Pescăruşul

(aranjament preot Ioan) Iată o întâmplare adevărată care are forţa unei adevărate pilde biblice. Acum, câţiva ani, o prietenă a doamnei Olga – femeie văduvă, foarte săracă şi cu mulţi copii – se angajase servitoare la un medic din Constanţa. Era ultima ei şansă de a nu rămâne pe drumuri. Într-o primăvară, medicul, în timp ce se spăla în grădină la cişmea, şi-a pierdut lănţişorul de aur cu cruciuliţă primit de la maică-sa. Medicul a dat vina pe servitoare. A batjocorit-o a tras-o de păr, a silit-o să recunoască şi, în cele din urmă, a dat-o afară din casă, convins fiind că numai a putea să-i fure lănţişorul. Biata femeia s-a dus la doamna Olga, spunându-i cu lacrimi în ochi că fusese aruncată în stradă şi că se teme pentru viaţa copiilor ei, să nu moară de foame. Abia a putut găsi o cămăruţă într-o casă dărăpănată din suburbiile oraşului. La o săptămână de la aşa-zisul furt, Olga s-a dus cu şapte pomelnice la mănăstirile din Munţii Neamţului. Şi chiar când au început slujbele, în curtea fostei servitoare a murit un pescăruş. Şi să vedeţi: când a spintecat guşa pescăruşului (de foame, se gândise să-l dea de mâncare copiilor), ea a văzut înăuntru vârful unei cruciuliţe de aur! Nu l-a tăiat mai mult. A plecat cu pescăruşul în palmă la doctorul care o umilise şi, când acesta a scos din guşa păsării lănţişorul pierdut, şi-a cerut iertare şi a rugat-o să vină înapoi. Şi câte n-ar mai fi de spus… Ce învăţături se pot trage din toate acestea, nu mă pricep. În ce mă priveşte, eu am învăţat din viaţa Olgăi că nu putem dobândi adevărata nădejde decât printr-o mare suferinţă. Am mai învăţat că hotarele dintre moarte şi viaţă sunt atât de nestatornice, încât nimeni n-ar mai trebui să spună că viaţa noastră se sfârşeşte aici, pe pământ. Şi am mai învăţat că niciodată nu trebuie să te dai bătut: câte o dată tocmai acolo, la hotarele vieţii şi ale morţii, îl poţi găsi pe Dumnezeu. (Formula AS, anul XI, nr. 456, 19-20 martie 2001, Bogdan Lupescu, pp.22-23).
1

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful