Cristina ENUŢĂ | Patrimoniul, buldozerul și macaraua

Arhitectura ca mecanism de construcţie a realităţii
Ce anume construim prin construc ii? Dincolo de a compune cadrul vie ii noastre cotidiene, îndrăznesc să cred că arhitectura contribuie, într-o formă complexă, la construirea a ceea ce numim realitate. De altfel, ce putem considera ca desemnînd mai mult realitatea decît suportul existen ei noastre fizice, de a cărui veridicitate ne putem asigura privindu-l, parcurgîndu-l, atingîndu-l, testîndu-l cu toate sim urile? Dar cum realitatea cuprinde, în structurile ei, în afara palpabilului, şi concep iile abstracte despre lume împărtăşite de membrii unei societă i, legătura dintre arhitectură şi realitate poate fi în eleasă mai nuan at. Arhitectura este o unealtă esen ială de „traducere“ a unei imagini mentale, evident subiectivă, în obiect palpabil, posibil de a fi perceput de to i şi, prin urmare, obiectiv. Prin edificare, o parte din universul subiectiv al celui ce clădeşte este externalizată şi adăugată realită ii colective. Arhitectura clasică se slujea de un mijloc important de a înmagazina în materie o viziune asupra lumii: ornamentul. Concep iile despre lume ale societă ii pre-moderne se pot „citi“, în formele de ornamentare a clădirilor, la două niveluri de lectură distincte: simbolurile folosite şi dispunerea ornamentului pe corpul clădirii. Omul pre-modern este conştient de corporalitatea lui ce implică materialitate şi limită. El este supus gravita iei, trăieşte sub cer şi aspiră către înăl imea lui, care găzduieşte zeii. Lumea sa este circumscrisă, heterogenă, ierarhizată, diferită calitativ în zone definite de limite, separate de praguri şi ritualuri de trecere. Este o lume bîntuită de duhuri şi păzită de for e divine. Cum putem vedea toate acestea în ornament? Simbolul, laic sau religios, prin care ornamentul comunică, povesteşte despre muritori şi zei, despre imaginea celor ce nu pot fi văzu i şi efemerul vie ii muritorilor capturat în materie. Dacă simbolul dă seama de divini şi de oameni, felul în care ornamentul îmbracă volumul clădirii arată aşezarea pe pămînt şi ascensiunea ei către cer, înfruntînd gravita ia. Pornind de la soclu către cornişă, ornamentul variază sugerînd că spa iul nu este uniform calitativ pe axa verticală. El lucrează asupra percep iei gravita iei, fie că amplifică greutatea clădirii sau o diminuează vizual. De asemenea, punînd limite clădirii în desfăşurarea ei pe verticală sau orizontală (soclu, cornişă, tratarea col urilor), ornamentul îi atestă materialitatea. Punctele de trecere între interior şi exterior – uşi sau ferestre – sînt mărginite de ornamenta ie bogată ce trasează un prag care indică separarea a două spa ii diferite calitativ. Privind exemplul clasic este uşor de observat cum modul pre-modern de a în elege structura lumii se reflectă în spa iul construit. Ceea ce trebuie subliniat este faptul că, la rîndul lui, obiectul construit alimentează schimbări ce se produc în modul de a vedea realitatea. Acel „dincolo“, ce desemna cîndva divinitatea, s-a diluat în trecerea către modernitate, nemaiavînd for a de a erupe prin simbol în formele construite şi lăsînd, pentru mai bine de un secol, un gol, o arhitectură lipsită de ornament şi simbol, şi ancorată în acea parte a realului accesibilă prin sim uri. Însă momentul actual este martor al unei recristalizări a unui alt fel de „dincolo“ – spa iul virtual. Odată cu această nouă dimensiune a realită ii au apărut şi mecanisme de aducere a sa în spa iul urban. Un bun exemplu sînt imaginile fixe sau dinamice ataşate clădirilor prin bannere sau ecrane. Acestea fagocitează rînd pe rînd clădirile oraşului contemporan, fapt ilustrat, din păcate, prea clar de cazul Bucureştiului. Odată ce imaginea virtuală se interpune între privitor şi clădire, acest fragment din mediul fizic este înlocuit de un fragment de spa iu virtual. Intruziunea realită ii virtuale în mediul urban schimbă modul în care în elegem realitatea. Imaginile virtuale transformă culorile oraşului, aduc o cantitate de detalii mai mică decît clădirea căreia i se substituie, schimbă constant scara obiectelor înfă işate şi creează senza ia imaterialită ii. De asemenea, amplificînd dinamica de transformare a imaginii oraşului prin ritmul lor de schimbare, dau senza ia unui spa iu instabil, mişcător şi, prin urmare, străin şi nesigur. Schimbările produse în modul de a vedea şi de a sim i oraşul prin prezen a imaginilor virtuale în mediul construit se propagă dincolo de prezent şi duc la modificarea felului de a în elege lumea, de a ac iona şi mai apoi de a o construi. Puterea mediului construit de a influen a realitatea unei comunită i nu se limitează la cazurile de mai sus. Efectele apari iei unei noi construc ii în spa iul urban sînt adesea reduse la aspecte func ionale sau estetice, dar eşecul în cazul edificării are o miză mult mai profundă: alterarea realită ii. Necesitatea unei „igiene“ a spa iului urban pare cu atît mai evidentă cu cît în elegem mai bine rolurile pe care obiectul construit le joacă în existen a unei comunită i. Cristina Enu ă este arhitect şi doctorand al UAUIM Bucureşti, într-un stagiu de cercetare la Universitatea Lusofonă din Lisabona.

Garsoniera cu 3 camere 39.990€ Esti tanar si nelinistit? Esti pragmatic si nu visezi la un palat?

Alege locuinta multifunctionala cu perete rotativ! Si ai spatiu atat cat iti trebuie! Vezi oferta completa Diana Mihnea and 17 others Valentina igâră, Like
like this.
Apar ut in Dilema veche, nr . 370, 17-23 mar tie 2011 0 comentarii 514 vizualizăr i

Solu ie implementată de Tremend

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful