Dumnezeu vorbeşte japoneza

pastor Sorin Petrof

Vreau să vă spun un “Bun venit” în seara aceasta. Suntem la o nouă ocazie de predicare, de prezentare, de meditaţie a Cuvântului. Sfânta Scriptură este din punctul meu de vedere inepuizabilă în ceea ce priveşte diversitatea subiectelor, temelor care pot fi abordate, nu ca o analiză aşa, intelectuală, dar mai ales ca o aplicaţie spirituală, personală a acestor învăţături. De aceea în seara aceasta vă propun să abordăm împreună tot ceva din Evanghelii, pentru că atunci când priveşti Evangheliile îţi dai seama că de fapt dacă Evangheliile au un mesaj, atunci acel mesaj trebuie să fie acesta: Dumnezeu este foarte sensibil în privinţa suferinţei umane. Adică cel puţin privind la viaţa lui Isus şi chiar ulterior la lucrarea apostolilor îţi dai seama că lui Dumnezeu nu-i este indiferent ce se întâmplă în lumea aceasta şi probabil că astăzi ne este greu să credem lucrul acesta pentru că nu vedem atât de pregnantă intervenţia lui Dumnezeu, dar atunci în vremea aceea, cel puţin în timpul lui Isus şi a primei generaţii de apostoli, acest lucru părea puţin mai natural; părea că Dumnezeu este mai aproape de pământeni. Isus, aşa cum lesne se poate observa, a facut tot ce a putut pentru a uşura această suferinţă. Îl vedem implicat în minuni, în vorbe frumoase, în înţelegere, în acceptarea celor care sunt cu diferite probleme...cert este că Isus era foarte implicat în vieţile oamenilor. Acum, astăzi lumea, cei mai mulţi oameni cred ca Dumnezeu nu mai este atât de implicat în vieţile noastre sau în lumea aceasta mai corect spus. Şi întrebarea este, dacă Isus ar fi astăzi, în sec.21 prezent în mijlocul nostru cum a fost în sec.1, cum s-ar fi raportat? Ştiţi că sunt unii care zic ca Marta şi Maria ” dacă era Isus aici nu s-ar fi întâmplat nenorocirea aceasta”. Întrebarea mea este : dacă Isus ar fi fost în sec.21 se mai întâmplau anumite nenorociri, multe suferinţe, traume, probleme, abuzuri? Şi lista e atât de lungă...Biblia vom vedea că dă un răspuns destul de clar în această privinţă. Nu mă grăbesc să-l prezint, unii intuiesc deja la ce mă refer, alţii poate se mai gândesc, dar vom vedea că Isus este întradevăr acelaşi ieri, azi şi în veac. Şi aş vrea să-L înţelegem corect pe Isus. N-aş vrea să proiectăm asupra Lui, să zic aşa “atribuţii” pe care nu le are, pe care nu şi le-a asumat vreodata. N-aş vrea nici să-L privăm de lucruri pe care le-a făcut şi pe care le poate face şi în prezent, chiar dacă noi nu suntem atât de familiarizaţi cu lucrarea Lui, să zicem. Bun, deci Ioan cap.9 prezintă o situaţie comună zic eu pentru lumea evangheliilor şi întotdeauna apare acolo un moment sensibil, cineva este suferind, cineva are o problemă, Isus apare aşa “din senin” să zic şi problema dispare ca prin minune. Nu? Pare chiar neverosimil şi te gândeşti: oare n-ar fi frumos să se întâmple şi astăzi la fel? Cineva are o problemă, nu ştie cum să o rezolve, dacă ar veni Isus El sigur ar rezolva-o. Bun, Ioan cap.9, orbul din naştere...nu citesc tot pasajul, doar puţin, începând cu versetul 1: “Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere. Ucenicii Lui L-au întrebat: Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Isus a răspuns: N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s-a
1

născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii.” După ce ţine această scurta meditaţie, Isus trece la fapte: ” După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta, şi i-a zis: Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului (care, tălmăcit, înseamnă: Trimis). El s-a dus, s-a spălat, şi s-a întors văzând bine.” Pasajul este mai lung. Apare problema cu fariseii, apare acolo o tensiune. Dar pe mine atât mă interesează acum : strict intersecţia dintre Isus, acest om orb şi ucenicii. Isus îl vede, spune Scriptura, la fel şi ucenicii, dar vreau să observăm că deşi Isus şi ucenicii văd acelaşi tablou, sunt interpretări diferite. De ce? Şi aici este o primă observaţie pe care vreau s-o fac chiar de acum : viziunea noastră despre problema suferinţei este diferită de cea a lui Dumnezeu. Dar noi avem pretenţia că ştim care e atitudinea lui Dumnezeu despre suferinţă, când de fapt nu ştim. Noi o ghicim. Încercăm să explicăm de ce Dumnezeu permite suferinţa, avem nişte teologii...de exemplu există o teologie care se numeşte teodiceea. Adică apărarea lui Dumnezeu, adică trebuie să-L aperi pe Dumnezeu, să arăţi celorlalţi că de fapt Dumnezeu nu este implicat în suferinţa umana. El nu e autorul răului. El nu încearcă să aducă probleme peste pământeni, ci sunt alţi factori. Deci există preocuparea aceasta de la începutul creştinismului şi până în prezent de a încerca să-L explici pe Dumnezeu pentru cei care nu înţeleg cum pot coexista suferinţa şi Dumnezeu. Vreau să vă spun că această problemă nu a fost rezolvată niciodată satisfăcător şi nu va fi niciodată rezolvată, ci doar atunci când vom fi cu adevărat împreună cu Dumnezeu faţă în faţă şi El ne va explica toate lucrurile. Dar totuşi nu trebuie să ne retragem într-o poziţie marginală, superficială, ci trebuie să găsim cât se poate răspunsuri cât mai relevante. Bun, deci prima observaţie este aceasta: viziunea noastră despre problema suferinţei este diferită de cea a lui Dumnezeu. După cum Isus a văzut orbul şi avea o anumită concepţie despre ce s-a întâmplat cu acest orb şi ucenicii la fel, l-au văzut pe orb dar aveau o altă concepţie despre ce s-a întâmplat. Şi atunci apare din start o întrebare care era cea mai obsedantă în iudaism: ” cine a păcătuit? ” Nu exista o întrebare mai prezentă în iudaismul secolului 1 decât aceasta : ” cine a păcătuit? ” – pe noi ne interesează cauza. Nu se poate aşa, nu se poate ca omul să fii orbit aşa din senin! Evreii dezvoltaseră o teologie a cauzei şi a efectului, care nu era identică cu cea biblică. Şi Biblia vorbeşte despre cauză şi efect ( ceea ce seamănă omul aceea va secera, este versetul generic pentru teologia biblică a cauzei şi a efectului) dar concepţia evreilor era, daca vreţi, extrabiblică şi nebiblică. Ei vedeau păcatul ca fiind la rădăcina tuturor bolilor. Deci o faptă păcătoasă pe care cineva a săvârşit-o într-un trecut mai mult sau mai puţin identificabil, face ca acest om să fie acum orb. Şi atunci întrebarea ucenicilor este foarte precisă, nu există mai multe posibilităţi –cine a păcătuit, el sau părinţii lui? Nu? E clar că trebuie să provină de undeva această afecţiune. Acum nu ştiu cât s-au gândit ei când au spus “el” pentru că omul era orb din naştere. Întrebarea mea e : cum poţi să păcătuieşti înainte să te naşti, ca să te naşti ca urmare a unui păcat săvârşit de tine însuţi? Deci e o logică foarte aiurită. Dar ştiţi de ce au pus întrebarea aşa? Pentru că pe vremea aceea se considera că teoretic e posibil să păcătuieşti şi înainte de naştere. Nu se poate explica cum, dar exista această concepţie şi versetul preferat al evreilor era Esau. Ştiţi, nu? Esau şi Iacov au ieşit ei din pântecele mamei lor, dar unul a fost lepădat iar altul a fost primit, pentru că într-un anumit sens Esau deja păcătuise. În sfârşit, e multă fantezie aici, n-are nicio legătură cu
2

Biblia. Biblia vorbeşte altceva, are legatură cu partea a doua a întrebării ridicate de ucenici şi anume cu păcatul părinţilor. Ea vorbeşte despre păcatul părinţilor, dar în ce sens?- în sensul că păcatul se poate transmite de la o generaţie la alta, dar tot Biblia spune că nu sunt vinovaţi copiii pentru păcatele părinţilor. E adevărat că tu ca părinte poţi să transmiţi o anumită slabiciune copilului tău, printr-un stil de viaţă nesănătos, dar de aici şi până la a spune că păcătuind tu copilul tău plăteşte pentru acest lucru, e o anumită diferenţă. Bun, deci cert este că nicio variantă din cele două nu este corectă din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Deci, prin răspunsul lui Isus, Dumnezeu respinge ambele variante. Şi Isus spune clar : n-a păcătuit omul acesta, ceea ce este foarte corect, n-au păcătuit nici părinţii lui. Dar nu în sensul că părinţii lui erau fără păcat, pentru că nu există niciun om fără păcat, ci în sensul că păcatul (în sens general) părinţilor lui nu a afectat această situaţie în care se afla fiul lor. Adică nu din cauza păcatelor parinţilor lui omul era orb. Asta vrea să spună Isus Hristos. Dar trebuie sâ înţelegem acest aspect. Oamenii caută o explicaţie a acestor situaţii. Oamenii nu se mulţumesc cu situaţia în sine, adică “asta este”, ci “trebuie să existe o explicaţie”. Iar pe mine mă preocupă foarte mult de ce oamenii caută neapărat o explicaţie, o cauză, să identifice undeva, într-un trecut sau în prezent eventual, adevărata cauză a problemei respective. Bun, hai să vă dau alt exemplu ca să vedeţi că şi astăzi se gândeşte la fel “ori el, ori părinţii lui”: după ce au avut loc atacurile de la 9 septembrie 2001, un predicator foarte cunoscut pe vremea aceea, acum a murit, îl chema James Farwell a afirmat că motivul pentru care a avut loc atacul terorist asupra Americii este acea generaţie nelegiuită de americani, care sunt liberali, care fac avorturi, care sunt homosexuali etc...lista era foarte mare în mintea lui. Deci el a identificat păcatul imediat – această generaţie a păcătuit. Pentru el răspunsul la întrebarea ucenicilor era prima variantă, adica el/această generaţie a păcătuit. Alt exemplu : după cutremurul din Haiti, un alt predicator la fel de cunoscut, care încă mai trăieşte, Pat Robertson, a spus că de fapt motivul pentru care Haiti a păţit acea catastrofă e faptul că părinţii lor sau strămoşii lor au făcut pact cu diavolul ca să scape de dominaţia franceză. Şi pentru că ei s-au predat diavolului, acesta îi răsplăteşte cu câte un cutremur, cu câte o nenorocire. Acum, logic vorbind, nu cred că este foarte strategic şi nici nu ţine de un anumit marketing ca să-ţi distrugi proprii supuşi de care totuşi ai nevoie ca să supravieţuieşti. Deci cu alte cuvinte am putea spune că diavolul stă pe spatele nostru, dacă n-am fi noi atunci el ar fi fiul ploii, cum se va întâmpla în timpul celor 1000 de ani, cum spune Scriptura, profeţia. Dar teologia aceasta că diavolul îşi distruge toţi supuşii, eu nu o cred. Şi am auzit teoria care spune că dacă diavolul ar primi din partea lui Dumnezeu aprobare, în următoarea secundă ne-ar distruge pe toţi – eu nu cred asta, nu pentru că nu ar putea s-o facă, dar nu cred că ar avea sens s-o facă, pentru că el are încă nevoie de noi. Bun, deci în concepţia lui Pat Robertson strămoşii sau părinţii haitienilor au săvârşit păcatul, consecinţele lui fiind acum experimentate de ei, în mod deplin sub forma acelui cutremur devastator. Acum, întrebarea pe care mi-o pun este : de ce trebuie obligatoriu căutată o cauză cât se poate de reală, care trebuie explicată, adică sigur acolo s-a întâmplat ceva, să căutăm în istorie?...Uite asta s-a întâmplat, spune Pat Robertson în această argumentaţie, sau celălalt zice de americanii aceştia nelegiuiţi...şamd. Deci noi căutăm cumva o explicaţie, o cauză pentru toate problemele care se întâmplă. Anticii atribuiau toate problemele şi toate situaţiile vieţii, zeilor. Şi pentru ei era foarte simplu, pentru că într-un fel sau altul ei se retrăgeau din dinamica vieţii într-un anumit sens şi zeii erau de vină şi pentru bine şi pentru ce se întâmpla
3

rău. Şi atunci omul apărea ca un produs al zeilor, la dispoziţia lor, şi dacă zeul a hotărât aşa cine sunt eu să mă pun contra? Şi de aceea anticii nu erau revoluţionari în gândire, să spună de exemplu că Zeus nu există – au fost unii greci care s-au trezit să spună asta şi au păţit-o. Dar uşor-uşor oamenii au început să înţeleagă altfel; dar asta este o concepţie largă, atât în Bibile cât şi în culturile vecine Scripturii, şi anume că totul vine de la zei, ei sunt de vină. Oamenii moderni, după ce au trecut printr-o reformă în sec.16, apoi prin iluminism şi prin raţionalism, au ajuns la concluzia că de fapt, dacă există, zeii nu au nicio implicare. Eventual nici nu există zeii, şi s-au detaşat de orice formă de religie, au spus că zeii nu există, că au fost doar în imaginarul colectiv atâtea secole, o explicaţie comodă pentru fenomene neînţelese. Dar acum, când suntem în posesia unor cunoştinţe deosebite, ştiinţa, tehnologia etc, acum noi ştim care sunt de exemplu cauzele cutremurelor, a fulgerelor, a erupţiilor vulcanice, ştim de ce vântul suflă aşa şi nu altfel, după cum sunt curenţii...etc. Şi deci ideea e că oamenii acum sunt de vină pentru ce se întâmplă, nu zeii. Nu pentru că ei vor să-i apere pe zei, ci pentru că ei nu mai cred în zei. Foarte interesant, iată cum în antichitate totul cădea sub incidenţa zeilor, iar în modernitate şi chiar acum pentru noi în post- modernitate, zeii nu mai sunt traşi la răspundere, ci eventual oamenii. Şi de aceea dacă observaţi astăzi în mişcari sociale, politice, oamenii sunt acuzaţi pentru secătuirea resurselor naturii, pentru echilibrul acesta foarte fragil al planetei, şi au dreptate, pentru că n-avem cum să-L blamăm pe Dumnezeu, noi ca şi creştini, pentru ce s-a întâmplat în ultimii 200 de ani de la revoluţia industrială şi toată marea dezvoltare exponenţiala a ştiinţei. Dar ştiţi care este efectul interesant? Observ în societate acum un efect foarte interesant, e un început, nu s-a ajuns la faza lui culminantă, dar observ că oamenii au început să obosească. Oamenii au început să-şi dea seama că nu mai vor să fie ei responsabili pentru tot ce se întâmplă în lumea aceasta. Oamenii merg până acolo încât dacă ar fi nevoie, lejer ar renunţa şi la liberul-arbitru. Până la urmă vor zice: ce ne trebuie liber-arbitru? ce ne trebuie libertatea aceasta, dacă noi nu suntem în stare să ne gestionăm viaţa, viitorul, planeta? Oamenii într-un fel sau altul şi-au dat seama sau încep să-şi dea seama că, fiind copleşiţi de atâtea provocări, crize, cataclisme, dezastre, riscuri şi tot felul de probleme de acest gen, trebuie să găsească o altă explicaţie pentru toate aceste fenomene. Şi atunci, nemaiputând săşi gestioneze singuri problemele, caută altceva, caută o altă sursă de responsabilitate. Cineva trebuie să fie responsabil cu ce se întâmplă în lumea aceasta. Noi am cam obosit, am încercat, am dus ştiinţa până la culmi şi totuşi nu putem să controlăm ce se întâmplă în lumea aceasta. Interesant! Oamenii au căutat ca prin dezvoltarea ştiinţei să controleze cumva această planetă, s-o facă mai prietenoasă decât este şi să o poată stăpâni aşa cum ar trebui. Dar după atâta progres în domeniul tehnologic şi al ştiinţei oamemii îşi dau seama că sunt mai vulnerabili ca niciodată. Şi atunci preferă să caute o altă sursă, să fie altcineva responsabil. Acum, ştiţi ce este interesant? Că se caută o figură paternalistă. Cineva care să aibă autoritate, să pună lucrurile la punct şi să le rezolve. Adică noi am făcut dezastru pe această planetă şi acum să vină cineva din afară să facă ordine aici. Aşa că oamenii nu mai vor să-şi asume responsabilităţi. Se vede treaba asta din ce în ce mai mult, mie aşa mi se pare. Nu vor să-şi mai asume responsabilităţi. Ei vor să fie conduşi. Foarte interesant! Oamenii vor să fie îndrumaţi, oamenii vor să fie călăuziţi, oamenii vor să fie destinaţi. Preferăm într-un fel sau altul viziunea antica: să ni se spună care e traseul. Dacă ştim că viaţa noastră a fost programată, e mult mai simplu pentru noi. Să te lupţi cu viaţa, să nu ştii
4

încotro te duci, să-ţi dai seama că te lupţi cu morile de vânt şi că nu poţi rezolva problemele, la un moment dat devine extenuant. Şi nu mai poţi face faţă presiunilor. Şi trebuie să faci ceva dar nu ştii ce. Aşa că oamenii vor să-L aducă pe Dumnezeu în ecuaţia vieţii. Ultimii 200 de ani a fost o perioadă în care Dumnezeu a fost destul de absent – atât în conştiinţa omului cât şi în spaţiul public. Acum oamenii caută să-L aducă pe Dumnezeu în ecuaţie, în spaţiul public, să-L integreze din nou în structurile societăţii. De ce? Pentru că până la urmă cine poate să facă treabă într-o lume ca aceasta decât Dumnezeu? Acum vin şi vă pun o întrebare, şi deplasăm puţin subiectul în zona politică: de ce credeţi că oamenii în anul 2004, parcă, când a fost întâlnirea aceea televizată între Traian Băsescu şi Adrian Năstase, de ce oamenii l-au votat pe Băsescu (pentru că el a spus că amândoi au fost comunişti). Atunci de ce? Pentru că de atunci şi până acum Traian Băsescu a demonstrat că el este figura paternalistă de care au nevoie românii. Un personaj hotărât, puternic, războinic, care îţi ordonă ce trebuie să faci. Nu intru acum în amănunte pentru că nu avem timp, dar acesta este profilul şi de aceea a rezistat şi rezistă pentru că românii au nevoie de o asemenea figură. Nu vi se pare interesant că după 20 de ani de la Revoluţie foarte mulţi români sunt nostalgici după comunism? Nu după Ceauşescu, deşi şi acesta intră în calculele lor – se uită ce a făcut rău şi se reţine doar ce a făcut bun: metroul etc). Dar e foarte interesant că oamenii preferă un comunism cu faţă umană evident, ca să nu ne mai întoarcem totuşi la reprimări şi la tot felul de lucruri care s-au întâmplat în anii ‘50-’60. De ce oare? Nu neapărat pentru Ceauşescu sau pentru vreo ideologie, oamenii nu au nicio legătură cu ideologia comunistă. Oamenii preferă comunismul pentru că au nevoie de stabilitate. Oamenii au nevoie de o societate stabilă, să fie centralizată, să fie paternalistă, să fie previzibilă. Adică pe vremea comunistă, daca mai ţineţi minte, a doua zi nu venea cu surprize, era la fel ca şi precedenta: nu te aşteptai la altceva, totul decurgea normal, la fel. Aveai un serviciu, în ceea ce priveşte mâncarea totuşi nu s-a murit de foame – a fost greu nu zic nu, dar totuşi nu s-a murit de foame – apoi, chiar dacă aveai bani nu prea aveai ce să faci cu ei, deci nu-ţi doreai mai mult decât puteai să câstigi în mod normal. În momentul în care a venit democraţia oamenii au rămas descumpăniţi, pentru că nu au ştiut cum să-şi gestioneze libertatea câştigată, dar şi mai mult erau descumpăniţi pentru că nu mai aveau direcţie, nu mai ştiau încotro mergeau. A doua zi apărea o demonstraţie, în altă zi o grevă, apoi cădea guvernul, erau conflicte cu maghiarii la Târgu Mureş, apoi pericolul să vină ruşii...oamenii cât să mai reziste? Ei n-au fost obişnuiţi cu aşa ceva. De aceea democraţia este orice, dar numai stabilă şi previzibilă nu e. Nu poţi să prevezi ce va fi. Chiar în cea mai dezvoltată democraţie a lumii apar surprize: oamenii gândesc, au opinii, se bat pentru susţinerea lor, oamenii fac altceva decât se asteaptă. Şi se pare că se cere din ce în ce mai mult revenirea la o astfel de societate: cu o viaţă stabilă, previzibilă, în care vrem să ştim că totul decurge la fel, fără surprize, ne-am săturat de situaţii din acestea pe care nu le putem cunoaşte. Aşa că, într-un fel sau altul, se revine la vechea mentalitate: Dumnezeu trebuie adus înapoi de unde a fost exilat, trebuie să fie reintrodus în structurile societăţii noastre. Avem nevoie de o explicaţie nu doar naturală a ceea ce se întâmplă în lume, pentru că aceasta este simplu de găsit: cutremurul are o explicaţie naturală, erupţia unui vulcan la fel, o criză economică la fel, îi ştim cauza, căderea unui guvern de asemenea...avem nevoie şi de o explicaţie supranaturală, metafizică, ceva dincolo de lumea aceasta. Şi atunci oamenii încep să gândească în alb şi negru. Oamenii nu mai au răbdare să gândescă în zone de mijloc, ci ori e alb ori e negru. Ori vine dezastrul de la
5

Dumnezeu, ori de la satana. Ori de la părinţi vine păcatul orbului, ori de la el. Nu mai putem să gândim în nuanţe. Ori acesta este un semn neliniştitor că ceva se întâmplă. Când oamenii preferă să răspundă cu DA sau NU, ori ALB ori NEGRU, e un semn despre situaţia în care se află. Şi chiar în lumea occidentală civilizată oamenii preferă acest tip de răspunsuri. Vreau să fac o predicţie: Europa în 20 de ani şi ceva nu va mai fi cum o ştim noi. Se va radicaliza, va fi din ce în ce mai centralizată şi va simţi nevoia să fie condusă de o mână de fier. Europa nu mai suportă multiculturalismul, nu mai suportă diversitatea, nu mai suportă multe dintre beneficiile democraţiei. Vrea ceva care să fie dincolo de ea, ceva care să o conducă, să o îndrume, să o călăuzească, nu mai vrea să aibă libertatea pe care nu mai ştie cum să o folosească. Uite, avem libertate, şi ce s-a întâmplat cu Europa cu atâta libertate? Vin alţii şi o fură, o manipulează şi o folosesc împotriva ta. Exemplul clasic: Anglia, Franţa, Olanda – există libertate, egalitate, să zicem şi fraternitate. Şi vin musulmanii care nu se integrează, mai ales o grupare a musulmanilor care nu se integrează – islamiştii – şi îţi iau libertatea pe care tu spui că le-o oferi tuturor indiferent de naţionalitate, rasă sau religie. Ei iau această libertate şi o folosesc împotriva ta. Daca tu ca alb spui ceva despre un musulman eşti acuzat ca rasist. Dacă el spune ceva despre tine ca britanic, francez etc nu o să-i facă nimeni nimic, vă garantez. Şi astea sunt studii făcute, da? Deci ţi-a luat libertatea, o foloseşte cum vrea el, dar o foloseşte împotriva ta. Şi europenii sunt toleranţi, foarte toleranţi aşa au fost educaţi. Dar într-o zi nu vor mai tolera şi se vor ridica în picioare şi vor face rău de tot...nu vreau să trăim acele momente când Europa se va trezi din acel coşmar şi va zice : “Până aici! Suntem europeni şi ne definim prin rasă şi culoare, ne pare rău ieşiţi afară!” Şi într-un fel poate că au dreptate. Cert este că într-o zi oamenii vor începe să urască democraţia. Vreau să spun că un partid radical nu este democratic, fie că este de extremă dreaptă fie că este de extremă stângă – comunismul şi apoi naţionalismul. Nu, ci este un partid cu mână de fier, care va conduce cu putere chiar cu violenţă. Asta s-a vazut în istorie: comunismul (extrema stânga), naţionalismul, fascismul (extrema dreaptă) am văzut ce au făcut. Ambele au aceeaşi structură, ideologia este diferită : stat centralizat, paternalist, care hotărăşte destinele tuturor; tu nu mai ai libertate individuală, ea s-a topit în marea masă colectivă. Aşa că lumea se va întoarce în Evul Mediu într-un anumit sens. Şi nu vi se pare interesant că profeţia biblica prezintă o lume a sfârşitului în care nu există democraţie? Fiara aceea, simbolul acela este al unei mari puteri care porunceşte tuturor să facă una-alta, şi care numai democraţie nu este, ci o formă de dictatură. Şi spre dictatură se va îndrepta lumea. Ceea ce va fi grav va fi că toate acestea se vor face în Numele lui Dumnezeu. Da, adică Dumnezeu va fi cooptat în schemă, Dumnezeu va fi invitat la guvernare, dacă vreţi. Şi atunci când Dumnezeu va fi invitat la guvernare toate se vor face în Numele Lui. Şi Dumnezeu va fi prezentat în faţa tuturor ca fiind “tătucul”. Cei care ştiu din trecut, înţeleg că “tătucul” este figura paternalistă a lui Stalin din comunism: el are grijă de tine, el te îngrijeşte, el îţi dă de mâncare, el te-a făcut...asta era concepţia comunistă. El este totul pentru tine. Aşa va fi prezentat şi Dumnezeu. Şi acest Dumnezeu este implicat în mod deplin în viaţa tuturor indivizilor şi în viaţa planetei. Aşa că planeta nu mai este singură, Dumnezeu Şi-a revendicat-o, El este şeful suprem, la El trebuie să ne închinăm...aşa vor spune despre El partenerii de coaliţie, daca vreţi să le spunem aşa. Şi atunci lumea va reveni la o formă interesantă de teocraţie.
6

Vreau să vă arăt un mic video-clip de pe Youtube ca sa vedeţi cum este implicat Dumnezeu în lumea noastra în viziunea unor creştini. Este un video-clip de 3 minute despre o creştina şi viziunea acestei tinere despre Dumnezeu. [N.B. urmeaza spre vizionare video-clip-ul respectiv în limba engleza; îl puteţi găsi la urmatoarea adresa: http://www.youtube.com/watch ?v=jP-sSeqPywI&NR=1. În acest clip o tânără creştină povesteşte cum împreună cu alte personae s-au rugat ca Dumnezeu să le arate ateilor că El există. Ea spune că Dumnezeu este atât de minunat, atât de iubitor şi răspunde uimitor de repede câteodată la rugăciuni. A fost şi cazul acestor rugăciuni, care au primit răspuns după câteva zile prin cutremurul din Japonia. Ea spune că Dumnezeu parcă te ia de umeri şi te zgâlţâie spunând: “ Sunt aici!” Şi astfel îi face pe oameni să renunţe la drumurile lor păcătoase. Invită apoi fraţii şi surorile să se roage cu şi mai multă putere, încurajaţi de această experienţă. Ea se va ruga neîncetat. Şi speră ca după acest început din Japonia Dumnezeu să răspundă la fel pentru America, unde sunt mulţi care merg pe drumuri rele. Încheie cu un îndemn: ” Hai, gata, din nou la rugăciune!”] (continuă fr.Petrof ) Deci v-aţi lămurit, nu? Probabil că acum s-a dus să se roage pentru Europa şi apoi America...dar cam periculoşi creştinii care se roagă aşa, în felul ei, aţi văzut? S-au rugat şi ia lovit pe japonezi, acum se roagă iarăşi şi probabil o să-i lovească pe europeni şi după aceea pe americani. Video-clip-ul acesta a fost postat pe Youtube sub numele de “nebuna creştină”cam aşa se traduce, sau “o nebună creştină care crede că Dumnezeu i-a lovit pe japonezi”, cam aşa sună postările pe Youtube. Şi au dreptate. Ceea ce m-a surprins este că fata aceasta Il iubeşte pe Dumnezeu cu toată fiinţa. Da? Şi aici este situaţia foarte interesantă: apare sindromul tătucului, adică dacă Dumnezeu te loveşte, te bate exact ca un soţ abuziv, tu trebuie să-L iubeşti din toată inima...pentru că Dumnezeu a lovit Japonia, ca răspuns la rugăciune, ca să-i trezească pe atei. Trebuia să le deschidă ochii ateilor şi pentru aceasta a dat un cutremur şi acum cu siguranţă ateii se vor întoarce în masă la Dumnezeu !!!!???? Dar observaţi concepţia care apare îngrijorător: se preferă o imagine criminală a lui Dumnezeu doar pentru că această imagine ofera stabilitate, adică Dumnezeu e în control, cu alte cuvinte. Eşti ateu, stai puţin că nu e chiar aşa de simplu, Dumnezeu are ac şi pentru tine. Şi te ajută să-ţi deschizi ochii pentru că eşti orb...şi printr-un cutremur în Japonia, altul în Europa şi alte nenorociri prin America – conform planului lor de rugăciune, de nimicire a tuturor, a planetei – ateii se vor trezi şi Dumnezeu va trebui să facă ceva ca să-i aducă pe toţi la credinţă. Şi atunci fata aceasta este un instrument în mâna Domnului şi e minunat !!!??? Ea Îl iubeşte pe Dumnezeu până la moarte, pentru că acest gen de oameni, daca ar fi nevoie, s-ar sinucide în Numele Domnului, pentru că asta înseamnă adevarata iubire, nu? – cum zic ei! Vedeţi? Aceasta este adevărata problemă pe care oamenii încep s-o vadă din ce în ce mai mult, şi anume: că nu are importanţă cum arată Dumnezeu, ci important este să fie la cârmă. Anticii sacrificau fără nicio problemă caracterul lui Dumnezeu sau al zeilor că să-I/ să le salveze reputaţia. Adică Dumnezeu trebuie să fie Dumnezeu, trebuie să fie hotărât, nare importanţă că El şi omoară, că trimite ciuma, seceta...n-are importanţă. Important e să fie cineva care să ştie despre ce este vorba, care să preia cârma. Da? Să fie un tătuc. Să ne conducă spre ceruri, să ne conducă spre locurile veşnice.. Pentru că nu ne mai permitem să
7

ne jucăm cu libertatea aceasta pe care oricum nu ştim s-o folosim. Trebuie să fie cineva în stare să ne rezolve problemele. Aşa că există şi astăzi – şi te miri de aceasta! – nostalgici după Hitler, Stalin sau Ceauşescu. Există asemenea oameni nostaligici. De ce? Pentru că au nevoie să ştie că există cineva acolo sus care-i trozneşte. De ce? Pentru că aşa de mult îi iubeşte că îi mai şi trozneşte! Aşa că Dumnezeu va fi din nou adus în discuţie în ecuaţie, pentru că altfel noi nu o mai scoatem la capăt. Trebuie ca omenirea aceasta să fie salvată de toate dezastrele care se întâmplă, cam asta e ideea. Trebuie ca Dumnezeu să fie pus împărat. Singura problema e că ei vor dar Dumnezeu nu prea vrea să fie împărat. Şi Biblia ne spune clar că Dumnezeu nu vrea să fie pus împărat. Au mai încercat unii să-L pună împărat şi n-au reuşit. Şi trebuie să ne întrebăm, dacă Dumnezeu nu vrea să fie împărat, atunci la vremea aceea cine va conduce cu adevărat lumea? Pentru că Dumnezeu sigur nu o va conduce! Revenim acum, care este răspunsul lui Isus la provocarea ucenicilor referitor la cauza orbirii acelui om? Isus spune că “s-a născut aşa”. Clar! Isus refuză orice explicaţie, orice fel de sursă, de cauză. “S-a născut aşa“- Isus acceptă întâmplarea, incertitudinea. El acceptă că în lumea aceasta se întâmplă lucruri care nu au o cauză foarte previzibilă sau coerentă. Nu Dumnezeu este implicat în această problemă, cu siguranţă. Nici diavolul, spune Isus, nu este implicat în problema aceasta, nici părinţii, nici omul, ci s-a născut aşa. Însă unii nu sunt mulţumiţi cu acest răspuns. Nu se simt confortabil că în această lume se pot întâmpla lucruri care nu se află sub controlul lui Dumnezeu. Şi pur şi simplu se întâmplă. Cum adică? Nu vine de la Dumnezeu? Nu! Nu vine de la diavol? Nu! Păi de unde vine? Pur şi simplu s-a întâmplat. Deci problema aceasta este foarte dificilă. Oamenii nu mai suportă întâmplări, accidente, coincidenţe. Oamenii vor să fie totul trasat foarte clar, să vadă originea, cine a păcătuit, cine e de vină, care e împrejurarea. Isus nu intră în jocul acesta. Isus acceptă că poate să fie o întâmplare, fără să identifice o cauză anume. Dar, cu toate că poate să fie o întâmplare situaţia respectivă, totuşi Dumnezeu poate să facă ceva. Dumnezeu nu a adus orbirea peste omul respectiv, El n-a produs-o, n-a programat-o, nici n-a prevenit-o, dar El acum prin Isus poate să corecteze acea situaţie. Acesta este uimitorul răspuns al lui Dumnezeu: uite, Eu n-am programat ca lumea să fie cum este în prezent. Nici n-am prevenit lucrurile care s-au întâmplat în lumea aceasta - holocaust, războaie, tsunami, cutemurul din Japonia... – nu Eu le-am provocat, nu am provocat dezastrele şi nenorocirile, dar totuşi pot să corectez aceste situaţii. Şi mă întreb atunci, dacă era Dumnezeu aici ce-ar fi făcut? N-ar fi prevenit cutremurul din Japonia, dar s-ar fi dus să-i ajute pe răniţi, să le dea mâncare la unii...Asta a făcut în timpul vieţii Lui: a corectat anumite situaţii nefericite ale oamenilor. Nu le-a adus El, nu le-a prevenit, dar S-a implicat să ajute, să le corecteze. Ideea este, legat de cutremurul din Japonia, că Dumnezeu se arată după tsunami, nu înainte. Dacă s-ar fi arătat înainte poate nu se întâmpla – şi poate nu ne convine această teorie, dar Dumnezeu se arată după tsunami, şi sub altă formă decât ne aşteptăm noi. Aşa că, din acest punct de vedere, cum spune Biblia, Dumnezeu nu vorbeşte prin foc, prin cutremur, prin vânt puternic, nu vorbeşte prin lucrurile care aduc dezastre. Dar putem spune că vorbeşte japoneza. Adică totuşi vorbeşte limba lor, nu lovindu-i – cum spunea fata aceea din clip- ca să le deschidă ochii ateilor. Dumnezeu nu deschide ochii lovind. Isus deschide ochii orbului, oferindu-i de fapt tratamentul. Aţi observat tina aceea? De ce tina? Pentru că trimite cu gândul la creaţiune. Din ţărâna a fost făcut omul şi ca să devină suflet viu i-a fost suflată
8

suflarea de viaţă. Ce vrea să spună deci Isus aici: Eu pot să rezolv problemele lumii acesteia numai printr-o re-creaţiune a ei. Eu nu pot fi împărat peste o lume bolnavă, ci voi fi împărat peste o lume sănătoasă. Soluţia lui Isus este o re-creaţie a lumii! El spune de fapt: uite Eu pot să redau vederea orbului printr-un act al re-creaţiei. Dar El nu face nimic altceva. El vorbeşte omului în acest limbaj, El deschide ochii celui ce nu vede, dar nu prin lovituri, nu prin zguduituri, ci prin ceva ce poate să-l ajute, prin ceva ce poate să-l facă să vadă realitatea. Aşa că lumea, mai devreme sau mai târziu îşi va încheia acest experiment al independenţei totale faţă de Dumnezeu, oamenii vor ajunge la capătul resurselor, al puterilor lor, nu pot să mai facă absolut nimic. Şi unii poate că vor cere sincer ajutorul lui Dumnezeu, alţii se vor complace în ideea că Dumnezeu e împăratul. Dumnezeu nu va fi niciodată împăratul acestei lumi decât după ce o va re-crea. Deci va trebui să ne aşteptăm poate la alte situaţii decât cele pe care le-am crezut şi anume că Dumnezeu este într-un anume sens în lumea aceasta, dar El apare după nenorocire, după dezastru. De aceea a doua venire a lui Hristos va avea loc după ce lumea va fi distrusă, nu înainte, pentru că Dumnezeu va dori să re-creeze o lume cu cei care sunt dispuşi să o ia de la capăt în noi condiţii. Fie ca să înţelegem corect mesajul lui Isus şi să-L vedem pe Isus unde este cu adevărat, nu unde am vrea noi să fie! Amin!

Londra, 18.03.2011

9

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful