You are on page 1of 16

2.

5 Caracterizarea membranelor microporoase


Mecanismele de transport prin mediile poroase membranare au un caracter complex, modelele elaborate pana n prezent oferind numai informatii particulare asupra capacita[ii de separare a membranelor. Aparenta contradictie ntre performantele satisfacatoare ale sistemelor comerciale de separare si inexistenta unor modele de transport globale si universal valabile este motivata de complexitatea structurii fizicochimice a mediilor membranare [72, 73]. Cunoasterea cat mai exacta a structurii membranelor si a proprietatilor lor de transport se poate realiza numai prin corelarea unui mare numar de date obtinute prin diverse tehnici experimentale [74]. Membranele trebuie sa fie suficient de bine caracterizate pentru a se putea preciza care dintre ele pot fi utilizate la o anumita separare sau clase de separari. O modificare minora [ntr-unul dintre parametrii de formare a membranelor poate conduce la modificarea structurii (stratului activ), ceea ce implica efecte drastice, de multe ori nedorite, [n performantele membranei. Caracterizarea membranei trebuie sa coreleze [n mod obligatoriu proprietati structurale cum sunt: marimea porilor, distributia marimii porilor, volumul liber si cristalinitatea cu proprietati de separare cum sunt: fluxul de apa distilata, retentia solvitului, coeficientii de difuzie, factori de separare, hidrofobicitatea, afinitate specifica etc. Parametrii determinati [n cursul procesului de caracterizare dau o estimare globala a structurii si proprietatilor de transport a membranei, [nsa nu pot anticipa comportarea la separarea sistemelor reale [75, 76]. Din acest punct de vedere, determinarea parametrilor structurali constituie primul pas catre caracterizarea totala a membranei. Aceasta ar include atat caracterizarea polimerului din care este obtinuta membrana (structura sa chimica, compatibilitatea acestuia cu mediul supus separarii) cat si caracterizarea fizicostructurala a membranei, proces care se refera la determinarea morfologiei si performantelor [n exploatare.

2.5.1. Parametrii specifici procesului de caracterizare a membranelor


Tehnicile experimentale utilizate [n procesul de caracterizare sunt dependente de marimea si distributia marimii porilor membranei, grosimea stratului activ, porozitatea suprafetei, permeabilitatea, fluxul si retentia solvitilor standard prin mediul poros membranar. Parametrii specifici de caracterizare a membranelor poroase se clasifica [n:

parametri legati de structura cum sunt: marimea porilor, distributia marimii porilor, grosimea stratului activ si porozitatea suprafetei; parametri legati de permeatie: permeabilitate, flux si retentie, care se determina utilizand solviti standard (masuratori de "cut-off").

Corelarea parametrilor legati de structura cu parametrii legati de permeatie este dificila de realizat deoarece marimea porului si forma sa nu sunt bine cunoscute. Configuratia porilor (cilindrici, sfere [mpachetate) utilizata [n descrierea modelelor simple are deviatii mari de la morfologia lor reala (fig. 6.).

Fig. 1 Comparatie [ntre structura ideala si reala a stratului activ a unei membrane asimetrice [77]. Combinarea tehnicilor de caracterizare poate furniza informatii mai reale asupra morfologiei membranei. Acestea pot fi folosite ca un prim criteriu de estimare [n stabilirea domeniilor de aplicare. In plus, se pot obtine informatii esentiale procesului de preparare a membranelor.

2.5.2. Tehnici experimentale de caracterizare a membranelor


Caracterizarea membranelor implica atat caracterizarea structurii chimice a materialelor membranare, a compatibilitatii acestora cu mediul supus separarii, cat si caracterizarea fizico - structurala a membranei propriu-zise (rezistenta mecanica si termica, microstructura si morfologie, marimea si distributia marimii porilor, fluxuri si permeabilitati hidrodinamice). Tehnicile experimentale utilizate se clasifica tn tehnici de caracterizare a microstructurii, respectiv a macrostructurii membranelor [78] (tabelul 5). Tabel 1 Tehnici de caracterizare a membranelor Microstructura Difractia de neutroni Macrostructura Microscopia electronica

Permeatia gazelor Adsorbtia-desorbtia gazelor Caracterizarea termodinamica a structurii apei Analiza termodinamica Determinarea pragului de selectivitate Spectroscopia [n infrarosu Difuzia si difractia razelor X Analiza termica

Permeatia lichidelor Porozimetria Metoda bubble-point

Difuzia razelor X la unghiuri mici

Cele mai importante caracteristici ale membranelor poroase sunt grosimea stratului activ (care confera rezistenta hidrodinamica) si structura lor ([n ceea ce priveste marimea si distributia porilor). Determinarea caracteristicilor mentionate mai sus se realizeaza printr-un ansamblu de tehnici experimentale, prezentate[n tabelul 6 [mpreuna cu domeniile de utilizare ale acestora [79]. Caracterizarea membranelor poroase se realizeaza [n mod curent cu ajutorul urmatoarelor tehnici experimentale : determinarea permeabilitatii lichidelor si gazelor [80-82]; metoda presarii aerului cunoscuta si sub numele de metoda "bubble point" [83]; porozimetria cu mercur [84,85]; microscopia electronica [86,87]; determinarea masei moleculare de siguranta (rejectia solvitului) [88].

Caracterizarea porilor din stratul activ al membranei se poate realiza printr-un numar redus de metode. Deoarece nici una din metode nu poate da o descriere completa a structurii stratului activ, se recomanda o combinare a acestor tehnici experimentale. Pe plan mondial si-au facut aparitia si s-au perfectionat alte metode experimentale de caracterizare cum ar fi: adsorbtia/desorbtia gazelor [89-94]; deplasarea lichidului [94] permporometria [94]; termoporometria [95]; permeatia selectiva (excluderea fractionara) [94].

O parte a acestor tehnici experimentale nu se folosesc [n mod curent, fiind [nca [n stadiul de cercetare-dezvoltare.

Tabel 2 Tehnici de caracterizare a membranelor si domeniile lor de utilizare.


METODA DE CARACTERISTICA CARACTERIZARE DETERMINAT~ 10-4
Microscopia electronica de Grosimea stratului activ baleiaj (SEM) Porozitatea suprafesei Microscopia electronica de Distribusia marimii porilor transmisie (TEM) Metoda presarii aerului lichid Porozimetria cu mercur Analiza structurala calitativa Raza maxima a porilor

10-3

RAZA PORILOR (m) 10 10-2 10-1 1

102

Metoda deplasarii lichid - Distribusia marimii porilor Distribusia marimii porilor Fluxul de apa pura Distribusia marimii porilor suprafesei BET Distribusia marimii porilor Forma porului Distribusia marimii porilor Valoarea moleculara de siguransa Raza maxima a porilor Grosimea stratului activ

Permeabilitatea lichidelor Raza hidraulica a porilor Adsorbsia - desorbsia gazelor Termoporometria Permporometria Retensie Permeasie selectiva Filtrarea solilor monodisper[i

Microscopia electronic
Microscopia electronica este una din tehnicile cele mai raspandite [n domeniul vizualizarii structurii mediilor membranare. In comparatie cu microscopia electronica de transmisie, care ofera numai o analiza structurala calitativa, microscopia electronica cu baleiaj permite vizualizarea clara a structurii generale a membranei; pot fi observate suprafata superioara, sectiunea transversala si suprafata inferioara. Din asimetria structurii si din micrografii se poate estima [n plus porozitatea si distributia marimii porilor [86,87].

Metoda presarii aerului (Bubble-point)


Metoda presarii aerului este o metoda simpla de caracterizare a marimii maxime a porilor. Metoda masoara presiunea necesara penetrarii aerului printr-o membrana umpluta cu lichid. Partea superioara a membranei este plasata [n contact cu un lichid (de exemplu apa) cu care se realizeaza udarea, iar partea inferioara a membranei este [n contact cu aerul. Pe masura ce presiunea aerului creste, acesta patrunde prin membrana si se determina valoarea presiunii la care membrana este penetrata. Utilizand ecuatia Laplace (19) se calculeaza raza porului. rp = 2 cos p (19)

unde: rp - raza porului [n forma de capilar , - tensiunea superficiala la interfata lichidaer; p - diferenta de presiune de-a lungul membranei, - unghiul de contact. Presupunand cazul udarii complete, unghiul de contact este 0 (cos = 1). O bula de aer va penetra prin por cand raza sa este egala cu cea a porului. Penetratia va avea loc pentru prima data prin porii cei mai mari si cunoscandu-se presiunea se poate determina raza porului [83]. Metoda presarii aerului este o tehnica foarte simpla pentru caracterizarea razelor maxime ale porilor. Cu aceasta tehnica se determina porii activi, dar rezultatele pot fi influentate de viteza de crestere a presiunii si de lungimea porului. Intr-o varianta a acestei tehnici prin cresterea pas cu pas a presiunii se poate determinasi distributia marimii porilor. Aceasta metoda a fost adoptata ca procedura ASTM (F 316). In principiu, aceasta tehnica poate fi utilizata si pentru estimarea marimii medii a porilor unei membrane cu defecte. Metoda de test ASTM F316 consta [n urmatoarele etape: 1. Se umecteaza membrana cu un lichid de tensiune superficiala si presiune de vapori joase, astfel ca toti porii sa fie umpluti cu lichid. Se trece gazul prin proba umeda

pana cand apare prima bula de gaz, la o presiune numita presiunea de bubble-point. Aceasta se utilizeaza pentru calcularea marimii maxime a porilor (fig. 7.).

Fig. 2 Procedeu de determinare a marimii maxime, medii si minime a porilor. 2. Se continua cresterea presiunii aerului si se masoara debitul de aer prin membrana uda functie de presiune. Gazul va expulza lichidul din porii mai mici pana cand toti porii se golesc complet de lichid. In acest mod se obtine prelucrarea [n stare umeda a probei. 3. Se masoara debitul de aer functie de presiune prin membrana uscata, fara lichid [n pori, obtinandu-se prelucrarea [n stare uscata a probei. 4. Se continua cresterea presiunii pana cand debitul de aer prin membrana uscata este egal cu debitul de aer prin membrana uda, la aceeasi presiune. In acest punct, lichidul a fost expulzat complet din proba, presiunea corespunzatoare utilizandu-se pentru calcularea marimii minime a porilor. 5. Se calculeaza marimea medie a porilor. Pentru aceasta, conform metodei ASTM R 316 se traseaza o linie egala cu jumatate din debitul de aer uscat ce traverseaza membrana. Presiunea la care debitul de aer prin membrana umeda intersecteaza aceasta linie este punctul unde lichidul a fost evacuat din jumatate din numarul porilor si poate fi utilizat pentru calculul marimii medii a porilor. 6. Presupunand ca debitul de gaz este proportional cu aria porilor rezulta ca distributiile procentuale de debite de gaz se pot transforma [n distributii procentuale de arii ale porilor. In acceptiunea porilor drept capilare cilindrice de lungime constanta se pot transforma distributiile de arii [n distributii ale volumelor porilor. In aceste ipoteze,

distributia numarului de pori se calculeaza din radacina patrata a raportului arie pori/volum pori, iar marimea medie a porilor din presiunea la care debitul de gaz prin membrana uda este jumatate din valoarea debitului de gaz prin membrana uscata.

Metoda penetrarii mercurului


Tehnica penetrarii mercurului este o varianta a metodei presarii aerului. n aceasta tehnica mercurul sub presiune penetreaza o membrana uscata. Se determina la fiecare presiune volumul de mercur care penetreaza porii. Relatia dintre presiune si marimea porilor este data de aceeasi ecuatie Laplace. Deoarece mercurul nu uda membrana, unghiul de contact este mai mare decat 90, cos < 0, ecuatia (19) va avea forma: rp = 2 cos p (20)

Unghiul de contact al mercurului cu materialele polimerice este adesea 141,3 si tensiunea superficiala la interfata mercur-aer este 0,48 N/m. Deci, ecuatia (20) se reduce la rp = 4792 p (21)

unde rp se exprima [n nm iar p [n bar. Deoarece volumul de mercur se poate determina exact, distributia marimii porilor se determina foarte precis. La presiuni mici mercurul penetreaza doar porii foarte mari. Crescand presiunea vor fi penetrati progresiv porii din ce [n ce mai mici. Procesul continua pana ce toti porii vor fi umpluti cu mercur, atingandu-se o valoare de penetrare maxima. Masurandu-se volumul cumulativ de mercur (Vcum) corespunzator fiecarei presiuni (fig. 8) se deduce distributia marimii porilor deoarece fiecare presiune este legata de o raza de por specifica [84,85].

Fig. 3 Volumul cumulativ (Vcum) functie de presiunea aplicata. Deci, prin tehnica penetrarii mercurului se pot determina marimea si distributia marimii porilor. Un dezavantaj al metodei este faptul ca marimile mici de pori necesita

presiuni mari, putand avea loc distrugerea structurii membranei. Mai mult, metoda masoara toti porii prezenti [n structura, inclusiv porii [nchisi.

Metoda permeabilitatii
Metoda permite, prin masurarea permeabilitatii membranei, determinarea razei medii a porilor.

Permeabilitatea lichidelor
La aplicarea unui gradient de presiune asupra membranei ia nastere un flux hidrodinamic al lichidului prin pori. In cazul unei membrane cu n pori cilindrici, uniformi pe unitatea de suprafata, raza medie a porilor se calculeaza din ecuatia Hagen - Poiseuille (8), valabila pentru un numar Reynolds mai mic decat 2.100. Pentru membranele asimetrice Vellicangil si Howell au modificat forma ecuatiei Hagen-Poiseuille [n [96]: J =

r P 3

(22)

Ecuatia (22) permite calcularea porozitatii sau a densitatii superficiale a porilor n: n=

r2

(23)

cunoscandu-se raza medie a porilor r din alte metode experimentale [96,97]. Uneori [n locul ecuatiei Hagen-Poiseuille se utilizeaza ecuatia Kozeny-Carman (9), care presupune ca porii sunt interstitii [ntre sfere identice strans [mpachetate. Distributia marimii porilor se poate obtine prin tehnica deplasarii lichid-lichid. Metoda consta [n masurarea fluxului de apa prin membrana functie de presiune. La o presiune minima Pmin devin permeabili porii cei mai mari, [n timp ce porii mai mici raman [nca impermeabili. Aceasta presiune minima depinde [n primul rand de tipul materialului membranar prezent (unghi de contact), tipul permeantului (tensiunea superficiala) si marimea porilor. Pe masura ce creste presiunea, devin permeabili porii din ce [n ce mai mici. Peste presiunea Pmax, c@nd toti porii au devenit permeabili, fluxul de lichid creste liniar cu presiunea conform relatiei Hagen-Poiseuille (fig. 9). Utiliz@nd ecuatia Laplace (19) se determina razele porilor din presiuni, iar din ecuatia Hagen Poiseuille (8) densitatea de pori, suprafata specifica si distributia lor.

Fig. 4 Dependenta fluxului in functie de presiune pentru o membrana care are o distributie a marimii porilor.

Permeabilitatea gazelor
Masurarea permeabilitatii gazelor prin mediile poroase ofera o varianta de determinare a razei medii a porilor. Metoda, cunoscuta si sub numele de Poiseuille Knudsen [98], se bazeaza pe transportul gazelor prin medii poroase in regim de curgere viscoasa (Poiseuille) si difuzie Knudsen. Experimentul consta in masurarea permeabilitatii membranei functie de presiune, intr-un interval de presiune corespunzator succesiv difuziei moleculare si curgerii viscoase. Reprezent@nd permeabilitatea membranei functie de presiune, conform ecuatiei Adzumi (12), panta dreptei obtinute este proportionala cu raza medie a porilor. Metoda a permis determinarea razelor medii ale porilor pentru membrane de ultrafiltrare din polisulfona [81,99] , polifenilenoxid [82] si pentru membrane de osmoza inversa din acetat de celuloza[100].

Adsorbtia-desorbtia gazelor
Adsorbtia-desorbtia gazelor este o tehnica bine cunoscuta pentru determinarea marimii porilor [n materialele poroase. Izotermele de adsorbtie si desorbtie a unui gaz se determina functie de presiunea relativa (prel = p/p0 adica raportul dintre presiunea aplicata si presiunea de saturatie). Gazul de adsorbtie utilizat este N2, experimentele avand loc la temperatura de fierbere a azotului lichid si presiunea de 1 bar. La o anumita presiune minima se vor umple cu azot lichid porii cei mai mici (cu o raza minima de cca. 2 nm). Pe masura ce creste presiunea vor fi umpluti porii mai mari si [n apropierea presiunii de saturatie vor fi umpluti toti porii. Volumul total de pori este determinat de

cantitatea de gaz adsorbita la presiunea de saturatie. Cand presiunea descreste sub presiunea de saturatie are loc desorbtia. Curba de desorbtie nu este [n general identica cu curba de adsorbtie, putandu-se observa un fenomen de histerezis (fig. 10). Aceasta se datoreste faptului ca, datorita meniscului concav al lichidului din por azotul se evapora la o presiune relativa mai mica deoarece se reduce presiunea de vapori a lichidului.

Fig. 5 Izoterma de adsorbtie desorbtie a azotului printr-un material poros continand pori cilindrici. Relatia fundamentala a metodei o constituie ecuatia Kelvin: ln p 2 V = cos p0 rk R T (24)

unde p - presiunea aplicata, p0 - presiunea de saturatie, rk - raza Kelvin, - tensiunea interfaciala, V - volumul molar, - unghiul de contact, T - temperatura absoluta. Unghiul de contact este presupus zero ( cos = 1 ) [89]. Relatia se poate simplifica pentru adsorbtia-desorbtia azotului: rk = 4,1 p log p0 (25)

Trebuie mentionat faptul ca raza Kelvin rk este de fapt raza porului (rp) minus grosimea (t) a stratului adsorbit, deci:

rp = rk + t
plane de referinta.

(26)

Grosimea stratului t se poate estima din curbe de calibrare utilizand suprafete

Problema principala este de a determina geometria porului la un model care permite determinarea marimii porilor si distributiei marimii porilor din izoterme. Prin aceasta metoda se determina porii inchisi care nu participa la procesele de transport. Pentru membranele ceramice se obtin de cele mai multe ori rezultate mai bune deoarece structura lor este in general mai uniforma si membranele sunt mai putin susceptibile la forte capilare.

Termoporometria
Termoporometria se bazeaza pe masurarea calorimetrica a tranzitiei solid-lichid (exemplul apei pure) [ntr-un material poros. Aceasta poate avea loc [n porii stratului activ ai unei membrane asimetrice, temperatura la care [ngheata apa din pori (gradul de subracire) depinzand de marimea porului. Odata cu descresterea marimii porului, descreste punctul de [nghet al apei. Apa are pentru fiecare marime de por un anumit punct de [nghet. Pentru porii cilindrici continand apa, se poate obtine urmatoarea ecuatie pentru [nghet [95]: rp = 64,67 + 0,57 T (27)

unde: rp - raza porului si T - gradul de subracire. Se poate constata din ecuatia (27) ca pe masura ce raza porului devine mai mica gradul de subracire creste. n figura 11 se reprezinta schematic [nghetarea unui lichid (apa) [ntr-un mediu poros, [n functie de dimensiunea porilor. Se presupune ca temperatura a scazut [n asemenea masura [ncat toata apa aflata [n porul de raza r1 s-a solidificat. Apa a [nceput sa [nghete [n porul de raza r2, [n timp ce toata apa este lichida [n porul de raza r3. Daca temperatura continua sa scada, apa din porul de raza r3 va [ngheta. Efectul termic al tranzitiei lichid-solid ([nghet sau topire") se masoara cu calorimetrul diferential cu baleiaj (DSC).

Fig. 6 Reprezentarea schematica a gradului de subracire [n functie de diametrul porului L - lichid (apa); S - solid (apa); r - raza porului (r1>r2>r3). Deci, termoporometria este o metoda simpla, dar prezinta dezavantajul ca permite determinarea tuturor porilor, inclusiv a celor [nchisi care nu au nici o contributie la transport.

Permporometria
Permporometria, introdusa de Eyraud, se bazeaza pe blocajul controlat al porilor cu ajutorul unui gaz condensabil, si determinarea simultana a fluxului de gaz prin membrana. Un asemenea blocaj se bazeaza pe acelasi principiu de condensare capilara ca si histerezisul de adsorbtie-desorbtie. Montajul experimental folosit este redat schematic [n figura 12 [95].

Fig. 7 Montaj experimental folosit [n permporometrie. La o presiune relativa pr egala cu unitatea, toti porii membranei poroase sunt umpluti cu lichid si nu are loc nici o permeatie gazoasa. Reducand presiunea relativa, solventul condensat este [ndepartat din porii cei mai mari conform ecuatiei Kelvin

(ecuatia 24) si se masoara debitul de gaz care difuzeaza prin porii deschisi. Reducand si mai mult presiunea relativa si porii mai mici devin apti pentru difuzia gazului. Cand presiunea relativa se reduce la zero, toti porii sunt deschisi si gazul curge prin ei. Desi precisa, permporometria este mai complicata datorita dificultatilor experimentale. Principala dificultate o constituie mentinerea constanta a presiunii de vapori pe ambele parti ale membranei si de aceea este necesar un timp [ndelungat pana la atigerea echilibrului termodinamic.

Masuratori de rejectie a solvitului.


Multi producatori utilizeaza notiunea de "cut-off" pentru caracterizarea membranelor de UF. "Cut-off" este definit ca acea masa moleculara de solvit care este retinuta [n proportie de 90% de membrana. Valorile de "cut-off" ale unei membrane sunt adesea utilizate [ntr-un sens absolut (daca o membrana are o valoare "cut-off" de 40.000 aceasta implica faptul ca toti solvitii cu o masa moleculara mai mare de 40.000 sunt retinuti [n proportie de 90% de membrana) [88]. Cu toate acestea nu se poate defini caracteristica de separare a unei membrane printr-un singur parametru, de exemplu masa moleculara a solvitului. Alti parametri sunt chiar mai importanti ca de exemplu forma si flexibilitatea solvitului macromolecular, interactia sa cu materialul membranar si nu [n ultimul rand, fenomenele de polarizare de concentratie. Polarizarea de concentratie poate avea un rol foarte drastic [n caracteristicile de separare. Mai mult, valorile de "cut-off" sunt adesea definite [n diverse moduri [n diferite conditii de test (presiune, viteza de curgere tangentiala, geometria celulei de testare, concentratia si tipul solvitului). Deci acesti factori trebuie luati [n consideratie [n raport cu masa moleculara. Sa consideram trei tipuri diferite de solvit cu aceeasi masa moleculara: o proteina globulara (albumina), o polizaharida reticulata (dextran) sau o molecula flexibila liniara (polietilenglicol). Apar trei caracteristici de excludere complet diferite [n functie de masa moleculara. Deci, daca o solutie continand doi solviti cu o diferenta mare [ntre masa moleculara (de ex. -globulina cu masa moleculara de excludere MW = 150.000) si alta cu o masa moleculara mai mica (de ex. albumina cu masa moleculara de excludere MW = 69.000), atunci separarea solvitului de masa moleculara mai mica este influentata de prezenta solvitului de masa moleculara mai mare, ca un rezultat al efectelor de strat limita. Solvitul de masa moleculara [nalta este retinut complet si stratul de polarizare/colmatare format are o influenta asupra permeatei solvitului de masa

moleculara mai mica. Este de asemenea posibil ca solventul de masa moleculara mai mare sa blocheze porii. Deci, [n acest caz influenta unuia asupra celuilalt este semnificativa. Pentru a caracteriza proprietatile reale ale membranei, trebuie sa se tina seama de aceste fenomene ale stratului limita. Metoda se poate [mbunatati considerand o molecula test ca dextranul care poseda atat o distributie larga de mase moleculare cat si o tendinta de adsorbtie relativ mica. Utilizand cromatografia cu permeatie pe gel sau cromatografia de lichide de [nalta presiune se poate determina la o masuratoare distributia de masa moleculara atat [n alimentare cat si [n permeat (fig. 13) [94].

Fig. 8 Distributia tipica de masa moleculara a dextranului [n alimentare si permeat la un experiment dat. Rejectia fractionala RM i se poate defini conform ecuatiei 28 [94] : RM i = C M i ( permeat ) C M i ( alimentare ) (28)

unde: CMi (permeat) - concentratia fractiei i [n permeat; CMi (alimentare) - concentratia fractiei i [n alimentare ceea ce indica faptul ca fiecare lant polimeric cu o masa moleculara corespunzatoare are propria sa valoare a rejectiei. Aceasta valoare se poate obtine din curbele de distributie a maselor moleculare din alimentare si permeat (fig. 13). n locul termenilor de concentratie (C M i ) care apar [n ecuatia (28) este mai convenabil uneori sa se utilizeze fractiile masice (W M i ): R Mi = WMi ( alimentare ) WMi ( permeat ) (1 Rglobal ) WMi ( alimentare) (29)

unde R global este dat de : R global = 1 Cp Cf (30)

Desi fractia masica a fiecarei specii [n alimentare si permeat se poate obtine direct din cromatograme, polarizarea de concentratie poate schimba adesea aproape drastic aceste caracteristici. Din cauza polarizarii de concentratie, concentratia la suprafata membranei poate fi mult mai mare ceeace poate influenta retentia reala a membranei: RM i = 1 CM i CM i
( permeat ) ( membrana ) ( membrana )

(31) nu se poate masura direct, ea

Concentratia la suprafata membranei C M i CM i

trebuind calculata din ecuatii incoporand fenomene de strat limita . Se pot realiza conditii experimentale astfel [ncat
( membrana )

CM i

( a lim entare )

Astfel

de

conditii

experimentele se desfasoara la forte motrice mici (presiuni mici) si la concentratii foarte mici [n alimentare. Deci, masuratorile de rejectie a solvitului constituie o tehnica foarte simpla de indicare a performantelor unei membrane date. Din acest motiv ea se foloseste la testarea industriala a membranelor. Cu toate acestea, nu se pot obtine prin aceste metode prognoze cantitative ale performantei deoarece debitul si selectivitatea membranei sunt influentate de alti factori.
72. 73. 74. 75. 76. 77. 78. 79. 80. 81. 82. 83. 84. 85. 86. 87. 88. 89. 90. G. Gelman, Anal. Chem., 1965, 37, 29. F. P. Cuperus and C. A. Smolders, Advan. Colloid Interface Sci., 1991, 34, 135. B. G. Albu, D. Ra, G. Nechifor i G. Popescu, Rev. Chim. (Bucureti),1996, 47, 36. E. Klein, P. Feldof and T. Turnham, J. Membr. Sci., 1988, 35, 245. N. Lakshminarayanaiah, Chem. Rev., 1965, 65, 491. F. P. Cuperus, , Ph. D. Thesis, University of Twente, 1990. A. S. Michaels, Sep. Sci. Technol., 1980, 15, 1305. E. A. Mason, R. P. Wendt and E. H. Bressler, J. Membr. Sci, 1980, 6, 283. C.van Oss, in Progress in Separation and Purification (R.S.Perry and C.J.van Oss,ed.), Interscience Publishers, New York, 1970, vol. 3, p.97. H. Yasuda and T. Tsai, J. Appl. Polym. Sci., 1974, 18, 805. F.W. Altena, H.A.M. Kuef, H. Haskamp, D. Bergeman and C.A. Smolders, J. Membr. Sci., 1983, 12, 313. S. Jacobs, Filtr. Separ., 1972, 2, 525. E. Hanold and E. Skau, Science, 1954, 120, 805. V. Hampel and K. Spurmy, Collect. Czech. Chem. Commun., 1966, 31, 1152. R.L. Riley, J.C. Garbner and U. Merten, Desalination, 1966, 1, 30. U. Merin and M. Cheryan, J. Appl. Polym. Sci., 1980, 25, 2139. H.H. Schwartz, E. Bossin, D. Paul and B. Schilling, Chem. Tech., 1982, 34, 243. H. Ohya, Y. Mura, T. Moriyama and M. Kitavka, J. Appl. Polym. Sci., 1974, 18, 1955. H. Ohya, J. Konuma and Y. Wegishi, J. Appl. Polym. Sci., 1977, 21, 2515.

91. 92. 93. 94. 95. 96. 97. 98. 99. 100.

L. Broens, D. Bergeman and C.A. Smolders, Proc. 6th Int. Symp. Fresh. Water from the Sea, 1978, vol. 3, p.165. L. Zeman and G. Tkacick,in Material Science Of Syntetic Membranes (D.R. Lloyd,ed), ACS Symp. Ser., 1985, vol. 269, p.327. M. Bodzek, Polymery (Warsaw), 1987, 32, 67. C. A. Smolders and E. Vugteveen , A. C. S. Symp. Ser., 1985, 269, 327. Ch. Eyraud, Summer School on Membrane Science and Technology, Cadarache, France,1984. O. Vellicangil and J.A. Howell, J. Phys. Chem., 1980, 84, 2991. M.N. Sarbolouki, Sep. Sci. Technol., 1982, 17, 381. A. Bottino, G. Capannelli, P. Petit-Bon, N. Cao, M. Pegoraro and G. Zoia, Sep. Sci. Technol., 1991, 26, 1315. I. Cabasso, K.Q. Robert, E. Klein and J.K. Smith, J. Appl. Polym. Sci., 1977, 21, 1883. A. Kakuta, M. Kuramoto, M. Ohya and H.Kushida, J. Polym. Sci. Polym. Chem. Edn., 1980, 18, 3229.