1

Tehnologiile neconvenţionale includ numeroase metode şi procedee de prelucrare, unele dintre ele aplicate pe scară largă în industrie, altele fiind altceva decât curiozităţi de laborator. Prelucrările neconvenţionale sunt, în general, caracterizate de un consum mai mare de energie pentru o aceeaşi cantitate de material prelucrată, în comparaţie cu procedeele clasice de prelucrare. Există şi excepţii notabile:  productivitatea prelucrării neconvenţionale este mai mică decât cea obţinută prin metodele clasice de prelucrare. De cele mai multe ori, creşterea productivităţii este cel de al doilea obiectiv urmărit la prelucrarea prin metode neconvenţionale.  se obţin caracteristici deosebite privind calitatea suprafeţelor prelucrate: rugozitatea, adâncimea stratului superficial, microduritatea, microfisuri, tensiuni reziduale, zonă afectată termic etc. Aceste prelucrări neconvenţionale sunt utilizate cu precădere în acele situaţii în care metodele clasice sunt practic imposibil de aplicat, sau neeconomice, datorită proprietăţilor speciale ale materialului semifabricatelor, complexităţii deosebite a pieselor de prelucrat, rigidităţii mecanice insuficiente sau cerinţelor de precizie. 1.1. Domeniile de utilizare a tehnologiilor neconvenţionale Factorii care au condus la apariţia acestor tehnologii:  apariţia de materiale dure, greu sau imposibil de prelucrat prin procedee clasice;  apariţia unor tipuri de suprafeţe dificil sau realmente de neobţinut cu ajutorul tehnologiilor clasice bazate pe „ruperea” de material din semifabricat;  creşterea exigenţelor legate de precizia şi rugozitatea suprafeţelor;  extinderea necesităţilor de a obţine fie piese de configuraţii foarte mici, fie piese de dimensiuni foarte mari. Există două situaţii importante când tehnologul va trebui sa recurgă la analiza posibilităţilor de utilizare a unor tehnologii neconvenţionale: a. când prelucrabilitatea prin procedee clasice a materialului semifabricatului este foarte redusă, făcând dificilă, neeficientă sau realmente imposibilă aplicarea unei tehnologii clasice; b. când suprafaţa de obţinut are asemenea forme, dimensiuni sau amplasări, încât fie că aplicarea unui procedeu clasic este neconvenabilă, fie că nu există, de fapt, un procedeu utilizabil în sensul propus.

). După modalitatea de concretizare a sculei avem: .1. de preîncălzirea materialului – prin inducţie. Clasificarea metodelor neconvenţionale de prelucrare 1. metalizare. 3. cu fascicul de fotoni.  tehnologii ce apelează la efecte mecanice (prelucrări cu ajutorul ultrasunetelor.  metode complexe de prelucrare (descărcări electrice combinate cu dizolvarea electrochimică a materialului semifabricatului). vom avea:  tehnologii care folosesc energia termică (prelucrarea prin electroeroziune. În funcţie de forma de energie utilizată preferenţial în timpul prelucrării. Clasificarea metodelor neconvenţionale de prelucrare în funcţie de principalele fenomene care stau la baza lor:  metode de prelucrare ce folosesc descărcări electrice. cu plasmă.2.).  metode electrochimice de prelucrare. (metoda de prelucrare prin strunjire asistată de ultrasunete. Ţinând cont de existenţa sau inexistenţa unor modificări cantitative ale materialului semifabricatului.). al jeturilor de fluide etc. cu fascicul de electroni etc.  tehnologii de prelucrare cu adăugare de material (durificarea prin microaliere superficială.).  tehnologii de prelucrare fără modificări cantitative semnificative ale materialului semifabricatului (tratamente termice sau termochimice. eroziune cu fascicul de ioni etc. acoperiri metalice etc. 4. eroziune electrochimică.  tehnologii ce utilizează energia electrochimică (prelucrările electrochimice şi cele chimice). 2. cu fascicul de ioni. O altă clasificare a tehnologiilor neconvenţionale de prelucrare are în vedere existenţa unor tehnologii neconvenţionale propriu-zise şi respectiv a unor tehnologii aşa – zis clasice.  metode de prelucrare cu ajutorul plasmei sau a fasciculului de ioni. cu fascicul de electroni. 5.  metode de prelucrare cu ajutorul ultrasunetelor. fotoni etc.). avem:  tehnologii de prelucrare cu îndepărtare de material sau prin eroziune (electroeroziune. de exemplu etc.  metode chimice de prelucrare. cu fascicul de ioni.).  metode de prelucrare cu ajutorul fasciculului laser.

Cap. în cazul cărora scula ia forma unor fascicule de purtători de înaltă energie.1.  tehnologii de prelucrare cu energii concentrate. Prelucrări prin electroeroziune cu amorsarea descărcărilor prin străpungerea mediului dielectric 2. descărcări amorsate între un electrod sculă (ES) şi semifabricat (SF). tehnologii de prelucrare cu scule materializate (prelucrarea prin electroeroziune.2 TEHNOLOGII DE PRELUCRARE CE UTILIZEAZĂ DESCĂRCĂRILE ELECTRICE 2. prin eroziune electrochimică. cu ajutorul ultrasunetelor etc. .1. Fundamentele prelucrării prin electroeroziune Prelucrarea prin electroeroziune se bazează pe efectul eroziv al unor descărcări electrice sub formă de impulsuri.).1.

cea mai simplă. concretizat în modificări bruşte de volum. E – rigiditatea dielectrică a mediului din interstiţiu.1.b. Îndepărtarea microparticulelor din zona de prelucrare. Condiţia expresă poate fi exprimată cu ajutorul relaţiei: s< U E (2. . dar şi reacţiilor din lichidul de lucru de tip dielectric.a este prezentată schiţa unei prelucrări prin electroeroziune. în care electrodul sculă ES execută o singură mişcare de lucru (mişcarea de avans – V) spre semifabricatul SF. ca urmare a circulaţiei lichidului dielectric. Aceste secvenţe sunt: 1. consecutiv descărcării electrice şi materializat printr-o încălzire puternică şi rapidă a vârfurilor asperităţilor afectate de descărcare.1. cu producerea chiar a unor microexplozii.1) unde: s – mărimea interstiţiului (distanţa dintre cei doi electrozi ES şi SF). datorate fenomenelor anterioare de topire – vaporizare. U – tensiunea dintre electrozi. 4. V/m. ce aruncă în mediul de lucru particulele detaşate din cei doi electrozi. V. mm. 2.1. 3. încălzire ce determină topirea şi chiar vaporizarea unor mici cantităţi din materialele celor doi electrozi. sunt prezentate principalele secvenţe cu ajutorul cărora se poate explica prelevarea de material din semifabricat. 5. Schema de principiu (a) şi detaliu din zona de lucru (b) în cazul prelucrării prin electroeroziune În figura 2.Figura 2. Iniţierea şi producerea unei descărcări electrice între vârfurile asperităţilor. Figura 2. Apariţia şi evoluţia unui fenomen termic. Descărcările electrice apar atunci când distanţa dintre vârfurile cele mai apropiate ale asperităţilor de pe suprafaţa electrodului sculă ES si semifabricat SF sunt mai mici decât o anumită valoare. Iniţierea şi dezvoltarea unui fenomen preponderent mecanic. Constituirea unui câmp electric intens.

2. Un generator de impulsuri.) cuprinde o sursă S (1) pentru încărcarea unui condensator variabil Cv (2). cu descărcarea condensatorului.2. .2. urmată de reluarea procesului de încărcare. are loc producerea unei scântei electrice. Generatorul independent (figura 2.1. pentru o distanţă destul de mică între ES şi SF.2. GI. – cuprinde următoarele subsisteme: Figura 2. Structura de principiu a unui echipament destinat prelucrării prin electroeroziune 1. o nouă descărcare şi aşa mai departe.3. Obţinerea descărcărilor electrice prin străpungerea rezistenţei mediului Un echipament actual de prelucrare prin electroeroziune –figura 2.

 Subsistemul de realizare a mişcării de lucru şi de reglare a vitezei acesteia este destinat asigurării continuităţii prelucrării şi obţinerii unei productivităţi ridicate. wolfram. pentru reglarea vitezei. Electrodul – sculă asigură localizarea macroscopică a descărcării şi permite transferul de energie către semifabricat.Figura 2. el este format dintr-o parte activă (executată din cupru. aliaje ale unora dintre acestea etc. grafit. forma părţii active a acestora stabilindu-se în corespondenţă cu schema de prelucrare şi cu tipul suprafeţei de obţinut. lamă sau disc etc.2)  . cu un grad ridicat de automatizare. molibden. În prezent. alamă. Există o gamă variată de electrozi scule (masivi.Uci şi Ucd sunt valorile tensiunilor înainte şi după descărcarea condensatorului. fir. sunt utilizate variante complexe. C 2 2 U ci − U cd 2 ( ) [J ] (2.C este capacitatea condensatorului.) şi o parte auxiliară.3. permiţând orientarea şi fixarea în dispozitivul portelectrod. se preferă soluţii electromecanice şi electrohidraulice în vederea obţinerii mişcării de lucru. aluminiu. Structura unui generator independent (a) şi formele impulsurilor de tensiune şi de curent aferente acestui generator (b) Energia aferentă unei descărcări electrice corespunde relaţiei: Wi = în care: .). .

 Subsistemul de recirculare. dar să nu fie nociv. moderne. ale echipamentelor de prelucrare prin electroeroziune sunt înzestrate cu sisteme de comandă numerică. de o viscozitate optimă. de o stabilitate chimică maximă. cu accesorii sau dispozitive de lucru capabile să asigure executarea unor mişcări complexe. trebuie să dispună de o conductibilitate electrică scăzută. de o temperatură cât mai ridicată de inflamabilitate. Se utilizează unele uleiuri industriale. să fie uşor de filtrat şi de reutilizat. lărgirea posibilităţilor tehnologice ale echipamentului etc. precum şi caracteristicile acestora.  . filtrare. o cuvă amplasată pe o masă ce asigură posibilităţi pentru deplasări relative între semifabricat şi electrodul sculă. de o durată scurtă de dezionizare. creşterea productivităţii. dielectricul. Soluţiile actuale. de un cost redus. intensificarea circulaţiei lichidului dielectric. Subsistemul mecanic. incluzând un batiu. capete revolver sau magazii de scule şi sisteme automate de aducere a electrozilor scule în poziţie de lucru. lichide special create pentru a fi utilizate la prelucrarea prin electroeroziune. în cadrul unui sistem de coordonate prestabilit.1 sunt prezentate o serie de uleiuri. În tabelul 2. de pasivitate chimică faţă de materialele cu care vine în contact. dispozitive de orientare – fixare a electrodului sculă şi a semifabricatului. Lichidul de lucru. termostatare şi depozitare a lichidului dielectric este destinat asigurării accesului şi respectiv îndepărtării din zona de prelucrare a unei cantităţi suficiente de lichid de lucru.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful