Conferenţiar univ. dr. Bianca SELEJAN-GUŢAN Lector univ. dr.

Laura-Maria CRĂCIUNEAN

DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC Manual pentru uzul studenţilor la forma de învăţământ la distanţă

Editura Universităţii Lucian Blaga din Sibiu 2009

1

CUPRINS GHID DE UTILIZARE A MANUALULUI DE STUDIU……………………………p.5 PREZENTAREA MANUALULUI DE STUDIU ŞI A DISCIPLINEI………………p.7 BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………..p.9 TEMA I – INTRODUCERE ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC………p.10 1. 2. 3. 4. 5. Noţiuni introductive Particularităţile şi natura dreptului internaţional public Dreptul internaţional public şi dreptul intern Dreptul internaţional public şi dreptul internaţional privat Repere în dezvoltarea istorică a dreptului internaţional public

TEMA II – IZVOARELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC…………...p.19 1. Noţiunea şi sfera izvoarelor dreptului internaţional public 2. Prezentarea izvoarelor şi a principiilor dreptului internaţional public 1. Tratatul internaţional 2. Cutuma internaţională 3. Principiile generale de drept 4. Principiile dreptului internaţional public 5. Jurisprudenţa sau hotărârile judecătoreşti 6. Doctrina 7. Echitatea 8. Actele unilaterale ale statelor 9. Actele organizaţiilor internaţionale 3. Ierarhia normelor în dreptul internaţional public. Ius cogens TEMA III – SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC…….......p.28 1. Introducere. Despre personalitate în dreptul internaţional public 2. Prezentarea sferei subiectelor de drept internaţional public 3. Statele – principalele subiecte de drept internaţional public 4. Organizaţiile internaţionale interguvernamentale: Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) 5. Alte entităţi cu personalitate internaţională restrânsă sau discutabilă: a. popoarele şi mişcările de eliberare naţională b. organizaţiile nonguvernamentale c. societăţile transnaţionale d. individul (persoana fizică) TEMA IV – POPULAŢIA ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC………….p.44

2

1. Populaţia – element constitutiv al statului 2. Cetăţenia în dreptul internaţional public 3. Regimul juridic al străinilor 4. Protecţia diplomatică 5. Regimul juridic al refugiaţilor şi al persoanelor strămutate 6. Azilul teritorial TEMA 5 – PROTECŢIA INTERNAŢIONALĂ A DREPTURILOR OMULUI…..p.53 1. Primele preocupări pentru protecţia drepturilor omului 2. Principalele sisteme de protecţie a drepturilor omului a) Sistemul ONU de protecţie a drepturilor omului b) Sisteme regionale: 1. Sistemul european: - Consiliul Europei - Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) - Uniunea Europeană (UE) 2. Sistemul interamerican 3. Sistemul african 4. Carta arabă a drepturilor omului 3. Protecţia minorităţilor în dreptul internaţional public TEMA 6 – TERITORIUL ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC………….p.66 1. 2. 3. 4. Noţiunea şi elementele teritoriului Dobândirea şi modificarea titlului asupra teritoriului Delimitarea teritoriului Regimul juridic al unor spaţii în dreptul internaţional public a. Fluviile, lacurile şi canalele internaţionale b. Marea teritorială c. Marea liberă d. Spaţiul aerian e. Spaţiul cosmic f. Arctica şi Antarctica

TEMA 7 – JURISDICŢIA STATELOR ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC………………………………………………………………………………….p.75 1. Jurisdicţia statelor 2. Imunitatea statelor 3. Imunităţile şi privilegiile diplomatice şi consulare a. Dreptul diplomatic b. Dreptul consular TEMA 8 – TRATATUL INTERNAŢIONAL………………………………………...p.85 1. Definiţia, clasificarea şi codificarea dreptului tratatelor 2. Încheierea tratatelor internaţionale a. Condiţii de fond şi de formă

3

5. Medierea d. încetarea. Tribunalul Internaţional Penal pentru Ruanda c.121 4 . Concilierea 4. Ancheta e.p.94 1. Negocierea b. Etapele încheierii tratatelor internaţionale c. Mijloace non-jurisdicţionale de soluţionare paşnică a diferendelor internaţionale a. 6.p. Tribunalele penale internaţionale a. Legislaţia română în materia încheierii tratatelor internaţionale Respectarea şi aplicarea tratatelor de către statele părţi Efectele tratatelor faţă de terţi Modificarea. suspendarea efectelor tratatelor internaţionale Nulitatea tratatelor internaţionale Reguli de interpretare a tratatelor internaţionale TEMA 9 – INTRODUCERE ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL UMANITAR…………………………………………………………………………. Principii aplicabile soluţionării diferendelor internaţionale 3.. Curtea Penală Internaţională Permanentă TEMA 11 – SOLUŢIONAREA PE CALE PAŞNICĂ A DIFERENDELOR INTERNAŢIONALE …………………………………………………………………p. b. Noţiunea de diferend internaţional 2. Soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale în cadrul ONU RĂSPUNSURI LA TESTELE DE AUTOEVALUARE………………………………..113 1. Dreptul internaţional umanitar contemporan 3. 4. Comitetul Internaţional al Crucii Roşii TEMA 10 – RĂSPUNDEREA INTERNAŢIONALĂ………………………………. Curtea Internaţională de Justiţie 5. Dreptul internaţional penal 3. Tribunalul Internaţional Penal pentru fosta Iugoslavie b. Scurte consideraţii istorice 2. Răspunderea internaţională a indivizilor. Mijloace jurisdicţionale de soluţionare a diferendelor internaţionale a.3.104 1. Bunele oficii c.. 7.. Răspunderea internaţională a statelor 2. Arbitrajul internaţional b.p..

Recomandăm câteva reguli de bază în procedura de realizare a programului de autoinstruire pe baza manualului de faţă: 1. Temele de studiu se parcurg în ordinea în care sunt prezentate în manual. pe baza prezentelor instrucţiuni asigură reţinerea informaţiilor de bază. El este destinat studenţilor de la forma de învăţământ la distanţă (ID) şi constituie materialul bibliografic minim necesar pentru parcurgerea. Manualul este structurat pe teme de studiu. care poate fi parcurs şi însuşit printr-un efort continuu de concentrare intelectuală care să nu depăşească 2-6 ore (intervalul se referă la conţinutul de idei al modulului de studiu şi nu ia în calcul întrebările recapitulative. Întrebările de autocontrol. testele de autoevaluare sau pe cele de evaluare). deci nu trebuie rezolvate contra cronometru. Rezultatele efective ale utilizării manualului se vor suprapune pe rezultatele aşteptate doar cu condiţia respectării întocmai a procedurii de parcurgere a modulelor de studiu. caracterizată de un număr limitat de termeni de referinţă (cuvintecheie). cu scopul evaluării gradului şi corectitudinii înţelegerii fenomenelor ţi proceselor descrise sau prezentate în modulul de studiu. sub sancţiunea nerealizării la parametrii maximali a programului de autoinstruire. Criteriile şi modalitatea de ”înlănţuire” a modulelor de studiu sunt prezentate la fiecare modul de studiu şi ele trebuie respectate întocmai. însuşirea şi evaluarea disciplinei respective. 2. înţelegerea fenomenelor fundamentale şi aplicarea cunoştinţelor dobândite la rezolvarea unor probleme specializate.GHID DE UTILIZARE A MANUALULUI DE STUDIU Introducere Prezentul manual de studiu reprezintă o sinteză a conţinutului disciplinei DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC. Fiecare unitate de studiu are o structură proiectată din perspectiva exigenţelor autoinstruirii. 5 . Fiecare modul de studiu conţine şi un test de evaluare şi/sau temă pentru acasă pe care studentul trebuie să le realizeze. Manualul este structurat în conformitate cu standardele şi procedurile de uz larg în învăţământ naţional şi internaţional. 3. Parcurgerea manualului. temele pentru acasă. conform planurilor de învăţământ în vigoare. care se adresează învăţării individuale pe baze interactive. Procedura de învăţare în sistem de autoinstruire Utilizarea manualului de studiu individual se face pe baza unui program de autoinstruire. care este comună învăţământului la forma de zi şi la forma de învăţământ la distanţă. testele de evaluare sau tema pentru acasă nu sunt de perspicacitate. procedură care este prezentate în cele ce urmează. chiar în cazul în care studentul apreciază că ar putea ”sări” direct la o altă unitate de studiu. Tema de studiu reprezintă o parte omogenă din componenţa manualului.

cu caracter integrativ. Ea se constituie într-un instrument indispensabil de studiu individual necesar însuşirii şi mai ales înţelegerii temei. revăzând. Nu este recomandabil să se parcurgă mai mult de un modul de studiu pe zi. să se facă o pauză de 30 de minute sau o oră. TEMA PENTRU ACASĂ (TA) reprezintă un exerciţiu obligatoriu de reflecţie pentru fiecare temă de studiu. 1-2 ore. înainte de efectuarea testelor de autoevaluare. care are rolul de a realiza un liant noţional şi cognitiv între temele studiate anterior şi de a provoca capacitatea sintetică şi creativă a studentului. De asemenea este recomandabil ca la fiecare 2 ore de studiu să se facă o pauză de 30 de minute. studiul unui modul poate fi fracţionat pe mai multe zile. 6 . conţinutul dezvoltat de idei al modulului se efectuează testul de autoevaluare ţi se verifică.: Este recomandabil ca. implică stăpânirea temelor anterioare precum şi consultarea tutorelui de disciplină. 5. Rezolvarea ei se poate face în aprox. dedicând cel puţin 30 de minute pe zi studiului.10 ore). prin confruntare cu răspunsurile date la sfârşitul manualului.4. În funcţie de necesităţile şi posibilităţile de studiu ale studentului. Ordinea logică a parcurgerii unităţii de studiu este următoarea: • • • • • • • • se citesc obiectivele şi competenţele modulului de studiu se citesc termenii de referinţă (cuvintele cheie) se parcurg ideile principale ale modulului sintetizate în rezumat se parcurge conţinutul dezvoltat de idei al modulului se parcurge bibliografia recomandată se răspunde la întrebările recapitulative. Pregătirea ei necesită un efort mai îndelungat (aprox. TEMA DE CONTROL (TC): reprezintă un exerciţiu obligatoriu mai amplu. corectitudinea răspunsurilor se efectuează testul de evaluare şi/sau tema pentru acasă sau de control (după caz) OBS. pentru a nu se periclita însuşirea temeinică şi structurală a materiei. Cele două teme de control se regăsesc pe parcursul manualului astfel încât să acopere cele mai importante părţi ale acestuia. dacă este necesar.

a principalelor concepte cu care operează această disciplină.PREZENTAREA MANUALULUI DE STUDIU ŞI A DISCIPLINEI Manualul de studiu DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC reprezintă o sinteză realizată în manieră interactivă a cursului corespondent utilizat la forma de învăţământ zi. b) abordarea comparativă a instituţiilor şi principiilor învăţate deja la alte ramuri de drept intern şi cele ale dreptului internaţional public (de exemplu. tratat – contact. Conţinutul de idei nu a fost redus ci doar sintetizat. penală. dreptul organizaţiilor internaţionale.). dreptul internaţional al drepturilor omului. într-o manieră mai accentuat enunţiativă. protecţia internaţională a drepturilor omului sau dreptul internaţional privat. Obiectivele disciplinei: Prezentarea cursului va urmări dobândirea unor cunoştinţe şi concepte specifice diferitelor ramuri ale dreptului internaţional public precum: dreptul tratatelor. Cursul de drept internaţional public constituie şi premisa necesară învăţării şi aprofundării ulterioare a altor discipline precum dreptul comunitar. cetăţenie – componenta de drept constituţional şi cea de drept internaţional. dreptul umanitar. prin conştientizarea rolului dreptului internaţional în dezvoltarea societăţii internaţionale şi în raport cu dreptul intern (în principal prin stabilirea şi analizarea relaţiilor care există. Obiective principale: a) înţelegerea mecanismelor generale ale raportului dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern al statelor. a evoluţiei societăţii internaţionale. protecţia internaţională a drepturilor omului sau dreptul internaţional privat. Structura fiecărei teme de studiu este următoarea: 7 . în prezent. Descrierea structurii manualului: Manualul este structurat în conformitate cu rigorile studiului individual (autoinstruire) şi este compartimentat în teme de studiu. elementele de detaliu sau de explicaţie redundantă (necesare pentru atingerea scopului pedagogic al fixării şi corelării cunoştinţelor) putând fi găsite de către student în bibliografia de specialitate recomandată. Obiectul cursului DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC: Cursul îşi propune să realizeze o introducere în vasta disciplină drept internaţional public prin cunoaşterea problematicii specifice acestei ramuri de drept. în principiu. drepturile omului din perspectiva dreptului constituţional şi a dreptului internaţional public etc. c) formarea unui vocabular juridic necesar oricărui jurist şi indispensabil pentru studiul unor discipline precum dreptul comunitar. între dreptul intern şi dreptul internaţional). răspundere internaţională – răspundere civilă. dreptul diplomatic şi consular ori dreptul internaţional penal.

VII.I. Obiective (rezultatele aşteptate ale temei) Competenţele dobândite de student (utilitatea temei pentru student) Termeni de referinţă (concepte cheie) Structura temei de studiu Rezumatul ideilor principale Conţinutul dezvoltat de idei al modulului Bibliografia recomandată VIII. III. IV. Teste de autoevaluare. V. Întrebări recapitulative IX. teste de evaluare. VI. teme de casă 8 . II.

1997. Bucureşti. Bibliografia generală complementară: Studiul ştiinţific al disciplinei impune parcurgerea următoarei liste de bibliografie românească selectivă: 1. Drept internaţional umanitar. M. B. M. B. Editura Burg. B. El reprezintă minimul de informaţie necesară pentru înţelegerea şi însuşirea noţiunilor fundamentale ale disciplinei. Editura All Beck. Editura C. C. Editura Universităţii „Lucian Blaga”Sibiu. 12.H. Editura Lumina Lex. Drept internaţional public. Aurescu. 2009 (ediţia a V-a). Selejan-Guţan. Protecţia europeană a drepturilor omului. 2000. 11. Editura Hamangiu. A. Beck. Bucureşti. R. Laura-Maria Crăciunean. Gâlea. 2003. Năstase. S. Niciu. R. Sinteze pentru examen. 5. Culegere de texte de drept internaţional public. Scăunaş. 1998. Drept internaţional public. 2006 (ediţia a II-a).H. B. 6. Miga-Beşteliu. 4. Jura. Editura C. Beck.H. A. Bucureşti. 2004 (ediţia I). Bucureşti. Scăunaş. A. Editura Servosat. 2008 (ediţia a III-a). Niciu. Drept internaţional public. 2005. a temelor de control. II. 2000. Editura ALL-Beck. 2002. 2006 (ediţia a IV-a). Năstase. Arad. S. Bucureşti.I. Bucureşti. Al. 2. Bucureşti. Drept internaţional public. 2008. 9. 2008. Pentru realizarea unor studii ştiinţifice. 2003. 2007. Bucureşti. Editura C. 3. Sinteze pentru examen. Editura C. Beck. Drept internaţional. Ediţia a III-a. I. Sibiu. a temelor pentru acasă. 2 volume. Bucureşti. Aurescu. Drept internaţional public. Bolintineanu. B. B. Selejan-Guţan. 8. 7. Miga-Beşteliu. Prezentul manual constituie bibliografia generală minimală obligatorie pentru studiul disciplinei DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC.H. Beck. a lucrării de licenţă precum şi pentru aprofundarea disciplinei studentul se va adresa pentru bibliografie suplimentară tutorelui de disciplină. Aurescu. Introducere în dreptul internaţional public. Drept internaţional public. 9 . Drept internaţional contemporan. Năstase. 2 volume. Editura All Beck. Drept diplomatic şi consular. 10. Selejan-Guţan. III.

10 . Dreptul internaţional public şi dreptul internaţional privat 5. şi în cazul României. TERMENI DE REFERINŢĂ (CONCEPTE CHEIE): societate internaţională. se poate vorbi numai după Pacea de la Westfalia însă manifestări incipiente ale acestuia pot fi regăsite. OBIECTIVELE SPECIFICE ALE TEMEI: • înţelegerea deosebirilor dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern • înţelegerea particularităţile dreptului internaţional public • înţelegerea raportului dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern • înţelegerea deosebirilor dintre dreptul internaţional public şi dreptul internaţional privat • studentul să înţeleagă rolul deţinut de Liga Naţiunilor şi ONU în dezvoltarea dreptului internaţional public II. Pacea de la Westfalia IV. în sensul modern al cuvântului. Particularităţile şi natura dreptului internaţional public 3. şi în perioada antică ori în evul mediu. asupra dreptului internaţional. Există o societate internaţională? Dar un drept aplicabil acesteia. în particular • studentul să fie capabil să identifice momentele istorice de importanţă fundamentală în dezvoltarea dreptului internaţional public III. în adevăratul sens al cuvântului? Care sunt particularităţile şi punctele slabe ale acestei ramuri de drept? Despre drept internaţional public. Transpunerea acestei afirmaţii. ius cogens. Repere în dezvoltarea istorică a dreptului internaţional public V. natura consensuală. relaţii internaţionale. cu uşurinţă. Dreptul internaţional public şi dreptul intern 4. Definiţia dreptului internaţional public 2. drept internaţional. Pactul Briand-Kellogg.TEMA I – INTRODUCERE ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC I. nu s-a făcut fără dificultate. drept de coordonare. monism. STRUCTURA MODULULUI DE STUDIU: 1. Tratatul Sublim. capitulaţii. dualism. COMPETENŢE SPECIFICE DOBÂNDITE DE STUDENT: • studentul să fie capabil să identifice raporturile specifice dreptului internaţional public • studentul să fie capabil să facă distincţia între raporturile de drept internaţional public şi cele de drept internaţional privat • studentul să fie capabil să identifice care este raportul dintre dreptul intern şi dreptul internaţional. REZUMAT: "Dreptul poate exista doar într-o societate şi nu poate exista nicio societate fără un sistem de drept care să reglementeze relaţiile dintre membrii săi". în general. perfect valabile pentru sistemele de drept intern.

1927). Modul de control al respectării normelor – controlul respectării normelor de drept internaţional ţine tot de voinţa statelor. Raporturile stabilite între membrii societăţii internaţionale poartă denumirea de relaţii internaţionale. al XX-lea). A. în mod special caracterul său consensual. precum şi de absenţa unei autorităţi superioare cu atribuţii legislative. al XIXlea şi începutul sec. organizaţiile internaţionale nonguvernamentale şi chiar individul. Normele dreptului internaţional iau naştere prin acordul de voinţă al statelor: "regulile de drept obligatorii pentru toate statele sunt emanaţia propriei lor voinţe. chiar şi în cazul în care competenţa aparţine unor organe jurisdicţionale special create în acest scop. Trăsăturile specifice şi natura dreptului internaţional public O serie de particularităţi deosebesc dreptul internaţional public de dreptul intern al statelor. iar normele juridice care guvernează aceste raporturi formează dreptul internaţional public. 3. C. liber exprimate. Modul de elaborare a normelor – procesul de elaborare a normelor sale este marcat de participarea exclusivă a statelor. ca actor în relaţiile internaţionale. Un alt autor defineşte dreptul internaţional public pornind de la elementele sale esenţiale: "un ansamblu de norme juridice chemate să reglementeze raporturile dintre state şi celelalte subiecte ale dreptului internaţional. fac dificilă introducerea de sancţiuni împotriva eventualelor încălcări. D. hotărârea din cauza Lotus. participarea la societatea internaţională era un privilegiu al statelor. Modul de aplicare a normelor – din nou. Nu există un sistem judiciar cu competenţă generală şi obligatorie. aşa cum rezultă aceasta din convenţii sau cutume general acceptate ca exprimând principii de drept" (Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională. Dreptul internaţional public şi dreptul intern 11 . Natura consensuală a dreptului internaţional public – este principala caracteristică a acestuia." 2. Dacă în perioada clasică a dreptului internaţional (sec. E. Modul de sancţionare a încălcării normelor – trăsăturile specifice ale dreptului internaţional public. în timpurile moderne această societate s-a îmbogăţit însă şi cu alte elemente: organizaţiile internaţionale interguvernamentale. suntem în faţa unei suprapuneri a autorilor normei cu cei chemaţi să o aplice. Definiţia dreptului internaţional public Societatea internaţională a fost definită ca acea comunitate a statelor suverane care intră în raporturi juridice unele cu altele. care sunt în acelaşi timp şi beneficiarii normelor adoptate. Dreptul internaţional public a fost definit ca "acel corp de reguli obligatorii din punct de vedere juridic pentru state în relaţiile dintre acestea". Unele organizaţii internaţionale sau organe ale acestora pot fi însărcinate cu anumite competenţe privind aplicarea normelor dar nu există un sistem de autorităţi ale administraţiei publice însărcinate cu această aplicare. B.CONŢINUTUL TEMEI I: 1. norme create de aceste subiecte pe baza acordului lor de voinţă.

Doctrina dreptului internaţional public a creat o celebră controversă în jurul problemei relaţiei dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern: controversa dintre monism şi dualism. Întrebarea fundamentală de la care a pornit această dezbatere teoretică a fost: există una sau două ordini juridice – internă şi internaţională? Potrivit teoriei moniste, reprezentate de jurişti faimoşi ca Hersch Lauterpacht, Lassa Oppenheim, Georges Scelle, Hans Kelsen, dreptul este o structură unitară, instituind o singură ordine normativă, în care dreptul internaţional şi dreptul intern îşi ocupă fiecare un loc stabilit. Teoria dualistă propune ideea existenţei a două ordini juridice distincte, având obiecte de reglementare distincte şi subiecte distincte. În dreptul internaţional contemporan şi în practica statelor, remarcăm următoarele dezvoltări ale raporturilor dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, care dovedesc tot mai accentuata tendinţă spre influenţare reciprocă a celor două ordini juridice: a) art. 46 al Convenţiei de la Viena privind dreptul tratatelor, care prevede că un stat nu se poate prevala de faptul că consimţământul său la încheierea unui tratat a fost exprimat cu violarea unei dispoziţii a dreptului său intern privitoare la competenţa de a încheia tratate, cu excepţia cazului când este vorba despre o violare vădită şi a unei dispoziţii interne de o importanţă fundamentală; b) conferirea, de către state, de efecte directe în dreptul intern ale unor tratate internaţionale (de exemplu, art. 11 al Constituţiei României); c) recunoaşterea priorităţii faţă de dreptul intern a unor prevederi ale dreptului internaţional, în mod special a celor privind drepturile omului (de exemplu, art. 20 al Constituţiei României). d) crearea unor ordini internaţionale sui generis, cel mai elocvent exemplu fiind cel al Uniunii Europene, care tinde tot mai mult spre o îmbinare a trăsăturilor unui sistem internaţional cu cele ale unui sistem constituţional. 4. Dreptul internaţional public şi dreptul internaţional privat Dreptul internaţional public, ca şi parte a dreptului internaţional, trebuie distins de dreptul internaţional privat, acesta din urmă fiind numit şi „conflict de legi”. Astfel, dreptul internaţional privat reprezintă o parte a dreptului privat al statelor, adică un ansamblu de norme juridice de drept intern, şi are ca obiect determinarea legii care va fi în concret aplicabilă în cazul conflictului de legi sau de jurisdicţii Normele juridice de drept privat sunt edictate de legiuitorul fiecărui stat, în România, spre exemplu, reglementând aceste raporturi Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. Dreptul internaţional public, pe de altă parte, cuprinde ansamblul de norme juridice care reglementează raporturile dintre state şi celelalte subiecte de drept internaţional public, norme care sunt create de aceste subiecte pe baza acordului lor de voinţă. Sfera subiectelor dreptului internaţional public este restrânsă, ea limitându-se la state şi organizaţii internaţionale interguvernamentale, entităţi precum organizaţiile internaţionale nonguvernamentale, societăţile transnaţionale, mişcările de eliberare naţională sau individul având o capacitate de drept internaţional public restrânsă, nefiind admisă calitatea lor de subiecte de drept internaţional public. 5. Repere în dezvoltarea istorică a dreptului internaţional public a. Perioada antică. „Putem afirma că dreptul internaţional a existat independent de existenţa statului şi a naţiunilor?” în contextul în care definiţia clasică a dreptului internaţional public face referire la reglementarea relaţiilor dintre state, prin intermediul normelor juridice.

12

Problema originilor dreptului internaţional în societatea antică a stârnit numeroase controverse, marea majoritate a autorilor de drept internaţional public preferând să înceapă prezentarea istorică din secolul al XIV-lea, cel mult, secol în care s-au manifestat într-o formă incipientă naţiunile. Remarcăm dintre autorii citaţi poziţia lui Roger Pinto care începe prezentarea istorică a dreptului internaţional cu Machiavelli, adică din secolul al XVI-lea, sub motivaţia că acesta a fost cel care a introdus în vocabularul politic şi instituţional noţiunea de „stat” şi că în lipsa statelor orice discuţie cu privire la existenţa unui drept internaţional este de prisos. Este meritul marilor internaţionalişti Georges Scelle, Lassa Oppenheim şi Hersch Lauterpacht de a fi redat perioadei antice locul meritat în istoria dreptului internaţional, lucrările lor cuprinzând referiri ample la această perioadă istorică. Egiptul Antic şi Mesopotamia. Descoperirile arheologice recente au demonstrat faptul că, în perioada antică, în Orientul Apropiat au existat relaţii diplomatice, s-au încheiat tratate şi s-a folosit chiar şi o limbă diplomatică oficială între entităţi politice precum Egiptul, statele hitite, lumea mesopotamiană şi cea persano-iraniană. În ceea ce priveşte tratatele, dintre numeroasele texte păstrate unul a preocupat, cu precădere, marea majoritate a specialiştilor în drept internaţional – acest lucru datorându-se şi caracterului său complex – şi anume Tratatul sublim dintre faraonul Egiptului Ramses al IIlea şi regele hitit Hattuşill al III-lea (1292 î. Hr.), încheiat la sfârşitul bătăliei de la Qadesh. Ceea ce a făcut ca acest text să fie cu totul remarcabil şi pe cale de consecinţă să se distingă între tratatele încheiate la acea vreme au fost elemente precum: calificarea lui drept un pact de neagresiune cu consecinţa încheierii lui de pe picior de egalitate deşi în preambul se proclama victoria faraonului egiptean; reformularea unui acord mai vechi de apărare comună; stabilirea succesiunii la tronul hitit; redactarea lui în două limbi (egipteană şi babiloniană – cea din urmă fiind limba diplomatică a timpului); consacrarea unui mecanism complex de extrădare a refugiaţilor politici; garantarea respectării tratatului de către cele două divinităţi supreme, cu consecinţa consacrării unei sancţiuni religioase în cazul în care tratatul nu este respectat. Roma antică. Nu putem vorbi despre Roma antică fără a aminti cuvintele internaţionalistului Pierre Vellas: „...cu Roma antică dreptul internaţional beneficiază de geniul juridic roman”, dar în acelaşi timp trebuie să menţionăm că „geniul juridic” al romanilor s-a manifestat în ceea ce priveşte transpunerea raporturilor Imperiului Roman cu popoarele străine în reguli juridice şi nu în ceea ce priveşte spiritul dreptului internaţional de astăzi, deoarece regulile juridice ale romanilor cu alte popoare poartă amprenta poziţiei lor de superioritate, nicidecum de egalitate. Grecia antică. Preocuparea grecilor pentru stabilirea de relaţii internaţionale cu alte comunităţi decât cele greceşti reglementate prin drept a fost destul de limitată, cauza principală fiind considerată civilizaţia şi superioritatea lor culturală. Astfel, sunt destul de rare situaţiile în care putem să vorbim despre acorduri încheiate între greci şi alte comunităţi, acestea din urmă fiind, de regulă, considerate a fi alcătuite din barbari şi pe cale de consecinţă destinate a fi aservite grecilor. b. Pentru dreptul internaţional, perioada Evului Mediu a fost una extrem de tumultuoasă. Pe de o parte, asistăm la manifestarea unor factori care au împiedicat dezvoltarea normală a unui drept internaţional propriu-zis ale cărui rădăcini le-am putut deja zări în perioada antică, iar pe de altă parte se pot constata şi o serie de factori care au influenţat enunţarea unor reguli devenite ulterior principii de bază ale dreptului internaţional. Din prima categorie amintim: dezvoltarea de către biserică a unui sistem de drept propriu (dreptul canonic), apoi existenţa unui aşa numit „drept imperial”, al cărui promotor a fost Imperiul German – care dorea să-şi extindă şi să-şi manifeste autoritatea asupra întregii Europe Occidentale – şi, nu în ultimul rând, intervenţia factorul feudal, care a reaşezat raporturile dintre state pe baze noi şi foarte diferite. 13

c. Pacea din Westfalia (1648) a inaugurat "o nouă eră" în relaţiile interstatale, punând capăt perioadei de conflict între cei doi poli de autoritate existenţi anterior: Papa – conducătorul Bisericii Catolice şi Împăratul – conducător al Sfântului Imperiu Roman, conflict căruia îi corespundea un conflict între două sisteme de drept: cel bisericesc şi cel laic, între care un drept internaţional nu îşi putea găsi locul. Tratatele păcii din Westfalia, semnate la Münster şi Osnabrück, recunoşteau: - existenţa statelor bazate pe credinţa protestantă; - independenţa Statului de Biserică; - existenţa lui ius foederationis, adică a dreptului statelor membre ale Sfântului Imperiu Roman de a încheia alianţe cu puteri străine şi de a declara război, dar nu împotriva Sfântului Imperiu sau împotriva "păcii publice"; - introduce o împărţire politică a puterii în Europa, recunoaşte existenţa unor state neutre (Elveţia şi Olanda). Comunitatea internaţională astfel formată includea, la început, exclusiv state creştine. Abia la mijlocul sec. al XIX-lea, au fost „admise” şi state necreştine: Imperiul Otoman, Persia, China, Japonia, Burma, Siam ş.a. Această acceptare a statelor necreştine a fost făcută, la început, de pe poziţii de superioritate, prin impunerea regimului capitulaţiilor şi prin expansiunea colonială. Tratatul de la Paris din 26 septembrie 1815 a instituit Sfânta Alianţă dintre Austria, Rusia şi Prusia, proclamând datoria statelor de a se ajuta reciproc în scopul menţinerii religiei, păcii şi justiţiei, ca membri ai aceleiaşi "familii creştine". Un al doilea tratat, încheiat tot la Paris, la 20 noiembrie 1815, instituia o alianţă militară între marile puteri, introducând un sistem de securitate colectivă şi un nou mod de soluţionate a problemelor politice, prin metode diplomatice şi mai ales prin "diplomaţia multilaterală". d. În perioada situată între prima jumătate a sec. al XIX-lea şi prima jumătate a sec. al XX-lea, asistăm la dezvoltarea dreptului internaţional clasic, pe următoarele coordonate: a) distincţia, în procesul de elaborare a normelor de drept internaţional, dintre marile puteri şi statele mici; b) instituirea unor sfere de influenţă ale marilor puteri; c) impunerea unor principii generale şi speciale ale dreptului internaţional, dintre care: suveranitatea şi egalitatea statelor, principiul libertăţii de navigaţie; d) emergenţa dreptului umanitar, odată cu crearea Comitetului Crucii Roşii, în 1864 şi cu adoptarea primelor instrumente juridice în materie; e) instituirea unor reguli privind relaţiile diplomatice şi consulare şi privind neutralitatea unor state; f) unele încercări de a limita dominaţia marilor puteri au avut loc la începutul sec. al XX-lea. De exemplu, clauzele introduse în unele contracte de concesiune încheiate de statele latino-americane cu cetăţeni ai statelor occidentale, prin care aceştia din urmă renunţau la dreptul de a se prevala de protecţia juridică şi diplomatică a statului lor în caz de conflicte rezultate din contractele respective şi acceptau ca diferendul să fie soluţionat de instanţele locale (aşa-numita doctrină Calvo, după numele juristului argentinian Calvo). g) primele preocupări în domeniul drepturilor omului, în cadrul luptei împotriva sclaviei. e. Primul război mondial a constituit un punct de răscruce al societăţii internaţionale şi al dreptului internaţional. Principalele repere în dezvoltarea dreptului internaţional în această perioadă au fost: a) introducerea principiului scoaterii războiului în afara legii, prin Pactul Ligii Naţiunilor şi prin Pactul Briand-Kellogg din 1928 (Pactul de la Paris privind Interzicerea Războiului);

14

a. În perioada 19451989 aceasta a stat sub semnul "războiului rece" dintre blocul statelor democratice occidentale şi blocul statelor socialiste. prin protecţia acordată minorităţilor naţionale şi prin emergenţa drepturilor sociale datorită activităţii Organizaţiei Internaţionale a Muncii. f) creşterea numărului organizaţiilor internaţionale interguvernamentale. dreptul mării ş. e) modificări fundamentale în structura comunităţii internaţionale. g) creşterea numărului şi rolului organizaţiilor non-guvernamentale internaţionale. f. Cea mai mare parte a acestor dezvoltări ale dreptului internaţional contemporan vor face obiectul capitolelor ce urmează.b) crearea Curţii Permanente de Justiţie Internaţională. în 1921 şi recurgerea frecventă la tribunale arbitrale pentru soluţionarea diferendelor dintre state. Crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite a însemnat începutul unei noi ere a relaţiilor internaţionale. însărcinată cu asigurarea cooperării statelor în vederea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale. Adevărata dezvoltare a dreptului internaţional a avut loc abia după încheierea celui de-al doilea război mondial. Dintre coordonatele majore ale dreptului internaţional începând cu 1945 menţionăm: a) crearea ONU. c) abrogarea sistemului capitulaţiilor. pentru judecarea criminalilor de război. dreptul diplomatic şi consular. d) dezvoltarea preocupărilor pentru drepturile omului. 15 . codificarea unor domenii importante ale dreptului internaţional: dreptul tratatelor. d) extinderea fără precedent a preocupărilor în domeniul drepturilor omului. h) din punct de vedere normativ. ca organizaţie internaţională cu vocaţie universală. prin instituirea Tribunalelor speciale de la Nürnberg şi Tokyo. b) concretizarea ideii de justiţie penală internaţională. c) sfârşitul perioadei coloniale şi afirmarea dreptului popoarelor la auto-determinare ca normă imperativă a dreptului internaţional. inclusiv regionale. bazate pe necesitatea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale.

Miga-Beşteliu. op. Timpul necesar studiului: 3 h sau 30 min. A. 1-17. cit. Năstase. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE: 1) Care sunt trăsăturile dreptului internaţional public care îl disting de dreptul intern? 2) Care este relaţia dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern? 3) Care sunt principalele etape în dezvoltarea istorică a dreptului internaţional public. op. 2006.3-13. cit. L.VII. R. în epoca modernă? 16 .I. cit. C. 2003. / zi VIII. BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ NECESARĂ APROFUNDĂRII: B. Crăciunean. vol. 2005. 2008. Guţan. B.. Jura. pp. Aurescu.-M.. Selejan-Guţan. p.1-58.. pp. op.1-20. cit. pp. op.. B.

d. b. Nu sunt trăsături specifice dreptului internaţional public: a. drept de subordonare c. ca şi regulă. c. d. Cum mai este denumit dreptul internaţional public: a. Când a fost creată Liga Naţiunilor? a. Hugo Grotius c. Georges Scelles 17 . natura consensuală a dreptului internaţional public d. Este considerat părintele dreptului internaţional public: a. Lassa Oppenheim b. existenţa unui sistem judiciar cu competenţă generală şi obligatorie e. dualismul c. drept de coordonare 5. b. existenţa unui sistem de autorităţi ale administraţiei publice însărcinate cu aplicarea normelor de drept internaţional public b. natura consensuală a dreptului internaţional public existenţa unui sistem judiciar cu competenţă generală şi obligatorie normele de drept internaţional public iau naştere prin acordul de voinţă al statelor existenţa unui sistem de autorităţi ale administraţiei publice însărcinate cu aplicarea normelor de drept internaţional public 2. normele de drept internaţional public iau naştere prin acordul de voinţă al statelor f. o combinaţie a celor două 4. TESTE DE AUTOEVALUARE: 1. ruperea relaţiilor diplomatice 3. în materia raportului dintre dreptul internaţional şi dreptul intern: a. inexistenţa unor sancţiuni aplicabile în cazul nerespectării obligaţiilor asumate c. Sunt trăsături specifice dreptului internaţional public: a. În România se aplică. 1815 1648 1919 1945 Răspunsurile corecte se regăsesc la sfârşitul manualului. existenţa unor sancţiuni specifice precum: sancţiunile economice. c. TESTE DE EVALUARE: 1. drept de autoritate b. monismul b.IX.

Organizaţia Naţiunilor Unite: a. a marcat desprinderea Statului de Biserică c. este o ramură a dreptului internaţional public b. scoate războiul de agresiune în afara legii d. se mai numeşte şi conflict de legi TEMĂ PENTRU ACASĂ: Realizaţi o comparaţie între dreptul internaţional public şi drept internaţional privat. a fost încheiată în 1864 5. Pacea de la Westfalia: a. a fost încheiată în 1648 d. mai este denumit si Tratatul de la Paris c. Pactul Briand-Kellogg: a. Dreptul internaţional privat: a. este o organizaţie internaţională regională c. cuprinde norme juridice de drept intern c. nu are relevanţă deosebită pentru dreptul internaţional b. a fost adoptat în 1918 b. 18 . are la bază Carta ONU b.2. nu a intrat încă în vigoare 3. a fost înfiinţată în 1920 4. este acelaşi lucru cu dreptul internaţional public d.

Orice analogie cu dreptul intern. Ius cogens V. Ierarhia normelor în dreptul internaţional public. STRUCTURA MODULULUI DE STUDIU: 1. COMPETENŢE SPECIFICE DOBÂNDITE DE STUDENT: • studentul să fie capabil să identifice izvoarele specifice dreptului internaţional public • studentul să fie capabil să aplice izvoarele la rezolvarea unor cazuri practice • studentul să fie capabil să distingă între principiile generale de drept şi principiile dreptului internaţional public • studentul să fie capabil să identifice normele de ius cogens şi să cunoască consecinţele lor • studentul să fie capabil să comenteze art. mai ales datorită lipsei unei autorităţi superioare şi a unui mecanism de creaţie a acestor norme. Ceea ce se pune la îndoială este existenţa "izvoarelor formale". cutuma. soft law. Unii autori văd chiar dreptul internaţional ca pe "un sistem de reguli cutumiare.TEMA II – IZVOARELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC I. REZUMAT: Trăsăturile specifice ale dreptului internaţional fac dificilă aplicarea distincţiei între izvoarele materiale şi formale.) o suprastructură de norme convenţionale". TERMENI DE REFERINŢĂ (CONCEPTE CHEIE): izvor de drept. tratatul internaţional. OBIECTIVELE SPECIFICE ALE TEMEI: • înţelegerea deosebirilor dintre izvoarele dreptului internaţional public şi ale dreptului intern • înţelegerea particularităţile izvoarelor dreptului internaţional public. Prezentarea izvoarelor şi principiilor dreptului internaţional public 3.. principiile generale de drept. în special a cutumei şi actelor organizaţiilor internaţionale • înţelegerea raportului dintre principiile generale de drept şi principiile dreptului internaţional public • înţelegerea conceptului şi a implicaţiilor normelor de ius cogens • studentul să înţeleagă rolul deţinut de Liga Naţiunilor şi ONU în dezvoltarea dreptului internaţional public II. în mod special cu referire la cutuma internaţională. care statuează asupra dreptului aplicabil de către această instanţă în litigiile aduse în faţa ei 19 . astfel cum sunt ele definite în dreptul intern. în art. din acest punct de vedere. ius cogens.38 din Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie III. Noţiunea şi sfera izvoarelor dreptului internaţional public 2. Cu toate acestea. în dreptul internaţional public. apare ca imposibil de aplicat. regula obiectorului persistent IV. 38. principiul acordului de voinţă al statelor care stă la baza creării normelor de drept internaţional este considerat ca substituind această lipsă. pe care s-a înălţat (.. Sfera izvoarelor dreptului internaţional public este determinată de Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie.

Pe plan teoretic. au apărut clasificări ale normelor în "norme fundamentale" şi celelalte norme. Curtea. în art. ideea unei ierarhii a normelor în dreptul internaţional public nu a fost definitiv abandonată. dobândesc statutul de reguli obligatorii de aplicaţie generală". sub rezerva dispoziţiilor art. actele organizaţiilor internaţionale. . Noţiunea şi sfera izvoarelor dreptului internaţional public Distincţia izvor material – izvor formal de drept este controversată în dreptul internaţional public. principiile dreptului internaţional public 2. Prezentarea izvoarelor şi a principiilor dreptului internaţional public 20 . izvoarele materiale sunt constituite din "condiţiile sociale care duc la apariţia unor norme de drept" sau ca "dovezi ale existenţei regulilor care. datorită trăsăturilor specifice ale dreptului internaţional – caracterul consensual. fie generale. odată stabilite. Izvoarele formale sunt acele forme sau mijloace juridice de creare şi exprimare a normelor juridice. dacă părţile sunt de acord cu acesta”. CONŢINUTUL TEMEI II: 1. va aplica: a. 59. A fost încetăţenită astfel regula egalităţii izvoarelor dreptului internaţional. d.izvoarele materiale – "condiţiile sociale care duc la apariţia unor norme de drept" sau "dovezi ale existenţei regulilor care. dobândesc statutul de reguli obligatorii de aplicaţie generală". c. ca dovadă a unei practici generale acceptată ca drept.izvoarele formale – forme sau mijloace juridice de creare şi exprimare a normelor juridice. b. Prezenta dispoziţie nu aduce atingere dreptului Curţii de a soluţiona o cauză ex aequo et bono.ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor de drept. care statuează asupra dreptului aplicabil de către această instanţă în litigiile aduse în faţa ei: „1. 38. 38. cutuma internaţională. d. Trăsăturile specifice ale dreptului internaţional fac dificilă aplicarea acestei distincţii în privinţa izvoarelor sale. odată stabilite. b.Deşi la elaborarea Statutului CIJ au existat propuneri de instituire a unei ordini de aplicare a izvoarelor dreptului internaţional public enumerată la art. 2. hotărârile judecătoreşti şi doctrina celor mai calificaţi specialişti în drept public ai diferitelor naţiuni. a.38/Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie Sfera izvoarelor dreptului internaţional public este determinată de Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie. Imposibilitatea de a face o distincţie similară în dreptul internaţional şi mai ales imposibilitatea definirii izvoarelor formale în mod similar. Sfera izvoarelor – rolul art. care stabilesc reguli recunoscute în mod expres de statele în litigiu. În dreptul intern. fie speciale. principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate. convenţiile internaţionale. Cu toate acestea. Alte izvoare decât cele enumerate de art.38: actele unilaterale ale statelor. Distincţia precisă existentă în dreptul intern al statelor între: . a cărei misiune este de a soluţiona conform dreptului internaţional diferendele care îi sunt supuse. acestea nu au fost acceptate. c.

Noţiune: Tratatul internaţional este considerat ca fiind izvorul cel mai important al dreptului internaţional public. b. Opinio iuris are semnificaţia recunoaşterii de către state a caracterului obligatoriu al normei consacrate printr-o anumită practică. prin obiectul şi scopul său. ci numai cele licite. opinii ale unor jurişti.tratatele internaţionale. Regula obiectorului persistent (persistent objector) presupune faptul că în cazul în care un stat obiectează în mod constant împotriva unei cutume. precum şi din punctul de vedere al frecvenţei şi stabilităţii. culegeri de doctrină.a. practica organizaţiilor internaţionale. Tratatul internaţional a. Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice (1961). dreptul umanitar ş. Elementele cutumei: Pentru a fi considerată izvor de drept internaţional. Un tratat este ilicit dacă. inclusiv prin codificarea unor domenii de mare importanţă în cadrul comunităţii internaţionale: dreptul mării. mai ales datorită faptului că exprimă consimţământul expres al statelor cu privire la normele sale. manuale oficiale pe probleme juridice. corespondenţă diplomatică. aceasta nu îi va fi opozabilă dacă dovada obiecţiei este clară. comentarii ale statelor la proiectele propuse de Comisia de Drept Internaţional. au devenit cea mai utilizată formă de reglementare a drepturilor şi obligaţiilor statelor în raporturile dintre ele. Clasificare: . două elemente principale: elementul material (durata. la rândul său. În plus. Elementele ce pot fi utilizate în acest scop sunt de o mare diversitate şi au fost enumerate de Comisia de Drept Internaţional într-o listă fără caracter exhaustiv: tratate. Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor (1969). comunicate de presă. Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite (1945). cutuma trebuie să îndeplinească condiţia constanţei şi a duratei îndelungate a aplicării sale. contravine unei norme imperative de drept internaţional sau dacă a fost încheiat cu vicierea consimţământului unui stat. statului care o invocă.sau multilaterale. Dovada cutumei: Sarcina probei privind existenţa unei cutume revine. din mai multe componente: durata. Noţiune: Cutuma poate fi definită ca acea practică urmată de anumite subiecte de drept cu convingerea că reprezintă o normă cu forţă juridică obligatorie. uniformitatea sau constanţa şi generalitatea aplicării) şi elementul subiectiv (opinio iuris sive necessitatis). Cutuma internaţională a. Alte mijloace de probă a cutumei includ: declaraţii politice ale statelor. însă. d. culegeri de jurisprudenţă. bi. acte legislative interne.). într-un litigiu internaţional. relaţiile diplomatice şi consulare. c.n. Exemple: Convenţia privind statutul refugiaţilor (1951). considerate izvoare ale dreptului internaţional public. Elementul subiectiv al cutumei mai poartă denumirea de opinio iuris sive necessitatis şi rezultă chiar din formularea textului art. decizii ale instanţelor naţionale şi internaţionale. . 21 . 2.nu toate tratatele pot fi. cutuma trebuie să întrunească. în procesul de formare a acesteia. 38 al Statutului CIJ: "practica generală acceptată ca drept" (s. aşadar. c. Elementul material al cutumei este constituit. b. uniformitatea sau constanţa şi generalitatea practicii.1.

de exemplu. principii de procedură contencioasă.3. Sfera principiilor dreptului internaţional public: 1. Unele dintre aceste principii au devenit norme superioare. principiul consecinţelor abuzului de drept. semnat la Helsinki în 1975. precum. ca izvoare ale dreptului internaţional: ilegalitatea îmbogăţirii fără justă cauză. 22 . soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale. Principiile generale de drept sunt. egalitatea suverană a statelor. aceste principii formează un corpus de reguli de maximă generalitate şi aplicabilitate şi cu un caracter imperativ pentru toate subiectele dreptului internaţional. şi anume." Aplicarea principiilor generale de drept are uneori un rol completiv. îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor internaţionale (pacta sunt servanda). c. principiul inviolabilităţii frontierelor. principii relative la responsabilitatea judiciară. 2. principiul potrivit căruia consecinţa oricărei încălcări a unei obligaţii asumate dă dreptul la despăgubire. principiul forţei majore. 6. Noţiune Principiile dreptului internaţional public sunt acele reguli generale aplicabile relaţiilor între subiectele acestei ramuri de drept. imperative. însă. Principiile generale de drept a. Principiile dreptului internaţional public a. principiul legăturii de cauzalitate între faptă generatoare de responsabilitate şi existenţa unui prejudiciu. Declaraţia AG a ONU referitoare la principiile dreptului internaţional privind relaţiile prieteneşti şi cooperarea dintre state. efectului util sau efectele viciilor de consimţământ. b. în cazul existenţei unor lacune în reglementarea prin norme de drept internaţional. principii ataşate concepţiei generale de drept. b. principiul bunei credinţe. în conformitate cu Carta ONU (1970). nimeni nu poate fi judecător în propria cauză etc. 3. Actul Final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. principiul bunei-credinţe. Documente internaţionale relevante: Carta ONU (1945). principiul reparării integrale a prejudiciului suferit. respectiv. 7. principiul nerecurgerii la forţă sau la ameninţarea cu forţa. dacă aplicarea lor este relevantă şi potrivită în contextul diferit al relaţiilor interstatale. adaptate la situaţiile specifice de drept internaţional. b. principii contractuale care sunt transpuse în materia tratatelor. Acestea sunt principiile fundamentale ale dreptului internaţional. 4. Noţiune: Principiile generale recunoscute în dreptul intern sunt considerate "un rezervor de principii la care judecătorul internaţional este autorizat să recurgă într-o dispută internaţională. Alături de principiile generale de drept intern. regula potrivit căreia nu poţi fi judecător în propria cauză. de cele mai multe ori. 8. Clasificare: Există autori care împart aceste principii în patru categorii: a. neamestecul în treburile interne ale altor state. d. autoritatea de lucru judecat. dreptul popoarelor la autodeterminare. Exemple: Exemple de principii generale de drept la care s-a recurs de către tribunalele internaţionale. aplicate ca reguli de sine-stătătoare. principiul expressio unius est exclusio alterius. c. îndatorirea statelor de a coopera între ele. c. denumite ius cogens. principiul potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria sa greşeală pentru a obţine protecţia judiciară a unui drept. 5. ale dreptului internaţional public. egalitatea părţilor. 4. principiul autorităţii de lucru judecat.

infra legem – pentru adaptarea normelor existente la situaţiile concrete. prin primii reprezentanţi ai ştiinţei dreptului internaţional: Grotius. 9. enumerate de art. recurgerea la echitate trebuie să se facă. principiul integrităţii teritoriale. de către Curtea Internaţională. Echitatea a. dacă părţile consimt la aceasta.contra legem – pentru modificarea sau abrogarea unei norme de drept internaţional.praeter legem – pentru completarea unor lacune ale normelor existente. 7. Calificarea doctrinei "celor mai calificaţi specialişti" ca mijloc auxiliar de determinare a normelor dreptului internaţional îşi are originea în rolul jucat de doctrină la formarea şi dezvoltarea acestei ramuri de drept. a fost creat şi îmbogăţit un corpus de reguli derivate din actele acestor organizaţii. 5. Gentili ş. Doctrina Doctrina este mijloc auxiliar de determinare a normelor de drept. de Vitoria. Potrivit art. Potrivit art. b. acte de protest. nu mai apare ca exhaustivă. principiul respectului drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale. 8. 10. Hotărârile judecătoreşti ale instanţelor naţionale sau internaţionale pot fi utilizate de către Curtea Internaţională de Justiţie ca mijloace suplimentare de determinare a conţinutului unor norme de drept internaţional. c.a. Oppenheim. 38 al Statutului CIJ. Jurisprudenţa sau hotărârile judecătoreşti Jurisprudenţa este un mijloc auxiliar de determinare a normelor de drept.9. Suarez. Doctrina dreptului internaţional se bucură şi astăzi de autoritate şi influenţă chiar asupra formării unor norme. doctrina nu oferă un punct de vedere unitar. privind testele nucleare. Verdross. b. Aşadar. pentru a nu constitui o atingere adusă suveranităţii statelor. promisiuni. acte de renunţare. Este suficient să amintim contribuţia unor autori ca: Guggenheim. . astfel încât lista izvoarelor dreptului internaţional public. Actele unilaterale ale statelor a. care reuneşte experţi independenţi. Charles Rousseau sau lucrările Comisiei de Drept Internaţional. spre deosebire de dreptul intern. Odată cu crearea ONU şi cu creşterea numărului organizaţiilor internaţionale cu vocaţie universală şi regională. Vatel. 6. pentru a sublinia încă o dată rolul deosebit pe care doctrina îl joacă în dreptul internaţional. 59 al Statutului CIJ. . sfera actelor: declaraţii. numai cu acordul statelor implicate. Aplicarea echităţii de către judecătorul internaţional poate interveni: . rezolvarea unei cauze de către această instanţă poate avea loc şi ex aequo et bono. hotărârile acestei instanţe nu au forţă obligatorie decât între părţile litigiului şi doar cu privire la cazul concret soluţionat. acte de recunoaştere. deciziile Curţii Internaţionale de Justiţie în Cauza Noua Zeelandă c/Franţei şi Cauza Australia c/Franţei. 38 al CIJ. Actele organizaţiilor internaţionale 23 .

Natura juridică: calificarea actelor organizaţiilor internaţionale ca izvoare ale dreptului internaţional nu este acceptată în mod unanim de doctrină. ca situaţie particulară în materia actelor organizaţiilor internaţionale. dar pot fi deveni. Pe lângă cei care susţin această idee. vor prevala obligaţiile decutgând din Chartă". astfel încât lista izvoarelor dreptului internaţional public. BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ NECESARĂ APROFUNDĂRII: B. VII. cei care susţin caracterul de drept cu forţă juridică restrânsă (soft law) şi cei care susţin caracterul de drept derivat. în domeniile bugetar şi financiar. a sclaviei. orice tratat existent care este în contradicţie cu această normă devine nul şi încetează. din rolul primordial declarat al organizaţiei în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. a apartheidului. . încălcarea lor putând duce la suspendarea sau excluderea din organizaţie.decizii. op. 38 al Statutului CIJ.recomandări.interzicerea recurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa. 2003. sunt acte fără caracter obligatoriu. a fost creat şi îmbogăţit un corpus de reguli derivate din actele acestor organizaţii. b. 24 . surse materiale ale unor norme cutumiare. . Art. Acestea sunt obligatorii pentru statele membre. în primul rând. 17 al Cartei ONU.. Art.declaraţii. de regulă. adoptate în afara prevederilor exprese ale Cartei ONU. 10 al Cartei ONU. c.interzicerea genocidului. enumerate de art. Ierarhia normelor în dreptul internaţional public. principii ale dreptului internaţional în diverse domenii. Efectele normelor de ius cogens nu se limitează însă la dreptul tratatelor. cit. mai putem identifica două curente de opinie respectiv. Odată cu crearea ONU şi cu creşterea numărului organizaţiilor internaţionale cu vocaţie universală şi regională. Guţan. . Prevederi similare conţinea şi Pactul Ligii Naţiunilor (art. Reguli ale dreptului internaţional contemporan considerate ius cogens sunt: . adoptate în baza art. Caracterul prioritar al dispoziţiilor Chartei ONU decurge. adoptate în temeiul art. 64 al aceleiaşi convenţii prevede că. nu mai apare ca exhaustivă. 103 al Chartei ONU: "în caz de conflict între obligaţiile Membrilor Naţiunilor Unite decurgând din prezenta Chartă şi obligaţiile care decurg din orice alt acord internaţional. Ele sunt obligatorii şi în ordinea internă a statelor. prin practica statelor. 20). doar la rezoluţiile Adunării Generale a ONU. 53 al Convenţiei de la Viena privind dreptul tratatelor din 1969: "în înţelesul prezentei convenţii. ca şi din vocaţia de universalitate a acesteia. Sfera actelor: Dacă ne referim. . o normă imperativă a dreptului internaţional general este o normă acceptată şi recunoscută de comunitatea internaţională a statelor în ansamblul său. pp. că acestea se subîmpart în mai multe categorii: . încălcarea lor putând antrena răspunderea internaţională a acestora. ca o normă de la care nu este permisă nici o derogare şi care nu poate fi modificată decât printr-o nouă normă a dreptului internaţional general având acelaşi caracter". putem constata. Ius cogens Art.interzicerea torturii etc. pentru statele membre. în cazul apariţiei unei noi norme imperative de drept internaţional general. sunt bazate pe practica Adunării generale şi au ca obiect. 3.a.14-30. Răspunderea pentru încălcarea unei norme de ius cogens este imprescriptibilă.

A. cit. op. Crăciunean. 38 din Statutul Curţii internaţionale de Justiţie este: 25 . / zi VIII. cit. Jura. 2005. Ierarhia izvoarelor dreptului internaţional public. op. Aurescu. Năstase. vol. R.B.I. pp.. conform art. B. Miga-Beşteliu. C.65-90. op. p.. L. 3) Când se aplică echitatea ca izvor de drept internaţional public? IX. 23-37. Timpul necesar studiului: 3 h sau 30 min.-M. 2008. Selejan-Guţan.. pp. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE: 1) Care sunt elementele cutumei internaţionale şi în ce constau acestea? 2) Există o ierarhie a izvoarelor dreptului internaţional public? Daţi un răspuns şi detaliaţi. 2006.39-58. TESTE DE AUTOEVALUARE: 1. cit.

principiile generale de drept. d. principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate. trebuie să fie dovedită de cel ce o invocă 2. cutuma internaţională. Potrivit dreptului internaţional public constituie principii generale de drept: a. c. Cutuma internaţională: a.a. normă cu forţă juridică restrânsă. Sunt izvoare materiale ale dreptului internaţional public: a. hotărârile judecătoreşti. echitatea. principiul respectării drepturilor omului. principiile generale de drept. doctrina. este un mijloc auxiliar de determinare a normelor de drept 26 . c. c. d. cutumă. doctrina. cutuma. principiul bune-credinţe. tratatul internaţional. hotărârile judecătoreşti. normă imperativă. hotărârile judecătoreşti. 2. Răspunsurile corecte se regăsesc la sfârşitul manualului. 4. principiul autorităţii de lucru judecat. 5. este compusă din trei elemente c. normă de la care nu este admisă derogarea. tratatul. principiile generale de drept. Noţiunea soft law semnifică: a. convenţiile generale şi speciale. principiile generale de drept. este izvor de drept internaţional public b. drept al statelor. normă înţeleaptă. e. cutuma internaţională. echitatea. cutuma internaţională. d. hotărârile judecătoreşti. Noţiunea ius cogens semnifică: a. 3. c. b. e. lege lipsită de claritate. lege uşor de aplicat. doctrina. b. TESTE DE EVALUARE: 1. echitatea. cutuma internaţională. d. nu este izvor de drept internaţional public c. reuneşte două elemente b. echitatea. b. c. condiţiile sociale care duc la apariţia unei norme de drept. b. doctrina. b. convenţiile generale şi speciale. Cutuma internaţională: a. normă clară. d. principiul neamestecului în treburile interne. principiul nerecurgerii la forţă sau la ameninţarea cu forţa.

cutumă şi principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate? e.3. fie generale. convenţiile internaţionale. va aplica: a. Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie este anexă la Carta ONU: a. 59. Stabileşte. fals TEMĂ PENTRU ACASĂ: Se dă Art. 38/Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie: „1. b. a cărei misiune este de a soluţiona conform dreptului internaţional diferendele care îi sunt supuse. interdicţia de a se recurge la forţă 4. prin prisma principiului egalităţii suverane a statelor. dacă părţile sunt de acord cu acesta”. conţine şi enunţarea mijloacelor auxiliare de determinare a normelor de drept 5. o ierarhie între izvoarele dreptului internaţional public? d. principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate. autoritatea de lucru judecat c. 27 .ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor de drept. sub rezerva dispoziţiilor art. care stabilesc reguli recunoscute în mod expres de statele în litigiu. ca dovadă a unei practici generale acceptată ca drept. Curtea. hotărârile judecătoreşti şi doctrina celor mai calificaţi specialişti în drept public ai diferitelor naţiuni. c. stabileşte toate izvoarele dreptului internaţional public d. Prezenta dispoziţie nu aduce atingere dreptului Curţii de a soluţiona o cauză ex aequo et bono. nu stabileşte decât o parte a izvoarelor dreptului internaţional public b. fie speciale. 2. Comentaţi expresia „principii generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate”. d. adevărat b. textul în discuţie. Se consideră că fac parte din categoria normelor de ius cogens a. stabileşte o ierarhie a izvoarelor dreptului internaţional public c. Care este raportul dintre tratat. Cerinţe: a. interdicţia torturii b. Articolul 38 din Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie: a. cutuma internaţională. Care este rolul şi valoarea acestui text pentru dreptul internaţional public? b. Enumerarea făcută este limitativă sau exemplificativă? Este încă actuală această enumerare? c.

recunoaştere a guvernelor. state de facto. REZUMAT: 28 . Introducere. OBIECTIVELE SPECIFICE ALE TEMEI: • înţelegerea deosebirilor dintre subiectele dreptului internaţional public şi cele ale dreptului intern. Despre personalitate în dreptul internaţional public 2. Prezentarea sferei subiectelor de drept internaţional public 3. egalitate suverană. la cazuri practice • studentul să fie capabil să facă deosebirea între recunoaşterea statelor şi a guvernelor şi să identifice efectele specifice produse de acestea • studentul să fie capabil să facă deosebirea şi să furnizeze exemple de organizaţii internaţionale interguvernamentale şi nonguvernamentale • studentul să fie capabil să comenteze rolul Consiliului de Securitate al ONU III. Consiliul de Securitate. Alte entităţi cu personalitate internaţională restrânsă sau discutabilă: a. TERMENI DE REFERINŢĂ (CONCEPTE CHEIE): personalitate juridică internaţională. COMPETENŢE SPECIFICE DOBÂNDITE DE STUDENT: • studentul să fie capabil să explice conceptul de suveranitate în sensul clasic şi în cel modern • studentul să fie capabil să aplice regulile de succesiune a statelor. mini-state) şi a consecinţelor acestora asupra capacităţii de drept internaţional public • înţelegerea conceptului de stat şi suveranitate în dreptul internaţional public contemporan • înţelegerea problemei succesiunii statelor şi a consecinţelor acesteia • studentul să înţeleagă rolul deţinut de Liga Naţiunilor şi ONU în dezvoltarea dreptului internaţional public • înţelegerea provocărilor la care este supus dreptul internaţional public contemporan din perspectiva entităţilor dotate cu personalitate juridică internaţională II. societăţile transnaţionale d. neutralitate. Organizaţiile internaţionale interguvernamentale: Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) 5. ministate. organizaţii nonguvernamentale.TEMA III – SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC I. neutralitate diferenţiată. problema personalităţii de drept internaţional public • înţelegerea particularităţile diferitelor tipuri de state în dreptul internaţional public contemporan (state neutre. IV. STRUCTURA MODULULUI DE STUDIU: 1. recunoaştere a statelor. individul (persoana fizică) V. succesiune. state de facto. ONU. popoarele şi mişcările de eliberare naţională b. Statele – principalele subiecte de drept internaţional public 4. organizaţiile nonguvernamentale c. Convenţia de la Montevideo. dreptul de autodeterminare a popoarelor.

participarea la elaborarea normelor de drept internaţional. adică sunt capabile de a avea drepturi şi obligaţii pe plan internaţional. Doctrina situează în perioada Congresului de la Viena (1815) începuturile "erei conferinţelor internaţionale şi a tratatelor multilaterale". b. 2. Raluca Miga-Beşteliu: 1. (Cauza Reparaţii pentru prejudiciile suferite în serviciul Naţiunilor Unite. Ian Brownlie deduce astfel următoarele elemente ale personalităţii juridice în dreptul internaţional public: 1. 3. În perioada interbelică.prof. Alte entităţi. statele 29 . perioada postbelică a început prin crearea unei noi organizaţii internaţionale cu vocaţie universală. capacitatea de a acţiona înaintea instanţelor internaţionale.prof. dar fără a dispune de o capacitate juridică deplină pe plan internaţional. De asemenea. cooperarea statelor s-a extins. putând dobândi anumite drepturi şi asuma anumite obligaţii internaţionale. Despre personalitate în dreptul internaţional public a. ca şi de a îşi menţine aceste drepturi prin acţiuni în justiţie. 2. Introducere. beneficiul privilegiilor şi imunităţilor în faţa jurisdicţiilor naţionale. societăţile transnaţionale. creându-se prima organizaţie internaţională interguvernamentală cu vocaţie universală – Liga Naţiunilor. Evoluţia societăţii internaţionale a determinat şi evoluţia formelor de cooperare între state. multă vreme. . la 26 iunie 1945). Aviz consultativ al Curţii Internaţionale de Justiţie). Definiţia personalităţii juridice internaţionale în opinia Curţii Internaţionale de Justiţie: „noţiunea de subiecte de drept desemnează acele entităţi care posedă personalitate juridică internaţională. capacitatea de a încheia tratate internaţionale.necontestate: 1. în cadrul căreia cooperarea statelor în vederea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale să fie mai eficientă: Organizaţia Naţiunilor Unite (creată prin adoptarea Cartei ONU. 3. Prezentarea sferei subiectelor dreptului internaţional public Categorii de subiecte în dreptul internaţional public contemporan: . în calitatea lor de colectivităţi umane organizate care se bucură de suveranitate şi au fost considerate. Definiţia Curţii a fost completată de doctrină: . cum ar fi popoarele şi mişcările de eliberare naţională. 2. CONŢINUTUL TEMEI III: 1. organizaţiile nonguvernamentale internaţionale. drept singurele subiecte de drept internaţional public. o poziţie aparte în privinţa capacităţii juridice de drept internaţional o ocupă individul. După eşecul Ligii Naţiunilor în privinţa prevenirii războiului. Mai târziu au apărut primele organizaţii internaţionale sub forma unor comisii legate de problematica navigaţiei pe fluviile internaţionale. sunt incluse de unii autori în categoria subiectelor dreptului internaţional. Acestea au un statut special. pot dobândi drepturi şi îşi pot asuma obligaţii.Statele sunt cele mai importante subiecte ale dreptului internaţional public. desfăşoară raporturi juridice guvernate de aceste norme.

Tipuri speciale de state în dreptul internaţional contemporan: federaţia. 30 . Dezvoltarea dreptului umanitar. Aceasta determină egalitatea de statut şi de capacitate juridică în exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor. d. Egalitatea statelor a fost recunoscută ca normă a dreptului internaţional contemporan prin Carta ONU. teritoriile aflate sub tutelă. d) capacitatea de a intra în relaţii cu alte state. precum şi capacitatea de a intra în relaţii cu alte state. în calitatea lor de colectivităţi umane organizate care se bucură de suveranitate.capacitatea de a intra în relaţii cu alte state. Elementele statului: Aşa cum rezultă din textul art. a dreptului internaţional al drepturilor omului. mini-statele (Vaticanul). popoarele şi mişcările de eliberare naţională 2. asociaţia de state. Principiile egalităţii şi suveranităţii statelor Concepţiile despre suveranitate au evoluat de-a lungul timpului.fără o capacitate deplină de drept internaţional: 1. aplicarea egală a mijloacelor de soluţionare paşnică a diferendelor internaţionale. c) o autoritate guvernamentală. organizaţiile internaţionale interguvernamentale . au determinat regândirea conceptului clasic de suveranitate. individul (persoana fizică) 3. c. a. c) capacitatea de a înainta plângeri în faţa instanţelor internaţionale. populaţia şi autoritatea guvernamentală. Egalitatea statelor este cea mai importantă consecinţă a suveranităţii. Egalitatea statelor presupune recunoaşterea aceleiaşi capacităţi juridice în relaţiile convenţionale dintre ele. cultural care se manifestă tot mai pregnant. statele de facto. Statele – principalele subiecte de drept internaţional public Statele sunt cele mai importante subiecte ale dreptului internaţional public.2. egalitatea în participarea la elaborarea normelor de drept internaţional. . ajungându-se azi la tendinţe de adaptare a principiului suveranităţii la noile realităţi ale comunităţii internaţionale. elementele constitutive ale statului sunt: teritoriul. statele neutre. Surse şi criterii de identificare a statelor: Convenţia de la Montevideo privind drepturile şi îndatoririle statelor din 1933 stabileşte criterii pentru identificarea statelor: a) o populaţie permanentă. denumită şi independenţă. societăţile transnaţionale 4. b) capacitatea de a deveni membru al organizaţiilor internaţionale interguvernamentale şi de a participa la activitatea acestora. dar şi procesele de integrare de ordin economic. 1 al Convenţiei de la Montevideo. organizaţiile nonguvernamentale internaţionale 3. d) capacitatea de a stabili relaţii diplomatice şi consulare cu alte state. teritoriile aflate sub mandat. b. cu respectarea drepturilor inerente suveranităţii celorlalte state. b) un teritoriu determinat. politic. presupune: a) capacitatea de a încheia tratate internaţionale.

f. Succesiunea statelor: a. 1983. O altă cauză a creării unor state noi a fost procesul de decolonizare. b. intrată în vigoare în 1996). b. Convenţia referitoare la succesiunea statelor cu privire la bunuri. în mod expres sau tacit. Convenţia referitoare la succesiunea statelor cu privire la tratate (Viena. problemă ce face obiectul instituţiei succesiunii statelor. capacitatea de a îndeplini obligaţiile internaţionale ale statului. de facto/de jure) d. Forme (expresă/tacită.e. Noţiunea şi contextul în care se pune problema succesiunii statelor. Reguli aplicabile: 1. Noţiune: Recunoaşterea unui stat reprezintă manifestarea de voinţă prin care un stat admite. Recunoaşterea statelor şi guvernelor: 1. 2. c. c. Efecte (constitutiv sau declarativ) 2. Caractere (unilateral. de regulă ca urmare a unei revoluţii sau lovituri de stat. Surse: 1. se pune problema transmisiunii drepturilor şi obligaţiilor vechiului stat. Noţiune: Recunoaşterea guvernelor este actul unilateral prin care un stat consideră guvernul altui stat ca organ capabil să stabilească relaţii bilaterale între cele două state. 1978. b. unde a fost folosită pentru a marca dezaprobarea unor state faţă de guvernele nou instalate ale altor state. succesiunea la tratate 31 . neuniform – criteriile de la nivel european) c. că o entitate politică întruneşte criteriile de existenţă a unui stat nou cu personalitate juridică deplină de drept internaţional. poate apărea problema modificării structurii comunităţii internaţionale prin dispariţia unor state prin dezmembrare sau separare. Criterii: Acest tip de recunoaştere apare atunci când o nouă autoritate guvernamentală se instalează la putere prin forţă. urmată de regruparea componentelor (prin fuziune sau absorbţie) ori formarea unor state noi. arhive şi datorii (Viena. cu schimbarea ordinii constituţionale a statului. în principiu discreţionar. doctina Tobar şi doctina Estrada. În contextul mai larg al statului ca subiect primar al dreptului internaţional public. Recunoaşterea statelor: a. stabilitatea. Recunoaşterea guvernelor: a. individuală/colectivă. Doctrinele Tobar şi Estrada. astfel că trebuie constatată îndeplinirea unor criterii precum: efectivitatea. nu a intrat încă în vigoare). Practica recunoaşterii guvernelor a cunoscut o oarecare notorietate în America Latină. Expresia acestei notorietăţi este dată şi de faptul că datorăm continentului sud-american două dintre cele mai cunoscute doctrine în materie şi anume. În aceste situaţii.

. conform art. un stat succesor al cărui teritoriu a fost un teritoriu dependent în relaţiile internaţionale stabilite de statul predecesor. stabilirea de baze militare. . Astfel. rămân valabile faţă de statul succesor.este guvernată de imposibilitatea imputării actelor ilicite ale statului predecesor în sarcina statului succesor.de regulă. succesiunea la arhivele statului 32 .în cazul unificării .reguli aplicabile tratatelor politice. 2 alin. reguli aplicabile tratatelor multilaterale ..regula atunci când numai o parte a unui teritoriu trece de la statul predecesor la statul succesor – tratatele încheiate de statul predecesor îşi încetează aplicabilitatea pe acest teritoriu.reguli aplicabile tratatelor care impun norme imperative de drept internaţional – norme de ius cogens – rămân în vigoare pentru statul successor. cu excepţia cazului când rezultă din tratat sau în orice alt mod că o astfel de calitate ar fi incompatibilă cu obiectul sau scopul tratatului sau ar schimba în mod esenţial condiţiile de aplicare ale tratatului.acestea nu vor fi opozabile statului succesor decât în virtutea unei notificări prin care îşi stabileşte calitatea de parte la un astfel de tratat. în timp ce tratatele încheiate de statul succesor îşi extind câmpul de aplicare şi pe teritoriul care a devenit parte a statului succesor. .regulile aplicabile tratatelor constitutive ale unor organizaţii internaţionale – statul succesor va deveni parte doar printr-o manifestare de voinţă expresă în acest sens şi a desfăşurării procedurii prevăzute de respectivul act privind primirea de noi membri ai organizaţiei. răspunderea internaţională .în cazul separării – menţinerea de către fiecare stat succesor al tratatelor care legau statul predecesor cu privire la ansamblu teritoriului său. (1) al Convenţiei. .statul succesor va fi obligat doar prin tratatele în vigoare referitoare la teritoriul care s-a unificat.nou stat independent se înţelege. succesiunea la bunuri .reguli aplicabile tratatelor care creează situaţii obiective – opozabile erga omnes. 2. 3. tratate care stabilesc alianţe militare. . se reglementează prin tratat. .în cazul unui nou stat independent. . 4. în privinţa tratatelor bilaterale încheiate de statul predecesor. statul succesor nu este obligat să devină parte la acestea. .în cazul decolonizării – reguli aplicabile tratatelor bilaterale – se aplică regula intransmisibilităţii obligaţiilor asumate prin tratate. acesta va dobândi bunurile imobile ale statului predecesor aflate pe teritoriul său şi alte bunuri imobile ale statului predecesor la dobândirea cărora a contribuit – se face în mod proporţional. . tratate de asistenţă reciprocă – intransmisibilitatea obligaţiilor rezultate din ele.

3. Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) .prima organizaţie internaţională interguvernamentală cu vocaţie universală – Liga Naţiunilor – dispare după cel de al doilea război mondial. în scopul realizării unor obiective şi activităţi determinate în planul relaţiilor internaţionale. Uniunea Europeană (din 1993).exemple de organizaţii internaţionale interguvernamentale: Fondul Monetar Internaţional. Personalitatea juridică internaţională a organizaţiilor internaţionale 1. Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord.exemple agenţii ale ONU: Fondul Internaţional de Ajutorare a Copilului (UNICEF). 5.justificarea dobândirii calităţii de subiect de drept internaţional public la sf.Organizaţiile internaţionale interguvernamentale sunt asocieri ale statelor. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. 2. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. Uniunea Telegrafică Internaţională.nu există o soluţie general acceptată a acestei probleme. b. etc. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. . al XIX-lea se datorează evoluţiei formelor de cooperare între state – primele organizaţii internaţionale interguvernamentale care au ilustrat cooperarea statelor în domenii tehnice: Uniunea Poştală Internaţională (1874).. 6.noţiunea de datorie de stat . Elemente constitutive 1. Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturilor Omului . .. sec. . 33 . să aibă o structură instituţională proprie (formată din organe cu funcţionare permanentă sau periodică şi cu atribuţii determinate de tratatul constitutiv). în lipsa acordului. Comunitatea Economică Europeană. Organizaţiile internaţionale interguvernamentale: Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a.se poate prevedea un drept de opţiune al persoanelor implicate.prin acordul părţilor.printr-un acord între statul succesor şi statul predecesor sau într-o proporţie echitabilă.înfiinţarea ONU (Organizaţiei Naţiunilor Unite) la 26 iunie 1945.exemple de organizaţii internaţionale interguvernamentale regionale: Consiliul Europei. constituite în temeiul acordului lor de voinţă. să fie constituite în temeiul unui tratat multilateral încheiat între statele membre. capabilă să adopte acte opozabile membrilor organizaţiei. Definiţie . . .statul succesor nu are obligaţia de a respecta principiul menţinerii drepturilor câştigate.o obligaţie financiară a statului predecesor. . Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD). Organizaţia Statelor Americane. 2. Noţiuni introductive: . 4. Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO). Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. succesiunea la datorii . Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi. să fie constituită din state în calitate de membri. cetăţenia persoanelor implicate . Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa.

Aderarea noilor membri presupune. 3. Retragerea voluntară este un act unilateral al statului prin care acesta renunţă la calitatea de membru al organizaţiei. îndeplinirea de către aceştia a unor condiţii statuate în actul constitutiv al organizaţiei şi după o procedură stabilită de acelaşi act. numărul membrilor. de a încheia tratate cu statele membre. Calitatea de membru la o organizaţie internaţională se poate pierde prin excludere sau prin retragere voluntară a statului în cauză. de a înainta plângeri internaţionale pentru daunele suferite de organizaţie sau de reprezentanţii săi. 2. în acelaşi an şi numai o lună mai târziu. În prima situaţie se află statele participante la negocierea şi elaborarea tratatului constitutiv. în cadrul Conferinţei de la Teheran. 5. cu state terţe sau cu alte organizaţii. a continuat cu Conferinţa de la San Francisco unde au fost invitate încă 50 de state devenite membri fondatori ai organizaţiei şi a fost semnat statutul acesteia – Carta ONU – iar sfârşitul anului a adus şi intrarea actului constitutiv în vigoare. respectiv la data de 24 octombrie 1945. Structura organizaţiilor internaţionale Structura instituţională a organizaţiilor internaţionale se stabileşte prin actul constitutiv şi depinde de o serie de factori cum ar fi: natura organizaţiei. 4. 3. în aceeaşi componenţă. scopul şi obiectivele organizaţiei etc. conferinţă în cadrul căreia a fost adoptată Declaraţia asupra securităţii generale. Ea poate fi consecinţa nerespectării grave a prevederilor tratatului constitutiv. în 1944. Scurt istoric. în temeiul suveranităţii sale. alăturându-se celor trei state deja menţionate şi China. Discuţiile au fost reluate. Excluderea unui stat dintr-o organizaţie internaţională este una din cele mai grave sancţiuni din dreptul internaţional. 6. la Conferinţa miniştrilor de externe de la Dumbarton Oaks. de a stabili şi menţine legături cu misiunile permanente ale statelor membre acreditate pe lângă ele şi de a numi misiuni proprii pe lângă state membre. 4. 34 . această sancţiune se aplică cu mare reticenţă. unde s-a hotărât redactarea unui proiect de statut al viitoarei organizaţii. necesitatea conformităţii organizaţiei cu normele dreptului internaţional. Calitatea de membru Calitatea de membru al unei organizaţii internaţionale se dobândeşte de către un stat prin semnarea sau aderarea la tratatul constitutiv al organizaţiei. Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) – cea mai importanta organizaţie internaţională interguvernamentală (1945-prezent) a. iar un an mai târziu. state terţe sau alte organizaţii internaţionale. de regulă. în cadrul Conferinţei la nivel înalt de la Yalta. În practică. statele care doresc să dobândească calitatea de membru după înfiinţarea organizaţiei.4. iar în cea de-a doua. de a-şi constitui şi gestiona resursele financiare. cu excepţia cazurilor în care actul constitutiv interzice acest lucru. acest proiect a fost adoptat. Anul 1945 a debutat cu adoptarea de hotărâri privitoare la organizarea şi funcţionarea viitoarei organizaţii. Primele preocupări pentru constituirea unei organizaţii internaţionale cu vocaţie universală care să înlocuiască Liga Naţiunilor s-au manifestat cu prilejul Conferinţei miniştrilor de externe ai Marii Britanii. Personalitatea internaţională 1. SUA şi URSS de la Moscova (1943).

primirea de noi membri sau aplicarea de sancţiuni. aleşi din doi în doi ani. un membru al cărui mandat expiră putând fi reales imediat. comitete permanente. c. ţinându-se seama de contribuţia lor la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Consiliul Economic şi Social este organul ONU care se ocupă de coordonarea activităţilor organizaţiei în domeniile economic. Atribuţiile Adunării pot fi grupate în două mari categorii: a. Organele principale: a. acţiunile în caz de ameninţări împotriva păcii. Consiliul de Tutelă se ocupă de regimul internaţional al tutelei statelor care nu se autoguvernează fiind reglementat în cuprinsul Capitolului XIII din Carta ONU. caracter de recomandare. din 54 de membri aleşi de Adunarea Generală. la înfăptuirea celorlalte scopuri ale organizaţiei precum şi o repartiţie geografică echitabilă. d. c. În practică. cu majoritate simplă iar prin excepţie. regulamente proprii. Pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi revin conform Cartei ONU. comisii şi subcomisii. Actele Consiliului de Securitate poartă denumirea de rezoluţii. Structură: organe principale – articolul 7 din Carta ONU şi organe subsidiare – număr nelimitat. ca şi regulă. cu votul a 2/3 din membrii dacă vizează probleme precum: pacea şi securitatea. atribuţii legate de realizarea scopurilor ONU şi b. 5). cuprinzând reprezentanţi ai tuturor statelor membre. Insula Palau. alegerea membrilor oricăruia dintre organe. încălcări ale păcii şi acte de agresiune (Capitolul VII din Carta ONU). şi-a dobândit independenţa în anul 1994. alte atribuţii. admiterea sau excluderea de membri. b. În Adunarea Generală fiecare stat are un vot– potrivit principiului egalităţii suverane– rezoluţiile putând fi adoptate. educaţie. de regulă.b. c. social. cinci permanenţi: Republica China. ECOSOC şi-a creat mai multe organe subsidiare. Consiliul de Tutelă şi-a suspendat activitatea. ultimul dintre ele. Franţa. atribuţii legate de buna-funcţionare a organizaţiei. fiecare stat având dreptul să aibă în adunare cel mult cinci reprezentanţi (art. atribuţii legate de existenţa unor acorduri regionale cu aceleaşi obiective (Capitolul VIII din Carta ONU) şi d. alegerea Secretarului General. Dat fiind faptul că dintre cele 11 teritorii care au fost plasate sub tutelă. care este anexă la Carta ONU şi face parte integrantă din aceasta. optsprezece dintre aceştia fiind aleşi în fiecare an pentru o perioadă de trei ani. Este alcătuit. Actele Adunării Generale poartă denumirea de rezoluţii şi au. Curtea Internaţională de Justiţie este organul judiciar principal al Naţiunilor Unite fiind organizată şi funcţionând în conformitate cu Carta ONU (Capitolul al XIV-lea) şi Statutul Curţii. până în 1965). membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate sunt realeşi de fiecare dată iar pentru restul locurilor este folosit criteriul repartiţiei geografice echitabile. cultural. Consiliul de Securitate este considerat a fi cea mai puternică structură a organizaţiei şi este compus din cincisprezece membri (unsprezece. atribuţii legate de rezolvarea paşnică a diferendelor internaţionale (Capitolul VI din Carta ONU). Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Statele Unite ale Americii şi zece nepermanenţi. sănătate etc. Adunarea Generală este organul principal şi cel mai reprezentativ al organizaţiei. Rusia. e. b. problemele de buget. 35 . Atribuţiile Consiliului de Securitate pot fi grupate în patru categorii: a. prin excepţie acestea fiind obligatorii dacă privesc: adoptarea bugetului. începând cu anul 1973.

dintre persoane cu înalte calităţi morale.acest teritoriu să reprezinte o parte însemnată din teritoriul statului în care acţionează. 1 alin. Actele Curţii sunt ordonanţele. deciziile şi avizele consultative. . Procedura în faţa Curţii este alcătuită din două părţi: procedura scrisă şi cea orală. popoarele şi mişcările de eliberare naţională Calitatea de subiect internaţional al popoarelor rezultă din prevederile Cartei ONU.să constituie o forţă organizată. capabile a avea un rol în relaţiile internaţionale şi ai căror membri se bucură de drepturi independente de vot în cadrul organizaţiei 36 . . Ordonanţele vizează desfăşurarea procesului. care îndeplinesc condiţiile cerute în ţara lor pentru numirea în cele mai înalte funcţii judiciare sau sunt jurişti cu competenţă recunoscută în materie de drept internaţional.Curtea este alcătuită din 15 judecători independenţi aleşi de către Adunarea Generală şi Consiliul de Securitate indiferent de cetăţenia lor. deciziile reprezintă actele principale prin care Curtea soluţionează litigiul ce i-a fost dedus spre judecare. Atribuţiile acestuia sunt de două feluri: atribuţii administrative şi atribuţii executive. să aibă o identitate evidentă şi să aibă legătură cu un anumit teritoriu. Secretariatul este alcătuit dintr-un Secretar General şi personalul auxiliar necesar desfăşurării activităţii organizaţiei. şi este cel mai înalt funcţionar administrativ al organizaţiei. Sediul Curţii este la Haga unde se desfăşoară şi şedinţele de judecată însă Curtea poate să ţină şedinţe şi să-şi exercite funcţiile şi în alt loc ori de câte ori consideră că este de dorit. care poate fi reînnoit o singură dată. ea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie determinată. capabilă să ducă până la capăt lupta de eliberare naţională în vederea constituirii unui stat independent. reprezentative. de competenţă şi integritate precum şi o reprezentare geografică echitabilă 5. care face referire la ele încă din art.. mişcările de eliberare naţională trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: . Personalul auxiliar este numit de Secretarul General potrivit regulilor stabilite de Adunarea Generală avându-se în vedere ca acesta să posede cele mai înalte calităţi de muncă. întemeiate pe respectarea principiului egalităţii în drepturi a popoarelor şi dreptului lor de a dispune de ele însele" (s.să aibă organe proprii de conducere. .) şi se întemeiază pe afirmarea principiului auto-determinării ca principiu fundamental al dreptului internaţional. Alte entităţi cu personalitate internaţională restrânsă sau discutabilă: a. (2): unul din scopurile organizaţiei este cel de a "dezvolta relaţii prieteneşti între naţiuni. Secretarul General este numit de Adunarea Generală la propunerea Consiliului de Securitate pentru un mandat de cinci ani.să exercite autoritatea de facto pe un anumit teritoriu.n. succesiunea termenelor de judecată etc. organizaţiile nonguvernamentale Organizaţiile internaţionale nonguvernamentale (ONG) sunt forme private de asociere. Pentru a fi recunoscute ca subiecte de drept internaţional. Competenţa Curţii este facultativă. Pentru ca o entitate să poată fi considerată popor. b. f.

prin acordarea unui statut consultativ. Unii autori consideră societăţile transnaţionale ca fiind veritabile subiecte ale dreptului internaţional. d. prin aceea că statul nu ar fi decât un instrument pentru promovarea unor interese colective. Federaţia Internaţională a Ligilor Drepturilor Omului (cu sediul la Paris). adică acele contracte ce intervin între un stat şi o astfel de societate. Reprezentanţi ai ONG-urilor participă la lucrările acestor organizaţii. aşadar. Articolul 19 (organizaţie dedicată libertăţii de opinie şi exprimare. Exemple: Amnesty International (Londra). societăţilor transnaţionale nu le poate fi negată implicarea tot mai mare în viaţa internaţională. ca simple asociaţii supuse legislaţiei statului în care s-au constituit. consideraţi singurele 37 . din perspectiva dreptului intern. Anti-Slavery International (Organizaţia Internaţională împotriva Sclaviei. ele pot juca uneori un rol important pe planul dreptului internaţional. ONG-urile elaborează de multe ori rapoarte paralele cu cele ale statelor în anumite probleme privind respectul drepturilor omului. organizarea de grupuri de lucru etc. prin presiunile exercitate asupra organizaţiilor internaţionale pentru luarea unor măsuri (trimiterea de raportori speciali. În plus. pe care le prezintă instituţiilor internaţionale ONG-urilor li se recunoaşte o anumită capacitate de drept internaţional în raport cu ONU. c. societăţile transnaţionale Societăţile transnaţionale reprezintă întreprinderi formate dintr-un centru de decizie localizat într-o ţară şi centre de activitate înzestrate sau nu cu personalitate juridică proprie situate în una sau mai multe ţări Determinarea locului şi rolului acestor entităţi în cadrul comunităţii internaţionale constituie o problemă controversată. precum şi capacitatea acestor societăţi de a încheia contracte de stat. Asociaţia pentru prevenirea torturii (cu sediul la Geneva). cu sediul la Londra). prin informarea şi implicarea opiniei publice în cazurile de încălcare gravă a drepturilor omului. cu sediul la Londra). exploatarea unor bogăţii naturale etc. Cu toate că nu au un statut asemănător ONG-urilor. Reprezentanţi ai ONG-urilor pot deveni reprezentanţi ai reclamanţilor individuali în litigiile din faţa acestor jurisdicţii sau chiar amici curiae. privind furnizarea unor bunuri sau servicii. De asemenea. Unii autori susţin că individul este un subiect al dreptului internaţional public. Putem constata. fiind implicaţi în procesul de elaborare a unor norme ale dreptului internaţional al drepturilor omului (prin intermediul promovării de noi idei în domeniu sau al propunerilor de norme sau amendamente). individul Una din cele mai controversate probleme din doctrina dreptului internaţional contemporan este cea a poziţiei individului ca subiect al dreptului internaţional public. iar actele sale sunt aduse la îndeplinire prin intermediul indivizilor. că rolul ONG-urilor pe plan internaţional este în continuă creştere. ONG-urile internaţionale participă la activitatea instituţiilor specializate în protecţia drepturilor omului.Deşi organizaţiile nonguvernamentale sunt privite.). având în vedere forţa lor economică şi extinderea activităţii lor în numeroase state. unii doctrinari numind aceste organizaţii chiar "locomotive" în evoluţia dreptului internaţional al drepturilor omului. prin furnizarea de informaţii din statele implicate.

C. B. op. Crăciunean.-M. 2003. pp.. Aurescu. Alţi autori neagă calitatea individului de subiect al dreptului internaţional public. având o personalitate juridică internaţională "derivată" din acest acord. 2005.subiecte ale dreptului internaţional public (Georges Scelle.I. Individul apare astfel doar ca beneficiar al unor norme acceptate de către state: accesul său la ordinea juridică internaţională este mediat prin participarea statelor la tratatele respective. prin legătura de cetăţenie pe care o are cu statul... ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE: 4) Care sunt caracteristicile personalităţii juridice internaţionale? 5) Expuneţi problematica statelor de facto. p. R. pp. 6) Ce sunt societăţile transnaţionale şi care este rolul lor în dreptul internaţional public? 38 . cit.81-142. vol. X. Năstase. Individul beneficiază de aceste drepturi şi capacităţi doar în temeiul acordului statelor. Timpul necesar studiului: 6 h sau 30 min. / zi XI. Selejan-Guţan.21-59.30-56. op. cit. A. op. cit. 43-75. Guţan. cit. Jura. B. 2006.. arătând că el este doar un obiect al acestei ramuri de drept. 2008. Leon Duguit). L. op. Miga-Beşteliu. pp. BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ NECESARĂ APROFUNDĂRII: B. prin intermediul tratatelor încheiate de acestea.

8) Care sunt regulile privind succesiunea statelor la tratate? 9) Liga Naţiunilor şi ONU.7) Expuneţi problemele specifice statelor neutre. asemănări şi deosebiri. 10) Ce presupune capacitatea de a intra în relaţii cu alte state? 39 .

TESTE DE AUTOEVALUARE: 1. numai statul nou trebuie să-şi manifeste voinţa de a deveni membru c. Popoarele sunt: a. mişcările de eliberare naţională 3. subiect al dreptului internaţional public b. societăţile transnaţionale b. obligatorie b. statul nou devine automat membru b. Sunt subiecte de drept internaţional public: a. organizaţiile internaţionale neguvernamentale d. organizaţiile internaţionale interguvernamentale e. subiecte ale dreptului internaţional public 2. statele c. Individul este: a. crearea efectivă a statului 40 . discreţionară d. unilaterală 5. beneficiar al dreptului internaţional public 4.11) Enunţaţi principalele reguli aplicabile în materia recunoaşterii statelor şi guvernelor. Care sunt caracterele recunoaşterii statelor: a. participant la relaţiile internaţionale c. participanţi la relaţiile internaţionale b. Care sunt efectele recunoaşterii unui stat: a. XII. reciprocă c. Ce efect are succesiunea statelor asupra tratatelor constitutive ale unei organizaţii internaţionale: a. beneficiari ai dreptului internaţional public c. este necesară o manifestare de voinţă reciprocă 6.

nu este organ al ONU. are în componenţă 15 membri permanenţi.b. c. e. ONG-urile pot avea: a. stabilirea de relaţii între cele două state 7. TESTE DE EVALUARE: 1. reprezentaţi ai statelor membre ONU dar şi ai altor state nemembre. c. Consiliul de Mandat d. constituirea puterii în stat c. 4. Adunarea Generală a ONU c. Sunt organe principale ale ONU: a. b. este compusă din 15 judecători aparţinând SUA. este organ principal al ONU. rol consultativ pe lângă instanţe internaţionale 8. d. o organizaţie internaţională nonguvernamentală cu vocaţie regională b. Consiliul Economic şi Social e. 17 judecători. numai drepturile se transmit automat statului succesor c. este reglementată în privinţa organizării şi funcţionării de Carta ONU. calitatea de membri ai unor organizaţii internaţionale interguvernamentale b. f. Secretariatul 3. Curtea Internaţională de Justiţie: a. o organizaţie internaţională cu vocaţie universală e. are mai mult de 15 membri. obligaţiile se transmit automat statului succesor b. o altă denumire pentru Liga Naţiunilor f. o organizaţie internaţională interguvernamentală c. 41 . o altă denumire pentru Societatea Naţiunilor 2. este reglementată în privinţa organizării şi funcţionării de către Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie. nu este subiect de drept internaţional public. f. are în componenţă 5 membri permanenţi. obligaţiile sunt intransmisibile Răspunsurile corecte se regăsesc la sfârşitul manualului. d. ONU este: a. reprezentaţi ai statelor membre ale ONU. Consiliul de Securitate al ONU este alcătuit din: a. Ce efect are succesiunea statelor cu privire la tratatele politice: a. e. o organizaţie internaţională militară d. Înaltul Comisariat ONU pentru refugiaţi b. b. rol consultativ pe lângă organizaţii internaţionale interguvernamentale c.

f. b. b. nu este membru al ONU. este depozitarul a numeroase convenţii internaţionale. este membru al ONU dar nu participă la acţiunile ONU cu caracter militar. c. d. Secretariatul General al ONU: a. Elveţia: a. are ca şi membru Vaticanul. c. e. c. este membru al ONU din anul 2003. îndeplineşte atribuţii administrative. este membru al ONU. ultimul stat care a aderat la ONU este Serbia. 10. nu este un organ al ONU. 11.5. Consiliul de Tutelă: a. are în prezent 192 de membri. b. 9. d. este condus de un secretar. e. are calitatea de observator la ONU. 12. de orice natură şi gravitate ar fi ea. a fost înfiinţată prin Tratatul de pace de la Versalilles din 1919. nu mai există în prezent. f. ONU: a. are ca şi membru Elveţia. nu este şi nici nu poate deveni membru al ONU deoarece este un stat neutru iar statutul de neutralitate este incompatibil cu această calitate. România: 42 . se face de Adunarea Generală a ONU la recomandarea Consiliului de Securitate. poate avea loc cu autorizarea Curţii Internaţionale de Justiţie. b. d. c. Adunarea Generală a ONU: a. are sediul la New York. b. este obligat să prezinte rapoarte anuale Adunării Generale a ONU. c. a fost înfiinţată prin semnarea Cartei ONU la San Francisco. c. nu mai funcţionează în prezent dar continuă să existe. este un organ temporar al organizaţiei. d. d. poate avea loc numai în cazul încălcării repetate a unor principii ale Cartei ONU. este numită de statele membre. Vaticanul: a. e. 8. are în competenţa sa adoptarea bugetului organizaţiei. poate atrage atenţia Consiliului de Securitate asupra unor probleme care constituie ameninţări pentru pace mondială. b. Excluderea unui membru al ONU din organizaţie: a. este o agenţie a ONU. 6. b. nu este membru al ONU deoarece nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru a fi considerat stat. d. poate consulta Consiliul Economic şi Social. se face de către Adunarea Generală a ONU. 7. poate avea loc numai dacă acesta încalcă o obligaţie. c. nu poate avea loc niciodată fiind contrară principiului egalităţii suverane a statelor. e. în 1945.

are o competenţă consultativă. este membru fondator al ONU. e. este un tratat ilicit din punct de vedere al dreptului internaţional. nu este membru al ONU dar va deveni în 2010. nu poate deveni membru al ONU deoarece nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Carta ONU. c. c.a. e. are o competenţă obligatorie. d. este actul constitutiv al organizaţiei. b. c. China. b. d. a avut în componenţa sa şi un judecător român. Germania. Curtea Internaţională de Justiţie: a. c. d. România. este membru al ONU din 1955. 14. Carta ONU: a. b. Statele Unite ale Americii. d. 13. poate soluţiona nu numai litigii de natură juridică ci orice fel de litigii îi supun părţile. TEMĂ DE CONTROL (TC): Rolul organizaţiilor nonguvernamentale în dreptul internaţional public. 43 . este un tratat multilateral. TEMĂ PENTRU ACASĂ (TA): Analizaţi rolul individului în dreptul internaţional public. b. din 1945. f. are o competenţă facultativă. e. Care dintre următoarele state sunt membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU: a. 15. Japonia. Franţa. este un tratat închis. este un tratat social-economic.

ceea ce este definitoriu pentru aceasta din punctul de vedere al dreptului constituţional este elementul cetăţeniei. Cetăţenia în dreptul internaţional public 3. STRUCTURA MODULULUI DE STUDIU: 1. conflicte pozitive de cetăţenie.TEMA IV – POPULAŢIA ÎN DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC I. Potrivit unei opinii din doctrina dreptului constituţional. Populaţia – element constitutiv al statului 2. indiferent de cetăţenie. COMPETENŢE SPECIFICE DOBÂNDITE DE STUDENT: • studentul să fie capabil să explice care sunt problemele specifice cetăţeniei în dreptul internaţional. cetăţenie. în sens larg. de conflictele pozitive şi cele negative de cetăţenie • studentul să fie capabil să aplice. apatrid. extrădare. principiul non-returnării. expulzare IV. Protecţia diplomatică 5. respectiv cele legate. străin. Regimul juridic al străinilor 4. să recunoască şi să explice regulile speciale ale regimului juridic al refugiaţilor • studentul să fie capabil să aplice. TERMENI DE REFERINŢĂ (CONCEPTE CHEIE): populaţie. refugiat. ca fiind totalitatea persoanelor care trăiesc pe teritoriul statului. indiferent de sensul dat noţiunii de populaţie. azil teritorial. Azilul teritorial V. OBIECTIVELE SPECIFICE ALE TEMEI: • înţelegerea problemelor specifice ale cetăţeniei/naţionalităţii în dreptul internaţional public şi ale efectelor acesteia • înţelegerea particularităţilor regimului juridic al străinilor – componenta de drept intern şi cea de drept internaţional • înţelegerea particularităţilor regimului juridic al refugiaţilor – componenta de drept intern şi cea de drept internaţional • înţelegerea problemelor specifice legate de extrădare şi expulzare • înţelegerea provocărilor unor instituţii precum protecţia diplomatică sau azilul teritorial II. Alături de 44 . în special. conflicte negative de cetăţenie. Regimul juridic al refugiaţilor şi al persoanelor strămutate 6. să recunoască şi să explice regulile speciale ale regimului juridic al străinilor • studentul să fie capabil să facă deosebirea între extrădare şi expulzare şi să identifice efectele specifice produse de acestea • studentul să fie capabil aplice la situaţii practice regulile în materie de cetăţenie elaborate la nivel european prin Convenţia europeană cu privire la cetăţenie III. REZUMAT: Populaţia statului a fost definită.

a arătat că cetăţenia este: . . refugiaţi sau alte categorii de persoane. Principii: . precum şi apatrizi. populaţie este definită ca fiind totalitatea persoanelor care trăiesc pe teritoriul statului. şi care îi conferă deplinătatea existenţei şi exerciţiului drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de Constituţia şi legile statului respectiv. în doctrina dreptului constituţional. Curtea Internaţională de Justiţie – Cauza Nottebohm (Liechtenstein c/Guatemalei). Noţiune: 1."o legătură juridică având la bază un fapt social de ataşament. Cetăţenia în dreptul internaţional public a. Pentru dreptul internaţional public este relevantă noţiunea de populaţie în sens larg .condiţie juridică 2. Un alt aspect strâns legat de problematica populaţiei este protecţia diplomatică. este în fapt mai strâns legat de populaţia statului care i-o acordă decât a oricărui alt stat. în mod permanent sau temporar. în mod permanent sau temporar. Aceste regimuri juridice sunt determinate în temeiul jurisdicţiei teritoriale a statului. Doctrina dreptului constituţional. CONŢINUTUL TEMEI IV: 1.cetăţenia este în exclusivitate o chestiune de stat.. condiţiile de pierdere. cu respectarea unor principii generale: regimul juridic al cetăţenilor proprii să nu aducă atingeri grave drepturilor fundamentale ale omului. 3.Curtea a considerat că cetăţenia constituie expresia juridică a faptului că individul căruia îi este conferită. b. Aceste limite pot fi sintetizate în: 45 . situaţie ce rezultă din apartenenţa acelei persoane la un anumit stat. 2. o legătură reală de existenţă. . alături de existenţa unor drepturi şi obligaţii reciproce". în doctrina de drept internaţional public ea a fost definită ca: acea situaţie juridică specială a persoanei fizice. interese şi sentimente. prin lege sau prin act al autorităţii. în relaţiile cu alte state. Populaţia – element constitutiv al statului În sens larg. pe teritoriul unui stat se pot afla şi cetăţeni străini.cetăţenii proprii. 1955. de dobândire etc. indiferent de sensul dat noţiunii de populaţie. Toate aceste persoane au un regim juridic diferit de cel al cetăţenilor. ei având un regim juridic diferit de cel al cetăţenilor. indiferent de cetăţenie. noţiunea de cetăţenie are două sensuri principale: . ceea ce este definitoriu pentru aceasta din punctul de vedere al dreptului constituţional este elementul cetăţeniei. precum şi apatrizi.puterea statului nu este însă absolută ci marcată de existenţa unor limite impuse de dreptul internaţional pentru opozabilitatea cetăţeniei. pe teritoriul unui stat se pot afla şi cetăţeni străini. adică regimul cetăţenilor statului aflaţi pe teritoriul altor state.alături de cetăţenii proprii. astfel că statul are puterea discreţionară de a reglementa cetăţenia.instituţie juridică . regimul străinilor să nu aducă prejudicii acestora sau statului lor de origine. arată că.

. c. fiecare individ are dreptul la o cetăţenie. 2. d. Scopul adoptării aceste Convenţii de către statele membre ale Consiliului Europei dar şi de către celelalte state semnatare.. este canalizat. 2.ius sanguinis .principiul efectivităţii cetăţeniei . teritoriul statului unde se produce faptul naşterii. rezolvarea problemei stagiului militar obligatoriu în cazul resortisanţilor care posedă mai multe cetăţenii. indiferent dacă sunt resortisanţi prin naştere sau şi-au dobândit cetăţenia ulterior. rasă. 46 .în privinţa dobândirii cetăţeniei prin căsătorie.cetăţenia copilului va fi cea a statului pe teritoriul căruia s-a născut. Convenţia europeană din 6 noiembrie 1997 cu privire la cetăţenie – Consiliul Europei: Convenţia a fost ratificată de România şi este în vigoare de la 1 mai 2005. culoare sau origine naţională ori etnică. .interdicţia de a elabora reglementări în materie de cetăţenie bazate pe discriminări de orice fel – rasiale. nici căsătoria şi nici desfacerea căsătoriei între un resortisant al unui stat parte şi un străin.copilul dobândeşte de drept cetăţenia părinţilor săi. etnice. religioase etc.principiul opţiunii soţiei . şi anume: 1. fiecare stat parte trebuie să fie călăuzit de principiul nediscriminării între resortisanţii săi. 6. 5. De asemenea Convenţia lasă libertatea statelor de a determina prin dreptul său intern dacă resortisanţii săi care dobândesc sau posedă cetăţenia altui stat îşi pierd cetăţenia acestui stat parte precum şi dacă dobândirea sau păstrarea cetăţeniei sale este subordonată renunţării sau pierderii unei alte cetăţenii. Reguli generale privind dobândirea cetăţeniei: . nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetăţenia sa. acest sistem considerând ca element determinant pentru dobândirea de drept a cetăţeniei. spre rezolvarea mai multor probleme precum: evitarea discriminării în probleme relative la cetăţenie. resortisanţilor săi de a avea o altă cetăţenie atunci când această cetăţenie este dobândită prin căsătorie dispoziţii care trebuie respectate sub rezerva situaţiilor în care se impune pierderea de drept a cetăţeniei sale. problema drepturilor şi a îndatoririlor resortisanţilor deţinători ai mai multor cetăţenii – cooperarea internaţională efectivă între autorităţile naţionale responsabile de problemele cetăţeniei Principiile după care statele ar trebui să se ghideze tocmai pentru a colabora mai uşor. chiar dacă părinţii au o altă cetăţenie. regulile unui stat relative la cetăţenie nu trebuie să facă distincţie sau să includă practici care ar constitui o discriminare bazată pe sex. evitarea cazurilor de apatridie. 3. apatridia trebuie evitată. a fost consacrat principiul opţiunii soţiei. nici schimbarea naţionalităţii unuia dintre soţi în timpul căsătoriei nu poate avea efecte de drept asupra cetăţeniei celuilalt soţ. determinantă în cadrul acestui sistem fiind legătura de sânge a copilului cu părinţii săi. găsirea soluţiilor corespunzătoare consecinţelor pluralităţii de cetăţenii – cum ar fi. Alte prevederi ale Convenţiei formulează principii aplicabile situaţiilor de pluricetăţenie arătând că statele trebuie să permită pluricetăţenia de drept următoarelor persoane: 1.ius loci sau ius soli . în scopul eliminării oricărei discriminări faţă de femei: căsătoria cu un străin nu trebuie să afecteze automat cetăţenia soţiei. aşa cum se precizează în preambulul său. să le poată păstra pe amândouă. religie. 4. silind-o să ia cetăţenia soţului sau să rămână fără cetăţenie. copiilor care au dobândit automat la naştere cetăţenii diferite.

e. sau fără cetăţenie. pentru persoanele aflate pe teritoriul transferat. f.de exemplu. Statele-părţi se obligă să nu retragă niciunei persoane cetăţenia dacă aceasta i s-ar crea situaţia de apatrid şi să acorde cetăţenia lor copiilor născuţi pe teritoriul lor din părinţi apatrizi. 1954) şi Convenţia pentru reducerea cauzelor de apatridie (1961).principiul dreptului de opţiune . statele încheie de regulă tratate bilaterale privind eliminarea cauzelor care duc la bipatridie. De asemenea. Conflictul pozitiv de cetăţenie apare în cazul pluricetăţeniei. un individ are mai multe cetăţenii sau nu are nicio cetăţenie. datorită lipsei de uniformitate între legislaţiile mai multor state privind acordarea şi pierderea cetăţeniei. Apatrizii beneficiază de regulă de tratamentul aplicat străinilor. o persoană devine apatrid. au fost elaborate la nivel internaţional o serie de convenţii: Convenţia ONU privind statutul apatrizilor (New York. Conflictul negativ de cetăţenie apare atunci când. . Regimul juridic al străinilor 47 . atunci când legislaţia ambelor ţări permite acest lucru. neavând nici obligaţiile dar nici drepturile care rezultă din calitatea de cetăţean. fie prin renunţare sau retragere. . pe teritoriul unui stat care aplică ius soli). Convenţia din 1954 mai prevede unele reguli privind situaţia apatrizilor în raport cu regimul juridic al cetăţenilor şi al străinilor. 3. pentru a reduce aceste cazuri. renunţarea la cetăţenie are loc la cererea persoanei şi cu aprobarea statului. Reguli generale privind pierderea cetăţeniei: Pierderea cetăţeniei poate avea loc fie de drept. poartă denumirea de conflicte de cetăţenie. din cauza neconcordanţelor legislaţiilor în materie. De asemenea. renunţarea la cetăţenie a unei persoane nu implică automat pierderea cetăţeniei soţului sau a membrilor familiei. retragerea are caracter excepţional şi nu poate privi persoanele care au dobândit cetăţenia prin naştere.retragerea cetăţeniei are caracter de sancţiune pentru săvârşirea unor fapte grave de către persoana respectivă. Pentru a evita astfel de conflicte. a adopţiei sau pur şi simplu a păstrării cetăţeniei de origine în cazul dobândirii şi a unei alte cetăţenii. cu excepţia copiilor minori atunci când există acordul părinţilor. 6 mai 1963).renunţarea – act unilateral de voinţă. . Aceasta poate fi consecinţa naşterii (copilul născut din părinţi al căror stat aplică principiul ius sanguinis.retragerea . dar a fost încheiată şi o convenţie generală respectiv Convenţia asupra reducerii cazurilor de pluralitate de cetăţenii şi asupra obligaţiilor militare în caz de pluralitate de cetăţenii (Strasbourg.în cazul transferului de teritoriu de la un stat la altul. Reguli generale privind conflictele pozitive şi conflictele negative de cetăţenie Situaţiile în care. Apatridia este aşadar o situaţie defavorabilă persoanei. Aceste convenţii recunosc dreptul oricărei persoane la o cetăţenie. dar nu se bucură de nici un fel de protecţie diplomatică. care poate da naştere la unele discriminări.de drept . în urma verificării dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. prin adopţia unui minor de către cetăţeni străini. Apatridul pierde orice legătură juridică cu un stat.. cel mai frecvent sub forma bipatridiei sau dublei cetăţenii. De aceea.

La nivelul dreptului internaţional public. au apărut în privinţa extrădării şi expulzării. printre funcţiile misiunilor diplomatice. sub aspectul dreptului internaţional. la cererea altui stat. . Deşi este o chestiune exclusivă a dreptului intern.regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate: în temeiul căruia statul acordă străinilor.17 din Constituţia României.. 6. rezultate din practica statelor: . . pentru a evita eventualele abuzuri sau discriminări. în statul acreditar. Probleme deosebite. pentru a fi judecată sau pentru a executa o pedeapsă la care a fost condamnată anterior. cu excepţia drepturilor politice. 1961). 175.regimul naţional: conform căruia cetăţenii străini beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi proprii cetăţeni ai statului. s-a dezvoltat. protecţia diplomatică este reglementată de Convenţia pentru codificarea dreptului diplomatic (Viena. presupusă a fi autoarea unei infracţiuni. Protecţia diplomatică este una din obligaţiile misiunilor diplomatice ale statului respectiv. op. reglementarea regimului juridic al străinilor trebuie să se conformeze unor cerinţe ale dreptului internaţional.extrădarea – este actul prin care un stat predă. Protecţia diplomatică Obiectul protecţiei diplomatice a unui stat sunt proprii cetăţeni aflaţi pe teritoriul altui stat şi care au suferit prejudicii. Regimul juridic al refugiaţilor şi al persoanelor strămutate Persoanele refugiate reprezintă "o categorie distinctă de străini existenţi. 4. în temeiul unor tratate internaţionale. p.expulzarea – act de constrângere este actul prin care un stat constrânge unul sau mai mulţi străini aflaţi pe teritoriul său să-l părăsească. Aceste drepturi şi garanţii nu vor fi în niciun caz mai puţine decât "drepturile fundamentale ale omului" recunoscute şi definite în instrumentele internaţionale contemporane. regimul cel mai favorabil care a fost acordat cetăţenilor unui stat terţ. în mod 1 Raluca Miga-Beşteliu. Regimul juridic al străinilor nu poate fi identic cu cel acordat propriilor cetăţeni.a. la un moment dat pe teritoriul unui stat" 1 . 48 . în situaţia în care aceştia devin indezirabili ca urmare a săvârşirii unor fapte care încalcă legile sau interesele acelui stat. rămâne şi părăsi teritoriul statului ş. Pe plan internaţional. Protecţia diplomatică derivă din legătura de cetăţenie între persoana fizică şi stat.Regimul juridic al străinilor este stabilit de către fiecare stat în parte şi constă în determinarea drepturilor şi obligaţiilor străinilor. care prevede. condiţiile în care aceştia pot intra. cit.standardul minim internaţional: "statele sunt obligate a asigura străinilor beneficiul aceloraşi drepturi civile şi accesul la aceleaşi garanţii ca şi cele ale cetăţenilor săi. . o persoană aflată pe teritoriul său. a intereselor statului acreditant şi ale cetăţenilor săi. reglementează dreptul la protecţie diplomatică a cetăţenilor români. în limitele admise de dreptul internaţional Art. şi pe aceea privind protejarea. în anumite condiţii. . Tratamentul aplicabil străinilor cunoaşte mai multe forme.

Convenţia privind statutul refugiaţilor (1951).să asigure accesul la instanţele judecătoreşti. Statutul persoanelor refugiate cuprinde o serie de drepturi şi obligaţii reglementate atât de Convenţia din 1951. principiile de acordare.să acorde refugiaţilor un tratament cel puţin la fel de favorabil ca şi cel acordat cetăţenilor. în ce priveşte libertatea de a practica religia lor şi libertatea de instruire religioasă a copiilor lor. în calitate de reclamanţi.Protocolul la Convenţia privind statutul refugiaţilor (1967). dreptul la asigurări sociale etc. regulamentelor. 1999).76/28 august 2003. Ordonanţa nr. Ordonanţa nr. statele părţi la Convenţie se obligă: . Astfel. . OUG nr. care grupează normele privind protecţia specială a acestor persoane.Convenţia Organizaţiei Unităţii Africane privind aspecte specifice ale problemelor refugiaţilor (1969). 7. 102/2000. Documentele internaţionale relevante. prin Legea nr. Azilul diplomatic nu este recunoscut ca instituţie a dreptului internaţional. să o plătească ca o garanţie pentru cazul în care acţiunea le-ar fi fost respinsă şi ar fi fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată şi a altor daune).să aplice dispoziţiile acesteia fără discriminări. Acesta constă în primirea şi protecţia acordată în localurile misiunilor diplomatice ale unui stat a unor cetăţeni ai statului acreditar. religioase. această acordare nu poate fi considerată un act inamical faţă de statul de origine al celui care solicită azilul. dreptul de asociere. deoarece poate fi considerat o încălcare a suveranităţii statului de reşedinţă: pe calea sa. Azilul teritorial: Acordarea azilului teritorial reprezintă un drept suveran al statului privind intrarea şi şederea pe teritoriul său a unor persoane de altă cetăţenie. 323/2001 şi modificată prin: Ordonanţa nr. 2 Publicată în M. 2. cât şi de dreptul intern al statelor.Regulile comune europene asupra azilului (Tampere. în materie. de regulă. un "drept internaţional al refugiaţilor". în ţara în care se află. beneficiarii se pot sustrage aplicării legilor acestui stat. O specie a azilului teritorial este azilul diplomatic. De aceea. Pe de altă parte. beneficiind de acelaşi tratament ca şi cetăţenii şi scutirea de cautio judicatum solvi (suma de bani pe care străinii. 428 din 18 mai 2006. dreptul la învăţământul primar. drepturile şi obligaţiile solicitanţilor de azil etc. erau obligaţi. cu unele modificări.43/29 ianuarie 2004.să garanteze alte drepturi ca: exercitarea unor profesii remunerate. act normativ care reglementează regimul juridic al acordării acestuia. Dreptul refugiaţilor are două dimensiuni: cea universală şi cea regională. aprobată. dreptul la o locuinţă. lovituri de stat etc.). În România instituţia azilului este reglementată de Legea nr. Convenţia stabileşte.special după cel de-al doilea război mondial. precum şi măsurilor luate pentru menţinerea ordinii publice. care sunt urmăriţi de autorităţile acestuia sau a căror viaţă este în pericol ca urmare a unor evenimente interne cu caracter excepţional (război. în art. . Of. . revolte.13/24 ianuarie 2002. care sunt supuse în ţara de origine unor persecuţii pentru activităţi politice. . sunt: . Dreptul de a acorda sau de a refuza acordarea azilului teritorial este o manifestare a suveranităţii statului. 49 . obligaţia generală a refugiaţilor de a se conforma legilor. . . nr. raţiuni umanitare. 122/2006 privind azilul în România2. prin legile unor state.44/29 ianuarie 2004. La baza acordării azilului stau. În România regimul juridic al refugiaţilor este reglementat de Ordonanţa nr.

pentru evitarea situaţiei de apatridie? 2) Comparaţi instituţiile azilului teritorial şi a azilului diplomatic. cit. Jura. 2003. op. op.I..127-142. A. Guţan. 2008. la nivel internaţional. cit. R. Selejan-Guţan.. 2006. BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ NECESARĂ APROFUNDĂRII: B.. 50 . vol.. Aurescu. op. p. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE: 1) Ce sunt apatrizii şi care sunt măsurile. 2005. cit. 84-97. cit.144-154. Timpul necesar studiului: 3 h sau 30 min. Miga-Beşteliu. B. Crăciunean. op. C. L. Năstase. B. pp. / zi VIII. pp.-M.VII. pp. 3) Menţionaţi câteva reguli de drept internaţional privind extrădarea şi expulzarea.57-68.

pot fi şi apatrizi c. TESTE DE AUTOEVALUARE: 1. o persoană are două cetăţenii c. o persoană nu are nici o cetăţenie 4. pot beneficia de protecţia statului care îi adoptă d. o persoană are o cetăţenie dar nu locuieşte pe teritoriul statului a cărui cetăţenie o deţine b. Ce obligaţii au statele faţă de refugiaţi: a. o persoană nu are nici o cetăţenie b.4) Care sunt principalele reguli aplicabile regimului juridic al refugiaţilor? 5) Care sunt regulile privind regimul juridic al străinilor? IX. să le acorde un tratament cel puţin la fel de favorabil ca şi cetăţenilor c. o persoană are trei cetăţenii 3. să le asigure un loc de muncă b. Refugiaţii: a. o persoană are două cetăţenii d. Conflictul negativ de cetăţenie este acea situaţie în care: a. nu beneficiază nici de drepturi şi nu au nici obligaţii 51 . să nu îi extrădeze 2. sunt apatrizi b. o persoană are trei cetăţenii d. să le acorde un tratament cel puţin la fel de favorabil ca şi străinilor d. să nu îi returneze e. o persoană este apatridă c. Conflictul pozitiv de cetăţenie este acea situaţie în care: a.

Care este convenţia internaţională asupra dreptului refugiaţilor: a. o persoană are două cetăţenii c. o persoană nu are nici o cetăţenie b. 2. să le asigure un loc de muncă b. să nu îi returneze e. e. TESTE DE EVALUARE: 1. o persoană nu are nici o cetăţenie Răspunsurile corecte se regăsesc la sfârşitul manualului. d. Convenţia europeană a drepturilor omului TEMĂ PENTRU ACASĂ (TA): Protecţia diplomatică a propriilor cetăţeni – forme de manifestare 52 . c. Cauza Lotus b. o persoană are o cetăţenie dar nu locuieşte pe teritoriul statului a cărui cetăţenie o deţine b. să le acorde un tratament cel puţin la fel de favorabil ca şi refugiaţilor d. Cauza Nicaragua c. Curtea Internaţională de Justiţie a formulat principiul cetăţeniei efective: a. Carta Drepturilor Fundamentale al UE d. Carta ONU b. În ce cauză. o persoană are trei cetăţenii 5. Cauza Nottebohm d. Apatridia este acea situaţie în care: a. o persoană nu are nici o cetăţenie 3. Ce obligaţii au statele faţă de străini: a. Convenţia europeană privind cetăţenia c. o persoană are trei cetăţenii d. Consiliul Europei a adoptat convenţii precum: a. o persoană este apatridă c. Convenţia de la Montevideo Convenţia de la Belgrad Convenţia de la Geneva din 1951 Convenţia de la New York din 1954 Convenţia de la Viena din 1961 Conflictul pozitiv de cetăţenie este acea situaţie în care: a. să nu îi extrădeze 4. b. pot să le acorde un tratament cel puţin la fel de favorabil ca şi cetăţenilor c. o persoană are două cetăţenii d.5.

autodeterminarea popoarelor. sistemul inter-american. Carta arabă. drepturi economice. OBIECTIVELE SPECIFICE ALE TEMEI: • înţelegerea provocărilor specifice ale protecţiei drepturilor omului în dreptul internaţional contemporan • înţelegerea particularităţilor fiecărui sistem de protecţie a drepturilor omului • înţelegerea particularităţilor regimului juridic al minorităţilor • înţelegerea problemelor specifice protecţiei suprapuse a drepturilor omului II.Uniunea Europeană (UE) 2. 53 . COMPETENŢE SPECIFICE DOBÂNDITE DE STUDENT: • studentul să fie capabil să explice care sunt problemele specifice ale protecţiei suprapuse a drepturilor omului • studentul să fie capabil să aplice. regionale şi internaţionale de protecţie a drepturilor omului • studentul să fie capabil să aplice. Sistemul interamerican 3. TERMENI DE REFERINŢĂ (CONCEPTE CHEIE): drepturile omului. Carta arabă a drepturilor omului 3. Principalele sisteme de protecţie a drepturilor omului a) Sistemul ONU de protecţie a drepturilor omului b) Sisteme regionale: 1.Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) . să recunoască şi să explice regulile naţionale. Ideologii revoluţiilor burgheze au folosit ca port-drapel ideea drepturilor naturale. declaraţiile de drepturi din America de Nord. sociale şi culturale. STRUCTURA MODULULUI DE STUDIU: 1. Stau mărturie declaraţiile de drepturi de la sfârşitul sec.TEMA V – PROTECŢIA INTERNAŢIONALĂ A DREPTURILOR OMULUI I. Protecţia minorităţilor în dreptul internaţional public V.Consiliul Europei . drepturi civile şi politice. identitate naţională. Sistemul european: . REZUMAT: Ideea protecţiei unor drepturi fundamentale ale persoanei nu aparţine doar timpurilor noastre. ONU. Primele preocupări pentru protecţia drepturilor omului 2. sistemul african. Sistemul african 4. inerente persoanei. să recunoască şi să explice modul în care va soluţiona conflictele între norme cu conţinut diferit dar cu vocaţie de aplicare concomitentă • studentul să fie capabil să facă deosebirea între principalele sisteme de protecţie a drepturilor omului şi să cunoască mecanismele specifice fiecăruia III. minorităţi naţionale. IV. al XVIII-lea: Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789.

Una din direcţiile majore ale acestei dezvoltări a fost protecţia minorităţilor. a luat naştere ceea ce se numeşte “dreptul internaţional al drepturilor omului”. Abia în sec. una din cele mai importante preocupări. dar ca persoane individuale. Principalele sisteme de protecţie a drepturilor omului a.Bill of Rights al Constituţiei americane. iar punerea sa în practică depinde exclusiv de organele politice ale statelor. completată apoi de alte acte ce vizau protecţia civililor şi a prizonierilor. Tratatele ce puneau capăt primului conflict mondial conţineau prevederi destinate a asigura un sistem de protecţie a minorităţilor. Această concepţie a dus la adoptarea unor instrumente juridice internaţionale de protecţie a drepturilor individuale şi la crearea unor instituţii internaţionale în a căror competenţă intră protecţia indivizilor împotriva încălcărilor drepturilor lor de către state. Potrivit concepţiei clasice. Observăm. astfel. Cu toate acestea. Aceste instrumente juridice şi instituţii au internaţionalizat problema protecţiei drepturilor omului care a devenit. cu ordinea juridică internaţională. Protecţia drepturilor omului prin intermediul acţiunilor internaţionale a fost o idee revoluţionară. uneori. al XX-lea. problema drepturilor omului trebuie să rămână în competenţa exclusivă a statelor. în acel stadiu al dezvoltării dreptului şi relaţiilor internaţionale. În 1864 a apărut la Geneva prima Convenţie internaţională destinată ameliorării situaţiei militarilor răniţi în luptă. documente ce au fost elaborate. Sistemul ONU de protecţie a drepturilor omului Cadrul juridic internaţional care marchează începutul “erei drepturilor” este constituit dintr-o serie de documente ce formează aşa-numita “Chartă internaţională a Drepturilor Omului”. din 1791. al XIX-lea au apărut firave încercări de internaţionalizare a unor categorii de drepturi. potrivit căreia protecţia individului se poate realiza doar prin intermediul unui drept interstatal. şi în ordinea politică internaţională. 2. că întreaga structură a dreptului internaţional clasic este construită în afara perspectivei drepturilor omului. şi nu ca cetăţeni ai unui anumit stat. Sfârşitul primului război mondial a însemnat începutul unei noi etape în dezvoltarea dreptului internaţional. în special în domeniul a ceea ce încă nu se numea "protecţia drepturilor omului". cadrul intern al fiecărui stat. De aceea. treptat. În acest context. 54 . problema protecţiei acestor drepturi nu putea depăşi. dar aceasta în considerarea unor interese geopolitice ale marilor puteri vis-a-vis de drepturile propriilor cetăţeni aflaţi în străinătate. CONŢINUTUL TEMEI V: 1. În plus. în a doua jumătate a sec. care depăşeşte această contradicţie a dreptului internaţional clasic. care nu-şi găsea locul în dreptul internaţional tradiţional. Primele preocupări pentru protecţia drepturilor omului Una dintre cele mai importante direcţii de dezvoltare a dreptului internaţional după cel de-al doilea război mondial a fost preocuparea pentru protecţia drepturilor omului. Cu toate acestea. orice normă de drept internaţional are o dimensiune şi o semnificaţie politică în egală măsură cu cea juridică. Aceasta pentru că dreptul internaţional clasic este construit în jurul intereselor statelor. dreptul internaţional clasic este puternic marcat de principiul suveranităţii statelor. Dreptul internaţional al drepturilor omului diferă în mod substanţial de concepţia tradiţională a dreptului internaţional. ordinea politică internaţională se confundă. care are ca scop protecţia victimelor conflictelor armate. adoptate şi aplicate în cadrul ONU. creat de către şi pentru state. prin aceea că oamenii sunt consideraţi a avea drepturi garantate internaţional. Un alt domeniu în care protecţia drepturilor s-a impus la nivel internaţional a fost dreptul umanitar.

reţinerii sau exilului. Articolul 1 §3 al Chartei conferă ONU scopul fundamental “de a realiza cooperarea internaţională. 62 §2 . Articolul 27 se referă la drepturile culturale: “orice persoană are dreptul de a participa liber la viaţa culturală a comunităţii.articolul 55/c . 3.1. 68 2. dreptul la educaţie. inclusiv dreptul acestuia de a participa la guvernarea ţării sale. direct sau prin reprezentanţi liber aleşi. sex. religioase sau lingvistice dreptul de a se bucura. Declaraţia Universală nu este un tratat. Una din cele mai importante completări este articolul 27. Ideea protecţiei drepturilor traversează întreg textul Chartei ca un fir roşu: . sociale şi culturale fac parte: dreptul persoanei la asigurări sociale. Pactele internaţionale privind drepturile omului Cele două Pacte internaţionale au fost adoptate de AG a ONU şi deschise spre semnare în decembrie 1966. Abia după un deceniu a fost posibilă intrarea lor în vigoare.” Aceasta este prima consacrare de ordin general a protecţiei drepturilor omului la nivel internaţional. de întrunire şi dreptul la liberă circulaţie. dreptul la o retribuţie echitabilă şi satisfăcătoare. adoptată în urma Conferinţei de la San Francisco proclamă. de a profesa şi practica propria religie. Articolul 21 prevede drepturile politice ale individului. este primul document cuprinzător în sfera drepturilor omului. de religie. fără distincţie de rasă. Din categoria drepturilor economice. în egalitatea de drept a bărbaţilor cu femeile.art. Declaraţia proclamă libertatea de exprimare. dezvoltând şi încurajând respectul drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale pentru toţi. la muncă şi la protecţie împotriva şomajului. adoptată la 10 decembrie 1948 de către Adunarea Generală a ONU. dreptul la un proces echitabil. prezumţia de nevinovăţie. în demnitate şi în valoarea persoanei umane. de a se bucura de valorile artistice şi de a beneficia de progresul ştiinţific şi avantajele acestuia”. Charta Organizaţiei Naţiunilor Unite Dreptul internaţional modern al drepturilor omului s-a dezvoltat cu precădere după cel de-al doilea război mondial. ca şi a naţiunilor.1. Se mai recunoaşte dreptul la viaţă privată şi dreptul de proprietate. dreptul copilului de a dobândi o 55 . “credinţa în drepturile fundamentale ale omului. Ea a fost adoptată de AG a ONU ca rezoluţie. Din categoria drepturilor civile şi politice fac parte: dreptul la viaţă. adoptat de o organizaţie internaţională. care conţine angajamentul statelor de a recunoaşte membrilor minorităţilor etnice. 10 şi 13 . dreptul la plată egală pentru muncă egală. 3.art. Având statutul de tratat internaţional. dreptul de a nu fi supus în mod arbitrar arestării. interdicţia sclaviei. de cultura proprie. în preambulul său. la libertatea şi la securitatea persoanei. Charta Naţiunilor Unite. Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice (PIDCP) Pactul a fost adoptat în 1966 şi proclamă mai multe drepturi din această categorie decât Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. dreptul tuturor persoanelor private de libertate de a fi tratate în mod omenos şi cu respect pentru demnitatea inerentă fiinţei umane.art. inumane sau degradante. dreptul la odihnă. torturii şi tratamentelor crude. Printre drepturile garantate de Pact care nu sunt menţionate de DUDO se numără: libertatea de a nu fi închis pentru datorii. Declaraţia Universală cuprinde două mari categorii de drepturi: drepturile civile şi politice şi drepturile economice. împreună cu alţi membri ai grupului lor. limbă sau religie. sau de a folosi limba proprie. cele două Pacte creează obligaţii juridice pentru statele părţi. printrun tratat internaţional fundamental cu vocaţie de universalitate. prin ratificarea de către 35 de state. sociale şi culturale. mari şi mici”. deci nu are putere obligatorie. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

prin intermediul Comitetului Drepturilor Omului. Comitetul nu este un organ convenţional. dreptul de a înfiinţa şi de a face parte din sindicate. Proceduri extra-convenţionale de protecţie a drepturilor omului la nivelul ONU 56 .Convenţia pentru protecţia muncitorilor migranţi şi a membrilor de familie ai acestora (1990. Pentru a asigura respectarea obligaţiilor asumate prin Pact. "nucleul" (core treaties) îl formează următoarele convenţii: . Ratificând PIDESC. intrată în vigoare în 1969). intrată în vigoare la 1 iulie 2003).Convenţia asupra eliminării oricărei forme de discriminare faţă de femei (1979. Alte convenţii ONU privind drepturile omului La nivelul ONU au fost adoptate de-a lungul timpului o serie de convenţii specializate. ci doar să utilizeze la maximum toate resursele sale disponibile în scopul de a ajunge treptat la deplina realizare a acestor drepturi. Începând cu 1976. dreptul la securitate socială. sociale şi culturale. dreptul la educaţie. . dreptul la protecţia familiei. dreptul de a participa la viaţa culturală. Dintre acestea. dreptul de a se bucura de cel mai înalt standard posibil de sănătate fizică şi psihică. .a. ci un organ al ONU. 5.2. dreptul de a solicita şi a primi azil şi dreptul la cetăţenie. . . intrată în vigoare în 1987).cetăţenie şi de a i se oferi acele măsuri de protecţie decurgând din statutul său de minor. 3.Convenţia privind statutul refugiaţilor (1951) şi protocolul acesteia din 1967. sociale şi culturale (PIDESC) Acest pact recunoaşte următoarele drepturi: dreptul la muncă.Convenţia pentru eliminarea oricărei forme de discriminare rasială (1965. . compus din 18 experţi aleşi cu titlu personal. mandatul său fiind acela de a asista ECOSOC în examinarea rapoartelor statale. ci stipulează doar că aceste rapoarte sunt înaintate Consiliului Economic şi Social al ONU (ECOSOC). Cu toate acestea. . dreptul de a se bucura de condiţii de muncă juste şi prielnice. acsta instituie un mecanism de aplicare. dreptul la un standard de viaţă satisfăcător. 4. un stat nu se angajează să confere tuturor drepturilor enumerate un efect imediat. Din punct de vedere tehnic.Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse sau tratamente crude. intrată în vigoare în 1990). inumane sau degradante (1984. există şi drepturi enunţate de DUDO care nu se regăsesc în Pact: dreptul de proprietate. Pactul nu înfiinţa nici un Comitet special pentru examinarea rapoartelor. ECOSOC a adoptat o serie de rezoluţii care au culminat cu înfiinţarea Comitetului pentru drepturile economice.Convenţia pentru drepturile copilului (1989. organ înfiinţat prin tratat şi format din 18 experţi independenţi aleşi pentru o perioadă de 4 ani. El cere doar statelor părţi să prezinte rapoarte asupra măsurilor pe care le-au adoptat şi asupra progresului înregistrat în respectarea drepturilor recunoscute prin Pact. intrată în vigoare în 1981). Alături de acestea. trebuie menţionate : . Activitatea Comitetului se desfăşoară pe două planuri: procedura de raportare şi procedura de examinare a plângerilor inter-statale şi individuale.Convenţia pentru prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid (1948). PIDESC nu cuprinde prevederi referitoare la un sistem de plângeri interstatale sau individuale. şi nu în reprezentarea statului de unde provin.Convenţia asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid (1973) ş.Pactul Internaţional privind drepturile economice. pentru protecţia unor categorii speciale de drepturi sau de beneficiari.

compus din miniştrii de externe ai statelor membre sau din reprezentanţii lor diplomatici permanenţi la Strasbourg. Sistemul european: 1.1. pe acelaşi criteriu al repartizării geografice echitabile. Sisteme regionale de protecţie a drepturilor omului 1. Comisarul Drepturilor Omului a fost creat în 1999 şi este o instituţie independentă. 1. Cel mai important rol în cadrul acestor proceduri îl joacă Comisia Drepturilor Omului. care are menirea de a reprezenta atât colectivităţile locale. Secretarul General are responsabilitatea direcţiilor strategice ale programului de lucru al Consiliului Europei şi asupra bugetului organizaţiei şi supraveghează organizarea şi funcţionarea curentă a Consiliului.” Un alt factor a fost necesitatea protecţiei sistemelor democratice ale Europei Occidentale.Organele Consiliului Europei Comitetul Miniştrilor este organul decizional al Consiliului Europei. cât şi colectivităţile regionale din Europa care aplică prevederile Chartei Autonomiei Locale adoptată de Comitetul Miniştrilor în 1985. compusă din 26 de membri independenţi. În 1947. Denumirea Subcomisiei nu a însemnat limitarea activităţii acesteia: activităţile sale depăşesc cadrul dat de denumire. prin ECOSOC. a conştientizării şi respectării drepturilor omului în statele membre. aleşi pe o perioadă de 4 ani. pe care le înaintează. Comisia are mandatul de a elabora propuneri de declaraţii şi convenţii internaţionale.Procedurile extra-convenţionale sunt acele proceduri de implementare a drepturilor omului fără caracter obligatoriu. dar care îşi au originea în rezoluţii ale Adunării Generale (non-conventional procedures). Scurt istoric Întreg complexul de factori care a condus ONU la preocuparea deosebită pentru protecţia drepturilor omului a avut un efect similar în Europa. extinzându-se la acelaşi nivel cu cele ale Comisiei. reacţia împotriva sistemelor fasciste care au provocat cel de-al doilea război mondial. alese pe o perioadă de 5 ani după criteriul repartizării geografice echitabile.2. Adunării Generale a ONU. Unul din aceşti factori a fost. Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa (CALRE) este un organ creat de Summit-ul de la Viena din anul 1993. care îşi au originea în tratatele şi convenţiile din materia drepturilor omului (treaty-based procedures). 1949 – naşterea Consiliului Europei. 68 al Chartei ONU. Negarea existenţei drepturilor omului nu a fost doar un rezultat incident al acestor sisteme. Comisia este un organ politic. 57 . ci şi împotriva unui alt fel de regimuri care preluaseră controlul asupra unei jumătăţi a continentului: regimurile comuniste. ce are ca scop promovarea educaţiei în domeniul drepturilor omului. alcătuit din reprezentanţi ai 53 de state membre. Comisia a înfiinţat Subcomisia pentru Prevenirea Discriminării şi Protecţia Minorităţilor. în baza art. dezvoltate în cadrul ONU şi bazate în primul rând pe Charta organizaţiei. organ înfiinţat de Consiliul Economic şi Social (ECOSOC) în 1946. în mod special. Aceste proceduri se numesc astfel pentru a le deosebi de procedurile convenţionale. nu doar împotriva unei renaşteri a regimurilor dictatoriale fasciste. Adunarea Parlamentară este prima adunare europeană din istoria continentului şi totodată are cea mai extinsă reprezentare: 46 de state sunt reprezentate în cadrul ei. ci “un instrument deliberat de politică internă şi chiar o precondiţie a ascensiunii lor. b.

20-24 ale Convenţiei. Curtea îşi desfăşoară activitatea în: Adunarea Plenară a Curţii. Competenţa ei acoperă toate problemele privind interpretarea şi aplicarea CEDO şi a Protocoalelor sale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului Curtea Europeană a Drepturilor Omului are două categorii de competenţe: soluţionarea litigiilor şi emiterea de avize consultative. Judecătorii noii Curţi Europene a Drepturilor Omului sunt. Protocolul 13 a introdus abolirea pedepsei cu moartea în orice circumstanţe. În forma iniţială. Marea Cameră. Protocolul 12 a introdus principiul general al non-discriminării. conştiinţă şi religie libertatea de expresie libertatea de asociere şi de întrunire paşnică libertatea de a se căsători şi de a întemeia o familie Convenţia mai conţine o clauză de nediscriminare (art. conform art. interzicerea expulzării propriilor cetăţeni şi a expulzării colective a străinilor. Drepturile garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. egalitatea în drepturi şi obligaţii între soţi. dreptul la recurs în procesele penale. Preşedintele Curţii. 1.3. Comitete. Sesizarea Curţii privind încălcarea drepturilor garantate de CEDO se poate face fie de un stat-parte.3. 14) şi obligaţia de a se acorda un remediu eficace prin instanţele naţionale oricărei persoane ale cărei drepturi au fost violate (art. dreptul la educaţie. interzicerea muncii forţate dreptul la libertatea şi siguranţa persoanei dreptul la un proces echitabil dreptul de a nu fi supus unor legi şi pedepse ex post facto dreptul la viaţă privată şi de familie libertatea de gândire. Protocolul 6: . Principala sarcină a noii Curţi Europene a Drepturilor Omului este asigurarea respectării angajamentelor care decurg pentru statele părţi la CEDO. în structura Curţii se regăsesc: Adunarea Plenară a Curţii. Protocolul 4: .4. dreptul la reparaţii în caz de eroare judiciară.interzicerea privării de libertate pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale. Ea a fost urmată de 13 protocoale adiţionale. după depunerea a trei ratificări. CEDO garanta următoarele drepturi: dreptul la viaţă dreptul de a nu fi supus torturii sau altor tratamente sau pedepse inumane sau degradante dreptul de a nu fi ţinut în sclavie.garanţii acordate străinilor înainte de a fi expulzaţi din ţara unde îşi au reşedinţa. Catalogul drepturilor garantate a fost lărgit prin Protocoalele adiţionale ulterioare: Protocolul 1: . 1 sau 2 vicepreşedinţi. dreptul la liberă circulaţie.dreptul la proprietate. în număr egal cu acela al statelor-părţi la CEDO.abolirea pedeapsa cu moartea pe timp de pace Protocolul 7: . angajamentul statelor de a organiza alegeri libere şi secrete la intervale de timp rezonabile. dreptul de a nu fi judecat de două ori pentru aceeaşi faptă. fie de un particular. Elaborarea şi semnarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului Convenţia a fost semnată la Roma în luna noiembrie 1950 şi a intrat în vigoare la 3 septembrie 1953. Pentru celelalte activităţi ale Curţii decât cea de examinare a cauzelor aduse înaintea sa. preşedinţii Camerelor. 58 . 13). Camere.

1. F. art. .Convenţia privind drepturile omului şi bio-medicina (1997). Tratatul de la Amsterdam. D. al căror respect deplin a devenit o condiţie de adeziune şi de apartenenţă la 59 . Procedura de judecare a cererii individuale de Cameră sau de Marea Cameră – a se studia după curs. manifest nefondată sau abuzivă . Cererea să nu fie incompatibilă cu prevederile Convenţiei. intrată în vigoare în 1989). E. Protecţia drepturilor omului în cadrul Uniunii Europene În cadrul Uniunii Europene. Alte convenţii privind drepturile omului elaborate în cadrul Consiliului Europei Cu titlu exemplificativ.7. absenţa unei enumerări a acestor drepturi implică inevitabil recursul la Curtea de Justiţie.Convenţia europeană cu privire la extrădare (1957). care cuprinde în principal drepturi civile şi politice.5. . Cererea să nu mai fi fost supusă examinării unei alte instanţe internaţionale . El cuprinde intenţia statelor de a mări posibilitatea de intervenţie a Curţii de la Luxembourg în acest domeniu. intrată în vigoare în 1998). . . conţine importante dispoziţii relative la drepturile omului. În urma acestui algoritm. Charta Socială Europeană Charta Socială Europeană a fost semnată la Torino.6. Judecătorul comunitar a intervenit în acest scop. C. De asemenea. un stat trebuie să accepte cel puţin 10 din cele 19 articole care formează partea a II-a a Chartei sau 45 din cele 72 de paragrafe numerotate ale acestor articole. Cererea să nu fie esenţial aceeaşi cu o cerere anterior examinată de Curte. cu un catalog de drepturi economice. sub auspiciile Consiliului Europei. dacă nu conţine fapte noi.Convenţia europeană asupra cybercriminalităţii (2001). Pentru a deveni parte la Chartă. Charta este destinată a completa prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. cererile individuale trebuie să îndeplinească o serie de condiţii de admisibilitate prevăzute de articolul 35 al Convenţiei: A. Tratatul pune în lumină importanţa garanţiei politice a drepturilor omului. Epuizarea prealabilă a tuturor căilor de recurs interne. sistemul de protecţie a drepturilor omului este esenţialmente jurisprudenţial.Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale (1994. Introducerea cererii într-un termen de 6 luni de la data deciziei interne definitive. 1. Cererea să nu fie anonimă. sociale şi culturale. din 2 octombrie 1997. De altfel. F § 2 din Tratatul asupra Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht) afirmă că Uniunea respectă drepturile fundamentale aşa cum sunt garantate de CEDO şi aşa cum rezultă din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre.Charta europeană a limbilor regionale sau minoritare (1992).Condiţiile de admisibilitate ale unei cereri individuale introduse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Tratatul consacră competenţa Curţii de Justiţie în domeniul controlului respectului drepturilor fundamentale de către organele comunitare. inspirându-se din texte scrise de drept primar şi de drept derivat. la 18 octombrie 1961 şi a intrat în vigoare la 26 februarie 1965. Totuşi. enumerăm următoarele tratate: . intrat în vigoare la 1 mai 1999. . din tradiţiile constituţionale naţionale şi din CEDO. un stat trebuie să accepte doar între jumătate şi două treimi din obligaţiile prevăzute de Chartă. 1. Pentru a fi examinate pe fond de către Curte. B.Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante (1987.

justiţia. Charta a fost integrată în Tratatul privind Constituţia pentru Europa. 1948. Charta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene . 3. Ceea ce aduce nou declaraţia este legătura dintre drepturi şi obligaţii. instituind un sistem mai eficient.8. respectul drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale. 6 al Tratatului – libertatea. Tot la nivelul sistemului inter-american. 1. să suspende cu o majoritate calificată. de către Organizaţia Unităţii Africane şi intrată în vigoare în 1986. 2. Dimensiunea umană a OSCE îşi are originea în principiul VII enunţat în Actul Final de la Helsinki (1975). reunit la nivelul şefilor de stat sau de guvern. libertăţile. la 29 octombrie 2004. sociale şi culturale (1988) şi Protocolul privind abolirea pedepsei cu moartea (1990). inclusiv dreptul său de vot în cadrul Consiliului. bazat pe examinarea petiţiilor individuale privind încălcări ale drepturilor omului în statele părţi. Sistemul interamerican Declaraţia Americană asupra Drepturilor şi Obligaţiilor Omului. În cazul încălcării grave şi persistente a principiilor enunţate în art. egalitatea. limitările aduse drepturilor. Sistemul african Sistemul african are la bază Charta africană a drepturilor omului şi popoarelor. Alte instrumente de 60 . adică protecţia drepturilor fundamentale. Declaraţia este bazată pe aceeaşi viziune "holistică". adoptată la Nairobi. Charta conţine o serie de principii generale. la grevă. Prin Convenţie. în anumite condiţii. la securitate socială. Conţinutul şi structura Chartei. la ajutor social. Protecţia drepturilor omului în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (fosta Conferinţă pentru Securitate şi Cooperare în Europa) este o organizaţie politică ce are ca principal scop asigurarea păcii şi securităţii la nivel regional european. Principalele instituţii create de Convenţie sunt Comisia Inter-americană a drepturilor omului şi Curtea Inter-americană a drepturilor omului. în 1981. asupra drepturilor: cuprinde toate categoriile de drepturi inerente persoane umane. documentul reafirmă drepturile clasice – demnitatea umană. Cât priveşte catalogul drepturilor. care privesc în primul rând câmpul său de aplicare. statul de drept – Consiliul UE.adoptată la Nisa. În 2001. conţinând însă un bogat catalog de drepturi sociale: dreptul la muncă. în 1985 a fost adoptată Convenţia Inter-americană pentru prevenirea şi pedepsirea torturii. Organizaţia Unităţii Africane s-a transformat în Uniunea Africană. Unul din principalele domenii de acţiune în acest cadru larg al organizaţiei este aşa-numita dimensiune umană. democraţia. precum şi "stabilirea contactelor umane şi alte probleme cu caracter umanitar". autonomia sa. la Santiago de Chile. în anul 2000. Convenţia Inter-americană a drepturilor omului a fost adoptată în 1969 şi a intrat în vigoare în 1978. statele-părţi îşi asumă obligaţia complexă de a respecta şi de a asigura drepturile enumerate (se subliniază astfel existenţa obligaţiilor pozitive în sarcina statelor). semnat la Roma.Uniune. globală. Comisia Inter-americană a drepturilor omului a fost creată prin Rezoluţie a OAS în 1959. unele drepturi ale statului în cauză. Convenţia a fost completată prin două protocoale adiţionale: Protocolul adiţional în domeniul drepturilor economice. poate.

Cehoslovacia. . judiciară sau academică recunoscută în domeniul drepturilor omului şi popoarelor. precum şi adăugarea unor drepturi noi.obligaţia de a nu repeta violarea. În vederea reformării sistemului african. resortisanţi ai statelor membre ale Uniunii Africane. Marile Puteri au hotărât stabilirea. jurişti cu o înaltă autoritate morală. se instituie Curtea africană a drepturilor omului şi popoarelor. subiect al unor serioase lacune. statele au următoarele obligaţii: . Curtea va fi formată din 11 judecători independenţi. . Comisia poate indica statelor măsurile speciale şi generale pe care trebuie să le ia în vederea eliminării efectelor violării drepturilor. Prin Protocolul adoptat în 1998. au fost încheiate cinci tratate speciale privind minorităţile: cu Polonia (Versailles. s-a impus ideea creării unui organism jurisdicţional de protecţie a drepturilor omului la nivel african.protecţie a drepturilor omului din cadrul sistemului african: Convenţia africană asupra refugiaţilor. religioase şi lingvistice care difereau din punct de vedere al culturii. noi state au apărut pe harta politică a Europei: Polonia. şi intrat în vigoare în iulie 2004. Grecia. Bulgaria. Acelaşi text iniţial a fost destul de vehement criticat de organizaţiile din domeniul drepturilor omului pentru că nu era considerat ca îndeplinind standardele internaţionale în materie. a unor obligaţii speciale pentru ocrotirea acestor grupuri minoritare.obligaţia de restitutio in integrum prin reparaţii în natură sau prin echivalent. Carta Arabă revizuită conţine încă unele devieri de la standardele internaţionale consacrate în materie (de exemplu. o reafirmare a începutului angajării statelor membre ale Ligii Arabe spre protecţia drepturilor omului. Protocolul asupra drepturilor femeii. În cazul constatării unor violări ale drepturilor. în privinţa dreptului la viaţă prin permiterea prevederii pedepsei cu moartea pentru persoanele sub 18 ani). cu toate acestea. Judecătorii sunt aleşi de Conferinţa UA pe o perioadă de 6 ani. Carta arabă a drepturilor omului În luna mai 2004. în anul 2002. dar reprezintă. de anul acesta şi prin Curtea africană a drepturilor omului şi popoarelor. însă nu a fost ratificat de niciun stat membru. 6. Textul iniţial al Cartei fusese adoptat de către Liga Arabă în anul 1994. Considerată ca fiind un pas înainte faţă de predecesoarea sa. Consiliul Ligii Arabe a adoptat o serie de rezoluţii prin care încuraja „modernizarea Cartei pentru a corespunde cu standardele internaţionale ale drepturilor omului”. Ca urmare. Pe teritoriile acestor state trăiau grupuri etnice. România. Această revizuire a însemnat reformularea majorităţii articolelor Cartei. Protecţia minorităţilor în dreptul internaţional public Comunitatea internaţională a devenit conştientă de gravitatea problemelor ridicate de existenţa minorităţilor abia după primul război mondial. prin intermediul tratatelor. Curtea va avea o competenţă consultativă şi una contencioasă. religiei şi limbii de principalul segment al populaţiei. 61 . competenţă şi experienţă juridică. 3. Acesta a fost motivul pentru care. Comisia este formată din 11 membri. Ca urmare a prăbuşirii celor trei mari imperii europene: austro-ungar. înalţi funcţionari guvernamentali aleşi de Conferinţa Şefilor de Stat şi de Guvern a Uniunii Africane pe o perioadă de 6 ani. Iugoslavia. Liga Statelor Arabe (Liga Arabă) a adoptat versiunea revizuită a Cartei arabe a drepturilor omului. Carta Arabă revizuită va intra în vigoare la două luni după ce va fi ratificată de şapte state membre ale Ligii Arabe. cu posibilitatea consolidării acestei angajări prin îmbunătăţirea viitoare a textului şi a aplicării Cartei. Charta africană a drepturilor şi bunăstării copilului.obligaţia de încetare a violării. Mecanismul de aplicare a Chartei se desfăşoară prin Comisia africană a drepturilor omului şi popoarelor şi. În consecinţă. otoman si ţarist.

27 prevede: “În acele state în care există minorităţi etnice. nici Charta. determinarea naturii obligaţiei impuse asupra statelor. persoanelor care aparţin acestor minorităţi nu le va fi negat dreptul. Unele state. După cel de-al doilea război mondial. alte documente au fost adoptate pentru a da eficienţă acestei protecţii universale. Cazurile de încălcare a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor trebuie rezolvate eficient la nivel naţional prin procedurile corespunzătoare. Tensiunile etnice de pe cuprinsul lumii cer maxima ei considerare de către state şi organizaţiile internaţionale. Articolul 14 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (1950) se referă la non-discriminare “pentru orice motiv ca (. cu Cehoslovacia şi Iugoslavia (St. în vederea elaborării unei definiţii. VI.) rasă. Statele trebuie să se conformeze normelor internaţionale şi să-şi adapteze acestora politica lor internă. oficială. culoare. Convenţia asupra Eliminării Tuturor Formelor de Discriminare Rasială prevede în art. a termenului minoritate în dreptul internaţional şi nici în instrumentele juridice existente de protecţie a drepturilor omului. sau de a folosi propria lor limbă. Supp. După expunerea principiilor generale ale recunoaşterii şi ocrotirii drepturilor omului în Carta ONU. BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ NECESARĂ APROFUNDĂRII: 3 Kitok v. Germain en Laye. 40. 1 că “măsurile speciale luate doar în scopul asigurării avansării adecvate a anumitor grupuri sau indivizi nu va fi considerată discriminatorie cu condiţia ca aceste măsuri să nu ducă la menţinerea de drepturi separate pentru diferite grupuri rasiale. Primul document asupra drepturilor omului adoptat sub egida Naţiunilor Unite a fost Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (DUDO). Această situaţie ambiguă a generat dezbateri la nivelul ONU.). de a profesa şi practica propria lor religie.1919). Nu există nicio definiţie stabilită. Dreptul internaţional ar fi lipsit de eficienţă şi valoare practică dacă nu s-ar reflecta la nivel naţional.. în special latino-americane. Referiri speciale au fost incluse în tratatele asupra drepturilor omului adoptate în următorii ani. determinarea drepturilor propriu-zis garantate. limbă.. au susţinut că nu au niciun fel de minoritate pe teritoriile lor. dintre care cele mai importante sunt: stabilirea beneficiarilor acestor drepturi. în comunitate cu ceilalţi membri ai grupului.. sarcina ocrotirii drepturilor omului şi a creării normelor juridice pentru îndeplinirea acestui scop a fost încredinţată Organizaţiei Naţiunilor Unite. de a se bucura de propria lor cultură. GAOR.”3 Problema minorităţilor rămâne un aspect complex al dreptului internaţional contemporan.. (. Textul art. importanţa protecţiei drepturilor minorităţilor a crescut. 27 ridică unele probleme de interpretare. Minorităţile sunt de asemenea menţionate indirect în Convenţia asupra Prevenirii şi Pedepsirii Crimei de Genocid (1948). şi dreptul naţional trebuie să asigure ca restricţiile asupra drepturilor membrilor minorităţilor să aibă “o justificare rezonabilă şi obiectivă şi sunt necesare pentru continua viabilitate şi bunăstare a minorităţii în întregul ei. religioase şi lingvistice. asociere cu o minoritate naţională”. nici Declaraţia nu conţin prevederi specifice. 44th Sess.” Formularea art. 1920) şi Grecia (Sevres. 1919).” Alte referiri la minorităţi apar în Convenţia UNESCO împotriva Discriminării în Domeniul Învăţământului.. Cea mai importantă şi directă referire la protecţia minorităţilor se află în articolul 27 al Pactului Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice. HRC Report. în timp ce alte state au inclus sau au intenţionat să includă drepturile minorităţilor în constituţiile lor. Tratatele de pace care au pus capăt războiului au inclus de asemenea prevederi speciale cu privire la drepturile minorităţilor. cu România (Trianon. Suedia. După promulgarea DUDO. În ceea ce priveşte drepturile minorităţilor. p. 1920). 271 62 . articol care este considerat parte a dreptului cutumiar internaţional.

cit. pp.57-68. instituţii. Crăciunean. op. Aurescu. 2008 (ediţia a III-a). Surse. cit. R. B. p. / zi VII. Selejan-Guţan. Timpul necesar studiului: 6 h sau 30 min. Protecţia internaţională a drepturilor omului. op. proceduri. vol. 84-97.. Popescu. cit.B. cit. C. 2003. pp. op.-L. A. Miga-Beşteliu.. Selejan-Guţan. Selejan-Guţan. Editura C.I. Protecţia europeană a drepturilor omului. 2006. 2008.. B. 2005.. 2006 (ediţia a II-a). L. 2004 (ediţia I). op.-M. C. Editura All Beck. Năstase. 2001. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE: 1) Care sunt procedurile extra-convenţionale de protecţie a drepturilor omului în cadrul ONU? 2) Prezentaţi evoluţia şi caracteristicile sistemului inter-american de protecţie a drepturilor omului. 3) drepturilor omului în cadrul OSCE? Care sunt particularităţile protecţiei 63 . Beck.144-154 B. Bucureşti. pp. Jura.127-142.H.

ONG-uri d.4) Care sunt principalele reguli aplicabile minorităţilor. Curtea d. orice individ b. în dreptul internaţioanal? 5) Proceduri prevăzute de PIDCP pentru protecţia drepturilor omului. Comisia africană a drepturilor omului e. 6) Cum pot fi definite minorităţile? VIII. TESTE DE AUTOEVALUARE: 1. Organele sistemului interamerican de protecţie a drepturilor omului sunt: a. Comitetul Drepturilor Omului b. Comitetul Miniştrilor 2. statele părţi la protocol c. numai de indivizi şi state 64 . Comisia c. Curtea africană a drepturilor omului poate fi sesizată de: a.

examina rapoarte b.3. este consacrat în Actul Final de la Helsinki (1975) TEMĂ PENTRU ACASĂ (TA): Evoluţia şi caracteristicile sistemului european de protecţie a drepturilor omului 65 . Curtea 3. niciodată c. în cazul neexecutării unei hotărâri 4. Convenţia pentru protecţia minorităţilor naţionale a fost adoptată în cadrul: a. Comisia africană a drepturilor omului are următoarele funcţii: a. va începe să funcţioneze în 2007 5. în faza de stabilire a compensaţiei d. UNESCO c. este un tratat elaborat în cadrul ONU b. da avize consultative Răspunsurile corecte se regăsesc la sfârşitul manualului. soluţiona plângeri individuale c. de raportare b. NATO b. Declaraţia Universală a Drepturilor omului: a. Curtea inter-americană a drepturilor omului poate: a. Individul poate sesiza Curtea inter-americană a drepturilor omului: a. Comitetul Drepturilor Omului b. oricând b. este consacrat în Carta ONU b. a fost adoptată la 10 decembrie 1948 5. nu este consacrat în Carta ONU c. încă nu funcţionează b. de promovare a drepturilor omului c. nu are forţă juridică c. TESTE DE EVALUARE: 1. Consiliului Europei 4. Principiul respectului pentru drepturile omului: a. Organele sistemului african de protecţie a drepturilor omului sunt: a. Comisia c. OSCE d. funcţionează din 2005 c. de protecţie a drepturilor omului 2. Curtea africană a drepturilor omului: a.

libertate de navigaţie. COMPETENŢE SPECIFICE DOBÂNDITE DE STUDENT: • studentul să fie capabil să explice regimul juridic al mării libere şi respectiv al celei teritoriale • studentul să fie capabil să aplice. funcţiile statale. REZUMAT: Teritoriul reprezintă elementul material al statului. în prezent. 3. STRUCTURA MODULULUI DE STUDIU: Noţiunea şi elementele teritoriului Dobândirea şi modificarea titlului asupra teritoriului Delimitarea teritoriului Regimul juridic al unor spaţii în dreptul internaţional public a. lacurile şi canalele internaţionale b. Dunărea. pavilion. definit ca acel spaţiu geografic în cadrul căruia statul îşi exercită suveranitatea. dobândirea titlului asupra teritoriului • studentul să fie capabil să aplice. să recunoască şi să explice regulile care guvernează.. marea liberă. 1. Arctica şi Antarctica V. TERMENI DE REFERINŢĂ (CONCEPTE CHEIE): suveranitate teritorială. canale internaţionale. să recunoască şi să explice modul în care va soluţiona conflictele legate de delimitarea teritorială. Marea teritorială c. marea teritorială. pentru diferite spaţii. jurisdicţie IV. fără niciun fel de ingerinţă din afară: "suveranitatea. Fluviile. în limitele spaţiale determinate. Spaţiul aerian e. Arctica. Marea liberă d. regimuri juridice în competenţa suverană a statului şi regimuri juridice stabilite prin intermediul dreptului internaţional III. în relaţiile dintre state. frontiere. OBIECTIVELE SPECIFICE ALE TEMEI: • înţelegerea modalităţilor de dobândire a teritoriului atât din perspectivă istorică cât şi din perspectiva dreptului internaţional contemporan • înţelegerea particularităţilor teritoriului în dreptul internaţional public • înţelegerea particularităţilor regimului juridic al unor spaţii care nu fac parte din teritoriul de stat dar asupra cărora statul exercită drepturi suverane • înţelegerea problemelor specifice regimului juridic al mării libere. spaţiul cosmic. platoul continental. inclusiv maritimă • studentul să fie capabil să facă deosebirea. Antarctica. înseamnă independenţă. spaţiului cosmic şi a unor zone precum Arctica şi Antarctica II. Suveranitatea teritorială reprezintă dreptul de a exercita. 2. Spaţiul cosmic f.TEMA VI – TERITORIUL ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC I. 4. între regimuri juridice stabilite obiectiv. Independenţa cu privire la o 66 .

Arctica şi Antarctica. Dobândirea şi modificarea titlului asupra teritoriului Modalităţi de dobândire a titlului asupra teritoriului Principalele modalităţi de dobândire a titlului asupra teritoriului pe care le vom analiza sunt: a) ocupaţia. cu excluderea oricărui alt stat. 3. şi o obligaţie corelativă. Suveranitatea teritorială se caracterizează. e) cesiunea. sunt legale doar dacă sunt consecinţa exprimării voinţei suverane a poporului aflat pe acele teritorii. spaţiul cosmic. marea teritorială." Respectarea suveranităţii teritoriale este unul din principiile fundamentale ale dreptului internaţional. strâmtorile internaţionale. astfel. Plenitudinea suveranităţii înseamnă că statul este singurul în măsură să determine întinderea şi natura competenţelor pe care le exercită în limitele teritoriului său. în limitele spaţiale determinate. Delimitarea teritoriului 67 . c) spaţiul aerian (coloana de aer situată deasupra teritoriului. până la limita spaţiului cosmic). orice modificări teritoriale. d) extinderea sau acumularea. spaţiul cosmic. Suveranitatea teritorială se exercită asupra următoarelor elemente : a) spaţiul terestru aflat deasupra nivelului mării. CONŢINUTUL TEMEI VI: 1. în limitele teritoriului. ocupaţia şi extinderea sunt considerate moduri originare. strâmtorile internaţionale. În dreptul internaţional public. Suveranitatea teritorială implică. precum şi subsolul aflat între limitele frontierelor. însă. b) prescripţia achizitivă. funcţiile statului. drepturile altor state. o importanţă deosebită o joacă şi alte spaţii care nu intră sub suveranitatea teritorială a statelor şi care au un regim juridic deosebit: marea liberă. b) spaţiul acvatic: apele interioare. iar cesiunea reprezintă un mod derivat de dobândire a titlului. funcţiile statale. definit ca acel spaţiu geografic în cadrul căruia statul îşi exercită suveranitatea. o importanţă deosebită o joacă şi alte spaţii care nu intră sub suveranitatea teritorială a statelor şi care au un regim juridic deosebit: marea liberă. 2. inclusiv cele survenite în cadrul procesului de decolonizare. prin două trăsături: este exclusivă şi deplină. Modificarea teritoriului În dreptul internaţional contemporan. În dreptul internaţional public. Arctica şi Antarctica. Noţiunea şi elementele teritoriului Teritoriul reprezintă elementul material al statului. în mod special dreptul acestora la integritate şi inviolabilitate. fără nici un fel de ingerinţă din afară. aceea de a proteja. c) cucerirea. Suveranitatea teritorială reprezintă dreptul de a exercita. Dintre acestea.parte a globului reprezintă dreptul de a exercita în interiorul acesteia.

construite pe teritoriul unui stat. Fluviile. pentru a crea o legătură între două mări libere. privind marea teritorială. în materie penală. În dreptul internaţional public. la Montego Bay. Canalele internaţionale. Printre primele încercări de codificare în acest domeniu se numără Conferinţa de la Haga (1907) privind regulile de purtare a războiului pe mare şi Conferinţa de codificare din 1930. Marea teritorială reprezintă fâşia de mare adiacentă litoralului. Fiind supus suveranităţii exclusive a statului riveran. fie prin tratatele de pace încheiate în urma unui conflict. se poate impune şi jurisdicţia statului riveran. fie prin hotărâri ale unor instanţe internaţionale. statul riveran are competenţa de a interveni: dacă la bordul unei nave comerciale s-a săvârşit o 68 . privind platoul continental şi pescuitul şi privind conservarea resurselor biologice. aceasta făcându-se. Jurisdicţia asupra navelor comerciale aparţine. însă. Canalele internaţionale sunt căi maritime de comunicaţie. Fluviile şi lacurile internaţionale. În cadrul ei au fost adoptate 4 convenţii: privind marea liberă. fluviile internaţionale pot fi contigue (cele care separă teritoriile unor state) şi succesive (cele care traversează mai multe state). În unele situaţii. Lacurile internaţionale sunt acele mase de apă dulce sau sărată. statului pavilionului navei. Frontierele se stabilesc fie prin acorduri încheiate între statele vecine. b. Aşadar. Canalele sunt ape interioare ale statului respectiv. frontiera reprezintă linia de demarcaţie a limitelor teritoriale în care statul îşi exercită suveranitatea. în 1958. care stabilesc limitele teritoriului statal. Jurisdicţia asupra navelor aflate în marea teritorială diferă după cum este vorba de nave comerciale sau de nave militare. Frontierele pot fi clasificate după mai multe criterii. Regimul juridic al Dunării ca fluviu internaţional a cunoscut o evoluţie interesantă. lacurile şi canalele internaţionale Fluviile internaţionale sunt acele cursuri de apă care separă sau traversează teritoriile mai multor state şi care sunt navigabile până la vărsarea în mare. ce are ca obiect de reglementare regimul juridic al spaţiului marin. datorită importanţei lor economice. Astfel. Prima Conferinţă asupra dreptului mării a fost convocată sub auspiciile ONU. o adevărată codificare a dreptului în materie.Frontierele: Frontierele reprezintă acele linii reale sau imaginare trasate între diferite puncte ale globului. înconjurate de teritoriile mai multor state sau formând o frontieră între două sau mai multe state. cum ar fi limita mării teritoriale 4. Marea teritorială Dreptul mării reprezintă astăzi o subramură distinctă a dreptului internaţional public. fiind deschise navigaţiei pentru navele tuturor statelor. sunt supuse unui regim juridic diferit de cel al apelor interioare ale unui stat. Convenţia Naţiunilor Unite privind dreptul mării. În 1982 a fost adoptată. de regulă. cu respectarea unor norme speciale de drept internaţional. până la o anumită lăţime în larg. dar au un regim juridic special. în scopul facilitării navigaţiei. reglementarea regimului juridic al mării teritoriale este de competenţa statului riveran. El este reglementat în prezent prin Convenţia de la Belgrad. Regimul juridic al unor spaţii în dreptul internaţional public a. Unele frontiere se stabilesc prin lege internă.

Spaţiul aerian internaţional este situat deasupra mării libere.jurisdicţia.infracţiune prin care se aduce atingere ordinii sale publice sau ordinii publice din marea teritorială. Marea liberă Marea liberă este formată din spaţiile marine care nu sunt incluse în marea teritorială. dacă se solicită sprijinul autorităţilor sale de către căpitanul navei sau de reprezentantul diplomatic al statului pavilionului. din punct de vedere geologic. o parte a continentului (sau o prelungire a ţărmului) acoperită de apele mării pe o porţiune restrânsă. 3 al Convenţiei de la Geneva privind marea liberă.libertatea pescuitului.drepturi suverane în scopul explorării. asupra lor nu pot fi efectuate acte de urmărire penală. Zona economică exclusivă este aşa-numita "mare patrimonială". până la o lăţime de maximum 24 de mile marine. d. În consecinţă. În cadrul zonei economice exclusive.libertatea de a instala cabluri şi conducte submarine. de executare silită sau măsuri asiguratorii. de alte instalaţii şi structuri. c) protecţiei şi menţinerii mediului marin. Platoul continental reprezintă. ca şi ale solului şi subsolului acesteia. În materie civilă. în care statele au dreptul de a dispune de resursele naturale ale mării adiacente ţărmului. Regimul juridic al spaţiului aerian este reglementat de următoarele documente internaţionale: . dincolo de limita exterioară a acesteia. potrivit art. Spaţiul aerian Spaţiul aerian naţional reprezintă coloana de aer aflată deasupra teritoriului unui stat. Navele militare şi alte nave de stat beneficiază de imunitatea statului străin.alte drepturi şi obligaţii prevăzute de Convenţie. c. conservării şi gestiunii resurselor naturale .libertatea de a zbura deasupra mării libere. . Zona contiguă reprezintă fâşia de mare adiacentă mării teritoriale. în zona economică exclusivă sau în apele interioare ale unui stat (art.libertatea de navigaţie.Convenţia de la Chicago din 1944. statul riveran poate lua unele măsuri asiguratorii sau de executare silită. în conformitate cu prevederile relevante ale Convenţiei. Regimul juridic al mării libere este guvernat de principiul libertăţii acesteia. . 69 . Acesta din urmă este deschis navigaţiei aeriene a tuturor statelor. statul riveran are: . asupra: a) instalării de insule artificiale. dacă actele de urmărire penală sunt necesare în vederea reprimării traficului de stupefiante. . 86 al Convenţiei din 1982). Principiul libertăţii mării are următoarele componente: . . de regulă între 50 şi 550 metri adâncime. "pentru a încuraja la maximum dezvoltarea economică şi ridicarea nivelului de trai". în sensul că. a zonei economice exclusive şi platoului continental. pentru executarea unor obligaţii contractuale sau în virtutea răspunderii pentru activităţi care au legătură cu trecerea prin marea teritorială. aceasta este deschisă tuturor statelor şi nici un stat nu poate pretinde în mod valabil că vreo parte a ei este supusă suveranităţii sale. exploatării. b) cercetării ştiinţifice marine. până la limita spaţiului cosmic.

- Convenţia referitoare la aviaţia civilă internaţională; - cele două acorduri internaţionale suplimentare privind tranzitul aerian şi serviciile aeriene internaţionale şi anexele acestora. Fiecare stat are suveranitate deplină şi exclusivă asupra spaţiului aerian situat deasupra teritoriului său. e. Spaţiul cosmic

Preocupările pentru stabilirea unui regim juridic al spaţiului cosmic au apărut odată cu progresul tehnic şi ştiinţific al activităţilor legate de acesta. În dreptul intern al statelor capabile să susţină din punct de vedere tehnic şi financiar astfel de activităţi au apărut treptat reglementări ale acestora, iar la nivel internaţional au fost adoptate unele documente în acest domeniu, sub egida ONU. În 1958 a fost creat, de către Adunarea Generală a ONU, Comitetul Special pentru problemele spaţiului cosmic, care are două subcomitete, unul tehnic şi unul juridic. Dintre primele instrumente internaţionale în materia spaţiului cosmic amintim: - Rezoluţia AG a ONU nr. 1721(XVI) din 1961 privind principiul libertăţii spaţiului cosmic; - Declaraţia asupra principiilor juridice care guvernează activitatea statelor în explorarea şi utilizarea spaţiului cosmic (adoptată prin Rezoluţia AG a ONU nr. 1962 (XVII) din1963); - Tratatul privind principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea şi utilizarea spaţiului cosmic, inclusiv Luna şi celelalte corpuri cereşti ("tratatul spaţial") din 1967. Aceste tratate guvernează regimul juridic al spaţiului cosmic, stabilind în primul rând principiile fundamentale ale acestuia: - explorării şi utilizării spaţiului cosmic în interesul tuturor statelor; - principiul neaproprierii; - principiul utilizării în scopuri paşnice a spaţiului cosmic; - principiul cooperării statelor în utilizarea şi explorarea spaţiului cosmic. f. Arctica şi Antarctica

Antarctica este o regiune a pământului acoperită cu gheaţă care dispune şi de o fâşie de mare uneori navigabilă. În privinţa titlului asupra teritoriului Antarcticii au formulat pretenţii mai multe state Marea Britanie, Noua Zeelandă, Argentina, Australia, Chile, Norvegia, Franţa şi SUA. În 1955 Marea Britanie, care revendica teritoriul Antarcticii în temeiul „descoperirile istorice britanice” a formulat o cerere la Curtea Internaţională de Justiţie cerându-i acesteia să se pronunţe în problema disputelor teritoriale dintre ea, pe de o parte, şi Chile pe de altă parte. Regimul juridic al Antarcticii este stabilit în principal de următoarele documente internaţionale: - Tratatul privind Antarctica (1959); - Convenţia privind protejarea resurselor marine vii din Antarctica (1982) - Convenţia privind reglementarea exploatării resurselor minerale din Antarctica (1988); - Convenţia privind protecţia focilor din Antarctica (1978); - Convenţia privind pescuitul de balene (1948); - Protocolul privind protecţia mediului, la Tratatul privind Antarctica; - la care se adaugă şi încă aproximativ 150 de recomandări ale Întâlnirilor Consultative ale părţilor la tratatul din 1959. Arctica reprezintă mai degrabă o imensă bucată de gheaţă decât de pământ, în totalitate nelocuită. Principalele revendicări de suveranitate asupra acestui teritoriu au aparţinut fostei URSS şi Canadei care au şi modificat de-a lungul timpului interpretarea principiului contiguităţii 70

geografice, principiu ce guvernează regimul juridic al acestui teritoriu însă au manifestat interes în această zonă şi Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia şi Statele Unite ale Americii. Toate aceste state au fost reunite sub denumirea generică de State Arctice şi au pus bazele, în anul 1996, ale Consiliului Arctic, un forum interguvernamental care îşi propune monitorizarea şi reducerea poluării în zonă, conservarea zonei ori prevenirea schimbărilor climatice. Conform principiului menţionat, necuprins în vreun tratat sau act internaţional cu o forţă similară, statele care au graniţa situată la marginile zonei polare şi-au extins suveranitatea şi asupra unor sectoare din această întindere urmând linia meridianelor geografice până la pol. VI. BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ NECESARĂ APROFUNDĂRII: B. Selejan-Guţan, op. cit., 2003, pp.117-134; B. Selejan-Guţan, L.-M. Crăciunean, op. cit., 2008, pp. 154-174; R. Miga-Beşteliu, op. cit., vol.I, 2005, pp.145-157; A. Năstase, B. Aurescu, C. Jura, op. cit., 2006, p.189-245. Timpul necesar studiului: 3 h sau 30 min. / zi VII. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE: 1) Care este regimul juridic al Dunării?

2) Prezentaţi principalele reguli specifice regimului juridic al spaţiului cosmic.

3) Cum poate fi definit teritoriul în dreptul internaţional şi care sunt elementele sale componente?

71

4) Care sunt principalele modalităţi de dobândire a titlului asupra teritoriului şi în ce constau acestea?

5) Prezentaţi regimul juridic al Antarcticii.

VIII. TESTE DE AUTOEVALUARE: 1. Sunt modalităţi de dobândire a titlului asupra teritoriului admise de dreptul internaţional contemporan: a. cucerirea; b. cesiunea; c. ocupaţia; d. anexarea. 2. Regimul navigaţiei pe Dunăre are la bază principii precum: a. libertatea de navigaţie pentru navele militare ale tuturor statelor; b. libertatea de navigaţie pentru orice nave pe timp de pace; c. libertatea de navigaţie pentru navele comerciale ale tuturor statelor; d. suveranitatea deplină a statelor riverane asupra porţiunilor de fluviu aflate pe teritoriul lor; e. interzicerea accesului navelor militare străine. 3. Canalele internaţionale: a. sunt ape internaţionale; b. sunt ape interioare ale statului pe teritoriul căruia se găsesc dar au un regim juridic deosebit; 72

Regimul actual al navigaţiei pe Dunăre este reglementat de: a. 4. e. e. TESTE DE EVALUARE: 1. 6. Convenţia de la Belgrad. se caracterizează. platoul continental. Fac parte din teritoriul de stat: a. Răspunsurile corecte se regăsesc la sfârşitul manualului. se bucură de principiul libertăţii de navigaţie. d. reprezintă o fâşie de mare adiacentă ţărmului cu o lăţime stabilită universal la 12 mile marine. f.c. marea teritorială. pescuit. este acelaşi lucru. b. în ceea ce priveşte jurisdicţia. Convenţia de la Viena. principiul utilizării spaţiului cosmic în scopuri paşnice şi nu numai. 3. principiul răspunderii absolute. d. Convenţia de la Montego Bay. 1982. 73 . are un regim juridic internaţional. principiul cooperării. b. c. poate avea chiar şi o lăţime de 200 de mile marine. apele interioare. e. e. d. d. c. principiul neaproprierii. din punct de vedere terminologic. b. se măsoară de la liniile de bază. b. Convenţia Dunării. c. zona economică exclusivă. 1969. 1921. Marea liberă: a. marea liberă. 5. Regimul juridic al spaţiului cosmic este guvernat de următoarele principii: a. c. Zona economică exclusivă: a. sunt guvernate şi de regula cutumiară a dreptului de liberă trecere. cu platoul continental. reprezintă o fâşie de mare adiacentă ţărmului cu o lăţime între 3 şi 12 mile marine. de a instala cabluri şi conducte submarine. are o lăţime de 12 mile marine măsurate de la liniile de bază. este supusă suveranităţii statului riveran. c. b. 1948. d. prin aplicarea regulii pavilionului. d. este supusă suveranităţii statului riveran. au un regim juridic stabilit universal. b. au un regim juridic particular pentru fiecare. principiul interzicerii abuzului de drept. c. statul riveran nu este suveran ci poate exercita numai anumite drepturi suverane. Marea teritorială: a. 2. din punct de vedere al regimului juridic. are un regim juridic stabilit de statul riveran în temeiul suveranităţii sale pe teritoriul dintre frontiere.

5. prin anexarea forţată şi impunerea voinţei învingătorului. Spaţiul cosmic este guvernat de: a. d. principiul trecerii paşnice b. hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie. coordonarea şi consultarea statelor riverane TEMĂ PENTRU ACASĂ (TA): Prezentaţi comparativ. principiul neaproprierii 8. principiul libertăţii de navigaţie b. Statul riveran are următoarele drepturi în marea teritorială: a. b. principiul libertăţii de navigaţie c. Frontierele unui stat pot fi stabilite: a. toate drepturile suverane b. drepturi de control 7.4. c. de a soluţiona litigiile între statele riverane b. regimul juridic al mării libere şi regimul juridic al mării teritoriale 74 . coordonarea acţiunilor statelor riverane c. tratate internaţionale. principiul egalităţii de tratament a navelor comerciale 6. drepturi de trecere d. principiul suveranităţii c. legi interne ale statelor implicate. Comisia Dunării are rolul: a. drepturi de explorare şi exploatare c. principiul libertăţii de navigaţie doar pentru navele comerciale d. Fluviile internaţionale sunt guvernate de: a.

care. O definiţie mai concisă arată că jurisdicţia este puterea statului de a guverna persoanele şi bunurile prin dreptul său intern: puterea de a edicta reguli ("jurisdicţia prescriptivă") şi puterea de a impune respectarea acestora ("jurisdicţia executivă şi judiciară"). jurisdicţie penală. Jurisdicţia statelor 5. inviolabilitate. jurisdicţia poate fi teritorială şi personală. stat acreditant. personal diplomatic. COMPETENŢE SPECIFICE DOBÂNDITE DE STUDENT: • studentul să fie capabil să explice aplicarea jurisdicţiei statelor la cazuri particulare • studentul să fie capabil să aplice. OBIECTIVELE SPECIFICE ALE TEMEI: • înţelegerea principiilor care stau la baza jurisdicţiei statelor în dreptul internaţional • înţelegerea particularităţilor regimului juridic al imunităţilor • înţelegerea particularităţilor regimului juridic al imunităţilor şi privilegiilor diplomatice • înţelegerea problemelor specifice regimului juridic imunităţilor şi privilegiilor consulare • dobândirea cunoştinţelor legate de terminologia specifică a dreptului diplomatic şi consular II. Dreptul consular V. Imunităţile şi privilegiile diplomatice şi consulare a. STRUCTURA MODULULUI DE STUDIU: 4. privilegii diplomatice. În această accepţiune. 75 . Noţiunea de jurisdicţie a statelor poate fi definită ca acel aspect al suveranităţii ce se referă la competenţa lor legislativă. să recunoască şi să explice regulile care guvernează imunităţile şi privilegiile diplomatice • studentul să fie capabil să aplice. Imunitatea statelor 6. Imunitatea statelor faţă de jurisdicţia altor state este o consecinţă a suveranităţii şi egalităţii statelor. TERMENI DE REFERINŢĂ (CONCEPTE CHEIE): jurisdicţie civilă. administrativă şi judiciară. stat acreditar. personal consular. să recunoască şi să explice modul care guvernează imunităţile şi privilegiile consulare şi să facă deosebirea între acestea şi cele diplomatice • studentul să fie capabil să facă deosebirea între diferitele forme de imunitate III. Dreptul diplomatic b. valiza diplomatică. REZUMAT: Materia jurisdicţiei statelor în dreptul internaţional public are la bază principiile suveranităţii şi egalităţii statelor.TEMA VII – JURISDICŢIA STATELOR ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC I. imunităţi diplomatice. Ea "protejează bunurile unui stat aflate pe teritoriu străin şi actele sale juridice. misiune diplomatică. în general. nu pot fi contestate în străinătate IV. imunitate de jurisdicţie.

În temeiul imunităţii de jurisdicţie.principiul personalităţii pasive. CONŢINUTUL TEMEI VII: 1. b) suveranitatea implică obligaţia de non-ingerinţă a altor state în zona de jurisdicţie exclusivă a statului.principiul non-intervenţiei în treburile interne ale altor state. Normele privind imunităţile şi privilegiile diplomatice fac parte. jurisdicţia civilă a statului ţine în primul rând de standardele acestuia privind tratamentul aplicat strănilor. organizaţiile internaţionale. administrativă şi judiciară.principiul universalităţii de jurisdicţie. Jurisdicţia civilă. Ea se aplică reprezentanţilor diplomatici ai unui stat faţă de jurisdicţia statului acreditant.validitatea. alături de celelalte reguli aplicabile relaţiilor diplomatice. În această accepţiune. Noţiunea de jurisdicţie a statelor poate fi definită ca acel aspect al suveranităţii ce se referă la competenţa lor legislativă.principiul securităţii. conflictele de jurisdicţie produc o serie de efecte specifice în dreptul internaţional public. Principiul general consacrat este cel al teritorialităţii: judecarea unei infracţiuni este de competenţa instanţelor de pe teritoriul unde a fost comisă. Reguli rezultate din legislaţia şi practica statelor privind imunitatea statelor ratione materiae: . . jurisdicţia poate fi teritorială şi personală. Imunitatea statelor Imunitatea statelor are la bază două reguli fundamentale: . În materie penală. . O altă distincţie se face între jurisdicţia civilă şi jurisdicţia penală a statelor. . Din punctul de vedere al dreptului internaţional public. Jurisdicţia penală. Statul trebuie ca.regula cetăţeniei. . şefii de stat nu pot fi supuşi autorităţilor jurisdicţionale ale altor state. 2. Imunitatea diplomatică este o formă particulară a imunităţii de stat. Imunitatea de execuţie presupune exceptarea acestor entităţi sau persoane de la orice măsuri de executare silită din partea autorităţilor altui stat.Imunitatea se manifestă sub două forme principale: imunitatea de jurisdicţie şi imunitatea de execuţie. Jurisdicţia statelor Materia jurisdicţiei statelor în dreptul internaţional public are la bază principiile suveranităţii şi egalităţii statelor. 76 . înţelesul şi efectul tranzacţiilor statelor suverane în temeiul dreptului internaţional public nu pot fi supuse judecăţii în faţa instanţelor naţionale ale altor state. din sfera dreptului diplomatic şi consular. prin sistemul său legislativ şi judiciar. Imunitatea se manifestă sub două forme principale: imunitatea de jurisdicţie şi imunitatea de execuţie. Excepţii de la principiul teritorialităţii: .egalitatea sau par in parem non habet jurisdictionem: conflictele dintre entităţile juridice aflate pe aceeaşi poziţie nu pot fi supuse instanţelor uneia dintre acestea. Principalele consecinţe ale acestora în materie de jurisdicţie sunt: a) suveranitatea implică în primul rând jurisdicţia exclusivă asupra unui teritoriu determinat şi asupra populaţiei ce îl ocupă. statele. să asigure soluţionarea conflictelor de jurisdicţie (prin edictarea şi aplicarea regulilor de drept internaţional privat).

Imunităţile şi privilegiile diplomatice Imunitatea diplomatică este o formă particulară a imunităţii de stat. distingem misiuni permanente şi misiuni temporare. Principalul izvor al dreptului diplomatic este Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice. ONU.4 În plus.proceduri legate de răspunderea fiscală. legaţii.. Sunt supuse jurisdicţiei statului: . instituţii sau fonduri guvernate de dreptul internaţional public sunt în afara jurisdicţiei statului unde se încheie aceste tranzacţii. . ." Misiunile diplomatice se pot clasifica după mai multe criterii: după criteriul duratei. "organizaţia va beneficia. şi organizaţiile internaţionale se bucură de imunitate de jurisdicţie. bunurile şi activele sale. împrumuturi etc. .dispute juridice provenind din raporturi de muncă." Astfel. Imunitatea de jurisdicţie nu acoperă pe autorii unor fapte considerate crime de drept internaţional. pe teritoriul fiecăruia dintre membrii săi. cauzate de un act ori de o omisiune a unui stat străin sau al agenţilor acestuia (de exemplu un asasinat). 3. crime împotriva umanităţii sau crime de război.proceduri legate de bunurile mobile sau imobile ale unui stat străin. instituit în mod permanent pe lângă un alt subiect de drept internaţional şi însărcinat cu asigurarea relaţiilor diplomatice ale acestui subiect. . contracte de prestări servicii. Convenţia reprezintă o cale de mijloc între doctrina imunităţii absolute şi a celei restrictive.tranzacţiile comerciale cu un stat străin.tranzacţiile privind validitatea. 4 A se vedea Convenţia privind privilegiile şi imunităţile Naţiunilor Unite (1946). Concepte-cheie ale dreptului diplomatic Misiunile diplomatice sau reprezentanţele diplomatice au fost definite în doctrină ca fiind acele "organe ale unui subiect de drept internaţional.validitatea. înţelesul şi efectul actelor interne legislative şi administrative ale statelor suverane nu pot fi supuse judecăţii în instanţele naţionale ale altor state. nunţiaturi etc. În temeiul art. se bucură de imunitate de jurisdicţie. adoptată în 1961 şi intrată în vigoare în 1964. reprezentanţii membrilor ONU şi oficialii organizaţiei beneficiază şi ei de acele privilegii şi imunităţi care sunt necesare pentru exercitarea în mod independent a funcţiilor lor ce au legătură cu Organizaţia. indiferent de sediul şi deţinătorul lor. . Ea se aplică reprezentanţilor diplomatici ai unui stat faţă de jurisdicţia statului acreditant. exceptând situaţia în care organizaţia a renunţat expres întrun caz particular. vătămarea corporală a unei persoane sau prejudiciile cauzate unor bunuri.proceduri referitoare la moartea. care le exceptează de la competenţa instanţelor statelor membre. . . 105 al Cartei ONU. înţelesul şi implementarea unor acorduri interguvernamentale care creează agenţii. întâlnim misiuni diplomatice între state (ambasade.).) şi misiuni diplomatice între state şi organizaţii internaţionale. Imunitatea organizaţiilor internaţionale. forma şi implementarea politicilor externe şi de apărare ale statelor sunt în afara jurisdicţiei altor state.dispute juridice cu caracter de drept privat la care este parte un stat străin (contracte comerciale. după subiectele relaţiilor diplomatice. Pe lângă state. 77 . a. de acele privilegii şi imunităţi care sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor sale.conţinutul. Convenţia Europeană privind Imunitatea Statelor (1972) este una din cele mai importante contribuţii la dezvoltarea acestei instituţii în dreptul internaţional public.

adică acei membri ai personalului de serviciu care nu sunt angajaţi de statul acreditant. 1.secţia consulară – gestionează activităţile legate de paşapoarte. imunitatea diplomatică nu este privită ca un beneficiu individual. Tot aici se păstrează arhivele şi codurile diplomatice. vize.Statul care trimite misiunea diplomatică poartă denumirea de stat acreditant.secţia sau biroul de presă. în general următoarele subdiviziuni: . Potrivit doctrinei dreptului internaţional. 3 al Convenţiei de la Viena stabileşte principalele funcţii ale misiunilor diplomatice. Astfel. 22 al Convenţiei de la Viena: localurile misiunilor diplomatice sunt inviolabile. . actele administrative. ci ca o garanţie a îndeplinirii funcţiilor misiunilor diplomatice.şeful misiunii.art. . Art. iar imunitatea lor era o extindere a imunităţii acestuia. teoria extrateritorialităţii şi teoria necesităţii funcţionale. potrivit art.biroul ataşatului militar. personal tehnic-administrativ şi personal de serviciu. Structura şi personalul misiunilor diplomatice. . notariale. Imunităţile şi privilegiile diplomatice. Teoria necesităţii funcţionale pune la baza acordării imunităţilor şi privilegiilor diplomatice funcţiile agenţilor diplomatici. Teoria extrateritorialităţii se bazează pe o ficţiune juridică şi nu mai este acceptată în practica statelor. În temeiul ei. Personalul diplomatic este alcătuit din şeful misiunii şi ceilalţi membri ai acestuia (numiţi şi agenţi diplomatici). asistenţă şi protecţie consulară. agenţii diplomatici trebuie să beneficieze de mai multă libertate. judiciare. . Teoria reprezentării personale este cea mai veche. Agenţii statului acreditar nu pot intra în aceste localuri decât cu consimţământul şefului 78 . ca şi persoana sa.cancelaria – secţia centrală a misiunii. Inviolabilitatea localurilor misiunilor diplomatice . Organizarea internă a misiunii diplomatice este de competenţa statului acreditant. . Personalul de serviciu este de două feluri: membri ai personalului de serviciu angajaţi de statul acreditant şi personal privat de serviciu. 1 al Convenţiei de la Viena. Personalul tehnic-administrativ se ocupă de serviciile tehnice şi administrative ale misiunii. Teoria extrateritorialităţii are la bază ideea că localurile şi reşedinţele ambasadorilor trebuie privite ca făcând parte din teritoriul statului acreditant: "casa unui ambasador este. . Personalul misiunii diplomatice se împarte. Structura misiunii diplomatice cuprinde. la baza imunităţilor diplomatice stau următoarele teorii: teoria reprezentării personale.biroul ataşatului cultural. În scopul îndeplinirii acestor funcţii în raport cu statul acreditant.secţia economică şi comercială. iar statul care primeşte această misiune se numeşte stat acreditar. . . unde are loc primirea şi pregătirea actelor care sunt de competenţa şefului misiunii şi unde se coordonează munca celorlalte secţii ale misiunii. considerată ca fiind în afara ţării" (Emerich de Vattel).biroul pentru migraţiuni (apare în cazul statelor cu o politică de imigrare sau de emigrare).secţia politică. reprezentanţii diplomatici erau reprezentanţii personali ai suveranului. în mai trei categorii: personal diplomatic.

31 alin. 27 din Convenţie. libertăţii şi demnităţii sale. Privilegiile diplomatice reprezintă tratamente speciale aplicate agenţilor diplomatici de către statul acreditar. Imunităţi personale a) Imunitatea de jurisdicţie penală este garantată de art. b) Imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă este prevăzută tot de art. 29 al Convenţiei de la Viena. 2. . oriunde se află acestea. atunci când există indicii temeinice că prin intermediul ei se transportă droguri sau echipament pentru atacuri teroriste.trebuie permisă şi ocrotită de statul acreditar. în afara funcţiilor sale oficiale. în care agentul diplomatic figurează ca executor testamentar.dacă este vorba de o acţiune reală privind un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar. Statul acreditar are îndatorirea specială de a lua toate măsurile necesare pentru protecţia localurilor misiunii împotriva oricărei ingerinţe sau pagube şi de a preveni orice tulburare a liniştii misiunii sau atingere adusă demnităţii acesteia. precum şi a condamnării penale a agenţilor diplomatici. în diverse domenii. persoana unui agent diplomatic este inviolabilă. cu titlu particular. . 4. a) Libertatea de comunicare a misiunii diplomatice . documentelor şi corespondenţei diplomatice. Imunităţile şi privilegiile personalului diplomatic. potrivit art. Pentru a comunica cu guvernul. potrivit art. Această inviolabilitate este distinctă de imunitatea de jurisdicţie penală. afară numai dacă agentul diplomatic îl posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii. 31 alin. unele state au prevăzut măsuri de scanare a valizei diplomatice.dacă este vorba de o acţiune privind o activitate profesională sau comercială. documentele şi corespondenţa diplomatică sunt şi ele ocrotite de orice ingerinţă. Potrivit art. Valiza diplomatică nu poate fi deschisă sau reţinută. oricare ar fi ea. Art. precum şi cu celelalte ale statului acreditant. nu există nici o referire la situaţii de urgenţă. 42 al Convenţiei interzice agenţilor diplomatici să exercite în statul acreditar vreo activitate profesională sau comercială în vederea unui câştig personal. 24 al Convenţiei de la Viena. 31 alin. 5. moştenitor sau legatar. (4)]. Acesta nu va putea fi supus nici unei forme de arest sau detenţie. exercitată de agentul diplomatic în statul acreditar. Din necesităţi demonstrate de practică. În aceste situaţii. administrator.dacă este vorba de o acţiune privind o succesiune. Arhivele. Această imunitate nu îl exceptează de jurisdicţia statului acreditant [art.misiunii. oriunde s-ar afla. (1) al Convenţiei: agentul diplomatic se bucură de imunitatea de jurisdicţie penală a statului acreditar. Dacă imunitatea de jurisdicţie penală este absolută. misiunea poate folosi toate mijloacele de comunicaţie potrivite. 3. 79 . în cazul imunităţii de jurisdicţie civilă şi administrativă se pot face unele excepţii: . Statul acreditar îl tratează cu tot respectul cuvenit şi va lua toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei. Ca şi în cazul inviolabilităţii sediilor. Un agent diplomatic care se face vinovat de fapte grave în statul acreditar poate fi declarat persona non grata şi expulzat. este necesară prezenţa unui reprezentant al misiunii. (1). Inviolabilitatea arhivelor. Aceasta presupune imposibilitatea urmăririi şi trimiterii în judecată.

privilegiile şi imunităţile încetează în momentul când persoana respectivă părăseşte ţara sau într-un termen rezonabil care îi este acordat în acest sens. de orice serviciu public. Concepte-cheie ale dreptului consular Relaţiile consulare pot fi definite ca raporturi între state. Ca principiu general. b. bazate pe reciprocitate. Ruperea relaţiilor diplomatice nu atrage după sine ipso facto ruperea relaţiilor consulare. Relaţiile consulare produc efecte în ordinea juridică internă a statului.b) Privilegiile fiscale sunt prevăzute de art. că principala deosebire dintre relaţiile diplomatice şi cele consulare constă în specializarea acestora din urmă: în timp ce relaţiile diplomatice vizează reprezentarea politică generală. de rechiziţii. Rezultă. dar şi dezvoltarea unor relaţii economice şi culturale. Orice persoană care are dreptul la aceste privilegii şi imunităţi beneficiază de ele imediat ce pătrunde pe teritoriul statului acreditar pentru a-şi lua în primire postul. aşadar. de cele mai multe ori. impozitele şi taxele asupra bunurilor imobile particulare. . Misiunile consulare poartă.scutirea de orice prestaţie personală. . 6. contribuţii şi încartiruiri militare. 34 al Convenţiei.dreptul de a arbora drapelul naţional şi stema naţională pe localul misiunii. naţionale sau locale. Facilităţile diplomatice constau în înlesniri acordate de statul acreditar misiunilor diplomatice în scopul desfăşurării normale a activităţilor lor: înlesnirea obţinerii unui sediu. reşedinţa şefului misiunii şi pe mijloacele de transport ale acesteia. agentul diplomatic este scutit de orice impozite şi taxe personale sau reale. de prezenţa în număr mare a cetăţenilor statului trimiţător în statul de reşedinţă. Când funcţia unei astfel de persoane ia sfârşit. de sarcini militare. denumirea de consulate generale. d) Privilegiile vamale vizează scutirea de taxe vamale pentru obiectele destinate uzului oficial al misiunii şi uzului personal al agentului diplomatic sau al membrilor familiei sale. taxele privind drepturile de succesiune ş. Convenţia stabileşte că stabilirea relaţiilor consulare se face prin consimţământ reciproc. Astfel. având ca scop protecţia cetăţenilor aflaţi în străinătate. a locuinţelor membrilor misiunii etc. viceconsulate sau agenţii consulare. e) Alte privilegii . Stabilirea relaţiilor consulare este determinată. relaţiile consulare au în vedere protecţia persoanelor. VI. Reglementarea relaţiilor consulare în dreptul internaţional contemporan a fost codificată în Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare (1963). după rangul lor. cum ar fi impozitele şi taxele indirecte. cu excepţia unor cazuri limitativ prevăzute.scutirea de dispoziţiile cu privire la asigurările sociale în vigoare în statul acreditar. ca şi de frecvenţa acţiunilor de cooperare reciprocă în diverse domenii.a. a intereselor acestora. BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ NECESARĂ APROFUNDĂRII: 80 . consulate. Între misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale aceluiaşi stat există un raport de subordonare.

Sinteze pentru examen. 2007. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE: 1) Definiţi şi clasificaţi imunitatea statelor. Aurescu. 178-187. Bucureşti.H. R.M. Scăunaş. Crăciunean.-M. op. Gâlea. Anghel. 2002. Drept internaţional public. I. pp.138-150. op. Drept diplomatic şi consular. Editura Lumina Lex. Timpul necesar studiului: 4 h sau 30 min. 2008. S. Năstase. cit. Editura C. Selejan-Guţan.. / zi VII. Bucureşti. 1996. cit.281-308. Selejan-Guţan. Drept diplomatic şi consular.. pp. Bucureşti. B. 2003. I. L. p. B. Beck. Editura ALL Beck. 2) Care sunt actele care nu beneficiază de imunitate? 3) În ce condiţii poate fi deschisă valiza diplomatică de către agenţii statului acreditar? 4) Care sunt regulile şi principiile după care se stabileşte jurisdicţia penală a statelor? 81 .B.

82 . poate fi deschisă în anumite condiţii de către reprezentaţii statului acreditar c. Răspunsurile corecte se regăsesc la sfârşitul manualului. imunitate b. ambele 5. TESTE DE AUTOEVALUARE: 1. dacă a săvârşit crima de înaltă trădare b. reprezentanţii organizaţiilor internaţionale 4. un privilegiu c. şeful statului. o imunitate b. VIII. Ridicarea imunităţii diplomatice poate fi dispusă: a. Nu beneficiază de imunitate internaţională: a. de o instanţă judecătorească 2. Exceptarea de la jurisdicţia penală a statului acreditar este: a. nu poate fi deschisă niciodată de către reprezentaţii statului acreditar b. dacă au săvârşit crime împotriva umanităţii c. Localurile misiunilor diplomatice beneficiază de: a. Valiza diplomatică: a. de statul acreditant c.5) Prezentaţi imunităţile diplomatice. de statul acreditar b. o facilitate 3. poate fi scanată de reprezentaţii statului acreditar. oficialii statului. numai în anumite situaţii. inviolabilitate c.

Au fost eliberate numai femeile şi persoanele de culoare. în niciun mod. Ce principii. Protestatarii au preluat arhivele şi documentele aparţinând ambasadelor şi consulatelor SUA şi au reţinut ostateci de naţionalitate americană (în număr de 52) 50 provenind din rândul personalului acestor misiuni diplomatice iar 2 din rândul populaţiei civile. în oprirea acestei activităţi ci doar au dispărut de la locul faptei. Care credeţi că a fost soluţia Curţii Internaţionale de Justiţie în această cauză? 83 . Ridicarea imunităţii diplomatice nu poate fi dispusă: a.J. Statutul personalului diplomatic şi consular. nici proprietăţii şi nici persoanei vreunui naţional iranian”. Care au fost consecinţele încălcării acestor principii. reguli. obligaţii în materia dreptului diplomatic şi consular au fost încălcate de către Iran? c. condiţia de naţionalitate între persoana privată şi statul său b. Toate consulatele SUA din Iran au fost ocupate. Ambele părţi implicate în conflict au încălcat dreptul internaţional? În ce măsură şi cum? Argumentaţi. Cases and Materials on International Law. Nu a fost produs niciun fel de prejudiciu. de statul acreditant c. situaţia fiind menţinută aşa chiar şi după decizia Curţii Internaţionale de Justiţie. 1980) „La 4 noiembrie 1979 mai multe sute de studenţi iranieni şi alţi demonstranţi au luat cu asalt şi ocupat ambasada SUA de la Teheran protestând în acest mod faţă de SUA pentru admiterea pe teritoriul său a unui fost conducător iranian sub pretextul unui tratament medical. Decizia Curţii Internaţionale de Justiţie în Cauza Teherah (SUA c/Iran. Care sunt regulile de bază în materia statutului personalului diplomatic şi consular şi ce documente internaţionale sunt incidente în materie? b. Tentativa a fost însă abandonată datorită defectuozităţii echipamentului folosit. evacuarea ambasadelor şi a consulatelor. O serie de militari americani fiind ucişi în timp ce se retrăgeau. SUA a solicitat Curţii Internaţionale de Justiţie luarea de măsuri provizorii pentru protecţia naţionalilor săi precum şi adoptarea unei decizii prin care să oblige Iranul la eliberarea ostatecilor. precizaţi: a. epuizarea căilor de recurs interne c. reguli. într-o tentativă de salvare a cetăţenilor săi deţinuţi ostateci. (Preluat după D. Forţele de securitate iraniene nu s-au implicat. Harris. pedepsirea persoanelor responsabile şi plata de despăgubiri. 373) Cerinţe: Plecând de la starea de fapt descrisă mai sus. În aprilie 1980. de statul acreditar b. datorită unei coliziuni. p. obligaţii pentru statele implicate în acest incident? d. condiţia „clean hands” 3. e.TESTE DE EVALUARE: 1. forţe militare aeriene ale SUA au descins în Iran în zona deşertului. în timp ce cazul se afla încă pe rolul Curţii. de o instanţă judecătorească 2. Condiţiile de punere în practică a protecţiei diplomatice sunt: a.

respectiv imunităţile şi privilegiile consulare. imunităţile şi privilegiile diplomatice. 84 .TEMĂ PENTRU ACASĂ (TA): Prezentaţi comparativ.

Efectele tratatelor faţă de terţi 5. condiţii de fond şi de formă. în general. Respectarea şi aplicarea tratatelor de către statele părţi 4. pacta sunt servanda. REZUMAT: Importanţa specială a dreptului tratatelor în dreptul internaţional aproape că nu mai trebuie subliniată. nulitate. ius cogens. depline puteri. Nulitatea tratatelor internaţionale 7. OBIECTIVELE SPECIFICE ALE TEMEI: • înţelegerea principiilor care stau la baza încheierii tratatelor internaţionale • înţelegerea etapelor care trebuie parcurse pentru încheierea valabilă a tratatelor internaţionale • înţelegerea efectelor pe care tratatele internaţionale le produc faţă de părţi • înţelegerea efectelor pe care tratatele internaţionale le produc faţă de terţi • dobândirea cunoştinţelor legate de terminologia specifică a dreptului tratatelor • înţelegerea cauzelor de nulitate a tratatelor şi a regulilor de interpretare a acestora II. Etapele încheierii tratatelor internaţionale f. codificarea dreptului tratatelor. principiul relativităţii. tratatul internaţional este cel mai utilizat instrument juridic de reglementare în relaţiile internaţionale contemporane. în particular • studentul să fie capabil să evidenţieze care sunt efectele tratatelor faţă de părţi şi faţă de terţi • studentul să fie capabil să aplice. clasificarea şi codificarea dreptului tratatelor 2. să recunoască şi să explice diferitele tipuri de tratate încheiate în planul dreptului internaţional III. Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor. rebus sic standibus. 85 . suspendarea efectelor tratatelor internaţionale 6. şi un tratat de către România. Într-adevăr. negociere. încetarea. TERMENI DE REFERINŢĂ (CONCEPTE CHEIE): tratat internaţional. să recunoască şi să explice regulile care guvernează interpretarea tratelor internaţionale • studentul să fie capabil să aplice.TEMA VIII – TRATATUL INTERNAŢIONAL I. IV. ratificare. Definiţia. Condiţii de fond şi de formă e. COMPETENŢE SPECIFICE DOBÂNDITE DE STUDENT: • studentul să fie capabil să explice etapele care trebuie parcurse pentru a fi încheiat un tratat. STRUCTURA MODULULUI DE STUDIU: 1. Reguli de interpretare a tratatelor internaţionale V. Încheierea tratatelor internaţionale d. Modificarea. Legislaţia română în materia încheierii tratatelor internaţionale 3.

dreptul mării etc. După criteriul aplicării în spaţiu.convenţiile reglementează un domeniu determinat: drepturile omului. aşadar.alte tratate şi acorduri ca: protocoale. economice. militare. Aceasta a preluat regulile cuprinse în Convenţia din 1969. Pactul BriandKellogg. . concordate.tratatele propriu-zise: tratate de pace. clasificarea şi codificarea dreptului tratatelor a.. cunoscută sub numele de Convenţia de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor. Charta Organizaţiei Statelor Americane. care au format baza Convenţiei privind Dreptul Tratatelor. Un alt criteriu este cel al obiectului tratatului: tratate politice.Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor (1969) 86 . tratate politice etc. . Tratatul internaţional este. de regulă. Statutul Consiliului Europei. în anul 1966. Charta Uniunii Africane. În privinţa tratatelor încheiate între state şi organizaţii internaţionale. adoptată la Viena. adoptată la Viena în 1986 şi intrată în vigoare în 1987. Codificarea dreptului tratatelor . distingem tratate universale şi tratate regionale. a unui set de 75 de articole-proiect. După criteriul aplicării în timp. Convenţia. problemele legate de succesiunea statelor la tratate şi efectele războiului asupra tratatelor. adaptându-le la tratatele care fac obiectul ei. Definiţia. Clasificarea tratatelor se face după mai multe criterii. culturale. tratatele pot fi cu termen sau nelimitate în timp.Definiţia legală a tratatului internaţional se află în art. În sfârşit. după efectele tratatelor faţă de părţi. culturale etc. Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie etc. Ea cuprinde 85 de articole şi constituie un adevărat cod al celor mai importante domenii ale dreptului tratatelor. apar o multitudine de tipuri de tratate: . CONŢINUTUL TEMEI VIII: 1. . b. agremente etc. Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice. c. se disting: tratate-legi (cu valoare normativă) şi tratate-contract (cu efecte comparabile cu cele ale contractelor din dreptul privat). întâlnim tratate bilaterale şi tratate multilaterale.pactele desemnează acorduri cu caracter solemn: Pactul Ligii Naţiunilor. Definiţia. tratate între state şi organizaţii internaţionale şi tratate între organizaţii internaţionale. acordul de voinţă intervenit între subiecte ce au capacitatea de a îl încheia în mod valabil (state sau organizaţii internaţionale). cu intenţia de a stabili raporturi juridice în conformitate cu dreptul internaţional. 2 alin. a intrat în vigoare la 27 ianuarie 1980. eliminarea discriminării rasiale. Astfel. Sunt exceptate de la aplicarea Convenţiei tratatele dintre state şi organizaţii internaţionale. ştiinţifice. acte constitutive ale organizaţiilor internaţionale sau instituţiilor internaţionale: Charta ONU.acordurile sunt înţelegeri încheiate la un nivel mai concret: acorduri economice. în cadrul Conferinţei ce a avut loc între 1968 şi 1969. Aplicarea criteriului calităţii subiectelor determină distincţia dintre tratate între state. fie că este consemnat într-un instrument sau în mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea lor particulară. ." Preocupările Comisiei de Drept Internaţional privind codificarea dreptului tratatelor s-au concretizat în adoptarea. după criteriul formal sau al denumirii.chartele şi statutele sunt. (1) al Convenţiei de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor: tratatul "este un acord internaţional încheiat între state în formă scrisă şi guvernat de dreptul internaţional. memorandumuri. . acestea sunt reglementate de Convenţia privind dreptul tratatelor dintre state şi organizaţii internaţionale. După criteriul numărului subiectelor.

reprezentanţii acreditaţi ai statelor la o conferinţă internaţională sau pe lângă o organizaţie internaţională sau un organ al acesteia. precum şi pentru etapele ulterioare ale încheierii. Dovada acestei autorităţi o reprezintă. aceasta poate avea loc.2. b) rezultă din practica statelor interesate sau din alte împrejurări. de regulă. 87 . acceptării sau aprobării. Încheierea tratatelor internaţionale Odată îndeplinite unele condiţii de fond şi de formă pentru încheierea tratatelor. urmând cele trei etape tradiţionale: negocierea. miniştrii afacerilor externe. Negocierea reprezintă prima etapă a procesului de încheiere a unui tratat. semnarea tratatului poate avea ca efect exprimarea consimţământului statului de a fi legat prin tratat. prin care statele confirmă încheierea negocierilor şi adoptarea formei definitive a tratatului. potrivit art. pentru adoptarea textului unui tratat încheiat între statul acreditant şi cel acreditar. pentru toate etapele încheierii tratatului. d) Acordul de voinţă al părţilor tratatului trebuie să intervină cu intenţia de a produce efecte juridice: stabilirea unor norme de conduită general obligatorii. a) exprimarea liberă a acordului de voinţă al părţilor b) obiectul tratatului să fie realizabil şi licit c) Părţile care încheie tratatul trebuie să fie subiecte ale dreptului internaţional. Unele persoane sunt considerate ca reprezentând statul în virtutea funcţiei lor. fără a mai fi obligate să prezinte depline puteri: şefii de stat. atunci când nu este supusă ratificării. După adoptare. semnarea şi exprimarea consimţământului statelor de a fi obligate prin tratat. în care se elaborează conţinutul acestuia. Autentificarea tratatelor. documentele privind acordarea deplinelor puteri pentru această negociere. autentificarea se face prin semnare. pentru adoptarea textului unui tratat în această conferinţă. şefii de guvern. obiectul şi scopul tratatului. Autentificarea tratatului mai poate fi făcută şi prin includerea sa în actul final al unei conferinţe sau în alte moduri stabilite de statele participante. Pe lângă autentificare. organizaţie sau organ. Negocierea tratatelor. precum şi intenţia acestora de a produce efecte juridice. 2. Astfel. calitatea subiectelor. în scopul autentificării textului. e) Acordul de voinţă al statului trebuie să fie guvernat de normele dreptului internaţional. g. că aveau intenţia de a considera această persoană ca reprezentând statul în acest scop şi a nu pretinde prezentarea de depline puteri. 7 al Convenţiei din 1969. Condiţii de fond şi de formă Pentru existenţa tratatelor este necesară îndeplinirea unor condiţii de fond care privesc manifestarea de voinţă a părţilor. o persoană este considerată ca reprezentând un stat pentru adoptarea sau autentificarea textului unui tratat sau pentru a exprima consimţământul unui stat de a fi legat prin tratat dacă: a) prezintă depline puteri cuvenite. Cel mai frecvent. Autentificarea prin semnare reprezintă un act solemn. şefii misiunilor diplomatice. tratatul este semnat. Etapele încheierii tratatelor internaţionale 1. Negocierea cu privire la cuprinsul tratatului are loc între reprezentanţii statelor învestiţi cu autoritate în acest scop. h. însă.

O parte nu poate invoca dispoziţiile dreptului său intern pentru a justifica neexecutarea unui tratat. actul ratificării fiind de competenţa organelor interne ale statelor. fie aprobării de către Guvern. de regulă. 4. 88 . i. aprobarea şi aderarea sunt modalităţi alternative de exprimare a consimţământului statelor. În cazul tratatelor multilaterale. intrarea în vigoare se stabileşte în funcţie de depunerea unui anumit număr de instrumente de ratificare pe lângă unul din guvernele statelor părţi sau pe lângă o organizaţie internaţională special desemnată ca depozitar.3. acceptă sau aderă la un tratat. aderarea este posibilă numai dacă ea este prevăzută expres în textul tratatului sau dacă este stabilit pe altă cale de către statele participante la negociere. orice tratat în vigoare leagă părţile şi trebuie să fie executat de ele cu bună credinţă. atunci când semnează. Intrarea în vigoare a tratatelor.1. a doua etapă a ratificării ţine de dreptul internaţional şi este concretizată în schimbul sau depunerea instrumentelor de ratificare între statele contractante sau la depozitarul acestora.2. Respectarea şi aplicarea tratatelor de către statele părţi Problema rezervelor la tratatele internaţionale este unul din cele mai controversate aspecte ale dreptului tratatelor. 3. Potrivit art. Negocierea şi semnarea tratatelor internaţionale se face de către delegaţi special abilitaţi de către preşedinte sau de către guvern. schimbul de instrumente constituind tratatul. Această modalitate de exprimare a consimţământului este valabilă atunci când instrumentele prevăd că schimbul lor va avea acest efect sau când se poate stabili intenţia părţilor de a conferi acest efect schimbului de instrumente. în timp ce aderarea se referă la exprimarea consimţământului de către un stat care nu a negociat şi semnat tratatul respectiv. 3. un anumit termen care face ca efectele tratatului să varieze în aplicarea lui între statul respectiv şi celelalte părţi la acesta. Intrarea în vigoare a tratatelor este momentul de la care acestea produc efecte şi are loc la data şi după modalităţile stabilite prin dispoziţiile tratatului sau prin acordul statelor participante la negociere. 13 al Convenţiei. de regulă a parlamentelor. Un alt mod de exprimare a consimţământului statelor de a fi legate prin tratat este cel prevăzut de art. Prerogativa încheierii acestor tratate revine Preşedintelui României. dar doreşte să devină parte la acesta. Legislaţia română în materia încheierii tratatelor internaţionale Constituţia României şi Legea nr. Actul ratificării presupune două etape procedurale: una de drept constituţional. 3.Ratificarea este cea mai frecventă modalitate de exprimare a consimţământului statelor. ca o condiţie a consimţământului său de a fi legat prin tratat. Acceptarea şi aprobarea sunt acte echivalente ratificării. Tratatele negociate şi semnate în numele României sunt ulterior supuse fie ratificării de către Parlament. 15 al Convenţiei din 1969. precizează.3. Potrivit principiului pacta sunt servanda. Exprimarea consimţământului statului de a fi legat prin tratat 3. ratifică. Acceptarea. 590/2003 privind tratatele stabilesc normele privind încheierea tratatelor internaţionale de către statul român. Rezerva a fost definită în doctrină ca fiind "o declaraţie unilaterală prin care un stat.

Art. 28 al Convenţiei din 1969 consacră regula neretroactivităţii tratatelor: dacă din cuprinsul tratatului nu reiese o intenţie diferită sau aceasta nu este stabilită pe altă cale, dispoziţiile unui tratat nu leagă o parte în ce priveşte un act sau fapt anterior datei intrării în vigoare a acestui tratat faţă de această parte sau în ce priveşte o situaţie care încetase să existe la acea dată. Din punct de vedere teritorial, tratatele se aplică cu privire la întreg teritoriul statului, cu excepţia cazului când din cuprinsul său reiese o intenţie diferită (art. 29). Unele state au practicat, destul de rar, această exceptare de la aplicarea teritorială a unor dispoziţii ale tratatelor, fie cu privire la teritoriul coloniilor ("clauza colonială"), fie cu privire la teritoriul unora din statele federate ("clauza federală"). O problemă specială este cea a tratatelor succesive având acelaşi obiect. În această privinţă, textul art. 30 al Convenţiei din 1969 este supus prevederilor art. 103 al Cartei ONU, potrivit căruia obligaţiile care rezultă din Cartă au prioritate faţă de orice alt acord internaţional. 4. Efectele tratatelor faţă de terţi Natura cvasi-contractuală a tratatelor internaţionale impune aplicarea principiului relativităţii efectelor acestora: un tratat nu creează nici obligaţii, nici drepturi pentru un stat terţ, fără consimţământul său, principiu consacrat şi de art. 34 al Convenţiei din 1969. Este o consecinţă firească a principiilor suveranităţii şi egalităţii statelor şi a naturii consensuale a dreptului internaţional. Rezultă, aşadar, că un stat terţ poate accepta ca un tratat la care nu este parte să producă unele efecte în ceea ce-l priveşte, dacă sunt îndeplinite unele condiţii, ce diferă după cum este vorba de tratate care prevăd obligaţii pentru statele terţe sau de tratate care prevăd drepturi pentru statele terţe. 5. Modificarea, încetarea, suspendarea efectelor tratatelor internaţionale Ca şi încheierea, şi modificarea tratatelor depinde de consimţământul părţilor, în temeiul principiul libertăţii de voinţă şi al egalităţii suverane a statelor. În general, textele tratatelor prevăd şi clauzele aplicabile modificării acestora. Uneori, se apelează la aşa-numita "clauză a unanimităţii", potrivit căreia pentru a interveni o modificare este nevoie de consimţământul tuturor statelor părţi). Alteori, mai frecvent, pentru o mai mare flexibilitate a procesului de modificare, se recurge la regula majorităţii părţilor. Pentru situaţiile în care tratatele nu conţin astfel de referiri exprese la clauzele de modificare, Convenţia din 1969 stabileşte, în art. 40-41 un set de reguli aplicabile modificării tratatelor. Principiul general impus de art. 43 al Convenţiei din 1969 este cel potrivit căruia nulitatea, stingerea sau denunţarea unui tratat, retragerea uneia din părţi sau suspendarea aplicării tratatului, nu afectează în nici un fel îndatorirea unui stat de a executa orice obligaţii enunţate în tratat, la care este supus în temeiul dreptului internaţional, independent de tratatul respectiv. Încetarea efectelor unui tratat, denunţarea sa sau retragerea unei părţi, precum şi suspendarea, nu pot avea loc decât în aplicarea prevederilor tratatului sau ale Convenţiei din 1969. Astfel, potrivit art. 54, încetarea unui tratat sau retragerea unei părţi pot avea loc: - în conformitate cu dispoziţiile tratatului; - în orice moment, prin consimţământul tuturor părţilor, după consultarea celorlalte state contractante. Tratatele pot cuprinde în textul lor clauzele ce guvernează încetarea şi suspendarea: condiţii rezolutorii, clauze privind denunţarea sau retragerea etc.

89

6. Nulitatea tratatelor internaţionale Nulitatea reprezintă o cauză specială de încetare a efectelor tratatelor. Convenţia din 1969 prevede următoarele cauze de nulitate a tratatelor: 1. Violarea unei norme de ius cogens prin dispoziţiile tratatului 2. Existenţa unor vicii de consimţământ la încheierea tratatului: a) Violarea unei dispoziţii a dreptului intern b) Eroarea c) Dolul d) Coruperea reprezentantului unui stat e) Constrângerea exercitată asupra reprezentantului statului f) Constrângerea exercitată asupra unui stat 7. Reguli de interpretare a tratatelor internaţionale Interpretarea tratatelor are ca scop asigurarea aplicării lor corecte şi uniforme de către toate statele părţi. Competenţa principală de a interpreta tratatele internaţionale revine statelor părţi, dacă acestea nu recurg la interpretarea unui tribunal ad hoc sau a unei instanţe internaţionale. Convenţia din 1969 stabileşte regulile generale de interpretare, în art. 31: - un tratat trebuie interpretat cu bună credinţă potrivit sensului obişnuit; - interpretarea unui termen general însoţit de un termen special este limitată la înţelesul indicat de termenul special (doctrina ejusdem generis sau a aplicării termenilor de acelaşi fel); - o prevedere expresă exclude orice altă interpretare (expressio unius est exclusio alterius). În toate cazurile, interpretarea textului tratatului este supusă principiului efectivităţii: atunci când o normă este susceptibilă de două sensuri, trebuie înţeleasă în acel sens în care produce efecte, şi nu în cel contrar producerii acestor efecte.

VI. BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ NECESARĂ APROFUNDĂRII: B. Selejan-Guţan, op. cit., 2003, pp.154-171; B. Selejan-Guţan, L.-M. Crăciunean, op. cit., 2008, pp. 196-211; R. Miga-Beşteliu, op. cit., vol.I, 2005, pp.95-120; A. Năstase, B. Aurescu, C. Jura, op. cit., 2006, p.249-304. Timpul necesar studiului: 4 h sau 30 min. / zi VII. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE: 1) Arătaţi care sunt etapele încheierii tratatelor internaţionale şi explicaţi fiecare etapă în parte.

90

2) Care sunt regulile privind încetarea şi suspendarea aplicării tratatelor internaţionale?

3) Arătaţi care sunt efectele tratatelor faţă de părţi.

4) În ce condiţii poate produce efecte tratatele, faţă de statele terţe?

5)

Prezentaţi regulile de interpretare a tratatelor internaţionale.

91

Un tratat internaţional poate fi negociat de: a. este formulată în scris b. abrogare b. este comunicată la timp depozitarului c. nu este vagă e. un ambasador b. după ce a fost semnat b. modificarea tratatului b. TESTE DE AUTOEVALUARE: 1. după ce textul său a fost adoptat de către toate statele-părţi c. denunţare şi retragere d. între statele părţi c. în anumite condiţii. şeful statului c. Nulitatea unui tratat poate interveni: 92 . faţă de toate statele-părţi d. şi faţă de state terţe 5. Tratatele produc efecte: a. Un tratat internaţional produce efecte juridice faţă de un stat-parte: a. după ratificare 2. faţă de indivizi b.VIII. modificarea întregului tratat faţă de statul care face rezerva c. orice agent diplomatic d. O rezervă la un tratat internaţional are ca efect: a. anulare c. este acceptată de toate celelalte state-părţi 3. Tratatele internaţionale pot înceta prin: a. faţă de statul rezervatar 4. TESTE DE EVALUARE: 1. modificarea dispoziţiei din tratat cu privire la care statul a făcut rezerva. O rezervă la un tratat internaţional se poate face dacă: a. nu este incompatibilă cu obiectul şi scopul tratatului d. modificarea dispoziţiei din tratat cu privire la care statul a făcut rezerva. schimbarea fundamentală a împrejurărilor Răspunsurile corecte se regăsesc la sfârşitul manualului. o persoană care prezintă depline puteri 2.

. este considerată a fi general acceptată pentru un stat din momentul în care..) să fie reflectată în lista corespunzătoare deţinută de depozitarul tratatului (. pentru vicii de consimţământ 3. p.) că SUA nu intenţionează să devină parte la Statutul Curţii Penale Internaţionale (.J. (International Law Commission. Harris. 808) c.)” (Comunicatul Departamentului de Presă al Statelor Unite ale Americii.a. în perioada care precede intrarea în vigoare a tratatului şi cu condiţia ca aceasta să nu fie întârziată nejustificat”. London. se aplică numai tratatelor încheiate între state nu şi celor încheiate între state şi organizaţii internaţionale 4. atâta timp cât nu şi-a manifestat intenţia de a nu deveni parte la tratat. pentru violarea unei norme de ius cogens c.. Thomson. (Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor 1969. 808) TEMĂ PENTRU ACASĂ (TA): 93 . Thomson. 2004. în general. efectele tratatului faţă de terţi b. a intrat în vigoare în 1980 b. „Aceasta este pentru a vă informa (. sau b.J. Consimţământul statului de a fi legat printr-un tratat poate fi exprimat prin: a. când a semnat tratatul sau a schimbat instrumentele care constituie tratatul sub rezerva ratificării. art. „O obligaţie de bună-credinţă. May 2002. când şi-a exprimat consimţământul de a fi legat prin tratat. Cases and materials on international law. p... citată de D. Principiul relativităţii efectelor tratatului se referă la: a. semnând tratatul. 2004.. Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor: a. Cases and materials on international law. de a se abţine de la acte care ar putea aduce atingere obiectului tratatului. pentru nerespectarea obligaţiilor fundamentale ale părţilor d. London.. Statele Unite ale Americii solicită ca intenţia lor de a nu fi parte la acest statut (. SUA consideră că nu are niciun fel de obligaţie născută din semnarea Statutului la 31 decembrie 2000. Harris. 18) b. acceptării sau aprobării. schimbul de instrumente de aprobare 6. şi ce particularităţi prezintă în materia tratatelor? a. mai este denumită şi tratat al tratatelor c. semnare b. pentru neîncheierea în forma adecvată b. a intrat în vigoare în 1969 d. schimbul de instrumente de ratificare c. efectele tratatului între părţi c.„( ) Un stat trebuie să se abţină de la comiterea unor acte care ar putea lipsi un tratat de obiectul şi scopul său: a. admite excepţii 5..) Pe cale de consecinţă. l-a supus spre ratificare”. citat de D. Ce principiu de drept internaţional public specific materiei tratatelor internaţionale poate fi identificat în citatele de mai jos? În ce constă acesta.

Dreptul internaţional umanitar contemporan 6. principiul umanităţii. Crucea Roşie. Scurte consideraţii istorice 5. populaţie civilă. dreptul de la Geneva. REZUMAT: Întrebarea fundamentală care guvernează materia dreptului internaţional umanitar este: cum se poate desfăşura o activitate esenţialmente inumană (războiul) în condiţii umane? Dreptul internaţional umanitar mai este cunoscut şi sub denumirea de ius in bello (dreptul privind purtarea războiului). 2 alin. • studentul să fie capabil să aplice. OBIECTIVELE SPECIFICE ALE TEMEI: • înţelegerea principiilor care stau la baza dreptului internaţional umanitar • înţelegerea regulilor de aplicare a dreptului internaţional umanitar • înţelegerea efectelor pe care le are aplicarea aşa-numitei Clauze Martens • înţelegerea rolului Comitetului Internaţional al Crucii Roşii în dezvoltarea şi promovarea dreptului umanitar • înţelegerea obligaţiilor pe care şi le asumă statele pentru respectarea şi aplicarea dreptului internaţional umanitar • înţelegerea interacţiunii dreptului internaţional umanitar cu dreptul penal.Prezentaţi şi comentaţi cauzele de nulitate a tratatelor internaţionale TEMA IX – INTRODUCERE ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL UMANITAR I. TERMENI DE REFERINŢĂ (CONCEPTE CHEIE): combatant. . STRUCTURA MODULULUI DE STUDIU: 4. şi materia drepturilor omului II. dreptul de la Haga. intern şi internaţional. ius in bello nu 94 IV. pentru a-l deosebi de ius ad bellum (dreptul la război). persoanelor etc. să recunoască şi să explice diferitele tipuri de interdicţii în utilizarea anumitor mijloace de purtare a războiului considerate interzise de dreptul umanitar III. principiul distincţiei între combatanţi şi necombatanţi. interzicerea suferinţelor inutile. militar. (4) şi (7) ale Cartei ONU). Semiluna Roşie. COMPETENŢE SPECIFICE DOBÂNDITE DE STUDENT: • studentul să fie capabil să explice distincţia între dreptul de la Haga şi dreptul de la Geneva • studentul să fie capabil să evidenţieze care sunt obligaţiile asumate de statele semnatare ale Convenţiilor de la Haga şi Geneva şi consecinţele lor • studentul să fie capabil să aplice. Astfel. Comitetul Internaţional al Crucii Roşii V. să recunoască şi să explice regulile aplicabile în cazul conflictelor armate cu privire la protecţia bunurilor. dacă ius ad bellum determină legalitatea unui conflict armat după normele dreptului internaţional (în mod special prin aplicarea art.

Noţiune: ansamblul regulilor de drept internaţional.primele reguli de drept în materie apar tot în Europa – secolul al XIX-lea – Jean-Henry Dunant– Bătălia de la Solferino – Comitetul internaţional de Permanent de Ajutorare a Răniţilor devenit Comitetul Internaţional al Crucii Roşii. din motive umanitare. fără a avea pretenţia de a preveni efectele negative ale războiului. Scurte consideraţii istorice . din motive umanitare. .Convenţia nr. IV de la Haga (1907) asupra legilor şi cutumelor războiului pe uscat. . fără a avea pretenţia de a preveni efectele negative ale războiului. pentru a-l deosebi de ius ad bellum (dreptul la război). care sunt destinate să rezolve probleme de ordin umanitar.primele preocupări pentru protecţia răniţilor şi a prizonierilor de război – Arta războiului (China). 2. când au fost înlocuite de prevederile Convenţiei nr. .primele măsuri pentru protecţia acestor categorii de persoane. limitează dreptul părţilor conflictului de a utiliza anumite metode şi mijloace de purtare a războiului. Astfel. . aceste dispoziţii rămânând în vigoare până în 1949.conform căreia mijloacele şi metodele de purtare a războiului nu sunt nelimitate 2. Legile lui Manu (India). CONŢINUTUL TEMEI IX: 1. ce rezultă direct din conflicte armate interne sau internaţionale şi care. 95 . Dreptul internaţional umanitar contemporan Întrebarea fundamentală care guvernează materia dreptului internaţional umanitar este: cum se poate desfăşura o activitate esenţialmente inumană (războiul) în condiţii umane? Dreptul internaţional umanitar mai este cunoscut şi sub denumirea de ius in bello (dreptul privind purtarea războiului). instituind obligaţia de a proteja persoanele sau bunurile care sunt sau pot fi afectate de conflict. stabilite prin tratate sau cutume internaţionale. Dreptul umanitar se aplică în interesul umanităţii. în Europa se conturează abia în secolul al XVIII-lea – Contractul social (Jean-Jaques Rousseau).vizează legalitatea conflictului şi se aplică indiferent de aceasta. care sunt destinate să rezolve probleme de ordin umanitar.clauza de Martens . instituind obligaţia de a proteja persoanele sau bunurile care sunt sau pot fi afectate de conflict. ce rezultă direct din conflicte armate interne sau internaţionale şi care.regulile privind protecţia persoanelor şi bunurilor în timpul conflictelor armate (sau "dreptul de la Geneva"). . stabilite prin tratate sau cutume internaţionale. dreptul privind purtarea războiului cuprinde două categorii de reguli: . . Distincţia ius in bello (dreptul privind purtarea războiului) şi ius ad bellum (dreptul la război).Conferinţele de la Geneva – Convenţia de la Geneva (1864) revizuită în 1906 şi 1929. 1. limitează dreptul părţilor conflictului de a utiliza anumite metode şi mijloace de purtare a războiului. ius in bello nu vizează legalitatea conflictului şi se aplică indiferent de aceasta. din 12 august 1949. .Conferinţele de pace de la Haga din 1899 şi 1907 au extins prevederile Convenţiei de la Geneva şi la războiul pe mare. Dreptul umanitar se aplică în interesul umanităţii. II de la Geneva. (4) şi (7) ale Cartei ONU). dacă ius ad bellum determină legalitatea unui conflict armat după normele dreptului internaţional (în mod special prin aplicarea art. Dreptul internaţional umanitar poate fi definit ca ansamblul regulilor de drept internaţional. 2 alin.regulile privind purtarea războiului (denumit tradiţional "dreptul de la Haga").

Convenţia pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat (Haga.Convenţia privind protecţia persoanelor civile în timp de război. . Alte izvoare: . Izvoarele dreptului umanitar contemporan .3.Combatanţii sunt membrii forţelor armate. naufragiaţii. Principiul umanităţii . Principiul distincţiei între combatanţi şi necombatanţi . Obligaţia de a proteja cât mai mult populaţia civilă.Convenţia privind unele arme convenţionale. bolnavilor şi naufragiaţilor din forţele armate pe mare. populaţia civilă.bunurile protejate 4. g. . e. 96 . d. vizează.Protocolul adiţional I privind protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale.Convenţia pentru îmbunătăţirea soartei răniţilor şi bolnavilor din forţele armate de campanie. 1954). bolnavii. . 5.Convenţia pentru îmbunătăţirea soartei răniţilor. . Necombatanţii sau civilii sunt persoanele care nu au dreptul de a participa direct la ostilităţi şi nu pot fi atacate în cadrul acestora. conform rezoluţiei celei de-a 20-a conferinţe internaţionale a Crucii Roşii din 1965. .Convenţia pentru prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid (1948). răniţii. . Principiul proporţionalităţii. adică acele persoane care au dreptul să participe la ostilităţi şi pot fi ucise în mod legitim în cursul războiului. b. . „prevenirea şi uşurarea în orice circumstanţe a suferinţelor umane”. Principiul non-discriminării. . Principiile dreptului umanitar a.Convenţia privind securitatea personalului Naţiunilor Unite şi a celui asociat (1994). .Convenţia privind tratamentul prizonierilor de război. . . f.persoanele protejate: combatanţii. Principiul interzicerii suferinţelor inutile. Obiectul protecţiei normelor de drept umanitar – categorii de persoane protejate de dreptul umanitar. Regula potrivit căreia dreptul părţilor la conflict de a alege metodele şi mijloacele de luptă nu este nelimitat.Convenţia privind imprescriptibilitatea crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii (1968).care stă la baza mişcării internaţionale a Crucii Roşii.Protocolul adiţional II privind protecţia victimelor conflictelor armate fără caracter internaţional. c.

prizonierii de război. Metodele perfide de război. textul convenţiilor şi de a încorpora studiul lor în programele de instrucţie militară şi. De asemenea.nu intră în câmpul de aplicare a dreptului umanitar situaţiile de tensiune sau de tulburări interne. bolnavii. Categorii de persoane şi bunuri protejate de dreptul umanitar: persoane protejate: răniţii. reguli de protecţie a populaţiei civile: exemplificativ. c. articolul citat stabilea un minim de reguli aplicabile în aceste conflicte. 2. bunurile protejate: bunurile cu caracter civil şi bunurile cu caracter medical. pe timp de pace şi de război. civilă. chiar dacă starea de război nu este recunoscută de una din ele. II. bolnavilor şi naufragiaţilor: exemplificativ reguli de protecţie a prizonierilor de război: exemplificativ. populaţia civilă. În acest caz. dar şi lupta de rezistenţă a unor mişcări organizate în caz de ocupaţie a unui teritoriu sau luptele armate duse de unele entităţi nestatale. obligaţia de a difuza cât mai larg posibil. obligaţia de a lua măsuri legislative pentru stabilirea sancţiunilor penale menite să fie aplicate persoanelor care au comis sau au dat ordin să se comită oricare din infracţiunile grave la Convenţiile de la Geneva. 3 comun) şi de Protocolul adiţional nr. Metode şi mijloace care produc un rău inutil (superfluu). naufragiaţii. astfel ca principiile acestuia să fie cunoscute de întreaga populaţie. Metode şi mijloace de război ecologic. 97 . 8. dacă este posibil. Limitele umanitare impuse forţelor de ocupaţie 6. dreptul umanitar este aplicabil şi în cazurile de ocupaţie totală sau parţială a teritoriului unui stat. Art. d. personalul religios. Conflictele armate non-internaţionale sunt reglementate de art. reguli de protecţie a răniţilor. 3 comun al celor 4 Convenţii de la Geneva (art. b. Conflictele armate internaţionale pot îmbrăca diverse forme. chiar dacă această ocupaţie nu întâmpină nicio rezistenţă militară. . 7. Metode şi mijloace de purtare a războiului interzise de dreptul umanitar . 9. cum ar fi: conflicte interstatale declanşate printr-o declaraţie de război sau chiar în lipsa unei asemenea declaraţii. 3 comun al convenţiilor de la Geneva stabileau pentru prima dată că dreptul umanitar se aplică şi în cazul conflictelor armate fără caracter internaţional.h. personalul medical. 3. Aplicarea dreptului umanitar de către state: presupune îndeplinirea unor obligaţii de către acestea şi anume: 1.categorii: a. Câmpul de aplicare a dreptului umanitar Conflictele armate internaţionale pot fi definite ca acele conflicte armată între două sau mai multe state. angajamentul de a respecta normele acestui drept în toate împrejurările. Metode şi mijloace care nu respectă principiul distincţiei dintre combatanţi şi necombatanţi.

4. unitatea şi universalitatea. prevăzută de Convenţiile de la Geneva. care îndeplineşte condiţiile prevăzute în statut. 4. serviciul voluntar. 2. obligaţia de a lua măsurile necesare pentru încetarea actelor contrare dreptului umanitar. 5. 6. ca instituţie neutră. statut juridic: instituţie umanitară independentă. 4 iulie ziua Crucii Roşii Române etc.înfiinţarea de către România a Comisiei Naţionale de Drept Umanitar ca organ consultativ al Guvernului. independenţa. 3. 3. de a lucra pentru aplicarea corectă a dreptului umanitar şi de a lua cunoştinţă despre orice plângeri privind pretinse violări ale acestuia. de a menţine şi difuza principiile fundamentale ale mişcării: umanitatea.icrc.org înfiinţat la Geneva în 1863 şi consacrat prin Convenţiile de la Geneva. . sancţionarea penală a utilizării fără drept a semnului distinctiv. neutralitatea. de a îndeplini sarcinile care îi revin potrivit Convenţiilor de la Geneva. de a recunoaşte orice nouă Societate Naţională de Cruce Roşie constituită. imparţialitatea. în cooperare cu autorităţile competente. cu statut propriu. de a asigura funcţionarea Agenţiei Centrale de Căutare. de a se strădui în permanenţă. contribuţia lui Henry Dunant. 7. rol: 1. simboluri: 98 . 5. obligaţia de a urmări şi judeca persoanele bănuite de a fi comis sau de a fi ordonat să se comită astfel de infracţiuni. de a contribui la formarea personalului medical şi la pregătirea echipamentului medical. de a contribui la înţelegerea şi difuzarea cunoştinţelor de drept internaţional umanitar. să asigure protecţia şi asistenţa necesară militarilor şi civililor victime ale conflictelor armate. Comitetul internaţional al Crucii Roşii www.

2008. cit. pp. Drept umanitar. L.412-418.340-371. potrivit dreptului umanitar..174-185. Selejan-Guţan. B. cit. Năstase. Selejan-Guţan. S. Timpul necesar studiului: 4 h sau 30 min. A. 2009. 2007. 4) Care sunt izvoarele dreptului internaţional umanitar contemporan? 99 . N. op. Beck. Lupulescu. pp.. Bucureşti.. / zi VII. C. BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ NECESARĂ APROFUNDĂRII: B. 215-223. op. B. 2003. pp.. cit. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE: 1) Care este rolul Comitetului Internaţional al Crucii Roşii? 2) În ce constă principiul distincţiei între combatanţi şi necombatanţi? 3) Enunţaţi câteva reguli privind protecţia persoanelor şi bunurilor. Crăciunean. Jura. op. 2006.H. Scăunaş. Editura C.-M. op. cit. p. Aurescu.VI.

dacă sunt rănite. Beneficiază de protecţia dreptului internaţional umanitar: a. o instituţie guvernamentală elveţiană c. mercenarii b. populaţia civilă d. Un principiu fundamental al dreptului umanitar este: a. o organizaţie internaţională interguvernamentală b.populaţia civilă c. Nu beneficiază de tratament umanitar. spionii d. Comitetul Internaţional al Crucii Roşii este: a. numai conflictelor armate internaţionale b. principiul umanităţii c. şi nici de tratamentul special aplicabil prizonierilor de război: a. persoanele care nu sunt asimilate combatanţilor 100 . principiul distincţiei dintre combatanţi şi necombatanţi 2. combatanţii c. numai conflictelor între statele care au semnat Convenţiile de la Geneva c. principiul suveranităţii b. mercenarii 4. TESTE DE AUTOEVALUARE: 1. o organizaţie independentă cu caracter privat 5. Dreptul internaţional umanitar se aplică: a.5) Care este câmpul de aplicare a dreptului internaţional umanitar? VIII. tuturor conflictelor armate 3. prizonierii de război e. militarii b.

nu poate fi considerat ramură a dreptului internaţional public 8. folosirea gloanţelor explozive f. conţine norme juridice care reglementează măsuri de protecţie a populaţiei civile în timpul conflictelor armate c. Dreptul internaţional umanitar: a. se înţelege dreptul de a recurge la agresiune. onoarei şi sănătăţii prizonierilor de război d. folosirea armelor laser care provoacă orbirea d. Ius ad bellum: a. Pot fi încadrate în categoria regulilor de protecţie a prizonierilor de război următoarele: a. mai este denumit şi ius in bello d. poate fi exercitat în condiţiile limitativ prevăzute de Carta ONU 9. 1933 b. Dreptul internaţional umanitar se aplică: a. Sunt mijloace şi metode de purtare a războiului interzise de dreptul umanitar: a. constituie o regulă pentru reglementarea diferendelor dintre state b. conflictelor armate internaţionale b. Convenţia de la Montevideo privind drepturile şi îndatoririle statelor. Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor 1969 10. interdicţia atacurilor asupra populaţiei civile b. război în orice condiţii b. mai este denumit şi „dreptul de la Geneva” b. integrităţii corporale. se înţelege dreptul de a recurge la agresiune. folosirea armelor chimice sau nucleare Răspunsurile corecte se regăsesc la sfârşitul manualului. numai conflictelor armate non-internaţionale 101 . Sunt izvoare ale dreptului internaţional umanitar: a. Convenţia de la Geneva privind protecţia răniţilor c. folosirea gloanţelor de orice fel b. Prin expresia ius in bello: a. se vizează legalitatea unui conflict armat d. interdicţia deposedării acestor persoane de decoraţii sau obiecte cu valoare sentimentală ori personală 2. uciderea unui inamic care s-a predat e.6. este o excepţie de la principiul neagresiunii d. protecţia vieţii. presupune stabilirea unor reguli aplicabile conflictelor armate c. TESTE DE EVALUARE: 1. război în condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Carta ONU c. Convenţia de la Geneva privind protecţia prizonierilor de război d. folosirea minelor antipersonal c. tratamentul omenos aplicabil prizonierilor de război c. se desemnează regulile de purtare a războiului 7.

c. Sunt reguli de protecţie a populaţiei civile: a. principiul abuzului de drept e. membrii forţelor armate d. Dreptul internaţional umanitar nu se aplică: a. este o instituţie aflată sub tutela ONU d. cu un statut propriu 6. numai conflictelor armate internaţionale d. interdicţia înfometării civililor ca metodă de război b. luarea de măsuri legislative pentru a permite tragerea la răspundere a celor vinovaţi de încălcarea dreptului umanitar c. asasinatul şi tortura b. populaţia dintr-un teritoriu neocupat care ridică în mod spontan armele împotriva trupelor de ocupaţie b. abuzul faţă de emblema Crucii Roşii c. principiul potrivit căruia dreptul părţilor la conflict de a alege metodele şi mijloacele de luptă nu este nelimitat 4. urmărirea şi judecarea celor care au comis sau sunt bănuite că au comis sau au ordonat să se comită astfel de infracţiuni 7. Sunt considerate obligaţii ale statelor părţi la Convenţiile de la Geneva: a. principiul proporţionalităţii d. în sensul dat de dreptul internaţional umanitar: a. mercenarii c. principiul potrivit căruia sunt interzise suferinţele inutile b. a fost creat la Geneva în 1863 b. situaţiilor de tensiuni interne b. este o instituţie independentă. protecţia bătrânilor d. principiul neamestecului în treburile interne ale unui alt stat c. contribuie la formarea personalului medical şi la pregătirea echipamentului medical e. protecţia femeilor c. respectarea normelor dreptului umanitar b. actelor sporadice de violenţă din interiorul unui stat 3. altor acte care nu pot fi considerate conflicte armate d. conflictelor armate non-internaţionale e. Comitetul Internaţional al Crucii Roşii: a. membrii forţelor armate care se dedau la acte de spionaj 5. Pot fi considerate principii specifice dreptului umanitar: a. situaţiilor de tensiune internă f. conflictelor non-internaţionale c. interzicerea atacurilor asupra populaţiei civile 8. Nu sunt consideraţi combatanţi. actelor de dezordine publică internă 9. Pot fi considerate fapte care intră sub incidenţa dreptului umanitar: a. uciderea prizonierilor capturaţi 102 . purificarea etnică d. a fost creat la Haga în 1963 c.

cel din Ruanda (genocid. genocid. tortură etc. tortură. tortură etc. cel din Kosovo (ucideri. Încălcări ale dreptului umanitar au fost considerate. asasinate. Enumerare şi prezentare. 103 . tortură.e. cel din fosta Iugoslavie (ucideri.) TEMĂ PENTRU ACASĂ (TA): Reguli privind metodele şi mijloacele de purtare a războiului.) c. de-a lungul timpului în conflicte precum: a. purificare etnică) b. violuri şi atrocităţi comise împotriva femeilor şi copiilor 10. purificare etnică) d. cel din Cecenia (atentate. asasinate.

Curtea Penală Internaţională Permanentă V. răspunderea unui stat poate fi antrenată dacă încalcă prevederile unui tratat la care este parte. Tribunalul Internaţional Penal pentru fosta Iugoslavie b. STRUCTURA MODULULUI DE STUDIU: 4. . crime de război. Tribunalul Internaţional Penal pentru Ruanda c. şi să facă deosebirea dintre acestea şi delictele de drept internaţional • studentul să fie capabil să explice modul în care a evoluat justiţia penală internaţională şi care este rolul Curţii Penale Internaţionale Permanente III. contramăsuri. Răspunderea este o consecinţă firească a încălcării obligaţiilor create prin normele dreptului internaţional. TERMENI DE REFERINŢĂ (CONCEPTE CHEIE): Proiectul Articolelor privind răspunderea internaţională a statelor. dacă violează suveranitatea altui 104 IV. Curtea Penală Internaţională Permanentă. răspundere penală personală. Răspunderea internaţională a statelor 5. să recunoască şi să explice regulile de sancţionare a diferitelor fapte considerate crime de război. OBIECTIVELE SPECIFICE ALE TEMEI: • înţelegerea principiilor care stau la baza răspunderii internaţionale a statelor şi a indivizilor • înţelegerea regulilor de aplicare a dreptului internaţional penal şi a distincţiei dintre acesta şi dreptul penal internaţional • înţelegerea modului de interpretare a actelor şi faptelor care pot atrage răspunderea penală internaţională • înţelegerea modului în care sunt traşi la răspundere juridică cei care au săvârşit crime împotriva umanităţii • înţelegerea evoluţiei jurisdicţiilor penale internaţionale • înţelegerea rolului Curţii Penale Internaţionale Permanente II. Tribunalul Penal pentru Ruanda. Răspunderea internaţională a indivizilor. REZUMAT: Instituţia răspunderii în dreptul internaţional este guvernată de aceleaşi principii ale răspunderii din dreptul intern. De exemplu. Tribunalele penale internaţionale a. crime împotriva umanităţii. Dreptul internaţional penal 6. COMPETENŢE SPECIFICE DOBÂNDITE DE STUDENT: • studentul să fie capabil să explice distincţia între dreptul internaţional penal şi dreptul penal internaţional • studentul să fie capabil să facă deosebirea între răspunderea internaţională a statului şi răspunderea internaţională a individului şi să precizeze corelaţia dintre ele • studentul să fie capabil să aplice. dreptul internaţional penal. Tribunalul Penal pentru fosta Iugoslavie.TEMA X – RĂSPUNDEREA INTERNAŢIONALĂ I. crime împotriva umanităţii etc.

începând cu anul 1961. prin eforturile mai multor raportori speciali în materie. În dreptul internaţional contemporan. Temeiul răspunderii internaţionale a statelor: .particularităţi ale răspunderii internaţionale a statelor: răspundere sui generis în sensul că nu este nici „civilă”.” Într-adevăr. . În orice situaţie. nici „penală” ci pur şi simplu internaţională.inexistenţa unui document internaţional cu forţă juridică prin care să fie codificate regulile privind răspunderea internaţională a statelor – Proiectului Articolelor privind Răspunderea Internaţională (Draft Articles on State Responsibility) – CDI (1961). ci. Aceste reguli nu au fost codificate încă sub forma unui tratat-cadru. precum şi obligaţia de reparare a prejudiciilor cauzate de acestea. Consideraţii generale: . nu poate implica responsabilitatea statului (. un set de reguli sub forma Proiectului Articolelor privind Răspunderea Internaţională (Draft Articles on State Responsibility). Teoria răspunderii bazate pe risc (a răspunderii obiective) fundamentează existenţa răspunderii internaţionale pe simpla producere a faptului internaţional ilicit care poate fi atribuit statului.definiţie: o instituţie juridică în temeiul căreia statul sau alt subiect de drept internaţional care a săvârşit un fapt internaţional ilicit trebuie să repare prejudiciile cauzate altui stat sau cetăţenilor altui stat sau comunităţii internaţionale prin acel fapt ilicit. cât şi obligaţii în temeiul dreptului internaţional. prin el însuşi. Comisia de Drept Internaţional a elaborat. b. ea constituie o manifestare a personalităţii lor internaţionale. CONŢINUTUL TEMEI X: 1.stat. 105 .răspunderea internaţională este consecinţa firească a încălcării obligaţiilor decurgând din normele de drept internaţional – este guvernată de aceleaşi principii ale răspunderii din dreptul intern.două teorii: a. în care Curtea a arătat că "nu se poate conchide din simplul fapt că statul exercită controlul asupra teritoriului său că acesta a ştiut sau ar fi trebuit să cunoască orice act ilicit săvârşit în acest teritoriu sau pe autorii acestuia. dimpotrivă. b. calitatea de subiect de drept internaţional conferă unei entităţi capacitatea de a dobândi atât drepturi. . . statul răspunde în baza legăturii de cauzalitate între activitatea sa şi prejudiciul cauzat unui alt stat sau unor indivizi.. Teoria culpei . . Această teorie a stat la baza unor decizii ale Curţii Internaţionale de Justiţie. iar răspunderea este un corolar al acestei capacităţi.)". fundamenta existenţa răspunderii internaţionale pe existenţa elementului subiectiv al culpei în săvârşirea faptului internaţional ilicit. Răspunderea internaţională a statelor a. fără a fi necesară dovedirea culpei acestuia. regulile privind instituţia răspunderii vizează existenţa şi efectele actelor şi faptelor ilicite.antrenarea răspunderii unui stat nu poate fi interpretată ca aducând atingere suveranităţii statului.. cum ar fi cea din cauza Canalul Corfu (Regatul Unit c/ Albania). Potrivit acestei teorii. răspunderea internaţională a statelor "nu poate fi interpretată ca aducând atingere suveranităţii acestora.formulată pentru prima dată de Hugo Grotius. şi susţinută de autori ca Hersch Lauterpacht şi Georges Scelle. Acest fapt. dacă recurge la forţa armată împotriva altui stat sau chiar dacă încalcă anumite drepturi ale cetăţenilor străini aflaţi sub jurisdicţia sa etc.

forţa majoră şi cazul fortuit. . contra păcii. 3 al Proiectului): 1. împotriva umanităţii etc. conduita persoanelor care nu acţionează în numele statului. 4. consimţământul statului-victimă. Condiţii pentru angajarea răspunderii (art.condiţia ca obligaţia internaţională încălcată să fi fost în vigoare faţă de statul respectiv. compensarea. 2.). constând într-o acţiune sau o omisiune. . Obligaţia de a repara prejudiciul cauzat (material sau moral. 5. conduita organelor unei mişcări insurecţionale. 6. legitima apărare.) – sunt fapte săvârşite de indivizi şi atrag răspunderea internaţională penală a acestora. direct sau indirect.faptul. conduita organelor puse la dispoziţia statului de către alt stat sau de către o organizaţie internaţională.categorii de acte şi fapte ale statului: 1. e. 3. 2. ilegalitatea . Conţinutul răspunderii internaţionale a statelor: 1.). 2. contramăsurile. .faptul constituie o încălcare a unei obligaţii internaţionale a statului. Depunerea de asigurări sau garanţii că acesta nu se va mai repeta (Cauza LaGrand). imputabilitatea . satisfacţia. 3. conduita organelor altui stat pe teritoriul statului în cauză.distincţia dintre răspunderea civilă sau delictuală a statelor şi răspunderea penală în dreptul internaţional: . 5. Răspunderea internaţională a indivizilor.crima de drept internaţional (de război. 4. conduita altor entităţi împuternicite să execute elemente ale autorităţii publice. Încetarea comiterii faptului ilicit. conduita organelor statului care au acţionat în afara competenţelor lor. 2. d. starea de necesitate. Cauze care înlătură caracterul ilicit al faptului (Capitolul V al Proiectului): 1. 3. încălcarea gravă a unei obligaţii internaţionale esenţiale pentru protecţia mediului etc. 2. .categorii de acte şi fapte care nu pot fi imputabile statului: 1. conduita persoanelor care acţionează în numele statului. Dreptul internaţional penal 106 .crima internaţională şi delictul internaţional constituie temei pentru angajarea răspunderii internaţionale a statului – sunt acte ale statului – exemple: încălcarea obligaţiei de a menţine pacea şi securitatea. actele autorităţilor publice ale statului. este imputabil statului conform dreptului internaţional. 4. . starea de primejdie.c. 2. contramăsurile etc. 3. actual) – principii: restituirea în natură. conduita organelor unei organizaţii internaţionale pe teritoriul statului în cauză.

1951. . e. cutume internaţionale. Convenţia pentru eliminarea oricărei forme de discriminare faţă de femei. b.traficul cu fiinţe umane (Convenţia pentru suprimarea traficului cu fiinţe umane. Convenţia pentru reprimarea capturării ilicite a avioanelor. c. Geneva. tortura. Principiul jurisdicţiei universale. tratate multilaterale (Statutul Curţii penale internaţionale. 1973).) c) Crimele de război: violările grave ale Convenţiilor de la Geneva din 12 august 1949. apartheid etc. 1970. .a. sclavia. Obiect de reglementare: raporturile juridice privind reprimarea crimelor de drept internaţional. dispariţiile forţate. 4. Principiul imprescriptibilităţii crimelor de drept internaţional. formată din ansamblul regulilor. Principiul legalităţii incriminării şi sancţiunilor. 3. arestarea.pirateria (Convenţia privind infracţiunile şi alte acte săvârşite la bordul navelor. Principii: a. 107 . Rezoluţia AG a ONU privind Principiile Cooperării internaţionale privind detectarea.Exemple: . deportarea. 1979). 1998). alte violări grave ale legilor şi cutumelor aplicabile în conflictele armate internaţionale şi în caz de conflict armat intern. Principiul răspunderii penale personale. individul – subiect subsidiar.distincţia dintre dreptul internaţional penal şi dreptul penal internaţional. precum şi norme de soft law (de exemplu. 5.Statutul Curţii Penale Internaţionale prevede următoarele categorii de crime de drept internaţional: a) Genocidul b) Crimele împotriva umanităţii (omorul. exterminarea. Haga. Noţiune: este o ramură distinctă.criteriul de distincţie dintre crimele şi delictele de drept internaţional este gravitatea. parte a dreptului internaţional public. extrădarea şi pedepsirea persoanelor vinovate de crime de război şi crime împotriva umanităţii. instituţiilor şi procedurilor privind reprimarea crimelor de drept internaţional. Montreal. b. 1971). d. acele violări grave ale Convenţiilor de la Geneva d) Crima de agresiune (sau crimele împotriva păcii): în lipsa unei definiţii convenţionale a agresiunii: "Curtea va avea competenţa de a judeca crima de agresiune după adoptarea unei dispoziţii pentru a defini această crimă şi a stabili condiţiile în care Curtea să-şi exercite această competenţă ". . Izvoare: tratate bilaterale de cooperare şi asistenţă juridică. c. Principiul potrivit căruia unicul temei al răspunderii internaţionale penale este crima de drept internaţional. Crimele de drept internaţional . 2. Subiecte: statele. Convenţia privind reprimarea actelor ilicite contra securităţii navigaţiei maritime. 1963. Tokyo. Dreptul internaţional penal 1. Delictele de drept internaţional .

cu o lungă întrerupere între 1953 şi 1990. Tribunalele penale internaţionale Crearea şi dezvoltarea unei justiţii penale internaţionale a fost una din preocupările constante ale comunităţii internaţionale. de sub egida Ligii Naţiunilor. de a realiza o codificare în acest domeniu nu s-au bucurat de succes. Tribunalele Internaţionale pentru Fosta Iugoslavie şi pentru Ruanda. Statutul Curţii Penale Internaţionale. Competenţa.terorismul internaţional. . rod al eforturilor Comisiei de Drept Internaţional încă din anul 1946. Nici încercările. organizarea şi procedura din faţa TPIR sunt similare cu cele prevăzute de Statutul TPII. 808 din 1993. începând cu acest moment. Convenţia asupra stupefiantelor psihotrope. 827 din 25 mai 1993. indiferent de poziţia ocupată în ierarhia autorităţilor statului. 955 din 8 noiembrie 1994 şi stabilit la Arusha în Tanzania. Viena. chiar dacă o concretizare a acestor preocupări s-a realizat abia în urma celui de-al doilea război mondial.traficul cu stupefiante (Convenţia unică asupra stupefiantelor. Raportul a fost aprobat prin Rezoluţia Consiliului de Securitate nr. ca aplicare a art. această instituţionalizare s-a realizat prin tribunale ad-hoc: Tribunalele Militare Internaţionale de la Nürnberg şi Tokyo.difuzarea de publicaţii pornografice. 1988). Abia în urma atrocităţilor comise în timpul celui de-al doilea război mondial. patru de la TPII şi trei de la TPIR). La 17 iulie 1998 a fost adoptat la Roma. din perioada interbelică. Timp de mai bine de 50 de ani. Tribunalul Internaţional Penal pentru Ruanda Tribunalul penal internaţional pentru Ruanda (TPIR) ) a fost înfiinţat tot printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate. cele două instanţe împart instituţii precum cea a procurorului (deşi există un procuror adjunct care lucrează la Arusha) sau camera de apel (compusă din şapte judecători permanenţi. Tribunalul a început să lucreze efectiv în 1995. Secretarul General ONU era împuternicit să prezinte Consiliului de Securitate un raport asupra creerii unui tribunal internaţional. care sunt deţinute în Tanzania. . potrivit căruia "Consiliul de Securitate poate hotărî ce măsuri. Mai mult. trebuie luate spre a se a urmare hotărârilor sale şi poate cere membrilor Naţiunilor Unite să aplice aceste măsuri". a. care nu implică folosirea forţei armate. Prin această rezoluţie.falsificarea de monedă . ideea justiţiei penale internaţionale şi a răspunderii individuale pentru crime de război. nr. aceste dispoziţii nu au fost puse în aplicare. Chiar dacă prin Tratatul de la Versailles se prevedea crearea unui tribunal special pentru judecarea împăratului Germaniei. 41 al Chartei ONU. b. punând sub acuzare mai mult de 20 de persoane considerate vinovate de genocid. Tribunalul a fost creat în urma Rezoluţiei Consiliului de Securitate nr.. la Arusha. Tribunalul Internaţional Penal pentru fosta Iugoslavie Tribunalul penal internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPII) a fost înfiinţat cu scopul represiunii penale împotriva persoanelor care au comis grave încălcări ale dreptului umanitar în timpul războiului din fosta Iugoslavie (începând cu anul 1991). a rămas. 1971. 3. Viena. Cu toate acestea. . ideea instituţionalizării justiţiei penale internaţionale a devenit o prioritate. Convenţia ONU împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope. sau în 108 . 1961. Statutul a intrat în vigoare la 1 iulie 2002. una dintre preocupările importante ale societăţii internaţionale. Wilhelm al II-lea.

2007. . / zi VII. c. reprezentarea geografică echitabilă (7 judecători din grupul vest-european şi alte state. Printre persoanele puse sub acuzare şi aflate în detenţie la dispoziţia tribunalului se numără Théoneste Basosora (care conducea problemele externe şi militare în Ruanda). Potrivit art. cit.crimele împotriva umanităţii. C. op. JeanPaul Akayesu (primar al unei comune ruandeze. Curtea Penală Internaţională poate judeca: . BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ NECESARĂ APROFUNDĂRII: B.374-415. p. 3 din grupul african şi unul din Europa de Est) şi repartizarea echitabilă între bărbaţi şi femei (dintre primii judecători ai Curţii aleşi în 2003. op. 1). op... Hotărârile Curţii sunt supuse apelului şi revizuirii. A. spre deosebire de Tribunalele pentru fosta Iugoslavie şi Ruanda. B. pp. 7 erau femei iar 11 bărbaţi). 4 din grupul latino-american şi caraibian. Jura. detenţia pe viaţă. 4 alin. cit.-M. Acestea sunt fie detenţia până la 30 de ani. organizaţi în: Prezidiu. 3 din grupul asiatic. ..187-201. B. op. Selejan-Guţan. Curtea este alcătuită din 18 judecători.crima de genocid. pp. precum şi amenzi. VI. Crăciunean. . Sub aspectul competenţei materiale. pe teritoriul oricărui alt stat. Scăunaş. Selejan-Guţan. prin acord special. în condiţiile prevăzute de Statut. cit. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE: 1) Ce este răspunderea internaţională? 109 . Biroul Procurorului şi Grefa..Camerun. 2006. Secţiunea de Judecată şi Secţiunea de Pre-Judecată. Sediul Curţii este la Haga. Aurescu. Judecătorii sunt aleşi de către adunarea statelor părţi. pp. Curtea Penală Internaţională Permanentă Competenţa Curţii Penale Internaţionale este calificată ca fiind complementară jurisdicţiilor penale naţionale (art. care a fost şi primul condamnat pentru genocid al TPIR. precum şi pedepsele pe care aceasta le poate pronunţa. (2) al Statutului. în anul 1998) şi Jean Kambada. Curtea îşi poate exercita funcţiile şi prerogativele pe teritoriul oricărui stat parte şi. cit. Curtea se bucură de personalitate juridică internaţională şi are capacitatea juridică necesară pentru exercitarea funcţiilor şi îndeplinirea scopurilor sale. 2008.crimele de război. confiscarea bunurilor rezultate direct sau indirect din săvârşirea crimei. Năstase. 228-245. 2003. L. Timpul necesar studiului: 3 h sau 30 min. Statutul detaliază regulile privind urmărirea şi judecarea de către Curte.372-404.crima de agresiune. pe o perioadă de 9 ani şi se au în vedere pentru alegerea lor criterii precum: reprezentarea principalelor sisteme de drept din lume. S. a căror competenţă era guvernată de principiul priorităţii.

2) În ce constă principiul universalităţii de jurisdicţie? 3) Care sunt actele care antrenează răspunderea internaţională? 4) Care sunt consecinţele răspunderii internaţionale? 5) Tribunalele penale internaţionale. 110 .

În ce constă distincţia între crime şi delicte internaţionale: a. acte ale persoanelor care acţionează în numele statelor b. tortură. Caracterul ilicit al faptului este înlăturat de următoarele împrejurări : a. Pot atrage răspunderea internaţională a statelor: a. existenţa unui fapt internaţional ilicit b. genocid. TESTE DE AUTOEVALUARE: 1.) c. asasinate. atribuirea unui fapt internaţional ilicit c. crimele împotriva umanităţii c. conduita ilicită b. Proiectul articolelor privind răspunderea internaţională a statelor. cel din fosta Iugoslavie (ucideri. tortură etc. legitima apărare 5. Care sunt elementele constitutive ale răspunderii internaţionale: a. starea de primejdie d. purificare etnică) d. cel din Cecenia (atentate. genocidul c. imputabilitatea Răspunsurile corecte se regăsesc la sfârşitul manualului. recunoaşterea responsabilităţii statului de către alte state 3. în cazul crimei internaţionale. adoptat în 1996 de Comisia de Drept Internaţional: a. purificare etnică) b. tortură etc. de-a lungul timpului în conflicte precum: a. contramăsurile sau represaliile c. nu există nicio distincţie 2. forţa majoră b. cel din Ruanda (genocid. existenţa unui prejudiciu c. în cazul unui delict orice stat are dreptul de a invoca răspunderea internaţională c.VIII.) 4. conduita organelor unei organizaţii internaţionale pe teritoriul statului în cauză b. crimele de război 2. Pot atrage răspunderea internaţională a statelor: a. cel din Kosovo (ucideri. TESTE DE EVALUARE: 1. tortură. nu face deosebirea între crime şi delicte internaţionale 111 . numai statul direct lezat are dreptul de a invoca răspunderea internaţională b. actele autorităţilor publice ale statelor 3. asasinate. Pot atrage răspunderea internaţională a statelor: a. Încălcări ale dreptului umanitar au fost considerate.

nu are o competenţă complementară jurisdicţiilor criminale naţionale TEMĂ PENTRU ACASĂ (TA): Reguli privind răspunderea internaţională a indivizilor TEMĂ DE CONTROL (TC): Curtea Penală Internaţională Permanentă 112 . fals 5. a fost revizuit relativ recent 4. nu introduce termenul de crimă internaţională în categoria faptelor ilicite de natură să angajeze responsabilitatea statului c.b. Regulile din care rezultă răspunderea internaţională a statelor sunt de natură convenţională: a. adevărat b. a fost înfiinţată prin Statutul de la Roma c. Curtea Penală Internaţională Permanentă: a. nu funcţionează încă b.

Concilierea 9. STRUCTURA MODULULUI DE STUDIU: 6. Mijloace jurisdicţionale de soluţionare a diferendelor internaţionale a. COMPETENŢE SPECIFICE DOBÂNDITE DE STUDENT: • studentul să fie capabil să explice distincţia între mijloacele jurisdicţionale şi cele nonjurisdicţionale de soluţionare pe cale paşnică a diferendelor internaţionale • studentul să fie capabil să evidenţieze care sunt principalele mijloace non-jurisdicţionale de soluţionare a diferendelor internaţionale • studentul să fie capabil să aplice. conciliere. Noţiunea de diferend internaţional 7. Curtea Internaţională de Justiţie. Mijloace non-jurisdicţionale de soluţionare paşnică a diferendelor internaţionale a. REZUMAT: IV. TERMENI DE REFERINŢĂ (CONCEPTE CHEIE): diferend. Principii aplicabile soluţionării diferendelor internaţionale 8. Curtea Internaţională de Justiţie 10. Negocierea b. Bunele oficii c. Arbitrajul internaţional b. mediere. Soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale în cadrul ONU V. arbitraj. soluţionarea pe cale paşnică. 113 . bune-oficii. anchetă.TEMA XI– SOLUŢIONAREA PE CALE PAŞNICĂ A DIFERENDELOR INTERNAŢIONALE I. Medierea d. Ancheta e. ONU. OBIECTIVELE SPECIFICE ALE TEMEI: • înţelegerea principiilor care stau la baza soluţionării pe cale paşnică a diferendelor internaţionale • înţelegerea regulilor de aplicare a mijloacelor de soluţionare pe cale paşnică a diferendelor internaţionale • înţelegerea rolului ONU şi a organelor acesteia în soluţionarea pe cale paşnică a diferendelor internaţionale • înţelegerea rolului Curţii Internaţionale de Justiţie în soluţionarea pe cale paşnică a diferendelor internaţionale • înţelegerea arbitrajului ca modalitate de soluţionare pe cale paşnică a diferendelor internaţionale II. să recunoască şi să explice regulile aplicabile în cazul mijloacelor jurisdicţionale de soluţionare pe cale paşnică a diferendelor internaţionale • studentul să fie capabil explice care este rolul ONU şi a organelor sale în soluţionarea pe cale paşnică a diferendelor internaţionale III.

având ca obiect drepturi. Negocierea sau tratativele este cel mai popular mijloc de soluţionare a diferendelor între state. 3. cu caracter de normă imperativă a dreptului internaţional.Noţiunea de diferend internaţional a fost definită. pretenţii sau interese ale acestora.mijloace jurisdicţionale: arbitrajul şi soluţionarea judiciară. conform căreia negocierile reprezintă o etapă 114 . precitată. anchetă. mediere. Principiul fundamental aplicabil în materia diferendelor internaţionale este principiul soluţionării paşnice a diferendelor internaţionale. 33 al Chartei ONU: mijloacele de soluţionare paşnică a diferendelor: .principiul bunei credinţe în relaţiile internaţionale. un conflict de opinii juridice sau de interese între state". Există chiar o teză. . Acestor mijloace li se adaugă procdurile de soluţionare a diferendelor prin organizaţii internaţionale sau acorduri regionale. independenţei şi integrităţii teritoriale a statelor. în jurisprudenţa Curţii Permanente de Justiţie. ca fiind "un dezacord asupra unei chestiuni de drept sau de fapt. CONŢINUTUL TEMEI XI: 1. 34 al Cartei ONU). Grecia c/ Regatului Unit. în jurisprudenţa Curţii Permanente de Justiţie. Noţiunea de diferend internaţional Noţiunea de diferend internaţional a fost definită. ca stare de fapt ce ar putea da naştere unui diferend sau ar putea duce la fricţiuni internaţionale (art. negocierile sunt utilizate ca o etapă preliminară unei soluţionări pe cale judiciară. diferende localizate şi grave. aşadar. ca fiind "un dezacord asupra unei chestiuni de drept sau de fapt. Uneori. un conflict de opinii juridice sau de interese între state" (cauza Concesiunile Mavrommatis în Palestina. . 2. deci. Mijloace non-jurisdicţionale de soluţionare paşnică a diferendelor internaţionale a. Principiul nerecurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa.mijloacele non-jurisdicţionale sau diplomatice: negocieri. prin nesoluţionarea ei. Principii aplicabile soluţionării diferendelor internaţionale 1. Art. . în timp. 1924). contacte între reprezentanţii părţilor (miniştri de externe. În documentele internaţionale în materie se mai utilizează şi noţiunea de "situaţie". Diferendul internaţional este. Situaţia este.principiul non-intervenţiei în afacerile interne ale unui alt stat. . o contradicţie declarată între două state. prin "canalele diplomatice normale": schimburi de documente. conciliere. ambasadori etc). o stare generală care ar putea genera.principiul egalităţii suverane a statelor. bazată pe decizia Curţii Permanente în cauza Mavrommatis. Negocierile se deosebesc de celelalte mijloace diplomatice prin aceea că se desfăşoară numai între statele părţi la diferend. 2. Declaraţia privind relaţiile prieteneşti dintre state (1970) enumeră şi alte principii aplicabile în materia soluţionării paşnice a diferendelor internaţionale: .principiul drepturilor egale şi al auto-determinării popoarelor. .principiul suveranităţii. Negocierile presupun contacte directe între părţile diferendului. fără intervenţia unui al treilea.

Concilierea presupune de asemenea implicarea unui terţ. implicarea terţului este minimă şi la nivelul stabilirii de contacte între părţi. ele au obligaţia de a se comporta în aşa fel încât negocierile să aibă un sens. Numirea terţului se face prin acordul statelor părţi la diferend. . ci doar în stabilirea de contacte între părţi în vederea soluţionării acestuia.Curtea Internaţională de Justiţie. Bunele oficii sunt acel mijloc de soluţionare paşnică a diferendelor care presupune implicarea unui terţ: persoană sau stat sunt acel mijloc de soluţionare paşnică a diferendelor care presupune implicarea unui terţ: persoană sau stat. a. Dacă în cazul bunelor oficii. b.obligatorie. Regula generală aplicabilă negocierilor este cea a bunei credinţe: "părţile sunt obligate să intre în negocieri cu scopul ajungerii la un acord şi nu doar pentru a trece printr-un proces formal de negociere ca o condiţie pentru aplicarea unei alte metode de soluţionare în lipsa unui acord. De exemplu. Ancheta presupune şi ea implicarea unui terţ în soluţionarea unui conflict. Practic. . dar cu scopul de a verifica starea de fapt care stă la baza acestuia.Curtea Europeană de Justiţie. Terţul ce asigură "bunele oficii" este o persoană sau stat neutru faţă de diferend. Astfel de instanţe sunt: . Misiunea lui este de a ajuta părţile în vederea începerii unor negocieri sau a reluării negocierilor întrerupte. altele sunt specializate într-un anumit domeniu. fie prin acordul părţilor la litigiu. Medierea este o variantă mai complexă a bunelor oficii. e. Acesta se implică în investigarea cauzelor disputei dintre părţi şi prezintă propuneri de soluţionare. înainte ca un diferend să ajungă în faţa justiţiei (teza anteriorităţii negocierilor). c.Tribunalul Internaţional pentru Dreptul Mării. terţul nu se implică în soluţionarea conflictului.instanţele arbitrale ad-hoc. Unele instanţe au o competenţă generală. Mijloace jurisdicţionale de soluţionare paşnică a diferendelor internaţionale Mijloacele jurisdicţionale de soluţionare a diferendelor internaţionale cuprind procedurile desfăşurate în faţa unor organe jurisdicţionale permanente sau temporare. organe ce sunt abilitate să rezolve litigiile cu caracter internaţional. la nivel universal sau regional. acesta joacă un rol mai mare. 4. d. prin implicarea sa în soluţionarea pe fond a diferendului.Curtea Europeană a Drepturilor Omului. în cadrul medierii. ceea ce nu ar fi posibil dacă oricare dintre ele insistă asupra propriei poziţii fără a avea în vedere modificarea acesteia.Curtea Inter-americană a Drepturilor Omului. . Secretarul General al ONU este deseori implicat în activităţi de "bune oficii". Arbitrajul internaţional 115 . . create fie prin tratate internaţionale. . numit şi conciliator.

dar opoziţia statelor a dus la formula de compromis a clauzei opţionale privind jurisdicţia. de o mai mare flexibilitate decât o procedură jurisdicţională standard. în baza art. Ideea unei jurisdicţii internaţionale permanente datează însă de la Conferinţa de la Haga din 1907.Arbitrajul are un caracter jurisdicţional. Potrivit doctrinei. Consiliul Ligii a numit un comitet consultativ de jurişti pentru elaborarea unui proiect de statut al unei Curţi Permanente de Justiţie Internaţională. aleşi pe termen de 9 ani. 37 al Convenţiei de la Haga din 1907. în general. Organizarea Curţii. obiectul diferendului. inspirat şi din propunerile formulate la Haga în 1907." Stabilirea recurgerii la arbitraj are loc prin acordul părţilor. Proiectul. prevedea o jurisdicţie obligatorie a Curţii. denumirea actuală. Executarea acestei sentinţe depinde de voinţa statului şi de aplicarea principiului bunei credinţe. însă. sub forma Curţii Permanente de Justiţie Internaţională. mai ales din perspectiva relaţiei acesteia cu Naţiunile Unite. hotărâre obligatorie pentru acestea din urmă. executorie. singura diferenţă dintre arbitraj şi soluţionarea judiciară provine din modul de selectare a membrilor organelor jurisdicţionale: "în timp ce în procedura arbitrală aceasta are loc prin acordul părţilor. adică un acord special încheiat între statele părţi la diferend. când s-a propus crearea unui astfel de tribunal pentru judecarea problemelor internaţionale. Statutul a intrat în vigoare în 1921. recurgerea la arbitraj implică angajamentul de a se supune sentinţei cu bună credinţă. al jurisdicţiei şi al jurisprudenţei. statele părţi pot conveni recurgerea la arbitraj prin aşa-numitul compromis. poate institui măsuri provizorii etc. experţi. dar în 1920.sau multilateral. iar Curtea a început să funcţionaze în 1922. Caracterul obligatoriu rezultă din aplicarea principiului pacta sunt servanda. în 1946. inclusiv a denumirii instanţei. noua Curte este continuatoarea celei vechi: sub aspectul prevederilor Statutului. deoarece implică o procedură cu caracter contradictoriu (procedură contencioasă) care se finalizează printr-o hotărâre pronunţată de un organ independent faţă de părţi. Sentinţa arbitrală este obligatorie pentru părţile litigiului şi are caracter definitiv. cu privire la tratatul prin care s-a stabilit recurgerea la arbitraj. Potrivit art. care a primit. Propunerea nu sa materializat imediat. Sentinţa arbitrală are însă caracter obligatoriu numai pentru cauza judecată. anterior naşterii vreunui diferend. 14 al Pactului Ligii Naţiunilor. revizuirea statutului Curţii a devenit necesară. Curtea Internaţională de Justiţie a devenit unul din organele principale ale ONU şi toţi membrii acesteia sunt ipso facto şi părţi la Statutul Curţii. în aplicarea principiului suveranităţii statelor. de regulă prin includerea într-un tratat bi. Curtea este alcătuită din 15 judecători permanenţi. dintre persoanele cu înaltă ţinută morală şi care sunt calificaţi corespunzător în ţările de origine pentru a ocupa înalte funcţii judiciare sau sunt 116 . Procedura arbitrală se bucură. a unei clauze compromisorii care să exprime consimţământul părţilor în această privinţă. prin care se stabileşte arbitrul (unic sau organ colegial). soluţionarea judiciară presupune existenţa unui tribunal stabil cu proprii judecători şi propriile reguli de procedură. modul de constituire şi procedura de urmat. În cazul unui diferend deja născut. Curtea Internaţională de Justiţie Curtea Internaţională de Justiţie a fost creată în 1920. Instanţa arbitrală poate face cercetări la faţa locului. După cel de-al doilea război mondial. pe care părţile trebuie să le accepte. 92 al Chartei ONU. poate audia martori. b. Ea cuprinde două faze: una scrisă şi una orală. Potrivit art. Sentinţa arbitrală nu este. indiferent de cetăţenie. Dincolo de aceste modificări de formă.

Procedura în faţa Curţii. Nici organizaţiile internaţionale nu au acces la jurisdicţia contencioasă a CIJ. cât şi pe cele bazate pe constrângere.toate problemele prevăzute de Carta ONU sau de tratatele şi convenţiile în vigoare. de pe o listă de persoane nominalizate de grupurile naţionale din cadrul Curţii Permanente de Arbitraj. cu condiţia ca ignorarea faptului respectiv să nu se datoreze părţii solicitante (art. prevăzut de art. 1 al Chartei. ONU poate interveni atât în soluţionarea unor diferende între membrii săi. agenţiile specializate ale ONU cu excepţia Uniunii Poştale Universale. aplanarea ori soluţionarea diferendelor internaţionale sau situaţiilor care ar putea duce la o încălcare a păcii. organizaţia este datoare să se implice în procesul de soluţionare paşnică a diferendelor dintre membrii săi. 9). Curtea Internaţională de Justiţie are două categorii de competenţe: competenţa contencioasă şi competenţa consultativă. de altfel. Competenţa Curţii. . la cererea uneia din părţi. fapt necunoscut Curţii la data hotărârii. Hotărârile CIJ sunt definitive şi obligatorii pentru părţile în litigiu. Numirea judecătorilor trebuie să ţină seama de reprezentarea "principalelor forme de civilizaţie şi de principalele sisteme juridice ale lumii" (art. În cazul în care una din părţi nu-şi execută obligaţiile prevăzute de o hotărâre a Curţii. cu condiţia acceptării de către acestea din urmă. prin mijloace paşnice şi în conformitate cu principiile justiţiei şi dreptului internaţional. 117 . Statele nu pot cere avize consultative ale CIJ. Curtea poate judeca două categorii de cauze. Curtea o va putea interpreta. Ele se bucură de autoritatea lucrului judecat. Charta ONU prevede. Judecătorii sunt aleşi de Adunarea Generală a ONU şi de Consiliul de Securitate. cealaltă parte poate sesiza Consiliul de Securitate al ONU. mult mai restrictiv reglementate (Capitolul VII). atât mijloacele de soluţionare paşnică a acestor diferende (Capitolul VI).). prevăzute în art. Nu pot fi membri ai Curţii doi judecători având aceeaşi cetăţenie. Consiliul de Tutelă. Avizele consultative ale CIJ pot fi cerute de Adunarea Generală a ONU sau de Consiliul de Securitate.jurişti cu competenţă recunoscută în dreptul internaţional. aceasta poate fi revizuită la cererea uneia din părţi. cât şi între aceştia şi alte state. Soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale în cadrul ONU Cum unul dintre scopurile majore ale ONU.cauzele înaintate de părţi. numai statele pot fi părţi în litigiile din faţa Curţii. cererea de revizuire trebuie făcută în termen de 6 luni de la descoperirea noului fapt şi nu mai târziu de 10 ani de la data hotărârii. care poate susţine aceste interese în faţa CIJ. 94 al Chartei ONU). este de a înfăptui. Atunci când se descoperă un fapt nou de natură decisivă pentru soluţionarea litigiului respectiv. precum şi de orice alt organ autorizat în conformitate cu Carta ONU (astfel de organe sunt: ECOSOC. 61 al Statutului). 36 al Statutului: . Persoanele fizice sau juridice nu au acces la jurisdicţia Curţii Internaţionale de Justiţie. Charta ONU acordă în mod expres Adunării Generale a ONU şi Consiliului de Securitate competenţe în materia soluţionării paşnice a diferendelor internaţionale. care poate face recomandări sau să decidă asupra măsurile necesare pentru aducerea la îndeplinire a hotărârii (art. Atunci când există o dispută cu privire la înţelesul sau întinderea unei hotărâri. Autoritatea Internaţională a Energiei Atomice ş. ele pot apela la protecţia diplomatică a statului ai cărui cetăţeni sunt. 5.a. Ratione personae. Din raţiuni de celeritate şi pentru a respecta principiul securităţii raporturilor juridice. Ratione materiae. Pentru susţinerea intereselor lor încălcate de un alt stat.

Adunarea Generală poate face recomandări membrilor ONU sau Consiliului de Securitate sau tuturor asupra acestor probleme.314-346. Selejan-Guţan. Aurescu. cit. În exercitarea acestei competenţe. op. În domeniul soluţionării paşnice a diferendelor internaţionale. (1) al Cartei ONU]. În exercitarea îndatoririlor sale. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE: 1) Ce se înţelege prin diferend internaţional? 2) Care sunt principiile soluţionării diferendelor internaţionale? 118 . Consiliul de Securitate trebuie să acţioneze în conformitate cu scopurile şi principiile Naţiunilor Unite.Adunarea Generală beneficiază de o competenţă generală în această materie. B. Jura. op. BIBLIOGRAFIE COMPLEMENTARĂ NECESARĂ APROFUNDĂRII: B. S. op. pp. op. 10 al Cartei conferă Adunării Generale competenţa de a discuta orice probleme sau cauze ce intră în domeniul de reglementare al Cartei sau legate de puterile şi funcţiile oricărui organ prevăzut de Cartă.-M. competenţa Consiliului de Securitate este stabilită de Capitolul VI al Cartei. p. 254-268.. Consiliul de Securitate dispune de principala responsabilitate în materia menţinerii păcii şi securităţii internaţionale [art. pp. 24 alin. 2006. / zi VII. C.. VI. Selejan-Guţan. 2008. L.. Timpul necesar studiului: 3 h sau 30 min. cit.316-339. cit. pp. cit.. A. Crăciunean. Scăunaş. Astfel. Năstase.206-223. 2003. 2007. art. B.

TESTE DE AUTOEVALUARE: 1. este un mijloc non-jurisdicţional de soluţionare a diferendelor 119 . nu este un mijloc paşnic de soluţionare a diferendelor d. VIII. nu se diferenţiază de conciliere 2. este un mijloc non-jurisdicţional de soluţionare a diferendelor c. este un mijloc jurisdicţional de soluţionare a diferendelor b. este folosit exclusiv pentru reglementarea litigiilor interstatale b.3) Care sunt principalele mijloace non-jurisdicţionale de soluţionare pe cale paşnică a diferendelor internaţionale? 4) Care sunt organele ONU care se implică în soluţionarea diferendelor internaţionale? Cum? 5) Arbitrajul internaţional. Concilierea: a. caută să examineze şi să rezolve diferendul printr-un organism jurisdicţional b. Arbitrajul internaţional: a. se bazează pe clauza compromisorie 3. se bazează pe consimţământul părţilor c. este întotdeauna o fază prealabilă arbitrajului c. Arbitrajul internaţional: a.

dă avize consultative d. este similară. TESTE DE EVALUARE: 1. determină litigiul care va fi supus arbitrilor c. este un mijloc non-jurisdicţional de soluţionare a diferendelor c. este un mijloc jurisdicţional de soluţionare a diferendelor b. este un mijloc non-jurisdicţional de soluţionare a diferendelor c. cu o hotărâre judecătorească TEMĂ PENTRU ACASĂ (TA): Curtea Internaţională de Justiţie – Rolul său în soluţionarea pe cale paşnică a diferendelor internaţionale 120 . nu dă avize consultative d. Arbitrajul internaţional: a. Asistenţa: a. anchetă b. este un mijloc non. trebuie să fie executată cu bună-credinţă de către părţi c. nu este un mijloc paşnic de soluţionare a diferendelor d. Curtea Internaţională de Justiţie: a. Consiliul de Securitate al ONU c. Reglementarea paşnică a diferendelor internaţionale se poate face prin: a. Compromisul arbitrajului unui tratat: a. desemnează arbitrii b. are întotdeauna forţă obligatorie Răspunsurile corecte se regăsesc la sfârşitul manualului. este compusă din 15 judecători c. ca forţă juridică. se bazează pe clauza compromisorie 3.4. poate judeca după principiile echităţii dacă părţile solicită acest lucru 5.jurisdicţional de soluţionare a diferendelor b. Sentinţa arbitrală: a. are sediul la New York 5. Curtea Internaţională de Justiţie: a. este folosit exclusiv pentru reglementarea litigiilor interstatale b. nu este obligatoriu 4. nu este un mijloc paşnic de soluţionare a diferendelor d. poate fi executată prin folosirea constrângerii d. mediere 2. nu este obligatorie b. are ca scop propunerea de soluţii pentru părţile în litigiu b. se bazează pe consimţământul părţilor c.

e. TEMA X: 1 – a.d.c. 5 – a.c. 3 – a. 3 – b. 2 – c.e. 5 – c.c. 2 –a. 4 – a. 5 –c.c. 6 – d. 2 – c.c. 4 – a.c.d. TEMA VI: 1 – b. 2 – b.d.c.f. 10 – b.f. 3 – b. 2 – c. 9 – b. 3 – c.e . 3 – d.c. 5 – c.d .d. 2 – d. 4 – c. TEMA IX: 1 – b.d. TEMA II: 1–. 5 – a.d. 2 – a.b.RĂSPUNSURI LA TESTELE DE AUTOEVALUARE: TEMA I: 1–a. 3 – a.e. TEMA XI: 1 – a. TEMA VII: 1 – b.b.c. TEMA VIII: 1 – c.b. 3 – b.d.c.e. 4 – c. c.c. 3 – c.e.b.b.c. 7 – b. 4 – a. 5 – c. TEMA III: 1– a. 4 – b. 8 – b. 3 – d.d.c. TEMA IV: 1 – d. 4 – b.d.d. 6 – d.c.c . 4 – c.e.b.e. 5 – c. 5 – a. 4 – c.f .c. 8 – c. 3 – c .c. 4 – c. 2 – c. 5 – a. 2 – c.c.d. 2 – b.d. 7 – a.d. 5 – c. 4 – a.c. TEMA V: 1 – b. 2 – a. 3 – b.e. 6 – c. 5 – c.c.c. 121 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful