P. 1
Raymond Chandler

Raymond Chandler

|Views: 51|Likes:
Published by Krina Tyna

More info:

Published by: Krina Tyna on Sep 12, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/11/2014

pdf

text

original

Bătrâna Spioană a scos nasul câţiva centimetri în faţa uşii, a adulmecat atentă, ca şi
când ar fi putut să simtă parfum de violete, s-a uitat de-a lungul străzii cu o privire
iscoditoare şi a dat din capul ei alb. Eu şi Randall ne-am scos pălăriile. În cartierul ăsta, un
asemenea gest îi face să te asemene cu Valentino. Părea să mă recunoască.
― Bună dimineaţa, doamnă Morrison. Putem să intrăm un minut? Acesta este
locotenentul Randall, de la cartierul general.
― La naiba! Sunt foarte ocupată. Am mult de călcat.
― Nu vă reţinem decât un minut.
S-a dat la o parte din faţa uşii, am trecut pe lângă ea şi am intrat în holul unde se afla
piesa aceea de la Mason City sau de unde o fi fost, apoi în sufrageria cu perdele din dantelă.
A închis uşa cu multă grijă, ca şi când ar fi fost făcută din foitaj. Purta un şorţ cu alb şi bleu
în dimineaţa asta. Privirea era la fel de tăioasă, iar bărbia nu mai crescuse. S-a proţăpit la
jumătate de metru de mine, şi-a împins faţa înainte şi m-a privit în ochi.
― N-a primit-o.
Am fost mulţumit. Am dat din cap, m-am uitat la Randall şi Randall a dat din cap, apoi
s-a dus la fereastră şi a privit spre casa doamnei Florian. S-a întors încet, cu şapca din piele
de porc sub braţ, ţanţoş ca un conte francez dintr-o piesă jucată de studenţi.
― N-a primit-o, am zis.
― Nu, n-a primit-o. Sâmbătă a fost întâi aprilie. Ziua Păcălelilor. La dracu', la dracu'!
S-a oprit şi era gata-gata să se şteargă la ochi cu şorţul, dar şi-a amintit că e din
cauciuc. Asta a supărat-o puţin. Şi-a încleştat buzele.
― Când a trecut poştaşul şi n-a luat-o spre casa ei, a ieşit şi l-a strigat. Dar el a scuturat
din cap şi a mers mai departe. Ea a intrat înapoi în casă. A trântit uşa atât de tare, încât am
crezut că o să se rupă. Parcă era nebună.
Bătrâna Spioană i s-a adresat lui Randall pe un ton tăios:
― Vreau să-ţi văd insigna, tinere. Tânărul de lângă tine mirosea a whisky data trecută.
N-am prea multă încredere în el.
Randall a scos din buzunar o insignă strălucitoare, cu auriu şi bleu, şi i-a arătat-o.
― Eşti chiar de la poliţie, a acceptat ea. Ei bine, duminică nu s-a întâmplat nimic. A ieşit
după băutură. S-a întors cu două sticle plate.
― Gin, am zis. Ca să vezi ce fel de om este. Oamenii finuţi nu beau gin.
― Oamenii finuţi nu beau deloc, a ţinut să sublinieze bătrâna.
― Mda. Şi a venit ziua de luni, iar poştaşul a trecut din nou pe lângă casa ei. De data

asta a fost chiar nervoasă.
― Întotdeauna vorbeşti aşa de mult, tinere? Nici nu laşi omul să deschidă gura!
― Îmi pare rău, doamnă Morrison, e foarte important pentru noi...
― O fi, dar văd că tânărul celălalt poate să-şi ţină gura închisă.
― E însurat, am spus. Are exerciţiu.
Faţa ei a devenit violetă şi mi-a amintit, neplăcut, de droguri.
― Ieşi afară până nu chem poliţia!
― Un ofiţer de poliţie se află chiar lângă dumneavoastră, a zis Randall scurt. Nici un

pericol.

― Aşa e. Violetul a început să dispară de pe faţă. Nu mai vorbesc cu omul ăsta!
― Nici mie nu-mi place. Deci, doamna Florian n-a primit nici astăzi scrisoarea

recomandată.
― Nu.

Vorbea scurt şi tăios. Avea o privire vinovată. A început să vorbească repede, prea

repede.

― A fost cineva aici noaptea trecută. Nu l-am văzut. M-am dus la film cu nişte prieteni.
Imediat ce ne-am întors... nu, imediat ce au plecat ei, o maşină a demarat de lângă casa
alăturată. Repede şi fără lumini. N-am văzut numărul.
Mi-a aruncat o privire tăioasă, lungă, vinovată. M-am întrebat de ce vinovată; m-am
îndreptat spre fereastră şi am ridicat perdeaua de dantelă. O uniformă bleu-gri era lângă
casă. Tipul care o purta, avea pe umăr o geantă grea de piele şi pe cap o şapcă cu cozoroc.
Am plecat de lângă fereastră mârâind.
― Nu sunteţi prea atentă! O să fiţi retrogradată!
― Nu e o poantă bună, a zis Randall rece.
― Priveşte pe fereastră, i-am spus încet.
S-a uitat şi expresia feţei i s-a schimbat. A stat liniştit, privind-o pe doamna Morrison.
Aştepta ceva, un sunet anume. Şi sunetul a venit.
Era sunetul unui obiect introdus în cutia de scrisori de pe uşa principală. Ar fi putut fi
ceva pentru care trebuia să semneze, dar n-a fost. S-au auzit paşi pe alee, apoi pe stradă, şi
Randall s-a dus din nou la fereastră. Poştaşul nu s-a oprit la casa doamnei Florian. Bleu-
griul lui s-a tot îndepărtat, sub povara unei genţi grele, de piele.
Randall a întors capul şi a întrebat cu o politeţe desăvârşită:
― De câte ori vine poştaşul dimineaţa în cartierul ăsta, doamna Morrison?
S-a gândit.
― Numai o dată, a zis tăios. O dată dimineaţa şi o dată după amiază.
Ochii ei s-au mişcat într-o parte şi-n alta. Bărbia ca de şoarece tremura dintr-un motiv
oarecare. Mâinile s-au agăţat de bretelele de cauciuc ce susţineau şorţul.
― Livrarea de dimineaţă a trecut, a zis Randall visător. Scrisorile recomandate le aduce

tot poştaşul obişnuit?
― Nu, curier special, a lătrat vocea bătrână.
― Oh! Dar duminică ea a strigat la poştaş, atunci când nu s-a oprit la casa ei. Şi n-aţi
spus nimic despre curierul special.
Era frumos să vezi cum lucrează ― cu altcineva.
Gura ei s-a deschis şi dinţii străluceau, semn că au stat toată noaptea într-un pahar cu
cine ştie ce soluţie. Apoi a scos un fel de lătrat, a aruncat şorţul şi a plecat din cameră.
Randall a privit uşa pe care a dispărut. Era dincolo de arcadă. A zâmbit. Un zâmbet de

om obosit.

― Direct şi deloc politicos. De acum încolo, tu o să fi acela care o face pe durul. Mie nu-
mi place să mă port urât cu femeile bătrâne, chiar dacă depun mărturii false.
A continuat zâmbind:
― Aceeaşi poveste întotdeauna. Am experienţă. Ptiu! A început cu fapte, cât ştia, dar nu
era prea interesant, aşa că le-a mai înflorit puţin.
S-a întors şi am ieşit în hol. Din fundul casei se auzeau suspine. În relaţiile cu un om
foarte răbdător, mort demult, plânsul era probabil, o armă. Pentru mine era doar un plâns de
femeie bătrână, enervant.

Am ieşit din casă în linişte, am închis uşa principală cu multă grijă şi am fost foarte
atenţi cu cea de a doua uşă, să nu facă vreun zgomot. Randall şi-a pus şapca şi a oftat. A dat
din umeri, apoi şi-a depărtat de corp mâinile bine întreţinute. Încă se mai auzeau suspine
provenind din fundul casei.Poştaşul era la două case mai încolo.
― Am experienţă, a zis Randall încet şi şi-a mişcat buzele.
Am mers spre casa alăturată. Doamna Florian nu luase nici acum rufele de pe sârmă.
Atârnau, galbene şi uscate, pe o sârmă din curte. Am urcat scările şi am sunat. Nici un
răspuns. Am bătut la uşă. Nici un răspuns.
― Era descuiat data trecută.
A încercat uşa, cu atenţie. Era încuiată de data asta. Am revenit pe alee şi ne-am dus în
spatele casei, într-o zonă pe care n-o putea vedea Bătrâna Spioană. Uşa din spate avea şi ea
o plasă împotriva ţânţarilor. Randall a ciocănit. Nu s-a întâmplat nimic. A coborât cele două
trepte de lemn şi a pornit pe un drum de maşină, de mult timp nefolosit, cu buruieni
crescute pe el; a ajuns la un garaj de lemn. Uşa a scârţâit. Garajul era gol. Nu erau decât
nişte buşteni foarte vechi, tocmai buni de pus pe foc, unelte pentru grădinărit şi multe sticle,
în lăzi. De o parte şi de alta a uşii, la colţurile pereţilor, atârna câte un păianjen mare şi
negru. Randall a luat o bucată de lemn şi i-a omorât, foarte calm. A închis uşa şi a luat-o
înapoi pe drum până în faţa casei. A sunat, a băut, dar n-a răspuns nimeni. S-a întors fără
grabă, uitându-se peste umăr la stradă.

― E mai uşor prin spate. Găina aia bătrână n-o să observe nimic. A minţit prea mult.
A urcat cele două trepte şi a ridicat cârligul uşii exterioare, folosind lama unui briceag.
Aşa am ajuns la a doua uşă. Era plină de găuri şi unele găuri erau pline de muşte.
― Dumnezeule, ce mod de a trăi! a zis.
Într-adevăr, era uşor de intrat prin spate. Un şperaclu banal a descuiat uşa. Dar mai era

şi un zăvor

― Asta mă pune pe gânduri, am zis. Cred că a păţit ceva. Altfel, nu s-ar fi încuiat aşa. E

prea nepăsătoare.

― Tu ştii mai bine, a zis Randall şi s-a uitat la mica fereastră din uşă. Am să împing
geamul înăuntru. Sau terminăm mai rapid?
― Loveşte-o zdravăn. Cui îi pasă pe aici?
― S-a făcut.
S-a dat puţin înapoi şi a lovit uşa lângă yală, cu piciorul paralel cu podeaua. Ceva a
pocnit şi uşa s-a mişcat câţiva centimetri. Am împins-o, am luat de pe linoleum o bucată de
metal rupt şi l-am pus politicos pe o balustradă de lemn, lângă nouă sticle de gin, goale.
Muştele bâzâiau lângă fereastra închisă a bucătăriei. Puţea. Randall s-a oprit şi a privit

cu atenţie.

A trecut de uşile batante, reuşind să nu le atingă decât cu degetul mic. Sufrageria era
neschimbată. Radioul tăcea.
― E un radio frumos, a zis Randall. Scump. Dacă l-a plătit... ia uite!
S-a aşezat într-un genunchi şi s-a uitat de-a lungul covorului. Apoi, s-a dus lângă radio
şi a mişcat cu piciorul un cablu. Am văzut ştecherul scos din priză. S-a aplecat şi a studiat
butoanele radioului.

― Mda. Mari şi curate. „Isteaţă treabă. Pe cablu nu rămân amprente, nu-i aşa?
― Bagă-l în priză şi vezi dacă e deschis.
S-a uitat puţin împrejur şi a băgat ştecherul în priză. Imediat s-au aprins luminiţele. Am
aşteptat. Obiectul a mârâit câtva timp, apoi din difuzor a ţâşnit un sunet foarte puternic.
Randall a sărit la cablu şi l-a scos din priză. Sunetul s-a întrerupt brusc.S-a îndreptat, cu
ochii licărind.

Ne-am dus în dormitor. Doamna Jessie Pierce Florian zăcea în pat, pe diagonală, într-o
rochie de casă din bumbac, şifonată, cu capul atârnând dincolo de marginea patului. Unul
din picioarele patului era uns cu ceva ce plăcea muştelor.
Era moartă de mult.
Randall n-a atins-o. A privit-o multă vreme, apoi s-a uitat la mine, dezvelindu-şi dinţii.
― Moartea pare să fie leitmotivul acestui caz. Acum n-au folosit decât o pereche de
mâini. Dumnezeule, dar ce mâini! Uită-te la urmele de pe gât, la spaţiul dintre urmele de
degete.

― Tu trebuie să te uiţi, am zis şi m-am întors. Bietul Nulty! Nu mai e vorba doar de un

negru.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->