CURSUL I – NOŢIUNI INTRODUCTIVE I.

ETIMOLIGIE SI DEFINIŢIE Noţiunea de “comerţ” are 3 accepţiuni (sensuri): a) etimologic provine din latinescul “commercium” care s-a format prin alătura-rea cuvintelor latine “cum” = cu şi “merx, mercis” = marfă, mărfuri ⇒ comerţ = operaţiuni cu marfă. b) economic – defineşte comerţul ca o activitate prin care se realizează opera-ţiunile de interpunere în schimbul şi circulaţia mărfurilor ⇒ comerţul cuprinde operaţii care se realizează între două momente: cel al producerii mărfurilor şi, respectiv, cel al intrării lor în circulaţie. Dreptul comercial cuprinde ansamblul normelor de drept care legiferează (normează) operaţiunile realizate între cele 2 momente. c) juridic – are o sferă mai largă deoarece include, pe lângă operaţiile de interpunere în schimbul şi circulaţia mărfurilor, şi alte operaţii, cum sunt cele de producţie a mărfurilor şi a bunurilor materiale, precum şi executarea de lucrări şi prestarea de servicii. Dreptul comercial cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementează activităţile de producţie, circulaţie sau distribuţie a mărfurilor, precum şi executarea de lucrări şi prestarea de servicii. Operaţiunile comerciale care intră sub incidenţa de reglementare a dreptului comercial vor cuprinde, de exemplu, operaţiunile realizate de către fabricanţii de mărfuri, de către intermediari, cum ar fi cele efectuate de engrosişti şi de distribuitori în cadrul reţelelor de distribuţie şi, de asemenea, operaţiile realizate de către executanţii de lucrări (constructorii etc.) şi cele realizate de prestatorii de servi-cii (transportatorii de mărfuri sau persoane etc.). Sensul juridic are baza legală în 2 prevederi cuprinse în Codul Comercial Român, articolele 3 şi 7. Articolul 3 reglementează faptele de comerţ, adică acele acte comerciale, fapte comerciale şi operaţii economice pe care legea comercială le desemnează ca fiind fapte de comerţ. Articolul 7 este o reglementare de principiu a comercianţilor, adică acele persoane fizice şi societăţi comerciale care participă la efectuarea faptelor de comerţ. Dreptul comercial este o ramură şi disciplină a dreptului general, care sugerează domeniul de reglementare a ramurii disciplinei de drept comercial. Dreptul afacerilor cuprinde şi alte aspecte şi elemente, ca cele de drept public (drept financiar-contabil şi drept al muncii) pe lângă cele de drept comercial. Dreptul afacerilor are o problematică mai largă.

fapte juridice şi operaţiuni economice pe care legea comercială le consideră ca fiind fapte de comerţ. Dreptul comercial cuprinde ansamblul normelor juridice aplicabile comercianţilor. determinarea domeniului de aplicare sau a sferei de aplicare a dreptului comercial. Comercialitatea raporturilor juridice depinde de elementele intrinseci ale raporturilor juridice. editat în 1898 şi intrat în vigoare în 1900). Conform acestui sistem. executarea de lucrări şi prestarea de servicii. operaţiunilor comerciale (fără a prezenta relevanţă calitatea de comerciant sau necomerciant a subiectelor de drept participante la efectuarea operaţiunii). adică din acele acte juridice. drept comercial = norme juridice = raporturi juridice izvorâte din fapte de comerţ + raporturi juridice care se formează între comercianţi Obiectul dreptului comercial Determinarea obiectului dreptului comercial înseamnă. Codul Comercial General. care decurg din faptele de comerţ. b) obiectiv. precum şi asupra raporturilor juridice la care participă persoanele care au calitatea de comerciant. . Dreptul comercial cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementează activităţile de comerţ (operaţiile comerciale). adică operaţiunile de producţie. adică se aplică faptelor de comerţ. O definiţie mai elaborată a dreptului comercial ca ramură a dreptului naţional: dreptul comercial reprezintă ansamblul normelor juridice de drept privat care reglementează şi se aplică asupra raporturilor juridice izvorâte din faptele de comerţ. Concepţia clasică a dreptului comercial distinge 2 sisteme de reglementare: a) subiectiv. Determinarea sferei de aplicare a dreptului comercial depinde de opţiunea legiuitorului pentru un anumit sistem de reglementare juridică. Din punct de vedere istoric. care caracterizează dreptul comercial ca un drept profesional care se aplică numai comercianţilor. comercialitatea raportului juridic (caracterul comercial) depinde de calitatea de comerciant a subiectelor de drept participante la relaţia comercială. sistemul subiectiv s-a aflat la baza primelor reglementări legale ale activităţilor comerciale (ex.Dreptul comercial cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementează activitatea comercială. care caracterizează dreptul comercial ca un drept care se aplică unei anumite categorii de acte şi fapte juridice şi operaţiuni economice. circulaţie sau distribuţie a mărfu-rilor. de fapt.

II. Cu alte cuvinte. Raportul juridic comercial. care este consacrat prin articolul 3. RAPORTURILE JURIDICE COMERCIALE Pentru formarea unui raport juridic sunt necesare 2 premise: 1. desemnează relaţii sociale. Raporturile . Codul Comercial Român are la bază un sistem de reglementare mixt. acest cod instituie (prevede) în articolul 4 prezumţia de comercialitate. cel Român în 1887 etc. Potrivit acestei prezumţii. reglementate de normele juridice. norma juridică = reguli de conduită instituite de autoritatea publică. modifică sau sting raporturile juridice. a face inacţiune – a nu face Raporturile juridice comerciale prezintă specificul că izvorăsc din fapte de comerţ.). persoane juridice) conţinutul raporturilor juridice (drepturi şi obligaţii) obiectul raporturilor juridice = conduita subiecţilor: acţiune – a da. 2.Din punct de vedere istoric. Subiectele se află în raport de egalitate. în principal. care combină elemente ale sistemului obiectiv cu elemente ale sistemului subiectiv. forţa coercitivă a statului. aşa cum au susţinut şi autorii în doctrină. STRUCTURA RAPORTURILOR JURIDICE a) b) c) subiectele raporturilor juridice (persoane fizice. toate actele sau contractele (obligaţiile) unui comerciant sunt comerciale dacă nu au o natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din actul respectiv. conform teoriei generale a dreptului. constând în eve-nimentele sau acţiunile umane în prezenţa cărora se formează. care au caracter:    general (conduită tipică) şi a cărei respectare e asigurată de impersonal – număr nedeterminat de cazuri şi persoane. care se formează între participanţi determinaţi şi sunt susceptibile de a fi apărate prin forma de constrângere a statului (prin coerciţiunea statului). adică din operaţiuni comerciale sau se formează între persoane care au calitatea de comerciant. Codul Comercial Român are la bază. obligatorie – se impune a fi respectată. faptele juridice = acele împrejurări prevăzute de norma juridică. sistemul obiectiv de reglementare juridică. care s-au inspirat din cel francez (cel Italian în 1882. sistemul obiectiv a fost adoptat de Codul Comercial Francez în 1807 şi de toate celelalte coduri din legislaţiile europene. iar în subsidiar.

raportul juridic format în legătură cu exercitarea dreptului de a alege sau de a fi ales în organele de conducere a unei societăţi comerciale. Această diviziune a fost făcută pentru prima dată de Ulpian în lucrarea sa “Institutiones” (Instituţii). Teoria dreptului distinge între 2 diviziuni ale dreptului: diviziunea dreptului public. De exemplu. metodă de reglementare şi principii comune. ordonate în ramuri de drept şi instituţii juridice. Conduita este în legătură cu efectuarea faptelor de comerţ. Marea majoritate a raporturilor juridice comerciale au un caracter patrimonial. Ramura de drept reprezintă gruparea unor norme juridice şi instituţii juridice legate între ele prin acelaşi obiect. Există şi raporturi juridice comerciale cu caracter nepatrimonial.juridice au o natură comercială. diviziunea dreptului privat. Instituţia juridică a proprietăţii este reglementată prin norme juridice de drept civil care fac parte din ramura de drept civil. Sistemul de drept naţional Drept public Drept constituţional Drept administrativ Drept financiar-fiscal Drept procesual: Drept penal civil fiscal penal Drept privat Drept civil Dreptul familiei Drept comercial Drept internaţional privat Drept internaţional comercial . ramură care reprezintă o componentă a dreptului naţional. III. Instituţia de drept reprezintă o grupare de norme juridice care reglementează o anumită categorie de relaţii care generează o numită categorie de raporturi juridice. LOCUL DREPTULUI COMERCIAL ÎN SISTEMUL DE DREPT NAŢIONAL ŞI CORELAŢII CU CELELALTE RAMURI DE DREPT Sistemul de drept naţional este format din totalitatea normelor juridice care reglementează conduita umană.

care dispune: “în comerţ se aplică legea de faţă. din operaţiuni comerciale sau. Corelaţia dreptului comercial cu dreptul civil Ambele raporturi juridice (cele civile şi cele comerciale) sunt raporturi juridice patrimoniale şi nepatrimoniale.Drept public internaţional Dreptul comercial este o ramură de drept privat distinctă. În ambele tipuri de raporturi juridice (civile şi comerciale).” Din punct de vedere legislativ. adică lipsite de formalismul care este specific normelor dreptului civil. după caz. persoane juridice. cel puţin unul dintre subiecţi are calitatea de comerciant. • normele de drept comercial consacră reguli şi practici mai suple. raporturi juridice în care. Această corelaţie între dreptul comercial şi cel civil are temeiul legal în prevederile articolului 1 din Codul Comercial Român. după caz. aşa după cum s-a subliniat în doctrină. 621 din . autonomia sa nu este absolută deoarece prezintă corelaţii şi interferenţe şi cu celelalte ramuri din sistemul de drept. Legea procesuală civilă se aplică şi în materia soluţionării litigiilor comerciale. Acestea din urmă formează dreptul comun. Ambele sunt reglementate de norme juridice de drept privat. art. după caz. dar. deci autonomă faţă de celelalte ramuri de drept din sistemul de drept naţional. legile comerciale (Codul Comercial şi celelalte legi comerciale) se aplică în mod prioritar. subiectele sunt subiecte de drept persoane fizice şi/sau. iar în subsidiar şi în completare. Unde ea nu dispune. Elemente distinctive: • normele juridice de drept comercial reglementează raporturi juridice care izvorăsc din fapte de comerţ. Codul Civil Român şi celelalte legi civile. se aplică Codul Civil. deoarece în acest sens. în măsura compatibilităţii. se aplică prevederile legii civile. Corelaţia dreptului comercial cu dreptul procesual civil Această corelaţie se manifestă în dublu sens. deoarece formează legea specială.

prezente în L31/1990 Legea Societăţilor Comerciale şi în L26/1990 Legea Re-gistrului Comerţului. Corelaţia dreptului comercial cu dreptul comerţului internaţional Ambele reglementează raporturi juridice comerciale. condiţiile vieţii materiale. Corelaţia dreptului comercial cu dreptul constituţional şi cu cel administrativ Constituţia (legea fundamentală a statului) reglementează principiile de bază ale activităţii comerciale în art. IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL Teoria generală a dreptului distinge: a) izvoare materiale ale dreptului – reprezintă realităţile exterioare care determină acţiunea legiuitorului. Unele legi comerciale conţin anumite dispoziţii de natură procesuală sau procedurală. bazată pe litera iniţiativă şi pe concurenţă. . financiară şi valutară. Statul trebuie să asigure libertatea comerţului. 135 care prevede că economia României este o econo-mie de piaţă. Măsuri de ordin legislativ: L11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale sau L12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. iar dreptul comerţului internaţional reglementează rapor-turi comerciale cu element de extraneitate (străin). economice.135). IV. La litera B se spune că statul trebuie să protejeze interesele naţionale în activitatea economică. cadrul social politic. prin mijloace de natură legislativă şi administrativă. adică forma de exprimare a normelor juridice. Ceea ce le distinge este faptul că dreptul comercial reglementează relaţii interne (între comercianţi cu cetăţenie sau naţionalitate română). care rezidă în participarea unor comercianţi străini la raporturile juridice (deci având sediul în străinătate). intervin pentru asigurarea unei bune organizări a activităţii comerciale. protecţia concurenţei loiale şi crea-rea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie (litera A din art. b) izvoare formale ale dreptului – desemnează modalităţile exterioare de manifestare a fenomenului juridic. Textul legal ne indică rolul statului şi autorităţii publice care. cum ar fi factorul uman.Codul de Procedură Civilă dispune că prevederile acestui cod reprezintă dreptul comun în materie civilă şi comercială.

despre comerţ în general II. 2) externă (tehnico-juridică) – organizarea prevederilor legale comerciale într-un act normativ. 45). secţiuni. articole. “Despre exerciţiul acţiunilor comerciale” – prevederi parţial în vigoare În marea majoritate au un caracter dispozitiv. care arată consecinţele nerespectării dispoziţiei legii subiectul de drept. care ne indică conduita pe care trebuie să o aibă sancţiunea.2004)  L26/1990 (R 1998) – Legea Registrului Comerţului . care ne indică condiţiile în care se aplică legea comercială. normative: Codul Comercial.135 lit. Constituţia României.izvoarele formale ale dreptului comercial = normele juridice comerciale Normele juridice au o structură: 1) internă (logico-juridică) – formată din 3 elemente: ∼ ∼ ∼ ipoteza.a şi b şi art. Izvoarele formale au temeiul legal în art. reglementarea falimentului – a fost abrogată integral IV. aliniate şi paragrafe. Codul Civil. legile comerţului.1 din Codul Comercial (care cuprinde Codul Comercial şi Codul Civil) şi cuprind:  codurile: • • • • • • civil al muncii al comerţului de procedură civilă penal fiscal  legile Izvoarele formale ale dreptului comercial: A. comerciale. ⇒ Legile comerciale:  L31/1990 (R 1998. legile civile speciale (art. care poate fi structurat în capitole. comerţ maritim şi navigaţie III. ⇒ Codul Comercial a fost adoptat în 1887 şi e parţial în vigoare şi în momentul de faţă. Cuprinde 4 cărţi: I. dispoziţia.

folosită timp îndelungat şi respectată ca o normă juridică obligatorie. 167/1958 privind prescripţia extinctivă. ⇒ Legile civile speciale:  Decretul nr.Lege = în sens larg. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice este un act care reglementează condiţiile dobândirii calităţii de subiect de drept de către persoanele fizice şi persoanele juridice. care reprezintă un mijloc de stingere a dreptului la acţiune privind un obiect patrimonial. cutuma) – desemnează o regulă de conduită izvorâtă din practica socială. Legile comerciale: ∼ Ordonanţele guvernamentale (O. Ele obligă nu numai la ceea ce este prevăzut expres în conţinutul lor. Conţine o reglementare de bază a raporturilor civile. Interpretative. fiind în vigoare şi azi. Existenţa şi aplicabilitatea uzanţelor poate fi dedusă din câteva dispoziţii legale: • Art. a în materia succesiunii şi în materia ≠ norme juridice Uzanţele nu reprezintă un izvor de drept în sensul tradiţional al conceptului de izvor de drept. B. dacă acesta nu a fost exercitat în termenul legal (care în general este de 3 ani). în sens restrâns = act normativ care poartă această denumire. conţine reglementarea de bază în materia obligaţiilor civile. respectiv a raporturilor contractelor proprietăţii.G.) ∼ Hotărâri guvernamentale (H.) ∼ Ordonanţe de urgenţă ale guvernului (O. au un rol ajutător şi cuprind: ⇒ Uzanţele comerciale (obiceiul juridic. orice act normativ. dar şi la toate obligaţiile pe care echitatea.U.G.G. 970 din Codul Civil care dispune: “Convenţiile trebuie executate cu bună credinţă. Important! uzanţe (uzuri) de drept privat.  Decretul nr. Reprezintă un izvor subsidiar al dreptului comercial şi dreptului comun în materia reglementării inclusiv a relaţiilor comerciale. şi anume.) ⇒ Codul Civil Român a fost adoptat în 1864 şi a intrat în vigoare în 1865. obiceiul sau legea .

dacă nu există prevederi legale în acest sens. doctrina nu reprezintă un izvor de drept. soluţiile doctrinare sunt preluate de legiuitor şi introduse în legislaţie.2 defineşte concurenţa neloială ca fiind orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea comercială şi industrială.le conferă obligaţiei după natura sa. termenii contract şi convenţie sunt sinonimi. 980 din Codul Civil dispune (prevede) că dispoziţiile îndoielnice se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul. • Dispoziţia cuprinsă în art. putem aminti L298/2001 care modifică şi completează L11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. În activităţile comerciale care se bazează pe anumite obiceiuri. care dispune că agentul comercial are dreptul să primească o remuneraţie în conformitate cu uzanţele comerciale ale zonei şi sectorului de piaţă în care acesta operează. Este un instrument important şi util de interpretare şi de aplicare a legilor şi. • Art. 981 din Codul Civil conform căruia clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg deşi nu sunt prevăzute expres în conţinutul contractului. L298/2001 art. în acelaşi timp. Cu toate acestea. stipulaţii sau clauze derogatorii cuprinse în contract. ⇒ Doctrina ansamblu juridică de teorii (sau şi de drept comercial) ştiinţifice = ale interpretări materialului normativ. (Ex. dacă anumite clauze sunt neclare. În dreptul nostru.) Jurisprudenţa nu constituie un izvor de drept în sensul clasic de izvor de drept. ⇒ Jurisprudenţa totalitatea (practica judiciară) de desemnează instanţele soluţiilor pronunţate judecătoreşti într-o anumită materie sau domeniu juridic. • Legea 509/2002 privind agentul comercial permanent. Prin urmare. acestea se vor interpreta după obiceiul activităţii comerciale existente la locul încheierii contractu-lui. Hotărârile . acestea vor fi considerate ca acceptate tacit de către părţi. o formă riguroasă de cunoaştere a fenomenului juridic.1 prevede obligaţia comercianţilor de a-şi exercita activitatea cu bună credinţă şi potrivit uzanţelor cinstite. Adeseori însă.: jurisprudenţa în materia dreptului de proprietate. • Din categoria legilor civile care fac trimitere la uzanţele comerciale. L298/2001 art.

şi principiile de drept. care în calitate de intermediar permanent independent este împuternicit să negocieze şi să încheie afaceri în numele şi pe seama comitentului de la care a primit împuternicirea). Doctrina de drept comercial recunoaşte ca principii ale dreptului comercial următoarele statutări (formulări): 1. în comerţ. care prevede că agentul comercial permanent este comerciantul persoană fizică sau juridică. În activitatea comercială. iar nu în sensul în care nu ar putea produce nici un efect (art. izvoarele de drept cuprind. actele juridice sunt presupuse a fi cu titlu oneros. contractarea în favoarea terţei persoane este obişnuită (L509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi. .judecătoreşti nu sunt izvor de drept pentru că instanţele judecătoreşti sunt abilitate doar să aplice legea în modul în care a fost editată de autoritatea legislativă şi nu să creeze legea. banii sunt fructiferi. În comerţ. În contractele comerciale clauza care poate primi două înţelesuri se interpretează în sensul în care poate avea un efect.  reguli fundamentale care se desprind din legislaţia comercială şi care guvernează raporturi comerciale.art. adică produc dobânzi de drept din ziua scadenţei obligaţiei comerciale. comercianţii au obligaţia de a se comporta cu bună credinţă şi potrivit uzanţelor cinstite.978 din Codul Civil Român). 43 din Codul Comercial. conform căruia datoriile comerciale lichide şi plătibile produc . Principiile de drept sunt:  reguli fundamentale care se desprind pe cale interpretativă din ansamblul normelor juridice şi din anumite categorii de norme juridice care reglementează un anumit domeniu sau o anumită categorie de raporturi juridice. În sens larg. pe lângă dispoziţiile conţinute de actele normative. În activităţile comerciale. Temeiul legal dobânzi de drept de la data când devin exigibile.