UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

SUGESTIOLOGIE

1

INTRODUCERE

1.Coordonatorul cursului este lector univ. drd. Valentina Neacşu, profesor titular al Facultăţii de Psihologie a Universităţii Titu Maiorescu.

CURSUL
1.Introducere ♦ Curs de un semestru.

2.Prescriere ♦ Cursul constă în prezentarea curentelor şi conceptelor de bază în sugestiologie. 3.Conţinut ♦ În acest curs vor fi studiate principalele noţiuni şi problematici ale sugestiologiei.

2

PRELEGEREA 1 STUDIUL SUGESTIEI ŞI AL AUTOSUGESTIEI

Conţinuturi: 1.1. Conceptualizarea fenomenului sugestiv 1.2. Caracteristicile situaţiei sugestie 1.3. Tipuri (forme) ale sugestiilor 1.4. Factorii favorizanţi ai apariţiei situaţiei sugestie şi ai inducerii răspunsului sugerat

Obiective: 1. Introducere în fenomenologia sugestiei 2. Înţelegerea principalelor caracteristici specifice sugestiei şi autosugestiei 3. Familiarizarea cu conceptele şi tipurile de sugestie existente Precerinţe: Cunoştinţe de psihologie şi psihopatologie Expunere: 1.1. Conceptualizarea fenomenului sugestiv Gheorghiu (1982) definea sugestia ca o incitaţie susceptibilă să declanşeze reacţii spontane, nemediate de instanţele reflexive ale gândirii. O caracteristică a situaţiei sugestie o reprezintă existenţa alternativei de a nu reacţiona, deşi doar rareori subiectul supus influenţei sugestive realizează faptul că dispune de această alternativă. În absenţa alternativei de a nu reacţiona se poate vorbi despre o situaţie cu caracter coercitiv. În literatura de specialitate se discută despre: - situaţia sugestie sau stimulul sugestiv; - comportamentul sugerat; - sugestibilitate sau disponibilitatea subiectului de a reacţiona la sugestie. Situaţia sugestie este definită (Gheorghiu, 1982) ca un stimul sau constelaţie de 3

stimuli cu caracter provocativ, susceptibil să declanşeze: P reacţii neadecvate ale subiectului, cum ar fi confundări, distorsionări etc. (sugestii negative); P reacţii care potenţează adecvarea la realitate şi în consecinţă o mai bună adaptare la condiţiile existenţei (actualizarea disponibilităţilor latente ale psihicului uman este efectul sugestiilor pozitive); P reacţii neutre sub aspectul adecvării sau neadecvării la realitate (sugestii neutre). Din punct de vedere istoric, termenul sugestie a fost introdus pentru prima oară la mijlocul secolului trecut de către Bertrand în Franţa şi Braid în Anglia, ca o explicaţie pentru fenomenul de tip hipnotic. Prin fraze monotone, uneori însoţite de fixarea privirii asupra unui punct sau însoţite de sunete monotone, se induce subiectului starea hipnoidă, stare în care se produc diferite fenomene neobişnuite cum ar fi: catalepsia membrelor şi pleoapelor, mişcări automate, anestezie, analgezie, iluzii, halucinaţii, amnezie posthipnotică etc. Bernheim (1891; 1910) este cel care extinde fenomenul de sugestie şi la fenomene non-hipnotice, el afirmând că sugestia este un fenomen normal care poate avea loc atât în stare de veghe, cât şi în stare de hipnoză. Bernheim definea sugestia în sens foarte larg ca reprezentând actul prin care o idee este trezită în creier şi acceptată de el. Ulterior s-au conturat două mari direcţii de cercetare a fenomenelor sugestiei şi sugestibilităţii (Gheorghiu, 1982), astfel: a) Direcţia psihologiei sociale Reprezentanţii acesteia, dintre care menţionăm pe Tarde (1907), Sighele (1901), Le Bon (1911), Ross (1908), McDougal (1908) şi mai târziu Sherif (1935), Crutchfield (1955), Asch (1965) şi alţii, includ sugestia în grupa mai largă a fenomenelor de influenţare a comportamentului uman. Au fost studiate diverse aspecte ale modificării atitudinilor şi opiniilor, fenomenele de prestigiu, conformism, precum şi manipularea sugestivă a unor norme de grup. Jahoda (1989) subliniază faptul că sugestia a fost utilizată la începutul secolului ca instrument pentru a explica aproape orice fenomen psihosocial. Mai târziu se poate constata un declin în ceea ce priveşte interesul pentru fenomenele de sugestie şi sugestibilitate, interes ce va creşte din nou în a doua jumătate a secolului nostru. Jahoda (1989) dă, la rândul său, o serie de exemple de fenomene psihosociale în cadrul cărora sugestia joacă un rol explicativ central. Acestea sunt fenomene cu caracter mistic, cum ar fi: ritualurile, profeţiile, fenomenele de posesie, exorcismele, vrăjitoria, ghicitul etc. 4

Studiind aceste fenomene în cadrul unor culturi primitive autorul a observat, de pildă, prezenţa unor simptome psihofiziologice la persoanele care se cred vrăjite: cefalee, fatigabilitate, deficit de concentrare a atenţiei (studiul a fost efectuat pe studenţi africani). Fenomene psihofiziologice apar şi la subiecţii care se simţeau culpabili pentru că nu au îndeplinit un ritual religios. Autorul menţionat citează şi cazul unui subiect african care prezenta simptome de malarie deşi nu avea germenele respectiv în sânge. Influenţarea sugestivă culminează cu aşa numita moarte Woodoo (Cannon, 1992; Hoit, 1969), care nu este altceva decât moartea prin sugestie, condamnatul - convins că va muri în urma unor practici magice - moare cu adevărat. b) Direcţia psihologiei experimentale Reprezentanţii cei mai importanţi ai acestei direcţii sunt: Seashore (1985), Binet (1900), Aveling şi Hargraves (1921), Huli (1933), Eysenck şi Fourneaux (1943), Stukat (1958, Eysenck (1987) şi alţii. În cadrul analizei factoriale, Eysenck (1943) şi Eysenck şi Fourneaux (1945) au desprins următorii factori ai sugestibilităţii: a) Sugestibilitate primară, măsurată în special prin teste directe prin intermediul cărora se cerea subiectului executarea unei acţiuni motorii. b) Sugestibilitate secundară, măsurată prin teste senzoriale indirecte de tipul liniilor progresive ale lui Binet (1900). Subiectului i se prezenta la tahistoscop o serie de linii progresiv crescătoare. La un moment dat liniile încetau să mai crească. Influenţaţi de seria anterioară de linii crescătoare şi de intervenţia sugestivă a examinatorului, mulţi subiecţi afirmau faptul că liniile, egale de fapt, deveneau din ce în ce mai mari. Trebuie subliniat că aspectul indirect al testului se referă la faptul că subiectul nu e conştient de intenţia examinatorului de a-l influenţa. c) Sugestibilitate terţiară care se referă la modificarea atitudinilor şi opiniilor ca urmare a unei influenţări persuasive bazate pe prestigiu. După o anumită etapă de declin se constată la ora actuală o creştere a interesului pentru cercetările din acest domeniu, acestea culminând cu Simpozionul internaţional pentru probleme de sugestie şi sugestibilitate desfăşurat la Giessen (Germania) în anul 1987. Dintre autorii moderni care şi-au adus contribuţii deosebite în acest domeniu menţionăm pe câţiva: Hilgard (1965), Orne (1970), Barber (1969), Evans (1967), Helen Crawford (1989), Lundy (1989), Sheehan (1989) şi Gheorghiu (1989). O atenţie deosebită merită studiile cercetătorului german de origine română Vladimir Gheorghiu, care şi-a dedicat întreaga activitate studiului sugestiei şi 5

sugestibilităţii şi ale cărui contribuţii teoretice şi experimentale reprezintă puncte de referinţă în domeniu. artă. b) Scala de sugestibilitate motorie: Se porneşte de la premisa că în mod tradiţional comportamentul motor este influenţat prin sugestii directe. Autorul menţionat demonstrează experimental că există posibilitatea de a influenţa indirect şi comportamentul motor prin intermediul unor aparate interpuse între experimentator şi subiect. de tipul celor implicate în producerea relaxării sau transei hipnotice. de tipul celor utilizate de către hipnoterapeuţi. deşi aparatul funcţionează în gol. Mişcarea aparatului poate fi însă şi simulată. Trebuie să existe o atitudine de expectanţă faţă de excitant. generatoare autentice de stimuli (auditivi. 6 . Experimentatorul are posibilitatea să manevreze astfel aparatul încât să coboare braţul balanţei şi odată cu acesta şi braţul subiectului. Subiecţii sugestibili vor executa mişcarea de coborâre a braţului. În plan experimental acest autor a elaborat şi validat o serie de probe de măsurare a sugestibilităţii. cât şi practico-aplicativ. Factorii de esenţă atitudinală pot avea rol în potenţarea caracterului provocativ al situaţiei sugestie (stimul) sau. ceea ce reprezintă interes pentru selecţia profesională (există domenii de activitate pentru care sugestibilitatea prea înaltă sau absenţa sugestibilităţii pot reprezenta contraindicaţii) pentru clinică (utilizarea unor psihoterapii sugestive) sau pentru actualizarea disponibilităţilor latente ale fiinţei umane şi pentru creşterea performanţelor (în sport. dimpotrivă. Particularităţi ale subiectului care stau la baza receptivităţii la sugestie Gheorghiu (1982) se referă la aşa-numitele dispoziţii sau predispoziţii la sugestie. Aceste studii experimentale au atât un caracter teoretic contribuind la dezvăluirea mecanismelor ascunse care stau la baza receptivităţii la sugestii. vizuali şi tactili). Dintre acestea menţionăm: a) Scala de sugestibilitate senzorială: Subiectul este pus în faţa unor aparate. subiectului aşezat pe un scaun i se cere să plaseze braţul său în lungul unei balanţe metalice. Se consideră răspuns în sensul sugestiei acea situaţie în care subiectul raportează că a recepţionat un stimul inexistent. în diminuarea sau neutralizarea forţei ei de acţiune. motivele. cu ajutorul scalelor respective putând fi diferenţiaţi subiecţii înalt sugestibili de cei slab sau non-sugestibili. c) Probe şi scale pentru măsurarea unor aspecte imaginative ale sugestibilităţii. Spre exemplu. aparate care pot fi astfel manipulate încât experimentatorul să simuleze administrarea stimulilor respectivi. Atitudinile. învăţare).

7 . Produsele închipuirii tind în genere să se sustragă controlului critic. stări de expectanţă şi poate fi susţinută de cele mai variate mobiluri de apărare: refugierea în iluzoriu. Pentru ca situaţia sugestie să se transforme în comportament sugerat este nevoie ca individul să posede anumite particularităţi ale personalităţii. Situaţiile în care separarea dintre aparent şi real. imitare şi învăţare socială. Gheorghiu (1982) descrie următoarele predispoziţii care stau la baza receptivităţii la sugestii: Închipuirea reprezintă capacitatea omului de a-şi făuri imagini şi păreri despre situaţii sau persoane şi de a investi aceste imagini şi păreri cu atributul autenticităţii şi plauzibilităţii. denumite predispoziţii sau dispoziţii la sugestie. motivaţii. Ambiguitatea situaţiei stimul poate transforma o simplă bănuială într-o convingere. situaţia sugestie şi factorii predispozanţi (atitudini. ascunderea în spatele cuvintelor. fenomenal şi esenţial se realizează cu dificultăţi. Cu toate acestea. Stukat. transpunerea reprezintă acel sindrom de însuşiri care permit individului să se comute spontan sau deliberat de la un mod de trăire şi de comportament la altul. Transpunerea: bazându-se în mare măsură pe capacitatea de închipuire. subiectiv şi obiectiv. 1958) au adus noi dovezi experimentale privitoare la varietatea factorilor ce mediază receptivitatea faţă de sugestie. supraestimarea aspectelor fenomenale etc.habitudinile joacă rol de potenţare a actului sugestiv: simţim ceea ce suntem înclinaţi să simţim. Încă Binet (1900) a fost unul dintre primii care au postulat existenţa unor astfel de dispoziţii. Astfel de procese mediază substituirea realităţii printr-o reprezentare particulară a ei. vedem ceea ce dorim să vedem (exemplu: un om care se teme de hoţi poate interpreta scârţâitul mobilei ca zgomot de paşi). deoarece lipseşte un cadru adecvat de referinţă constituie o sursă permanentă de activare a funcţiei închipuirii. 1945. precum şi investirea acestei reprezentări cu un statut de autonomie. expectaţii) nu sunt suficienţi pentru ca cineva să reacţioneze la sugestie. influenţa opiniilor preconcepute şi a ideilor directoare. atenţia expectanţă. Dispoziţia închipuirii poate fi antrenată de cele mai variate dorinţe. Apare astfel tendinţa detaşării constructelor mentale de sistemele discriminative care le-ar putea invalida. indiferent dacă ele reflectă sau nu adecvat realitatea. (Un eveniment repovestit este ajustat în conformitate cu viziunea idealizată pe care ne-o facem despre el). credinţe. el atrăgând atenţia asupra unor fenomene asociate cu sugestia: supunerea. dar implicând şi antrenarea altor particularităţi ca de pildă capacitatea de empatizare. păreri. imitaţia. Cercetările ulterioare (Eysenck şi Fourneaux.

Ea poate fi superficială sau profundă. Tendinţa de subordonare faţă de persoane sau situaţii se întâlneşte în diferite proporţii la toţi oamenii. Ea se bazează şi pe necesităţi de autoprotejare (apărare a eului): 8 . habitudini la normele de grup se realizează în mod conştient. 1900. Transpunerea poate fi întâlnită în procesul activităţii creatoare (joc dramatic. Coffin. de la minciunile convenţionale în care individul este pe deplin conştient că acţionează din complezenţă. incitaţii care vizează direct sau indirect. 1940. Subordonarea interferă cu manifestările de conformism şi transpunere dar nu se confundă cu ele. 1952. Gheorghiu. inclusiv la cei caracterizaţi prin spirit critic foarte accentuat sau prin caracter voluntar şi autoritar. O astfel de manifestare este condiţionată de sistemul de dependenţă în care se găseşte individul faţă de anumite persoane. persoana în cauză se simte cvasiconstrânsă să reacţioneze în conformitate cu indicaţiile ce i se transmit sau pe care şi le transmite ea însăşi. supunerea capătă un caracter de circumstanţă. gata oricând să se subordoneze altora). mergând până la totala detaşare de concretul ambianţei. 1979 au demonstrat experimental cum opinia subiecţilor poate fi influenţată prin manipularea normei de grup în flagrant dezacord cu realitatea. în hipnoză. într-o lucrare despre transpunerea scenică. Asch. ea poate rezulta din prezenţa unor influenţe persuasive sau din acţiunea unor situaţii derutante. obediente. Conformarea reprezintă disponibilitatea indivizilor de a-şi acorda opiniile. Deşi dispune de libertatea de decizie. atitudinile cu cele ale grupului din care fac parte (sau de a le elabora de la început în aşa fel încât să nu difere de modelele existente la un moment dat). elaborarea unei opere literare). atitudini. cu sau fără intenţie. arată că aceasta produce chiar o serie de modificări fiziologice ale organismului.Transpunerea se realizează în conformitate cu un rol sau model. Supunerea poate însă corespunde şi unor particularităţi de structură ale subiectului (există persoane docile. Subordonarea este dispoziţia care mediază supunerea necritică faţă de incitaţii din afară sau din interiorul individului. până la situaţiile în care actul adaptării propriilor păreri. până la uitarea de sine. Binet. meditaţie şi chiar în viaţa cotidiană când empatizăm cu alţii sau jucăm diferite roluri sociale. Ciofu şi Marcus. dirijarea comportamentului său. Tendinţa de conformare variază de la individ la individ şi îmbracă o mare varietate de forme. instituţii sau faţă de un complex de convingeri (prejudecăţi. superstiţii). Când ia forma subordonării. credule.

având drept rezultat faptul că persoana se lasă atrasă şi chiar absorbită de respectiva sursă. Autorul porneşte de la conceptele de bază ale lui Kelly (1955) conform cărora „constructele personale” reprezintă o modalitate cognitivă caracteristică a individului de a ordona lumea sa. Binet (1900) vorbea de „ideea-directoare” ca una din caracteristicile fundamentale ale sugestibilităţi. Dispoziţia captării intervine probabil în toate situaţiile sugestive. Încercând să explice. dispoziţiile de mai sus.. Cerinţele situaţiei sunt în esenţă cele care permit să se constituie o situaţie sugestie şi asigură transformarea acesteia prin intermediul dispoziţiilor menţionate (închipuire. . Constructele personale sunt ideile sau noţiunile care fac un comportament să difere de altul. cu alte cuvinte să aibă anumite atitudini. Orice om posedă într-o măsură mai mare sau mai mică. Captarea reprezintă o dispoziţie prin intermediul căreia se asigură orientarea selectivă a persoanei spre o sursă provocativă. Caracteristica cea mai reprezentativă a acestei însuşiri constă în aceea că. 9 . Aceste dispoziţii sunt complementare ele integrându-se în sisteme mai ample cum ar fi mecanismele de apărare şi echilibrare a eului. Caracteristic pentru comportamentul sugerat este că aceste dispoziţii se desfăşoară undeva la marginea sau în afara conştiinţei sau. captare. mai exact.evitarea disconfortului pe care îl aduce după sine contrazicerea altora. ea reprezentând mai mult decât un factor predispozant al comportamentului sugerat. ea asigură dirijarea conduitei în conformitate cu iradierea exercitată de această sursă. mecanismele receptivităţii la sugestii. disociată de distanţele critice şi de autocontrol ale eului. Individul se lasă furat de ideile altora pentru că ele se apropie de ale sale sau pentru că provin de la persoane care îi plac (Gheorghiu. odată cu orientarea selectivă spre sursa de atracţie. Gheorghiu (1982) arată că aceste dispoziţii sunt sindroame de proprietăţi psihice. produsele acestor dispoziţii se instituie ca o realitate mai mult sau mai puţin autonomă. credinţe. la rândul său. 1982). opinii şi să acţioneze în conformitate cu acestea. subordonare) în comportament sugerat. Lundy (1989) postulează existenţa unei legături între receptivitatea la sugestie şi confirmarea internă a unor constructe personale. 1982).ieşirea din situaţii de ambiguitate prin soluţii mai dificile preluate de-a gata de la alţii (Gheorghiu. care fac pe un individ să fie ceea ce este. Anumite situaţii exercită asupra individului o forţă deosebită de fascinaţie sau seducţie.

Acelaşi autor se referă şi la caracteristicile subiectului-receptor. Toate tehnicile de modificare a constructelor personale sunt modalităţi de inhibare a procesului conformării interne a constructului pertinent prin prezentarea unui material cu conţinut contrar. $ Influenţarea directă prin tactica „faţă în faţă” este mai eficientă decât cea indirectă. $ Utilizarea să trezească reacţii emoţionale la cel care recepţionează mesajul. fie printr-un proces cognitiv denumit confirmare internă. Calităţile şi farmecul comunicatorului cresc eficienţa comunicării prin aceea că distrag atenţia receptorului de la confirmarea internă a constructului personal (vechea atitudine). 1.Conform teoriei lui Kelly o schimbare a unei persoane reprezintă o schimbare a sistemului său de constructe pesonale: adăugarea unui nou construct. o persoană atrăgătoare. dar încă neverificat. 1989) subliniază faptul că anxietatea nu trebuie să fie excesiv de mare pentru că altfel subiectul nu mai recepţionează mesajul şi ca urmare nu mai poate fi influenţat. Mesajele sugestive simple au efecte mai mari la subiecţi mai puţin inteligenţi. Constructul nu se modifică atunci când este validat fie de evenimente externe. $ Utilizarea unui context care sa producă emoţii pozitive (ambianţă agreabilă. cum se întâmplă. mâncare. apare în acelaşi timp cu un construct personal. Lundy (1989) prezintă o serie de tehnici menite să faciliteze influenţarea sugestivă a procesului comunicării: $ Repetarea mesajului (ca în mecanismele reclamei). Pornind de la această idee. $ Utilizarea unor mesaje care trezesc anxietatea (Lundy. $ Utilizarea tacticii surprizei măreşte şansa influenţării sugestive. caracteristici care sporesc şansa transformării situaţiei sugestie în comportament sugerat. în cazul modificării atitudinilor datorită comunicării bazate pe prestigiu. etc). de pildă. După Lundy (1989) influenţa sugestivă acţionează atunci când un element relevant. $ Sursa de influenţare care transmite mesajul trebuie să fie expert în domeniu şi. inversarea unor constructe bipolare sau modificarea întregului sistem de constructe. băutură. $ Utilizarea unui număr sporit de argumente în favoarea a ceea ce dorim să sugerăm. în acelaşi timp. muzică. în 10 .

Subiecţii care au fost solicitaţi să fie mai atenţi la conţinutul comunicării au putut fi mai uşor influenţaţi pentru că ei şi-au deplasat atenţia de la procesul confirmării interne al constructelor personale existente. memorie.timp ce mesajele complexe au efecte mai mari asupra celor inteligenţi. Helen Crawford (1989) leagă sugestibilitatea de fenomenul de „flexibilitate cognitivă”. 3. Cercetările experimentale ale autoarei au arătat că subiecţii mai hipnotizabili au o mai mare capacitate de a experimenta reveria diurnă. decizie. ajung să se impresioneze de propriile argumente. cât şi capacitatea de a intra în diferite stări de conştiinţă. O mai rapidă schimbare a atitudinilor se produce atunci când apare o mai mare discrepanţă între atitudinea originală şi cea pe care dorim s-o implantăm. respectiv reacţia subiectului în sensul celor sugerate. 5. 6. Autoarea înţelege prin flexibilitate cognitivă capacitatea subiecţilor de a utiliza unul dintre mai multe stiluri cognitive în rezolvarea diverselor sarcini (stilul cognitiv fiind adecvat sarcinii). Răspunsul sugerat Reprezintă veriga finală a demersului sugestiv. să creadă în ele şi acest proces previne confirmarea internă a unui concept contrar. cât şi o mai mare flexibilitate cognitivă şi fiziologică (la subiecţii înalt hipnotizabili se constată o creştere a fluxului de sânge la creier în urma inducţiei hipnotice). care militează activ pentru o idee. de regulă. Persoanele implicate afectiv. marea majoritate a influenţelor sugestive rămânând ascunse. o mai mare capacitate de a fi absorbiţi de diverse situaţii. 11 . Acest răspuns nu este totdeauna vizibil şi controlabil. 4. şi o mai mare implicare afectivă. Persoanele cu autostimă redusă sunt. cu alte cuvinte să reducă procesul confirmării interne a propriilor constructe personale. 2. care joacă rolul de avocat sincer al unei cauze. În acelaşi timp. mai sugestibile decât cele cu nivel ridicat de autoapreciere. Subiecţi mai puţin inteligenţi nu pot fi influenţaţi prin mesaje complexe pentru că au dificultăţi de înţelegere a acestora. indivizii inteligenţi nu vor fi influenţaţi decât dacă argumentele aduse nu sunt suficient de complexe pentru a produce efectul de distragere. Prin intermediul sugestiilor pot fi influenţate în sens pozitiv sau negativ practic aproape toate procesele şi funcţiile psihice (atenţie. Pentru a fi mai uşor influenţat subiectul trebuie să devină pasiv pe plan interior. afectivitate. Discrepanţa nu trebuie să fie însă atât de mare încât să producă lipsă de credulitate sau atitudine negativă faţă de comunicator.

Ea reprezintă acea manifestare particulară a influenţabilităţii care asigură transformarea situaţiei sugestie într-un comportament sugerat. 12 . În cazul în care subiectul reacţionează la sugestii. de pildă.atitudini. respectiv dispariţia. accentuarea sau diminuarea. Sugestibilitatea reprezintă capacitatea subiectului de a reacţiona la sugestii. în cazul în care experimentatorul le sugerează căderea spre spate aceşti subiecţi manifestă tendinţa de a cădea în faţă). conservarea sau transformarea unor stări. rareori subiectul este conştient de această alternativă. In absenţa alternativei de non-reacţie nu este vorba de comportament sugerat ci de unul coercitiv. Răspunsul sugestiv indus poate avea o semnificaţie adaptivă (se poate realiza vindecarea. cel puţin teoretic. Pe sugestii pozitive se bazează utilizarea terapeutică şi autoformativă a sugestiilor pentru vindecare şi optimizare a comportamentului. În cazul în care provocarea sugestivă se impune. Caracteristicile situaţiei sugestie Gheorghiu (1982) subliniază că situaţia sugestie reprezintă o situaţie provocativă care indică un drum de urmat (realizarea unui anumit tip de comportament). aşa cum am mai subliniat. optimizarea unor procese şi funcţii psihice şi fiziologice).2. distorsionan. credinţe. Dintre caracteristicile situaţiei sugestie. îmbolnăviri şi uneori chiar moartea . comportamentul indiferent fiind caracterizat prin absenţa oricărei reacţii. efectul ei este susceptibil să influenţeze apariţia. opinii etc). a alternativei de a nu reacţiona la sugestie. dar şi funcţiile fiziologice ale organismului. ci şi în sensul că există subiecţi care reacţionează invers la sugestii (astfel. deşi. solicitând persoana să se conformeze fără a putea apela la instanţele critice ale raţiunii. b) Anihilarea funcţiilor discriminativ-reflexive şi de control ale psihicului uman. o provocare sugestivă poate avea ca punct de plecare un element raţional. această reacţie se realizează în afara instanţelor critice ale gândirii. Cu toate acestea. Gheorghiu (1982) se referă la termenul de sugestie negativă nu numai sub aspectul unei mai slabe adaptări la mediu.vezi „moartea Woodoo”) sau o semnificaţie neutră sub aspectul adaptării. autorul menţionat subliniază: a) Existenţa. Aceasta reprezintă tot o manifestare a receptivităţii la sugestie. antrenarea unor disponibilităţi de autoapărare ale organismului. 1. procese sau funcţii psihice şi a unor funcţii psihofiziologice ale organismului. dezadaptativă (sugestiile pot provoca disfuncţii.

 sugestii indiferente. după cum elementele sugestive se pot asocia cu cele raţionale. În timpul demersului influenţării sugestive subiectul nu ajunge în general să exercite un control conştient asupra procesului declanşat de situaţia sugestie. care dezorganizează şi chiar traumatizează individul. . care nu au nici un efect sub raportul adaptării subiectului la mediu. 1.Elementele raţionale şi cele sugestive se întrepătrund adesea. c) Absenţa autocontrolului conştient.sugestii dure.sugestii blânde.3. de pildă.  sugestii negative.sugestii elaborate.sugestii administrate de către o altă persoană. în cadrul cărora experimentatorul utilizează un ton autoritar. de pildă. administrate pe un ton cald. .sugestii pe care şi le administrează subiectul în cauză. pentru a fi eficiente. Practicienii domeniului au arătat că.  autosugestii . Uneori însă acesta poate să conştientizeze consecinţele acţiunilor sugestive exercitate asupra sa. Sub aspectul adaptării la mediu se evidenţiază:  sugestii pozitive. unde intenţia de influenţare rămâne ascunsă subiectului. elementele raţionale pot intra în componenţa unor situaţii sugestii. protector şi insinuant. în cadrul cărora este evidentă intenţia experimentatorului de a influenţa. distincţia dintre ele nefiind totdeauna netă. în cadrul cărora se simte strădania de a influenţa (ca. în cazul reclamei sau afişului electoral). sugestiile pot fi:   directe. Din punctul de vedere al intenţiei de a influenţa. care contribuie la vindecarea şi la optimizarea unor procese şi funcţii psihice şi psihofiziologice. Sub aspectul tonului utilizat de către cel care sugestionează distingem: .sugestii spontane (astfel. o personalitate carismatică poate sugestiona fără să-şi propună în mod special acest lucru). indirecte. Astfel. În funcţie de gradul de elaborare sugestiile se pot clasifica şi în: . Tipuri (forme) ale sugestiilor în funcţie de sursa care generează influenţa sugestivă distingem:  heterosugestii . în terapie sau în optimizarea comportamentului uman sugestiile trebuie să respecte următoarele condiţii: 13 .

situaţie în care acestea pot fi influenţate pe cale sugestivă.-să fie acceptate de subiect. greu de controlat. de tip determinist. Roşea (1936) şi Bogdan (1972) cu privire la psihologia martorului. pe cât posibil.4. Interesante sub acest aspect sunt studiile lui Binet (1900). atitudinilor sau opiniilor se poate produce cu mult mai multă uşurinţă. Factorii favorizanţi ai apariţiei situaţiei sugestie şi ai inducerii răspunsului sugerat Gheorghiu (1982) încercând să descrie care sunt factorii care favorizează sugestibilitatea se referă la următoarele aspecte: P Condiţia nedeterminării Autorul subliniază faptul că fiinţa umană nu este confruntată numai cu situaţii clare. 1. Această condiţie a nedeterminării se referă la următoarele aspecte: a) Limitele sistemelor de verificare şi control de care dispune fiinţa umană Astfel. Astfel. un candidat care nu ştie la ce facultate să dea admiterea se poate lăsa influenţat de pildă. de pildă. -să fie exprimate în termeni pozitivi. deoarece înţelegerea unor informaţii sau reconstituirile mnezice nu sunt totdeauna exacte. în aceste condiţii multe din aceste decizii au un caracter arbitrar. ci şi cu situaţii de tip probabilist. -să nu fie prea lung. ciclurile respiratorii. Pentru a depăşi ambiguitatea şi pentru a ieşi din situaţiile nedefinite. -să fie simple. -să fie convingătoare. omul optează adesea pentru alternative care nu satisfac exigenţele raportării la un sistem raţional de criterii. -să servească scopului propus (aeasta presupune o bună cunoaştere a problematicii celui care va fi influenţat). de multe ori subiectul nu este sigur dacă deciziile luate de el sunt corecte. -să urmărească. În astfel de condiţii influenţarea sugestivă a deciziilor. de aspectul clădirii. 14 . -să fie realiste. -să fie plastice (este recomandabilă utilizarea sugestiei verbale în acelaşi timp cu imaginea adecvată). -să concorde cu sistemul de valori al persoanei. -să fie ritmice.

Astfel.b) Nedeterminări ale situaţiei stimul În multe cazuri nedeterminarea rezultă din ambiguitatea situaţiei stimul.Gheorghiu (1982) se referă practic la aceleaşi mecanisme şi la rolul lor în potenţarea comportamentului sugerat. Dintre acestea Gheorghiu (1982) menţionează: -Raţionalizarea. c) Situaţiile conflictuale Condiţia incertitudinii. derutei şi dezorientării este întreţinută şi de situaţiile conflictuale rezultate din ciocnirea unor elemente cu valenţe pozitive şi negative. Nu de puţine ori o împrejurare întâmplătoare face ca subiectul. pata de lumină deşi nu se mişcă în mod obiectiv. Mecanismele de apărare ale eului pot fi sistematizate astfel: a) Falsificările protectoare Acestea se referă la faptul că în demersul de evitare a consecinţelor neplăcute ale unora din gândurile sau acţiunile sale. Astfel. când subiectul nu are elemente suficiente pentru a aprecia o situaţie. cu privire la manipularea normei de grup. În aceste condiţii privitorul poate fi uşor influenţat să perceapă deplasarea lumini ca producându-se într-o anumită direcţie. să se decidă pentru una din alternative în defavoarea celeilalte. va avea tendinţa de a-şi suspecta toţi cunoscuţii. omul recurge la o gamă variată de modalităţi inconştiente de a se autoînşela pentru a-şi proteja imaginea de sine. deoarece îi place aspectul patronului. Sherif utilizează în cadrul acestor experimente aşa-numitul fenomen autokinetic: dacă se proiectează în întuneric un spot luminos de dimensiuni nu prea mari. Sherif şi Sherif (1969) subliniază faptul că zvonurile apar în condiţii de incertitudine. care reprezintă tendinţa subiectului de a oferi o justificare logică 15 . P Sugestia şi mecanismele de apărare ale eului Aceste mecanisme au fost puse în evidenţă şi descrise încă de Freud. un absolvent care are de ales între mai multe oferte de serviciu poate alege una din ele. Fenomene de acest tip se întâlnesc frecvent şi în viaţa cotidiană. teama celui care merge noaptea printr-o pădure îl poate determina să fie convins că un trunchi de copac reprezintă un animal sălbatic. Acest fenomen este foarte evident în cadrul experimentelor realizate de Sherif. aflat în conflict. de pildă. sistematizarea utilizată de acest autor fiind oarecum diferită de cea a psihanalizei. va apare privitorului ca fiind într-o mişcare care are loc în toate direcţiile. de pildă. iar o persoană căreia i-a dispărut un obiect.

considerând că dacă nu au cunoştinţă despre anumite evenimente. tendiţele sau sentimentele inacceptabile ale subiectului (după modelul: am pierdut examenul. Uitarea se poate referi atât la conţinutul informaţiilor. acestea nici nu s-au produs. fiecăruia i s-a întâmplat măcar o dată în viaţă să uite să se ducă la o întâlnire nedorită sau să uite numărul de telefon al unei persoane dezagreabile. care reprezintă tendinţa individului de a încorpora în eul său elemente străine care îi provoacă stări tensionale. după formula tradiţională „strugurii sunt acri”. c) Mecanismele de descărcare a tensiunilor Influenţele negative sunt mai puternice şi în condiţiile în care individul reuşeşte să 16 . înseamnă că m-a persecutat examinatorul).acţiunilor sale care nu sunt nici logice. -Escamotarea reprezintă tendinţa inconştientă a subiectului. -Regresia reprezintă mecanismul defensiv prin care subiectul se refugiază în trecut. -Protecţia . b) Mecanismele de evitare Într-o serie de situaţii omul încearcă să-şi reducă stările tensionale sau să prevină apariţia altora noi renunţând la trebuinţe greu de îndeplinit sau indezirabile.reprezintă tendinţa de a pune pe seama altora intenţiile. de a plasa respectiva problemă pe umerii altcuiva. fiind foarte stresate de evoluţia evenimentelor care au avut loc imediat după revoluţia din Decembrie 1989. -Negarea reprezintă mecanismul defensiv prin intermediul căruia subiectul neagă adevăruri evidente care nu-i convin. -Introecţia. experimentele au pus în evidenţă faptul că dintre subiecţii care au fost solicitaţi să predice împotriva fumatului mulţi s-au lăsat de fumat pentru a-şi reduce disonanţa cognitivă (Festinger). am întâlnit persoane care. -Izolarea reprezintă mecanismul de apărare prin care subiectul are tendinţa de a se detaşa excesiv de evenimentele existenţei. Astfel. cât şi la sursa lor. apărându-se de factori stresanţi ai existenţei prin refugiere în conduite de tip infantil. Astfel. confruntat cu o problemă dezagreabilă. care constă în uitarea unor informaţii indezirabile pentru subiect. Acest fenomen atinge cote maxime la bolnavi aflaţi în stadiul terminal al unor boli cronice care pur şi simplu nu cred că suferă de boala respectivă şi că vor muri. nici totdeauna acceptabile. de pildă. Fenomenul evitării are la bază următoarele mecanisme: -Reprimarea. Lazarus (1969) spunea foarte sugestiv că despre un lucru rău se poate spune fie că nu s-a petrecut. refuzau să mai citească ziarele. fie că nu este rău. Astfel.

instituţii sau organizaţii. profesiei. acest adevăr este foarte bine ilustrat de înţelepciunea populară care. Acest fenomen poate îmbrăca aspecte pozitive. ceea ce sporeşte şansele influenţării sugestive. astfel de mecanisme stând la baza rezistenţei psihice neobişnuite de care au dat dovadă unii oameni aflaţi în condiţi deosebit de grele (închisori. spune „s-a supărat văcarul pe sat”. izolare etc). subiectul va încorpora prin mecanisme sugestive şi elemente specifice 17 . Aspectul negativ al fenomenului descris mai sus este ilustrat de faptul că un subiect obsedat de boală se va îmbolnăvi mai repede şi va contracta o afecţiune mai gravă. confesarea sau solicitarea ajutorului. situaţii. lagăre de concentrare. Acestea pot îmbrăca diverse forme dintre care menţionăm: riposta (blamare. de pildă. fapt ce le conferă un plus de stabilitate afectivă. încercând să arate faptul că riposta nu este justificată. în stabilirea preferinţelor pentru diferite persoane sau grupuri sociale pot fi înţelese mai bine sub aspect psihologic dacă se au în vedere mecanismele compensatorii şi influenţele sugestive pe care acestea le implică. ridiculizare. Este evident că odată produsă identificarea cu o persoană sau model comportamental. P Mecanismele compensatorii Gheorghiu (1982) subliniază că în sens mai larg toate mecanismele defensive au un rol compensator. Astfel. molestare etc). Când se declanşează astfel de mecanisme este destul de dificil ca subiectul să exercite un control conştient asupra situaţiei. În situaţia în care subiectul pune în acţiune mecanisme compensatorii. complexele de inferioritate nu sunt totdeauna justificate. P Mecanismele de identificare Este bine cunoscută tendinţa firească a oamenilor de a se identifica cu persoane. În sens restrâns prin compensare se înţelege preocuparea persoanei de a masca unele din deficienţele sale prin accentuarea unor caracteristici dezirabile sau tendinţa subiectului de a lupta pentru depăşirea unor slăbiciuni şi pentru activarea unor disponibilităţi latente. Persoana care recurge prin mecanisme compensatorii la refugierea într-o lume iluzorie specifică reveriei diurne este evident supusă unor influenţe auto şi heterosugestive. a locului de muncă. Astfel. elementele sugestive pot să ocupe un loc însemnat. de pildă. grupuri. putând fi induse pe cale sugestivă. Subiecţii respectivi şi-au închipuit că trebuie să reziste şi chiar au rezistat cu adevărat. În acelaşi timp mobilurile care intervin în alegerea partenerului.facă faţă unor situaţii de supraîncordare prin mecanisme de tipul abreacţiei.

Un loc aparte îl ocupă dependenţa omului faţă de sistemele verbale de comunicare. de rolurile sociale pe care este silită să le joace faţă de persoane. Una din aceste particularităţi o reprezintă forţa cu care acţionează şi se insinuează în procesul cunoaşterii concretului intuitiv. de pildă. ei căzând victime unor prejudecăţi sau comportamente superstiţioase. Astfel. Evans (1989) relatează.modelului respectiv (astfel.D. şi care au primit un preparat „placebo” au avut experienţe de tip halucinator. Ţinând seama de acest lucru nu trebuie să ne mire interesul de care se bucură astăzi profeţiile. dar implică şi multe elemente nonraţionale. cercetătoarea germană Petra Netter (1989) a demonstrat experimental că subiecţii trataţi cu tablete de nicotină şi cu preparate „placebo” reacţionează în funcţie de propriile lor reacţii anticipative la preparat şi nu în funcţie de efectele reale ale acestuia. P Dominaţia elementelor concrete O serie de factori care explică atât constituirea situaţiilor sugestie.S.. de particularităţile unor procese cognitive.D. chiar de calitate superioară. dar li s-a spus ca este vorba de un preparat „placebo”. de natură sugestivă. la rândul său. cât şi faţă de colectivităţile cărora le aparţine. motivaţii. zodiacele sau faptul că mulţi oameni cu nivel cultural ridicat se cred victimele unor influenţe malefice produse prin intermediul vrăjilor. al cărui ambalaj nu satisface criteriile estetice.Sugestia şi dependenţele umane Gheorghiu (1982) subliniază faptul că fiinţa umană depinde de o serie de convingeri. cât şi capacitatea subiectului de a reacţiona la aceste situaţi cu caracter provocativ îşi au originea în particularităţi ale proceselor cognitive. loc de muncă). nu de puţine ori preluăm necritic ideile şi comportamentele unei personalităţi care ne place). şcoală. instituţii (familie. obiceiuri. faptul că doi subiecţi obişnuiţi să consume L. biserică. în timp ce aceiaşi subiecţi nu au raportat nimic atunci când au primit cu adevărat L. Credinţa în astfel de influenţe nu presupune neapărat pierderea controlului raţional. P Persistenţa în psihologia adultului modern a unor elemente magice şi mitice Influenţarea sugestivă este facilitată şi de faptul că foarte mulţi oameni care se consideră raţionali nu s-au eliberat pe deplin de reprezentări mitice şi conduite magice. Specialiştii în psihologia reclamei ştiu bine că un produs frumos ambalat are mai multe şanse să fie cumpărat decât alt produs. 18 .S.

Falsificările protectoare sunt mecanisme de: a) apărare. mecanisme de apărare. răspunsul sugerat. mecanisme de identificare. Întrebări recapitulative: 1. 19 . predispoziţii la sugestie. b) evitare. 3. b) captarea. transpunerea şi conformarea sunt predispoziţii ce stau la baza receptivităţii la sugestii. 2. c) tactica surprizei.Cuvinte cheie: sugestie. c) compensatorii. autosugestii. heterosugestii. scala de sugestibilitate. Pe lângă acestea se mai întâlnesc: a) subordonarea. Închipuirea. Enumeraţi o serie de condiţii la care trebuie să răspundă sugestiile. placebo. autosugestie.

Înţelegerea principalelor modificări ce au loc în transa hipnotică 3. Caracterizarea generală a fenomenului hipnotic 2. Se pare că un deserviciu însemnat l-au făcut hipnozei apropierea exagerată a acesteia de fenomenele parapsihice. rezolvarea unor cazuri pe care nu le puteau realiza alte metode medicale sau psihologice. cât si performanţele hipnotizatorilor de estradă care au îndepărtat pe mulţi cercetători serioşi de acest domeniu. Prezentarea fenomenului hipnotic 2. Caracteristicile stării transei hipnotice 2.1. Studiul fenomenului hipnotic 2. multe lucrări din cadrul literaturii ştiinţifico-fantastice au accentuat ideea că subiectul hipnotizat devine un fel de robot uman. Familiarizarea cu teoriile utilizate în descrierea hipnozei Precerinţe: Cunoştinţe de psihologie şi psihopatologie Expunere: 2. controlat pe căi paranormale de către cel care a indus 20 . considerându-se că persoanele care o practică trebuie să dispună neapărat de forţe supranaturale. care însă nu se străduiseră suficient să cunoască metoda în detaliu. aşteptându-se de la cei care o practicau adevărate minuni. Prezentarea fenomenului hipnotic Posibilităţile hipnozei au fost când exagerate. Teorii explicative ale hipnozei Obiective: 1.4.1. De asemenea.2.3. când minimalizate sau chiar negate de către sceptici.PRELEGEREA 2 SUGESTIA ŞI FENOMENUL HIPNOTIC Conţinuturi: 2.

comisie din care a făcut parte şi Franklin. când. Adesea pacienţii sugestibili erau cuprinşi de convulsii).hipnoza. Comisia respectivă a ajuns la concluzia că aceasta nu era altceva decât un rezultat al imaginaţiei. încât nu mai aude soneria de la uşă sau poate fi atât de cufundat în gânduri încât nu mai sesizează ce-i spune interlocutorul cu care tocmai discuta. Medicul englez John Elliotson (1791-1863) a realizat primele intervenţii chirurgicale în stare de transă hipnotică. Astfel. ambasadorul Statelor Unite. „a fi pe altă lume” etc. Deşi Mesmer a fost discreditat. parcă ne transpunem în alte locuri şi trăim alte stări decât cele legate de realitatea imediată sau cele de extaz religios pe care le trăiesc adevăraţii credincioşi. cineva poate fi atât de absorbit de lectura unui roman sau de vizionarea unui film la televizor. Sistemul de tratament utilizat de Mesmer a fost ironizat de către medicina din acea perioadă din cauza manierei teatrale în care aborda el pacienţii. O comisie instituită în anul 1784 de către regele Franţei. ci doar o stare modificată de conştiinţă. fapt ce a generat temeri nejustificative din partea unor pacienţi care ar fi putut beneficia de avantajele acestei tehnici. Aceste stări le denumim în limbaj comun cu ajutorul unor termeni ca: „a te lăsa furat”. Fenomene de tip hipnotic au fost descrise încă din antichitate şi se întâlnesc încă frecvent în practicile magice specifice culturilor primitive. este şi el victima unei stări asemănătoare cu hipnoza. De hipnoză s-a folosit şi abatele Johann Joseph Gassner (1717-1799). fiind înconjurat de sârme şi tot felul de magneţi. Putem vorbi de hipnoza modernă odată cu experienţele medicului austriac Franz Anton Mesmer (1734-1815). Fenomene asemănătoare cu cel hipnotic se întâlnesc frecvent în viaţa cotidiană. furaţi de propriile construcţii imaginative. Cei care trăiesc astfel de stări îşi orientează de fapt gândurile în interiorul lor. (Pacientul era introdus într-un fel de butoi cu apă. care aveau menirea să pună în evidenţă fluidul denumit “magnetism animal”. totuşi fenomenul respectiv exista cu adevărat. care a descris hipnoza şi stările specifice acesteia sub denumirea de “magnetism animal”. cunoscut exorcist din Elveţia. mulţi pacienţi continuau să se vindece prin metodele sale şi aceasta a convins că deşi teoriile erau greşite. care avea darul de a alunga “forţele negative” care puneau stăpânire pe pacient. medic scoţian (1808-1856) a 21 . iar James Esdaile. asemănătoare cu relaxarea sau cu stările meditative specifice unor culturi orientale. Hipnoza nu este un fenomen supranatural. teoriile sale fiind nefondate ştiinţific. Şoferul care conduce noaptea şi este fascinat de dunga luminoasă a şoselei care îi produce o îngustare a câmpului conştiinţei ce se poate uneori solda cu accidente. a primit sarcina să cerceteze experimentul “magnetismul animal”. Se apropie de hipnoză şi fenomenele de reverie.

În 1889 a avut loc primul Congres Internaţional de Hipnoză Terapeutică şi Experimentală. el considerând hipnoza ca pe un “somn nervos”. dimpotrivă. Societatea Internaţională de hipnoză şi Societatea de hipnoză . Utilizarea în scopuri terapeutice a hipnozei a fost susţinută şi de succesele cunoscuţilor psihiatri Breuer şi Freud.Milton Erickson”. rezultat al sugestiei. specific istericilor. William James include un capitol dedicat hipnozei în celebra sa lucrare „Principiile psihologiei”. Bernheim era de părere că hipnoza este un fenomen normal. În anul 1955.Hipnoză şi sugestibilitate”.Martin Charcot (18351893) şi şcoala de la Nancy.. Termenul de hipnoză este introdus de englezul James Braid (17951860). Un pas important în dezvoltarea hipnozei ştiinţifice îl reprezintă lucrarea lui Clark Hull (1933) . marii teoreticieni în domeniul psihologiei încep să se intereseze de fenomenul hipnotic. soldaţi aflaţi în stare de şoc. La ora actuală există. Ulterior.relatat 345 operaţii de chirurgie majoră realizate în India. O atenţie deosebită este acordată hipnozei de către cele două mari şcoli ale psihiatriei franceze. Hulgard şi J. şcoala de la Salpetriere. interesul pentru hipnoză să înregistreze un regres. reprezentată de Jean. treptat. iar Pierre Janet abordează şi el hipnoza din perspectiva disocierilor de personalitate. de la grecesul hipnos care înseamnă somn.. în şcolile medicale. Acesta din urmă a fost în mare măsură influenţat de rezultatele deosebite ale unui medic de ţară -Liebeault (1823-1904). Societatea europeană de hipnoză. după numele fondatorului ei. în somn hipnotic (cf.ceea ce a făcut ca. al cărui reprezentant de seamă a fost Hyppolyte Bernheim (1840-1919).. Asociaţia Medicală Britanică şi în 1958 Asociaţia Medicală Americană au hotărât ca hipnoza să fie inclusă ca disciplină în învăţământ. Mildrad. Şi în timpul celui de-al doilea război mondial hipnoza a fost utilizată cu succes în tratamentul nevrozelor de război. iar în anul 1960 Asociaţia Psihologilor Americani a dat o recunoaştere oficială a utilizării terapeutice a hipnozei de către psihologi. aplicaţiile ei s-au extins în stomatologie şi obstretică.psihanaliza . 1975). şi cam în aceeaşi perioadă. E. în afară de societăţile naţionale. unul dintre cei mai talentaţi şi mai creativi hipnoterapeuţi ai 22 . Wilhelm Wundt a scris o lucrare despre hipnoză. pentru moment. Apoi. În timpul primului război mondial McDougal a tratat. Freud abandonează hipnoza în favoarea propriei sale teorii şi metode . Dacă Charcot considera hipnoza ca pe un fenomen patologic. cu ajutorul hipnozei.

Astfel. în medicina psihosomatică hipnoza se utilizează în terapia unor afecţiuni care vizează aparatele cardio-vascular. Astfel. astm bronşic.U. incluzând şi ţara noastră. pentru realizarea unor operaţii fără anestezie sau cu o cantitate mai redusă de anestezie atunci când subiectul prezintă intoleranţă la astfel de substanţe sau când acestea lipsesc (în condiţii de izolare. hipertensiune arterială. vărsături. Ea are. anxietate. tulburări sexuale etc). colite. În clinică hipnoza se aplică în foarte multe domenii. 23 . Hipnoza are o serie de aplicaţi practice. atacuri de panică. cât şi a cosmonauţilor pentru obţinerea unui echilibru emoţional de nivel superior. Cercetări recente au evidenţiat făptui că prin hipnoză s-ar putea influenţa favorabil chiar evoluţia unor boli grave. respirator. a deprinderilor motrice. atât în clinică pentru psihoterapie. cât şi de cele ce apar în timpul naşterii sau în timpul unui tratament stomatologic. precum şi pentru realizarea unei evoluţii post-operatorii cât mai bune şi cât mai rapide. colici. În vara anului 1993 a avut loc în Austria (Viena) cel de-al 6-lea Congres de hipnoză în psihoterapie şi medicină psihosomatică la care au luat parte peste 900 de medici şi psihologi din aproape toate ţările lumii. Sfera cea mai largă de aplicaţie o are tratamentul prin hipnoză în cazul afecţiunilor nevrotice (reacţii de tip fobie. a elaborat de curând o lucrare denumită „Rolul psihoneuroimunologiei . de migrene. tulburări ale atenţiei şi memoriei). Astfel. cât şi pentru o mai bună autoreglare a comportamentului în ansamblu. cât şi în alte domenii de activitate. pentru perfecţionarea capacităţii de concentrare a atenţiei. aplicaţi în domeniul unor afecţiuni dermatologice (prurit. Un domeniu unde hipnoza poate face foarte mult îl reprezintă combaterea durerii. psoriazis.A. digestiv sau endocrin (tahicardie. ea pătrunde tot mai mult în pregătirea psihologică a sportivilor de înaltă performanţă. la penultimul congres european de hipnoză din 1990. ea se foloseşte cu succes în chirurgie. Simonton din S. este vorba de durerile din bolile cronice. reacţii alergice. cum ar fi cancerul sau SIDA.lumii. Cercetările din ultimi ani au demonstrat că hipnoza poate contribui şi la creşterea eficienţei învăţării. obezitate. De tratament hipnotic pot beneficia şi artiştii cu trac de scenă sau elevii şi studenţii hiperemotivi care au tendinţa de a se bloca la examene şi de a obţine rezultate sub posibilităţile lor reale. unde se cere optimizarea performanţelor umane. de luptă etc). Hipnoza s-a dovedit utilă şi pentru reducerea anxietăţii preoperatorii. de asemenea.consiliere şi factorul psihic în cancer”. tratamentul negilor) şi în recuperarea unor deficienţe motorii produse de accidente vasculare sau traumatisme. cât şi la dezvoltarea unor disponibilităţi creative latente.

stare caracterizată prin sugestibilitate crescută. o serie de modificări senzoriale. Adepţii psihoterapiei. mai uşor decât în stare normală. tot german. în absenţa terapeutului) cum să se însănătoşească şi să rămână sănătoşi. au ajuns la concluzia că dacă prescriem medicamente pentru probleme de natură psihologică. iar un coleg al său. Majoritatea specialiştilor definesc hipnoza ca o stare indusă. 1977). dacă îi învăţăm pe pacienţi prin intermediul hipnozei şi apoi ai autohipnozei (hipnoza realizată de pacient singur. pot fi realizate: 24 . ei ignorând faptul că există o cale de a intra în contact cu aceste resurse pentru a ameliora şi menţine sănătatea şi pentru a se autoperfecţiona fizic şi psihic. de natură fiziologică sau/şi psihologică de către o altă persoană (hipnotizator) sau de către subiectul însuşi (în cazul autohipnozei). mnezice şi motorii (după Weitzenhoffer. să înţeleagă diverse situaţii doar la nivel logic. le punem la dispoziţie un mijloc care îi va ajuta să-şi menţină echilibrul sufletesc şi o stare bună tot restul vieţii. dar dacă îl învăţăm să pescuiască el va fi capabil să-şi procure hrana pentru tot restul zilelor. Caracterizarea generală a fenomenului hipnotic Marcuse (1959) subliniază faptul că hipnoza este o stare modificată a organismului produsă prin repetarea unor stimuli şi în care sugestia este mai eficientă decât de obicei. ca rezultat al căreia pot fi induse subiectului.pentru cunoaşterea intuitivă care are loc prin mecanisme subconştiente. 1963). modificări ce pot îmbrăca aspecte pozitive sau negative în funcţie de conţinutul sugestiilor administrate (Gheorghiu.2. Majoritatea oamenilor nu sunt conştienţi de resursele interioare pe care le au la dispoziţie. Mentalul conştient al omului îl ajută să rezolve o serie de probleme. dar în acelaşi timp diferită de acesta din punct de vedere fiziologic. nu facem decât să mascăm problema reală. În timpul hipnozei pot fi induse o serie de modificări spectaculoase ale proceselor psihice şi ale comportamentului. cum să-şi rezolve problemele de viaţă. La fel. perceptive. Trebuie deschise şi căile . în care includem hipnoterapeuţii. Prin hipnoză se realizează deci o stare de hipersugestibilitate selectivă produsă subiectului prin anumite proceduri specifice. şi aceasta se face mai uşor cu ajutorul relaxării. Otremba (1990) a prezentat date clinice şi experimentale încurajatoare obţinute pe pacienţi bolnavi de SIDA. Înţelepţii orientali spuneau că dăruind cuiva un peşte îi vom potoli foamea pentru câtva timp. hipnozei şi autohipnozei.Specialistul german Lenk (1990) a condus un seminar practic dedicat utilizării hipnozei în cancer. Astfel. 2. de regulă în mod artificial asemănătoare cu somnul.

care vorbea maghiara. De pildă. majoritatea subiecţilor care au fost hipnotizaţi. afirmă în mod spontan că au trăit în timpul hipnozei o stare afectivă pozitivă.reducerea sensibilităţii dureroase. halucinaţii (percepţii fără corespondent în realitate). date. acţiuni automate. subiectul. subiectul se comportă ca şi cum ar avea o vârstă mai mică decât cea reală. evenimente. cât şi modificarea comportamentului de ansamblu al subiectului. menţinerea timp îndelungat a unor poziţii incomode. Frecvent hipnotizatorii profesionişti sugerează subiecţilor regresia de vârstă. se comportă ca un copil de 6 ani. el modificându-şi comportamentul astfel încât să corespundă vârstei sugerate. C) Modificări mnezice (ale memoriei): prin hipnoză se poate obţine o amnezie (uitare) totală sau parţială a unor obiecte. iar Gheorghiu (1977) pe cel al altui subiect. hiperstezie . care este îndreptată predominant spre cele sugerate de terapeut şi într-o mai mică măsură spre stimulii ambianţei. fără ca acest lucru să i se pară ciudat sau nepotrivit. regresat la vârsta copilăriei. de calm. De regulă. subiectul reţinând şi redând mai uşor şi mai exact materialul memorat. utiliza un dialect suedez. precum şi modificarea unor praguri senzoriale. poate discuta în acelaşi timp cu soţia sa. rigiditatea corpului. La subiecţii foarte sugestibili se modifică vocea. E) Modificări în domeniul activităţii motorii: relaxare musculară. Nici unul din aceşti subiecţi nu-şi mai amintesc de limbile respective în stare de veghe. Datorită acestor afecte. conversând sau chiar scriind în limba respectivă. Mulţi autori citează cazuri în care subiecţii regresaţi până la vârsta copilăriei şi-au amintit o limbă pe care o vorbiseră în copilărie şi pe care o uitaseră în prezent. caracterele utilizate în scriere fiind specifice copilăriei. B) Modificări prosexice (ale atenţiei): în hipnoză se produce o orientare selectivă a atenţiei. As (1962) relatează cazul unui subiect care. F) Modificări în sfera afectivităţii. D) Modificări în sfera gândirii: în urma inducţiei hipnotice poate să funcţioneze la unii subiecţi ceea ce specialiştii numesc „logica transei”. este posibilă utilizarea hipnozei în combaterea durerii. datorită căreia ei acceptă ca fiind logice situaţii pe care nu le-ar considera ca atare în stare normală. Acestea capătă conţinut specific în funcţie de cele sugerate de terapeut. care.A) Modificări ale sferei senzoriale. în urma sugerării faptului că este preşcolar.accentuarea sensibilităţii. 25 . linişte şi relaxare profundă. anestezie reducerea generală a sensibilităţii şi analgezie . după cum se poate obţine o hipermnezie sau accentuare a funcţiei mnezice. iluzii (perceperea distorsionată a unor obiecte existente în realitate). mimica şi chiar scrisul. Când sugestiile au acţionat.

în copilărie. Hilgard şi Gheorghiu (1977) descriu starea hipnotică prin următoarele caracteristici: A) Reducerea funcţiei de planificare. El poate acţiona. În hipnoză se accentuează selectivitatea atenţiei. starea de transă hipnotică este considerată astăzi ca o stare modificată de conştiinţă. demonstrative sau pentru a verifica gradul de profunzime al hipnozei. Acest fenomen este şi mai evident atunci când terapeutul sugerează subiectului să menţină mai mult timp o poziţie incomodă pe care nu o modifică decât atunci când i se cere în mod expres s-o facă. 26 . prin hipnoză putându-se realiza vindecări ce par de domeniul miracolului. este posibilă utilizarea terapeutică a acestei tehnici. la rândul său. atenţia subiectului fiind orientată în mod special spre ceea ce spune şi face hipnotizatorul. ceea ce nu a fost capabil să facă în stare de veghe.Milard (1975). Gill şi Brennman (1959) au întrebat un subiect de ce crede el că se află în hipnoză. care au produs la subiecţi tulburări de tip nevrotic. Aflat în hipnoză. subiectul răspunde: „Ştiu că mă aflu în hipnoză pentru că fac ceea ce-mi spuneţi dumneavoastră”. nu se utilizează decât rareori în clinică şi atunci mai mult în scopuri didactice. cu excepţia regresiei de vârstă. Interogat asupra stării sale.3. care reacţionează doar la comenzi venite din afară. Regresia de vârstă este mult folosită de către hipnotizatorii clinicieni pentru a „dezgropa” amintirile psihotraumatizante uitate. acesta poate înregistra stimulii din mediul înconjurător sau proveniţi de la alte persoane. dar nu reacţionează decât la comenzile date de hipnotizator (este cunoscut faptul că o altă persoană nu poate anula hipnoza indusă de către terapeut. Aflat într-o hipnoză profundă. subiectul acţionează doar în conformitate cu cele sugerate de terapeut. (Autorii au făcut diverse experimente cu respectivul subiect aflat în hipnoză: dacă era relaxat l-au activat. Aspectul exterior al persoanei hipnotizate este al unui individ pasiv. Subiectul hipnotizat pierde iniţiativa şi nu mai are dorinţa de a realiza acţiuni planificate pe cont propriu. Caracteristicile stării transei hipnotice Rezultat al inducţiei hipnotice. dar de cele mai multe ori nu simte nevoia s-o facă. Trebuie făcută totuşi precizarea că datorită posibilităţilor neobişnuite de modificare a comportamentului prin hipnoză. Sugerarea stărilor descrise mai sus. i-au comandat revenirea sensibilităţii etc). dacă a afirmat că-şi simte braţul insensibil. citează cazul unui subiect care fusese crescut în China. 2. şi care în urma regresiei de vârstă şi-a scris numele cu caractere chineze. B) Redistribuirea atenţiei.

. În viaţa cotidiană controalele pe care le realizează omul asupra mediului înconjurător sunt foarte frecvente: omul priveşte în jur. (Subiectul aude doar vocea hipnotizatorului şi nu aude alte voci). ea conducând la rândul său la acceptarea mai facilă a distorsiunilor perceptive. Hilgard este de părere că în hipnoză avem de-a face cu o scădere a atenţiei generale. pe baza selectivităţii sale din stare obişnuită de veghe. Adesea ei au adevărate stări halucinatorii. nu a găsit nici o corelaţie între capacitatea de concentrare şi hipnotizabilitate. se observă o anumită tendinţă necritică de a lua lucrurile . C) Capacitatea crescută a producţiei imaginative (vivacitatea reprezentărilor memoriei). el denumind fenomenul „inatenţie selectivă”. nu este susţinută de date experimentale. Aceste fenomene pun în evidenţă o reducere sub influenţa hipnozei a capacităţilor discriminatorii şi critice ale subiectului.ad literam”. iar cele lungi ca mai scurte). De asemenea. utilizând o serie de teste de atenţie. În timpul hipnozei această reducere a controlului este produsă de sugestiile de relaxare şi detaşare. D) Reducerea controlului realităţi şi toleranţa crescută pentru distorsionari ale acesteia. perceperea de tip halucinator a unor persoane sau obiecte care se află în încăpere.dacă subiectul este lăsat singur. el poate reveni treptat la starea normală sau poate intra din hipnoză în somn natural). Astfel. iar Das (1964) afirmă că subiecţi cu atenţia mai susţinută sunt mai puţin hipnotizabili. se uită la ceas. ascultă. Deşi nu trebuie să înţelegem că toate capacităţile logice sunt suspendate. percepând obiecte. subiectul hipnotizat acceptă amintiri false. Astfel. Interpretând aceste date experiemntale. atinge obiectele. persoane sau situaţii care nu există în realitate. distorsionări ale percepţiei timpului (cercetările au demonstrat că intervalele scurte sunt percepute ca mai lungi. Din relatările subiecţilor hipnotizaţi rezultă că reprezentările din timpul hipnozei sunt deosebit de vii. schimbări ale personalităţii. Amedeo şi Shagass (1963) au demonstrat că subiecţi în stare de hipnoză au fost mai puţin capabili să rezolve probleme de aritmetică decât cei aflaţi în stare de veghe. Înregistrarea mişcărilor oculare corelate cu performanţele cognitive indică mai curând o creştere a activităţi difuze a creierului la subiecţi hipnotizaţi. Hilgard afirmă că interpretarea conform căreia hipnoza reprezintă o concentrare maximă a atenţiei. este cunoscută pregnanţa şi vivacitatea viselor hipnotice. 27 . Robert (1964). teorie susţinută de Barber (1960) şi Leuba (1960).

Mulţi subiecţi au descris starea trăită în timpul hipnozei ca fiind o stare intermediară între starea de veghe şi cea de somn. În stare hipnotică. Hilgard a aplicat asupra unor subiecţi cunoscuta scală de hipnotizabilitate Stanford şi i-a solicitat apoi pe aceştia să relateze cu privire la efectele spontane. dorinţa de a urma cu exactitate instrucţiunile terapeutului. Astfel. care în afara hipnozei determină reacţii de intensitate foarte redusă sau nu produc nici o reacţie. cu mai puţină claritate şi precizie. conform căreia subiectul acceptă ca fiind logice situaţii pe care în stare naturală nu le-ar considera ca atare. dorinţa şi satisfacţia de a rămâne vreme îndelungată fără a întreprinde ceva. ca în cazul relaxării după metoda antrenamentului autogen al lui Schultz. H) Starea de relaxare psiho-fixică. E) Creşterea gradului de sugestibilitate. sugerate de terapeut. În hipnoză receptivitatea la sugestii a subiectului creşte foarte mult comparativ cu starea obişnuită. nesugerate ce apar 28 .Caracterizând acest fenomen. unui subiect căruia i se sugerează că are altă vârstă decât cea reală sau că este o altă persoană. Subiecţi prezintă în hipnoză o mai mare capacitate de transpunere în rolurile sugerate. va tinde să interpreze cu multă autenticitate rolul sugerat. conduc la modificări de amploare dacă sunt administraţi în urma inducţiei hipnotice. lipsă de interes pentru ceea ce se petrece în jur. F) Accentuarea comportamentului de jucare a unor roluri. 1956. comparativ cu starea obişnuită. Orne (1959) vorbeşte de aşa-numita “logică a transei”. de pildă. stimulii ambianţei sunt percepuţi mai estompat. incapacitatea de a se opune acestora. Pe aceasta se bazează numeroasele aplicaţi ale hipnozei în terapie sau în optimizarea comportamentului. Subiectul aflat în hipnoză nu efectuează numai acţiuni simple. El poate intra într-un rol care presupune desfăşurarea unor acţiuni complexe cerute de acesta. Această amnezie poate fi sugerată de terapeut dar ea se poate instala şi spontan mai ales în stările de transă mai profundă. Există chiar şi o teorie care tinde să explice fenomenul hipnotic prin jucărea unui rol (Sarbin. Sarbin şi Anderson. Mulţi subiecţi relatează şi prezenţa unor senzaţii de greutate şi uneori de căldură în membre. Majoritatea subiecţilor care au fost hipnotizaţi şi s-au dovedit receptivi la hipnoză descriu starea pe care au resimţit-o ca fiind caracterizată prin relaxare fizică şi psihică. I) Scăderea acuităţii perceptive. unii dintre aceştia nefiind percepuţi deloc. Stimuli sau incitaţi sugestive. 1967). Amnezia sau uitarea celor ce s-au petrecut în timpul hipnozei reprezintă una din particularităţile de bază ale stării hipnotice. G) Apariţia amneziei post-hipnotice.

Phillipe. alţii reacţionează moderat. cu excepţia voci depersonalizate a hipnotizatorului. Pentru măsurarea susceptibilităţii hipnotice au fost alcătuite. de vârtej. 1961): A) Somnul superficial 29 . senzaţie de zbor. Susceptibilitatea hipnotică reprezintă capacitatea individului de a fi hipnotizat. 1963). Profunzimea hipnozei. de a se mişca şi de a gândi. Interesant este că stări similare cu ceie descrise de subiectul investigat de Tart au fost descrise de cei care au studiat diversele variante ale meditaţiei de tip oriental (Govinde. -pierderea identităţii personale. Desigur. după Liebeault (1889) (cf. Hilgard. nu toţi subiecţii sunt capabili să atingă o astfel de profunzime a transei hipnotice. ei descriind starea ca fiind asemănătoare cu somnul. încă de la sfârşitul secolului trecut. Lande şi Moore. cât şi de atitudinea acestuia faţă de hipnoză (o persoană înalt hipnotizabilă poate rezista la hipnoză dacă îşi propune acest lucru). foarte talentat pentru hipnoză. -absenţa senzaţilor sau evenimentelor venite din afară. Tart (1970) a interogat un subiect.în timpul hipnozei. Unii nu reacţionează de fel la inducţia hipnotică. iar alţii se dovedesc deosebit de receptivi. Majoritatea subiecţilor hipnotizaţi relatează că au simţit: lipsa dorinţei de a vorbi. schimbări în aparenţa sau dimensiunea unor părţi ale corpului. -nu are conştiinţa lumii exterioare. 1960. -sentimentul că se află în afara timpului. Weitzenhoffer. scale de evaluare a gradului de profunzime al hipnozei pe care poate să-1 atingă un individ. Specialiştii au ajuns la concluzia că performanţa hipnotică depinde atât de susceptibilitatea hipnotică a individului. tendinţa de a da curs celor sugerate de experimentator. Acesta a caracterizat starea sa astfel: -absenţa senzaţiei corpului propriu. care îi transmite mesaje agreabile şi amuzante. conştientizează doar un fel de fluid sau flux de energie care îl înconjoară. Profunzimea hipnozei Nu toţi oamenii pot fi hipnotizaţi în aceeaşi măsură. care parcă îi vin din marea infinită a oceanului cosmic. asupra stării trăite de acesta în timpul unei transe profunde. Oamenii diferă în privinţa acestei susceptibilităţi aşa cum diferă în ceea ce priveşte inteligenţa sau aptitudinile sportive.

Somn ceva mai profund: insensibilitate. 1962). subiectul nu mai este capabil s-o controleze).Stare intermediară: la catalepsie şi automatisme se adaugă faptul că subiectul nu mai reacţionează la nimic în afară de comenzile date de hipnotizator şi nu-şi mai aminteşte decât relaţiile dintre el şi hipnotizator. automatisme motorii. Halucinaţii hipnotice şi posibile halucinaţii post-hipnotice.Ameţeală: toropeală. . mai mult în scopuri experimentale. Astfel. As. Orne. forma A şi au încercat prin diverse metode să le crească gradul de hipnotizabilitate (discuţii psihoterapeutice menite să modifice atitudinea faţă de hipnoză a subiecţilor. 1959. Rezultatele obţinute de aceşti autori au fost slabe. probe de tipul celor descrise la capitolul consacrat inducţiei hipnotice. catalepsie.Somn de tip somnambulic obişnuit: se caracterizează prin amnezie totală la trezire şi halucinaţii în timpul stării hipnotice care dispar la trezire. dificultăţi de a deschide ochii. . la care se adaugă cătatepsie (greutate. aşa cum este ea măsurată cu ajutorul scalelor Standford. . O problemă care a preocupat mult pe specialişti a fost în ce măsură susceptibilitatea hipnotică este antrenabilă prin experienţe repetate iar rezultatele experimentale referitoare la această problemă sunt contradictorii. senzaţie de greutate în cap. 1962) şi Harvard (autori Shor şi Orne. Subiectul se află sub controlul hipnotizatorului. Shor. Clinicienii se mulţumesc să testeze receptivitatea la hipnoză a pacienţilor lor utilizând probe izolate (teste de sugestibilitate) din cadrul acestor scale. La ora actuală. utilizarea unor diferite tehnici de inducţie hipnotică). O'Conell (1962) şi Gill şi Brennman (1959) au ajuns la concluzia că susceptibilitatea hipnotică este modificabilă în mică măsură. Subiectul nu mai poate interveni în desfăşurarea mişcărilor automate (dacă se imprimă o mişcare rotativă a braţului. are o stabilitate relativă. de regulă. ei ajungând la concluzia că susceptibilitatea hipnotică. 30 . 1957. B) Stare somnambulică profundă . Subiectul se află sub controlul total al hipnotizatorului. inerţie musculară). Hilgard şi Weitzenhoffer (1963) au ales un eşantion cu scoruri medii la scala de hipnotizabilitate Standford. în domeniul hipnozei clinice şi experimentale se utilizează cel mai frecvent scalele de hipnotizabilitate Stanford (autori Weitzenhoffer şi Hilgard. dar cu capacitatea de a-şi modifica poziţia membrelor. .Somn de tip somnambulic profund: amnezie totală la trezire. Scalele de testare a gradului de hipnotizabilitate se utilizează..Somn uşor: semnele de mai sus.

deşi a fost nevoită să accepte realitatea clinică a fenomenului hipnotic. Cunoscutul psihiatru francez Charcot considera receptivitatea hipnotică fiind caracteristică doar persoanele isterice. El presupune că atunci când indivizii îşi recapătă echibrul. s-a demonstrat că un individ aflat în stare de hipnoză mai profundă poate fi activ în funcţie de conţinutul sugestiilor care i se administrează (ţine ochii deschişi. C) Hipnoza şi somnul. Medicina timpului respectiv a infirmat această ipoteză. în timp ce pentru somn sunt specifice unde mai lente. se mişcă. Cercetările moderne de laborator.2. adică somn). Studiile E. Nu a putut fi însă pusă în evidenţă până în prezent vreo legătură directă dintre existenţa acestui biocâmp şi producerea fenomenului hipnotic. B) Hipnoza -fenomen psihopatologic . realizate cu ajutorul metodei electronografice. nici cele experimentale nu au confirmat ipoteza conform căreia hipnoza ar fi tot una cu somnul. pe baza cărora este posibilă legătura dintre subiect şi hipnotizator. Dar nici datele clinice. pe scoarţa cerebrală aflată în inhibiţie se menţin unele focare de veghe. de cele mai multe ori cu ochi închişi). Cunoscutul fiziolog rus Pavlov considera că inhibiţia. somnul şi hipnoza fac parte din aceeaşi categorie de fenomene. în timpul hipnozei. Teorii explicative ale hipnozei A) Teoria fluidului vital. Astfel. subiectul fiind capabil să execute comenzile date de acesta. deci ca pe un fenomen patologic. ei nu mai pot fi hipnotizaţi. Mulţi autori au susţinut ideea asemănări dintre hipnoză şi somn (chiar termenul de hipnoză provine de la termenul grecesc hypnos. Studiile ulterioare au arătat însă că subiecţi normali sunt de cele mai multe ori mai hipnotizabili decât bolnavii psihici.E. După opinia sa. Nici din punct fiziologic reacţile din timpul hipnozei nu seamănă cu cele din timpul somnului. Această teorie se bazează pe faptul ca persoana hipnotizată părea ca şi adormită (relaxată. inactivă. au pus în evidenţă existenţa unui biocâmp ce înconjoară organismele vii şi pe care specialiştii îl explică printr-o concentrare masivă de microparticule de apă de la nivelul pielii modificând prin prezenţa sa unele caracteristici ale organismului.specific isteriei. execută diferite acţiuni complexe). Undele cerebrale din timpul hipnozei sunt specifice stării de veghe relaxată (unde alfa). Cea mai veche încercare de explicare a hipnozei aparţine lui Mesmer care susţine că la baza hipnozei se află „magnetismul animal”.G. un fel de fluid care curge din corpul hipnotizatorului în cel al subiectului. au demonstrat că un individ este cu atât mai hipnotizabil cu cât are unde alfa mai bine 31 .4.

De asemenea. Weitzenhoffer. Au existat încercări de a explica ceea ce se întâmplă cu subiectul aflat în hipnoză şi prin intermediul conceptelor specifice psihanalizei. insistând mult asupra importanţei imitaţiei în cadrul comportamentului hipnotic. După cum se poate lesne observa şi această teorie este insuficientă. Această încercare de explicare psihosocială a hipnozei se bazează în mare măsură pe faptul că a fost găsită o corelaţie semnificativă între hipnotizabilitate şi aptitudinile actoriceşti. 1933. Pe aceste date se bazează cei care consideră hipnoza ca find o relaxare mai profundă. Se accentuează ideea că individul hipnotizat se comportă aşa cum crede el că trebuie să se comporte o persoană aflată în hipnoză. cu o altă metaforă . ea mărginându-se mai curând să descrie modul în care se structurează comportamentul hipnotic decât să explice mecanismele profunde ale acestuia. mulţi autori consideră transa hipnotică un fenomen regresiv. în conformitate cu propriile sale idei despre hipnoză şi cu indicaţiile hipnotizatorului. abandonându-se pe sine în rol. 32 . Nu pot fi explicate mai ales diferenţele interindividuale în ceea ce priveşte hip-notizabilitatea si anume de ce unii subiecţi se transpun până la uitare de sine în rolul de persoană hipnotizată. E) Hipnoza şi teoriile învăţării (Hali. 1953). fără ca prin aceasta să explice esenţa fenomenului investigat.cea de „transă hipnotică”. nu răspund totuşi la hipnoză. Teoria rolului nu poate explica nici modul în care se poate realiza o operaţie de chirurgie majoră în stare de hipnoză. Gheorghiu (1977) arată însă că teoria rolului înlocuieşte o metaforă . Această teorie epxlică posibilitatea comportamentului hipnotic pe baza învăţării (condiţionării unor deprinderi de a intra în transă). care consideră fenomenul hipnotic ca interpretarea unui rol (acela de persoană hipnotizată).reprezentate. Marcuse. F) Hipnoza şi psihanaliza. cu ajutorul acestei teorii nu se poate explica nici faptul ca unii subiecţi care doresc din tot sufletul să fie hipnotizaţi şi cunosc foarte bine rolul de persoană hipnotizată. în absenţa unor substanţe anestezice şi nici modul în care se realizează transpunerea în rol în cadrul fenomenelor de autohipnoză. iar alţii nu reuşesc decât foarte puţin sau deloc acest lucru. D) Hipnoza şi teoria rolului. Astfel. 1959). În stare de transă hipnotică subiectul poate obţine o serie de beneficii secundare. pe care nu le-ar obţine în stare de veghe (îşi permite libertăţi pe care altfel nu şi le-ar putea permite).cea de „rol”. de întoarcere a subiectului la trăiri specifice vârstelor copilăriei. Această teorie aparţine lui Sarbin (cf. Autorii ei susţin că deprinderile hipnotice seamănă cu cele de tipul absorbţiei în lectură sau cu deprinderile de a trăi intens aventuri imaginare.

pune accentul. H) Teoria comportamentală în problema hipnozei. insistându-se pe fenomenele de tip transferenţial care apar între subiect şi hipnotizator.când au atitudini. Deci. hipnotizatorul este identificat cu figura autoritară a tatălui în timp ce în cadrul hipnozei materne hipnotizatorul preia rolul protector al mamei. Dacă în ceea ce priveşte explicaţia teoretică psihanaliza pare să nu fi adus prea multe lucruri noi. atitudinile pozitive ar fi cele care fac subiectul să răspundă bine la sugestiile 33 . pe comportamentul subiectului în situaţia experimentală.tendinţa subiectului de a juca rolul de persoană hipnotizată (conform teoriei rolului). 1952). Psihanaliza modernă consideră hipnoza ca o regresie parţială în slujba egoului (Kris. . autorul teoriei tridimensionale a hipnozei.Se subliniază importanţa raporturilor de subordonare dintre subiect şi hipnotizator. Aceste teorii combină. în explicarea hipnozei. nici în cadrul teoriei tridimensionale nu se poate spune precis cum se explică diferenţele individuale în ceea ce priveşte profunzimea transei atinse de subiect. Gheorghiu. Această teorie.s-a dovedit metodă utilă în terapie. Toţi psihanaliştii încearcă să stabilească o analogie între fenomenul hipnotic şi dragostea de tip erotic. neacoperând toată aria de manifestări specifice acestora. Dificil de explicat prin prisma conceptelor psihanalitice ar fi şi fenomenele de autohipnoză. pe care psihanaliştii le aseamănă cu cele dintre părinte şi copil. aparţinând lui Barber şi colaboratorilor săi.când li se spune să-şi imagineze cele sugerate de experimentator. implicate în conduita hipnotică. atitudine. Astfel. Deşi elementele aparţinând mai multor orientări se completează reciproc. de pildă. Shor (cf. îmbinarea practică dintre hipnoză şi psihanaliză . El susţine că subiecţii trăiesc fenomene asemănătoare cu cele de tip hipnotic şi în următoarele situaţii: . expectaţie în producerea unor reacţii concordante cu cele sugerate. Hilgard este de părere că şi această explicaţie a manifestărilor hipnotice este insuficientă. trebuie înţeleasă ţinându-se seama de trei elemente: .profunzimea transei hipnotice. Gill şi Brenman (1947) explică hipnoza prin intermediul regresiei şi transferului.hipnoanaliza . . motivaţii şi expectaţii favorabile faţă de situaţia test. . insistând asupra rolului factorilor: motivaţie. conform acestei teorii în cadrul hipnozei paterne. în explicarea hipnozei.actualizarea unor aspecte arhaice. Astfel. consideră că hipnoza ca stare modificată de conştiinţă. Astfel. elemente aparţinând unor teorii diverse. G) Teorii eclectice ale hipnozei. 1977). regresive.

De asemenea. (Subiectului aflat în hipnoză i se cere să introducă mâna în apa cu gheaţă şi să spună dacă simte sau nu durerea. 1962). I) Teoria disocierii personalităţii şi teoria funcţionării diferenţiate a celor două emisfere cerebrale. Hilgard se referea pentru prima oara la conceptul de „observator ascuns”. el scrie automat că o simte). O obiecţie la această interpretare ar putea-o reprezenta faptul că. dar nu se identifică cu cel hipnotic (Gheorghiu. evidenţiindu-se aceleaşi reacţii la măsurătorile fiziologice concomitente. conform acestei teorii. Răspunsurile la sugestiile directe şi performanţele asociate în mod tradiţional cu termenul de hipnoză pot fi incluse în cadrul unui concept mai general pe care autorii îl denumesc „motivaţia pentru îndeplinirea sarcinii” (Barber şi Calverley. O explicaţie posibilă pentru acest fenomen ar fi aceea a disocierii psihologice între diversele substructuri ale personalităţii. în acelaşi timp subiectul înregistrează durerea la nivelul de care este responsabil „observatorul ascuns”. 1977). 34 . decât o manifestare mai accentuată a receptivităţii la sugestii. Deci. Barber şi Hahn (1962) au demonstrat experimental că anlgezia sugerată prin imagini administrate în stare de veghe a produs o creştere a rezistenţei la durere (în situaţii experimentale) asemănătoare cu cea produsă prin hipnoză. motivarea pentru sarcină producând un comportament complezent care mimează pe cel hipnotic. în timpul hipnozei. În anul 1973. discutând unele fenomene care se petrec în timpul hipnozei. experimente în urma cărora a rezultat că. nu înseamnă obligatoriu că avem de-a face cu situaţii identice. dar corelatele ei fiziologice persistă. este greu de presupus ca o operaţie de chirurgie majoră ar putea fi realizată fără anestezice doar creind motivaţii şi atitudini pozitive pacientului. durerea dispare din punct de vedere subiectiv. Experimentatorul constată cu surpriză că acesta relatează verbal că nu simte durerea. cu cealaltă mână. ceea ce se înţelege în mod tradiţional prin hipnoză nu constituie. Termenul a izvorât din interpretarea unor date experimentale referitoare la controlul durerii prin hipnoză. Experimentatorii susţin. pe baza unor date de acest tip. în timp ce. faptul că noţiunile de transă şi hipnoză nu mai sunt necesare în explicarea hipersugestibilităţii şi performanţelor aşa-zisului „comportament hipnotic”.hipnotizatorului. Strâns legată de această ipoteză a disocierii psihice ar putea fi şi interpretarea care leagă fenomenele hipnotice de diferenţele funcţionale existente între cele două emisfere cerebrale. dacă fără utilizarea unei inducţii hipnotice se obţin fenomene asemănătoare cu cele hipnotice.

toleranţă la ambiguitate). hipnoanaliza. prezenţa altor forme de prelucrare a informaţiei (procesare simultană şi paralelă în loc de procesare lineară). creativitate. Cuvinte cheie: hipnoză. stare hipnotică. disocierea personalitaţii. mai multă sugeslibilitate. Întrebări recapitulative: 1. La ce face referire creşterea gradului de sugestibilitate şi scăderea acuităţii perceptive? 3. utilizarea a două modalităţi distincte de funcţionare a conştiinţei: modul dominant (D) şi modul alternativ (A). Autorul citat propune în schimb. toate aceste fenomene fiind caracteristice funcţionării prioritare a emisferei cerebrale drepte Totuşi. deoarece starea hipnotică este caracterizată prin modificări ale percepţiei spaţiului şi timpului. somn. teoria fluidului vital.În ultimii ani hipnoza a fost definită şi ca o comutare la nivelul emisferelor cerebrale. 35 . a proceselor cognitive (logică şi capacitate de testare a realităţii mai reduse. amnezie post-hipnotică. producţie imaginativă. deoarece localizarea cerebrală exactă a multor funcţii psihice este încă discutabilă. Această definire pare să aibă la bază argumente valide. Unestahl (1987) consideră că este încă prematur sa definim hipnoza ca o comutare la nivel emisferic. În ce context apare expresia “magnetism animal”? 2. ea constând în activarea emisferei drepte şi dezactivarea celei stângi. acesta din urmă fiind responsabil de fenomene şi manifestări printre care se pot include şi cele de tip hipnotic (şi de care pare să fie mai curând responsabilă funcţionarea emisferei cerebrale drepte). teoria rolului. Enumeraţi principalele teorii explicative ale hipnozei.

hipnoza poate fi aplicată şi în susţinerea oricărui pacient cu afecţiuni organice. Aplicaţii ale hipnoterapiei Marea majoritate a hipnoterapeuţilor sunt de părere ca hipnoza nu reprezintă o formă de psihoterapie prin ea însăşi. c) sisteme de psihoterapie în care hipnoza se combină cu foarte multe tehnici de psihoterapie scurtă de orientare comportamentală şi experienţală. În plus. Se consideră exagerată ideea că înlăturarea simptomului determină o subtituţie de simptom. dar trebuie avut în vedere că cu cât nevoia pacientului de a avea simptomul este mai mare (este vorba de un mecanism de apărare al 36 . Familiarizarea cu exerciţiile specifice de relaxare şi hipnoză Precerinţe: Cunoştinţe de psihologie şi psihopatologie Expunere: 3.1.hipnoanaliză (combinaţie a hipnozei cu psihanaliza).2.1.3. Hipnoza în tulburările psihosomatice 3.4. Studiul psihoterapiei prin intermediul relaxării 2. b) psihoterapie analitică . Utilizarea hipnozei funcţie de tulburarea specifică a clienţilor/pacienţilor 3. fiind utilă în reducerea anxietăţii.PRELEGEREA 3 HIPNOTERAPIA Conţinuturi: 3. Hipnoterapia în tratamentul tulburărilor nevrotice Obiective: 1. Producerea analgeziei prin hipnoză 3. Hipnoterapia poate să îmbrace trei forme: a) terapie centrată pe simptom (are ca obiectiv eliminarea simptomului. Aplicaţii ale hipnoterapiei 3. ci o metodă auxiliară aplicabilă la mai multe tipuri de terapii.

se cer informaţii referitoare la boli. i.descrierea părinţilor. a modelului de relaţii familiale actuale şi trecute. b. accidente.sunt interesante informaţiile referitoare la bolile copilăriei. reacţiile faţă de mediu.se urmăresc informaţiile legate de debutul. epilepsii la rude apropiate. tulburărilor mnezice şi prose-xice. e. în legătură cu deprinderile rele (de exemplu. Istoria ocupaţională . h. dacă aceste deprinderi persistă la vârsta adultă. terapeutul trebuie să obţină informaţii de la pacient conform unei scheme de anamneză. nevroze.cuprinde informaţiile referitoare la realizările şcolare. lucrul cu pacientul este mult mai uşor. Probleme psihosexuale . Această schemă cuprinde următoarele categorii de informaţii: a. locurile de muncă. dacă au survenit probleme emoţionale actuale şi trecute.este vorba de eventualele psihoze. dacă au existat dificultăţi maritale. fobiilor. g. d. detalii referitoare la tratamentul urmat. Se cer informaţii despre situaţia şcolară referitoare la integrarea în diverse şcoli urmate. pacientul trebuie învăţat să facă faţă simptomului său şi să nu recidiveze sub acţiunea unui nou stres. de reducere a anxietăţii şi de creştere a încrederii în sine. a ideilor suicidare. durata bolii. În general. După realizarea schemei de anamneză. reacţiile faţă de ceilalţi copii. anxietăţii. Starea psihică actuală . Copilăria . a atitudinilor din familie. operaţii. masturbaţie). cu atât mai rezistent va fi pacientul la psihoterapie. Antecedente patologice .informaţii referitoare la simptomul dominant la care se adaugă informaţii legate de prezenţa sau absenţa depresiei. tratamente de urmă. faţă de succes şi eşec etc. Hartland (1971) este de părere ca la începutul oricărei psihoterapii.este vorba de informaţiile date în legătură cu cunoştinţele dobândite în copilărie despre problemele sexuale. oamenii au două reacţii psihice la boală. care au fost relaţiile cu partenerul. sarcini şi avorturi. O primă categorie este 37 . Istoria familială . insomniei. Informaţii referitoare la cunoştinţele pacientului despre hipnoză şi la expectaţiile lui legate de aceasta. menstră. f. simptomul fiind înlăturat mult mai uşor dacă i se dau subiectului şi sugestii de întărire a eului. motivele schimbării locului de muncă. Antecedente heredocolaterale .egou-lui). colegi etc. c. plus informaţiile legate de statutul financiar. a temerii de boli psihice. Istoricul bolii . o atenţie specială fiind acordată episoadelor de enurezis sau somnambulism. Deci. a fraţilor.

Prezentăm spre exemplificare modelul de sugestii utilizate pentru întărirea eului elaborat de Hartland în 1971: “Eşti atât de destins. la serviciu sau în altă parte. astfel încât mintea ta va fi distrasă de la propria persoană şi de la problemele care te frământă. de relaxat. fără încordare. vei fi tot mai puţin preocupat de propriile trăiri. să te concentrezi tot mai bine. cât şi psihic. vei fi indepedent. încât mintea ta devine tot mai receptivă la ceea ce îţi voi spune. atât de profund relaxat. tot mai puţin încordat atât fizic. tot mai puţin depresiv. Tot mai încrezător în tine. vei putea să stai pe propriile picioare. tot mai puţin deprimat. tot mai puţin agitat. Tot ceea ce îţi voi spune va pătrunde adânc în subconştientul tău. Zi după zi te vei simţi tot mai independent. totuşi se observă că cu cât este mai adâncă. fără anxietate. dispoziţie depresivă. tensiune.reprezentată de reacţiile directe: anxietate. Aceste idei pe care ţi le sugerez şi care se vor întipări în subconştientul tău vor continua să influenţeze gândurile. la dificultăţile tale. tot mai alert. dependenţă. tot mai puţin anxios. cât şi psihic. Te vei simţi tot mai vioi. vei putea 38 . Având în vedere aceste fapte se impune ca un principiu important al terapiei combinarea sugestiilor de întărire a eului cu sugestiile terapeutice propriu-zise centrate pe simptom. Vei deveni capabil să vezi lucrurile din perspectiva lor reală fără a le permite să ia proporţii. Deşi profunzimea transei nu contează. De la o zi la alta vei deveni tot mai relaxat. sentimentele şi modul tău de a acţiona şi atunci când nu eşti cu mine. tot mai puţin încordat atât fizic. te vei enerva tot mai puţin. Vei avea tot mai multă încredere în forţele proprii. agitaţie. în posibilităţile tale de a duce la bun sfârşit ceea ce ai de făcut. se va întipări acolo şi va lăsa o urmă adâncă pe care nimeni nu o va putea şterge. Eşti profund relaxat şi tot ceea ce îţi spun se va întâmpla spre binele tău. Cu fiecare zi ce trece vei deveni tot mai interesat de ceea ce se întâmplă în jur. vei deveni tot mai puţin îngrijorat. tot mai puţin descurajat. mai energic. Aceste gânduri vor acţiona tot atât de puternic ca şi aici. mai puţin obosit. Ceea ce se va întipări în subconştientul tău va avea o mare influenţă asupra modului în care gândeşti. instabilitate psihică. Cu fiecare zi ce trece vei deveni şi vei rămâne tot mai relaxat. tot mai stăpân pe tine. încrezător în forţele proprii. în avantajul tău. tot mai stăpân pe tine. Îţi vei concentra tot mai mult atenţia asupra a ceea ce faci. în cursul acestei relaxări te vei simţi tot mai puternic. vei fi capabil să gândeşti clar. tot mai eficient. simţi şi acţionezi. În cea de-a doua categorie intră reacţiile-consecinţe ale unor tulburări din sfera personalităţii: lipsă de încredere în sine. Devii şi rămâi tot mai relaxat. teamă. când eşti acasă. fără teama de a greşi. iar memoria ta se va îmbunătăţi. dezadaptare. cu atât creşte eficienţa tratamentului. Te vei gândi tot mai puţin la tine însuţi.

durerea este produsă şi agravată de supraîncordare. El trebuie să discute cu subiectul simptomul în detaliu şi să accentueze ideea că simptomul este neconvenabil.” După încheierea acestui instructaj conţinând sugestii de întărire a eului se poate trece la administrarea sugestiilor pentru înlăturarea simptomului. cât şi în hipnoză. Cu cât te simţi mai profund relaxat. tot mai încrezător în forţele proprii. scade tot mai mult până când dispare complet ». cu atât te simţi mai bine. 2) în cea de-a doua fază i se explică subiectului cum îl poate ajuta hipnoza să scape de acel simptom. Sugestiile specifice adresate simptomului sunt elaborate după parcurgerea unor fraze: 1) terapeutul trebuie să mărească motivaţia subiectului pentru tratament înainte de începerea tratamentului. cu atât durerea devine tot mai suportabilă. judecăţile. să depinzi de altcineva. descreşte tot mai mult. Spre exemplificare prezentăm un model de înlăturare sugestivă a durerii prin sugerarea senzaţiei de căldură în zona afectată: « Când îţi voi atinge fruntea vei simţi o senzaţie de căldură care cuprinde fruntea. iar existenţa subiectului ar fi mult mai plăcută fără el. Senzaţia de clădură se amplifică o dată cu fiecare atingere a mâinii. Deci. căldură. să-ţi susţii părerile. să stai pe propriile tale picioare. gâtul. cu cât te relaxezi mai mult. tot mai mulţumit. O altă variantă a tehnicii substituţiei este mutarea durerii dintro zonă în alta a corpului sau tehnica amânării durerii. tot mai optimist. perturbator. răceală. din ce în ce mai relaxat. 3. cu un sentiment de bunăstare şi siguranţă personală. Cu cât devine mai profundă relaxarea. cu atât devii mai destins. Este foarte important ca terapeutul să ofere subiectului şi o motivaţie logică pentru dispariţia durerii. Zi după zi te vei simţi tot mai bine.face faţă cu bine oricărei dificultăţi. Atât în stare de veghe. Imediat ce vei simţi această senzaţie de căldură ridică 39 . terapeutul trebuie să-i dea subiectului următoarea explicaţie: “De cele mai multe ori. O altă tehnică pentru combaterea durerilor o constituie tehnica substituţiei de simptom: se sugerează pacientului o altă senzaţie care se substituie celei dureroase: amorţeală. Producerea analgeziei prin hipnoză Analgezia se produce în mod diferit de la un subiect la altul în funcţie de profunzimea hipnozei şi de pragul individual al durerii.2. cu atât durerea scade. opiniile. Vei fi tot mai capabil să te bazezi pe tine însuţi. Te simţi tot mai relaxat. Cu fiecare şedinţă de relaxare te vei simţi tot mai fericit. terapeutul trebuind să fie cât mai convingător în afirmaţiile sale. faţa. mai puţin tensionat. Vei simţi tot mai puţin nevoie să te bazezi pe alţi oameni. tot mai încrezător.

mai relaxat. indiferent de originea ei. de la o anumită distanţă.braţul drept. unde putem masa zona respectivă. presiune etc. Astfel. fără cel mai mic semn de durere sau de disconfort ». Marlene Hunter (1988) sintetizează principalele tehnici de combatere a durerii. implică şi o anumită încordare musculată. Dacă aveţi o durere de cap care vă împiedică să terminaţi o lucrare. cea mai eficientă tehnică o constituie observarea durerii de undeva din afară. Cu cât se amplifică această senzaţie de căldură o dată cu fiecare atingere simţi cum capul tău devine tot mai destins. 40 . mai ales cele dermatologice. tot mai uşor şi eliberat de durere. Te vei simţi tot mai relaxat. tot mai mult. durerea scade mult. amorţeală. astfel: P Una din tehnicile de combatere a durerii constă în utilizarea relaxării pentru că musculatura încordată creează o senzaţie de disconfort fizic. în timp ce restul persoanei noastre îşi vede de treabă. Te simţi tot mai bine. Prin relaxarea musculară se elimină acea componentă a durerii care se datorează încordării şi este încurajator să ştim că totdeauna putem face ceva pentru a obţine o anumită uşurare. durerea va dispare. până dispare total. A fi capabil să întreprinzi ceva este mai bine decât a fi neajutorat. mai ales dacă iritarea. alţi oameni îşi imaginează că aşază un material izolator între corp şi durere. b) Se poate comuta durerea dintr-o parte în alta a corpului. De îndată ce vei simţi o uşoară căldură în zona capului. Bine. acum lasă braţul jos şi continuă (dacă pacientul a ridicat braţul). O categorie importantă de tehnici de combatere a durerii sunt tehnicile substitutive: a) Se pot substitui durerii alte tipuri de senzaţii cum ar fi: căldură.) P O altă tehnică sau grup de tehnici de combatere a durerii se referă la utilizarea metodei disocierii. Subiecţii cu imaginaţie bogată au găsit multe soluţii pentru a se detaşa: ne putem imagina că luăm durerea şi o aşezăm undeva într-un raft sau că lăsăm partea corpului care ne doare să stea în pat sau în fotoliu. (Eliberarea de durere este mai indicată decât controlul durerii pentru că acesta din urmă presupune existenţa durerii pe care subiectul o controlează. Îţi vei simţi capul uşor. ne putem imagina că mutăm durerea din interiorul organismului undeva la suprafaţă. unde este indicat să se sugereze senzaţia de rece. Există unele afecţiuni. Orice durere. Voi număra de la 7 la 1. care constă în distanţarea (detaşarea) subiectului de durere. pruritul deranjează foarte mult. În această situaţie durerea face mai puţin parte din noi. te vei trezi cu capul limpede. Pe măsură ce căldura se amplifică. ea pătrunzând mai puţin în conştiinţă.

însăşi durerea se schimbă. dintr-o parte a corpului care se simte bine. se poate utiliza respiraţia pentru a transfera senzaţiile de confort dintro zonă a corpului care se simte mai bine într-o altă zonă care are nevoie să se calmeze. 41 . în imaginaţia subiectului. pe rând. Astfel. Copii utilizează adesea tehnica cutiei cu butoane. subiectul trebuie să conştientizeze imaginea respectivă a durerii. Astfel. e posibil ca. putem folosi o tehnică respiratorie în foarte multe feluri. Cea mai simplă tehnică este aceea potrivit căreia se modifică. prin manevrarea cărora pot deconecta diverse părţi ale corpului în care nu mai simt durerea. culoare.): Transformaţi întâi culoarea. Durerea poate avea o imagine. câte o caracteristică a imaginii durerii (tehnică N. P Respiraţia controlată este o tehnică extrem de simplă care constă în aceea că subiectul. Unii sportivi care se accidentează în timpul unei competiţii. Se procedează în felul următor: Se acumulează senzaţia de confort (imaginată ca o energie) pe inspiraţie prin imaginarea unui proces de absorbţie şi apoi se trimite energia respectivă în zona unde este nevoie de ea pe expiraţie.vă puteţi imagina că mutaţi durerea respectivă în altă zonă a corpului până când terminaţi lucrarea. c) Se poate substitui perioada în care subiectul simte durerea. P Eficiente s-au dovedit şi tehnicile care constau în modificarea imaginii durerii. densitate.Nu am timp acum pentru durerea asta de cap” s-ar putea să constatăm cu surprindere că durerea de cap chiar a dispărut. apoi temperatura. îşi imaginează că acumulează o senzaţie de confort. O astfel de tehnică poate fi utilizată în mod deliberat. Mulţi oameni aplică spontan această tehnică. 1988) Pentru a creşte eficienţa hipnozei. adesea nici nu-şi dau seama că s-au accidentat până când nu se termină competiţia. • Hipnoza şi controlul respiraţiei (Hunter. roşul aprins se poate transforma în roz palid. căldura în senzaţie de rece. (se face apel la imaginaţia subiectului.. ei îşi pot imagina că au în cap o cutie cu butoane de scoatere din funcţiune.) În primul rând. Astfel. Când se modifică imaginea durerii. O mamă e capabilă să ignore propria durere până când copilul se află în siguranţă. aceasta să aibă mărime.L. dacă ne spunem: . cu toate detaliile şi apoi s-o facă mai suportabilă. apoi starea afectivă care însoţeşte durerea. în stare de relaxare musculară. fonnă. în timpul unei inspiraţii. temperatură etc. Astfel. iar furia într-un sentiment de seninătate.P. şi o trimite în zona dureroasă în timpul unei expiraţii.

1. Hipnoza în tulburările psihosomatice Tulburările psihosomatice ţin în acelaşi timp şi de psihic şi de corp. sau să se întoarcă parţial spre trecut observând de la distanţă ceea ce se petrece ori să însoţească mentalul tău inconştient pe parcursul întregii sale călătorii. O stare de armonie perfectă domneşte între tine şi lumea înconjurătoare. Trăieşti o stare de pace. S-ar putea ca ea să vrea să rămână prezentă aici. 1988) Pacientului aflat deja în hipnoză i se dau următoarele instrucţiuni: “Peste câteva momente voi atinge cu degetul fruntea ta. Şi pentru că mentalul conştient şi mentalul subconştient se pot situa în perioade diferite de timp vei putea trăi sentimente despre care nu ştii de unde provin. imaginaţi-vă că alungaţi senzaţiile de disconfort şi tensiune.) Acum lasă mentalul subconştient să se întoarcă în prezent (se precizează data) şi revino în timp aducând de acolo stările afective confortabile pe care le-ai trăit.Respiraţi în ritm personal. Când vei simţi atingerea respectivă. Bucură-te că retrăieşti perioada aceea bună când totul în organismul tău funcţiona cum trebuie. cât şi în stare de veghe. Ori de câte ori mentalul tău subconştient întâlneşte vreunul din factorii care au contribuit la producerea simptomelor. Această perioadă poate fi mai îndepărtată decât îşi închipuie mintea ta conştientă. eficient. încât aproape că îţi vine greu să crezi că e adevărat. inspirând senzaţia de confort şi trimiţând această senzaţie în acea parte a corpului care are nevoie de ea pe expiraţie. „imaginar” sau nevrotic. Lasă mintea ta conştientă să procedeze cum doreşte. 3. armonios. (Se lasă subiectului un timp pentru trăirea stărilor pozitive. Totul în interiorul fiinţei tale este atât de armonios. se crează o mare problemă care ne depăşeşte posibilităţile. Totul funcţionează bine. Dacă acest lucru se întâmplă. la perioada de dinaintea apariţiei simptomului şi chiar înainte ca factorii care au produs simptomul să fi acţionat. conştientul împreună cu trupul tău vor face tot ce este necesar pentru a se ocupa de respectivul factor. Tot pe expiraţie. e bine să ştii că ele îşi au originea în zonele în care te-a purtat subconştientul.3. de fericire şi armonie în interior şi în exterior. Tehnica este foarte simplă şi se poate aplica atât în stare de hipnoză. Sugestii pentru acest tip de pacienţi (Hunter. iată de ce 42 . voi cere subconştientului tău să se întoarcă în timp. Psihosomatic nu înseamnă “închipuit”. când te aflai într-o stare de armonie interioară. Ştii că atunci când se acumulează mai mulţi factori de stress.

Vom cere unei părţi a subconştientului tău să se ocupe de această călătorie. Astfel. Peste câteva momente.) Orchestra e în continuare puternică şi vitală. Dar. respirator. osos. totul este în ordine cu subiectul. la fel ca şi instrumentele ce intră în componenţa unei orchestre. când vei ieşi din hipnoză. simfonia . Uneori. şi organismul uman reprezintă o orchestră. cardiovascular. ficatul. dimpotrivă. intestinul gros. intestinul subţire. Şi la nivelul fiecărui sistem acţionează diferite instrumente. Se poate întâmpla ca ea să se producă repede.adică organismul în ansamblu . Nu putem şti dinainte cât va dura călătoria realizată de subconştientul tău.este în continuare capabil să 43 . O orchestră simfonică cântă frumos. reproductiv. (Prin analogie. un instrument se dezacordează: de pildă. pentru că simptomele au fost produse de mai mulţi factori sau pentru că aceştia sunt mai complecşi. În felul acesta. totul este în regulă cu orchestra. când se repetă o nouă compoziţie. Ei bine. de factorii generatori de stress pe care i-a întâlnit în cale şi pe care trebuie să-i identifice şi să-şi rezolve. Metafora simfoniei (Hunter. pentru că au fost relativ puţin factori generatori de stres. Alteori. unei viori i se poate rupe o coardă sau un insturment de suflat trebuie să fie curăţat. 2. o întreagă secţiune a orchestrei poate avea dificultăţi în privinţa ritmului sau a armonizării. cum ar fi. fiecare factor va fi identificat pe rând. călătoria poate dura mult mai mult. Trebuie făcut ceva pentru ca instrumentul respectiv să poată cânta la fel de frumos ca înainte. după modelul celei existente anterior. Acesta este compus din mai multe secţiuni cum ar fi: aparatul digestiv. stomacul. astfel. care contribuie la realizarea simfoniei reprezentate de funcţionarea organismului. deşi trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra unei secţiuni sau a unui instrument. toate celelalte nivele ale psihicului tău (conştiente şi subconştiente) vor reveni la timpul prezent şi la starea normală. astfel încât ne vine uşor să ne ocupăm de ei sau. în ciuda faptului că un instrument trebuie să fie acordat sau că o secţiune a orchestrei are de lucrat asupra ritmului. se va lucra asupra lui astfel încât să se asigure împăcarea cu propria persoană. în cadrul sistemului digestiv lucrează gura. 1988) Adesea ne place să ne gândim la corpul nostru ca la o orchestră simfonică.este mult mai uşor să ne ocupăm de câte un singur factor. precum şi organe auxiliare. de pildă. dar ea este alcătuită din mai multe secţiuni şi fiecare secţiune cuprinde mai multe instrumente. aşa cum a fost întotdeauna. Toate aceste „instrumente” alcătuiesc o secţiune. muscular etc.

Dacă terapeutul îşi 44 . În consecinţă. apar simptomele. iar cei din jur ajung să-i sfătuiască să fie tari pentru că tulburarea lor poate dispărea ca urmare a unui efort de voinţă.” şi căutaţi să percepeţi ritmul minunat al corpului care pulsează uşor. ori minte. Pentru ilustrarea acestei situaţii este valabilă următoarea butadă: „Pacientul spune că nu poate. ele fiind resimţite la fel de acut ca şi celelalte. un prim obiectiv îl constituie descoperirea cauzelor inconştiente care stau la spatele simptomului. Dar există dureri fizice care pot fi produse şi de cauze psihologice. căutând să restabiliţi armonia din interiorul fiinţei dumneavoastră”. Demersurile de tip hipnoanalitic în terapia tulburărilor nevrotice sunt mai indicate deoarece fac posibilă abreacţia în stare de hipnoză a psihotraumei generatoare de simptome. tulburările nevrotice sunt greu de abordat pentru că întotdeauna pacientul obţine de pe urma lor beneficiu secundar. De aceea.producă o muzică bună. În terapia nevroticului se impune evidenţierea câtorva aspecte: în primul rând. o imagine de sine scăzută şi îşi atinge foarte uşor punctul limită. Spuneţi-vă în gând: „Corpul meu este ca o simfonie. nevroticul nu trebuie criticat şi blamat pentru modul cum îşi rezolvă problemele. Astfel de sfaturi nu fac decât să agraveze starea pacientului. iar acuzele apar ca o reacţie de apărare împotriva anxietăţii intolerabile. sora spune că nu vrea. Hipnoterapia în tratamentul tulburărilor nevrotice Există o serie de subiecţi cenestopaţi care ajung să invoce tot felul de acuze somatoforme fără acoperire organică. În al treilea rând.” În terapia tulburărilor nevrotice. 3. Afecţiunea nevrotică este deci o modalitate inconştientă de a scăpa prin boală de dificultăţile reale sau imaginare ale vieţii.Ross (citat de Harlatnd. Dacă aceste refulări ale situaţiilor psihotraumatizante devin ineficiente. El are deja complexe de inferioritate. terapeutul trebuie să ştie că cenestopatul are impresia că nimeni nu-l înţelege şi caută în permanenţă o persoană care să-i asigure sprijin. În al doilea rând. iar adevărul este că nu poate să vrea. subiectul ori suferă acea durere.. Un autor . el nu mai are nevoie şi de critica terapeutului. Acesti pacienţi merg din cabinet în cabinet. Psihanaliza consideră că aceste simptome sunt rezultatul reprimării unor situaţii psihotraumatizante pe care subiectul nu şi le poate reaminti. 1979) este de părere că nu există dureri imaginare. Se merge pe ideea insight-ului referitor la aceste cauze. care determină dispariţia simptomului..4.

Descoperirea cauzelor care au determinat simptomul. lipsă de încredere în forţele proprii etc. stărilor fobice de intensitate medie (anxietate generalizată. cu obsesii şi fobii multiple şi profunde. b. hipnoza este utilizată în combinaţie cu medicaţia antidepresivă iar în depresiile reactive. La aplicarea hipnozei. Are nevoie permanent de sfaturi (cum să se comporte în familie. Nevroticul trebuie încurajat permanent şi interogat în detaliu cu privire la dificultăţile vieţii lui. în afara interviului clinic. la şcoală). iar reducerea lui fără hipnoanaliză poate determina o substituţie de simtpom. Ea poate da unele rezultate. atac de panică. de interogare a subiectului în stare de hipnoză la care se adaugă tehnicile bazate pe asociaţiile libere şi analiza viselor. să ia în considerare cu seriozitate durerile lui şi mai ales să nu-i spună . Pentru stările anxioase severe. hipnoterapia fiind inclusă într-o psihoterapie mai complexă. Hipnoterapia la subiecţii nevrotici parcurge anumite etape: a. 45 . De remarcat că abordarea persuasivă a tulburărilor nevrotice este mult mai indicată decât cea autoritară. indiferent ce-ar spune. Hipnoza. Ghidarea pacientului. este necesar ca tratamentul să fie făcut de o persoană cu cunoştinţe de psihiatrie. Tratamentul se axează pe ghidarea pacientului pentru a face faţă mai bine dificultăţilor vieţii. se recomandă aplicarea tehnicilor de hipnoanaliză.să se ia de mână” sau că vindecarea depinde de el. la care se adaugă şi sugestiile de întărire a eului.. nu e indicat să fie întrerupt sau criticat. Pentru atingerea acestui obiectiv. De asemenea. Pentru stările obsesive. Pentru simptomatologia isterică se recomandă abordarea pacientului de către o persoană cu cunoştinţe de psihiatrie. fără impulsuri suicidare. dar stările respective nu trebuie abordate doar prin psihoterapia centrată pe simptom. în cazul depresiilor nu este recomandată utilizarea hipnozei mai ales în depresiile cu potenţial suicidar. terapeutul trebuie să fie foarte atent la selecţia cazurilor pentru că simptomul pacientului poate fi expresia unui conflict mai profund.asumă acestor rol cresc foarte mult şansele de succes ale terapiei. Terapeutul trebuie să-i stimuleze respectul de sine. Pacientul caută o autoritate care să-i rezolve problema. pe lângă tratamentul stărilor somatoforme. În depresiile nevrotice. reorientarea motivaţională. tulburare fobică). hipnoza poate fi folosită alături de restructurarea atitudinală. cu excepţia pacienţilor internaţi şi în combinaţie cu alte metode de psihoterapie şi tratament psihiatric. abordarea hipnoanalitică este mai dificil de realizat. Aceste sfaturi date în stare de veghe trebuie transformate apoi în sugestii hipnotice şi posthipnotice. trac. la fsl ca în cazul stărilor anxioase severe. mai poate fi utilizată şi în tratamentul stărilor anxioase. stărilor de hiperemotivitate.

Enumeraţi principalele etape ce sunt parcursen cu ajutorul hipnoterapiei la subiecţii nevrotici. Încurajarea. fumat. Cuvinte cheie: hipnoterapie. profunzimea transei. această tehnică dă rezultate slabe când simptomul are o valoare defensivă majoră. Decondiţionarea. Hipnoterapeutul trebuie să-i inoculeze sugestiv dorinţa de a fi sănătos şi ideea că poate face faţă dificultăţilor. d. Satisfacţia obţinută de pacient de pe urma deprinderii greşite practicate se asociază cu o emoţie negativă. tehnica decondiţionării. insight. Terapeutul trebuie să corecteze ideile greşite ale pacientului în legătură cu boala lui. onicofagie. El are nevoie de ajutor pentru a-i depăşi temerile că ar avea o boală organică gravă sau că va înnebuni. 1971)? 3. iar terapeutul trebuie să-i întărească pacientului motivaţia de a se debarasa de problema lui. Terapeutul foloseşte tehnica decondiţionării pentru înlăturarea unor deprinderi greşite: consum abuziv de alcool. mental subconştient. mâncat excesiv. făcând apel la inteligenţa pacientului prin intermediul tehnicilor de psihoterapie cognivă. a evoluţiei bolii de care suferă. respiraţie controlată. analgezie. restructurare atitudinală. Pacientul trebuie convins de natura reală a simptomului lui şi de modul în care acesta se formează. Însă. Când se poate folosi “Modelul de sugestii utilizate pentru întărirea eului” (Hartland. e. tehnici substitutive. Persuasiunea. 46 . tulburare nevrotică.c. Pacientul trebuie permanent încurajat în privinţa simptomului lui. Care sunt tulburările în cazul cărora se poate utiliza hipnoza? 2. Întrebări recapitulative: 1. metafora simfoniei. În astfel de cazuri trebuie ca mai întâi pacientul să realizeze insight-ul cu privire la problema lui şi aceasta se poate face doar prin abordare hipnoanalitică.

Aplicaţii ale hipnozei în cadrul terapiei cognitiv-comportamentale 4. Aceste tehnici ţin de terapia cognitiv-comportamentală.PRELEGEREA 4 HIPNOZA ÎN TERAPIA COMPORTAMENTALĂ ŞI COGNITIVĂ Conţinuturi: 4. Utilizarea tehnicilor comportamentale în plan imaginativ 3. Practica terapeutică 47 . de a-i învăţa pe pacienţi comportamente dezirabile.3. Rolul sugestiilor posthipnotice în tulburările anxioase şi managementul stresului 4.2. Hipnoterapeutul specializat în acest gen de abordare trebuie să stăpânească foarte bine atât tehnicile hipnozei clinice. Studiul legăturilor dintre hipnoză şi formele terapiei cognitiv-comportamentale 2. constă în a le spune pur şi simplu ce anume trebuie să facă. Cele mai importante tehnici ale terapiei comportamentale sunt următoarele: a) Instrucţiunile verbale O modalitate de multe ori neglijată. Tehnicile comportamentale în plan imaginativ 4. Aplicaţii ale hipnozei în cadrul terapiei cognitiv-comportamentale Gibson şi Heap (1991) realizează o trecere în revistă a aplicaţiilor hipnozei în acele demersuri terapeutice menite să modifice în mod direct şi sistematic gândurile şi comportamentele subiecţilor. cât şi pe cele ale terapiei cognitiv-comportamentale.1.1. Regresia de vârstă şi progresia în terapia cognitiv-comportamentală Obiective: 1.4. Cunoaşterea tehnicilor folosite în anxietate şi managementul stresului Precerinţe: Cunoştinţe de psihologie şi psihopatologie Expunere: 4.

greaţa). anumite feluri de mâncare sau băuturi preferate) sau verbale (laude. aprecieri etc). un stimul care declanşează o reacţie emoţională pozitivă. b) Repetarea (Exersarea) Noile modalităţi adaptative de răspuns descrise prin intermediul instrucţiunilor verbale trebuie repetate de mai multe ori înainte ca ele să fie încorporate în repertoriul comportamental al subiectului. potenţialul stimulului iniţial de a declanşa o emoţie negativă este slăbit în mod progresiv. al fumatului etc). e) Desensibilizarea Această tehnică se referă la asocierea unui stimul care declanşează o noţie negativă cum ar fi teama. Această metodă a fost aplicată în terapia tulburărilor de conduită. ca de pildă relaxarea.afirma unul dintre pacienţii aflaţi în terapie. Acestea pot reprezenta recompense materiale uleiuri. d) Condiţionarea aversivă La începuturile terapiei comportamentale se utilizau stimuli negativi sau iar nocivi (admonestare verbală. 48 . Potenţialul stimulului iniţial va fi şi de această dată slăbit. precum şi în cazul „ruminaţiilor” obsesive. de pildă. a deprinderilor greşite. subiectul manifestând tendinţa de înlocuire a reacţiei pozitive cu cea negativă (de pildă. ori de te ori pacientul realiza sau avea tendinţa puternică de a declanşa un comportament inacceptabil. Metoda decondiţionării se aplică mai ales în cazul deprinderilor greşite: fumat. consum de alcool. este sistematic asociat cu un raspuns negativ (cum ar fi. c) Ajustarea reacţiei dorite Comportamentul dezirabil indus de către terapeut se ajustează prin întăriri pozitive şi negative succesive. În ultimul timp s-a renunţat în mare măsură la acest gen de terapie atât din motive etice. droguri şi chiar în cazul unor comportamente sexuale deviante. cât şi datorită frptului că problemelesimptom aveau tendinţa să apară imediat după încetarea condiţionării aversive. j) Decondiţionarea Această tehnică seamănă foarte mult cu terapia aversivă. dar indezirabilă (ca în cazul consumului de alcool. cu o stare afectivă incompatibilă cu acea noţie. sunet puternic sau şoc electric uşor). În felul acesta. fumatul va declanşa senzaţia de greaţă). În acest caz. Metoda este utilizată cu succes în cazul reacţiilor fobice.a demonstrat faptul că mulţi pacienţi pun mare preţ pe instrucţiunile administrate de către psihoterapeut şi chiar le aplică în situaţii concrete: „Mi-am amintit că mi-aţi spus să-mi ţin respiraţia sub control şi să nu mă reped să fac totul deodată” .

depresia. să conştientizeze caracterul lor patologic şi. cum ar fi Ellis (1962) şi Beck (1976). deprimantă sau în care subiectul se simte lipsit de speranţă. Conform acestei metode. au accentuat rolul gândurilor în producerea unor stări afective negative cum ar fi: anxietatea. h) Modelarea Pacientul observă o altă persoană care realizează cu succes comportaentul dorit. în cazul tulburării obsesive.2. deşi erau de acord cu metodele comportamentale. pentru a modifica starea afectivă este necesară schimbarea cogniţiei. Tehnica opririi gândurilor face parte din aceeaşi categorie de metode şi se utilizează mai ales în cazul gândurilor obsesive. Una dintre cele mai cunoscute tehnici de acest tip este cea a desensibilizării sistematice a lui Wolpe (1958). pacientul învaţă la început o tehnică de realizare şi apoi i se cere să-şi imagineze în mod progresiv situaţii tot mai anxiogene. imersiunea şi prevenirea răspunsului Elementul comun al acestor tehnici constă în aceea că pacientul este supus situaţiilor care îi produc teamă până când anxietatea se reduce prin intermediul obişnuirii. culpabilitatea sau furia. să le înlocuiască cu modele mai realiste de interpretare a realităţii. Tehnicile comportamentale în plan imaginativ În timp ce tehnicile descrise mai sus se realizează în plan real („in vivo”). acesta urmăreşte modul în care persoana respectivă este compensată pentru succes şi sancţionată în cazul în care a comis vreo eroare. a) Tehnicile cognitive Terapeuţii de orientare cognitivă. cum ar fi anxietatea cronică sau depresia. Astfel. Se pune problema cum poate fi combinată hipnoza cu aceste tehnici terapeutice. îndeosebi în antrenarea prinderilor sociale şi în terapia copiilor. 4. sunt generate de distorsionările cognitive ale subiecţilor ce dau naştere la reprezentări în care lumea exterioară apare ca fiind ameninţătoare. iar răspunsurile de evitare sunt eliminate. Stările psihopatologice.g) Expunerea. Modelarea are o gamă largă de aplicaţii practice. Conform concepţiei lor. Uneori. până când reacţia anxioasă dispare. în cele din urmă. pacientului i se va interzice executarea ritualului obsesiv. există şi tehnici care se aplică în plan mental („in vitro”). Pacientul este instruit să-şi spună în gând cuvântul „stop” imediat ce devine conştient de apariţia gândurilor obsesive şi apoi să redirecţioneze atenţia spre imagini agreabile sau măcar neutre. 49 . Terapeutul este cel care trebuie să-l ajute pe pacient să-şi recunoască deprinderile negative de gândire.

încredere. Aplicaţiile hipnozei în cadrul terapiei cognitivcomportamentale vizează următoarele aspecte: Hipnoza în terapia cognitivă Sugestiile posthipnotice pot fi utilizate pentru optimizarea procesului de structurare cognitivă. formate în cursul psihoterapiei. Heap (1985) şi Ross (1985) au adus critici acestui gen de sugestii considerând că ele au un caracter prea general şi nu sunt însoţite de imagini care să faciliteze experienţele pe care trebuie să le trăiască subiectul. Sugestiile posthipnotice au în aceste cazuri menirea de a fixa şi întări modele alternative de gândire. cognitive şi fiziologice care să inducă stări de optimism. gândurile negative vor fi inlocuite cu gânduri alternative. terapeuţii specializaţi în hipnoterapie la copii utilizează un model de întărire a ego-ului în care copilului i se sugerează că mănâncă „biscuiţii magici” care conţin drept ingrediente toate lucrurile bune şi experienţele pozitive pe care le-a trăit pe parcursul vieţii. Odată identificate. hipnoza va juca un rol limitat. Acest lucru se poate realiza prin intermediul sugestiilor posthipnotice sau prin sugerarea reamintirii unor situaţii când pacientul a trăit cu adevărat stările afective dorite. Astfel. sugestii de tipul „gândeşti din ce în ce mai clar”. în ceea ce priveşte aplicarea acesteia în cazul expunerilor în plan real („in vivo”). „vei fi tot mai puţin tulburat”. Tehnica întăririi ego-ului (Hartland. Utilizarea imaginii cu caracter simbolic poate contribui şi ea la facilitatea sugestiilor de întărire a ego-ului. terapeutul trebuie să fie mult mai exact în sugerarea unor răspunsuri comportamentale. pentru a mări eficienţa sugestiilor de întărire a egoului. 1971) făcea referire la un set de sugestii menite să mărească încrederea pacientului în forţele proprii. „te vei simţi tot mai fericit” etc. Acest proces constă în înlocuirea gândurilor iraţionale dezadaptative cu modalităţi mai realiste de gândire. ea fiind utilizată pentru managementul anxietăţii în fazele incipiente ale terapiei. furie. mai raţionale. Fromm (1968) utilizează tot pentru întărirea ego-ului metafora unui copac ce se 50 . Pacienţilor li se cere să-şi monitorizeze gândurile ori de câte ori simt anxietate. Heap (1985) este de părere că. forţă şi calm.Este evident faptul că hipnoza va avea un rol mult mai important în cadrul metodelor aplicate în plan imaginativ. Astfel. gelozie sau depresie. să-i îmbunătătească imaginea de sine şi să-i confere un sentiment de bunăstare personală. la sugerarea unei imagini agreabile sau a unui gând ori acţiuni precis determinate. implică experienţe deosebit de complexe şi este greu de crezut că subiecţii vor răspunde la ele în acelaşi mod în care răspund la sugestiile de levitaţie a braţului. „memoria ta se va îmbunătăţi”.

orientat şi gata să întreprindă ceea ce are de făcut). perfect orientat în spaţiu şi timp şi gata să faci faţă problemelor cu care te vei confrunta în restul zilei. prin intermediul unor sugestii posthipnotice. perioada cât va dura autohipnoză sau se pot administra sugestii de tipul următor: „De îndată ce doreşti să devii activ şi să ieşi din hipnoză. pregătindu-te să deschizi ochii atunci când vei ajunge cu numărătoarea la unu. va fi pe deplin treaz. b) Autophipnoza Inducţia hipnotică prin ea însăşi reprezintă o experienţă relaxantă. alert. Autohipnoza poate fi combinată şi cu sugestii directe după modelul lui Cone („mă 51 . Pentru practicarea eficientă a autohipnozei este necesar ca sugestiile posthipnotice să cuprindă şi unele asigurări pentru pacienţi: -subiectul trebuie asigurat că autohipnoză este total lipsită de pericol şi că acesta îşi va păstra permanent autocontrolul putând face faţă oricărei situaţii în care i se cere să acţioneze (astfel. relaxat. te vei simţi vioi. este important să se sugereze faptul că pacientul va practica autohipnoză doar în acele locuri şi intervale de timp când se află în deplină sigunanţă şi este util să aplice metoda respectivă. Terapeutul poate crea propriile sale imagini pentru întărirea eului. Pentru unii pacienţi este util ca în timpul autohipnozei să practice şi o tehnică de imagerie dirijată care să se refere la problemele lor sau pur şi simplu la întărirea eului. calm şi încrezător”. numărarea şi imaginarea faptului că se află în locul preferat. vei număra în gând de la cinci la unu. Se poate programa. imagini care sunt adaptate la fiecare pacient in parte. Majoritatea specialiştilor sunt însă de părere că pacientul nu trebuie să fie dependent de psihoterapeut pentru a obţine starea de relaxare şi. iar Gibbson (1979) evocă imaginea unor scări din interiorul unei catedrale pe care trebuie să le urce pacientul sau pe cea a unui curcubeu pe care acesta se caţără. Când vei ajunge la unu. -în al doilea rând. unde se simte liniştit şi în deplină siguranţă).înalţă spre cer şi care îşi extrage din pământ o nouă sevă. Cercetările experimentale au evidenţiat faptul că practicarea timp de 20 de minute a autohipnozei sau a unei simple metode de relaxare contribuie la reducerea simţitoare a efectelor stresului cotidian (Benson. dacă cineva bate la uşă sau sună telefonul. subiectul va deschide imediat ochii. 1975). el trebuie să-şi însuşească o tehnică de autohipnoză. Procedura constă în a-i sugera pacientului aflat în stare de hipnoză că se va relaxa sau că va intra în hipnoză parcurgând aceleaşi etape pe care le-a parcurs împreună cu terapeutul său (fixarea unui punct. din acest motiv.

spunânduşi în gând formule care să sugereze uşurarea. „pace”. Tot mai mulţi terapeuţi sunt de acord cu faptul că unul dintre factorii favorizanţi în apariţia anxietăţii şi atacurilor de panică îl reprezintă respiraţia accelerată. care are drept consecinţă reducerea nivelului bioxidului de carbon din sânge. în zona umerilor. Rolul sugestiilor posthipnotice în tulburările anxioase şi managementul stresului Efectul metodelor prezentate mai sus poate fi întărit prin intermediul sugestiilor posthipnotice. O altă tehnică utilă în astfel de cazuri constă în localizarea tensiunii în corp (de pildă în stomac. pacienţilor să pună accentul pe expiraţie. pacientul poate aplica şi tehnica antrenamentului mintal.simt din ce în ce mai bine” etc. Pacienţii care respiră prea rapid trebuie instruiţi să înţeleagă mecanismele hiperventilaţiei şi apoi să-şi însuşească exerciţii de respiraţie abdominală (diafragmatică). In timpul autohipnozei.) sau cu tehnici de gimnastică respiratorie. urmând ca în timpul expiraţiei să-şi imagineze că elimină un abur de culoarea respectivă. „relaxare” etc). 4. cefei etc). cuvântul-cheie cuprins în cadrul sugestiei posthipnotice va avea drept scop evocarea scenei respective. destinderea sau faptul că încordarea iese din corp. Dacă pacientul a fost instruit să-şi imagineze o scenă relaxantă. cuvântul relaxare îţi va apărea imediat în minte şi vei începe să respiri calm şi liniştit etc”. P Tehnica „pumnului strâns” Se utilizează tot în psihoterapia anxietăţii şi constă în folosirea unor sugestii şi a 52 . în cadrul căreia îşi imaginează că realizează cu succes o sarcină care i-a creat probleme sau face faţă unei situaţii dificile. conţinutul sugestiilor posthipnotice poate lua forma următoare: „De îndată ce vei constata că apare o senzaţie de tensiune în zona abdominală. pacientul trebuie să atribuie tensiunii respective o culoare. înclinaţi spre hiperventilaţie. de asemenea. în ritmuri lente şi controlate. Acestora li se poate administra şi sugestia că. ei vor regla nivelul bioxidului de carbon din sânge şi că acest lucru va reduce probabilitatea apariţiei atacurilor de panică. Apoi. Pentru marea majoritate a pacienţilor anxioşi se recomandă tehnicile de relaxare combinate cu respiraţie diafragmatică lentă şi cu pronunţarea unor cuvinte-cheie care să sugereze calmul şi starea de bine psihologic (cuvintele pot fi: „calm”. aceasta din urmă fiind indicată mai ales pentru pacienţii anxioşi. corpul său rămânând relaxat. În astfel de cazuri. Li se poate cere.3. dacă vor respira în maniera indicată.

care au drept obiectiv să-l determine pe pacient să-l utilizeze în situaţiile de viaţă în care simte încordare. pumnul se desface încet. de regulă cea non-dominantă. iar Stanton (1988) a relatat aceleaşi rezultate la subiecţii cu fobii diverse. fiind apoi întărit prin intermediul unor sugestii post-hipnotice. pe măsură ce îşi imaginează acest lucru. ei consideră că ceilalţi oameni sunt conştienţi de starea prin care trec şi îi judecă cu asprime. emoţiilor pozitive. i se cere să formeze şi să strângă apoi pumnul mâinii drepte. evocate pnin strângerea pumnului drept. tehnica trebuie repetată de mai multe ori. Pacientul va inspira şi va expira apoi lent. Pe măsură ce acesta numără şi expiră. braţul şi mâna se relaxează şi tensiunea se împrăştie în jur. de faptul că transpiră sau se înroşesc) sau de unele aspecte mai particulare ale aspectului lor fizic. Stările afective indezirabile vor fi apoi înlocuite cu sentimente pozitive. Basker (1979) a obţinut rezultate foarte bune cu această metodă la agorafobiei. Pentru a activa stările pozitive. în timp ce cealaltă. Pentru a fi încununată de succes. fără a strânge prea tare degetele şi apoi să-şi imagineze că întreaga tensiune şi încordare din corp se îndreaptă spre pumn. lăsând întregul corp tot mai relaxat şi mai liniştit. Stein (1963) a elaborat o tehnică similară în care se utilizează însă ambii pumni. Tehnica propriu-zisă constă în a solicita pacientul să-şi concentreze atenţia asupra zonelor încordate din interiorul corpului său. În continuare i se cere să facă mâna stângă pumn. Aceşti subiecţi se simt foarte intimidaţi de unele aspecte vizibile ale anxietăţilor (de pildă. Pacienţii care suferă de această tulburare sunt extrem de atenţi la modul în care se prezintă şi consideră că ceilalţi le acordă o atenţie mult mai mare decât o fac în realitate. considerând că toată lumea îi priveşte şi îi critică. numărând de la cinci la unu pe expiraţie. care devine tot mai strâns şi mai încordat. Rolul tehnicii decentrării ego-ului constă în a-i ajuta pe aceşti pacienţi să aibă o 53 . încrezător şi cu un foarte bun autocontrol şi. pe măsură ce corpul se relaxează tot mai mult. în cazul în care sunt cuprinşi de anxietate. Acest exerciţiu se va practica de mai multe ori în stare de hipnoză sub îndrumarea terapeutului. Mai mult. este rezervată emoţiilor negative. P Tehnica „decentrării” ego-ului Această tehnică a fost elaborată de Heap (1985 a) şi se utilizează mai ales în cazul fobiilor sociale. Pacientului i se va sugera apoi ca în situaţiile de viaţă să-şi alunge stările afective neplăcute strângând pumnul stâng şi apoi relaxându-l pentru a se elibera de energiile negative. O mână.unor condiţionări bazate pe acte motrice. pacientului i se cere să-şi imagineze cu lux de amănunte un eveniment sau o situaţie în care s-a simţit puternic.

că lucrurile rămâneau la fel şi în absenţa sa. Sugestiile următoare au avut menirea să-l solicite să vizualizeze scena ca şi cum ar fi pictat-o. pentru exemplificare. arătând exact la fel ca toţi oamenii de pe stradă. pacientul se simţea relaxat şi gâtul său se îndrepta complet. mijloacele de transport în comun şi locurile aglomerate. pacientul ţinând capul aplecat spre dreapta majoritatea timpului. fără să-i acorde nici o atenţie. acesta a devenit mai puţin deranjant. afecţiunea nu s-a remis.atitudine mai realistă referitoare la faptul că propria lor persoană şi defectele lor îi interesează pe ceilalţi mult mai puţin decât îşi închipuie. preferinţa lui îndreptânduse spre peisaje. de culori. precum şi faptul că el nu avea nici o influenţă asupra peisajului care rămânea la fel chiar dacă pacientul nu ar fi fost acolo. suferea de torticolis de mai mulţi ani şi. se mişcau sau priveau în jurul lor. el evitând mai ales străzile centrale. Terapeutul a pornit de la un hobby al pacientului. Secvenţa sugestivă a fost repetată de mai multe ori în stare de hipnoză şi întărită prin intermediul unor sugestii posthipnotice de tipul următor: „Ori de câte ori vei deveni conştient de sentimentele tale de inferioritate. i s-a sugerat să se ridice deasupra scenei şi să privească în jos. Deşi torticolisul pacientului nu a dispărut complet. umbră. sunete. că oamenii mergeau. dar trăind aceeaşi stare afectivă ca atunci când picta peisajul. neînsemnat. terapeutul i-a cerut pacientului să-şi imagineze faptul că picta peisajul său favorit simţindu-se calm şi relaxat. Demersul psihoterapeutic aplicat de către Heap (1991) a avut drept obiectiv reducerea anxietăţii datorate centrării exagerate pe propria persoană. Tulburarea era şi mai evidentă atunci când pacientul se simţea anxios. magazinelor. iar anxietatea sa în situaţii sociale a scăzut simţitor. concentrându-şi toată atenţia asupra oamenilor. Subiectul era foarte preocupat de tulburarea sa şi avea chiar perioade lungi când nu ieşea din casă din cauza acesteia. de faptul că ceilalţi te privesc şi te critică. traficului etc. pacientul reluându-şi majoritatea activităţilor sociale. mirosuri etc. Prezentăm. Au fost administrate sugestii puternice în sensul că pacientul nu avea nici o influenţă asupra scenei vizualizate. În continuare. După inducţia hipnotică şi adâncirea transei. p. 54 . 71). după Gibson şi Heap (1991. I-a sugerat că întreaga sa atenţie era absorbită de peisaj. trecând printr-o mulţime de oameni. văzându-se pe sine printre ceilalţi. magazinele mari. vei comuta imediat atenţia de la propria persoană la scena care se derulează în jurul tău”. Domnul J. în timp ce picta. în ciuda terapiilor clasice sau alternative. şi anume acela de a fi pictor amator. i s-a sugerat că se plimbă pe strada principală. Psihoterapiile de tip explorator nu au dat nici un rezultat în acest caz. un studiu de caz. În continuare. vorbeau.

forţa şi mobilizarea voinţei. Regresia de vârstă şi progresia în terapia cognitiv-comportamentală Deşi regresia de vârstă reprezintă o metodă specifică hipnoanalizei. mai ales din copilăria subiectului. pacienţii au dificultăţi în identificarea gândurilor negative automate. în timp ce rememorarea vizează retrăirea unor evenimente de dată mai recentă (Heap şi Gibson. aflat în stare de transă hipnotică. pacientul fusese sportiv de performanţă şi câştigase mai multe medalii la nataţie. Astfel.4. Au fost administrate apoi sugestii posthipnotice menite să evoce aceste stări prin intermediul imaginilor legate de competiţia sportivă. p. aceasta poate fi utilizată în anumite limite şi în cadrul unor demersuri cognitiv-comportamentale. S-a exersat. Regresia şi rememorarea se aplică în terapia cognitiv-comportamentală în următoarele situaţii: P Obţinerea unor informaţii suplimentare care să faciliteze demersul de restructurare cognitivă. starea de calm si asertivitaiea. 72). Tehnica regresiei de vârstă solicită pacientul. transferarea stărilor de forţă şi încredere de la situaţia în care ele s-au manifestat pentru prima oară la noile situaţii de viaţă. la amintiri din trecutul îndepărtat. de regulă. Deoarece. Matheson (1979) a descris utilizarea regresiei de vârstă cu retrăirea unor experienţe fericite din copilărie în tratamentul pacienţilor depresivi (cu depresie nevrotică). Heap (1991) a tratat un pacient cu scleroză multiplă care a solicitat hipnoza pentru a-l ajuta să-şi menţină încrederea în sine şi să lupte mai eficient cu boala. Anamneza a evidenţiat faptul că. tehnica rememorării mior situaţii cu încărcătură emoţională deosebită poate furniza atât pacientului. Pacientul a considerat că acest gen de imagerie dirijată i-a fost utilă mai ales atunci când se trezea dimineaţa şi trebuia să facă faţă 55 . Terapeutul îl va ghida pe pacient să identifice comportamentele disfunc-ţionalc şi modelele de gândire negativă care stau la baza acestora şi care produc stări afective negative cum ar fi anxietatea sau depresia. Regresia de vârstă se referă.4. cât şi terapeutului informaţii suplimentare. adesea. de asemenea. în adolescenţă. sugerându-i să retrăiască stările de încredere în sine. în stare de hipnoză. P Facilitarea accesului la stări afective si atitudini pozitive cum ar fi încrederea în sine. să-şi imagineze faptul că se întoarce în timp şi retrăieşte un anumit eveniment ca şi cum s-ar fi petrecut în momentul respectiv. stări pe care le încercase în acea perioadă. Simpla solicitare a pacientului să retrăiască cu lux de amănunte o experienţă pozitivă are un rol terapeutic evident. Terapeutul a indus hipnoza şi l-a regresat pe pacient la vârsta când a luat prima medalie. 1991.

deoarece aceste cogniţii negative îşi au originea undeva în istoria vieţii pacientului. programele cognitiv-comportamentale pot beneficia şi ele de informaţii vizând dezvăluirea unor amintiri uitate. Foarte mulţi pacienţi anxioşi sau fobiei afirmă despre ei că nu se pot imagina confruntându-se cu situaţia care le produce teamă. Identificarea şi conştientizarea acestora îl pot ajuta pe pacient să înţeleagă faptul că ele nu mai sunt valabile în viaţa de adult. P Dezvăluirea unor amintiri uitate care au legătură cu problema prezentă. Abilităţile de a face faţă situaţiei respective pot fi dezvoltate şi antrenate prin intermediul unor programe de management al stresului şi prin terapie asertivă. Antrenarea mentală în relaxare sau în hipnoză a unui mod pozitiv. utilizând acelaşi tip de strategii. Cu toate acestea. Pacientului i se va sugera apoi să-şi imagineze faptul că face faţă unor situaţii viitoare. la pacienţi apar blocaje ascunse (datorate unor conflicte reale sau imaginare). Progresia de vârstă Tehnica progresiei de vârstă presupune ca pacientului aflat în stare de hipnoză să i se sugereze că se deplasează în viitor. faptul că vor face faţă cu bine situaţiilor care îi solicită. terapeutul va putea verifica dacă soluţiile respective sunt viabile şi pot fi puse în aplicare. dar realist de a se confrunta cu situaţiile viitoare utilizând noile deprinderi învăţate. Astfel de informaţii pot fi dobândite şi în afara hipnozei. care stau la baza problemei-simptom. dar aceasta din urmă poate facilita şi accelera procesul de obţinere a lor. Facilitarea reinterpretării şi reconstrucţiei unui eveniment semnificativ. Acest tip de aplicaţie a metodei regresiei de vârstă şi a rememorării ţine mai ales de domeniul terapiei psihodinamice. Adesea. Terapeuţii comportamentalişti solicită pacienţii să repete în plan mental. cât şi în cursul autohipnozei. situaţie în care nu s-a descurcat în mod corespunzător. blocaje care pot 56 . precum şi imaginarea situaţiei în care pacientul face faţă mai bine respectivului eveniment.problemelor unei noi zile. unde îşi imaginează diverse situaţii. I se poate sugera pacientului aflat în stare de hipnoză să-şi imagineze faptul că utilizează anumite abilităţi pentru a face faţă unei situaţii din trecut. precum şi noile modele de gândire se poate realiza atât în şedinţele de psihoterapie. în stare de hipnoză. informaţii ce pot fi utilizate în identificarea şi modificarea modelelor de gândire negativă. Un alt motiv pentru care hipnoterapeutul recurge la „progresia în viitor” constă în aceea că prin repetarea mentală a unor soluţii de rezolvare a problemei-simptom. rezultatele putând fi fixate şi întărite prin intermediul unor sugestii posthipnotice.

într-un timp în care problema sa nu mai există. progresie. cât şi avantajele pe care le implică renunţarea la simptom. Terapeutul poate sugera pacientului aflat în stare de hipnoză să se proiecteze în viitor. rezultatele hipnoterapiei vor fi de scurtă durată. hipnoanaliză. poate fi solicitată să-şi imagineze în stare de hipnoză că este subţire. Exersarea şi ajustarea reacţiei dorite reprezintă tehnici specifice în: a) terapia psihodinamică. sugestii directe. metaforă. Astfel de procedee contribuie la creşterea motivaţiei pacientului în direcţia schimbării. o persoană cu anorexie nervoasă începe să câştige în greutate în urma psihoterapiei. c) terapia gestalt. De pildă. în cea mai bună formă fizică şi că se află pe plajă purtând costumul de baie favorit. să blocheze demersul terapeutic viitor. Care sunt tehnicile la care poate recurge un hipnoterapeut? 57 . Explicaţi pe larg caracteristicile autohipnozei. În cazul în care astfel de conflicte nu sunt abordate terapeutic. Întrebări recapitulative: 1. autohipnoză. plan imaginativ. hiperventilaţie. condiţionare aversivă. blocaj. Această strategie evidenţiază atât anxietăţile legate de schimbare. regresie. o persoană obeză.contracara punerea în practică a soluţiilor terapeutice. De pildă. anamneză. şi acest lucru o face mai atrăgătoare sub aspect sexual. angajată într-un program terapeutic de scădere în greutate. b) terapia cognitiv-comportamentală. legată de această problemă. 3. 2. problemă-simptom. este posibil ca anxietatea sa. Cuvinte cheie: terapie cognitiv-comportamentală. sănătoasă.

H..BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1.I. E. The Experience of Hypnotic Susceptibility. Ivington Publishers Inc. Holdevici. Holdevici. Discovering îhe Power of Seif Hypnosis. 1975. 1972. Bucureşti.I.. Hilgaard. New York. Mooney. 15.L. 1982. 10. 58 . Sonja. D. Elemente de psihoterapie. Crown House Publishing. Gibson.. B. Gheorghiu. 1993... 3. Psihoterapia . 8. M. 1991. I.R. U.B.K. Inc. Bucureşti. Harcourt. E.A. Bucureşti. Hove and London. Sugestie şi sugestibilitate. Hypnotherapy . 1993. London... Irina.. Gheorghiu. 14. Vasilescu. Milton Keynes. W. Erickson. William Kauffman. 1991. Editura Aldomars. Ed. Bucureşti.. 12. E. Natural MindBody Approach to Change and Healing. Hipnoza şi forţele nelimitate ale psihismului uman. 1990..realitate şi ficţiune. 1992. Holdevici Irina. Editura Academiei Române. II. Ediţia a IlI-a revizuită şi adăugită. 1977. Lea.un tratament fără medicamente.R. Atherton... Gafner. V. Sugestiologie şi terapie sugestivă. 4.. Bucureşti. 1995. 2003. A Harbinger Book.P.M. 1995. Josephine.. M. Heap. Dryden. 2002. Hypnosis in the Relief of Pain. Los Altos. 1991. Fisher. Hilgard. 5. 1997. 9. Brace and Woraldn. Editura AII.. Hypnosis and Counselling in the Treatment of Chronic Illness. Hilgard... Benson. 16. U. Irina.. Fromm. 13.. How to Changeyour Life. Graham. Hypnotic Techniques for Standard Psychotherapy and Formal Hypnosis. Open University Press. Irina. 17.. Norton and Comp. Chicago.. R. Hypnosis in Therapy.E. 1968. G. 11. Bucureşti. Irina. Holdevici. Rossi. Editura Didactică şi Pedagogică. Real Option Press. Newmarket Press. I. Bucureşti. Editura Victor. G. Editura Ceres. 2. E. St.A Handbook. Wiltshire. Research Developments and Perspectives. Ciofu.. Autosugestie şi relaxare.. Heap. The Simple. Hipnoza . 7. Inc. Shore. New York.S. New York. V. Editura Ceres.. Hypnotherapy -An Exploration Casebook. Trowbridge. Hillsdale. Holdevici.W. W. California. E. 6. New York. Philadelphia. Frank. New York. Hypnosis.

Gândirea pozitivă . Psihoterapii moderne: Noua hipnoză ericksoniană. Holdevici. B. Psihoterapii scurte. Editura Ceres. Editura Ceres. 1999. A Manual for Hypno-therapists. Irina. Bucureşti. Holdevici. Editura Ştiinţă şi Tehnică. Teorie şi practică. Prentice-Hall. Marlene.M. Irina. 26. Hipnoza clinică.18. R.N. Daydreams for Discovery. Bucureşti. Marlene. 19. Editura I. Inc. 1978. 20. 27. 2000.. 21. 25.Ghid practic de psihoterapie raţional-emotivă şi cognitiv-comportamentală. Canada. Holdevici. Editura Dual Tech. 1987. Bucureşti. Irina. Holdevici.. Irina. 24. Bucureşti. Hunter. Self-Hypnotism the Technique and its Use in Daily Living. 22. Psihoterapia tulburărilor anxioase. Bucureşti. Holdevici. 59 . Andreea. Holdevici.D. Irina. 23. Englewood Cliffs. Marcuse. 2000. 1997. Psych Yourselfin Hypnosis and Health. Sea Walk Press. Ion. Bucureşti. Le Cron. 1959. 2001. L. Editura Ceres. 1995. 2004. Sea Walk Press. Hunter. L.I..T. Hipnoterapia. Hypnosis .. Pinguin Books.Fact and Fiction. Irina.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful