Ralaţiile familale şi SM: jocul mut Jocul presupune o dinamică între participanţi şi adesea este destinat destinderii, relaxării.

Uneori, viaţa ne pune în mijlocul unor jocuri “formale”, nedorite, abstracte, în care nu cunoaştem regulile şi nici totul despre partenerii noştri de “joacă”. Oricât de mult credem că ştim şi cunoaştem despre propria noastră persoană şi despre ceilalţi, experienţele de viaţă şi mai ales situaţiile de boală schimbă într-o oarecare măsură modul nostru de comportament şi de a gândi. Nimeni nu poate fi destul de pregătit pentru a face faţă unei boli, mai ales cronice, aşa cum este SM, nici măcar din perspectiva de aparţinător, membru al familie sau partener. Familia este asemănătoare unui sistem care reacţionează la fiecare schimbare care apare n interiorul său. Există o dinamică în “jocul” la care iau parte toţi membrii familiei. Şi dinamica aceasta se schimbă atunci când aparnoi reguli în joc, reguli impuse de viaţă. Boala poate fi privită ca un nou jucător care vine cu propriile sale cerinţe şi care strică uneori complet, alteori parţial relaţiile din familie. Jocul mut: atât persoana bolnavă cât şi ceilalţi din jurul său încearcă să se adapteze la noile reguli care apar odată cu apariţia sclerozei multiple. Încercările de relaţionare cu persoana diagnosticată se schimbă continuu, pe un criteriu de încercare-eroare, până când sistemul în sine, familia, se echilibrează, şi adoptă o atitudine şi un comportament care îi permite să meargă mai departe, să se concentreze pe tratament şi pe calitatea vieţii şi nu pe simptome şi pe tensiunile care este posibil să apară. Joc mut: avem un partener de joc care nu se exprimă decât parţial.. prin intermediul unor simptome, rămâne tacit, în umbră sau îşi pune amprenta pe fiecare moment trăit şi nu oferă, decât rareori, vreun răspuns la strădaniile persoanei şi a celor din jur de a restabili o stare de fapt, o stare psihică şi socială similară cu cea anterioară apariţiei bolii. Ulterior, cu trecerea anilor, sistemul de referinţă se schimbă şi rămân memorabile perioadele în care funcţionarea persoanei este mai bună dându-i posibilitatea persoanei de a interacţiona cu ceilalţi, de a lua parte la activităţi sau în general, de a fi activ. Joc mut: adesea orice efort care este realizat de cei din jurul persoanei bolnave este perceput ca fiind o luptă contra unui zid care nu se clatină. O luptă surdă, în care omul nu poate lua la cunoştiinţă care sunt daunele pe care le-a produs jucătorului infidel. Jocul mut, surd duce la frustrareîn rândul celor care încearcă să se adapteze la regulile impuse de “jucătorul SM” (adică boala). Apoi, există posibilitatea ca din jocul acesta să se retragă pe parcurs jucători (prieteni, partenerul de viaţă care decid să părăsească persoana bolnavă). Altora le este teamă să se alăture participanţilor la joc pentru că ei cred că nu au abilităţile necesare, că nu s-ar descurca sau că ar putea fi puşi în situaţii limită. Pe scurt, relaţiile din interiorul familiei unei persoane cu SM, respectă oarecum regulile unui joc mut. Îmbucurător este că sunt şi învingători în acest joc, aceştia fiind cei care ajung la concluzia că în limitele impuse de boală, viaţa de familie se schimbă, dar ea continuă să existe, şi nu oricum, ci într-o manieră care sprijină şi acordă atenţie fiecărui membru, în funcţie de nevoile sale specifice.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful