Mariana Eftimie Kabbout

Selecţie de poezii din toate volumele publicate

Copyright Mariana EFTIMIE KABBOUT © Toate drepturile rezervate

Singura diferență dintre mine și viață? Eu nu am plănuit greșeala, ea nu a greșit planul!

Mariana EFTIMIE KABBOUT

Când șoptește versul, nu mai e durere! Munții par fecioare în cămăși de in Ce străbat abisul și culeg plăcere Pentru-al nostru iute, ’nverșunat destin. Când șoptește versul, inima zâmbește Și pământul cântă de la început! Când șoptește versul, viața hoinărește Printre flori, iubire, pace și... atât.

Mariana EFTIMIE KABBOUT

. M...Aici e cuvântul. E.K ... povestea și eu. Şi-n astă trăire zâmbi-voi mereu.

Şiroind pe tâmpla unui necuvânt? Cât ne aparţine când nu vrem să ştim Că n-a fost ursită pajişte în floare Fără glasul toamnei. fi-va greu deloc Să mai batem câmpii cu rotiri celeste. ca-n poveste. ca o nesfârşire.Mariana Eftimie Kabbout Frunze Sub aceste frunze cât mai e pământ? Cât rămâne-n toate ca un fel de ştire Fără mângâiere. . Când nici locul nu e ce credeam că este. fără ierni barbare? Cât mai suntem totul ca nimic să fim? Astfel. E joc.. Locul de sub frunze nu-i pământ..

hai. Tu. peste dealuri! Și chiar mai departe! Să-i spunem poveștii că scris-am o carte În care-am salvat primăvara și-un vis de la moarte! . Să nu-i dai tristeții iar apă la moară. Să-i scriem iubirii să treacă pe-acasă.. alb să mai porți.Mariana Eftimie Kabbout Ca și cum… Nu-nchide fereastra cu soare pe-afară... eu. rochița aceea frumoasă! Să-ncingem o horă-a privirii duioase... Și. Când e ca și cum mai există în noi primăvară! Să punem în vază flori multe. Pe firul de iarbă ce-n verde ne coase Fântână de rouă și raze de-argint curioase.. pe masă.

în multele clipite. și mere.. oare. Chiar n-ar putea.Mariana Eftimie Kabbout Septembrie Mai vine toamna să-mi ascundă iar Cununile de flori multicolore Și-n veșnicia ultimelor ore Să mă alunge iarăși în zadar. Și nu mai tace. dragul meu? . Cu struguri copți. Și tu ești toamnă. Să vină și pe strada altcuiva? Septembrie e-aici. Să mă mai mintă pare c-ar mai vrea. De parcă timpul tot e pe sfârșite.. Iarăși mi te cere. ca mai mereu. gutui și nuci.

În moarte să mai lepăd ce-aş fi vrut... mai apoi. aceeaşi dramă: „Sfârşitul e alt drum. Şi.Mariana Eftimie Kabbout Drum Am inventat cuvintele de seară Și cerul în ecou l-am preschimbat. Dar mi-a şoptit. Refrenul unui vis adevărat. am încercat cu teamă. neînceput. a mia oară. s-a sinucis. ieri.. pe-ascuns.” . Să cânte pentru noi.. Am colorat privirile amare Şi-am năucit un zâmbet compromis De-atâtea ierni și toamne milenare În care frigul.

zbor nu poți avea. Dar biet genunchiul meu revarsă-n pale Retrageri înspre frontul interzis. Podeaua. Aripa mea e o zădărnicie.. Dar taina asta nu am scris-o-n carte Nici până azi. același loc. Pe-un minutar mai caută noroc. azi. ‘n privire..Mariana Eftimie Kabbout Nescris Genunchiul meu e ros pe-aceeași parte. Îmi dăruiește. Așa îmi pare când privești spre ea. Dar albul ei chiar nu mai vrea să știe De ce. De ce? Nu întreba. Iar mintea mea mai strigă (nu cu jale): „Lăsați-mă să scriu ce nu m-a scris!” . Doar cântul meu – cel socotit de ore. Pe partea unde trece o podea. sub aripi multicolore.

Mariana Eftimie Kabbout Dilemă Nu se mai spune. Să fie printre lucrurile bune. E un izvor de flăcări fără glas Ce nu-și mai află locul în culoare. Și de-ar mai fi să fie ce-a rămas. Nu se mai poate ști ce se mai spune. Poate că n-a fost. cu rost. Sunt eu – pe ringul unde nu se moare. Nici nu mai e ce-ar fi putut. *** .

să-i spunem veștedei păreri Că n-am fost vreodată-n nu știu care ieri! Dar îți simt privirea.... Nu-i această lume.. Nici distanțe reci. Sau chiar este? Nu. din orice. este altceva! . Lumea nu-i oricum! Şi de mă vei vinde.. Mergi și cere-i vieții. Să începem lumea de la ce-a rămas! Să ascundem timpul sub același pas... Iar de nu vei crede că-i destul și-atât. podul peste chin Și-amintirea-n care vin și iarăși vin. Nu-i ordoni sclaviei să mă scrie-n veci În plecări destule. Nu pe nu știu unde. Cine să mai știe care drum va fi Nedescris de nimeni? Nimeni va mai ști. apoi. nici pe undeva. oricât! Vinde și secunda-n care voi afla Că uitarea este.. Iar. vinde-mă acum Unui gând ce-n vrere altfel ar părea.Mariana Eftimie Kabbout Altceva Nu-i această lume locul unde tu M-ai vândut uitării.

Mariana Eftimie Kabbout Pe loc Ai fi putut întâi să te oprești Și să-nțelegi că-ncepe de la tine O întrebare-n care nu e bine Să cauți ce nu știi să prețuiești. Dar tu. Dar crezi că eu pot fi o întrebare La fel ca tine. dor al nimănui? . doar jumătatea blestemată Ai tot cules-o ca pe-un rod bogat! De-ai fi oprit. ai fi putut să-mi spui Că îți dorești o altfel de-ncercare. O grabă fără sens n-ai fi aflat De-ai fi știut s-o ocolești pe toată.

eşti clipa sufletului meu... Într-un abis.. Prin întunericul prea dens. fără cuvinte. Secundă-ţi sunt. Când nu ţi-am spus că te iubesc... te-am mai iubit încă odată Şi. . să nu tresari în visul tău Şi să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare. prefer să tac şi să ascult Când număr printre picături vechi jurăminte. Când nu-ţi voi spune te iubesc.. Eu ştiu să-ţi spun că te iubesc.Mariana Eftimie Kabbout Te iubesc fără cuvinte Când nu îţi spun că te iubesc. te-mbrac în soare. Lăsând durerea ce-o simţeai să mă agaţe.. să ştii că te iubesc mai mult! Eşti un parfum sublim ce-l simt fără cuvinte. neştiind că te ador..... Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată... E uneori prea greu de spus. Când uit să-ţi spun că te iubesc. să ştii că te iubesc din nou Şi-ţi scriu pe buze un sărut ce nu te minte! Nu mă-nvăţa cum să te chem în noapte cu al meu ecou. mi-ai plâns în braţe..

soră-mi este marea.... Ecou sunt peste dealuri şi te strig. Sau amândoi? Poate niciunul Nu va mai fi cândva al nimănui. Când munţii. Cu munţii mă-nvelesc când îmi e frig. tu fii nebunul Ce mă va duce în abis. Eu?. De îţi voi fi păcat. Eşti vântul care bate nebuneşte Şi-ntoarce visul...Mariana Eftimie Kabbout Nimic nu este dincolo de tine… Mi-e frate codrul... codrul marea şi cu mine Vom învăţa iubirea pe de rost.... Tu?. Sunt luciul apei care se-odihneşte Sub salcia ce picură duios. visul meu frumos.. Nimic nu este dincolo de tine.. În braţe strâng câmpiile şi zarea. Cum înaintea ta nimic n-a fost! .. haihui.....

Mai cântă-mi iubiri neseduse Uitate în miez de idee... Cu zâmbet și trup de femeie Păstrează-mă-n vorbe nespuse.. Cu glas de romanţă-poveste În care finalul nu este Otrava plăcerii din vise. departe de lume... Departe. Etern... .. Şi cântă-mi când frunze-or să cadă.... Şi nu-mi căuta un alt nume. îţi voi fi serenadă.Mariana Eftimie Kabbout Cântă-mi… Mai cântă-mă-n versuri nescrise..

N-am înţeles cum de-au crezut că-i tot născut doar pentru-a lor zădărnicie.Mariana Eftimie Kabbout Ei Se lăudau c-ar fi destul de buni şi se mândreau... . mă uit în urmă şi socot: . răstălmăcind durerea. I-am admirat ca pe frumoși-nebuni.. azi.S-au închinat doar la a lor mândrie. frumoși creați pentru-a slăvi puterea.. Dar.

Mariana Eftimie Kabbout Romanţă Nu te ştiam departe şi mai ales mireasă, Nici nu mi-ai scris vreodată să-mi spui că m-ai uitat... Cu toate-acestea, clipa, iubito, nu mă lasă Să te gonesc spre vină. Nici eu nu-s vinovat. De ce ascunzi inelul şi mâna care-l poartă Când eu, privind la ele, un jurământ ascult? Poţi amăgi nuntaşii, pe tine şi pe soartă, Dar eu, dintr-o credinţă, am dezertat demult! În alb, îţi şade bine, la fel eşti de frumoasă Şi din a mea iubire vei mai lipsi puţin... Să iert şi despărţirea şi drumul tău spre masă Când mai închini o cupă cu marele meu chin? Nu ştiu ce-ar fi mai bine, să mint că nu mă doare? Spre fericirea frântă, haotic să mă-ndrept? Acordă-mi valsul ultim şi, după o plecare, Să mi te-ntorci în suflet. Și-acum te mai aştept. Să nu te ştiu departe, nici ca acum, mireasă... În rândurile toate ce nu le-ai scris, să-mi spui, Că vina nu mă are, iubita mea frumoasă, Că-nfăţişarea asta e ... nu mai ştiu a cui. Dă-mi voie, într-o moarte, să pot afla cărarea Şi o eternitate s-aduc şi să mai sper Că vom cinsti durerea şi eu şi tu – cu floarea Pe care, la intrare, mi-ai prins-o la rever. Nu mă privi mirată, nu cred că se cuvine, A mea sinceritate la refăcut s-o dau! Şi nu îmi cere, astăzi, să mai privesc spre tine Cu ochii nepăsării! Nu pot şi nici nu vreau! Iar de va fi ca mâine să te mai ştiu departe Şi tot la fel, mireasă... rămân la nunta ta... Să te mai scriu, iubito, dar nu ca pe o carte, Ci numai ca pe versul în care-ai fost a mea...

Mariana Eftimie Kabbout

Nici măcar atât

Cui să vând această șoaptă Cu priviri ca mura coaptă Ce-a trecut pe-aici ca mire, Semănând c-o fericire? M-a ademenit puțin Cu iubire și pelin, Și în ultimul prăpăd Mi-a cerut, apoi, s-o văd... Ce să văd? Să văd o minte Cum în treacăt mai asfinte? Sau un vânzător de șoapte, Ucigând sărut și noapte? Nu mai vând nimic. Degeaba Întrebați cum vine treaba! Ochii dulci ca mura coaptă N-au fost nici măcar o șoaptă!

Mariana Eftimie Kabbout

Neștire

Eu nu știu să iubesc cum tu îmi ceri. Iubirea mea e simplă și e toată Pe-al vremii gând, idee-nmiresmată, La fel ca azi și mult mai mult ca ieri. De ce îmi ceri, așa, ca din senin, Să nu pun semn la pagina cu soare Și ca o tristă desprimăvărare Să te iubesc potrivnic și puțin? Nu mă mai mir că nesfârșită e Neștirea ta și cât de mult mă doare Să știu că ceri așa la fiecare! Măcar de-aș înțelege și de ce...

poate. să cobor Şi să-ţi arăt că te-am vorbit de bine! Nu e aşa cum. ai crezut. cu sufletul te scriu Pe trupul unei clipe aşteptate? Cât de uşor te-am confundat c-un nor Când ai trecut rapid pe lângă mine! Încetineşte. simplă şi frumoasă! . Și că te scriu.. pe braţe să îmi cazi La fel de simplă. Că pentru ce n-ai fost îţi port ranchiună! Şi de n-am spus ce nerostit s-a vrut.. când voi ajunge-acasă. viaţă. de mulţi neînţeleasă. E pentru că doar pasul tău răsună Mai mult atunci când plouă cu păcat Şi până la priviri e ceaţă deasă.. Am să te chem.Mariana Eftimie Kabbout Mărturisire Ţi-am spus că eşti frumoasă şi te ştiu În toată-această mare simplitate. în curând. Dar nici atunci eu nu te-am blestemat. Ţi-am spus că te mai ştiu la fel şi azi? Şi.. Frumoasa mea.

. Nu mai vreau doar linii frânte Care ştiu absurd să cânte Într-un ritm incoerent.. Mai lăsaţi-mă să vreau Libertatea de mişcare Şi-ntr-o amplă dezertare Pe-un picior de plai să stau! Doar un pic și iar un pic. să mă ridic. Şi cu un accent subtil Să răsfăţ. Ca un zmeu..Mariana Eftimie Kabbout Accent Pe ecou vreau alt accent. Mintea voastră odihnită Ce mă-ngroapă inutil. Ca îndeajuns să fie. doar o clipită. Iar pe-un fir de nostalgie.

Bogat mă crezi.. Averea mea e-n poezie. pe drum. n-ai habar! Averea mea. În timp ce gândul tău. toată e cuvânt şi soare.. . ba crezi că nu-i. o. Nici ce gândeşti c-ar fi să fie. deşi îţi par Că mâna-ntind spre a mai cere. Ba vezi că e. ce avere! Să o socoţi nu mai ai cum. Dar ce anume.. astăzi.. floare. Azi. În versul meu e.Mariana Eftimie Kabbout Avere Averea mea nu e ce spui.

Doar tu n-ai vrut. Când grabă-i tot şi toate-s de oriunde Şi-aproape-oricum ne naştem uneori. Eu aş fi vrut să fii cel care ştie De ce-s livrate patimi prin cuvânt. Dar clipa a-nceput de zor să scrie Cu trupul meu. lumină sau tăcere? În care dintre ele-am existat? . pe alt decor-veşmânt. -n stoluri de bătrâni cocori. În mine-a fost o vrere Atât de mare-ncât m-am întrebat: Ce-am fost de fapt.Mariana Eftimie Kabbout Lumină sau tăcere? Tu nu ai vrut să ştiu de ce ne-ascunde Secunda.

să mă opreşti târziu. .. când. peste voi. mai mult de-atât. Să mă opreşti. Am reuşit reci suflete s-aduc În lunca-nmiresmat-a fericirii. Dar eu mă tem că n-ai să ştii nici cum. la poalele iubirii. Când toţi credeau că-s pom şi mă usuc Fără vreun rost.Mariana Eftimie Kabbout Să mă opreşti Va trebui să-mi stai cumva în drum Ca să-nţeleg că nu mai am scăpare. Dar nu în veacul ce înoată-n sânge! Ci doar acolo unde-aş vrea să fiu Ochiul ce. Nici unde şi. cu flori va plânge. oare..

. ’n ce minune Ne-am ascuns iubind sublim? Şi de ce seninul spune Că şi-acum în el plutim? Ne-a păstrat un ram în floare Şi în albul unui rost. Şi-un abis în gând mereu Ți-ar broda. Iar când soare n-oi mai fi Tu vei crede că sunt lună? O. . Hoinărind pe căi nebune? Ochii mei de-or fi ninsori.. tiptil.. Cer sau stoluri de cocori.. iubite. vei şti că-s eu? Ori vei prinde-ntr-o cunună Ce n-a fost şi încă-o zi.Mariana Eftimie Kabbout Vei şti? Mâna mea de-ar fi un ram Şi cu flori ţi-ar bate-n geam. Să-i deschizi te vei grăbi? Oare că sunt eu vei şti? Sau o frunză îţi va spune Că-i o vară-n strai-copil Ce-a venit aşa. Dar nu tot! Doar ce nu moare Ști-va când şi ce am fost.

. Adună-mă. Şi iartă-mă. Deja sunt pod peste-o absentă zi.. .. Din gânduri false.. nu. să nu-mi faci punte. pe cea mai albă filă. din ultimul cuvânt... Pe buze-adu-mi un zâmbet de copilă Şi aminteşte-mi... pe o sărmană frunte. de clipă n-oi mai fi. uneori..Mariana Eftimie Kabbout Iartă-mă Adună-mă. să cânt.. Culege-mă.

de-mi va fi grăirea o beţie. Ce-s laurii pictaţi printre rubine? Capcane pentru vise destrămate? Crăiasă a Saharei devastate.. Să merg cu pasul tău? Ar fi mai bine? Sau.Mariana Eftimie Kabbout Rămas bun Singurei averi umane. Ce-i cu amurgul care-mi stă pe buze? Sărutului tău rece-i aparţine? Ca pe-o legendă-n straie bizantine M-ai nins sub talpa sensurilor-muze... Să râd şi să te iert scriind pe toate Un „Bun rămas” care-ți rămâne ţie? . clipa..

Tu.. Gândul răstignit zace credul.. Eu. Ne-am grăbit mai mult ca niciodată. venind. plecând. doar linia ferată Lăuda iubirea.. uneori... câte-s toate cele Ce mai ştiu că ne-am iubit destul? .. Între noi..... Pe tulpina clipelor rebele. şuierând.Mariana Eftimie Kabbout Câte? Ne-am iubit aproape-ntotdeauna Și în fluviul mierii ne-am prelins Dintr-un colț de nor și din furtuna Care-a nins pe un sărut. a nins. Câte oare.

subtile amăgiri. cum de-ai uitat? . distins păcat. în nerostiri m-a ferecat. Dar mi-am trimis răbdarea după moarte Şi-ai reuşit să crezi că mai aştept. Pe trup. să-mi spui. Mă-nvăluia necontenit rugina. De cheie ai ştiut.Mariana Eftimie Kabbout Cheie Tu trebuie să fi ştiut de cheia Ce. Puţin probabil totul sau o parte Ar fi putut să fie înţelept. Un pas alături. Între tăceri. zăbrele conturau priviri. ieri. nelipsită – vina. Dar unde e. Dar repetai mereu că sunt aceea De care libertatea n-a uitat.

.. Doamne. Absurd mă soarbe vântul. Un dor îmi bea din sânge. Şi chiar dacă iubirea-ţi în chinuri m-ar zdrobi. cu chipul tău. A mâinii tale urmă mă arde şi mă-ngheaţă. .. Un chin va fi păcatul de-oi mai păstra în minte Atingerea-ţi flămândă pe sânul meu fierbinte.. De ce te-mpart cu noaptea când tandru-mi guşti fiinţa? De câte vieţi nevoie mai am să-mi uit sentinţa? Amanetez speranţa. Născut vei fi de-o ploaie... a nu ştiu câta oară.. Vând cea din urmă noapte unei năluci smintite. Plăteşte cash. O. Pe gratis dau odaia Prin care umbra-ţi merge şi-acum la braţ cu ploaia.. nu mai curmă În mintea mea sărutu-ţi din noaptea de pe urmă! Al dezrobirii zâmbet mi-a-ncremenit pe faţă. Sub gene-mi urlă cerul... De biciul ei lovită aş vrea să mai pot fi.. O. Pe braţele-mi de ceară. Doamne.. Sub tălpi.Mariana Eftimie Kabbout Ultima noapte Torenţială-i ploaia... iubite! Mi-e fuga pas degeaba... pământul plânge.

..... În vidul ce-n fisuri pare sudat Rămas-au doar ecouri clandestine Pe care le-am gonit. bat-o vina! Adună-mă din toate câte sunt. e toamnă..Mariana Eftimie Kabbout Lacrima Ce-ţi spune astăzi lacrima. E toamnă iar. Pe-altarul unei lumi scăldate-n gri? Să mai păstrezi ce crezi că poţi din mine. ce dor crunt! Și n-or mai fi izvoare răzvrătite. iubite? Te minte că e toamna un suspin În care vei fi jar la gura sobei Iar eu aromă de gutui şi vin? Ce-ţi mai șoptește un crâmpei de rouă Când n-a ştiut vreodată a grăi? Şi cum împarte sufletul în două. iubite.. dar n-au plecat. Un ceas nu va mai bate indecis.. Şi numai eu voi şti de ce.. Pe-o tavă de cleştar adu-mi lumina De care-mi este dor! O.. . Iubitul meu dintre real şi vis...

Dar îl priveam de jos Și cred c-am fost prea mică De n-am putut urca. Nevrând să fiu versantul Cel fără de folos. Eu da. Acum nu mă mai cern Pe lacrimi! Să mai plângă Doar cine-o mai putea! . Păstram în gând un munte. Îmi tot spuneam că-i glumă. Iar muntele și piatra. El nu a plâns. Ci gust amar când ea Mi-a amintit că viaţa Nu-i doar un simplu joc.Mariana Eftimie Kabbout Să plângă cine poate ! Am strâns în dinţi o piatră. Şi-a colorat neantul Cu fericirea mea. Ea nu a plâns. M-am prăbuşit deodată. Că n-am să plâng deloc... Nu am simţit durere. Eu da. Dar m-a cuprins în brațe Albastrul cel etern.

Sub cer de slove călătoare. doar stâncă pare.. Pe puntea-ngustă de cristal.. În alge verzi mă simt adus De-albastrul tot care mă ştie.Mariana Eftimie Kabbout Spuma unui val Mă simt ca spuma unui val Din care sarea nu dispare. Ci numai spuma unui val. În visul cu sfârșit banal Și-n începuturi trecătoare.. Și nu mai știu de ce-ntr-o zi Din „azi” mă mut în „altădată”. Adeseori lovind un mal Ce piatră nu-i. eu n-am fost mare.. Cum nici destinul nu va ști De ce mi-a fost averea toată. Din răsărit curg în apus Și-n tot ce scris a fost să fie. De când mă ştiu.. ..

Cum nu-s nici eu să pot avea dreptate.. Mai mult încurcă-n loc a descâlci Mistere ce de tot m-or îmbrânci În craterul cu minţi paralizate. File intacte-absurd numerotate. Şi ce? Cu mine-n plus nu se mai poate Să fie-acelaşi haos nedescris? Oricum. Bătând din palme. .Mariana Eftimie Kabbout Haos Ispite-n chip angelic.. derutate. Învaţă numele-a-mi rosti corect. aceste rânduri ce le-am scris De aspre minţi se vrut-au judecate. Ritmul nu-i perfect.

oare. Că nu-s pe lume clipe făcute să rămână. (?) Sunt bine. O stea te ia de mână Şi mi te-aduce-aproape să-mi aminteşti. o. câte ceruri mă nasc încă o dată Ca pe o plăsmuire a nu ştiu cărui gând? Când nouri scaldă zarea. pe unde-ţi calcă pasul? Și sufletu-ți sărmanul pe unde-a poposit? Pe-aici mai trec doar anii și lacrima din glasul Ce încă mai răsună-n adâncu-mi răvăşit..... ... Te joci tăcut c-o rază. Că tot ce-apune astăzi va răsări cândva. da. dragă tată. Dar nu e ca în vremea Când ce-ai sădit cu suflet în calea ta creştea.Mariana Eftimie Kabbout Dor de tine Tatălui meu Când plouă Domnul plânge sau îngerii plâng. tată? La tine-acolo-i noapte când doruri ard curgând? Şi.

inimă! Taci.. Iar timpul... de m-ar duce vântul Acasă.. mai puţin c-o zi. trupul – soare. De ce tot vrei Să mă şopteşti aievea mamei ca pe-o durere? .. O.. Taci. mâinile-şi frânge. un veşnic crez.. te rog.Mariana Eftimie Kabbout Taci... inimă!. Un zâmbet desenează floare Pe coaja minţii mele. C-un vers brodat pe flori de tei Să-nchid tristeţea ta-n tăcere. nu plânge. ’n miez chipu-i răsare. mamă. Te-aude mama şi va şti Că dorul iar la piept mă strânge. inimă. Icoană-i glasul.. Sufletul ei. înspre miazăzi! Acolo unde nici pământul Nu-mi va putea acoperi de tot cuvântul.. Prin el să-ţi fiu o mângâiere....

Mariana Eftimie Kabbout Laudă Laudă ţie. De ce-ţi doreai un trai fără de moarte. suflet neatins De zborul unui şoim cu aripi frânte. biet trup. minte care ştii Că nu-i trecută apă fără vrere Şi că nu-s ani destui să faci avere Mai mult decât iubiri ce-n suflet ţii! Laudă ţie. nelăudat! Vremelnică scânteie-n gropi deşarte. Ce-n loc să zboare a-nceput să cânte Cu glas în bocet. pe dureri prelins! Şi-am să te uit. Când moartea-i salt spre vis fără păcat? .

în rai. Acolo unde-a mea iubire te aştepta demult să vii. Iar eu. Aş vrea să cred că-ţi este bine.... Îţi voi gusta şoaptă cu şoaptă. Ce este-n sufletu-mi sălbatic nici n-am ştiut până mai ieri Şi cum încă mai ai puterea să mi te dai fără să ceri Măcar un strop din inocenţa pe care-n suflet o aveai. te-am ferecat pe veci.. la ceas târziu. în zborul meu nehotărât. Dar lasă-ţi inima să bată în pieptul meu. în nebunia-mi cruntă. frumoasa mea. doream să te iubesc. Te căutam pe nu ştiu unde.. Te-am luat pe braţele-mi flămânde şi te-am purtat prin galaxii.... Nepriceput.. Ştiam că te iubesc din vremea când încă nici nu existai. născut am fost ca să-ţi fiu rai.. ştiu. Născută eşti ca să-mi fii înger. ca-n dimineţile de-atunci. şi-atât. Nu am nevoie de cuvinte să-ţi spun cum te-am simţit atunci. fără cuvinte.. Respiră aerul pe care îl simţi atunci când îţi şoptesc Cuvinte care dau năvală.. iubirea mea-i stângace.. frumoasa mea cu buze dulci.. .. Deşi erai demult plecată către neantul pustiit.... Să te trezeşti gustând săruturi. Când mi-ai umplut singurătatea cu trupul tău înmiresmat Şi-ai scris pe pieptul meu de piatră atingerea-ţi de neuitat. cât te iubesc.Mariana Eftimie Kabbout Frumoasa mea Adormi în braţele-mi prea pline de pofta trupului tău fin Şi lasă-ţi părul lung să cadă pe aşternutul de satin.. frumoasa mea cu buze dulci. Nici nu mai ştiu de câtă vreme din gândul meu n-ai mai ieşit... Când te iubeam ca nimeni altul..

. Luând cu noi în ultim ceas. oare. De scuze ducem lipsă mai mereu. Arc. lacrimi sau flori? . Doar una dintre marile dileme E viaţa. Iubiri se sting pe drum.. Ne naştem fără timp deşi e vreme Cât să ne-ajungă pentru mii de vieţi. Noi suntem doar săgeţi. Meteoriţi ce ning printre secunde. Dreptatea-i prea departe de lumină. Astre timpurii. din toate.. Şi. Regretul că n-am fost de două ori. Ni-s pietrele sub paşi trecuturi vii. E ţinta noastră calea spre niciunde. Când nu ştim ce-i în ea. Din împăraţi cu sute de palate Ajungem bieţi şi jalnici cerşetori. de ce vrem eternitate. Atât rămânem.Mariana Eftimie Kabbout Lacrimi sau flori ? De argumente lumea asta-i plină. instantaneu..

Sunt cuvântul născut într-o toamnă.. pe foi. Pe un drum unde nimeni nu vine Car sub braţ un creion şi-un caiet. Să exist mai am timp berechet. Sunt lumina ce fierbe-ntre veacuri.. Nostalgii sting făclia din mine...Mariana Eftimie Kabbout Sunt Sunt odaia cu ferestrele mate Unde soarele bate stingher Când furtuna dezgroapă păcate Îngropate în pieptu-mi de fier. Doar scântei mai falsează-n duet. ... Rătăcită-n cuvinte. Crunte viscole-mi par a fi leacuri Şi cărări ce m-aduc înapoi.

.. Tu-mi spui: „Du-te!” Cum să mai ştiu unde îmi este locul? Pe fruntea mea uitat-ai palma-ţi rece. Tu pune punct şi scrie: „Va urma.. Mai număr doar tăcerea care trece.. Pe ale mele buze-aleargă iute Numele tău care aprinde focul. În pieptul tău cred c-am uitat ceva. Pasu-mi nătâng abia atinge puntea Care-a păstrat săruturile-ţi toate. (?)” . În pieptul tău și inima mea bate..Mariana Eftimie Kabbout Va urma În palma ta mi se-odihneşte fruntea. Iubirea-mi spune: „Vino!”..

Cântă-mi iar balada vieţii. vântule. se pare. Poate doar am obosit. ultimul regret. vântule. Să îmi amintesc de-o eră ce m-a găzduit puţin. Nu-s bătrân. Poate doar aşa s-o şterge astăzi. sus.. Ca nebunul adunat-am măreţii în pieptu-mi mic... Astăzi. cu tine şi mă du acolo. N-am fost vreodată. Pune-mi clipele pe frunte. Unde-a cerului alee nu-i umbrită de apus. lin.. Dar în cea din urmă clipă. dar te rog s-o faci încet. cu tine şi chiar nimeni nu va şti Cât sperat-am ieri că mâine nu va fi ultima zi.. Eu ţinut-am cu ei pasul. Ia-mă. dar nu ştiu de-a meritat. Mă ridic şi-o iau din loc. că atât mi-a hărăzit. Chiar de-i beznă pentru mine în palatul cu noroc.. Greu la deal. vântule. dar nu vreau vale să aleg şi-apoi să strig Că-i de vină viaţa asta şi în suflet mi-este frig.. Cineva de sus. văd ultima treaptă şi cărarea dintre ploi Ce-mi va derula destinul înainte şi-napoi. Par vitralii sparte-n ceaţă anii ce i-am colindat. . Ia-mă.Mariana Eftimie Kabbout Ia-mă . cu mine n-am luat nimic. una câte una... Vreme n-am să-mi plâng de milă..

veşnicie! Stai rezemată de-un vis. .. Ci doar aceste aripi care-mi aparţin..Mariana Eftimie Kabbout Aripi Gust mierea din sufletul clipei.. privind câtă răbdare ai. în pântecul tandreţii şi-n fericirea care-a-nvăţat să tacă! Și nu-mi da numele tău. Întoarce-mă. aşteptând să mă nasc....

...Mariana Eftimie Kabbout Dor De dorul meu mi-e dor să-mi fie dor Când bate vântul şi prin mine bate.. Și te culeg din vise. Ca mai apoi ce-i dor să nu pot şti. doar astăzi va mai fi! . Și chiar de n-o mai fi la fel de bine. Mi-e dor de tine să nu-mi fie dor! Negociind cu groaza şi cu ura. Un timp destramă căptuşeala veche.. De prea mult rău să-mi fie iarăşi bine.. Călăi ai minţii cer ce nu mai am. gram cu gram. Şi-mi spun că-i dorul doar un dor de-a şti Hotarul dintre moarte și suspine. De simple ce-s par complicate toate... În spatele unui imens decor. Mi-e bine când doar bine-mi pare-a fi Iubindu-te... uşor. să te sădesc în mine. Te prind de umbra mea scriind: „Pereche”. Pe-al clipei prag îţi conturez făptura Şi-o zvânt de negru-gri uşor. Mai rău ca azi.

– Cum poţi să pierzi ceva ce n-ai avut? ... mă regăsesc în tine. doar sunetul suprem. Inimi-i spun cu grijă să aleagă Din tot ce e. te mai chem. Ca un neghiob ce-n uşă n-a bătut: – N-am să te pierd. Privindu-te. Luptându-mă cu sufletu-mi absent. Rupând tăcerea-n două.Mariana Eftimie Kabbout Mai ţes un vis Mai ţes un vis când zorii nu au vlagă. iubita mea iubită. Cobor o treaptă să te văd mai bine. Dar simt c-alunec şi mă-mprăştii lent. Glasu-ţi dă buzna-n mintea-mi străjuită.

M-am furişat. dar nu am fost primit. Dar trenu-n gara mea n-a mai oprit. în secret. jalnici şi meschini Te fac să crezi că gloria e-a ta... . Nici nu mai ştiu de ce l-am aşteptat. Iar dincolo chiar n-ai ce cumpăra! Biletul fericirii l-am păstrat. Mă uit la bani. Spre cel al nemuririi. Ce poţi să faci cu ei? La ce sunt buni când nici măcar un loc Nu poţi găsi acolo unde vrei? Mereu pe drumuri. Când niciodată-n el n-am fost primit. Dar de aici nu cumperi decât spini.Mariana Eftimie Kabbout Bilet pentru ultima staţie În trenul fericirii-am luat bilet. Dar era plin şi loc n-am mai găsit. Cum nici acolo n-am avut noroc.

Astă iubire cer de-argint îmi pare Şi foc plăpând eternele zăpezi. a mia oară. Până şi-un vis cu degetul te-arată Cum lacăte descui la porţi ce nu-s. Când mi-o fi dor de-atingerea-ţi ce zboară Pe colţul gurii mele şi pe gât. Vei şti că te-am iubit.... Te vezi? Hamac cu flori mi-s braţele deschise.. Ai numele ca titlul multor vise Ce (încă) nu le-am scris. Doar tu ai fost de necredinţă dus.. Poate-ntr-o zi. vii şi iarăşi pleci. Căci cel atins de dragoste nu moare. Doamne. o.Mariana Eftimie Kabbout Astă iubire Astă iubire-i prea adevărată... Ci doar rămâne veşnic călător. cât! Şi ne-om întoarce la migdalii-n floare Ce umbra ne-o păstrează-n trunchiul lor. Încapi în ele univers de-ai fi.. Pleci. . Pe unde oare? În suflet tatuat îmi eşti. Atunci şi doar atunci.

... alb.. . către tine. Şi cât albastru S-a revărsat peste plăpânde trestii! De ce îmbrăţişările-mi par bestii Flămânde şi-nsetate?.. Din ce uitare vine? Şi câte doruri vin să se adape Din ce-a rămas pe luciul unei ape? Sărmane braţe-ntinse..Mariana Eftimie Kabbout Din ce-a rămas Ce caut eu pe luciul unei ape. Cu braţele întinse către tine? Când tu-n ascunse nopţi diamantine Rămas-ai o atingere de clape? Alb-negru? Alb.. Da.. Ce sihastru E trupul tău!.

Mariana Eftimie Kabbout Cât de firesc. Un pântec de crin dezgolit şi străpuns Ni-i setea de toate ce par a fi soare..... . cuvintele oarbe. Și cât de firesc se strecoară-ntre noi Ca îngeri şi demoni. Mă vrei o mireasă cu ochi ce n-au plâns Şi cât de firesc visul tău mi se pare....... Şi nu mai sunt clipe-ndeajuns pentru doi Să ştim care teamă iubirea ne soarbe.

. E-adevărat că te mai mint aşa... Nu tresări de-n jocuri mii uitări ne-or cere să fim parte! Am fost ce sunt şi îţi voi fi iubirea scrisă-n nicio carte. Pâlpâie focul când mă-nalţ s-aud tăcerea cum descreşte Şi cum răsare între noi – ecou – amurgul panaceu Al clipelor în care-un cer iubirea noastră povesteşte. uneori. Şi nu mai ştiu în câte vise te-am ascuns... S-aud tăcerile cum cad încremenind al vremii plâns Şi-n a lui temniţă să ştiu că-s îndoielile-ncuiate.... Da.. -ntr-o doară. Dar gândul mi-i credinţă doar... E-adevărat că te iubesc şi tu ştii asta. Că nu mai sunt ce-am fost şi nu-i nimic din ce-ai fi vrut să fie. te iubesc. iar şoapta un noian de flori Pe care-mi cântă trupul tău aceeaşi dulce melodie.. domnul meu. Nu mai socot. .. Nu mai e timp! Mă-nalţ pe vârfurile toate....Mariana Eftimie Kabbout Şi eu te iubesc.

Şi-n aşa-zisa brută – comedie. Reală sunt... C-un zâmbet mi se termină privirea. . Orânduiri şi sensuri vagi cad mute Când zâmbetu-mi răsare printre ele.. răni. zăbrele Şi-n puncte cardinale descusute. dezmăț sau altă dramă Ce-au vrut surâsul lacrimă să-mi fie. reală-mi este firea Şi chiar de-un val străin de promoroacă În ritualuri fericirea-mi toacă.. reală-mi este firea. vicii.Mariana Eftimie Kabbout Reală sunt Reală sunt. Nu este circ. Reale-s toate. Identitatea-mi este însăşi mamă. ’n oceanul lumii mi se termină privirea.

de uitări sete-mi vine Când lacrima-mi zburdă-n picioarele goale Pe-o frunză ce-mi pare c-aduce cu mine.. piatră. Primeşte-mă. Ascunde-mă. piatră. Închide-mă..Mariana Eftimie Kabbout Tu.. nici deal. piatră.. Trăirea să-mi fie Nu munte... poate doar temelie. piatră. Alb foşnet să fiu. când inima-mi bate La poarta-ţi ascunsă sub roze de gheaţă Şi-n pântecul searbăd din rugul-cetate Topi-voi ninsoarea ce-ţi cade pe faţă. în jadul din trepte Pe care urc sclav şi-apoi cenuşăreasă Cobor iar în valea iubirilor drepte. ...... într-un vis de mireasă. piatră! Deschide-te.. -n răbdări colosale. Mi-e foame de frig.

. Nu-i glas de clopot ruga ce răsună. Mai are rost să-ţi spun de unde vin? . -n falduri violete. carne şi os. Privesc sorbind din nimburile toate Cărări pe care nu mă simt străin. Între pământ şi cer.Mariana Eftimie Kabbout De unde vin Privesc cum se revarsă-albastrul serii Pe trupul stâncii mângâiat de val Şi. palmierii Stau la taifas c-un turn medieval. E sacru vers în bob melodios Ce-n albe mlădieri mereu adună. Şi din priviri te-ntreb: Seninătate..

Tot viața-mi spune că sunt o furtună. Voi învăţa atunci să te iubesc.. din minte să te scot. Oare. . vieţii şi nici ţie..Mariana Eftimie Kabbout Voi învăţa Îmi cere viața să-i plătesc chirie. Trăit-am câţiva ani ce-mi par o mie Şi-oi mai trăi. De voi trăi mai mult de-o veşnicie... În fruct târziu las tot ce-i pământesc. că-i un vis? Sau eu că n-oi mai fi? Nu-i cer nimic. Tu-mi ceri să te iubesc deşi nu pot. va şti Care din noi e astăzi mai nebună? Ea. Mă uit la ea şi râd. azi.

cât de acasă au lipsit Noi am zâmbit întotdeauna cu-aceiaşi ochi. de-acolo. ne vor iubi la nesfârşit Când vom căra o depărtare pe-ai noştri umeri obosiţi. doar timpul este neînvins Şi-n dorul greu nu este cale să îi aducem înapoi! Doar multe lacrimi vor mai curge din căutarea care nu-i Decât un foc pe caldarâmul destinului necruţător. Nu ştiu ce veac ne-ar lua durerea sau deznădejdea ce-a cuprins Singurătatea care arde amarnic pragul de sub noi. De vom găsi înţelepciunea ce-n urma lor a răsărit.. Din ce înseamnă-această viaţă... ne vor privi mereu blajini.. încet... O vom sădi chiar şi-n deşertul din jurul celor osândiţi.. dar nu senini. -n rătăcire. veţi plânge mâine-n urma lor! . Străini și răbdători. Şi când va răsuna tăcerea în viaţa-aceasta de doi bani. -n vremuri care s-au revărsat în asfinţit. Pe culmi sihastre. Vom clocoti în lava-ncinsă a nesfârșitului regret. Și nu vor ști că-n astă vreme. Vor fi departe.Mariana Eftimie Kabbout Sărmanilor noştri părinţi Vor fi și clipe-n care dorul ne va ucide-ncet. În suflet doar cu amintirea unor părinți triști și sărmani.. Să vă iubiți părinţii-n clipa când îi aveţi la căpătâi.. Sorbind licoarea amintirii..

Mariana Eftimie Kabbout Dacă.. Într-o cunună am să prind doar trandafirii fără spini Şi am să fiu ce nu ţi-am fost. azi... . În alge. șoaptă divină. de-ar fi magnolii. Voi şti-n secret că universul este-n mine. mâine sau azi... Eu voi avea atunci pe buze o grădină. Ca într-un vis să mă mai nasc și să trăiesc.. perle şi nisip voi prinde urmele de scrum Ce răscolit-au ani la rând fiinţa mea. elegant un braţ şi-ncet am să cobor În suflet ca să-ţi fac palat doar din rubine. Voi adormi într-un abis pe braţul timpului cărunt. Întinde-mi... Aş fi o mare dacă tu-mi vei un val plin de parfum Şi doar pe-o insulă de jad voi acosta. vei fi ce eşti pentru că sunt Şi nu doar pentru c-ai dorit să te iubesc. astăzi. Şi dacă ieri. maci sau crini. Dacă privirea ta ar fi lumina unui miez de nor. Săruturile tale.

Am spart în clipe timpul şi-n veac am îngropat Aceeaşi frumuseţe din sufletu-ţi curat. pe-un colţ uitat de cer E timpul meu ce-aleargă când eu să-l prind alerg. Te-ntrebi ce vis mă are. Nu ştiu Cum după-atâta vreme chiar nu e prea târziu. multe vremuri trecut-au peste noi.. răspuns nu am. Mă-ntreb de unde vin. revin.. mamă. Tu ai rămas aceeaşi.. mă odihnesc puţin... eu... Aș învăța din viață o zi să nu mai șterg.. azi... Mai plec pentru o vreme..... tu să nu pleci. în suflet strâng dureri. Dar n-am să uit vreodată că drumul înapoi E singurul în care te-oi regăsi mereu Cu brațele deschise... Ce fel de drum e timpul? În el va-mprăștia Destinul – viața noastră și ce-am iubit cândva? Mă uit la mine.. Pe unde zboară anii din care-am adunat Răspunsuri mii şi sfaturi ce numai tu mi-ai dat? Unde-am uitat surâsul și jocul din trecut? Să fie.. mamă. mamă. -n casa în care am crescut? O. Ţi-e pasul lin şi glasul acelaşi ţi-a rămas Și-mi spui că nu e vreme.. acolo..Mariana Eftimie Kabbout La pieptul tău Mamei mele La pieptul tău. La pieptul tău.. azi. Și de-aș avea putere o clipă să mai sper Că.. eu sper mai mult de-un ceas.. .. mamă.. eu nu mai sunt ca ieri. oare. m-am odihnit puţin. Te mai privesc. undeva. azi. mamă... prunc la pieptul tău..

Şterg de pe corpul meu urmele-ţi reci Şi scad din viaţa mea o altă zi.Mariana Eftimie Kabbout Deşert De ce te simt ca pe-un imens deşert Cu nopți și dune ce mocnind ardeau? De ce-a fost vina ta şi totuşi cert Și petecul de cer sub care stau? Cum ai putut s-apari şi să exişti Doar într-o clipă ce-am ascuns-o-n veac? Şi cum puteai pământul ca să-l mişti C-un singur gând? Nu vreau să ştiu şi tac.. De ce îmi eşti deşertul nesfârşit? De ce nu sunt nisip ca să te am? . Și cânt ca vântul ce-a trecut grăbit Prin tot ce-ai fost şi peste ce eram. Chiar am ştiut c-aveai de gând să pleci C-o vreme înainte de-a veni..

Tu de ce crezi că nu-i? Şi chiar de nu-i. la margine de vis. Pe tâmpla nopţii să te pot iubi Pe-aceeaşi stea.... vis divin.. Să te mai caut printre ei. să te sădesc la mine-n gând.. Apoi. voi scotoci-n abis. Mariana Eftimie Kabbout . Mai este timp destul să te iubesc Din creştet până-n tălpi şi să mai pot S-acopăr trupu-ţi fin cu nopţi fierbinţi Ce n-or mai vrea din minte să te scot.. este timp. E timp destul pe buze să mai am Sărutul tău ameţitor de blând.. Luând în palmă munţi de trandafiri.Mariana Eftimie Kabbout Mai este timp Mai este timp să te mai strâng la piept Şi în albastrul tău să mă pierd lin. o. Da. Şi ne-ntrerupt să te culeg din flori..

C-un pas în urmă ai uitat povestea Și tot mai crezi că-i un sonet nebun? Dar ce contează. când. Tandrețea – pe un chin ar vrea să-și culce Suavul trup ucis de spinii crunți. „La revedere!” -am învățat să-ți spun? Pentru mai multe poezii.marianakabbout. Pe nicăieri e vorba ta cea dulce Și tot acolo visele par nunți. din toate acestea.Pe nicăieri..ro (vezi pagina COMANDĂ ONLINE) . comandă cărțile autoarei la adresa: www..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful