n concepia lui Comenius , nvmntul reprezint forma principal de realizare a educaiei.

Arta universal de a-i nva pe toi de toate const n introducerea metodic, sistematic, dup anumite principii, a tinerilor n tainele cunoaterii, ale tiinei, bunelor moravuri i pietii. nsuirea cunotinelor se realizeaz treptat, prin lrgirea continu a volumului de informaii, asemenea unor cercuri concentrice. Acest obiectiv se realizeaz prin mbinarea metodelor tradiionale i a celor moderne de predare nvare. Eforturile cercettorilor i ale practicienilor au urmit perfecionarea strategiilor de predare nvare, valorificnd achiziii ale cercetrii psihopedagogice, dar i din alte domenii de cunoatere. Finalitatea acestor preocupri are n vedere realizarea unei activiti de instruire i nvare eficiente. O direcie de aciune n acest sens o constituie reevaluarea metodelor tradiionale, criticate mai ales pentru caracterul pasiv al elevilor n procesul de predare-nvare. Se au n vedere n primul rnd metodele de tip expozitiv. - Expunerea - este caracterizat prin expunerea de ctre profesor, a unor materiale noi, pe cale vorbit, prin intermediul unor structuri bine legate, ceea ce n final asigur un rezultat ridicat. n aceast situaie, este trasmis de ctre profesor o cantitate de cunotine, ntr-un interval de timp bine definit i calculat, n dependen de deduciile i argumentrile, care trebuie s se petreac. Se utilizeaz discursul, limbaj concret, care la rndul su duce la mprirea expunerii n mai multe forme: povestire, explicaie, prelegere, expunere universitar, expunere cu oponent. Povestirea reprezint n sine, o naraiune necomplicat, ntr-un limbaj clar i neles, utilizat cel mai des, n cadrul claselor primare. Pentru o participare activ a elevilor n cadrul leciilor sunt utilizate figuri de stil, care dezvolt imaginaia, conchid motivaii noi i posibiliti de nvare. Explicaia reprezint descoperirea adevrului, bazate pe argumentri deductive. n acest caz, sunt dezvoltate operaii logice complexe, ca exemplu: inducia, deducia, comparaia, sinteza, analiza, analogia. Rolul principal l are totui pe recepia cunotinelor, mai puin pe interpretarea lor. Prelegerea reprezint expunerea de ctre profesor a unei cantiti mari de informaie, ce sunt structurate i sistematizate. Acest tip de metod este utilizat tinerilor, cu o receptivitate mai mare a cunotinelor, i este recomandat claselor mai mari. Utiliznd un plan didactic, pregtit anterior, profesorul poate avea succes n utilizarea prelegerii. Prelegerea universitar este, o metod de predare, utilizat n cadrul instituiilor superioare. Ea poate s se desfoate pe parcursul a 2 ore, iar acest fapt permite participarea activ a studenilor. Expunerea cu oponent reprezint o form mai special din cadrul expunerii generale, avnd form euristic. Acest tip de form de predare implic, n momentul expunerii prezena unei persoane secundare. Caracteristica principal este nviorarea expunerii informaiilor noi, prin ntrebri-capcan, crearea situaiilor de problem, iar n final acestea din urm sunt rezolvate i cautate de ctre oponent. Expunerea didactic reprezint o direcie simpl, rapid, de transmitere a unor informaii noi. Este o metod practic i funcional de predare, prin care elevii pe cale direct observ, inta final, spre care tinde profesorul. Minusul acestei metode este lipsa spiritului critic i pasivitatea din partea elevilor, superficialitate n nvare, din cauza informaiilor brute, care sunt recepionate de ctre elevi. n aceast situaie, feedback-ul este mic, iar legtura dintre elev i profesor este unidirecional, profesorii fiind cei activi,

iar elevii cei pasivi. Expunerea didactic este utilizat n cazuri didactice corespunztoare, i poate fi nviorat prin utilizarea metodelor euristice: ntrebri, luare de poziii, situaiiproblem, discriminri valorice.
n cadrul unui sistem de instruire, metodologia didactica trebuie sa fie consonanta cu toate modificarile si transformarile survenite in ceea ce priveste finalitatile educatiei, continuturile invatamantului, noile cerinte ale elevilor si societatii. Metodologia se cere a fi supla si permisiva la dinamica schimbarilor care au loc in componentele procesului instructive-educativ. Calitatea unei tehnologii este data de flexibilitatea si deschiderea ei fata de situatiile si exigentele noi, complexe ale invatamantului contemporan. O metoda nu este buna sau rea in sine, ci prin raportarea ei la situatia didactica respective, criteriul oportunitatii sau adecvarii la o anumita realitate fiind cel care o poate face mai mult sau mai putin eficienta. In acelasi timp, nu numai adecvarea externa constituie un indicator al pertinentei metodei, ci si congruenta secventelor care o compun, precum si alternanta, succesivitatea artificiilor metodologice, calitatea coordonarii si articularii intre metode, intre un procedeu si o metoda. Calitatea metodologica este un aspect ce tine de oportunitate, dozaj, combinatorica intre metode sau ipostaze ale metodelor; este o chestiune de articulare calitativa si mai putin de preeminenta ori extensiune a unei metode in dauna alteia. A spune aprioric ca o metoda este mai buna decat alta( sau ca o metoda este de dorit ), fara a tine cont de contextul in care metoda respectiva este eficienta, constituie o afirmatie hazardata si chiar lipsita de sens. Metodologia de instruire trebuie sa respecte o serie de exigente si cerinte: - punerea in practica a noi metode si procedee de instruire care sa solutioneze adecvat noile situatii de invatare; dezvoltarea in cantitatea metodologiei, prin adaptarea si integrarea unor metode nespecifice, din alte spatii problematice, dar care pot rezolva satisfacator unele cerinte(de pilda, folosirea in invatamant a brainstorming-ului, care este la origine o metoda de dezvoltare a creativitatii); crestarea cantitativa a metodelor nu este insa solutia cea mai fericita; - folosirea pe scara mai larga a unor metode activ participative, prin activizarea structurilor cognitive si operatorii ale elevilor si prin apelarea la metode pasive numai cand este nevoie; maximizarea dimensiunii active a metodelor si minimalizarea efectelor pasive ale acestora; fructificarea dimensiunii si aspectelor calitative ale metodei; extinderea utilizarii unor combinatii si ansambluri metodologice prin alternari ale unor caracteristici(in planurile activitate-pasivitate, abstractizare-concretizare, algoritmicitate-euristicitate, etc), si nu prin dominanta metodologica; renuntarea la o metoda dominanta in favoarea varietatii si flexibilitatii metodologice, care sa vina in intampinarea nevoilor diverse ale elevilor si care sa fie adecvate permanent la noile situatii de invatare; - instrumentalizarea optima a metodologiei prin integrarea unor mijloace de invatamant adecvate care au un aport autentic in eficientizarea predarii-invatarii; nu este vorba de o simpla adaugare a unui mijloc de invatamant, oricat de sofisticat ar fi el, ci de o redimensionare, o pregatire a acestuia in perspectiva metodologica; extinderea folosirii unor metode care solicita componentele relationale ale activitatii didactice, respectiv aspectul comunicational pe axa profesor-elevi sau pe directia elevi-elevi; atenuarea tendintei magistrocentriste a metodologiei didactice; intarirea dreptului elevului de a invata prin participare, alaturi de altii; accentuarea tendintei formativ educative a metodei didactice; extinderea metodelor de cautare si identificare ale cunostintelor, si nu transmitere a lor pe cont propriu, cultivarea metodelor de autoinstructie si autoeducatie permanente; promovarea unor metode care ii ajuta efectiv pe elevi in sensul dorit; adecvarea metodelor la realitatea existenta, pragmatizarea metodologiei. Metodele de predare-invatare se clasifica din punct de vedere istoric in: 1.Metode traditionale(clasice) cum ar fi:-expunerea; -conversatia euristica; -observarea; -demonstratia; -exercitiul; -lucrul cu manualul. 2.Metode moderne, de data mai recenta, cum ar fi:-algoritmizarea; -problematizarea -modelarea; -metoda cazului; -metode jocului; -jocul de rol; -invatarea pe simulatoare; -metoda proiectului; - instruirea programata;

-metode de stimulare a creativitatii(brainstorming-ul). Expunerea consta in prezentarea de catre profesor a unor cunostinte noi, pe cale orala, in structuri bine inchegate, ceea ce garanteaza o eficienta sporita, prin transmiterea unui volum mare de informatii intr-o unitate de timp determinate. In functie de natura si amploarea deductiilor si argumentelor desfasurate, de stilul discursive si de concretetea limbajului folosit, expunerea cunoaste mai multe variante: povestirea, explicatia, prelegerea, expunerea universitara, expunerea cu oponent. Povestirea este o naratiune simpla, intr-un limbaj expresiv, folosita cu precadere la clasele mici. Prin ornamentarea discursului cu figuri de limbaj se realizeaza o participare afectiva a elevilor, se stimuleaza imaginatia, se antreneaza noi motivatii si disponibilitati de invatare. Cu acest prilej, se pun in miscare operatii logice mai complicate precum inductia, deductia, comparatia, sinteza, analiza, analogia. Accentul cade, totusi, pe receptare si mai putin pe interpretarea cunostintelor.