MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE  ŞI AMENAJĂRII TERITORIULUI  ORDIN Nr. 4/N din: 22.01.1997  Având în vedere:  ­ Avizele Consiliului Tehnico­Ştiinţific nr. 341/96; 342/96; 343/96,  ­ In temeiul H.G. nr.

 456/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor  Publice şi Amenajării Teritoriului,  ­ In conformitate cu Hotărârea Parlamentului nr. 12/1996 şi a Decretului nr. 591/1996,  ­ Ministrul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului emite următorul  ORDIN  Art. 1 ­ Se aprobă  "Normativ privind proiectarea şi verificarea construcţiilor spitaliceşti şi a instalaţiilor" Indicativ  NP­015­97  Art. 2 ­ Reglementările de la art.  1 intră în vigoare la data publicării în Buletinul Construcţiilor.  Art. 3 ­ Direcţia Programe de Cercetare şi Reglementări Tehnice va aduce la îndeplinire  prevederile prezentului ordin.  MINISTRU  NICOLAE NOICA

MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI AMENAJĂRII TERITORIULUI  DIRECŢIA COORDONARE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ ŞI REGLEMENTĂRI  TEHNICE PENTRU CONSTRUCŢII  NORMATIV  privind  PROIECTAREA ŞI VERIFICAREA CONSTRUCŢIILOR  SPITALICEŞTI ŞI A INSTALAŢIILOR  AFERENTE ACESTORA  Elaborat de:  JSTITUTUL DE PROIECTARE, CERCETARE ŞI TEHNICĂ DE CALCUL SI  CONSTRUCŢII ­ IPCT ­ S.A. ­ BUCUREŞTI  În colaborare cu: ISTITUTUL DE PROIECTĂRI CARPAŢI ­ R.A.  IPCT ­ SA  DIRECTOR GENERAL                                        ing.Şerban Stănescu  DIRECTOR GENERAL ADJUNCT                    dr.ing.Dan Căpăţână  ŞEF DEPARTAMENT ARHITECTURĂ             dr.arh.Ştefan Barthon  RESPONSABIL LUCRARE  arh.Ioana Atanasescu 

CARPATI PROIECT ­RA  DIRECTOR                                                        ing.Mihai Mihalache  RESPONSABILI LUCRARE                               arh.Silvia Măldărescu  ing.Radu Măldărescu  Avizat de:CTS­MLPAT  DIRECŢIA   DE  COORDONARE,  CERCETARE  ŞTIINŢIFICĂ   ŞI   REGLEMENTĂRI  TEHNICE PENTRU CONSTRUCŢII  DIRECTOR                                                        ing.Octavian Mănoiu  RESPONSABIL TEMĂ  arh.Doroteia Cocheci

CUPRINS  VOLUMUL I  I.  GENERALITĂŢI  1.1.               Obiect  1.2.               Domeniu de aplicare şi condiţii de utilizare  II.  CADRUL LEGISLATIV  privind proiectarea, realizarea si exploatarea  clădirilor spitaliceşti 

II.1.              Cadrul general  Anexa II­a ­ Documente conexe  III.                CONDIŢII FUNCŢIONALE ŞI DE TEHNOLOGIE MEDICALA  pentru proiectarea construcţiilor si instalaţiilor  III.1.  Date generale, tipuri de spitale,  date tematice de bază  III.2.  Organizarea funcţională şi generală  III3.             Prezentarea cerinţelor funcţionale tehnologice  pentru principalele compartimente şi servicii  III.4.              Instalaţii electrice  III.5.              Instalaţii de alimentare cu apă şi canalizare  III.6.              Instalaţii de ventilare şi tratare a aerului  III.7.              Instalaţii termice  III.8.              Instalaţii frigorifice  III.9.  Instalaţii de gaze naturale şi fluide medicinale  III.10.           Instalaţii de colectare şi tratare deşeuri solide  IV.  CRITERII FUNCŢIONAL ­ URBANISTICE  privind amplasarea clădirilor spitaliceşti  IV. 1.            Dimensionarea şi forma terenului  IV.2.            Caracteristici geo­fizice ale terenului  IV.3.            Condiţii de microclimat în zona amplasamentului  IV.4. Amplasarea spitalelor în cadrul localităţilor  IV.5.             Criterii de organizare funcţional­urbanistică  a incintei sau a platformei spitaliceşti

ANEXE GENERALE  AI.       Scheme funcţionale privind principalele compartimente şi sectoare  AII.      Condiţii privind derularea procesului de proiectare, realizarea şi exploatarea  construcţiilor spitaliceşti  AII.l.  Considerente generale  AII.2.  Derularea procesului de proiectare  AI 1.3.    Realizarea lucrărilor de construcţii şi instalaţii  AII.4.  Exploatarea clădirilor spitaliceşti 

Anexa AII.2.a.      Lista avizelor şi acordurilor ce trebuie obţinute de investitor  (beneficiar de folosinţă) pe parcursul elaborării proiectului

NORMATIV DE PROIECTARE A CLĂDIRILOR SPITALICEŞTI  INDICATIV NPO15­97  I GENERALITĂŢI  I.1OBIECT  I1.1  Prezentul normativ stabileşte principii de concepţie pentru proiectarea clădirilor  spitaliceşti inclusiv a incintelor şi terenurilor aferente (cap.II şi IV), precum şi valorile  parametrilor ce definesc exigenţele utilizatorilor, în conformitate cu prevederile Legii 10/1995.  (cap.V).  I.1.2.         Prezentul normativ reprezintă în principal un ghid pentru uzul proiectanţilor de  spitale, având în vedere complexitatea deosebită a acestor programe datorată în principal:  ­echipamentelor şi tehnologiilor ce se utilizează în diagnosticul şi tratamentul medical, acestea  impunând performanţe superioare clădirilor în care se amplasează;  ­vulnerabilităţii deosebite a principalilor utilizatori ai clădirii, bolnavii, cu capacităţi fizice şi  psihice diminuate, mai expuşi diferitelor riscuri ce survin în exploatarea clădirilor şi instalaţiilor;  ­cerinţei specifice unităţilor sanitare de a se menţine în funcţiune, la parametri adecvaţi asigurării  asistenţei medicale înalt calificate şi eficiente, inclusiv în caz de calamitate sau dezastru.  1.1.3.         Prezenta reglementare stabileşte condiţiile minime de calitate, corespunzătoare  clădirilor spitaliceşti (indiferent de profilul şi capacitatea acestora), ce trebuie realizate şi  menţinute, la aceiaşi parametri, pe întreaga durată de existenţă a construcţiei.  I .2. DOMENIU DE APLICARE ŞI CONDIŢII DE UTILIZARE  I.2.1  Prevederile prezentei reglementări se vor aplica la proiectarea clădirilor spitaliceşti noi, şi  după caz la modernizarea, reamenajarea, consolidarea sau repararea clădirilor existente.  I.2.2.  Prevederile prezentului normativ se vor utiliza de către:  ­organismele de administraţie teritorială precum şi alte persoane fizice sau juridice care iniţiază  investiţii în domeniul sănătăţii (cap.II şi cap.IV);  ­verificatorii de proiecte şi experţi autorizaţi în conformitate cu Legea 10/1995 (cap.V);  Elaborat de:  INST. DE PROIECTARE CERCETARE ŞI TEHNICA DE CALCUL ÎN CONSTRUCŢII  Aprobat de:  MINISTRUL LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI  AMENAJĂRII TERITORIULUI  cu ordinul nr.4/N din 22.01.97

­elaboratorii studiilor de fundamentare ale planurilor de amenajare a teritoriului, ale Planurilor  Urbanistice Generale şi Zonale (PUG, PUZ) ale regulamentelor de urbanism generale şi locale,  referitor la specificul funcţional şi condiţiile de amplasare a construcţiilor spitaliceşti (cap.IV) şi  cap.V);  ­elaboratorii  studiilor de  prefezabilitate  sau  ale  studiilor preliminare pentru întocmirea  temelor de proiectare şi a temelor de tehnologie medicală (cap.III şi cap.IV);  ­persoane fizice şi juridice angajate prin contracte de consultanţă tehnică de către  investitori sau antreprenorii executanţi ai lucrărilor (cap.III şi cap.IV).  I.2.3.          Prin prezentul normativ sunt reglementate condiţii de calitate admisibile (niveluri de  performanţă ­ conf.cap.V) corespunzătoare categoriei de importanţă „C". Proiectantul, la  solicitarea beneficiarului, poate adopta alte valori ale parametrilor corespunzători cerinţelor  utilizatorilor, dar în nici un caz inferioare celor prevăzute prin prezentul normativ.  I.2.4.          La proiectarea unei clădiri spitaliceşti se vor respecta, pe lângă prevederile  prezentului normativ, toate reglementările tehnice specifice domeniului, în vigoare la acea dată.

II.  CADRUL LEGISLATIV PRIVIND PROIECTAREA, REALIZAREA ŞI  EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR SPITALICEŞTI  II.1CADRUL GENERAL  II.l.l. Construcţiile spitaliceşti sunt lucrări de utilitate publică şi, în conformitate cu legislaţia,  privind asigurarea sănătăţii populaţiei, sunt unităţi componente ale reţelei naţionale şi teritoriale  de asistenţă medicală.  II.1 .2. Organizarea spitalelor (capacitate, profil medical, structura serviciilor componente),  indiferent de natura fondurilor de finanţare a investiţiei sau forma de proprietate, se face în  conformitate cu prevederile legale privind organizarea reţelei teritoriale a serviciilor medicale  sau cu Ordine ale Ministerului Sănătăţii, emise în temeiul prerogativelor sale.  II. 1.3.       Realizarea spitalelor se poate face prin finanţare din:  a. ­fonduri publice (de la bugetul de stat, bugetele locale, fonduri special constituite prin lege în  afara acestor bugete),  b. ­credite garantate sau contractate de stat,  c. ­fonduri private (de la persoane fizice sau juridice),  d. ­fonduri mixte (publice + private).Construcţiile spitaliceşti realizate, integral sau parţial, din  fonduri publice şi/sau credite garantate de stat, urmează regimul investiţiilor publice conform cu  Ordonanţa Guvernului nr. 12/1993 şi se supun reglementărilor din Legea Finanţelor Publice  72/1996 privind aprobarea investiţiilor.  II. 1.4. Executarea construcţiilor spitaliceşti se autorizează de către administraţia locală în  temeiul Legii 10/1995, indiferent de natura fondurilor din care se finanţează acestea.  II. 1.5. Realizarea construcţiilor spitaliceşti şi exoploatarea lor se vor face în conformitate cu  prevederile Legii 10/1995 privind calitatea în construcţii.  II. 1.6.       Amplasarea spitalelor se poate face pe terenuri aparţinând domeniului public,  domeniu privat al statului sau a unităţior administrativ­teritoriale, sau pe terenuri  proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor legale  ce reglementează utilizarea, concesionarea sau exproprierea acestora (Legea 80/1994,• Legea  33/1994, Legea 18/1990 etc).  II. 1.7. Proiectarea construcţiilor spitaliceşti finanţate, integral sau în completare, de la bugetul  de stat, de la bugetele locale, din fonduri special construite prin lege în afara acestor bugete, din  credite externe garantate sau contractate de stat se adjudecă prin licitaţie publică în condiţiile  stabilite de Ord. Guv. nr. 12/1993, de Ordinul comun al Ministerului Finanţelor (MF) si al  Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului (MLPAT) nr.l743/69/N/1996.  II. 1.8. Proiectarea construcţiilor spitaliceşti (clădiri + instalaţii), indiferent dacă acestea se  finanţează din fonduri publice sau private, se va face de către proiectanţi specialişti (arhitecţi si  ingineri) cu competenţă tehnică şi experienţă în domeniul proiectării de spitale şi în domeniul  tehnologiilor complexe implicate de asistenţa medicală modernă.  MENŢIUNE  Pentru condiţii privind derularea procesului de proiectare, realizarea, precum şi exploatarea

construcţiilor spitaliceşti, se va consulta Anexa generală AII. 

ANEXA II­a  DOCUMENTE CONEXE  Legea 10/1995  ­privind calitatea în construcţii  Legea 3/1978  ­privind asigurarea sănătăţii populaţiei  Legea 72/1996  ­privind finanţele publice  Legea 50/1991  ­privind autorizarea executării construcţiilor  Legea 18/1991  ­privind fondul funciar  Legea 33/1992  ­privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică  Legea 83/1994  ­pentru aprobarea unor ordonanţe ale Guvernului emise în baza  Legii 58/1993  Legea 137/1995  ­privind protecţia mediului  HG 592/1993  ­pentru   aprobarea   Regulamentului   privind   procedurile   de  organizare a licitaţiilor, prezentarea ofertelor şi adjudecarea investiţiilor publice  HG 727/1993  ­pentru   aprobarea  Regulamentului   privind  procedurile  de  organizare a licitaţiilor, prezentarea ofertelor şi adjudecarea proiectării investiţiilor publice  HG 112/1993  ­privind componenţa, organizarea şi funcţionarea Consiliului  Interministerial de avizare a lucrărilor publice de interes naţional şi locuinţelor sociale  HG 376/1994  ­privind metodologia de elaborare a devizului general pentru  obiectivele de investiţii  HG 925/1995  ­pentru aprobarea Regulamentului de verificare şi expertizare  tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor  HG 525/1996  ­pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism  Ordonanţa Guv. 12/1993  ­privind achiziţiile de bunuri şi investiţii publice  Ordin 91/1991 MLPAT  ­pentru aprobarea formularelor, a procedurilor de autorizare şi a  conţinutului documentaţiilor prevăzute de Legea 50/1991  Ordin MAPPM 125/1996  ­pentru aprobarea Procedurii de reglementare a activităţilor  economice şi sociale cu impact asupra mediului înconjurător  Ordin comun MF­MLPAT .  1743/69/N/1996  ­pentru aprobarea Normelor metodologice privind conţinutul ­  cadru al proiectelor ­ pe faze de proiectare ­, al documentelor de licitaţie, al ofertelor şi al  contractelor pentru execuţia investiţiilor  Legea 125/1996  ­pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind  autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor  Legea 90/1996  ­Legea protecţiei muncii

III.     CONDIŢII FUNCŢIONALE ŞI DE TEHNOLOGIE MEDICALĂ PENTRU  PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR ŞI INSTALAŢIILOR  III.l.       DATE GENERALE, TIPURI DE SPITALE, DATE TEMATICE DE BAZĂ  III. 1.1. În organizarea sistemului de ocrotire a sănătăţii, SPITALUL este unitatea de bază, care  asigură asistenţa medicală completă sau de specialitate, preventivă, curativă şi de recuperare  pentru bolnavii internaţi şi ambulatori de pe teritoriul arondat  .  III. 1.2. Unităţile spitaliceşti care constituie baza reţelei teritoriale sunt:  ­spitale generale ­ ce cuprind cel puţin cele 4 specialităţi medicale de boli principale: boli  interne, chirurgie, pediatrie, obstetrică­ginecologie. In funcţie de teritoriul arondat spitalele  generale pot fi : comunale, orăşeneşti,  municipale, judeţene.  OBSERVAŢIE: Spitalele comunale mici pot avea numai 3 specialităţi medicale (fără chirurgie),  cazurile chirurgicale urmând a fi rezolvate în localitate urbană cea mai apropiată.  ­spitale de specialitate ­ ce asigură asistenţa medicală într­una din specialităţile medicale  principale sau într­unui ori două profiluri medicale înrudite, derivate din acestea. De ex.: spitale  de chirurgie cardio­vasculară, de traumatologie şi chirurgie reparatorie, de neurochirurgie  (derivate din specialitatea chirurgie) sau spitale de endocrinologie, de oncologie, de boli  infecţioase (derivate din specialitatea  boli interne) ş.a.m.d..  OBSERVAŢIE: Spitalele diversificate pe specialităţi sau profiluri medicale apar ca necesare în  oraşele mari. Pentru unele specialităţi sau profiluri se recomandă instituirea de spitale de  specialitate şi în spitalele mici sau mijlocii. De ex.: spitale de pediatrie sau maternităţi (datorită  vulnerabilităţii mai mari a pacienţilor şi/sau specificităţii actului medical), spitale de boli  infecţioase (datorită riscului de contaminare), spitale de psihiatrie sau alte boli cronice (datorita  duratei mari de spitalizare).  III. 1.3. Specialităţile medicale principale sau profilurile medicale derivate constituie secţii  medicale în cadrul spitalului; acestea împreună cu serviciile specializate de diagnostic şi  tratament alcătuiesc structura medicală a unui spital. Sunt peste 20 de profiluri medicale relativ  autonome (cu tendinţă de diversificare şi specializare continuă), care pot intra distinct, ca secţii,  în structura unui spital general, sau pot defini profilul şi structura unui spital de specialitate.  în funcţie de structura medicală stabilită (rezultată ca urmare ă necesităţilor din teritoriu) şi de  dezvoltarea preconizată pentru serviciile de diagnostic­tratament (ca amploare, diversitate şi  nivel de echipare cu aparatură medicală), spitalele teritoriale (atât cele generale cât mai ales cele  de specialitate) vor prezenta diferenţe notabile între ele.  III. 1.4. Spitalele de reţea care cuprind şi funcţiuni de învăţământ medical sunt denumite spitale  clinice şi sunt diferenţiate Ia rândul lor în: ­spitale clinice generale (spitale universitare), ­spitale  clinice de specialitate.  OBSERVAŢIE: Spitalele clinice se amplasează de regulă iu oraşele în care există instituţii de  învăţământ superior medical.  III.15. Unităţile medicale complexe organizate la nivel regional sau naţional care, pe lângă  asistenţa medicală propriu­zisă şi învăţământul de specialitate, integrează şi funcţiuni de  cercetare ştiinţifică sau primesc atribuţii de for metodologic pentru anumite profiluri medicale  sunt:  ­ institutele medicale,  ­ centrele medicale.

Deşi aceste unităţi nu sunt încadrate în categoria spitalelor propriu­zise, ele au în componenţa lor  secţii medicale şi servicii de diagnostic­tratament organizate după sistemul unităţilor spitaliceşti.  III.l .6. O categorie aparte de unităţi de asistenţă medicală, ce prezintă asemănări de structura  medicală cu spitalele (iară a intra însă în categoria acestora din punct de vedere al organizării  reţelei sanitare), o constituie preventoriile şi sanatoriile. Preventoriile sunt unităţi medicale ce  acordă asistenţă specializată pentru prevenirea îmbolnăvirii persoanelor care prezintă acest risc.  Sanatoriile sunt unităţile ce asigură asistenţă medicală complementară (în fază de convalescenţă  şi recuperare) pacienţilor care au încheiat ciclul principal de tratament. Preventoriile şi  sanatoriile se organizează pe profiluri medicale, separat pentru adulţi şi copii.  Amplasarea preventoriilor şi sanatoriilor se face în afara aglomerărilor urbane, în zone geo­  climatice cu proprietăţi curative sau în staţiuni balneare.  III.l .7. în funcţie de capacitatea de spitalizare (număr de paturi), spitalele sunt clasificate după  cum urmează:  a.­spitale mici (150­350 paturi pentru spitale generale,  100­200 paturi pentru spitale de specialitate)  b.­spitale mijlocii (400­600 paturi pentru spitale generale,  250­400 paturi pentru spitale de specialitate)  c.­spitale mari (700­1000 paturi pentru spitale generale,  500­700 paturi pentru spitale de specialitate  d.­spitale foarte mari (peste 1100 paturi ­ de regulă sunt spitale generale).  OBSER VA ŢIE: In ceea ce priveşte capacitatea optimă a spitalelor, specialiştii în domeniu  apreciază că:  ­spitalele de capacitate mijlocie sunt cele mai eficiente din punct de vedere al gestiunii, mai uşor  de administrat, mai apte să ofere servicii medicale de calitate, mai puţin stressante pentru  pacienţi;  ­spitalele foarte mari se justifică numai în cazul marilor aglomerări urbane sau în cazul  clinicilor universitare, unde apare necesitatea concentrării unei game cât mai largi de profiluri  medicale;  ­spitalele mici sunt cele mai potrivite pentru a realiza o distribuţie echilibrată în teritoriu a  serviciilor medicale de bază.  III. 1.8. În funcţie de rangul deţinut în reţeaua sanitară teritorială, spitalul poate avea în subordine  o serie de unităţi de servicii si prestaţii medicale, cum ar fi: dispensar şi policlinică teritorială,  de întreprindere sau şcolară, centru stomatologic, centru de recoltare şi conservare sânge, staţie  de salvare, centrul teritorial de service şi reparaţii pentru aparatură medicală, locuinţe de serviciu  pentru personalul medical etc. Atunci când aceste unităţi se amplasează în incinta spitalului se  impune o tratare diferenţiată a circuitelor şi acceselor.  Unităţile de servicii şi prestaţii medicale, altele decât spitalul propriu­zis, dar amplasate în  aceiaşi incintă, vor fi denumite în text ..funcţiuni asociate".  III. 1.9. Tipul de organizare funcţională a unui spital, aria desfăşurată şi costul de finanţare vor  depinde direct de următoarele date tematice de bază:  ­capacitate (număr de paturi),  ­structura paturilor (număr de secţii şi profilul medical al acestora),  ­structura serviciilor de diagnostic şi tratament (nominalizare, capacitate, nivel de echipare  tehnico­medicală),  ­structura funcţiunilor asociate (după caz)

, ­natura atribuţiilor în sistemul de învăţământ medical (după caz),  ­tipul de servicii oferite pacienţilor ambulatorii şi amploarea acestora,  ­sistemul de asigurare al asistenţei medicale la domiciliu (după caz),  ­condiţiile de amplasare (caracteristicile terenului, reglementările urbanistice, modul de  organizare al utilităţilor).  Principalele elemente fixate prin acest pachet de informaţii iniţiale alcătuiesc tema­cadru pentru  stabilirea conceptului general de organizare a ansamblului de funcţiuni, pentru definirea,  structurarea şi dimensionarea fiecăruia din sectoarele şi compartimentele componente ale  spitalului (tema de proiectare propriu­zisă), pentru estimarea globală a necesarului de  echipamente şi utilităţi.  III.2.       ORGANIZAREA FUNCŢIONALĂ GENERALĂ  III.2.1. Factori care determină alcătuirea compartimentelor şi sectoarelor funcţionale şi  interrelaţionarea lor reciprocă  Organizarea spaţial­funcţională a spitalelor în ansamblu, ca şi cea a fiecăruia din sectoarele şi  compartimentele componente, se face ţinând seama de:  ­categoriile de utilizatori,  ­specificul activităţilor,  ­condiţionări tehnologice impuse de aparatura medicală şi echipamentele (instalaţiile)  utilizate,  ­criterii de igienă şi asepsie.  III.2.1.1.   Principalele categorii de utilizatori sunt:  a.­ pacienţii  ­spitalizaţi ­ambulatori gravitatea afecţiunii, risc de contaminare pentru restul  utilizatorilor)  b.­ personalul medical (se diferenţiază după atribuţiuni în cadrul procesului medical)  c­ personalul paramedical (desfăşoară activităţi complementare procesului medical şi se  diferenţiază după natura activităţilor: tehnice, gospodăreşti, administrative etc.)  d.­ însoţitori (persoane din familia bolnavului care se internează odată cu acesta)  e.­ aparţinători si vizitatori (membrii ai familiei bolnavului sau alte categorii de persoane care  intră în relaţie cu bolnavii sau cu personalul medical şi paramedical)  f. Studenţi, cursanţi ­ la spitale clinice şi institute medicale  ­g.­ personal de cercetare ­ la institute şi centre medicale ­  Pentru fiecare categorie de utilizatori trebuie asigurate: ­ spaţiile necesare, ­ condiţiile adecvate  de microclimat şi igienă, ­ protecţia corespunzătoare faţă de diverse riscuri la care sunt expuşi pe  timpul staţionării sau desfăşurării de activităţi în incinta şi clădirile spitalului.  III.2.1.2.    Principalele tipuri de activităţi sunt:  ­medicale (consultaţii, investigaţii, tratamente, acestea diferenţiate la rândul lor după  natura procedurilor aplicate, după criterii tehnologice şi/sau de asepsie);  ­complementare  procesului  medical  propriu­zis   (supravegherea   şi   asistarea  bolnavului, studiu şi documentare, elaborarea şi înregistrarea documentelor medicale,  pregătirea materialului şi instrumentarului, sterilizare etc);  ­gospodăreşti (curăţenie, spălare rufe, igienizare, preparare hrană etc);  ­de conducere si organizare:  ­administrative si de gestiune:  ­tehnice (de exploatare şi întreţinere a instalaţiilor şi echipamentelor);

­de învăţământ si cercetare (după caz).  Dintre activităţile care se desfăşoară în spital trebuie stabilite şi ierarhizate cele care  impun:  ­izolarea spaţiilor sau separarea circuitelor (fie din considerente de igienă şi asepsie, fie din  considerente de protecţie faţă de riscuri tehnologice sau pericol de poluare),  ­instituirea de relaţii de vecinătate obligate a spaţiilor (compartimentelor) pentru optimizarea  fluxurilor şi proceselor medicale.  Spaţiile, instalaţiile, echipamentele şi dotărilfe vor fi concepute adecvat pentru fiecare gen de  activitate, asigurând condiţiile optime de lucru în cadrul prevăzut de normele specifice de  securitate a muncii în sectorul sanitar.  III.2.1.3.   Aparatura medicală şi echipamentele utilizate în procedurile medicale, regimul de  folosire pentru unele materiale şi produse de uz medical, ca şi o parte din utilajele funcţionale  impun condiţionări tehnologice severe privind:  ­conformarea şi dimensionarea spaţiilor,  ­organizarea fluxurilor,  ­alegerea soluţiilor constructive şi de finisare,  ­deservirea cu instalaţii.  III.2.1.4. Criteriile de igienă şi asepsie, specifice unităţilor spitaliceşti, sunt determinante în  alegerea soluţiilor funcţionale şi tehnologice, atât pentru întregul spital cât şi pentru fiecare din  sectoarele şi compartimentele medicale. în practica de proiectare de specialitate sunt studiate şi  recomandate (uneori impuse de organismele cu responsabilităţi în administrarea reţelei sanitare)  modalităţi de soluţionare spaţio­funcţională precisă a diverselor compartimente, care să reducă la  minim riscurile de contaminare pe care le comportă, pe de o parte specificul unor proceduri  medicale, iar pe de altă parte utilizarea aceloraşi spaţii de către persoane cu diverse maladii.  Principiile utilizate în alcătuirea spaţiilor şi structurarea compartimentelor funcţionale pe baza  criteriilor de igienă şi asepsie sunt:  ­segregarea spaţiilor medicale după riscul de contaminare acceptat (septice, aseptice, sterile);  ­diferenţierea circuitelor (medicale/nemedicale, septice/aseptice, deschise/închise etc);  ­interpunerea de bariere ­ filtre de control şi igienizare ­ la trecerile între zone cu  potenţial diferit de contaminare;  ­utilizarea   de   echipamente   şi   instalaţii   speciale   pentru   tratarea,   curăţirea, dezinfectarea,  sterilizarea tuturor componentelor mediului ambiental spitalicesc care pot constitui suport de  transmitere a infecţiilor (aer, apă, efluenţi, persoane, alimente, produse farmaceutice,  instrumente, lenjerie etc.)  III.2.2.  Principalele grupe funcţionale ce intră în alcătuirea spitalelor  III.2.2.1. Schema de grupare a unităţilor funcţionale curente în spitale, prezentată în continuare,  are la bază sistematizarea acestora după categoriile de utilizatori şi tipurile de activităţi şi este  folosită la structurarea temelor de proiectare. Ea nu se suprapune decât parţial peste modul de  organizare medicală şi administrativă a spitalului şi nu poate fi utilizată ca atare la elaborarea  conceptului de organizare spaţial­funcţională a clădirilor spitaliceşti.  III.2.2.2 Pentru spitalele generale neclinice, lista principalelor grupe de funcţiuni (sectoare) şi a  unităţilor funcţionale componente (compartimente) este:  A. Sector spitalizare

Al. Secţiile medicale cu paturi compuse din'unităţi de îngrijire  A2. Unitate de spitalizare de o zi (după caz)  A3. Serviciul de primire şi externare a bolnavilor  B. Sector ambulator (pentru pacienţii ncinternaţi)  Bl. Cabinete de consultaţii şi tratamente  B2. Compartiment de evidenţă medicală, programare, informare  C. Servicii tehnico­medicale de diagnostic si tratament  C1. Sector de intervenţii ­ tratamente aferent bolnavilor spitalizaţi  Cla.­bloc operator  Clb. ­serviciu anestezie şi terapie intensivă (ATI)  Clc.­bloc de naşteri  C2. Sector de investigaţii ­ explorări funcţionale (comun pentru bolnavii ambulator şi  spitalizaţi)  C2a.­laborator de analize medicale  C2b. ­laborator de radiodiagnostic  C2c. ­laboratoare de explorări funcţionale ,  C2d. ­laborator de anatomie patologică  C2e. ­laborator de medicină nucleară (după caz)  C3. Sector de terapie (pentru bolnavii ambulatori şi spitalizaţi)  C3a. ­serviciu de urgenţe  C3b. ­serviciu de recuperare medicală şi fizioterapie  C3c. ­compartiment de epurare renală (după caz)  C3d. ­compartiment de radioterapie (după caz)  C3e. ­compartiment de psihoterapie şi ergoterapie (după caz)  C3f. ­alte compartimente de terapie specială în funcţie de structura  medicală a spitalului  C4. Servicii tehnico­medicale auxiliare (nu se adresează direct pacienţilor)  C4a. ­serviciu de sterilizare centrală  C4b. ­farmacie  C4c. ­bancă (punct) de sânge, bănci de ţesuturi (după caz)  C4d. ­prosectură (morgă)  D. Servicii gospodăreşti  D1. Bucătărie şi depozite alimente  D2. Spălătorie şi depozite lenjerie  D3. Staţie de dezinfecţie (centrală de paturi)  E. Conducere medicală si administraţie  E1. Conducere medicală  E2. Birouri administrative  E3. Serviciu evidenţă medicală şi arhive  E4.Compartiment prelucrare informaţii şi documente  E5. Sală de întruniri  F. Servicii anexe pentru personal  FI. Vestiare pentru personalul medical şi tehnic  F2. Punct de documentare medicală (bibliotecă) F3. Cantină  G. Spatii sociale şi anexe pentru pacienţi, aparţinători, vizitatori  G l. Garderobă  G2. Serviciu de informaţii şi relaţii  G3. Bufet şi puncte de vânzare (florărie, cadouri, ziare)  G4. Diverse prestaţii ­frizerie, coafură, poştă (după caz)

G5. Capelă (după caz)  H. Servicii tehnico­utilitare  H1. Centrale şi staţii tehnice  H1 a.­centrală termică  Hlb. ­gospodărie de apă şi staţie hidrofor  H1 c. ­post de transformare şi grup electrogen  Hld. ­centrale de ventilaţie şi de tratare agerului  Hle. ­centrală frigorifică (după caz)  H lf. ­staţii pentru oxigen, aer comprimat, alte fluide medicale  H1 g. ­centrală telefonică  Hlh.  ­staţii   pentru   comunicare   interne  (TV   cu   circuit  închis,  ceasoficare, căutare de persoane, radioficare)  H1 i. ­staţii de pompare şi tratare efluenţi  Hlj. ­spaţii tehnice pentru maşini ascensoare  Hlk. ­spaţii tehnice aferente unor echipamente medicale  Hll. ­alte spaţii tehnice aferente instalaţiilor (puncte de distribuţie,  camere tablouri electrice, galerii de vizitare etc.)  H2. Dispecerate pentru supraveghere, control şi avertizare asupra funcţionării  echipamentelor şi instalaţiilor (după caz)  H3. Serviciu de întreţinere şi service aparatură (ateliere)  H4. Depozite diverse  H5. Staţie colectare şi tratare deşeuri solide  H6. Garaje  H7. Control poartă  OBSERVA ŢIE: In funcţie de structura medicală a spitalului şi de capacitatea acestuia, unele  din unităţile funcţionale menţionate pot fi absente sau pot fi comasate, dacă sunt compatibile (de  ex. laboratorul de anatomie patologică poate forma cu serviciul de prosectură un singur  compartiment, serviciul de urgenţă poate intra in componenţa serviciului de primire a bolnavilor  spitalizaţi etc.)  III.2.2.3. Pentru spitalele generale clinice lista sectorelor şi unităţilor funcţionale se completează  cu compartimentele aferente activităţilor de învăţământ (aule, săli de cursuri şi demonstraţii,  cabinete de studiu individual şi în grup, secretariat, anexe pentru studenţi şi personalul didactic  etc.)  Pentru spitalele de specialitate, clinice sau neclinice, schema generală a funcţiunilor va prezenta  diferenţe notabile de la spital la spital, în funcţie de profilul acestora, mai ales în ce priveşte  componenţa serviciilor tehnico­medicale de diagnostic şi tratament (grupa C de funcţiuni).  Pentru   institutele  medicale  schema  generală  a   funcţiunilor  spitaliceşti  va   fi particularizată  în raport cu profilul medical (la grupele de funcţiuni A, B, C). Schema se va amplifica cu un  sector de învăţământ specializat pe profilul unităţii, precum şi cu grupele funcţionale specifice  activităţilor de cercetare medicală clinică şi preclinică, de metodologie etc. In raport de specificul  acestor noi funcţiuni se modifică corespunzător şi structura serviciilor tehnico­utilitare,  gospodăreşti, de conducere şi de administraţie.  III 2.3. Principii  de  soluţionare   arhitecturală   şi   tehnologică   a   compartimentelor  functionale  III.2.3.1 Pentru fiecare din compartimentele medicale şi gospodăreştij(din grupele de funcţiuni  A,B,C,D) soluţionarea arhitecturală este dependentă de respectarea unor reguli de

organizare şi conformare a spaţiilor şi circuitelor precis determinate de: specificul  tehnicilor şi procedurilor medicale, aplicarea criteriilor de igienă şi asepsie, condiţionarile  tehnologice impuse de aparatura şi echipamentele medicale utilizate. Practica de proiectare de  spitale (naţională şi europeană), studiile de optimizare elaborate de instituţii şi colective de  cercetare interdisciplinară specializate în probleme de  tehnologie medicală, precum şi  reglementările normative ale autorităţilor responsabile cu organizarea asistenţei medicale au  consacrat seturi de modele tipologice de alcătuire spaţio­funcţională şi tehnologică a acestor  compartimente, care trebuie cunoscute şi aplicate de proiectanţii de spitale.  OBSERVAŢII: ­experimentarea în exploatare a modelelor tipologice, evoluţia tehnicilor  medicale şi perfecţionarea aparaturii conduc la revizuirea periodică a modelelor de soluţionare  spaţio­funcţională.  ­echpamentele medicalele beneficiarului de folosinţă pot avea opţiuni (preferinţe) privind  alegerea unora sau a altora din modelele tipologice şi este necesar să fie consultate înainte de  fixarea soluţiilor arhitecturale şi tehnologice.  III.2.3.2.    Alegerea modelului tipologic adecvat fiecărui compartiment funcţional în raport cu  datele concrete ale temei de proiectare şi opţiunile beneficiarului de folosinţă, stabilirea modului  de echipare cu aparatură, mobilier şi dotare medicală, precizarea cerinţelor privind conformarea  structurii de rezistenţă şi a modului de soluţionare a instalaţiilor fac obiectul temei (respectiv  proiectului) de tehnologie medicală. în absenţa tefmei de tehnologie medicală pentru fiecare din  compartimentele cu specific medibal (cu deosebire a celor din grupele C şi D) nu se poate începe  elaborarea soluţiilor peritru arhitectură şi instalaţii.  OBSERVAŢIE: Elaborarea proiectului de tehnologie medicală trebuie făcută după definitivarea  (sau avizarea) de către investitor sau beneficiarul de folosinţă a listei principalelor echipamente  şi aparate medicale şi precizarea potenţialelor furnizori (pentru a putea fi previzionale condiţiile  de instalare şi montaj). Pentru definitivarea proiectului tehnic este necesară elaborarea  prealabilă a proiectului de tehnologie pentru toate compartimentele care au astfel de implicata.  III.2.3.3.    La stabilirea soluţiilor spaţio­funcţionale, constructive şi de deservire cu instalaţii a  diferitelor compartimente se va avea în vedere asigurarea unui potenţial de flexibilitate a spaţiilor  şi a modalităţilor de racordare Ia instalaţii, date fiind cerinţele, specifice spitalelor, de reechipare  cu aparatură şi reconfigurare a organizării circuitelor interne în pas cu evoluţia tehnicilor  medicale. Astfel de modernizări sunt necesare la cea. 12 ­15 ani pentru unele compartimente,  respectiv la cea. 18­20 ani pentru altele şi trebuie efectuate fără a se afecta funcţionarea spitalului  şi fără a perturba activităţile din compartimentele învecinate.  III.2.3.4. Atât pentru a asigura potenţialul de stabilitate menţionat, cât şi pentru a permite  armonizarea reciprocă a diferitelor cerinţe dimensionale (gabarite ale echipamentelor şi  elementelor de mobilier, lăţimi de fluxuri, compuneri de fronturi de lucru etc.) în cadrul  compartimentelor, dar şi pe ansamblul clădirilor, în proiectarea de spitale se vor utiliza sistemele  de dimensionare modulară a spaţiilor, având la bază serii modulare specifice funcţiunilor  spitaliceşti, elaborate pe bază de studii de specialitate.  OBSERVAŢIE: ­Cele mai utilizate sisteme modulare pentru spitale sunt cele bazate pe modulul  de 0.90 m şi pe modulul de 1.20 m.  III.2.4. Criterii de amplasare a compartimentelor funcţionale în cadrul spitalului, organizarea  circuitelor

III.2.4.1.    Modul de amplasare a compartimentelor funcţionale în cadrul clădirilor spitaliceşti va  fi dependent de:  ­condiţionările specifice fiecărui compartiment;  ­cerinţele de grupare pe zone (clădiri) a compartimentelor funcţionale, adecvat  structurii medicale date;  ­sistemul general de organizare a circulaţiilor principale (orizontale, verticale) la  interiorul clădirilor, în relaţie cu accesele şi cu circulaţiile din incintă;  ­condiţionările amplasamentului (orientări, regim de înălţime) ­ prezentate la cap.IV.  ­opţiunea pentru un anumit tip de soluţie spaţial­volumetrică.  III.2.4.2.    La stabilirea amplasamentului adecvat pentru fiecare compartiment se vor lua în  consideraţie condiţionările specifice acestuia: gradul de accesibilitate faţă de categoriile de  utilizatori (respectiv deschis sau închis pentru unii dintre utilizatori), sistemul de relaţii cu  celelalte compartimente şi sectoare (respectiv vecinătăţi obligatorii, recomandate sau  contraindicate), poziţia optimă în raport cu accesele şi circulaţiile comune ale clădirii, alte  restricţii sanitare speciale (izolare cu filtre, accese duble, protecţie la radiaţii nucleare, agenţi  poluanţi etc.) sau tehnologice (distanţa faţă de nivelul solului, protecţia faţă de trepidaţii,  câmpuri electromagnetice etc).  III.2.4.3.    Ansamblul clădirilor spitalului se va structura pe zone, în cadrul cărora se vor grupa  compartimentele funcţionale cu activităţi similare şi compatibile, cu cerinţe de igienă şi asepsie  similare, cu regim de adresare similar faţă de categoriile de utilizatori, cu cerinţe tehnologice  similare. Gruparea pe zone trebuie să urmărească separarea unităţilor funcţionale ce prezintă  incompatibilităţi de desfăşurare în aceleaşi spaţii şi să conducă la diferenţierea naturală a  circuitelor ce trebuie protejate.  Aplicarea simultană a acestor criterii conduce la un sistem de zonare utilizat la spitalele generale,  precum şi la unele spitale specializate, după cum urmează:  a.   zona blocului operator, a serviciului ATI, a blocului de naşteri (şi a compartimentului de  sterilizare centrală ­ după caz)  b. zona de spitalizare (secţiile medicale cu paturi)  c. zona laboratoarelor  d. zona unităţilor de explorări funcţionale şi roentgendiagnostic  e. zona sectorului de urgenţe şi a secţiei de spitalizare de o zi  f. zona ambulatoriului şi a serviciului de internări  g. zona accesului principal, a serviciilor pentru vizitatori şi a conducerii medicale h. zona  administraţiei şi a serviciilor anexe pentru personal  i. zona serviciilor de recuperare medicală şi alte terapii  j. zona celorlalte servicii tehnico­medicale auxiliare (farmacie, prosectură)  k. zona gospodărească  1. zona serviciilor tehnice.  OBSERVAŢIE: ­Sistemele de grupare a compartimentelor pe zone pot fi diferite la unele tipuri  de spitale de specialitate (spitale de arşi, maternităţi), diferita fiind ponderea criteriilor în  funcţie de care se face zonarea.  ­în cadrul unora din zone apar necesare diferenţieri de subzone, în funcţie de gradarea unor  criterii (subzone septice/aseptice, subzone pentru personal/pentru pacienţi).  ­Asocierea altor funcţiuni sau servicii, conduce la apariţia unor noi zone şi subzone precum şi la  regrupări ale acestora.

­Gruparea pe zone nu se suprapune peste schema grupelor de funcţiuni prezentata la  pct.III.2.2.2., criteriile de zonare fiind mai complexe decât cele utilizate la elaborarea temelor de  proiectare.  Ordinea de listare a zonelor pune în evidenţă criteriul succesiunii gradate a spaţiilor dinspre  „curat" spre „murdar", dinspre intim spre public, dinspre activităţi medicale spre activităţi  auxiliare, criteriu după care se ordonează amplasarea zonelor pe verticala  clădirilor sau pe orizontală, în raport cu circulaţiile majore interioare. Astfel:  ­compartimentele din zonele a) si b). adresate numai pacienţilor spitalizaţi, cu cerinţe severe  privind igiena şi asepsia, se vor amplasa la nivelurile superioare ale clădirii, la distanţă de  circulaţiile comune;  ­zonele e), f) si g), relativ „neutre" din punct de vedere al condiţionărilor igienico­sanitare, sunt  zone de interfaţă a spitalului, pe componenta medicală a acestuia, în relaţia cu pacienţii,  aparţinătorii şi vizitatorii; ele trebuie deschise direct spre căile de circulaţie auto şi pietonale din  zona publică a incintei spitaliceşti; în funcţie de soluţia arhitecturală adoptată, aceste zone se  amplasează la parter sau mezanin;  ­zonele i). k) si 1). „murdare" (sau cu subzone murdare), sunt închise accesului pacienţilor şi  altor categorii de personal în afara celui propriu şi sunt strict separate de zonele cu cerinţe de  asepsie; ele constituie zone de interfaţă a spitalului în relaţia cu serviciile tehnice şi de prestaţii  ale localităţii, cu unităţile furnizoare de materiale şi produse, cu diversele reţele edilitare;  compartimentele componente vor avea accese directe dinspre zona de serviciu a incintei  spitaliceşti. Amplasarea uzuală a acestora este la demisolul (parterul) clădirilor spitaliceşti,  precum şi în construcţii anexe izolate;  ­zonele c) si d). respectiv h) si i). pot ocupa poziţii intermediare, cu precizarea că zona  laboratoarelor (c), ca şi zona administraţiei, sunt închise pentru pacienţi şi aparţinători, cu  excepţia spaţiului de relaţii (punctul de recoltare sau secretariatul), şi se vor amplasa periferic  faţă de circulaţiile principale ale acestor utilizatori.  III.2.4.4.    Sistemul de organizare a circulaţiilor la interiorul clădirilor spitaliceşti va trebui să  răspundă următoarelor deziderate:  ­circulaţia bolnavului (spitalizat sau ambulator) de la primul contact cu spitalul şi până la  părăsirea acestuia, parcurgând toate compartimentele medicale, de diagnostic şi tratament,  trebuie să se desfăşoare în flux continuu, pe trasee clare, accesibile în condiţii de egală siguranţă  atât pentru deplasările pedestre, cât şi pentru deplasări cu căruciorul rulant, targa sau patul.  Traseele pe care este necesară deplasarea în viteză, în cazuri de urgenţă medicală vor fi scurte şi  directe,;  ­circulaţia personalului medical între toate punctele de lucru pe care le are de parcurs în timpul  îndeplinirii serviciului, trebuie să se poată desfăşura în timp cât mai redus, pe distanţe cu atât mai  scurte cu cât este mai mare frecvenţa deplasărilor;  ­circulaţia personalului tehnic şi de întreţinere la diversele staţii tehnice, puncte de control şi  intervenţie diseminate în spital, trebuie asigurată fără a se întrerupe sau perturba activităţile  medicale vitale şi fără a impieta asupra cerinţelor de asepsie specifice unor compartimente  medicale;  ­circulaţia şi manipularea materialelor şi echipamentelor care pot prezenta riscuri pentru pacienţi  şi alţi utilizatori neavizaţi (chimicale şi reactivi, materiale inflamabile şi explozibile, butelii  pentru gaze sub presiune, surse nucleare, produse radiofarmaceutice, deşeuri medicale  contaminate) se vor desfăşura pe trasee distincte, scurte, localizate şi protejate corespunzător.  III.2.4.5.    Traseele principale de circulaţie, care asigură legătura pe verticală şi pe orizontală  între toate zonele spitalului, respectiv între acestea şi accesele principale în clădire, sunt deschise

tuturor categoriilor de utilizatori, jucând rolul unor „străzi". Transportul materialelor şi diferitelor  produse, pe traseele comune ale spitalului, se va face numai în mijloace de transport adecvate,  închise corespunzător dacă există riscul de a deranja celelalte categorii de utilizatori.  Circulaţiile principale se dimensionează în raport cu intensitatea traficului şi cu natura  mijloacelor de transport. Eventualele zone de aşteptare necesare pe aceste trasee se soluţionează  în supralărgiri, protejate faţă de traficul de pe traseu.  OBSERVAŢIE: La spitalele foarte mari, la spitalele mari cu funcţiuni asociate, la institutele  medicale, dimensionarea în funcţie de trafic a traseelor principale poate conduce la lărgimi de  peste 3,5 m, nerecomandate în unităţile sanitare; în aceste situaţii se vor alege acele soluţii  arhitecturale care permit realizarea de trasee dedublate, care să descongestioneze traficul de pe  circulaţia principală.  III.2.4.6.    Sistemul general de circulaţii ale spitalului va fi astfel soluţionat încât să permită  amplasarea de puncte de control şi filtrare la trecerea spre diversele zone sau compartimente care  au restricţii de circulaţie. Se va avea în vedere ca amplasarea acestora să nu blocheze fluxurile  principale care, prin natura lor, trebuie să rămână deschise.  III.2.4.7. în funcţie de categoriile de utilizatori, accesele din exterior în clădirile spitalului pot fi:  comune (accesul principal, accesul pentru sectorul ambulator), restricţionate pentru unele  categorii de utilizatori (accesul de serviciu, accesul la sectorul de urgenţe, accesul forţelor de  intervenţie), sau specializate numai pentru o anumită grupa de personal sau de materiale  (accesele de aprovizionare la farmacie, la bucătărie, la laboratorul de medicină nucleară).  Soluţionarea generală a sistemului de circulaţii va asigura amplasarea acceselor, în funcţie de  natura lor, în relaţia funcţională optimă atât cu zonele deservite din clădire, cât şi cu zonele  corespunzătoare din incintă. Toate accesele în clădirile spitalului vor fi soluţionate în aşa fel  încât să poată fi controlate.  III.2.5.  Schema de ansamblu a relaţiilor funcţionale între compartimentele şi sectoarele  spitalului (fig.l)  O imagine globală a modului de asamblare a compartimentelor şi sectoarelor unui spital general,  ordonate pe zone, precum şi a circuitelor ce trebuie stabilite între ele, este prezentată în schema  alăturată.  NOTA: ­Zona secţiilor medicale cu paturi este indicatei numai prin punctele de conexiune la  sistemul general de circuite, pentru a sublinia necesitatea plasării ei in afara conglomeratului  de fluxuri ce leagă celelalte comopartimente si sectoare funcţionale, dar si pentru a evidenţia  mai uşor (în cele două dimensiuni la care obligă schema) relaţiile de vecinătate şi/sau  interconexiune dintre acestea. Punctele de conexiune ale secţiilor medicale cu paturi trebuie să  asigure legături specializate atât cu zona tehnico­gospodărească, cât şi cu celelalte servicii  medicale. Ele pot fi noduri de circulaţie verticală, in soluţiile arhitecturale de tip „monobloc "  sau „ articulat", sau pot fi legături orizontale, în rezolvările de tip „ tentacular".  111.2.6.  Tipuri de soluţionare spaţial­volumetrică a clădirilor spitaliceşti  III.2.6.1. Regulile stricte la care este supusă interrelaţionarea unităţilor funcţionale spitaliceşti  (compartimente; sectoare, zone) determină anumite modalităţi de configurare spaţial­volumetrică  (arhitecturală) a ansamblului spitalului.  Tipurile de soluţionare utilizate sunt:

a, ­sistem pavilionar ­ sectoarele şi zonele funcţionale, medicale şi paramedicale, între care  există incompatibilităţi se amplasează în clădiri distincte, legate între ele prin trasee de circulaţie  limitate (coridor subteran, galerie la parter sau pasarele locale avantajos din punctul de vedere al  criteriilor de igienă şi asepsie, sistemul are dezavantajul lungirii traseelor de parcurs pentru  personalul medical şi/sau tehnic. Soluţiile pavilionare se recomandă îndeosebi la spitalele foarte  mari şi la institutele medicale. Se pot aplica şi la spitalele generale mari, pentru a separa secţiile  de pediatrie, boli infecţioase, obstetrică, blocul tehnico­gospodăresc şi, după caz, funcţiunile  asociate (staţie de salvare, dispensar etc).

b. ­ sistem monobloc ­ toate funcţiunile medicale, gospodăreşti şi majoritatea celor tehnice se  amplasează comasat într­un ansamblu volumetric compact; sistemul este mai economic din

punctul de vedere al soluţionării instalaţiilor, scurtează la maxim traseele de parcurs pentru  personal, dar ridică probleme greu de soluţionat în ce priveşte separarea zonelor şi circuitelor.  Soluţiile monobloc sunt recomandate la spitalele generale mici şi mijlocii.  c. ­ sistem articulat ­ derivat din sistemul monobloc; configuraţia spaţială cuprinde un ansamblu  de volume, articulate în zona nodurilor de circulaţie verticală, pentru a facilita separările pe zone  şi sectoare. O variantă clasică a acestui tip este configuraţia în care se separă sectorul de  spitalizare, dezvoltat pe verticală ca un bloc omogen, de serviciile tehnico­medicale şi tehnico­  gospodăreşti, distribuite predominant pe orizontală. Sistemul permite o mare varietate de soluţii  arhitecturale, adaptate condiţionărilor specifice fiecărui tip de spital, indiferent de capacitate.  d. ­ sistem tentacular ­ derivat din sistemul pavilionar; principalele zone funcţionale ce necesită  condiţionări specifice se amplasează în volume construite relativ autonome, conectate la un  volum central în care se amplasează circulaţiile şi funcţiunile comune, „neutre" din punctul de  vedere al criteriilor de igienă şi asepsie. Se recomandă a fi utilizat la spitalele foarte mari, mai  ales la clinicile universitare. Acest gen de soluţionare permite la rândul lui o mare varietate de  modalităţi de configurare volumetrică.  III.2.6.2. La alegerea tipului de configuraţie spaţial­volumetrică se va ţine seama de faptul că  spitalele sunt de regulă unităţi sanitare în expansiune, pentru care se pune periodic problema  măririi capacităţii, extinderii unora din serviciile tehnico­medicale existente sau completării cu  compartimente pentru noi proceduri medicale. Se impune ca, încă din faza iniţială de proiectare,  să se stabilească zonele funcţionale pentru care sunt probabile viitoare extinderi ale suprafeţelor  construite (de regulă în sectorul compartimentelor de diagnostic şi tratament) şi să se opteze  pentru soluţia arhitecturală care va permite conectarea coerentă a extinderilor la ansamblul de  circuite funcţionale.  III.2.7. Alegerea soluţiilor constructive pentru clădirile spitaliceşti, în corelare cu  condiţionările funcţionale şi tehnologice specifice; cerinţe privind conformarea structurii  de rezistenţă  III.2.7.1. Sistemele structurale şi constructive adoptate pentru clădirile spitaliceşti trebuie să  asigure:  ­posibilităţi de configurare variabilă (flexibilă) a spaţiilor interioare, de la un nivel la altul,  corespunzător cu cerinţele funcţionale şi tehnologice specifice ale compartimentelor medicale,  concomitent cu o suficientă rigiditate a ansamblului structural la solicitări seismice, pentru a nu  se produce avarieri ale elementelor de construcţie nestructurale, ale instalaţiilor şi  echipamentelor;  ­posibilităţi de reorganizare (modernizare) în timp a funcţiunilor medicale, care să implice  minime intervenţii asupra elementelor structurale verticale sau orizontale;  ­condiţii optime de montaj pentru aparatura medicală (preluarea unor sarcini utile relativ mari,  800­1000 daN/mp, ditribuite neuniform în raport cu ansamblul clădirii);  ­libertate de amplasare a sistemelor de instalaţii pe traseele cele mai adecvate din punct de  vedere tehnologic şi optime din punct de vedere al cerinţelor medicale de igienă şi asepsie;  ­planeitatea pereţilor şi tavanelor, ce vor avea minimum de decroşuri şi reliefuri,  pentru a nu reţine praf şi murdărie şi a nu îngreuna activităţile de curăţenie şi  dezinfecţie.  III.2.7.2.    Satisfacerea cerinţelor enumerate mai sus impune anumite particularităţi specifice ale  modului de alcătuire a structurilor de rezistenţă pentru clădirile spitaliceşti, după cum urmează:  a.  ­utilizarea de trame structurale cu deschidere mare pe ambele direcţii (6.00m ­8.10m);

b. ­preferinţa pentru sistemele structurale pe cadre pentru clădirile joase (cu limitare la 1­2  niveluri în zonele seismice de calcul A, B, C, D) şi utilizarea sistemelor structurale mixte  compuse din cadre spaţiale seismorezistente în combinaţie cu pereţi structurali rari (cu dispunere  1 3­5 travei, la nodurile cu circulaţie verticală şi pe conturul clădirii, pentru a prezerva suficiente  spaţii flexibile), la clădirile cu mai mult de 3 niveluri;  c. ­utilizarea de planşee de tip dală groasă, fără grinzi în câmp (eventual cu goluri şi nervuri  înglobate) şi cu grinzi numai pe conturul clădirii şi la pereţii spre coridoarele de circulaţie;  d. ­­folosirea subsolului tehnic, destinat distribuţiei şi vizitării magistralelor de instalaţii, pentru  crearea unei „cutii rigide", cu pereţi structurali mai deşi, care să asigure rigiditatea necesară şi  conlucrarea ansamblului structurii la solicitările seismice.  OBSERVAŢIE: ­La spitalele generale comunale sau la unele spitale de specialitate mici, la care  prevederea unui subsol tehnic general nu se justifică, utilizarea demisolului funcţional pentru  rigidizarea ansamblului structurii se va face cu precauţiile necesare pentru a nu obstrucţiona  organizarea funcţională şi soluţionarea sistemelor de instalaţii.  III.2.7.3.    Condiţionările descrise la III.2.7.1., valabile în principiu pentru întregul ansamblu de  clădiri, au ponderi diferite la soluţionarea structurii de rezistenţă pentru unele sau altele din  sectoarele spitalului. Astfel: în cadrul sectorului de spitalizare, repetitivitatea majorităţii  configuraţiilor spaţio­funcţionale (saloanele de bolnavi, anexele secţiei, unitatea de îngrijire),  precum şi relativa lor stabilitate în timp, permite utilizarea unor sisteme structurale cu pereţi mai  deşi, situaţie ce poate fi speculată în cazul individualizării de pavilioane sau corpuri de clădire  destinate spitalizării. Chiar şi în acest caz se va urmări prezervarea unor grade de flexibilitate  specifică a spaţiilor, necesare pentru viitoare modernizări.  III.2.7.4.    Pentru zonele seismice de calcul A, B, C şi D este necesar ca la stabilirea soluţiei  spaţial­volumetrice a clădirilor spitaliceşti să se aibă în vedere realizarea unor volume echilibrate  care să permită conformări structurale cu potenţial de stabilitate şi de adecvare optimă la  solicitările induse de cutremure (volume compacte, relativ simetrice, cu contur regulat în plan  orizontal, a căror înălţime să nu depăşească 10 niveluri decât în cazuri justificate). Se va urmări  realizarea continuităţii elementelor structurale atât pe orizontală cât şi pe verticala clădirii,  precum şi o bună conlucrare a structurii de rezistenţă cu celelalte elemente şi subansambluri  nestructurale ale construcţiei.  III.3.     CERINŢE FUNCŢIONALE ŞI TEHNOLOGICE ALE COMPARTIMENTELOR  ŞI SERVICIILOR DIN SPITALE  III.3.1. Secţiile medicale de specializare  III.3.1.1.  Date generale  Secţiile medicale de spitalizare asigură cazarea şi îngrijirea curentă a bolnavilor pe perioada  internării. în funcţie de structura medicală a spitalului, secţiile medicale cu paturi ocupă între  30% şi 50% din suprafaţa totală a acestuia. Prin datele iniţiale a.le temei­cadru se stabilesc:  numărul de secţii din spital, profilul medical şi caopacitatea fiecăreia (număr de paturi afectat).  Mărimea secţiilor poate varia între 50 şi 100 de paturi (în funcţie de morbiditatea specifică  profilului medical), cu tendinţa de coborâre a cifrei superioare la 70­80 de paturi.  în funcţie de capacitatea decisă pentru secţii, raportată la capacitatea spitalului, rezultă că  numărul curent de secţii din spitalele generale poate varia după cum urmează:  ­spitale mici ­ (3)4­5 secţii;  ­spitale mijlocii ­ 5­10 secţii;

­spitale mari ­ 10­18 secţii;  ­spitale foarte mari ­ peste 18 secţii.  Profilul secţiei poate fi definit de:  ­una din specialităţile medicale de bază:  ­boli interne  ­chirurgie generală  ­pediatrie  ­obstetrică­ginecologie  ­alte specialităţi:  ­O.R.L.  ­oftalmologie  ­ortopedie  ­neurologie  ­boli dermato­venerice  ­boli contagioase etc.  ­profiluri derivate din specialităţile medicale de bază:  ­grupa boii interne:  ­cardiologie  ­reumatologie  ­endocrinologie  ­boli de sânge şi sistem  ­oncologie  ­boli profesionale etc.  ­grupa chirurgie:  ­chirurgie toracica şi pulmonară  ­chirurgie buco­maxilo­faciala  ­traumatologie şi chirurgie reparatorie  ­neurochirurgie etc.  ­grupa pediatrie:  ­neuropsihiatrie infantilă  ­chirurgie infantilă  ­prematuri etc.  III.3.1.2.  Organizarea secţiilor medicale curente  Indiferent de profilul medical, secţiile de spitalizare au o structurare funcţională asemănătoare,  cu excepţia celei de pediatrie (compartimentele pentru prematuri, sugari şi copii mici) şi acelei  de obstreticâ­ginecologie (compartimentul obstetrică fiziologică şi nou­născuţi).  La soluţionarea arhitecturală a corpurilor de clădiri destinate spitalizării, se va avea în vedere ca  amplasarea secţiei medicale să se facă pe un singur nivel. Se acceptă amplasarea pe două niveluri  a secţiilor mari, care au în componenţă compartimente relativ autonome.  În componenţa unei secţii medicale intră următoarele categorii de spaţii:  a. ­saloanele bolnavilor şi dotările sanitare aferente  b. ­încăperi pentru asistenţă medicală  c. ­încăperi pentru deservirea pacienţilor  d. ­diverse spaţii pentru activităţile gospodăreşti ale secţiei  e. ­circulaţii  În spitalele clinice sunt necesare o serie de spaţii suplimentare, destinate studenţilor şi cursanţilor  ce îşi desfăşoară practica medicală sau specializarea la patul bolnavului.

III.3.1.2.1.  Salonul pentru bolnavi adulţi se va conforma următoarelor cerinţe:  ­capacitatea  ­pentru saloanele curente:  ­optim: 2,3 sau 4 paturi  ­acceptabil: 5 paturi  ­maxim admisibil: 6 paturi  ­pentru cazuri speciale:  ­rezerve cu: 1 pat sau 2 paturi (din care unul pentru însoţitor)  ­arie utilă minimă/pat:  ­7 mp/pat în saloanele curente  ­8­10 mppat în rezerve  ­cubaj de aer în caz de ventilare naturală:  ­20 mc/pat  ­dotare sanitară aferentă:  ­minim:  ­un grup sanitar cu lavoar şi closet la maxim 8 paturi (cu duşurile amplasate în comun la  mai multe saloane)  ­recomandat: ­un grup sanitar propriu complet la saloanele de 5 (6) paturi sau la două  saloane de 2 (3) paturi  ­optim:  ­grup sanitar propriu la salon  ­rezervele vor avea în toate cazurile grup sanitar propriu  ­saloanele de 2­4 paturi care nu au gnip sanitar propriu, precum şi cele de 5 şi 6 paturi (în toate  cazurile) vor fi prevăzute cu lavoar în cameră, pentru personalul medical.  ­dotare medicală:  ­minim: ­l priză de oxigen pe salon  ­recomandat: ­l priză de oxigen la 2 paturi  ­optim:­priză de oxigen la fiecare pat  ­dotare minimă cu instalaţii electrice:  ­corp de iluminat, priză şi sonerie la fiecare pat  ­dotare minimă cu mobilier:  ­pat + noptieră cu dulap / bolnav,  ­l masă cu scaune / salon  ­orientare a ferestrelor:  ­favorabilă: ­sud­est, sud  ­acceptabi lă: ­nord­vest  ­se va evita orientarea ferestrelor spre nord şi nord­est (vânturi dominante reci),  ­se poate accepta orientarea spre vest şi sud­vest, numai cu condiţia asigurării  unei protecţii corepunzătoare a ferestrelor faţă de excesul de însorire.  OBSERVAŢIE: Condiţionările privind orientarea ferestrelor nu mai sunt imperative la secţiile  de spitalizare de bolnavi acuţi (duratei mied de spitalizare: 10­12 zile) si la saloanele în care se  face tratarea aerului (climatizare).

­alte prescripţii:  ­paturile se vor aşeza paralel cu frontul ferestrei şi vor fi accesibile pe ambele  laturi lungi,  ­distanţa între două paturi va fi de 0.80­1.00 m, dar nu mai mică de 0.70 m,  ­distanţa între pat şi peretele exterior va fi de cel puţin 0.80 m, recomandat  1.00 m,  ­distanţa între pat şi peretele paralel pe care se află lavoarul va fi de minim  1.30 m,  ­pentru cel puţin un pat din salon, circulaţia liberă aferentă va permite  staţionarea şi deplasarea în cărucior de handicapat.  Prin datele de temă se vor preciza, pentru fiecare secţie, tipul de saloane ce se va prevedea,  repartiţia paturilor pe saloane, eventualele specializări pentru unele dintre ele, necesarele  compartimentări pe grupe de saloane (în funcţie de sex, tip de afecţiuni, nivel de asepsie).  III.3.1.2.2.             Spaţiile pentru activităţile medicale din secţie pot prezenta diferenţe în ce  priveşte numărul, dimensiunile si organizarea în funcţie de profilul, capacitatea secţiei şi tipul de  spital. Aceste date se vor preciza prin tema de proiectare. în mod curent, se prevăd următoarele  spaţii:  ­camere pentru tratamente ­pansamente (1 cameră de 16­18 mp la 20­30 bolnavi);  ­cabinete pentru medici (cel puţin 1 cab. de 12­14 mp la 25 paturi, cu sau fără grup  sanitar propriu);  ­spaţii de lucru pentru asistente (oficiu medical), cu posturi de supraveghere a  bolnavilor (monitorizare dacă este cazul), cu anexe pentru depozitare instrumentar  şi medicamente;  ­încăperi pentru conducerea medicală a secţiei (medic­şef, asistentă­şefa, raport de  gardă, secretariat);  ­grupuri sanitare şi vestiare pentru personal.  Pentru unele din profilurile medicale, în cadrul secţiei se mai prevăd şi alte spaţii pentru activităţi  medicale: ­camere pentru investigaţii, tratamente speciale, săli de intervenţie chirurgicală cu  anexele respective ­.  III.3.1.2.3.             In categoria încăperilor necesare pentru deservirea internaţilor intră:  ­oficiul alimentar cu anexele sale şi sală de mese;  ­cameră pentru activităţi de zi şi primire vizitatori;  ­cabine telefonice;  ­cameră de baie (după caz şi grupul de duşuri, dacă sunt soluţionate centralizat).  In unele tipuri de soluţionare a circuitului de primire­internare a pacienţilor, vestiarul şi filtrul de  igienizare se amplasează direct în secţie, în zona accesului; în acest caz se prevede suita de spaţii  necesare: grup sanitar, boxă de dezbrăcare, depozite pentru efecte ale pacienţilor etc.  III.3.1.2.4.  Spaţiile pentru activităţile gospodăreşti ale secţiei sunt:  ­camere de spălare­sterilizare ploşti şi alte recipiente ­ „ploscar" ­ (se recomandă una  la 25­30 paturi)  ­spaţiu de colectare rufe murdare şi boxa de curăţenie;  ­depozit de lenjerie curată;  ­cameră pentru îngrijitoare.  III.3.1.2.5.             Circulaţiile interioare ale secţiei asigură legăturile necesare între diversele

încăperi; ele se diferenţiază sau se segmentează prin filtre dacă apar în cadrul secţiei  compartimente cu cerinţe diferite de asepsie. La spitalele clinice se recomandă diferenţierea pe  circulaţie separată a zonei spaţiilor destinate învăţământului şi conducerii medicale a secţiei, de  zona saloanelor pentru bolnavi.  Accesul în secţie şi coridoarele se recomandă a fi supravegheate de la un post de control aflat în  legătură cu secretariatul şi/sau cu spaţiile de lucru ale asistentelor.  III.3.I.3.  Organizarea secţiilor medicale în sistemul ..unităţilor de îngrijire"  Unitatea de înjgrijîre cuprinde o grupare de camere de bolnavi, cu un număr constant de paturi,  pentru care asistenţa medicală este acordată de o echipă compusă din 5­6 asistente medicale, 2­3  îngrijitoare, repartizate pe ture, coordonată de un medic. Capacitatea unei unităţi de îngrijire  variază, în funcţie de profilul medical, între 20 şi 35 i   de paturi, cele mai frecvente fiind cele de  25­30 paturi.  .În sistemul de organizare a secţiilor pe unităţi de îngrijire, anexele medicale şi gospodăreşti ale  secţiei se repartizează pe unităţile de îngrijire (câte un cabinet medic, o sala de tratamente, un  post asistente, un spaţiu de igienizare, o cameră de zi ş.a.m.d.), rămânând comune spaţiile  conducerii secţiei, oficiul alimentar, una­două încăperi destinate investigaţiilor sau tratamentelor  speciale. Acest sistem facilitează realizarea , unor condiţii mai bune de igienă şi asepsie; aplicat  flexibil, asigură separarea interioară a secţiilor atunci când sunt necesare segregări funcţionale pe  subzone (diferenţieri pe profiluri medicale, izolarea pacienţilor cu risc septic).  Unitatea de îngrijire constituie un modul funcţional repetabil, căruia îi corespunde un modul de  configurare spaţial­arhitecturală, ce devine o bază pentru modularea celei mai mari părţi a  sectorului de spitalizare. In acest sistem de organizare, capacitatea secţiei se va corela cu  numărul de unităţi de îngrijire şi cu mărimea acestora. în funcţie de mărime şi de profil medical,  o secţie poate cuprinde 2­4 unităţi de îngrijire.  III.3.1.4.  Organizarea secţiei de pediatrie  îngrijirea pacienţilor copii se face obligatoriu în compartimente distincte în funcţie de vârstă: ­  grupa sugari şi grupa copii 1­3 ani, grupa copii preşcolari (3­6 ani) şi grupa copii şcolari (6­14  ani). Structura paturilor pe grupe de vârstă se precizează prin tema­cadru, iar nominalizarea  spaţiilor şi organizarea circuitelor prin tema de proiectare.  Compartimentul destinat unei grupe de vârstă constituie o unitate de îngrijire relativ autonomă,  în cadrul căruia pe lângă spaţiile de spitalizare conformate după specificul vârstei, se mai prevăd:  ­o parte din spaţiile de asistenţă medicală (cele de supraveghere şi tratament specific),  ­o parte din spaţiile de deservire ale bolnavilor (individualizate după vârsta  pacienţilor),  ­un spaţiu de curăţenie.  III.3.1.4.a. Compartimentul pentru copii şcolari este asemănător ca organizare cu unitatea de  îngrijire pentru bolnavii adulţi. Saloanele, cu grupurile sanitare aferente, sunt identic conformate,  dimensionate şi mobilate. Se prevăd aceleaşi anexe medicale şi gospodăreşti. Oficiul alimentar  se aprovizionează de la bucătăria spitalului. In cadrul compartimentului se vor crea subunităţile  necesare pentru cazurile septice/aseptice. Camera de zi se va amenaja şi pentru activităţi şcolare.  III.3.1.4.b. Pentru compartimentul de copii preşcolari (3­6 ani) trebuie aplicat un sistem de  cazare adaptat vârstei, respectiv în grupări de 3­4 saloane de 2­4 copii, prevăzute cu grup sanitar  comun sau separat pe sexe, cărora li se afectează un post de supraveghere (lucru) asistente. In  cadrul compartimentului, unul­două saloane se vor specializa pentru cazurile septice (cu grupuri  sanitare distincte).  ­suprafaţa utilă/pat în salon va fi de minim 6 mp.

­peretele salonului orientat spre postul asistentei va fi parţial vitrat.  ­gabaritele mobilierului şi obiectelor sanitare vor fi adaptate vârstei.  In cadrul compartimentului se vor mai prevedea o cameră de tratamente­pansamente , proprie, un  spaţiu de lucru pentru personalul mediu (oficiu medical) şi un număr de rezerve (stabilit prin  temă) pentru copii care se internează cu mamele. Dacă mărimea compartimentului o justifică, se  recomandă prevederea unui spaţiu dejoacă pentru copii necontagioşi.  III.3.1.4.c. Spitalizarea pentru sugari şi grupa de copii de 1­3 ani se organizează în sistemul  nucleelor cu 2­3 camere (boxate) de 4­6 paturi, prevăzute cu un grup sanitar de igienizare şi  grupate la un post de supraveghere al asistentelor. Unul din nuclee va fi destinat cazurilor  septice, ­suprafaţa utilă/pat în cameră va fi de 4­5 mp. ­toţi pereţii vor fi vitraţi la partea  superioară pentru control vizual, ­în cameră se va prevedea o cadă specială pentru îmbăiere.  Pentru copiii care se internează cu mamele se prevăd rezerve prevăzute cu dotări sanitare  specializate pentru mamă şi pentru copil. Uneori se recomandă amplasarea în afara  compartimentului a unor saloane pentru mamele care îşi alăptează copiii.  Compartimentul pentru sugari şi copii mici (0­3 ani) va fi izolat pe un circuit distinct de restul  grupelor de vârstă, va avea anexe medicale şi gospodăreşti proprii, iar accesul se va soluţiona în  sistem filtru.  III.3.1.4.d. In cadrul secţiei de pediatrie se mai amplasează următoarele categorii de spaţii pentru  asistenţă medicală, pentru care se vor face precizări anume prin tema de proiectare:  ­unitate specializată (nucleu) de terapie intensivă, ­unitate specializată pentru îngrijire prematuri  (după caz), ­încăperi pentru consultaţii, investigaţii şi tratamente speciale, ­cabinete pentru  medici şi anexe pentru personalul medical auxiliar, ­spaţii pentru conducerea secţiei.  III.3.1.4.e. Pentru hrănirea sugarilor şi a copiilor de  1­3 ani. în secţiile de pediatrie se  amenajează o bucătărie specializată, denumită „biberonerie" sau „bucătărie de lapte", organizată  şi conformată adecvat capacităţii secţiei. Spaţiile componente se dimensionează ţinând seama de  echipare; alcătuirea lor urmăreşte fluxul tehnologic: ­primirea, spălarea şi sterilizarea  biberoanelor, căniţelor, linguriţelor; ­prepararea alimentelor: paste, piureuri, lichide dietetice,  lapte; ­umplerea biberoanelor, răcirea, distribuţia; ­anexe pentru depozitare; ­cameră asistenta  dieteticiană.  III.3.1.5. Secţiile sau subsecţiile de obstetrică fiziologică si nou­născuti (maternitate) au o  organizare spaţio­funcţională mai complexă, întrucât activităţile medicale se adresează distinct  mamelor şi nou­născuţilor, deşi cele două categorii de pacienţi se spitalizează împreună.  OBSERVAŢIE: Secţiile de obstetrică­ginecologie din spitalele generale mici şi mijlocii, se  organizează pe subsecţii complet separate, de ginecologie şi obstetrica, pentru care se prevăd  anexe medicale, de deservire pacienţi şi gospodăreşti distincte. In spitalele mari, sau în cele de  specialitate, pentru cele două profiluri se constituie secţii diferite.  Se pot aplica trei moduri de organizare funcţională a secţiei:  a. ­compartimente medicale distincte pentru mame şi nou­născuţi, în care asistenţa pentru mame  se face similar cu cea pentru celelalte categorii de bolnavi adulţi, iar pentru nou­născuţi  se soluţionează în sistemul aplicat în secţiile de pediatrie la compartimentul sugari. Cele  două compartimente au propriile anexe medicale, de deservire şi gospodăreşti  specializate. Intre cele două compartimente se amplasează spaţiile pentru alăptare,  utilizate în comun.

b. ­sistemul nucleelor (respectiv al unităţilor de îngrijire) mixte pentru mame şi nou­născuţii lor,  compuse din două saloane (de 3­5 paturi) pentru mame cu dotările sanitare aferente, care  flanchează două saloane pentru nou­născuţi (dotate corespunzător) şi un spaţiu de lucru  pentru asistente (care, dimensionat ca atare, este utilizat în unele variante de organizare  ca spaţiu de alăptare).  c.  ­sistemul de cazare al mamei şi nou­nâscutului în acelaşi salon, (fie în rezerve individuale, fie  în saloane pentru două mame cu copiii lor), cu spaţii corespunzător dimensionate şi dotări  sanitare specializate.  În sistemele b.) şi c), anexele medicale şi de deservire, specializate pentru cele două categorii de  pacienţi, se amplasează grupat în cadrul unităţii de îngrijire.  Indiferent de sistemul de cazare adoptat, pentru cazurile septice se vor diferenţia compartimente  (nuclee) distincte atât pentru mame cât şi pentru nou­născuţi. Pentru cazurile de obstetrică  patologică se amenajează saloane distincte, grupate, atât în compartimentul septic, cât şi în cel  aseptic. (Uneori cazurile de obstetrică patologică se amplasează în secţia/subsecţia de  ginecologie).  Secţia de obstetrică va fi în legătură directă cu blocul de naşteri, şi sala de operaţii pentru  cezariene, la acelaşi nivel, recomandat fiind ca circuitul respectiv să fie distinct de circulaţiile  comune ale spitalului. La spitalele generale mici şi mijlocii, blocul de naşteri se poate amplasa  chiar în secţia (subsecţia) de obstetrică.  Prin tema de proiectare se vor face precizări asupra sistemului de cazare adoptat şi asupra  modului general de organizare al asistenţei la naşteri.  III.3.2. Serviciul de primire ­ internare a bolnavilor  III.3.2.1.    Acest serviciu se organizează în general ca serviciu unic pe spital şi are rolul de a  asigura  efectuarea   formelor  de  internare,  examinarea  medicală  şi   trierea epidemologică a  bolnavilor pentru internare, prelucrarea sanitară a acestora în funcţie de starea lor fizică şi  echiparea în îmbrăcămintea de spital. Serviciul se dimensionează în funcţie de numărul mediu de  internări zilnice rezultat din capacitatea şi profilul spitalului.  Amplasarea serviciului de primire ­ internare se face în legătură directă cu accesul principal în  spital şi cu serviciul de urgenţă, corespunzător celor două categorii de pacienţi: ­pacienţii care  vin pregătiţi la spital (programaţi după consulturi şi examinări medicale anterioare, unele  efectuate în ambulatorul sau în serviciile de diagnostic ale spitalului) şi pacienţii care ajung la  spital nepregătiţi (accidente, îmbolnăviri subite, stare de criză) fiind preluaţi de serviciul de  urgenţă. La spitalele mici şi mijlocii, în funcţie de profilul medical, serviciul de primire ­  internare se poate cupla cu serviciul de urgenţă sau cu ambulatorul.  III.3.2.2.  Componentele funcţionale ale serviciului de primire ­ internare sunt:  a. ­unitatea de întocmire a documentelor medicale,  b. ­compartimentul de examinări medicale,  c. ­unitatea de igienizare sanitară,  d. ­unitatea de gestiune haine şi efecte de spital,  e. ­unitatea de externare.  OBSERVAŢIE: In funcţie de opţiunile beneficiarului de folosinţă, se poate adopta o organizare a  internării în care componentele a.) şi b.) se soluţionează centralizat şi se amplasează la intrarea

în spital, iar componentele c), d.) şi e.) se repartizează la secţiile medicale şi respectiv la  serviciul de urgenţă.  III.3.2.3.  Unitatea de întocmire a documentelor de internare cuprinde:  ­spaţiul de aşteptare prevăzut cu grupuri sanitare, cu zone separate pentru pacienţi  adulţi şi pacienţi copii;  ­două­trei birouri conexate între ele şi prevăzute cu amenajări pentru relaţia cu  publicul (ghişee sau tejghea cu boxe).  Unitatea cooperează cu conducerea secţiilor medicale şi cu compartimentul evidenţă  medicală (din serviciul administrativ).  III.3.2.4.  Compartimentul examinări medicale cuprinde cabinetele de consultaţie, specializate  după profilurile secţiilor medicale, cu spaţiile de aşteptare şi grupurile sanitare aferente. In  spitalele generale sunt obligatorii cel puţin trei cabinete: unul pentru pediatrie, unul pentru  obstetrică­ginecologie şi al treilea pentru restul de adulţi.  Necesarul de cabinete pentru spitalele generale mari şi spitalele de specialitate din reţea se  determină în funcţie de capacitatea secţiilor cărora li se adresează şi nu va fi mai mic decât:  ­pediatrie:  ­până la 150 paturi: ­l cabinet  ­peste 150 paturi:  ­2 cabinete  ­peste 300 paturi:  ­3 cabinete  ­obstetrică­ginecologie:  ­până la 50 paturi:­l cabinet cu 2 boxe  ­până la 200 paturi: ­2 cabinete  ­peste 200 paturi:  ­3 cabinete  ­secţii de adulţi:  ­până la 200 paturi: ­l cabinet  ­până la 400 paturi:  ­2 cabinete  ­peste 400 paturi:  ­3 cabinete  Aşteptarea pentru pediatrie va fi separată, iar adiacent ei se va prevedea o cameră de izolare cu  grup sanitar propriu, pentru staţionarea temporară a copilului identificat a fi contagios; la  spitalele mari de pediatrie se prevăd două­trei boxe de izolare şi suplimentar se amenajează la  intrare un filtru de triaj epidemiologie, de asemenea boxat.  III.3.2.5.  Unitatea de igienizare sanitară cuprinde filtrele de prelucrare sanitară şi grupurile  sanitare aferente (prevăzute cu duş sau baie ­ după caz ­), separate pe sexe şi pe cele trei categorii  de pacienţi, ce trebuie departajate igienico­sanitar (copii, parturiente, adulţi). La pediatrie spaţiul  de igienizare se compartimentează: pentru grupa 0­2 ani şi pentru grupa 2­14 ani, accesul  facându­se direct din cabinetele de examinare. în filtrele de igienizare se prevăd boxe pentru  lenjerie şi efecte curate de spital.  III.3.2.6.  Păstrarea hainelor bolnavilor pe perioada internării se face într­un depozit de efecte  compartimentat, bine ventilat, legat direct de spaţiile de igienizare, dar şi de unitatea de  externare. Dimensionarea se face după numărul de paturi (0.16­0.18 mp/pat şi 0.08­0.10 mp/pat  copil).  III.3.2.7.  Unitatea de externare se compune dintr­un spaţiu prevăzut cu boxe de îmbrăcare,  separate pe sexe şi distincte pentru copii şi nou­născuţi. Dacă externarea se face centralizat,  unitatea se amplasează cât mai aproape de nodul de circulaţie verticală care face legătutra cu

secţiile de spitalizare, în afara circuitului de internare, dar în legătură cu depozitul de haine şi cu  biroul de întocmire a documentelor de spitalizare.  III.3.3. Serviciul de urgenţă  III.3.3.1.      Pentru activităţile medicale de acordare a primului ajutor bolnavilor accidentaţi sau  aflaţi în stare gravă (aduşi cu ambulanţa sau cu autovehiculele aparţinătorilor) ca şi pentru alte  urgenţe medicale din teritoriu, uvspitale se organizează un serviciu sau un compartiment special  (în funcţie de mărimea spitalului).  III.3.3.2.      In varianta minimă, curentă la spitalele mici şi mijlocii, compartimentul trebuie să  cuprindă următoarele spaţii:  ­acces acoperit şi închis lateral pentru autosalvări;  ­l (2) cabinete de consultaţie şi tratament cu 2 (4) posturi de lucru;  ­sală de intervenţii chirurgicale, cu anexe pentru spălare medici şi instrumente;  ­sală cu anexe pentru proteze ghipsate, echipată cu aparat roentgen;  ­cameră de spitalizare provizorie, compartimentată pe sexe, de 2­6 paturi (1% din  capacitatea spitalului);  ­filtre igienizare cu boxe pentru depozitarea hainelor pacienţilor, a efectelor şi  lenjeriei de spital;  ­post de lucru pentru asistente şi anexe personal mediu;  ­sală de aşteptare cu anexe pentru aparţinători;  ­cabinet medici de gardă, cu grup sanitar;  ­depozit tărgi, brancarde, cărucioare.  III.3.3.3.     La spitalele generale mari sau la spitalele cu specific de urgenţă, serviciul se  amplifică ca număr de săli de intervenţie, se diversifică pe profiluri medicale (chirurgie,  cardiologie, pediatrie) şi poate căpăta şi alte funcţiuni medicale: ­sală de reanimare, ­cabinete de  investigaţii şi explorări, ­laborator teste de urgenţă etc.  III.3.3.4. Amplasarea serviciului în cadrul spitalului va permite colaborarea directă cu serviciul  de internări, precum şi legături rapide cu blocul operator, serviciul de terapie intensivă, serviciile  de roentgendiagnostic şi explorări funcţionale, laboratorul de analize medicale.  III.3.4. Compartiment de spitalizare de o zi  III.3.4.1.     Pentru unele tipuri de investigaţii, intervenţii şi tratamente, pentru care este necesară  ţinerea sub observaţie a pacientului pe'durata unei zile, se organizează în spitale un compartiment  distinct de spitalizare, care permite degrevarea secţiilor medicale de perturbările de activitate  produse de astfel de cazuri.  III.3.4.2.     Compartimentul se organizează în spitalele mijlocii şi mari, pentru o capacitate de 2­  3% din numărul de paturi al spitalului, dar minim pentru 12 paturi. In cadrul compartimentului,  după caz şi în funcţie de precizările temei de proiectare, se pot amplasa distinct şi unităţile: de  epurare renală, de întreruperi de sarcină.  Cazarea pacienţilor se face în saloane de 2­3 paturi şi rezerve; aferent acestora se prevăd: cabinet  de consultaţii şi tratamente (eventual sala de mici intervenţii), post de lucru pentru asistente, mic  oficiu alimentar, grupuri sanitare, boxe de lenjerie şi de curăţenie etc.

Compartimentul se amplasează în apropierea accesului principal, în legătură cu sectorul  ambulator, cu serviciul de urgenţă (pentru utilizarea elastică a unor componente) şi cu circulaţiile  principale care fac legătura cu serviciile tehnico­medicale.  III.3.5. Sectorul ambulator  III.3.5.1. Spitalul acordă servicii medicale, în specialităţile pe care este profilat, şi pentru  bolnavii a căror stare fizică nu impune internarea. Sectorul ambulator propriu spitalului  organizează şi gestionează aceste servicii, asigură asistenţa premergătoare internării (consultări,  explorări) şi/sau pe cea posterioară internării (post­control, tratamente prelungite ambulator),  reducând numărul de zile de spitalizare la strictul necesar.  III.3.5.2.     Spaţiile necesare se amenajează pentru:  ­cabinete de consultaţii (în specialităţi din profilul spitalului ^i în specialităţi conexe  cu acestea);  ­camere pentru pansamente şi tratamente curente;  ­spaţii de aşteptare aferente cabinetelor;  ­birou de programare şi evidenţă a pacienţilor;  ­punct farmaceutic pentru medicamente specifice (după caz);  ­anexe pentru personalul medical;  ­grupuri sanitare şi boxă pentru curăţenie.  Dimensiunea minimă pentru cabinetele de consultaţie şi camerele de tratamente curente,  cuprinsă între 16 mp si 24 mp, este diferenţiată după activităţile specifice. Numărul de cabinete  şi anexele acestora sunt determinate de numărul de consultaţii ce se preconizează a se acorda  pentru fiecare specialitate; datele se vor preciza prin tema de proiectare. Pentru dimensionarea  spaţiilor de aşteptare se ia în calcul încărcarea la orele de vârf, considerând o arie utilă de 1.00­  1.50 mp/pacient adult şi respectiv 1.50­2.00 mp/pacient copil cu însoţitor. Spaţiile de aşteptare şi  grupurile sanitare pentru copii se izolează de cele ale adulţilor.  III.3.5.3.     Sectorul ambulator poate fi accesibil:  a. ­direct din exterior, situaţie în care va fi dotat cu anexele specifice (garderobă, punct de  informaţii şi control acces, cabine telefonice),  b. ­din holul intrării principale, caz în care pacienţii pot beneficia de toate serviciile şi anexele  prevăzute pentru vizitatori şi însoţitori.  Amplasarea sectorului ambulator în cadrul spitalului va permite legături uşor accesibile cu  serviciile de investigaţii­explorări şi tratamente, precum şi cu compartimentul de spitalizare de o  zi. III.3.6. Blocul operator  III.3.6.1. Prezent în spitalele care au secţii sau compartimente chirurgicale (toate spitalele  generale şi cea mai mare parte a spitalelor de specialitate), blocul operator este unul din  sectoarele cu cea mai complexă structurare şi mai strictă condiţionare a spaţiilor şi circuitelor  interne.  In principiu, blocul operator grupează toate sălile de operaţii necesare diverselor specialităţi  (profiluri) medicale. In spitalele generale, profilurile care utilizează blocul operator sunt:  chirurgia generală, ortopedia, traumatologia şi arşii, cardiologia, gastro­enterologia, urologia,  obstetrica, ginecologia, neurologia, oftalmologia, ORL, pediatria, oncologia şi serviciul de  urgenţă.

In funcţie de numărul de paturi chirurgicale şi ţinând seama de specificul activităţilor medicale,  pentru unele secţii (compartimente) se pot prevedea săli de operaţii proprii, în afara blocului  operator centralizat, cum este cazul pentru:  ­secţia obstetrică­ginecologie;  ­secţia de oftalmologie;  ­secţia ORL;  ­compartimentul de arşi;  ­serviciul de urgenţă.  III.3.6.2.     Dimensionarea blocului operator, respectiv determinarea numărului necesar de săli  de operaţie, se face prin raportare la numărul de paturi din secţiile şi compartimentele cu profil  chirurgical care îl utilizează.  Indicele mediu de raportare este:  ­o sală de operaţie ­ pentru 30­35 paturi chirurgicale (indicele este în scădere datorită  perfecţionării tehnicilor operatorii şi scăderii duratei de spitalizare post­operator).  OBSERVAŢII: ­Pentru unele specialităţi chirurgicale (arşi grav, transplanturi) se prevede o sală  de operaţii la„ 25 de paturi.  ­Intr­o sală de operaţie au loc, în medie pe zi, 2, 5 intervenţii chirurgicale, considerând un timp  mediu necesar de cea 3 ore pentru pregătirea sălii şi desfăşurarea operaţiei.  în funcţie de mărimea şi structura medicală a spitalului, blocul operator centralizat poate grupa  de la 2 până la 8­10 săli de operaţie.  III.3.6.3.     Pentru spitalele mici şi mijlocii gruparea sălilor de operaţie într­un singur bloc  operator comun prezintă o serie de avantaje certe:  ­asigurarea controlului condiţiilor de asepsie,  ­utilizarea mai eficientă a spaţiilor, aparaturii, instrumentarului, personalului  auxiliar,  ­organizarea coerentă a activităţilor de anestezie şi a supravegherii bolnavului la  trezire,  ­gruparea economică a instalaţiilor speciale pentru tratare aer, pentru producere şi  distribuţie apă sterilă, gaz de narcoză, curent electric în caz de avarii etc.  în spitalele mari şi foarte mari, mai ales în cele multiprofilate, centralizarea prea multor săli într­  un singur bloc operator pune în evidenţă serioase dezavantaje: ­dificultăţi în controlul aplicării  măsurilor de igienă şi asepsie, ­scăderea gradului de confort pentru echipa medicală (agitaţie,  aglomeraţie, instrumentar comun, dificultăţi în programare şi în coordonarea personalului  auxiliar utilizat în comun), ­creşterea depărtării faţă de secţia medicală de spitalizare.  Reducerea dezavantajelor pe care le prezntă blocurile operatorii mari se obţine prin:  a. ­realizarea de două­trei blocuri operatorii distincte şi specializate, amplasate niai aproape de  secţiile respective de spitalizare;  b. ­sectorizarea blocului operator pe tipuri de intervenţii, fiecărui sector revenindu­i un grup de  anexe proprii;  c.  ­dublarea (eventual triplarea) circuitelor prin diferenţierea circuitelor interioare în sistem  „curat / murdar" şi/sau specializarea circuitelor pe categorii de personal şi  grupe de echipe medicale.  OBSERVAŢIE: Un mod uzual de sectorizare a blocului operator, aplicat adesea chiar şi în  spitalele de mărime mijlocie, este cel de separare în bloc septic şi bloc aseptic, cu tratare  diferenţiată a sălilor de operaţie şi a anexelor medicale, în ce priveşte măsurile de asepsie. Acest  principiu de separare este din ce în ce mai contestat, pe plan internaţional, de specialiştii în

igienă, întrucât se dovedeşte prin măsurători o scădere a nivelului de igienă sub minimul  admisibil în sectorul septic (după părerea acestora, toate sălile de operaţie ­ inclusiv anexele lor  medicale ­ trebuie considerate şi tratate ca aseptice).  III.3.6.4.     Soluţionarea spaţial­funcţională pentru blocurile operatorii diferă după mărimea  acestora. Sunt considerate blocuri operatorii mici cele cu 2­4 săli de operaţie, iar blocuri  operatorii mari cele cu mai mult de 6 săli de operaţie. Pentru blocurile operatorii mici tipologiile  de conformare optimă sunt bine conturate şi se aplică ca atare. Pentru soluţionarea unui bloc  operator mare este necesar un studiu prealabil privind organizarea medicală şi tehnologică cea  mai adecvată datelor de temă şi structurii medicale a spitalului.  III.3.6.5.  Un bloc operator mic se compune din următoarele categorii de spaţii: ­spaţii  medicale:  ­2­4 săli de operaţie cu anexele aferente:  ­spălător­filtru pentru chirurgi,  ­spălător pentru instrumente,  ­spaţiu de pregătire a bolnavului,  ­spaţiu pregătire materiale ­ după caz ­, (se recomandă ca anexele să fie  individualizate pentru fiecare sală în parte; se acceptă şi anexe comune  la două săli, dacă cel puţin o sală de operaţie a blocului are anexe  individualizate) ­spaţiu pentru trezirea pacienţilor (comun sau boxat), ­cameră de odihnă pentru  medici, ­cameră de lucru pentru asistente, ­laborator pentru determinări de urgenţă,  ­sală aplicare proteze gipsate cu anexe pentru pregătirea feselor (după caz), ­cameră protocol  operator, ­cameră medici anestezişti. ­spaţii gospodăreşti:  ­boxă pentru depozitare materiale sterile şi farmaceutice,  ­depozit aparate,  ­spaţiu depozitare tărgi, cărucioare,  ­boxă pentru curăţenie şi colectare ­ evacuare obiecte murdare (rufe,  deşeuri).  ­spaţii de control şi filtrare accese:  ­filtru bolnavi (eventual cu sistem de transbordare targa),  ­filtru personal medical (separat pe sexe) cuprinzând vestiar şi grup sanitar  cu duş,  ­dispecerat ­ programare (după caz), ­spaţii tehnice pentru instalaţiile speciale aferente blocului  operator (amplasate în afara blocului, dar în imediata vecinătate a acestuia)  ­staţie preparare apă sterilă,  ­staţie preparare gaz de narcoză,  ­staţie de acumulatori şi cameră tablou electric,  ­centrală de ventilaţie şi tratare a aerului.  III.3.6.6.     Dispunerea spaţiilor şi organizarea circuitelor la interiorul blocului operator se face  pe principiul zonării după cerinţele de asepsie, trecerea facându­se gradat dinspre spaţiile neutre  (condiţii igienico­sanitare obişnuite pentru sectorul sanitar), prin cele „curate" (cu condiţionări  igienice speciale), la cele aseptice:  ­zonă filtre de acces ­ neutră ­  ­zonă funcţiuni anexe ­ neutră ­ cuprinzând: ­protocol operator, secretariat, laborator  determinări de urgenţă, laborator, etc,  ­zonă curată ­ camere de pregătire preoperatorie a bolnavilor, camera de trezire a  bolnavilor, spaţiul de lucru al asistentelor, camera odihnă medici, camera de gipsare,  etc.

­zonă aseptică ­ sala de operaţie şi spaţiul de spălare şi îmbrăcare sterilă a echipei  operatorii.  Problema principală în soluţionarea circuitelor blocului operator o reprezintă activităţile şi  spaţiile „murdare": ­spălătoare pentru instrumentele utilizate, spaţii sanitare şi de curăţenie,  evacuarea deşeurilor şi rufelor postoperator. Măsurile ce se întreprind sunt:  ­izolarea completă a activităţilor în spaţii închise, până la „ambalarea" produselor în anvelope  sterile cu care se transportă apoi pe circulaţia comună a blocului operator;  ­decalarea prelucrărilor „murdare" până după încheierea programului operator;  ­crearea unui circuit „murdar", separat de circuitul zonei curate, prin dublarea  coridoarelor blocului operator (soluţie recomandată în special la blocurile operatorii  mari), ceea ce presupune săli de operaţii capsulate.  În toate cazurile, transferul instrumentelor murdare de la sala de operaţie la spălător se face  numai prin ghişeu; în cazul soluţiei cu dublu circuit, transferul deşeurilor şi rufelor murdare spre  coridorul de serviciu se face printr­o ecluză specială.  111.3.6.7.     în blocurile operatorii mari se recomandă cuprinderea unei staţii de sterilizare  proprii (pentru prelucrarea instrumentarului şi a cauciucăriei din sălile de operaţie), distinctă de  staţia centrală de sterilizare pentru restul serviciilor din spital. Descrierea modului de conformare  şi organizare a unei staţii de sterilizare se face la cap. III.3.15.  In blocurile operatorii mari se mai prevăd şi alte spatii:  ­camera dezinfecţie aparatura medicală mobilă.  ­punct farmaceutic,  ­bănci de ţesături,  ­post de lucru pentru medici şi personal mediu anestezie.  ­mic oficiu pentru ceai. cafea, legat de zona de odihnă a personalului medical ctc.  111.3.6.8.     Dimensionarea diverselor spaţii specifice este determinată de tipul de intervenţii  chirurgicale, mărimea echipelor operatorii, mărimea blocului operator, nivelul de echipare cu  aparatură, soluţia generală de conformare a blocului operator. ­pentru sala de operaţie  dimensiunile minime variază de la 30 mp la 40 mp arie utilă. ­pentru celelalte spaţii medicale,  aria utilă nu va fi mai mică decât:  ­12 mp ­ spălare şi îmbrăcare chirurgi pentru o sală ,  ­18 mp ­ spălare şi îmbrăcare chirurgi comună la 2 săli  ­10 mp ­ spălare instrumente  ­12 mp ­ un post de pregătire preoperatorie  ­10 mp de trezire postoperatorie  ­25mp sala de gipsare  III.3.6.9.     Blocul operator va avea legătură directă cu serviciul anestezie ­ terapie intensivă şi  cu sterilizare centrală (dacă nu are sterilizare proprie); legături uşoare se vor asigura cu: blocul  de naşteri (când acesta nu are sală proprie pentru operaţii cezariene), serviciul de  roentgendiagnostic, serviciul de urgenţă, laboratorul de anatomie patologică (pentru examene  cxtemporatiee) şi nodul central de circulaţie verticală care conduce la secţiile medicale de  spitalizare.  III.3.7. Serviciul de anestezie ­ terapie intensiva (ATI)  III.3.7.1.  O creaţie relativ recentă în structura spitalelor, serviciul ATI centralizează toate  cazurile medicale grave, care necesită supraveghere continuă şi îngrijire intensivă 24 de ore din  24. Asistenţa medicală se asigură de un personal înalt calificat, cu ajutorul unei aparaturi

medicale specializate (pentru compensarea funcţiilor vitale ale organismului şi monitorizarea  bolnavilor).  III.3.7.2.     Mărimea serviciului (număr de paturi) este o variabilă în funcţie de capacitatea şi  profilul spitalului. Prin temă se precizează atât numărul de paturi necesar cât şi structura de  organizare a acestora pe unităţi componente. Serviciile ATI mici (sub 15 paturi) precum şi cele  din spitalele de specialitate, se subminări în două sectoare ­septic şi aseptic ­. Serviciile mari, în  spitalele multiprofilate. se organizează pe sectoare (unităţi) distincte, după profilul medical sau  după gravitatea cazurilor, prevăzându­se şi un compartiment corespunzător cazurilor septice.  Pentru unele profiluri medicale, dacă particularităţile procedurilor medicale şi sau numărul de  paturi aferent o justifică, se pot organiza compartimente de terapie intensivă specializate,  distincte de unitatea centrală, amplasate în secţiile medicale respective. Este cazul mai ales  pentru specialităţile:  ­cardiologie şi boli vasculare,  ­pediatrie,  ­arşi şi traumatologie,  ­transplant de organe.  III.3.7.3.     Spaţiile componente ale serviciului ATI sunt:  unităţile de îngrijire ­ saloane sau nuclee cu spaţiile aferente postului de supraveghere (directă  şi/sau monitorizată), grupului de igienizare, depozitărilor diverse,  ­cameră de lucru pentru asistente, cuplată cu staţia centrală de monitorizare şi semnalizare,  cabinete medici anestezişti cu grup sanitar  ­sală de mici intervenţii şi tratamente speciale, cu anexele ei (la serviciile mari),  ­depozite pentru aparatură, instrumentar, produse farmaceutice,  ­mic laborator pentru determinări de urgenţă (se poate utiliza în comun cu blocul operator),  ­boxă pentru lenjerie curată,  ­spaţiu sanitar pentru prelucrare şi igienizare obiecte de inventar, cu boxă pentru  colectare obiecte murdare (rufe, deşeuri),  ­vestiar­fîltru de acces pentru personalul medical, prevăzut cu grup sanitar şi duş,  ­filtru de acces pentru pacienţi şi materiale, cuplat cu un spaţiu (vestiar) pentru  îmbrăcarea  în  vestimentaţie  de  protecţie  a  persoanelor  străine  serviciului  (aparţinători sau alt personal medical decât cel al secţiei).  Circuitul interior este de tip închis pe considerente de asepsie, dar şi pentru izolare faţă de  perturbări externe (agitaţie, zgomot, vizite inoportune).  III.3.7.4.     Unitatea (nucleul) de îngrijire intensivă se conformează şi dimensionează în raport  de cauzistica proprie spitalului, respectiv de numărul de paturi afectat unei echipe de îngrijire.  ­capacitate optimă:  ­5­6 paturi aferente unui post de supraveghere; ­capacitate maximă:  ­8 paturi (la mai multe paturi aferente unui post de supraveghere, îngrijirea  nu se mai consideră intensivă), ­arie utilă minimă/pat:  ­12 mp, ­arie utilă minimă/post supraveghere:  ­12 mp (recomandat 15 mp) ­dotare sanitară aferentă:  ­grup sanitar cu closet, lavoar şi spălător de ploşti).  Modul optim de alcătuire a unei unităţi de îngrijire este cel de tip nucleu cu camere  (compartimente) de 1­2 paturi, grupate în jurul postului de supraveghere (şi lucru) al echipei de  îngrijire, cu pereţi vitraţi şi goluri de trecere spre acesta. Sistemul de spitalizare în saloane mari  de 5:7 paturi, cu paturile izolabile prin perdele sau panouri uşoare este nerecomandat, fiind mai

puţin igienic. Indiferent de soluţia tipologică aplicată, fiecare unitate de îngrijire va avea cel  puţin o rezervă (boxă) de un pat pentru cazurile speciale.  III.3.7.5. în mod curent, serviciul ATI se amplasează în imediata vecinătate a blocului operator,  pe acelaşi nivel cu acesta (mai ales la spitalele mici şi mijlocii), din următoarele raţiuni:  ­medicii anestezişti afectaţi serviciului lucrează şi în blocul operator;  ­mare parte a cazurilor sunt pacienţi care necesită postoperator îngrijiri speciale;  ­condiţiile de asepsie sunt asemănătoare celor din zona curată a blocului;  ­o parte din aparatură se poate utiliza în comun.  Serviciul ATI se poate amplasa şi la un nivel superior sau inferior faţă de blocul operator (la  spitale mari şi foarte mari), cu condiţia realizării unei legături directe, prin scară şi ascensor  special afectat.  III.3.8. Blocul tic naşteri  III.3.5.1.     In blocul de naşteri se efectuează centralizat activităţile de asistenţa medicală  calificata a parturientelor pe parcursul naşterii. Centralizarea acestor activităţi este de dată relativ  recentă, iar soluţionările funcţional­tehnologice ale spaţiilor sunt încă în curs de optimizare,  opţiunile pentru un tip de soluţie sau altul urmând a fi stabilite de beneficiarul de folosinţă.  Modul de conformare al blocului de naşteri şi locul cel mai potrivit de amplasare în  cadrul spitalului este dependent de:  ­felul cum se organizează în cadrul spitalului, respectiv al secţiei de profil, asistenţa  parturientelor de la primirea în spital şi până la terminarea naşterii:  ­capacitatea acestuia (număr de naşteri zi, rezultată din capacitatea secţiei de  obstetrică prevăzută în structura spitalului):  ­sistemul adoptat pentru asistarea parturientei în timpul celor trei faze ale naşterii  (travaliu ­ expulsie ­ postpartum).  III.3.8.2.     in principiu un bloc de naşteri este constituit din următoarele componente spatio­  funcţionale:  ­compartimentul de primire şi prelucrare sanitară specifică (dacă activităţile nu au  fost preluate de serviciul de primire ­ internare descris la cap. III.2.)  ­unităţi pentru naştere (o suită de spaţii pentru triada de activităţi specifice: travaliu ­  expulsie ­ postpartum):  ­sala de operaţie cu activităţile specifice (după caz);  ­cameră resuscitare nou­nâscut:  ­spaţii de lucru pentru personal (cabinet medici, cameră de lucru moaşe, boxe  depozitare instrumentar şi materiale sterile):  ­spaţii gospodăreşti (mic oficiu alimentar, boxe depozitare lenjerie şi efecte, spaţiu  colectare ­ evacuare rufe murdare şi deşeuri);  ­filtru de acces şi dotări sanitare aferente (vestiar personal cu grup sanitar şi duş.  compartimentat pe sexe, grup sanitar paciente), în blocurile de naşteri mici (2­3 unităţi de  naştere), nu este economica prevederea unei săli de operaţie ­ pentru cezariene şi alte urgenţe ­  ,acestea urmând a se efectua în blocul operator centralizat sau în sala de operaţii a secţiei de  obstetrică­ginccologie. La blocurile de naşteri mari (peste 10 naşteri'zi) este indicată prevederea  sălii de operaţie în cadrul blocului, precum şi a spaţiului de pregătire­trezire aferent.  III.3.8.3.     Blocul de naşteri are un circuit închis, controlat prin filtre de acces. 1:1 se va  compartimenta în sector aseptic şi septic. Pentru spitalele mici şi mijlocii cu mai mult de 50  paturi de obstetrică una din unităţile de naştere se va individualiza ca septică, va primi anexe

sanitare proprii şi se va izola din circuitul general al blocului de naşteri. în cadrul spitalelor de  specialitate, cu secţii de obstetrică care însumează mai mult de 150 paturi, se recomandă crearea  a două blocuri de naşteri separate.  III.3.8.4.  Unitatea de naştere se poate alcătui în mai multe moduri:  a.  ­camera de travaliu cu 2­3 paturi tip salon (14 ­20 mp), conectată la o sala de naşteri,  prevăzută­cu o nişă (boxă) pentru prelucrarea primară a nou­născutului'(minim 25 mp), urmată  de o cameră cu 2­3 paturi pentru terapia postpartum cele trei încăperi având uşi între ele. O astfel  de unitate se prevede pentru cea. 20 paturi de obstetrică.  b. ­sala unică pentru travaliu şi expulsic. destinată unei singure parturiente, dotată cu pat, masă  ginecologică şi punct pentru toaleta nou­născutului (arie utilă 22­25mp); paturile pentru terapia  postpartum se grupează la un loc pentru mai multe astfel de săli, în saloane de 2­3 paturi.  Soluţionată în acest fel, unitatea corespunde la cea 15 paturi de obstetrică fiziologică pentru o  sală de travaliu­cxpulsie.  III.3.8.5.     In ce priveşte amplasarea blocului de naşteri, sunt în dispută două modele:  ­amplasarea direct în cadrul secţiei sau compartimentului de obstetrică (justificată la spitalele  mici, dar şi la spitalele generale mari cu puţine paturi de obstetrică):  ­amplasarea în apropierea blocului operator şi a celorlalte servicii tchnico­medicale,  avantajoasă pentru cooperarea cu acestea, necesară dacă spitalul are mai mult de două secţii de  obstetrică, este contestată din punct de vedere al confortului pacientei. Această soluţie se aplică  în mod curent la spitalele de specialitate (maternităţi sau blocuri matemo­infantile).  III.3.9. Laborator de analize medicale  III.3.9.1.     In acest compartiment se centralizează activităţile de laborator necesare examinării  produselor biologice umane pentru o cât mai corectă apreciere a stării de sănătate sau a stadiului  de îmbolnăvire a pacienţilor. Laboratorul deserveşte atât pacienţii internaţi cât şi pe cei  ambulatori.  III.3.9.2.     Laboratorul se dimensionează şi se structurează funcţional în concordanţă cu  mărimea şi profilul spitalului, respectiv cu capacitatea sectorului ambulator, dar şi cu rangul  spitalului în ierarhia unităţilor de asistenţă medicală (laboratorul unui spital judeţean sau al unui  spital clinic de specialitate va efectua analize medicale pentru pacienţi ambulatori dintr­un  teritoriu mai larg decât cel arondat direct).  Necesarul de spaţii, structura pe compartimente şi nivelul de echipare cu aparatură se  vor preciza prin tema de proiectare.  OBSERVAŢIE: Perfecţionarea tehnicilor de analiză, utilizarea sistemelor de teste standard,  echiparea cu aparatură compactă, automatizată şi computerizată determină creştrea eficienţei  concomitent cu reducerea suprafeţelor utile necesare.  IIL3.9.3.    Laboratorul de analize medicale cuprinde următoarele compartimente:  a.  ­compartimentul de recoltare directă a produselor biologice (pentru pacienţii ambulatori),  amplasat fie în cadrul laboratorului (în zona sa externă), fie în cadrul sectorului ambulator  propriu­zis (respectiv în cadrul dispensarului policlinic, dacă  spitalul are asociată această unitate  sanitară);  b. ­compartimentul de primire a produselor biologice recoltate în secţiile spitalului sau de la  pacienţii ambulatori, în care se efectuează distribuirea probelor la punctele de lucru, se asigură  centralizarea, înregistrarea şi eliberarea rezultatelor;

c. ­sectorul de examinări de laborator, cu compartimentele sale specializate:  ­biochimie,  ­hematologie,  ­citologie,  ­imunologie,  ­bacteriologic,  ­inframicrobiologie etc.  d. ­spaţii anexe activităţilor de laborator (vestiare pentru personal, grupuri sanitare, depozite  reactivi şi sticlărie, camere aparate, spaţii pentru spălare veselă şi sterilizare etc;  e. ­microsector de întreţinere animale mici de laborator (după caz).  La spitalele clinice universitare, la unele din spitale de specialitate cu programe asociate de  cercetare ­ institute medicale ­, pe lângă laboratorul pentru analizele curente se dezvoltă şi un  sector mai mic sau mai mare de laboratoare specializate de cercetare clinică şi/sau preclinică, în  care caz apare şi un sector mare de creştere şi întreţinere de animale, numit biobază. Acesta din  urmă trebuie amplasat izolat, în afara clădirilor spitalului.  III.3.9.4  Întrucât tehnicile de laborator evaluează rapid, spaţiile laboratorului de analize  medicale trebuie soluţionate în sistem flexibil, pentru a permite periodice reorganizări  funcţionale şi reechipări cu aparatură şi instalaţii. Soluţia recomandată este proiectarea de spaţii  de lucru tipizate, cu distribuţii de instalaţii şi puncte de racord amplasate modulat în spaţiu.  încăperile sectorului de examinări se vor alcătui prin înscrierea unor astfel de „module" spaţio­  funcţionale (1 ­3 module în funcţie de necesitate)  .aria unui modul tipizat va fi de:  ­18­20 mp (la spitale mici)  ­22­25 mp (la spitale mari)  III.3.9.5. Activităţile de laborator urmează un regim strict de securitate a muncii şi protecţie a  personalului faţă de lucru cu substanţe nocive şi periculoase. Principiul aplicat este separarea  încăperilorcu activităţi periculoase şi delimitarea locurilor de muncă în care operaţiunile  presupun degajări de noxe, prin crearea de boxe speciale sau nişe de laborator. Asemănător se  protejează şi activităţile sau operaţiunile care necesită conditii speciale de desfasurares în ce  priveşte mediul aseptic sau steril, ecranarea luminii,protectia fata de vibratii.  III.3.9.6. În cadrul laboratorului de«nalize medicale este necesară izolarea unui compartiment în  care să se efectueze operaţiunile cu potenţial de contaminare (bacteriologic,  'virusologie,  micologie, parazitologie). Acesta va avea un circuit strict delimitat de al celorlalte  compartimente şi va fi prevăzut cu anexe proprii pentru spălare,  dezinfectare, sterilizare veselă  şi instrumentar, precum şi pentru colectare ­ tratare , deseuri infectata  III.3.9.7.    Încăperile laboratorului de analize vor fi ferite de insolare şi vor avea condiţii de  iluminare uniformă a zonelor de lucru. Orientarea favorabilă pentru fronturile cu ferestre este  nord, nord­est şi nord­vest. In cazul în care nu se pot evita orientările nefavorabile, se vor lua  măsuri speciale de protecţie şi ecranare a suprafeţelor vitrate (geamuri termoabsorbante, „brise­  soleil").  III.3.9.8. Pentru determinarea globală a necesarului de suprafeţe utile desfăşurate aferente  laboratorului de analize medicale al spitalelor generale (fără dispensar policlinic) se poate utiliza  următorul indice mediu:  ­1.5 mp A.u./pat, respectiv 2.1 mp A.d./pat la spitalele teritoriale mici; ­1.0­1.2 mp A.uVpat,  respectiv 1.5­1.7 mp A.d./pat la spitalele mijlocii şi mari.

III.3.9.9. întregul laborator de analize medicale va fi soluţionat în circuit închis pentru alţi  utilizatori decât personalul propriu. Accesul pacienţilor sau al personalului medical din spital  este permis numai în spaţiile amenajate ca atare din compartimentul a.) ­cabine de recoltare şi b.)  ­camera sau ghişeul pentru primire probe, ghişeul pentru eliberare rezultate.  III.3.9.10. Amplasarea laboratorului va permite legături directe cu serviciul de explorări  funcţionale şi legături uşoare cu secţiile de spitalizare, sectorul ambulator. serviciul de urgenţă şi  compartimentul de spitalizare de o zi.  III.3.10.  Serviciul (laboratorul) de roentgendiagnostic  III.3.10.1.   Serviciul grupează centralizat toate investigaţiile bazate pe utilizarea radiaţiei  Roentgen pentru aducerea în domeniul vizibilului a structurilor anatomice interne. Tehnicile de  roentgendiagnostic fac parte dintr­un sistem mai amplu de investigaţii, aflat în prezent într­o  evoluţie explozivă, cel al tehnicilor de examinare imagistică.  III.3.10.2.   Serviciul de roentgendiagnostic este una din unităţile nucleare ce se pot constitui în  cadrul spitalelor, pentru care este obligatorie solicitarea şi obţinerea de avize speciale, de  amplasare şi funcţionare, din partea autorităţilor responsabile cu controlul activităţilor ce  folosesc radiaţii nucleare. Modul de utilizare a radiaţiei Roentgen pentru diagnosticul medical,  condiţiile ce trebuie să Ie îndeplinească aparatura, precum şi modul de alcătuire, dimensionare şi  ecranare la radiaţii a încăperilor, sunt strict condiţionate de „Normele Republicane de Securitate  1  Nucleară ­ Regimul de lucru cu surse de radiaţii nucleare'  .  III.3.10.3.    Dimensionarea şi structurarea serviciului este dependentă de numărul şi tipul de  aparate radiologice ce urmează a se instala, de cerinţele fluxului medical specific, de  considerente de optimizare a măsurilor de radioprotecţie. Pentru fiecare tip de aparat sunt precis  determinate necesarul de încăperi şi condiţii tehnologice de montaj.  Tipurile de aparate radiologice utilizate în mod curent în serviciul de roentgendiagnostic sunt:  ­aparate de Rx­scopie şi Rx­grafie, independente sau cuplate la un post comun de  comandă,  ­aparate de Rx­grafic specializate (angiografie, mamografie, limfografie. radiografie  dentară),  ­aparate pentru microradiografie (MRF),  ­aparate pentru tomografie computerizată (CT).  Pentru fiecare dintre ele sau pentru un cuplaj de aparate se constituie o unitate  funcţională de examinare.  III.3.10.4.    In structura serviciului de roentgendiagnostic intră următoarele categorii de spaţii:  a. ­unităţile funcţionale de examinare (compuse din camera de investigaţie, posturile de comandă  şi control, boxele de dezbrăcare, spaţiile sanitare şi tehnicile aferente);  b.  ­spaţii de aşteptare pentru pacienţi cu grupuri sanitare aferente;  c. ­spaţii medicale pentru relaţia cu pacientul (secretariat, cabinete de consultaţii);  d.  ­spaţii pentru personal în afara relaţiei cu pacientul (cabinete de lucru ale medicilor, cameră  de odihnă personal, vestiarecu duş şi grupuri sanitare);  e.  ­spaţii pentru prelucrare şi stocare filme radiologice (developare, triere, uscare, citire,  depozitare);  f.  ­spaţii pentru întreţinere şi activităţi gospodăreşti (cameră pentru tehnician de întreţinere,  depozit piese de schimb, boxe pentru lenjerie şi curăţenie etc.)

III.3.10.5.   Unitatea Rx­scopie şi Rx­grafie clasică, întâlnită la toate spitalele, este constituită din  următoarele încăperi:  ­cele două camere de investigare, fiecare de minim 20 mp (cu raportul laturilor de  minim 2/3), ecranate corespunzător la radiaţii în funcţie de puterea aparatului,  ­camera de comandă (comună pentru cele două aparate) de minim 8 mp, prevăzută  cu vizoare de sticlă plumbată spre camerele de investigare,  ­boxe de îmbrăcare dezbrăcare pentru pacienţi, pe fluxul de intrare în camerele de  investigare,  ­spaţiul de lucru pentru asistente (preparare bariu, preparare seringi şi substanţe de  control injectabile) de minim 6 mp, în relaţie directă cu camerele de investigare,  ­grup sanitar pentru pacient, în relaţia cu camera pentru Rx­scopie.  III.3.10.6.   Pentru unitatea de angiografie, în care se efectuează cateterism vascular, nu sunt  necesare boxele de dezbrăcare, dar este necesar un spaţiu de pregătire a pacientului, un spaţiu de  spălare a medicilor (ca pentru operaţii) şi o boxă pentru spălarea instrumentarului utilizat.  Camera de investigaţie va avea minim 25 mp.  III.3.10.7.   Unitatea de tomografie computerizată se compune din:  ­camera de investigaţie (30­35 mp), camera de comandă (minim 15 mp) prevăzută cu vizor mare  de vizionare radioprotejat, camera pentru computere (10­12 mp), camera pentru pregătirea  bolnavului, boxe de dezbrăcare, camera pentru evaluare, spaţiile tehnice indicate de furnizorul  aparatului.  III.3.10.8.   Unitatea de microradiografie cuprinde camera de investigare (18­20 mp), camera de  comandă care este şi spaţiul de lucru al persoanei care manipulează aparatul şi boxele de  dezbrăcare.  III.3.10.9.   Spaţiile destinate prelucrării filmelor radiologice se dimensionează după numărul de  filme ce trebuie prelucrate şi după tehnica utilizată (manuală sau automată); ele vor cuprinde:  cameră obscură, cameră luminoasă, depozit pentru filmele neexpuse. Spaţiile de prelucrare a  filmelor (camera obscură) trebuie să fie în legătură directă cu camerele de investigare prin ghişee  speciale de transmitere a filmului (radioprotejate şi duble, de tip „passe­cassettes"). Depozitul  pentru filmele neexpuse va fi protejat faţă de radiaţii calorice sau roentgen.  III.3.10.10.            Calculele  necesare,   pentru   stabilirea  măsurilor  de  ecranare  pentru  radioprotecţie a incintelor în care se află aparatele radiologice, se fac de către persoane  autorizate, pentru fiecare incintă în parte şi pentru fiecare element constructiv ce va avea rol în  ecranare.  III.3.10.11.            Amplasarea serviciului de roentgendiagnoslic se recomandă a se face la  nivelurile inferioare ale clădirii (demisol, parter, etaj 1) datorită încărcărilor structurale mari date  de greutatea aparaturii şi a elementelor constructive de ecranare (plumb, tencuieli baritate).  Nu există contraindicaţii de amplasare a altor servicii sau compartimente ale spitalului în  vecinătatea unităţilor radiologicc (lateral, Ia nivelul superior sau la nivelul inferior), dacă se  aplică măsurile normate de radioprotecţie Ia elementele constructive de separare faţă de alte  spaţii (respectiv dimensionare corespunzătoare în funcţie de diferitele cateiţorii de utilizatori).  III.3.10.12.  Serviciul de roentgendiagnostic va avea legături cât mai directe cu blocul  operator, serviciul de urgenţă, secţiile medicale şi serviciul de explorări funcţionale.

La spitalele mari şi foarte mari, apare necesitatea amplasării unor unităţi radiologicc, distincte în  serviciul central, în sectorul de urgenţe, în blocul operator, în secţia de ortopedie. Aceste unităţi  se vor trata ca unităţi nucleare distincte şi se vor supune, ca şi serviciul central, reglementărilor  .normative privind utilizarea radiaţiilor Roentgen.  III.3.11. Serviciul (laboratorul) de explorări funcţionale şi alte investigaţii anatomo­  fi/iologice complexe  III.3.11.1. în cadrul acestui serviciu se grupează, centralizat pe spital, o relativ mare varietate de  tehnici de investigare, bazate pe utilizarea unor aparaturi specializate de înaltă tehnologie, si care  permit obţinerea de date referitoare la potenţialul funcţional al diferitelor organe şi sisteme ale  corpului uman.  Prin tema de proiectare, investitorul (beneficiarul de folosinţă) va preciza tipul si numărul de  laboratoare de explorări funcţionale necesare ­ în funcţie de mărimea şi profilul spitalului ­. va  stabili împreună cu proiectantul modul de organizare generală a serviciului (schema de grupare a  unităţilor poe compartimente) şi va indica aparatura medicală cu care intenţionează să echipeze  fiecare laborator în parte (întrucât conformarea şi dimensionarea spaţiilor este dependentă de  prescripţiile şi condiţionările furnizorului de echipamente şi aparate medicale).  OBSERVAŢIE: ­Recent intrate în uzul diagnosticării bolnavilor, explorările funcţionale sunt  intr­o continuă evoluţie si diversificare a procedeelor de investigare, însoţită de înnoirea şi  perfecţionarea rapidă a echipamentelor şi aparaturii. Din acest motiv nu s­a ajuns fa un punct  de vedere unanim recunoscut privind organizarea optimă a acestui seniciu.  II I.3.11.2. In mod uzual, în spitalele generale mijlocii şi mari. unităţile de explorări funcţionale  se grupează pe compartimente. în funcţie de organele şi sistemele anatomo­fiziologice  investigate:  a ­explorări cardio­respiratorii şi cardio­vasculare (electrocardiografie ­LKG. diagnostic  ullrasonic, probe de efori, ventilaţie pulmonară, bronhoscopie etc):  b.  ­explorări ale funcţiilor digestive (tubaje gastrice şi duodenale, colonoscopie. rectoscopie  etc.);  c. ­explorări ale sistemului nervos (electroencefalografie ­Lf G. excitabilitate ncuro­muscuIară  etc.);  d, ­explorări ale funcţiilor metabolice:  e. ­explorări ale funcţiilor renale (citoscopie. cateterism uretral etc):  f. ­explorări ORL (probe auditive, laringo­bronhoscopie etc):  g. ­explorări oftalmologice;  h. ­explorări imagistice generale (ecografic, tomografie cil rezonanţă magnetică ­RMN).  OBSERVAŢII: ­Costul ridicat al aparaturii medicale neutru, uncie din sistemele de explorări si  investigaţii, le face încă inaccesibile pentru spitalele generale mici din reţeaua medicală  teritorială; în cazul acesta laboratoarele de explorări nu mai necesită organizarea pe  compartimente după criteriul de mai sus.  ­Pentru unele explorări funcţionale specializate, unii beneficiari preferă o amplasare în cadrul  secţiei medicale de profil (explorări ORL, explorări oftaimologice. internaţi în alte secţii sau  celor diagnostigaţi ambulator şi produce o perturbare â sistemului general de circuite al  spitalului.  III.3,11.3. Laboratoarele aparţinând aceluiaşi compartiment se grupează pe un circuit intern care,  pe lângă cabinetele destinate examinării propriu­zise, mai cuprinde: încăperi de lucru pentru

medici şi personalul sanitar mediu, camere pentru pregătirea pacientului în vederea examinării  (după caz), anexe sanitare şi gospodăreşti, precum şi eventualele spaţii tehnice aferente  echipamentului medical. Pentru fiecare compartiment, sau în comun pentru douâ­trei  compartimente (în funcţie de amploarea acestora şi de schema generală de organizare a  serviciului), se prevăd spaţiile de aşteptare pentru pacienţi cu grupurile sanitare respective,  ghişeul de relaţii cu pacientul (informare, programare, eliberare rezultate).  III.3.11.4.  Evoluţia de ultimă oră a tehnicilor de explorare endoscopică şi laparoscopică.  combinate cu proceduri terapeutice de tip chirurgical (cauterizări. extirpări, suturări). pune  problema scoaterii laboratoarelor de endoscopie din cadrul compartimentelor specializate şi a  grupării lor într­un serviciu (compartiment) autonom de endoscopie, prevăzut cu toate anexele  medicale tehnice şi gospodăreşti necesare: în acest caz modelul tipologic de organizare a  compartimentului de endoscopie va fi mai apropiat de cel utilizat pentru blocul operator.  III.3.11.5.   La spitalele mari şi foarte mari, unele unităţi de explorări funcţionale se pot regăsi şi  în componenţa secţiilor medicale cu paturi, distinct de amplasarea lor în serviciul central (de  cx.xabinet de ecografic în secţia de obstericâ­ginecologie. cabinet LKG în secţia de cardiologie).  III.3.11.6.   Amplasarea serviciului de explorări funcţionale se va face în apropierea serviciului  de rocntiîendiaenostic si a laboratorului de analize medicale. Se va asituira o legătură directă cu  serviciul de urgenţă, cu sectorul ambulator şi cu compartimentul de spitalizare de o zi.  III.3.12.  Laboratoarele de medicină nucleară  III.3.12.1 Procedurile medicale care utilizează pentru diagnostic şi/sau terapie substanţe  radiofarmaceutice (izotopi) se izolează de restul activităţilor medicale, constituind un serviciu  distinct în cadrul spitalului: laboratorul de medicină nucleară. Acest serviciu se organizează în  spitalele generale mari şi foarte mari, precum şi în unele spitale de specialitate, cum ar fi cele de  oncologie, endocrinologie, reumatologie etc.  III.3.12.1.   în componenţa serviciului pot intra (după caz) următoarele compartimente:  a. ­izotopodiagnostic (unitate de explorări cu aparatură tip scaner sau tip scintigraf);  b.  ­izotopoterapie (microunitate de spitalizare pentru pacienţii trataţi cu produse  radiofarmateutice);  c. ­laborator de analize medicale (pentru analiza produselor biologice ale pacienţilor trataţi sau  investigaţi cu izotopi);  d. ­laborator de preparare şi dozare (diluţie) a substanţelor radiofarmaceutice;  e.  ­anexe funcţionale şi tehnice comune pentru: depozitarea surselor radioactive, decontaminarea  lenjeriei şi obiectelor de inventar, decontaminarea personalului, dezactivarea deşeurilor  radioactive lichide şi solide, tratarea şi filtrarea aerului.  III.3.12.2.   Laboratorul de medicină nucleară se organizează ca o "unitate nucleară de lucru cu  surse deschise" în sensul definit de Normativul Republican de Securitate Nucleară şi se spune  prescripţiilor şi reglementărilor acestuia, atât în ce priveşte proiectarea şi execuţia construcţiei si  instalaţiilor pentru spaţiile respective.  III.3.12.3.   Laboratorul se soluţioneză în circuit închis, protejat prin filtre şi ecluze cu control  dozimetric, la intrarea în laborator şi la trecerea dintr­un compartiment în celălalt. Operaţiunile  de transvazare a surselor cu concentraţie mare se fac în nişe, boxe special amenajate.Efluienţii şi  deşeurile solide radioactive se colectează şi se stochează pe durata de timp necesară dezactivării.

Aerul viciat din nişe, boxe sau alte zone cu posibile concentrări de particule radioactive, se  filtrează şi se controlează înainte de evacuarea în exterior.  III.3.12.4.   Laboratorul de medicină nucleară se amplasează la parterul sau demisolul  construcţiei, sub acesta urmând a fi soluţionat un spaţiu tehnic propriu, delimitat faţă de alte  spaţii comune sau de alte funcţiuni ale clădirii. In afara accesului dinspre circulaţiile interioare  ale spitalului, laboratorul de medicină nucleară va beneficia de un acces propriu direct din  exterior, pentru aprovizionarea cu produse radiofarmaceutice şi pentru expedierea deşeurilor  nedezactivate. Nu sunt contraindicaţii în ce priveşte amplasarea altor funcţiuni spitaliceşti în  spaţiile aflate alături sau deasupra încăperilor laboratorului.  III.313.    Serviciul fizioterapie şi recuperare medicală  III.3.13.1.  Procedurile de fizioterapie si recuperare medicală, mai amplu sau mai puţin  dezvoltate, sunt nelipsite în structura spitalelor moderne, fie ca tratament asociat, fie ca tratament  principal în cazul spitalelor de specialitate. Amploarea şi structura serviciului sunt în funcţie de  capacitatea spitalului, de profilul acestuia şi, după caz, :  de asocierea dispensarului policlinic.  .3.13.2. Serviciul de fizioterapie si recuperare medicala poate cuprinde în structura sa  următoarele compartimente:  a,­cultura fizica medicală (kinototerapie)  b.­electro­fototerapie  c. ­hidro­termoterapie  d. ­masoterapie  e.­pneumoterapie  f. ­psihoterapie si terapie ocupaţională  Nominalizarea compartimentelor, a tipului si numărului de proceduri pentru fiecare din  unităţile componente ale acestora, precum şi indicarea aparaturii sau a instalaţiilor i  speciale cu  care urmează a fi echipate, se vor cuprinde în tema de proiectare a spitalului şi în tema de  tehnologie medicală.  OBSERVAŢII: ­La spitalele generale mici şi la spitalele de specialitate care nu au ca profil  recuperarea medicală, serviciul de fizioterapie va cuprinde cu precădere compartimentele de  kinetoterapie, electroterapie şi pneumoterapie (uneori şi psihoterapie).  ­La spitalele de neuropsihiatrie compartimentul de psihoterapie şi terapie ocupaţională se  dezvoltă ca un serviciu autonom.  III.3.13.3.  Compartimentul de electro­fototerapie se subîmparte pe unităţi după tipurile de  proceduri utilizate:  ­terapie cu curenţi de joasă frecvenţă sau ultrasunete (curent galvanic, curenţi diadinamici,  curenţi  cu  impulsuri,  curenţi  exponenţiali,  electrostimulatoare, sonodynatori etc);  ­terapie cu curenţi de frecvenţă medie (mediaflux, curenţi interferenţiali)  ­terapie cu curenţi de înaltă frecvenţă (diatermice, ultrascurte, radar, microunde,etc);  ­terapie cu câmpuri electromagnetice (magnetodiaflux, diapuls);  ­fototerapie (ultraviolete, Solux, băi de lumină generale sau parţiale).  In general aplicarea procedurilor de electroterapie se face în boxe de un pat cuplate  mai multe în cadrul unui cabinet, care va avea prevăzut şi un spaţiu de lucru pentru  personalul medical. Procedurile cu curenţi de înaltă tensiune se izolează în încăperi  distincte de celelalte proceduri;  deasemeni procedurile bazate pe câmpuri  electromagnetice vor avea aparatele instalate în camere individualizate protejate  corespunzător. încăperea pentru ultraviolete va fi închisă şi controlată în ce priveşte

ozonarea aerului.  Compartimentul va mai cuprinde cameră de odihna pentru personal, boxe de dezbrăcare pentru  pacienţi, grupuri sanitare.  III.3.13.4.   în compartimentul de hidroterapie se grupează următoarele unităţi:  ­hidrotermoterapie (băi medicinale generale, băi parţiale, duşuri terapeutice);  ­hidroelectroterapie (băi galvanice);  ­hidrokinetoterapie (bazine mari. bazine treflă, bazine de elongaţii etc). Unităţile de  hidrokinetoterapie se amplscază împreună într­o sală mare. încălzită şi ventilată corespunzător,  prevăzută la intrare cu fjltre­vesliar. closete şi duşuri pentru pacienti si  o camera cu un grup  sanitar pentru instructori. Bazinele mari vor avea , scări şi rampe comode pentru acces,  balustrade de protecţie la exterior, balustrade de susţinere la interior. Celelalte unităţi de  hidroterapie se amplasează în spaţii boxate şi înseriatc, accesibile pe o parte pentru pacienţi (prin  intermediul boxelor de dezbrăcare) şi deservite pe cealaltă parte de personalul specializat.  In cadrul compartimentului se mai prevăd: cameră de lucru şi odihnă pentru personal, depozit  pentru lenjerie umedă dotat cu aparate de uscare, depozit pentru lenjerie curată, boxă curăţenie.  III.3.13.5.   Compartimentul de masoterapic se subîmparte în unitate pentru proceduri uscate şi  unitate pentru proceduri umede (duş­masaj, masaj subaqual). Unitatea pentru proceduri umede se  poate cupla cu celelalte unităţi de hidroterapie. unitatea pentru masaj uscat amplasându­sc de  regulă între compartimentul de hidroterapie şi cel de cultură fizică medicală. Masajul uscat se  execută în boxe individuale înseriate, pe lângă care se prevede o cameră de odihnă pentru  mascori cu grup sanitar şi duş.  III.3.13.6.   Compartimentul de pneumoterapie poate avea în componenţă o unitate de aerosoli, o  unitate de inhalaţii, camera pneumatică, o unitate de gimnastică respiratorie la aparate. Unitatea  de aerosoli se organizează fie într­o încăpere boxată pentru proceduri individuale, fie într­o sală  comună pentru mai mulţi pacienţi dacă se fac tratamente cu ultrasonoacrosoli. Unitatea de  inhalaţii este asemănătoare celei pentru aerosoli. Camera pmeumatică (barocamera) se  dimensionează pentru un grup de 18­20 pacienţi, aşezaţi pe scaune. In cadrul compartimentului  se mai prevăd staţii de lucru şi de odihnă pentru personalul medical, grupuri sanitare, boxe  pentru lenjerie curată şi murdară, eventuale anexe tehnice pentru echipamente.  III.3.13.7.   Pentru compartimentul de kinetoterapie (cultură fizică medicală) sunt necesare  urnătoarelc spaţii:  ­sală de gimnastică în grup (dimensionată pentru 10­12 persoane),  ­sală de gimnastică analitică (pentru 2­3 persoane),  ­sală de elongaţii,  ­sală de terapie pe aparate.  ­anexe (camere instructori, depozit materiale, vestiare pentru pacienţi separate pe  sexe, grupuri sanitare).  III3.13.8 Gruparea diferitelor compartimente şi unităţi de fizioterapie în cadrul serviciului  trebuie să aibă în vedere:  ­apropierea celor ce utilizează acelaşi tip de agenţi fizici (ape, gaze. nămol, electricitate),  asocierea unor proceduri pe care pacientul le efectuează în flux continuu (de cx.: electrolerapie ­  kinetoterapie ­ masaj sau termoterapie ­ nămol ­ masaj ­ cultură fizica medicală).  III.3.13.9.  Compartimentul de psihoterapie şi ergoterapie (terapie operaţională) se adresează ,  special pacienţilor ce efectuează tratamente dificile şi sau de lungă durată, fiind prezent la spitale

de boli cronice, spitale pentru handicapaţi sau la spitale generale  mari şi foarte mari care au  secţii de acest fel. Unitatea de psihoterapie are în componenţă cabinete pentru tratament  individual, sală pentru psihoterapie de grup şi anexele respective pentru personal şi pacienţi:  unitatea de terapie ocupaţionalâ cuprinde un număr de săli­atelier specializate pentru diferite  activităţi (lucru manual, desen­pictură. tâmplărie), camere pentru personal, depozite de materiale,  grupuri sanitare.  III.3.13.10.     In zona accesului în serviciul de fizioterapie şi recuperare medicală se amplasează  secretariatul de programare şi luare în evidenţă, cabinetele pentru medicii de specialitate şi  pentru asistenta şefa, garderoba pentru medicii ambulatori. vestiarele pentru personalul medical,  depozitele de lenjerie şi cele pentru diferite produse farmaceutice necesare procedurilor. Spaţiile  de odihnă post tratament pentru pacienţi se pot amplasa centralizat (în zona intrării), pentru  serviciile mici. sau pe grupe de compartimente, în cazul serviciilor amplu dezvoltate.  III.3.13.11.    Amplasarea serviciului în cadrul spitalului va asigura legăturile directe cu secţiile  medicale de spitalizare (prin intermediul nodului de circulaţie verticală) şi cu zona de acces în  sectorul ambulator. Nu se permite ca serviciul să fie traversat de circulaţia generală a spitalului.  Dacă serviciul are în componenţă un compartiment de hidroterapie este recomandabilă  amplasarea lui la nivelul inferior (demisol sau parter) respectiv peste subsolul tehnic prin care se  face distribuirea instalaţiilor şi vizitarea lor. Se poate adopta şi amplasarea serviciului pe două  niveluri, caz în care la nivelul superior se amplasează compartimentele "uscate" (electroterapie,  pneumoterapie. cultură fizică medicală, psihoterapie), asigurându­se o circulaţie verticală proprie  (scară) între cele două niveluri.  III.3.14.  Laboratorul de anatomic patologică şi prosectură 

III.3.14.1. Serviciul este destinat efectuării de examene anatomo­patologice ale pacienţilor  decedaţi (autopsie, analize de organe, ţesuturi şi produse biologice), dar şi pentru exeminări ale  unor ţesuturi prelevate de la pacienţi vii (biopsii, puncţii, extirpări chirurgicale).  III.3.14.2. Cele două componente ce intră în structura serviciului, urmând a avea circuite interne  relativ autonome sunt:  a. ­prosectură (prelucrare cadavre şi autopsie),  b. ­laboratoare (histopatologie, histochimie, citologie).  Structura serviciului şi modul de organizare depinde de mărimea şi profilul spitalului, dar şi de  rangul deţinut de acesta în reţeaua medicală teritorială.  OBSER VA ŢII: ­Compartimentul de prosectură se prevede la toate tipurile de spitale.  Laboratorul de anatomie patologică nu se organizează distinct la spitalele mici; în cazul  acestora sălii de autopsie i se alătură o încăpere anexă pentru lucrări de laborator.  ­La spitalele teritoriale judeţene, laboratorului de anatomie patologică i se asociază de  regulă "Laboratorul judeţean de medicină legală" (pentru utilizarea mai eficientă a personalului  şi a aparaturii dotare).  ­La spitalele clinice acest serviciu se poate amplifica cu spaţiile necesare pentru  învăţământul medical de specialitate.  III.3.14.3.  Compartimentul de prosectură cuprinde următoarele spaţii:  ­cameră frigorifică boxată pentru depozitarea cadavrelor;  ­sală de autopsie (cu unul sau două posturi de autopsie, in funcţie de mărimea spitalului);  ­spaţiu pentru predarea cadavrelor către aparţinători;

­hol aşteptare aparţinători cu grup sanitar;  ­birou întocmire documente decese;  ­spaţiu de odihnă şi grup sanitar cu duş pentru personal;  ­laborator aferent autopsie (după caz).  III.3.14.4.  Compartimentul laboratoare de anatomie patologică cuprinde:  ­spaţii pentru prepararea probelor şi pieselor anatomice;  ­spaţii pentru diverse determinări histochimice, citologice etc.  ­cameră microscopie şi histotecă;  ­depozit sau spaţiu de expunere piese anatomice;  ­boxe de depozitare reactivi, chimicale;  ­camera medicului şef;  ­anexe pentru personal.  III.3.14.5.      Operaţiunile de autopsiere şi cele de determinări de laborator sunt generatoare de  noxe (mirosuri, degajări de vapori toxici) şi de pericol de infectare. Prevederea de nişe de  laborator pentru localizarea acestora şi ventilarea mecanică a încăperilor sunt obligatorii.  III.3.14.6.      Amplasarea serviciului se face în aşa fel încât să se asigure un acces direct din  exterior pentru aparţinători şi preluarea cadavrelor. în zona acestui acces se va prevedea un  spaţiu pentru staţionarea maşinii mortuare, ferit vederii dinspre saloanele bolnavilor. Accesul  dinspre spital va fi dotat cu un filtru igienico­sanitar, care să asigure izolarea circuitului intern al  serviciului faţă de restul circulaţiilor din spital. Dinspre acest acces se vor asigura legături directe  cu blocul operator şi cu nodul de circulaţie verticală al sectorului de spitalizare.  La spitalele clinice mari şi la cele cu profil oncologic, unde secţiunea de laboratoare pentru  determinări de ţesuturi la bolnavi este suficient de amplă, aceasta poate fi amplasata separat de  restul serviciului în apropierea celorlalte laboratoare de analize  medicale, a compartimentului de  recoltări şi nu departe de blocul operator; în acest caz se va avea în vedere menţinerea unei bune  comunicări cu prosectura şi restul laboratoarelor de anatomie patologică (eventual printr­o scară  interioara dacă separarea  s­a făcut pe verticală).  OBSERVAŢIE: Amplasarea serviciului de prosectură şi anatomie patologicei într­o clădire  distinctă nu este recomandată la spitalele moderne întrucât se rup legături funcţionale necesare  Wlu ales pentru unele determinări de urgenţă ce trebuie făcute pe parcursul intcnenţiilor  chirurgicale.  III.3.15.      Serviciul de sterilizare centrală  III.3.15.1În spitale activităţile de sterilizare se centralizează cu precădere în cadrul serviciului de  sterilizare centrală, cu urmâtoarelele excepţii obligatorii:  ­sticlăria şi materialele de laborator se sterilizează în interiorul laboratorului: .  ­produsele farmaceutice injectabile, se sterilizează în cadrul farmaciei:  ­biberoanele şi alt inventar mărunt legat de alimentaţia sugarului se sterilizează în  compartimentul "biberonerie" al secţiei pediatrie.  Dacă spitalul este cuplat cu dispensarul policlinic teritorial staţia de sterilizare îl va deservi şi pe  acesta.  III.3.15.2. Serviciul central de sterilizare va avea circuit închis, cu acces unic dinspre circulaţiile  generale ale spitalului. în cazul în care se alipeşte blocului operator, mai poate avea o

comunicare interioară cu circulaţiile acestuia (prin uşă în zona murdară şi prin ghişeu în zona  curată a blocului).  III.3.15.3.     In cadrul serviciului spaţiile se sectorizează pe zone şi se aşează în flux:  a.  ­zona de activitate cu materiale nesterile, cuprinzând spaţiile pentru primire. depozitare  temporară, sortare, prelucrare primară, introducere în aparatele de sterilizare sau în camera de  sterilizare;  b. ­zona de sterilizare propriu­zisă sau "zona fierbinte";  c. ­zona de activitate cu materiale sterile, cuprinzând spaţiile pentru scoatere din zona fierbinte şi  răcire, sortare, depozitare, predare;  d. ­sector anexe comune: birou evidenţă, depozit detergenţi şi talc, vestiar şi grup sanitar cu duş  pentru personal.  Intre zona nesterilă şi zona sterilă se impune o separaţie cât mai sigură a fluxului de persoane şi  materiale.  III. 3.15.4. Prelucrarea primară a materialelor nesterile este diferenţiată ca proceduri pentru  diferitele categorii de materiale ­ instrumentar metalic, caiiciucărie. material moale ­ şi se  desfăşoară în spaţii distincte (boxe, alveole, nişe).  Spaţiile vor fi echipate cu fronturi de lucru adecvate pentru spălare, pregătire (confecţionare)  material moale, pudrare cu talc, aşezare pe rastele sau în casolete, conform cu tehnologia impusă  de tipul de aparatură de sterilizare utilizat.  III.3.15.5.     "Zona fierbinte" poate fi alcătuită în două moduri:  ­fie dintr­o cameră de sterilizare (eventual două, separând sterilizarea umedă de cea uscată),  aşezată pe linia fluxului între zona nesterilă şi cea sterilă, în care se amplasează aparatele de  sterilizare şi mesele pentru descărcarea casoletelor,  ­fie din chiar frontul alcătuit din aparatura de sterilizare înseriată, dacă se utilizează autoclave şi  echipamente cu dublu servici, sistem recomandat la spitalele mijlocii şi mari, pentru că asigură  separarea completă a circuitului nesteril de cel steril.  III.3.15.6.     Sterilizarea materialelor se poate face prin mai multe metode: cu căldură umedă j  (în autoclave), cu căldură uscată (în pupinele), la rece cu oxid de etilena sau alt gaz  bactericid,  prin radiaţie, aparatura fiind diferenţiată în funcţie de agentul respectiv,  III.3.15.7.      Dimensionarea şi organizarea staţiei de sterilizare se va face funcţie de:  ­numărul de paturi (capacitatea spitalului),  ­cantitatea materialului de sterilizat, pe categorii, determinată în dmc/pat/zi,corespunzător  profilului spitalului,  ­tipul şi capacitatea aparatelor de sterilizare,  ­durata unui ciclu de sterilizare pe fiecare tip de aparat. Se prevede pentru fiecare categorie de  aparate câte unul suplimentar care să preia efectuarea operaţiunilor în caz de avariere a altora.  III.3.15.8.      Serviciul de sterilizarea centrală se amplasează cât mai aproape de blocul operator  (60­70% din capacitatea staţiei deservindu­i pe aceştia) şi trebuie să aibă legături cât mai directe  cu serviciul ATI, blocul de naşteri, serviciul de urgenţe, laboratoarele de explorări funcţionale,  secţiile medicale cu paturi. La spitalele cu profil chirurgical sau la cele generale cu procent mare  de paturi de chirurgie, se recomandă alipirea staţiei de sterilizare la blocul operator, cu crearea  unui circuit specializat pentru relaţia cu acesta. La spitalele generale mari şi foarte mari, dacă  mărimea blocului operator o justifică, se recomandă prevederea unei staţii de de sterilizare  proprii blocului operator, separând activităţile de sterilizare pentru restul spitalului.

III.3.16. 

Farmacie 

III.3.16.1. Serviciul asigură primirea, depozitarea şi controlul produselor farmaceutice fabricate  industrial, prepararea unor medicamente, porţionarea şi reambalarea medicamentelor conform  prescripţiilor medicale din spital. în funcţie de mărimea şi profilul spitalului, farmacia poate avea  şi laborator de preparare a soluţiilor sterile injectabile, la spitalele cuplate cu dispensar policlinic  sau la unele spitale  de specialitate, farmacia asigură şi distribuirea medicamentelor ce se acordă  gratuit.  III.3.16.2 Farmacia cuprinde următoarele compartimente:  a. ­primire şi depozitare medicamente,  b. ­preparare şi prelucrare medicamente,  c. ­laborator de produse sterile injectabile (după caz),  d. ­eliberare medicamente,  e­anexecomune pentru personal.  III.16.3Primirea produselor farmaceutice se face în camera de recepţie, unde se face şi  depozitarea lor provizorie în vederea trierii şi controlului. Accesul se asigură direct  din exterior şi se prevede cu rampă de descărcare. Camerele de depozitare se separă pe tipuri de  produse farmaceutice:  ­specialităţi (medicamente, plante ceaiuri),  ­chimicale grele (produse livrate în ambalaje mari, bidoane, damigene),  ­chimicale uşoare (produse livrate în flacoane, sticle, pachete),  ­produse inflamabile (alcool, eter, acetonă),  ­materiale aseptice (pansamente, vată). Medicamentele şi produsele farmaceutice termobile se  păstreză în frigidere. într­o . încăpere distinctă se va asigura depozitarea ambalajelor returnabile  şi a altor materiale  necesare prelucrărilor din farmacie (flaconaşe, punguţe, dopuri, etichete),  prevăzută cu spaţiu de spălare a acestora. In funcţie de mărimea spitalului, respectiv a farmaciei,  unele din depozite se pot cupla (cele pentru chimicale grele şi uşoare şi cele pentru specialităţi şi  materiale aseptice).  Dacă farmacia are laborator de produse sterile injectabile, se va prevedea un depozit distinct  pentru substanţele şi materialele necesare acestuia.  Pentru depozite se va preciza prin proiect categoria de incendiu pentru fiecare, luându­se  măsurile de protecţie indicate în normativul P118. Suprafeţele de depozitare pentru farmacie se  calculează la numărul de paturi al spitalului (0.15­0.23 mp/pat).  III.3.16.4. Prepararea si prelucrarea medicamentelor conform reţetelor, respectiv prepararea  formulelor magistrale, divizarea şi reambalarea medicamentelor condiţionate, precum şi  controlul produselor farmaceutice recepţionate se face în camera denumită receptură­oficină şi în  laboratorul anexat acesteia. Pentru spălarea, uscarea şi depozitarea veselei şi a ustensilelor se  prevede o boxă (încăpere) specializată, accesibilă din oficină şi laborator.  III.3.16.5. Laboratorul pentru produsele sterile injectabile se proiectează conform Ord. Min.  Sănătăţii nr. 120/1980. El se compune dintr­o suită de camere, ordonate tehnologic, ce alcătuiesc  un circuit închis faţă de restul farmaciei. Spaţiile componente sunt: camera de spălare flacoane şi  ustensile, boxa de spălare cu apă distilată, boxa de preparare a apei distilate, camera de preparare  a soluţilor sterile şi umplere a flacoanelor, camera de sterilizare, camera de control şi etichetare,  depozitul frigorific pentru soluţiile injectabile (asigura rezerva spitalului pentru 30 zile). Accesul  personalului în camera de preparare a soluţiilor sterile se face numai prin filtru, iar comunicarea  dintre acesta camera şi celelalte spaţii din fluxul de producţie se asigura prin ghişee.

III.3.16.. Spaţiul pentru eliberare medicamente este interfaţa farmaciei cu spitalul, locul unde  accede personalul din spital pentru a prezenta condicile cu reţetele medicale prescrise si de unde  se eliberează medicamentele*^ celelalte produse farmaceutice. Restul farmaciei este accesibil  numai personalului propriu (circuit închis).  III.3.16.7.     în cadrul farmaciei se mai prevăd câteva spaţii anexe:  ­biroul dirigintelui (amplasat în apropierea zonei de eliberare a medicamentelor),  ­camera de odihna şi vestiarul personalului cu grup sanitar şi duş.  ­boxa pentru înarhivarea documentelor,  ­boxa pentru curăţenie şi dezinfecţie.  III.3.16.8. Farmacia trebuie să aibă o bună legătură cu toate serviciile medicale ale spitalului, de  aceea va fi cât mai uşor accesibilă dinspre nodul de circulaţie verticală. Pentru a permite accesul  direct din exterior, amplasarea favorabilă este la parter sau la demisol (cu asigurarea luminării  convenabile a spaţiilor de lucru). In cazul amplasării farmaciei la etajul 1, între spaţiul de  recepţie accesibil din exterior şi restul farmaciei se va asigura o legătură directă, proprie, prin  ascensor de materiale si scară.  III.3.17.  Blocul alimentar (bucătărie) 

III.3.17.1. Prepararea alimentelor se face centralizat pentru pacienţii şi însoţitorii internaţi,  precum şi pentru personalul care serveşte masa la spital, bucătăria dimensionându­se în funcţie  de numărul de porţii rezultat.  III.3.17.2      In cadrul blocului alimentar se diferenţiază sectoarele:  a. ­ recepţie şi depozitare produse alimentare neprelucrate;  b. ­ spaţii pentru prelucrări primare;  c. ­ spatii pentru prelucrări finale;  d. ­ oficiu de distribuţie:  e. ­ control dietetic;  f. ­ anexe pentru personal  Bucătăria se soluţioneză în circuit închis, cu acces direct din exterior pentru aprovizionare  (rampă) şi evacuare deşeuri menajere; interfaţa spre spital o constituie oficiul de distribuţie în  care are acces personalul de îngrijire din secţiile medicale, precum şi cel de deservire al cantinei  (restaurantului cu autoservire).  III.3.17.3.      Condiţiile de recepţie şi depozitare, prelucrare si preparare a alimentelor, modul de  organizare a circuitelor bucătăriei şi măsurile de protecţie igienico­sanitare sunt cele prevăzute în  normele şi presepripţiile referitoare la unităţile de alimentaţie publică, la care se adaugă  prescripţiile specifice din ordinul Min. Sănăt. nr. 190/1982.  III.3.17.4.  Spaţiile pentru depozitare produse alimentare neprelucrate se vor dimensiona în  funcţie de stocul necesar pentru fiecare categorie (Ia unele produse de bază se face  aprovizionarea pentru durate de timp mai lungi, cu scopul de a avea asigurat stocul de rezervă  pentru cazuri de dificultăţi de aprovizionare sau calamităţi).  OBSERVAŢII: ­Pentru două sau mai multe spitale amplasate în aceeaşi localitate se poate  soluţiona un grup gospodăresc comun, în cadrul căruia să se asigure depozitarea alimentelor  (stocurile mari),eventual şi unele prelucrări primare (tranşare carne, spălare curăţare legume).

III.3.17.5.      Camerele pentru prelucrări primare vor fi minim două. recomandabil trei (separat  pentru legume, carne peşte, păsări). Ele se vor conecta direct cu spaţiile bucătăriei propriu­zise  sau prin intermediul unui coridor intern "curat", ncinterferat de circuitele de aprovizionare  "murdare".In bucătăria propriu­zisă se vor organiza distinct următoarele zone de preparare  (eventual separate prin pereţi de compartimentare parţială, la blocurile alimentare de mare  capacitate>:  ­prelucrări termice pentru mesele principale (bucătăria caldă).  ­preparări dietetice.  ­preparări pentru micul dejun (bucătărie lapte­ceai),  ­bucătărie rece.  Preparatele de patiserie­cofetărie se vor prelucra într­o încăpere distinctă. Anexat  direct bucătăriei se amplasează camera pentru spălat vase.  III.3.17.6.      Modul de soluţionare a oficiului de distribuţie a mâncării depinde de sistemul  adoptat pentru livrarea acestora la secţiile de spitalizare, astfel:  a.­livrarea alimentelor preparate se face pe partide şi pe diete, pentru întreaga cantitate necesară  unei secţii (în recipiente mari);  In acest caz. încălzirea şi porţionarea mâncării se face în oficiile alimentare ale secţiilor şi tot aici  se spală şi se păstrează vesela pentru pacienţi şi cărucioarele de transport: oficiile alimentare ale  secţiilor se vor dimensiona şi echipa corespunzător acestor activ ităţi;  b.­din blocul alimentar, alimentele preparate se livrează gata porţionate pentru fiecare pacient,  situaţie în care oficiul de distribuţie (sau bucătăria) se dotează cu o linie specială de porţionare  tip catering;  In acest caz. adiacent oficiului de distribuţie se prevăd spaţii, echipate cu linii mecanizate, pentru  spălarea veselei întregului spital şi igienizarea cărucioarelor; cărucioarele pentru transportul  mâncării porţionate vor fi izolate termic; oficiile alimentare din secţii se vor dimensiona şi  echipa minimal.  OBSERVAŢIE: ­ Dacă se adoptă sistemul de livrare pe partide (a), transportul alimentelor  preparate de la oficiul blocului alimentar la oficiile alimentare ale secţiilor se poate face fie în  cărucioare închise prin intermediul ascensoarelor comune, fie direct cu ascensoare de alimente  (tip mont­carge), dacă oficiile secţiilor se află pe aceeaşi verticală cu of ciul central de  distribuţie.  III.3.17.7.      Pentru stabilirea menu­urilor şi controlul dietelor, în apropierea bucătăriei şi a  oficiului de distribuţie se vor plasa laboratorul de dietetică, prevăzut cu un frigider pentru probe  alimentare, şi biroul dieteticianului  III.3.17.8.      Anexele pentru personalul blocului alimentar vor cuprinde: vestiare cu grup sanitar  şi duş, separate pe sexe, amplasate lângă accesul personalului, şi o sală de mese, amplasată în  relaţie cu oficiul de distribuţie.  III.3.17.9.      Colectarea deşeurilor menajere din blocul alimentar se va face în recipiente închise  care se vor transporta la platforma de deşeuri din incintă. Se recomandă ca fie în apropierea  bucătăriei, fie la platforma deşeuri, să se amenajeze un spaţiu frigorific pentru păstrarea  temporară a deşeurilor alimentare în condiţii igienice.  III.3.17.10.    Blocul alimentar se va amplasa în aşa fel încât legăturile acestuia cu secţiile de  spitalizare sau cu cantina personalului să nu traverseze alte zone gospodăreşti pentru care

cerinţele de igienă sunt mai puţin severe. Blocul alimentar se poate amplasa atât în clădirea  principală a spitalului (la parter sau demisol), cu luarea măsurilor corespunzătoare privind  protecţia spaţiilor spitaliceşti faţă de degajările de abur şi mirosuri (ventilaţie, sas­ecluză la  accesul spre spital), fie într­o clădire separată, în care caz legătura cu spitalul se va asigura  printr­un coridor închis.  III.3.18.  Spălătoria 

III.3.18.1. De regulă, spălătoria se organizează ca un serviciu unic pe spital pentru următoarele  activităţi: primire, dezinfecţie, spălare, călcare, reparare, depozitare rufe. Pentru evitarea  infecţiilor intraspitaliceşti, la organizarea spălătoriei se vor respecta următoarele:  ­separarea obligatorie a circuitelor de rufe murdare şi rufe curate; ­separarea şarjelor de rufe pe  categorii de provenienţă;  ­diferenţierea liniilor de utilaje pentru rufele copiilor faţă de cele pentru rufele adulţilor, pe  întregul flux tehnologic.  Pentru secţiile de boli transmisibile în spălătorie se va organiza, obligatoriu, un circuit complet  distinct de al celorlalte secţii ale spitalului, cu compartimentarea corespunzătoare a spaţiilor pe  întregul traseu al rufelor; în cazul când secţia de boli transimisibile este plasată în pavilion  separat, se va organiza o spălătorie proprie în cadrul pavilionului.  III.3.18.2.      Dimensionarea spaţiilor şi echiparea cu utilaje a spălătoriei se face în funcţie de  capacitatea secţiilor de spitalizare, ţinându­se seama şi de amploarea celorlalte servicii tehnico­  medicale. Pentru spitalele generale se consideră un minim de .2.5 kg rufe pe zi şi pe pat. La  spitalele cu profil chirurgical sau de obstetrică­ginecologie se va lua în calcul o cantitate mai  mare de rufe pe zi şi pat (respectiv între 3 şi 4 kg).  III.3.18.3.      Organizarea spaţiilor se face în flux continuu, după cum urmează:  a.  ­cameră pentru primirea şi trierea rufelor murdare (în care rufele murdare, ambalate în saci,  sunt aduse de personalul secţiilor şi predate spălătoriei);  b. ­spaţiu pentru dezinfecţia rufelor, amenajat cu căzi de^baie pentru înmuiere în dezinfectat, în  număr suficient pentru a putea separa rufele provenind de la diversele secţii; dezinfecţia se poate  face şi direct în utilajul mecanizat de spălare, dacă acesta are un program special de dezinfecţie  corespunzător cerinţelor de igienă pentru spitale;  c.  ­spălătoria propriu­zisă, în care se amplasează utilajele mecanizate pentru spălare şi stoarcere  prin centrifugare;  d.  spaţii pentru uscătorie şi călcătorie (sală comună sau compartimentată pentru cele două  operaţii, separată însă de sala spălătoriei pentru a asigura menţinerea condiţiilor de igienă);  uscarea şi călcarea rufelor se va face mecanizat;  e. ­încăpere pentru repararea rufelor, amplasată între călcătorie si depozitul de rufe curate;  f. ­depozit de rufe curate, în care se face şi sortarea, respectiv ambalarea rufelor pentru secţiile şi  serviciile de destinaţie;  g.  ­camera de eliberare rufe curate, în care are acces personalul din secţiile medicale;  h. ­anexe pentru personalul propriu; vestiar cu grup sanitar şi duş, cameră de odihnă, biroul  responsabilului, cu controlul vizual asigurat spre camerele de4 primire şi eliberare rufe.  III.3.18.4.      Circuitul interior al spălătoriei nu va fi traversat de alte circuite ale spitalului.  Modul de amplasare a utilajelor şi instalaţiilor aferente va avea în vedere asigurarea condiţiilor  pentru întreţinere uşoară şi rapidă (reparaţii, curăţire).

III.3.18.5.      Spălătoria se poate amplasa fie la parterul sau demisolul clădirii principale a  spitalului (la primul nivel peste subsolul tehnic), în care caz se vor asigura toate măsurile pentru  a nu permite pătrunderea în spaţiile medicale a aburului şi mirosurilor, fie în pavilion separat  (eventual cu alte funcţiuni gospodăreşti), în care caz comunicarea cu clădirea spitalizării se va  face printr­un coridor de legătură.  III.3.19.  Centrala pentru dezinfecţie paturi şi material sanitar 

III.3.19.1. Serviciul asigură dezinfecţia periodică a mobilierului din saloanele bolnavilor (paturi),  a inventarului moale al acestora (pături, perne, saltele), dar şi a altor obiecte în caz de necesitate  (haine bolnavi, halate groase, perdele de compartimentare, etc).  III.3.19.2. Calculul capacităţii de dczinfecţie se face în funcţie de profilul spitalului, capacitatea  acestuia şi durata medie de spitalizare. Pentru spitalele generale se va lua în calcul un necesar  zilnic de dczinfecţie de minim 5% din numărul total de paturi.  OBSERVAŢIE: ­Pentru secţiile chirurgicale, terapie intensivei, obstetrică, nou­născuţi şi  pediatrie (grupele mici de vârstă) este necesară dezinfecţia la fiecare nouă internare; pentru  celelalte secţii medicale poate fi şi lunară.  III.3.19.3.      Dezinfecţia se recomandă a se face în utilaje specializate (incinte etanşe) în care  patul intră cu tot inventarul, iar formolizarea se realizează mecanizat şi programat. In absenţa  acestor utilaje, dezinfecţia se va face cu aparatul de formolizare, în camere de vaporizarc pentru  paturi şi în camere de stropire pentru­inventarul moale. Camerele vor avea o capacitate de  maxim 15 paturi sau 15 seturi de inventar moale şi vor permite închiderea etanşă pe timpul  formolizârii.  III.3.19.4.      Schema de organizare a spaţiilor va urmări fluxul tehnologic şi va separa complet  circuitul murdar de cel curat, prin soluţionarea incintelor în sistem dublu serviciu. Se vor  prevedea următoarele spaţii:  ­cameră primire­triere obiecte şi materiale murdare;  ­incinte de formolizare. cu spaţiu tehnic aferent instalaţiei de formolizare;  ­cameră eliberare obiecte şi materiale dezinfectate cu spaţiu pentru depozitare  temporară;  ­birou responsabil (după caz):  ­cameră de odihnă pentru personal, cu grup sanitar şi duş.  III3.19.5. Centrala de dczinfecţie se amplasează la nivelurile inferioare ale clădirii (parter sau  demisol) în cazul soluţiilor tip „monobloc", pe o circulaţie secundară, conectată cât mai direct la  nodul principal de circulaţie verticală, luându­se măsurile corespunzătore pentru corecta  ventilare şi izolare a spaţiilor în raport cu restul spitalului (încăperi tampon la uşile de acces în  centrală). Nu se recomandă amplasarea centralei de dczinfecţie în pavilion (anexă) separat dacă  nu se asigură o legătură închisă cu clădirea secţiilor de spitalizare.  In cazul în care se adoptă sistemul prin care pacientului i se afectează patul de la internare (ceea  ce presupune asigurarea gabaritelor pentru circulaţia cu patul pe rotile pe tot traseul până la  salonul de bolnavi din secţia medicală), sunt ncesare următoarele prevederi suplimentare:  ­se va asigura o legătură comodă a centralei de dczinfecţie cu serviciul de internări, ­în cadrul  serviciului de internări se va amenaja un spaţiu tampon de depozitare a paturilor în aşteptare,

­centrala de dczinfecţie se va conexa cu spălătoria, în zona spaţiilor curate ale amândurora  (camerele de eliberare obiecte, inventar moale şi respectiv lenjerie), şi se va prevedea o încăpere  suplimentară, pentru echiparea paturilor cu lenjerie.  III.3.20.  Anexe comune pentru personalul spitalului 

III.3.20.1.     Pentru o parte a personalului medical mediu şi ajutător, în apropierea zonei de acces  a acestuia, se organizează timpuri de vestiare, separate pe sexe, prevăzute cu duşuri şi grupuri  sanitare. Vestiarele se pot amplasa centralizat, pe corpuri de clădire sau pavilioane sau pe secţii  şi servicii, în funcţie de opţiunea beneficiarului de folosinţă. Dimensionarea vestiarelor se va  face în raport de capacitatea spitalului, de cifra personalului şi de modul de organizare medicală  a spitalului; aceste date se vor preciza prin tema de proiectare.  OBSERVAŢII: ­Pentru unele servicii medicale, vestiarele personalului se amplasează  obligatoriu în cadrul acestora, cum este cazul cu farmacia, prosectura, laboratorul de medicină  nucleară.  ­Pentru unele compartimente şi sectoare medicale sistemul de vestiare este dublu: un vestiar la  intrarea în spital, pentru schimbarea hainelor de stradă cu vestimentaţia de lucru în spital, şi un  vestiar tip „filtru", la locurile de muncă care necesită măsiTri speciale de asepsie, in care se  înlocuieşte vestimentaţia de lucru în spital, cu echipamentul specific compartimentului (cazul  blocului operator, al compartimentului pentru arşi sau al celui pentru prematuri).  In cazul organizării centralizate a vestiarelor, se recomandă segmentarea acestora pe unităţi  modulare deservind max. 40­50 de persoane, diferenţiate pentru diferitele categorii de personal  medical (după funcţia în spital şi/sau după specificul serviciului). Dacă spitalul este cuplat cu  dispensarul policlinic teritorial, vestiarele personalului vor fi separate pentru cele două unităţi.  Vestiarele pentru personalul tehnic şi de întreţinere, ca şi cele pentru personalul din  serviciile gospodăreşti, se recomandă a se amplasa în zona în care acesta îşi desfăşoară  activitatea.  la spitalele clinice, în relaţie cu accesul spre zona de învăţământ, se vor prevedea  vestiare pentru studenţi şi cursanţi, separate de cele ale personalului medical.  III.3.20.2. Pentru personalul care ia masa în spital se va amenaja o cantină sau un restaurant cu  autoservire. Amplasarea acestuia se va face în vecinătatea oficiului de distribuţie al blocului  alimentar, fie la acelaşi nivel, fie la un nivel superior, legat prin ascensor pentru alimente şi/sau  scară interioară. Capacitatea cantinei sau a restaurantului se va preciza în tema de proiectare. în  absenţa cantinei, în spital se va amenaja cel puţin un bufet (snack­bar), eventual accesibil şi  pentru vizitatori.  III.3.20.3.     Pentru nevoile de studiu şi documentare medicală. în cadrul spitalelor se prevăd  spaţii pentru bibliotecă de specialitate cu sală de lectură, videotecă, iar la spitalele  mari o sală pentru întruniri si conferinţe, un studio de foto­film pentru înregistrarea  pe peliculă a cazurilor medicale înainte şi după aplicarea tratamentelor, sisteme de  vizionare a activităţii medicale prin televiziune cu circuit închis. Prin tema de  proiectare se vor face precizări privind necesarul de spaţii şi capacitatea acestora.  MENŢIUNE: ­Prezentarea cerinţelor funcţionale şi tehnologice s­a limitat numai la  compartimentele şi sen'iciile cu specific medical. întâlnite curent în organizarea spitalelor.

­Pentru seniciile paramedicale (administrative, sociale, tehnice) cerinţele funcţionale generale  sau cele tehnologice nu prezintă deosebiri esenţiale faţă de compartimente similare din cadrul  altor programe de construcţii civile.  ­In cazul unor spitale de specialitate, ale institutelor şi centrelor de cercetare se pot întâlni şi  alte compartimente sau servicii medicale specializate, pentru care se vor studia de la caz la caz  şi preciza prin tema modul de organizare funcţională si tehnologică cel mai adecvat.  III.4.  INSTALAŢII ELECTRICE 

lII.4.1. INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU ILUMINAT NORMAL ŞI PRIZE  III.4.1.1.        Generalităţi  III.4.1.1.1. La realizarea iluminatului artificial în spitale, trebuie să se ţină seama de mediul  special din acestea acordându­se iluminatului şi repartizării cromatice din încăperi o atenţie  deosebită.  III.4.1.1.2. Se va avea în vedere ca în încăperile cu bolnavi atât iluminatul cât şi culorile pentru  finisarea principalelor suprafeţe trebuie:  ­să asigure efectuarea activităţilor vizuale în cele mai bune condiţii atât celor ce' lucrează în  spitale cât şi bolnavilor;  ­să aibă un rol terapeutic, contribuind la influenţarea psihicului bolnavilor, liniştindu­i şi  stimulând încrederea şi speranţa.  III.4.1.1.3.     Iluminatul trebuie să respecte cât mai riguros condiţiile de calitate impuse şi să fie  adaptat destinaţiei încăperii.  III.4.1.1.4.     în încăperile în care există solicitări vizuale diferite (de ex. în saloane ­ dormitor),  se prevăd mai multe sisteme de iluminat, luându­se măsuri pentru utilizarea lor eficientă şi  acordându­se o atenţie deosebită modului de realizare a iluminatului.  III.4.1.1.5.     Iluminatul general din încăperi cu diverse destinaţii şi activităţi, trebuie să asigure  cel puţin iluminările nominale prezentate în tabelul El.  în tabelul El sunt prezentate şi culorile recomandate pentru sursele de iluminat fluorescente.  III.4.1.1.6.  În toate categoriile de încăperi se prevăd prize bipolare cu contact de protecţie  pentru uz general.  III.4.1.1.7. La proiectarea instalaţiilor electrice de iluminat, se vor respecta prevederile  normativului 17 „Normativ pentru proiectarea şi execuţia instalaţiilor electrice la consumatori cu  tensiuni până la 1000 V ca. şi 1500 V ce.", cu excepţia circuitelor electrice, care se vor prevedea  numai din cupru.  III.4.1.2.         Iluminatul în încăperi pentru bolnavi (saloane cu paturi, rezerve)  În încăperile pentru bolnavi se prevăd următoarele sisteme de iluminat normal:  .iluminat general;  .iluminat local la pat pentru lectură;  .iluminat local la pat pentru examinarea şi îngrijirea bolnavilor;  .iluminat pentru supraveghere în timpul nopţii.

­Sursele de lumină vor avea culori calde, cu temperatura de culori situată între 3000+5000 °K şi  indicele de redare a culorilor 80­90.  III.4.1.2.1.  Iluminatul general  ­Iluminatul general trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul El.  III.4.1.2.2.  Iluminatul local 

III.4.1.2.2.1.  Iluminatul local pentru lectură şi iluminatul local pentru examinarea şi îngrijirea  bolnavilor, se poate realiza cu corpuri de iluminat mobile (cu braţe articulate) sau semimobile  sau cu corpuri de iluminat fixe multifuncţionale.  III.4.1.2.2.2.  La fiecare pat pentru bolnavi se prevede un iluminat de lectură. Iluminarea  nominală necesară de 200 lx, trebuie realizată pe fiecare suprafaţă de lectură de 0.3  x 0.3 m, aflată în planul de lectură.  OBSERVAŢIE:  Se considera plan de  lectură, planul înclinat la 75 "jtiţa de orizontală, având 0.9 in lungime şi  0.3 m lăţime şi distanţa la centru faţă de pardoseală de 1.1 m şi faţă de căpătâiul patului de 0.8  m. III.4.1.2.2.3.  Luminanţa corpurilor de iluminat pentru iluminatul local amplasat deasupra  paturilor pe perete şi luminanţa acestui perete trebuie să fie' de cel mult 3 50 cd/nr.  III.4.1.2.2.4.  Condiţiile vizuale pentru efectuarea unor examinări şi îngrijiri simple, se realizează  asigurând în planul de consultanţă iluminatul general şi iluminatul local.  In nici un punct din acest plan iluminarea nu trebuie să fie sub 150 lx (Emin/Emcd=0.5).  OBSERVAŢIE:  Se considera plan de consultaţie, planul orizontal situat la 0.15 m deasupra suprafeţei patului.  III.4.1.2.2.5.  Amplasarea corpurilor de iluminat se face astfel încât să se evite orbirea  persoanelor ce efectuează examinările şi îngrijirile bolnavilor.  III.4.1.2.3.  Iluminatul pentru supraveghere în timpul nopţii 

III.4.1.2.3.1. Iluminatul pentru supraveghere, trebuie să asigure în zona patului o iluminare de 5  lx, astfel încât personalul sanitar să poată supraveghea bolnavul.  III.4.1.2.3.2. Corpurile de iluminat pentru supraveghere, trebuie amplasate astfel încât să nu  deranjeze bolnavii.  III.4.1.2.3.3.  In încăperi pentru sugari şi nou­născuţi iluminarea nominală trebuie să fie de 20  lx. c  III.4.1.2.3.4.  Luminanţa corpurilor de iluminat pentru supraveghere trebuie să fie de cel mult  350 cd/nr.  III.4.1.3.  Iluminatul în cabinete pentru consultaţii şi tratamente

­In cabinetele pentru consultaţii şi tratamente, iluminatul general trebuie să îndeplinească  condiţiile prevăzute în tabelul E 1.  ­Valoarea indicelui de redare a culorilor a surselor de lumină trebuie să fie 90­100.  III.4.1.3.1.  Cabinete pentru consultantă si tratamente obişnuite  ­Iluminarea minimă de 1000 lx se asigură în spaţiul de consultaţii, prin combinarea iluminatului  general cu iluminatul local.  III.4.1.3.2.  Cabinete neutru consultaţii si tratamente speciale 

III.4.1.3.2.1. Iluminatul în cabinetele speciale, se realizează ţinându­se seama de tipul  investigaţiei ce trebuie efectuată.  III.4.1.3.2.2. Iluminatul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul El.  III.4.1.3.2.3.  în cabinetele pentru investigaţii Rontgen. în care radiodiagnosticul se face cu  fixarea pe monitor a imaginii, iluminatul general pentru perioadele de investigaţie trebuie să  asigure o lumină de culoare roşie.  III.4.1.3.2.4.  Pentru toate cazurile în care investigaţiile se efectuează la iluminări foarte mici, se  iau măsuri pentru asigurarea condiţiilor de adaptare a bolnavului şi personalului medical, care nu  trebuie să treacă brusc de la lumina de zi sau iluminări mari la iluminări foarte scâzite. în  încăperea sau zona de adaptare iluminarea trebuie să fie numai de 3 până la 10 ori mai mare  decât iluminarea din încăpere sau zona întunecată.  III.4.1.3.2.5.  în cabinetele pentru investigaţii Rontgen. unde se fac radiografii, se prevăd  negatpscoape (ecrane luminoase pentru vizualizarea radiografiilor).  III.4.1.4.         Iluminatul în săli de terapie  În sălile de terapie (de ex. tratamentele radiologice, fizice, clectromedicale, băi terapeutice)  iluminatul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul El, iar sursele de lumină să  aibe indicele de redare a culorilor de 90­100.  III.4.1.5.         Iluminatul în săli de dializă  În sălile de dializă, trebuiesc respectate condiţiile de la saloanele pentru bolnavi, asigurându­se în  plus şi o a doua treaptă pentru iluminatul general în zona paturilor de 500 lx (necesară pentru  pregătirea dializelor şi a eventualelor intervenţii în timpul tratamentului).  III.4.1.6.         Iluminatul în laboratoare  III.4.1.6.1. În laboratoare, iluminatul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul El.  III.4.1.6.2. În cadrul laboratoarelor cu mobilier fix. iluminatul local se realizează prin amplasarea  corpurilor de iluminat general deasupra meselor de lucru.  III.4.1.6.3. In cazul laboratoarelor cu mobilier mobil, iluminatul local se realizează cu corpuri de  iluminat fluorescente fixate chiar de mesele de lucru. Iluminarea de 1000 lx se obţine prin  combinarea iluminatului general cu iluminatul local.

III.4.1.6.4. Lămpile pentru iluminatul local, trebuie să aibă indicele de redare a culorilor de 90­  100.  III.4.1.7.        Iluminatul pe coridoare şi scări  III.4.1.7.1.    Iluminatul coridoarelor şi scărilor trebuie să asigure atât ziua cât şi noaptea,  realizarea unor diferenţe minime de luminanţă la trecerea între încăperi cu iluminări diferite.  III.4.1.7.2.      Iluminatul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul E1.  III.4.1.7.3.      Pentru realizarea iluminărilor de zi şi de noapte, se prevăd sisteme de iluminat în  trepte cu posibilităţi de comutare.  III4.1.7.4. Pentru iluminatul coridoarelor, se recomandă utilizarea corpurilor de iluminat cu  dispersoare din material plastic mat, pentru a se proteja bolnavii care sunt transportaţi în poziţie  culcată, împotriva orbirii.  III.4.1.8.          Iluminatul în alte încăperi  ­Pentru celelalte încăperi, care nu au specific de spital, dar care deservesc spitalul, se vor  respecta prevederile normativului PE 136, valorile nivelelor de iluminare luându­se ca valori  minime.  III 4 2 INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU ILUMINAT DE SIGURANŢĂ  III.4.2.1.        Generalităţi  III.4.2.1.1.      Instalaţiile electrice pentru iluminatul de siguranţă din cadrul unui spital, trebuie să  asigure funcţionarea acestuia, atunci când dispare tensiunea de pe sursa de bază (SEN).  III.4.2.1.2.      Receptoarele electrice ale iluminatului de siguranţă se încadrează în categoria 0 şi  categoria a I­a conform pct.III.4.14.1.  III.4.2.1.3.      Conform normativ I 7 funcţie de destinaţie, iluminatul de siguranţă este de mai  multe feluri:  .Iluminat de siguranţă pentru categoria lucrului (categoria 0) .Iluminat de siguranţă pentru  evacuare (categoria a I­a) .Iluminat de siguranţă pentru veghe (categoria a I­a) .Iluminat de  siguranţă de intervenţie (categoria a I­a) .Iluminat pentru marcarea hidranţilor interiori de  incendiu.  III.4.2.2.  III.4.2.2.1.  Iluminatul de siguranţa pentru continuarea lucrului se asigură în:  Încăperi pentru aplicarea tratamentelor intensive 

III.4.2.2.1.1. In încăperile pentru tratamentele intensive iluminatul trebuie sa îndeplinească  condiţiile prevăzute în tabelul El, pentru a se asigura buna desfăşurare a activităţilor de îngrijire  şi supraveghere a bolnavilor.  III.4.2.2.1.2.  Iluminarea trebuie să poată fi variată, în funcţie de solicitările foarte diferite ce  apar în aplicarea tratamentelor intensive.

III.4.2.2.1.3.  Pentru situaţia specială a bolnavilor ţiunuţi sub supraveghere în încăperi pentru  tratament intensiv (de exemplu bolnavi cu risc de infarct), trebuie create şi condiţii similare  acelora din saloanele pentru bolnavi, prevăzându­se şi iluminat Ia pat pentru lectură.  III.4.2.2.1.4.  In încăperile de terapie trebuie să se acorde o atenţie deosebită evitării fenomenului  de orbire prin reflexie în suprafeţele vitrate, atât pentru bolnavi cât şi pentru personalul de  supraveghere din încăperile alăturate.  III.4.2.2.2.  Săli de operaţie 

III.4.2.2.2.1.  In sălile de operaţie se prevede:  .iluminatul câmpului înconjurător al mesei de operaţie (zona cu dimensiunile 3x3m centrată faţă  de masa de operaţie) .iluminatul local al câmpului operator.  III.4.2.2.2.2.  în sălile de operaţie sistemul de iluminat general trebuie realizat în corelaţie cu  iluminarea prevăzută pentru câmpul operator şi trebuie să asigure condiţiile prevăzute în tabelul  El.  III.4.2.2.2.3.  Corpurile de iluminat pentru iluminatul câmpului înconjurător al mesei de operaţie,  se dispun pe cât posibil în apropierea mesei de operaţie, pentru a se reduce orbirea şi umbrele.  III.4.2.2.2.4.  In câmpul operator, iluminatul trebuie să fie de 20000 ¸ 100000 lx, acesta  asigurându­se cu corpuri de iluminat scialitice produse de firme specializate în domeniul tehnicii  medicale.  III.4.2.2.2.5.  în sala de operaţie, factorii de reflexie ai principalelor suprafeţe trebuie să  îndeplinească următoarele condiţii:  .minim 0.7 pentru plafon;  .minim 0.5 pentru pereţi;  .minim 0.2 pentru pardoseală;  .maxim 0.3 pentru pânza cu care se acoperă bolnavii pe masa de operaţie,  îmbrăcămintea şi mănuşile echipei de intervenţie.  III.4.2.2.2.6.  Culoarea iluminatului câmpului înconjurător al mesei de operaţie şi iluminatul  general, trebuie să fie adaptată culorii date de lumina corpului de iluminat scialitic. Se  recomandă ca lămpile (cu excepţia celei scialitice) să aibă culoarea alb neutru şi indicele de  redare a culorilor de 90­100.  III.4.2.2.2.7.  Se recomandă folosirea corpurilor de iluminat înglobate în plafon.  III.4.2.2.2.8.  Iluminatul locului de operaţie trebuie să se realizeze astfel încât în condiţiile  ilumimărilor foarte mari impuse de reflexia foarte redusă a ţesuturilor umane, echivalentul  fotometric de radiatie sa se situeze sub 170 lm / W, corpurile de  iluminat scialitice cu o iradiere  sub 600 W/mp fiind corespunzătoare (pentru a nu se încălzi ţesuturile).  III.4.2.2.2.9.  În sălile de operaţie, pe lângă sistemele de iluminat, se prevăd şi negatoscoape  (ecrane luminoase pentru vizualizarea radiografiilor).  III.4.2.2.3.  Încăperi anexă sălii de operaţie

III.4.2.2.3.1.  Iluminatul din încăperile anexă sălii de operaţie trebuie să fie corelat cu iluminatul  din sală.  III.4.2.2.3.2.  Iluminarea nominală din încăperile anexe trebuie să fie de 500 lx, pentru a se evita  perturbaţiile de adaptare la iluminarea de 1000 lx din sală.  III.4.2.2.3.3. Lămpile trebuie să aibă aceeaşi culoare şi indice de redare a culorilor ca şi lămpile  pentru iluminatul general din sala de operaţie.  III.4.2.2.3.4. In sălile de reanimare se recomandă prevederea unui sistem de iluminat general care  să poată realiza două trepte de iluminare:  .o treaptă de 100 lx, pentru perioada postoperatorie a bolnavului până la trezirea din narcoză  (bolnavul nu trebuie să fie orbit de acest iluminat); .o treaptă de 1000 lx la patul bolnavului,  pentru supraveghere şi intervenţie.  III.4.2.3.  Iluminatul de siguranţă pentru evacuare 

III.4.2.3.1. Iluminatul de siguranţă de evacuare se prevede pe culoarele de circulaţie, casele  scărilor şi în zonele uşilor de acces în clădire.  III.4.2.3.2. Iluminatul de siguranţă pentru evacuare trebuie să poată fi acţionat independent de  orice alt sistem de iluminat.  III.4.2.4.        Iluminatul de siguranţă pentru veghe  III.4.2.4.1.     Iluminatul de siguranţă de veghe se prevede în încăperile pentru bolnavi şi trebuie  să asigure la nivelul pardoselii o iluminare nominală de 2 lx, pentru a da posibilitatea unui  bolnav să se orienteze fără a deranja pe ceilalţi bolnavi.  III.4.2.4.2.     Corpurile de iluminat se amplasează sub paturi şi în zona uşilor de acces şi se  recomandă ca lumina să fie distribuită în fascicole late.  III.4.2.4.3.     Iluminatul de veghe trebuie să poată fi acţionat independent de orice alt sistem de  iluminat.  III.4.2.5.        Instalaţii electrice pentru lămpi bactericide  III.4.2.5.1.     In sălile de operaţie şi sălile de naşteri pe lângă sistemele de iluminat, se prevăd şi  lămpi cu raze ultraviolete pentru sterilizare aer şi dezinfecţie.  III.4.2.5.2.     Se prevăd de asemenea lămpi cu raze ultraviolete şi în încăperile pentru terapie  intensivă şi laboratoarele pentru care se solicită prin temă.  III 4 3 INSTALAŢII ELECTRICE DE FORŢĂ ŞI AUTOMATIZARE  III.4.3.1. Instalaţiile electrice de forţă cuprind alimentarea cu energie electrică a tuturor  receptoarelor de forţă atât fixe cât şi mobile.  III.4.3.2. Pentru întocmirea proiectului de instalaţii electrice, proiectantul trebuie să primească  planurile tehnologice cu amplasarea tuturor utilajelor în care să se specifice:

.felul utilajelor; fixe sau mobile .felul alimentării; monofazată sau trifazată .punctele de racord  .dacă sunt necesare întrerupătoare generale în afara tablourilor utilajelor sau alte condiţii  .utilajele cu regim de şocuri .secţiunile conductoarelor de alimentare sau parametrii circuitelor  III.4.3.3. La proiectarea instalaţiilor electrice de forţă se respectă prevederile normativului I 7, cu  excepţia circuitelor, care se vor prevedea numai din cupru.  III.4.3.4. Pentru alimentarea receptoarelor mobile, se prevăd prize bipolare sau tripolare cu  contact de protecţie sau tablouri speciale, funcţie de tipul receptoarelor.  III.4.3.5.        în sălile de operaţie se prevăd braţe mobile eu pri/e bipolare şi tripolare cu contact  de protecţie în construcţie etanşa, acestea făcând pane din furnitura tehnologica.  III.4.3.6.        Pentru alimentarea receptoarelor de forţa din blocul operator (sala de operaţii şi  incâperile anexă ale acesteia) se prevede un tablou propriu, alimentat direct din tabloul de  siguranţa principal.  III.4.3.7.        Acolo unde este cazul, pentru utilajele cu regim special. în tema tehnologică  trebuie specificat timpul maxim de întrerupere în alimentarea cu energie electrica.  III.4.3.8. în spaţiile în care se solicita încadrarea receptoarelor electrice la categoria 0 sau  categoria a 1­a conform pct.III.4.14.1., se prevăd şi prize pentru uz general, alimentate clin  reţeaua de distribuţie obişnuita, acestea fiind utilizate pentru curăţenie sau alte activităţi, care nu  implica regimuri speciale în alimentarea cu energie electrica.  III.4.3.9. In sălile de operaţie tot aparatajul electric se montează la înălţimea de cel puţin 1.1 m  de la pardoseala finită.  III.4.4. INSTALAŢII DE TELEFONIE SI TERMINALE CALCULATOR  III.4.4.1.        Spitalele se prevăd cu centrale telefonice automate proprii.  III.4.4.2.        în saloanele pentru bolnavi, unde bolnavii pot răspunde la telefon, se prevede câte  o priză telefonică, lângă fiecare pat.  III.4.4.3.         în celelalte încăperi, posturile telefonice se prevăd conform temelor tehnologice.  III.4.4.4.         Pentru încăperile în care se solicită posturi telefonice şi terminale calculator sau în  viitor pot fi solicitate terminale calculator, se recomandă utilizarea prizelor duble, pentru post  telefonic şi terminale calculator.  III.4 4.5. Aceste prize se racordează prin cabluri speciale, conform cererii furnizorului de  echipamente.  III.4.4.6. Circuitele de prize se concentrează pe fiecare nivel în dulapuri cu repartitoare  (repartitoare pentru racordare la centrala telefonică şi repartitoare pentru racordarea la  calculatorul central).  III  4 5 INSTALAŢII DE RECEPŢIE COLECTIVĂ Rtv

III.4.5.1.        Pentru recepţionarea emisiunilor Rtv. se prevede o instalaţie de recepţie colectivă.  III.4.5.2.        Antenele se montează pe clădirea cea mai înaltă, iar tabloul cu grupurile  amplificatoare la ultimul etaj al acesteia.  III.4.5.3.        Se prevăd prize pentru recepţionarea emisiunilor Rtv în sălile de mese, în camerele  de odihnă pentru personalul medical şi în orice altă încăpere în care se solicită prin temă.  III.4.5.4.        Se recomandă ca instalaţia de recepţie colectivă să fie prevăzută în aşa fel încât să  poată fi racordată dacă este cazul şi la sistemele de televiziune prin cablu.  III.4.6.  INSTALAŢII DE TELEVIZIUNE ÎN CIRCUIT ÎNCHIS  III.4.6.1.        In spitale se recomandă prevederea instalaţiilor de televiziune în circuit închis,  pentru a se putea asista la efectuarea operaţiilor sau înregistra efectuarea operaţiilor fără a  deranja cu nimic activitatea din blocul operator.  III.4.6.2.        Pentru aceasta, corpul de iluminat scialitic este prevăzut cu camere de luat vederi,  monitoarele pentru asistarea operaţiilor amplasându­se în sălile de curs sau sălile de studiu, acolo  unde există în cadrul spitalului asemenea săli.  III.4.6.3.        Se prevăd camere de luat vederi şi în încăperile pentru terapie intensivă,  monitorizarea realizându­se centralizat în încăperi special amenajate, în care să existe în  permanenţă personal pentru supraveghere.  III.4.6.4. Se prevăd de asemenea camere de luat vederi în orice altă încăpere în care se solicită  prin temă.  III.4.7.  INSTALAŢII DE SEMNALIZARE SORĂ ­ BOLNAV  III.4.7.1.        Pentru instalaţia de semnalizare sora ­ bolnav se prevăd la patul bolnavului,  elemente pentru comandă semnalizare (recomandabil pe o placă, ce cuprinde butonul de apel,  butonul de anulare, lampa de liniştire şi întrerupătorul cumpănă pentru aprinderea iluminatorului  la pat).  III.4.7.2.        Tablourile de semnalizare se montează în încăperi în care există personal  permanent, surori sau asistente medicale.  III.4.7.3. Deasupra uşii de intrare în fiecare salon se prevăd lămpi pentru identificarea salonului  din care s­a făcut apelul şi pe culoare la schimbările de direcţie.  III.4.8.  INSTALAŢII INTERIOARE PENTRU CEASURI ELECTRICE  III.4.8.1. Pentru buna desfăşurare a activităţilor din cadrul spitalului, se recomandă prevederea  instalaţiilor de ceasuri electrice.  III.4.8.2.        Instalaţiile de ceasuri se realizează după scheme radiale sau arborescente, ceasurile  putând fi legate în serie sau în paralel, în funcţie de tipul centralelor de ceasuri folosite.

III.4.8.3.        Pentru ceasurile electrice amplasate în locuri importante se prevăd circuite  individuale.  III.4.8.4.        Stabilirea numărului de ceasuri racordate la un circuit, se face astfel încât să se  asigure la ultimul ceas o tensiune de alimentare de minim 80% din tensiunea nominală a  instalaţiei.  III.4.9.  INSTALAŢIE PENTRU EMISIE ­ RECEPŢIE AUTOSALVARE  III.4.9.1.        Spitalele care dispun de autosalvări, vor fi prevăzute în mod obligatoriu cu staţii de  emisie­recepţie.  III.4.9.2.  Staţia emisie­recepţie se ampasează într­o cameră dispecer. 

III.4.9.3.        Se recomandă cuplarea staţiei de emisie­recepţie la un sistem de achiziţie.  III.4.10.  INSTALAŢII PENTRU SEMNALIZARE ÎN CAZ DE INCENDIU 

III.4.10.1.      Pentru semnalizarea incendiilor în fază incipientă (degajări de fum), în spaţiile în  care există aparatură electronică de valoare (aparate pentru radiologie, computere, aparate pentru  iradiere cu energii înalte etc), în spaţiile în care există bunuri de valoare şi în orice altă încăpere,  pentru care se solicită prin temă, se prevăd instalaţii de semnalizare incendiu cu detectoare de  fum.  III.4.10.2.      Centrala de semnalizare incendiu se amplasează în camera de gardă­urgenţă.  III.4.10.3.      Pentru celelalte spaţii ale unităţilor spitaliceşti, instalaţiile de semnalizare incendiu  cu detectoare de fum, se prevăd şi se proiectează conform normativ 118.  III.4.10.4.      Pe căile de acces, lângă scări, la fiecare nivel al construcţiilor, se prevăd butoane de  semnalizare manuală a incendiilor, racordate tot la centrala de semnalizare incendiu.  III.4.10.5.      Pentru anunţarea echipelor de pompieri voluntari în caz de incendiu, camera de  gardă­urgenţă se dotează pe lângă centrala de semnalizare incendiu şi cu o staţie de amplificare,  prin care se poate transmite codul cuvenit pentru intervenţie. în toate corpurile de clădiri, se  prevăd difuzoare, astfel amplasate, încât semnalele transmise să poată fi recepţionate în orice  încăpere.  Staţia de amplificare poate servi şi la transmiterea altor informaţii.  III.4.10.6. Se recomandă ea în saloanele pentru bolnavi eu mai multe paturi sa nu se prevadă  difuzoare. în aceste saloane, ulilizăndu­sc reeepţionarea informaţiilor la cască.  III 4.11  INSTALAŢII DE MONITORIZARE BOLNAVI 

III.4.11.1. Se prevăd instalaţii de monitori/are bolnavi (transmiterea la distanta a funcţiilor). la  terapie intensivă, reanimare ele.  III.4.11.2. Transmiterea funcţiilor se reali/ea/ă în trepte: de la posturile individuale amplasate la  capul bolnavilor, la posturile centralizate la nivelul personalului de supraveghere de salon,  respectiv de secţie.

III 4.12 CENTRALA INFORMATICĂ GESTIONARE DATE, RAPORTURI ÎNTRE  SPITALE, RAPORTORI ÎNTRE SPITAL SI MEDICII LOCALI  III.4.12.1.      Având in vedere ea în toate ţările dez.vollale se utilizează astfel de sisteme pentru  gestionarea centralizata a dalelor medicale, pentru raporturi intre spitale (informaţii medicale) şi  pentru raporturi între spital şi medicii locali, se recomandă aplicarea unui astfel de sistem şi în  România.  III.4.12.2.       Pentru aceasta se contactează firme specializate din străinătate, care au mai  elaborat, executai şi pus în funcţiune astfel de sislemc şt se studiază posibilităţile de aplicare, atât  tehnice cât şi materiale.  III.4.13.  INSTALAŢII DE PROTECŢIE 

III.4.13.1.  Generalităţi  ­Se prevăd următoarele masuri de protecţie:  .protecţia oamenilor impotriva tensiunilor accidentale de atingere:  .protecţia construcţiilor împotrivă trăsnetelor:  .protecţia  pentru buna  funcţionare a aparaturii  lehnico­incdicale sensibile  la câmpuri  electromagnetice.  III.4.13. 2       Proiecţia împotriva tensiunilor accidentale de atingere  III.4.13.2.1. Protecţia impotriva tensiunilor accidentale de atingere se realizează conform  normativ 1 7 şi S TAS­unlor 2612. 82. 12608: 2604 4. 2605 5.  III 4.13 2.2. Aceasta se realizează prin legarea la nulul de proiecţie ca mijloc principal de  protecţie şi suplimeniar la o centura interioară de împamântare a Hituror părţilor metalice care în  mod normal nu suni sub tensiune, dar care accidental pol II puse ca urmare a unor defecte de  izolaţie.  III.4.13.2.3. În sălile de operaţie, pentru protecţia împotriva tensiunilor electrostatice, se  recomanda studierea necesitaţii prevederii reţelelor de legare la pamâni in pardoseala şi pereţi  (cuşti Faraday ) în funcţie de gazele de narcoza utilizate şi de sistemele de ventilare şi tratare a  aerului.  III.4.13.3.  Protecţia împotriva trăsnetului 

III.4.13.3.1. Instalaţia de paratrasnet se prevede şi se proiectează conform indicaţiilor  normativului 1 20.  III.4.13.3.2. Se pot utiliza ca elemente de coborâre, armaturile metalice ale stâlpilor din b.a..  atunci când se utilizează ca prize de pământ naturale armaturile fundaţiilor. Pentru aceasta se  prevăd plăcuţe metalice de legare la pământ la partea superioară şi inferioară a stâlpilor de  contur, asigurându­se continuitatea electrica între plăcuţele de la partea superioara şi cea  inferioara, prin armatura stâlpilor (prin sudare).  III.4.13.4.  Priza de pământ

III.4.13.4.1. Se recomanda sa se utilizeze ca priză de pamâni naturala armaturile metalice ale  tuturor fundaţiilor stâlpilor, legate între ele ui prin armăturile fundaţiilor continui sau prin  centurile interioare de impământaic (continuitatea electrica se asigura prin sudura).  III.4.13.4.2. Daca priza de pământ naturala nu satisface.valoarea rezistenţei de dispersie sub 0.4  ohmi se completează cu o priza de pământ artificiala, ce se proiectează conform prevederilor  normativului 120.  III.4.13.5.  Protecţia pentru buna funcţionare a aparaturii tehnico­metalice sensibile la  câmpuri electromagnetice  III.4.13.5.1. In cabinetele în care se tac investigaţii cu aparatura tcbnico­medicala sensibila la  câmpuri electromagnetice, se prevede ecranarea pereţilor cu relele metalice.  III.4.13.5 2.   Reţelele metalice se racordează la centura interioara de împamântare.  III.4.14  ALIMENTAREA CU ENERGIE ELECTRICA  III 4.14. 1        Categorii de receptoare  ­Receptoarele electrice din cadrul unui spital, funcţie de natura efectelor produse la întreruperea  in alimentarea cu energie electrica suni de următoarele categorii:  .categoria 0 ­ discontinuitatea în alimentare cu energie electtica sub 0.15 secunde,  .categoria a I­a ­ discontinuitatea în alimentare cu energie electrica sub 1 minut,  .categoria a ll­a ­ durata maxima de întrerupere in alimentarea cu energie electrica este de 4  ore când spitalul se alimentează prin post de transformare propriu şi de Sore când spitalul se  alimentează prin firida de branşament din reţeaua de 0.4 kV a furnizorului.  III.4.14.2.  Alimentarea cu energie electrică din SEN 

III.4.14.2.1.   Spitalele se alimentează cu energie electrică din posturi de transformare proprii cu  cel puţin două unităţi.  III.4.14.2.2.  Dacă pentru alimentarea cu energie electrică sunt necesare două transformatoare,  se recomandă ca secţiile de bare ale tabloului general să fie cuplate între ele prin AAR.  Secţiile de bare ale tabloului general pot fi cuplate între ele şi prin separator, dar în acest caz  spitalul trebuie să dispună de personal de întreţinere permanent.  III.4.14.2.3.   în cazul unităţilor spitaliceşti cu peste 400 de paturi şi activităţi multiple  (policlinică, baze de tratament, radiologii, radioscopii, computer tomograf) se recomandă ca  alimentarea cu energie electrică să se facă prin posturi de transformare cu trei unităţi. La secţiile  de bare centrale ale tabloului general se racordează numai receptoarele cu regim de şocuri  (radiologie, radioscopie, computer tomograf etc), transformatorul care alimentează aceste secţii  de bare, putând fi oricând rezervă a celorlalte două transformatoare.  Se recomandă ca secţiile de bare ale tabloului general să fie cuplate între ele prin  AAR­uri.  Dacă secţiile de bare se cuplează între ele prin separatoare se păstrează indicaţiile  de la punctul anterior.  III.4.14.2.4.   Unităţile spitaliceşti pentru care nu se justifică prevederea unui post de  transformare propriu (puterea absorbită este mică), se alimentează cu energie electrică din

reţeaua de 0.4 KV a furnizorului, printr­o firidă de branşament. Firida de branşament se  echipează cu două secţii de bare, alimentate fiecare prin câte un racord.  în tabloul general, receptoarele se grupează la secţii de bare separate, pentru lumină şi pentru  forţă, alimentate independent din firida de branşament. Secţiile de bare ale tabloului general se  cuplează între ele prin AAR sau separator.  III.4.14.2.5.   Postul de transformare sau reţeaua de 0.4KV a furnizorului, constituie sursa de  alimentare cu energie electrică a receptoarelor de categoria a Ii­a şi sursa de bază pentru  receptoare de categoria o şi categoria a I­a.  III.4.14.3.      Alimentarea cu energie electrică din surse proprii  III.4.14.3.1. Sursa de rezervă pentru receptoarele de categoria 0 şi categoria a I­a, o constituie  . un grup electrogen cu pornire automată (tabloul de comandă al grupului electrogen  sesizează întreruperea alimentării din SEN şi pune automat în funcţiune grupul  electrogen) şi intrare în sarcină (adică să nu se decupleze dacă receptoarele  alimentate din tabloul de siguranţă principal sunt în stare de funcţionare).  III.4.14.3.2.   Pentru alimentarea receptoarelor de categorie 0 şi categoria a 1­a se prevede un  tablou de siguranţă principal, care se alimentează de la tabloul general, prin intermediul tabloului  de comandă al grupului electrogen (în cazul alimentării din reţeaua de 0.4 KV a furnizorului, de  la secţia de bare pentru iluminat a tabloului general).  III.4.14.3.3.   Receptoarele de categoria a I­a, se alimentează de la tabloul de siguranţă principal,  direct sau prin intermediul tablourilor de siguranţă secundare.  III.4.14.3.4. Alimentarea receptoarelor de categoria 0 (receptori vitali) se face din tablouri de  siguranţă secundare, prin intermediul unor redresoare*sau invertoare, care funcţionează în  tampon cu baterii de acumulare.  Alegerea aparatajului şi echipamentelor electrice se face funcţie de tensiunile de lucru şi puterea  nominală a receptoarelor.  Capacitatea   bateriilor   de   acumulatoare   trebuie   să   asigure   funcţionarea receptoarelor  timp de cel puţin 3 ore.  Instalaţiile electrice pentru alimentarea receptoarelor de categoria 0, se concep în aşa fel încât să  se poată verifica funcţionarea bateriilor de acumulatoare.  III.4.14.4.     Îmbunătăţirea factorului de putere  III.4.14.4.1.   Factorul de putere al consumatorului (spital), conform reglementărilor MEE,  trebuie să fie min.0.92.  III.4.14.4.2.   Dacă în faza de proiectare, se constată că factorul de putere al consumatorului ce  urmează a se realiza este sub 0.92, se vor prevedea pentru îmbunătăţirea acestuia, baterii de  condensatoare cu conectare automată.  III.4.15.        GESTIUNE TEHNICĂ CENTRALIZATĂ  Pentru buna desfăşurare a activităţii în cadrul spitalului, se recomandă prevederea unei camere  dispecer în care să se transmită datele tehnice privind funcţionarea tuturor instalaţiilor aferente  construcţiei sau anumitor instalaţii tehnologice: date privind funcţionarea instalaţiilor electrice,  instalaţiilor de climatizare, instalaţiilor de oxigen etc.

III.5.  INSTALAŢII DE ALIMENTARE CU APĂ, CANALIZARE.  TEHNICO­SANITARE  III.5.1. INSTALAŢII    INTERIOARE    DE    ALIMENTARE  CU  APĂ    ŞI  CANALIZARE  III.5.1.1.       Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească sunt:  ­Instalaţiile trebuie să menţină potabilitatea apei în limitele parametrilor prevăzuţi în standarde.  ­Modul de soluţionare generala a instalaţiilor va avea în vedere amplasarea grupată  a eonsumatorilor şi modularea poziţionării ghenelor pentru coloane pentru a  restrânge zonele traversate de conducte şi a oferi o flexibilitate pentru reamenajari  ulterioare ale spaţiilor.  ­Instalaţiile se vor concepe în aşa fel încât să elimine riscul transmiterii prin  intermediul lor a contaminării cu agenţi iufecţioşi sau poluanţi, de la o categorie  de spaţii la altă categorie.  ­Toate trecerile conductelor prin pereţi şi planşee se vor etanşa pentru a nu permite  trecerea insectelor şi rozătoarelor.  III.5.1.2.  Instalaţii de apa rece 

III.5.1.2.1.     Instalaţiile de apă rece trebuie să asigure alimentarea tuturor punctelor de consum  din spital: obiecte sanitare curente, obiecte sau dotări speciale, utilaje, aparate medicale, bidranţi.  robinete port furtun, recipient!, etc.  Reţelele de distribuţie a apei din spital sunt. în mod obişnuit, comune pentru consumul menajer  şi pentru combaterea incendiilor. însă cu coloane separate.  III.5.1.2.2.     Instalaţiile vor fi astfel alcătuite încât să nu permită stagnarea apei şi impurificarca  ei cu rugină sau microorganisme. Recireularea apei din coloanele de incendiu, se va asigura prin  legarea la un obiect sanitar de folosinţă curentă (vas de closet sau lavoar).  III.5.1.2.3.     Conductele de distribuţie principale se montează, de regulă, în subsoluri tehnice, cu  înălţimea libera de minim 2.10 m. în cazul construcţiilor înalte, pentru care se adopta soluţia cu  două sau mai multe zone de presiune, conductele de distribuţie principale se pot monta şi în  etajul (etajele) tehnic (tehnice).  III.5.1.2.4. în spitale, coloanele de alimentare şi conductele de legătură între acestea şi obiectele  sanitare se montează în ghene. închise etanş pe traseu dar prevăzute cu posibilităţi de acces  pentru cazuri de intervenţie. în aşa fel încât sa perturbe cât mai puţin activităţile medicale.  III.5.1.2.5. Conductele principale de distribuţie, şi conductele de legătură se vor executa din ţevi  de oţel zincat; ele se pot executa şi din alte materiale care au agrement tehnic în România, numai  dacă acestea îndeplinesc condiţiile de calitate şi siguranţa în exploatare similare sau superioare  celor din oţel zincat.  Conductele de apă rece se vor izola dacă poziţionarea lor se face în vecinătatea unor  surse de căldură sau în spaţii încălzite.  III.5.1.3.  Instalaţii de apă calda şi recirculare 

III.5.1.3.1.    Apa caldă menajeră se furnizează în spital la toate obiectele sanitare şi utilajele care  trebuie să funcţioneze cu apă caldă pentru cerinţe tehnologice, medicale sau pentru asigurarea

unui grad sporit de confort şi igiena. Temperatura de furnizare a apei calde menajere va fi de  max.60 C. Se va prevedea recircularea apei calde atât pe traseele orizontale cât şi pe coloane.  III.5.1.3.2.     Conductele de alimentare cu apa caldă menajera precum şi cele de recirculare se  vor monta pe trasee paralele şi de obicei împreună cu cele de apă rece. în ghene închise etanş.  Pentru conductele de apă caldă menajeră sunt valabile toate prevederile referitoare la conductele  de apă rece (mod de alcătuire, materiale de execuţie, izolaţii).  III.5.1.4.        Instalaţii de apă pentru combaterea incendiilor  III.5.1.4.1.     Spitalele se vor dota obligatoriu cu hidranţi interiori de incendiu.  Hidranţii la toate clădirile cu mai mult de 2 niveluri funcţionale vor fi dotaţi cu materiale şi  accesoriile prevăzute în Anexa VII a Normelor de prevenire şi stingere a incendiilor ale  Ministerului Sănătăţii şi vor fi amplasaţi astfel încât să asigure debitele şi numărul de jeturi în  funcţiune simultană cerute de STAS 1478, Normativul I 9 şi Normativul PI 18.  OBSERVAŢIE: Pe lângă instalaţiile ele apa. pentru combaterea si stingerea incendiilor,  unităţile spitaliceşti se vor dota cu mijloace de primei intervenţie, alte echipamente şi utilaje,  conform prevederilor normelor Ministerului Sănătăţii, menţionate mai sus.  III.5.1.5.        Instalaţii de canalizare menajeră  II.5.1.5.1. Instalaţia interioară de canalizare menajeră preia apele uzate provenite de la toate  punctele de consum de apă rece şi caldă din spital, precum şi cele deversate accidental pe  pardoseală, din spaţiile în care aceasta se poate întâmpla prin natura activităţilor desfăşurate.  III.5.1.5.2. Este obligatoriu ca evacuarea apelor uzate de la spălătorii şi bucătării să se facă prin  reţele interioare separate de restul reţelei de canalizare menajeră, până la staţiile de tratare a  acestor ape (separatoare de spume, nisip, nămoluri) premergătoare deversării în canalele  colectoare din incintă.  III.5.1.5.3.     Colectoarele principale se montează în subsolul tehnic, cu pante corespunzătoare  diametrclor sau în cazuri speciale, îngropate în canale sub pardoseală, amplasate pe trasee în  afara spaţiilor în care se desfăşoară activităţi medicale: la montarea în canale se vor prevedea  capace pentru vizitare şi piese de curăţire în dreptul zonelor de schimbare a direcţiei şi a celor de  racord cu coloanele principale; în clădirile spitaliceşti nu se vor monta colectoare de canalizare  direct în pământ.  III.5.1.5.4.    Coloanele se vor monta mascate, în ghene. dar cu posibilităţi de acces la piesele de  curăţire. Conductele de legătură de la obiectele sanitare sau utilaje la coloane se vor monta  îngropat în zidărie sau planşeu. cele ce se vor amplasa la plafonul încăperilor se vor masca prin  plafoane sau grinzi de rabit.  III.5.1.5.5.    Colectoarele principale şi coloanele vor fi executate din tuburi şi piese de legătură  din fontă pentru canalizare, etanşate cu plumb şi frânghie gudronată. Conductele de legătură la  coloane vor fi din fontă sau plumb; nu se vor utiliza conducte din PVC sau alte materiale decât  dacă au agrement tehnic şi corespund sau sunt superioare tehnic şi calitativ cu cele din fontă sau  plumb.

III.5.1.5.6. Aerisirea coloanelor se face prin prelungirea peste nivelul terasei sau acoperişului a  coloanelor de scurgere, cu max.0.50 m cu conducte de fontă de scurgere şi cu căciuli de  ventilaţie.  III.5.1.6.        Instalaţii de canalizare pluvială  III.5.1.6.1.     Instalaţia interioară de canalizare pluvială se va separa complet de celelalte sisteme  de canalizare interioară; ea va asigura preluarea apelor meteorice de pe traseele circulabile sau  necirculabile ale clădirilor spitaliceşti în condiţii de deplină siguranţă pentru spaţiile pe care le  traversează.  Alegerea tipului de receptor de terasă se face în funcţie de felul terasei (circulabilă sau  necirculabilă) şi de alcătuirea ei (structura şi dimensiunile straturilor componente, tipul de  hidroizolaţie).  III.5.1.6.2.     Poziţionarea coloanelor se va face în aşa fel încât să nu traverseze spaţii cu  funcţiuni medicale pentru care se cer condiţii severe de igienă şi aşezare sau spaţii a căror  funcţionare nu poate fi întreruptă sau perturbată de eventuale lucrări de reparaţii sau întreţinere.  III.5.1.6.3.     Restul de prevederi privind alcătuirea, amplasarea, întreţinerea coloanelor şi  colectoarelor pentru ape pluviale sunt asemănătoare celor prescrise la instalaţia de canalizare  pentru ape menajere.  III.5.1.7.        Canalizarea apelor uzate acide  III.5.1.7.1.    Apele uzate acide provin de la laboratoarele spitalului.  Laboratoarele curente din structura spitalelor de reţea nu deversează ape a căror  concentraţie în produse chimice să necesite o tratare specială înainte de deversarea în  canalizarea publică, întrucât este suficientă diluţia ce se realizează în canalizarea incintei  prin amestecul cu canalizările menajere din spital. Pentru laboratoarele speciale sau cele  aferente sectorului de cercetare se va analiza necesitatea prevederii unor staţii de  neutralizare în funcţie de produşii utilizaţi. Colectarea lor în interior se va face printr­o reţea  separată de restul reţelelor de canalizare.Tuburile şi piesele de legătură folosite pentru colectarea  acestui tip de ape uzate vor fi confecţionate din materiale rezistente la acţiunea acizilor (ex:  gresie ceramică antiacidă).  III.5.1.8.        Canalizarea apelor uzate radioactive (efluenţi radioactivi)  III.5.1.8.1.     Apele uzate radioactive provin de la laboratoarele de medicină nucleară. Gradul de  contaminare radioactivă este diferit după tipul de procedură medicală utilizat:  a.  ape uzate slab radioactive care provin de la obiectele sanitare utilizate de pacienţii care au fost  investigaţi scintigrafic (scaner) în cadrul compartimentului de izotopodiagnostic sau de la  vestiarele personalului ce lucrează în unitatea nucleară. De regulă pentru aceşti efluenţi este  suficientă diluţia realizată prin deversarea canalizării locale în canalizarea generală a spitalului.  b.   ape uzate care provin de la laboratoarele de diluţie a produselor radiofarmaceutice ca şi cele  ce provin de la laboratoarele de analize medicale ale produselor biologice ale pacienţilor aflaţi în  terapie cu izotopi radioactivi pot fi mai puternic contaminate, motiv pentru care sunt colectate  separat în bazine de retenţie, controlate permanent şi în funcţie de gradul de contaminare  constatat se deversează în canalizare direct sau după o diluţie prealabilă.  c.  efluenţii radioactivi care provin de la grupurile sanitare utilizate de bolnavii internaţi în  compartimentul de izotopoterapie şi/sau de la laboratoarele de diluţie I. Aceştia se colectează

într­o instalaţie specială cu recipienţi de dezactivare, concepută în funcţie de tipul de izotopi  utilizaţi (respectiv de perioadă de înjumătăţire a acestora) şi de debitul efluenţilor.  III.5.1.8.2.     Reţelele de canalizare pentru apele uzate radioactive se vor separa în funcţie de  categoriile enumerate mai sus şi vor fi distincte de cele ale spitalului pentru apele menţionate  la.pct. b şi c. Traseele reţelelor de canalizare pentru apele de la pct. b şi c nu vor străbate spaţii  utilizate pentru alte activităţi (medicale sau paramedicale).  Traseul reţelei de canalizare pentru efluenţii radioactivi de la grupa c va fi ecranat corespunzător  şi controlat permanent pentru a nu se produce defecţiuni care să genereze contaminarea spaţiilor  în care este amplasat (subsol tehnic, canale sub pardoseală, etc).  III.5.1.8.3.     Pentru instalaţiile de efluenţi radioactive se vor respecta prescripţiile Normativului  Republican de Securitate Nucleară, cap. „Surse deschise".  III.5.1.9.        Instalaţii de apă tratată  III.5.1.9.1.    în unităţile spitaliceşti se folosesc diverse categorii de apă tratată: ­apă dedurizată ­  apă demineralizată ­apă distilată ­apă sterilă ­apă deionizată  III.5.1.9.2. Apa dedurizată se folseşte în primul rând în instalaţia de încălzire, pentru a reduce  depunerile minerale pe conducte şi în corpurile de încălzire. Ea se prepară cu ajutorul instalaţiilor  de dedurizare a apei, amplasate de obicei în centrala termică.  III.5.1.9.3.  Apa demineralizată se foloseşte în laboratoare şi farmacie, acolo unde este nevoie  neapărat de apă distilată. Prepararea se face în panouri pentru deminerali/are sau în aparate  locale. întrucât în acestea se rupe presiunea apei de la reţea, funcţionarea făcându­sc prin cădere  liberă, prepararea apei demineralizate se face în apropierea punctelor de consum.  III.5.1.9.4.  Ana distilată se foloseşte în farmacie. în laboratoare şi pentru spălări impecabile.  Prepararea se face cu aparate specializate amplasate în apropierea consumatorului, apa distilată  circulând prin conducte de sticlă sau din alte materiale care permit păstratrea calităţii apei.  III5.1.9.5.  Apa sterilizată se foloseşte la lavoarele medicale din blocurile operatoare, blocul de  naşteri, secţia prematuri, secţia de arşi. Sterilizatoare se amplasează întotdeauna lângă punctele  de consum, la max. 20 m distanţa de acestea pentru a nu se pierde sterilitatea apei pe traseu:  presiunea de utilizare se asigură prin cădere liberă.  Circulaţia apei sterilizate se face prin conducte de cupru cositorite în interior sau argintate,  montate aparent, cu trasee rectilinii care să evite stagnarea apei în conducte, panta recomandata  este de 1%.  Agregatele de preparare a apei sterilizate vor fi racordate la instalaţia de apă şi canalizare precum  şi la cea de abur de medie presiune şi condens (când nu au generator propriu de abur).  III.5.1.9.6. Apa deionizată se foloseşte la unele clin aparatele şi echipamentele medicale şi se  prepară în agregate livrate odată cu acestea.  III.5.1.10.  Dotarea cu obiecte sanitare, armături şi accesorii 

III.5.1.10.1.  Se va asigura pentru fiecare salon de bolnavi cel puţin un lavoar, iar în sălile de  tratamente câte un lavoar sau spălător pentru spălarea instrumentarului.

De asemenea, se va prevedea câte un lavoar în fiecare cabinet de consultaţie, precum şi în toate  încăperile în care acesta este necesar pentru desfăşurarea activităţilor medicale sau paramedicale.  (Majoritatea încăperilor din spitale sunt dotate cu lavoare sau cu spaţii sanitare anexe pentru a  asigura condiţiile necesare pentru menţinerea iuienei.)  III.5.1.10.2.   în spitale se amenajează diverse tipuri de grupuri sanitare:  ­grupuri sanitare obişnuite (pentru personal, pacienţi, vizitatori)  ­grupuri aferente saloanelor de bolnavi  ­grupuri sanitare cu duşuri pentru diverse categorii de vestiare, filtre personal, etc.  ­grupuri sanitare pentru igienizare (ploscare)  ­boxe pentru curăţenie  ­băi medicale  ­spălătoare medici  Pentru echiparea grupurilor sanilarc obişnuite se vor folosi obiecte sanitare curente: closete,  lavoare, pisoare.  III.5.1.10.3.  Grupurile sanitare aferente saloanelor de bolnavi pot fi: grupuri sanitare proprii  fiecărui salon sau unui grup de două saloane în care ca/ se echipează fie cu closet şi lavoare. fie  cu closet, lavoar şi duş. saau pot fi grupuri sanitare comune mai multor saloane (soluţie mai puţin  recomandată din punct de vedere igienico­sanitar) în care ca/ se echipează cu closete şu lavoare  (câte 1 la 8­10 paturi) şi cu cabine de duş (câte 1 pentru 10­12 paturi).  în cazul prevederii unui grup sanitar pentru două camere, se recomandă amplasarea closetului în  încăpere separată.  III.5.1.10.4.   Dotarea sanitară pentru saloanele de nou­născuţi şi cele de sugari 0­1 ani este  constituită clin lavoare sau cădite de baie prevăzute cu duş de mână. amplasate direct în salon.  III.5.1.10.5.   Pentru personalul medical din diferite compartimente şi secţiile spitalului se prevăd  fie grupuri sanitare simple cuprinzând closet şi duş. după caz. fie grupuri sanitare cuplate cu  cabine de duşuri aferente vestiarelor sau filtrelor de acces (pentru personalul clin farmacie,  blocul alimentar, sterilizare, prosectură, laboratoare, blocul operator, blocul de naşteri,  radiologie, spălătorii, etc).  (impuri sanitare proprii, dotate cu lavoar. closet şi duş, se prevăd şi pe lângă camerele de tzardă,  camerele medicilor şefi de secţie, etc.  III.5.1.10.6.   O dotare aparte o constituie spaţiul sanitar pentru spălare ploşti şi oliţe. Se va  prevedea un asemenea spaţiu pentru fiecare unitate de îngrijire. Acesta se echipează cu: closet  sau vidoar. cada mica sau spălător pentru dezinfecţie. lavoar. rastel pentru uscare; cada pentru  de/infecţie poate fi înlocuită cu un aparat special de sterilizare­dezinfecţie alimentat cu abur de  medie presiune. în secţiile de spitalizare ploscarul se cuplează cu boxa pentru curăţenie, utilizând  aceleaşi obiecte sanitare.  Pentru alte sectoare din spital boxa de curăţenie se echipează în funcţie de necesităţile serviciilor  respective: numai cu chiuvetă, sau cu lavoar şi cadă.  III.5.1.10.7. în secţiile de spitalizare există şi o baie pentru nevoi medicale sau igienico­sanitare.  Aceasta se echipează cu o cada mare amplasată astfel încât să i"\c liberă pe trei laturi (din care  cele două lungi), cu un lavoar şi după caz cu un closet.

III.5.1.10.8.   în cadrul blocurilor operatorii, de naşteri şi alte spaţii de intervenţii de tip  chirurgical se prevăd camere de spălare pe mâini a medicilor, echipate cu lavoare obişnuite şi cu  lavoare speciale pentru apa sterilă.  III.5.1.10.9.   Obiectele sanitare utilizate sunt în cea mai mare parte cele obişnuite pentru  construcţii civile. Pentru secţiile de pediatrie se vor utiliza obiecte sanitare cu dimensiuni  adecvate şi montate la cote corespunzătoare grupei de vârstă. Alegerea obiectelor sanitare va  avea în vedere asigurarea unor condiţii de exploatare sigură şi curăţire uşoară. Pentru secţiile de  bolnavi infecţioşi se recomandă vase de closet montate pe perete cu spaţiu liber între acestea şi  pardoseală pentru a facilita curăţenia şi dezinfecţia.  III.5.1.10.10. Armăturile vor fi de construcţie sigură, inoxidabile, cu baterii amestecătoare.  Pentru lavoarele din cabinetele medicale şi sălile de tratamente unde se fac dese  spălări pe mâini se recomandă montarea de armături spciale care să asigure  livrarea apei gata amestecate, la temperatura cerută (termostat) printr­o singură  manevră.  Pentru lavoarele din spălătoarele de medici ale spaţiilor de investiţie cu cerinţe de  asepsie se prevăd armături ce pot fi acţionate cu cotul, cu piciorul, sau prin celulă  fotoelectrică.  III.5.1.11.  Dotări speciale pentru laboratoare şi tratamente 

III.5.1.11.1.   Laboratoarele vor fi prevăzute obligatoriu cu următoarele dotări minimale,' care  necesită racordarea la instalaţiile de apă rece, caldă şi de canalizare.  ­cuve speciale din mesele şi nişele de laborator din gresie antiacidă sau alte materiale rezistente  la acţiuni chimice ­lavoare obişnuite pentru spălarea mâinilor  III.5.1.11.2.   Dotarea serviciilor de balneokinetofizio­terapie se va face în funcţie de natura  tratamentelor ce urmează a se aplica în unitatea respectivă astfel:  a. hidrotermoterapie ­căzi de baie îngropate sau deasupra pardoselii, alimentate cu apă,  mineralizată sau apă cu soluţii medicinale, infuzii de plante, etc.  b.  pneumoterapie ­lavoare racordate la apă rece şi caldă la o sursă de aer comprimat, pe care se  montează aparatura pentru aerosoli şi inhalaţii.  c. hidroterapie ­duşuri terapeutice (masaj scoţian, sul, gigant, afuziuni simple sau alternante,  manta), băi parţiale (membre, şezut), băi generale (cu apă simplă sau minerală), băi cu proceduri  complexe (cu infuzii de plante).  Echipamentele se vor racorda la instalaţiile de apă rece, caldă şi scurgeri, iar presiunea minimă  de utilizare va fi de 3 bar.  OBSERVAŢIE: ­Pentru procedurile complexe, pe lângă racordurile de apă şi canalizare,  echipamentele vor mai fi racordate la: oxigen, bioxid de carbon, abur, aer comprimat, după caz.  ­Infuziile de plante se vor prepara centralizat într­o bucătărie de plante, de unde se vor  transporta prin conducte la fiecare post.  ­Toate conductele de transport a fluidelor necesare la băile cu proceduri complexe vor fi din ţevi  de cupru.  III.5.1.12.  Dotări pentru spălătorii 

III.5.1.12.1.  Spălarea rufelor murdare dintr­o unitate spitalicească se face într­o spălătorie  mecanică proprie. Echiparea cu instalaţii specifice se face ţinând seama de fluxul tehnologic

general: predare rufe murdare, înmuiere, spălare, centrifugare (stoarcere) uscare, călcare, predare  rufe curate, reparaţii, la care se adaugă, după caz, operaţii suplimentare impuse de specificul  spitalului, cum ar fi dezinfecţii, sterilizare, etc.  III.5.1.12.2.   Dotările şi utilajele principale din spălătorie sunt:  ­căzi de înmuiat şi dezinfecţie racordate la apa rece, caldă şi canalizare  ­maşini de spălat, racordate la apa rece, caldă şi canalizare  ­centrifuge pentru stors rufe, cu posibilitatea de evacuare a apei la un sifon de  pardoseală  ­uscătoare pentru rufe şi calandre racordate la abur de medie presiune şi la  conducte de exhaustare  ­grupuri de prese pentru călcat, racordate la abur de medie presiune  III.5.1.12.3.   Numărul utilajelor de acelaşi fel va fi determinat ţinându­se seama de  productivitatea utilajului, numărul de schimburi în care se lucrează, cantitatea de rufe murdare ce  urmează a fi spălate.  Alegerea tipurilor de utilaje ce vor fi folosite, se va face având în vedere şi energia disponibilă  (abur, energie electrică, etc).  III.5.1.13  Dotări pentru bucătării 

III.5.1.13.1. Prepararea hranei pentru bolnavi se va face într­un bloc alimentar propriu echipat cu  instalaţii, obiecte sanitare şi utilaje adecvate cerinţelor fluxului tehnologic, amplasate  corespunzător modului de organizare a sectoarelor componente.  a.  Zona de depozitare va fi prevăzută cu camere frigorifice distincte pentru: legume şi fructe  proaspete, carne în stare crudă, sau semipreparate din carne, ouă, lapte, brânzeturi, peşte, etc.  b.  Zona ..preparărilor", unde se,face prelucrarea primară a materialelor prime: curăţire, spălare,  tocare, etc. va fi echipată cu spălătoare, mese, roboţi de prelucrare, frigidere, butuc de carne, etc.  c. Zona de servicii auxiliare ­ spălări vase de bucătărie ­ echipată cu evier, spălător, spălător­  degresor şi rasteluri pentru uscare alimente cu apă rece, caldă, abur.  d. Bucătărie caldă, echipată cu:  ­maşini de gătit, friteuze, grătare, cuptoare, etc. alimentate cu gaze sau electric;  ­marmite sau/şi baterii de căzănele pentru fierberea alimentelor (ciorbe, supe,  lapte, ceai), alimentate cu abur de joasă presiune sau electric şi racordate la  instalaţii de apă şi canalizare;  ­roboţi universali de bucătărie (alimentare electrică);  ­mese pentru prelucrări de alimente de diferite tipuri şi mărimi (cu blat de marmură  sau inox);  ­spălătoare racordate la inst. de apă caldă, rece şi canalizare  e.  Patiseria se va echipa cu cuptoare de patiserie, dumane, spălător, frigider, reşouri, roboţi,  mese speciale etc.  f.  Oficiul de distribuţie va fi prevă/ut cu tejghele, mese dulapuri pentru tăvi şi recipienţi.  g.  Anexat oficiului se prevede un spaţiu amenajat pentru curăţirea si spălarea cărucioarelor de  transport alimente, prevăzut cu cuvă îngropată, robinet port furtun, baterie amestecătoare cu duş.  III.5.1.13.2    Toate spaţiile (camerele) de prelucrare şi manipulare alimente vor fi dotate cu  lavoarc de spălat pe mâini amplasate în zona intrării.  III.5.1.13.3    Colectarea deşeurilor menajere se va face în recipienţi speciali amplasaţi lângă  punctele de lucru, prevăzuţi cu saci de plastic şi capace de închidere. Lângă intrarea în bucătărie

se recomandă prevederea unei camere frigorifice de depozitare temporară a recipienţilor cu  deşeuri până la evacuarea lor la platforma de gunoaie a incintei.  III.5.1.13.4    La alegerea lipului de utilaje se vor avea în vedere: ­agenţii disponibili (abur,  energic electrică, gaze naturale) ­diversificarea pe diete a hranei preparate ­capacitatea utilajelor  III.5.1.13.5    Hrana preparată în blocul alimentar se va transporta în oficiile alimentare ale  secţiilor medicale unde va fi porţionată. încălzită, păstrată la rece. În oficii se asigură şi  gestionarea şi spălarea veselei. Oficiile alimentare se echipează cu: aragaz (reşou), frigider,  spălător de veselă, masă calda (după caz), mese de lucru, dulapuri de depozitare.  III.5.1.14.     Dotări pentru biberonerii (bucătării de lapte)  Pregătirea hranei pentru sugari şi copii mici (grupa 1­3 ani) se face într­o bucătărie specializată  („biberonerie") amplasată în secţia de pediatrie.  Principalele utilaje şi dotări cu care se echipează biberoneriile (determinate în funcţie de numărul  paturilor din compartimentele deservite) sunt:  ­frigidere tip casnic de diferite capacităţi  ­maşini de gătit tip aragaz  ­baterie de căzănele  ­sterilizatoare de tip „pupinel" cu dublu serviciu  ­spălătoare de inox cu 1 ­2 cuve şi picurator  ­mese cu blat inox  III5.1.15.  Dotări pentru staţii de sterilizare şi dezinfecţie 

III.5.1.15.1  În staţiile de sterilizare centrale sau locale se prevăd aparate de sterilizare umedă  s (tip autoclav). de sterilizare uscată (lip pupinel) sau de sterilizare chimică, la rece (aparate cu  oxid de etilena). Aceslea pol fi cu serviciul pe o parte sau pe două părţi opuse, alegerea unuia sau  altuia din tipuri fiind dependentă de soluţia tehnologic­ arhitecturala adoptată. Aparatele de  strerilizare tip autoclav se alimentează cu abur de medie presiune distribuit centralizat sau cu  abur produs de generatorul propriu acţionat electric. Pupinelele se alimentează cu curent electric.  Aparatele de sterilizare la rece nu se produc în ţară. Amplasarea şi alimentarea cu utilităţi se fac  în concordantă cu instrucţiunile tehnice ale furnizorului. Dacă staţia de sterilizare se află în  apropierea spălătoarelor medicale ce utilizează apa sterilă, atunci aparatele de sterilizare a apei se  amplasează chiar în staţia de sterilizare, utilizând aceleaşi coloane de alimentare cu abur.  Spaţiile pentru spălare şi preluare primară a naterialelor de sterilizat se dotează cu spălătoare  tehnologice din tablă de inox şi mobilier tehnologic" (mese de inox, rastele, etc).  III.5.1.15.2  Staţia de dezinfectie centrală de paturi va fi prevăzută cu un utilaj specializat de  tip incintă etanşă, în care se va face vaporizarea sa stropirea cu formol sau alţi  compuşi chimici cu acţiune dezinfectantă. Amplasarea şi alimentarea cu utilităţi  a utilajului se vor face după instrucţiunile tehnice ale furnizorului.  în absenţa acestui utilaj, se poate executa o incintă cu închide etanşă din elemente de  construcţie, dezinfecţia urmând a se face cu un aparat de formolizare.  III 5 2 INSTALAŢII ALIMENTARE CU APĂ ŞI CANALIZARE EXTERIOARE  III.5.2.1.       Alimentare cu apă şi instalaţii de gospodărie a apei

III.5.2.1.1.     Alimentarea cu apă se face de regulă de la reţeaua publică din zonă. Calitatea apei  va trebui să corespundă prescripţiilor STAS 1342­91. Se interzice folosirea apei industriale în  unităţile spitaliceşti.  III.5.2.1.2.     Se recomandă, din motive de siguranţă în consum, ca racordarea la reţeaua publică  să se facă prin două conducte de racord (braşamente).  Pe aceste braşamente, în căminele de apometru, se vor monta ventile de reţinere pentru a permite  circulaţia apei într­un singur sens (de la reţeaua publică către spital).  III.5.2.1.3     Pentru asigurarea continuă a necesarului de apă, unităţile sanitare vor fi dotate cu  rezervoare de acumulare. Se recomandă să se asigure o rezervă de consum de 1 ­3 zile.  Rezervoarele vor fi amplasate în circuitul general al apei, astfel încât aceasta să fie în  permanenţă proaspătă.  In afara rezervei de consum se va asigura o rezervă de apă de incendiu care să permită  funcţionarea hidranţilor interiori timp de 10 minute şi a celor exteriori timp de 3 ore.  III.5.2.1.4. Se recomandă ca pentru spitalele cu 400 paturi şi mai mult, să se prevadă şi o sursă  proprie de apă (puţ), calitatea apei urmând a corespunde prescripţiilor STAS 1342­91.  III.5.2.1.5.    Pentru a se asigura în permanenţă debitele şi presiunile necesare funcţionării  optime a instalaţiilor de alimentare cu apă şi de combaterea incendiilor se vor prevedea staţii de  ridicare a presiunii (de pompare), racordate la rezervoarele de acumulare.  Acestea vor alimenta reţeaua de conducte de alimentare cu apă din incinta spitalului  care deserveşte hidrant ii exteriori de incendiu, hidranţii de stropit şi eventual, bazine  ornamentale precum şi instalaţiile interioare de alimentare cu apă şi de hidranţi interiori.  III.5.2.1.6.     Reţeaua de incintă se va prevedea inelară şi se va executa din conducte de oţel  zincat. In mod obişnuit conductele se îngroapă direct în pământ, sub adâncimea de îngheţ şi se  protejează corespunzător contra coroziunii provocate de apele din sol. In terenurile macroporice  sau cu ape agresive se vor prevedea măsurile de execuţie şi protecţie indicate de normele  respective în vigoare.  III.5.2.1.7.     Alimentarea cu apă caldă menajeră se face centralizat de la centrala termică sau  punctul termic propriu. Pentru menţinerea unei temperaturi constante a apei calde menajere,  precum şi pentru evitarea risipei de apă, în punctul termic se vor prevedea pompe pentru  recircularea apei calde menajere.  Conducta de alimentare cu apă caldă menajeră şi conducta de recirculare se vor executa din ţeava  de oţel zincată. în cazul în care punctul termic nu se află amplasat în interiorul spitalului,  conductele se vor monta într­un canal termic, de regulă împreună cu cele de încălzire şi se vor  izola împotriva pierderilor de căldura.  III.5.2.2.       Canalizări exterioare şi instalaţii de preepurare a apelor uzate  III.5.2.2.1.     Apele uzate evacuate din spitale sunt: menajere obişnuite (de la grupurile sanitare),  menajere cu nisip, pământ şi grăsimi (de la bucătărie şi spălătorie), acide (de la laboratoare),  radioactive (laboratoare de medicină nucleară), contaminate cu agenţi patogeni (secţii de boli  infecţioase şi laboratoare de bacteriologic), pluviale. Acestea, colectate prin reţele interioare  separate, se evacuează în reţeaua de canalizare a incintei după tratarea prealabilă a celor care nu  corespund prevederilor normativului C 90/1983.

III.5.2.2.2.     Absenţa în zonă a unor sisteme publice de canalizare se acceptă numai pentru  spitale mici rurale şi unele aşezăminte de post­cură, caz în care unităţile sanitare respective vor fi  prevăzute cu instalaţii proprii pentru colectarea, tratarea şi evacuarea apelor uzate, care se  execută şi se exploatează astfel încât să nu provoace poluarea solului, a apelor sau a aerului.  III.5.2.2.3.     Reţelele de canalizare din incintă vor fi soluţionate în sistem unitar sau divizor în  funcţie de sistemul de canalizare publică din zonă. Reţelele de canalizare din incintă vor prelua şi  apele pluviale din curţile de lumină şi de pe platformele şi aleile carosabile din incintă. Gurile de  evacuare vor fi sifonate pentru a împiedica ieşirea mirosurilor neplăcute din canalizare.  III.5.2.2.4.     Sistemele de tratare ale diverselor categorii de ape uzate, prealabil deversării lor în  canalizarea generală a incintei, sunt:  a. apele uzate cu nisip, pământ si grăsimi vor fi trecute mai întâi prin separatoare  b. apele uzate de la secţiile de ghipsare vor fi decantate în decantoare locale  c. apele uzate radioactive vor fi decontaminate în instalţii de tratare şi rezervoare de stocare,  alcătuite conform prescripţiilor din normele republicane de securitate nucleară  d. apele uzate suspect radioactive vor fi dirijate spre rezervoare de retenţie şi după un control al  radioactivităţii, evacuate la canalizarea publică sau tratate  e. apele uzate de la secţiile de boli infectioase şi/sau laboratoarele care lucrează cu produse  patologice sau care prin specificul lor contamirîează apele reziduale cu agenţi patogeni, se vor  dirija spre o staţie de dezinfecţie locală, în care se vor neutraliza agenţii nocivi.  III.5.2.2.5.     Reţelele de canalizare şi rezervoarele staţiilor de tratare se vor proteja anticoroziv,  iar în cazul apelor uzate radioactive se recomandă stocarea în rezervoare de oţel inoxidabil.  Amplasarea acestora se va face în bunkere din beton armat, cu grosimi ale pereţilor determinate  prin calcule specifice de radioprotecţie. 

III.6.  INSTALAŢII DE VENTILARE SI DE TRATARE A AERULUI  Unităţile spitaliceşti reprezintă ansambluri complexe de funcţiuni; gradele de complexitate sunt  foarte diferite şi sunt determinate de tipul, categoria şi mărimea unităţilor spitaliceşti (vezi capIII.  1.­III.3.).  Dotarea cu instalaţii de ventilare şi de tratare a aerului se stabileşte în conformitate cu  necesităţile specifice în materie, ale funcţiunilor componente, în cadrul sarcinilor generale pe  care astfel de instalaţii le au de îndeplinit în domeniul spitalicesc. Sarcinile generale şi specifice  ale instalaţiilor se precizează prin nonne tehnice în relaţie cu soluţii de rezolvare avute în vedere.  III.6.1.   Sarcinile instalaţiilor de ventilare şi de tratare a aerului în cadrul unităţilor spitaliceşti  sunt:  ­realizarea unei circulaţii controlate şi restrictive a aerului în clădiri sau în zone de clădiri, numai  de la spaţii cu niveluri mai ridicate de puritate a aerului şi/sau cu potenţial mai scăzut de poluare­  contaminare, spre spaţii cu niveluri mai scăzute de puritate a aerului şi/sau cu potenţial mai  ridicat de poluare­contaminare şi spre exteriorul spaţiilor avute în vedere; controlul circulaţiei  aerului se realizează prin stăpânirea debitelor de aer instalate şi a regimurilor de presiuni  diferenţiale între spaţii adiacente, sub o strictă monitorizare în zonele critice, ­realizarea în  încăperile servite a unor concentraţii de germeni (patogeni) şi/sau ale altor tipuri de poluanţi ­  mirosuri, noxe chimice sau radioactive etc. sub nivelurile admisibile specifice destinaţiilor  funcţionale ale respectivelor încăperi, prin niveluri corespunzător de circulaţie a aerului în  interior, de împrospătare a aerului şi de filtrare a aerului introdus.

­controlul condiţiilor de microclimat interior pentru satisfacerea cerinţelor specifice de ordin  medical sau tehnologic al încăperilor servite prin tratarea corespunzătoare a aerului de  introducere.  ­controlul poluării exterioare datorate evacuărilor de aer viciat, prin măsuri de protecţie ce se  stabilesc în funcţie de caracteristicile emanaţiilor poluante şi de parametrii elementelor ce  trebuiesc protejate, în relaţie cu tipul de protecţie ce poate fi asigurat, în condiţiile specifice ale  zonei, inclusiv meteorologice ­ prin diluţie, cu amplasarea gurilor de evacuare aer la distanţă faţă  de elementele de protejat, prin filtrare de tip adecvat emanaţiilor poluante etc. ­asigurarea unei  funcţionări cât mai economice în condiţiile impuse. Sarcinile instalaţiilor sunt evident  dependente atât de nivelurile exigenţelor interioare cât şi de condiţiile exterioare ­ regim de  înălţime al clădirii spitaliceşti, regim al curenţilor de aer (direcţie, intensitate, dinamică a  vânturilor), amplasament faţă de clădiri vecine, nivel de poluare al zonei, nivel de zgomot al  zonei, etc.  III.6.2.   Natura activităţilor prevăzute a se desfăşura în unităţi spitaliceşti, împarte spaţiile  construite, care le sunt destinate, în:  1. Spatii cu specific clar si strict spitalicesc care sunt destinate activităţilor medicale,  complementare procesului medical şi tehnice aferente strict.  2. Spatii fără specific strict spitalicesc care sunt destinate restului de activităţi ­administrative de  conducere ­ organizare, gospodăreşti, de învăţământ, de cercetare, tehnico ­ utilitare, etc.  III.6.2.1.       SPAŢII CU SPECIFIC SPITALICESC  Pentru principalele tipuri de încăperi este prezentat în anexă la cap.V.4. tabelul 1 în care  clasificarea de bază a încăperilor are drept criteriu puritatea aerului exprimată prin cerinţa  esenţială în domeniul spitalicesc ­ lipsa de germeni (patogeni) ­ asepsia.  a. Clasele de încăperi I şi II grupează încăperile cu pretenţii*deosebit de ridicate şi respectiv  ridicate privind lipsa de germeni ­ concentraţii de lOgerm/mc şi respectiv sub 200germ/mc,  încăperi care constituie nucleele de spaţii cu funcţiuni medicale critice în cadrul unităţilor  spitaliceşti:  ­clasa I­a ­ blocurile operatorii în domenii foarte pretenţioase d.p.d.v. al asepsiei ­  transplanturi, arsuri grave, operaţii pe cord deschis, imunosupresaţi etc.  ­clasa a 11­a ­ blocurile operatorii din restul categoriilor, unităţile de terapie  intensivă şi unităţile de prematuri.  al. Pentru încăperile din aceste două clase instalaţiile de tratare specială a aerului sunt  indispensabile; instalaţiile vor funcţiona fără recirculare de aer ­ aer introdus 100% aer exterior,  cu debite de aer peste nivelurile minime recomandate, vor fi echipate pentru realizarea în  încăperi a unor temperaturi şi umidităţi relative ale aerului între valorile limită recomandate şi  pentru filtrarea aerului în 3 trepte, din care ultima treaptă, a IlI­a, prin filtru tip HEPA sau  superior; amplasarea filtrelor: ­tr.I­a în amonte de unitatea de tratare primară a aerului ­tr. a 11­a  după ventilatorul de introducere a aerului ­tr. a IlI­a cât mai aproape de gurile de introducere a  aerului în încăperea servită Echipamentul instalaţiilor va cuprinde obligatoriu aparatura destinată  recuperării de căldură din aerul evacuat la exterior pentru tratarea (primară) a aerului proaspăt  introdus, aparatura de reglare pentru menţinerea unor regimuri de debite constante de aer de  introducere indiferent de stările, monitorizate de altfel în cadrul unor domenii prescrise, de  colmatare ale filtrelor din cele 3 trepte de filtrare şi aparatura de reglare pentru menţinerea unor  niveluri de suprapresiune în încăperile cu pretenţii mai ridicate de puritate a acrului faţă de spaţii  cu pretenţii mai scăzute din cadrul zonei controlate sau din exteriorul ei.

a2. Se recomandă realizarea, pe grupe de funcţiuni pentru încăperi compatibile d.p.d.v. al  condiţiilor necesare în exploatare şi pentru evitarea riscurilor de contaminare, de sisteme  centralizate pentru vehicularea şi tratarea „primară" a aerului de introducere ­ filtrare tr. I­a,  recuperare de căldură, preîncălzire, umidificare cu abur, răcire ­ dezumidificare, eventual  reîncălzire, reglare debit, atenuare zgomot şi filtrare tr. a II­a; sistemele cuprind distribuţii  secundare de tubulatura la/de la încăperi: sau grupe de încăperi cu tratări „secundare" ale aerului  de introducere ­ reglare debit, atenuarea acustică, eventual reîncălzire şi filtrare tr. a ill­a.  a3. Se recomandă ca în încăperi să se realizeze introducerea de aer prin guri în/sau la  tavan, iar evacuările de aer prin guri la pardoseală (10­15 cm de la pardoseală).  a4. Pentru încăperile destinate pacienţilor cu cerinţe speciale de asepsie ­ (unităţi pentru  arşi grav, imunosupresaţi, pacienţi sub chimio­ sau radioterapie, pacienţi cu transplanturi de  organe, etc.) s­au dezvoltat echipamente modulate specializate pentru introducerea, prin tehnica  „curent laminar" în special vertical ­ de la tavane, a aerului tratat „final"; condiţiile de  microclimat şi de viteză a aerului în zona de şedere a pacienţilor se adaptează condiţiilor  admisibile de confort specifice.  a5. Pentru sălile de operaţii se pot utiliza de la caz la caz, echipamente specializate de  1  introducere a aerului tratat „final  ' pentru obţinerea unor condiţii de asepsie adecvate tipurilor de  intervenţii chirurgicale; în sensul crescător al condiţiilor de asepsie pe care le pot asigura, aceste  sisteme de introducere sunt:  ­guri plasate la partea superioară a peretelui de la picioarele pacientului, cu direcţionarea aerului  introdus spre câmpul operator (soluţie la care se apelează în prezent la amenajări în încăperi cu  înălţimi reduse), ­tavan perforat modular deasupra câmpului operator, simplu sau cu „perdea" pe  conturul zonei de introducere a aerului, sau cu „perete" la capul pacientului.  ­tavan perforat modular deasupra câmpului operator cu perdea de aer verticală pe conturul zonei  de introducere a aerului, ­tavan perforat modular deasupra câmpului operator cu 2 jeturi de aer  oblice „stabilizatoare" spre câmpul operator.  ­tavan filtrant (filtre HEPA) deasupra câmpului operator cu „sort panotat"  pe conturul zonei de introducere a aerului, cu recirculare masivă de aer la  nivelul camerei, prin ventilatoare amplasate în tavan şi cu prefiltrare fină în  gurile de aspiraţie (de tavan).  Evacuările de aer din sălile de operaţii se realizează prin guri plasate la pardoseală pentru 75%  din debitele de aer şi prin guri plasate la tavan sau în tavan pentru restul de 25% din debitele de  aer. În afara perioadelor de utilizare a blocurilor de operaţii se recomandă ţinerea în funcţiune a  sistemelor respective de ventilare cu reducerea debitelor de aer de introducere şi de evacuare la  50% din debitele de aer nominale, iar d.p.d.v. tratare aer fără răcire şi umidificare, numai cu  eventuala încălzire la nivel mai redus; se consideră necesară asigurarea acestui regim redus de  funcţionare şi în caz de cădere a alimentării electrice de bază, prin alimentarea electrică de  avarie.  a6. La executarea instalaţiilor se vor avea în vedere următoarele:  ­tubulatura şi echipamentul de tratare aer vor avea rezistenţă la solicitări mecanice şi la uzura,  vor avea pereţi interiori netezi şi o bună accesibilitate pentru întreţinere şi pentru eventualele  curăţiri şi dezinfectări interioare,  ­tubulatura va fi realizată în aşa fel (forme aerodinamice, etc.) încât să nu permită la interior  formarea de depozite de particule la vitezele de aer avute în vedere; la executarea şi montarea  tubulaturii se va acorda o atenţie deosebită nemurdăririi pereţilor interiori într­un mod care să  compromită aprioric operaţiile (ulterioare) de curăţire, necesare la punerea în funcţiune, ­în

cadrul sistemelor de ventilare centralizate pe racordurile la încăperi sau grupuri de încăperi se  prevăd atât pe tubulatura de introducere aer, în amonte de filtrele tr. a Ill­a, cât şi pe tubulatura  corespunzătoare de evacuare aer ­clapete automate de închidere etanşă.  ­tubulatura de introducere aer în aval de filtrele tr. a Ill­a nu va cuprinde racorduri flexibile,  amortizoare de zgomot, clapete de reglare sau de închidere, etc; nu se admit în tronsoanele din  aval de filtrele tr. a III­a condiţii de umiditate ridicată cu posibile condensări şi nici legături la  alte instalaţii ­canalizare, etc.  ­tubulatura de introducere a aerului în amonte de filtrele tr. a II­a şi a III­a va avea rezistenţa  mecanică şi etanşeitatea necesare regimurilor de presiuni interioare ridicate (până la 1700 Pa) la  care este supusă, ­în încăperile de clasa 1 şi II, aparente sau mascate în ghene sau tavane duble,  sunt interzise trasee de instalaţii, proprii sau străine, care pentru întreţinere sau reparaţii necesită  accese prin încăperile respective ­ accesele sunt acceptate numai în anexe tehnice ale acestor  încăperi.  b. Clasa de încăperi III cuprinde încăperi destinate unor activităţi specific spitaliceşti de  o mare diversitate, dar cu pretenţii considerate normale d.p.d.v. al igienei de spital, cu referire la  lipsa de germeni ­ concentraţii sub 500 germ/mc; în această clasă sunt cuprinse marea majoritate  a încăperilor din unităţile spitaliceşti.  bl. Secţiile de spitalizare inclusiv obstetrica­ginecologie şi pediatrie, cuprind saloane,  camere de zi şi de luat masa, camere de examinare şi de tratament, băi şi grupuri sanitare etc; nu  se cuprind încăperile incluse în clasele I si II şi nici cele incluse în clasa IV­a (boli infecţioase şi  medicină nucleară). Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului nu sunt indispensabile în  cazurile luării în considerare a unei singure exigenţe ­ împrospătarea aerului şi dacă este  apreciată ca acceptabilă satisfacerea ei pe cale naturală prin deschideri de ferestre (zonă farâ  vânturi puternice, nepoluată, nezgomotoasă, etc). In cazul unof exigenţe complexe se prevăd  sisteme de tratare a aerului pe grupe de încăperi compatibile d.p.d.v. al condiţiilor de exploatare  şi cu evitarea riscurilor de contaminare; este necesară satisfacerea cerinţelor de împrospătare a  aerului, cu evacuarea completă la exterior a aerului viciat din încăperile cu potenţial ridicat de  poluare (grupuri sanitare, băi, cabine de dezbrăcare, dar şi rezerve septice, eventuale camere  pentru fumători, etc); debitele de aer proaspăt vor compensa evacuările de aer viciat şi vor  satisface cel puţin nivelurile minime recomandate; în rest, recircularea de aer este posibilă fie în  cadrul încăperilor prin eventuale aparate locale (de climatizare) combinate cu un sistem central  de introducere aer proaspăt tratat şi de evacuare aer viciat, fie în cadrul unui sistem central cu  grup de tratare ­ introducere de aer amestecat exterior/recirculat şi cu două grupuri de evacuare  de aer din încăperi; un grup este destinat evacuării la exterior a aerului provenit din încăperile cu  poluare puternică, iar celălalt grup este destinat recirculării şi/sau evacuării la exterior a aerului  provenit din încăperile cu niveluri reduse de poluare.  Sistemelor de tratare a aerului, destinate încăperilor pentru pacienţi, le revine şi sarcina asigurării  unor niveluri controlate de temperatură şi de umiditate relativă a aerului în încăperi, în  concordanţă cu nevoile specifice ale actului medical. Bine utilizată climatizarea spitalicească în  încăperile cu pacienţi constituie un factor de tratament. Se recomandă în spitalele clinico  generale umidităţi relative ale aerului, între 30% şi 60% pentru temperaturi între 22°C şi 26°C:  condiţii excesive de umezeală dar mai ales de uscăciune reprezintă factori majori de risc pentru  persoanele bolnave.  OBSERVAŢII:  ­Pacienţii cu boli pulmonare cronice sau cu probleme respiratorii (sub terapie  cu oxigen sau cu traheotomie) nu suportă bine temperaturi si umidităţi scăzute.  ­Pacienţii cu afecţiuni cardiace ­ în special după infarcturi, cei cu traumatisme craniene şi/sau  cu operaţii pe creier, cei cu toxicoze sau după otrăviri cu barbiturice nu suportă bine

temperaturi si umidităţi ridicate ­ valuri de căldură de vară; în general trebuie evitate extremele  şi variaţiile mari ale condiţiilor de temperatură şi de^ umiditate ale aerului.  ­Pacienţii cu artrite reumatismale sunt avantajaţi în tratamente de condiţii foarte calde şi uscate  ­ temperaturi de 32 °C cu umidităţi relative de 35% au fost utilizate cu succes.  Notă:  ­Considerentele de mai sus sunt valabile şi pentru încăperile din clasa I şi II; în completare  se menţionează că pacienţii cu arsuri grave necesită condiţii foarte calde şi umede ­  (temperaturi de 32 °C cu umidităţi relative de până Ia 95% avantajează cazurile critice).  Sistemele centrale de tratare a aerului vor fi echipate pentru realizarea în încăperi a unor  temperaturi şi umidităţi relative ale aerului între valorile limită recomandate, pentru recuperarea  de căldură din aerul evacuat la exterior, pentru filtrarea aerului în 2 trepte (filtrul tr.I­a în amonte  de procesele de tratare a aerului după eventualul amestec aer proaspăt/aer recirculat, iar filtrul tr.  a Ii­a după ventilatorul de introducere a aerului ­ filtru de tip fin ­ EU 7 sau superior) pentru  menţinerea unor regimuri de debite constante şi pentru monitorizarea stărilor de colmatare ale  filtrelor. Se va urmări menţinerea regimurilor prescrise de presiune diferenţială între diversele  spaţii. Faţă de spaţiile comune (coridoare, holuri) încăperile cu potenţial poluant scăzut (saloane  bolnavi, camere de zi, camere medici şi personal, camere de examinare şi tratament, etc.) trebuie  să fie menţinute într­un regim scăzut de suprapresiune, iar încăperile cu potenţial poluant mai  ridicat (oficii şi camere de luat masa, rezerve septice, camere fumători, grupuri sanitare, băi, etc.)  trebuie să fie menţinute într­un regim scăzut de depresiune. Se recomandă să existe posibilităţi  de reglare a temperaturii în fiecare încăpere (de staţionare îndelungată) de spitalizare sau pe  ansambluri funcţionale reduse (module).  Se recomandă următoarele tipuri de sisteme de tratare a aerului:  1. Sisteme centrale integrale cu recirculare de aer la nivel central:  ­cu reîncălziri de aer zonale  ­cu două canale ­ cu unităţi locale de amestec  2.  Sisteme centrale de aer proaspăt şi unităţi locale cu recirculare aer.  Tratarea centrală a aerului proaspăt va asigura controlul umidităţii în încăperi.  ­cu ventiloconvectoare cu 2 sau 4 conducte  ­cu unităţi cu inducţie (condiţionat de respectarea nivelurilor de  zgomot în timpul nopţii).  b2. Sectorul ambulator  Încăperile au potenţial redus de poluare în condiţii obişnuite. Instalaţiile de ventilare şi de tratare  a aerului nu sunt indispensabile. In cazul unor exigenţe complexe care determină dotarea cu  astfel de instalaţii se preferă sistem centralizat de tratare ­ introducere a aerului proaspăt cu  unităţi locale (de climatizare) în încăperi, funcţionând cu recirculare de aer: sistemul asigură  evacuarea la exterior a aerului viciat preluat de la cabina de dezbrăcare, grupuri sanitare, etc.  Sunt valabile cele indicate la pct. bl. cu simplificările aduse de nivelurile mai reduse de poluare  şi de necesităţile mai reduse de aer proaspăt. Controlul circulaţiei aerului între încăperi, este mai  puţin strict: este necesară menţinerea unui regim de suprapresiune în încăperile de consultaţii şi  tratament faţă de spaţiile învecinate.  b3. Serviciul de explorări funcţionale şi camere de recoltări pentru laboratoarele de analize  medicale.  Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului nu sunt indispensabile cu excepţia spaţiilor de  endoscopie şi de tomografie computerizată cu rezonanţă magnetică (RMN) care pun unele

probleme specifice: restul spaţiilor deşi destinate unor explorări şi tehnici foarte variate pentru  care sunt dotate cu aparatură specială eventual foarte sofisticată, pot fi asemănate cu încăperile  de la pct. b2. şi pot primi rezolvări similare pentru dotarea cu instalaţii de ventilare şi de tratare a  aerului: se atrage atenţia asupra necesităţilor de constanţă a temperaturii şi de lipsă de curenţi de  aer care sunt specifice tehnicilor de termografie.  In cazul unor exigenţe complexe care determină dotarea cu instalaţii de tratare aer se preferă  sistemul centralizat de tratare ­ introducere aer proaspăt cu unităţi locale (de climatizare) cu  recirculare de aer, deoarece acest sistem poate rezolva şi necesităţile de alimentare cu aer  proaspăt şi de control al umidităţii pentru spaţiile speciale:  ­spaţiile de endoscopie sunt destinate unor tehnici care cuprind intervenţii chirurgicale; funcţie  de organizarea spaţiilor, ca semn al asigurării unor condiţii de asepsie mai ridicate, se rezolvă şi  dotarea cu instalaţii de specialitate; în cazul unor cerinţe de asepsie mai ridicată, echiparea va  cuprinde o unitate locală specială funcţionând cu niveluri ridicate de debite de aer prin utilizarea  de aer de recirculare amestecat cu aer proaspăt preluat din sistemul central la care se racordează;  unitatea locală introduce aerul tratat conform necesităţilor, în spaţiile servite, prin filtre de  eficienţă ridicată.  ­spaţiile RMN cuprind camera de investigaţii, camera de comandă, camera tehnică şi alte  încăperi anexe sau pentru pacienţi; funcţie de nivelul intensităţii câmpului magnetic utilizat ­  condiţiile de amplasare, lucrările de amenajare şi dotarea cu echipament tehnologic, dar şi cu  instalaţii utilitare, sunt diferite; în general furnitura de echipament tehnologic cuprinde şi  echipamentul de răcire a magnetului şi a spaţiului tehnic dar nu şi generatorul de agent de răcire,  care este bine să fie independent de instalaţiile de apă răcită ale clădirii spitalului.  ­Climatizarea  camerelor de investigaţii şi de comandă se realizează printr­o unitate de tratare ­ introducere a  aerului; unitatea funcţionează cu aer recirculat amestecat . cu aer proaspăt preluat prin racordare  de la sistemul centralizat. Utilizarea instalaţiilor criogenice de răcire la intensităţi ridicate ale  câmpului magnetic face necesară asigurarea unei ventilări mecanice de avarie a camerei tehnice.  b4. Serviciul de Ronteen diagnostic  Instalaţiile de ventilare şi de tratare aer nu sunt indispensabile cu excepţia spaţiilor  de angiografie şi de computer ­ tomograf Rontgen (CT­Rx) care pun unele  probleme specifice:  Spaţiile pentru Rx­scopie şi Rx­grafie, cu camera de comandă şi restul încăperilor  anexe tehnice pentru personal şi pentru pacienţi au potenţial redus de poluare.  In cazul unor exigenţe care determină dotarea cu instalaţii de de ventilare­tratare  aer se preferă un sistem centralizat de introducere aer proaspăt tratat şi unităţi  locale (de climatizare) cu recirculaţie de aer în încăperi; evacuarea aerului viciat  se realizează din grupuri sanitare, cabine de dezbrăcare, etc.  ­Spaţiile de angiografie pun probleme similare spaţiilor destinate endoscopiei şi  pot fi dotate cu instalaţii în aceiaşi manieră (vezi pct.b3.)  ­Spaţiile de CT­Rx. cu prind camera de investigaţii, camera de comandă, camera  tehnică şi alte încăperi anexe sau pentru pacienţi; în general furnitura tehnologică  cuprinde şi echipamentul de răcire a "gantry"­ului şi a spaţiului tehnic, dar nu  totdeauna şi generatorul de agent de răcire, care este bine să fie independent de  instalaţiile de răcire ale clădirii spitalului.  Climatizarea camerelor se poate rezolva cu unităţi locale cu recirculare de aer;  necesarul de aer proaspăt se poate asigura prin utilizarea sistemului centralizat.  b5. Compartimentul de epurare renală (Hemodializăi  Instalaţiile de ventilare şi de tratare aer nu sunt indispensabile, dar în condiţiile unor exigenţe  sporite, camerele de pacienţi supuşi procedurilor de hemodializă necesită păstrarea parametrilor

de microclimat între limite convenabile ­temperaturi între 22 °C şi 26°C cu umidităţi relative  între 30% şi 60%; aceasta presupune realizarea unor instalaţii cu unităţi locale funcţionând cu  recirculaţie de aer, necesarul de aer proaspăt fiind preluat dintr­un sistem centralizat ce asigură şi  evacuarea aerului viciat din grupuri sanitare, duşuri, spaţiu tehnic, etc. Acelaşi tip de instalaţii  poate servi şi restul încăperilor cu "ocupanta" ­ pentru personal, pentru pacienţi, etc.  b6: Compartimentul de radioterapie /iradiere cu energii înalteV Datorită modului specific de  amplasare şi de amenajare, dar şi datorită cerinţelor echipamentului tehnologic, instalaţiile de  ventilare şi de tratare a aerului sunt indispensabile. Instalaţiile se pot rezolva prinsisteme  centralizate cu control zonal al temperaturii, funcţionând cu aer proaspăt în amestec cu aer  recirculat; nivelurile minime de aer proaspăt se stabilesc funcţie de specificul tehnicii de iradiere.  Traversările pereţilor camerelor de tratament de către tubulatură trebuie amplasate şi amenajate  în âşa fel încât să nu afecteze rolul de radioprotecţie al pereţilor.  b7. Sectorul de analize medicale  Laboratoarele de analize medicale formează un ansamblu aparte, izolat de circuitele comune ale  unităţilor spitaliceşti şi accesibil numai personalului propriu; această izolare avantajează  rezolvarea problemelor specifice de ventilare. Activităţile sunt organizate pe unităţi şi module  funcţie de natura lor, în care operaţiile cu potenţial ridicat de poluare­contaminare se localizează  precis şi se tratează specific în cadrul conceptului acceptat de continuă evoluţie a tehnicilor  medicale de diagnostic.  ­în laboratoarele cu specific biochimic ­ biologic operaţiile cu degajări notabile de noxe chimice,  inclusiv mirosuri dezagreabile se desfăşoară în nişe de tip spitalicesc al căror număr, amplasare  şi substanţe de lucru (excluse substanţe explozive) sunt precizate în tema de tehnologie medicală;  evacuarea debitelor necesare de aer viciat se realizează prin ventilatoare amplasate la gurile de  exhaustare la exterior pentru a păstra tubulatura de racordare la nişe în depresiune; materialele  din care se realizează instalaţiile trebuie să aibă rezistenţa mecanică şi protecţia anticorozivă  necesare; camerele de lucru cu nişe trebuie menţinute în depresiune faţă de spaţiile adiacente.  ­în laboratoarele cu specific bacteriologic tehnicile de lucri prevăd spaţii sterile cu eventuală  presurizare pozitivă, faţă de spaţii imediat vecine, prin introducere de aer filtrat tratat absolut  (HEPA) şi cu mişcări de aer cât mai reduse; boxele sterile sunt completate funcţional cu un  spaţiu de preparare medii gen bucătărie de la care aerul viciat trebuie eventual evacuat mecanic.  ­în laboratoarele cu specific virusologie pot exista, în situaţii foarte speciale spaţii în care se  lucrează cu contaminaţi periculoşi şi care trebuie menţinute în depresiune faţă de spaţii vecine;  atât introducerea de aer tratat, cât şi evacuarea aerului în exterior, printr­un ventilator propriu, se  realizează prin filtre absolute (HEPA) plasate în gurile din încăperi ­ de introducere şi respectiv  de evacuare a aerului.  Instalaţiile de ventilare indicate mai sus sunt indispensabile pentru laboratoarele de analize  medicale; instalaţiile de evacuare a aerului viciat sunt însoţite de instalaţii de introducere, în  compensare, de aer tratat. în situaţiile în care există exigenţe sporite se prevăd sisteme de tratare  a aerului care pe lângă sarcinile de ventilare indicate mai sus, sunt destinate şi controlului unor  condiţii mai pretenţioase de microclimat şi a unor bilanţuri de aer la scara întregului sector. Se  vor folosi posibilităţile de recirculare a acrului la nivelul încăperilor, cu posibilităţi de recuperare  de căldură din aer de evacuare pentru tratare „primară" a aerului de introducere.  b8. Sectorul de anatomie patologică  Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt destinate evacuărilor de aer viciat de la nişele  de laborator utilizate, evacuării de aer de tip general din camerele Iară nişe, dar cu degajări de  mirosuri neplăcute şi introduceri, în compensare, de aer proaspăt tratat: ventilatoarele de  evacuare aer de la nişe sunt amplasate la gurile de refulare la exterior pentru ca tubulatura de

racordare la nişe să fie menţinută în depresiune; tubulatura va avea rezistenţa anticorozivâ  necesară. Instalaţiile de introducere aer vor funcţiona (ară recirculare de aer.  b9. Serviciul de prosectura  Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt similare, la altă scară a structurii spaţiilor  servite, instalaţiilor aferente laboratoarelor de patologie, evacuări de aer de la nişele  laboratoarelor, evacuare de aer de tip general din sala de autopsie şi restul camerelor cu degajări  de mirosuri supărătoare şi introducere, în compensare, de aer proaspăt tratat.  bl0. Staţia de dezinfectie paturi  Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt destinate evacuării aerului viciat  încărcat cu noxe, inclusiv mirosuri neplăcute şi introducerii, în compensare, de aer  proaspăt tratat.  încăperile pentru paturi murdare şi pentru instalaţii tehnice trebuie menţinute în  depresiune faţă de camera de paturi curate, iar întregul ansamblu în depresiune faţă  de spaţiile adiacente cu potenţial de poluare mai redus; nu este admisă recirculare  de aer.  bl 1. Serviciul de sterilizare centrală  Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt destinate exhaustării nocivităţilor ­ căldură şi  abur din zona sterilizatoarelor termice (pupinele şi autoclave) şi emanaţii nocive (etilenglicol,  etc.) din zona sterilizatoarelor chimice, dar şi introducerii în compensare de aer proaspăt  tratat;vsterilizatoareIe chimice se racordează la exterior prin tubulatura pentru exhaustarea  emanaţiilor de noxe. Instalaţiile realizează regimuri de suprapresiune relativă prin introduceri  preferenţiale de aer în zonele curate, faţă de evacuările de aer în special din zonele cu degajări de  nocivităţi. In ansamblu, serviciul de sterilizare este menţinut în regim neutru d.p.d.v. al presiunii  comparativ cu spaţiile adiacente. Spaţiile locale de spălare­sterilizare sunt destinate blocului  operator (eventual), secţiilor obstetrică şi pediatrie ­ biberonerie şi altor secţii de spitalizare,  laboratoarelor de analize medicale (înspecial bacteriologic) şi farmaciei; se prevăd instalaţii de  evacuare a aerului funcţie de tipul de echipament.  bl2. Serviciul de fizioterapie si recuperare medicala  Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile dar trebuie sâ răspundă unor nevoi de natură distinctă  pentru diversele spatii componente cu dotări specifice. ­Compartimentul de hidroterapie cuprinde  săli cu bazine, duşuri, etc, pentru care instalţiile de ventilare­climatizare au sarcina controlului  condiţiilor de microclimat ­ nivel ridicat al temperaturii necesare şi umiditate în exces, cu  satisfacerea nevoilor de aer proaspăt, trebuie avută in vedere recuperarea de căldură din aerul de  evacuare.  ­încăperile destinate tehnicilor uscate care necesită efort (kinetoterapie, masoterapie, etc.) pot fi  dotate cu instalaţii de ventilare­climatizare pentru împrospătarea aerului cu îndepărtarea  mirosurilor neplăcute şi, la exigenţe speciale, pentru controlul condiţiilor de microclimat şi în  sezonul cald; ­Pentru celelalte proceduri terapeutice potenţialul de poluare este scăzut, deci  nevoile de împrospătare a aerului sunt normale; in cazul unor cerinţe speciale se realizează  instalaţii de climatizare cu rezolvări ale unor exigenţe locale, ca de exemplu calitatea aerului la  pneumoterapie, etc.  In cadrul unor sisteme de ventilare­climatizare destinate unor încăperi compatibile d.p.d.v. al  nevoilor funcţionale, recircularea de aer este posibilă.  bl3. Serviciul farmacie

Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului nu sunt indispensabile în condiţii funcţionale  obişnuite; se realizează instalaţii de climatizare în cazul unor exigenţe speciale privind controlul  condiţiilor de microclimat şi în sezonul cald. în cazurile singulare în care se prepară soluţii  :  injectabile operaţiile specifice se realizează în „spaţiile curate" de clasa 10  (conf.Fed.Std.209 D)  ale unor echipamente tehnologice ­ nişe sau baldachine având „curent laminar" nu se pune  4  problema realizării unor spaţii curate de mari dimensiuni, nici măcar la nivelul claselor 10  sau  5  10  (conf.Fed.Std.209 D) ca loc de amplasare a echipamentelor mai sus menţionate în cazul  laboratoarelor farmaceutice spitaliceşti.  c. Clasa de încăperi IV cuprind încăperi destinate unor actvităţi cu potenţial ridicat şi permanent  de contaminare, deşi cu necesităţi de puritate a acrului normale.  c1. Secţiile de boli infectioase  Secţiile de spitalizare destinate bolilor infectioase au structurile modulate ca şi secţiile normale  de spitalizare, completate uneori cu laboratoare de analize medicale specifice, dar sunt distincte  şi izolate în cadrul unităţilor spitaliceşti. Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului sunt  indispensabile pentru menţinerea unor regimuri de depresiune controlată a secţiilor de ansamblu  faţă de vecinătăţi şi a încăperilor cu potenţial mai ridicat de poluare faţă de restul încăperilor din  secţii prin evacuări preferenţiale de aer din încăperile din prima categorie ­ bai şi grupuri  sanitare, laboratoare (eventual) etc; introducerea de aer proaspăt tratat asigură debitele'de aer  minime necesare cu respectarea condiţionărilor enunţate. In cadrul unor exigenţe sporite  instalaţiile de tratare a acrului pot asigura şi controlul condiţiilor de microclimat în sezonul cald  în încăperile servite.  Instalaţiile aferente eventualelor laboratoare respectă natura activităţilor şi a  dotărilor tehnico­  medicale (vezi pct.HI.6.2.l.b7.).  Instalaţiile secţiilor de boli contagioase sunt complet separate de instalaţiile altor  spaţii din  unităţile spitaliceşti.  Evacuările de aer viciat la exterior se poziţionează în aşa fel încât să nu reprezinte un pericol de  contaminare pentru vecinătăţi.  c2. Serviciul de medicină nucleară  Serviciul funcţionează ca o unitate nucleară şi trebuie să corespundă normelor  specifice de securitate, inclusiv prin instalaţiile de ventilare cu care este dotat.  Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului sunt indispensabile, întregul serviciu este menţinut  în regim de depresiune faţă de vecinătăţi, iar în cadrul serviciului încăperile cu potenţial mai  ridicat de contaminare şi/sau poluare sunt menţinute în regimuri de depresiune faţă de celelalte  încăperi prin evacuări de aer viciat mai intense  ­ băi şi grupuri sanitare  ­ nişe de radiochimie în laboratoare  ­ depozite de materiale radioactive  ­ staţie afluenţi radioactivi  Toate instalaţiile de evacuare aer sunt echipate cu filtre tip absolut (HEPA) pe partea de  aspiraţie a ventilatoarelor de exhaustare la exterior; în cazul nişelor de radiochimie  dotarea cu filtru tip absolut (HEPA) se poate realiza în chesoane individuale prevăzute  la ieşirea aerului.  Evacuările de aer la exterior se poziţionează în aşa fel încât să nu reprezinte pericol de  contaminare pentru vecinătăţi ­ tot aerul viciat preluat din spaţiile interioare se  evacuează la exterior.  Filtrele de tip absolut pentru evacuări se montează în chesoane special prevăzute cu  manometre diferenţiale pentru urmărirea stării funcţionale a filtrelor, cu clapete de

închidere etanşă şi cu dispozitive care fac posibilă îndepărtarea insacuită a filtrelor  colmatate.  Instalaţiile de introducere a aerului funcţionează cu aer proaspăt, recircularea aerului  neftind admisă; tratarea aerului se realizează în funcţie de cerinţele de confort interior ­  controlul parametrilor de microclimat numai în sezonul rece sau şi în sezonul cald; se  prevede recuperarea de căldură din aerul de evacuare pentru tratarea primară a aerului  de iritroducere.  d. Măsuri specifice instalaţiilor aferente spaţiilor spitaliceşti  ­ Prizele de aer proaspăt se plasează în locuri cât mai curate, la minim 3 m, înălţime peste nivelul  solului sau al unei terase şi în afara zonelor de influenţă a unor eventuale surse de poluare sau de  contaminare: nu trebuie să fie accesibile persoanelor neautorizate; tubulatura de aer proaspăt  până la la filtrul tr. I­a trebuie să fie cât mai scurtă şi accesibilă în vederea curăţirii periodice.  ­ Gurile de evacuare la exterior a aerului viciat se realizează de preferinţă peste nivelul  acoperişului pentru a micşora la minim riscul de poluare ­ contaminare al mediului ambiant; cu  cât nivelul de contaminare al aerului viciat este mai ridicat cu atât mai mult ftitmlâtura de  evacuare a aerului trebuie să fie în depresiune faţă de spaţiile pe care le traversează ­  ventilatoarele de evacuare trebuie plasate la capătul tubulaturii de exhaustare la exterior.  ­ Echipamentul de tratare şi vehiculare a aerului trebuie să fie accesibil şi eventual demontabil în  vederea curăţirii.  ­  Unidificarea se realizează cu „abur curat" de joasă presiune utilizându­se fie umidificatoare  electrice autogeneratoare, fie umidificatoare alimentate prin reţele de distribuţie de la surse  centrale de preparare a aburului în schimbătoare de căldură având ca agent primar abur de medie  presiune şi fiind alimentate cu apă demineralizată.  ­  Filtrarea aerului de introducere pentru clasele de încăperi f şi II se realizează în 3 trepte, iar  pentru clasele de încăperi III şi IV în 2 trepte ­ prefîltru şi filtru fin.  ­ Vehicularea aerului viciat cu încărcătură de substanţe agresiva chimic se realizează prin  instalaţii cu rezistenţa corespunzătoare anticorosivă şi accesibile pentru verificări periodice şi  reparaţii sau înlocuiri.  III.6.2.2.      SPAŢII FĂRĂ SPECIFIC SPITALICESC  A. Spaţii gospodăreşti din această categorie, inclusiv instalaţiile care le servesc, sunt lipsite în  principiu de specific spitalicesc, dar sunt prevăzute cu măsuri tipice suplimentare de igienă.  a.l. Bucătăria se dotează cu sistem de ventilare specific prin care aerul viciat este aspirat de la  utilajele bucătăriei calde, patiseriei etc. prin hote sau dispozitive de aspiraţie având filtre de  grăsimi, de la spălătoarele de vase şi de veselă prin hote fără filtrare şi din restul spaţiilor de  preparare prin grile ­ în sistem general; aerul este exhaustat la exterior de preferinţă peste nivelul  acoperişului iar tubulatura de evacuare pe al cărui traseu sunt montate ventilatoare, este de dorit  să aibă un traseu continuu ascendent pentru a asigura pe cale naturală un nivel de ventilare mai  slabă, dar suficientă în anumite perioade; aerul de evacuare nu se recirculă.  Introducerile de aer proaspăt, tratat ­ filtrat şi încălzit în sezonul rece, se realizează în aşa fel ­ ca  debite de aer şi ca localizări, faţă de avacuările de aer, încât să se menţină bucătăria în ansamblu  în regim de depresiune faţă de spaţiile învecinate şi zonele mai poluate ale bucătăriei în  depresiune faţă de zonele mai curate.  a.2. Spălătoria cu uscătorie si călcătorie se dotează cu un sistem de ventilare în care evacuările de  aer specific locale ­ de la echipamente tehnologice cu degajări mari de căldură umedă, se  completează cu evacuări de aer tip general ­ de la încăperi cu potenţial de poluare ­ ridicat ­

camere pentru rufe murdare, camere de înmuiere, etc. Modul în care se realizează exhaustările de  aer la exterior mai centralizat sau mai local, depinde de utilizarea sau nu a recuperării de căldură;  evacuările de aer de la unele echipamente tehnologice se realizează cu ventilatoare proprii, iar de  la celelalte, indiferent că au racorduri speciale de aspiraţie sau le trebuie amenajate guri sau chiar  hote de aspiraţie deasupra, aerul este evacuat prin ventilatoare, cu filtre de scame în amonte,  montate pe sisteme individuale sau comune de tubulatură; evacuările de aer de la încăperile  murdare se realizează similar ­ prin ventilatoare pe sisteme comune de tubulatură.  Recuperarea de căldură din aerul de evacuare necesită concentrarea evacuărilor de aer  şi măsuri de protecţie contra îngheţării condensatului produs; asigură preîncălzirea  aerului de introducere; este de dorit amplasarea centralei de ventilare deasupra acoperişului.  Introducerile de aer tratat sunt diferite ca debite şi localizare ­ de preferinţă în zonele  „curate" ­ de evacuările de aer, dar împreună cu acestea realizează regimuri locale de  depresiuni ale zonelor poluate ale spălătoriei faţă de zonele „curate şi un regim general  de depresiune a spălătoriei faţă de restul spaţiilor spitaliceşti.  b. Spaţiile tehnico­utilitarc în funcţie de specificul funcţional şi de nivelul tehnic de echipare, au  nevoi şi dotări foarte variate d.p.d.v. al instalaţiilor de ventilare şi de tratare a acrului:  ­ post trafo, grup electrogen, staţie încărcare acumulatori, ateliere şi eventual centrala frigorifica,  garaj cu spaţii de întreţinere, parcaj subteran, etc.  c. Spaţiile de conducere ­ organizare şi de administraţie pot fi dotate cu instalaţii de vcntilare­  climatizare, la care criteriul este nivelul de confort dorit.  d. Spaţiile anexe pentru personal, pacienţi, etc. sunt dotate cu instalaţii de ventilare mecanică în  cazurile în care ventilarea naturală nu este suficientă sau pot fi dotate cu instlaţii de climatizare  pentru condiţii de confort.  ­ vestiare, cantina, bufet şi diverse prestaţii inclusiv comerciale, punct de documentare medicală,  capela, etc.  e. Spaţiile de funcţiuni asociate de învăţământ, de cercetare, etc, cuprind atât spaţiile pentru care  instlaţiile de ventilare şi de tratare a aerului pot fi strict necesare având un specific funcţional  deosebit ­ laboratoare cu niveluri de exigenţă chiar sporita faţă de cele spitaliceşti, biobaza cu  cerinţe speciale de asepsie („germfree") etc, cât şi spaţii ce se pot dota cu instalaţii de ventilare­  climatizare pentru asigurarea unui nivel ridicat de confort ­ săli de cursuri, puncte de  documentare, aula pentru întruniri, etc  III.7.  INSTALAŢII TERMICE  Dotarea cu instalaţii termice se stabileşte în conformitate cu necesităţile funcţionale ale unităţilor  spitaliceşti.  Formele şi modurile de utilizare a energiei termice şi deci tipurile şi parametrii caracteristici ai  agenţilor termici utilizaţi determină tipurile şt performanţele funcţionale necesare ale instalaţiilor  aferente ­ de utilizare (consum), de transport şi de preparare ale agenţilor termici.  In unităţile spitaliceşti instalaţiile termice trebuie să corespundă unor niveluri superioare de  performanţă având în vedere rolul lor important în funcţii igienice, dar şi curative de bază ­  pentru condiţii de microclimat adecvate, pentru spălări şi sterilizări termice, dar şi pentru  prepararea hranei, etc. Cerinţele de siguranţă în explotare se impun având în vedere accentuata  vulnerabilitatea fizică şi psihică a persoanelor bolnave. Se are în vedere, în special pentru  activităţi vitale, asigurarea funcţionării instalaţiilor fără întrerupere la nivelurile de satisfacere a  cerinţelor de consum ­ în principal prin capacităţi de rezervă în dotarea surselor termice. în  cadrul spaţiilor destinate activităţilor medicale şi complementare (conform III.6.2.1.) cerinţa  generală de asigurare a condiţiilor de igienă capătă un criteriu foarte strict de clasificare a  încăperilor prin pretenţiile de asepsie ­ lipsa de germeni, care trebuie satisfăcute. Instalaţiilor  termice aferente acestor încăperi li se impun caracteristici constructive şi funcţionale cu atât mai  stricte cu cât şi pretenţiile de asepsie sunt mai ridicate (vezi tabel 1 în anexa la cap. V.4(A).2).

III.7.1.        INSTALAŢII DE ÎNCĂLZIRE CENTRALĂ  Instalaţiile de încălzire au sarcina asigurării în încăperile unităţilor spitaliceşti a nivelurilor de  temperatură recomandate pentru destinaţiile funcţionale ale respectivelor spaţii.  Modul de rezolvare a instalaţiilor se va intercondiţiona cu soluţia dotării spaţiilor respective cu  instalaţii de ventilare ­ tratare aer.  III.7.1.1. Pentru spaţiile cu specific spitalicesc (conform HI.6.2.1.) având condiţii cel puţin  normale de asepsie sau în spaţii cu potenţial ridicat de contaminare, încălzirea se poate realiza  atât prin instalaţii dotate cu elemente statice de încălzire funcţionând cu apă caldă de temp. max.  85 °C şi cu buna accesibilitate pentru eventuale curăţiri şi decontaminări, cât şi prin instalaţii de  încălzire cu aer cald. Pe măsura creşterii pretenţiilor de asepsie ale spaţiilor se impun restricţii în  ceea ce priveşte utilizarea convecţiei forţate cu recircularea aerului, dar şi a tipului constructiv de  elemente încălzitoare; pentru încăperile cu pretenţii deosebite de asepsie din clasele I şi II (tabel  l/anexa cap. 4(A).2 şi pct. HI.6.2.1 .a.) instalaţiile de încălzire centrală pot fi dotate cu corpuri  convectoare de încălzire, dar se recomandă sisteme radiante de tavan care reduc la minim  curenţii convectivi ce pot ridica şi circula praful, a. Sistemele de suprafeţe statice de încălzire,  pot acoperi nevoile de încălzire integral sau funcţionează în combinaţie cu sisteme centralizate  de ventilare ­tratare aer: ­ Sistemele având corpuri de încălzire natural convective ­ radiatoare,  serpentine, registre, etc. se utilizează în spaţii cu pretenţii scăzute, dar şi normale sau chiar  ridicate de asepsie ­ cu restricţii ca amplasare şi ca tip constructiv (accesibile şi uşor de curăţat ­  decontaminat); se va evita mascarea; se recomandă utilizarea apei calde la temp. max. 85 °C.  Pentru spaţii fără specific medical în cadrul unităţilor spitaliceşti, funcţie de pretenţiile de confort  se pot utiliza agenţi cu temperaturi mai ridicate, apa caldă, apa supraîncălzită sau abur.  ­ Sistemele având suprafeţe radiante de tavan se utilizează în spaţii cu pretenţii ridicate de  asepsie şi de confort; suprafeţele radiante realizate modular cu serpentine în tavan, funcţionează  cu apă caldă de temp. max. 60 °C sau mai redusă funcţie de temp. max. admisibile a tavanului  din considerente de confort (la capetele oamenilor) dar şi a materialelor utilizate (conducte şi  elemente ale tavanului); se aplică numai soluţii cu tehnologii puse la punct şi agrementate tehnic.  ­ Sistemele având suprafeţe radiante de pardoseală se pot utiliza în compartimentul de  hidroterapie etc, unde existenţa unor pardoseli calde, dar de temperatura max. 28+30°C poate  crea condiţii superioare de confort; de obicei este nevoie să fie completate pe contur cu alte  sisteme de încălzire; se aplică numai soluţii cu tehnologii puse la punct şi agrementate tehnic.  b. Sistemele de încălzire cu aer cald reprezintă în fapt instalaţiile de ventilare ­tratare aer ce  dotează respectivele spaţii (pct. III.6.)  ­ Sisteme centralizate integral cu aer tratat central şi eventual zonal (reîncălziri sau amestecuri)  cu recirculare generală de aer sau fără.  ­ Sisteme locale cu echipamente de cameră funcţionând cu recirculare de aer la nivelul  încăperilor (ventiloconvectoare sau aparate inducţie) dar şi aeroterme pentru spaţii mari şi fără  pretenţii deosebite de confort.  ­  Sisteme mixte ­ centralizat, pentru aer proaspăt tratat şi local pentru încălzire/răcire.  III.7.1.2. Instalaţiile de încălzire, în special în camerele de spitalizare bolnavi se prevăd cu  posibilităţi de reglare a temperaturilor interioare pentru a face faţă în aceleaşi încăperi unor  cerinţe diferite de încălzire în cadrul unor limite rezonabile (20°+25°C pentru cazuri curente).  Distribuţia agentului termic ­ apa caldă pentru încălzire, se realizează prin instalaţii adaptate  tipurilor de elemente de încălzire folosite pe grupuri de încăperi servite, compatibile d.p.d.v. al  regimurilor de exploatare.

III.7.1.3. Instalaţiile de distribuţie a apei calde cuprinde racordurile de la sursa termică la puncte  termice de preparare ­ distribuire şi de la acestea pe grupuri de distribuţie la echipamentele locale  de încălzire posibil dotate cu armături de închidere, de reglare, de dezaerisîre şi de golire.  Punctele termice de preparare ­ distribuire secundară sunt dotate pe grupurile distincte de  distribuţie cu armături de închidere, de dezaerisire şi de golire şi eventual cu armături de reglare,  cu pompe de circulaţie (posibile diafragme) cu armături de reţinere şi cu aparatura de măsură şi  de control. Echiparea indicată trebuie să asigure, eventual automat, regimurile de debite şi de  presiuni cu nivelurile de temperatură necesare la echipamentele locale de încălzire în condiţiile  unei bune stabilităţi hidraulice, dar şi în condiţii normale şi sigure de supraveghere a funcţionării.  Reglarea automată a grupurilor de distribuţie­pompare se realizează fie de tip calitativ prin  control al temperaturii de plecare funcţie de temperaturile exterioare cu eventualele ajustări  programate, fie de tip cantitativ prin control al regimului de debite de diferenţe de presiune de  plecare (distribuitor­colector) menţinute constante; reglarea de tip calitativ asigură condiţiile  bune de reglare pentru consumatori dotaţi cu ventile automate de reglare cu 3 racorduri, iar  reglarea de tip cantitativ asigură condiţii bune de reglare, pentru consumatori dotaţi cu ventile  automate de reglare cu 2 racorduri.  III.7.2. INSTALAŢII TERMICE AFERENTE BATERIILOR DE ÎNCĂLZIRE AER  Instalaţiile au sarcina alimentării cu agent termic a bateriilor de încălzire a aerului din cadrul  sistemelor de ventilare­tratare aer. Agentul termic utilizat este în general apa caldă cu  temperaturi până la 115 °C; apa supraîncălzită, când este disponibilă de la o sursă termică  primară, este limitată ca utilizare la instalaţii aferente spaţiilor nemedicale ­ fără pacienţi, etc;  aburul nu se utilizează deoarece este greu reglabil şi de asemeni este limitat ca utilizare la  instalaţii aferente spaţiilor gospodăreşti etc.  III.7.2.1.        Instalaţiile de distribuţie a apei calde pentru ventilare sunt distincte de cele pentru  încălzire centrală din punctul din care fiecare capătă prin tratare distinctă caracteristici  funcţionale ­ regimuri de temperatură sau de debit ­ presiune, incompatibile cu necesităţile  celorlalte instalaţii, acest lucru se poate întâmpla la sursa termică sau în puncte de preparare ­  distribuire secundare menţionate la III.7.1.3..  Racordurile la fiecare baterie sunt dotate cu armături de închidere, de reglare automată, de  dezaerisire şi de golire, cu aparatura de măsură şi control; funcţie de regimurile de presiune, de  modurile de reglare şi de necesităţile funcţionale se prevăd sau nu pompe de circulaţie cu  armături de reţinere pentru fiecare baterie; în general se echipează cu pompe proprii bateriile de  preîncălzire cu pericol de îngheţ, iar pentru restul bateriilor (de reîncălzire, etc.) se pot revedea  pompe în comun pe grupuri de distribuţie­dotate cu armături de închidere, de dezaerisire şi de  golire şi cu aparatură de măsură şi control.  III.7.2.2.        în cazul utilizării aparatelor locale de climatizare (ventiloconvectoare, etc.) cu  alimentare în sistem cu 2 conducte pentru răcire ­ încălzire cu comutare sezonieră se prevăd în  punctele de preparare ­ distribuţie grupuri distincte cu pompe proprii de circulaţie, cu racordare  la instalaţiile de distribuţie de apă răcită şi eventual cu preparare (prin amestec) calitativă a apei  calde pentru încălzire; instalaţiile de distribuţie se dimensionează pentru funcţionare cu apă  răcită.  III.7.2.3.       O categorie specială de instalaţii, este constituită de cele aferente grupurilor de  recuperare de căldură cu agent intermediar; instalaţiile asigură racordarea bateriilor  de  recuperarea căldurii din aerul de evacuare la bateriile de preîncălzire primară a aerului de  introducere; agentul termic utilizat în general este soluţie glicolată.

Instalaţiile în sine sunt echipate cu pompe de circulaţie, armături de închidere, de reglare  automată, de golire şi dezaerisire, cu aparatură de măsură şi control, dar şi cu dispozitive de  expansiune şi de siguranţă în sistem deschis sau închis (recipiente închise cu perna gazoază şi  supape de siguranţă) pentru mai multe sisteme în comun sau individual, se realizează staţii de  preparare în rezervor ­ cu colectare ­ recuperarea eventualelor goliri din instalaţii, şi de umplere  prin pompare a sistemelor cu soluţie glicolată.  III.7.3.         INSTALAŢII DE ABUR/CONDENSAT DE MEDIE PRESIUNE  Instalaţiile au sarcina alimentării cu abur de medie presiune a echipamentelor de sterilizare  umedă şi uscată (autoclave şi pupinel) şi de preparare a apei sterile, dar şi a echipamentelor de  spălătorie­uscătorie­călcătorie, cu asigurarea recuperării şi întoarcerii condensatului la centrala  termică. Instalaţiile cuprind sistemele de conducte dotate cu armături de închidere şi de  reglare automată de debite sau presiuni, cu separatoare de impurităţi şi separatoare de condensat,  cu armături de golire şi dispozitive de dezaerisire şi cu manometre; eventualele puncte de reglare  a presiunii sunt dotate cu supape de siguranţă pe partea reglată. În general remarca condensatului  la Centrala termică se realizează direct, dar funcţie de condiţiile locale, pot apărea ca necesare  staţii de pompare cu rezervoare de colectare; pompele funcţionează automat funcţie de nivelul  condensatului în rezervoare; rezervoarele sunt prevăzute cu racorduri de aerisire.  Se pot realiza recuperări de căldură locale din condensatul colectat  prin detendoare,  schimbătoare de căldură, etc.  III.7.4.  INSTALAŢII DE ABUR/CONDENSAT DE JOASĂ PRESIUNE  Instalaţiile au sarcina alimentării cu abur a echipamentelor preparare­încălzire a hranei în  bucătării, oficii biberonerM sau bufete şi cu asigurarea recuperării şi întoarcerii condensatului la  sursa termică.  Funcţie de consumul de abur de joasă presiune faţă de consumul de abur de medie presiune  centrala termică este echipată cu cazane de abur de joasă presiune sau aburul de joasă presiune  este produs prin reducere din abur de medie presiune în centrala termică sau într­un punct termic  din clădire, mai apropiat de consumatori.  III.7.4.1. Instalaţiile cuprind sistemele de conducte dotate cu armături de închidere şi eventual de  reglare automată debite, cu separatoare de impurităţi şi separatoare de condensat, cu armături de  golire şi dispozitive de dezaerisire şi cu manometrie; punctele de reglare a presiunii sunt dotate  cu dispozitive sau supapa de siguranţă.  Condensatul rezultat este practic lipsit de presiune şi numai în cazuri speciale (instalaţii mici cu  consumatorul la înălţime, etc.) poate fi retumat natural (gravitaţional) la centrala termică, în  general fiind necesare staţii de colectare ­pompare; în situaţiile când este posibil, staţiile de  colectare ­ pompare sunt comune cu cele de condensat provenit din abur de medie presiune.  III 7.4.2. Pentru umiditatea în sistemele de ventilare­tratare aer se utilizează, în special pentru  spaţiile cu pretenţii de puritate a aerului şi de confort, „abur curat" de joasă presiune; utilizarea  sistemului de umidificare prin stropire de apă este evitat datorită pericolului formării şi  răspândirii unor colonii de germeni patogeni specifici condiţiilor în cauză de umiditate şi de  temperatură, cu masa de apă stagnantă, etc; de asemeni sărurile şi suspensiile din apă pot colmata  filtrele fine şi absolute; aburul de medie sau joasă presiune, utilizat în echipamente de spălare­  uscare­călcare rufe sau de preparare­încălzire hrană, se consideră în general impropriu  umidificării aerului, fiind mai mult sau mai puţin murdar ­ grăsimi, impurităţi, mirosuri, etc.  Umidificarea cu „abur curat" se realizează fie prin aparate locale, fie prin sisteme centralizate de  preparare­diStribuire..

a. Aparatele locale sunt generatoare, în general electrice, de abur de foarte joasă presiune din apa  potabilă sau parţial tratată pentru utilizarea directă în echipamente (tubulatură) de tratare aer, cu  reglarea prin generator.  b.  Sistemele centralizate de prepârare­distribuţie a „aburului curat" de joasă presiune au în  general ca sursă în centrala termică sau într­un punct termic local, un preparator­schimbător de  căldură utilizând ca agent primar abur de medie presiune sau apa supraîncălzită, alimentată cu  apă tratată­demineralizată şi cu dotarea necesară de aparatura de reglare automată şi de siguranţă,  de armături de închidere, etc, cu aparatura de măsură şi control, în sistemele centralizate  umidificarea se realizează în u midi ficat oare tipice având ventil de reglare şi dispozitiv de  distribuţie a aburului „uscat" în echipamentul (tubulatura) de tratare aer, pe care este montat;  condensatul provenit din „abur curat" ori nu este recuperat, ori este recuperat prin sistemul  aferent aburului ordinar de joasă presiune.  III.7.5. INSTALAŢII DE PREPARARE APĂ PENTRU BAZINE DE TRATAMENT  Prepararea apei, nu numai din punct de vedere termic se realizează în staţii locale echipate în  consecinţă; pentru încălzire se utilizează în schimbătoare de căldură unul dintre agenţii termici  disponibili considerat mai avantajos de folosit ­ apa caldă, apa supraîncălzită, abur de medie sau  joasă presiune; dotarea cu armături: de închidere şi de reglare automată, cu dispozitive de  siguranţă, de separare impurităţi, etc corespunde agentului termic utilizat, iar instalaţiile de agent  termic au structură adecvată.  III.7.6.         CONDIŢII GENERALE DE EXECUŢIE  Instalaţiile termice au în compunerea lor conducte, armături, recipiente, schimbătoare de dădură,  echipamente de încălzire, etc. care trebuie să corespundă din punct de vedere funcţional ­  presiune nominală, temperatură maximă, caracteristici şi performanţe funcţionale agenţilor  termici utilizaţi; de materialele din care sunt fabricate elementele componente ale instalaţiilor  rezultă măsuri specifice care trebuie avute în vedere; elementele componente ale instalaţiilor se  protejează anticoroziv după necesităţi, se izolează specific condiţiilor de exploatare şi se  finisează corespunzător caracterului aparent sau mascat al locului de montare. Se subliniază  interdicţia realizării de trasee de instalaţii cu accese necesare pentru montare, întreţinere­  reparaţii, etc. din spaţii cu pretenţii mai ridicate de igienă, nemaivorbind de asepsie.  Punctele tehnice necesare se amplasează în aşa fel încât să fie cât mai apropiate de spaţiile  servite, fără să incomodeze activităţile de bază ­ medicale sau de altă natură.  III.7.7.         SURSE DE ENERGIE TERMICĂ  III.7.7.1. La proiectarea şi execuţia surselor de energie termică se va ţine cont de toate cerinţele  şi exigenţele specifice pentru clădirile spitaliceşti amintite în normativul de faţă, precum şi de  normativele, prescripţiile şi legislaţia în vigoare ce au ca obiect condiţiile tehnice şi  administrative specifice privind realizarea acestor obiective.  III.7.7.2. Funcţie de structura funcţională a obiectivului spitalicesc şi în consecinţă, de structura  consumatorilor de energie termică este necesară producerea următorilor agenţi termici:  ­ apa caldă cu temperaturi până la 115°C pentru instalaţiile de încălzire centrală cu preparări  ulterioare pentru realizarea apei calde corespunzătoare tipurilor de instalaţie de încălzire (prin  corpuri statice convective, radiante, etc.) şi pentru încălzirea aerului în cadrul sistemelor de  ventilare ­ climatizare etc.  ­ abur de joasă presiune (max. 0,7 bar), pentru echipamente de preparare a hranei  ­ în bucătării, oficii de servire, biberonerii, etc.

­  abur de medie presiune (0,7+7 bar) pentru sterilizări ­ staţii de sterilizare, preparare apa sterilă  etc, pentru echipamentele de spălătorie­uscătorie­călcătorie, etc.  ­ apa caldă de consuni menajer preparată centralizat în centrala termică sau local cu utilizarea ca  agent termic a numai unuia dintre agenţii prezentaţi mai sus.  ­  consumuri termice speciale ­ încălziri de apă pentru bazine de înaot ­recuperare, tratamente  termale, etc. ­ utilizează în puncte termice locale proprii unul din agenţii termici menţionaţi mai  sus.  ­ în instalaţiile de tratare a aerului în spitale se utilizează cu preponderenţă abur curat de joasă  presiune care se produce în generatoare electrice, locale ­umidificatoare autogene sau în sisteme  centralizate având ca sursă schimbătoare de dădură cu abur de medie presiune sau apă  supraîncălzită ca agent primar.  III.7.7.3. Datorită exigenţelor în ceea ce priveşte furnizarea energiei termice, se recomandă  pentru spitale adoptarea surselor de căldură independente, respectiv centrale şi/sau puncte  termice proprii. Se acceptă utilizarea unor sifrse termice primare cu administrare străină ­ de tip  termoficare urbană sau de zonă, etc, chiar numai pentru satisfacerea unor anumite categorii de  consumatori termici numai dacă există certitudinea asigurării continuităţii livrării agentului  termic primar (apa fierbinte, abur, etc.) la parametrii contractaţi.  De asemeni la lucrări complexe, de amploare, se va lua în considerare şi posibilitatea realizării  unor sisteme energetice integrate cu sursa comună pentru energie termică şi electrică.  III7.7.4.        Amplasarea şi realizarea surselor termice trebuie să ţină cont de normativele  specifice în vigoare, iar prin funcţionalitatea lor să nu afecteze îndeplinirea cerinţelor prezentate  în normativ în privinţa desfăşurării normale a activităţilor medicale şi de tratament din cadrul  spitalului.  în situaţii clar definite, care impun amplasarea în clădiri independente, acestea se vor grupa cu  alte spaţii tehnico­gospodăreşti (staţie hidrofor, centrala frigorifică, grup electrogen, post trafo,  ateliere, etc).  III.7.7.5.        Dimensionarea centralelor şi punctelor termice va respecta condiţiile de montare,  exploatare şi întreţinere ca cerinţe ale producătorilor de echipamente şi prescripţiilor actelor  normative în vigoare (113 ­ 94, norme ISCIR, etc.)  III.7.7.6.        în vederea asigurării continuităţii în livrarea de energie termică se vor lua măsurile  corespunzătoare, astfel încât să existe încă o sursă suplimentară pentru fiecare agent termic.  III.7.7.7.        Consumurile de energie termică indicate, specifice obiectivelor spitaliceşti  (niveluri de temperatură mai ridicate, sterilizări, utilizarea unor cote ridicate de aer proaspăt,  consumuri ridicate de apă caldă menajeră, etc), impun utilizarea unor soluţii energetice cât mai  eficiente asociate cu soluţii diverse de recuperare a căldurii V.5.3.3. (Obs. al. 2).  III.7.7.8. Asigurarea unui regim optimizat de funcţionare al surselor impune corelarea producţiei  de energie termică cu nivelul de consum. Pentru aceasta se va asigura echiparea cu aparatură  necesară şi control a parametrilor funcţionali şi dotarea cu aparatură de automatizare adecvată.  III.7.7.9.        In sistemele de distribuţie ale apei se va urmări realizarea unor regimuri hidraulice  şi termice adaptate necesităţilor de consum. Aceasta implică realizarea unor circuite separate pe  consumatori individualizaţi ca regim funcţional, program, localizare în cadrul clădirii, etc.  echipate cu aparatură de măsură control şi automatizare corespunzătoare.

III.7.7.10.      Producerea agenţilor termici impune apei de alimentare respectarea unor condiţii  de calitate privind regimul chimic în special pentru nivelurile ridicate de temperatură şi presiune  al generatoarelor termice şi lipsa de impurităţi în special în vederea protejării armăturilor fine de  reglare. în acest sens sursele termice vor fi dotate cu staţii de tratare (dedurizare, degazare etc), în  conformitate cu normativul C 18 ­ 85 şi armături de separare a impurităţilor, centrale şi/sau  locale. Funcţionarea acestor echipamente va fi supravegheată în vederea unei exploatări de  calitate.  III.8.  INSTALAŢII FRIGORIFICE  Dotarea cu instalaţii frigorifice este determinată de complexitatea funcţională şi gradul de  echipare ale unităţilor spitaliceşti.  III.8.1.        INSTALAŢIILE FRIGORIFICE PENTRU DEPOZITĂRI RECI  constituie o categorie foarte diversă ca destinaţii de utilizare, capacităţi de  depozitare, niveluri de răcire, tipuri de echipamente, etc. în general în unităţile spitaliceşti  depozitările reci necesită capacităţi foarte mici şi mici ­ până la nivel de cameră frigorifică de  max. 15 m\ pentru răciri şi congelări fără niveluri de frig profund legat în aplicaţii reduse şi  complet izolate, şi cu utilizarea unor echipamente locale individuale de tip general ­ frigidere,  congelatoare, dulapuri frigorifice şi camere frigorifice, dotate cu agregate de frig proprii cu  condensatoare răcite cu aer; echipamente frigorifice speciale de uz medical sau echipamente  medicale cu instalaţii frigorifice proprii înglobate sunt foarte rare dacă există. Agenţii frigorifici  utilizaţi, amoniacul fiind în general exclus datorită toxicităţii ridicate, cuprind încă pe scară mare  produse C.F.C (R 12) pe cale de eliminare şi produşi HCFC (R 22) cu termen de eliminare mai  îndelungat. Noile echipamente moderne utilizează agenţi frigorifici ecologici cu ODP nul (R  134a, etc). Agregatele frigorifice răcite cu aer, aferente echipamentelor de răcire se amplasează  în spaţii adiacente încăperilor servite, bine ventilate (natural) şi izolate de spaţii pretenţioase  d.p.d.v. al zgomotului şi vibraţiilor, a. Pentru scopuri medicale, frigiderele sunt o dotare curentă  a sălilor de tratamente, laboratoarelor şi farmaciei; pentru stoc de produse sterile la farmacii  eventual se prevăd spaţii frigorifice majorate:  ­ dulap sau cameră frigorifică; băncile de sânge sau de ţesuturi se dotează cu frigidere, dulapuri  frigorifice sau echipamente specializate; laboratoarele de analiză patologică pot fi dotate cu  echipamente speciale; prosectura este dotată cu .1­3 camere frigorifice specializate pentru  păstrarea cadavrelor max. 5 zile (la cea. ­5°C).  b. Pentru scopuri alimentare ­ depozitarea materiilor prime, dar şi a unor produse finite, băuturi,  etc. la bucătării se realizează în frigidere, congelatoare, dulapuri şi camere frigorifice; oficiile  alimentare, biberoneriile, bufetele dar şi saloanele bolnavilor se dotează în mod curent cu  frigidere; în unităţile spitaliceşti cu o dotare modernă depozitarea deşeurilor menajere (bloc  alimentar) se realizează în camere frigorifice.  III.8.2.       INSTALAŢII FRIGORIFICE PENTRU TRATAREA AERULUI  cuprind instalaţii locale sau centrale de capacităţi şi tipuri diferite utilizate la răcire  şi/sau dezumidificarea aerului în aparate locale sau în procese mai complexe de preparare a  aerului în cadrul. sistemelor de ventilare­tratare aer; utilizarea instalaţiilor frigorifice pentru  scopuri de încălzire a­aerului ­ în regim de pompă termică, are diverse aplicaţii locale ­ în  echipamente locale de climatizare şi se pot utiliza la scară mai mare, de exemplu în recuperări de  căldură în secvenţe de tratare a aerului dezumidificarea ­ reîncălzire.  III.8.2.1. Instalaţii locale de climatizare echipate cu aparate (pentru răcire cu detentă directă) de  tip comercial monobloc („de fereastră") sau mono/multi „split" (unitate exterioară compresor ­  condensator la care se racordează una sau mai multe unităţi interioare de tavan sau perete ­sus

sau jos) având condensatoare răcite cu aer, sunt curente dar nu pot fi utilizate decât pentru spaţii  ale căror destinaţii funcţionale nu necesită niveluri de asepsie ridicate ­ aparatele operează în  principal în regim de recirculare a aerului interior şi nu prezintă posibilităţi de filtrare de calitate.  ­  aparatele monobloc („de fereastră") constituie o comunicare nepermîsă cu exteriorul şi nu se  recomandă deloc spaţiilor cu specific spitalicesc; pot fi utilizate la spaţii fără acest specific  ­ aparatele locale în sistem „split" pot avea o utilizare izolată, în situaţii în care sunt admise şi  ventiloconvectoarele, limitarea utilizării pe scară largă este determinată de inconvenientele de  cost şi întreţinere.  Utilizarea dulapurilor de climatizare (pentru răcire cu detentă directă) în sistem „split" sau  similar, sau a altor aparate de tip comercial, în care nu se poate realiza o tratare corectă a aerului  sau sunt lipsite de caracteristici funcţionale corespunzătoare (lipsa de etanşeitate, fără posibilităţi  de racordare pe aspiraţie, presiuni disponibile scăzute care nu permit filtrări de calitate etc.) nu  este recomandată pentru spaţii cu specific spitalicesc, dar se pot utiliza la spaţii cu alte activităţi.  Tratarea aerului în unităţi corespunzătoare domeniului spitalicesc atât ca echipare cât şi d.p.d.v.  al caracteristicilor constructive şi al performanţelor funcţionale, poate utiliza pentru răcire ­  dezumidificare baterii cu detentă directă cu circuite frigorifice individuale având condensatoare  răcite cu aer sau cu apă (mai puţin în ultimul timp) pentru capacităţi mici şi pentru instalaţii  izolate; au dezavantajul general al unor reglări rigide ale capacităţilor de răcire ­ puţine trepte de  reglare.  Unităţi specializate compacte pot îndeplini tratări complexe ale aerului de introducere, cu  satisfacerea cerinţelor cele mai pretenţioase în domeniu (pentru săli de operaţii etc.) inclusiv  recuperări de căldură din aerul de evacuare. Instalaţii locale independente frigotehnic de tratare a  aerului se pot utiliza la săli de hidroterapie pentru controlul umidităţii aerului prin răcire cu  dezumidificare şi reîncălzire cu utilizarea unei părţi din căldura de condensare, dar este necesar  un echipament frigorific special cu reglarea repartizării sarcinii de condensare la două  condensatoare complementare.  Agenţii frigorifici utilizaţi în instalaţiile locale sunt freoni ­ R 22, R 134a etc. Circuitele  frigorifice de legătură a evaporatoarelor cu unităţile exterioare compresor ­ condensator vor  cuprinde în cazul sisternelor „split" ­ conducte de gaz aspirat şi conducte de lichid ­ cu echiparea  specifică de armături,, funcţie de capacitate şi de modul de reglare a capacităţii la evaporator şi  compresor; conductele se izolează corespunzător temperaturilor agenţilor transportaţi ­ cele de  lichid pe traseu exterior nu se izolează.  III.8.2.2 Unităţile spitaliceşti dotate cu mai multe sisteme de tratare, cu răcire ­dezumidificare a  aerului se preferă a fi prevăzute cu echipamente frigorifice centralizate, pentru preparare de apă  răcită în vederea utilizării ca agent de răcire a aerului. Avantajele sistemului centralizat sunt de  natură ecologică ­ cantitate mai redusă de agent frigorific şi centralizare a problemelor de  amplasare a unor eventuale unităţi exterioare, de întreţinere ­ mai concentrată, de reducere a  puterii electrice instalate şi de cost ­ peste o anumită capacitate frigorifică instalată. Funcţie de  modul de răcire al condensatoarelor, echipamentele de răcire a apei pot fi:  ­ cu răcire cu apă  ­ echipamente în general monobloc montate în centrala  frigorifică şi având circuite cu apă de răcire echipate cu pompe şi turnuri de răcire;  ­ cu răcire cu aer  ­ condensatoare răcite cu aer montate la exterior racordate prin  circuite de agent frigorific cu echipamentele de răcire a apei montate In centrala frigorifică;  ­ cu răcire cu aer  ­ echipamente monobloc montate la exterior; se golesc de apă  în sezonul rece sau se utilizează în locul apei soluţie glicolată  cu o serie întreagă de inconveniente. Temperaturile nominale ale apei răcite utilizate ca agent de  răcire în sistemele de ventilare ­ tratare aer în unităţile spitaliceşti sunt în general de min. 6°C/11  6  °C; la agregatul de răcire se consideră temperaturi de min. 11  C/5,5°C. a. centrala frigorifică se  amenajează în general într­un corp tehnico ­ gospodăresc împreună cu centrala termică.

Centrala frigorifică este echipată pe partea de apă răcită cu pompe, distribuitoare ­colectoare,  armături de închidere, de reţinere şi de reglare automată, separatoare de impurităţi, armături de  dezaerisire şi de golire, dispozitive de expansiune şi de siguranţă, aparatură de măsură şi control  etc; pentru umplere se utilizează apă dedurizată prin folosirea staţiei de dedurizare din dotarea  centralei termice.  Pentru capacităţi frigorifice mari sistemul de pompare cuprinde pompe individuale pe fiecare  agregat de răcire (active şi rezervă) şi pompe pentru consum (active şi rezervă) în sistem de  reglare cantitativă dacă armăturile de control automat aferente bateriilor de răcire a aerului sunt  de tip cu 2 racorduri; numai la instalaţii mici se păstrează debite de apă răcită constante la  consumatori ­ armături de control automat cu 3 racorduri.  b. Instalaţiile de distribuire a apei răcite la bateriile de răcire din cadrul sistemelor de ventilare ­  tratare aer cuprind conducte de racord la centrale de ventilare, în care de obicei se amplasează şi  punctele termice de preparare ­ distribuire secundară (vezi W.7.2.I.); racordurile la fiecare baterie  de răcire sunt dotate cu armături de închidere, de reglare automată, de dezaerisire şi de golire şi  cu aparatură de măsură şi control.  Elementele componente ale instalaţiilor de apă răcită:  ­ conducte, armături, aparate etc. trebuie să răspundă d.p.d.v. funcţional ­ presiune nominală,  temperatură minimă ­ maximă, caracteristici şi performanţe funcţionale condiţiilor de exploatare;  se protejează anticoroziv şi se izolează specific ­ fără contact direct cu elemente de susţinere  metalice etc.  c. în varianta echipamentelor de răcire a apei având condensatoare răcite cu apă, temperaturile  nominale ale apei răcite se stabilesc funcţie de temperaturile de calcul ­ bulb umed ale aerului  exterior în general u ­1, = 5°C; t, ­ te  (b.u.) = 5 = C; pentru tc  (b.u.) = 23 °C rezultă t,/t2  =  28°C/33°C. Instalaţiile de apă răcită sunt echipate în centrala frigorifică cu pompe active şi de  rezervă, armături de închidere şi de reţinere, eventuale armături de reglare debit la turnuri,  separatoare de impurităţi, dispozitive de dezaerisire şi armături de golire, aparatură de măsură şi  control.  Turnurile de răcire se montează la exterior, sau în cazuri foarte speciale la interior, cu racordare  la circuitul de aer la exterior ­ numai pentru instalaţii de capacităţi reduse este posibilă datorită  debitelor mari de aer; în orice caz amplasarea turnurilor de răcire se face cu luarea unor măsuri  speciale de protecţie la zgomot a vecinătăţilor. Staţia de turnuri de răcire se racordează la  canalizare pentru golire şi pentru purjare continuă şi se alimentează cu apă potabilă eventual  tratată pentru acoperirea consumurilor de apă (evaporare, antrenare picături şi purjă continuă);  conductele de apă de răcire se protejează de insolare şi pe trasee exterioare lungi aparente se  izolează.  d. Funcţie de capacitatea de răcire instalată, condiţiile de amplasare şi de realizare a centralei  frigorifice, sunt necesare instalaţii de ventilare pentru avarie şi pentru evacuarea căldurii  degajate. Pentru amenajarea centralei frigorifice se va respecta STAS 6987­82 ­ Instalaţii  frigorifice ­ prescripţii de siguranţă.  III.9.  INSTALAŢII DE GAZE  NATURALE ŞI FLUIDE MEDICINALE 

III.9.1.        INSTALAŢII DE GAZE NATURALE  III.9.1.1.       În cadrul unui spital, gazele naturale sunt folosite pentru:  ­ consumatori cu flacără liberă (tehnologici);  ­ prepararea hranei;  ­ arderea deşeurilor;  ­ centrala termică.

III.9.1.2.       In scopuri tehnologice (cu flacără liberă) gazele naturale sunt folosite în:  ­ laboratoare de analize medicale;  ­ farmacie;  ­ prosectură şi lab. de anatomie patologică;  ­ laboratoare de cercetare.  Consumatorii sunt în principal cei specifici laboratoarelor: becuri Bunsen sau Teclu, fierbătoare,  reşouri.  Numărul punctelor de consum şi poziţionarea lor în încăperi vor fi stabilite prin tema de  proiectare.  III.9.1.3.       Pentru prepararea hranei se vor prevedea instalaţii de gaze naturale la bucătărie şi la  oficiile alimentare din flecare secţie.  III.9.1.4.       Pentru arderea deşeurilor organice de provenienţă medicală, spitalele vor fî dotate  cu instalaţii proprii specifice (crematorii), ale căror arzătoare se alimentează cu gaze. Nu se vor  elimina la crematoriu materiale inflamabile.  III.9.1.5.       în centrala termică, gazele naturale alimentează arzătoarele cazanelor de abur şi de  apă caldă.  III.9.1.6.       In cazul imposibilităţii alimentării cu gaze naturale a unităţilor spitaliceşti se poate  folosi gazul petrolier lichefiat, pentru punctele de consum tehnologic din laboratoarele şi spaţiile  medicale, debitat de la butelii.  Dacă pentru asigurarea debitului necesar calculat trebuie mai mult de 7 butelii se va prevedea o  staţie centrală de distribuţie, conf. normativului 1.31.  III.9.1.7.       în absenţa instalaţiilor edilitare cu gaze naturale, centrala termică se va alimenta cu  combustibil lichid (păcură).  III.9.1.8 Proiectarea şi executarea instalaţiilor de gaze naturale se va face conform normativului I  6.  III.9.2.        INSTALAŢII DE FLUIDE MEDICINALE  Alimentarea cu fluide medicinale a unui spital este o necesitate absolută. Fluidele medicinale  utilizate sunt: oxigenul, aerul comprimat, protoxidul de azot (gaz narcotic), vidul medicinal.  III.9.2.1.       Instalaţii de oxigen  III.9.2.1.1. Instalaţiile de oxigen în unităţile sanitare alimentează punctele fixe de consum şi se  compun din:  ­ staţie centrală de butelii pentru distribuţie de oxigen;  ­ reţete exterioare de distribuţie a oxigenului;  ­ instalaţii interioare de distribuţie a oxigenului formate din ţevi, puncte de consum şi instalaţii  de semnalizare.  III.9.2.1.2. Staţia centrală de butelii pentru distribuţia de oxigen se compune din trei încăperi  dispuse în serie: camera de distribuţie cuprinzând 1/3 din numărul total de butelii, camera în care  se află buteliile pline aflate în rezervă şi camera pentru buteliile golite. Cele trei încăperi se  execută din materiale incombustibile, cu pereţi rezistenţi la explozie şi cu panouri de  decompresare, în conformitate cu prescripţiile tehnice ISCIR. Amplasarea staţiei se face în afara

clădirilor spitalului, la distanţă suficientă pentru a nu provoca accidente şi daune materiale,  conform cu prevederile normativului P 118­1983.  III.9.2.1.3.     Echipamentele şi instalaţiile din staţia de oxigen sunt:  a. butelii de oxigen, de regulă de capacitate de 401.  b. reductoare de presiune individuale, montate direct pe butelii, care reduc presiunea la max. 5  Kgf/cmp;  c. conducte fixe sau tuburi de cauciuc armate, cu brăţări de fixare între butelii şi ţeava colectoare;  d. ţeava colectoare cu ştuţuri, funcţie de numărul buteliilor din staţie;  e. manometre de măsură a presiunii, înainte şi după reducere;  f. robinete speciale de închidere şi manevră;  g. ţevi de legătură cu aparatele de măsură şi semnalizare;  h. instalaţia de semnalizare optică şi acustică (în staţiile de supraveghere permanentă), tablou de  alarmă pentru lipsa de 02, care va avea un racord pneumatic la instalaţia de 02  şi un racord  electric de 220V.  III.9.2.1.4.     Reţelele exterioare de distribuţie se vor amplasa în canale de distanţă special  prevăzute. Este interzisă amplasarea conductelor de oxigen în acelaşi canal cu conductele de  distribuţie de gaze inflamabile sau care transportă fluide cu temperaturi peste 40°C.  Se acceptă pozarea reţelelor de oxigen în coridoare subterane sau tuneluri bine aerisite  împreună cu alte instalaţii ţinând seama de măsurile de siguranţă epidemiologică şi de  restricţiile descrise la punctuf anterior.  Traseele reţelelor exterioare vor fi cât mai drepte, montate sub limita de îngheţ şi cu o  pantă de 3% spre robinetul de purjare.  La intersecţiile subterane cu alte reţele, se vor respecta distanţe minime de 40 cm între  conductele de oxigen şi cabluri.  III.9.2.1.5.     Instalaţiile exterioare de distribuţie a oxigenului se vor monta aparent, paralel cu  tavanul. Traseele conductelor instalaţiilor interioare vor urmări drumul cel mai scurt spre  punctele de alimentare şi vor fi în linie dreaptă sau în curbe suficient de largi pentru a nu produce  gâtuiri  .III.9.2.1.6. Tronsoanele care alimentează zona cu consumatori vitali (săli de operaţie, terapie  intensivă) se vor separa de restul instalaţiei prin robinete de separare, pentru a mări siguranţa în  exploatare.  III.9.2.1.7. Conductele de oxigen, exterioare şi interioare se vor executa din ţevi de cupru  degresate, îmbinate prin sudură cu aliaj de lipit alcătuit din 95% cositor şi 5% antimoniu, şi prin  sudură cu aliaj de argint în locurile înguste.  Trecerile conductelor prin pereţi sau planşee se vor proteja prin manşoane de protecţie  din ţeava de oţel.  III.9.2.1.8. Conductele de oxigen se probează la presiunea de lOljar, timp de 24 ore. Pe  conductele de oxigen se vor monta separatoare apă ­ aer (de linie şi de capăt).  III.9.2.1.9.    Punctele de consum vor fi stabilite prin tema de tehnologie medicală. Se va preciza  amplasarea şi numărul acestora în diferite încăperi, gruparea lor pe secţii şi se va  stabili sistemul de semnalizare în caz de absenţă a oxigenului.  Este obligatorie alimentarea cu oxigen a blocului operator, a blocului de naşteri, a  serviciului de anestezie, terapie intensivă, a sectorului de urgenţă, a compartimentelor

pentru sugari şi prematuri, a compartimentului de arşi grav.  Pentru secţiile medicale de spitalizare se va asigura cel puţin o priză de oxigen în fiecare salon al  secţiilor de chirurgie, cardiologie, traumatologie, obstetrică, iar pentru celelalte secţii în toate  rezervele sau saloanele destinate cazurilor grave.  III.9.2.1.10. Prizele de oxigen se vor monta pe perete, la capul patului, acolo unde se deserveşte  un singur pat, sau între paturi, acolo unde se deservesc două paturi. înălţimea de montare a prizei  de oxigen va fi de 160 cm de la pardoseală la axul prizei.  III.9.2.1.11. Instalaţiile la punctele de distribuţie vor fi prevăzute cu sisteme de alarmare vizuale,  sau vizuale şi sonore, care semnalizează personalului tehnic şi medical că alimentarea cu oxigen  este în afara limitelor normale de lucru.  III.9.2.1.12. La spitalele mari, cu consumuri de oxigen mai mari de 3000 mc/zi, devine rentabilă  soluţia de alimentare cu oxigen lichid, furnizat de o staţie ale cărei instalaţii constau din:  ­ rezervoare de stocare oxigen lichid;  ­ pompe de expansiune;  ­ recipienţi de oxigen gazos presurizat;  ­ instalaţii de conducte pentru transportul oxigenului gazos;  ­ cisterna de aprovizionare cu oxigen lichid.  III.9.2.1.13. La proiectarea, execuţia şi exploatarea instalaţiilor de oxigen în unităţile sanitare se  va ţine obligatoriu seama de instrucţiunile ISCIR, Normativele PSI şi al Ministerului Industriei  chimice, amplasarea staţiilor de oxigen cu butelii sau pentru platforma necesară amplasării  echipamentelor de stocare a oxigenului lichid precum şi de „Prescripţiile tehnice privind  siguranţa în funcţionare a instalaţiilor de oxigen în unităţile sanitare" aprobate prin Ordinul M.S.  nr. 67/13.02.1979.  III.9.2.2.       Instalaţii de aer comprimat  III.9.2.2.1. Aerul comprimat medical se foloseşte, de regulă, pentru: punerea în funcţiune a  echipamentelor din sala de operaţie, pentru personalul chirurgical la costumele izolante, pentru  aparatura de respiraţie artificială sau cea de aerosoli, pentru probe şi dezinfecţie instrumente  medicale, pentru activităţi din laboratoare, precum şi pentru flacoanele de producere a vidului  necesar în secţiile medicale (aspiraţie).  III.9.2.2.2. Nu este permisă folosirea aerului comprimat medical pentru alte scopuri; pentru  ceilalţi consumatori (ateliere mecanice, hidrofoare, climatizare, spălătorie şi sterilizare centrală,  comenzi pneumatice) aerul comprimat se prepară distinct şi se distribuie pe alte reţele de  instalaţii.  III.9.2.2.3.  Instalaţiile de aer comprimat medical se compun din: staţia (centrală) de aer  comprimat, conducte de distribuţie şi instalaţia la consumator.  III.9.2.2.4.  Staţia (centrala) de aer comprimat medical se va echipa astfel:  ­ compresoare;  ­ rezervor tampon;  rampa de reducere a presiunii (reductoare de presiune, manometre, armături de închidere).  Se vor monta cel puţin două compresoare de aceeaşi mărime (o unitate activă + una de  rezervă), fixată pe fundaţii de beton cu izolaţie de plută pentru amortizarea zgomotelor.

III.9.2.2.5. Se recomandă utilizarea de compresoare speciale pentru uz spitalicesc, cu funcţionare  în două trepte, cu randament ridicat, evitându­se utilizarea compresoarelor de tip industrial care  au randament scăzut, un nivel ridicat al zgomotului şi pericol de antrenare a uleiului pe reţea.  Tipul compresorului se va determina funcţie de necesarul de consum, capacitatea  utilajului, durata şi condiţiile de funcţionare.  III.9.2.2.6.     Conductele de distribuţie de aer comprimat se vor monta aparent şi pe cât posibil  paralel cu conductele de oxigen.  Scimbările de direcţie se vor realiza prin curbe executate manual cu raza de cel puţin  10 ori diametrul conductei.  Conductele de distribuţie se vor executa din ţevi de cupru, ca şi cele de oxigen. .  III.9.2.2.7.     Instalaţia la consumator constă din prize de perete, montate pereche cu prizele de  oxigen, pentru nevoile de vid pentru aspiraţie în spaţiile pentru bolnavi şi de prize şi/sau  racorduri cu tuburi flexibile sau rigide pentru aparatura medicală fixă sau mobilă.  Presiunea de utilizare va fi de 5 at în toate cazurile, cu excepţia aerosolilor pentru care va fi de  1,5 at.  III.9.2.2.8. Soluţionarea instalaţiilor de aer comprimat medical va respecta prescripţiile tehnice  pentru proiectarea, execuţia, repararea, utilizarea şi verificarea recipientelor ­ butelii pentru gaze  comprimate, lichefiate sau dizolvate, C 5­84, şi Normele de protecţie a muncii în sectorul sanitar  (aprobate cu Ordinul M.S. nr. 425/7.11.1983).  III.9.2.3.        Instalaţia de vid  III.9.2.3.1. In spitale vidul este necesar pentru: absorbţii din câmpul operator, din căile  respiratorii superioare şi pentru absorbţii de durată (în domeniul vidului redus).  III.9.2.3.2. Instalaţia de vid constă din pompe de vid, reţea de distribuţie şi instalaţia la  consumator.  III.9.2.3.3. Pompele de vid vor fi de preferinţă de tipul cu inel de apă, având avantajul unei  spălări continui cu apă.  Se vor monta cel puţin două agregate (unul activ + unul de rezervă), ele putând funcţiona şi  simultan în cazul vârfului de consum.  III.9.2.3.4. Reţelele de distribuţie se vor executa din ţevi de cupru ca şi cele pentru oxigen şi aer  comprimat.  III.9.2.3.5. Instalaţia la consumator constă din prize de aspiraţie montate pereche cu prizele de  oxigen, pentru secţiile de spitalizare sau din racorduri pentru aparatura medicală de aspiraţie.  III.9.2.3.6. Ca şi pentru instalaţiile de oxigen, pentru instalalaţiile de vid se vor prevedea sisteme  de control şi semnalizare a parametrilor de funcţionare.  III.9.2.4.  Instalaţia pentru gaz de narcoză

III.9.2.4.1.     Pentru distribuirea centralizată a gazului de narcoză în blocul operator şi eventual  în blocul de naşteri se prevăd instalaţii specializate, care constau dintr­o staţie de producere,  reţele de distribuţie şi echipamente la punctul de consum.  III.9.2.4.2.     în staţia de producere a gazului de narcoză se amplasează buteliile sau recipientele  de gaz sub presiune (de regulă de mică capacitate ­ 35 Kg ­), organele de distribuţie şi control a  presiunii.  Staţiile pentru gaz de narcoză se amplasează în vecinătatea consumatorilor (chiar în blocul  operator sau în imediata lui apropiere).  III.9.2.4.3.    Reţeaua de conducte de distribuţie se va executa din ţevi din cupru.  III.9.2.4.4. Echipamentul de la punctul de consum este utilajul medical (aparatul de narcoză),  racordul acestuia la reţeaua de distribuţie a gazului de narcoză urmând a se executa conform  instrucţiunilor tehnice ale furnizorului.  III.10. COLECTAREA DEŞEURILOR SOLIDE ŞI INSTALAŢII DE TRATARE A  ACESTORA  III. 10.1.  Colectarea deşeurilor solide 

III. 10.1.1.     Deşeurile solide din spitale sunt de mai multe feluri:  a) deşeuri reciclabile (neinfectate):  ­ hârtie, ambalaje din carton;  ­ ambalaje de sticlă;  ­ metal;  b) deşeuri nereciclabile:  ­ gunoaie menajere (de la bucătărie, biberonerie, oficiile alimentare din secţiile medicale);  ­ deşeuri medicale (vată, tifon, şervete, produse biologice, deşeuri laborator);  ­ deşeuri medicale contaminate radioactiv.  III. 10.1.2. Deşeurile reciclabile se colectează şi se depozitează distinct după natura materialelor,  asigurându­se la locul lor de provenienţă condiţiile necesare pentru intrarea pe circuitul de  reciclare (spălare, preambalare). Depozitarea se face pe platforma de deşeuri, într­un spaţiu  separat.  III. 10.1.3. Gunoaiele menajere se colectează la sursă, se transportă şi se depozitează în  recipiente închise (pubele) sau în saci de polietilenă închişi etanş, într­o încăpere specializată  amplasată pe platforma de deşeuri, prevăzută cu instalaţie de apă şi canalizare pentru menţinerea  igienei spaţiului de depozitare a recipientelor. La spitalele mari, se recomandă ca încăperea de  depozitare a gunoaielor menajere să fie răcită printr­o instalaţie frigorifică locală.  III. 10.2.  Instalaţii de tratare a deşeurilor solide medicale 

III. 10.2.1. Deşeurile provenite din activităţile medicale prezintă un potenţial infecţios şi trebuie  colectate în ambalaje etanşe, transportate şi depozitate în condiţii de deplină securitate pentru a  împiedica contaminarea directă sau indirectă (prin intermediul insectelor şi rozătoarelor) a  personalului şi populaţiei. Se recomandă tratarea şi distrugerea acestor deşeuri cât mai aproape  de sursa de producere, prin tratare cu substanţe dezinfectante şi/sau ardere în crematoriu.

III. 10.2.2.     Instalaţia de crematoriu se amplasează într­un spaţiu distinct în zona funcţiunilor  tehnico ­ edilitare, la distanţă de serviciile şi compartimentele medicale. Este obligatorie  prevederea unor măsuri constructive şi a unor instalaţii care să minimizeze riscul de poluare a  mediului, astfel:  ­ combustibilul utilizat va fi gazul metan sau păcura;  ­ coşul de evacuare a gazelor arse va fi dotat cu filtre de reţinere a produselor de ardere;  ­ în funcţie de amplasare şi regimul de funcţionare (cu asistenţă umană sau nu) se va prevedea o  instalaţie de ventilaţie mecanică pentru evacuarea aerului din încăperea crematoriului, prevăzută  dacă este cazul cu filtre de reţinere a impurităţilor.  ­  instalaţia de crematoriu va fi prevăzută cu organe de control şi semnalizare a modului de  funcţionare.  III. 10.3.  Sistemul de tratare a deşeurilor solide contaminate radioactiv 

III. 10.3.1.     Deşeurile medicale solide provenind de la laboratorul de medicină nucleară se  colectează şi se depozitează distinct de celelalte deşeuri din spital; depozitul de deşeuri  radioactive se amplasează în cadrul laboratorului. In funcţie de natura substanţelor radioactive  utilizate deşeurile radioactive urmează un tratament distinct:  a) deşeurile puternic radioactive se colectează în recipiente speciale închise etanş şi ecranate şi se  depozitează temporar până la preluarea lor de unitatea teritorială specializată în tratarea  deşeurilor;  b)   deşeurile slab radioactive se colectează în recipiente port­deşeu şi se dezactivează în cadrul  laboratorului într­un depozit ecranat şi ventilat corespunzător prin staţionare pe durata de timp  calculată în funcţie de perioada de înjumătăţire a surselor radioactive utilizate.  III. 10.3.2. Depozitul pentru dezactivare a deşeurilor slab radioactive se organizează calendaristic  pe compartimente sau se dozează cu un conveier calculat în funcţie de cantitatea de deşeuri şi  timpul necesar pentru dezactivare, în aşa fe încât după parcurgerea unui ciclu şi după efectuarea  controlului dozimetric, rezidurile devenite neradioactive să poată fi depozitate şi tratate ca şi  celelalte deşeuri ale spitalului.  III. 10.3.3. Depozitele pentru deşeuri solide radioactive sunt parte integrantă a unităţii nucleare şi  se conformează prescripţiilor tehnice şi de autorizare prevăzute de Normativul Republican de  Securitate Nucleară.  IV CRITERII FUNCŢIONAL ­ URBANISTICE PENTRU AMPLASAREA  CLĂDIRILOR SPITALICEŞTI  IV. 1.            DIMENSIONAREA ŞI FORMA TERENULUI DE AMPLASAMENT  IV. 1.1. Suprafaţa de teren necesară unui spital este o variabilă în funcţie de următoarele  considerente:  a. ­ capacitatea spitalului (numărul de paturi);  b.  ­ profilul medical (bolile tratate şi durata medie de spitalizare specifică cazuisticii respective);  c. ­ rangul ce­1 va deţine spitalul în reţeaua de ocrotire a sănătăţii, respectiv numărul şi natura  funcţiunilor medicale asociate funcţiunii de bază;  d. ­ perspectivele de dezvoltare (extindere) ale acestuia, previzionate pe termen mediu şi lung;  e. ­ rezolvarea spaţial ­ funcţională preconizată (cu distribuţia funcţiunilor preponderent pe  orizontală sau pe verticală, în sistem monobloc, pavilionar sau mixt);

f. ­ condiţiile geo­fizice şi de microclimat proprii terenului de amplasament;  g. ­ poziţia amplasamentului în cadrul localităţii.  IV. 1.2. Măsurătorul (indicele) folosit curent pentru determinarea suprafeţei de teren necesare  unui spital este suprafaţa de teren aferentă unui pat de spitalizare, exprimată în mp/pat. Acest  indice este utilizat mai ales în operaţiunile preliminare de alegere şi prezervare a terenurilor  destinate spitalelor, la elaborarea planurilor urbanistice generale (PUG) sau zonale (PUZ) ale  localităţilor.  Valoarea indicelui este cuprinsă între 75 mp/pat şi 150 mp/pat, în funcţie de considerentele  prezentate la punctul IV. 1.1., astfel:  ­ 75 ­ 90 mp/pat fiind considerat un indice acoperitor pentru necesarul de teren al unor spitale  generale curente din reţeaua teritorială, soluţionate multietajat;  120­150 mp/pat fiind considerat un indice acoperitor pentru spitale soluţionate preponderent pe  orizontală sau în sistem articulat­pavilionar; utilizându­1 se asigură şi o marjă de rezervă pentru  extinderi, dezvoltări ulterioare sau pentru asociere de alte funcţiuni cu caracter medical  (dispensar policlinic, staţie de salvare, eventual locuinţe pentru personal medical).  IV. 1.3. Un măsurător (indice) care cuantifică cu mare precizie necesarul de teren pentru spitale  este cel care stabileşte un raport direct între suprafaţa totală a terenului şi aria desfăşurată a  viitoarei unităţi spitaliceşti (exprimat în mp teren/mp A.d.). Utilizarea acestui indice este posibilă  atunci când s­a elaborat în prealabil un studiu de temă care să cuantifice în arii desfăşurate  funcţiunile preliminate ale viitoarei investiţii. Valoarea acestui indice se cuprinde între 1,4 ­ 1,5  pentru unităţi spitaliceşti soluţionate compact şi multietajat şi respectiv 1,7­1,8 pentru cele  soluţionate preponderent pe orizontală sau în sistem articular/pa vi lionar. Atunci când se  utilizează acest măsurător, necesarul de teren de rezervă pentru extinderi viitoare se calculează  (estimează) separat.  IV. 1.4. în cazuri bine definite se pot utiliza pentru amplasarea spitalelor şi terenuri cu suprafeţe  unitare mai mici decât cele precizate mai sus, după cum urmează:  ­ pentru un spital general sau de specialitate, profilat pentru bolnavi acuţi, soluţionat în sistem  mixt (clădire principală + clădiri anexe tehnico­gospodăreşti), amplasat într­o localitate (zonă) ce  beneficiază de toate dotările edilitare necesare, pe un teren cu condiţiile favorabile (definite la  IV.2. şi IV.3.) şi pentru care nu se previzioneazâ o viitoare mărire a capacităţii sau o asociere cu  alte funcţiuni medicale, se poate utiliza şi un indice de 60 ­ 70 mp/pat.  în localităţile urbane care pot oferi condiţii favorizante (cum ar fi existenţa în imediata vecinătate  a unor parcaje publice suficient dimensionate pentru a prelua nevoile utilizatorilor spitalului) sau  în cele care există organizată o reţea de servicii gospodăreşti (publice sau private) care deservesc  centralizat mai multe spitale preluând funcţiunile de spălătorie, ateliere de întreţinere, depozite  sau chiar prelucrarea primară a alimentelor, indicele de calcul pentru terenul aferent unui spital  obişnuit de reţea poate coborî şi sub 60 mp/pat.  IV. 1.5. Nu se vor utiliza valorile minime ale indicilor pentru stabilirea necesarului de teren,  dacă:  a. ­ în imediata vecinătate a terenului de amplasament se află o sursă de relativă poluare (arteră  de trafic intens, dotări comerciale mari şi aglomerate, unităţi de mică producţie etc.) faţă de care  este necesar a se lua măsuri de protecţie (distanţare, spaţii plantate);  b.  ­ terenul disponibil prezintă denivelări pronunţate, are o formă neregulată sau un raport al  laturilor nefavorabil;  c.  ­ utilităţile edilitare din zonă nu asigură necesarul pentru un spital şi trebuie completate cu  surse sau staţii proprii;

d. ­ reglementările urbanistice ale zonei limitează regimul de înălţime al construcţiilor;  e. ­ în incintă se va amplasa un heliport;  f.  ­ profilul medical, sistemul de tratament (sau durata mare de spitalizare proprie acestora)  impun dezvoltarea unor spaţii mai ample de plimbare a bolnavilor în aer liber (cazul spitalelor de  recuperare, de bolnavi cronici, de neuropsihiatrie etc).  IV. 1.6. Pentru a se obţine o utilizare cât mai eficientă şi economică a terenurilor, este  recomandabil ca forma în plan a terenului destinat unui spital să fie regulată, cât mai apropiată de  un dreptunghi, cu raportul laturilor cuprins între 1/2 şi 1/1,5, aşezat cu latura mică spre artera de  circulaţie la care este adosat.  IV.2.            CARACTERISTICILE GEO­FIZICE ALE TERENULUI  IV.2.1. Pentru amplasarea de spitale sunt recomandate terenurile plate sau cu pantă mică (până la  10%).  Terenurile impermeabile la suprafaţă, cele care prezintă pericol de alunecare sau de inundare nu  se vor folosi pentru amplsarea de construcţii spitaliceşti.  IV.2.2. Date fiind cerinţele de segregare a grupelor de funcţiuni specifice spitalelor, examinate la  capitolul precedent (cap. III), care impun în cele mai multe cazuri adoptarea soluţiilor cu demisol  (subsol) funcţional, la care se adaugă şi cerinţa prevederii unui subsol tehnic destinat distribuţiei  instalaţiilor, este necesar ca terenul ales pentru amplasarea construcţiilor spitaliceşti să aibă o  stratificaţie convenabilă fundării la cea 5 ­ 6 m sub nivelul solului, cât mai omogenă pe întreaga  suprafaţă a acestuia.  IV.2.3. Aceleaşi raţiuni impun recomandarea ca, pe terenurile prezervate pentru spitale, pânza de  apă freatică să se afle la adâncime mai mare de 6 ­ 7 m. 

IV.3.            CONDIŢII DE MICROCLIMAT ÎN ZONA AMPLASAMENTULUI  IV.3.1. Amplasarea construcţiilor spitaliceşti se va face în zone nepoluate, protejate faţă de  concentrările de curenţi de aer, rezultate din conformarea naturală sau urbanistică a sitului în  raport cu direcţia vânturilor dominante.  IV.3.2. Se vor prefera zonele mai înălţate, însorite şi aerisite, aflate în apropierea parcurilor sau  spaţiilor verzi orăşeneşti.  IV.3.3. Sunt contraindicate amplasamentele peste care vânturile dominante ar putea aduce emisii  poluante din zone industriale, cele care au vecinătăţi neconvenabile, cu surse de zgomot, vibraţii  sau mirosuri dezagreabile (cum ar fi: arterele de trafic intens, terenuri de sport, cazărmi, autogări,  cinematografe, şcoli, pieţe alimentare, depozite de mărfuri etc.) sau vecinătăţi stressante psihic  (cimitire, crematorii, servici de pompe funebre).  IV.3.4. Pentru a prezerva calitatea microclimatului pe toată durata de funcţionare a unităţii  spitaliceşti, amplasarea acesteia se va face în zone gata structurate din punct de vedere al  amenajărilor edilitare şi al fondului construit.  IV.4.  CONDIŢII   DE   AMPLASARE   A   SPITALELOR   ÎN   CADRUL  LOCALITĂŢILOR

IV.4.1. Terenurile care întrunesc condiţiile favorabile amplasării de unităţi spitaliceşti trebuie  avute în vedere şi prezervate ca destinaţie încă din faza întocmirii planului urbanistic general  (PUG) al localităţii, corelat cu perspectivele de dezvoltare demografică şi urbanistică a acesteia  pe termen mediu şi lung, precum şi cu repartiţia teritorială şi structura serviciilor medicale  existente, respectiv previzionate ca necesar pentru viitor.  IV.4.2. Pentru oraşele mari şi foarte mari (peste 150.000 de locuitori), amplasamentele  prezervate pentru construcţii spitaliceşti vor fi mai multe, distribuite echilibrat în  teritoriu în funcţie de capacităţile preconizate pentru spitalele respective, de populaţia  arondată, de distanţele convenabile de parcurs până la spital.  ­ De exemplu: ­ se recomandă ca un spital general de mărime mijlocie (500 ­ 600  de paturi) să se adreseze unei populaţii de cea 70.000 ­ 80.000 de locuitori,  distribuită pe o rază de maxim 1 km faţă de spital (respectiv pe un teritoriu de cea  200 ha, presupunând o densitate de cea 400 locuitori/ha).  IV.4.3. Pentru oraşele mijlocii şi mici se recomandă gruparea construcţiilor spitaliceşti (chiar  şi atunci când formează unităţi sanitare distincte) pe platforme special destinate sau pe  terenuri situate în zone apropiate, pentru a asigura o bună cooperare între ele la nivelul  serviciilor tehnico­medicale.  IV.4.4. Amplasarea spitalelor se va face în zone preponderent rezidenţiale, cât mai aproape de  „zonele verzi" ale localităţii.  La amplasarea spitalelor se va lua în considerare existenţa unei legături facile cu  principalele artere ale localităţii şi existenţa unor mijloace de transport în comun, cu  staţii în apropierea intrării în incinta spitalului.  IV.4.5. In cazul amplasării spitalelor în afara localităţilor sau în zone periferice ale acestora se  va asigura o bună legătură cu oraşul prin cel puţin două artere de circulaţie distincte,  prevăzute cu mijloace de transport în comun.  IV.4.6. In vecinătatea terenului destinat amplasării construcţiilor spitaliceşti vor fi asigurate toate  reţelele edilitare de distribuţie a utilităţilor necesare spitalului, dimensionate corespunzător cel  puţin la nivelul capacităţii preconizate pentru etapa iniţială, preliminând soluţiile tehnice de  extindere a acestora, corelat cu etapele de dezvoltare viitoare a spitalului avute în vedere Ia  stabilirea dimensiunilor terenului de amplasament.  IV.4.7. Se recomandă ca prin PUZ şi PUD, să se asigure spaţii de parcare publice amplasate în  vecinătatea spitalelor, care să permită descongestionarea incintei spitalului de circulaţia şi  staţionarea autoturismelor vizitatorilor, aparţinătorilor şi pacienţilor ambulatori.  IV.4.8. Amplasamentele destinate construcţiilor spitaliceşti vor evita zonele presupuse a fi  afectate în caz de calamităţi naturale, fiind necesară menţinerea integrală a funcţionalităţii  spitalelor tocmai în aceste cazuri.  IV.4.9. Nu se vor utiliza pentru spitale terenuri ocupate în subteran de galerii edilitare sau trasee  pentru metrou, chiar dacă acestea sunt la adâncimi relativ mari.  OBSERVAŢIE: Se recomandă evitarea acelor amplasamente care, prin regulamentul urbanistic  local, au condiţionări severe privind regimul de înălţime, aliniamentele sau modalităţile de  încadrare plastic ­ arhitecturală în cadrul construit existent (situri istorice, protejate), întrucât

clădirile şi ansamblurile spitaliceşti trebuie să răspundă cu prioritate (de cele mai multe ori  chiar cu stricteţe) propriilor cerinţe funcţionale si tehnologice complexe, ceea ce le face mai  greu adaptabile la condiţionări de ordin extern. La cele de mai sus se adaugă şi considerente  de ordin economic, ştiut fiind că spitalele sunt de regulă senncii sociale, finanţate din fonduri  publice, subvenţii şi donaţii caritabile, problema reducerii costurilor de investiţie şi exploatare  la strictul necesar destinaţiei obiectivului fiind esenţială la acest gen de programe.  IV.5.            CRITERII DE ORGANIZARE FUNCŢIONAL URBANISTICĂ A  INCINTEI SAU PLATFORMEI SPITALICEŞTI  IV.5.1. Considerente generale  IV.5.1.1. Incinta spitalicească este o prelungire în exterior a funcţiunilor proprii spitalului,  organizarea ei fiind riguros determinată de modul de organizare spaţial ­funcţională preconizat  pentru clădirile principale şi anexele acestora.  IV.5.1.2. Pentru considerente de siguranţă în funcţionare, protecţie igienico ­ sanitară, intimitate  a pacienţilor, incintele spitaliceşti se închid perimetral cu gard, accesele rezolvându­se astfel  încât să poată fi controlate.  IV.5.1.3. Organizarea funcţional ­ urbanistică a incintelor spitaliceşti, ridică o serie de probleme  specifice:  ­  sectorizarea terenului în zone funcţionale şi organizarea relaţiilor dintre acestea în funcţie de  natura activităţilor şi categoriilor de utilizatori;  ­ delimitarea şi tratarea adecvată a sectoarelor ce necesită a fi protejate: cele în care se deplasează  sau sunt cazaţi bolnavii şi cele în care se desfăşoară activităţi medicale sensibile faţă de factori  externi perturbatori;  ­ stabilirea şi diferenţierea traseelor de circulaţie pentru pietoni şi diverse categorii de vehicule,  amplasarea spaţiilor de parcare, a platformelor de staţionare şi manipulare a materialelor,  soluţionarea modului de deservire a diferitelor accese în clădiri, în funcţie de specificul acestora;  ­ amplasarea construcţiilor în raport de realţiile funcţionale dintre ele, dar şi condiţionat de  caracterisiticile sitului;  ­ stabilirea soluţiilor de echipare cu utilităţi a incintei (staţii şi centrale proprii, reţele de  distribuţie a diverşilor agenţi) în funcţie de cerinţele funcţionale şi modul de amplasare a  clădirilor ce compun ansamblul, corelat cu rezolvările tehnice ale reţelelor edilitare existente în  zona amplasamentului (racorduri, branşamente);  ­  prezervarea (dacă terenul a fost astfel dimensionat) zonelor destinate dezvoltării (extinderii)  ulterioare a funcţiunilor spitaliceşti, cu asigurarea modalităţilor de extindere a serviciilor  gospodăreşti, circulaţiilor şi reţelelor de utilităţi;  ­  asigurarea condiţiilor igienico ­ sanitare, a celor de protecţie a mediului, izolarea şi  neutralizarea surselor de poluare proprii, organizarea stocării, prelucrării şi evacuării deşeurilor.  IV.5.2. Zonificarea terenului de amplasament al spitalelor  IV.5.2.1.       Zonificarea incintei va ţine seama de următoarele criterii:  a.  ­ concordanţa cu zonificările operate la interiorul clădirilor;  b. ­ separarea spaţiilor (sectoarelor) în care se desfăşoară funcţiuni incompatibile (cele cu  specific medical faţă de cele tehnico ­ utilitare şi gospodăreşti);  c. ­ protejarea sectoarelor în care se deplasează şi recreazâ bolnavii (categoria cea mai  vulnerabilă faţă de riscuri) faţă de cele destinate altor activităţi;

d.  ­ gruparea acceselor în clădiri şi a circulaţiilor pentru vehicule în funcţie de activităţile  deservite şi delimitarea zonelor afectate de trafic şi manipulări de materiale, faţă de restul  spaţiilor;  e. ­ amplasarea periferică şi grupată a sectoarelor din incintă în care au acces utilizatori externi  (pacienţi ambulatori, vizitatori, studenţi, furnizori).  IV.5.2.2.       Principalele zone ce se delimitează în cadrul incintelor spitaliceşti sunt:  ­  zona publică ­ partea incintei cuprinsă intre accesul principal în incintă şi  accesele principale în spital; în această zonă au acces cea mai mare parte a  utilizatorilor (interni şi externi) şi a vehiculelor. OBSERVAŢIE: La s ni ta lele ele capacitate  mare ca si la cele cu funcţiuni asociate pot apărea două ­ trei zone publice, separate total sau  parţial între ele (zone de acces distincte pentru sectorul de urgenţe, cel de învăţământ ­  cercetare, pentru staţia de salvare etc). La spitalele cu secţie de boli infecfioa.se se va separa  zona publică destinată acesteia de zona publică pentru restul spitalului.  ­  zona de serviciu ­ creată prin gruparea acceselor, circulaţiilor şi platformelor aferente clădirilor  ce adăpostesc funcţiuni gospodăreşti sau tehnico ­ utilitare;  ­ zona de recreere pentru bolnavi (parcul spitalului) ­ cuprinzând spaţiile verzi şi aleile de  promenadă în aer liber rezervate pacienţilor; se va avea în vedere o relaţie cât mai directă între  aceasta şi nodul de circulaţie verticală care deserveşte secţiile de spitalizare;  ­ zone de protecţie ­ cuprinzând spaţiile plantate de protecţie a microclimatului şi alte zone  restricţionate pentru protecţia unor funcţiuni (gospodăria de apă potabilă, vecinătăţi ale unităţilor  nucleare etc).  In funcţie de amplasarea spitalelor şi/sau de asocierea altor funcţiuni poate apărea necesară  delimitarea şi a altor zone, cum ar fi: zonă pentru creşterea şi întreţinerea animalelor de  cercetare, zonă pentru heliport, zonă de locuinţe pentru personalul medical etc.  IV.5.3. Orientarea clădirilor pe teren  IV.5.3.1. Aşezarea clădirilor pe teren va asigura ca faţadele ce corespund saloanelor de bolnavi  să fie orientate preferenţial spre sud­est, sud sau nord­vest; se va evita expunerea lor spre nord,  nord­est sau vest.  Faţadele pe care se află ferestrele laboratoarelor, sălilor de operaţie sau ale altor încăperi dotate  cu aparatură medicală sensibilă la însorire directă, se vor orienta spre nord­vest, nord şi nord­est.  IV.5.3.2. Se va avea grijă ca prin poziţionarea reciprocă a clădirilor sau volumelor construite să  nu se favorizeze crearea unor curenţi locali de aer care să afecteze zonele de circulaţie şi cazare a  bolnavilor.  Se va evita practicarea acceselor importante (cu flux mare de persoane) pe faţadele expuse  vânturilor dominante.  IV.5.3.3. Se interzice amplasarea coşurilor de fum (de la centrala termică, crematoriu, grup  electrogen) sau a exhaustărilor de la centralele de ventilaţie în astfel de poziţii în care emisiile  poluante ar putea fi direcţionate de vânturile dominante sau curenţii locali de aer spre faţadele  spre care au ferestre încăperile sensibile ale sectoarelor medicale.  IV.5.3.4. Fronturile de clădire cuprinzând saloane de bolnavi, săli de operaţie sau săli de naşteri  se vor orienta spre vecinătăţile imediate cele mai favorabile (parcul bolnavilor, alte spaţii verzi,  zone liniştite şi fără risc de poluare); acestea nu se vor orienta spre spaţii intens circulate,  parcaje, curţi de serviciu, fără o distanţiere suficientă şi o protecţie prin spaţii intermediare  plantate.

IV.5.4. Distanţe între  fronturi  de clădiri  şi  cerinţe la  compunerea  ansamblurilor volumetrice  IV.5.4.1. Distanţele între fronturile paralele, atunci când cel puţin unul are ferestre ale încăperilor  în care sunt cazaţi bolnavi sau se desfăşoară activităţi medicale ce necesită iluminare directă, vor  fi cel puţin 50 % din înălţimea până la cornişă a frontului care umbreşte ferestrele spaţiilor  menţionate.  IV.5.4.2. Nu se vor aşeza faţă în faţă, chiar dacă distanţele între fronturi sunt respectate, ferestre  ale spaţiilor sau funcţiunilor care prezintă incompatibilităţi (saloane de bolnavi cu cabinete de  explorări şi investigaţii, cu săli de operaţie, săli de naşteri, saloane de terapie intensivă, săli de  autopsie şi zone de eliberare cadavre).  IV.5.4.3. Se va evita ca imediat sub ferestrele saloanelor de bolnavi sau a spaţiilor cu funcţiuni  medicale sensibile să se amplaseze terase, acoperişuri ori alte suprafeţe care pot acumula praf sau  degaja radiaţii termice datorită insolării.  IV.5.5. Distanţe faţă de limita incintei  IV.5.5.1. Intre fronturile cu ferestre ale spaţiilor de cazare şi ale funcţiunilor medicale sensibile  din punctul de vedere al condiţiilor igienico­sanitare şi străzile limitrofe cu trafic intens saii  vecinătăţi cu surse de zgomot, trepidaţii, mirosuri dezagreabile, praf etc. se vor păstra distanţe  convenabile (20 ­ 25 m) şi se vor prevedea ecrane de protecţie (plantaţii dese cu arbori şi arbuşti,  ziduri sau garduri pline la limita incintei).  IV.5.5.2. Distanţa între fronturile de mai sus şi marginile laterale ale incintei, dacă vecinătăţile  sunt favorabile, nu va fi mai mică de 10 m, spre a asigura gradul de intimitate necesar  persoanelor în suferinţă şi specificul activităţilor medicale. Această distanţă se poate reduce până  la 3 m pentru faţadele cu ferestre ale clădirilor anexă tehnico­gospodăreşti sau administrative.  IV.5.6. Regim de înălţime  IV.5.6.1. Clădirile spitaliceşti curente nu au condiţionări proprii care să impună un anumit regim  de înălţime; excepţie fac unele funcţiuni tehnico­medicale speciale (bunkere de iradiere cu  energii înalte, vivarium) sau unele staţii şi centrale tehnice (staţia de oxigen, centrala termică) ce  trebuie amplasate în clădiri izolate pe considerente tehnologice; într­o incintă spitalicească se vor  întâlni volume construite cu înălţimi diferite rezultate din conceptul general de soluţionare  spaţio­funcţională, din particularităţile specifice tipului de spital şi datelor de temă, din adoptarea  unor decizii privind segregările de funcţiuni, zonificările, măsurile de protecţie etc.  IV.5.6.2. Se recomandă evitarea dezvoltării pe înălţime a clădirilor spitaliceşti (chiar şi în cazul  spitalelor de capacitate mare) datorită disfuncţionalităţilor induse de dependenţa excesivă faţă de  mijloacele de transport pe verticală.  IV.5.7. Circulaţiile interioare în incintă  IV.5.7.1.       Sistemul de circulaţii interioare ale incintei spitaliceşti se compune din:  ­ alei exclusiv carosabile,  ­ alei exclusiv pietonale şi trotuare,  ­ alei mixte carosabile şi pietonale.

IV.5.7.2.       Dimensionarea aleilor carosabile se face în funcţie de trafic (fluxuri), de nevoile de  staţionare, de gabaritele mijloacelor de transport utilizate. Lăţimea acestora nu va mai fi mai  mică de:  a. ­ 2,5 m pentru aleile carosabile utilizate ocazional, în care caz la lungimi mai mari de 25 m se  vor prevedea supralărgiri pentru depăşire, iar la capete zone de întoarcere;  b.  ­ 4 m pentru aleile carosabile de trafic mic sau cele care presupun staţionări, prevăzute la  capete cu zone de întoarcere;  c. ­ 6 m şi peste 6 m pentru aleile carosabile mai intens circulate (accese principale la spitalele  mici şi mijlocii, accese la zona de serviciu pentru spitalele mari, accese la sectorul de urgenţe  când acesta este dezvoltat etc).  IV.5.7.3. Se prevăd obligatoriu trotuare pietonale, pe o parte sau pe ambele părţi, la aleile  carosabile de 6 m lăţime şi peste 6 m; se recomandă prevederea unui trotuar la aleile de 4 m  lăţime dacă conduc la intrarea de urgenţă sau la platforma pentru serviciile tehnico ­  gospodăreşti; se admite circulaţia pietonilor pe aleile carosabile de 2,5 m.  IV.5.7.4. Pentru spitalele cu capacitate mai mare de 500 paturi, precum şi pentru spitalele  mijlocii (mici) dacă sunt asociate cu dispensare policlinice sau alte funcţiuni complementare, se  recomandă separarea completă a aleilor pietonale de cele carosabile, cu deosebire în zona  accesului pentru bolnavi, separare ce se va realiza fie prin stabilirea unui traseu distinct, fie prin  prevederea unui spaţiu verde între trotuar şi carosabil.  IV.5.7.5. Aleile pietonale destinate pentru plimbarea bolnavilor spitalizaţi, se vor soluţiona  distinct de celelalte circulaţii, la distanţă de aleile sau platformele carosabile, precum şi de zonele  în care se manipulează materiale şi echipamente, substanţe cu potenţial toxic, inflamabil sau  exploziv.  IV.5.7.6.       Parcajele se vor amplasa cât mai grupat şi cât mai aproape de accesul în incintă.  Se recomandă amplasarea în afara incintei spitalului a parcajelor pentru vizitatori, studenţi,  cercetători, a altor categorii de persoane care nu sunt nemijlocit implicate în activităţile  spitalului.  OBSERVAŢIE: La spitalele mari sau la cele amplasate pe terenuri insuficiente se prefera  soluţiile care asigură parcarea în subteran a autoturismelor personalului, cu luarea masurilor  de protecţie cuvenite la evacuarea gazelor de eşapament.  IV.5.8. Amplasarea reţelelor de utilităţi în incintă  IV.5.8.1. Clădirile spitaliceşti sunt alimentate şi legate între ele printr­o serie de reţele, în  majoritate subterane, ce transportă utilităţi:  ­ conducte de alimentare cu apă potabilă şi apă de incendiu;  ­ conducte de canalizare cu cămine şi staţii de tratare a efluenţilor pe traseu;  ­ reţele termice diversificate după temperatura şi presiunea agenţilor;  ­ conducte de apă răcită;  ­ reţele pentru gaze naturale;  ­ reţele pentru oxigen şi aer comprimat;  ­ reţele electrice de medie (înaltă) tensiune pentru alimentarea posturilor de transformare şi reţele  de distribuţie pentru curenţi de joasă tensiune;  ­ reţele de telecomunicaţii.

IV.5.8.2. La amplasarea acestor reţele se vor avea în vedere: gruparea reţelelor asemenea şi  sistematizarea traseelor pentru a afecta cât mai puţin din teren, respectarea condiţiilor specifice  de alcătuire şi pozare, respectarea reglementărilor tehnice privind vecinătatea traseelor şi  rezolvarea intersecţiilor.  IV.5.8.3. în cazul spitalelor mari, sau a platformelor spitaliceşti comune mai multor unităţi  sanitare, se vor prevedea, pe traseele principale, galerii vizibile în care se vor monta toate reţelele  care nu prezintă incompatibilităţi de amplasare în acest sistem.  IV.5.8.4. Reţelele pentru utilităţi nu se vor amplasa sub aleile carosabile pentru a nu bloca  circulaţia în incintă pe perioada intervenţiilor pentru reparaţii.

ANEXE GENERALE  AI  SCHEME FUNCŢIONALE PRIVIND PRINCIPALELE COMPARTIMENTE ŞI  SECTOARE  AII. CONDIŢII PRIVIND DERULAREA PROCESULUI DE PROIECTARE,  REALIZAREA ŞI EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR SPITALICEŞTI

AII      CONDITII PRIVIND DERULAREA PROCESULUI DE PROIECTARE,  REALIZAREA SI EXPLOATAREA CONSTRUCTIILOR SPITALICESTI  AII.1 CONSIDERENTE GENERALE  Derularea procesului de proiectare, realizarea si executia constructiilor spitalicesti se va face în  conformitate cu indicaţiile menţionate în prezenta anexa, cu precizarea că, în acelaşi timp, se va  respecta întreaga legislaţie în vigoare la data proiectării şi realizării investiţiei.  AII.2.         DERULAREA PROCESULUI DE PROIECTARE RE FAZE ŞI ETAPE  CONFORM CU REGLEMENTĂRILE LEGALE ÎN VIGOARE  AII.2.1.1      Operaţiuni şi studii preliminare iniţierii investiţiilor  AII.2.1.1 Fundamentarea necesităţii realizării de spitale noi, de extindere şi completare a

AII.  CONDIŢII  PRIVIND  DERULAREA  PROCESULUI  DE  PROIECTARE,     REALIZAREA    ŞI     EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR  SPITALICEŞTI  AII.l.  CONSIDERENTE GENERALE  Derularea procesului de proiectare, realizarea şi execuţia construcţiilor spitaliceşti se va face în  conformitate cu indicaţiile menţionate în prezenta anexă, cu precizarea că, în acelaşi timp, se va  respecta întreaga legislaţie în vigoare la data proiectării şi realizării investiţiei.  AII.2.  DERULAREA PROCESULUI DE PROIECTARE P„E FAZE SI ETAPE  CONFORM CU REGLEMENTĂRILE LEGALE IN VIGOARE  Al 1.2.1.1       Operafiuni şi studii preliminare iniţierii investiţiilor  AII.2.1.1 Fundamentarea necesităţii realizării de spitale noi, de extindere şi completare a  serviciilor medicale în raport cu dezvoltarea localităţilor, se va face de către organele  administraţiei locale, împreună cu Direcţiile Sanitare Judeţene, pe bază de studii şi analize  multicriteriale ale situaţiei existente în teritoriu, ale disfuncţionalităţilor evidenţiate şi ale  cerinţelor de perspectivă pe termen mediu şi lung.  AII.2.1.2. în planurile urbanistice generale şi zonale (PUG şi PUZ), elaborate pentru localităţile  urbane şi rurale, se vor cuprinde noile obiective spitaliceşti, rezervându­se amplasamente care să  asigure condiţii corespunzătoare acestui tip de unităţi sanitare (conform Regulamentului general  de urbanism aprobat prin HG 525/1996 şi cerinţelor de la Cap. IV din prezentul Normativ).  Verificarea caracteristicilor terenurilor propuse pentru amplasarea de spitale se va face anterior  cuprinderii în PUG şi PUZ, prin studii topometrice, geotehnice, de încadrare în mediul natural şi  construit existent.  Pentru amplasamentele destinate spitalelor, precum şi pentru zonele de influenţă adiacente, se  vor face precizări speciale în Regulamentele urbanistice locale privind vecinătăţile admise şi  regimul construit al acestora, arterele de circulaţie şi mijloacele de transport in comun, dotările  tehnico ­ edilitare obligatorii, etc.  AII.2.1.3. Determinarea capacităţii, profilului şi structurii medicale a viitoarelor obiective  spitaliceşti se va face de către organismele şi specialiştii cu responsabilităţi în managementul  reţelei de asistenţă medicală prin analize şi studii prealabile privind starea de sănătate şi structura  populaţiei din teritoriu, recurenţa şi morbiditatea unor patologii generale sau specifice zonei,  tendinţa de evoluţie pe termen mediu şi lung a necesităţilor de asistenţă sanitară, oportunitatea  dezvoltării în cadrul noilor unităţi a unor funcţiuni medicale asociate (dispensar, sector de  învăţământ şi/sau cercetare de specialitate).  Datele din aceste studii vor fi analizate de investitor pentru întocmirea temei cadru a viitoarei  investiţii.  AII.2.2.        Iniţierea investiţiei  AII.2.2.1.     Iniţierea investiţiilor ce se vor finanţa din fonduri publice, definite ca la II. 1.3. i 2,  se face pe baza .Studiului de pre fezabilitate care determină, pe baza datelor tema cadru şi a  condiţiilor specifice unor amplasamente date, parametrii unităţi spitaliceşti:  ­ tema de proiectare propriu­zisă cuprinzând caracteristicile spaţio­funcţio şi tehnico­medicale;  ­  volumul cheltuielilor estimate a fi necesare pentru realizarea obiectiv (costuri pentru  proiectare, execuţie, dotare medicală, lucrări conexe de ini public etc).

„Studiul de prefezabilitate" se întocmeşte, în conformitate cu Nori metodologice privind  conţinutul ­ cadru precizate de Ordinul comun MF ­ ML nr. 1743/69/N/1996, prin grija  ordonatorului de credite (investitor), de < persoana juridică achizitoare, prin forţe proprii sau cu  sprijinul unor consul specializaţi în proiectarea construcţiilor spitaliceşti.  „Studiul de prefezabilitate" se aprobă de către ordonatorul de credite.  AII.2.2.2. Pentru investiţii realizate integral din fonduri private nu este impusă elabo unui Studiu  de prefezabilitate. Investitorul va obţine însă avizul Ministe Sănătăţii sau al organismelor  competente din subordinea acestuia referii principalele date de temă ale spitalului pe care  intenţionează să­1 real (capacitate, profil medical, structura şi organizarea serviciilor medicale).  AII.2.2.3. Concomitent investitorul întreprinde demersurile şi operaţiunile necesare sta  terenurilor de amplasare şi clarificării statutului juridic al deţinerii şi util acestuia (concesionare,  transfer, cumpărare, eventual expropriere) dacă acesl sunt proprietatea investitorului.  AII.2.2.4. Pentru alte terenuri decât cele prevăzute cu destinaţia spitale prin PUG şi P vor  întocmi, la iniţiativa investitorului sau a administraţiei locale, p urbanistice de detaliu (PUD) prin  care se vor evidenţia:  ­  capabilitatea terenului şi a zonelor învecinate de a satisface con necesare pentru amplasarea  unui spital;  ­ modul de integrare al noii construcţii spitaliceşti în cadrul urbanistic ej sau preconizat, impactul  acestuia asupra zonei etc.  AII.2.2.5. Pentru terenurile de amplasare prezervate prin PUG sau PUZ, cât şi penti studiate prin  PUD, se va obţine ^Certificatul de urbanism", document ei autoritatea administraţiei publice  locale. Prin „Certificatul de urbanis specifică, pe lângă regimul juridic şi economic al terenului,  condiţiile tehr utilizare a acestuia, precum şi avizele tehnice ce trebuie obţinute de la organ locale  responsabile cu gospodărirea resurselor din teritoriu, a infrastructu reţelelor edilitare, cu protecţia  mediului etc.  AII.2.2.6. în cazul în care este posibilă alegerea între mai multe amplasamente în localităţii,  aceasta se va face pe baza unor studii de amplasament cu i comparative privind avantajele şi  dezavantajele fiecărui teren în rap adecvarea la cerinţele temei program propuse. în această  situaţie se vor certificate de urbanism pentru toate terenurile supuse analizei.  AII.2.3.        Proiectarea construcţiilor spitaliceşti  AII.2.3.1. Cadrul pentru alegerea corectă a proiectantului cu competenţa tehnică şi experienţa  necesară proiectării complexe a unităţilor spitaliceşti este, pentru investiţiile publice, licitaţia de  adjudecare a proiectării, organizată conform reglementărilor legale în vigoare, stipulate în HG  727/1993. Pentru obiective spitaliceşti de mare amploare şi importanţă naţională, investitorii sau  administraţia publică pot iniţia, în prealabil, organizarea unui concurs de arhitectură.  AII.2.3.2. Pe baza Temei de proiectare aprobată odată cu Studiul de prefezabilitate, a stipulaţiilor  şi recomandărilor din Certificatul de urbanism şi din avizele tehnice, proiectantul desemnat  întocmeşte „Studiul de fezabilitate". în cadrul căruia elaborează Tema de tehnologie medicală,  definitivează concepţia spatio ­funcţională şi plastic ­ arhitecturală a viitorului spital şi planul  general de organizare a incintei, stabileşte soluţiile tehnice pentru lucrările de construcţii şi  instalaţii în funcţie de principalele echipamente şi dotări medicale prevăzute, estimează costurile  de investiţie pe obiecte şi categorii de lucrări şi întocmeşte devizul general al obiectivului.

AII.2.3.3. Pentru investiţiile publice „Studiul de fezabilitate" se aprobă, potrivit prevederilor din  Legea 72/1996 a finanţelor publice, de către guvern sau ordonatorii principali de credite, în  funcţie de mărimea investiţiei şi competenţelor valorice de aprobare. Fără un Studiu de  fezabilitate aprobat conform prevederilor legale nu este permisă finanţarea următoarelor faze de  proiectare.  AII.2.3.4. „Proiectul tehnic" este următoarea fază de proiectare ce se elaborează de acelaşi  proiectant care a întocmit Studiul de fezabilitate.  Pentru investiţiile realizate parţial sau integral din fonduri publice, reglementările legale prevăd  cuprinderea în cadrul Proiectului tehnic a documentaţiilor necesare pentru licitaţia de adjudecare  a execuţiei lucrărilor, respectiv ..caiete de sarcini" şi ..liste cu cantităţi de lucrări" (conform  precizărilor din Ord. comun MF ­ MLPAT nr. 1743/69/N/1996).  în cazul investiţiilor de la alineatul precedent, Proiectul tehnic se aprobă de către ordonatorul de  credite, pentru încadrarea în indicatorii tehnico­economici aprobaţi la Studiul de fezabilitate.  Depăşirea acestor indicatori conduce la remiterea proiectului spre aprobare la forurile abilitate  prin Legea 72/1996.  A.II.2.3.5. Proiectul tehnic se supune verificării în ceea ce priveşte respectarea cerinţelor de  calitate a construcţiilor, conform prevederilor Legii 10/1995, în integralitatea lui (inclusiv  documentaţia tehnică ce se înaintează autorităţii administraţiei locale pentru autorizarea  construcţiei). Verificarea Proiectelor tehnice se face numai de către verificatori atestaţi, conform  Hotărârii Guvernului nr. 925/1995, în baza regulamentului de procedură aprobat.  A.II.2.3.6. O parte a proiectului tehnic verificat, ..proiectul pentru autorizaţia de construire",  însoţit de avizele tehnice (solicitate prin Certificatul de urbanism şi de dovada titlului de  proprietate sau concesionare a terenului, constituie documentaţia în baza căreia autoritatea  administraţiei publice emite Autorizaţia de construire, fără de care nu se poate începe execuţia  obiectivului.  A.II.2.3.7. „Detaliile de execuţie", ultima fază de proiectare, se întocmesc de la caz la caz de  către proiectant sau de către antreprenorul lucrării, cu respectarea prevederilor din Proiectul  tehnic şi Caietele de sarcini.  Elaborarea detaliilor de execuţie se poate face înainte de începerea lucrărilor în şantier sau pe  parcursul execuţiei acestora. Punerea lor în aplicare se va face după verificarea de către un  verificator atestat.  A.II.3.        REALIZAREA LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢII ŞI INSTALAŢII  A.II.3.1. Execuţia investiţiilor publice se adjudecă pe bază de licitaţie publică, în condiţiile  stabilite de ord. guv. nr. 12/1993 şi 15/1993, potrivit Regulamentului aprobat prin Hot.Guv.nr.  592/1993.  Proiectul tehnic, verificat şi aprobat, împreună cu anexele sale (Caiete de sarcini şi Liste cu  cantităţi de lucrări) sunt parte componentă a documentaţiei de licitaţie şi servesc la întocmirea  ofertelor de către contractanţi, iar după adjudecarea executantului, la întocmirea contractelor de  execuţie ale obiectivului de investiţie.  A.II.3.2. Execuţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii se va face în termenul impus prin  Autorizaţia de construire, cu respectarea condiţiilor puse de emitentul Autorizaţiei privind  organizarea şantierului.

A.II.3.3. Verificarea calităţii execuţiei construcţiilor şi instalaţiilor pe faze şi categorii de lucrări  este obligatorie. Ea se efectuează de către:  ­  investitor, prin agenţi de consultanţă şi diriginţi de specialitate atestaţi conform HG 925/1995;  ­ proiectant, prin specialiştii săi, obligaţi să participe la verificarea în şantier a modului cum se  execută lucrările cuprinse în proiecte;  ­ executant, prin personalul propriu şi responsabilii tehnici cu execuţia atestaţi conform HG  925/1995;  ­ organele Inspecţiei de stat în construcţii.  A.II.3.4. Echiparea cu aparatură tehnico­medicală şi utilajele funcţionale necesare este o  componentă de bază a funcţionalităţii unităţilor spitaliceşti în raport cu cerinţele de calitate pe  care trebuie să le asigure construcţia. Condiţiile de montaj, racordurile şi alimentarea cu instalaţii  a aparaturii şi utilajelor se stabilesc, după caz, prin proiectul de tehnologie şi/sau detalii de  montaj, elaborate de proiectant, împreună cu furnizorul adjudecat prin licitaţie şi se execută, în  funcţie de stipulaţiile din contractele de livrare, sau de către furnizor, sau de către executantul  general al lucrării. Aceste lucrări trebuie să concorde cu prevederile generale ale proiectului şi să  nu diminueze calitatea cerută pentru construcţie.  A.II.3.5. ..Recepţia construcţiilor" constituie procedura de certificare a realizării lucrărilor şi cu  celelalte documente cuprinse în cartea tehnică a construcţiei întocmită de investitor. Recepţia  construcţiilor se efectuează de către investitor (proprietar), în prezenţa proiectantului şi  executantului, în două faze: la terminarea lucrărilor de execuţie şi la expirarea perioadei de  garanţie.  După punerea în funcţiune a construcţiilor se derulează perioada de izarantie legală, interval în  care se evidenţiază şi remediază defectele calitative ale lucrărilor de construcţii şi instalaţii,  constatate pe parcursul exploatării.  A.II.4.        EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR SPITALICEŞTI  A.II.4.1. Urmărirea în exploatare a construcţiilor se efectuează pe toată durata lor de existenţă.  Proiectantul stabileşte prin documentaţia tehnică elaborată (caiete de sarcini, instrucţiuni tehnice  de exploatare, proiecte de urmărire în timp a comportării construcţiilor, instalaţiilor şi  echipamentelor) modul adecvat de explotare a clădirilor spitaliceşti, pentru menţinerea cerinţelor  de calitate a acestora.  A.II.4.2. Proprietarul, utilizatorul (beneficiarul de folosinţă) şi/sau administratorii spitalului au  obligaţia de a efectua la timp lucrările de întreţinere şi reparaţiile necesare, pentru a nu se  produce degradări ale construcţiilor şi instalaţiilor care să afecteze paramentrii de funcţionalitate  stabiliţi prin proiect.  A.II.4.3. Intervenţiile la construcţii şi instalaţii, pe durata de existenţă a clădirilor spitaliceşti,  pentru reamenajări cu aparatură medicală, extinderi, se vor face pe baza unui proiect avizat de  proiectantul iniţial al obiectivului sau a unui proiect fundamentat pe concluziile unei expertize  tehnice, întocmită de un expert tehnic atestat (conform HG 925/1995).  A.II.4.4. Cartea tehnică a construcţiei va fi păstrată pe toată durata de existenţă a acesteia,  proprietarul (beneficiarul de folosinţă) având obligaţia de a o completa cu toate documentele şi  documentaţiile tehnice referitoare la diferitele constatări de defecţiuni, expertizări, lucrări de  reparaţii si intervenţii, modernizări etc, executate pe parcurs.

La înstrăinarea construcţiei, proprietarul (beneficiarul de folosinţă) va preda cartea tehnică  noului proprietar (beneficiar).  A.II.4.5. Orice reamenajări, modernizări, refuncţionalizări şi extinderi ale clădirilor spitaliceşti  existente, efectuate din fonduri publice, vor urma aceleaşi demersuri legale de iniţiere, avizare ­  aprobare, proiectare, execuţie ca şi pentru o construcţie nouă.  A.II.4.6. Pentru orice intervenţii la clădirile spitaliceşti existente, cu execepţiile menţionate în  Legea 50/1991, se va solicita şi obţine autorizaţia de construire, urinând aceeaşi procedură ca  pentru o construcţie nouă.  A.II.4.7. La dezafectarea, demontarea sau demolarea construcţiilor spitaliceşti se vor respecta  prevederile Legii 10/1995 privind „postutilizarea construcţiilor".  Demolarea construcţiilor se autorizează de administraţia publică locală conform prevederilor  Legii 50/1991 (Autorizaţia de desfiinţare).

ANEXA A.II.2. a  LISTA AVIZELOR ŞI ACORDURILOR CE TREBUIE OBŢINUTE DI INVESTITOR  (BENEFICIAR DE FOLOSINŢĂ) PE PARCURSUI ELABORĂRII PROIECTULUI  A. ­ în faza de studiu a planului urbanistic de detaliu (PUD):  ­ avize de principiu din partea administratorilor reţelelor publice, privind asigurarea c utilităţile  necesare noului obiectiv (alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu energi termică, electrică,  telefonie, gaze naturale etc.) precum şi modul de racordare (branşare la reţelele existente în zonă;  ­ avize de principiu din partea administratorilor domeniului publice, drumurilor publice reţelelor  de transport public etc. ­ după caz ­;  ­ avizul comisiilor de specialitate şi responsabililor legali pentru amplasamente situate î zone  protejate (istorice, arhitectural ­ urbanistice etc.) ­ după caz ­;  ­ alte avize solicitate de autoritatea care aprobă PUD.  B. ­  în faza de Studiu de prefezabilitate şi Studiu de fezabilitate (pentru investiţiile publice)  sau faza de studii preliminare (pentru investiţiile private):  ­ Certificat de Urbanism;  ­ avizul Direcţiei Sanitare locale sau al Ministerului Sănătăţii;  ­ avizele tehnice privind asigurarea utilităţilor (dacă terenul era prevăzut ca destinaţie pri PUZ şi  nu s­a mai elaborat PUD);  ­ avizul Inspectoratului de Poliţie Sanitară şi Medicină Preventivă (IPSMP);  ­ avizul autorităţii teritoriale pentru protecţia mediului;  ­ avizul autorităţii locale privind protecţia la incendiu;  ­  alte avize solicitate prin Certificatul de urbanism sau de către organele de avizar aprobare ale  investiţiilor publice.  C. ­ În faza de Proiect tehnice:  ­ avizul comisiei teritoriale privind protecţia la radiaţii;  ­ avizul autorităţii locale pentru apărarea civilă privind amenajarea de adăposturi subteran (conf.  HG 531/1992).

CUPRINS  VOLUMUL 2  V.  CERINŢE  privind proiectarea clădirilor spitaliceşti conform prevederii Legea 10/1995  V.l.         Rezistenţă şi stabilitate  ..........................  ............................. ..........................157  Anexa V.l.­ Documente conexe.............................................................   ................169  V.2.  Siguranţa în exploatare.............   .............♦........................................................171  Anexa V.2. ­ Documente conexe..............................................................................186 

V.3.         Siguranţa la foc....................................   .............................................................188  Anexa V.3. ­ Documente conexe  V.4.         Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia  mediului.................................................................................................................................197  V.4.(A)    Igiena mediului interior.........................................................................................197  V.4.(A).l.                     Mediul higrotermic............................................................................197  Anexa V.4.(A).l. ­ Documente conexe  V.4.(A).2.                     Igiena aerului...................................................................................201  Anexa V.4.(A).2. ­ Documente conexe  V.4.(A).3.                     Igiena finisajelor...................................................................................207  V.4.(A).4.                     Igiena vizuală..................................................................................... 208  Anexa I.4.(A).4. ­ Documente conexe  V.4.(A).5.                     Igiena auditivă  ..................................................................................214  V.4.(B)    Igiena apei  ...............................................................................................................214  Anexa V.4.(B). ­ Documente conexe  Anexa V.4.(C) ­ Documente conexe  V.4.(C)    Igiena evacuării rezidurilor lichide..............................................................................227  V.4.(D)    Igiena evacuării rezidurilor solide.............................................................................220  V.4.(E).    Protecţia mediului  ...................................................................................................222  Anexa V.4. ­ Documente conexe  V.5.         Izolaţie termică, hidrofugă şi economie de energie  ....................................................................................................................................................224  Anexa V.5. ­ Documente conexe V.6.  V.6Protecţia împotriva  zgomotului.................................................................................................................................230  Anexa V.6. ­ Documente conexe

V.  CERINŢE  privind proiectarea clădirilor spitaliceşti conform prevederi Legea 10/1995  CONSIDERENTE GENERALE  Cele şase cerinţe, obligatoriu a fi menţinute pe întreaga durată de existenţă a  clădirii, conform prevederilor Legii 10/1995 sunt următoarele:  1. Rezistenţă şi stabilitate   •  2. Siguranţa în exploatare  3. Siguranţa la foc  4. Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului  5. Izolarea termică, hidrofugă şi economia de energie  6. Protecţia la zgomot  Categoriile de utilizatori ale căror cerinţe, privind funcţionalitatea, calitatea şi siguranţa  construcţiilor şi instalaţiilor, trebuie soluţionate cu prioritate, sunt în ordine:  ­ pacienţii (cu prioritate specială ­ cei cu afecţiuni grave)  ­ personalul medical (cu prioritate, cei implicaţi direct în activităţi medicale cu grad ridicat de  risc pentru bolnavi)  ­  personalul paramedical ce desfăşoară activităţi tehnologice sau tehnice periculoase.  Riscurile avute în vedere în cazul clădirilor spitaliceşti sunt:  a. generale ­ comune tuturor clădirilor civile  b. specifice spitalelor ­ rezultate din:  ­ aglomerare de persoane cu capacităţi fizice şi psihice diminuate  ­ aglomerare de persoane purtătoare de infecţii microbiene, concomitent cu concentrarea de  activităţi (acte medicale) care comportă manipulări ale germenilor patogeni cu risc de proliferare  şi răspândire  ­  aglomerare de tehnologii, echipamente, instalaţii, cu potenţial de producere a accidentelor.  Prezentul normativ se referă, în principal, la cerinţele utilizatorilor raportate la riscurile specifice  spitalelor.

VI. 

REZISTENŢĂ ŞI STABILITATE 

V.l.l.         CONSIDERENTE GENERALE  V. 1.1.1. Construcţiile destinate spitalelor trebuie să asigure satisfacerea exigenţelor utilizatorilor  pe întreaga durată de serviciu în condiţiile unei exploatări normale. De asemenea, spitalele fiind  construcţii de importanţă vitală pentru societate, ele trebuie să se menţină în stare de funcţionare  integrală în timpul cutremurelor sau ale altor calamităţi naturale. Pentru realizarea acestor  deziderate este necesar ca încărcările susceptibile de a acţiona asupra clădirii în timpul execuţiei  şi pe întreaga durată de exploatare să nu se producă nici unul din următoarele evenimente:  a. prăbuşirea totală sau parţială a clădirii;  b. deformări de mărime inadmisibilă ale elementelor structurale care să provoace  avarierea elementelor nestructurale ale clădirii, a instalaţiilor sau a aparaturii medicale;  c. avarii ale construcţiei rezultând din accidente tehnice,  V.1.1.2. Asigurarea unei comportări adecvate a clădirilor spitaliceşti în raport cu cerinţa de  rezistenţă şi stabilitate se va urmări în toate etapele de realizare a investiţiei (iniţiere, proiectare,  execuţie), precum şi pe parcursul exploatării acestora (analiza comportării timp).  V.1.1.3. Spitalele vor fi proiectate şi realizate astfel încât să fie satisfăcută cerinţa de rezistenţă şi  stabilitate atât pentru terenul de amplasament şi pentru ansamblul clădirii, cât şi pentru fiecare  din părţile componente ale acesteia:  • infrastructura de rezistenţă (fundaţii directe, fundaţii indirecte, ziduri de sprijin, pereţii şi  planşeele subsolurilor, etc);  • suprastructura de rezistenţă (elemente şi subansambluri structurale verticale şi orizontale);  • elemente nestructurale (de închidere, compartimentare, învelitori pe şarpantă, ii&ane  suspendate etc);  '• instalaţii aferente clădirii şi elemente de susţinere ale acestora;  •   elemente   de  pozare   fundaţii,   susţinere   şi   fixare   ale  echipamentelor electromecanice şi  ale aparaturii tehnico ­ medicale.  V.1.1.4. Cerinţa de „rezistenţă şi stabilitate" va fi satisfăcută, cu o probabilitate acceptabilă, pe  timpul unei durate de exploatare raţională a clădirii din punct de vedere economic, respectiv  tehnico ­ funcţional.  V.1.1.5. Satisfacerea cerinţei de „rezistenţă şi stabilitate" se va asigura în toate cazurile de  solicitare a clădirii, în afară de situaţiile unor solicitări cu probabilitate de producere deosebit de  mică şi care', din acest motiv, nu au fost avute în vedere la proiectare, precum şi de cazurile în  care se produc erori umane grave în fazele de concepţie, execuţie şi utilizare ale clădirii.  V.1.1.6.  Semnificaţia termenilor utilizaţi în definirea cerinţei de „rezistenţă şi stabilitate"  este:  a. Prin „încărcări susceptibile de a acţiona asupra clădirii" se înţeleg acţiunile şi efectele unor  solicitări care, pe durata de existenţă a clădirii, supun elementele de construcţie la eforturi unitare  care pot provoca deformaţii, degradări în timp sau avarii ale acestora.  Acţiunile pot fi:  ­ cu caracter permanent: încărcări gravitaţionale, sarcini utile, vibraţii etc;  ­  cu caracter temporar, dar periodic: încărcări în zăpadă, presiunea vântului, seisme;  ­ cu caracter excepţional: inundaţii, explozii, incendii.

b.  Prin „prăbuşire" se înţelege una din diferitele forme de cedare a construcţiei pentru care se  definesc stările limită ultime.  c. Prin „deformaţii de mărime inadmisibilă" se înţelege deformarea sau fisurarea clădirii sau a  unei părţi a acesteia sau care atrage anularea ipotezelor făcute pentru a determina stabilitatea,  rezistenţa mecanică sau aptitudinea de exploatare a clădirii sau a unor părţi ale acesteia sau  acelea care antrenează o reducere importantă a durabilităţii clădirii.  d.  Prin „avarii rezultând din accidente tehnice" se înţeleg distrugeri parţiale ale elementelor sau  subansamblelor construcţiei, provocate de elemente accidentale: o explozie, o încărcare  excepţională, sau o consecinţă a unei erori umane şi care ar fi putut fi evitate sau limitate.  V.l. 2.        EXIGENŢE DE PERFORMANŢĂ CORESPUNZĂTOARE CERINŢEI DE  REZISTENŢĂ ŞI STABILITATE  Cerinţei de „rezistenţă şi stabilitate" îi corespund următoarele exigenţe de performanţă pentru  clădirea în ansamblu şi pentru părţile sale componente:  V.l.2.1.  Rezistenţa  Rezistenţa unei clădiri presupune excluderea oricăror avarii provenite din eforturile interioare  într­o secţiune sau într­un element de construcţie, aşa cum acestea rezultă din,proprietăţile  geometrice şi mecanice ale materialului şi terenului de fundare, inclusiv din efectul degradării în  timp a acestor proprietăţi.  V.l.2.2.  Stabilitate  Stabilitatea unei clădiri presupune excluderea oricăror avarii provenite din:  • deplasarea de ansamblu (de corp rigid),  • efectele de ordinul II datorate deformabilităţii structurii în ansamblu,  • flambajul sau valoarea unor elemente componente.  V.l.2.3.  Ductilitate  Ductilitatea unei clădiri presupune aptitudinea de deformare postelastică a elementelor şi  subansamblelor structurale, deformaţii specifice, rotiri fără reducerea capacităţii de rezistenţă în  cazul acţiunilor statice şi fără pierderea capacităţii de absorbţie a energiei (în cazul acţiunilor  dinamice inclusiv cele seismice).  V.l.2.4.  Rigiditate  Rigiditatea unei clădiri presupune:  •  limitarea deplasărilor şi deformaţiilor produse de acţiuni statice, dinamice, seismice;  •   limitarea fisurării, în cazul elementelor de beton, beton armat şi beton precomprimat.  V.1.2.5.  Durabilitate  Durabilitatea unei clădiri se referă la:  • satisfacerea exigenţelor de performanţă de la V. 1.2.1. ­ V. 1.2.4. pe toată durata de exploatare a  clădirii;  • limitarea deteriorării premature a materialelor şi părţilor de construcţie datorită proceselor  fizice, chimice şi biologice.

V.l. 3. PRINCIPII ŞI METODE PENTRU VERIFICAREA SATISFACERII CERINŢEI  DE „REZISTENŢĂ ŞI STABILITATE"  V.1.3.1. Verificarea satisfacerii cerinţei de „rezistenţă şi stabilitate" se face, în general, în raport  cu stările limită, care se definesc în conformitate cu STAS 10100/0­75 şi se împart în două  categorii:  a.  stări limită ultime (care se referă la exigenţele de performanţă şi stabilitate, rezistenţă şi  ductilitate);  b. stări limită ale exploatării normale (care se referă la exigenţa de performanţă de rigiditate).  V.1.3.2. Verificarea satisfacerii cerinţei de „rezistenţă şi stabilitate" pe baza conceptului de stări  limită presupune stabilirea unor modele de calcul corespunzătoare care includ toţi factorii  susceptibili de a interveni. Modelele de calcul vor fi suficient de precise pentru a estima  comportarea clădirii în ansamblu şi a părţilor sale componente.  V.l.3.3 In raport cu stările limită ultime, structurile de rezistenţă ale clădirilor se proiectează şi se  execută cu un grad de asigurare corespunzător, diferenţiat după natura cerinţelor si cu acceptarea  producerii unor eventuale avarii locale.  Aceste cerinţe sunt:  a.  Structura în ansamblu precum şi părţile ei componente nu trebuie să se prăbuşească sau să  sufere avarii importante în timpul execuţiei şi pe toată durau exploatării normate.  b. Accidentele în exploatare (explozii, etc) pot produce avarii locale, dar în nici ui caz nu trebuie  să provoace degradări în lanţ, care să conducă la consecinţe disproporţionate faţă de cauza  iniţială.  c.  In timpul exploatării trebuie efectuate inspecţiile periodice care să indici lucrările de  întreţinere şi reparaţii pentru a se evita degradarea elementelo structurale produse de acţiuni  directe defavorabile sau funcţionarea defectuoasă \ instalaţiilor şi echipamentelor (protecţia  împotriva coroziunii, a infiltraţiilor de lichide, etc).  în general, avariile grave pot fi evitate cu menţinerea probabilităţii la un nive acceptabil, prin  respectarea nivelelor de performanţă prevăzute pentru proiectar cap. V. 1.5.5.  V.1.3.4.        în cazul în care metodele de calcul prevăzute în prescripţii se dovedesc a fi  insuficiente sau nu sunt aplicabile într­o anumită situaţie concretă, verificare satisfacerii cerinţei  de „rezistenţă şi stabilitate" se poate face şi prin încercări. Desfăşurarea încercărilor şi  interpretarea rezultatelor se va face pe baz reglementărilor tehnice specifice.  V. 1.3.5.  Pentru clădirile spitaliceşti, respectarea cerinţei se asigură şi prin măsuri specific  referitoare la:  •  concepţia generală şi de detaliu a clădirii, calitatea execuţiei şi executare lucrărilor de  întreţinere necesare;  • proprietăţile, performanţele şi utilizarea materialelor şi produselor de construcţii  V.l.3.6.        Asigurarea durabilităţii implică măsuri de protecţie corespunzătoare la acţiunii  agenţilor fizici, chimici şi biologici din mediul înconjurător natural şi de exploatare.  V.1.4.  FACTORI CARE INTERVIN LA VERIFICAREA SATISFACERI  CERINJEI ESENŢIALE PE BAZA CONCEPTULUI DE STĂRI LIMITA  Factorii care intervin la verificarea satisfacerii cerinţei pe baza conceptului de stă limită sunt:  1. acţiunile agenţilor mecanici,  2. influenţele mediului natural,

3. proprietăţile materialelor,  4. proprietăţile terenului de fundare,  5. geometria structurii în ansamblu şi geometria elementelor de construcţii,  6. metodele de calcul.  V. 1.4.1.        Acţiunile agenţilor mecanici  Pentru calculul spitalelor se consideră acţiunile încărcărilor permanente şi de exploatare (utile).  Clasificarea şi gruparea acţiunilor, intensitatea acestora precum şi ale coeficienţilor de siguranţă  asociaţi sunt normate (STAS 10101/OA/1/2/2A1).  Încărcările date de echipamente şi instalaţii speciale se vor evalua ţinând cont de cerinţele  furnizorilor acestora.  V. 1.4.2.        Influenţa mediului natural  Încărcările din vânt, zăpadă şi temperatura exterioară precum şi coeficienţii de siguranţă asociaţi  sunt normaţi (10101/20/21/23/23A)  încărcările seismice convenţionale se vor considera conform prevederilor normativului PI00 şi  ale precizărilor de la V.l .6.2.  V.l.4.3.        Proprietăţile materialelor  V.l.4.3.1. Proprietăţile de rezistenţă şi de deformaţie ale materialelor se definesc conform  principiilor prevăzute în standardul de verificare a siguranţei construcţiilor (STAS 10101/0).  V.l.4.3.2. Valorile caracteristice, coeficienţii de siguranţă pentru principalele materiale de  construcţii şi valorile de calcul ale rezistenţei acestora sunt prevăzute în prescripţiile referitoare  la proiectarea elementelor de construcţii (beton, oţel, zidărie, lemn).  Pentru alte materiale de construcţii tradiţionale (sticlă, piatră, ipsos etc) valorile caracteristice  sunt prevăzute în standardele produselor respective: STAS 10107/0, STAS 10108/0/1/2, STAS  10104, STAS 856.  Pentru materiale de construcţii care nu sunt standardizate, valorile caracteristice se vor stabili  prin agrementele tehnice eliberate de laboratoarele abilitate.  V.l.4.4.  Proprietăţile terenurilor de fundare 

V. 1.4.4.1. Proprietăţile terenului de fundare se vor stabili prin cercetare geologică ­ tehnică şi  geotehnică în conformitate şi cu celelalte reglementări tehnice specifice.  V. 1.4.4.2. Caracteristicile fizico­mecanice ale pământurilor se stabilesc conform prevederilor  standardizate.  V. 1.4.4.3. Valorile normate şi valorile de calcul ale caracteristicilor geotehnice ale terenurilor de  fundare se stabilesc conform reglementărilor tehnice prevăzute pentru diferite tipuri de  pământuri.  V. 1.4.5.       Geometria structurii în ansamblu  V. 1.4.5.1. ­Parametrii geometrici ai­structurii în ansamblul ei şi cei ai elementelor de structura  se vor încadra în sistemul de toleranţe standardizat (clasele de precizie şi valorile toleranţelor) în  funcţie de dimensiunile respective.

V. 1.4.5.2. Elementele nestructurale de construcţie care trebuie să satisfacă cerinţa de rezistenţa  şi stabilitate se vor încadra în sistemele de toleranţe prevăzute prin reglementările specifice.  V. 1.4.5.3. Elementele care nu sunt standardizate se vor încadra în sistemul de toleranţe prevăzut  în agrementele tehnice respective.  V. 1.4.6.        Metodele de calcul  V. 1.4.6.1. Pentru spitale se folosesc, de regulă, aceleaşi metode de calcul ca şi pentru toate  celelalte construcţii civile şi industriale.  V. 1.4.6.2. Pentru calculul structurilor din beton armat se va ţine scama de prevederile  reglementărilor tehnice specifice acestora.  V. 1.4.6.3. Pentru elementele de structură din beton armat, beton precomprimat, beton cu  armătura rigidă, oţel şi zidărie precum şi pentru terenul de fundare, metodele de calcul sunt  bazate pe conceptul de stare limită.  Pentru elementele de structură din lemn, metoda de calcul este bazată pe conceptul de rezistenţe  admisibile. Pentru acestea se pot folosi şi metode bazate pe conceptul de stare limită, în măsura  în care sunt acceptate de standardele internaţionale. Pentru elementele din aceste materiale,  principiile de bază ale metodelor de calcul sunt standardizate.  V.1.5.         CRITERII, PARAMETRI Şl NIVELURI DE PERFORMANTA  V. 1.5.1. Pentru spitale verificarea satisfacerii cerinţei de rezistenţă şi stabilitate se face cu  criteriile sau parametrii de performanţă folosiţi pentru toate clădirile civile şi industriale precum  şi cu criteriile specifice din prezenta reglementare.  V. 1.5.2. Nivelurile de performanţă asociate satisfacerii cerinţei de rezistenţă şi stabilitate sunt  cele corespunzătoare construcţiilor din clasa de importanţă I conform STAS 10100/0.  V. 1.5.3. Protecţia antiseismică globală a spitalelor trebuie să limiteze avariile clementelor  structurale şi ncstructurale astfel ca să se asigure activitatea normală în timpul şi după  producerea unui cutremur de intensitate corespunzătoare celui avut în vedere la proiectare.  Spitalele, din punct de vedere al protecţiei antiseismice, sunt considerate construcţii de  importanţa vitală pentru societate ­ clasa I de importanţă conform normativ PI00 însă alcătuite si  dimensionate pentru intensitatea unui seism cu o perioada de revenire de 200 ani.  V. 1.5.4.        Pentru pereţii interiori neportanţi se stabilesc următoarele criterii şi niveluri de  performanţă:  a.  deformaţiile normale ale planului peretelui sub încărcările de exploatare nu trebuie să  depăşească valoarea de 5 mm:  b.  deformarea instantanee normală a planului peretelui, într­un punct situat în centrul unui  clement de perete, datorită rezemării unei persoane ­ max. 5 mm:  c. deformaţia remanentă provocată de încărcările de exploatare nu trebuie să fie mai mare de  10% din deformaţia instantanee normală pe planul pereţilor.  V. 1.5.5.        Acceleraţia vibraţiilor clădirii sau a uneia din părţile sale componente sub acţiunea  încărcărilor seismice se limitează. în funcţie de frecvenţă, după cum urmează:

:  a) acceleraţia verticală (a) în ms  în funcţie de frecvenţa (0  4  fi ­4lHz                        a   10'  2  f 4­8 Hz                        a 5 X 10 3 ­ 10  4  f­8­100 Hz                    a6,25XfX10  b)  acceleraţia verticală (a) in funcţie de frecvenţa (0. eu condiţia ca viteza unghiulară de torsiune  a clădirii să fie mai mare de 0.012 rad s.  f<l Hz                             a 0.1  3  f­1 ­2 Hz  a ­3.6 X 10  4  f 2­ 100 Hz                    a  1.8 X f X10  V. 1.5.6.        Variaţia vitezei de mişcare a ascensorului nu va depăşi valorile:  2  ­acceleraţia.                    1.2 ms  :2  ­deceleraţia                     9.81 ms 

V.1.6.         REGULI DE PROIECTARE  Prezentele instrucţiuni stabilesc prevederi de proiectare specifice construcţiilor de spitale,  completate faţă de cele cuprinse în prescripţiile cu caracter general valabile pentru construcţiile  civile şi industriale.  La proiectarea antiseismică a spitalelor se vor aplica prevederile prescripţiei „Normativ pentru  proiectarea antiseismică a construcţiilor de locuinţe, social ­culturale, agrozootehnice şi  industriale" ­ indicativ PI00, completate si sau modificate, după caz,cu prevederile cuprinse în  prezentul normativ. Prezentele prescripţii au caracter minimal şi nu sunt limitative.  V. 1.6.1.  Principii pentru proiectarea structurilor 

V. 1.6.1.1. In proiectarea antiseismică bazată pe aplicarea prevederilor din prezentul normativ se  admite ca. sub acţiunea cutremurelor avute in vedere la proiectare (definite prin acceleraţiile  maxime ale terenului aşa cum rezultă din harta de microzonare din normastivul P 100 construcţia  nu poate suferi:  a. La dementele structurii de rezistenţă: degradări locale, limitate ca amploare, în zone cu  deformaţii postelastice asociate mecanismului de plastificare urmărit a se realiza prin proiectare,  în care accesul pentru reparaţii este facil, care nu pun în pericol vieţi omeneşti sau valori  materiale importante şi care nu pot genera întreruperi de funcţionare;  b. La elementele nestructurale pe care sunt fixate instalaţii şi echipamente scumpe şi cu rol  esenţial în funcţiunea spitalului: degradări locale, limitate ca amplasare, accesibile reparaţiilor,  care nu pun în pericol vieţi omeneşti sau valori materiale importante şi care nu pot genera  întreruperi în funcţionare;  c.  La celelalte elemente nestructurale: degradări mai extinse, dar care nu pun în pericol vieţi  omeneşti sau valori materiale impoftante şi care nu pot genera întreruperi de funcţionare.  V. 1.6.1.2. Legăturile dintre structura clădirii şi elementele nestructurale sau instalaţiile şi  echipamentele esenţiale pentru funcţionarea spitalului, trebuie să fie capabile să preia fără  degradări eforturile generate de deformaţiile clădirii induse de acţiunea seismică.  V. 1.6.1.3. Infrastructura şi fundaţiile spitalelor se vor asigura fără avarii semnificative pentru  capacitatea maximă a suprastructurii. 

V. 1.6.1.4.     Pentru orice tip de structură şi pentru zona de amplasament deformaţiile maxime

relative de nivel ­ r max", provocate de acţiunea seismică, vor fi cel mult:  r  rmax  = — =0,0035 conform normativului P100.  max  He  V.l.6.2.  Calculul de ansamblu al structurilor la acţiunea seismică 

V. 1.6.2.1. Calculul antiseismic se va face în conformitate cu normativul P100 cu precizarea că  la stabilirea încărcărilor seismice pentru calculul de ansamblu al structurii spitalelor, coeficientul  de importanţă se va considera <x=l ,75.  V. 1.6.2.2. Se recomandă ca structurile de rezistenţă ale construcţiilor de spital cu mai mult de 2  niveluri şi amplasate în zona seismelor de calcul A­B să fie calculate prin cel puţin una dintre  metodele de calcul de complexitate superioară prezentate în Normativul PI00.  V. 1.6.3  Alcătuirea de detaliu a structurilor de rezistenţă 

V.l. 6.3.1.     Infrastructura  V. 1.6.3.1.1. Infrastructura construcţiilor pentru spitale, care include fundaţiile şi subsolul, va  constitui un sistem spaţial capabil să transmită la teren încărcările verticale şi orizontale de  calcul, în limitele eforturilor unitare de calcul ale terenului şi ale deformatiilor compatibile cu  conditiile de exploatare normală a clădirilor.  Infrastructura se va concepe ca o cutie rigidă alcătuită din fundaţii, pereţii subsolului, placa  pardoselii subsolului şi planşeului peste subsol. Infrastructura rigidă se recomandă şi la clădirile  cu subsol cu regim mic şi mediu de înălţime, în general pentru toate tipurile de clădiri cu subsol.  Se prevede obligatoriu în cazul terenurilor slabe, sensibile la umezire sau contractile şi în zonele  seismice A­C.  V. 1.6.3.1.2. Proiectarea infrastructurilor pentru spitale se va face numai pe baza unui studiu  geotehnic întocmit de o unitate de specialitate atestată. Se va evita amplasarea spitalelor în zone  cu teren instabil (maluri, râpe, teren mlăştinos, nisipuri lichefiabile, teren inundabil, teren cu  tasări mari).  V. 1.6.3.1.3. în cazul terenurilor dificile, în faza de proiectare, se vor lua măsuri necesare, după  caz, pentru:  ­ stabilizare, consolidare, epuismente, terasamente;  .­ aducerea caracteristicilor de rezistenţă şi deformabilitate ale terenului la nivelul cerinţelor  (compactare, vibrare, silicatizare, etc);  ­ drenare, colectare şi evacuare a apelor de suprafaţă sau pluviale.  V. 1.6.3.1.4. Fundaţiile vor trebui proiectate şi executate astfel încât să respecte următoarele  exigenţe:  ­  Fundarea se va face pe straturi de teren compacte şi omogene; de regulă caracteristicile  terenului la nivelul de fundare vor fi uniforme pe toată suprafaţa clădirii. în cazul în care  amplasamentul prezintă discontinuităţi de structură a solului, construcţia va fi plasată integral pe  una din părţile omogene.  ­ Se va asigura trasmiterea cât mai uniformă a încărcărilor la teren.  ­ Nu se va depăşi capacitatea portantă a terenului în nici o zonă a fundaţiei.  ­ Adâncimea de fundare să fie cel puţin adâncimea limită de îngheţ

­ Se va asigura protecţia armăturii şi betonului contra factorilor agresivi din sol.  V. 1.6.3.1.5. Pentru infrastructură se recomandă următoarele materiale şi soluţii constructive;  ­ Fundaţiile vor fi prevăzute din beton simplu şi/sau beton armat sau alte materiale atunci când  sunt impuse prin cerinţe deosebite.  ­ Pentru construcţiile etajate, dimensionarea elementelor infrastructurii la acţiunea seismică de  calcul va fi făcută astfel încât starea limită de rezistenţă a acestora şi a terenului să nu poată fi  atinsă înainte de atingerea stării limită de rezistenţă a structurii.  ­  Pentru clădirile cu structura în cadre şi cu subsol se vor prevedea fundaţii continue sub pereţii  subsolului, stâlpii fiind plasaţi la intersecţia pereţilor cel puţin în 50 % din rigiditatea şi rezistenţa  pereţilor de subsol).  ­ Pentru structurile în cadre fără subsol, toate fundaţiile stâlpilor vor fi legate printr­o reţea bi­  direcţională de grinzi de fundaţie. Reţeaua de grinzi de fundaţie poate fi redusă la 50 % din  numărul stâlpilor în cazul construcţiilor amplasate în zonele de intensitate seismică D­F sau în  cazul construcţiilor fundate pe teren foarte bun (teren stâncos, pietrişuri compacte, etc): în aceste  cazuri este obligatorie prevederea grinzilor de fundaţie (socluri armate) pe conturul clădirii şi  realizarea la nivelul pardoselii parterului a unei placi din beton armat legata cu stâlpii.  ­  Subsolul rigid va fi alcătuit din pereţi de beton armat pe contur şi in interior, pentru rigidizare  şi compartimentare. Pereţii subsolului se vor dispune obligatoriu în prelungirea diafragmelor  suprastructurii.  ­  Infrastructura rigida va rezema obligatoriu pe fundaţii continue sau pe radier.  ­  Pentru clădiri până la 3 niveluri (P+ 2) cu structura în cadre, amplasate în zone seismice D­F.  şi care au teren de fundare foarte bun. se admit subsoluri cu pereţi numai pe contur şi în interior  cu stâlpi.  ­ în cazul in care construcţiile sunt amplasate pe terenuri dificile de fundare se vor respecta, după  caz, prevederile de alcătuire generală şi detaliere constructivă din normativele P7. P70 sau CI60  (piloţi ­ în cazul fundaţiilor indirecte).  Pentru situaţiile în care sunt necesare lucrări de îmbunătăţire a terenului, acestea vor fi realizate  numai pe baza unui proiect verificat conform prevederilor IIGR 731 1991. Prin proiect se va  justifica alegerea soluţiei de fundare (consolidare a terenului sau fundare indirectă).  V. 1.6.3.2.     Stâlpi  V.1.6.3.2.1. Stâlpii trebuie proiectaţi astfel încât, sub acţiunea încărcărilor din grupările  fundamentale şi speciale:  ­  să fie înzestraţi cu caracteristici suficiente de rezistenţă, stabilitate, rigiditate şi ductibilitate:  ­  să fie capabil să preia eforturi suplimentare care apar ca urmare a cedării unui element  structural (altor elemente structurale) situat în vecinătate;  ­  să fie astfel concepuţi încât în cazul depăşirii accidentale a caracteristicilor de rezistenţă ale  unuia din ei. să transmită elementelor structurale învecinate eforturi suplimentare care apar;  ­  să nu producă prăbuşirea clădirii sau a unei părţi a acesteia în cazul cedării accidentale a unui  stâlp;  ­ deformaţiile lor să fie limitate pentru a nu se produce distrugerea sau avarierea semnificativă a  clementelor nestructurale şi sau a echipamentelor si instalaţiilor adiacente.  V. 1.6.3.2.2. La dimensionare se vor avea în vedere şi următoarele condiţii:  ­ asigurarea unei rigidităţi suficiente pentru satisfacerea prevederilor care limitează deformaţiile  provocate de seisme:  ­  limitarea la valori corespunzătoare a eforturilor axiale de compresiune, pentru asigurarea unui  răspuns ductil al stâlpului solicitat de încărcări seismice;

­ protecţia stâlpilor împotriva inducerii în ei de către acţiuni seismice de intensitate ridicată a  unor deformaţii mari în domeniul postelastic. prin dirijarea producerii articulaţiilor plastice cu  prioritate în grinzi şi în secţiunile de la baza pereţilor structurali.  V.l.3.3.       Grinzi  Grinzile trebuie proiectate astfel încât, sub acţiunea încărcărilor din grupările fundamentale şi  speciale:  ­ să fie  înzestrate cu caracteristici suficiente de rezistentă, stabilitate, rigiditate si ductibilitate;  ­ să fie apte să preia eforturile suplimentare generate de o eventuală cedare a altor elemente ­  structurale (grinzi, zone de placă, etc.) situate în vecinătate:  ­  să fie capabile să transmită elementelor structurale învecinate eforturile suplimentare care apar  în caz de depăşire accidentală a caracteristicilor de rezistenţă pentru una din ele:  ­  să constituie elemente structurale în care se produc cu prioritate plastificări. înainte ca acestea  să ia naştere în elemente verticale pe care reazemă. în cazul apariţiei unor eforturi mari din  cutremur şi să se plastifice înaintea clementelor verticale adiacente pe măsură ce eforturile se  măresc:  ­  să nu producă prăbuşirea clădirii sau a unei părţi importante din ea în cazul cedării accidentale  a unei grinzi.  Deformaţiile grinzilor vor fi limitate la valori acceptabile pentru a nu se produce distrugerea sau  avarierea semnificativă a elementelor nestructuralc şi sau a echipamentelor şi instalaţiilor  adiacente. Grinzile vor fi înzestrate cu capacităţi corespunzătoare de ductilitate.  V.l.6.3.4.     Pereţi structurali  V. 1.6.3.4.1. Pereţii structurali trebuie proiectaţi astfel încât sub acţiunea încărcărilor din  grupările fundamentale şi speciale:  ­ să fie înzestraţi cu caracteristici suficiente de rezistenţă, stabilitate, rigiditate şi ductibilitate;  ­ să fie apţi să preia în condiţii favorabile, întreaga încărcare seismică orizontală care acţionează  asupra structurii sau a unei părţi semnificative din ea. inclusiv eforturile suplimentare generate  de torsiunea de ansamblu a clădirii:  ­  să asigure întregului ansamblu structural caracteristici de rigiditate suficiente pentru  satisfacerea condiţiilor de deformabilitate impuse;  ­  să poată prelua eforturile suplimentare care apar ca urmare a cedării altor elemente structurale  situate în vecinătatea lor;  ­ să nu se producă avarierea gravă sau prăbuşirea clădirii, respectiv a unei pâini importante din  ea. în cazul cedării accidentale a unui perete structural.  V. 1.6.3.4.2. La dimensionarea pereţilor structurali se va ţine seama de următoarele condiţii:  ­  numărul pereţilor, forma şi dimensiunile secţiunilor transversale ale acestora, precum si  poziţiile lor în plan vor asigura:  • caracteristici de rigiditate cu valori apropiate pe cele două direcţii principale ale ansamblului  structural:  • limitarea intensităţii eforturilor unitare axiale, normale şi de lunecare, pentru a micsora  probabilitatea cedărilor casante provocate de acţiunea forţei tăietoare; realizarea unei rigidităţi  corespunzătoare a ansamblului structural la torsiunea generală, prin dispunerea de pereţi  structurali pe contur sau în colţuri;  evitarea producerii fenomenului de pierdere a stabilităţii  laterale; (voalare)  ­  producerile de deformaţii plastice sub acţiunea încărcărilor seismice de mare intensitate va fi  dirijată în zone ale pereţilor prestabilite prin proiect, în acord cu mecanismele structurale de

plastiftcare dorite (de regulă, în grinzile de cuplare a montanţilor diafragmelor cu goluri şi în  secţiunile de la baza pereţilor la primul nivel deformabil al structurii);  ­ în cazul pereţilor de zidărie, va fi evitată produce/ea de striviri locale ale acestora din  interacţiunea lor cu stâlpii şi grinzile adiacente.  V.l.6.3.5.     Plăci  Plăcile trebuie proiectate astfel încât, sub acţiunea încărcărilor din grupările fundamentale  specifice:  ­  să posede caracteristici suficiente de rezistenţă, stabilitate, rigiditate si ductibilitate, atât faţă  de încărcările orizontale; în legătură cu încărcările orizontale, şi în primul rând cu cele seismice,  se face precizarea că plăcile, împreună cu grinzile şi centurile, trebuie să constituie elemente de  mare rigiditate în planul lor, cu rol determinant în mobilizarea celorlalte elemente structurale  (pereţi şi stâlpi) la preluarea acestor încărcări şi la redistribuirea eforturilor între elementele  verticale suprasolicitate şi cele mai puţin încărcate;  ­  să transmită în condiţii avantajoase, încărcările verticale şi orizontale la elementele structurale  pe care reazemă (grinzi, stâlpi şi pereţi structurali);  ­  să poată prelua eforturile suplimentare generate de cedarea unui elemem structural adiacent;  ­  să nu producă prăbuşirea clădirii sau a unei părţi importante din ea, în căzu cedării accidentale  a unei zone de placă;  Dimensionarea şi modul de alcătuire al plăcilor structurale vor avea în veden asigurarea nivelelor  normate de protecţie fonică şi, după caz, protecţia termică: spaţiilor pe care le delimitează.

ANEXA V.l.A  DOCUMENTE CONEXE  STAS 10101/OA  ­ Acţiuni în construcţii. Clasificarea şi gruparea acţiunilor pentru  construcţii civile şi industriale.  STAS 10101/2  ­ Acţiuni în construţii. încărcări datorate procesului de exploatare.  STAS 10101/2 Al  ­ Acţiuni în construcţii. Încărcări tehnologice din exploatare pentru  construcţii civile, industriale şi agrozootehnice.  STAS 10101/20  ­ Acţiuni'în construcţii. încărcări date de vânt.  STAS 10101/21  ­ Acţiuni în construcţii. încărcări date de zăpadă.  STAS 10101/23  ­ Acţiuni în construcţii. încărcări date de temperatura exterioară.  STAS 10101/23 A  ­ Acţiuni în construcţii. încărcări date de temperaturi exterioare în  construcţii civile şi industriale.  STAS 10101/0  ­ Principii generale de verificare a siguranţei construcţiilor.  STAS 10107/0  ­ Construcţii civile şi industriale. Calculul şi alcătuirea elementelor  structurale de beton, beton armat şi beton precomprimat.  STAS 10108/0,1,2  ­ Construcţii civile, industriale şi agricole.  Construcţii din oţel.  STAS 10109/1  ­ Lucrări de zidărie. Calculul şi alcătuirea elementelor.  STAS 10104  ­ Construcţii din zidărie. Prevederi fundamentale pentru calculul  elementelor structurale.  STAS 856  ­ Construcţii de lemn. Prescripţii pentru proiectare.  STAS 1242/1  ­ Teren de fundare. Principii generale de cercetare.  STAS 1243  ­ Teren de fundare. Clasificarea şi identificarea pământurilor.  STAS 3300/1  ­ Teren de fundare. Principii generale de calcul.  STAS 3300/2  ­ Teren de fundare. Calculul terenului de fundare în cazul fundării  directe.  STAS 8600  ­  Construcţii civile,  industriale şi  agrozootehnice.  Sistem de  tolerante.  P 100  ­ Normativ pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor de  locuinţe, social­culturale, agrozoetehnice şi industriale.  P 2  ­ Normativ privind alcătuirea, calculul şi executarea structurilor dir  zidărie.  P 85                                Instrucţiuni tehnice pentru proiectarea construcţiilor cu structura dii  diafragme de beton.

V.2.                          SIGURANŢA ÎN EXPLOATARE  Cerinţa de siguranţă în exploatare implica la protecţia utilizatorilor clădirilor spitaliceşti  împotriva riscului de accidentare în timpul exploatării clădirii precum şi în timpul utilizării  spaţiului imediat înconjurător, respectiv:  A. Siguranţa cu privire Ia circulaţia pedestră.  B. Siguranţa cu privire la circulaţia cu mijloace de transport mecanizate  C. Siguranţa cu privire la riscuri provenite din instalaţii  D. Siguranţa cu privire Ia lucrările de întreţinere  E. Securitate cu privire la intruziuni şi efracţii  Zonele avute în vedere:  ­  spaţiul public din imediata vecinătate a incintei, inclusiv accesele în incintă (pentru cerinţa  A;E)  ­ incinta clădirii, inclusiv zonele de acces în clădire (pentru cerinţa A;C;E)  ­ spaţiul interior al clădirii (pentru cerinţa A;B;C;D;E)  OBSERVAŢIE:  La proictarea spitalelor din punct de vedere al cerinţei de ,,siguranţa în exploatare " se va ţine  cont şi de prevederile cuprinse în ,, Normativ privind proiectarea clădirilor civile din punct de  vedere al cerinţei de siguranţă în exploatare ".  V.2.(A).      SIGURANŢA CU PRIVIRE LA CIRCULAŢIA PEDESTRA  implică la protecţia utilizatorilor împotriva riscului de accidentare în timpul desfăşurării  activităţii, sau deplasării pedestre atât în interiorul clădirii (pe •   orizontală şi verticală) cât şi în  exteriorul clădirii (spaţiul public din imediata vecinătate şi incinta clădirii).  CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTA  V.2.(A).l.     Siguranţa cu privire la circulaţia exterioară clădirii  V.2.(A).1.1. Circulaţia în cadrul incintei  a. circulaţia carosabilă se va rezolva separat de cea pietonală.  b.  în cazul incintelor spitaliceşti mari, sau a celor cu organizarea pavilionară, carosabilele de  acces la intrarea principală, la parcaje şi la intrarea serviciului de urgenţă, vor fi prevăzute cu  trotuare (pavate, înălţate faţă de carosabil, având bordura teşită).  c. pentru accesul de urgenţă (cazul spitalelor cu sector de urgenţă important) se va prevedea alee  carosabilă distinctă (inclusiv pietonală) cât mai scurtă şi liberă de orice obstacol.  d. denivelările de pe traseele de circulaţii (carosabilă şi pietonală) mai mari de 2,5 cm, vor fi  preluate prin pante de max.8%.  e. locurile periculoase din punct de vedere al circulaţiei, vor fi asigurate împotriva accidentării şi  vor fi semnalizate vizibil.  f. pe traseele de circulaţie din jurul clădirilor, la ieşirea din clădire, în zonele cu 1 potenţial de  accidentare, precum şi la punctele de alimentare cu apă vor fi ­l prevăzute instalaţii de iluminate.  V.2.(A). 1.2. Condiţii de parcare  a. parcajele pentru personalul spitalului se! vor rezolva fie suprateran (amplasate    | grupat în  zona de intrare în incintă), fie subteran (în cazul în care spitalul nu permite altă rezolvare) astfel  amenajate încât să nu afecteze circulaţia pietonală.  OBSERVAŢIE:  Se recomandă ca zona de parcare pentru autoturismele vizitatorilor, studenţilor, aparţinătorilor,  etc, să fie organizată în afara incintei.

V.2.(A).2.  Siguranţa cu privire la accese  V.2.(A).2.1. Criterii de rezolvare şi diferenţiere  V.2.(A).2.1.1. Accesele în incintă vor fi strict limitate ca număr şi cu posibilitate de control, în  vederea asigurării condiţiilor speciale de igienă, intimitate şi linişte, corespunzătoare specificului  spitalicesc.  OBSERVAŢIE:  /. Se recomandă închiderea perimetrală a incintei şi practicarea unui acces unic controlat.  2.  In cazul incintelor spitaliceşti mari sau a celor care găzduiesc mai multe unităţi sanitare,  administrate distinct (2­3 spitale autonome, sau spital + policlinică, sau spitale cu importante  activităţi de învăţământ şi/sau cercetare), se pot practica unul sau două accese suplimentare,  funcţie de situţia concretă.  3. In cazul spitalelor cu sector important de urgenţe medicale, se va asigura un acces distinct  pentru autosalvări, cât mai aproape de accesul corespunzător din clădire.  Dacă se utilizează transportul cu helicoptend se va prevedea o pistă de aterizare nu departe de  accesul respectiv în clădire, legată de acesta prin alee carosabilă + pietonală.  V.2.(A).2.1.2   Accesele în clădire se vor diferenţia în funcţie de următoarele criterii de:  a. igienă şi asepsie  • accese curate (internare bolnavi, sector urgenţă)  •  accese neutre (personal medical, pacienţi ambulatori, vizitatori, aparţinători,  studenţi, cercetători, aprovizionare farmacie, aparatură medicală)  • accese murdare (aprovizionare cu alimente, prosectură, staţii şi centrale termice,  ateliere şi depozite gospodăreşti, platformă deşeuri)  b. tipul de intervenţie medicală  • acces consultaţii  • acces internări  •  acces urgenţe (asigurat cu spaţiu de intrare acoperit şi închis lateral parţial ­  pentru descărcare ambulante)  c. categoriile de utilizatori  • accese persoane  ­ bolnavi  ­ personal medical şi paramedical  ­ studenţi, cercetări  ­ vizitatori, aparţinători 

• accese produse 

­ produse farmaceutice şi de uz medical  ­ alimente  ­ echipamente şi materiale de întreţinere  ­ combustibili  ­ deşeuri  • accese speciale  ­ cadavre  ­ animale pentru cercetare  ­ substanţe radioactive  ­ butelii de oxigen şi fluide medicinale  d. profilul medical  • acces secţii pentru adulţi

• acces pediatrie  • acces maternitate  • acces bolnavi contagioşi  Este obligatoriu ca accesele diferenţiate funcţie de profilul medical să fie distincte între  ele.  OBSERVAŢIE:  /. Numărul de accese în clădire şi modul de cuplare a acestora este dependent de mărimea şi  profilul spitalului, de structura medicală şi organizarea pe sectoare a acestuia, de  compatibilitatea dintre fluxuri, de soluţia arhitectural­funcţională adoptată (monobloc,  pavilionar, ansamblu de clădiri articulate, dezvoltare pe mai multe sau mai puţine niveluri etc.)  precum şi particularităţile amplasamentului.  2. Este necesar a se analiza şi a se stabili echilibrul just între necesitatea diferenţierii  funcţionale a acceselor şi necesitatea evitării intrărilor necontrolate în spital.  V.2.(A).2.2. Condiţii de conformare  a. accesul unic în incintă va avea porţi distincte pentru pietoni şi autovehicule  b. dimensionarea acceselor în clădiri se va face ţinându­se cont atât de necesităţile procesului  medical cât şi de cele privind evacuarea în caz de incendiu, alegându­se ca soluţie cea mai  severă.  c. accesele în clădire pentru bolnavii ce nu se pot deplasa singuri se vor rezolva cu uşi în două  canate, fără praguri având lăţimea liberă:  1 = min. 1,10 m (targa, cărucior)  l = min. 1,40 m (brancardă cu aparatură ataşată)  d. podestele de intrare în clădiri vor avea dimensiunea:  . min. 1,50 x 1,50 m (pentru relaţii complete cărucior handicapat)  e. accesul pe podestul de intrare se va asigura inclusiv prin intermediul unei rampe cu:  l = min. 1,20 m liber  . panta ­ max. 8 %  f. accesul la urgenţă, carosabilul pentru autosalvări va fi rezolvat încât să fie adus la cota  pardoselii interioare (denivelările vor fi preluate prin pante de max. 8 %)  g. accesele în holuri şi săli de aşteptare vor fi prevăzute cu Windfanguri  h. accesele pentru servicii tehnice şi aprovizionare se vor dimensiona de la caz la  caz, funcţie de  cerinţele tehnologice.  V.2.(A).3.  Siguranţa în timpul deplasării si activităţilor curente la interiorul clădirilor  1 V.2.(A).3.1. Măsuri de siguranţă generală  Pentru siguranţa pacienţilor spitalului, persoane cu capacităţile fizice diminuate de boală se vor  asigura, prin conceptul de organizare funcţională generală, următoarele cerinţe:  a. se va evita interferarea principalelor trasee de circulaţie (inclusiv a holurilor de   . aşteptare)  utilizate de bolnavii spitalizaţi cu acele fluxuri de persoane şi materiale    1 care prin specificul  lor funcţional pot crea situaţii de risc, cum ar fi:  ­ fluxurile de mare viteză proprii serviciului de urgenţă sau legăturii acestuia cu blocul operator  central (în cazurile când serviciul de urgenţă nu are săli de operaţie proprii)  ­ fluxurile relativ aglomerate proprii sectorului de învăţământ (amfiteatre, săli de cursuri) sau  sectorului de consultaţii pentru pacienţi (ambulatori)  ­  fluxurile de aprovizionare, cele cu manipulări importante de materiale sau cu densitate mare de  mijloace de transport pe roţi (cărucioare, tărgi)

OBSERVAŢIE:  Cerinţele de mai sus devin cu atât mai stricte cu cât categoria de pacienţi este mai sensibila  privind expunerea la factori de risc (din categoria celor de mai sus), cum ar fi: copii bolnavi,  adulţi grav bolnavi din secţiile de terapie intensivă, gravide, arşi sai mari traumatizaţi în  accidente. Pentru aceştia se va asigura, pe cât posibil, comasarea funcţiunilor de diagnostic ­  tratament adresate lor, în imediata apropiere a secţiei de paturi, pentru a nu mai fi necesara  deplasarea pe circulaţiile comune ale spitalului.  b. se interzice ca circulaţiile comune, pe care se deplasează în mod curent pacienţii, să traverseze  servicii sau compartimente în care activităţile specifice presupun degajări de noxe, manipulări de  substanţe nocive, risc de infectare sau iradiere. Astfel de servicii sunt laboratoarele clinice,  prosectura şi laboratorul de anatomie patologică, unităţile nucleare cu surse închise sau deschise,  secţiile de bolnavi infecţioşi, compartimentele în care este necesară menţinerea unor condiţii  stricte de igienă, asepsie, sterilitate, cum ar fi: blocul operator, blocul de naşteri, farmacie,  secţiile de terapie intensivă, arşi, nou­născuţi, pediatrie.  d. sistemul general de circulaţii orizontale (coridoare, holuri) trebuie să fie cât mai compact  pentru scurtarea distanţelor de parcurs ale bolnavilor şi personalului de îngrijire, trebuie să  faciliteze o orientare uşoară la interiorul clădirii şi trebuie să asigure condiţii de deplasare  favorabile şi sigure atât pentru persoane pe picioare cât şi pentru cele ce se deplasează cu diferite  mijloace de transport pe roţi ­cărucioare, tărgi, paturi  ­  traseele trebuie să fie drepte, fără accidente volumetrice pe parcurs (îngustări, decroşuri,  cotituri bfuşte si intersecţii fără vizibilitate, praguri sau denivelări)  ­ traseele de circulaţie vor fi marcate cu semnale grafice vizibile indicând direcţiile de parcurs  spre diferitele compartimente si localizarea acestora.  e. sistemul de organizare a circulaţiilor la interiorul clădirilor spitaliceşti va asigura  accesul operativ al forţelor de intervenţie în caz de incendiu, precum şi evacuarea utilizatorilor în  condiţii de siguranţă.  V.2.(A).3.2. Dimensionarea căilor de circulaţie  Căile de circulaţie în încăperile în care se desfăşoară diverse activităţi se dimensionează în  funcţie de necesităţile funcţionale, de prescripţii tehnologice privind aparatura şi echipamentele,  de tipul şi gabaritele mijloacelor de transport, de modul de mobilare, de numărul şi categoriile de  utilizatori.  V.2.(A).3.2.1. Lăţimea liberă a spatiilor de circulaţie în salonul de bolnavi va asieura: accesul cu  targa până la patul bolnavului (paralel cu acesta) deplasarea cu scaunul pe rotile (pentru minim  unul din paturi), manevrarea şi scoaterea din salon a patului (cu roţi şi fără roţi).  a.  paturile se vor dispune perpedincular pe peretele la care se adosează şi vor fi libere pe ambele  laturi pentru a permite manevrarea bolnavului de către personalul de îngrijire.  b. distanţa liberă între două paturi paralele va fi:  •  min. 0,70 m ­ în saloane obişnuite pentru adulţi (acces cu targa)  •  min. 0,90 m ­ în saloane pentru bolnavii ce se deplasează cu scaunul rulant  •  min. 1,20 m ­ în saloane de terapie intensivă (acces la aparatura medicală)  c. distanţa liberă între capul patului şi perete (aşezarea paturilor pe un front) va fi:  • min. 1,20 m ­ paturi obişnuite  • min. 1,35 m ­ paturi rulante  distanţa liberă între capetele paturilor (aşezarea paturilor pe două fronturi) va fi:  •  min. 1,40 m ­ paturi obişnuite  •  min. 1,50 m ­ paturi rulante

V.2.(A).3.2.2.  Lăţimea liberă a spatiilor de circulaţie în toate încăperile în care au acces  pacienţii va fi asigurată corespunzător situaţiei concrete, astfel:  a. pentru pacienţi în scaun rulant  •  min. 0,90 m ­ deplasare în linie dreaptă  •  min. 1,00 m ­ întoarcere în unghi drept  •  min. 1,50 m ­ spaţiu pentru manevră  b. pentru pacienţi pe targa  •  min. 0,70 m ­ deplasare în linie dreaptă  •  min. 1,80 m ­ întoarcere în unghi drept  •  min. 2,20 m ­ spaţiu pentru manevră  V.2.(A).3.2.3.  Lăţimea coridoarelor se va stabili în funcţie de destinaţia acestora, respectiv  funcţie de categoria utilizatorilor, fluxurile de persoane şi materiale, mijloace de transport, modul  de soluţionare a zonelor de staţionare şi aşteptare, determinant fiind criteriul cel mai sever.  a.  lăţimea liberă a coridoarelor principale în unităţile de îngrijire diagnostic şi  tratament va fi:  • min. 2,20 m ­ transport targa  • min. 2,40 m ­ transport pat cu rotile  b. lăţimea liberă a coridoarelor cu zone de aşteptare de­a lungul pereţilor va fi:  • min. 2,40 m ­ aşteptare pe o latură  • min. 3,50 m ­ aşteptare pe două laturi  ­ lăţimea liberă a coridoarelor ce constituie şi căi de evacuare va fi stabilită şi  funcţie de  prevederile normativului de protecţie corrtra incendiilor.  OBSERVAŢIE:  /. Se recomanda ca zonele de aşteptare pentru pacienţi să fie soluţionate în buzunare laterale  traseului de circulaţie propriu­zisă, pe cât posibil luminate natural, asigurându­se astfel şi  iluminarea coridorului.                                                                           .  2. Zonele de aşteptare pentru bolnavii grav se vor amplasa în spaţii închise faţă de coridor şi  faţa de celelalte zone ae aşteptare.  V.2.(A).3.2.4.  înălţimea liberă a încăperilor va fi stabilită funcţie de cubajul de aer necesar,  condiţionările tehnologice (gabarite, aparatură, trasee, instalaţii) precum şi asigurarea  iluminatului natural în profunzimea încăperilor, dar:  • min. 2,40 m ­ pe căile de circulaţie principale;  • min. 2,80 m ­ în saloanele de bolnavi şi toate celelalte spaţii în care se desfăşoară activităţi  medicale.  V.2.(A).3.2.5. Gabaritele uşilor se stabilesc în funcţie de destinaţia încăperii respectiv funcţie de  categoriile de utilizatori, gabaritele aparaturii, utilajelor şi mobilierului, tipul mijloacelor de  transport, precum şi funcţie de poziţia uşii în sistemul căilor de evacuare.  a. înălţimea liberă a uşilor curente va fi:  • min. 2,04 m  b. lăţimea liberă a uşilor va fi:  •min. 1,05 m ­ la saloane bolnavi;  • min. 1,40 m ­ la săli operaţii şi trasee pe care se deplasează bolnavi pe targa;  • min. 0,90 m ­ la spaţiile de diagnostic ­ tratament;  • min. 0,70 m ­ la grupuri sanitare pentru pacienţi valizi;  • min. 0,80 m ­ la grupuri sanitare pentru persoane handicapate.  c. pe căile de evacuare, dimensiunile uşilor se vor stabili conform normativului de

protecţie contra incendiilor. V.2.(A).3.3. Modul de soluţionare a elementelor de construcţie şi  dotare fixă pe căile de circulaţie  V.2.(A).3.3.1.  Condiţii de rezolvare a uşilor  a. pe traseele de circulaţie ale pacienţilor uşile vor fi vizibile, având înscrisuri privind destinaţia  încăperilor, vor avea sisteme de acţionare simple, iară risc de blocare si nu vor avea praguri;  b.  prin modul de amplasare sau sensul de deschidere, uşile nu vor limita sau împiedica  circulaţia, nu vor lovi persoanele care. circulă sau îşi desfăşoară activitatea, nu se vor ciocni între  ele la deschiderea consecutivă.  c. uşile batante precum şi uşile amplasate transversal pe traseele de circulaţie vor avea geam la  înălţimea corespunzătoare ochilor.  OBSERVAŢIE  Nu se recomanda uşi cu geam pe toată înălţimea pe traseele de circulaţie a pacienţilor pe targa  sau în scaun rulant. In cazul in care se utilizează astfel de uşi, partea inferioară a acestora se va  proteja cu hare sau grile.  d. uşile amplasate pe căile de evacuare şi adiacent acestora sau cele care închid spaţii cu pericol  de incendiu sau explozie vor respecta prevederile din normativul de protecţie contra incendiului.  e.  uşile care închid încăperi în care se utilizează surse de radiaţii se vor ecrana corespunzător şi  vor purta marcaje sau semnalizări de atenţionare (conform cu prevederile „Normativului  republican de lucru cu radiaţii nucleare").  f. uşile care închid spaţii în care se lucrează cu substanţe ce degajă noxe, vor avea prevăzute  sisteme de etanşare şi vor purta marcaje de atenţionare sau de interzicere a accesului, după caz;  g. uşile culisante sau componentele culisante ale ghişeelor de relaţii cu publicul (pacienţii) vor fi  asigurate împotriva ieşirii din ghidaje.  V.2.(A).3.3.2.  Condiţii de rezolvare a pardoselilor  a. să aibă suprafaţa plană, netedă dar antiderapantă;  b. să fie la acelaşi nivel pe tot etajul; eventualele denivelări survenite din cerinţe tehnologice  proprii unor servicii se vor prelua prin pante de maxim 8%;  c. să fie realizate din materiale rezistente la uzură, care nu produc: praf şi scame prin erodare,  care nu se deformează sub acţiunea greutăţilor sau şocurilor mecanice şi ale căror îmbinări sau  rosturi de montaj nu crează pericol de agăţare sau împiedicare;  d. să fie lavabile (hidrofuge) uşor de întreţinut, să permită realizarea de reparaţii în mod rapid,  simplu, comod;  e. să fie aseptice şi să nu reţină praful în încăperile în care se cer condiţii de igienă şi asepsie mai  severe.  f. să nu producă scântei la lovire şi să nu aibă potenţial de încărcare electrostatică în încăperi în  care se pot produce amestecuri explozibile în aer;  g.   să fie rezistente la acţiuni chimice ale substanţelor utilizate în spital (dezinfectanţi, reactivi,  medicamente, chimicale de laborator);  h. să fie incombustibile în încăperile în care se lucrează cu flacără liberă, materiale  incandescente sau cu temperatură ridicată;  i. să fie prevăzute cu pante de scurgere şi sifoane în încăperile unde tipul de  activitate presupune acumulări de apă pe pardoseală;  j. să aibă coeficient de conductibilitate termică şi electrică scăzut.  V.2.A. 3.3.3 Conditii de rezolvare a peretilor

a. pereţii laterali căilor de circulaţie vor fi plani, netezi (fără asperităţi şi profite ornamentale); nu  se vor prezenta bavuri, muchii tăioase sau alte surse de rănire;  b. se vor evita soluţiile constructive care induc deplanâri (grinzi secundare, stâlpi şi sâmburi  ieşiţi din planul pereţilor);  c. se vor evita ghene de instalaţii ieşite din planul pereţilor;  d.  suprafeţele vitrate vor fi rezolvate prin pană Ia înălţimea de cea. 1,00 m (din materiale  rezistente la lovire).  V.2.(A).4.  Siguranţa cu privire la schimbare de nivel  (galerii, balcoane, şarpante, ferestre, uşi ­ ferestre)  V.2.(A).4.1­ Condiţii de rezolvare  a. diferenţele de nivel sub 3 trepte vor fi rezolvate prin plan înclinat, cu pante de max. 8%.  V.2.(A).4.2. Măsuri de protecţie  a. la denivelări mai mari de 0,30 m se prevăd balustrade (parapete) de protecţie, alcătuite  conform STAS 6131.  • înălţimea curentă h = 0,90 m;  b. ferestrele fără parapet sau cu parapet sub 0,90 m şi uşile ­ ferestre aflate Ia mai mult de 0,50 m  faţă de sol, vor fi asigurate cu balustrade de protecţie conform   • prevederilor STAS 6131 („h"  recomandat = 1,00 m);  c.  ferestrele de la pediatrie şi neuropsihiatrie vor fi prevăzute cu grile sau alte sisteme de  protecţie.  V.2.(A).5.    Siguranţa cu privire la deplasarea pe scări si rampe  V.2.(A).5.1. Condiţii de rezolvare  a. dimensiuni trepte şi contratrepte:  • h = max. 16,5 cm;  • 1 = min. 28 cm, cu condiţia:  • 2h +1 = 62 ­ 64 cm;  b. lăţime rampă scară şi podeşte (pe traseele bolnavilor):  •  în general 1 = min 1,20 m (impus de necesităţi persoane handicapate cu dificultăţi de mers);  • pentru transportul persoanelor cu targa: ­scări 1 = min. 1,40 cm;  ­ podeşte 1 = min. 2,20 m;  c. treptele vor fi astfel conformate încât să nu existe pericol de accidentare prin agăţare cu vârful  piciorului;  d. finisajul scărilor va fi realizat din materiale antiderapante  e. toate treptele unei scări vor avea aceleaşi dimensiuni;  f. înălţimea liberă de trecere, de la nasul treptei pe linia de flux şi înălţimea liberă de trecere pe  sub scară:  • h = min. 2.40 m;  g. nu se vor utiliza scări cu trepte balansate pe căile de evacuare.  V.2.(A).5.2. Măsuri de protecţie  a.  scările vor avea mana curentă (fixată pe parapet sau pe perete) pe o singură parte, în cazul  rampelor cu 1 ­ 3 fluxuri şi pe ambele părţi în cazul celor mai late.  b. spre partea liberă a rampei sau podestului, scările vor fi prevăzute cu balustradă având h  curent = 0,90 m (şi conform prevederi STAS 6131);

c.  balustrada trebuie astfel alcătuită încât să nu permită căderea sau trecerea copiilor dintr­o  parte în alta (cazul secţiei de pediatrie).  • fără elemente orizontale sau elemente decorative cu potenţial de căţărare (între 0,12 şi 0,60 m  de la partea inferioară);  • cu distanţa între montanţi max. 10 cm;  d. mana curentă va fi astfel conformată încât să fie uşor cuprinsă cu mâna (0 max 4­5 cm) şi să  nu prezinte nici un risc de agăţare sau rănire;  e. scările vor fi corespunzător luminate, fără a produce fenomenul de orbire. V.2.(A).6.  V.2.(A)..6.Siguranţa cu privire la iluminarea artificială  V.2.(A).6.1. Iluminare medie pentru iluminatul de siguranţă  a. pentru continuarea lucrului  ­ în general ­10% din iluminatul normal;  ­ în încăperile blocului operator ­ 80% din iluminatul normal;  ­ la câmpul de operaţie ­ egal cu iluminatul normal.  b. pentru evacuare  ­ min. 2 Ix;  c. pentru zona supraveghere în timpul nopţii (în zona patului)  ­ min. 5 Ix ­ încăperi adulţi;  ­ min. 20 lx ­ salon sugari, nou născuţi;  d. pentru veghe (orientare)  ­ cabinet consultaţii, tratamente intensive  • min. 2 lx.  V.2.(A).6.2. Iluminarea medie pentru iluminatul normal pe căile de circulaţie orizontală şi  verticală  a. holuri, coridoare, scări:  • 200 ix­ziua;  •  50 Ix ­ noaptea;  b. holurile şi coridoarele din blocul operator:  • 300 lx ­ ziua:  •  100lx ­noaptea.  MENŢIUNE  Raportul între nivelurile de iluminare medie dintre, două încăperi alăturate trebuie să fie min  0.1(Emed1 / Emed2 ³ 1/10)  V.2.(A).6.3. Factorul de uniformitate (E min/E max) pentru iluminatul de siguranţă  a.  pentru evacuare şi circulaţie 1/40 (la nivelul suprafeţei de circulaţie ­ în axul acesteia);  b. pentru continuarea lucrului 1/2 ... 1/4 (la nivelul suprafeţei de lucru).  V.2.(A).6.4. Iluminarea medie pentru iluminatul normal al spaţiilor exterioare  ­min. 10 1x  V.2.(A).6.5. Continuitatea serviciului  a. duratele maxime de întrerupere în alimentare (conform cap. III.4.14.1) trebui să fie:  • pentru receptoare de categoria 0 (bloc operator, bloc naşteri, terapie intensivă  ­ sub 0,15 secunde

• pentru receptoare de categoria I (iluminatul de siguranţă, centrala termică, staţi de hidrofor,  staţia de oxigen, staţia de frig prosectură, unul dintre ascensoare).  ­ sub 1 minut  •  pentru receptoare categoria II (restul încăperilor ce nu au fost menţionate 1 categoria 0 şi I).  ­ sub 4 ore (dacă alimentarea se face din post de transformare propriu)  ­ sub 8 ore (dacă alimentarea se face din reţeaua de 0,4 kV a furnizorului)  b. alimentarea cu energie electrică se asigură din SEN (sistemul energetic naţional pentru  receptoarele de categoria Ii­a, prin grup electrogen cu pornire automat (conform cal. III.2.4.3)  pentru receptoarele de categoia I­a şi prin baterii d acumulatoare pentru receptoarele de categoria  0.  V.2.(B)       SIGURANŢA CIRCULAŢIEI CU MIJLOACE DE TRANSPORT  MECANIZATE  Siguranţa circulaţiei cu mijloace de transport mecanizate implică protecţii  utilizatorilor împotriva riscului de accidentare în timpul deplasării cu ascensorul  Transportul pe verticală a categoriilor de utilizatori luaţi în considerare se face ci  ascensoare diversificate ca mărime, capacitate de transport, viteza.  Spitalele se vor dota, începând cu două nivele, cu ascensoare de spital (alcătuit conform  prevederi STAS 2455) şi cu ascensoare obişnuite (alcătuite conforn prevederi STAS 2453).  Determinarea numărului şi tipului de ascensoare se va face astfel încât să s<  asigure fluenţa circulaţiei, timpul de aşteptare şi de parcurs trebuie să corespundi  specificului spitalului, fără a perturba desfăşurare activităţilor medicale sau a celo  paramedicale.  In afara ascensoarelor pentru persoane, spitalele se dotează cu ascensoare pentn  materiale destinate unor transporturi specializate, după caz (transportul alimentelor  aprovizionarea farmaciei etc).  CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ  V.2.(B).l.  Siguranţa cu privire la deplasarea ascensoarclor pentru spitale  V.2.(B).1.1. Condiţii de conformare şi funcţionare  a. dimensiunile cabinei vor fi:  • min. 2,20 m lăţime  • min. 2,70 m adâncime  b. dimensiunile uşilor vor fi:  • min. 1,40 m lăţime liberă  • min. 2,05 înălţime liberă  c. uşile vor fi glisate cu deschidere ­ închidere automată  d. dimensiunile platformei de acces în faţa ascensorului vor fi:  • min. 2,50 x 3,30 ­ grupare pe un front  • min. 2,50 x 540 ­ grupare pe două fronturi  e. viteza de deplasare va fi:  • max. 0,5 m/sec  f. diferenţa de nivel între cabină şi palier va fi:  • max. 2,5 cm  g.  finisajul cabinei va fi rezistent la şocuri, uşor de spălat şi dezinfectat şi nu v prezenta muchii  tăioase, proeminente sau profile ce pot constitui o potenţială sun de rănire.  OBSERVAŢIE:

Numărul de ascensoare se va calcula funcţie de structura medicală a paturilor, considerându~i  un indice minim necesar de 1 ascensor/120 paturi cu condiţia ca orice spital, indiferent %  capacitate, să fie dotat cu minim 2 ascensoare.  V.2.(B). 1.2. Măsuri de protecţie  a. la interiorul cabinei se va prevedea o mana curentă de protecţie la h = 0,90 rr  b.  pentru caz de emergenţă va fi prevăzut buton de alarmare şi iluminat c siguranţă.  V.2.(B).2.  Siguranţa cu privire la deplasarea cu ascensoarele de persoane (inclus  persoane handicapate)  Se vor respecta prevederile normativului CE 1 ­ 95 cu următoarele preciza suplimentare pentru  persoane handicapate:  a. platforma de,acces din faţa ascensorului va fi de:  • min. 1,50 x 2,40 m­ascensoare grupate pe un front  • min. 1,50 x 3,30 m ­ ascensoare grupate pe două fronturi  b. butoanele de acţionare vor fi prevăzute la h max. = 1,20 m  V.2.(C)      SIGURANŢA   CU   PRIVIRE  LA   RISCURI   PROVENITE   DIN  INSTALAŢII  Siguranţa cu privire la instalaţii implică asigurarea protecţiei utilizatorilo împotriva riscului de  accidentare provocat de posibila funcţionare defectuoasă i instalaţiilor sau de eventualul contact  cu diverse elemente ale acestora.  Toate instalaţiile din clădirile spitaliceşti vor trebui concepute şi executate în aş fel încât toţi  utilizatorii şi în special bolnavii să fie protejaţi faţă de riscuri pentr sănătatea şi viaţa lor, ţinând  seama şi de faptul că bolnavii, bătrânii şi copiii pe face gesturi necontrolate şi manevrări greşite  în utilizarea instalaţiilor. O cerinţă obligatorie este respectarea întocmai a prevederilor  normativele specifice diferitelor tipuri de instalaţii.  Se vor respecta şi prevederile cuprinse în „Normativ privind proiectarea clădirile civile din punct  de vedere al cerinţei de siguranţă în utilizare" CE 1­95 (cap. 2.3 cu condiţionările specifice  clădirilor spitaliceşti, precizate mai jos.  CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ  V.2.(C).l.    Protecţia împotriva riscului de electrocutare  a. alimentarea cu energie electrică a diferitelor echipamente şi aparate medicale: va face cu  respectarea condiţiilor de montaj indicate de furnizor (eventual c adaptarea acestora pentru a se  conforma reglementărilor în vigoare, dacă norme româneşti sunt mai severe).  b. tablourile electrice cu aparatele de comutare, siguranţă şi control, vor fi astl amplasate şi  asigurate încât să nu permită accesul la ele decât pentru personal instruit în utilizarea lor.  c.  pentru fiecare echipament şi utilaj care poate prezenta riscuri la manevrar greşită se vor afişa  instrucţiuni de utilizare.  d. cablajele care leagă componente ale aparaturii medicale, aflate la distanţă înt ele, se vor  amplasa în canale sau ghene de cable protejate cu capace şi măsti evitându­se desfăşurarea lor  liberă pe pardoseală sau pe pereţi, până la h = 2,20  V.2.(C).2.  Protecţie împotriva riscului de arsură sau opărire  a. agenţii termici utilizaţi în spitale pentru încălzire, ventilaţie, climatizare voi de natura să nu  producă panică sau accidente în caz de defecţiune sau avariere ( se va utiliza apa fierbinte).

b.  instalaţiile de apă fierbinte sau abur pentru uz tehnologic ­ medical vor a> elementele  componente (conducte şi echipamente) amplasate în spaţii şi pe trai protejate (ghene închise)  inaccesibile pentru persoanele neinstruite  ­ materialele de închidere a ghenelor vor asigura o etanşare şi o rezistenţă term mresnunzătoare:  ­conductele vor fi izolate termic.  c. în spaţiile tehnice (staţii, centrate, subsoluri sau canale vizitabile) conductele '  termice se vor semnaliza prin simboluri şi culori distincte.  d. pentru instalaţiile şi aparatele din laboratoare şi spaţiile tehnico­medicale care pot provoca  arsuri sau opărire, se vor respecta prevederile normelor de protecţia muncii în sectorul sanitar.  V.2.(C).3.    Protecţia împotriva riscului de explozie  a. toate instalaţiile, recipienţii şi echipamentele pentru agenţi termici sub presiune vor fi  prevăzute cu dispozitive de siguranţă pentru cazul când presiunea se ridică peste parametrii  nominali (supape de siguranţă, elemente de automatizare, etc.)  C  b. toate instalaţiile şi echipamentele care utilizează apa cu temperaturi peste 114  C vor respecta  prescripţiile tehnice ISCIR şi vor fi autorizate de acesta la punerea în funcţiune.  c. dimensionarea şi amplasarea rezervoarelor de carburanţi şi combustibili pentru centralele  termice vor fi conforme cu prevederile normativului P 118 şi I ­ 13 privind protecţia la explozie.  d. proiectarea instalaţiilor de gaze naturale (gaz metan) se va face cu respectarea normativului  specific atât în ce priveşte componentele instalaţiei propriu­zise cât şi în ce priveşte condiţiile pe  care trebuie să le îndeplinească spaţiile în care acestea sunt amplasate (panouri de explozie  dirijată, rezistenţa pereţilor şi planşeelor, guri de aerisire, cubaj de aer, etc).  e. pentru instalaţiile de oxigen şi fluide medicinale, ce utilizează butelii şi recipienţi sub presiune,  se vor respecta normele ISCIR, prevederile din P 118 şi prevederile din normativele Ministerului  Sănătăţii referitoare la modul de utilizare şi măsurile necesare pentru asigurarea protecţiei  muncii.  f. instalaţiile electrice în blocul operator şi spaţiile pentru anestezie se vor plasa la înălţimea de  peste 1,00 m de la pardoseală, iar masa de operaţie şi restul de mobilier şi aparatura medicală se  vor conecta la reţeaua de împământare pentru a preveni riscul producerii de scântei în zona de  deasupra pardoselii unde se pot acumula gaze de narcoză care ar putea exploda.  în acelaşi scop se prevede şi ventilarea ­ climatizarea corespunzătoare a spaţiilor cu exhaustoare  şi de la partea inferioară a încăperilor.  g. la bateriile de acumulatori şi redresori pentru alimentarea electrică de siguranţă se vor lua  măsuri corespunzătoare de conformare geometrică a spaţiilor şi aerisire naturală permanentă  pentru a preveni riscul acumulatorilor de hidrogen.  V.2.(C).4.    Protecţia împotriva riscului de intoxicare  a. instalaţiile de ventilare (canalele) ce asigură evacuarea degajărilor de substanţe nocive de la  hotele de exhaustare, nişe şi boxe vor fi individuale, vor evita străbaterea de încăperi în care se  pot afla bolnavi (la etajele superioare), vor avea ventilatoarele de evacuare amplasate la capătul  dinspre exteriorul instalaţiei pentru a menţine canalele de evacuare în subpresiurie.  b. materialele din care se execută componentele instalaţiilor de evacuare a aerului vor fi protejate  la acţiunea degradantă a substanţelor chimice evacuate pentru ca eventualele defecţiuni produse  instalaţiei să nu o transforme în sursa de noxe pentru spaţiile prin care trece.  c. instalaţiile de evacuare a aerului viciat cu substanţe toxice vor fi monitorizate pentru  supravegherea permanentă a stării lor de funcţionare.  V.2.(C).5.    Protecţia împotriva riscului de contaminare sau otrăvire

a. aparatura medicală de investigare şi tratament ce foloseşte radiaţii penetrante trebuie să fie  izolată din punct de vedere al iradierii faţă de încăperile din jur, în funcţie de caracteristicile  sursei de radiaţie, natura radiaţiei şi puterea fascicolului.  b. pentru protecţia împotriva riscului de contaminare se vor respecta şi prevederile cuprinse în  „Norme republicane la radioprotecţie" şi „Norme republicane de securitate nucleară".  V.2.(C).6.    Protecţia împotriva descărcărilor atmosferice  se va asigura la clădiri spitaliceşti cu minim 75 paturi, în conformitate cu prevederi Normativ  I.20.  V.2.(C).7.    Protecţia cu privire la exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor  va fi asigurată conform prevederi „Norme de protecţia muncii în sectorul sanitar" cap. III.  V.2.(D).      SIGURANŢA CU PRIVIRE LA LUCRĂRILE DE ÎNTREŢINERE  Se vor respecta prevederi cuprinse în „Normativ privind proiectarea clădirilo civile din punct de  vedere al cerinţei de siguranţă în utilizare" ­ cod CE 1 /95 (cap 2.4) şi prevederi specifice  lucrărilor de întreţinere din clădiri spitaliceşti, cuprins în „Norme de protecţie a muncii în  sectorul sanitar".  V.2.(E).      SECURITATEA LA INTRUZIUNI ŞI EFRACŢII  V.2.(E). 1. Pe lângă prevederile cuprinse în „Normativul privind proiectarea clădirilor civi din  punct de vedere al cerinţei.de siguranţă în exploatare" cod CE 1/95 (cap. 2.: pentru clădirile  spitaliceşti este necesară asigurarea unor măsuri suplimentare < securitate împotriva efracţiei  pentru unele sectoare, compartimente şi încape după cum urmează:  a. spaţii de lucru şi depozite în care se afla materiale sau substanţe periculoa (otrăvitoare,  inflamabile, explozibile, narcotice, surse radioactive, culturi bacterii şi viruşi).  b. spaţii cu aparatura medicală de înaltă performantă (majoritatea cabinetelor din sectoarele de  investigaţii si tratamente speciale).  c.  Compartimente în care trebuie menţinute condiţii deosebite de sterilitate sau asepsie (bănci de  sânge sau ţesuturi, laborator de produse sterile, bloc operator, biberonerie. sterilizare).  d.  spaţii tehnice şi staţii a căror avariere poate pune în pericol bolnavii sau alte categorii de  utilizatori ai spitalului (staţia de oxigen, tablourile electrice, staţia de apă sterilă, sistemele de  control automat ale funcţionării instalaţiilor). Măsurile de protecţie la efracţie a spaţiilor  enumerate mai sus vor fi:  ­ prevederea de uşi solide şi sisteme de încuiere fiabile  ­ protejarea ferestrelor cu grile sau obloane  ­ prevederea de sisteme de alarmare  V.2.(1:).2. In incintele şi clădirile spitaliceşti sunt necesare măsuri speciale împotriva intruziunii  insectelor şi rozătoarelor care pot deveni un vehicul pentru transmiterea infecţiilor între diferitele  sectoare ale spitalului, dar şi între spital şi populaţia din zonă. Printre măsurile ce trebuie avute în  vedere la proiectare şi execuţie, cele mai importante sunt:  ­ etanşarea conductelor şi cablelor la trecerea prin pereţi şi planşee  ­ prevederea de materiale de construcţie şi de finisare care să permită incuibarea insectelor  ­  ghcnele pentru trasee de conducte şi cable să fie închise etanş, dar în caz de necesitate să fie  accesibile acţiunilor de salubrizare.  ­ tunelurile şi galeriile de instalaţii, subsolurile tehnice să fie finisate corespunzător menţinerii  curăţeniei, să aibă instalaţii de evacuare a apelor accidentale, să permită inspecţia şi  întreprinderea acţiunilor de dezinsecţie şi deratizare.

ANEXAV.2.  DOCUMENTE CONEXE  .  STAS 12.400/1,2  ­ Performanţe în construcţii (Mod de exprimare al performanţelor)  CE ­ 1 /95  ­ Normativ privind proiectarea clădirilor civile din punct de vedere  al cerinţei „Siguranţa în exploatare"  C 239  ­ Normativ pentru adaptarea construcţiilor de locuit, a construcţiilor  şi locurilor publice la cerinţele persoanelor handicapate  Normativ  ­ Proiectarea spitalelor generale  departamental  N 425  ­ Norme de protecţia muncii în sectorul sanitar  Norme                             .­ Prevenirea şi stingerea incendiilor pentru ramura Ministerului  Sănătăţii  P 118  ­ Norme tehnice de proiectare şi realizare a construcţiilor privind  protecţia la acţiunea focului  N 133  ­ Norme Republicane de Securitate Nucieară  I 7  ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice cu  tensiuni până la 1000 V  ID 17  ­ Normativ pentru proiectarea, executarea, verificarea instalaţiilor  electrice în zone cu pericol de explozie  I 20  ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de protecţie  contra trăznetului  I 5  ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire  I 6  ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea reţelelor şi instalaţiilor  de utilizare a gazelor naturale  I13  ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare  I 9  ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor sanitare  C31  ­  Prescripţii   tehnice   pentru   proiectarea,   execuţia,   montarea,  instalarea, exploatarea, repararea şi verificarea cazanelor de abur de  joasă presiune şi a cazanelor de apă caldă  C 37  ­ Prescripţii tehnice pentru proiectarea, execuţia şi încercarea în  vederea amenajării supapelor de siguranţă destinată echipării cazanelor şi recipientelor sub  presiune  C4  ­  Prescripţii  tehnice  pentru  proiectarea,   execuţia,   instalarea,  exploatarea, separarea şi verificarea recipientelor metalice stabile sub presiune  PE 204  ­ Instrucţiuni privind exploatarea şi întreţinerea punctelor termice  PE 216  ­ Regulament de exploatare tehnică a instalaţiilor de cazane  I 25  ­ Instrucţiuni tehnice pentru efectuarea încercărilor hidraulice şi  pneumatice la recipiente  STAS 2612  ­ Protecţia împotriva electrocutărilor. Limite admise.  STAS 6526  ­ Manometru diferenţial cu tub în formă de V. Condiţii generale  Catalog IPCT  ­ Detalii, elemete şi subansambluri canale de aer. Grupa VI­90  STAS 2453  ­ Ascensoare pentru persoane  STAS 2455  ­ Ascensoare pentru spitale  STAS 2965  ­ Scări interioare în construcţii  STAS 6131  ­ Înălţimi de siguranţă şi alcătuirea parapetelor  P 92  ­ Normativ privind dotarea cu ascensoare a clădirilor de locuit, social  culturale şi administrative

V.3. SIGURANŢA LA FOC  •  Cerinţa de calitate a construcţiilor, privind siguranţa la foc, în cazul unităţilor spitaliceşti,  impune ca soluţiile adoptate prin proiectare şi menţinute în exploatare, sâ asigure, în caz de  incendiu, următoarele:  ­ protecţia utilizatorilor (bolnavi, personal medical, vizitatori, aparţinători) ţinând seama de  starea lor de sănătate precum şi riscul de incendiu;  ­ limitarea pierderilor de vieţi omeneşti şi de bunuri materiale;  ­ împiedicarea extinderii incendiului la vecinătăţi;  ­  prevenirea avariilor la construcţii şi instalaţii învecinate, în cazul prăbuşirii clădirii incendiate;  ­  protecţia echipelor de intervenţie şi a serviciilor mobile de pompieri care acţionează pentru  stingerea incendiilor, evacuarea ocupanţilor şi a bunurilor materiale.  •  Concretizarea cerinţelor utilizatorilor în ceea ce priveşte siguranţa la foc se va face funcţie de  situaţia concretă determinată de condiţiile specifice existente, corelată cu performanţele clădirii  referitoare la siguranţa la foc.  Condiţiile specifice existente, vizează atât evacuarea dificilă a persoanelor din clădirea spitalului  (bolnavi greu dcplasabili sau care nu se pot deplasa singuri) cât şi menţinerea Iară întrerupere a  activităţii blocului operator.  •  Condiţiile performante specifice şi cuantificarea acestora, pentru fiecare caz concret, va fi  stabilit de către proiectantul de investiţie pe baza scenariilor de siguranţă la foc elaborate  conform reglementărilor de specialitate (conform Anexa V.3.).  CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTA privind:  V.3.1.  Riscuri de izbucnire a incendiilor 

V.3.1.1. Riscurile de izbucnire a incendiilor în clădirile spitaliceşti trebuie reduse, în condiţiile  asigurării funcţionalităţii, prin limitarea surselor potenţiale de aprindere, a materialelor şi  substanţelor combustibile. încadrarea încăperilor şi a spaţiilor din construcţiile spitaliceşti în  nivelurile de risc, are în vedere activitatea desfăşurată, densitatea sarcinii termice şi alcătuirea  constructivă.  V.3.1.2. încăperile şi spaţiile clădirilor spitaliceşti se încadrează în următoarele niveluri de risc:  ­  risc obişnuit (densitatea sarcinii termice mai mică de 420 Mj/mp) cuprinzând majoritatea  spaţiilor destinate bolnavilor, respectiv: saloane, cabinete consultaţii, spaţii destinate  tratamentelor, săli operaţie etc.  ­  risc mediu (densitatea sarcinii termice cuprinsă între 420 şi 840 Mj/mp) cuprinzând, în  principal. încăperi şi spaţii tehnice, cum ar fi: centrale de ventilaţie, laboratoare, bucătării etc.  ­ risc mare în care sunt cuprinse încăperi şi spatii cu densitatea sarcinii termice peste 840 Mj/mp  (depozite, arhive etc.).  OBSERVAŢIE  Densitatea sarcinii termice va fi calculată, de la caz la caz, funcţie de situaţia concretă, conform  prevederi STAS 10903/2.  V.3.1.3. Este interzisă folosirea sau depozitarea lichidelor şi gazelor combustibile în alte locuri  decât cele special amenajate şi fără respectarea măsurilor de prevenire şi stingere specifice  pentru cantităţi limitate.  V.3.2.  Asigurarea protecţiei utilizatorilor prin stabilirea intervalelor de timp  care să permită corelarea acţiunilor de intervenţie şi salvare, cu dezvoltarea incendiului.

V.3.2.1.        Timpul de alarmare a utilizatorilor  Intervalul de timp dintre izbucnirea incendiului şi semnalizarea acestuia diferă în funcţie de  sistemele utilizate (automate sau comandate de om)  ­ în cazul echipării cu instalaţii automate de semnalizare a incendiilor:  • max. 30 secunde  ­ în cazul neechipârii cu instalaţii automate de semnalizare a incendiilor:  • max. 60 secunde.  V.3.2.2.  Timpul de alertare a serviciilor de pompieri  Intervalul de timp dintre momentul semnalizării incendiului (alarmare) şi cel al alertării  serviciilor de pompieri depinde de sistemul utilizat:  ­ sisteme automate de alertare:  • max. 30 secunde  ­ sisteme manuale de alertare:  • max. 2 minute.  V.3.2.3.    •  Timpul de supravieţuire a utilizatorilor  Intervalul de timp dintre izbucnirea incendiului şi limita menţinerii în viată în spaţiile destinate  activităţilor medicale se asigură în funcţie de gradul de rezistenţă la foc al construcţiei, dar:  ­ min. 20 minute ­ în construcţiile ce au grad I ­ II rezistenţă la foc  V.3.2.4.        Timpul de evacuare a utilizatorilor  Intervalul de timp dintre alarmarea utilizatorilor şi evacuarea acestora în exterior sau în spaţii  special amenajate, se asigură în funcţie de gradul de rezistenţă la foc al clădirii şi lungimea  maximă a căii de evacuare, considerând că deplasarea pe orizontală a persoanelor bolnave se  face în cea. 0,05 m/sec.  Grad de rezist, la foc al  constr.  Lungime maximă a căii de evacuare (metrii)  Timp de evac.  maxim  (secunde)  (­2)  (­1  600  400

în două dir. (2)  I – II  30 

într­o singură dir. (1)  20 

V.3.2.5.        Timpul de localizare şi stingere a incendiilor  Intervalul de timp dintre alarmare şi momentul punerii sub control şi stingerii incendiului este  funcţie de echiparea şi dotarea cu mijloace de stingere, precum şi de timpul de alertare al forţelor  de intervenţie  ­ max. 60 minute  V.3.2.6.  Timpul de propagare la clădirile învecinate  Se ia în considerare în cazul spitalelor pavilionare (în cazul spitalelor monobloc, distanţele cerute  de condiţiile urbanistice asigură o protecţie suficientă la propagarea focului)  ­ min. 30 minute  V.3.3. Asigurarea performanţelor construcţiei si a principalelor ei părţi componente  (comportarea la foc a construcţiilor) 

V.3.3.1.        Timpul de incendiere totală (flash ­ over)  Intervalul de timp dintre momentul alarmării şi momentul generalizării combustiei la toate  elementele şi materialele din clădire trebuie să fie de cel puţin două ori timpul de supravieţuire  ­ min. 40 minute la construcţii de grad I ­ II rezistenţă la foc  V.3.3.2.  Etanşeitatea la aer a construcţiei  Volumul de aer ce intră în interiorul clădirii, când tâmplăria exterioară (uşi, ferestre) este în  poziţie închisă, precum şi cel care iese din clădire, datorită diferenţei de presiune, trebuie  controlat şi redus cât mai mult posibil  ­ max. 1 schimb aer/oră.  V.3.3.3.  Compartimentarea antifoc a construcţiei  Aria compartimentelor antifoc trebuie să fie realizată în limitele admise, în corelare cu gradul de  rezistenţă la foc şi numărul de niveluri, conform reglementărilor specifice.  V.3.3.4.        Limita de rezistenţă la foc a elementelor de construcţie ce delimitează sau  separă spaţii ale clădirii  a. elemente ce delimitează compartimentele antifoc  ­  pereţi antifoc realizaţi din materiale incombustibile (clasa Co) cu limita de rezistenţă la foc 3  ore ­ 7 ore, în funcţie de densitatea sarcinii termice din compartimente;  b. elemente de separare din cadrul compartimentelor de incendiu sunt:  ­ pereţii despărţitori ai diferitelor spaţii funcţionale au limite de rezistenţă la foc şi clase de  combustibilitate normate, în funcţie de gradul de rezistenţă la foc al construcţiei, destinaţia  spaţiului respectiv şi rolul elementelor de separare, potrivit reglementărilor.  V.3.3.5.        Limita de rezistenţă Ia foc a faţadelor şi acoperişului (elemente neportante)  In funcţie de gradul de rezistenţă la foc asigurat, limita de rezistenţă la foc a pereţilor exetriori  neportanţi este:  ­ min. 15 minute (Co) ­ grad I rezistenţă la foc;  ­ min. 15 minute (C2) ­ grad II rezistenţă la foc  Acoperişurile se alcătuiesc şi se realizează conform condiţiilor corespunzătoare gradului de  rezistenţă la foc al construcţiei.  V.3.3.6.        Rezistenţa la foc a structurii portante  Structura portantă a construcţiei, funcţie de gradul de rezistenţă la foc trebuie să îndeplinească  următoarele condiţii minime de combustibilitate şi rezistenţă la foc:  Tip element  Grad de rezistenţă la foc  I  stâlpi, coloane, pereţi portanţi  nivel curent  ultim nivel  grinzi, planşee­niv. curent acoperiş terasă  grinzi olansee oeste subsol  Co 2 h 30'  Co 1 h 30'  Co 1h  Co 1 h 30'  II  Co 2h  Co 1h  Co 45'  Co 1h 

V.3.3.7.  Durata de sigurtanţă a refugiilor  Intervalul de timp în care este asigurată supravieţuirea în spaţiile special amenajate, indiferent de  modul în care evoluează incendiul, trebuie să fie cel puţin egal cu timpul de supravieţuire. ­ min.  20 minute ­ grad I ­ II rezistenţă la foc.

V.3.3.8.        Existenţa şi condiţiile performante ale dispozitivelor de detectare şi alarmare  Echiparea şi dotarea cu dispozitive de detectare şi alarmare se face confornj reglementarilor de  specialitate astfel încât să se poată asigura timpul de alarmare stabilit (cap. V.3.2.I.).  V.3.3.9.        Existenţa şi condiţiile performante ale sistemului de alertare în caz de incendiu  Pentru anunţarea serviciilor mobile de pompieri, în caz de incendiu, se asigură mijloacele  corespunzătoare funcţie de fiecare situaţie concretă, astfel încât să se asigure timpul de alertare  stabilit (cap. V.3.2.2J.  V3.3.10.      Condiţiile performante ale dispozitivelor de evacuare a fumului  Limitarea propagării fumului în încăperi, coridoare, scări trebuie asigurată prii realizarea unor  elemente despărţitoare corespunzătoare (pereţi, planşee) ş prevederea dispozitivelor de evacuare  a fumului, corespunzător reglementărilo specifice.  V.3.3.11.      Existenţa şi condiţiile performante ale sistemelor automate de stingere a  incendiilor  Necesitatea sistemelor automate de stingere se stabileşte în funcţie de riscurile d  incendiu,   combustibilitatea   materialelor   şi   valoarea   aparaturii   utilizate  respectându­se prevederile normelor tehnice în vigoare.  Se va asigura declanşarea şi funcţionarea corespunzătoare, a sistemelor cu debitele  intensităţile, presiunile şi timpul de funcţionare normate funcţie de necesităţii  concrete.  V.3.3.12.      Asigurarea duratei de siguranţă şi capacitatea căilor de evacuare  Asigurarea intervalului de timp în care căile de evacuare pot fi utilizate în condiţ de siguranţă, se  realizează, potrivit reglementărilor. în funcţie de capacitate maximă simultană, tipul de  construcţie şi modul de rezolvare a căii de evacuare (în două direcţii, respectiv într­o singură  direcţie). ­ min. 900 respectiv 600 sec. ­ gr. I ­ II.  Capacitatea căilor de evacuare „C" (50 persoane/flux) va asigura trecere numărului de fluxuri  k  4  determinate prin calcul (Număr fluxuri .,F  ­­ Număr persoai ..N  " / Capacitate evac. „C").  în orice condiţii căile de evacuare (coridoare) nu vor avea lăţimea mai mică c 2.20 in pentru  transportul persoanelor cu targa, sau 1,40 m pentru transportul braţe al copiilor preşcolari, uşile  de pe căile de evacuare având lăţimea minimă ( 1,00 m.  V.3.3.13.      Timpul de siguranţă privind funcţionarea ascensoarelor de intervenţie  În clădirile înalte, cel puţin unul din ascensoarele prevăzute, se vor amenaja corespunzător  asigurării operaţiunilor de stingere, având o capacitate de transport de 3 ­ 5 servanţi cu  echipamentul respectiv.  Timpul de funcţionare în siguranţă, al ascensoarelor de intervenţie, trebuie să fie cel puţin 2 ore  de la izbucnirea incendiului.  V.3.3.14.  Asigurarea condiţiilor pentru accesul autovehiculelor de intervenţie  Construcţiile pentru spitale vor avea asigurate accese carosabile, corespunzător dimensionate şi  alcătuite, care să permită accesul uşor al autovehiculelor de intervenţie ale pompierilor, cel puţin  la două faţade ale clădirii.  V.3.3.15.      Echiparea şi dotarea construcţiei cu mijloace fixe şi mobile de intervenţie  Construcţiile  se vor echipa  şi  dota  cu  mijloace de  intervenţie  conform  reglementărilor specifice, în funcţie de tipul construcţiei şi densitatea sarcinii

termice.  Se vor prevedea, după caz, stingătoare, hidranţi interiori şi exteriori de incendiu,  coloane uscate, instalaţii automate de semnalizare şi stingere a incendiilor etc,  potrivit necesităţilor.  V.3.3.16.      Asigurarea traseelor pentru accesul personalului serviciilor  mobile de  pompieri  Traseele de intervenţie trebuie să fie marcate corespunzător pentru a fi uşor de recunoscut, cât  mai scurte şi amenajate astfel încât să se asigure protecţia forţelor care acţionează pentru stingere  şi salvare.  V.3.4.  Performanţele elementelor şi materialelor de construcţie 

V.3.4.1.        Combustibilitatea elementelor, respectiv a materialelor componente  In clădirile spitaliceşti se vor utiliza materiale având clasa de combustibilitate admisă de normele  specifice, în corelare cu gradul de rezistenţă la foc, respectiv clasa Co ­ pentru principalele  elemente constructive.  V.3.4.2.        Contribuţia la evoluţia incendiului  este apreciată prin densitatea sarcinii termice corespunzătoare spaţiului respectiv  şi se evaluează funcţie de situaţia concretă (totalitatea materialelor şi substanţelor combustibile,  fixe şi mobile existente pe suprafaţa considerată) conform prevederi STAS 10903/2.  Se vor asigura măsuri de protecţie corespunzătoare, stabilite prin reglementările tehnice.  Se recomandă ca densitatea sarcinii termice în încăperile destinate bolnavilor să nu depaseasca  420 MJ/mp  V.3.4.3.        Propagarea flăcărilor pe suprafaţa clementelor de construcţie combustibile  Alcătuirea clementelor va fi astfel rezolvată încât incendiul să nu se propage cu uşurinţă.  Propagarea flăcărilor pe suprafaţa clementelor de construcţie trebuie să fie de maximm 45 cm în  10 minute.  V .3.4.4.        Nivelul admisibil de degajare a fumului şi gazelor toxice  Se vor utiliza elemente şi materiale combustibile astfel încât prin inflamarea acestora să nu se  degaje cantităţi mari de fum şi gaze toxice care să pericliteze sănătatea utilizatorilor. Se vor lua  măsuri corespunzătoare de evacuare a fumului şi gazelor toxice.  V.3.4.5.        Gradul de rezistenţă la foc al construcţiei  va fi stabilit în funcţie de combustibilitatea şi limita de rezistenţă la foc a principalelor elemente  de construcţie folosite, potrivit reglementărilor. Pentru spitale (respectiv clădirile în care se află  bolnavi şi se desfăşoară activităţ medicale) se vor utiliza construcţii de gradul I sau II rezistenţă  la foc.  V.3.4.6.        Etanşeitatea la propagarea fumului şi a flăcărilor  Intervalul de timp în care un element de separare împiedică trecerea fumului şi £ flăcărilor, dintr­  o încăpere în alta se stabileşte corespunzător destinaţiei acestuia în funcţie de gradul de rezistenţă  la foc stabilit, conform normelor specifice (vez cap.V.3.3.3.­3.3.6.).  3V .3.4.7.        Durata de stingere a incendiilor

Intervalul de timp până când focul este stins complet trebuie să se înscrie îi limetele rezistenţei  la foc a elementelor structurale (maxim performanţi elementului cel mai puţin rezistent ­ planşeul  în situaţia cea mai defavorabilă). ­ max. 1 oră ­ grad MI rezistenţă la foc.  V.3.5.  Intervenţia pentru stingere 

V.3.5.1.        Timpul de începere a intervenţiei  Intervalul de timp dintre momentul alertării şi cel al începerii acţiunii de intervenţiei la locul  incendiului, depinde de echiparea cu instalaţii de semnalizare şi alertare de distanta la care se  află unitatea de intervenţie de dotarea acestora, precum şi de operativitatea echipelor respective.  Se va stabili, pentru fiecare situaţie concretă, prin elaborarea de scenarii de siguranţă.  V.3.5.2.        Durata intervenţiei  Timpul în care incendiul este oprit depinde de suma tuturor intervalelor de timj necesare  începerii şi desfăşurării procesului de stingere.

ANEXA V.3  DOCUMENTE CONEXE  Decret 290­1977­ Norme generale de protecţie împotriva incendiilor la  proiectare şi realizarea  construcţiilor şi instalaţiilor  P 118­ Norme tehnice de proiectare şi realizare a construcţiilor privin/d protecţia la acţiunea  focului  Ordin 381/1219 ­ Norme generale de prevenire şi stingere a incendiilor­ HG ­1994 completare la  NC­1977  HG 51 ­1992 ­ Privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii de prevenire şi stingere a  incendiilor  Norme C 58 ­ Norme tehnice privind ignifugarea materialelor combustibile din lemn şi textile  utilizate în construcţii  Normativ 1 5 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare  Normativ I 6 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea reţelelor şi instalaţiilor de utilizare a  gazelor naturale  Normativ 1 7 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice la consumatori cu  tensiunea până la 1000 V.c.a şi 1500 V.c.c  Normativ 1 9 ­ Normativ pentru priectarea şi executarea instalaţiilor sanitare  Normativ 113 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire  Normativ I 18 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de telecomunicaţii  Normativ I 20 ­ Normativ privind proiectarea şi executarea  instalaţiilor de protecţie contra  trăsnetului în construcţii  STAS 1478 ­ Construcţii civile şi industriale. Alimentarea interioară cu apă. Prescripţii  fundamentale  STAS 6168 ­ Măsuri de siguranţă contra incendiilor. Scări de intervenţie şi salvare  STAS 6647 ­ Măsuri de siguranţă contra incendiilor. Elemente pentru protecţia golurilor  STAS 6793 ­ Lucrări de zidărie. Coşuri, canale de fum pentru focare obişnuite la constructii  civile. Prescripţii generale.  STAS 8844 ­ Măsuri de siguranţă contra incendiilor. Uşi batante pe   scările de evacuare.  Prescripţii constructive împotriva trecerii fumului  STAS 297/1,2 ­ Indicatoare de securitate. Culori şi forme. Condiţii generale  STAS 10903 ­ Calculul sarcinii termice în construcţii  STAS 2965 ­ Scări interioare în construcţii  STAS 3081 ­ Utilaje de stins incendii. Cutii metalice pentru hidranţi interiori  STAS 4918 ­ Utilaje de stins incendii. Stingator portativ cu raf şi CO2  STAS 9752 ­ Utilaje de stins incendii. Stingator cu dioxid de carbon

V.4 IGIENA, SANATATEA OMENILOR, REFACEREA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI  Cerinţa de igienă, sănătate şi protecţie a mediului implică conceperea şi  realizarea spaţiilor  precum şi;a părţilor componente astfel încât şă nu fie periclitată sănătatea şi igiena ocupanţilor,  urmarindu­se în acelaşi timp şi protecţia mediului înconjurător.  În cazul clădirilor spitaliceşti, această cerinţă este de importanţă vitală şi se asigură atât din faza  de proiectare cât şi din faza de exploatare a clădirii. Necesităţile utilizatorilor, în cazul acestei  grupe de cerinţe, se referă la:  A. Igiena mediului interior  B. Igiena apei  C. Igiena evacuării rezidurilor lichide  D. Igiena evacuării rezidurilor solide  E. Protecţia mediului  V.4.(A).  IGIENA MEDIULUI INTERIOR  Se referă la:  1. Mediul higrotermic  2. Igiena aerului  3. Igiena finisajelor  4. Igiena vizuală  5. Igiena auditivă  V.4.(A).l.       MEDIUL HIGROTERMIC  Crearea unui mediu higrotermic minim admisibil, implică asigurarea unei ambianţe termice  corespunzătoare atât în regim de iarnă cât şi în regim de vară.  Se admite ca aceste condiţii să nu fie satisfăcute o zi pe an iarna şi 3 zile pe an vara.  Asigurarea mediului higrotermic trebuie corelată cu asigurarea calităţii aerului  şi optimizarea consumurilor energetice.  CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ privind  V.4.(A).1.1.  Asigurarea ambianţei higrotermice  V.4.(A).1.1.1. Temperatura ambianţei „ta"  (măsurată în centrul încăperii la 1.5m de la pardoseală, cu termometru cu glob), funcţie de  destinaţia încăperii, trebuie să fie:  ­ în perioada rece  • conform STAS 1907/2 şi conform tabel 1 (anexa la cap. V.4.(A).2)  ­ în perioada caldă  • max. 26 °C ­ pentru o viteză relativă a aerului de 0.275 m/s  OBSERVAŢIE:  /. Temperatura, în perioada de vară, poate fi mai mare de 26 °C (dar max. 2H S C) cu condiţia  creşterii vitezei aerului cu 0.275 m/s pentru I °C (dar max. 0.45 m/s)  2. Temperatura ambianta se considera stabila şi uniformă dacei valorile măsurate corespund  valorilor necesare spaţiului respectiv (conform V.4.(A).l.l.l. cu o abatere de max. I C. Se admite  in mod excepţional o abatere de max. 2 °C, dacă ponderea abaterilor nu depăşeşte 10% din  totalul măsurătorilor.  V.4.(A).1.1.2. Amplitudinea de oscilaţie a temperaturii aerului interior (conform N.P.200)  ­ în regim de iarna A Τi £ 1.0  ­în regim de vară AΤi £ 3.0

V.4.(A). 1.1.3. Viteza relativă medic a aerului  ­ în perioada de iama  • max. 0.15 m/s  ­ în perioada de vară (ta=26°C)  • max. 0.275 m/s  OBSERVAŢIE:  Se admit viteze ale aerului mai mari de 0.275 m/s dacă se impun tehnologic (sala de operaţie ­  curent laminar) dar max. 0.45 m/s.  V.4.(A).1.1.4. Umiditatea relativă a aerului (UR) va fi corelată cu temperatura ambianţei („ta"  ­  conform V.4.(A). 1.1.1.) şi funcţie de destinaţia încăperilor va avea valorile corespunzătoare  necesităţilor, conform Tabel 1 (anexa la cap. V.4.(A).2.)  ­ în general, pentru unităţile funcţionale cu regim normal de umiditate (saloane, cabinete de  consultaţii, etc).  • UR=30­60%  ­ pentru afecţiuni speciale reumatism poliarticular  • UR­30­35% (ta=30­32 °C) arşi grav  • UR=60­85%(ta=30­32°C)  OBSERVAŢIE:  Pentru afecţiunile speciale, condiţiile de microclimat trebui precizate prin tema de proiectare.  V.4.(A).1.1.5. Asimetria temperaturii radiante  (conform STAS 13.149) calculată în raport cu un plan vertical situat în zona  ocupată, la 0.6 m de pardoseală.  ­ datorită ferestrelor sau altor suprafeţe reci  c  • max.lO  C  ­ datorită unui planşeu încălzit  • max.5°C  V.4.(A).1.1.6. Diferenţa de temperatură pe verticală între nivelul capului şi al gleznelor  (pentru o persoană în picioare sau pentru o persoană şezând) ­ conform STAS 13.149.  • max.3°C 

V.4.(A).1.1.7. Cantitatea de căldură transmisă de picior la pardoseală (senzaţia de rece cald)  conform STAS 6472/10.  3  2  ­ în timp de un minut Ql £ 4.10  J/m  2  ­în timp de 10 minute Q £  10  200.10 3 J/m  ­ temperatura minimă pe suprafaţa pardoselii trebuie să fie conform prevederii STAS 6472/3 şi  nu trebuie să depăşească 26 °C.  V.4.(A).1. 1.8. Numărul schimburilor de aer  se stabileşte în funcţie de bilanţurile termoenergetice, ardegajărilor de umiditate  şi al necesităţilor privind existenţa agenţilor patogeni (vezi cap.V.4.(A).2. Igiena aerului).  V.4.(A).1.1.9. Indicele global de confort „PMV"  (conform STAS 13.149) reprezintă opţiunea medie previzibilă a unui grup

numeros de persoane asupra senzaţiei termice produse de un anumit mediu. Rezultă din bilanţul  termic al corpului uman şi trebuie să se încadreze între valorile: ­0.5<PMV<0.5 

ANEXA VA.(A). 1.  DOCUMENTE CONEXE  STAS 1907/1,2  ­ Calculul necesarului de căldură  STAS 6472/3  ­ Calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirii  I 5  ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare  Norme  ­ Protecţia muncii în sectorul sanitar  NP 200  ­ Instrucţiuni tehnice provizorii pentru proiectarea la stabilitate termică a  elementelor de închidere a clădirilor  STAS 13.149  ­ Fizica construcţiilor. Ambiante termice moderate. Determinarea indicilor  PMV şi PPD şi nivele de performanţă pentru ambiante  Documente  ­ Igiena, sănătatea şi mediul înconjurător  interpretative  CEE nov.93

V.4.(A).2.       IGIENA AERULUI  ­ Cerinţa privind igiena aerului implică asigurarea în spatiile spitaliceşti ai acelor parametri de  calitate ai aerului care favorizează vindecarea oamenilor bolnavi şi împiedică periclitarea stării  de sănătate a utilizatorilor unităţilor spitaliceşti de către eventualii agenţi poluanţi şi contaminaţi  purtaţi de aer, specifică activităţilor desfăşurate (germeni patogeni, particule de suspensie,  mirosuri dezagreabile, emanaţii nocive, contaminanţi radioactivi, etc).  ­ In unităţile spitaliceşti natura activităţilor în anumite spaţii impune utilizarea de instalaţii de  ventilare şi respectiv climatizare, ca unică soluţie de asigurare a parametrilor de calitate ai  aerului consideraţi necesari  ­ Prin alcătuire, caracteristici constructive, calitate a materialelor utilizate, dotare cu echipamente  de tratare a aerului şi cu aparatură de automatizare, prin performanţele funcţionale atribuite,  sistemele de ventilare climatizare vor corespunde cerinţelor de realizare în spaţiile servite a  nivelurilor impuse pentru parametrii de microclimat şi pentru lipsa germenilor patogeni şi/sau a  altor tipuri de nocivităţi, cu asigurarea unor circulaţii de aer controlate între spaţii, fără afectarea  în mod negativ peste limitele normate a calităţii aerului din mediul exterior şi în condiţii de  funcţionare­exploatare cât mai economică.  ­  încăperile cu specific strict spitalicesc se cuprind în 4 clase de încăperi determinate de  pretenţiile de asepsie care corespund naturii activităţilor cărora le sunt destinate: sunt stabilite  pentru fiecare clasă niveluri limită pentru concentraţia volumetrică de germeni (N) care indică  3  numărul de unităţi specifice de germeni la unitatea de volum (germ/m  ).  ­ conform tabel 1 (anexat la prezentul capitol V.4.(A).2.)  3  •  clasa I­a                          N £  10 germ/m  3  • clasa II­a                        N £  200 germ/m  3  • clasa III­a                       N £  500 germ/m  3  • clasa IV­a                       N £  500 germ/m  MENŢIUNE:  ­ In tabel sunt specificate clasele de asepsie în care se încadrează principalele compartimente  funcţionale ale unei unităţi spitaliceşti. ­ Pentru funcţiuni ce nu sunt menţionate în tabel,  apartenenţa la una dintre cele 4 clase va fi specificată de beneficiar prin tema de proiectare.  ­ In spaţiile cu pretenţii ridicate de asepsie ­ clasa I şi II, se utilizează instalaţii de tratare a  aerului care funcţionează numai cu aer exterior, ca măsură considerată necesară împotriva  răspândirii şi dezvoltării infecţiilor intraspitaliceşti cu germeni aeropurtaţi: se consideră  posibilă utilizarea recirculării aerului la nivelul unei încăperi în cadrul unui sistem tip „curent  laminar" cu viteze de min.0.35 m/s cu filtrare fină la aspiraţia din încăpere şi cu filtrare  absolută în suprafaţa de introducere a aerului.  ­ In spaţiile cu pretenţii mai scăzute de asepsie ­ clasa III­a, care utilizează sisteme de ventilare­  climatizare, este permisă recircularea aerului fie la nivelul fiecărei încăperi prin unităţi locale  de climatizare, fie în comun pe grupe de încăperi, compatibile d.p.d.v. al funcţiunilor şi  exigenţelor, sei'vite fiind de cate un singur sistem centralizat; se vor asigura debitele minime  necesare de aer proaspăt şi celelalte cerinţe privitoare la condiţiile de igienă.  ­ Igiena aemlui interior depinde în mod esenţial de controlarea circulaţiei aerului între spaţiile  unităţilor spitaliceşti; circulaţia aerului trebuie să aibă loc numai de la spaţii cu cerinţe mai  ridicate de asepsie spre cele cu cerinţe mai scăzute şi/sau cu pericol de poluare­contaminare  mai ridicat. In cazul utilizării de sisteme de ventilare­climatizare circulaţia aerului este dirijată  prin bilanţuri de debite de aer ­ de introducere şi de evacuare ­ reglate corespunzător şi prin  presiuni diferenţiale controlate între spaţii adiacente.  ­  Sistemele de ventilare climatizare se dotează cu filtre de aer având sarcini precise în  ceea ce priveşte asigurarea nivelurilor de curăţenie a spaţiilor se/vite, dar şi a  interiorului instalaţiilor (tubulatura, echipamente de tratare aer, etc) sarcinile atribuite

filtrelor le determină performanţele funcţionale necesare şi locurile de amplasare în  cadrul instalaţiilor.  CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI PE PERFORMANTA privind:  V.4.(A).2.1.  Asigurarea  calităţii  acrului  prin  utilizarea  instalaţiilor  de  ventilare­  climatizare:  V.4.(A).2.1.1   Debit de aer proaspăt  (se exprimă în schimburi volumetrice orare sau în debit orar pe persoană).  Nivelul minim de debit de aer proaspăt (de introducere) reprezintă nivelul considerat insuficient,  în funcţie de destinaţia funcţională a încăperii, diminuării concentraţiei de germeni şi/sau de alte  nocivităţi aeropurtate sub limitele maxime admisibile.  •  în tabelul 1 (anexat la prezentul cap. V.4.(A).2.)  V.4.(A).2.1.2. Debit de aer  (se exprimă în schimburi volumetrice orare sau în debit orar de evacuare pe  obiect sanitar)  Nivelul minim de debit de aer ­ indicat, fie de introducere (încăperi de suprapresiune), fie de  evacuare (încăperi în depresiune), reprezintă nivelul considerat suficient (în funcţie de destinaţia  funcţională a încăperii) asigurării unei intensităţi a circulaţiei aerului şi deci unei spălări cu aer  tratat, care să permită obţinerea şi uniformizarea condiţiilor impuse pentru microclimat şi  pentru puritatea aerului.  Conform tabel 1 (anexat la prez. cap. V.4.(A).2.)  ­ pentru încăperi clase I şi II (climatizare fără recirculare) debit aer­debit aer proaspăt ³  deb.min.aer proaspăt  ­ pentru încăperi clasa III şi IV  •  ventilare (fără recirculare)  debit aer­debit aer proaspăt i deb.min.aer proaspăt  •  climatizare (cu recirculare) debit aer > deb.min.aer proaspăt  V.4.(A).2.1.3. Nivel de filtrare  (se exprimă ca reţinere procentuală a particulelor în suspensie în aer – cu indicarea metodei de  testare folosite).  Condiţiile de puritate a aerului în încăperile unităţilor spitaliceşti implică un nivel de filtrare  adecvat, ceea ce determină numărul de trepte de filtrare, performanţele funcţionale ale filtrelor şi  locul de amplasare al fiecărei trepte de filtrare în cadrul instalaţiilor.  Se utilizează 3 tipuri de filtre:  ­ filtre brute (prefiltre) ­ filtre clasa EU 3 şi EU 4  (grad reţinere 80­95% conform test gravimetric ASHRAE)  • se utilizează pentru filtrare treapta I­a  ­ filtre fine ­ filtre clasa EU 7 şi EU 8  (grad reţinere 80­95% conform test opacimetric ASHRAE)  • se utilizează pentru filtrare treapta 11­a  ­ filtre absolute ­ filtre clasa EU 10 ­ EU 12  (grad reţinere 98­99.97% conform test DOP Mil. Std. 282)  •  se utilizează pentru filtrare treapta III­a

MENŢIUNE:  Utilizarea într­un .sistem de tratare a aerului a unui filtru de clasa superioarei implică, pentru  a­lproteja de colmatâri grosiere, echiparea sistemului în amonte cu filtre de clasei inferioară.  Filtrele treapta 1­a se montează în amonte de echipamentele de tratare centrală a aerului pentru  a le proteja de colmatare; filtrele treapta Ii­a se montează imediat în*avalul ventilatoarelor de  introducere a aerului pentru a menţine curate tronsoanele de distribuţie a aerului; filtrele  treapta Ill­a se montează cât mai aproape sau chiar în gurile de introducere a aerului în  încăperile servite pentru a evita riscul apariţiei de focare de contaminare în aval.  Supravegherea stării funcţionale a filtrelor şi semnalarea colmalării în vederea înlocuirii  celulelor filtrante se realizează prin controlul presiunilor diferenţiale amonte­aval şi au un loc  important în cadrul lucrărilor de întreţinere­exploatare.  In tabelul 1 (anexat la prez. cap. VA. (A). 2.) este indicat numărul necesar de trepte de filtrare:  .pentru 3 trepte de filtrare se înţeleg treptele 1. 11 şi III .pentru 2 trepte de filtrare se înţeleg  treptele 1 şi II .pentru 1 treapta de filtrare se înţelege treapta I  V.4.(A).2.1.4. Nivel de presiune diferenţială între spaţii adiacente  Valoarea presiunii diferenţiale dintre încăperi alăturate astfel încât să se realizeze  o circulaţie controlată a aerului (de la încăperi cu cerinţe mai ridicate la încăperi  cu cerinţe mai scăzute d.p.d.v. al absenţei agenţilor patogeni).  Nivelul de presiune diferenţială determină debitele de scurgere de aer între  respectivele încăperi, prin deschiderile existente între ele. Spaţiile mai curate vor  fi în suprapresiune faţă de cele mai puţin curate.  Nivelul presiunii diferenţiale între spaţiile adiacente, în cadrul încăperilor din  clasa I şi II va fi de max.l0­20Pa.  MENŢIUNE:  Menţinerea în permanenţă. în mod controlat, a condiţiilor de presiune diferenţială, pe ansamblul  spaţiilor serxite de instalaţiile de ventilare, necesită monitorizarea stărilor de colmatare a  filtrelor şi reglarea automată a caracteristicilor funcţionale (debit, presiune) ale unităţilor de  vehiculare a aerului, pentru menţinerea unor regimuri constante de debite de aer.  V.4.(A).2.2.  Asigurarea unor concentraţii maxim admisibile de substanţe poluante  provenite din materiale de construcţii, instalaţii tehnice, inclusiv aparate de ardere, surse  exterioare, sol, etc.  ­ pentru valori maxim admisibile de concentraţii ale substanţelor poluante din încăperile  unităţilor spitaliceşti, se vor respecta prevederi Normativ de protecţia muncii în sectorul sanitar  şi „Normativ privind puritatea aerului în încăperi cu diverse destinaţii" (în curs de editare ­  INCERC).  ­  în vederea evitării contaminării aerului peste limitele admise (ca rezultat al manipulării unor  surse radioactive deschise, în scopuri medicale ­ ionizare, suspensii de pulberi, substanţe volatile  radioactive) se vor respecta prevederi „Norme republicane de securitate nucleară ­ Regim de  lucru cu surse de radiaţii nucleare" ­ tab. 2.

ANEXA V.4.(A).2.  DOCUMENTE CONEXE  STAS 10813  ­ Puritatea aerului. Determinarea pulberilor în suspensie  STAS 11322  ­ Puritatea aerului. Determinarea aldehidei formiee  STAS 12051  ­ Aer. Determinarea conţinutului de radon 222  STAS 9081  ­ Poluarea acrului  STAS 12574  ­ Aer din zone protejate. Condiţii de calitate  STAS 1238/1  ­ Ventilare mecanica. Debitul de aer proaspăt  Normativ in  ­ Normativ privind igiena compoziţiei acrului în spatii cu diverse curs de editare  destinaţii funcţie de activităţile desfăşuralc în regim de iarnă­vară (INCIzRC)  Norme­84  ­ Protecţia muncii în sec tonii sanitar  DIN 1946­Fila 4­ Ventilaţii în instituţii spitaliceşti  Documente  ­ Igiena, sănătatea şi mediul înconjurător  interpretative  CEE­nov.

V.4.(A).3.       IGIENA FINISAJELOR  Cerinţa privind igiena finisajelor implică asigurarea calităţii suprafeţelor interioare ale  elementelor delimitatoare astfel încât să nu fie periclitată sănătatea şi igiena ocupanţilor.  CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTA privind  V.4.(A).3.L    Asigurarea calităţii finisajelor  Finisajele încăperilor în care staţionează şi se deplasează bolnavi sau în care se desfăşoară  activităţi medicale vor fi:  • lavabile  • rezistente la dezinfectanţi  • rezistente la decontaminări radioactive (după caz)  • fără asperităţi care să reţină praful  • bactericide (în spaţiile aseptice)  • negeneratoare de fibre sau particule care pot rămâne în suspensie în aer  • rezistente la acţiunea acizilor (în laboratoare şi camere de tratament)  •  se admit materiale de finisaj care prin alcătuirea lor, sau modul de punere în operă, pot  favoriza dezvoltarea de organisme parazite (gândaci, acarieni, mucegaiuri) sau substanţe nocive  ce pot periclita sănătatea oamenilor.  V.4.(A).3.2.  Asigurarea calităţii finisajelor  Finisajele pentru elementele de instalaţii vor fi rezistente la acţiunile fizico­mecanice ale  agenţilor externi (şocuri, frecare, etc.) şi la acţiunile chimice provocate de solvenţi, detergenţi,  dezinfectante, lichide sau vapori ai acestora. La finisarea spaţiilor cu cerinţe severe de asepsie se  va evita utilizarea materialelor care, prin punerea în afară prezintă rosturi, adâncituri sau colţuri  dificil de curăţat.  Finisarea spaţiilor din laboratoarele de medicină nucleară în care se lucrează cu surse deschise  (izotopi) vor respecta prevederile Normativului Republican de Securitate Nucleară.

V.4.(A).4.        IGIENA VIZUALĂ  Cerinţa privind igiena vizuală implică asigurarea cantităţii şi calităţii luminii (naturale şi  artificiale) astfel încât utilizatorii spaţiilor respective să­şi poată desfăşura activităţile specifice în  condiţii de igienă şi sănătate.  MENŢIUNE:  Aspectele legate de iluminatul de siguranţa al încăperilor sunt prezentate la cap.V.2.(A).  (Siguranţa circulaţiei pedestre).  CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ cu privire la:  V4.(A).4.1.  Asigurarea iluminatului natural  V.4.(A).4.1.1. Raport arie ferestre ­ arie pardoseli  ­ săli operaţii, naştere, laboratoare  tratamente, pansamente                                                                       1/3­1/4  ­ saloane alăptare, farmacii, saloane  sugari, nou­născuţi                                                                               1/4­1/5  ­ cabinete consultaţii, saloane  bolnavi                                                                                                1/4­1/6  ­ spaţii de lucru, pregătire,  sterilizare, bucătării, spălătorii                                                              1/5­1/8  ­ camere şi săli de aşteptare, cameră gardă personal, tratament Roentgen,  fizioterapie  1/6­1/7  OBSERVAŢIE:  ­ In cazul construcţiilor spitaliceşti se recomandă ca toate încăperile în care au acces bolnavii  să beneficieze de lumină naturală.  ­Laboratoarele trebuie protejate împotriva razelor solare printr­o orientare corespunzătoare şi  prin elemente de umbrire, dar fără utilizarea sticlei colorate.  ­  Coridoarele vor beneficia de lumină naturală directă (prin buzunare laterale) sau indirectă  (prin uşile încăperilor ce le mărginesc).  V.4.(A).4.2.  Asigurarea iluminatului artificial  V.4.(A).4.2.1. Nivel de iluminare medie pentru iluminatul normal al încăperilor (valori  minime)  ­ conform tab.E1 anexat  V.4.(A).4.2.2. Evitarea sau limitarea orbirii  ­ orbire directă  •  se vor lua măsuri de ecranare a lămpilor şi de dispunere corespunzătoare a acestora  ­ orbire prin contact sau reflexie  •  se vor alege finisaje cu factori de reflexie corespunzători  •  corpurile de iluminat se vor dispune corespunzător cerinţelor specifice încăperilor  Se vor respecta prevederi STAS 6646/1,3.

Nr.crt  Tipul  x)  încăperii  1  1.  .  2  încâperi  bolnavi;  3  ­iluminat  ­iluminat pentru  lectură!  ­iluminat pentru  consultaţii  ­iluminat pentru  supraveghere ­  iluminat de veghe  . (orientare)  Salon pentrii  ­iluminat general  sugari sau  ­iluminat pentru  nou­născuţi  supraveghere  ­iluminat pentru  consultaţie  Cabinete .  ­iluminat general  pentru  consultaţii  tratamente  obişnuite  Cabinete  ­iluminat general  pentru  pentru pregătire  consultaţii şi  ­iluminat general  tratamente  pentru perioada de  speciale:  investigaţie  ­pentru  .urologie  investigaţii  .rectoscopie  endoscopice  .ginecologie ­  iluminat general  pentru pregătire ­  iluminat general  ­pentru  pentru perioada de  investigaţii  investigaţie  oftalmologice  .refractometrie  .schiascopie  .oftalmologie  .oftalmometrie 

Iluminarea  normala  Ix  .4  100  200  300  5  2 

Culoarea  luminii  5  alb 

Observaţii 

6  Măsuri pentru  evitarea orbirii pacienţilor 

2. 

300  20  300  500 

alb 

Iluminat general în  locurile de  îngrijire  sugari, min 1601 lx 

3. 

alb de  lux 

4. 

500 

alb de  lux 

50  50  550 

După caz,  comutabil sau  reglabil pentru  obţinerea  iluminării mai  reduse 

500  50  50  50  50 

alb,alb  de lux 

După caz,  comutabil sau  reglabil pentru  obţinerea  iluminării mai  reduse

­pentru  .perimetrie  investigaţii  .adaptometrie  Rontgen  ­iluminat  ­pentru  general ­lucru  consultaţii  cu monitoare  stomatologice  ­iluminat  ­pentru  .iluminat  consultaţii  cavitate  dermatologice  bucală  .iluminatul  câmpului  înconjurător  ­iluminat  general 

5  5  500  20  500  8000 500 

alb, alb  alb  alb  alb alb de lux 

După caz,  comutabil sau reglabil  pentru obţinerea iluminării  mai reduse  Lampa scialiticâ cu  posibilităţi de reglare a  iluminării şi direcţionării  luminii  Ra.90 

5. 

Cabinete  pentru  consultaţii şi  tratamente  intensive 

6. 

7. 

­iluminatul  generat ­  iluminat  general în zona  paturilor ­  iluminat pentru  consult în zona  paturilor ­  iluminat de  supraveghere  Săli de  ­iluminat  operaţie  general ­  iluminat pentru  câmpul de  operaţie ­  iluminat pentru  câmpul  înconjurător al  mesei de  operaţie  Anexe ale    .  ­iluminat  sălii de  general  operaţie  pentru:  .vestiare  .spălătorii  .încăperi  precedând  intrarea în sala  de operaţii 

100  300 1000  20 

alb 

Măsuri pentru evitarea  orbirii pacienţilor 

1000 

alb 

vezi pct.lll.4.2.2.2. 

500  500  500

8. 

9. 

10. 

11. 

12. 

13. 

Sala de  terapie. Băi  medicinale,  gimnastică  medicală,  masaje  Săli de dializă  ­iluminat  100 500  general în  sală  ­iluminat  general in  zona paturilor  Laboratoare  ­iluminat  500 1000  Farmacii  general ­  iluminat pentru  verificarea  culorii  Camere de  ­iluminat  300 500  serviciu  general ­  pentru medici,  iluminat pentru  asistente  solicitări  medicale  vizuale intense  Săli de  ­iluminat  1000 5000  disecţie  general ­  iluminat local  pentru masa de  lucru  Coridoare,  ­zona de  200 50  scări  saloane  300 100  bolnavi  .ziua  .noaptea  ­zona cu săli de  operaţii  .ziua  .noaptea 

.incăperi la  500  ieşirea din sala  500  de operaţii  500  .depozit de  500  instrumente  100  .depozit pentru  elemente sterile  .depozit cu  dispozitive de  sterilizare .săli  de reanimare,  iluminat pentru  trezire  ­iluminat  300  general 

alb sau alb de  lux  alb 

Măsuri pentru evitarea  orbirii pacienţilor 

alb 

Măsuri pentru evitarea  orbirii pacienţilor 

alb  alb de lux 

alb cald alb 

După caz, iluminat local,  pentru zona umplerea  seringe­lor sortarea medi­  camentelor, etc 

alb 

alb sau alb cald  Clasa de calitate 2 Clasa de  alb  calitate 2

­toalete  200  alb. alb  ­băi orientare  cald  spre  saloane  100  alb  Clasa de calitate 2  ­încăperi cu  300  alb, alb  Clasa de calitate 2  activităţi  murdaţe  cald  NOTA: x) Încăperile sunt încadrate în clasa de calitate 1, cu excepţia celor pentru care la  coloana: Observaţii", clasa de, calitate este 2.

14.  Toalete.  încăperi cu  activităţi  murdare 

ANEXA V.A4.  DOCUMENTE CONEXE  STAS 8313  ­Iluminatul în clădiri şi în spatii exterioare, la clădiri civile şi industriale  STAS 6221  ­Iluminatul natural al încăperilor la clădiri civile şi industriale  STAS 6646/1 ­Iluminatul artificial. Condiţii generale pentru iluminat în clădiri civile  STAS 6646/3 ­Iluminatul artificial. Condiţii speciale pentru iluminat în clădiri civile  PE 136  ­Normativ pentru folosirea energiei electrice la iluminatul artificial în utilizări  casnice  Documente  ­Igiena, sănătatea şi mediul înconjurător interpretative  CEE­nov.93  Norme  ­Protecţia muncii în sectorul sanitar

V.4.(A).5.IGIENA AUDITIVĂ  Cerinţa privind igiena auditivă se referă la conceperea şi realizarea spaţiilor interioare ale  spitalelor astfel încât zgomotul perturbator perceput de utilizatori să fie menţinut la un nivel ce  nu le poate afecta sănătatea.  Igiena auditivă se referă la condiţiile interioare de zgomot, respectiv la ambianţa acustică  interioară.  Performanţele corespunzătoare asigurării ambianţei acustice interioare, sunt tratate la cap.V.6.  „Protecţia împotriva zgomotului".  V.4.(B).  IGIENA APEI  Cerinţa privind igiena apei se referă la condiţiile privind distribuţia apei într­un debit suficient şi  la satisfacerea criteriilor de puritate necesare apei potabile. Apa necesară alimentării instalaţiilor  din clădiri trebuie să aibă o anumită calitate exprimată prin ansamblul proprietăţilor sale fizice,  chimice, bacteriologice, organoleptice, etc.  CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ cu privire la:  V.4.(B).l.  Asigurarea calităţii anei (potabilitatea')  ­se va realiza conform prevederii STAS 1342  OBSERVAŢIE  Verificarea îndpliniriicondiţiilor de calitate a potabilitaţii apei se face de catre centrele de,  medicină preventivă.  V.4.(B).2.  Asigurarea debitului de apă la punctul de consum  ­se va realiza conform prevederii STAS 1478 (punctele de consum tehnologic vor fi stabilite  conform cerinţelor de funcţionare a echipamentelor).  V.4.(B)3.  Asigurarea cantităţii de apă potabilă necesari (1/pat/zi) 

V.4.(B).3.1.    Necesar curent pentru:  ­igiena bolnavilor                                                                                     240  ­igiena personalului                                                                                    40  ­igiena lenjeriei                                                                                         110  ­preparare hrană igienă bloc alimentar                                                       100  ­igiena spaţiilor, mobilierului,  obiectelor sanitare  40  ­preparare apă sterilă pentru spălare chirurgicală,  apă distilată, spălare şi dezinfecţie instrumentare                                         25  ­utilizări tehnologice  20  ­igienizare platformă, gunoi, recipiente colectare  reziduri, crematoriu şi anexe                                                                   10­15  ­întreţinere căi acces, spaţii exterioare, zone  de protecţie sanitară                                                                                    10  ­necesităţi grup gospodăresc (bucătării,  spălătorii)  25­30  ­pierderi de apă in reţeaua de distribuţie ­cea 10%  Total  cca 700 l/pat/zi

V.4.(B).3.2.    Necesar tn perioadele de deficit sau întrerupere a alimentării cu apă ­min. 500  l/pat/zi timp de 12 ore  V.4.(B).3.3.    Necesar pentru sectoarele de recuperare medicali balneo­fizico­terapeutică ­  130 l/procedură (om afara consumului precizat mai sus)  ATENŢIE!  Nu se admite utilizarea apei nepotabile in spitale

ANEXA V.4.(B  DOCUMENTE CONEXE  STAS 6322  ­Apa potabila  Determinarea culorii.  STAS 6323  ­Apa potabilă.  Determinarea turbidităţii.  STAS 6324  ­Apa potabilă.  Determinarea temperaturii, mirosului şi gustului.  STAS 6325  ­Apa potabilă.  Determinarea PH­ului.  STAS 6329  ­Apa potabilă.  Analiza biologică.  STAS 3001  ­Apa. Analiza bacteriologică.  STAS 1342  ­Apa potabilă.  STAS 3026  ­Apa potabilă.  Determinarea durităţii.  STAS 3002  ­Apa potabilă.  Determinarea substanţelor organice.  STAS 12650  ­Apa potabilă.  Determinarea conţinutului de pesticide.  Documente  ­Igiena, sănătatea şi mediul înconjurător.  interpretative  CEE­nov.93  Norme  ­Protecţia muncii în sectorul sanitar.

V.4.(C).  ICIENA EVACUĂRII RE/JDURILOR LICHIDE  Cerinţa privind igiena evacuării rezidtirilor lichide, implică asigurarea unui sistem corespunzător  de eliminare a acestora astfel încât să nu prezinte surse potenţiale de contaminare a mediului, să  nu emită mirosuri dezagreabile, să nu prezinte posibilitatea scurgerilor exterioare şi să nu  prezinte riscul de contact cu sistemul de alimentare cu apă.  Rezidurile lichide din spitale sunt:  ­apele uzate menajere obişnuite (de la grupurile sanitare)­cap.III.5.1.5.1.  ­apele uzate menajere cu nisip, pământ şi grăsimi (de la spălătorii si bucătării)  ­cap.111.5.1.5.2.  ­apele uzate radioactive (de la laboratoarele de medicină nucleară) ­  cap.lll.5.1.8.  ­apele contaminate cu agenţi patogeni (din secţii de boli infecţioase şi  laboratoare de bacteriologic).  ­apele pluviale cap.lll.5.1.6.  CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ cu privire la:  V.4.(C).l.  Asigurarea evitării poluării solului, anelor subterane, sau a aerului 

V.4.(C).1.1.    Condiţii de rezolvare a evacuărilor  ­apele uzate din unităţile spitaliceşti se evacuează exclusiv prin reţeaua de  canalizare.  ­lipsa unor sisteme publice de canalizare se acceptă numai în cazul  staţionarelor rurale sau unele aşezăminte de posl­cură. situaţie în care unităţile  sanitare respective vor fi prevăzute cu instalaţii proprii de colectare, tratare şi  evacuare a apei uzate, astfel executate încât să nu provoace poluarea solului,  apelor sau a acrului.  ­apele uzate vor fi colectate prin reţele interioare separate şi evacuate în  reţeaua de canalizare a incintei, după tratarea prealabilă a celor cu conţinut de  grăsimi, nisip, pământ, sau substanţe nocive (chimice, biologice, radioactive) ­  vezi cap.(II.3.1.7.  V.4.(C).l.2.    Condiţiile de calitate a apelor uzate  ­apele uzate evacuate în reţelele de canalizare trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în  Normativ C 90.  V.4.(C).l .3.    Condiţiile de calitate a conductelor de canalizare  ­să reziste la sarcinile mecanice sau de altă natură la care sunt supuse  ­să fie impermeabile  ­să fie rezistente la agresivitatea apelor uzate transportate  ­să aibă o rugozitate cât mai redusă  ­să respecte cotele de montaj pentru a se evita colmatarea  V.4.(C).2.  Asigurarea evitării emisiei de mirosuri dezagreabile 

V.4.(C).2.1.    Condiţii de rezolvare  ­se vor lua măsuri de etanşeitate a căminelor de racord şi de vizitare din imediată vecinătate a  clădirilor spitaliceşti

­se va asigura o diluţie corespunzătoare a apelor uzate ­racordurile dintre reţeaua de canalizare  pluvială din incinta spitalului şi gurile de scurgere ale reţelei vor fi sifonate pentru a se evita  ieşirea mirosurilor din canalizare.  V.4.(C).3.       Evitarea interconexiunii dintre apele uzate şi apa potabilă  ­se asigură prin rezolvarea corectă a sistemelor de canalizare şi alimentare cu apă, conform  prevederii STAS 8591/1.

ANEXA V.4.C  DOCUMENTE CONEXE  STAS 1795  ­Canalizare interioară  STAS 1846  ­Canalizări exterioare. Debite.  Prescripţii de proiectare.                                         .  STAS 3051  ­Sisteme de canalizări.  Canale ale reţelelor exterioare. Prescripţii de proiectare.  STAS 2448  ­Canalizări. Cămine de vizitare. Prescripţii de proiectare.  STAS 6701  ­Canalizări. Guri de scurgere cu sifon şi depozit.  STAS 10859  ­Canalizări. Staţii de epurare a apelor uzate provenite din centrele populate.  STAS 12278  ­Canalizări. Bazine de fermentare a nămolurilor la Staţiile de epurare a centrelor  populate.  STAS 12594  ­Canalizări. Staţii de pompare.  Documente  ­Igiena, sănătatea şi mediul înconjurător.  interpretative  CEE nov.93

V.4.(D).  IGIENA EVACUĂRII REZIDURILOR SOLIDE  Cerinţa privind igiena evacuării rezidurilor solide din spitale, implică  asigurarea unităţilor spitaliceşti cu sisteme corespunzătoare de colectare,  depozitare şi evacuare a acestora astfel încât să nu fie periclitată sănătatea şi  igiena oamenilor, eliminând totodată riscul de poluare a acrului, apei şi  solului.  Deşeurile solide din spitale sunt:  1 .deşeuri reciclabile (neinfectate)  ­hârtie, ambalaje din carton  ­ambalaje din sticlă  ­metal 2'deşeuri nereciclabilc  ­gunoaie menajere (de la bucătărie, bibcronerie, oficiile alimentare din secţiile medicale)  ­deşeuri medicale curente (vată, tifon, şervete, produse biologice, deşeuri laborator)  ­deşeuri medicale contaminate radioactiv  CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ  V.4.(D).I.  Asigurarea colectării, depozitării şi evacuării deşeurilor solide în condiţii de  igienă  Se colectează şi se depozitează distinct, după natura materialelor, după ce au  fost asigurate condiţiile de reciclare (spălare, preambalare) la locul lor de  provenienţă.  ­se depozitează pe platforme speciale, într­un spaţiu izolat.  V.4.(I)).1.1.    Deşeurile reciclabile  se colectează şi se depozitează distinct după natura materialelor, după ce au fost asigurate  condiţiile de reciclare (spălare, preambalare) la locul lor de provenienţă.  ­se depozitează pe platforme speciale, într­un spaţiu izolat.  V.4.(l)).1.2.    Deşeurile nereciclabile  V.4.(D).1.2.1. Gunoaiele menajere  se colectează la sursă şi se transportă în recipiente închise (pubele) sau în saci de polietilenă  închişi etanş  ­se depozitează într­o încăpere specializată, amplasată pe platforma de deşeuri, prevăzută cu  instalaţii de apă şi canalizare pentru menţinerea igienei atât a spaţiului cât şi a rccipienţilor.  V.4.(D). 1.2.2. Deseurile medicale curente  (provin din activităţile medicale, prezintă potenţial infecţios)  ­trebuie colectate în ambalaje etanşe, transportate şi depozitate în condiţii de  maximă siguranţă d.p.d.v. al igienei pentru a împiedica contaminarea directă  sau indirectă (prin intermediul insectelor sau rozătoarelor) a personalului sau a  populaţiei.  ­se tratează cu substanţe dezinfectante şi/sau se ard în crematorii (vezi  cap.III.10.2.2.).  V.4.(D). 1.2.3. Deseurile solide contaminate radioactiv  (provin de Ia laboratorul de medicină nucleară)  ­se colectează şi se depozitează separat de celelalte deşeuri din spital, într­un  depozit amplasat în cadrul laboratorului, ecranat şi ventilat corespunzător.

a.descurile puternic radioactive ­se colectează în recipiente speciale închise ermetic şi ecranate ­  se depozitează temporar în depozitul spitalului, până la preluarea lor de către unitatea teritorială  specializată în tratarea deşeurilor.  b.deseurile slab radioactive  ­se colectează în recipiente port­deşeu  ­se depozitează în depozitul laboratorului şi se dezactivează prin staţionare pe durată de timp  calculată, în funcţie de perioada de înjumătăţire a surselor radioactive utilizate.  Depozitele pentru deseurile solide radioactive sunt parte integrantă a unităţii nucleare şi se  conformează prescripţiilor tehnice şi de autorizare prevăzute de „Normativul republican de  securitate nucleară".  OBSERVAŢIE:  Având in vedere ca până la ora actuală nu există reglementări specifice cu privire la evacuarea  rezidurifor solide din unităţile spitaliceşti, se recomandă ca în etapa de proiectare a unui spital,  proiectantul să consulte Ministerul Sănătăţii, prin experţii acreditaţi, asupra recomandărilor  existente pe plan mondial la data proiectăr 

V.4.(E).  REFACEREA SI PROTECŢIA MEDIULUI  Cerinţa privind refacerea şi protecţia mediului implică conceperea şi realizarea unităţilor  ispitaliceşti astfel încât pe toată durata de viaţă (execuţie, exploatare, postutilizare) să nu afecteze  în nici un fel, echilibrul ecologic şi să riu dăuneze sănătăţii, liniştii sau stării de confort a  oamenilor prin modificarea calităţii factorilor naturali sau creaţi prin activităţi umane.  CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ  V.4.(E).l.  Asigurarea evitării poluării aerului exterior  V.4.(E).1.1.  Concentraţiile maxim admisibile pentru potenţialii poluanţi emişi în  atmosferă ca urmare a activităţilor spitaliceşti vor avea valori corespunzătoare conform  prevederii STAS 10574.  V.4.(E).1.2.  Măsuri preventive  ­limitarea emisiilor de poluanţi conţinute în gazele de ardere provenite din centrala termică şi  crematoriu (dacă este cazul) prin controlul arderii sau dimensionarea coşului de fum, în vederea  realizării dispersiei acestora în atmosferă.  ­filtrarea aerului evacuat şi contaminat cu germeni patogeni prin utilizarea sistemelor specifice  de purificare.  ­evacuarea cu diluţie în atmosferă a aerului purtător de noxe, sau provenit din instalaţiile de  ventilare climatizare, ţinând cont de zonele populate şi de direcţia vântului dominant.  ­se vor respecta cu stricteţe regulile de amplasare privitoare la poziţiile relative dintre prizele de  aer proaspăt şi gurile de evacuare.  V.4.(E).2.  Asigurarea evitării poluării solului şi apei 

V.4.(E).2.1.    Măsuri de prevenire  ­apele uzate provenite de la unităţile spitaliceşti se vor evacua numai prin sisteme (reţete) proprii  de canalizare, ce trebuie să respecte condiţiile prevăzute la cap.V.4.(C).1.3.  ­înainte de deversarea în sistemele publice de canalizare, apele uzate evacuate din unităţile  spitaliceşti vor suferi operaţiuni de neutralizare şi tratare în funcţie de natura poluanţilor continui  (vezi cap.III.5.2.2.2.).

­apele uzate evacuate în sistemele publice de canalizare vor trebui să îndeplinească obligatoriu  prevederile Normativ C 90.

ANEXA V.4.E.  DOCUMENTE CONEXE  Legea 137/95 ­Legea protecţiei mediului  Legea 5/1989 ­Legea privind protecţia şi asigurarea calităţii apelor  Legea 3/1978 ­Legea privind asigurarea sănătăţii populaţiei  Decret 466/1979  ­Decret privind regimul produselor şi substanţelor toxice  Decret 414/1979  ­Decret privind stabilirea valorilor limită admisibile ale principalelor  substanţe poluante din apele uzate.  Ordinul  ­Condiţii tehnice privind protecţia atmosferei  462/1993  STAS 10574  ­Aer din zonele protejate. Condiţii de calitate.  STAS 10331  ­Puritatea aerului. Principii şi reguli generale de supraveghere a calităţii aerului.  STAS 10194  ­Puritatea aerului. Determinarea conţinutului de bioxid de sulf.  STAS 10329  ­Puritatea aerului. Determinarea bioxidului de azot.

V5.  IZOLAREA TERMICĂ, IZOLAREA HIDROFUGĂ SI ECONOMIA DE ENERGIE  Cerinţa privind izolarea termică, izolarea hidrofuga si economia de energie se refera la  asigurarea unei conformari; generale şi de detaliu a CLADIRII, astfel incât consumul energetic să  poată fi limitat, in condiţiile obţinerii unui confort termic minim admisibil.  CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANŢĂ  V5.1Asigurarea performanţelor higrotermice ale elementelor perimetrale  Astfel încat pierderile de caldura  sa fie cat mai reduse, respectiv  V.5.1.1  Rezistenţa termică specifică necesară (Ros a elementelor  Trebuie sa fie  mai mare sau cel pu;in egala cu rezistenţa minima necesara la transfer termic  (Ronec), calculata conform STAS 6472/3.  V.5.1.2.           Diferenţa de temperatura ( D .) dintre feţele interioare ale elementelor  delimitatoare si temperatura aerului interior (conform prevederii STAS 6472/3) trebuie sa fie de  max  Temperatura  Umiditatea  interioara  relativă 
0  18  C 

Diferenţa de temperatura „ΔΤ i”(K)  pereţi  acoperiş  3  4,.5  pardoseli  2  3 

60%  50% 

4  6 

22  C  V.5.2,  incât: 

Evitarea apariţiei condensului prin realizarea elementelor de inchidere astfel 

V.5.2.1.  Temperatura pe suprafaţa interioară Tsi sa aiba in orice punct, o valoare  mai mare decât temperatura punctului de rouă, stabilita conform STAS 6472/3 în funcţie de  umiditatea relativă a aerului interior.  V.5.2.2.            Umiditatea materialelor componente ca urmare a condensării vaporilor de  apă in perioadele reci. ţa mi depăşească valorile normate conform STAS 6472/4 (în vederea  eliminării riscului de apariţie a coloniilor de agenţi palngcui).  V.5.2.3.            Cantitatea di­ apa provenită'prin condensarea vaporilor, din masa  elementului de închidere,în perioada recea anului,sa fie mai mică decât cantitatea de apă care se  poate evapora în perioada calda (conform SI AS 6472/4), ma<mw.  V.5 3.  Asigurarea   economici   de   energic  într­o  clădire   spitalicească   priveşte  principalele  modalităţi  de  utilizare  a  energiei  în  condiţii  determinate  de  amplasare  (condiţii  exterioare), de utilizare  funcţională  (cerinţe  interioare)  şi  de  dotare  tehnică  (posibilităţi de realizare) şi anume: încălzire, ventilare şi tratare a acrului cu sau fără  răcire sau controlul umidităţii şi preparare a apei calde de consuni. Economia obţinută  din energia consumată în special pentru încălzire în sezonul rece, dar şi pentru răcire  in sezonul cald, implică conceperea şi realizarea construcţiilor spitaliceşti şi în special  a  elementelor  de  închidere  cu  o  bună  izolare  termică,  cu  o  corectă  orientare,  dimensionare şi dotare a elementelor vitrate şi cu o scăzută permeabilitate la aer.  Consumurile de energie pentru ventilare şi tratare specială  a aerului depind de tipul,  structura şi gradul de dotare al spitalului. în special intervenind dimensionarea dar şi  echiparea cu instalaţii  specifice a sectoarelor chirurgical, ATI, etc, factori importanţi

sunt debitele de aer proaspăt vehiculate, condiţiile de stare a acrului dorite la interior  faţă de condiţiile de stare a aerului exterior, duratele de funcţionare, etc, consumurile  de energie pentru prepararea apei calde menajere depind de tipul, structura şi gradul  de dotare al spitalului.  V.5.3.1.  Coeficientul global de izolare termică al clădirii „Gl" trebuie să fie inferior  valorii corespunzătoare la referinţa „Gl ref" [W/m'h], determinaţi conform „Normativ  pentru  calculul  coeficientului  global  de  izolare  termică,  la  clădiri  cu  alte  destinaţii  decât cea de locuit".  Valorile coeficienţilor de control „a ¸ e" (rezistenţe termice normate) necesare pentru  calculul coeficientului global de referinţă (Gl ref.) sunt următoarele:  zona climatică  a  b  c  d  e  în care:  a=pereţi exteriori  b=planşeu de la ultimul nivel  c=planşeu de peste subsol  d=soclu  e=elemente vitrate  V.5.3.2.  Necesarul specific global de căldură pentru încălzire al clădirii „G" trebuie  3  să fie inferior valorii corespunzătoare de referinţă „Gl ref." [W/m  K]  V.3.3.  Consumul anual global de căldură pentru încălzirea clădirii  I  1.30  2.75  1.50  1.30  0.40  II  1.40  3.00  1.60  1.30  0.50  III  1.50  3.25  1.70  1.30  0.50 

în care:  G  ­are semnificaţia de mai sus  timi  N  toi  ­numărul  de  grade  zile;   se  determină  funcţie  de  temperatura  exterioară  de  începere/sfârşire a perioadei de încălzire (t,(i) şi de temperatura interioară medie pentru  încălzire (timi)  V  ­volumul construit la care se referă G şi Qi.an  V.5.3.4.  Consumul anual global de căldură pentru ventilare (mecanică). 

­constituie o sumă de consumuri specifice (timv, tov, nv,  η rv) diverselor aplicaţii, în  care:  3  Lp  ­debit de aer proaspăt pentru tipul de aplicaţie (m  /h)  timv  N  tov  ­număr de grade zile pentru temperaturi exterioare de începere/sfărşire ;  consumului (tov) şi temperatura interioară medie în respectiva aplicaţie (timv).  nv  ­durata zilnică de funcţionare în respectiva aplicaţie [h/zi]  dv  ­durata de funcţionare în perioada de încălzire [%]  η rv  ­eficienţa recuperării de căldură utilizate.

V.5.3.5.  Consumul anual global de energie pentru umidificare 

­constituie  o  sumă  de  consumuri  specifice  (tjmv,  tov,  nv,  η rv)  diverselor  aplicaţii  cu  umiditate controlată, în care semnificaţiile sunt cele anterioare pentru aplicaţiile în  cauză; η r1  ­randamentul recuperării căldurii latente (dacă este cazul).  V.5.3.6.  Consumul anual global de energie pentru  răcire ­ dezumidificare 

­formula dă un nivel aproximativ al consumurilor de energie electrică pentru aplicaţiile cu aer  proaspăt 100% (Lp1) şi pentru aplicaţiile cu aer proaspăt parţial (Lp2) în care:  3  Lp1, Lp2­ debite de aer proaspăt [m  /h]  Dr1,  Dr2;­ durate de răcire [zile/an] cu procente de funcţionare ­ drl, dl2  η r1, ηr2  ­ durate zilnice de funcţionare [h/zi]  η r.r1, η r.r2  ­ eficiente de recuperare de căldură totală  C= 1.6 ¸ 2 în funcţie de zona climatică  V.5.3.7.          Consumul anual global de căldură pentru preparare apă caldă menajeră  Qacm.an  ≈ 3500P până la 7000P [KWh/an] funcţie de tipul, structura şi dotarea spitalului, valorile  mari corespund spitalelor ce au consumuri specifice ridicate de a.c.m. ­ (secţii de chirurgie,  obstetrică, boli nervoase, etc). în care  P=număr de paturi de spitalizare.  OBSERVAŢII:  ­Consumurile de căldură .sunt calculate la instalaţiile de utilizare.  ­Spitalele fiind mari consumatoare de energie, prin proiectarea si exploatarea instalaţiilor  termice se impun măsuri de limitare a consumurilor energetice care In principal se referă la:  •eficienţa sistemelor adoptate si performanţele energetice ale  elementelor utilizate (randamente,  consumuri specifice etc).  •măsuri de recuperare a energiei si utilizarea acesteia ca sursă secundară de căldură cum ar fi  recuperarea de energie termică din gazele arse provenite de la centrala termică, recuperarea  unei părţi din căldura aerului de evacuare din instalaţiile de ventilare, producerea aburului de  joasă presiune din condensul de medie presiune, utilizarea condensului provenit din instalaţia de  abur pentru prelncălzirea apei de adaos sau prepararea apei calde de consum.  •introducerea circuitelor separate de încălzire pe zone ce beneficiază de acelaşi regim termic,  sistem de cedare a căldurii şi programe de funcţionare.  •sporirea gradului de automatizare al instalaţiilor atunci când acestea contribuie efectiv la  realizarea economiei de energie în exploatare, corelat cu aplicarea unor regimuri economice de  exploatare funcţie de condiţiile climatice, categoria clădirii spitaliceşti, felul ocupării, programe  de lucru etc.  •izolarea termică a conductelor pentru diverşi agenţi termici şi a canalelor de aer cald şi rece.  •utilizarea în măsura posibilităţilor a surselor neconvenţionale de căldură.  •contorizarea energiei termice.

ANEXA V.5.  DOCUMENTE CONEXE  STAS 6472/2 ­Fizica construcţiilor. Higrotcrmice. Parametri climatici exteriori.  STAS 6472/3 ­Fizica construcţiilor. Termotehnica. Calculul termotehnic al elementelor de  construcţie ale clădirii.  STAS 6472/4 ­Fizica construcţiilor. Termotehnica. Comportarea elementelor de construcţie la  difuzia vaporilor de apă. Prescripţii de calcul.  STAS 6472/6 ­Fizica construcţiilor higrotennică a elementelor de construcţii cu punţi termice.  STAS 6472/7 ­Fizica construcţiilor. Termotehnica. Calculul permeabilităţii la aer a clementelor  şi materialelor de construcţii.  STAS 4389  ­Instalaţii de încălzire. Numărul anual de grade­zilc.  STAS 9791  ­Rosturi la faţadele clădirilor executate cu panourimari prefabricate. Clasificare,  tehnologie şi principii generale de proiectare.  NP 200  ­Instrucţiuni tehnice pentru proiectare la stabilitate termică, a elementelor de  închidere a cădirilor.  Prescripţii  ­Normativ pentru calculul coeficientului global de izolare termică  tehnice în         la clădiri cu altă destinaţie decât cea de locuit  curs de  editare  (INCERC)  C 107  ­Normativ pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de izolaţii termice  C112  ­Normativ  pentru  proiectarea  şi  executarea  hidroizolaţiilor din  materiale  bituminoase la lucrările de construcţii.  STAS 6472/10  ­Fizica construcţiilor.  Termotehnica. Transferul terrhic  la contactul cu  pardoseala. Clasificare şi metodă de determinare.  STAS 13149  ­Fizica construcţiilor. Ambiante termice moderate. Determinarea indicilor PMV;  PPD şi nivele de performanţă pentru ambiante.  STAS 1907/1  ­Instalaţii de încălzire. Calculul necesarului de căldură. Prescripţii  de calcul. Reglementări ­Normativ privind igiena compoziţiei aerului la clădiri cu diverse în curs  de       destinaţii în regim de iarnă­vară. editare (INCERC)  P68  ­Normativ privind gradul de protecţie termică a clădirilor şi de reducere a  consumului de energie pentru încălzire.  Documente  ­Economia de energic şi izolare termică.  interpretative  CEE nov. 1993

V.6.            PROTECŢIA ÎMPOTRIVA ZGOMOTULUI  Cerinţa privind protecţia împotriva zgomotului implică conformarea spaţiilor, respectiv a  elementelor lor delimitatoare astfel încât zgomotul provenit din exteriorul clădirii sau din  camerele alăturate perceput de către ocupanţii clădirii, să se păstreze la un nivel corespunzător  condiţiilor în care sănătatea acestora să nu fie periclitată, asigurându­se totodată în interiorul  spaţiilor o ambianţă acustică minim acceptabilă.  CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ cu privire la:  V.6.1.  Asigurarea ambianţei acustice în interiorul încăperilor cu specific medical 

V.6.1.1.           Nivel de zgomot echivalent interior (limite admisibile) datorat unor surse de  zgomot exterioare unităţilor funcţionale.  • 30 dB(A)±5 dB(A)  ­în plus ziua  ­în minus noaptea  MENŢIUNE:  In cazul spaţiilor ce necesită instalaţii de ventilare şi/sau climatizare (tratarea aerului) se  admite ca nivelul de zgomot interior să fie depăşit cu incă max. 5 unităţi faţă de cel menţionat  mai sus (a se vedea Tab. 1 cap. V.4.(A).2.  V.6.1.2.           Măsuri de asigurare a ambianţei acustice  ­amplasarea unităţilor spitaliceşti în zone fără vecinătăţi producătoare de zgomot  sau vibraţii  ­gruparea in cadrul unităţilor spitaliceşti a compartimentelor cu activităţi similare  ­separarea spaţiilor cu cerinţe deosebite d.p.d.v. al confortului acustic, de spaţiile  producătoare de zgomot (spaţii gospodăreşti şi spaţii tehnico­utilitare)  ­evitarea alăturării bateriei de ascensoare de încăperile destinate bolnavilor  spitalizaţi  ­pentru cazul in care nu este posibilă îndepărtarea încăperilor cu activităţi  producătoare de zgomot, se vor lua măsuri corespunzătoare de prevenire sau  atenuare a zgomotului prin:  •  prevederea de echipamente dinamice (pompe ventilatoare, compresoare) cu nivel de zgomot  scăzut, în funcţionare.  • măsuri constructive de atenuare a zgomotelor sau vibraţiilor produse de unele surse locale  (aparate sau utilaje) conform prevederilor STAS 8048/1.  •  izolarea corespunzătoare a elementelor despărţitoare, conform prevederi „Instrucţiuni tehnice  C 125".  •  limitarea vitezelor de vehiculare a fluidelor în elementele instalaţiilor utilitare, termice, de  ventilaţie, sanitare etc.  V.6.2.  Asigurarea izolării acustice a spaţiilor la zgomot aerian­pe orizontală (valori  maxim admisibile)  V.6.2.1.  Indicele de izolare al peretelui exterior la:  ­saloane (inclusiv de terapie intensivă), cabinete de consultaţii, săli de operaţii şi anexe  ale acestora. 

V.6.2.2.  Indicele de izolare a peretelui interior la:  ­saloane 1­2 paturi

•  faţă de saloanele adiacente  Ia(Ea,)=56(+4) dB  • faţă de coridoare  Ia(Ea=59(+7) dB  ­saloane cu peste trei paturi şi saloane de terapie intensivă  •  faţă de saloane adiacente şi cabinete de consultaţii  Ia(Ea)=51(­l)dB  •  faţă de coridoare  Ia(Ea)=56(+4) dB  ­sălii de operaţii (în sectorul urgenţe)  •  faţă de saloane adiacente, cabinete consultaţii, terapie intensivă  Ia(Ea)=46(­6) dB  •  faţă de coridoare  Ia(Ea)=51(­l)dB  ­cabinete consultaţii  •  faţă de saloane adiacente  Ia(Ea.)=46(­4) dB  •  faţă de coridoare  Ia(Ea.)=51(­l)dB  V.6.3.  Asigurarea izolării acustice a spatiilor la zgomot aerian si de impact pe  verticală (valori maxim admisibile conform STAS 6156). 

V.6.3.1.  Indicele de izolare al planşeului la:  ­saloane 1 ­2 paturi  •  faţă de saloane adiacente, cabinete consultaţii  Ia(Ea)=56(+4) dB  Ii(Ei)=60(0) dB  •  faţă de coridoare, birouri (după caz)  Ia(Ea)=59(+7) dB  Ii(Ei,)=53(+7) dB  •  faţă de exteriorul clădirii  Ia(Ea)=51(­l)dB  Ii(Ei)=57(+3) db3  ­saloane cu pesle 3 palmi şi saloane terapie intensivă  •  faţa de saloane adiacente  Ia(Ea)=51(­l)dB  Ii(Ei)=60(0) dB  •  faţă de cabinete de consultaţii  Ia(Ea)=51(­l)dB  Ii(Ei)­57(+3) dB  •  faţă de săli de operaţii şi anexe ale acestora  Ia(Ea)=56(+4) dB  Ii(Ei)=57(+3) dB  •  faţă de coridoare, birouri (după caz)  Ia(Ea)=56(+4) dB  Ii(Ei)=53(+7) dB  ­săli de operaţii inclusiv anexe  •  faţă de saloane adiacente şi cabinete de consultaţii  Ia(Ea)=46(­6) dB  Ii(Ei)=57(+3)dB  •  faţă de exteriorul clădirii  Ia(Ea)=51(­l)dB  Ii(Ei)=57(+3)dB  •  faţă de coridoare, birouri  Ia(Ea)=51(­l)dB  Ii(Ei)=53(+7)dB

­cabinete de consultaţii  •  faţă de saloane adiacente  la(Ea)=46(­6) dB  li(Ei)=60(0) dB  •  faţă de exteriorul clădirii  Ia(Ea)=51(­l)dB  Li(Ei)=57(+3)dB  •  faţă de coridoare, birouri (după caz)  la(Ea)=51(­l)dB  li(Ei)=53(+7) dB

ANEXA V.6  DOCUMENTE CONEXE  STAS 10009  ­Acustica in construcţii. Acustica urbana. Limite admisibile ale nivelului de  zgomot.  STAS 6156  ­Acustica in construcţii. Protecţia împotriva zgomotului în construcţii civile şi  social­culturale. Limite admisibile şi parametri de izolare acustica.  P 122  ­Instrucţiuni tehnice de proiectare şi execuţie privind protecţia Ionică a clădirilor.  C 125  ­Instrucţiuni tehnice de proiectare şi execuţie privind protecţia fonică a clădirilor.  Documente  ­Protecţia la zgomot.  interpretative  CEEnov.93

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful