You are on page 1of 45

Metodologie privind lucrul cu elevii cu nevoi educaţionale speciale: • Adaptarea curriculumului (Activitatea 6) • Managementul activităţilor de includere a elevilor cu nevoi

educaţionale speciale (Activitatea 17)

Cuprins 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. Introducere Definiţii Principii şi avertisment Metodologia adaptării curriculumului Metodologia includerii Evaluare Bibliografie Anexe
Ghidul profesorilor privind nevoile educaţionale speciale Lista de verificare pentru măsurarea învăţării inclusive

Pagina 2 3 4 7 9 11 12 10

Anexa 1 Anexa 2

1

Introducere şi context
Acest document cuprinde definiţia conceptului de nevoi educaţionale speciale şi metodologiile pentru două activităţi din cadrul proiectului: organizarea unor sesiuni de formare a profesorilor privind adaptarea curriculumului pentru elevii cu nevoi educaţionale speciale; organizarea unor sesiuni de formare privind managementul învăţământului pentru elevi cu nevoi educaţionale speciale, în vederea integrării lor treptate în învăţământul de masă. Prin combinarea metodologiilor acestor două activităţi s-a realizat o abordare coerentă a întregii strategii de formare în vederea sprijinirii elevilor cu nevoi educaţionale speciale. Acest document cuprinde principiile care stau la baza conceptului de includere şi a activităţilor de predare şi învăţare eficientă pentru elevii cu nevoi educaţionale speciale. Sunt prezentate sfaturi şi îndrumări pentru autorii de curriculum, care pot fi utilizate de aceştia pentru elaborarea de curriculum ÎPT adaptat elevilor cu nevoi educaţionale speciale. Documentul reprezintă o metodologie pentru includerea corespunzătoare a elevilor cu nevoi educaţionale speciale în învăţământul de masă. Acest lucru va da posibilitatea managerilor şi profesorilor să îşi concentreze atenţia asupra nevoilor suplimentare de sprijin ale fiecărui elev. Această metodologie se va baza pe principiile învăţării centrate pe elev pentru a da posibilitatea profesorilor să sprijine, să gestioneze procesul de învăţare şi să maximizeze învăţarea individuală. Scopul parcurgerii acestui proces este să-i determine pe manageri şi pe profesori să îşi dea seama de faptul că strategiile eficiente de includere sunt benefice pentru toţi elevii, nu doar pentru aceia cu nevoi educaţionale speciale. Se pune accent, de asemenea, pe autoevaluarea profesorului şi pe practica reflectivă pentru a facilita dezvoltarea profesională permanentă. Elevii cu nevoi educaţionale speciale care provin din zona rurală se confruntă cu o provocare semnificativă în momentul în care se pregătesc pentru ocuparea unui loc de muncă şi pentru viaţa de adult. Accesul la învăţământul profesional în zona rurală poate fi limitat din cauza problemelor legate de izolare, recrutarea şi păstrarea profesorilor, disponibilitatea curriculumului pentru domeniul profesional preferat în limita distanţei care poate fi parcursă de elev. În plus, pot exista dificultăţi legate de: relevanţa curriculumului pentru piaţa forţei de muncă şi nevoile sectoarelor economice la nivel local; lipsa oportunităţilor privind desfăşurarea activităţii de experienţă în muncă la nivel local. Învăţământul profesional poate juca un rol cheie în cadrul procesului de creştere economică în zona rurală. Şcoala poate funcţiona ca agenţie de dezvoltare economică a zonei rurale; învăţământul profesional orientat spre competenţe specifice îi poate pregăti pe elevii cu nevoi educaţionale speciale pentru integrarea pe piaţa forţei de muncă.

2

Definiţii
În ţările europene nu există o interpretare standard a unor termeni cum ar fi handicap, nevoi educaţionale speciale sau deficienţe. Definiţiile şi categoriile de elevi cu nevoi educaţionale speciale diferă de la o ţară la alta. “În aproape toate ţările UE conceptul de elevi cu nevoi educaţionale speciale reprezintă un subiect de interes. Din ce în ce mai multe persoane sunt convinse de necesitatea înlocuirii perspectivei medicale asupra conceptului de „handicap” cu o perspectivă educaţională: astfel, în prezent atenţia se îndreaptă spre consecinţele deficienţelor asupra educaţiei. Totuşi, se poate observa în mod clar că această perspectivă este foarte complexă, iar ţările europene traversează în momentul de faţă etapa problematică de implementare a acestor principii. În orice caz, în majoritatea ţărilor europene se dezbate acest aspect privind consecinţele deficienţelor asupra educaţiei. Ţările europene, care au drept scop să ofere posibilitatea elevilor cu nevoi educaţionale speciale să studieze în cadrul învăţământului de masă, subliniază ideea conform căreia planul de învăţământ trebuie să acopere nevoile tuturor elevilor. Bineînţeles, ar putea fi necesar să se adapteze curriculumul în funcţie de situaţie. Acest lucru se realizează, în general, prin intermediul unui program educaţional individual. Ţările europene au făcut o prezentare clară cu privire la rolul semnificativ pe care îl deţin programele educaţionale individuale în ceea ce priveşte învăţământul inclusiv pentru elevii cu nevoi educaţionale speciale. Una dintre tendinţele actuale europene este reprezentată de utilizarea unui document individual care să prezinte nevoile, ţintele şi mijloacele de care dispun elevii, precum şi detalii despre modul şi măsura în care trebuie adaptat curriculumul destinat învăţământului de masă pentru a evalua progresul obţinut de elevii în cauză. De asemenea, documentul respectiv ar putea fi utilizat şi în calitate de „contract” între diferiţii „actori”: părinţi, profesori şi alte persoane. Ca urmare a acestor dezbateri care se desfăşoară într-un număr din ce în ce mai mare de ţări, se pune la punct un proces prin care evaluarea elevilor cu nevoi educaţionale speciale este utilizată pentru implementarea unui sistem de învăţământ corespunzător. Acest lucru se realizează, în general, prin intermediul programelor educaţionale individuale (pentru care se utilizează alţi termeni în alte ţări, cum ar fi Planul Individual de Învăţământ).” Învăţământul pentru elevii cu nevoi speciale în Europa: Publicaţie tematică, ianuarie 2003. Agenţia Europeană pentru Dezvoltarea Învăţământului pentru Nevoi Educaţionale Speciale.

Toţi elevii trebuie să fie repartizaţi la cursurile potrivite pentru fiecare, în urma unui proces de evaluare amănunţită înaintea admiterii şi a unui proces de evaluare iniţială, prin care se pot identifica scopurile individuale de învăţare care stau la baza planurilor individuale de învăţare. Deşi pot exista diferenţe între tipul şi severitatea dificultăţilor şi/sau deficienţelor cu care se confruntă elevii, fiecare dintre aceşti elevi va avea nevoie de programe personalizate care să le dea posibilitatea să înveţe şi să obţină progrese în cadrul unui mediu de 3

învăţare real sau în medii de învăţare pentru adulţi, care să deţină rute clare de acces la un alt nivel de educaţie, sau care să asigure pregătirea pentru ocuparea unui loc de muncă sau o existenţă mai independentă. Din categoria elevilor cu nevoi educaţionale speciale fac parte: . elevii cu dificultăţi generale de învăţare . elevii cu dificultăţi severe de învăţare . elevii cu deficienţe senzoriale – auditive şi vizuale . elevii cu tulburări de comunicare – autism, vorbire şi limbaj . elevii cu dificultăţi specifice de învăţare – dislexie, dispraxie şi discalculie . elevii cu probleme de sănătate mintală . elevii cu deficienţe medicale – deficienţe fizice şi epilepsie . elevii cu dificultăţi severe şi multiple de învăţare (denumite în unele cazuri dificultăţi complexe) cu sau fără tulburări de comportament Elevii care fac parte din această categorie se confruntă cu dificultăţi mai mari de învăţare decât ceilalţi elevi de aceeaşi vârstă, sau cu deficienţe care îngrădesc utilizarea dotărilor şcolare generale dacă nu beneficiază de sprijin specific. Există o gamă variată de condiţii şi fiecare persoană deţine o combinaţie unică de puncte tari şi nevoi de sprijin. În multe ţări europene, termenul de “nevoi suplimentare” subliniază aspectele pozitive, şi nu deficienţa. Pentru mai multe definiţii şi sfaturi adresate profesorilor care predau elevilor cu nevoi educaţionale speciale se poate consulta Anexa I.

Principii
Elaborarea unei politici de includere a elevilor cu nevoi educaţionale speciale (NES) în învăţământul de masă reprezintă tendinţa curentă în UE şi în ţările candidate. În acest sens, profesorii beneficiază de diferite tipuri de sprijin, care constă în personal suplimentar, materiale, formare la locul de muncă şi echipamente. Există o diferenţă privind măsura în care ţările europene planifică includerea. Astfel, multe dintre acestea abordează oferta de învăţare pentru elevii cu nevoi educaţionale speciale din mai multe perspective, care variază de la includerea totală sau parţială în învăţământul de masă, până la izolarea acestor elevi în şcoli speciale situate în diverse regiuni ale ţării. Multe ţări au drept scop includerea totală a elevilor cu nevoi educaţionale speciale, planificată pe termen lung, după desfăşurarea în prealabil a unui program pilot cu scopul de a obţine asigurarea privind finanţarea corespunzătoare pentru a oferi sprijinul necesar. Toate demersurile privind includerea presupun implicit şi o schimbare semnificativă a culturii organizaţionale şi a atitudinii, astfel încât elevilor cu nevoi educaţionale speciale să nu li se ofere doar şanse egale, ci să fie şi apreciaţi în cadrul colectivului de elevi şi al societăţii. Organizaţiile care apără drepturile persoanelor cu deficienţe din multe ţări de pe glob au întreprins activităţi importante de conştientizare a conceptului de persoane cu nevoi educaţionale speciale prin intermediul mass media, în cadrul demersurilor de schimbare a atitudinii la nivelul societăţii privind, în general, persoanele cu deficienţe şi/sau dificultăţi de învăţare. În România, de exemplu, au fost difuzate secvenţe scurte televizate pentru a sublinia importanţa concentrării atenţiei asupra abilităţii şi nu asupra deficienţei unei persoane; în Marea Britanie, Comisia de Apărare a Drepturilor 4

Persoanelor cu Deficienţe a realizat un film didactic intitulat “Comunicare”, cu scopul de a provoca şi motiva agenţii economici nu numai să-şi respecte obligaţiile legale faţă de persoanele cu deficienţe, dar şi să analizeze modul în care cultura lor organizaţională promovează egalitatea în ceea ce-i priveşte pe aceştia, transmiţând mesajul cheie conform căruia “faptele vorbesc mai tare decât cuvintele”. De asemenea, organizaţiile care apără drepturile persoanelor cu deficienţe luptă activ împotriva tratamentului inegal la care sunt supuse acestea, promovând schimbări legislative în faţa guvernului şi sprijinind persoanele şi grupurile de persoane să utilizeze legea în instanţă pentru a obţine dreptatea. Descentralizarea responsabilităţilor privind elevii cu nevoi educaţionale speciale este legiferată în Finlanda (primării), Marea Britanie, Olanda (grupuri şcolare), Republica Cehă şi Lituania. În Marea Britanie, din ce în ce mai multe şcoli sunt finanţate de autoritatea locală de învăţământ, fiindu-le oferită posibilitatea de a lua singure decizii privind cel mai bun mod de distribuire a bugetului lor total, astfel încât să fie satisfăcute nevoile educaţionale ale tuturor elevilor din şcoală, inclusiv ale elevilor cu nevoi educaţionale speciale severe. În general, există un număr de principii implicite pe care se bazează includerea corespunzătoare a elevilor cu nevoi educaţionale speciale în învăţământul profesional şi tehnic de masă: • Elevii cu nevoi educaţionale speciale au acelaşi drepturi la o educaţie de calitate ca orice alt elev • Sprijinul de care are nevoie o persoană trebuie să fie evaluat în mod corect şi cu înţelegere • Prin legătura stabilită cu şcoala unde a învăţat anterior elevul se pot obţine informaţii pe baza cărora se poate planifica sprijinul ce trebuie acordat elevului • Trebuie luat în considerare punctul de vedere al elevilor şi al părinţilor acestora • Sprijinul oferit este un drept al persoanei care îl primeşte • Sprijinul acordat trebuie revizuit periodic pentru a evalua impactul, progresul obţinut de elev şi punctul de vedere al elevului, părinţilor şi profesorilor acestuia • Se oferă sprijin profesorilor pentru elaborarea unor strategii corespunzătoare de predare şi învăţare, în funcţie de cele mai bune practici • Fiecare elev, inclusiv aceia cu nevoi educaţionale speciale, este diferit • Conceptele de “normalitate” şi “deficienţă” duc la separare • Adolescenţii în vârstă de 16 ani cu nevoi educaţionale speciale au aceleaşi nevoi, interese şi drepturi ca orice alt adolescent • Toţi elevii, inclusiv cei cu nevoi educaţionale speciale, trebuie să îşi însuşească abilităţile sociale generale care îi ajută atât să-şi dezvolte personalitatea cât şi să obţină un loc de muncă • Un curriculum inclusiv oferă niveluri diferite de abilităţi • Obţinerea unor competenţe profesionale în conformitate cu standardele se poate realiza treptat • Un nivel de calificare se poate obţine în orice interval de timp • Evaluarea unei competenţe profesionale se poate realiza în momentul în care persoana respectivă este pregătită

5

Avertisment Fără un sprijin eficient care să fie acordat în mod specific fiecărui elev în funcţie de nevoile individuale identificate şi fără dezvoltarea profesională corespunzătoare a profesorilor, nu se poate realiza includerea corespunzătoare a elevilor cu nevoi educaţionale speciale în învăţământul de masă. În acest sens, stima şi încrederea în sine a elevului ar putea fi afectată în mod negativ. Recomandare Acest document recomandă implementarea unui program iniţial atent planificat pentru un grup de şcoli pilot. În cadrul acestui program pilot se pot identifica nevoile de sprijin ale unui grup de persoane, urmând ca sprijinul să fie acordat în limita resurselor existente. Pentru includerea elevilor cu nevoi mai mari de sprijin trebuie identificate resursele corespunzătoare, acest lucru fiind specificat în cadrul unui document de planificare pe termen lung.

În mod clar, multe deficienţe fizice nu au nici un efect negativ asupra capacităţilor cognitive ale unei persoane. De exemplu, un elev cu probleme de deplasare care utilizează un scaun cu rotile electric ar putea avea nevoie de foarte puţin sprijin personal suplimentar privind capacităţile sale locomotorii, abilitatea sa de a învăţa nefiind afectată. Totuşi, alţi elevi cu abilităţi de deplasare şi motorii mai limitate ar putea avea nevoie de sprijin personal suplimentar, constând în asistenţă pentru activităţi cum ar fi: întoarcerea filelor unei cărţi, programarea şi utilizarea echipamentelor, scrierea în acelaşi ritm cu ceilalţi colegi din clasă. Elevii ar mai putea avea nevoie de asistenţă personală privind accesul în anumite părţi ale clădirii şcolii, toaleta şi masa. Aceşti elevi ar putea deţine abilităţi cognitive cel puţin identice cu cele ale celorlalţi elevi din clasă, sau superioare acestora. Prin urmare, este important să se acorde respect persoanelor în timp ce se acordă sprijin pentru nevoile acestora într-o manieră atentă şi discretă. În România, predarea pentru elevii cu deficienţe senzoriale se realizată în şcolile speciale, de către profesorii care deţin abilităţi speciale cum ar fi: predarea în limbajul Braille şi limbajul semnelor ca şi forme alternative de comunicare. Există multe exemple de activităţi reuşite de includere a elevilor cu deficienţe vizuale sau auditive în învăţământul de masă în alte ţări europene, unde elevii sunt ajutaţi de Asistenţii de Comunicare. Aceşti asistenţi nu sunt profesori, dar sunt profesionişti experimentaţi care au urmat cursuri de formare în conformitate cu standardele de calitate, în cadrul cărora au învăţat cum să lucreze împreună cu elevii dintr-o clasă pentru a facilita procesul de învăţare, fiind “ochii şi urechile lor”. Prin urmare, elevii cu deficienţe senzoriale beneficiază de avantajul de a fi educaţi împreună cu tinerii de aceeaşi vârstă, şi pot lega prietenii cu elevii care au capacităţi bune de vedere şi auz.

6

Metodologia adaptării curriculumului
Un aspect important care trebuie avut în vedere de către guvernul român este reprezentat de lipsa stimulentelor financiare acordate familiilor pentru a-şi trimite copilul cu nevoi educaţionale speciale să studieze în cadrul învăţământului de masă. De exemplu, dacă aleg şcolile speciale, elevul va beneficia de 3 mese pe zi, echipament special şi transport gratuit. Nu există aceeaşi ofertă în cadrul învăţământului de masă. Curriculumul ÎPT este în curs de a fi structurat pe unităţi de competenţă pentru a veni în întâmpinarea nevoilor agenţilor economici. Scopul principal este acela de a stabili un sistem naţional de calificări profesionale care să respecte principiile de asigurare a calităţii în conformitate cu standardele naţionale. Metodologia de elaborare a curriculumului şi anexele acesteia includ îndrumări detaliate. În ceea ce priveşte adaptarea curriculumului ÎPT pentru elevii cu nevoi educaţionale speciale, este important să se aibă în vedere următoarele aspecte: • Standardele naţionale şi nivelurile stabilite şi convenite trebuie să rămână identice pentru toţi elevii • Standardele nu pot fi modificate sau interpretate într-un mod mai relaxat, în caz contrar standardul fiind compromis. Cu alte cuvinte, elevii cu nevoi educaţionale speciale nu vor beneficia de nici o concesie pentru promovarea unităţilor de competenţă individuale. Aceştia vor trebui să fie capabili să-şi demonstreze competenţele pentru a primi creditul alocat unităţii de competenţă respective. Deşi poate părea descurajator la început, acest sistem modular oferă anumite avantaje elevilor cu nevoi educaţionale speciale: • Obţinerea unor competenţe profesionale conform standardelor se poate realiza treptat • Un nivel de calificare se poate obţine în orice interval de timp • Evaluarea competenţei profesionale poate avea loc în momentul în care persoana respectivă este pregătită • Elevii cu nevoi educaţionale speciale pot obţine aceeaşi calificare ca şi ceilalţi elevi, deşi s-ar putea să dureze mai mult timp, şi mulţi elevi, în special aceia care se confruntă cu dificultăţi de învăţare, s-ar putea să nu progreseze la nivelul 2 de calificare în cadrul sistemului de învăţământ. Prin urmare, trebuie să se ofere acces la formare şi evaluare în cadrul nivelului 2 de calificare (şi posibil în cadrul nivelurilor superioare), fiind necesară în acest sens dezvoltarea competenţei de ocupare a unui loc de muncă la un nivel mai înalt. Înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională şi Calificări care a fost propusă şi a unui sistem de calificări profesionale naţionale la care să aibă acces şi adulţii ar aduce beneficii pentru persoanele care învaţă mai încet şi care au nevoie de timp suplimentar pentru a exersa şi pentru a-şi însuşi o anumită competenţă.

7

Totuşi, până când şcolile nu vor fi capabile să predea şi să evalueze într-o manieră atât de flexibilă, curriculumul trebuie adaptat astfel încât să ofere şanse egale şi acces egal pentru elevii cu nevoi educaţionale speciale. Practica curentă privind structurarea pe unităţi a curriculumului de la nivelul 1 de calificare pentru elevii cu nevoi educaţionale speciale presupune extinderea perioadei de predare de la 2 la 3 ani. În mod clar, acest proces poate fi administrat mai uşor de către şcoli din punct de vedere al orarului şi alocării personalului, însă decizia de a extinde perioada de timp disponibilă pentru procesul de predare şi învăţare a fost luată în interesul majorităţii, şi nu s-au avut în vedere nevoile fiecărui elev. Etapele adaptării curriculumului: principii generale Actualele programe ÎPT se află în curs de a fi structurate pe module pentru învăţământul de masă şi vor fi adaptate pentru a veni în întâmpinarea nevoilor elevilor cu cerinţe educaţionale speciale. Guvernul a convenit asupra utilizării unui curriculum adaptat pentru diverse grupuri de elevi cu nevoi educaţionale speciale, acordând, spre exemplu, mai puţin timp anumitor materii de cultură generală şi mai mult timp (până la 1½ ani în cazul anumitor elevi) materiilor de specialitate. Persoanelor care adaptează curriculumul pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de învăţare suplimentare cu care se confruntă elevii cu cerinţe educaţionale speciale li se oferă următoarele îndrumări. Conţinut Începeţi prin a analiza unităţile de competenţă şi stabiliţi ce trebuie să înveţe elevii pentru a putea obţine competenţele din cadrul unităţii respective. Cu alte cuvinte, ce trebuie să fie capabili să realizeze pentru a promova? Unora dintre secţiunile Programei li se acordă mai puţină atenţie decât altora. Scriere Unităţile de competenţă şi criteriile de performanţă trebuie scrise într-un limbaj accesibil. Acest lucru va fi benefic pentru toţi elevii, nu doar pentru aceia cu nevoi educaţionale speciale. Predare Autorii de curriculum pot influenţa foarte mult acest aspect, asigurându-secă elevii cu nevoi educaţionale speciale au o experienţă de învăţare corespunzătoare în cadrul cursului studiat şi obţin competenţe care pot fi evaluate şi acreditate. “Probabil că practicile de predare care sunt benefice pentru elevii cu deficienţe sunt benefice şi pentru ceilalţi elevi. Profesorii trebuie să ţină seama de faptul că metodele inadecvate de predare pot genera bariere în calea învăţării care nu au nimic de-a face cu capacităţile intelectuale.” Hall şi Tinklin 1998 Elevii cu deficienţe din învăţământul superior - Consiliul Scoţian de Cercetare a Educaţiei

Aveţi în vedere modul în care trebuie predate unităţile de competenţă:

8

• • • • • • • •

S-ar putea să fie nevoie de extinderea perioadei de timp alocate procesului de învăţare. Nu uitaţi că valoarea creditului unei unităţi de competenţă nu se acordă în funcţie de timp Tehnicile de predare utilizate trebuie să ia în considerare diferitele stiluri de învăţare Varietatea tehnicilor de predare trebuie să ofere posibilitatea aprofundării cunoştinţelor Elevii trebuie să-şi consolideze atât încrederea în sine cât şi competenţele Planificaţi curriculumul astfel încât acesta să includă diverse strategii de învăţare activă centrată pe elev Identificaţi strategiile de predare diferenţiată sau strategiile de predare care “maximizează învăţarea la nivel individual”, cum ar fi învăţarea pentru dezvoltare personală, învăţarea între colegi, lucru în grup, echipe de învăţare etc. Planificaţi succesul elevilor şi lăudaţi-i chiar şi pentru cel mai mic progres obţinut în procesul de învăţare Implicaţi elevii în stabilirea ţintelor individuale de învăţare şi monitorizarea progresului obţinut în procesul de atingere a ţintelor stabilite

Evaluarea În cadrul procesului de elaborare a noului curriculum structurat pe unităţi de competenţă au fost concepute şi instrumente de evaluare. Toate instrumentele de evaluare trebuie formulate ţinând cont de principiile şanselor egale, astfel încât elevii cu nevoi educaţionale speciale să nu fie dezavantajaţi. • Evaluarea trebuie să ofere elevului posibilitatea de a reuşi – evaluarea nu trebuie să pună probleme suplimentare. Astfel: - dacă elevul nu deţine abilităţi de redactare bune, aveţi în vedere utilizarea evaluării orale - dacă elevul a trecut prin experienţe neplăcute în cadrul examenelor, aveţi în vedere utilizarea unor metode alternative de evaluare pentru a întări respectul de sine şi motivaţia

“În general, semnificaţia tradiţională a conceptului de integrare este necesitatea ca persoanele cu deficienţe să se adapteze la o structură şi regulamente organizaţionale existente. Totuşi, prin includere se recunoaşte şi se preţuieşte “diferenţa”, iar organizaţia trebuie să răspundă şi să se adapteze la nevoile fiecărui membru al ei. Instituţiile de învăţământ (şi nu elevii cu deficienţe) trebuie să faciliteze includerea prin identificarea unor modalităţi în care aceştia pot să-şi desfăşoare activitatea astfel încât să răspundă obiectivelor şi stilurile de învăţare ale elevilor.” Fink, Thompson şi Williams 2000 Îmbunătăţirea ofertei de curs, Institutul din Londra

Metodologia includerii elevilor cu nevoi educaţionale speciale
Există o gamă variată de efecte care rezultă în urma stabilirii scopului de includere şi nu de integrare care însă nu fac obiectul acestui proiect. Totuşi, este importantă identificarea diferenţei dintre principiile de bază şi desfăşurarea activităţilor conform unui plan de acţiune pe termen lung, care va oferi posibilitatea elevilor cu dificultăţi de învăţare şi cu deficienţe să beneficieze de dreptul de a studia în aceleaşi şcoli ca şi ceilalţi elevi.

9

Scopul învăţământului inclusiv este să încurajeze şcolile să-şi revizuiască structura organizaţională, abordarea privind predarea, modul de aranjare a elevilor pe grupuri şi de acordare a sprijinului pentru a răspunde nevoilor tuturor elevilor. Includerea se diferenţiază de integrare prin faptul că în cadrul procesului de integrare sistemul şcolar va rămâne probabil neschimbat, dar se vor institui reglementări suplimentare pentru sprijinirea elevilor cu nevoi diferite. Prin includere, se doreşte ca fiecare elev să se simtă bine venit, iar acordarea sprijinului să fie un proces natural, prin desfăşurarea unor activităţi precum: • Oferirea accesului în întreaga clădire a şcolii pentru toţi elevii şi membrii personalului • Planificarea şi oferirea de sprijin suplimentar pentru învăţare sau nevoi personale zilnice • Proiectarea materialelor de învăţare astfel încât acestea să fie accesibile tuturor elevilor • Modificările ca răspuns la nevoile diferite ale unor elevi se vor aplica tuturor elevilor, nu doar celor cu deficienţe • Punerea la dispoziţie a tehnologiei Informaţiei şi învăţării pentru toţi elevii • Punerea la dispoziţie a unor tehnologii de asistenţă pentru a sprijini elevii care au nevoie de acestea (ex. echipamente speciale de acces, cum ar fi tastaturi prelungite, arătătoare telescopice purtate pe cap şi comutatoare, pentru a oferi acces elevilor cu deficienţe la Tehnologia Informaţiei) Este un recunoscut faptul că Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor (TIC) poate fi un instrument puternic de sprijinire a procesului de predare şi învăţare. Din ce în ce mai multe şcoli şi alte instituţii de învăţământ din UE utilizează tehnologia pentru a putea veni în întâmpinarea nevoilor individuale de învăţare ale elevilor într-o manieră inclusivă. Există o gamă variată de elevi care au nevoie de ajutor suplimentar pentru satisfacerea nevoilor lor educaţionale: în România, elevii vulnerabili şi aceia cu nevoi educaţionale speciale sunt aduşi în prim-plan, iar strategiile de sprijinire a includerii acestor elevi sunt promovate activ. TIC poate fi utilizată pentru a sprijini aceste activităţi din cadrul procesului de predare şi învăţare, în diverse moduri. TIC poate fi utilizată pentru: • A sprijini profesorii în procesul de evaluare a punctelor tari şi deficienţelor cu care se confruntă elevii şi pentru a propune strategii de satisfacere a nevoilor acestor elevi • A oferi un mijloc alternativ de comunicare scrisă şi orală pentru un număr de elevi • A oferi posibilitatea elevilor să acceseze curriculumul şi să participe la ore • A crea resurse diferenţiate şi multi-senzoriale care să satisfacă nevoile individuale de învăţare • A sprijini profesorii în procesul de stabilire a ţintelor individuale pentru elevi şi de înregistrare şi raportare a progresului obţinut de aceştia TIC poate fi un instrument puternic prin care profesorii pot accesa informaţii şi resurse şi pot comunica cu alte persoane pentru a beneficia de consiliere şi sprijin privind un număr de aspecte legate de predarea inclusivă.

10

Se recomandă ca, în prima etapă, România să utilizeze şi să dezvolte numărul mare de exemple de bună practică din cadrul şcolilor speciale, împreună cu exemplele de integrare cu succes a elevilor cu nevoi educaţionale speciale în învăţământul de masă. Totuşi, se observă că în şcolile unde există elevi cu nevoi educaţionale speciale integraţi, aceştia constituie un grup distinct de elevi cărora li se predă separat. Astfel, pentru a căpăta experienţă privind metodologiile de învăţare inclusivă se recomandă includerea unui număr mic (2 sau 3) de elevi cu nevoi educaţionale speciale în clasele de elevi din învăţământul de masă, în cadrul unui proiect pilot. Elaborarea metodologiei învăţării centrate pe elev va oferi posibilitatea maximizării învăţării pentru toţi elevii, inclusiv în ceea ce-i priveşte pe elevii cu nevoi educaţionale speciale. Totuşi, aşa cum s-a subliniat în “Avertismentul” de mai sus, acest proces nu trebuie desfăşurat în şcoli decât dacă există resurse pentru a sprijini fiecare elev în mod corespunzător. “Ghidul profesorilor privind elevii cu nevoi educaţionale speciale” 1 va fi prezentat participanţilor din cadrul sesiunii de formare ca un exemplu pe care şcolile din învăţământul de masă îl pot particulariza în funcţie de situaţia existentă în fiecare şcoală. Şcolile sunt invitate să adapteze documentul în funcţie de situaţia din fiecare şcoală, de resursele disponibile şi de tipurile de elevi cu nevoi educaţionale speciale care se regăsesc printre elevii lor. În cadrul Ghidului se discută despre desemnarea în fiecare şcoală a unui Coordonator pentru elevii cu nevoi educaţionale speciale.

Evaluarea
Materialele puse la dispoziţia participanţilor invită şcolile să evalueze succesul obţinut privind includerea elevilor cu nevoi educaţionale speciale în învăţământul de masă, utilizând aceleaşi modalităţi propuse pentru evaluarea succesului obţinut privind introducerea unei metodologii de învăţare activă centrată pe elev. În acest caz, pentru a facilita dezvoltarea profesională continuă, se pune accent pe autoevaluarea profesorilor şi pe practica reflectivă. Materialele includ: • Formulare-model de planuri de lecţie, care cuprind o secţiune de reflecţii şi autoevaluare a profesorului, împreună cu un formular de analiză a punctelor tari şi a punctelor slabe privind acoperirea diverselor stiluri de învăţare. Se oferă un exemplu privind modul în care se poate structura o activitate, incluzând trimiteri la stilurile de învăţare, astfel încât elevii să aibă posibilitatea să lucreze în modul care li se potriveşte cel mai bine, utilizându-şi toate capacităţile. Se oferă îndrumări profesorilor pentru cercetarea acestui aspect prin organizarea unui proiect pilot privind noile metodologii, la care să participe un grup de persoane, urmând ca succesul obţinut să se evalueze în funcţie de anumite criterii. O listă de verificare privind Asigurarea Calităţii care poate fi utilizată de profesori pentru a evalua oferta educaţională. O listă de verificare privind Observarea Activităţii la Clasă2 care cuprinde o descriere a bunei practici în acest sens
Anexa 1 Anexa 2

• •
1 2

11

Aceste materiale pot fi utilizate de către directorii de şcoli şi de către inspectori, atât în calitate de instrumente în cadrul procesului de dezvoltare a personalului cât şi în cadrul evaluării lecţiilor.

Bibliografie
Proiectul FEDA (RP M132 H ) 1998. Dezvoltarea stilurilor eficiente de învăţare. Proiectul FEDA CBD 204 1999. Strategii de predare care satisfac stilurile individuale de învăţare Fink, Thompson şi Williams 2000 Îmbunătăţirea ofertei de curs Institutul din Londra Hall şi Tinklin 1998 Elevii cu deficienţe din învăţământul superior Consiliul Scoţian de Cercetare a Educaţiei Învăţământul pentru elevii cu nevoi educaţionale speciale în Europa: publicaţie tematică ianuarie 2003. Agenţia europeană de dezvoltare a învăţământului pentru elevii cu nevoi educaţionale speciale

12

Anexa 1 Această anexă oferă un exemplu de manual care poate fi întocmit pentru profesorii dintro şcoală, oferind sfaturi şi îndrumări în ceea ce priveşte deficienţele /dificultăţile de învăţare. Oferă sfaturi practice privind strategiile de predare şi învăţare precum şi informaţii practice în legătura cu natura diferitelor deficienţe.

(variantă iniţială: urmează a fi adaptată de către şcoli)

13

GHIDUL PROFESORILOR PRIVIND COPIII CU NEVOI EDUCAŢIONALE SPECIALE ÎN ŞCOALA (xxx)

Întocmit de xxx, Coordonator şcolar pentru elevii cu nevoi speciale primăvara 2004

14

CUPRINS

(Vă rugăm adăugaţi sau ştergeţi secţiunea corespunzătoare şcolii Pag.

dvs., apoi numerotaţi paginile)

Introducere Centre de acordare a primului ajutor Personalul pentru copii cu nevoi speciale Elevi cu nevoi suplimentare Asigurarea condiţiilor de examen Sindromul Aspergers Astm Beta - talasemie Paralizie cerebrală Fibroză chistică Hipoacuzie Diabet Dispraxie Epilepsie Dificultăţi de învăţare moderate EM sau sindromul oboselii cronice Probleme de sănătate psihică Alte deficienţe fizice sau probleme care afectează dexteritatea Dificultăţi de citire Dificultăţi de învăţare specifice / Dislexie Handicap vizual Altele Cum să ne adresăm unui elev pentru evaluare şi sprijin

15

Introducere
Şcoala noastră (XXX) promovează în mod activ un mediu de învăţare inclusiv, ceea ce înseamnă că dorim să venim în sprijinul nevoilor de învăţare ale elevilor oferind o gamă largă de oportunităţi şi facilităţi de învăţare care să satisfacă diferitele stiluri de învăţare. În ultimii ani, am asistat la o creştere a numărului de elevi care ar putea avea nevoie de sprijin suplimentar în cadrul şi în afara orelor de curs pentru a-i ajuta să-şi realizeze obiectivele de studiu. De asemenea, noi angajăm şi cadre cu invaliditate sau afecţiuni cronice. Scopul acestui ghid este să evidenţieze câteva dintre afecţiunile cronice fizice şi/sau comportamentale de care elevii noştri pot fi afectaţi şi să ofere câteva sfaturi privind satisfacerea necesităţilor individuale ale acestora. Centre de acordare a primului ajutor În anumite cazuri, elevi sau cadre didactice având anumite afecţiuni descrise aici, precum diabet sau epilepsie, pot avea nevoie de prim-ajutor. Pe prima copertă a anuarului telefonic al cadrelor didactice, puteţi găsi lista la zi a centrelor de prim-ajutor. De asemenea, în fiecare sală de clasă există un afiş laminat care prezintă căile de evacuare în caz de urgenţă, precum şi numele celor mai apropiate centre de acordare a primului ajutor. Personalul pentru copii cu nevoi speciale Dl. / d-na …….. (numele), membru al personalului nostru, a fost numit Coordonator pentru Copii cu Nevoi Speciale, rolul său fiind acela de a evalua necesităţile elevilor cu dificultăţi de învăţare şi invalidităţi înainte de a fi înscrişi la şcoală şi de a organiza şi monitoriza acordarea unui sprijin adecvat pe durata activităţii şcolare a acestora. Această persoană colaborează îndeaproape cu şcolile la care a învăţat elevul, cu elevul şi cu părinţii acestuia, pentru a asigura că necesarul de sprijin al elevului a fost corect identificat şi poate fi satisfăcut. De la an la an, în funcţie de sprijinul pe care îl necesită elevii, sunt desemnaţi şi alţi membri ai personalului. În perioada 2002 – 2003, am angajat trei lucrători în sprijinul elevilor cu nevoi speciale, care au lucrat cu schimbul, ajutând un elev cu mobilitatea limitată, aflat în scaunul cu rotile şi un elev care nu-şi poate folosi decât parţial mâinile. Coordonatorul pentru Copiii cu Nevoi Speciale se poate implica în următoarele acţiuni:  Să ia notiţe pentru a ajuta un elev (de exemplu, un elev cu handicap vizual, care trebuie să citească de pe buze, dar care nu poate să şi scrie în acelaşi timp, un elev care nu-şi poate folosi decât parţial mâinile)  Să comunice pentru a ajuta un elev surd  Să solicite achiziţionarea de mobilier special sau adaptat

16

 Să împrumute echipamente, cum ar fi laptop-uri, dispozitive auditive etc., sau programe computerizate cu activare vocală  Să recomande utilizarea unor metode de predare specială pentru elevii dislexici  Să asigure legături cu agenţii din exterior  Să consilieze personalul privind modalităţile optime în care poate fi sprijinit procesul de învăţare în cazul elevilor cu dificultăţi de învăţare şi deficienţe  Să acorde ajutor elevilor cu deficienţe temporare, de exemplu, transportul unui elev cu piciorul rupt Elevi cu nevoi suplimentare Există mai multe tipuri de probleme pentru care un elev ar putea avea nevoi suplimentare: Medicale cum ar fi astmul, febra de fân, eczeme, diabet, epilepsie, artrită, afecţiuni care necesită îngrijire medicală constantă şi/ sau perioade de spitalizare. tulburări de vedere sau de auz (care nu pot fi corectate prin purtarea ochelarilor), cecitate cromatică. cum ar fi paralizia cerebrală, spina bifida, scolioza etc. fie din naştere, fie în urma unui accident dificultăţi de învăţare specifice (dislexie), generale sau moderate. Şcoala noastră nu poate oferi, deocamdată, sprijin elevilor cu dificultăţi de învăţare mai severe hiperactivitate, traumă/şoc, boli mintale etc. cum ar fi sindromul lui Aspergers. În prezent, nu putem ajuta elevi cu forme severe de autism.

Senzoriale

Boli congenitale Pierderea unuia sau a ambelor membre Dificultăţi de învăţare

Emoţionale şi comportamentale Sociale şi comunicaţionale Tulburări psihice

Multe dintre acestea sunt afecţiuni cronice, pe care elevii ştiu mai bine cum să le controleze. De obicei, în asemenea cazuri, elevul ştie exact de ce fel sprijin are nevoie pentru a face faţă bolii şi a înregistra succes la şcoală. Alte afecţiuni care necesită sprijin pot fi de natură temporară, de ex. un picior rupt, febra fânului, sarcină, abandon. În unele cazuri, sprijinul adecvat poate fi acordat prin intermediul Consilierului şcolar. În oricare din aceste cazuri, elevul are dreptul să pretindă sprijin adecvat şi înţelegere. Acest sprijin variază, evident, în funcţie de nevoile individuale. Atunci când un elev

17

primeşte sprijin suplimentar, dirigintele şi profesorii clasei trebuie să fie informaţi. De asemenea, trebuie informat şi consilierul şcolar. În cazul în care un elev suferă de o boală, personalul care vine în contact cu el trebuie informat despre aceasta, dar numai atât cât este necesar şi cu condiţia de a respecta confidenţialitatea. Coordonatorul pentru elevii cu nevoi speciale întocmeşte, în luna septembrie a fiecărui an, o listă cu elevii care au declarat că suferă de o afecţiune / deficienţă / dificultăţi de învăţare. Asigurarea condiţiilor de examen Anumiţi elevi cu nevoi suplimentare pot avea dreptul la forme speciale de examinare. De exemplu:  O persoană care să le citească textul;  Un secretar particular căruia elevul să-i poată dicta răspunsurile;  Folosirea unui procesor de text (fără corector ortografic);  Timp suplimentar la examenele orale (de ex., dacă elevul prezintă dificultăţi de vorbire);  Timp suplimentar la examenele scrise (de ex., dacă elevul a fost diagnosticat de un psiholog şcolar cu dislexie / dificultăţi de învăţare specifice);  Perioade de odihnă (de ex., dacă elevul suferă de artrită);  Foi de examen mai mari pentru elevii cu tulburări de vedere;  Folosirea unui intermediar pentru studenţii hipoacuzici;  Asigurarea unei săli separate pentru candidaţii care au nevoie de aşa ceva. Sindromul lui Asperger Sindromul lui Asperger nu este întotdeauna diagnosticat şi este posibil ca un elev considerat “excentric” să sufere, de fapt, de această boală. Sindromul lui Asperger este o boală cronică evolutivă care afectează modul în care persoana comunică şi se relaţionează cu cei din jur. Este considerat limita superioară a spectrului de tulburări de autism. Indivizii afectaţi de sindromul lui Asperger au în general următoarele caracteristici comune: Comunicarea: Indivizii afectaţi de sindromul lui Asperger sunt, în general, capabili de comunicare verbală, dar trebuie să li se vorbească în propoziţii scurte, clare şi inteligibile şi să li se acorde timp pentru a prelucra informaţiile primite.

18

Interacţiunea socială: Persoanele afectate de tulburările de tip autist întâmpină adeseori dificultăţi în iniţierea şi menţinerea relaţiilor cu persoanele de aceeaşi vârstă. Ele pot avea anumite obsesii. În mod straniu, cei care suferă de acest sindrom tind să se împrietenească unii cu alţii, poate pentru că înţeleg natura obsesiei, chiar dacă nu împărtăşesc aceeaşi obsesie. Rigiditatea rutinei: Pentru aceşti indivizi, adaptarea la schimbare poate fi dificilă, ei având nevoie de structuri detaliate şi programare în toate aspectele vieţii cotidiene. Pot întâmpina dificultăţi în a se obişnui cu noile orare şi sălile de clasă şi în folosirea timpului neprogramat dintre lecţii. Ce trebuie făcut: • Fiţi conştient că elevul va avea nevoie de sprijin pentru a se integra grupului. Aceşti elevi au tendinţa să fie mereu “altfel decât ceilalţi” şi îşi exprimă preferinţa pentru munca solitară. • Fiţi pregătit să explicaţi expresiile figurative şi figurile de stil, pe care elevul le poate interpreta ad literam; • Oferiţi instrucţiuni clare şi fără echivoc atunci când trasaţi o sarcină – fie în clasă, fie ca temă pentru acasă • Ajutaţi elevul să aprecieze care este cea mai bună metodă de învăţare pentru el/ea – de ex., prin ascultare / citire / re-formulare în scris / observarea şi re-amintirea stimulilor vizuali în mod practic, adică prin experimentare şi lucru. Diferite utilizări ale tehnologiei informaţiei pot constitui şi ele un suport eficient pentru învăţare. Astmul La bolnavii de astm, căile respiratorii se îngustează, astfel încât respiraţia presupune un efort deosebit. Îngustarea căilor respiratorii apare în diverse împrejurări. Uneori, reacţia este declanşată de simpla inspiraţie a aerului rece, râs sau alergat; alteori, este vorba despre o sensibilitate deosebită la elemente din mediul ambiant, cum ar fi granulele de polen, blana animalelor sau, pur şi simplu, o răceală care coboară spre piept. Simptome Tuse Tensiune la nivelul pieptului Respiraţie stertoroasă / dificilă Respiraţie precipitată

19

Ce trebuie făcut: O criză de astm poate fi extrem de alarmantă, atât pentru elev, cât şi pentru cei prezenţi.  Chemaţi o persoană care poate acorda primul ajutor;  Păstraţi-vă calmul şi liniştiţi persoana;  Asiguraţi-vă că i s-a administrat medicaţia (ex. pulverizator);  Ascultaţi dorinţele astmaticului: de obicei, este cel care ştie cel mai bine ce este de făcut;  Aşezaţi persoana în capul oaselor sau uşor aplecată înainte;  Încurajaţi persoana să respire într-un ritm mai lent.

Beta – talasemia Există două forme de beta-talasemie: majoră şi minoră. Persoanele expuse la această afecţiune sunt, de obicei, de origine mediteraneană sau din Orientul Mijlociu, India şi unele părţi din Asia de Sud-Est. Beta–talasemia este o afecţiune ereditară a sângelui care afectează celulele sanguine: hematiile sunt mai mici, deci cantitatea de hemoglobină pe care o transportă este mai mică. Prin urmare, sângele transportă mai puţin oxigen în corp. În cazul talasemiei majore, nivelul hemoglobinei poate scădea sub 50%, astfel încât persoana este foarte palidă. Prezintă splina mărită, care trebuie extirpată, sunt predispuşi la diabet şi alte afecţiuni ale ficatului, pot fi predispuşi să contracteze alte infecţii. Aceşti indivizi au nevoie de frecvente transfuzii de sânge – adesea o unitate de sânge în fiecare lună, precum şi de injecţii zilnice. Remediul definitiv este transplantul de măduvă, de obicei, de la un frate sau o soră. În cazul talasemiei minore (cunoscută şi ca predispoziţie la talasemie), persoana este purtătoare a bolii, dar nu este bolnavă. De obicei, nici nu ştie că poartă boala până când nu îşi face un examen sanguin. În general, în zonele în care boala este des întâlnită, se recomandă ca părinţii să-şi facă un test al sângelui pentru a împiedica transmiterea genei bolnave.

Implicaţii Dacă aveţi un elev care suferă de forma majoră a bolii, probabil că el se află sub tratament încă din copilărie şi aceasta este parte a programului său zilnic. Elevul ar trebui încurajat să-şi programeze vizitele regulate la spital pentru transfuzii, în funcţie de orarul şcolar. În special, el trebuie să cunoască data examenelor şi să-şi programeze transfuziile dinainte. Trebuie să ţină un regim sărac în fier. 20

Paralizie cerebrală La o persoană care suferă de paralizie cerebrală, o parte a creierului nu s-a dezvoltat normal. Este vorba, în general, de partea care controlează muşchii şi anumite mişcări ale corpului. Boala s-a mai numit şi spasticitate musculară şi variază de la o uşoară înţepenire a articulaţiilor până la folosirea unui scaun cu rotile. Pot fi afectaţi şi muşchii care controlează vorbirea. Pot apărea crampe musculare involuntare, mai ales când persoana este în stare de stres. Această boală nu implică dificultăţi de învăţare. Ce trebuie făcut:  Fiţi conştient de faptul că elevul poate obosi repede;  Ar putea fi necesare echipamente speciale pentru confortul şi/sau ambianţa de studiu a elevului;  Atunci când vorbiţi cu elevul, faceţi acest lucru într-un mod cât mai natural, dar ţineţi cont de dificultăţile de vorbire ale acestuia. Rugaţi-l să repete tot ce nu înţelegeţi şi acordaţi-i timpul necesar pentru a se exprima; el are acelaşi drept ca oricare alt elev să participe la discuţiile din clasă şi să-i fie apreciată contribuţia. Veţi constata că acest lucru poate avea un efect benefic şi asupra aptitudinilor de comunicare ale celorlalţi elevi. Fibroză chistică Fibroza chistică este o boală cronică ereditară. Deşi s-au făcut progrese considerabile în ultimul timp în ceea ce priveşte terapia genetică sau testarea clinică a unor noi medicamente pentru tratarea bolii, pentru mulţi bolnavi singura speranţă rămâne transplantul de inimă şi/sau plămâni. Simptomele persistente pe care le veţi observa sunt tuse persistentă şi respiraţie dificilă. Din cauza bolii, plămânii se înfundă cu un mucus anormal de gros şi de lipicios, ce poate cauza infecţii fatale. Mucusul mai poate bloca şi pancreasul, împiedicând enzimele să ajungă în intestine pentru a digera hrana. Când fibroza chistică afectează tubul digestiv, organismul nu mai absoarbe suficiente substanţe nutritive, astfel încât bolnavii trebuie să consume o dietă îmbunătăţită şi să ia atât vitamine de substituţie, cât şi enzime. Când ajung în şcoala IPV, elevii care suferă de fibroză chistică sunt deja obişnuiţi să-şi administreze singuri terapia necesară, adică să expectoreze mucusul din plămâni, dar pentru a face acest lucru, trebuie să aibă acces la punctul de prim-ajutor. Trebuie să fiţi conştient de faptul că fibroza chistică este o afecţiune foarte serioasă, iar elevii afectaţi de ea vor înregistra perioade de absenţă pentru spitalizare sau tratament la domiciliu.

21

Ce trebuie făcut:  Permiteţi elevului să meargă la centrul de prim-ajutor după cum este necesar;  Ajutaţi elevul să-şi planifice şi să-şi organizeze munca în funcţie de vizitele la spital, fie ambulatoriu, fie pentru perioade de spitalizare mai lungi. De exemplu, gândiţi-vă dacă nu puteţi încărca textul lecţiei / fişele de lucru / temele pentru acasă pe o dischetă pentru ca elevul să poată lucra la domiciliu. Noi le putem asigura laptop-uri pentru uz personal. Acest elev va fi considerat ca înscris “la distanţă” şi trebuie să luaţi în considerare asigurarea de materiale pentru studiu individual.  Să fiţi conştient de faptul că elevul poate obosi repede şi poate suferi de pe urma efectelor secundare ale noilor medicamente care-i sunt administrate;  Încurajaţi elevul să se folosească de sprijinul disponibil. Hipoacuzia Deficienţele auditive sunt, în general, clasificate în trei mari tipuri: 1. 2. 3. Conductive – apar ca urmare a unei disfuncţii a urechii medii sau externe (de ex. o infecţie cronică) Relative la un nerv senzorial – o disfuncţie a urechii interne care are ca rezultat lezarea nervului auricular Centrale – determinate de o disfuncţie cerebrală. Deşi sunetul este “auzit”, el nu poate fi interpretat de creier. Întrucât auzul şi vorbirea sunt strâns întrepătrunse, pierderea auzului provoacă, în mod inevitabil, dificultăţi de vorbire şi de dezvoltare a limbajului.

Elevii care din naştere, suferă de surditate profundă şi nu au avut nici un fel de acces la limbajul vorbit, vor întâmpina dificultăţi în a învăţa să vorbească inteligibil. Când ajung la şcoală, asemenea elevi sunt deja destul de avansaţi în folosirea limbajului prin semne. Ce trebuie făcut: Fiţi conştient de faptul că puteţi ajuta un elev care este parţial surd să citească de pe buze în mod eficient dacă:  Staţi cât mai nemişcat posibil atunci când vă adresaţi clasei;  Staţi cu faţa la elev când vorbiţi (nu vorbiţi cu faţa la tablă);  Îi permiteţi elevului să stea acolo unde poate vedea / auzi cel mai bine (trebuie să-i vadă pe ceilalţi membri ai grupului la fel de bine ca pe dvs.);  Nu ţipaţi şi nici nu vorbiţi afectat – vorbiţi normal şi clar.

22

Fiţi conştient de faptul că elevii cu hipoacuzie vor întâmpina dificultăţi în următoarele domenii: Vocabular nou : scrieţi-l pe tablă sau pe o foaie pe care i-o înmânaţi Schimbarea temei de discuţie Elevii hipoacuzici care folosesc limbajul semnelor vor întâmpina dificultăţi la citit şi scris – aceştia se bazează exclusiv pe recunoaşterea vizuală a cuvintelor, în timp ce un elev cu auz normal are acces şi la pronunţia “cu voce tare” pentru citirea sau ortografierea elementelor noi de vocabular. O dificultate suplimentară este aceea că limbajul semnelor foloseşte propriul său sistem gramatical şi nu se “traduce” automat în limbaj scris, de ex., ordinea cuvintelor / conceptelor poate fi diferită. Lucrul la clasă cu un Asistent pentru Medierea Comunicării (AMC) În funcţie de gradul de hipoacuzie, elevii cu tulburări auditive vor avea nevoie de un AMC pentru a-i ajuta să înveţe, astfel:  Să le traducă ce se vorbeşte în clasă prin limbajul semnelor;  Să traducă ce spune elevul prin semne pentru ca acesta să poată participa la discuţie/să răspundă la întrebări etc.  Să ia notiţe pentru elev şi să le revizuiască ulterior cu elevul;  Să interpreteze vocabularul / conceptele nou-învăţate cu elevul;  Să folosească eventual limbajul surdo-muţilor (“citirea de pe buze”)  Să folosească limbajul semnelor pentru o casetă video vizionată în clasă (ar putea fi util ca AMC să vizioneze caseta în prealabil). Nu uitaţi să folosiţi un videocasetofon cu bandă titrată dacă acest lucru este posibil) Diabet Veţi fi informaţi dacă în clasa dvs. există elevi diabetici. De obicei, boala este ţinută sub control în mod eficient prin medicamente şi regim. Pentru diabetici, este important să mănânce la ore regulate. Dacă observaţi că elevul se comportă ciudat şi bănuiţi că este gata să intre în criză, chemaţi o persoană calificată să acorde primul ajutor. Există 2 tipuri de crize diabetice:

23

Hiperglicemică (cantit. mare de zahăr în sânge – instalare lentă ) cauzată de: cantit. insuficientă de insulină în sânge consum prea mare de carbohidraţi stres emoţional infecţii sau febră mai puţin exerciţiu fizic decât de obicei obicei simptome: sete crescută + urinare frecventă respiraţie cu miros de acetonă slăbiciune, dureri de stomac, durere generalizată greaţă + stare de vomă respiraţie dificilă

Hipoglicemică (cantit. mică de zahăr în sânge – instalare rapidă) cauzată de: prea puţină insulină în sânge hrană insuficientă stres sau vreme caniculară întârzierea mesei mai mult exerciţiu fizic decât de simptome: transpiraţie, stare de leşin, paloare dureri de cap, vedere înceţoşată amorţeală / furnicături ale buzelor tahicardie (bătăi puternice ale inimii) foame somnolenţă lipsă de concentrare modificări ale personalităţii vorbire neclară contuzii Acţiune: Administraţi zahăr / dulciuri

Acţiune: chemaţi o persoană calificată să acorde prim-ajutor.

(adesea diabeticul le are la îndemână pentru astfel de ocazii) chemaţi o persoană calificată să acorde primul ajutor

Dispraxia Dispraxia este o dificultate de învăţare specifică, care afectează deprinderile motorii şi conştiinţa propriului corp. Simptomele tipice pot include:  Subiectul se împiedică de obiecte sau se ciocneşte de ele;  Dificultăţi în aprecierea înălţimii şi a distanţelor;  Coordonarea defectuoasă a diferitelor părţi ale corpului în cadrul unor activităţi cum ar fi sportul şi dansul;  Confuzie între stânga şi dreapta;

24

 Activităţile practice pot ridica probleme: tinde să răstoarne lucrurile şi adesea varsă lichidele  Scrisul poate fi laborios şi ilizibil;  Întâmpină dificultăţi în planificarea şi organizarea timpului. Aceste dificultăţi pot duce la scăderea respectului faţă de propria persoană, stări de frustrare şi depresie. Ce aveţi de făcut:  Alcătuiţi o analiză a riscurilor pentru activităţile practice.  Daţi instrucţiuni clare pentru munca în scris. Daţi exemple de eseuri, rapoarte şi proiecte. Dacă scrisul reprezintă o problemă, elevului va primi un laptop pentru a-şi lua notiţe şi pentru teme. Aceşti elevi vor avea dreptul să folosească laptop-ul şi în timpul examenelor şi vor beneficia de un supliment de timp de 25%. Pentru a beneficia de diferite concesii la examene, vor avea nevoie de raportul unui psiholog şcolar. Epilepsia Veţi fi informaţi dacă în clasa dvs. există elevi epileptici. În general, boala este controlată eficient prin medicaţie. Un epileptic recent diagnosticat poate avea crize în perioada în care medicaţia sa este evaluată şi testată şi boala se stabilizează. Există mai multe tipuri de crize, care variază între următoarele forme: Echivalenţă comiţială (numit şi acces minor) persoana priveşte fix sau în gol posibile spasme uşoare sau clipit des gurii, poate dura doar câteva secunde “este cineva acasă, dar luminile s-au stins” Acces tonico-clonic / convulsiv (numit şi acces major) privire fixă, înţepenirea corpului, posibilă culoare albastră în jurul convulsii elevul poate avea o “aură” sau simptom podromal

Ce trebuie făcut: Fiţi calm şi sensibil. După cum se ştie, conştiinţa de sine a adolescenţilor este foarte accentuată şi revenirea după o astfel de criză poate fi dificilă pentru ei.

25

Echivalenţa comiţială poate trece neobservată chiar şi pentru subiect – nu trageţi concluzia că este vorba doar de lipsă de concentrare şi nu adoptaţi măsuri disciplinare nepotrivite. Nu le atrageţi atenţia că nu au fost atenţi, ci pur şi simplu treceţi peste ceea ce au pierdut. În timpul unei crize convulsive:  Chemaţi persoana abilitată să acorde prim-ajutor;  Asiguraţi-vă că elevul este în siguranţă, având grijă să nu se rănească – ex., să se dea cu capul de mobilă  Puneţi-i o pernă sub cap  Nu-i împiedicaţi mişcările  Nu-i introduceţi nimic în gură  Îndepărtaţi restul grupului de elevi şi daţi-le asigurări că totul se va termina repede  După consumarea crizei, întoarceţi persoana pe o parte, pentru a se odihni şi a-şi reveni  Bolnavul se poate simţi complet epuizat după o astfel de criză, având nevoie de odihnă în cabinetul medical. Persoana abilitată în acordarea primului ajutor va decide ce este de făcut dacă, de pildă, criza nu trece destul de repede. E. M. sau Sindromul Oboselii Cronice În fiecare an, se înregistrează un mic număr de elevi care suferă de E. M. (encefalomielită mialgică) sau sindromul oboselii cronice. E. M. este o boală extenuantă, fără o explicaţie medicală clară. De obicei, nu este diagnosticată decât atunci când pacientul suferă deja de peste 6 luni. Se pare că, uneori, boala apare după o infecţie virală de care pacientul nu s-a vindecat complet. Simptomele nu se reduc pur şi simplu la “a se simţi obosit”; subiectul se simte complet secătuit şi epuizat şi, efectiv, nu se poate da jos din pat. Alte simptome includ: dureri musculare, dureri de cap, afectarea memoriei pe termen scurt etc. Probabil, elevul va fi frustrat şi deprimat de starea în care se află. Persoana poate avea o zi sau o serie de zile “bune”, urmate de o stare de epuizare completă timp de câteva zile. Absenţele frecvente de la şcoală sunt, aşadar, de aşteptat, iar elevul va trebui să compenseze o mare parte a planului de lucru prin studiu individual. Ce trebuie făcut:  Fiţi atent la eventualele semne că elevul nu se simte bine.  Oferiţi elevului un plan de lucru detaliat.

26

 Puneţi la dispoziţia elevilor notiţe pe intranet, pentru uz individual.  Ajutaţi elevul să profite la maximum de “zilele bune”.  Oferiţi elevului notiţe/conspecte ale lecţiilor la care a lipsit.  Acceptaţi explicaţiile elevului pentru absenţele frecvente.  Furnizaţi elevului detalii despre curs cât mai repede posibil – dacă se poate, chiar înainte de a le prezenta restului clasei. Elevul va trebui să-şi planifice munca în funcţie de afecţiunea de care suferă.  Daţi dovadă de flexibilitate în ceea ce priveşte termenele de predare a temelor pentru acasă. Elevul trebuie să cunoască dinainte programul de teme şi datele la care acestea trebuie predate. Ar putea chiar să vă predea o temă mai devreme dacă profită de zilele “bune”!  Elevul ar putea să vă trimită lucrările prin e-mail de acasă, în care caz aţi putea să le returnaţi, împreună cu notele date, tot prin e-mail.  Asiguraţi-vă că elevul ştie ce mijloacele de sprijin de care poate beneficia există în şcoală Mulţi oameni se refac complet după E. M., deşi acest lucru poate dura câţiva ani. Probleme de sănătate mintală Deşi oricine poate trece prin perioade de stres şi depresie, reacţiile unor oameni la astfel de perioade pot duce la sentimente sau simptome comportamentale considerate nepotrivite sau inacceptabile. Aceste simptome variază de la anxietate, depresie severă, modificarea percepţiei senzoriale, labilitate psihică, obsesii şi fobii până la halucinaţii, comportament alterat şi tentative de sinucidere. Anorexia şi bulimia nervoasă şi tendinţele de auto-mutilare sunt probleme din ce în ce mai des întâlnite în rândul tinerilor. Multe afecţiuni de acest gen sunt de natură temporară şi sunt tratabile prin odihnă, medicamente şi/sau consiliere. Altele sunt de lungă durată, persoana putând trece prin perioade sănătoase combinate cu perioade de boală. Aproximativ o persoană din patru va avea probleme psihice în viaţă, mai devreme sau mai târziu. Pentru mulţi oameni, aceste probleme apar între vârsta de 18 şi 25 de ani. Există foarte multe mituri despre tulburările psihice, de aceea este important să conştientizăm faptul că simptome ale bolilor psihice cele mai des întâlnite sunt izolarea şi depresia. Numai un număr foarte mic de oameni care se confruntă cu astfel de probleme devin violenţi sau manifestă un comportament antisocial. Implicaţii

27

Sigur că, uneori, studiul poate fi stresant pentru oricine, dar un elev cu probleme psihice poate fi afectat mai mult decât este normal. Presiunile şcolare, izolarea, lipsa unui sprijin personal, formarea de noi relaţii şi abuzul de alcool şi droguri sunt tot atâţia factori declanşatori ai problemelor psihice la unii elevi. Medicamentele pot avea ca afect somnolenţa, mai ales dimineaţa. Perturbarea programului de somn face dificilă adaptarea la ritmul de lucru. Depresia, mai ales, poate fi deosebit de extenuantă, întrucât bolnavul nu mai este capabil să reacţioneze normal şi poate opune rezistenţă tuturor eforturilor bine intenţionate de a-l face să iasă din această stare. Cele mai puternice obstacole vin din partea atitudinii şi ignoranţei altora. Adesea, prietenii elevului bolnav sunt primii care observă că acesta se comportă ciudat şi îl pot îndruma spre consilierul şcolar. Trebuie avute în vedere şi interesele altor elevi. Nu trebuie să avem pretenţia ca prietenii elevului bolnav să-şi asume responsabilitatea de “a avea grijă” de o persoană care se confruntă cu probleme psihice. De asemenea, elevii care au manifestări antisociale nu ar trebui să fie lăsaţi să monopolizeze atenţia profesorilor în detrimentul celorlalţi elevi din clasă. Strategia didactică  Încercaţi să stabiliţi relaţii bune şi să aveţi o atitudine încurajatoare.  Fiţi atent la schimbările majore în comportamentul elevilor, care pot reprezenta debutul unor probleme mai serioase.  Dacă elevul are o stare de somnolenţă dimineaţa, fiţi conştient că este vorba de efectele secundare ale medicamentelor.  Conştientizaţi faptul că elevul poate avea zile bune şi zile proaste şi daţi dovadă de flexibilitate, încercând să ţineţi cont de aceste variaţii în munca dvs.  Nu vă uitaţi elevul, dacă acesta este internat în spital. Spitalizarea este, probabil, o experienţă traumatizantă şi predispune la izolare, iar elevul va aprecia menţinerea contactului cu prietenii şi chiar cu profesorii pe care îi cunoaşte bine. Dacă aveţi întrebări, le puteţi discuta mai întâi confidenţial cu Coordonatorul pentru Copiii cu Nevoi Speciale. El vă pot oferi informaţii, sprijin şi strategii de abordare a problemei. Acest lucru trebuie făcut cât mai devreme posibil, pentru ca sprijinul să poată fi obţinut înainte de agravarea problemei. Dificultăţi de învăţare moderate În septembrie, ne aşteptăm să înregistrăm un mic număr de elevi de la (Şcoala Specială XXX), care au dificultăţi de învăţare moderate. Scopul nostru este să includem aceşti elevi în principalele şcoli IPT, la clasele a IX-a şi a X-a.

28

În general, se consideră că aceşti elevi “învaţă mai încet” şi au nevoie de mai mult timp, de o consolidare constantă şi exerciţii în învăţare. Dificultăţile de învăţare moderate nu înseamnă o boală mintală. Aceşti elevi sunt, probabil, obişnuiţi cu metodele de predare individualizate din şcolile speciale. De aceea, adaptarea la un mediu nou, mai solicitant ar putea fi la început dificilă. Ei pot învăţa după aceeaşi programă ca restul clasei, dar sar putea să aibă nevoie de mai mult timp pentru a atinge acelaşi nivel de competenţă.

Implicaţii Elevii cu dificultăţi de învăţare moderate, proveniţi din şcolile speciale sunt, din păcate, predispuşi la atacuri de intimidare din partea celorlalţi elevi. Şcoala dvs. va trebui să manifeste vigilenţă în acest sens şi să aibă pregătită o strategie pentru rezolvarea acestei probleme. Cereţi sfatul directorului şcolii dvs. în privinţa strategiei şi a unui mod de implementare sensibil şi eficient. Aţi putea, de pildă, să-i rugaţi pe alţi elevi să-şi asume răspunderea de a-i întâmpina, de a avea grijă şi de a-i ajuta pe aceşti elevi să se acomodeze şi să-şi facă prieteni. Şcoala ar putea chiar să transforme această responsabilitate într-una privilegiată, iar elevii respectivi să joace rolul de Mentori şi să-şi pună în valoare calităţile printr-un scurt stagiu de pregătire, în care acest rol şi importanţa lui să fie bine explicate. Aceşti elevi ar putea avea nevoie de un ajutor suplimentar sub formă de consultaţii, pentru a putea să conştientizeze ceea ce învaţă şi a-şi exprima necesităţile şi dificultăţile. Strategia didactică  Încercaţi să stabiliţi o relaţie bună de la început şi să aveţi o atitudine pozitivă în a-i ajuta să obţină performanţe maxime.  Asiguraţi-vă că ştiţi care sunt stilurile preferate de învăţare ale elevilor dvs. (ale tuturor, nu numai ale celor cu dificultăţi de învăţare moderate);  Planificaţi-vă lecţiile astfel încât să includă o gamă variată de strategii de învăţare active orientate spre elev.  Aplicaţi strategii de predare diferenţiată sau “predare individualizată” care urmăresc obţinerea performanţei maxim posibile, cum ar fi învăţarea pas cu pas şi evolutivă, învăţarea între colegi, lucrul în grup, echipe de învăţare, etc.  Elaboraţi planuri speciale pentru asigurarea succesului şcolar şi folosiţi recompensele (laudele) pentru a recunoaşte chiar şi cei mai mici paşi făcuţi pe calea învăţării.  Implicaţi elevii în stabilirea propriilor obiective de învăţare şi în monitorizarea succesului în atingerea acestor obiective.

29

30

Alte deficienţe fizice şi probleme de dexteritate Unii elevi au deficienţe fizice, ceea ce înseamnă că nu pot îndeplini aceeaşi gamă de activităţi fizice la fel ca ceilalţi oameni. Această categorie de elevi include persoane care manifestă dificultăţi la mers, la folosirea mâinilor şi braţelor şi persoanele cu dezvoltare fizică insuficientă. Aceste persoane fie s-au născut cu acest handicap, fie l-au dobândit, de exemplu în urma unui accident de maşină. Unii elevi suferă de afecţiuni ale oaselor (oase fragile), muşchilor (distrofie musculară), articulaţiilor (artrită), nervilor şi tendoanelor (poliomielită, scleroză multiplă), ale coloanei vertebrale (spina bifida) sau ale creierului (paralizie cerebrală). Efecte  Pot obosi uşor şi sunt sensibili la schimbările de temperatură .  Pot suporta dureri serioase.  Medicamentele analgezice pot avea efecte secundare, cum ar fi somnolenţă şi scăderea capacităţii de concentrare . Strategia didactică  Permiteţi elevului să participe la activităţile de grup cât mai mult posibil şi încurajaţi sprijinul “tovărăşesc” în cadrul grupului.  Încurajaţi la elev dezvoltarea deprinderilor sociale şi încrederea în sine.  Ajutaţi elevul să se simtă relaxat în situaţii noi şi stresante.  Puneţi la dispoziţia elevului care a absentat de la ore sau care nu poate scrie repede conspecte sau notiţe.  Nu pierdeţi din vedere că asistentul care ia notiţe sau sprijină un elev aflat în scaunul cu rotile reprezintă “mâinile şi picioarele elevului”, nu şi creierul acestuia.  Elevul are nevoie de înţelegere, nu de milă, precum şi de oarecare flexibilitate în privinţa termenelor de predare a lucrărilor.  Acordaţi perioade de odihnă în timpul examinărilor sau pentru lucrările cronometrate.

31

Dificultăţi de citire Unii elevi cu nevoi speciale pot avea deprinderile de alfabetizare elementare slab dezvoltate, astfel încât, pentru ei, cititul şi scrisul prezintă dificultăţi importante. Acest lucru are mai multe cauze posibile: • • • • • • Un stil de predare care nu se adresează nevoilor individuale Materiale de predare şi învăţare care nu corespund nivelului elevului respectiv Absenţa de la şcoală pe caz de boală chiar în perioada cea mai importantă pentru dezvoltarea alfabetizării Lipsa sprijinului pentru nevoi suplimentare Lipsa exemplului parental pentru deprinderile de citire şi scriere Dificultăţi de învăţare moderate

Este lesne de înţeles că elevii cu dificultăţi de citire pot fi extrem de frustraţi atunci când se confruntă cu un text care este prea dens şi prea dificil de citit şi de înţeles pentru ei. Acest lucru poate duce fie la întreruperea cursului şi abandon şcolar, fie la comportament perturbator la oră. Strategia didactică Toţi elevii au nevoie să experimenteze succesul pentru a putea învăţa în mod activ. Metodele de predare trebuie să se adreseze direct dificultăţilor elevilor, dar şi să le permită acestora să facă progrese, pe care să le poată observa şi de care să fie mândri. O sarcină îndeplinită cu succes încurajează şi motivează elevul să continue şi să încerce să rezolve o alta.  Elaboraţi strategii care să-l ajute pe elev să-şi dezvolte respectul de sine. El are nevoie să fie valorizat ca membru al clasei la fel ca oricare alt elev.  Asiguraţi-le un rol în munca de grup, pe care să-l poată îndeplini cu succes.  Asiguraţi-le materiale de studiu diferenţiate, cu unele teme pe care elevul le poate rezolva independent.  Asiguraţi-vă că materialele de studiu sunt la un nivel lingvistic adecvat şi că ele sunt bine prezentate şi aşezate în pagină.  Lăudaţi elevul chiar şi pentru progresele mărunte pe care le face în învăţare.  Lăsaţi elevul să-şi folosească punctele sale forte în loc să se concentreze asupra punctelor slabe.  Utilizaţi metode alternative de evaluare, cum ar fi probele orale sau demonstraţiile practice de competenţă.  Acordaţi timp suplimentar pentru temele care necesită citit şi scris.

32

 Folosirea calculatoarelor poate fi o motivaţie importantă. Dacă materialele de studiu sunt disponibile pe o dischetă, elevul poate munci în ritmul său, poate să citească textul şi să selecteze tipul şi mărimea caracterelor pe care le consideră accesibile. Prin folosirea unui procesor de text pentru scris, elevul este eliberat de restricţiile unui scris ilizibil şi de dificultăţile impuse de organizarea textului. Poate reveni asupra textului şi poate face modificări fără a face tăieturi. Poate folosi funcţiile “cut and paste” pentru a muta fragmente de text şi îşi poate ilustra textul folosind “clipart” sau “importând” diverse imagini şi fotografii. Cel mai important, poate accesa Internetul pentru a căuta lucruri care îl interesează şi poate astfel dobândi aptitudini în acest domeniu. Prin intermediul unei pasiuni, cum ar fi fotbalul sau maşinile, se poate trezi interesul elevului. Dificultăţi de învăţare specifice / Dislexia Cum ne dăm seama dacă un elev este dislexic? Următoarele semne pot alerta profesorul asupra posibilităţii ca un elev să fie dislexic. Nu uitaţi – trebuie să căutaţi întregul tablou de dificultăţi, nu doar simptome izolate. În colaborare cu Coordonatorul pentru Copii cu Nevoi Speciale, va trebui, pentru o anumită perioadă de timp, să ţineţi sub observaţie modul de a învăţa al elevului cu scopul de a observa dacă elevul:
• • •

Manifestă o discrepanţă semnificativă între vorbit şi scris Se confruntă cu probleme persistente sau grave de ortografie, chiar şi pentru cuvinte “uşoare” sau comune Scrisul poate fi şi dezordonat Îi vine greu să-şi pună ideile pe hârtie (să se exprime în scris) Are probleme în înşiruirea logică a ideilor Pierde şirul cu uşurinţă atunci când urmăreşte o serie sau când citeşte Are probleme cu organizarea timpului personal – uită întâlniri etc. Îi vine greu să memoreze sau să-şi amintească lucruri, terminologie nouă, nume, etc. Se încurcă frecvent la citit sau la copiat. Poate face confuzii între stânga şi dreapta. Scrisul de mână poate fi dezordonat, prost format sau imatur. Lucrările scrise nu reuşesc, în consecinţă, să exprime înţelegerea, ideile sau vocabularul elevului.

• • •
• • • • • •

33

• • • • •

Are probleme constante cu construcţia frazei, punctuaţia şi organizarea lucrărilor scrise – şi nu din cauza lipsei de experienţă. Are probleme de generalizare sau în înţelegerea şi aplicarea regulilor. Reuşeşte cu dificultate să-şi “vadă” propriile greşeli. Nu reuşeşte să înveţe prin metodele de predare “obişnuite”. Poate fi descris ca o persoană “uitucă”

Aceste dificultăţi sunt independente de experienţa şcolară, factori sociali, economici sau emoţionali sau de inteligenţă şi nici nu au vreo legătură cu originea etnică sau culturală. În general se estimează că între 4% şi 10% din populaţie se confruntă cu astfel de dificultăţi într-o măsură mai mare sau mai mică. Elevii dislexici nu sunt elevi slabi. Ei au mari dificultăţi la scris, dar pot fi dotaţi în alte domenii, ca de pildă aptitudinile vizual-spaţiale, proiectare şi desen, aptitudini logice, conceptuale şi/sau verbale. Ce aveţi de făcut: Îndrumaţi elevul spre Coordonatorul pentru Copii cu Nevoi Speciale pentru evaluare şi diagnostic. Acest lucru va conduce la:

Recomandări făcute profesorilor de specialitate cu privire la stilul de învăţare al elevului şi la metodele de predare care vor da cele mai bune rezultate în cazul acestuia. La cerere, copii suplimentare sunt disponibile în cazul schimbării cursului sau profesorului. Asistenţă acordată de Coordonatorul pentru Copii cu Nevoi Speciale individual sau în grupuri mici pentru a-i ajuta să-şi înţeleagă propriul stil de învăţare şi cum să-şi folosească optim aptitudinile. Această analiză îi poate ajuta de ulet ori pe elevi să-şi controleze procesul de învăţare şi să se pregătească pentru a face saltul la următorul nivel în procesul de instruire. Resursele limitate sunt disponibile pentru elevii cu dificultăţi deosebit de severe de prelucrare motorie – actualmente, acestea sunt limitate la un mic număr de laptopuri. Dispunem şi de programe de calculator cu acţionare vocală.

• Girul psihologului şcolar, acolo unde este necesară solicitarea unor consideraţii speciale în timpul examinării, de exemplu mai mult timp. Deficienţe vizuale În septembrie, vom avea o elevă cu handicap vizual care începe un curs de (XXX) cu noi. Ea va primi iniţial sprijin la toate lecţiile. Acest sprijin va fi revizuit la începutul primului trimestru, atunci când ea va putea aprecia mai bine cum se descurcă. Va avea nevoie de caractere mărite pentru toate materialele tipărite, inclusiv copii ale videoproiecţiilor.

34

Orbirea completă apare destul de rar: majoritatea persoanelor “oarbe” au un anumit grad de vizibilitate şi pot face în general distincţia între întuneric şi lumină. În prezent, şcoala noastră nu oferă instruire pentru deplasare, cursuri pentru învăţarea alfabetului Braille sau echipamente pentru producerea de texte cu ajutorul alfabetului Braille. Ce trebuie făcut  Discutaţi lucrarea care este scrisă pe tablă sau care este în curs de demonstrare.  Folosiţi un limbaj precis pentru a oferi o descriere verbală clară acolo unde este posibil.  Nu marcaţi cuvintele cu roşu (este dificil de citit pentru elevii cu handicap vizual).  Nu staţi cu spatele la fereastră, încercaţi să staţi în dreptul unui fundal contrastant şi departe de sursele de lumină puternică.  Încercaţi să stabiliţi un contact vizual, deşi este dificil.  Încurajaţi elevul să se uite în direcţia vocii dvs.  Nu purtaţi rochii / cravate în picăţele!  În anumite afecţiuni ale ochilor, se recomandă o lumină mai difuză, nu una puternică.  Cereţi sfatul Coordonatorului pentru Copii cu Nevoi Speciale în privinţa formatului foilor de lucru – încercaţi să folosiţi un format clar şi aerisit şi evitaţi hârtia lucioasă.  Anticipaţi şi plănuiţi dinainte vizitele în exterior.  “Mergi împreună cu Maria.....” este o formulare mai diplomată decât “Pune-o pe Maria să te ducă ...” Altele Există desigur şi alte afecţiuni medicale şi deficienţe pe care le vom întâlni din când în când. Ori de câte ori va fi necesar, noile materiale cu sfaturi şi informaţii noi vor fi disponibile în funcţie de necesităţile elevilor. Dacă aveţi nevoie de un anume tip de informaţii, vă rugăm să luaţi legătura cu Coordonatorul pentru Copii cu Nevoi Speciale.

35

Reţineţi principiile de bază:  daţi dovadă de sensibilitate  nu porniţi de la idei preconcepute  discutaţi mai întâi cu elevul (în particular) – el este cel care ştie cel mai multe despre afecţiunea de care suferă şi efectele sale Odată ce elevul a fost acceptat la un curs, el are dreptul să pretindă sprijinul suplimentar de care are nevoie pentru a învăţa în mod eficient. Sprijinul suplimentar nu este o măsură compensatorie, ci un drept de la sine înţeles. Cum să ne adresăm elevului în vederea evaluării necesităţilor şi sprijinului 1. Vă rugăm ca dând dovadă de sensibilitate, mai întâi să discutaţi, în mod individual, problemele cu elevul 2. Recunoaşterea şi acceptarea nevoii de ajutor suplimentar este vitală, dar pentru elev poate fi dificil să accepte acest lucru. Vă rugăm să prezentaţi asistenţa pentru nevoi suplimentare ca pe un drept la succes, nu ca pe o acţiune compensatorie; cu alte cuvinte, puneţi accentul pe latura pozitivă a capacitării, nu pe eticheta negativă “nevoi speciale”. 3. Cu acordul elevului, luaţi legătura cu Coordonatorul pentru Copii cu Nevoi Speciale. 4. Ulterior, elevul va fi contactat şi i se va fixa o întâlnire cât mai curând posibil.

36

Anexa 2

Listă de verificare pentru măsurarea învăţării Inclusive la clasă
Listă de verificare pentru observarea învăţării inclusive

Numele observatorului: Numele profesorului observat: Data: Materia de specialitate: Sala de clasă:

“Prin învăţarea inclusivă se realizează cea mai bună corespondenţă dintre nevoile fiecărui elev şi oferta educaţională adresată acestuia.”

37

Standarde de măsurare a învăţării inclusive
Număr 1 2 3 4 5 Standard Nevoile, stilurile de învăţare şi ţintele fiecărui elev sunt identificate Există o corespondenţă între mediul de învăţare individual şi nevoile elevilor Progresul şi rezultatele obţinute de elevi sunt recunoscute şi înregistrate Prezentarea schematică detaliată a activităţii este elaborată în prealabil Oportunităţile de învăţare sunt planificate şi se desfăşoară astfel încât să răspundă unei game de nevoi individuale ale elevilor Elevii primesc feedback periodic privind procesul de învăţare şi modul în care pot obţine progres Personalul şcolar apreciază şi utilizează experienţa elevilor în cadrul procesului de predare

6

7

38

Standard 1: Nevoile, stilurile de învăţare şi ţintele fiecărui elev sunt identificate Măsură Da Nu Nu s-a Dovezi / comentarii observat Personalul şcolar cunoaşte şi înţelege nevoile individuale, stilurile de învăţare, planurile/ţintele elevilor, iar acestea se reflectă în planurile de lecţie diferenţiate Personalul şcolar cunoaşte şi înţelege modul de utilizare a sistemelor de sprijinire a învăţării S-a convenit asupra ţintelor de învăţare care au fost revizuite de personalul şcolar şi de elevi

39

Standard 2: Există o corespondenţă între mediul de învăţare individual şi nevoile elevilor Măsură Da Nu Nu s-a Dovezi / comentarii observat Mediul fizic şi de învăţare răspunde nevoilor individuale şi de învăţare ale elevilor Mediul de învăţare este stimulant şi se reflectă prin rezultatele elevilor Resursele şi limbajul utilizat promovează cultura şanselor egale Personalul şcolar utilizează un limbaj corespunzător în interacţiunea cu fiecare elev Accesul la curriculum este asigurat prin utilizarea corespunzătoare a resurselor / echipamentelor, folosind echipamente specializate în cazurile în care este necesar Practica la locul de muncă face parte din oferta integrată de curriculum (în cazurile în care este necesar)

40

Standard 3: Progresul şi rezultatele obţinute de elevi sunt recunoscute şi înregistrate Măsură Da Nu Nu s-a Dovezi / comentarii observat Elevii participă la evaluarea şi înregistrarea progresului obţinut de aceştia Personalul şcolar oferă feedback pozitiv elevilor privind rezultatele obţinute Aşteptările personalului şcolar de la elevi sunt mari şi realizabile Standard 4: Prezentarea schematică detaliată a activităţii este elaborată în prealabil Măsură Da Nu Nu s-a Dovezi / comentarii observat Există prezentări schematice detaliate ale activităţii, care sunt înţelese de întregul personal şcolar Planul general al cursului este discutat împreună cu elevul

41

Standard 5: Oportunităţile de învăţare sunt planificate şi se desfăşoară astfel încât să răspundă unei game de nevoi individuale ale elevilor Măsură Da Nu Nu s-a Dovezi / comentarii observat Se oferă personal de sprijin corespunzător pentru fiecare elev, pentru a oferi acces la curriculum Cadrele didactice înţeleg rolul personalului de sprijin şi lucrează în parteneriat cu acesta Personalul şcolar cunoaşte o gamă variată de strategii de predare şi învăţare, pe care le utilizează corespunzător Lecţiile sunt planificate şi evaluate împreună cu profesorii care oferă sprijin suplimentar elevilor şi cu membrii ai personalului şcolar Activităţile sunt prezentate în mod clar, iar elevii şi personalul şcolar ştiu care sunt aşteptările în ceea ce-i priveşte

42

Activităţile de învăţare sunt structurate astfel încât elevii să poată obţine succes Metodele utilizate sprijină interesul elevilor şi conduc spre un proces eficient de învăţare Se oferă elevilor oportunităţi de a învăţa individual Standard 6: Elevii primesc feedback periodic privind procesul de învăţare şi modul în acre pot obţine progres Măsură Da Nu Nu s-a Dovezi / comentarii observat Oportunităţile de a adresa întrebări se utilizează pentru a verifica dacă elevii au asimilat cunoştinţele Elevii sunt încurajaţi să îşi îmbunătăţească procesul de învăţare şi performanţele obţinute Toţi membrii personalului şcolar oferă feedback elevilor, utilizând metode corespunzătoare de încurajare a progresului

43

Standard 7: Cadrele didactice apreciază şi utilizează experienţa elevilor în cadrul procesului de predare Măsură Da Nu Nu s-a Dovezi / comentarii observat Personalul şcolar încurajează şi oferă elevilor posibilitatea săşi transfere abilităţile şi experienţa acumulată către situaţii noi Elevilor li se oferă posibilitatea să acorde feedback profesorilor privind gradul de satisfacţie asupra experienţei de învăţare

44

Comentarii:

Semnătura: (Observator) Semnătura: (Profesorul observat)

Data: Data:

45