You are on page 1of 60

Mariana Eftimie Kabbout

Selecţie de poezii din toate volumele publicate

Copyright Mariana EFTIMIE KABBOUT © Toate drepturile rezervate

Singura diferență dintre mine și viață? Eu nu am plănuit greșeala, ea nu a greșit planul!

Mariana EFTIMIE KABBOUT

Când șoptește versul, nu mai e durere! Munții par fecioare în cămăși de in Ce străbat abisul și culeg plăcere Pentru-al nostru iute, ’nverșunat destin. Când șoptește versul, inima zâmbește Și pământul cântă de la început! Când șoptește versul, viața hoinărește Printre flori, iubire, pace și... atât.

Mariana EFTIMIE KABBOUT

Aici e cuvântul. povestea și eu... M.. E...K . Şi-n astă trăire zâmbi-voi mereu.

Şiroind pe tâmpla unui necuvânt? Cât ne aparţine când nu vrem să ştim Că n-a fost ursită pajişte în floare Fără glasul toamnei. Când nici locul nu e ce credeam că este.Mariana Eftimie Kabbout Frunze Sub aceste frunze cât mai e pământ? Cât rămâne-n toate ca un fel de ştire Fără mângâiere. . E joc. Locul de sub frunze nu-i pământ. fi-va greu deloc Să mai batem câmpii cu rotiri celeste. fără ierni barbare? Cât mai suntem totul ca nimic să fim? Astfel.. ca o nesfârşire. ca-n poveste..

Să nu-i dai tristeții iar apă la moară. Și.. alb să mai porți.Mariana Eftimie Kabbout Ca și cum… Nu-nchide fereastra cu soare pe-afară. hai. pe masă. Pe firul de iarbă ce-n verde ne coase Fântână de rouă și raze de-argint curioase.. rochița aceea frumoasă! Să-ncingem o horă-a privirii duioase.. Când e ca și cum mai există în noi primăvară! Să punem în vază flori multe. eu... peste dealuri! Și chiar mai departe! Să-i spunem poveștii că scris-am o carte În care-am salvat primăvara și-un vis de la moarte! .. Să-i scriem iubirii să treacă pe-acasă. Tu.

în multele clipite... Chiar n-ar putea. ca mai mereu. Cu struguri copți. dragul meu? . oare. gutui și nuci.Mariana Eftimie Kabbout Septembrie Mai vine toamna să-mi ascundă iar Cununile de flori multicolore Și-n veșnicia ultimelor ore Să mă alunge iarăși în zadar. Să vină și pe strada altcuiva? Septembrie e-aici. De parcă timpul tot e pe sfârșite. Și nu mai tace. Și tu ești toamnă. și mere. Iarăși mi te cere. Să mă mai mintă pare c-ar mai vrea.

ieri. am încercat cu teamă.. Refrenul unui vis adevărat. Am colorat privirile amare Şi-am năucit un zâmbet compromis De-atâtea ierni și toamne milenare În care frigul. a mia oară. s-a sinucis. Dar mi-a şoptit. pe-ascuns. mai apoi.... neînceput.” .Mariana Eftimie Kabbout Drum Am inventat cuvintele de seară Și cerul în ecou l-am preschimbat. Să cânte pentru noi. Şi. În moarte să mai lepăd ce-aş fi vrut. aceeaşi dramă: „Sfârşitul e alt drum.

același loc. Podeaua.. Pe partea unde trece o podea.. Dar taina asta nu am scris-o-n carte Nici până azi. sub aripi multicolore. Dar biet genunchiul meu revarsă-n pale Retrageri înspre frontul interzis. Iar mintea mea mai strigă (nu cu jale): „Lăsați-mă să scriu ce nu m-a scris!” . Pe-un minutar mai caută noroc. Așa îmi pare când privești spre ea. Dar albul ei chiar nu mai vrea să știe De ce. ‘n privire. azi. De ce? Nu întreba. zbor nu poți avea.Mariana Eftimie Kabbout Nescris Genunchiul meu e ros pe-aceeași parte. Îmi dăruiește. Doar cântul meu – cel socotit de ore. Aripa mea e o zădărnicie.

Și de-ar mai fi să fie ce-a rămas. Poate că n-a fost. *** .Mariana Eftimie Kabbout Dilemă Nu se mai spune. Nici nu mai e ce-ar fi putut. Sunt eu – pe ringul unde nu se moare. cu rost. Nu se mai poate ști ce se mai spune. E un izvor de flăcări fără glas Ce nu-și mai află locul în culoare. Să fie printre lucrurile bune.

. oricât! Vinde și secunda-n care voi afla Că uitarea este. Nu-i ordoni sclaviei să mă scrie-n veci În plecări destule. nici pe undeva. Nu pe nu știu unde.. Iar de nu vei crede că-i destul și-atât. Nu-i această lume. să-i spunem veștedei păreri Că n-am fost vreodată-n nu știu care ieri! Dar îți simt privirea.. apoi.. vinde-mă acum Unui gând ce-n vrere altfel ar părea. Lumea nu-i oricum! Şi de mă vei vinde. Sau chiar este? Nu. Iar. podul peste chin Și-amintirea-n care vin și iarăși vin. este altceva! ..Mariana Eftimie Kabbout Altceva Nu-i această lume locul unde tu M-ai vândut uitării. Nici distanțe reci. Să începem lumea de la ce-a rămas! Să ascundem timpul sub același pas. din orice.. Mergi și cere-i vieții.. Cine să mai știe care drum va fi Nedescris de nimeni? Nimeni va mai ști..

Mariana Eftimie Kabbout Pe loc Ai fi putut întâi să te oprești Și să-nțelegi că-ncepe de la tine O întrebare-n care nu e bine Să cauți ce nu știi să prețuiești. dor al nimănui? . Dar crezi că eu pot fi o întrebare La fel ca tine. ai fi putut să-mi spui Că îți dorești o altfel de-ncercare. O grabă fără sens n-ai fi aflat De-ai fi știut s-o ocolești pe toată. doar jumătatea blestemată Ai tot cules-o ca pe-un rod bogat! De-ai fi oprit. Dar tu.

. Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată. să nu tresari în visul tău Şi să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare.. te-mbrac în soare.. mi-ai plâns în braţe.. Când nu-ţi voi spune te iubesc. Lăsând durerea ce-o simţeai să mă agaţe. Într-un abis.. să ştii că te iubesc mai mult! Eşti un parfum sublim ce-l simt fără cuvinte. Când uit să-ţi spun că te iubesc. te-am mai iubit încă odată Şi. neştiind că te ador. eşti clipa sufletului meu. prefer să tac şi să ascult Când număr printre picături vechi jurăminte. să ştii că te iubesc din nou Şi-ţi scriu pe buze un sărut ce nu te minte! Nu mă-nvăţa cum să te chem în noapte cu al meu ecou.. . Eu ştiu să-ţi spun că te iubesc.. Când nu ţi-am spus că te iubesc... Secundă-ţi sunt..Mariana Eftimie Kabbout Te iubesc fără cuvinte Când nu îţi spun că te iubesc. E uneori prea greu de spus. fără cuvinte..... Prin întunericul prea dens.

. tu fii nebunul Ce mă va duce în abis.. visul meu frumos. haihui.. Nimic nu este dincolo de tine..... Eu?... Ecou sunt peste dealuri şi te strig. soră-mi este marea.. De îţi voi fi păcat. Sau amândoi? Poate niciunul Nu va mai fi cândva al nimănui. Eşti vântul care bate nebuneşte Şi-ntoarce visul.. Cu munţii mă-nvelesc când îmi e frig.. În braţe strâng câmpiile şi zarea. Cum înaintea ta nimic n-a fost! .. codrul marea şi cu mine Vom învăţa iubirea pe de rost.. Când munţii... Tu?. Sunt luciul apei care se-odihneşte Sub salcia ce picură duios..Mariana Eftimie Kabbout Nimic nu este dincolo de tine… Mi-e frate codrul.

. Cu zâmbet și trup de femeie Păstrează-mă-n vorbe nespuse. Şi nu-mi căuta un alt nume..... . Departe.. Mai cântă-mi iubiri neseduse Uitate în miez de idee. Cu glas de romanţă-poveste În care finalul nu este Otrava plăcerii din vise..Mariana Eftimie Kabbout Cântă-mi… Mai cântă-mă-n versuri nescrise.. Etern.... îţi voi fi serenadă. Şi cântă-mi când frunze-or să cadă.. departe de lume.

.. răstălmăcind durerea. Dar.S-au închinat doar la a lor mândrie. frumoși creați pentru-a slăvi puterea.. azi.. N-am înţeles cum de-au crezut că-i tot născut doar pentru-a lor zădărnicie.Mariana Eftimie Kabbout Ei Se lăudau c-ar fi destul de buni şi se mândreau. . I-am admirat ca pe frumoși-nebuni. mă uit în urmă şi socot: .

Mariana Eftimie Kabbout Romanţă Nu te ştiam departe şi mai ales mireasă, Nici nu mi-ai scris vreodată să-mi spui că m-ai uitat... Cu toate-acestea, clipa, iubito, nu mă lasă Să te gonesc spre vină. Nici eu nu-s vinovat. De ce ascunzi inelul şi mâna care-l poartă Când eu, privind la ele, un jurământ ascult? Poţi amăgi nuntaşii, pe tine şi pe soartă, Dar eu, dintr-o credinţă, am dezertat demult! În alb, îţi şade bine, la fel eşti de frumoasă Şi din a mea iubire vei mai lipsi puţin... Să iert şi despărţirea şi drumul tău spre masă Când mai închini o cupă cu marele meu chin? Nu ştiu ce-ar fi mai bine, să mint că nu mă doare? Spre fericirea frântă, haotic să mă-ndrept? Acordă-mi valsul ultim şi, după o plecare, Să mi te-ntorci în suflet. Și-acum te mai aştept. Să nu te ştiu departe, nici ca acum, mireasă... În rândurile toate ce nu le-ai scris, să-mi spui, Că vina nu mă are, iubita mea frumoasă, Că-nfăţişarea asta e ... nu mai ştiu a cui. Dă-mi voie, într-o moarte, să pot afla cărarea Şi o eternitate s-aduc şi să mai sper Că vom cinsti durerea şi eu şi tu – cu floarea Pe care, la intrare, mi-ai prins-o la rever. Nu mă privi mirată, nu cred că se cuvine, A mea sinceritate la refăcut s-o dau! Şi nu îmi cere, astăzi, să mai privesc spre tine Cu ochii nepăsării! Nu pot şi nici nu vreau! Iar de va fi ca mâine să te mai ştiu departe Şi tot la fel, mireasă... rămân la nunta ta... Să te mai scriu, iubito, dar nu ca pe o carte, Ci numai ca pe versul în care-ai fost a mea...

Mariana Eftimie Kabbout

Nici măcar atât

Cui să vând această șoaptă Cu priviri ca mura coaptă Ce-a trecut pe-aici ca mire, Semănând c-o fericire? M-a ademenit puțin Cu iubire și pelin, Și în ultimul prăpăd Mi-a cerut, apoi, s-o văd... Ce să văd? Să văd o minte Cum în treacăt mai asfinte? Sau un vânzător de șoapte, Ucigând sărut și noapte? Nu mai vând nimic. Degeaba Întrebați cum vine treaba! Ochii dulci ca mura coaptă N-au fost nici măcar o șoaptă!

Mariana Eftimie Kabbout

Neștire

Eu nu știu să iubesc cum tu îmi ceri. Iubirea mea e simplă și e toată Pe-al vremii gând, idee-nmiresmată, La fel ca azi și mult mai mult ca ieri. De ce îmi ceri, așa, ca din senin, Să nu pun semn la pagina cu soare Și ca o tristă desprimăvărare Să te iubesc potrivnic și puțin? Nu mă mai mir că nesfârșită e Neștirea ta și cât de mult mă doare Să știu că ceri așa la fiecare! Măcar de-aș înțelege și de ce...

poate. Și că te scriu. E pentru că doar pasul tău răsună Mai mult atunci când plouă cu păcat Şi până la priviri e ceaţă deasă. Am să te chem.Mariana Eftimie Kabbout Mărturisire Ţi-am spus că eşti frumoasă şi te ştiu În toată-această mare simplitate. Dar nici atunci eu nu te-am blestemat. Frumoasa mea. viaţă. simplă şi frumoasă! . în curând. pe braţe să îmi cazi La fel de simplă.. Că pentru ce n-ai fost îţi port ranchiună! Şi de n-am spus ce nerostit s-a vrut... de mulţi neînţeleasă. ai crezut. când voi ajunge-acasă. să cobor Şi să-ţi arăt că te-am vorbit de bine! Nu e aşa cum. Ţi-am spus că te mai ştiu la fel şi azi? Şi.. cu sufletul te scriu Pe trupul unei clipe aşteptate? Cât de uşor te-am confundat c-un nor Când ai trecut rapid pe lângă mine! Încetineşte.

să mă ridic. doar o clipită.Mariana Eftimie Kabbout Accent Pe ecou vreau alt accent. Nu mai vreau doar linii frânte Care ştiu absurd să cânte Într-un ritm incoerent.. Şi cu un accent subtil Să răsfăţ. Ca îndeajuns să fie. . Mai lăsaţi-mă să vreau Libertatea de mişcare Şi-ntr-o amplă dezertare Pe-un picior de plai să stau! Doar un pic și iar un pic.. Ca un zmeu. Mintea voastră odihnită Ce mă-ngroapă inutil. Iar pe-un fir de nostalgie.

Dar ce anume. astăzi.. . Nici ce gândeşti c-ar fi să fie. n-ai habar! Averea mea. o. toată e cuvânt şi soare. Bogat mă crezi. ba crezi că nu-i. Azi.. ce avere! Să o socoţi nu mai ai cum. În versul meu e.. floare. Ba vezi că e.Mariana Eftimie Kabbout Avere Averea mea nu e ce spui. Averea mea e-n poezie. În timp ce gândul tău.. deşi îţi par Că mâna-ntind spre a mai cere. pe drum.

Dar clipa a-nceput de zor să scrie Cu trupul meu. Eu aş fi vrut să fii cel care ştie De ce-s livrate patimi prin cuvânt. lumină sau tăcere? În care dintre ele-am existat? . pe alt decor-veşmânt. În mine-a fost o vrere Atât de mare-ncât m-am întrebat: Ce-am fost de fapt.Mariana Eftimie Kabbout Lumină sau tăcere? Tu nu ai vrut să ştiu de ce ne-ascunde Secunda. Doar tu n-ai vrut. -n stoluri de bătrâni cocori. Când grabă-i tot şi toate-s de oriunde Şi-aproape-oricum ne naştem uneori.

când. Nici unde şi. Am reuşit reci suflete s-aduc În lunca-nmiresmat-a fericirii. să mă opreşti târziu.. Dar eu mă tem că n-ai să ştii nici cum. Să mă opreşti. oare. peste voi. cu flori va plânge. la poalele iubirii. mai mult de-atât. Dar nu în veacul ce înoată-n sânge! Ci doar acolo unde-aş vrea să fiu Ochiul ce. . Când toţi credeau că-s pom şi mă usuc Fără vreun rost.Mariana Eftimie Kabbout Să mă opreşti Va trebui să-mi stai cumva în drum Ca să-nţeleg că nu mai am scăpare..

Şi-un abis în gând mereu Ți-ar broda. ’n ce minune Ne-am ascuns iubind sublim? Şi de ce seninul spune Că şi-acum în el plutim? Ne-a păstrat un ram în floare Şi în albul unui rost. Iar când soare n-oi mai fi Tu vei crede că sunt lună? O.Mariana Eftimie Kabbout Vei şti? Mâna mea de-ar fi un ram Şi cu flori ţi-ar bate-n geam. iubite.. Cer sau stoluri de cocori. vei şti că-s eu? Ori vei prinde-ntr-o cunună Ce n-a fost şi încă-o zi. .. Dar nu tot! Doar ce nu moare Ști-va când şi ce am fost.. tiptil.. Hoinărind pe căi nebune? Ochii mei de-or fi ninsori. Să-i deschizi te vei grăbi? Oare că sunt eu vei şti? Sau o frunză îţi va spune Că-i o vară-n strai-copil Ce-a venit aşa.

pe cea mai albă filă. Şi iartă-mă. Pe buze-adu-mi un zâmbet de copilă Şi aminteşte-mi.. nu. pe o sărmană frunte. uneori. din ultimul cuvânt. Adună-mă. Din gânduri false.. Deja sunt pod peste-o absentă zi..... să cânt.. Culege-mă.. ...Mariana Eftimie Kabbout Iartă-mă Adună-mă. să nu-mi faci punte. de clipă n-oi mai fi.

. Să merg cu pasul tău? Ar fi mai bine? Sau. Ce-s laurii pictaţi printre rubine? Capcane pentru vise destrămate? Crăiasă a Saharei devastate. Ce-i cu amurgul care-mi stă pe buze? Sărutului tău rece-i aparţine? Ca pe-o legendă-n straie bizantine M-ai nins sub talpa sensurilor-muze. clipa.Mariana Eftimie Kabbout Rămas bun Singurei averi umane.. de-mi va fi grăirea o beţie... Să râd şi să te iert scriind pe toate Un „Bun rămas” care-ți rămâne ţie? .

. Tu... Între noi.. Eu. câte-s toate cele Ce mai ştiu că ne-am iubit destul? ... venind. şuierând. Câte oare.. uneori. Ne-am grăbit mai mult ca niciodată.. Pe tulpina clipelor rebele.. Gândul răstignit zace credul.. a nins. plecând.Mariana Eftimie Kabbout Câte? Ne-am iubit aproape-ntotdeauna Și în fluviul mierii ne-am prelins Dintr-un colț de nor și din furtuna Care-a nins pe un sărut. doar linia ferată Lăuda iubirea.

Pe trup. Dar repetai mereu că sunt aceea De care libertatea n-a uitat. zăbrele conturau priviri. nelipsită – vina. De cheie ai ştiut. în nerostiri m-a ferecat. Între tăceri. Mă-nvăluia necontenit rugina. distins păcat.Mariana Eftimie Kabbout Cheie Tu trebuie să fi ştiut de cheia Ce. subtile amăgiri. Dar unde e. ieri. cum de-ai uitat? . Puţin probabil totul sau o parte Ar fi putut să fie înţelept. să-mi spui. Un pas alături. Dar mi-am trimis răbdarea după moarte Şi-ai reuşit să crezi că mai aştept.

pământul plânge.. Un chin va fi păcatul de-oi mai păstra în minte Atingerea-ţi flămândă pe sânul meu fierbinte. ... Absurd mă soarbe vântul. De ce te-mpart cu noaptea când tandru-mi guşti fiinţa? De câte vieţi nevoie mai am să-mi uit sentinţa? Amanetez speranţa. Sub gene-mi urlă cerul..Mariana Eftimie Kabbout Ultima noapte Torenţială-i ploaia. iubite! Mi-e fuga pas degeaba... O... Doamne.. Şi chiar dacă iubirea-ţi în chinuri m-ar zdrobi. Plăteşte cash. A mâinii tale urmă mă arde şi mă-ngheaţă. Pe gratis dau odaia Prin care umbra-ţi merge şi-acum la braţ cu ploaia.. O. Doamne. Pe braţele-mi de ceară.. De biciul ei lovită aş vrea să mai pot fi. a nu ştiu câta oară... Vând cea din urmă noapte unei năluci smintite. nu mai curmă În mintea mea sărutu-ţi din noaptea de pe urmă! Al dezrobirii zâmbet mi-a-ncremenit pe faţă. Un dor îmi bea din sânge.. Sub tălpi.. cu chipul tău.. Născut vei fi de-o ploaie.

dar n-au plecat. Şi numai eu voi şti de ce. bat-o vina! Adună-mă din toate câte sunt.. e toamnă. În vidul ce-n fisuri pare sudat Rămas-au doar ecouri clandestine Pe care le-am gonit.... Pe-o tavă de cleştar adu-mi lumina De care-mi este dor! O... ce dor crunt! Și n-or mai fi izvoare răzvrătite.. Un ceas nu va mai bate indecis.. iubite? Te minte că e toamna un suspin În care vei fi jar la gura sobei Iar eu aromă de gutui şi vin? Ce-ţi mai șoptește un crâmpei de rouă Când n-a ştiut vreodată a grăi? Şi cum împarte sufletul în două. Iubitul meu dintre real şi vis. iubite... E toamnă iar. Pe-altarul unei lumi scăldate-n gri? Să mai păstrezi ce crezi că poţi din mine...Mariana Eftimie Kabbout Lacrima Ce-ţi spune astăzi lacrima. .

Acum nu mă mai cern Pe lacrimi! Să mai plângă Doar cine-o mai putea! . M-am prăbuşit deodată. Şi-a colorat neantul Cu fericirea mea. Eu da. Că n-am să plâng deloc. Iar muntele și piatra.. Eu da. Dar m-a cuprins în brațe Albastrul cel etern.. Nevrând să fiu versantul Cel fără de folos. Păstram în gând un munte.Mariana Eftimie Kabbout Să plângă cine poate ! Am strâns în dinţi o piatră. Ci gust amar când ea Mi-a amintit că viaţa Nu-i doar un simplu joc. Îmi tot spuneam că-i glumă. El nu a plâns. Ea nu a plâns. Dar îl priveam de jos Și cred c-am fost prea mică De n-am putut urca. Nu am simţit durere.

În visul cu sfârșit banal Și-n începuturi trecătoare. Adeseori lovind un mal Ce piatră nu-i. În alge verzi mă simt adus De-albastrul tot care mă ştie... Pe puntea-ngustă de cristal. Din răsărit curg în apus Și-n tot ce scris a fost să fie. Și nu mai știu de ce-ntr-o zi Din „azi” mă mut în „altădată”. Sub cer de slove călătoare... Ci numai spuma unui val. doar stâncă pare..Mariana Eftimie Kabbout Spuma unui val Mă simt ca spuma unui val Din care sarea nu dispare. eu n-am fost mare. . De când mă ştiu.. Cum nici destinul nu va ști De ce mi-a fost averea toată.

. Ritmul nu-i perfect. Bătând din palme. File intacte-absurd numerotate. Mai mult încurcă-n loc a descâlci Mistere ce de tot m-or îmbrânci În craterul cu minţi paralizate. derutate. aceste rânduri ce le-am scris De aspre minţi se vrut-au judecate. Învaţă numele-a-mi rosti corect. Şi ce? Cu mine-n plus nu se mai poate Să fie-acelaşi haos nedescris? Oricum.. . Cum nu-s nici eu să pot avea dreptate.Mariana Eftimie Kabbout Haos Ispite-n chip angelic.

(?) Sunt bine.. Dar nu e ca în vremea Când ce-ai sădit cu suflet în calea ta creştea.. oare. Că tot ce-apune astăzi va răsări cândva. tată? La tine-acolo-i noapte când doruri ard curgând? Şi.Mariana Eftimie Kabbout Dor de tine Tatălui meu Când plouă Domnul plânge sau îngerii plâng.. pe unde-ţi calcă pasul? Și sufletu-ți sărmanul pe unde-a poposit? Pe-aici mai trec doar anii și lacrima din glasul Ce încă mai răsună-n adâncu-mi răvăşit. da.. Te joci tăcut c-o rază.. dragă tată. Că nu-s pe lume clipe făcute să rămână. o. câte ceruri mă nasc încă o dată Ca pe o plăsmuire a nu ştiu cărui gând? Când nouri scaldă zarea.. . O stea te ia de mână Şi mi te-aduce-aproape să-mi aminteşti.

. trupul – soare.. înspre miazăzi! Acolo unde nici pământul Nu-mi va putea acoperi de tot cuvântul. Sufletul ei.. inimă!. De ce tot vrei Să mă şopteşti aievea mamei ca pe-o durere? ... mâinile-şi frânge. inimă... te rog. de m-ar duce vântul Acasă. O.. mamă. ’n miez chipu-i răsare.. Taci.. Icoană-i glasul. Prin el să-ţi fiu o mângâiere. Iar timpul.Mariana Eftimie Kabbout Taci... inimă! Taci. Te-aude mama şi va şti Că dorul iar la piept mă strânge.. nu plânge. Un zâmbet desenează floare Pe coaja minţii mele. un veşnic crez. mai puţin c-o zi. C-un vers brodat pe flori de tei Să-nchid tristeţea ta-n tăcere..

De ce-ţi doreai un trai fără de moarte. suflet neatins De zborul unui şoim cu aripi frânte. biet trup. Când moartea-i salt spre vis fără păcat? . Ce-n loc să zboare a-nceput să cânte Cu glas în bocet. pe dureri prelins! Şi-am să te uit. nelăudat! Vremelnică scânteie-n gropi deşarte.Mariana Eftimie Kabbout Laudă Laudă ţie. minte care ştii Că nu-i trecută apă fără vrere Şi că nu-s ani destui să faci avere Mai mult decât iubiri ce-n suflet ţii! Laudă ţie.

Iar eu.... Respiră aerul pe care îl simţi atunci când îţi şoptesc Cuvinte care dau năvală.. frumoasa mea.. fără cuvinte. Te căutam pe nu ştiu unde.. cât te iubesc... Ştiam că te iubesc din vremea când încă nici nu existai. şi-atât. iubirea mea-i stângace. Când te iubeam ca nimeni altul.... Nepriceput.. Să te trezeşti gustând săruturi... în zborul meu nehotărât. Născută eşti ca să-mi fii înger. în nebunia-mi cruntă.. frumoasa mea cu buze dulci.. Te-am luat pe braţele-mi flămânde şi te-am purtat prin galaxii. la ceas târziu. Dar lasă-ţi inima să bată în pieptul meu. născut am fost ca să-ţi fiu rai. Îţi voi gusta şoaptă cu şoaptă. Nu am nevoie de cuvinte să-ţi spun cum te-am simţit atunci. frumoasa mea cu buze dulci. ca-n dimineţile de-atunci. doream să te iubesc. Când mi-ai umplut singurătatea cu trupul tău înmiresmat Şi-ai scris pe pieptul meu de piatră atingerea-ţi de neuitat. Nici nu mai ştiu de câtă vreme din gândul meu n-ai mai ieşit.. Deşi erai demult plecată către neantul pustiit.. . Acolo unde-a mea iubire te aştepta demult să vii.. în rai. ştiu..Mariana Eftimie Kabbout Frumoasa mea Adormi în braţele-mi prea pline de pofta trupului tău fin Şi lasă-ţi părul lung să cadă pe aşternutul de satin. Aş vrea să cred că-ţi este bine.. Ce este-n sufletu-mi sălbatic nici n-am ştiut până mai ieri Şi cum încă mai ai puterea să mi te dai fără să ceri Măcar un strop din inocenţa pe care-n suflet o aveai.. te-am ferecat pe veci.

. Regretul că n-am fost de două ori. lacrimi sau flori? . Din împăraţi cu sute de palate Ajungem bieţi şi jalnici cerşetori. Luând cu noi în ultim ceas. Dreptatea-i prea departe de lumină. Doar una dintre marile dileme E viaţa. Astre timpurii.. din toate. Meteoriţi ce ning printre secunde. Şi.Mariana Eftimie Kabbout Lacrimi sau flori ? De argumente lumea asta-i plină. Noi suntem doar săgeţi.. de ce vrem eternitate. Arc. Ni-s pietrele sub paşi trecuturi vii. Ne naştem fără timp deşi e vreme Cât să ne-ajungă pentru mii de vieţi. oare.. Atât rămânem. De scuze ducem lipsă mai mereu. Când nu ştim ce-i în ea. Iubiri se sting pe drum. instantaneu. E ţinta noastră calea spre niciunde.

Sunt cuvântul născut într-o toamnă. Pe un drum unde nimeni nu vine Car sub braţ un creion şi-un caiet. Crunte viscole-mi par a fi leacuri Şi cărări ce m-aduc înapoi....Mariana Eftimie Kabbout Sunt Sunt odaia cu ferestrele mate Unde soarele bate stingher Când furtuna dezgroapă păcate Îngropate în pieptu-mi de fier. Rătăcită-n cuvinte. Nostalgii sting făclia din mine... Doar scântei mai falsează-n duet. Sunt lumina ce fierbe-ntre veacuri. Să exist mai am timp berechet.. pe foi. .

. În pieptul tău și inima mea bate... Tu-mi spui: „Du-te!” Cum să mai ştiu unde îmi este locul? Pe fruntea mea uitat-ai palma-ţi rece. Mai număr doar tăcerea care trece... Pasu-mi nătâng abia atinge puntea Care-a păstrat săruturile-ţi toate.Mariana Eftimie Kabbout Va urma În palma ta mi se-odihneşte fruntea. Iubirea-mi spune: „Vino!”.. Pe ale mele buze-aleargă iute Numele tău care aprinde focul. (?)” . În pieptul tău cred c-am uitat ceva. Tu pune punct şi scrie: „Va urma.

Să îmi amintesc de-o eră ce m-a găzduit puţin. Cântă-mi iar balada vieţii.. Eu ţinut-am cu ei pasul. că atât mi-a hărăzit. Ca nebunul adunat-am măreţii în pieptu-mi mic. N-am fost vreodată. Cineva de sus. văd ultima treaptă şi cărarea dintre ploi Ce-mi va derula destinul înainte şi-napoi. dar nu vreau vale să aleg şi-apoi să strig Că-i de vină viaţa asta şi în suflet mi-este frig. cu tine şi mă du acolo. vântule. Chiar de-i beznă pentru mine în palatul cu noroc. vântule. cu mine n-am luat nimic... Mă ridic şi-o iau din loc.. Dar în cea din urmă clipă. Par vitralii sparte-n ceaţă anii ce i-am colindat..Mariana Eftimie Kabbout Ia-mă . Greu la deal. Vreme n-am să-mi plâng de milă. Nu-s bătrân. Unde-a cerului alee nu-i umbrită de apus... lin. se pare. . Astăzi. sus.. Ia-mă. Poate doar am obosit. una câte una. Pune-mi clipele pe frunte. Poate doar aşa s-o şterge astăzi. vântule... ultimul regret. cu tine şi chiar nimeni nu va şti Cât sperat-am ieri că mâine nu va fi ultima zi. Ia-mă. dar te rog s-o faci încet. dar nu ştiu de-a meritat.

în pântecul tandreţii şi-n fericirea care-a-nvăţat să tacă! Și nu-mi da numele tău.. aşteptând să mă nasc. privind câtă răbdare ai.Mariana Eftimie Kabbout Aripi Gust mierea din sufletul clipei. . Ci doar aceste aripi care-mi aparţin. veşnicie! Stai rezemată de-un vis.. Întoarce-mă.....

să te sădesc în mine. Mai rău ca azi. Călăi ai minţii cer ce nu mai am.. Mi-e dor de tine să nu-mi fie dor! Negociind cu groaza şi cu ura. În spatele unui imens decor... Te prind de umbra mea scriind: „Pereche”.Mariana Eftimie Kabbout Dor De dorul meu mi-e dor să-mi fie dor Când bate vântul şi prin mine bate... Pe-al clipei prag îţi conturez făptura Şi-o zvânt de negru-gri uşor. Și chiar de n-o mai fi la fel de bine. De simple ce-s par complicate toate. Și te culeg din vise. Şi-mi spun că-i dorul doar un dor de-a şti Hotarul dintre moarte și suspine. De prea mult rău să-mi fie iarăşi bine... gram cu gram. Ca mai apoi ce-i dor să nu pot şti.... uşor. Mi-e bine când doar bine-mi pare-a fi Iubindu-te. Un timp destramă căptuşeala veche. doar astăzi va mai fi! .

mă regăsesc în tine.Mariana Eftimie Kabbout Mai ţes un vis Mai ţes un vis când zorii nu au vlagă.. Dar simt c-alunec şi mă-mprăştii lent. Glasu-ţi dă buzna-n mintea-mi străjuită. iubita mea iubită.. Luptându-mă cu sufletu-mi absent. Ca un neghiob ce-n uşă n-a bătut: – N-am să te pierd. doar sunetul suprem. Privindu-te. Cobor o treaptă să te văd mai bine. – Cum poţi să pierzi ceva ce n-ai avut? . te mai chem. Rupând tăcerea-n două. Inimi-i spun cu grijă să aleagă Din tot ce e.

jalnici şi meschini Te fac să crezi că gloria e-a ta.Mariana Eftimie Kabbout Bilet pentru ultima staţie În trenul fericirii-am luat bilet. Dar trenu-n gara mea n-a mai oprit. Dar era plin şi loc n-am mai găsit.. Iar dincolo chiar n-ai ce cumpăra! Biletul fericirii l-am păstrat. Nici nu mai ştiu de ce l-am aşteptat. . Dar de aici nu cumperi decât spini.. dar nu am fost primit. Când niciodată-n el n-am fost primit. M-am furişat. Spre cel al nemuririi. Ce poţi să faci cu ei? La ce sunt buni când nici măcar un loc Nu poţi găsi acolo unde vrei? Mereu pe drumuri. Cum nici acolo n-am avut noroc. în secret. Mă uit la bani.

Pleci. Pe unde oare? În suflet tatuat îmi eşti... Poate-ntr-o zi.. Doamne. o.. . Încapi în ele univers de-ai fi... cât! Şi ne-om întoarce la migdalii-n floare Ce umbra ne-o păstrează-n trunchiul lor.Mariana Eftimie Kabbout Astă iubire Astă iubire-i prea adevărată. Te vezi? Hamac cu flori mi-s braţele deschise. Astă iubire cer de-argint îmi pare Şi foc plăpând eternele zăpezi. Vei şti că te-am iubit. Când mi-o fi dor de-atingerea-ţi ce zboară Pe colţul gurii mele şi pe gât. a mia oară. Ci doar rămâne veşnic călător... vii şi iarăşi pleci. Atunci şi doar atunci. Doar tu ai fost de necredinţă dus. Ai numele ca titlul multor vise Ce (încă) nu le-am scris. Căci cel atins de dragoste nu moare. Până şi-un vis cu degetul te-arată Cum lacăte descui la porţi ce nu-s.

Da. Cu braţele întinse către tine? Când tu-n ascunse nopţi diamantine Rămas-ai o atingere de clape? Alb-negru? Alb. către tine. Din ce uitare vine? Şi câte doruri vin să se adape Din ce-a rămas pe luciul unei ape? Sărmane braţe-ntinse... alb. Ce sihastru E trupul tău!... Şi cât albastru S-a revărsat peste plăpânde trestii! De ce îmbrăţişările-mi par bestii Flămânde şi-nsetate?.. ....Mariana Eftimie Kabbout Din ce-a rămas Ce caut eu pe luciul unei ape.

.. ..Mariana Eftimie Kabbout Cât de firesc... Şi nu mai sunt clipe-ndeajuns pentru doi Să ştim care teamă iubirea ne soarbe.. Un pântec de crin dezgolit şi străpuns Ni-i setea de toate ce par a fi soare.. Și cât de firesc se strecoară-ntre noi Ca îngeri şi demoni.. Mă vrei o mireasă cu ochi ce n-au plâns Şi cât de firesc visul tău mi se pare.. cuvintele oarbe..

. Nu mai socot. Pâlpâie focul când mă-nalţ s-aud tăcerea cum descreşte Şi cum răsare între noi – ecou – amurgul panaceu Al clipelor în care-un cer iubirea noastră povesteşte... E-adevărat că te mai mint aşa. -ntr-o doară...Mariana Eftimie Kabbout Şi eu te iubesc.. Dar gândul mi-i credinţă doar. te iubesc.. Nu mai e timp! Mă-nalţ pe vârfurile toate... uneori. domnul meu.. Că nu mai sunt ce-am fost şi nu-i nimic din ce-ai fi vrut să fie... E-adevărat că te iubesc şi tu ştii asta. . Da. iar şoapta un noian de flori Pe care-mi cântă trupul tău aceeaşi dulce melodie. Nu tresări de-n jocuri mii uitări ne-or cere să fim parte! Am fost ce sunt şi îţi voi fi iubirea scrisă-n nicio carte..... S-aud tăcerile cum cad încremenind al vremii plâns Şi-n a lui temniţă să ştiu că-s îndoielile-ncuiate. Şi nu mai ştiu în câte vise te-am ascuns.

zăbrele Şi-n puncte cardinale descusute. reală-mi este firea Şi chiar de-un val străin de promoroacă În ritualuri fericirea-mi toacă. Nu este circ. dezmăț sau altă dramă Ce-au vrut surâsul lacrimă să-mi fie. Reale-s toate. Orânduiri şi sensuri vagi cad mute Când zâmbetu-mi răsare printre ele. Şi-n aşa-zisa brută – comedie. Identitatea-mi este însăşi mamă. ’n oceanul lumii mi se termină privirea.. Reală sunt. .. răni.. vicii.. C-un zâmbet mi se termină privirea. reală-mi este firea.Mariana Eftimie Kabbout Reală sunt Reală sunt.

poate doar temelie. Primeşte-mă.. Închide-mă.. nici deal.. piatră.. în jadul din trepte Pe care urc sclav şi-apoi cenuşăreasă Cobor iar în valea iubirilor drepte. piatră.. Trăirea să-mi fie Nu munte..Mariana Eftimie Kabbout Tu.. piatră.. Alb foşnet să fiu. Mi-e foame de frig. -n răbdări colosale.. . de uitări sete-mi vine Când lacrima-mi zburdă-n picioarele goale Pe-o frunză ce-mi pare c-aduce cu mine. când inima-mi bate La poarta-ţi ascunsă sub roze de gheaţă Şi-n pântecul searbăd din rugul-cetate Topi-voi ninsoarea ce-ţi cade pe faţă... piatră.. într-un vis de mireasă. Ascunde-mă. piatră! Deschide-te.

Nu-i glas de clopot ruga ce răsună. carne şi os.. Mai are rost să-ţi spun de unde vin? . -n falduri violete. Între pământ şi cer. palmierii Stau la taifas c-un turn medieval. E sacru vers în bob melodios Ce-n albe mlădieri mereu adună.. Privesc sorbind din nimburile toate Cărări pe care nu mă simt străin.Mariana Eftimie Kabbout De unde vin Privesc cum se revarsă-albastrul serii Pe trupul stâncii mângâiat de val Şi. Şi din priviri te-ntreb: Seninătate.

Tu-mi ceri să te iubesc deşi nu pot. În fruct târziu las tot ce-i pământesc. din minte să te scot. azi. Mă uit la ea şi râd.. că-i un vis? Sau eu că n-oi mai fi? Nu-i cer nimic. Trăit-am câţiva ani ce-mi par o mie Şi-oi mai trăi. vieţii şi nici ţie. Oare. De voi trăi mai mult de-o veşnicie... Tot viața-mi spune că sunt o furtună.. . va şti Care din noi e astăzi mai nebună? Ea. Voi învăţa atunci să te iubesc.Mariana Eftimie Kabbout Voi învăţa Îmi cere viața să-i plătesc chirie.

-n vremuri care s-au revărsat în asfinţit.. ne vor privi mereu blajini. cât de acasă au lipsit Noi am zâmbit întotdeauna cu-aceiaşi ochi.. ne vor iubi la nesfârşit Când vom căra o depărtare pe-ai noştri umeri obosiţi. veţi plânge mâine-n urma lor! ... de-acolo. Pe culmi sihastre...Mariana Eftimie Kabbout Sărmanilor noştri părinţi Vor fi și clipe-n care dorul ne va ucide-ncet. Şi când va răsuna tăcerea în viaţa-aceasta de doi bani. În suflet doar cu amintirea unor părinți triști și sărmani. doar timpul este neînvins Şi-n dorul greu nu este cale să îi aducem înapoi! Doar multe lacrimi vor mai curge din căutarea care nu-i Decât un foc pe caldarâmul destinului necruţător. De vom găsi înţelepciunea ce-n urma lor a răsărit. O vom sădi chiar şi-n deşertul din jurul celor osândiţi.... -n rătăcire. Și nu vor ști că-n astă vreme. Sorbind licoarea amintirii. Vom clocoti în lava-ncinsă a nesfârșitului regret. dar nu senini. Vor fi departe. Străini și răbdători. Nu ştiu ce veac ne-ar lua durerea sau deznădejdea ce-a cuprins Singurătatea care arde amarnic pragul de sub noi.. încet. Să vă iubiți părinţii-n clipa când îi aveţi la căpătâi. Din ce înseamnă-această viaţă.

. astăzi. șoaptă divină. mâine sau azi. Întinde-mi.. Voi adormi într-un abis pe braţul timpului cărunt. Într-o cunună am să prind doar trandafirii fără spini Şi am să fiu ce nu ţi-am fost. vei fi ce eşti pentru că sunt Şi nu doar pentru c-ai dorit să te iubesc. Şi dacă ieri.. . Voi şti-n secret că universul este-n mine. În alge. maci sau crini. Ca într-un vis să mă mai nasc și să trăiesc.Mariana Eftimie Kabbout Dacă. Eu voi avea atunci pe buze o grădină.. Dacă privirea ta ar fi lumina unui miez de nor. de-ar fi magnolii.. Săruturile tale.. azi. perle şi nisip voi prinde urmele de scrum Ce răscolit-au ani la rând fiinţa mea. Aş fi o mare dacă tu-mi vei un val plin de parfum Şi doar pe-o insulă de jad voi acosta. elegant un braţ şi-ncet am să cobor În suflet ca să-ţi fac palat doar din rubine...

mamă. acolo. Ce fel de drum e timpul? În el va-mprăștia Destinul – viața noastră și ce-am iubit cândva? Mă uit la mine. Nu ştiu Cum după-atâta vreme chiar nu e prea târziu. mamă........... pe-un colţ uitat de cer E timpul meu ce-aleargă când eu să-l prind alerg....Mariana Eftimie Kabbout La pieptul tău Mamei mele La pieptul tău. multe vremuri trecut-au peste noi. tu să nu pleci. eu sper mai mult de-un ceas... Și de-aș avea putere o clipă să mai sper Că... Mai plec pentru o vreme. Mă-ntreb de unde vin.... Aș învăța din viață o zi să nu mai șterg. răspuns nu am. mă odihnesc puţin. azi. Te-ntrebi ce vis mă are. Pe unde zboară anii din care-am adunat Răspunsuri mii şi sfaturi ce numai tu mi-ai dat? Unde-am uitat surâsul și jocul din trecut? Să fie.. Ţi-e pasul lin şi glasul acelaşi ţi-a rămas Și-mi spui că nu e vreme. oare. . Te mai privesc. -n casa în care am crescut? O. Tu ai rămas aceeaşi. azi. mamă. undeva. Dar n-am să uit vreodată că drumul înapoi E singurul în care te-oi regăsi mereu Cu brațele deschise.. m-am odihnit puţin.... eu. în suflet strâng dureri. mamă... eu nu mai sunt ca ieri. Am spart în clipe timpul şi-n veac am îngropat Aceeaşi frumuseţe din sufletu-ţi curat. mamă. La pieptul tău. prunc la pieptul tău. revin.. azi.

Mariana Eftimie Kabbout Deşert De ce te simt ca pe-un imens deşert Cu nopți și dune ce mocnind ardeau? De ce-a fost vina ta şi totuşi cert Și petecul de cer sub care stau? Cum ai putut s-apari şi să exişti Doar într-o clipă ce-am ascuns-o-n veac? Şi cum puteai pământul ca să-l mişti C-un singur gând? Nu vreau să ştiu şi tac.. De ce îmi eşti deşertul nesfârşit? De ce nu sunt nisip ca să te am? . Și cânt ca vântul ce-a trecut grăbit Prin tot ce-ai fost şi peste ce eram. Şterg de pe corpul meu urmele-ţi reci Şi scad din viaţa mea o altă zi.. Chiar am ştiut c-aveai de gând să pleci C-o vreme înainte de-a veni.

. Luând în palmă munţi de trandafiri. Să te mai caut printre ei. voi scotoci-n abis. să te sădesc la mine-n gând. la margine de vis. este timp.. Pe tâmpla nopţii să te pot iubi Pe-aceeaşi stea.. Mariana Eftimie Kabbout . o. Tu de ce crezi că nu-i? Şi chiar de nu-i.Mariana Eftimie Kabbout Mai este timp Mai este timp să te mai strâng la piept Şi în albastrul tău să mă pierd lin.... Şi ne-ntrerupt să te culeg din flori. Mai este timp destul să te iubesc Din creştet până-n tălpi şi să mai pot S-acopăr trupu-ţi fin cu nopţi fierbinţi Ce n-or mai vrea din minte să te scot. Da... vis divin. Apoi. E timp destul pe buze să mai am Sărutul tău ameţitor de blând.

marianakabbout. când..ro (vezi pagina COMANDĂ ONLINE) . Tandrețea – pe un chin ar vrea să-și culce Suavul trup ucis de spinii crunți.. din toate acestea. Pe nicăieri e vorba ta cea dulce Și tot acolo visele par nunți.Pe nicăieri. „La revedere!” -am învățat să-ți spun? Pentru mai multe poezii. C-un pas în urmă ai uitat povestea Și tot mai crezi că-i un sonet nebun? Dar ce contează. comandă cărțile autoarei la adresa: www.