul, care are o incidenta mai mare, mai ales la o anumita varsta, dar care se dezvolta sporadic si rapid; - Deteriorant-un fenomen de imbatranire ar trebui, eventual, sa fie daunator pentru organism. Multe din schimbarile datorate varstei sunt o progresie simpla a schimbarilor care au fost utile organismului in perioada de crestere si dezvoltare; schimbari care au drept finalitate scurtarea vietii. De ce imbatranim Exista trei viziuni: 1. Imbatranirea este pretul inevitabil pe care organismul il plateste pentru complexitate. in timp, "uzura si repararea" se manifesta in declinul functiilor si moarte, eventual. 2. Viziunea evolutionista adaptativa - imbatranirea este selectiv avantajoasa pentru specii. Ea este un eveniment programat care previne aglomerarea si competitia pentru resurse. 3. Viziunea evolutionista non-adaptativa - imbatranirea apare din cauza fortei selectiei naturale care scade odata cu varsta sau din cauza genelor care sunt utile in prima parte a vietii si mai tarziu se dovedesc a fi daunatoare. Imbatranirea organismului Procesul imbatranirii se manifesta la nivelul numeroaselor programe. Sistemul nervos central creierul in special ), cel imunitar, endocrin si cardiovascular sunt cele mai afectate de procesul imbatranirii. Imbatranirea creierului. Afectarea creierului datorata numai procesului de imbatranire (prin opozitie cu imbatrani-rea patologica) este minima. Desi creierul care imbatraneste poate pierde 100 000 neuroni pe an, el pare sa compenseze aceste pierderi. Aceasta compensatie ar putea fi influentata pozitiv prin provocarea intelectului (prin exercitii mentale). Creierul este cel care da abilitatea de a exista un control asupra imbatranirii. El este singurul organ care teoretic nu poate fi inlocuit - deoarece exista organe care nu pot fi inlocuite din punct de vedere tehnic - creierul nostru ne reprezinta, el este "eul". Putem inlocui inima, rinichii sau alte organe - in limitele tehnologiei - dar nu putem inlocui creierul sau nu vom putea fi noi pentru mai mult timp. Prioritatea noastra ar trebui sa fie evitarea imbatranirii creierului; evitarea imbatranirii in restul organismului este secundara in afara de cazul, desigur, cand este necesara actiunea de a pastra creierul. Pierderea memoriei de scurta durata, schimbarile cognitive si de personalitate aparute odata cu inaintarea in varsta, dementa, declinul senzorilor si al sistemului nervos ca si alte schimbari par sa apara in imbatranire (Hayflick, 1994). Cauza principala a acestor schimbari pare sa fie pierderea neuronilor.

si totusi multi isi utilizeaza timpul liber pe care il au pentru a intreprinde diverse activitati ca sa se simta impliniti (dependenta structurata). deglutitia: AVC. cel mai tipic o scadere in neuroticism si o crestere in introversiune. pierderea danturii). scade timpul de somn pe parcursul noptii. dexteritatea manuala. boala. Nutritia Persoanele varstnice sunt inclinate spre depresie. . dementa. ceea ce afecteaza nutritia. de caracter si temperament (personalitate) si de adaptare. altii incearca sa refuze ca ar fi aparut schimbari si poate chiar ca ar deveni depresivi datorita lor. Multi dintre ei sunt destul de multumiti de aceste schimbari si le accepta. Schimbarile de caracter si de temperament . patologia (boli care afecteaza mobilitatea. De aceea informatiile noi trebuie sa fie prezentate mai rar. cu oarecare declin). Exista o pierdere a conformitatii sociale si o scadere a dorintei pentru respect social (teoria dezangajarii).varstnicii trebuie sa ajunga la termenii la care ei sunt si sa-si schimbe rolul lor in viata. Schimbarile cognitive . saracia. Cauzele pot fi: .in toate organismele vii (de la bacterie la om ) la toate nivelele de organizare (de la gene la comportament ).Biologice: imbatranirea (prezbiesofag. scaderea posibilitatii de a sofa (dependenta de altii de a merge la cumparaturi). cognitia). Ce trebuie sa stie varstnicii despre somnul lor? Creste timpul petrecut in pat. Evaluarea situaţiei 1. imbatranirea are un efect slab asupra marimii memoriei active. lunare. Pierderea cunostintelor existente (de exemplu cum sa se imbrace) este o schimbare patologica si nu una ce tine de imbatranire. mai multa oboseala in timpul zilei. Indivizii raspund in diferite moduri. Schimbarile de adaptare . scaderea contactului social in timpul mesei. medicatia. Starea sănătăţii şi capacitatea de muncă modificată .varstnicii demonstreaza schimbari de personalitate. teama de a cadea care duce la teama de a se deplasa. somn neodihnitor. Factorii care afecteaza somnul la varstnici: tulburarea ritmului circadian. doliul. vederea. infectiile orale. incet si sa fie repetate. sezonale .Psihologia varstei inaintate Aceasta poate fi impartita in trei arii: schimbari cognitive. mai frecvente adormiri in timpul zilei. Cei mai multi varstnici isi schimba rolul social pe care chiar societatea il retrage.Sociale: scaderea accesului la alegerea hranei (exemplul mesei pe roti).exista o scadere a capacitatii de a achizitiona o noua inteligenta dar exista o capacitate sustinuta de a utiliza cunostintele existente (mentinerea intelepciunii. Societatea ii determina pe varstnici sa isi asume un rol de dependenta prin retragere si pensionare. Cronobiologia imbatranirii Ce este cronobiologia? Este stiinta ritmurilor biologice . creste timpul de adormire. dementa.Psihologice: depresia. .zilnice. tulburari ale somnului primar. creste numarul de treziri. dar trebuie imbunatatit transferul informatiei de la stocarea pe termen scurt la stocarea pe termen lung.

4. staţii şi mijloace de transport nepotrivite etc. precum şi alte servicii sociale) într-o formă unitară poate însemna un sprijin complex pentru oamenii în vârstă. Persoanele care ar munci. forumurilor create pentru pensionari Funcţionarea organizaţiilor şi a instituţiilor ce ajută formarea încă nu este definitivată. asistenţi sociali se străduiesc să creeze nişte condiţii de viaţă mai bune pentru bătrâni. Această categorie de servicii este cea care promovează în primul rând menţinerea capacităţii de întreţinere a individului. Jumătate din cei întrebaţi nu desfăşoară o activitate remunerată ca pensionar şi nu ar mai lucra nici dacă ar avea posibilitatea aceasta. se poate observa . ştiut fiind faptul că ei ţineau evidenţa problemelor lor de sănătate. modernizarea şi dezvoltarea serviciului de consiliere şi informare sunt de o importanţă primordială. şi reprezentarea intereselor vârstnicilor le revenea îndeosebi lor. 3. Probleme de servici şi materiale • Sărăcire (pensie relativ mică. rudenii şi cunoştinţe. izolare Rărirea contactelor cu membrii de familie şi prietenii Absenţa instituţiilor. absenţa condiţiei fizice. se luptă cu probleme materiale şi s-ar angaja să lucreze chiar şi 8 ore pe zi. Majoritatea celor chestionaţi adună informaţii din presa scrisă şi de la radio.• • • Scăderea rezistenţei la efort. având în vedere creşterea interesului faţă de sursele de informare. puţine numeric. Azi. • Serviciile sociale ce oferă o îngrijire personală. O treime din cei întrebaţi ar desfăşura muncă voluntară. Toate acestea denotă că în rândul celor chestionaţi este destul de scăzut interesul faţă de ocupaţii şi vreo activitatea ce ar completa pensia. preţuri în creştere. psihologi. capacitatea de muncă modificată Starea sănătăţii degradată. conform principiilor de apropiere ale gerontologiei interdisciplinare. În ciuda faptului că angajarea vârstnicilor este elementul relevant al sistemului social de obiective al Uniunii şi că oferă o soluţionare temporară la problemele societăţii occidentale aflate în proces de îmbătrânire. cluburilor. de la TV. Extinderea serviciului de îngrijire la domiciliu ar asigura în multe cazuri o rezolvare a problemelor bătrânilor. cabinete medicale greu de vizitat.) • Posibilităţile de recreere şi locaţiile sunt prea puţin accesibile pentru media celor de vârstă înaintată. cheltuieli de întreţinere tot mai mari) Tratarea bolilor cronice ale senectuţii este tot mai costisitoare (preţurile medicamentelor şi tariful consultaţiilor în creştere) • Reunirea altor elemente ale sistemului de asigurări sociale (sprijin financiar-în produse. prieteni. sunt concentrate la oraş • Mijloacele de transport în comun locale şi la distanţă nu corespund nevoilor speciale ale bătrânilor (costuri ridicate. medicaţie nesigură şi costisitoare) • Lipsesc instituţiile ce acordă îngrijire şi asistenţă (la domiciliu) • Serviciile de consiliere şi informare. Carenţele serviciilor pentru vârstnici Starea limitată a accesului la serviciile sanitare (ex. 2. este sarcina unei întregi echipe profesioniste de a se ocupa cu problemele vârstnicilor şi a le rezolva: medici. iar reţeaua de legături informaţionale reprezintă pentru cei chestionaţi cea mai importantă reţea de ajutor: fundalul de ajutor este asigurat şi în continuare de către familie. Îngrădirea relaţiilor colective • • • Însingurare. apariţia obstrucţionării corporale şi a tulburărilor funcţionale Diminuarea capacităţilor psihice şi fizice Dacă mai demult cei mai buni cunoscători ai problemelor bătrânilor erau medicii.

este faptul că societatea – prin stereotipul bătrânului neajutorat şi dependent de ceilalţi. a fi martor la propriul declin fiziologic şi uneori psihic şi. • Începerea unor cursuri şi stagii de pregătire ce vizează bătrânii. • Accesibilitatea la serviciile unor îngrijitori şi asistenţi specializaţi.). terapeutică. Linii directoare de rezolvare: În mediul rural şi urban apar în structuri diferite atât posibilitatea accesului la informaţii şi servicii. care trebuie să pornească de la o revizuire a mentalităţilor. respectiv a celor voluntare (intermedierea între angajatori şi angajaţi. dacă avem în vedere faptul că statisticile demografice ale ultimilor ani indică în România o creştere a numărului de persoane vârstnice şi preconizează menţinerea acestui proces cu consecinţe multiple la nivelul societăţii. • Crearea unor mijloace de circulaţie performante şi trasee sigure. Iar internarea vârstnicului într-o instituţie de îngrijire specializată deteriorează şi mai mult modul în care este perceput bătrânul de către grupul social. • Crearea posibilităţilor unor schimburi de experienţă între bătrâni şi tineri (ascultare de poveşti. De aceea se impune o reconsiderare a modalităţilor de abordare a fenomenului bătrâneţii în ansamblul său. • • Bătrâneţea. cumpărături. medicală. În ambele medii. un lucru este cert: faptul că ultimii ani ai vieţii prilejuiesc întâlnirea cu cele mai dificile încercări şi crize. raportarea negativă a societăţii la problematica bătrâneţii devine demnă de luat în seamă. cursuri culinare. La oraş ar constitui o rezolvare a problemelor celor în vârstă mai ales perfecţionarea instituţiilor şi a serviciilor deja existente şi informarea cu privire la acestea. un mod de raportare la viaţă – prin faptul că moartea este conştientizată din ce în ce mai deplin. cât şi înseşi problemele sociale. a înfrunta iminenţa morţii.că în mediul societăţii româneşti este scăzut interesul faţă de angajarea în muncă a vârstnicilor (ceea ce e îngreunat şi de starea fizică şi psihică a bătrânilor). economică). afaceri. Activităţi necesare: Crearea şi/sau creşterea funcţionabilităţii centrelor multifuncţionale. vârsta în care „memento mori” încetează să mai fie un simplu dicton şi devine o atitudine. toate acestea pot obliga individul la reajustări dureroase în modul său de viaţă. • Crearea/perfecţionarea reţelei de servicii pentru bătrâni (îngrijirea bolnavilor. serviciile complementare din sfera statului şi civilă ar fi liniile directoare. a . consiliere. În primul rând. Problema esenţială care se pune în această lucrare. şi care aduce problematica bătrâneţii pe terenul sociologiei. Asumarea voluntară sau involuntară a statusului de „persoană vârstnică” implică schimbări drastice şi frustrante. A fi nevoit să trăieşti experienţa retragerii din majoritatea activităţilor care dădeau un sens vieţii. de meşterit. Organizarea activităţilor cu normă întreagă şi parţială. aşadar este necesară elaborarea unei strategii de rezolvare diferenţiate. • Crearea unor centre de ajutor familial. La ţară este deopotrivă necesară organizarea şi transmiterea serviciilor centrate pe individul vârstnic. crearea unei baze de date cu acest scop). ca o prezenţă aproape palpabilă – generează de-a lungul continuumului temporal şi cultural aprecieri distincte. mai ales. activităţi în timpul liber). pe care îl vehiculează în general – sporeşte dificultăţile de adaptare la această vârstă. socială. centraţi spre bătrâni. utilizarea calculatorului etc. uneori în modul de viaţă al bătrânului. Există mai multe motive care justifică acest demers de cercetare. Indiferent însă de gradul de înţelegere cu care se raportează societatea la problemele bătrâneţii. • Perfecţionarea funcţionării unor birouri de informare şi consiliere pentru bătrâni (consiliere juridică.

vârstnicul se confruntă cu o lipsă de norme specifice care să-i ghideze comportamentul şi cu lipsa unor grupuri cu care să se identifice. iar cadrul explicativ al acestui demers îl constituie acel fenomen social identificat şi teoretizat de Robert Merton cunoscut sub numele de profeţia autocreatoare. În acest mod. ca o datorie morală. Din această cauză. Bătrâneţea presupune pierderea rolului marital şi profesional. Identificarea cu această trăsătură şi cu statusul aferent. Însă chiar faptul că apelează la ceilalţi pentru ajutor este interpretat ca fiind un semn sigur al declinului capacităţilor sale. De aceea. prin mărturiile care reconstituie istoria şi tradiţia unei epoci. acestea nefiind înlocuite cu altele de aceeaşi importanţă. doar parţial cunoscut. în final. un asemenea spaţiu reprezintă pentru sociolog (şi nu numai pentru el) un adevărat tezaur. cum anume se autoinstrumentalizează stereotipurile legate de vârstnici. Nemaiavând cu cine să se identifice. al cărei adevăr istoric rămâne.modelelor sociale de raportare la vârsta a treia. ceea ce atrage inevitabil ruptura societăţii de tradiţia care o întemeiază. încă. Şi încă un aspect: migraţia tinerilor la oraşe a lăsat populaţia vârstnică de la sate fără sprijin. Înconjurat de circumstanţe potrivnice. Ei susţin că în ultimi ani ai vieţii se creează un ciclu de evenimente care conduc. etichetările exterioare îi sunt cel mai adesea defavorabile bătrânului. În plus. Dobândirea unor comportamente şi atitudini negative. individul adoptă treptat şi involuntar rolul desemnat de ele. adecvate noului rol. Însă pentru aceasta este necesară identificarea şi cunoaşterea acestor modele sociale. nişte certitudini. PRECIZĂRI TEORETICE Studierea percepţiei sociale a vârstnicilor presupune determinarea modelelor de percepţie pe care diversele categorii sociale le posedă. în legătură cu vârstnicii şi surprinderea efectelelor sociale pe care le induc aceste modele de percepţie. se orientează spre exterior încercând să găsească nişte puncte de reper. pentru că este văzut ca o persoană incompetentă. astfel încât pentru majoritatea bătrânilor ultima soluţie a fost aceea de a locui în cămin (azil). Asumarea de către individ a rolului sugerat de această trăsătură. Pierderea treptată a comportamentelor şi atitudinilor neconforme cu acest rol. 5. bătrânii de azi reprezintă veritabile documente vii ale unei epoci controversate din istoria României. Numai că – aşa cum demonstrează studiul de faţă – prestigiul social al vârstei a treia a devenit oarecum de domeniul nostalgicului. Un al doilea motiv pentru care acest studiu se impune nu doar ca un demers interesant. ci mai mult. 2. adică a bătrânilor. după ce a suferit schimbări drastice în viaţa sa personală. o mare parte dintre rezidenţii căminelor de bătrâni provin din mediul rural. Vârstnicul căruia i se aplică o anumită etichetă tinde treptat să se identifice cu aceasta. bătrânul se îndreaptă spre cei mai tineri pentru a obţine indicaţii despre cum ar trebui să reacţioneze. se leagă de faptul că – aşa cum spunea Durkheim – autoritatea tradiţiei este dată de autoritatea celor ce o transmit. Etichetarea vârstnicului cu o anumită trăsătură fizică sau psihică negativă. iar atitudinea faţă de bătrâni exteriorizează mai degrabă compasiune decât respect. şi astfel se transformă într-o persoană dependentă de sursele externe de etichetare. Kuypers şi Bengtson (1973) au lansat ideea că poziţia defavorizată a vârstnicilor în societate se datorează în parte acestui fenomen şi au vorbit despre sindromul crizei sociale la vârsta a treia. la o imagine de sine negativă a vârstnicilor şi la un comportament dezadaptat al acestora. de fapt. ceea ce face ca acest spaţiu să concentreze memoria vie a tradiţiilor şi cutumelor populare din ce în ce mai ameninţate de dispariţie. Fiind permanent supus acestor etichete. 3. însuşindu-şi comportamente adecvate acestora şi abandonând . demodată. Contextul paradigmatic este oferit de teoria etichetării1. fără valoare chiar. 4. lucru care se realizează prin procesul descris mai jos: 1. Şi nu în ultimul rând. un alt motiv ce justifică acest tip de cercetare este acela că prin determinarea modului în care sunt percepuţi bătrânii putem măsura interesul cu care se raportează societatea la problemele lor. Astfel. Acest ciclu de evenimente a fost denumit sindromul crizei sociale şi el arată.

la aceasta adăugându-se o nouă pierdere. Toate activităţile sunt astfel concepute încât să se subordoneze scopului instituţiei şi pentru a instrumentaliza sarcina acesteia. să internalizeze acea cultură a sărăciei specifică acestui spaţiu. devenind treptat apatici şi indiferenţi la ceea ce se întâmplă în jur. impusă prin regulile instituţiei – care are. aceea a căminului în care a trăit până atunci. care frecvent nu sunt caracteristice pentru personalitatea vârstnicului. dar sunt necesare pentru ca acesta să poată face faţă solicitărilor exterioare. Erving Goffman afirmă că trăsătura fundamentală a societăţii moderne este faptul că individul munceşte. o debarasare de toate bunurile şi fiinţele care alcătuiau esenţa şi sensul vieţii sale. În concluzie. un program suficient de lejer –. se distrează. existenţa celui care intră în cămin înregistrează o serie de rupturi. Goffman evidenţiază patru trăsături ale acestei instituţii: 1. astfel. Adaptarea la condiţiile de aici. Uneori. Izolarea nu este. 2. Într-o lucrare de referinţă în care analizează specificul instituţiilor totale. realizând astfel un grad foarte ridicat de constrângere şi limitare a membrilor ei. iar viaţa sa intimă este profanată. singur şi resimţind acut lipsa unei persoane care să-l înţeleagă într-un mod autentic. Proximitatea fizică determină treptat şi insidios o contaminare morală între bătrâni. 3. în cazul căminelor de bătrâni. impus şi menţinut printr-un set de reguli prestabilite. TIPOLOGIA PERCEPŢIEI PERSOANELOR VÂRSTNICE Această tipologie a modurilor de raportare la vârstnici a fost sugerată de . aceştia „împrumutând” reciproc. izolaţi şi deci singuri.atitudinile şi conduitele inconsistente cu acest nou rol. Persoanele membre ale instituţiei totale sunt supuse aceloraşi tratamente şi au obligaţii şi drepturi identice. de cele mai multe ori. Se realizează. ea vizând cultura celui ce intră în cămin. realizat fără consultarea membrilor. Instituţiile din care acesta face parte acaparează în mod normal doar o parte din timpul şi interesele individului. cu parteneri diferiţi şi sub autorităţi diferite. înseamnă renunţarea la o mare parte din vechile sale comportamente şi achiziţionarea altora noi. comportamentele celorlalţi. Pentru a se putea adapta noului mediu. La aceasta se adaugă faptul că bătrânul este nevoit să-şi împartă spaţiul vital cu o altă persoană străină. Cei care nu mai au puterea de a face acest lucru rămân neintegraţi. O a doua ruptură se realizează la nivel mai subtil. Instituţia totală anulează frontierele care există între diferitele câmpuri de activitate ale individului. astfel încât toate aspectele vieţii acestuia sunt conduse în acelaşi loc şi sub controlul aceleiaşi autorităţi. de cele mai multe ori. schimbarea culturală este imperios necesară. absenţa familiei este compensată prin apropierea de o persoană din cămin – fie membru al personalului. ci ea se datorează faptului că datorită vârstei înaintate. astfel încât frontiera impusă între propria sa persoană şi ceilalţi indivizi este abolită. Bătrânul este depersonalizat prin dispariţia persoanelor şi lucrurilor care îl ajutau să-şi definească identitatea. într-un mediu uneori ostil. cei de aici se deplasează din ce în ce mai greu şi devin dependenţi de serviciile personalului. e interesant să găsim stereotipurile din modul în care sunt percepuţi bătrânii. concepţia negativă a vârstnicilor despre propria persoană se întăreşte. Activităţile sunt reglate după un program strict. prezenţa acestora este interpretată ca o limitare a intimităţii personale. Ca şi în alte instituţii de acest fel. prin imitaţie. Odată ciclul iniţiat. Intrarea în căminul de bătrâni se face atunci când vârstnicul a suferit deja experienţa dureroasă a pierderii partenerului. nu au o bază reală. Instituţia totală însă împinge această caracteristică la extrem. rezultând noi dificultăţi şi fiind internalizate din ce în ce mai multe etichete negative. de cele mai multe ori. sărăcit. vârstnicul fiind nevoit. dar. în care nevoia de afectivitate este foarte sumar satisfăcută. Se regăseşte. fie coleg de cameră –. 4. Aplicând acest tip ideal la studiul problematicii azilului de bătrâni remarcăm că acest tip de aşezământ se încadrează în definiţia dată de Goffman. se odihneşte în locuri diferite. astfel. de altfel. Ajunge astfel să se identifice cu aceste definiţii sociale stereotipe şi care. Vocaţia acestui tip de instituţii este aceea de a realiza – explicit sau nu – moartea lumii exterioare.

În consecinţă. cu predispoziţie spre boală. STIGMATIZARE Acest prim tip cuprinde oamenii care percep vârstnicii ca fiind neajutoraţi. dintre care însă doar cinci s-au regăsit în răspunsurile subiecţilor . o persoană stigmatizată. deci dependenţi de suportul exterior al persoanelor apropiate atât fizic. astfel. şi pe baza acestora. în funcţie de trăsăturile lui caracteristice care s-au desprins din interviuri. structuraţi ulterior sub forma a trei criterii polare. o victimă a anturajului său. o povară pentru cei din jur. . În plus. Fiecăruia din cele cinci tipuri i-am atribuit un nume. datorită trăsăturilor menţionate anterior. . la opt tipuri teoretice. datorită sănătăţii precare. Este de presupus faptul că există la toate nivelurile vieţii sociale persoane de diferite vârste ce se încadrează în acest prim tip de percepţie. pe scurt. Aceste trei criterii au dat naştere la opt combinaţii distincte. că aceste trăsături sunt indicatorii cei mai consistenţi pentru situaţia psihică şi socială a vârstnicului. de cele mai multe ori. Din acest motiv. apatice. datorită faptului că aveau frecvenţa cea mai ridicată printre celelalte trăsături enunţate de către subiecţi. Am considerat. din care au fost desprinse mai multe trăsături dominante ale acestora. atitudinea dominantă faţă de vârstnici este aceea de izolare şi respingere.Un indicator legat de modul în care este etichetat vârstnicul de către cei din jur: inutil/ util din punct de vedere social. .Un indicator legat de comportamentul specific al grupului social faţă de vârstnic: marginalizare/ acceptare socială. chiar în poziţii şi funcţii ce presupun o relaţionare directă cu problematica specifică vârstnicilor. treptat. Oamenii aparţinând acestei categorii etichetează vârstnicii ca fiind inutili din punct de vedere social. persoane anxioase. ei consideră că aceştia sunt. dezadaptate. de stigmatizare. Aceşti indicatori. mai mult sau mai puţin grave). vârstnicii suferă un prejudiciu social datorită marginalizării la care sunt supuşi (ce îmbracă forme sociale mai mult sau mai puţin evidente.Un indicator legat de modul în care este perceput vârstnicul de către cei din jur: dependent/ autonom de sprijin exterior. În felul acesta. bătrânul devine. sunt următorii: . cât şi financiar şi emoţional.răspunsurile la o serie de interviuri realizate cu subiecţi vârstnici.

bine precizat. care îşi are locul lui. Într-o anumită măsură. bătrânii sunt – în marea lor parte – persoane ce îşi păstrează independenţa. care. Ei nu contestă o anumită utilitate socială a persoanelor trecute de un anumit prag de vârstă. împins undeva la marginea societăţii. Din . Această concepţie determină o atitudine de ignorare a problemelor lor specifice. pentru că acceptă slăbiciunile acestei vârste. care au un rol social bine precizat în grupul social. aduce un prejudiciu social vârstnicilor. mai mult sau mai puţin subtil. În concepţia lor. Experienţa de viaţă. persoanele ce aparţin acestei categorii percep vârstnicii ca fiind asemenea unor copii (din punctul de vedere al modului în care se raportează la ei). De aceea. vârstnicii ca persoane fragile. bătrânii şi-au câştigat meritul de a fi îngrijiţi la bătrâneţe printr-o viaţă dedicată muncii în slujba societăţii. pentru că în marea lor majoritate. Această atitudine de respingere socială şi de neacceptare în diversele contexte ale vieţii sociale poate fi considerată discriminare. echilibrul interior dobândit îi ajută să facă faţă dificultăţilor vârstei într-o manieră firească. În concepţia acestor persoane. deci nu este dependent de ajutorul anturajului. de gravitate mai mare. înţelepciunea. care sunt mai capabili din punct de vedere profesional. în sensul că au nevoie să fie îngrijiţi. pe o poziţie socială inferioară. că problematica bătrânilor nu este una extrem de importantă. voluntar sau involuntar. el ar trebui să cedeze locul celor mai tineri. În opinia lor. asigurarea strictului necesar în ceea ce priveşte condiţiile de viaţă este suficientă.IGNORARE Acest tip de percepţie este reprezentativ pentru acea categorie de indivizi care consideră că. Astfel. astfel că bătrânul nu mai are un rol social bine determinat. cu un rol social bine precizat. vârstnicii nu sunt apreciaţi la justa lor valoare şi suportă atitudinile de respingere ale celor din jur. astfel. oamenii aparţinând acestui tip nu acordă o prea mare atenţie bătrânilor şi au un comportament care. tind să considere că sarcinile pe care le îndeplineşte un vârstnic (dacă ne referim la domeniul profesional. În schimb. să sprijine integrarea armonioasă a vârstnicului în grupul social. atunci au cel puţin datoria de a-i accepta în viaţa lor şi de a se raporta la problemele lor cu înţelegere şi receptivitate. Deşi în mare măsură nu mai pot fi utili societăţii datorită sănătăţii precare şi statutului de persoană dependentă. bătrânul este capabil să se întreţină singur. a celor mai tineri. DISCRIMINARE Aceată categorie cuprinde indivizii ce consideră că bătrânii sunt persoane autonome. INTEGRARE Acest tip este reprezentativ pentru indivizii care consideră că bătrânul este o persoană ca oricare alta. Persoanele ce se încadrează în acest al doilea tip consideră. Bătrânul este plasat. de exemplu) pot fi îndeplinite mult mai eficient şi mai bine de un tânăr. Totuşi. izolează vârstnicul. deci. iar potenţialul său de înţelepciune şi experienţă rămâne nevalorificat. asistaţi. de altfel. dar în acelaşi timp cunosc atuurile ei. Subiecţii din această categorie percep. vulnerabile şi care au nevoie de asistenţă şi căldură. în plus. ACCEPTARE O altă categorie este constituită din indivizi care consideră că vârstnicii au nevoie de sprijin material şi emoţional din partea celor din jur. fiind. în societate. de asemenea. persoanele ce se încadrează în acest tip consideră că este de datoria lor. astfel că atenţia societăţii ar trebui să se centreze asupra altor aspecte. sprijiniţi. deci. singurul lucru pe care trebuie să-l facem pentru bătrâni. Şi dacă acest lucru nu este întotdeauna posibil. utile. din motive care cel mai adesea se plasează în sfera prejudecăţilor. bătrânii nu mai pot să se întreţină singuri. în cele mai multe cazuri. ca fiind bine adaptaţi. Bătrânii sunt percepuţi.

subzistă totuşi ideea de disoluţie lentă a vieţii. nu mai e decât un pas. ci perspective. unul al stigmatizaţilor şi altul al „normalilor”. din moment ce ele subminează şi deteriorează identitatea personală a bătrânului şi implicit identitatea socială a categoriei lor de vârstă. ceea ce sugerează faptul că stereotipurile negative vehiculate la nivelul simţului comun în legătură cu bătrânii au rolul de a justifica raporturile existente între acest grup şi celelalte categorii de vârstă. STIGMAT ŞI MARGINALITATE Trei dintre aceste cinci tipuri detectate exprimă o opinie (şi o atitudine) puţin favorabilă bătrânilor. Bătrânii simbolizează. de a menţine distanţa socială creată reciproc. determinând astfel impresia de cenuşiu şi sinistru pe care o împărtăşesc majoritatea oamenilor în legătură cu o astfel de instituţie. chiar dacă acest mecanism este atribuit exclusiv stigmatizatului. şi mai ales asupra celor ce convieţuiesc în el. nu poate să ofere o ambianţă familiară. căminul de bătrâni este. Erving Goffman – cel care consacră şi teoretizează termenul de stigmat într-o altă lucrare celebră6 – susţinea. de fapt. care se transformă într-o categorie a stigmatizaţilor. probabil. boala. aşa cum afirma Goffman. nu există două grupuri opuse. subiecţii aparţinând acestei categorii se identifică cu vârstnicii în aceeaşi măsură în care se identifică cu oricare alt grup social. normalul şi stigmatizatul nu sunt persoane. Ideea de moarte se generalizează asupra a tot ceea ce conţine căminul. şi prin această atitudine – conştientă sau nu – facilitează integrarea armonioasă a vârstnicului în grupul din care face parte. pe care cei mai mulţi o vor parcurge. tocmai din acest motiv. Caracterul inevitabil al acestora ne determină să punem distanţă între noi şi cei care simbolizează cel mai bine aceste lucruri: bătrânii. ci este vorba despre un proces social complex. astfel încât. un loc care. Sociologia interacţionistă abundă în teoretizări ale acestui fenomen prin care identitatea unei persoane sau unui grup se modelează conform opiniei pe care un alt grup o împărtăşeşte în legătură cu acesta. pe bună dreptate. Gravitatea acestor fenomene de marginalizare şi stigmatizare a vârstnicilor nu poate fi pusă la îndoială. de fapt. toate acele trăsături şi evenimente de care ne temem. şi reprezintă. În diversitatea de raţionalizări ce caracterizează acest spaţiu social. izolarea. un loc care poartă stigmatul morţii şi de aici până la avea o reprezentare negativă şi chiar ostilă despre vârstnicii din cămin. în concepţia oamenilor. o etapă a vieţii cu dificultăţile ei inerente. moartea. Această distanţă devine şi mai mare în cazul vârstnicilor din cămin. plăcută şi destinsă. cel mai mult: singurătatea. dependenţa de ceilalţi. . faptul că atât stigmatizaţii cât şi „normalii” coparticipă la producerea stigmatului. adică un loc unde omul se retrage ca să moară. Mai mult decât atât. şi mai ales.acest motiv. Cercul vicios al profeţiei autocreatoare (self-fullfiling profecy) funcţionează şi în acest caz: azilul continuă să reprezinte pentru cei mai mulţi un cimitir al elefanţilor. Conştientizarea faptului că această perspectivă este perfect posibilă pentru oricare dintre noi ne determină să-i respingem – în mod inconştient cel mai adesea – pe cei care reprezintă confirmarea temerilor noastre legate de ceea ce am putea deveni o dată cu trecerea timpului. prin care orice individ poate juca ambele roluri. La nivelul conştiinţei sociale.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful