UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE-SOCIOLOGIE







Prof. univ. dr. Mihai Golu












FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI





























2
I. OBIECTUL PSIHOLOGIEI

1. Psihologia ca stiin independent s-a constituit relativ târziu, „certificatul ei
de nastere¨ Iiind semnat în 1879. prin înIiinarea. la Leipzig. de ctre savantul german
Wilhelm Wundt, a primului laborator bazat pe utilizarea metodei experimentale.
Pentru prima dat. Ienomenele vieii psihice erau scoase din sIera simplelor
descrieri si speculaii IilosoIice si incluse în programul cercetrii stiiniIice
sistematice, aplicându-li-se operaiile msurrii. cuantiIicrii si criteriile obiectivitii
si cauzalitii.
Foarte curând. îns. aveau s apar divergene în legtur cu deIinirea si
circumscrierea obiectului noii stiine. Desi denumirea prea s impun de la sine
identitatea acestui obiect – psihe = psihic, logos = vorbire, deci: psihologia ÷ stiina
despre psihic, s-a dovedit c. în realitate. modul de înelegere a naturii si structurii
interne a psihicului uman nu a Iost câtusi de puin unitar. AstIel. s-au configurat trei
orientri diIerite si în mare msur opuse. si anume:
a) orientarea care reducea psihicul uman la constiin si care susinea c obiectul
psihologiei îl reprezint studiul constiinei (respectiv. al proceselor psihice
constiente);
b) orientarea care susinea c elementul esenial si determinant al vieii psihice a
omului este inconstientul. acesta trebuind. chipurile. s reprezinte principalul domeniu
de preocupare al psihologiei (psihologia abisal sau psihanaliza elaborat de
S. Freud);
c) orientarea care susinea c adevrata si autentica realitate psihologic o
constituie reaciile externe de rspuns (secretorii si motorii) la aciunea diversilor
stimuli din mediu si. ca atare. obiectul psihologiei trebuie s Iie studiul
comportamentului (behaviorismul, creat de savantul american J. B. Watson, în
1912/1913).
2. În prezent. au Iost depsite limitrile si absolutizrile pe care se bazau
orientrile menionate . AstIel. se admite c sIera noiunii de .psihic uman¨ este mai
larg decât sIera noiunii de .constiin¨. ea incluzând într-o relaionare de tip
sistemic trei componente: inconstientul. subconstientul si constientul. toate împreun
formând domeniul de studiu al psihologiei.
Pe de alt parte. planul subiectiv (psihic) intern si planul obiectiv
(comportamental) extern nu se mai rup artiIicial unul de cellalt si nu se mai opun ca
entiti antagonice ireductibile; dimpotriv. se recunoaste si se aIirm unitatea
indisociabil a lor sub egida principiului unitii .constiin-activitate”.
Finalmente. psihologia se defineste ca stiina care studiaz. cu aiutorul unor
metode obiective specifice. organizarea psihocomportamental sub aspectul
determinismului. mecanismelor si legilor devenirii si funcionrii ei. in plan animal si
uman. in unitatea contradictorie a individualului. particularului si generalului.
universalului. Aceast deIiniie stabileste în mod real sIera de cuprindere a
domeniului si iustiIic diIerenierile si delimitrile existente în interiorul lui:
a) psihologia animal si b) psihologia uman.
Psihologia uman are. la rândul ei. o latur general care ne oIer tabloul
global al organizrii psihocomportamentale a omului normal (mediu). Icând
abstracie de vârst. sex. context socio-cultural. ocupaie (proIesie) etc.. si o latur
particular-diferenial. care se centreaz pe studiul si explicarea ipostazelor concrete
în care se poate afla organizarea psihocomportamental în Iuncie de: vârst. sex.
mediu socio-cultural. activitate proIesional. nivel de dezvoltare. natura deviaiilor si
tulburrilor patologice: psihologia genetic si a dezvoltrii. psihologia vârstelor.
3
psihologia scolar. psihologia muncii. psihologia militar. psihologia creaiei.
psihologia artei. psihologia sportului. psihologia comercial si economic. psihologia
social. psihologia medical. psihopatologia etc.

II. SPECIFICUL CUNOASTERII PSIHOLOGICE
METODELE PSIHOLOGIEI

1. Specificul cunoasterii psihologice. Modelul tradiional al cunoasterii
stiiniIice constituit. sub autoritatea mecanicii si Iizicii clasice. Iormula. cerina ca
orice domeniu. luat ca obiect de studiu. s posede proprieti nemiilocit observabile si
perceptibile. care s poat Ii msurate si cuantiIicate.
Psihicul ca atare este lipsit de asemenea proprieti. el nu are nici lungime. nici
grosime, nici volum, nici greutate, nici miros, nici gust. Singura dimensiune, care se
recunostea proceselor si tririlor psihice era durata; dar, numai pe baza ei, nu era
posibil construirea unui sistem complet de coordonate si msurtori. care s Iie
tratabil matematic.
Acesta era principalul argument invocat de marele filosof german Immanuel
Kant, pentru a respinge în mod categoric posibilitatea desprinderii psihologiei de
IilosoIie si constituirea ei într-o stiin independent.
În aceste condiii. ca unic modalitate de obinere a datelor necesare descrierii
coninuturilor si strilor psihice interne (ale constiinei) era considerat metoda
introspeciei (privirea cu propriul ochi interior spre ceea ce se petrece în momentul
dat pe scena constiinei si relatarea verbal a celor constatate). Psihologia bazat pe
utilizarea exclusiv a acestei metode a primit denumirea de introspecionist si ea s-a
aIirmat puternic în ultimele dou decenii ale secolului XIX si în primele trei decenii
ale secolului XX (Th. Lipps. N. Ach. O. K&lpe. Marbe. Ed. Titchener).
Pentru a satisIace cerina observabilitii nemiilocite. behaviorismul a aruncat
peste bord lumea subiectiv intern a constiinei. reinând ca obiect al cunoasterii
psihologice reaciile de rspuns ale subiectului la stimulii obiectivi din aIar. Dar. asa
cum se va remarca ulterior, procedând astfel, behaviorismul a constituit o „psihologie
Ir suIlet¨. o psihologie nu a .omului subiect¨. ci a .omului robot¨. Iesirea din acest
impas metodologic este posibil numai în msura în care se admite c o cunoastere
stiiniIic poate s aib nu numai un caracter nemiilocit. ci si unul miilocit, observarea
obiectului realizându-se indirect prin intermediul unor eIecte si Ienomene prin care el
se maniIest si se exprim.
Cunoasterea psihologic devine prin excelen o cunoastere miilocit: datele si
inIormaia obiectiv despre natura. coninutul si dinamica proceselor psihice
particulare se obin pe baza observrii. înregistrrii si analizei rspunsurilor si
conduitelor subiectului în situaii obiective concrete.
2. Metodele psihologiei. Cunoasterea psihologic se realizeaz prin utilizarea
unui larg repertoriu de metode si procedee. Dup poziia pe care o au Ia de
Ienomenul studiat. metodele psihologiei le împrim în dou grupe: pasive si active.
Pasive sunt considerate acele metode care se adreseaz Ienomenelor a cror
declansare se produce spontan. în situaia concret în care se aIl subiectul în
momentul dat. În rândul lor includem: metoda observaiei si metoda biografic.
Active sunt metodele prin care cercettorul acioneaz direct asupra subiectului
si provoac maniIestarea procesului psihic. a trsturii de personalitate sau a
comportamentului propus pentru a Ii studiat. Din aceast categorie Iac parte:
experimentul de laborator, experimentul natural, ancheta, chestionarul, analiza
produselor activitii. testele sau probele psihometrice. Metoda central în cercetarea
4
psihologic trebuie considerat experimentul de laborator. El depseste toate celelalte
metode în precizie. obiectivitate si grad de controlabilitate a variabilelor. Metoda
experimental permite cercettorului: s intervin activ si s provoace Ienomenul
studiat; s izoleze. s dozeze si s controleze variabilele – independente, dependente
si intermediare; s modiIice si s varieze condiiile de maniIestare a Ienomenului; s
compare rezultatele grupului experimental cu cele ale grupului de control, care nu a
Iost supus regimului experimental; s repete acelasi model experimental de mai multe
ori. pe acelasi subiect sau grup de subieci; s releve condiionarea reciproc dintre
variabile.
Ca limite ale experimentului de laborator se menioneaz: caracterul relativ
artiIicial al situaiei în care este plasat subiectul. izolarea acestuia de contextul natural
al existenei si activitii sale; nu poate Ii Iolosit în mod universal. existând anumite
fenomene psihocomportamentale care nu pot fi provocate sau nu se permite, din punct
de vedere etic. s se provoace experimental.
3. Strategii în cercetarea psihologic. Fiind subordonat unor obiective si
Iinaliti cu semniIicaie general. cercetarea psihologic dobândeste un caracter
continuu si sistematic. Ea nu se reduce la simple explorri secveniale. independente
unele de altele. ci se realizeaz ca un demers integrat. întemeiat pe anumite principii si
consideraii metodologice generale. Un asemenea demers îl numim strategie de
cercetare. Complexitatea si diversitatea Ienomenelor psihocomportamentale au dus la
structurarea mai multor tipuri de strategii. si anume:
a) strategii transversale. care constau în studiul nivelului de dezvoltare si Iuncionare
a organizrii psihocomportamentale la indivizi de aceeasi vârst;
b) strategii longitudinale. care rezid în studiul organizrii psihocomportamentale a
unui individ sau grup de indivizi. pe parcursul mai multor etape de vârst. de
exemplu: la vârsta de 3 ani, la vârsta de 5 ani, la vârsta de 7 ani, la vârsta de 11 ani
etc.; Iolosind asemenea strategii. se pot identiIica si stabili particularitile curbei
evoluiei psihice. amplitudinea diIerenelor dintre etapele de vârst;
c) strategii genetice. prin care se urmreste cunoasterea mecanismelor. legitilor si
Iactorilor Iormrii si dezvoltrii proceselor psihice si comportamentelor – în plan
istoric. Iilogenetic si în plan individual. ontogenetic;
d) strategii difereniale. prin care se evideniaz si se evalueaz deosebirile de ordin
calitativ în organizarea psihocomportamental între: om si animal. copil si adult.
brbat si Iemeie. normal si patologic. între persoane de aceeasi vârst si acelasi sex
etc.; studiul deosebirilor interindividuale si intergrupale este la Iel de important pentru
cunoasterea psihicului în toat complexitatea sa ca si studiul asemnrilor si
aspectelor comune;
e) strategii clinice. care au ca scop studiul si explicarea abaterilor si tulburrilor
patologice în sIera psihicului si comportamentului. cauzate de focare organice sau de
dereglri Iuncionale ale creierului.

III. PRINCIPIILE METODOLOGICE ALE PSIHOLOGIEI

Cunoasterea psihologic se cere a Ii orientat si coordonat de un set de
principii metodologice generale care s asigure coordonatele de reIerin ale analizei
si interpretrii Ienomenelor concrete. Eseniale sunt urmtoarele principii:
a. determinismului (extern);
b. relaionrii neuro-psihice;
c. reIlectrii si modelrii inIormaionale;
d. aciunii si al unitii constiin-activitate;
5
e. genetic si al istorismului;
f. sistemicitii.
a. Principiul determinismului (extern) impune obligativitatea analizei si
explicrii psihicului pe baza unor condiii si cauze reale. obiective. Aceste condiii si
cauze rezid în aciunea asupra organelor de sim ale animalului sau omului, a
stimulilor de diIerite modaliti si grade de complexitate.
În sfera fenomenelor psihocomportamentale avem de a face cu un determinism
miilocit. Aceasta înseamn c aciunea oricrui stimul extern se reIract si se modiIic
de strile si condiiile interne ale subiectului. Ca urmare, relaia dintre stimulul extern (S)
si reacia de rspuns (R) nu este de tip cauzal univoc. ci de tip probabilist: stimulul
extern dat nu duce în mod necondiionat si invariant la producerea uneia si aceleiasi
reacii de rspuns. ci numai cu o anumit probabilitate. existând posibilitatea ca
subiectul s dea si o alt reacie sau chiar s nu rspund deloc. în Iuncie de starea lui
psihoIiziologic intern la momentul respectiv. AstIel conchidem c procesele si
actele psihocomportamentale ale omului se înscriu în sfera unui determinism complex
multivariat, pe care-l numim statistic.
Cât priveste natura substanial-calitativ a Iactorilor determinativi externi.
pentru psihicul si comportamentul uman. rolul principal revine factorilor socio-
culturali. principiul determinismului luând Iorma speciIic a principiului condiionrii
social-istorice si istorico-culturale. Aceasta înseamn c de psihic uman propriu-zis se
poate vorbi numai la individul socializat. care se naste. trieste si-si desIsoar
activitatea într-un anumit mediu social.
b) Principiul relaionrii neuropsihice impune necesitatea ca psihicul în
întregul su. inclusiv Iorma lui superioar de maniIestare – constiina uman – s Iie
considerat si deIinit ca Iuncie a sistemului nervos. a creierului. Mecanismul
producerii oricrui proces psihic. de la cel mai simplu. pân la cel mai complex. este
de natur reIlex. Iiind mediat de procese Iiziologice nervoase (excitaie. inhibiie.
modulri ale amplitudinii si Irecvenei inIluxului nervos etc.). Creierul. îns. nu
genereaz percepii. idei. triri emoionale. atitudini etc. în virtutea simplei structuri
celulare interne a lui. ci numai pe baza recepionrii. prelucrrii si interpretrii
stimulilor din afara sa. Din principiul relaionrii neuro-psihice. deriv. mai departe.
principiul unitii dialectice a psihologicului si Iiziologicului. Potrivit acestuia. nici un
proces psihic nu se poate realiza Ir un anumit ansamblu de transIormri si Ienomene
neurofiziologice speciIice. Din punct de vedere genetic si cronologic. Iiziologicul
precede si condiioneaz psihologicul; psihologicul posed îns caracteristici si
determinaii calitative proprii. devenind ireductibil la Iiziologic (atributele de
subiectiv si ideal sunt aplicabile numai proceselor psihice. nu si celor Iiziologice. care
aparin Ienomenelor substanial-energetice obiective). Pe msur ce structura psihic a
individului se maturizeaz si se consolideaz. ea capt o relativ autonomie Ia de
baza fiziologic iniial. exercitând o inIluen activ asupra strii generale a
organismului – inIluena psihosomatic. care Iace posibile sugestia. autosugestia si
psihoterapia.
c) Principiul reflectrii si modelrii informaionale st la baza înelegerii
naturii existeniale sau a statutului ontologic al psihicului. El ne rspunde. asadar. la
întrebarea .în ce Iorm sau modalitate exist psihicul?¨. Si rspunsul va Ii: psihicul
exist ca o Iorm particular de reIlectare. respectiv. reIlectare de spe subiectiv si
ideal (nonsubstanial) si ca inIormaie. Percepiile. reprezentrile. noiunile care
alctuiesc scheletul intelectului. al constiinei sunt în sine modele inIormaionale
interne ale lucrurilor. Ienomnelor si situaiilor obiective externe. Faptul c psihicul
este de natur reIlectoriu-inIormaional îl argumentm prin aceea c el a aprut din
6
necesiti de adaptare la un anumit mediu existenial mai complex. caracteristic
regnului animal. si îndeplineste pretutindeni si în orice moment un rol reglator.
optimizator. organizator. Ca si inIormaia. psihicul exprim si ne d msura gradului
de organizare la nivelul sistemelor animale si umane.
d) Principiul aciunii si al unitii constiin-activitate ne oblig s
recunoastem interdependena legic dintre planul comportamental extern si planul
subiectiv intern. Forma primordial de maniIestare a psihicului. în ontogenez. o
constituie aciunea direct a copilului cu obiectele si lucrurile din iurul su. Prin
interiorizare treptat. stadial. schemele de organizare si desIsurare a aciunilor
externe – de descompunere. de comparare (msurare). de grupare. de asamblare etc.
devin matrici ale structurrii operaiilor mentale. care dobândesc autonomie complet.
putându-se desIsura Ir apelarea la suport obiectual sau imagistic, de-abia în jurul
vârstei de 14 ani.
Pe msur ce se Iormeaz si se consolideaz. structurile interne ale constiinei
devin premis si Iactor reglator al aciunii externe. condiionând calitatea si eIiciena
ei. Se închide astfel circuitul aciune constiin aciune.
e) Principiul genetic si al istorismului ne arat c psihicul nu trebuie
considerat ca un dat sau ca ceva predeterminat si imuabil. ci ca ceva devenit si
evolutiv. Atât psihicul în ansamblul su. cât si diIeritele procese care-l compun au o
genez – în plan Iilogenetic. istoric si în plan individual. ontogenetic. IdentiIicarea si
descrierea stadiilor si Iormelor pe care le îmbrac în Iiecare stadiu trebuie s
constituie unul din obiectivele eseniale ale cercetrii psihologice. Traiectoria
dinamicii psihicului în plan individual tinde s se suprapun cu traiectoria dinamicii
organismului. punând în eviden trei mari segmente:
segmentul ascendent antientropic. în interiorul cruia au loc procesele de
dezvoltare, consolidare, maturizare,
segmentul optimumului Iuncional. în cadrul cruia toate componentele
sistemului se menin la valori ridicate.
si segmentul descendent entropic. în cadrul cruia se acumuleaz eIectele
entropice. de regresie si dezorganizare.
f) Principiul sistemicitii reclam necesitatea de a aborda psihicul prin prisma
exigenelor metodologiei cibernetico-sistemice. Astfel, el nu trebuie privit ca un
simplu conglomerat sau ca o simpl sum aritmetic de elemente în sine
independente, ci ca un sistem. ale crui componente (procese. stri. trsturi) se aIl
într-o relaie legic unele cu altele. condiionându-se reciproc. Aceast
intercondiionare este atât de puternic. încât genereaz acea calitate emergent a
unitii supraordonate. graie creia. în orice proces particular se imprim pecetea
întregului – stilul, tipul etc. – si eIectul inIluenrii celorlalte. Abordarea sistemic se
opune astIel abordrii atomare. bazat pe principiul descompunerii – recompunerii,
dezvoltat de asociaionism.

IV. PROBLEMA LEGILOR ÎN PSIHOLOGIE

Scopul principal al oricrei stiine este acela de a descoperi si Iormula legi. prin
care s explice riguros si obiectiv modul de Iiinare si maniIestare (desIsurare) a
Ienomenelor pe care le studiaz. Legea este îneleas ca o relaie de condiionare sau
determinare mai mult sau mai puin stabil si repetabil între dou sau mai multe
Ienomene. Cu cât cerina stabilitii si repetabilitii este satisIcut mai bine. cu atât
legea este considerat mai valabil si mai veridic. si invers. Din acest punct de
vedere. cele mai .tari¨ sunt considerate legile mecanicii si Iizicii clasice.
7
Mult vreme. psihologia a mers pe linia descoperirii unor asemenea legi. S-a
dovedit. îns. c bilanul este mai mult decât nesatisIctor. doar legile psihofizice,
care descriu relaia dintre intensitatea stimulului si intensitatea reaciei (senzaiei). pot
fi încadrate în categoria legilor tari (dinamice).
În rest. relaia dintre variabilele independente (stimulii. situaiile) si cele
dependente (procesele psihice. comportamentele) se înscrie în sIera probabilitii. Ca
urmare. legea care o exprim devine una statistic. Aceasta înseamn c ea se deduce
si se Iormuleaz pe baza unui ansamblu mare de cazuri individuale sau de msurtori;
de asemenea. ea nici nu poate Ii veriIicat si conIirmat pe cazuri individuale. ci.
numai la nivel de grup sau de .populaie¨.
Asadar. orice lege psihologic presupune si se bazeaz pe individual. dar nu-l
exprim în mod direct. ci numai indirect. prin intermediul unei tendine centrale (o
medie aritmetic. de pild) si al unui indice de dispersie (abaterea standard. de pild).
Cum continuumul probabilitii se cuprinde între 0 si 1. punând în eviden
grade diIerite de nedeterminare (incertitudine). rezult c si legile statistice cu care
opereaz psihologia. vor avea grade de trie diIerite. Gradul cel mai slab de trie îl
vor avea acelea care graviteaz în iurul probabilitii de 0.50; corespunztor. cu cât
relaia descris de lege se îndeprteaz mai mult de 0.50 spre 1 sau spre 0, cu atât
gradul de trie creste.
Dup sIera de cuprindere. legile psihologice se împart în: particulare, care se
reIer la anumite procese psihice (ex. legile senzaiei. legile percepiei. legile
memoriei etc.) si generale, care se refer la organizarea si Iuncionarea sistemului
psihic în ansamblu (ex. legile dezvoltrii. legile asociaiei. legile organizrii ierarhice.
legea motivaiei).
Dup coninut. legile psihologice au Iost împrite în: legi de funcionare, legi
de compoziie, organizare sau structur si legi de dezvoltare. Din prima categorie fac
parte: legile senzaiei. percepiei. memoriei. gândirii; din a doua categorie pot Ii
menionate legea pregnanei. legea bunei Iorme. legea integrrii; din categoria a treia
fac parte legea diIerenierii – individualizrii. legea stadialitii. Unul si acelasi
proces. ca si psihicul în ansamblu. se subordoneaz concomitent tuturor celor trei
categorii de legi.

V. PSIHICUL UMAN

1. Noiunea de psihic. Probabil c în istoria stiinei nu exist un alt concept a
crui deIinire s Ii suscitat atâtea dispute si controverse ca cel de psihic. Tocmai pe
trâmul lui s-a produs scindarea gândirii IilosoIice în materialist. care va subordona
psihicul determinaiilor si însusirilor materiei. si idealist. care va lega psihicul de
determinaiile pur spirituale. extramateriale. transcendentale.
Psihologia stiiniIic se întemeiaz esenialmente pe principii materialiste.
considerând psihicul ca Ienomen natural. care se individualizeaz prin atribute
calitative specifice, ireductibile la atributele altor fenomene naturale. Definirea lui se
realizeaz printr-o serie de raportri corelate. si anume:
a) raportarea la lumea extern. din care rezult natura sa existenial de Iorm
subiectiv. ideal. de reIlectare si de Iorm particular. de inIormaie la nivelul
organismelor animale. bazat pe semnalizare-designare-reprezentare;
b) raportarea la sistemul nervos. la creier . din care rezult statutul lui de Iuncie
speciIic a creierului realizat în cadrul comunicrii inIormaionale a individului cu
lumea extern;
8
c) raportarea la serviciile de adaptare si de reglare ale organismului animal. din
care decurge statutul su de Iorm speciIic. calitativ superioar. a vieii de relaie. si
rolul instrumental-reglator în desIsurarea comportamentului.
2. Specificul psihicului uman. Privit pe scar evolutiv. Iilogenetic. psihismul
nu reprezint un continuum plat. uniIorm. ci o succesiune de trepte. distanate unele
de altele. dup gradul de diIereniere si complexitate structural-Iuncional. Treapta
cea mai de sus. care se distaneaz cel mai mult de cea imediat inIerioar. o ocup
psihicul uman. Putem astIel aIirma. c principala caracteristic a psihicului uman.
const în aceea c. el. este Iorma cea mai înalt de organizare si Iuncionare. dintre
toate Iormele de psihism cunoscute nou.
Superioritatea absolut a psihicului uman în raport cu psihicul animal rezid în
diIerenierea si dezvoltarea excepional a proceselor inIormaionale cognitive. a
capacitii de înelegere. explicare. interpretare. decizie. creaie (proiecie. planiIicare.
anticipare etc.). precum si în apariia si dezvoltarea comunicrii verbale. limbaiul
devenind cel mai perIecionat instrument de codiIicare-vehiculare a semnalelor
(inIormaiei). La om. psihicul se realizeaz si în Iorma constiinei. Aceast
superioritate o punem pe seama a doi Iactori eseniali: a) complexitatea structural-
Iuncional extraordinar a creierului uman si b) complexitatea si speciIicul
inIluenelor mediului socio-cultural.
3. Psihicul uman ca sistem. Psihologia contemporan abordeaz psihicul ca
sistem. de pe poziiile metodologiei sistemice. Prin natura componentelor sale. este un
sistem inIormaional-energetic. deci nonsubstanial. Se încadreaz în categoria
sistemelor: dinamice (evolutive. cu autoorganizare). semideschise. supercomplexe si
probabiliste. De asemenea, se include în clasa sistemelor cibernetice, fiind dotat cu
mecanisme de autoreglare: feedback negativ (de stabilizare – homeostazia psihic).
feedback pozitiv antientropic (de optimizare si de dezvoltare). Ieedthrought (de
mediere si de transIer). IeedbeIore (de prospectare-anticipare).
Sistemul psihic uman se compune din trei subsisteme aflate într-o permanent
interaciune si intercondiionare: subsistemul inconstient, subsistemul subconstient sau
preconstient si subsistemul constient.
Subsistemul inconstient cuprinde o component înnscut. ansamblul
tendinelor. pulsiunilor. trebuinelor si instinctelor determinate biologic si legate de
aIirmarea si conservarea Iiinei biologice a personalitii umane. si o component
dobândit. ansamblul experienelor timpurii si al preceptelor constiinei morale a
societii. asimilate si interiorizate în primii cinci ani de via.
Subsistemul subconstient cuprinde. pe de o parte. coninuturile inIormaional-
cognitive si actele care au Iost cândva constiente. dar care în prezent se realizeaz Ir
controlul constient. iar pe de alt parte. amintirile. cunostinele si schemele operatorii
latente. care intr succesiv în Iluxul actual al constiinei. în Iuncie de solicitri si
situaii. Tot în subconstient se includ si acele elemente care emerg din inconstient.
asteptând s intre în constiin.
Subsistemul constient este nivelul superior, evolutiv cel mai înalt, pe care îl
atinge organizarea psihicului. Iiind propriu. în Iorma sa speciIic. numai omului.
Funcionarea sa se bazeaz pe principiul disocierii. al analizei critice. al teleonomiei
(Iormularea anticipat a scopurilor). al planiIicrii. al realitii.
Structural. subsistemul constient cuprinde procese cognitive (senzaii. percepii.
reprezentri. gândire. imaginaie). triri emoional-aIective. structuri motivaionale
(trebuine. interese. idealuri etc.). aciuni si acte voluntare despre care putem da seama
si pe care le putem controla si iustiIica. explica. Întreaga dinamic a proceselor si
9
actelor constiente este mediat de limbaiul verbal. de analiz si deliberri mentale
succesive.
Fiind nivelul cel mai nou din punct de vedere Iilogenetic si istoric. subsistemul
constient va Ii componenta cea mai activ si dinamic a psihicului uman. care. pe de o
parte. se caracterizeaz prin disponibilitatea cea mai mare la schimbare-dezvoltare, iar
pe de alt parte. va înregistra grade de organizare-Iuncionare diIerite atât în
succesiunea istoric a generaiilor. cât si în interiorul aceleiasi generaii. de la un
individ la altul.
De aceea. în evaluarea dezvoltrii si organizrii psihocomportamentale a unei
persoane. elementul de reIerin esenial trebuie s Iie subsistemul constient.
Tocmai în cazul acestui subsistem se diIereniaz si ating valorile cele mai
ridicate Iunciile: cognitiv. proiectiv (modele si proiecte mentale de transIormre a
realitii imediate. de creare a unei realiti noi – vezi inveniile). de planiIicare si
anticipare – predicie si de reglare prin analiz critic si comparaie criterial.
Interaciunea dintre cele tei subsisteme care alctuiesc sistemul psihic uman are
un caracter circular (realizând-se atât în sens ascendent – inIluena inconstientului
asupra subconstientului si constientului. cât si în sens descendent – inIluena
constientului asupra subconstientului si inconstientului) si dialectic (incluzând atât
compatibilitate si sinergie Iinalist. cât si contradicie. antagonism Iinalist – ceea ce
.cere¨. de pild. inconstientul la momentul dat poate s Iie respins de constient si
viceversa). De aici. deriv dramatismul si imprevizibilitatea comportamentelor
umane.

VI. PROCESELE DE PRELUCRARE-GESTIONARE
A INFORMAIILOR

Adaptarea la condiiile mediului extern este imposibil Ir un minimum de
.date¨ si .inIormaii¨ despre însusirile lucrurilor si situaiilor concrete. despre relaiile
dintre acestea. despre legitile care le guverneaz. Captarea si prelucrarea
inIormaiilor din lumea extern si utilizarea lor în reglarea si optimizarea reaciilor de
rspuns. a aciunilor instrumentale reprezint Iunciile eseniale ale sistemului psihic.
La nivelul omului. aceast Iuncie se va realiza prin intermediul unor procese înalt
diIereniate si specializate: senzaia. percepia. reprezentarea. imaginaia. gândirea.
memoria.

1. Senzaia. Aceasta este procesul psihic de captare si prelucrare a
informaiilor despre proprieti (insusiri) singulare ale stimulilor externi specifici.
La baza ei. st sensibilitatea – Iuncie de recepie-semnalizare. care deriv din
excitabilitatea sau iritabilitatea primar – se realizeaz prin mecanisme structurale
specializate denumite analizatori.
Atât dup natura mecanismului. cât si dup natura însusirilor pe care le reIlect.
senzaia se realizeaz într-o mare diversitate de modaliti (tipuri). Distingem: a)
categoria senzaiilor care ne Iurnizeaz inIormaii despre lumea extern
(exterocepia): senzaiile cutano-tactile. senzaiile vizuale. senzaiile auditive.
senzaiile olIactive. senzaiile gustative; b) categoria senzaiilor care ne Iurnizeaz
inIormaii despre poziiile posturale si actele motorii ale membrelor. capului si
trunchiului (propriocepia); c) categoria senzaiilor care ne Iurnizeaz inIormaii
despre modiIicrile si variaiile mediului intern al organismului (interocepia).
Condiiile principale pentru a se produce o senzaie sunt: integritatea structural-
Iuncional a analizatorului si aciunea stimulului speciIic la intensitatea
10
corespunztoare (s Iie cel puin egal cu valoarea pragului inIerior absolut al
sensibilitii respective).
Senzaiile se caracterizeaz prin urmtoarele proprieti principale: modalitatea
(calitatea). intensitatea. durata si tonul afectiv.
a. Modalitatea este proprietatea unei senzaii de a reIlecta selectiv anumite
însusiri ale stimulului speciIic (de pild. în cazul senzaiilor vizuale: lungimea de
und care d tonul cromatic; în cazul senzaiilor tactile: duritatea. asperitatea.
întinderea sau lungimea etc.);
b. Intensitatea este proprietatea senzaiei de a reIlecta si aprecia încrctura
energetic sau Iora de aciune a stimulului speciIic;
c. Durata este proprietatea senzaiei de a reIlecta si de a se maniIesta pe durata
de aciune a stimulului. Nici o senzaie nu se produce concomitent cu declansarea
aciunii stimulului speciIic. ci cu o anumit întârziere pe care o numim laten; de
asemenea. ea nici nu dispare imediat cu încetarea aciunii stimulului continuând
câteva miimi de secunde si dup aceea – efectul de urm sau imaginea consecutiv;
d. Tonul afectiv este proprietatea senzaiei de a se asocia cu o anumit trire
emoional – plcut sau neplcut. agreabil sau dezagreabil.
Legile sensibilitii. Sensibilitatea este o Iuncie dinamic evolutiv. Dinamica
ei este surprins într-o serie de legi generale: 1) legi evolutive (legea diIerenierii.
legea specializrii. legea complexiIicrii); 2) legi psihoIizice (legea raportului invers
proporional între valoarea pragului absolut si nivelul sensibilitii E ÷ 1/I. unde E =
nivelul sensibilitii. I ÷ intensitatea stimulului. legea raportului constant a pragurilor
diIereniale dx/x ÷ constant. unde dx ÷ Iraciunea de intensitate a stimulului speciIic
ce trebuie adugat la stimulul iniial pentru a determina o modiIicare abia
constientizabil a intensitii senzaiei; legea progresiei: în timp ce intensitatea
stimulului creste în progresie geometric. intensitatea senzaiei creste în progresie
aritmetic E ÷ K log. X ¹ C. unde E ÷ intensitatea senzaiei. X ÷ intensitatea
stimulului. K si C ÷ niste constante; legile psihoIizice prezentate mai sus au Iost
Iormulate de Bouguer (Irancez). Weber si Fechner (germani) si le poart numele.
3) legi psihoIiziologice (legea adaptrii. legea sensibilizrii. legea depresiei. legea
contrastului. legea sinesteziei); 4) legi socioculturale (legea învrii-optimizrii.
legea estetizrii. legea proIesionalizrii).

2. Percepia. Percepia reprezint un nivel calitativ superior al procesrii
informaiei extrase din interaciunea actual a subiectului cu obiectul. Ea are la baz
senzaia si se constituie prin articularea si integrarea senzaiilor. dar nu este
reductibil la acestea. asa cum susinea scoala asociaionist. Imaginea perceptiv sau
perceptul este un model inIormaional complex. care se raporteaz la obiect ca întreg.
în identitatea lui individual sau categorial speciIic. A percepe înseamn a putea da
rspunsuri corecte la întrebarea .Ce este acesta-aceasta?”
Spre deosebire de senzaie. care se produce oarecum spontan si pasiv de îndat
ce stimulul speciIic acioneaz asupra organului de sim corespunztor. percepia
presupune o implicare mai activ a subiectului. care recurge la operaii si strategii
speciale de explorare. cutare. selecie. evaluare. comparare. De aceea. definirea
percepiei ca reIlectare nemiilocit sau imediat este improprie. ea Iiind mediat în
realitate de operaiile succesive ale subiectului. AstIel. desIsurarea percepiei ia un
caracter fazic. Experimental, s-a demonstrat existena urmtoarelor Iaze: a) detecia,
care const în sesizarea aciunii stimulului si încadrarea lui în spaiu si timp; b)
discriminarea. care rezid în desprinderea stimulului din contextul celorlali; c)
identificarea. care se concretizeaz în integrarea Iinal a modelului inIormaional al
11
stimulului si în elaborarea rspunsului .este x¨; d) interpretarea. în cadrul creia se
desprinde semniIicaia stimulului identiIicat si se pune în relaie cu scopul activitii
subiectului. Dup coninut si mecanism. distingem: percepii monomodale (ex.
percepia vizual. percepia auditiv. percepia tactil) si percepii plurimodale, care
au la baz interaciunea între doi sau mai muli analizatori si care integreaz
inIormaii despre mai multe genuri de însusiri ale obiectului.
În seria formelor complexe ale percepiei umane se includ: percepia spaiului
(Iorm. volum. distan. poziie). percepia timpului (durate, intervale vide,
succesiuni), percepia miscrii (direcie. vitez). percepia limbaiului (oral. scris). si
percepia muzicii (raporturi de înlime. linie melodic. structur armonic).
Legile percepiei. Aspectele eseniale ale percepiei sunt exprimate de un
ansamblu de legi. pe care le împrim în urmtoarele grupe: a) legi ale asociaiei
(asemnare. contrast. contiguitate spaio-temporal). care acioneaz în etapele iniiale
ale Iormrii mecanismelor si schemelor perceptive în raport cu o clas sau alta de
obiecte); b) legi de structur (legea bunei Iorme. legea pregnanei. legea bunei
continuiti. legea destinului comun. legea unum-duo etc). care exprim Iuncionarea
mecanismelor si schemelor perceptive consolidate si atest ireductibilitatea percepiei
la o simpl sum de senzaii); c) legi generale, supraordonate (legea integralitii.
legea selectivitii. legea semniIicaiei. legea constanei. legea obiectualitii).

3. Reprezentarea. Dac senzaia si percepia ne oIer inIormaii despre
obiectele care acioneaz hic et nunc asupra organelor noastre de sim. reprezentarea
reflect si ne ofer informaii despre un obiect sau altul in absena acestuia. Astfel,
ea devine prima treapt în organizarea si Iuncionarea activitii mentale autonome
(operarea pe plan mintal cu imagini ale unor obiecte si Ienomene percepute cândva în
trecut si ale cror modele inIormaionale au Iost stocate si pstrate în memoria de
scurt si lung durat).
Termenul de reprezentare desemneaz dou realiti: a) procesul de ecforare-
reactualizare sau de elaborare a imaginii unui obiect in absena lui si b) produsul,
respectiv, imaginea constientizat. Procesul poate avea o desIsurare spontan.
involuntar. luând aspectul unui Ilux de reactualizri (amintiri) mai mult sau mai
puin haotice. amalgamate sau una intenionat. voluntar. imaginile succedându-se
într-o ordine logic si Iiind subordonate unui scop. Produsul poate Ii caracterizat dup
urmtoarele caliti (proprieti): a) claritatea sau pregnana. în Iuncie de care
distingem reprezentri intense sau vii si reprezentri pasive sau sterse; b)
completitudinea. pe baza creia delimitm reprezentri bogate. care tind s se
suprapun peste imaginile perceptive. si reprezentri srace sau lacunare (în principiu.
imaginea-reprezentare este mai srac. mai rezumativ decât imaginea-perceptiv); c)
relevana sau semnificaia, care permite delimitarea reprezentrilor relevante. în care
se selecteaz si se rein notele cele mai caracteristice si semniIicative ale obiectului. si
reprezentri derizorii. care conin note accidentale. nesemniIicative (de regul.
reprezentarea reIlect în mai mare msur semnificativul, relevantul, caracteristicul
decât percepia); d) gradul de generalitate. dup care distingem reprezentri
individuale. care reIlect obiecte concrete singulare (o anumit persoan. o anumit
cas. un anumit obiect. etc.) si reprezentri generale. care reIlect prototipul unei clase
de obiecte asemntoare (reprezentarea de cas în general. de om. în general. de
copac. în general); de regul. imaginea-reprezentare are un grad de generalitate mai
înalt decât perceptul; e) caracterul mijlocit, care const în aceea c elementele
inIormaionale constitutive ale imaginii-reprezentare sunt Iurnizate de senzaii si
percepii; I) caracterul panoramic. care rezid în transIormarea seriilor si
12
succesiunilor de dimensiuni (însusiri) care se etaleaz în percepie în conIiguraii
simultane.

4. Gândirea. Gandirea este procesul psihic de cunoastere cel mai complex si
calitativ cel mai înalt. Ea permite omului reIlectarea si luarea în stpânire mintal a
generalului. esenialului si necesarului din realitatea extern.
Spre deosebire de percepie. care este legat strict de prezent. hic et nunc,
gândirea se organizeaz ca activitate intelectual multiIazic. întinzându-se pe toate
cele trei coordonate temporale: prezent. trecut. viitor. Ea realizeaz o permanent
corelare între diverse momente si stri ale .obiectului¨: Ioloseste inIormaia despre
trecutul obiectului pentru a explica prezentul lui; integreaz inIormaia despre trecutul
si prezentul obiectului pentru a determina (prevedea). starea lui în viitor.
Gândirea conIer activitii de cunoastere atributele abstractizrii. prediciei.
anticiprii. teoretizrii.
Fiind un proces si o structur multidimensional de maxim complexitate.
gândirea poate Ii descris si deIinit din unghiuri diIerite: cognitiv-procesual,
structural-operaional. structural-inIormaional.
Din punct de vedere cognitiv-procesual. gândirea este activitatea intelectual
discursiv de prelucrare criterial-logic a inIormaiilor Iurnizate de percepie sau
memorie. în vederea înelegerii. explicrii si interpretrii Ienomenelor din univers
(natur si societate). a rezolvrii diIeritelor tipuri de situaii problematice. a elaborrii
diIeritelor proiecte si planuri de activitate creatoare. a elaborrii si adoptrii deciziilor
optime de aciune.
Din punct de vedere structural-operaional. gândirea este un sistem ordonat de
operaii sau de transIormri care se aplic unei situaii iniiale (A
0
) pentru aducerea ei
într-o stare Iinal (scop) (A
*
). ce reprezint un rspuns. un rezultat sau o soluie.
În lumina acestei deIiniii. gândirea ne dezvluie o anumit organizare dinamic
intern. în cadrul creia vom identiIica dou tipuri mari de operaii: generale si
particulare (specifice).
Operaiile generale sunt: analiza, sinteza, abstractizarea, concretizarea. Analiza
const în descompunerea pe plan mintal. a obiectului în pri componente pentru
dezvluirea si descrierea-explicarea structurii lui interne; sinteza este operaia invers.
de reconstituire. pe plan mintal a obiectului. extrgându-se si reinându-se inIormaia
esenial despre structura lui intern. Rezultatul unei sinteze poate deveni .obiect¨
pentru o nou analiz (analiza prin sintez); abstractizarea rezid în selectarea-
reinerea elementelor si însusirilor eseniale si lsarea în aIar a celor neeseniale.
secundare; generalizarea este operaia de extindere a unor însusiri sau relaii extrase
prin abstractizare la toate obiectele care Iac parte din aceeasi clas; concretizarea este
o operaie de aplicare a principiilor si legilor generale la analiza si interpretarea
cazurilor si situaiilor particulare.
Operaiile particulare (speciIice) sunt cele care se Iormeaz si se utilizeaz în
interiorul diIeritelor stiine: matematic. Iizic. chimie. biologie. psihologie.
sociologie etc.
Operaiile gândirii au caracter formal. în sensul c se aplic unor constructe
ideale. simbolice. desprinse de suportul obiectual concret. si reversibil. în sensul c
pentru orice transIormare exist una invers sau opus. a crei aplicare duce la
revenirea la situaia sau starea iniial.
Din punct de vedere structural-inIormaional. gândirea trebuie deIinit ca un
sistem de noiuni noi. organizat dup criteriile esenialitii si generalitii. Noiunea.
devine. în acest caz. unitatea structural a baz a gândirii. Noiunile pot Ii empirice.
13
reIlectând însusiri neeseniale. desprinse în cadrul cunoasterii comune. al experienei
cotidiene. si stiiniIice. reIlectând însusiri eseniale desprinse în cadrul cunoasterii
stiiniIice. Dup sIera de cuprindere. se delimiteaz: noiuni individuale. care se
raporteaz la obiecte singulare. luate separat. noiuni particulare. care reIlect însusiri
comune unor grupe de obiecte si noiuni generale. categoriale care cuprind însusirile
eseniale comune mai multor clase de obiecte sau tuturor obiectelor (ex. noiunea de
.existen¨.
Un nivel superior la integrare a coninuturilor inIormaionale (respectiv. a
noiunilor) este iudecata. Aceasta aIirm sau neag ceva despre altceva suportând
testul adevrului. Orice iudecat este adevrat sau Ials. dup cum coninutul ei
corespunde sau nu realitii.
La rândul lor. constructele inIormaionale ale iudecilor se integreaz în
structuri inIormaionale si mai complexe de tipul raionamentelor. În raionament se
surprinde discursivitatea gândirii. miscarea ei de la anumite date sau iudeci iniiale
ctre un anumit rezultat Iinal (o concluzie) în care s apar inIormaii sau adevruri
noi.
Raionamentul se realizeaz în trei Iorme principale: inductiv, în care,
pornindu-se de la judeci individuale. particulare se aiunge la o concluzie general.
deductiv. în care se porneste de la general. particular si se merge spre particular.
individual. si analogic. în care se compar dou obiecte pentru a li se pune în
eviden asemnrile. ceea ce au în comun.
Formele gândirii. Gândirea se diIereniaz pe plan operaional si inIormaional.
îmbrcând mai multe Iorme: a) In plan operaional distingem: 1) gândirea
algoritmic si 2) gandirea euristic si. de asemenea: 1) gandirea convergent si 2)
gandirea divergent. Gandirea algoritmic se caracterizeaz prin aceea c aplicarea
unei anumite succesiuni de operaii (transIormri) duce în mod necesar la rezultatul
scontat; gandirea euristic are un caracter explorator. se desIsoar dup principiul
încercare-eroare. succesiunea de operaii la gsirea soluiei corecte; gândirea
convergent porneste de la un numr mare de elemente. de date. pentru a aiunge. în
Iinal. la un numr mic de elemente sau date (ea comprim câmpul inIormaional);
gândirea divergent porneste de la un numr mic de elemente sau date si aiunge. în
Iinal. la un ansamblu mare de elemente sau date (ea diversiIic si lrgeste câmpul
inIormaional).
b) In plan informaional. se diIereniaz: 1) gândirea intuitiv-concret si
2) gândirea simbolic-abstract. Gândirea intuitiv-concret se caracterizeaz prin
predominarea codificrii figural-imagistice a coninuturilor inIormaionale si prin
dependena de suportul perceptiv; gândirea simbolic-abstract se caracterizeaz prin
predominarea codificrii informaionale si prin detasarea de suportul perceptiv.

5. IMAGINAIA. Desi nu întotdeauna i s-a recunoscut identitatea de sine,
imaginaia este un proces distinct de prelucrare si utilizare a inIormaiei.
Pe de o parte, ea vine, în continuarea reprezentrii. bazându-se pe memorie, pe
de alt parte. ea deviaz printr-o bucl traiectoria care începe spre gândire. ocupând
astIel o poziie aparte pe continuumul activitii cognitive a omului.
SpeciIicul imaginaiei ni se dezvluie în urmtoarele elemente:
1) generarea de imagini noi. pornind Iie de la Iapte reale date în experiena
anterioar. Iie crearea prin mecanisme proprii de imagini .pure¨. Ir legtur
aparent cu realul;
2) operarea cu imagini exclusiv în limitele imageriei secundare si ale Ianteziei.
realizându-se combinri. ampliIicri. reordonri. etc.;
14
3) o minim originalitate a modului de operare cu datele iniiale si a produsului
final;
4) caracterul convenional. Iigurativ si simbolistic al Iunciei designative a
imaginilor elaborate. Imaginaia este elementul central în structura creativitii. ca
dimensiune global a personalitii.
Formele imaginaiei. Imaginaia se maniIest sub mai multe Iorme.
diIerenierea Icându-se dup natura produsului si dup domeniul de aplicaie. Dup
primul criteriu. se delimiteaz: 1) imaginaia reproductiv si 2) imaginaia creatoare;
dup cel de-al doilea criteriu. distingem: 1) imaginaia artistic (literar. muzical.
plastic); 2) imaginaia tehnic. exprimat în inovaii si invenii; 3) imaginaia
stiiniIic. exprimat în conceperea strategiilor si proiectelor de cercetare. în
elaborarea modelelor explicative etc.; 4) imaginaia arhitectural-constructiv.
exprimat în crearea unor Iorme si stiluri noi de construcii; 5) imaginaia
managerial. care const în elaborarea celor mai ingenioase si eIiciente moduri de
conducere si administrare etc.
Procedeele imaginaiei. Ca activitate intelectual Iinalist. imaginaia se
spriiin pe o serie de procedee speciIice. precum:
1) Schimbarea proporiilor lucrurilor prin diminuarea sau ampliIicarea lor (ex.
.Guliver în ara piticilor¨. .Flmânzil¨. .Setil¨ etc.);
2) Amalgamarea – combinarea de elemente si trsturi eseniale luate de la
lucruri diferite (ex. Ducipalul lui Al. Macedon);
3) Schimbarea raporturilor cauzale (ex. un piepten aruncat de Ft-Frumos duce
la apariia unei pduri);
4) Substituia (înlocuirea unor elemente cu altele. a unor obiecte cu altele);
5) Schematizarea (redarea unor Ienomene. procese relaii printr-o schem);
6) Tipizarea (redarea unei trsturi generale printr-un prototip individual:
avariia întruchipat de Hagi Tudose);

6. MEMORIA. Memoria este procesul prin care se realizeaz gestionarea
informaiilor si experienelor cotidiene prin: Iixare sau engramare. pstrare,
reorganizare si reactualizare. Ea conIer Eului nostru identitate si continuitate în timp.
si asigur transIormarea necunoscutului în cunoscut.
Evaluarea Iuncionrii si eIicienei memoriei o realizm dup urmtorii
parametri:
1. durata engramrii materialului considerat (cu cât mai scurt. cu atât mai
bine);
2. volumul materialului reinut si reprodus dup o singur percepere
(prezentare);
3. trinicia pstrrii materialului memorat;
4. Iidelitatea recunoasterii si reproducerii;
5. completitudinea reproducerii;
6. capacitatea de cuprindere (diversitatea modal: cu cât mai întins. cu atât mai
bine).
Valorile acestor parametri depind atât de Iactorii subiectivi (particularitile
individuale si strile subiective de moment). cât si de Iactori obiectivi (volumul
materialului, modul lui de prezentare, gradul lui de organizare, sistematizare).
Acionând în mod adecvat asupra acestor Iactori. memoria poate Ii îmbuntit.
Formele memoriei. Ca si alte procese psihice. memoria se poate realiza la
niveluri integrative diIerite si în Iorme diIerite. Dup prezena inteniei si contextului
voluntar, se disting: 1) memoria involuntar (absena inteniei si a scopului de a
15
reine. pstra si reactualiza un Iapt. o inIormaie etc.) si 2) memoria voluntar
(prezena inteniei si a scopului); dup gradul de înelegere a celor memorate. se
diIereniaz: 1) memoria mecanic si 2) memoria logic; dup durata pstrrii celor
achiziionate. au Iost identiIicate: 1) memoria de scurt durat, pentru care limita
superioar a pstrrii este de trei minute. si 2) memoria de lung durat, pentru care
limita superioar a pstrrii echivaleaz cu durata vieii individului; dup coninut. se
delimiteaz: 1) memoria informaional-cognitiv. prin care se achiziioneaz. se
pstreaz si se actualizeaz toate cunostinele noastre despre lume si despre noi însine.
2) memoria afectiv. care realizeaz pstrarea si evocarea întregii experiene
emoionale. plcute sau neplcute. si care se integreaz în dispoziia general de Iond.
3) memoria motivaional. legat de pstrarea trebuinelor primare înnscute si a celor
secundare, dobândite; 4) memoria motorie. care asigur pstrarea si actualizarea
schemelor miscrilor obiectuale si instrumentale care alctuiesc praxia; dup canalele
senzoriale implicate în recepionarea si integrarea inIormaiei. se diIereniaz: 1)
memoria vizual, 2) memoria auditiv, 3) memoria tactil, 4) memoria olfactiv, 5)
memoria gustativ si 6) memoria kinestezic. În sIârsit. pe lâng o memorie
evocativ, prin care aducem trecutul în actualitate si-l integrm în activitatea si
comportamentul cotidian. trebuie admis existena si a unei memorii prospective, de
Iixare. pstrare si conectare la prezent a evenimentelor si aciunilor ce urmeaz s se
produc în viitor. Aceast Iorm de memorie maximal dezvoltat la om Iace posibil
programarea. planiIicarea si anticiparea în reglarea comportamentului.
Uitarea este un fenomen opus memoriei si const in stergerea sau scderea sub
pragul de actualizare a informaiilor. experienelor, amintirilor de un gen sau altul.
Ea are atât o latur pozitiv. cât si una negativ. Latura pozitiv rezid în aceea c ne
aiut s ne debarasm de inIormaii si date nesemniIicative si inutile. lsând locul
liber pentru achiziionarea altora mai importante; latura negativ const în blocarea
sau eliminarea din Iluxul actual al constiinei a unor inIormaii si date importante si
necesare pentru Iinalizarea optim a unei activiti.
Dinamica ei depinde de natura si caracterul materialului memorat. AstIel.
uitarea se produce mai rapid si în raii mai mari în cazul unui material Ir sens (ex.
silabe. cuvinte Ir îneles) decât în cazul materialului cu sens; se produce mai repede
si mai intens în cazul unui material neorganizat. Iragmentat. decât în cazul unui
material bine sistematizat si organizat logic; se produce mai repede si mai intens în
cazul unui material lipsit de semniIicaie pentru noi. decât în cazul unui material cu
semniIicaie mare. Uitarea nu acioneaz ca o Iatalitate decât în cazuri patologice, de
amnezie total. În mod normal. ea poate Ii inut sub control. determinând-o s
acioneze selectiv. Cerina principal pentru stabilirea eIectului negativ al uitrii
const în activarea si întrirea (consolidarea) periodic a celor pe care le apreciem ca
Iiind importante si necesare în activitatea noastr viitoare.

VII. PROCESELE DE ENERGIZARE,
POTENARE, DIRECIONARE A COMPORTAMENTULUI

Dac prin procesele cognitive omul reuseste s diIerenieze. s identiIice. s
interpreteze. s îneleag si s explice ceea ce se aIl si se întâmpl în iurul su. prin
procesele de energizare. potenare si direcionare el devine capabil s ia o anumit
atitudine si s se exprime activ si selectiv prin comportamente speciIice. În categria
acestor procese includem motivaia si afectivitatea.
1. Motivaia. Prin termenul de motivaie se desemneaz un întreg ansamblu de
,entiti` psihice care reflect oscilaiile. disonanele si deficitele care apar in cadrul
16
diferitelor componente ale sistemului personalitii. determinand subiectul s
acioneze in direcia inlturrii lor si restabilirii echilibrului. Luat global. motivaia
reprezint. asadar. Iora motrice intern a comportamentului si activitii. conIerindu-
ne caracterul de Iiine active si relativ autonome.
Orice act comportamental integrat are o anumit baz motivaional. iar
motivaia devine o lege general de organizare a comportamentului.
Elementul central al structurii motivaionale este trebuina. Aceasta exprim
nevoia puternic consolidat de ceva anume: hran. ap. aer. odihn. miscare. adpost.
inIormaie. Irumos etc. NesatisIacerea îndelungat a unei trebuine duce la perturbri
maiore ale echilibrului psihic al personalitii. De aceea. trebuinele. prin actualizare.
genereaz cele mai puternice motive sau mobiluri de aciune. Genetic. trebuinele
umane se împart în dou grupe mari: primare sau innscute (aici intrând, în primul
rând. trebuinele biologice si Iiziologice) si secundare sau dobândite (aici intrând
trebuinele de cunoastere. trebuinele estetice. trebuinele religioase. trebuinele
morale).
Luând drept criteriu urgena si ordinea de satisIacere. A. Maslow a construit
.piramida trebuinelor¨. larg acceptat în psihologie. În Iorma ei Iinal. piramida
cuprinde 8 clase, care în ordine, de jos în sus. sunt urmtoarele:
I trebuine biologice II trebuine de securitate III trebuine de aIiliere
social IV trebuinele Eului V trebuine de autorealizare VI trebuine de
cunoastere VII trebuine estetice VIII trebuine de concordan.
Din analiza acestei piramide se degai urmtoarele aspecte si relaii: 1) o
trebuin este cu atât mai improbabil. cu cât este mai continuu satisIcut; 2) o
trebuin nu apare ca motiv decât dac cea anterioar ei a Iost satisIcut; 3) eIectul
perturbator al nesatisIacerii cronice a unei trebuine. este cu atât mai mare. cu cât
trebuina respectiv se situeaz mai aproape de baza piramidei; 4) activarea si
satisIacerea trebuinelor se subordoneaz legii alternanei – o trebuin o dat
satisIcut se retrage lsând locul alteia.
Pe lâng trebuine. în alctuirea sIerei motivaionale a omului intr alte dou
componente: interesele si idealurile. Interesele realizeaz legtura noastr selectiv si
relativ stabil cu diIerite aspecte ale realitii si domenii de activitate; idealurile
reprezint Iora de proiecie si propulsie a etaloanelor si modelelor de devenire a
propriei personaliti.
Dup eIectul în timp pe care îl are satisIacerea lor. trebuinele pot Ii împrite în
pozitive. care contribuie la meninerea echilibrului personalitii sau la stimularea si
meninerea proceselor de dezvoltare. si negative. care determin degradri si tulburri
serioase ale tabloului psihocomportamental (ex. trebuine de alcool. trebuine de
droguri etc.).
Raportat la perIormana activitii. motivaia pune în eviden o anumit
intensitate optim – optimum motivaional. În principiu. activitile usoare si mai
puin atrgtoare prin coninutul lor reclam o motivaie mai puternic, iar cele
diIicile si atractive prin coninut reclam o stare de motivaie mai slab.
2. Afectivitatea. Sub denumirea de afectivitate se reuneste un ansamblu de
structuri specifice. raportul de concordan sau discordan dintre dinamica
evenimentelor interne (strile proprii de motivaie) si dinamica evenimentelor externe
(situaiile. obiectele. persoanele din iur).
Orice trire si component emoional se caracterizeaz prin urmtoarele
proprieti:
1) polaritatea (semn pozitiv – plcere. relaxare. satisIacie. bucurie. sau semn
negativ – tensiune. insatisIacie. repulsie. suIerin);
17
2) intensitatea (încrctura energetic pe care o antreneaz cu sine trirea
emoional; aceasta poate Ii slab. medie sau mare; intensitatea cea mai mare o au
afectele);
3) durata sau stabilitatea (scurt. medie. lung; emoiile sunt de durat scurt.
sentimentele sunt de durat lung);
4) convertibilitatea (proprietatea structurilor afective de a-si modiIica semnul în
timp: iubirea poate trece în ur. iar ura poate trece în iubire);
5) ambivalena (proprietatea unei structuri afective de a include concomitent
triri de semn opus. pozitiv si negativ. ex. gelozia).
Genetic. se delimiteaz emoii primare. înnscute (teama. Irica. plcerea.
bucuria) si emoii secundare. dobândite (emoiile estetice. sentimentele morale).
Dup gradul de complexitate. se diIereniaz emoiile simple (tonul emoional
care acompaniaz procesele cognitive. tririle de esen organic. strile de aIect).
emoiile complexe (emoiile situaionale curente. emoiile integrate activitii – de joc,
de învare etc.) si structurile aIective superioare (sentimentele).
AIectivitatea trebuie considerat o component indispensabil. necesar a vieii
noastre psihice; ea conIer relaiilor omului cu lumea un caracter activ si selectiv. În
Iuncie de semnul dominant al organizrii aIectivitii. tindem s ne apropiem si s ne
integrm în lume. s stabilim si s meninem raporturi de comunicare si cooperare cu
cei din iur sau. dimpotriv. s ne retragem si s ne izolm de lume. Fr emoii. Ir
sentimente. existena uman ar deveni cenusie. omul a Ii un simplu robot. care nu ar
Iace decât s reacioneze mecanic la stimulii externi. AIectivitatea ne raporteaz nu
numai la lumea extern. la celelalte persoane din iur. ci si la propria persoan. Iiecare
din noi dezvoltând Ia de propriul Eu triri pozitive. de satisIacie. de stim. de
acceptare. de mândrie de sine etc. Modul în care ne autopercepem si ne autotrim
condiioneaz modul în care ne relaionm cu ceilali.
AIectivitatea ioac un rol esenial în activitate. susinând si orientând. ca si
motivaia. desIsurarea ei. Pe Iond de indiIeren aIectiv. perIormana în orice
activitate este sczut; la Iel se întâmpl si în cazul unor emoii prea puternice
(afecte); devine astIel iustiIicat introducerea noiunii de optimum emoional. Aceasta
exprim intensitatea pe care trebuie s-o posede o trire emoional pentru a Iacilita
Iinalizarea eIicient a activitii.
De aici decurge necesitatea dezvoltrii controlului voluntar asupra intensitii
tririlor emoionale. pentru a nu le permite s ne dezorganizeze gândirea si aciunea.
Modul de structurare si Iuncionare a aIectivitii depinde nu numai de Iirea
omului. de individualitatea lui. ci si de regimul educaional. de împreiurrile de via.
AstIel. o persoan emotiv din Iire. prin exerciii de voin si suport adecvat din aIar.
poate s aiung s-si controleze Ioarte bine emoiile situaionale prevenind instalarea
timiditii. dup cum si invers. o persoan din Iire puin sau deloc emotiv. într-un
climat educaional represiv si în împreiurri de via dure. dramatice poate deveni
timorat. cu rezisten sczut la aciunea Iactorilor aIectogeni.

VII. COMUNICARE SI LIMBA1

Una din capacitile eseniale ale omului ca Iiin social este aceea de a
comunica. adic. de a emite ctre cei din iur anumite mesaie cu diIerite coninuturi si
semniIicaii si de a recepiona de la acestia mesaiele lor.
Aceast capacitate are premise si mecanisme naturale. neuroIiziologice. si este
modelat si structurat socio-cultural.
18
Desi termenul de comunicare a intrat în uzul cotidian ca sinonim cu termenul de
schimb în general. sub inIluena teoriei inIormaiei si a teoriei organizrii. cel puin în
lingvistic si psihologie. sIera lui se limiteaz la procesele de emitere. transmitere si
receptare a mesaielor inIormaionale în cadrul relaiei dintre: dou persoane umane. o
persoan uman si computer sau alt masin. o persoan uman si un animal.
Dup suportul de codiIicare a mesaielor. comunicarea interuman este de dou
Ieluri: nonverbal si verbal.
Comunicarea nonverbal se realizeaz sub mai multe Iorme: comunicarea prin
corp (inut. îmbrcminte. machiaie. gestic. mimic). comunicarea prin spaiu si
teritorii (modul de organizare a ambianei. distane Iizice interpersonale si
intergrupale în diIerite situaii). comunicarea prin imagini (aIise. IotograIii. benzi
desenate. ilustraii. cinema).
Comunicarea verbal se realizeaz cu aiutorul miiloacelor lingvistice – alfabete,
reguli gramaticale – elementul principal de codificare a mesajului fiind cuvântul.
Limbaiul verbal este modul de Iuncionare a limbii la nivel individual; limba
este o categorie socio-istoric. Iiind produsul comunicrii în decursul timpului în
cadrul unei colectiviti. Ea se compune dintr-un vocabular (tezaur de cuvinte), dintr-
un alIabet (pentru codiIicarea mesaielor scrise) si dintr-un ansamblu de reguli
gramaticale (morIologice. semantice si sintactice). În raport cu indivizii concrei. luai
separat, limba se prezint ca un dat obiectiv. pe care acestia trebuie s si-l însuseasc
si s si-l interiorizeze ca instrument de comunicare interpersonal. Ceea ce rezult
este limbaiul verbal individual. si organizarea lui va prezenta diIerene mai mari sau
mai mici de la o persoan la alta.
Structura psihologic a limbaiului include trei componente principale:
componenta fizic. componenta formal-gramatical si componenta semantic.
Componenta Iizic reprezint ansamblul sunetelor articulare (vocale si
consoane), care Iormeaz cuvintele (uniti Ionetice de baz ale limbii) si literele care
se pun în coresponden sunetelor articulate. obinându-se codiIicarea graIic a
mesaielor. În msura în care limbaiul realizeaz transmiterea inIormaiilor.
componenta Iizic devine suportul substanial-energetic indispensabil de obiectivare
si codicare a lor.
Componenta formal-gramatical const din ansamblul normelor si regulilor de
Iormare a cuvintelor si propoziiilor. astIel încât ele s Iie inteligibile. adic
încrctura inIormaional pe care o poart s poate Ii usor si corect decodiIicat.
Componenta semantic este alctuit din ansamblul legturilor de designare
dintre cuvinte – ca semne – si mulimea obiectelor. lucrurilor. Iiinelor Ienomenelor.
relaiilor. etc. din iurul nostru. Legtura designativ este mediat de o imagine. o
schem sau un construct conceptual si Iormarea ei în ontogenez are la baz un act de
învare condiionat. Rodându-se si consolidându-se treptat în procesul comunicrii.
o asemenea legtur devine atât de puternic. încât cele dou entiti iniial separate si
exterioare una în raport cu cealalt devin organic articulate. Iiind percepute ca un tot
unitar.
În plan intern. componenta semantic are o organizare în Iorma unei reele
ierarhizate, cu conexiuni atât pe vertical. cât si pe orizontal. Se pot pune în eviden
cel puin trei zone concentrice ale sistemului conexiunilor semantice între cuvintele
vocabularului nostru individual: a) zona central sau nucleu. în care se situeaz
cuvintele cele mai Iamiliare. cu Irecvena cea mai mare în procesul comunicrii
noastre cotidiene; b) zona secundar. în care se integreaz cuvintele cu un grad de
Iamiliaritate mai redus si cu Irecven mai mic în procesul comunicrii curente; c)
19
zona teriar. în care se includ cuvintele mai puin cunoscute si rar Iolosite în
comunicarea obisnuit.
Raportul de pondere dintre cele trei zone deIineste în mare msur competena
lingvistic sau verbal a unei persoane. capacitatea sa de comunicare. AstIel. cu cât
zona central are o arie mai întins. iar celelalte dou – una mai redus. cu atât nivelul
de competen verbal este mai înalt. si invers.
Probele de vocabular si de înelegere verbal ocup un loc important în
diagnosticul inteligenei si al proIilului personalitii.
În psihologie se Iace în prezent o distincie între competena verbal si
perIormana verbal: prima este o capacitate virtual. latent. cea de a dou este o
capacitate în act. În legtur cu cea dintâi sunt înc dispute între reprezentanii
concepiei imanentiste susinut de N. Chomsky. si reprezentanii concepiei
determinist-genetiste. dezvoltat de J. Piaget. O soluie corect nu poate Ii gsit
decât adoptând principiul interaciunii ereditate x mediu si al dublei condiionri. Nu
se poate merge atât de departe cu ipoteza ereditii încât s se aIirme c structurile
verbale si gramaticale sunt întegral înnscute. condiiile de mediu si stimularea din
aIar neavând nici o importan. dup cum nici invers. nu se poate merge atât de
departe cu ipoteza genetist. încât s se aIirme c limbaiul se dobândeste printr-un act
mecanic de implantare. indiIerent si independent de condiiile interne ale copilului.
Formele limbajului. Fiind nu numai un simplu instrument fizic de obiectivare
si codiIicare a inIormaiei. ci si un mod de conduit – conduita verbal – limbajul se
structureaz si Iuncioneaz în mai multe Iorme. O prim diIereniere se produce dup
natura componentei Iizice. rezultând limbaiul oral si limbaiul scris. O a doua
diIereniere se Iace dup planul în care se realizeaz. rezultând: limbaiul extern.
utilizat în principiu. în comunicarea cu cei din iur. si limbaiul intern. utilizat în
activitatea mintal (de gândire) si în comunicarea cu sine însusi.
O a treia diIereniere se produce în sfera limbajului oral (extern),
delimitându-se: monologul. comunicarea se desIsoar într-un singur sens – de la
emitor la receptor (auditoriu). si dialogul. comunicarea se desIsoar în dublu sens.
emitorul si receptorul schimbându-si succesiv locurile.
Funciile limbajului. Se recunoaste unanim c limbaiul verbal îndeplineste mai
multe Iuncii în viaa individual si social. Exist îns deosebiri mai mult sau mai
puin eseniale între autori în clasiIicarea acestor Iuncii. IndiIerent de criteriul pe
care-l adoptm. vom regsi urmtoarele Iuncii principale: a) de comunicare; b) de
cunoastere (cuvântul este un instrument de extragere. organizare si prelucrare a
inIormaiilor lor); c) de reglare (cuvântul inIlueneaz desIsurarea atât a proceselor
psihice pe plan subiectiv intern. cât si a comportamentelor pe plan obiectiv extern); d)
ludic (iocuri de cuvinte cu caracter distractiv).

VIII. PROCESELE DE REGLARE: ATENIA SI VOINA

1. ATENIA. Poziia ateniei în structura psihologiei generale a fost puternic
controversat: din element central în psihologia introspecionist devine lipsit de
consisten în behaviorism. De asemenea. s-a discutat mult dac trebuie considerat
un proces. o stare. o activitate sau o condiie Iacilitatoare.
Prima constatare de care trebuie s inem seama în deIinirea ateniei trebuie s
Iie aceea c ea nu posed un coninut inIormaional propriu; cea de a doua constatare
trebuie s Iie aceea c atenia caracterizeaz toate procesele psihice de cunoastere si
toate actele comportamentale Iinaliste. constiente. Din cele dou constatri se
desprinde concluzia c termenul cel mai adecvat pentru deIinirea ateniei este cel de
20
mecanism psihic de reglare. Astfel, atenia este mecanismul psihic prin intermediul
cruia se poteneaz si se orienteaz selectiv activitatea perceptiv. activitatea
mintal (de gandire). si activitatea motorie extern. creandu-se condiii
psihofiziologice optime de finalizare.
Atenia pune în eviden o serie de trsturi sau caliti. care: au valori diferite
la diIerite persoane. ceea ce Iace necesar testarea si evaluarea ei.
Cele mai importante caliti care se cer a Ii determinate si msurate sunt:
1) concentrarea. care exprim gradul de activare si intensitatea Iocalizrii constiinei
si controlului voluntar în cadrul percepiei. gândirii si aciunii; 2) distributivitatea,
care const în concentrarea simultan a constiinei si controlului voluntar asupra a
dou sau mai multor obiecte sau activiti; 3) stabilitatea. proprietate a ateniei de a se
menine la nivel optim de concentrare pe toat durata desIsurrii unei activiti;
opus ei este instabilitatea. care are inIluen puternic perturbatoare atât asupra
învrii. cât si asupra activitii proIesionale; 4) mobilitatea, proprietatea ateniei de
a-si deplasa punctul optimei concentrri în concordan cu succesiunea evenimentelor
si secvenelor activitii; opusul ei este rigiditatea sau Iixitatea – stagnarea ateniei
într-un punct.
În explicarea ateniei se conIrunt dou tipuri de modele: fiziologice si
psihofiziologice. Primele pun accentul pe rolul sistemului reticulat activator ascendent
si pe raporturile de inducie reciproc dintre excitaie si inhibiia central de care se
leag în plan comportamental reIlexul de orientare si mozaicul cortical cu crearea
succesiv si selectiv a dominantelor Iuncionale. Celelalte (psihoIiziologice) pun
accentul pe interaciunea dintre mecanismele neuronale si Iactorii psihici. cum ar Ii:
motivaia. valoarea scopului. dependena sau independena de câmp, respectiv,
introversia si extraversia.. Iora voinei. autocomanda si autostimularea verbal.
2. Voina. Joina este modalitatea superioar de autoreglare a sistemului
psihocomportamental. care. in forma sa complet. este proprie omului si se impleteste
strans cu dezvoltarea funciilor constiinei.
Stimulii speciIici care determin constituirea blocului Iuncional al reglaiului
voluntar sunt obstacolul si dificultatea sarcinilor crora individul uman trebuie s le
Iac Ia înc din primele zile dup nastere. Ca Iactori interni Iavorizani se
menioneaz Iora proceselor nervoase Iundamentale – excitaia si inhibiia –,
echilibrul acestor procese. motivaia. rezistena la tentaii.
Rezult atunci c voina nu se reduce la un simplu impuls spre aciune si nu este
nici o Ior spiritual pur. ci o construcie psihoIiziologic complex. care se
dezvolt treptat în ontogenez în contextul activitii Iizice si intelectuale – în .lupt¨
cu obstacole de diferite grade de dificultate.
O astIel de înelegere a naturii si rolului voinei ne permite s depsim atât
teoria liberului arbitru. potrivit creia voina este o Ior primordial. situat în aIara
oricrui determinism. cât si teoria Iatalist. a destinului implacabil. care consider
aciunile voluntare ale omului ca fiind supuse unui determinism intern, orb, ca în
psihanaliz. sau ambiental. ca în behaviorism.
Prezena mecanismelor reglaiului voluntar conIer subiectului uman atributul
autodeterminrii. dar aceasta îneleas nu în sensul sustragerii aciunii unor Iactori
extravoliionali. ci în sensul libertii de a Iace opiuni si de a elabora decizii care s
concorde cu principiul necesitii obiective.
Actul voluntar are o structur psihologic multiIazic. el punând în eviden
câteva verigi. si anume: 1) apariia impulsului spre aciune si Iormularea scopului. 2)
analiza si lupta motivelor (atunci când subiectul este conIruntat cu mai multe cerine
sau solicitri. care trebuie supuse evalurii comparative); 3) elaborarea si adoptarea
21
deciziei de aciune si instalarea strii subiective de autodeterminare: .Vreau acest
lucru¨. .Vreau s acionez asa¨; 4) execuia (trecerea eIectiv la atingerea scopului
propus. cu surmontarea obstacolelor care pot apare pe traiectoria aciunii); 5) analiza
rezultatului si generarea inIormaiei Ieedback de validare sau de corecie. Ca
mecanism reglator cu sIer de aciune la nivelul sistemului supraordonat al
personalitii. voina se concretizeaz printr-un set de trsturi generale. precum: 1)
Iora sau tria. care exprim gradul de eIort pe care o persoan poate s-l susin
pentru învingerea obstacolelor interne sau externe; 2) perseverena. care const în
meninerea sau repetarea eIortului voluntar pân la Iinalizarea aciunii; 3)
consecvena. care reprezint rezistena liniei de conduit adoptate la inIluena
perturbatoare. precum si concordana dintre vorbe si Iapte; 4) Iermitatea. care exprim
capacitatea subiectului de a-si menine hotrârea luat. în poIida diverselor presiuni ce
se exercit din aIar asupra lui; 5) independena. care reprezint capacitatea
subiectului de a lua pe cont propriu adoptarea deciziei si hotrârii de aciune. Ir a
apela la spriiin extern; 6) iniiativa. care exprim gradul de activism intern al
subiectului, promptitudinea de implicare în aciune într-o situaie sau alta.

IX. PERSONALITATEA

1. Precizri terminologice. În psihologie. ca de altIel. si în celelalte stiine
socioumane. circul. de cele mai multe ori ca sinonime. trei termeni: individ.
persoan. personalitate. La o analiz mai atent. cei trei termeni exprim coninuturi
diferite.
Termenul de individ desemneaz acea entitate indivizibil care este determinat
biologic. El este aplicabil în descrierea si analiza nu numai a omului. ci a oricrui
organism viu – plant sau animal.
Termenul de persoan este corespondentul. în plan social. al individului din
planul biologic. El desemneaz individul uman ca entitate concret într-un cadru
relaional dat. asa cum este perceput de cei din iur.
Termenul de personalitate este legat în sociologie. istorie. etic. IilosoIie de
atributul valorii; în psihologie el se ia într-o accepiune diIerit. ca desemnând modul
si gradul de integrare si ierarhizare sistemic a comportamentelor biologice. psihice
si socioculturale la omul normal considerat într-un mediu social concret.
AstIel. din punct de vedere semantic si operaional. personalitatea este un
concept integrator supraordonat. care subordoneaz toate celelalte concepte ale
psihologiei. inclusiv pe cele de psihic. constiin. comportament.
Din punct de vedere ontologic. pesonalitatea reprezint o realitate complex.
care Iace obiect de studiu pentru biologia uman. pentru psihologie. pentru sociologie.
pentru etic si IilosoIie.
Psihologia se ocup cu studiul componentei psihice si a comportamentelor
mediate psihic. ale acestei realiti.
2. Direcii de definire a personalitii în psihologie
De când personalitatea a devenit un domeniu speciIic de cercetare psihologic
(deceniul al treilea al sec. XX), definirea ei a suscitat mari controverse. ceea ce a Icut
s apar un numr Ioarte mare de deIiniii: în 1950. McClelland inventaria nu mai
puin de 100 Iormulri diIerite. iar la începutul deceniului al IX lea. numrul acestora
depsea 150.
Este meritul lui G. Allport de a fi realizat o prim sistematizare a deIiniiilor
existente, el identificând trei grupe mari: 1) definiii prin efect extern; 2) definiii prin
structur intern si 3) definiii pozitiviste.
22
DeIiniia care pare s aib circulaia cea mai mare este urmtoarea:
„Personalitatea este unitatea bio-psiho-social care se Iormeaz stadial în ontogenez
si determin un mod speciIic si relativ stabil de raportare a omului la lume si la sine
însusi¨.
În descrierea personalitii. întâlnim patru modele mai importante: 1) modelul
analitic al trsturilor, 2) modelul factorial (trsturile sunt inlocuite cu factori.
numeric mai puin si mai riguros definibili), 3) modelul blocurilor funcionale: blocul
dinamico-energetic (temperamentul) blocul conativ-relaional (caracterul). blocul
instrumental (aptitudinile). blocul de orientare si axiologic (idealuri. valori
dominante); modelul Big-Five. care pune la baza structurii personalitii cinci
dimensiuni: extraversia (arat capacitatea de orientare a persoanei ctre exterior.
modul de implicare în aciune. sociabilitatea); agreabilitatea (include diIerene
individuale relevate de interaciunea social – prietenie. plcere); constiinciozitatea
(vizeaz modul concret al individului de a aborda sarcinile. activitile. problemele
care apar în viaa lui); stabilitatea emoional (diIerene individuale reIeritoare la
caracteristicile structurii emoionale); cultura sau intelectul (arat diIeritele
caracteristici ale Iunciilor intelectuale (creativitate. inventivitate. deschidere la
experien).
Structura si trsturile de baz ale personalitii se consider în principiu
elaborate la vârsta de 20-24 de ani – o dat cu trecerea de la adolescena târzie la
maturitate.
În aceast structur si în aceste trsturi se reIlect si se împletesc într-un mod
speciIic: generalul (.În anumite privine toi oamenii sunt la Iel¨) particularul (.În
anumite privine unii oameni sunt la Iel) si individualul (.În anumite privine nici un
om nu este la Iel cu cellalt¨).
În descrierea si analiza personalitii se apeleaz la procedeul clasiIicrilor
tipologice. Criteriile sunt Ioarte diIerite prin coninutul pe care-l vizeaz si prin aria de
cuprindere: criterii temperamentale (personaliti introvertite si personaliti
extravertite. sau: personaliti Ilegmatice. personaliti colerice etc.); criterii
caracteriale (personaliti integre si personaliti coruptibile); criterii aptitudinale
(personaliti înalt productive si eIiciente. personaliti medii. personaliti slab
productive si eIiciente); criterii de organizare intern (personaliti mature si armonios
dezvoltate. personaliti mature accentuate. personaliti imature etc.).

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful