Redactor: Radu Badale Coperta: Walter Riess Tehnoredactare computerizatã: Eugen Fomino Toate drepturile asupra acestei lucrãri

sunt rezervate Editurii CORINT ISBN: 973-653-215-1 Mihai Bãrbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, ªerban Papacostea, Pompiliu Teodor ISTORIA ROMÂNIEI Bucureºti, 2002 A f •• î -*~\nr r 11 "t f\* /i', l l þ • " «,-,/* «.,y s ^».< s CUPRINS Cuvânt înainte.................................................5 |. DE LA ÎNCEPUTURILE CIVILIZAÞIEI LA SINTEZA ROMÂNEASCÃ (MIHAI BÃRBULESCU).....................................!... 11 Pãmântul românesc...........................................11 Preistoria...................................................: 14 Comunitãþile paleolitice. Revoluþia neoliticã......................15 Epoca bronzului. Indoeuropenizarea. Tracii......................20 Epoca hallstattianã. Autohtoni si alogeni la sfârºitul preistoriei........24 Geto-dacii..................................................26 Geþi si greci între Dunãre si Mare (sec. VII-II Î.Hr.).................27 Geto-dacii în sec. V-ll Î.Hr...................................31 Dacia de la Burebista la Decebal..............................35 Dacia Felix..................................................44 Provinciile Moesia Inferior (Dobrogea), Dacia si Imperiul roman........44 Civilizaþia romanã........................................60 Cultura romanã..........................................69 Romanitate si barbari..........................................77 Influenþa romanitãþii asupra dacilor liberi (sec. II-IV)...............78 Romanitate fãrã Imperiu: Transilvania în sec. IV-V.................80 Revenirea Imperiului: Dacia sudicã............................83 Persistenþa Imperiului: Dobrogea în sec. IV-VII...................84 Creºtinismul daco-roman...................................87 Dacia ºi migraþiile barbare..................................90 Sinteza româneascã...........................................93 Apariþia popoarelor romanice si a limbilor neolatine — un proces european..................94 Cazul Daciei: romanizarea, evoluþia istoricã, etnicã ºi lingvisticã în a doua jumãtate a mileniului l ..........................96 Bibliografie................................................106 II. DE LA GENEZA STATELOR ROMÂNEªTI LA NAÞIUNEA ROMÂNÃ........119 Geneza statelor româneºti (secolele XI-XIV) (SERBAN PAPACOSTEA).......119 Romanitatea rãsãriteanã: de la autonomie la stat.................119 întemeierea Þãrii Româneºti ºi a Moldovei......................126 Dualismul statal românesc .................................132 Românii în voievodatul Transilvaniei...........................133 e române si primul asalt al puterii otomane sfârºitul secolului al XIV-lea-1526) (ªERBAN PAPACOSTEA)...........135 Economie si societate....................................135 Structura puterii........................................141 Centralizarea puterii si reacþia nobiliarã........................146 Rãscoalele þãrãneºti din Transilvania..........................150 Rezistenþa împotriva expansiunii otomane...........;. :i.........151 ªtefan cel Mare.........................................156 Tradiþia romanitãþii si spiritualitatea bizantino-slavã................160 emonia otomanã ({526-1593) (ªERBAN PAPACOSTEA)..............166 Instaurarea hegemoniei otomane............................166 Statutul þãrilor române....................................168 Putere nobiliarã ºi stat....................................171 Confruntãri politice în contextul rivalitãþii otomano-habsburgice......174

Curente spirituale ºi culturale...............................177 Republica Christiana (POMPILIU TEODOR).......................184 Dinamica politicã internaþionalã.............................185 Agravarea dominaþiei otomane..............................186 Domnia lui Mihai Viteazul.................................188 între otomani si imperiali..................................189 arhia feudalã (1601-1716) (POMPILIU TEODOR) . .................194 Restauraþia dominaþiei otomane; statutul juridic al raporturilor turco-române..................195 Societate si regim politic..................................198 Cadrul instituþional......................................204 Evoluþia internã ºi internaþionalã................•.............207 Epoca lui Matei Basarab ºi Vasife Lupu........................210 Monarhia feudalã la mijlocul secolului în Transilvania ..............213 Afirmarea þãrilor române la sfârºitul secolului al XVII-lea si începutul secolului al XVIII-lea..........................216 Ofensiva antiotomanã si efectele ei...........................218 între cele trei imperii.....................................219 Umanismul ºi integrarea în cultura Europei clasice................224 ui luminilor în þãrile române (POMPILIU TEODOR).................229 Noile regimuri politice: habsburgic si fanariot. Structura instituþionalã . . 230 Unirea rutenilor ºi românilor cu Biserica Romei...................231 Rãscoala lui Francisc Râkoczi al ll-lea..........................236 Regimul austriac ºi politica absolutistã.........................236 Politica absolutistã a Mãriei Terezia...........................238 Practica unui despot luminat...............................240 losefinismul ºi românii....................................241 Regimul fanariot în Moldova si Þara Româneascã.................243 Viaþa politicã în vremea fanarioþilor...........................244 Reformele fanariote......................................246 Sub semnul naþionalului. Inochentie Micu: confesiune si naþiune......248 Miºcãri confesionale în Transilvania si restaurarea ortodoxiei.........252 Organizarea ecleziasticã si viaþa religioasã......................254 Miºcarea politicã din Tare. Româneascã si Moldova................258 Criza despotismului luminat. Rãscoala lui Horea..................260 Miºcarea naþionalã în timpul revoluþiei democratice. Supplex Libellus Valachorum.............................263 Miºcarea naþionalã din Þara Româneascã si Moldova..............267 Þãrile române si chestiunea orientalã.........................268 Epoca reacþiunii în Transilvania si criza regimului fanariot...........270 Iluminism si societate.....................................272 Bibliografie................................................279 III. DESÃVÂRªIREA NAÞIUNII ROMÂNE (KEITH HITCHINS)...............286 începuturile statului modern. 1821-1866...........................286 Anul 1821 ............................................286 Scena politicã. 1821-1848.................................289 Societatea si economia. 1821-1848..........................292 Paºoptismul...........................................295 Anul 1848 la români.....................................297 Unirea Principatelor. 1850-1859.............................303 Domnia lui Alexandru Cuza. 1859-1866.......................306 Fãurirea României Mari........................................310 Independenþa. 1866-1881 ................................311 Modele de dezvoltare....................................315 Viaþa politicã si partidele politice............................320 Societatea si economia...................................323 Românii din Transilvania, Bucovina ºi Basarabia..................327 Relaþiile internaþionale. 1881-1914...........................333 Primul Rãzboi Mondial....................................335 România modernã la zenit. 1919-1940............................340 Marea Dezbatere.......................................341 Viaþa politicã...........................................345 Societatea si economia...................................352 2

Relaþiile internaþionale....................................357 Rãzboi si pace. 1940-1947.....................................364 Al Doilea Rãzboi Mondial. 1940-1944........................364 Tranziþia. 1944-1947.....................................377 Bibliografie................................................387 ROMÂNIA SUB REGIMUL COMUNIST (DECEMBRIE 1947-DECEMBRIE 1989) DENNIS DELETANT)........................................392 ninaþia sovieticã si dictatura comunistã .(1947-1955)................392 Situaþia internaþionalã....................................392 Crearea statului totalitar..................................393 Securitatea si represiunea comunistã..........................398 Rezistenþa armatã.......................................400 Munca forþatã..........................................403 Lupta internã de partid....................................408 )nomie si destindere internã (1956-1969).......................413 Noua linie a lui Hruºciov...................................413 Impactul revoltei ungare...........................*.......414 Retragerea trupelor sovietice din România......................417: O nouã perioadã de teroare................................418 Autonomia faþã de Uniunea Sovieticã................ . .'.......420 Slãbirea terorii..........................................422 Ascensiunea lui Nicolae Ceausescu ...........................423 Minoritatea maghiarã.....................................425 Ceausescu îºi consolideazã autoritatea........................427 Invadarea Cehoslovaciei de cãtre þãrile Tratatului de la Varºovia (1968). . . 430 talinism fãrã teroare (1970-1989) .'.•..........................431 Degenerarea............................'...............432 Declinul economic.......................................434 Minoritãþile naþionale.....................................436 Opoziþia publicã ........................................438 Disidenþa.............................................442 Oprimarea............................................447 Izolarea internaþionalã....................................448 Sistematizarea..........................................449 Relaþiile cu vecinii.......................................454 Prãbuºirea........................,....'................455 grafie................................................461 .....................................................466 CUVÂNT ÎNAINTE „Si la acest fel de scrisoare gând slobod si fãrã valuri trebueste", afirma Miron Costin cu privire la scrierea istoriei în prefaþa la Letopiseþul Þãrii Moldovei, explicând, în acelaºi timp, cititorilor dificultatea îndeletnicirii de istoric în starea în care se afla atunci þara sa, bântuitã de „cumplite vremi" si de „zile de cumpãnã mare pãmântului nostru si noaã". „Vremile" nu au fost mai îngãduitoare cu istoricii români din ultima jumãtate de secol decât cu ilustrul lor predecesor. Dimpotrivã! La permanenta ameninþare externã, cadrul determinant al istoriei româneºti, s-a adãugat controlul dinlãuntru al gândirii, al celei istorice cu precãdere, de cãtre o putere impusã din afarã, negatoare a libertãþii, adicã a condiþiei esenþiale a oricãrui act de creaþie superior în domeniul culturii. Destrãmarea sistemului totalitar de guvernare, care a cuprins în vasta sa reþea de mijloace de control al minþii si scrierea istoriei, a impus si impune în continuare îndatorirea elementarã de a regândi întregul trecut românesc în perspectiva teribilei experienþe istorice acumulate în decursul ultimelor decenii. Un vast material erudit, rezultat din cercetãrile întreprinse în acest îndelungat rãstimp, trebuie integrat în actul de reinterpretare pe care în mãsurã însemnatã îl condiþioneazã, înfãptuirea acestui deziderat sau imperativ nu e o întreprindere uºoarã. Câteva sinteze au apãrut în ultimii ani, inspirate de intenþia de a oferi trecutului românesc un cadru de interpretare nou, liber de constrângeri ideologice, sau mãcar un sumar de fapte esenþiale pentru publicul larg, doritor sã raporteze experienþa actualã la dimensiunea timpului istoric îndelungat. Din acelaºi îndemn s-a nãscut ºi lucrarea de faþã. Cinci cercetãtori istorici au convenit sã colaboreze la împlinirea acestei noi sinteze. Sintezele realizate de fiecare dintre ei, contopite într-o sintezã generalã, sunt produsul unor laborioase cercetãri speciale, realizate de-a lungul unor ani îndelungaþi de studiu. Cartea îºi propune sã înfãþiºeze trecutul poporului român ºi al spaþiului istoric românesc, în toatã complexitatea sa, în interacþiunea permanentã dintre români ºi ceilalþi locuitori ai 3

acestui spaþiu si în contextul creat de realitãþile internaþionale care au constituit cadrul geopolitic al istoriei româneºti. Spaþiul cel mai larg, raportat la segmentul cronologic tratat, a fost rezervat ultimelor douã secole, din, vremea constituirii naþiunii române pânã la sfârºitul totalitarismului. Doi istorici strãini, unul american, celãlalt englez, cunoscuþi pentru contribuþiile lor ºtiinþifice, au acceptat sã-si asume redactarea capitolelor privitoare la acest interval. La competenþa lor profesionalã recunoscutã se adaugã avantajul de a nu fi implicaþi în viziunile partizane dezvoltate inevitabil din realitãþi care nu ºi-au pierdut încã actualitatea. O lucrare colectivã comportã avantaje si neajunsuri. Avantajul principal decurge din cooperarea cercetãtorilor unor domenii ºi perioade diferite, care • comportã cunoºtinþe ºi metode de cercetare specifice; neajunsul cel mai seamã e urmarea fireascã a inevitabilelor deosebiri de gândire si stil de la un autor la altul. Concepþia e a stat la baza volumului si formula de structurare a capitolelor s-au strãduit sã jure o cât mai armonioasã articulare a pãrþilor componente ale lucrãrii. Cartea e destinatã unui public larg. Ea e despovãratã de aparat critic, de note de isol. Indicaþiile bibliografice care însoþesc fiecare subdiviziune se limiteazã la •ãrile esenþiale. întregul material a fost revizuit cu competenþã si acribie de domnul Gheorghe ar, cercetãtor ºtiinþific la Institutul de Istorie „N. lorga"; tot lui i se datoreazã cii de persoane si localitãþi care însoþesc volumul. Serban Papacostea I. DE LA ÎNCEPUTURILE CIVILIZAÞIEI LA SINTEZA ROMÂNEASCà Pãmântul românesc Pãmântul românesc - strãbãtut de paralela de 45° - se încadreazã la limitele estice ºi sudice ale Europei Centrale. Armonia si simetria sa (S. Mehedinþi) sunt cu totul remarcabile, în centru se aflã Podiºul Transilvaniei, cu înãlþimea de vreo 500 m, înconjurat de Munþii Carpaþi, precum o cetate e înconjuratã de ziduri (N. Bãlcescu). Carpaþii trec, pe alocuri, de 2 000 m. în exterior înãlþimile scad treptat, printr-o zonã colinarã, pierzându-se spre câmpia Dunãrii, spre ºesurile Tisei si Nistrului. Acest teritoriu locuit în principal de români, cuprinzând enclave de alte neamuri (dupã cum „insule" de români se aflã ºi în afara sa), mãsoarã vreo 300 000 km2, cam cât Italia sau ceva mai mult decât jumãtatea Franþei. Statul român actual are 237 500 km2, dar România Mare din perioada interbelicã, suprapunând mai fidel pãmântul românesc, însuma aproape 295 000 km2. Podiºul Transilvaniei este o zonã colinarã, fragmentatã de ape, favorabilã agriculturii, pomiculturii ºi creºterii animalelor, în subsol se aflã mari rezerve de sare, o bogãþie recunoscutã, exploatatã ºi chiar exportatã începând cu timpurile preistorice. Teritoriul e lipsit, în general, de pãduri. Existã lacuri, multe artificiale. Partea sudicã, între Mureº ºi Olt, oferã condiþii bune viticulturii. Un lanþ de depresiuni marginale face trecerea spre munþi. Aceste depresiuni, ca ºi Podiºul Transilvaniei, au fost locuite din cele mai vechi timpuri. Depresiunea Alba lulia-Turda a oferit în epoca romanã condiþiile pentru apariþia a douã mari oraºe - Apulum ºi Potaissa. în unele depresiuni marginale (Odorhei, Homoroade, Sibiu) au fost colonizaþi, în secolele al Xl-lea ºi al Xll-lea, secuii ºi saºii. • Carpaþii sunt contemporani cu Alpii, dar mult mai puþin înalþi (doar câteva vârfuri, din Carpaþii Meridionali, depãºesc 2 500 m). Trecãtorile prin munþi au asigurat dintotdeauna legãturile dintre marile regiuni istorice. Puþine sunt chiar pe la baza muntelui: pe valea Oltului se trece uºor din Transilvania în Oltenia si Muntenia, prima „ºosea" pe aici fiind construitã de romani. Alte trecãtori sunt pe la 1 000 m (Predeal) sau chiar mai înalte (Prislop, în Carpaþii Orientali, la peste 1 400 m), în general drumuri mai grele, cu pãsuri înalte, erau între Moldova ºi Transilvania - Maramureº. Dacã numãrul de trecãtori, de vale sau de culme, s-a dovedit a fi suficient pentru circulaþia oamenilor din toate timpurile, forma curioasã a Carpaþilor nu poate fi trecutã cu vederea, nici urmãrile sale geopolitice. Carpaþii nu mãrginesc o regiune anume ºi nici nu despart bazinele unor fluvii (râurile izvorâte de pe orice laturã a lor ajung, toate, în Dunãre). Provinciile româneºti situate în afara Carpaþilor sunt cu atât mai deschise ºi mai penetrabile dinspre zonele vecine (geografic ºi istoric) - pusta maghiarã, stepa ruseascã - cu cât se depãrteazã de munþi. Numai Transilvania istoricã e înconjuratã de munþi (si, în mãsura în care aceºtia erau împãduriþi, ea era cu adevãrat „þara de dincolo de pãduri"). Deci numai în Transilvania o mare depresiune geograficã, cu adãpostul ei natural, e dublatã de un adãpost ori bazin istoric 11 limitat printr-un lanþ muntos. La scara întregului teritoriu românesc, aºezarea Carpaþilor nu :e decât sã-l taie; muntele care ar trebui sã-i despartã pe români de alte neamuri, ca o miþã naturalã (A.D. Xenopol, dupã teoria lui O. Barot), nu face decât sã-i despartã pe nani în mai 4

multe provincii istorice. Deºi Carpaþii au traversat regiuni locuite de acelaºi oor, cu o culturã unitarã, diferenþierile marcate de lanþul muntos fiind minime, totuºi punerea munþilor n-a fost fãrã urmãri însemnate în istoria politicã ºi statalã a românilor în îl Mediu; chiar în Antichitate vedem un anumit rol al Carpaþilor în repartizarea teritoriilor mitelor provincii dacice ale Imperiului roman. Numeroasele depresiuni intra- ºi subcarpatice au un relief deluros ºi sunt adãpostite latic. în acelaºi timp, ele constituie teritorii uºor de apãrat, ceea ce explicã importanþa lor, i cu seamã în Evul Mediu (Maramureº, Topliþa, Ciuc, Câmpulung Moldovenesc, Domele, ncea, Þara Bârsei, Þara Fãgãraºului, Lovistea, Haþeg, Beiuº etc). Spaþiul locuit al Carpaþilor se extinde prin suprafeþele plane, de eroziune, care permit zãri permanente ºi culturi agricole pânã pe la 1 200 m. Amintirea unor strãvechi locuri tru târguri anuale care adunau populaþia de pe ambele versante ale Carpaþilor se pãstreazã ã astãzi. Unele târguri se þineau la înãlþimi ºi mai mari. întâlnirea anualã de la „Târgul de " de pe Muntele Gãina (în Carpaþii Occidentali) se petrece la 1 700 m. Aºezãrile în zone te sunt de veche tradiþie: „Daci inhaerent montibus" spunea Florus („dacii sunt agãþaþi de iþi"), iar capitala lor, Sarmizegetusa (Grãdiºtea Muncelului) este la 1 000 m altitudine. Vlunþii Carpaþi mai înseamnã bogãþia pãdurilor (mai ales în Carpaþii Orientali), existenþa r minerale de preþ - aur, argint, (mai ales în Carpaþii Occidentali) ºi a pãºunilor alpine care Dermis un pãstorit deosebit de intens. Exploatarea minereurilor dateazã din preistorie, 'oltându-se cu o deosebitã vigoare în epoca romanã. )ealurile subcarpatice înconjoarã Carpaþii Orientali ºi Meridionali, prezentând înãlþimi care epãºesc, de regulã, 500-600 m. Resursele economice se constituie aici în pãduri ºi zone aliere (în depresiuni), pomiculturã, viticulturã, creºterea animalelor; subsolul conþine sare, :>!, cãrbune. Toate acestea explicã intensitatea locuirii, iar primele mari centre medievale ?ava, Câmpulung, Curtea de Argeº) au apãrut în aceeaºi zonã. De la sfârºitul secolului al ea, exploatarea petrolului a produs un mare salt demografic. Populaþia Câmpinei, de iplu, creºte în 12 ani cu 150%. i densitate mare de aºezãri se observã ºi în Podiºul Moldo-Basarabean, mai cu seamã la de Prut, ca si în Podiºul Getic. Ca un podiº apare ºi Dobrogeâ, cu un relief mai accidentat >rd. Acest pãmânt delimitat clar de Dunãre ºi Marea Neagrã este, din punct de vedere olitic, o anexã necesarã regiunilor carpatice, în pofida aspectului sãu de culoar între 'le pontice ºi Balcani. Spre nord-est, Delta Dunãrii este cea mai joasã ºi mai tânãrã unitate lief. Un þinut jos este Bugeacul, teritoriul din sudul Basarabiei, cu deficit de apã (excepþie id lacurile Cahul, lalpug ºi Catalpug). Dominaþia tãtarã a distrus aici pãdurile, iar solul a s, pânã în secolul al XlX-lea, slab cultivat. Litoralul basarabean este neprielnic pentru ri. De la limanul Nistrului, unde milesienii fondaserã colonia Tyras, n-au mai existat, alte ri pânã la litoralul dobrogean. în sfârºit, câmpiile propriu-zise din extremitãþile teritoriului care ne intereseazã sunt Câmpia Tisei în vest si Câmpia Românã din sud. Agricultura cerealierã este aici baza economiei; se adaugã creºterea animalelor (în vest) ºi pescuitul (în sud). Reþeaua hidrograficã cuprinde aproape exclusiv ape care izvorãsc din Carpaþi (în afara Dunãrii) si care, cu puþine excepþii notabile (Nistru), se varsã în Dunãre. Debit mare au ªiretul, Prutul, Mureºul, Oltul, Someºul, Jiul. Marile cursuri de apã au constituit dintotdeauna importante artere de circulaþie prin faptul cã sunt navigabile (Dunãrea, parþial ºi unele râuri, mai cu seamã Mureºul) ºi prin cãile de uscat pe care le contureazã vãile lor. Râurile au unit mai mult decât au despãrþit, chiar dacã temporar au avut rol de frontierã (Oltul subcarpatic ºi Mureºul inferior în epoca romanã). Jara Moldovei descrisã de Dimitrie Cantemir se împãrþea în Moldova de Sus ºi Moldova de Jos ca fâºii orizontale, mergând de la Carpaþii Orientali la Nistru; prin urmare, Prutul nu separa nimic. Fertilele vãi ale râurilor sunt pline de aºezãri, unele din timpuri strãvechi. Cu prilejul marilor inundaþii, ale Mureºului din 1970 s-a putut constata cã nici o aºezare preistoricã din preajmã n-a fost inundatã, ceea ce dovedeºte din partea oamenilor acelor vremuri o perfectã cunoaºtere a terenului, prin îndelungatã experienþã. Poziþia în cadrul Europei este determinantã pentru caracterul temperat al climei, ilustrat de temperaturã, vânturi si ploi, cu repercusiuni directe asupra regimului apelor, asupra rãspândirii florei ºi faunei. Influenþele Europei Centrale, sesizabile mai cu seamã în Transilvania (vânturile de vest ºi nord-vest, precipitaþiile cuprinse între 550 ºi 1 400 mm, larga rãspândire a fagului), se întrepãtrund cu acelea dinspre Europa Rãsãriteanã, în Podiºul Moldo-Basarabean, Dobrogea si Câmpia Românã (ierni mai aspre ºi veri secetoase, precipitaþii sub 550 mm) ºi cu influenþe mai slabe de climat mediteranean (în Banat, Oltenia ºi sudul Dobrogei). în felul acesta teritoriul românesc marcheazã limita nordicã a viþei de vie, cea esticã pentru bradul alb ºi fag ºi locul de întâlnire al stepelor cu pãdurile. Temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 11 °C în Câmpia Dunãrii ºi -2°C la altitudini de peste 2 500 m; temperatura medie anualã pentru întreg teritoriul României este de 9°C. 5

Tendinþe de apropiere de extremele absolute înregistrate (-38°C ºi +44°C) se observã arareori. Moderaþie se constatã ºi în regimul ploilor; totuºi, anii secetoºi - urmare a poziþiei între seceta Mediteranei ºi seceta Caspicei ºi Mãrii Negre - sunt mai frecvenþi decât anii excesiv de ploioºi. Vegetaþia reflectã aspectele generale ale reliefului. Pajiºtilor alpine le urmeazã, într-o succesiune coborâtoare, pãdurile de conifere (molidul, bradul), apoi cele de fag (împreunã cu mesteacãnul ºi paltinul), pãdurile de stejar (împreunã cu ulmul, arþarul ºi teiul), pãdurile de luncã (arinul, salcia si plopul). Urmeazã o centurã perifericã a silvostepelor ºi stepelor, în bunã mãsurã antropogenã. în ce mãsurã cunoaºterea mediului natural actual poate fi utilã reconstituirii peisajului altor epoci istorice? Este limpede, astãzi, cã în ultimele cinci milenii climatul din zona geograficã pe care o cercetãm a fost cald, asemãnãtor, în linii generale, celui actual. Au intervenit perioade de rãcire, prin secolele VIII-X, apoi în secolele XIII-XVII. Este sigur cã datele mai amãnunþite în privinþa diferenþelor climatice (regimul ploilor ºi temperatura) sesizabile la intervale relativ mici (150-250 ani) ar putea explica mai bine destule fenomene istorice petrecute mai ales în mileniul l î. H r. ºi mileniul l d.Hr. 13 Transformãrile din cadrul geografic petrecute în epoca istoricã, despre care avem mãrturii it, uneori, naturale. Unele râuri si-au schimbat cursul: Buzãul se vãrsa în vremea lui ªtefan Mare de-a dreptul în Dunãre (Cãlmãþutul pare sã fie vechea albie a Buzãului), pe când im se varsã în ªiret. Lacul Roºu a apãrut în 1837, prin prãbuºirea unei porþiuni de munte ilbiile unor pâraie. Mai multe sunt însã transformãrile antropogene. Izvoare literare antice vorbesc despre mdenþa pãdurilor în Dobrogea; prin urmare avem a face cu un proces antropic: despãdu-î masive din vremea ocupaþiei otomane au produs stepizarea Dobrogei. Pãduri întinse au : defriºate peste tot în Evul Mediu; din ele au rãmas acum pâlcuri rãzleþe de arbori, iar ori doar numele: Codrul Vlãsiei se întindea între Ploieºti si Bucureºti; „Teleormanul" era o dure nebunã", „Deliormanul" din Dobrogea sudicã - la fel. Pe locul lor au apãrut terenuri )ile, mai întâi pentru grâu ºi pentru mei, iar din secolul al XVII-lea ºi pentru porumb. Nou Ddusa cerealã a fãcut curând mare concurenþã grâului, suprafeþele cultivate cu porumb când continuu; în anii '30 ai secolului al XX-lea, România era al cincilea producãtor de jmb din lume. Lanuri de grâu ºi porumb au apãrut în secolul al XlX-lea ºi în stepele de lioarã: în Bugeac ºi în Bãrãgan (locuit pânã atunci aproape numai de pãstori). Prin atoare masivã ºi modificãrile antropice ale vegetaþiei au dispãrut specii de animale: bourul, jrul, brebul, calul sãlbatic ºi colunul (mãgarul sãlbatic). Si asemenea intervenþii în peisajul lanþului românesc au continuat în secolul XX: în 1970 apele lacului de acumulare de la xentrala de pe Dunãre au înghiþit insula Ada-Kaleh. A dispãrut o oazã de vegetaþie iteraneanã ºi parfumul unor vremuri de altãdatã. amantul românesc e legat prin marea arterã a Dunãrii de Europa Centralã; prin Marea jrã îºi întoarce o faþã spre Orient. Aºa cum climatologic influenþele Europei Centrale fereazã aici cu cele dinspre stepele ruseºti ºi dinspre Mediteranã, tot astfel civilizaþia acestui int a fost deschisã deopotrivã Europei ºi Asiei. Filtrarea celor douã mari tipuri de culturã ºi jri de viaþã, ca si amestecul lor în subtile proporþii, conferã o notã aparte istoriei si viitorului. reistoria ceputurile istoriei sunt tenebroase ca înseºi peºterile care i-au oferit omului primul Dst. O perioadã pe cât de îndelungatã - sute de mii de ani - pe atât de dificil de stituit revine cercetãrii preistoriei, care urmãreºte omul încã de la apariþia sa pe pãmânt, u cea mai adâncã preistorie documentaþia arheologicã interfereazã necesar cu studiul îlor naºteri geologice, cu climatologia, paleontologia ºi paleobotanica. Primele unelte :e în piatrã se amestecã printre oasele animalelor din pleistocen ca pentru a dovedi j| anevoios urmat de o fiinþã, oarecare pânã atunci, ce a reuºit sã se desprindã de animale ºi plante, pentru a deveni om. Aceastã sforþare uriaºã ºi unicã s-a fãcut prin gândire, comunicare si sociabilitate, prin conºtiinþã economicã, eticã ºi esteticã, prin credinþã. Viaþa comunitãþilor preistorice, durã în esenþa ei, - prin lupta pentru supravieþuire, dusã cu mijloace modeste într-un mediu adesea ostil, - pare încremenitã în epoci nesfârºite. Totuºi, pânã la mijlocul mileniului l î. H r. s-au scurs pe teritoriul României nenumãrate civilizaþii, cãci comunitãþile preistorice de aici nu sunt inerte. Mai mult, ele nu sunt nici rupte de regiunile învecinate - mai apropiate ori mai îndepãrtate - suferind astfel binefaceri si neajunsuri deopotrivã. Din toate punctele cardinale, dar mai cu seamã din rãsãritul stepelor nord-pontice si din sudul fertil al Peninsulei Balcanice, al Egeei ºi Anatoliei, se difuzeazã în valuri succesive noutãþi si progrese în viaþa materialã ºi spiritualã, uneori prin împrumuturi pe nesimþite, alteori prin schimbãri relativ bruºte. Perioade de stabilitate, cu acumulãri lente, au fost - din aceleaºi motive - bulversate de migraþii si nãvãliri: la 6

iar pentru paleoliticul erior descoperirile osteologice de la Cioclovina aparþin lui homo sapiens fossilis. situate pe culmile civilizaþiei preistorice europene. e rãspândit în toate zonele României. Caraº-Severin). Revoluþia neoliticã. Mai cunoscute sunt descoperirile de . Cele mai recente datãri cu C 14 au dat epipaleoliticului de la Schela dovei (jud.). Sãlaj) situatã pe malul drept al Someºului. Prahova). ca pretutindeni în lume. surprins mai ales în regiunile sud-carpatice. Cele mai vechi obiecte de podoabã . s-au descoperit silexuri cioplite. Vedea. Epipaleoliticul (mezoliticul) înregistreazã evoluþia a douã mari grupe culturale: pe de o rte culturile locale ale paleoliticului superior. Sfârºitul preistoriei pe teritoriul României în prima vârstã a Epocii fierului coincide cu apariþia daco-geþilor. uneori cu strãlucire. dar ºi în vãile râurilor Cotmeana. reprezentat de diferite grupe musteriene. iar în Moldova musterianul e reprezentat mai ales la Mitoc ºi la Ripiceni-lzvor (ambele în jud. un afluent al Oltului. Buzãu). musterianul superior de aici . ori s-au stins spre a face loc altora. din grotele ºi adãposturile de sub stânci din :ileul Porþilor de Fier. denosian) în Carpaþii Orientali. la începuturile si la sfârºitul Epocii bronzului. entitate etno-culturalã de acum bine definitã prin suficiente delimitãri de lumea sud-tracicã sau de alte populaþii.apos (jud.coliere din dinþi de animal . în Basarabia musterianul se întâlneºte în peºterile din bazinul Prutului mijlociu (raionul Edineþ). nu s-a petrecut fãrã a lãsa câteva urme notabile. Pentru cele mai vechi unelte de aici s-a propus vârsta de 600 000 ani. Banat. aparþinând uneia din primele culturi arheologice ale paleoliticului inferior -„cultura de prund". cai). care reflectã un proces demografic îndent ºi prefigureazã modificãrile economice si sociale ale neoliticului. Cioclovina. Economia paleoliticului si mezoliticului se baza pe vânãtoare (bovine mari. Daleoliticul este creaþia omului de tip „Cro-Magnon oriental" (mai multe schelete în zãrile din defileul Dunãrii).Hr. Pe valea Dârjovului. Dâmbovnic. Datele antropologice sunt destul de puþin concludente. Mehedinþi) vârsta de 8 570 (±105)-7 700 (±105). Gorj). conform analizelor cu C 14. Ceahlãu -jud. ca formã tranzitorie de la culesul întâmplãtor e cultivarea plantelor. Moldova (Mitoc. La populaþia de la Porþile de Fier se apreciazã cã speranþa de ã la naºtere era de 28 ani. muþi. adaptarea gramineelor aduce cu sine recoltarea. pe parcursul primei vârste a fierului. Pe parcursul paleoliticului superior „regionalizarea" culturilor se accentueazã. Comunitãþile paleolitice.una din cele mai importante si mai bogate staþiuni din aceastã parte a Europei . Nandru si Ohaba-Ponor (toate în jud. Aceastã miºcare continuã. Botoºani). în epipaleolrtic se pare cã a fost domesticit câinele. Neamþ). Muntenia (numai în aºezarea de la Malu Roºu-Giurgiu s-au 15 sit peste 40 000 de piese litice din aurignacianul târziu). Cea mai lungã si mai obscurã perioadã a preistoriei este reprezentatã pe teritoriul României. Pentru musterian. Olt). cerbi giganþi. swiderian. Aºezarea de la Ripiceni-lzvor are o depunere de 12 m grosime. apoi e din masivul Ceahlãu. Muntenia si Banat). formând grupul musþerian „cuarþitic". paleoliticul mijlociu. iar primii idoli feminini din os ori piatrã aparþin epipaleoliticului. Aurignadanui mijlociu e întâlnit în multe zone ale României. Porþile de Fier. pe Oltul transilvan în depresiunea Sibiului. de paleolitic.dateazã. 7 . pentru a se transforma apoi în altele. care se accelereazã pe mãsurã ce înaintãm în timp. în mai multe staþiuni din Oaº ºi Maramureº. Ultima etapã jvettianã se difuzeazã larg în Transilvania.începuturile neoliticului.apar paleoliticul superior.Sita Buzãului (jud. fiind bine reprezentat la Cremenea . Maramureº ºi Banat. cultura avettianã apare în Moldova si Basarabia. de prin 45 000-40 000 Î. Spre deosebire de paleoliticul inferior. Cele mai cunoscute staþiuni ale comunitãþilor de vânãtori musterieni sunt în peºterile din Carpaþii Meridionali. mici rãzuitoare etc. nu departe de Slatina (jud. Bãile Herculane (jud. La sfârºitul paleoliticului. pescuit ºi cules (flora spontanã). Culturi arheologice zonale au apãrut ºi s-au dezvoltat. supravieþuitoare ultimei gladaþiuni (mai ales în )ldova. unde atelierele de prelucrare a silexului se întind pe douã hectare. Hunedoara). la Baia de Fier (jud. O coperire singularã pentru aceastã parte a Europei o constituie urmele de picturã rupestrã (un si o felinã?) în grota de la Cudulat (jud. de la Bãile Herculane. cifrã destul de ridicatã. descoperirile de Dhaba-Ponor indicã prezenþa lui Homo sapiens neandertalensis. pe de altã parte culturile alogene (azilian. Descoperirile aparþinând gravettianului de la Mitoc it o adevãratã punte de legãturã între zonele centrale si estice ale Europei. Utilajul predominant al paleoliticului e reprezentat de microlite (vârfuri de sãgeatã pentru arc. Oaº.

cultura Tisa (în vestul ºi nord-vestul României). cucerind toate atributele „revoluþiei neolitice" (G. Venirea unor populaþii neolitice din sud a întrerupt ndinþa. dupã cum indicã masacrele surprinse în defileul Dunãrii care au provocat dispariþia ta . Cultura Precucuteni aparþine neoliticului mijlociu. dar. Alba) s-au gãsit idoli cicladici din alabastru. Trecerea de la cultura Boian la cultura Gumelniþa s-a fãcut aproape pe nesimþite.V. astfel încât unii cercetãtori preferã sã vorbeascã de complexul cultural Boian-Gumelniþa. de asemenea. Neoliticul timpuriu e reprezentat mai întâi de cel mai vechi orizont cultural nord-danubian Gura Baciului-Cârcea (Gura Baciului lângã Cluj-Napoca. Dolj). conturarea mai limpede a unor norme de organizare a societãþii.Hr. Avansarea dinspre sudul Peninsulei Balcanice si pãtrunderea treptatã î nord ºi nord-est a unui neolitic constituit pare sã fi anulat tendinþele de neolitizare a :oliticului. la -t de Nistru.a populaþiilor mezolitice. o veche culturã neoliticã. iticului târziu (eneolitic. o viaþã spiritualã bogatã. sudul Moldovei ºi în Basarabia. Basarabia (ºi Ucraina. Transilvania sud-esticã. cultura ceramicii liniare „cu note muzicale" (Moldova. la Soroca. unde se numeºte cultura Tripolie).Hr. începuturile metalurgiei aurului si cuprului). Aceasta e rãspânditã în zonele centrale ºi sudice ale Transilvaniei. cu bogat inventar funerar. în aºezãri apar rare obiecte de cupru. respectiv laºi) este una din cele mai strãlucite culturi eneolitice din Europa. un nivel neolitic aceramic. Aceasta a pãtruns si în Transilvania. Ghilde) în domeniul culturii materiale si spirituale: producerea hranei. ºi în acest caz. sunt numeroase figurinele antropomorfe. Din cultura Dudesti s-a dezvoltat (în Oltenia ºi vestul Munteniei) cultura Vãdastra. uneltele de piatrã ºlefuitã fiind puþine. venite din sudul Peninsulei Balcanice ori din Anatolia. iar sub influenþa culturii ceramicii liniare s-a nãscut (în Muntenia) cultura Boian. de producere a hranei. complexul cultural Precucuteni-Cucuteni reprezintã o continuitate perfectã pânã la sfârºitul eneoliticului. într-o groapã de cult de la Tãrtãria (jud. în Banat si Oltenia vesticã. creeazã cultura Vinca-Turdas. dar si trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere?). cu analogii în Mesopotamia. Nivelurile superioare de la Gura Baciului ori Cârcea aparþin deja culturii Starcevo-Criº. marea unitate culturalã si teritorialã se dezmembreazã. cultura Hamangia (în Dobrogea). estul ºi centrul Transilvaniei ºi la sud de Carpaþi). în bazinul Someºului ºi în Câmpia Transilvaniei s-a format în neoliticul mijlociu complexul cultural cu ceramicã pictatã Cheile Turzii-Lumea Nouã. prin progresele metalurgiei cuprului ºi prin splendoarea ceramicii pictate. Mai mult. este confirmat pe ru. asemãnãtoare cu cea de tip Protosesklo din Thessalia. unele adevãrate celebritãþi de nivel european. Predominã încã microlitele de obsidian. Populaþia care a vehiculat aceastã culturã e de origine meridionalã (thessalianã ori macedoneanã). 17 Culturii Gumelniþa îi sunt specifice aºezãrile de tip te//si ceramica neagrã cu decor incizat în relief. larg rãspânditã pe teritoriul României (absentã doar în Dobrogea ºi în sud-estul Munteniei). Cultura Ariuºd-Cucuteni (numitã dupã cele douã aºezãri eponime din jud. prelucrarea textilelor. ºlefuirea pietrei. Cluj) s-a descoperit o aºezare fortificatã cu ºanþ. chalcolitic) îi corespunde cea mai mare parte a mileniului IV ºi putui mileniului III Î. prin contactul triburilor Boian cu cele purtãtoare de ceramicã liniarã „cu note muzicale". un atribut al liticului aceramic. Mileniului VI ºi primei pãrþi a mileniului V le corespunde neoliticul timpuriu (neoliticul ii). La Iclod (jud. De-a lungul unei evoluþii de peste trei milenii populaþiile neolitice si eneolitice de pe teritoriul României au fãcut progrese remarcabile. prin componenta „gumelniþianã" se intrã în perioada eneoliticã. vasna. Acesteia din urmã îi sunt specifice statuete e antropomorfe din lut ars.acolo . contactele dintre reprezentanþii celor douã culturi par sã fi fost uneori ?nte. neoliticul mijlociu (dezvoltat) ocupã restul mileniului V ºi începutul mileniului urmãtor. Neoliticului mijlociu îi aparþin. cu pândireîn Moldova. specific zonei estice a Dunãrii de Jos. noutãþi majore în meºteºuguri (olãritul. culturile Dudesti (în sudul României). constatatã la unele comunitãþi epipaleolitice. Muntenia nord-esticã. Alte populaþii.. databil în mileniul VII Î. Ceramica e monocromã ori pictatã cu alb pe fond roºu. Cu totul remarcabile sunt vasele pictate bi8 . deplin constituitã. cãruia i se adaugã grupul cultural Iclod pentru neoliticul târziu. O datã cu finalul culturii Starcevo-Criº. Pe teritoriul României prezenþa altor trãsãturi ale neoliticului aceramic greu de surprins. Cultura Precucuteni s-a nãscut în Moldova. Cârcea în jud.Este greu de stabilit mãsura în care neoliticul pe teritoriul României îºi începe dezvoltarea jn fond mezolitic local. Eneoliticul este caracterizat printr-o evoluþie mai dinamicã. în schimb. valuri de pãmânt si palisade ºi o necropolã neoliticã de înhumaþie.

pictate sau nu cu ocru roºu. din bârne si lipiturã de lut. Hamangia. în aria culturii Cucuteni locuinþele au podea din trunchiuri de lemn lutuite. Evident. pe lângã vânãtoare si pescuit. Sceptrele de piatrã eneolitice în formã de cap de cal sunt de pus pe seama penetraþiei triburilor din stepele nord-pontice. de unde vin comunitãþi cu ceramicã liniarã). Cele mai multe sunt din lut ars. dând naºtere metalurgiei ile a cuprului ºi aurului. 'rogresul în privinþa habitatului este spectacular: de la peºterã la aºezãri cu semibordeie si • cu zeci de locuinþe de suprafaþã.urale neolitice. La Parþa (jud. în centrul aºezãrii era o „piaþã" n sanctuar. mai rar sunt sculptate în os. deja de la tul paleoliticului. nând culturilor Vinca-Turdaº si Vãdastra (poate ºi culturii Gumelniþa) a apãrut cultura cuta. în l de ia Hãbãºesti (jud. marmurã sau din aur. Existã necropole cu peste 400 de morminte.l de structurare a conºtiinþei de sine a indivizilor. ilustreazã ritualuri diversificate de înmormântare. osului ºi cornului. cea de rudenie. La sfârºitul neoliticului ciu.aceleaºi ca în Asia Micã. prin depunerea cadavrului fie în poziþie ghemuitã.sau :rom si plastica de lut antropomorfã si zoomorfã. pictarea si arderea sunt ocupaþii specializate. Apãrute. probabil. fie întinsã. existenþa unor totemuri 'ii grupului respectiv.douã statuete descoperite în cimitirul de la Cernavodã (jud. în statuetele bicefale ale culturii Vinca-Turdaº. dar ºi pentru confecþionarea de topoare masive. cât ºi confecþionarea vaselor neolitice. atât metalurgia. chiar în cel mijlociu). Tipurile sunt . ceea ce presupune ideea descendenþei •iliniare). Unor zone din aria intracarpaticã le sunt specifice pentru finalul neoliticului culturile ^apolgâr ºi Bodrogkeresztur (cu aºezãri eponime în Ungaria). piatrã. Printre statuetele zoomorfe. Descoperirea sub locuinþe a unor morminte de copii. observarea unor interdicþii ºi tabuuri. statuetele masculine reprezintã acolitul masculin al Marii Mame. unele mari de 80 m2. aºezate definitiv printre creaþiile cele mai reprezentative ale preistoriei europene: „Gânditorul" ºi perechea sa femininã . Precucuteni. în eneolitic se accentueazã terea ovinelor ºi a caprinelor si se domesticeºte calul. Uneori Marea Zeiþã si acolitul masculin apar împreunã. aceste clanuri oferã . fortificarea aºezãrilor devine o practicã frecventã. ori doar impulsuri . Douã locuinþe mari centrale. de asemenea remarcabilã prin calitatea ceramicii pictate.în trãsãturile lor generale . imagini ale Marii Zeiþe-Mame. a pietrei. a cãror amplasare exclude nplarea. ca formã de organizare superioarã cetei primitive. în centrul si sudul Transilvaniei s-a îvoltat cultura Petreºti. în general. omunitãþile neolitice sunt constituite în clanuri matriliniare. uneori însãrcinate. în aria culturii Sãlcuþa existau ateliere specializate în vârfuri ãgeþi din silex.si eneoliticului pe teritoriul României au practicat înhumaþia (cu începuturile în paleoliticul superior. Cucuteni si Gumelniþa) le sunt proprii numeroasele statuete si vase antropomorfe si zoomorfe. frecvenþa cornutelor simbolizeazã cultul forþei virile. care reveneau bãrbaþilor. ori a unor cranii izolate. subsidiar celui al fecunditãþii. îndemânare cerea ºi prelucrarea :ului. ce realizau temperaturi de )0° C. spre teritoriul României sunt Sudul (inclusiv Asia Anterioarã) ºi Vestul jiunile central-europene. Timiº) casele erau mgulare. Se considerã cã patriliniaritatea (ca unul din elementele esenþiale atriarhatului) va apãrea în eneolitic. neoliticul suprapune epoca de vârf a matriarhatului pare a fi indicat de cultul aproape exclusiv al unei divinitãþii feminine. laºi) erau peste 40 de case de lemn. Cele douã mari arii din care au pornit periodic migraþii de populaþii. adevãrate sate. dar tracþiunea animalã a apãrut tabil numai în Epoca bronzului. adesea cu steatopigie. Constanþa) -aparþinând 9 . dar o coexistenþã a celor douã tipuri de stabilire a descendenþei este foarte posibilã chiar într-o etapã anterioarã. în aceeaºi ordine de idei. în Oltenia. cu un spaþiu liber alãturi (loc de adunare a jnitãþii?) îndeplineau un rol social în cadrul gintei respective. Multe statuete ori vase antropomorfe sunt veritabile opere de artã. Zultura primitivã a plantelor cerealiere ºi creºterea animalelor domestice constituie rsele principale de hranã. Majoritatea reprezintã femei. Problemele tehnice ale reducerii minereului ºi ale turnãrii nu erau dificile decât cele ale arderii ceramicii în cuptoare perfecþionate. Un asemenea impuls vine din sud-estul Mediteranei ºi Anatolia. Toate populaþiile creatoare ale neo. elemente ce dovedesc apartenenþa acestor piese la cultul fertilitãþii si fecunditãþii. Frecventa întrebuinþare a irului pentru podoabe. Cã. Finalul eneoliticului în regiunea Dunãrii de Jos e reprezentat de cultura Cernavodã I. constituite pe tradiþii paleolitice occidentale ori sub influenþe din Orientul Apropiat. ori. Spiritualitatea neoliticã îmbinã organic domeniul artei cu acela al credinþelor magico-religioase. ºi apariþia idolilor aur „en violon" sunt repere semnificative pentru aceste culturi si pentru eneolitic în teral. Tuturor culturilor neolitice (dar mai cu seamã culturilor Vinca-Turdaº.

ca la Cãscioarele sau la Truºeºti (jud. în mai multe aºezãri s-au descoperit adevãrate sanctuare. în ambele culturi apar morminte de incineraþie. acestor culturi le este cteristicã înhumaþia. rafinat decoratã cu incizii si încrustaþii cu substanþã albã (cultura Vãdastra). ori „machete de sanctuare". dupã o •ntualã „tranziþie" . jrile Kostolac si Vucedol (în vestul ºi sud-vestul României) se înscriu în aceeaºi fazã de ziþie sau chiar de început a Epocii bronzului (Vucedol). ca ºi în 10 . Ilfov) sanctuarul era patrulater. cea mai vastã arie de izare aparþine culturii Coþofeni. ' 19 Sorgintea — directã ori indirectã — a primelor culturi neolitice si chiar a unor culturi ale oliticului mijlociu în zona est-mediteraneanã si a Asiei Mici implicã originea meridionalã a pulaþiilor respective. cu peste 130 de aºezãri descoperite pânã în prezent. studiile antropologice Jicã existenþa. amestecul de populaþii între comunitãþile strãvechi si noii veniþi. aparþinând „satului" respectiv. Tracii. Constatarea e valabilã si pentru o parte a ceramicii uzuale. de fapt o nisã lateralã faþã de un puþ circular). Culturile Horodistea (între Carpaþi ºi Prut). oglindind modificãri climatice si demografice. aparþinând culturii Gumelniþa. Penetraþia unor elemente rãsãritene. derivat din Dluþia si gracilizarea populaþiilor cro-magnoide ale paleoliticului superior. iar topoare e de tip Baniabic si [antivele spiralice în formã de ochelari sunt reprezentative pentru metalurgia cuprului. în schimb. deci caracterul lor pre-indoeuropean. Bginea unei invazii-ºoc a neamurilor indoeuropene si a unui sfârºit brusc al culturilor Dlitice este. ori vasul antropomorf de cult descoperit la Vidra (jud. Epoca bronzului. La Parþa s-au descoperit douã sanctuare. reprezentând construcþii cu coloane si figuri de divinitãþi . cu pereþii acoperiþi cu motive spiralice ºi geometrice pictate bicrom. ori pentru vasele cucuteniene pictate bicrom si tricrom. în interior. Cernavodã III (în 'rogea ºi în Muntenia). Buzãu). Aceste „monumente funerare" ale epoci devin simbolul familiei patriarhale — al acelora înmormântaþi în aceeaºi movilã. Dintre toate culturile nãscute în prima jumãtate a mileniului al lll-lea. Mormintele de incineraþie devin mai numeroase. De altfel. în a doua jumãtate a mileniului a lll-lea se constatã o variantã („nistreanã") turii înmormântãrilor cu ocru. Botoºani). recent definitul Copãceni ºi grupul cultural Soimuº completeazã complexul cultural al bronzului timpuriu carpatic. i Basarabia. ori poate unei comunitãþi mai largi care utiliza în comun un „centru" de cult. jertfele aduse constau din cereale ºi animale mari. Indoeuropenizarea. mãrirea ponderii creºterii vitelor Jetrimentul agriculturii. Alba). )upã 2500 Î. triburi nomade ori seminomade. Interesante sunt altarele portative din lut ars. în perioada timpurie a Epocii bronzului se formeazã si cultura Monteoru (aºezarea eponimã este Sãrata-Monteoru. Grupul cultural Jigodin. cu a lor armonie a culorilor ºi echilibru în dezvoltarea motivelor întru totul remarcabile. De acum înainte dezvoltarea societãþii în spaþiul pato-dunãrean poate fi corelatã mai bine cu evoluþia civilizaþiei din aria egeicã ºi cu nimentele etno-istorice de maximã însemnãtate (procesul de „indoeuropenizare" ºi iriþia tracilor). cultura „amforelor sferice" (în jumãtatea nordicã a Moldovei). La Cãscioarele Gud. a unui puternic fond mediteranoid. apar semnele culturilor care vor reprezenta epoca propriu-zisã a bronzului.greu de definit cultural ºi de încadrat cronologic . antrenând alte migraþii drept consecinþã. Cum s-a sfârºit civilizaþia neoliticã rãmâne o întrebare la care nu se poate rãspunde prea Dr. sugerând eventualitatea unor sacrificii umane. mai puþin evidentã. Oltenia si jumãtatea vesticã a Munteniei sunt dominate de cultura Glina. creºterea mobilitãþii triburilor. La începutul mileniului al ll-lea pãtrunde în interfluviul Nistru-Prut aºa-numita culturã a „catacombelor" (înhumaþie în poziþie chircitã în „catacombã". iar într-o )a recentã a culturii Coþofeni devin numeroºi tumulii. care pot fi mãsuþe .Hr. Oricum. n a doua jumãtate a mileniului al lll-lea se formeazã cultura Schneckenberg în zona sud-es-a Transilvaniei. 3 evoluþie de aproape un mileniu ºi jumãtate. în necropole tumulare sau plane.ca a Pianul de Jos (jud. rãspânditã în regiunile subcarpatice de sud ºi de est.se pot plasa sputurile Epocii bronzului..culturii Hamangia. douã coloane de lut pictate strãjuiau o înmormântare ritualã. Ea este rezultatul amestecului de populaþii migratoare de i cu rãmãºiþele populaþiilor purtãtoare ale culturii Cucuteni-Tripolie. Foltesti-Cernavodã II. cu un monumental altar de lut ars si o dublã statuie -Zeiþa Mamã ºi acolitul masculin. în lumina ultimelor cercetãri ºi interpretãri. Giurgiu). cunoscut sub numele de „Zeiþa de la Vidra".Hr. jud. începuturile culturii Coþofeni sunt sincrone cu ura Baden din vestul României. în general. grupul tumular vest-transilvãnean. Fenomenul a t complex. Spre mijlocul mileniului al lll-lea Î. dinspre stepele rd-pontice. în afara sanctuarelor s-au gãsit si gropi rituale în care se depuneau vase ºi resturi de cadavre incomplete. a produs tulburãri printre populaþiile agricole sedentare. de la începuturile neoliticului. Cronologic.

de tip micenian. Unele culturi specifice etapei finale a Epocii bronzului se manifestã pe arii limitate: Cruceni în vestul Banatului. perioada mijlocie a Epocii bronzului e reprezentatã de cultura Vatina. Aºezãrile sunt de tip teii. acum apar primele obiecte de bronz. ocupând. mâi rar cu zid din pietre. rãspânditã pe cursul inferior al Mureºului. sud-estul Munteniei si Dobrogea (cultura Coºlogeni). Transilvania. Ariei sale îi arþine si jumãtatea sudicã a Basarabiei (unde sunt aºezãri si tumuli aparþinând culturii batinovka). cu prelungiri pe Someº ºi Mureºul mijlociu. Decorul •alo-meandric atât de frecvent pe vasele de lut. jud. cu vetre ºi cuptoare. Timiº) ºi Pecica (jud.fost Wietenberg. în pofida unor transformãri profunde. triburile culturii Verbicioara au fost nevoite sã suporte penetraþia triburilor culturii Gârla Mare. Moldova. copite de cal etc). toatã Transilvania. Sabatinovka-Noua-Coºlogeni. în cimitire predominã înhumaþia în gropi simple. ramurã de cerb. cultura Noua (dupã numele unei suburbii a Braºovului) are o mare extindere în Transilvania. în mileniul al ll-lea metalurgia bronzului progreseazã continuu. pânã la confluenþa cu Tisa. Din aceastã lume sudicã vin ecte care vor fi imitate de meºteºugarii locali: sãbiile lungi de bronz. pe obiecte diverse din metal ºi din os. uºor recognoscibilã prin ceramica bogat ornamentatã ºi în special prin binecunoscutele statuete feminine. care fuzioneazã în Moldova cu elementele locale ale sfârºitului onzului mijlociu.Moldova centralã. Se produce astfel restructurarea ariilor culturale: în locul fãrâmiþãrii teritoriale i bronzul mijlociu apare un mare complex cultural. aceºtia au asimilat populaþiile culturii „mormintelor cu ocru". Sunt cunoscute peste 500 de puncte cu descoperiri aparþinând acestei culturi (din toate fazele).Hr. lângã Sighiºoara) are aria de rãspândire mult mai largã. Arad) au multe nivele de locuire. Prima este rãspânditã în nord-vestul României (aºezarea eponimã Otomani. arcuri largi reliefate ºi motive spiralice. Ceramica are forme variate ºi bogat ornamentate. iar în perioada finalã a acestei epoci cultura Monteoru participã la formarea sintezei reprezentate de cultura Noua. cronologic. Epoca )nzului a însemnat o perioadã de stabilitate si de echilibru economic între agriculturã si ºterea animalelor. O evoluþie îndelungatã a cunoscut si cultura Mureº (sau Periam-Pecica). Se considerã cã în a doua jumãtate a mileniului III se produc mutaþii însemnate în domeniul talurgiei. Fazele târzii ale acestor culturi sunt marcate de miºcãrile continentale preliminare marilor migraþii egeice. caracteristice fiind motivele spiraiice si meandrice. Acestei culturi îi sunt specifice aºezãrile cu locuinþe mari. practic. Se considerã cã fermentul culturii Noua a fost de origine orientalã . tipice pentru aceeaºi perioadã (cea 1700-1200 Î. în zone mlãºtinoase. Suciu de Sus în nord-vestul extrem al României. miºcãri de populaþii etc. Inventarele funerare ale mormintelor plane de incineraþie sunt adesea deosebit de bogate. de tip „insulã".) ºi „moºtenitoare" ale arealului culturii Glina sunt culturile Verbicioara. are ieaºi sorginte sudicã. Ceramica este remarcabilã. bogatã în. cu o grosime remarcabilã a depunerii (patru metri la Pecica). Comunitãþile Epocii bronzului de pe teritoriul României au suferit influenþe dinspre stepele -d-pontice si dinspre Europa Centralã. cauzatã poate de epuizarea unor . erale. respectiv Tei. La mijlocul veacului al Xll-lea se considerã cã Epoca bronzului pe teritoriul României se :heie. In schimb. produse uneori prin migraþii si cuceriri. jumãtatea nordicã a Basarabiei ºi nord-estul Munteniei. Bihor). mai ales vasele decorate cu caneluri. Stadiul de maturitate ºi de maximã rãspândire este atins în perioada mijlocie a Epocii bronzului. Totuºi. Mai întâi se constatã o reducere a producþiei. Câteva aºezãri erau fortificate cu val ºi ºanþ. Cultura Wietenberg (aºezarea eponimã la „Dealul Turcului" . Venind de dincolo de Nipru.e de minerale. Ritul dominant de înmormântare a fost înhumaþia cu schelete chircite sub ringuri de pietre. Pe dealul „Cetãþuia" de la Monteoru s-a descoperit o interesantã instalaþie de cult (vase rituale cu ofrande. Treptat. altele. Staþiunile principale de la Periam (jud. ceea ce corespunde. ariile sudicã si vesticã • culturii Noua vor fi supuse procesului de halistattizare. Epoca bronzului mijlociu e dominatã în Basarabia de purtãtorii culturii „ceramice cu brâie în relief". cu sfârºitul civilizaþiei miceniene în urma migraþiei rice. sunt corturi meridionale sau piese confecþionate chiar în zona intracarpaticã. în Oltenia ºi Muntenia. Aceasta din urmã este o culturã specificã luncii Dunãrii.pãtrunderea 21 lor populaþii nord-pontice. consecinþe încã mai importante în dezvoltarea terialã si spiritualã au avut relaþiile cu spaþiul egeo-anatolian. în Banat. Culturile „clasice" ale Epocii bronzului în Transilvania sunt Otomani ºi Wietenberg. devine în cursul bronzului mijlociu ºi târziu unul din marile centre europene ale 11 .

semn de mormânt sau |rnagine a unui ºef îngropat sub movilã. fac loc acum conceptelor uraniene. decorate cu motive solare ºi combinate uneori cu protome de pãsãri. topoarele de argint.ca niºte suverani micenieni. Simbolismul solar determinã una din caracteristicile artei Epocii bronzului: dispunerea radialã a decorului pe obiecte cu simetrie centralã. Plastica de mari dimensiuni înregistreazã exemplare puþine dar deosebit de interesante.mutatis mutandis. mai ales în cazurile depunerii în crãpãturile unor ci. arme. cu care erau contemporani. Plastica animalierã mãruntã este puþin rãspânditã (cultura Gârla Mare). Plastica antropomorfã este bogatã doar în aceeaºi arie a culturii Gârla Mare. Schimbarea ritului funerar. cu 5 812 piese. încãperea principalã adãpostea trei altare. Spre sfârºitul Epocii bronzului ºi la începutul mileniului l se constatã o creºtere rtaculoasã a depozitelor. respectiv apariþia ritului incineraþiei în faza timpurie a Epocii bronzului. atribuirea acestora ritelor culturi ale epocii se face în funcþie de locul de descoperire. deci. poate sã aibã eter de cult. Depozitele uriaºe. Bihor). în special. motivele incizate si încrustate de pe aceste statuete reprezintã elemente de port ºi podoabe. topoarele de aur de la Þufalãu (jud. Numeroasele arme din depozite sugereazã caracterul rãzboinic al epocii în general. si al unor triburi. ca si sceptrele din piatrã ori metal. Ciobruciu (raionul Slobozia. Alba). generalizat apoi în unele culturi. Constanþa). necesar obþinerii aliajului de bronz. spada de aur si 12 pumnale de aur la Persinari (jud. Tracii sud-dunãreni -intrã în istorie" o datã cu epopeile homerice. reflectã modificãri în viaþa spiritualã.Hr. 12 . ilustrate în neolitic de cultul fertilitãþii ºi fecunditãþii. Se considerã cã triburile creatoare ale culturilor Epocii bronzului pe teritoriul României (cel Puþin spre sfârºitul acesteia) aparþin gru. Forma statuetelor este de inspiraþie egeeanã. Apar arme de paradã cu funcþie de distincþie socialã: topoare de bronz bogat ornamentate. piese de lasament) ºi „turte" de bronz brut sunt considerate „depozite de turnãtorie" sau. podoabe. orice corelaþii mai detaliate între 23 îtele arheologice si etnicitatea triburilor din Epoca bronzului sunt riscante. ãrind 1 100 kg. cercuri cu raze. Marea majoritate constituie depozite. >rtul sãrii spre centrul Europei aducea în schimb materia primã care lipsea în Transilvania: orul. La Hamangia (jud. încã mai interesant: la Sãlacea (jud. Statuile-menhir de la Hamangia si Ciobruciu par a indica prezenþa triburilor pãtrunse dinspre stepele nord-pontice. Aiud. Miniaturile din lut reprezentând care cu patru roþi. depozite de templu. este al doilea ca mãrime din Europa. este reprezentativã deopotrivã pentru piesele de cult."jlui indoeuropean al tracilor. Hunedoara) aceste dale de piatrã redau într-un relief foarte plat elemente anatomice sau de port. Sanctuarului pomenit. Pereþii exteriori erau acoperiþi cu frize din lut decorate cu spirale în relief. creatoare în Univers. Vechile concepte chtoniene. sunt însemnele puterii ºefilor militari din fruntea triburilor.). îmbrãcate în rochii în formã de clopot. cuprinzând sute sau mii de obiecte de bronz (unelte. Covasna). Cele mai cunoscute din aceastã categorie se aflã pe Mureºul >du. Dâmboviþa). Despãrþirea ador („proto-tracilor") în daco-geþi nord-danubieni si traci sud-dunãreni se va întâmpla abia Epoca fierului. Celebra vatrã-altar din aºezarea de la Wietenberg.:alurgiei bronzului. fie acestea vase de lut ori obiecte de metal. cruci încârligate. Ar fi vorba. în aceste condiþii. Spãlnaca (toate trei în jud. de ofrande. atât de frecvente în neolitic. de peste 40 m2. cu decor spiralic. în fortificaþiile de la Monteoru ori Otomani ºefii triburilor rezidau . înfipte probabil în tumuli. în schimb. s-a descoperit un sanctuar de tip megaron. lângã izvoare sau chiar în albia râurilor. Patru cincimi din totalul pieselor depozitelor de bronzuri dateazã secolele XI-X. de la Sãrata Monteoru. i se adaugã altul. ilustrative pentru ideea Zeiþei Mame. Asemenea sanctuare tribale sunt edificatoare pentru nivelul de civilizaþie atins în epocã. probabil. roþi. apartenenþa lor cronologicã nu este pe deplin lãmuritã. din categoria statuilor-menhir. informaþiile despre tracii nord-du-nãreni sunt mai târzii (secolul al Vl-lea Î. dupã cum par sã creadã tot mai mulþi cercetãtori. cu douã încãperi. sunt probabil ofrande. Depozitul de la Uioara de Sus. sunt în Epoca bronzului foarte rare. prin celebrele figuri feminine de lut descoperite în morminte. databile în veacul al Xll-lea . Acestea. în aºezãri în necropole. imagini ale vehiculului Soarelui. într-o zonã bogatã în sare: Uioara de Sus. Cultul Soarelui pare sã devinã predominant: statuetele feminine. Depunerea obiectelor în pãmânt poate fi explicatã ca ascundere în nente de nesiguranþã dar. ca ºi pentru arta epocii. spirale). itual. în consecinþã. Puþine piese de bronz sau de aur au fost descoperite izolat. o nouã escatologie în orice caz. abundã motivele decorative solare pe ceramicã sau metal (cercuri. în aria culturii Otomani. Basarabia) sau la Baia de Criº (jud. în schimb.

Aceste culturi. centrul ºi nordul Basarabiei ºi în bazinul Mureºului. purtând un cazan 13 . Bâlvãnesti . pe lângã cultura Noua. în sud-estul Transilvaniei s-a format aspectul ional Reci.Hr. Complexului tracic „meridional". Seica-Micã (jud. precum cetatea de la Stânceºti (jud. Cele ºapte secole (cea 50-450 Î. La începutul Hallstattului târziu (Ha D) evoluþia unor aºezãri fortificate a fost întreruptã relativ brusc. denotând o creºtere demograficã substanþialã ºi puterea centrelor tribale de la Teleac (jud. adoptând unele elemente noi. în alte zone apar abia acum fortificaþii impunãtoare. îºi fac apariþia treptat.Hr. cea 1150-800/750 Î. Prin urmare. unele dintre ele ocupã o suprafaþã de pânã la 35 ha. Vinþu de Jos . Metalurgia aurului nu e mai puþin reprezentativã. ca o fazã de tranziþie spre Epoca rului. Alba) . caracterizat prin ceramica imprimatã îi aparþin culturile Jla Banului (de-a lungul Dunãrii). Babadag si Beidaud (jud. aspectele arheologice nu unea suficientã luminã asupra acestui proces. în arta 'acarpaticã e prezentã cultura Gãva. într-un tumul de la Lãpus (jud.Hr..). era alcãtuit dintr-o Jemã.cu începuturile în secolul al X-lea -.Pentru sfârºitul Epocii bronzului si începuturile Hallstattului. aceste prime iecte din fier sunt contemporane cu unele piese din fier din regiunile mediteraneene si din lia. Mehedinþi). Bistriþa-Nãsãud). de 22 ha. îºi fac apariþia primele piese T fier. Hunedoara). Tulcea). Moldova ºi Basarabia. începând cu secolul al V-lea Î. Cicau-Corabia (jud. datare prea timpurie dupã unii cercetãtori. Autohtoni si alogeni la sfârºitul preistoriei. Vâlcea). Brad-Cozia (în Moldova) ºi larna-Solonceni (în Basarabia). Babadag (în Dobrogea).). cultura Basarabi a pãtruns mai puþin. în timp ce prezenþa grupului tracic meridional ar fi indicatã de ramica imprimatã. Depozitele de bronzuri. Epoca hallstattianã. cultura hallstattianã târzie dezvoltã formele tradiþionale. Mari necropole tumulare de incineraþie s-au descoperit la Bârseºti (jud. câtã vreme arheologia furnizeazã cele mai interesante mãrturii materiale ale credinþelor uraniene. spre zona Dunãrii de Jos. Economia triburilor are acter mixt (agriculturã ºi pãstorit). secolele VIII-VII Î. cântãrind aproape 5 kg. Arad) are diametrul de aproape 1 km. Hunedoara) s-a descoperit un car votiv de bronz. în ansamblu. Apar aºezãri întãrite.) ale primei Epoci a fierului (Hallstatt) reprezintã etapa de cristalizare a entitãþii triburilor nord-danubiene. proces urmat •and de o „autohtonizare" a metalurgiei fierului. mai curând. conturându-se un complex cultural cu o accentuatã orientare. în secolele XII-XI Î. mai cu seamã sub influenþa sciþilor. Dupã unii cercetãtori. Traciei etc. Sistemele de fortificaþie se amplificã. de dimensiuni apreciabile: cetatea de la Sântana (jud. cel puþin în Hallstattul timpuriu ºi mijlociu. în momentul în care metalurgia bronzului atingea apogeul. sute de mãrgele ºi piese de colier etc. trebuie considerat. Spiritualitatea hallstattianã continuã. în peste 40 de puncte de pe teritoriul României s-au descoperit obiecte de fier care teazã din Hallstattul timpuriu (Ha A-B. rãspânditã în Banat.Hr. datoritã pãtrunderii în Transilvania a grupului scito-iranic. Analizele au indicat provenienþa ului din perimetrul minier Brad (jud. cazane etc. Oricum. 14 brãþãri. ajung sã cuprindã ºi piese de fier (Alba-lulia-Partoº. (ceea ce ar însemna cã este una din cele mai vechi piese din fier din ropa). care continuã din Epoca bronzului.Hr. pe de o parte. O transmitere a tehnologiei fierului spre þinuturile carpato-danubiene dinspre Grecia j coastele Asiei Mici poate fi luatã în considerare pentru veacul al Xll-lea. în zona Orãºtiei (jud. Alba.Hr. trãsãturile esenþiale dobândite pe parcursul Epocii bronzului. Tezaurul de obiecte de ioabã din aur de la Hinova (jud. pe de altã parte. unde pãtrundeau influenþe meridionale dinspre regatele Macedoniei.jud.jud. La nord de Mureº. Botoºani). Nu avem nici un motiv sã ne îndoim de perpetuarea cultului solar. Mediaº. icã secolele XII-XI Î. aspecte noi. Câmpia Românã. mai ales în zonele unde existau mari aºezãri anterioare (de pildã la Teleac). Sub numele de grupul Mediaº e cunoscut un alt iect regional rãspândit în Transilvania. care dau numele epocii. Asemenea aºezãri se cunosc ºi în epoca ulterioarã. se subsumeazã toate unor saturi unitare în liniile lor generale.. mai uºor sesizabile în domeniul artelor decât în acela al credinþelor. reprezentativã pentru amica ornamentatã cu caneluri. Maramureº) s-a descoperit un celt din fier datat secolul al XNI-lea Î. pãtrunsã dinspre nord-vest. care ajunge pânã la Cernãuþi. Etapei mijlocii a Hallstattului îi este caracteristicã cultura Basarabi. Vrancea) ºi Ferigele (jud. unele atingând importanþa maximã în etapa mijlocie (Ha C. fãrã ca datarea lor sã întruneascã unanimitatea pãrerilor ecialiºtilor. de viaþã materialã ºi spiritualã. Ceva mai târziu. Metalurgia bronzului atinge perfecþiunea tehnicã ºi un ?! cantitativ remarcabil. Dupã anul 1200 produselor din bronz li se adaugã grupul vaselor: le. începutul Hallstattului (Ha A).Hr. Sibiu). Mehedinþi). sudul Moldovei. mai reduse cantitativ în aceastã etapã. în vigoare pe parcursul Hallstattului timpuriu. în zona rpato-danubianã grupul tracic nord-danubian ar fi reprezentat acum de culturile cu ramicã decoratã cu caneluri. cu valuri de pãmânt si bârne.

Concomitent cu un final de preistorie în care se aflau geto-dacii. ceea ce se confirmã leologic în vreo sutã de puncte.Hr. (ele se pãstreazã mai ales în zonele cu influenþe alogene). Grupul infiltrat în Transilvania pe la începutul secolului al lea se înfãþiºa ca o entitate omogenã. itigii scitice ulterioare mijlocului secolului al V-lea Î. Mai recent s-a gãsit ºi într-un tumul de la Bujoru (jud. cultura sa materialã ºi spiritualã (rit si ritual funerar. în schimb. ocupatã de nerieni înaintea sciþilor. Adesea animalele sunt surprinse în miºcare sau în poziþii contorsionate. iepure. ' Prima Epocã a fierului nu se evidenþiazã . Mai importantã este prezenþa în Transilvania.Hr. care poartã un vas ovoidal ornamentat cu capete de pãsãri acvatice (datare: Hallstattul mijlociu).Dobrogea. Prin aceste colonii. Obiectele de provenienþã cimerianã sunt puþine.. prezenþa unor grupuri intrusive jarþinând altor populaþii conferã primei vârste a Epocii fierului câteva aspecte particulare. o aþã cu sciþii.. în urma cãrora se renunþã la depunerea ofrandelor de aceastã naturã. ele aparþin unei enclave târzii. Ceramica fazei hallstattiene timpurii va fi decoratã cu spirale. în secolul al IV-lea Î. la Teleac. o „turmã". runse în mediul geto-dac autohton. Geto-dacii [•. intribuind la apariþia artei traco-getice extracarpatice ºi pontice. 25 modelatã într-un stil naturalist. Ei erau localizaþi de Herodot (IV.. din Epoca bronzului îºi gãsesc în asemenea descoperiri niºte excepþionale „sfârºituri" de serie. a stilului zoomorf („arta animalierã"). Penetraþia acestei pulaþii rãzboinice s-a fãcut violent. Teleorman) un car miniatural votiv de bronz. vultur. a animalierã) gãsindu-ºi analogiile în Iu/nea sciticã arhaicã nord-ponticã. stilul animalier în teritoriile din afara arcului carpatic i fi mai bine reprezentat la sfârºitul secolului al V-lea si. a sciþilor atârsi. care dispare ca entitate etno-culturalã.prin lucrãri de mare valoare esteticã. viitoare oraºe. 48) pe râul Maris (Mureº). ceasta artã dispare în Transilvania în cursul secolului al V-lea Î.. fapt ilustrat de încetarea funcþionãrii aºezãrilor întãrite. Sona (jud. a grupului scitic din Transilvania. Dacã autohtonii carpato-danubieni sunt tracii nordici. în aceastã zonã. Mehedinþi). Coloniile greceºti au avut o influenþã civilizatoare în societatea geticã tradiþionalã din zonele limitrofe . pare a dovedi tracizarea enclavei ilirice. acum apare si se dezvoltã o societate greceascã colonialã care trãieºte în istorie. o micã parte a teritoriului României participã la istoria antichitãþii 14 . Revenirea. Aºa se explicã asimilarea. Carele „solare" din lut.Hr. a depozitelor de bronzuri a fost explicatã de unii cercetãtori prin schimbãri în domeniul spiritual. Cel mai important „eveniment" artistic este pãtrunderea. la sfârºitul Hallstattului mijlociu ºi începutul Hallstattului târziu. la ritul incineraþiei. Alba).al Xll-lea Î. strativã fiind în primul rând necropola tumularã (cu morminte de înhumaþie) din Hallstattul jlociu si târziu de la Balta Verde (jud. nici i mormânt nu poate fi atribuit cu certitudine dmerienilor. ca Micã etc. o datã cu contopirea :iþilor cu masa autohtonilor. dupã secolul al Vlll-lea Î. în bazinul mijlociu al Mureºului.semisferic ornamentat cu câte ºase protome de lebede pe fiecare parte. Pe când lumea geto-dacã traversa perioada mijlocie a Hallstattului. ca ºi în Dobrogea. cãprioarã. în câmpia Munteniei. La Lechinþa (jud. Deºi apariþia sciþilor a constituit. prin secolele -V Î. adicã o schimbare de comportament faþã de ritul funerar. un fenomen cu totul 1 începea a se produce în câteva puncte de pe þãrmul occidental al Mãrii Negre: în roirea coloniºtii greci întemeiau primele aºezãri. elemente geometrice. 'ntru prima datã în istoria acestui spaþiu se pot face atribuiri etnice mai limpezi. dupã mijlocul olului al V-lea Î. ghirlande imprimate ºi caneluri. Mai multe ese din metal sunt decorate cu un repertoriu specific: cerb.Hr. evenimente care ilustreazã deja istoria epocii Latene. Ritul înhumaþiei diferenþiazã net grupul scitic de autohtonii care practicau ineraþia. Mureº). feline.Hr. aflaþi în plin proces de individualizare constituire a triburilor daco-getice cu identitate proprie. nu se cunosc decât în exteriorul ului carpatic.. Probabil cã o pãtrundere cimerianã efectivã dinspre aria nord-ponticã. mai ales. 0 expansiune a grupului indoeuropean al ilirilor s-a produs în sud-vestul României. mai ales la început. Dispariþia.Hr. noutãþile din domeniul spiritual ar putea explica rãrirea necropolelor. nici distrugerea culturii autohtone. constând din diferite animale. Plastica mãruntã în 'ut nu e prea abundentã. dar si sudul si centrul Moldovei ori rãsãritul Munteniei. un ºoc.Hr.în comparaþie cu neoliticul ori cu Epoca bronzului . De aceastã datã nu mai avem a ? cu o pãtrundere de alogeni care trãiau mai mult sau mai puþin similar autohtonilor. cu bune analogii nord-pontice. dislocãri prea mari de populaþii s-au produs. nu s-a petrecut. De asemenea. începând cu secolul. cai si protome î cai.

este imposibil de precizat. Aristotel dãdea tocmai exemplul Histriei (alãturi de altele) pentru a >tra felul în care se produc rãsturnãri din partea celor bogaþi. oligarhia a fost nevoitã sã admitã lãrgirea numãrului celor care participau conducerea treburilor statului. localitate numitã aºa deja de Hecateu din Milet (probabil „Argamum" din joca romanã). în anul 657 Î. Murighiol (jud. fortificaþiile de la Mahmudia ºi Beidaud (jud. mai îndepãrtate.Hr. Cogealac. Tulcea) si. Dacã „regele" get Charnabon. colegiile de magistraþi urmeazã modelul Megarei. orientale. colonie a Megarei). r-o primã etapã. Tomisul. Tulcea). Geþii dobrogeni. Puterea politicã aparþinea poporului stãþenii cu drepturi depline) constituit în „adunare" (ekklesia).i triburi doriene. Aceste douã colonii milesiene au trãsãturi iomene specifice (în dialect. în rest... mai ales. Pentru veacul al Vl-lea. pomenit într-o tragedie a lui Sofocle.Hr. deosebindu-se de cetatea Callatis (azi Mangalia. întemeiatã la sfârºitul 27 ocolului al Vl-lea de dorienii din Heracleea Ponticã (la rândul ei. arheologia dobrogeanã e ilustratã de aºezãri indigene la Tariverde (corn.Hr. din rândul cãrora se detaºeazã 'tuºi Orgame. H r. inclusiv eponimul cetãþii numit ?ge" (basileus). Ea nu era deloc lipsitã de aspecte contradictorii în cultura materialã.) în acest spaþiu. Geþi ºi greci între Dunãre si mare (secolele VII-II Î. Tulcea). In schimb. Un corp consultativ mai puþin imeros era însãrcinat cu treburile curente . unde s-a cercetat incinta eceascã din secolul al V-lea î. La Histria ºi la Tomis. marea necropolã cu peste 500 de morminte. judeþul Constanþa). instituþii si viaþã spiritualã). Din primii coloniºti s-au recrutat familiile privilegiate care. povestind episodul (IV. 11).sfatul (boule). Tulcea). „mãcar cã ei sunt cei mai viteji ºi mai drepþi dintre traci" cum îi caracteriza Herodot. 4. de identificat la Capul Dolojman (jud.Hr. a domnit (înainte de mijlocul secolului ai V-lea Î. Callatis era înconjurat de câmpii roditoare. La illatis. probabil cã la Callatis existau cele . Grupurile de traci din împrejurimile Apolloniei (azi Burgas. Histria se jcura de apropierea deltei si a Dunãrii. primii menþionaþi într-un izvor literar. Aceeaºi origine au avut-o coloniºtii care. La cumpãna erei vechi si a erei creºtine. au ajuns sã deþinã zitiile cheie din cetãþi. ori în altul. chiar stranii în unele domenii ale creaþiei spirituale (arhitectura sacrã si religia). uneori mai originale. în ultimele douã secole dinaintea cuceririi romane. alteori mai evident tributare influenþelor strãine. întâmplarea (de fapt.numitã sub romani Histria (azi Istria. civilizaþia dacicã îmbinã aceste influenþe. contopindu-le în forme proprii. Viaþa cetãþilor depindea în bunã mãsurã de relaþiile pe care le pãstrau cu metropolele.s-au opus ºi au fost biruiþi. ajutaþi de colegii speciale. în secolul al Vi-lea au fundat oraºul Tomis (azi Constanþa). Satu Nou. 1290 b. jud. sunt ºi primii autohtoni care vin în contact cu civilizaþia antichitãþii clasice. statul roman reuºea sã anihileze definitiv regatul lui Decebal.clasice. de la Canlia. Spre sfârºitul secolului al Vl-lea Î. cu timpul. Cea dintâi cetate greceascã întemeiatã aici a fost Istros . Nu este exclus ca 15 . împrejurãri excepþionale pot genera funcþii temporare: nducãtori militari (hegemones) la Tomis sau demnitari cu puteri extraordinare la Histria.Hr.). Constanþa). pe parcursul mai multor secole.pe care armata persanã îi întâlneºte undeva în Dobrogea. dar sigurã. îºi avea un excelent loc de port. împotriva regimurilor oligarhice instaurate astfel au avut loc frãmân-1 si conflicte sociale. în primele secole de existenþã a rãmas în umbra coloniilor îdne. 93). Bine reprezentate sunt necropolele ceva mai târzii. Au fost si alte colonii. de la Enisala (jud. Bulgaria) s-au supus perºilor de bunãvoie. Bulgaria) ºi Mesembriei (azi Nesebãr. Bugeac (jud. IV. prin intermediul grecilor din coloniile fundate pe litoralul dobrogean al Mãrii Negre. înainte de atingerea Istrului . Constanþa). geþii . cu elemente de unicitate în istoria europeanã. din secolele V-IV. oricum. de-a lungul coastelor Mãrii Negre . puterea sciticã aflatã la apogeu intrã în conflict cu interesele expansioniste ale Imperiului persan condus de Darius. Tulcea). în organizarea social-politicã ori în viaþa religioasã reproduc instituþii ºi cutume ale metropolelor. punând capãt unei civilizaþii „barbare" remarcabile. Prin 519 (sau 514-512) Î. dar excluºi de la magistraturi. mai puþin cercetate deocamdatã. iar rrfai apoi aceastã formã de organizare politicã s-a nsformat în democraþie (Politica. jud.spre þara sciþilor. Sarinasuf (jud. leori chiar precizate prin tratate. acesta întreprinde o campanie . Puterea executivã e deþinutã la Histria si la Tomis de câte un colegiu de hontes. Constanþa). corpul tãþenesc e împãrþit în triburi gentilice de origine ionianã.pe uscat si pe mare. Nãscutã în spaþiul dintre o Europã Centralã celticã si Sudul elenistic.Hr. majoritatea de incineraþie. societatea geto-dacicã cunoaºte o evoluþie lentã. poziþia geograficã) face ca primul grup de autohtoni pomenit într-un izvor istoric sã fie al geþilor dobrogeni. de coloniºtii sosiþi din Milet. aceastã civilizaþie atingea apogeul pe plan material ºi spiritual. La începutul secolului a ll-lea d. primind chiar si altele.

în care fiecare pofoîsi exercita jurisdicþia. poate. mãrfurile tranzitate de cetãþile greceºti vest-pontice: amfore de Chios. Prin populaþie. ca si de ºefii triburilor din Moldova. Pireu. Vaslui). expediau materii prime. cu unele particularitãþi ale dialectului ionic la Histria ºi Tomis. Limba vorbitã în aceste colonii (cel mai vechi text histrian e de la sfârºitul secolului al Vl-lea) este greaca „comunã" (koine). rãspânditã în toatã lumea elenisticã. eventual. din Callatis: Demetrios ~ geograf si istoric. Pânã aici ajungeau. Iaºi). Sinope si Cnidos. Prin intermediul grecilor. în mediul autohton din dreapta si din stânga Dunãrii au pãtruns ºi monede bãtute în aceste oraºe. Pe la 3putul secolului al lll-lea î. Teleorman). Interesante iþii s-au stabilit între grecii dobrogeni ºi alte colonii din bazinul Mãrii Negre. Heracleea Ponticã si Rhodos la Zimnicea.mple de piatrã închinate lui Zeus si Afroditei. Thasos ºi Lesbos. Relaþiile coloniilor cu oraºe ca Rhodos. în necropola tumularã a coloniei. la Stânceºti (jud. Rhodos. economie. Prin programul lor constructiv 16 . jud. boluri attice (secolul a V-lea). Dintre satele greco-indigene cu mare vechime menþionãm ce de ia Nuntaºi (corn. împreunã cu histrienii. Toate componentele vieþii spirituale dau. ca la Curteni (jud.prefacerile finale. încã de la sfârºitul secolului a Vl-lea. pe de altã parte. Monetãriile din Callatis ºi Tomis au emis ºi stateri de aur de tipul Alexandru cel Mare ºi. callatienii. •e democraþie. 29 Incintele cetãþilor si mai cu seamã construcþiile obºteºti. Satyros Peripateticul . la numai 18 km de Histria. pe la 262 î. Samos. Corint sau Atena sunt ilustrate de corturi (ceramicã. Deºi existã prezenþe autohtone la Histria (morminte ale aristocraþiei getice din secolele VI-IV î. jnt întru totul remarcabile. se desãvârºeºte procesul de organizare al acestor teritorii rurale (chora). în teritoriul getic ajungeau amfore cu vinuri ºi uleiuri din Thasos.literat. ori chiar mai la nord. H r. mai târziu. din anul 437. începând cu cele din epoca clasicã. sau chiar cu boº. ale celui doric la Callatis. sã încerce sã se înstãpâneascã pe st port. angrenatã în activitãþi agricole.negustori. de tipul Lisimah. Importanþa crescândã a portului Tomis a J t ca. Nu mai puþin semnificativã pentru rãspândirea ºi preluarea formelor greceºti este imitarea acestora de olarii autohtoni: la Cotnari meºterul s-a strãduit sã modeleze cu mâna un „kantharos". sã se fi produs sub înrâurirea Atenei ºi a expediþiei lui Pericle din Marea agrã. Istria. ca ºi vase greceºti cu figuri roºii. populaþia autohtonã a putut fi atrasã ºi. Pentru nivelul culturii intelectuale sunt semnificative teatrele care existau la Histria-si Callatis încã de la începutul epocii elenistice. grâne) si sclavi. în veacul al lll-lea î. Ele sunt în egalã mãsurã cumpãrate de aristocraþia geticã din sudul Munteniei (ceramicã de Thasos. cetãþile dobrogene ºi teritoriile lor au fãcut parte din spaþiul lumii clasice a antichitãþii. mãsura integrãrii într-o civilizaþie greceascã „de dincolo de mãri". Chios. Delos ºi Egipt. datoritã opoziþiei coloniei Byzantion. se pare. statuete de teracotã. spre mijlocul olului al Vl-lea la Histria se producea ceramicã destinatã mai ales uzului comun. La Tariverde. vinuri si untdelemn). H r. Dar produsele greceºti de import depãºesc pãmântul dobrogean. în teritoriile rurale se producea mai frecvent contactul grecilor cu autohtonii. în necropola geticã de la Enisala. din chora Mistriei. alimente (peste. 'stea. sau ceramica de tradiþie hallstattianã localã gãsitã în oraº). Coloniile au posedat ºi teritorii agricole. prin societatea de tip sclavagist. în urma cãreia vor fi intrat în liga delio-atticã si unele colonii. încã din secolul al Vl-lea cartierul sacru al Mistriei cuprindea douã . Constanþa). si Histria. Tranzitul ?r mãrfuri sosite din metropole a constituit o sursã importantã de venituri pentru colonii. prin formele de conducere. mãrfuri venite din apropiatul Argamum ori de la Histria. necesare pentru producerea hranei. în principiu. medici ºi arhitecþi. printre aflându-se. în zonele rurale din preajma coloniilor. existând deja la sfârºitul secolului al Vll-lea î. Istros profesor de literaturã. înflorirea economicã a polisurilor greceºti de pe litoralul dobrogean e reflectatã ºi de începerea activitãþii atelierelor monetare: la sfârºitul secolului al Vl-lea Histria bate monede de bronz. iar primele monede de argint sunt emise la Histria în secolul al V-lea ºi la Callatis în secolul al IV-lea. si ele. qrecii nu s-au stabilit în aºezãri indigene preexistente. Botoºani). alãturi de ceramicã localã se întâlnesc amfore de Chios ºi Thasos. printre intelectualii care activau în centrele culturale din regatele elenistice se numãrau ºi câþiva originari. H r. bijuterii ºi mãrgele de sticlã. jud. inventarul ceramic autohton se amestecã într-o asemenea mãsurã cu cel grecesc încât e greu de stabilit dacã ne aflãm într-o factorie greacã în mediu indigen. H r. fãrã însã a reuºi. la Tomis cele mai vechi monede sunt de bronz (secolul al lll-lea). diverse produse meºteºugãreºti. Mai multe decrete au fost votate la Histria ºi Callatis în favoarea )r oaspeþi strãini . sensul major al relaþiilor e altul: apariþia produselor greceºti în mediul indigen din Dobrogea ori chiar de dincolo de Dunãre. în aceeaºi fese fabricau ºi material tegular. ori într-o aºezare indigenã elenizatã. sau de cei care rezidau în cetãþile de la Cotnari (jud. H r.

cum erau geþii tracii. construit din larmurã de Thasos si dedicat „Marelui Zeu". chiar dacã încã departe de coloniile vest-pontice. sub conducerea iui Atheas. în toate cele trei colonii. ori situate mai departe.Hr. O ameninþare mai mare pare sã fi constituit. au pus adesea în pericol viaþa :estor cetãþi. atabilã la mijlocul secolului al Vl-lea.Hr. un decret histrian ne face cunoscut cã oraºul fusese nevoit sã accepte „protectoratul" unui ºef get. poate. IX. Pânã la sfârºitul veacului al 17 . în Tracia. înaintarea romanã în Balcani. pentru Cabirii din amothrake (temple în toate cele trei cetãþi) contopiþi cu Dioscurii.Hr. de la care ne-au rãmas emisiuni monetare de argint. 25). urmeazã perioade de încordare si duºmãnie. grupuri de sciþi încearcã sã 1 aºeze în Dobrogea. care dorea sã controleze el însuºi Dobrogea ºi >loniile greceºti (lustinus. 96. care se strãduiau sã imite celebrele teracote de Tanagra). II. 8) (domnind prin nord-vestul Dobrogei sau chiar în stânga Dunãrii?). încã mai interesant este micul templu doric din secolul al lll-lea. 2). Hermes etc. Poseidon. mai ales ale oraºelor Samos Chios. Religia cetãþilor greceºti dobrogene e religia metropolelor Greciei ºi ale Asiei Mici. pe la mijlocul secolului al IV-lea. Histria (poate si alte colonii) preferã sã plãteascã tribut „regelui" Rhemaxos (ºeful unei formaþiuni getice din Muntenia sau sudul Moldovei.Hr. conduºi de un Zoltes. numit Zalmodegikos (ISM. -resupun existenþa unor artizani-artiºti specializaþi. formaþiune politicã care va exista pânã spre ârsitul secolului al lll-lea si care-ºi va exercita controlul ºi asupra coloniilor. dar cu sprijinul regelui Macedoniei. provin din nport sau. încã o datã. ori o cãpetenie scitã sau celtã din sudul Basarabiei?) care. XIX. tracii situaþi în sudul Dobrogei. apãrã teritoriul dobrogean de ameninþãrile tracilor (ISM.. hist. neori de calitate excepþionalã. Moartea lui Lisimah. pentru Apollo „Medicul" irotectorul Histriei.. surse e de venituri ale cetãþii. Despre extinderea acestei stãpâniri la stânga Dunãrii nu existã dovezi. pânã la gurile Dunãrii. Dupã slãbirea puterii odrizilor. Puþin k se cunoaºte.). dar au fost respinse în anul 339 Î.Hr. de îtãþile greceºti în alianþã cu geþii (o alianþã condusã de un enigmatic „rex Istrianorum"). -10. va aduce o uºurare pentru scurt timp. Cea mai veche statuie de marmurã de la Histria. 2. l. Ceea ce nu reuºiserã sciþii sub Atheas. 73. Câteva decenii mai târziu. cu o devoþiune :centuatã pentru Dionysos (temple la Callatis.ºi prin stil. Statuile de cult ale lui pollo si cea colosalã a lui Helios au fost importate la Histria. Dar ºi populaþiile din imediata apropiere. XX. Bibi. Pe la începutul secolului al ll-lea Î. Artele minore . înfãþiºând scene mitologice ori scene de vânãtoare. 15). Cetãþile greceºti de pe þãrmul vestic al Pontului s-au aliat în acest context cu 3co-geþii ºi cu sciþii. Toate aceste realizãri economice ºi culturale sunt rodul unor eforturi deosebite. 97. A doua jumãtate a mileniului l al erei vechi reprezintã pe teritoriul României. în 51 Î. Panteonul ir cuprinde marii zei ai grecilor de pretutindeni (Zeus. tribut. II. poate ºi sudul Basarabiei. Un alt „basileu" traco-getic. coloniile obrogene fiind adesea nevoite sã facã faþã unor momente politice de mare dificultate. istoria politicã a zonei vãdeºte suficiente frãmântãri ºi pericole care reveneau eriodic. Geto-dadi în secolele V-ll î. reprezintã un tânãr (kouros). în schimb. împotriva satrapului Lisimah itãþile se rãscoalã prin 313 Î. Historiae Philippicae. din ateliere locale. împlele histriene vãdesc influenþele arhitecturii Greciei asiatice. cluzând pe geþii dobrogeni (Tuddide. In veacul al lll-lea. a fost Moskon. Filip al ll-lea. regatul sud-tracic al odrizilor s-a întins pânã la gurile Dunãrii. fãrã ca revolta lor sã fie încununatã de succes. cum eraþi sciþii nord-pontid. bijuteriile etc. probabil ºi la Histria ºi Tomis). l. în veacul al V-lea. • Se pare cã oraºele greceºti (cel puþin Histria) au avut de suferit distrugeri cu prilejul cpediþiei persane împotriva sciþilor. probabil. Regatul Traciei condus de Lisimah includea Dbrogea. avea sã prefigureze viitoarea schimbare majorã în statutul cetãþilor greceºti ºi al Dobrogei întregi. sub conducerea oraºului Callatis (Diodor. ca pe o bunã parte a Europei. probabil ºi al Tomisului). Numeroase frize cu reliefuri. de altfel. 3) ºi exercitându-ºi dominaþia asupra •aºelor greceºti. pentru cã apare curând o nouã ameninþare: egatul" grupului celtic stabilit la Tylis. Autoritatea macedoneanã s-a fãcut nþitã încã mai mult sub domnia lui Alexandru cel Mare ºi a cãpãtat forme apãsãtoare sub 'masul acestuia pentru Tracia. Relaþiile cu geþii sunt schimbãtoare: dupã episoade de alianþã în faþa pericolelor comune. Lisimah. se întâmplã spre sfârºitul veacului al lll-lea si în secolul urmãtor: grupuri de sciþi se stabilesc în Dobrogea sub conducerea unor „regisori" (de unde numele de „Scythia Minor") cãrora cetãþile le plãteau. 1. vremea unor profunde schimbãri care ilustreazã cea de-a doua vârstã a fierului (perioada Latene). Afrodita ºi Demeter (la Callatis).statuetele de lut (mai cu seamã cele e la Callatis. cãruia îi trimitea ostateci si care controla. de prin nordul Dobrogei.

creºterea importanþei aºezãrilor mari ºi întãrite. chiar dacã coagularea acestor trãsãturi nu se face pretutindeni cu aceeaºi intensitate sau într-o sincronizare perfectã.dupã cum s-a vãzut . asistãm la o îrioadã de tranziþie spre etapa urmãtoare. cu grupurile culturale Ferigele si Bârseºti. a raidurilor acestei populaþii în teritoriile est-carpatice. în Transilvania procesul evolutiv se va accelera de prin veacul al lll-lea. ?le de la Sanislãu (jud. atra Neamþ . Nicoreºti.„Cozla" si „Bâtca Doamnei" (jud. o dava care va exista pânã în veacul l î. jud.Hr. torii romani nu se sinchisesc prea mult sã facã vreo deosebire etnicã ori geograficã între þi si. încã sporadicã. Altele )ntinuã. jud. O serie de cetãþi necropole înceteazã în secolul al lll-lea.ºefii aristocraþiei tribale devenind „regii" unor formaþiuni politice cvasiînchegate. XXXII.zona anticei Petrodava). Costeºti (com. eventual. Mihãileºti. apare a doua cetate în veacul al IV-lea î.Hr). Orãºtioara de îs. Cotnari. Zona Dunãrii de Jos. Budureasca (jud. Alba) . la vremea respectivã. alãturi de etatea mai veche. în general.Hr. La Stâncesti. dar tot el ne asigurã cã „dacii au aceeaºi limbã ca ºi geþii" (VII. se poate surprinde relaþia geneticã cu mai vechea culturã Basarabi. în bunã parte datoritã unor factori externi. numãrul localitãþilor ide s-a descoperit ceramicã dacicã aproape se tripleazã în secolele III-II faþã de cele douã 'acuri precedente. Alba). fortificaþia de la Sona (jud. de la ârºitul Hallstattului si începutul epocii Latene. O mare aºezare întãritã s-a 31 onstituit în secolul al IV-lea la Zimnicea. In bazinul Dunãrii de Jos. Descoperiri fãcute la Curteni indicã prezenþa unui atelier de prelucrare a fierului. jud. apariþia ceramicii lucrate la roatã. ca si ale unor aºezãri din Muntenia. la Stolniceni (raionul Hâncesti). Prahova). Galaþi). o asemenea departajare 18 . iar în asarabia la Alcedar (raionul Soldãnesti) si. Continuitatea de locuire în secolul al IV-lea se observã în aºezãri la Govora-Sat (jud. Cetãþeni (jud. rmare. Argeº). Sibiu). Epitome. jud. cu începuturile prin secolul al Vl-lea (si care va funcþiona pânã în secolul al l-lea Î. sub influenþa celþilor. Cricãu. par a reflecta trãsãturi specifice zonei nord-pontice (de pus în relaþie cu pãtrunderea sciþilor lui Atheas?). Arad) . apariþia. încep abia în veacul al ll-lea Î. semn cã aceasta nu exista ori cã. unde influenþa greceascã . probabil. 3. spre cultura geto-dacicã „clasicã". a cunoscut o trecere spre Latene mai de timpuriu. Stâncesti.probabil oulon. H r. cum ar fi Zimnicea. chiar din veacul al Vl-lea. mãcar parþial. acum apare aºezarea de la Piroboridava (azi Poiana.s-a manifestat mai puternic. Cãpâlna (com. eocamdatã. com.ll-lea. putând adãposti în caz de primejdie vreo 25 000 de persoane si avutul lor. Strabo (VII. O serie. de tip dava. Relaþiile onei. Interesante sunt necropolele din secolul al IV-lea de lângã Brãila: la Brãiliþa s-au descoperit morminte de incineraþie ale autohtonilor. dezvoltarea comerþului ºi folosirea monedei. Mai impunãtoare se dovedesc a fi cetãþile getice din Moldova. ov) . în aºezãri ºi morminte din Moldova apar ºi obiecte scitice din secolele VI-IV. istoricii romani de ai târziu folosind numele de daci. Hunedoara).daci. jud. adicã pe parcursul fazelor timpurie ºi mijlocie a Latene-ului în Dacia. Tinosu (jud. în timp ce dacii „locuiesc în partea opusã". Alba) dateazã. Sãsciori. a geto-dacilor în rirena istoriei lumii clasice) vor fi recunoscute în toate marile regiuni locuite de geto-daci. în Transilvania. Poiana. prea numeroase: mormintele de incineraþie de la Ocna Mureºului (jud. Suceava). Geto-dacii reprezintã denumirea sub care sunt cunoscute triburile tracice din spaþiul rpato-dunãrean. Pentru o xuire permanentã se estimeazã cã numai în cetatea II puteau sã existe vreo 90-100 locuinþe. H r. 2) ºtia cã unii autori îi considerã pe geþi ca id locuitorii dinspre „Pont ºi spre rãsãrit". Piatra Craivii (sat Craiva. Pecica id.probabil Ziridava. 3. deci re vest. Satu Mare). utilizarea plugului cu brãzdar de fier. cu grecii din coloniile vest-pontice. în etapa dacicã „clasicã": Popeºti (corn. împreunã. 16) acii erau un vlãstar al geþilor". cele douã cetãþi însumeazã 5 ha. prin unele aspecte ale ritualului si inventarului. corn. Prahova). Jte fortificaþii funcþionau în secolul al IV-lea la Cotnari (5 ha) si Mereºti (jud. Tiliºca (jud.. au fost deja ?mnalate. 3. mtinuându-ºi existenþa. antica Argedava. specializarea meºteºugarilor. Alte ortificaþii din Oltenia si Muntenia au mai curând caracter de cetãþi de refugiu. Izvoarele greceºti folosesc cu precãdere numele de geþi. de mari aºezãri geto-dacice. Alba). De pe la mijlocul secolului al lll-lea ºi în prima jumãtate a secolului al ll-lea Î. inclusiv în sudul Moldovei. în timp ce la Chiºcani mormintele de mhumaþie. Pentru Trogus Pompeius (la Iustin. poate. trãsãturile esenþiale ale acestei etape (generalizarea folosirii uneltelor de fier. Neamþ . în unele puncte din Câmpia Dunãrii ceramica lucratã la roatã apare extrem de timpuriu. Vâlcea). 13). descoperirile atribuite mediului autohton din secolele V-IV nu sunt.unde a fost. consolidarea uniunilor de triburi ºi a conducerii acestora . în Transilvania. probabil.

cu influenþe scitice ºi persane grefate pe prototipuri greceºti. cãci în secolul al ll-lea d. numiþi daci de cãtre romani". diferitã de cea autohtonã. grupuri de celþi se asazã mai cu seamã în zona intracarpaticã. Bistriþa-Nãsãud). Probabil cã rezistenþa dacilor transilvãneni i-a împiedicat pe bastarni sã se extindã dincolo de Carpaþi. câteva toponime. unii se vor fi contopit în masa autohtonilor. Teleorman). Se ºtie destul de puþin despre limba dacilor. pe vãile Mureºului. hidronime (Maris = Mureº. Prin veacul al ll-lea. unele pânã târziu: Costoboci. cu stilul sãu animalier orientalizant. retrãgându-se poate spre alte populaþii germanice. Vaslui. conform gusturilor acesteia. tezaurele datate în secolele IV-III Î. Albocenses. Bãiceni. Buridavenses. Tulcea) erau piese de paradã.Hr. 80) i se pare firesc sã facã doar ?nþiunea „geþii. si dominaþia politico-militarã pe care o vor exercita în Dada centralã ºi vesticã au avut urmãri însemnate asupra dacilor din aceste teritorii. o datã cu unificarea triburilor dacice. de aur si argint. Criºurilor si Begãi.comaþi) ºi. Dupã primul ºoc a urmat o perioadã de acomodare cu noii veniþi. Mehedinþi). diadema de aur de la Bunesti -jud. Probabil cã. Crisius = Criº. Basarabia). ca la Ciumeºti (jud. 12. Ei dispun de forþa de muncã a oamenilor de rând (capillati . coiful de argint aurit de la Agighiol (jud. Someºului. brãþara de aur de la Bãiceni. 19 . ca Fântânele (jud. Lor li se atribuie cultura Poieneºti (jud. Satu Mare). Aceastã „þarã" suprapunea. Piephigi etc. îºi aveau centrele în câte o aºezare mare. superioarã celei autohtone. pocalele de la Agighiol si Porþile de Fier). Vaslui) . Coiful de aur de la Poiana Coþofenesti (jud. atestat de unele necropole mari. numitã dava. 33 Acestor ºefi militari le-au aparþinut obiectele preþioase. Alutus = Olt. Dintre acestea.Hr. Lui Pliniu cel Bãtrân (IV. în linii mari. cu peste 200 de morminte. laºi). scenele de sacrificiu reprezentate pe obrãzarele coifului de la Poiana Coþofenesti. iniþial. Autohtonii au preluat de la celþi cunoºtinþe tehnice (în metalurgie ºi în olãrit . De aici ºi frecvenþa sufixului -dava în toponimia importantã a þãrii dacilor. Aceste triburi. Potulatenses. primii locuiesc în nordul provinciei Dacia. Descoperirile celtice (în vreo 150 de puncte) atestã caracterul violent al pãtrunderii (care de luptã. s-au aºezat bastarnii de neam germanic.Hr. cu succese militare m prima jumãtate a veacului l Î. a sclavilor ºi o folosesc mai ales la construirea fortificaþiilor. Veacul al lll-lea este „secolul de aur" celtic din Transilvania. o culturã alogenã. atestã stratificarea socialã ºi privilegiile unor grupuri de rãzboinici. Satu Mare) cu 185 de morminte. jud.) si antroponime. Totuºi.Hr. cel de argint aurit de ta Peretu (jud. „basileu"). Predavenses. conduse de un ºef militar („rege". Celþii erau indoeuropeni de limbã kentum. Caucoenses. Descoperirea unor morminte „princiare". Tabloul etnic pe care-l înfãþiºeazã Dacia ultimelor secole ale erei vechi cuprinde ºi unele populaþii strãine. ªefii militari care rezideazãîn dave provin din aristocraþia geto-dacicã (tarabostes — pileaþi). numai triburile costobodlor si buridavenºilor pot fi localizate mai exact. si denumirile „locale" ale unor triburi s-au pãstrat în izvoare literare ori inscripþii. Semnificaþia politico-militarã a tezaurelor se 'mpleteste cu rostul lor cultic. la est de Carpaþi. Neam rãzboinic. similarã unui oppidum celtic. Ordessos-Argesis = Argeº etc. Ele sunt produsele unor ateliere greceºti sau ale unor meºteri itineranþi care lucreazã la comanda îristocraþiei tribale traco-getice.Lukasevka (raionul Orhei. Din a doua jumãtate a secolului al IV-lea Î. ei dispar la mijlocul acestui secol. Tibisis = Timiº.mai era de actualitate. armament ºi echipament militar). numele celorlalþi recunoscându-se în toponimul Buridava (azi Stolniceni. alþii se vor fi retras spre vest si nord-vest (ºi ca urmare a creºterii puterii dacilor). aplici la Craiova. apãrând comunitãþii daco-celtice. Totuºi. pânã la Nistru. în veacul al ll-lea celþii dispar treptat. de obicei fortificatã. triburi qetice sunt cunoscute si la sudul Dunãrii. capãtul de stindard din acelaºi tezaur. în mãsura în care au existat. s-au pãstrat foarte puþine cuvinte în texte antice. Prahova). dupã cum dacii s-au extins uneori si spre vest ºi nord-vest de Tisa. geþii ºi dacii au fost douã juri mai importante. în afara arcului carpatic prezenþa celticã a fost mult mai redusã. si Piºcolþ (jud. Tezaurele cuprind si alte obiecte de ceremonial cnemide la Agighiol. în limba românã existã vreo 160 de cuvinte (cu etimologie neexplicatã) care ar putea fi de origine geto-dacicã.roata olarului). Samus = Someº. Vâlcea). mai ales dacã luãm în considerare naraþiunile mitologice -eprezentate pe aceste piese: imaginile unei divinitãþi (?) feminine pe rhytonul de argint aurit de la Poroina Mare (jud. pânã la Haemus (Munþii Balcani). Biephi. Era o limbã indoeuropeanã de tip satem. Cultura de tip Latene pe care o aduceau. Agighiol ºi Peretu. teritoriul dintre Tisa. Nistru ºi Dunãre. al cãror nume s-a extins generic asupra tuturor triburilor înrudite din /ona carpato-danubianã. înruditã îndeaproape cu limba tracilor. Piesele în discuþie reflectã hibrida artã „traco-geto-sciticã" a secolelor V-III.. personajele cu rhytonuri si vulturi înfãþiºate pe coiful de la Agighiol Dri pe coiful de aur de la Bãiceni (jud.

învãþãturile ºi le-a întãrit printr-un ritual atabasiac. 5-4. în cursul cãrora cade prizonier la geþi chiar Agathodes. în sfârºit. Relaþiile duºmãnoase dintre macedoneni si geþii nord-dunãreni continuã. sudul Moldovei si nord-estul Munteniei. Cum geþii îi sprijineau pe aceºtia.precum am vãzut . 41).Hr. nu înainte de a fi moralizat de „regele tracilor" Dromichaites (Diodor. cât si dificultãþile pentru regele macedonean de a-ºi asigura linia Dunãrii ca frontierã. deci ar fi intermediat între ivinitate ºi oameni. Bibi. patru zone distincte de emitere (centrul Munteniei. banale în comparaþie cu figura lui Zalmoxis ºi cu doctrina sa. al cãrei 'iinct nodal îl constituia ºtiinþa dacilor de „a se face nemuritori". împotriva tribalilor. a devenit un reformator religios. Macedonenii trec prin lanuri . 3.Hr. Dupã mai multe ciocniri. Dacã geþii dobrogeni . fiul lui Lisimah (prin 300 Î. La fel de ipoteticã este si identificarea posibilelor divinitãþi masculine (de obicei un ãlãreþ) sau feminine (ori a bestiarului fantastic. Lexiconul Suidas.Hr. probabil. în funcþie de tipurile de monede daco-getice se contureazã.). ntorcându-se la neamul lui. XXXII. înainte de împania din Orient. ºefi ai uniunilor tribale. începând cu a doua jumãtate a secolului al ll-lea Î. Un sacrificiu uman asigura comunicarea periodicã a adepþilor cu Zalmoxis. promitea liþiaþilor o postexistenþã fericitã dupã moarte. iar caracterul chtonian al zeului" Zalmoxis este nesigur. Getica. ceva mai târziu. l. 3. 1-6).intrã primii în atenþia istoriei scrise. Locurile de cult îlebre. 94). 16). care luptã împotriva bastarnilor (Pompeius Trogus.). (sau poate ceva mai devreme) generalul macedonean Zopynon. hist. 11-12.'Hr. t anul 335. l. Alexandru Macedon s-a îndreptat. s.Potrivit celor mai complete izvoare referitoare la religia geto-dacilor (Herodot. la întoarcerea dintr-o campanie de-a lungul coastei septentrionale a Mãrii Negre. apare numai la Herodot (IV. vor apãrea abia în faza clasicã a civilizaþiei geto-dacice. Etimologia numelui Zalmoxis este neclarã. din rândul cãreia ºi-a scrutat primii adepþi. Dincolo de anecdotica întâmplãrii — Lisimah este la rândul sãu înfrânt. tot geþii tuaþi mai aproape de Dunãre vor intra primii în conflict cu statul macedonean. a fost ucis de geþii din Bugeac. ºi-a însuºit ºtiinþa acestuia. în fruntea unui „regat" situat undeva prin rãsãritul Transilvaniei si în vestul Moldovei. în 326 î.alte de grâu. S-a presupus cã fortificaþia cuceritã ºi distrusã de Alexandru ar fi fost Zimnicea. episodul demonstreazã consolidarea uniunilor tribale geto-dacice. în alte surse mai sunt amintiþi un zeu al azboiului. într-o neindentificatã cetate Helis se constituise un centru de putere la sfârºitul secolului al IV-lea Î. o campanie împotriva lui Dromichaites este condusã de însuºi diadohul Traciei (în 292 Î. zoomorfizare a divinitãþilor?) înfãþiºate pe )reutica secolelor V-III cu zeitãþile daco-getice menþionate în sursele scrise. dupã care. 20 . având asemãnãri cu doctrina pythagoreicã. Câþiva ani mai târziu. Doctrina sa.v. 94-96. este pomenit Oroles. pe la anul 200 Î. pun pe fugã „armata" geþilor . Ar fi fost. cãruia i se aduceau jertfe omeneºti (lordanes. fãcut prizonier si apoi eliberat pentru pãstrarea bunelor raporturi.. IV.aproximatã de Arrian (Anabasis. Eliade). pentru a-ºi asigura spatele frontului. „regi". Pe lângã amintiþii Zalmodegikos si Rhemaxos. Izvoarele literare sunt mai parcimonioase cu menþionarea divinitãþilor daco-getice. o divinitate rano-solarã. Bibi. pe care l-a organizat într-o peºterã din nuntele sfânt Kogaionon pentru a convinge aristocraþia geto-dadcã. Gebeleizis. iniþial. în Câmpia Ivlunteanã. a cãlãtorit în Egipt. 94. considerau.. preotul zeului uprem al dacilor (Gebeleizis sau Nebeleizis?) dupã care a fost el însuºi zeificat ori s-a suprapus confundat) marelui zeu. 2).5) |a 4 000 de cãlãreþi ºi 10000 de pedestraºi . sudul Transilvaniei si Banatul). XXI. zeiþa Hestia. cu sanctuare monumentale. 11.ºi cuceresc „un oraº" care „nu era bine Yitãrit". cu care almoxis ar fi intrat în legãturã (Diodor. cuprinzând ocultaþia ºi epifania (M. itrabo. Zalmoxis) enigmaticul Zalmoxis ar fi fost un get care i trãit în preajma lui Pythagoras. Oltenia. Vor fi contribuit la aceastã situaþie atât ajutorul oferit de geþi cetãþilor greceºti rãsculate împotriva lui Lisimah.Hr. care intrã în conflict deschis cu diadohul Traciei. semn cã . 5. Lisimah. Acestea ar corespunde celor patru uniuni tribale geto-dacice mai însemnate. hist. sub conducerea lui Dromichaites.Hr. Alexandru trece Dunãrea cu onoxilele pescãreºti luate de la bãºtinaºii de pe malul fluviului. Izvoarele literare au conservat puþine nume de „basilei". VII. chiar puþin probabil în ipoteza cã acesta a devenit zeu rincipal. 3. iar armata sa distrusã.

de-acum încolo. renunþând la alianþa cu scordiscii situaþi între Morava )rina. din :are nu lipsesc cetãþile Histria. în decursul unui secol ºi jumãtate.Hr. exagerat. în general. Terentius Varro Lucullus. proconsulul Macedoniei. înaintarea spre Dunãre a fost întârziatã de relaþiile încordate cu bastarnii de neam germanic ºi scordiscii de neam celtic. periodic. unde romanii se instaleazã. ezenta Bacilor se semnaleazã si în Banatul sârbesc. 3. Roma îºi va întinde dominaþia în Peninsula Balcanicã.). curând dupã mijlocul secolului al ll-lea. Astfel. mai cu seamã sub domnia lui Mithridates al Vl-lea îupator (123-63 Î.Hr.) atenþia romanilor e atrasã de bogatele regate elenistice din Orient. Prin mijloace paºnice ori pe calea rmelor. Cam în aceeaºi perioadã. Ca reºedinþã a lui Burebista s-a propus cetãþuia de i Costesti (jud. el reuºeºte sã aducã sub ascultarea sa neamul geto-dac. Minucius Rufus. el nsusi un reformator religios. în urma ei revolte a cetãþilor greceºti. temporar. „prin exerciþii. Dupã 'ângere. :e posibil ca Burebista sã nu fi fost strãin de aceastã revoltã ºi de gonirea lui Hybrida din j >brogea: cetatea Dionysopolis (azi Balcic.. Sprijinul este reciproc. O primã intervenþie împotriva ilirilor are loc în 229 Î. Oricum. Strabo (VII. pânã în Noricum (tauriscii) ºi chiar Baliia (boiii). de pildã fortificaþiile de la Zemplin (Slovacia) sau Zidovar (Serbia). urmând o . Burebista dându-i „o putere aproape regalã" (lordanes. 10.. lângã Histria. nepericuloasã. Bulgaria) . 67). 3. Antonius Hybrida va fi înfrânt. în timp ce Sarmizegetusa reprezenta deja centrul religios : luntele sfânt al dacilor (Kogaionon)..unde iernase în 62/61 Î. Acornion. Dacii ocupã oppida celtice. dupã ce geþii din j luntenia si.Hr. se petrec importante evenimente în )ada. acesta stãpânea undeva în Transilvania.. Scribonius Curio.Hr. respinge invazia scordiscilor ºi a dacilor. abþinerea de la vin ºi ascultarea de porunci" (Strabo. geþii si scordiscii . Deceneu ijunge mare preot. Instaurarea puterii romane în Asia Micã se 35 izbeºte însã de afirmarea regatului Pontului. resturile acestor triburi se îndreaptã spre vest. El reuºeºte sã închege o coaliþie antiromanã în jurul Mãrii Negre. din zonele extracarpatice deþinuserã supremaþia în secolul anterior.]. 3). însã s-a înspãimântat de bezna pãdurilor de acolo" (Florus. La sfârºitul celui de-al doilea deceniu al secolui l Î. situaþia din Dobrogea i se va fi pãrut lui Burebista. autoritãþii lui Burebista. Curând dupã acest episod. La atacurile împotriva provinciei Macedonia participã ºi triburile nord-danubiene ale geto-dacilor. îi înfrânge pe boiii conduºi de Critasiros ºi pe taurisci (Strabo. Hybrida ºi ] )dusese atâta nemulþumire . guvernatorul Macedoniei. mai apoi. în anul l: „Curio a înaintat pânã în Dacia. în timpul celui de-al treilea rãzboi împotriva lui Mithridates. la 200 000 de soldaþi. i.11). a regilor jcali. în 61 Î. armatele romane îºi fac apariþia la celãlalt flanc al Daciei. Dada de la Burebista la Decebal. Hunedoara). într-o acþiune de unificare. tensionând relaþiile cu romanii. 11). aceea. 11).Hr. Felul în care autoritatea lui Burebista (la început un ºef de uniune tribalã) s-a extins asupra riburilor ºi uniunilor tribale geto-dacice rãmâne necunoscut. Burebista are concursul lui Deceneu. VII. iar Macedonia ºi Grecia vor fi transformate. prin 109-106 Î. Ceramicã dacicã tipicã se 21 . Burebista îºi îndreaptã forþele împotriva celþilor din nord-vestul :iei. în i )brogea. în felul acesta Burebista îºi întinde stãpânirea spre vest si nord-vest pânã la Dunãrea Mijlocie si în Moravia. în provincii romane. sub conducerea cãruia puterea dacilor a sporit. 13) preciind-o. 6). XXXVIII. Burebista „trece plin de îndrãznealã Dunãrea. Asemenea raiduri daco-getice la sudul Dunãrii se vor repeta. Probabil cã în urma unui asemenea atac. Burebista îi atacã ºi îi „pustieºte".acelaºi izvor consemneazã un rege Rubobostes (dupã mijlocul secolului al ll-lea). prin anul 60 Î.pânã în . 3. M. iai veche politicã.. Getica. j Pentru a obþine prãzi bogate. VII. prin intermediul unui :ãþean al sãu. dupã lichidarea independenþei Greciei (146 Î. retragere spre Dunãre sunt urmãriþi de proconsulul Macedoniei. VII. în impunerea autoritãþii sale ºi a unor reforme. pentru moment. Pe de altã parte. lispariþia emisiunilor monetare locale ar fi un semn al supunerii ºefilor de uniuni tribale.stabilise mai demult relaþii cu daco-geþii.Hr. care „vine la Burebista" în anul 82. i 39.Hr. jefuind Tracia . de incursiunile acestora în llliria ºi Macedonia. ceea ce este interpretat de istorici ca atingerea Dunãrii în dreptul Banatului. lacedonia ºi llliria" (Strabo. deocamdatã. Dar vernatorul Macedoniei C. Acesta ajunge sã posede o armatã puternicã. dupã spusele aceluiaºi Strabo. . care au apelat la sprijinul bastarnilor (Dio Cassius. Apariþia lui Burebista si a centrului de putere din sud-vestul ^ •ansilvaniei reflectã modificarea balanþei în favoarea dacilor din aceastã zonã. Callatis si Tomis. trimis în solie la Argedava (centru dacic neidentificat). dar ºi pentru a tempera acþiunile ofensive romane. Getul Burebista „ajungând în fruntea neamului sãu" reuºeºte în câþiva ani sã fãureascã jn stat puternic (ãQ%f\). } .Hr. prin anii 72-71. C. îi înfrânge pe bessi ºi pe moesi ºi cereºte cetãþile vest-pontice. statul macedonean va fi desfiinþat.

probabil în schimbul recunoaºterii de cãtre Pompei a posesiunilor sale pontice. Odessos.Hr. 11). documentaþia de care dispunem e neconcludentã pentru a afla cum s-au petrecut lucrurile în celelalte cazuri.. cu unele apropieri de monarhiile elenistice. 37 Un rege al geþilor. 2 . Moldova ori 'obrogea. Astfel. Acum Dobrogea este din nou sub stãpânirea regilor }drizi. urmaºe ale imperiului" lui Burebista. începând cu anul 55Î. In cazul Olbiei ºi al Mesembriei. Mesembria si Apollonia. învingãtorul din rãzboiul cu Pompei. sub Augustus vor fi cinci formaþiuni politice moºtenitoare ale regatului lui Burebista (Strabo. Conducerea unei armate considerabile. Callatis. Nu este exclus ca aceºti daci sã fi fost conduºi de regele Cotiso. Ulterior el atacã cetatea Genucla. fãgãduieºte ajutor lui Marcus Antonius împotriva lui Octavian. Cam în aceeaºi vreme. într-un moment când balanþa înclina spre Pompei.„un neam care nu era niciodatã de bunã redinþã" (Tacitus. Cornelius Lentulus. provocate. Câºtigând de fapt bunãvoinþa lui Pompei. pe Dunãrea pannonicã (Budapesta. Muntenia.„a îndeplinit cu bine însãrcinãrile primite de la rege. Dupã acþiunea lui Crassus s-a încheiat un tratat de alianþã (foedus) între Roma ºi Callatis. iar construcþia lui politicã se dezmembreazã în patru pãrþi. în Transilvania. situate destul de imprecis prin Banat. Dapyx. Cu toate acestea. Tabân-Gellerthegy) sau lângã vãrsarea Savei în Dunãre (Gomolava) etc. 23. Abia dupã rezolvarea situaþiei din vest. dacii . Crassus îºi ajutã aliatul ºi Dapyx este ucis. regi clientelari ai statului roman. care trecuserã Dunãrea. Burebista se îndreaptã spre Pontul Euxin. de atacurile dacice împotriva teritoriilor romane (invazii în Pannonia.. III.Hr. LI. Burebista îºi oferã sprijinul. între anii 16-11 Î. la sudul Dunãrii ºi în Dobrogea. romanii procedeazã la strãmutãri masive de populaþie în sudul )unãrii: Aelius Catus mutã 50 000 de geþi din Câmpia Munteniei. urmate de expediþia de pedepsire condusã de Marcus Vinidus. 46. greci. în anul 3 d. de la gurile Bugului si pânã în lungul coastei tracice.Hr. VII. Proconsulul Macedoniei M. în frunte cu basileii lor. Devin). mai întâi a respins un atac al dacilor si bastarnilor. prin anii 29-28 Î.Hr. Licinius Crassus întreprinde mai multe expediþii. prezentând atribute de „stat".Hr. 3. „hotarele" Dadei lui Burebista s-au extins spre rãsãrit. Histria.. Burebista e numit „cel dintâi si cel mai mare dintre regii din Trãda". Aceste episoade ale relaþiilor duºmãnoase dintre daco-geþi si romani aduc la luminã -legal ºi discontinuu . Tomis. Ciocnirile dintre diferitele mici „regate" geto-dacice si romani continuã.Hr. în curând Rholes este atacat de alt ºef get. în Macedonia. celþi etc.diferite mici „regate" daco-getice. Dionysopolis. centrul de putere din zona Munþilor Orãºtie se menþine si dupã dispariþia lui 22 . în decretul dionysopolitan în cinstea lui Acornion. Crassus îºi gãseºte un aliat în basileul geþilor Rholes. de regulã. Burebista cucereºte toate cetãþile greceºti vest-pontice: Olbia (la gura Bugului). iar mai târziu. profitând de rãzboiul ivii pentru tronul Romei. Aceasta a depãºit în mod evident nivelul unei uniuni de triburi. dar ºi jin raþiuni economico-fiscale. când dacii junt alungaþi la nordul fluviului de Cn. II. Aceste episoade (Dio Cassius. unde stãpânea basileul get Zyraxes. Ovidiu. atacarea de cãtre geþi (din Vloldova?) a unor cetãþi dobrogene etc). Cetãþile greceºti erau dinainte aliate ale Romei.gãseºte în sud-vestul Slovaciei (Bratislava. W/st. a împiedicat o campanie de pedepsire a dacilor.atacã din nou Moesia în anul 69. contemporan cu aceste evenimente sau puþin anterior. în timpul npãratului Nero. viitoarea provincie Moesia. în primii ani ai erei noastre. Dispariþia lui Burebista ºi destrãmarea „imperiului" sãu au înlesnit înaintarea romanã la Dunãrea de Jos." în acest mare spaþiu ajuns sub autoritatea lui Burebista se aflau . 2) . întâlnindu-l pe Pompei lângã Heracleea Lyncestis. organizarea unui sistem de fortificaþii (aproape 80 de cetãþi si puncte întãrite). la Roma a izbucnit rãzboiul civil. înstãpânirea lui Burebista se face violent. prin intermediul aceluiaºi Acornion din Dionysopolis. în anul 48 Î. guvernatorul Moºiei Tib. Acornion . impunerea unor mãsuri economice într-un întins ºi variat teritoriu presupun existenþa unor mijloace adecvate de administrare ºi supraveghere în formaþiunea politicã înjghebatã de Burebista.pentru prima datã unificate sub o conducere unicã triburile geto-dacice. afirmã cã litoralul intrase de curând sub urisdicþia romanã (Tristia. Pentru slãbirea forþei ofensive a dacilor si pentru crearea unui „spaþiu de siguranþã". atingând litoralul vestic al Mãrii Negre. Numai asasinarea lui Caesar în anul 44 Î. ajungând pânã în Tracia. Plautius Silvanus Aelianus mutã în Imperiu 100 000 le „transdanubieni". Dicomes.. 198-200). Burebista este ucis într-o rãscoalã. atacarea în repetate rânduri a zonelor din sudul Dunãrii. dar ºi traci.26. Burebista si-a atras duºmãnia lui Caesar. care stãpânea „tot teritoriul de dincoace de fluviu ºi de dincolo. care era exilat la Tomis de un an. câºtigând pentru acesta bunãvoinþa romanilor".dupã cum se aratã în inscripþia dionysopolitanã . Tyras (la vãrsarea Nistrului). 5) s-au petrecut în Dobrogea. iar spre miazãzi au ajuns la Balcani.

în fruntea cetãþilor se aflau comandanþi militari. garantându-se astfel liniºtea la frontiera Imperiului. Decebal reuºeºte sã :Ugã 23 . vice-rege (Dio Cassius. în fruntea armatei romane. în anul 89. 76-78). Dupã o eroicã rezistenþã. avea posibilitatea sã trimitã soli. un atac de diversiune în Moesia. La 25 martie 101. se ajunge la un compromis: Dacia devenea regat clientelar. LXVII. 5. Geticele. Pericolul roman si poate chiar victoriile rãsunãtoare obþinute în faþa inamicului în 86-87. Lui Decebal nu-i reuºiserã nici încercarea de a-l asasina pe Traian în Moesia. în final. In timpul iernii care urmeazã. 10. motivate politic. C. probabil nepotul sãu de frate. Moldova pânã la ªiret. in divizarea în douã provincii. începea confruntarea decisivã între Imperiul roman ºi regatul dac. nemaifiind de acord cu plata subsidiilor cãtre daci. Pacorus al ll-lea). avea un sfat si o cancelarie. Regatul lui Decebal este. LXVIII. în faþa pregãtirilor de rãzboi ale romanilor. Victoria romanilor n-a putut fi ictificatã deoarece Domiþian suferã înfrângeri pe alte fronturi. sub conducerea lui Tettius lulianus. înaintarea romanã spre Sarmizegetusa continuã din mai multe direcþii. Sarmizegetusa cade în mâinile romanilor. inclusiv a guvernatorului Moesiei Inferior. puternic"?). LXVII. 7. 6.deveneau tot mai evidente planurile sale de cucerire a Daciei. 6. în urma tratativelor. Comosicus. împãratul Dmiþian vine la Dunãre. Ostilitãþile cu romanii reîncep cu violenþã în iarna anului 85/86. traverseazã Banatul si îi înfrâng pe dacii ce încercau sã le opreascã (din nou) la Tapae. Probabil cã dupã aceastã victorie regele urpaneusîºi ia supranumele „Decebalus" („a onora pe cel mare. în imãvara anului 87. Decebal a utilizat cu folos mijloacele financiare si meºterii trimiºi de romani. de ambele tabere. realã. Dupã amplasarea fortificaþiilor care funcþionau în vremea lui Decebal rezultã cã sub autoritatea acestuia se aflau Transilvania. armatele romane suferã o înfrângere gravã. în 102. în primul rând pentru consolidarea sistemului de fortificaþii. fãrã succes. nici eventualul ºantaj prin capturarea generalului Longinus. se afla prefectul pretoriului Cornelius Fuscus. Duras cedeazã snul Dadei lui Diurpaneus-Decebal. Sarmizegetusa devine acum „capitala" în care au rezidat. într-o primã etapã. dar ºi mai departe. 6-14). Banatul. Prin pacea din 102. LXVII. ilustratã de 39 lolumna lui Traian din Roma. Getica. Cei doi ani de pace sunt destinaþi. Laberius Maximus. Traian pleacã din Roma spre Dacia. Traian pãrãseºte Roma la 4 iunie 105. la regele pãrþilor. evenimentele se pot reconstitui mai ales din istoriile lui Dio Cassius (LXVIII. Oppius Sabinus (fordanes. Decebal întreprinde. Getica. „puterea ºi îngâmfarea dacilor sporiserã neîncetat" (Dio Cassius. sub comanda lui Traian si a altor generali încercaþi. când era supravegheat îndeaproape) ºi încearcã organizarea unui vast front antiroman (prin soli trimiºi la vecini. zonele nord-vestice pânã la Tisa superioarã. 6. De data aceasta o parte din daci trec de partea romanilor. curând dupã urcarea pe tron. pregãtirilor pentru rãzboi: Traian construieºte podul peste Dunãre de la Drobeta. Traian. de mai micã întindere decât acela al lui Burebista. Deceneu levenit ºi rege). Decebal cãpãta de la romani subsidii si tehnicieni (Dio Cassius. apoi Coryllus sau Scorilo (cu o domnie de 40 de ani) si Duras. Decebal trebuia sã înapoieze armele ºi maºinile de rãzboi primite de la romani. S). Trupele romane trec Dunãrea pe un pod de vase. declanºeazã al doilea rãzboi. pe de altã parte. care în una din cetãþile ocupate o captureazã pe sora lui Decebal. LXVII. Dio Cassius. 76). fãrã îndoialã. Getica. Pentru un deceniu relaþiile dintre regatul dac ºi Roma s-au stabilizat. militar ºi economic. în ordine. 1) sã nu fie cunoscut în întregime. Este posibil ca în timpul sãu sã continue procesul de reunificare a dacilor sub autoritatea regilor de la Sarmizegetusa.urebista. se încheie )ace. contribuiau la refacerea unitãþii pierdute timp de un secol. Decebal este ajutat de Vezinas. Oltenia ºi o parte a Munteniei. prin pregãtirile de rãzboi — concentrãrile de trupe în Moesia Superior (o armatã de 100 000 de oameni) . Trupe romane de ocupaþie sunt lãsate chiar în capitala regatului dac. re trece Dunãrea pe un pod de vase. în realitate. când atacului dacic îi cade :timã însuºi guvernatorul Moesiei. 1). Decebal cere pace si o obþine: ambii beligeranþi o înþelegeau doar ca pe un rãgaz. Bãtãlia cisivã se dã la Tapae (Porþile de Fier ale Transilvaniei). 73-74. sã predea dezertorii romani si. ceea ce era mai grav. de Decebal e reprezentat de Diegis (probabil fratele sãu). în schimb. Decebal nu respectã prevederile referitoare la fortificaþii (decât probabil. sã renunþe la teritoriile dacice cucerite deja de romani ºi sã-si dãrâme fortificaþiile. în anul urmãtor organizeazã o nouã expediþie împotriva dacilor. invadatorii sunt respinºi peste fluviu. 4). Nerespectarea pãcii. iar Moesia este reorganizatã. iar apelurile cãtre aliaþi rãmân fãrã rezultat. Cum resta din urmã domnea în timpul lui Domiþian este posibil ca ºirul regilor de la Sarmizegetusa îrdanes. însuºi Fuscus pierind în luptã io Cassius. cerutã mai înainte de Decebal ºi pe care acum o dorea si Domiþian. în timp ce lucrãrile agricole erau supravegheate de trimiºi ai regelui (Criton. lordanes. le suprimã. 1).

Vâlcea). plante textile. mai ales în privinþa tratamentelor termice. prin strãmutãrile de daci din zona montanã în teritorii mai uºor de supravegheat icepea sã acþioneze ordinea romanã instalatã în noua provincie a Imperiului . cu etaj.dar. în douã secole. andezit lângã Deva (la Uroiu ºi „Bejan"). se sinucide. Hunedoara) si lângã Cricãu (jud. Bogãþia în fier a Sarmizegetusei. mei. piatra . La Valea Florilor (jud.Hr. ). Dintre atelierele care confecþionau obiecte de fier. Se cultivau cereale (grâu. Se exploata. Dada este definitiv înfrântã. impulsionatã aþã cu ascensiunea lui Burebista. Sistemul defensiv al Daciei se 'a pe aproape 80 de fortificaþii construite si refãcute în mai puþin de douã sute de ani.Hr. Meºteºugul atinsese cote cu totul remarcabile. Se cunosc aºezãri fortificate (aglomerãri de construcþii ile ºi religioase). în „capitala" Daciei :istau drumuri pietruite. în pofida „abþinerii de la vin" pe care le-o cerea Burebista abo. Dnsiderabilã. de baraj. podoabe. Marilor aºezãri semnalate încã din epoca precedentã li se adaugã altele. jud. Produsele agricole si animaliere. Vâlcea) etc. jud. dacii vor copia denarul roman. cositor si mercur. i. pe punctul de a fi :apturat de romani. Ialomiþa). unelte etc. plumb si.Hr. în Oltenia (Ocnele Mari. Olt). fãrã mortar (cu ipluturã între ele). Prelucrarea fierului se fãcea prin martelare. în rºit. la Brad (jud. fortificaþii liniare. Unele ajung la muri complexe. care se apropie. Alte davae marcabile se aflau pe ªiret. Pârvan). jud. argint. în vremea lui Burebista. impresionante. constituiau baza exportului dacic. 3. în secolul l d. La Sarmizegetusa a funcþionat. un adversar lichidat cu mari eforturi de cel mai puternic imperiu al antichitãþii) a „alimentat" în etapa finalã a epocii Latene dintr-o remarcabilã si originalã dezvoltare a )detãþii si economiei. Prãzile fabuloase. Buzãu). VII. aminteºte de locul Transilvaniei în Europa în privinþa depozitelor de bronzuri de la începutul Hallstattului. Sibiu). aramã. aur.. cuprinzând douã cartiere civile. unul din cele mai importante centre metalurgice din afara Imperiului roman.calcare la Cãlan (jud. la sfârºitul secolului l d. prin care se obþineau „oþeluri" de foarte mare duritate. Produsele din lemn s-au pãstrat arareori: cisterna de la Sarmizegetusa.apelativul de „culturã a lemnului" (V. ieºitã din comun pentru epocã. plante furajere.. cetatea. de asemenea. Grãsani (jud. capitala regatului dac este. Stanþe monetare romane s-au descoperit la Tiliºca (jud.probabil Zargidava. pe mãsura masivei întrebuinþãri a lemnului. Prin cantitatea fierului brut si a celui prelucrat descoperit acolo. ºanþ) apare zidul cu douã paramente din piatrã fasonatã. Descoperiri recente atestã folosirea foilor de micã (extrasã în Carpaþii Meridionali) la ferestrele unor locuinþe din Sarmizegetusa. canalizare. piatrã. ceea ce a adus civilizaþiei dacice . poate.. se pare. laolaltã cu convoaiele de prizonieri. ºi un atelier de sticlãrie. uneori acoperite cu þigle de tip elenistic. inclusiv tezaurul egal dacic descoperit de romani. alãturi de sare ºi lemn. tuf vulcanic în Carpaþii Orientali etc. Sprâncenata id. Arhitectura militarã este una din cele mai remarcabile creaþii ale dacilor. secarã. Pe lângã elementele tradiþionale de fortificaþie (val de nânt cu palisadã. Bacãu) probabil Tamasidava. la sfârºitul secolului l d.astratã de sporirea numãrului de aºezãri. sãpatã în 24 . au ajuns sã constituie o forþã organizatã. Rãcãtãu (jud. zona sacrã.înainte de a se cunoaºte arheologic marea cantitate de piese de fier . Rãzboiul s-a purtat si în zonele mai îndepãrtate. în câteva cazuri locuinþele devin „palatele" Pilor din davae. Cantitãþile de lemn exploatate au fost. ca si în cazul pietrei. de la nivelul de uniuni tribale arbare puse pe prãdãciuni în Sudul mai bogat. în icelaºi timp. 11) probabil cã dacii au practicat în continuare viticultura. la Sarmizegetusa (într-un atelier monetar dezgropat în 1987) etc. Pânã în vara anului 106. o menþiune aparte meritã acelea de la Sarmizegetusa.Dacia lui Traian. Dacii exploatau zãcãmintele de fier. se importau vase de bronz si sticlã. a determinat mãrirea irafeþelor cultivate si perfecþionarea tehnicii agricole._ poate cu gândul de a organiza o nouã acþiune militarã . Alba). cu încãperi poligonale. Cam pe la începutul domniei lui Burebista înceteazã emisiunile de monede dacice. Istoria politicã uimitoare a dacilor (care. Ocna Mureºului. instalaþii de captare ºi aducþiune a apei. iau drumul Romei. Locuinþele dacilor au evoluat de la cele parþial adâncite în pãmânt pânã la acelea de prafaþã. apoi la Cârlomãnesti (jud. Reducerea minereului se petrecea în apropierea locurilor de exploatare. de pectul unui oraº. în primul rând jrmizegetusa (Grãdiºtea Muncelului. Erau probabil exploatate salinele de la Turda. în Maramureº (la Costiui). cu „garnizoane" permanente si. fiind distruse ortificaþiile din nordul Moldovei si de pe Tisa superioarã. Ocna Dejului. Cluj) s-au descoperit chiar diverse unelte de lemn într-un puþ amenajat pentru extragerea sãrii. unde se simte influenþa elenisticã datoratã. apoi cetãþi cu pregnant caracter militar. participãrii efective a nicienilor greci la realizarea cetãþilor. Hunedoara). construite din lemn. Creºterea demograficã. de acum înainte. Neamþ) . probabil. Buridava (Ocniþa.

faþã de preoþime... si mai cu seamã în secolele i. într-un cuvânt — faþã de religia dacilor. Olt). O menþiune aparte meritã reprezentãrile antropomorfe: figurile feminine le pe falerele de argint aurit de la Herãstrãu (Bucureºti). trebuie sã menþionãm cã sanctuare aparþinând celor douã tipuri descrise s-au 25 . cãrãmizi. Asemenea descoperiri . din argint se confecþionau ºi vase (un depozit de 15 vase de argint din secolul l î. podoabele de srgint sau vasele se gãsesc sub formã de tezaure . de pe fibulele de argint de la Coada /laiului (jud.Hr. dar reprezentãrile fantastice (animalele fabuloase) sunt rare.si zoomorf. în secolul l Î.5 x 31. databil în secolul l Î. Sanctuarele au fost distruse de romani. cedeazã locul influenþelor romane.-l d. se pare. se pare cã au intervenit modificãri notabile în religia dacilor. O figurã bãrbãteascã în picioare este redatã pe o placã de rgint de la Sãliºtea (jud. în interior se mai gãsea un cerc din stâlpi de lemn. la fel de rare sunt ºi imaginile antropomorfe (absente total în ceramica pictatã).-l d. Prahova) si Bãlãnesti (jud. care înconjura la rândul sãu :ã o dispunere de stâlpi de lemn în formã de absidã. Cel mare avea diametrul de roape 30 m. culorile sunt diferite. de asemenea. fito. pe lângã forme de vase care continuã sã se lucreze cu mâna.. neterminat. delimitate prin blocuri ºi stâlpi de andezit. sanctuarele din piatrã de calcar nt mai timpurii: andezitul s-a folosit numai în timpul lui Decebal.care au infirmat teza aniconismului artei geto-da-. El a rãmas. ar explica aversiunea romanilor — cu foarte puþine analogii. acestea reapar. uneori înaripatã. influenþele elenistice în formele ceramicii.Hr. în decorul acestor podoabe.Hr. iar un cãlãreþ (Cavalerul Trac?). geometrismul autohton se împleteºte cu modele de certã ispiraþie greceascã. Hunedoara). în funcþie de felul arderii. mutaþii majore. Olãritul este un meºteºug specializat. în istoria lor — faþã de aceste locuri de cult. Cel mai mare nctuar patrulater de la Sarmizegetusa avea 60 de coloane de andezit.. era placatã cu scânduri de lariþã. iar alte douã falere ifãþiºeazã vulturi în luptã cu ºerpi. fãrã a cunoaºte astãzi satisfãcãtor. Numai o parte din motivistica artei animaliere prezentã pe obiectele de prestigiu si însemnele sociale din tezaurele secolelor V-IV Î. H r. decât de ceea i ar sugera locuinþa subpãmânteanã a lui Zalmoxis descrisã de Herodot. Dispar obiectele specifice tezaurelor din secolele V-IV î. apare pe trei falere din tezaurul de la Lupu (jud. Spaþiul sacru al fiecãrui „templu" era delimitat de pilaºtri de piatrã. Covasna). a cãror semnificaþie e dificil de stabilit. Gorj)..Hr. începând cu mijlocul secolului al lll-lea Î. H r. O categorie specialã o constituie vasele de lut cu picturã pe angobã. þigle ºi tuburi'pentru aducþiunea apei. mai rar. Pe douã din terasele amenajate artificial la Sarmizegetusa s-au înãlþat 10 construcþii înuite a fi sanctuare. Pecica. O divinitate emininã. Cu timpul. precum si specificitatea religiei celor care „ºtiau sã se facã nemuritori" — ceea ce le insufla curajul în luptã — susþinut de preoþimea dacicã. terminate uneori cu protome de animale (în special ºerpi). este preluatã de ceramica pictatã. Alba). ocupând o suprafaþã ' 37. cât ºi în arderea oxidantã.Hr.Hr. s-a descoperit la Sâncrãieni -jud. :olane. aplici. Atelierele de orfevrãrie sunt semnalate la iarmizegetusa.Hr. în general. Tãsad (jud.Hr. ca si pe o foarte curioasã plãcuþã de bronz de la olovragi (jud. de prin secolul al ll-lea Î. Dupã ce.peste 100 de asemenea descoperiri sunt iatate în intervalul secolelor II Î. e reprezentat ºi pe o îlerã de argint la Surcea (jud. Lângã aceste sanctuare se afla ºi un ar (?) rotund de piatrã. si se creeazã acum fibule. si în alte omenii ale vieþii spirituale se constatã. Din lut se confecþionau. Schimbãrile din arta toreutidi sesizabile în epoca regatului dac nu sunt singulare. 41 Arta argintului se vãdeºte mai cu seamã în bijuterii (podoabele din aur sunt extrem de •are). douã falere înfãþiºeazã un cãlãreþ. De regulã. Opt din acestea sunt rectangulare.ce anume a generat aceste 'nomene. Douã sanctuare circulare au.stâncã (10x7 m).Hr. mai evidente în secolul al ll-lea Î. acticarea sacrificiilor umane (trimiterea periodicã a solului la Zalmoxis). cu diametrul de aproape 7 m: în jurul unui disc central erau dispuse pezi în formã de raze („Soarele de andezit"). brãþãri simple si spiralate. Harghita). Cel mai interesant centru de producere a ceramicii pictate va fi Sarmizegetusa.-l d. decorul este geometric sau figurativ. Fluxul influenþelor artistice orientale a slãbit în favoarea influenþelor elenistice ºi romane.sunt cu atât mai preþioase cu cât sculptura în piatrã este aproape necunoscutã la daci anã la finele civilizaþiei lor.ce . în secolul l d. din vremea lui Herodot si pânã la înãlþarea monumentalelor sanctuare din icolele l Î. dispãruserã imaginile zoomorfe în arta geto-dacicã. majoritatea tipurilor de vase se lucreazã la roatã. Oricum.Hr. fiindcã :este construcþii de cult par pendinte mai degrabã de o religie urano-solarã. în acelaºi ?zaur. într-un numãr multiplu al cifrei se.Hr. Bihor). constând din aliniamente de mburi (baze pentru coloane din lemn ori piatrã) sau stâlpi.Hr. de la galben la negru. atât în forme.5 m. lanþuri ornamentale. Dacã mulþimea templelor de la Sarmizegetusa conferã acelui loc calitatea de „Munte Sfânt" al dacilor.Hr.

Abia dupã cucerirea romanã . 3. Cu toate acestea. iar aurul n Carpaþii Occidentali nu era o bogãþie de neglijat pentru Imperiu. cum am vãzut. De altfel. a pretutindeni în Imperiul roman. Cârlomãneºti etc. trebuie menþionat cã fenomenul începuse cu vreun secol înaintea lui Deceneu. în eventuala funcþie de cadran solar atribuitã altarului discoidal de la Sarmizegetusa. sã înglobeze o bunã parte a þinuturilor locuite de daco-geþi.16 decenii si umãtate. Ucraina) etc. Bâtca Doamnei. Relatãrile lui lordanes (Getica. La-relatãrile lui Dio Cassiusîn aceastã privinþã (LXVII. Hunedoara). Numele dacic al unor plante de leac sunt consemnate în secolul l d. o nouã Drovincie romanã . Getica. în timp ce sudul Moldovei.). Civilizaþia epocii Principatului se rãspândeºte din Dobrogea pânã i Transilvania. Asemenea diferenþe nu au rãmas fãrã urmãri sensibile în gradul de )enetraþie al civilizaþiei si culturii romane în regiunile respective. Aceste regiuni vor aparþine Imperiului roman (sau Imperiului sizantin) rãstimpuri diferite: Dobrogea .Hr. un al doilea reformator religios. probabil. printr-o politicã decisã. sau grupurile de litere incizate pe blocurile de piatrã de la construcþiile din Sarmizegetusa (probabil cu rol de marcaj pentru constructori). ºefii de ateliere) cunoºtea scrierea. Altele vor forma. restul Olteniei. Preocupãrile de matematicã si astronomie se reflectã . Racos (jud. constructorii. ca ºi în alte locuri (la Piatra Roºie. în folosirea apelor termale. 1) se adaugã scurtele texte cu litere greceºti ºi latineºti pe ceramicã. în instrumentele chirurgicale descoperite.Hr. Ziridava. 40) e opritã brusc din dezvoltarea sa fireascã de cucerirea romanã. mai apropiate planimetric de tipul clasic. Cetãþeni. Ca ultimã jcerire de duratã ºi apoi cea dintâi abandonatã. Brad. împingând graniþele Moesiei de-a lungul ultimului segment al Dunãrii inferioare. 8. 11) sã reitereze în persoana lui Deceneu situaþii puse pe seama lui Zalmoxis: ºi marele preot al lui Burebista cãlãtorise în Egipt ºi ajunge sã fie considerat zeu. Deceneu. 7. Nu este exclus ca Deceneu sã „legifereze" elemente apãrute mai demult. Barbosi-Galaþi. impresia „uniformitãþii sale copleºitoare" (F. în total 23 sanctuare de tipul aliniamentelor si ºapte sanctuare circulare: la Costeºti. cât si la dacii din afara acestei provincii. La durata diferitã a apartenenþei la Imperiu se adaugã ºi unele particularitãþi din evoluþia interioarã care lasã amprente în perioada romanã. Muntenia ºi . spaþii absidate se aflã.poate . 3. pânã spre fârºitul veacului al lll-lea. la Baniþa (jud. Deceneu avea puterea de a impune reforme moral-religioase.deci dupã dispariþia autoritãþii religioase centrale — reapar practicile funerare normale. 26 . 69-70) despre îndeletnicirile filozofice si ºtiinþifice ale unor daci sunt confirmate. a fost oare crearea provinciei nord-dunãrene „aventurã dacicã"? Prin înglobarea Daciei se rezolva radical un conflict îndelungat. Feþele Albe (toate în zona Sarmizegetusei). parþial. Blidaru. se gãsea la Popeºti. La jumãtate de mileniu dupã Zalmoxis. având si sprijinul regelui. ceea ce îl fãcea pe Strabo (VII. Unele teritorii vor intra treptat în componenþa provinciei Moesia (înfiinþatã în anul 15 d. atât la dacii din provincia Dacia. LXVIII.în orientarea sanctuarelor. aducând ºi aici. O altã categorie de „temple".Hr. unde toralul colonizat de greci aparþinea lumii clasice de vreo ºapte secole si unde contactele cu jmea elenisticã ºi cu statul roman fuseserã mult mai intense. un destin asemãnãtor în trãsãturile sale esenþiale leagã diferitele egiuni carpato-danubiene. Este cazul mai cu seamã al Dobrogei. si în interiorul marelui sanctuar circular de la Sarmizegetusa. Piatra Craivii. o fâºie din sudul Olteniei si al Banatului . prin icorporarea Dobrogei. ceea ce explicã nele particularitãþi ale Daciei romane. dar ºi mai departe..Dacia.ºase secole. la Sarmizegetusa („Decebalus per Scorilo") etc. la Buridava („Basileul Thiamarcos a fãcut vasul" -în greceºte). Cunoºtinþele medicale se vãdesc. de Dioscoride ºi reluate mai târziu de Pseudo-Apuleius. O minoritate foarte firavã a societãþii dacice (preoþimea. trecând peste graniþele provinciale. cum nu s-a întâmplat pe in sau pe Dunãrea superioarã (o provincie Marcomania a rãmas un proiect!). Aceastã civilizaþie fãuritã de cei care erau „aproape egali grecilor" (lordanes. Nici o provincie uropeanã a Imperiului nu a avut o frontierã atât de lungã cu lumea barbarã. în anul 106. Dacia Felix în mai puþin de 40 de ani (din timpul domniei lui Vespasian pânã la 106) Imperiul roman reuºeºte. unificatoare ºi nivelatoare. ºi de alte surse.).probabil .vestul Banatului abia ceva mai nult de un deceniu. Imperiul îºi desãvârºea o frontierã naturalã. a impus. Dacã absenþa mormintelor dacice în aceastã perioadã este de explicat prin prisma modificãrilor în credinþã (ceea ce conduce spre noi moduri de „tratare" a defuncþilor). în primul rând importanþa elementului militar. apoi (dupã anul 86 d. cu naos ºi cella absidatã. în interiorul sanctuarului circular de la Racos etc. Dolinean (raionul Hotin. în afara acestei botanici farmaceutice.) în provincia Moesia Inferior. schimbãri în credinþele ºi practicile religioase ale dacilor. al Banatului si Transilvania . prin crearea rovinciei Dacia. Piatra Roºie. Lot). Dimpotrivã. funcþionarii cancelariei regale. Braºov).vreo patru secole ºi jumãtate. aceeaºi graniþã naturalã era depãºitã extrem de mult.descoperit si în alte 19 aºezãri.

atunci perioada romanã în Dobrogea ºi în Dacia a fost o asemenea eme de prefaceri cu totul deosebite. sub conducerea lui Longinus. Ucraina) pânã la Tyras. la Moesia. sudul Moldovei. Dupã 86. Dobrogea îºi pãstreazã organizarea )ic preprovincialã într-o praefectura. care se întindea din Balcani la Dunãre si Marea Neagrã. împãrþirea. la graniþa de vest a Dadei. Banat ºi Transilvania. Ucraina). Dada ºi Imperiul roman.legatus Augusti pro praetore. i se 27 . Prin plantarea unei civilizaþii ºi culturi superioare.poate din 102 -într-un castru construit în depresiunea Haþegului. când Moesia este împãrþitã. numitã astfel în onoarea împãratului-ctitor. La Apulum ori la Ulpia Traiana Sarmizegetusa îºi avea sediul guvernatorul consular a Daciei. înainte de a primi guvernatoratul Daciei. dupã 106.viitoarea metropolã a Daciei. dacã îl excludem pe Longinus ºi acþiunea sa de a organiza o „provincie" Dacia avânt la lettre. în legãturã cu aceleaºi evenimente. Moesia Inferior ºi mai ales Dacia sunt puse în mare pericol. iar regatul lui Decebal îºi înceta existenþa. dupã ce înglobase Dobrogea. Imperiul roman se întindea acum si în Muntenia. vechea colonie milesianã de la gurile Nistrului (azi Bjelgorod Dnestrovskij. La începutul veacului al ll-lea. Marcius Turbo . la Apulum (azi Alba lulia) e instalatã Legiunea a Xlll-a Gemina.Hr. „culmi ale ecutului" (K. Oltenia. transformat o datã cu mutarea la Berzobis într-un oraº .Q. o prezenþã militarã romanã sigurã sub Traian e semnalatã în sudul Basarabiei. perioada a stat sub semnul autoritãþii si mãsurilor luate de optimus princeps . jud. Celelalte teritorii nord-dunãrene cucerite . a teritoriilor nord-dunãrene cucerite între Moesia Inferior si nou înfiinþata provincie Dacia este o consecinþã a participãrii la rãzboaiele daco-romane a mai multor grupe de armate.se vor revolta din nou. abia remarcat. Banatul ºi cea mai mare parte a Transilvaniei vor forma. unele oraºe dobrogene au suferit distrugeri. aflat în fruntea trupelor de ocupaþie. la Berzobis (azi Berzovia. De asemenea. sã fi fost consul. jud.deºi doar cavaler. temporar. Vestul Olteniei. 76.Traian. Getica. prin anii 107-108. Prin pacea din anul 102. judeþul Hunedoara). teritoriul dintre Dunãre si Mare va fi anexat dupã aproximativ un col. Acesta era membru al ordinului senatorial ºi.). de prin anii 106-107 pânã prin 109.Crisana. Dada Augusti Provincia. Dar aceiaºi iazigi din câmpia dintre Tisa ºi Dunãre. rãmânând dacilor. Sub control roman încã n vremea când guvernatorul Macedoniei M. poate ºi estul Olteniei si sud-estul Transilvaniei vor fi anexate aceleiaºi Moesia Inferior. Tulcea). Ulpia Traiana Sarmizegetusa (azi Sarmizegetusa. Aceastã legiune fusese cantonatã anterior. legiunea a V-a Macedonica a fost mutatã de la Oescus (azi Ghighen. în urma primului rãzboi dintre Traian ºi Decebal.Hr. abia acum. Dacia a fost organizatã de Traian ca provincie imperialã. în Bulgaria) cu Moesia Superior. inclusiv armata Moesiei Inferior. un rãzboi cu sarmaþii iazigi. XIII. Cu marele sãu talent de cârmuitor. Caras-Severin) se aflã legiunea a IV-a Flavia Felix. Dobrogea va face parte din provincia imperialã Moesia Inferior. în Banat. ca ºi neamurile lor din est — roxolanii . în aceste condiþii vitrege îºi începe domnia Hadrian (117-138). Bulgaria) în Dobrogea. în felul acesta. acesta reuºeºte organizarea provinciei chiar din primul an. aceastã evoluþie. dacã existã epoci de excepþie. Maramureº. probabil. Probabil tot în anul 102 Banatul. sudul Moldovei. VIII. el îi îmbuna pe roxolani cu subsidii. semnificativ. condusã de un delegat al împãratului . 45 Primul deceniu de stãpânire romanã în Dacia a fost relativ liniºtit. 'in sinteza etnicã realizatã. iar în anii urmãtori pacificarea deplinã ºi încadrarea Daciei în structurile romane. un moment-cheie în dezvoltarea acestor regiuni. nordul ºi centrul Moldovei — nu vor fi înglobate Imperiului roman. Jaspers). Capturarea lui Longinus de cãtre Decebal si evenimentele celui de-al doilea rãzboi au oprit. Cel dintâi guvernator al Daciei al cãrui nume îl cunoaºtem pare a fi lulius Sabinus. Venind imediat la Dunãre. la Troesmis (azi Igliþa. trebuia sã fi îndeplinit cea mai înaltã magistraturã la Roma. Unui general înzestrat . fapt care. în anul 112 legenda monedelor imperiale Dada capta devine. a trecut. imediat dupã moartea lui Traian (11 august 117). din care vor face parte pânã la sfârºitul domniei lui Traian. alte teritorii locuite de daco-geþi intrã în posesia Romei: Muntenia. 4) ar indica anexarea Dobrogea. de la Orlovka (în raionul Ismail. datoritã rãzboaielor daco-romane. în felul acesta.Dacã timpul istoric este discontinuu si inegal. prin sãmânþa roditoare a limbii latine. In 46 d. Din 106. Provinciile Moesia Inferior (Dobrogea). vestul Olteniei ºi sudul Transilvaniei constituiau un district militar roman. coroborat cu unele ºtiri literare (lordanes. în anul 106. Primele trupe auxiliare romane se instaleazã durabil în Dobrogea sub Vespasian. provincia Dacia. epoca romanã a avut cele ai însemnate consecinþe pentru evoluþia istoricã ulterioarã. prin maxima deschidere spre universalitate. Licinius Crassus pãtrunsese profund în Dbrogea (29-28 Î. Suetoniu. în vara anului 106 rãzboiul era încheiat. Vespasianus. când Trãda devine provincie romanã. iar în vest se învecina (pe râul Tibriþa.

Dunãrea constituia graniþa dintre Dacia si provinciile Moesia Inferior si Moesia Superior. Cluj). Vita Hadriani. lângã Zalãu). oricum. în primul moment. ajungând. pe linia castrelor de la Lederata. Provincia traianã Dacia se va chema de acum încolo )acia Superior. Baze ale flotei dunãrene existau la Axiopolis (azi Cernavodã. lung de vreo 260 km. cu castrul de la Samum (azi Cãºeiu. pânã la Berzobis si la marele castru auxiliar de la Tibiscum (azi Jupa. în Dacia Superior va rãmâne o singurã legiune. jud. exista un 28 . deci Dada Superior. asa-numitul limes transalutanus. potrivit acestor surse. 2). Incluzându-se Þara Bârsei. de anul 119) se creeazã si Dacia Porolissensis. de daco-geþii liberi. Constanþa) etc. carpi.acordã o comandã excepþionalã. lângã Deva). pe Dunãre (azi Banatska Palanka. Dacia avea. la teritoriile dacice sub Hadrian. Tulcea) — unde se afla sediul principal al flotei. s-a constituit încã o linie de apãrare. graniþa vesticã urca spre nord. readucând graniþa imperiului pe Eufrat. mai importante fiind cele de la Sacidava (azi Dunãreni. jud. 6). lung de 235 km. în linii mari.probabil . Deodatã cu aceste inovaþii în organizarea teritoriilor nord-dunãrene. Capidava (azi Capidava. Banatul si vestul Olteniei. Muntenia ºi . prin urmare. Graniþa de vest a Daciei. jud. graniþa prinde iarãºi un contur mai limpede. ^schimbate pânã în vremea împãraþilor Gallienus si Aurelian. în Iugoslavia). cu castrul de la Bologa (jud.cu Imperiul. Dacia Inferior ºi Dacia Porolissensis vor fi conduse de câte un procurator Augusti care i aveau sediile la Romula (azi Reºca. roxolani etc. pânã la Dunãre. de la Bãrboºi. Aceste cifre se referã. jud. unde castrul de la Angustia (azi Breþcu. jud. Hadrian întreprinde ºi o reorganizare administrativã. urma un traseu încã neclarificat: pe Tisa sau. între acestea se plasau numeroase castre ale unitãþilor auxiliare. 2. 13. de costoboci. pânã în faþa pasului Oituz. LXVIII. era înglobatã zona auriferã din Carpaþii Occidentali. ca Duncte strategice de interes. Apoi graniþa urmãrea în general linia Someºului. aceste regiuni vor fi în continuare controlate de romani. urmând un traseu deocamdatã destul de neclar. a Xlll-a Gemina. >ada Inferior apare ca o provincie tampon între Dacia Superior si barbaria/m. pânã la Porolissum (azi Moigrad. în componenþa ei aflându-se Transilvania. Cum cel târziu prin 117-118 legiunea a IV-a Flavia Felix e transferatã la Singidunum (azi elgrad). nfiinþând Dacia Inferior. Dio Cassius. Constanþa). Inferior si Porolissensis. iar în nord pe castrul legiunii a V-a Macedonica de la Troesmis. jud. capetele de pod de pe malul stâng al Dunãrii. nord si rãsãrit (care o pãzeau de iazigi. probabil. fiind totodatã legat al legiunii de acolo. prin esprinderea din Dacia Superior a zonei nordice. Covasna) marca punctul cel mai rãsãritean al Daciei romane. :est guvernator va rezida la Apulum. Zonele abandonate din provinciile Moesia Inferior ºi Dacia •eprezentau foarte puþin în comparaþie cu imensele teritorii cucerite de Traian în Orient si la :are acelaºi Hadrian renunþa acum. Bistriþa-Nãsãud). lângã Caransebeº). lazigii sunt prinºi astfel într-un cleºte ºi înfrânþi (HA. în afara cedãrii acestor regiuni. probabil. De la Iliºua (jud. pânã la Arieº ºi Mureºul superior. Bulgaria). la Aegyssus (azi Tulcea) si. Fãrã aºezãri importante ºi fãrã sã fi fost colonizate sub Traian. Teleorman) pânã la intersectarea râului Vedea. lângã Galaþi. mai ales. în fruntea Daciei ºi Pannoniei Inferior. de la Dunãre (castrul de la Flãmânda. pe la poalele Carpaþilor Orientali. graniþele sale de vest. la rãsãrit de Olt. uvernatorul provinciei va fi de acum înainte de rang pretorian. contextul de nesiguranþã de la începutul domniei îl determinã pe împãrat (care avusese intenþia. dupã cum Dobrogea romanã era despãrþitã prin Dunãre de geþii si roxolanii din Muntenia si sudul Moldovei. Olt). De aici.) erau de o lungime considerabilã. jud. la Micia (azi Veþel. Despre lungimea frontierelor 'ovinciei relateazã (pe baza unui izvor mai vechi. Acest limes alutanus. Totuºi. sau foarte curând upã aceasta (nu mai târziu. prin Banat. probabil. Sub Hadrian ºi Antoninus Pius. Dupã modificãrile teritoriale de la 118-119 graniþele Daciei vor rãmâne. 2) si jfius Festus (VIII. din teritorii care pânã atunci aparþinuserã Moesiei Inferior . adicã 1 479 km. pentru întãrirea apãrãrii Daciei sudice.estul Olteniei si. Dupã abandonarea Munteniei. Apãrarea liniei Dunãrii prin Dobrogea se sprijinea în sud pe castrul legiunii a Xl-a Claudia de la Durostorum (azi Silistra. Din valea Crisului Repede. dar si la intrarea în Deltã. cel mai important punct strategic din nordul Daciei. un perimetru de 1 000 mile romane sau un milion de paºi. Apartenenþa oltului sud-estic al Transilvaniei la Dacia Superior ori la Dacia Inferior este controversatã. Pe valea Mureºului graniþa era strãjuitã de alt castru de mare valoare strategicã. Oricum.vestul Banatului. sud-estul Transilvaniei. Carsium (azi Hârsova. Cluj). judeþul Constanþa). Constanþa). necunoscut nouã) Eutropius (VI. mai multe castre marcheazã frontiera esticã. se renunþe la întreaga provincie Dada) sã abandoneze sudul Moldovei. la Noviodunum (azi Isaccea. respectiv Napoca (azi Cluj-Napoca). era întãrit cu peste 15 castre. si de la Oriovka vor fi menþinute pe mai departe. mai curând. Oltul constituia mai departe graniþa naturalã a provinciei. 6-8. 6. Faþã de contacul pe care Dada romanã îl avea — pe linia Dunãrii . Lipsite de giuni. printr-un ºir de castre. jud. In porþiunea sa sudicã.

uprinsã de panicã. Bastarnii se îndreaptã spre vechile cetãþi greceºti Histria. dovedind starea de nesiguranþã. iar gestul de a depune ofranda tocmai în acel loc sublinia importanþa victoriei. începând astfel rãzboaiele marcomanice. la care au luat parte si cvazii. 1416) la locul „Sub Cununi". Alba).val de pãmânt. Populaþia de la Alburnus Maior (azi Roºia Montanã. dela graniþa lllyricului pânã în Gallia" (HA.potrivit iscripþiei de refacere . Prin urmare. primele sase decenii de viaþã romanã au însemnat pentru provincia Dacia o etapã de acumulãri certe. Incintele de la Callatis ºi 29 . îºi ascunde actele . III. cãci „au conspirat toate neamurile. lacringilor ºi burilor. Noviodunum. cel puþin în zona extramuranã a villa suburbana de lângã amfiteatru. de unde se fãcea legãtura cu Angustia. în cazul Dobrogei. TabCerD XIII). la începutul domniei lui Hadrian. Constanþa). practic. si pe 'alea Mureºului. Cu anul 166 se deschide una din cele mai grele perioade pentru Imperiu. partajarea comenzii militare în cele trei provincii acice nu se mai prezenta ca o soluþie acceptabilã. Braºov). In contextul dictat de evenimentele politico-militare se produce ºi o reformã a Jministraþiei Daciei. n cazul Daciei. poate. Distrugeri cauzate de invazie se emarcã la Apulum ºi.M. costobocii si alþii. Prin poziþia lor. îºi are începuturile. exceptând criza din 117-118.neamul cdstobocilor din nordul Moldovei. la templul lui Liber Pater. Toate provinciile dunãrene au avut de suferit. în Dobrogea. amintind de biruinþele împãratului întemeietor. Vita'Mãrci. primul veac de stãpânire romanã fusese tulburat doar de luptele desfãºurate pe teritoriul dobrogean în iarna anului 101-102. chiar dacã existau umeroase trupe auxiliare. l. fundamentate pe miºcare (Traian) si stabilitate (Hadrian). i se acordã unui alt mare general . roxolanii. probabil. Dacia ºi Dobrogea nu au fost cruþate. neamurile barbare se îndreaptã spre zona auriferã (unde au pãtruns. mare reprezentant al neostoicismului: ani de pace si prosperitate.o succesiune de comenzi excepþionale. în sfârºit.IDR. 70) sau. fãrã sã însemne. Urmele acestui atac sunt sesizabile arheologic la Tropaeum Traiani (azi Adamclisi. inclusiv prin crearea de noi giuni (II Italica si III Italica) stabilite pe Dunãre. sub semnul stabilitãþii. XXVI. de asemenea. mai curând. atacã. sau asupra ambelor provincii simultan. cu sarmaþii roxolani de la rãsãritul Daciei. Imobilismul politicii sale a trezit admiraþia contemporanilor si chiar a posteritãþii. o extindere a provinciei la rãsãrit de Olt. Prin 142-143 ar fi avut loc un rãzboi cu „geþii" (Aelius Aristides. 22.tãbliþele cerate . Capidava. mai multe tezaure monetare jnt îngropate în diferite locuri din provincie. Domnia lui Antoninus Pius (138-161) a fost consideratã „secolul de aur" a Imperiului.în galeriile minelor de aur (data iltimei tãbliþe este 29 mai 167 . si acum. în timpul rãzboaielor daco-romane. jud. în Dobrogea. 1). jud. în cadrul noului sistem organizatoric. Tulcea). Pax romana nstauratã de Augustus se dovedise a nu fi veºnicã. Atacurile reuºite asupra Daciei au demonstrat neajunsurile militare si organizatorice ale rovinciei: o singurã legiune cantonatã în Dacia s-a dovedit insuficientã. Cluj). Limesul transalutan avea 14 puncte fortificate cu castre. jud. mai ales. însuºi legatul Daciei Superior dedicã un altar zeiþei Victoria (CIL. la Potaissa (azi Turda. Dupã trecerea acestui )bstacol. „Cheia de boltã" a apãrãrii lordice a provinciei . burii. Teritorii întinse sunt devastate. lacringii. în apropierea Sarmizegetusei Regia. reuºind sã opreascã. La începutul anului 169 el devine primul guvernator consular al celor trei Dacii. în anul 168. Poate cã exista acolo un monument comemorativ al rãzboaielor lui Traian. Ciocniri cu dacii liberi si cu costobocii se înregistreazã si prin 157-158. atât în Dacia Porolissensis. dar moare pe câmpul de luptã.hostes). sub Hadrian sau sub Antoninus Pius. la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Fronto luptã împotriva iazigilor. ca si nordul Italiei ºi Grecia. Constanþa). afectându-le timp de mai nulþi ani. raidurile iazigilor. Oricum. cãci aºezãri dvile n-au existat în acest teritoriu. iar relativul echilibru al lumii romane a fost adânc zdruncinat. la Cumidava (azi Râºnov. Orationes. Independenþa (jud. Luduº Verus (161-169). ale costobocilor si bastarnilor. paradoxal. dinspre Tisa). Dinogetia (azi Garvãn. în care problemele militare le-a lãsat în seama asociatului sãu la tron. prin anii î 168-169. Claudius Fronto . jud. a Daciei. începând cu a doua jumãtate a anului 167. în cadrul seriei de mãsuri 3re urmãrea întãrirea frontierelor provinciilor dunãrene periclitate. Tomis si Callatis. de asemenea.nu reuºeºte sã opreascã invazia. pânã dupã pasul Bran. cât ºi în regiunile centrale si sud-transilvãnene.de cãtre duºmani .Porolissum . în mai mare mãsurã decât opþiunile politice precedente. în fruntea Moesiei Superior. jud. Doar primii ani din domnia lui Marcus Aurelius (161-180) au corespuns dorinþelor împãratului-filozof. invazia. Aceastã operã defensivã care a funcþionat pânã în timpul lui Fllip Arabul. cu jumãtate de veac înainte. legiunea a V-a lacedonica e transferatã în Dacia. Ca odinioarã. în fruntea armatelor din Dacia si Moesia Superior. în urma izbânzii. incendiat acum . pe la 170. temporar. Pacea din timpul domniei sale nu a fost totuºi netulburatã.

mai ales la frontiere.Tomis vor fi refãcute dupã aceste atacuri. în Moesia Inferior rãmãseserã încã douã legiuni). Cu acesta se instaureazã dinastia Severilor.înseamnã Dacia Apulensis (Transilvania si Banatul). fiind prezentã probabil si la bãtãlia hotãrâtoare le la Lugdunum (azi Lyon. Castrele de pe artera danubianã. li se închinã umeroase monumente în castre. la Apulum. 30 . Dacia Malvensis (întreaga Oltenie) si Dacia Porolissensis (în vechile limite).mai curând niºte districte financiare . în anul 193. jud. 2). Aºadar. de la Arrubium (azi Macin. cvazilor ºi iazigilor continuã. în acelaºi m. Dacia Inferior si Dacia Porolissensis. Helvius Pertinax (fost consular al Daciilor prin anii 177-180) si Didius lulianus. din februarie 197. sunt aºezate în provincie grupuri de populaþii din barbaricum. pânã la urmã. jltima perioadã de prosperitate a Daciei. de cãtre guvernatorul provinciei. în general. Carsium. Esenþa reorganizãrii Daciei întreprinsã sub Marcus Aurelius constã în refacerea. guvernatorul Sex. iar în 175 se încheie o pace. jlia Domna. iazigii sunt înfrânþi. dupã câteva luni de domnie a mpãraþilor P. în ultima noapte a anului 192. Deceniul nouã n-a fost lipsit nici el de frãmântãri. atacurile barbarilor de dincolo de limesul renan ºi danubian au fost. Evident. C. Este însã posibil ca organizarea 49 trupelor auxiliare sã respecte în continuare vechile districte militare Dacia Superior. administrativ ºi juridic a unui organism unitar . Aºadar.rangul consularis al guvernatorului e cerut de existenþa în provincie a douã legiuni . urmaºul lui Fronto. Vettius Sabinianus lulius Hospes. în care populaþiile din barbaricum nu aveau acces. Astfel. la luptele împotriva lui Pescennius Niger. Franþa).are comanda unicã a armatelor din provincie. respinse. Inlãceni. totuºi. Buciumi. din punct de vedere militar. Septimius Severus (193-211). Dupã moartea lui Marcus Aurelius (17 martie 180). nflorirea Daciei. ca peste doi ani luptele la Dunãre sã reînceapã. Lupte împotriva dacilor liberi de la nordul 3aciei au mai avut loc prin 183-184. :ronul revine lui P. Clodius Albinus. lumãrul localitãþilor cu statut urban din Dacia se dubleazã faþã de epoca anterioarã. Ilisua. cu acordul guvernatorului (Dio Cassius. printre altele. luptele împotriva marcomanilor. cãci. Caracalla (211-217). se plãtesc subsidii. 1-3). însãºi marea crizã pãrând a se profila pe un orizont încã îndepãrtat. la Porolissum. Dupã 172. economic ºi cultural. Se poartã tratative.aflându-se în aceeaºi situaþie cu Moesia Inferior (dupã plecarea legiunii a V-a Macedonica din Dobrogea. asigurarea unei fâºii de 40 de stadii (peste 7 km) la graniþele nordice ale Daciei. Pacea încheiatã prevedea. Commodus este ucis ºi. La începutul domniei acestui împãrat se mai duc lupte la nord de Dacia cu burii. legaþii consulari erau menþinuþi în fruntea Daciei doi-trei ani. importanþa strategicã a provinciei ºi complexitatea problemelor de aici fãceau ca guvernatoratul Dadei sã se acorde numai consularilor cu experienþã de guvernator într-o altã provincie. Domnia lui Septimius Severus coincide cu refacerea 3rovinciei dupã rãzboaielor marcomanice. în 179 se încheie un tratat-convenþie cu iazigii. localitãþile din estul provinciei. Nu ºtim însã dacã proiectata colonizare s-a petrecut efectiv. fiul ºi urmaºul sãu Commodus (180-192) a încheiat pacea cu marcomanii si cvazii. Consularul Daciilor va rezida într-un praetorium. Totodatã Sabinianus „a adus sub ascultare 12 000 de daci mãrginaºi" cãrora le-a promis pãmânt -acelora care ar fi dorit sã se stabileascã în provincie (Dio Cassius. Fiul sãu. Pannoniei Superior sau a Siriei) o „încununare" a carierei. Grija lui Septimius Severus faþã de 'rovincia Dacia este rãsplata acestei fidelitãþi. statui ºi altare. Guvernatorul .provincia Dacia (numitã ºi tres Dadae). „Cele trei Dacii" . vor fi ulterior restaurate. dupã înfrângerea unor grupuri de barbari ºi încheierea pãcii. dar implacabil.consularis trium Dadarum . de la Marcus Aurelius Dacia redevine o provincie consularã . întreg deceniul opt cunoaºte neîncetate frãmântãri. 19. O vexillatio Dadiscarum contribuie la înfrângerea Itui contracandidat imperial. LXXI. dar este evident cã rãzboaiele marcomanice au marcat un moment de cotiturã în evoluþia relaþiilor externe ale Romei. fiindu-i fidele lui Septimius Severus. Axiopolis etc. Drumul lor trecea prin Porolissum. al istoriei Imperiului. Cornelius Clemens trebuie sã facã faþã noilor atacuri ale seminþiilor germanice si dacice. trecând prin pasul Oituz în teritoriile roxolanilor. iar de acolo ducea pânã la Tyras. ajungea la Angustia. în Dacia. împãratul e mare ctitor de oraºe: sub cârmuirea sa. va acorda o deosebitã atenþie armatei si sistemului de Drtificaþii. luptele reîncepeau. Deºi conducerea Daciei nu reprezenta (precum cea a Britanniei. LXXII. interesându-se îndeaproape de starea frontierelor Daciei. printr-un efort militar deosebit. împãratului si mamei sale. sub Septimius Severus se sprijinã pe starea de pace care i domnit în Dacia ºi la graniþele sale. care primesc dreptul de a face comerþ cu roxolanii traversând provincia Dacia. lui i se subordoneazã comandanþii celor douã legiuni. Trupele din Dacia participã la lupte duse în teritorii ndepãrtate. Epoca politicii ofensive se sfârºeºte. Tulcea). 3. vexilaþii din cele douã legiuni lacice îl urmeazã în campania din Italia împotriva pretendentului Didius lulianus si. care se bucura de multã influenþã în conducerea imperiului.

Casei, otaissa, Micia etc. în anul 214, Caracalla a vizitat Dacia (Dio Cassius, LXXVIII, 13, 2: HA, Vita aracallae, 5, 4), prilej de înãlþare a monumentelor menþionate. Se amintesc ºi lupte purtate tunci cu populaþii de la graniþa de nord a provinciei, precum si tratative cu dacii liberi, cu /azii ºi vandalii. Gabriomarus, regele cvazilor, adus în faþa tribunalului lui Caracalla, este ucis )io Cassius, LXXVII, 20, 3). Dramaticul episod s-a petrecut, poate, în castrul de la Porolissum. Sub Severus Alexander (222-235) Dacia va cunoaºte ultima perioadã liniºtitã. La hotare ipãratul a luat mãsuri de supraveghere a teritoriilor limitrofe prin stationes(de exemplu, la amun). Acum este atestat epigrafic condlium trium Dadarum, a cãrui apariþie trebuie însã i o presupunem într-o epocã mult anterioarã. Aceastã adunare reprezentativã, reunind Alegaþii oraºelor ºi ai districtelor rurale, se întrunea anual în capitala Daciei, sub conducerea marelui preot al cultului imperial - numit în acest caz coronatus Dadarum trium - prilej de dezbatere a principalelor probleme ale provinciei si de exprimare a loialitãþii faþã de dinastie. în Dobrogea, un condlium provindae se întrunea probabil la Troesmis, ceea ce conferea acestui oraº rolul de „capitalã a pãrþii romane" din Moesia Inferior. O funcþiune similarã îndeplinea, pentru oraºele greceºti, „comunitatea celor cinci oraºe" (Pentapolis) ori comunitatea celor ºase oraºe" (Hexapolis), forme de structurare a „comunitãþii grecilor" (Koinon ton Hellenon) cu sediul la Tomis, sub conducerea unui pontarh. Si acest organism este de datã mai veche, el funcþionând în Moesia cel puþin din secolul al ll-lea. Cu domnia lui Maximinus Thrax (235-238) începe perioada anarhiei militare, când armata, adevãratul stãpân al destinelor Imperiului, proclamã ºi detroneazã împãraþi. Din ºtirile pe care le deþinem reiese cã armatele din Dacia si Dobrogea au avut, în general, o atitudine loialã faþã de împãraþi. Maximinus, care avea sã poarte titlurile triumfale Sarmaticus Maximus ºi Dadcus Maximus, a purtat într-adevãr rãzboaie în vecinãtatea Daciei cu aceste populaþii, prin 236-238. Dar dificultãþile prin care vor trece Dada ºi Dobrogea se mãresc considerabil în aceºti ani. Acum începe epoca marilor atacuri carpice ºi gotice la Dunãrea de Jos, ameninþare cvasipermanentã, sub care se desfãºoarã ultimele decenii de viaþã romanã provincialã în Dacia. In anul 238 au loc atacuri combinate, ale carpilor ºi goþilor, în Moesia Inferior. Carpii revin cu noi invazii în Moesia ºi Tracia, în anul 242. Este posibil ca acum, sub Gordian al lll-lea (238-244), acþiunea carpilor sã fi afectat ºi zonele rãsãritene ºi meridionale ale Daciei. Dar marele atac al carpilor se va produce sub Filip Arabul (244-249), când provinciile suferã distrugeri ca pe vremea rãzboaielor marcomanice. Zosimos (secolul al V-lea) relateazã (l, 20) cã împãratul însuºi a venit la Dunãre, unde carpii invadaserã teritoriul roman, în urma luptelor carpii se retrag într-o fortificaþie, care e supusã asediului. Bãtãlia decisivã s-a dat în anul 247. Numeroase tezaure monetare îngropate acum atestã pãtrunderea violentã a carpilor, însoþitã de jafuri ºi înrobiri. Un personaj din Apulum menþioneazã ulterior pe un altar cã a scãpat din captivitatea carpilor - a Carp/s liberatus (CIL, III, 1054). Situaþia gravã a determinat mãsuri suplimentare de securitate ºi în castrul de legiune de la Potaissa, unde e blocatã parþial o poartã (va fi redeschisã la trecerea pericolului). Limesul transalutan este abandonat, apãrarea repliindu-se pe linia Oltului. Toate centrele urbane din Dobrogea suferã mari prãdãciuni la mijlocul secolului al lll-lea. Histria a fost complet distrusã de goþi (HA, Vita Maximi et Balbini, XVI, 3), viaþa revenind aici abia la sfârºitul secolului. Pretutindeni, la Tropaeum Traiani, Noviodunum, Dinogetia, Capidava, Sacidava etc. se constatã mari distrugeri cauzate de invadatori. Dupã victoria împotriva carpilor Dacia depune eforturi pentru înlãturarea urmãrilor rãzboiului. Filip Arabul sprijinã provincia prin diferite mijloace; în anul 248 reface fortificarea unor localitãþi, mai ales în Dacia Malvensis. Monumente de recunoºtinþã nu întârzie sã aparã pentru restitutor orbis totius (Romula, IDR, II, 324). Aceastã politicã e continuatã de Dedus (249-251), cãruia la Apulum i se spune restitutor Dadarum (CIL, III, 1176). Dar rãzboiul la Dunãrea de Jos continuã, culminând cu dezastrul armatelor lui Dedus, însuºi împãratul cãzând pe câmpul de luptã împotriva goþilor conduºi de Kniva, undeva în sudul Dobrogei. 51 Pânã în anii domniei comune a lui Valerianus si Gallienus (253-259), în pofida ameninþãrilor externe care nu dispar, prin eforturi conjugate din partea populaþiei si armatei, prin politica împãraþilor, Dada este salvatã si menþinutã în cadrul Imperiului. Cele douã legiuni, comandate dupã reforma lui Gallienus de praefecti, se aflã la posturile lor. în anul 252 colonia Aurelia Apulensis e supranumitã într-o inscripþie Chrysopol/s („oraºul de aur"); în municipii si colonii se ridicã monumente în onoarea lui Gallienus si a familiei sale. La Potaissa, prin anii 256-258, se terminã construirea unui templu închinat lui Deus Azizus (CIL, 31

III, 875). Se gãseau încã resurse materiale si imbolduri sufleteºti pentru înãlþarea unor asemenea edificii. Totuºi, la sfârºitul deceniului sase ºi pe tot parcursul deceniului urmãtor în Dacia si Dobrogea situaþia politicã penduleazã între speranþã ºi incertitudine, pe fondul unei crize generalizate a Imperiului. Atacurile barbarilor (goþi, cvazi, sarmaþi, alamani, franci, perºi) nu puteau fi nesocotite, chiar dacã unele se produceau în zonele mai îndepãrtate. Probabil cã înainte de 257 Gallienus poartã lupte la graniþele Dadei împotriva dacilor liberi din vest. în Dobrogea insecuritatea se menþine mai ales datoritã incursiunilor goþilor, care soseau adesea pe mare. în 259, limesul din Germania Superior este strãpuns de alamani, împãratul \/alerianus cade în captivitate sasanidã, în timp ce vestul Imperiului îºi proclamã secesiunea. Gallienus încearcã, printr-un suprem efort, sã menþinã Imperiul atacat din afarã si subminat din interior de numeroºii pretendenþi la tron. Prin 258, legiunile pannonice si moesice proclamã 'mpãrat pe Ingenuus, iar în 260 apare un nou uzurpator - Regalianus. Spre a face faþã situaþiei, âallienus e nevoit sã aducã trupe din alte provincii (HA, Vita Claudii, 9, 1). Cum trupele din Dacia pãreau a-i fi credincioase, o vexilaþie compusã din detaºamente ale celor douã legiuni Jacice e trimisã în Pannonia Superior, la Poetovio (azi Ptuj, în Slovenia), unde aceastã ormaþiune militarã e atestatã epigrafic dupã august 260. Posibilitatea de a lua efective din )ada pentru a face faþã în alte provincii a fost interpretatã drept semn cã sub Gallienus situaþia a nordul Dunãrii era încã bunã. Totuºi, plecarea acestor detaºamente legionare a slãbit apadtatea de apãrare a provinciei, a creat confuzii si a sporit starea de nesiguranþã. Dupã anul 260, în timp ce Moesia Inferior e ameninþatã în continuare mai ales de goþi, ituaþia din Dada devine tulbure. Inscripþii databile în deceniul ºapte nu se cunosc în provincia lord-dunãreanã; circulaþia monetarã e în scãdere vertiginoasã, corespunzãtor crizei politice dar i economice a Imperiului. Unele ºtiri literare vorbesc de „lãsarea" (amissa) provinciei Dada în nii domniei lui Gallienus (Aurelius Victor, 33, 3; Orosius, 7, 22, 7). Alte izvoare, aºijderea târzii, mintesc o primã „lãsare" a Daciei (în afara hotarelor Imperiului) sub acest împãrat ºi o a doua evacuare" sub Aurelian (Eutropius, 9, 8, 2 ºi 15, 1; Festus, 8; lordanes, Rom. 277). Un singur vor (HA, Vita Aureliani, 39, 7) pune „lãsarea deoparte" a Dadei numai pe seama lui Aurelian. tiriie potrivit cãrora a avut loc o „dublã" abandonare pot fi interpretate, eventual, ca ecou al Anunþãrii la unele teritorii ale provinciei Dacia sub Gallienus, act completat câþiva ani mai irziu, sub Aurelian, cu abandonarea întregii provincii. Aceleaºi ºtiri ar putea sã reflecte însã ºi te evenimente posibile: o separare temporarã ºi forþatã a Daciei de Imperiu sub Gallienus, în 'mã unei secesiuni militare, ori în urma unor atacuri gotice. De altfel, se pare cã îtaºamentele din legiunile dacice si-au schimbat atitudinea faþã de Gallienus la sfârºitul srnniei sale, trecând în Gallia de partea uzurpatorilor Postumus, apoi Victorinus. Sub Aurelian s-a produs mai întâi o „recuperare" a Daciei de cãtre puterea centralã, pentru a fi apoi organizatã o evacuare în condiþii normale si nu o retragere precipitatã. Data acestui eveniment este necunoscutã; cei mai mulþi istorici îl plaseazã la începutul (270-271) ori la sfârºitul (274-275) domniei lui Aurelian (269-275). A fost retrasã armata si administraþia, ceea ce înseamnã cã au pãrãsit provincia si familiile militarilor, precum si alþi civili legaþi prin diverse interese de armatã ori de alte structuri ale statului roman. Motivele retragerii armatelor romane din Dada sunt limpezi: o scurtare considerabilã a frontierelor Imperiului asaltate de barbari, o repliere tacticã pe graniþa naturalã a Dunãrii, mai uºor de apãrat, pentru salvarea teritoriilor sud-dunãrene ale Imperiului. Preþul - abandonarea Daciei - a pãrut împãratului si Imperiului acceptabil. Precum dupã anul 106 aurul Daciei contribuise la redresarea economicã a Imperiului roman, acum, în folosul liniºtii aceluiaºi Imperiu Dacia era sacrificatã. Aurelian asazã legiunea a Xlll-a Gemina la Ratiaria (azi Arcar, în Bulgaria), iar legiunea a V-a Macedonica în mai vechiul sãu castru (dinaintea rãzboaielor dacice ale lui Traian) de la Oescus. O datã cu ele ºi uneori chiar în aceleaºi castre de pe malul drept al Dunãrii sunt stabilite ºi unele trupe auxiliare din Dacia abandonatã. Aºa se creeazã noua Dacie a lui Aurelian, la sudul fluviului, în zona apuseanã a Moesiei Inferior si în pãrþile rãsãritene ºi meridionale ale Moesiei Superior, în Dacia lui Aurelian se vor fi stabilit ºi o parte din elementele civile care au pãrãsit provincia traianã, aºteptând evoluþii miiitaro-politice mai favorabile: Imperiul considera abandonarea Daciei traiane mai degrabã ca soluþie temporarã, din moment ce ºi-a pãstrat suficiente capete de pod pe malul stâng al Dunãrii, la Drobeta, Sucidava etc. Pentru Dobrogea, situaþia incertã din vremea lui Gallienus (când s-a pierdut poate ºi aici controlul de cãtre armatele romane) s-a rezolvat altfel: presiunea goþilor a fost slãbitã, mãcar temporar, prin zdrobitoarea victorie obþinutã împotriva lor la Naissus (Nis, în Serbia) de cãtre Claudius II „Gothicus", în anul 269. 32

. , Integrarea provinciilor romane în vastul angrenaj al Imperiului s-a impus prin instituþii specifice ºi exemplar organizate: administraþia provinciilor si districtelor provinciale, armata, fiscul imperial. Din paginile anterioare s-a conturat deja rolul armatei nu doar în istoria.politicã, unde este decisiv, d ºi în complexele probleme ale administrãrii provinciilor. Armata romanã a contribuit din plin la stabilirea, consolidarea ºi apãrarea vieþii romane la Dunãrea de Jos. Securitatea graniþelor Dobrogei ºi Dadei - si, implicit, securitatea unui întreg sector al graniþelor Imperiului - a putut fi menþinutã numai prin masarea a numeroase trupe ºi printr-o bunã organizare a sistemului defensiv. în Dacia mai cu seamã, un bastion înaintat al Imperiului, înfipt în lumea barbarã, importanþa armatei este copleºitoare. Mai întâi, prin mulþimea trupelor ºi, prin urmare, numãrul mare ale militarilor. Legiunea a Xlll-a Gemina a staþionat la Apulum cât timp Dacia a fãcut parte din Imperiu; sub Traian, încã o legiune, a IV-a Flavia Felix, e stabilitã într-un castru pe locul viitoarei Ulpia Traiana Sarmizegetusa si apoi la Berzobis. Dupã 168-169 si pânã la sfârºitul stãpânirii romane în Dacia, legiunea a V-a Macedonica se aflã în castrul de la Potaissa. Prin urmare, când, la cumpãna secolelor al ll-lea si al lll-lea, Imperiul roman dispunea de 33 de legiuni, douã din acestea erau cantonate în Dada. Dar nu numai atât: în provincia nord-da-nubianã staþionau si numeroase trupe auxiliare, în total 16 alae (unitãþi de cavalerie), vreo 50 de cohortes (unitãþi de pedestraºi), 15 numeri (unitãþi auxiliare etnice) si formaþiunile de singu/ares (garda guvernatorului). Aceasta înseamnã cã în perioada de dupã Marcus Aurelius se aflau în Dacia (în legiuni si în trupe auxiliare laolaltã) vreo 50-55 000 de militari. în Dobrogea, legiunea a V-a Macedonica a staþionat la Troesmis începând cu epoca rãzboaielor dacice ale lui Traian ºi pânã la plecarea în Orient, în 162. Detaºamente din legiunile l Italica si a Xl-a Claudia existau de-a lungul Dunãrii ºi chiar pe litoral. La acestea se adaugã ºapte alae ºi vreo 10-11 cohortes, ca'si unitãþile flotei dunãrene (dassis Flavia Moesica). Aºadar, vreo 7-8 000 de militari în trupele auxiliare pentru epoca Flaviilor, vreo 15 000 de militari în prima jumãtate a veacului al ll-lea ºi vreo 10 000 dupã plecarea legiunii. Castrul legionar de la Troesmis n-a fost cercetat arheologic. Castrul de la Berzobis a fost puþin cercetat; la Ulpia Traiana Sarmizegetusa o parte din castru ºi instalaþiile sale au fost preluate, altele au fost distruse de oraºul antic. Castrul legiunii a Xlll-a Gemina la Apulum este doar parþial cunoscut, cercetãrile de aici fiind îngreunate de plasarea cetãþii medievale, apoi a cetãþii de tip „Vauban" de la începutul secolului al XVIII-lea. în schimb, cercetãrile arheologice de la Potaissa au scos la luminã un castru legionar tipic, de peste 23 de hectare suprafaþã. Castrele trupelor auxiliare - aproape 100 de fortificaþii în Dacia, aproape 20 în Dobrogea -se înºiruie mai ales de-a lungul graniþelor. Cele mai mari castre auxiliare au suprafaþa de aproape 8 hectare (Porolissum), respectiv 6,5 hectare (Micia). Cele mai mici, din Dacia Inferior, au suprafaþa sub o jumãtate de hectar. Amplasarea castrelor în Dobrogea urmeazã linia Dunãrii, fãrã a lipsi în zona de interior (Libida, azi Slava Rusã, jud. Tulcea, Tropaeum Traiani etc). Fortificaþii mai mici, de tip castellum, burgussau turris, jaloneazã litoralul Pontului Euxin. Sistemul defensiv al Daciei a fost elaborat încã de Traian, apoi a fost completat ºi îmbunãtãþit de împãraþii urmãtori, pânã în secolul al lll-lea. Concepþia de apãrare a provinciei a þinut seama în mare mãsurã de configuraþia geograficã: podiºul central transilvãnean, înconjurat de munþi, dispunea de o apãrare naturalã. Aceasta era completatã prin blocarea cãilor de acces de la marginea podiºului prin fortificaþiile de pe limes. Castrul legionar de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa era situat (în anul 102 !) probabil pe linia care reprezenta atunci demarcaþia dintre Imperiu ºi „barbari". Castrul de la Berzobis este situat, de asemenea, în punct de frontierã. Poziþia castrelor legionare de la Apulum ºi Potaissa creeazã impresia cã ar fi în interiorul provinciei, constituind un nucleu central de apãrare. Este adevãrat cã ambele legiuni puteau trimite, în'caz de pericol, forþe importante spre orice zonã a frontierelor, care prezentau pe o întindere considerabilã castre ºi turnuri dispuse ca un evantai în jurul celor douã castre de legiuni. La aceste posibilitãþi de manevrã contribuia o reþea de drumuri pentru legãturile dintre castre, precum si crearea unei linii de fortificaþii intermediare între castrele de pe frontiere si castrele legionare. Totuºi, castrele de la Apulum si Potaissa pot fi considerate 54 ca aflându-se la graniþa vesticã a provinciei, aºa cum sunt plasate mai toate castrele legionare în Imperiul roman, pe frontiere sau în imediata lor apropiere: spre vest de Apulum ori Potaissa urmele romane sunt puþine, iar zona auriferã ne apare ca o excrescenþã a provinciei, pãzitã de ambele castre legionare. 33

Armata a contribuit la creºterea demograficã simþitoare în localitãþile unde a fost cantonatã. Acest spor de populaþie se realiza RU doar prin familiile militarilor, ci ºi prin alte elemente civile care urmau, ca pretutindeni, trupele în peregrinãrile lor. Dezvoltarea preurbanã accentuatã a unor localitãþi - de pildã Micia - se datoreazã armatei; altele - cazul Potaissei - devin dupã numai douã-trei decenii de la instalarea armatei, oraºe înfloritoare. Militarii înºiºi, apoi populaþia civilã care îi urmeazã, au contribuit la dezvoltarea economiei ºi culturii provinciale. Din producþia cãrãmidãriilor militare se ridicau ºi edificii civile; elementul militar e prezent pecunia sua la construirea unor edificii publice, a templelor, a termelor folosite ºi de civili etc. Cu forþa de muncã remarcabilã de care dispunea, armata a construit drumuri, poduri, a fortificat oraºe (cazul Romulei), a întreprins lucrãri de captare ºi aducþiune a apei potabile. Organizarea teritoriului în Dada este puþin cunoscutã. Municipiile si coloniile îºi delimitau teritoriile urbane; legiunile posedau teritorii proprii (prata legionis), la fel - probabil se întâmpla ºi în cazul trupelor auxiliare. Regiones par a fi teritorii aflate sub control militar, cum se întâmplã în nordul Daciei, pe Someº, sub Gordian al lll-lea. în sfârºit, o serie de „territoria" au fost trecute în patrimoniul împãratului (patrimonium Caesaris), beneficiile exploatãrii lor revenind fiscului imperial. Din aceastã categorie fac parte regiunea auriferã din Carpaþii Occidentali, zonele cu mine de fier, pãºunile ºi salinele. S-au constituit ºi teritorii rurale, un exemplu epigrafic oferindu-l Suddava (azi Celei, jud. Olt), care era, în veacul al lll-lea, centrul unui asemenea teritoriu. Paralel cu organizarea provinciilor a fost introdusã organizarea fiscalã: administrarea finanþelor si perceperea impozitelor cuvenite fiscului imperial, adunate la nivelul fiecãrei provincii (mai apoi district financiar) de cãtre procuratores Augusti. De impozitele directe (thbutum cap/f/s ºi tributum soli) erau scutiþi cetãþenii romani ai oraºelor care se bucurau de dreptul italic (jus Italicum). Acesta era cel mai înalt privilegiu la care putea aspira o colonia din afara Italiei, însemnând, în realitate, asimilarea cetãþenilor din aceste oraºe cu cetãþenii din Italia în materie de drept civil si fiscalitate. Potrivit lui Domitius Ulpianus (De censibus, în Digesta, L, 15, 1) colonii de drept italic erau, în Dacia, Dierna (improbabil), Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Apulum, Napoca ºi Potaissa. în Dobrogea, cetãþile greceºti erau considerate, potrivit dreptului roman, oraºe strãine (dvitates peregrinae), având însã statute diferite: Callatis avea statut de cetate aliatã (foederata); Histria fãcea parte din categoria dvitates stipendiariae, deci supuse impozitului; Tomis, dimpotrivã, era o dvitas libera, dar nu se bucura de o scutire realã de impozite, ca un oraº de drept italic. Nici unul din oraºele romane din Dobrogea nu a primit jus Italicum. Cel mai important impozit comercial era impozitul vamal. Iniþial Dobrogea a fãcut parte din circumscripþia financiarã a Dunãrii de Jos (Publicam portohum ripae Thraciae), iar Dacia din circumscripþia Dunãrii Mijlocii (publicum portorium lllyrid}, ca de la Hadrian sã se regãseascã în aceeaºi circumscripþie financiarã — publicum portohum lllyrid utriusque et ripae Thraciae. Documentaþia epigraficã atestã funcþionarea serviciilor vamale în Dacia la Dierna, Micia, Pons Augusti (azi Marga, jud. Caras-Severin), Drobeta (azi Drobeta-Turnu Severin), Sucidava ºi Porolissum (aici s-a cercetat arheologic chiar sediul vãmii). Populaþia majoritarã a Dobrogei a fost reprezentatã totdeauna de geþi, atestaþi de izvoare literare (Strabo, Dio Cassius, Pliniu cel Bãtrân), de surse epigrafice si arheologice, ca si de numeroase toponime preromane (mai cu seamã cele cu sufixul dava), si care aparþin ariei largi de toponime daco-getice ºi nu celei sud-tracice. în Moesia Inferior primii coloniºti apar deja la sfârºitul secolului l Î.Hr., dar o colonizare masivã se produce numai sub împãraþii Flavieni. în oraºele greceºti de pe litoral elementul grec va domina dar, pe parcursul epocii Principatului, prin aºezarea unui numãr de romani, se va forma o categorie de greco-romani. Aceºti romani formeazã partea cea mai importantã a „strãinilor" din cetãþile greceºti (xenoi). Pe de altã parte, în oraºele romane, ca si în teritoriul acestora, existau, pe lângã coloniºti de origini variate, ºi greci, respectiv greco-romani. Dintre populaþile sud-tracice aduse de romani în Dobrogea se cuvine a fi menþionaþi odrizii, apoi triburile de besi, lai ºi, poate, ausdecenses. Besi aduºi sã lucreze ca mineri deþin, în vicus Quintionis (azi Sinoe, jud. Constanþa) postul unuia dintre cei doi magistri care conduc comunitatea; celãlalt magistru era un roman, în vicus Secundini, situat în teritoriul rural al Histriei, situaþia e asemãnãtoare: de regulã un magistru e roman, celãlalt un lai. în a doua umãtate a secolului al lll-lea, împãraþii au fost nevoiþi sã aºeze în Dobrogea barbari înfrânþi -Dastarni, sarmaþi, carpi, goþi - care vor deveni unii din apãrãtori frontierelor romane. Rãzboaiele de cucerire a Dadei, sub Traian, au provocat dacilor numeroase pierderi jmane. Urmaºii prizonierilor daci duºi în triumf la Roma apar prin secolele II-III în diferite provincii ale Imperiului roman, dar mai cu seamã în Italia ºi la Roma. Alþi daci au plecat, 34

dupã :ucerire, în diverse regiuni ale Imperiului; unii din veteranii de origine dacicã, din trupele auxiliare în care au fost recrutaþi (mai multe cohortes Dacorum ºi alae Dacorum au staþionat )rin Britannia, Pannonia, Cappadocia si Siria) au rãmas în alte provincii. Se constituie astfel o idevãratã diasporã dacicã la Roma si în Italia, dar ºi în Moesia, Dalmaþia, Pannonia, Noricum, :hiar în Gallia ºi în Africa romanã. Acolo, mai degrabã decât în provincia Dacia, vom regãsi turme tipice pentru daco-geþi: Diurppaneus, Scorilo, Decibalus etc. Menþionarea unui Decebalus Luci" în Dacia, pe o plãcuþã de aur-ofrandã pentru nimfele de la Germisara (azi îeoagiu-Bãi, jud. Hunedoara), rãmâne o apariþie de excepþie. Cu toate acestea, este evidertf cã cea mai mare parte a populaþiei provinciei Dacia era onstituitã din daci, chiar dacã antroponimele de aceastã origine apar rareori în inscripþii -reo 2% din totalul antroponimelor din epigrafele Daciei sunt traco-dacice. Deºi constituiau -umericeºte - elementul etnic cel mai important, dacii din provincie nu ocupã decât un loc ecundar din punct de vedere social. Locuind - majoritatea lor - în lumea ruralã, dacii rãmân eparte de posibilitãþile „eternizãrii epigrafice". Nici contribuþia lor la economia provinciei (în griculturã si ocupaþii anexe), lipsitã de spectaculozitate, nu e mai uºor sesizabilã. Vreo 60 de aºezãri rurale sunt - dupã cum o dovedeºte cercetarea arheologicã - autohtone au mixte (autohtoni ºi coloniºti). Satele dacilor continuã uneori aºezãri din epoca preromanã, lai ales în rãsãritul Transilvaniei - la Slimnic ºi Sura Micã (ambele în jud. Sibiu), la Cernatu (jud. Covasna), Simonesti (jud. Harghita) etc. Altele sunt întemeiate în epoca romanã si îºi întind existenþa si în veacul al IV-lea: Obreja (jud. Alba), Boarta (jud. Sibiu). Importante aºezãri autohtone se aflã si la Cipãu si Lechinþa de Mureº (jud. Mureº), Noºlac ºi Micoºlaca (ambele în jUd. Alba), Laslea ºi Ocna Sibiului (jud. Sibiu), Mugeni (jud. Harghita), Leu si Locusteni (ambele în jud. Dolj). Dacilor li se atribuie ºi vreo 12 necropole, cu morpnte de incineraþie, mai rar de înhumaþie, la lacobeni (jud. Cluj), Lechinþa de Mureº, Spãlnaca (jud. Alba) etc., remarcându-se marile cimitire de la Locusteni, Obreja si Soporu de Câmpie (jud. Cluj). Aceastã populaþie modestã în situaþia economico-sodalã si în exteriorizãri culturale perpetueazã forme ºi decoruri specifice în ceramicã, perpetueazã unele rituri ºi practici funerare; mai presus de acestea, ei i se datoreazã pãstrarea unor toponime si mai ales a hidronimelor importante: Alutus (Olt), Crisius (Criº), Marisus (Mureº), Samus (Someº), Tibiscus (Timiº). Toate numele oraºelor romane din Dacia (cu excepþia diminutivului Romula, „Roma cea micã") nu sunt altceva decât vechile denumiri ale unor localitãþi dacice mai rãsãrite, în preajma cãrora au apãrut aceste oraºe. Dar, încã în primii ani ai organizãrii provinciei, în Dacia au fost aduse, ori au venit din iniþiativã proprie, elemente imigrate, în grupuri sau familii izolate, importanþa lor fiind deosebitã mai ales în aglomerãrile umane din care nu vor întârzia sã se nascã oraºe. Rapiditatea procesului de colonizare în Dacia dovedeºte cã Traian a utilizat întreaga experienþã romanã anterioarã în privinþa colonizãrii. Unii din coloniºti erau cetãþeni romani; ei formeazã comunitãþi de c/Ves Romani, conduse de doi magistri, cum se întâmplã la Potaissa în prima jumãtate a secolului al ll-lea. Comunitãþi de veterani et dves Romani suni atestate la Apulum ºi Micia. Grupul de cetãþeni romani stabiliþi la Potaissa ocupã un teritoriu aflat alãturi de localitatea indigenã (cãci un amestec „topografic" ºi etnic este greu de conceput în primele decenii de stãpânire romanã), lângã drumul imperial principal care strãbãtea provincia. Alþi coloniºti erau peregrini. Si unii, ºi alþii soseau din cele mai diferite zone ale Imperiului în cãutarea unei vieþi mai bune pe noul pãmânt roman decât avuseserã pânã atunci în þinuturile de baºtinã. La Ulpia Traiana Sarmizegetusa este important elementul italic, prezent încã de la întemeierea coloniei. Sub Traian au fost aduse grupuri de mineri dalmatini (Pirustae, Baridustae ºi Sardeates) pentru exploatãrile aurifere din Carpaþii Occidentali. Numeroºi coloniºti au venit din Pannonia ºi Noricum; descoperiri arheologice mai recente îi atestã atât în Banat, cât ºi în zonele sudice ºi centrale ale Transilvaniei (Casolþ, Calbor, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Apulum, Napoca), în Dacia Inferior au tosit coloniºti mai cu seamã din Moesia, Trãda si Dardania. Inscripþiile oferã informaþii despre grupuri organizate de orientali (Galatae consistentes si o spira Asianorum la Napoca, un collegium Ponto Bithynorum la Apulum etc.). Alþi coloniºti erau originari din Gallia, Germania, Hispania, din Grecia si zonele de limbã greacã ale Imperiului roman. Aceastã împestriþare etnicã confirmã aprecierea lui Eutropius (VIII, 6, 2), potrivit cãreia coloniºtii au venit ex toto orbe Romano. Numãrul noilor veniþi era deja însemnat sub Traian ºi, ceea ce este important, mulþi erau cetãþeni romani; la acest argument apeleazã prietenii împãratului Hadrian pentru a-determina sã renunþe la intenþia de a pãrãsi Dacia, prin anii 117-118: sã nu lase atâþia cetãþeni romani pradã barbarilor (Eutropius, VIII, 6, 2). Imigrãrile au fost importante ºi sub 57 Hadrian; ritmul lor a scãzut probabl în a doua jumãtate a secolului al ll-lea, urmare a 35

insecuritãþii provocate de rãzboaiele marcomanice, pentru ca apoi, sub Septimius Severus, sã asistãm la un „al doilea val" de imigrãri, de data aceasta preponderent dinspre Orient si provinciile Africii de Nord. Dar nici sub Septimius Severus, nici mai târziu, acþiunea de colonizare n-a atins, probabil, nivelul din primele decenii de existenþã a provinciei. Din aproape 3 000 de antroponime prezente în inscripþii din Dacia, peste 2 200 sunt romano-italice, adicã 74%; 420 sunt greceºti sau de tip „greco-oriental", adicã 14%; vreo 120 de nume sunt ilirice (4%), circa 70 de nume sunt celto-germanice (2,3%), vreo 60 de nume sunt traco-dacice (2%), un numãr egal de nume sunt semitice (siro-palmiriene, itureene), restul fiind asiatice, iraniene ºi africane (egiptene si nord-vest africane). Câþi dintre coloniºti erau cetãþeni romani nu se poate preciza. Important este cã vorbeau, în imensa lor majoritate, limba latinã, dupã cum mãrturisesc fãrã echivoc inscripþiile. Constituþia Antoniniana, edictul lui Caracalla din anul 212, va acorda cetãþenie romanã celor mai multe categorii de locuitori liberi din Imperiu; de acest act vor profita ºi mulþi locuitori ai Daciei, fie autohtoni, fie imigraþi. Aºa se explicã, parþial, frecvenþa în Dacia, printre gentilidile imperiale, în primul rând a nomen-ului Aurelius, de la numele împãratului care a acordat cetãþenia. Frecvente sunt apoi ºi alte gentilidi imperiale: Aelius, Ulpius, lulius. Raportul dintre purtãtorii de cognomina latine ºi cei care au cognomina strãine (greceºti, ilire, tracice, orientale, africane, celtice) este net în favoarea celor dintâi, ceea ce vorbeºte de la sine despre caracterul romanizat, despre orientarea spre cultura latinã apuseanã a majoritãþii populaþiei. Este de observat, de asemenea, cã aproape toþi purtãtorii de cognomina nelatine au nomina romane si mulþi dintre ei sunt cetãþeni. Cetãþenii romani, peregrinii, liberþii ºi sclavii, reprezintã tot atâtea categorii juridice în tabloul societãþii provinciale. Acesta nu se poate circumscrie unei scheme bazate pe o viziune simplificatoare ºi rigidã a claselor, a barierelor - sociale ori etnice - dintre ele. în realitate, prin interferenþele dintre starea juridicã si situaþia materialã se poate alcãtui o imagine mai coloratã si mai veridicã: cetãþeni romani ºi peregrini bogaþi, un strat de sclavi imperiali si liberþi imperiali :u venituri substanþiale, alcãtuiesc clasa superioarã honestiores. O masã de oameni liberi, dar de condiþie materialã modestã, sclavii ºi liberþii acestora formeazã treapta inferioarã a societãþii - humiliores. Limitele dintre straturile societãþii sunt relativ labile, stare pe potriva jnei lumi în continuã transformare: dispar micile proprietãþi si se concentreazã „capital", peregrinii devin cetãþeni, sclavii devin liberþi, cetãþenii sãrãciþi ajung întreþinuþii comunitãþii, în :imp ce liberþii cautã sã se îmbogãþeascã ºi sã acceadã în categoria superioarã. In fruntea ierarhiei sociale se situeazã puþinii membri ai ordinului senatorial: guvernatorii )rovinciilor, comandanþii legiunilor ºi unii ofiþeri superiori din legiuni. Aceºtia sunt urmaþi de :etãþenii din ordinul ecvestru - procuratorii provinciilor, ai minelor de aur, comandanþii rupelor auxiliare etc. Cu timpul, chiar provincialii din Dacia ori Dobrogea, în condiþiile ideplinirii stãrii materiale cerute, au fost admiºi în ordinul cavalerilor. Decurionatul ºi -nplicit - toate funcþiile municipale în Dacia ºi în oraºele romane din Dobrogea sunt în mâinile mei aristocraþii locale a cãrei sorginte - cel puþin parþial trebuie s-o vedem în primii oloniºti-cetãþeni romani aºezaþi în acele localitãþi. Si în oraºele greceºti de pe litoralul dobrogean cetãþenii romani au devenit cu timpul tot mai numeroºi, constituind, alãturi de vechea aristocraþie greacã, elita urbanã greco-romanã, mai ales în primele trei sferturi ale secolului al ll-lea. Unii dintre aceºtia, cum se întâmplã la Tomis, devin cavaleri. Constituþia Antoniniana ºi prezenþa tot mai masiva a veteranilor în cetãþile pontice au produs modificãri sociale: cetãþenii romani, unii de datã recentã, constituie esenþa grupului de honestiores, vechea aristocraþie greacã fiind mai greu de sesizat. Diferenþele materiale erau însemnate chiar în rândul elitelor sociale. Un procurator presidial avea o retribuþie anualã de 100 000-200 000 de sesterþi; sub Traian un centurion primea o soldã anualã de 20 000 sesterþi. Toþi militarii trebuie consideraþi ca fãcând parte din honestiores. Un simplu soldat din legiune primea în veacul al doilea un stipendium de 300-500 denari, soldã mãritã sub Caracalla la cea 700 denari anual, în timp ce solda unui centurion ajunsese acum la 12 000 denari (48000 sesterþi). Asemenea venituri permiteau actele de evergetism, donaþii de zeci de mii de sesterþi în folosul comunitãþii, al oraºului. O poziþie bunã (economic si, într-un fel, social) deþin sclavii imperiali (familia Caesaris), aceºti mici funcþionari, administratori, executanþi fideli ai ordinelor imperiale, respectaþi ºi temuþi de humiliores. în viaþa municipiilor, ordo Augustalium — asociaþie politico-religioasã pentru cinstirea cultului Romei ºi al împãratului - reprezenta o imagine fictivã a ordinului ecvestru (Th. Mommsen). Mai ales liberþii îmbogãþiþi, aceºti homines novi, cãrora legea le refuza decurionatul, gãseau mare satisfacþie din a face parte din ordo Augustalium, considerându-se o stare intermediarã între decuriones si plebei. De altfel, ne gãsim în epoca de avânt a 36

Porolissum). Apollodor din Damasc. s-a produs în Dacia. Evident.. aparatul inferior al consiliilor municipale. se pare. ca si în Germania. aduºi în cele din urmã la ascultare de armatã (HA. petrecute în primele decenii ale stãpânirii romane în Dacia. se constituiau în colegii religioase ori funerare. cunoscute din tãbliþele cerate de la Alburnus Maior. se lucra deja la tronsonul Potaissa-Napoca al drumului imperial principal care strãbãtea Dacia. al Mureºului. Inscripþiile care prezintã stãpâni ºi sclavi. Realizat de celebrul arhitect al lui Traian.1 37 . pânã în secolul al XX-lea. Dobrogea era brãzdatã de trei drumuri esenþiale. dar si spirituale. religioase ori etnice se realiza cadrul participãrii la viaþa socialã. putem bãnui o componentã „naþionalã" mai puternicã.în decursul a numeroase decenii. Napoca. Vlaximinus Thrax. dupã cum nici pãmântul Daciei nu era total necunoscut romanilor înainte de cucerire. numit via Traiana. învãþãtori etc). O bunã administrare trebuie sã se sprijine pe o utilã activitate edilitarã. indicã mai curând legãturi de tip „patriarhal" între aceºtia. al Târnavei Mari) ori secundare. ceea ce a dus la înlocuirea treptatã a conºtiinþei apartenenþei etnice diferite cu conºtiinþa apartenenþei sociale comune. Chiar ºi straturile de jos ale societãþii. acest contact s-a realizat . El a rãmas simbolul începutului penetraþiei civilizaþiei latine în îuropa Centralã (R. pe alocuri. factorul etnic a dispãrut. Itinerarele antice. iar preþurile sclavilor variau între 200 si 600 de denari. dar si al civililor'. Refaceri ale drumurilor se constatã sub Marcus Aurelius. 13. Vita Commodi. o jumãtate de casã -300 denari. Câteva inscripþii descoperite mai ales în zona muntoasã a Banatului atestã omoruri si prãdãciuni ale 59 unor cete de latrones. în primul rând „Harta lui Peutinger". Probabil ca în Dacia sclavii n-au reprezentat mai mult de 10% din populaþia provinciei. al Dunãrii . meºteºugarii. mici meseriaºi. Apulum. Izvorul nu face nici o precizare etnicã în acest caz. ªtirile literare sunt foarte laconice în privinþa unor eventuale conflicte sociale majore. Septimius Severus. un purcel 5 denari. înregistrarea punctelor strategice si a resurselor naturale. dintre motivaþiile unor conflicte sociale de amploare. 5-6). dupã reticenþe fireºti la început . Impresionanta realizare tehnicã (podul era lung de peste 1. Aºadar. decât tulburãri si nemulþumiri sociale. Aceºti sclavi cunoscuþi din dedicaþii votive ori monumente funerare nu fac nici ei parte din categoria cea mai oropsitã a sclavilor de pe exploatãrile agricole. mai ales. Prin anii 185-186. în veacul al lll-lea. pe direcþia nord-sud (de-a lungul litoralului. fiind.sclavul . Un lucrãtor liber din minele de aur din Carpaþii Occidentali era plãtit pentru munca de o jumãtate de an cu suma derizorie de 70 denari ºi alimente. preþurile relativ ridicate ale sclavilor. inclusiv sclavii. deoarece mai era încã întrebuinþat. militarii. Dacã în asemenea miºcãri sociale. spre folosul armatei. o miºcare de „împotrivire" a provincialilor (din motive neclare). în contractele de vânzare-cumpãrare a sclavilor se menþiona cã acel „lucru" . rãbufniri violente ale nemulþumirilor. prin anii 103-104.colegiilor. din cariere ori din marile ateliere.drumul de pe limes ºi unul în zona centralã) ºi altele. Categoria humiliores. începând cu vara anului 106 se întreprinde o acþiune rapidã de exploatare a provinciei. în 108. Crearea cu prioritate a infrastructurilor se vãdeºte în faptul cã. o dovadã în acest sens. probabil. pe atât de puþin concludent e reliefatã de documente. pe cât de largã va fi fost în realitate (mici producãtori agricoli. Civilizaþia romanã. stãri conflictuale vor fi existat în societatea provincialã daco-romanã. „populaþii romanizate" si autohtoni nu putea rãmâne la nivelul unuia între entitãþi etnice. pe mãsurã ce statul roman se apropia de Dunãre. unele aspecte materiale. ale acestei civilizaþii nu erau tocmai strãine autohtonilor. negustori. pornind de la Dunãre ºi unind principalele localitãþi (Tibiscum. în acea vreme un miel costa 3-5 denari.„nu face pagube" ºi cã „nu este fugit din altã parte". Contactul direct între „romani".prin penetraþii reciproce pe niveluri sociale. Câteva epigrafe menþioneazã liberþi ºi sclavi ai particularilor (servi privaþi). Pe o hartã austriacã din 1722 figureazã drumul roman Sucidava-Romula-defileul Oltului. alcãtuitã din clase si pãturi sociale cu interese diverse. în deceniile urmãtoare si. Caracalla. ori patroni ºi liberþi. Ulpia Traiana Sarmizegetusa. veteranii îºi aveau colegiile specifice. datele furnizate de stâlpii miliaria descoperiþi pe marginea drumurilor ºi observaþiile de teren au permis înregistrarea si a altor drumuri mai importante (de-a lungul Oltului. întâmplat sub Commodus.Hr. Geniul ingineresc roman se dezvãluie în primul rând prin reþeaua de „ºosele" temeinic construite. Potaissa. Sub stindarde profesionale. Liberþii. care fãceau legãtura între acestea. în fapt. podul Deºte Dunãre dintre Drobeta si Pontes a însemnat unul din principalele mijloace de racordare 3 Daciei la Imperiul roman. Drumurile romane vor fi utilizate pânã în Evul Mediu ºi au rãmas vizibile. Penetraþia elementelor de civilizaþie romanã în mediul geto-dac s-a fãcut începând cu secolul al ll-lea Î. Paribeni).

IV. iar arheologic în mai multe puncte. sub Commodus. poate tocmai datoritã importanþei militarilor care fuseserã cantonaþi acolo. în timpul Severilor Romula a. în sfârºit. 65-94). Rolul important al factorului militar în urbanizarea Daciei este sesizabil cu uºurinþã.km) J provocat admiraþia contemporanilor (Plinius cel Tânãr. Vâlcea) sau de urmele arheologice ale podurilor care se mai vedeau în secolul al XlX-lea lângã Samum (peste Someº). sub Hadrian se adaugã trei munidpia (Municipium Aelium Hadrianum Napocense. dualitate urbanã ca la Apulum. creaþii ale romanilor. ceea ce înseamnã fie ridicarea municipiului septimian la rangul de colonie. Epoca Principatului a însemnat apoteoza oraºului. municipiul Napoca devine Colonia Aurelia Napoca. Unele oraºe apar pe lângã castre legionare (douã la Apulum si mãcar unul la Potaissa). Sub acelaºi împãrat apar ºi alte oraºe: Municipium Septimium Porolissense. jud. cu o populaþie formatã din romani.fostul sediu al legiunii a V-a Macedonica . Drobeta. colonizându-se veteranii din legiunile participante la rãzboaiele de cucerire a Dadei. probabil devin municipii aºezãrile de la Ampelum ºi Dierna. Probabil deodatã cu municipiul septimian de la Apulum. Cu/dreptate afirma Aulus Gellius în veacul al ll-lea cã oraºele provinciale sunt „mici efigii ºi imitaþii ale poporului roman (ale Romei)". v. dupã distrugerea acestui pod si. originea sa este însã civilã. la Potaissa (peste Aries). pe cursul inferior al Dunãrii nu se va mai construi vreun pod decât la sfârºitul secolului al XlX-lea. dovedite chiar de numele unor localitãþi: pons Vetus („Podul Vechi". De altfel. Tropaeum Traiani a ajuns municipiu poate din epoca lui Traian (sigur sub Marcus Aurelius). Sub acelaºi împãrat. XVI. Epist.ºi Noviodunum . fãrã a avea certitudinea cã s-ar fi transformat în oraºe canabae-le legionare. Vâlcea). de asemenea. azi Câineni. dar canabae-\e par sã-ºi fi continuat existenþa si în veacul al lll-lea. ºi cu o motivaþie asemãnãtoare (rãsplata fidelitãþii legiunilor dacice în rãzboaiele cu pretendenþii la tronul imperial) se naºte Municipium Septimium Potaissense. în privinþa organizãrii.Municipium Septimium Apulum. situate în zonele cele mai intens colonizate. în timpul lui Septimius Severus sau Caracalla a devenit municipiu si aºezarea de la Tibiscum. Se menþine. canabae) aflate în vecinãtatea mai vechilor aglomeraþii autohtone cu statut de dvitas ori de vicus. <w * 61 Crearea progresivã a oraºelor. 4. s-au putut ridica oraºele de la Drobeta. ori sub Commodus. Dacia constituie o excelentã ilustrare a fenomenului: oraºele de aici sunt creaþiile romanilor. Callatis si Tomis) li se adaugã trei municipii. municipiul de la Apulum devine Colonia Aurelia Apulensis.devin municipii. Fiecare târg dacic mai rãsãrit se dorea o micã Roma („Romula"). XXIV. II. pe lângã castrele unor trupe auxiliare. Dupã instalarea unitãþilor militare auxiliare. Si în cuprinsul provinciei erau suficiente poduri. dupã dispariþia podului lui Constantin cel Mare. Sub Septimius Severus Drobeta devine Colonia Septimia Drobeta. Procopius. în Dobrogea. loannes Tzetses. iar civilizaþia pe care a propagat-o în teritoriile transformate în provincii este o civilizaþie în esenþã urbanã. VIII. 6. celor trei oraºe greceºti (Histria. effigies parvae simulacraque populi Romani (Noctes Atticae. sub Septimius Severus ori sub Caracalla se înregistreazã o colonie la Potaissa. mai ales de-a lungul Dunãrii. în anul 197. în preajma castrului legionar. bine documentate epigrafic la Troesmis. >0 13 si alþii) si urmaºilor (Ammianus Marcellinus.baza flotei fluviale . triburile ioniene sunt pomenite atât la Tomis. la Tomis sunt atestate numeroase magistraturi colegiale. Pons Augusti („Podul împãratului"). jud.fost ridicatã la rangul de colonie. de asemenea. colegiul arhonþilor (arhontes). probabil la sud de acesta . Ulpia Traiana a fost întemeiatã prin deductio. mai târziu. LXVIII. 3. din autohtoni si din greci. dintre Sucidava si Oescus. la Callatis apare un basileus (magistrat însãrcinat mai degrabã cu funcþii religioase). numitã tot Municipium Aelium Hadrianum ºi Romula). fie apariþia unui al doilea oraº. la Romula (peste Teslui) etc. Organizarea oraºelor greceºti de pe litoral pãstreazã ºi sub romani vechile instituþii: adunarea poporului (demos) ºi consiliul (boule). azi loneºtii Govorei. Pons Aluti („Podul Oltului". de tipul civitates/canabae. Nici unul din oraºele întemeiate sub romani în Dobrogea n-a devenit colonia. 3). presupune o dezvoltare demograficã pe mãsurã si un procentaj ridicat de cetãþeni romani. cât ºi la Histria. Din vid militari. în a doua jumãtate a secolului al l Mea Troesmis . de aedifidis. Chiliades. Dio Cassius. Roma e imitatã. Sub Marcus Aurelius apare Municipium Aurelium Apulum. ceea ce este un alt semn de conservare a vechilor 38 . Dierna si Porolissum. în timpul lui Septimius Severus apare un al doilea oraº la Apulum. în felul acesta apar comunitãþi duble. în actualul cartier Partoº al oraºului Alba lulia. un amfiteatru ºi terme. acestea ºi-au format propriile aºezãri civile (vid. Progresul urbanizãrii în Dada se observã cu uºurinþã: un singur oraº sub Traian (Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa). îºi dorea un f<5r ºi temple.

impresionante fragmente arhitectonice. în epoca principatului.evident aproximative . Lugdunum si Augusta Treverorum (azi Trier. corespunzãtor senatului roman. Dintre fora oraºelor din Dacia. Magistraturile din oraºele greceºti fuseserã acaparate de aristocraþia localã.4 ha. în legãturã cu populaþia unor oraºe din Dada. cãci oraºele din Dacia ºi Dobrogea nu depãºesc. înconjura o suprafaþã de vreo 30 ha. în ambele cetãþi. Romula etc. de pildã scribae. Pentru 62 Porolissum s-a propus o populaþie de 25 000 (cu militari).. La Potaissa suprafaþa locuitã pare sã fi fost de cel puþin 100 ha. în mod obiºnuit deþinerea acestei funcþii era precedatã de altele aediles. Apulum. la intersecþia lor fiind amplasat forul. Alexandria avea vreo 200 000 de locuitori. existau însã ºi modificãri de detaliu. iar populaþia celor douã oraºe. populaþia lor va fi fost de 10-15 000 de locuitori (Callatis ºi Histria) ºi 25-30 000 locuitori la Tomis. la Tropaeum Traiani este limpede cã douã artere principale (kardo ºi decumanus) se întretãiau în unghi drept. la o populaþie a Imperiului de vreo 60 de milioane. pentru Romula — a cãrei incintã oligonalã construitã sub Filip Arabul închidea o suprafaþã de 64 ha . Civilizaþia oraºului întemeiatã în Dacia . înconjurat de portice. de la urmãrirea atentã a regulilor de organizare ºi existenþa unui potenþial economic însemnat. flancat de o basilica. nivelul oraºelor mici din Imperiu. în timp ce mai spre sud se bãnuieºte existenþa unui forum religios. au o organizare administrativã tipicã. la vreo 35 000 locuitori. în Dacia predominã capitelurile dorice romane ºi cele corintice.forme greceºti de organizare. precum consulii la Roma. S-au adãugat doar. Incinta romanã a Mistriei. Municipiul Troesmis .iar în Dobrogea extinsã . în aceste aglomeraþii urbane pare sã-ºi fi concentrat civilizaþia romanã întreaga vigoare.5 ha. Cetãþile greceºti îºi refac incintele (la Callatis sub Marcus Aursiius. în sediile duumvirilor ºi aedililor etc. oraºele din Dacia ºi cele întemeiate în Dobrogea de romani. Napoca avea un pomerium presupus de 32. uneori quattuorviri. mai cu seamã la decoraþie.2 milioane de locuitori si o suprafaþã de 2 000 ha. Dacã marile edificii respectã canoanele generale. singurul bine cunoscut este cel al Ulpiei Traiana Sarmizegetusa. alte oraºe s-au înconjurat de la început. care puteau ajuta oraºul. suprafaþa între ziduri a acestui oraº era de 32. Suprafaþa urbanã la Apulum este apreciatã (colonia Aurelia ºi municipiul septimian la un loc) la 100 ha. ionice ºi compozite sunt rare. Consiliul . la Histria la începutul secolului al ll-lea).de romani însemna imitarea Cetãþii Eterne si în privinþa aspectului. se poate aprecia cã provincia nord-danubianã avea cel puþin 6-700 000 de locuitori ºi cel mult un milion. fãrã teritoriu si fãrã militari. o populaþie de vreo 20-25 000 'locuitori (inclusiv militari).este apreciat la vreo 10000 de locuitori.dominat totdeauna de aristocraþia oraºului — acorda titlul onorific de patronus unor persoane influente. deci si extinderile din fãrã pomer/um-ului iniþial. în schimb. la Napoca. 39 . Magistraþii supremi în oraº sunt duumviri („doi bãrbaþi"). Consiliul municipal avea la dipoziþie funcþionari mãrunþi. la Tomis în secolul al ll-lea. pãstrând bineînþeles proporþiile. puþine ajungând la nivelul oraºelor mijlocii. în raport de aceste douã axe se formau complexele de clãdiri . în Germania) aveau câte 100000 de locuitori. Potaissa. Ulpia Traiana Sarmizegetusa a beneficiat iniþial de incinta fostului castru legionar. din care unele realizate cu respect pentru principiile vitruviene. Ea imitã modul de administrare ºi conducere de la Roma. Dupã frecvenþa acestor elemente arhitectonice. dar existã si suficiente probe de eclectism. iar populaþia a a fost estimatã mai demult la vreo 15-20 000 locuitori. La o privire globalã asupra principalelor opere arhitecturale din oraºe se constatã încadrarea în tipologia construcþiilor similare din Imperiu. cele toscane. ori ulterior cu ziduri . ai cãrei bogaþi reprezentanþi sunt numiþi „binefãcãtori" (evergetai). am putea spune cã predominau stilurile „doric roman" ºi corintic. câte un „trib al romanilor". despre care s-a crezut multã vreme cã ar reprezenta palatul Augustalilor (aedes Augustalium). existenþa unor nymphaea asigurã aspectul monumental al complexului. în toate cazurile unde existau • dnte aceste cifre aproximeazã numãrul locuitorilor din întreg habitatul.ale numãrului locuitorilor din unele oraºe ale Daciei propun pentru Ulpia Traiana Sarmizegetusa 25 000-30 000 de locuitori sau chiar ceva mai mult (cu teritoriul). Cele mai recente aprecieri . cu precãdere în formele occidentale. La Ulpia Iraiana Sarmizegetusa. Forul are aproape 3 000 m2. de obicei. pânã la înflorirea culturalã corespunzãtoare. Placarea din abundenþã cu marmurã.insulae. Cât priveºte cetãþile greceºti dobrogene. conducea treburile municipiului ori coloniei. Relaþia patronalã era ereditarã si presupunea obligaþii de ambele pãrþi.Napoca. datând de la începutul secolului al ll-lea. Dacã Roma în timpul lui Traian ajunsese la 1.30 000 de locuitori /cifrã probabil prea ridicatã).deci dupã nlecarea legiunii V Macedonica . Un consiliu orãºenesc (ordo decurionum). Din aceasta se pãtrundea în curia. quaestores.

Patroanele apelor de aici erau considerate Nimfele. De altfel. în staþiunile balneare. Urmele unui apeduct se cunosc si la Potaissa. Amfiteatrul din metropola Daciei îºi are originile în chiar primii ani ai provinciei. ele fiind atestate epigrafic la Callatis si Tomis. dupã retragerea aurelianã. datã fiind epoca (spectacolele teatrale cad. dupã cum atestã numeroasele ofrande depuse de vizitatori. poate. care funcþionau concomitent în secolele II-III. ocupând o suprafaþã de 600 m2. In schimb. Orãºenii sunt beneficiarii principali ai unui anumit grad de confort. oarecum. amfiteatre vor fi existat în mai multe localitãþi. conducte de ceramicã descoperindu-se si în castre. amfiteatrul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa putea sã cuprindã vreo 5 000 de spectatori. caldã. asemenea îdificii au apãrut în oraºe ºi pe lângã castre. în castre ori în apropierea lor. Mulþimea monumentelor pentru Hercules descoperite la Bãile Herculane demonstreazã cã zeul era considerat patronul apelor termale de acolo. Mari terme se aflau la Drobeta. cum s-a întâmplat la Ulpia Traiana Sarmizegetusa prin anii 132-133 (IDR. prezente în oraºe. inclusiv opt plãcuþe de aur. prin 40 . deplin romanizate. Apeductele ºi sistemul de canalizare aveau în vedere. bazine cu apã rece. în Dacia nu s-au descoperit pânã în prezent teatre si. bazine de înot în aer liber). staþiuni balneare ºi chiar în mediul rural. aducând la suprafaþã ape termale. dotate cu toate elementele necesare (vestiare. probabil vestiarul termelor). La Germisara s-au descoperit numeroase amenajãri pentru folosirea apei termale (canale. Arheologic se cunoaºte si apeductul Mistriei. Este ºi acesta un semn al trans-ormãrilor petrecute aici sub influenþa romanilor. Pânã si în vechile cetãþi dobrogene se construiesc imfiteatre. )rocesul de decãdere treptatã a vieþii orãºeneºti se reflectã. Porolissum ºi un mic amphiteatrum castrense la Micia. s-a exploatat din plin efectul benefic al acestora: la Aquae (azi Cãlan. lucrãri de mare anvergurã a necesitat apeductul de la Porolissum. Gorj). în timp ce la Histria au fost cercetate arheologic douã edificii termale. cu trei edificii termale. un edificiu termal ocupa peste un hectar. Arheologic.In apropierea laturii nordice a incintei Ulpiei Traiana Sarmizegetusa. cu birouri. oraºele dispuneau de fântâni publice monumentale. Sãcelu (jud. erau folosite în acest caz ºi de populaþia civilã. cunoscut din perioada precedentã. li se adresau numeroase altare de mulþumire în urma vindecãrilor sau ameliorãrilor sãnãtãþii. în primul rând în vilele suburbane ori rust/cae. la Callatis. patru bazine sãpate în stâncã etc). Amenajarea bãilor a fost recunoscutã arheologic si în locuinþe. s-a ridicat un impunãtor sediu al procuratorului financiar. Termele castrense. Evident. Lui. Ceva mai mare era amfiteatrul de la Porolissum. Rãmân deocamdatã neidentificate amfiteatrele care trebuie presupuse în marile oraºe ºi centre militare Apulum si Potaissa. III. dar având fiecare încãperile necesare pentru un flux termal' complet. supravegheate uneori de înºiºi guvernatorii provinciei. în desuetudine. Marile oraºe dispuneau de mai multe complexe de acest tip. de apã curentã. pentru bãrbaþi si pentru femei. Hunedoara). printre altele. Interesant este cã la Histria funcþiona si în epoca romanã (pânã la invazia goticã din secolul al lll-lea) vechiul teatru. un apeduct dateazã din anul 158 (CIL. de limbã greacã. sunt cercetate amfiteatrele de la Ulpia Traiana 5armizegetusa. preferându-se violenþa luptelor din amfiteatru). IU/2. în schimbarea iestinaþiei unor edificii. La Apulum. fierbinte. cu arena având axele de 66. terme. Dar nu numai în oraºe s-au întreprins asemenea lucrãri. Pe mãsura gustului epocii pentru spectacolele sângeroase din amfiteatre. 1061). construcþie „moºtenitã" din vremea funcþionãrii castrului. construite uneori în afara castrului. cea mai mare parte din cele peste 200 de amfiteatre unoscute în Imperiul roman se aflã în zonele vestice. lângã un mare depozit de grâne (horreum). Pentru 63 aducþiunea apei s-au întreprins mari lucrãri. este puþin probabil ca ele sã fi existat. Interesantã este situaþia de la Micia. Tomis (lentiahon. când militarii au construit un amfiteatru din lemn. 836). 8). în primul rând. Refãcut ulterior în piatrã. ªtirile epigrafice atestã terme si în cetãþile greceºti. necesitãþile bãilor publice (thermae). baie de aburi. Termele cercetate la nord de incinta Ulpiei Traiana Sarmizegetusa aveau secþiuni distincte. dar mai cu seamã la Bãile Herculane si Germisara. ceea ce echivaleazã cu abandonarea Jnor forme de civilizaþie. III. cãci puþine amfiteatre se semnaleazã în zona irientalã a Imperiului. atestate uneori de inscripþii. ca ºi zeilor medicinei Aesculapius si Hygia. printre ele aflându-se ºi termele. ca semn al unei vieþi elevate. jud. cã un an mai târziu se reparã la Ulpia Traiana Sarmizegetusa termele si amfiteatrul (în ambele edificii descoperindu-se material tegular cu ºtampila producãtorului din anul 158. o area sacra etc. La Apulum. cu o compartimentare planimetricã diferitã. Acolo unde natura a fost generoasã. Unele terme erau dotate ºi cu palaestrae pentru exerciþiile fizice. Numeroase locuinþe sunt încãlzite cu sistemul de hipocaustum ºi dispuneau. Faptul cã amfiteatrul de la Porolissum a fost reconstruit în anul 157 (CIL. respectiv 47 m.

în relaþie poate cu ipoteticul port sudic al metropolei Pontului. prin urmare. un presupus templu al lui Silvanus.reprezentau si centre medicale. în aºezãrile care erau mari „comune" (juridiceºte sunt pagi) ca acelea de la Alburnus Maior. cã în acelaºi an 158 la Apulum se pare cã s-a inaugurat un apeduct (CIL. Brucla (azi Aiud. un templu „sincretist". Alba). ªtirile epigrafice despre temple sunt numeroase: la Callatis . unicul cu aceastã destinaþie în lumea romanã în afara Africii). Cristesti (jud. am putea considera mai aproape de realitate speranþa de viaþã numai pentru cei care reuºeau sã scape de bolile copilãriei. Un mithraeum s-a amenajat 65 în cadrul natural. au fost oraºe. jud. mortalitatea infantilã (probabil 1/3) fiind arareori consemnatã în inscripþiile funerare (la Roma. La Apulum se mulþumea într-o inscripþie dedicatã zeilor medianei pentru recãpãtarea vederii (CIL. spre vindecare sau mãcar ameliorarea sãnãtãþii conduceau si procesele oraculare. Sãlaj) cu reþete oftalmologice (signacula oculariorum) — din cele vreo 300 de acest fel care se cunosc în lumea romanã. la Potaissa — 28 de ani bãrbaþii ºi 36 de ani femeile. peste zece temple atestate doar epigrafic la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Strãduinþele de „imitare a Romei" nu sunt proprii doar localitãþilor care. în provinciile nord-vest africane — 47 de ani bãrbaþii ºi 44 de ani femeile. Aceastã speranþã de viaþã concordã cu rezultatele cercetãrilor din alte zone ale Imperiului roman: în Hispania -38 de ani bãrbaþii ºi 34 de ani femeile. de lângã Gura Dobrogei (jud. jud. un mithraeum. demonstreazã cã au existat perioade extrem de favorabile pentru edilitarismul provinciei. influenþa tipului de templu galo-roman la unele sanctuare din Ulpia Traiana Sarmizegetusa). Dolj). Unele din aceste temple prezintã caracteristicile templului clasic greco-roman (de pildã. In Dobrogea. Depãºeau nivelul rural 41 . altele la Apulum ºi Potaissa. terme etc). pentru Liber Pater. jud. prin dimensiunile lor impunãtoare. Constanþa). Cioroiu Nou (jud. de rãspândire a culturii ºi civilizaþiei romane.35 de ani bãrbaþii si 26 de ani femeile.care. Asklepeionul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. mithraea etc. Nemesis. putem conchide cã locuitorii Daciei ºi Dobrogei romane ajunºi la adolescenþã puteau spera sã trãiascã 45 de ani. unul pentru zeii palmireni. Corpul sacerdotal aplica aici cunoºtinþe de medicinã teoreticã si empiricã. descoperite în oraºe. Totuºi.. apeducte. noutatea lor. 1061). Inlãceni (jud.menþionarea consulilor). apoi de douã ºtampile (la Apulum ºi Gârbou. cum se întâmplã la Samum.cunoscut datoritã numeroaselor inscripþii ce-l menþioneazã . la Histria . Harghita). amfiteatre. în care un rol important îl juca autosugestia vizitatorilor. datorate unor grupuri de coloniºti (de exemplu. la Troesmis . Doºtat (jud. Cele mai multe temple s-au cercetat arheologic la Ulpia Traiana Sarmizegetusa: pentru zeiþa Nemesis. jud. al peºterii Adam. de jure. când s-a investit mult în asemenea lucrãri publice. media de viaþã este de numai 22 de ani bãrbaþii ºi 20 de ani femeile). Porolissum etc.pentru Apollo. în oraºe s-au ridicat ºi mari construcþii pentru facilitarea comerþului. mai înalt grad. potrivit unei inscripþii. care aveau aspect de oraº fãrã a poseda calitatea juridicã (Micia. Cunoºtinþele medicale. ºosele . III. Salinae (azi Ocna Mureº.temple pentru Dionysos ºi Concordia.44 de ani bãrbaþii ºi 32 de ani femeile etc. " Edificiile destinate cultului deþin în epocã un rol important. terme. Oraºele au fost un permanent focar de romanizare pentru þinuturile din preajmã. la Micia . prin geniul ingineresc de care au dat dovadã. pentru Diana. în timp ce la Tomis marele edificiu „cu mozaic" (mozaicul este ulterior acestei epoci) avea funcþiuni similare. le vom recunoaºte ºi în localitãþile cu o dezvoltare preurbanã accentuatã. unde sunt multe inscripþii menþionând copii decedaþi sub un an. un caz tipic de aglomerare preurbanã îl constituie aºezarea mare de la Ulmetum (azi Pantelimonul de Sus. un macellum este refãcut în secolul al lll-lea la Histria. Sucidava). condiþiile de viaþã superioare epocilor precendente sunt factorii care determinã creºterea speranþei de viaþã. altele vãdesc influenþe particulare. un mare complex de temple pentru Aesculapius ºi Hygia. Arheologic s-au studiat temple la Micia (un templu pentru Dii Mauri. Napoca. Existenþa unor specializãri în medicina vremii e doveditã de mulþimea instrumentelor chirurgicale (peste 400. chiar dacã templul roman este „sufocat" de construcþii utilitare — castre. în Egipt — 34 de ani bãrbaþii ºi 29 de ani femeile. situat lângã amfiteatru (ca pretutindeni în Imperiu). La nord de zidul oraºului ºi la rãsãrit de amfiteatru se întindea o adevãratã zonã sacrã. Tibiscum. micul templu închinat lui Liber). Studiindu-se monumentele sepulcrale pe care era menþionatã vârsta defunctului ajungem la urmãtoarele medii de viaþã: la Ulpia Traiana Sarmizegetusa .30 de ani bãrbaþii si 30 de ani femeile. la Ampelum . Alba). Nu puþine erau lãcaºurile de cult din vid militari ori de-a dreptul în lumea ruralã. Constanþa). reuºesc sã impresioneze în cel. Alba). III. 987: redditis sibi luminibus). Dionysos si Mithras. castre. ca si cel de la Apulum . atenþia acordatã igienii corporale. la Drobeta — 44 de ani bãrbaþii ºi 46 de ani femeile. Mureº) etc. atât de potrivit liturghiei acestui cult.42 de ani bãrbaþii ºi 36 de ani femeile.

mai ales în mediul urban si preurban. la confecþionarea unora folosindu-se si foiþe de aur. într-atât de numeroºi încât individualizeazã acest teritoriu printre provinciile romane. Numele acestor aºezãri.). lulius Produs produce vase glazurate si multe opaiþe. Sibiu) . Asemenea produse cereau o deosebitã specializare. collegium fabrum era. Populaþia lor este redusã: comunitatea care s-a îngropat în cimitirul cercetat arheologic la Soporu de Câmpie (jud. O continuã emulaþie edilitarã explicã importanþa carierelor de piatrã (de care 3acia intracarpaticã. însemnate centre 42 . vãdit în administrare (un procurator aurariarum avea sediul la Ampelum). Aceasta este urmarea unei vieþi rurale înfloritoare încã înainte de venirea romanilor. canalizare. dovedesc importanþa mineritului aurifer. Arheologic sunt atestate în Dacia romanã vreo 500 de mici aºezãri rurale. organizarea producþiei si mãsurile de pazã. Unele ateliere sunt specializate: la Ampelum. Diferitã este situaþia din Dobrogea. menþionat în principalele oraºe. iar cãutarea de care se bucurau e doveditã de descoperirea lor si în provinciile vecine Daciei. Unele sunt sate de autohtoni. de felul celei pomenite într-un conflict survenit între proprietar si vicani („sãteni") Buteridavenses. în sfârºit. chiar unele sate. Creºterea vitelor si cultivarea viþei de vie nu erau neglijate. legume. producþia „de serie" permiþând realizarea unor tipuri si forme asemãnãtoare. Germisara. Prin aurul care nu-i mai aparþinea de îndatã ce era extras.valori minime. Dacia a participat la bogãþia Imperiului mai mult decât cu orice alt domeniu al producþiei. l. peºtele se adaugã ca o bogãþie importantã. Banatul ºi Dobrogea nu duceau lipsã). a „industriei" materialelor de :onstrucþii (în primul rând cãrãmizi ºi þigle). iar pentru castrele auxiliare . Aquae etc. dar numãrul lor trebuie sã fi fost mult mai însemnat. unele vor fi avut caracter mixt.) pare sã dovedeascã si rolul jucat în constituirea acestor colectivitãþi de posesiunile primilor coloniºti romani. offidna lui C. Metalurgia plumbului a cunoscut un puternic centru la Suddava: aproape jumãtate din ramele de plumb pentru oglinzi cunoscute în Imperiul roman au fost descoperite la Suddava. nu rezistã concurenþei veritabilei producþii de mãrfuri ieºite din marile ateliere. mai ales mãrgele. încãlzire cu lipocaust etc. altele aºezãri de coloniºti. i6 Aspecte de „industrie" au cãpãtat diferite meºteºuguri. la Micãsasa cele peste 400 de tipare descoperite atestã un puternic centru de imitare a ceramicii cu figuri în relief (terra sigillata). Pentru Dobrogea. Meºteºugurile casnice. La Tibiscum se producea sticlã. mai ales fermele de producþie agricolã (villae rusticae) depun îforturi de instalare a confortului propriu oraºelor (aducþiunea apei. Urmele exploatãrilor (galerii.care menþioneazã organizarea lor în colegii. pe de altã parte 67 toponimia (vicus Quintionis.ºi localitãþile care beneficiau de ape termale.de vreo 600 000 m3 de piatrã .consumului intern (cereale. creatorii celui mai bine reprezentat domeniu al artei plastice din Dada. practicate din vremuri strãvechi. unde ajungeau prin comerþ. fructe). La Romula sunt atestate ateliere de gravat pietre semipreþioase. cel mai important. în teritoriul Histriei. vecinii respectivei moºii (ISM. rolul constructorilor ºi al lapicizilor. Producþia carierelor de piatrã din Dada si Dobrogea a fost uriaºã. Agricultura Daciei ºi Dobrogei furniza produsele necesare . Cluj) nu era mai mare de 50 de suflete. ori chiar în barbaricum. Aurul obþinut intra în posesia fiscului imperial. iar la Potaissa s-a descoperit un complex de vinificaþie cu presã si pivniþã (cella vinaria). Doar incinta castrului legionar de la Turda a înglobat cea 20 000 m3 piatrã. chiar ale celor mai rãsãrite.ca la Micia si Micãsasa (jud. de pe urma cãrora fiscul imperial încasa arenda iar administraþia provincialã prelua o parte din producþie. La Sucidava un document epigrafic menþiona o vie de douã jugera. este arareori cunoscut. Interesante ºtiri despre meºteºugarii din oraºe furnizeazã inscripþiile . Importante offidnae de ceramicã dispun . Formele superioare ale prelucrãrii pietrei revin lapidzilor-sculptori. 359-360). Se considerã cã numai pentru amenajarea drumurilor principale din Dada a fost nevoie de 11 milioane m3 de piatrã. asociaþii deschise în care pot intra ºi persoane de alte ocupaþii decât cea eponimã. vicus Secundini etc. teritoriu înconjurat din trei pãrþi de ape. Teritoriului bogat în aur al Carpaþilor Occidentali i s-a acordat un interes deosebit. datele despre organizarea muncii cuprinse în tãbliþele cerate descoperite la Alburnus Maior.în primul rând .). Aceste localitãþi. Atelierele ceramice din oraºele greceºti (Callatis si Tomis) sunt influenþate în privinþa formelor de produsele similare microasiatice. cu foarte mulþi vid cu numele antic cunoscut. centrele economice însemnate ale Daciei si Dobrogei romane. de departe. întrucâtva mai „liberalizat" era regimul exploatãrilor de fier. prin dezvoltarea unor „staþiuni balneare" (Bãile Herculane. în Dobrogea par sã fi existat si unele proprietãþi funciare mai extinse decât în Dacia. tehnologie).de numeroase cuptoare.

mai puþin din Gallia sudicã. mai ales din Italia nordicã. comerþului. se impune lingvistic cel care are un prestigiu mai mare. dar ºi de la Rheinzabern. vechile colonii greceºti îºi pãstreazã. mai cu seamã spre zona orientalã a -Imperiului. Se mportau numeroase lucernae. în Bulgaria). în funcþie de inscripþiile latine ºi greceºti descoperite în fiecare regiune. Obiectele de sticlã. armatei. Angrenarea Dobrogei ºi a Daciei romane în uriaºul circuit al economiei Imperiului s-a fãcut în condiþiile unei libertãþi economice absolute. „linia Jirecek" desparte în Peninsula Balcanicã cele douã zone. locuinþele proprietarilor (cu nimic mai prejos decât casele unor înstãriþi orãºeni) sunt înconjurate de toate anexele gospodãreºti (grajduri. Prin Dobrogea aceastã linie separã litoralul de limbã greacã de interiorul teritorului. probabil si bijuterii. dar nu foarte numeroase. Prin urmare. unde magistraþi specializaþi (aediles în oraºele romane. Dacia nu a fost cuceritã numai cu armele ºi nu s-a lãsat doar impresionatã de o civilizaþie materialã superioarã. Niculiþel. dupã cum s-a vãzut. Drovenind din offidnae-\e de la Lezoux. Latina se difuzeazã nu numai pânã sub zidurile cetãþilor greceºti. latine. Importurile cuprindeau. Ponto-Bithyni se ocupau cu comerþul). evident. Singidunum. Suceveanu). agoranomoi în cele greceºti) au în atribuþiuni aprovizionarea ºi controlul mãrfurilor. Proporþia de peste 3 500 de inscripþii latineºti descoperite în Dacia. în cadrul culturii greco-romane. amfore cu vinuri si uleiuri din insulele egeene. provinciile balcanice. La Gârbou (jud. limba ºi cultura greacã. 43 . în sud. astfel încât romanizarea lingvisticã s-a sãvârºit în provincia întemeiatã de Traian destul de repede. comerþul „exterior" al oraºelor greceºti este orientat. iroduse de import. Tropaeum Traiani ºi Durostorum. irobabil cã si asociaþiile de Galatae. în primul rând oraºele. Dacia exporta sare. Relaþiile comerciale cu teritorii idepãrtate ºi diverse au contribuit ºi ele la dobândirea unei prosperitãþi economice fãrã de are civilizaþia ºi cultura romanã ar fi fost de neconceput. din bronz. era limba comunã pentru ca diferitele grupuri etnice din provincie sã se poatã înþelege între ele. Byzantium. situat la extremitatea apuseanã a ariei lingvistice indoeuropene. Cultura romanã. pânã la Antiochia) totuºi. dupã mãrturiile privind negustori strãini. Verona. Horia (jud. în centrul Dobrogei. religia romanã sunt tributare formelor similare greceºti. Aceastã separaþie nu este absolutã. sistemul rutier ºi calea maritimã tingeau axa economico-comercialã esenþialã a Imperiului. Dalboºeþ (jud. în Dobrogea. în esenþã. doar limba rãmâne diferenþa esenþialã între cele douã aspecte ale culturii — occidentul latin ºi orientul grec _ fiindcã arhitectura. Pieþele interne sunt. Cluj). cãci grecii trebuie sã se adapteze vieþii romane de îndatã ce pãrãsesc fâºia lor maritimã. Apahida si Ciumãfaia (jud.de producþie agricolã erau fermele (villae rusticae) de pe teritoriul unor proprietãþi funciare mai însemnate. se aflã în douã zone ce corespund drumurilor dinspre litoral spre Abrittus (azi Razgrad. mortaria. influenþele lor reciproce reeditând simbioza culturalã greco-romanã. Emona. constituiau. Aiud (jud. Caras-Severin). colonizat de romani. câteva inscripþii greceºti. Asiani.Gallia >i Hispania). dar ºi din zonele vestice . Latina era limba administraþiei. Tulcea) etc. în principal. fiscului. Hunedoara). o lingua franca pentru comunicare cu exteriorul comunitãþii etnice. dar ºi din estul Imperiului (Treviri din Belgica). Mãnerãu (jud. în acelaºi timp negustori din Dacia sunt cunoscuþi în lalmaþia. în Gallia centralã (probabil jumãtate din terra sigillata te import în Dada). prestigiul culturii greceºti explicã de ce latina nu s-a impus (ori s-a impus cu greu) în acele teritorii unde s-a întâlnit cu limba greacã. leliþa. Hobiþa. arta. câºtigatã de formele occidentale. ci chiar ºi în interiorul lor. fãcând parte din grupul italo-celtic. în mare parte. cultura romanã se alãturã celei greceºti. Invers. Limba latinã. în oraºe sunt atestaþi epigrafic negustori orientali (suri negotiatores. ale culturii greco-romane. locuinþele personalului agricol etc. magazii de cereale. unele produse agricole ºi chjar. Prin urmare. insula Lesbos si chiar în Egipt. ateliere. care se înstãpâneºte în întreg bazinul mediteranean începând cu epoca elenisticã. coastele Asiei Mici. prin Mediolanum (Milano). în timp ce interiorul dobrogean. când douã popoare vin în contact. Dacia a fost cuceritã ºi de capacitatea de iluminare spiritualã a Romei. este dominat de limba latinã. Ancyra. Serdica Sofia). faþã de numai vreo 40 de inscripþii în greceºte ºi vreo ºase-ºapte în limba siro-palmireanã vorbeºte de la sine despre preponderenþa absolutã a latinei în provincia Dada. mai ales în domeniul artizanatului ºi comerþului (Al. Alba). De altfel. vasele de lux de ceramicã (terra sigillata). Deºi Dacia si Dobrogea erau situate oarecum în afara marii artere care lega Occidentul de >rient (de la Lugdunum. n-a avut în limba dacicã un concurent puternic. Deva. Westerndorf. în Dobrogea. Cu toate dificultãþile trasãrii unei „frontiere" între domeniile de limbã latinã ºi limbã greacã în Imperiul roman. de limbã latinã. respectiv drumului dinspre litoral spre Carsium. Sãlaj). produse manufacturate.) necesare unei mari exploatãri agricole.

Acele monumente epigrafice la care buna execuþie generalã ori pãrþile ornamentale contrasteazã cu un scris neglijent trebuie sã fi fost „scrise" nu de lapicid. Fãrã a fi prea numeroase. microclimatului din galeriile minelor romane. Asemenea „exerciþii de scriere" au apãrut în 28 de localitãþi ale Daciei (din care în 20 erau castre). Cluj). Mulþi sunt cei care se strãduiau sã dobândeascã o minimã ºtiinþã de carte. Romula. ceea ce explicã efortul lor de a se alfabetiza: mai ales în mediul militar s-au descoperit cãrãmizi si þigle în a cãror pastã moale. vorbitã în Dacia si Dobrogea. dintre toate cetãþile dobrogene. multe fiind adaptãri ale unor versuri-ºablon care circulã pretutindeni în Imperiul roman. Instruirea copiilor si a sclavilor era o problemã particularã ce se rezolva prin învãþãtori ºi profesori privaþi. pe o stelã funerarã de la Tomis. Apulum). 253) în fruntea unei inscripþii funerare versificate la Ulpia Traiana Sarmizegetusa (IDR. betacismul. II. Totuºi.acelea dintre ele care nu se vor fi datorat unor simple erori 69 de lapicid . o reîntâlnim exprimatã epigrafic ºi în alte zone ale Imperiului roman. atestând preocupãri intelectuale. ci ambele sunt stiluri ale aceleiaºi limbi latine. cuprinzând si zona Daciei ºi Dunãrii de Jos. Originalitatea lor este relativã. credem cã procentajul lor nu va mai fi egalat decât în epoca modernã. 61).. Inscripþiile latine din Dacia ªi Moesia Inferior dovedesc unitatea limbii latine vorbite. nomen /ap/s atque animam aer. sclavii instruiþi ai particularilor deveneau administratori. Faptul cã pe unele tãbliþe cerate de la Alburnus Maior se menþioneazã dintru început cã au fost scrise de scribi de profesie. nu este o limbã diferitã de latina clasicã.. Abaterile de la latina clasicã observabile în textele epigrafice . în aceeaºi ordine de idei.). în general. înseamnã cã celelalte erau scrise de oricare din persoanele menþionate în acele acte. a consoanelor geminate etc. pentru cultura provinciei este de remarcat copierea unui vers din Vergiliu (Aen. ISM.peste 40. iar la Ulpia Traiana Sarmizegetusa o astfel de epigrafã o aminteºte pe zeiþa Caelestis. Tibiscum. 242) se apropie de cunoscutul pasaj dintr-una din elegiile lui Ovidiu (Tristia. O interesantã reflexie filozoficã rãzbate din versurile unui monument funerar din Tibiscum (IDR.. Apulum. numele (este pe) piatrã. vamale etc.. Mai interesant de explicat este prezenþa inscripþiilor greceºti în provincia Dacia. Germisara etc. restul greceºti. descoperite la Gherla (jud. e devine / etc. 390) . Câteva inscripþii în versuri sunt închinate divinitãþii: la Germisara unei nimfe. Latina „vulgarã" ar fi vorbirea pãturilor sociale mijlocii. reprezentanþi ai stãpânului în diferite afaceri. Tomis este oraºul cu 70 ce|e mai multe manifestãri literare pãstrate din genul minor. dar nu lipsit de interes. din care numai douã în latineºte. Disocierea tranºantã proclamatã de inscripþia tibiscensã. ea 44 . dispariþia unor consoane finale. care au conservat aceste documente. dar altele sunt expresia unui anumit grad de culturã al unei aristocraþii mândre de a poseda aceastã limbã. cel puþin de nivel elementar. Cu toate acestea. majoritare. de conversaþie. l. Câteva provin din mediul micilor comunitãþi grecofone.) cu stiliîn mânã. aceste abateri se observã în foneticã (confuzii între vocale: a devine e. Instruirea sclavilor publici urmãrea posibilitatea angajãrii acestora ca mici funcþionari în birourile fiscului. Ulpia Traiana Sarmizegetusa. dar asemenea tãbliþe erau rãspândite pretutindeni în Dacia ºi Dobrogea. Latina „popularã". al epigramelor funerare . comune unor teritorii întinse ale Imperiului. iar sufletul (se aflã) în aer. ci de cumpãrãtorul monumentului. cele câteva inscripþii palmirene provin. câteva din cele de la Alburnus Maior menþioneazã ca loc de redactare alte localitãþi. Copiii sunt înfãþiºaþi pe monumentele funerare (la Micia. în morfologie (confuzii între cazuri. aproape toate. corespunzãtor stilului familiar. III. înainte de ardere. II.dovedeºte existenþa unui învãþãmânt ce depãºea nivelul „alfabetizãrii". aproximativ un procent din totalitatea textelor epigrafice. între sufletul nemuritor înãlþat spre sejurul celest si corpul care zace în pãmânt.în Dacia. soldaþii reproduc alfabetul ori scriu diferite cuvinte si scurte texte. 111/2. unele în preajmã. însemnarea în greceºte de pe o cãrãmidã descoperitã la Romula . iar la Tomis un sarcofag de copil conþinea si o tãbliþã ceratã ºi un penar pentru stili. De altfel. Micia."). l"/''' 173): „terra tenetcorpus. de la Tibiscum si reprezintã epitafurile (în fapt bilingve.„ale rãzboiului troian (evenimente) dupã Homer (sã le înveþi) (IDR. Descoperirea importantului lot de tãbliþe cerate la Alburnus Maior s-a datorat condiþiilor speciale. Pentru a putea avansa militarii trebuiau sã ºtie carte.sunt."(„pãmântul þine trupul. 3. începutul unui distih elegiac (hic ego qui iaceo... între declinãri) si în sintaxã. sincoparea unor vocale neaccentuate. cu text latin ºi palmirean) militarilor din unitatea auxiliarã de palmireni de acolo. dar si mai îndepãrtate (de pildã. Mai numeroase sunt epitafurile în hexametri.. ªtiutorii de carte erau relativ numeroºi în epocã. 430): Hic pietatis honos.. cu caracter elegiac. Toate acestea demonstreazã larga rãspândire a cunoºtinþelor de carte.

mai bine reprezentat este ciclul troian. Dincolo de aceste consideraþii textul tibiscens exprimã o idee foarte apropiatã de ceea ce noteazã Marcus Aurelius (Cãtre sine. Diomedes). Tot acolo locul gromei. cu atât mai mult cu cât încercãrile de conciliere n-au lipsit nici din intenþiile filozofiei. de a fi aparþinut lumii romane. Reprezentãrile jucau un rol deosebit pentru rãspândirea mitologiei ºi chiar a învãþãturilor religioase. 21): „Dacã sufletele supravieþuiesc. pe toate? Dar pãmântul. mitul Ledei. ele reflectã. respectiv al intrãrii în clãdirea comandamentului ºi plasarea porþilor principales s-au stabilit în funcþie de marcarea. Planurile castrului legionar. dar nu numai a acelora. Fiecare era liber sã creadã într-una ori în alta din aceste douã teorii eschatologice. nu lipsesc miturile de esenþã pur romanã. prin juxtapunere. 45 . uneori chiar în detrimentul calitãþilor artistice. Mai ales prin iconografie se difuzeazã ºi se recepteazã în Dacia ºi Dobrogea mitologia clasicã. miturile în legãturã cu eroii. transmise în cadrul strict al învãþãmântului ezoteric de arhitecturã.cea a unui dreptunghi de temã V3). de pildã cele din Ulpia Traiana Sarmizegetusa ºi Tibiscum înfãþiºând. Din ciclurile epice. cu neaºteptate invocãri ale unor divinitãþi demult uitate de contemporani. dovedeºte convieþuirea celor douã concepþii fundamentale . fiind receptivã la curentele filozofice ale vremii. sau sã le amestece în forme convenabile. ilustrând ciclul troian („Judecata lui Paris" ºi „Priam cerându-i lui Achile trupul lui Hector"). se recruteazã o parte a cunoscãtorilor de limbã greacã. întrebuinþatã în dedicaþii votive. din ciclul lui Apollo (zeul urmãrind-o pe nimfa Daphne. signum originis. din veºnicie. Vergiliu. In unele imagini.constituind temeiul unui întreg simbolism sideral prezent în ornamentaþia monumentelor funerare. cum ar fi sarcofagele cu tuburi pentru libaþii funerare la Apulum) atestã credinþa vieþii în mormânt ori în regatul subpãmântean al lui Hades. ºtiu sã transpunã în teren un plan cu multã fidelitate. neostoicismul . In acest sens se remarcã reliefurile „narative". mitul lui Ganymedes). deºi nu permit concluzii generalizatoare. de felul celor descoperite la Cumpãna (jud. Cele mai multe imagini ale Lupoaicei de pe Capitoliu descoperite în Dacia si în Dobrogea apar pe monumente funerare. urmãrea instruirea copiilor.sunt câteva repere spirituale care. Din aceastã pãturã intelectualã care-l citeºte pe Homer. cu mare precizie. concepþiile neostoicismului epocii si pãtrunderea în provincii a teoriilor filozofice la modã. care aºazã epitafuri elegiace împrumutând versuri din Vergiliu ºi Ovidiu. Faptul cã se alegea pentru perpetuarea memoriei decedatului tocmai emblema Cetãþii Eterne are semnificaþii politice ºi sociale foarte transparente: simbolul Romei e etalat aproape ostentativ. reuºesc sã jaloneze rãspândirea culturii clasice mãcar în anumite straturi ale societãþii provinciale. cãci vedem în tãbliþele cerate de la Alburnus Maior „bancheri" mai mult sau mai puþin ocazionali care se descurcã dezinvolt în calculul dobânzilor. se concentra întreaga încãrcãtura de idei a cultului respectiv. iar a clãdirii comandamentului . Nararea prin imagine. se pare. a secþiunii de aur pe axul longitudinal al castrului. în sfârºit. care învãþau sã deosebeascã zeii ºi eroii. isprãvile lui Hercules. cu mândria de a fi fost cetãþean. de acestea beneficiind inclusiv analfabeþii. sã mãsoare ºi sã calculeze cu precizie suprafeþe. Pentru difuzarea aceleiaºi culturi un rol deosebit l-au avut imaginile. respectiv ale clãdirii comandamentului din castrul de la Potaissa. Constanþa) ori la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. cunoºtinþele matematice ºi astronomice deosebite posedau si cei care trasau analemma cadranelor solare cilindrice ori semisferice de marmurã. mai ales 71 numeroasele imagini cu muncile lui Hercules. Numele antic al unei asemenea reprezentãri era. de exemplu în reliefurile mitraice. concursul muzical cu silenul Marsyas).nemurirea sufletului aerian ºi continuarea vieþii în mormânt. pe lângã amintitele mozaicuri de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa se cunosc si alte scene (Ajax si Cassandra. în general. Realizarea unor construcþii geometrice cu plan subiectiv prestabilit înseamnã perpetuarea în epoca imperialã a unor strãvechi relaþii între geometrie ºi misticã. Ovidiu. se înscriu perfect în douã dreptunghiuri din seria „dreptunghiurilor dinamice" ale lui Hambidge (forma castrului este cea a unui dreptunghi de temã V2 . cum le încape aerul. îndemnul de la Romula de a-l citi pe Homer îºi aflã pandantul în mozaicurile de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. pe seama aceloraºi oameni trebuie pus gustul anticãresc reflectat de câteva inscripþii religioase. Dar este evident cã arhitecþii ºi constructorii posedau cunoºtinþe de geometrie superioare. IV. parte integrantã a culturii greco-romane. a unor prescripþii magico-rituale reflectate în relaþii geometrice. ªtiinþele matematice nu sunt doar apanajul unor specialiºti. cum cuprinde cadavrele celor care au fost îngropaþi în el din veºnicie?" Chiar dacã versurile de la Tibiscum nu pot fi considerate ecoul direct al doctrinei lui Marcus Aurelius. Artele plastice rãspândesc în Dacia ºi Dobrogea mituri din ciclul lui Zeus (rãpirea Europei. Faptul cã în acelaºi timp ofrandele funerare depuse periodic la morminte (uneori chiar prin intermediul unor amenajãri speciale. Homer. Deºi mai rar înfãþiºate. Ei ºtiu sã foloseascã groma pentru a trasa aliniamente pe teren. cele legate de întemeierea Romei.

Sculpturi în marmurã de mare valoare. în anul 102. nord-italice ºi apusene. asupra dacilor si aliaþilor acestora. înfãþiºând în relief scene din rãzboiul comemorat. sancþionãri. nu mai puþin importante în viaþa spiritualã sunt ocupaþiile artistice. care-l înfãþiºa. probabil. destinat sã cinsteascã victoria repurtatã acolo. si un singur pictor este atestat epigrafic la Apulum. respectiv în Dobrogea. încercãrile de portretizare. ori recentele descoperiri din necropola de la Noviodunum. dar mai ales variate tipuri de monumente funerare) penduleazã la hotarul dintre artã ºi meºteºug. în funcþie de talentul fiecãruia. în spaþiul sacru al templului arfa comunitarã (statui de cult) se întâlnea cu expresiile iniþiativei artistice private (ofrandele aduse de credincioºi). Cristesti. Spre deosebire de statuile imperiale de bronz. Multe sunt deficitare sub aspect artistic. portretele imperiale în piatrã se recunosc cu destulã greutate. Mai multe inscripþii funerare. 46 . capul unei statui colosale a lui Mithras la Potaissa. Acestea sunt contracte încheiate potrivit dreptului roman. realizate în Dacia. tipul cel mai bine reprezentat în Dada este lupiter „tronans" (inclusiv un exemplar colosal la Apulum). ºarpele Glykon la Tomis . Dolj) s-au gãsit vreo 3 000 de fragmente ale unei asemenea statui. potrivit altei ipoteze. la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. sau a unor distrugeri ulterioare provocate de barbari ori de scurgerea vremii. pe Eliogabal. printre ele câteva statui de togati sau de matroane (de tipul „La grande Ercolanese". mozaicul. urma un acoperiº conic. în care se foloseºte o terminologie adecvatã pentru a exprima indicaþii. decoraþia arhitectonicã -erau destinate mai cu seamã spaþiilor publice. poate. ca o perpetuã aducere aminte pentru barbari despre puterea ºi mãreþia Romei. în special un epitaf de la Sucidava (IDR. în castrul de la Rãcari (jud. în centrul acoperiºului se ridicau doi tamburi hexagonali peste care se afla trofeul propriu-zis. sud-dunãrene. Portretistica provincialã înregistreazã puþine exemplare^notabile. Napoca. Dacã forul^oraºului sau basilica din castru se constituie în teritoriu pentru arta oficialã. Fortuna si Pontos la Tomis. în formã de mari solzi. turnate în ateliere italice sau occidentale. Arta romanã zisã „provincialã" reflectã trãsãturile comune artei Imperiului roman — frontalitatea. O singurã statuie din Dacia poartã „semnãtura" sculptorului Claudius Saturninus. sculpturile trofeului ar fi de influenþã orientalã (proiectul însuºi i-ar aparþine lui Apollodor din Damasc). acesta este si cel mai mare monument triumfal din lumea romanã. Pe lângã aceste preocupãri ºi ocupaþii intelectuale. cum ar fi cele descoperite recent la Ulpia Traiana Sarmizegetusa (Septimius Severus si lulia Domna) rãmân o excepþie. obligaþii pecuniare. urmare a distrugerii lor când cel reprezentat a suferit damnat/b memoriae.Domeniul ºtiinþelor juridice este ilustrat mai ales de aceleaºi tãbliþe cerate de la Alburnus Maior. ambele de la Porolissum. termene.din acest motiv — Tropaeum Traiani. 187) sunt interesante documente de drept testamentar. majoritatea. Evident. la Apulum. la Apuae. înãlþimea totalã a monumentului era de vreo 40 m. „prefabricarea". ale cãror lucrãri plastice în piatrã (decor arhitectonic. 73 Dintre statuile de cult destinate adoraþiei credincioºilor în temple.unica statuie de cult a acestei divinitãþi cunoscutã pânã acum în întreg Imperiul roman). Puþine statui de cult ale altor divinitãþi s-au pãstrat (Hecate triformis la Apulum. lapicidae). Din aceastã categorie. în categoria artizanalului decât în aceea a artei. statuile din piatrã sunt. cele mai multe sculpturi din Dobrogea ºi Dacia sunt încadrabile. o statuie colosalã cu douã fete. mai ales în arta funerarã. dar numãrul creatorilor operelor plastice era infinit mai mare. Peste un cilindru cu un diametru egal înãlþimii (aºezat peste mai multe trepte). statuia loricatã care-l înfãþiºeazã pe Antoninus Pius (ori Pertinax?) si capul lui Gallienus. fie cã. provine din îmbinarea diverselor influenþe. statui si reliefuri votive. mai semnificative sunt statuile din oraºele dobrogene. descoperit la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. 72 Cea dintâi ºi cea mai importantã creaþie a artei romane în Dobrogea este monumentul triumfal ridicat în anul 109 în locul care se va numi . fragmentele din statuia ecvestrã a lui Caracalla si din statuia luliei Domna. schematismul. Mai izbutite sunt. Din cele 54 de metope care înconjurau tamburul s-au pãstrat 48. Din statuile imperiale din bronz aurit au rãmas doar fragmente. mai curând. Unii sunt cunoscuþi epigrafic. Marea bogãþie de forme. precum si „Pudicitia"). Fie cã vedem în acest monument produsul artei militare danubiene. „La piccola Ercolanese". de la Tomis. II. Mai interesante sunt capul statuii lui Traianus Dedus. care sunt opere de import. Micia. monumentul închinat lui Marº Ultor domina întinsul dobrogean. Faþã de grandoarea monumentului. cu rosturi funerare. clauze juridice. Majoritatea se autointitulau „pietrari" (lapidarii. decoraþia sculpturalã este destul de modestã. în forul oraºului ori în basilica dintr-un castru expresiile artei oficiale se concretizau mai ales în statuile imperiale. elenistico-orientale. Unele genuri ale artelor plastice majore — statuaria. importante documente de drept civil. Ei sunt sculptorii-artizani.

caracterul oficial al cultului sãu se vãdeºte din analiza dedicanþilor monumentelor votive. un Mercurius la Potaissa trãdeazã modelul lysippeic. Reliefurile votive depuse de credincioºi în temple au un repertoriu bogat: Dionysos-Liber ºi tfwasos-ul. divinitãþi ale comerþului (Hermes. Propaganda religioasã oficialã rãspândeºte ºi personificãrile unor concepte abstracte ºi valori morale care alcãtuiau. compoziþia este adesea corectã ºi unele reliefuri. Cele mai frumoase mozaicuri provin din Ulpia Traiana Sarmizegetusa (scene din Hiada . Cele mai bune bronzuri mici provin din atelierele strãine. de monumentele mithriace cu binecunoscuta scenã a tauroctoniei. însãºi teologia puterii imperiale (Concordia. Apollo. tipului „Versailles" etc. cu aproape 10% din monumentele religioase. amazonomachie etc. de valoare artisticã scãzutã. adicã aproape 73% din monumentele religioase din provincie. Diana. sunt de facturã artisticã superioarã. Multe monumente epigrafice si sculpturi s-au dedicat în provincia Dada lui Hercules. dovedesc o bunã cunoaºtere a corpului uman. luno. reproduc tipuri celebre: o Venera la Tomis este de inspiraþie praxitelianã. ipostaza romanã a lui Dionysos. Dionysos. satiri etc). Salus.8%). de felul statuetelor potaissense . mai curând decât dintr-o devoþiune sincerã. Mercurius. Penates. Pictura muralã s-a pãstrat arareori. Justiþia.Marº si lupiter fulminans. Nimfe). statuetele Artemidei-Diana aparþin. Cele 12 divinitãþi principale ale panteonului clasic (dii consentes) ocupã o pondere inegalã "n preferinþele credincioºilor. lupiter. ca ºi Afrodita. Micia ºi oraºele de pe litoralul pontic. Venus. tributare Greciei. Micile statuete de bronz înfãþiºau divinitãþi (ofrandele depuse în temple sau pe larariile casnice) sau diferite personaje ori „scene de gen". Diana. Potrivit originii lor. cei mai mulþi fiind militari. Virtus etc. Nimfele etc. Ares etc. de regulã. Hercules. edicule etc. altare. în cetãþile dobrogene. în fragmente destul de puþin semnificative. Calitatea lor este extrem de variatã. paredra sa Libera si cortegiul bachic (Pan.Statuete votive. în urma acestui proces divinitãþile „universale" greco-romane au devenit. lupiter. Alte divinitãþi. Silvanus 47 . mai multe imagini ale lui Hercules sunt copii reduse ale tipurilor „Farnese" ori „Mastai". Multe din monumentele închinate zeului suprem provin din „obligaþiile de serviciu" ori din raþiuni sociale. perisabile. divinitãþi agreste (Demeter. Un loc important în panteonul provinciei l-a ocupat zeul viþei de vie . cultele traco-moesice (3. dar si roci aduse din Orient.„Judecata lui Paris" ºi „Priam implorându-l pe Achile") ºi Apulum (cele patru Vânturi). Asclepios. Câteva frize tomitane cu reliefuri (divinitãþi. magistraþi imperiali si municipali. pânã la capodopere. Nemesis). romano-italice. Din sfera personificãrilor se remarcã monumentele votive pentru întruchipãrile norocului. Relieful de cult este reprezentat. cãrora li se dedicã peste 2 100 de monumente. cultele egiptene (aproape 3%). Honos în Dobrogea). Victoria. Artele minore sunt reprezentate ºi de produsele coroplasticei. Apollo. iranicul Mithras. zei originari din nord-vestul Africii. de la piese grosiere. zeii celto-germanid. Aesculapius ºi Hygia etc. în Dada. unele de tradiþie elenisticã. mai ales la Apulum. cultele din Asia Micã (3. Porolissum. divinitãþile 74 5jro-palmiriene (aproape 5%). Minerva. în oraºele romane ºi în teritoriile lor apar monumente pentru Liber Pater.Liber Pater. completeazã panteonul greco-roman din Dacia. din piatrã ori bronz. Apollo ºi Marº au beneficiat în epocã de dedicaþii destul de numeroase. caracterizatã prin aplatizare. din punctul de vedere al mitologiei ºi iconografiei. Loturi importante de geme si camee au furnizat Romula. sileni. Fortuna. dar si de reprezentãrile Cavalerului Trac. Cel mai interesant ºi mai bogat în manifestãri domeniu spiritual al antichitãþii romane de pe teritoriul României este acela al religiei. luno. italicului Silvanus. Relieful în piatrã decoreazã si numeroase tipuri de monumente funerare: stele. Execuþia majoritãþii reliefurilor este artizanalã. era de mult fapt împlinit. deosebit de venerat la Histria si Tomis). Dioscurii). o modelare superficialã a volumelor. bogãþiei si destinului (Fortuna. zeul suprem al religiei greco-romane deþine primul loc si în Dacia.). schematism. Ceres si Vesta). Hekate. divinitãþile atestate epigrafic ori/ºi figurativ în provincia Dacia fac parte din urmãtoarele sfere (dupã o statisticã întocmitã în 1985): zeii greco-romani. Sculptori locali se strãduiau sã-i portretizeze pe defuncþi. în comparaþie cu restul divinitãþilor din consiliul lui lupiter (Neptunus. apelor ºi ale spiritelor (Genii. ca si unele sculpturi tridimensionale.6%). ca Dis Pater si Proserpina. zeitãþilor medicinei Aesculapius ºi Hygia. la loc de cinste se aflau numeroase divinitãþi tradiþionale . basoreliefurile lor „sã semene" cu persoanele înfãþiºate. marine (Poseidon. general rãspândite în Dada si Dobrogea: statuete de teracotã ieftine. Artemis). Vulcanus. Gravorii pietrelor semipreþioase foloseau mai cu seamã jaspisuri ºi carneolul aflate la îndemânã în Dacia. apoi personificãrile pãmântului. în epoca de care ne ocupãm contopirea divinitãþilor de origine greceascã cu acelea corespunzãtoare. Core. în pofida unei frontalitãþi excesive si a gesturilor încremenite. medalioane. mai ales. în parte. Lares). Dioscurii.Herakles (întemeietorul mitic al oraºului Callatis). totuºi.

principalele ocupaþii ale locuitorilor. este cunoscutã divinitatea sincretisticã siriano-iudaicã Theos Hypsistos. precum mediul natural. rãspândite atât în Dacia. Silvanus. originare din Gallia ºi Germania. economia provinciei. în primul rând contractualismul ºi pragmatismul. Diversitatea elementului colonizat ºi poziþia provinciei. dar si la Tomis. cu excepþia Eponei (atestatã ºi în Dobrogea) numai în provincia Dacia (divinitãþile Cernunnos. Marº Camulus. la rãspântia celor mai diverse influenþe. au contribuit doar la propagarea mai intensã a acelor divinitãþi romane care se apropiau de esenþa lor. Cultele microasiatice sunt. apare. Fortuna. Divinitãþile egiptene mai bine reprezentate în Dacia si Dobrogea sunt Serapis si Isis. politica religioasã imperialã. este al iranicului Mithras. cum ar fi Saiacia sau Soranus. Cavalerul Trac etc. deºi creºtinismul apare în Dacia si Dobrogea în epoca 48 . unele divinitãþi din Asia Micã etc.) cuprinde. mai important pare sã fi fost în Dada ºi Dobrogea lupiter Dolichenus: în Dacia apar si alte zeitãþi „supreme" locale (din diverse localitãþi siriene) 75 sincretizate cu lupiter (Heliopolitanus. în Dada ºi Dobrogea se rãspândesc ºi religiile ºi cultele „la modã". Hierapolitanus etc). Grupul de zeitãþi celtice si celto-germanice. Liber si Libera. Diana. baalimi locali din diverse locfelitãþi microasiatice aduºi de grupuri restrânse de credincioºi în Dacia. Unele caracteristici ale religiei romane.un panteon mai apropiat de acela adus de romani si în Dacia. e vizibilã în Dacia ºi Dobrogea romanã. permiþând dezvoltarea unei s'pkitualitãþi extrem de bogate.). Se remarcã si apariþia neaºteptatã pentru aeeastã epocã a unor strãvechi divinitãþi ale panteonului clasic.). precum Rosalia. Dacã pentru formarea cercului personal de credinþe al fiecãruia determinante efeu motivaþiile personale. Apollo Granus ºi Sirona etc.se explicã prin originea variatã a populaþiei.. în general. Din teritoriile carpato-balcanice sunt originari „Cavalerii Danubieni". Aesculapius ºi Hygia. dupã cum se observã cu uºurinþã. Surprinzãtoare în Dobrogea. prezenþa lor în Dacia ori în Dobrogea fiind urmarea loialismului provinciilor faþã de Roma ºi de suveranii ei. zeul Azizus. ori a cãror unicã documentare epigraficã din Imperiul roman se gãseºte în Dacia (Tavianus ºi Bussumarius). pe care le-au impus în Dacia si le-au adus în fruntea credinþelor o seamã de factori. Hercules. în Dacia. Alte culte au un pronunþat caracter politic. întâlnirea religiei greco-romane cu alte sisteme religioase. s-au armonizat în Dacia cu factorii sodo-economici amintiþi. Mithras. ceea ce constituie un exemplu tipic al rezistenþei ºi puterii de afirmare a religiei romane într-o epocã de maximã penetraþie în Imperiu a celor mai diverse culte strãine. este nu numai varietatea divinitãþilor atestate epigrafic ºi/ori figurativ. la care se adaugã asocieri de divinitãþi. ca ºi relaþiile interumane. Cavalerii Danubieni. întâlniþi în imagini mai ales în Dada. Grupul principal de culte (lupiter. revenind în Europa. în sfârºit. Sabazios). pentru a fi mai accesibili populaþiei din afara patriei lor. ambiþiile socio-profesionale ºi originea etnicã. altele cu precãdere în Dacia. Dintre zeii sirieni si palmirieni. cât ºi în oraºele dobrogene (Attis. Dar divinitãþile ale cãror culte s-au rãspândit larg în provincie sunt mult mai puþin numeroase. numeroasele dedicaþii cãtre divinitãþile orientale nu schimbã însã orientarea majorã spre religia romanã clasicã. demult uitate de contemporani. Glykon. convieþuirea numeroaselor culte ºi credinþe religioase diverse era posibilã pentru cã. Din acest motiv. Turmasgades etc. divinitãþi de origini foarte diferite. apoi' zeiþa Syria. Matres. sincretisme ºi tendinþele henoteiste foarte interesante. unele. Cel mai popular cult oriental din Dacia. loialism învesmântat în haine religioase. Numãrul impresionant de divinitãþi atestate în Dacia . în primul rând cu cultele orientale. Din provinciile romane vest-africane e originarã Caelestis. cum ar fi Marº Camulus.peste 130 . ca si Saturnus (în Dacia). bine reprezentat ºi în Dobrogea. Dii Mauri aduºi de africanii soldaþi la Micia. cum ar fi cultul zeului-ºarpe Glykon. Mercurius ºi Rosmerta. Zeus ori lupiter. ci prezenþa unor zeitãþi foarte rare: baalimi locali din oraºe microasiatice ale cãror unice atestãri din Imperiul roman (în afara patriei lor de origine) provin din Dacia (aºa sunt cazurile lui Eruzenus ºi Bussurigius). Cybele. grefate pe o pietate moderatã. 76 Aceastã largã toleranþã faþã de cele mai diverse culte n-a funcþionat constant doar în ceea ce priveºte creºtinismul. sunt de semnalat alte douã grupuri de divinitãþi atestate în Dacia ºi Dobrogea. Se adaugã sãrbãtori de facturã romanã. aceºti zei sunt adoraþi în sincretism cu zeul suprem clasic. dar mai cu seamã în Dacia. Cultele autohtone n-au supravieþuit direct. un spirit de largã toleranþã guverna ansamblul vieþii religioase. explicã si prezenþa unor culte personale sau ale unor grupuri etnice restrânse (de pildã. unele divinitãþi celto-germanice rare. cultul „Cavalerului Trac" este bine rãspândit în Dobrogea ºi în Dacia. în general.

având suportul spiritualitãþii latine si creºtine. Prin veacul al IV-lea dacii liberi ºi carpii îºi vor încheia existenþa. cultura Lipita (dupã staþiunea eponimã din Ucraina) . noua religie se va dezvolta în secolul al IV-lea. Influenþa romanitãþii asupra dacilor liberi (secolele II-IV).romanã (preaurelianã). în vest ºi nord. cu text grecesc ºi latin. temeiuri mai vechi. romanicii nord-danubieni ne apar ca grupul etnic cel mai însemnat si mai rezistent la nordul Dunãrii. practicarea cu predilecþie a incineraþiei (ritul vechiului trunchi geto-dacic). Daco-romanii traverseazã perioada de fermentaþii. Diferenþierile provin mai întâi din gradul diferit în care s-au exercitat influenþele romane. prin caracterul lor soteriologic. credinþele cele mai felurite. impregnate cu elemente semitice si orientale.unitarã în întreg arealul acestor populaþii. alþii în amestec cu goþii. Romula. probabil credinþele. Creºtinismul înlocuieºte complet pãgânismul în Scythia Minor ºi se rãspândeºte. evoluþia istoricã a diferitelor zone carpato-danubiene este acum mai fragmentarã: Dobrogea este în continuare pãmânt roman. aflându-se între douã provincii romane. O epocã romanã târzie. Attis. unele forme ceramice reproducând tipuri de vase specifice lumii geto-dacice. existã similitudini între cultura Sântana-Arad (creatã de dacii liberi din vestul ºi nord-vestul Dadei). carpii ºi dacii sudici au suferit unele influenþe sarmatice (mai sesizabile la 49 . la mijlocul mileniului l. Orlea. 77 Prezenþa migratorilor. Sunt comune tipurile de aºezãri ºi locuinþe. mai ales imagini ale moirei Clotho („torcãtoarea"). Orlea etc. apoi bizantin. într-un mormânt de la Dierna etc. mai ales în secolul al lll-lea. diversele grupuri de daci liberi au o mai mare libertate de miºcare dupã dispariþia frontierelor provinciei Dacia. Acestea au fost mai importante la dacii sudici. în comunitãþi daco-romane ºi la unele neamuri germanice. fãrã a însemna însã sfârºitul vieþii romane. cultura lor materialã. Dacii din vest au fost influenþaþi de iazigi. Romanitate ºi barbari Retragerea aurelianã a fost un eveniment major de naturã politicã. cu importante consecinþe economico-sodale si demografice. cât ºi dinspre cel dunãrean. Hercules. pentru faptul cã teritoriul Munteniei aparþinuse un deceniu Imperiului roman. sudul fostei provincii Dacia va fi reînglobat Imperiului în vremea lui Constantin cel Mare. în special geme. Dar pe lângã numeroasele culte surprinse în „panteonul" provincial din Dacia ori Dobrogea romanã. adicã prin ceea ce le deosebea de austeritatea cultelor romane tradiþionale. ca si întruchipãrile Destinului. Prin urmare. Sucidava. Credinþele magice. Credinþele funerare vehiculeazã o serie de divinitãþi cu mitologie adecvatã: Mercurius psihopomp. Cultura „dacilor liberi" se dezvoltã organic din Latene-ul geto-dacic si se înfãþiºeazã — pânã la un punct . în forme mai „populare" pe teritoriul fostei provincii Dacia . este evident cã pe acest fundal se puteau dezvolta o seamã de practici oculte: magia cifrelor (mai ales a cifrelor trei ºi ºapte) e reflectatã de descoperiri de la Ulpia Traiana. vandalii sau alþi migratori. spre deosebire de dacii (daco-romanii) care populau provincia. aºijderea.unde avea. Influenþa gnosticismului e relevatã prin geme cu figuraþie ºi inscripþii specifice sectei basilidiene. prin satisfacerea setei de emoþii. cu artefacte strãlucitoare. Denumirea „daci liberi" este modernã: ea defineºte grupurile de populaþii înrudite care locuiesc în afara provinciei romane Dacia. poate ºi de buri. în timp ce Transilvania rãmâne definitiv în afara Imperiului roman. exprimate prin practici oculte. pe de altã parte. descoperite la Porolissum. lipsa fortificaþiilor. a influenþat în foarte micã mãsurã pe autohtoni. Liber. administrativã ºi militarã. o romanitate fãrã Imperiu se perpetueazã chiar si în Transilvania. circulau în „subteranele" religiei oficiale. dacii din nord-vest ºi costobocii au fost influenþaþi de cultura Przeworsk (aparþinând vandalilor). Prin misionari ºi contact direct creºtinismul va face progrese în Muntenia ºi Moldova. hunii. în cultura Chilia-Militari. Apulum. O mulþime de amulete apotropaice. care ne trimit în zona culturalã greco-alexandrinã. Ammon. Aspectele regionale diferite sunt. rezultatul contactelor cu alte populaþii. ale aceleiaºi comunitãþi iudeo-gnostice din Dierna sunt ilustrate si de o „plãcuþã de blestem" (defixionis tabella) de aur. validându-se mai degrabã prin contrast cu diferitele grupuri de „barbari". Dacã divinitãþile orientale atrãgeau credincioºii prin ceremonii misterioase de iniþiere. cultura carpilor de la est de Carpaþi ºi cultura Chilia-Militari (creatã de geþii din Muntenia). atât dinspre limesul alutan/transalutan. protejau pe purtãtorii lor prin forþa conferitã de imagini sau de textele gravate.aparþinând costobocilor din nordul ºi nord-estul Dadei. Romanitatea nord-danubianã s-a resimþit prin actul retragerii. ca ºi în Moldova si Basarabia. care a provocat în Dacia destrãmarea structurilor organizatorice romane imperiale. iar apoi a fost continuu supravegheat. pentru a nu mai vorbi de teritoriile care revin în posesia Imperiului roman în secolul al IV-lea. Astfel. dând mãsura unei vieþi spirituale complexe. unii în fosta provincie Dacia. ocupaþiile. deocamdatã confuze. cea a secolelor II-III. Faþã de etapa anterioarã.

Pe de altã parte. jud. Aºezãrile fortificate din acest areal înceteazã dupã dispariþia regatului lui Decebal. existent pe la începutul secolului al lll-lea pe lângã comandamentul legionar de la Brigetio. 7. jud. 12. Numeroase obiecte romane s-au descoperit în aºezãrile carpice (amfore. fie în conflict cu acesta. 19. în Moldova se'cunosc. Neamþ) atestã existenþa unor fruntaºi carpi care primesc asemenea cadouri din partea romanilor (sau sunt pradã de rãzboi?). Costobocii. Ilfov) ºi Socetu (com. Oaº. mai cu seamã. Iaºi): tezaur de vase romane din argint ºi trei tezaure monetare. Dâmboviþa). 5. Caracterul predominant dacic al acestei culturi este indicat de ceramicã. din 238. jud. 95 de tezaure. Stejaru. în timpul rãzboaielor marcomanice este posibil sã fi atacat ºi dacii. Aceasta aduce o luminã nouã atât asupra //mes-ului (vãzut nu ca barierã. ca ºi mai târziu. 9. sub tetrarhie. Neamþ). un tãlmaci de limbã dacicã. pe cursul superior al Tisei. în Podiºul Central Moldovenesc si în Basarabia. cât si asupra relaþiilor cu dacii din nord-vestul provinciei. Episoadele ulterioare. majoritatea celor 1 500 de morminte cercetate fiind de incineraþie. VI. Se cunosc peste 50 de necropole. Pentru relaþiile cu Dacia ºi Pannonia Inferior este edificatoare inscripþia din Brigetio (Pannonia Inferior) care menþioneazã un interprex Dacorum. 1 etc. VI. fibule. Dupã pustiitoarele atacuri împotriva Dadei ºi a Moesiei Inferior. însumând peste 10 000 de monede. La Sobari (raionul Soroca) s-a descoperit o construcþie de tip roman. ale unor eventuale conflicte între 78 provincia Dacia si aceºti vecini nu sunt foarte concludente.terra sigillata (în nouã puncte). monede izolate (în 121 de puncte) ºi 21 de tezaure monetare. de ritul indneraþiei. 1947. Pe de altã parte. Vaslui). 8. din piatrã ºi cãrãmidã. au pãtruns ºi în Dacia romanã. Dragomireºti. când sunt fie în relaþii clientelare cu Imperiul roman. în teritoriul culturii Sântana-Arad s-au descoperit ºapte tezaure de monede romane. în Crisana. unde au fost identificaþi în peste 250 de puncte. pânã în Ucraina Ciscarpaticã. aºadar. pe Nistrul mijlociu). Ei întreprind pe la 170 un raid pustiitor la sudul Dunãrii. Influenþa romanã apare în tehnica localã a ceramicii. mai ales la periferia arealului carpic propriu-zis. Carpii locuiau în zona subcarpaticã. ori piesele romane de harnaºament placate cu argint de la Sãbãoani (jud. Tracia. 242 si. menþionaþi în izvoare literare (Plinius cel Bãtrân. cum ar fi cele de la Muncelul de Sus (jud. O inscripþie din Roma ne face cunoscut numele lui Pieporus. Dio Cassius. Neamþ) ºi Poieneºti (jud. Cultura materialã a carpilor este o formã evoluatã a Latene-ului geto-dacic. prin Moesia Inferior. de prezenþa unor sanctuare circulare cu coloane de lemn (la Dolinean. III. Macedonia ºi Grecia. la Mãtãsaru (jud.carpi). în Ungaria de NE ºi în Slovacia de Est. LXXI. unii carpi vor fi colonizaþi în Dobrogea sub Aurelian. catarame). cu aºezãri mai importante la Poiana Dulceºti (jud. fiica unui Tiatus. Strânsa relaþie de „rudenie" a carpilor cu dacii e doveditã ºi de descoperirea numelui Scorilo zgâriat pe un vas de la Borniº (com. lucrate în tehnica filigranului. cãsãtorit cu daca Zia. chiar statuete de bronz. catarame etc. ceramicã de lux . Olt ºi a cartierului Militari din Bucureºti). toate dovedind relaþiile economice cu romanii. din 247. rezultatele cercetãrilor arheologice recente atestã tolerarea de cãtre romani a unor aºezãri de daci foarte aproape de limesul din zona Porolissum. necesar în raporturile cu dacii de la graniþele acestor provincii (AnnEp. cu coloane de lemn pe baze de piatrã si diverse materiale databileîn secolele III-IV d. Se cunosc puternice centre de olari: la Medieºu Aurit s-au descoperit 13 cuptoare de ars vasele. Sãtmar. Pe teritoriul Munteniei se cunosc peste 120 de aºezãri dacice aparþinând culturii Chilia-Militari (dupã numele localitãþilor Chilia. rex Coisstobocensis. fibule. 3. 1801). Dacii dinspre vestul ºi nord-vestul provinciei romane locuiau în Câmpia Aradului. reþinute de izvoarele literare. sunt purtãtorii culturii Lipita. Produsele romane sunt mai numeroase si mai variate decât în Moldova: importuri ceramice (amfore. ci ca zonã de contact cu lumea barbarã). Cea mai întinsã necropolã planã de incineraþie s-a descoperit la Medieºu Aurit. cu unele influenþe sarmatice. Ptolemaeus. dar mai apoi acþiunea guvernatorului lulius Hospes de a „coloniza" daci în provincie pare sã ateste pacificarea lor ºi debutul unui alt gen de relaþii. Unele descoperiri.ºapte cuptoare. Satu Mare) . Elemente de culturã romanã pãtrund pe alocuri pânã în nord-estul Basarabiei. Mai mult. Teleorman) s-au descoperit 50 .) si epigrafice. probabil un tarabostes dac (CIL. fibule (în sase aºezãri). podoabe de argint carpice. ca ºi tezaure monetare ºi monede izolate. opaiþe. opaiþe). rãspânditã în bazinul superior ºi mijlociu al Nistrului ºi în bazinul superior al Prutului. Presupuse lupte cu dacii liberi din vest ar fi dus Antoninus Pius. 35). Costobocii ating maximul puterii lor în secolul al ll-lea. din secolele II-III. III. iar la lazuri (ambele localitãþi în jud. Maramureº.Hr. Curcani (jud. în zonele de câmpie.

în noua „Dacie" sud-dunãreanã întemeiatã de Aurelian. Asistãm acum la o risipire ºi distrugere a bogãþiilor. fãrã a fi foarte cunoscutã. hotãrârea nu aparþinea statului roman. Reapare probabil foametea. poate. pânã la venirea goþilor. a ceea ce se acumulase de generaþiile anterioare. Dacã unele pãrþi din sudul Daciei vor fi reînglobate Imperiului în secolele IV-VI. ci s-a subliniat pericolul pe care-l vor avea de înfruntat romanii rãmaºi pradã barbarilor. influenþele romanitãþii asupra dacilor liberi sunt interesante sub douã aspecte: ele se exercitã în condiþii diverse. Dispar adevãratele fortificaþii. Se altereazã treptat calitatea vieþii. Spre sfârºitul secolului al ll-lea si în prima jumãtate a secolului al lll-lea pãtrund în Muntenia grupuri sarmate. politic ºi social-economic. în favoarea comunitãþilor rurale. deºi fenomen general în fosta 80 provincie. Dominante sunt restrângerea activitãþii economice. oraºele se depopuleazã masiv. Principalele consecinþe ale retragerii aureliene n-au fost de ordin militar. 44 I). zgâriind inscripþia în pasta vasului. însemnele de benefidarius (subofiþer în armata romanã) gãsite la Mãtãsaru si la Medieºu Aurit permit ipoteza existenþei unor mici detaºamente de militari romani care fãceau. revenirea la economia naturalã. una din formele de organizare politicã în Europa. lorga). Actul retragerii aureliene nu înseamnã însã momentul final al românismului. unde lumea ruralã era o anexã a oraºului. pe lângã Imperiul roman ºi regatele barbare (N. ceea ce dovedeºte cã unii localnici ºtiau chiar sã scrie si sã citeascã latineºte. pânã la una abia perceptibilã (ori deloc) în zone rurale retrase. retragerea aurelianã a avut urmãri însemnate. Demografic. nu s-a pus problema retragerii cetãþenilor romani. autoritãþile erau strict „locale". La Mãtãsaru s-au descoperit si piese de echipament militar roman. Obºtile se organizeazã în romanii (Romaniae). este semnificativã pentru evoluþia unor populaþii aflate la fruntariile Imperiului roman. iar altele în Scythia Minor. Aºadar. Imperiul însuºi rãmânând un model pentru daco-romani. Scãderea populaþiei. Semnificativ este ºi modul nebulos în care dacii liberi dispar de pe arena istoriei (chiar dacã unele grupuri sfârºesc în interiorul fostei provincii romane Dacia. la mijlocul mileniului. dispar termele ºi templele. O parte a aºezãrilor dacice din Muntenia dãinuie pânã în secolul al IV-lea. totodatã. mai sigure. zona intracarpaticã pierde definitiv contactul direct cu Imperiul roman. ruralizarea. Actul retragerii lasã acest teritoriu aparent fãrã vreo structurã politico-statalã. locuitorii fostei provincii nu trãiesc exclusiv din rãmãºiþele civilizaþiei romane. Oricum. la nivelul anterior. Pãrãsirea Daciei traiane de o parte a populaþiei s-a produs în baza liberei iniþiative a celor ce plecau. fiindcã nici în momentele de cumpãnã de la începuturile domniei lui Hadrian. legaþi prin interese de armata romanã. acum se produce ruralizarea: producþia se realizeazã în cea mai mare parte la þarã. deoarece pe lângã armatã (implicit familiile militarilor) au plecat numeroºi civili. Putem bãnui doar cã s-au pãstrat unele forme de organizare politicã de tradiþie romanã. istoria diferitelor grupuri de daci liberi între veacurile II si IV. atributele 51 . ci de ordin demografic. cãci n-a urmat o ocupaþie strãinã a teritoriilor pãrãsite de armatele romane. de expresie mult mai modestã de acum înainte.79 fragmente ceramice cu inscripþii. nu s-a produs pretutindeni cu aceeaºi intensitate. influenþele romane în aceste teritorii constituie premisele procesului de extindere a romanizãrii. în sfârºit. legile. Meºterul olar de la Socetu se lãuda cã a fãcut o „farfurie bunã". de regulã. Dupã retragerea aurelianã se perpetueazã o romanitate fãrã 'imperiu prin populaþia daco-romanã latinofonã. care începe aºadar înainte ºi continuã dupã actul politic de la anul 271. recrutãri în mediile respective. supuse unei duble influenþe: aceea a civilizaþiei romane ºi aceea exercitatã de alte neamuri cu care au venit în contact (sarmaþii si populaþiile germanice). nu se limiteazã~-1a folosirea si „refolosirea" produselor create înainte de anul 271. pentru armata Imperiului. ceea ce vorbeºte de la sine despre puterea de penetraþie a civilizaþiei romane. ci în funcþie de diverse situaþii — de la o scãdere dramaticã în marile centre militare. Romanitate fãrã Imperiu: Transilvania în secolele IV-V. Ei sunt cu siguranþã producãtori. nu s-a cedat provincia unor grupuri barbare. când împãratul se gândea sã pãrãseascã provincia. Evident. dar ceea ce se realizeazã acum nu se ridicã. De pe la mijlocul secolului al lll-lea si pânã la invazia himicã asistãm la o epocã romanã târzie. conducând niºte formaþiuni teritoriale fãrâmiþate. înainte de ardere (IGLR. Dacã romanii construiserã civilizaþia de tip urban. ori care preferau sã trãiascã în Imperiu. obiceiurile. uneori chiar în pofida unor situaþii conflictuale între aceste grupuri de daci ºi Imperiul roman. contopindu-se cu bãºtinaºii regiunilor respective) si care sugereazã soarta tuturor geto-dacilor dacã n-ar fi avut loc cucerirea romanã. deprinsã cu civilizaþia provincialã romanã. care vor deveni.

Si la Porolissum s-au gãsit morminte printre construcþii romane. Totodatã. Bistriþa-Nãsãud). Mureº). descoperite în fosta provincie. Cea mai mare parte a mormintelor. Alba). se observã în multe oraºe intracarpatice cã nu existã hiaturi în circulaþia monetarã. Ele se pãstreazã în fostele zone rezidenþiale preaureliene (Potaissa) sau se mutã alãturi de fostul oraº (la Napoca aºezarea din secolul al IV-lea. în general. 81 care intrau în fosta provincie. la Porolissum (17 morminte de înhumaþie) se fac înmormântãri în secolul al IV-lea în oraº (în ºi printre fostele clãdiri). în mediul rural. Cluj . eventual. Sebeº (jud. Sopor. Edificiile vechi sunt modificate prin intervenþii rudimentare. castrul nu oferã adãpost civililor: prin aspectul sãu impunãtor atrãgea atenþia unor potenþiali atacatori. Sporirea cantitãþii de monede de aur emise în prima jumãtate a secolului al V-lea. La Iernut. Cluj etc. Mugeni (jud. este de pus pe seama subsidiilor plãtite de Imperiul bizantin migratorilor. un lãcaº de cult (dupã cum se va vedea mai departe). dupã retragerea aurelianã. Comalãu. Sistemul de înmormântare. ele îºi schimbã destinaþia. Jaga (jud. evident. din secolul al V-lea. jud. Mureº). Sãrãþeni si Brâncoveneºti. în mai multe foste oraºe existau comunitãþi creºtine. în schimb. ca prefigurare a Evului Mediu. Obreja. dupã cum o dovedesc monedele. se exploata si exporta sarea din Transilvania. Castrele . jud. Altele se constituie abia în epoca postaurelianã: Bratei ºi Mediaº (jud. în Transilvania si Banat monedele de argint si bronz datând de la Aurelian pânã la începutul secolului al V-lea se cunosc în peste 160 de localitãþi. Covasna. civilii nu posedau nici forþa. Ceramica produsã în veacul al IV-lea nu se deosebeºte uneori prea uºor de cea produsã anterior.civilizaþiei de tip urban dispar treptat. Atelierul de sticlãrie de la Tibiscum. La sfârºitul secolului al IV-lea -începutul secolului al V-lea se sting ultimele urme de viaþã în oraºe. Pe lângã cuptoarele de ceramicã amintite de la Napoca. la Potaissa în schimb se poate observa pãstrarea tradiþiilor: un mormânt datat cu fibulã din secolul al IV-lea era construit din cãrãmizi romane ºi se afla în marginea vechii necropole din secolele II-III. descoperirile databile în secolul al IV-lea sunt sporadice. nici organizarea necesarã. în schimbul unor produse locale si care dovedesc cã revenirea. ceea ce faciliteazã 52 . Bologa. Sibiu). Dupã aceastã datã. în termele fãrã întrebuinþarea de odinioarã de la Apulum s-au fãcut înmormântãri. care se distingea prin producerea de mãrgele din sticlã si carneol. poate. Ariile locuite în oraºe se restrâng. scãderea circulaþiei monetare e deosebit de accentuatã. Bratei. ci doar o scãdere sensibilã care reflectã situaþia demograficã si starea relaþiilor comerciale externe. Aºa se explicã prezenþa numeroaselor monede romane din secolul al IV-lea. Semnificativ. în amfiteatru s-a descoperit ºi un tezaur cu monede de bronz din perioada Valentinian l . De aceea. Alba) etc. jud. la schimburile în naturã. Cluj). nu a exclus cu totul comerþul bazat pe monedã. amfiteatrul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa este transformat în fortãreaþã prin blocarea porþilor. Unele tezaure sunt formate din monede imperiale din primele trei secole si monede de bronz emise în prima jumãtate a secolului ai IV-lea. Mureº. produs cãutat în Pannonia ºi alte teritorii ca ºi în epocile precedente. cu-cuptoare de ars ceramica. datoritã invaziei hunilor ºi confederaþilor lor. dovedite de obiecte care le-au aparþinut. nu respectau cutumele romane. a funcþionat pânã în a doua jumãtate a secolului al IV-lea. monede. inclusiv în Transilvania. Laslea (jud. Noºlac (jud. Populaþia acestor aºezãri rurale a sporit prin migrarea ultimilor orãºeni. De altfel. înmormântãrile din castrul de la Potaissa. într-o fostã villa rustica s-a locuit pânã spre mijlocul secolului al IV-lea.Valens. podoabe. locuitorii oraºului putându-se refugia aici în caz de primejdie. ceea ce explicã ºi dispariþia acestor toponime. este de indneraþie (Iernut. Cluj). în secolele IV-V funcþionau cuptoare la Drobeta ºi Sucidava. Cum centrul de greutate al vieþii economice se mutã în mediul rural. Produsele sale sunt exportate în mediul iazig ºi în secolul al IV-lea. Aºa se partajeazã încãperi mai mici în construcþiile din forul Ulpiei Traiana Sarmizegetusa si în alte cazuri la Tibiscum. Dacã la Apulum (cinci morminte de înhumaþie în fostele terme) ºi.cele de mari dimensiuni . Sic. apar germenii statului rural ºi ai civilizaþiei þãrãneºti. la Porolissum a existat. se constatã multe aºezãri care continuã pe aceeaºi vatrã: Archiud (jud. este alãturi de oraºul roman). Gherla. care se menþine pe parcursul primelor douã treimi ale secolului al IV-lea. Harghita). în castrele legionare de la Apulum ºi Potaissa. Contrar aparenþelor. în castre auxiliare ori în aºezãrile civile din preajmã s-au descoperit urme de locuire din secolele IV-V (la Micia. Cluj-Baciu) pânã în veacul al V-lea. începând cu domnia lui Diodeþian se produce chiar o uºoarã creºtere a circulaþiei monetare. aparþin unor migratori care. Aiton (jud.n-au mai fost utilizate.cartierul Mãnãºtur. Iernut (jud.) constând din ceramicã. ritualul ºi inventarele funerare ale autohtonilor se deosebesc de cele ale migratorilor. iar pentru a se apãra într-o fortificaþie legionarã de pildã.

Desa ºi Bistreþ (jud. Ostrovul Banului. faþã de perioada pre-aurelianã. refãcutã sub Constantin cel Mare. în sudul Olteniei. Reformele administrative întreprinse de Diocleþian (284-305) si de Constantin cel Mare (306-337) au dus la împãrþirea Daciei sud-dunãrene întemeiate de Aurelian în Dada Ripensis si Dacia Mediterranea. iar un miliar din acelaºi an ar dovedi cã se refãcea drumul.pânã spre Mureº în Banat. ceea ce poate da o imagine relativã 83 spre mãrimea teritoriului controlat de Imperiul de Rãsãrit. civil si militar. atingând Dunãrea. de la Vit pânã la graniþa provinciei Scythia. 53 . Cele peste 50 de tezaure cu monede din secolul al IV-lea (peste 45 000 piese) descoperite în Banat dovedesc controlul roman în acest spaþiu. Daphne. Despre soliile neamurilor la romani. în Banat numeroase aºezãri rurale din secolul al IV-lea le continuã pe cele anterioare. Daciei Ripensis îi aparþineau legiunile a V-a Macedonica (la Oescus) si a Xlll-a Germina (la Ratiaria). comunitãþi de carpi infiltraþi de la sfârºitul secolului al lll-lea. grupuri de daci liberi din vest. Populaþia zonelor intracarpatice însuma în secolul al IV-lea. Este limpede deci intenþia tetrarhiei. în Oltenia au fost descoperite vreo 60 de aºezãri rurale întemeiate în timpul provinciei si în care populaþia daco-romanã continuã sã trãiascã pânã în a doua jumãtate a secolului al IV-lea. apoi a lui Constantin cel Mare. III. pânã la mijlocul secolului al V-lea. probabil ºi grupuri de daci din Muntenia. în unele chiar pânã în secolul al Vl-lea. Au jntinuat sã funcþioneze ateliere de olãrie ºi sticlãrie. precum ºi goþi purtãtori ai culturii Sântana de Mures-Cerneahov (pe la mijlocul secolului). ceea ce indicã apãrarea teritoriului situat la sud de aceastã limitã. Dierna ºi Hinova s-au ridicat fortificaþii tipice pentru epoca tetrarhiei (quadriburgium). Nu este exclus ca si din punct de dere formal zone din sudul Banatului si sudul Olteniei sã fi fost ataºate provinciilor Moesia itna si Dacia Ripensis. Morminte autohtone deînhumaþie s-au gãsit la Caracal. Lat. esigur. în aceeaºi epocã se va fi construit ºi sistemul de valuri din vestul Banatului. începe construirea marelui val de Pãmânt. Dada Ripensis se plasa spre nord. iar spre est. la Izvorul Frumos si Izvoarele (jud. 24) sunt exagerãri propagandistice.4 km. Sucidava etc. ambele fãcând parte din prefectura lllyricum. apoi la Sviniþa.atribuirile etnice. La Gornea. Cioroiu Nou.mai mult sau mai puþin nominal . Locuirea daco-romanã. Probabil cã sub Constantin cel Mare. chiar dacã laudele la adresa lui Constantius Chlorus („Dacia restituta": Paneg. sedentari. este doveditã aici pânã în a doua jumãtate a secolului al IV-lea. în castrul de la Tibiscum s-a constatat o locuire târzie a unor soldaþi-agricultori. pe malul nordic al Dunãrii. Mehedinþi). capete de pod pe malul stâng al fluviului. Spre rãsãrit. de caracter ixt. Drobeta si Hinova (toate în jud. acelaºi împãrat construieºte cetatea Daphne (probabil lângã vãrsarea Argeºului). re au preluat apãrarea zonei ca niºte adevãraþi limitanei. Acest control al nordului Dunãrii s-a extins . Spre vest linia Dunãrii pânã la Singidunum era asiguratã de provincia Moesia Prima. de la Drobeta Pânã la Mizil. Dierna. Ceramica romanã ºi monedele dovedesc reluarea activitãþii la Romula ºi Slãveni. lung de peste 2. poate pânã la Romula. Epocii lui Constantin cel Mare i se atribuie si construcþiile care descriu o cruce în castrul de Drobeta. în scrisoarea lui Attila cãtre împãratul Theodosius se cerea predarea unui pãmânt roman care se mtindea de-a lungul Dunãrii din Pannonia pânã în Trãda. Cea mai importantã cetate este la Sucidava. între Oescus ºi Sucidava Constantin cel Mare construieºte în anul 328 un pod. se afla provincia Moesia Secunda. între râul Porecka (|a vest de Dierna) si râul Vit. O parte din aceste fortificaþii constituie pandantul unor cetãþi de pe malul sudic: Desa se afla vizavi de Ratiaria. Pojejena si Gornea (jud. Dolj) se aflã de asemenea puncte fortificate. cu ºanþul spre nord de val. De-a lungul malului nordic al Dunãrii romanii au pãstrat mai multe puncte fortificate. 82 Revenirea Imperiului: Dada sudicã. dupã anul 324. în afara daco-romanilor rãmaºi în urma retragerii aureliene. 3) sau Constantin cel Mare (ar fi redobândit þinuturile cucerite de Traian: Iulian Apostatul. iar la Drobeta în castru se vor face modificãri conform noilor principii ale castrametaþiei. starea economicã a oraºelor Daciei sudice e modestã: e la Romula se cunosc abia 33 de monede postaureliene. de a controla din aceste fortificaþii o fâºie de siguranþã de-a. pe o lãþime „cale de cinci zile" (Priscus Panites. Sucidava vizavi de Oescus. Mehedinþi). numit „Brazda lui Novac de Nord" care va traversa Oltenia si Muntenia. 5). Caesares. vizavi de Transmarisca etc.lungul Dunãrii. în Banat la Banatska Palanka (Serbia). Caras-Severin). pânã spre Slãveni ºi Romula în Oltenia.

când se instituie tetrarhia. hunii atacã ºi distrug :ordonul defensiv roman de pe malul stâng al Dunãrii. O parte din goþi sunt colonizaþi în imperiu. Sucidava. iar dupã secolul al IV-lea informaþiile despre legiuni dispar. în reformele sale si ale urmaºului sãu — Constantin cel Mare . Noi grupuri de goþi arieni. Turnu Mãgurele. care s-au retras în Munþii Buzãului. apropierea de Imperiul de Rãsãrit a favorizat întãrirea comunitãþii creºtine. Ulfila. în 376 vreo 200 000 de goþi cer intrarea în Imperiu. Cum frontiera Imperiului la Dunãrea de Jos era extrem de expusã. iar în schimbul semn n ue impu^ Ae militari se aflã în Dobrogea. Capitala era Tomis. Ca unitãþi auxiliare erau ºase trupe de cavalerie (cunei) ºi opt trupe de infanterie (milites). împãratul Valens (364-378) trece Dunãrea pe un pod de vase îndreptându-se împotriva goþilor. mai ales. conduºi de episcopul lor. Zernes. noii provincii i s-a acordat un important rol strategic.îºi are sorgintea noua ordine administrativã care va sta la baza sistemului bizantin.Constantinopol. monedele au permis menþinerea unei economii monetare. pe ambarcaþiuni în mijlocul fluviului. Monedele de la ucidava dovedesc o circulaþie continuã de la Constantin cel Mare pânã la Teodosiu al ll-lea 408-450). din Banat produsele romane pãtrundeau spre nord. pe lângã consecinþe directe în acele zone . iar dupã înfrângerea goþilor din 332 Imperiul încheie cu aceºtia un tratat de pace ºi alianþã (foedus). în 372 îºi gãseºte moartea de martir misionarul creºtin Sava Gotul. Dar abia sub Justinian (527-565) se reface stãpânirea romanã. Athanaric va organiza represiuni indirecte. Speriaþi de apropierea hunilor. Domnia lui Diodeþian inaugureazã epoca Dominatului. spre interiorul arcului carpatic.Scythia'Minor. au fost continue.ea mai puternicã fortificaþie nord-dunãreanã este Sucidava. inauguratã în anul 330 . care în 375 ajunseserã la Nistru. Persistenþa Imperiului: Dobrogea în secolele IV-VII. efecte benefice si pentru restul teritoriilor fostei provincii Dacia. în urma persecuþiei la care au fost supuºi de regele vizigot Athanaric. vizibil în numãrul considerabil de unitãþi militare. Sucidava e refãcutã acum. Valens însuºi murind în luptã cu vizigoþii. la Adrianopol. persecutând creºtinii în þinuturile controlate de el. cu :entre puternice la Lederata. Din sudul Olteniei ºi. Valens trece Dunãrea la Noviodunum si îi urmãreºte pe goþi între gurile Dunãrii ºi Nistru. sub Aurelian. precum si unitãþi navale. goþii se angajau sã nu mai treacã Dunãrea. Pe la anul 400. sub Constantius al ll-lea. vor primi azil în Imperiu. Arcidava. în schimbul apãrãrii limesului. Eforturile militare în Dobrogea. Frontierele vor fi apãrate de o „miliþie" de ostaºi-þãrani (limitanei}. hunii ajunseserã sa controleze teritoriul de la nordul Dunãrii. înecat în râul Buzãu. Dobrogea devine o provincie separatã . Spre mijlocul secolului al V-lea. care practicã agricultura. Trupele fixe de la frontiere cuprindeau legiuni si urmau auxiliare. Pe frontiere staþionau douã legiuni . atât la Romula. cu trei etape de fortificare jmano-bizantinã. Construirea noii capitale a Imperiului . probabil în anul 447. Imperiul a reintrat în posesia unor puncte ortificate nord-dunãrene.continuarea vieþii în forme romane -. dateazã din timpul lui Mauricius Tiberius (582-602). Mai târziu. La mijlocul secolului al IV-lea. Pacea cu Athanaric se încheie la Noviodunum. iar în colþul nord-vestic al cetãþii s-a construit o basilicã creºtinã. pentru a face faþã atacurilor barbare în -ultimele douã decenii ale secolului al lll-lea. sub Constantin cel Mare si sub Justinian. Dobrogea va cunoaºte.s-a fãcut paralel cu întãrirea fortificaþiilor dobrogene. La sfârºitul aceluiaºi •ecol ºi în primele decenii ale secolului al Vl-lea. Luptele cu Athanaric reîncep în 367. cât ºi la Sucidava. inclusiv în Scythia Minor. legiunile se divid în douã pedaturi.în primul rând senatul -dispãrând sau pierzându-si conþinutul. unde îºi avea sediul comandantul militar al provinciei (dux). o perioadã de prosperitate. în castrul de la Drobeta s-a semnalat o locuire intensã din secolul al Vl-lea. între 294 si 303 Diodeþian este prezent de mai multe ori în zonã pentru stabilizarea situaþiei militare ºi politice la Dunãrea de Jos.Legiunea l lovia (la Noviodunum) ºi Legiunea a ll-a Herculia (la Troesmis). Drobeta. Constantin cel Mare respinge în repetate rânduri atacurile goþilor si carpilor. când capetele de pod bizantine din nordul Dunãrii sunt pierdute în urma atacurilor avaro-slavilor. Diodeþian si Galerius (asociat caesarîn 293. Ultimele monede. sub Constantius II (337-361). Nu peste mult timp însã neînþelegerile au reînceput. o monarhie absolutã de drept divin. cu doi augusti si doi cezari) vor repurta mai multe victorii asupra carpilor ºi sarmaþilor. în 369. întreprinzând 54 . Extinderea Imperiului la nordul Dunãrii în veacul al IV-lea a avut. inclusiv Sucidava. în cadrul diocezei Traciei. în timp ce goþii ºi ta if a li i rãmaºi la nordul Dunãrii devin aliaþi (foederati). adãugându-se o interesantã fântânã secretã. vechile instituþii si structuri de tradiþie republicanã . în timp ce în interior acþionau unitãþi mobile (com/'tatenses). Un aparat birocratic atotputernic conduce administraþia civilã si cea militarã. Deºi nu mai cãpãtau calitatea de federaþi.

în 578. Numai în 971 bizantinii revin. în 681. în timpul luptelor cu avarii la poalele Haemusului. Dar episodul petrecut în 587. de la începutul secolului al Vl-lea). începând cu perioada dominatului. în 587. aºezãrile importante continuã pe acelea din epoca Principatului. în deceniile 7 ºi 8. la Dunãrea de Jos. tot atunci. oraºele vor fi dominate de basilicile creºtine ºi pieþele comerciale. în centrul Mistriei s-a construit cea mai mare basilica creºtinã (50 x 29 m) cunoscutã pânã acum printre cele peste 30 de basilici creºtine din Dobrogea. Câteva portrete imperiale (Diocleþian. avarii vor ataca în repetate rânduri Dobrogea. Curând însã locul acestor atacatori va fi luat de protobulgari ºi slavi. este limpede cã. fie de piese de cult de mare valoare (precum patena de argint episcopului Paternus din Tomis. Sub împãratul Anastasius (491-518) grupuri de protobulgari sunt primite în dioceza Traciei. Prin anul 544. de pildã. Deºi prezenþa slavilor era consideratã mai curând un obstacol în calea altor invazii. ostrogoþii conduºi de Theodoric pãrãsesc Peninsula Balcanicã migrând spre Italia. dirijând viaþa economicã si socialã în toate oraºele. Cele mai multe basilici creºtine sunt trinavate si cu absidã semicircularã spre rãsãrit. basilica forensis devine piaþã comercialã. ca si micul trofeu aºezat pe o poartã a cetãþii Tropaeum Traiani ilustreazã trãsãturile specifice ale decadenþei sculpturii. La Tomis un mozaic policrom. în curând romanitatea balcanicã va fi separatã de cea nord-dunãreanã prin aºezarea slavilor. iar sub Iustin l limesul Dunãrii de Jos este ameninþatele triburile slave ale anþilor ºi sclavinilor.atacuri ºi spre Moesia ºi Tracia. Dupã ce. fie cã este vorba de mãrunte podoabe ori opaiþe cu însemne creºtine. Menþionarea acestui pustiitor raid de Theophilact Simocatta (Historiae \. înfãþiºeazã simboluri creºtine (pãuni. templele pãgâne. Pictura criptelor boltite. Constantius Chlorus. Viaþa economico-socialã a Dobrogei cunoaºte. în timpul lui Teodosius al ll-lea (408-450). barbarii cauzeazã distrugeri masive mai multor cetãþi din Scythia Minor. dar agricultura rãmâne principala activitate economicã. Toate aºezãrile mari se înconjoarã de ziduri si este din ce în ce mai greu de distins între fortificaþiile pur militare ºi aºezãrile civile: castrul ºi oraºul (sau aºezarea civilã mai micã) fuzioneazã. torna. de la o vreme. Modificãri majore vor suferi ºi artele plastice. 8) e confirmatã arheologic. inclusiv aºezarea în final a grupurilor de slavi. printre ele aflându-se Tropaeum Traiani si Durostorum. de felul celor descoperite la Tomis. care coincideau. La Tropaeum Traiani. unul din fiii lui Attila. în final. Imperiul bizantin scãpa de populaþiile germanice. Dobrogea va fi adesea scena confruntãrilor cu bulgarii. ca limbã oficialã ºi de culturã. Fausta). decora un complex comercia din secolele V-VI.acum. Deoarece Justin al ll-lea nu le mai plãteºte subsidii. Baian îi înfrânge pe sclavinii din nordul Dunãrii. în general. un grup de sclavini se aºezau. De acum. Când. Un nou tratat cu avaro-slavii încheiat de Mauriciu Tiberiu (582-602) va fi încãlcat ºi. 15) torna. oraºele capãtã altã înfãþiºare: incintele primesc anexe ori extensiuni fortificate. Sfârºitul stãpânirii bizantine în Dobrogea este confuz. iar în zona centralã funcþioneazã douã din cele patru basilid creºtine. Artele 86 •nore reflectã acelaºi drum triumfãtor al noii religii. Mari distrugeri provoacã fortificaþiilor dobrogene atacurile kutrigurilor (înrudiþi cu hunii) din anul 559. termele). legãturile cu Dobrogea au fost complet rupte. Prin secolele V-VI dispar ansamblurile arhitecturale tipice perioadei anterioare (forumurile. de. Producþia artizanalã ºi prezenþa mãrfurilor de import sunt specifice oraºelor. în lumea ruralã dispar vilele rustice. II. porumbei. cedând locul celor creºtine. se constatã locuiri adosate exteriorului incintei. la Ulmetum. începând cu secolul al IV-lea. semnificative mutaþii. Carsium ºi Noviodunum vor cunoaºte temporare înrobiri din partea hunilor. avarii se învoiesc sã apere frontiera ºi. Imperiul recunoaºte formaþiunea politicã bulgaro-slavã. avarii ºi slavii sub Justinian (527-565). 55 . Treptat. în noile condiþii social-politice clerul accede la poziþii importante. sub loan Tzimiskes. în 488. fratre atestã latina vorbitã de populaþia romanizatã din Peninsula Balcanicã spre finele secolului al Vl-lea. Din veacul al Vl-lea greaca înlocuieºte latina în Imperiul bizantin. Dupã înfrângerea hunilor din 454 se aºazã prin nord-estul Dobrogei grupul hunilor condus de Hernac. controlul bizantin asupra Scythiei Minor devine mai mult formal. prin 561-562. Sub Phocas (602-610) slavii ºi avarii pãtrund masiv în Imperiul bizantin. când s-a strigat „în limba locului" (Theophilact Simocatta. monumentele funerare pãgâne sunt din ce în ce mai rare. în intervalul secolelor IV-VII. apoi ale avarilor conduºi de Baian. din care se mai pãstreazã peste 800 m2. cu sediile episcopiilor. chiar îngeri). 85 împãratul a încercat sã-i aºeze pe anþi ca federaþi în nordul Deltei. Fortificaþiile au fost periodic refãcute dupã marile invazii ºi se constatã arheologic prezenþa diferiþilor federaþi.

Lipsa unor dovezi arheologice peremptorii pentru creºtinismul din secolele al ll-lea ºi al lll-lea în Dacia este explicabilã prin numãrul redus al creºtinilor. pot sã facã prozelitism. Cluj) s-au descoperit sigilii de lut folosite la stampilarea pâinii euharistice. poate ºi Potaissa). aceste influenþe sunt asigurate pentru zona de sud a Dadei.Creºtinismul daco-roman. mai ales. opaiþ de bronz cu cruce si porumbel . Apostol Andrei (Eusebiu din Caesareea. în anul 313. O inscripþie asemãnãtoare s-a descoperit si la Porolissum. Sãlaj. Unele monumente funerare mai vechi. O inscripþie funerarã din Tomis. cruci si simboluri creºtine pe vase de ceramicã (Porolissum. Comunitãþile creºtine se înmulþesc nestânjenit în timp ce pãgânismul începe sã piardã teren. astfel încât apariþia religiei creºtine în Dobrogea si în stânga Dunãrii e doveditã de unele obiecte cu însemne creºtine. In Oltenia si Banat. Originea apostolicã a creºtinismului în spaþiul carpato-pontic care ar coborî începuturile creºtinismului în aceste teritorii în secolul l rãmâne doar o ipotezã: evanghelizarea „Scythiei" de cãtre Sf. Poian.simbolul Sfântului Duh (Dej). Timiº) ºi Pãlatca (jud. reînglobatã Imperiului între secolele IV-VI. pãgâne. au apãrut deopotrivã martirii si renegaþii.pãgânã încã la sfârºitul secolului al lll-lea . De aceea creºtinii se fereau. care se pare cã si-a limitat opera de misionar numai la dreapta fluviului. jud. Adversos ludaeos. Asemenea documente arheologice sunt . prin refuzul unor exteriorizãri agresive de care dau dovadã destule monumente pãgâne. în Dacia. 87 Dezvoltarea creºtinismului atât în Scythia Minor. Slãveni si. Romula. a mitului lui lona ºi prevãzutã cu acrostihul IX0YC. edictele anticreºtine ale lui Vd'erian. de regulã. III. Ipotetic. obiectele paleocreºtine sunt rare în secolele II-III pretutindeni în lumea romanã. comment. opaiþe de la Tomis. iar pe de altã parte creºtinii care existau în timpul provinciei nu-ºi mai ascund credinþa si. La Jabãr (jud. influenþele politice. din anii 257-258. Apostol Filip figureazã printre tradiþiile Bisericii. catarame. prin edictul de la Milano. de vreme ce personaje înalte din Provincie se grãbesc sã facã dovada ataºamentului lor la zeii Romei. Printre modalitãþile de pãtrundere ºi rãspândire a creºtinismului în fosta provincie Dacia în secolul al IV-lea rolul misionarilor nu este. In Matth. cruciuliþe.. am pus ofrande"). ca de pildã în timpul persecuþiei lui Dedus. Zenovius. sunt acum încrestinate (la Napoca. dar nu are. Gherla). sã facã publicã apartenenþa lor la noua religie. Printre cele mai timpurii locuri de închinare creºtine din Dacia trebuie menþionate edificiile ridicate probabil în a doua jumãtate a secolului al IV-lea în castrul de la Slãveni (o salã 56 . pentru perioada secolelor IV-VI. constând dintr-un chrismon ºi inscripþia latinã Ego Zenovius votum posui („Eu. alt suport documentar. Pericolul unor reacþii populare anticreºtine spontane nu era de neglijat. series 39. graffiti pe vase etc. alþii creºtini. Sibiu). ar putea.pentru secolul al lll-lea — puþine ºi cu o datare nu tocmai sigurã. Deºi au fost lungi perioade când împãraþii s-au dovedit toleranþi faþã de creºtini ºi deºi unele persecuþii din secolele al ll-lea si al Hl-lea au avut un caracter izolat. deocamdatã. Ampelum. la progresul creºtinismului vor fi contribuit douã aspecte: religia oficialã a Imperiului . la fel. Din acest veac ar putea sã dateze unele cruciuliþe la Bãrboºi. transmiterea „din om în om". 9) sunt contradictorii. eventual sã dateze ºi din secolul al lll-lea. Alte izvoare literare despre creºtinismul daco-roman (Tertullian. O gemã de la Potaissa cu imaginea Bunului Pãstor. 1.nu mai avea sprijinul statului roman. Potaissa). Tibiscum. va cunoaºte un alt ritm dupã ce. Sucidava) — opaiþe cu semnul crucii.jud. pare sã dovedeascã existenþa unor familii în care unii membri erau pãgâni. în Transilvania. Foarte interesant este fragmentul-de candelabru de bronz de la Biertan (jud. opaiþe de bronz (Bucium . o gemã isiacã „creºtinatã" de la Apulum. 3) sau Sf. din secolul al lll-lea. împãratul Constantin cel Mare acordã libertatea de credinþã creºtinilor. Nu existã în Dacia ºi Dobrogea nici basilid creºtine preconstantiniene. Din teritoriile extracarpatice nici un obiect creºtin nu pare sã dateze din secolul al lll-lea. economice ºi culturale ale Imperiului asupra unor teritorii ale fostei provincii Dacia au jucat un rol important în dezvoltarea creºtinismului daco-roman. în general. Covasna). atestat. 7 ºi Origenes. descoperirile de obiecte creºtine se grupeazã mai ales în zonele reînglobate Imperiului (Drobeta. opaiþe de lut cu cruce (Apulum. Contactul direct cu populaþia creºtinã a Imperiului. par sã nu fi rãmas fãrã ecou. nici mãcar în cazul cunoscutului Niceta. când statul pretindea o atitudine tranºantã în opþiunile religioase. dar asemenea descoperiri sunt foarte rare în tot Imperiul roman la vremea respectivã. prin precauþiile cu care creºtinii din Dada romanã ori din Dobrogea îºi manifestau credinþa. cât si în lumea daco-romanã nord-da-nubianã. dupã retragerea aurelianã. 24. creºtinii nu erau priviþi cu simpatie într-o epocã în care pe seama necredinþei lor se puneau feluritele nenorociri abãtute asupra Imperiului. episcop al Remesianei. Ad Matth. Urmarea a fost cã în momentele limitã. în Dobrogea se semnaleazã martiri din vremea persecuþiei lui Dedus. deocamdatã. Repertoriul materialelor creºtine din Transilvania cuprinde.

Napoca. jud. mai târziu. Obiecte paleocreºtine databile în secolul al IV-lea sunt rare în þinuturile extracarpatice. lllyricum. Lipova (jud. Justinian construieºte o basilicã la Sucidava. Chiar ºi dupã acordarea libertãþii de credinþã creºtinilor perioadele de restriºte n-au lipsit: martiri dobrogeni sunt cunoscuþi sub Licinius (308-324).uninavatã ºi o absidã) si peste sanctuarul lui Bel la Porolissum. Cât priveºte pe migratori. acest raport era invers. înscrise pe pereþii criptei (Zotikos.la sfârºitul secolului al V-lea. Dierna) sau în aºezãrile de pe lângã castre (Gherla. Bucureºti. un prescurnicer (la Alcedar. din apropiere provine un fragment de amforã cu numele preotului Luconochos. iar un izvor literar ne asigurã cã propovãduia în latinã. Rãcari. uninavatã. din aceastã ultimã localitate provine un foarte frumos opaiþ de bronz cu cruce. Attalos. din veacul al Vl-lea. Constantin cel Mare impunea vizigoþilor asigurarea libertãþii de credinþã pentru creºtini. Importuri din Egiptul coptic se semnaleazã la Porolissum ºi la Luciu (jud. jud. prin urmare se adresa germanicilor si latinofonilor. Ialomiþa). Bacãu. Teleorman. Budureasca. Sfântul loan Cassian (360-430) stabilit mai târziu la Marsilia. Obiectele paleocreºtine din secolul al IV-lea descoperite în fosta provincie traianã sunt. cu „biserici" ºi preoþi. Mina. De altfel. în timpul ultimei reînvieri a pãgânismului. locaºuri de cult nu se cunosc. gepizii au fost creºtini de rit arian. cu absidã spre est. Dinogetia. obiecte de cult. Numele lor. Dierna. Numeroasele materiale arheologice creºtine de la Sucidava dovedesc importanþa acestui centru pentru creºtinism. Neamþ. în veacul al Vl-lea. Ostrogoþii din Transilvania s-au creºtinat — cel puþin unii din conducãtorii lor . El a tradus Biblia în limba goticã. Romula. Porolissum. când trece cu fidelii sãi în Imperiu. mai ales printre soldaþi. din a doua jumãtate a secolului al IV-lea ar fi putut sã se gãseascã ºi creºtini. pe Nistrul Mijlociu) etc. se gãseau comunitãþi creºtine. Durostorum. Din secolul al IV-lea este cunoscut episcopatul de la Tomis. comunitãþile creºtine puteau sã reprezinte perpetuarea ºi dezvoltarea unor nuclee creºtine preaureliene. Botosana. greacã ºi goticã. din Italia. Davideni. Originar din Dobrogea este. în anul 341 este consacrat episcop al „Gothiei" nord-dunãrene Ulfila. care a predicat creºtinismului a condus biserica arianã de acolo pânã în 348. Arad). în repartizarea descoperirilor paleocreºtine în fostele centre urbane s-a vãzut semnul apartenenþei lor la populaþia autohtonã. de fapt o transformare a unui templu pãgân în basilicã creºtinã. originar din Cappadocia. Pannonia. Mormintele a patru martiri din aceastã epocã s-au descoperit într-o criptã sub altarul basilicii din Niculiþel (jud. Creºtinismul fãcuse progrese însemnate în Dobrogea deja la sfârºitul secolului al lll-lea. unui martir. Interesante obiecte-Destine din secolele V-VI s-au descoperit la Drobeta. cu acelaºi prilej sunt martirizaþi ºi alþi creºtini (Nichita). probabil. tipare pentru turnat cruciuliþe (la Olteni. Repartizarea descoperirilor dovedeºte prezenþa creºtinilor mai ales în fostele oraºe (Apulum. printre goþii din Transilvania. net în favoarea fostei provincii. la Porolisum s~a gãsit o ploscuþã cu imaginea Sf. fãrã a deþine acum suficiente argumente în aceastã direcþie. care va suferi o moarte de martir. Drobeta. s-au descoperit la Potaissa. Aici a predicat Sava Gotul. cât ºi printre alogeni. pe malurile râului Musaeos (Buzãu). Noviodunum etc. înecat în râul Buzãu. sub Iulian Apostatul (361-363). Suceava etc). Tibiscum. jud. aproape toate. Potaissa. Piesele paleocreºtine din secolele V-VII s-au gãsit în 22 de localitãþi situate în teritoriul fostei provincii Dacia si în 31 de localitãþi aflate în afara acestui teritoriu. un protector al pãgânismului si. în timpul persecuþiei lui Athanaric din anul 372. Bumbesti etc. în general. raion Rezina. de origine nord-africanã sau 5yro-palestinianã. alãturi de obiecte creºtine de lrnport (opaiþe) se descoperã si piese produse pe loc: vase cu semne cruciforme. produse de import. semn al victoriei noii religii. cruciuliþe. de vreme ce în timpul marilor persecuþii din 303-304 sunt pomeniþi numeroºi martiri la Tomis. în perioada anterioarã. în aceste foste oraºe si mari aºezãri. Opaiþe creºtine. în partea de rãsãrit a Munteniei. relaþiile cu Imperiul de Rãsãrit ºi implicarea directã a autoritãþii Bizanþului în rãspândirea noii credinþe printre triburile germanice. Prin tratatul din 332.). jud. Basilicã a funcþionat pânã la începutul secolului al Vll-lea. jud. Viaþa bisericeascã dobrogeanã a fost influenþatã de „cãlugãrii sciþi". Kamasis si Filippos) erau cunoscute din martirologii. în zonele extracarpatice. pentru ca în secolul al Vl-lea sã aparã episcopii si în alte oraºe. Axiopolis. Basilica de la Slãveni era decoratã cu simboluri creºtine. Prahova. Tulcea). iar scheletul descoperit într-o criptã aparþinea. dacã 57 . pãstrãtori ai ortodoxiei împotriva arianismului ºi monofizitismului. Comunitãþi creºtine se înfiripeazã în secolul al IV-lea ºi în zonele extracarpatice atât în rândul populaþiei autohtone. 89 Traian. poate. La propagarea creºtinismului în aceste zone au contribuit premise anterioare (nucleul creºtin de la Bãrboºi).

a cumineca (communicare). Migraþiile ori invaziile barbare se definesc prin opunerea termenului de „barbar" nu numai locuitorului „civilizat" al Imperiului. Caracterul latin al creºtinismului daco-roman rezultã-ºi-dJn terminologia de bazã pãstratã în limba românã: bisericã (basilica). sau împinse de alte populaþii migratoare. aºezãrile de la laºi . la Constantinopol. creºtin (christianus). încã din timpul rãzboaielor marcomanice vandalii se apropiaserã de provincia Dacia. laºi). Paste (Paschar). pãgân (paganus).|ea îi este caracteristicã o culturã complexã. a unui teritoriu pentru obþinerea hranei. alãturi de dacii liberi. Hãrman (jud. ci ºi locuitorului „romanizat" aflat în afara lumii romane. orientate vest-est. Miorcani (jud. înger (angelus). trec Nistrul. De altfel „Pãtimirea Sfântului Sava Gotul" (document din anul 374) demonstreazã cã în zona Buzãului existau comunitãþi amestecate.spre mijlocul secolului al IV-lea. goþii se aflã în Câmpia Munteniei în calitate de federaþi ai Imperiului. Chiar ºi mai târziu se constatã numeroase morminte de incineraþie care ar aparþine necreºtinilor coexistând în aceleaºi necropole cu morminte creºtine. Vaslui). în special în zonele extracarpatice. din a doua jumãtate a secolului al IV-lea. Dumnezeu (domine deo). fãrã inventar. ca ºi diferenþierea lor de cele ale romanicilor. într-o vreme când Biserica nu elaborase canoane privitoare la practicile funerare. Pãlatca (jud. cu 58 . -sarmatice. Dupã anul 332. Creºtinismul a reprezentat în zonele nord-danubiene o importantã faþetã a românismului. îi înfrâng pe vizigoþi ºi întemeiazã un centru de putere în nordul Moldovei. purtãtorii culturii Sântana de Mureº-Cerneahov pãtrund în colþul sud-estic al Transilvaniei (nu înainte de anul 330). în þara Caucaland /Afnrn'ianus Marcellinus XXXI. La sfârºitul secolului al IV-lea ºi la începutul secolului al V-lea cultura Sântana de Mureº-Cerneahov dispare. ca si secolului l |\/. cruce (crux). regele goþilor de apus (thervingi sau vizigoþi). Se cunosc peste 1 000 de aºezãri ºi necropole. necropolele de la Leþcani (jud. dar este vizibilã tendinþa de renunþare la incineraþie. 2). Athanaric se refugiazã în Carpaþi. Se remarcã aºezarea ºi necropola de la Bârlad . Prahova). Târgºor (jud. iar de acolo. în 251 însuºi împãratul Dedus moare în luptã împotriva goþilor. Dupã penetrarea în Moldova ºi în Muntenia (la vest de limesul transalutan si în Oltenia nu se semnaleazã descoperiri de acest tip). Athanaric. hunii. creºtini ºi pãgâni locuind în acelaºi sat. Descoperirile din spaþiul intracarpatic definesc în special faza mai târzie a acestei culturi. Botoºani). organizeazã persecuþii împotriva creºtinilor existenþi printre goþi ºi în sânul populaþiei autohtone. Ilfov) etc.Valea Seacã (jud. nord-pontice. mormintele creºtine sunt de înhumaþie. într-o vastã arie. stabilindu-se în Criºana. în principiu. aceste triburi vor traversa ori se vor stabili în Dacia. Spanþov (jud. sfârºitului secolului al lll-lea. Dada ºi migraþiile barbare. Botoºani). Cluj). în cãutarea unei aºezãri provizorii. respectiv în Ucraina). Mureº. în zonele extracarpatice progresul creºtinismului pare acum încã mai vizibil decât în Transilvania. în final 90 eusind sã se opunã presiunii hunilor. Necropolele birituale se menþin -•si la sfârºitul mileniului l. Braºov). în necropolele de tip Sântana de Mureº-Cerneahov din secolul al IV-lea se constatã puþine morminte care corespund ritualului creºtin. Rusalii (Rosalia). din care jumãtate pe teritoriul Moldovei. de afirmare a apartenenþei la spiritualitatea latinã. . creºtinismul a devenit element de indentitate etnicã. formatã dintr-un conglomerat de influenþe nermanice (gotice). în anul 376. Goþii coboarã dinspre Marea Balticã. iar spre mijlocul secolului al lll-lea ajunseserã sã stãpâneascã litoralul nord-pontic. sânt (sanctus) etc. Ei reprezentau un real pericol pentru provinciile romane de la Dunãrea de Jos. Nãscut în Imperiul roman. dacice (costobocii) si romanice (transmise de daco-romanii din Dacia ºi de la Dunãrea de Jos). de la Nipru pânã în Transilvania. Sântana de Mureº-Cerneahov (staþiunile nonime în jud. odatã cu apariþia hunilor.Nicolina. De la sfârºitul secolului al IV-lea sau de la începutul secolului al V-lea dateazã mormântul unei cãpetenii hunice de la Conceºti (jud. neam turanic. a boteza (baptisare).înmulþirea obiectelor creºtine se constatã în tot teritoriul nord-danubian locuit de romanici. distingerea mormintelor creºtine de celelalte se face anevoie. cultura Sântana de Mureº-Cerneahov reflectã o situaþie polietnicã. proces istoric care se întinde pe durata a cinci-ºase secole. în a doua jumãtate a secolului al lll-lea incursiunile goþilor sunt periodice. ori în drum spre bogatele oraºe ale Imperiului. statut pe care-l vor pãstra pânã sub împãratul Valens. Florii (Florilia). contribuind la desãvârºirea unor procese etnice de la mijlocul ºi din a doua jumãtate a mileniului l. pe cursul superior al Mureºului ºi în centrul Transilvaniei . în Transilvania rãspândirea vestigiilor acestei culturi este mai bine delimitatã.

Dolj) etc. Teleorman). cazane de bronz la Bãlteni (jud. îngroparea sa reflectând. involuþia civilizaþiei romane urbane este un proces generalizat. dar este vizibilã tendinþa de renunþare la indneraþie. în cãutarea unei aºezãri provizorii. poate. ci si locuitorului „romanizat" aflat în afara lumii romane. încã din timpul rãzboaielor marcomanice vandalii se apropiaserã de provincia Dacia. în final. Munteniei ºi Olteniei. "distingerea mormintelor creºtine de celelalte se face anevoie. Davideni. dacã înmulþirea obiectelor creºtine se constatã în tot teritoriul nord-danubian locuit de romanici. Neamþ. creºtinismul a devenit element de indentitate etnicã. Probabil cã ºi tezaurul de la Botoºani (linguri si vase de argint. 90 reuºind sã se opunã presiunii hunilor. Rusalii (Rosalia). într-d vreme când Biserica nu elaborase canoane privitoare la practicile funerare. fãrã inventar. De altfel. Pânã pe la anul 420 centrul de putere se afla la nord de gurile Dunãrii. De aWel. „înglobarea" ostrogoþilor în conferaþia hunicã. Suceava). Dada ºi migraþiile barbare. Suceava etc. în 251 însuºi împãratul Decius moare în luptã împotriva goþilor.). în confederaþia lor hunii înglobeazã pe alanii de neam sarmatic. laºi). orientate vest-est. monede) a fost lngropat la începutul secolului al V-lea ºi se leagã de migraþia ostrogoþilor spre apus. a civilizaþiei urbane. a unui teritoriu pentru obþinerea hranei. raion Rezina. de afirmare a apartenenþei la spiritualitatea latinã. Inscripþia runicã de pe colan ºi fibulele pledeazã pentru apartenenþa sa la mediul germanic ostrogot. ori în drum spre bogatele oraºe ale Imperiului. alãturi de dacii liberi. Athanaric. pe parcursul secolului al V-lea. statut pe care-l vor pãstra pânã sub împãratul Valens. analiza comparativã a situaþiei de pe Rin si de pe Dunãrea mijlocie a evidenþiat decãderea iremediabilã. Athanaric se refugiazã în Carpaþi. Caracterul latin al creºtinismului daco-roman rezultã-ºi~din terminologia de bazã pãstratã în limba românã: bisericã (basilica). organizeazã persecuþii împotriva creºtinilor existenþi printre goþi ºi în sânul populaþiei autohtone. ei sunt aºezaþi ca federaþi în Pannonia sub conducerea lui Attila. mormintele creºtine sunt de înhumaþie. Piesele paleocreºtine din secolele V-VII s-au gãsit în 22 de localitãþi situate în teritoriul fostei provincii Dacia si în 31 de localitãþi aflate în afara acestui teritoriu. pânã la dispariþie. iar spre mijlocul secolului al lll-lea ajunseserã sã stãpâneascã litoralul nord-pontic. Dulceanca (jud. Q1 Traian. Nãscut în Imperiul roman. Dupã anul 332. contribuind la desãvârºirea unor procese etnice de la mijlocul ºi din a doua jumãtate a mileniului I. creºtin (christianus). un prescurnicer (|g Alcedar. Socul instalãrii puterii hunice în Pannonia e resimþit în Transilvania: la începutul secolului al V-lea dispare viaþa orãºeneascã. stabilindu-se în Criºana. Creºtinismul a reprezentat în zonele nord-danubiene o importantã faþetã a românismului. Botoºana. Paºte (Paschar). dupã deplasarea centrului puterii hunilor spre apus.Cerneahov. de unde hunii exercitã un anumit control asupra Moldovei. în principiu. cruce (crux). Chiar ºi mai târziu se constatã numeroase morminte de indneraþie care ar aparþine necreºtinilor coexistând în aceleaºi necropole cu morminte creºtine. Florii (Florilia). având podoabe de origine rãsãriteanã amestecate cu piese de facturã romanã târzie. Desa Qud. Goþii coboarã dinspre Marea Balticã. Migraþiile ori invaziile barbare se definesc prin opunerea termenului de „barbar" nu numai locuitorului „civilizat" al Imperiului. în a doua jumãtate a secolului al lll-lea incursiunile goþilor sunt periodice. jud. proces istoric care se întinde pe durata a cinci-ºase secole. în 433. Necropolele birituale se menþin ºi la sfârºituhnileniului l. pe Nistrul Mijlociu) etc. pãgân (paganus). Dumnezeu (domine deo). De altfel „Pãtimirea Sfântului Sava Gotul" (document din anul 374) demonstreazã cã în zona Buzãului existau comunitãþi amestecate. în necropolele de tip Sântana de Mures-Cerneahov din secolul al IV-lea se constatã puþine morminte care corespund ritualului creºtin. creºtini ºi pãgâni locuind în acelaºi sat. aceste triburi vor traversa ori se vor stabili în Dacia. sânt (sanctus) etc. sau împinse de alte populaþii migratoare. regele goþilor de apus (thervingi sau vizigoþi). în perioada anterioarã. Ei lasã antichitãþi tipice: diadema de aur de la Rotopãneºti (jud. cu multiple cauze. jud. a boteza (baptiste). în þara Caucaland 59 . Tezaurul de la Pietroasa se încadreazã cronologic (cele mai recente piese din componenþa sa) probabil în prima jumãtate a secolului al V-lea. a cumineca (communicare). net în favoarea fostei provincii. în zonele extracarpatice progresul creºtinismului pare acum încã mai vizibil decât în Transilvania. goþii se aflã în Câmpia Munteniei în calitate de federaþi ai Imperiului. pe ostrogoþi (goþii rãsãriteni) ºi pe gepizi (a treia ramurã a goþilor). Bacãu. jud. înger (angelus). Ei reprezentau un real pericol pentru provinciile romane de la Dunãrea de Jos. dar ºi mormintele de tip Sântana de Mureº . acest raport era invers.criptã de piatrã.

2). respectiv în Ucraina). în 433. De la sfârºitul secolului al IV-lea sau de la începutul secolului al V-lea dateazã mormântul unei cãpetenii hunice de la Concesti (jud. Hãrman (jud. lanþ cu pandantivi. Soporu de Câmpie. Prahova). cuprinzând medalioane de aur romane (venite ca subsidii). din a doua jumãtate a secolului al IV-lea. ceea ce îngreuneazã încã mai mult stabilirea etnicitãþii unor descoperiri. formatã dintr-un conglomerat de influenþe -nermanice (gotice). probabil. Un mormânt de facturã rãsãriteanã. care îl îmbie cu o bãuturã numitã „în graiul locului" medos: este cuvântul latin medus (mied). unde este gãzduit într-un sat al populaþiei locale latinofone. la fel tezaurul (mormântul?) de la Tãuteni (jud. hunii. la Constantinopol. cu multiple cauze. Tezaurul de la Pietroasa se încadreazã cronologic (cele mai recente piese din componenþa sa) probabil în prima jumãtate a secolului al V-lea. aºezãrile de la laºi . în confederaþia lor hunii înglobeazã pe alanii de neam sarmatic.ostrogoþii si 60 . cu criptã de piatrã. Bihor). având podoabe de origine rãsãriteanã amestecate cu piese de facturã romanã târzie. Pânã pe la anul 420 centrul de putere se afla la nord de gurile Dunãrii. Aceºti localnici erau producãtorii celor necesare traiului. cazane de bronz la Bãlteni (jud. sfârºitului secolului al lll-lea. pânã la dispariþie. Târgºor (jud. Ei lasã antichitãþi tipice: diadema de aur de la Rotopãneºti (jud. într-o vastã arie. compus din vase de argint. analiza comparativã a situaþiei de pe Rin ºi de pe Dunãrea mijlocie a evidenþiat decãderea Irernediabilã. Sântana de Mureº-Cerneahov (staþiunile eponime în jud. dupã deplasarea centrului puterii hunilor spre apus. Probabil cã ºi tezaurul de la Botoºani (linguri ºi vase de argint. iarmatice. Desa (jud. printre alþii. Cele relatate de Priscus sunt revelatoare pentru relaþiile dintre bãºtinaºi si migratori în general. monede) a fost ingropat la începutul secolului al V-lea ºi se leagã de migraþia ostrogoþilor spre apus. s-a descoperit în castrul de la Potaissa. Priscus Panites. în prima jumãtate a secolului al V-lea. fibule etc. laºi). pe parcursul secolului al V-lea. Dar marile bulversãri produse în secolul al V-lea fac mai dificilã. Teleorman). Sãlaj). din care jumãtate pe teritoriul Moldovei. de unde hunii exercitã un anumit control asupra Moldovei. au fost îngropate.Valea Seacã (jud. Braºov). Dupã penetrarea în Moldova ºi în Muntenia (la vest de limesul transalutan ºi în Oltenia nu se semnaleazã descoperiri de acest tip). neam turanic. pe ostrogoþi (goþii rãsãriteni) si pe gepizi (a treia ramurã a goþilor). nord-pontice. Dupã moartea lui Attila (452) ºi înfrângerea hunilor în lupta de la Nedao (454) de cãtre o coaliþie germanicã (din care fãceau parte. Ilfov) etc. în prima jumãtate a secolului al V-lea centrele de putere din Transilvania sunt încã puþine în comparaþie cu zonele extracarpatice. cultura Sântana de Mureº-Cerneahov reflectã o situaþie polietnicã. Vaslui).Nicolina. Jaga. recunoaºterea ºi deosebirea culturii romane de cea de facturã barbarã. dacice (costobodi) si romanice (transmise de daco-romanii din Dacia ºi de la Dunãrea de Jos). în special în zonele extracarpatice. necropolele de la Leþcani (jud. involuþia civilizaþiei romane urbane este un proces generalizat. Cluj). Botoºani). ei sunt aºezaþi ca federaþi în Pannonia sub conducerea lui Attila. In Transilvania rãspândirea vestigiilor acestei culturi este mai bine delimitatã. în anul 376. Urmele arheologice devin mai rare. foºtii lor aliaþi . triburile hunice fiind incompatibile cu viaþa agricolã sedentarã. Pãlatca (jud. „înglobarea" ostrogoþilor în conferaþia hunicã. Vestigiile arheologice ale romanicilor se pot sesiza la Sighiºoara. ambasador al Constantinopolului la Attila în anul 448. purtãtorii culturii Sântana de Mureº-Cerneahov pãtrund în colþul sud-estic al Transilvaniei (nu înainte de anul 330). De a'tfel. a civilizaþiei urbane. dar ºi mormintele de tip Sântana de Mureº ./Arnmianus Marcellinus XXXI. iar de acolo. Dolj) etc. La sfârºitul secolului al IV-lea ºi la începutul secolului al V-lea cultura Sântana de Mureº-Cerneahov dispare. Iaºi). Munteniei ºi Olteniei. 01 Cele douã tezaure descoperite la ªimleul Silvaniei (jud. Suceava). Inscripþia runicã de pe colan ºi fibulele pledeazã pentru apartenenþa sa la mediul germanic ostrogot. Priscus s-a putut aproviziona în satele prin care trecea si unde existau si târguri (Despre soliile romanilor la cei de alt neam. ca si secolului a| |V-lea îi este caracteristicã o culturã complexã. Bratei. Descoperirile din spaþiul intracarpatic definesc în special faza mai târzie a acestei culturi. trec Nistrul. de la Nipru pânã în Transilvania. Botoºani). Se remarcã aºezarea ºi necropola de la Bârlad . Mureº. trece prin Banat. al unui sarmato-alan. Se cunosc peste 1 000 de aºezãri ºi necropole. Socul instalãrii puterii hunice în Pannonia e resimþit în Transilvania: la începutul secolului al V-lea dispare viaþa orãºeneascã. ca ºi diferenþierea lor de cele ale romanicilor. pe cursul superior al Mureºului ºi în centrul Transilvaniei . 3). Miorcani (jud. odatã cu apariþia hunilor. de acum înainte.Cerneahov.spre mijlocul secolului al IV-lea. Spanþov (jud. Dulceanca (jud. îngroparea sa reflectând. îi înfrâng pe vizigoþi si întemeiazã un centru de putere în nordul Moldovei. poate.

pânã la Turda. La mijlocul secolului al Vl-lea avarii. trataþi. complexele arheologice care aparþin localnicilor continuã y în veacul urmãtor. stare de nesiguranþã. supremaþia gepidicã în zona carpato-dunãreanã înceteazã. migratorii (cu excepþia slavilor. Cu toate valurile anterioare de alogeni. jud. contribuind la cãderea limesului de pe Dunãrea inferioarã. iar conducãtorii lor cu daruri bogate (fibule de aur. Acum se constatã necropole cu un mare nurnãr de morminte. Stãpânirea era exercitatã cu mijloacele tipice unei societãþi numericeste redusã. speriaþi de puterea aliaþilor lor. La Someºeni (Cluj) s-a descoperit un tezaur de podoabe aparþinând unei femei creºtine. Dacã mormintele princiare si tezaurele dispar la sfârºitul secolului al V-lea. din mileniul l Î. dovedeºte existenþa unui centru de putere est-ger-manic. Sibiu. Abia în a doua jumãtate a secolului urmãtor s-a produs o aºezare masivã a gepizilor în teritoriul intracarpatic. ca în marea aºezare de la Moreºti sau în cimitirul de la Bând (jud. vase de argint) ºi se dateaz'ã în primele douã decenii dupã mijlocul secolului al V-lea. Dindeºti. în Valea Someºului dar ºi mai departe. din stepele nord-pontice pânã în Alpi. Cel dintâi aparþine conducãtorului germanic creºtin Omharus (fibulã de aur. iar gepizii -ca federaþi-în Dada.Hr.. întârziind evoluþia civilizaþiei daco-romane ºi romanice. Relaþiile germanicilor (ostrogoþi. influenþând mai degrabã negativ. Arheologia confirmã aceastã afirmaþie numai pentru Transilvania. generatorul unor modificãri comportamentale („romanizarea") care definesc Populaþia daco-romanã. din acest motiv. în necropolele gepidice târzii (Bratei.jud. Alba) îºi fac apariþia piese tipice pentru avari. Douã morminte bogate s-au descoperit la Apahida. Descoperirile aparþinând populaþiei autohtone în secolul al V-lea s-au produs si în zone în care nu se cunosc migratori (de pildã. în unele situaþii s-a surprins prezenþa unor categorii arheologice de atribuit romanicilor în complexe gepide din secolul al Vl-lea. ori s-au stabilit vremelnic în zonele locuite de geto-daci. gepizi) cu Imperiul roman târziu se reflectã prin sistemul federaþilor. cu similaritãþi în trãsãturile generale ªi cu particularitãþi datorate contextului geografic. jud. Cu toate aceste morminte princiare (la care se adaugã alte morminte la Slimnic . Noslac ºi Gâmbaº. Cepari. în legãturã cu exploatarea sãrii.). mai numeroase sunt pe cursul mijlociu al Mureºului. proces care. iar la sfârºitul aceluiaºi secol. deplasãri de populaþii. Dupã înfrângerea suferitã în 567 din partea avarilor aliaþi cu longobarzii din Pannonia. au provocat jafuri ºi distrugeri. Puþin ulterior ca datare. în Maramureº). Prin înglobarea unor teritorii nord-danubiene în statul roman se creaserã premisele romanizãrii. Acest centru avar se menþine pânã în secolul al Vlll-lea. cu piese de port ºi de harnaºament. inel-sigiliu. produs atât de necesar ºi avarilor din Pannonia. împreunã cu slavii. dupã spusele lui lordanes(Gefr'ca. s-au petrecut schimbãri politice importante: ostrogoþii se aºazãîn Pannonia. Longobarzii. al doilea mormânt era tot al unui membru al aristocraþiei. se va contura mai bine în mediul cultural merovingian. mormântul unei „prinþese" descoperit în castrul legionar de la Turda. 61 . Nãvãlirile barbare pe teritoriul României. 264). pãtrunderea gepidã în a doua jumãtate a secolului al V-lea în Transilvania nu pare prea intensã. jud. pleacã spre Italia.). Mormintele avare sunt puþine în Banat si Criºana. iar avarii rãmân stãpânii unui imens teritoriu. sub conducerea caganului Baian. jefuiesc Muntenia. la sfârºitul secolului al lll-lea ºi pânã în secolele VII-VIII. probabil. apar în stepele nord-pon-tice. se înscrie ºi formarea poporului român. Mureº).gepizii) sub conducerea regelui gepid Ardaric. nomazii originari din Mongolia. v°rbitor al unei limbi romanice. vorbitoare de limbi neo-latine. rãsplãtiþi periodic cu subsidii. La mijlocul secolului al Vll-lea (ºi pânã pe la 680) dispar elementele germanice din Transilvania. care au trecut. separat) au contribuit într-o foarte micã mãsurã.tezaure tribale. fãrã de care existenþa independentã a tribului e de neconceput . probabil gepidic. Bistriþa-Nãsãud. Prezenþa avarilor (morminte de cãlãreþi cu ritual ºi inventar tipic) se concentreazã în spaþiul Turda-Teiuº. Aceluiaºi orizont cultural si cronologic îi aparþine. când gepizii vor fi înfrânþi de avari. de pe la mijlocul sau din a doua jumãtate a secolului al V-lea. se observã începutul unei imitaîio imperii. dispar în schimb mormintele princiare. abia sub romani se produc schimbãri esenþiale etno-lingvistice. Asocierea tezaurelor (podoabe de metal preþios ºi almandine) . nu ºi pentru Oltenia. medalioane etc. asimilarea culturii ºi civilizaþiei romane a fost un proces asumat conºtient de cãtre autohtoni. Sinteza româneascã în a doua jumãtate a mileniului l asistãm pe plan european la naºterea popoarelor romanice. 92 (jupã anul 567. Satu Mare etc. Dobrogea si peninsula Balcanicã. La procesul de cristalizare etnicã a acestei populaþii. în acest cadru.cu mormintele fastuoase.

Mai întâi se :e asimilarea elementului autohton de cãtre elementul roman. Tagliavini). A vorbi latineºte prezenta avantaje pentru cei cuceriþi. Observaþia e preþioasã pentru romanizarea Daciei. O teorie relativ recentã asupra romanizãrii (A. de un rãstimp atât de îndelungat în provinciile jusene. Acest fenomen pune prezenþa unui element care deþine acelaºi rol: primitor activ al civilizaþiei romane. Roma n-a impus latina decât în douã sectoare. slavi.»_____ :a romanicilor de migratori. Deman) face distincþie între romanizarea colonialã ºi integrare.Hr.Hr. Wartburg) . limba francezã datoreazã galilor elementele autohtone (celtice). iar unitatea lingvisticã nu era perceputã ca un factor de unitate statalã (E. ca element etnic de bazã în etnogeneza românilor. deja lui Plinius cel Bãtrân Gallia Narbonensis i se pãrea „mai mult o Italie decât o rovinde". maghiari) afirmau implicit caracterul romanic al acestui popor. Când douã limbi vin în contact. land amintirea Romei. de limbã (neo)latinã.— . galo-romanii. (W. Cei care-l numeau astfel (populaþii Yice germani. Prin urmare. (procesul se va încheia sub Augustus). era limba administraþiei. folosirea latinei ca o mare distincþie (C. cucerirea Galliei încheindu-se la mijlocul secolului l Î. Un exemplu îl oferã chiar teritoriul României: nu s-ar putea afirma cã Dobrogea este „mai romanizatã" decât Dada pentru faptul de a fi aparþinut Imperiului un rãstimp mult mai îndelungat decât provincia întemeiatã de Traian. vlahilor.. Românii înºiºi s-au numit cu un termen derivat din romanus. ^geþilor. Toate rele romanice din Europa îºi datoreazã existenþa unei duble asimilãri. --.cii ºi alte populaþii italice în etnogeneza italienilor. pentru a se împlini. armatei.a realizat integrarea indigenilor.-----dimpotrivã. care încearcã sã ºteargã limbile popoarelor învinse (în timp ce acestea vãd în limba proprie garanþia identitãþii lor naþionale). un timp mai îndelungat nu produce („direct proporþional") o romanizare mai puternicã ori mai durabilã. Era totodatã o necesitate pentru a se înþelege diferitele grupuri etnice aflate în contact. | ariþia popoarelor roman/ce ºi a limbilor neolatine . sudul Galliei devine wincie romanã în 120 Î.. ibero-romanii. privinþa limbii situaþia este similarã. Prima înseamnã stabilirea de cetãþeni romani în þãri strãine. ori . roman biruitor. apãrând astfel sinteze etnice romanice: >romanii. pentru exploatarea bogãþiilor (exemplul „clasic" l-ar constitui provinciile Africii romane).de romani în anul 197 Î. respectiv celtiberii în etnogeneza spaniolilor ºi portughezilor. Prin rwe.. re face parte din Imperiul roman mai puþin de 17 decenii. Romanii n-au încercat sã-ºi impunã limba v. Ei sunt singurul popor romanic care pãstreazã acest nume. convieþuirea autohtonilor mai apoi cu triburile slave sunt istoriei mijlocului ºi celei de a doua jumãtãþi a mileniului I. fiscului. cu excepþia Greciei ºi a Rãsãritului grecofon. unde omogenitatea lingvisticã era o condiþie implicitã a funcþionãrii lor: în tribunal ºi în armatã (în aceasta din urmã folosirea latinei nici n-a fost exclusivã). la limba latinã (exemplu: r^lliaV Este însã evident cã nu existã vreo formã în „stare purã" ºi cã cele douã situaþii sunt -~-~ c.. Campanile). pretutindeni.. stãpânirea romanã în aceste teritorii dureazã dnd-ºase secole.93 -\direa romanitãþii în veacurile IV-V spre þinuturile din afara fostei provin». itervalul de timp în care un teritoriu s-a aflat sub romani nu este indiferent pentru romanizare Iar.prin urmare lexicul preroman este reprezentat în cele douã limbi neolatine aproximativ în aceeaºi cantitate. spre deosebire de Dada. dincolo de o limitã „minimã" necesarã. l le romanitate înconjuratã de popoare de alte origini..un proces european. a doua înseamnã ralierea indigenilor la cultura si organizarea romanã. Aceasta nu înseamnã cã manizarea a avut nevoie. frecvenþa ºi puterea de circulaþie 62 .. învãþarea latinei s-a fãcut treptat. Prin urmare. . comerþului. Spre deosebire de imperialismul modern. diversitatea lingvisticã din lumea anticã nu implica ostilitate faþã de puterea centralã. dar calitatea. Acest fenomen s-a petrecut în intervaluri de timp diferite: Peninsula Ibericã începe a fi ipatã. se impune cea care are prestigiu mai mare. Asimilarea elementului autohton este Itatul. Astfel s-au pãstrat elemente lexicale preromane în limbile neolatine. în numãr de vreo 180 . petrecutã într-un rãstimp scurt. romanic moºtenitor al dacilor romanizaþi ºi autohton pe teritoriul Daciei antice apare e izvoare medievale: este neamul blachilor.Hr. populaþiile bãºtinaºe integrând în noua limbã a provinciilor cuvinte din limbile lor strãmoºeºti. La sfârºitul acestui mileniu. avem de-a face cu o -—«-^tatp este preluarea împarai un -. înlocuind treptat idiomurile populaþiilor bãºtinaºe. Aºa se explicã de ce latina învinge peste tot în cuprinsul Imperiului roman. le corespund galii în geneza francezilor. In limba românã au fost recunoscute vreo 160 de cuvinte traco-dacice. expansiunea latinei nu s-a produs datoritã unei voinþe politice. al colonizãrii ºi romanizãrii. o populaþie se lumu.

Au fost însã ºi regiuni unde elementul migrator s-a manifestat puternic. de pildã. Statul vizigot menþine sistemul monetar ºi fiscal roman. cãci însemnele de putere romane le confereau prestigiul necesar în faþa bãºtinaºilor ºi. prin secolele VII-VIII apar dialectele latine. stabilindu-se pe pãmântul roman. vizigoþii ºi burgunziiîn Galfia. în secolul al IX-lea franceza era numitã lingua romana. etnicã ºi lingvisticã în a doua jumãtate a mileniului l. Roma renunþase demult sã civilizeze pe barbari „la ei acasã". Totuºi. în secolul al Vlll-lea.a elementelor traco-dadce din limba românã sunt superioare celor celtice din limba francezã. Francii'pãtrunºi în Gallia ar fi reprezentat 5% din populaþie (H. ori primele texte în „italianã" (cel mai vechi text italian este din anul 960) ori „spaniolã" (secolul al IX-lea) sunt încã tributare latinei. în 813. Franceza datoreazã limbilor germanice vreo 300-400 de cuvinte. dreptul roman se aplicã în continuare autohtonilor. In momentul pãrãsirii Hispaniei pentru a trece în Africa. extins apoi în Hispania. evoluþia istoricã. primul rege al „Franþei" (Franc/a ocddentalis). adicã tratatul din 842 dintre Carol Pleºuvul ºi Ludovic Germanicul. se considerã cã. Unitatea latinei vulgare se destramã apoi treptat. ostrogoþilor si a francilor. sdrul Odoacru îl detroneazã în 476 pe ultimul împãrat al Imperiului roman de Apus. o evidenþã culturalã. încã din 418 vizigoþii întemeiazã un regat în sudul Galliei. Romanizarea. El se aratã extrem de respectuos faþã de Imperiu si încearcã sã restaureze regimul anterior invaziilor. din secolul al X-lea se va delimita mai mult de latinã pentru a merita numele de lingua gallica. întregul neam al longobarzilor. S-au prezentat cele mai diferite date pentru sfârºitul latinei si începuturile limbilor romanice. în 429. un longobard. uºor asimilabili. vizigoþii ºi suebiiîn Peninsula Ibericã. unele neamuri germanice. De pe urma pãtrunderii migratorilor nu se fac profunde schimbãri etnice pentru cã. care coboarã în Italia în 568. un italian (F. aceste texte în „francezã". migratorii sunt foarte puþini. Mai mult. în Gallia nordicã Clovis devine în 482 suveranul unui regat franc. Se vorbeºte chiar de o „romanizare" a vizigoþilor. „romanã") este jurãmântul de fa Strassburg (în „francezã" si „germanã"). în faþa propriilor conaþionali. Este riscant sã se stabileascã „o datã de naºtere" pentru popoarele romanice ori pentru limbile neolatine. se recomanda preoþilor sã predice în limbile romanice ori germanice. La Roma. barbarii vin acum la civilizaþia romanã. între anii 400 ºi 800. Desigur. la începutul secolului al Vl-lea centrul de greutate al statului vizigot se strãmutã în Hispania. Majoritatea populaþiilor germanice care s-au instalat în Imperiu au învãþat limba latinã. de fapt. oarecum. ori în întinse zone balcanice care au fost slavizate. care învãþase de mult lingua romana era. iar mai târzii1 slavii în Dacia. Cel mai vechi text în „protofrancezã" („francezã veche". Familiarizarea autohtonilor geto-dad cu elemente de civilizaþie romanã a început încã înainte de înglobarea teritoriilor nord-dunãrene în Imperiul roman. în comparaþie cu bãºtinaºii romanici. la sfârºitul secolului al Vll-lea fuziunea între hispano-romani ºi vizigoþi era foarte avansatã ori cã. A doua asimilare înseamnã „topirea" unor elemente migratoare în masa populaþiilor romanice: francii. datoritã asemãnãrilor cu latina. Cazul Dadei: romanizarea. în statele întemeiate de barbari sunt menþinute instituþii romane. Oricum. latina vulgarã rãmâne comunã în Occident pânã în secolul al Vl-lea. Intr-adevãr. vandalii erau vreo 80 000 de suflete. adãugându-i un fond1 de cuvinte germanice. adoptarea civilizaþiei romane de cãtre cei cuceriþi („romanizarea") este efectul ºi nu scopul acestei politici. cutumele germanice fiind valabile pentru noii veniþi. rezistent. dar menþine Senatul. Pirenne). bazele viitoarelor limbi romanice. In 489. Toþi aceºti ºefi barbari îmbracã hlamida romanã. cu implicaþii practice (supunerea unor populaþii ºi exploatarea lor). fãrã scopuri culturale. Acest „prim act al romanizãrii" (N. ostrogoþii ºi longobarzii în Italia. Spre sfârºitul secolului al IX-lea apare primul monument de poezie bisericeascã în „francezã" (Cantilena Sfintei Eulalia). lorga) se face prin pãtruderea ientã a produselor sosite de la Roma ºi din 63 . iar în momentul convertirii la catolicism (496) Clovis avea vreo 6 000 de luptãtori. este în acelaºi timp un complex fenomen istoric ºi politic. Deja la conciliul din Tours. inclusiv în limbã: în Flandra ºi în Alsacia. Carol Pleºuvul este considerat. spre a fi înþeleºi de popor. din secolul al IX-lea. Theodoric 9! întemeiazã la Ravenna regatul ostrogot. prin urmare. numãra vreo 130 000 de persoane. dar mai ales în Anglia (cuvintele latine în limba englezã sunt rarisime). Iniþiativa centrului era esenþialmente politicã. Unei iniþiative de ordin politic îi urmeazã un fenomen de aculturaþie progresivã. Lot). treptat. cãci romanizarea presupune deopotrivã iniþiative dinspre Roma si rãspunsuri locale. aºezarea unor „barbari" în Imperiu ºi întemeierea regatelor acestora nu a însemnat deloc dispariþia romanicilor ori a limbii latine.

inscripþiile greceºti din mediul popular (de exemplu. în pofida faptului cã italicii erau puþini în comparaþie cu restul coloniºtilor. noutãþi calificate de supuºi drept „civilizaþie" (Tacitus. care sunt atrase de statul roman confirmându-li-se preeminenþa socialã anterioarã. Creºterea numãrului de oraºe dovedeºte creºterea numãrului de cetãþeni romani. armata i-a învãþat în timpul celor 25 de ani ai serviciului militar sã fie pe deplin romani. Acest procent scãzut indicã faptul cã în manifestãrile exterioare comunitãþii se folosea. majoritatea. ci ºi lingua franca. ei au vehiculat. Este dovada unui continuu proces de romanizare care acþioneazã. fiul lui Comozous. migreazã spre lumea ruralã. de regulã. nu se poate trage concluzia cã doar un procent din populaþia Provinciei ar fi fost'grecofon. precumpãneºte în Dacia o romanitate occidentalã. Inscripþiile greceºti. ale confortului urban. împreunã cu preoþimea dacicã. cele din Munþii Apuseni) dovedesc existenþa unor comunitãþi venite din zonele orientale ale Imperiului roman si care. ceea ce se întâmplã deja în primele decenii de dupã instalarea stãpânirii romane. Dupã fireºti reticenþe la început. cu asemenea nume romane banale se amestecau autohtonii în mulþimea pestriþã a coloniºtilor de pretutindeni. s-au descoperit în aceeaºi proporþie. Un caz celebru îl oferã o inscripþie din Tropaeum Traiani: Daizus. Dupã „dezgustul pe care-l inspira odinioarã latina" a urmat dorinþa de a o învãþa. Raportul dintre cele aproximativ 3 500-4 000 de inscripþii latineºti ºi cele 40 de inscripþii greceºti descoperite în Dacia exclude ipoteza unui bilingvism (latinã/greacã) în provincie. greco-romane. oglinzi. Treptat. care era în Dacia nu numai limba oficialã. Prin urmare. modul de viaþã roman ºi au împrãºtiat sãmânþa roditoare a limbii latine. Aristocraþia autohtonã a dispãrut în timpul celor douã rãzboaie. dintre care unii erau indigeni. situaþia nu putea fi alta în Dacia ºi Dobrogea. Redaþi pãmântului natal ca veterani. mulþimea militarilor. în peste 120 de aºezãri dacice s-au descoperit amfore de import. în vreo 60 de aºezãri s-a descoperit ceramicã de import. înlocuirea limbii 64 . Aceastã etapã este succedatã de un amplu proces de înlocuire a culturii materiale autohtone cu o culturã materialã superioarã. acþiunea de romanizare pãtrunzând în domeniile spirituale. Mai mult sau mai puþin corect. toþi coloniºtii si militarii vorbeau latina. viris fuerat exhausta). Colonizarea masivã. pânã în îndepãrtate aºezãri rurale. mulþi dintre ei orientali. dar fiii lui Daizus. dupã receptarea culturii materiale.. în acelaºi timp toga romanã s-a rãspândit peste tot. lipsesc în Dacia.. altele decât cele ridicate de personaje din înalta societate . deopotrivã. imediat dupã cucerire (Eutropius. Trebuie remarcatã ºi pãtrunderea în mediul dacic a alfabetului grec si latin. Dinspre oraºe. apariþia ºi dezvoltarea oraºelor sunt aspecte hotãrâtoare pentru romanizare. Militarii activi ºi veteranii care se stabileau în Dacia (din veteranus derivã în limba românã cuvântul bãtrân. oricât de modestã ºi de superficialã ar fi fost. Coloniºtii aduc civilizaþia romanã „unificatã" circummediteraneanã. asupra autohtonilor si asupra diferitelor grupuri etnice imigrate în Dacia. înrolând provinciali. bijuterii. poartã.pentru care greaca era limbã de culturã -. în intimitatea lor. sunt grecofone (scriau greceºte si pe tãbliþele cerate). deºi foarte amestecaþi ca origine. 6. S-au mai gãsit în aºezãrile dacice obiecte de sticlã. din procentajul neglijabil de 1% de inscripþii greceºti în Dacia. culminând cu adoptarea religiei romane ºi cu vorbirea latinei. Deºi existã multe influenþe greco-orientale în religie sau în artele plastice. daco-geþii nu pregetã sã-si ia nume romane. este ucis cu prilejul invaziei costoboce din anul 170. Numeroasele trupe cantonate în Dacia sunt un focar de romanitate si îndeplinesc o acþiune similarã celei datorate coloniºtilor. nume romano-italice. progresul urbanizãrii este oglinda progresului romanizãrii. Este interesant cã monumentele votive pentru divinitãþile clasice. elementele civilizatoare. VIII. în vreo 40 de aºezãri dacice s-au gãsit obiecte de bronz de import. Elitele locale. sau cel puþin nu se pãstreazã în starea „purã" anterioarã cuceririi romane). romanizarea înseamnã o schimbare de comportament prin asimilarea culturii ºi civilizaþiei romane. în timpul provinciei vedem câtã reþinere aveau dacii chiar si faþã de onomastica regalã (un singur Decebalus se cunoaºte pânã în prezent în antroponimia Daciei romane). XXI). dacii adoptã obiceiurile ºi religia coloniºtilor (divinitãþile dacice dispar. se cheamã deja lustus si Valens. vreo 75%. cea romanã. 2: Dada. Agricola. Decedatul si tatãl sãu aveau nume traco-dacice. mai cu seamã în Dacia. precum termele si banchetele somptuoase. Ei se aºazã cu precãdere în oraºe sau în viitoare oraºe. Dacã aºa au evoluat lucrurile în Britannia. iar resturile sale au fost eradicate. în ultimã instanþã. „om vârstnic" care a depãºit serviciul militar) erau propagatori activi ai civilizaþiei romane. zeci de mii de monede romane republicane si imperiale. câmpul modificãrilor se lãrgeºte. 97 Romanizarea reuºeºte în Dacia.96 zonele vest-europene. Coloniºtii. care pun epitaful. în schimb. rând pe rând. limba latinã.

Limba dacicã strãmoºeascã nu ia locul latinei dupã retragerea aurelianã. un rol însemnat revine influenþelor din Imperiul bizantin ºi din provincia Scythia Minor. în grade diferite. în prelungirea procesului de romanizare. De la strãvechea koine elenisticã greco-romanã. în lipsa cvasitotalã a acestor elite. în fostul castru legionar de la Turda. Rapiditatea procesului de romanizare în veacul al ll-lea ºi la începutul secolului al lll-lea a fost favorizatã pretutindeni în Imperiul roman de avantajele oferite celor care se integrau în sistem ºi care dobândeau accesul la un statut social superior. Pentru lordanes (Getica. în funcþie de apropierea si relaþiile cu Imperiul roman. se surprinde. Amprenta romanã e mai profundã în cadrul culturii Chilia-Militari în Muntenia si în zona sudicã a Moldovei. 74). Sub Hadrian sunt diminuate privilegiile specifice Italiei. unificatoare. unde punctul fortificat de la Bãrboºi a jucat un rol esenþial. chiar existenþa unui regat gepid. pe tot parcursul secolelor V-VII. 63. Aelius Aristide nota cã „roman" nu mai este locuitorul unui oraº. sesizabile în cele mai diverse manifestãri de culturã materialã. M. în sfârºit. reînnoitã ºi dezvoltatã printr-o nouã „unificare" mediteraneanã la mijlocul secolului al ll-lea . resimþite în Muntenia ºi sudul Moldovei. latina face acum progrese teritoriale. cutume juridice. Controlul asupra transferului de civilizaþie romanã în teritoriile necolonizate este foarte dificil. prin Constitutio Antoniniana (în anul 212) cetãþenie romanã oamenilor liberi din Imperiu. numãrul imens de Aurelii dovedind în ce mãsurã s-a primit acum cetãþenia romanã (de la numele împãratului. Apulum. Potaissa ºi Napoca dobândiserã dreptul italic. printre construcþiile semiruinate. în a doua jumãtate a secolului al V-lea si pânã la mijlocul secolului al Vl-lea. Aºezarea temporarã a unor migratori în Dacia. practic fãrã limite. surprindem în secolul al V-lea atât migratori rãsãriteni. îi atrãgea probabil mirajul unei cetãþi care semnifica puterea: cine stãpânea vechiul castru roman stãpânea teritoriul din preajmã. în Banat ºi Oltenia. nu mseamnã distrugerea romanitãþii. Câteva decenii mai târziu. Cei veniþi erau puþini în comparaþie cu bãºtinaºii. Fenomenul romanizãrii nu poate fi redus la perspectiva teritorialã ºi temporalã a provinciei Dacia ori a Dobrogei. pe parcursul secolelor al IV-lea si al V-lea. 4). Un secol mai târziu. 33-34. mãsura va fi avut cu deosebire ecou. ci numele unui fel de „rasã colectivã" (XXVI.. Caracalla acordã. ei îndeplinesc. o datã cu alte atribute ale romanitãþii în zone pânã atunci exterioare procesului de romanizare. numitã ulterior Gepidia. romanizarea — cu alþi parametri — se extinde temporal ºi spaþial. vechea Dacie s-a chemat mai apoi Gothia. apar pretutindeni în Imperiul roman. Centre de putere germanicã (ostrogoþi sau gepizi) existau cu siguranþã în Transilvania. Cum daco-romanii sunt cel dintâi grup de populaþie romanizatã rãmasã în afara Imperiului roman. cât ºi germanici. Am avut ocazia sã constatãm mai înainte cã în teritoriile locuite de dacii liberi. pânã în veacul al IV-lea.fapt semnificativ . ca acþiune civilizatoare. cetãþenii romani din Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Deºi s-a petrecut esenþialmente în aceste teritorii ºi în perioada apartenenþei lor la Imperiul roman.apogeul Imperiului roman . dar chiar ºi mai departe. Dacã romanizarea nu s-a nãscut dintr-un proiect anume. Din artefactele specifice 65 . Epoca romanã în Dacia corespunde perioadei în care roadele romanizãrii. la sfârºitul secolului al ll-lea. uneori ºi prin religie. a panteonului pãgân în favoarea creºtinismului triumfãtor. aceasta nu înseamnã cã ar fi fost un fenomen superficial. Instalarea unei puteri germanice similare celor din apusul Europei în fosta provincie Dacia pare a fi tot mai mult confirmatã de ultimele descoperiri arheologice.nãscut într-o provincie: Tertullian (Pali. dovada o constituie mormintele princiare de la Apahida ºi Turda. dimpotrivã. V. Provincialii din Dacia au profitat din plin de edictul lui Caracalla. punct culminant al acestei politici. Un fenomen superficial ar fi însemnat atragerea la civilizaþia romanã doar a elitelor locale. Câþiva ani mai târziu.se ajungea acum la o lume social coerentã. o romanizare superficialã nu ar fi supravieþuit nici abandonãrii treptate. ceea ce în Dacia este imposibil. Aurelius Antoninus Caracalla). condiþia constituirii într-un neam romanic. 65). ca parte a provinciei Moesia Inferior. Moresti etc. iar în vremea sa (secolul al Vl-lea) se numea „Gepidia". la un autor . între timp. XII. în anul 209.dacice cu latina a fost facilitatã de faptul cã limba dacicã aproape cã nu se scria. dar si de spiritualitate. Ei se mstaleazã în locuri pe care bãºtinaºii le ocoleau. cãci toate aceste neamuri au apãrut numai dupã ce se produc rupturi din întregul care fusese Imperiul roman. tezaurul de la Someseni ºi alte antichitãþi care au aparþinut aristocraþiei germanice descoperite la Cluj. Pe la mijlocul secolului al ll-lea. O romanizare superficialã nu ar fi supravieþuit dislocãrii politice a Daciei din Imperiul roman. primii. atât de militarizatã. în Bucovina. geograful anonim din Ravenna aminteºte ºi el Dacia. Noii veniþi rãmâneau separaþi de bãºtinaºi prin 'ifnbã. apare într-o lucrare scrisã termenul romanitas. Septimius Severus desfiinþeazã privilegiile militare ale italicilor. o anumitã asimilare a civilizaþiei romane. într-o provincie ca Dacia.

Importante descoperiri aparþinând acestui orizont cultural romanic s-au fãcut la Obreja (jud. când apar ºi „mãrcile" imprimate pe fundul oalelor. vase cu semnul crucii). cu case de lemn ºi bordeie. Dunãrea este trecutã pentru prima datã de tribul slav al anþilorîn anul 518. doar slavilor. Archiud ºi Sopteriu (jud. în Transilvania primele grupuri slave pãtrund în colþul sãu sud-estic (Cernat ºi Poian în jud. Covasna). Bistriþa-Nãsãud) etc. în aºezãri nefortificate. Botoºana (jud. de ceramica produsã cu mâna. pãtrunderi ale carpilor ºi dacilor din Câmpia Munteanã. pe la sfârºitul secolului al V-lea si începutul secolului al Vl-lea slavii întreprind primele raiduri la rãsãrit de Carpaþi. Bratei (jud. care exercitã asupra lor mirajul bogãþiei. se va fi fãcut în micã mãsurã sau chiar deloc. Cluj). în orice caz. Bihor). practic. în formele ºi decorul ceramicii se perpetueazã aspecte vechi. inclusiv obiecte creºtine (cruciuliþe.slavii. Costiºa (jud. Mediaº (jud. Jaga (jud. Neamþ). Sibiu). opaiþe. un slav din tribul anþilor. Alba). Cireºanu (jud. din epoca romanã. în secolele V-VI slavii se aflau în regiunile de la nord ºi nord-est de Carpaþi. un roi similar celui deþinut de germanici în etnogeneza romanicilor din vestul Europei poate fi atribuit în regiunile carpato-danubiene. Harghita). De bello Gothico. Olt). Costiºa-Botoºana-Hansca (în Moldova ºi Basarabia). de veche tradiþie autohtonã. mai ales în zonele colonizate de slavi. La sfârºitul mileniului se rãspândeºte din nou ceramica lucratã la roatã. Covasna). cu ºefi militari în fruntea unor triburi ce migreazã spre regiuni mai bogate ori mai puþin populate. Plecaþi din zonele occidentale ale Ucrainei. pe parcursul secolelor IV-VI. De aceea. Aceastã culturã este numitã. Ei trãiesc într-un final de preistorie. Limba vorbitã este încã latina: în anul 534. s-au gãsit la laºi (secolul al 66 . O basilicã creºtinã exista la Sucidava. mai ales podoabele . greu de 98 surprins arheologic si istoric. fiind înlocuitã. a încercat sã se dea drept general bizantin (Procopius. 14. în drumurile lor slavii au întâlnit aºezãri romanice atât în Moldova.autohtonii n-au preluat. Importante aºezãri mixte. precum si folosirea unor piese de import bizantine (amfore. Biharea (jud. alta . arhiepiscopia Justiniana Prima ºi-a extins jurisdicþia ºi asupra creºtinilor nord-dunãreni. schimburile si miºcarea de populaþie se întâmplã în ambele sensuri: dupã retragerea aurelianã. generalizându-se în a doua jumãtate a mileniului. de asemenea. opaiþe. pe teritoriul fostei provincii vin ºi se aºazã grupuri de daci liberi. înainte de venirea slavilor. Progresul creºtinismului la populaþia romanicã este susþinut de episcopiile care existau pe linia Dunãrii. Potrivit descoperirilor arheologice migraþia slavilor a afectat mai întâi zona nord-esticã a Basarabiei si nordul Moldovei. podoabe). Nici în limbã n-au rãmas urme ale trecerii germanicilor. Amestecul daco-romanilor cu alte populaþii. nimic. în zonele rãsãritene ale Daciei. Locuirea este exclusiv ruralã. în Oltenia se cunosc.grupurilor migratoare -unele din ele spectaculoase. Se observã în aºezãrile aparþinând romanicilor preluarea unor tehnici meºteºugãreºti romano-bizantine. o expansiune a romanitãþii din fosta provincie spre vest. dar despre veritabile centre cje olãrit se poate vorbi numai spre sfârºitul mileniului l. 100 Dupã prãbuºirea hunilor. dar si la Sebeº (jud. Pânã la slavi. Astfel se produce treptat.la Drobeta. De altfel. de prin secolul al V-lea apar ºi cuptoare de piatrã. de pe Niprul Mijlociu ºi Superior. o anumitã uniformizare a culturii materiale de facturã romanicã. Buzãu). La Cipãu (jud. Pânã la venirea slavilor. El este. Hansca (raionul laloveni. Basarabia) etc. Sub Justinian incursiunile slavilor devin mai frecvente. Suceava). Alba). 111. apoi lunca ªiretului ºi Câmpia Munteanã. din grupul de slavi care se îndrepta spre Slovacia s-au infiltrat grupuri mai mici în Maramureº. Ipoteºti (jud. dupã variantele ei regionale. ca la Reci (jud. Sighiºoara ºi Moreºti (jud.eventual . Bratei-Moreºti (în Transilvania). Ateliere pentru produs ceramicã sunt atestate în numeroase localitãþi. daco-romane ºi slave. Prin secolul al Vl-lea. îi tenteazã mai ales Imperiul bizantin. Mereºti (jud. Mureº). Sibiu). s-au surprins penetraþii ale carpilor din Moldova. în secolul al Vl-lea. nord si rãsãrit s-a produs prin pãstorit si miºcarea naturalã a populaþiei. începând cu secolul al Vl-lea romanicii carpato-danubieni iau contact cu un nou val de migratori . cât ºi în Câmpia Dunãrii: ei numesc þinutul din Câmpia Munteanã „Vlaºca" (þara vlahilor). care învãþase latina la nordul Dunãrii. pentru ca în 550-551 triburile slave sã ierneze pentru prima datã la sud de Dunãre. 1 -6). Prahova). Ponderea ceramicii lucrate cu roata rapidã a scãzut pe parcursul secolelor VI-IX. Ipotesti-Cândeºti (în Muntenia). deosebitã de aceea a migratorilor. Mureº) s-a descoperit o enclavã de populaþie dacicã venitã din vestul Daciei. în locuinþe erau vetre simple. Cândeºti ºi Budureasca (jud.

lucratã cu mâna. folosesc ca rit de înmormântare incineraþia. ºanþuri. laºi). jud. Ele constau din valuri de pãmânt. dupã dispariþia frontierei dunãrene. 31). Cluj. De bello Gothico. cãci ei se amestecã printre bãºtinaºi. posedã o ceramicã rudimentarã. proporþia în acest amestec diferã. Spre sfârºitul celei de-a doua jumãtãþi a mileniului l se constatã creºterea numãrului de aºezãri. cu ceramicã amestecatã. Asimilarea târzie a slavilor — dupã unii autori ar fi vorba de o românizare timpurie a slavilor. Grupurile pãstoreºti au fost dislocate si s-au regrupat în zone montane. Bihor. 14). palisade de lemn. prin pãduri ºi mlaºtini. necropolele de la Someºeni-Cluj ºi Nuºfalãu (jud. regiunile nord-dunãrene de centrele bizantine. mai rar sunt prevãzute cu turnuri.romanitatea nord-dunãreanã. Populaþia romanicã de la nordul Dunãrii a sporit în cursul secolului a Vl-lea ºi prin numeroºii captivi pe care slavii îi aduceau din cuprinsul Imperiului bizantin. jud.este susþinutã ºi de menþionarea lor în Gesta Hungarorum ca locuind în Transilvania alãturi de români. în diferite cartiere din Bucureºti (Ciurel. Caraº-Severin). Strãuleºti). Suceava. Slavii locuiesc în aºezãri rãsfirate.Vl-lea). în satele ariei culturale Ipoteºti-Cândeºti sau Costisa-Botoºana-Hansca se observã elemente de civilizaþie slavã amestecate cu civilizaþia autohtonilor. de aceea contribuþia slavilor este mai însemnatã în glotogeneza românei decât în etnogeneza românilor. slavã ºi de tradiþie daco-romanã. cât ºi la sud de Dunãre. (la Mediaº. unde numãrul lor creºte). Sãlaj) ºi în vestul þãrii (Biharea —jud. Ea se reflectã mai cu seamã . 67 . în Bucovina de Nord. Echimãuþi. Populaþia sedentarã moeso-romanicã din dreapta Dunãrii a fost asimilatã de slavi. în ducatul lui Gelu trãiau S/as// et Sclavii (români ºi slavi). Ciurea. în secolele VI-VII numãrul lor scade spre circa 260 (excepþie face Transilvania. Procesul se produce paralel cu crearea pe fondul cultural romanic mai vechi (Ipotesti-Cândeºti. toate în jud.pomeniþi de Mauricius (Strategikon. în nici una din aºezãrile slave timpurii nu apare o culturã purã. în funcþie de aºezare ºi de epocã. Botoºani). în contact cu slavii romanitatea orientalã a cãpãtat cele mai însemnate particularitãþi care o deosebesc de romanitatea occidentalã. în Oltenia ºi Banat slavii pãtrund în secolul al Vll-lea.a mai contribuit migraþia bulgarilor ºi întemeierea spre sfârºitul secolului al Vll-lea a statului bulgar condus se Asparuch în nord-estul actualei Bulgarii.jud. Invadând valea Dunãrii slavii rup romanitatea balcano-carpaticã. corespunzãtor progreselor demografice. Buzãu). în secolele VIII-IX. în centrul Transilvaniei (Moldoveneºti. istoria consemnându-le mai apoi ca vlahi sau aromâni. Unele aspecte ale culturii Dridu sesizabile atât la nord.prin secolele VII-IX . Pãtrunderea continuã spre nord-vest. La separarea romanitãþii orientale în douã grupuri . Slavii rãmaºi în zonele nord-danubiene vor dispãrea treptat. In secolele III-V se cunosc circa 350 de aºezãri ºi necropole dispuse în toate provinciile istorice. într-o anumitã mãsurã.dupã cum se va vedea -în îmbogãþirea vocabularului ºi în preluarea unor instituþii cu terminologie slavã. Primul Tarat Bulgar a izolat. confirmã arheologic procesul de admigrare lentã dinspre sudul Dunãrii a unor elemente romanice care. prin pãtrunderea slavilor în Balcani romanitatea nord-dunãreanã devine o 101 insulã în marele ocean slav. în Basarabia (Alcedar. limesul dunãrean al Imperiului este definitiv strãpuns. Ilfov). care o definesc drept cultura provincial-bizantinã a Dunãrii de Jos. ale cãrei începuturi se plaseazã în secolul al Vll-lea. în anul 602. în podiºul Transilvaniei. Dar. în colibe modeste ºi se mutã mereu dintr-un loc în altul (Procopius. Pe lângã prizonieri mai existau aici ºi fugari .peste 500 în total. ceea ce explicã relaþiile mai reduse cu Imperiul bizantin pe parcursul secolului al Vlll-lea. Moigrad . în secolele VIII-X sporirea numãrului de aºezãri e masivã . Pescari. Sãlaj) datând din secolele VIII-IX. Arad. Colonizarea de cãtre slavi a Peninsulei Balcanice a înclinat balanþa demograficã din teritoriile nord-dunãrene în favoarea romanicilor. în parte fiind asimilaþi în secolele VIII-X. Caracterul romanic al populaþiei autohtone n-a putut fi schimbat. o mare necropolã din secolele VI-VII la Sãrata Monteoru (jud. Fortificaþiile apar abia acum. Aºezãrile fortificate se concentreazã în zona nord-esticã a României (mai importantã este acolo aºezarea de la Fundu-Herþii. care ajung numericeste superiori slavilor rãmaºi acolo.refugoi . spre sfârºitul mileniului. separându-i pe aceºtia de Imperiul bizantin. Bratei etc). Protase). Dãbâca ºi Cluj-Mãnãstur. sub influenþa romanicilor slavii vor adopta roata înceatã în olãrit: Slavii sunt pãgâni animiºti. în timp ce în Transilvania slavii ar fi putut fi ºi maghiarizaþi . VIII. Bratei-Moresti) a culturii balcano-carpatice Dridu (aºezarea eponimã în jud.nord-dunãrean ºi balcanic . jud. Costiºa-Botoºana. Cea mai mare parte a slavilor din zonele nord-dunãrene nãvãlesc în Imperiu si se stabilesc acolo. perioadã ce aparþine culturii Dridu. Militari. pe Nistrul Mijlociu. Rudi etc). Vladimirescu —jud. alimenteazã . Hlincea (com. ce urmeazã romanizãrii târzii din zonele periferice ale Daciei (D. interpunându-se între romanicii din Balcani ªi cei rãmaºi la nordul fluviului.

a dãrâma. fiu. piatrã.). numele mineralelor (sare. Se pot construi în românã fraze întregi din elemente latineºti (romanice). tânãr. carâmb. cursã. Macrea a gãsit un procentaj de 20. însuºiri trupeºti si sufleteºti (bun. deoarece cuvintele latine sunt cele mai importante ºi mai frecvente. jude etc. quidam Blachus era pe atunci. în cele 1 000-1 500 de cuvinte de bazã ale limbi române (alese dupã criteriul întrebuinþãrii cuvântului de cãtre toþi românii si dupã importanþa cuvântului) existã 60% cuvinte de origine latinã si numai 20% de origine slavã. termeni militari (cetate. altele exprimã Pãrþi ale corpului uman (buzã. grãdinãrit. iar un Gelou. D. cârlig etc. adicã la începutul secolului al X-lea.). brad.). cãrbune. Se admite însã îndeobºte cã totalul cuvintelor slave este mai mare decât al cuvintelor latine de bazã. termenii de bazã ai creºtinismului (expuºi mai înainte). în secolul al Xl-lea persanul Gardizi (în Podoaba istoriilor) plaseazã între bulgari. Romanitatea limbii române se dovedeºte în structura gramaticalã si lexicalã. fundamentale. Sardinia. de origine traco-dacicã. pãrinte. a bãga. Toate categoriile esenþiale ale vieþii se exprimã în românã prin termeni latini: om.). Unele exprimã noþiuni concrete: nume de animale (mânz. a pãstra. s-au construit locurile de refugiu ºi apãrare. Cuvintele latine moºtenite sunt general rãspândite în spaþiul locuit de români. copil. Cihac gãsea origine slavã pentru douã treimi din cuvintele limbii române. Prin urmare. Aceste fortificaþii sunt în „þara necunoscutã cãreia îi zice Balak" ºi care se gãseºte la nord de bulgari. latinitatea limbii române rãmâne un fapt incontestabil.).). ruºi si unguri „un popor din Imperiul roman" care locuia între Dunãre ºi un „munte mare". care sunt specifice. spadã etc. mãgurã. moº etc. în timp ce nu se pot alcãtui nici mãcar simple propoziþii numai din elemente de împrumut. arc. pãcurã etc.). situaþie similarã cu lipsa elementului germanic (ostrogot) în italianã. Dacia). brâu etc. dux Blachorum în centrul Transilvaniei (Gesta Hungarorum. locuinþa. frumos. gard. grumaz. aur. datoritã conservatorismului ariilor laterale ale „României" (Portugalia. prin efortul colectiv al obstei ºi al unor uniuni de sate. în dialectul daco-român (româna vorbitã la nordul Dunãrii) se pot recunoaºte vreo 1 500 de cuvinte latine de bazã (cuvinte-tip). Sub autoritatea unor juzi si cneji.02% latine si 13. La cuvintele latine de bazã se adaugã vreo 160 de cuvinte autohtone.). 102 alãturi de slavi si bulgari (Sclavi. vatrã. lucruri privind ocupaþiile (grapã. gorun. femeie. existã ºi unele influenþe slave ln morfologie. în cele aproape 50000 de cuvinte din „Dicþionarul limbii române moderne" (1958). operaþiunile în agriculturã (a ara. bãtrân etc. cum ne încredinþeazã armeanul Moise din Choren într-o lucrare de geografie din secolul al IX-lea. mãceº etc. dinaintea împrumuturilor începând cu slavismele. zestre. sunt cu totul neînsemnate. de regulã. de regulã. bãrbat. XXiV-XXVII). gospodãria. burtã etc. în privinþa frecvenþei cuvintelor este extrem de revelatoare statistica întreprinsã 68 . noþiuni familiare (prunc. îmbrãcãminte (pânzã. a semãna etc). pomiculturã. cuvinte moºtenite de la goþi ori gepizi. a miºca. deoarece cuvintele latine produc derivate în raport de 1 x 3. IX). Limba românã este mai apropiatã de latinã decât limbile romanice occidentale. moºtenite. aceastã situaþie se modificã în favoarea elementelor latine. pârãu etc.Apariþia acestor aºezãri întãrite este rezultatul transformãrilor de ordin social ºi economic în comunitãþile locale. bãiat. Datoritã acestei influenþe puternice. a rezema. viezure. exprimã noþiuni generale. necesare în faþa noilor migrãri de populaþii nomade dinspre rãsãrit. Din acest motiv. Prin derivare însã. Bulgari et Blachii ac pastores Romanorum — Cesta Hungarorum. Cele mai însemnate împrumuturi în limba românã sunt cele slave: un mare numãr de cuvinte slave au intrat chiar în vocabularul de bazã al românei. rãspândite în toate zonele locuite de români. Si cât de „slav" aspect putea sã înfãþiºeze limba românã medievalã.). Influenþe vechi germanice în limba românã. Aceºti vlahi sunt consemnaþi ºi în Pannonia de notarul anonim al regelui Bela. mistreþ. frate etc. a scula etc. creºterea vitelor. limba românã se individualizeazã printre limbile romanice. Terminologia latinã legatã de agriculturã ºi ocupaþiile anexe dovedeºte caracterul sedentar al locuitorilor acestui pãmânt. Cu tot aportul slav. în limba românã existã pânã la 1 700 de cuvinte moºtenite. secarã. Termenul e sinonim cu valach. cel puþin vreo mie de cuvinte. termeni privind organizarea sodal-politicã (domn. grâu. spre deosebire de elementele lexicale împrumutate. a rãbda. blach (cuvânt care în limbile germanice îi desemna pe romanici). pãstrate neîntrerupt din antichitate. Corpul cuvintelor latine s-a conservat. Cuvintele autohtone au derivate mai numeroase decât celelalte categorii lexicale. unor anumite teritorii. în timp ce elementele slave vechi au derivate numai în raportul de 1 x 2. bordei. din fondul preroman.3.). scrisã cu alfabet chirilic si lipsitã de neologismele neolatine primite mult mai târziu! La 1879. plante (mazãre. mãturã. termenii în viticulturã. Unele cuvinte latine s-au pãstrat numai în limba românã. Marea majoritate a cuvintelor autohtone. mai bine în românã decât în alte limbi neolatine.87% slave. jeci un raport de 1 x 6. 103 A.).). ca ºi vreo 40 de verbe fundamentale (a arunca. barzã etc. forme de teren (cãtun. mal.

gleznã etc). De la slavi s-au pãstrat numeroase toponime: Bãlgrad (denumirea medievalã pentru Apulum: la venirea lor. slavii vãd aici o „cetate albã". cuprinde teritoriile moeso-geto-dace. Poate fi definitã aceastã „latinã" popularã carpato-dunãreanã (care suferise deja fireºti transformãri. premergãtoare despãrþirii în cele patru dialecte. rãsãriteanã în fond. Din aceeaºi perioadã dateazã introducerea limbii slave în bisericã. cu o frecvenþã de 83%. Din coroborarea celor douã elemente rezultã ca teritoriu de formare al limbii române spaþiul Daciei. Cozia. jud. Teoretic. se va înþelege antroponimia slavã a unor conducãtori sau slavismele „voievod". Tihomir. Radu („vesel"). bisericã si stat existã câteva repere cronologice evidente. mai apoi în cancelariile statelor medievale Þara Româneascã si Moldova (de fapt. timpul (ceas. limba 5|avã scrisã. veac. adãugând ºi influenþele slave de mai târziu. Duh. Dovada o constituie cazul toponimului slav Camena. târg. Pârvu („cel dintâi"). precum si Trãda de nord-vest. Predeal. Bogdan. se 69 . nãvod etc.). religiei. apriori. înaintea despãrþirii celor patru dialecte. utrenie. dar cu o frecvenþã de numai 6. Asemenea situaþii vor fi fost mult mai numeroase. blagoslovi. Seneslau. corabie. lopatã. iad. Soroca („coþofanã") etc. totuºi. „protoromânã") pentru a defini limba diferitã deja de latinã. apreciabile ca întindere. Cele mai importante elemente de vocabular slav în limba românã privesc societatea (boier. familia (maicã.60% sunt de origine latinã. diferite activitãþi si unelte (ciocan. dar ºi de româna medievalã împãnatã de slavisme. nevastã etc).).). sunt preluaþi termeni slavi în 104 legãturã cu viaþa bisericeascã. în timp ce slavismele reprezintã numeric 18. începând chiar cu Menumorut. Moesia Inferior. existã temeiuri lingvistice sã credem cã influenþa slavã în limbã nu s-a exercitat înaintea secolelor IX-X. pentru multe cuvinte slave este foarte greu sã se stabileascã momentul preluãrii lor în limba romanicilor din Dada. Vlaicu. Dacã în privinþa pãtrunderii termenilor slavi referitori ia creºtinism. Dupã cum s-a vãzut. cât de mult „nu mai înþelege" latina etc.. Mircea. drept „limbã românã" sau despre limba românã se poate vorbi numai dupã preluarea influenþelor slave? S-a folosit termenul de „românã comunã" („strãromânã". Zlatna (locul cu „aur"). slavona. pe întreg teritoriul de romanizare al Daciei. aºadar nu mai înainte de sfârºitul secolului al IX-lea. Crasna (râul „frumos") etc. Nume de persoane de origine latinã nu s-au pãstrat în Dacia. vreme) etc.). aceasta se putea întâmpla în rãstimpul coexistenþei daco-romano/româno-slave.81%.si hidronime au fost preluate si traduse de slavi. brazdã.— dovedesc cã. corpul uman (trup. dovadã a vechimii creºtinismului daco-roman. existentã prin secolul al IX-lea. importantã este situaþia obiectivã a limbii române. altele decât cele din occidentul european).ceea ce înseamnã. Glad. vlãdicã etc. plug. Onomastica e supusã mult modei. în sfârºit. unor influenþe externe (în Franþa medievalã majoritatea numelor de persoane era de origine germanicã). ori prin secolele X-XI. de la slavi avem în româneºte o bogatã ºi importantã antroponimie: Dan („dãruitul").asupra celor 3 607 cuvinte care compun vocabularul poeziilor lui Mihai Eminescu: 46. precupeþ. loan. terminologia creºtinã de bazã în limba românã e latinã. dinaintea pãtrunderii slavismelor. Ocna. vecernie. Tulcea („piatrã"). zona de formare a limbii primare. Litovoi. aportul slav fiind cel mai important din aceastã categorie. politicii. care avea la bazã un dialect bulgãresc vorbit în secolul al IX-lea în jurul Salonicului). Prin urmare. Vlad. o lingua romana. Adãugâd la aceasta faptul cã penetraþia slavilor în Dacia nu va fi fost totdeauna paºnicã. dincolo de imite e cronologice. Se observã slavismul numelor unor conducãtori ai statelor româneºti medievale. cu fondul ei moºtenit (latin ºi — într-o mai micã mãsurã — traco-dacic) ºi cu împrumuturi ulterioare. de ce nivel intelectual. strãromâne.93%. castrul legionar din piatrã care se pãstra în picioare ºi care va fi transformat în prima fortificaþie medievalã a oraºului). voievod etc. Pentru determinarea teritoriului de formare a limbii române un indiciu îl constituie actuala întindere a graiului românesc împreunã cu teritoriul despre care se ºtie cã a fost romanizat. dat unei localitãþi care în antichitate se chema Petra (atestat aºa epigrafic). în 864. limbã romanicã. „boier" etc. hidronime: Bistriþa (râul „repede"). cultul si organizarea ierahicã (rai. Deoarece existã asemãnãri în privinþa slavismelor prezente în unele dintre dialecte. Este limpede cã o serie de topo. între secolele VI-VII ºi XI-XII. rãsãritul Moesiei Superior. Graur) . Vodiþa. Dobre („ce bun"). Dar dupã creºtinarea bulgarilor. imposibilitatea ºi inutilitatea stabilirii unui „prag" (care vorbitor. Slavismele au influenþat o latinã carpato-dunãreanã care se distanþase deja de celelalte limbi romanice. Constatarea cã o limbã nu este niciodatã formatã deplin si „definitiv" si o ingenioasã definiþie a începuturilor limbii române atunci când un vorbitor al acestei limbi nu mai înþelegea latineºte (A. Moesiei si Traciei. dupã cum nu s-au pãstrat (neîntrerupt) nicãieri în fostul Imperiu Roman.

pe malul drept al Vardarului. în lipsa pietrei. Alexandra Bolomey. 1972. mai întâi a încrederii totale în posibilitãþile datãrilor prin metoda carbonului radioactiv (C 14).). Pentru problemele artei preistorice. Vechimea lor ar atinge 1. Dumitrescu-AI Vulpe. Totuºi.Hr.Hr. Roumanie. Recentele analize cu C 14 par sã sprijine tendinþa constantã în cercetarea preistoriei din ultimii 30-40 de ani de a „împinge" înapoi cronologia. Alþii locuiesc în Albania ºi Bulgaria. respectiv daco-român ºi aromân (dialectul meglenoromân este o variantã a celui aromân. colecþia „Archaeologia Mundi". idem. Bucureºti.8-2 milioane de ani. Oasele multor specii de mamifere datând din villafranchian au fost descoperite acolo sparte. împãrþirea pe etape a marilor epoci ale preistoriei este controversatã. câtã vreme.S. în general: VI. 1988. Aromânii au locuit în Acarnania si Etolia. Pentru o apreciere a evoluþiei cercetãrilor ulterioare. Bucureºti. Dumitrescu. Vi. idem. favorizeazã numeroase dispute ºtiinþifice si modificãri de opinii. descoperirile de la Bugiulesti ar putea sã ateste un comportament uman. pe la 1800-1700 î. în esenþã. atât din punct de vedere cronologic (dupã Al. 11-181). iar dialectul istro-român este o variantã a dialectului daco-român). au confecþionat unelte din os. mai târziu în Thessalia. încadrabil la începuturile procesului de hominizare a Europei. datoritã faptului cã trateazã o perioadã extrem de-îndelungatã. Epir. Dumitrescu. puþini cercetãtori admit astãzi datarea foarte înaltã pentru sfârºitul culturii Cucuteni care. 1932. Este limpede cã datãrile C 14 trebuie neapãrat coroborate cu alte metode (dendrocronologice) si utilizate prudent. în ultimii ani definirea unei perioade de tranziþie spre Epoca bronzului* este controversatã. iar românii semnalaþi în Evul Mediu în Serbia aparþin grupului nord-dunãrean. Esquisse d'une prehistoire de la Roumanie. 1967. Nestor prezentase nivelul cercetãrilor preistorice interbelice într-un raport a cãrui valoare se menþine încã. Sfârºitul unor culturi cu arii extinse nu se situeazã la aceeaºi datã în diferite zone de difuzare. Zorile istoriei în Carpaþi ºi la Dunãre.presupune cã despãrþirea dialectelor din trunchiul limbii române (strãromâne) comune nu s-a produs mai repede decât secolul al X-lea. Bibliografia neoliticului de pe teritoriul României. Rãmâne de vãzut. care s-ar subscrie. ceea ce complicã din punct de vedere cronologic epoci întregi. 1966. Terminologia suscitã. C. în 1960. VI. fapt pentru care unii cercetãtori propun termenul de „bronz final" pentru epoca de pânã la 750 Î. de asemenea. pânã în anii '70. Dacia before Dromichaites. 22. aceastã perioadã ar începe în prima jumãtate a mileniului IV). Daicoviciu. Entuziasmul stârnit în anii '60 de posibilitatea existenþei unui „prepaleolitic" la Bugiulesti (jud. se admitea finalul neoliticului pe la 2000 Î. în Bericht der Romisch-Germanischen Komission. de asemenea. Bucureºti. 1978. dar aproape în totalitate lipsitã de surse scrise. 1983. în realitate. Paris-Geneve. Istroromâna se vorbea în nord-estul peninsulei Istria. Douã poziþii succesive. stabilirea cronologiei. indicând activitatea intenþionatã a unor hominizi care. 1978. în general: Em. cât ºi în privinþa încadrãrii unor culturi. Pentru „Preistorie".Hr. Comsa. 105 Bibliografie Preistoria. Definirea conþinutului tuturor perioadelor de tranziþie din preistorie este încã deficitarã. l. Berciu. Petrescu-Dâmboviþa. Mogoºanu. Condurachi. FI. discuþii. Primele menþiuni în izvoare bizantine despre vlahii din Balcani dateazã din a doua jumãtate a secolului al X-lea. Vâlcea) s-a diminuat dupã dispariþia conducãtorului cercetãrilor din acel loc. 1976-1977. ii! ai celei de-a treia ediþii a celebrei Cambridge Ancient History. în tratatul de „Istoria României". de pildã. Bucureºti. în jurul Pindului. l. sau preistoriei în special: D. O serie de sinteze au fost dedicate istoriei antice a României. Vulpe. potrivit recentelor analize C 14. la începutul „Epocii fierului" (Ha A ºi B) suntem abia în faza maximei dezvoltãri a metalurgiei bronzului. dincolo de interesul istoriografie (Der Stand der Vorgeschichtsforschung in Rumãnien. Olimpului ºi lângã Salonic. C. Bucarest. l-ll. Douã decenii mai târziu. dacã unele „aspecte" sau „grupuri" culturale (în neolitic ºi în Epoca bronzului) nu au fost declarate prea uºor entitãþi mai mult sau mai puþin separate. Meglenoromâna se vorbea în Macedonia. pp. perioada de tranziþie era înþeleasã ca o etapã de vreo ºapte secole (2500-1800 Î. apoi cea a scepticismului exagerat cu privire la aceeaºi metodã (nãscut din eºecuri rãsunãtoare reale ºi amplificate anecdotic) par a fi astãzi depãºite. laºi. si începutul Epocii bronzului. H r. M. sunt utile douã bibliografii speciale: E. Separaþia românei s-a fãcut în douã grupuri: nordsi sud-dunãrean. Bibliografia paleoliticului ºi mezoliticului de pe teritoriul 106 României.Hr. voi. dupã o scurtã perioadã de tranziþie. unor arii culturale mai cuprinzãtoare. Frankfurt am Main. mai ales a reperelor cronologice absolute. Scurtã istorie a Daciei preromane. s-ar plasa pe la 3800-3500 Î. London. 70 . Nicolãescu-Plopºor. Arta preistoricã în România. România before Burebisla. Pentru perioada de pânã la sfârºitul Epocii bronzului dispunem si de forma lãrgitã a textului pentru voi.

1978. 5entru civilizaþia celþilor: D. Paleoliticul din Þara Oaºului. Bucureºti. 1974. Dumitrescu. ••'. P. sãbiile. Evoluþia uneltelor si armelor de piatrã cioplitã descoperite pe teritoriul României. Culturile Ha/lstattu/ui timpuriu si mijlociu în Moldova.. :a. p. si a primului secol al mileniului urmãtor s-a aflat în mod constant în atenþia cercetãrii româneºti. Izvoarele literare pot fi uºor consultate în: Fontes ad Historiam Dacoromaniae pertinentes. . Civilizaþiile eneolitice din Moldova. The Danube in prehistory. larma. 162-215 (Em. Bonn. Pentru problemele paleoliticului: A. Babes. Bucureºti. l. Bucureºti. Bucureºti. pumnalele si cuþitele. P. Paris.. Din izultatele cercetãrilor arheologice se remarcã seria Histria. 965. 1976. ca si studiul influenþelor unor arii culturale învecinate. VI. D. Aºezãrile culturii Cucuteni pe teritoriul României. Lumea celþilor. încadrarea în contextul central ºi est-european. H. Bucureºti. Cultura Tei. III. Chiºinãu. 1994. Pãunescu. Pentru Epoca bronzului ºi pentru epoca hallstattianã utile corpus-uri de materiale apar în seria Prãhistorische Bronzefunde de la Munchen. a iubi înraþisatã mai întâi într-o lucrare fundamentalã a istoriografiei româneºti: V. 1954. I. 107 ___. de asemenea. Histoire ancienne de la Jobroudja. London. Bucureºti. Roman. La 71 . Hãbãºeºti. De spaþiul dobrogean se ocupã mai vechile sinteze: R. 1970. l. topoarele. 1980. II. Bucureºti. Bucureºti. Bucureºti. 1974. 1967. studii privind aceeaºi epocã în Transilvania: N. Sciþii agatârºipe teritoriul României. Alexandrescu). Bronze Age Cultures in Central and Eastern Europe. Pippidi). localizarea unor „regate" si etnicul unor „basilei" etc. Pârvan. Berciu. Gimbutas. Hãnsel. începuturile istoriei Moldovei. C. Comºa. Paul. se face pe temeiul unor lucrãri „clasice": V. Monah-ªt. Scytica 'nora. Bucureºti. 1960. Cultura Hamangia. secerile. cu referire specialã la epoca regatului dac: V. C. Bucureºti. Bucureºti. Neoliticul Transilvaniei. I.). Bucureºti. Vulpe. Izvoare privind istoria României. Cluj-Na-poca. Borziac. 1976. Leviþki. mai ales în ultimele douã-trei decenii. Fontes Historiae Dacoromanae.ucrãri de sintezã pentru istoria Dadei.. 30. Berciu. Istoria celei de-a doua jumãtãþi a mileniul l î. Pârvan. E. 1970. Pippidi. Brudiu. Din istoria Dobrogei. 1996. 1954 (Em. 1994. Recherches sur Ies colonies grecques du litoral roumain de la Mer Noire.G. Contribuþii arheologice la istoria tracilor timpurii. The Minoan influence on the Danubian bronze age. Conjrachi et al. Neoliticul pe teritoriul României. Cultura Petfeºti. . Epoca bronzului în spaþiul carpato-balcanic. l. II.. IV. Bd. 1938. 1927. 1968. Die Poieneºti-Lukasevka-Kultur.M. Contribuþii arheologice. Chiºinãu. Daicoviciu. V. A se vedea. Depozitele de bronzuri din România. Dupont). M.. 48-143. Vasiliev.AI. Chiºinãu. Bitiri. Bucureºti'. Izvoarele ''Storiei României. Petrescu-Dâmboviþa. p. 1982. Bonn. Monografii de mari situri arheologice: Al. l-ll. 1973 (descoperirile onetare. 1976. Cultura Coþofeni. V. Bucureºti. D. H r. S. Comºa. Depozitele de bronzuri sunt adunate de M. carest-Amsterdam. 1976. Vlassa. 1991 etc. Bucureºti.M. Condurachi.M. în amãnuntele istoriei politice a cetãþilor greceºti ºi a geþilor dobrogeni existã încã probleme elucidate ori controversate. l. 1966 (necropola tumularã. V. 1965. 1992 etc. Berciu. Bucureºti. D. l-ll. Bucureºti. Beitrãge zur Chronologie der mittleren Bronzezeit im Karpatenbecken. Bucureºti. Pentru civlizaþia bastarnilor: M. Istoria României. Bucureºti. Saarbrucken rage zur Altertumskunde. în Evans-Festschrift. S-au publicat relativ numeroase studii de sintezã privind culturi neolitice sau monografii de mari aºezãri neolitice: D. Bucureºti. Getcxladi. Pippidi. Preda. Chiºinãu. utile sunt si mai recentele precizãri ale lui B. 1972. 1966. laºi. Nubar). cu rezultate notabile. Cluj-Napoca. cum ar fi: data foedus-ului na-Callatis. Alte sinteze ºi monografii de culturi: P. Aºezarea fortificatã de la Teleac. 1978 (ceramica arhaicã si clasicã. Ciugudean. 1965. 1974. Bader. Leahu. 1993. Necropola ha/lstattianã de la Ferigi/e. Istoria comunitãþilor culturii Boian. Sorokin. P. V. 1979 teliere ceramice. Bonn. Beitrãge zur regionalen und chronologischen Gliederung der ãlteren Hallstattzeit an der Unteren Donau. Getica. idem. Civilizaþia dacicã timpurie în aria intracarpaticã a României. Cultura Precucuteni pe teritoriul României. H. Mãria Coj'a. unde T. D. 1977. tvlorintz. Cucoº. 1970. M. M. Cluj-Napoca. Petrescu-Dâmboviþa ºi Al. S. 1985. Bucureºti. Marinescu-Bâlcu. 1929. Vulpe. O privire de ansamblu asupra neoliticului: E. 1982. Alexandrescu). Aldea. Geþi i greci la Dunãrea de Jos din cele mai vechi timpuri pânã la cucerirea romanã. Oxford. 1975. 1987. D. 1994. Vasiliev. pentru situaþia din Basarabia: O. Oxford. idem. O protoistorie a Dacie?. 1964. The Hague. datoritã neclaritãþii izvoarelor. Vulpe au prezentat fibulele. I. Grupul alogen al sciþilor din Transilvania: V. s-au publicat si unele sinteze regionale: M. Bucureºti. Paleoliticul superior ºi epipaleoliticul din Moldova.-Culturi din epoca neoliticã.Bucureºti. pentru Basarabia: O. l. Ghilde. O protoistorie a Dadei1.

Din istoria culturii si religiei geto-dadce. 1981. S-au fãcut si încercãri de esenþializare 3 panteonului dacic la perechea Marele Zeu (urano-solar) . Ceramica daco-geticã.cu trimiteri la imaginile de pe toreutica secolelor V-III Î.. l. \t Cluj-Napoca. Dacia rãsãriteanã în secolele Vl-lî.Hr. In domeniul religiei dacice. I. Limba traco-da-dlor2. Pentru circulaþia monetarã ºi comerþ. l. E. idem. Beitrãge zur Volkerkunde von Sudosteuropa. Alexandrescu. 41-51. 1997. 1972. 1971. Bucureºti. l-ll. a dualitãþii lui Zalmoxis (om-reformator religios/divinitate). Russu. XXVIII. Bucureºti. Eliade. Oxford. p.mai ales pentru epoca regatului dac . Oricum.H. Florea. l. Cluj-Napoca. 112). în general: l. 1995. s-au formulat diverse opinii. Glodariu). Adriana Rusu. Arta traco-geticã. v^wuctnu. desigur. nici cum arãtau ºi nici cum funcþionau „sanctuarele" patrulatere ori circulare. 1984. riºan. . Daicoviciu). problemele „teoretice" . a caracterului formaþiunii politice create de Burebista. K. Numismatic Aspects of the History of the Dacian State. laºi. dincolo de analogiile de structurã cãutate uneori în spaþii îndepãrtate . V.Hr. : N.H. Cetãþile dacice din Moldova. laºi.: C. t. Sârbu. Vienne-Leipzig. laroslavschi Civilizaþia fierului la daci. De la Zalmoxis la Gengis-Han. . Credinþe si practici funerare.au stârnit numeroase discuþii..Gebeleizis. ºi începutul secolului al ll-lea d. Moga. Cetãþi si aºezãri dacice în sud-vestul Transilvanie Bucureºti. Introducere în arhitectura dacilor. Protase. Berciu. Glodariu. (I. Criºan. Imaginar ºi imagine în Dada preromanã. 1945. Preda. Lica. Dada de la Burebista la cucerirea romanã. a caracterului chtonian (?) al zeului (suprem?) Zalmoxis (l. 1983. Russu) si eventual contopire a acestuia (sau înlocuire a sa) cu urano-solarul Gebeleizis. D. Sârbu. Arhitectura dacilor. chiar pentru domnia lui Decebal epitetul „centralizat" pentru statul dac este. începând cu secolele III-II Î. scrise.e. Gostar. . Criºan). Crisan. 1969. 1988. 1967. Cetãþi ºi aºezãri dacice în Mun Orãstiei. laroslavschi. nepotrivit. C.pânã la sfârºitul istoriei Daciei preromane. Istoria României. St. 85-97. Cluj. Cluj-Napoca. 1937. laroslavschi. Strobel. Burebista ºi epoca sa2. 198< H. ea poate fi acceptatã doar ca exprimând o tendinþã generalã. Lucrãri speciale dedicate civilizaþiei materiale a geto-dacilor: l. Ceramica traco-geticã. Dacian Trade with the Hellenistic and Roman World. Mioara Geto-dadi din Câmpia Munteniei. Nu ºtim. Spiritualitatea geto-dadlor. Monedele geto-dacilor. Pentru problemele limbii dacice esenþialã rãmâne lucrarea lui LI. dificultãþile provin din penuria si din lipsa de claritate a izvoarelor scrise. 2. Cele mai noi contribuþii în domeniu valorificã mai ales aportul arheologiei la cunoaºterea religiei dacice: V. 43-66 (l) si idem. este de nuanþat ideea unitãþii culturii materiale ºi spirituale daco-getice. De asemenea. 1977. Glodariu. Bucureºti. Riturile funerare la daci ºi dacoromâni. 1984. nu lipsite de o anumitã încãrcãturã ideologicã. Civilizaþia geto-dacilor. Mãria Chiþescu. Bucureºti. Moscalu. S. XXVII. în baza mai vechilor uniuni tribale. Ferenczi. Oxford. Glodariu. ori henoteist cu aPropiere de monoteism). Economie si monedã. cu întreaga problematicã si bibliograf ia rr\*\ "-1-. Vulpe. 1979. Pentru practicile funerare a se vedea ºi D. De aceea surprinderea esenþei religiei dacice pare aproape imposibilã. 1969. p. 1986. 1993. 100-104. organizare) care rãmâne foarte lacunarã. onografii arheologice: N.Hr. Nici una din reconstituirile grafice ale construcþiilor monumentale de cult. 1960. E. Transilvania. Glodariu în Istoria României. cu specialã privire la Transilvania. [g groupe de tresors thraces du Nord des Ba/kans. 1984. ridicându-se în continuare problema caracterului ei (politeist. Pentru problemele artei: D. Bucureºti. Bucureºti.Hr. Societatea geto-dacicã de la Burebista la Decebal. Bucureºti. Gostar. Cetatea dacicã de la Cãpâlna. V. Bucureºti. 1983. The Roman Republican Co/nage in Dacia and Geto-Dadan Coins of Roman Type. Din bibliografia vastã a rãzboaielor daco-romane de la sfârºitul secolului l d.n. nu a întrunit adeziunea tuturor specialiºtilor. l. Dacã progresele din arheologia dacicã se vãdesc cu uºurinþã în sintezele si monografiile publicate în ultimele douã-trei decenii. sau la triada Zalmoxis -2eul rãzboiului . Sanie. V.' • • credinfp ^r " T Sinteze mai recente: M. 1997. Cluj-Napoca. 1990. 1979. 1973.. p. H.H. 1969. p. Der Kampf um den Donauraum unter Domitian und Trajan. Brãila. seu. I. V. Bucureºti. Buridava dacicã. Bucureºti. 1976.Marea Zeiþã (chtonianã) .D. Bucureºti. Mihãilescu-Bîrliba.. 1983. Berciu. Glodariu. Daicoviciu. Daicoviciu. D.si toate acestea pe o bazã documentarã (instituþii. Bucureºti.l. în „Dacia". Bucureºti. G. 1980. Glodariu. (BAR. P. propuse mai ales pentru Sarmizegetusa. E. 1989. p. l. Bucureºti. Bucureºti. V. Pentru arhitecturã. laºi. prin urmare. Tehnica la daci. 1997. 216-341 (R. Galaþi.Transylvanie dans l'Antiquite. C. Bucureºti. dar cercetãrile recente aratã perpetuarea unor particularitãþi evidente în diferite zone locuite de geto-dad. D/e 72 . Patsch. rest. Antonescu. dincolo de încercãrile de definire a statalitãþii dacice. dupã paradigma general-indoeuropeanã (l. religioase ºj magice în lumea geto-dadlor. ori dualist.

Russu cuprinde seria Inscriptiones Scythiae Minoris grecae et latinae. Bucureºti. 1938. 1987 (Tomis si teritoriul. aportul bãºtinaºilor la cultura ºi civilizaþia pe care o numim „daco-romanã" constituie subiecte care vor fi. Untersuchungen zu den Dakerkriegen Traians. 1979. ed. Pippidi si LI. abordate în viitor. Gh. Rezultatele remarcabile nu au lipsit chiar si în momentele în care orientãrile politice preferau alte domenii din cercetarea antichitãþii (prin anii '30-'40. 1977 (Banat. Al. 1960. Retragerea armatei si administraþiei romane comportã încã destule neclaritãþi. Sâmpetru. 111/1.l. Bucureºti. relaþiile dacilor cu celelalte grupuri etnice. Formele de proprietate sau de posesie a terenurilor. D. Wollmann). ed.B. Barnea. Wollmann). l. Problemele administraþiei provinciilor au fost îndelung dezbãtute. din care au apãrut volumele l. 1995) dovedeºte cu prisosinþã afirmaþia noastrã.tinarum.C. Inscriptions de la Dade romaine. Bucureºti. Izvoarele literare referitoare la antichitatea clasicã în România. Viaþa în Dada romanã. Pârvan.l. o datã cu accentuarea ideii autohtoniste si. l. Capidava. 1975. ed. 1983 (Histria. 11-365. Bucureºti. Gudea. constituirea provinciei Dacia. Petolescu. Al. cercetãri mai numeroase. 1984 (zona centralã a Daciei Superior. Vulpe. Histoire andenne de la Dobroudja..M. Al. în continuare. 1989. V. Diaconu. iar noile descoperiri au adus la luminã inscripþii greceºti ºi latineºti de foarte mare valoare ºtiinþificã. l. Bucureºti. Em. Tropaeum Traiani. Russu. Piso. Informaþiile oferite de arheologie. 1988 (zona esticã a Dadei Superior. Evident. ed. 530-574. oraºele ºi castrele atrag. Russu. Aprecierea este întru totul valabilã si pentru intrarea Dobrogei în componenþa Moesiei. ed. Stoian). Scurtã istorie a Dadei romane. 110 1873-1902. Lucrãri de sintezã pentru epoca Principatului în Dobrogea: R. au fost editate: Fontes ad Historiam Dacoromaniae pertinentes. Pentru marile monumente si situri dobrogene: F. Cetatea. I. Monica Mãrgineanu Cârstoiu. 1984. s-au îmbogãþit în ultimele douã-trei decenii într-un ritm necunoscut înainte. Bucureºti. Suceveanu ºi colab. Barnea. începând cu însãºi data abandonãrii Daciei (sub Gallienus ori sub Aurelian?). 1961. Milena Dusanic. un domeniu în care. H. Dacia Felix. pp. l. voi. Bucureºti. Leº thermes romains (Histria. Gr. 1991. l. Inscriptions externes concernant l'histoire de la Dade (7er-///e s/ec/es). „Antiquitas". II. 38. începuturile vieþii romane la gurile Dunãrii2. ed. 1984.l. De la Hesiod la Itinerarul lui Antoninus. Papuc. Bucureºti. mai ales dacã în acest proces se înglobeazã si perioada anilor 102-106. Russu). în Istoria României. Tropaeum Traiani. Vulpe. P. în pofida apelurilor periodice pentru cercetarea lumii rurale.C. La acestea se adaugã volumul întocmit de C. Condurachi. R. Mult mai numeroase sunt izvoarele epigrafice. Bucureºti. vl 73 . M. Bonn. Oct. Florescu. V. mai mult decât în altele. mai ajes. l.M.l. Florescu.Donaukriege Domitians. Berlin. Monumentul de la Adamclisi Tropaeum Traiani1. Macrea. Bucureºti. numismaticã etc. Cercetarea epocii romane. ed. ed. Bucureºti. Wollmann). Ioana Bogdan Cãtãniciu. R. Izvoare privind istoria României. fãrã îndoialã. V. mai cu seamã pentru teritoriile care au aparþinut provinciei Dacia (cãci în Dobrogea cercetarea epocii romane pare sã fi fost uneori eclipsatã de mai spectaculoasele rezultate ale cercetãrii epocii greceºti. 1980 (Ulpia Traiana Sarmizegetusa. 22-153. 1964. l. IU/2. nu foarte bogate. HI/3. în Din istoria Dobrogei. în anii '70-'80. „Antiquitas". 1996. fãrã prejudecãþi. îmbrãþiºatã de câþiva oficiali ai istoriografei comunismului naþionalist românesc). 1968. pp. O editare modernã si completã a inscripþiilor greceºti si latineºti (Inscriptiones padae et Scythiae Minoris Antiquae) sub coordonarea generalã a lui D. pp. II. Barnea. Relativ obscurã rãmâne. III. HI/4. Columna lui Traian. 1. 1988. 1958. Ele s-au concretizat în numeroase studii asupra unor categorii de material arheologic si câteva monografii de monumente ori situri antice. 1960. ed. V. deocamdatã. elenistice ºi a epocii bizantine timpurii) a fost o constantã a istoriografiei româneºti. voi. 1975 (diplome militare si tablele cerate. Al. Vulpe. Russu. 1980 (Capidava-Troesmis-Noviodunum. Locul populaþiei autohtone în mozaicul etniilor din provincia Dacia. idem. V. Inscripþiile latine din Dacia ºi Dobrogea se gãsesc editate în mai vechiul Corpus Inscriptionum La. Pippidi). apoi M. 1. Monument al etnogenezei românilor. Florescu. Gr. datoritã maniei traco-dacismului. s-a dovedit cã descoperirea a noi documente modificã radical cunoºtinþele în materie. ºi C. Wollmann). Bucureºti. I. Floca. 477-517. din care au apãrut volumele l. într-un spirit critic.L-Russu si V. Emilia Doruþiu-Boilã) si seria Inscriptiones Daciae ftomanae. constituirea teritoriilor urbane ºi militare sunt încã prea puþin lãmurite. Bucureºti. 1969. Monumentele romane. La Dobroudja romaine. D. l. l. Pippidi. Bonn. Simpla parcurgere a capitolelor referitoare la organizarea si reorganizarea provinciilor romane nord-dunãrene (în Istoria României. R. II. 33. Petolescu. Florescu ºi'CC Petolescu). N. 1977 (Oltenia. nu toate aspectele romanitãþii au fost la fel de intens studiate.M. Bucureºti. l. Suce-veanu.

C. Cluj-Napoca. Bucureºti. 1985. idem. De la anul 300 pânã la anul 1000. Leiden. Bucureºti. N. Un cimitir dacic din epoca romanã la Soporu de Câmpie. Preda. Viaþa în Dada romanã. 1985. iestele funerar/e della Dada. 128). 1980 etc. Bona. 1981. 1994. Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Pippidi). Pentru izvoarele epigrafice: Inscriptiones intra f/nes Dacoromaniae repertae Graecae et Latinae anno CCLXXIV recentiores. Lucrãri referitoare la legiunile din Dacia si castrele acestora: Doina Benea. Vama romanã. Podurile romane de la Dunãrea de Jos. Bucureºti. l.1. l. Epoca lui Traian. Daicoviciu. Craiova. Der Erzbergbau. Monografii consacrate vieþii economice (pe lângã mai vechea lucrare a lui V. Limba latinã în inscripþiile din Dada si Scythia Minor. 1937. Castrul roman ºi aºezarea dvilã de la Brâncoveneºti. Baumann. Limba latinã în provinciile dunãrene ale Imperiului roman. Latomus. l. Braºov. Pop. 1977. Fasti provindae Dadae. Cizek.H. 1980. Romanitate ºi barbari. 123-152. E. Tibiscum. '"'s Arta si religia Daciei romane: ivi. Cluj-Napoca. S. 1976. Protase. Ioana Bogdan Cãtãniciu. Studiu monografic. Bucureºti. 1965.M. Bucureºti-Paris. I. Piso. 1976. Aricescu. 1996. Amfiteatrul. Din istoria militarã > Moesiei Superior ºi a Dadei. Moþu. Roma. Castrul roman de la Râºnov-Cumidava. Bucureºti. N. Daicoviciu. Wollmann. C. 1982. Bucureºti. Evolution ofthe System of Defence Works in Roman Dada (BAR International Series 116). G. Bucureºti 1995. l.M. Gramatopol. Pop. Armata în Dobrogea romanã. 1978. Necropola romano-bizantinã. 1996. Oxford. Romula-Malva. Christescu. Bichir. 1981.M. Potaissa. Bucureºti. 3 Transylvanie dans l'Antiquite. C. 1993. 1980. E. Fischer. Viaþa economicã a Dadei romane. Mineritul metalifer. poca. Ca/latis.M.C. Zrinyi. Russu. extragerea sãrii ºi carierele de piatrã în Dada romanã. Cluj. 1980. Wollmann. Bucureºti. Inscripþiile greceºti ºi latine din secolele IV-XIII descoperite în România (ed. The figured Monuments from Sarmizegetusa (BAR. D. Cluj-Napoca. Scurta tor/e a Daciei romane. 1977. Archaeology and History 74 . N. Alicu. 1985. 1968. Lucia Þeposu Marinescu. S Sanie. Moga. Lucãcel. Bucureºti. A. 1994 etc. Doina Benea. Gudea. Em. 18). Berciu. Oxford. 111 Sinteze privind Dacia romanã: M. Funerary Monuments in Dada Superior and Dada Porolissensis (BAR. Petolescu. Cultele orientale în Dada romanã. C. L Bianchi. 258-264. C. 983. V. LXXX). în Istoria României. legiunea a Xlll-a Gem/na. 1981. alãturi de mai vechile sinteze regionale: C. Aºezãrile rurale antice în zona gurilor Dunãrii. 1994. V. 1969. 3i 345-476. H. 1976. Popilian. Bucureºti. Zalãu. Suc/dava. Bucureºti. Castrul ºi aºezarea romanã de la Mehad/a. Piteºti. Protase. d/e Salzgewinnung und d/e Steinbruche im romischen Dakien. Tulcea. Legiunea a Vll-a C/aud/a ºi legiunea a llll-a Flavia. l. Portretul roman în România. D. ucureºti. Vlãdescu. târguri ºi sate în Dada romanã. N. D. Istoria militarã a Dadei romane. Izvoarele literare ale epocii sunt adunate în Fontes Historiae Oacoromanae. Sinteze privind diferite domenii ale romanitãþii dobrogene: A. Din istoria militarã a Dadei romane. Gudea. Bucureºti. Macrea. 1972. II. Bucureºti. Dacii în privinda romanã: D. Christescu. Chirilã. Popescu). pp. Suceveanu. Bucureºti. Un complex arheologic daco-roman la marginea de nord a Imperiului roman. 1970. 1982. Leº cu/fes orientau* dans la Dade Meridionale. Ferma romanã din Dobrogea. M. Oltenia romani4. Macrea. 75-187 ºi D. Tudor. Bãrbulescu. Necropola daco-romanã de la Locusteni. Bruxelles. Praetorium. Cluj-Napoca. L'Empereur Aurelien et son temps. Cultele siriene ºi palmiriene. Armata romanã în Dada Inferior. Bucureºti. Bucarest. Gudea. Popilian. Pop. Bucureºti. N. 1960. idem. Une c/te daco-roma/ne et byzantine en Dacie (Coli. C. Petolescu. idem. Turda. Legiunea V Macedonica ºi castrul de a Potaissa. pp. Porolissum. Principalele lucrãri asupra istoriei ºi arheologiei dacilor liberi. Din istoria militarã a Dadei romane. Bucureºti. M. Cluj-Napoca. D. Oxford. 1984. M. Tulcea. Ceramica romanã din Oltenia. 1997. CC. Secolele I-III e.sub redacþia D.n. inclusiv privind rãspândirea civilizaþiei romane în afara provinciei Dacia: Gh. Alicu. 1971. Tg. l. 985. Bucureºti. Toropu. Staþi. Viaþa economicã în Dobrogea romanã. 1993. Craiova. 1961. 1945. Alicu. M. Porolissum II. 1987. idem. P. 1994. Tudor. pp. Craiova. 1987. 0. Alte lucrãri referitoare la armata Daciei: V. Al. Bucureºti. Bucureºti. 1983. Pentru istoria politicã ºi administrativã a Daciei romane a se consulta: 1. Tudor. Bucureºti. M. Contribuþie la problema continuitãþii în Dacia. 1984. Paris. Suc/dava. Gudea. 1989. Bonn. Bucureºti. idem. Castrul roman de la Budumi. Dada ºi Pannonia Inferior în lumina diplomei militare din anul 123. 1973. Davidescu. V. 1971. D. Drobeta. l. Bucureºti. V. Bucureºti. 1994. Cluj-Napoca. 1960. Gudea. 1978. Oraºe. 1983. C. una espressione di arta romana periferica. Mureº. 1929): G. Mihãescu. Bucureºti. Tãtulea.. Monumente ºi mari situri arheologice: D. \. Lat/na dunãreanã. Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. 1976. Autohtonii în Dada. l. Limba latinã în Dacia ºi în Dobrogea: H. Tãtulea. Macrea. Izvoarele istoriei României. V. M. 1995. Bãrbulescu.

Al. Bucureºti. Ligia Bârzu. Paleocreºtinismul din Dacia romanã. Cercetarea arheologicã însãºi este încã deficitarã pentru secolele IV-VI în spaþiul vechii Dacii. p. Romanici ºi migratori în Dacis transilvanã în secolele IV-VII. Dacii din spaþiul est-carpatic în secolele II-IV. în Opere. p. Suce-veanu-Al. ia Dobmudja romaine. în „Ephemeris Napocensis". Cercetãrile de 'a Dulceanca. Harhoiu. Oltenia romanã4. Oxford. Barnea. Mãrturii arheologice. Odobescu. Tezaurul de la Pietroasa. Oxford. 1988. Oradea. 1991. dupã migrarea în sudul Dunãrii. laºi. în „Academia Românã. Cluj-Napoca. Bichir. Aºezãri din secolele III ºi VI e. Siebenburgen in spãtromischer Zeit. Gudea-l. 1982. Rãmân în dezbatere aspecte ale pãtrunderii diferitelor grupuri de daci liberi în fosta provincie Dacia. Horedt. Bucureºti. 1989. reînglobatã Imperiului: D. La monnaie romaine chez Ies Daces orientaux. Rusu. S. Barnea. XXIX. M. Babes). loniþã. sigur fãrã caracter creºtin. Dumitrascu. Teodor. 1977. p. în Al. D. Pentru zona sudicã a fostei provincii Dada. Oct. Dintre lucrãrile mai vechi. Târgºor. a se consulta: R. (BAR. Russu. 571-595. p. 1974. Bucureºti. 1976 (ed. Utile. 1965. Despre dispariþia carpilor ºi despre posibilitatea ca aceºtia. 1979. mai ales pentru materialul arheologic: LI.mãnen und Albanesen. Bucureºti. Civilizaþia romanã la est de Carpaþi ºi romanitatea pe teritoriul Moldovei. Sanie. N. Bucureºti. (BAR. Arta creºtinã în România. 1995. 1984. 1911 ºi l.1. îngreuneazã reconstituirea istoriei acestei Perioade. în "Anuarul Institutului de Istorie ºi Arheologie". Dada apuseanã (Teritoriul dacilor liberi din vestul ºi nord-vestul României în vremea Dadei romane). sã fi contribuit la etnogeneza albanezilor: 1. Creºtinismul la est de Carpati de la origini pânã în secolul al XlV-lea. Studiile din ultimii ani au adus însã unele nuanþãri privind cronologia unor celebre monumente arheologice ale migratorilor. Dada sud-vesticã în secolele III-IV. l. 1991. Constantin cel Mare. de asemenea: K.continuitatea daco-romanã: D. Problema continuitãþii în Dada în lumina arheologiei ºi numismaticii. Abundenta literaturã despre creºtinism este consemnatã în masiva sintezã a lui N. X. Der Thrakische Ursprung der Ru. Bucureºti. Din istoria creºtinismului la români. 311 -340.. Zahariade. Din 'istoria ºi civilizaþia dacilor liberi. altele decât cele arheologice. cuprinzând repertorii ºi interpretãri istorice. 1973. Penuria izvoarelor. Moesia Secunda. Protase. Timiºoara.n. 1982. Tezaurul de la Tãuteni-Bihor. Istoria Dobrogei între secolele IV ºi VII: partea redactatã de Al. 24).d.ca tezã fundamentalã a istoriografiei româneºti. Bucureºti. Gh. începând cu perioada interbelicã . pentru ca în anii din urmã sã fie consideratã aproape exclusiv goticã) demonstreazã nu doar dificultãþile obiective ale problemei cercetate. IV. M. 1976. Monografiile marilor centre urbane ale provinciei Dacia (enumerare anterior) înfãþiºeazã ºi situaþia acestor aºezãri în secolele IV-V. 1996. Treasure from Pietroasa-România. Cluj-Napoca. Susana Dolinescu-Ferche. Geneza creºtinismului popular al românilor. Pârvan. 415-470. Pendulãrile istoriografiei 113 româneºti în atribuirile etnice (cultura Sântana de Mures-Cerneahov era consideratã în arui 70 si '80 drept culturã romanicã. laºi. Zugravii. ca ºi momentul apariþiei goþilor în Transilvania. p. Bucureºti. 1997. 103-202. Bucureºti. 1991. Câteva puncte de vedere în legãturã C{J evoluþia societãþii autohtone în epoca daco-romanã târzie ºi în perioada migraþiilor. 1988. Russu. p. l Secolele III-VI. Contribuþii epigrafice la istoria creºtinismului daco-roman. 1980. in the light of recent research. beneficã pentru viitorul cercetãrii. A se vedea. The fifthe century a. Oradea. M. în „Studii Teologice". 154-297.D. Diaconu. laºi. în general pentru epoca migraþiilor: R. Scythia si Notitia Dignitatum. Se observã si defetisizarea treptatã a unor concepte si depãºirea unor tabu-uri: „problema" continuitãþii autohtone este privitã cu o anumitã detaºare. 5-6. l. Necropola din secolele III-IV. Din problematica arheologiei' ºi istoriei secolelor ce au urmat retragerii aureliene se desprinde .of the Carpi from the Second to the Fourth Century A. Tudor. 81-112. Monografii privitoare la tezaure din epoca migraþiilor: pe lângã clasica si monumentala lucrare a lui Al. Bucureºti. 1958. Continuitatea populaþiei autohtone în Transilvania în secolele IV-V (Cimitirul nr. 1982. 1966. ci si perpetuarea unor considerente subiective. Harhoiu. S. 1973. creºtinismul populaþiilor migratoare. din ultimele douã citate repertorii trebuie excluse mai multe obiecte. Gh. Doina Benea. unde se regãseºte toatã bibliografia anterioarã. Bucureºti. Iliescu. 1978. Ghiurco. V. Diaconescu-C. Memoriile secþiilor 75 . Barnea. Bucureºti. Bucureºti. Contribuþii la istoria creºtinismului daco-roman. în sud-vestul Munteniei. 1993. Barnea. Mihãilescu-Bîrliba. Opreanu. Dumitrascu. de referinþã rãmân: V. Geto-dadi din Muntenia în epoca romanã. Bucureºti. S. Oradea. începuturile creºtinismului daco-roman (acceptate acum de majoritatea istoricilor români ca datând din secolele II-III). 1981. l. 16). } de 'a Braþe/). Materia/e arheologice paleocreºtine din Transilvania. Bucureºti. Obârºia tracicã a românilor ºi albanezilor.

tot aºa s-ar explica elementele din limba românã „împrumutate" din albanezã.viaþa romanã târzie. Din ignoranþã. îngreuneazã. nr. într-o vreme când celelalte provincii continuau . în fond. 1986 (a se vedea R. 1987 (1990). Privire istoriograficã. în „Dacia". ori pentru susþinerea unor idei politice. 169-208. pe mãsura unui interes diminuat si inconstant pe care-l prezenta un teritoriu de acum periferic al civilizaþiei romane. Românii ar fi apãrut ca popor în Balcani. atât de subtile ºi de greu reperabile. mai recent. cu toate cã unele din aceste argumente aparþin demult doar domeniului istoriei istoriografiei. de unde a imigrat în Evul Mediu în teritoriul pe care-l locuieºte în prezent. concluzii. l. asupra subiectului. cu transformãri inerente. 1871. din veacul al IV-lea ºi pânã la sfârºitul mileniului. Stoicescu. Budapest. Istoricul problemei. în limitele documentaþiei obiective sigure. Bucureºti. chestiunile lingvistice). destul de puþin cunoscute) prin nepotrivirea între o documentaþie lacunarã ºi pretenþia de a înfãþiºa încheieri. în mod subiectiv. Problema esenþialã a celei de a doua jumãtãþi a mileniului l este aceea a etnogenezei românilor. reluate apoi ºi de alþii. spaniolã ori italianã. cele mai vechi texte în românã pãstrate ºi cunoscute în prezent. idem. tendenþioase a surselor scrise ori arheologice. lipsa ºtirilor despre populaþia romanicã ºi apoi despre români la nordul Dunãrii în „mileniul întunecat". fundamentalã. Schuller). 76 . de dimensiuni europene. delimitãri cronologice. tomul XII. l. se referã la lipsa de continuitate a populaþiei în teritoriile nord-danubiene („extirparea" dacilor la începutul epocii romane. Harhoiu. Dar aceastã înþelegere a procesului etnogenezei românilor este îngreunatã de câteva aspecte obiective: a) „ieºirea" timpurie a Dadei din Imperiul roman. dovezile continuitãþii. o parte din studiile reunite în volumul Siebenburgen zur Zeit der Romer und der Volkerwanderung (ed. Leipzig. XXXI. volumul de studii Relations between the autochthonous population and the migratory populations on the territory of România.une e pânã prin secolul al V-lea . în posibilitatea sa de a elucida fenomene etnice. însãºi istoria medievalã pãrând acolo a creºte firesc din istoria antichitãþii. sunt abia din secolul al XVI-lea. Chronologische Fragen der Vo/kerwanderungszeit in Rumãnien. 1994. Cercetarea istoricã româneascã a combãtut argumentele teoriei imigraþioniste prin dovezile multiple aduse în favoarea teoriei continuitãþii sau explicând alte situaþii (tãcerea '^oarelor. Bucureºti. a se vedea N. aºijderea obiective. Untersuchungen zur ãlteren Geschichte Romãniens. cu apariþia si dezvoltarea noilor structuri social-economice si etnice. chiar mai . interpretãri forþate. b) formarea poporului român în sudul Dunãrii. Totuºi. de a face demonstraþii complete si a descrie „precis" aceste fenomene în Dacia. b) cele ce se petrec în Dacia vor fi. pe un fundal de interese exterioare cercetãrii ºtiinþifice) s-au creat în legãturã cu acest proces: a) originea daco-romanã si autohtonia poporului român în spaþiul carpato-danubiano-pontic (admisã de aproape toþi istoricii români ºi de majoritatea istoricilor strãini). Aºezând în fruntea capitolului prezentarea genezei popoarelor romanice ºi a limbilor neolatine am dorit sã subliniem cã înþelegerea fenomenelor etnice ºi 114 lingvistice petrecute pe teritoriul României nu este de conceput în afara acelui proces general. p. pânã în secolul al X-lea. 208-215. 1984 (pp. Continuitatea românilor. româneºti sau strãine. cum se întâmplã în unele pasaje din Erdely Tortenete. poporul român era format în secolul al lll-lea!). Principalele argumente ale lui Roesler. Teza imigraþionistã a cãpãtat o formã închegatã în special datoritã lucrãrii lui Robert Roesler. c) arheologia are limite. d) dacã primele monumente scrise de limbã francezã. înfãþiºarea câtorva secole de istorie (care rãmân. 1-2) sau în Istoria militarã a poporului român. 1990. sesizându-se similitudinile si deosebirile. prea puþin în atenþia istoriei scrise. deplasarea întregii populaþii la sudul Dunãrii prin retragerea aurelianã). slaba romanizare în Dada. mai existã încã 115 obsesia „demolãrii" argumentelor imigraþioniste. p. Seria IV. caracterul oriental ºi slav al bisericii româneºti. pãstrate pânã la noi. 1975 si. Pentru bibliografia si teoriile referitoare la originea românilor. Dorinþa de a urmãri „pas cu pas".ºtiinþifice". XXXIV. ori lipsa elementelor germanice din limba românã. n-au fost lipsite de exagerãri. 1987. Sinteza româneascã. W.„exacte" decât îºi permit istoriografiile care se ocupã de fenomene etnice ºi lingvistice similare pe baza unor informaþii istorice mai bogate. dateazã din secolele IX-X. de unde ar proveni caracterul sudic (bulgãresc) al elementelor slave din limba românã. Die Beziehungen zwischen Romanen und Barbaren in Siebenburgen in der Sicht einer ungarischen Geshichte Transilvaniens. 137-149. Douã teorii opuse (susþinute uneori cu patimã. Kb'ln. nici un nume de conducãtor nu ne este cunoscut din aceastã zonã. istoriografiei româneºti îi lipseºte o lucrare închegatã. în „Dacia". Romãnische Studieri. unele lucrãri contemporane.

D. O.Gh. D. 1997. Chiºinãu. în „Revue Roumaine d'Histoire". Bucureºti. 1993). Daicovidu. Craiova. în anii '70 ºi '80 descoperiri slave au „devenit" autohtone. Românii ºi maghiarii în secolele IX-XIV.n. Gh. 1996. a se vedea: C. Principalele lucrãri generale referitoare la etnogeneza românilor (în afara celei citate deja. Societatea carpato-danubiano-ponticã în secolele IV-XI.red. 1993. D. Chiºinãu. laºi. 1984. geneza si semnificaþia culturii Dridu sunt controversate. Brãtianu. Roesler) sunt: A. 1937*. Bucureºti. Meºteºugurile la nordul Dunãrii de Jos în secolele IV-XI d. dupã aceastã datã în zonã au apãrut ºi români. 1979. Philippide. Poporul moldovenesc sau voloh ºi. Bucureºti. Craiova. enigmã si un miracol istoric. Bucureºti. cu evidente conotaþii politice actuale. Teodor. în „Apulum". poporul român Ed.. Toropu. ªtefan. 2000 (n. Gh. Contribuþie la arheologia si istoria perioadei de formare a poporului român. Teodor. Pentru etapa secolelor VIII-XI. Teodor. I. Istoriografia sovieticã susþinea cã teritoriul Basarabiei a fost populat între secolele al Vl-lea si XlV-lea de slavi (care au slavizat complet pe geþi) ºi grupuri de nomazi. Teoria lui Roesler. 1963. XXVII-XXX. moldovenii ar fi avut o evoluþie separatã. XXI. laºi. în Imperiul roman ºi bibliografia româneascã privind acest proces pe teritoriul României. Bucureºti. 1984. Pentru unii istorici strãini. Bucureºti. laºi. D. Teodor. Este limpede cã. 116 Sinteze regionale arheologice: K. Bucureºti. Une enigme et un mirade historique. Zur Frage der Kontinuitãt und der Romanisierung der Qeto-Daker. autonomã faþã de aceea a românilor. Mai bogatã este documentaþia arheologicã. Brezeanu. 1991. 1967. Aceastã poziþie se regãseºte si în unele lucrãri recente (Petre P. Armbruster. Romanitatea carpato-dunãreanã ºi Bizanþul în veacurile V-XI e. 1973. Vaklinov. 1977. Bucureºti. Teritoriul est-carpatic în veacurile V-XI e. Cu privire la romanizare. Timiºoara. 1980. fãrã nici un aport romanic al populaþiei autohtone. Bucureºti. K. începând cu secolele VI-VII. Atitudini politice au determinat si poziþiile schimbãtoare ale istoriografiei din România referitoare la slavi. Originea Românilor.Bucureºti. Bucureºti. în legãturã cu unele discuþii recente privind procesul de romanizare. (Aºezarea de la Botoºana-Suceava). nr. Ligia Bârzu. Dacã la sfârºitul anilor '40 ºi în anii '50 li se atribuiau în mod forþat slavilor descoperiri aparþinând altor migratori ori autohtoni. 1884. 1978. * Vezi si Gheorghe l. Bucureºti. E.. Contribuþii arheologice la problema formãrii poporului român. Banatul în secolele IV-XII. Protase. venind din Carpaþi. Românii din Codrii Moldovei în Evul Mediu timpuriu (Studiu arheologic pe baza ceramicii din aºezarea Hansca). Originea ºi continuitatea românilor. 1980. Formarea poporului român si a limbii sale. laºi.n. în proporþii . Procesul de romanizare ºi dãinuirea romanitãþii în Dacia. O. 1994. Suceveanu. La formation du peuple roumain et de sa langue. Al. M. Al. Autohtonii în Dacia. care stã la baza unor lucrãri generale: Ligia Bârzu.Gh.n. Ce spun izvoarele istorice. D. eadem. idem. Civilizaþia romanicã la est de Carpaþi în secolele V-VII e.). Koln. 1994.Gh. 1982. 1990-1993. în aceste lucrãri se aflã indicaþii bibliografice referitoare la romanizare în general. respectiv limba românã. D. St. laºi. a lui R.und fruhgeschichtlichen Siedlung in Siebenburgen. Bucureºti. Bucureºti. Untersuchungen zur Fruhgeschichte Siebenburgens. Petrovici. Brezeanu. în „Thraco-Dacica". Arheologia si tradiþia istoricã. Continuitatea populaþiei la est de Carpaþi. 1981. 2 de la Bratei). al VII-VIII (Cimitirul nr.C. Istoria unei ide?-. 1988. Moldovan (sic!). A. Giurescu. Romanitatea târzie sistrãromânii în Dacia Traianã sud-carpaticã. Formarea poporului român. 1985. Bojilov etc. 3-4. Mãria Comsa. Bucureºti. Populaþia româneascã în Transilvania în sec. Protase. La continuite de la creation materielle et spiritue/le du peuple roumain sur le territoire de l'andenne Dacie. în 77 . Romanitatea românilor. Moldovenii în istorie. Siebenburgen in der Romerzeit. Romanizarea Daciei. mai cu seamã bulgari (S. l. Cluj-Napoca. în „Apulum". în cultura romanicã nord-da-nubianã se amestecã slavii. 1976. Corint. Horedt.Hr. Chestiunea aportului slav în etnogeneza românilor nu este suficient lãmuritã. 1996. Grabungen in einer vor. ªtefan. Posticã. VII. 1980 si A. limba moldoveneascã ar fi altceva decât poporul român. Sãpãturile de la Dridu. Comentarii la izvoarele literare: St. Le peuple roumain. LA. Gh. Schuller). Monografii arheologice: Eugenia Zaharia. Bejan. Izvoarele literare ºi epigrafice ale perioadei de formare a poporului român au fost editate. Xenopol. St. Bucureºti. nr.C. Pop.greu de stabilit. Moresti.Gh. VI. laºi. în Siebenburgen zur Zeit der Romer und der Volkerwanderung (ed. Horedt.obiectiv . 1995.D. Aºezãrile din secolele VI-XI de la Dodeºti-Vaslui. Leº Roumains et „le silence des sources" dans le „millenaire obscur". 1973. 1925. 1-2. Gh. Brãtianu. Olteanu. W. 1968. 1958. C. Cultura materialã veche româneascã (Aºezãrile din secolele VIII-X de la Bucov-Ploieºti). Babeº. Daicoviciu.) aceastã culturã ar fi exclusiv slavo-bulgarã.

în acest cadru ºi-au gãsit ocrotire 78 . 1977. Vasilka Tãpkova-Zaimova etc. Etnogeneza românilor. 1978. Beºevliev.nord. O parte din aceste autonomii au supravieþuit timp de secole pe temeiul înþelegerilor convenite cu puterile care au 119 dominat spaþiul est si sud-est european.. romanitatea rãsãriteanã apare din ce în ce mai frecvent în sursele epocii. a fost urmarea destrãmãrii în secolele al X-lea si al Xl-lea a hegemoniei ºi unitãþii slave în Europa Centralã si Sud-Esticã. din sudul Peninsulei Balcanice pânã în nordul arcului carpatic. Romanitatea rãsãriteanã: de la autonomie la stat. regalitatea ungarã a desfãºurat un vast efort de îngrãdire ºi suprimare a libertãþilor românilor din lãuntrul arcului carpatic. Elemente autohtone în limba românã. considerând cã definirea unei culturi arheologice comune . cu structurile lor politice. unde seteia. în urma destrãmãrii dominaþiei slavilor la nordul si sudul Dunãrii.ºi sud-dunãreanã . Instalarea ungurilor în Câmpia Panonicã ºi apoi cuceririle lor. H. Russu. acolo existau doar slavi ºi puþini traci neromanizaþi. în schimbul obligaþiilor de tribut ºi de ajutor militar. Pentru glotogenezã. în rãsãritul si sud-estul european. Rãsãriteanã si Sud-Esticã. Terra Blacorum. Walachenland etc. ruse si ungare. Asaltate si în pericol de a fi anihilate de Imperiul bizantin la sfârºitul secolului al Xll-lea ºi de ungurii instalaþi în Pannonia încã de la începuturile expansiunii lor spre rãsãrit. Substratul comun româno-albanez. tãtar). modelate în general dupã cadrul geografic în care se alcãtuiserã: vãile unor râuri. cuman. dupã câteva secole de tãcere aproape absolutã în privinþa ei. autonomiile româneºti erau grupãri de sate si cãtune. cuprinse în vaste conglomerate plurietnice din Europa Centralã. Rezultatul acestei accelerãri a fost constituirea Tãrii Româneºti ºi a Moldovei ca state independente. precum ºi ofensivele încununate de succes ale împãraþilor loan Tzimiskes si Vasile al ll-lea. Pentru formarea limbilor romanice . numiþi vlahi de strãini. Cluj-Napoca. II. Studii de limbã românã si slavisticã. Bucureºti. materialul din cartea anterioarã a savantului clujean. Daicoviciu dupã 1970) au avut rezerve cu privire la caracterul. Tierre a Blas. °egatul ungar si succesivele „imperii ale stepelor" (peceneg. sunt semnalaþi nu numai ca entitate etnicã dar si în cadrul organizaþiilor lor autonome. Bucureºti. evoluþia spre stat a devenit un fapt durabil la nordul Dunãrii unde elementul românesc era precumpãnitor. Mihãescu. Românii din aria carpato-dunãreanã si din Peninsula Balcanicã. 1974. ea a fost acceleratã în cursul secolului al Xlll-lea si în secolul urmãtor de politica Regatului ungar de anihilare a autonomiilor româneºti din Transilvania ºi de tendinþele sale de dominaþie la sud ºi rãsãrit de Carpaþi. fiind resorbit de masa numeric superioarã a slavilor. a se vedea: LI. DE LA GENEZA STATELOR ROMÂNEªTI LA NAÞIUNEA ROMÂNà Geneza statelor româneºti (secolele XI-XIV) în secolele X-XIII. Vlahia de Jos. termen care exprimã în traducere romanitatea lor. Si unii istorici români (de exemplu C. Apariþia romanitãþii rãsãritene în izvoarele bizantine. In secolele XI-XIII. Bucureºti. Vlahia Mare. mai întâi în estul apoi în vestul Peninsulei Balcanice. aceastã populaþie romanicã ºi structurile ei politice ºi ecleziastice erau raspândite pe o vastã întindere. Vlahia de Sus. Cel alcãtuit de românii balcanici la sfârºitul secolului al Xll-lea a avut existenþã efemerã. în diverse variante. Vlaºca Zemlja. Coteanu. dupã creºtinarea Regatului ungar. în chestiunea limbii române. anterior acoperitã de elementul dominant slav: romanitatea rãsãriteanã ºi autonomiile ei regionale. Pãtruþ. Originile limbilor neolatine. Fondul autohton traco-da-tic ºi componenta latino-romanicã. în bunã mãsurã.context trebuie remarcat faptul cã unii istorici bulgari de marcã (V. au adus în lumina izvoarelor una din principalele realitãþi ale regiunii. Pe mãsura consolidãrii independente a celor douã state româneºti. . Originile limbii române. a se mai vedea l. Bucureºti. militare si ecleziastice.drept „strãromâneascã" ar alimenta teze imigraþioniste. autonomiile româneºti au evoluat în cele din urmã spre formula statului independent. 1970.excelenta sintezã a lui 117 C. denumiri care exprimã sintetic realitãþile lor constitutive: caracterul lor r°nrianic ºi existenþa lor autonomã în cadrul unor mari complexe plurietnice: Imperiul bizantin. 1981. compromisuri în cadrul cãrora. depresiuni intramontane. în schimb. Autonomiile teritoriale ale romanitãþii rãsãritene poartã în sursele epocii denumirea de Vlahia. Tagliavini.strãromânesc/românesc" al culturii Dridu. þãrile îºi pãstrau autonomia si structurile lor tradiþionale.) se îndoiesc de romanizarea tracilor si de existenþa unei populaþii romanice la sudul Dunãrii: la venirea bulgarilor. De întindere si însemnãtate variatã. 1981. La langue latine dans le sud-est de l'Europe Bucureºti-Paris. l. care în douã reprize au anihilat primul Tarat bulgar. zone protejate de munþi ºi pãduri.

un voievodat românesc. ceea ce lasã sã se întrevadã existenþa unui statut negociat.la o expediþie a Regatului ungar în Bulgaria. sub denumirea de „þarã a vlahilor". „þãrile". Dunãre si Olt. Si aceste þãri româneºti. în Cumania. în diferite grade de dependenþã. o populaþie romanicã pe care au supus-o. a fost adoptatã o reglementare generalã a acestei obligaþii a românilor din cuprinsul regatului.întemeiat de regalitatea ungarã în deceniul al patrulea al secolului al Xlll-lea. fortãreþe naturale. armâni în vorbirea proprie. Un C0rp de oaste al acestor autonomii româneºti a participat între 1211 si 1213 alãturi de unitãþile militare ale altor autonomii etnice din Transilvania — saºi. fiinþa un comandament (arhe) al vlahilor. Când s-au aºezat în Câmpia Panonicã. înaintând la sud ºi rãsãrit de Carpaþi în primele decenii ale secolului al Xlll-lea. Aºezãrile rurale risipite în cuprinsul unor þãri erau conduse de cnezi sau juzi cu funcþii judecãtoreºti sau administrative (în sudul Dunãrii ei apar sub denumirea de celnici). înlãuntrul arcului carpatic. în a doua jumãtate a secolului al X-lea. grupa familiile de þãrani. cel mai târziu sub regele ªtefan l. sub un cneaz-voievod român. Satul. aºezatã între Carpaþii Meridionali. readus sub stãpânire bizantinã în cea mai mare parte la trecerea dintre secolele X-XI. împãratul Vasile al ll-lea a înfiinþat o episcopie a vlahilor „din întreaga Bulgarie" (1020). ºi douã cnezate subordonate acum direct regalitãþii ungare. ºi pe aceea de sprijin armat în rãzboaiele pe care le purta împotriva adversarilor sãi. Litovoi. în etapa urmãtoare a expansiunii lor în Transilvania cu ajutorul unor forþe auxiliare. îºi semnaleazã existenþa fie direct. organizaþie bisericeascã autonomã cãreia aveau sã-i urmeze ºi alte manifestãri de autonomie. thema Elladei. ungurii au venit în contact cu alte realitãþi politice sau militare româneºti sau de simbioza româno-pecenegã. valahi în izvoarele strãine. tot în aceastã zonã. potrivit celei mai vechi istoriografii maghiare. cu care s-au înfruntat cu armele sau au negociat acorduri de închinare ºi suzeranitate. Pânã în primele decenii ale secolului al Xlll-lea si-au pãstrat caracterul originar de formaþiuni politice româneºti Þara Oltului si Þara Haþegului din sudul si sud-vestul Transilvaniei. dispuneau de structuri militare (apparatus bellicus) nu neglijabile. în Transilvania. Puterea unora dintre cnezi s-a extins cu timpul peste mai multe sate dintr-o arie geografic-politic delimitatã. populaþie agricol-pastoralã. au îndeplinit timp de secole o funcþie vitalã salvatoare în istoria româneascã ºi au intrat adânc în conºtiinþa colectivã a poporului român. în raport cu regalitatea ungarã. care folosea în comun o parte din teritoriile aflate în stãpânirea sa.autohtonii împotriva succesivelor invazii ale cãlãreþilor stepei ºi a raidurilor lor de jaf ºi distrugere. coexistau un banat— comandament militar . în Þara Severin. la sfârºitul secolului al IX-lea. o þarã româneascã. sub raport fiscal. în secolele X-XII. care a creat Regatul ungar ºi a impus ungurilor creºtinismul. potrivit primelor lor cronici. pecenegi . voievod în terminologia politicã slavã adoptatã de autohtoni. nucleul Vlahiei Mari (Megali Vlahia] de mai târziu. la Vidin. vast teritoriu care se întindea la rãsãrit de râul Olt pânã departe în stepele nord-pontice. þãrile româneºti aveau ºi organizaþii ecleziastice 79 . dux în izvoarele strãine de limbã latinã contemporane. denumitã astfel dupã centrul fortificat de la Turnu Severin. Cea mai specificã dintre acestea. se afla o altã þarã voievodalã româneascã. o rãmãºiþã a unei mai vechi realitãþi politice înlãturate o datã cu expansiunea spre sud a regatului. Poemul german Niebelungenlied semnaleazã existenþa unui duce 120 (Herzog) „Ramunc din þara Vlahilor" (Walachenland). sunt semnalate primele realitãþi politice româneºti. cuceritorii au descoperit în cursul înaintãrii lor structuri politice româneºti. în teritoriul fostului Tarat bulgar. adusã în etape sub autoritatea coroanei ungare. Preluatã de învingãtori. cadrul principal 'de convieþuire socialã. impunându-i diferite obligaþii. români. vlahi. al cãrui conducãtor a cãzut în lupta cu nãvãlitorii. Entitãþi politice si militare. sursele ungare menþioneazã existenþa unei „pãduri a românilor si a pecenegilor" (silva blacorum et bissenorum). în vastul spaþiu balcanic. Si una si cealaltã erau produsul unui stadiu avansat de concentrare politico-teritorialã româneascã. secui. instituþia voievodatului avea sã rãmânã timp de secole întruchiparea cea mai de seamã a autonomiei Transilvaniei. era darea în animale. Cel dintâi obstacol pe care l-au întâlnit în expansiunea lor în Transilvania ºi l-au înlãturat a fost. de vreme ce regalitatea le-a impus. fie direct fie prin intermediul unei cãpetenii militare. de curând anihilat. fie prin intermediul structurilor ºi acþiunilor lor politice si militare. pe lângã alte condiþii. sub voievodul Seneslau. în Thessalia. ca de altminteri toate celelalte. autonomii politice nãscute din asocierea mai multor sate. ungurii au gãsit în regiune. autonomiile teritoriai-politice ale romanitãþii rãsãritene. Muntele ºi pãdurea. depindeau de un centru de putere strãin. regalitatea a gãsit alte þãri (terrae) româneºti pe care s-a strãduit ºi a reuºit sã le aducã temporar sub puterea sa.

înainte de a intra în Transilvania. statul vlaho-bulgar a atins expansiunea si influenþa sa internaþionalã cea mai largã. popor de origine 80 . Bizanþul a fost silit sã încheie pace cu statul vlaho-bulgar format în nordul Peninsulei Balcanice. 1197-1207). Cucerirea. cu tendinþe asimilatoare tot mai manifeste pe mãsura accentuãrii antagonismului dintre Roma ºi Bizanþ. statul vlaho-bulgar a rupt legãtura cu Roma si a revenit la confesiunea rãsãriteanã. s-a lovit de rezistenþa armatã a populaþiilor slave. statutul de autonomie în schimbul serviciilor militare Prestate Imperiului. noul stat a recunoscut supremaþia spiritualã a Romei. când a fost luatã „din mâinile valahilor schismatici" de cãtre regalitatea ungarã ºi dãruitã unei familii nobiliare ungare. dux. componentã esenþialã a conºtiinþei de sine a românilor de pretutindeni ºi din toate timpurile. potrivit primei scrieri istorice ungureºti. a cãror existenþã în Cumania e semnalatã de un act papal din 1234. încercând zadarnic sã obþinã de la împãrat confirmarea Privilegiilor de care se bucuraserã înainte. tribale. la stat. conducãtor de origine probabil slavã. Ameninþate sã disparã. pânã la limita Carpaþilor Meridionali ºi Rãsãriteni. sub cel de al treilea suveran al sãu. cadrul politic tradiþional. la anihilarea structurilor lor politice ancestrale ºi. apar încã menþionaþi în simbiozã cu românii în cronica ungarã. a formelor de organizare politicã ºi ecleziasticã ale lumii apusene a dat ºi expansiunii ungare un caracter mult mai organizat ºi eficace. Dupã o strânsã cooperare militarã cu Imperiul bizantin. marcând.corespunzãtoare. intrat în conflict cu Imperiul latin de Constantinopol ºi cu Regatul ungar. Dar. instalaþi în Câmpia Panonicã la sfârºitul secolului al IX-lea. care ºi-a asumat în anii urmãtori o însemnatã funcþie internaþionalã. Autonomiile româneºti din nordul Peninsulei Balcanice ºi din spaþiul carpato-dunãrean au fost supuse unui puternic asalt cu tendinþã de anihilare în secolele XI-XIII din partea Imperiului bizantin în sud. din partea Regatului ungar în nord. la asimilarea confesionalã ºi etnicã a elitelor lor social-politice. la care s-au asociat ^ai târziu ºi bulgarii. restabilind relaþiile cu Patriarhia bizantinã. dominaþia triburilor ungare s-a instalat. Sub loan Asan al ll-lea (1218-1241). turanice ºi româneºti dinlãuntrul si din afara arcului carpatic ºi a organizaþiilor lor politice. In nordul Transilvaniei. a reuºit sã reziste asalturilor repetate ale oºtilor bizantine. Slavii. tradiþia politicã a statului bulgar devine acum predominantã. sub conducerea fraþilor Petru ?i Asan. în vreme ce episcopatul catolic a încadrat sub raport ecleziastic vastul conglomerat teritorial ºi etnic supus coroanei Sfântului ªtefan. Adoptarea de cãtre regalitatea ungarã. la preluarea conducerii directe asupra acestora. una dintre acestea. Cel dintâi stat creat de romanitatea rãsãriteanã a fost opera vlahilor din nordul Peninsulei Balcanice. ele au reacþionat. dupã înfrângerea unei cãpetenii româneºti locale. ungurii au evoluat de la formele tradiþionale. în cele din urmã. dupã anul 1000. în cuprinsul cãruia se aflau si autonomii teritorial-politice româneºti. Ameninþat de forþele cruciadei în expansiune în Europa Sud-Esticã. vlahii din Munþii Balcani s-au rãsculat în 1185. s-a înfãptuit cu concursul secuilor. un castru cu teritoriul adiacent. loniþã cel Frumos (Calojoannes. în vreme ce rolul elementului vlah se estompeazã tot mai mult. cadru administrativ ºi militar. Expansiunea spre rãsãrit a ungurilor. care a culminat în zilele împãratului Manuel l Commenul (1143-1180). în aceastã nouã etapã a cuceririlor lor. recunoscut la rândul sãu de papa Inocenþiu al lll-lea ca „rege al vlahilor si bulgarilor". în cadrul cãrora elementul slav ºi turanic s-a asimilat progresiv în masa numeric superioarã a românilor. a persistat în regiunea Medieºul Aurit pânã la începutul secolului al Xlll-lea. lãsând o bogatã moºtenire în toponimia Transilvaniei. de dominaþie ºi exploatare prin tribut ºi concurs militar a popoarelor dominate. anume „Gelou quidam Blacus". Noul curs politic a consolidat tendinþa de revenire la tradiþia politicã a Taratului bulgar. ungurii au anihilat prin lupte grele ducatul lui Menumorut. a fost instalat peste vechile þãri ale autohtonilor. Destinul politic al romanitãþii rãsãritene s-a înfãptuit de acum înainte definitiv în nordul Dunãrii. Desãvârºirea acestei evoluþii a anihilat caracterul originar al statului creat de vlahii balcanici. Legãtura cu Roma a prilejuit o puternicã afirmare a conºtiinþei originii romane la vlahii nord-balcanici. Sprijinitã puternic de cumanii ºi vlahii din nordul Dunãrii. Gesfa Hungarorum. vlahii din nordul Peninsulei Balcanice ºi-au vãzut grav ameninþate privilegiile la sfârºitul secolului al Xll-lea de fiscalitatea apãsãtoare a dinastiei întemeiate la Bizanþ de familia Anghelos. Extinderea stãpânirii Regatului ungar spre centrul ºi sudul Transilvaniei. aºadar prins în cleºtele cruciadei. în efortul lor de apãrare. trecerea de la þarã. episcop! si episcopii. în cele din urmã. Comitatul regal. subordonarea si integrarea formaþiunilor politice româneºti a continuat ºi s-a accentuat în secolele XI-XIII ºi a luat forme tot mai sistematice pe mãsura înaintãrii ungurilor spre centrul ºi sudul Transilvaniei. rãscoala. care aveau sã disparã în secolele urmãtoare în masa româneascã.

în 1224. saºii au întemeiat sate prospere ºi au avut o contribuþie de primã însemnãtate la dezvoltarea comerþului. de la care au împrumutat. foarte probabil Þara Oltului. în secolele al Xlll-lea si al XlV-lea. sub conducerea unor greavi (comites). în schimbul libertãþii recunoscute de rege. recunoscutã de regalitatea ungarã. cu tendinþa de a anexa noi teritorii. constituind baza autonomiei saºilor. însemnate elemente de civilizaþie. pentru apãrarea trecãtorilor. 81 . a Sibiului. în a doua categorie se aflau „þara cnezatului voievodului Litovoi". si al coloniºtilor germani. Sosiþi în grupuri mici. pe terenul pregãtit de misionarii dominicani. ºi saºii au intrat în contact cu românii aflaþi în teritoriile pe care le-au colonizat. fie. cele douã þãri voievodale erau îndatorate sã participe cu forþele lor armate la rãzboaiele defensive ale Regatului ungar. Alt grup de coloniºti germani s-a aºezat în nordul þãrii. în contact cu românii si cu structurile lor politice tradiþionale. cu instituþii de autoguvernare proprii. Puternic stimulat de cucerirea Constantinopolului de cãtre latini în 1204 . tendinþa coloniºtilor germani din Transilvania de a se organiza în comun pe bazã autonomã a cunoscut o primã consacrare. despre care regele Bela al IV-lea afirmã cã a „lãsat-o" românilor. Instalaþi în cele diri urmã pe linia Carpaþilor pãsãriteni. în 1211. instalaþi în zonã de regii Ungariei din a doua jumãtate a secolului al Xll-lea pe baza unor largi privilegii. Dupã înlãturarea din aceste regiuni a hegemoniei cumanilor nomazi. potrivit unui act regal. regatul a intrat ºi a<ci. au fost progresiv deplasaþi spre rãsãritul Transilvaniei pe mãsura extinderii puterii regatului. Trei decenii mai târziu. în secolele urmãtoare. Teritoriul ocupat de cavalerii teutoni în Þara Bârsei se afla în contact nemijlocit cu o „þarã a românilor" (terra blacorum). „lãsate" românilor în condiþii de dependenþã faþã de puterea suzeranã. pe baza vechilor lor privilegii. Secuii. atestaþi în provincie în 1237. regele Andrei al l Mea a instalat în Þara Bârsei Ordinul Cavalerilor Teutoni. regele Andrei al ll-lea si-a luat angajamentul sã-i aducã la ascultare faþã de Biserica Romanã si de ierarhia catolicã localã pe românii din Cumania. privilegiul avea sã fie extins asupra majoritãþii aºezãrilor sãseºti din Transilvania. luptãtori de avangardã ai oºtilor ungare. Braºov (Kronstadt). înscrisã în marele privilegiu care le-a fost acordat de acelaºi Andrei al ll-lea saºilor din regiunea Sibiului (Andreanum). numitã mai târziu Þara Fãgãraºului. la hotãrârea imperativã a papalitãþii. papa Inocenþiu al lll-lea aproba trecerea în dependenþa arhiepiscopiei din Calocea a unei episcopii ortodoxe din þara „cneazului Bela" (Bâlea). Ajungând la apogeul extinderii sale teritoriale. în primele decenii ale secolului al Xlll-lea. sub cãpetenii numite de rege. s-au instalat în principal în regiunea Orãºtiei. papa Grigore al IX-lea a luat hotãrârea de a-i înlãtura pe „falºii episcopi" ai românilor din Cumania. în „þara Severin". cu misiunea de a opri invaziile cumanilor din Câmpia Dunãrii în Transilvania si pentru a deschide calea expansiunii Regatului ungar la sud si rãsãrit de Carpaþi. între cele din Pr|rna categorie sunt semnalate cnezatele lui loan si Farcaº în Þara Severinului si Regatul Curnaniei la rãsãrit de Olt. ei au.constituit o zonã autonomã în Voievodatul Transilvaniei. Regatul ungar a depãºit în forþã linia Carpaþilor la sud ºi rãsãrit. ca ºi în Transilvania.interpretatã de Roma ca manifestare a voinþei divine si ca o îndatorire de a suprima „schisma" bisericii rãsãritene în tot spaþiul pe care îl cuprinsese -. în 1205. valul prozelitismului catolic nu i-a ocolit nici pe români. Exponenþi principali ai influenþei occidentale în Transilvania. Viaþa urbanã a Transilvaniei a cunoscut un puternic impuls datoritã activitãþii lor. Sudul Transilvaniei a fost adus sub controlul efectiv al Regatului ungar cu concursul elementului germanic. Mediaº (Mediasch). în unele cazuri. coloniºtii germani. Ca ºi secuii. Þãrile româneºti din acest sPaþiu au fost fie anexate Regatului ungar. „lãsatã" acestora în aceleaºi condiþii ca 123 ºi þara lui Litovoi. mai ales folosirea scrisului. cunoscuþi în general sub denumirea de saºi (Saxones). în 1234. care urmau sã depindã în viitor de un vicar al episcopului catolic al cumanilor. „dupã cum au stãpânit-o si Pânã acum" si „þara lui Seneslau voievodul românilor". în regiunea Bistriþa-Nãsãud. Bistriþa (Bistritz) ºi altele au cunoscut o excepþionalã dezvoltare ca autonomii urbane sãseºti. ei au convieþuit cu românii din regiune. regalitatea ungarã s-a strãduit sã întemeieze o episcopie catolicã în dependenþa ierarhiei proprii. a Târnavelor ºi în Þara Bârsei. La apus de râul Olt. sã le suprime.controversatã astãzi încã. cel de al doilea istoric al ungurilor. potrivit lui Simon de Keza. Concomitent cu expansiunea teritorialã a Regatului ungar în prima jumãtate a secolului al Xlll-lea s-a manifestat tendinþa Bisericii Catolice de a atrage în dependenþa scaunului papal teritoriile si popoarele intrate în aria de dependenþã a regilor arpadieni. Oraºe ca Sibiu (Hermannstadt). a meºteºugurilor ºi a mineritului. Sighiºoara (Schãssburg). Integrarea spaþiului românesc în aria de acþiune a cruciadei. cuprinsã între segmentul transilvan al râului Olt ºi Carpaþii Meridionali. pe care s~a strãduit sã ºi le subordoneze ºi. în sud-estul Transilvaniei. Cu timpul.

Si Þara Fãgãraºului a revenit sub stãpânirea româneascã dupã Alãturarea. suprimând astfel una din cele mai puternice autonomii româneºti din Transilvania. Pentru a organiza apãrarea împotriva mongolilor. care i-a asimilat pe schismatici ereticilor. este preluat castrul de la Medieº „din mâinile valahilor schismatici" si tot acum a dispãrut „þara fiilor lui Bela cneazul". Acþiunea clerului catolic si a misiunilor dominicane. au fost integraþi în sistemul defensiv si ofensiv a cãrui organizare a fost încredinþatã cavalerilor ioaniþi. a apelat fãrã discriminare la cele trei „naþiuni" (stãri) privilegiate ºi la românii din „comitatele transilvane de Sibiu si Bârsa". regalitatea ºi nobilimea ungarã au acaparat noi teritorii româneºti. în chiar anii invaziei. între care si românii. sub c°nducerea 82 . unde ostile regale au pãtruns masiv în deceniile al treilea si al patrulea ale secolului al Xlll-lea. reconfirmate în autonomiile lor. care în 1242 s-au retras în stepele ruse. Apelul la forþele militare ale românilor din Transilvania si din teritoriile extracarpatice a fost însoþit de o sensibilã relaxare a presiunii politice si confensionale. în acelaºi deceniu Þara Oltului pierde un teritoriu. Expansiunea ungarã în afara arcului carpatic a fost puternic frânatã ca urmare a marii invazii mongole în Europa Centralã ºi a constituirii unui stat mongol cu capitala pe fluviul Volga. dupã ce. arhiepiscopul de Esztergom. A doua invazie mongolã. a pierdut considerabil din intensitate dupã 1241. în Transilvania. constituind însã în continuare o mare primejdie pentru Europa Centralã. o altã oaste a trecut munþii prin pasul Oituz ºi a zdrobit în Þara Bârsei oastea voievodatului transilvan. care opuseserã rezistenþã invadatorilor mongoli. oastea mongolã sub conducerea lui Bãtu han s-a îndreptat spre Ungaria a cãrei subjugare. „pãmânt luat de la români". Hoarda de Aur. adicã ale voievodatelor si cnezatelor din cuprinsul Cumaniei. Acum. a cãrui oaste de asemenea au înfrânt-o. Zdrobirea ostii regale ungare în aprilie 1241 la locul de vãrsare a râului Sâjo în Tisa a precipitat criza de structurã a regatului si a slãbit considerabil puterea sa de expansiune în deceniile care au urmat. urma sã ofere o bazã pentru asaltul împotriva restului Europei. românii încep sã se manifeste pe plan politic. Cei din afara Carpaþilor. la fel ca nobilii unguri. Una din aripile marii armate a intrat în Cumania apuseanã despãrþindu-se în trei aripi: cea dintâi a pãtruns în 124 Transilvania prin Carpaþii Rãsãriteni ºi. mongolii au ajuns la hotarul þãrii lui Miselau — identificat cu Seneslau -. foarte active în teritoriile extracarpatice înainte de invazia mongolã.prezenþa ordinelor cãlugãrilor cavaleri . aflate în aria lor de acþiune. în 1241. al treilea corp mongol a avut misiunea de a anihila forþele armate ale „vlahilor negri" (karaulagh). se afirmã tendinþa de încadrare a lor în evoluþia generalã spre regimul stãrilor privilegiate. Socul suferit de Ungaria ca urmare a invaziei mongole si scãderea masivã a resurselor regalitãþii a silit conducerea regatului sã apeleze mai mult decât în trecut la forþele militare ale popoarelor din aria sa de dominaþie si hegemonie. Lupta împotriva „schismei" si a „schismaticilor" a fost însoþitã de un nou val de deposedare de stãpâniri de pãmânt a aderenþilor Bisericii rãsãritene. în 1288. de a participa cu forþele lor militare („cum apparatu suo bellico") la acþiunile militare ale ordinului. Ungaria a fãcut din nou apel la forþele cruciadei. zdrobise rezistenþa cnezatelor ruse. apãrarea trecãtorilor. dupã cucerirea aºezãrilor sãseºti de la Rodna ºi Bistriþa. sau ale „popoarelor ulagh". din 1260-1261. Privilegiul regal din 1247 a statuat obligaþia þãrilor lui Litovoi si Seneslau. în concepþia conducerii mongole. exponent de frunte al luptei susþinute de ierarhia catolicã împotriva regelui Ladislau Cumanul. ºi cele trecute direct în stãpânirea sa. la Severin. în urma invaziei tãtare.teutoni ºi ioaniþi — înlãuntrul ºi în afara arcului carpatic a dat un puternic impuls prozelitismului catolic în lumea româneascã. legalizat de Biserica Romanã. Dupã înfrângerea acestora. cu titlu vasalic. 5-a îndreptat spre Ungaria. a familiei nobiliare ungare aºezatã anterior în fruntea ei. saºii si secuii. românii de pe versantul transilvãnean al Carpaþilor Rãsãriteni au organizat. Þara Haþegului a fost desprinsã din legãtura ei politicã cu voievodatul transcarpatic al lui Litovoi si a fost încadratã în structurile administrative ale Regatului ungar. In deceniile urmãtoare regalitatea ungarã impune la conducerea Þãrii Oltului o cãpetenie ungarã. în favoarea mãnãstirii Carta. cu misiunea de a apãra regatul împotriva tãtarilor si de a participa la expediþiile organizate de rege în Peninsula Balcanicã. evoluþie care a modificat întreaga situaþie politicã a regiunii. Dincolo de Carpaþi. folosind acest pretext. un detaºament al Ordinului Cavalerilor loaniþi a fost instalat la Dunãrea de Jos. în temeiul privilegiului din 1247 al regelui Bela al IV-lea. în acelaºi timp. Instituirea unui comandament mongol permanent la gurile Dunãrii. regalitatea ungarã a reorganizat din punct de vedere politic spaþiul cucerit introducând distincþia între „þãrile" pe care le-a „lãsat" românilor. ale cãror bunuri erau supuse confiscãrii. împreunã cu secuii. a redus ºi mai mult influenþa regatului în spaþiul extracarpatic. în anii anteriori. Scurt timp dupã 1204.

_ . din "Tara Severinului". sodale(a5acjar de realitatea istoricã.. fapt care a marcat o etapã însemnata Transilvania cu Dunãrea de Jos ºi cu Marea Neagrã. dintre care cea mai primejdioasã pierdere a Câmpulungului de cãtre Regatul ungar au marcat momentul final ai desprinderii de a rãmas ºi în aceºti ani statul mongol al Hoardei de Aur. si instalarea sa la Câmpulung. . i i-j 4. locul unde au fost îngropaþi primii ei domni. .ci uc ai uuuca „i^duii di uumniei.. în împrejurãrile tulburi ale începutului domniei regelui Ladislau Cumanul. personaj a acelaºi timp sã mai trimitã regelui veniturile care i se cuveneau în virtutea stãpânirii de paria cãrui identitate realã e necunoscutã. ___ j. Ultimii ani ai domniei lui Ladislau Cumanul s-ay „Descãlecatul" la Câmpulung a fost urmat de „întemeierea" þãrii. în primãvara anului 1291. Andrei al lll-lea (1290-1301).întemeierii" Þãrii Româneºti a avut loc o datã cu unirea teritoriilor de la apus desãvârºire suzeranitatea regatului. Voievodatul românesc din stânga Oltului a ieºit acum din sfera de hegemonie a Ungariei. .n Þara Sevennulu. . Anihilarea autonomiei Fãgãraºului în 1291 de cãtre regele Andrei al lll-lea a coincis... 0|t cu VQievodatul din Câmpulung. deºi tributul regal „a fost restaurat". adicã de agregarea Caracterizat nr'ntr-° niitnrnira înfruntam în l Innaria întrp nnlitira Hp rntahnrArp n l mnnnnlii .uiu v. a precipitat miºcarea de emancipar? coroana ungarã a teritoriilor sud-carpatice aflate pânã atunci sub dominaþia ei._ _ __ j__ _• • > . D. •. Dunãre ºi în Siret« ?i/ probabll spre guri. statutul Olteniei Sosit în Transilvania în grabã. alcãtuitã din saºi ºi unguri.. a devenit acum cea dintâi reºedinþã a a procesului de emancipare a teritoriului sudcarpatic de sub dominaþia Regatului ungar. — ______ :_A ___ j. a . . mãcinat de acute contradicþii interne. potrivit fraþii sãi au ocupat teritoriile anexate anterior de regii Ungariei în Þara Severin.:. Dar. voievodul Litovoi $. . ' ~ puternice autonomii teritoriale. • -i -i un • i Primeie ºtiri cu privire la statul constituit a sud de Carpaþi vin din sfera Reaatului unnar 83 . în lupta care a urmat. . i • i M. -^ terjtorja|ã'înfãtisatã de tradiþie ca ' arpadianã. a consaaat în cazu| ace$ta Ru Q $jm 9 Româneasca" a unei Litovoi de a înlãtura dominaþia ungara.. pânã atunci un avanpost al Regatului ungar. românii de la sud de Carpaþi înlãturã a Desavârºirea . ºi supus unor puternice presiuni externe. a apropiat mult primejdia mongolã de Regatul ungar ºi a c°nstituit un puternic factor de presiune în vecinãtatea sa. care s-a produs ca act de închinare" a cãpetenSor ale Ungarie.. Si românii din dreapta Oltului. de Severin au încetat dea mai figura pe lista demnitar or ungur. în 125 conjunctura favorabilã creatã de acþiunea forþelor centrifuge din regat.spo* wi^atu|uj y Utovoj f de ma| QJ| P ultimului punct de control al regatului . voievodul Litovoi a fost înfrânt iar fratele sãu Bãrbat a câmpulung.nesnrt desãvârºirea încercãri. . "ed .. . in 1 292. m teritoriile sud» de rau. autonomie cvasistatala care a caracterizat timp de secoe dinainte de sub suzeranitatea ungara. Dispariþia autonomiei româneºti din Fãgãraº ºi concomitenta politice ºi religioase.. care au ca Ol a ~ -.. ban.. încercarea ultimului rege din dmasti.t«nnmio ™ • + + i' . a românilor din afara arcului carpatic. Tradiþia e confirmatã Criza regatului la sfârºitul secolului al Xlll-lea. . se rãscoalã împotriva dominaþiei ungare în deceniul al optulea al secolului al Xlll-lea. unde si-a „mutat" scaunul atunci.. cu trecerea munþilor de cãtre „Negru Vodã". . r i • •• . Dupã o noua invazie mongola.e Dun|rj|. . .. ««1:4. .„:!«. teritoriilþ cato|jce. . de a opri aceastã evoluþie s-a dovedit zadarnicã. d unei .tnnnmii tpritnriab a. refuzând îr. Voievodatul de la rãsãrit de Olt se desprinsese mc t al. etapã importantã a drumului comercial care lega pierdute au rãmas în stãpânirea voievodatului oltean. _ . nri •.--------. . tradiþiei istorice a Þãrii Româneºti.gengishanidului Nogai. .„ . sediu al unei înfloritoare comunitãþi recunoscut din nou suzeranitatea regelui. uupa care iarã s-a lãþit panã \a principate teritoriale cvasnndependente s-a accelerat. un fapt de expansiune demograficã în convulsiile de sfârºit ale primei dinastii ungare. „ uiic avcu ^ ^.:.. Domniei Þãrii Româneºti. pentru a soluþiona gravei: Primou ctlri -. .

Carol Robert s-a vãzut silit sã-ºj Anjou (1342-1382). -i 7 iDubla evoluþie a situaþiei românilor în raport cu Regatul ungar . l j. "J™1 lupte or Purtate de °?tlle sale in Banat. în cursul secolului al XlV-iea. de altminteri. la tim a anulat din nou autonomia Tãni Fããraºului închizâ. a cãror urmã. regele Andrei al lll-lea a consolidat privilegiile nobililor unguri.a precipit.^ro1 .progresiva emancipare ^ f.stat era acum Basarab. ' fo+r ele centnfuf ' lnt. eliberarea teritoriului celor douã state de sub dominaþiile strãine înlãuntnf c°nstituitã în opoziþie cu Regatul ungar. aflate încã su'3 hegemonia lor.re9elui.*" ^f sale de catre ceilalî! voievozi^ cuprinsul þãrii. când amintea contactele diplomatice întemeierea Þãrii Româneºti ºi a Moldovei. dupã douã decenii de înfruntare între puterea UicULUlI CU LcIcIdILtr IlaLIUill. Carol Robert înregistra procesul de Româneºti ºi Moldovei. ' . a celui de al doilea stat românesc.probeme ae provinciei. bulgarii si sârbii. Stat puternic. prelungire în timp ºi încununare ^T^. crearea instituþiilor supreme. „Terra Bazarab". câteva decenii mai târzii* !u' .rp|pbltP naþiuni ' colaboram cu nobilimea împotriva magnaþilor. „Þara Româneascã". In 1324. ron+r-J^ *-' -f -*. pierderea autonomiei înlãuntrul arcului carpatic . proces care a consacrat polit 'care ter|tonala înfãptuit în deceniile anterioare la sud' de Carpaþi. în cadre teritorial-politice unitare. închizâ. în denumirea proprie. " re U'UI ° noa inastie. ^ ^ """"^ V0ievodatelor din 5tân9a ^ din dreapta Oltului. ale pute' Larui acþiuni politice ºi militare îºi gãsesc ecou în textele vremii.j• ! v-c"^1 um iierd ^gatuiui ungar. „Terra Transalpina". Apãrut definitiv chiar din aceeaºi vreme. Momentul decisiv ^ ostlle efortului restaurator al lui Carol Robert. autonome. Conducãtor al autonomiilor premergãtoare cu acelaºi nume. în raport cu nou'j comune împotriva dominaþiei tãtare la gurile Dunãrii si în teritoriile de la rãsãrit de Carpaþi realitate constituitã în detrimentul aspiraþiilor de dominaþie ale regatului sãu la sud de Carpaþi. -' ULUlI CU LcIcIdILtr IlaLIUill.. la începutul domniei fiului sãu Ludovic l de tendinþa autonomistã în timpul crizei de structurã a regatului.de °r'^e francezã. în rezultatul împletirii a trei linii de evoluþie interdependente: concentrarea formaþiunilor politi^ miriologia cancelariei ungare. laice si ecleziastice. Þara Româneascã s-a integrat într-o largã coaliþie de graniþelor lor istorice. Dupã restaurarea autoritãþii regale asupra Transilvaniei. akR t . .m't-t + i • k . casa de Anjou. Alãturi de bulgari si tãtari.r-un ftadiu avansat al efortului Curator al lui Carol Robert. teama de o realitate Acþiunea comunã a Regatului ungar si a Þãrii Româneºti s-a produs în cadrul marii ofensive politicã nouã a cãrei forþã nu o cunoºtea exact. exprimat de tradiþia istoricã prin termenii de „descãlecat" ºi „întemeiere^ Aur. împotriva Bizanþului a a fost înlãturarea dominaþiei teritoriale a Regatului ungar. s-a produs o nouã apropiere între cele douã state pe temeiul luptei fixeze atitudinea faþã de coaliþia de forþe ostile din afara arcului carpatic. si în acelaºi timp a anulat din nou autonomia Tãni Fãgãraºului.»Basarab< voievodul nostru transalpin". ca factor hegemonie. astfel cum s-au conturat în secolul al XlV-lea. care îºi manifestase viguros Scurt timp dupã moartea lui Carol Robert. Ptat în 1323 un contingent românesc trimis de Basarab în sprijinul aliatului sãu sud-dunãrean. coaliþie din care fãceau parte tãtarii Hoardei constituirii statelor. Dificultãþile restaurãrii puterii regale. titlu care exprimã recunoaºterea la rãsãrit de Carpaþi. a fo^' lce multlPle se contopiserã într-un singur stat. ºi a înlesnit apariþia. în saºilor si secuilor. sau. celor de la sud de Carpati. unde formaþiunile supravieþuirea romanitãþii nord-dunãrene în îndelungata perioadã a migraþiilor. în cooperare cu 84 ... '^e ra perspectiva evoluþiei românilor din voievodat spre statutul de naþiune privilegiatã.-marele voievod" (7-1352). Apariþia pe harta politicã a Europei a Þ^L^e Cu . egalã i^"ar.R°betrt' s'a realizf c^ sPr^inul masiv al ^^ ? P^ temeiul Lntnri n ..^ a avut de înfruntat ºi ostilitatea noului stat constituirea Þãrii Româneºti ca stat independent. atitudinea regelui a fost oscilantã. au început prin a-i inspira prudenþã lui Caro| împotriva dominaþiei Hoardei de Aur începutã la Halici în 1340 de Polonia.

a deschis problema statutului acestui spaþiu eliberat. a fost categorii suzeranitate ale Regatului ungar asupra Þãrii Româneºti. ºi crearea unui cadru autonom de viaþã bisericeascã însemna respingerea efortului înaintarea oºtii ungare înlãuntrul þãrii a fost deosebit de anevoioasã. p' ln direcþia deschisã de aceste iniþiative se înscrie ºi acþiunea fiului lui Nicolae 85 . Fiul lui Basarab. dreptul de liberã trecere spre centrele comerciale dunãrene si spre Marea Neagrã. împlinit þelul. care recunoºtea unitatea Þãrii Româneºti sub conducerea lui Basarab ºi achiziþiile ei teritoriale.vechi obiect de litigiu între cele douã þãri . ' conducerea Imperiului bizantin. împins de aceste forþe. dupã Acordul încheiat cu Basarab i-a atras lui Carol Robert critici vehemente din partea forþeloi aproximativ cincisprezece ani de luptã.' controlul ºi în beneficiul coroanei ungare. Nicolae Alexandru readucerea teritoriilor dintre Carpaþi ºi Dunãre sub controlul Regatului ungar. oastea ungarã. pe plan confesional. alãturi de oastea þarului bulgar de la Târnovo si de tãtari. în munþi. Dar. Þara Româneascã se înzestra cu instituþiile supreSeverin ºi þinutul înconjurãtor . în în mâinile sale domnul Þãrii Româneºti. în 1358. când un corp de oaste al Þãrii Româneºti a fosl în concepþia lui Ludovic l. organizarea politicã a acestor teritorii urma sã se efectueze sub înfrânt.Robert si l-au determinat sã se reconcilieze cu Basarab. de cãtre sârbi. în fruntea cãreia se afla regele însuºi. Carol Robert a fost silit în cele din urmã sã ordone retragerea. Respingând acestui þel ar fi însemnat destrãmarea statului românesc constituit în deceniile anterioare º aceastã pretenþie a regelui Ungariei si o datã cu ea si suzeranitatea ungarã. în locul cãruia intenþiona sã numeascã un dregãtor regal. care ºi-a asumat un însemnat rol cei doi adversari. instituie Mitropolia Þãrii Româneºti. fãrã a-ºi f teri!°rial ºi instituþional crearea Þãrii Româneºti ca stat de sine stãtãtor. hotãrât sã suprime statul românesc de la sud de Carpaþi. s-au încheiat cu un acord (1324) politic încã înainte de încetarea din viaþã a tatãlui sãu. Prin acest act. în dependenþã faþã de în septembrie 1330. Câþiva ani mai târziu. Evitând o lupþi regalitãþii ungare de a impune Þãrii Româneºti catolicismul. în schimbul 'recunoaºterii suzeranitãþii regelui si a încadrãrii þãrii în aria spiritualitãþii catolice. semnalate de un act al cancelariei regale. Folosind prilejul favorabil ivit în 1330. devenitã la aceastã datã una din principalele verigi ale comerþului euro-asiatic. în urma negocierilor cu decenii ale secolului al Xlll-lea. în dependenþã de ierarhia catolicã decisivã. regele Ungariei ºi-a manifestat categoric Carol Robert a decis sã întreprindã o mare campanie împotriva Þãrii Româneºti pentru a-1 intenþia de a exercita o dominaþie directã în acest spaþiu. regele a centrul acestui conflict de lungã duratã s-a aflat legãtura cu gurile Dunãrii ºi cu Marea Neagrã. pe drumul de înapoiere. Regatul ungar si a participat la luptele cu tãtarii. iar mai târziu si Moldova. Solia de pace trimisã de Basarab lui Caro direct legatã de Constantinopol. Nicolae Alexandru (1352-1364). a restabilit raporturile de colaborare cu. realizare. unul dintre cele douã centre de legitimitate spiritualã ale lumii Robert cu oferta de a-i plãti în continuare tribut ºi de a îndeplini toate celelalte obligaþi medievale. Repetatele contacte diplomatice întrþ Ungaria. înlãturarea dominaþiei tãtare din zonele rãsãritene ale teritoriului românesc. ca în primelf îºi asumã în 1359 titlul de domn autocrat (de sine stãpânitor) ºi. cu Bizanþul. respjnºi în cele din urmã departe. Lipsit de mijloace di a regatului. puterea laicã autocratã ºi puterea ecleziasticã legitimatoare. spre rãsãrit. Þara Româneascã. Cu acþiunea lui Nicolae Alexandru s-a desãvârºit aºadar din punct de vedere aprovizionare. acordând negustorilor din Braºov înlãtura pe Basarab.pe care lei me a'e statului de sine stãtãtor. concedat cu titlu de banat unuia dintre sfetnicii sãi. Basarab a atras oastea ungarã adânc în interiorul þãrii. din rândurile nobilimii care îi erau ostile si care subliniau marea putere pe care o concentra^ prilejul unei noi înfruntãri între Regatul ungar. a ocupat cetate Patriarhia constantinopolitanã. stabilirea legãturii respinsã de rege. într-o trecãtoare foarte îngustã. la Velbujd. Actul lui Nicolae Alexandru însemna înfruntarea directã a pretenþiilor de asumate în anii anteriori cu prilejul restabilirii relaþiilor cu Regatul ungar. încercat sã suprime noul stat pentru'a restaura dominaþia regatului sãu la sud de Carpaþi.

încã din ultimul sfert al secolului al Xlll-lea ºi-au gãsit ecou în izvoarele apusene manifestãrile politice ale românilor de la rãsãrit de Carpaþi. Radu l (cea 1376-1385) ºi Dan l (1385-1386). Urmând una din direcþiile principale ale politicii tatãlui sãu. a încetat din viaþã Vladislav. Moldova. Vladislav a consolidat legãturile cu Patriarhia din Constantinopol. Pentru tânãrul stat românesc dintre Carpaþi si Dunãre.e de aceste evoluþii. Compromisul din 1368. Vladislav continuã rezistenþa faþã de presiunea Regatului ungar. în cursul înfruntãrilor cu tãtarii. în ultimul sfert al secolului al Xlll-lea. Vladislav a adâncit conflictul cu suzeranul sãu. a declanºat o rezistenþã generalã a popoarelor ortodoxe împotriva politicii regelui Ungariei în ultimii ani ai domnei lui. fapt care confirmã existenþa în aceastã regiune a unei formaþiuni politice româneºti în condiþiile hegemoniei tãtare în Europa Rãsãriteanã. pe râul Dâmboviþa. în contextul favorabil creat de apariþia Þãrii Româneºti. s-a dovedit a nu fi decât un scurt armistiþiu. puterea de rezistenþã. Un element esenþial al pãcii a fost regimul drumului comercial care lega Braºovul cu gurile Dunãrii: domnul Þãrii Româneºti pãstra suveranitatea asupra teritoriului strãbãtut de drumul Brãilei dar acorda în schimb un regim vamal preferenþial negustorilor braºoveni. încercãrii sale. a devenit un element constitutiv al raporturilor dintre cele douã state timp de un secol ºi jumãtate. în 1325. Severinul ºi Fãgãraºul. a extins influenþa domniei Þãrii Româneºti la Muntele Athos. „Prima liberta* duP^cucerirea Vidinului de Ludovic. Vladislav trece Dunãrea. Ludovic declarã rãzboi voievodului considerat rebel. Prin pacea încheiatã în 1368. angajat într-un masiv efort de convertire la catolicism a masei popoarelor ortodoxe. Luând iniþiativa.cum a numit Nicolae lorga Þara Româneascã a lui Basarab . cavaleria regatului a fost prinsã ca „peºtii îi Vladislav l (Vlaicu.ºi-a manifesta j^cã la supunere Þara Româneascã si sã o încadreze în planurile sale de politicã balcanicã. înþelegând din proprie experienþã zãdãrnici s 'anuarie 1365. înfiinþat o a doua Mitropolie. In cursul rãzboiului care a urmat. Cum însã una 128 129 din ostile sale a fost zdrobitor înfrântã în Jara Româneascã. Ea a însemnat eºecul definiþi începutul domniei lui Vladislav s-a aflat sub semnul unui acut conflict cu Ungaria: la al încercãrii de a lichida Þara Româneascã. în Oltenia. Trecerea de la aceastã formaþiune la cel de al doilea stat românesc de sine stãtãtor s-a produs în împrejurãrile 86 . a. acþiune în cursul cãreia s-au ilustrat cãlugãrii franciscani. silindu-l în cele din urmã pe rege sã renunþe la dominaþia directã asupra Taratului de Vidin. de revanºã. s-a constituit „a doua libertate româneascã". Direcþiile de politicã internã ºi externã în care s-a înscris activitatea lui Nicolae Alexandru ºi Vladislav au fost continuate de succesorii lor. potrivit cronicii ungare. Ludovic a fost silit sã abandoneze proiectul de a readuce Jara Româneascã sub controlul sãu. înfruntarea cu marea oaste a unui cu scurte intermitenþe de apropiere si cooperare cu Ludovic. încercând sã româneascã"'. incursiunile transcarpatice ale oºtilor Regatului ungar. acþiuni în cadrul cãrora românilor maramureºeni le-a revenit un loc însemnat. Regele însuºi a scãpat cu grei '• aP°geu marcat de douã evenimente: cucerirea Vidinului de cãtre ostile ungare (1365) ºi din dezastru în vreme ce o parte însemnatã a elitei nobiliare si ecleziastice a regatului sãu i Uniunea personalã dintre Ungaria si Polonia (1370) în persoana sa. în condiþiile deosebit de rãmas pe câmpul de luptã ^re'e Crea1.Alexandru. domnul român recunoºtea suzeranitatea regelui. Impulsul creator de stat pornit din teritoriile sud-carpatice s-a manifestat curând ºi la rãsãrit de Carpaþi unde. devenind un fapt istoric ireversibil. un corp de oaste al nucleului statal est-car-patic participã alãturi de ruºii din Halici ºi de lituanieni la expediþia de represalii a regelui polon Vladislav Lokietek împotriva Brandenburgului. Carol Robert'nu a mai întreprins o nouã campanie. au consolidat structurile politice de pe teritoriul viitorului principat al Moldovei. unde a asumat un rol deosebit de activ în calitate de ctitor al mãnãstirii Kutlumuz. Un puternic val de prozelitism catolic înlãuntrul regatului ºi în teritoriile cuprinse în aria de hegemonie. Nicolae Alexandru. dintre cele mai puternice state ale vremii a fost proba focului. cu titlul de feudã. obþinând în schimb. udovic întreprinde în toamna anului 1368 o mare expediþie la sud de Carpaþi. Consolidând dimensiunea ortodoxã a politicii sale. ºi a suferit un cumplit mãcel. Pacea încheiatã în 1366. 1364-cca 1376) a cãrui domnie coincide cu apogeul puterii regelui Ludovic mreajã". care a consacrat câteva din obiectivele principale ale Tãrii Româneºti în raport cu Ungaria. O cronicã universalã consemneazã în 1277 conflictul lor cu ruºii din Halici. înãlþimile cãreia se instalase oastea lui Basarab.

în teritoriile 130 din nordul þãrii care va purta acest nume în secolele urmãtoare.. Trecând munþii cu o ceatã de rãzboinici maramureºeni. scrisã de loan de Târnave. Succesorul lui Bogdan. garantat de acesta prin concedarea temporarã a oraºului Halici si a þinutului înconjurãtor. care apare deseori sub numele de Valahia Major -. Sub Roman l (cea 1392-1394). unde. Laþcu a obþinut din partea papei Urban al V-lea un scaun episcopal cu sediul în reºedinþa sa. Moldova. conducerea rãscoalei a fost preluatã de un alt fruntaº român din Maramureº. Cinci ani mai târziu. a menþinut însã voievodatul în dependenþa regelui Ludovic al Ungariei. ale cãrui hotare le-a extins spre nord ºi spre rãsãrit prin înglobarea altor formaþiuni politice aflate în dependenþa Haliciului sau a tãtarilor. se destramã dupã dispariþia acestuia. a cãrei hegemonie. concomitent ºi nu fãrã legãturã cu afirmarea de independenþã a lui Nicolae Alexandru în Þara Româneascã. Fãrã a oferi amãnunte comparabile cu cele de care dispunem cu privire la luptele de independenþã ale Þãrii Româneºti. în locul dominaþiei directe pe care o preconizase anterior. Moldova face paºi hotãrâtori în direcþia Armãrii internaþionale ºi a organizãrii statale. în teritoriul pe care Ludovic îl numea „þara noastrã moldoveana" (terra nostra moldovana) s-au lovit de rezistenþa tenace a noului stat. aderând la noua ºi puternica. în Moldova. Moldova ºi-a asigurat sursa proprie de legitimare a puterii. care îi recunoaºte titlul de duce al Moldovei. constatând astfel identitatea de origine a românilor din cele douã þãri. în aceeaºi vreme.create de înlãturarea dominaþiei tãtare la rãsãrit de Carpaþi. îndepãrtându-se de Ungaria. Moldavie in regnum est dilatata"J. l-a determinat pe Laþcu sã caute consacrarea autonomiei sale în legãturã directã cu papalitatea. Presiunea exercitatã de cele douã regafe catolice vecine. încercãrile Regatului ungar de a anihila rezultatul acþiunii lui Bogdan si de a-ºi impune din nou dominaþia la rãsãrit de Carpaþi. Petru l creeazã o Mitropolie ortodoxã cu sediul la Suceava. dar cu preþui unei însemnate concesii. Ludovic reuºeºte sã domine situaþia. inaugurând astfel principala direcþie de politicã externã a Moldovei timp de un secol. el depune omagiul regelui Vladislav Jagiello. accelerând constituirea Moldovei ca stat independent. Petru se apropie de Polonia. concomitent cu o nouã înfruntare între Regatul Ungar ºi Þara Româneascã. care se intituleazã domn „din munþi pânã la mare". Dragos a luat în stãpânire voievodatul de la rãsãrit de Carpaþi. „Descãlecatul" lui Dragos. unde se mutã de altminteri si reºedinþa domneascã. Moldova devine 87 . el s-a vãzut silit sã aducã în fruntea acestei þãri un voievod român din provincia învecinatã a Maramureºului. cronica domniei lui Ludovic. Þara Româneascã cea Micã (Valahia minor) . grupare de forþe constituitã în rãsãritul Europei o datã cu crearea uniunii polono-lituaniene. Descendenþa lui Dragos a fost alungatã ºi. Cu domnia lui Petru l (cea 1377-cca 1392). Bogdan. desprins din dioceza Haliciului ªi aºezat în dependenþã directã de papalitate. pentru a o deosebi de celãlalt stat românesc. anume transformarea Moldovei în stat independent („terra. Mai mult decât atât. semnaleazã eºecul expediþiilor repetate întreprinse de ostile Regatului ungar ºi rezultatul final al luptei. 131 în 1387. intrã în legãturã directã cu papalitatea. Ungaria si Polonia.cum o numeºte un izvor contemporan. domnul Moldovei i-a acordat si un împrumut de 3 000 ruble. . Moldova devine. þarã despre care actul papal afirmã cã era o „parte" a „naþiunii române" (dux Moldavie partium seu nationis Wlachie). oraºul ªiret.. Cea dintâi revoltã împotriva dominaþiei Regatului angevin s-a produs în 1359. îºi câºtigase astfel independenþa prin rezistenþa încununatã de succes opusã tendinþelor de dominaþie ale Regatului ungar. fiul sãu Laþcu (1369-1377). Deºi conflictul dintre domn si Patriarhia din Constantinopol în problema dreptului de a-l numi pe titularul noului scaun mitropolitan a amânat ani în ºir instalarea unui mitropolit canonic. la sfârºitul anului 1364 sau la începutul anului urmãtor. la aceastã datã un modest voievodat pe valea râului cu acelaºi nume. Efortul lui Ludovic de Anjou de a aduce teritoriile est-carpatice sub puterea sa s-au lovit de o rezistenþã tenace a localnicilor. instaurarea electivã a dominaþiei ungare provocase o sciziune în rândurile pãturii nobiliare române. etapã însemnatã a consolidãrii independenþei þãrii. Succesul rezistenþei militare a accelerat consolidarea statalã. Eliberat de presiunea ungarã în timpul crizei de succesiune si a luptei pentru putere prin care a trecut Regatul ungar dupã moartea regelui Ludovic. cum este numitã în tradiþia istoriograficã a þãrii luarea în stãpânire a Moldovei de cãtre maramureºeni. act care s-a aflat la originea unui îndelungat conflict teritorial între cele douã þãri. sub noul ei voievod. veche autonomie româneascã la nord de Transilvania. Moldova se rãscoalã împotriva dominaþiei regelui angevin. consolidatã în Europa Rãsãriteanã în ultimii ani de domnie a lui Ludovic l. osM politicii lui Ludovic de îngrãdire a autonomiei provinciei sale natale. situaþie pe care localnicii nu au acceptat-o. la rândul ei. In cadrul noii legãturi externe pe care a stabilit-o cu regele Poloniei. stat independent.

Constituirea Þãrii Româneºti si a Moldovei ºi succesul rezistenþei lor împotriva repetatelor încercãri ale Regatului ungar de a le anihila s-a 88 . începând din a doua jumãtate a secolului al XlV-lea.-leosebitã si caracter de duratã. Marea Balticã ºi Marea Neagrã. regatul a obþinut în favoarea lor un larg privilegiu vamal din partea domnului Vladislav l al Þãrii Româneºti. si separarea celor douã state româneºti printr-o zonã de dominaþie ungarã. Funcþionarea drumului comercial în avantajul ambelor state a constituit una din principalele legãturi între Regatul ungar ºi Tara Româneascã în secolele XIV-XV. cuprinderea de-a lungul Carpaþilor Rãsãriteni a unei pãrþi însemnate a teritoriului viitoarei þãri a Moldovei.Regatul ungar ºi Regatul polon . în segmentul sãu final. cel mai vechi dintre privilegiile care s-au pãstrat a -fost emis în 1408 de Alexandru cel Bun (1400-1432). Dualismul statal românesc. întinderea spre rãsãrit a Þãrii Româneºti sub Basarab ºi sub fiul sãu Nicolae Alexandru. La aproximativ un sfert de secol dupã Þara Româneascã. cea de a doua cu Polonia. Prin poziþiile cheie pe care le ocupaserã la gurile Dunãrii . Intervenþia hotãrâtã a regelui Ludovic l în Moldova. sursã de profituri vamale considerabile pentru statele al cãror teritoriu era strãbãtut de cele douã drumuri. cea dintâi în raporturi de colaborare sau antagonism cu Ungaria. devenit nodul principal al legãturii comerciale dintre Europa Centralã ºi Marea Neagrã. Moldova apare pe harta politicã a Europei ca stat independent. Cel de al doilea mare drum continental. dupã anexarea teritoriilor fostului cnezat de Halid-Volhinia. pierdutã în secolul al XlV-lea. înzestrat cu drept de depozit. Pe aceste drumuri se realiza un intens schimb de mãrfuri într-un sens si celãlalt: postavul si diverse alte nroduse ale manufacturii europene spre Marea Neagrã. reînnoit în repetate rânduri. Reglementarea comerþului pe acest drum a fãcut obiectul privilegiilor comerciale acordate de domnii Moldovei negustorilor din Lvov. funcþia de centru colector al comerþului cu Marea Neagrã a revenit oraºului Lvov. a urmãrit. în 1368. constituit teritorial si instituþional. Legãtura comercialã între Lvov ºi Marea Neagrã a devenit o componentã însemnatã a raporturilor dintre Polonia si Moldova în secolul al XV-lea. In Polonia.Cetatea Albã (Maurocastrum) -. Ocazia unitãþii statale pentru românii de pe cele douã versante exterioare ale Carpaþilor Meridionali ºi Rãsãriteni. Dupã eºecul încercãrii regelui Ludovic l de a crea o zonã de liberã circulaþie pentru negustorii din Braºov pânã la mare. mãtasea si mirodeniile din Asia spre Europa Centralã.stat riveran al Mãrii Negre. Crearea unui coridor de legãturã directã între sud-estul Transilvaniei ºi cursul inferior al Dunãrii. apoi în opoziþie faþã de ea. de unde si numele de Basarabia atribuit teritoriului situat la nord de Delta Dunãrii. care asigura legãtura între Europa Centralã. Ea a antrenat ªi un conflict intermitent între Þara Româneascã ºi Moldova al cãrui obiect principal a fost stãpânirea asupra gurilor Dunãrii si exploatarea comerþului pontic. privilegiul acordat de domnia Þãrii Româneºti negustorilor din Braºov a constituit o verigã însemnatã a raporturilor dintre cele douã state pânã în vremea instalãrii hegemoniei otomane în Europa Centralã. mai întâi sub egida Ungariei. dominatã de la mijlocul secolului al XlV-lea de Regatul ungar si de Uniunea polono-lituanianã. pe lângã scopuri comerciale. Dunãre ºi Marea Neagrã a fost precumpãnitor rezultatul situaþiei geopolitice a Europei central-rãsãritene. teritoriul Moldovei. Cuprinse în aria de expansiune a douã forþe rivale . a avut drept rezultat consolidarea voievodatului românesc de la rãsãrit de Carpaþi. Moldova lui Bogdan ºi a succesorilor sãi ºi-a apãrat independenþa în colaborare cu Polonia care. cu intenþia de a subordona ºi chiar de a domina þara. Apariþia ºi persistenþa timp de secole a douã state româneºti în teritoriile dintre Carpaþii Meridionali ºi Rãsãriteni. sub dominaþia ungarã. centru comercial însemnat în sud-estul Transilvaniei. Rivalitatea dintre Ungaria ºi Polonia pentru hegemonia în spaþiul românesc extracarpatic a fost în mare mãsurã o competiþie pentru asigurarea legãturii cu Marea Neagrã. 132 Douã mari drumuri ale comerþului internaþional care legau Europa Centralã si Marea Balticã cu Marea Neagrã au dat rivalitãþii celor douã regate în spaþiul românesc acuitate . înzestrat de regele Ludovic l cu drept de depozit. ºi-a manifestat puternic tendinþa de expansiune spre Marea Neagrã ºi gurile Dunãrii.Þara Româneascã ºi Moldova au evoluat ca state separate. genovezii dominau segmentul pontic al acestui comerþ. Segmentul final al primului drum lega cu gurile Dunãrii oraºul Braºov. desãvârsindu-ºi unitatea teritorialã prin înlãturarea ultimelor resturi ale dominaþiei tãtare ºi prin înglobarea formaþiunilor politice din sudul þãrii. pãrea sã deschidã perspectiva constituirii unui singur stat românesc în afara lanþului carpatic. nu avea sã reaparã decât cinci secole mai târziu.Chilia si Licostomo _si la gura Nistrului . strãbãtea. Românii în voievodatul Transilvaniei. situaþie care s-a consolidat tot mai mult în ultimele decenii ale secolului al XlV-lea ºi în secolul urmãtor. spre gurile Dunãrii si la Marea Neagrã. oraºul a cunoscut o excepþionalã înflorire în secolele XIV-XV. Lvovul a îndeplinit în comerþul pontic al Poloniei un rol similar celui al Braºovului în sistemul comercial al Ungariei.

Carol Robert a confirmat marele privilegiu acordaºi zelos al acestei politici. în Transilvania. pânã la sfârºitul secolului al Xlll-lea. Rãspunzând chemãrii „tuturor nobililor þãrii noastre transilvane". cuprinsul voievodatului sub un singur regim juridic.au devenit încã de la sfârsitipe recunoaºterea unei singure religii „recepte" (religio recepta). de realizare tendinþelor contrarii ale boierimii. emancipatã încã din secolul al Xlll-lea de suiproporþii si forme paroxistice în ultimii ani de domnie a regelui Ludovic l. In cursul secolului al XlV-lea. a divulgat. care a transferat nobililor dreptul de a-i judeca pe þãranii aflaþi în dependenþa lor. nobilimea ºi-a consolidat considerabil poziþia socialã. Supuºi anterior unor comiþi regali. saºilor ºi secuilor.repercutat Puternic ºi asupra situaþiei românilor din Transilvania. saºii asigurarea fidelitãþii faþã de regat a „schismaticilor". provocând. al XlV-lea. care pe temeiul afinitãþii de religie ºi limbã dobândit la începutul secolului al XlV-lea comiþi proprii.afirmarea social-politicã a marilor stãpâni de domenii. Nobilimea. care au reuºit. care a cunoscut o puternicã dezvoltare în secokunguri. procesul de constituire a autonomiei grupurilor sau pãturilor Privilegiate s-a accelerat. congregaþia generalã a þãrii. Datoritjncjeosebi români" (specialiter olahi). regele în 1324. a desãvârºit constituirea sistemului de guvernare al Transilvaniei în Evul Mediu.nobili. „þãrile (sfârºitul secolului al XIV-lea-1526) româneºti din cuprinsul voievodatului. prigoana confesionalã împotriva credinþei rãsãritene în cadrul Regatului ungar a luat Puternic s-a dezvoltat si autonomia saºilor. în fruntea cãrora. Politica celui de al doilea rege angevin în aceastã direcþie. înþeleasã ca fundament al trãinicie! regatului. accelerând astfel integrarea tuturor comunitãþilor germane emotivele religioase ale acþiuni de convertire silitã a ortodocºilor. misionarul franciscan Bartolomeu de Alverna. regele Carol Robert a acordat scutiri fiscale largi domeniilor nobilimii: imunitatea acordat nobililor. dimpotrivã. în 1317. sistem bazat Cele trei autonomii ale privilegiaþilor . acestei evoluþii. O evoluþie similarã spre formarea unei autonomii teritoriale au cunoscut ºi secuii di Politica lui Ludovic de Anjou în raport cu nobilimea românã ºi cu confesiunea rãsãriteanã Transilvania. „unitas fidei". pride acþiune a domniei. saºi ºi secui. încã din secolul al Xlll-lea apare un comes siculorum. efortul sãu de a realiza 89 . îndeosebi de Ludovic l. în însãºi vremea când se constituia congregaþia generalã a voievodatului transilvar românii erau înlãturaþi din acest for de reprezentare a intereselor stãrilor privilegiate. al cãror statut politic s-a degradat concomitent cu consolidarea poziþiei categoriilor privilegiate ale nobilimii ungare. Interpretul catolic cel autoritatea voievodului Transilvaniei. ºi pe cele de ordin politic. printr-un decret emis la 28 iunie 1366. cu conaþionalii lor din afara hotarelor regatului acþionau împotriva siguranþei stãpânirii sale. saºi ºi secui . care obþinuse însemnate privilegii sub ultimii regi 133 arpadieni. urmãrit doar intermitent în secolul al Xlll-lea din cauzBasarabilor în Þara Româneascã ºi cea a Muºatinilor în Moldova. catolicismul. expresie superioarã a autonomiei lor. cuprinsul Regatului ungar. sã consolideze prerogativele domniei si sã stãvileascã idealului de unitate de credinþã. a beneficiat de noi concesii majore din partea succesorilor lor din dinastia angevin?mpotriva românilor. pe lângã saºilor de cãtre Andrei al ll-lea. în ciuda crizei de lungã duratã a Regatului arpadian. comitatul regal a cãpãtat tot mai mult caracter de comitat nobiliar. cea a înlãturarea celorlalte confesiuni ºi religii. româneºti a continuat pânã în secolul al XVI-lea în ciuda rezistenþei de care s-a lovit din partea Tendinþa de suprimare a autonomiilor româneºti din aria de expansiune a regalitãþii ungarboierimii ºi a forþelor externe care au sprijinit intermitent eforturile ei de a îngrãdi libertatea a fost însoþitã de efortul de unificare confesionalã a regatului sub egida Bisericii Catolice. Acest proces ascendent a fost întruchipat de douã dinastii. ca în tot fost urmãritã riguros în secolul al XlV-lea de regii angevini. înlãturare confesiunii rãsãritene din cadrul constituþional al Regatului ungar. nobilii reprezentare. efortul de unificare confesionalã. deposedarea cnezilc Procesul de consolidare a puterii centrale declanºat o datã cu constituirea statelor români de calitatea nobiliarã pe acest considerent confesional. adicã stãrile privilegiate ale celor trei etnii. ºi a dreptului de secolului al Xlll-lea factor de coguvernare a voievodatului prin mijlocirea organului lor dparticipare la guvernarea þãrii doar a „naþiunilor" care recunoºteau aceastã religie. c Þãrile Române ºi primul asalt al puterii otomane urmare a unui întreit proces: desfiinþarea cu desãvârºire a autonomiilor lor teritoriale. un privilegiu excepþional care le fiscalã a domeniului nobiliar a fost întregitã prin imunitatea judiciarã acordatã de Ludovic hermitea „sã extermine sau sã distrugã din aceastã þarã pe rãufãcãtorii de orice naþie.

unitatepnn agravarea exploatãrii senioriale, primele mari rãscoale þãrãneºti din istoria þãrii, de credinþã a regatului, a cunoscut formele cele mai virulente în etapele când s-a manifestat act De la sfârºitul secolului al XlV-lea, lumea româneascã a fost confruntatã cu o nouã mare antagonismul dintre coroana ungarã si statele române recent constituite la rãsãrit ºi sud dprimejdie, expansiunea otomanã, care atinge acum linia Dunãrii. La rivalitatea ungaro-polonã Carpaþi. în 1365 ºi 1366, ani când s-a aflat în acelaºi timp în rãzboi cu Þara Româneascã ºi cPentru hegemonie în teritoriile româneºti extracarpatice se adaugã de acum înainte un al Moldova, Ludovic l a adoptat mãsuri drastice în Transilvania, atât împotriva confesiunii ortodoxtreilea factor: Imperiul otoman. Cu mijloacele diplomatice si ale rezistenþei armate, Þara cât ºi a pãturii nobiliare române, cnezii. Acum, regele refuzã sã mai recunoascã cnezilor româfamâneascã ºi Moldova reuºesc sã-si salveze existenþa statalã si sã asigure continuitatea unei calitatea nobiliarã pe temeiul poziþiei lor tradiþionale si dreptul de a stãpâni pãmântul cu calitãþi politice româneºti autonome. Desfãºurarea rezistenþei antiotomane a apropiat în câteva nobiliarã, dacã aceasta nu le era confirmatã prin diplome regale, iar acordarea diplomelor efranduri cele douã state româneºti de Regatul ungar, ameninþat si el de expansiunea turcã. ÎH condiþionatã de apartenenþa la credinþa catolicã, în acelaºi timp, regele a dezlãnþuit o puternicului efortului antiotoman al Ungariei, un rol însemnat a revenit factorului militar românesc prigoanã împotriva clerului ortodox. Hotãrârea regelui urmãrea sã elimine prin asimila^'1"1 Transilvania ºi Banat, confesionalã sau prin declasare socialã nobilimea românã din Transilvania. Presimþind reacþiile pe care aveau sã le provoace mãsurile sale, regele a impus î1 Economie ºi societate, întemeierea Þãrii Româneºti si Moldovei, consolidarea voievodatului Transilvania o organizare judiciarã represivã de caracter excepþional, îndreptatã expliciransilvan în cadrul Regatului ungar, afirmarea lor politicã si forþa militarã remarcabilã de care 134 135 au fãcut dovadã în secolele XIV-XV, au fost expresia unui puternic avânt economic si a cristalizãrii structurilor lor social-poiitice. La temelia acestui progres, de altminteri general în Europa Centralã si Rãsãriteanã, s-a aflat un masiv spor de populaþie; numeroase noi aºezãri rurale îºi fac apariþia, îndeosebi din a doua jumãtate a secolului al XlV-lea. Calcule aproximative indicã pentru Transilvania, în jurul anului 1300, circa 550 000 locuitori, cifrã care pare a fi sporit în cursul secolului al XlV-lea. în secolul al XV-lea, Þara Româneascã avea aproximativ 400 000 locuitori, înmulþirea remarcabilã a aºezãrilor rurale în Þara Româneascã si Moldova e un indiciu indirect al progresului lor demografic. Tradiþia medievalã referitoare la constituirea Þãrii Româneºti si a Moldovei a sesizat legãtura între expansiunea demograficã ºi fundaþia statalã. Cronica Þãrii Româneºti relateazã integrarea în „þara noastrã", întemeiatã de legendarul Negru Vodã, a teritoriilor din rãsãrit, pânã în apa ªiretului ºi „pânã la marginea Dunãrii" ca pe un act de colonizare, prin înfiinþarea unor sate si oraºe noi. Cât priveºte Moldova, constituirea ei ca stat a fost înþeleasã de unii contemporani ca rezultat al unui spor demografic („crescente magna numerositate Olahorum inhabitantium terram ///am"), proces la capãtul cãruia þara a devenit stat („in regnum est dilatata"), în ambele þãri, procesul de expansiune teritorialã ºi de colonizare s-a desfãºurat din zona submontanã, mult mai populatã, spre câmpie, în direcþia rãsãritului, în teritoriile eliberate de sub dominaþia tãtarã, cu foarte slabã densitate demograficã. Pânã târziu, actele de danie de pãmânt emise de domnii Moldovei menþioneazã colonizãrile „în pustiu" în fosta arie de dominaþie directã a Hoardei de Aur între Prut ºi Nistru. La începutul secolului al XV-lea, numãrul mare al aºezãrilor rurale din Þara Româneascã si Moldova îl impresiona pe un misionar catolic în trecere prin spaþiul românesc, care descria existenþa „multor sate" în cele douã þãri. Sporul natural al populaþiei era însã departe de a suplini nevoile de braþe de muncã, îndeosebi pentru teritoriile recent integrate în hotarele celor douã þãri; pentru a remedia aceste deficienþe, conducerea acestora s-a strãduit constant sã atragã imigranþi de peste hotare, oferindu-le condiþii economice ºi fiscale favorabile. Vlad Dracul a colonizat în Þara Româneascã peste zece mii de bulgari fugiþi din sudul Dunãrii; si prizonierii de rãzboi, tãtari mai ales, erau aºezaþi pe domeniile boierilor si mãnãstirilor, în cursul unei expediþii armate împotriva Þãrii Româneºti, ªtefan cel Mare a transplantat forþat mii de robi þigani în Moldova. Marile devastãri provocate de campaniile otomane, cele din 1418, 1420 ºi 1462 în Þara Româneascã, cea din 1476 în Moldova, au încetinit progresul demografic, dar nu i-au pus capãt. Activitatea predominantã a populaþiei era agricultura, ramurile ei anexe. Calitatea ºi productivitatea solului, îndeosebi a teritoriilor extracarpatice, asigurau în anii buni recolte bogate si cantitãþi de cereale excedentare faþã de necesitãþile de consum ale 90

localnicilor. Sporul de populaþie s-a manifestat printr-o însemnatã extindere a suprafeþelor agricole. ªtirile despre defriºãri ºi punerea în valoare a unor noi terenuri agricole (terrae extirpata?, prata extirpata) sunt frecvente în Transilvania, iar indiciile indirecte ale tendinþei apar ºi la rãsãrit ºi sud de Carpaþi. Ameliorarea utilajului agricol, îndeosebi rãspândirea brãzdarului de fier la plug, folosirea pe scarã largã a tracþiunii animale la arat ºi a îngrãºãmintelor permit o exploatare mai eficientã a pãmântului decât în epoca precedentã. Câmpia Dunãrii exportã 136 chiar cantitãþi mari de grâne la Constantinopol ºi în diverse centre ale lumii mediteraneene, încã de la mijlocul secolului al XlV-lea, comerþul de grâne la gurile Dunãrii a devenit un însemnat obiect de litigiu între Genova ºi Veneþia, în cazuri excepþionale se exportau si în Transilvania cereale din Þara Româneascã si Moldova si în sens invers. Principala marfã de export a Þãrii Româneºti si a Moldovei erau animalele, achiziþionate în þãrile învecinate si chiar în unele mai îndepãrtate. Creºterea oilor era în chip tradiþional o îndeletnicire de bazã a românilor de pretutindeni; însemnãtatea acestei ramuri a activitãþii lor economice se reflectã în îndatoririle lor fiscale faþã de stat (oierii, quinquagesima ovium). Un însemnat capitol al activitãþii economice care aducea venituri prin export era creºterea albinelor; mierea si îndeosebi ceara, produse în mari cantitãþi în Principatele dunãrene, erau exportate pe mare la Constantinopol si în Mediterana sau în Transilvania si Polonia, în aceleaºi direcþii era valorificat surplusul de peste pescuit în bãlþile Dunãrii în imense cantitãþi. Exploatate din antichitate, minele din Transilvania au continuat sã furnizeze metale preþioase si fier ºi în perioadele urmãtoare: ce e mai productive erau cele din Munþii Apuseni, de la Rodna, de la Remetea si Hunedoara. Politica regilor angevini a dat un puternic impuls exploatãrilor miniere din Transilvania. Aurul se extrãgea ºi din nisipul râurilor atât în Transilvania, cât ºi în Þara Româneascã, în Þara Româneascã s-a dezvoltat în secolul al XV-lea exploatarea aramei (Baia de Aramã), în toate cele trei þãri a cunoscut o puternicã dezvoltare exploatarea sãrii, însemnat obiect de export atât spre Europa Centralã, cât ºi în Peninsula Balcanicã. Tot atât de însemnat, dar si mai evident decât cel al lumii rurale, a fost progresul vieþii urbane, într-adevãr, în secolele XIII-XV apar sau îºi contureazã caracterul urban cele mai multe dintre oraºele medievale din Transilvania, Þara Româneascã ºi Moldova, în fruntea procesului, atât prin numãrul, cât mai ales prin stadiul de dezvoltare a oraºelor, s-a aflat Transilvania, cu centre meºteºugãreºti si comerciale însemnate, ca Braºov ºi Sibiu, dintre care cel dintâi a avut în secolul al XV-lea aproape 10000 locuitori; în urma lor se aflau oraºe ca Cluj, Bistriþa, Sighiºoara, Sebeº, Mediaº ºi Orãstie, care numãrau între 1 000 ºi 7 000 locuitori, în Þara Româneascã cele mai însemnate centre urbane au fost reºedinþele domneºti Argeº, Câmpulung, Târgoviºte, mai târziu Bucureºti, ºi portul dunãrean Brãila, care centraliza comerþul, þãrii cu Marea Neagrã, în Moldova, alãturi de succesivele reºedinþe domneºti din Baia, ªiret si Suceava, principaee centre urbane au fost marile porturi comerciale Chilia ºi Cetatea Albã (Maurocastrum, Akkerman), cel din urmã cu o populaþie care depãºea 10 000 locuitori. însemnãtate capitalã pentru dezvoltarea economicã a celor trei þãri si a tendinþei lor de integrare în circuitele ºi ritmurile de dezvoltare ale economiei europene au avut drumurile comerþului intercontinental care le strãbãteau teritoriul, drumuri care au atins randamentul ffiaxim în secolul al XV-lea: cel dintâi, care urma cursul Dunãrii pânã în interiorul continentului, avea o însemnatã ramificaþie terestrã de la Brãila la Braºov de unde continua spre interiorul Transilvaniei, spre Ungaria si Boemia; cel de-al doilea, care lega Cetatea Albã ºi Chilia, prin Moldova, cu Lvovul si de aici stabilea contactul cu regiunea Balticei, prin Torun si Gdansk, sau cu Germania, prin Cracovia ºi Wroclaw. Schimbul de produse între Orient ºi Occident a asigurat excepþionale câºtiguri unora din oraºele situate pe itinerariile lor ºi în primul rând celor care îndeplineau funcþia de verigi de legãturã, precum Braºovul, Brãila, Cetatea Albã, Chilia, 137 Suceava. Intensificarea schimbului pe aceste artere majore a accelerat si tendinþa de urbanizare, ale cãrei manifestãri timpurii aparþin secolului al Xlll-lea si al XlV-lea. Prin mijlocirea vãmilor si a marilor venituri percepute din exploatarea lor, domnii Þãrii Româneºti ºi ai Moldovei ºi-au consolidat considerabil puterea, care nu mai era exclusiv dependentã de exploatarea directã ºi indirectã a agriculturii. Oferind puterii centrale o sursã alternativã de venituri, comerþul internaþional a consolidat baza politicii de centralizare a domniei, însemnãtatea economicã excepþionalã a celor douã drumuri care strãbãteau Þara Româneascã ºi Moldova a fãcut din principalele centre care asigurau legãtura între Marea Neagrã ºi 91

interiorul continentului - Chilia ºi Cetatea Albã - obiectul unor aprige contestaþi între puterile maritime ºi continentale, care tindeau sã-ºi rezerve o parte cât mai mare din exploatarea lor. Relaþiile internaþionale în spaþiul carpato-dunãrean la sfârºitul secolului al XlV-lea si în cursul secolului al XV-lea au fost în mare mãsurã determinate de concurenþa pentru controlul punctelor de joncþiune între itinerariile comerciale pontice ºi, cele continentale, îndeosebi genovezii din Marea Neagrã, Þara Româneascã, Moldova, Polonia, Ungaria si în cele din urmã, Imperiul otoman s-au înfruntat pentru a-ºi asigura controlul asupra celor douã cetãþi-cheie ale legãturii dintre Marea Neagrã ºi Europa Centralã ºi pentru a crea astfel cadrul cel mai convenabil intereselor lor comerciale, în cursul secolului al XV-lea, într-o etapã favorabilã a evoluþiei relaþiilor internaþionale, de echilibru între puterile care tindeau sã le domine, Þara Româneascã ºi Moldova au reuºit chiar sã rezerve negustorilor proprii funcþia de intermediari principali ai schimbului de mãrfuri pe cele douã mari drumuri care le strãbãteau teritoriul. Dezvoltarea vieþii urbane a atras dupã sine ºi dezvoltarea meºteºugurilor, care se desprind total de agriculturã, îndeosebi în Transilvania, aflatã în avans mare faþã de Þara Româneascã si Moldova, în oraºele transilvane, sãseºti cele mai multe în nucleul lor originar, sunt atestate aproximativ patruzeci de meºteºuguri, derivate din câteva activitãþi de bazã (þesut, tãbãcit, olãrit, prelucrarea metalelor, a alimentelor etc.). în centrele cele mai dezvoltate din Transilvania, meºteºugarii erau organizaþi în bresle (sodetas, communitas, Czeh, Zunft), a cãror activitate se desfãºura pe baza unor statute. Alãturi de negustori, meºteºugarii organizaþi în bresle ocupau un loc de seamã în administraþia oraºelor, în asigurarea apãrãrii lor, în construcþia si întreþinerea fortificaþiilor la adãpostul cãrora îºi desfãºurau activitatea. Pe mãsura dezvoltãrii producþiei lor meºteºugãreºti, oraºele au devenit si însemnate centre de schimb între propriile lor produse ºi cele ale lumii rurale înconjurãtoare, îndeosebi în forma comerþului periodic (târguri, bâlciuri, iarmaroace). Intensele relaþii de schimb ale Transilvaniei cu Þara Româneascã ºi Moldova s-au realizat în cea mai mare mãsurã prin oraºele Braºov, Sibiu ºi Bistriþa. Animatã de lãrgirea producþiei de mãrfuri, circulaþia monetarã se intensificã, restrângând aria schimbului în naturã. Rãspunzând cererii sporite de mijloace monetare, domnii Þãrii Româneºti ºi ai Moldovei emit în a doua jumãtate a secolului al XlV-lea monedã proprie: în Þara Româneascã ducaþi, dinari ºi bani de argint, care aveau la bazã ca unitate ponderala marca de argint, iar în Moldova groºi si subdiviziunile acestora, pe temeiul unitãþii ponderale a genovezilor din Marea Neagrã (sommo). Sub presiunea noilor realitãþi politice si economice create de expansiunea otomanã, emisiunile monetare ale celor douã þãri aveau sã înceteze în ultimul sfert al secolului al XV-lea, în cazul Þãrii Româneºti, ºi în cursul secolului al XVI-lea, în CQ\ al Moldovei, în Transilvania, în cadrul reformelor monetare ale lui Carol Robert, se deschid ateliere monetare locale în mai multe centre. Realitatea socialã dominantã au fost în cele trei þãri stãpânii de pãmânt, laici si ecleziastici, ta sud si rãsãrit de Carpaþi încã înainte de întemeierea statelor, sursele semnaleazã existenþa unor majores terrae sau potentes, .stãpâni de domenii care par a fi fost învestiþi cu privilegii în cadrul structurilor politice în care se aflau stãpânirile lor de pãmânt. Vârfurile societãþii româneºti înainte de constituirea statelor purtau denumirea de cnezi, derivat din slavã, ºi juzi, judeci, de origine latinã. Aceºtia erau cãpetenii ale comunitãþilor rurale, iniþial aleºi, dar care ulterior si-au permanentizat funcþia de conducere ca ºi atribuþiile judidar-administrative ºi prerogativele economice legate de acestea. Treptat, delegaþia de puteri de cãtre comunitate s-a transformat în stãpânire ereditarã asupra acesteia si asupra teritoriului care îi aparþinea. Dreptul de judecatã al cneazului sau judelui asupra comunitãþii ºi posesiunile si veniturile legate de aceastã atribuþie s-au permanentizat, iar titularii funcþiei cneziale s-au constituit lent într-o pãturã suprapusã în lumea ruralã. Pe mãsura dezvoltãrii statului, ei au devenit ºi una din verigile de legãturã între puterea centralã si masa populaþiei rurale. Extinderea atribuþiilor lor asupra mai multor sate a dat naºtere unor cnezate teritoriale mai întinse, multiplele „þãri" de pe întinsul spaþiului românesc, care au alcãtuit treapta pregãtitoare a statului. Dupã întemeierea statelor, stãpânirea devenitã ereditarã a cnezilor ºi juzilor (ocinã ºi dedinã) a început sã fie confirmatã de domnie. Titularii confirmãrilor domneºti au intrat în categoria boierilor, pãtura dominantã privilegiatã de stat. Cnezii ºi juzii care nu au fost învestiþi cu confirmare domneascã au decãzut progresiv, asimilându-se în masa þãranilor liberi. Tot în rândurile boierimii, nobilime privilegiatã, au intrat ºi cei care primeau în stãpânire pãmânt din domeniul domniei, în schimbul slujbelor militare ºi civile prestate. Boierii, care cu timpul s-au diferenþiat în mari ºi mici (boiernaºi), în funcþie de averea 92

imobiliarã stãpânitã si a funcþiilor oficiale îndeplinite în slujba domniei, au alcãtuit prin excelenþã clasa politicã a Þãrii Româneºti ºi a Moldovei. Pãtura suprapusã a cnezilor, întemeiatã pe stãpânirea ereditarã a pãmântului, a subzistat ºi în Transilvania în forme similare celor de la sud ºi rãsãrit de Carpaþi, pânã când politica regalitãþii ungare i-a silit pe cnezi sã opteze între înnobilare prin privilegiu regal, care presupunea însã adeziunea la catolicism în cadrul ierarhiei bisericii ungare, sau declasarea în rândurile cnezilor nerecunoscuþi, adicã ale þãrãnimii. La sfârºitul secolului al XlV-fea ºi în primele decenii ale secolului urmãtor se constatã încã în Haþeg, Zarand, Maramureº ºi Banat existenþa unor cnezi r°rnâni tradiþionali, ctitori de biserici întemeiate în tradiþia bisericeascã bizantino-slavã. în Þara "gãrasului, care s-a aflat mult timp în dependenþa domnilor Þãrii Româneºti, s-a constituit ºi s-a ^nþinut o categorie de boieri similari celor din sudul Carpaþilor. ^ Cea mai mare parte a pãmântului din comitatele transilvane a intrat încã dinainte în staPânirea nobilimii ungare ºi a clerului catolic. Politica dinastiei angevine, care si-a consolidat Puterea prin alianþã cu nobilimea micã ºi mijlocie împotriva oligarhilor, a consacrat marele transfer de stãpânire a pãmântului petrecut sub ultimii arpadieni de la domeniul regal la cel 139 nobiliar ºi patrimonializarea acestuia din urmã. Reînnodând în 1351 prevederile Bulei de Aur din 1222, Ludovic de Anjou a sancþionat acest proces ºi a confirmat dreptul de stãpânire ereditarã al nobilimii asupra domeniilor ei. Atât domeniile laice, cât si ecleziastice erau înzestrate cu privilegii de imunitate, care le scoteau, parþial sau integral, de sub controlul puterii centrale, în Transilvania, îndeosebi, largile imunitãþi judiciare acordate de regii angevini stãpânilor de domenii au consolidat considerabil puterea lor seniorialã asupra þãrãnimii dependente, în fapt, ca urmare a mãsurilor regilor angevini, statul a renunþat la o parte însemnatã din atribuþiile sale judiciare în raport cu masa þãrãnimii dependente, transferându-le stãpânilor de domenii. Acest transfer de atribuþii judiciare avea sã furnizeze nobilimii arma cea mai puternicã de subjugare ºi exploatare a þãranilor de pe domeniile ei. O evoluþie inversã, în sensul declasãrii, a înregistrat categoria greavilor (comites), nobilimea saºilor, care a involuat sub presiunea oraºelor în ascensiune pe pãmântul crãiesc (fundus regius), pe mãsurã ce acestea ºi-au subordonat lumea ruralã înconjurãtoare. O parte a þãrãnimii fusese cuprinsã în domeniul nobiliar ºi ecleziastic, proces mult mai avansat în teritoriile aflate sub autoritatea coroanei ungare decât în Þara Româneascã si în Moldova. Deosebiri mari de statut juridic si de situaþie economicã fragmentau masa þãrãnimii de pe domenii, în Principatele dunãrene, þãranii aserviþi (susedîn textele slave, adicã vecin, sau rumâni în terminologia textelor româneºti referitoare la Þara Româneascã) au continuat sã-ºi pãstreze pãmânturile lor (de/n/te) ºi drepturile de folosinþã tradiþionalã. Þãranii de pe domenii, indiferent de condiþia lor juridicã, aveau obligaþia de a ceda stãpânilor domeniilor o parte din produsul pãmântului lãsat lor în folosinþã, dijma, si sã presteze diferite munci în favoarea lor. întrucât stãpânii pãmântului nu au dezvoltat încã, în aceastã vreme, mari exploatãri agricole, renta în muncã nu constituia încã o obligaþie foarte împovãrãtoare. Uneori domnia renunþa explicit sau implicit prin actele de confirmare a stãpânirii pãmântului la veniturile fiscale în favoarea beneficiarilor actelor emise de cancelarie. Extinderea domeniului s-a produs, de o parte ºi de alta a Carpaþilor, în detrimentul þãrãnimii libere, organizatã în comunitãþi rurale. Totuºi, un numãr mare de þãrani a reuºit sã-ºi salveze timp îndelungat libertatea ºi stãpânirile de pãmânt, îndeosebi în Þara Româneascã (moºneni sau megieºi) ºi în Moldova (rãzeºi), unde procesul de feudalizare a fost mai lent ºi mult mai incomplet; ºi în secuime s-a pãstrat o pãturã numeroasã de þãrani liberi. Comunitãþile rurale ºi-au pãstrat organizarea arhaicã, în fruntea lor se afla un sfat al „oamenilor buni ºi bãtrâni" care aveau atribuþii administrative ºi judecãtoreºti. în Transilvania se disting îndeosebi ºerbii (jobagiones), posesori ai unor loturi de pãmânt (sess/) foarte variate ca întindere, ºi jelerii, þãrani lipsiþi de pãmânt propriu. în toate cele trei þãri, þãranii ºi-au pãstrat pânã în secolul al XVI-lea dreptul de strãmutare de pe domenii. Pe treapta cea mai de jos a scãrii sociale se aflau robii, categorie alcãtuitã din þigani si, în Moldova, din tãtari, prizonieri instalaþi în satele boiereºti si mãnãstireºti. Robii þigani îndeplineau funcþii domestice sau erau folosiþi ca meºteºugari pe domenii; doar subsidiar participau la muncile agricole. Structurarea puterii. Scurt timp dupã constituirea Þãrii Româneºti si Moldovei, regimul lor politic a evoluat spre formula monarhicã în tiparele generale ale monarhiei feudale, cu trãsãturile proprii, determinate de specificul societãþii româneºti. Reuniunea sub o conducere 93

comunã a multiplelor cnezate ºi voievodate din aria româneascã extracarpaticã, proces încheiat cu constituirea celor douã state, a fost urmarea unui transfer de putere politicã din partea cnezilor si voievozilor locali.în favoarea conducãtorului ales, care a asumat titlul de marevoievod; titlul exprimã atât funcþia primordialã, militarã, a conducãtorului cât si întâietatea sa în raport cu ceilalþi voievozi care de altminteri au dispãrut curând din societatea româneascã extracarpaticã. Integrarea Þãrii Româneºti ºi Moldovei în Commonwealth-ul bizantin, o datã cu înfiinþarea scaunelor metropolitane în dependenþã de Patriarhia din Constantinopol, a avut drept consecinþã nu numai consolidarea poziþiei marelui voievod, dar ºi modificarea calitativã a puterii sale; uns de mitropolit, marele voievod adoptã, o datã cu coroana, semn al suveranitãþii, ºi titlul de domn (authentis în titulatura greacã), care a conservat în limba românã semnificaþia de dominus atribuit împãraþilor romani din epoca târzie a Imperiului, cea a Dominatului. Prin ungere, domnii deveneau conducãtori politici „din mila lui Dumnezeu" (Del gratia în latinã, bojiiu milostiuîn textele slave); afirmare de suveranitate atât externã, în raport cu puterile vecine, cât mai ales internã, faþã de toþi supuºii, inclusiv pãtura stãpânilor de moºii din rândurile cãrora proveneau. Si mai eficient este afirmatã aceastã caracteristicã a puterii domnului prin formula „de sine stãpânitor" (somoderjavnâi) sau în cea bizantinã de „autocrator" adoptatã de Alexandru cel Bun. Introducerea în titulatura domnilor înaintea numelui lor a cuvântului Io, prescurtare a lui loannes, „ce ales de Dumnezeu", afirmã rãspicat sursa divinã a puterii domneºti. Aceastã calitate domnii o dobândeau prin ceremonia religioasã a ungerii si încoronãrii, care le transfera harul divin ºi confirma sprijinul divinitãþii pentru puterea lor. Cooperarea dintre puterea centralã ºi bisericã, una din realitãþile majore ale sistemului politic al Þãrii Româneºti ºi Moldovei, încã din vremea constituirii statelor, a avut în aceastã ceremonie de tradiþie bizantinã expresia ei simbolicã supremã. Domnia era ereditarã în familia domnitoare, regulã adoptatã probabil o datã cu constituirea statelor ºi a cãrei aplicare a dat naºtere dinastiilor celor douã þãri, care ºi-au prelungit rolul istoric pânã în vremea consolidãrii hegemoniei otomane în a doua jumãtate a ^colului al XVI-lea: descendenþa lui Basarab în Þara Româneascã ºi cea directã sau indirectã a lui Bogdan în Moldova, ºi-au putut menþine, în ciuda grelelor vicisitudini ale timpurilor, funcþia conducãtoare pânã când turcii au acþionat masiv asupra sistemului de guvernare al Principatelor dunãrene. Principala afirmare a puterii centrale ºi a tendinþei ei de a controla efectiv teritoriul þãrii s-a Manifestat, fireºte, în domeniul stãpânirii pãmântului, cea mai de seamã sursã de avuþie ºi Putere, în ambele principate, domnii stãpâneau, pe lângã domeniul propriu, întinse teritorii Care þineau de prerogativele domniei: teritoriul care nu se afla în mâinile stãpânilor de pãmânt 'a'ci ºi ecleziastici, pãmânt pustiu, pe care îl puteau conceda cu titlu condiþionat slugilor (fidelilor) lor; teritoriul oraºelor în care puteau institui târguri si iarmaroace, importantã sursã 141 devenituri percepute prin taxe; întinderi mari de terenuri si pãduri, rezervate în general pentru vânãtorile domneºti (braniºti). Una din manifestãrile cele mai evidente ale tendinþei de centralizare a puterii a fost afirmarea dreptului superior (dominium eminens) al domniei asupra întregului teritoriu al þãrii, inclusiv asupra moºiilor patrimoniale ale boierilor, deþinute cu titlu ereditar, nu în virtutea unei danii domneºti. Tendinþa domniei de a atrage domeniul patrimonial (ocina, declina) în sfera ei de acþiune, de a-si impune dreptul de a confirma moºiile deþinute anterior cu titlu ereditar, aºadar de a asimila aceastã stãpânire ancestralã cu cea derivatã din donaþiile proprii, condiþionate de îndeplinirea unor obligaþii militare sau de altã naturã - „dreaptã ºi credincioasã slujbã" în terminologia documentelor - a constituit unul din aspectele majore ale centralizãrii puterii. Confirmarea de cãtre domn a domeniului patrimonial însemna integrarea lui în sistemul de obligaþii vasalice. Dreptul pe care ºi l-a arogat domnia de a „retrage" domeniul (dreptul de retract), de a-l confisca în cazurile de „infidelitate", hidenie, în limba cronicilor si a documentelor, dupã cum proceda cu pãmânturile dãruite cu titlu condiþionat, a constituit un pas însemnat în evoluþia puterii centrale, a identificãrii domniei cu suveranitatea pe plan intern. Pe acest teren avea de altminteri sã se desfãºoare o îndelungatã luptã între domnie ºi boierime, marii boieri îndeosebi, care, în sens invers cu tendinþa domniei, se strãduiau sã integreze stãpânirile dãruite de domn cu titlu condiþionat în masa proprietãþilor ei patrimoniale si sã le elibereze astfel de caracterul originar condiþionat. Instituirea unui control efectiv asupra teritoriului ºi a societãþii presupunea formarea unui aparat de stat corespunzãtor acestui obiectiv. Format, ca si întreaga societate româneascã, în aria civilizaþiei bizantino-slave, aparatul de stat dezvoltat de domnia centralizatoare a 94

purtat amprenta sursei sale de inspiraþie. Apariþia în secolul al XlV-lea a dregãtorilor cu îndatoriri specializate, chiar dacã nu riguros, rãspunzând la diferite funcþii ale statului, e un indiciu al tendinþei de asumare efectivã de cãtre domnie a controlului asupra teritoriului þãrii. Un pas însemnat a înregistrat politica de centralizare a puterii în urma apariþiei cancelariei domneºti, care întãrea prin hrisoave stãpânirea pãmântului cu titlu ereditar, în ambele þãri în fruntea cancelariei s-a aflat marele logofãt. Cele mai vechi acte pãstrate au fost emise în a doua jumãtate a secolului al XlV-lea de cancelariile lui Vladislav l (Vlaicu) în Þara Româneascã ºi de Petru l în Moldova. Afirmarea ºi consolidarea prerogativelor judecãtoreºti ale domniei ºi-au gãsit expresia în instituþia marelui vornic— ale cãrui atribuþii judiciare acopereau o vastã arie de cauze civile ºi penale. Domeniul foarte însemnat din punct de vedere social al litigiilor de stãpânire a pãmântului ºi al hotãrniciilor se afla în competenþa vornicului, ca ºi alte numeroase cauze. Unul din indiciile principale ale progresului centralizãrii ºi ale afirmãrii suveranitãþii domneºti a fost cuprinderea întregului teritoriu în sfera fiscalitãþii statului, în virtutea funcþiei sale militare de comandant al armatei, domnul percepea birul, dare în general destinata acoperirii cheltuielilor de apãrare sau rãscumpãrãrii pãcii prin tributul impus de puterile strãine. Consolidarea poziþiei domnilor de stãpâni supremi ai întregului teritoriu (dominiutf eminens) le-a îngãduit sã impunã generalizat prestaþiile în muncã si dãrile în naturã (dijme), 149 cote din principalele produse ale agriculturii si ramurilor anexe: oieritul, goºtina (darea din porci), dijmãritul sau deseatina (darea din stupi), vinãridul etc. Gestiunea centralã a veniturilor domniei se afla sub autoritatea marelui vistier (sau protovistier), care prin însãºi însemnãtatea funcþiei sale ocupa o poziþie cheie în conducerea statului. Veniturile rezultate din dijme alimentau cãmara domneascã, potrivit concepþiei predominant patrimoniale cu privire la stat (funcþia de mare cãmãras e atestatã doar în secolul al XVI Nea). Activitatea diplomaticã, primirea solilor strãini si ceremonialul primirii lor se aflau în grija marelui postelnic, a marelui porta r sau a marelui uºar. Atribuþii precumpãnitor militare aveau marele spãtar în Þara Româneascã, hatmanul m Moldova. Iniþial au precumpãnit serviciile de curte, legate de persoana domnilor si a familiilor lor. Principalii dregãtori ai curþii erau: marele paharnic, marele stolnic (în grija cãruia se afla masa domnilor), marele comis (care îngrijea grajdurile domniei), marele clucer, marele sluger si marele pitar (cu atribuþii legate de aprovizionarea cu alimente a curþii domneºti). Pe mãsura extinderii puterii centrale s-a dezvoltat si aparatul de stat prin numirea unor dregãtori subalterni ai marilor dregãtori (logofãtul sau vistiernicul al doilea si al treilea, logofeþei, vistiemicei etc.). Dregãtoriile centrale îºi aveau exponenþii în judeþe si þinuturi. Dregãtorii din aparatul central sau local nu erau salariaþi, retribuþia lor se fãcea, în cazurile importante, prin concesii de pãmânt, acordate lor „pentru dreaptã ºi credincioasã slujbã", sau pe seama contribuabililor, din adaosurile impuse la dãrile percepute de la aceºtia. Sfatul domnesc, organ central al guvernãrii, era alcãtuit iniþial din marii stãpâni de domenii; cu timpul, pe mãsura consolidãrii puterii centralizatoare a domnilor, raportul dintre cele douã categorii s-a inversat în favoarea dregãtorilor, exponenþi nu ai latifundiului ci ai puterii domneºti. Fireºte, în sfatul domnesc ºi, în general, în dregãtorii erau numiþi boieri, dregãtoria fiind chiar un apanaj al clasei boiereºti, în ciuda permanentei tensiuni dintre domnie si boierime, generatã de divergenþele majore în problema structurãrii puterii, cooperarea dintre cele douã realitãþi constitutive ale statului a alcãtuit temelia sistemului de guvernare a celor douã þãri. Progresele centralizãrii s-au manifestat ºi în organizarea militarã; pe lângã serviciul feudal al membrilor clasei privilegiate care alcãtuiau oastea cea micã, domnia putea dispune în situaþii de maximã primejdie participarea la apãrarea þãrii a întregii populaþii apte de serviciul militar, oastea cea mare. Pe aceastã bazã s-a dezvoltat remarcabila capacitate de apãrare manifestatã atât de Þara Româneascã cât ºi de Moldova în secolele al XlV-lea si al XV-lea, sprijinitã pe efective de luptãtori numeroase faþã de situaþia lor demograficã si în raport cu efectivele altor þãri mai puternice. Instituirea vãmilor de hotar a marcat puternic afirmarea suveranitãþii domniei în raport cu Puterile vecine în planul raporturilor comerciale. Taxele percepute de domnii celor douã þãri Pe circulaþia mãrfurilor, îndeosebi de-a lungul celor douã mari drumuri ale comerþului lnternaþional care le strãbãteau teritoriul, au fost sursã de venituri pecuniare, care a sporit continuu resursele domniei si i-au lãrgit în acelaºi timp libertatea de acþiune în 95

domn autoritar prin excelenþã. cu atribuþii similare cu cele ale domniei. în Transilvania. indicat de el însuºi pentru a-i urma la domnie. ºi. dar efectele sale au fost limitate de imunitãþile fiscale si judiciare . Oltenia a pãstrat un statut aparte. care I-a asociat la domnie pe fiul sãu Mihai. care a culminat cu instituirea marii bãnii a Craiovei. si la fel au procedat unii domni ai Moldovei. Soluþie precarã. s-a manifestat cu succes în secolul al XVI-lea tendinþa principalei familii boiereºti a provinciei. care îi întrunea pe toþi stãpânii de pãmânt si pe reprezentanþii clerului. dreptul cutumiar (jus valachicum sau dreptul românesc) precumpãneau încã în raporturile sociale la nivel local. între urmaºii sãi. prin asocierea la domnie în timpul vieþii a fiului lor cel mai în vârstã. care s-au sustras politicii centralizatoare a domniei. Mari voievozi prin alegere si domni (autocraþi) prin ungere. dar într-o formã dominatã de privilegiu ºi de deþinãtorii lui. Principala manifestare a tendinþei boierimii de a contracara aspiraþiile autocrate ale puterii centrale a fost opoziþia desfãºuratã faþã de încercarea domnilor de a-si asigura singuri succesiunea. în linie masculinã. vechea instituþie a voievodatului. codificãrile de origine bizantinã. în ordinea fireascã a primogeniturii. voinþa de putere a boierimii. Intre acest ideal si aplicarea sa integralã s-au interpus însã. de a prelua conducerea întregii Þãrii Româneºti. 143 Autocraþia a constituit formula de guvernare idealã pentru domnie si pentru biserica de model bizantin care i-a consacrat puterea din a doua jumãtate a secolului al XlV-lea. Politica domniei de a impune autoritatea ei supremã ansamblului teritoriului þãrii. simbolizeazã în continuare autonomia foarte largã a þãrii faþã de regalitate. în cele din urmã. care nu a reuºit sã se impunã. dupã moartea lui Alexandru 144 cel Bun. Particularismele regionale si locale au fost o altã stavilã în calea centralizãrii puterii.scutiri de dãri si renunþarea la exercitarea unor atribuþii judecãtoreºti ale domniei — acordate marilor stãpâni de pãmânt. care s-a luptat îndârjit pentru s-ºi apãra si consolida privilegiile. aºadar ºi domeniului boieresc ereditar. autonomia transilvanã se consolideazã. limitând considerabil aria de aplicare a justiþiei domneºti. Din cadrul acestei puternice autonomii. în cadrul Þãrii Româneºti. Unele autonomii locale. Tradiþiile locale. în Vrancea si în zona Câmpulungului Moldovenesc. în funcþie de evoluþia raportului de forþã între domnie ºi particularismul regional. judiciare si administrative. conducãtorii celor douã state au încercat sã ocoleascã inconvenientele alegerii. Stãpânã pe cea mai mare parte a domeniilor din comitatele transilvane. Sudura încã imperfectã a celor douã entitãþi teritoriale explicã desfacerea Moldovei în þãri cvasiautonome în vremea luptelor dinastice care s-au dezlãnþuit. convertitã de cuceritori în organ al puterii centrale. care foloseau prilejul pentru a le impune condiþii ºi a le limita prerogativele. principiul domeniului eminent s-a impus. tradiþiile particularismelor locale. pe de altã parte. banii Craiovei erau principalii dregãtori ai domniei sau expresia cea mai înaltã a autonomiei Olteniei. conducãtorii þãrii. la capãtul zilelor sale.raport cu Artele politice interne concurente. alegerea era un mijloc de a menþine pe cei aleºi în dependenþã faþã de alegãtorii lor. s-au conservat pânã târziu în Moldova. sub conducerea banilor Craiovei. Integrarea târzie a sudului þãrii în complexul teritorial al Moldovei ºi-a lãsat pânã târziu amprenta în organizarea administrativã a þãrii. în calitate de voievozi sau mari voievozi. care refuzau sã-l recunoascã moºtenitor al tronului pe fiul sãu Bogdan. pe de o parte. Astfel a procedat Mircea cel Bãtrân. în secolele al XlV-lea ºi al XV-lea. ªtefan cel Mare. pentru a ocoli astfel tradiþia alegerii marelui voievod. inclusiv dreptul de a condamna la moarte. Potrivit acestei tradiþii. cea a boierilor Craioveºti. a fost întâmpinatã de o puternicã rezistenþã din partea boierimii. nobilimea a dat un 96 . se dezvoltã puterea grupurilor privilegiate ºi instituþiile ei. traduse în slavã (Sintagma lui Matei Vlastares) îºi fac timid apariþia abia în secolul al XV-lea ºi tind sã îºi lãrgeascã acþiunea în secolul urmãtor. moºtenire a vremurilor anterioare constituirii statelor. care concentrau în mâinile lor atribuþii militare. a fost silit sã se scoale de pe patul de moarte ºi sã reprime în sânge opoziþia boierilor. O înfruntare similarã de lungã duratã a prilejuit si efortul stãpânilor de domenii de a refuza domnului dreptul de a le retrage stãpânirea si de a aduce stãpânirile lor în masa funciarã controlatã de domnie (nu numai în cazurile de hiclenie dar si în cele de desherenþã). si de a înlãtura pe aceastã cale o sursã de putere autonomã rivalã. Dreptul scris. Sub autoritatea voievozilor Transilvaniei. împãrþitã între „Þara de sus" si „Þara de jos". erau aleºi în marea adunare.

au fost supuse presiunii politicii regale. Aºadar. cu atribuþii precumpãnitor militare. ºi un jude. care avea sã triumfe în secolul al XV-lea. în cazul Þãrii Româneºti. unitãþi judiciar-administrative în fruntea cãrora se aflau un cãpitan. un rol însemnat în sprijinirea formelor de viaþã româneºti din Transilvania a revenit protecþiei exercitate de Tara Româneascã si Moldova. care reuneau pe reprezentanþii categoriilor Privilegiate ale nobilimii. comiþii aplicau deciziile care asigura guvernarea centralizatã. cei doi juzi aveau funcþii administrative. în evidentã relaþie cu Bizanþul si sub influenþa ideologiei politice bizantine. Domnii celor douã þãri au obþinut. Aceastã tendinþã. nu au avut acces la privilegiu si la titlu nobiliar decât acei dintre fruntaºii români care aderau la confesiunea catolicã si se integrau astfel în masa nobilimii eterogene. cu întinse domenii. cu reprezentanþii aleºi ai nobilimii locale. comitatul a devenit o instituþie precumpãnitor nobiliarã. congregaþiile generale au devenit tot mai mult în cursul ^colului al XV-lea adunãri de stãri nobiliare. Aceºtia au devenit ºi factorul de decizie în cadrul congregaþiilor locale sau generale ale secuimii. care l-au adus în stãpânirea Dobrogei. din a doua jumãtate a secolului al XlV-lea. Numiþi de voievozi.conþinut nou organizãrii politice a acestora. în condiþiile create de aceastã politicã. la rândul sãu. în secolul al XlV-lea. ei figureazã ultima oarã între participanþii la o congregaþie generalã. La sfârºitul secolului al XlV-lea ºi începutul secolului al XV-lea. Mai mult decât în trecut se afirmã acum caracterul autocratic al domniei. Douã domnii strãlucite. strãvechii^ autonomii autohtone. prin aceste feude. saºilor si secuilor. cu atribuþii judecãtoreºti. Din secolul al XlV-lea' românii. Teritoriul secuiesc era împãrþit în scaune (sedes). pentru a se pune de acord cu directivele papalitãþii din Avignon. Centralizarea puterii ºi reacþia nobiliarã. tind a fi îngrãdite de regalitate si nobilime. care se organizaserã în state de sine stãtãtoare. din vremea lui ªtefan cel Mare. încã de la începutul domniei. Tot mai mult în cursul acestei perioade puterea efectivã în cadrul scaunelor si al ansamblului secuimii a trecut din mâinile obºtei în cele ale fruntaºilor secuimii. Mircea adoptã. Masa populaþiei româneºti a fost lipsitã de un cadru propriu de organizare politicã înlãuntrul Transilvaniei. Din instrument al regalitãþii. Emancipate progresiv de sub autoritatea regalã. îndeosebi de ordin judiciar. cea a lui Mircea cel Bãtrân în Jara Româneascã (1386-1418) si cea a lui Alexandru cel Bun în Moldova (1400-1432) ilustreazã prin durata ºi prin realizãrile politicii lor interne si externe procesul de întãrire a statului în cele douã þãri. Scoþând în afara legii confesiunea ortodoxã. un ºir de feude în Transilvania: Fãgãraºul si Amiasul. fiscale si militare. unul numit de rege iar celãlalt de obºtea sãseascã (juzi regali ºi juzi scãunali). Braºov ºi Bistriþa. Pe lângã atribuþii judiciare. o parte mãcar din teritoriul Transilvaniei s-a aflat sub administraþie româneascã. comitatele nobiliare ºi organizaþiile teritoriale ale saºilor ºi secuilor au evoluat spre autonomie în formule dominate de privilegiu ºi privilegiaþi. pe mãsura dezvoltãrii marilor centre urbane de la Sibiu. Si în lumea sãseascã puterea de decizie în cadrul scaunelor a revenit tot mai mult unui grup privilegiat din lumea ruralã ºi apoi din patriciatul orãºenesc. ei împãrþeau însã puterea. Secuii se aflau sub autoritatea supremã a unui comite (comes Siculorum) numit de rege. Ciceul ºi Cetatea de Baltã. Alexandru afirmã categoric autocraþia. care tinde sa le încadreze în propriile ei tipare de organizare. si autonomiile judiciare româneºti încã foarte puternice. De importanþã si mai mare încã a fost patronatul bisericesc a celor douã þãri asupra românilor din Transilvania lipsiþi mult timp de o ierarhie bisericeascã superioarã proprie. îndeosebi cea judecãtoreascã. pentru a dezbate diverse Probleme. dupã ce a restabilit. Jara Româneascã si Moldova si-au consolidat structurile statale. în cazul Moldovei. în cadrul relaþiilor lor de colaborare cu Ungaria. relaþiile cu Patriarhia din Constantinopol. regalitatea ungarã a împiedicat constituirea unei pãturi privilegiate româneºti în cadru naþional. Trecând de la afirmarea teoreticã la aplicarea 97 . II 145 în vreme ce autonomiile celor trei „naþiuni" privilegiate s-au consolidat. titlul de despot. Convocate iniþial din iniþiativa voievozilor. „þãrile" româneºti. au fost excluºi ca atare din conducerea politici a Transilvaniei. nãscut din nevoia de administrare a imensului domeniu arpadian. în urma acþiunilor sale militare. Pe baza vechilor privilegii s-au dezvoltat în aceastã vreme si comunitãþile secuilor ºi saºilor. dar si pentru a îngrãdi relaþiile românilor din Transilvania cu cei din þãrile de dincolo de Carpaþi. juzii. în 1355. organizaþiile teritoriale sãseºti s-au constituit într-o universitate a saºilor (universitas saxonum} a cãrei largã autonomie a fost confirmatã la sfârºitul secolului al XV-lea. s-a reflectat în instituþia congregaþiilor 9enerale ale provinciei. adicã pãturile lor privilegiate. Scaunele ºi districtele saºilor din Transilvania erau conduse de doi juzi.

îndeosebi a Regatului ungar. care tindeau sã-ºi subordoneze þara ºi sã îi controleze drumurile comerciale. din aceastã vreme. „Þara de Jos". Forþa militarã a lui Alexandru cel Bun i-a permis domnului sã împiedice imixtiunea puterilor strãine.practicã a principiului autocraþiei. obþinute ca feude din partea regalitãþii ungare. pentru a o readuce în sfera Sa de influenþã. prin tratatul de la Lublau. în acelaºi sens a acþionat consolidarea de cãtre cei doi domni a organizãrii ecleziastice ºi administrative a þãrilor lor si dezvoltarea activitãþii cancelariilor lor. încheiat între Sigismund de Luxemburg si Vladislav Jagiello. Mircea cel Bãtrân a pus în exploatare minele de (a gaia de Aramã. în cele din urmã. a cãrei politicã internã s-a resimþit puternic de pe urma acestei evoluþii. cunoscut în izvoarele strãine contemporane sub numele de Dracula. care i-a cedat Chilia. si Moldova ponticã. La rândul lor. unde s-a instalat Q garnizoanã ungarã. garanþie a legãturii comerciale dintre Regatul ungar si Marea Neagrã. cardinalii reuniþi în 1408 la Pisa pentru a pregãti un conciliu general. Sub Mircea cel Bãtrân.Ungaria. Efortul perseverent al celui din urmã. Tendinþa dominantã a rãmas totuºi cea a centralizãrii si ea s-a impus în a doua jumãtate a secolului al XV-lea. în Moldova. a deschis o îndelungatã vreme de instabilitate în Moldova în cursul cãreia rivalitãþile facþiunilor boiereºti si ale pretendenþilor la domnie s-au împletit strâns cu intervenþiile Agatului ungar ºi ale celui polon. de împãrþire a þãrii între pretendenþi. Dezvoltarea economicã a Þãrii Româneºti ºi Moldovei a primit un puternic impuls din partea celor doi domni. Polonia. Petru (1444). trei ani mai târziu. încep sã cuprindã o sferã mult mai largã a vieþii sociale decât în trecut. care si-a putut urmãri þelul în cursul 98 . cu douã reºedinþe diferite. în 1450. preconizase împãrþirea þãrii între Ungaria ºi Polonia (1412). reacþia boiereascã s-a manifestat în chipul cel mai evident prin reafirmarea dreptului boierimii de a-i alege pe domni si prin lupta între facþiunile boiereºti grupate în jurul diverºilor pretendenþi la domnie. Ilie si ªtefan. Dar la Crasna. a fost silit sã repete intervenþia în Moldova. Domnul Moldovei si-a consolidat legãtura cu Polonia prin sprijinul eficace pe care i I-a acordat în douã rânduri împotriva cavalerilor teutoni: la Grunwald (1410) si la Marienburg (1422). s-au adresat ºi domnilor Þãrii Româneºti si Moldovei. lancu de Hunedoara.în viaþa internã a Þãrii Româneºti ºi Moldovei. Consolidarea si afirmarea celor douã þãri s-a reflectat pe plan extern. cei doi domni îºi asociazã fiii la domnie. Larg favorizatã de amestecul puterilor strãine . 9uvernatorul Transilvaniei. Lupta pentru domnie care a izbucnit între fiii mai vârstnici ai lui Alexandru cel Bun. Lituania si Ordinul Teutonic. în cele din urmã. Þara Româneascã cunoaºte cea mai mare întindere teritorialã. domnul Þãrii Româneºti (1456-1462). prelungite timp de un sfert de secol (1432-1457). situându-i îndatã dupã împãratul Bizanþului în ierarhia politicã a Orientului. Legãturile comerciale ale celor douã þãri cu Transilvania ºi Polonia au fost reglementate prin marile privilegii vamale acordate de Mircea negustorilor din Braºov 146 /1412) ºi de Alexandru celor din Lvov (1408. înscãunat în urma uciderii lui Bogdan. remarcabil reprezentatã de douã din cele mai proeminente personalitãþi a|e istoriei româneºti în Evul Mediu: Vlad Þepeº. când s-a asociat unei coaliþii antipolone. în scopul de a anexa Pocuþia. 147 impunându-l din nou la conducerea þãrii pe Petru. încercând astfel sã instituie automatismul succesiunii si sã smulgã boierimii unul din mijloacele ei principale de presiune asupra puterii centrale. dar a cuprins ºi Dobrogea sub autoritatea sa. domnul Moldovei (1457-1504). Bogdan. Echilibrul de forþe realizat pentru un timp între cei doi fraþi rivali s-a manifestat pe plan Politic printr-o încercare de domnie asociatã ºi. luptele pentru domnie. Indiciul cel mai sigur al gradului înalt de dezvoltare a puterii domniei a fost remarcabila forþã militarã a Þãrii Româneºti ºi Moldovei în aceastã vreme si excepþionalã eficacitate a ool'iticii lor externe. unde statul era mai recent. care. Dar. polonii au încercat în 1450 sã-si restabileascã cu ajutorul armelor suzeranitate^ asupra Moldovei. au vãdit ºi o puternicã tendinþã de fãrâmiþare teritorialã. care a izbucnit puternic dupã dispariþia celor doi domni. prin diviziunea teritoriului între Moldova nordicã. domnul nu numai si-a consolidat stãpânirile din Transilvania. care. nu se cunoaºte decât indirect privilegiul Domnului Moldovei în favoarea braºovenilor). Ungaria a sprijinit un alt pretendent. cu participarea lumii ortodoxe. „Þara de Sus". Noua orientare de politicã externã a lui Alexandru cel Bun în ultimii ani ai domniei sale. Alãturarea lui Ilie în 1443 a adus þara întreagã în orbita Poloniei. a dat un nou impuls rivalitãþii polono-ungare pentru Moldova. domnul Moldovei (1449-1451) a înfrânt zdrobitor oastea polonã. cu întreruperi). alãturi de Ungaria. polonii au gãsit un vasal obedient în persoana l^ Petru Aron (1451-1457. Imperiul otoman . Progresul puterii centrale a declanºat reacþia boierimii. si ªtefan cel Mare.

atât în Apus. pe care a pus-o în slujba realizãrii idealului sãu politic a impresionat pe toþi contemporanii ºi se aflã la originea povestirilor despre faptele lui. disproporþionate cu potenþialul jgfliografic al þãrilor lor. cu mijloacele cele mai dure. ºi 1501. a reuºit sã îngrãdeascã simþitor tendinþele politice ale marii boierimi. Ridicat dintr-o familie de mici nobili români. susþinut de Baiazid al ll-lea. au furnizat contingente însemnate în luptele purtate de Regatul ungar cu Imperiul otoman. la tendinþele noi dezvoltate de domnia autocratã în aceastã etapã. adicã de justiþie egalã pentru toþi. arnbii domni au lãrgit simþitor baza socialã a puterii lor. unde au servit ca model de inspiraþie autocraþiei în curs de afirmare. pânã în ultimii ani de domnie (1469. asupra cãrora si-a revãrsat în repetate rânduri ostilitatea. ale cãrei interese comerciale le-au sprijinit. care se distingeau pe câmpul de luptã. instaurarea unei justiþii sumare dar situate deasupra privilegiului ºi a rangului social. a fost curtea de la Buda a lui Matias Corvin. deplasând centrul de greutate al acesteia de la marea boierime la mica boierime. Dar acest rezultat reflectã la rândul sãu o aderenþã largã la politica uterii centrale. ocupând funcþiile de ban de Severin (1438-1441). Reuºita efortului centralizator a asigurat celor douã domnii si luptei împotriva expansiunii tornane în care s-au angajat efective militare numeroase. de voievod al Transilvaniei (1441-1446). lichidarea la cererea sa a unui pretendent aflat în Polonia). Cu activitatea militarã a lui lancu de Hunedoara. Intr-adevãr. în chiar ultimele zile ale vieþii. alternativ aliat si adversar al lui Vlad Þepe_ Guvernarea sa autoritarã nu a fost decât o etapã pregãtitoare a luptei deschise de Vlad Þepeº împotriva turcilor. Manifestãrile anarhice ale boierimii au fost viguros reprimate de ambii domni. lancu de Hunedoara a suit treptele cele mai înalte ale ierarhiei Regatului ungar. Centrul principal de difuzare a acestor relatãri. de perseverentã protejare a micii stãpâniri de pãmânt.unei domnii îndelungate. s-a înscãunat cu ajutorul militar al lui lancu de Hunedoara la conducerea Þãrii Româneºti în primãvara anului 1456. Si în Transilvania eforturile de consolidare a puterii centrale au fost strâns legate de lupta împotriva expansiunii otomane. Zj5tenþa unei însemnate facþiuni boiereºti. Pe temeiul politicii sociale pe care o exprimã acest concept. unde au format obiectul unor tipãrituri speciale. Adunate ºi puse în circuitul larg de saºii din Transilvania. dar ele aveau sã cunoascã dezvoltarea cea mai largã în politica lui lancu de Hunedoara. a încercat. fie ºi cu metode represive. sã-si nimiceascã adversarii ºi sã stârpeascã viciile societãþii. Domn autoritar. asigurarea siguranþei drumurilor si a mãrfurilor. în corpul de elitã al cavalerilor (viteji). Vlad Þepeº. sprijinit de Ungaria. Confruntat în câteva rânduri cu crize interne grave. suprimându-i. executarea lui Hronoda. Politica de distanþare de marea boierime. de guvernator (1446-1453) ºi de cãpitan general al regatului (1453-1456). dupã izgonirea lui Vladislav al ll-lea. cât si în lumea rusã. pânã la formele extreme ale represiunii pe scarã largã. decapitarea lui Petru Aron. Unitãþile recrutate de cei doi domni din aceste pãturi sociale au fost un excepþional instrument al politicii de centralizare. Tendinþe în aceastã direcþie se constatã ºi în unele mãsuri ale lui Sigismund de Luxemburg pentru lãrgirea participãrii la oaste. de numele cãruia sunt legate ultimele mari încercãri de înlãturare a turcilor din Europa. stimularea efortului. a cãror dominaþie a încercat sã o înlãture. sunt câteva din manifestãrile unei politici de afirmare a puterii centrale. Vlad Þepeº. din Haþeg. þeapã. ocrotite împotriva tendinþelor de acaparare ºi dominaþie ale marilor boieri. cãreia i-a acordat prioritate de-a lungul întregii sale cariere. care. Pentru a impune ca urmaº pe acela dintre fiii sãi. cu cooperarea unor puteri strãine. ªtefan a fost silit sã reprime sângeros. Bogdan. de asumare a unui control efectiv asupra societãþii. provocate de încercarea unor facþiuni boiereºti de a-l înlãtura din domnie. unul dupã celãlalt. cu care s-au identificat ambii domni. în colaborare cu Matias Corvin. Transilvania s-a aflat pe primul plan al luptei cu puterea otomanã în ascensiune. 1486. domnul Moldovei i-a urmãrit pe diverºii pretendenþi la tron. s-a reflectat puternic în conceptul nou de „dreptate". poreclit astfel dupã mijlocul principal de torturã si execuþie pe care îl folosea. ei au putut pretinde si obþine o participare foarte largã la lupta pentru apãrarea þãrii. Obligaþia generalã de participare la oaste a devenit o realitate efectivã datoritã sprijinului acordat de domnie acestor categorii sociale. Cu tot atâta perseverenþã. 99 . înlãturarea hoþiei. cât ºi în Rãsãrit. ªtefan cel Mare a reacþionat suprimându-i pe boierii rãzvrãtiþi. Atât Vlad Jepes cât si ªtefan cel Mare au promovat elemente din mica boierime ºi din þãrãnimea liberã. la þãrãnimea liberã si la orãsenime. Severitatea sa excepþionalã. împreunã cu cei din Banat. devenit adversar al guvernatorului Regatului ungar. pe care îl considera cel mai apt sã-i 148 nptinuie opera. una din cele mai originale ºi notorii personalitãþi româneºti. aceste povestiri au ajuns pe diverse cãi atât în Europa Occidentalã. cruzimea chiar.

cetãþi ºi oraºe ale lui lancu de Hunedoara au sfârºit prin a depãºi prin întindere ºi valoare domeniul regal. nobilimea contraatacã ºi înãbuºã fãscoal3' 150 i a începutul anului 1438. strãduindu-se sã fructifice mai remunerator drepturile ei tradiþionale. îndeosebi cele provenite din mine. ºi si-au instalat tabãra pe dealul Bobâina. uneori chiar cu duritate. înzestratã cu cele mai largi privilegii. Situate în cea mai ^are parte în Transilvania. Cu ajutorul primit de la secui si de la rege. Reuniþi din proprie iniþiativã. ultima poziþie a rãsculaþilor. Exploatarea cea mai riguroasã a veniturilor Voievodatului Transilvan. care a urmãrit constam sã înlãture piedicile din calea unei acþiuni europene comune împotriva turcilor. reazem însemnat al acþiunii sale militare. principala zonã a rãscoalei. pe care a urmãrit constant. distrugând arhivele nobiliare. Pe care I-a consolidat prin noi achiziþii personale sau prin donaþii regale. el a urmat. a cãrui sãrãcime aderase la miºcare. lancu a înfruntat cu succes opoziþia marii nobilimi. nobilimea a redeschis lupta. pânã la sfârºitul zilelor sale. ªi în raporturile cu Þara Româneascã si Moldova. el a încercat sã-si impunã politica cu privire la unirea bisericeascã. cu rezultatele schimbãtoare însã. Þãranii români ºi unguri din regiunea Someºului. Convenþiile încheiate de þãranii rãsculaþi cu nobilii pe parcursul rãscoalei aduc la ivealã motivele miºcãrii: sporirea censului în bani ºi a dijmelor. pe temeiul puterilor discreþionare acordate în secolul precedent de regii angevini stãpânilor de ' domenii. îngrãdirea dreptului iobagilor de a-ºi lãsa moºtenire bunurile. care avea sa dea numele rãscoalei. rezultat postum al politicii lui Sigismund de Luxemburg. Pe aceastã bazã el si-a putut constitui o întinsã reþea de vasali. Rãscoalele þãrãneºti din Transilvania. ales rege al Ungariei (1458-1490). dintre care cþa mai însemnatã a fost mica nobilime. pe care s-a strãduit sã-l înalþe la funcþia de factor politic în Regatul ungar. i-a pus la îndemânã însemnate sume de bani. lancu a acordat noi privilegii 149 oraºelor. a doua înfruntare între rãsculaþi ºi nobili la Apatiu (octombrie 1437) se încheie nedecis. familiares. în spiritul politicii lui Sigismund de Luxemburg. a continuat direcþia centralizatoare imprimatã politicii interne de tatãl sãu. stãpânirile de pãmânt. între artele. care avea sã dãinuiascã timp de câteva secole. Noua convenþie încheiatã între nobili ºi þãrani dupã luptã nu a fost decât o pauzã înainte de rãfuiala finalã. „uniunea" ceior trei „naþiuni" a consacrat sistemul constituþional al Transilvaniei. organizarea rezistenþei împotriva primejdiei otomane. Sprijinit pe aceste forþe. Consolidându-ºi poziþia. în textul cãreia au fost înscrise revendicãrile rãsculaþilor. încercarea þãrãnimii de a pãstra „libertãþile" vechi. e ocupatã de nobili. Fiul sãu. oraºul Cluj. Confirmând o evoluþie îndelungatã.Format în preajma lui Sigismund de Luxembrug. în urma înþelegerii cu pãtura privilegiatã din rândurile secuimii ºi ale saºilor (septembrie 1437). în condiþiile create de gravarea primejdiei otomane. liniile directoare ale politicii. în exerciþiul funcþiei sale de voievod si de guvernator. Politica desfãºuratã iniþial de lancu de Hunedoara în cuprinsul regional al Transilvaniei a fost apoi extinsã de el la scara întregului regat în cadrul cãruia a combãtut constant tendinþele anarhice ale baronilor si refuzul lor de a se angaja în lupta antiotomanã. dare suplimentarã din produse. din care a fãcut una din temeliile puterii sale. Victoria obþinutã aici de þãrani împotriva oastei nobiliare (iunie 1437) a dus la încheierea primei convenþii între cele douã tabere. Lupta antiotomanã a lui lancu s-a desfãºurat în cadrul efortului de a organiza o cruciadã. interne ºi externe ale acestuia. el a extins continuu imensul sãu domeniu. care i-au permis. De asemenea. sã impunã Unirea în masa populaþiei ortodoxe din Ungaria si în primul rând în lumea cnezilor români din Haþeq ºi Banat. ca si a dreptului lor tradiþional de a se strãmuta liber de pe un domeniu pe altul. Matias Corvin. nobilimea transilvanã îi supune unei exploatãri sporite pe þãranii de pe domeniile ei. Tendinþa de fond dominantã în societatea transilvanã a secolului al XV-lea a fost însã consolidarea puterii nobilimii asupra þãrãnimii dependente. 100 . 'în cursul rãscoalei si dupã înãbuºirea ei sângeroasã s-a consolidat cooperarea între obilime ºi cercurile privilegiate ale secuilor si saºilor. sã le asocieze luptei sale antiotomane. în subsidiar. formã specificã a vasalitãþii în Regatul ungar. ostii* politicii sale interne si externe. efort pregãtit de Unirea realizatã în 1439 la Florenþa între Biserica Apuseanã ºi Rãsãriteanã. lancu s-a strãduit cu fermitate. reprezentanþii celor trei „naþiuni" constituie acum o „uniune" al cãrei þel principal era apãrarea "mpotriva þãranilor si. sã întreþinã un corp de mercenari care au jucat un rol însemnat în acþiunile sale militare. de a se descãtuºa din lanþurile exploatãrii senioriale care începeau sã se strângã a provocat în 1437 prima din ºirul marilor rãscoale þãrãneºti din Transilvania. vãmi ºi dãri. au atacat castelele. modalitãþile agravate de prelevare a dijmei bisericeºti. introducerea nonei.

care era ameninþatã sã-ºi piardã forþa de muncã. act cu caracter explicit antiungar. au ilustrat rezistenþa þãrilor române împotriva cuceririi otomane. loc neindentificat. l-a determinat sã-si reorienteze politica externã spre Ungaria regelui Sigismund de Luxemburg. în 1392. începuturile conflictului dintre Þara Româneascã ºi puterea otomanã a fost urmarea intervenþiei lui Mircea la sudul Dunãrii. Dupã vertiginoasele lor cuceriri în Peninsula °alcanicã. al cãrui fiu Ivanco dispãruse în luptele cu turcii. el a încheiat o alianþã cu regele Poloniei. rezistenþa þãrãnimii a fost înfrântã în toate zonele în care se întinsese rãscoala. care ameninþa existenþa statelor lor românii s-au integrat ca factor de prim plan în cruciada târzie. cãruia îi fusese încredinþatã comanda cruciadei. Preluând stãpânirea Dobrogei. unde turcii au suferit o grea înfrângere. Cea dintâi ameninþatã de expansiunea otomanã a fost Þara Româneascã sub Mircea cel Bãtrân (1386-1418). care s-a transformat într-o rãscoalã þãrãneascã. exploatarea seniorialã a sporit considerabil. situat probabil în regiunea muntoasã a Þãrii Româneºti (10 octombrie 1394). Câteva mari personalitãþi comandanþi de oaste si oameni de stat proeminenþi. Rezistenþa împotriva expansiunii otomane. sub comanda sultanului însuºi. Pentru a deveni exemplarã. Conducãtorul rãscoalei. a urmat. a dijmelor. cu titlul de feud. dupã câteva succese iniþiale. |n$talarea turcilor la Dunãrea de Jos si tendinþa lor de expansiune la nordul fluviului a deschis lncielungata epocã a confruntãrii þãrilor române cu puterea otomanã. Timp de câþiva ani dupã înscãunarea sa. condusã de voievodul Transilvaniei. iobagii s-au înscris în numãr mare la oaste. Curând însã. Noile obligaþii au fost înscrise în codul de legi Tripartitum -elaborat de juristul ªtefan Werboczi. urmare a marilor succese ale puterii otomane. fosta þarã a despotului Dobrotici. expansiunea Imperiului otoman la nord de Dunãre si în direcþia Europei Centrale a fost opritã de rezistenþa izolatã sau coalizatã a þãrilor române si a Regatului ungar. în 1389. o mare campanie cu þel strategic: cucerirea þãrii sau instalarea unui candidat favorabil turcilor. de lângã Buda. loan Zâpolya (15 iulie 1514). a dãrilor în bani. Dupã o primã invazie a turcilor la nordul Dunãrii. Atraºi de fãgãduiala cã vor fi eliberaþi din serbie dacã se vor înrola. Acþiunile lor defensive si ofensive intrã în circuitul opiniei publice europene ºi forþa lor militarã devine un factor prezent în mai toate proiectele de cruciadã alcãtuite în aceastã vreme. Mai semnificativ decât aceste mãsuri. si înainteazã spre Transilvania. la fel de ameninþatã ca si Þara Româneascã de expansiunea otomanã. al nonei. purtând pe cap o coroanã de fier. al contribuþiei în bani si al robotei (o zi pe sãptãmânã) potrivit legislaþiei Dietale. þãranii pornesc din tabãra de la Râkos. Gheorghe Doja. el a continuat înfruntarea cu Regatul ungar. în armata cãruia se aflau si contingentele vasalilor sãi balcanici. urmând direcþia dominantã a politicii externe a predecesorilor sãi. represiunea a luat formele cele mai sãlbatice. îndeosebi în luptele de la Nãdlac si Cenad. Sub conducerea unui mic nobil. în mai 1395. Gheorghe Doja. unde se aflau în numãr mare. evoluþia evenimentelor în nordul Peninsulei Balcanice. Prilejul rãscoalei l-a oferit proclamarea cruciadei antiotomane în primãvara anului 1514. Mircea a încheiat un tratat de alianþã cu regele Sigismund (Braºov. Dunãrea. în sudul Transilvaniei. turcii au atins în ultimul deceniu al secolului al XlV-lea linia Dunãrii si au intrat în c°ntact direct cu þãrile române si cu Ungaria în vremea sultanului Baiazid l (1389-1402). Dupã represiune a urmat codificarea obligaþiilor þãrãnimii iobage. a fost executat prin ardere pe un tron de fier încins. Þelul rãsculaþilor era lichidarea robotei (obligaþia de muncã). Timp de un secol ºi JUrnatate.Dupã rãscoala de la Bobâlna. rãscoala ºi-a propus suprimarea nobilimii. redevenitã un fluviu al confruntãrii. Episodul principal al înfruntãrii dintre domnul Þãrii Româneºti ºi sultanul Baiazid. la un nivel mult mai ridicat decât înainte de rãscoalã. Alianþa cu Ungaria s-a încheiat pe baza recunoaºterii stãpânirii domnului Þãrii Româneºti în Amlaº ºi Fãgãraº. de asemenea încinsã. Actele de violenþã ale nobilimii pentru a opri plecarea þãranilor la oaste sau pentru a-i sili pe cei plecaþi sã se înapoieze au schimbat curând sensul cruciadei. Mircea a declanºat inevitabil conflictul cu puterea otomanã. noul cod legalizeazã legarea „perpetuã" a þãranilor de glie. 101 . în teritorii a cãror stãpânire o revendica ºi sultanul Baiazid l. fapt care avea sã provoace la începutul secolului al XVI-lea a doua mare rãscoalã a þãrãnimii. în aºteptarea unei noi ofensive turceºti. Mãsurile adoptate dupã înãbuºirea rãscoalelor din 1437 si 1514 au consacrat douã tendinþe fundamentale în evoluþia vieþii sodal-politice a Transilvaniei: constituirea regimului Celor trei naþiuni privilegiate ºi legarea de glie a þãrãnimii dependente. ºi intervenind în favoarea lui Stracimir. în tot acest interval. rãsculaþii sunt înfrânþi la Timiºoara de oastea regalã. Dar. ºi în Banatul de Severin. Vladislav Jagiello. Opunând o rezistenþã tenace cuceririi otomane. care fixeazã cuantumul dijmei. a fost pentru Imperiul otorna^ principalul front european. 7 martie 1395). þarul de Vidin. în variantele ei cele mai radicale. trecând peste împotrivirea marii nobilimi. Treptat. a fost bãtãlia de la Rovine.

Mircea a participat în fruntea unui contingent românesc la cruciada de la Nicopole. de data aceasta sub conducerea sultanului Murad al ll-lea. d°rnnul ºi oastea sa au fost siliþi sã participe alãturi de trupele turceºti la o mare expediþie Militarã în sudul Transilvaniei. Vlad Dracul (1436-1447). Vlad. în aplicarea acestei politici. perspectiva reintegrãrii imperiului de cãtre Suleiman îl determinã pe Mircea sã-l sprijine e vlusa. dintre care cele mai cunoscute sunt cele din 1421. °oþinând succese militare importante. turcii lanseazã un nou mare atac la Dunãrea de Jos în 1420. Instaurat la conducerea þãrii cu concursul lui Sigismund de Luxemburg. 1432 ºi 1438. în ciuda înfrângerii oºtilor creºtine (25 septembrie 1396). la rândul ei. reuºeºte sã preia conducerea pãrþii europene a imperiului. care urmãrea sã slãbeascã Ungaria ºi rolul ei în desfãºurarea cruciadei în curs de pregãtire. care revendica la rândul sãu aceste teritorii. Mircea a luat în stãpânire întreaga moºtenire teritorialã a despotului Dobrotid. fiul lui Mircea cel Bãtrân. de la Porþile de Fier la vãrsarea în Marea Neagrã. în urma acestor acþiuni. Controlul asupra acestor centre a înlesnit mult instaurarea hegemoniei turceºti în Þara Româneascã. Þelul principal a iniþiativelor politice si militare ale domnului român a fost sã împiedice 152 gstaurarea unitãþii imperiului. în 1432. Transilvania era acum. încercând sã preia controlul întregului curs al fluviului. Mircea îl sprijinã cu trupe pe Mustafa. ale cãror domnii au fost în repetate rânduri întrerupte de vicisitudinile evenimentelor politice ºi militare. o mare oaste turcã invadeazã Tara Româneascã. acceptând condiþii de vasalitate mai stricte faþã de Ungaria. în 1409. aflat în plinã crizã a fãrâmiþãrii puterii ca urmare a destrãmãrii unitãþii sale si a luptelor dintre pretendenþii la tron.de unde puteau mai lesne lansa raiduri devastatoare în interioriul þãrii. aliat al beilor de Caraman si de Sinope cu care domnul Þãrii. cunoscut folclorului sub numele de lancu. Radu Praznaglava (1421-1427). cucerirea. în cursul acestei acþiuni a dispãrut fiul si succesorul lui Mircea. Þara Româneascã a intrat puternic în dependenþa Porþii Otomane. Þara Româneascã a înlãturat forma apãsãtoare a dominaþiei pe care i-au impus-o turcii în 1420. De câteva ori domnul a trecut Dunãrea. între care se afla si Veneþia. Rolul de frunte în lupta antiotomanã la Dunãrea de Jos. înlãturarea lui Musa de cãtre Mehmet l (1413-1421). sultanul s-a sprijinit pe un pretendent la domnie. Sub Alexandru Aldea. In 1438.Turnu ºi Giurgiu . el reuºeºte în cursul anului urmãtor sã-si restaureze puterea în Þara Româneascã. de unde putea aºtepta singurul ajutor eficace împotriva agresiunilor otomane. care a acceptat sã plãteascã tribut Porþii Otomane. a cãrui activitate a fost 102 . domnul român îi acordã sprijin militar pretendentului turc care. Intrând în acþiune de partea adversarilor lui Mehmet l. prezenþa otomanã se face tot mai mult simþitã în aceastã regiune. þara oscilezã între alianþa cu Regatul ungar si acceptarea pãcii otomane. victorie câºtigatã însã cu grele pierderi. n0mânesti a intrat în legãturi. dupã câteva eºecuri. care a readus sub o singurã stãpânire partea asiaticã ºi cea europeanã a Imperiului otoman. Fidel cauzei creºtine. Mircea a încercat sã îndepãrteze primejdia otomanã de þara sa. Atrãgându-l în coaliþie si pe despotul Serbiei. direct ameninþatã de puterea otomanã. sub domni diferiþi. ceea ce l-a adus în conflict cu Bizanþul. care a provocat riposta sultanului. înþelegând dificultãþile soluþiei radicale. înfrângerea catastrofalã a lui Baiazid la Ankara de cãtre Timur Lenk (1402) a deschis ºi epoca marilor iniþiative ale lui Mircea în raport cu Imperiul otoman. Sprijinind. diverºi pretendenþi la yccesiunea lui Baiazid. Alexandru Aldea (1431-1436). Tot acum. deºi cu concursul împãratului Sigismund de Luxemburg. încercare eºuatã. anume Mustafa. a determinat a doua intervenþie a lui Mircea în sprijinul unui pretendent la succesiunea lui Baiazid. Baiazid inaugureazã politica de atragere a Þãrii Româneºti în orbita Imperiului otoman. Dan al H-lea (1421-1431). Asaltat deseori de aceste incursiuni turceºti. turcii întreprind un ºir de mari incursiuni devastatoare în Transilvania.Baiazid a revenit în forþã si a înfrânt ostile aliate. care însã au fost anihilate de contraofensivele turceºti. în urmãtoarele douã decenii ºi l-a asumat loan de Hunedoara. în cooperare cu alte puteri. Reluând hotãrât ofensiva. Mai mult decât atât. Dan al ll-lea consolidezã relaþiile cu Sigismund de Luxemburg. Poziþia þãrii de stat tampon între douã mari puteri în conflict aproape permanent ºi a'ternanþele politice pe care le-au provocat au devenit încã mai evidente în timpul domniei lui 153 Vlad Dracul. smulge stãpânirii lui Mircea Dobrogea ºi impune domnului român sã plãteascã tribut Porþii Otomane. ªtefan Lazarevici. turcii ocupã unele puncte strategice pe þãrmul nordic al Dunãrii . care urmãreau sã atragã Þara Româneascã în aria hegemoniei otomane. un alt fiu al lui Baiazid. noul domn a fost curând silit de presiunea otomanã sã accepte suzeranitatea turceascã. Deºi încercarea a eºuat. el participã la o nouã expediþie turceascã în Transilvania. române ºi ungare. Mihai (1418-1420). la începutul anului 1417.

cruciada împotriva turcilor. unde a instalat un domn favorabil cauzei creºtine. apãrarea Dunãrii de Jos a fost asumatã de Vlad Þepeº. preludiu a coalizãrii tuturor forþelor regionale direct ameninþate de turci. Luatã prin surprindere de prezenþa unei 154 oºti turceºti mult superioarã numeric. pe ambarcaþiunile lor. în contextul unor febrile negocieri pentru organizarea unei noi cruciade. genovezii din Pera au transportat în Europa. Campania sa pe þãrmul sudic al Dunãrii a fost însoþitã de acte de maximã cruzime. într-un moment când sultanul îºi refãcea forþele greu încercate în timpul campaniei din Asia Micã împotriva lui Uzun Hasan si a aliaþilor acestuia. oastea regatului a fost nimicitã la Vama (10 noiembrie ^444). în condiþiile favorabile create de ocuparea Constantinopolului. cu scopul de a cuceri Belgradul. lancu de Hunedoara a reuºit 5â împiedice înaintarea lor spre centrul Europei. în acelaºi timp. în 1440. înfrângând rezistenþa opusã de turci. la scurt timp dupã victorie. a fost opritã sub zidurile Belgradului. în Serbia. Prima etapã a acþiunii antiturceºti a lui lancu s-a desfãºurat în cadrul internaþional nou creat de Unirea de la Florenþa. încercarea lui Mehmed al !l-lea de a cuceri gelgradul. lancu pregãteºte ºi conduce în toamna anului 1443 o puternicã acþiune militarã în interiorul Peninsulei Balcanice la care a participat ºi regele Vladislav. La Varna a fost nimicitã nu numai armata creºtinã. Exploatându-si victoria. domnul Þãrii Româneºti. a fost convocat la înalta Poartã si reþinut la Gallipoli. Dar. domnul Þãrii Româneºti atacã ºi nimiceºte întregul dispozitiv militar otoman la Dunãrea de Jos. Fragilitatea aparentã a puterii otomane în Peninsula Balcanicã a încurajat o nouã încercare de a-i pune capãt. el a reuºit sã aducã din nou sub controlul sãu Þara Româneascã. întrucât Veneþia acceptase sã trimitã o flotã care avea sã facã imposibilã trecerea prin Strâmtori a trupelor turceºti. Hotãrât sã-ºi exploateze avantajul. la Dunãrea de Jos. De teama instaurãrii la Strâmtori a rivalilor lor veneþieni. domnul Þãrii Româneºti. a uniunii personale între regatele ungar ºi polon în persoana regelui Vladislav Jagielio. când voievodul Transilvaniei adoptã hotãrât tactica ofensivã. începutã toamna. 103 . regele Vladislav s-a lãsat convins de legatul papal Cesarini sã reia ostilitãþile. de a relua ofensiva în Balcani în cooperare cu Skanderbeg. în anul urmãtor. Cu lupta lui. de lichidare a stãpânirii turceºti în Europa. susþinutã de Roma. Vlad Þepeº a deschis lupta cu Poarta Otomanã. rãpus de ciumã. S'uccesul cel mai de seamã a venit în anul urmãtor. în 1459. al cãrei domn. cu trupe puþine. la Congresul de la Mantua. în iarna anului 1461-1462. atât împotriva turcilor. oastea regalã ocupã oraºele Niº ºi Sofia. papa Pius al ll-lea a încercat sã relanseze. expediþia regelui Vladislav l s-a încheiat cu un dezastru desãvârºit. în 1440-1441. în Asia Micã. dar sosirea iernii si rezistenþa turcilor în trecãtorile munþilor Balcani au silit-o sã se retragã. Matias Corvin. apãrat cu îndârjire de eroul transilvan (iulie 1456). voievodul Transilvaniei a trecut Carpaþii în Þara Româneascã. Vlad Dracul. aflate în cea mai mare parte. încercând astfel sã îngreuneze operaþiile militare ale sultanului împotriva þãrii sale. sultanul Murad al ll-lea a declanºat noi acþiuni militare preventive. turcii au fost zdrobitor înfrânþi în sudul þãrii de oastea lui lancu (22 martie 1442). repede reprimatã de Mehmed al ll-lea. unde a înfrânt ºi nimicit oastea otomanã de sub conducerea beglerbegului Rumeliei în bãtãlia desfãºuratã pe cursul superior al râului Ialomiþa (septembrie 1442). sultanul organizeazã sub conducerea beiului de Vidin o puternicã acþiune militarã în Transilvania. în tabãra creºtinã. iar regele Vladislav însuºi a cãzut pe câmpul de luptã. timp de câþiva ani. Dupã ce încheiase cu turcii pacea de la Seghedin (iulie 1444). ºi de realizarea. nu însã ºi de celelalte puteri apusene. întemeiatã pe speranþa cã va fi o acþiune uºoarã. s-a încheiat cu o nouã înfrângere grea la Kosovo (octombrie 1448). De partea europeanã a intrat în acþiune Vlad Þepes. dar si ultima mare speranþã de salvare a Bizanþului ºi de înlãturare a turcilor din Europa. eroul luptei de rezistenþã antiotomanã a Albaniei. iniþiativa a trecut din nou. hanul turcmen al uniunii de triburi. în înþelegere cu fiul lui lancu de Hunedoara. cunoscute sub numele de Akkoyunlu. trupele sultanului Murad al ll-lea. Dupã un prin succes. dacã încercarea de a-i scoate pe turci din Europa a eºuat. care pãrea sã asigure condiþii favorabile unei noi acþiuni europene comune pentru izgonirea turcilor din Europa. Câþiva ani mai târziu. regele Ungariei. Iniþiativa papalã a avut drept rezultat o rãscoalã a grecilor în Peloponez. înþelegând exact sensul acestei evoluþii pe plan general european. care si-a sfârºit aici existenþa. încercarea turcilor de a anihila acest succes l-a adus din nou pe lancu la sud de Carpaþi. numit între timp guvernator al regatului M446). Noua încercare a lui lancu de Hunedoara. încetând sã mai plãteascã tribut Porþii. în primãvara anului 1442. si a furnizat un imbold spre acþiune puterilor din Asia Micã în frunte cu Uzun Hasan. împreunã cu sultanul.dominatã de efortul de organizare a rezistenþei împotriva expansiunii Imperiului otoman.

Acþiunea domnului Þãrii Româneºti. în loc de a-l ajuta pe aliatul sãu sã-ºi recapete tronul. Scurt timp dupã preluarea puterii. fusese silit sã se încline în faþa ultimatumului sultanului Mehmet al ll-lea. în 1456. ªtefan a lãsat în stãpânirea regelui polon cetatea Hotin. centru urban si sediu al episcopie' catolice a þãrii. situaþie pe care a continuat-o ªtefan în prima etapã a domniei sale. în conjunctura favorabilã creatã de atacul lui Mehmet al ll-lea împotriva lui Vlad Þepes. Dupã câteva incursiuni pe teritoriul acesteia. a înaintat înlãuntrul þãrii. subminând grav interesele comerciale ale Ungariei ºi Þãrii Româneºti.00 000 oameni. descrise pe larg în scrisoarea raport adresatã de Vlad regelui Ungariei. desfãºurat în stilul nou al strategiei lui Mehmet al ll-lea. care. I-a arestat pe Vlad Þepes si I-a dus cu sine la Buda. ªtefan încheie. intensificarea rivalitãþii polono-ungare pentru stãpânirea Chiliei a atras Moldova. Matias Corvin a intrat în campanie la sfârºitul anului 1467. sultanul a dat semnalul retragerii. care ameninþa stabilitatea dominaþiei otomane în nordul Peninsulei Balcanice. invitase puterile riverane ale Mãrii Negre sã-i plãteascã tribut si sã recunoascã. hegemonia otomanã asupra bazinului pontic. pentru a scãpa de regimul apãsãtor al lui Vlad Þepeº. în urma unu1 atac prin surprindere. regele Ungariei. Petru Aron. la Baia. care a sosit la hotar în cursul toamnei. al cãrei efectiv depãºea 1. ºi s-a angajat sã respecte bunurile boierilor moldoveni refugiaþi în Polonia. care preluase direct comanda trupelor sale. resemnându-se cu situaþia creatã în Þara Româneascã. Predecesorul sãu. domnul Moldovei (1457-1504). care asigura Moldovei protecþie împotriva tendinþelor de dominaþie ale Regatului ungar. care îi hãrþuia necontenit pe turci. ªtefan cel Mare. Dar. Dar. primejdia cea mai imediatã pentru puterea încã neconsolidatã a noului domn. Dupã ce a înaintat pânã la Târgoviºte. caracterizat de îmbinarea operaþiunilor terestre ºi navale. a rãmas ºi acum direcþia principalã a politicii externe a þãrii. Contravaloarea acestor concensii. Pentru a restabili situaþia. ªtefan a revenit la orientarea tradiþionalã a politicii externe a Moldovei. Petru Aron. astfel. a fost îndepãrtarea de la hotarul Moldovei a rivalului sãu. capitala þãrii. Trei ani mai târziu. ea i-a îngãduit sã-ºi asigure. pe care ªtefan avea sã le anuleze în anii urmãtori. stãpânirea asupra Chiliei ºi a drumului comercial pe care îl controla. ocupatã anterior de o garnizoanã polonã. pãtrunde pe teritoriul Þãrii Româneºti. în 1465. vlad Þepeº s-a retras în Transilvania în speranþa de a reveni cu concursul militar al lui Matias l 155 Corvin. Vlad Þepeº a fost silit sã facã faþã si încercãrii lui ªtefan cel Mare de a cuceri Chilia. puteri a cãror rivalitate pentru Moldova ºi îndeosebi pentru gurile Dunãrii si Chilia a continuat sã se manifeste puternic si în a doua jumãtate a secolului al XV-lea. Etapa urmãtoare a rezistenþei româneºti la Dunãrea de Jos a fost ilustratã de ªtefan cel Mare. Asaltul otoman. Marea oaste a sultanului. la scurte intervale. în cursul uneia din aceste acþiuni. anulare implicitã a angajamentelor asumate anterior faþã de Ungaria. unde se adãpostea rivalul sãu înlãturat din domnie. o convenþie cu regele Cazimir prin care I-a recunoscut suzeran unic. redevenitã stat tributar al Porþii. Din 1448. Ungaria si-a asigurat controlul direct asupra Chiliei. Moldova a acceptat aºadar sã plãteascã tribut Porþii ºi sã-ºi rãscumpere pacea din partea sultanului. pe care a gãsit-o Pustie. Vlad Þepeº a pãtruns personal noaptea în tabãra otomanã în fruntea unei cete. a declanºat inevitabil reacþia sultanului. în speranþa de a-l surprinde pe sultan. în sfertul de secol de lupte dinastice care a precedat înscãunarea lui ªtefan cel Mare. fãrã a fi reuºit sã angajeze o luptã decisivã cu oastea d°rnnului român.cât ºi a localnicilor. capitala Moldovei. în drum însã. Ca gaj al fidelitãþii sale. alianþa cu Polonia. Dar eºecul a fost transformat de Mehmet al ll-lea într-un succes politic graþie Bordului încheiat cu boierii Þãrii Româneºti care. Pe primul plan al preocupãrilor noului domn în aceastã etapã s-au aflat raporturile cu Ungaria ºi Polonia. domnul Moldovei a reuºit sã aducã în stãpânirea sa cetatea mult râvnita de la gurile Dunãrii. când sultanul. a început în iunie 1462. împotriva Ungariei. unde nãdãjduia sã-l instaleze pe candidatul sãu la domnie. unde a strãjuit timp de aproape douã decenii o garnizoanã ungarã. în aprilie 1459. Concomitent cu invazia otomanã. pe Nistru. operaþie care s-a bucurat de o largã n°torietate în Europa. ªtefan dezlãnþuie 104 . Printr-un teritoriu pustiit din ordinul domnului român. Restabilirea legãturii cu Polonia însemna îndepãrtarea de Ungaria ºi Þara Româneascã. Indiciile timpurii ale acestei evoluþii au luat proporþiile unui antagonism direct în 1462. preocupat de confruntarea sa cu Frederic al lll-lea de Habsburg. l-au acceptat ca domn pe fratele acestuia. favoritul sultanului. Radu cel Frumos. unde regele se oprise pentru pregãtirea asaltului final. îndatã dupã cucerirea Bizanþului. alternativ în aria de hegemonie a celor douã mari puteri. Orientarea spre Polonia. înaintând în fruntea unei mari armate spre Suceava. când ªtefan a încercat fãrã succes sã cucereascã Chilia.

care s-a destrãmat încetul cu încetul. care depãºea 100 000 de oameni. în urma cãreia Caffa ºi întregul sistem de colonii genoveze din nordul Mãrii Negre au intrat sub dominaþia otomanã (iunie 1475). au încercat sã lãrgeascã coaliþia antiotomanã pentru a da Moldovei posibilitatea sã înfrunte în condiþii mai bune noul atac al lui Mehmet al H-lea. ªtefan a încheiat pacea cu sultanul. a folosit conjunctura favorabilã creatã de pacea pe care a încheiat-o cu Ungaria în 1483 pentru a întreprinde o mare expediþie împotriva lui ªtefan. lipsite de orice perspectivã de ajutor. A doua mare campanie împotriva Moldovei se încheia astfel cu un eºec desãvârºit. Ultima mare încercare a Ungariei medievale de a-si impune prin forþa armelor dominaþia asupra Moldovei si de a-si asigura legãtura directã cu Marea Neagrã s-a încheiat cu un eºec. la Vaslui. Cu aceasta. Dar rezistenþa îndârjitã a cetãþilor. Rãzboiul cu Þara Româneascã nu a fost decât preludiul marii înfruntãri de forþe cu Imperiul otoman. Cum între timp o oaste transilvanã se îndrepta spre Moldova. punând capãt conflictului lor. l-a . înainte de a se resemna cu aceastã pierdere. Hanatul tãtar din Crimeea se supune acum sultanului. la acest efort participau. revenind la vechile condiþii (1479-1480). începe la rândul sãu ostilitãþile împotriva lui ªtefan (1470). unde superioritatea numericã otomanã nu putea fi exploatatã.e tãtarilor din Crimeea. Speranþa sultanului a fost însã înºelatã. imense pentru acea Vrefne.contraatacul. domnul Þãrii Româneºti. Þelul imediat al acþiunii lui ªtefan a fost acela de a-si asigura controlul asupra gurilor Dunãrii si de a înlãtura primejdia intrãrii lor sub dominaþia otomanã. pentru a da mai multe ºanse de reuºitã noii înfruntãri în curs de Pregãtire cu Moldova. îndeosebi al Veneþiei. capitala þãrii. în þara vecinã pe care a smuls-o dominaþiei turceºti. La rândul sãu. oastea ungarã. din 1463. periclitând legãtura sultanului cu bazele sale de aprovizionare. ªtefan a început îndatã dupã victorie sã pregãteascã noua fazã a luptei. sultanul. Lupta a rãmas nedecisã. Pentru a scoate din luptã Moldova. Marea Neagrã era astfel transformatã în lac turcesc. Chilia si Cetatea Albã. Mehmet al ll-lea a fost silit sã organizeze la începutul anului 1475 o mare expediþie sub comanda beglerbegului Rumeliei. în iulie 1484. Ungaria ºi alte puteri. înþelegând inevitabilitatea unei noi ofensive otomane. sprijinite de oastea domnului Þãrii Româneºti. reintrat în acþiune. Baiazid al ll-lea (1481-1512). Rãzboiul lui ªtefan cu turcii a coincis cu ultima mare încercare a adversarilor Porþii de a restaura libertatea Mãrii Negre. la Veneþia ºi la Roma. ^cercarea domnului de a opri înaintarea sultanului spre Suceava. Vlad Cãlugãrul (1481-1495). ªtefan a încercat sã-si recupereze cetãþile. Soliman eunucul. Radu cel Frumos (1462-1474). grav ameninþatã în perspectivã de instalarea turcilor în nordul bazinului 105 . a fãcut imposibilã exploatarea impasului în care se afla Imperiul otoman. în iulie 1475. 157 împiedicat pe sultan sã tragã beneficii politice din victoria sa. In iunie 1476. declanºatã de ªtefan în 1473. ^venind un stat vasal Porþii Otomane. când a instalat un nou domn. Dar lupta deschisã de domnul român în 1473 s-a încadrat într-un efort mult mai larg de îndiguire a expansiunii otomane. armata terestrã si flota sultanului au sosit la gurile Dunãrii. Mehmet al ll-lea a intrat în Moldova în fruntea unei oºti. Lipsa de dinamism a coaliþiei antiotomane. Matias Corvin a pãrãsit Moldova fãrã a-si fi realizat obiectivul. Veneþia. Urmând exemplul unora dintre aliaþii sãi. Sosirea sa fusese precedatã de raiduri devastatoare . Pierderea Þãrii Româneºti ºi reconstituirea unui front antiotoman la Dunãre era o primejdie prea gravã pentru dominaþia Porþii în Peninsula Balcanicã pentru a putea fi toleratã de sultan. Fapt mai grav. cum plãnuise. cu preþul unei mari dispersiuni de forþe. si fãcând joncþiunea cu tãtarii din Hanatul Crimeii. succesorul lui Mehmet al ll-lea. a fost zdrobitã e invadatori. Moldova era prinsã în cleºtele coaliþiei turco-tãtare. cu scop limitat: cucerirea cetãþilor pontice ale Moldovei. în Hanatul Crimeii ºi la Caffa. Asediate terestru si naval. Solii trimise în toate direcþiile. ultimele mari emporii libere din bazinul pontic au intrat sub dominaþia otomanã. Incapabil sã-si continue înaintarea. cum ªtefan începuse sã-si reconstituie o nouã oaste. cu concursul Poloniei. dar avântul ofensivei regale a fost oprit. trãdat însã de unii boieri el nu a reuºit sã nimiceascã. cele douã oraºe au sucombat în câteva zile. Rãspânditã de îndatã în toate direcþile. Uzun Hasan. Mehmet al ll-lea a dat semnalul retragerii (august 1476). ªtefan a prins în cursã ºi a nimicit marea oaste trimisã de Mehmet împotriva sa (10 ianuarie 1475). dintre care nici una nu a putut fi cuceritã. Reluând ne seama sa încercarea de a smulge Moldovei Chilia. într-o vale îngustã. ºtirea a revelat Europei puterea nebãnuitã a Moldovei. fidel lui. ªtefan ºi Matias Corvin au încheiat un tratat de alianþã antiotomanã care punea pe baze noi raporturile dintre cele douã þãri. a organizat în prealabil o mare expediþie în Crimeea. în Polonia si Ungaria. ameninþatã sã-si piardã posesiunile din Egea. respinºi de ªtefan.

el a restabilit la rândul sãu pacea cu Poarta Otomanã. în 1489. Cum de altminteri Polonia a încheiat câþiva ani mai târziu pacea cu turcii. sprijiniþi de turci. dobânditã în anii anteriori. în Moldova. înalþã în scaunul domnesc pe unul din membrii familiei lor. Marea expediþie polonã din 1497. obþinând din partea lui Matias Corvin cetãþile transilvane Ciceul ºi Cetatea de Baltã cu domeniile lor. o mare parte a trupelor polone a fost surprinsã ºi nimicitã de oastea lui ªtefan (octombrie 1497). raport consacrat prin tratate reînnoite periodic. îmbinarea luptei cu negocierile ºi compromisul. direct ameninþatã dupã cucerirea de cãtre turci a Peninsulei Balcanice. semnificaþii sporite prin mijlocirea funcþiei de mare ban al Craiovei. la sfârºitul domniei lui. Devenit rege al Poloniei în 1492. sub Vlad Cãlugãrul ºi Radu cel Mare. au intrat pe teritoriul Moldovei îndreptându-se spre Suceava. care. au îngãduit Þãrii Româneºti ºi Moldovei sã-si salveze entitatea ^taþalã. ªtefan a prestat la Colomeea omagiul vasalic regelui Cazimir (septembrie 1485). cu întreruperi). în care erau induse Þara Româneascã si Moldova. Þara Româneascã a redevenit teatru de operaþii. Pentru a obþine concursul polon. dar încercarea turcilor de a-ºi impune dominaþia directã asupra $rii a fost respinsã. fie au fugit peste hotare. familia de mari boieri olteni a Craioveºtilor si-a consolidat mult poziþia ca urmare a extinderii stãpânirilor ei de pãmânt si a legãturilor strânse pe care le întreþinea cu demnitarii turci de la Dunãre. în ultimii ani ai domniei. domnul. marcatã prin cucerirea Belgradului (1521) ºi apoi prin zdrobirea armatei ungare la Mohâcs (1526) a pus capãt echilibrului internaþional de forþe. Reluarea ofensivei turceºti pe linia Dunãrii. ªtefan a întreprins mai multe expediþii împotriva Poloniei. boierii Craioveºti. tensiunea a degenerat în conflict armat. instaurarea controlului polon direct asupra Moldovei prin înlãturarea lui ªtefan. a dat naºtere unor puternice tensiuni politice. o înrudire cu familia domnitoare legitimã a Basarabilor. timp de un sfert de secol. mult diminuatã în timpul lui ªtefan cel Mare. Dar concursul militar polon s-a dovedit insuficient pentru realizarea þelului lui ªtefan. Vechea autonomie a Olteniei a cãpãtat. Rezistenþa îndelungatã pe care au opus-o expansiunii otomane. boierii Craioveºti ocupã funcþii însemnate în sfatul domnesc. l-au silit în cele din urm3 pe regele polon sã ridice asediul si sã înceapã retragerea. Ungaria si Polonia —. cu titlul de represalii dar ºi cu speranþa de a câºtiga Pocuþia. Pentru a-ºi asigura poziþia eminentã în stat. Domnia lui Neagoe Basarab s-a caracterizat pe plan extern prin continuarea politicii de echilibru iar pe plan intern printr-un remarcabil avânt cultural. pentru a-ºi legitima noua situaþie. tendinþa marii boierimi de a-ºi consolida poziþia. si-a trãdat obiectivul real de îndatã ce trupele polone. 158 de forþe realizat între cele trei mari puteri vecine cu statele române — Imperiul ton-ian. Neagoe Basarab (1512-1521). în septembrie 1523. de a se elibera de sub tutela apãsãtoare a puternicilor boieri Craioveºti s-a încheiat cu un eºec. rãsculaþii fie au fost executaþi. temându-se de implicaþiile 106 . sã-l îndeplineascã. ªtefan a fost silit sã-i urmeze exemplul. datoritã solidarizãrii boierimii cu domnul. a invocat. Dar rezistenþa prelungitã a cetãþii si primejdia intervenþiei în luptã a altor forþe. Sub Stefãniþã îndeosebi. încercarea fiului lui Vlad Cãlugãrul. cel mai târziu. febrile pregãtiri diplomatice ºi militare în vederea unei expediþii de înlãturare a turcilor de la Chilia si Cetatea Albã. îndeosebi a Ungariei. iar Þãrii Româneºti în timpul lui Radu cel Mare 1495-1502) si Neagoe Basarab (1512-1521). în primul rând asupra Þãrii Româneºti. la Codrul Cosminului. exercitând o influenþã considerabilã în viaþa politicã a þãrii. în Tara Româneascã. al cãrei þel oficial proclamat era recuperarea Chiliei ºi Cetãþii Albe. Situaþiile nãscute din implantarea puterii otomane în sudul Moldovei s-au mai rãsfrânt o datã puternic în politicã externã a lui ªtefan. cu sau fãrã temei. reluând plata tributului. Mai mult încã. comandate de rege însuºi. compensaþie pentru cetãþile pontice pierdute. loan Albert a început. a zdrobit rãscoala unei pãrþi a marii boierimi. act pe care refuzase. Sub Radu de la Afumaþi (1521-1529. înzestratã cu puteri cvasisuverane la apus de râul Olt. ie-a scutit de ari invazii strãine de felul celor care se abãtuserã asupra lor în perioada precedentã. Vlad cel Tânãr (1510-1512). si propriile lor nocieri cu Poarta Otomanã le-au asigurat o perioadã de relativã stabilitate în relaþiile cu tjrcii' Moldovei în timpul primilor succesori ai lui ªtefan cel Mare.pontic. Pe drumul de înapoiere. care din 1489 revenise la alianþa cu Ungaria. Lovindu-se de a 'nceput la nordul Dunãrii de o foarte tenace rezistenþã. ratatele ungaro-otomane. Dar programul regelui polon prevedea. evoluþie care s-a rãsfrânt puternic asupra þãrilor române. adicã de mica boierime ºi de masa þãranilor stãpâni de pãmânt. sprijinit de „þarã". ca etapã premergãtoare acþiunii antiotomane. Bogdan cel Orb /1504-1517) si Stefãniþã (1517-1527). de îndatã ce împrejurãrile externe au devenit favorabile. la sfârºitul secolului al XV-lea ºi începutul secolului al XVI-lea. datoritã boierilor Craioveºti.

din a doua jumãtate a secolului al XlV-lea. Sub raportul tributului ºi al altor îndatoriri. în funcþie de situaþiile permanent schimbãtoare. Giurgiu. Imperiul otoman a recunoscut autonomia celor douã þãri si s-a angajat sã respecte întregul lor sistem de guvernare. a venit prin cãlugãrul de origine greco-sârbã Nicodim. limba slavã avea sã rãmânã mijlocul de comunicare oficial ºi de creaþie culturalã în scris al pãturii culte româneºti. sub urmaºii imediaþi ai acestuia. regim consacrat prin actele de întemeiere emise de ctitori. Condiþia primã a înfloririi acestui tip de spiritualitate întemeiat pe ascezã riguroasã era autonomia largã faþã de puterea politicã si de ierarhia bisericeascã. obiectiv realizat în linii generale în a doua jumãtate a secolului al XV-lea. care. Puternic sprijinitã de domnia centralizatoare. turcii au °st siliþi sã-ºi modereze aspiraþiile în raport cu acestea. biserica celor douã state româneºti ºi-a întãrit considerabil poziþia ºi influenþa dupã integrarea lor în spaþiul controlat de Patriarhia constantinopolitanã. a cãrei sfinþire în 1517 a prilejuit o mare reuniune de înalþi ierarhi ai Ortodoxiei. luptãtorii secolului al XV-lea au salvat moºtenirea transmisã de întemeietorii epocii precedente. athonit. cãrþi ºi obiecte de cult. juridice. încã din vremea lui Vladislav l mãnãstirea Vodiþa ºi. transformate de Imperiul otoman într-o centurã de poziþii militare. în schimbul acestor renunþãri. Consolidarea vieþii spirituale în tradiþia bizantino-slavã s-a realizat în mare mãsurã pn'n penetraþia si rãspândirea monahismului de tip athonit. care au luat forma unor acte unilaterale acordate de sultani. Dupã îndelungatele lupte pentru domnie dintre succesorii lui Alexandru cel Bun a urmat marea 107 . sprijin care s-a manifestat prin înãlþarea lãcaºurilor bisericeºti ºi mãnãstireºti. prin ctitoriile lui Petru l ºi ale lui Alexandru cel Bun de la Neamþ si Bistriþa. prin înzestrarea lor cu domenii. statutul de autonomie al Þãrii Româneºti ºi al Moldovei. a fost înscris în convenþii. Preþuind la justa sa valoare concursul bisericii. cadrul fundamental al raporturilor turco-române pânã la sfârºitul hegemoniei otomane în Europa Sud-Esticã. ºi-a statornicit ºederea în Þara Româneascã.'nternaþionale pe care le-ar fi avut instaurarea unei stãpâniri directe în cele douã þãri. civilizaþia bizantinã. Cele douã state au fost silite sã accepte plata tributului . ctitorie desãvârºita sub Mircea cel Bãtrân. Si Moldova a fost cuprinsã în sistemul monahismului nou. în ciuda marilor variaþii ale dominaþiei turceºti în spaþiul românesc. Impulsul renovãrii vieþii monahale de cãtre Nicodim a fost continuat de ucenicii sãi în Jara Româneascã. loc de întâlnire a spiritualitãþii ortodoxe de pretutindeni. Puternica influenþã a spiritul^ dominant la Muntele Athos. lumea româneascã a adoptat slavona ca limbã de cult si apoi de cancelarie. înãlþarea mãnãstirii de la Cozia de cãtre Mircea'a constituit momenW1 160 culminant al influenþei monahismului dominat de principiile spirituale si de organizare de la Sfântul Munte. neutralizarea lor. pentru a cuprinde treptat ansamblul spaþiului românesc Pânã la triumful limbii naþionale în secolele XVI-XVII. Þara Româneascã a avut un regim mai apãsãtor în secolul al XV-lea. aºa-numitele capitulaþi!'. Prin îndelungata lor rezistenþã. Curentul nou a culminat la începutul secolului a| xVI-lea cu ctitoria lui Radu cel Mare de la Dealu si cu cea de la Curtea de Argeº a lui Neagoe Basarab. urmele indirecte ale capitulaþiilor s-au pãstrat în izvoarele secolului al XV-lea. mijloc de presiune asupra teritoriilor aflate în raza lor de acþiune. a rãmas. renegodat în repetate rânduri în detaliile sale. mãnãstirea Tismana. în frunte cu patriarhul din Constantinopol. care aveau sã se numere vreme îndelungatã printre centrele culturale cele mai însemnate ale þãrii.si sã se resemneze cu pierderea cetãþilor lor dunãrene ºi pontice (Turnu. Din secolele X-XI. istoriografice ºi actele de cancelarie au folosit limba slavã. cea mai mare parte a românilor din nordul si sudul Dunãrii a fost încadratã în aria de organizare bisericeascã bizantino-slavã. îndeosebi în etapele de stabilitate politicã. Textele care slujeau cultului. dupã ce întemeiase. la sfârºitul secolului al XlV-lea. încã din secolul al XV-lea. scrierile literare.semn al rãscumpãrãrii pãcii de la turci si al recunoaºterii puterii lor . Chilia ºi Cetatea Albã). o intensã activitate de sprijinire a puterii spirituale care îi conferea legitimitatea. Tradiþia romanitãþii ºi spiritualitatea bizantino-slavã. intermediar al modelului comun de inspiraþie al popoarelor rãsãritene. Acest statut. în acelaºi regim de autonomie largã. O datã înþeleasã imposibilitatea sau dificultãþile foarte mari ale cuceririi si dominaþiei lrecte asupra Þãrii Româneºti ºi Moldovei. sub urmaºii lui Mircea cel Bãtrân. domnia a desfãºurat. turcii si-au fixat ca þel principal menþinerea lor în 159 afara coaliþiilor antiotomane. Cuprinsã între mai multe centre de putere ºi de civilizaþie slavã. Primele texte care folosesc alfabetul chirilic apar în secolul al X-lea.

Sfântul Nicolae din Dorohoi (1496). Sfântul Nicolae din laºi (1491-1492). Adormirea Maicii Domnului din Bacãu (1491). care ºi-a desfãºurat o mare parte din activitate în Moldova lui Alexandru cel Bun. Sfântul Gheorghe din Hârlãu (1492). Tazlãu (1496-1497). Sfântul Ilie din Suceava (1488). Adãpostiþi la nordul Dunãrii. Scrisul istoric si-a fãcut apariþia mai întâi în Moldova. Biserica de piatrã începe acum sã ia tot mai mult locul vechilor construcþii din lemn. ei au contribuit la multiplicarea ºi rãspândirea scrierilor bisericeºti în limba slavã. Din masa mare de texte religioase transcrise în mãnãstirile din þãrile române. Viaþa Sfântului loan cel Nou. Dobrovãþ (1503-1504). scriere atribuitã clericului bulgar Grigore Tamblac.Sfântul loan din Vaslui (1490). dimpotrivã. Neamþ (1497). Volovãþ (1500-1502). în Þara Româneascã. arhitectura unora din cele mai de seamã din aceste fundaþii împleteºte original elemente ale tradiþiei Arhitectonice bizantine ºi apusene. cu funcþie oficialã de stat ºi ecleziasticã. s-a dezvoltat în continuare în cadrul devenit Adiþional al slavonismului. în domnia de puternicã consolidare statalã a lui Alexandru cel Bun. întemeiate Pe strânsa cooperare dintre domnie ºi bisericã. primul descãlecãtor. martirizat la Cetatea Albã de tãtari. Realizãrile cele mai însemnate ale scrisului slavon în þãrile române în secolele XV-XVI aparþin domeniului istoriografiei si al gândirii politico-religioase. a ajuns în Germania în ultimii ani ai domniei lui ªtefan.ºi la marile fundaþii mãnãstireºti. Pãtrãuþi (1487). cu finalitate politicã. Nici subordonarea ec<eziasticã oficialã a Þãrii Româneºti si Moldovei faþã de biserica bizantinã în a doua jumãtate a ^colului al XlV-lea nu a sustras biserica celor douã þãri slavonismului. care si-a consolidat opera politicã printr-o excepþionalã activitate în sfera spiritualã si culturalã. printre primii copiºti de texte slave bisericeºti a fost însuºi Nicodim (Evangheliarul de la Tismana). au devenit sediul unei intense activitãþi de transcriere a textelor sacre ºi de cult. a lui ªtefan cel Mare. Putna (1466). Putnaj. Din iniþiativa domnului apar numeroase construcþii bisericeºti. în Moldova s-a format o remarcabilã scoalã de copisti-miniaturiºti încã din vremea lui Alexandru cel Bun ºi a succesorilor sãi. De la acelaºi domn s-au pãstrat buletine militare de victorie ºi înfrângere si corespondenþa diplomaticã cu valoare istoricã. biserici în satele lor de baºtinã. cu un rafinat gust artistic. a prelaþilor ºi a unora din boierii þãrii în Pomelnicul mãnãstirii Bistriþa si din sumara însemnare a unor fapte istorice. mãnãstirile îndeosebi. devenite în secolul al XV-lea focare intense de activitate scriitoriceascã în limba slavã. Manifestarea cea mai de seamã a acestei activitãþi au fost numeroasele biserici si mãnãstiri înãlþate de ªtefan pe tot cuprinsul þãrii. de la Dragoº. Reuseni (1503-1504) . predici de curte etc. omniprezent prin :actul de culturã ca ºi prin acþiunea sa politicã ºi militarã. tradusã în limba germanã (Cronica breviter scripta). 108 . Pe lângã rostul ei imediat. Borzeºti (1493-1494). care. a membrilor familiilor lor. cronica (letopiseþuf) Moldovei s-a pãstrat în mai multe variante. unii din marii boieri ai vremii construiesc ºi ei. la propriile sale acþiuni. aºa-numita cronicã moldo-rusã. Rãzboieni (1496). Antrenaþi de elanul creator al domnului. Astfel întregitã. care a integrat într-o expunere continuã cursul istoriei Moldovei. de consemnare a principalelor evenimente din trecut ºi prezent. domnul a trimis o variantã a textului slavon. Pe o treaptã superioarã. se disting câteva scrieri originale: un imn religios compus de un boier cãlugãrit al lui Mircea cel Bãtrân. Paginile cele mai consistente ale letopiseþelor sunt consacrate domniei si faptelor lui ªtefan cel Mare. Voroneþ (1488). un text hagiografic.la construcþiile solemne din oraºe . s-a ridicat scrisul istoric sub imboldul lui ªtefan cel Mare. La curtea marelui cneaz al Moscovei. cunoscute dupã mãnãstirile în care s-au conservat. Cultura scrisã în statele voievodale româneºti. opera istoriograficã înfãptuitã în Moldova din iniþiativa lui ªtefan cel Mare a avut un dublu scop: sã consolideze tradiþia statului ºi a dinastiei aflate la conducerea lui ºi sã le facã cunoscute peste hotare. Moldova se acoperã acum cu o mantie de opere arhitectonice. loc de intersecþie a curentelor culturale ale Orientului ortodox ºi ale Europei Centrale. Reflectând poziþia þãrii.epocã de înflorire. de la bisericile înãlþate în sate pentru a rãsplãti credinþa locuitorilor lor pe câmpul de luptã sau pentru a comemora evenimente însemnate . ºi din acest punct de vedere.Milisãuþi (1487). în principalele mãnãstiri ale þãrii (Bistriþa. al cãrei reprezentant de frunte a fost Gavril Dric de la mãnãstirea Neamþul. O variantã a cronicii domniei lui ªtefan. Lãcaºurile bisericeºti. El s-a dezvoltat din înregistrarea numelor domnilor. Sfinþii Apostoli Petru ºi Pavel din Huºi (1495). între ei ºi clerici cãrturari. îmbinare a simþului mãsurii ºi al echilibrului. dupã aceleaºi modele. Sfântul loan din Piatra Neamþ (1497-1498) . Sfântul Nicolae din Botoºani (1496). ºi-a c°nsolidat puternic activitatea ºi influenþa în urma sosirii unui mare numãr de imigranþi din 161 Peninsula Balcanicã. goniþi din þãrile lor de cucerirea otomanã.

încã de la începutul secolului al Xlll-lea„papa Inocenþiu al lll-lea. Oricum. pãstrat de toate ramurile romanitãþii rãsãritene. ortodoxia. s-a refugiat în Jara Româneascã. olah.în Þara Româneascã nu s-a pãstrat nici o scriere istoricã anterioarã secolului aJ XVI-lea. într-una din scrisorile sale cãtre loan Asan (Caloian). Anumitã Walachia Minor. Jara Româneascã a intrat în geografia politicã a vremii cu denumirea de Walachia sau" Walachia Major spre deosebire de cea de-a doua þarã româneascã. Moldova. gonit din þara sa de invazia turceascã. voloh. cuvânt care îl reproduce cu o imperceptibilã alterare foneticã pe originalul romanus. în timpul domniei lui Radu cel Mare. cât si a Pamatului celei dintâi. Apartenenþa la aria de civilizaþie a Bizanþului ºi îndeosebi la principala sa manifestare spiritualã. blas etc. lipsitã de ierarhia bisericeascã superioarã. wloch. Scrierea e doar un aspect al remarcabilei opere culturale înfãptuite de marele boier oltean ajuns domn la începutul secolului al XVI-lea. cel mai ilustru dintre conducãtorii statului vlaho-bulgar din sudul Dunãrii. Wac. mitropoliþii Þãrii Româneºti au fost învestiþi de Patriarhia din Constantinopol cu funcþia de „exarh ai întregii Ungarii ºi al plaiurilor". cu sediul la Vad. La sfârºitul secolului al XlV-lea. aceastã cunoaºtere a romanitãþii lor s-a difuzat în arii mai îndepãrtate ºi a intrat în tezaurul de cunoºtinþe al cercurilor culte europene. mediatã de lumea sud-slavã ºi adoptatã în veºmânt literar slav. Popoarele migratoare ºi în general strãinii care au venit în contact cu ei. a constituit doar una din componentele principale ale conºtiinþei colective româneºti pânã în zorile Epocii Moderne. Biserica Ortodoxã din Þara Româneascã si Moldova si-a extins activitatea si dincolo de hotarele celor douã þãri. Mai veche decât aceasta si mai profundã a fost tradiþia originii romane. îmbinând astfel numele pe care si-l dãdeau românii înºiºi cu traducerea sa de cãtre strãini. La mijlocul secolului 163 al XlV-lea. cea 162 moralã. aceastã funcþie a devenit în secolele urmãtoare un factor important al raporturilor bisericeºti din aria vastã a lumii ortodoxe. au tradus în limbile lor acest nume prinþr-un termen care exprimã noþiunea de romanitate: walach. el a tipãrit trei scrieri bisericeºti: Liturghierul (1508). Tradiþia cu privire la originile statului. Pe mãsura afirmãrii politice a românilor. o datã cu rezistenþa opusa de români expansiunii otomane si cu interesul pe care l-a suscitat în opinia europeanã. a descendenþei din Roma ºi din coloniºtii ei. afirmarea romanitãþii românilor ºi a conºtiinþei lor despre propria origine a apãrut tot mai frecvent în literatura savantã european! Puternice erau conºtiinþa latinãtãþii limbii române si ataºamentul românilor faþã de ea Potrivit lui Niccolo de Modrusa. tratat religios-moral ºi politic. Octoihul (1510) ºi Evangheliarul (1^12). Un loc unic în evoluþia culturii slavo-române îl ocupã învãþãturile lui Neagoe Voevod cãtre fiul sãu Teodosie. culegere de poveþe desprinse de domn din lecturile sale ºi din experienþa sa proprie ºi aºternute pe hârtie pentru a-i sluji ca îndrumar fiului ºi succesorului sãu la domnie în desfãºurarea activitãþii sale interne ºi externe. referindu-se la românii nord-dunãreni. în primul rând germanii ºi slavii. Tiparul ºi-a fãcut apariþia în spaþiul românesc la începutul secolului al XVI-lea. la descãlecatul lui Negru Vodã din Fãgãraº si la întemeiere. Apoi. O funcþie similarã pentru teritoriile din Transilvania intrate sub stãpânirea lui ªtefan cel Mare ºi a succesorilor sãi au îndeplinit episcopii numiþi de ei. titlu care le conferea autoritatea spiritualã asupra masei populaþiei ortodoxe din Regatul ungar. Din secolul al XV-lea. în decurs de patru ani. o datã cu integrarea lor oficialã în aria spiritualitãþii bizantine. începutã în secolul al XlV-lea. 109 . tiparniþa sa si-a încetat activitatea timp de mai bine de trei decenii. idee prin care s-a exprimat individualitatea poporului român în contextul etnic al Europei Rãsãritene ºi Sud-Estice. papa Clement al Vl-lea. îi aparþine cu certitudine. care aveau sã slujeascã la uniformizarea cultului. Aid. Un cãlugãr din Muntenegru. Paternitatea literarã a textului i-a fost contestatã lui Neagoe Basarab. recunoaºtere atât a identitãþii de origine a locuitorilor lor. O funcþie protectoare din ce în ce mai eficace a asumat domnia din cele douã state româneºti în raport cu centrele mãnãstireºti de la Athos si din întregul Rãsãrit ortodox. când Þara Româneascã a devenit o realitate politicã a Europei Rãsãritene. se 'acea ecoul acestei conºtiinþe afirmatã de însuºi conducãtorul noului stat. a fost consemnatã în scris abia în secolul al XVI-lea ºi inclusã în compilaþiile de cronici din secolul urmãtor. îi denumea olachi romani. prelat catolic trimis de Roma la curtea lui Matias Corvin. de inspirator al lucrãrii. dupã ce deprinsese la Veneþia arta tiparului.fãrã argumente decisive. Conºtiinþa derivãrii din Roma s-a manifestat în primul rând prin numele însuºi al poporului român.

Faþã de refuzul domnului de a reprima erezia husitã. Cea mai grandioasã dintre aceste construcþii este Biserica Neagrã din Braºov. instalaþi în provincie spre sfârºitul secolului al Xl-lea. cât ºi cei de la nordul Dunãrii. 110 . Anunþatã vehement de episcopul catolic al Moldovei. care nu a lãsat urme adânci. o construcþie romanicã ºi una goticã. cistercienii stabiliþi |a sfârºitul secolului urmãtor în apusul Þãrii Fãgãraºului la Carta (Kertz). O valoroasã creaþie sculpturalã îmbogãþeºte aceste mari construcþii. care a manifestat tendinþe puternic exclusiviste în secolele XIII-XIV. de câteva ori. fãrã însã sã cuprindã ºi cercuri largi ale societãþii. care au reuºit sã-ºi câºtige în þarã aderenþi din mijlocul comunitãþilor catolice. adicã latina" pe care „o vorbesc de la origini". a înregistrat. întemeiatã în secolul al Xl-lea sau al Xll-lea. probabil cu scopuri misionare în raport cu românii din regiune. limba lor pe care o numeau românã. secui . catolicismul a devenit religia dominantã în tot spaþiul controlat de coroana ungarã. Francesco della Vãile. afirmã alt umanist italian. atunci când s-a aflat în rãzboi cu Polonia. tradiþia colonizãrii romane. Biserica Ortodoxã.cu românii ortodocºi a dat naºtere în Transilvania unei situaþii spiritual-culturale specifice. operã romanicã din secolul al Xlll-lea. dominicanii. ai cãrei aderenþi. care au asumat un rol de primã însemnãtate în îndeplinirea politicii regilor angevini de înfãptuire a unitãþii de credinþã a regatului lor (un/tas fidel) prin suprimarea celorlalte confesiuni ºi religii. Cluj ºi îndeosebi Sebeº. realizatã în urma conciliului de la Ferrara-Florenþa. atât din Moldova. sub protecþia regatelor catolice vecine. erau suficient de numeroºi pentru a justifica crearea unor scaune episcopale catolice: la Severin ºi la Argeº în Þara Româneascã. Coexistenþa popoarelor catolice . a descãlecatului de cãtre ostaºii Romei. depedenþi de arhiepiscopia din Esztergom. era atât de puternicã încât. la începutul secolului al XV-lea. care este ilirica" (slavona). franciscanii în secolul al XlV-lea. In momentele de tensiune politicã sau de conflict armat cu Regatul polon sau cu cel ungar. construitã de saºi începând cu ultimii ani ai secolului al XlV-lea. O formã de manifestare a reacþiei anticatolice a fost în Moldova lui Alexandru cel Bun protecþia acordatã husiþilor refugiaþi din Boemia. la ªiret si apoi la Baia în Moldova. ªtefan cel Mare. Ierarhia catolicã a Transilvaniei s-a organizat în jurul episcopiei din Alba lulia. Reprezentative pentru avântul economic si cultural al oraºelor transilvane în secolul al XlV-lea sunt marile biserici parohiale din Sibiu. Limba latinã pe care o vorbeau fusese adusã de coloniºtii Romei. apare în legãturã cu cea a misiunii apãrãrii „Pannoniei" împotriva „sciþilor" (popoarele de stepã aºezate dincolo de Nistru). în obedienþa Romei. Unirea cu Roma. Arhitectura bisericeascã a produs ºi în aria catolicã a Transilvaniei câteva monumente remarcabile. dominantã în cele douã principate. loan de Sultanieh. cu profunde implicaþii politice.românii cu care a venit în contact fãceau distincþia netã între folosirea de cãtre ei a limbii „moesilor. în Moldova. presiunea lumii catolice. sub presiunea politicã. foarte activi în secolul al Xlll-lea îndeosebi în cadrul efortului de creºtinare a cumanilor. Antonio Bonfini. datoritã intervalului îndelungat în care s-a realizat. din care descindeau. misionar dominican. domnii declanºau uneori ºi prigoane împotriva Bisericii Catolice. a consemnat-o în secolul urmãtor în Þara Româneascã. Prozelitismul catolic în raport cu ortodoxia s-a manifestat si în spaþiul românesc. afirmau românii atât cei de la sudul. ºi-a manifestat în câteva rânduri ostilitatea deschisã faþã de cultul catolic. Legãtura dintre conºtiinþa identitãþii colective proprii si manifestarea ei principalã. s-a aflat în permanent contact ºi în confruntare cu confesiunea catolicã. exercitatã prin Polonia sau prin Ungaria. în majoritate de origine germanã sau ungarã. de Biserica Bizantinã. acþionau ordinele cãlugãreºti catolice. românii se luptã mai mult „pentru pãstrarea limbii" decât chiar a vieþii. Un rol însemnat în consolidarea catolicismului în Transilvania a revenit ordinelor cãlugãreºti catolice: benedictinii. îndeosebi atunci când Unirea dintre cele douã biserici redevenea actualã. aceasta din urmã îmbinând în chip izbitor. în urma adoptãrii creºtinismului de cãtre unguri. a fost recunoscutã ºi în Moldova. a atras pe unii domni. saºi.unguri. cãreia îi erau subordonate toate Bisericile Catolice cu excepþia celor sãseºti din teritoriile aparþinând primului val de coloniºti saºi. iar un cãlãtor italian. aceastã tradiþie la românii din Macedonia. dintre care cel mai vechi e catedrala catolicã de la Alba lulia. care a urmat consemnul Patriarhiei din Constantinopol. evoluþie de scurtã duratã. acesta a invocat sprijinul polon. fãrã succes de altminteri. cât ºi din Þara Româneascã. Pe lângã ierarhia ecleziasticã. dominicanii ºi mai ales franciscanii. prin persoana mitropolitului þãrii. Acceptatã. si „limba autohtonã. în secolul al XlV-lea ºi în secolul al XV-lea.

Catastrofa de la Mohâcs a deschis în Ungaria lupta pentru puterea supremã între Habsburgi. Þara Româneascã ºi Moldova. Acestui rãstimp îi aparþin mãnãstirea de la Peri a voievozilor maramureºeni Bale ºi Drag. îndeosebi în ultimele decenii ale secolului al XVI-lea. intervenþia politicã a Habsburgilor în spaþiul carpato-dunãrean a constituit unul din factorii externi însemnaþi care au influenþat situaþia principatelor ºi au determinat însemnate evoluþii politice în regiune.*Pe lângã o bogatã literaturã religioasã. condidonibus et nequitia Turcorum. viaþa spiritualã a urmat în secolele XI-XHI. Stãpân pe cursul fluviului de la Buda pânã la vãrsarea sa în Marea Neagrã. care anunþa constituirea unei puternice grupãri de forþe în Europa Centralã sub conducerea Casei de Habsburg. prin convenþiile încheiate cu Ungaria si Polonia. în cadrul cãruia Habsburgii au reuºit sã-ºi asigure. destinele modeste ale mãruntelor formaþii. ca ºi dincolo de Carpaþi. La adãpostul situaþiei de calm relativ pe care o creaserã la frontiera dunãreanã a imperiului lor prin acordurile încheiate cu Ungaria. Presiunea economicã mult agravatã a puterii otomane. cea din Criscior a voievodului Bâlea (1411). Ca în ansamblul Europei Centrale ºi Rãsãritene. realitatea dominantã în viaþa Transilvaniei. ofensiva otomanã ºi-a reluat cursul vertiginos în aceastã direcþie în 1521. îndeosebi asupra Þãrii Româneºti ºi a Moldovei. în cursul cãreia regiunea Dunãrii de Jos nu a mai cunoscut confruntãri majore. iar þn 1526 nimiceºte oastea ungarã la Mohâcs. Manifestarea cea mai tipicã a acestui stadiu al civilizaþiei româneºti sunt bisericile de 'ernn sãteºti. în urma cãrora dominaþia otomanã s-a extins asupra unor vaste teritorii din Asia ºi bazinul rãsãritean al Mediteranei. în Maramureº. cea de la Râbiþa în Zarand a jupanilor Vladislav ºi Midãuº (1417). Dupã o pauzã de trei decenii. turcii îºi impun acum hegemonia asupra întregului spaþiu carpato-dunãrean. scriere tipãritã în 1482. copiatã sau originalã. Chronicon Dubnicense. 111 . creaþia cultural-artisticã a lãsat doar puþine Urrne. ea s-a manifestat doar intermitent în Moldova. în cadrul extern creat de rivalitatea osmano-habsburgicã s-au dezvoltat luptele pentru putere în þãrile române. Mai grave pentru Imperiul otoman. cea de la Remetea si cea de la Sfânta Mãria Orlea. de expresie literarã latinã. care avea sã ocupe un rol important în dezvoltarea timpurie a turcologiei europene. Polonia. succesiunea la coroana ungarã. Mai avansatã în Transilvania. într-o vreme când regele Sigismund de Luxemburg a încercat sã realizeze convergenþa dintre biserica apuseanã si cea rasãriteanã. cea de a doua e un mic tratat despre turci al unui autor transilvãnean cãzut în captivitate turceascã. unde stãrile privilegiate îºi constituiserã încã din epoca anterioarã sistemul instituþional de protecþie a intereselor lor. ºi intervenþia ei în chestiunile interne ale celor trei principate. Acest fapt. sultanii Baiazid al ll-lea ºi îndeosebi Selim l au întreprins un ºir de mari campanii în Orient. a produs în aceastã vreme douã scrieri mai însemnate: cea dintâi e o operã istoricã. de scurtã duratã. cea de la Lesnic (sfârºitul secolului al XlV-lea-începutul secolului al XV-lea). proiect a rãrui realizare avea sã reþinã atenþia cercurilor conducãtoare ale Europei si în anii urmãtori. cea de la Streisângeorgiu a jupanului Chendreº (1408). Soliman Magnificul cucereºte Belgradul. a provocat acþiunea preventivã a Imperiului otoman. cronicã a evenimentelor petrecute între anii 1457 ºi 1480. prin perspectivele pe care le deschideau. cele mai reprezentative exemplare ale acestui tip arhitectonic sunt cele care s-au Pãstrat. Hegemonia otomanã (1526-1593) Zdrobirea oºtilor ungare la Mohâcs si succesele ulterioare ale sultanului Soliman Magnificul în Ungaria au rupt echilibrul internaþional instaurat în secolul precedent pe linia Dunãrii. Ca ºi acestea. cnezate si voievodate. în replici mai târzii. îndeosebi în urma constituirii Principatului Transilvaniei. ºi au provocat prin reacþie consolidarea puterii otomane. Deºi înfrântã în cele din urmã. a cãrui dependenþã faþã de înalta Poartã a sporit considerabil. Masiva angajare a turcilor în Orient a dat un nou impuls proiectelor de acþiune antioto-manã în Europa. Transilvania. o relativã toleranþã a suspendat în regat interdicþia impusã ortodoxiei de a înãlþa lãcaºuri bisericeºti. în 1516. moribus. în care se desfãºura viaþa politicã româneascã. exercitând un puternic control asupra tãtarilor din Crimeea si având mijloace eficace de a influenþa politica Regatului polon. modeste ca dimensiuni si material de construcþie. La sfârºitul secolului al XlV-lea ºi începutul celui urmãtor. au influenþat în mare mãsurã viaþa lor politicã. încercãrile Habsburgilor de a prelua moºtenirea coroanei ungare ºi mai ales de a-si impune dominaþia în Transilvania nu au înregistrat decât succese limitate. Tracîatus de r/fu. papa Leon al X-lea a proclamat cruciada antiotomanã. în 1521. dar care exprimã un puternic e'an spiritual. chematã sã preia cu forþe sporite iniþiativa luptei împotriva Semilunei. au fost deciziile* Congresului de la Viena (1515). Þãrii Româneºti ºi Moldovei a fost afirmarea puterii sociale a nobilimii. tendinþa câºtigã masiv teren la sud ºi rãsãrit de Carpaþi. Influenþa polonã a fost mult îngrãditã de expansiunea otomanã. Instaurarea hegemoniei otomane. In aria ortodoxiei din Transilvania.

de data aceasta de un acord între Zâpolya ºi Ferdinand de Habsburg (Oradea. au influenþat puternic desfãºurãrile politice din þãrile române. Acordul dintre cei doi concurenþi la coroana ungarã nu era de altminteri decât o verigã a unei largi coaliþii antiotomane constituite în Europa în contextul favorabil al complicaþiilor orientale ale Porþii Otomane.consolidatã de un vast sistem de 167 fortificaþii — si în rãsãrit de zona de dominaþie otomanã din nordul bazinului pontic. unde Hanatul Crimeii sub dinastia Ghiraizilor era þinut în vasalitate de câteva centre fortificate controlate de turci. Evenimentele din 1541 au desãvârºit procesul transformãrii Dunãrii. Antagonismul dintre Habsburgi si Otomani pentru succesiunea ungarã si pentru spaþiul carpato-dunãrean s-a rãsfrânt abundent asupra istoriei româneºti în secolul al XVl-lea. cu Imperiul otoman. Progresele realizate de Habsburgi în Ungaria în anii urmãtori i-au impus lui Soliman un nou mare efort militar în Ungaria ºi Austria în 1532. Consecvent cu þelul politicii sale în Europa Centralã. ele nu erau supuse tributului de copii (devsirme) destinaþi corpului de 112 . Habsburgii. pe al cãror teritoriu nu se puteau construi moschei. Autonomia statalã s-a menþinut aºadar. prin reacþiile pe care acþiunile lor le-au provocat din partea Porþii Otomane. Þara Româneascã ºi Moldova au continuat sã fie guvernate de principi autohtoni. învestiþi în domnie cu însemnele puterii conferite de sultan. ºi voievodul Transilvaniei. De data aceasta. spaþiul românesc e cuprins acum puternic în aria hegemoniei otomane. loan Sigismund. dar ea a fost sensibil diminuatã. a declanºat conflictul armat între cei doi pretendenþi. . în afara coaliþiilor antiotomane. în care erau reprezentate cele trei naþiuni privilegiate. structura lor socialã si relaþiile lor externe au fost profund afectate de acest cadru extern dominant. aºadar. loan Zâpolya. Proiectele sau încercãrile Porþii Otomane de a le transforma în teritoriu islamic s-au lovit de o puternicã rezistenþã si au fost în cele din urmã abandonate. Domnii continuau sã exercite atribuþiile judiciare supreme în þãrile lor: legea musulmanã (seriat) nu avea aplicare în Þara Româneascã si Moldova. a cãrei expresie principalã fusese în trecut instituþia voievodatului ºi cea a congregaþiei Provinciale. în ciuda raportului nou de forþe creat în Europa Rãsãriteanã de marile victorii ale sultanului Soliman l.'. Sistemul de guvernãmânt al þãrilor române. acela de a menþine Ungaria în neutralitate. solii principatului au dus sultanului la Istanbul tributul þãrii. Sucesele înregistrate de Ferdinand de Habsburg în detrimentul lui loan Zâpolya. susþinut de majoritatea nobilimii ungare. Desprinderea Transilvaniei din Regatul ungar ºi integrarea ei în acelaºi sistem internaþional cu Þara Româneascã ºi Moldova a consolidat mult raporturile dintre cele trei state ºi s-a aflat 'a originea unor proiecte si acþiuni comune. învãluit în cea ^ai mare parte la sud si în apus de aceastã frontierã . care a consacrat uniunea celor trei naþiuni privilegiate (decembrie 1542). Soliman întreprinde o nouã campanie dupã moartea lui Zâpolya (iulie 1540). care le excludeau pe cele ale islamului. Centrul puterii noului stat. dar Poarta îºi atribuie tot mai mult dreptul de a-i numi. pentru a opune o barierã fermã expansionismului habsburgic spre rãsãrit.care revendicau coroana ungarã în virtutea acordurilor de ia Viena. Þãri autonome. în schimb. cea a lui Ferdinand de Habsburg si cea a lui loan Zâpolya în cursul anului 1526. sultanul ocupã Ungaria Centralã pe care o transformã în vyale't (pasalâc)(1541). când Ferdinand a încercat sã intre efectiv în posesia moºtenirii ungare. viaþa lor economicã. substituindu-se astfel principiului dinastic si vechiului drept de alegere al boierimii. Deºi nu au reuºit sã realizeze decât intermitent obiectivele lor rãsãritene în secolul al XVl-lea. prin iniþiativele lor. dreptul þãrilor române de a-si conserva administraþia ºi instituþiile laice si ecleziastice. Statutul þãrilor române. Unii dintre ei guverneazã sub protecþia unor gãrzi turceºti. care a consacrat dreptul de succesiune al celui din urmã la coroana ungarã. activã sau latentã. se afla în Transilvania. domnii tind sã fie asimilaþi cu înalþi dregãtori ai Porþii Otomane. luat sub protecþie în 1528 de Soliman. Vechea tendinþã autonomistã a provinciei. Dar câþiva ani mai târziu. Dubla alegere regalã. tradiþional ostilã Habs-burgilor. prin înfruntarea lor permanentã. Teritoriile situate la rãsãrit de Tisa au fost lãsate de sultan în stãpânirea fiului lui loâri Zâpolya. îºi gãseºte desãvârºirea acurri ln regimul principatului rezemat pe Dietã. a rãmas intact. Teritoriul þãrilor române e recunoscut intangibil. l-au silit pe sultan sã se angajeze într-o nouã campanie care l-a dus sub zidurile Vienei în 1529. þelurile politicii ungare a sultanului au fost din nou grav subminate. care avea sã devinã principat sub suzeranitatea otomanã. 24 februarie 1538). în 1543. dar Imperiul procedeazã în câteva rânduri la amputãri teritoriale în folosul sãu. în frontierã ºi linie strategicã a Imperiului otoman. ºi sprijinitã de turci. de la Buda ºi pânã la vãrsarea ei în Marea Neagrã. Þãrile române au reuºit sã-si pãstreze ºi în secolul al XVl-lea existenþa statalã. .

Dupã 1526. tributul (haraci) a devenit o realitate apãsãtoare. pentru a atinge în ultimul sfert al secolului între 60 000 si 100 000 ducaþi.rdicþia impusã Þãrii Româneºti ºi Moldovei de a bate-monedã proprie. tot mai mult în cursul secolului al XVI-lea. în legãturã cu încercãrile lor de emancipare de sub tutela otomanã. Punând domnia la licitaþie. în acest cadru s-a instituit si obligaþia impusã de conducerea Imperiului domnilor români de a transmite informaþii asupra desfãºurãrilor politice din Europa Centralã ºi Rãsãriteanã. ocazionale la început. Anihilarea dreptului Þãrii Româneºti ºi al Moldovei de a-ºi alege domnii ºi transferul deciziei la Constantinopol a oferit Porþii Otomane un excepþional prilej de a-ºi crea o nouã sursã de venit de primã însemnãtate din cele douã þãri. cum fusese în trecut. si în mecanismul sãu de exploatare economicã. din a doua jumãtate a secolului al XVI-lea. înlãturând concurenþa altor pieþe. ei erau nevoiþi sã accepte dobânzi oneroase pe care le acopereau prin noi dãri impuse locuitorilor. al cãrei tribut se fixase în secolul al XV-lea la suma maximã de 6 000 ducaþi. Suspendat temporar la cererea þãrii. nari) cje înalta Poartã pentru unele produse achiziþionate în Moldova de negustorii din Imperiu. domnii Þãrii Româneºti si ai Moldovei au trebuit sã se conformeze ordinelor Porþii ºi sã întreprindã campanii în interesul acesteia. sub cele ale pieþei libere. valoarea lui a fost curând egalatã ºi apoi depãºitã de cea a peºcheºurilor. cu atât mai mult cu cât angajarea sa militarã permanentã pe diverse fronturi în urma cuceririlor sultanului necesitatea de a întreþine o puternicã flotã de rãzboi. Grânele ºi animalele sau produsele animaliere solicitate erau fie trimise de producãtori în centrele de achiziþionare turceºti la Dunãre. uneori suma depãºea un milion de ducaþi. plãteºte în a doua jumãtate a secolului al XVI-lea între 30 000 ºi 60 000 ducaþi. Deºi foarte ridicat. a constituit una din modalitãþile cele mai apãsãtoare ale expioaiarn nice a Moldovei ºi Þãrii Româneºti. Moldova ºi Þara Româneascã îºi pierd tot mai mult libertatea de acþiune pe plan extern. Cum pretendenþii erau siliþi sã-ºi procure aceste sume prin împrumut de la cãmãtarii si zarafii din Istanbul. au silit conducerea imperiului recurgã din ce în ce mai masiv la resursele supuºilor ei. el le-a impus ºi un apãsãtor sistem comercial. |n 1579 e menþionat pentru prima oarã în documentele turceºti preþul fixat (narh. haraciul se ridicã dupã 1540 la 50 000 ducaþi. Poarta Otomanã urmãrea nu numai sã-ºi asigure cantitãþile de produse de care avea nevoie dar ºi sã le obþinã la preþuri convenabile. în temeiul cãruia o parte însemnatã din produsele cerealiere ºi din bogãþia animalierã a Moldovei ºi Þãrii Româneºti a fost pusã în slujba aprovizionãrii Istanbulului ºi a armatei otomane. þãrile române au fost atrase. Poarta Otomanã a instituit un sistem de livrãri obligatorii a produselor de care avea nevoie ºi a interzis sau lngrâdit vânzarea lor pe alte pieþe. semn al nitãþii pe care sultanii ºi-l rezervau lorînºile. ocolitã în practicã adeseori în trecut de domni. care a atins cote e ce e mai înalte în deceniul al ºaptelea ºi al nouãlea al secolului al XVI-lea. Acþiunile diplomatice ale domnilor români fie se încadreazã în sistemul diplomaþiei otomane. tributul nu mai reprezenta la sfârºitul secolului al XVI-lea decât o parte modestã din veniturile realizate direct sau indirect de Poarta Otomanã din þãrile române. . Imperiul realizeazã sume fabuloase pe aceastã cale. unde în cursul secolului anterior nu depãºise suma de 10000 ducaþi. tireºte sub preþul curent. în Þara Româneascã. fie se desfãºoarã fãrã ºtirea Porþii. Prinse în sistemul hegemoniei otomane. Din simbol al recunoaºterii puterii otomane. Dispunând de mijloace de presiune mult mai mari decât în trecut asupra þãrilor române. Poarta Otomanã a intensificat rapid exploatarea resurselor lor economice. Haraciul însã nu a constituit în aceastã vreme decât una din modalitãþile exploatãrii resurselor economice ale celor douã þãri. în câteva rânduri. a expus cele douã þãri penetraþiei masive a 113 . Obþinerea tronului era cumpãratã. Livrãrile obligatorii de produse în cantitãþi însemnate. dar instituþionalizate cu vremea. daruri cãtre sultan si dregãtorii sãi. Dar Imperiul otoman nu s-a mulþumit sã stoarcã prin aceste dãri obiºnuite sau extraordinare economia celor douã þãri. Sporul masiv al haraciului. îndeosebi în a doua jumãtate a secolului al XVI-lea. Pentru a-si atinge þelul. Moldova. la preþuri l ' 169 de la Istanbul. cu sute de mii de ducaþi. indicã ºi gradul de dependenþã politicã a Þãrii Româneºti ºi a Moldovei faþã de înalta Poartã. devine tot mai mult o realitate.ieniceri. Indiciu de seamã al statutului lor autonom erau reprezentanþii pe care erau îndreptãþiþi sã-i întreþinã la Istanbul (Capukehaya)Sub presiunea noilor realitãþi. fie erau achiziþionate în interiorul þãrii de negustori specializaþi în astfel de operaþii. în cursul secolului al XVl-lea. în ultimele decenii ale secolului al XVI-lea. regimul nartului avea sã se consolideze în anii urmãtori. obligaþia de a furniza ajutor militar Porþii.

Constituitã în principat autonom sub suzeranitate turceascã. Statul nu a intervenit în raporturile agrare lãsându-i pe cultivatorii dependenþi la bunul plac al stãpânilor de domenii. juridic ºi tic. penetraþiei masive a cãmãtarilor ºi negustorilor levantini teritoriul celor douã þãri le-au corespuns în sfera politicã numirea arbitrarã a domnilor de tre înalta Poartã. 1547. Deosebirea de statut se explicã în primul rând prin loziþia principatului. . sens negativ pentru economia celor douã state a acþionat ºi eºecul încercãrii lor de a din negustorii þãrii intermediari obligatorii în schimburile comerciale dintre Imperiul an. In ritm accelerat s-a desfãºurat procesul acaparãrii stãpânirii comunitare a pãmântului de 114 . nobilimea transilvanã îºi impusese categoric interesele. datoriilor imense contractate stanbul de pretendenþii la domnie.. la suma de 15 000 florini. Restaurat legal în Ungaria în câteva rânduri de cãtre Dieta regatului (1530. ªi sub raportul obligaþiilor materiale.progresivã. a sporit. principii Transilvaniei au iniþiativa de politicã externã ºi în afara sistemului otoman de interese. libera circulaþie a negustorilor levantini aflaþi sub protecþia ianã. în duda rezistenþei puterii domneºti ºi a tradiþiei ei de guvernare autoritarã. Mult mai reduse erau ºi peºcheºurile ºi prestaþiile în produse ale principatului.iei turceºti. unde legarea de glie s-a menþinut necontestatã în cursul secolului al XVl-lea. iar principatul nu le-a mai pus în discuþie. 1536. dintre care unele noi.. tendinþa de consolidare a puterii nobilimii pe plan social ºi politic.. denumite Part/um. care cuprinde nu numai Transilvania propriu-zisã dar ºi Banatul. pe drumurile dintre teritoriul imperiului ºi centrele comerciale din Transilvania ºi Via. la condiþia de reprezentanþi ai sultanilor asimilaþi înalþilor sãi demnitari. ºi un ºir de comitate la apus ºi nord. iniþial de 10000 florini. pânã în 1552. presiunea habsburgicã mult mai directã ºi ameninþãtoare în Transilvania •a silit pe turci sã-ºi modereze pretenþiile faþã de aceastã þarã. au lipsit Þara Româneascã ºi Moldova de avantajele imediate ale funcþiei de mediari privilegiaþi între cele douã zone ale comerþului central ºi sud-est european. Sporurilor necontenite ale cuantumului tributului ºi mai ales ale celorlalte obligaþii în Vi ºi în naturã. unde realizase mari progrese încã din epoca anterioarã. livrãrilor forþate de produse la preþuri impuse. Autonomia principatului s-a manifestat în primul rând prin dreptul Dietei de a-l alege pe principe. 1596) sub presiunea puterii centrale. în 1575. ofensiva seniorialã ºi nobiliarã înregistreazã însemnate succese ºi la sud ºi rãsãrit de Carpaþi. luptele între Habsburgi ºi turci în cel al Transilvaniei .^ . Deºi îngrãdiþi de supravegherea Porþii Otomane. pe mãsura consolidãrii si (tinderii dominaþiei otomane în Ungaria. aºadar suprimarea drepturilor lor de a-ºi alege conducãtorii ºi degradarea . care era doar confirmat ºi învestit cu însemnele puterii de cãtre Poarta Otomanã.au tavori^i m «._. dãrile în bani sau corvoadele pentru întreþinerea fortificaþiilor ºi în general pentru susþinerea efortului militar ºi diverse subsidii impuse de puterea centralã. rezultate din situaþia politicã modificatã a Transilvaniei: contribuþia în bani pentru plata tributului cãtre sultan. þara îºi conservã ºi întregul ei sistem. Contactele repetate ale principilor ' •-'--'-•••"••" d lonãturile lor cu Polonia au limitat simþitor dependenþa principatului de Poarta agravarea exploatãrii economice uc . Transilvania s-a bucurat de un statut superior faþã e cel al Þãrii Româneºti ºi al Moldovei. Mai precoce în Transilvania. Tendinþa s-a accentuat în a doua jumãtate a secolului al XVl-lea când se generalizeazã ºi obligaþia impusã þãranilor de pe domenii de a lucra nelimitat în folosul stãpânului (pro facultate).. 3oziþia Þãrii Româneºti ºi a Moldovei faþã de Imperiul otoman s-a deteriorat considerabil în nele decenii ale secolului al XVl-lea din toate punctele de vedere: economic. Transilvania ºi Polonia. vechiul drept al þãranilor dependenþi de a pãrãsi domeniul (m/grat/o iobagionum) nu a fost reintrodus ºi în Transilvania. împreunã cu instituþia supremã a puterii. din ce în ce mai depreciate spre sfârºitul secolului al XVl-lea. statutul principatului Transilvaniei era superior faþã de cel al Þãrii Româneºti ºi Moldovei. în fapt.___ þvloldovei. In acelaºi sens a acþionat ºi Duterea mai mare a principatului. Controlul exercitat de nobilimea transilvanã asupra masei rurale aflate în dependenþa ei ºi exploatarea forþei de muncã ºi a resurselor þãranilor dependenþi s-a intensificat ca urmare a tendinþei stãpânilor de domenii de a extinde suprafeþele de pãmânt valorificate direct de ei. La obligaþiile în muncã ºi în redevenþe în naturã sau bani cãtre stãpânii de pãmânt se adãugau cele cãtre stat. ceea constituit ºi o piedicã în calea constituirii unei clase puternice de negustori autohtoni. îndeosebi spre sfârºitul secolului al XVl-lea. Ca ºi domnii Þãrii Româneºti ºi ai Moldovei. tradiþional de guvernãmânt. In raporturile sociale. Tributul impus principatului. principii Transilvaniei întreþineau reprezentanþi permanenþi la Istanbul.

Adaptându-se Naþiilor de fapt rezultate din progresul Reformei. ca si înainte. situaþie care a generat o stare de tensiune latentã pânã la sfârºitul secolului al XVl-lea. expresie a atribuþiilor ei suverane. Dieta apãra. Amalgamând explicit conceptele de naþiune ºi 171 de confesiune într-un tot. a rãmas. dar ºi 172 parcele din satele libere. care alcãtuiau majoritatea populaþiei. nãscute din "agmentarea monolitului confesional catolic. Fundamental. Nu au putut accede la Dietã si la viaþa politicã a principatului decât acei dintre ei care adoptau una din confesiunile recepte ºi care se asimilau astfel „naþiunilor" privilegiate. ci doar a adaptat o formulã veche la realitãþile confesionale noi. Una din atribuþiile principale ale Dietei era alegerea principelui. Aparatul conducerii centrale s-a dezvoltat cu noi instanþe administrative ºi financiare (cancelaria major. determinatã de considerente de politicã generalã. românii nu erau îndreptãþiþi sã devinã factor de codecizie în viaþa principatului. adicã oficial recunoscute. pãtrunzând în comunitatea ruralã si asigurându-si astfel un punct de reazem pentru acapararea restului satului. care avea atribuþii de ordin general. lipsitã de dreptul de a fi reprezentatã în Dietã. Ca si în trecut. stãpânii de domenii laici ºi ecleziastici se dovedesc capabili nu numai sã reziste noii conjuncturi. împotriva acestei evoluþii a izbucnit în 1561 o puternicã revoltã în secuime. înãlþatã în rang de la voievodat la principat. la care s-au adãugat domeniile personale ale familiei Bâthory. Legile principatului erau adoptate în Diete. prin întrunirile lor anuale sau chiar de mai multe ori într-un an. desemnarea lui de cãtre sultan a precedat actul formal al alegerii. greu lovitã de efectele devalorizãrii rapide a monedei de argint curente. Un rol de primã importanþã a revenit în conducerea principatului sfatului principelui (consilium). ca si în trecut. ^ raport cu noua putere princiarã. Legând în chip explicit n°þiunea de naþiune de cea de confesiune. prin caracterul lor permanent. Tendinþa de extindere a domeniului feudal a fost înlesnitã de presiunea fiscalã exercitatã de principat asupra secuilor de rând. drept afirmat de Dieta de la Cluj din 1543. Fapt semnificativ. era factorul decisiv. în fapt însã. în persoana membrilor familiei Zâpolya si Bâthory s-a manifestat puternic tendinþa dinasticã în sistemul politic al principatului. mica proprietate þãrãneascã din Tara Româneascã ºi Moldova cedeazã în a doua jumãtate a secolului al XVI-lea sub presiunea marelui domeniu laic ºi ecleziastic. ai cãrui membri erau numiþi de principi. acaparând numeroase sate libere. iar titularii acestor funcþii erau numiþi de principi uneori dintre strãini fãrã legãturi în principat.cãtre elita aristocraticã în curs de consolidare în societatea secuiascã. O zonã însemnatã din stãpânirea de pãmânt a 115 . Dietele au constituit un factor permanent de coguvernare alãturi de principi. înzestraþi cu largi privilegii. stãpânii de domenii cumpãrã acum nu numai sate întregi. „ales" principe de Dietã în 1571. reprimatã sângeros. puterea centralã a înregistrat în Transilvania un sensibil spor de prestigiu si prerogative. adicã neacceptate de constituþie. Un rol important a revenit membrilor Dietei numiþi de principi. întemeindu-se pe poziþia lor dominantã în stat ºi dispunând de însemnate resurse bãneºti. Organul de reprezentare a intereselor stãrilor sociale privilegiate era Dieta. Oprimatã de o fiscalitate din ce în ce mai apãsãtoare. Calvinismul (1564) ºi antitrinitarismul (1571). Armata ºi politica externã erau de competenþa exclusivã a principilor. constituþia principatului a legalizat legãtura între cele trei „naþiuni" privilegiate ºi cele patru „religii recepte". Aparþinând unei religii „nerecepte". sistemul constituþional al principatului nu a creat ° realitate nouã. cea românã. chiar dacã interesele principilor au îngrãdit cu timpul considerabil componenþa lor efectivã în aceastã privinþã. continuare Adaptatã la noile condiþii a congregaþiilor din vremea voievodatului. ale exploatãrilor miniere ºi tradiþionalele dãri ale saºilor si secuilor. care îi smulgea la scurte intervale însemnate sume de bani. pe care o împãrtãºea marea majoritate a poporului român. ostaºi liberi care decad acum în condiþia serbiei. împreunã cu catolicismul ele alcãtuiesc cele Patru „religii recepte" (re/ig/ones receptae). Totuºi. a rãmas în afara legii. alegerea trebuia ratificatã de Istanbul. din viaþa politicã a principatului. opþiunea sultanilor. cu atribuþii judiciare). interesele celor trei „naþiuni" cu drept de reprezentare ºi Participare la viaþa politicã. Puterea princiarã s-a consolidat si datoritã resurselor financiare considerabile care i-au stat la dispoziþie: câteva sute de domenii se aflau în administraþia centralã. aºa-numiþii regaliºti. care îndeplineau astfel o însemnatã funcþie legislativã. O naþiune întreagã. dar si sã tragã însemnate avantaje de pe urma ei. în cazul lui ªtefan Bâthory. cancelaria minor. pânã la noi dispoziþii. veniturile vãmilor. toleratã doar ca un rãu necesar. confesiunea. O însemnatã inovaþie constituþionalã a adus în Transilvania Reforma. a rãmas însã. confesiunea ortodoxã. Dieta a legalizat luteranismul (1557). Modalitatea înlãturãrii românilor.

Numãrul ºerbilor sporeºte considerabil. în ultimul deceniu al secolului al XVI-lea. în Moldova ca si în Þara Româneascã nu s-a putut institui un autentic regim al adunãrilor de stãri. fenomen care cunoaºte spre sfârºitul secolului proporþii de masã. intrând în rândul ºerbilor (numiþi rumâni în Þara Româneascã ºi vecini în Moldova). moºtenire a epocii precedente ºi. Absenþa unui principiu succesoral stabil la domnie. marile domenii cuprindeau cea mai mare parte a satelor si cã dominau o însemnatã masã de populaþie ruralã dependentã. larg favorizatã de politica otomanã. înãbuºind opoziþia lor realã sau potenþialã tot mai Prirnejdioasã pe mãsura extinderii puterii sociale ºi economice a boierimii. ca pretutindeni în Europa Centralã ºi Rãsãriteanã. ceva mai târziu în Moldova. în ultimele decenii ale secolului al XVI-lea. domn al Þãrii Româneºti (1583-1585). numirea acestora direct de cãtre înalta Poartã. care funcþionaserã din plin înainte de transformarea Mãrii Negre în zonã dominatã exclusiv de puterea otomanã. act prin care au transferat asupra acestuia puterea suveranã din Þara Româneascã. imixtiunea din ce în ce mai frecventã ºi brutalã a conducerii din Istanbul în problemele interne ale Þãrii Româneºti ºi Moldovei a dat luptei Pentru putere un caracter crud ºi sângeros. Spre sfârºitul secolului al XVI-lea însã. asupra cãreia autoritatea domniei nu se mai exercitã deloc sau doar incomplet. Marele domeniu îºi asigurã un loc covârºitor în viaþa social-economicã a celor douã þãri. Mãsuri similare a aplicat în Moldova Lãpuºneanu în cursul celei de a doua domnii (1564-1568). Franco Sivori. Alternanþa între tendinþele centralizatoare ale puterii domneºti si efortului marii boierimi de a-ºi consolida poziþia si de a-si instituþionaliza programul de guvernare au împiedicat atât evoluþia spre autocraþie efectivã. puterea politicã a marii boierimi se afirmã mai lent în Moldova ºi Þara Româneascã decât în Transilvania. în urma restrângerii veniturilor bãneºti din exploatarea vamalã a marilor drumuri ale comerþului internaþional. Dominat de boierime. împotriva dublei exploatãri fiscale si domeniale. cedeazã acum tendinþelor acestuia. iar forþa lor de lucru. cu periodicitate fixã. care s-a ilustrat printr-un de mari proporþii în rândul boierimii. deºi continuã sã fie contracarat de o putere centralã care nu se resemneazã cu despuierea de unele din prerogativele ei. Extinderea considerabilã a marelui domeniu în detrimentul micii stãpâniri de pãmânt a sporit ponderea social-politicã a marii boierimi si a trecut sub controlul ei o mare parte a populaþiei þãrii. idealul statului boieresc se contureazã foarte clar în ambele þãri si cunoaºte chiar un început de înfãptuire. constatã existenþa unor întinse domenii de peste cincizeci de sate. þãranii îºi înstrãineazã ºi libertatea. statul rãspunde prin legarea de glie. aservitã de marea boierime. Tot mai mult principalul sprijin al domniei devine puterea otomanã. cuprinde ºi cea mai rãspicatã formulare a programului politic al boierimii. folositã dupã plac ºi fãrã considerente de rentabilitate. acþiune pe ^are a repetat-o în cursul celei de a doua domnii. cât si cristalizarea unui regim de precumpãnire legalizatã a aristocraþiei funciare. laolaltã. reconfirmarea lor în domnie la intervale scurte a fãcut tot mai dependentã puterea centralã de conducerea Imperiului.þãrãnimii libere organizatã în comunitãþi rurale. þãranii se apãrã prin fugã. împreunã cu pãmântul. Una din ce e mai Vaste acþiuni de reprimare în sânge a boierimii aparþine lui Mircea Ciobanul (1545-1552 ºi 1558-1559). a fost trãsãtura dominantã a vieþii politice a Moldovei si Þãrii Româneºti în vremea când s-au stins dinastiile întemeietorilor celor douã þãri: Basarabii si Bogdãneºtii. care exercitã un control din ce în ce ffiai apãsãtor asupra vieþii politice a celor douã state româneºti. ªtefan Rares (1551-1552) ºi Despot Vodã (1561-1563). fidelã încã tradiþiei centralizatoare moºtenitã din secolul precedent. Domnii. Instabilitatea. care supravieþuiserã ofensivelor anterioare ale domeniului. Tratatul încheiat în 1595 de boierii munteni în numele lui Mihai Viteazul ºi împotriva voinþei domnului cu principele Sigismund Bâthory. secretarul italian al lui Petru Cercel. au recurs frecvent 'a acþiuni de decimare a boierilor. care îºi impune tot mai mult punctul de vedere. începe sã fie mult mai intens exploatatã acum. Un perspicace observator italian. dupã modelul Dietelor din Polonia sau din Transilvania. el aratã cã. mai mult decât atât. sursa primordialã a autoritãþii domnilor. tt 173 "l lor. boierii nu ezitau sã-i ucidã pe domnii potrivnici intereselor si politicii aceasta a fost în Moldova soarta lui Stefãniþã (1517-1527). si a pierderii controlului asupra unei pãrþi însemnate a þãrãnimii libere. întârziatã de rezistenþa domniei. devenit o clipã „constituþie" a þãrii. nesiguri pe puterea lor. în Þara Româneascã. f La rândul lor. care a masacrat la începutul primei sale domnii circa 200 de boieri. dreptul de liberã strãmutare al þãranilor cedeazã progresiv locul legãrii de glie. îndeosebi în Þara Româneascã. baza economicã si socialã a puterii domniei Þãrii Româneºti si a Moldovei s-a îngustat mult. în 116 .

temeiul acestui act. care încheiase un acord prealabil cu sultanul. Rares s-a sprijinit pe boierimea micã si mijlocie care i-au furnizat ºi cea mai mare parte a cadrelor sale militare. într-o vreme când sultanul se afla angajat într-o campanie în Persia si când perspectivele de acþiune antiotomanã pãreau favorabile. Rivalitatea dintre loan Zâpolya. boierii si-au asigurat monopolul dregãtoriilor ºi stãpânirea pãmântului. Petru Rares a continuat tradiþia de consolidare a puterii domniei. ale cãror legãturi politice s-au consolidat considerabil dupã 1526. îl stãpâneau în aceastã provincie domnii Moldovei. Din jocul foarte schimbãtor al forþelor care se confruntau în raport cu aceste chestiuni capitale au rezultat principalele tendinþe ºi evenimente în viaþa politicã a celor trei þãri. Concepþia ºi practica de guvernãmânt autoritar ale lui Petru Rares erau cunoscute si dincolo de hotarele þãrii. episcopul Gheorghe Martinuzzi. Riposta sultanului Soliman faþã de noua primejdie gravã pe care o constituia alcãtuirea acestei coaliþii nu a întârziat. Viaþa politicã a þãrilor române a fost dominatã în secolul al XVI-lea de îmbinarea dintre luptele interne. Un alt pas însemnat au marcat boierii prin articolul care retrãgea domnului dreptul de a impune pedeapsa capitalã. 174 Fiu al lui ªtefan cel Mare. Petru Rareº (1527-1538). Nici campania otomanã din 1542. figurã de prim plan a scenei politice în aceastã vreme. Dupã moartea lui loan Zâpolya. ºi trãdat de o mare parte a boierimii. la 117 . Subordonân-du-ºi puterea domneascã ºi aservind în masã þãrãnimea. un nou domn. sub protecþia unei gãrzi turceºti. sprijinit de turci. Petru Rares si-a trimis în Transilvania ostile care. scriitorul rus Ivan Peresvetov l-a propus pe domnul Moldovei ca model de principe autoritar marelui cneaz al Moscovei. care câºtigaserã supremaþia în Transilvania dupã 1526. Slãbit de conflictul sãu cu Polonia. l-a determinat pe domnul Moldovei sã-si modifice orientarea politicã. ºi Ferdinand de Habsburg a devenit acum realitatea politicã principalã. încercarea sultanului de a-si întãri controlul asupra spaþiului carpato-dunãrean prin intermediul lui Aloisio Gritti. dupã o prealabilã înþelegere cu Zâpolya. Rolul esenþial al Transilvaniei în lupta dintre cele douã imperii pentru succesiunea Regatului ungar dupã Mohâcs a fãcut din aceastã þarã teatrul unei puternice concurenþe politice. în vara anului 1538. :în 1529. deschide curând negocierile cu Ferdinand. impus ^sultan. Ivan cel Groaznic. Sultanul ocupã Suceava unde instaleazã. Pacea încheiatã la Oradea între Ferdinand si Zâpolya (1538) pãrea sã sporeascã ºansele coaliþiei antiotomane. la care au aderat ºi alte puteri. boierii ºi-au consolidat puternic poziþia socialã. Petru Rares e silit sã pãrãseascã þara fãrã a fi angajat o mare luptã cu ostile invadatoare ºi se refugiazã în Transilvania. Formula statului boieresc care avea sã înregistreze mari progrese în secolul urmãtor cunoaºte încã de la sfârºitul secolului al XVI-lea un început de realizare. împotriva aventurierului veneþian venit în Transilvania pentru a consolida dominaþia otomanã asupra þãrilor române. în urma unui ºir de operaþii încununate de succes. în detrimentul micii stãpâniri de pãmânt. Legalizând în acelaºi timp legarea de glie a þãranilor ºi dreptul de aducere la urmã a celor fugiþi. în raport cu care s-a fixat atitudinea forþelor în joc. Petru Rares se înþelege cu nobilimea transilvanã si cu domnul Þãrii Româneºti. Petru Rares ºi-a consolidat influenþa politicã în Transilvania extinzând în acelaºi timp prin noi achiziþii domeniul pe care. din vremea lui ªtefan cel Mare. în persoana lui ªtefan Lãcustã (1538-1540). ºi dezlãnþuie reacþia care avea sã se încheie cu uciderea lui Gritti (1534). Ca ºi predecesorul sãu. si opþiunea între suzeranitatea otomanã si cooperarea cu Habsburgii. intervine în luptã domnul Moldovei. cele douã izvoare fundamentale ale puterii lor. boierimea ºi-a impus prin acest act programul politic si social. Vlad (1530-1532). înfrâng rezistenþa partizanilor lui perdinand. împotriva aderenþilor lui Ferdinand. Moldova era acum ºi mai puternic decât în trecut cuprinsã în aria hegemoniei otomane. Soliman intrã în campanie în fruntea unei mari armate cãreia i s-au asociat ºi tãtarii din Crimeea. iar primul ei obiectiv a fost Moldova. fiu de doge veneþian intrat în slujba Porþii Otomane în cãutarea unei mari cariere. La rândul sãu. Anexarea Ungariei Centrale la Imperiul otoman si constituirea Principatului Transilvaniei nu au pus capãt rivalitãþii otomano-habsburgice. si de a aservi þãrãnimea liberã. lupta pentru Putere se intensificã în Transilvania al cãrei guvernator. Confruntãri politice în contextul rivalitãþii otomano-habsburgice. Opunându-se tendinþei marii boierimi de a-si extinde domeniile. Acþiunea militarã a lui Petru Rares si campania desfãºuratã în acelaºi an de sultanul Soliman în Ungaria si Austria au asigurat succesul lui Zâpolya. generate de alternativa regim autoritar sau putere nobiliarã. Apropierea de Habsburgi pregãtitã de acest act s-a desãvârºit prin încheierea alianþei între Petru Rares si Ferdinand (1535). redeschis în anii precedenþi în legãturã cu Pocuþia pe care a încercat sã o recucereascã. ºi anexeazã o parte din sudul Moldovei cu cetatea Tighina. Efectivele mari pe care a reuºit sã le întreþinã i-au permis domnului sã desfãºoare o remarcabilã activitate militarã.

a intrat în contact cu cercurile imperiale habsburgice si în acelaºi timp cu fruntaºii din Wittenberg ai Reformei. Despot. puterea princiarã se consolideazã simþitor în detrimentul prerogativelor politice ale marii nobilimi ºi ale Dietei. Pacea încheiatã în 1568 de succesorul sãu cu împãratul Maximilian lãsa Transilvania în sfera de influenþã a Porþii Otomane. încercarea sa temerarã de a elibera Moldova de sub dominaþia otomanã s-a încheiat cu supliciul sãu. acordul încheiat de acesta din urmã cu Ferdinand deschide larg imperialilor poarta Transilvaniei. Campaniile lor simultane în Transilvania l-au readus la putere pe loan Sigismund. nu a reuºit sã încline decisiv balanþa în favoarea fiului minor al lui Zâpolya. cu vigoare sporitã. Cel mai însemnat efort intern de înlãturare a dominaþiei otomane în a doua jumãtate a secolului al XVI-lea a venit din Moldova din iniþiativa lui loan Vodã. Alexandru Lãpuºneanu (1552-1561). Din Transilvania. Adus în scaun de Poarta Otomanã. si cea prohabsburgicã. îndeosebi în Polonia. când o numeroasã oaste turceascã a trecut Dunãrea. si atacã poziþiile turceºti de la Dunãre. care îºi considera periclitatã situaþia în Moldova din pricina strânselor legãturi pe care Bogdan Lãpuºneanu (1568-1572) le întreþinea cu Polonia. unde domnea Henric de Valois. în urma acestei victorii. O nouã încercare habsburgicã de a recâºtiga terenul pierdut l-a adus pe tronul Moldovei pe lacob Heraclide Despotul (1561-1563). politica de reprimare a boierimii. Instaurat în scaunul Moldovei cu concurs habsburgic si polon ºi nu mai puþin cu conivenþa boierimii moldovene. nu au rãspuns la apelul sãu decât cazacii din stepele nord-pontice. Influenþa otomanã a fost din nou periclitatã în 1565 de acordul în virtutea cãruia loan Sigismund a cedat imperialilor un ºir de teritorii în Partium ºi a recunoscut suzeranitatea împãratului Maximilian. Radu Ilie. ºi Þãrii Româneºti. el avea sã fie consolidat de alegerea la conducerea principatului. Despot ºi-a fãurit o genealogie care legitima vastele sale aspiraþii. La doi ani dupã înscãunare. loan Vodã a 176 psiderat cã poate sã respingã cererea otomanã de sporire a tributului si sã rupã astfel naturile cu Poarta. unde a fost pãrãsit de o importantã grupare boiereascã. Dar. Dar încrederea domnului Moldovei de a gãsi aliaþi în jterile vecine. încarnatã de fiul lui Zâpolya si de regentã. trupele sale au cedat sub presiunea numãrului ºi a superioritãþii armamentului invadatorilor (iunie 1574). Consacratã de o mare adunare a þãrii. câºtigând încrederea straturilor inferioare ale societãþii moldovene. o rãscoalã generalã a pus capãt domniei ºi vieþii lui. care avea sã devinã în anii urmãtori ºi rege al Poloniei. personificatã de Martinuzzi. 175 Dupã aproape un deceniu de oscilaþii între direcþia prootomanã. turcii îl readuc în domnie pe Alexandru Lãpuºneanu (1564-1568) care reia. a eºuat. Soliman întreprinde o nouã campanie care l-a dus pânã sub zidurile Sighetului.care a Participat ºi Petru Rares. cât si ca urmare a conflictului sãu cu boierimea. 24 aprilie 1574). fidel turcilor si care se remarcase printr-o crâncenã represiune a marii boierimi Restaurarea otomanã s-a produs în 1556 cu concursul domnilor Moldovei. reconciliat cu sultanul si readus de acesta în domnia Moldovei "542-1547). îndeosebi de boierii legaþi de Polonia. Castaldo intrã în legãturã cu boierii pentru a-l înlãtura pe ªtefan Rares (1551-1552). La Iezerul Cahulului. atât prin prozelitismul sãu reformat. ºi apoi la Roscani. împotriva voievodului Mircea Ciobanul (1545-1554). noul domn s-a desprins curând dupã instaurarea sa la putere de dominaþia otomanã. regenta Isabella. Pentru a restaura situaþia. Succesul a început prin a favoriza acþiunea domnului revoltat împotriva Porþii Otomane. hotãrârea lui loan Vodã a deschis nflictul cu Imperiul otoman (1573). a lui ªtefan Bâthory (1571-1583). Pãtrascu cel Bun (1554-1557). trupele moldoveneºti înainteazã pânã la Bucureºti. Efortul otoman de a stãvili expansiunea habsburgicã în propriul interes înregistra astfel un succes hotãrât. Contestat de o însemnatã parte a marii boierimi. în cea dintâi þarã. Folosind prilejul favorabil. care îºi inaugurase domnia printr-o chemare la lupta antiotomanã. disproporþia de forþe ºi-a spus cuvântul. Prima încercare a turcilor de a-l înlãtura cu concursul trupelor domnului Þãrii Româneºti ºi de impune în locul sãu un nou domn a fost respinsã de oastea Moldovei ºi de cazaci (Jilistea. influenþa habsburgicã încearcã sã se extindã si asupra Moldovei ºi Þãrii Româneºti. loan s'9ismund. unde trupele lor se instaleazã sub comanda generalului Castaldo. unde instaleazã un nou domn. noul domn a reprimat necruþãtor comploturile boiereºti si a consolidat prin masive confiscãri de moºii baza materialã a puterii sale. poreclit de cronica boiereascã cel Cumplit (1572-1574). unde avea sã-ºi încheie existenþa. ºi-a atras curând ostilitatea þãrii. si a mamei sale. Sub noul principe. înlãturând astfel primejdia imediatã a unei rãsturnãri dinãuntru. Nãscut în arhipelagul grec si format în mediile intelectuale ale Occidentului. în vreme ce în cea de a doua el sprijinã un pretendent. 118 . loan Vodã a fost executat în chipul cel mai crud din ordinul comandantului turc în mâinile cãruia se predase. secondatã de tãtari. sub presiune otomanã.

celor „sãraci". exprimã de asemenea efortul domniei de a-ºi impune autoritatea în sfera justiþiei prin extinderea dreptului scris în detrimentul tradiþiei ºi a justiþiei orale întemeiate pe ediþie. Dimpotrivã. cronica bizantinã a lui Manasses în versiune slavã. sprijinitor al bisericii. tot în optica domniei. întocmitã din ordinul lui Alexandru Lãpusneanu. La loc de frunte în aceastã privinþã s-a aflat Syntagma lui Matei Vlastares. Sub raport formal. Dimpotrivã. Tensiunile generate de înfruntarea dintre domnie si boierime în timpul lui Petru Rares ºi-au gãsit expresia istoriograficã în letopiseþul (cronica) episcopului Macarie al Romanului. care cunosc acum perioada celei mai grele exploatãri a resurselor lor. redactatã la ordinul lui Rares. fiul sãu Ilias e condamnat sever de autor pentru faptul de a fi confiscat bunuri bisericeºti. chiar si cele mai aspre. scrierile istorice slavone din secolele al XV-lea ºi al XVI-lea nu s-au pãstrat decât în traducere ºi prelucrare româneascã în compilaþiile de cronici ale secolului al XVII-le3' Scrierile în limba slavonã erau accesibile doar infimei minoritãþi a ºtiutorilor de carte 119 . Cronica justificã executarea boierilor rebeli si exaltã devotamentul domnului faþã de bisericã. cel dintâi sprijinitor al Reformei pe care s-a strãduit sã o impunã þãrii. cãlugãr ºi el. înfãþiºeazã evenimentele petrecute în intervalul 1504-1552 ºi reflectã poziþia domniei. justificã reprimarea marii boierimi si sprijinul acordat de domn pãturilor inferioare ale societãþii. înmulþirea manuscriselor cuprinzând culegeri cu norme juridice preluate din dreptul "izantin. si începutul declinului ei. pentru adoptarea în cele din urmã a religiei islamice. când s-au îndepãrtat de învãþãturile tradiþionale ale bisericii pravoslavnice sau când i-au spoliat bunurile. Letopiseþul se înscrie pe direcþia colaborãrii dintre domnia autoritarã si ortodoxie. Eroii pozitivi ai cronicii lui Azarie sunt Alexandru Lãpusneanu ºi Petru ªchiopul. ocrotitori ai bisericii ºi ai credinþei tradiþionale. a cãrui cronicã. în Þara Româneascã. care s-a reintegrat în tradiþia colaborãrii dintre domnie si bisericã ºi i-a prigonit pe „ereticii" din Moldova are parte de elogiile cronicarului Macarie. care fac tranziþia între analele golului al XV-lea si cronicile secolului al XVII-lea reflectã ideologia politicii autoritare a Ornniei si sprijinul de care aceasta s-a bucurat din partea bisericii. fratele sãu ªtefan. Continuitatea istoriograficã a fost asiguratã în generaþia urmãtoare de cãlugãrul Eftimie. a însoþit ºi exprimat cursul ascerrdent al domniei autocrate ºi strânsa sa cooperare cu Biserica Ortodoxã. se asazã mai apãsãtor decât în trecut asupra Tãrii Româneºti ºi a Moldovei. cel de al doilea prigonitor al clerului ortodox ºi spoliator al bunurilor bisericii. din vremea lui ªtefan cel Mare pânã în ultimele decenii ale secolului al XVI-lea. Scrierea sa. al cãrei mijloc de exprimare scrisã era limba slavonã. cronicile moldoveneºti se aflã în mare mãsurã sub influenþa retorismului modelului din care s-au inspirat. instaurarea lui ªtefan Bâthory la conducerea Transilvaniei. cronica lui Azarie. Curente spirituale si culturale. Oprobriul sãu se revarsã asupra lui lacob Heraclide Despot si a lui loan Vodã cel Cumplit. înfrângerea rãscoalei Moldovei sub loan Vodã au consolidat mult hegemonia otomanã în spaþiul românesc. de expresie slavonã. în general. înfãþiºeazã istoria Moldovei între anii 1552 ºi 1574. scrierilor inspirate de sfera oficialã a domniei. Petru Rares este elogiat de cronicar în toate acþiunile sale. Remarcabila continuitate a scrisului istoric în Moldova. agravatã de criza economicã a Imperiului. In mãnãstiri. Secolul al XVI-lea a cunoscut în lumea româneascã cea mai mare înflorire a culturii ortodoxe tradiþionale. expune evenimentele dintre 1551 ºi 1554. Redactatã la îndemnul lui Petru ªchiopul. cu excepþia situaþiilor când 177 domnii au trãdat condiþiile pactului originar. fireºte. pravile. fireºte. Limba slavã continuã sã îndeplineascã funcþia „sacrã" asumatã în secolele anterioare. Aceste scrieri. continuã cu zel activitatea de transcriere a principalelor texte bisericeºti. Dominaþia otomanã. sub protecþia otomanã. în cele din Moldova mai ales. larg sprijinitã de domnie.Pacea turco-imperialã din 1568 care avea sã rãmânã în vigoare timp de peste douã decenii. de a fi manifestat aºadar o atitudine antidericalã ºi. un ºir de clerici învãþaþi ^u redactat în limba slavonã cronici care înfãþiºeazã istoria þãrii de la moartea lui ªtefan cel Mare pânã în ultimul sfert al secolului al XVI-lea. La comanda directã a unora dintre domnii Moldovei. Mijloc de comunicare a adevãrurilor bisericii. a unor scrieri laice bizantine în traducere slavã ºi a unor opere juridice. ea a servit în acelaºi timp cancelariei domneºti ºi. care a Qrculat în þãrile române încã din secolul al XV-lea dar care a cunoscut o mare rãspândire în Ocolul urmãtor. Domn evlavios.

un mesaj scris în limba românã cu veºti importante privitoare la Pregãtirile militare ale sultanului Soliman al ll-lea. si a personificãrii lor. au avut parte povestirea faptelor lui Alexandru cel Mare. extindere care nu a ocolit spaþiul 179 românesc. textul scrisorii lui Neacºu exprimã. cu mãnãstirea Suceviþa. în anii urmãtori. în timpul domniei lui. pictura exterioarã moldoveana a secolului al XVI-lea. evoluþie care începe sã-si croiascã drum în secolul al XVI-lea. pentru a produce o ultimã floare la trecerea dintre secolul al XVI-lea ºi al XVII-lea ºi de la regimul autocraþiei domneºti la cel al Puterii marii boierimi. Johannes Benckner. a trimis judelui Braºovului. „o creaþie fãrã sfârºit" (N. pe nume Neacºu. a contribuit la mlãdierea limbii române. la pregãtirea ei pentru funcþia de limbã a literaturii scrise. modalitate mai lesnicioasã de a le memora. binele si rãul. îndrãzneºte sã înfrunte vicisitudinile climatului. cât si în cele ale nobilimii ungureºti. Vremea si faptele lui ªtefan cel Mare au transmis posteritãþii numeroase amintiri conservate mult timp de memoria colectivã înainte de a fi aºternute Pe hârtie. încadrat la început si la sfârºit de formule salut în slavonã. din Orient a pãtruns de timpuriu o versiune legendarã a vieþii lui Buda. si He altminteri în lumea europeanã. de înlãturare a monopolului slavonei în scrisul si în cultul bisericesc. Avântul creator al vremii lui Petru Rareº s-a prelungit ºi sub succesorii sãi imediaþi. în decurs de numai câteva decenii.laici ºi mai ales oamenilor bisericii. necunoscãtoare a slavonei. Reforma a câºtigat cea 120 . Juxtapunerea celor douã principii conducãtoare ale lumii. al tradiþiei pãrinteºti. existenþa unor pãturi sociale apte sã recepteze mesajul Reformei atât în rândurile populaþiei sãseºti. realitãþi politice care îi interesau pe contemporanii sãi din Þara Româneascã si din . Jocul cromatic original si apariþia elementului folcloric dau o puternicã amprentã localã acestei ramificaþii însemnate a picturii de tradiþie bizantinã. în oermanentã opoziþie. Basmele. Literatura de circulaþie oralã. arhitectura bisericeascã a Moldovei s-a îmbogãþit din iniþiativa domnului sau a membrilor anturajului sãu. cu câteva din monumentele ei cele mai de seamã: mãnãstirile Probota. mari boieri întemeietori de dinastie în aceastã perioadã. lorga).cU sau fãrã acompaniamentul muzical al lãutarilor. Scrisoarea lui Neacºu dezvãluie aptitudinile scrisului laic din acea vreme de a ln'atura înveliºul slavon în care se afla constrâns de câteva secole. continuator fidel. conservatã în scrierea Varlaam ºi loasaf. a precipitat dacã nu chiar a declanºat un efort susþinut de introducere a limbii române în bisericã. sigurã pe mijloacele ei artistice ºi tehnice. Marea masã a populaþiei. a cunoscut o realizare superioarã în construcþiile bisericeºti si în pictura muralã înfãptuitã în vremea lui Petru Rareº. care i-au urmat impulsul. puternic apãrat de tradiþia 'Calitãþilor laice ºi ecleziastice. provenite din straturile strãvechi ale folclorului. în centrul cãreia se afla tema Judecãþii de Apoi. De o largã circulaþie în lumea româneascã. Balade ºi câtece de vitejie erau recitate la curþile domneºti ºi la conacele boiereºti. care circulau oral în cea mai mare parte. Humor. în urma progresivei slãbiri a represiunii. ctitorie a familiei Movilã. intrate adânc în mentalul colectiv. un cadru politic propice: prãbuºirea Regatului ungar la Mohâcs ºi. si în general a scrisului. iar pe de altã parte. Biserica Ortodoxã. Realizarea cea mai originalã ºi impresionantã a artei moldoveneºti în secolul al XVI-lea e pictura bisericeascã exterioarã. inovaþie a epocii lui Petru Rareº sau dezvoltare a unor începuturi care se situeazã în deceniile anterioare. transmise din om în om si continuu îmbogãþite. pentru a aduce la lumina zilei valorile spirituale pe care le exprima. în centrele urbane îndeosebi. Larga desfãºurare a acestei picturi. ctitor al mãnãstirii Slatina. deruta autoritãþilor laice ºi ecleziastice care se opuseserã iniþial viguros noii credinþe aduse din Germania de negustori si studenþi. nu avea acces decât la opere literare în limba românã. Alexandria. circulau pe ansamblul spaþiului românesc. într-o formulare surprinzãtor de ã. multe din ele cu puternicã coloraturã bogomilicã. ºi în aceastã privinþã. Strânsa cooperare între domnia centralizatoare si puterea din care îºi deriva legitimitatea. Penetraþia timpurie a ideilor reformatoare ale lui Martin Lutherîn Transilvania a beneficiat de condiþii favorabile: pe de o parte. deseori versificate. înnoire remarcabilã în arta medievalã. Expansiunea în Europa central-rãsãriteanã a curentelor declanºate de Martin Luther în Germania. 178 De o largã circulaþie s-au bucurat si textele religioase apocrife. Dumnezeu si Satana. poartã ºi amprenta tensiunilor politice ºi confesionale care au dominat societatea moldoveneascã la mijlocul secolului al XVI-lea. Moldoviþa si Raºca. îndeosebi Alexandru Lãpuºneanu. Fapte istorice reale. un orãºean din Câmpulung-Muscel (Dãlgopol). ignorant al dogmelor consacrate de bisericã. un mijloc mai accesibil He înþelegere si interpretare a realitãþilor vieþii. In 1521. erau fixate în relatãri orale. oferea •paginaþiei publicului larg.

în anii urmãtori s-a definitivat organizarea ecleziasticã a bisericii sãseºti prin alegerea unui episcop (1553). principele editeazã libertatea de rãspândire ºi interpretare a „Evangheliei". a început sã oficieze slujba bisericeascã în limba ungarã. Reforma a consolidat legãtura între diversele pãturi ale aceleiaºi etnii ºi a slãbit solidaritatea internaþionalã a pãturilor suprapuse. sinodul clericilor unguri reunit la Aiud îºi alege un episcop în persoana lui Perene David. Cei dintâi câºtigaþi de noua învãþãturã au fost saºii. în 1564. reprezentanþii „Universitãþii" saºilor din Transilvania reuniþi la Sibiu decid adoptarea de cãtre ansamblul comunitãþii lor a învãþãturii lui Luther. Ea e ilustratã de scrierile lui Johann Lebel. mult mai riguros în exigenþa de a controla viaþa comunitãþii decât luteranismul pe care a început sã-l combatã. pãrinte al Reformei sãseºti. ecleziastice ºi laice. Christian Schaeseus. în secolul precedent. învãþat format în mediile umaniste ale universitãþilor din Viena. cât si masa populaþiei.mai mare parte a populaþiei catolice a principatului. în 1579. revenit în Transilvania dupã anii de studiu. definitivând constituþia principatului întemeiatã pe recunoaºterea a trei naþiuni privilegiate ºi a patru „religii recepte". Dintre acestea. La cele trei religii reformate se adaugã catolicismul. organizator de ºcoalã ºi pedagog în spiritul nou al Umanismului. Faptul a fost consacrat de Dieta reunitã la Turda în acelaºi an. Dieta îngãduie instalarea iezuiþilor în þarã. Promovând „naþionalizarea" cultului prin folosirea limbilor naþionale în bisericã. Honterus a întruchipat în gradul cel mai înalt spiritul înnoitor care a cuprins Transilvania în primele decenii ale secolului al XVI-lea.de drepturi politice. atât oficialitãþile oraºelor. a început convertirea ungurilor din oraº la noua credinþã. nobilimea ungarã s-a fixat în cele din urmã asupra calvinismului. Kaspar Helt. în 1554 s-a instituit episcopia bisericii luterane ungare. sub principii din familia Bâthory. cele trei desprinse din Reformã au obþinut statut legal. sub influenþa medicului sãu italian Giorgio Blandrata. Pe urmele calvinismului s-a infiltrat în Transilvania doctrina radicalã a antitrinitarismului. „iar papistasii au fost izgoniþi". adoptat de o parte a populaþiei ungare si chiar de principele loan Sigismund.gramatici ºi crestomaþii . Adoptate de „naþiunile" constituþionale ale principatului. sub presiunea lui ªtefan Bâthory. astfel cum s-a impus în lumea sãseascã. în 1545. au fost fixate în scrierea lui Honterus Reformatio ecdesiae Coronensis ac totius Barcensis provindae (1543). 121 . moment hotãrâtor al adoptãrii calvinismului de cãtre populaþia ungarã a Transilvaniei. cât si în cel maghiar. în acelaºi sens a acþionat înmulþirea ºcolilor si lãrgirea conþinutului învãþãmântului sub dubla influenþã a Umanismului si a Reformei. Cronica braºoveanului Ostermayer noteazã laconic cã în anii 1541-1542 a început sã se oficieze slujba evanghelicã în biserica braºoveanã. Cracovia ºi Basel. atât în mediul sãsesc. Honterus a reformat biserica sãseascã a Braºovului ºi a Þãrii Bârsei. adicã a curentelor reformate. Prin intermediul saºilor din Cluj. In 1568. istoriografia se dezvoltã remarcabil si ocupã un loc de frunte în literatura transilvanã. în a doua jumãtate a secolului. Si în Banat si în teritoriile extracarpatice din Partium s-au organizat biserici evanghelice. se manifestase timid la umbra curþilor episcopale de la Oradea si Alba lulia. Johann Sommer. Toleranþa religioasã remarcabilã în Transilvania secolului al XVI-lea nu a cuprins însã y confesiunea ortodoxã împãrtãºitã de naþiunea majoritarã. în Transilvania. urmate apoi tot mai frecvent de cele cu conþinut laic. Principiile Reformei. Reforma a consolidat conºtiinþa de sine a popoarelor. si în sfârºit. Reprezentativã în cel mai înalt grad pentru întâlnirea dintre Umanism si Reformã în Transilvania a fost activitatea lui Johannes Honterus. je fapt. editor de lucrãri didactice . cel al Bisericii Catolice îndeosebi. Curând însã succesele luteranismului în mediile ungureºti au fost subminate de progresul învãþãturilor reformate de provenienþã helveticã. Exemplul Braºovului a fost curând urmat de restul comunitãþii saºilor din Transilvania. 180 în ultimul sfert al secolului al XVI-lea.ca ºi de texte patristice. în detrimentul limbii latine. Folosirea pe scarã largã a tiparului ca mijloc de difuzare a noilor doctrine în limbile populare a asigurat un public mult mai larg decât în trecut textelor bisericeºti. curentul umanist se amplificã si se diversificã. ca pretutindeni în Europa unde a pãtruns si s-a impus. din mediul german. Autor de scrieri geografice. Stimulatã de puternicile conflicte politice interne ºi externe. Adoptarea principiilor Reformei lui Luther a fost desãvârºitã de braºoveanul Johannes Honterus. Reforma a dat un puternic impuls ºi umanismului transilvan care. dar lipsitã . contribuind în mãsurã însemnatã la desprinderea lor din înveliºul universalismului medieval. catolicismul recâºtigã teren în Transilvania. si Kaspar Heltai. care si-a maghiarizat numele în Heltai. Luteranismul a prins rãdãcini ºi în mediile ungureºti din Transilvania. adopþiune care a conferit legitimitate noii credinþe. care a continuat sã fie toleratã.

al cãrui frate Iliaº trecuse la religia lui Mahomed. a cãror reacþie a cunoscut o excepþionalã virulenþã dupã 1550. o datã cu convertirea principelui loan 122 . Mult mai eficace s-a dovedit prozelitismul calvin care. înmulþirea ºcolilor ºi a Aparului a lãrgit simþitor accesul la culturã si creaþie în lumea sãseascã ºi maghiarã ºi a c°ntribuit la rãspândirea scrisului în limbile vulgare. o ediþie trilingvã -rornânã. din cel maghiar. s-au strãduit sã-ºi consolideze poziþia politicã atrãgând masa populaþiei româneºti la credinþa îmbrãþiºatã de ei înºiºi. pe deasupra. Un efort susþinut de captare a românilor la Reformã a venit din partea saºilor din Sibiu si Braºov. O încercare mai energicã a întreprins în deceniul urmãtor sfatul orãºenesc 182 a) Braºovului care a recurs la mijloace de coerciþie pentru a impune românilor din Þara Bârsei Reformei. care i-a convertit silit la ortodoxie pe saºi. el reuºeºte sã-l alunge din domnie pe Alexandru Lãpusneanu. încercarea saºilor din Sibiu de a-i câºtiga pe români la confesiunea lor prin tãlmãcirea în limba românã a câtorva texte capitale pentru însuºirea elementelor de bazã ale credinþei nu pare a fi dat roade. Reforma a declanºat un puternic avânt al tiparului în limbile germanã si ungarã atât în s'era literaturii bisericeºti. Reacþia autohtonistã. ªi mai puternic decât în Moldova a acþionat Reforma printre românii din Transilvania. a confiscat obiectele de cult preþioase din biserici ºi mãnãstiri. consemnat oficial. Primele contacte cunoscute între noul curent spiritual si români s-a petrecut în Moldova. Dar tocmai acest succes al doctrinei lui Luther si prozelitismul pe care l-a manifestat în rândurile românilor a început sã fie perceput ca o primejdie de cãtre bisericã si domnie. î Progresele noii doctrine în rândurile populaþiei germane din oraºele Moldovei. grec din Arhipeleag convertit la noua credinþã. geografia. direct sau indirect inspiratã de Reformã. ºtiinþele naturii. In timpul domniilor lui ªtefan Rares si "Alexandru Lãpusneanu sunt semnalate violente prigoane împotriva aderenþilor noii religii. cele douã ramuri principale ale Reformei la care au aderat saºii si ungurii. Numãrul tipografilor sporeºte si o datã cu el si cel al cãrþilor ieºite din teascurile lor. unguri ºi armeni. care urma sã devinã un focar de rãspândire a ideilor Reformei. întreruptã pentru scurt timp de moartea violentã a domnului. aveau ºi conducerea vieþii politice. Reforma s-a impus la conducerea Moldovei o datã cu înscãunarea în domnie a lui lacob Heradide. a fost tot atât de categoric ca cel înregistrat de sibieni. numeroase încã la acea datã. o puternicã reacþie ortodoxã autohtonistã. în 1532 e semnalatã iniþiativa lui Martin Luther însuºi de a realiza. Polemica socialã si confesionalã ºi-a gãsit cea mai de seamã manifestare în scrierile în limba latinã si maghiarã ale antitrinitarului Francisc David. reacþie care a pus capãt domniei ºi vieþii sale. aflaþi în contact nemijlocit cu saºii ºi ungurii câºtigaþi de diversele curente ale noii credinþe ºi care. Gramatica. ºtiinþa dreptului îºi fac ºi ele acum apariþia în scrisul transilvan. la mijlocul secolului al XVI-lea. din iniþiativa autoritãþilor municipale sibiene a fost tipãrit un Catehism ^ limba românã a cãrui apariþie a stârnit reacþii diverse în rândurile clerului român. a întemeiat o ºcoalã superioarã la Cotnari. cunoscut ca Despot Vodã. distrugând bisericile celor refractari.a celor patru evanghelii si a epistolelor apostolului Pavel. luteranii ºi calvinii. siliþi deseori sã se reboteze potrivit ritualului ortodox. Reforma a acþionat puternic si asupra lumii româneºti. polonã si germanã . dacã nu chiar dinainte. în legãturã cu un cãrturar din Moldova. eºecul. a adus cler reformat din Polonia. Timpurie a fost pãtrunderea Reformei în mediile româneºti din Banat ºi Hunedoara pe terenul pregãtit de adeziunea la catolicism în secolul al XV-lea a unei pãrþi a micii nobilimi locale. cât si a celei laice. a edictat severe mãsuri de prigoanã atât împotriva influenþelor venite din lumea Islamului. încercarea lui Despot de a impune Reforma în Moldova a fost unul din factorii principali ai reacþiei generale a societãþii moldoveneºti împotriva politicii lui. întâlnirea în Moldova a expansionismelor politice si a inflenþelor culturale pe care le promovau a declanºat. Pe lângã prozelitismul inerent oricãrei noi credinþe. a caracterizat ºi domniile lui loan Vodã cel Cumplit si lancu Sasul. de vreme ce în jurul anului 1540 aproape toþi locuitorii de confesiune catolicã adoptaserã noua credinþã. Despot a încercat sã impunã în þarã noua credinþã.ªtefan Szekely si ªtefan Szamoskozy. O asprã politicã antidericalã. •l 181 . Printre primele sale mãsuri a fost restaurarea libertãþii cultului celor persecutaþi în domnia predecesorului sãu. a fost reluatã cu aceeaºi vigoare de Alexandru Lãpusneanu. în 1544. cât si împotriva „ereticilor" luterani si armeni. ªtefan Rares. medicina. au fost neîndoielnic rapide. Cu ajutorul Habsburgilor si al nobilimii polone reformate. Apoi. si poate si în rândurile ungurilor.

Mai mult ^cât mijloacele materiale. care argumenteazã pe baza textelor testamentare necesitatea folosirii limbii poporului în sãvârºirea ritualului bisericesc Pravila. Sub influenþa directã sau indirectã a Reformei. Palia (Vechiul Testament). prin acþiune si ^acþiune. luteranã sau calvinã. de a introduce principiile noii credinþe în biserica româneascã si de a-i înlãtura pe clericii refractari faþã de noul curs. cea 1560-1562. din iniþiativa unor curente strãine ortodoxiei. 1567-1568. avea sã consolideze tendinþa de integrare a lor sub autoritatea unei mitropolii ortodoxe unice. Deºi încercarea Reformei de a impune limba românã în bisericã s-a încheiat cu un eºec. Apostolul. o datã cu tiparul a trecut munþii ºi cel mai de searnã slujitor al sãu în lumea româneascã a secolului al XVI-lea. Triodul. prozelitismul luteran ºi calvin. îndeosebi sub Sigismund Bãthory. mult superioare celor din Þara Româneascã. Braºov. Tradiþia ortodoxã a reacþionat puternic împotriva politicii de calvinizare forþatã întreprinsã de principe ºi de Dietã fãrã a oferi românilor din Transilvania posibilitatea de a se ridica din condiþia de popor doar tolerat. Presiunea calvinismului asupra bisericii române din Transilvania a sporit mult în anii urmãtori din iniþiativa principelui si a Dietei. a lãsat urme adânci în cultura româneascã. influenþa Contrareformei. Sub un nou superintendent. puternicã sub principii din familia Bâthory. pregãtind marea operã de românizare a scrisului în secolul urmãtor. Braºov. tiparul românesc a '0$t atras ºi reþinut în Transilvania de efervescenþa curentelor spirituale care. Dupã ce a rezistat cu succes încercãrilor de convertire ale saºilor si ungurilor. dar tipãrirea traducerilor a fost cercurilor reformate din Transilvania ºi a clericilor români care au aderat la iniþiativa lor. 1582. cu aspre mijloace de constrângere. timp de patru decenii. tiparul din Þara Româneascã a emigrat în Transilvania. sub conducerea unui mitropolit. din iniþiative locale. Mijlocul cel mai sigur pentru realizarea telului pe care si l-au propus li s-a pãrut autoritãþilor principatului a fi numirea unor ierarhi români convertiþi la calvinism. Braºov. Braºov. mãsurile adoptate împotriva preoþilor refractari la noua credinþã s-au înãsprit. 1557. urmau sã asigure succesul prozelitismului calvin.Siqismund. a avut la îndemânã mijloacele de presiune ale statului pentru a-si duce la îndeplinire politica de atragere a românilor la calvinism. Spre sfârºitul secolului al XVI-lea. Cazania (în douã ediþii. Dupã câteva cãrþi apãrute la mijlocul secolului al XVI-lea la Târgoviste. Psaltirea. Molitvenicul. Consolidarea Contrareformei în spaþiul românesc în ultimele douã decenii ale secolului al XVI-lea. Sub raport bisericesc. lipsit de drepturi politice. una din cea 1567-1568. 1560-1561. de a impune oficierea cultului în limba românã. hotãrârile Dietei ºi a e sinoadelor lasã sã se întrevadã rezistenþa opusã de clerul ortodox efortului de calvinizare desfãºurat de autoritãþile principatului. impuse clericilor români. Pavel din Tordasi. Cãrþile tipãrite în limba românã în acest scop. 1570 (ºi alte ediþii). Braºov. cooperarea curentului de restauraþie catolicã cu reacþia ortodoxiei împotriva curentelor novatoare în bisericã au pus capãt efervescenþei scrisului ºi tiparului românesc timp de câteva decenii. poate si din cauza suspiciunii turceºti faþã de cuvântul tipãrit. Tetraevangheiul din Braºov. au solicitat puternic timp de aproape jumãtate de secol efortul tipografilor care Ucrau pentru lumea româneascã din lãuntrul arcului Carpaþilor ºi din afara lui. Liturghierul. din rândurile comunitãþii româneºti din Braºov sau urmare a solicitãrilor domnilor de peste munþi. cãrþi de cult tipãrite în slavonã. Orãºtie. dintre care cele considerate mai însemnate au fost multiplicate prin tipar. Textele sacre care au format obiectul acestor tipãrituri au fost poate traduse dinainte. diaconul Coresi. Pro Republica Christiana Secolul al XVI-lea este unul de turnurã în istoria europeanã. au apãrut în slavonã Octoihul. 1558. elementele de credinþã ale calvinismului si principiile cultului noii biserici. 1562. 183 Curentului reformat îi aparþin: Catehismul tipãrit în 1544 la Sibiu si cel tipãrit de diaconul Coresi în 1559 la Braºov. Episcopul (superintendentut) Gheorghe din Sângeorz a fost învestit de Dieta Transilvaniei în 1 566 cu misiunea de a suprima tradiþia Bisericii Rãsãritene. Din inspiraþie ortodoxã. îndeosebi efortul autoritãþii de stat în Transilvania de a supune unei ierarhii ecleziastice unice pe românii din principat. Tetraevangheiul. 1580-1581). au apãrut tipãriturile |n limba românã. marele curent de traducere în limba românã a textelor sacre. 1566. Braºov. Braºov. 1570. a pus capãt primului val al prozelitismului calvin în Transilvania. sigur însã pentru cã condiþiile erau din toate punctele de vedere mult mai favorabile artei tipografice. care a înregistrat efectele 123 . Biserica Ortodoxã din Transilvania s-a reorganizat în forme superioare. Sinoadele convocate de superintendent au încercat sã impunã.

înregistreazã efectele imperialismului teritorial habsburgic ºi opresiunea agresivã a celui otoman care polarizeazã viaþa politicã rãsãriteanã. Scena politicã a Europei central-orientalã este dominatã la sfârºitul secolului al XVI-lea de l otoman. încheiat prin pacea de la Zsitvatorok (1606). v°luþia istoriei europene în ultima treime a secolului se îndreaptã spre un nou echilibru. spaþiul Europei central-orientale nu a întârziat sã înregistreze consecinþele noii dinamici prilejuite de relansarea ofensivei Imperiului otoman în direcþia Ungariei si de orientarea Monarhiei habsburgice spre Rãsãrit. Aceastã ambivalenþã deschide calea conflictelor dintre Imperiul Habsburgilor ºi. în aceste împrejurãri create de relansarea ofensivei otomane ºi în condiþiile în care Imperiul otoman devine un factor al echilibrului european. ceea ce a însemnat începutul rãzboiului. Secolul al XVI-lea în cele trei principate prezintã o complexitate de structuri de civilizaþie care lasã sã se întrevadã zorii lumii moderne pe un fond social încã puternic feudal. încheierea pãcii cu Iranul a facilitat relansarea ofensivei otomane în 1593 în Ungaria. Dupã victoria de la Lepanto (1571).otomani. Aºa se explicã º1 aderarea la alianþa creºtinã antiotomanã ºi dialogul cu Sfântul Scaun aflat la rându-i în ofensivã spre Rãsãrit. servajul cunoaºte un ascendent care nu poate împiedica amurgul spiritului medieval. dar totodatã ºi faptul cã resursele imperiului erau departe de a se fi istovit. Noua dinamicã continentalã. mai mult moralã. al Renaºterii ºi umanismului. Deºi curentele de civilizaþie europeanã pãtrund în grade diferite în principate. prin puterea lor terestrã ºi sistemul feudalo-militar. la care se asociazã statul rus în afirmare ºi el. de Monarhia habsburgicã în proces de agregare si structurare. cutreieratã de manifestãri politice. absolut ºi centralizat. a cuprins în sfera ei ºi þãrile române. dar ºi stagnarea ofensivei spre vestul Europei. datoritã pirateriei creºtine care ameninþa traficul otoman. în aceeaºi mãsurã tendinþele centrifuge din Egipt. Ele sunt antrenate în vârtejul confruntãrilor politice dintre puterile competitoare: Monarhia habsburgicã. evoluþia spaþiului românesc. sporirea sarcinilor economice si interferarea puterii suzerane în sfera politicului. deteriorând în consecinþã si viaþa economicã si socialã din spaþiul românesc. în ensivã spre Europa Centralã. paralele cu cele religioase sau de stare ce se coloreazã prin accente xenofobe. terminat de factori care îºi au sorgintea în noua structurare a civilizaþiei mondiale. La sfârºitul secolului al XVI-lea þãrile române. Contrareformei ºi Reformei catolice. în planul Europei central-orientale. având drept consecinþe miºcãri sociale ºi o d'sponibilitate pentru rãscoala antiotomanã. militar ºi religios. în funcþie de noile forþe active din Europa Occidentalã. opresiunea si deteriorarea raporturilor oto-an0_române. iar controlul Iranului asupra drumului spre Indii explicã rãzboaiele purtate de Poarta Otomanã în rãsãrit între 1578-1590. care au dus la pierderea controlului turcilor asupra provinciilor nord-africane.revoluþiei atlantice si deopotrivã ale supremaþiei otomane. spre soluþii politice ce izvorau din realitãþi proprii. înstãpânirea Occidentului pe mãri ºi oceane a declanºat revoluþia atlanticã. miºcãrile din Balcani erau tot atâtea semne ale declinului ce a urmat Boiþii lui Soliman Magnificul (1566). Pentru þãrile române noua conjuncturã politicã reprezintã o evoluþie þn viaþa spiritualã. La aceasta s-a asociat criza monetarã provocatã de Penetraþia masivã a argintului pe piaþa otomanã. orizontalã ºi verticalã. aducând în planul politicii europene þãrile române. care înregistreazã toate seismele provocate de fenomenele civilizaþiei moderne. Reluarea ofensivei Semilunii a fost prilejuitã însã ºi de mutaþiile din scena europeanã. 184 Criza otomanã cu efectele ei monetare. prilejuind metamorfoze semnificative. în ultima treime a veacului. Reformei. principatele cautã proprii rãspunsuri la noile probleme survenite în urma transformãrii centrului Ungariei în paºalâc. un ascendent al conºtiinþei de sine care a determinat cristalizarea unor solidaritãþi care prevesteau afirmarea unei conºtiinþe etnice. Imperiul otoman ºi Polonia în care se reflectã ºi rivalitãþi general europene. divizat ºi subminat de c°ntradicþii puternice. cu seria infinitã de efecte. al revoluþiei cãrþii. care. vor fi factorii afirmãrii ideii de eliberare într-o vreme când evenimentele lãsau sã se întrevadã zorii unei noi epoci. 124 . au distrus structurile sociale locale în zona balcanicã. prin poziþia lor geopoliticã. în amurgul cruciadei târzii. era evident cã invincibilitatea otomanã era de domeniul trecutului. Personalitatea lui Mihai Viteazul ºi opera lui vor sta sub semnul luptei Republicii Creºtine. va evidenþia. Otomanii. Dinamica politicã internaþionalã. A fost un secol de renovaþie prin ascendenþa structurilor citadine. Acþiunea domnului Þãrii Româneºti devine inteligibilã în raport cu evenimentele scenei Europei central-orientale. la declinul supremaþiei în Mediterana. ce s-au derulat într-un crescendo continuu. de Imperiul romano-german.

La acestea s-a adãugat monopolul comercial impus de Poartã prin care îºi rezerva prioritatea în cumpãrarea produselor. Astfel. asumat de Habsburgi în noile împrejurãri. înrâuresc condiþia economicã a þãrilor. Astfel. Se poate observa cã. marasmul politic se instaleazã în þãrile române. fapt ce va deschide dosarul rivalitãþii medievale ungaro-polone. domnul Moldovei. incertitudinea vieþii. când cancelarul coroanei urmãrea ieºirea la Marea Neagrã din raþiuni economice si politice vizibile în tratativele cu turcii în 1592 sau în discuþiile cu Liga Sfântã. plãþile cãtre Poartã au atins dupã 1580 niveluri pe care nu le avuseserã într-o perioadã anterioarã. Starea precarã a Imperiului a determinat o accentuare a exploatãrii resurselor economice în Þara Româneascã ºi Moldova. începutã în 1538. asumându-ºi totodatã si contracararea influenþelor Reformei în lumea ortodoxã. paralel cu instabilitatea politicã. la rivalitatea otomano-habsburgicã se asociazã în zona þãrilor române si interesele Poloniei. efect al fiscalitãþii excesive. care încãlca actele ce reglementau raporturi!6 româno-otomane. contribuind la agravarea dominaþiei otomane. consecinþã a deselor schimbãri de domni care au fãcut sã sporeascã exigenþele otomane. Divergenþele se vor accentua dupã moartea lui ªtefan Bâthory. din care cel dintâi capãtã semnificaþii economice. Monarhia habsburgicã si Sfântul Scaun se îndreptau la sfârºitul secolului spre confruntarea cu otomanii. pustiirea þãrilor. de schimbãrile frecvente de domni. se constituie într-un nou argument în favoarea pretenþiilor poloneze ºi a contracarãrii expansiunii Habsburgilor. Monarhia habsburgicã ºi Contrareforma devin factori decisivi în confrGntarea cu Imperiul otoman ºi. se orienteazã spre o politicã convergentã la planurile expansiunii teritoriale ale Habsburgilor. un cunoscãtor desãvârºit al problemelor orientale. ºi creºterea obligaþiilor financiare. se manifestã ºi în zona þãrilor române. Fenomenul a avut drept consecinþã exodul negustorilor turci ºi levantini în Moldova ºi Jara Româneascã ce beneficiau de un regim de favoare. Ca o caracteristicã a regimului dominaþiei otomane a fost sporirea peºcheºurilor comparativ cu obligaþiile faþã de stat. implicit. Oprirea cuceririlor otomane a avut drept urmare înãsprirea dominaþiei asupra þãril°r române. Domnii trebuiau sã achite datoriile contractate la obþinerea tronului si paralel la plata obligaþiilor bãneºti în creºtere faþã de turci. în 1595. provocat de instabilitatea domniilor. în ultima treime a secolului se nesocoteºte tradiþia dinasticã. Epoca lui Mihai Viteazul a stat sub semnul acestor confruntãri pe mai multe planuri ce explicã angajarea Transilvaniei. în ultima treime a secolului al XVI-lea. cu aspectele ei politice si economice. dãrile cãtre domnie au crescut ºi ele în strânsã dependenþa de contribuþiile cãtre turci. Imperiul fiind interesat tot mai mult de resursele lor. exprimatã în sporirea obligaþiilor tradiþionale. tot mai numeroºi ºi fãrã legitimare. în vremea lui Clement al Vlll-lea (1592-1605). Succesiunea domnilor. ceea ce explicã instalarea unui regim politic controlat de Poartã. exorbitante plãtite pentru obþinerea tronului. în aceastã ambianþã politicã. în acest context creat de criza otomanã. Moldovei ºi Þãrii Româneºti în rãzboiul antiotoman. Biserica romanã a evoluat de la unirea integralã a bisericilor spre unirile parþiale cu lumea ortodoxã si în acelaºi timp spre ideea de resurecþie a catolicismului prin Reforma catolicã. Gravitatea situaþiei este exprimatã de faptul cã cuantumul obligaþiilor financiare depãºea capacitatea 125 . direcþionatã de cancelarul Jan Zamoisky. în planul intereselor imediate. în aceste condiþii perioada de tranziþie. se degradeazã principiile juridice statornicite. în condiþiile încãlcãrilor statutului juridic ce reglementa raporturile suzerano-vasalice. în contrast cu bogãþia pãmântului. Astfel. care revine la politica ponticã. într-un memoriu cãtre papã se menþionau cererile nesfârºite ale turcilor. în politica faþã de þãrile române. scoaterea la mezat a tronurilor a determinat. Sfântul Scaun. Seimul polon declara cã nu va primi sã intre în confederaþie dacã nu i se va asigura plutirea liberã prin Hellespont si Arhipelag pânã în Mediterana si Italia. se încheia dupã înfrângerea rãscoalei antiotomane din vremea lui loan Vodã Viteazul (1572-1574). Astfel. prin destabilizarea gospodãriei libere þãrãneºti ºi accentuarea rumâniei (servajului). prin eludarea deciziei Adunãrii Stãrilor. sumele. între 1591-1592 se înregisterazã o augmentare a dãrilor. Negoþul englez si tratatul comercial al Angliei cu Petru ªchiopul. o datã cli 186 xpediþia lui Soliman Magnificul în Moldova. în care se reflectã mutaþiile intervenite în scena internaþionalã.A doua jumãtate a secolului al XVI-lea a însemnat însã si afirmarea Poloniei. introducându-se arbitrariul în numirea domnilor. în spiritul Conciliului de la Trento. Agravarea dominaþiei otomane. recrutaþi din lumea pretendenþilor. în condiþiile inexistenþei unui drept ereditar care sã reglementeze succesiunea la domnie. în consecinþã. având drept prim scop cucerirea Transilvaniei si expansiunea spre Þara Româneascã si Moldova. haraciul ºi peºcheºurile. Criza Imperiului otoman. un competitor care va influenþa desfãºurãrile politice si militare în vremea lui Mihai Viteazul.

cu Sigismund Bâthory. Acesteia i s-a raliat si boierimea românã într-un moment când opresiunea atinsese cote necunoscute în trecut. faþã de intermediarii dominaþiei otomane. în care boierii Buzesti au deþinut un loc central. cu negustorii din Balcani. a unei alianþe la care au participat Statul papal. Austria. dar si de l 187 exemplul regimului de stãri din Transilvania vecinã. care i-au oferit un eficient sprijin. în cazul rutenilor. Alãturi însã. sã revitalizeze episcopatele catolice din þãrile române. Aderarea la ligã a fost precedatã de o vastã acþiune a Contrareformei ce-si propune sã restaureze si. boierimea fiind confruntatã cu prezenþa unui numãr apreciabil de boieri greci în instituþiile reprezentative ale statului. Se poate observa cã solidaritatea stãrilor este evidentã si prin acþiunile corporative. în Moldova se încadrau acestui plan care va îmbrãca. ce exprimã colectivitatea în acþiune. Sinodul din 1586. fapt ce a concurat boierimea Pãmânteanã. De aceea se constatã în Þara Româneascã o schimbare de opticã. se cristalizeazã o boierime nouã. °cupând funcþii în instituþiile centrale ale statului. fost nunþiu papal în Polonia. care constituia sprijinul domniilor anterioare. înlesnind penetraþia levantinilor în þãrile române în calitate de cãmãtari. Integrarea þãrilor române în alianþa creºtinã a dus foarte curând la rãscoala antiotoman3 care izbucneºte în 13 noiembrie 1594 la Bucureºti prin suprimarea creditorilor levantini ºi3 126 . cu mitropolitul Dionisie Rally. Misiunile catolice în Polonia. Aron Vodã. care s-au dovedit reticente la idee. Un loc aparte în planurile antiotomane trebuia sã-l deþinã þãrile române. Adeziunea Þãrii Româneºti s-a datorat iniþiativei domnului care avea acordul Stãrilor. în cele din urmã. Cronica þãrii este foarte darã. prezenþa garnizoanelor otomane în capitalele þãrilor române creeazã '^aginea unui regim care anunþa o posibilã instalare a paºalâcului. cu Andronic Cantacuzinul. Regimul dominaþiei otomane. în aceºti ani intervine o gravã crizã demograficã prilejuitã de situaþia de ansamblu economicã. Aºa se explicã largul consens care a caracterizat rãscoala antiotomanã în pofida divergenþelor ºi reþinerilor care separau boierimea autohtonã de cea greacã. cu lumea greacã antiotomanã. formula unirii parþiale. si se sfãtuirã cum vor face sã izbãveascã Dumnezeu þara din mâinile pãgânilor. Acþiunea solidarã a boierimii Þãrii Româneºti se face remarcatã în decizia Adunãrii Stãrilor de a se ridica împotriva opresiunii otomane. pornitã din interior. în plus. din toatã þara. considerat un element cheie în atragerea Þãrii Româneºti si Moldovei. ostilitatea boierimii române faþã de elementul levantin si. în general. de ingerinþele acesteia în viaþa internã. care prin poziþia lor erau interesate în acþiunea Ligii Sfinte. menit sã reorganizeze comunitãþile catolice din Moldova urma sã catalizeze opoziþia antiotomanã ºi sã contracareze influenþa protestantismului. în preajma domniei lui Mihai Viteazul se produc semnificative metamorfoze ºi în exercitarea puterii politice. pe legãturile cu boierimea din Oltenia de care îl apropiau puternice relaþii familiale si de interese. în preajma înscãunãrii lui Mihai Viteazul se manifestã reacþiunea împotriva asupririi turceºti ºi a susþinãtorilor ei din interior. astfel cã se contureazã Premisele unui regim de Stãri. care evoluau în plan ideal spre unirea cu ortodoxia în spinW1 Florenþei. înrâurind negativ starea þãrãnimii libere care îºi pierde proprietãþile în favoarea domeniului boieresc. Un rol important -au deþinut în obþinerea domniei raporturile sale cu conspiraþia balcanicã." Hotãrârea ridicãrii la luptã. Domnia lui Mihai Viteazul a coincis cu relansarea de cãtre papa Clement al Vlll-lea (1592-1605). care încheie un tratat cu împãratul în 16 septembrie 1594. Disponibilitatea pentru rãscoalã în Balcani.economicã a þãrilor. el fiind în strânse legãturi cu conducãtorii grecilor. în legãturã cu cercurile c°nstantinopolitane de aceeaºi origine. reflectatã în conspiraþia greacã. ca rezultat a apãsãrii turceºti. în acelaºi timp. în spaþiul rutean. ducii de Toscana. a determinat si un transfer de proprietate. Spania. în general. Solidaritatea boierimii autohtone la sfârºitul secolului a fost terminatã de excesiva asuprire otomanã. Influenþa catolicã a fost un preludiu la aderarea principatelor la ligã ºi. La ligã aderã Principatul Transilvaniei. a generat o stare de spirit favorabilã închegãrii unei mai generale solidaritãþi antiotomane. relatând motivaþia atitudinii antiotomane: „Si se strânsese toþi boierii mari si mici. Ascensiunea lui Mihai la tron s-a întemeiat pe boierimea nouã. în peisajul social al þãrilor române se constatã existenþa unei boierimi de veche tradiþie. a avut si un aspect xenofob. nu însã Polonia ºi Anglia. Mantova si Ferrara. un impuls la integrarea în vastele proiecte ale Curiei romane. Acþiunea concertatã a Sfântului Scaun si Habsburgilor reuºeºte sã-l atragã pe domnul Moldovei. în sensul cã ideea necesitãþii revizuirii raporturilor cu otomanii devenise imperioasã. care va constitui sprijinul domnului. ostilã elementului grecesc ºi colaborãrii cu Urcii. care influenþeazã stabilitatea masei rurale.

prin interdicþia aplicatã strãinilor de a deþine proprietãþi în þarã. în care calvinismul fãcuse progrese. care ocupã importantul port Brãila ºi trece la fcþiuni dincolo de Dunãre. astfel cã Sigismund devine suzeranul celor douã þãri. apoi oastea domnului. iar domnul degradat la calitatea de locþiitor al principelui Ardealului. s-a sfârºit cu un rãsunãtor eºec. Suzeranitatea lui Sigismund Bâthory asupra Þãrii Româneºti ºi Moldovei semnifica însã ºi necesitatea alcãtuirii unui organism politic si militar. alcãtuitã din raþiuni militare. pe care le încheie printr-o pace. potrivit deciziei otomane. în spiritul unei tradiþii medievale. Spectrul pasalâcului a avut darul de a fi solidarizat o datã mai mult boierimea. Mihai Viteazul deschide negocierile cu turcii. în timp ce Aron v°dã al Moldovei intrã în sudul þãrii. care se manifestã acum în aceste circumstanþe. Politica Republicii nobiliare. Aceastã prevedere conþine si o evidentã tendinþã anticalvinã fiindcã. tara urmând sã fie guvernatã de un sfat restrâns. alcãtuit din 12 boieri. el se emancipa de consecinþele tratatului din 20 mai 1595. Intre otomani ºi imperiali. în aceste condiþii. Cucerirea cetãþilor de pe linia Dunãrii a declanºat ostilitãþile cu Imperiul otoman si a dus la angajarea Þãrii Româneºti în rãzboiul început cu un an în urmã între Habsburgi si turci. se retrage spre nord în aºteptarea intervenþiei ardelene. Semnarea la Praga a unui tratat de alianþã cu împãratul. o reacþie evidentã la penetraþia grecilor în structura proprietãþii si în Sfatul domnesc. prin care þara intrase sub tutela Transilvaniei. Un tratat asemãnãtor a fost încheiat. turcii încep organizarea pasalâcului la Bucureºti ºi Târgoviste. Confruntarea decisivã pregãtitã de turci a avut loc la Cãlugãreni. în schimbul plãþii tributului domnului recunoscându-i-se domnia. asediind Tighina. prin Delegaþia Stãrilor. cu intenþia nedisimulatã de a se integra Stãrilor ardelene reprezentate în Dietã. Acelaºi tratat prevedea ca toate bisericile româneºti din Ardeal sã fie aºezate sub jurisdicþia Mitropoliei de la Târgoviºte. ^ a încheiat un tratat de vasalitate cu Polonia. unde obþine o victorie la Keresztes. Prin aceastã dublã suzeranitate. Reacþia creºtini nu s-a lãsat aºteptatã. nu a rãspuns cererilor de ajutor în faþa invadãrii þãrii. la scurtã vreme. în cele din urmã.188 qarnizoanei otomane. Veleitãþilor politice ale lui Sigismund i se opuneau intenþiile Habsburgilor. astfel cã acþiunea militarã a celor trei principate de la începutul luj octombrie a recucerit Târgoviºtea ºi i-a aruncat pe turci peste Dunãre la Giurgiu. învingându-i pe Habsburgi (26 octombrie 1596). prin atacarea cetãþilor turceºti. Replica otomanã în Þara Româneascã este prefaþatã de victoriile lui Mihai Viteazul. au fost supuse bisericile din Þara Fãgãraºului. în iunie. otomanã ºi imperialã. domnului i se retrag prerogativele domniei. Campania. care nu vedeau în principele Transilvaniei decât un vasal al Casei de Austria. autoritãþii Mitropoliei ortodoxe de la Alba lulia. a þintit ca finalitate. înfãptuindu-se astfel unificarea în forma raporturilor suzerano-vasalice în vederea confruntãrii cu Imperiul otoman. constrânsã de superioritatea numericã a ot°rnanilor. n 13/23 august 1595. în urma intervenþiei militare a lui Zamoisky care a impus în scaunul Moldovei pe Ieremia Movilã. Mihai Viteazul se orienteazã spre Habsburgi. un tratat cu Sigismund Bâthory. la 20 mai 1595. Aceasta reprezenta însã o confederaþie de state separate. Mihai Viteazul era confruntat cu reticenþele Polonei faþã de integrarea în Ligã ºi. Potrivit tratatului. introducând garnizoane si transformând bisericile în moschei. ostilã Habsburgilor ª' implicit lui Mihai Viteazul. sub 11 189 conducerea lui Sinan Pasa. Metamorfozele politice din zona þãrilor române au complicat situaþia în urma 127 . Mihai Viteazul încheie la Alba lulia. Aºadar campania otomanã. la sfârºitul anului. cu ieºirea Moldovei din alianþã. în aceastã situaþie. Tratatul era expus unui regim de Stãri. Dupã rãscoala antiotomanã se deschide în istoria sfârºitului de Secol o epocã de confruntãri militare între þãrile române ºi Imperiul otoman. Boierimea Þãrii Româneºti îºi realizeazã în acest moment si dezideratul antilevantin. prin care Stãrile subordoneazã Tara Româneascã principelui Ardealului. fiind la discreþia lui Sigismund Bâthory ºi a Stãrilor din Þara Româneascã. la începutul lui iunie. fiind previzibilã reacþia otomanã. Ele sunt iniþiate ^ domnul Þãrii Româneºti pe linia Dunãrii. cu ecou în Apusul Europei. la transformarea principatelor în paºalâcuri. de cãtre Aron Vodã al Moldovei. încheind cu ei un tratat (1598) orientat împotriva otomanilor. Poarta relanseazã însã ofensiva în Ungaria. devenit autoritatea supremã. iar pe domn atotputerniciei boierilor. pornitã cu intenþia de a transforma þãrile în pasalâcuri. în stare sã se opunã Imperiului otoman. Paralel. în condiþiile în care tratatul din 1595 practic îºi pierduse valabilitatea prin intrarea în scenã a Habsburgilor. boierimea asumându-ºi prerogativele domniei. în preajma si în timpul ostilitãþilor cu turcii. Dupã Cãlugãreni. la 28 ianuarie 1595. stabilea raporturile dintre Transilvania ªi imperiu.

ataºat politicii poloneze. pe cont propriu ºi cu asentimentul boierimii si nici cu consecinþele pe care mersul evenimentelor le-a impus. Domnul a schiþat ºi o politicã în favoarea nobilimii mici româneºti ºi în special a boierilor din Þara Fãgãraºului. Un izvor contemporan afirmã. economice si politice ale principatului. Acþiunile domnului român au nãzuit la legitimarea stãpânirii sale. lnstituþiilor. recunoscut de Dieta Transilvaniei ca locþiitor al împãratului. Orientarea spre Transilvania era o opþiune în concurenþã cu planul balcanic. boierii lui Mihai Vitezul exerdtau presiuni în vederea limitãrii ºi chiar a anihilãrii nobilimii maghiare. cu suportul activ al boierimii. în aceste circumstanþe. De o atenþie particularã s-au bucurat secuii. ca principe al Transilvaniei. printr-o solie trimisã la Praga. alegerea lui Andrei Bâthory. Minai Viteazul a luat mãsuri pentru a potoli nesupunerea þãranilor care s-au rãsculat la intrarea lui în Transilvania. Mihai solicita îngãduinþa intervenþiei în Ardeal pentru a sparge cercul de adversitãþi ce-l împresura. desfãºurarea evenimentelor ºi contactelor cu realitãþile Transilvaniei! se asociazã semnificaþii nebãnuite. în calitate de locþiitor al principelui. dupã cucerirea Ardealului. în toamna aceluiaºi an. El a dublat astfel administraþia cu proprii sãi boieri români. Aceleaºi raporturi bune le-a stablit cu saºii. când Ieremia Movilã. nu a modificat sistemul constituþional de stãri. satisfãcându-le cererile ºi manifestând toleranþã faþã de luteranism. Dieta recunoscându-i titlul de locum tenens. în urma victoriei domnul Þãrii Româneºti îºi face intrarea în Alba lulia la 1 noiembrie 1599. Principele Ardealului. desigur exagerat. la recunoaºterea ei de cãtre împãrat în calitatea lui de voievod al Þãrii Româneºti ºi locum tenensal Transilvaniei. pãstrând vechii funcþionari. cãrora le confirmã vechile drepturi si privilegii pe care le-au avut si care fuseserã rãpite de principii Bâthory. fapt ce a provocat reticenþele nobilimii. în acest sens. în cursul tratativelor purtate de trimiºii sãi cu Mihai Viteazul. Trecând peste reticenþele Habsburgilor faþã de planurile sale. saºii ºi secuii. Mihai Viteazul. El se intituleazã însã ca domn al Þãrii Româneºti si Ardealului în actele slavone. potrivit organizãrii constituþionale. flrã sã lezeze administraþia comitatensã. Protestele Dietei si rapoartele nunþiului papal Malaspina mãrturisesc tendinþa principelui de a structura o proprie bazã socialã românã stãpânirii sale. care implicau stãpânirea pentru sine a þãrii. El sugera ca 128 . Mihai Viteazul deschide o noua paginã în istoria spaþiului principatelor. Deopotrivã aceasta se desfãºura în funcþie de propriile obiective. într-o Transilvanie în care puterea era derutã. aºezând în cetãþi pârcãlabii proprii. dovadã a propriei interpretãri a stãpânirii principatului. în acelaºi timp. ºi de opþiunile boierilor. El nu a intervenit în reprezentarea naþiunilor politice. La aceste considerente se asociazã însã ºi „partida" favorabilã continuãrii rãzboiului antiotoman ºi desãvârºirea proiectului eliberãrii Balcanilor. cãrora le-a respectat drepturile ºi privilegiile. în iulie 1599. Faptul cã Ieremia Movilã ºi cancelarul Zamoisky intenþionau sã aºeze în scaunul Þãrii Româneºti pe fratele domnului Moldovei. cã intenþia principelui era de a nimici nobilimea maghiarã. care vedea în preferinþa pentru Transilvania împlinirea nãzuinþelor ei politice sj constituþionale în forma unui regim de Stãri si o garanþie împotriva turcilor. cu referire la revendicarea lui Mihai Viteazul. el inverseazã direcþia unificãrii celor douã state dinspre Þara Româneascã. care îºi urmãreau visul încorporãrii principatului. Datoritã acþiunii lui temerare. un aderent al politicii lut Zamoisky. agrava poziþia Þãrii Româneºti. el pãtrunde în Transilvania ºi învinge oastea ardeleanã la Selimbãr (18 octombrie 1599). de Stãrile privilegiate. realizatã cu puþin înainte de Sigismund Bâthory dinspre Transilvania. ameninþa existenþa coaliþiei. de a restructura ordinea constituþionalã. A fãcut-o în calitate de principe ce reprezenta feudalitatea. El a cerut împãratului sã i se confere dreptul de a face donaþii de sate cui va vrea. Minai Viteazul era obligat la respectarea ordinii sociale. Nunþiul Malaspina Comanda împãratului. Simion Movilã. Politica lui Minai Viteazul. care se voiau integraþi în structurile sociale. credincioºilor sãi ca rãsplatã a serviciilor prestate. ca de altminteri si în Þara Româneascã. în calitate de comisari de supraveghere. în alcãtuirea Consiliului principatului. Pornitã din raþiuni ce þineau de refacerea unitãþii coaliþiei militare. unde a introdus doi din boierii sãi. datinilor ºi obiceiurilor provinciei.defecþiunii moldovene. Niciodatã pânã în acest moment un domn român nu a întreprins o acþiune de cucerire a Transilvaniei. Ceea ce a nemulþumit însã profund Dieta au fost donaþiile de domenii fãcute boierilor munteni în detrimentul nobilimii maghiare. Ea s-a impus datoritã împrejurãrilor ivite în urma destrãmãrii alianþei creºtine ª1 ion a deciziei boierimii. Prin cucerirea Ardealului. A intervenit însã. exprima dar intenþia îndepãrtãrii domnului. a fost dependentã de planurile Habsburgilor. nobilimea maghiarã. a scos principatul din coaliþie. respectarea legilor. aºa cum se specificã în diplomele latine. Mihai ajunge stãpânul de fapt al Transilvaniei.

Ideea unirii bisericilor. politica confesionalã a lui Mihai Viteazul ne apare într-o altã luminã-. în 1596. Dupã cucerirea Ardealului. mãrturiseºte complexitatea politicii lui Mihai în Transilvania. principele a început un dialog cu catolicismul. cât si re|aþiile interne mãrturisesc evoluþia politicii lui Mihai Viteazul de la ideea refacerii alianþei. Confruntat cu ostilitatea naþiunilor politice. Dialogul ortodoxie-catolicism în Transilvania se manifestã în anii anteriori cuceririi. dacã o raportãm la þelurile Contrareformei în Rãsãrit si la politica de expansiune a Habsburgilor. în politica sa ecleziasticã.valachico more — ci numai dupã obiceiurile observate pânã atund de principii ardeleni. Mihai Viteazul se orienta evident spre o politicã în care confesiunea ºi etnia începeau sã se suprapunã în viziunea lui. Existenþa unui proiect confesional gândit de Mihai Viteazul. catolicism si Habsburgi în care principele vedea un suport în rãzboiul antiotoman. rãmânând credincios propriei confesiuni. Or. prin care preoþii români erau scutiþi de obligaþiile servile. Contactul cu realitãþile Transilvaniei ºi cu mersul evenimentelor politice central-europeneji determinã pe Mihai Viteazul sã renunþe la proiectul grec si sã se orienteze spre soluþia transilvãneanã. care protesteazã în Dietele convocate si în special împotriva tendinþei unei pãrþi din boierimea românã de a se înstãpâni în Transilvania. nu însã în afara tendinþelor orientate împotriva infiltraþiilor calvine în unele regiuni româneºti ale Transilvaniei. domnul preconizeazã o orientare menitã sã contracareze. þinând seama de noile direcþii ale Contrareformei. în ace aºi timp. ci ºi de rapoarte oficiale din sfera Bisericii Catolice care atestã intenþia integrãrii ortodoxiei Bisericii Romane. spre o politicã menitã sã consolideze propria lui stãpânire If1*r-una efectivã si de drept. Mãsurile anticalvine a e lui Mihai Viteazul atestã o convergenþã de interese între ortodoxie. scoþându-i de sub autoritatea superintendentului calvin maghiar. Atât solicitãrile iui Mihai Viteazul adresate împãratului. în concordanþã cu politica Contrareformei. care vizau în Rãsãrit unirea bisericilor. unde a rezidat mitropolitul ortodox. naþiunile politice încã de la perfectarea tratatului din 20 mai 1595. prin care se integra Biserica Ortodoxã românã în sistemul religii'01" recepte. Redresarea ortodoxiei însemna de fapt o stãvilire a procesului de calvinizare în rândul românilor prin crearea unui episcopat româno-calvin. Aceastã orientare a nemulþumit Stãrile transilvane si a stat la baza 191 opoziþiei nobilimii. sã promoveze o politicã de fortificare ºi organizare a Bisericii Ortodoxe.sternul de Stãri nu putea sã fie modificat. Se poate constata cã principele a reuºit pe aceastã cale sã consolideze ortodoxia în Transilvania.principatul sã nu fie administrat aupâ obiceiurile româneºti . Sensul politicii lui Mihai Viteazul rezultã însã cu mai multã claritate din acþiunile întreprinse în sfera ecleziasticã. în acest sens acordul împãratului la restructurarea sistemului religiilor recepte în Transilvania. ideea unei solidaritãþi ortodoxe apare în prim plan. numit încã din 1595 si hirotonisit în Þara Româneascã. decretul din 4 iunie 1595 nu era decât urmarea prevederilor tratatului semnat în 20 mai 1595 si satisfacerea unui deziderat ai Contrareformei. în condiþiile în care 192 . printr-o bazã proprie. mitropolitul Ardealului. devenitã centralã în timpul lui Clement al Vlll-lea. lui loan de Prislop. Or. Urmãritã din aceastã perspectivã. Solicitând. este confirmatã nu numai de rãspunsul pozitiv al împãratului. integrarea românilor ortodocºi în rândul religiilor cepte putea constitui o deschidere spre considerarea lor ca element politic. fapt atestat jje sprijinul acordat în Moldova ºi Þara Româneascã Bisericii Ortodoxe faþã de prozelitismul catolic în perioada unirii de la Brest. ceea ce însemna o tentativã de a-si crea o bazã proprie româneascã prin ortodoxie. care intrase încã din timpul principelui ªtefan Bâthory în sfera de interes a catolicismului. Acest capitol din istoria stãpânirii lui Mihai Viteazul este lãmuritor dacã îl corelãm cu tendinþele Sfântului Scaun dupã unirea de la Brest când acþiunea catolicã se extinde si asupra scatiului extracarpatic. politica principelui se concretizeazã în propunerile fãcute Dietei ºi aprobate. socialã si etnicã. 129 . s-a concretizat în insistenþa pe lângã Mihai Viteazul pentru atragerea lui la catolicism. realizatã în spaþiul rutean prin unirea parþialã de la Brest. prin eliminarea Bisericii Calvine si Unitariene ºi introducerea Bisericii Ortodoxe alãturi de catolicism si luteranism. La începutul lui iunie al aceluiaºi an. Rezultã din politica noului principe ortodox cã Transilvania a încercat. avantaje în favoarea satelor româneºti. când Mihai Vitezul a obþinut de la Sigismund Bâthory îngãduinþa fondãrii unei mãnãstiri ortodoxe la Alba lulia. i se conferã autoritatea asupra preoþilor din Þara Fãgãraºului. care ^ Prezidat la cucerirea Ardealului. Planu' confesional al principelui prefigura o posibilã restructurare a sistemului politic întemeiat pe naþiunile politice ºi religiile recepte din care românii fuseserã excluºi.

în concurenþã cu Habsburgii. Tratativele pe care le poartã cu Polonia. Organizarea spaþiului în termenii solicitaþi de Principe. . interesele lor complementare. cu toate cã nu ideea unitãþii naþionale a prezidat la unificare. prin cucerirea Transilvaniei. Curtea apeleazã la Mihai Viteazul care. Dacã unificarea nu a fost motivatã de ideea naþionalã. Planurile hegemoniei polone apar cu claritate. Mihai Viteazul ºi-a consolidat stãpânirea în Transilvania. dimpotrivã. invocând ca motiv alianþa lui Ieremia Movilã cu turcii ºi tãtarii. în august 1601. ostil acþiunilor cruciadei. printr-o politicã maleabilã sã pãstreze raporturi de bunã vecinãtate cu Moldova. * ' 193 In consecinþã. Dacã în mai 1595 în tratatul de la Alba lulia intrarea boierilor din Þara Româneascã în Dietã era consideratã de cãtre nobilime fireascã. în mai 1600. cu condiþia înlãturãrii lui Ieremia Movilã. a doua dinspre Þara Româneascã. dar s-a lovit de o continuã ostilitate. împreunã cu generalul Basta. Mihai cucereºte Moldova. una în timpul lui Sigismund Bâthory. într-un ideal. creaþia politicã s-a prãbuºit ca efect al Puternicilor competitori ce nu puteau renunþa la propriile pretenþii. îl înlãturã pe Mihai Viteazul printr-un asasinat. iar Imperiul austriac tindea la acapararea moºtenirii maghiare în V|ftutea aranjamentelor din secolul precedent. Odatã înfãptuitã. de „domn al Þãrii Româneºti ºi Ardealului ºi Moldovei" aratã cu claritate intenþiile nutrite. Este evident cã. Ieºirea din scenã a domnului Þãrii Româneºti a pus capãt reconstituirii organismului militar al Ligii. în timp. înfãptuirea unirii mânu militari nu a durat. cu acordul unei pãrþi a boierimii din Þara Româneascã. Aceastã unificare a cunoscut de fapt douã etape. s-au afirmat în confruntãrile sociale si politice. Imperiul otoman nãzuia la restaurarea suzeranitãþii sale.Stãpânirea Transilvaniei si imperativele luptei antiotomane l-au condus de la începutul domniei la atragerea Moldovei în lupta comunã. în Perspectivã creaþia de o clipã a schiþat un precedent ce s-a constituit. Dar Habsburgii. cu atât mai mult cu cât intenþiile moldavo-polone tindeau la instalarea în Þara Româneascã. înfrânge armata lui Sigismund. într-un sens sau altul. titulatura actelor oficiale si inscripþiilor de pe sigilii. ostilã unei supremaþii româneºti. Determinante au fost. a fost. Intenþia lui Zamoisky ºi instalarea lui Ieremia Movilã în Principatul Moldovei reprezenta un permanent pericol. a fratelui lui Ieremia Movilã. accentele etnice nu au lipsit. nobilimea din Transilvania. a declanºat procese istorice latente ce izvorau din evoluþia secolului care cunoaºte ºi în spaþiul central-european o afirmare a conºtiinþei etnice. la Guruslãu. un pas spre crearea unui organism politic unitar. iar prin cucerirea Moldovei a refãcut frontul antiotoman. la crearea unui organism politic care s-a interpus veleitãþilor marilor puteri. poziþia principatelor. Hotãrârea invadãrii Moldovei s-a precipitat datoritã planului lui Sigismund Bâthory de a pãtrunde în Transilvania. ci. într-o perioadã de timp. Pr°pria ei hegemonie. unde nobilimea s-a decis sã-l reinstaureze pe Sigismund Bâthory l-a readus în scenã pe domnul Þãrii Româneºti. Moldovei ºi Þãrii Româneºti. cu intenþia de a numi în Þara Româneascã domn pe Simion Movilã. pentru el ºi fiul sãu. în epoca lui Mihai Viteazul conºtiinþa etnicã era evidentã în structura mentalã a boierimii ºi nobilimii. unificarea sub Mihai Viteazul ca stãpânire suprapusã particularismelor statale. în acelaºi timp. în februarie 1598 îºi declara hotãrârea de a cuceri Moldova. în opoziþia dintre o populaþie ortodoxã ºi alte confesiuni ce se grefau pe realitãþi etnice. în culturã. care îºi aveau obiectivele lor precise ºi de duratã în spaþiul principatelor. dar a abandonat planul în faþa reticenþelor imperiale. opuse acelora ale imperialilor. ci ideea solidaritãþii creºtine. polonii pãtrund în Moldova cu Zamoisky restaurând dinastia Movilã. Deºi principatele rãmâneau admnistrativ ºi politic separate. Defecþiunea intervenitã în Transilvania. pe care Mihai l-a creat de fapt ºi a încercat sã-l subordoneze cruciadei antiotomane. Mihai Viteazul reprezintã în amurgul cruciadei târzii un capitol de istorie europeanã prin integrarea în Liga Sfântã ºi succesele militare care au determinat o embrionarã creaþie statalã sub supremaþia domnului Þãrii Româneºti. sunt o dovadã a intenþiei unificãrii principatelor. cu pãstrarea pentru sine a domniei efective ºi ereditare. în 130 . Unificarea înfãptuitã din raþiuni convergente refacerii unitãþii de acþiune a Ligii a dus. Þãrii Româneºti ºi Moldovei ºi a le ceda lor coroanei polone ca putere suzeranã. direcþionatã de Mihai Viteazul. dupã cucerire apar evidente reticenþele faþã de boierime ºi de mitropolia ortodoxã la nivelul episcopatului catolic. De altminteri. Polonia la rândul ei urmãrea. ca directivã politicã. proiectele pe care le avanseazã regelui de a uni voievodatele Transilvaniei. convergente. El a cerut împãratului recunoaºterea stãpânirii sale in perpetuam asupra Ardealului. o datã mai mult. printr-o domnie ereditarã. El exprima înainte de a încheia tratatul cu Habsburgii ideea respectãrii statutului Moldovei. între anii 1595-1597 Mihai Viteazul a cãutat. s-a alãturat generalului imperial Basta si l-a învins pe Mihai Viteazul la Mirãslãu (18 septembrie 1600). sub autoritatea suprapusã particularismelor statale.

deoarece Þara Româneascã si. Radu Serban continuã politica lui Mihai Viteazul de confruntare cu turcii ºi încearcã sã readucã ºi Transilvania în frontul antiotoman. prin schimbãri J 195 de domnie dupã bunul plac. ºi o semnificativã evoluþie spre politica de eliberare de sub dominaþia otomanã. constructivismul sãu confesional. statutul juridic al raporturilor turco-române. Restauraþia dominaþiei otomane. determinatã de marea rãscoalã antiotomanã condusã de Mihai Viteazul. materializate într-un sistem de alianþe. Moºtenirea lui Mihai Viteazul s-a perpetuat prin efectele ei în raport cu evoluþia societãþii româneºti care va proiecta. la nivel intelectual. tendinþã care se impune în cel de-al doilea deceniu al secolului al XVII-lea. Conºtientã de imposibilitatea de a ev^ni la vechiul sistem de dominaþie întemeiat exclusiv pe imixtiunea directã. trecerea de la mica la marea Europã. puternic reafirmatã în spaþiul carpato-dunãrean în condiþiile crizei hegemoniei turceºti. Astfel. a însemnat si pentru þãrile române o mai accentuatã mobilitate. þp Transilvania si fanariot în Moldova si Þara Româneascã. Restaurarea puterii otomane în cele trei principate rãsculate împotriva ei s-a produs lent în urma încheierii pãcii de la Zsitvatorok (1606) între turci ºi imperiali. domnia lui Mihai Viteazul si instaurarea unor noi regimuri politice. Monarhia feudalã (1601-1716) Secolul al XVII-lea reprezintã o perioadã distinctã în istoria þãrilor române. ceea ce a consolidat influenþa Polonã în Moldova. habsburgic 194 . Mutaþiile intervenite în raporturile dintre Stãri. Istoria celor mai bine de o sutã de ani s-a aflat sub semnul moºtenirii lui Mihai Viteazul. a influenþei polone. Poarta îl confirmã în domnie pe Simion Movilã (1606) la moartea fratelui sãu Ieremia. continuã alianþa cu Imperiul habsburgic. o perioadã de consolidare a civilizaþiei. Poloniei. în aceeaºi vreme.treptatã a potenþialului uman. Sfârºitul domniei lui Mihai Viteazul a însemnat doar încheierea unei etape a rãzboiului antiotoman. în Transilvania confruntãri între imperiali si turci. ºi de complicaþiile sale externe. în anii urmãtori. care a recâºtigat independenþa Þãrii Româneºti ºi a înfãptuit pentru o clipã unirea principatelor sub o singurã domnie. si prin îngrãdirea treptatã. ªtefan Tomºa (1611-1615) în Moldova ºi Gabriel Bethlen (1613-1629) în Transilvania erau menite sã readucã cele trei Pr|ndpate sub suzeranitatea Porþii Otomane. fixat între doua limite istorice. de refacere . în parte. dar ºi de declinul Imperiului. situaþie care a lãsat o mai mare libertate de miºcare þãrilor române. Transilvania. Numit de turci. Secolul al XVII-lea înregistreazã. în intervalul dintre 1601 sj 1711 se impune tot mai pregnant linia politicã statornicitã de Mihai Viteazul de raliere a Þãrii Româneºti si Moldovei în jurul Transilvaniei. în Moldova un condominiu polono-otoman favorabil. în urma convenþiei turco-polone din 1617 ºi a celei din 1621. exponentul boierimii antiotomane. planul de restructurare a sistemului religiilor recepte sunt indicii cã societatea evolua într-o direcþie modernã. iar în 1607 reînnoieºte tratatul de prietenie cu Polonia. ªtefan Tomsa loveºte în marea boierime moldoveana polonofilã. noi lumini asupra înfãptuirii politice de la sfârºitul secolului al XVI-lea. pe care o exprimã noþiunea de Europã care strãbate scrierile umaniste. care a 131 . dar în condiþii diferite faþã de cele care Caracterizaserã dominaþia otomanã în secolul precedent. eroul cruciadei târzii. Pacea de la Zsitvatorok dintre c^e douã imperii a deschis însã calea restaurãrii treptate a puterii otomane asupra celor trei îari române. Primul deceniu cunoaºte o slãbire a dominaþiei otomane. de afirmare în ambianþa Europei clasice a monarhiei feudale. marcat de o accentuatã crizã monetarã. recunoscând astfel vechiul drept de alegere a domnului de cãtre þarã. D°mniile lui Radu Mihnea (1611-1616) în Þara Româneascã. de progrese lente în domeniul economiei si de modificãri în structura socialã. în forma unor raporturi interdependente. îmbinând soluþiile politice cu cele militare. turcii au recurs si la acþiuni militare pentru a pune capãt hegemoniei polone. confesiuni si etnii conferã epocii lui Mihai Viteazul semnificaþii nebãnuite în momentul cuceririi. le adapteazã la condiþiile diferite de la þarã la þarã si de la o situaþie la alta. dar când împrejurãrile au cerut-o. care a stãvilit expansionismul habsburgic spre rãsãrit. încercãri de racordare la o evoluþie mai generalã. în Þara Româneascã. dupã 1683. A fost. unde conducerea Imperiului nu reuºeºte sã-ºi lmPunã propriul candidat. de la un continent divizat de dominaþia otomanã la unul redimensionat de succesul Reconquistei. începutul veacului aduce în Þara Româneascã domnia lui Radu Serban (1601-1611). conducerea Imperiului îºi diversificã acum metodele. în Moldova. în raport cu recesiunea otomanã.pofida politicii Curiei romane înclinatã dialogului cu ortodoxia în vederea unirii bisericilor. prin dinastia Movileºtilor. Politica lui Mihai Viteazul în Transilvania faþã de ortodoxie.

cu tendinþa de a asocia elementul grecesc la dominarea celor douã þãri. Ahd-name-u\ era acordat pe termen limitat si era condiþionat de plata haradului. Soluþiile imperiului. în toate trei þãrile se constatã o scãdere masivã a obligaþiilor materiale faþã de Imperiul otoman. prezervarea instituþiilor fundamentale si funcþionarea acestora. Datoritã convergenþei realizate la mijlocul secolului între împrejurãrile externe. prefigurare a regimului fanariot care avea sã se impunã în secolul urmãtor. ºi mãsurile antigreceºti. þãrilor române li se recunoºtea autonomia. Restaurarea a fost. þãrile române fjjpd considerate ca aparþinând unui regim intermediar (dar-as-sul sau dar-ul-ahd) între dar-ul-islam (casa islamului) si dar-ul-harb (casa rãzboiului) cu care Imperiul a încheiat înþelegeri în urrna cãrora principatele plãteau haraciul. þãrile române cunosc o perioadã de afirmare în cadrul regimului monarhiei feudal Statutul juridic al dominaþiei otomane restaurate exprima raportul modificat dintre hegemonia Imperiului . iar în anumite momente.acte de învestiturã . Urmare a acþiunii lui Mihai Viteazul. în ierarhia ecleziasticã ºi în viata economicã. înþelegând în cele din urmã imposibilitatea continuãrii luptei împotriva Imperiului otoman. în faþa opoziþiei hotãrâte a boierimii locale faþã de greci. domnii nefiind „sclavi imperiali". influenþa polonã a slãbit considerabil în Moldova. principii le exercitau în numele ºi pe baza autoritãþii supreme. când nu putea face altfel. garantatã de interdicþia intervenþiei funcþionarilor ºi supuºilor otomani. în aceastã vreme grecii pãtrund în numãr considerabil în aparatul de stat. în virtutea cãrora se menþineau conducãtorii locali. au fost oscilante. dar a tolerat. fãrã a fi înlãturatã cu desãvârºire. Poarta acceptã la mijlocul secolului. cât ºi realitãþile politice nu învedereazã o supunere totalã. Principele. în concept19 dreptului islamic. manifestatã prin comploturi boiereºti ºi rãscoale þãrãneºti. Poarta a sprijinit domniile favorabile grecilor ºi propria ei hegemonie. Termenii juridici din secolul precedent nu suferã prin urmare modificãri.acte adiþionale beratelor. era un intermediar între autoritatea supremã si masa supuºilor. în raporturile cu þãrile române au funcþionat nrincipiile de drept musulman. cãrþi de legãmânt. în virtutea statutului lor juridic. boierimea Þãrii Româneºti l-a acceptat pe Radu Mihnea. cum au fost cele de la începutul deceniului al patrulea. Criza Imperiului si problemele sale internaþionale au determinat un echilibru între statutul juridic al raporturilor româno-otomane ºi politica generalã a Imperiului otoman faþã de principate. promovate de forþele autohtone.succedat marii campanii a sultanului Osman al ll-lea la Hotin. deºi prerogativele puterii centrale de jure aparþineau sultanului. chiar dacã în anumite momente funcþiile statului erau limitate. în Transilvania. între soluþiile adoptate de Poarta Otomanã pentru a menþine în ascultare Þara Româneascã ºi Moldova. Þãrile române erau asimilate unor provincii otomane cu statut privilegiat. Gabriel Bethlen consolideazã orientarea prootomanã. încã de la începutul secolului. otomanii recunoºteau necesitatea respectãrii înþelegerii statuate într-un act numit ahd-name. domni aleºi de þarã. în linii generale. un loc însemnat a revenit pãtrunderii elementelor greceºti ºi levantine în societatea româneascã. în condiþii politice precare interne si internaþionale. în acest cadru.si name-i-humayun-uri . raporturile româno-otomane au fost reglementate de berate . renunþã la exploatarea excesivã a resurselor þãrilor române. care prevedea si acordul þãrii la alegerea domnului. pãstrându-si entitatea statalã. Principatele dunãrene apar ca un adevãrat „Bizanþ dupã Bizanþ". readucând haraciul la semnificaþia sa iniþialã. rivalitatea cu Imperiul habsburgic ºi ^ Polonia . pentru a slãbi rezistenþa clasei dominante faþã de hegemonia otomanã. chiar o libertate notabilã de miºcare în planul politicii externe.subminatã de dificultãþile interne ºi complicaþiile externe cu care a fost confruntatã. Ceea ce diferã însã este interpretarea si funcþionarea lor în raport cu fluctuaþiile de fapt ale raporturilor româno-otomane. creºterea acestora de la mijlocul secolului a exprimat în realitate compensarea devalorizãrii monetare. Alãturi de capitulaþii. secolul al XVll-lea ºi primii ani ai celui urmãtor au fost o perioadã de respiro. soluþie care prezenta avantajul de a înlãtura spectrul pasalâcului. dimpotrivã. alimentate uneori chiar de boierime. Atât cadrul juridic. criza monetarã. adresate boierilor prin care li se atribuia responsabilitatea pentru politica domneascã. privitor la Moldova. favorabile întãririi autonomiei si lupta forþelor interne. Poarta.ºi liniile politice directoare ale þãrilor române. de rãscumpãrare a pãcii. Rezultatul principal al acþiunii lui Mihai Viteazul a fost pãstrarea autonomiei þãrilor române. cu condiþia recunoaºterii unei largi autonomii interne. politicã. erau în mãsurã 132 . rãzboaiele cu Iranul. prin urmare. favorabilã calvinismului dominant ºi ostilã Contrareformei sprijinite de Imperiul habsburgic. diferitã de ceea ce fusese regimul dominaþiei otomane la sfârºitul secolului precedent. în deceniul al treilea ºi al patrulea al secolului al XVll-lea. deoarece principiul „relaþiilor contractuale" îºi conservã valabilitatea în concepþia româneascã.

Izvoarele narative strãine înregistreazã. In Transilvania. uneori aproape jumãtate din locuitori fiind plecaþi. Datele confirmã si pentru þãrile noastre existenþa anilor negri. Spre deosebire de statutul juridic al raporturilor statelor române cu Imperiul otoman. în secolul al XVII-lea continuã existenþa pasalâcurilor (Eyaleturilor). încã pentru anii imediat premergãtori domniei lui Mihai Viteazul. constituind adevãrate blocuri etnice în Þara r-ãaãrasului. secolul al XVII-lea cunoaºte o situaþie demograficã precarã. In general. mai bogate pentru secolul al XVII-lea. de presiunea Contrareformei. de factori adiacenþi. Rezidentul Transilvaniei la Istanbul reprezenta ºi Þara Româneascã ºi Moldova începând cu secolul al XVII-lea. în general o stare de depresiune demograficã. la care se adaugã si colonizarea de populaþie otomanã în Dobrogea ºi deopotrivã în fya/efu/de Oradea.sã desfãºoare o politicã proprie. cu însemnate consecinþe economice. înregistreazã proporþii semnificative. Izvoarele istorice înregistreazã pentru Transilvania. îndeosebi în anii de stabilitate politicã de la mijlocul secolului. alimenteazã ideea solidarizãrii acesteia cu celelalte douã þãri româneºti în formula consolidãrii autonomiei în condiþiile acceptãrii suzeranitãþii otomane. pe domeniile princiare. consecinþã a agravãrii dominaþiei otomane la sfârºitul secolului precedent. fiind covârºitori ca numãr pe Fundus 133 . sprijinitã de forþele sociale interne. cu consecinþe directe asupra populaþiei. în Maramureº. Societate ºi regim politic Informaþiile istorice. orientarea Þãrii Româneºti ºi a Moldovei spre Transilvania. un numãr apropiat în Moldova. molime. gerurilor. dovadã Dimitrie 197 Cantemir. Aceste enclave efective ale dominaþiei otomane pe teritoriul românesc au constituit unitãþi teritorial-administrative în care funcþiona legea musulmanã. care argumenteazã în faþa încãlcãrilor otomane dreptul la independenþã. masive pãrãsiri de sate. Printre altele este de remarcat ºi rolul de preeminenþã al Transilvaniei în comparaþie cu Þara Româneascã ºi Moldova. calamitãþi naturale. speriate de spectrul situaþiei din provincii ªi. kadiu. eea pãstrãrii autonomiei ºi a vechilor aºezãminte a fost reþinutã de misionarul catolic Petre e°dat Baksic care a vizitat Þara Româneascã în vremea lui Matei Basarab (1632-1654). In aceastã perioadã se constatã în opinia stãrilor privilegiate conºtiinþa convenþiei încheiate ntre Poartã ºi principate. în secolul al XVII-lea se organizeazã u'n nou paºalâc.surprind bogãþia þãrilor române în contrast cu raritatea aºezãrilor si slaba densitate a populaþiei. în calea expansiunii imperiale.beylerbei. Circulaþia populaþiei dintr-o þarã în alta. de boierime si nobilime. Sub raport etnic. defderdar — în vederea asigurãrii autoritãþii centrale. numãrul de locuitori se poate aproxima la un milion. în cazul Transilvaniei. inundaþiilor. atingând în Transilvania nivelul de la sfârºitul secolului al XVI-lea. dinspre Transilvania spre Moldova ºi Þara Româneascã. Þãrile române au fost. înãuntru ºi în afara hotarelor. Negative sunt pentru þãrile române îndeosebi emigrãrile în afara hotarelor. îndeplinind e Pe acum o funcþie însemnatã în afirmarea autonomiei þãrilor române. în vecinãtatea hotarului principatului. numãrul locuitorilor þãrilor române a fost variabil în secolul a' XVI-lea. ca de altminteri întreaga Europã. ridicându-se în general la 500 000 în Þara Româneascã si 400 000 în Moldova. Acestor stãri le urmeazã perioade în care potenþialul uman se reface. sã încheie alianþe cu caracter defensiv între þãrile române. poziþia Transilvaniei. anilor de secetã. Dar ºi invers. care rãmân o constantã a veacului. °nºtiinþa unor raporturi contractuale cu Poarta strãbate în istoriografia timpului. a autonomiei lor si a dreptilui de a-ºi alege domn dintre pãmânteni. sub imperiul calamitãþilor naturale. pustiirea þãrilor. Potrivit estimãrilor demografice. în primul deceniu al secolului al XVII-lea se manifestã linia politicã a autonomiei. cu principiul contrabalansãrii puterilor provinciale . principele Moldovei. In aceastã ambianþã se poate constata un spor al aºezãrilor în Þara Româneascã de la 2 100 de sate la începutul veacului. care rãmâne centrul de greutate al acestora. a complexelor militare ºi economice aflate direct sub administraþia otomanã. -cãlãtorii strãini si sursele istorice interne . la 2 800 spre sfârºitul lui. dar si în sens invers. de Oradea. Dinamica populaþiei stã însã si în legãturã cu frãmântãrile pricinuite de evenimentele politice ºi militare. în Nãsãud. Statutul juridic al acestora a avut consecinþe economice si demografice grave. Acestea au constituit în secolul al XVII-lea un adevãrat cordon militar datoritã cãruia otomanii au fost în mãsurã sã supravegheze þãrile române ºi sã-ºi asigure pe linia Dunãrii o cale sigurã si rapidã spre Europa Centralã. Ea este influenþatã de mobilitatea excesivã. rornânu reprezintã majoritatea absolutã a locuitorilor. generatori de stãri economice ºubrede. ani numeroºi de foamete. Spre mijlocul secolului se impune tot mai hotãrât linia politicã deschisã de Mihai Viteazul. o acutã lipsã de alimente ce prilejuieºte. Alte informaþii semnaleazã pentru începutul veacului scãderea productivitãþii. în cronica secolului. în Þara Haþegului.

uneori mai puþin chiar. iar în Transilvania. Þãrãnimea. producþia animalierã îºi reface septelul astfel cã deþine în economie. în condiþiile declinului tot mai accentuat si ale incapacitãþii Eyaleturilor de a satisface nevoile economice. sã se adauge porumbul în Þara Româneascã si Moldova. consemneazã afirmarea demograficã a principalelor aºezãri urbane. în þãrile române economia se reorganizeazã. adeseori contradictorii. Meºteºugurile cunosc. la sate cu 50 ºi peste 100 de case. Fenomenul este general ºi îmbrãþiºeazã totalitatea activitãþilor meºteºugãreºti. datoritã evenimentelor militare determinate de pãtrunderea austriecilor. spre sfârºitul veacului. va face eforturi pentru a încorpora spaþiul agrar noii întinderi de pãmânt. sãteºti ºi urbane. oraºele Bucureºti si laºi înregistrând creºteri substanþiale. în Aceastã ambianþã se interfereazã si interesul stãpânilor de domenii pentru comerþ. în Transilvania. în toate provinciile. în general. mai cu seamã în Moldova ºi Þara Româneascã. Semnificativã este ºi tranziþia. Un factor stimulativ al vieþii economice a fost si interesul otoman pentru þãrile române. Viaþa economicã reflectã în egalã mãsurã noua conjuncturã economicã europeanã. n Urma extinderii alodiului. Multe din aºezãrile orãºeneºti numãrã între 200-500 de case. mai cu seamã. Populaþia ruralã locuieºte . cu deosebire a celor princiare. prilejuitã de deplasarea principalelor drumuri comerciale din Mediterana în Oceanul Atlantic. în Jara Româneascã extracþia si prelucrarea fierului ºi a aramei înregistreazã progrese datoritã aplicãrii unor tehnici noi. un proces lent de refacere. Un rol deosebit a revenit românilor în aceastã înaintare a frontierei agricole deoarece ei locuiserã. aºezãri variabile ca mãrime. în sensul unei preemþiuni acordate negustorilor otomani. documentele interne atestã un proces marcat de defriºare. Marea lor majoritate variazã între 15 ºi 50 de case în Þara Româneascã ºi Moldova. un rol important Ea este complementarã agriculturii si tinde sã satisfacã solicitãrile crescânde ale comerþului cu Imperiul otoman. rãspândiþi pretutindeni în Transilvania. fapt ce aduce precumpãnirea aspectului economic în statute ºi limitarea prevederilor religioase. ªi sub aspect economic perioadele de recesiune alterneazã cu cele de prosperitate. ovãz. Spre mijlocul secolului al XVII-lea. Estimãrile cãlãtorilor strãini. dar ºi multe apropiindu-se de 150 de unitãþi. în ciuda dificultãþii. si în general obligaþiile faþã de Poartã. în prima treime a secolului. Un loc important l-a avut în economie cultura viþei de vie. pentru ca. Imperiul îºi orienteazã comerþul spre pieþele româneºti. face sã continuie primatul acestei provincii în producþia cerealierã. si noua geografie politicã central-sud-est europeanã determinatã de organizarea Eyaletuluide la Buda. în detrimentul pãdurilor. Uºurarea obligaþiilor economice faþã de Poartã a creat condiþii favorabile pentru refacerea economicã. teren direct exploatat de stãpânii de domenii. o extensiune a frontierei a9rare. antrenaþi ln noul mod de viaþã. cu toate 134 . în Tara Fãgãraºului. în raport cu . într-un ritm mai intens. dar ºi comerþul cu alte þãri.oeqius (zona locuitã de saºi). Mai buna organizare economicã a domeniilor în Transilvania. manifestând o nevoie sporitã de bani. eªterea populaþiei. prin acordarea de scutiri pentru readucerea fugarilor sau prin intervenþii menite sã reglementeze fiscalitatea. Interesul statului pentru problemele economice s-a manifestat tot mai intens prin mãsuri de repopulare a aºezãrilor. sunt sate numãrând în medie 70 de unitãþi. Cu toatã exercitarea Septului de monopol. domeniale. Oraºul în secolul al XVII-lea nu prezintã mari aglomerãri umane. în Transilvania. mineritul se redreseazã datoritã reînnoirii privilegiilor minerilor si colonizãrii unor mineri strãini. în secolul al XVII-lea acþioneazã însã si alþi factori de influenþã care vin dinspre noile dimensiuni politice ale dominaþiei otomane. Dupã lungul rãzboi purtat împotriva Imperiului otoman si o perioadã de intensã exploatare a bogãþiilor. caracteristicã fiind înmulþirea si diversificarea acestora. în Transilvania producþia meºteºugãreascã rãmâne dominantã în secolul al XVII-lea. cunoaºte în 1711 o creºtere de numai 500. în condiþiile diminuãrii presiunii otomane. In contrast cu unele din relatãrile cãlãtorilor strãini. în zonele pericarpatice. de la sate cu 15 case. iobagii din rai~isilvania compenseazã deposedãrile de pãmânt prin cucerirea dealului ºi pãdurii pentru 1QQ agriculturã. Clujul care numãrã 8 500 locuitori în 1660. Interesul manifestat de puterea otomanã faþã de bogãþiile subsolului a constituit o piedicã în calea exploatãrii lor. Satele puternice se gãseau în regiunile populate de þãrãnimea liberã. de la frãþii la bresle. constituind una din bogãþiile acestora. foarte întinse. fenomen aflat în strânsã legãturã cu refacerea treptatã a potenþialului uman. care pomenesc adeseori pãmânturi ne'ucrate. In secolul al XVII-lea a crescut volumul producþiei agrare prin extinderea culturilor de grâu mei. Imperiul lngãduie relaþii comerciale între þãrile române ºi legãturi ale acestora cu þãrile strãine. adãpostind o populaþie între 1 500-2 500 locuitori. Este însã în general un secol de redresare economicã. în zonele pericarpatice. orz.

Spre sfârºitul secolului. Peisajul social lasã sã se remarce un proces de pauperizare a . Legiuirile þãrii reflectã în ansamblu situaþia unei þãrãnimi aservite. de nrovizionarea armatelor otomane. cu deosebire la Cluj. în pofida mãsurilor protecþioniste ale principilor. tendinþa evidentã de întãrire a servajului ereditar. Sporeºte în special robota. þãrile române înregistreazã mutaþii semnificative. Munca servilã. care polariza activitatea comercialã internã ºi externã spre oraºele Jaroslav. baza tehnicã autohtonã a producþiei rãmâne mult sub nivelul necesitãþilor de consum. manifest in rolul pe care-l deþin Adunãrile de Stãri. de calamitãþile naturale. de înnobilarea unor elemente din þãrãnimea liberã. în secolul al XVII-lea producþia domeniului creºte în proporþii considerabile. în ansamblul þãrilor române. Sub aspect comercial. ºi nord-vesticã. care depãºeºte obligaþia. Viaþa socialã rãmâne în secolul al XVII-lea puternic marcatã de feudalitate.^teºugarilor care adânceºte diferenþele între aceºtia ºi patriciat. patronat de puterea centralã si chiar spre forme incipiente de producþie manufacturierã. deºi modestã. valoarea domeniului se mãsoarã în raport cu numãrul ºerbilor. unde tendinþele regimului nobiliar sunt contracarate de absolutismul princiar. de la un statut juridic la altul. Dacã în secolul precedent producþia agricolã rezultã din pãmânturile þãranilor dependenþi. procesele sociale învedereazã sporul numeric al nobilimii. înfiinþatã în 1672. de nevoile mereu sporite de bani ale boierimii. procesul de aservire apare în prima jumãtate a secolului limitat de politica puterii centrale. nereglementatã de stat si variabilã de la un domeniu la altul. Activ. în Transilvania. 201 Ascendentul boierimii în viaþa socio-economicã a secolului al XVIl-lea s-a reflectat V 135 . de mãsurile de protejare a structurilor libere. Serbirea a fost tjrnulatã de politica fiscalã excesivã a statului. în raport cu crizele intervenite în societatea feudalã. lobãgimea se pauperizeazã. mai cu seamã pe cel princiar. Cu toate acestea se remarcã. distribuite generos de principii Transilvaniei. în aceste împrejurãri. a robotei. dar si cu particularitãþi de la 0 regiune la alta. stimulativã pentru comerþul þãrii. Comunitãþile þãrãneºti libere constituie. strivitã de obligaþii faþã de nobilime. importând produse meºteºugãreºti din Europa Centralã. Þãrile române exportã îndeosebi produse naturale. ca nivel de viaþã. Gdansk. vizibilã în comerþul transilvãnean. de solicitãrile economice ale Porþii. oraºele libere regale. în ansamblu. în Þara Româneascã ºi Moldova se accentueazã procesul de aservire a þãrãnimii ºi de extindere a marelui domeniu pe seama proprietãþii þãrãneºti. Constituirea rezervei de la sfârºitul secolului al XVI-lea se realizeazã pe baza muncii obligatorii. Þãrãnimea oferã ºi ea un tablou de o mare diversitate. Din a doua jumãtate a secolului. stat ºi bisericã. din 1613. în timpul crizei pr]ncipatului. sesiile se fãrâmiþeazã. o orientare continentalã vesticã. pãstrându-ºi în linii esenþiale structurile sale sociale interne. Momentelor de accentuatã aservire le corespund altele de rãscumpãrare a libertãþii. în prima jumãtate a Bolului. Extinderea marelui domeniu a fost în relaþ|e cu ascendenþa boierimii. prin suprimarea treptatã a anilor de prescripþie în Moldova. care au îndeplinit o funcþie însemnatã în rezistent3 boierimii autohtone faþã de presiunea elementului levantin si a domnilor care-l susþineau. Lwovv. cu tendinþele acesteia de a contura un regim nobiliar. spre sfârºitul secolului se manifestã o semnificativã tendinþã spre atelierul dezvoltat. antrenatã "ntr-un nou mod de viaþã. diferenþiatã ca avere. în secolul al XVII-lea a existat o comunitate de interese între principi ºi stãpânii de pãmânt. proces care se va accelera în secolul urmãtor. fapt ce a determinat o agravare a condiþiei þãranilor. care au fost bulversate de mobilitatea þãrãnimii. importante grupuri. numãrul jelerilor creste. o datã cu criza principatului se accentueazã regimul nobiliar. cu situaþii generale. cu rol major în economie ºi în viaþa socialã. Aservirea þãrãnimii se realizeazã prin aplicarea cu severitate. deoarece diplomele de înnobilare. a mãsurilor lui i Viteazul. o datã dispãrutã protecþia principilor. în cadrul unei politici de inspiraþie mercantilistã. în secolul al XVII-lea în Transilvania hotarul dintre nobili ª' nenobili este tot mai hotãrât trasat. fapt ce determinã consolidarea servajului. oraºele libere capãtã o coloraturã ^°Niarã. Oraºul în general apare ca o enclavã în ansamblul structurii feudale. prestãrii unei zile pe sãptãmânã fixatã la începutul secolului al XVI-lea. Un fenomen caracteristic secolului al XVII-lea este ºi ascensiunea orãºenilor români Transilvania. a fost comerþul levantin care se scurgea spre Polonia prin Jara Româneascã ºi Sibiu sau prin Moldova.încercãrile puterii centrale de a limita monopolul breslelor. Lublin. în special dupã rãzboiul de 30 de ani s-a încercat o restaurare a vechilor relaþii agrare. nu erau acompaniate si de donaþii. de asemenea. îºi desfãºoarã activitatea în Transilvania Compania orientalã. a ocupat în secolul al XVIMea un loc preponderent pe rezerva feudalã constituitã ca o realitate economicã. prin care se desfãºura comerþul baltic si nord-estic. Sporeºte cu deosebire numãrul orãºenilor în Moldova î* Tara Româneascã ºi totodatã cresc în importanþã în Transilvania.

stare orãºeneascã. în cadrul creat de politica externã re constatã o solidarizare a stãrilor cu domnia faþã de Poarta Otomanã. ca cea a lui Serban Cantacuzino (1678-1688). Alegerea lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) a prilejuit o nouã afirmare a stãrilor în rândul cãrora apar acum ºi negustori. Din deceniul patru însã. cu evidente tendinþe absolutiste. atitudinile boierimii autohtone nu nãzuiau la instaurarea unui regim nobiliar. pentru a instaura domnii favorabile intereselor sale. De acum înainte. care în urma unei rãscoale îi alungã pe Habsburgi (1604) devenind principe (1604-1606). pe care încearcã sã-l împãmânteneascã în Moldova ºi Þara Româneascã si al regimului de Stãri din Transilvania. ali impus domnii autoritare. în momentul de crizã.orientarea spre puterile creºtine sau acceptarea suzeranitãþii Porþii Otomane . El a adoptat o politicã de echilibru între cele douã imperii rivale. Când restauraþia otomana s-a statornicit. solicitãrile materiale sporite pentru nevoile armatei. în general. grecofone dar si româneºti. boierimea impune. boierimea lezatã în interesele sale de influenþa levantinã se orienteazã. în ajunul-. prin atragerea nobilimii mici si mijlocii si prin mãsuri de sprijnire a secuilor si a oraºelor libere. care îngrãdeau fiscalitatea domneascã ºi întãreau privilegiile Stãrilor. Tendinþa de constituire a regimului politic nobiliar nu urmeazã însã un drum constant ascendent. Datoritã unor factori de influenþare ce veneau din exterior. Exponentul acestei politici a fost 5tefan Bocskai. Vasile Lupu instaurând un regim autoritar.domniei lui Matei Basarab ºi Vasile Lupu. tensiunile si conflictele dintre boierime ºi domnie au fost mai degrabã manifestãri ale divergenþelor de politicã externã . ci la îndepãrtarea concurenþei levantine. potrivit unor pacfae' comenta.scrie misionarul Laniesi . „Soarta baronilor ºi a nobililor . în aceste circumstanþe. Bocskai s-a dovedit un exponent al intereselor nobilimii maghiare si al protestantismului. lupta dintre pãmânteni ºi greci au sporit dificultãþile în calea instaurãrii unui regi^ nobiliar. îngrãdirea autoritãþii domneºti favorabile elementului levantin ºi garantãrii privilegiilor sale. grupuri sociale eterogene. Practica domneascã a anihilat însã veleitãþile boiereºti.atârna de voinþa principilor". Dupã domnia lui Gabriel Bãthory (1608-1613). scindarea boierimii în partide rivale» oscilaþiile boierilor întrfi facþiuni. de tipul aceleia a lui Matei Basarab. Modelul la care aderã este cel a| Republicii nobiliare poloneze. deºi. deoarece perioadele de reflux ale puterii domneºti sunt întrerupte de altele în care puterea centralã se afirmã autoritar. nobilimea care a -resimþit negativ atât încercarea lui Mihai Viteazul de a crea un organism politic românesc. care îi reprezenta interesele. Opoziþia boierimii are de acum înainte ca obiectiv elementul levantin. spre mijlocul veacului. în sprijninul domniei sau al boierimii. înscãunarea lui Vasile Lupu a avut loc în condiþiile existenþei unor „legãturi cu tocmealã". pe „greci". ^luarea ofensivei otomane în Europa. þel urmãrit prin masive înnobilãri din straturile sociale libere. Prin urmare. tinde sã instituie o formulã convenabilã intereselor ei. care recunosc autonomia Transilvaniei si a contribuit la încheierea pãcii de la Zsitvatorok. a încheiat pace cu Habsburgii (2 iunie 1606). în Transilvania. principii se opun privilegiilor sãseºti ºi tind sã limiteze puterea marii 136 . prin adunarea de stãri. în perioadele de crizã. el socoate domnia voievodului moldovean un „absolutum dominium' • în a doua jumãtate a secolului. regimul de Stãri se exprimã în forme politice precizate instituþional. a cãrui încercare de coalizare a celor trei principate a fost zãdãrnicitã de Poarta Otomanã.decât ale tendinþei de constituire a statului boieresc. contrar aºteptãrilor nobilimii. "'•••în deceniul al doilea si al treilea. simultan cu evoluþia spre monarhia reprezentatã de Matei Basarab ºi de Vasile Lupu în prima parte a domniei. în opoziþie cu evoluþia din Ungaria Superioarã. o politicã de consolidare a absolutismului princiar. Dimpotrivã. statul nobiliar nu se poate contura deplin. de evoluþia relaþiilor politice polono-otomane sau otomano-austriece si de imixtiunea Porþii Otomane în relaþiile interne. tendinþa de constituire a regimului nobiliar a depins de raportul dintre factorii interni ºi cei externi. în cadrul solidaritãþii de Stãri. care a suprimat constituþia tãrii. sprijinitoare ale politicii domnilor favorabili levantinilor. iar procesul de levantinizare s-a accentuat. Vremea lui Matei Basarab va reprezenta un consens între stãrile privilegiate ºi domnie. Gabriel Bethlen (1613-1629) a inaugurat. tendinþele spre regimul nobiliar se cristalizeazã în atitudini care exprimã idealul unui stat întemeiat pe regimul de Stãri.tendinþele ei manifeste de instituire a regimului nobiliar. boierimea fiind obligatã sã accepte o monarhie feudalã puternicã. tendinþele regimuJui nobiliar se afirmã mai limpede ca formã de manifestare a boierimii autohtone. politica internã a principilor tinde sã creeze o bazã socialã mai largã pentru politica de centralizare. care avea sã dãnuiascã aproape o jumãtate de secol. cât si regimul instaurat de Basta. eforturile boierimii autohtone s-au concentrat împotriva intruºilor alogeni.

s-a manifestat printr-o relativã modernizare a aparatului statal. si rezervã micii nobilimi funcþii subalterne. armatã. vãzut ca o sursã de bogãþie. Matei Basarab si Vasile Lupu. Fenomenul caracteristic secolului a fost relativa specializare a dregãtorilor în cadrul procesului de separare a atribuþiilor de ordin politic. Sfatul domnesc primeºte o nouã organizare. pãturã de mari dregãtori. Esenþial. sub aspect te°retic. stabilit în secolul Anterior. Gheorghe Rãkoczi l (1630-1648) si Gheorghe Râkoczi al il-lea (1648-1657) practicã o politicã constantã de subordonare a Stãrilor obiectivelor puterii centrale. neconsideraþi în rândul naþiunilor Politice ºi nerecepþi din punct de vedere religios. Ei se strãduiesc sã constituie o nobilime de curte. în secolul al XVII-lea. calvinã. pe toþi reprezentanþii categoriilor privilegiate. Principii Gabriel Bethlen. în funcþie de aceºti factori. în funcþie de regimul de Stãri. ultimii alcãtuind 137 . atâta vreme cât iniþiativa principelui rãmâne hotãrâtoare prin „propunerile" sale. de cele private. mai accentuatã în Transilvania. Absolutismul principatului. instituþiile înregistreazã mutaþii care anunþã. absolutistã a principatului postuleazã o monarhie moderatã. neîntemeindu-se pe burghezie. domnul. precum ºi dialogul tot mai evident cu Europa Centralã si Apuseanã se reflectã în viaþa instituþionalã. Stãrile constituite în Dietã au exclus reprezentarea românilor. în secolul al XVII-lea instituþiile centrale. ºi a Stãrilor care apãrã dreptul de alegere a domnului. în alegerea consiliului. funcþionalitatea acestora exercitându-se pe verticalã. Desprinderea treptatã de lumea medievalã. în linii generale secolul al XVIMea moºteneºte instituþiile secolului precedent. dar mai cu seamã le precizeazã ºi le diversificã în raport cu noua evoluþie. a numirii domnului de cãtre Poartã. Ideologia centralizãrii reflectã opoziþia aþã de stãri. codificatã în Approbatae Const/tur/ones (1653) si Compilatee Const/tut/ones (1669). instituþiile câºtigã în consistenþã ºi eficienþã. dinspre instituþia centralã spre cea localã. în Þara Româneascã si Moldova funcþioneazã ºi Marea Adunare a Þãrii. Regimul toleranþei religioase. în care este 203 observabilã grija pentru popor. tot mai numeroase ºi a cãror însemnãtate se amplificã. orientatã spre sursele europene. respectiv principele. Teoretic. ºi unii ºi ceilalþi aveau nevoie de confirmarea puterii suzerane. dobândeºte în secolul al XVII-lea valori ºi mai exclusive prin legislaþia dietalã. Deºi Dieta continuã sã fie convocatã. în primul caz Stãrilor li se rezervã grija de a-l primi si de a i se închina. a lnchegat o ideologie politicã apelând la tradiþia anterioarã a statului centralizat ºi. Dieta urmând totodatã deciziile puterii centrale în politica externã. cu determinaþii în structura societãþii transilvãnene. protejarea religiilor formate împotriva acþiunii Contrareformei ºi raþiunile unei guvernãri autoritare. Domnii si principii sunt aleºi de Stãrile privilegiate în momentele de mai mare libertate de miºcare sau numiþi direct de Poartã.puterii centrale un rol precumpãnitor. aspecte definitorii pentru instituþiile moderne. în acest secol sfatul domnesc câºtigã atributele unui Sfat al þãrii. deci boierimea. astfel cã în afara Sfatului restrâns. Cadrul instituþional. Marea Adunare a Stãrilor întrunea în componenþa ei boieri mari si mici. nu înregistreazã modificãri esenþiale. oglindind structura de Stãri a societãþii româneºti. Tedinþa generalã a fost însã spre dregãtoria aflatã în serviciul þãrii. mai atenuatã în Þara Româneascã ºi Moldova. la sursele ideologice de facturã absolutistã. funcþioneazã si un Sfat mai larg. în al doilea învestirea sultanului avea rolul de a ratifica voinþa Stãrilor. câºtigându-ºi în momentele de declin a. clerul superior. cãrora le recomandã respectarea atentã a legilor þãrii. începând cu epoca lui Bethlen. deoarece politica puterii centrale opereazã. Prin „propoziþii". îndeplinind serviciile de ordin public. încã puternic feudalã. fãrã ca sã se ajungã la o delimitare absolutã a acestora. în secolul al XVII-lea se desfãºoarã o luptã permanentã între concepþia otomanã despre cârmuirea þãrilor române. în forma incipientã. le sporeºte chiar. Pentru aceste raþiuni absolutismul nu s-a cristalizat deplin. Voinþa principelui este discreþionarã în materie de legislaþie. oricum. Consiliul princiar ºi Dieta în Transilvania. în Transilvania. Evoluþia structurilor societãþii româneºti ºi noile semnificaþii ale statutului juridic al principatelor în raport cu puterea otomanã. principele are iniþiativa în problemele de Proprietate. cunoscut în vremea lui Dimitrie Cantemir sub numele de divan. Dieta acordându-i lui Bethlen largi posibilitãþi de a dispune de domeniile nobilimii. alcãtuit de mari dregãtori. izvorât din necesitatea consolidãrii statutului autonom al Jfansilvaniei în raport cu þelurile expansioniste ale Imperiului austriac si Contrareformei. într-o societate încã feudalã. rolul ei este minor în politica þãrii. absolutismul reprezintã o viziune eclecticã. „slujitorii". Consiliul princiar a fost subordonat principelui în vremea absolutismului.nobilimi. Sfatul domnesc. raportabilã la opera lui Lipsius. Marea Adunare a Tãrii în Moldova si Þara Româneascã. Se fixeazã mai riguros atribuþiile dregãtorilor. care asigurau serviciile domnului ºi ale curþii domneºti.

de la Vad. Mihai Viteazul numeºte episcop la Muncaci pe Serghie. împrejurare proprie pentru prima jumãtate a veacului. de-a lungul secolului al XVII-lea.feþele bisericeºti -A „Adunarea a toatã þara" . Biserica Ortodoxã din principate ºi-a asumat protejarea ortodoxiei ardelene faþã de presiunea calvinã. alãturi de boierime. deci la marii boieri cu funcþii. pentru ca.care cuprindea pe reprezentanþii tuturor Stãrilor privilegiate. în timpul lui Vasile Lupu. ea n-a avut însã un caracter periodic. Ierarhii si domnii români încearcã sã limiteze acapararea instituþiilor ecleziastice de cãtre greci. al marilor boieri. civile si militare. a încercat restructurarea sistemului religiilor ecepte prin introducerea religiei ortodoxe alãturi de religiile catolicã si luteranã ºi prin ellrninarea Bisericii Calvine si Unitariene. în mod special. care definitiveazã Mãrturisirea ortodoxã a lui Petru Movilã. Clerul era reprezentat în Marea Adunare a Þãrii constituind o stare care participa. Secolul al XVII-lea pãstreazã instituþiile ecleziastice ale secolului precedent. având atribuþii permanente si un statut bine precizat. ^Pã cucerirea Ardealului. la viaþa politicã având un rol în deciziile domniei. în timpul lui Mihai Viteazul Biserica Ortodoxã a cunoscut o resurecþie în Þara Româneascã ºi Moldova prin sinoadele convocate ce aveau menirea sã reorganizeze viaþa monasticã ºi sã fortifice religia ortodoxã faþã de presiunea catolicã al cãrei rezultat a fost uniunea episcopilor de la Brest (1595-1596). în perioada urmãtoare. comunitãþile române. protopopi si preoþi. un loc mai mare sau mai mic în politica internã sau externã. Tentativa a fost agreatã de Habsburgi în spiritul 205 Contrareformei si a apropierii de ortodoxie în scopul unirii bisericilor. în special Vasile Lupu. în aceastã privinþã Moldova în secolul al XVII-lea oferã o situaþie asemãnãtoare. când în documente apar conturate deosebirile dintre „Sfat" . domnii erau unºi de patriarhii de la Constantinopol în calitatea lor de capi ai ortodoxiei. originar din Fara Româneascã. conform tratatului din 1595. în acelaºi spirit catolicismul încercase încã din timpul lui ªtefan Bâthory sã amelioreze statutul Bisericii Ortodoxe române prin subordonarea ei faþã de patriarhul de la Ipek. laice si religioase. Marea Adunare avea atribuþii interne si externe. unde a rezidat loan de Prislop. în diverse alcãtuiri. oferind cadrul pentru convocarea Sinodului de la laºi. alegerea fiind în mâna domnilor care reuºeau sã-si subordoneze ierarhia. în timpul stãpânirii din Ardeal. instituþia Bisericii în Moldova si Þara Româneascã se consolideazã prin continuarea procesului de reformare a vieþii monastice în vremea lui Miron Barnovschi.Sfatul sau Divanul domnesc. proces care se intensificã spre mijlocul secolului. Mihai Viteazul. cãrora li se asociazã altele. Datoritã intervenþiei domnului Þãrii Româneºti s-a stabilit reºedinþa Mitropoliei Ardealului la Alba lulia. în Transilvania. egumeni. nu participã întotdeauna consiliul principelui. sprijinã acþiunile de consolidare si clarificare dogmaticã. Deºi ca instituþie Biserica Ortodoxã din principate se afla în ecumenicitatea constantinopolitanã. fiscale si judiciare. diaconi. care funcþiona paralel cu un alt episcop. Rolul Bisericii în stat era subliniat ºi de prezenþa mitropoliþilor ºi episcopilor la înscãunare în calitate dublã de înalþi ierarhi si de reprezentanþi ai Stãrilor ecleziastice în Sfatul domnesc. potrivit cu fluctuaþiile acesteia. în acest timp legãturile dintre Biserica Ortodoxã din Transilvania ºi Mitropolia Þãrii Româneºti se consolideazã instituþional. direct sau indirect.treapta a doua a boierimii. din 1643. îndreptãþite sã participe. Biserica îndeplineºte o funcþie importantã în viaþa statului. ierarhii fiind aleºi de „þarã". Astfel. La lucrãrile Dietei. Adunãri de Stãri. „Soborul" . la care participã toate treptele Stãrilor. nu a devenit o instituþie permanentã si nici nu si-a fixat riguros statutul din punctul de vedere al procedurii si competenþei. Dieta se întrunea periodic. spre deosebire de Tara Româneascã si Moldova. influenþa calvinã sã prevaleze subordonând. în realitate raporturile cu Patriarhia aveau un caracter formal. Adunarea Stãrilor se reduce la consultarea Sfatului. Sub raport instituþional calvinismul îºi exercitã presiunea tinzând la calvinizarea bisericii 138 . Adunarea Stãrilor îºi defineºte atribuþiile într-o r^ai mare mãsurã în vremea lui Matei Basarab. Sunt momente când participã toþi reprezentanþii clerului. în vremea domniei lui Miron garnovschi. mitropolit1204 episcopi. a nãzuit la crearea unor episcopii sufragane. Domnii români. spre mijlocul secolului. aprobatã de Patriarhia constantinopolitanã. care se accentueazã începând cu principele Gabriel Bethlen. prin subordonarea bisericilor din Transilvania Mitropoliei de la Târgoviste. Convocatã în momente importante. domnul român. Rolul Dietei a exprimat evoluþia raporturilor dintre puterea centralã si nobilime având. uneori însã este solicitat de Stãri. Caracteristicã pentru adunãrile secolului al XVII-lea în Þara Româneascã este reprezentarea „slujitorilor".

stare materialã si ca nivel de culturã. întreruptã la mijlocul secolului al XVI-lea. Episcopii catolici au funcþionat în secolul al XVII-lea la Satu Mare. care acþioneazã atât în direcþia combaterii Reforme'' cât si a influenþãrii ortodoxiei. Controversa ortodoxie-calvinism a determinat ridicarea nivelului pregãtirii protopopilor. în secolul al XVII-lea se convoacã soboarele bisericii. Izvoarele mãrturisesc slabe cunoºtinþe de citit si scris ale preoþilor. numitã si socinianã. iar cnperintendentul numea preoþii si se pronunþa în problemele majore de ordin religios. vrãjitoriile. Folosirea limbilor sacre. cazul juraþilor numiþi din rândul laicilor. Biserica era organizatã în tracte (protopopiate). religiozitatea comunitãþilor rurale se situa la nivelul religiei populare. educaþia religioasã pãtrunde prin pastoraþie în comunitãþi. Mutaþii religioase importante se înregistreazã în Transilvania în rândul maghiarilor datoritã supremaþiei calvinismului care se instaleazã ca religie de stat. Se remarcã o discrepanþã între religia oficialã a bisericii ºi religia trãitã. unde s-a organizat sub oblãduirea habsburgicã un episcopat. Chiar în mediile sãseºti unde numãrul ºcolilor ºi pregãtirea preoþilor erau superioare. în comunitãþile naþiunilor politice si religiilor recepte.româneºti. spre sfârºitul secolului. rezultatele pastoraþiei nu erau de naturã sã disloce moºtenirea medievalã. a fost reluata în 1600. seria episcopilor catolici. preoþii nefiind în situaþia de a practica o realã pastoraþie. în 1697 e reînfiinþatã episcopia din Oradea. 206 în ceea ce priveºte religia unitarianã. Sinoadele Bisericii Ortodoxe transilvãnene din ultimul sfert al secolului manifestau o preocupare pentru comportamentul preoþimii si în special pentru derogãrile de la conduita corectã. în ce priveºte preoþimea românã. Ei solicitã principilor diplome privilegiate în care se regãsesc dezideratele formulate de Mihai Viteazul si acceptate de Dieta Transilvaniei în favoarea preoþimii române. îºi reface organizarea instituþionalã. în care superstiþiile. Nici în secolul al XVII-lea principii nu recunosc calitatea de mitropolit a ierarhilor de la Alba lulia. la saºi. nivelul de culturã al preoþilor era mai ridicat. în numãr de nouã. ºi al Maramureºului. Mitropoliþii Ardealului deþin o jurisdicþie teritorialã fluctuantã în raport de politica principilor ºi a Bisericii Calvine. Si în Moldova ºi Þara Româneascã & constatã o reafirmare a catolicismului. la Alba lulia. fapt ce explicã calitatea scãzutã în ce priveºte credinþa. care au rãspândit cunoºtinþele teologiei în sânul preoþimii. iar în 1697 cea din Principatul Transilvaniei. luteranã ºi unitarianã. cu excepþia ºcolilor calvine. ca stare materialã nu se deosebea de þãrãnime. în secolul al XVII-lea. Viaþa religioasã apare diferenþiatã sub aspect confesional. la fel ca religia mozaicã. în care erau cuprinse religiile catolicã. prin traducerea cãrþilor de ritual sau de edificare moralã. maghiari sau românii calvinizaþi. în timpul lui Gabriel Bethlen. se stabilesc în Transilvania comunitãþi anabaptiste. Religiozitatea în secolul al XVII-iea este încã puternic marcatã de feudalitate ºi de ignoranþã. Deºi în Transilvania progresele Reformei au contribuit la difuzarea culturii datoritã limbilor vernaculare. puþine la numãr. ºi al Vadului. Religia ortodoxã era socotitã toleratã. fapt care a înrâurit viaþa religioasã 139 . Curentele protestante au tendinþa sã se diversifice printr-un proces de radicalizare stãvilit de Dietã. si a toatã Þara Ardealului". Procesul apare mai izbitor în comunitãþile româneºti lipsite de suportul statului. integrând zone întregi autoritãþii superintendentului ºi exercitându-si si influenþe de ordin dogmatic. iar sub aspect cultural ºi teologic cunoºtinþele ei erau precare. aceºtia continuând sã se sfinþeascã la Târgoviste. ln Transilvania. Este de remarcat cã în diplomele oficiale ale principilor ierarhi de la Alba lulia poartã titulatura de episcopi sau superintendenþi. calvinã. prin triumful culturii naþionale. influenþate de instituþiile similare calvine. care a cunoscut o modestã receptare si între maghiari. miturile cunoºteau o largã rãspândire. Totuºi. în timp ce din perspectivã româneascã ierarhul este numit „arhiepiscop ºi mitropolit al scaunului Bãlgradului. se poate spune ca progresul educaþiei religioase nu a fost de naturã sã schimbe caracterul religiei populare în comunitatea ruralã. Asaltul calvinismului asupra ortodoxiei a determinat replica ortodoxiei ºi o mai consistentã educaþie religioasã a preoþimii. au constituit o barierã în calea rãspândirii cunoºtinþelor religioase. care a cunoscut un reviriment încã din vremea lui ªtefan Bâthory ºi a ^i Sigismund Bâthory datoritã acþiunii Contrareformei. în cadrul Bisericii Unitariene funcþiona un sinod. latinã sau slavã. Catolicismul. în Transilvania funcþiona sistemul religiilor recepte consfinþite de Aprobate si Compilate. Sinoadele sunt convocate de ierarhii ardeleni cu prilejul alegerilor sau în vederea discutãrii unor probleme de ordin religios. se afla sub conducerea unui yperintendent care rezida la Cluj. Cu toate acestea. Sub raport constituþional.

imperialii. au urmãrit solidarizarea categoriilor privilegiate inferioare cu rezistenþa antilevantinã a Stãrilor autohtone. îndreptatã implicit împotriva încercãrilor Imperiului otoman de a crea o bazã socialã pentru consolidarea propriei dominaþii. Evoluþia internã ºi internaþionalã. în care se prevedea neimpozabilitatea boierilor ºi întãrirea stãpânirii lor asupra pãmântului. Consolidatã în urma marii campanii a sultanului Osman al l Mea la Hotin (1621). dar a fost înfrânt de turci. sub care a avut loc o puternicã miºcare antigreceascã. încercarea sa de a coaliza cele trei principate. cu saºii ºi secuii. croat de origine. care a reprimat cu cea mai mare cruzime opoziþia marii boierimi. 208 Noul principe. o nouã rãzvrãtire sprijinitã de o intervenþie polonã l-a înlãturat pe ªtefan Tomsa din domnie. care guvernase þara în timpul domniilor lui Ieremia Movilã (1601-1606). continuator al politicii lui Mihai Viteazul.a comunitãþilor. Or9anizeazã înzestrarea bisericilor cu cãrþile necesare cultului si rãspândirii educaþiei religioase. Aºezãmântul ºi alte anexe au consolidat imunitatea judecãtoreascã a domeniilor boiereºti ºi mãnãstireºti si a acordat scutiri de obligaþii faþã de stat þiganilor robi de pe domenii. la sfârºit de secol. Gabriel Bethlen (1613-1629). reprimatã cu asprime de domn. Hrisovul a constituit însã ºi o „cartã a libertãþilor boiereºti" (Charta libertatum). sprijinit de o parte a boierimii. Readucerea þãrii sub obedienþa Porþii Otomane a început o datã cu domnia lui ªtefan Tomsa (1611-1615). penetraþia elementului levantin în dregãtorii si în rândul stãpânilor de pãmânt a declanºat o puternicã împotrivire a Stãrilor din Þara Româneascã. Astfel. a smuls în 1631 însemnate concesii încorporate într-un hrisov consacrat de Marea Adunare a Þãrij Prevederile acestui act urmãrea sã-i scoatã din þarã pe grecii nenaturalizaþi ºi sã readucã sub autoritatea ecleziasticã mãnãstirile stãpânite de greci. Poarta -a impus ca domn pe Radu Mihnea (1616-1619). în care scop a întreprins o expediþie în Þara Româneascã (1611). în cele din urmã. Exponent al intereselor nobilimii ºi ale protestantismului. s-a lovit de împotrivirea turcilor. Scutirile de dãri prevãzute în act în favoarea preoþilor ºi a slujitorilor. Politica sa externã s-a desfãºurat în general în limitele dictate de respectarea suzeranitãþii 140 . a lui Miron Barnovschi Movilã (1626-1629) si a lui Alexandru Ilias (1631-1633). care au recunoscut autonomia Transilvaniei ºi a contribuit la încheierea pãcii din acelaºi an dintre turci ºi imperial' Politica autoritarã a lui Gabriel Bãthory (1608-1613). care era conºtientã de propriile nevoi. care. Succesorul acestuia. Gaspar Graþiani (1619-1620). care avea sã precumpãneascã în viaþa principatului timp de aproape o jumãtate de secol. Hrisovul din 1631 confirmã dreptul Adunãrii Stãrilor de a-i numi pe ierarhi fãrã intervenþia Patriarhiei ecumenice. Tendinþa de consolidare a Stãrilor s-a manifestat puternic ºi în Moldova prin Aºezãmântul lui Miron Barnovschi. care s-a manifestat dur în raporturile cu nobilimea. a inaugurat. a încheiat pacea cu Habsburgii (2 iunie 1606). a fratelui sãu Simion Movilã (1606-1607) si a fiilor lor. a instituit un termen de prescripþie pentru ºerbii fugari ºi a acordat degrevãri fiscale curtenilor. elaborat în conlucrare cu diversele categorii de privilegiaþi. dominaþia otomanã s-a încruciºat cu influenþa polonã în declin în timpul noilor domnii ale lui ªtefan Tomsa (1621) ºi Radu Mihnea (1623-1626). el a desfãºurat o politicã de echilibru între cele douã imperii rivale. întârziatã în Þara Româneascã de rezistenþa lui Radu yerban. suzeranitatea otomanã s-a reinstaurat durabil o datã cu înscãunarea în domnie a lui Radu Mihnea ''611-1615). Miºcarea. a declanºat o împotrivire generalã. grec de 207 origine (1629-1632). contrar aºteptãrilor nobilimii. Restauraþia otomanã în Moldova a început efectiv dupã înlãturarea dinastiei Movileºtilor. Agravatã de o asuprire fiscalã mult sporitã ca urmare a exigenþelor în creºtere ale turcilor. înscãunat si cu concursul domnilor din Þara Româneascã si Moldova. a întãrit puterea armatã a principatului si a redus rolul Dietei. El a extins considerabil baza materialã a puterii princiare. apelând la sprijinul polon. Pãtrunderea 9recilor a continuat sub Alexandru Ilias (1616-1618) ºi a culminat sub Leon Tomsa. s-a rãsculat cu concurs polon. în strânsã colaborare cu Polonia. o politicã de consolidare absolutismului princiar. a încercat sã-l înlãture din domnie (1612). Când. sunt în cele din urmã alungaþi din þarã de principele ªtefan Bocskai (1604-1606). solidarizate printr-o ostilitate comunã faþã de politica domnului. Afluxul în þarã în numãr mare al grecilor ºi infiltrarea lor în viaþa politicã ºi în Bonomia þãrii a declanºat ostilitatea boierilor. numit de conducerea Imperiului pentru a-i întãri controlul asupra Modovei. aceastã elitã. în Transilvania. care reuºiserã sã-ºi asigure controlul dupã uciderea lui Mihai Viteazul.

Deºi înfrânte. 141 . Aparþinând aceluiaºi cadru politic. pentru a crea condiþii favorabile acþiunii antiotomane. când turcii l-au atacat pe Gheorghe Râkoczi l. în cadrul hegemoniei otomane. coroana polonã. marele vizir înlocuieºte în Transilvania pe Râkoczi. s-au încheiat cu victoria celui dintâi la Finta (mai 1653). declanºat de politica curþii imperiale de suprimare a protestantismului în Boemia. aflându-se sub suzeranitate otomanã ºi bucurându-se de statut autonom. care s e se orienteazã spre Transilvania. Ostilitãþile Deschise între Matei Basarab si Vasile Lupu. la mijlocul Geniului al cincilea. Accentuarea procesului de pãtrundere a elementelor levantine din deceniul al treilea determinã. s-au lovit de opoziþia Porþii Otomane si au eºuat. în pofida tratatului moldo-transilvãnean din 1638. De altminteri. în Þara Româneascã. iniþiatã de Mihnea al lll-lea în 1659. Þara Româneascã îºi consolideazã autonomia internã în timpul lui Matei Basarab (1632-1654). în Dieta ardeleanã din 3 octombrie 1636 se exprimã fãrã echivoc cã „buna vecinãtate a fost un reazem pentru trãinicia þãrilor. încercãrile de rezistenþã împotriva planurilor otomane continuã.marele vizir îl numeºte principe pe Acaþiu Barcsai (1658-1660). Dupã 'Cercãrile nereuºite din 1637 ºi 1639 ale lui Vasile Lupu de a-l înlãtura din domnie pe Matei °asarab. Sfârºitul domniilor lui Vasile Lupu ºi Matei Basarab ºi anii urmãtori au prilejuit noi Manifestãri ale tendinþei de grupare a Transilvaniei. el fusese marcat ºi în cadrul planurilor si acþiunilor lui Gabriel Bâthory si Gabriel Bethlen menite sã aducã sub controlul lor þãrile româneºti de dincolo de Carpaþi.otomane. încercãrile de a atrage si Moldova în aceastã alianþã s-au încheiat cu un eºec. Alianþa dintre Transilvania ºi Þara Româneascã a fost statornicitã în 1635 ºi reînnoitã în repetate rânduri. în condiþiile în care în Transilvania revine la tron învinsul din Polonia. interval în care. o amplã miºcare împotriva domnilor favorabili penetraþiei elementelor strãine în structura feudalã a þãrii. de solidarizare a Transilvaniei. care doreau sã-ºi recâºtige tronurile. La mijlocul secolului al XVIMea se manifestã din nou. Caransebeº ºi Lugoj . acþiunile antiotomane atestã tendinþa celor trei þãri de a-ºi uni forþele în lupta de eliberare politicã. de integrare a lorîntr-un sistem politic comun. e proiectatã o ligã antiotomanã cu colaborarea celor trei þãri. O nouã încercare de rãscoalã antiotomanã. tendinþa încercatã si de Mihai Viteazul. Locul central al Transilvaniei în acest sistem se menþine. Dar prevederile diplomelor nu atestã caracterul lor defensiv. în prelungirea ciocnirilor sale anterioare cu Habsburgii. în aceeaºi perioadã în care Transilvania se remarca în politica europeanã. greu lovitã de pierderile teritoriale pe seama turcilor cetãþile Ineu. ºapte comitate din Ungaria. urmeazã o lungã perioadã de acalmie în raporturile lor. principele angajeazã þara în marea conflagraþie a Rãzboiului de 30 de ani. în aceste împrejurãri. Ea se îndreaptã implicit împotriva încercãrilor Imperiului otoman de a crea o bazã socialã pentru restaurarea propriei dominaþii. în aceste circumstanþe se produce intervenþia turcilor în Transilvania si a noilor domni numiþi de ei în Moldova ºi Tara Româneascã. Evoluþia generalã a operaþiunilor militare l-a silit însã sã încheie pacea la Nikolsburg (decembrie 1621). boierul moldovean Gheorghe ªtefan ia domnia în Moldova (1653-1658). cu asentimentul tacit al Porþii Otomane. v vreme ce în Þara Româneascã se instaleazã în scaun Constantin Serban (1654-1658). Matei Basarab ºi-a manifestat solidaritatea cu principele Transilvaniei. Susþinut de Râkoczi ºi ^ Matei Basarab. Eforturile sale de asociere a ce or trei principate sub conducerea sa. Unitatea de acþiune a celor trei þãri a fost astfel restabilitã Ea s-a manifestat si în timpul lui Gheorghe Râkoczi al ll-lea. în Transilvania. cunoscând noi împreunã cu întreaga þara noastrã buna lor voinþã ºi vecinãtate" si când se angajeazã sã ajute Þara Româneascã în orice împrejurare. cu titlu viager. iar în Moldova si Þara Româneascã îi numeºte pe Gheorghe Ghica (1658-1659) ºi respectiv pe Mihnea al |||-|ea (1658-1659). Þãrii Româneºti ºi Moldovei. principele a primit din partea împãratului. Bethlen aderã la alianþa antihabsburgicã (august 1619). sprijinit de cazacii hatmanului Bogdan : 209 Hmelniþki. Epoca lui Matei Basarab ºi Vasile Lupu. a fost anulatã de turci cu concursul tãtarilor. care au încercat sã-i submineze cu mijloace militare si politice domnia. în încercarea de a obþine. însã formulãrile din 1636 presupun aceastã posibilitate. antiotoman. cu forta armelor. în forme specifice. în colaborare cu Râkoczi ºi Constantin Serban. în speranþa de a obþine coroana ungarã. Þãrii Româneºti ºi Moldovei în efortul de aPãrare a autonomiei ºi chiar a eliberãrii lor de sub suzeranitatea otomanã. în schimbul renunþãrii la coroana regalã. þãrile române creeazã un sistem particular de raporturi politice. Pentru a submina alianþa dintre Transilvania ºi Þara Româneascã. Poarta a încurajat iniþiativele lui Vasile Lupu îndreptate împotriva lui Matei Basarab. în 1616 Bethlen a sprijinit expediþia turcã împotriva Poloniei si a mijlocit pacea între ce|e douã puteri.

Politica internã a lui Matei Basarab. aºezându-se în fruntea opoziþiei. asociindu-le. care reafirmã programul politic stabilit în 1631. la hotãrârile puterii centrale. care a dus la conflictul dintre boierimea mare ºi slujitori. deoarece domnia le întruchipa idealurile. Gaspar Graþiani (1619-1620) ºi curentului levantin. prin reînvierea trecutului istoric. în acest context al miºcãrilor sociale se evidenþiazã ºi semnele crizei monarhiei feudale. el îºi încadreazã acþiunea m coordonatele politice ale programului boieresc. ceea ce îngãduia o estimare mai precisã a posibilitãþilor financiare. visurile sale imperiale de patronaj asupra Orientului ortodox ºi 211 142 . Matei Basarab. în mãsura în care ingerinþele Porþii. Pe fundalul dezacordului boierimii locale faþã de infiltraþia levantinã în structura socialã si Politicã moldoveana se afirmã ºi personalitatea lui Vasile Lupu (1634-1653). fiul unuia din boierii lui Mihai Viteazul. Monarhia feudalã tinde ºi reuºeºte sã stingã conflictele din interiorul clasei feudale. consecventã cu principiile exprimate de Stãri. Domnia a intervenit pentru a stimula industria extractivã si pentru a readuce sub controlul statului salinele ºi vãmile aflate în mâna arendaºilor levantini. a cãrui finalitate politicã si socialã nu a scãpat autorilor scrisului istoric contemporan. Sfârºitul domniei lui Matei Basarab coincide cu criza regimului de Stãri. care a cuprins ºi Moldova. originar si el din acel Levant în miºcare spre þãrile române în secolul al XVII-lea. prin fiscalitatea apãsãtoare si prin extinderea masivã a servajului. domnia a stabilit un domiciliu fiscal contribuabilului. In acest sens. interesate în aplicarea si garantarea programului antilevantin. rãscoala seimenilor. dovedind o remarcabilã abilitate Politicã. cu spargerea solidaritãþii categoriilor privilegiate. Numit de Poartã. monarhia feudalã a lui Matei Basarab a pus în aplicare ºi prevederile care vizau raporturile boierime-þãrãnime. le exprimã la început punctul de vedere. în cadrul cãreia ºi-au gãsit loc boierii autohtoni alãturi de ce\ strãini împãmânteniþi. Politica internã a lui Matei Basarab a provocat în cele din urmã. Domnul Þãrii Româneºti exprimã idealul unei monarhii puternice. Se opune deopotrivã soluþiei aventuriste antiotomane încercatã de unul din Predecesorii sãi. unele categorii militare se rãscoalã împreunã cu treptele inferioare ale privilegiaþilor. cãutând sã potoleascã spiritele agitate de nernulþumirea generalã împotriva grecilor. cu acordul Stãrilor. creau un dezechilibru în sistemul de alianþe devenit o necesitate încã din vremea lui Bethlen. cu consensul Stãrilor. slujitorii de þarã. având a Istanbul sprijinul ferm al boierimii autohtone. urmãrind cu consecvenþã liniile directoare ale programului acesteia. Matei Basarab cristalizeazã. Om de aleasã culturã. le 210 nsolideazã rolul preponderent în stat. Epoca lui Matei Basarab a fost marcatã de agravarea servajului. Domnia lui Matei Basarab inaugureazã o epocã de consolidare ºi afirmare a monarhiei feudale. din raþiuni dictate de politica externã. domnia obþine confirmarea Porþii. realizeazã în linii mari o colaborare cu boierimea.Din mijlocul acestor frãmântãri sociale care agitã scena politicã a vremii se afirmã personalitatea agãi Matei din Brâncoveni. Conducãtor al boierimii protestatare. Treptat. fãcând loc în sfatul domnesc bãºtinaºilor. dovadã evidentã a aplicãrii programului statornicit în 1631. el a încercat cu sprijinul lui Gheorghe Râkoczi l sã înlãture o domnie care ameninþa sã prejudicieze principiul monopolului puterii în stat a boierimii autohtone ºi statutul autonom al þãrii. un program ai restaurãrii tradiþiilor medievale ale vechii boierimi. hotãrãºte reluarea mãnãstirilor -nchinate celor greceºti din exterior. refugiatã în Transilvania. înfrântã de ostile feudale din cele trei þãri. având însã asentimentul boierilor. Asociindu-ºi numele dinastiei Basarabilor. în legãturã cu ortodoxia rãsãriteanã. Prin aplicarea unui nou sistem de impunere. practicând 0 politicã de conciliere. lovind însã ºi în boierii care nu erau agreaþi de Paturile sociale de jos. întemeiatã pe colaborarea cu Stãrile privilegiate si pe ideea sporirii resurselor materiale ale statului. împotriva domnului ºi boierimii. interesatã în concordia internã. Domnia. Aºa se explicã faptul cã prin acordul lui Abaza Paºa din Silistra ºi intervenþia lui Râkoczi la Poartã. de presiunea asupra þãrãnimii libere ºi de fiscalitatea excesivã. pãtrunde în rândul boierimii de þarã. schimbând raportul de forþe în favoarea boierimii levantine. înlesnitã de manifestãrile crizei otomane. încãlcãrile sãvârºite de Leon Tomºa (1629-1632) erau primejdioase ºi pentru Transilvania. astfel cã a sprijinit tendinþele boierimii de aservire a þãranilor. Matei Basarab ajunge sã fie ales de Adunarea Stãrilor domn împotriva încercãrilor turcilor de a impune o nouã formulã domneascã favorabilã grecilor. în aceste împrejurãri. Pe fondul unor nemulþumiri sociale acumulate. se transformã în 1655 într-o miºcare popularã. prin desele convocãri ale Marii Adunãri. o categorie militarã. miºcarea categoriilor militare împotriva tendinþelor de a le asimila cu þãrãnimea dependentã. dar mai cu seamã datoritã aportului factorilor interni.

epoca lui Vasile Lupu s-a fãcut remarcatã printr-o fiscalitate excesivã. este obligat sã pãrãseascã þara. Domnul este înlocuit în 1653 cu Gheorghe ªtefan (1653-1658) prin colaborarea forþelor interne cu cele externe. în Principatul Transilvaniei. Aceste tendinþe politice oglindeau interesele Porþii ºi se 212 . încercând sã izoleze Þara Româneascã pentru a prejudicia funcþionarea alianþei acesteia cu Transilvania. Ascensiunea boierimii greceºti începe sã fie evidenta astfel cã spre sfârºitul domniei în Sfat erau 7 boieri greci ºi numai 3 moldoveni. Cauzele prãbuºirii trebuie cãutate în neaderenþa lui Vasile Lupu la sistemul de alianþe transilvano-muntean cu caracter defensiv. transilvano-muntene. urmãritã prin apelul la ajutorul Porþii. pe românii transilvãneni. cu suportul dreptului bizantin. când încheie un tratat cu Gheorghe Râkoczi l.. politica externã a lui Vasile Lupu a fost neinspiratã ºi adeseori contradictorie. Domnia lui Vasile Lupu învedereazã si o tendinþã de legitimare a stãpânirii prin apelul la un „istorism" orientat spre simbolurile trecutului. de asalturile calvinismului si. Consolidarea domeniului princiar. iar apropierea de cazaci a avut darul sã trezeascã suspiciuni. ceea ce a reprezentat o inovaþie la nivelul aparatului de stat interesat în garantarea perceperii impozitelor. el a urmãrit sã obþinã domnia munteanã pentru fiul sãu sau pentru e însuºi. prin suprimarea anilor de prescriere.boierimea moldoveana era atrasã de activitãþi lucrative care au asigurat luxul Curþii domneºti potrivit aspiraþiilor imperiale ale domnului. Vasile Lupu subordoneazã Biserica scopurilor statului.planurile sale politice de dominaþie în spaþiul þãrilor române îl apropie tot mai mult de lumea greacã si de interesele politice ale Porþii. prin telurile politice urmãrite în spaþiul þãrilor române. încercând sã apere ortodoxia. Cel dintâi a înfruntat cu succes atât încercarea nobililor din principat de a anula rezultatele domniei anterioare. în aceastã ambianþã „Vasile Vodã domnia cu mare liniºte si pace fãrã grijã þara de toate pãrþile. a patriarhalismului boieresc. cât si tendiþele nobilimii catolice din Ungaria Superioarã care nãzuia sã încorporeze Transilvania. la alianþa cu Polonia sau la legãtura fortuitã cu cazacii zaporojeni. sporit prin masive confiscãri de 143 . Politica externã preconizatã de domnul Moldovei a fost dominatã. In esenþã. Epoca lui Vasile Lupu se remarcã prin prosperitate economicã. în sprijinul aceleiaºi politici de consolidare a rolului statului se încadreazã ºi înlocuirea prin norme juridice scrise. astfel cã. datoritã comerþului pe care boierimea îl face cu Polonia vecinã valorificând producþia animalierã. orientarea lui Vasile Lupu reflectã tendinþa sa de supremaþie asupra þãrilor române. stau cu toþi de neguþãtorii ºi agonisite" scrie Miron Costin. Intr-o vreme în care Europa Centralã ºi Occidentalã erau rãvãºite de Rãzboiul de 30 de ani. Domnul sprijinã boierimea greacã ce se consolideazã economic prin cumpãrãri de sate ºi de prãvãlii sau arendarea strângerii impozitelor. El împarte populaþia în unitãþi fiscale. Monarhia feudalã la mijlocul secolului în Transilvania. Nici alianþa cu Polonia nu s-a arãtat -nai sigurã. sub impulsurile Porþii. unde a vizat propria lui supremaþie. politica de consolidare a autoritãþii puterii centrale cunoaºte o puternicã dezvoltare sub principii Gheorghe Râkoczi l (1630-1648) ºi Gheorghe Râkoczi al ll-lea (1648-1657). prin mãsuri de consolidare a servajului. în politica internã.-nriiineau pe elementul grec. de ostilitatea faþã de sistemul de alianþã dintre Þara Româneascã ºi Transilvania. Domnul instaureazã un regim autoritar. Domnul a reuºit sã menþinã echilibrul între boierimea partizanã a politicii Porþii si boierimea favorabilã apropierii de Polonia cu gândul la modelul regimului de Stãri din Republica nobiliarã. care a nãzuit si a reuºit sã solidarizeze forþele interne în jurul unei politici de consolidare a libertãþii de miºcare a þãrilor române. Succesele si insuccesele sale au fost în raport cu concordanþele si neconcordanþele pe care le-a stabilit cu factorii politici favorabili programului boierimii autohtone si autonomiei þãrilor române. El patroneazã o întâlnire dintre ierarhii din Tara Româneascã si Moldova în care s-a pregãtit Rãspunsul la Catehismul calvinesc publicat în 1645. întemeiatã pe elementul grec. cultivat în sprijinul potenþãrii autoritãþii domneºti. de patronaj asupra Patriarhiei constantinopolitane. în general. Ostilitatea faþã de Ja[a Româneascã exprimã ºi interesele levantine în dezacord cu politica lui Matei Basarab. Domnia lui Vasile Lupu a reprezentat însã un moment în evoluþia monarhiei feudale. Sprijinirea ortodoxiei transilvãnene s-a încadrat într-o politicã de anvergurã. Anterior e numit un moldovean în scaunul Mitropoliei Ardealului (1640). în ansamblu. de întãrire a structurii feudale. Ceea ce însã rãmâne prevalent în domnia lui Vasile Lupu a fost caracterul ei cvasiabsolut care contrasteazã cu modelul polonez spre care evolueazã simpatia boierimii. desfãºuratã de Vasile Lupu în Orientul ortodox. în care funcþiile regimului de stãri erau dacã nu anihilate. ceea ce le-a fãcut neviabile. Moldova obþine totuºi un succes temporar în 1638. în mod special. încercãrile sale de a reveni la domnie se nãruie în urma campaniei neizbutite din Þara Româneascã. cel puþin estompate prin consultarea doar a sfatului dregãtorilor. învins.

pãmânt de la nobilii infideli, a oferit un reazem economic însemnat puterii centrale, permiþându-i sã readucã la supunere Stãrile. Domnia lui Gheorghe Râkoczi l s-a stabilizat dupã biruinþa câºtigatã la Salonta asupra turcilor (1636) care, neîncrezãtori în politica lui, au încercat sã-l înlocuiascã de la conducerea þãrii. Urmãrind direcþia antihabsburgicã ºi anticatolicã a predecesorului sãu, Gheorghe Râkoczi l a reactivat intervenþia Transilvaniei în Rãzboiul de 30 de ani. în urma alianþei încheiate la Alba lulia cu Suedia si Franþa (16 noiembrie 1643) el cucereºte, cu asentimentul Porþii, o mare parte a Ungariei Superioare. Dupã operaþiuni militare cu succese alternative, Râkoczi încheie la Linz pacea cu Habsburgii (29 august 1645), care confirmã apartenenþa la principat a celor ºapte comitate din nord-vestul Transilvaniei. Un indiciu însemnat al consolidãrii puteri princiare, a fost preluarea fãrã dificultãþi a Accesiunii de cãtre fiul sãu. Aureolat de prestigiul câºtigat în Rãzboiul de 30 de ani si de Participarea Transilvaniei la pacea din Westfalia (1648), ca stat independent, Gheorghe °âkoczi al ll-lea a fãcut proiecte grandioase care aveau sã se dovedeascã nerealiste. El s-a Strãduit sã-si subordoneze Þara Româneascã ºi Moldova, iar apoi a încercat sã obþinã, cu forþa armelor, coroana polonã. Eºecul expediþiei lui Râkoczi în Polonia (1657) si intervenþiile Romanilor pentru a pune capãt acþiunilor sale care îi ameninþau interesele au declanºat criza d°mniei sale în Transilvania. Intervenþia militarã otomanã a readus þara într-o mai strânsã ePendenþã faþã de Poartã ºi a deschis calea reafirmãrii puterii nobiliare, încercarea lui loan ^erneny (1661) de a continua în colaborare cu Habsburgii, politica antiotomanã a expus þara nei intervenþii militare a puterii suzerane, care s-a încheiat cu desemnarea unui nou principe în persoana lui Mihai Apafi (1661-1690), prin reprezentanþii sultanului si simulacrul unei alegeri dietaleîn 14 septembrie 1661. Principele impus de otomani a fost confirmat de partizanii monarhiei habsburgice care controlau o parte a principatului, în aceste circumstanþe Apafi se orienteazã spre consolidarea legãturilor cu Þara Româneascã si Moldova nãzuind la închegarea unei confederaþii cu scopul de protejare a autonomiei þãrii. înclinat mai mult spre îndeletnici intelectuale decât spre cele de guvernãmânt, Mihai Apafi lasã în seama reprezentanþilor facþiunilor nobiliare treburile publice. Autorita'tea principelui se deterioreazã, în condiþiile în care nobilimea se manifestã puternic în viaþa politicã si socialã. Domeniile principatului decad sau sunt înstrãinate în avantajul nobilimii, puterea centralã pierzând astfel un important suport material al independenþei. Scena politicã a þãrii rãmâne dominatã de nobilime, de lupta facþiunilor nobiliare, aflate în permanente dispute pe tema autoritãþii în stat. Aºa se explicã, de altminteri, cã la intrarea oºtilor austriece în Transilvania, Habsburgii negociazã cu reprezentanþii nobilimii. în viaþa politicã internã Dieta câºtigã un rol precumpãnitor, Stãrile privilegiate reuºind sã rãstoarne raportul de forþe în favoarea lor în materie de iniþiative politice, în condiþiile declinului a continuat sã funcþioneze, cu precumpãnirea calvinismului, sistemul constituþional al „naþiunilor" politice ºi religiilor „recepte". în acest cadru politic si religios românii rãmân .în afara vieþii constituþionale, toleraþi si nerecepþi sub aspect confesional. Problema româneascã în secolul al XVII-lea se impune factorilor politici, intervine tot mai des în preocupãrile puterii, în Dietã si în politica religioasã a principatului. Ea se oglindeºte în legislaþia dietalã, dovadã cã nu a putut sã fie ocolitã de conducerea principatului atâta vreme cât românii reprezentau etnic si confesional masa locuitorilor þãrii. Principatul, înclinat spre prozelitism în spaþiul unei politici de anvergurã central-sud-est-europeanã, nu a putut s-o ignore. Dimpotrivã, prin seria de diplome privilegiale acordate Bisericii Ortodoxe, o þine mereu la suprafaþa deciziilor sale. în cadrul acestor intenþii prozelitiste, datoritã însemnãtãþii crescânde a românilor din Transilvania, în contextul raporturilor cu Þara Româneascã si Moldova, principii calvini din secolul al XVII-lea conferã Mitropoliei Ardealului, cu aceleaºi intenþii de a-i atrage la calvinism, o serie de diplome privilegiale. Solicitate de mitropoliþii români, diplomele continuã linia politicã inauguratã de Mihai Viteazul, stipulând emanciparea din iobãgie a preoþimii. Principii, interesaþi în consolidarea calvinismului, prelungesc cu insistenþã prozelitismul în condiþiile în care Contrareforma se dovedea activã în spaþiul ortodoxiei, încercând calvinizarea comunitãþilor româneºti prin introducerea de inovaþii sub aspect dogmatic si prin subordonarea Mitropolie1 Ardealului superintendentului calvin ei urmãresc fortificarea Reformei. Condiþiile impuse ierarhilor români atestã o decisã orientare spre calvinizare prin inovaþii care alterau credinþa ortodoxã. Principii îºi asumã la mijlocul secolului politica de calvinizare prin diplomele de numire a ierarhilor. Ei sunt cei care decid în ultimã instanþã asupra persoanelor mitropoliþilor ºi episcopilor, se pronunþã în legãturã cu jurisdicþia teritorialã a Mitropoliei, ceea ce dovedeºte cã acþiunea de calvinizare devenise o politicã de stat. 144

214 Prin cãrþile editate în limba românã calvinismul se difuzeazã în mediile româneºti, astfel cã Reforma cunoaºte un ascendent fãrã precedent. Condiþiile formulate de superintendenþi ºi însuºite de principi - Conditiones episcopi ecdesiarumque valachorum - au fost rãspândite în comunitãþile ortodoxe. Aceste condiþii metamorfozau ceremonialul ortodox si în bunã parte structura dogmaticã a credinþei. Românii erau obligaþi sã adopte Catehismul din 1640, sã recunoascã numai douã taine ºi sã accepte dogma calvinã - sola fides justificat -, predestinarea, sã elimine cultul sfinþilor, icoanele etc. în esenþã, ierarhul român devenea un vicar al superintendentului maghiar, limitat în deciziile sale, nemaiputând sã numeascã si sã destituie protopopii. în replicã, ortodoxia extracarpaticã, prin cãrþile imprimate si difuzate în Ardeal, de largã circulaþie, a contrabalansat acþiunea de calvinizare, Cartea mitropolitului Varlaam, Rãspuns la Catehismul calvinesc, se adresa „iubiþilor creºtini si cu noi de un neam români, pretutindeni tuturor ce se aflã în pãrþile Ardealului si în alte pãrþi, pretutindeni ce sunteþi cu noi într-o credinþã", îndreptat împotriva „eresiei cea rãtãcitã", Rãspunsul afirma o dublã solidaritate ortodoxã ºi etnicã ce indica o evidentã evoluþie de la conºtiinþa de sine confesionalã la conºtiinþa etnicã ce se îngemãneazã cu prima. Astfel, la mijlocul secolului, într-o vreme de maximã ofensivã calvinã, se cristalizeazã un adevãrat curent cultural-religios de sprijin al religiei ortodoxe din Ardeal. Rezistenþa anticalvinã a determinat însã o resurecþie teologicã care a contribuit la definitivarea Mãrturisirii Ortodoxe a lui Petru Movilã, ce devine cartea normativã a ortodoxiei, în sprijinul apãrãrii ortodoxiei de influenþa calvinã s-a apelat la clerici formaþi în ambianþa Contrareformei, cazul lui Paisie Ligaridis, devenit predicator al Curþii de la Târgoviºte. Raporturile politice cu celelalte douã þãri si în mod special cu Tara Româneascã determinã, în unele momente, o atitudine conciliantã faþã de ortodoxia ardeleanã ºi, în ultimã analizã, perpetuarea legãturilor ierarhice dintre Biserica Ortodoxã ºi Mitropolia Þãrii Româneºti. La mijlocul secolului, în timpul mitropolitului Simion ªtefan, dupã ce principele a impus condiþiile calvinizante, Mitropolia recâºtigã jurisdicþia asupra unor zone întinse, exceptând Bihorul, Maramureºul ºi o serie de protopopiate din comitatele Hunedoarei ºi Fãgãraº, asupra cãrora îºi va exercita o autoritate limitatã dupã bunul plac al superintendentului calvin. Principele a intervenit ºi în numirea unor protopopi, pe care îi supune jurisdicþiei superintendentului maghiar. Numirea lui Sava Brancovid în 1656 de cãtre Gheorghe Rãkoczi al ll-lea a coincis cu lãrgirea jurisdicþiei Mitropoliei asupra altor teritorii din Transilvania. Noului ierarh nu i se mai impun c°ndiþii calvinizante, posibil din cauza împrejurãrilor create de pregãtirea campaniei în Polonia. Activitatea lui Sava Brancovid s-a orientat spre obþinerea reconfirmãrii diplomelor care interesau statutul social al preoþilor români; aceastã acþiune a fost dublatã de mãsurile adoptate e sinoadele convocate care au stabilit îndatoririle protopopilor, condiþiile de numire a preoþilor, Potrivit pregãtirii lor, alfabetizarea în incintele bisericilor ºi oficierea slujbei în limba românã. 'n anii de sfârºit ai secolului, influenþa calvinã continuã prin intervenþia directã a Pnncipelui, care îi scuteºte pe preoþi de obligaþii faþã de fisc în speranþa convertirii. Apafi îl emite pe Sava Brancovici prin hotãrârea sinodului, impunând urmaºilor condiþiile formulate la înscãunarea lui Simion ªtefan, asociind altele la numirea lui Varlaam. Metodele de calvinizare sunt aceleaºi cu cele concepute de Râkoczi al ll-lea, care si-a asumat autoritatea supremã în numirea mitropoliþilor si, totodatã, a protopopilor, acþiune care creeazã adevãrate enclave calvine în eparhia ortodoxã. Politica principatului faþã de Biserica Ortodoxã a fost însã determinatã si de afirmarea autoritãþii Mitropoliei Ardealului, de acþiunile mitropoliþilor, care solicitã confirmãri sau reconfirmãri ale diplomelor privilegiale. Iniþiativele din vremea mitropolitului Sava Brancovici atestã o creºtere a conºtiinþei propriilor nevoi în societatea româneascã, un curs nou în raporturile cu puterea centralã, care face sã funcþioneze sistemul privilegiilor. Prezenþa, ca invitat, a mitropolitului român la unele Diete si lãrgirea autoritãþii Mitropoliei asupra unor întinse teritorii din Transilvania sunt dovezile concludente ale ascendentului instituþiei. Raporturile puterii centrale cu Mitropolia ºi în general ridicarea prestigiului instituþiei ecleziastice româneºti, datoritã consolidãrii ei interne, prin mãsuri de organizare, se explicã si prin noua opticã a Stãrilor privilegiate. Ele abandoneazã ideea secolului precedent, de organizare a unei biserici româno-calvine, desfiinþatã sub acþiunea Contrareformei la sfârºitul secolului al XVI-lea, în favoarea acceptãrii formulei unei 145

Mitropolii ortodoxe subordonate autoritãþii principatului calvin sau în forma unor comunitãþi calvine române sub jurisdicþia superintendentului. Principii au intuit pericolul pe care îl putea reprezenta, sub raport constituþional, o instituþie româno-calvinã, susceptibilã de integrare în sistemul religiilor recepte. Ca atare, ei renunþã la ideea episcopatului calvin, comunitãþile româno-calvine intrând sub autoritatea superintendentului bisericii oficiale. In schimb s-a admis funcþionarea Mitropoliei Ardealului, fãrã sã se abandoneze inovaþiile instituþionale ºi dogmatice calvini-zante, cu avantajul care decurgea din menþinerea Mitropoliei ortodoxe în limitele statutului de inferioritate al unei religii nerecepte, tolerate. în acest cadru funcþionarea diplomelor privilegiale ºi a raporturilor ierarhice cu Þara Româneascã, opera de organizare internã practicatã de mitropoliþi ºi conturarea unei elite ecleziastice, stimuleazã afirmarea iniþiativelor politice spre sfârºitul veacului al XVII-lea. Sava Brancovici se apropie de politica antiotomanã a lui Serban Cantacuzino, îndeplineºte misiuni politice în legãturã cu organizarea unei alianþe antiotomane alãturi de Monarhia habsburgicã ºi Rusia, întrevãzând avantajele ce puteau decurge pentru români, sub aspectul vieþii constituþionale, din schimbarea suzeranitãþii otomane cu cea austriacã, Sava Brancovici se distanþeazã de direcþiile politice promovate de principat. Dupã asediul Vienei, Reconquista victorioasã ºi Contrareforma vor întâlni în mediul ortodox o elitã ecleziasticã în mãsurã sã negocieze un nou statut politic pentru români în cadrul catolicismului. Afirmarea þãrilor române la sfârºitul secolului al XVII-lea ºi începutul secolului alXVIH-lea. Criza monarhiei feudale, evidentã la sfârºitul marilor domnii care au ilustrat-o, se adânceºte dupã expediþia în Polonia a lui Râkoczi al ll-lea ºi rãscoala antiotomanã a lui Mihnea al lll-leS' Intervenþia turcilor în Þara Româneascã ºi Transilvania, a tãtarilor în Moldova pun capãt, pentru moment, încercãrilor de eliberare. Ocuparea Oradiei (1660) adaugã încã un punct de sprijin dominaþiei otomane. Noile formule politice la care apeleazã Imperiul otoman în þãrile 216 române mãrturisesc declinul puterii centrale în favoarea manifestãrii autoritãþii boiereºti si poluare. Ascensiunea regimului nobiliar în Transilvania si a boierimii în Modova si Þara Româneascã a fost însoþitã de accentuarea servajului, fapt ce dã naºtere la miºcãri sociale þãrãneºti. Scena politicã în þãrile române este agitatã de confruntãrile boiereºti care în Þara Româneascã impun domni convenabili facþiunilor, în timp ce în Moldova domni fideli intereselor Porþii, iar în Transilvania în funcþie de rivalitãþile dintre grupãrile nobiliare. în acest interval de timp, care separã rãscoala antiotomanã de înscãunarea lui Serban Cantacuzino (1678-1688), în Þara Româneascã se remarcã în continuare criza regimului de Stãri. Spargerea solidaritãþii Stãrilor, prin dezbinarea boierimii ºi slujitorilor, contribuie la imixtiunea otomanã în politica internã, la reactivarea rolului levantinilor în structura socialã si politicã. Solidaritatea Stãrilor muntene tinde sã se refacã în vremea lui Radu Leon, în 1669, în forme asemãnãtoare cu aceea din 1631, depãsind-o chiar prin chemarea þãranilor alãturi de Stãri. Domnul se adreseazã „cinstiþilor arhierei, prea cuvioºilor arhimandriþi ºi egumenilor de pre toate sfintele mãnãstiri, ºi tuturor boierilor celor mari si al doilea, si tuturor slujitorilor, popilor, diaconilor ºi tuturor þãranilor câþi se'aflã vieþuitori în þara domniei mele..." (hrisovul din 9 decembrie 1669). în Moldova, aceeaºi perioadã înregistreazã influenþa rãzboaielor dintre Poartã si Polonia, cu urmãri nefaste în politica internã, adevãrate „cumplite vremi de mare cumpãnã", în care nemulþumirea Stãrilor inferioare împotriva boierimii greceºti, ajunsã la cârma statului, se manifestã prin rãscoale. Semnificativã este ridicarea categoriilor inferioare ale Stãrilor din 1671 din vremea domniei lui Ddca Vodã când, spre deosebire de revendicãrile din 1631, boierimea mare nu participã, un semn evident al spargerii solidaritãþii Stãrilor. Dovadã cã la alegerea lui ªtefan Petriceicu ia parte un grup restrâns al boierilor mari reprezentaþi ºi în divan, fapt ce vãdeºte existenþa unui antagonism între marea boierime ºi slujitori. Astfel, solidaritatea Stãrilor nu se poate închega în vederea unor acþiuni politice orientate împotriva politicii domneºti care sprijinea elementul grec sau împãrtãºea o altã orientare politicã. în timp ce rolul boierimii ºi nobilimii sporeºte în þãrile române, în Imperiul otoman încercarea de redresare prin vizirii din familia Kuprulu îºi aratã efectele în planul acþiunilor autoritare. Biruitori în rãzboaiele cu Polonia, turcii cuceresc Cameniþa (1672), fixându-ºi un nou punct de sprijin al dominaþiei în zona þãrilor române, desãvârºind încercuirea lor. în acest context turcii fãuresc planuri de unificare a stãpânirii din Ungaria, Polonia ºi Ucraina ºi chiar de transformare a Moldovei ºi Þãrii Româneºti în pasalâcuri. în funcþie de presiunea otomanã, de pericolul care se întrevedea, se afirmã ºi replica^ româneascã, în timpul victoriei de la Hotin (1673) a lui loan Sobieski se produce defecþiunea 146

moldoveana prin trecerea de partea Poloniei a domnului ªtefan Petriceicu (1672-1673). Orientarea politicã antiotomanã se îndreaptã si spre tratativele cu Rusia, astfel cã între V|ctoria de la Hotin (1673) ºi asediul Vienei (1683), se afirmã cu putere crescândã, la nivelul domniei si boierimii deopotrivã, ideea eliberãrii de sub dominaþia otomanã. Boierimea, licenþã într-o perioadã anterioarã la ideea rãscoalei antiotomane, stimulatã de programele domneºti, începe sã-si expunã propriul program politic. Astfel, începând cu 1674, boierii aderã Pr|n memoriile adresate puterilor strãine la programul emancipãrii politice de sub dominaþia 217 otomanã, formulat de puterea centralã, venind, însã, cu amendamente pe linia consolidãrii statului boieresc. Memoriul boierilor moldoveni din 1684, adresat regelui Poloniei, sub impulsul victoriei creºtine la Viena, mãrturiseºte, o datã mai mult, o nouã direcþie politicã antiotomanã ºi o reafirmare a idealurilor politice infuzate dinspre republica nobiliarã polonezã Opþiunile boiereºti, accentuând ideea consolidãrii regimului nobiliar, reprezintã, în aceste momente, un rãspuns la politica domneascã de întãrire a autoritãþii puterii centrale. Asediul Vienei (1683), rezultat a! relansãrii rãzboiului antihabsburgic de cãtre Kara Mustafa, ca soluþie a redresãrii otomane, aduce sub zidurile capitalei imperiale pe principii celor trei þãri româneºti. Planurile se nãruie o datã cu înfrângerea turcilor la Kahlenberg de cãtre armatele austro-polone. Victoria coaliþiei a reprezentat, prin consecinþele ce le declanºeazã, mutaþii politice în planul Europei Centrale ºi Rãsãritene. Ele vor angaja însã o semnificativã evoluþie în viaþa politicã internã a þãrilor române, confruntate, dupã succesele din Ungaria, de competiþia celor trei mari puteri: Imperiul habsburgic, Polonia si Rusia, în aceste noi împrejurãri se produce instaurarea dominaþiei habsburgice în Transilvania, întãrirea puterii centrale în Þara Româneascã ºi însemnate oscilaþii politice în Moldova, mãrturisind ºi aici o orientare politicã precreºtinã. Ofensiva antiotomanã ºi efectele ei. Victoria coaliþiei austro-polone a determinat crearea unei noi Ligi, alcãtuitã prin participarea statului papal, a Austriei, Poloniei ºi Veneþiei, la care se asociazã ºi Rusia. Imperiul austriac, victorios în Ungaria, a recuperat prin bãtãliile de la Buda (2 septembrie 1686) ºi Mohâcs (12 august 1687) teritoriile ce fuseserã mai bine de un veac si jumãtate sub stãpânirea otomanã. Politica Imperiului nãzuia, cu sprijinul Contrareformei, la vaste proiecte de cucerire în Sud-Estul Europei pe seama Imperiului otoman. Retragerea turcilor peste Dunãre (1688) întãrea convingerea succesului în continuare în Sud-Est. Victoriile din Ungaria au deschis ºi calea spre Transilvania, a cãrei cucerire se lovea însã de complicate probleme de ordin internaþional. Transilvania fiind un stat autonom, aflat sub suzeranitate otomanã, solicita Imperiului biruitor în Ungaria o procedurã legalã la care sã consimtã Stãrile þãrii. Cu alte cuvinte, gãsirea unui temei legal þelurilor sale expansioniste în condiþiile în care contestaþii puteau veni oricând dinspre Polonia lui Sobieski, un rival tot atât de dornic, dupã cum aratã intrarea lui în Moldova, în 1686, sã exploateze în favoarea sa efectele Reconquistei. Realizarea planurilor austriece trebuia sã þinã seamã ºi de interesele altor puteri europene, ale Franþei, care alimentase, într-o perioadã anterioarã, rãzvrãtirea nobilimii maghiare din Ungaria sub conducerea lui Emeric Thokoly. Era de aºteptat deci rezistenþa hotãrâtã a Stãrilor din Transilvania interesate în pãstrarea statutului autonom ºi hotãrâte sã nu schimbe suzeranitatea otomanã. în aceste împrejurãri politico-constituþionale si de drept internaþional încorporarea Transilvaniei presupunea adeziunea factorilor interni ºi menajarea susceptibilitãþilor lor. Beneficiind de pretextul dreptului istoric, factorii conducãtori ai Imperiului, pe mãsurã ce flamurile austriece se apropiau de hotarele principatului, îºi fixeazã opþiunile în favoarea tratativelor. Apeleazã, ca în atâtea alte rânduri, la serviciile Contrareformei, trimiþându-l Pe iezuitul Antide Dunod, care urma sã perfecteze o alianþã între principele Transilvaniei ºi Þara 218 Rornâneascã, sub autoritate imperialã, în realitate tratativele lãsau sã se întrevadã dorinþa de •nteqrare a Transilvaniei în Liga Sfântã ºi, în alt plan, de a legitima prezenþa trupelor imperiale ' tarã prin acordul Stãrilor. Acesta a fost si motivul pentru care diplomaþia imperialã are în e(jere tratativele cu cancelarul Mihai Teleki, cu care încheie o înþelegere secretã la 14 aprilie 1685. în planul oficial însã proiectele de tratat întâmpinã reticenþe, opoziþia Stãrilor, mai cu ceamã, determinând definirea unei platforme locale în raport cu Imperiul, din care se detaºeazã ideea statutului de stat separat al Transilvaniei de Ungaria. Imperiul, însã, alterneazã dialogul cu presiunea armatei imperiale, care impune semnarea unor tratate succesive pe mãsura înaintãrii ei. Tratatul din 28 iunie 1686 recunoºtea protecþia imperialã asupra Transilvaniei si domnia ereditarã a principelui Apafi. Victoriile imperiale în Ungaria determinã semnarea unui nou tratat la Blaj la 27 octombrie 1687, care marcheazã o 147

nouã etapã a instaurãrii dominaþiei imperiale, fãrã ca sã fie abolite drepturile constituþionale ale Transilvaniei. Succesele austriece sunt întretãiate însã de acþiunile în replicã ale principatului, care cautã cu disperare o contrapondere la Poartã, în consecinþã se încheie la 1 iunie 1685 un tratat de „alianþã veºnicã" ºi ajutor reciproc între Transilvania ºi Þara Româneascã, în care s-a intenþionat sã fie si Moldova, îndreptat împotriva oricãrui duºman. Se încearcã chiar o apropiere de Polonia, în formula unui Protectorat, ºi intervenþii la Poartã pentru a contracara presiunea austriacã. Acþiunea hotãrâtã a Imperiului, în condiþiile victoriei generale în Ungaria împotriva turcilor, face ca Stãrile sã accepte protecþia imperialã o datã cu denunþarea suzeranitãþii otomane (9 mai 1688). Pe acest temei legal încorporarea Transilvaniei devine o realitate, armata aducând rezolvãri acolo unde tratativele s-au dovedit numai parþial concludente. Opoziþia internã se manifestã însã în continuare, se împleteºte cu cea externã a Porþii care îl numeºte principe pe Thokoly ºi cu reluarea ostilitãþilor în Apus între Imperiu si Franþa. Cursul evenimentelor era însã ireversibil, în pofida complicaþiilor militare în Apus si a înfrângerii austriecilor la Zãrneºti de cãtre Constantin Brâncoveanu, în alianþã cu Thokoly. Totuºi evenimentele politice ºi militare au reuºit sã opreascã înaintarea Imperiului austriac, determinând Curtea vienezã la perfectarea compromisului cu Stãrile privilegiate. Efectele acestuia s-au reflectat în Diploma leopoldinã (4 decembrie 1691), care a servit de acum înainte de constituþie provinciei nou achiziþionate. Prin prevederile ei, diploma oglindeºte înþelegerea dintre Imperiu ºi stãrile privilegiate, definind, totodatã, raporturile Principatului cu puterea centralã. Menþinând bazele constituþionale ale þãrii, uniunea celor trei naþiuni medievale (un/o tr/um nat/onum) si statutul religiilor recepte, catolicã, calvinã, luteranã ?' unitarianã, legislaþia principatului, Dieta, administraþia ºi justiþia, Imperiul reuºeºte sã lntegreze Transilvania, recunoscâdu-i însã statutul separat. Instituþiile þãrii, Guberniul, armata, 'ezaurariatul sunt în realitate subordonate Vienei prin Cancelaria aulicã (1694). Diploma teopoldinã (1691) statornicind bazele constituþionale ale principatului ºi rolul naþiunilor Politice si religiilor recepte în stat, i-a menþinut pe români în afara vieþii politice a principatului, Sl'tuaþie care va declanºa în secolul al XVIII-lea lupta de emancipare naþionalã. Intre cele trei imperii, înfrângerea turcilor la Viena în 1683 deschide o nouã paginã în lst°ria spaþiului principatelor. Triumful Ligii Sfinte, recucerirea Ungariei ºi penetraþia în 219 Transilvania pe fondul recesiunii otomane, determinã în Þara Româneascã si Moldova un curent de opinie la nivelul forþelor politice favorabile ieºirii din orbita de dominaþie a Porþii Reconquista a contribuit la declanºarea crizei orientale datoritã schimbãrii raportului de forte în estul Europei, în noul cadru creat de redimensionarea continentului, de metamorfozarea geografiei politice continentale apar indicii care lãsau sã se întrevadã posibile succese pentru o acþiune generalizatã antiotomanã. Domnia lui ªerban Cantacuzino (1678-1688) în Þara Româneascã ilustreazã încercarea de recâstigare a independenþei prin apropierea de Imperiul habsburgic, care pãrea o posibilã soluþie, Tratativele cu Viena reprezintã în anii de pânã la denunþarea suzeranitãþii otomane în 1688 de cãtre Dieta Transilvaniei, ce coincidea cu anul morþii domnului, o etapã semnificativã în tendinþele de schimbare a statutului internaþional al Þãrii Româneºti. Domnia lui ªerban Cantacuzino si planurile de eliberare au favorizat manifestãri politice spre întãrirea puterii centrale prin mijloace absolutiste. ªerban Cantacuzino a înþeles, încã într-o perioadã anterioarã, în condiþiile afirmãrii competiþiei pentru stãpânirea þãrilor române, necesitatea consolidãrii puterii centrale, prin stãvilirea atotputerniciei marii boierimi. Programul de guvernare al lui ªerban Cantacuzino a urmãrit suprimarea luptelor între partidele boiereºti si realizarea stabilitãþii interne. Domnul a cãutat, în aceeaºi vreme, aºa cum mãrturiseºte italianul Del Chiaro, sã punã ordine în administraþia statului, deopotrivã în viaþa economicã, si sã intensifice comerþul cu alte state, pentru a consolida baza materia ã a domniei. Programul sãu politic prevedea atât domnia ereditarã în familia Cantacuzino, în Þara Româneascã ºi în Moldova, cât ºi un stat autoritar, în care puterea avea sã fie exercitatã printr-un domn „autocrat". Refacerea autoritãþii domneºti a solicitat mãsuri represive împotriva marii boierimi, care nu s-au oprit nici în faþa membrilor propriei familii. Imperativele aplicãrii programului au fost, în noua configuraþie politicã, creatã de succesul Reconquistei, mai puternice decât raþiunile de clasã, întrucât aveau în vedere încercarea de ieºire din sistemul otoman, în condiþiile în care politica marilor puteri, în special a Imperiului austriac în Transilvania ºi apetiturile sale de stãpânire asupra Þãrii Româneºti se evidenþiazã, ªerban Cantacuzino înþelegea sã salveze structura instituþionalã ºi socialã pe care o reprezenta feudalitatea cãreia îi aparþinea. Politica autoritarã a domnului s-a întemeiat pe un grup restrâns de boieri, care reprezentau treptele superioare ale Stãrilor, nu însã slujitorii, treptele inferioare ce se confundã cu þãrãnimea. 148

în politica externã ªerban Cantacuzino se îndreaptã, încã de la asediul Vienei, spre legãturi cu Imperiul austriac, pentru ca pe mãsurã ce Reconquista îºi dovedea succesul sã înceapã tratativele cu Habsburgii pe baza programului sãu de guvernãmânt. Orientarea spre Austria a fost echilibratã însã de raporturile stabilite cu Polonia ºi Rusia, ca o mãsurã de contracarare a expansionismului imperial ºi a þelurilor Contrareformei. Planurile sale politice se îndreptau spre ideea unei rãscoale generale antiotomane în Peninsula Balcanicã, prin atragerea bulgarilor º! sârbilor, ºi vizau chiar mai departe, la stãpânirea Constantinopolului. O dovadã elocventã sun' prefeþele celor douã Biblii, cea greacã apãrutã la Veneþia în 1687, al cãrei sprijinitor a fost, º1 traducerea româneascã din 1688, în care se afirmã originea imperialã a lui ªerban Cantacuzinc, aspiraþiile la tronul Bizanþului si rolul sãu de protector al creºtinilor din Imperiul otoman. 220 Dacã rãscoala antiotomanã balcanicã nu devine o realitate, succesele armatelor imperiale jjp 1688 sunt de naturã sã contribuie la hotãrârea de acceptare a suzeranitãþii austriece pe baza principiilor programului sãu de guvernare. Le reafirmã în tratativele cu Curtea vienezã, accentuând ideea de independenþã a Þãrii Româneºti, autoritatea internã absolutã, libertatea re|iqioasã, respectarea vechilor obiceiuri ale þãrii ºi restituirea raialelor. Austriecii nu au fost dispuºi sã accepte integral acest program, fiind, în politica faþã de Þara Româneascã, partizanii renimului nobiliar. Recunoscând însã independenþa, pe aceastã bazã, Serban Cantacuzino trimite o delegaþie solemnã pentru a încheia alianþa. Moartea domnului schimbã însã din nou termenii problemei, lãsând noii domnii, a lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), alte posibilitãþi de tratative în avantajul þãrii. Tergiversarea tratativelor în vremea lui Serban Cantacuzino era determinatã, aºa cum remarca un observator strãin în 1686, de faptul cã românii, deºi urmãreau sã se elibereze de sub stãpânirea otomanã, erau interesaþi ca puterea otomanã sã nu fie doborâtã, fiindcã aceasta ar fi deschis calea dominaþiei Imperiului austriac si a Poloniei, înþelegând tendinþele politicii de expansiune a marilor puteri, Constantin Brâncoveanu condiþioneazã aplicarea tratatului, convins fiind cã Imperiul otoman mai dispune încã de o însemnatã forþã. Aceleaºi oscilaþii le mãrturiseºte si situaþia politicã din Moldova, unde presiunea polonezã îl determinã pe Constantin Cantemir (1685-1693) sã încheie un tratat cu Austria (1691), în care condiþioneazã, ca ºi Constantin Brâncoveanu, adeziunea la politica antiotomanã de prezenþa austriecilor în þarã. în anii anteriori pãcii de la Karlowitz (1699), Þara Româneascã ºi Moldova, aflate la interferenþa marilor puteri, dau expresie programului de eliberare de sub dominaþia otomanã, având ca principii directoare: independenþa politicã, integritatea teritorialã, domnia autoritarã si ereditarã. Traversând una din cele mai complexe ºi grave situaþii ca efect al cristalizãrii „problemei orientale", þãrile române încearcã sã-si salveze autonomia, statul cu instituþiile sale, cadrul de fapt al afirmãrii civilizaþiei proprii. în preajma pãcii dintre cele douã imperii, habsburgic ºi otoman, Constantin Brâncoveanu face propuneri prin trimiºii sãi Rusiei în vederea unui rãzboi antiotoman (1698). Frecvenþa trimiºilor si propunerile domnului fãcute Rusiei atestã dorinþa de eliberare prin noi alianþe si acþiuni antiotomane. Dupã victoria de la Zenta (1697) presiunea austriecilor a sporit, astfel cã domnul Þãrii Româneºti cautã o contrapondere în Rusia si Polonia. Ocuparea Transilvaniei si Prozelitismul catolic, în forma unirii bisericilor, erau prilejuri de îngrijorare pe mãsurã ce '^periile îºi dezvãluiau intenþiile. Sfertul de secol al domniei lui Constantin Brâncoveanu a fost o epocã de renaºtere în care Moºtenirea bizantinã se interfera cu influenþa barocului, prevalând influenþa italianã. Aparþinând marii boierimi, înrudit cu Cantacuzinii, a desfãºurat împreunã cu ei ºi în final împotriva lor, o politicã de echilibru într-o vreme de metamorfoze politice internaþionale. El a lncercat sã pãstreze autonomia þãrii nãzuind la eliberarea ei. A înþeles competiþia marilor Pyteri ºi cu deosebire politica expansionistã austriacã în lumina experienþei din Transilvania. Anii domniei lui Brâncoveanu au fost marcaþi de un progres economic si cultural-artistic, e iniþiative de modernizare a aparatului statal, de reformare a sistemului fiscal. A organizat ancelaria statului în vederea întreþinerii raporturilor cu puterile strãine, constatându-se 221 prezenþa unui aparat specializat. Epoca brâncoveneascã s-a deschis influenþelor occidentale care au început sã prevaleze asupra celor orientale. Astfel s-a creat o sintezã original* naþionalã, prin aportul tradiþiei rãsãritene si a celei occidentale. Cultura si viaþa artisticã din vremea domniei lui Brâncoveanu exprimã, într-o epocã de metamorfoze în geografia politicã rãsãriteanã, propria identitate a þãrii. Dupã pacea de la Karlowitz (1699), în istoria politicã a þãrilor române se accentueazã raporturile cu Rusia, pe mãsurã ce rolul acesteia, dupã victoria împotriva suedezilor la Poltava (1709), se afirmã în politica rãsãriteanã, în aceastã ambianþã, Þara Româneascã, 149

Soluþia otomanã la noua situaþie politicã. orientarea spre crearea unei baze favorabile dominaþiei otomane prin infiltrarea elementului fanariot în structura socialã a þãrilor române. înþelegerea de la Luck ia form3 unui tratat care a semnificat. în linii generale. ctiunea politicã. altul autocratic. rãmâne fidelã formulei experimentate cu succes în vremea restaurãrii otomane. în timp. la nivelul unei soluþii nolitice interne de expresie domneascã. Principele avea în vedere o acþiune în unire cu Þara Româneascã si în alianþã cu Rusia si popoarele din sudul Dunãrii. în spiritul ideilor manifeste în gândirea politicã europeanã. obþinând chiar diploma de învestiturã pentru Þara Româneascã. în consecinþã. Era de fapt o confruntare între douã principii de guvernare. tot mai decis orientaþi spre soluþia ieºirii din sistemul dominaþiei otomane. ºi pacea încheiatã la 22 iulie au însemnat sfârºitul unei-tentative prin care Moldova a încercat. dimpotrivã. în condiþiile ritmului lent al secularismului în Imperiul otoman. la 13 aprilie 1711. pe de o parte orientarea antiotomanã. destinat sã justifice istoric. în concordanþã cu orientarea factorilor politici interni. prin clauzele de limitare a 'puterii domneºti. Clauza de ordin dinastic îºi are antecedente în tratatul cu austriecii încheiat de Constantin Cantemir. La cristalizarea deciziei au colaborat atitudinea unei mari pãrþi a boierimii. 1707-1709). compromisul cU boierimea. ostili programului domnesc de avantajare. puterilor creºtine.aderând la o politicã de apropiere de Rusia. Atitudinile politice manifest antiotomane. Instaurarea regimului fanariot a fost prefaþatã. a ferit cel dintâi text (Proclamaþia cãtre þarã). între 18-22 iulie 1711. mãrturisea astfel. la Luck. Principele. în spirit absolutist. Soluþia la care s-a apelat în cazul þãrilor române coincidea cu practica otomanã. defecþiunea cantemirianã a determinat Poarta sã apeleze la formula politicã fanariotã. Asociate tot mai insistent la administrarea Imperiului otoman. de fenomenul prefanariot. dovedeºte. Cu 150 . cristalizate în cadrul unui larg curent de opinie. pregãtitã de o seamã de predecesori. urmãrind independenþa pe baza programului formulat de ªerban Cantacuzino. Discuþiile purtate cu Stãrile în preajma ciocnirilor armate descoperã hotãrârea boierilor de a-ºi perpetua privilegiile. ºi evenimentele militare ºi politice ce indicau sorþi favorabili rãzboiului antiotoman. pe baza regimului boieresc. în acest climat domnia lui Dimitrie Cantemir (1710-1711). domnie ereditarã în familia Cantemir. Ea a reflectat esenþial fenomenul decadenþei otomane. legitimatã de abuzurile sãvârºite de Poartã si încãlcãrile tratatelor încheiate în Evul Mediu "ntre români ºi turci. care dã expresie doctrinarã evoluþiei raporturilor moldavo-otomane. Regimul pe care îl voia Cantemir era inspirat de practica absolutistã a secolului pe care domnul îl va mãrturisi în Descriptio Mo/dawae(1716). înfrângerea de la Stãnilesti pe Prut. 222 /Vngajarea alãturi de Rusia împotriva Imperiului otoman. Politica externã a lui Dimitrie Cantemir se înscrie în tradiþia ultimelor decenii. Dimitrie Cantemir se decide pentru soluþia antiotomanã. elementelor greceºti ale Fanarului. în ansamblu. Ratificatã la 28 iunie. a categoriilor sociale mijlocii. decisã. într-un moment când era elibera de presiunea Stãrilor si influenþat de practica reformatoare absolutistã a lui Petru cel Mare. o hotãrâtã atitudine antiotomanã. înþelegerea stabilea emanciparea de sub dominaþia otomanã. favorabilã. ieºirea din sistemul dominaþiei otomane. potrivit pragmatismului secolului al XVIII-lea. dupã intrarea trupelor ruseºti în þarã. Presiunea boierilor favorabili alianþei cu Rusia. unul de Stan. în colaborare cu Rusia. asigurarea independenþei si înlãturarea regimului nobiliar. favorabilã. Urmãrind o unire dinasticã. elementelor greceºti si levantine li se atribuie un rol si în scena politicã a Þãrii Româneºti si Moldovei prin formula prefanariotã. Acest aspect al succesiunii ereditare învedereazã existenþa a douã tendinþe: una oligarhicã a marilor boieri care preferau „alegerea" domnilor ºi alta ce exprima punctul de vedere al domniei interesatã de stabilitate. preferinþa pentru aranjamentul politic. Aceeaºi tendinþã spre alianþa cu Rusia se manifestã si în Moldova în vremea lui Antioh Cantemir (1695-17001 1705-1707). partizanã a colaborãrii cu Rusia. a contribuit în mare mãsurã la hotãrârea de a încheia o convenþie (pacta conventa) cu Petru cel Mare. pe de alta reticenþa faþã de politica expansionistã a Imperiului austriac. în concepþia lui Dimitrie Cantemir. Constantin Duca (1693-1695) si Mihai Racoviþã (1703-1705. Orientarea domnului Moldovei. exprimã starea de spirit profund antiotomanã a unei pãrþi a boierimii. în aceste condiþii sã-l sprijine pe domn. menitã de turci sã contracareze emanciparea Moldovei. exprimate deopotrivã în programele si acþiunile boiereºti si domneºti de emancipare de sub dominaþia otomanã. determinã un rãspuns al Porþii la orientarea politicã independentã a þãrilor române. cu mici excepþii.

prin ºcolile misiunilor catolice. Prefanariotismul. franciscane ºi îndeosebi iezuite. Cu deosebire. El s-a accentuat dupã pacea de la Karlowitz c°ndiþiile reechilibrãrii raportului de forþe din zona þãrilor române. alãturi de accentuarea procesului de instituþionalizare . Astfel. turcii reactiveazã rolul elementului grec constantinopolitan. de creare. în timp ce în Transilvania umanismul târziu începe sã se interfereze cu influenþele barocului. a unor factori politici care s-au opus modificãrii structurii politice interne prin grecii þarigrãdeni deoarece aceºtia primejduiau statutul autonom al þãrilor române ºi prejudiciau lupta pentru independenþã. în Vita Constantini Cantemiri. Aceste instituþii de învãþãmânt superior au fost anticipate de un învãþãmânt colegial în timpul lui Matei Basarab ºi Vasile Lupu sub influenþa catolicã. în istoria þãrilor române s-au definit în ultimele decenii ale secolului al XVII-lea fenomene care au anticipat regimul fanariot. turcii reactiveazã o mai veche idee la care ajunseserã cu prilejul defecþiunii de la Hotin (1673).a culturii. Imperiul otoman apeleazã insistent în ultima treime a secolului la formula prefanariotã. în afara arcului carpatic. Dimitrie Cantemir. prin urmare. Noile aºezãminte/ 224 151 . în ritm sporit. datoratã diversificãrii domeniilor de creaþie ºi numãrului în creºtere a beneficiarilor acesteia. Sfârºitul secolului lasã sã se observe influenþa crescândã a grecilor constantinopolitani în climatul politic. în aceste clipe de cumpãnã. prin grupãrile greceºti si levantine. Ostilitatea se fixeazã la nivelul unui fapt ideologic. a fost fãrã îndoialã apelul la grecul constantinopolitan si nu la cel naturalizat. Afirmarea scrisului în limbile naþionale ºi progresul relativ pe care îl realizeazã expansiunea lui în societate vor imprima peisajului cultural. încercarea de aplicare a unei mãsuri dacã nu realmente noi. de la începutul secolului a XVII-lea. nefiind confundabilã cu sentimentul antigrec. aºa cum. Sco/a greca et latina în Þara Româneascã ºi instituþiile ºcolare din Moldova în vreme3 lui Vasile Lupu au însemnat un contact cu spiritul educativ european. oricum una potrivitã crizei pe care o traversa Imperiul otoman. în ambianþa mutaþiilor petrecute în perioada precedentã în cultura româneascã & contureazã tot mai evident procesul de instituþionalizare prin înfiinþarea Academiilor domneºti de la Bucureºti (cea 1690) ºi laºi (1707). în timp ce luteranii continuã.e°Potrivã structura socialã ºi instituþia centralã. se îndrumã spre Þãrile de Jos (Utrecht. a unei baze sociale pentru restauraþia otomanã. Umanismul ºi integrarea în cultura Europei clasice. mãrturiseºte cã turcii s-au gândit sã aºeze în Moldova un grec care sã-si aibã casa ºi neamurile la Constantinopol. caracteristicile umanismului. Pe mãsurã ce recesiunea otomanã Se adânceºte. în spaþiul cultural al þãrilor române îºi dau întâlnire o diversitate de curente culturale din sfera Reformei ºi Contrareformei. în Transilvania. mai vechile trasee universitare germane. ln Tara Româneascã. de altminteri. în cultura þãrilor române se cristalizeazã. De aici a rezultat si dezaprobarea factorilor politici interni. deci o personalitate legatã de destinele Imperiului otoman. în forme variate. la care se asociazã frecventarea colegiilor poloneze ºi a Universitãþii din Padova. care în textele istorice ale timpului dau expresie. Se remarcã. a vizat. fãrã legãturi cu þara ºi ca atare uºor de controlat. Astfel. Elementul deosebit pe 223 care -a adus noua situaþie. deoarece ataºamentul pentru elenism este o constantã a culturii româneºti. când domnul Moldovei ªtefan Petriceicu a trecut de partea lui Sobieski. studenþii. Dezvoltarea civilizaþiei româneºti ºi dialogul tot mai accentuat cu Europa clasicã sporesc contactele cu mediile de culturã strãine. însã. Atitudinile antigrecesti au exprimat orientarea politicã a unei pãrþi a marii boierimi. 1716. Formula prefanariotã însã mãrturiseºte factorul de continuitate în politica Porþii. Leyda). ostilitatea faþã de prefanarioþi s-a prelungit în plin secol fanariot. Imperiul otoman stimuleazã penetraþia constantinopolitanã în viaþa socialã si Politicã. experimentând prin Nicolae Mavrocordat o primã domnie moldoveana prefanariotã ^anunþa soluþia radicalã a instalãrii regimului fanariot în 1711 în Moldova ºi.deosebire dupã pacea de la Karlowitz. reacþiei împotriva acestei soluþii. cartezianismul ºi raþionalismul ortodox. mai cu seamã maghiari. Principatele au cunoscut începând cu a doua jumãtate a secolului al XVII-lea o remarcabilã si complexã activitate culturalã. tendinþele de laicizare a culturii ºi caracterul ei general românesc reprezintã douã din marile achiziþii ale perioadei de strãlucire de la sfârºitul secolului al XVII-lea si începutul celui urmãtor. respectiv. . deºi venea în prelungirea mai vechilor intenþii. Pe temeiul acumulãrilor ºi experienþelor anterioare. unde principatul calvin exercitã un patronaj asupra orientãrii culturale. la sfârºitul secolului al XVII-lea ºi în primii ani ai secolului urmãtor. aflat acum sub înrâurirea acestor elemente. trãsãturi distincte comparativ cu perioada precedentã. din lumea ortodoxiei constantinopolitane ºi kievene penetrate de noile experienþe ale filozofiei laice.

dezvãluind iniþiative colective în achiziþionarea ei. înmulþirea tipografiilor si locul pe care încep sã-l ocupe cãrþile cu conþinut laic. unde cel din urmã dintre ei organizeazã o tiparniþã cu litere gruzine. cel de la Alba lulia (1622). a cãrui muncã intelectualã slujeºte aspiraþiile societãþii. Cultura scrisã româneascã indica un aport al mãnãstirilor ºi cu deosebire al copiºtilor. se lnvecina cu cel maghiar ori sas format în spiritul Reformei sau Contrareformei. în a doua jumãtate a secolului. fenomen ce atestã progresul ºi preþuirea scrisului ºi cititului în societate. iar Gabriel Ivul si George Buitul. a scrisorilor ºi însemnãrilor de carte. Astfel Halici jr. Deºi de un învãþãmânt rural organizat nu poate fi vorba. Ca efect al Reformei. tipografi reprezentativi pentru þãrile române. în acest secol se constatã preþuirea cãrþii. Valentin Frank von Frankenstein. asupra culturii scrise. Intelectualii laici. care îºi pãstreazã monopolul asupra rãspândirii lucrãrilor cu conþinut religios si de edificare moralã. dovadã preocuparea sinoadelor din vremea mitropolitului Sava Brancovici (1673-1675) când s-a produs organizarea unui învãþãmânt în incintele ecleziastice. s-a remarcat prin profesorii de formaþie universitarã europeanã. Secolul al XVII-lea se remarcã în Moldova ºi Þara Româneascã prin triumful scrisului în limbile naþionale. intelectualii români care acced la poziþii superioare prin Reformã sau Contrareformã. care au avut suportul bisericilor recepte. îºi alcãtuiesc colecþii prestigioase de cãrþi ºi manuscrise prin diversitatea lor ºi îndeosebi prin raritãþile pe care le posedã. ajunge conducãtor a' ºcolii calvine din Orãºtie. De-a lungul secolului al Wll-lea intelectualul de formaþie sud-est europeanã. a Reformei ºi Contrareformei. Scoalã de la Orãºtie condusã de Mihail Halid jr. Transilvania a fost un creuzet în care s-a cristalizat un multiculturalism prin contacte nernijlocite cu mediile universitare europene. fiind cumpãratã de comunitãþi. cât si ecleziastic. • în Transilvania funcþioneazã ºcolile secolului precedent. cu prioritatea celor luterane si calvine. filozofic etc. în cazul celor maghiare ideilor prezbiteriene. Caransebeº cu suportul principilor interesaþi de prozelitismul calvin. precum ºi o serie de boieri ºi nobili. ce profesa raþionalismul ortodox. dovadã cantitatea manuscriselor pãstrate. în Olanda îºi însuºesc meºteºugul acesta Nicolae Mistotfalusi. Samuel Koleseri sau Mihail Halici. în consecinþã. Adiacent. un spor de interes pentru alcãtuirea bibliotecilor particulare. pe fundalul mutaþiilor petrecute în societatea timpului. în legãturã cu materializarea noilor fenomene. Antropocentricã în preocupãrile ei majore ºi strãbãtutã de 152 . din care se disting Colegiul din Braºov. dar si pentru alte spaþii rãsãritene. a umanismului târziu sau barocului. Cartea ajunge în secolul al XVII-lea sã depãºeascã cadrul bisericii. Peisajul cultural din principate se resimte de pe urma marilor curente culturale care au strãbãtut Europa. Colegiul de la Alba lulia. Arta tipograficã se resimte de pe urma contactelor cu centrul tipografic ortodox de la Kiev sau cu cele din Þãrile de Jos. ºcolile orãºeneºti din vremea lui Vasile Lup. Domeniile de creaþie cuturalã accentueazã „nobleþea" conferitã de culturã si de prestaþia socialã în serviciul cetãþii. fenomen ce se învecineazã cu parþiala recesiune a monopolului iniþiatului. înfiinþat de Bethlen. îºi face apariþia un nou tip de cãrturar atât laic. ca Georgia. Alsted. de laici chiar. limitând astfel clivajul dintre intelectualii de acturã formativã diferitã. ca stolnicul Constantin Cantacuzino. juridic. Dinamica Politicã a secolului a contribuit la schimbul de idei. de o parte a -acestora. formaþi în mediul Contrareformei. încep sã se afirme. Un rol important îl deþine educaþia si în comunitãþile româneºti. subordonate bisericii si servind þeluri confesionale mãrturisite. prestigiului profesorilor si funcþiei lor în societatea sud-est europeanã. se evidenþiazã în spiritul preceptelor tridentine. potrivit propriilor tradiþii. a copjºtilor. Bisterfeld etc. sau juridice. Caracterul multiconfesional al celor trei principate a colaborat la asimilarea Beilor culturii postbizantine. datoritã conþinutului "nvãtãmântului. fac din þãrile române focare de iradiere a filozofiei neoaristotelice si în genere a gândirii înaintate jajce. Progresul instituþionalizãrii culturii încorporeazã tipografiile aflate sub patronaj princiar în Transilvania. Mihail ªtefan.la Bucureºti ºi laºi prin urmaºii lui Teofil Corydaleu.u sunt o dovadã evidentã a unui public beneficiar al actului de culturã. în prelungirea secolului precedent. domnesc în Moldova si Þara Româneascã. bazatã pe clasicismul greco-latin. sporeºte numãrul acelora care scriu. înfiinþate în vremea Reformei. Opitz. ºcolile mãnãstireºti au fost centre de difuzare a ºtiinþei de carte. intensificã spre sfârºitul secolului dialogul carte-sodetate. în acest secol funcþioneazã ºcoli româno-calvine la Fãgãraº. Paralel are loc ºi o desacralizare a culturii în mãsura în care 225 intelectualul laic îºi manifestã prezenþa. în a doua jumãtate a secolului se observã sporirea ºcolilor rurale. Multiplicarea contactelor culturale ºi progresele tipografiei determinã. bine organizate ºi deschise.

aºazã istoria românilor pe fundalul originii sale latine. de pildã. Mai cu seamã însã. re0cuparea sa e continuatã de alþi reprezentanþi ai barocului sãsesc. Grigore Ureche în Letopiseþul Þãrii Moldovei. secolul al XVII-lea aduce redactarea celor douã mari colecþii Approbatae constitutiones regn/ 7rans//van/ae(1653) ªi Compilatae constitutiones (1669) ce conþin legislaþia dietalã de la constituirea principatului. semnificã o poziþie anticonfesionalã. deschisã filozofiei lui Van Helmont. unde contactele se îndrumã spre valorile filozofiei carteziene. se tipãreºte pentru Transilvania o ediþie a Pravilei de la Govora. integratoare în cultura umanistã. mãrturiseºte dialogul þãrilor române cu modelul european. care a deschis noi perspective reinserãrii spaþiului sud-estic în noua geografie politicã.fenomenele politice care au strãbãtut istoria veacului. Dimitrie Cantemir. 1667) cerceteazã originea nopoarelor din Transilvania.evidente tendinþe raþionale. în Transilvania. reconstituie trecutul istoric cu sentimentul istoricului militant. o concordanþã cu cerinþele societãþii þãrilor române care prin norme juridice tind sã impunã controlul puterii centrale asupra autoritãþii feudalilor. fixeazã totuºi o nouã dimensiune culturii umaniste. dezvoltând ideile perioadei precedente. ce mãrturiseºte. memorii sau istorii în versuri) si în mod special cultivarea acelora specifice istoriografiei umaniste. Alãturi de aceasta. istoriografia româneascã exprimã argumentat si la nivelul unei continuitãþi remarcabile. la nivelul unei remarcabile expresii literare si genul memorialistic. Apelând la cele mai diverse modalitãþi de expresie. Evoluþia istoriografiei secolului al XVIl-lea încorporeazã. Diversitatea genurilor la care aderã autorii (cronici. în acest sens inserarea în Divan a unei cãrþi unitariene redactatã de unitarianul Wissowatius ºi în Biblia de la Bucureºti (1688) a unei cãrþi necanonice. dar. Secolul al XVII-lea este reprezentativ si pentru codificãrile juridice care numãrã lucrãri fundamentale ca pravila tipãritã la laºi în 1646. umanismul þãrilor române ilustreazã de acum o tematicã distinctã. în acdrul literaturii juridice din Þara Româneascã. Opera istoriograficã. pregãteºte la rându-i afirmarea raþionalismului veacului urmãtor. principalul domeniu al activitãþii intelectuale. de la Grigore Ureche ºi Miron Costin la stolnicul Constantin Cantacuzino si Dimitrie Cantemir. paºii însemnaþi pe care cultura româneascã i-a fãcut în epoca „crizei conºtiinþei europene". istoriograficã ºi juridicã care echilibreazã din punct de vedere cantitativ literatura religioasã. civilizaþiei ei citadine. Tratatul despre raþiunea dominantã. susþinute de o activã conºtiinþã de sine. opera culturalã se deschide noilor idei care exaltã „nobleþea" conferitã de activitatea intelectualã. cultivat de Miron Costin în Letopiseþul Þãrii Moldovei de la Aron Vodã încoace ºi de Kemeny Jâncs în Autobiografia pe care o scrie. cantitativ si calitativ. Apâczai Cserei în Enciclopedia maghiarã împrumutã activitãþii intelectuale accente de criticã socialã îndreptatã împotriva feudalitãþii. autor al unei vaste opere. Altele. într-un moment de rãscruce sub aspect politic. filozoficã. în Transilvania. în virtutea dreptului de patronaj al Mitropoliei de la Târgoviste asupra bisericii ardelene române. istorii. Scrierile istorice. Autorii secolului al XVII-lea. încorporeazã ºi o meditaþie politicã dedicatã rolului românilor ca apãrãtori ai civilizaþiei europene. Miron Costin în De neamul moldovenilor ºi stolnicul Constantin Cantacuzino în Istoria Þãrii Româneºti. ideile originii comune latine a românilor. Dacã istoriografia a înscris prin contribuþiile ei o paginã semnificativã. îmbrãþiºând într-o sferã largã de preocupãri spaþiul general românesc. care subliniazã originea romanã a românilor. un anume indiferentism faþã de credinþã. prin dialogul Orient-Occident ºi anticonfesionalismul profesat. interesul statului pentru pãstrarea ordinii si pentru apãrarea stãpânirii feudale. îndeosebi istoriografia rãmâne ºi în a doua jumãtate a secolului un gen amplu cultivat. Elogiul pe care îl face Miron Costin Italiei. unitãþii lor în spaþiul Daciei de odinioarã. dovadã cã în aceastã epocã. intitulatã Carte româneascã de învãþãturã. manifestând un interes remarcabil pentru originea românilor. Pravila de la Govora (1640) ºi îndreptarea legii (1652) atestã influenþe în care se reflectã orizontul juridic european. Origines et occasus Transylvanorum (Lyon.Rerum Transylvanicarum libri quatof (1629-1662) ºi H/stor/a rerum Transylvanicarum . prin qenuri proprii umanismului cu un corespunzãtor spirit critic. Opera juridicã a secolului indicã un proces de modernizare a statului. noþiunea de Europa îºi face loc în scrisul cãrturarilor români. în formule ce estompeazã înþelesul lor originar. fiind încã. fãrã îndoialã cã filozofia prin receptarea neoaristotelismului si ideilor carteziene. ca Johann Trosterîn Das Alte und A/eue Teutsche Dacia. jurnale. de inspiraþie protestantã. Divanul principelui moldovean mãrturiseºte. împreunã cu altele. scrierile istorice din Transilvania oglindesc prin opera lui Bethlen Jânos . urmând demersul istoriografiei barocului ca. ataºate modelelor umaniste ºi racordate la viziunea lor istoriograficã. Colecþiile de legi au un puternic caracter de 153 . descrierile istorico-geografico-etnografice atestã o evoluþie spre istoriografia modernã. în acelaºi timp. opera M Laurenþiu Toppelt.

cunoaºte o amplã operã de traduceri în limba românã a cãrþii religioase si apariþia unor lucrãri influenþate de doctrina calvinã. statutul de nerecepþi sub aspect religios. Se remarcã întrepãtrunderi reciproce între cele trei þãri române. Secolul al XVII-lea. constituirea sistemului de alianþe si funcþionarea lui. ce conþin norme de drept consuetudinar românesc. harocului si Orientului atestã profilul social si intelectual al casei conducãtoare. una din cele mai strãlucite construcþii ale Renaºterii ardelene. care are la bazã Catehismul roman (1566). Acelaºi spirit creator strãbate ºi în manifestãrile artistice. fapt ce exprima intensificarea legãturilor politice ºi culturale. repudierea cultului icoanelor. îndrãzneli de gândire care anticipeazã iluminismul mãrturisind o nouã sensibilitate proprie epocii crizei conºtiinþei europene. de la sfârºitul secolului al XVII-lea si începutul secolului al XVIII-lea. Construcþiile civile din capitala Transilvaniei. 227 Influenþa umanistã a inspirat si traduceri efectuate în spirit critic. în ambianta afirmãrii limbii române în culturã. reprezentative rãmân Sibiul ºi Braºovul. Orientul Apropiat. o expunere a doctrinei ortodoxe care va fi inserat într-o colecþie jansenistã. Traducerea 6/b//p (1688). filologie. Dosoftei. unde se disting pe fondul tradiþiei locale forme ale Renaºterii târzii. efectele influenþelor Renaºterii târzii. în secolul redactãrii Mãrturisirii Ortodoxe. Constituþiile Þãrii Fãgãraºului. din Rusia. precum si castelul de la Sânmidãuº-Alba construit dupã planurile lui Nicolae Bethlen. iar pentru românii din Transilvania. prin culturã si difuzarea ei în societatea laicã. în acest secol s-au dezvoltat scoli de sculpturã ºi orfevrãrie care s-au distins prin ornamentaþia lor. limba literarã românã se impune. au perpetuat Panã în Epoca Modernã orânduirile juridice ale autonomiilor româneºti ºi secuieºti. ºi legile sãteºti ale comunitãþilor secuieºti. exprimã prin Predoslovia lui Simion ªtefan unitatea lingvisticã a românilor. Un monument arhitectural al epocii lui Bethlen este Magna Curia de la Deva. Nicolae Milescu alcãtuieºte un Enchiridion. în arhitecturã îndeosebi. întãrind ordinea feudalã existentã. în care pot fi distinse efectele dialogului tradiþie-inovaþie. dar si din Europa Centralã. îºi face loc în ambianþa literarã o sensibilitate în care ideea de schimbare se opune imobilismului ºi autoritãþii. Noul Testament de la Bãlgrad. Editarea unui catehism de George Buitul. Pentru arta giuvaergiilor. în aceeaºi vreme sunt prezente ºi o seamã de înrâuriri din afara spaþiului românesc. palatele. care prezideazã travaliul celor ce transpun în limbile naþionale valorile culturii europene. elemente decorative orientale (Trei Ierarhi) ºi puternice influenþe ale artei populare. Secolul al XVII-lea cunoaºte o remarcabilã diversificare a necesitãþilor artistice. în mediul românesc replica anticalvinã la literatura prozelitã publicatã în Transilvania Rãspuns la Catehismul calvinesc (1645) indicã. Prin scrierile secolului al XVII-lea etniconul român-românesc cunoaºte o semnificativã rãspândire ce atestã afirmarea ideii etnice a românilor. în castelele boierimii si nobilimii. influenþat de sensibilitatea barocului polonez. Aprobatele ºi Compilatele statornicesc inegalitatea. La mijlocul secolului. alãturi de Cazania lui Varlaam (1643) afirmarea în societatea româneascã a unui sentiment de solidaritate sub semnul conºtiinþei de sine etnice. mobilitatea ei. 154 . alãturi de opere de controversã teologicã sau de edificare moralã. Polonia. contribuind substanþial la afirmarea conºtiinþei de origine la elita comunitãþilor rurale. concordante marilor curente europene. alãturi de altele cu un conþinut ortodox ce atestã prezenþa spiritului de controversã care va pregãti iluminismul. mai ales veneþiene. predestinarea. în aceste cãrþi se regãsesc tezele calvine. si Didahiile lui Antim Ivireanul în Þara Româneascã reflectã un spirit novator. în secolul al XVII-lea opere de creaþie teologicã originalã.clasã. Evidente în castelele 228 >orîinesti sau princiare. anunþã spiritul de controversã care nu va întârzia sã clatine mentalitatea tradiþionalã. tipãrit la 1648. se fac remarcate prin înrâuririle enascentiste si ale barocului care au dat strãlucire unei domnii ce se integreazã în formele artistice europene. o evidentã îmbogãþire a programului ºi apariþia unor aspecte noi. Prezentând un amestec de modele franceze ºi italiene. dirijatã de Nicole. dã o nouã ºi originalã expresie versificaþiei româneºti. aceste monumente mãrturisesc comunicarea Transilvaniei cu viaþa artisticã europeanã. Astfel. Diversificarea formelor artistice în secolul al XVII-lea mãrturiseºte noul stadiu de evoluþie a þãrilor române. Gabriel Bethlen ilustreazã epoca si sub raport artistic prin mecenatul pe care îl exercitã. Dintre legiuirile specific locale. Datoritã circulaþiei cãrþilor româneºti din Moldova si Tara Româneascã în Transilvania ºi operei de copiere sistematicã. aduc în þãrile române un suflu înnoitor prin spiritul de controversã ce le animã si totodatã. ca secol al supremaþiei calvine în Transilvania.

Noilor ritmuri politice si culturale direcþionate vest-est. miºcarea religioasã paisianã promoveazã. în spaþiul þãrilor române. Structura instituþionalã. în 4 decembrie 1691 a fost acordatã Transilvaniei Diploma leopoldinã. în Moldova ºi Tara Româneascã. Integrarea Principatului Transilvaniei în Imperiu a fost însoþitã de acþiunea Contrareforme1 si a Curþii vieneze care modificã. Secolul luminilor în þãrile române Evenimentele militare si politice petrecute în Europa la sfârºitul secolului al XVII-lea antreneazã fenomenul redimensionãrii continentului. ideile Aufklãrunq-ului se impun în mediul cultural maghiar si sãsesc potrivit coloraturii confesionale si propriilor prioritãþi. având acordul orþii. în care iluminismul ca numitor comun colaboreazã la definirea spiritului identitar. Redimensionarea continentului a semnificat prin integrarea spaþiului central-european în Monarhia habsburgicã trecerea de la mica la marea Europã (Pierre Chaunu). prin ctitoriile numeroase ale Cantacuzinilor ºi ale lui Constantin Brâncoveanu (mãnãstirile Cotroceni. Deopotrivã însã ideologia politicã este penetratã de ideile revoluþiei democratice. Adiacent.care au culminat cu desfiinþarea dependenþei personale ceea ce a însemnat un pas spre elaborarea Epocii Moderne. Secolul al XVIII-lea în Þara Româneascã si în Moldova. pe fondul declinului otoman. iar cultural — o integrare în sistemul de vase comunicante al culturii europene. o Transilvanie mcorporatã Imperiului si un nou regim politic. confesional si cultural în orientãri politice distincte. regimul fanariot instalat în 1711 în Moldova ºi în 1716 în !ara Româneascã. în care se împletesc formele renascentiste cu cele orientale. Opera de organizare a regimului habsburgic s-a exercitat paralel cu acþiunile militare ºi politice încã înainte de pacea de la Karlowitz. le-au corespuns evidente tendinþe integratoare din zonele Europei central-orientale. spre politica de reforme. care vor înregistra dinamica continentalã de-a lungul unui secol. Astfel. Olteniei ºi Bucovinei. prin decorarea faþadelor cu pilaºtri neocorintid. Noile regimuri înfãþiºeazã Actele absolutismului luminat care a iniþiat un proces de renovare si raþionalizare a 229 instituþiilor statului. 155 . s-a orientat. þãrile romane s-au integrat reformismului european Potrivit propriului specific intern si practicii habsburgice si fanariote. dezvoltã în instituþiile de culturã o viaþã intelectualã laicã propulsatã de reformismul fanariot. palatul Mogosoaia. Transformarea Imperiului habsburgic într-un stat dunãrean. cel fanariot. conferea trecerii de la Europa clasicã la Europa luminilor semnificaþii particulare. Elita boiereascã orientatã în conjunctura creatã de confruntãrile dintre marile puteri competitoare argumenteazã dreptul la recâstigarea independenþei. La sfârºitul secolului se afirmã. asemenea intelectualilor ardeleni. peisajul confesional si cultural. La rândul sãu. ce se manifestã potrivit specificului etnic. Secolul luminilor în þãrile române a deschis o nouã epocã sub raport politic care evidenþiazã în cadrul chestiunii orientale o problemã româneascã. care conferã iluminismului de inspiraþie francezã accente proprii unui profil european. valorile patristice subsumate reformãrii vieþii religioase. prin restaurarea catolicismului si unirea ecleziasticã a rutenib ºi a românilor. Aflat într-un proces de restructurare prin politica reformistã. în Transilvania.în a doua jumãtate a secolului. Secolul luminilor este ºi unul al afirmãrii conºtiinþei naþionale la nivel elitar vehiculatã treptat de cultura iluministã în societate. Hurez. Caracteristic secolului luminilor în Transilvania a fost afirmarea românilor prin rãscoala lui Horea si printr-un program ce reprezintã o miºcare naþionalã elitarã. Frontiera viitoarei Europe a luminilor a întâlnit în expansiunea sa realitãþi politice consacrate de pacea de la Karlowitz (1699). Aceste metamorfoze politico-teritoriale au influenþat în mãsurã decisivã evoluþia þãrilor române. Strãlucirea artisticã brâncoveneascã a exercitat influenþe fertile asupra bisericilor ºi mãnãstirilor româneºti din Transilvania. afirmarea Imperiului rus ºi rivalitatea austro-polonã. Unirea în spiritul Reformei catolice a contribuit la instituþionalizarea confesiunii greco-catolice si la formarea unei elite datoritã iniþiativelor episcopului Inochentie Micu. la biserica mãnãstirii Golia din laºi apar evidente elemente de trecere spre baroc. Imperiul a înrâurit civilizaþia principatului Transilvaniei. iar din ultimul deceniu o miºcare culturalã orientatã spre emanciparea politicã a naþiunii. continuate de episcopii Petru Pavel Aaron si Grigorie Maior Unirea a creat un cadru în contact cu ideile absolutismului terezian si iosefin favorabil receptãrii Aufklãrung-u\u\ ce va contura începând cu deceniul opt un iluminism erudit. stilul brâncovenesc. nu în afara experimentului reformist austriac. în aceastã ambianþã deschisã dialogului cu Occidentul. Noile regimuri politice: habsburgicºi fanariot. Asimilarea raþionalismului wolffian în principat contribuie substanþial la cristalizarea unui peisaj multicultural. în prelungirea umanismului românesc si preiluminismului. reforme sociale . cel al Cantacuzinilor de la Mãgureni).

Astfel. prin restaurarea ortodoxiei ca instituþie. în esenþã se garanta supremaþia celor trei „naþiuni" politice. prin absolutisml practicat. Justiþia se exercita în douã instanþe. în primã instanþã funcþiona Tabula continuã a comitatelor. se deschide un nou capitol In istoria Transilvaniei. condusã de un cancelar aulic si sase consilieri îndeplinind atribuþiile unui adevãrat guvern. Catolicismul continuã ideea unirii bisericilor prefiguratã de Conciliul de la Florenþa. Memoriul episcopului de Gyor venea în întâmpinarea politicii imperiale care vedea în catolicism un principal suport al statului ce avea o componentã religioasã eterogenã. Unirea Bisericii Ortodoxe româneºti era prevãzutã în memoriul cunoscut sub numele de Einrichtungswerk. Guberniul. Pãrþile nord-vestice si în 156 . Aceeaºi funcþie a rezervat-o Bisericii Catolice. Instituþia militarã cuprindea patru regimente de cavalerie si douã de infanterie ce staþionau permanent în principat. a «arilor privilegiate care aveau dreptul. Diplomei leopoldine i s-au asociat rezoluþia lui Aivinczi (1693) ºi o diplomã referitoare la religie (1693) care deopotrivã au sporit drepturile împãratului. ajungând o instituþie subordonatã Camerei chezaro-crãieºti ºi în afara influenþei stãrilor. districtelor ºi scaunelor secuieºti.cl xcepþia dreptului la rezistenþã. Tendinþa integratoare a nãzuit la estomparea autonomiilor locale ºi la crearea unor instituþii care sã contribuie la omogenizarea imperiului. fiind întreþinute de þarã. pe care o prelungeºte prin unirea Parþialã de la Brest si prin aceea de la mijlocul secolului al XVII-lea (1646) în zona ruteanã din n9aria Superioarã. ideea continuitãþii principatului in persoana lui Apafi al ll-lea. prin funcþionarii sãi. într-un moment de incertitudine. pe mãsurã ce Reconquista progresa. au fost transformate în instrumente ale stãpânirii. Curtea imperialã. Politica imperialã în principatul Transilvaniei a adaptat vechile instituþii obiectivelor sale centralizatoare. diploma a constituit baza juridicã a administraþiei austriece care subordoneazã instituþiile transilvãnene cu evidente tendinþe absolutiste centralizatoare-Diploma garanteazã. cât ºi politicii Habsburgilor. instituþia administrativã. recunoscând „naþiunile" politice ºi religiile recepte. puterea militarã a principatului era subordonatã -j-rect Consiliului aulic de rãzboi (Hofkriegsrat). Unirea rutenilor ºi românilor cu Biserica Romei. în secolul al XVIII-lea fiinþa ºi confesiunea iudaicã cu instituþii proprii. dimpreunã cu religiile recepte. care examina cauzele primului for.care a reglementat pentru o sutã cincizeci de ani viaþa constituþionalã a þãrii. adaptat si el noilor cerinþe centralizatoare. Aceasta va fi instituþia supremã. la care s-au asociat episcopatele greco-catolice de la Blaj ºi Oradea ºi un episcopat ortodox. Tezaurariatul aplicã. politica economicã a Imperiului în spiritul ºtiinþei camerale prin dicasteriile sale. din 1762. constituþia. ce îºi exercitau autoritatea în probleme economice. Monarhul numeºte un comandant generai german. legile principatului. constituind o paginã de istorie europeanã care se integreazã atât "Dreselor de duratã ale catolicismului. cu consecinþe asupra structurilor ecleziastice ºi politice. Approbatae et Compi/atae. redactat în 1686 de o comisie sub preºedinþia lui Kollonich în care întãrirea bisericii romane trebuia înfãptuitã prin unirea „schismaticilor". preponderent calvinã. Sub raport juridic funcþiona Tabla Regia in Magno Transilvaniae Prindpatu judidaria cu sediul la Târgu Mureº. devenit de fapt suveranul incontestabil. diploma exprimã intenþia unei integrãri depline în monarhie. Numirea unui vicar apostolic în persoana lui losif de Camellis la Munkacevo (1689) a însemnat crearea unui avanpost al catolicismului în forma lui greco-catolicã în Europa Centralã dinspre care Unirea urma sã se difuzeze în principatul Transilvaniei. ca reprezentant i sãu care trata cu autoritãþile interne. Tripartitul lui Werboczi. care era subordonatã aceloraºi scopuri de realizare a unui echilibru favorabil confesional dupã un secol de supremaþie calvinã. a organizat altele noi care. Unirea bisericii rutene ºi româneºti a fost 0 acþiune a Contrareformei. Astfel. Rezultat al examinãrii realitãþilor principatului. a creat o reprezentanþã la Viena care se constituia în Cancelaria aulicã a Transilvaniei (1694). privilegii'6 Stãrilor. a doua instanþã era Forum Revizorium. care vor determina o modificare a echilibrului favorabil Reformei ºi Stãrii nobiliare. sã designeze pe cei care Or ocupa funcþiile în stat. cu observarea situaþiei internaþionale care obliga la pãstrarea unei aparenþe de autonomie Menþinând separarea de Ungaria. încerca prin °ntrareformã sã modifice configuraþia confesionalã a Transilvaniei prin extinderea at°licismului. organizatã în 1693. Alãturi de Guberniufuncþioneazã Tezaurariatul. Sub aspectul instituþiilor religioase funcþionau confesiunile recepte de la sfârºitul secolului precedent.

potrivit tradiþiei. în condiþiile în care Diploma leopoldinã (1691) ignora Biserica Ortodoxã si dezideratele ei. chiar dacã sinodul a fost restrâns sau actele lui erau o creaþie parþialã a iezuiþilor. Aceste revendicãri mãrturiseau existenþa unei conºtiinþe a propriilor nevoi care de fapt contraveneau diplomei constituþionale. Pregãtitã de iezuiþi. prin rezoluþia imperialã din 14 aprilie 1698. Astfel. atâta vreme cât provincia nu avea un statut internaþional clarificat. Ca atare. astfel cã încercãrile se fac de pe platforma Conciliului de la Florenþa si dupã modelul unirii de la Brest. scutiri si imunitãþi ale clerului latin preoþilor. Declaraþia de unire. încercând sã realizeze unirea religioasã a românilor monarhia de fapt aplicã parþial. Acþiunea de convertire a românilor din principat avea deci un precedent în trecerea la unire a clerului rutean din Ungaria Superioarã (1646) si a unui numãr de preoþi români din zona Satu Mare (începând cu anul 1689). Sfinþit. care încãlca. în urma unor succesive demersuri. în opinia lor. în faþa ortodocºilor ce urmau sã se uneascã stãteau privilegiile religiei catolice sau ale altora recepte. condiþioneazã acordarea privilegiilor clerului român ºi protecþia instituþiilor laice ºi ecleziastice. în calitate de primat al Ungariei si arhiepiscop de Strigoniu. planurile mai vaste ale Contrareformei în sud-est. fãrã alterarea ritului oriental.special Maramureºul devin un spaþiu de confruntare între catolicism si ortodoxie. nu însã directã. Rezoluþia din 14 aprilie 1698 si Enciclica din 2 iunie acelaºi an constituie un triptic care explicã convertirea clerului la unire. perpetuând sistemul constituþional întemeiat pe cele trei „naþiuni" si patru religii recepte. la Bucureºti. dregãtorilor bisericeºti. fãrã sã aducã schimbãri în statutul clerului român. expansiunea catolicismului în Ungaria Superioarã învedereazã implicarea Imperiului prin Diploma din 1692. Enciclica emisã de înaltul prelat. semnatã de Teofil. reitereazã cele patru puncte ale unirii de la Florenþa formulând trei deziderate adresate împãratului. în desuetudine. în realitate. Diploma imperialã din 1692. se ignora însã posibilitatea de unire individualã cu alte religii recepte. Imperiul acþioneazã un întreg arsenal de modalitãþi. Acestea din urmã cuprind. în condiþiile în care principii calvini ai Transilvaniei susþin numirea unui episcop ortodox în 1690. care va acþiona aparent independent. din motive neclarificate. Stãrile vedeau în unire o lezare a privilegiilor prin anularea obligaþiilor servile ale preoþimii. dreptul la instruire a fiilor preoþilor în ºcolile latine. mitropolitul va avea rolul de prim plan în perfectarea unirii cu Roma. indiferent de apartenenþa religioasã. fiind îngãduitã numai aceea cu Biserica Romanã. înfãptuirea unirii în aria nordicã a avut un suport hotãrâtor în diploma din august 1692 care promitea avantaje de naturã socialã pentru cei ce se uneau. deziderate ale românilor pe care numai reprezentanþii lor le puteau formula. având aprobarea superintendentului calvin. tocmai când losif de Cammellis a fost introdus la Munkacevo. Pe temeiul Enciclicei cardinalului Kollonich din 2 iunie. diaconilor si cantorilor. revendicãrile de naturã laicã exprimau. în condiþiile principatului. din care nu au lipsit promisiunile de ordin social si nici cele naþionale. în care s-au esenþializat postulatele 232 rornâneºti: egalul tratament la nivelul religiilor recepte. de acceptarea punctelor Conciliului de la Florenþa. 157 . cu influenþã desigur în Transilvania. Protopopii cu deosebire erau tentaþi de avantajele ce li se ofereau prin Diploma din 1692. cu veleitãþile de integrare a elitei româneºti ecleziastice în sistemul politic. condiþia acordãrii de privilegii. cu claritate. Potrivit instrucþiunilor Propagandei Fide. împuternicit de Sfântul Scaun. Dar ceea ce este ºi mai important este faptul cã s-a solicitat pentru laicii uniþi accesul la dregãtorii. Sintetizând hotãrârile sinodului. Unirea hotãrâtã în timpul lui Teofil a intrat. prevederile Diplomei leopoldine. românilor li se oferea prin unire perspectiva emancipãrii în pofida opoziþiei Stãrilor si a religiilor reformate. indiferent de modalitatea în care faptele s-au petrecut în sinod. Prin acþiunea concertatã a Contrareformei ºi a Imperiului. astfel C3 s-a ales un nou vlãdicã în persoana lui Atanasie Anghel. asemenea indivizilor din rândul „naþiunilor" politice ºi religiilor recepte. prima tentativã de unire din vremea mitropolitului Teofil (1697) a avut drept rezultat acceptarea celor patru puncte de la Florenþa si formularea revendicãrilor clerului român. Tentativa de unire a românilor din principat aduce în prim plan ordinul iezuit. ce garanta sistemul constituþional al principatului. se opun cu înverºunare unirii. Acþiunea unionistã în Transilvania întâlneºte o societate în care reticenþele faþã de noua confesi'une se împletesc cu acceptarea ei. Clerul român era nemulþumit de presiunea calvinã care a avut ca efect încercãri de alterare a doctrinei si ritului. ceea ce însemna o importantã pierdere materialã pentru nobilime ºi un potenþial pericol pentru sistemul constituþional. Pentru aceste raþiuni Stãrile. dotarea bisericilor cu case parohiale si subordonarea faþ| ^ epiSCOp ºi nu de puterea politicã. Modalitãþile de realizare sugerate de Propaganda Fide þineau seama de poziþia constituþionalã ºi socialã a ortodoxiei transilvãnene.

scutirilor si prerogativelor de care beneficiau. cu condiþia acordãrii privilegiilor preoþimii catolice. sãrbãtorile. ce conceptualizeazã principalele deziderate ale clerului român: acordarea privilegiilor. pe care-i scuteºte de obligaþiile servile. Conferirea diplomei a fost întâmpinatã de rezistenþa Stãrilor prin intervenþii la curte sau a statusului catolic. protecþia oficialitãþilor provinciale. recunoscând unirea |n garanteazã celor uniþi privilegiile si protecþia oficialã. Sinodul a redactat un manifest prin care se face cunoscutã declaraþia de unire cu Biserica Romanã potrivit decretului imperial si enciclicelor arhiepiscopului catolic. dovadã cã aceasta devine o referinþã în politica Guberniului ºi Stãrilor transilvãnene.în aceastã atmosferã. Chiar dacã procedurile au fost viciate de intervenþii! si presiuni. ca auditor causarum generalium. emite o diplomã în care. Tratativele de la Viena. care se întruneºte în 7 octombrie 1698. Avându-ºi punctul de plecare în diplomele imperiale ºi în Enciclica lui Kollonich hotãrârile Sinodului proclamã unirea cu Biserica Romei. promise de Curtea imperialã. purtate de Atanasie în 1701. clerul ºi Bisericile Catolice de rit latin. dar si a unui numãr de preot dimpreunã cu 2-3 fruntaºi din parohii. individual. scutirea clerului de obligaþii servile mãrturisesc existenþa continuitãþii. un iezuit. Hotãrârile exprimã însã ºi mãsuri referitoare la disciplina ecleziasticã în spiritul Reformei catolice care va înrâuri viitoarea evoluþie a Bisericii Unite în plan cultural si educativ. întemeierea de ºcoli. S-au organizat anchete în comitate. în aceeaºi zi. cum pre noi si ramãºiþele noastre din obiceiul besericii noastre a Rãsãritului sã nu ne clatine. oscilante sau imprecise. în 16 februarie 1699. Diploma cuprinde însã ºi prevederea care vizeazã introducerea unui teolog latin. care erau dominanþi în starea nobiliarã. Opoziþia a f0st categoricã din partea calvinilor. în momentul în care semneazã pacea de |a Karlowitz. asemenea nobililor þãrii ºi garantarea integrãrii mirenilor uniþi în statusul catolic însemna considerarea lor între stãri. eliminarea catehismelor calvine. Ea nu a fost însã agreatã de Stãri. Prin participarea episcopului. Diploma leopoldinã se referã direct la preoþii români uniþi cu Biserica Romei. cu condiþia acordãrii privilegiilor promise. efectuate de o comisie în faþa cãreia credincioºii trebuiau sã se pronunþe deschis. potrivit formulei tridentine. ce încorpora o mare parte din Ardeal. eliminarea din liturghie a pomeni^1 patriarhului de la Constantinopol ºi introducerea numelui papei în loc. pe baza legilor. juraþilor. în spiritul Contrareformei si a Reformei catolice se prevedeau mãsuri împotriva influenþei calvine. ocupã un loc important în istoria unirii. dar si în aceea a românilor ardeleni. ci toate Cerernoniiie. ezitantã din cauza respectivei opoziþii. de dãri. „Si aºa ne unim aceºti ce scrim mai sus cum toatã legea noastrã. slujba 233 bisericii. unirea se constituie ca realitate instituþionalã. înfiinþarea de ºcoli la Alba lulia. preoþimea a urmat hotãrârea vlãdicului. Episcopul urma $a 234 158 . nici aceste peceþi sã n'aibã nic o tãrie asupra noastrã si vlãdica nostru Atanasie sã fie în scaun si nime sã nu-l harbãtãluiascã" Unirea s-a hotãrât într-un sinod cu participarea protopopilor. cu participarea protopopilor. Deºi rãspunsurile erau evazive. ca fii ai patriei. preoþilor din fiecare sat si trei fruntaºi þãrani. de vãmi. cenzurarea tipãriturilor. iarã de n-ar sta pre loc acele. Haþeg ºi Fãgãraº. Scutirea preoþilor de sadnile publice. „însã întru acest chip 06 unim ºi ne mãrturisim a fi mãdularele sântei catoliceºti biserici a Romei. Protocolul recunoaºterii Bisericii Unite ºi obþinerea egalitãþii juridice cu clerul de rit latin. similitudini semnificative cu hotãrârile primului Sinod de unire. Atanasie Anghel convoacã Sinodul. care urma sã supervizeze actele episcopului ºi sã asigure puritatea doctrinei. De pe o atare platformã revendicativã se acordã românilor o nouã diplomã. care se împotrives scutirii preoþilor români si în general acordãrii privilegiilor clerului latin. Diploma impune o mãrturisire de credinþa protopopilor si preoþilor. precedând întrunirea Dietei. leturghia sã stea pre loc. de dijme. se declarã unirea prin semnãturile a 38 protopopi ce reprezentau numai o parte din protopopiate." Condiþiile declaraþiei de unire ale Protopopilor si reiterarea acestora de cãtre episcop au aºezat temeiurile Bisericii Greco-catolice Uri|te cu Roma. robote garantându-le parohiile si bunurile acestora. astfel cã episcopului Atanasie ºi bisericii sale li se deschideau calea unor tratative ºi formularea unor revendicãri adresate Curþii imperiale. si cu respectarea ritului rãsãritean. Sinodul s-a constituit ca o reprezentanþã a Bisericii româneºti Unite. protopopilor. cu aprobarea unui sinod restrâns. în aceste împrejurâr Curtea. A doua diplomã leopoldinã a unirii (1701). în aceste circumstanþe se convoacã sinodul din septembrie 1701. posturile cum pânã acum aºa ºi de acum nainte sã fim slobozi a le þmea dupã cãlindarul vechi ºi pre cinstitul vlãdicul nostru Atanasie nime pãn'n moartea Sânþiei Sale sã n'aibã putere de a-l clãti din scaunul sânþiei sale. episcopii.

politica lui Leopold l s-a 159 . Curtea vienezã trece decis la organizarea regimului. pe de alta. în care calitate a fost obligat sã supunã protopopii si preoþii la prestarea mãrturisirii de credinþã în termenii formulei tridentine. chiar formal autonomia. sã pãstreze un echilibru. au reflectat poziþia clerului ardelean. prin atragerea aristocraþiei la guvernarea provinciei sau încredinþându-i funcþii în aparatul central. de stãrile provinciale atât de diferite sub raport etnic si religios. La 25 iunie a avut loc instalarea episcopului la Alba lulia în prezenþa autoritãþilor. sã nu întãreascã o Drovincie în detrimentul alteia. diploma reprezintã un succes al clerului superior greco-catolic. Unirea a întâmpinat însã opoziþia stãrilor si a unor comunitãþi româneºti din zonele sudice ale Transilvaniei ca Fãgãraº. în împrejurãrile în care era obliga^ sã respecte. Diploma reuneºte astfel deziderate româneºti. în contextul central european ºi catolic. într-un moment când se realizeazã o convergenþã între þelurile Contrareformei si ale Imperiului. Politica economicã si socialã de organizare a statului prin apelul la ºtiinþele camerale si mercantilism se continuã în timpul lul losif l (1705-1711) si Carol al Vl-lea (1711-1740). fiind obligat sã supunã cãrþile reviziei ologului. Braºov. unificarea ecleziasticã a venit ºi în prelungirea programului de emancipare a clerului ortodox. Ea a creat un cadru pentru afirmarea politicã ºi culturalã. Era necesarã. De fapt. înfãptuirea unirii în principat. la rândul lor. spiritul Contrareformei. care reuºeºte prin tratative sã facã cunoscut un program al emancipãrii românilor în cadrul ecleziastic. a clerului ºi a mirenilor. care voia sã se emancipeze de sub apãsarea „naþiunilor" politice ºi a calvinismului ce tindea la asimilarea elementului românesc. Imperiul extinde cursul reformelor la noile teritorii încorporate. Prin unire românii au intrat într-o comunitate spiritualã occidentalã. si tendinþele de emancipare ale românilor. Unirea s-a înfãptuit într-un cadru stimulativ pentru conceptualizarea dezideratelor proprii. Curtea stimuleazã animozitãþile religioase ºi naþionale în afirmare. însemnãtatea celei de a doua diplome leopoldine a unirii este cã ea a sintetizat principalele vendiclri formulate în sinoade ºi pe parcursul tratativelor. în prelungirea unei evoluþii care c°boarã în timp în Evul Mediu. interesele Imperiului si principiile Reformei catolice. Deci unirea a fost si rezultatul unor factori interni. Efectele au fost însã ºi politice ºi culturale colaborând la at|rmarea naþiunii în secolul al XVIII-lea. exprimatã în pãstrarea ritului grec. ceea ce a dus la neaplicarea ei în punctele esenþiale care prejudiciau interesele naþiunilor politice. Prin unire s-a manifestat. Afla el însuºi în curs de nouã structurare în condiþiile afirmãrii sale politice ca putere dunãreanã. cu intervenþii variabile de la o epocã la alta. Acþiunea revendicativã a lui Atanasie a avut ca rezultat ºi consacrarea sa ca episcop. 235 Regimul austriac si politica absolutistã. Unirea ºi fãuritorii ei au oferit embrionar programul mandpãrii politice. Ea a reluat în esenþã principiile identine ale Reformei catolice. De fapt. pe de o parte. într-un Imperiu aflat în plinã restructurare. conºtiinþa de sine a românilor. imperiul a desfãºurat un larg sistem de mãsuri menite sã întãreascã absolutismul. El a fost numit de Curtea imperialã în 15 iulie ca episcop al naþiunii române primind ºi titlul de consilier imperial. Acum se cristalizeazã un tip de solidaritate care prevesteºte conºtiinþa modernã de naþiune. în prelungirea acþiunilor din nord-vestul Transilvaniei a avut urmãri în durata istoriei românilor din Ardeal ºi. pentru a le arbitra apoi în avantajul ei. interesatã în revigorarea culturalã si organizarea Imperiului. Curtea imperialã cautã. Deºi nerecunoscutã.Di-oducã catehismul catolic tipãrit la Tirnavia. a elitei ecleziastice. în spaþiul românesc. încercãrile de reformã sunt stimulate de 236 oua problematicã. în noile condiþii de liniºte. contribuind 'a procesul de ocddentalizare în spaþiul românesc. Aceste deziderate au contravenit Diplomei constituþionale (1691). fãrã ca sã pãrãseascã tradiþia ortodoxã. în ce priveºte condiþia preoþilor. Atentã la problemele politice interne. spre articularismele locale. în general. cuprins în actele Unirii si oglindit de Diploma a doua. social si •nstituþional. prevederile diplomei au exprimat dezideratele formulate de Atanasie care. sã nu-i sporeascã puterea în raport cu instituþia centralã. adânc înrãdãcinate si în general ostile tentativelor de centralizare. Liniºtitã pentru moment în interior si în avantaj sub aspectul echilibrului politic extern. în primii ani dupã instaurarea regimului. românii transilvãneni vin cu motivaþii proprii în întâmpinarea politicii Vienei. aceºtia urmau sã fie examinaþi pentru a-si dovedi pregãtirea. Uzând de principiul divide et impera. conceput în vremea lui Mihai Viteazul ºi perpetuat prin privilegiile acordate de principi Mitropoliei Ardealului în secolul al XVII-lea. Reformismul habsburgic cunoaºte în evoluþia lui un proces de duratã. o concentrare în interior.

Mãsurile dietale sunt însã nesocotite de nobilime care acceptã cu greu intervenþia statului în raporturile de proprietate. Epoca Mãriei Terezia (1740-1780) deschide o nouã fazã în istoria practicii reformiste la nivelul întregului Imperiu. Becher. Episcopia greco-catolicã este transferatã de la Alba lulia la Fãgãraº ºi apoi la Blaj.J. cu repercusiuni în Transilvania. Reforma care a 237 lezat însã interesele boierimii a fost intervenþia statului în relaþiile dintre boierime ºi þãrãnime Habsburgii urmãreau si aici. Memoriile boiereºti afirmau ideea de autonomie si menþinerea suveranitãþii interne. Principala reformã care a avut o înrâurire decisivã în Transilvania a fost reforma socialã prin care Curtea a intervenit în raporturile dintre nobilime si þãrãnime. Inovaþia austriacã se plaseazã prioritar în viaþa socialã constituind un model ce se va perpetua prin reformele lui Constantin Mavrocordat si pe ur! teren mai larg în Ungaria si Transilvania în epoca terezianã. De aceea a supus Oltenia autoritãþii unei instituþii nou create. Politica absolutistã a Mãriei Terezia. Autoritãþile habsburgice intenþionau sv scoatã din sfera dreptului privat relaþiile dintre boieri si populaþia servilã. Politica reformistã în Transilvania înregisterazã un evident interes pentru organizarea ºi dotarea Bisericii Greco-catolice. dimpotrivã. prin intervenþia statului care încearcã o reglementare. Comisia neoaquistica. Reformismul austriac în Oltenia deschide un proces istoric de duratã. Reformismul practicat de Habsburgi creeazã un cadru pentru revendicãrile episcopatului român în timpul lui Inochentie Micu. Wilhelm von Schroder ºi Philipp Wilhelm von Hornick în Osterreich uber alles (1686). în aceste împrejurãri curtea revine prin ordonanþa din 25 februarie 1747. Reformele financiarã. consolidarea unirii. Consecventã politicii sale de integrare. separarea afacerilor administrative de justiþie. prin sporirea pietãþii si ºcolarizare. care apeleazã la resursele ºtiinþelor camerale în argumentarea tezelor sale. Austriecii procedeazã la o restructurare generalã începând cu o reformã fiscalã. jelerii trei zile. la rândul ei. Mãria Terezia inaugureazã o etapã în reformismul austriac în termeni absolutiºti printr-o practicã dominatã de pragmatism. ultima localitate devenind. Aceastã parte a Þãrii Româneºti a constituit creuzetul în care s-au experimentat mãsurile reformatoare Pe terenul raporturilor de proprietate. compusã din reprezentanþi ai ^merei aulice ºi Consiliului de rãzboi. limitarea autoritãþii domneºti si garantarea stãpânirilor ei fãrã amestecul Puterii centrale ºi totodatã pãstrarea privilegiilor sale. prin transferul de domenii ºi acordarea de subvenþii. Sub losif l se continuã demersurile precedente. solicitat de evoluþia societãþii din Tara Româneascã si aplicat anterior în sfera financiarã de Constantin Brâncoveanu. în special în raportul cu Sfântul Scaun. Curtea vienezã voia. Politica lui Carol al Vl-lea a urmãrit prin dotarea episcopiei. hotãrând ca iobagii care lucrau cu palmele sau foloseau si vitele altora sã presteze patru zile pe sãptãmânã. ca si în cazul Transilvaniei prin Dieta din 1714. care prejudiciau capacitatea fiscalã a þãrii. concepe si realizeazã reforme fundamentale. prin Care au introdus o raþionalitate în perceperea obligaþiilor în propriul avantaj. din raþiune de stat. încorporatã Imperiului (1718) prin pacea de la Passarowitz. reforma armatei vor colabora la organizarea statului modern. un adevãrat „morbus transilvanicus". centrul religios ºi cultural al românilor uniþi cu Biserica Romanã. se stabileºte ca iobagii ereditari sã slujeascã patru zile pe sãptãmânã. Prima fazã a reformismului habsburgic este iniþiatã încã din vremea lui Leopold l care dezvoltã ºtiinþele camerale ºi promoveazã mercantilismul pe temeiul principiilor enunþate de J. Curtea instituie un directoriu. mai cu seamã Haugwitz. Prin consilierii sãi. o reglementare a raporturilor servile pentru a gãsi noi izvoare pentru augmentarea capacitãþii de platã a þãri' Stãpânirea imperialã în aºteptarea efectelor mãsurilor mercantiliste încearcã o revizuire fiscalitãþii prin scãderea obligaþiilor faþã de boieri.orientat în Transilvania spre adaptarea si restructurarea instituþiilor existente ºi înfiinþarea altora noi. la nivelul Unei provincii în care împãratul îºi aroga deplinãtatea drepturilor. acþionând împotriva Stãrilor în vederea redresãrii Monarhiei austriece. a îngustat atotputernicia boierimii. care înregistreazã dificultãþile si adversitãþile ce ocupã începuturile domniei. Reformele propriu-zise în provinciile nou achiziþionate îºi au începuturile în Oltenia. supus administraþiei Ceritrale. o integrare a provinciei în sistemul politic austriac. într-o 160 . Programul boieresc nãzuia la menþinerea neºtirbitã a structurii puterii politice ºi sociale întemeiate pe dependenþa personalã a þãrãnimii. Noua administraþie procedeazã ºi la reforma sistemului judiciar tradiþional care. iar cei care lucrau cu vitele proprii sã presteze trei zile. cristalizându-se tentative reformiste considerate preiosefine. Confruntatã cu masivele emigrãri. Ocuparea Olteniei de cãtre Imperiu a determinat boierimea sã-ºi formuleze dezideratele Privitoare la guvernare. Seria de intervenþii imperiale se concretizeazã preliminar în Dieta din 1714 când. judiciarã.

ã cãutat sã realizeze un echilibru între ideea de reformare a structurilor instituþionale. problema urbarialã deschide. cum a remarcat David Prodan. Diferiþi etnic de stãpânii lor. fiind dezavantajatã sub aspectul cultural ºi fãrã posibilitãþi de a dezvolta o viaþã orãºeneascã la nivelul celorlalte naþiuni. influenþat de ºtiinþele camerale si de iluminism. în cazul românilor. Certa puncta. Catolicã convinsã. Sarcinile lor sunt în genere mai grele. ºi în Transilvania. la nivelul mulþimilor "rãneºti. dar au reuºit parþial sã fixeze obligaþiile si sã stãvileascã miºcãrile þãrãneºti. la care s-a adãugat în J 768 batalionul din Banat. ortodoxia. Reformismul terezian a avut consecinþe de duratã asupra evoluþiei viitoare a principatului. care va promova idei în avantajul emancipãrii naþionale. din 1747. prelungindu-se în domeniul economic prin aplicarea mercantilismului. Dupã organizarea Consiliului de Stat (Staatsrat). controlat de Curte. într-o vreme în care statul avea în vedere sporirea capacitãþii de platã a þãrãnimii. Reformismul este însã mai general. pãdurii. în Transilvania. în timpul Mãriei Terezia. românii reprezentau tradiþii proprii ºi o credinþã consideratã nereceptã. Datoritã politicii practicate la mijlocul secolului. de faptul cã nu era reprezentatã în administraþia localã sau centralã a principatului. Admite m materie de judecatã posibilitatea iobagului de a apela la comitat si chiar apelul la Tabla comitatului. prin edictul din 1759. Alte dispoziþii privesc monopolurile senioriale. Curtea s-a aliniat programului ReformP catolice. Chiar dacã în deceniul opt acþiunile Contrareformei vor cunoaºte un ascendent în Transilvania prin catolicizãri forþate. oferind þãrãnimii posibilitãþi de apel împotriva stãpânului feudal. Destinate sã fie un instrument al noii stãpâniri. în special prin Ratio Educationis (177^ paralel cu sporirea reþelei ºcolare rurale ºi instrucþia preoþimii. Reformismul terezian vizeazã în afara preocupãrilor sale si problemele culturii. juridico-constituþionale. se lr|cerca stãvilirea emigraþiei. cuprinde întreaga sferã de activitate a statului. Fãcutã publicã. bãcjia a implicat însã masiv populaþia româneascã. chiar au ºi sarcini distincte. repetã datele ce ei anterioare. îndeplinind astfel Pr°gramul preconizat prin actele unirii ºi relansat prin dezideratele formulate de Inochentie 239 Micu. douã regimente româneºti si douã regimente secuieºti de infanterie si unul de cavalerie. pe cele interesând mãrimea pãmântului atribuit iobagil°r si jelerilor. la propunerea lui Bartenstein. regimentele au contribuit. pragmatic prin excelenþã. la stimularea conºtiinþei de sine prin elita militarã care se creeazã. prin hotãrârile Consiliului de Stat. în majoritate zdrobitoare maghiari. sunt cei care tind sã 'mpingã pânã la ultima limitã sarcinile servile. pentru a salva unirea religioasã. ordonanþa provizorie. prin politica ºcolarã. ceea ce afirmã. Masivitatea iobãgiei în rândul populaþiei româneºti a determinat interesul directivei reformiste. Absolutismul luminat. ordonanþa pãstreazã robota mult mai ridicatã decât în Ungaria. reformismul terezian a cãutat o cale de mijloc între absolutismul infiltrat d 161 . Mãria Terezia a restaurat din raþiuni de stat. care constituia majoritatea absolutã a locuitorilor. ' încercãrile de reglementare nu au rezolvat însã problemele grave ale iobãgiei ansilvãnene. Condiþia populaþiei româneºti a fost agravatã de statutul politic neconstituþional. în esenþã. sociale. Curtea a decis la mijlocul secolului înfiinþarea regimentelor de graniþã. regimul pãºunii. ln acelaºi timp a sprijinit organizarea centrului ºcolar de la Blaj. Imperiul anticipeazã în mediul românesc politica de toleranþã din vremea lui losif al ll-lea. dar se sporea în rândul românilor numãrul oamenilor liberi. Biserica Ortodoxã a câºtigat statut legal prin întemeierea episcopatului. din 1767. ºubrezitã de miºcãrile anticatolice (Visarion Sãrai si Sofronie). Magnaþii ºi nobilimea. satisfãcea însã ºi dezideratele populaþiei ortodoxe. învãþãmântului si bisericii. religioase ºi Stãrile principatului. Hotãrârea Curþii este stimulatã de memoriul generalului Hadic (1768) în care se aratã limpede cã la originea fenomenului emigrãrii se aflã gravitatea serbiei. la Roma sau Viena. vorbind o altã limbã. în cadrul iobãgiei comune. Noul episcop. un proces istoric care întãreºte convingerea în posibilitatea schimbãrii. în domeniul juridic prin încercarea de separare a justiþiei de administraþie. care se ridicase cu rarã forþã împotriva unirii. Curtea se decide sã extindã reglementarea din Ungaria." Rãspândirea textului prin tipãrire a contribuit la întãrirea conºtiinþei drepturilor 238 r0prii în mediul þãrãnesc. în 1769. daturi specifice. iar pãmântul atribuit supusului era lãsat la bunul plac al stãpânului. Prin regimentele de graniþã se servea nevoia de apãrare a þãrii. în ansamblu. acesta ia în dezbatere manifestãrile confesionale. „proprietatea lui deplinã asupra întregului pãmânt din cuprinsu moºiei sale.perioadã de intensã angajare a Imperiului în exterior. starea unirii religioase. amplificând dispoziþiile de prestare. raportate la condiþiile lor economice. se formeazã o elitã intelectual* instruitã în universitãþi catolice. Astfel.

înfãptuieºte o seamã de reforme. Prin seria reformelor el a continuat mãsurile tereziene. reprezentând o faþetã a absolutismului profesat. prima cãlãtorie în Transilvania. „chinuiþi ºi încercaþi de nedreptãþi. perpetuându-i astfel destinul. Noul spirit iosefin se manifestã si în Transilvania încã din ultimii ani ai domniei Mãriei Terezia. ieºind din sfera teoreticului pentru a-si gãsi aplicabilitate în crearea unor noi organisme de stat moderne. începe seria cãlãtoriilor în Imperiu. seria reformelor îi vizeazã în mãsura în care directiva oficialã þintea la sporirea capacitãþii productive a locuitorilor. sã-i asigure coeziunea . Emite Edictul de toleranþã (1781) ce asigura liberul exerciþiu religiilor necatolice. Reformismul iosefin a creat un cadru de manifestare pentru neprivilegiaþi si în general pentru naþiunile împinse pe plan secund. dimpotrivã. Din 1780. desfiinþeazã o seamã de mãnãstiri.idei iluministe si întocmirile juridico-constituþionale pe care se întemeia regimul de stãri în aceastã etapã. a unit Cancelaria aulicã ungarã ºi transilvãneanã. în Imperiu ideile devin instituþii. în ceea ce priveºte acþiunile sale antidericale. Publicarea Edictului de toleranþã (1781) în Transilvania a avut o semnificaþie particularã în raport cu constituþia þãrii. în general a avut în vedere suprimarea autonomiilor locale. el controleazã câteva departamente importante. iar prin Normã Regia a accentuat rolul învãþãmântului elementar. Pe la mijlocul deceniului opt. influenþa ºtiinþe or camerale si moºtenirea lui losif l în legãturã cu relaþiile cu Curia papalã. în urma izbucnirii Revoluþiei franceze. cu excepþia Patentei de desfiinþare o iobãgiel. stârnind opoziþia naþiunilor politice ºi religiilor recepte. ci spirit pragmatic care a cãutat sã confere statului omogenitate. a cãutat sã facã din nobilime o clasã utilã. subordonând-o prin desfiinþarea autonomiei stãrilor. covârºitoare în mediul românesc. unitatea care îi lipsea. instituind o comisie destinatã revizuirii cãrþilor. dar a asociat reformelor pe care le-a practicat încã din epoca coregentei nota sa personalã. i se asociazã prevederile circularei din 1782 ºi a patentei din acelaºi an. le secularizeazã bunurile. separând totodatã administraþia de justiþie. însã reforma care a influenþat ordinea socialã feudalã a fost desfiinþarea servitutii prin Patenta din 22 august 1785 ce suprima dependenþa personalã. dar ºi de reformismul de tradiþie austriacã care coboarã în timp în vremea lui losif l. decretând condvilitatea locuitorilor de pe Pãmântul regesc. în continuarea tentativelor anterioare. Practica unui despot luminat. Poate nici unul dintre observatorii strãini nu a surprins aºa cum a fãcut-o losif al ll-lea (1780-1790) condiþia locuitorilor români în Imperiul pe care se pregãtea sã-l conducã. Formatã în ambianþa ideilor secolului luminilor. Spre sfârºitul domniei se cristalizeazã în imperiu preiosefinismul. Pentru aceste motive. scoþând cenzura de sub controlul bisericii. în calitatea lui de coregent. Interesat sã-si formeze o imagine realã asupra stãrilor provinciale. losif al ll-lea nu a fost nici un spirit antifeudal. Preocupat de reformarea si unificarea structurilor imperiale în deceniul anterior domniei. a instituit un control asupra comitatelor prin funcþionari numiþi. printr-o serie de edicte. dar cunoaºte o afirmare deplinã o datã cu urcarea pe tron a lui losif al ll-lea. alimentatã de ideologia despotismului luminat. ele sunt îndreptate împotriva imixtiunii Curiei papale în Imperiu. fãrã ca sã prejudicieze însã primatul catolicismului. Politica de centralizare a avut în vedere instituþiile statului: astfel. în general a þintit la un control asupra bisericii. losefinismul ºi românii. în ultimii ani ai domniei Mãriei Terezia se afirmã în scena politicã austriacã personalitatea lui losif al ll-lea. din 162 . el înlãturã dependenþa ordinelor cãlugãreºti faþã de autoritatea papalã. la dispoziþia nobilimii zi de zi si poate în fiecare ceas. La sfârºitul domniei. prin centralism. lovind astfel în autonomia nobilimii. nobilimea impune o restitutio in integrum care a însemnat anularea reformelor. Reformele debuteazã printr-o ordonanþã asupra presei (1781). potrivit unui program schiþat încã din 1765. ale naþiunilor politice. îi prilejuieºte reflecþii semnificative. în formaþia lui eclecticã poate fi distinsã practica politicã a lui Frederic al ll-lea. potrivit concepþiei sale etatiste. Hotãrât sã centralizeze puterea. a reorganizat administraþia provincialã. pe care o subordoneazã statului. Românii sunt." Transilvania prezenta inechitãþi flagrante. Reformele iosefine au nãzuit sã confere statului. El a voit de fapt o adaptare a maturilor statului la nivelul þãrilor avansate printr-un aggiornamento care sã preîntâmpine vulsiunile sociale. prin acþiuni menite sã fie aplicate pe tot întinsul imperiului. potrivit constatãrilor sale. cum s-a considerat uneori. 240 prin reformele efectuate împãratul nu a fost un revoluþionar. Acestuia. practica lui reformistã a fost înrâuritã de ideile Aufk/ãrung-u\u\ catolic. „cei mai vechi ºi mai numeroºi locuitori". în 1773. ternã si sã centralizeze puterea ca mijloc de realizare. si pânã în 1790. losif al ll-lea. astfel cã anunþã prin iniþiativele sale un preiosefinism în care se pot descifra mai vechile sale propuneri. românii constituind o problemã de prim ordin. când îºi începe domnia. adaptat la condiþiile provinciei.

subordonate statului. în relaþie cu ideolonja nobiliarã si tendinþele ei politice. convinºi cã noul cadru reformist stimuleazã revendicãrile românilor. un contact mai direct cu efectele iluminismului. în 1711. Programul social. cu °ate derogãrile de la Ratio educationis. în Transilvania reformele ating toate laturile societãþii. reformele au determinat progresul social. Pornite din cauze ce þineau de interesele Imperiului. româneºti.august. mai ales negustorimea braºoveanã. r?Ptul la funcþii. dupã defecþiunea lui Dimitrie Cantemi. care adera ^ programul iosefin. Practica iosefinã a creat însã o generaþie intelectualã reformatoare în Transilvania selectatã din toate etniile. pe mãsurã ce se adâncea opoziþia dintre Imperiu si nobilime. oferind astfel posibilitatea de afirmare pãturilor sociale nenobiliare. Reforma sistemului educaþional prin Norma Regia. prin care se defineºte toleranþa ca o ridicare a restricþiilor pentru necatolici. Pnn reforma administrativã. reformele ofereau no1 posibilitãþi de afirmare românilor. ca ideologie si practicã politicã. la rândul lui. Contradicþiile dintre naþiunile politice ºi Imperiu nu au modificat consensul oglindit de Diploma leopoldinã cel puþin într-una din problemele cardinale. losif al ll-lea separã afacerile administrative de cele judiciare. a lovit. un climat favorabil schimbãrilor contribuind prin noul convoi semantic la structurarea unei noi mentalitãþi. si înlãturarea ultimului domn pãmântean. 242 Izbucnirea Revoluþiei franceze si epoca restituþiilor au determinat criza iosefinismului si fjrrnarea postiosefinismului în domnia lui Leopold al ll-lea (1790-1792). ªtefan Cantacuzino (1714-1716). antrenând forþe sociale noi împotriva feudalitãþii pe care Imperiul o voia doar adaptatã noilor sale exigenþe economice. Desfiinþând. Comitatele au fost reduse la simple circumscripþii administrative.r în Moldova. Rãscoala lui Horea si miºcarea de emancipare naþionalã vor reflecta. Reforma administrativã a lui losif al ll-lea. losefinismul. în mãsura în care reformeazã instituþiile provinciale ºi limiteazã puterea Pnvilegiilor. determinând o vastã miºcare petiþionarã care cuprinde deopotrivã satele ºi oraºele. împãratul cãutând sã controleze viata politicã si socialã a principatului. în care se manifestã de acurn iniþiativele locale. El modernizeazã Codul criminal prin Allgemeines Gesetzbuch (1787). în timpul lui losif al H-'et se contureazã o elitã româneascã în interiorul celor douã biserici româneºti. al nerecunoasterii românilor ca naþiune politicã. politica iosefinã creeazã posibilitãþi de emancipare românilor. aºa cum va dovedi ºi ordinul special din 1?83. dar mai cu seamã sã înlocuiascã sau sã controleze justiþia feudalã. A creat însã. Regimul fanariot în Moldova ºi Þara Româneascã. cu efecte în pregãtirea unei generaþii intelectuale noi. 'n general. favorabil unei opinii legale reprezentatã de Beccaria. împreunã cu ameliorãrile Codului civil. lãsând sã pãtrundã în oraºe ºi în bresle locuitori de altã naþionalitate. a românilor în general. cãutând sã scoatã justiþia de sub puterea forurilor locale. în Þara Româneascã. sârbilor si tuturor celor asupriþi. Imperiul otoman hotâreºte 163 . a privilegiaþilor. recrutatã din funcþionari a administraþiei locale. apoi în 11 comitate. în esenþã. Guverneazã si aici prin decrete. astfel cã. în primul rând. Parþial reformele 0|nddeau cu revendicãrile programului politic românesc: egalitatea dintre naþiuni. Refuzu1 constant de care s-au lovit revendicãrile româneºti e dovada funcþionãrii pactului dintre nobilime si Imperiu de-a lungul secolului al XVIII-lea. fixeazã ºi ea un nou cadru. din raþiune de stat. adiacent factorilor interni fundamentali si neputinþa iosefinismului de a soluþiona problemele sociale si naþionale ale românilor. Efectele pentru Transilvania semnificau. ostili inovaþiilor. Regimul habsburgic s-s întemeiat în esenþã pe pactul încheiat de Imperiu cu clasele dominante. Reformele iosefine au cultivat în mediul þãrãnesc ideea „bunului împãrat opus nobilimii si demofil. de reîmpãrþire a principatului în 10. din profesori sau din rândul profesiunilor libere. potrivit xperimentului reformator italian. reformismul iosefin a fãcut un pas substanþial înainte spre integrarea în lumea modernã. opusã spiritului aristocratic. acþiunea reformatoare a lui losif al ll-lea a contribuit în mare mãsurã la disoluþia sistemului naþiunilor politice. cetãþenia. a oferit un cadru mai larg pentru afirmarea celor neprivilegiaþi. Dar miºcãrile reformatoare. De aici a rezultat si rezistenþa nobilimii. Sonnenfels si Martini. ignorã Dieta ºi. în general instituþiile care contraveneau politicii sale de centralizare. în autonomiile naþiunilor privilegiate. si discuþiile în legãturã cu aplicarea patentei de desfiinþare a iobãgiei creeazã un climat favorabil emancipãrii sociale spiritului revendicativ. La începutul secolului al XVIII-lea. decretarea concivilitãþii au lovit mai cu seamã în autonomia oraºelor sãseºti. Codificarea începutã în timpul Mãriei Terezia se continuã sub losif al ll-lea. posibilitatea accesului la funcþii a românilor ortodocºi. autonomiile locale si decretând concivilitatea. Reformele stimuleazã însã ºi lupta comunitãþilor româneºti de pe Pãmântul regal împotriva tendinþelor saºilor de a-i considera pe români iobagi. se face un pas important înainte în organizarea societãþii. la scoalã ºi meserii.

în numele ortodoxiei comune. Alianþa lui Cantemir cu Rusia si participarea sa la rãzboiul antiotoman. grecii fanarioþi ocupã acum. Introducerea regimului fanariot în Moldova si Þara Româneascã a fost replica Porþii la situaþia internaþionalã ivitã la sfârºitul secolului al XVII-lea prin înlãturarea Imperiului otoman d|n Europa Centralã. în general sistemul administrativ-politic. un colaborator apropiat al lui Constantin Brâncoveanu. cu unele excepþii. Mavrocordat. Este vorba de o reacþiune popularã cu accente xenofobe „împotriva amestecului strãin în cârmuirea þãrii. lupta de eliberare în Balcani. Fanariotismul nu a fost un fenomen particular. Amestecul în viaþa internã a celor douã þãri este însã vizibil. Modificãrile intervenite afecteazã instituþiile fundamentale. Brãtianu). Limitãrile puterii centrale si presiunea otomanã. Imperiul sultanilor decide introducerea unui nou re9im politic. domnii fiind degradaþi la nivelul unor funcþionari ai Portjj schimbaþi dintr-o þarã în alta. la începutul secolului al XVIII-lea. ca în þãrile române. 2/n aducând modificãri statutului juridic al þãrilor române. cele adiacente p' sfatul domnesc. Poarta interferându-se cu poruncile sale în conducerea efectivã. consolidat în noile împrejurãri politice prin atribuirea unui rol important celor mai active si mai influente elemente care si-au legat destinul de Imperiul sultanilor. precum si alãturarea lui Toma Cantacuzino. exprima consecinþele dominaþiei strãin în noua perioadã si fenomenele noi apãrute în societatea europeanã. în al doilea caz direct. care se manifestã. ^ '11-1715. încorporarea Transilvaniei Imperiului austriac ºi recunoaºterea acesteia Prin pacea de la Karlowitz (1699). prin încercãrile pe care le fac þãrile române de a ieºi. ei ajung executorii fideli ai însãrcinãrilor otomane în raport cu marile puteri. 164 . ci mai cu seamã împotriva acestor venetici. Acestora li se datoreazã seria de rãzvrãtiri ale Stãrilor autohtone care apãrã tradiþia si aºezãmintele moºtenite (Gh. deºi le-a controlat ºi subordonat intereselor sale. înconjuraþi de clientela fanariotã. Aºa se explicã diferenþele între regimul fanariot ºi cel din paºalâcuri. dar si dintre români. nu anuleazã autonomia þãrilor. Astfel. fanarioþii devin instrumentele prin care puterea suzeranã controleazã Þara Româneascã si Moldova. în noile condiþii ale declinului otoman. el a avut un caracter mai general. Nicolae Mavrocordat. a fãcut din Principate avanposturile sale cele mai arneninþate. Decizia Porþii se întemeia pe mai vechea tradiþie a funcþionãrii „pactului" turco-fanariot. dar si pe acordul boierimii autohtone care colaboreazã cu domnia în schimbul garantãrii statutului ei de Stare. un loc important în conducerea Imperiului si în administrarea directã a principatelor. a fost chemat sã inaugureze noua eP°cã fanariotã. în condiþiile create de pacea de la Karlowitz. în sudul Dunãrii. unde recesiunea otomanã antrenase miºcarea de eliberare. fãrã asentimentul þãrii. Perioadele de domnie sunt scurte. Ceea ce s-a schimbat acum nu a fost o domnie cu alta. Mai mult. prin derogãri de la formulele procedurale tradiþionale de alegere.l.introducerea unui nou regim politic. în 1711 în Moldova ºi în 1716 în Þara Româneascã. Timp de mai bine de o sutã de ani cele douã tlri române sunt guvernate de prinþi recrutaþi în mare parte din influentele familii constantinopolitane fanariote. Acest statut antreneazã si declinul puterii militare care se reduce la o gardã domneascã chematã sã asigure ordinea internã. 1716-1730). astfel cã ºi acestea contribuie la aplicarea soluþiei fanariote. potrivit cu statutul juridic al þãrilor intrate sub stãpânirea otomanã. Mai grave erau implicaþiile politice ale vecinãtãþii ruse si austriece la Dunãre. care a menþinut Moldova si . perspectivele economice. Aceste rãzvrãtiri nu sunt îndreptate împotriva domnilor numiþi de Poartã. deºi deosebit de grave. Prezenþi în cele douã provincii româneºti încã din perioada experienþelor prefanariote. Domnii sunt numiþi direct de Poarr' din rândul familiilor influente. care încãlcau întocmirile þãrii. acþiunii antiotomane. sistemul proprietãþii feudale. cu ajutorul marilor puteri creºtine. Lipsiþi de iniþiativã în politica externã. Asociaþi la conducerea Imperiului otoman.ara Româneascã sub suzeranitate otomanã. formal. Din a doua jumãtate a secolului pãtrunde în þãrile române un val de elemente greceºti din afara Fanarului. faptul cã în principate dominaþia otomanã se exercitã indirect prin structurile instituþionale locale. erau argumente convingãtoare în sprijinul opþiunii fanariote. se arãtau ºi ele sumbre. domn si în perioada anterioarã. aderarea muntenegrenilor. exclusiv legat de Principatele dunãrene. fie în ierarhia bisericii. spoliatori. estompând atributele domneºti sau iniþiind mãsuri de organizare social-politicã. fie la nivelul conducerii politice si parþial ecleziastice. fãrã ca. se întemeiazã pe ea. Soluþia fanariotã a fost determinatã de noua configuraþie politicã din spaþiul Europei Centrale si Sud-Estice. de a stimula. ci regimul politic care. oameni de afaceri care ajung adevãraþi „miniºtri" si duc la extrem fiscalitatea. având în vedere politica Rusiei dar manifestatã la 1711. Ipsilanti. în propriul avantaj. domnia." Imperiul otoman nu a dislocat însã structurile tradiþionale politico-administrative. din sistemul otoman. însoþite de miºcãri populare. sã fie abolitã autonomia lor internã.

Noul regim politic a fost inaugurat deopotrivã Moldova (1711) si Þara Româneascã (1716) de Nicolae Mavrocordat. Restaurarea regimului fanariot ce a urmat pãcii a fost rezultatul raporturilor politice interna-MQnale. cu preocupãri pentru principiile de guvernare. surprind sensul noului regim. iar în urma pãcii de la Passarowitz (1718) Þara Românease pierde Oltenia. în Þara Româneascã se observã o limitare a participanþilor la marea boierime ce va constitui protipendada. de la o þarã la alta. care manifesta tedinþa de integrare în viaþa socialã ºi politicã localã.Gravitatea regimului fanariot a rezultat însã din exploatarea excesivã ºi sistematicã a avuþiilor principatelor dunãrene de cãtre Imperiul otoman în declin. Spre finalul rãzboiului. abolirea suzeranitãþii otomane si înlocuirea ei cu cea rusã. Dacã în Moldova în Adunarea Stãrilor erau mai larg reprezentate diferitele categorii boiereºti. nu în ultimul rând. încã din timpul celui dintâi domn fanariot. existentã în trecut. care evolueazã de la integrarea în Imperiu la o suzeranitate cu pãstrarea autonomiei locale. Este de remarcat cã fanarioþii primei jumãtãþi a secolului. o tendinþã care va constitui punctul de plecare al programului revendicativ de la sfârºitul secolului al XVIII-lea si începutul secolului al XlX-lea. mai cu seamã în vremea Mavrocordaþilor când Adunãrile de Stãri erau chemate sã legitimeze politica de reforme. a ahd-name-ur\\OL Apelul la dreptul istoric era menit sã argumenteze înlocuirea regimului fanariot care lncãlca. Viaþa politicã în vremea fanarioþilor. Rãzboiul dintre anii 1768-1774 a deschis la nivel internaþional. prin memorii ºi delegaþii. de intervenþia turcilor. la care se adaugã cumpãrarea domniilor. soluþie care s-a dovedit utilã pãstrãrii unui echilibru interior. privilegiile þãrilor. tendinþa (je a supune controlului boierimii problemele financiare. Aceste memorN. boierimea ambelor þari se resemneazã la pãstrarea autonomiei ºi la stãvilirea opresiunii turceºti. care a marcat si mai insistent declinul otoman si ascensiunea Rusiei în Europa Rãsãriteanã si Sud-Esticã. Dupã pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774). regimul fanariot prezintã 165 . ceea ce semnificã recunoaºterea unui atribut al Stãrilor. Personalitate ce se distinge printr-o aleasã culturã. formula de guvernare. Incapabil sã-ºi satisfacã nevoile prin organizarea eficientã a propriei economii. Istoria politicã a regimului fanariot înregistreazã si importante pierderi teritoriale. fiul lui 244 uavrocordat Exaporitul. Revendicãrile boierimii prezintã diferenþiat. ca o componentã a „Chestiunii orientale". vor apela constant la colaborarea cu Stãrile. prin conþinutul lor. însemnãtatea politicã a þãrilor române pentru Imperiu si valoarea lor economica a determinat elaborarea unui program de reforme cu o dublã finalitate. peºcheºurile. Agravarea decadenþei otomane ºi seria rãzboaielor ruso-austro-turce au adus in scena istoricã noile soluþii politice antifanariote ale miºcãrii de emancipare naþionalã. intratã sub stãpânire austriacã. o „problemã româneascã". dezvãluind sentimente antifanariote ce se vor exprima în orientarea politicã spre austrieci si ruºi. aºa-zisele „capitulaþi!". mãrturisesc 0 atitudine naþionalã la boierime si cler. care nu mai beneficia de resursele rezultate din cuceriri. în memoriile prezentate la Congresul de la Focºani (1772) boierimea argumenteazã revendicãrile prin invocarea înþelegerilor þãrilor române cu Poarta în perioada medievalã. Practica consultãrii Stãrilor prin instituþiile reprezentative s-a manifestat ca o constantã în secolul fanariot. In Op Poarta transformã Hotinulîn raia. Istoria politicã din prima jumãtate a secolului stã sub semnul consolidãrii regimului. Imperiul. negociatorul pãcii de la Karlowitz. în 1775 imperialii anexeazã si partea de nor a Moldovei. o faþetã a „Chestiunii orientale" care nu îngãduia suprimarea suzeranitãþii otomane ºi Sljbstituirea ei cu a Rusiei. dupã o primã domnie (1710) are a nemulþumit boierimea. Aplicarea reformelor a fost stânjenitã de fluctuaþiile dominaþiei otomane. haraciul. de ostilitatea boierimii. Cronicile moldovene. Prin tratatul de la Kuciuk-Kainargi "774) s-a reconfirmat autonomia Principatelor în cadrul Imperiului otoman ºi în aceeaºi vreme s"a deschis o nouã etapã în procesul de emancipare de sub stãpânirea turco-fanariotã. în acest context s-a revendicat de cãtre boierime. Plãsmuiri istorice care însã încorporau o realitate istoricã. prin tonalitatea adoptatã. care se manifestã pe aceastã cale la nivel lnternaþional. prin acordul Porþii. atunci când soluþiile preconizate se dovedesc improbabile. din a doua domnie opteazã pentru o colaborare cu Stãrile. deºi numiþi direct de Poartã. opoziþia Stãrilor se transformã adeseori în reacþii evidente împotriva noului regim. care nu îngãduiau o necesarã continuitate ºi. conferã semnificaþie economicã obligaþiilor tradiþionale. în practica politicã internã se remarcã. prin seria de reglementãri. care se vor repeta cu prilejul rãzboaielor ruso-austro-turce. subminat de criza sistemului timarului. Cu toate acestea. consolidarea putem centrale în raport cu boierimea ºi sporirea capacitãþii economice a contribuabilului. în istoria secolului fanariot rãzboiul ruso-turc a provocat o întrerupere a regimului si în consecinþã o substituire a administraþiei fanariote cu una ruseascã.

un adevãrat program în care se Citeazã viitoare principii cãlãuzitoare pentru o guvernare luminatã. Ultimele domnii fanariote mãrturisesc semnele tot mai evidente ale dezagregãrii. Traducerea în viaþã a principiului director se împlineºte prin mãsuri care cuprind toate sectoarele structurii sodal-politice. Intensificarea acþiunii marilor puteri în zona þãrilor române stimuleazã orientãrile antiotomane în vremea lui Constantin Ipsilanti (1799-1801) ºi Alexandru Moruzi (1802-1807). insurecþia din Þãrile de Jos ºi manifestãrile Revoluþiei franceze. S-a asociat totodatã si necesitatea de uniformizare a structurilor þãrii dupã reintegrarea Olteniei ºi în urma acordului Porþii. Criza Oceakovului. Aplicarea reformelor cunoaºte însã o epocã de maximã •Densitate în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat. firmanele otomane încorporau o buna parte din revendicãrile Stãrilor. prãbuºirea regimului fanariot. ceea ce mãrturiseºte un evident progres ºi faþã de trecut ºi deopotrivã încercarea Imperiului otoman în noul cadru creat de Revoluþia francezã de a prelungi existenþa regimului prin satisfacerea unor revendicãri. atent la problematica timpu' su El întocmeºte pentru fiul sãu. care a domnit alternativ în Moldova ºi Þara Româneascã. în aceastã perioadã încãlcãrile Porþii ºi excesele exploatãrii otomane. Evoluþia ultimelor decenii lasã sã se întrevadã. în condiþiile unei mobilitãþi rurale excesive. împiedicã politica reformatoare si stabilitatea la care râvnise regimul. aplicarea programului de reorganizare a instituþiilor fiscale. cât de absolutismul luminat care a colaborat cu Stãrile. Viata politicã se aflã tot mai mult dominatã de confruntãrile politice si militare dintre marile puteri Ascensiunea Rusiei a constrâns Imperiul otoman sã þinã seama de revendicãrile opoziþiei naþionale care solicita un nou statut juridic al raporturilor româno-otomane. dã semne de obosealã cu toate cã încearcã sã continue politica de reorganizare prin Alexandru Ipsilanti în Þara Româneascã (1774-1782). un remarcabil om de culturã. exercitate printr-un nou val de greci din sfera Fanarului. Opþiunea fanariotã se fixeazã în sensul continuãrii procesului. Confruntat cu intensitatea crizei otomane. Mãsurile adiacente administrative si judiciare erau menite sã întãreascã controlul statului în vederea 166 . încheierea pãcii de la Bucureºti (1812) a însemnat însã ºi pierderea teritoriului dintre Prut ºi Nistru pe seama Rusiei ºi. pune în faþa regimului fanariot alternativa continuãrii procesului reformator sau a revenirii la vechea situaþie. administrative ºi judiciare în spiritul ideii de raþionalizare a statului. totodatã. Izbucnirea unui nou rãzboi între Rusia ºi Imperiul otoman (1806-1812) oferã prilejul ocupãrii Principatelor în 1806 de cãtre Rusia si participãrii voluntarilor români la lupta antiotomanã. în aceastã fazã însã se exercita ºi influenþa ideilor revoluþiei democratice asupra climatului politic românesc în care se va prefigura programul revoluþiei secolului al XlX-lea. convinge marile puteri ºi în special Anglia despre necesitatea menþinerii sfafu-qi/oului în zona sud-estului european. sistemul fanariot. prin reformele înfãptuite.evidente fenomene de dezagregare. care readuce Oltenia în hotarele Þãrii Româneºti. aplicate succesiv în cele douã þãri. Reformele fanariote. supravieþuirea regimului fanariot. care nu mai poate stãvili nemulþumirea generalã ºi drumul spre revoluþie. alãturi de defecþiunile unor domni care trec de partea adversarilor Porþii. în istoria Sud-Estului se deschide un nou capitol. Constantin Mavrocordat. au avut în vedere realizarea unei monarhii moderate prin puteri intermediare si corpuri constituite în cadrul adunãrilor de Stãri. Deºi pacea de la ªistov cu Austria (1791) ºi cea de la laºi (1792) cu Rusia. Nicolae Mavrocordat. în legãturã cu Rusia ºi în cadrul mai larg al procesului revoluþionar balcanic. Practica reformistã fanariotã se manifestã într-o etapã preliminarã prin încercãrile de stabilizare a masei rurale în ederea funcþionãrii sistemului fiscal. a început. unde austriecii. manifestate în criza de autoritate a puterii centrale. reformele fiind condiþia sine qua non a consolidãrii regimului. declanºatã de expansiunea Rusiei pe seama Imperiului otoman. care crea impedimente funcþionãrii în bune condiþii a sistemului fiscal. interesatã si ea în funcþionarea regimului. având ºi aprobarea Porþii. Formulate în germene în marele hrisov din 1741. Evenimentele militare provocate de izbucnirea conflictului ruso-austro-turc (1787-1792) transformã din nou teritoriul þãrilor române în teren de confruntare. ceea ce mãrturiseºte o apropiere nu de despotismul luminat. Reorganizarea vizeazã sistemul fiscal în sensul asigurãrii stabilitãþii masei þãrãneºti si sporirea competenþei statului în reglementarea raporturilor de proprietate. Politica reformistã a regimului a debutat în vremea primului don1'1 fanariot. Constantin Mavrocordat (1730-1769). încheiate în condiþiile evenimentelor petrecute în Apus. deºi funcþioneazã. în aceastã perioadã. interveniserã în raporturile Dintre boieri ºi þãrani. reformele. prin manifestãrile politice interne antiotomane. Reintegrarea Olteniei. pentru un timp. nu modificã statutul þãrilor române. cu deosebire dupã pacea de la ge|grad (1739). aducând ocupaþia austriacã în Þara Româneascã si parþial în Moldova.

înfãptuirii unei duble finalitãþi. încercarea de separare a justiþiei de administraþie. s-o emancipeze de servitutile iobãgesti. problema româneascã câºtigã în secolul al XVIII-lea o amploare fãrã precedent datoritã. programul de reforme a situat þãrii noastre la nivelul unui proces istoric de inspiraþie modernã. în condiþiile criz?' otomane. cu toate derogãrile si încãlcãrile Porþii. Programul reformelor. difuzarea culturii si mai cu seamã hotãrârile în problema agrarã s-au situat în sensul tendinþelor reformatoare ale epocii. consacrat de clauzele pãcii de la Kuduk-Kainargi (1774) în þãrile române se contureazã o nouã alternativã.l. Instalat în 23 septembrie 1732. în 1749. Alexandru Ipsilanti (1774-1782. îl aduce intrarea în scena politicã a românilor din Transilvania. calitãþi necesare acþiunii publice în care se integreazã. Sub semnul naþionalului. definitoriu. reintroducând termene fixe de platã la perceperea birului. pentru a o ridica la nivelul preoþimii religiilor recepte. înlesnind de la început cristalizarea unor deziderate politice ale românilor.calea modernizãrii atului. El cautã sa consolideze economic ierarhia. saltul la acþiunea programaticã desfãºuratã în numele naþiunii. Reglementarea de cãtre puterea centralã a raporturilor dintre stãpânii de Pãmânt si þãrani a încercat menþinerea unui echilibru prin restrângerea autoritãþii ºi privilegiilor boiereºti. el o invocã de la început. datoritã reformelor aplicate succesiv de Constantin Mavrocordat într-o þarã au alta. care va propune reorganizarea statului în termenii ideilor revoluþiei democratice. Regimul fanariot. si-a dovedit viabilitatea în a H • ' ' ' °°ua jumãtate a secolului. exprimatã ºi prin alãturarea celor douã errie pe scutul domnitorului. Permanent însã dubleazã revendicãrile de ordin ecleziastic cu cele naþionale. Conºtient de însemnãtatea celei de a doua diplome leopoldine (1701). Secolul al XVIII-lea reprezintã în istoria românilor momentul de început al miºcãrii de emancipare politicã. Intrarea „problemei orientale" într-o fazã acutã. în 167 . la nivelul funcþionãrii privilegiilor acordate de principi Bisericii Ortodoxe. dupã izbucnirea Revoluþiei franceze propulseazã în prim plan problema reglementãrii raporturilor cu Poarta. colaborarea cu puterile intermediare reprezentative a prernp asezãmintele României moderne (Gh. Mai mult. începând cu reformele lui Constantin Mavrocordat. Cel care dã însã consistenþã si o nouã funcþionalitate instituþiei este Inochentie Micu. justiþiei si ISericii. Plasându-se în sensul evoluþiei societãþii secolului. Unirea re igioasã. lupta pentru modificarea statutului politic internaþional al þãrilor române. episcopul românilor uniþi din Transilvania (numit de împãrat în 25 februarie 1729). a continuei agravãri a exploatãrii economice genereazã nemulþumiri. Brãtianu). a rãzboaielor ruso-austro-turce. Restaurarea catolicismului si organizarea noii episcopii greco-catolice. în Guberniu. treptat. Prin reformele practicate de fanarioþi s-a îndeplinit un proces de unificare treptatã a condiþiilor politice si sociale din Principate care pregãtesc unificarea pe care o va aduce secolul urmãtor. Reformele care au vizat reorganizarea administraþiei. fiind reluat de principii fanarioþi în ultima treime a secolului ºi la începutul celui urmãtor. prin abolirea serbiei în 1746 în Tara Româneascã si condamnarea tendinþei boierilor în Moldova. Astfel jn împrejurãrile declinului otoman. precum ºi precizarea statutului ei prin diplomele imperiale conferite de Leopold l ºi Carol al Vl-lea creeazã un cadru de manifestare pentru acþiunea politicã româneascã. se pune capãt servajului în þãrile române. deþine si titlul de baron si un loc în Dieta Transilvaniei. 1796-1797) a fãcut un nou efort de ^organizare. tentat de posibilitatea integrãrii românilor între Stãri ca naþiune aparte. dar în primul rând un om politic. cerând reprezentarea naþiunii în viaþa publicã. contribuie la cristalizarea unui program de emancipare naþionalã întemeiat pe forþele politice proprii si pe concursul marilor puteri. Elementul nou. garantându-se astfel eficienþa politicii fiscale. crearea de noi instanþe Judecãtoreºti ºi opera de codificare au semnificat un evident progres pe . Prezentã si în secolul precedent. politicã ºi economicã. care si-au propus un aggiornamento al societãþii feudalp în perspectiva evoluþiei viitoare. prin fixarea corvezilor. în prelungirea unirilor parþiale inaugurate la Brest. dotat cu capacitatea de înþelegere a noilor probleme ivite. Inochentie Micu: confesiune ºi naþiune. iniþial. confesiunii greco-catolice. Reformele sociale din þãrile române au Prefigurat alte iniþiative similare din Europa Centralã ºi Rãsãriteanã. în politica Habsburgilor a avut rostul sã stabileascã un echilibru favorabil dominaþiei proprii. de a-i reduce pe ºerbi la condiþia de robi. s-a stabilit o unitate între cele douã principate. fapt ce a contribuit a Prosperitatea þãrii.si.

Noile împrejurãri politice care au confruntat epoca terezianã deschid o nouã etapã în acþiunea politicã româneascã. Obþinând instituirea unei comisii aulice pentru examinarea cererilor. la nivelul celorlalte naþiuni. este hotãrât împotriva cererii fundamentale. prin conceptele vehiculate. el dovedeºte amploarea problemei româneºti. la istoria trecutului. pentru români. Intuind noul curs al evenimentelor. ncrezãtor în valoarea argumentelor oferite de privilegii ºi diplome. Insistenþele lui ocrientie pe tãrâm cultural sunt indiciile aderãrii la principiile tridentine prezente în actele njrii si ale receptivitãþii societãþii româneºti faþã de ideile preiluministe. Pe aceste temeiuri asazã revendicarea politicã fundamentalã. Argumentele invocate ce cuprind încã din 1735 si pe cele istorice. la analogii din sistemul constituþional polonez. Treptat. regimente româneºti. ignoranþa generatã de condiþia servilã. Inochentie Micu articuleazã astfel programul politic al naþiunii pe care îl orienteazã. Inochentie Micu acþioneazã direct la Curte printr-un întins memoriu intitulat ªupplex Libellus. cerând anularea i-Hor discriminatorii. Obiectivele propuse vizeazã însã de pe acum integrarea lor în sistemul constituþional. ar|le de drept pe care le contrapune abuzurilor ºi încãlcãrilor. Amploarea revendicãrilor româneºti sporeºte în raport cu frãmântãrile politice din Imperiu. dar ^special înfãþiºând condiþia socialã ºi politicã a românilor. care conferã cadrul legal de funcþionare a viitoarelor instituþii de educaþie. în consonanþã cu tentativele imperiale de reformã a învãþãmântului si în spiritul iorrriei catolice. agitând însã si problemele urbariale. de pe pãmântul regesc. pentru a nu prejudicia sistemul celor trei 168 . obþinerea diplomelor imperiale de dotare a episcopiei. de aici înainte. insistând ºi pentru admiterea meseriaºilor români în bresle. o bazã socialã mai largã pe drumul deschis de episcopul devenit om politic. la toate nivelurile ierarh^1 administrative. dar si ale þãrãnimii dependente. întemeindu-se pe punctele celei de-a doua diplome poldine. promite soldaþi pentru Imperiu. dar mai cu seamã la prezent. el oferã o imagine cuprinzãtoare a stãrii naþiunii. sã constituie o „Stare" (statum constituere) si s-fie integraþi în constituþie.Dietã. organizarea reºedinþei la Blaj (1737). cu dificultãþile noii domnii. în comitate. continuitatea poporului român pe pãmântul sãu se transformã ºi ele. Invocã ºi acum diplomele imperiale. Petiþiile pe care le îndreaptã spre forurile centrale. Prima etapã a acþiunii politice româneºti se încheie însã ºi cu rezultate notabile. oferind totodatã un rol în stat omului învãþat Apelând la diplome. incriminatã r robie. în condiþiile dificultãþilor rãzboiului de succesiune. sinod general. însemnãtatea ei istoricã ºi valoarea potenþialului 249 pe care îl reprezenta. cuprinse într-o prezentare ^ arocã. Concordanþa cu ideile veacului poate fi remarcatã în ecourile cameralismului. spre obþinerea unui statut politic si social al românilor din Transilvania. asaltatã de patriciatul sãsesc. în temeiul cãruia el cautã sã stabileascã o concordanþã între obligaþii ºi beneficii. deºi schiþeazã vagi tendinþe de ameliorare. Rescriptul imperial (1743). un l°c de consilier în Guberniu. prevãzut cu anexe multiple. romanitatea. cerând r românii sã intre în rândul naþiunilor recepte. Reactualizând cereri mai vechi. accentuând în spiritul meliorismului secolului iraþionalitatea serbiei. un adevãrat dosar al problemei româneºti. vechimea locuitorilor români în þarã si continuitatea lor din vremea colonizãrii romane. el cere declararea naþiunii române ca a patra naþiune recepta reprezentarea ei în regimul de Stãri. Pali). cristalizarea programului ºi evoluþia de la confesional la naþional acordã acþiunii politice. Inochentie Micu asociazã însã si alte revendicãri. dreptul de reprezentare a laicilor. incrimineazã regimul Aprobatelor si Compilatelor. datoritã lui Inochentie din raþiuni istorice (cum fuseserã formulate si mai devreme) în mijloace de luptã politicã puse în slujba promovãrii emancipãrii naþionale" (Fr. care se traduc "n accentuarea superioritãþii demografie. Pe un alt plan. memoriul adresat Curþii dã expresie de fapt programului românesc. cu deosebire problemele þãrãnimii libere de drept. revendicãrile cuprind naþiunea la toate nivelurile sociale. în instituþiile centrale juridice. cu referiri la vechimea ei istoricã. punând astfel în discuþie însuºi sistemul politic al principatului. le grupeazã în jurul problem centrale. prin raportãri la sarcinile prestate de naþiunea românã. în instituþiile provinciale. solicitã si înfãptuirea programului ºcolar promis românilor. opresiunii ºi îngrãdirilor de Ordin economic ºi intelectual. „Prioritatea. pentru care cere o reducere a robotelor în spiritul reglementãrilor anterioare. consolidarea episcopiei. Reperele argumentãrii lui Inochentie se fixeazã la dreptul natural. sprijinit pe diplomele Unirii. Nimeni pânã la aceastã datã în Transilvania nu a oglindit mai exact ºi mai pe larg "tensiunile reale ale problemei româneºti. spre Curtea imperialã sau o/ie re cele provinciale. Acesta a fost ºi motivul reacþiei violente a Stãrilor faþã de programul revendicativ. Semnat în numele clerului naþiunii române unite.

prin acþiuni restrânse. prin implicarea Scaunul papal si prin stimularea demersurilor politice din þarã. antrenate în lupta naþionalã. datoritã programului politic. Plecarea la Roma deschide ultima etapã a acþiunii lui politice. Inochentie. Ei confirmã Diploma leopoldinã. Din aceastã perspectivã. a doua etapã a miºcãrii naþionale la românii din Transilvania. soarta unirii de satisfacerea revendicãrilor politice. Elita ecleziasticã îi continuã lupta. înfãptuitoare a unirii. Episcopul Atanasie. 169 . care þinteºte în timp la soluþionarea radicalã a problemei politice. astfel Curtea. De acum înainte. Respingerea este totalã si în privinþa asimilãrii religiei unite cu cea catolicã. activitatea iniþiatã de generaþia precedentã. dimpreunã cu generaþia lui. în care solicitã aplicarea punctului 3 din a doua Diplomã a Unim. condiþioneazã. Discutarea rescriptului în Dietã reprezintã de fapt o respingere a postulatelor româneºti chiar la nivelul recomandãrilor Curþii. naþiunile privilegiate fixeazã conduita istoriografiei partizane care. Solicitând drepturi politice în cadrul sistemului instituþional existent. în 1744 Inochentie Micu convoacã Sinodul general (25 iunie). De acum presiunile Curþii sunt tot mai insistente pentru a-l face sã renunþe la episcopat. care s-a dovedit dotatã cu un pronunþat simþ politic. care face progrese în sudul Transilvaniei. unde fusese convocat.|ea. episcopul Bisericii Greco-catolice. în timpul tratativelor purtate la Viena. înscriindu-se în acest sens al evoluþiei. în aceastã împrejurare se declanºeazã o miºcare anticatolicã. contestã vechimea ºi continuitatea românilor. Soluþiile Vienei sunt de ordin cultural. prelungeºte desfãºurãrile secolului al XVII-lea. programul sãu se dovedeºte rezistent. semnul evident al audienþei programului sãu politic în societatea româneascã. este luat de acþiunea deschisã ºi sistematicã de anvergurã care nãzuieºte la modificarea sistemului politic. care. prin care se prefigureazã o adunare a românilor. Ostilitatea forurilor imperiale îl determinã la sfârºitul anuw1 1744 sã ia drumul exilului la Roma. în a doua jumãtate a veacului. Solidaritatea e generalã.naþiuni ºi patru religii recepte. salvând unirea si atenuând veleitãþile politice ale episcopatului. e le c°nferã o substanþã ºi înþelesuri naþionale. potrivit informaþiilor. invocând dorinþa clerului si a poporului. Visarion. în stricte limite constituþionale. îºi însuºeºte punctul ei de vedere restrictiv. Aici. confruntatã cu opoziþia naþiunilor privilegiate. incitatã de un cãlugãr sârb. Cristalizarea programului politic prin Inochentie Micu. înscris în durata istoricã. deºi postulatele se acordau adeseori la stãrile politice ºi c°nstituþionale. îndreptatã împotriva unirii. îl ancheteazã ºi exercitã presiuni asupra lui. cu o reprezentare non-confesionalã. interesatã de concordia cu nobilimea. pentru a gãsi o formulã politicã si culturalã care. sau al diplomelor imperiale. încorporarea celor uniþi în sistemul politic ºi asimilarea mirenilor statusului catolic. Replica Dietei (întrunitã la Sibiu) adresatã Curþii ºi discuþiile purtate mãrturisesc poziþia ei anacronicã ºi atitudinea nobiliarã a naþiunilor politice. dar conþine unele prevederi pentru clerul unit. continuat. încã din primul an al exilului reînnoieºte 250 þtulatele ecleziastice si naþionale pentru dobândirea egalitãþii în drepturi a clerului si P norului aflat sub jurisdicþia sa cu celelalte „naþiuni". in memoriile adresate lui Benedict al !/i\/. prin prezenþa laicilor alãturi de ecleziast!. Sinodul a condiþionat unirea oe satisfacerea revendicãrilor naþionale. aºa cum a fost formulat. a þãrãnimii. Inochentie Micu ilustreazã. ameninþând sã se transforme într-o miºcare popularã. El cere o mai largã reprezentare a clerului în Dieta º1 un post de consilier în Guberniu. întrucât drepturile prevãzute pentru uniþi urmau sã se aplice numai celor care se bucurau de prerogative ecleziastice ºi nobiliare. astfel cã acestea din urmã oferã o bazã socialã miºcãrii. Existenþa unei linii politice de acum este o evidenþã. dar exprimã consensul pãturilor libere din societatea româneascã. astfel cã si populaþia ura|ã condiþioneazã unirea de reîntoarcerea episcopului. conceptualizeazã dezideratele naþionale e$enþiale în spiritul ideologiei noi. ea se sprijinã pe ideile formulate coerent de inochentie. Programul. Faptul a determinat reacþia Curþii. inverseazã raporturile din secolul precedent. în termeni naþionali. acordul pentru organizarea învãþãmântului superior si gimnazial la Blaj. Programul lui Inochentie este reluat. Mãria Terezia sancþioneazã la 7 august 1744 articolele de lege VI ºi VII care îi priveau si pe români. Inochentie expune cu acest prilej situaþia creatã de refuzul acceptãm revendicãrilor în favoarea naþiunii si cere încuviinþarea pentru continuarea demersurilor la Viena. întrucât corespunde realitãþilor si necesitãþilor. La Viena episcopul va redacta un nou memoriu. îndeamnã la reluarea acþiunii. Presate de acþiunea revendicativã românã. Desigur. care conþine principala revendicare. el este creaþia lui Inochentie. direcþionând acþiunea dinspre naþiunea românã ºi în avantajul ei spre forurile politice constituite. sã-l limiteze la atribuþiile ce i-au fost stabilite. a negociat prevederile celei de a doua Diplome a unirii (1701). în general mãsuri destinate sã menþinã unirea la nivelul obedienþei politice. locul privilegiilor princiare acordate Bisericii Ortodoxe. într-un moment în care în Transilvania se manifestã atitudini ticatolice.

cuprinzãtoare Doritã aspectelor revendicate. Miºcãri confesionale în Transilvania ºi restaurarea ortodoxiei.76! a fost convocat prin scrisori circulare si a avut un program prin care se cerea episcop rtodox. potolirea de fapt a miºcãrii ºi pãstrarea ordinii religioase în bisericã potrivit canoanelor. cum au fost cele de la Zlatna si Alba lulia. rãscoala lui Sofronie s-a declanºat cu rarã forþã în momentul în care Decretul de toleranþã (1759) devenise public prin difuzarea în limba românã. 'instituirea de preoþi si protopopi. intrarea ei în legalitate. izbucneºte o miºcare anticatoli v cu scopul de restaurare a ortodoxiei. când se declanºeazã miºcarea lui Sofronie. într-un sens însã nou. Cu deosebire. Definitorii pentru miºcarea lui Sofronie au fost alungarea preoþilor uniþi. Chiar la sinodul convocat la Blaj (1744). Ideologic. n acþiune revendicativã politicã a episcopului Inochentie Micu. Provocatã de intrarea în þarã a cãlugãrului sârb Visarin Sãrai. esa papalitãþii. neamestecul funcþionarilor statului în afacerile bisericii. determinatã de insuccesul acþiunilor revendicative care nu erau de naturã sã consolideze Biserica Greco-catolicã. Ele cunosc un ascendent la sfârºitul deceniului ºase. Miºcãrile sunt permanente. se asociazã dupã refugiul sãu la Roma la seria de nemulþumiri ºi insatisfacþii care au dus la pãrãsirea unirii de cãtre personalitãþi din ierarhia superioarã. Pe parcursul acþiunii are loc un proces 252 conceptualizare a dezideratelor în plângeri redactate de elita preoþeascã. în Maramureº si Satu Mare. Desfãºuratã în prelungirea puternicelor miºcãri din deceniul ºase ºi în condiþiile rãzboiului de 7 ani. Centrul rãscoalei devine pentru moment domeniul Zlatnei. nu în ultimul rând. De aici vor 251 porni firele evoluþiei viitoare. Þara Haþegului. în ansamblu. într-o acþiune tipicã fenomenelor de contagiune mentalã. politice si ideologice. scrisori circulare îndeobºte. þinutul Abrudului. ia orizonturile reformiste ºi. stimulate desigur de Decretul imperialele îngãduie restaurarea ortodoxiei ºi nu în afara unor stimuli dinspre Mitropolia sârbã si Curtec ruseascã." Rãscoala s-a propagat cu o forþã irezistibilã. Un sinod organizat la Blaj în 1747 învedereazã hotãrârea elitei ecleziastice de a continua acþiunea revendicativã naþioalã. la nivelul unor atitudini din sfera religiosului care 170 . cu participarea þãrãnimii. indiferent de confesiune. în desfãºurarea rãscoalei trebuie distinsã propagarea ei în zonele nordice. în Maramureº ºi Satu Mare. în pãrþile ungurene. 3 Rãscoala lui Sofronie se distinge si prin redactarea unor memorii adresate împãrãtesei ca uitat al unor sinoade. apelul la false documente. La mijlocul secolului. antrenând mulþimile þãrãnest' care pãrãsesc unirea. se chestioneazã oportunitatea Unirii. scaunul Orãstiei. modern. pentru ca mai apoi sã se extindã în comitatele Târnava ºi Turda. în atacurile la . astfel cã un contemporan putea sã afirme: „când s-a lãpãdat Sfânta Unire din toatã Þara Ardealului au fost anii 1760. în anii ce au urmat se desfãºoarã acþiuni anþiunioniste. Cu el. Sinodul de la Alba lulia din 14 februarie . motivaþii þãrãneºti prezente ºi în deceniu anterior sau chiar în prima jumãtate a secolului. prin soluþiile Pe care le oferã. hirotonisindu-se în Þara Româneascã si Moldova. mãrturisind un tipic fenomen de contagiune mentalã în care satele revin la vechea lor credinþã. Ea îºi are propria ei dinamicã interioarã. programul oferã repere sigure cu 5lsternu! de valori europene. revolta a cuprins curând comitatele Alba. dar si stãvilirea abuzurilor sãvârºite de cãtre þãrãnime. în zona Sibiului. Zarand. în care dezideratele au 7ultat din autoexaminarea colectivã. acuzat de a fi provocat miºcarea. scutiri de dãri pentru oreoþii neuniþi. un cãlugãr din sudul Transilvaniei care agitã împotriva unirii îndemnând la pãrãsirea ei. Acþiunea lui Visarion a fost un catalizator al unor latenþe care izbucnesc acum cu o forþã elementarã.care nãzuiau sã ridice naþiunea la rangul de naþiune politicã. Anchetarea episcopului. acordul Curþii din Viena si al Mitropoliei de la Karlowitz. miºcarea se rãspândeºte din Banat în sudul Transilvaniei. lupta politicã desfãºuratã la nivelul unei mobilitãþi remarcabile. începutã în comitatul Hunedoarei. Miºcarea a intervenit pe fundalul unei crize a episcopatului. pãtrunse de raþionalitate. conforme cu ideile Preiluministe care alimenteazã vocaþia lui pentru organizarea instituþiilor culturale. iar preoþimea revine la ortodoxie. acolo unde în mare parte ortodoxia supravieþuise. exprimând integral corpul naþional. pe care n-o va mai pãrãsi. Târgu Mureºului. afirmarea unor accente sociale si etnice. prirr hotãrârile sale sinodul învedereazã încercarea de organizare a Bisericii Ortodoxe. devine problema fundamentalã a scenei politice. ajunsã în prim planul forurilor locale centrale. organizarea de adunãri þãrãneºti. problema româneascã. este relevantã prin spiritul critic ce o însoþeºte. iar la nivelul comunitãþilor rurale unirea este condiþionatã de întoarcerea episcopului în diecezã. în general. ocuparea bisericilor. miºcarea politicã si culturalã de la sfârºit secolului al XVIII-lea. în special în zonele sudice ale Ardealului. propagarea unor ºtiri despre intervenþia Rusiei în favoarea ortodoxiei transilvãnene. libertatea celor arestaþi.

Privite aceste manifestãri dinspre rãscoala lui Horea. a avut loc ºi în condiþiile refluxului miºcãrii þãrãnimii. sub oblãduirea oficialitãþilor ºi a intervenþiei militare. în schimb. Organizarea ecleziasticã ºi viaþa religioasã. Comparând însã faptele la care ne referim cu nivelul mentalitãþii þãrãneºti de la începutul ^colului. afirmarea unor solidaritãþi de or(j confesional. formele în care se manifestã acþiunea þãrãneascã se regãsesc în atitudinea mulþimilor din vremea lui Sofronie. la începutul secolului. nu avea la mijloc de secol un suport doctrinar teologic. Situaþia ni se pare simptomaticã dacã raportãm lucrurile la rãscoala lui Horea în care socialul va triumfa asupra confesionalului. represiunea ºi refacerea Bisericii Unite prin comisia de dezmembrare. sunt nu numai numeroase ci si convergente la noul curs care prefigureazã în practica reformistã în materie confesionalã. Toate aceste miºcãri colective cu determinaþii adânci sunt declanºate de factori externi. în timpul evenimentelor din vremea lui Visarion. Evoluþia sinodului în sensul soluþiilor oficiale. de aPartenenþã la religia ortodoxã. limitatã la zonele din sudul Transilvaniei ºi cu deosebire la Braºov. Rãscoala lui Sofronie lasã sã se întrevadã însã ºi alte aspecte semnificative: tratativele purtate cu oficialitatea. Aceastã c°nºtiinþã popularã despre apartenenþa la „legea" româneascã. în miºcãrile declanºate de Edictul de toleranþã iosefin sau în vremea rãscoalei lui Horea. în timpul evenimentelor se observã existenþa unor similitudini cu evenimentele deceniului sase. dezvãluit de reacþiile la unire. transformându-se în fenomene proprii adevãratei rãscoale. Românii din aceste zone se îndreaptã hotãrât împotriva unirii prin miºcãri colective ce mãrturisesc o mentalitate comunã. în Care problematica religioasã nu a lipsit. Banat ºi Bucovina. Rãscoala lui Sofronie a fost o miºcare colectivã de amploare. Ortodoxia. oglindite de scrisorile sofroniene în circulaþie în Transilvania. în Transilvania. sã fie zãgãzuitã pentru a se putea instituþionaliza confesiunea rãsãriteanã. se poate remarca o identificare a „legii româneºti" cu etnia care avea în urmã o mentalitate adânc înrãdãcinatã în conºtiinþa colectivã. în mediul negustorilor români.sugereazã o unitate prin manifestãri identice cu cele din principat. au fost de naturã sã contribuie la oprirea procesului de destrãmare a Unirii Restaurarea ortodoxiei în forma unui episcopat ortodox a contribuit în chip esenþial la liniºtirea elitei si la îndepãrtarea ei de miºcarea popularã. în motivaþiile þãrãnimii care urmeazã cu încredere conducãtorii pe care valurile tumultului popular i-a ridicat. Convergenþa de interese a unei pãrþi a elitei ecleziastice româneºti ºi a regimul habsburgic modifica peisajul confesional al principatului în favoarea catolicismului. va renaºte la mijlocul veacului. în care trebuie sã vedem un de existenþã. Dovada o constituie Sinodul de l Alba lulia (1761) în care prezenþa elitei ecleziastice se exprimã în prevederi ce atestã solur care se îndepãrteazã de la manifestãrile þãrãnimii. are loc suprimarea Mitropoliei ortodoxe si instituirea unui episcopat greco-catolic ca rezultat al unim religioase. miºcãrile anticatolice primesc accente sociale. Refacerea Bisericii Unite ºi recâºtigarea parþialã a terenului pierdut. în urma dezbaterilor din Consiliul 171 . intervenþia acesteia. Dupã 1761. când are loc organizarea de fapt a episcopatului lui Dionisie Novacovici. urmare a crizei provocate de miºcãrile anticatolice d ir comunitãþile româneºti. larg dimensionatã în spaþiu si desfãºuratã pe o duratã de cel puþin trei ani. cazul acþiunii lui Visarion Sãrai sau Decretul de toleranþã (1759). cu evidente infiltraþii dinspre convingerile elit' rurale sau dinspre exterior. bine conturatã. vom observa o conºtiinþã activã. încercãrile de temporizare a tumultului popular. în opinia elitei locale. In aceeaºi mãsurã sunt constatabile aceleaºi reacþii mentale într-o perioadã posterioarã. Istoria ecleziasticã în secolul al XVIII-lea continuã structurile instituþionale anterioare cu unele discontinuitãþi care reflectã impactul noilor regimuri instaurate. Oltenia. exprimatã de pãrãsirea parþialã a Unirii si de conceptualizare a dezideratului restaurãrii ortodoxiei. Curtea vienezã. Dupã triumful d? moment al ortodoxiei miºcarea trebuia. Dar chiar pe un plan mai îndepãrtat. care au prilejuit ample reveniri la ortodoxie Peste prevederea actului în cauzã. impunerea unui episcop pentru românii neuniþi. mãrturisite în urma dialogului comunitãþilor þãrãneºti cu intelectualitatea ruralv Memoriile redactate în numele comunitãþilor. se pot 253 remarca schimbãri intervenite în sensibilitatea colectivã. convergentã închegãrii unei solidaritãþi ortodoxe. cu comanda militarã. chiar dacã rolul elitei ecleziastice sãteºti nu se istoveºte. Este neîndoielnic cã de la mijlocul secolului acumularea nemulþumirilor se revarsã prin supapele ce se deschid. Comparând atitudinile ce ºi-au gãsit expresia în formulãrile hotãrârilor sinodului cu manifestãrile miºcãrilor colective se poate observa apariþia unui clivaj între conducãtorii miºcãrii si masa comunitãþilor. fanariot în Modova si Þara Româneascã ºi habsburgic în Transilvania. ci dimpotrivã este prezent în elaborarea dezideratelor rãscoalei. Conºtiinþa ortodoxã se dovedeºte si acum mereu activã împletindu-se cu maifestãri sociale ºi etnice. detectabile în formele pe care le-a luat contagiunea mentalã care a cuprins satele. un instrument al curþii.

exceptând-o de la plata birului. de superstiþii. Instaurarea regimului habsburgic a determinat restaurarea romano-catolicismului dupã un ecol de predominare a calvinismului. Viena. Intervenþia statului în treburile bisericii se accentueazã dupã revenirea Olteniei la Þara Româneascã. care încã l început de secol avea vagi cunoºtinþe de scris si citit în limba slavonã ce fãceau imposibjh educaþia religioasã în comunitãþi. trãitã de 255 comunitãþi. precum ºi prin interesul pentru mstrucþia clerului inferior. moºtenire a epocii precedente. care anunþã viitoarele imixtiuni ale puterii centrale în afacerile bisericeºti. Prin seria de enciclice înalþii ierarhi reglementeazã viaþa. Sub raport instituþional funcþioneazã episcopiile romacatolice <je |a Alba lulia. Numirea lui Dionisie Novacovici ºi condiþiile restrictive pe care i le-a impusera de naturã sã evite disoluþia Bisericii Greco-catolice. Chiar mai târziu. Reformele fanariote ºi în special cele promovate de Constantin Mavrocordat în amândouã Principatele în succesivele sale domnii au avut drept þel rãspândirea ºtiinþei de carte în rândul Arului inferior. subordonând-o Mitropoliei sârbe de ia Belgrad. pregãtirea culturalã a preoþimii ºi încadrarea materialã precar limita rãspândirea valorilor credinþei. scutind preoþimea de obligaþiile servile. când procesul de reformã se extinde si se accentueazã. în secolul al XVIII-lea clerul mfenor se confunda ca stare socialã adeseori cu þãrãnimea. încearcã sã îngrãdeascã privilegiile clerului si sã exercite un control asupra bunurilor ecleziastice. iar clerul înalt. cu toate mãsurile domniei sau ierarhilor. în acest rãstimp statul iniþiazã mãsuri menite sã fortifice biserica si sã sporeascã rolui preoþimii în comunitãþi. în Moldova rezistenþa la tendinþele de grecizare a ierarhiei sunt puternice. Dacã în Tara Româneascã numãrul mitropoliþilor greci reprezintã jumãtate. 254 Unirea românilor în cadrul creat de Contrareformã si sub înrâurirea programului Reformei tolice de inspiraþie tridentinã a determinat o sporire a nivelurilor de culturã între români prin . având sub control comunitãþile ortodoxe era în mãsurã ^ salveze unirea. Curtea vienezã. interzicând legãturile cu biserica Þãrii Româneºti ºi cu Constantinopolul. Spre sfârºitul secolului s-a organizat o episcopie greco-catolicã la Oradea (1775) si un vicariat ortodox. împotriva acestor stãri de lucruri. Epoca fanariotã nu altereazã structura instituþionalã si nici apartenenþa etnicã a clerului superior. Viaþa religioasã ln cele douã principate era dominatã de tradiþii. în 1761. fiind considerate tolerate alãturi de Biserica Ortodoxã. Tirnavia. Principii fanarioþi si iniþiativele mitropoliþilor si episcopilor au determinat un proces de reformare a bisericii paralel reformelor iniþiate în celelalte compartimente ale vieþii sociale sau administrative. Lipsa e instrucþie sistematicã. emite un edict de toleranþã (1759) care a oferit un cadru lega restaurãrii ortodoxiei. departe de acurateþea preceptelor teologice.imperial º1 a opiniilor lui Bartenstein. în aceste împrejurãri nivelul cu>tural ºi cunoºtinþele teologice erau scãzute. N'icolae Mavrocordat. bisericile calvinã. Orientarea spre reformã în sfera ecleziasticã este prezentã încã din vremea primului domn fanariot. administraþia ºi disciplina religioasã. scutirea lui de dãri si ameliorarea stãrii materiale. potrivit politicii etatiste. luteranã si unitarianã conduse de superintendenþi. reformismul fanariot a cãutat îndreptãri prin scutirea preoþimii de obligaþiile servile. din nouã mitropoliþi doar unul este grec. Faptul este explicabil prin instrucþia rudimentarã a clerului inferior. prin reforme pornite din interiorul biserici' Convergenþa dintre încercãrile pe care le fãcea domnia în vremea lui Constantin Mavrocordat ºi mitropoliile þãrilor române a avut drept rezultat unele progrese în ridicarea 172 . Organizarea unui episcopat ortodox. Prin marele hrisov (din 1741).terneierea unor instituþii de învãþãmânt si prin frecventarea instituþiilor locale catolice si formate sau universitare la Roma. Oradea si Satu Mare. care. Religia iudaicã si secta iudaizantã sau sabatarianã completeazã imaginea vieþii religioase în principat. în acest cadru se va forma o elitã care va 0|ua de la nivelul aspiraþiilor confesionale spre un program revendicativ naþional. mituri si sãrbãtori pãgâne care învederau o religie popularã. când cãrþile de învãþãturã creºtinã au f0 imprimate în limba românã. Administraþia imperialã refuzã ridicarea Episcopiei Râmnicului la rangul de Mitropolie. Constantin Mavrocordat intervine în viaþa ecleziasticã. cu un ierarh de origi1] sârbã avea menirea sã stãvileascã miºcãrile anticatolice care ºi-au asociat ºi accente social^ _ acelaºi timp. O etapã hotãrâtoare în miºcarea de reformã din secolul al XVIII-lea este inauguratã în Oltenia de intervenþia austriecilor. pe fundalul unei stãri materiale Precare nu a reuºit sã amelioreze starea educaþiei religioase la clerul sãtesc. în organizarea ecleziasticã din Tara Româneascã si Moldova se menþin mitropoliile si episcopiile secolului precedent.

CurenW iradiazã în Þara Româneascã si cunoaºte o receptare largã datoritã unor scrieri ce apar la începutul secolului urmãtor. învãþãturile. tot mai abundentã. Astfel.nivelului cultural al preoþimii ºi al pregãtirii teologice prin instituirea de cursuri limitate în timp sau prin întemeierea unor scoli. promovate în congregaþiile religioase catolice. Paisie a contribuit la difuzarea valorilor creºtine ale primelor veacuri în spaþiul românesc ºi în afara lui. ºtiinþa de carte nu a lipsit din comunitãþile ortodoxe datoritã perpetuãrii vieþii religioase în centrul ortodox de la Scheii Braºovului ºi a legãturilor cu Þara Româneascã si Moldova unde se hirotoniseau preoþii. Aceastã reformã monasticã este paralelã reformismului fanariot. menþioneazã slaba lor pregãtire teologicã si un nivel cultural scãzut. se remarcã prevalarea religiei populare impregnate de superstiþii. prin catehismele publicate în limba româna. fapt surprins de contemporani care. þemnalând starea lor materialã si condiþia socialã apropiatã þãrãnimii. la mãnãstirile Dragomirna. Nivelul pregãtirii preoþimii ardelene era precar. preoþimea ortodoxã. ªcoala cãlugãrului reformator. creaþie a 173 . rând pe rând. fiind expresia unor tendinþe de înnoire specifice secolului luminilor. farmece ºi obiceiuri arhaice. Programul cultural al Reformei catolice. contribuind la luminarea clerului ºi la fortificarea credinþei în comunitãþi. Organizarea ºcolilor de la Blaj a contribuit. descântece. Acestea conturau ceea ce se poate numi religia trãitã. alãturi de publicarea unor cãrþi cu conþinut teologic. în acest final de epocã ºi de început al unei noi evoluþii. dar pe care le-a dezvoltat si instituþionalizatîn Moldova. dar mai cu seamã de la începutul celei de a doua jumãtãþi se amelioreazã. în ce priveºte viaþa religioasã a comunitãþilor. au cunoscut o elaborare doctrinarã si organizatoricã în Moldova. Difuzarea manuscriselor traduse sau revizuite a determinat un suflu nou în ortodoxia din þãrile române. nivelul ei de pregãtire este în continuare deficitar. Regulile vieþii monastice pe care le-a elaborat au însemnat o reformã din interior a Bisericii Ortodoxe în care principiile morale si respectarea disciplinei se alãturau îndemnurilor spre cunoaºterea textelor genuine ale Sfinþilor Pãrinþi. Datoritã curentului înnoitor promovat la mãnãstirea Neamtu. iar dupã miºcãrile religioase anticatolice. Un rol în procesul de ameliorare a vieþii religioase l-a deþinut preocuparea pentru calitatea pastoraþiei evidenþiatã de Propovedaniile lui Samuil Micu ºi de Predicile redactate dupã Segneri de Petru Maior. 256 Viaþa religioasã din Transilvania în secolul al XVIII-lea se afla într-o metamorfozã generalã Hatoratã Unirii religioase care aducea spre mijlocul secolului notabile deosebiri în comunitãþile mânesti. Deºi miºcarea paisianã a avut în vedere traducerile slavone. resurecþia pe care au determinat-o reformele paisiene se întâlneºte cu ideile naþionale care pãtrundeau dinspre Transilvania. Spre mijlocul secolului. tea ortodoxã continua sã circule în Transilvania. Se constatã în Biserica Greco-catolicã iniþiative de rãspândire a cunoºtinþelor teologice în spiritul Reformei catolice. în aceeaºi perioadã. cu sprijinul domniei. Spre sfârºitul secolului se produce o adevãratã miºcare de renovare religioasã pr|n cartea româneascã. deºi scrisul chirilic continuã sã fie rudimentar. Dupã restaurarea ortodoxiei prin organizarea unui episcopat în 1761. Astfel s-a organizat o adevãratã ºcoalã de traducere în slavonã prin apelul la originalele greceºti ºi româneºti în scriptoriile mãnãstirilor ºi cu deosebire la Neamþ. a infuzat în lumea cãlugãrilor idei pe care le-a cristalizat în mediul athonit. reformele paisiene au exercitat o puternicã influenþã datoritã organizãrii vieþii monastice prin principiile conþinute de regulile stabilite de Paisie Velidcovschi. Spre sfârºitul secolului se condiþioneazã preoþia de însuºirea unor cunoºtinþe necesare cultului în ºcoala normaliceascã. având sprijinul domniei. dupã suprimarea Mitropoliei Ardealului. în care triumfa limba românã. este privatã de o instrucþie sistematicã. Secu si Neamtu. a înfãptuit o resurecþie a ortodoxiei în prelungirea secolului anterior. Reformele paisiene realizeazã în þãrile româneºti o miºcare religioasã în. în tot acest timp se continua funcþionarea diecilor ºi dascãlilor care contribuiau la procesul de alfabetizare în comunitãþi. în schimb. mai cu seamã tipãriturile de la Râmnic în i'mba românã. prin caracterul ei erudit a înrâurit viaþa religioasã româneascã. dinspre instituþia nou creatã se remarcã tentative de combatere a credinþelor deºarte. care va fi influenþatã de reformele paisiene. El a declanºat un curent religios reformator în viaþa monasticã care nãzuia sã instituie un rigorism întemeiat pe Sfânta Scripturã si pe învãþãturile scrierilor patristice. cu toate cã ortodoxia este restauratã. care s-au cristalizat întru apãrarea ortodoxiei în ambianþa Kievului lui Petru Movilã ºi au fost dezvoltate la Athos. a obiceiurilor superstiþioase. provocat rãspândirea unor elemente doctrinare în spiritul noii confesiuni. la ridicarea nivelului cunoºtinþelor religiei creºtine. în viaþa religioasã a Moldovei si Þãrii Româneºti. Totuºi. care pot fi descoperite idei care învedereazã tendinþe asemãnãtoare cu ale jansenismului. alimentând credinþa ortodoxã contracaratã de efectele unirii religioase. vrãjitorii. Activând. cu evidenta tendinþã de legitimare a Unirii sub raport dogmatic.

progresele sunt evidente. a fost în relaþie apartenenþa confesionalã. pentru care pledeazã ºi fostul domn Dimitrie Cantemir într-un memoriu adresat þarului Petru cel Mare. în acþiunea politicã Bãneascã se manifestã tot mai insistent ideea pericolului reprezentat de Imperiul hsburgic pentru independenþa þãrilor române. ale sârbilor cunoaºte un vizibil ascendent sub incidenþa programului educaþional reformist. ocuparea Olteniei de cãtre austrieci ºi politica Pe care o practicã nu mai lãsa nici o urmã de îndoialã asupra intenþiilor de transformare a þãrilor române în provincii imperiale. Viaþa satelor ardelene continua sã fie dominatã la începutul secolului al XlX-lea e superstiþii împotriva cãrora este îndreptatã o literaturã ºtiinþificã de popularizare. fiii fostului domn Antioh Cantemir. Un rol formativ în pregãtirea clerului l-au deþinut instituþiile de învãþãmânt locale. Viata religioasã lasã sã se întrevadã în comunitãþile religioase posibilitatea unor progrese în rãspândirea cunoºtinþelor teologice în raport cu procesul de alfabetizare. ca rezultat al instrucþiei sistematice. trasee din secolul al XVII-lea. Declanºarea rãzboiului ruso-austro-turc din anii 1735-1739 determinã renaºterea planurilor de eliberare a popoarelor balcanice. în comunitãþi se poate observa de-a lungul secolului un proces lent de asPândire a cunoºtinþelor doctrinare care au determinat cristalizarea unei conºtiinþe ^nfesionale. Continuitatea programului eliberãrii se manifestã cu prilejul rãzboiului austro-turc (1716-1718) care stimuleazã în Þara Româneascã acþiunile grupãrii antiotomane condusã de partizanii Cantacuzinilor. Instaurarea regimului fanariot în þãrile române nu a însemnat ºi abandonarea încercãrilor de eliberare de sub dominaþia otomanã. mai puþin observabil la ortodocºi. In general se poate constata la preoþime o pregãtire minimalã. Boierimea Þãrii Româneºti se îndreaptã din nou spre soluþia eliberãrii. Progrese notabile înregistreazã pastoraþia. Deºi înscrierea în actele rongreslui a ideii de 174 . în legãturã cu victoriile austriece ºi cu o posibilã intervenþie a Rusiei. Intrarea armatei ruse în Moldova face sã se manifeste evidente tendinþe de eliberare de sub dominaþia otomanã pe baza alianþei cu Rusia. Cluj. ce înregistreazã efectele unui învãþãmânt teologic în care Reforma catolicã sau pietismul sunt determinante. Ideea recâºtigãrii independenþei pe baza programului lui Serban Cantacuzino ºi Dimitrie Cantemir a fost reactivatã în condiþiile în care conflictele latente dintre marile puteri europene izbucnesc în seria rãzboaielor austro-ruso-turce. diecii. Formaþia clerului. luteranii se orienteazã precumpãnitor spre Halle. mai evoluat în comunitãþile sãseºti ºi secuieºti. Bistriþa. Rezultatele demersurilor politice externe ale boierimii untene au contribuit si ele ca la Congresul de pace de la Nimirov (1736) sã se discute despre ecunoaºterea Moldovei ºi Þãrii Româneºti ca principate neatârnate. Cu a doua jumãtate a secolului. iar clerul sârb se formeazã în legãturã cu centrele proprii din monarhie. sãseºti. care a determinat legãturi cu centrele universitare europene Tineretul urmeazã vechile. mai accentuat la greco-catolici. relevatã constant la început de secol. datoritã cãrþilor de predici care atestã o preocupare pentru comunicare. colegiile de la Alba lulia. dascãlii reprezintã un alt nivel al elitei intelectuale din comunitãþile româneºti care "fãureºte formarea preoþilor. Viena. exprimâdu-se concomitent si dorinþa de a aduce Oltenia la Þara Româneascã. în numele drepturilor Cantacuzinilor ºi Cantemireºtilor la tronul þãrilor române. cunoºtinþe modeste teologice. un nivel care se amelioreazã treptat spre mijlocul Bacului. Miºcarea politicã din Þara Româneascã ºi Moldova. trimiþând misiuni politice în Rusia pentru a stabili legãturi cu membrii familiei CantemirJ0 corespondenþa politicã a timpului se vorbeºte în numele ambelor principate „acestei þãn258 si a noastrã" (Þara Româneascã). Progresul scrisului ºi cititului a fost un factor important în viaþa r^gioasã a þãrãnimii. în orientarea politicã a þãrilor române.reformismului iosefin. catolicii frecventeazã instituþii de învãþãmânt din Roma. Alãturi de Preoþi. în Moldova se remarcã aceeaºi opoziþie antifanariotã. în continuarea secolului precedent. centru al pietismului. calvinii pe cele din Þãrile de Jos. sporirii nivelurilor de cu'turã si al cunoºtinþelor teologice superioare. despre eliberarea lor. ale ºvabilor din Banat si nord-vestu! Transilvaniei. 257 \ Viaþa religioasã în comunitãþile maghiare. Beneficiind de suportul forurilor oficiale locale si de statutul conferit de religiile recepte pregãtirea clerului cunoaºte un vizibil progres în comunitãþile sãseºti ºi maghiare. Concomitent cu acþiunea politicã din Transilvania se desfãºoarã ºi miºcarea politicã din Þara Româneascã ºi Moldova. Un rol important în acþiunile politice si militare l-au avut fraþii Cantemir. însuºite datoritã difuzãrii cãrþilor. alãturi de politica ºcolarã habsburgicã. Braºov sau Sibiu.

boierimea încearcã sã obþinã independenþa þãrilor române. 259 Identicã prin opþiunile ei naþionale. Preluând ideile cantemiriene despre raporturile cu Poarta Otomanã (motivaþia principelui despre încãlcãrile puterii suzerane ºi invocarea „capitulaþiilor"). au contribuit la consolidarea curentului îndreptat împotriva regimului fanariot ºi implicit a dominaþiei otomane. în vederea întãririi sistemului de apãrare local. prin sincronismului ei ºi prin similaritatea revendicãrilor. impunând Porþii recunoaºterea pentru reprezentanþii lor la Constantinopol a privilegiului dreptului ginþilor. exprimã dorinþa de eliberare de sub dominaþia otomanã. cu noile argumente scoase din istoria þãrilor române. la proporþiile contagiunii care cuprinde întregi regiuni. organizate într-o perioadã precedentã. s-a exprimat cu acest prilej ºi la nivelul unei întinse argumentaþii istorice ce însoþea memoriile adresate delegaþilor Rusiei. conducãtor al delegaþiilor þãrãneºti la Viena. în acelaºi deceniu. semnul unei evoluþii remarcabile a societãþii româneºti. în memoriile prezentate ulterior ºi Congresului de la Focºani (1772). tentatã de statutul de libertate oferit de înrolare. Deceniul al optulea al secolului a marcat. nu au obþinut independenþa nici cu prilejul pãcii de ia Kuduk-Kainargi (1774). Concomitent. în 31 ianuarie 1784. încercarea de a stãvili fluxul. dar ºi maghiarã ºi sãseascã din zonele comitatelor. prin contramandarea conscrierii. de pe acum figura centralã datoritã primirii la împãrat (aprilie 1784). prin proporþiile ºi rãsunetul ei internaþional. interesul pentru clarificarea raporturilor cu Poarta se manifestã ºi în Moldova. amplu diversificatã. cere restaurarea vechilor drepturi ºi a neatârnãrii Þãrii Româneºti. în mijlocul deceniului nouã. Aceeaºi corespondenþã lumineazã însã si cristalizarea noului concept modern de patrie. Austriei ºi Prusiei în care se dezbãteau raporturile þãrilor româneºti cu Poarta. Criza despotismului luminat. una dintre cele mai puternice rãscoale þãrãneºti europene din secolul al XVIII-lea. Oficialitãþile comitatelor asistã consternate la adeziunea satelor. a problemei româneºti cu „problema orientalã". alimentatã de acum tot mai accentuat de dialogul culturã-politicã. în raport cu „problema orientalã". Principatele. personalitatea lui Horea câºtigã dimensiunile 175 . în plinã erã reformelor. acþiunea factorilor olitici interni a marcat un moment însemnat pentru viitoarea afirmare politicã. în Principate îndrumatã spre recâstigarea independentei î Transilvania spre integrarea în sistemul constituþional. în primul rând româneascã. deceniul al optulea al secolului indicã concordanþã între miºcarea de emancipare politicã ºi stadiul cristalizãrii conºtiinþei naþionale. sincronismul. Activitatea politicã din Principate. în 1772. pe baza demersurilor interne. noul curs al miºcãrii de emancipare. miºcarea politicã româneascã dezvãluie prioritãþi în raport cu statutul politic specific. în pofida activitãþii intense a factorilor interni. Pe mãsura extinderii fenomenului apar tot mai distincte ºi manifestãrile antifeudale. cearcã sã obþinã un nou statut pentru ierarhia eceziasticã greco-catolicã. într-o atmosferã mereu incandescentã. când aceleaºi forþe politice.independenþã a þãrilor române nu a dat rezultate. reflectã intensificarea vieþii politice interne. ' în mijlocul noilor agitaþii se defineºte tot mai clar personalitatea lui Horea. Idealul politic de independenþã s-a manifestat ºi mai puternic în vremea rãzboiului din anii 1768-1774. Tratatul confirmã însã privilegiile Principatelor Române. soluþiile oferite de memoriile politice ªi discuþiile din sferele diplomatice interesând un nou statut pentru Principate. Rãscoala lui Horea. Participarea voluntarilor români împotriva Imperiului otoman ºi intensa activitate politicã externã. Anunþatã de incidente locale petrecute în Munþii Apuseni încã de la începutul deceniului rãscoala izbucneºte în legãturã cu conscripþia militarã ordonatã de losif al ll-lea. constatat pentru Moldova ºi Þara Româneascã. urmare a incidentelor anterioare ce nu se stinseserã încã. nu opreºte revolta care se declanºeazã în Munþii Apuseni. se declanºeazã în Transilvania. astfel cã asistãm la o sincronizare a demersurilor politice clãdite pe apelul la dreptul istoric. Astfel. de împãrþire a celor nobiliare. Prezenþa acestor idei în scrierile timpului va asigura o n°tabilã difuzare a ideologiei politice româneºti. þãrãnimea iobagã. în 1769. sub ocrotirea marilor puteri. poate fi remarcat ºi în miºcarea politicã a românilor din ^ansilvania care. o evoluþie a "^Scãrii naþionale orientatã spre obþinerea independenþei. Mihai Cantacuzino. intenþiile þãranilor de a deveni stãpâni pe pãmânturile lucrate. în frunte cu Cantacuzinii. Aureolatã de nimbul audienþei. provoacã un val de interes în mijlocul þãrãnimii iobage. Pe un alt plan. Acþiunea forþelor politice locale. ªtirea despre proiectata înrolare în regimente e grãnicereºti. în 1784. românii propun un stat tampon. Corespondenþa politicã mãrturiseºte interferarea. demnitatea de ^'tropolit pentru bisericile din Imperiul austriac.

la Brad. venind ca negaþie a practicii reformiste. cuprinsese întreaga þarã. . Expresie a climatului reformist ºi a acþiunii þãrãneºti. încrezãtoare în biruinþa ei. ci si a domeniilor stãpânite de nobilime pur si simplu si a iobãgiei. îndepãrtându-se hotãrât de la orice tendinþã de ameliorare a raporturilor feudale. cuprinzând întreaga þãrãnime. în 28 octombrie. încã înainte de a avea dispoziþii precise. social-politic si ideologic. de intervenþia conducãtorilor ecleziastici. astfel cã miºcarea devine generalã. în octombrie. Ideile cuprinse în textul ultimatumului exprimã dezideratele generale ale þãrãnimii iobage de pe domeniile nobiliare. Ajunsã la apogeu. paralel cu atmosfera generalã de nemulþumire a iobagilor din comitate împotriva sarcinilor feudale. în care circulau ideile privind desfiinþarea mai cu seamã a privilegiilor ºi impozabilitatea nobilimii discutatã la nivelul Consiliului de Stat. la Mesteacãn se adunã þãrãnimea din comitatele învecinate. Dezideratele. terezian ºi iosefin. într-o formã sau alta. La aceastã adunare se prefigureazã. Comanda militarã. aceasta intrã în munþi. Judecaþi dupã o insistentã anchetã. Crisan. în formule lapidare þãrãnimea dã expresie gândului de care era animatã: Nobilul comitat 5/ toþi posesorii lui sã jure pe cruce. în numele lui Horea.conducãtorului. fãrã valoare generalã activã" (David Prodan). aºa cum a fost formulat. în esenþa lor. au fost arestaþi la 26 decembrie ºi încarceraþi la lulia. Atunci însã când împãratul decide intervenþia armatei. a reuºit sã opreascã. deci desfiinþarea nu numai a raporturilor feudale. impozabilã faþã de stat. Oastea lui Horea s-a destrãmat si ea. sunt þãrãneºti. þãrãnimea la adunare. de unde. într-o formulã condensatã si la nivelul unui radicalism þãrãnesc. Ultimatumul. adãpostitã în cetatea de la Deva. care înlesnesc opera de liniºtire. întreruptã de tentative. fãrã vreo distincþie naþionalã. sub cele mai variate lozinci. Urmãriþi. aparatul funcþionãresc. în comitatul Zarandului. în el se sintetizeazã toate formulele anterioare. nobilime si iobãgie sã nu mai fie. tratativele si o armatã imperialã au hotãrât nu numai soarta rãscoalei din munþi ci. împrumutã lui Horea prestigiul omului providenþial. Acest act a oferit astfel soluþia þãrãneascã a problemei naþionale. cheamã. un fost soldat imperial. revoluþionarã. subliniazã revendicarea socialã fundamentalã. Rãsculaþii atacã deopotrivã nobilimea si reprezentanþii statului. Acþiunea þãrãneascã este întretãiatã. Mãsurile de Pacificare. antrenatã de destinul comun în faþa opresiunii feudale. sunt îndrumaþi spre cetatea din Alba lulia pentru a primi arme. Cu toate succesele pe care þãrãnimea rãsculatã le înregistreazã. nobilimea sã nu mai fie. unul din viitorii conducãtori ai rãscoalei. De acum înainte rãscoala câºtigã teren. radicalã. nobilimea sã trãiascã din slujbe. Evident. In noiembrie rãscoala era în apogeu. în aceastã situaþie de ridicare generalã. astfel cã la 14 decembrie capii rascoalei se retrag adânc în munþi. gândul înrolãrii se transformã în hotãrârea de a distruge nobilimea. prin cuvintele rostite de Crisan. rãscoala continuã paralel cu încercãrile de liniºtire ale aparatului administrativ ºi ale armatei. lrþ general. fãrã ca sã altereze revendicãrile þãrãneºti. Credinþa comunã þãrãneascã în intenþia salutarã a „bunului împãrat". s-a cerut desfiinþarea nobilimii si a proprietãþii feudale. locuitorii munteni. dar în acelaºi timp a preluat din atmosfera reformismului ideea transformãrii nobilimii într-o clasã utilã. stimulatã de contactul cu losif al ll-lea. dar în primul rând þãrãnimea românã majoritarã. dezideratele formulate s-au cristalizat într-un context mai larg reformist. în 31 octombrie. la ' decembrie. ultimatumul nu poate sã fie considerat „programul rãscoalei". pe o cale proprie. la Mihãileni. ci „o expresie de moment. atâta vreme cât desfãºurarea rãscoalei lui Horea si a rãscoalelor în general se refuzã ideii de program. dar mai ales sub una care le domina pe toate. cursul ascendent al rãscoalei. fiind îndreptat spre viitor. Creºte însã ºi încrederea în demofilia împãratului. sã plãteascã dare ca si poporul. deºi prezenþa preoþimii rurale este neîndoielnicã în conceptualizarea ºi sistematizarea lor. grefatã pe contradicþiile dintre reformism ºi conservatorismul nobiliar. exploatând încrederea þãrãnimii în losif a ll-lea. iar pãmânturile sã fie împãrþite þãrãnimii. lozincile în circulaþie sau alte condiþii formulate de þãrãnime pe parcursul tratativelor angajate. a intelectualilor. noul val de interes pentru militarizare care creºte în rândul moþilor. Reluarea conscripþiei antreneazã în toamna lui 1784. colonelul imperial1 Kray învinge oastea þãrãneascã. perspectiva eliberãrii din iobãgie si reducerea sarcinilor feudale. prin emanciparea naþiunii de jugul iobãgiei. þãrãnimea. cuprinzând. din þarã. sunt condamnaþi 176 . Þãrãnimea s-a vãzut confruntatã cu necesitatea apãrãrii. îºi sintetizeazã revendicãrile în ultimatumul din 11 noiembrie 1784 adresat nobilimii. 260 iobãgimea. pentru a-i face cunoscutã „porunca" imperialã de a primi arme ºi de a nu presta slujbele domneºti. în numele lui Horea. Ultimatumul condenseazã principalele revendicãri sociale þãrãneºti. Pe mãsurã ce rãscoala se întinde ºi cuprinde satele din câmpia Transilvaniei sunt antrenat' ºi iobagii unguri. '5a-si pãrãseascã moºiile.

potrivit codului terezian. potrivit mentalitãþii þãrãneºti. Rãscoala lui Horea i-a prilejuit lui J. în numele dreptului la rezistenþã. „în perspectivã istoricã. de evoluþia raporturilor interne. în condiþiile expansiunii revoluþiei. Nobilimea organizeazã o vastã acþiune de opoziþie faþã de politica centralizatoare a reformismului si mai cu seamã a celui iosefin. în general. Desfãºurarea evenimentelor atestã o deplasare de accent de la confesional spre social. ridica în faþa opinei publice o problemã de principiu. ele stând la baza Patentei de desfiinþare a iobãgie! In Transilvania (1785). în care accentul principal cãdea pe confesional. publicistice. pentru a anula efectele reformismului. Þãrãnimea luptând împotriva stãpânilor feudali se ridicã implicit împotriva acelora care reprezentau structura instituþionalã medievalã. rãscoala are un vãdit caracter social si naþional. Cele douã planuri. Prodan). reprezenta mai mult decât o credinþã. însemnãtatea rãscoalei a fost imensã pentru lupta de afirmare a românilor. La sfârºitul secolului al XVIII-lea. prin exemplul rãscoalei lui Horea. La 28 februarie sentinþa a fost executatã în prezenþa mulþumilor þãrãneºti. în special. într-un larg spaþiu. un larg rãsunet european. social si naþional. 177 . literare ºi istorice. prezentatã de Lanjuinais. din Peninsula Ibericã pânã în Scandinavia. invalidând imaginea monarhului desãvârºit. Datoritã rãscoalei s-a desfiinþat si în Transilvania dependenþa personalã. Moartea lui losif al ll-lea a fost precedatã si urmatã. rãscoala a contribuit la apropierea •ntelectualitãþii de problematica socialã a naþiunii. Cu toate cã nu desfiinþa raporturile feudale. înscrisã pe fundalul evenimentelor provocate de Revoluþia francezã. aduse spre a vedea un exemplu de pedepsire a îndrãznelii sãvârºite prin ridicarea la luptã. Deºi aplicatã începând cu 1781 în alte þãri ale coroanei. redându-se iobagului dreptul de strãmutare. pentru a reveni la situaþia politicã anterioarã reformelor. (D. calea de luptã reformistã cu cea revoluþionarã". sã fie frânþi cu roata.-P. de împrejurãrile politice refractare cursului reacþiunii. El s-a pronunþat în apãrarea românilor rãsculaþi. prin desfiinþarea dependenþei personale se deschide o nouã fazã în raporturile feudale. Prin participarea masiv româneascã. rãscoala a încercat l rezolve într-o versiune þãrãneascã problema româneascã. ºi caracterul rãscoalei a fost ambivalent. confundându-se. Rãscoala lui Horea indicã însã ºi profunde mutaþii la nivelul mentalului colectiv. Efectele rãscoalei s-au rãsfrânt ºi asupra societãþii timpului. rãscoala întregeºte programul naþiunii cu dimensiunea ei socialã. manifestatã prin revocarea reformelor ºi prin ascendentul nobilimii. în America Intervenitã într-un moment în care ideile revoluþiei democratice americane vesteau amurgul vechiului regim. în Franþa ºi Þãrile de Jos. introducerea ei în principat s-a amânat. datoritã practicii reformiste care a determinat credinþa în posibilitatea schimbãrii. Þãrãnimea rãsculatã manifestã o încredere clar exprimatã în demofilia împãratului ºi o nedisimulatã ostilitate împotriva nobilimii. Pornitã de jos. comparativ cu rãscoala lui Sofronie. Evoluþia ulterioarã va apropia planurile în cadrul luptei naþionale. Rãscoala lui Horea mãrturiseºte o metamorfozã în mentalitatea þãrãnimii. Deºi dezavuatã de iluminiºtii omâni. orientându-se în sensul unei restaurãri a vechilor sale prerogative provinciale. deºi þãrãnimea continuã sã identifice confesiunea cu etnia.prin sentinþa din 25 februarie 1785. interesatã în recuperarea terenului pierdut. Aceasta stimuleazã si alte procese adiacente prin acordarea dreptului de a învãþa meserii ºi a le exercita indiferent de loc. pe un alt pian. în 1784 se înfruntã o þãrãnime în majoritate absoluta 1 i româneascã cu o nobilime covârºitor maghiarã. înãlþimea conceptului cu greutatea masei sale. acþiunea elitei se contureazã în funcþie de mutaþiile intervenite în politica europeanã si. difuzat pe toate canalele diplomatice. le va contopi într-o unicã problemã româneascã. viitorul revoluþionar. nobilimea încearcã sã profite de pe urma dificultãþilor Imperiului. Rãscoala lui Horea a declanºat. ca modalitate de emancipare socialã. a iosefinismului. datoritã proporþiilor ei. Militând pentru o restitutio in integram. asimilând exemplul românesc celui al revoluþiei americane ºi al ideilor umanitare ale secolului. în statele italiene si germane. datoritã rezistenþei nobilimii. suprimat de legislaþia dietalã de dupã rãscoala lui Doja. patenta a grãbit disoluþia lor. Supplex Libellus Valachorum. Brissot o amplã discuþie despre practica despotismului luminat. Miºcarea naþionalã în timpul revoluþiei democratice. Revenirea însã la vechile orânduieli trebuie sã þinã seama de progresele spiritului revoluþionar în Imperiu. La scurtã vreme elita intelectualã a cãuta o rezolvare în plan politic. rãscoala dezvãluie Europei eºecul despotismului luminat. de o crizã a reformismului iosefin. Incriminând sentinþa ºi punând în discuþie în termenii lui Beccaria dreptul de a pedepsi luptãtorii pentru libertate. Botezul nobilimii semnifica o schimbare a identitãþii etnice deoarece „legea" româneascã. oferind noi temeiuri miºcãrii de emancipare. miºcarea naþionalã din centrul si sud-estul european intrã într-o nouã fazã de dezvoltare.

Dieta convocatã oglindea ln$ã caracterul regimului de Stãri al naþiunilor politice si religiilor recepte. în rândurile românilor. admiºi. episcopul greco-catolic loan Bob. fãcându-l aproan? inoperant. miºcarea revendicativã a naþionalitãþilor cunoaºte accente noi o nouã ºi intensã activitate. invocã un contractualism raportat la împrejurãrile etnice din trecut. integrarea în viaþa constituþionalã. Acþiunile se îndreaptã spre oficialitate. pentru a reînvia funcþia politicã a bisericii. Primele manifestãri politice mãrturisesc o activitate diversificatã. Supplex Libellus Valachorum a fost elaborat de personalitãþile de prim plan ale vieþii intelectuale. în timpul lui Leopold al ll-lea (1790-1792). dar preseazã ºi asupra episcopatului. Prin conþinutul lor. confesionale însã. revendicarea principalã. efectele contactului cu iluminismul. în numele ofiþerilor regimentelor de graniþã. Centrul acþiunii se stabileºte la Oradea. în atmosfera de continuitate a programului politic naþional si în condiþiile reformismului.de rezistenþa generaþiei iosefine si iluministe ºi. elita intelectualã româneascã se prezintã substanþial alta la nivelul funcþiilor ecleziastice inferioare protopopi. doleanþele. ºtergerea numiril°r odioase ºi jignitoare de toleraþi. revendicãrile naþiunilor menþinute în afara vieþii constituþionale sau cu un statut de inferioritate politicã. a naþionalitãþilor. Sub raport intelectual . nobilimea deþinea mai mult de 350 de membri. în acest cadru conflictual se contureazã. e adevãrat. sârbilor etc. uniþi ºi ortodocºi. o politicã cu mai mare deschidere spre structurile juridico-constituþionale. legislaþia iosefinã dreptul de liberã strãmutare. datoritã atenuãrii confesionalismului. în aceste condiþii. pe care îl îngreuneazã cu noi restricþii. în cursul acestor frãmântãri. iar românii av?au un singur reprezentant. dascãli. pentru care pleda si presiunea miºcãrilor naþionale din Ungaria si Transilvania. Formula a devenit viabilã datoritã propagãrii spiritului revoluþionar care obligã nobilimea la dialogul cu Viena. se hotãrãºte sã sprijine miºcarea. Ostilitatea a fost totalã faþã de programul social al reformismului. Leopold al ll-lea inaugureazã o nouã epocã de atenuare a centralismului. sub impulsurile procesului de laicizare. preoþi. filologi. Pãstrând sensul general al cursului reformator.o generaþie care a înregistrat. cu putere crescândã. dar si istorici. un remarcabil om de culturã. Intelectualitatea. mai puþin doctrinar ºi mai înclinat spre dialogul cu structurile locale. intelectuali cu studii superioare la Roma. funcþionari mici. a regimul naþiunilor privilegiate. o mai mare diversitate de structuri socio-profesionale. Civicusque Status Universae Nationls in Transillvania? Valachicae). loan Para. maghiarii (dimpreunã cu secuii) reprezentau aproximativ 90%. ºi solidarã. în forma petiþiilor adresate individual sau colectiv. istorici si juriºti. traversând cãutãri ºi soluþii. losif Meheºi. Susþinute acum de o nouã bazã doctrinarã. 263 Discuþiile din Dietã. egalitatea cu celelalte naþiuni. de intelectuali de prestigiu. datoritã presiunilor nobiliare în urma rãscoalei lui Horea. Semnat în numele naþiunii de categoriile sale libere (Clerus. Supp/ex-ul sintetizeazã postulatele în cinci puncte esenþiale: 1. si el în calitate de regalist. unde episcopul greco-catolic Ignatie Darabant. reactualizând programul nobiliar antireformist. cu o calificare intelectualã însuºitã în ºcolile timpului. ca redactarea unui Supplex în numele clerului greco-catolic (1 martie 1791). Ele exprimã. ofiþeri ai graniþei militare. 296 sunt regalist! ºi alþi dregãtori si numai 121 reprezentanþi aleºi. Convocarea Dietei din Ungaria ºi apoi acelei din Transilvania (1790) a oferit naþiunilor privilegiate posibilitatea formulãrii dezideratelor jor faþã de Viena. politica de restituþii readuce în scenã. experimentatã odinioarã. Sub aspect naþional. la un act reprezentativ naþional. ºi 178 . mai interesatã în problematica naþionalã. diferit. Petru Maior. avea o consistentã numericã remarcabilã. Sub aspect s°cial. juriºti. la toate îngrãdirii principatului privitoare la români. dintre care 161 de magnaþi. memoriile reiau motivele programului politic anterior. Samuil Micu. le îmbogãþesc cu argumentele iosefinismului ºi prin contactele cu spiritualitatea vremii. loan Piuariu Molnar. în aceastã atmosferã. Din cei 417 c°mponenþi. saºii 10%. Unul din primele efecte ale postiosefinismului leopoldin a fost revenirea în Ungaria si Transilvania la viaþa constituþionalã a regimului de Stãri. o perioadã postiosefinã pe baza experimentului reformist din Toscana. cu stimulul oficial. cãrora le adaugã noile resentimente provocate de rãscoala lui Horea. afirmã tendinþa d revenire la vechea viaþã constituþionalã. Generaþia noii etape a miºcãrii naþionale se prezenta mai unitarã. în general. de astã datã printr-o nouã generaþie formatã în ambianþa iosefinã ºi iluministã. elita româneascã se fixeazã în cele din urmã a o formulã politicã neconfesionalã. realizând astfel pentru moment un compromis cu nobilimea. Budai Deleanu. Nobilitas. Gheorghe Sincai. dar a deschis si românilor un teren de afirmare. cu practica reformistã. prin formulele cunoscute. ecleziastici ºi laici. Viena. Operã de colaborare naþionalã. în plus. care deþineau funcþii în ierarhia ecleziasticã superioarã. dar adaptate stãrilor prezente. potrivit logicii iluminismului.

în mãsura în care ar fi fost acceptat. Programul românilor din Transilvania accentueazã postulatele politice în raport cu constituþia þãrii. cuprinde revendicãrile fundamentale ale naþiunii. potrivit stãrii ºi condiþiei lor. în ansamblu. prin rolul politic al unei naþiuni precumpãnitoare. memoriul. Supp/ex-ul miºcãrii 'naþionale este redactat ºi înaintat ^Urþii. convinsã cã satisfacerea acestuia le încorporeazã pe celelalte. în faþa expansiunii revoluþiei democratice. o forþã politicã ayând individualitatea ei de acþiune. în mare parte. politicii de restituiri nobiliare i se rãspunde. unitate ºi o suplimentarã argumentaþie. nobilimea si plebea sã se considere la nivelul Stãrilor care constituie uniunea celor trei 4. sã poarte aceleaºi sarcini. Soarta Supp/ex-ului a fost hotãrâtã de raporturile politice interne ale Imperiului H compromisul intervenit între Curte si nobilime în faþa exploziei revoluþionare europene. al doilea pe cea ortodoxã. dar si conceptele revoluþiei democratice. prin formulare ºi argumentaþia lor raþionalã. care vizau modificarea sistemului constituþional. noua generaþie introduce idei izvorâte din climatul iluminist.reaºezarea naþiunii române în uzul tuturor drepturile1" civile ºi „regnicolare". erau îndreptate împotriva principiului regimului de Stãri privilegiate. dezideratele reflectau continuitatea cu etapa precedentã a luptei politice. cel de al doilea Supp/ex împãrtãºeºte aceeaºi soartã. care sã integreze întreg corpul social. politica imperialã rãmâne pe mai departe ancoratã în imobilismul structurilor constituþionale provinciale. de aceleaºi libertãþi si beneficii. Supp/ex-ul întâlneºte refuzul aceluiaºi bloc solidar al privilegiaþilor. aºa cum s-au cristalizat timp de ºase decenii. o slabã dezvoltare burghezã. postulatele preconizeazã. dar ºi aderenþe la concepþia iluminist-reformistã care îndrumã spre soluþia petiþionarã îndreptatã spre Curte imperialã. revendicãrile. actul reprezentativ politic este urmat de un al doilea Supp/ex (1792) redactat si înaintat în numele celor doi episcopi. în ambianþa politicã postiosefinã. primul reprezentând confesiunea greco-catolicã. românii avanseazã cereri noi. o restituire a vechilor libertãþi. marcau o rãsturnare de valori politice. potrivit sensibilitãþii epocii restituirilor. reprezentarea proporþionalã în Dietã si în funcþii. 3. Aºa cum au fost redactate. reprezentare proporþionalã în viaþa publicã. Programul naþional al românilor. Actul reprezentativ debuteazã cu o nedisimulatã referinþã la Declaraþia drepturilor omului ºi cetãþeanului. de drepturi ale omului ºi cetãþeanului. împrejurãri politice ostile în interior. feudalitatea. Evoluþia în sens modern si concordanþa cu noile aspiraþii sunt observabile ºi în modul în care concepe Supp/ex-ul naþiunea. memoriul cere ca locuitorii principatului. 5. loan Bob si Gherasim Adamovici. generalizând programul. Dietei Transilvaniei. care nu putea sã împãrtãºeascã soluþii favorabile creãrii unor individualitãþi naþionale. Memoriul. locale. aspiraþiilor moderne. unitãþilor administrative cu majoritate româneascã sã li se acorde numiri româneºti sau mixte ori sã-ºi pãstreze numele dupã âurj sau cetãþi. reaºezarea naþiunii în drepturile depline cetãþeneºti. întemeiate pe numãr. clerul. ideile chemate în sprijinul acþiunii politice reflectau stadiul de dezvoltare a' naþiunii. în pofida plusului de argumentare istoricã si restrângerii formulei naþionale la aceea a instituþiilor ecleziastice. trecând astfel peste cãile procedurale obiºnuite. fusese revendicat în vremea lui Inochentie Micu capãtã acum un aspect cumulativ. Respins de Dietã. Revendicarea congresului naþional urma sã creeze un organism constituþional românesc. de egalitate. cere o reaºezare. Al doilea Supp/ex a oglindit orientarea liderilor politici români spre lãrgirea bazei sociale a miºcãrii naþionale. Integrat perfect atmosferei timpului. coerenþã. preferând concordia cu nobilimea în locul inovaþiilor. Sub aceastã aparenþã. o datã mai mult. menþinerea constituþiei si a formelor tradiþionale de conducere Dar mai cu seamã acþiunea româneascã s-a lovit de viziunea politicã centralizatoare si unificatoare a Imperiului. amplu argument istoric ºi susþinut de considerente de naturã demograficã. prin argumentele de ordin demografic. Autorii acestei petiþii reactualizeazã în termeni hotãrâþi ideea 179 . reticentã la înnoiri. Dacã Inochentie Micu cerea recunoaºterea ca a patra naþiune constituþionalã. cu aceeaºi unitate de mãsurã. în sfârºit. egalitatea în drepturi cu naþiunile politice. generaþia fixeazã în prim plan dezideratul politic esenþial. 2. fãcând loc unei viziuni non-medievale. are în vedere 0 naþiune în termeni moderni. Fiind de naturã constituþionalã. dinspre naþiunea românã. Argumentele moderne ale Supp/ex-ului. dislocarea autonomiilor „naþiunilor" constituite pe privilegiu. politicã. care hotãrãsc. în þesãtura textului. generaþia nouã. sã i se redea naþiunii locul pe care l-a avut în viaþa politicã în Evul Mediu. Practic. Tri^. Orientarea politicã a vremii lui Leopold al l Nea îºi aratã pe deplin roadele. transforma principatul într-o Þarã Româneascã. Reprezentarea politicã a naþiunii proporþional cu numãrul ei însemna de fapt prãbuºirea vechiului sistem c°nstituþional. în sistemul ei de prioritãþi. Ceea ce. prin numãr ºi exercitarea drepturilor sale politice reprezentative. 5upp/ex-ul cerând o reintegratio. fãrã deosebire de naþiune ºi confesiune sã se învredniceascã.

lenãchiþã Vãcãrescu. a literaturii social-politice si istorice. Evoluþia de la local ºi confesional spre naþional. o multiplicare a proiectelor de reorganizare politicã a þãrilor române în legãturã cu nãdejdile pe care le trezeºte evoluþia „problemei orientale". un loc central l-a ocupat dezbaterea statutului internaþional al Principatelor. lacov Stamati ºi Leon Gheuca. oglindind evoluþia societãþii româneºti spre idealurile revoluþiei democratice. având ca punct de plecare ideile formulate de Dimitrie Cantemir. în 1778. în prelungirea acþiunilor revendicative din vremea iosefinismului. Miºcarea politicã organizatã în jurul Supp/ex-ului reuneºte pentru prima datã într-o acþiune conºtientã diversele pãturi sociale libere interesate în obþinerea unui nou statut politic. pãtrunse de spirit critic. confruntatã cu acute probleme externe. aspecte ale formei de guvernãmânt. cerând o adunare naþionalã de genul congresului iliric la care sã participe deputaþi nu numai din Stãrile militarã. boierimea militeazã pervtru înlãturarea domnilor strãini. înregistreazã accente protestatare. Memoriile ºi proiectele de reformã abordeazã problemele caracterului si sensului evoluþiei istorice a Principatelor. dupã respingerea revendicãrilor primului Supp/ex. în totalitatea lor memoriile si proiectele de reformã îl formuleazã coerent si îl articuleazã în raport cu principala Problemã: recâstigarea independenþei prin abolirea dominaþiei turco-fanarioîe. De altminteri.congresului naþional. Miºcarea naþionalã. Momentul Supp/ex-ului însã îºi continuã efectele în societatea Transilvaniei. în general autori de memorii ºi scrieri istorice. în acest ansamblu revendicativ. participarea solidarã a intelectualitãþii laice ºi ecleziastice. se întâlneºte cu intelectualitatea în jurul unor repere comune naþionale. pentru agriculturã. Miºcarea naþionalã din Þara Româneascã ºi Moldova. care continuã sã creeze cadrul de afirmare pentru opoziþia internã. pentru ca în anii urmãtori sã fie în scãdere pânã în preajma Revoluþiei lui Tudor Vladimirescu când ritmul devine iarãºi intens. Curtea vienezã. afirmând 180 . negustorimea româneascã. care depãºeºte forma petiþionarã prin încercãri efective de schimbare a domnitorilor. prelungindu-si efectele în opera politicã a generaþiei revoluþionare de la 1848. afirmarea politicã a intelectualitãþii îi dovedeºte forþa si locul pe care îl deþinea în societatea Transilvaniei. în Tara Româneascã si Modova activitatea politicã revendicativã din timpul rãzboiului continuã orin alte memorii redactate de opoziþia internã. Acestora li se alãturã. la începutul secolului al XlX-lea. •Paralel cu acþiunile conspirative ºi opoziþioniste se constatã. Deºi obiectivele propuse de miºcare nu se realizeazã. c°nferind o notabilã audienþã ideilor în societate. dar si al intelectualitãþii româneºti. tonalitatea celui de al doilea este mai radicalã. oameni de culturã ca Mihai Cantacuzino. Aºa se ºi explicã faptul cã între anii 1802-1807. îndepãrtat pentru moment în timpul rãzboiului. episcopilor interzicându-li-se pentru viitor preocupãri de naturã politicã. d ºi din cea plebee. fapt ce uºureazã comunicarea. ortodoxã ºi greco-catolicã la miºcare atestã progresul conºtiinþei naþionale. Dupã pacea de la Kuciuk-Kainargi. bisericeascã si civilã. Comparativ cu primul Supp/ex. se difuzeazã pe verticalã în societate. Miºcarea antreneazã personalitãþi din rândul boierimii. în noua ambianþã de revenire la sistemul politic fanariot. Memoriile Politice îi învinuiesc pe fanarioþi si dominaþia otomanã pentru decadenþa Principatelor si efectueazã o analizã amplã si criticã a sistemului fanariot. numãrul memoriilor sporeºte. se exprimã prin mijlocirea broºurilor ºi pamfletelor. complotul din ivloldova îndreptat împotriva lui Constantin Moruzi s-a transformat într-o puternicã acþiune antifanariotã. Continuat pe cele mai variate cãi. datoritã impactului iluminist. fiind relua1 în noi condiþii. idee dominantã a programului politic românesc. Genurile pe care le cultivã aceasta împrumutã mult din modalitãþile secolului al XVIII-lea. Acþiunile petiþionare urmeazã în linii generale cursul evenimentelor internaþionale. este interesatã în asigurarea liniºtii interne pentru a se putea concentra în exterior. ce exprimã sub raport teoretic concordanþa miºcãrii naþionale cu gândirea politicã europeanã. amplu diversificatã ºi consistentã ca motivaþie teoreticã. formulatã si în primul Supp/ex. chestiuni social-economice. programul se menþine mereu prezent. nobilã. Soluþiile pe care le oferã sunt în ^area lor majoritate reformiste. Deºi programul politic nu se fixeazã în Principate într-un act fundamental. scriitori din rândul boierimii mici ºi mijlocii. Acþiunea politicã deschisã se opreºte pentru multã vreme la acest punct. de reformare a instituþiilor. comerþ. imediat dupã 1774. semnificativã pentru noul curs al acþiunii opoziþioniste. la care se asociazã ample miºcãri conspirative împotriva noilor domni fanarioþi. în relaþie cu politica Franþei napoleoniene. stârneºte dezbateri polemice în rândul naþiunilor privilegiate. miºcarea politicã asociindu-si alte grupuri sociale. miºcarea naþionalã. intelectuali recrutaþi din burghezie. Alexandru Ipsilanti si Grigore al lll-lea Ghica. manufacturi. modul de realizare a transformãrilor preconizate. clerici de prestigiu cum au fost Chezarie din Râmnic. care. Memoriile manifestã o preocupare în creºtere pentru Problemele economice.

Imperiul rus ºi Monarhia austriaca manifestã în continuare tendinþe expansioniste. prin revendicãrile lui naþionale. pe care le adapteazã. Rãzboiul izbucnit în 1787. Rãzboiul a oferit un nou prilej forþelor locale sã participe la lupta împotriva stãpânirii otomane ºi. republicã. în ordine legislativã. alegerea. favorabil mutaþiilor politico-teritoriale în sud-estul european. judiciarã si executivã aducând în discuþie problemele puterii principelui si originii sale etnice. pe mãsurã ce criza regimului fanariot se adânceºte. în termenii logicii iluminismului. statul suveran. adaptate ia nivelul intereselor boiereºti. totodatã. format din Moldova si Þara Româneascã.la respectarea privilegiilor Moldovei ºi Tãrii Româneºti. o evidentã tendinþã cumulativã. într-o epocã de restaurare. în faþa revoluþiei lui Tudor Vladimirescu. independenþa faþã de puterea suzeranã si revenirea la domniile autohtone. Cu atât mai mult. Statul urma sã fie independent. Textu definitiv al tratatului (mai 1781). Ecaterina a ll-a propune crearea unui sta 268 þarT1pon între cele trei mari imperii sub numele de Dada. Incidentul Oceakovului a dovedit Angliei direcþia intenþiilor politice ale Rusiei.totodatã necesitatea abolirii monopolului turcesc. întregul corp social al naþiunii. vehiculeazã un novator convoi semantic. care încorporeazã idei interesând structura politicã si formele de guvernãmânt. chiar dacã la nivelul ideologiei boiereºti. boierimea devine purtãtoarea ideilor noi. Dupã pacea de la Kucuic-Kainargi. ele accentueazã preocuparea pentru guvernãmânt. care nu rezolvase diferendele internaþionale.monarhie. Indiferent de opþiunile formei de guvernãmânt la care se fixeazã autorii programului politic . 181 . referinþele la statutul internaþional al Principatelor exprimau o stare de spirit generalã. în ansamblu. în schimb. revendicarea neatârnãrii Principatelor pe baza dreptului istoric. în realitate. îngustându-le semificaþiile potrivit intereselor ei diferenþiate si pãturilor ce o alcãtuiau. Precizarea ulterioarã a obligaþiilor reciproce ocazioneazã ª' expunerea intenþiilor în privinþa celor douã Principate. Conceptele noi. forþele sociale active sub raport politic cer hotãrât. în amurgul regimului fanariot. Locul central îl deþine si de astã datã. angajate direct în „problema orientalã". Þãrile române ºi chestiunea orientalã. victoriile lui Suvorov la Focºani ºi Râmnic si ofensiva austriacã de la sfârºitul anului 1789 aduc Moldova si Þara Româneascã în stãpânirea aliaþilor. într-un fel sau altul. datoritã apartenenþei autorilor lor la starea boiereascã. în condiþiile în care burghezia era slab dezvoltatã ºi eterogenã sub raport naþional. absolutism luminat sau de esenþã nobiliarã . împreJurare care ^ace ca »re9atu' ciacic"sa rãmânã doar o recunoaºtere a destinului comun al þãrilor române. întâlnirea Ecaterinei a ll-a cu losif al ll-lea la Moghilev deschide calea unei viitoare „antante" antiotomane. progresele pe care le face Revoluþia francezã ºi propagarea spiritului revoluþionar în Europa Sud-Esticã se rãsfrâng ºi asupra situaþiei politice a þãrilor române. interesul acestor memorii pentru fenomenul social e foarte redus. cu interesul acestora pentru înlãturarea dominaþiei otomane. era îndreptat împotriva Imperiului otoman. rãmânea prizonierul întocmirilor sociale ale trecutului. Se poate remarca. în circulaþie în þãrile române. programul politic. însã. Proiectul regatului dacic si tendinþa Austriei de stãpânire efectivã a teritoriilor ocupate au readus în discuþie statutul internaþional al Þãrii Româneºti si Moldovei. favorabilã recâºtigãrii independenþei sau menþinerii si consolidãrii autonomiei Revendicarea unui nou statut juridic de cãtre oamenii politici români era convergentã cu þelurile unor puteri europene. iar Franþa si Anglia devin tot mai active în ai"13 stãpânirilor otomane. cât ºi proiectul grec al Ecaterinei a ll-a s-au lovit de asperitãþile „problemei orientale". în schimb. Ieºirea Austriei din rãzboi si încheierea pãcii de la Sistov (august 1791) a lãsat Rusia singurã în rãzboiul antiotoman. Variaþiile „problemei orientale". garantând mutual stãpânirile celor douã puteri. astfel cã alianþa austro-rusã faciliteazã expansiunea Rusiei. Cu alte cuvinte. le corecteazã. fãrã putea sã fie încorporat de Rusia sau Austria ori sã cadã sub o altã dependenþã. în ambianta problematicii internaþionale continentale. „problema orientalã" se complicã în funcþie de noile desfãºurãri militare. o revenire la statutul politic al þãrilor române dinaintea instaurãrii dominaþiei otomane. a reuºit. Atât acest proiect. anticipatã de tratative purtate între cele douã curþi. se cristalizeazã un nou climat. de încorporare a principalelor revendicãri într-un sistem de opþiuni fundamentale.dezbaterile prilejuite au contribuit la familiarizarea opiniei publice elitare cu alternativele posibile si cu ideea necesitãþii schimbãrii vechilor forme. La sfârºitul secolului al XVIII-lea. durata si limitarea atribuþiilor domniei. monarhie constituþionalã si reprezentativã. sub un suveran de religie creºtinã ortodoxã. care ocupã Oceakovul (1787) pe baza înþelegerii din 1782. sã solidarizeze. obligând Poarta. Pacea turco-rusã încheiatã la laºi /g ianuarie 1792) a confirmat tratatele precedente. cele douã imperii continuã sã aibã pe mai departe propriile interese fatã de Imperiul otoman. diplomaþiei europene sã-ºi manifeste interesul faþã de Principate.

înscriindu-se pe ordinea de zi a discuþiilor. stabilind durata domniei la ºapte ani. în aceste condiþii ºi miºcarea naþionalã a cunoscut un nou impuls. Dimpotrivã. la 28 mai 1812. care continuã. în urma variatelor experienþe prilejuite de acþiunea marilor puteri. declinul militar otoman si intervenþia puterilor europene în raporturile turco-române creeazã un cadru larg de manifestare pentru miºcarea de emancipare naþionalã. Imperiul otoman a încercat sã realizeze climatul necesar împãcãrii contradicþiilor dintre regimul fanano si forþele politice interne ostile aceluia. marcând rolul preponderent al Rusiei în Europa Rãsãriteanã ºi Sud-Esticã. seneduri ºi hatiºerifuri pe care Poarta a fost obligatã sã le acorde Principatelor a modificat statutul lor juridic. Rusia. stimuleazã noile proiecte de reformã. Evenimentele anilor 1790-1792 au lãmurit curând cele douã mari imperii. regimul fanariot în þãrile române prezintã acute fenomene de crizã. înfiinþarea consulatelor franceze în Principate (1796). seria 269 de firmane. readuce în planul diplomaþiei europene soarta Principatelor. un progres incontestabil. în actele pãcilor încheiate. încorporeazã teritoriul dintre Nistru ?' Prut.convingând-o despre necesitatea unei linii politice de protejare a stãpânirilor europene ale Imperiului otoman. pe de o parte atestã dimensiunile noi al „problemei orientale" ºi pe de alta. Rãzboaiele ºi. Boierimea munteanã cere protecþie împotriva turcilor. fiind inseratã. unde rãscoala lui Horea. în 1807. în 1802 Poarta corecteazã sistemul politic fanariot. complexitatea „problemei orientale". sub aspectul revendicãrilor româneºti. iar pe de alta politica orientalã a Franþei intrã într-o nouã etapã. alãturi de þelurile Rusiei. contribuie la dialogul noilor idei cu societatea þãrilor române. spaþiul istoric sud-est european este într-o tot mai mare mãsurã înrâurit de efectele Revoluþiei franceze. Astfel. Austria anexase partea de nord a Moldovei. în general. stimuleazã înaintarea unor petiþii cãtre Napoleon (1802). ln cele din urmã. de manifestãri de insubordonare în provincii. problemele partajãrii imperiului otoman. Puterea suzeranã a fost constrânsã sã garanteze privilegiu Principatelor ºi sã þinã seama în exercitarea drepturilor sale de clauzele tratatelor încheiate r puterile strãine. cã o soluþie pentru þãrile române nu putea veni decât din propriile acþiuni. El propune lui Napoleon sã ofere Austriei Principatele ºi Bulgaria. în aceste circumstanþe Imperiul otoman se vede silit sã se deschidã cererilor þãrilor române. în care se reflectã transformãrile înregistrate de societatea sud-est europeanã. concordante cu evoluþia raporturilor internaþionale. La sfârºitul secolului al XVIII-lea. în urma imposibilitãþii de a rezolva mulþumitor pentru pãrþile angajate. potrivit propriului nivel de dezvoltare. în aceastã ambianþã. pentru care „problema orientalã" reprezenta un mijloc în atingerea scopurilor sale de anvergurã în Orient. Si într-un caz ºi într-altul miºcarea politicã româneascã se convinge. cu gândul sã teie Rusiei posibilitatea de expansiune spre Constantinopol ºi s-o opunã astfel Austriei. în acela ' cadru al suzeranitãþii otomane. Imperiul austriac evolueazã cu paºi repezi spre reacþiune. în ansamblul ei. Evenimentele viitoare nu valideazã proiectele fãurite pe parcursul evoluþiei „problemei orientale". în urma pãcilor care încheie confruntãrile dintre marile puteri. Pentru Principate bilanþul acestei etape din istoria „problemei orientale" în secolul al XVIII-lea lric<icã. în timp ce Imperiul otoman capituleazã în faþa presiunilor interne si externe. Problema româneascã. în special sã fixeze obligaþiile în bani ale Principatelor ºi sã-ºi atenueze practicile abuzive în achiziþionarea produselor româneºti. revenind. la care s-a asociat funcþionarea deficitarã a sistemului militar. înfrângerile militare au fost precedate de o semnificativã crizã de autoritate a sultanatului. otoman ºi habsburgic. Epoca reacþiunii în Transilvania ºi criza regimului fanariot. Rãzboaiele austro-ruso-turce au evidenþiat clar declinul iremediabil al Imperiului otoman. lãsând sã se întrevadã de pe acum sensul evoluþiei viitoare. politica napoleonianã. accentueazã decadenþa regimului fanariot. determinã un tot mai accentuat interes politic al Angliei faþã de soarta Principatelor. între 1774 ºi 1802. Pe de o parte. Pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774). Se poate considera cã. ritmul mutaþiilor intervenite în scena politicã sud-est europeanã determinã o modificare în funcþionarea pactului 182 . Deºi restaurat dupã încheierea pãcii. ajunge sã fie cunoscutã ºi prin evenimentele petrecute în Transilvania. Obligat la concesii. cã noile împrejurãri solicitau o modificare a politicii lor tradiþionale. aºa cum. însã evenimentele dau la ivealã ºi o profundã crizã a regimului fanariot. în legãturã cu aceeaºi prezenþã a Franþei în Sud-Est. dupã formarea coaliþiei a treia în 1805. în 1775. marcat de subrezirea structurilor sale tradiþionale. Prezenþa însã a Franþei în zonã. prin rãsunetul ei european. pãtrunde în sferele diplomaþiei si ale opiniei publice europene. Soarta lor politicã Ajunge în dezbaterile internaþionale. expansiunea ideilor revoluþionare si receptarea lor de miºcarea politicã româneascã. cu un nou memoriu. nici nu confirmã aºteptãrile Principatelor. încercând o politicã de concesii faþã de dezideratele Principatelor dunãrene. Talleyrand. în aceeaºi mãsurã.

între Occident s' Orientul ortodox. Beneficiind de liniile culturale oficiale. Contrareformei ºi Reformei Catolice. asupra confesionalului. miºcarea naþionalã româneascã lãrgeºte neîncetat acest cadru. în Transilvania continuitatea programului 5upp/ex-ului din 1791-1792 si noile accente naþionale a'e acþiunii politice. în timp ce ultimul domn fanariot din Ivloldova. ca efect al penetraþiei noilor idei în pãturile intelectuale mai largi. Evenimentele de la sfârºitul secolului al XVIII-lea si începutul secolului al XlX-lea vãdesc tot mai insistent îndreptarea miºcãrii naþionale din Principate spre o soluþie politicã favorabilã eliberãrii de sub dominaþia turco-fanariotã. se apropie de conducerea Eteriei. politica naþionalã se acomodeazã împrejurãrilor. în Transilvania. în noile limite impuse de regim. situate la interferenþa zonelor culturale. Locul raþionalismului care fãcuse vogã în deceniile anterioare este acoperit de valurile iraþionalismului. ereditar în familia Ipsilanti. obligã capii bisericii româneºti la stricte preocupãri de ordin ecleziastic. în preajma Revoluþiei lui Tudor. pãtruns prin filiera germanã si francezã. întinsa activitate culturalã ºi audienþa la intelectualitate a 9ravei probleme þãrãneºti oferã ºi în Transilvania. într-un ansamblu de iniþiative culturale ºi politice apar ºi interesante mutaþii sub raport confesional. în încercarea de reunire a bisericilor pe care clerul ortodox si greco-catolic o face spre sfârºitul veacului. în care cenzura si intervenþia statului tindeau sã supravegheze orice manifestare a gândirii. ce atestã atitudini convergente cu imobilismul preconizat de stat. în 1804. Umanismul s-a fixat însã într-o diversitate de structuri intelectuale. Progresele Revoluþiei franceze decid definitiv nobilimea pentru soluþia de colaborare cu tronul. în timp ce factorii politici din Principatele dunãrene se lr>dreptau hotãrât spre soluþia independenþei naþionale în raport cu Imperiul otoman. Trecerea de la „mica" la „marea" Europã a deschis nn1 posibilitãþi de integrare a spaþiului central-sud-est european în noua geografie spiritualã a secolului luminilor. astfel cã regimul revine la practicile constituþionale. Regimul. la activitatea dietalã. în aceeaºi mãsurã societatea þãrilor române oferea un peisaj compozit de structuri central-europene ºi sud-estice. nu mai era un real pericol politic. cãutând un nou limbaj de exprimare prin culturã care câºtigã de acum tot mai evidente dimensiuni politice. interzicând activitatea politicã a naþionalitãþilor. Planurile d 270 C0nstituire a unei armate proprii si proiectul întemeierii unui regat dacic. în care infiltreazã preocupãri cu conþinut politic ºi naþional. Activitatea politicã continuã totuºi din iniþiativa unor intelectuali ai generaþiei anterioare prin elaborarea unui nou Supplex. care reuºise sã cuprindã în acþiunea ei secretã ºi cercuri intelectuale româneºti. 771 Iluminism si societate. fanarioþii dau semne & înstrãinare faþã de politica Porþii. în care continuau sã se manifeste realitãþile lumii ortodoxe si catolice. Imperiul striveºte în 1794-1795 miºcarea iacobinã maghiarã condusã de Martinovici. o Moldovã ºi o Þarã Româneascã aflate în aria stãpânirii Imperiului otoman ºi a influenþelor curentelor de idei ale Sud-Estului cãrora li s-a suprapus înrâurirea iluminismului occidental. Evenimentele politice de la sfârºitul secolului al XVIII-lea nu au rãmas fãrã urmãri în domeniul culturii. sunt dovada evidentã a orientãrii principelui fanariot spre interesele naþionale ale þârilor române. Atenþi la evoluþia situaþiei politice europene. Sunt combãtute ideile revoluþiei democratice în cadrul unui regim poliþienesc. convins cã opoziþia nobiliarã în faþa primejdiei. Mihai Suþu (1819-1821). Þãrile române. 183 . o Transilvanie integratã Imperiului habsburgic. în timpul lui Francisc l (1792-1835) locul lui fiind luat în planul politicii interne de reacþiune. cursul reformelor se degradeazã continuu. alãturi de o remarcabilã continuitate a ideilor politice formulate anterior. domnul Constantin Ipsilanti (1802-1806) trece decis la ° politicã de eliberare de sub dominaþia otomanã în legãturã cu Rusia si cu miºcarea de eliberai" balcanicã. vestesc 2°rii unei noi epoci. diferitele variante ale Reformei fiecare cu aspiraþiile si tradiþiile sale particulare. dupã Leopold al ll-lea.turco-fanariot. de ascendentul catolicismului ultramontan si al ordinelor cãlugãreºti. care propulseazã o literaturã de stat utilitarã ºi conformistã. au înregistrat experienþa umanismului târziu si afirmarea ideii originii latine a poporului român. reprezentate de miºcãrile sociale þãrãneºti ºi de activitatea politicã a naþionalitãþilor. rãpind astfel o posibilitate de folosire a cadrului instituþional tradiþional în scopuri politico-naþionale. se observã o preocupare Pentru social si o orientare spre spaþiul general românesc. Triumful naþionalului. fundalul pe þâre se vor clãdi noile acþiuni politice. direct sau mediat. pe care o direcþioneazã într-un sens religios ºi conformist. sprijinind rãscoala sârbeascã sub conducerea lui Caragheorghe (1804). Dieta din 1794 o dovedeºte din plin prin soluþiile pe care le oferã problemelor presante sociale ºi naþional-culturale. în care. Orientarea spre iraþionalism se remarcã ºi în acþiunea culturalã sprijinitã de oficialitate.

Dovadã 184 . o prezentare a religiei mahomedane (Sistema religiei mahomedane) de largã circulaþie în epocã. datoritã pluralismului etnic. noile opþiuni ale preiluminismului. în ce priveºte istoriografia românã din Transilvania. grefat pe o varietate de tradiþii culturale naþionale. lingvistic si religios. care exprimase la sfârºitul secolului al XVII-lea în opera lui filozoficã de tinereþe. receptarea valorilor spirituale prezintã un anumit eclectism în care Aufklãrung-u\ german protestant sau de expresie catolicã se întâlneºte cu iluminismul francez ori cu idei ce vin dinspre revoluþia democraticã. la nivelul unei savante argumentaþii. în Divan. francezã. 272 pimitrie Cantemir. alcãtuitã pentru baza cunoaºterii surselor otomane. Domeniu prioritar al preiluminismului din þãrile române. opþiunile maniºtiior din secolul al XVII-lea. Angajat unor evidente scopuri politice. Martin Felmer (1722-1767) a evidenþiat romanitatea românilor. cu excePþia lui Cantemir si a stolnicului Cantacuzino. expunând-» unor mai largi cercuri intelectuale europene. prin traduceri în limbile englezã. precum ºi lucrarea lui Koiesery consacratã mineritului din Transilvania. animat de ideea emancipãrii politice a þãrilor române. Reforma ºi catolicismul sã se subordoneze unor evidente tendinþe sociale ºi politice. ca patrie primitivã a manilor. subliniind ideea apartenenþei acestuia la . în aceeaºi ambianþã a epocii petrine. istoria Participantului care anunþa însã un spirit atent la problemele ºi atmosfera veacului. Astfel se constatã o convergenþã a frontierelor culturale vest-est ºi est-vest.De o demarcaþie riguroasã însã nu putea sã fie vorba. profesor la Halle. la care a asociat o serie de alte lucrãri. în care se înscriu Cantemir. Filstich. redactatã în spiritul scolii germane de cunoaºtere a statelor (Staatenkunde). Principele român continua. deoarece structurile intelectuale si religioase învecinate se întrepãtrundeau. Ion Neculce (1672-1745) se distinge ca lstoric. ortodoxia. conferind ideii de latinitate o formã doctrinarã. cel din urmã cu Breviculum nationum et praedpue — saxonicae in Transylvania (1696). aceleiaºi sensibilitãþi culturale îi aparþine opera lui Johann Filstich. un reper în cunoaºterea impactului otoman în sud-estul european. In aceeaºi perioadã în Þara Româneascã se continua tradiþia secolului anterior prin scrisul lstoric din epoca lui Constantin Brâncoveanu ºi alte lucrãri de conþinut istoric care acoperã Prirna jumãtate a secolului. Reinserarea Europei Central-orientale într-un continent revenit la unitatea lui a avut urmãri în procesul de redimensionare culturalã. La începutul secolului în cultura spaþiului românesc se afirmã. Datoritã diversitãþii. o substanþialã operã din sfera turcologiei. în prelungirea demersurilor istoriografiei barocului din perioada precedentã. în seria istoricilor preiluminiºti Martin Schmeitzel (1679-1747). în istoriografia maghiarã privitoare la Transilvania se continuã cronistica secolului anterior prin Mihai Cserei (1699-1756) ºi Petru Apor (1676-1752). a fost. Descripþie Moldaviae. Societatea Transilvaniei. participant si memorialist cu accente moraliste. în ambianþa Rusiei petrine. cercetarea istoricã atestã o asiduã preocupare pentru desluºirea criticã a originii popoarelor. aceastã pleiadã de cãrturari evidenþiazã originea latinã a românilor. prevaleazã genul cronistic. Dimitrie Cantemir. Dimitrie Cantemir dedica Imperiului otoman. El a mai publicat o istorie ecleziasticã De Stãtu Ecdessiae Lutheranorum in Transylvania (1722). înfãþiºând o lume complexã care fãcea ca umanismul. Kolesery si Valentin Frank von Frankestein. în care expansiunea ideilor occidentale întâlneºte tendinþa de integrare în civilizaþia modernã.eeasi civilizaþie pe care o exprima în noþiunea de „Þara Româneascã". evidenþiazã ipostazele diferite în care se manifestã secolul luminilor în zona þãrilor române. Istoria bisericii Scheilor Braºovului a lui Radu Tempea a! ll-lea (1691-1742) reprezintã o paginã de istorie localã. Hisîoria incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae. o primã investigare criticã a originii saºilor. germanã. a consacrat istoriei Transilvaniei un curs în care a stãruit ºi asupra istoriei românilor. un spirit nonconformist în raport cu dogmele ortodoxe ºi îndrãzneli de gândire care -au apropiat de ideile Reformei antitri