UNIVERSITATEA TEHNICA DE CONSTRUCTII

BUCUREŞTI

FACULTATEA DE CONSTRUCTII CIVILE INDUSTRIALE SI AGRICOLE





TEZĂ DE DOCTORAT

CONTRIBUŢII LA
STUDIUL TEORETIC ŞI EXPERIMENTAL
AL COMPORTĂRII ŞI CALCULULUI
ŞURUBURILOR DE ANCORAJ
ALE ELEMENTELOR STRUCTURALE METALICE
DIN PUNCT DE VEDERE AL
PROIECTĂRII,
EXECUŢIEI ŞI MONTAJULUI,
AL EXPLOATĂRII
ŞI FIABILITĂŢII
(rezumat)




Doctorand: Ing. BOGDAN DRAGOŞ FĂLCUŢĂ

Coordonator ştiinţific: Prof. univ. dr. ing. EUGEN CHESARU



BUCUREŞTI - 2010
- 1 -
CONTRIBUŢII LA STUDIUL TEORETIC ŞI EXPERIMENTAL
AL COMPORTĂRII ŞI CALCULULUI ŞURUBURILOR DE ANCORAJ
ALE ELEMENTELOR STRUCTURALE METALICE
DIN PUNCT DE VEDERE AL PROIECTĂRII, EXECUŢIEI ŞI
MONTAJULUI, AL EXPLOATĂRII ŞI FIABILITĂŢII
- cuprins -

I - INTRODUCERE. (5 pag.)

I.1- Structurarea tezei de doctorat.
I.2- Generalităţi.
I.2.1- Structura metalică.
I.2.2- Sistemul de rezemare al unei structuri metalice.
I.2.3- Şurubul obişnuit.
I.3- Conlucrarea dintre structura metalică şi fundaţie.
I.4- Descrierea generală a şurubului de ancoraj.
I.5- Obiectul tezei de doctorat.

II – PARTICULARITĂŢI DE ALCĂTUIRE ale prinderii
elementelor structurale metalice în fundaţie. (26 pag.)

II.1- Moduri uzuale de prindere ale elemetelor metalice în fundaţie.
II.2- Cazul particular al elementelor structurale metalice de secţiune circulară
tubulară de diametru mare.
II.3- Prinderea articulată în fundaţie prin dispunerea a două şuruburi de ancoraj
în axul prinderii. Deficienţele acesteia.
II.4- Aparatul de reazem fix cu articulaţie, de prindere al elementelor metalice în
fundaţie.
II.4.1- Clasificarea aparatelor de reazem.
II.4.2- Reazeme fixe utilizate la realizarea prinderii articulate a stâlpilor
metalici în fundaţie.
II.5- Prinderea încastrată în fundaţie a stâlpilor metalici.
II.6- Măsuri constructive pentru îmbunătăţirea comportării.Argumente tehnice
II.6.1- Enumerarea măsurilor constructive.
II.6.2- Prevederi suplimentare pentru prinderea elementelor structurale
metalice de secţiune circulară mare (coloane tehnologice, prize de aer, coşuri
de fum etc.).
II.6.3- Metode de îmbunătăţire a comportării la solicitări statice a prinderii
elementelor structurale metalice în fundaţie.
II.7- Particularităţi de execuţie şi montaj.
II.7.1- Particularităţi de execuţie a fundaţiilor aferente structurilor metalice.
II.7.2- Montajul structurilor metalice.
II.8- Consideraţii privind exploatarea şi fiabilitatea prinderii.
- 2 -

III – ANALIZA STĂRII DE EFORTURI în şuruburile de
ancoraj. (76 pag.)

III.1- Alcătuirea şuruburilor de ancoraj.
III.2- Transmiterea solicitării de la nivelul şurubului de ancoraj la fundaţie.
III.3- Metode de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii maxime
pe betonul de subturnare.
III.4- Verificarea prin calcul a secţiunii tijei şuruburilor de ancoraj.
III.5- Particularităţile de calcul ale şuruburilor de ancoraj în cazul elementelor
metalice de secţiune circulară tubulară de diametru mare.

III.6- Influenţa solicitărilor mecanice a prinderii în fundaţie asupra tensiunilor din
şurubul de ancoraj.
III.6.1- Influenţa solicitărilor statice a capătului inferior al elementului metalic
ancorat.
III.6.2- Starea de tensiune determinată de solicitări statice.
III.6.3- Considerarea caracterului solicitării mecanice.
III.6.4- Necesitatea asigurării lungimii libere de deformare a şuruburilor de
ancoraj.
III.7- Influenţa procesului metalurgic de obţinere a oţelului asupra
caracteristicilor mecanice ale oţelurilor ce se folosesc la realizarea şuruburilor de
ancoraj.
III.8- Defecţiuni curente. Consecinţele lor. Remedieri.
III.9- Analiza zonei filetate a şuruburilor de ancoraj.

III.10- Starea de solicitare maxim posibilă în placa de ancoraj a unui şurub.
III.11- Notarea în proiectare a şuruburilor de ancoraj.

IV – STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII comportării
şi metodelor de calcul ale şuruburilor de ancoraj.(19pag.)

IV.1- Stadiul actual al cunoaşterii.
IV.2- Prezentarea metodei de dimensionare şi verificare. (în cazul prinderii
încastrate în fundaţie a stâlpilor metalici)
IV.2.1- Placa de bază. (dimensiuni plane)
IV.2.2- Tija şurubului de ancoraj.
IV.2.3- Traversele.
IV.2.4- Placa de bază. (grosimea, necesitatea dispunerii de traverse
suplimentare)
IV.2.5- Profilele pe care reazemă şaiba superioară.
IV.2.6- Verificarea finală.
IV.3- Aplicaţie – Dimensionarea şi verificarea prinderii încastrate în fundaţie a
unui stâlp metalic cu inimă plină.
- 3 -

V – CONTRIBUŢII PROPRII la studiul teoretic şi
experimental al şuruburilor de ancoraj. (48 pag.)

V.1- Desfăşurarea şi rezultatele încercărilor experimentale efectuate. (26 pag.)
V.2- Consideraţii privind concordanţa dintre comportarea teoretic estimată şi cea
obţinută în urma încercărilor experimentale efectuate. (6 pag.)
V.3- Prezentare comparativă a metodelor de calcul a întinderii din şuruburile de
ancoraj. (1 pag.)
V.4- Estimarea duratei de viaţă a şuruburilor de ancoraj supuse solicitărilor
repetate - Aplicaţie. (4 pag.)
V.5- Metodă de analiză teoretică detaliată a stării de presiune pe betonul de
subturnare. (8 pag.)
V.6- Metodă de îmbunătăţire a comportării stării de tensiune în beton, la
contactul cu elementul metalic. (2 pag.)
V.7- Trimiteri la contribuţile proprii inserate în textul celorlalte capitole. (1 pag.)

VI – CONCLUZII. (4 pag.)

Anexe. (16 pag.)
Bibliografie. (5 pag.)
________















- 4 -
CAPITOLUL I
INTRODUCERE.

I.4- Descrierea generală a şurubului de ancoraj.

Funcţional, un şurub de ancoraj este alcătuit din:
• partea inferioară, înglobată în beton şi având o dimensiune necesară şi
suficientă fixării ferme a şurubului de ancoraj la oricare dintre solicitările posibile
ale piesei şi, simultan, suficientă nedeteriorării în timp a conlucrării dintre partea
înglobată şi betonul în care este ancorată.
• tija şurubului, înglobată parţial în beton la un capăt şi filetată la celălalt.
• partea superioară, reprezentată de piese ce permit fixarea poziţiei relative
dintre capătul filetat al tijei şurubului şi capătul inferior al elementului metalic
structural. Fixarea este făcută astfel încât să fie evitată deteriorarea în exploatare
a elementelor metalice aflate în contact.

În practica inginerească se folosesc mai multe tipuri de şuruburi de
ancoraj, tipuri ce sunt prezentate în subcapitolul III.1.
Elementele componente tuturor tipurilor de şuruburi de ancoraj sunt:
tija şurubului, zona filetată, şaiba şi piuliţa. Pentru a preveni desfacerea sub
sarcină a prinderii se dispune o a doua piuliţă, numită contrapiuliţă.
În afară de elementele comune descrise anterior alcătuirea şuruburilor de
ancoraj variază în funcţie de tipul de ancoraj ales. Tipul de ancoraj se alege
funcţie de înălţimea fundaţiei, mai exact funcţie de lungimea pe care şurubul
poate fi ancorat în beton. În cazuri speciale, poate fi aleasă şi ca urmare a
necesităţii existenţei unor toleranţe la montaj mari sau pentru a permite
înlocuirea şuruburilor de prindere.

I.5- Obiectul tezei de doctorat.

Obiectul prezentei teze de doctorat este multiplu şi constă în:
• a prezenta particularităţile de alcătuire ale prinderii elementelor structurale
metalice în fundaţie ;
• a sintetiza cunoştinţele existente la nivel mondial în legătură cu problemele
legate de şuruburile de ancoraj ;
• a face recomandări şi a prezenta opinii bazate pe experienţa autorului în cazul
punctelor de divergenţă existente între diferite texte de specialitate, în
problemele ce privesc şuruburile de ancoraj ;
• a aduce contribuţii la studiul teoretic şi experimental al şuruburilor de
ancoraj ;
- 5 -
• a prezenta algoritmi şi exemple practice sugestive de dimensionare a
prinderii elementelor metalice în fundaţie folosind şuruburi de ancoraj.

Problematica şuruburilor de ancoraj este împărţită şi structurată în
prezenta teză de doctorat astfel încât să fie privită, în mod consecutiv, din punct
de vedere: al alcătuirii prinderii elementelor structurale metalice în fundaţie; al
alcătuirii diferitelor tipuri de şuruburi de ancoraj; al execuţiei şi montajului; al
comportării în exploatare; al fiabilităţii prinderii în fundaţie ce foloseşte şuruburi
de ancoraj. Vor fi prezentate defectele curente la montaj, consecinţele lor şi
metodele de remediere.
________


CAPITOLUL II
PARTICULARITĂŢI DE
ALCĂTUIRE ALE PRINDERII
ELEMENTELOR STRUCTURALE
METALICE ÎN FUNDAŢIE.

II.1- Modurile uzuale de prindere ale elementelor
metalice în fundaţie.

Prinderea elementelor metalice în fundaţie trebuie să asigure transmiterea
în condiţii de siguranţă a solicitărilor de la nivelul suprastructurii, fără a cauza
concentrări periculoase de tensiuni. Diferenţa majoră între caracteristicile de
rezistenţă ale oţelului şi betonului face necesară dezvoltarea capătului inferior al
stâlpului. Aceasta are rolul de a permite, prin intermediul unei plăci de bază, de
grosime adecvată, repartizarea satisfăcătoare a presiunilor pe betonul de
subturnare. Aceste presiuni apar ca urmare a solicitării stâlpului.


Fig. 2-1.Exemplu de dezvoltare a capătului inferior al stâlpului
metalic, cu scopul de a permite o repartizare satisfăcătoare a presiunilor pe
betonul de subturnare.
- 6 -

La capătul inferior al stâlpului se dispune placa de bază, a cărei grosime
trebuie să fie suficientă unei repartizări satisfăcătoare a presiunilor pe beton.
Dimensiunile plăcii trebuie să asigure respectarea presiunii maxim acceptate pe
betonul de subturnare. Ipoteza acceptată în calculul ingineresc consideră o
distribuţie liniară a presiunilor pe suprafaţa de contact dintre betonul de
subturnare şi placa de bază. Aceasta face necesară realizarea unui aparat de
reazem care să asigure indeformabilitatea plăcii de bază.
Este necesară asigurarea unei grosimi a plăcii de bază adecvată
suprafeţei sale, dispunerii rigidizărilor verticale şi solicitării elementului metalic.
Măsurile constructive impun o grosime minimă de 15 mm, în practica curentă
fiind folosite grosimi de 20÷40 mm. Dimensiunea în plan a plăcii de bază se
determină din condiţia ca presiunea pe betonul de subturnare să nu depăşească
presiunea maximă acceptată. Grosimea plăcii de bază se determină din condiţia
de rezistenţă la încovoiere sub acţiunea presiunii-reacţiune din beton. Rigiditatea
prinderii elementului metalic în fundaţie trebuie să asigure o distribuţie a
presiunilor pe beton, conform ipotezelor acceptate în calcul.
Uneori, din raţiuni economice, se poate adopta o placă de bază de grosime
mare, fără rigidizări. Pentru ca placa să nu rezulte de grosime prea mare şi
pentru sporirea rigidităţii la nivelul prinderii uzual se dispun rigidizări verticale
sudate continuu de profilul stâlpului. Acestea îmbunătăţesc rigiditatea plăcii de
bază. Rigidizările asigură şi o transmitere favorabilă a eforturilor de la nivelul
inferior al stâlpului la placa de bază. În primele paragrafe aceste rigidizări au fost
descrise ca o dezvoltare a capătului inferior al stâlpului. Înălţimea rigidizărilor
verticale se recomandă a fi de minimum 250 mm, iar cordoanele de sudură
verticale trebuie să fie capabile să preia starea de tensiune indusă de solicitarea
stâlpului.
Asigurarea comportării unitare a stâlpului metalic şi fundaţiei sale necesită
dispunerea corespunzătoare a şuruburilor de ancoraj. Măsurile constructive,
distanţa minimă şi maximă între două şuruburi alăturate şi secţiunea minim
acceptată sunt prezentate la punctul II.6.1. Elementele componente ale
diferitelor tipuri de şuruburi de ancoraj sunt prezentate în subcapitolul III.1.
Dimensionarea şuruburilor de ancoraj este prezentată în subcapitolele III.3 şi
IV.2.
La nivelul bazei stâlpului, solicitarea suprastructurii produce şi o forţă
orizontală. Suplimentul de forţă ce nu poate fi preluat prin frecarea dintre placa
de bază şi betonul de subturnare se preia prin dispunerea sub placa de bază de
pinteni (crampoane) de metal sau plăci ancorate în beton prevăzute cu piese de
blocare sudate. Apare necesară verificarea acestor piese de metal, a rezistenţei
sudurii acestora de placa de bază şi a capacităţii betonului de a prelua solicitarea
orizontală.

- 7 -

Fig. 2-2.Piesă metalică sudată de placa de bază prin intermediul
căreia se preiau forţele orizontale, la nivelul prinderii în fundaţie.

În cazul unor structuri metalice realizate în anii 80, lipsa de contact dintre
pinten şi beton, pe direcţia şi în sensul solicitării a făcut ca şuruburile de ancoraj
să intre în lucru pentru preluarea forţei orizontale, cauzând o solicitare
suplimentară de încovoiere şi forfecare a tijelor şuruburilor. În lipsa adoptării unui
element de tipul celui sus precizat pentru preluarea suplimentului de forţă
tăietoare, suplimentul este preluat prin intermediul tijei şuruburilor. Se
recomandă dispunerea unor piese suplimentare pentru preluarea forţei tăietoare
ce apare la nivelul prinderii dintre stâlpul metalic şi fundaţia sa.
Pentru asigurarea unui contact intim între placa de bază şi betonul de la
faţa fundaţiei, precum şi pentru a avea posibilitatea corectării cotei plăcii de
bază, se dispune un strat de beton de subturnare, de calitate superioară, ce se
injectează după calarea
1
stâlpului. Montajul stâlpilor presupune sprijinirea plăcii
de bază pe plăci metalice (bailagăre), a căror suprafaţă este calculată pentru a
putea prelua încărcările stâlpului pe perioada de montaj. Grosimea stratului
trebuie să fie de 30÷70 mm, iar agregatul betonului trebuie să fie de râu sau
concasat, spălat şi uscat, cu diametrul maxim de 7 mm, pentru a putea pătrunde
în condiţii bune în spaţiul de dimensiuni reduse. În loc de beton de subturnare, în
prezent, se folosesc betoane sau mortare epoxidice, care se întăresc în 24 de ore
şi au rezistenţă de peste 600 daN/cm
2
. Suprafaţa betonului de subturnare trebuie
să fie mai mare decât cea a amprentei pe beton a plăcii de bază (vezi fig. 2-5)
pentru a evita expulzarea betonului de subturnare datorită solicitării de
compresiune a stâlpului. Betonul de subturnare şi cel din fundaţie trebuie să
îndeplinească, constructiv, o cerinţa minimă de rezistenţă.
Există structuri metalice al căror mod de alcătuire al prinderii elementelor
structurale metalice în fundaţii asigură existenţa unei lungimi de deformare liberă
a şuruburilor. Inexistenţa acesteia determină o comportare nesatisfăcătoare la
solicitări dinamice în general şi variabile în special, fenomenul de oboseală
instalându-se mult mai rapid.
În acest caz se pot folosi elemente suplimentare ce permit asigurarea unei
lungimi libere de deformare
(def)
satisfăcătoare a şuruburilor de ancoraj
(elemente suplimentare prezentate în fig. 2-4).


1
Calarea constă în asigurarea poziţiei în plan şi verticalităţii stâlpului.
- 8 -

Fig. 2-4. Mod de a asigura lungimea de deformare liberă a şuruburilor
de ancoraj . {2.1}

În imediata vecinătate a tijei şurubului se sudează de talpa stâlpului două
platbande verticale (sau două profile L) de lungime suficientă. Sudurile verticale
trebuie să poată prelua întreg efortul axial capabil al şurubului. La partea
superioară a celor două profile se dispune o placă groasă (sau două profile [ [[ [
spate în spate). Aceasta trebuie să fie capabilă a prelua prin încovoiere efortul
capabil al şurubului, transmis prin intermediul piuliţei şi să-l transmită
reazemelor reprezentate de capetele profilelor L. Starea de tensiune din placă,
cauzată de încovoierea şi forfecarea sa, cât şi starea de compresiune de pe
capetele superioare ale profilelor L trebuie să plaseze elementele prinderii în
condiţii de siguranţă.

O altă soluţie constă în asigurarea lungimii libere de deformare prin
sudarea de placa de bază a unor ţevi de lungime suficientă. Tija şurubului de
ancoraj trece prin ţeavă. Piuliţa reazemă pe o şaibă ale cărei dimensiuni sunt
suficiente preluării efortului capabil al şurubului de la nivelul piuliţei şi
transmiterea sa la pereţii ţevii. Secţiunea ţevii trebuie să poată prelua, în condiţii
de siguranţă, compresiunea rezultată.

În lipsa unei înălţimi suficiente deasupra betonului de subturnare, o altă
soluţie permite asigurarea lungimii de deformaţie liberă a şuruburilor de ancoraj
pe o zonă din înălţimea fundaţiei, prin dispunerea în cofraj a unui element ce
asigură, pe o înălţime de 5 diametre, lipsa contactului dintre tija metalică şi
betonul din fundaţie. Se precizează că această metodă duce la creşterea
înălţimii necesare a fundaţiei. (Înălţimea fundaţiei trebuie să fie suficientă
asigurării lungimii de deformare liberă, a lungimii de ancoraj şi asigurării spaţiul
necesar dispunerii corecte a armăturilor orizontale în fundaţie.)
O soluţie constructivă ce permite asigurarea unei suficiente lungimi de
deformare liberă, este prezentată în fig. 2-5.

- 9 -

Fig. 2-5.Prinderea elementului structural metalic în fundaţie, prindere
ce permite asigurarea unei lungimi de deformare liberă suficientă a
şuruburilor de ancoraj. (prinderea încastrată în fundaţie)

După definitivarea execuţiei prinderii elementului metalic în fundaţie, în
ultima etapă, se recomandă înglobarea bazei stâlpului într-un bloc de beton
simplu, de la nivelul betonului de subturnare şi până la 5÷10 cm deasupra zonei
filetate a şuruburilor de ancoraj, pentru a proteja de acţiunea mediului exterior
întregul ansamblu.

- 10 -
II.2- Cazul particular al elementelor structurale
metalice de secţiune circulară tubulară de
diametru mare.



Fig. 2-6.Alcătuirea prinderii în fundaţie
1
a unui element de secţiune
circulară tubulară de diametru mare.

Particularitatea prinderii acestor elemente metalice în fundaţie este adusă
de forma circulară tubulară a secţiunii elementului. Aceasta face ca placa de bază
să fie sub formă de coroană circulară.

1
Pentru descrierea pieselor şurubului de ancoraj (reprezentate în secţiunea 2-2) vezi fig. 2-5, secţiunea 4-4.
- 11 -
Dimensiunile plăcii de bază trebuie să respecte ipotezele acceptate în
calcul, cât şi prevederile şi măsurile constructive precizate în subcapitolul II.1.
Pentru asigurarea lungimii de deformare liberă a şuruburilor de ancoraj (de
minim 5 diametre) se dispune o flanşă inelară sudată continuu de faţa
exterioară a elementului metalic circular tubular care reazemă pe nervurile
învecinate şuruburilor de ancoraj (câte două pentru fiecare şurub), formându-se
casete pentru preluarea efortului din fiecare şurub. Sub şaibele superioare ale
şuruburilor de ancoraj se dispun platbande groase şi, în general, două profile [ [[ [
spate în spate ce reazemă pe traverse de rigidizare.
Placa de bază este rigidizată prin nervuri. Nervura este o placă groasă ale
cărei dimensiuni plane trebuie să facă un raport cu grosimea de maxim 15. Cele
două nervuri învecinate unui şurub trebuie să fie capabile a prelua în condiţii de
siguranţă efortul capabil de întindere al acestuia. Sudura verticală a nervurilor de
mantaua elementului metalic trebuie să permită preluarea întinderii maxime din
şurub.
Măsurile constructive, distanţa minimă şi maximă între două şuruburi
alăturate şi secţiunea minim acceptată sunt prezentate în subcapitolul II.6.
Dimensiunile elementelor componente ale diferitelor tipuri de şuruburi de ancoraj
sunt prezentate în subcapitolul III.1. Dimensionarea şuruburilor de ancoraj este
prezentată în subcapitolul III.5.
Pentru transmiterea suplimentului de forţă tăietoare ce nu poate fi preluat
prin frecarea dintre placa de bază şi betonul de subturnare se folosesc
pinteni sau un alt sistem de blocare.
Placa de bază reazemă pe un strat de beton de subturnare ce trebuie să
respecte prevederile precizate în subcapitolul II.6.
În cazul elementelor metalice de secţiune circulară tubulară de diametru
mare, la care peretele este sensibil la fenomenul de voalare, este strict interzisă
asigurarea lungimii de deformare liberă a şuruburilor de ancoraj prin dispozitivul
din figura 2-4 (datorită încovoierii semnificative induse mantalei de transmiterea
excentrică a întinderii din şurub).
În cazul elementelor metalice de secţiune circulară tubulară de diametru
mare prinderea în fundaţie, prin modul ei de alcătuire, este una încastrată.

II.3- Prinderea articulată în fundaţie prin
dispunerea a două şuruburi de ancoraj în axul
prinderii. Deficienţele acesteia.

Prinderea articulată după o axă a stâlpului în fundaţie necesită asigurarea
unei rotiri libere (neîmpiedicate) după axa principală respectivă. O astfel de
prindere ar trebui să asigure transmiterea exclusivă a forţei axiale din stâlp şi a
forţelor orizontale. Implicit, inexistenţa la nivelul prinderii a unui moment
- 12 -
încovoietor asigură o presiune uniformă pe talpa fundaţiei şi permite economii
semnificative de beton şi armătură (la nivelul fundaţiei).
Prinderea articulată a stâlpului în fundaţie se poate obţine în mod
aproximativ prin prevederea şuruburilor de ancoraj în axa de simetrie a
secţiunii stâlpului, astfel încât preluarea de către acestea a unor eforturi de
întindere să nu se opună rotirii în planul dorit. În practică, rotirea apare în raport
cu o axă paralelă cu cea de simetrie. Astfel există un braţ de pârghie al întinderii
din şuruburi permite preluarea unui moment redus în prindere, ceea ce conferă o
anumită rigiditate la rotire. Aceasta face ca funcţionarea articulaţiei (ce va fi
adoptată în schema statică) să fie aproximativă. Forţa tăietoare se transmite
fundaţiei prin frecarea dintre placa de bază şi betonul de subturnare, prin
dispozitive specifice şi prin forfecarea şuruburilor de ancoraj.
Articulaţia se obţine după o singură direcţie, pe direcţia ortogonală acesteia
prinderea fiind una încastrată. Prinderea articulată realizează prin dispunerea
şuruburilor de ancoraj pe axa de simetrie a secţiunii stâlpului metalic, axă după
care se urmăreşte funcţionarea articulaţiei.


II.4- Aparatul de reazem fix cu articulaţie, de
prindere al elementelor metalice în fundaţie.

II.4.2- Reazeme fixe utilizate la realizarea prinderii articulate a
stâlpilor metalici în fundaţie. (conform lucrării [11])

Prinderea articulată după o axă a stâlpului metalic în fundaţie necesită
asigurarea unei rotiri libere după acea axă.
● În cazul stâlpilor secundari se permite obţinerea articulaţiei în mod aproximativ
prin prevederea a două şuruburi de ancoraj în axa de simetrie
1
a secţiunii
stâlpului.
● În cazul stâlpilor importanţi, a cadrelor şi arcelor prinse articulat în fundaţie,
reazemele fixe se realizează astfel încât să se obţină o comportare fidelă de
articulaţie.

(a) (b)

1
Modul de obţinere al prinderii articulate pentru stâlpii secundari este prezentat în subcapitolul II.3 şi reprezentat grafic în
figura 2-7.
- 13 -

(c) (d)

Fig. 2-15.Aparate de reazem fix, cu articulaţie, folosite la prinderea
elementelor metalice importante în fundaţie: {2.5}
(a) reazem cu placă curbă şi tacheţi ;
(b) reazem cu genunchi ;
(c) reazem cu bulon de articulaţie ;
(d) prindere cu rezemare directă şi suprafaţă de contact mare, de
formă cilindrică.

II.5- Prinderea încastrată în fundaţie.

Prinderea încastrată în fundaţie presupune blocarea translaţiilor şi rotirilor
relative între elementul structural şi fundaţie la nivelul prinderii. Astfel se
realizează transmiterea la nivelul fundaţiei a forţei verticale, orizontale şi a
momentului încovoietor de la nivelul bazei stâlpului metalic, cauzate de
încărcările suprastructurii.
Rigiditatea în zona prinderii este superioară celei a elementului metalic
fixat. Astfel se evită eventualele plastificări în zona prinderii. Plastificările la
nivelul prinderii ar determina deteriorarea betonului şi implicit dispariţia
contactului intim dintre placa de bază şi betonul de subturnare. Rigiditatea
sporită de la nivelul prinderii face ca ipoteza acceptată în calcul, a distribuţiei
liniare a tensiunilor în beton sub placa de bază, să fie apropiată realităţii.
Rezistenţa la solicitări mecanice a prinderii este superioară celei a
elementului metalic fixat. Astfel se respectă cerinţele normativelor în vigoare, ca
cedarea să apară la nivelul elementelor structurale şi nu în prinderi sau îmbinări.
Prinderea încastrată în fundaţie a elementelor metalice conferă o rigiditate
superioară structurii (prin creşterea gradului de nedeterminare statică a
structurii), dar conduce la tensiuni superioare în elementul metalic şi în fundaţie,
faţă de prinderea articulată. În consecinţă dimensiunile elementelor vor fi mai
mari.
Descrierea elementelor componente ale prinderii încastrate în fundaţie
sunt descrise în subcapitolul II.1. Metoda de dimensionare şi verificare a
pieselor componente ale prinderii încastrate este descrisă în subcapitolul IV.2 şi
- 14 -
exemplificată în subcapitolul IV.3. Prezentarea grafică este făcută în figura 2-
5. Precizări suplimentare legate de prinderea încastrată în fundaţie a elementelor
metalice cu secţiune circulară tubulară de diametru mare sunt făcute în
subcapitolul II.2 şi prezentarea grafică a unei astfel de prinderi este făcută în
figura 2-6.
Prinderea încastrată după ambele direcţii a elementelor metalice în
fundaţie este cea mai des întâlnită în practica construcţiilor civile şi industriale cu
structură metalică.

II.6- Măsuri constructive pentru îmbunătăţirea
comportării. Argumente tehnice.

II.6.1- Enumerarea măsurilor constructive. (conform lucrării [S 1])

Pentru obţinerea unei comportări satisfăcătoare a prinderii elementelor
metalice în fundaţia de beton este necesară respectarea prevederilor şi
îndeplinirea cerinţelor minimale impuse de normativele şi standardele în vigoare
([S 1], [S 2],[S 4]). Totodată, recomandările din acestea au ca scop optimizarea
comportării şi reducerea gradului de risc.
Măsurile constructive generale (conform [S 1]) ale prinderii elementelor
metalice în fundaţie şi recomandările generale, grupate în funcţie de piesa
componentă a prinderii la care se referă, sunt următoarele:

- Confecţionarea şuruburilor de ancoraj
(def)
se face numai din oţeluri calmate.
- Diametrul minim constructiv al şurubului de ancoraj este 20 mm.
- Rezilienţa
(def)
şuruburilor de ancoraj trebuie să fie garantată la o temperatură
inferioară celei minim posibile a mediului unde sunt amplasate. În cazul înglobării
în beton, este suficientă utilizarea oţelului a cărui rezilienţă este garantată de
producător la +20°C (de tipul „k”).

- Diametrul găurii de trecere a şurubului prin placa de bază
(def)
se recomandă a
fi cu minimum 10 mm mai mare decât cel al tijei şurubului.

- Şaibele inferioare
(def)
(cele aflate în contact cu placa de bază) trebuie să aibă
o grosime minimă de 15÷20 mm. Dimensiunile exterioare ale acestora se
recomandă să depăşescă marginea găurii din placa de bază cu 20÷30 mm pe tot
conturul şi niciodată marginea şaibei nu trebuie să cadă la mai puţin de 10 mm
de marginea găurii din placa de bază (vezi fig. 2-5). Se va da o mare atenţie la
faptul că există toleranţe de montaj la poziţionarea şuruburilor de ancoraj. Astfel
niciodată în practică şuruburile nu cad centric în gaura plăcii de bază. Din acest
motiv şaibele inferioare se vor confecţiona după înglobarea şuruburilor şi după
stabilirea abaterilor în plan (faţă de gaura din placa de bază). Confecţionarea lor
se face din oţel sudabil, compatibil cu cel al plăcii de bază. Diametrul găurii de
trecere a şurubului prin şaibă trebuie să fie cu maximum 1 mm mai mare decât
- 15 -
cel al şurubului de ancoraj. Este obligatorie dispunerea de şaibe în contact cu
placa de bază cât şi sudarea pe contur a acestora de placa de bază.

- O altă şaibă se dispune la capătul superior
(def)
, sub piuliţă. Aceasta trebuie să
fie capabilă să reziste solicitării de încovoiere şi forfecare, apărută ca urmare a
preluării de la nivelul piuliţei, a efortului capabil al şurubului de ancoraj. Ea
asigură transmiterea solicitării, în condiţii de siguranţă, profilelor pe care
reazemă (vezi fig. 2-5). Dimensiunea şaibei superioare se recomandă să permită
rezemarea sa pe contur pe o lăţime de 20÷30 mm.

- Piuliţa
(def)
trebuie să aibă o înălţime de (80÷100)% din diametrul brut al
şurubului de ancoraj (să fie o „piuliţă înaltă”).

- Deasupra piuliţei este obligatorie dispunerea unei contrapiuliţe
(def)
, ce poate
avea o înălţime mai mică decât piuliţa. Aceasta are rolul de a împiedica rotirea
piuliţei (desfacerea piuliţei), atunci când şurubul de ancoraj este solicitat la
întindere.

- Este necesară asigurarea unei lungimi filetate a şurubului de ancoraj care să
permită strângerea piuliţei şi a contrapiuliţei. În acest scop este necesară
existenţa a 3÷4 paşi de filet liber (faţă de poziţia strâns a contrapiuliţei).
Se recomandă întreruperea zonei filetate la nivelul şaibei superioare. În caz
contrar, în calculul tensiunilor de întindere din şurub se consideră secţiunea
redusă, măsurată la fundul filetului. Se precizează că această recomandare
practic nu este realizabilă, datorită abaterilor la montaj. Se va evita prin alcătuiri
constructive corespunzătoare ajungerea filetului în zona de solicitare la forţe
tăietoare şi/sau la strivire. Zonele filetate ale şuruburilor de ancoraj vor avea
lungimi minime necesare şi vor asigura toleranţele de montaj.

- Grosimea betonului de subturnare
(def)
este de 3÷7 cm. Betonul de subturnare
depăşeşte marginile plăcii de bază cu minimum 50 mm, dar nu mai puţin decât
grosimea betonului de subturnare. Panta pe contur a acestuia trebuie să fie de
45° (Pe contur, betonul de subturnare va fi prelucrat, după întărire cu pantă de
aproximativ 45°. Panta va începe după depăşirea marginii plăcii cu minim 50
mm, dar nu mai puţin decât grosimea betonului de subturnare). Betonul de
subturnare se va prepara cu cimenturi cu contracţii reduse
(def)
, cu grosimea
granulei maxime de 3÷7 mm (adecvată grosimii de subturnare). Consistenţa
(def)
este impusă de modul de realizare a subturnării (îndesare, turnare). Se
recomandă ca rezistenţa de calcul a acestuia să fie de minim 2 ori mai mare
decât efortul unitar maxim de compresiune ce poate apare sub placa de bază.

- Betonul fundaţiei trebuie să aibă rezistenţa de calcul de cel puţin de 1.5 ori
mai mare decât efortul unitar maxim de compresiune obţinut sub placa de bază a
elementului structural.
- Şuruburile de ancoraj grupa 5.6 se vor îngloba în beton de fundaţie având clasa
minimă C8/10, iar şuruburile grupa 6.8 în betoane având clasa minimă C12/15.

- 16 -
- Distanţa dintre axul şurubului de ancoraj şi marginea suportului de beton
armat trebuie să asigure plasarea marginii capului inferior al şurubului la o
distanţă de minim 20 mm de armătura de rezistenţă din cuzinet.

- Se recomandă strângerea piuliţei şuruburilor de ancoraj astfel încât să se
obţină în şurub un efort remanent de 25÷30 N/mm
2
. Prima strângere cu cheia
dinamometrică se va face după montajul stâlpului. În cazul unei structuri masive
este necesară repetarea operaţiei după încărcarea structurii. Practica a dovedit o
comportare satisfăcătoare a şuruburilor de ancoraj cu un efort remanent de
pretensionare de până la 50% din capacitatea portantă.

- Este interzis a se suda tija şuruburilor de ancoraj de şaibă sau de placa de
bază a elementului structural. În cazul şuruburilor de ancoraj din oţel aliat, supus
tratamentelor termice este interzisă sudarea în general. Chiar şi sudarea prin
puncte a tijei acestora de carcasa rigidă, necesară asigurării poziţiei în plan şi pe
verticală a şuruburilor la montaj, este interzisă.

Cerinţele minimale de mai sus sunt obligatorii, prin proiectare şi execuţie
trebuind luate măsuri ca acestea să fie respectate. Aceste măsuri ţin cont de
importanţa acestei prinderi şi de dificultatea remedierii deteriorărilor importante
ce ar putea să apară la nivelul acesteia. Recomandările sunt făcute pe baze
teoretice şi pe analiza comportării prinderilor existente.

II.6.2- Prevederi suplimentare pentru prinderea elementelor
structurale metalice de secţiune circulară tubulară de diametru
mare (coloane tehnologice, prize de aer, coşuri de fum etc.).

În cazul prinderii elementelor structurale metalice de secţiune circulară
tubulară de diametru mare în fundaţie este necesară respectarea măsurilor
constructive generale descrise la punctul II.6.1, cât şi a măsurilor constructive
specifice prezentate în paragrafele de mai jos (impuse de normativele şi
standardele în vigoare: [S 1], [S 2],[S 4]). Totodată, recomandările generale
rămân valabile, acestora adăugându-se cele din prezentul subcapitol: (conform
lucrării [S 1])

- În cazul elementelor a căror placă de bază este reprezentată de o coroană
circulară baza este rigidizată prin dispunerea a două nervuri

(vezi fig. 2-6)
pentru fiecare şurub. Acestea se prind cu sudură de placa de bază, peretele
elementului şi coroana superioară.
- Sudura nervurilor de elementul structural trebuie să permită preluarea întinderii
capabile a şurubului de ancoraj.
- Nervura este o placă groasă ale cărei dimensiuni plane trebuie să facă un raport
cu grosimea sa de maxim 15.

- Distanţa dintre două şuruburi (vezi fig. 2-6) este, în mod obişnuit, mai mare
de 40 cm. Aceasta trebuie să permită sudarea celor două nervuri pe ambele feţe.
- 17 -
Lăţimea casetei unui şurub (vezi fig. 2-6) trebuie să permită sudarea şaibei
groase de placa de bază, cu respectarea distanţei minime admisibile dintre
cordonul orizontal de sudare al nervurii şi cel de sudură pe contur al şaibei
groase. Se recomandă ca distanţa dintre şuruburile de ancoraj (vezi fig. 2-6), în
general, să nu depăşească 50 cm.
Pentru o corectă transmitere a solicitării la beton distanţa minimă între două
şuruburi trebuie să fie de 8 diametre. În cazul şuruburilor cu ancoraj scurt, cu
placă de distribuţie, trebuie ca distanţa dintre axele lor să fie de minim 2 ori
lăţimea unei plăci de distribuţie.

II.7- Particularităţi de execuţie şi montaj.

II.7.1- Particularităţi de execuţie a fundaţiilor aferente structurilor
metalice.

Fundaţiile pentru structuri metalice se realizează sub formă de bloc şi
cuzinet. Numărul şuruburilor de ancoraj, de obicei, este egal cu patru sau cu un
alt număr par. Poziţia relativă a şuruburilor de ancoraj într-o fundaţie trebuie să
rămână fixă pe perioada de montaj şi la turnarea betonului din fundaţie.
Şuruburile pot fi ancorate numai în cuzinet, dar de obicei pătrund şi în blocul
fundaţiei.
Şuruburile de ancoraj se asamblează sub formă de carcase rigide.
Carcasele sunt prevăzute cu şabloane formate dintr-o placă metalică găurită, cu
găurile cu 1÷2 mm mai mari decât diametrul brut al şurubului.
Proiectarea fundaţiei şi amplasarea armăturilor din cuzinet trebuie să
permită introducerea carcasei rigide a şuruburilor de ancoraj.
Poziţionarea carcasei rigide şi a şuruburilor la poziţie se face cu ajutorul
aparatelor topometrice de precizie, capabile să inregistreze direct lungimi şi
unghiuri pentru fiecare punct masurat.
Abaterile la execuţia fundaţiei, la amplasarea şuruburilor de ancoraj,
trebuie să fie de maxim 50% din diferenţa dintre diametrul găurilor din placa de
bază şi diametrul brut al şuruburilor.
Carcasa rigidă formată din şuruburile de ancoraj ale unui element metalic
trebuie menţinută în poziţia corectă pe tot parcursul lucrărilor de cofrare-
betonare a fundaţiei. În acest sens carcasa se fixează rigid de cofrag şi de
armătura fundaţiei. În timpul betonării şi vibrării betonului se fac verificări ale
poziţiei reale a şuruburilor de ancoraj.
Verificarea manuală a poziţiei şuruburilor se face prin realizarea de
capre de lemn la capetele construcţiei pe care se întind sârme, în axul stâlpilor.
Poziţia fiecărui şurub se determină cu ajutorul firului cu plumb şi a metrului
dulgherului.
Şuruburile tratate termic nu se vor suda de barele carcasei rigide. Distanţa
între armătura verticală a cuzinetului şi şurubul cel mai apropiat de aceasta va fi
- 18 -
stabilită astfel încât să permită pătrunderea plăcilor de ancoraj ale şuruburilor,
chiar dacă acestea sunt dispuse înclinat, la 45˚ (după dimensiunea cea mai mare
posibilă). Spaţiul liber între faţa armăturii şi colţul plăcii de ancoraj a şurubului
trebuie să fie de minim 50 mm.
La finalizarea turnării fundaţiei se întocmeşte de către topometru un plan
complet din care să rezulte abaterile faţă de proiect.

II.7.2- Montajul structurilor metalice.

Montajul stâlpilor structurilor metalice pe fundaţie se face cu respectarea
poziţiei acestora în plan şi pe verticală, în conformitate cu proiectul tehnic.
Poziţionarea în plan se face cu respectarea toleranţelor admisibile prevăzute în
proiect, respectiv a unei abateri maxime egală cu 50% din diferenţa dintre
diametrul găurii în placa de bază şi diametrul brut al şurubului de ancoraj.
Simultan pot apare abateri de execuţie la uzinarea stâlpilor, abateri ce
influenţează poziţionarea acestora în plan. În cazul în care abaterile, la execuţie,
ale amplasării şuruburilor în fundaţie relativ la poziţia găurilor din placa de bază
nu se încadrează în toleranţa de execuţie prevăzută în proiect, sau a amplasării
fundaţiei locale faţă de celelalte fundaţii, noua soluţie de rezemare va trebui să
fie stabilită tot de către proiectant. Există situaţii în care fundaţia trebuie
demolată şi returnată în poziţia corectă.
Se iau măsuri speciale care să asigure nedeteriorarea filetul şuruburilor la
montajul stâlpului. În acest sens se montează capişoane din ţeavă subţire la
fiecare şurub, înainte de aducerea la poziţie a stâlpilor. Aceste capişoane sunt
refolosibile. Pe toată perioada de la turnarea fundaţiei până la definitivarea
montajului filetele şuruburilor şi piuliţele sunt menţinute sub strat de vaselină,
pentru a împiedica ruginirea. Când montajul a fost definitivat şi forţele de
prestrângere verificate cu chei dinamometrice se degresează vaselina. După
montaj, pe filetul şurubului, şaiba superioară, piuliţă şi contrapiuliţă se aplică mai
multe straturi de vopsea.
Poziţionarea stâlpului metalic pe fundaţie se face la cota de montaj
prevăzută, cotă reprezentată de partea inferioară a plăcii de bază.
Cota superioară a cuzinetului fundaţiei trebuie să se găsească cu 30÷70
mm sub cota de montaj a stâlpului. Operaţiunea de calare
(def)
a stâlpului se
face cu ajutorul unor plăci metalice de grosimi diferite (bailagăre) sau cu ajutorul
unor şuruburi suplimentare de calaj.
Operaţiunea de montaj a unui stâlp este dificilă, având în vedere că
simultan calării
(def)
stâlpului trebuie asigurată şi o corectă poziţionare în plan. Pe
tot parcursul calării piuliţele şuruburilor sunt montate fără a fi strânse, iar stâlpul
metalic, pe întreaga perioadă, este susţinut cu ajutorul macaralei. Operaţiunea
de calare şi poziţionare a stâlpului poate fi repetată după montajul tuturor
stâlpilor, fiind posibile corecţii.
Betonul de sub suprafaţa bailagărelor trebuie să asigure, în faza de montaj,
transmiterea încărcărilor de pe stâlp până la momentul subturnării plăcii de bază.
- 19 -
Din acest motiv numărul, amplasarea şi suprafaţa bailagărelor trebuie stabilite
prin proiect.
Spaţiul dintre cuzinetul stâlpului şi partea inferioară a plăcii de bază se
umple cu betoane de rezistenţă cu agregat mărunt (cu granula maximă de 7
mm) sau cu mortare epoxidice.
Betonul de subturnare va avea rezistenţa la compresiune superioară
betonului din cuzinet. Betonul de subturnare va depăşi conturul plăcii de bază cu
minim 50 mm şi va fi prelucrat pe contur cu o pantă de 45˚. Betonul de
subturnare se va executa până la faţă superioară a plăcii de bază pentru o
comportare mai bună la preluarea forţelor tăietoare. Subturnarea se va face
numai după ce au fost verificate poziţiile tuturor stâlpilor clădirii.
Pentru a proteja prinderea elementului metalic în fundaţie de acţiunea
mediului, după definitivarea montajului, ca etapă finală, se recomandă
înglobarea bazei într-un bloc de beton simplu, de la nivelul betonului de
subturnare şi până la 5÷10 cm deasupra zonei filetate a şuruburilor de ancoraj.

II.8- Consideraţii privind exploatarea şi
fiabilitatea prinderii.

Prinderea structurii metalice în fundaţie prin intermediul şuruburilor de
ancoraj este fundamentală pentru corecta funcţionare a structurii. Din acest
motiv ruperea unuia sau mai multor şuruburi de ancoraj reprezintă o situaţie
excepţională şi trebuie evitată. Conform prevederilor legale în vigoare, şuruburile
de ancoraj se dimensionează astfel încât starea de solicitare maxim posibilă să
nu ducă la intrarea lor în curgere (sub această solicitare).
Pentru buna comportare în timp se iau măsuri de prestrângere a
şuruburilor la montaj. După montaj, pe filetul şurubului, şaiba superioară, piuliţă
şi contrapiuliţă se aplică mai multe straturi de vopsea. Perioada de garanţie
pentru vopselele speciale anticorozive sunt în prezent în jur de 15 ani.
Zona bazei stâlpului este destul de afectată de suduri şi este vulnerabilă
coroziunii. Acest lucru este cu atât mai periculos cu cât atmosfera este mai
puternic corozivă (cum este în cazul instalaţiilor ce degajă componente ale
sulfului sau care sunt amplasate în vecinătatea mării).
Soluţia cea mai bună pentru protecţia bazei stâlpilor este ca aceasta să
fie înglobată în beton, durata de viaţă fiind astfel mult prelungită. În acest caz
problema coroziunii apare numai deasupra zonei de înglobare.
O urmărire atentă în timp a comportării bazei stâlpilor şi a şuruburilor de
ancoraj contribuie la o bună comportare pe toată durata de exploatare a
structurii.
Repararea, ulterioară definitivării montajului, a defecţiunilor apărute la
nivelul şuruburilor de ancoraj este dificilă şi costisitoare.
________
- 20 -


CAPITOLUL III
ANALIZA STĂRII DE EFORTURI
ÎN ŞURUBURILE DE ANCORAJ.

III.1- Alcătuirea şuruburilor de ancoraj.

Părţile componente comune tuturor şuruburilor de ancoraj sunt:
(1) tija şurubului. Se confecţionează din oţeluri ce trebuie să îndeplinească
anumite condiţii minimale necesare satisfacerii cerinţelor de ductilitate, rezilienţă
şi duritate.
(2) zona filetată. Se recomandă a avea o lungime minimă necesară
constructiv, dar care să permită asigurarea toleranţelor de execuţie şi montaj.
(3) piuliţa. Se folosesc piuliţe înalte, cu grosimea minimă de 80% din diametrul
nominal al şurubului şi limitată superior la valoarea acestuia. Acestea se
confecţionează, în general, din oţeluri cu aceeaşi clasă de calitate cu a şurubului
de ancoraj acceptându-se însă şi o clasă inferioară.
Atunci când capătul liber nu este înglobat în beton este necesară dispunerea unei
contrapiuliţe.
(4) şaiba. Se folosesc şaibe groase. Sunt confecţionate din oţeluri sudabile şi
compatibile cu materialul plăcii de bază a elementului structural.

În afară de elementele comune descrise anterior alcătuirea şurubului de
ancoraj variază în funcţie de tipul de ancoraj ales. Tipul de ancoraj se alege
funcţie de grosimea de beton disponibilă (în care se va realiza ancorarea). În
cazuri speciale, tipul de ancoraj poate fi ales şi pentru satisfacerea necesităţii
existenţei unor toleranţe la montaj mari sau pentru a permite înlocuierea
şuruburilor de prindere.

În continuare sunt prezentate principalele tipuri de şuruburi de ancoraj
folosite în practică: (conform lucrării [S 1])
- şuruburi cu ancoraj normal (prezentate la punctul III.1.1);
- şuruburi cu ancoraj scurt (prezentate la punctul III.1.2) – cele mai folosite;
- şuruburi de ancoraj cu cap ciocan (prezentate la punctul III.1.3).

III.1.1- Şuruburi cu ancoraj normal.

În cazul în care se dispune de lungimea de ancoraj necesară se recomandă
folosirea şuruburilor cu ancoraj normal, la care efortul de întindere se consideră
în mod acoperitor de către stas-urile româneşti în vigoare a fi preluat integral
prin aderenţa între suprafaţa laterală a şurubului şi beton. La capătul din betonul
- 21 -
de fundaţie se prevede un cioc sau o placă sudată (cu dimensiunile notate în
desenul de mai jos şi intabulate în Anexa B).


Fig. 3-1. Şurub cu ancoraj normal.

III.1.2- Şuruburi cu ancoraj scurt şi placă de distribuţie.

Pentru a creşte suprafaţa laterală minim teoretic posibilă a conului de
cedare
(def)
şi implicit a reduce lungimea de înglobare necesară se folosesc
şuruburile cu ancoraj scurt şi placă de distribuţie. Acoperitor se consideră că
solicitarea se transmite prin forfecarea betonului de pe suprafaţa laterală a
prismei cu baza definită de placa de distribuţie şi cu înălţimea dată de lungimea
de ancoraj (vezi fig. 3-2, secţiunea b-b).
Şuruburile cu ancoraj scurt sunt cel mai des folosite în practică. Folosirea
lor permite ancorarea într-un bloc de fundaţie de dimensiuni mai mici, prin
comparaţie cu situaţia şuruburilor cu ancoraj normal. Din acest motiv, în general,
soluţia de proiectare ce foloseşte acest tip de ancoraj este eficientă economic.
Se precizează că în cazul poziţionării şurubului în imediata vecinătate a
marginii blocului de beton se poate dezvolta o suprafaţă de fractură înclinată ce
intersectează limita laterală a volumului de beton. Acest mecanism de cedare
duce la dezvoltarea unui efort capabil în şurubul de ancoraj inferior celui din
calculul uzual şi, implicit, la cedarea prematură. Standardele în vigoare permit
poziţionarea şurubului de ancoraj la o distanţă minimă de 50 mm de armătura
verticală din cuzinet.
Caracteristicile geometrice şi mecanice ale şuruburilor cu ancoraj scurt sunt
precizate în Anexa B.

- 22 -

Fig. 3-2. Şurub cu ancoraj scurt şi placă de distribuţie.

III.1.3- Şuruburi de ancoraj cu cap ciocan.

Şuruburile de ancoraj cu cap ciocan, a căror alcătuire este descrisă în [8],
permit o toleranţă mai mare la montaj şi, în cazul neumplerii cu beton a ţevii, pot
fi înlocuite după o perioadă de timp. La capătul inferior acestea prezintă o
evazare ce face posibilă solidarizarea cu o placă de ancoraj prevăzută cu gaură
corespunzătoare. Acest ansamblu este ancorat la capătul ciocan al şurubului prin
intermediul plăcii de ancoraj ce transmite solicitarea unei ţevi înglobate pe o
lungime suficientă transmiterii efortului de întindere la beton.

Fig. 3-3. Şurub de ancoraj cu cap ciocan.
- 23 -

III.2- Transmiterea solicitării de la nivelul
şurubului la fundaţie.

Lungimea de ancoraj
(def)
se calculează astfel încât cedarea să apară la
nivelul tijei oţelului, în mod ductil.
Impunerea unei forme şi dimensiuni constructive a capătului inferior al
şuruburilor de ancoraj (capătul înglobat în beton) are ca scop evitarea cedării
prin smulgere caracterizată prin zdrobirea betonului în contact cu capul înglobat.
Acest fenomen ar apare în cazul unor rapoarte mici între dimensiunea cârligului
(respectiv a plăcii de repartiţie) şi diametrul tijei şi ar duce la avansarea capului
către suprafaţa elementului. Adâncimea mare de înglobare, specifică şuruburilor
de ancoraj, este un factor favorizant al acestui fenomen.
Dacă distanţa dintre şuruburile de ancoraj sau a acestora faţă de marginea
liberă ar fi prea mică (dimensiunea fundaţiei ar fi prea mică pentru numărul sau
dimensiunea buloanelor), conul de cedare nu s-ar putea forma integral, fiind
precedat de cedarea prin despicare a betonului fundaţiei.
În cazul respectării normelor, aferente, în vigoare se consideră că
fenomenele de mai sus sunt evitate, ruperea în beton fiind caracterizată de
formarea unei suprafeţe de fractură a cărei dezvoltare începe de la nivelul capului
şurubului şi se manifestă până la suprafaţa liberă a fundaţiei.
Lungimea de ancoraj este necesară preluării solicitării de întindere din tijă
prin tensiuni la nivelul betonului. Astfel, metodele de calcul depind de
considerarea formei conului de cedare
(def)
, de aproximarea stării de eforturi în
beton şi de ipotezele privind rezistenţa de aderenţă
(def)
pe suprafaţa de cedare
admisă. Aceste metode sunt calibrate şi verificate pe baza rezultatelor empirice.
Teoria Mecanicii Ruperii
(def)
a dovedit că atributele betonului în zonele
întinse deţin un rol dominant în analiza cedării la nivelul betonului simplu sau
armat. Încercările experimentale au dovedit o comportare neliniară a betonului
mai apropiată de modelul elastic-ideal plastic
(def)
. Modelul tradiţional elastic-
fragil
(def)
conduce la o capacitate portantă cu caracter acoperitor.
Înglobarea în beton trebuie să asigure transmiterea întregului efort
capabil de întindere al şurubului. Acesta are loc prin fenomenul de aderenţă
existent între tija metalică şi beton, iar, în cazul existenţei unei plăci de
distribuţie (pentru şuruburile cu ancoraj scurt), prin forfecarea betonului.
Rezistenţa de aderenţă de calcul, conform prevederilor STAS 10107/0-90 se
obţine prin amplificarea cu un coeficient supraunitar a rezistenţei de calcul la
întindere a betonului. Aceasta ţine seama de condiţiile de aderenţă apreciate a
avea loc (favorabile, defavorabile) şi de tipul solicitării (normale, severe). Se
consideră în mod acoperitor că această rezistenţă de aderenţă nu se manifestă
pe o lungime de 7÷10 diametre în vecinătatea feţei superioare a betonului. Se
ajunge la o lungime de ancorare de aproximativ 50 de diametre ale şurubului.
- 24 -

III.3- Metode de calcul a întinderii din şuruburile
de ancoraj şi a presiunii maxime pe betonul de
subturnare.

Metodele de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii
maxime pe betonul de subturnare prezentate în continuare folosesc următoarele
notaţii:
n – numărul şuruburilor de ancoraj ;
b – lungimea plăcii de bază ;
l – lăţimea plăcii de bază (vezi fig. 3-4);
l
0
– distanţa de la axul şuruburilor întinse la latura opusă a plăcii de bază
(vezi fig. 3-4);
N

–forţa axială de compresiune la baza elementului metalic ;
M

–momentul încovoietor la baza elementului metalic, corespunzător lui N ;
A – aria plăcii de bază: b l A ⋅ = (3.1)
W – modulul de rezistenţă al plăcii de bază:
6
2
l b
W

= (3.2)
(notaţiile existente în relaţia (3.2) sunt precizate anterior)
N
1
– efortul de întindere maxim în şurub ;
) max(
1
M
N – efortul de întindere din încovoiere în şurubul cel mai solicitat ;
R
c
– rezistenţa de calcul la compresiune a betonului ;
R
b
– efortul maxim admisibil în betonul de subturnare, la compresiune;
E
a
– modulul de elasticitate longitudinal al oţelului (E
a
= 210000 N/mm
2
) ;
E
b
– modulul de elasticitate longitudinal al betonului (E
b
= 33000 N/mm
2

pentru acţiuni de scurtă durată şi E
b
= 11000 N/mm
2
pentru acţiuni de
lungă durată,peste 24 ore) ;
n
e
– coeficient de echivalenţă ( n
e
= E
a
/ E
b
)
n
e
= 6.4 - pentru acţiuni de scurtă durată (sub 24 ore) ;
n
e
= 19 - pentru acţiuni de lungă durată.
În general se adoptă pentru toate combinaţiile de încărcări n
e
=15.
Metodele de calcul prezentate sunt recomandate de [S 1].

III.3.1- Metoda nr. 1 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj
şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare. (conf. lucrării [S 1])

Metoda curentă de proiectare, recomandat a fi folosită atunci când raportul
dintre s ss s
min
(întindere) şi s ss s
max
(compresiune) este cel mult 0.3, admite ipoteza că
secţiunea prinderii rămâne plană după deformaţie şi nu ţine cont de faptul că
oţelul şi betonul au module de elasticitate diferite. Astfel se obţine o distribuţie
liniară a tensiunilor normale sub placa de bază.

- 25 -

Fig. 3-4. Diagrama de presiune şi notaţiile folosite pentru metoda nr.
1 şi pentru metoda nr. 2.

Valorile extreme se obţin din relaţiile:

W
M
A
N
− − =
max
σ (3.3)

W
M
A
N
+ − =
min
σ (3.4)
Se limitează presiunea efectivă maximă în beton: σ σσ σ
max
≤ 0.6 R
c
.
Rezultanta solicitării de întindere este preluată de şuruburi. Pentru un singur
şurub, valoarea acesteia se obţine din condiţia echilibrului între acţiuni şi
reacţiuni, prin scrierea ecuaţiei de moment în raport cu centrul de greutate al
eforturilor unitare de compresiune:

|
¹
|

\
|
− ⋅
|
¹
|

\
|
− ⋅ −
=
3 2
3 2
0
1
x
l
n
x l
N M
N (3.5)
- 26 -
unde: l x ⋅
+
=
min max
max
σ σ
σ
(3.6)
Se precizează că rezultanta întinderilor este preluată la nivelul tijei şuruburilor
poziţionate constructiv şi a căror poziţie nu corespunde cu centrul de greutate al
tensiunilor de întindere (a căror distribuţie a fost acceptată ca fiind liniară).

III.3.2- Metoda nr. 2 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj
şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare. (conf. lucrării [9])

Metoda de calcul acceptă o diagramă triunghiulară de presiuni a căror
valoare maximă se consideră a fi R
b
, iar lăţimea zonei comprimate este x=a aa a·l
0
.
Celelalte notaţii sunt identice cu cele de la metoda prezentată la punctul III.3.1
(vezi fig. 3-4).
Factorul a aa a rezultă din ecuaţia de moment faţă de poziţia şuruburilor întinse.

2
0 b
b
R b l
N
⋅ ⋅ ⋅
=
α
(3.7)
N N N
b a
− = (3.8)
0
3
1
2 2
2
0
0
=
|
¹
|

\
|
− ⋅ ⋅
⋅ ⋅

|
¹
|

\
|
− ⋅ +
α α
b
R
b l l
l N M (3.9)
Notaţii:
|
¹
|

\
|
− ⋅ + =
2
0
l
l N M M
a
(3.10)

b
a
R b l
M
r ⋅ ⋅

=
2
0
2
0
2 1
(3.11)

|
¹
|

\
|
− ⋅ =
3
1
1
2
0
α
α
r
(3.12)

2
0
3
25 . 2 5 . 1
r
− − = α (3.13)
b
N - rezultanta eforturilor de compresiune din beton ;
a
N - rezultanta eforturilor de întindere din şuruburi.
Efortul de întindere într-un şurub se obţine prin împărţirea valorii obţinute N
a
la
numărul şuruburilor întinse.

III.3.3- Metoda nr. 3 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj
şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare. (conf. lucrării [S 4])

În lucrarea [9] se propun formule de calcul diferite în funcţie de distribuţia
presiunilor pe beton.
Această metodă foloseşte în plus următoarele notaţii:
A
t
– aria secţiunii nominale totală a şuruburilor de ancoraj întinse (secţiune în
zonă lisă) ;
F
t
– suma eforturilor de întindere în toate şuruburile de ancoraj ;
p
m
– tensiunea de compresiune maximă pe beton la marginea plăcii de bază
- 27 -
d
t
– distanţa de la axele şuruburilor întinse la axa după care acţionează vectorul
moment ;
d
1
– distanţa de la axele şuruburilor din zona comprimată la marginea plăcii de
bază.
Se analizează cazul particular în care solicitarea de compresiune cu moment
încovoietor determină o presiune nulă în dreptul tijei unui şurub. Aceasta
necesită o lăţime a zonei comprimate cel puţin egală cu l
0
.


Fig. 3-5. Cazul particular în care diagrama de presiune este
triunghiulară, fără a apare întindere în şuruburi.

În acest caz se admite că efortul în tije este nul (F
t
=0) iar lăţimea zonei
comprimate este egală cu h
p
. Prin scrierea condiţiilor de echilibru se poate
determina, în funcţie de dimensiunile plăcii şi valoarea momentului încovoietor,
compresiunea maximă în stâlp pentru care apare întindere la nivelul tijei
şuruburilor. Ecuaţia de moment se obţine prin exprimarea echilibrului în raport cu
centrul de greutate al plăcii de bază.

p
p
t m
b
h
d p N ⋅
|
|
¹
|

\
|
+ ⋅ ⋅ =
2 2
1
(3.14)

(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|
+ ⋅ − ⋅ ⋅
|
|
¹
|

\
|
+ ⋅ ⋅ =
2 3
1
2 2 2
1
p
t
p
p
p
t m
h
d
h
b
h
d p M (3.15)

t p
d h
M
N


=
3
max
(3.16)
Pentru N≥N
max
nu apar întinderi în şuruburi. Lăţimea zonei comprimate
este egală cu lăţimea piesei (y
0
=h
p
), iar diagrama presiunilor în beton se acceptă
ca fiind trapezoidală.


Fig. 3-6. Cazul în care apare presiune la nivelul betonului pe întreaga
lăţime a plăcii.

- 28 -
Notându-se presiunea minimă s ss s
b,min
=p
m

, presiunea maximă s ss s
b,max
=p
m
şi
scriindu-se condiţiile de echilibru echivalente situaţiei anterior prezentate se
poate obţine valoarea presiunii maxime.

p p
m m
b h
p p
N ⋅ ⋅
+
=
2
'
(3.17)

( )
12
'
2
p p
m m
h b
p p M

⋅ − =
(3.18)

2 max
6
p p
p
m
h b
h N M
p

⋅ + ⋅
= = σ (3.19)
Pentru N<N
max
se notează cu y
0
lăţimea zonei comprimate (vezi fig. 3-7).


Fig. 3-7. Diagrama de presiune şi notaţiile folosite pentru metoda 3.

Se scriu ecuaţiile de echilibru de moment în raport centrul de greutate al
eforturilor unitare de compresiune, respectiv în raport cu axa şuruburilor întinse
determinându-se valorile căutate ca funcţie de lăţimea zonei comprimate.

( )
3 / 2 /
3 / 2 /
0
0
y h d
y h N M
F
p t
p
t
− +
− ⋅ −
= (3.20)

( )
) 3 / 2 / (
2
0 0
y h d y b
d N M
p
p t p
t
m
− + ⋅ ⋅
⋅ + ⋅
= (3.21)
- 29 -
Se acceptă poziţionarea axei neutre funcţie de dimensiunile elementelor
componente ale prinderii şi de natura acţiunilor ce conduc la solicitarea de
încovoiere cu efort axial.

(
(
¸
(

¸

− + ⋅ ⋅

+ ⋅

= 1 ) 2 ( 1
0 p t
t e
p
p
t e
h d
A n
b
b
A n
y (3.22)
Supraestimarea în limite ponderate a coeficientului de echivalenţă (n
e
) duce la
creşterea gradului de siguranţă al prinderii. Aceasta determină creşterea efortului
de dimensionare a şuruburilor de ancoraj şi o scădere a presiunii teoretice
maxime în beton.
În cazul în care lăţimea zonei comprimate este suficient de mică pentru a
apare întindere sub efectul solicitării considerate (compresiune cu încovoiere
monoaxială) în ambele secţiuni verticale determinate de tijele şuruburilor (y
0
<d
1
)
se acceptă folosirea acoperitoare a relaţiilor de mai sus.

III.3.4- Metoda nr. 4 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj
şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare. (conf. lucrării [S 15])

Metoda propusă în lucrarea [S 15] foloseşte notaţiile din figura 3-8.
Astfel apar notaţiile suplimentare:
a – distanţa între axul şurubului întins şi axul stâlpului ;
l
0
– distanţa între axul şurubului întins şi marginea din zona comprimată a
plăcii de bază ;
A
t
– aria secţiunii nominale totală a şuruburilor de ancoraj întinse (secţiune în
zonă lisă) ;
A
b
= b ∙l
0
(3.23)
Lăţimea zonei comprimate este: x=x xx x·l
0
(3.24)

b
σ - efortul de compresiune maxim din beton.

- 30 -


Fig. 3-8. Diagrama de presiune şi notaţiile folosite pentru metoda 4.

Prin scrierea ecuaţiilor de moment în raport cu centrul de greutate al
diagramei presiunilor şi folosirea de aproximări succesive în sensul siguranţei s-a
determinat relaţia efortului de întindere în şuruburi:
Formula de calcul:
(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|


⋅ − ⋅

=
0 0
3
3
3
3
l
a
N
l
M
N
a
ξ
ξ
(3.25)
Prin scrierea ecuaţiei de moment în raport cu tija şuruburilor întinse şi folosind
aproximări succesive în sensul siguranţei s-a determinat relaţia tensiunii maxime
de compresiune în beton.
Formula de calcul:
( )
0
0 0
3
6
l b
l
a
N
l
M
b
⋅ ⋅ − ⋅
|
|
¹
|

\
|
⋅ + ⋅
=
ξ ξ
σ (3.26)
S-a exprimat printr-o ecuaţie unică condiţia impusă de ipoteza secţiunilor plane
sub solicitări în domeniu elastic, ţinându-se cont de caracteristicile elastice
diferite ale oţelului şi betonului:

ξ
ξ σ

= ⋅

1
b
a
a
b t
E
E
N
A
(3.27)
- 31 -
Această relaţie a fost obţinută prin prelucrarea sistemului de ecuaţii:

ξ
ξ
ξ
ξ
ε
ε

=
⋅ −

=
1
0 0
0
l l
l
a
b
(3.28)
b b b
E ⋅ =σ ε (3.29)
b
t
a
a
E
A
N
⋅ = ε (3.30)
S-au adăugat 2 ecuaţii de echilibru:
N N N
a b
+ = (3.31)
⋅ = ⋅ +
b
N a N M
|
¹
|

\
| ⋅

3
0
l
l
ξ
(3.32)
Prin prelucrarea celor 3 ecuaţii având ca necunoscute ξ ,
b
σ şi N
a
se poate reduce
prin înlocuire sistemul la o ecuaţie:
( )
|
|
¹
|

\
|
− ⋅ = ⋅ − ⋅ + ⋅ 1
1
1 3
2
ξ
γ ξ α ξ α (3.33)
unde:
M a N
l N
+ ⋅

=
0
α (3.34)
b b
t a
A E
A E


⋅ = 6 γ (3.35)
Aceasta permite determinarea necunoscutei ξ , a cărei cunoaştere este suficientă
şi necesară pentru determinarea necunoscutelor N
a
şi
b
σ din relaţiile de calcul
(3.25), respectiv (3.26).

Analizând rezultatele obţinute la calculul întinderii din şuruburile de
ancoraj şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare prin cele 4 metode (vezi
punctele III.3.1÷III.3.4), se consideră că diferenţele dintre ele ies din domeniul
acceptabilului (pentru exemplificare numerică, vezi aplicaţia din subcapitolul
IV.3).
Pe aceste considerente, se poate stabili o metodă combinată între 1 şi 2
care să îmbunătăţească precizia de calcul.
Metoda propusă constă în determinarea presiunii maxime pe beton
considerând o secţiune omogenă de beton cu dimensiunile plăcii de bază, supusă
la compresiune şi încovoiere (conform metodei 1). Presiunea maximă pe beton
astfel determinată este considerată în calculul întinderii în şuruburile de ancoraj,
conform metodei 2 (singura metodă cu acoperire legală, unica metodă existentă
în STAS 10108/0-78).
În cazul structurilor importante, se recomandă aplicarea a toate cele 4
metode la dimensionare, pentru a plasa în condiţii de siguranţă prinderea
elementelor metalice componente în fundaţie.
O exemplificare numerică comparativă între cele 4 metode de calcul a
întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii maxime pe betonul de
subturnare este făcută în subcapitolul IV.3.

- 32 -
III.4- Verificarea prin calcul a secţiunii
şuruburilor de ancoraj.

III.4.1- Grupările de încărcări ce duc la dimensionarea şuruburilor
de ancoraj.

În cazul şuruburilor de ancoraj, solicitarea de dimensionare este cauzată de
încărcările orizontale pe structură (exemplu: vânt, seism, acţiunea podurilor
rulante). Echivalent formulat, dimensionarea şuruburilor de ancoraj , conform
lucrării [S 1], se obţine din gruparea ce determină momentul încovoietor
maxim sau din gruparea ce determină forţa axială minimă în prinderea
stâlpului metalic de fundaţie. La nivelul ancorajului nu se acceptă incursiuni în
domeniul plastic, dimensionarea făcându-se în mod obligatoriu la solicitări
corespunzătoare unui răspuns elastic al structurii. Mai mult, datorită incertitudinii
comportării locale, se adoptă coeficienţi ai condiţiilor de lucru ce aduc reduceri
importante ale rezistenţei de calcul a materialului.
În cazul conformării prinderii ca încastrată după ambele direcţii se studiază
grupările ce conduc la valori mari ale momentelor de încovoiere după ambele
direcţii de solicitare.
Dacă rezolvarea constructivă nu permite preluarea forţei tăietoare în alt
mod, şuruburile de ancoraj vor prelua şi această solicitare. Acest caz necesită
considerarea suplimentară a grupării ce conduce la forţa tăietoare maximă,
mărind numărul cazurilor defavorabile de solicitare ale bazei elementului metalic.

Şuruburile de ancoraj se dimensionează la gruparea de încărcări cea mai
defavorabilă. Astfel dimensionarea se face, de obicei, la gruparea ce include
acţiunea seismică, în conformitate cu cerinţele normativului P100-1/2006.
Astfel, eforturile secţionale de la baza stâlpului se determină cu formula:

E F ov G F d F
E E E
, , ,
1 . 1 ⋅ Ω ⋅ ⋅ + = γ (3.36)

d F
E
,
- efortul total de calcul la baza stâlpului, ce include şi acţiunea seismului ;

G F
E
,
- efortul secţional din acţiunile neseismice conţinute în gruparea de
încărcări;

E F
E
,
- efortul secţional ce rezultă numai din acţiunea seismică ;

ov
γ - factor de amplificare a limitei de curgere a materialului (suprarezistenţa):
25 . 1 =
ov
γ (3.37)
Ω- factor de multiplicare al eforturilor (
E ld
M
,
,
E ld
V
,
), pentru proiectarea
elementelor structurale nedisipative.

i Ed
i Rd pl
M
M
,
, ,
= Ω (3.38)

i Rd pl
M
, ,
- momentul plastic, la baza stâlpului ;

i Ed
M
,
- momentul efectiv, din gruparea ce conţine seismul.
- 33 -
Conform formulei de mai sus, eforturile provenite din seism sunt amplificate cu
valoarea
E F ov
E
,
1 . 1 ⋅ Ω ⋅ ⋅ γ , acest coeficient fiind limitat superior la situaţia
răspunsului integral în domeniu elastic a structurii:
q E
E F ov
< ⋅ Ω ⋅ ⋅
,
1 . 1 γ (3.33)
q - factorul de comportare la seism al structurii (factor de reducere a forţei
seismice).

Detaliul de alcătuire a bazei stâlpului (pentru prezentare vezi capitolul 2)
are o importanţă deosebită la buna comportare în timp a şuruburilor de ancoraj.
Normativul P100-1/2006 recomandă ca “transmiterea forţelor orizontale de
la nivelul suprastructurii să nu se realizeze prin intermediul şuruburilor de
ancoraj”. Trebuie precizat că, în marea majoritate a cazurilor, forţa tăietoare este
preluată prin frecarea dintre placa de bază şi beton.

III.5- Particularităţile de calcul ale şuruburilor de
ancoraj în cazul elementelor metalice de
secţiune circulară tubulară de diametru mare.

Particularităţile acestor elemente structurale la nivelul conformării prinderii
în fundaţie este adusă de secţiunea circulară. Astfel, placa de bază este
reprezentată de o coroană circulară sau sub formă de disc realizată din tablă
groasă. Dimensiunile acesteia trebuie să asigure o presiune la nivelul betonului
de subturnare inferioară limitei admise (R
b
, descrisă în subcapitolul III.4).


- 34 -

Fig. 3-9. Diagrama de presiune şi notaţiile folosite pentru calculul
prinderii cu blocul fundaţie al elementelor a căror placă de bază este
reprezentată de o coroană circulară.
- 35 -

N
unit
– efortul de întindere într-un şurub teoretic situat la distanţa unitate de axa
neutră a încovoierii ;
N
i
– efortul de întindere într-un şurub (şurubul „i”) ;
d
i
– braţul de pârghie al şurubului „i” pentru solicitarea considerată ;
M – momentul de încovoiere al prinderii ;
F FF F – diametrul cercului de poziţionare a şuruburilor pe secţiune ;
n – numărul de şuruburi de ancoraj ;
a aa a – unghiul la centru al arcului determinat de axa de poziţionare a două
şuruburi consecutive ;
a aa a
i
– unghiul ce permite definirea poziţiei şurubului „i” faţă axa perpendiculară
pe vectorul moment al solicitării şi faţă de centrul secţiunii (a aa a
i
=0÷90 grade) ;
D
int
- diametrul interior al flanşei circulare ce reprezintă placa de bază ;
D
ext
- diametrul exterior al flanşei circulare ce reprezintă placa de bază ;
n
g
– numărul găurilor corespunzătoare şuruburilor în placa de bază ;
d
g
– diamentrul găurilor pentru şuruburi din placa de bază.

III.5.1- Metoda nr. 1 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj
şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare, în cazul
elementelor metalice de secţiune circulară tubulară de diametru
mare.

Metoda de calcul propusă de [S 1] acceptă ipoteza secţiunilor plane şi nu
ţine cont de faptul că oţelul şi betonul au module de elasticitate diferite. Eforturile
secţionale considerate sunt reprezentate de încovoiere monoaxială şi de
compresiune. În raport cu solicitarea de încovoiere axa neutră este identică cu
axa de simetrie. Dispunerea în secţiune a şuruburilor este uniformă (definită de
unghiuri la centru, de valoare a aa a, egale) şi solicitarea este direct proporţională cu
alungirea în tijă (vezi fig. 3-9, Metoda 1):

i unit i
d N N ⋅ = (3.47)


⋅ = ⋅
2 /
1
) (
2
1
n
i i
d N M (3.48)
) cos(
2
i i
d α ⋅
Φ
= (3.49)
[ ]

⋅ ⋅
|
¹
|

\
| Φ
⋅ = ⋅
4 /
1
2
2
) ( cos 2
2 2
1
n
i unit
N M α

[ ]

⋅ Φ
=
4 /
1
2 2
) ( cos
n
i
unit
M
N
α
(3.50)
Efortul de dimensionare al şuruburilor de ancoraj este:
- 36 -

n
N
n
M
N −
Φ ⋅

=
4
max
1
(3.54)
Presiunea maximă pe betonul de subturnare este:

( )
+
⋅ − − ⋅

= =
2 2
int
2 max
4
g ext
b
d n D D
N
π
σ σ
( )
(
¸
(

¸

⋅ ⋅ − ⋅ − − ⋅
⋅ ⋅

n
i g g ext
ext
y d d n D D
D M
1
2 2 4 4
int
4
16
32
π
(3.63)
Se limitează presiunea efectivă:
b b
R ≤ σ
c b
R R ⋅ = 6 . 0 (3.64)
R
c
– rezistenţa de calcul la compresiune a betonului ;
y
i
– coordonata găurii în placa de bază corespunzătoare şurubului „i”.

Pentru calculul aportului adus de momentul încovoietor,
n
M
N
M
⋅ Φ

=
4
) max(
1
, se
poate folosi următorul algoritm:
M N
M
⋅ = β
) max(
1
(3.73)

) max(
1
M
N - întinderea în şurubul cel mai solicitat determinată de momentul
încovoietor ;
b bb b- coeficient preluat din tabelul 3-1, măsurat în m
-1
(
Φ ⋅
=
n
4
β ) ;
M – momentul încovoietor ce se dezvoltă la baza elementului.

Tabel 3-1. Valorile coeficientului b bb b funcţie de diametrul cercului de
poziţionare a şuruburilor pe secţiune (F FF F) şi de numărul de şuruburi de
ancoraj (n).

n
F FF F(m)
4 8 12 16 20 24 28 32 36 40 44 48 52
1.00 – 0.500 – – – – – – – – – – –
1.50 – – 0.223 – – – – – – – – – –
2.00 – – 0.167 0.125 – – – – – – – – –
2.50 – – – 0.100 0.080 – – – – – – – –
3.00 – – – – 0.067 0.056 – – – – – – –
3.50 – – – – – 0.048 0.041 – – – – – –
4.00 – – – – – 0.042 0.036 0.032 – – – – –
4.50 – – – – – – 0.032 0.028 0.025 – – – –
5.00 – – – – – – – 0.025 0.023 0.020 – – –
5.50 – – – – – – – – 0.021 0.019 0.017 – –
6.00 – – – – – – – – 0.019 0.017 0.016 0.014 –


b bb b- coeficient ce se poate folosi la dimensionarea şuruburilor de ancoraj ale
elementelor structurale a căror placă de bază este reprezentată de o flanşă
inelară. Se măsoară în m
-1
.

Φ ⋅
=
n
4
β
n - numărul de şuruburi de ancoraj ;
- 37 -
F FF F - diametrul cercului de poziţionare a şuruburilor pe secţiune (vezi fig. 3-9).
Valorile coeficientului b bb b corespund unui număr de şuruburi (n) a căror
dispunere respectă distanţele întâlnite în practică dintre şuruburile de ancoraj.
Soluţia aleasă trebuie să respecte distanţele minime (pentru realizarea
constructivă) şi maxime recomandate, prezentate la punctul II.6.2.

III.6- Influenţa solicitărilor mecanice a prinderii
în fundaţie asupra tensiunilor din şurubul de
ancoraj.

III.6.3- Considerarea caracterului solicitării mecanice.
III.6.3.1- Considerarea caracterului dinamic prin şoc al solicitării
mecanice.

Dimensionarea şuruburilor de ancoraj la o solicitare de întindere centrică
prin şoc se poate face cu relaţia:

c nec
R
P
A

=
2
(3.104)
A
nec
– aria necesară, în zona de transmitere a solicitării, a şurubului de ancoraj;
P – valoarea maximă a întinderii centrice ce acţionează brusc asupra şurubului;
R
c
– rezistenţa de calcul a şurubului.

III.6.3.2- Considerarea caracterului pulsatoriu al solicitării mecanice.

Şuruburile de ancoraj sunt elemente la care, în cazul transmiterii forţei
tăietoare la fundaţie prin folosirea altor elemente, solicitarea la nivelul tijei este
de întindere centrică. Caracterul încărcărilor ce acţionează asupra structurii
(static, dinamic, variabil ondulant sau alternant) se regăseşte şi la nivelul
solicitării de întindere a şuruburilor, cu precizarea că la nivelul acestora nu pot
apare alternanţe de semn ale efortului axial. Astfel, oscilaţiile produse de vânt,
vibraţiile determinate de utilaje tehnologice sau orice altă încărcare variabilă
cauzează apariţia fenomenului de oboseală. Fenomenul de oboseală este
procesul de iniţiere şi propagare a uneia sau mai multor fisuri, ca rezultat al
aplicării repetate a unei solicitări. Constă în scăderea rezistenţei metalului supus
solicitărilor sau deformaţiilor repetate de un număr mare de ori. Un caz particular
al solicitărilor repetate este şi cel al vibraţiilor.

III.8- Defecţiuni curente. Consecinţele lor.
Remedieri.

Defectele curente la montaj (prezentate în lucrarea [S 1]) ce apar la nivelul
şuruburilor de ancoraj ale structurilor mecanice sunt:
- 38 -
● necorespondenţa între poziţia şurubului de ancoraj şi poziţia găurii
corespunzătoare din placa de bază ;
● deteriorarea filetului şuruburilor de ancoraj, acolo unde nu s-a folosit
protectoare la montaj pentru acestea ;
● lipsa şaibelor groase, la şuruburile de ancoraj care au prevăzute casete.

Fiecărei situaţii mai sus precizate îi corespunde o metodă de corecţie
eficientă. În lipsa aplicării metodei respective sau prin ignorarea defecţiunilor
apar următoarele consecinţe negative:
● Prin forţarea pătrunderii tijei şurubului în găurile iniţiale realizate în placa
de bază (practic posibilă numai în cazul unor abateri superioare celor admisibile,
dar sensibil apropiate ca valoare) se obţine o deteriorare a filetului. Pentru a
preveni o posibilă astfel de deteriorare la montaj filetul este acoperit cu un
protector. Forţarea tijei pentru a intra în gaura plăcii de bază duce la apariţia
unui efort de încovoiere în tijă. Aceasta determină pe primele 7÷10 diametre de
înglobare, tensiuni suplimentare în beton. În cazul aplicării de şocuri mecanice
pentru a fi adusă tija la poziţie, deteriorarea filetului va duce la
imposibilitatea montării piuliţei de strângere. În orice caz, astfel de solicitări
prin şoc importante determină pierderea aderenţei tijă-beton pe o lungime
semnificativă. Se interzice cu desăvârşire forţarea tijei şurubului în cazul
nepotrivirii poziţiei prin găurile plăcii de bază.
● Forţarea avansării piuliţei pe un filet deteriorat duce la deteriorarea
suplimentară a acestuia şi afectarea semnificativă a filetului interior al piuliţei.
Blocarea într-o poziţie intermediară a piuliţei este foarte probabilă.
● Lipsa şaibei groase sudate de placa de bază face ca transmiterea forţei
tăietoare prin intermediul şuruburilor de ancoraj să se facă într-un mod defectuos
şi foarte periculos. Intrarea în lucru a şuruburilor se face la momente diferite
(succesiv, funcţie de distanţa dintre tija şurubului şi peretele găurii din placa da
bază), solicitarea maximă a şurubului fiind mai mare celei estimate prin calcul.
Imposibilitatea asigurării contactului dintre tija şurubului şi placa de bază (simplu
şi integral realizat prin intermediul dispunerii şaibelor groase) crează premizele
apariţiei unei potenţiale solicitări prin şoc cauzată de forţa tăietoare. În acest caz
apare o solicitare dinamică importantă.
Dispunerea şaibei groase de la nivelul plăcii de bază este obligatorie. În cazul
omiterii sale în faza de proiectare sau execuţie există metodă de remediere a
defectului (se aplică ulterior semişaibe ce se sudează între ele şi de placa de
bază).

Remedierea defectelor mai sus precizate este obligatorie şi se face
prin aplicarea următoarelor procedee:
● se corectează găurile din placa de bază care nu corespund poziţiei
şuruburilor de ancoraj prin supralărgire cu aparatul de sudură ;
● deteriorarea filetului care face imposibilă montarea piuliţelor şi chiar a şaibelor
groase se remediază prin corectarea filetelor cu filiere manuale şi folosirea
- 39 -
obligatorie a piuliţelor înalte (piuliţe cu înălţimea egală cu diametrul şurubului de
ancoraj) ;
● şaibele groase care nu au fost introduse în timpul montajului (ce trebuie
montate obligatoriu deasupra plăcii de bază), la bazele pentru elemente
structurale care au casete, se vor realiza utilizând câte două semişaibe
groase. Acestea se vor suda între ele şi de placă.

Defectele locale şi cauzele lor, ce pot apare la nivelul spirelor filetului
exterior al şurubului de ancoraj şi filetului interior ale piuliţei sunt
prezentate la punctul III.9.3 (defecte întâlnite în cadrul ramurilor industriale în
care se folosesc frecvent îmbinări filetate).

III.9- Analiza zonei filetate a şuruburilor de
ancoraj.

III.9.4- Verificări de rezistenţă în zona filetată solicitată static.

(4) Verificarea filetului. (conform {3.30})

Solicitarea filetului este semnificativ afectată de repartizarea sarcinii pe
spirele filetului. Încărcarea neuniformă a filetului se manifestă prin concentrări de
sarcini pe primele spire filetate (cele mai apropiate de piesele îmbinate).


Fig. 3-26. Distribuţia neuniformă a solicitării pe filetului piuliţei.
{3.31}

În cazul piuliţelor obişnuite modul de transmitere al încărcării între filetele
cuplei tribologice se face în procentele prezentate în figura 3-27, unde numerele
1÷6 reprezintă numărul de spire de filet ale şurubului şi piuliţei aflate în contact,
prima fiind cea mai apropiată de piesele îmbinate.


- 40 -
Fig. 3-27. Transmiterea efortului de la filetul şurubului la filetul
piuliţei. {3.32}

Încercările experimentale au dovedit o mai bună comportare, prin tendinţa
de uniformizare a încărcărilor pe fiecare spiră, în cazul piuliţei de degajare (vezi
fig. 3-28) faţă de una obişnuită.

Fig. 3-28. Piuliţă de degajare (permite uniformizarea încărcării pe
spirele filetului). {3.33}

„Reducerea neuniformităţii repartiţiei apare şi în cazul piuliţelor cu filet
conic şi a celor cu inserţii elicoidale din sârmă de arc.” ({3.34})
În domeniul construcţiilor civile şi industriale nici unul din tipurile de piuliţe
anterior prezentate, ce permit uniformizarea repartiţiei, nu este acceptat.

III.11- Notarea în proiectare a şurubului de
ancoraj.

Pe planurile proiectelor tehnice de construcţii metalice şuruburile de ancoraj
se notează convenţional în modul prezentat mai jos.

Exemplu: M24 – gr. 4.6 - 4k - l=800 mm
Semnificaţia notaţiilor din exemplu:
„M” – filetul şurubului de ancoraj este de tip metric ;
„24” – diametrul brut al şurubului (al tijei şurubului) este de 24 mm ;
„gr. 4.6” – grupa de rezistenţă în care se încadrează materialul şurubului:
4 – rezistenţa la rupere este: 400 100 4 = ⋅ = =
r m
R σ N/mm
2
;
4.6 – efortul de intrare în curgere: 240 10 6 4 = ⋅ ⋅ = =
c c
R σ N/mm
2
.
„4k” – gradul de calmare (ce tip de tratament termic) a fost aplicat şurubului ;
„l=800 mm” – lungimea tijei şurubului de ancoraj este de 800 mm.

Restul dimensiunilor caracteristice ale şuruburilor de ancoraj, indiferent de
tipul lor (pentru prezentare vezi subcapitolul III.1), se trec în desenul proiectului
tehnic: lungimea de ancorare, lungimea filetată, dimensiunile şaibei inferioare şi
superioare, dimensiunile celor două piuliţe.
_______





- 41 -
CAPITOLUL IV
STADIUL ACTUAL
AL CUNOAŞTERII COMPORTĂRII
ŞI METODELOR DE CALCUL
ALE ŞURUBURILOR DE ANCORAJ.

IV.2- Prezentarea metodei de dimensionare şi
verificare. (în cazul prinderii încastrate în fundaţie a
stâlpilor metalici)

Descrierea modurilor uzuale de prindere ale elementelor metalice în
fundaţie este făcută în subcapitolul II.1 .
În acest subcapitol vor fi prezentate dimensiunile uzuale, etapele şi
algoritmul de calcul al prinderii încastrate în fundaţie a stâlpilor metalici.
Reprezentarea grafică este făcută în fig. 2-5. Măsurile constructive şi
recomandările pentru această prindere au fost descrise la punctul II.6.1 .
Prevederile specifice prinderii articulate sunt tratate în subcapitolul II.3, iar
dimensionarea acestei prinderi se face în conformitate cu algoritmul de mai jos,
cu diferenţa că momentul încovoietor în prindere este nul. (prezentat într-o
formă asemănătoare în {4.1})

IV.2.1- Placa de bază. (dimensiuni plane)

Pentru calculul efortului maxim de compresiune în betonul de subturnare şi
a solicitării de întindere în şurubul de ancoraj cel mai solicitat este necesară
cunoaşterea dimensiunilor plăcii de bază.

- 42 -
Fig. 4-1. Reprezentarea schematică
1
pentru definirea notaţiilor
folosite în calculul plăcii de bază.

În general se impune lăţimea plăcii de bază, conform relaţiei 4.1.

c tr
b t b B ⋅ + ⋅ + = 2 2 (4.1)
b – lăţimea profilului stâlpului metalic ;
t
tr
– grosimea traverselor prinderii (uzual: t
tr
=10÷15 mm {4.2} ) ;
b
c
– lăţimea plăcii de bază aflată în consolă (uzual: b
c
=60÷100 mm {4.2} ).
- variază în funcţie de modul de prindere şi dimensiunea şuruburilor de
ancoraj.
h – înălţimea profilului stâlpului metalic ;
h
c2
– lungimea plăcii de bază aflată în consolă (supusă presiunilor din betonul
de subturnare şi, eventual, efortului din prestrângerea şuruburilor de ancoraj).
Se consideră în ecuaţia uzuală
2
de determinare a efortului maxim de
compresiune în betonul de subturnare situaţia limită:

c b b
R R ⋅ = = = 5 . 0
max
max
σ σ (4.2)
R
c
– rezistenţa de calcul la compresiune a betonului de subturnare.
Din relaţia obţinută se poate determina lungimea necesară a plăcii de bază,
adoptându-se o valoare superioară, multiplu de 5 mm.
În cazul stâlpilor puternic solicitaţi se recomandă ca la calcul plăcii de bază
şi şuruburilor de ancoraj să se ţină cont de faptul că oţelul şi betonul au module
de elasticitate diferite
3
.
Pentru a se permite o eventuală corectare a erorilor de betonare sau
trasare se recomandă ca găurile din placa de bază realizate pentru trecerea
tijei şuruburilor de ancoraj (de diametru -d) să aibă diametrul: F FF F=d+(10÷30)
mm. Se precizează că în cazul folosirii şuruburilor de ancoraj cap ciocan
4
, datorită
posibilităţii de compensare a abaterilor de montaj a poziţiei în plan, se pot realiza
găuri de diametre mai mici.
Pentru a permite expulzarea aerului şi pentru a asigura o completă
injectare a betonului de subturnare se realizează în placa de bază găuri
5
cu
F FF F=50 mm (pentru dispunere, vezi fig. 4-6).

IV.2.2- Tija şurubului de ancoraj.

În faza iniţială a calcului se poate aproxima distanţa de la marginea plăcii
de bază până la axa şuruburilor de ancoraj întinse la 80÷100 mm.

1
Pentru reprezentarea grafică detaliată a prinderii încastrate în fundaţie a unui element structural metalic (profil de tip
HEB) vezi fig. 2-5.
2
Pentru prezentarea ecuaţiei uzuale de determinare a efortului maxim de compresiune în betonul de subturnare vezi punctul
III.3.1.
3
Pentru descrierea metodelor de calcul ce ţin cont de diferenţa dintre modulul de elesticitate al oţelului şi al betonului vezi
punctele III.3.3 şi III.3.4.
4
Pentru descrierea şuruburilor de ancoraj cu cap ciocan vezi punctul III.1.3.
5
Pentru reprezentarea grafică a poziţie găurilor din placa de bază pentru expulzarea golurilor de aer la injectarea betonului
vezi fig. 2-5.
- 43 -
Dimensionarea diametrului tijei şuruburilor de ancoraj se face prin folosirea
algoritmilor de calcul prezentaţi în subcapitolul III.3. Adoptarea lungimii zonei
filetate, lungimii de ancoraj, piuliţei şi contrapiuliţei sunt prezentate la
subpunctul II.6.1. Determinarea grosimii şaibei inferioare se face conform
recomandărilor de la subpunctul III.6.1.2 , iar grosimea şaibei superioare în
conformitate cu precizările de la punctul II.6.1 .

IV.2.3- Traversele.

Se precizează că pentru bazele stâlpilor secundari, slab solicitaţi, traversele
pot să lipsească. Asigurarea lungimii de deformare liberă este obligatorie şi se
realizează tehnic, în mod curent, cu ajutorul pieselor descrise în subcapitolul II.1.
În celelalte cazuri este necesară dispunerea traverselor (vezi fig. 4-1), ce sunt
uzual realizate din platbande. Se întâlnesc construcţii existente a căror traverse
sunt realizate din profile [ [[ [ sau au secţiune compusă.
Dimensionarea traverselor stâlpului (prezentată în {4.3}) rezultă din
următoarele condiţii:

(1) Prinderea traverselor de stâlp trebuie să fie capabilă să transmită întreaga
solicitare a capătului inferior al stâlpului (N, M). Pentru cazul din fig. 4-1,
înălţimea traversei trebuie să respecte relaţia:
( )
) ( ) (
2 4
M
tr
N
tr fs s tr
N N R a h + ≥ ⋅ ⋅ − ⋅ (4.3)
4 – numărul cordoanelor de sudură ce preiau solicitarea ;
h
tr
– înălţimea traversei (=lungimea cordoanelor de sudură) ;
a
s
– grosimea cordoanelor de sudură ;
R
fs
– rezistenţa de calcul la forfecare a cordonului de sudură în relief ;
2
) (
N
N
N
tr
= (4.4)

) ( N
tr
N –efortul în traversă apărut datorită forţei de compresiune axială a stâlpului;
h
M
N
M
tr
=
) (
(4.5)

) (M
tr
N – efortul în traversă apărut datorită momentului încovoietor după axa tare
a stâlpului (M), direcţie după care prinderea este încastrată ;

t i
t h h + = (4.6)
h
i
– înălţimea inimii secţiunii stâlpului ;
t
t
– grosimea tălpii secţiunii stâlpului (vezi fig. 4-1).

(2) Traversele şi prinderea acestora de stâlp trebuie să fie capabile a transmite
efectul de consolă ce apare în placa de bază, efect prezentat în paragraful
următor.
Reacţiunea din betonul de subturnare induce un moment de încovoiere în
placa de bază, fibra întinsă fiind situată la faţa inferioară. Efortul de întindere în
şuruburile de ancoraj determină o încovoiere a plăcii de bază, fibra întinsă fiind
situată la faţa superioară. Cum prinderea plăcii de bază şi traverselor formează
- 44 -
un tot unitar, momentul din placa de bază solicită şi secţiunea traversei, iar, la
contactul cu stâlpul, solicită sudurile traversei de stâlp (Pentru reprezentare vezi
fig. 2-5).
Este necesar ca traversa să poată prelua în condiţii de siguranţă
încovoierea la care este supusă placa de bază. Placa de bază este rezemată pe
mediul elasto-plastic omogen reprezentat de betonul de subturnare. În cazul unei
traverse dreptunghiulare secţiunea cea mai periculoasă este secţiunea verticală
la contactul cu stâlpul, în imediata vecinătate a sudurilor verticale (vezi fig. 2-5).
Trebuie respectată condiţia:
R
W
M
tr
tr
≤ (4.7)
M
tr
– momentul încovoietor transmis unei traverse ;
W
tr
– modulul de rezistenţă al unei traverse ;
R – rezistenţa de calcul oţelului din care este alcătuită traversa.

tr
pb
tr
n
M
M = (4.8)
M
pb
– momentul de încovoiere (în secţiunea considerată) al plăcii de bază.
- se consideră integral transmis traverselor ;
n
tr
– numărul traverselor ce preiau fenomenul de consolă al plăcii de bază pe
respectiva direcţie.
( )
) 2 ( ) 1 (
, max
pb pb pb
M M M = (4.9)
L
c
M
b
pb


=
2
2 max
) 1 (
σ
(4.10)
s s pb
T d n M ⋅ ⋅ =
) 2 (
(4.11)

max
b
σ - tensiunea maximă de compresiune în beton ;
c – lungimea pe care placa de bază se află în consolă, în zona comprimată
(c=h
c2
, vezi fig. 4-1) ;
L – dimensiunea plăcii de bază pe care se manifestă fenomenul de consolă (se
măsoară perpendicular pe distanţa c) ;
n
s
– numărul şuruburilor a căror tracţiune determină efectul de consolă al plăcii
de bază ;
d – distanţa între axa şuruburilor întinse şi secţiunea de calcul ;
T
s
– efortul capabil de întindere al şuruburilor de ancoraj.
În cazul pretensionării şuruburilor apar ambele momente încovoietoare
(
) 1 (
pb
M şi
) 2 (
pb
M ), pretensionarea reducând încovoierea provocată de reacţiunea din
betonul de subturnare. Este necesară contarea cu prudenţă pe efectul favorabil al
pretensionării, datorită faptului că, în orice element metalic supus unei solicitări
constante prelungite, în timp apare fenomenul de relaxare, ce conduce la
reducerea stării de tensiune din prestrângere.

6
2
tr tr
tr
t h
W

= (4.12)
- 45 -
W
tr
– modulul de rezistenţă al unei traverse (în secţiune verticală) ;
h
tr
– înălţimea traversei în secţiune verticală ;
t
tr
– grosimea traversei.
Punând condiţia: R
W
M
tr
tr
≤ şi cunoscând înălţimea traversei (h
tr
) se
determină grosimea necesară a acesteia (t
tr
). Se impune constructiv grosimea
minimă de 10 mm.
Se precizează că folosirea algoritmului de calcul anterior prezentat are un
caracter acoperitor, situaţia reală
1
, conducând la valori ale reacţiunii în betonul
de subturnare mai mari decât cele estimate în vecinătatea secţiunii stâlpului şi
mai reduse în rest. Astfel, situaţia reală de încărcare determină încovoieri mai
reduse ale plăcii de bază decât cele estimate (
) 1 (
pb
M ).

IV.2.4- Placa de bază. (grosimea, necesitatea dispunerii de traverse
suplimentare)

Grosimea plăcii de bază se determină din condiţia de rezistenţă la
încovoiere. Se consideră placa încărcată cu presiunea-reacţiune, considerată, în
mod acoperitor, ca fiind constantă pe suprafaţă şi numeric egală tensiunii
maxime acceptabile pe betonul de subturnare. Reazemele sunt reprezentate de
secţiunea stâlpului, de traverse şi de nervurile suplimentare de rigidizare a plăcii
de bază (dispunerea acestora din urmă nu este obligatorie).
Schema statică obţinută permite împărţirea plăcii de bază în porţiuni
de diferite mărimi ce se pot încadra în unul din următoarele tipuri: placă
rezemată pe contur (tip 1) ; placă rezemată pe 3 laturi (tip 2) ; placă rezemată
pe 2 laturi (tip 3) ; placă în consolă (tip 4), toate solicitate de o încărcare
constantă pe suprafaţă şi perpendiculară pe planul plăcii. Teoria elasticităţii oferă
modele şi algoritmi de calcul ce permit determinarea momentelor încovoietoare
maxime ce apar în cele 4 tipuri de plăci sus menţionate. (conform {4.4})
Dacă se obţin diferenţe mari
2
între grosimile de placă necesare diferitelor
porţiuni de placă, pentru reducerea semnificativă a grosimii plăcii de bază, din
raţiuni economice, se recomandă dispunerea, pentru acele porţiuni de placă
puternic solicitate, de nervurile suplimentare de rigidizare. Acestea reduc
dimensiunea panoului de placă sau/şi îmbunăţesc condiţiile de rezemare, ceea ce
conduce la reducerea momentelor încovoietoare maxime şi implicit a grosimii de
placă necesare.
Din considerente economice se poate opta, în special în cazul elementelor
slab solicitate, pentru o placă de bază de grosime mare, astfel încât să nu mai fie
necesară dispunerea traverselor şi rigidizărilor.



1
Placa de bază este încărcată local, perpendicular pe planul său, şi reazemă pe întreaga suprafaţă pe un mediu elasto-plastic
omogen (situaţie prezentată, în cazul prinderii încastrate în fundaţie, la punctul V.5.2).
2
Spre exemplu: majoritatea necesită t=25 mm, iar puţine t=40 mm.
- 46 -
IV.2.5- Profilele pe care reazemă şaiba superioară.

În marea majoritate a cazurilor aceste profile sunt reprezentate de două
profile [ [[ [ spate în spate, aceasta fiind şi soluţia recomandabilă (vezi fig. 2-5).
Dimensionarea acestora se face în următoarele etape:
- Se consideră schema static echivalentă în care reazemele elementului orizontal
sunt reprezentate de traversele prinderii, elementul orizontal având secţiunea
unui profil [ [[ [. Încărcarea elementului este reprezentată de forţe concentrate
verticale, câte una pentru fiecare şurub de ancoraj a cărui şaibă reazemă pe
elementul orizontal considerat. Fiecare profil [ [[ [ preia 50% din întinderea capabilă
a fiecărui şurub. Această forţă determină în profil forfecare şi încovoiere.
Totodată determină şi torsiune ca urmare a aplicării excentrice, faţă de centrul de
greutate al secţiunii profilului, a întinderii capabile din şurub transmisă prin
intermediul şaibei superioare.
- În urma efectuării calcului static pentru situaţia precizată se determină forţa
tăietoare şi momentul încovoietor în secţiunea cea mai periculoasă a elementului
orizontal.
- Calculul de rezistenţă al unei secţiuni solicitate la forfecare şi încovoiere
monoaxială permite dimensionarea profilelor [ [[ [ spate în spate.
- Este necesară respectarea unei condiţii de săgeată maximă, recomandându-se
f
max
=1/500 din deschidere. Se precizează că o deformare importantă a profilelor
ar atrage ridicarea locală a plăcii de bază de pe betonul de subturnare, fenomen
interzis şi dăunător bunei comportări a prinderii stâlpului metalic în fundaţie.
Datorită distanţei mici dintre reazeme, situaţiile de dimensionare din săgeată
sunt foarte rare.
________














- 47 -
CAPITOLUL V
CONTRIBUŢII PROPRII
LA STUDIUL TEORETIC
ŞI EXPERIMENTAL
AL ŞURUBURILOR DE ANCORAJ.

V.1- Desfăşurarea şi rezultatele încercărilor
experimentale efectuate.

Încercările experimentale efectuate au constat în:
● 8 încercări la tracţiune (pentru descriere vezi subpunctul V.1.1.1);
● 6 încercări la încovoiere prin şoc (pentru descriere vezi subpunctul V.1.1.2);
● 6 analize spectrometrice a compoziţiei oţelului (pentru descriere vezi
subpunctul V.1.1.3);
● 7 examinări microscopice pentru identificarea discontinuităţilor (pentru
descriere vezi subpunctul V.1.1.4).

Probele prelevate, prelucrate şi testate au constat în epruvete obţinute din
6 şuruburi de ancoraj scoase din uz în urma demolării, după 8 ani de exploatare,
perioadă în care au fost supuse solicitărilor dinamice.

Scopul încercărilor a fost acela de a identifica:
● efortul maxim capabil la solicitări statice şi alungirea specifică la rupere a
epruvetelor standard confecţionate din şuruburile extrase din fundaţie (prin
încercarea la tracţiune);
● modul de comportare la solicitarea prin şoc (prin încercarea la încovoiere prin
şoc);
● marca oţelului din care sunt realizate şuruburile de ancoraj (prin analiza
spectrometrică);
● gradul de omogenitate a aliajului (prin analiza microscopică).

V.3- Prezentare comparativă a metodelor de
calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj.

Determinarea eforturilor din şuruburile de ancoraj se face pornind de la
premiza că la nivelul îmbinării dintre stâlp şi fundaţie se respectă ipoteza
secţiunilor plane, eforturile de întindere fiind preluate de şuruburile de ancoraj.
Ţinând seama de modul de alcătuire a bazelor stâlpilor această condiţie este
aproape de realitate, stâlpii având baze dezvoltate.
- 48 -
Metoda 3 şi metoda 4 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a
presiunii maxime pe betonul de subturnare (pentru prezentarea lor vezi punctele
III.3.3, respectiv III.3.4) ţin seama de caracteristicile fizico-mecanice ale
îmbinării stâlpilor în fundaţie, cât şi de caracteristicile elastice ale materialelor din
care este alcătuită îmbinarea. Aceste metode, din punct de vedere teoretic, sunt
mai precise decât metodele 1 şi 2 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj
şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare (pentru prezentarea lor vezi
punctele III.3.1, respectiv III.3.2).
Metoda 2 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii
maxime pe betonul de subturnare, propusă în STAS 10108/0-78, consideră de la
început cunoscută presiunea maximă pe betonul de subturnare, aceasta ducând
la abateri ce fac formula de calcul una inexactă.
Metoda 1 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii
maxime pe betonul de subturnare, metoda de calcul inginerească obişnuită, este
cea mai sugestivă dintre ele, dar este şi inexactă. Totuşi, eforturile obţinute
pentru dimensionarea şuruburilor de ancoraj conform acestei metode se găsesc,
în general, în domeniul acceptabilului pentru o dimensionare obişnuită.
Analizând rezultatele obţinute la calculul eforturilor din şuruburile de
ancoraj prin cele 4 metode, se consideră că diferenţele dintre ele ies din
domeniul acceptabilului (vezi şi exemplificarea numerică de la punctul IV.3,
partea a II-a).
Pe aceste considerente, se poate stabili o metodă combinată între
metoda 1 şi metoda 2 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii
maxime pe betonul de subturnare, care să îmbunătăţească precizia de calcul.
Metoda propusă constă în determinarea presiunii maxime pe beton considerând o
secţiune omogenă de beton cu dimensiunile plăcii de bază, supusă la
compresiune şi încovoiere (conform metodei 1). Presiunea maximă pe beton
astfel determinată este considerată în calculul întinderii în şuruburile de ancoraj,
conform metodei 2 (singura metodă corectă din punct de vedere legal, unica
metodă existentă în STAS 10108/0-78).
În cazul structurilor importante, se recomandă aplicarea tuturor cele 4
metode de dimensionare mai sus precizate, pentru a plasa în condiţii de
siguranţă prinderea în fundaţie a elementelor metalice componente.

V.4- Estimarea duratei de viaţă a şuruburilor de
ancoraj supuse solicitărilor repetate - Aplicaţie.

Se exemplifică cazul unei pompe canadiene de extragere a ţiţeiului, cu un
regim de funcţionare continuu şi care efectuează 12 cicluri pe minut. Prinderea în
fundaţie se realizează cu şuruburi din grupa 4.6 pretensionate la 25% din
capacitatea portantă ce precede intrarea în curgere.
- 49 -
Solicitarea şuruburilor de ancoraj în regim de funcţionare continuu este o
solicitare variabilă de amplitudine constantă. Comportarea şuruburilor de ancoraj
sub acţiunea unei încărcări variabile şi algoritmul de calcul sunt detaliate la
subpunctul III.6.3.2. Se precizează că, în accord cu ipotezele acceptate,
încărcarea variabilă de amplitudine constantă este complet definită de valorile
extreme ale tensiunii induse în şurub (s ss s
min
, s ss s
max
) şi de durata de acţiune (t ,
sau echivalent, de numărul de cicluri de solicitare – N).


Fig. 5-27. Variaţia tensiunilor în şurub indusă de solicitarea variabilă
de amplitudine constantă. {5.8}

Tensiunea în şurub se obţine prin suprapunerea efectului solicitării repetate
cu cel al strângerii iniţiale, în conformitate cu metoda de calcul a efortului în
şuruburile pretensionate (vezi subpunctul III.9.4.2, considerând valoarea
rigidităţii pieselor şi a rigidităţii şurubului, în accord cu comportatea prinderii cu
şuruburi de ancoraj). Se recomandă contarea cu prudenţă pe efectul favorabil al
pretensionării, în lipsa unei corecţii periodice reducerea sa procentuală fiind
semnificativă. Funcţionarea utilajului tehnologic determină în şurubul analizat
următoarele tensiuni extreme:
(I.1) s ss s
min
=60 N/mm
2
(=25%·s ss s
c
, s ss s
c
=240 N/mm
2
) ;
s ss s
max
=80 N/mm
2
(=53%·R , R=150 N/mm
2
) ;
(I.2) s ss s
min
=20 N/mm
2
(nu se contează pe efectul favorabil al pretensionării) ;
s ss s
max
=80 N/mm
2
(=53%·R , R=150 N/mm
2
) ;
(II.1) s ss s
min
=35 N/mm
2
;
s ss s
max
=60 N/mm
2
(=40%·R , R=150 N/mm
2
) ;
(II.2) s ss s
min
=35 N/mm
2
;
s ss s
max
=45 N/mm
2
(=30%·R , R=150 N/mm
2
) ;
s ss s
c
– tensiunea de intrare în curgere a şurubului ;
R – rezistenţa de calcul a şurubului (se obţine prin reducerea, conform valorii
coeficientului condiţiilor de lucru, a rezistenţei de calcul a materialului din care
este realizat şurubul de ancoraj).

(I) Cazul adoptării unui diametru de şurub astfel încât efortul maxim să fie
apropiat de 50% din capacitatea portantă la încărcări statice.

(I.A) Prin folosirea relaţiilor de calcul din lucrarea [S 5]
- 50 -
(I.A.1) s ss s
min
=60 N/mm
2
; s ss s
max
=80 N/mm
2
.
Durata de viaţă estimată a elementului exprimată în zile (t) este:
1095 = t zile 3 ≈ ani
(I.A.2) s ss s
min
=20 N/mm
2
; s ss s
max
=80 N/mm
2
.
24
24 60 12
10 413 . 0
6
=
⋅ ⋅

= t zile .

(I.B) Prin folosirea relaţiilor de calcul din lucrarea [S 4].

(I.B.1) s ss s
min
=60 N/mm
2
; s ss s
max
=80 N/mm
2
.
Durata de viaţă estimată a elementului exprimată în zile (t) este:
289
24 60 12
10 5
24 60
6
=
⋅ ⋅

=
⋅ ⋅
>
n
N
t zile

(I.B.2) s ss s
min
=20 N/mm
2
; s ss s
max
=80 N/mm
2
.
289
24 60 12
10 5
6
=
⋅ ⋅

> t zile

(II) Cazul adoptării unui diametru de şurub astfel încât efortul maxim să
fie de 30÷40% din capacitatea portantă la încărcări statice.

(II.A) Prin folosirea relaţiilor de calcul din lucrarea [S 5] .

(II.A.1) s ss s
min
=35 N/mm
2
; s ss s
max
=60 N/mm
2
.
Durata de viaţă estimată a elementului exprimată în zile (t) este:
362
24 60 12
10 25 . 6
6
=
⋅ ⋅

= t zile 1 ≈ an .

(II.A.2) s ss s
min
=35 N/mm
2
; s ss s
max
=45 N/mm
2
.
5787
24 60 12
10 100
6
=
⋅ ⋅

> t zile 85 . 15 ≈ ani .

(II.B) Standardele româneşti în vigoare ([S 4]) consideră comportarea la
cele două cazuri mai sus prezentate (la care efortul maxim este de 30÷40% din
capacitatea portantă la încărcări statice) ca fiind satisfăcătoare pe o perioadă
îndelungată de timp

Comparativ, în cazurile particulare ale aplicaţiilor numerice studiate mai
sus, prevederile Eurocode ([S 5]) au un grad mai mare de severitate decât
prevederile standardelor româneşti ([S 4]). Valoarea redusă a extensiei de
tensiune acceptată la un număr de cicluri specific utilajelor industriale
(
6
10 5⋅ > N cicluri ) face ca verificarea conform prevederilor Eurocode a şuruburilor
de ancoraj să fie mai severă decât cea din standardele româneşti în vigoare.
Se observă importanţa deosebită a realizării pretensionării şuruburilor de
ancoraj pentru diminuarea extensiei de tensiune pe un ciclu ( σ ∆ ). Se precizează
că menţinerea forţei de prestrângere pe durata de exploatare a construcţiei
- 51 -
atrage necesitatea verificării şi corectării periodice a efortului din şurub,
recomandându-se contarea cu prudenţă pe efortul de strângere existent în tija
şurubului.

V.5- Metodă de analiză teoretică detaliată a stării
de presiune pe betonul de subturnare.

În efectuarea analizei prinderii articulate
1
în fundaţie se consideră că placa
de bază permite o repartizare a efortului de compresiune pe betonul de
subturnare, atâta vreme cât momentul încovoietor capabil al plăcii de bază nu
este depăşit. Comportarea reală a rezemării este influenţată de curbarea plăcii de
bază, ce se află în contact pe întreaga suprafaţă cu mediul omogen elasto-plastic
reprezentat de betonul de subturnare, ale cărui reacţiuni locale sunt direct
proporţionale cu deformaţia în acel punct. Astfel, reacţiunile în vecinătatea
platbandelor stâlpului şi rigidizărilor verticale vor avea valori mai mari celor
situate la distanţă, unde există deformaţii ale plăcii de bază (vezi fig. 2-5 şi 5-
29).

V.5.1- Cazul prinderii articulate a stâlpului metalic în fundaţie.

Pentru descrierea fenomenului se consideră prinderea articulată după axa
tare a unui stâlp cu inimă plină tip HEB:

Fig. 5-28. Prinderea articulată a stâlpului metalic în fundaţie.

Forţa axială din stâlp se distribuie omogen pe întreaga sa secţiune. Cum
înălţimea rigidizărilor verticale este suficientă
2
distribuirii efortului axial,

1
Prinderea articulată prin dispunerea a două şuruburi de ancoraj în axul prinderii este prezentată în subcapitolul II.3.
2
Din condiţia asigurării lungimii de deformare liberă a şuruburilor de ancoraj (a cărei prezentare este făcută la punctul
III.6.4) înălţimea rigidizărilor este suficientă descărcării efortului din stâlp pe întreaga secţiune aflată în contact cu placa de
bază.
- 52 -
distribuirea reală se face pe întreaga secţiune de la nivelul părţii inferioare a
stâlpului, în mod omogen.
Se analizează presiunile-reacţiuni în secţiunea 1-1. Se consideră o lăţime
de placă de bază de 1 mm învecinată secţiunii 1-1, ce constituie o fâşie din placa
de bază. Din distribuţia uniformă a efortului axial se determină acţinile la nivelul
plăcii de bază.
( ) 1 ⋅ ⋅ = t
A
N
P (5.1)
P – solicitarea fâşiei considerate din placa de bază ;
N – solicitare axială a stâlpului, la nivelul prinderii în fundaţie ;
A – aria la nivelul părţii inferioare a stâlpului ;
t – grosimea platbandelor intersectate
1
de secţiunea 1-1 ;

Fig. 5-29. Solicitarea şi deformaţia plăcii de bază, în secţiunea 1-1.
a – solicitarea plăcii de bază în secţiunea 1-1 ;
b – deformarea plăcii de bază ;
c – presiunile-reacţiuni în betonul de subturnare.
f – săgeata (denivelarea) plăcii de bază ;
p – presiunea-reacţiune.


Se analizează presiunile-reacţiuni din secţiunea 2-2, considerând o lungime
de placă de 1 mm învecinată secţiunii.


Fig. 5-30. Solicitarea şi deformaţia plăcii de bază, în secţiunea 2-2.
a – solicitarea plăcii de bază în secţiunea 2-2 ;
b – deformarea plăcii de bază ;

1
în exemplul considerat, a tălpilor profilului HEB.
- 53 -
c – presiunile-reacţiuni în betonul de subturnare.
f – săgeata (denivelarea) plăcii de bază ;
p – presiunea-reacţiune.

O astfel de analiză permite o determinare mult mai fidelă a presiunilor
locale la nivelul betonului de subturnare.
Standardul de beton ([S 8]) acceptă depăşiri locale ale rezistenţei de calcul
la compresiune (R
c
).
c t
R K ⋅ =
max
σ (5.2)

max
σ - tensiunea de compresiune locală maxim acceptată ;
3
t
t
A
A
K = (5.3)
A – aria suprafeţei de contact cu elementul de beton ;
A
t
– aria suprafeţei de beton pe care se manifestă compresiunea locală.
Condiţie:
max
t t
K K <

max
t
K – valoarea maxim acceptată a coeficientului K
t
.

max
t
K = 2.0 – atunci când calculul se face la o combinaţie de încărcări ;
= 1.5 – atunci când calculul se face numai la încărcarea locală ;
= 1.25 – atunci când încărcarea locală este aplicată la capătul elementului
de beton, pe o lungime mai mică decât grosimea acestui element.

În cazul prinderii articulate în fundaţie a stâlpilor metalici,
max
σ se exprimă
relativ la R
b
(R
b
– rezistenţa maxim admisibilă pe betonul de subturnare),
conform relaţiei (5.5).
c t
R K ⋅ =
max
σ (5.2) ;
max
t
K = 2.0

c b
R R ⋅ = 5 . 0 (5.4)

b b
R R ⋅ = ⋅ = % 300 3
max
σ (5.5)
În cazul prinderii articulate în fundaţie, repartizarea presiunilor locale este
una satisfăcătoare, cu maximum în zona centrală, unde deformaţiile importante
nu pot cauza expulzarea betonului de subturnare fisurat.
În continuare se face comparaţia între valorile obţinute cu metoda uzuală de
alegere a clasei betonului de subturnare şi o metodă ce consideră în mod
acoperitor valoarea presiunilor pe beton. Cea din urmă acceptă descărcarea
eforturilor la 45°, prin oţel. Astfel grosimea plăcii de bază asigură o distribuţie
uniformă a efortului axial pe o suprafaţă net inferioară celei din considerarea
momentului capabil al plăcii de bază
1
.

1
Pentru dimensionarea grosimii plăcii de bază din condiţia de încovoiere vezi punctul IV.2.4.
- 54 -

Fig. 5-31. Zona activă a presiunilor-reacţiuni, în cazul ipotezei
descărcării eforturilor la 45°.

Totodată înălţimea suficientă a rigidizărilor verticale asigură distribuirea
efortului axiale din stâlp în mod omogen, atât secţiunii propriuzise a stâlpului cât
şi rigidizărilor verticale.
În cazul unui secţiuni de tip HEB a stâlpului, se efectuează o analiză
comparativă a metodelor mai sus prezentate:

Metoda nr. 1 de calcul a zonei active a plăcii de bază (în cazul prinderii
articulate a stâlpului metalic în fundaţie) – uzuală.

Metoda nr. 2 de calcul a zonei active a plăcii de bază (în cazul prinderii
articulate a stâlpului metalic în fundaţie) – prin considerarea distribuţiei
eforturilor la 45° °° ° sub secţiunea completă a bazei stâlpului

Concluzii:
Un oţel de calitate superioară (OL44, OL52) va duce la diferenţe procentuale şi
mai mari între valorile presiunilor maxime calculate cu cele două metode sus
prezentate.
Se observă că folosirea unui beton de subturnare slab (clasa C12/15) duce,
conform ipotezelor metodei nr. 2, la tensiuni de compresiune superioare valorii
maxim acceptate pentru solicitări locale. Pentru o clasă superioară acesteia (clasa
C16/20) condiţia este îndeplinită, pentru oţelul cu rezistenţe mecanice reduse.

V.5.2- Cazul prinderii încastrate a stâlpului metalic în fundaţie.

În cazul prinderii încastrate
1
a stâlpilor metalici în fundaţie se face o analiză
asemănătoare celei pentru prinderea articulată.
Concentrările locale de tensiune trebuie să se încadreze în limitele impuse de
standardul de beton. În cazul prinderii încastrate dispunerea tensiunilor locale
maxime este una defavorabilă, la extremitatea plăcii de bază existând riscul
expulzării
2
locale a betonului de subturnare.


1
Pentru prezentarea prinderii încastrate vezi subcapitolul II.5.
2
Pentru descrierea fenomenului de expulzare locală a betonului de subturnare, vezi paragraful despre betonul de subturnare
de la punctul II.6.3.
- 55 -
V.6- Metodă de îmbunătăţire a stării de tensiune
în beton, la contactul cu elementul metalic.


Se constată că, în cazul acceptării ipotezei descărcării eforturilor la 45°,
pentru prinderea articulată în fundaţie a elementelor din oţel OL37, apar
concentrări de tensiuni de până la 3.5 ori mai mari decât cele estimate cu
metoda uzuală
1
. În paragrafele următoare se propune o soluţie de reducere a
acestor concentrări locale.
Acceptând descărcarea eforturilor la 45°, se dispun platbande de grosimea
plăcii de bază, sub placa de bază, în dreptul profilului stâlpului şi rigidizărilor
verticale. Dimensiunile acestora sunt prezentate în fig. 5-33. Înălţimea pachetului
de piese orizontale, prin intermediul cărora are loc distribuţia efortului de
compresiune, se dublează. În cazul folosirii acestor platbande suplimentare
concentrările de eforturi
2
sunt de maxim 175% (cu 75% mai mari decât
tensiunea rezultată din calculul uzual) în cazul betonului de subturnare slab
(clasa C12/15) şi de maxim 120% în cazul betonului de subturnare de clasa
C28/35.
Spaţiul minim existent între aceste elemente orizontale suplimentare trebuie
să permită pătrunderea agregatului mărunt şi a cimentului din betonul de
subturnare. O deosebită atenţie trebuie acordată pătrunderii betonului injectat
până în colţurile drepte formate de platbandele orizontale suplimentare. În acest
scop se vor realiza găuri în placa de bază (pentru evacuarea aerului şi anunţarea
vizuală, la injectarea betonului, a momentului în care betonul a ocupat întreg
spaţiul dintre fundaţie şi placa de bază).
Pentru asigurarea poziţiei la montaj se recomandă sudarea elementelor
suplimentare orizontale de placa de bază înaintea montajului. Aceste elemente
îndeplinesc şi rolul de bailagăre, dispunerea lor fiind necesară dar în general nu şi
suficientă (în general nu acoperă întreaga grosime a stratului de beton de
subturnare). Acoperirea întregii grosimi pe o suprafaţă orizontală suficientă este
necesară susţinerii stâlpului în faza de injectare a betonului de subturnare.


1
Prezentarea celor două metode de calcul a zonei active a plăcii de bază este făcută la punctul V.5.1.
2
Concentrările locale maxim acceptate sunt prezentate la punctul V.5.1, subpunctul 1. Calculul concentrărilor locale
maxime ce pot apărea sub placa de bază este prezentat, acceptând ipoteza descărcării eforturilor la 45°, tot la punctul V.5.1.
- 56 -

5 4 + ⋅ + =
pb
t t d mm ; 5 4 + ⋅ + =
pb
t s e mm ;
Fig. 5-33. Elementele suplimentare orizontale cu rol de îmbunătăţire
a comportării prinderii articulate a stâlpilor metalici în fundaţie.
În cazul prinderii încastrate, sub acţiunea efortului axial şi
momentului încovoietor de la capătul inferior al stâlpului, tensiunea maximă de
compresiune în beton apare pe lăţimea plăcii de bază. Prin dispunerea sub
această latură a unei platbande (şi, implicit, a alteia dispuse simetric), de
grosime egală cu cea a plăcii de bază şi lăţime limitată superior pentru a permite
pătrunderea tijei şuruburilor prin placa de bază, se obţine o distribuţie mai
omogenă a tensiunilor de compresiune
1
. Dimensiunile platbandelor orizontale şi a
spaţiului rămas până la faţa fundaţiei trebuie să respecte cerinţele mai sus
precizate. În cazul prinderii încastrate, dispunerea platbandelor orizontale
suplimentare este utilă numai în cazul în care, în urma calculului de rezemare
2
pe
mediu omogen elastic al fâşiei de margine de lungime egală cu lăţimea plăcii de
bază şi considerată cu lăţimea de 10 mm, se obţin concentrări de eforturi mai
mari de 25% (
fasie
omogen
fasie
σ σ ⋅ > 25 . 1
max
). În nici un caz platbandele suplimentare nu
trebuie să depăşească conturul plăcii de bază.

fasie
max
σ - maximul local al presiunilor, din fâşia de margine.

fasie
omogen
σ - tensiunea de compresiune, prin acceptarea sa ca fiind constantă pe
lungimea fâşiei considerate.
Pentru situaţiile uzuale nu se obţin concentrări de eforturi mari, datorită grosimii
plăcii de bază mari prin raportare la distanţa dintre traverse şi la distanţa dintre o
traversă şi marginea plăcii. (pentru reprezentarea grafică vezi fig. 5-32)
Elementele suplimentare mai sus prezentate au exclusiv rolul de a
îmbunătăţi comportarea în cazul acceptării ipotezei descărcării eforturilor la 45°.
________

1
În calcul, se dublează înălţimea grinzii de lungime finită, în algoritmul de calcul descris la punctelele V.5.2 şi V.5.1.
2
Calculul de rezemare pe mediu omogen elastic este amintit la punctul V.5.1 (calculul unei grinzi de lungime finită
rezemată pe întreaga lungime pe un mediu omogen elastic).
- 57 -
CAPITOLUL VI
CONCLUZII.

Pentru a îmbunătăţi modul de comportare în timp şi în special la acţiunea
dinamică a vântului sau cutremurului sunt necesare o serie de măsuri
constructive. Cele mai importante măsuri constructive care asigură o bună
comportare în timp a şuruburilor de ancoraj sunt următoarele:

1- Lungimea de deformare liberă a şuruburilor de ancoraj.

Lungimea de deformare a tijei şurubului este aproximată ca fiind lungimea
de la faţa inferioară a betonului de subturnare până sub piuliţă. Această lungime
trebuie să fie suficient de mare pentru a permite deformarea la şocurile produse
de acţiunea vântului sau a seismului la nivelul bazei elementului structural.
Pentru definirea lungimii optime de deformare s-au făcut studii în cadrul Catedrei
de Construcţii Metalice (încercările făcându-se în cadrul Laboratorului Catedrei de
Beton Armat) a U.T.C.B. şi s-a stabilit că această lungime trebuie să fie cel puţin
de 5 ori diametrul şurubului de ancoraj. În cadrul încercărilor de laborator, toate
şuruburile cu lungimi scurte de deformare s-au rupt după un număr redus de
cicluri. Numărul de cicluri a fost cu atât mai mare cu cât forţa de prestrângere a
şurubului a fost mai mare. În cazul şuruburilor ce nu au fost prestrânse au apărut
lovituri de ciocan (solicitări prin şoc) ce au distrus şuruburile la 100÷3000 cicluri
de solicitare.
Numărul de cicluri a fost influenţat şi de intensitatea efortului în şurub. Cu
cât solicitarea maximă s-a apropiat de limita de curgere, cu atât numărul
ciclurilor până la cedare a fost mai mic. S-a constatat că, dacă solicitarea maximă
a fost sub 60% din limita de curgere, numărul ciclurilor până la rupere a devenit
unul acceptabil.
Precizările de mai sus duc la concluzia că: lungimea liberă de deformare
trebuie să fie de cel puţin 5 ori diametrul şurubului de ancoraj; în exploatare,
efortul maxim în şurub să nu depăşescă 60% din întinderea de intrare în curgere.

2- Antrenarea tuturor şuruburilor de ancoraj la preluarea forţei
tăietoare de la baza elementului metalic.

Ţinând seama de toleranţele de execuţie ale fundaţiei, găurile pentru
şuruburi din placa de bază se fac cu 10÷12 mm mai mari decât diametrul brut al
şurubului. Şuruburile pot fi amplasate oriunde în limita găurii din placa de bază,
de la amplasarea centrică până la contactul cu peretele găurii din placa de bază.
Pentru a fi siguri că toate şuruburile participă, în egală măsură, la preluarea
forţei tăietoare trebuie să se monteze şaibe groase care să aibe găuri păsuite
pentru şuruburile de ancoraj. Şaibele groase se vor monta obligatoriu pe placa de
- 58 -
bază. Aceste şaibe se vor introduce la montaj şi se vor suda de placa de bază
după definitivarea poziţiei stâlpului.

3- Diminuarea concentrării eforturilor la trecerea de la secţiunea
filetată la cea brută a şurubului de ancoraj.

Zona de trecere de la secţiunea filetată la cea brută a şurubului de ancoraj
trebuie făcută astfel încât variaţia de secţiune să se facă pe o lungime cât mai
mare. Secţiunea de la baza filetului trebuie racordată la secţiunea brută sub
formă de trunchi de con, panta generatoarei fiind de maxim 1:5.

4- Efortul de prestrângere a şurubului de ancoraj.

Efortul de prestrângere a şuruburilor de ancoraj are o influenţă majoră
asupra modului de comportare în timp, la oboseală. Cu cât efortul de
pretensionare este mai mare, cu atât numărul de cicluri încărcare-descărcare
capabil este mai mare. Încercările de laborator au pus în evidenţă această
afirmaţie.
Prestrângerea trebuie să se facă atunci când greutatea construcţiei este
aproape de maxim. Când acest lucru nu se poate face, în cazul în care baza
stâlpului este înglobată în beton, prestrângerea se face la terminarea montajului
confecţiei metalice. Forţa de prestrângere ar trebui să fie 50% din capacitatea de
rezistenţă a şuruburilor. La diametrele mari ale şuruburilor de ancoraj, pe
considerente tehnologice de inducere a efortului de prestrângere, se acceptă
valori mai mici.
Trebuie verificate, dacă este posibil, eforturile din şuruburile de ancoraj în
situaţia în care încărcarea permanentă este maximă.

5- Betonul de subturnare.

Betonul de subturnare va fi realizat cu agregat mărunt de maxim 7 mm
(sau de 3 mm, în funcţie de grosimea stratului). Va fi superior ca marcă betonului
din cuzinet. Va avea o grosime mai mare de 30 mm, pentru a putea umple
spaţiul dintre placa de bază şi cuzinet.
Pentru structurile importante betonul de subturnare se va realiza din
mortare epoxidice, care au rezistenţe de minim 30 N/mm
2
la 24 de ore de la
turnare şi ajungând la 80÷100 N/mm
2
la 3 zile. Betonul de subturnare pentru
utilaje dinamice se face exclusiv cu mortare epoxidice. Cele mai folosite mortare
epoxidice sunt Sika Grant 311 şi Sika Grant 314.
Pentru a se evita fisurarea şi expulzarea betonului de subturnare de sub
placa de bază a construcţiei se vor respecta următoarele:
● presiunea maximă pe betonul de subturnare nu va depăşi 50% din marca
acestuia ;
● betonul de subturnare va depăşi conturul plăcii de bază cu minim 50 mm ;
● pe contur, betonul de subturnare va fi prelucrat astfel încât să aibe o pantă de
45˚, pantă ce începe după minim 50 mm faţă de placa de bază.
- 59 -



6- Folosirea şabloanelor pentru amplasarea şuruburilor de ancoraj.

La fundaţiile care au un număr mare de şuruburi sau care au amplasarea
şuruburilor pe o curbă sau la care şuruburile sunt dispunse neuniform, este
recomandabil să se folosească şabloane metalice. Aceste şabloane se folosesc
obligatoriu pentru: coloane tehnologice; prize de aer; coşuri de fum; stâlpii
turnurilor cu secţiune triunghiulară sau rectangulară.
Şablonul este obţinut ca amprentă a plăcii de bază realizată în uzină. Acest
şablon este executat de unitatea care execută confecţia metalică şi transmis
firmei de execuţie a fundaţiilor. Găurile pentru şuruburi prevăzute în şablon vor
avea diametrul cu maxim 2 mm mai mare decât diametrul brut al şuruburilor.
Cu ajutorul a două şabloane şi a unor bare metalice suplimentare se obţine
o carcasă rigidă. Aceasta are rolul de a menţine şuruburile în poziţii relative (unul
faţă de altul) corecte. Carcasa trebuie să fie rigidă pentru ca poziţiile relative ale
şuruburilor să rămână corecte, chiar şi în cazul în care carcasa s-ar deplasa în
fundaţie.
Şuruburile de ancoraj tratate termic nu se vor suda de carcasă.

7- Forma şi dimensiunile şaibei groase (şaibei inferioare).

Şaibele groase vor avea forma pătrată sau rotundă. Şaibele inferioare se
vor monta deasupra plăcii de bază a elementului metalic, la montaj. Dimensiunile
în plan vor fi suficiente, astfel încât să rezeme pe întreg conturul găurii din placa
de bază. Găurile din placa de bază se fac minim cu 10÷12 mm mai mari decât
diametrul brut al şurubului pentru a se putea asigura, la montaj, o centrare
uşoară a elementului metalic.
Gaura şaibei groase va fi cu 1÷2 mm mai mare decât diametrul brut al
şurubului. Prin introducerea şaibelor groase de deasupra plăcii de bază se asigură
preluarea forţei tăietoare prin toate şuruburile de ancoraj. Acestea vor intra în
lucru simultan, fără deteriorarea prematură a unora dintre ele (deteriorare
cauzată de suprasolicitare, din forţă tăietoare).
Forţa tăietoare transmisă şuruburilor va rezulta ca diferenţă între forţa
tăietoare efectivă, de la nivelul bazei stâlpului, şi forţa tăietoare preluată prin
frecarea plăcii de bază pe coronamentul cuzinetului. Momentul încovoietor de la
nivelul bazei stâlpului va produce o forţă de compresiune în cuzinet egală cu
suma eforturilor de întindere din şuruburi. Această compresiune va spori forţa de
frecare.

8- Şaiba groasă de la capătul şurubului (şaiba superioară)

Şaibele de catalog sunt dimensionate pentru şuruburi grosolane, unde
diferenţa între gaura din placă şi diametrul brut al şurubului este de maxim
2mm. Gaura în placa de deasupra casetei sau distanţa dintre profilele „L”
necesare asigurării lungimii libere de deformare a şuruburilor de ancoraj sau
- 60 -
diametrul interior al ţevii prin care trece tija şurubului este cu mult mai mult de
2 mm mai mare decât diametrul şurubului.
Din acest motiv şaibele superioare trebuie calculate, rezultând dimensiuni
mult mai mari decât a celor de catalog.

9- Alegerea piuliţei. Dispunerea contrapiuliţei.

Din experienţa comportării în timp a şuruburilor de ancoraj şi a încercărilor
de laborator în regim pulsatoriu s-a constatat că piuliţele se distrug prin
forfecarea filetului. În cadrul încercărilor de laborator s-au înlocuit piuliţele
normale, cu înălţimea de 60% din diametrul şurubului, cu piuliţe cu înălţimea de
(80÷120)% din diametrul şurubului şi fenomenul de rupere a filetului sub
solicitare pulsatorie nu a mai apărut.
Din acest motiv piuliţele şuruburilor de ancoraj vor avea o înălţime minimă
de 80% din diametrul şurubului şi recomandabil de (100÷120)%.
Pentru a preveni desfacerea piuliţei atunci când şurubul este sub sarcină,
se dispune o a doua piuliţă, de înălţime normală, în contact cu prima. Această
poartă denumirea de contrapiuliţă. Este necesară asigurarea unei lungimi filetate
a şurubului de ancoraj suficiente dispunerii şi strângerii ambelor piuliţe.
________


ANEXE

Anexa A - Anexă pentru compararea metodelor
de dimensionare a şuruburilor de ancoraj,
în cazul elementelor metalice
de secţiune circulară cu diametru mare.

Anexa A.1 – Calcul matematic necesar demonstraţiei relaţiei de
determinare a efortului din şurubul de ancoraj cel mai solicitat al elementelor a
căror placă de bază este reprezentată de o flanşă inelară:
n
M
N
M
⋅ Φ

=
4
) max(
1
.
Anexa A.2 – Calcul matematic necesar demonstraţiei relaţiei de
determinare a efortului din şurubul de ancoraj cel mai solicitat al elementelor a
căror placă de bază este reprezentată de o flanşă inelară:
n
M
N
M
⋅ Φ
⋅ =
3
8
) max(
1
.
Anexa A.3 – Analiza efortului de dimensionare a şuruburilor de ancoraj, în
cazul încovoierii după o direcţie oarecare a elementelor a căror placă de bază
este reprezentată de o flanşă inelară.


- 61 -

Anexa B - Elementele constructive recomandate
şi elementele de calcul ale principalelor
tipuri de şuruburi de ancoraj.

Anexa B.1 – Elementele constructive recomandate şi elementele de calcul
ale şuruburilor cu ancoraj normal.

Anexa B.2 – Elementele constructive recomandate şi elementele de calcul
ale şuruburilor cu ancoraj scurt şi placă de distribuţie.

Anexa B.3 – Elementele constructive recomandate şi elementele de calcul
ale şuruburilor de ancoraj cu cap ciocan.

Anexa C - Definiţii şi explicaţii (corelate contextului)
pentru termeni tehnici întâlniţi în teza de doctorat.
________


BIBLIOGRAFIE

1- Bibliografie.

1.1- Cărţi. Publicaţii.
[1] „Construcţii cu structură metalică” – C. Dalban, E. Chesaru, Ş. Dima, C.
Şerbescu – 1997.
[2] „Clădiri înalte cu schelet din oţel”– D. Mateescu – 1997.

[3] „Construcţii metalice - Calculul şi proiectarea elementelor din oţel” – D.
Mateescu, C. Caraba – 1980.

[4] „Rezistenţa materialelor” – Gh. Buzdugan – 1980.

[5] „Rezistenţa materialelor pentru uzul studenţilor” – Mircea Ieremia
– 1988.

[6] „Dinamica fundaţiilor de maşini” – Gh. Buzdugan – 1968.

[7] „Tratamente termice şi tratamente termochimice” – Tudor Andrei Muţiu –
2002.

[8] „Îndreptar pentru construcţii metalice” – E. Fluture, I. Oltescu, P. Cristea.

[9] „Les pieds de poteaux encastres en acier” - Yvon Lescouarc.

[10] „Organe de maşini, vol 1” – M. Gafiţeanu, I. Bostan, C. Racocea, V.
Dulgheru, Gh. Hagiu – 1999.

- 62 -
[11] „Construcţii metalice. Exemple de calcul” – D. Mateescu, D. Roşu, I. Caraba
– 1972.

[12] „Construcţii metalice.” – C. Dalban, N. Juncan, C. Şerbescu, Al. Varga, Ş.
Dima – 1983.

1.2- Standarde. Coduri. Normative. Instrucţiuni tehnice.
[S 1] Propunere pentru „Normativul pentru proiectarea şuruburilor de ancoraj ale
structurilor metalice de rezistenţă pentru construcţii, utilaje şi instalaţii
tehnologice” – 2000.

[S 2] PD 207-82 - „Instrucţiuni tehnice departamentale pentru proiectarea,
execuţia, montarea şi verificarea sistemelor de fixare a utilajelor şi
echipamentelor din industria chimică pe elemente de susţinere” .

[S 3] STAS 2350/92 - „Şuruburi pentru fundaţii. Clasa de execuţie C”.

[S 4] STAS 10108/0-78 - „Calculul elemetelor de oţel” – Construcţii civile,
industriale şi agricole.

[S 5] Eurocode 3-92 – „Design of steel structures”.

[S 6] AISC ASD 9th Edit -1989 – „Manual of steel construction – Allowable stress
design”.

[S 7] STAS P100-1/2006: „Cod de proiectare seismică – Partea I: Prevederi de
proiectare pentru clădiri”.

[S 8] STAS 10107-0/76: „Calculul şi alcătuirea elementelor din beton,beton
armat şi beton precomprimat. Construcţii civile, industriale şi agricole”.

[S 9] STAS 922-76: „Piuliţe grosolane, hexagonale – dimensiuni,mase”;
SR EN ISO 4034:2000: „Piuliţe hexagonale. Grad C”.

[S 10] SNIP II/23 – „Stalnic konstructii.” – C.S.I.,1982.

[S 11] DIN 4132/1 – „Kranbahnen. Strahltragwerke. Grundsätze für Berechnung.
Durchbildung und Ausführung”. – Germania,1981.

[S 12] DIN 4132/2 – „Beiblatt. Krabbahnen. Strahltragwerke. Grundsätze für
Berechnung. Durchbildung und Ausführung. Erläuterungen” – Germania,1981.

[S 13] DIN 15018 – „Kräne. Grundsatze für Strahltragwerke. Berechnung.” –
Germania,1984.

[S 14] NBN B 51-002 – „Charpentes en Acier. États limite.” – Belgia,1988.

[S 15] Propunere pentru STAS 10108/0-95 - „Calculul elemetelor de oţel” –
Construcţii civile, industriale şi agricole,1995.

1.3- Încercări de laborator. Buletine de analiză.
[I 1a] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 220/12.04.2006.
[I 1b] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 223/12.04.2006.
[I 1c] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 221/12.04.2006.
- 63 -
[I 1d] Rompetrol Quality Control, Buletin de analiză nr. 08/07.04.2006.
[I 1e] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 222/12.04.2006.

[I 2a] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 225/12.04.2006.
[I 2b] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 224/12.04.2006.
[I 2c] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 226/12.04.2006.
[I 2d] Rompetrol Quality Control, Buletin de analiză nr. 09/07.04.2006.
[I 2e] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 227/12.04.2006.

[I 3a] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 243/18.04.2006.
[I 3b] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 244/18.04.2006.
[I 3c] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 245/18.04.2006.
[I 3d] Rompetrol Quality Control, Buletin de analiză nr. 11/19.04.2006.
[I 3e] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 246/18.04.2006.

[I 4a] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 247/18.04.2006.
[I 4b] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 248/18.04.2006.
[I 4c] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 12/19.04.2006.
[I 4d] Rompetrol Quality Control, Buletin de analiză nr. 249/19.04.2006.

[I 5a] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 250/18.04.2006.
[I 5b] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 253/18.04.2006.
[I 5c] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 13/18.04.2006.

[I 6a] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 252/18.04.2006.
[I 6b] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 14/19.04.2006.
[I 6c] Rompetrol Quality Control, Raport de încercare nr. 251/18.04.2006.

2- Bibliografie generală.

• „Comportarea şi calculul prinderilor pe elemente de beton şi zidărie – sinteză
documentară” – T. Postelnicu, Gh. Vlaicu, M. Balcu, N. Vanghele, E. Lozincă, V.
Rosetnic, A. Şendroiu – 2002.

3- Trimiteri punctuale.
_______

CONTRIBUŢII LA STUDIUL TEORETIC ŞI EXPERIMENTAL AL COMPORTĂRII ŞI CALCULULUI ŞURUBURILOR DE ANCORAJ ALE ELEMENTELOR STRUCTURALE METALICE DIN PUNCT DE VEDERE AL PROIECTĂRII, EXECUŢIEI ŞI MONTAJULUI, AL EXPLOATĂRII ŞI FIABILITĂŢII - cuprins -

I - INTRODUCERE.
I.1- Structurarea tezei de doctorat. I.2- Generalităţi. I.2.1- Structura metalică. I.2.2- Sistemul de rezemare al unei structuri metalice. I.2.3- Şurubul obişnuit. I.3- Conlucrarea dintre structura metalică şi fundaţie. I.4- Descrierea generală a şurubului de ancoraj. I.5- Obiectul tezei de doctorat.

(5 pag.)

II – PARTICULARITĂŢI DE ALCĂTUIRE ale prinderii elementelor structurale metalice în fundaţie. (26 pag.)
II.1- Moduri uzuale de prindere ale elemetelor metalice în fundaţie. II.2- Cazul particular al elementelor structurale metalice de secţiune circulară tubulară de diametru mare. II.3- Prinderea articulată în fundaţie prin dispunerea a două şuruburi de ancoraj în axul prinderii. Deficienţele acesteia. II.4- Aparatul de reazem fix cu articulaţie, de prindere al elementelor metalice în fundaţie. II.4.1- Clasificarea aparatelor de reazem. II.4.2- Reazeme fixe utilizate la realizarea prinderii articulate a stâlpilor metalici în fundaţie. II.5- Prinderea încastrată în fundaţie a stâlpilor metalici. II.6- Măsuri constructive pentru îmbunătăţirea comportării.Argumente tehnice II.6.1- Enumerarea măsurilor constructive. II.6.2- Prevederi suplimentare pentru prinderea elementelor structurale metalice de secţiune circulară mare (coloane tehnologice, prize de aer, coşuri de fum etc.). II.6.3- Metode de îmbunătăţire a comportării la solicitări statice a prinderii elementelor structurale metalice în fundaţie. II.7- Particularităţi de execuţie şi montaj. II.7.1- Particularităţi de execuţie a fundaţiilor aferente structurilor metalice. II.7.2- Montajul structurilor metalice. II.8- Consideraţii privind exploatarea şi fiabilitatea prinderii. -1-

III – ANALIZA STĂRII DE EFORTURI în şuruburile de ancoraj. (76 pag.)
III.1- Alcătuirea şuruburilor de ancoraj. III.2- Transmiterea solicitării de la nivelul şurubului de ancoraj la fundaţie. III.3- Metode de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare. III.4- Verificarea prin calcul a secţiunii tijei şuruburilor de ancoraj. III.5- Particularităţile de calcul ale şuruburilor de ancoraj în cazul elementelor metalice de secţiune circulară tubulară de diametru mare. III.6- Influenţa solicitărilor mecanice a prinderii în fundaţie asupra tensiunilor din şurubul de ancoraj. III.6.1- Influenţa solicitărilor statice a capătului inferior al elementului metalic ancorat. III.6.2- Starea de tensiune determinată de solicitări statice. III.6.3- Considerarea caracterului solicitării mecanice. III.6.4- Necesitatea asigurării lungimii libere de deformare a şuruburilor de ancoraj. III.7- Influenţa procesului metalurgic de obţinere a oţelului asupra caracteristicilor mecanice ale oţelurilor ce se folosesc la realizarea şuruburilor de ancoraj. III.8- Defecţiuni curente. Consecinţele lor. Remedieri. III.9- Analiza zonei filetate a şuruburilor de ancoraj. III.10- Starea de solicitare maxim posibilă în placa de ancoraj a unui şurub. III.11- Notarea în proiectare a şuruburilor de ancoraj.

IV – STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII comportării şi metodelor de calcul ale şuruburilor de ancoraj.(19pag.)
IV.1- Stadiul actual al cunoaşterii. IV.2- Prezentarea metodei de dimensionare şi verificare. (în cazul prinderii încastrate în fundaţie a stâlpilor metalici) IV.2.1- Placa de bază. (dimensiuni plane) IV.2.2- Tija şurubului de ancoraj. IV.2.3- Traversele. IV.2.4- Placa de bază. (grosimea, necesitatea dispunerii de traverse suplimentare) IV.2.5- Profilele pe care reazemă şaiba superioară. IV.2.6- Verificarea finală. IV.3- Aplicaţie – Dimensionarea şi verificarea prinderii încastrate în fundaţie a unui stâlp metalic cu inimă plină. -2-

6. la contactul cu elementul metalic.) (16 pag.) V.1. (48 pag. (4 pag.Trimiteri la contribuţile proprii inserate în textul celorlalte capitole.) (5 pag.Metodă de analiză teoretică detaliată a stării de presiune pe betonul de subturnare.) V.4. (26 pag.Aplicaţie. (2 pag.Metodă de îmbunătăţire a comportării stării de tensiune în beton.) V. Bibliografie.V – CONTRIBUŢII PROPRII la studiul teoretic şi experimental al şuruburilor de ancoraj.) VI – CONCLUZII. (6 pag.) V.) -3- . (1 pag.Consideraţii privind concordanţa dintre comportarea teoretic estimată şi cea obţinută în urma încercărilor experimentale efectuate.) V. (1 pag.) V. Anexe.Prezentare comparativă a metodelor de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj. ________ (4 pag.5.) V.Estimarea duratei de viaţă a şuruburilor de ancoraj supuse solicitărilor repetate .Desfăşurarea şi rezultatele încercărilor experimentale efectuate.7. (8 pag.2.3.

numită contrapiuliţă. I. zona filetată.CAPITOLUL I INTRODUCERE. • tija şurubului. poate fi aleasă şi ca urmare a necesităţii existenţei unor toleranţe la montaj mari sau pentru a permite înlocuirea şuruburilor de prindere. • partea superioară. în problemele ce privesc şuruburile de ancoraj . şaiba şi piuliţa.1. • a sintetiza cunoştinţele existente la nivel mondial în legătură cu problemele legate de şuruburile de ancoraj . înglobată în beton şi având o dimensiune necesară şi suficientă fixării ferme a şurubului de ancoraj la oricare dintre solicitările posibile ale piesei şi. Funcţional.5. reprezentată de piese ce permit fixarea poziţiei relative dintre capătul filetat al tijei şurubului şi capătul inferior al elementului metalic structural. un şurub de ancoraj este alcătuit din: • partea inferioară. suficientă nedeteriorării în timp a conlucrării dintre partea înglobată şi betonul în care este ancorată.Obiectul tezei de doctorat. • a face recomandări şi a prezenta opinii bazate pe experienţa autorului în cazul punctelor de divergenţă existente între diferite texte de specialitate. Elementele componente tuturor tipurilor de şuruburi de ancoraj sunt: tija şurubului. În afară de elementele comune descrise anterior alcătuirea şuruburilor de ancoraj variază în funcţie de tipul de ancoraj ales. • a aduce contribuţii la studiul teoretic şi experimental al şuruburilor de ancoraj . Pentru a preveni desfacerea sub sarcină a prinderii se dispune o a doua piuliţă. mai exact funcţie de lungimea pe care şurubul poate fi ancorat în beton. I. -4- . În practica inginerească se folosesc mai multe tipuri de şuruburi de ancoraj. Obiectul prezentei teze de doctorat este multiplu şi constă în: • a prezenta particularităţile de alcătuire ale prinderii elementelor structurale metalice în fundaţie .Descrierea generală a şurubului de ancoraj. simultan. Fixarea este făcută astfel încât să fie evitată deteriorarea în exploatare a elementelor metalice aflate în contact.4. Tipul de ancoraj se alege funcţie de înălţimea fundaţiei. În cazuri speciale. înglobată parţial în beton la un capăt şi filetată la celălalt. tipuri ce sunt prezentate în subcapitolul III.

al comportării în exploatare.1. din punct de vedere: al alcătuirii prinderii elementelor structurale metalice în fundaţie. cu scopul de a permite o repartizare satisfăcătoare a presiunilor pe betonul de subturnare. repartizarea satisfăcătoare a presiunilor pe betonul de subturnare. Diferenţa majoră între caracteristicile de rezistenţă ale oţelului şi betonului face necesară dezvoltarea capătului inferior al stâlpului. II. al fiabilităţii prinderii în fundaţie ce foloseşte şuruburi de ancoraj. Aceasta are rolul de a permite. ________ CAPITOLUL II PARTICULARITĂŢI DE ALCĂTUIRE ALE PRINDERII ELEMENTELOR STRUCTURALE METALICE ÎN FUNDAŢIE. Fig.Exemplu de dezvoltare a capătului inferior al stâlpului metalic. Vor fi prezentate defectele curente la montaj. al execuţiei şi montajului. Aceste presiuni apar ca urmare a solicitării stâlpului. consecinţele lor şi metodele de remediere. în mod consecutiv.• a prezenta algoritmi şi exemple practice sugestive de dimensionare a prinderii elementelor metalice în fundaţie folosind şuruburi de ancoraj. fără a cauza concentrări periculoase de tensiuni. -5- . al alcătuirii diferitelor tipuri de şuruburi de ancoraj. prin intermediul unei plăci de bază. de grosime adecvată. 2-1. Prinderea elementelor metalice în fundaţie trebuie să asigure transmiterea în condiţii de siguranţă a solicitărilor de la nivelul suprastructurii.Modurile uzuale de prindere ale elementelor metalice în fundaţie. Problematica şuruburilor de ancoraj este împărţită şi structurată în prezenta teză de doctorat astfel încât să fie privită.

Este necesară asigurarea unei grosimi a plăcii de bază adecvată suprafeţei sale. Apare necesară verificarea acestor piese de metal. Aceasta face necesară realizarea unui aparat de reazem care să asigure indeformabilitatea plăcii de bază. conform ipotezelor acceptate în calcul. În primele paragrafe aceste rigidizări au fost descrise ca o dezvoltare a capătului inferior al stâlpului. fără rigidizări. Dimensiunea în plan a plăcii de bază se determină din condiţia ca presiunea pe betonul de subturnare să nu depăşească presiunea maximă acceptată. dispunerii rigidizărilor verticale şi solicitării elementului metalic. Pentru ca placa să nu rezulte de grosime prea mare şi pentru sporirea rigidităţii la nivelul prinderii uzual se dispun rigidizări verticale sudate continuu de profilul stâlpului. Elementele componente ale diferitelor tipuri de şuruburi de ancoraj sunt prezentate în subcapitolul III. -6- . din raţiuni economice. La nivelul bazei stâlpului.1.1.3 şi IV. Rigidizările asigură şi o transmitere favorabilă a eforturilor de la nivelul inferior al stâlpului la placa de bază. Asigurarea comportării unitare a stâlpului metalic şi fundaţiei sale necesită dispunerea corespunzătoare a şuruburilor de ancoraj. Înălţimea rigidizărilor verticale se recomandă a fi de minimum 250 mm.La capătul inferior al stâlpului se dispune placa de bază. solicitarea suprastructurii produce şi o forţă orizontală. a rezistenţei sudurii acestora de placa de bază şi a capacităţii betonului de a prelua solicitarea orizontală.2. Dimensiunile plăcii trebuie să asigure respectarea presiunii maxim acceptate pe betonul de subturnare. Acestea îmbunătăţesc rigiditatea plăcii de bază. se poate adopta o placă de bază de grosime mare. Suplimentul de forţă ce nu poate fi preluat prin frecarea dintre placa de bază şi betonul de subturnare se preia prin dispunerea sub placa de bază de pinteni (crampoane) de metal sau plăci ancorate în beton prevăzute cu piese de blocare sudate. distanţa minimă şi maximă între două şuruburi alăturate şi secţiunea minim acceptată sunt prezentate la punctul II. Măsurile constructive. în practica curentă fiind folosite grosimi de 20÷40 mm. iar cordoanele de sudură verticale trebuie să fie capabile să preia starea de tensiune indusă de solicitarea stâlpului. Grosimea plăcii de bază se determină din condiţia de rezistenţă la încovoiere sub acţiunea presiunii-reacţiune din beton.6. Ipoteza acceptată în calculul ingineresc consideră o distribuţie liniară a presiunilor pe suprafaţa de contact dintre betonul de subturnare şi placa de bază. Dimensionarea şuruburilor de ancoraj este prezentată în subcapitolele III. Uneori. a cărei grosime trebuie să fie suficientă unei repartizări satisfăcătoare a presiunilor pe beton. Rigiditatea prinderii elementului metalic în fundaţie trebuie să asigure o distribuţie a presiunilor pe beton. Măsurile constructive impun o grosime minimă de 15 mm.

Fig. 2-2.Piesă metalică sudată de placa de bază prin intermediul căreia se preiau forţele orizontale, la nivelul prinderii în fundaţie. În cazul unor structuri metalice realizate în anii 80, lipsa de contact dintre pinten şi beton, pe direcţia şi în sensul solicitării a făcut ca şuruburile de ancoraj să intre în lucru pentru preluarea forţei orizontale, cauzând o solicitare suplimentară de încovoiere şi forfecare a tijelor şuruburilor. În lipsa adoptării unui element de tipul celui sus precizat pentru preluarea suplimentului de forţă tăietoare, suplimentul este preluat prin intermediul tijei şuruburilor. Se recomandă dispunerea unor piese suplimentare pentru preluarea forţei tăietoare ce apare la nivelul prinderii dintre stâlpul metalic şi fundaţia sa. Pentru asigurarea unui contact intim între placa de bază şi betonul de la faţa fundaţiei, precum şi pentru a avea posibilitatea corectării cotei plăcii de bază, se dispune un strat de beton de subturnare, de calitate superioară, ce se injectează după calarea1 stâlpului. Montajul stâlpilor presupune sprijinirea plăcii de bază pe plăci metalice (bailagăre), a căror suprafaţă este calculată pentru a putea prelua încărcările stâlpului pe perioada de montaj. Grosimea stratului trebuie să fie de 30÷70 mm, iar agregatul betonului trebuie să fie de râu sau concasat, spălat şi uscat, cu diametrul maxim de 7 mm, pentru a putea pătrunde în condiţii bune în spaţiul de dimensiuni reduse. În loc de beton de subturnare, în prezent, se folosesc betoane sau mortare epoxidice, care se întăresc în 24 de ore şi au rezistenţă de peste 600 daN/cm2. Suprafaţa betonului de subturnare trebuie să fie mai mare decât cea a amprentei pe beton a plăcii de bază (vezi fig. 2-5) pentru a evita expulzarea betonului de subturnare datorită solicitării de compresiune a stâlpului. Betonul de subturnare şi cel din fundaţie trebuie să îndeplinească, constructiv, o cerinţa minimă de rezistenţă. Există structuri metalice al căror mod de alcătuire al prinderii elementelor structurale metalice în fundaţii asigură existenţa unei lungimi de deformare liberă a şuruburilor. Inexistenţa acesteia determină o comportare nesatisfăcătoare la solicitări dinamice în general şi variabile în special, fenomenul de oboseală instalându-se mult mai rapid. În acest caz se pot folosi elemente suplimentare ce permit asigurarea unei lungimi libere de deformare(def) satisfăcătoare a şuruburilor de ancoraj (elemente suplimentare prezentate în fig. 2-4).

1

Calarea constă în asigurarea poziţiei în plan şi verticalităţii stâlpului.

-7-

Fig. 2-4. Mod de a asigura lungimea de deformare liberă a şuruburilor de ancoraj . {2.1} În imediata vecinătate a tijei şurubului se sudează de talpa stâlpului două platbande verticale (sau două profile L) de lungime suficientă. Sudurile verticale trebuie să poată prelua întreg efortul axial capabil al şurubului. La partea superioară a celor două profile se dispune o placă groasă (sau două profile

[

spate în spate). Aceasta trebuie să fie capabilă a prelua prin încovoiere efortul capabil al şurubului, transmis prin intermediul piuliţei şi să-l transmită reazemelor reprezentate de capetele profilelor L. Starea de tensiune din placă, cauzată de încovoierea şi forfecarea sa, cât şi starea de compresiune de pe capetele superioare ale profilelor L trebuie să plaseze elementele prinderii în condiţii de siguranţă. O altă soluţie constă în asigurarea lungimii libere de deformare prin sudarea de placa de bază a unor ţevi de lungime suficientă. Tija şurubului de ancoraj trece prin ţeavă. Piuliţa reazemă pe o şaibă ale cărei dimensiuni sunt suficiente preluării efortului capabil al şurubului de la nivelul piuliţei şi transmiterea sa la pereţii ţevii. Secţiunea ţevii trebuie să poată prelua, în condiţii de siguranţă, compresiunea rezultată. În lipsa unei înălţimi suficiente deasupra betonului de subturnare, o altă soluţie permite asigurarea lungimii de deformaţie liberă a şuruburilor de ancoraj pe o zonă din înălţimea fundaţiei, prin dispunerea în cofraj a unui element ce asigură, pe o înălţime de 5 diametre, lipsa contactului dintre tija metalică şi betonul din fundaţie. Se precizează că această metodă duce la creşterea înălţimii necesare a fundaţiei. (Înălţimea fundaţiei trebuie să fie suficientă asigurării lungimii de deformare liberă, a lungimii de ancoraj şi asigurării spaţiul necesar dispunerii corecte a armăturilor orizontale în fundaţie.) O soluţie constructivă ce permite asigurarea unei suficiente lungimi de deformare liberă, este prezentată în fig. 2-5.

-8-

Fig. 2-5.Prinderea elementului structural metalic în fundaţie, prindere ce permite asigurarea unei lungimi de deformare liberă suficientă a şuruburilor de ancoraj. (prinderea încastrată în fundaţie) După definitivarea execuţiei prinderii elementului metalic în fundaţie, în ultima etapă, se recomandă înglobarea bazei stâlpului într-un bloc de beton simplu, de la nivelul betonului de subturnare şi până la 5÷10 cm deasupra zonei filetate a şuruburilor de ancoraj, pentru a proteja de acţiunea mediului exterior întregul ansamblu.

-9-

II. 2-6. secţiunea 4-4.Alcătuirea prinderii în fundaţie1 a unui element de secţiune circulară tubulară de diametru mare. Aceasta face ca placa de bază să fie sub formă de coroană circulară.Cazul particular al elementelor structurale metalice de secţiune circulară tubulară de diametru mare.2. . 1 Pentru descrierea pieselor şurubului de ancoraj (reprezentate în secţiunea 2-2) vezi fig. Particularitatea prinderii acestor elemente metalice în fundaţie este adusă de forma circulară tubulară a secţiunii elementului. Fig. 2-5.10 - .

cât şi prevederile şi măsurile constructive precizate în subcapitolul II. În cazul elementelor metalice de secţiune circulară tubulară de diametru mare prinderea în fundaţie. Placa de bază este rigidizată prin nervuri.6. O astfel de prindere ar trebui să asigure transmiterea exclusivă a forţei axiale din stâlp şi a forţelor orizontale. prin modul ei de alcătuire. în general. Deficienţele acesteia. Dimensiunile elementelor componente ale diferitelor tipuri de şuruburi de ancoraj sunt prezentate în subcapitolul III. Sudura verticală a nervurilor de mantaua elementului metalic trebuie să permită preluarea întinderii maxime din şurub. Pentru asigurarea lungimii de deformare liberă a şuruburilor de ancoraj (de minim 5 diametre) se dispune o flanşă inelară sudată continuu de faţa exterioară a elementului metalic circular tubular care reazemă pe nervurile învecinate şuruburilor de ancoraj (câte două pentru fiecare şurub). Nervura este o placă groasă ale cărei dimensiuni plane trebuie să facă un raport cu grosimea de maxim 15. Sub şaibele superioare ale şuruburilor de ancoraj se dispun platbande groase şi. formându-se casete pentru preluarea efortului din fiecare şurub.6. Dimensionarea şuruburilor de ancoraj este prezentată în subcapitolul III. În cazul elementelor metalice de secţiune circulară tubulară de diametru mare. distanţa minimă şi maximă între două şuruburi alăturate şi secţiunea minim acceptată sunt prezentate în subcapitolul II. două profile [ spate în spate ce reazemă pe traverse de rigidizare. II. este una încastrată. Măsurile constructive.Dimensiunile plăcii de bază trebuie să respecte ipotezele acceptate în calcul.3. Cele două nervuri învecinate unui şurub trebuie să fie capabile a prelua în condiţii de siguranţă efortul capabil de întindere al acestuia.1. este strict interzisă asigurarea lungimii de deformare liberă a şuruburilor de ancoraj prin dispozitivul din figura 2-4 (datorită încovoierii semnificative induse mantalei de transmiterea excentrică a întinderii din şurub). la care peretele este sensibil la fenomenul de voalare. Prinderea articulată după o axă a stâlpului în fundaţie necesită asigurarea unei rotiri libere (neîmpiedicate) după axa principală respectivă.5. inexistenţa la nivelul prinderii a unui moment .11 - . Pentru transmiterea suplimentului de forţă tăietoare ce nu poate fi preluat prin frecarea dintre placa de bază şi betonul de subturnare se folosesc pinteni sau un alt sistem de blocare. Implicit.1.Prinderea articulată în fundaţie prin dispunerea a două şuruburi de ancoraj în axul prinderii. Placa de bază reazemă pe un strat de beton de subturnare ce trebuie să respecte prevederile precizate în subcapitolul II.

(conform lucrării [11]) Prinderea articulată după o axă a stâlpului metalic în fundaţie necesită asigurarea unei rotiri libere după acea axă.încovoietor asigură o presiune uniformă pe talpa fundaţiei şi permite economii semnificative de beton şi armătură (la nivelul fundaţiei). reazemele fixe se realizează astfel încât să se obţină o comportare fidelă de articulaţie.3 şi reprezentat grafic în figura 2-7. prin dispozitive specifice şi prin forfecarea şuruburilor de ancoraj. Prinderea articulată a stâlpului în fundaţie se poate obţine în mod aproximativ prin prevederea şuruburilor de ancoraj în axa de simetrie a secţiunii stâlpului. În practică. Prinderea articulată realizează prin dispunerea şuruburilor de ancoraj pe axa de simetrie a secţiunii stâlpului metalic. (a) 1 (b) Modul de obţinere al prinderii articulate pentru stâlpii secundari este prezentat în subcapitolul II. axă după care se urmăreşte funcţionarea articulaţiei. astfel încât preluarea de către acestea a unor eforturi de întindere să nu se opună rotirii în planul dorit. Articulaţia se obţine după o singură direcţie. Forţa tăietoare se transmite fundaţiei prin frecarea dintre placa de bază şi betonul de subturnare.4. ● În cazul stâlpilor secundari se permite obţinerea articulaţiei în mod aproximativ prin prevederea a două şuruburi de ancoraj în axa de simetrie1 a secţiunii stâlpului. . Aceasta face ca funcţionarea articulaţiei (ce va fi adoptată în schema statică) să fie aproximativă.2.4. II. pe direcţia ortogonală acesteia prinderea fiind una încastrată. II. de prindere al elementelor metalice în fundaţie.Aparatul de reazem fix cu articulaţie. a cadrelor şi arcelor prinse articulat în fundaţie. Astfel există un braţ de pârghie al întinderii din şuruburi permite preluarea unui moment redus în prindere.Reazeme fixe utilizate la realizarea prinderii articulate a stâlpilor metalici în fundaţie. rotirea apare în raport cu o axă paralelă cu cea de simetrie.12 - . ceea ce conferă o anumită rigiditate la rotire. ● În cazul stâlpilor importanţi.

(c) reazem cu bulon de articulaţie . Rigiditatea sporită de la nivelul prinderii face ca ipoteza acceptată în calcul.2 şi . faţă de prinderea articulată. cauzate de încărcările suprastructurii. orizontale şi a momentului încovoietor de la nivelul bazei stâlpului metalic.5} (a) reazem cu placă curbă şi tacheţi . ca cedarea să apară la nivelul elementelor structurale şi nu în prinderi sau îmbinări.Prinderea încastrată în fundaţie. Astfel se respectă cerinţele normativelor în vigoare.1. Descrierea elementelor componente ale prinderii încastrate în fundaţie sunt descrise în subcapitolul II. dar conduce la tensiuni superioare în elementul metalic şi în fundaţie. Metoda de dimensionare şi verificare a pieselor componente ale prinderii încastrate este descrisă în subcapitolul IV. Prinderea încastrată în fundaţie a elementelor metalice conferă o rigiditate superioară structurii (prin creşterea gradului de nedeterminare statică a structurii). a distribuţiei liniare a tensiunilor în beton sub placa de bază. Astfel se realizează transmiterea la nivelul fundaţiei a forţei verticale.13 - .Aparate de reazem fix. folosite la prinderea elementelor metalice importante în fundaţie: {2. II. Plastificările la nivelul prinderii ar determina deteriorarea betonului şi implicit dispariţia contactului intim dintre placa de bază şi betonul de subturnare. Prinderea încastrată în fundaţie presupune blocarea translaţiilor şi rotirilor relative între elementul structural şi fundaţie la nivelul prinderii. Rezistenţa la solicitări mecanice a prinderii este superioară celei a elementului metalic fixat. să fie apropiată realităţii.(c) (d) Fig. Astfel se evită eventualele plastificări în zona prinderii. de formă cilindrică. Rigiditatea în zona prinderii este superioară celei a elementului metalic fixat. 2-15. În consecinţă dimensiunile elementelor vor fi mai mari. cu articulaţie. (d) prindere cu rezemare directă şi suprafaţă de contact mare.5. (b) reazem cu genunchi .

[S 4]). este suficientă utilizarea oţelului a cărui rezilienţă este garantată de producător la +20°C (de tipul „k”).Enumerarea măsurilor constructive.exemplificată în subcapitolul IV. compatibil cu cel al plăcii de bază.1.Diametrul minim constructiv al şurubului de ancoraj este 20 mm. recomandările din acestea au ca scop optimizarea comportării şi reducerea gradului de risc. Astfel niciodată în practică şuruburile nu cad centric în gaura plăcii de bază. Din acest motiv şaibele inferioare se vor confecţiona după înglobarea şuruburilor şi după stabilirea abaterilor în plan (faţă de gaura din placa de bază). Confecţionarea lor se face din oţel sudabil.6. Dimensiunile exterioare ale acestora se recomandă să depăşescă marginea găurii din placa de bază cu 20÷30 mm pe tot conturul şi niciodată marginea şaibei nu trebuie să cadă la mai puţin de 10 mm de marginea găurii din placa de bază (vezi fig. Precizări suplimentare legate de prinderea încastrată în fundaţie a elementelor metalice cu secţiune circulară tubulară de diametru mare sunt făcute în subcapitolul II. [S 2]. Totodată. Prinderea încastrată după ambele direcţii a elementelor metalice în fundaţie este cea mai des întâlnită în practica construcţiilor civile şi industriale cu structură metalică.Rezilienţa(def) şuruburilor de ancoraj trebuie să fie garantată la o temperatură inferioară celei minim posibile a mediului unde sunt amplasate. Se va da o mare atenţie la faptul că există toleranţe de montaj la poziţionarea şuruburilor de ancoraj. Argumente tehnice. Prezentarea grafică este făcută în figura 25. . . grupate în funcţie de piesa componentă a prinderii la care se referă. . .6. II. Măsurile constructive generale (conform [S 1]) ale prinderii elementelor metalice în fundaţie şi recomandările generale.Măsuri constructive pentru îmbunătăţirea comportării.Diametrul găurii de trecere a şurubului prin placa de bază(def) se recomandă a fi cu minimum 10 mm mai mare decât cel al tijei şurubului.3. II. (conform lucrării [S 1]) Pentru obţinerea unei comportări satisfăcătoare a prinderii elementelor metalice în fundaţia de beton este necesară respectarea prevederilor şi îndeplinirea cerinţelor minimale impuse de normativele şi standardele în vigoare ([S 1]. Diametrul găurii de trecere a şurubului prin şaibă trebuie să fie cu maximum 1 mm mai mare decât . 2-5).Şaibele inferioare(def) (cele aflate în contact cu placa de bază) trebuie să aibă o grosime minimă de 15÷20 mm. sunt următoarele: .Confecţionarea şuruburilor de ancoraj(def) se face numai din oţeluri calmate. În cazul înglobării în beton.2 şi prezentarea grafică a unei astfel de prinderi este făcută în figura 2-6.14 - .

Betonul de subturnare se va prepara cu cimenturi cu contracţii reduse(def). a efortului capabil al şurubului de ancoraj.Deasupra piuliţei este obligatorie dispunerea unei contrapiuliţe(def). profilelor pe care reazemă (vezi fig. Aceasta are rolul de a împiedica rotirea piuliţei (desfacerea piuliţei). Se va evita prin alcătuiri constructive corespunzătoare ajungerea filetului în zona de solicitare la forţe tăietoare şi/sau la strivire. . sub piuliţă. . Zonele filetate ale şuruburilor de ancoraj vor avea lungimi minime necesare şi vor asigura toleranţele de montaj. Ea asigură transmiterea solicitării. . . iar şuruburile grupa 6. după întărire cu pantă de aproximativ 45°. dar nu mai puţin decât grosimea betonului de subturnare. În acest scop este necesară existenţa a 3÷4 paşi de filet liber (faţă de poziţia strâns a contrapiuliţei). Aceasta trebuie să fie capabilă să reziste solicitării de încovoiere şi forfecare. ce poate avea o înălţime mai mică decât piuliţa. apărută ca urmare a preluării de la nivelul piuliţei. atunci când şurubul de ancoraj este solicitat la întindere. turnare). . 2-5). Se precizează că această recomandare practic nu este realizabilă. măsurată la fundul filetului. Consistenţa(def) este impusă de modul de realizare a subturnării (îndesare. cu grosimea granulei maxime de 3÷7 mm (adecvată grosimii de subturnare).Grosimea betonului de subturnare(def) este de 3÷7 cm.O altă şaibă se dispune la capătul superior(def). Panta va începe după depăşirea marginii plăcii cu minim 50 mm. Dimensiunea şaibei superioare se recomandă să permită rezemarea sa pe contur pe o lăţime de 20÷30 mm. în calculul tensiunilor de întindere din şurub se consideră secţiunea redusă. Este obligatorie dispunerea de şaibe în contact cu placa de bază cât şi sudarea pe contur a acestora de placa de bază. datorită abaterilor la montaj.Betonul fundaţiei trebuie să aibă rezistenţa de calcul de cel puţin de 1. . Se recomandă ca rezistenţa de calcul a acestuia să fie de minim 2 ori mai mare decât efortul unitar maxim de compresiune ce poate apare sub placa de bază.Este necesară asigurarea unei lungimi filetate a şurubului de ancoraj care să permită strângerea piuliţei şi a contrapiuliţei. în condiţii de siguranţă. Betonul de subturnare depăşeşte marginile plăcii de bază cu minimum 50 mm. . Panta pe contur a acestuia trebuie să fie de 45° (Pe contur.6 se vor îngloba în beton de fundaţie având clasa minimă C8/10.Şuruburile de ancoraj grupa 5. betonul de subturnare va fi prelucrat.15 - .5 ori mai mare decât efortul unitar maxim de compresiune obţinut sub placa de bază a elementului structural.8 în betoane având clasa minimă C12/15. dar nu mai puţin decât grosimea betonului de subturnare).cel al şurubului de ancoraj. . Se recomandă întreruperea zonei filetate la nivelul şaibei superioare.Piuliţa(def) trebuie să aibă o înălţime de (80÷100)% din diametrul brut al şurubului de ancoraj (să fie o „piuliţă înaltă”). În caz contrar.

[S 4]). II. Aceasta trebuie să permită sudarea celor două nervuri pe ambele feţe. recomandările generale rămân valabile. Chiar şi sudarea prin puncte a tijei acestora de carcasa rigidă.Sudura nervurilor de elementul structural trebuie să permită preluarea întinderii capabile a şurubului de ancoraj. acestora adăugându-se cele din prezentul subcapitol: (conform lucrării [S 1]) .1. prin proiectare şi execuţie trebuind luate măsuri ca acestea să fie respectate. coşuri de fum etc. În cazul prinderii elementelor structurale metalice de secţiune circulară tubulară de diametru mare în fundaţie este necesară respectarea măsurilor constructive generale descrise la punctul II.. Cerinţele minimale de mai sus sunt obligatorii.16 - . În cazul şuruburilor de ancoraj din oţel aliat. . Prima strângere cu cheia dinamometrică se va face după montajul stâlpului. necesară asigurării poziţiei în plan şi pe verticală a şuruburilor la montaj.Distanţa dintre axul şurubului de ancoraj şi marginea suportului de beton armat trebuie să asigure plasarea marginii capului inferior al şurubului la o distanţă de minim 20 mm de armătura de rezistenţă din cuzinet. Acestea se prind cu sudură de placa de bază.6. este interzisă. cât şi a măsurilor constructive specifice prezentate în paragrafele de mai jos (impuse de normativele şi standardele în vigoare: [S 1]. Totodată. . 2-6) este. peretele elementului şi coroana superioară. [S 2]. Recomandările sunt făcute pe baze teoretice şi pe analiza comportării prinderilor existente. .6. .În cazul elementelor a căror placă de bază este reprezentată de o coroană circulară baza este rigidizată prin dispunerea a două nervuri (vezi fig. Aceste măsuri ţin cont de importanţa acestei prinderi şi de dificultatea remedierii deteriorărilor importante ce ar putea să apară la nivelul acesteia.Distanţa dintre două şuruburi (vezi fig.Se recomandă strângerea piuliţei şuruburilor de ancoraj astfel încât să se obţină în şurub un efort remanent de 25÷30 N/mm2. În cazul unei structuri masive este necesară repetarea operaţiei după încărcarea structurii. supus tratamentelor termice este interzisă sudarea în general. în mod obişnuit.). .Nervura este o placă groasă ale cărei dimensiuni plane trebuie să facă un raport cu grosimea sa de maxim 15.2. . 2-6) pentru fiecare şurub. prize de aer.Prevederi suplimentare pentru prinderea elementelor structurale metalice de secţiune circulară tubulară de diametru mare (coloane tehnologice. Practica a dovedit o comportare satisfăcătoare a şuruburilor de ancoraj cu un efort remanent de pretensionare de până la 50% din capacitatea portantă.Este interzis a se suda tija şuruburilor de ancoraj de şaibă sau de placa de bază a elementului structural. mai mare de 40 cm.

2-6). trebuie ca distanţa dintre axele lor să fie de minim 2 ori lăţimea unei plăci de distribuţie. II. în general. Şuruburile de ancoraj se asamblează sub formă de carcase rigide. Carcasa rigidă formată din şuruburile de ancoraj ale unui element metalic trebuie menţinută în poziţia corectă pe tot parcursul lucrărilor de cofrarebetonare a fundaţiei.Lăţimea casetei unui şurub (vezi fig. Şuruburile pot fi ancorate numai în cuzinet. cu găurile cu 1÷2 mm mai mari decât diametrul brut al şurubului. capabile să inregistreze direct lungimi şi unghiuri pentru fiecare punct masurat.7.Particularităţi de execuţie a fundaţiilor aferente structurilor metalice. Abaterile la execuţia fundaţiei.1. dar de obicei pătrund şi în blocul fundaţiei. cu respectarea distanţei minime admisibile dintre cordonul orizontal de sudare al nervurii şi cel de sudură pe contur al şaibei groase. 2-6) trebuie să permită sudarea şaibei groase de placa de bază. Poziţionarea carcasei rigide şi a şuruburilor la poziţie se face cu ajutorul aparatelor topometrice de precizie.7. În cazul şuruburilor cu ancoraj scurt. trebuie să fie de maxim 50% din diferenţa dintre diametrul găurilor din placa de bază şi diametrul brut al şuruburilor. Poziţia fiecărui şurub se determină cu ajutorul firului cu plumb şi a metrului dulgherului. Proiectarea fundaţiei şi amplasarea armăturilor din cuzinet trebuie să permită introducerea carcasei rigide a şuruburilor de ancoraj. Fundaţiile pentru structuri metalice se realizează sub formă de bloc şi cuzinet. este egal cu patru sau cu un alt număr par.Particularităţi de execuţie şi montaj. Distanţa între armătura verticală a cuzinetului şi şurubul cel mai apropiat de aceasta va fi . Verificarea manuală a poziţiei şuruburilor se face prin realizarea de capre de lemn la capetele construcţiei pe care se întind sârme. Şuruburile tratate termic nu se vor suda de barele carcasei rigide. în axul stâlpilor. la amplasarea şuruburilor de ancoraj. Numărul şuruburilor de ancoraj. Poziţia relativă a şuruburilor de ancoraj într-o fundaţie trebuie să rămână fixă pe perioada de montaj şi la turnarea betonului din fundaţie. să nu depăşească 50 cm. Se recomandă ca distanţa dintre şuruburile de ancoraj (vezi fig. de obicei. Carcasele sunt prevăzute cu şabloane formate dintr-o placă metalică găurită. II. Pentru o corectă transmitere a solicitării la beton distanţa minimă între două şuruburi trebuie să fie de 8 diametre.17 - . În timpul betonării şi vibrării betonului se fac verificări ale poziţiei reale a şuruburilor de ancoraj. În acest sens carcasa se fixează rigid de cofrag şi de armătura fundaţiei. cu placă de distribuţie.

transmiterea încărcărilor de pe stâlp până la momentul subturnării plăcii de bază. Betonul de sub suprafaţa bailagărelor trebuie să asigure. Simultan pot apare abateri de execuţie la uzinarea stâlpilor. La finalizarea turnării fundaţiei se întocmeşte de către topometru un plan complet din care să rezulte abaterile faţă de proiect. având în vedere că simultan calării(def) stâlpului trebuie asigurată şi o corectă poziţionare în plan. în faza de montaj. Spaţiul liber între faţa armăturii şi colţul plăcii de ancoraj a şurubului trebuie să fie de minim 50 mm. la execuţie. Când montajul a fost definitivat şi forţele de prestrângere verificate cu chei dinamometrice se degresează vaselina. iar stâlpul metalic. chiar dacă acestea sunt dispuse înclinat. este susţinut cu ajutorul macaralei. fiind posibile corecţii. Operaţiunea de calare şi poziţionare a stâlpului poate fi repetată după montajul tuturor stâlpilor. noua soluţie de rezemare va trebui să fie stabilită tot de către proiectant. Operaţiunea de calare(def) a stâlpului se face cu ajutorul unor plăci metalice de grosimi diferite (bailagăre) sau cu ajutorul unor şuruburi suplimentare de calaj. II. ale amplasării şuruburilor în fundaţie relativ la poziţia găurilor din placa de bază nu se încadrează în toleranţa de execuţie prevăzută în proiect. Montajul stâlpilor structurilor metalice pe fundaţie se face cu respectarea poziţiei acestora în plan şi pe verticală. abateri ce influenţează poziţionarea acestora în plan.2. Există situaţii în care fundaţia trebuie demolată şi returnată în poziţia corectă. Pe toată perioada de la turnarea fundaţiei până la definitivarea montajului filetele şuruburilor şi piuliţele sunt menţinute sub strat de vaselină. Pe tot parcursul calării piuliţele şuruburilor sunt montate fără a fi strânse. pentru a împiedica ruginirea. sau a amplasării fundaţiei locale faţă de celelalte fundaţii.stabilită astfel încât să permită pătrunderea plăcilor de ancoraj ale şuruburilor. Poziţionarea în plan se face cu respectarea toleranţelor admisibile prevăzute în proiect.Montajul structurilor metalice. Aceste capişoane sunt refolosibile. În acest sens se montează capişoane din ţeavă subţire la fiecare şurub. respectiv a unei abateri maxime egală cu 50% din diferenţa dintre diametrul găurii în placa de bază şi diametrul brut al şurubului de ancoraj. Se iau măsuri speciale care să asigure nedeteriorarea filetul şuruburilor la montajul stâlpului. cotă reprezentată de partea inferioară a plăcii de bază. şaiba superioară. . Poziţionarea stâlpului metalic pe fundaţie se face la cota de montaj prevăzută. pe întreaga perioadă. După montaj. pe filetul şurubului. în conformitate cu proiectul tehnic. înainte de aducerea la poziţie a stâlpilor. Operaţiunea de montaj a unui stâlp este dificilă.18 - . Cota superioară a cuzinetului fundaţiei trebuie să se găsească cu 30÷70 mm sub cota de montaj a stâlpului. piuliţă şi contrapiuliţă se aplică mai multe straturi de vopsea. la 45˚ (după dimensiunea cea mai mare posibilă).7. În cazul în care abaterile.

Subturnarea se va face numai după ce au fost verificate poziţiile tuturor stâlpilor clădirii. În acest caz problema coroziunii apare numai deasupra zonei de înglobare. piuliţă şi contrapiuliţă se aplică mai multe straturi de vopsea. Soluţia cea mai bună pentru protecţia bazei stâlpilor este ca aceasta să fie înglobată în beton. Conform prevederilor legale în vigoare. Pentru a proteja prinderea elementului metalic în fundaţie de acţiunea mediului. Acest lucru este cu atât mai periculos cu cât atmosfera este mai puternic corozivă (cum este în cazul instalaţiilor ce degajă componente ale sulfului sau care sunt amplasate în vecinătatea mării). şuruburile de ancoraj se dimensionează astfel încât starea de solicitare maxim posibilă să nu ducă la intrarea lor în curgere (sub această solicitare). a defecţiunilor apărute la nivelul şuruburilor de ancoraj este dificilă şi costisitoare. durata de viaţă fiind astfel mult prelungită. după definitivarea montajului. II. Pentru buna comportare în timp se iau măsuri de prestrângere a şuruburilor la montaj. Prinderea structurii metalice în fundaţie prin intermediul şuruburilor de ancoraj este fundamentală pentru corecta funcţionare a structurii. Spaţiul dintre cuzinetul stâlpului şi partea inferioară a plăcii de bază se umple cu betoane de rezistenţă cu agregat mărunt (cu granula maximă de 7 mm) sau cu mortare epoxidice. ca etapă finală. ________ . Betonul de subturnare se va executa până la faţă superioară a plăcii de bază pentru o comportare mai bună la preluarea forţelor tăietoare. Din acest motiv ruperea unuia sau mai multor şuruburi de ancoraj reprezintă o situaţie excepţională şi trebuie evitată. Betonul de subturnare va depăşi conturul plăcii de bază cu minim 50 mm şi va fi prelucrat pe contur cu o pantă de 45˚. Repararea.Din acest motiv numărul. amplasarea şi suprafaţa bailagărelor trebuie stabilite prin proiect. Betonul de subturnare va avea rezistenţa la compresiune superioară betonului din cuzinet. de la nivelul betonului de subturnare şi până la 5÷10 cm deasupra zonei filetate a şuruburilor de ancoraj. După montaj. pe filetul şurubului.8. şaiba superioară. ulterioară definitivării montajului.Consideraţii privind exploatarea şi fiabilitatea prinderii. Perioada de garanţie pentru vopselele speciale anticorozive sunt în prezent în jur de 15 ani.19 - . se recomandă înglobarea bazei într-un bloc de beton simplu. O urmărire atentă în timp a comportării bazei stâlpilor şi a şuruburilor de ancoraj contribuie la o bună comportare pe toată durata de exploatare a structurii. Zona bazei stâlpului este destul de afectată de suduri şi este vulnerabilă coroziunii.

Se recomandă a avea o lungime minimă necesară constructiv. III.şuruburi de ancoraj cu cap ciocan (prezentate la punctul III. La capătul din betonul .şuruburi cu ancoraj normal (prezentate la punctul III. Tipul de ancoraj se alege funcţie de grosimea de beton disponibilă (în care se va realiza ancorarea).20 - . Părţile componente comune tuturor şuruburilor de ancoraj sunt: (1) tija şurubului.1. .1. În cazuri speciale. Se confecţionează din oţeluri ce trebuie să îndeplinească anumite condiţii minimale necesare satisfacerii cerinţelor de ductilitate.Şuruburi cu ancoraj normal.CAPITOLUL III ANALIZA STĂRII DE EFORTURI ÎN ŞURUBURILE DE ANCORAJ. Se folosesc şaibe groase.3). III. cu grosimea minimă de 80% din diametrul nominal al şurubului şi limitată superior la valoarea acestuia. dar care să permită asigurarea toleranţelor de execuţie şi montaj.1. tipul de ancoraj poate fi ales şi pentru satisfacerea necesităţii existenţei unor toleranţe la montaj mari sau pentru a permite înlocuierea şuruburilor de prindere. În afară de elementele comune descrise anterior alcătuirea şurubului de ancoraj variază în funcţie de tipul de ancoraj ales. În continuare sunt prezentate principalele tipuri de şuruburi de ancoraj folosite în practică: (conform lucrării [S 1]) .Alcătuirea şuruburilor de ancoraj. (2) zona filetată. rezilienţă şi duritate. (3) piuliţa. Acestea se confecţionează. Atunci când capătul liber nu este înglobat în beton este necesară dispunerea unei contrapiuliţe. în general. la care efortul de întindere se consideră în mod acoperitor de către stas-urile româneşti în vigoare a fi preluat integral prin aderenţa între suprafaţa laterală a şurubului şi beton.1. În cazul în care se dispune de lungimea de ancoraj necesară se recomandă folosirea şuruburilor cu ancoraj normal.2) – cele mai folosite. din oţeluri cu aceeaşi clasă de calitate cu a şurubului de ancoraj acceptându-se însă şi o clasă inferioară. .1.şuruburi cu ancoraj scurt (prezentate la punctul III.1.1). (4) şaiba. Se folosesc piuliţe înalte. Sunt confecţionate din oţeluri sudabile şi compatibile cu materialul plăcii de bază a elementului structural.

prin comparaţie cu situaţia şuruburilor cu ancoraj normal.Şuruburi cu ancoraj scurt şi placă de distribuţie. implicit. Standardele în vigoare permit poziţionarea şurubului de ancoraj la o distanţă minimă de 50 mm de armătura verticală din cuzinet. 3-1. Acest mecanism de cedare duce la dezvoltarea unui efort capabil în şurubul de ancoraj inferior celui din calculul uzual şi. Caracteristicile geometrice şi mecanice ale şuruburilor cu ancoraj scurt sunt precizate în Anexa B.1. Pentru a creşte suprafaţa laterală minim teoretic posibilă a conului de cedare(def) şi implicit a reduce lungimea de înglobare necesară se folosesc şuruburile cu ancoraj scurt şi placă de distribuţie. Din acest motiv. 3-2. secţiunea b-b). Acoperitor se consideră că solicitarea se transmite prin forfecarea betonului de pe suprafaţa laterală a prismei cu baza definită de placa de distribuţie şi cu înălţimea dată de lungimea de ancoraj (vezi fig. Şurub cu ancoraj normal. la cedarea prematură. Fig. III. în general. Se precizează că în cazul poziţionării şurubului în imediata vecinătate a marginii blocului de beton se poate dezvolta o suprafaţă de fractură înclinată ce intersectează limita laterală a volumului de beton. . Folosirea lor permite ancorarea într-un bloc de fundaţie de dimensiuni mai mici. Şuruburile cu ancoraj scurt sunt cel mai des folosite în practică.21 - . soluţia de proiectare ce foloseşte acest tip de ancoraj este eficientă economic.2.de fundaţie se prevede un cioc sau o placă sudată (cu dimensiunile notate în desenul de mai jos şi intabulate în Anexa B).

. Şurub de ancoraj cu cap ciocan. 3-3.1. 3-2. a căror alcătuire este descrisă în [8]. III. în cazul neumplerii cu beton a ţevii. pot fi înlocuite după o perioadă de timp.Fig. Fig.3. permit o toleranţă mai mare la montaj şi. Acest ansamblu este ancorat la capătul ciocan al şurubului prin intermediul plăcii de ancoraj ce transmite solicitarea unei ţevi înglobate pe o lungime suficientă transmiterii efortului de întindere la beton.Şuruburi de ancoraj cu cap ciocan.22 - . La capătul inferior acestea prezintă o evazare ce face posibilă solidarizarea cu o placă de ancoraj prevăzută cu gaură corespunzătoare. Şuruburile de ancoraj cu cap ciocan. Şurub cu ancoraj scurt şi placă de distribuţie.

Impunerea unei forme şi dimensiuni constructive a capătului inferior al şuruburilor de ancoraj (capătul înglobat în beton) are ca scop evitarea cedării prin smulgere caracterizată prin zdrobirea betonului în contact cu capul înglobat. Acest fenomen ar apare în cazul unor rapoarte mici între dimensiunea cârligului (respectiv a plăcii de repartiţie) şi diametrul tijei şi ar duce la avansarea capului către suprafaţa elementului. în vigoare se consideră că fenomenele de mai sus sunt evitate. Acesta are loc prin fenomenul de aderenţă existent între tija metalică şi beton. Aceste metode sunt calibrate şi verificate pe baza rezultatelor empirice. de aproximarea stării de eforturi în beton şi de ipotezele privind rezistenţa de aderenţă(def) pe suprafaţa de cedare admisă. în cazul existenţei unei plăci de distribuţie (pentru şuruburile cu ancoraj scurt). Teoria Mecanicii Ruperii(def) a dovedit că atributele betonului în zonele întinse deţin un rol dominant în analiza cedării la nivelul betonului simplu sau armat. este un factor favorizant al acestui fenomen. Rezistenţa de aderenţă de calcul. În cazul respectării normelor. conul de cedare nu s-ar putea forma integral. Se consideră în mod acoperitor că această rezistenţă de aderenţă nu se manifestă pe o lungime de 7÷10 diametre în vecinătatea feţei superioare a betonului. metodele de calcul depind de considerarea formei conului de cedare(def) . Încercările experimentale au dovedit o comportare neliniară a betonului mai apropiată de modelul elastic-ideal plastic(def) . conform prevederilor STAS 10107/0-90 se obţine prin amplificarea cu un coeficient supraunitar a rezistenţei de calcul la întindere a betonului. aferente. iar. prin forfecarea betonului. Înglobarea în beton trebuie să asigure transmiterea întregului efort capabil de întindere al şurubului. Aceasta ţine seama de condiţiile de aderenţă apreciate a avea loc (favorabile. ruperea în beton fiind caracterizată de formarea unei suprafeţe de fractură a cărei dezvoltare începe de la nivelul capului şurubului şi se manifestă până la suprafaţa liberă a fundaţiei. Se ajunge la o lungime de ancorare de aproximativ 50 de diametre ale şurubului. Lungimea de ancoraj este necesară preluării solicitării de întindere din tijă prin tensiuni la nivelul betonului. specifică şuruburilor de ancoraj. Astfel. Modelul tradiţional elasticfragil(def) conduce la o capacitate portantă cu caracter acoperitor. .Transmiterea solicitării de la nivelul şurubului la fundaţie.23 - . severe). defavorabile) şi de tipul solicitării (normale.III. Dacă distanţa dintre şuruburile de ancoraj sau a acestora faţă de marginea liberă ar fi prea mică (dimensiunea fundaţiei ar fi prea mică pentru numărul sau dimensiunea buloanelor). Adâncimea mare de înglobare. în mod ductil. Lungimea de ancoraj(def) se calculează astfel încât cedarea să apară la nivelul tijei oţelului.2. fiind precedat de cedarea prin despicare a betonului fundaţiei.

Rc – rezistenţa de calcul la compresiune a betonului . 3-4).2) sunt precizate anterior) N1 – efortul de întindere maxim în şurub . N1max( M ) – efortul de întindere din încovoiere în şurubul cel mai solicitat .3. A – aria plăcii de bază: A = l ⋅ b (3. M –momentul încovoietor la baza elementului metalic.III. N –forţa axială de compresiune la baza elementului metalic . Eb – modulul de elasticitate longitudinal al betonului (Eb = 33000 N/mm2 pentru acţiuni de scurtă durată şi Eb = 11000 N/mm2 pentru acţiuni de lungă durată. Metodele de calcul prezentate sunt recomandate de [S 1]. În general se adoptă pentru toate combinaţiile de încărcări ne=15. Ea – modulul de elasticitate longitudinal al oţelului (Ea = 210000 N/mm2) . Astfel se obţine o distribuţie liniară a tensiunilor normale sub placa de bază. b – lungimea plăcii de bază .3.4 .pentru acţiuni de scurtă durată (sub 24 ore) .3. Metodele de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare prezentate în continuare folosesc următoarele notaţii: n – numărul şuruburilor de ancoraj . (conf.Metode de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare. recomandat a fi folosită atunci când raportul dintre smin (întindere) şi smax (compresiune) este cel mult 0.peste 24 ore) . Rb – efortul maxim admisibil în betonul de subturnare. III. lucrării [S 1]) Metoda curentă de proiectare. l – lăţimea plăcii de bază (vezi fig.24 - . corespunzător lui N . la compresiune. ne = 19 .2) 6 (notaţiile existente în relaţia (3.1.1) W – modulul de rezistenţă al plăcii de bază: W = b ⋅ l2 (3. 1 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare. admite ipoteza că secţiunea prinderii rămâne plană după deformaţie şi nu ţine cont de faptul că oţelul şi betonul au module de elasticitate diferite. ne – coeficient de echivalenţă ( ne = Ea / Eb ) ne = 6. 3-4). .Metoda nr. l0 – distanţa de la axul şuruburilor întinse la latura opusă a plăcii de bază (vezi fig.pentru acţiuni de lungă durată.

valoarea acesteia se obţine din condiţia echilibrului între acţiuni şi reacţiuni. Rezultanta solicitării de întindere este preluată de şuruburi. Valorile extreme se obţin din relaţiile: N M σ max = − − (3.4) A W Se limitează presiunea efectivă maximă în beton: σmax ≤ 0. prin scrierea ecuaţiei de moment în raport cu centrul de greutate al eforturilor unitare de compresiune:  l x M − N ⋅ −  2 3 N1 = n  x ⋅  l0 −  2  3 (3.Fig.3) A W N M σ min = − + (3. Diagrama de presiune şi notaţiile folosite pentru metoda nr. Pentru un singur şurub. 2.25 - . 1 şi pentru metoda nr.6 Rc . 3-4.5) .

9) 1  α = α ⋅ 1 −  2 3 r0  (3. (conf. Efortul de întindere într-un şurub se obţine prin împărţirea valorii obţinute Na la numărul şuruburilor întinse. lucrării [9]) Metoda de calcul acceptă o diagramă triunghiulară de presiuni a căror valoare maximă se consideră a fi Rb.1 (vezi fig.8) 2 l  α ⋅ l0 ⋅ b   α M + N ⋅  l0 −  − ⋅ Rb ⋅ 1 −  = 0 2 2 3   l  Notaţii: M a = M + N ⋅  l0 −  (3.11) 2 r0 l0 ⋅ b ⋅ Rb ⇒ ⇒ (3.unde: x = σ max ⋅l σ max + σ min (3. 3-4).rezultanta eforturilor de compresiune din beton .3. III. 2 Na = Nb − N Nb = α ⋅ l0 ⋅ b ⋅ Rb (3. Această metodă foloseşte în plus următoarele notaţii: At – aria secţiunii nominale totală a şuruburilor de ancoraj întinse (secţiune în zonă lisă) . 3 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare.Metoda nr.3.5 − 2. lucrării [S 4]) În lucrarea [9] se propun formule de calcul diferite în funcţie de distribuţia presiunilor pe beton.7) (3. 2 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare. Celelalte notaţii sunt identice cu cele de la metoda prezentată la punctul III. iar lăţimea zonei comprimate este x=a·l0. (conf.13) N b .25 − 3 2 r0 (3.Metoda nr. III. Factorul a rezultă din ecuaţia de moment faţă de poziţia şuruburilor întinse.26 - .3.rezultanta eforturilor de întindere din şuruburi.12) α = 1.2.3.10) 2  1 2 ⋅ Ma = 2 (3.6) Se precizează că rezultanta întinderilor este preluată la nivelul tijei şuruburilor poziţionate constructiv şi a căror poziţie nu corespunde cu centrul de greutate al tensiunilor de întindere (a căror distribuţie a fost acceptată ca fiind liniară). pm – tensiunea de compresiune maximă pe beton la marginea plăcii de bază . N a . Ft – suma eforturilor de întindere în toate şuruburile de ancoraj .

. fără a apare întindere în şuruburi.15) h 1  h  h   1 ⋅ pm ⋅  dt + p  ⋅ bp ⋅  p − ⋅  dt + p    2 2 2     2 3  3⋅ M ⇒ N max = (3. Ecuaţia de moment se obţine prin exprimarea echilibrului în raport cu centrul de greutate al plăcii de bază. N = M= 1 ⋅ pm 2 h  ⋅  dt + p  2    ⋅ bp   (3. În acest caz se admite că efortul în tije este nul (Ft=0) iar lăţimea zonei comprimate este egală cu hp . Fig. Fig. Lăţimea zonei comprimate este egală cu lăţimea piesei (y0=hp). Prin scrierea condiţiilor de echilibru se poate determina. în funcţie de dimensiunile plăcii şi valoarea momentului încovoietor. Cazul particular în care diagrama de presiune este triunghiulară. Aceasta necesită o lăţime a zonei comprimate cel puţin egală cu l0 .16) hp − d t Pentru N≥Nmax nu apar întinderi în şuruburi. compresiunea maximă în stâlp pentru care apare întindere la nivelul tijei şuruburilor. 3-6.14) (3.dt – distanţa de la axele şuruburilor întinse la axa după care acţionează vectorul moment . Se analizează cazul particular în care solicitarea de compresiune cu moment încovoietor determină o presiune nulă în dreptul tijei unui şurub. iar diagrama presiunilor în beton se acceptă ca fiind trapezoidală. d1 – distanţa de la axele şuruburilor din zona comprimată la marginea plăcii de bază. Cazul în care apare presiune la nivelul betonului pe întreaga lăţime a plăcii. 3-5.27 - .

respectiv în raport cu axa şuruburilor întinse determinându-se valorile căutate ca funcţie de lăţimea zonei comprimate. 3-7).28 - . Se scriu ecuaţiile de echilibru de moment în raport centrul de greutate al eforturilor unitare de compresiune.min=pm’ . p + pm ' N= m ⋅ hp ⋅ b p (3.19) σ max = pm = 6 ⋅ M + N ⋅ hp bp ⋅ h p 2 Pentru N<Nmax se notează cu y0 lăţimea zonei comprimate (vezi fig.Notându-se presiunea minimă sb. 3-7.max=pm şi scriindu-se condiţiile de echilibru echivalente situaţiei anterior prezentate se poate obţine valoarea presiunii maxime.17) 2 M = ( p m − p m ') ⋅ ⇒ bp ⋅ hp 12 2 (3.21) .18) (3. M − N ⋅ (hp / 2 − y0 / 3) Ft = (3.20) d t + hp / 2 − y0 / 3 pm = 2 ⋅ (M + N ⋅ d t ) bp ⋅ y0 ⋅ (d t + hp / 2 − y0 / 3) (3. presiunea maximă sb. Diagrama de presiune şi notaţiile folosite pentru metoda 3. Fig.

y0 =  b ne ⋅ At  ⋅  1 + p ⋅ (2 ⋅ d t + hp ) − 1 bp  ne ⋅ At    (3. 4 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare. (conf. . Ab = b ∙l0 (3. În cazul în care lăţimea zonei comprimate este suficient de mică pentru a apare întindere sub efectul solicitării considerate (compresiune cu încovoiere monoaxială) în ambele secţiuni verticale determinate de tijele şuruburilor (y0<d1) se acceptă folosirea acoperitoare a relaţiilor de mai sus. l0 – distanţa între axul şurubului întins şi marginea din zona comprimată a plăcii de bază . lucrării [S 15]) Metoda propusă în lucrarea [S 15] foloseşte notaţiile din figura 3-8.23) Lăţimea zonei comprimate este: x=x·l0 (3.22) Supraestimarea în limite ponderate a coeficientului de echivalenţă (ne) duce la creşterea gradului de siguranţă al prinderii. At – aria secţiunii nominale totală a şuruburilor de ancoraj întinse (secţiune în zonă lisă) . III.24) σ b .29 - . Aceasta determină creşterea efortului de dimensionare a şuruburilor de ancoraj şi o scădere a presiunii teoretice maxime în beton.Se acceptă poziţionarea axei neutre funcţie de dimensiunile elementelor componente ale prinderii şi de natura acţiunilor ce conduc la solicitarea de încovoiere cu efort axial.Metoda nr.efortul de compresiune maxim din beton. Astfel apar notaţiile suplimentare: a – distanţa între axul şurubului întins şi axul stâlpului .3.4.

M a 6⋅ + N ⋅  l l0   0  Formula de calcul: σ b = ξ ⋅ (3 − ξ ) ⋅ b ⋅ l0 (3. Diagrama de presiune şi notaţiile folosite pentru metoda 4. Prin scrierea ecuaţiilor de moment în raport cu centrul de greutate al diagramei presiunilor şi folosirea de aproximări succesive în sensul siguranţei s-a determinat relaţia efortului de întindere în şuruburi: Formula de calcul: N a =  3 − ξ a  3 M ⋅  − N ⋅  3 − l   3 − ξ  l0 0   (3. 3-8.Fig.25) Prin scrierea ecuaţiei de moment în raport cu tija şuruburilor întinse şi folosind aproximări succesive în sensul siguranţei s-a determinat relaţia tensiunii maxime de compresiune în beton.30 - .27) Na Eb 1 − ξ .26) S-a exprimat printr-o ecuaţie unică condiţia impusă de ipoteza secţiunilor plane sub solicitări în domeniu elastic. ţinându-se cont de caracteristicile elastice diferite ale oţelului şi betonului: At ⋅ σ b Ea ξ ⋅ = (3.

se poate stabili o metodă combinată între 1 şi 2 care să îmbunătăţească precizia de calcul.Această relaţie a fost obţinută prin prelucrarea sistemului de ecuaţii: εb ξ ⋅ l0 ξ = = (3. supusă la compresiune şi încovoiere (conform metodei 1). pentru a plasa în condiţii de siguranţă prinderea elementelor metalice componente în fundaţie. unica metodă existentă în STAS 10108/0-78). O exemplificare numerică comparativă între cele 4 metode de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare este făcută în subcapitolul IV.3.35) α= N ⋅ l0 N ⋅a + M E ⋅A γ = 6⋅ a t Eb ⋅ Ab Aceasta permite determinarea necunoscutei ξ . Presiunea maximă pe beton astfel determinată este considerată în calculul întinderii în şuruburile de ancoraj.34) (3. Pe aceste considerente.3). conform metodei 2 (singura metodă cu acoperire legală. a cărei cunoaştere este suficientă şi necesară pentru determinarea necunoscutelor Na şi σ b din relaţiile de calcul (3.32) Prin prelucrarea celor 3 ecuaţii având ca necunoscute ξ .33) (3. respectiv (3. În cazul structurilor importante. .29) (3. Analizând rezultatele obţinute la calculul întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare prin cele 4 metode (vezi punctele III.28) ε a l0 − ξ ⋅ l0 1 − ξ ε b = σ b ⋅ Eb εa = Na ⋅ Eb At (3. σ b şi Na se poate reduce prin înlocuire sistemul la o ecuaţie: α ⋅ ξ 2 + 3 ⋅ (1 − α ) ⋅ ξ = γ ⋅  − 1 ξ    unde: 1  (3.4). Metoda propusă constă în determinarea presiunii maxime pe beton considerând o secţiune omogenă de beton cu dimensiunile plăcii de bază.25).31 - .3. se consideră că diferenţele dintre ele ies din domeniul acceptabilului (pentru exemplificare numerică. vezi aplicaţia din subcapitolul IV.1÷III.26). se recomandă aplicarea a toate cele 4 metode la dimensionare.3.30) S-au adăugat 2 ecuaţii de echilibru: Nb = N a + N (3.31)  ξ ⋅ l0  M + N ⋅ a = Nb ⋅  l −  3   (3.

Acest caz necesită considerarea suplimentară a grupării ce conduce la forţa tăietoare maximă. din gruparea ce conţine seismul. dimensionarea şuruburilor de ancoraj . se obţine din gruparea ce determină momentul încovoietor maxim sau din gruparea ce determină forţa axială minimă în prinderea stâlpului metalic de fundaţie. dimensionarea făcându-se în mod obligatoriu la solicitări corespunzătoare unui răspuns elastic al structurii. în conformitate cu cerinţele normativului P100-1/2006. datorită incertitudinii comportării locale. E (3.G .factor de amplificare a limitei de curgere a materialului (suprarezistenţa): γ ov = 1.d .i M pl . conform lucrării [S 1]. ce include şi acţiunea seismului .36) E F .4. La nivelul ancorajului nu se acceptă incursiuni în domeniul plastic. seism. În cazul conformării prinderii ca încastrată după ambele direcţii se studiază grupările ce conduc la valori mari ale momentelor de încovoiere după ambele direcţii de solicitare.efortul secţional din acţiunile neseismice conţinute în gruparea de încărcări.38) M Ed . M Ω = pl . Rd . Echivalent formulat. E F . Vld .1 ⋅ γ ov ⋅ Ω ⋅ EF . şuruburile de ancoraj vor prelua şi această solicitare.i (3.1. Rd .momentul efectiv. M Ed . la baza stâlpului .25 (3. de obicei. .III. i . se adoptă coeficienţi ai condiţiilor de lucru ce aduc reduceri importante ale rezistenţei de calcul a materialului. la gruparea ce include acţiunea seismică.efortul total de calcul la baza stâlpului. G + 1. pentru proiectarea elementelor structurale nedisipative. Şuruburile de ancoraj se dimensionează la gruparea de încărcări cea mai defavorabilă. E . E . acţiunea podurilor rulante). eforturile secţionale de la baza stâlpului se determină cu formula: EF .32 - . Astfel. III.Verificarea prin calcul a secţiunii şuruburilor de ancoraj.efortul secţional ce rezultă numai din acţiunea seismică . mărind numărul cazurilor defavorabile de solicitare ale bazei elementului metalic.i . E F . Dacă rezolvarea constructivă nu permite preluarea forţei tăietoare în alt mod. E ). Mai mult.Grupările de încărcări ce duc la dimensionarea şuruburilor de ancoraj.4. În cazul şuruburilor de ancoraj. γ ov .factor de multiplicare al eforturilor ( M ld .37) Ω . Astfel dimensionarea se face. solicitarea de dimensionare este cauzată de încărcările orizontale pe structură (exemplu: vânt.momentul plastic. d = EF .

Detaliul de alcătuire a bazei stâlpului (pentru prezentare vezi capitolul 2) are o importanţă deosebită la buna comportare în timp a şuruburilor de ancoraj.1 ⋅ γ ov ⋅ Ω ⋅ E F .factorul de comportare la seism al structurii (factor de reducere a forţei seismice). placa de bază este reprezentată de o coroană circulară sau sub formă de disc realizată din tablă groasă. descrisă în subcapitolul III. E < q (3. Trebuie precizat că. III. în marea majoritate a cazurilor.33 - .Conform formulei de mai sus.5. Particularităţile acestor elemente structurale la nivelul conformării prinderii în fundaţie este adusă de secţiunea circulară. Astfel. Dimensiunile acesteia trebuie să asigure o presiune la nivelul betonului de subturnare inferioară limitei admise (Rb. forţa tăietoare este preluată prin frecarea dintre placa de bază şi beton.Particularităţile de calcul ale şuruburilor de ancoraj în cazul elementelor metalice de secţiune circulară tubulară de diametru mare.1 ⋅ γ ov ⋅ Ω ⋅ EF . .4). E .33) q . acest coeficient fiind limitat superior la situaţia răspunsului integral în domeniu elastic a structurii: 1. eforturile provenite din seism sunt amplificate cu valoarea 1. Normativul P100-1/2006 recomandă ca “transmiterea forţelor orizontale de la nivelul suprastructurii să nu se realizeze prin intermediul şuruburilor de ancoraj”.

34 - . .Fig. Diagrama de presiune şi notaţiile folosite pentru calculul prinderii cu blocul fundaţie al elementelor a căror placă de bază este reprezentată de o coroană circulară. 3-9.

n – numărul de şuruburi de ancoraj . ng – numărul găurilor corespunzătoare şuruburilor în placa de bază .1.48) (3. 3-9. Ni – efortul de întindere într-un şurub (şurubul „i”) . M – momentul de încovoiere al prinderii . de valoare a.35 - . În raport cu solicitarea de încovoiere axa neutră este identică cu axa de simetrie. di – braţul de pârghie al şurubului „i” pentru solicitarea considerată .47) n/2 1 ⋅ M = ∑ ( N i ⋅ di ) 2 1 (3.50) ⇒ N unit = M Φ ⋅ ∑ cos (α i ) 2 2 1 n/4 [ Efortul de dimensionare al şuruburilor de ancoraj este: . dg – diamentrul găurilor pentru şuruburi din placa de bază. Metoda de calcul propusă de [S 1] acceptă ipoteza secţiunilor plane şi nu ţine cont de faptul că oţelul şi betonul au module de elasticitate diferite.Nunit – efortul de întindere într-un şurub teoretic situat la distanţa unitate de axa neutră a încovoierii . 1 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare.Metoda nr. egale) şi solicitarea este direct proporţională cu alungirea în tijă (vezi fig. F – diametrul cercului de poziţionare a şuruburilor pe secţiune . a – unghiul la centru al arcului determinat de axa de poziţionare a două şuruburi consecutive .49) di = Φ ⋅ cos(α i ) 2 2 n/4 1 Φ ⋅ M = N unit ⋅   ⋅ 2 ⋅ ∑ cos 2 (α i ) 2 2 1 [ ] ] (3.diametrul interior al flanşei circulare ce reprezintă placa de bază . Dint . Metoda 1): N i = N unit ⋅ d i (3.diametrul exterior al flanşei circulare ce reprezintă placa de bază . ai – unghiul ce permite definirea poziţiei şurubului „i” faţă axa perpendiculară pe vectorul moment al solicitării şi faţă de centrul secţiunii (ai=0÷90 grade) . Eforturile secţionale considerate sunt reprezentate de încovoiere monoaxială şi de compresiune. Dext .5. III. în cazul elementelor metalice de secţiune circulară tubulară de diametru mare. Dispunerea în secţiune a şuruburilor este uniformă (definită de unghiuri la centru.

6 ⋅ Rc (3.73) N1max( M ) .500 12 16 20 24 28 32 36 40 44 48 52 – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – 0.125 – 0.coeficient ce se poate folosi la dimensionarea şuruburilor de ancoraj ale elementelor structurale a căror placă de bază este reprezentată de o flanşă inelară.100 0.032 – – – – 0.020 – – – – – – 0.4⋅M N − (3.021 0. yi – coordonata găurii în placa de bază corespunzătoare şurubului „i”.042 0.167 0. Se măsoară în m-1.025 0.048 0.întinderea în şurubul cel mai solicitat determinată de momentul 4⋅M .36 - . se Φ⋅n b.023 0.032 0. .017 – – – – – – 0.00 4.50 2. Pentru calculul aportului adus de momentul încovoietor.223 0.036 0.00 3.019 0.63) Rc – rezistenţa de calcul la compresiune a betonului .00 4 8 0. Tabel 3-1. Valorile coeficientului b funcţie de diametrul cercului de poziţionare a şuruburilor pe secţiune (F) şi de numărul de şuruburi de ancoraj (n).067 0. N1max( M ) = poate folosi următorul algoritm: N1max( M ) = β ⋅ M încovoietor . (3.50 5.017 0.080 – – 0.numărul de şuruburi de ancoraj . n⋅Φ M – momentul încovoietor ce se dezvoltă la baza elementului. n F(m) 1.00 1.50 6.028 0.056 – – – 0.019 0.00 2.64) N1max = ( ) ( ) (3.54) n⋅Φ n Presiunea maximă pe betonul de subturnare este: 32 ⋅ M ⋅ Dext 4⋅ N + σ b = σ max = 2 2 2 n   π ⋅ Dext − Dint − n ⋅ d g π ⋅  Dext 4 − Dint 4 − n ⋅ d g 4 − 16 ⋅ ∑ d g 2 ⋅ yi2  1   Se limitează presiunea efectivă: σ b ≤ Rb Rb = 0.coeficient preluat din tabelul 3-1.025 – – – – – 0.50 4. măsurat în m-1 ( β = 4 ).014 – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – b.016 0.00 5.50 3.041 – – – 0. 4 β= n⋅Φ n .

dinamic.Considerarea caracterului solicitării mecanice. Remedieri. Astfel. P – valoarea maximă a întinderii centrice ce acţionează brusc asupra şurubului.3. în zona de transmitere a solicitării.6. 3-9). în cazul transmiterii forţei tăietoare la fundaţie prin folosirea altor elemente.Considerarea caracterului pulsatoriu al solicitării mecanice.2. Caracterul încărcărilor ce acţionează asupra structurii (static. cu precizarea că la nivelul acestora nu pot apare alternanţe de semn ale efortului axial.Influenţa solicitărilor mecanice a prinderii în fundaţie asupra tensiunilor din şurubul de ancoraj. Consecinţele lor.8. solicitarea la nivelul tijei este de întindere centrică.Defecţiuni curente. oscilaţiile produse de vânt. III. III. Şuruburile de ancoraj sunt elemente la care. Valorile coeficientului b corespund unui număr de şuruburi (n) a căror dispunere respectă distanţele întâlnite în practică dintre şuruburile de ancoraj.3.37 - . Soluţia aleasă trebuie să respecte distanţele minime (pentru realizarea constructivă) şi maxime recomandate. Dimensionarea şuruburilor de ancoraj la o solicitare de întindere centrică prin şoc se poate face cu relaţia: 2⋅ P (3.diametrul cercului de poziţionare a şuruburilor pe secţiune (vezi fig. Defectele curente la montaj (prezentate în lucrarea [S 1]) ce apar la nivelul şuruburilor de ancoraj ale structurilor mecanice sunt: .6.1.6.F . a şurubului de ancoraj. variabil ondulant sau alternant) se regăseşte şi la nivelul solicitării de întindere a şuruburilor.104) Anec = c R Anec – aria necesară. prezentate la punctul II. III. ca rezultat al aplicării repetate a unei solicitări.6.6.3. Constă în scăderea rezistenţei metalului supus solicitărilor sau deformaţiilor repetate de un număr mare de ori. III. vibraţiile determinate de utilaje tehnologice sau orice altă încărcare variabilă cauzează apariţia fenomenului de oboseală. III.2.Considerarea caracterului dinamic prin şoc al solicitării mecanice. Fenomenul de oboseală este procesul de iniţiere şi propagare a uneia sau mai multor fisuri. Un caz particular al solicitărilor repetate este şi cel al vibraţiilor. Rc – rezistenţa de calcul a şurubului.

Aceasta determină pe primele 7÷10 diametre de înglobare. la şuruburile de ancoraj care au prevăzute casete. În cazul omiterii sale în faza de proiectare sau execuţie există metodă de remediere a defectului (se aplică ulterior semişaibe ce se sudează între ele şi de placa de bază). În cazul aplicării de şocuri mecanice pentru a fi adusă tija la poziţie. acolo unde nu s-a folosit protectoare la montaj pentru acestea . ● deteriorarea filetului şuruburilor de ancoraj.● necorespondenţa între poziţia şurubului de ancoraj şi poziţia găurii corespunzătoare din placa de bază . În acest caz apare o solicitare dinamică importantă. Dispunerea şaibei groase de la nivelul plăcii de bază este obligatorie. Fiecărei situaţii mai sus precizate îi corespunde o metodă de corecţie eficientă. În orice caz. deteriorarea filetului va duce la imposibilitatea montării piuliţei de strângere. funcţie de distanţa dintre tija şurubului şi peretele găurii din placa da bază). ● lipsa şaibelor groase. Intrarea în lucru a şuruburilor se face la momente diferite (succesiv. dar sensibil apropiate ca valoare) se obţine o deteriorare a filetului. solicitarea maximă a şurubului fiind mai mare celei estimate prin calcul. Remedierea defectelor mai sus precizate este obligatorie şi se face prin aplicarea următoarelor procedee: ● se corectează găurile din placa de bază care nu corespund poziţiei şuruburilor de ancoraj prin supralărgire cu aparatul de sudură . Pentru a preveni o posibilă astfel de deteriorare la montaj filetul este acoperit cu un protector. Se interzice cu desăvârşire forţarea tijei şurubului în cazul nepotrivirii poziţiei prin găurile plăcii de bază. Blocarea într-o poziţie intermediară a piuliţei este foarte probabilă. tensiuni suplimentare în beton. ● deteriorarea filetului care face imposibilă montarea piuliţelor şi chiar a şaibelor groase se remediază prin corectarea filetelor cu filiere manuale şi folosirea . ● Forţarea avansării piuliţei pe un filet deteriorat duce la deteriorarea suplimentară a acestuia şi afectarea semnificativă a filetului interior al piuliţei. În lipsa aplicării metodei respective sau prin ignorarea defecţiunilor apar următoarele consecinţe negative: ● Prin forţarea pătrunderii tijei şurubului în găurile iniţiale realizate în placa de bază (practic posibilă numai în cazul unor abateri superioare celor admisibile. Forţarea tijei pentru a intra în gaura plăcii de bază duce la apariţia unui efort de încovoiere în tijă. astfel de solicitări prin şoc importante determină pierderea aderenţei tijă-beton pe o lungime semnificativă. ● Lipsa şaibei groase sudate de placa de bază face ca transmiterea forţei tăietoare prin intermediul şuruburilor de ancoraj să se facă într-un mod defectuos şi foarte periculos.38 - . Imposibilitatea asigurării contactului dintre tija şurubului şi placa de bază (simplu şi integral realizat prin intermediul dispunerii şaibelor groase) crează premizele apariţiei unei potenţiale solicitări prin şoc cauzată de forţa tăietoare.

III. 3-26.39 - .31} În cazul piuliţelor obişnuite modul de transmitere al încărcării între filetele cuplei tribologice se face în procentele prezentate în figura 3-27. {3. ● şaibele groase care nu au fost introduse în timpul montajului (ce trebuie montate obligatoriu deasupra plăcii de bază). (4) Verificarea filetului. Distribuţia neuniformă a solicitării pe filetului piuliţei.4.30}) Solicitarea filetului este semnificativ afectată de repartizarea sarcinii pe spirele filetului. se vor realiza utilizând câte două semişaibe groase. Fig. prima fiind cea mai apropiată de piesele îmbinate. . (conform {3.Verificări de rezistenţă în zona filetată solicitată static.Analiza zonei filetate a şuruburilor de ancoraj. Încărcarea neuniformă a filetului se manifestă prin concentrări de sarcini pe primele spire filetate (cele mai apropiate de piesele îmbinate).3 (defecte întâlnite în cadrul ramurilor industriale în care se folosesc frecvent îmbinări filetate). unde numerele 1÷6 reprezintă numărul de spire de filet ale şurubului şi piuliţei aflate în contact.9.obligatorie a piuliţelor înalte (piuliţe cu înălţimea egală cu diametrul şurubului de ancoraj) .9. Defectele locale şi cauzele lor. Acestea se vor suda între ele şi de placă.9. III. la bazele pentru elemente structurale care au casete. ce pot apare la nivelul spirelor filetului exterior al şurubului de ancoraj şi filetului interior ale piuliţei sunt prezentate la punctul III.

6” – grupa de rezistenţă în care se încadrează materialul şurubului: 4 – rezistenţa la rupere este: Rm = σ r = 4 ⋅ 100 = 400 N/mm2 .l=800 mm Semnificaţia notaţiilor din exemplu: „M” – filetul şurubului de ancoraj este de tip metric . Fig. Transmiterea efortului de la filetul şurubului la filetul piuliţei.40 - . „4k” – gradul de calmare (ce tip de tratament termic) a fost aplicat şurubului . lungimea filetată. Restul dimensiunilor caracteristice ale şuruburilor de ancoraj. Piuliţă de degajare (permite uniformizarea încărcării pe spirele filetului).6 – efortul de intrare în curgere: Rc = σ c = 4 ⋅ 6 ⋅ 10 = 240 N/mm2. „24” – diametrul brut al şurubului (al tijei şurubului) este de 24 mm .34}) În domeniul construcţiilor civile şi industriale nici unul din tipurile de piuliţe anterior prezentate.” ({3. {3.Fig. nu este acceptat. ce permit uniformizarea repartiţiei.6 . Pe planurile proiectelor tehnice de construcţii metalice şuruburile de ancoraj se notează convenţional în modul prezentat mai jos. dimensiunile celor două piuliţe.33} „Reducerea neuniformităţii repartiţiei apare şi în cazul piuliţelor cu filet conic şi a celor cu inserţii elicoidale din sârmă de arc. 3-28) faţă de una obişnuită. în cazul piuliţei de degajare (vezi fig. 4. _______ . prin tendinţa de uniformizare a încărcărilor pe fiecare spiră. se trec în desenul proiectului tehnic: lungimea de ancorare. Exemplu: M24 – gr. 4.11. 3-28. indiferent de tipul lor (pentru prezentare vezi subcapitolul III.1). 4.32} Încercările experimentale au dovedit o mai bună comportare. III. „gr.Notarea în proiectare a şurubului de ancoraj. 3-27. dimensiunile şaibei inferioare şi superioare. {3.4k . „l=800 mm” – lungimea tijei şurubului de ancoraj este de 800 mm.

(în cazul prinderii încastrate în fundaţie a stâlpilor metalici) Descrierea modurilor uzuale de prindere ale elementelor metalice în fundaţie este făcută în subcapitolul II. (prezentat într-o formă asemănătoare în {4. IV. 2-5. (dimensiuni plane) Pentru calculul efortului maxim de compresiune în betonul de subturnare şi a solicitării de întindere în şurubul de ancoraj cel mai solicitat este necesară cunoaşterea dimensiunilor plăcii de bază. . cu diferenţa că momentul încovoietor în prindere este nul.Prezentarea metodei de dimensionare şi verificare.2. iar dimensionarea acestei prinderi se face în conformitate cu algoritmul de mai jos. În acest subcapitol vor fi prezentate dimensiunile uzuale.Placa de bază.1}) IV.CAPITOLUL IV STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII COMPORTĂRII ŞI METODELOR DE CALCUL ALE ŞURUBURILOR DE ANCORAJ.2.1 . Măsurile constructive şi recomandările pentru această prindere au fost descrise la punctul II.1.1 . etapele şi algoritmul de calcul al prinderii încastrate în fundaţie a stâlpilor metalici. Reprezentarea grafică este făcută în fig. Prevederile specifice prinderii articulate sunt tratate în subcapitolul II.6.41 - .3.

efortului din prestrângerea şuruburilor de ancoraj). În cazul stâlpilor puternic solicitaţi se recomandă ca la calcul plăcii de bază şi şuruburilor de ancoraj să se ţină cont de faptul că oţelul şi betonul au module de elasticitate diferite3. eventual. vezi fig.1. Pentru reprezentarea grafică detaliată a prinderii încastrate în fundaţie a unui element structural metalic (profil de tip HEB) vezi fig.Tija şurubului de ancoraj.3 şi III. IV. multiplu de 5 mm. 1 .1.3. 5 Pentru reprezentarea grafică a poziţie găurilor din placa de bază pentru expulzarea golurilor de aer la injectarea betonului vezi fig.5 ⋅ Rc (4.1) b – lăţimea profilului stâlpului metalic .3.3. datorită posibilităţii de compensare a abaterilor de montaj a poziţiei în plan. bc – lăţimea plăcii de bază aflată în consolă (uzual: bc=60÷100 mm {4. 2-5. 2 Pentru prezentarea ecuaţiei uzuale de determinare a efortului maxim de compresiune în betonul de subturnare vezi punctul III. 3 Pentru descrierea metodelor de calcul ce ţin cont de diferenţa dintre modulul de elesticitate al oţelului şi al betonului vezi punctele III.2. Pentru a se permite o eventuală corectare a erorilor de betonare sau trasare se recomandă ca găurile din placa de bază realizate pentru trecerea tijei şuruburilor de ancoraj (de diametru -d) să aibă diametrul: F=d+(10÷30) mm. 2-5.variază în funcţie de modul de prindere şi dimensiunea şuruburilor de ancoraj.2} ) . conform relaţiei 4.4. Din relaţia obţinută se poate determina lungimea necesară a plăcii de bază. În faza iniţială a calcului se poate aproxima distanţa de la marginea plăcii de bază până la axa şuruburilor de ancoraj întinse la 80÷100 mm. Se precizează că în cazul folosirii şuruburilor de ancoraj cap ciocan4. hc2 – lungimea plăcii de bază aflată în consolă (supusă presiunilor din betonul de subturnare şi.42 - . se pot realiza găuri de diametre mai mici. Pentru a permite expulzarea aerului şi pentru a asigura o completă injectare a betonului de subturnare se realizează în placa de bază găuri5 cu F=50 mm (pentru dispunere. B = b + 2 ⋅ ttr + 2 ⋅ bc (4.1.2) Rc – rezistenţa de calcul la compresiune a betonului de subturnare. În general se impune lăţimea plăcii de bază. 4-6). Reprezentarea schematică1 pentru definirea notaţiilor folosite în calculul plăcii de bază. ttr – grosimea traverselor prinderii (uzual: ttr=10÷15 mm {4.3. h – înălţimea profilului stâlpului metalic .2. 4 Pentru descrierea şuruburilor de ancoraj cu cap ciocan vezi punctul III.2} ).Fig. adoptându-se o valoare superioară. Se consideră în ecuaţia uzuală2 de determinare a efortului maxim de compresiune în betonul de subturnare situaţia limită: σ max = σ bmax = Rb = 0. 4-1. .

( N trM ) = M h (4.3.6.1 .Traversele.1.3}) rezultă din următoarele condiţii: (1) Prinderea traverselor de stâlp trebuie să fie capabilă să transmită întreaga solicitare a capătului inferior al stâlpului (N.4) 2 ( N trN ) –efortul în traversă apărut datorită forţei de compresiune axială a stâlpului. Dimensionarea traverselor stâlpului (prezentată în {4. Efortul de întindere în şuruburile de ancoraj determină o încovoiere a plăcii de bază. efect prezentat în paragraful următor.Dimensionarea diametrului tijei şuruburilor de ancoraj se face prin folosirea algoritmilor de calcul prezentaţi în subcapitolul III. ce sunt uzual realizate din platbande. În celelalte cazuri este necesară dispunerea traverselor (vezi fig. tt – grosimea tălpii secţiunii stâlpului (vezi fig. lungimii de ancoraj.2.6. Reacţiunea din betonul de subturnare induce un moment de încovoiere în placa de bază. Se întâlnesc construcţii existente a căror traverse sunt realizate din profile [ sau au secţiune compusă. slab solicitaţi. Rfs – rezistenţa de calcul la forfecare a cordonului de sudură în relief . h = hi + tt (4. M). direcţie după care prinderea este încastrată .3.6. piuliţei şi contrapiuliţei sunt prezentate la subpunctul II. înălţimea traversei trebuie să respecte relaţia: ( ( 4 ⋅ (htr − 2 ⋅ as ) ⋅ R fs ≥ N trN ) + N trM ) (4. fibra întinsă fiind situată la faţa inferioară. în mod curent.1. IV. fibra întinsă fiind situată la faţa superioară.3) 4 – numărul cordoanelor de sudură ce preiau solicitarea . Determinarea grosimii şaibei inferioare se face conform recomandărilor de la subpunctul III. 4-1). Se precizează că pentru bazele stâlpilor secundari. Adoptarea lungimii zonei filetate. N ( N trN ) = (4. Pentru cazul din fig. cu ajutorul pieselor descrise în subcapitolul II. 4-1. iar grosimea şaibei superioare în conformitate cu precizările de la punctul II. as – grosimea cordoanelor de sudură . Cum prinderea plăcii de bază şi traverselor formează .43 - . traversele pot să lipsească. Asigurarea lungimii de deformare liberă este obligatorie şi se realizează tehnic.6) hi – înălţimea inimii secţiunii stâlpului .5) (M N tr ) – efortul în traversă apărut datorită momentului încovoietor după axa tare a stâlpului (M).2 .1. htr – înălţimea traversei (=lungimea cordoanelor de sudură) . (2) Traversele şi prinderea acestora de stâlp trebuie să fie capabile a transmite efectul de consolă ce apare în placa de bază. 4-1).

pretensionarea reducând încovoierea provocată de reacţiunea din betonul de subturnare. în orice element metalic supus unei solicitări constante prelungite. momentul din placa de bază solicită şi secţiunea traversei.9) ⋅L (4.44 - . 2-5). la contactul cu stâlpul. iar.tensiunea maximă de compresiune în beton . Wtr – modulul de rezistenţă al unei traverse .7) Wtr Mtr – momentul încovoietor transmis unei traverse . ns – numărul şuruburilor a căror tracţiune determină efectul de consolă al plăcii de bază . Este necesară contarea cu prudenţă pe efectul favorabil al pretensionării. În cazul unei traverse dreptunghiulare secţiunea cea mai periculoasă este secţiunea verticală la contactul cu stâlpul. ntr – numărul traverselor ce preiau fenomenul de consolă al plăcii de bază pe respectiva direcţie. Placa de bază este rezemată pe mediul elasto-plastic omogen reprezentat de betonul de subturnare. L – dimensiunea plăcii de bază pe care se manifestă fenomenul de consolă (se măsoară perpendicular pe distanţa c) . M M tr = pb (4. solicită sudurile traversei de stâlp (Pentru reprezentare vezi fig.11) σ bmax ⋅ c 2 2 (2 M pb) = ns ⋅ d ⋅ Ts σ bmax . d – distanţa între axa şuruburilor întinse şi secţiunea de calcul . (1 (2 M pb = max M pb) . Ts – efortul capabil de întindere al şuruburilor de ancoraj. Wtr = htr ⋅ ttr 6 2 (4. c – lungimea pe care placa de bază se află în consolă. În cazul pretensionării şuruburilor apar ambele momente încovoietoare (1 (2 ( M pb) şi M pb) ). M pb) (1 M pb) = ( ) (4. vezi fig. 2-5). .un tot unitar. ce conduce la reducerea stării de tensiune din prestrângere. în timp apare fenomenul de relaxare.12) . în zona comprimată (c=hc2 . Trebuie respectată condiţia: M tr ≤R (4.10) (4. Este necesar ca traversa să poată prelua în condiţii de siguranţă încovoierea la care este supusă placa de bază. datorită faptului că.8) ntr Mpb – momentul de încovoiere (în secţiunea considerată) al plăcii de bază. R – rezistenţa de calcul oţelului din care este alcătuită traversa. în imediata vecinătate a sudurilor verticale (vezi fig.se consideră integral transmis traverselor . 4-1) .

placă rezemată pe 2 laturi (tip 3) . (grosimea. astfel încât să nu mai fie necesară dispunerea traverselor şi rigidizărilor. Se impune constructiv grosimea minimă de 10 mm. considerată. situaţia reală de încărcare determină încovoieri mai (1 reduse ale plăcii de bază decât cele estimate ( M pb) ). şi reazemă pe întreaga suprafaţă pe un mediu elasto-plastic omogen (situaţie prezentată. de traverse şi de nervurile suplimentare de rigidizare a plăcii de bază (dispunerea acestora din urmă nu este obligatorie).Placa de bază.5.4. (conform {4.45 - . Se precizează că folosirea algoritmului de calcul anterior prezentat are un caracter acoperitor.Wtr – modulul de rezistenţă al unei traverse (în secţiune verticală) . la punctul V. htr – înălţimea traversei în secţiune verticală . placă rezemată pe 3 laturi (tip 2) . în special în cazul elementelor slab solicitate. pentru acele porţiuni de placă puternic solicitate. necesitatea dispunerii de traverse suplimentare) Grosimea plăcii de bază se determină din condiţia de rezistenţă la încovoiere. ceea ce conduce la reducerea momentelor încovoietoare maxime şi implicit a grosimii de placă necesare. în mod acoperitor.4}) Dacă se obţin diferenţe mari2 între grosimile de placă necesare diferitelor porţiuni de placă. Acestea reduc dimensiunea panoului de placă sau/şi îmbunăţesc condiţiile de rezemare. se recomandă dispunerea. conducând la valori ale reacţiunii în betonul de subturnare mai mari decât cele estimate în vecinătatea secţiunii stâlpului şi mai reduse în rest. perpendicular pe planul său. Se consideră placa încărcată cu presiunea-reacţiune.2. placă în consolă (tip 4). toate solicitate de o încărcare constantă pe suprafaţă şi perpendiculară pe planul plăcii. pentru o placă de bază de grosime mare. în cazul prinderii încastrate în fundaţie. 1 Placa de bază este încărcată local. pentru reducerea semnificativă a grosimii plăcii de bază. IV. de nervurile suplimentare de rigidizare. din raţiuni economice. Astfel.2). ttr – grosimea traversei. situaţia reală1. Teoria elasticităţii oferă modele şi algoritmi de calcul ce permit determinarea momentelor încovoietoare maxime ce apar în cele 4 tipuri de plăci sus menţionate. ca fiind constantă pe suprafaţă şi numeric egală tensiunii maxime acceptabile pe betonul de subturnare. M tr Punând condiţia: ≤ R şi cunoscând înălţimea traversei (htr) se Wtr determină grosimea necesară a acesteia (ttr). . Schema statică obţinută permite împărţirea plăcii de bază în porţiuni de diferite mărimi ce se pot încadra în unul din următoarele tipuri: placă rezemată pe contur (tip 1) . 2 Spre exemplu: majoritatea necesită t=25 mm. Reazemele sunt reprezentate de secţiunea stâlpului. Din considerente economice se poate opta. iar puţine t=40 mm.

Este necesară respectarea unei condiţii de săgeată maximă. 2-5).Se consideră schema static echivalentă în care reazemele elementului orizontal sunt reprezentate de traversele prinderii. . ________ .5. Totodată determină şi torsiune ca urmare a aplicării excentrice. . fenomen interzis şi dăunător bunei comportări a prinderii stâlpului metalic în fundaţie.2. elementul orizontal având secţiunea unui profil [. faţă de centrul de greutate al secţiunii profilului. Dimensionarea acestora se face în următoarele etape: . Se precizează că o deformare importantă a profilelor ar atrage ridicarea locală a plăcii de bază de pe betonul de subturnare.În urma efectuării calcului static pentru situaţia precizată se determină forţa tăietoare şi momentul încovoietor în secţiunea cea mai periculoasă a elementului orizontal. situaţiile de dimensionare din săgeată sunt foarte rare. Fiecare profil [ preia 50% din întinderea capabilă a fiecărui şurub. . a întinderii capabile din şurub transmisă prin intermediul şaibei superioare. câte una pentru fiecare şurub de ancoraj a cărui şaibă reazemă pe elementul orizontal considerat.Profilele pe care reazemă şaiba superioară.IV. recomandându-se fmax=1/500 din deschidere. Datorită distanţei mici dintre reazeme.Calculul de rezistenţă al unei secţiuni solicitate la forfecare şi încovoiere monoaxială permite dimensionarea profilelor [ spate în spate. aceasta fiind şi soluţia recomandabilă (vezi fig. În marea majoritate a cazurilor aceste profile sunt reprezentate de două profile [ spate în spate. Această forţă determină în profil forfecare şi încovoiere. Încărcarea elementului este reprezentată de forţe concentrate verticale.46 - .

Prezentare comparativă a metodelor de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj.1.Desfăşurarea şi rezultatele încercărilor experimentale efectuate.1.1. Încercările experimentale efectuate au constat în: ● 8 încercări la tracţiune (pentru descriere vezi subpunctul V.2).1).1. . ● modul de comportare la solicitarea prin şoc (prin încercarea la încovoiere prin şoc). Ţinând seama de modul de alcătuire a bazelor stâlpilor această condiţie este aproape de realitate. ● 7 examinări microscopice pentru identificarea discontinuităţilor (pentru descriere vezi subpunctul V. stâlpii având baze dezvoltate. după 8 ani de exploatare. ● 6 încercări la încovoiere prin şoc (pentru descriere vezi subpunctul V.CAPITOLUL V CONTRIBUŢII PROPRII LA STUDIUL TEORETIC ŞI EXPERIMENTAL AL ŞURUBURILOR DE ANCORAJ.1. ● marca oţelului din care sunt realizate şuruburile de ancoraj (prin analiza spectrometrică).47 - . ● 6 analize spectrometrice a compoziţiei oţelului (pentru descriere vezi subpunctul V. Determinarea eforturilor din şuruburile de ancoraj se face pornind de la premiza că la nivelul îmbinării dintre stâlp şi fundaţie se respectă ipoteza secţiunilor plane.1.1. Scopul încercărilor a fost acela de a identifica: ● efortul maxim capabil la solicitări statice şi alungirea specifică la rupere a epruvetelor standard confecţionate din şuruburile extrase din fundaţie (prin încercarea la tracţiune). V.1. ● gradul de omogenitate a aliajului (prin analiza microscopică).1.4). Probele prelevate. prelucrate şi testate au constat în epruvete obţinute din 6 şuruburi de ancoraj scoase din uz în urma demolării. perioadă în care au fost supuse solicitărilor dinamice.3).3. V. eforturile de întindere fiind preluate de şuruburile de ancoraj.

se consideră că diferenţele dintre ele ies din domeniul acceptabilului (vezi şi exemplificarea numerică de la punctul IV.4.48 - .Estimarea duratei de viaţă a şuruburilor de ancoraj supuse solicitărilor repetate .3. se poate stabili o metodă combinată între metoda 1 şi metoda 2 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare. respectiv III. V. pentru a plasa în condiţii de siguranţă prinderea în fundaţie a elementelor metalice componente. eforturile obţinute pentru dimensionarea şuruburilor de ancoraj conform acestei metode se găsesc. din punct de vedere teoretic.1.3. respectiv III. Aceste metode. Metoda 1 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare. aceasta ducând la abateri ce fac formula de calcul una inexactă. Metoda propusă constă în determinarea presiunii maxime pe beton considerând o secţiune omogenă de beton cu dimensiunile plăcii de bază.3. cât şi de caracteristicile elastice ale materialelor din care este alcătuită îmbinarea. Prinderea în fundaţie se realizează cu şuruburi din grupa 4. propusă în STAS 10108/0-78. dar este şi inexactă. se recomandă aplicarea tuturor cele 4 metode de dimensionare mai sus precizate. care să îmbunătăţească precizia de calcul. în general.3. În cazul structurilor importante. cu un regim de funcţionare continuu şi care efectuează 12 cicluri pe minut. Se exemplifică cazul unei pompe canadiene de extragere a ţiţeiului. partea a II-a). conform metodei 2 (singura metodă corectă din punct de vedere legal. . Pe aceste considerente. unica metodă existentă în STAS 10108/0-78).Metoda 3 şi metoda 4 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare (pentru prezentarea lor vezi punctele III.6 pretensionate la 25% din capacitatea portantă ce precede intrarea în curgere.4) ţin seama de caracteristicile fizico-mecanice ale îmbinării stâlpilor în fundaţie. Totuşi. în domeniul acceptabilului pentru o dimensionare obişnuită. consideră de la început cunoscută presiunea maximă pe betonul de subturnare. Analizând rezultatele obţinute la calculul eforturilor din şuruburile de ancoraj prin cele 4 metode. sunt mai precise decât metodele 1 şi 2 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare (pentru prezentarea lor vezi punctele III.2). Presiunea maximă pe beton astfel determinată este considerată în calculul întinderii în şuruburile de ancoraj. este cea mai sugestivă dintre ele. metoda de calcul inginerească obişnuită.3.Aplicaţie. supusă la compresiune şi încovoiere (conform metodei 1). Metoda 2 de calcul a întinderii din şuruburile de ancoraj şi a presiunii maxime pe betonul de subturnare.3.

(II. R=150 N/mm2) . a rezistenţei de calcul a materialului din care este realizat şurubul de ancoraj).Solicitarea şuruburilor de ancoraj în regim de funcţionare continuu este o solicitare variabilă de amplitudine constantă. Se precizează că. smax=45 N/mm2 (=30%·R . R=150 N/mm2) . de numărul de cicluri de solicitare – N).2. sc – tensiunea de intrare în curgere a şurubului . (I) Cazul adoptării unui diametru de şurub astfel încât efortul maxim să fie apropiat de 50% din capacitatea portantă la încărcări statice. în conformitate cu metoda de calcul a efortului în şuruburile pretensionate (vezi subpunctul III. în accord cu ipotezele acceptate. în accord cu comportatea prinderii cu şuruburi de ancoraj).2) smin=20 N/mm2 (nu se contează pe efectul favorabil al pretensionării) . conform valorii coeficientului condiţiilor de lucru. în lipsa unei corecţii periodice reducerea sa procentuală fiind semnificativă. smax=80 N/mm2 (=53%·R . 5-27. {5. (II.1) smin=35 N/mm2 .4. (I.2) smin=35 N/mm2 . Comportarea şuruburilor de ancoraj sub acţiunea unei încărcări variabile şi algoritmul de calcul sunt detaliate la subpunctul III.2. smax) şi de durata de acţiune (t . Funcţionarea utilajului tehnologic determină în şurubul analizat următoarele tensiuni extreme: (I. Variaţia tensiunilor în şurub indusă de solicitarea variabilă de amplitudine constantă. R=150 N/mm2) . încărcarea variabilă de amplitudine constantă este complet definită de valorile extreme ale tensiunii induse în şurub (smin .49 - .1) smin=60 N/mm2 (=25%·sc . Se recomandă contarea cu prudenţă pe efectul favorabil al pretensionării. (I. sc=240 N/mm2) . R=150 N/mm2) . s smax=80 N/mm2 (=53%·R .9. Fig.A) Prin folosirea relaţiilor de calcul din lucrarea [S 5] .6. s sau echivalent.8} Tensiunea în şurub se obţine prin suprapunerea efectului solicitării repetate cu cel al strângerii iniţiale.3. smax=60 N/mm2 (=40%·R . considerând valoarea rigidităţii pieselor şi a rigidităţii şurubului. R – rezistenţa de calcul a şurubului (se obţine prin reducerea.

12 ⋅ 60 ⋅ 24 (II. Se precizează că menţinerea forţei de prestrângere pe durata de exploatare a construcţiei .85 ani . Durata de viaţă estimată a elementului exprimată în zile (t) este: t> N 5 ⋅ 106 = = 289 zile n ⋅ 60 ⋅ 24 12 ⋅ 60 ⋅ 24 5 ⋅ 106 = 289 zile 12 ⋅ 60 ⋅ 24 (I.A.A.B.1) smin=60 N/mm2 .B) Prin folosirea relaţiilor de calcul din lucrarea [S 4]. smax=80 N/mm2 .B) Standardele româneşti în vigoare ([S 4]) consideră comportarea la cele două cazuri mai sus prezentate (la care efortul maxim este de 30÷40% din capacitatea portantă la încărcări statice) ca fiind satisfăcătoare pe o perioadă îndelungată de timp Comparativ. t> (II) Cazul adoptării unui diametru de şurub astfel încât efortul maxim să fie de 30÷40% din capacitatea portantă la încărcări statice. (I. t= 0.A) Prin folosirea relaţiilor de calcul din lucrarea [S 5] . Valoarea redusă a extensiei de tensiune acceptată la un număr de cicluri specific utilajelor industriale ( N > 5 ⋅ 106 cicluri ) face ca verificarea conform prevederilor Eurocode a şuruburilor de ancoraj să fie mai severă decât cea din standardele româneşti în vigoare.A. smax=45 N/mm2 . (II.2) smin=20 N/mm2 .25 ⋅ 106 = 362 zile ≈ 1 an .(I. prevederile Eurocode ([S 5]) au un grad mai mare de severitate decât prevederile standardelor româneşti ([S 4]). smax=60 N/mm2 . smax=80 N/mm2 .A.2) smin=20 N/mm2 . Durata de viaţă estimată a elementului exprimată în zile (t) este: t = 1095 zile ≈ 3 ani (I.413 ⋅ 106 = 24 zile . smax=80 N/mm2 . în cazurile particulare ale aplicaţiilor numerice studiate mai sus.1) smin=60 N/mm2 .50 - . smax=80 N/mm2 . (II. 100 ⋅ 106 t> = 5787 zile ≈ 15. 12 ⋅ 60 ⋅ 24 (II.2) smin=35 N/mm2 .1) smin=35 N/mm2 .B. Se observă importanţa deosebită a realizării pretensionării şuruburilor de ancoraj pentru diminuarea extensiei de tensiune pe un ciclu ( ∆σ ). 12 ⋅ 60 ⋅ 24 (I. Durata de viaţă estimată a elementului exprimată în zile (t) este: t= 6.

recomandându-se contarea cu prudenţă pe efortul de strângere existent în tija şurubului.1.4) înălţimea rigidizărilor este suficientă descărcării efortului din stâlp pe întreaga secţiune aflată în contact cu placa de bază. ce se află în contact pe întreaga suprafaţă cu mediul omogen elasto-plastic reprezentat de betonul de subturnare. Comportarea reală a rezemării este influenţată de curbarea plăcii de bază.Metodă de analiză teoretică detaliată a stării de presiune pe betonul de subturnare. În efectuarea analizei prinderii articulate1 în fundaţie se consideră că placa de bază permite o repartizare a efortului de compresiune pe betonul de subturnare. atâta vreme cât momentul încovoietor capabil al plăcii de bază nu este depăşit. Din condiţia asigurării lungimii de deformare liberă a şuruburilor de ancoraj (a cărei prezentare este făcută la punctul III. unde există deformaţii ale plăcii de bază (vezi fig. Cum înălţimea rigidizărilor verticale este suficientă2 distribuirii efortului axial. Prinderea articulată a stâlpului metalic în fundaţie. reacţiunile în vecinătatea platbandelor stâlpului şi rigidizărilor verticale vor avea valori mai mari celor situate la distanţă. Astfel. V.5. 5-28.atrage necesitatea verificării şi corectării periodice a efortului din şurub.3. V. . 2-5 şi 529). Pentru descrierea fenomenului se consideră prinderea articulată după axa tare a unui stâlp cu inimă plină tip HEB: Fig.5. 1 2 Prinderea articulată prin dispunerea a două şuruburi de ancoraj în axul prinderii este prezentată în subcapitolul II.51 - .6. Forţa axială din stâlp se distribuie omogen pe întreaga sa secţiune. ale cărui reacţiuni locale sunt direct proporţionale cu deformaţia în acel punct.Cazul prinderii articulate a stâlpului metalic în fundaţie.

f – săgeata (denivelarea) plăcii de bază . a – solicitarea plăcii de bază în secţiunea 1-1 . 5-29. Se consideră o lăţime de placă de bază de 1 mm învecinată secţiunii 1-1. considerând o lungime de placă de 1 mm învecinată secţiunii. a – solicitarea plăcii de bază în secţiunea 2-2 . ce constituie o fâşie din placa de bază.distribuirea reală se face pe întreaga secţiune de la nivelul părţii inferioare a stâlpului. N P = ⋅ (t ⋅ 1) (5. N – solicitare axială a stâlpului. Fig. Se analizează presiunile-reacţiuni din secţiunea 2-2. Din distribuţia uniformă a efortului axial se determină acţinile la nivelul plăcii de bază.1) A P – solicitarea fâşiei considerate din placa de bază . a tălpilor profilului HEB. p – presiunea-reacţiune. A – aria la nivelul părţii inferioare a stâlpului .52 - . . 1 în exemplul considerat. 5-30. Se analizează presiunile-reacţiuni în secţiunea 1-1. b – deformarea plăcii de bază . în mod omogen. Solicitarea şi deformaţia plăcii de bază. b – deformarea plăcii de bază . la nivelul prinderii în fundaţie . Fig. c – presiunile-reacţiuni în betonul de subturnare. t – grosimea platbandelor intersectate1 de secţiunea 1-1 . în secţiunea 1-1. Solicitarea şi deformaţia plăcii de bază. în secţiunea 2-2.

= 1. σ max = K t ⋅ Rc Rb = 0.5 ⋅ Rc (5.4.tensiunea de compresiune locală maxim acceptată . . Standardul de beton ([S 8]) acceptă depăşiri locale ale rezistenţei de calcul la compresiune (Rc).5). repartizarea presiunilor locale este una satisfăcătoare. f – săgeata (denivelarea) plăcii de bază .25 – atunci când încărcarea locală este aplicată la capătul elementului de beton.3) A – aria suprafeţei de contact cu elementul de beton . σ max = K t ⋅ Rc (5. cu maximum în zona centrală.5 – atunci când calculul se face numai la încărcarea locală . σ max se exprimă relativ la Rb (Rb – rezistenţa maxim admisibilă pe betonul de subturnare). At – aria suprafeţei de beton pe care se manifestă compresiunea locală. În cazul prinderii articulate în fundaţie a stâlpilor metalici. = 1.2) σ max . p – presiunea-reacţiune. O astfel de analiză permite o determinare mult mai fidelă a presiunilor locale la nivelul betonului de subturnare. pe o lungime mai mică decât grosimea acestui element. K tmax = 2.c – presiunile-reacţiuni în betonul de subturnare. conform relaţiei (5. În continuare se face comparaţia între valorile obţinute cu metoda uzuală de alegere a clasei betonului de subturnare şi o metodă ce consideră în mod acoperitor valoarea presiunilor pe beton.0 → σ max = 3 ⋅ Rb = 300% ⋅ Rb (5. Astfel grosimea plăcii de bază asigură o distribuţie uniformă a efortului axial pe o suprafaţă net inferioară celei din considerarea momentului capabil al plăcii de bază1. unde deformaţiile importante nu pot cauza expulzarea betonului de subturnare fisurat.5) În cazul prinderii articulate în fundaţie.2) (5.0 – atunci când calculul se face la o combinaţie de încărcări . K tmax = 2.53 - . Condiţie: K t < K tmax K tmax – valoarea maxim acceptată a coeficientului Kt.2. Kt = 3 A At (5. Cea din urmă acceptă descărcarea eforturilor la 45°. 1 Pentru dimensionarea grosimii plăcii de bază din condiţia de încovoiere vezi punctul IV.4) . prin oţel.

Metoda nr. se efectuează o analiză comparativă a metodelor mai sus prezentate: Metoda nr. Totodată înălţimea suficientă a rigidizărilor verticale asigură distribuirea efortului axiale din stâlp în mod omogen.6. la extremitatea plăcii de bază existând riscul expulzării2 locale a betonului de subturnare.54 - . 5-31. pentru oţelul cu rezistenţe mecanice reduse. 2. V. Concentrările locale de tensiune trebuie să se încadreze în limitele impuse de standardul de beton. în cazul ipotezei descărcării eforturilor la 45°.Fig. la tensiuni de compresiune superioare valorii maxim acceptate pentru solicitări locale.Cazul prinderii încastrate a stâlpului metalic în fundaţie. Pentru o clasă superioară acesteia (clasa C16/20) condiţia este îndeplinită. În cazul prinderii încastrate1 a stâlpilor metalici în fundaţie se face o analiză asemănătoare celei pentru prinderea articulată. Zona activă a presiunilor-reacţiuni. conform ipotezelor metodei nr. 2 de calcul a zonei active a plăcii de bază (în cazul prinderii articulate a stâlpului metalic în fundaţie) – prin considerarea distribuţiei eforturilor la 45° sub secţiunea completă a bazei stâlpului ° Concluzii: Un oţel de calitate superioară (OL44. În cazul unui secţiuni de tip HEB a stâlpului. 1 de calcul a zonei active a plăcii de bază (în cazul prinderii articulate a stâlpului metalic în fundaţie) – uzuală.3. atât secţiunii propriuzise a stâlpului cât şi rigidizărilor verticale.2. 2 1 . Se observă că folosirea unui beton de subturnare slab (clasa C12/15) duce. Pentru prezentarea prinderii încastrate vezi subcapitolul II. OL52) va duce la diferenţe procentuale şi mai mari între valorile presiunilor maxime calculate cu cele două metode sus prezentate. În cazul prinderii încastrate dispunerea tensiunilor locale maxime este una defavorabilă.5. Pentru descrierea fenomenului de expulzare locală a betonului de subturnare.5. vezi paragraful despre betonul de subturnare de la punctul II.

6. acceptând ipoteza descărcării eforturilor la 45°. în cazul acceptării ipotezei descărcării eforturilor la 45°. În paragrafele următoare se propune o soluţie de reducere a acestor concentrări locale. Calculul concentrărilor locale maxime ce pot apărea sub placa de bază este prezentat. 1 2 Prezentarea celor două metode de calcul a zonei active a plăcii de bază este făcută la punctul V. Pentru asigurarea poziţiei la montaj se recomandă sudarea elementelor suplimentare orizontale de placa de bază înaintea montajului. la injectarea betonului. Acceptând descărcarea eforturilor la 45°. în dreptul profilului stâlpului şi rigidizărilor verticale.5. O deosebită atenţie trebuie acordată pătrunderii betonului injectat până în colţurile drepte formate de platbandele orizontale suplimentare. apar concentrări de tensiuni de până la 3. sub placa de bază.5. 5-33. Înălţimea pachetului de piese orizontale.V. Concentrările locale maxim acceptate sunt prezentate la punctul V.1. subpunctul 1.1. Aceste elemente îndeplinesc şi rolul de bailagăre. Se constată că.1. tot la punctul V.55 - . a momentului în care betonul a ocupat întreg spaţiul dintre fundaţie şi placa de bază). dispunerea lor fiind necesară dar în general nu şi suficientă (în general nu acoperă întreaga grosime a stratului de beton de subturnare). se dispun platbande de grosimea plăcii de bază.Metodă de îmbunătăţire a stării de tensiune în beton. se dublează. prin intermediul cărora are loc distribuţia efortului de compresiune. pentru prinderea articulată în fundaţie a elementelor din oţel OL37. Spaţiul minim existent între aceste elemente orizontale suplimentare trebuie să permită pătrunderea agregatului mărunt şi a cimentului din betonul de subturnare.5. la contactul cu elementul metalic. Acoperirea întregii grosimi pe o suprafaţă orizontală suficientă este necesară susţinerii stâlpului în faza de injectare a betonului de subturnare. . În acest scop se vor realiza găuri în placa de bază (pentru evacuarea aerului şi anunţarea vizuală.5 ori mai mari decât cele estimate cu metoda uzuală1. În cazul folosirii acestor platbande suplimentare concentrările de eforturi2 sunt de maxim 175% (cu 75% mai mari decât tensiunea rezultată din calculul uzual) în cazul betonului de subturnare slab (clasa C12/15) şi de maxim 120% în cazul betonului de subturnare de clasa C28/35. Dimensiunile acestora sunt prezentate în fig.

implicit.56 - . sub acţiunea efortului axial şi momentului încovoietor de la capătul inferior al stâlpului.25 ⋅ σ omogen ). Fig. În cazul prinderii încastrate.d = t + 4 ⋅ t pb + 5 mm . 5-33.1 (calculul unei grinzi de lungime finită rezemată pe întreaga lungime pe un mediu omogen elastic).2 şi V. din fâşia de margine.1. în algoritmul de calcul descris la punctelele V. datorită grosimii plăcii de bază mari prin raportare la distanţa dintre traverse şi la distanţa dintre o traversă şi marginea plăcii. se obţin concentrări de eforturi mai fasie fasie mari de 25% ( σ max > 1. a alteia dispuse simetric). de grosime egală cu cea a plăcii de bază şi lăţime limitată superior pentru a permite pătrunderea tijei şuruburilor prin placa de bază. 5-32) Elementele suplimentare mai sus prezentate au exclusiv rolul de a îmbunătăţi comportarea în cazul acceptării ipotezei descărcării eforturilor la 45°.tensiunea de compresiune. fasie σ omogen . fasie σ max . tensiunea maximă de compresiune în beton apare pe lăţimea plăcii de bază. prin acceptarea sa ca fiind constantă pe lungimea fâşiei considerate. În cazul prinderii încastrate.5. dispunerea platbandelor orizontale suplimentare este utilă numai în cazul în care. se dublează înălţimea grinzii de lungime finită. în urma calculului de rezemare2 pe mediu omogen elastic al fâşiei de margine de lungime egală cu lăţimea plăcii de bază şi considerată cu lăţimea de 10 mm. se obţine o distribuţie mai omogenă a tensiunilor de compresiune1. (pentru reprezentarea grafică vezi fig. În nici un caz platbandele suplimentare nu trebuie să depăşească conturul plăcii de bază.5. Prin dispunerea sub această latură a unei platbande (şi. Calculul de rezemare pe mediu omogen elastic este amintit la punctul V.5. e = s + 4 ⋅ t pb + 5 mm .maximul local al presiunilor. Pentru situaţiile uzuale nu se obţin concentrări de eforturi mari. 2 1 . Elementele suplimentare orizontale cu rol de îmbunătăţire a comportării prinderii articulate a stâlpilor metalici în fundaţie. Dimensiunile platbandelor orizontale şi a spaţiului rămas până la faţa fundaţiei trebuie să respecte cerinţele mai sus precizate. ________ În calcul.

în exploatare. 2. În cazul şuruburilor ce nu au fost prestrânse au apărut lovituri de ciocan (solicitări prin şoc) ce au distrus şuruburile la 100÷3000 cicluri de solicitare. şi s-a stabilit că această lungime trebuie să fie cel puţin de 5 ori diametrul şurubului de ancoraj. Cele mai importante măsuri constructive care asigură o bună comportare în timp a şuruburilor de ancoraj sunt următoarele: 1. Numărul de cicluri a fost influenţat şi de intensitatea efortului în şurub. Lungimea de deformare a tijei şurubului este aproximată ca fiind lungimea de la faţa inferioară a betonului de subturnare până sub piuliţă. Pentru a îmbunătăţi modul de comportare în timp şi în special la acţiunea dinamică a vântului sau cutremurului sunt necesare o serie de măsuri constructive.T. Numărul de cicluri a fost cu atât mai mare cu cât forţa de prestrângere a şurubului a fost mai mare. Şaibele groase se vor monta obligatoriu pe placa de . toate şuruburile cu lungimi scurte de deformare s-au rupt după un număr redus de cicluri.Antrenarea tuturor şuruburilor de ancoraj la preluarea forţei tăietoare de la baza elementului metalic. la preluarea forţei tăietoare trebuie să se monteze şaibe groase care să aibe găuri păsuite pentru şuruburile de ancoraj.B. În cadrul încercărilor de laborator.Lungimea de deformare liberă a şuruburilor de ancoraj. Şuruburile pot fi amplasate oriunde în limita găurii din placa de bază. în egală măsură. cu atât numărul ciclurilor până la cedare a fost mai mic. numărul ciclurilor până la rupere a devenit unul acceptabil. găurile pentru şuruburi din placa de bază se fac cu 10÷12 mm mai mari decât diametrul brut al şurubului.C. Această lungime trebuie să fie suficient de mare pentru a permite deformarea la şocurile produse de acţiunea vântului sau a seismului la nivelul bazei elementului structural.57 - . efortul maxim în şurub să nu depăşescă 60% din întinderea de intrare în curgere.CAPITOLUL VI CONCLUZII. Precizările de mai sus duc la concluzia că: lungimea liberă de deformare trebuie să fie de cel puţin 5 ori diametrul şurubului de ancoraj. de la amplasarea centrică până la contactul cu peretele găurii din placa de bază. Ţinând seama de toleranţele de execuţie ale fundaţiei. S-a constatat că. dacă solicitarea maximă a fost sub 60% din limita de curgere. Pentru a fi siguri că toate şuruburile participă. Cu cât solicitarea maximă s-a apropiat de limita de curgere. Pentru definirea lungimii optime de deformare s-au făcut studii în cadrul Catedrei de Construcţii Metalice (încercările făcându-se în cadrul Laboratorului Catedrei de Beton Armat) a U.

Prestrângerea trebuie să se facă atunci când greutatea construcţiei este aproape de maxim. la oboseală. pantă ce începe după minim 50 mm faţă de placa de bază. Pentru a se evita fisurarea şi expulzarea betonului de subturnare de sub placa de bază a construcţiei se vor respecta următoarele: ● presiunea maximă pe betonul de subturnare nu va depăşi 50% din marca acestuia . Va avea o grosime mai mare de 30 mm. panta generatoarei fiind de maxim 1:5. Cu cât efortul de pretensionare este mai mare. Aceste şaibe se vor introduce la montaj şi se vor suda de placa de bază după definitivarea poziţiei stâlpului. pentru a putea umple spaţiul dintre placa de bază şi cuzinet. Secţiunea de la baza filetului trebuie racordată la secţiunea brută sub formă de trunchi de con. Cele mai folosite mortare epoxidice sunt Sika Grant 311 şi Sika Grant 314. 4. în cazul în care baza stâlpului este înglobată în beton. cu atât numărul de cicluri încărcare-descărcare capabil este mai mare. ● pe contur. Pentru structurile importante betonul de subturnare se va realiza din mortare epoxidice. 5.Diminuarea concentrării eforturilor la trecerea de la secţiunea filetată la cea brută a şurubului de ancoraj. betonul de subturnare va fi prelucrat astfel încât să aibe o pantă de 45˚. Va fi superior ca marcă betonului din cuzinet. dacă este posibil. ● betonul de subturnare va depăşi conturul plăcii de bază cu minim 50 mm . se acceptă valori mai mici. La diametrele mari ale şuruburilor de ancoraj. prestrângerea se face la terminarea montajului confecţiei metalice. Forţa de prestrângere ar trebui să fie 50% din capacitatea de rezistenţă a şuruburilor. Trebuie verificate. Când acest lucru nu se poate face. Zona de trecere de la secţiunea filetată la cea brută a şurubului de ancoraj trebuie făcută astfel încât variaţia de secţiune să se facă pe o lungime cât mai mare. 3. Efortul de prestrângere a şuruburilor de ancoraj are o influenţă majoră asupra modului de comportare în timp. Betonul de subturnare va fi realizat cu agregat mărunt de maxim 7 mm (sau de 3 mm. care au rezistenţe de minim 30 N/mm2 la 24 de ore de la turnare şi ajungând la 80÷100 N/mm2 la 3 zile.Betonul de subturnare. Betonul de subturnare pentru utilaje dinamice se face exclusiv cu mortare epoxidice. Încercările de laborator au pus în evidenţă această afirmaţie.Efortul de prestrângere a şurubului de ancoraj.58 - .bază. . pe considerente tehnologice de inducere a efortului de prestrângere. eforturile din şuruburile de ancoraj în situaţia în care încărcarea permanentă este maximă. în funcţie de grosimea stratului).

Această compresiune va spori forţa de frecare. chiar şi în cazul în care carcasa s-ar deplasa în fundaţie. Gaura în placa de deasupra casetei sau distanţa dintre profilele „L” necesare asigurării lungimii libere de deformare a şuruburilor de ancoraj sau . din forţă tăietoare). stâlpii turnurilor cu secţiune triunghiulară sau rectangulară. de la nivelul bazei stâlpului. 7. Acest şablon este executat de unitatea care execută confecţia metalică şi transmis firmei de execuţie a fundaţiilor. coşuri de fum. La fundaţiile care au un număr mare de şuruburi sau care au amplasarea şuruburilor pe o curbă sau la care şuruburile sunt dispunse neuniform. Cu ajutorul a două şabloane şi a unor bare metalice suplimentare se obţine o carcasă rigidă. Acestea vor intra în lucru simultan. este recomandabil să se folosească şabloane metalice. Găurile pentru şuruburi prevăzute în şablon vor avea diametrul cu maxim 2 mm mai mare decât diametrul brut al şuruburilor. Momentul încovoietor de la nivelul bazei stâlpului va produce o forţă de compresiune în cuzinet egală cu suma eforturilor de întindere din şuruburi.6.Şaiba groasă de la capătul şurubului (şaiba superioară) Şaibele de catalog sunt dimensionate pentru şuruburi grosolane.Forma şi dimensiunile şaibei groase (şaibei inferioare). o centrare uşoară a elementului metalic. Prin introducerea şaibelor groase de deasupra plăcii de bază se asigură preluarea forţei tăietoare prin toate şuruburile de ancoraj. Aceste şabloane se folosesc obligatoriu pentru: coloane tehnologice. Carcasa trebuie să fie rigidă pentru ca poziţiile relative ale şuruburilor să rămână corecte. astfel încât să rezeme pe întreg conturul găurii din placa de bază. unde diferenţa între gaura din placă şi diametrul brut al şurubului este de maxim 2mm. Aceasta are rolul de a menţine şuruburile în poziţii relative (unul faţă de altul) corecte. Găurile din placa de bază se fac minim cu 10÷12 mm mai mari decât diametrul brut al şurubului pentru a se putea asigura.59 - . la montaj. Şuruburile de ancoraj tratate termic nu se vor suda de carcasă. fără deteriorarea prematură a unora dintre ele (deteriorare cauzată de suprasolicitare. şi forţa tăietoare preluată prin frecarea plăcii de bază pe coronamentul cuzinetului. la montaj. Şaibele groase vor avea forma pătrată sau rotundă. prize de aer.Folosirea şabloanelor pentru amplasarea şuruburilor de ancoraj. Dimensiunile în plan vor fi suficiente. Forţa tăietoare transmisă şuruburilor va rezulta ca diferenţă între forţa tăietoare efectivă. Gaura şaibei groase va fi cu 1÷2 mm mai mare decât diametrul brut al şurubului. Şaibele inferioare se vor monta deasupra plăcii de bază a elementului metalic. Şablonul este obţinut ca amprentă a plăcii de bază realizată în uzină. 8.

Este necesară asigurarea unei lungimi filetate a şurubului de ancoraj suficiente dispunerii şi strângerii ambelor piuliţe. se dispune o a doua piuliţă. în cazul elementelor metalice de secţiune circulară cu diametru mare. cu înălţimea de 60% din diametrul şurubului. Anexa A. 3 Φ⋅n Anexa A. .Anexă pentru compararea metodelor de dimensionare a şuruburilor de ancoraj. Dispunerea contrapiuliţei. Pentru a preveni desfacerea piuliţei atunci când şurubul este sub sarcină.1 – Calcul matematic necesar demonstraţiei relaţiei de determinare a efortului din şurubul de ancoraj cel mai solicitat al elementelor a 4⋅M . Din experienţa comportării în timp a şuruburilor de ancoraj şi a încercărilor de laborator în regim pulsatoriu s-a constatat că piuliţele se distrug prin forfecarea filetului. Această poartă denumirea de contrapiuliţă.diametrul interior al ţevii prin care trece tija şurubului este cu mult mai mult de 2 mm mai mare decât diametrul şurubului. 9.3 – Analiza efortului de dimensionare a şuruburilor de ancoraj.Alegerea piuliţei. Din acest motiv piuliţele şuruburilor de ancoraj vor avea o înălţime minimă de 80% din diametrul şurubului şi recomandabil de (100÷120)%. în contact cu prima. cu piuliţe cu înălţimea de (80÷120)% din diametrul şurubului şi fenomenul de rupere a filetului sub solicitare pulsatorie nu a mai apărut.2 – Calcul matematic necesar demonstraţiei relaţiei de determinare a efortului din şurubul de ancoraj cel mai solicitat al elementelor a 8 M căror placă de bază este reprezentată de o flanşă inelară: N1max( M ) = ⋅ .60 - . în cazul încovoierii după o direcţie oarecare a elementelor a căror placă de bază este reprezentată de o flanşă inelară. ________ ANEXE Anexa A . În cadrul încercărilor de laborator s-au înlocuit piuliţele normale. căror placă de bază este reprezentată de o flanşă inelară: N1max( M ) = Φ⋅n Anexa A. rezultând dimensiuni mult mai mari decât a celor de catalog. Din acest motiv şaibele superioare trebuie calculate. de înălţime normală.

Fluture. Şerbescu – 1997. [5] „Rezistenţa materialelor pentru uzul studenţilor” – Mircea Ieremia – 1988.Anexa B . P. . E.Elementele constructive recomandate şi elementele de calcul ale principalelor tipuri de şuruburi de ancoraj.1 – Elementele constructive recomandate şi elementele de calcul ale şuruburilor cu ancoraj normal. Racocea.Bibliografie.Definiţii şi explicaţii (corelate contextului) pentru termeni tehnici întâlniţi în teza de doctorat. Dima.Yvon Lescouarc. Dalban. Chesaru. Mateescu – 1997.Cărţi. C. [10] „Organe de maşini. [3] „Construcţii metalice . [9] „Les pieds de poteaux encastres en acier” .3 – Elementele constructive recomandate şi elementele de calcul ale şuruburilor de ancoraj cu cap ciocan.Calculul şi proiectarea elementelor din oţel” – D. Publicaţii. Cristea. Anexa B. Anexa C . Caraba – 1980. Buzdugan – 1968. Buzdugan – 1980. C. [4] „Rezistenţa materialelor” – Gh.2 – Elementele constructive recomandate şi elementele de calcul ale şuruburilor cu ancoraj scurt şi placă de distribuţie. Gh. Anexa B. I. [1] „Construcţii cu structură metalică” – C. Mateescu. I. vol 1” – M. 1. Anexa B. [7] „Tratamente termice şi tratamente termochimice” – Tudor Andrei Muţiu – 2002. Ş. Dulgheru. [8] „Îndreptar pentru construcţii metalice” – E.1. C. Oltescu. Bostan. V. ________ BIBLIOGRAFIE 1. [2] „Clădiri înalte cu schelet din oţel”– D. [6] „Dinamica fundaţiilor de maşini” – Gh.61 - . Gafiţeanu. Hagiu – 1999.

[S 12] DIN 4132/2 – „Beiblatt. D.I. Grad C”.04. Varga. I.Încercări de laborator.1995. industriale şi agricole. Instrucţiuni tehnice. [S 8] STAS 10107-0/76: „Calculul şi alcătuirea elementelor din beton. 220/12.„Şuruburi pentru fundaţii. industriale şi agricole”. 1.S. [S 2] PD 207-82 . utilaje şi instalaţii tehnologice” – 2000. [S 11] DIN 4132/1 – „Kranbahnen. Raport de încercare nr. États limite. [S 13] DIN 15018 – „Kräne. Construcţii civile. montarea şi verificarea sistemelor de fixare a utilajelor şi echipamentelor din industria chimică pe elemente de susţinere” . [S 14] NBN B 51-002 – „Charpentes en Acier.„Instrucţiuni tehnice departamentale pentru proiectarea. Dima – 1983. [S 9] STAS 922-76: „Piuliţe grosolane. Mateescu. 223/12.mase”. C. Raport de încercare nr.” – Germania. [S 3] STAS 2350/92 .Standarde. [S 10] SNIP II/23 – „Stalnic konstructii.1981.04. Ş.. [S 1] Propunere pentru „Normativul pentru proiectarea şuruburilor de ancoraj ale structurilor metalice de rezistenţă pentru construcţii. N. [S 7] STAS P100-1/2006: „Cod de proiectare seismică – Partea I: Prevederi de proiectare pentru clădiri”. Strahltragwerke. 221/12. Durchbildung und Ausführung”. Coduri. [S 5] Eurocode 3-92 – „Design of steel structures”.” – Belgia. Caraba – 1972. Şerbescu. – Germania. [S 6] AISC ASD 9th Edit -1989 – „Manual of steel construction – Allowable stress design”.2. [S 4] STAS 10108/0-78 .2006. Al. [I 1c] Rompetrol Quality Control. Exemple de calcul” – D. [12] „Construcţii metalice.62 - . [I 1a] Rompetrol Quality Control. Juncan. execuţia. Buletine de analiză.” – C.beton armat şi beton precomprimat.2006.1988.1982.” – C. Grundsatze für Strahltragwerke. [S 15] Propunere pentru STAS 10108/0-95 .1981.„Calculul elemetelor de oţel” – Construcţii civile.[11] „Construcţii metalice. [I 1b] Rompetrol Quality Control. Erläuterungen” – Germania.3. Durchbildung und Ausführung. Grundsätze für Berechnung. Clasa de execuţie C”. Raport de încercare nr. Normative. Roşu. industriale şi agricole. 1. Grundsätze für Berechnung. Berechnung. hexagonale – dimensiuni.1984.04. Krabbahnen. .2006. SR EN ISO 4034:2000: „Piuliţe hexagonale. Dalban.„Calculul elemetelor de oţel” – Construcţii civile. Strahltragwerke.

04.04. 3.2006.04. 249/19. Vlaicu.04.04. Buletin de analiză nr. E. [I 3c] Rompetrol Quality Control. 14/19. 243/18.2006.04. Raport de încercare nr. [I 2a] Rompetrol Quality Control. [I 6b] Rompetrol Quality Control.2006.[I 1d] Rompetrol Quality Control. Raport de încercare nr.2006.04. Raport de încercare nr.2006. [I 5b] Rompetrol Quality Control.2006.04. Raport de încercare nr.2006.04.2006. 2. Raport de încercare nr. Raport de încercare nr. [I 2d] Rompetrol Quality Control. Raport de încercare nr. Raport de încercare nr.04.04. Raport de încercare nr. 253/18. Postelnicu.2006. 222/12. 245/18. [I 6a] Rompetrol Quality Control. N.63 - . Şendroiu – 2002. [I 4c] Rompetrol Quality Control.04. [I 1e] Rompetrol Quality Control. 247/18. _______ .2006.Trimiteri punctuale.2006. [I 2e] Rompetrol Quality Control.04. 227/12. 11/19. Gh. Buletin de analiză nr.2006. [I 2c] Rompetrol Quality Control. 250/18. 248/18.2006. V. 08/07.04. Raport de încercare nr. [I 5c] Rompetrol Quality Control.2006.2006. Balcu.2006. 225/12. 252/18. Raport de încercare nr. Raport de încercare nr.Bibliografie generală. [I 3a] Rompetrol Quality Control. Raport de încercare nr. [I 6c] Rompetrol Quality Control. 246/18. Raport de încercare nr. M. Lozincă. Rosetnic. 09/07. Buletin de analiză nr. 13/18.04.04. [I 3d] Rompetrol Quality Control. Vanghele. Raport de încercare nr.2006. 224/12. [I 4a] Rompetrol Quality Control. A. Raport de încercare nr.04. 226/12.04.04. 251/18. Raport de încercare nr. [I 5a] Rompetrol Quality Control. [I 3e] Rompetrol Quality Control. [I 4b] Rompetrol Quality Control. [I 2b] Rompetrol Quality Control.2006. • „Comportarea şi calculul prinderilor pe elemente de beton şi zidărie – sinteză documentară” – T.2006.2006. [I 3b] Rompetrol Quality Control. 12/19.2006. 244/18. Raport de încercare nr.04.2006.04. Buletin de analiză nr. [I 4d] Rompetrol Quality Control.04.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful