P. 1
Anton Pavlovici Cehov - Nuvele

Anton Pavlovici Cehov - Nuvele

|Views: 1,279|Likes:
Published by adrian benea

More info:

Published by: adrian benea on Oct 10, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as TXT, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/31/2013

pdf

text

original

HERITAGE 5 ANTON CEHOV Nuvele PRIETENII CĂRŢII BUCUREŞTI 2002 Traducere de A.

Frunză CRŢH 58-47 BUCUREŞTI ISBN 973-573-098-7 Nuvele

OAMENI DE PRISOS tL între ceasurile şase si şapte ale unei seri de iunie. De Ia halta "Hilcovo" spr e staţiunea climaterică înaintează din greu mulţimea vilegiaturiştilor, abia coborâţi din tre tot taţi de familie, încărcaţi cu coşuîeţe, ghiozdane şi pacheţele femeieşti. Toţi au un aer lămând şi înrăit, parcă nu pentru ei ar lumina soarele şi ar creşte iarba... Se târăşte între alţii şi Pavei Matfeevici Zaichin, membru de şedinţă al tribunalului, un lt, adus de umeri, într-o haină ieftină şi cu cocardă la şapca-i ieşită de soare. E asudat, r osomorât. — în fiecare zi veniţi la ţară? — i se adresează un vilegiaturist cu pantaloni cărămizii. — Nu, nu în fiecare zi, — răspunde Zaichin, întunecat. — Nevasta şi fiu-meu stau aici, iar eu vin numai de vreo două ori pe săptămână. N-ai timp în fiecare zi, şi-i şi scump. — Adevărat că-i scump, — oftează pantalonii cărămizii, în oraş, până la gară n-ai să mergi pe jos, trebuie birjă, apoi biletul costă patruzeci şi două de copeici... mai iei b gazetă pe drum, mai bei, din păcate, un rachiu... Cheltuieli tot mărunte, nimicuri, când colo — în cursul verii — s-au adunat vreo două sute de ruble. Se înţelege, în sânul naturii costa mai — 8 ANTON CEHOV

scump, nu discut... poezia şi celelalte, dar la leafa noastră de slujbaşi, ştiţi si singur , e numărat fiecare ban. Ai cheltuit din nebăgare de seamă o copeică, apoi nu poţi dormi t oată noaptea... Da-a... Eu, stimate domn — n-am cinstea să vă cunosc numele — primesc apro ape două mii pe an, sunt în gradul de consilier de stat, dar fumez tutun de calitate a a doua şi n-am o rublă de prisos ca să-mi cumpăr o sticlă de Vichy pentru piatra de la f icat. — în general infect, — zise Zaichin, după o tăcere. Eu, domnule, sunt de părere că viaţa de vilegiatură a fost născocită de dracul şi de femei. Dracul a fost condus, în cazul de faţă, de răutate, iar femeia de o extremă uşurinţă. Pentru Dumnezeu, dar asta nu mai e viaţă, e o muncă silnică, un iad! Zăpuşeală, arşiţă, de-abia respiri, şi tu de colo — trage pe dracul de coadă, zbuciumă-te ca un nenorocit, fără să găseşti un refugiu. Acolo, la oraş — nici mobilier, nici slugă... totul e transportat la ţară... te hrăneşti, dracu ştie cu ce, nu bei ceai, fiindcă n-are cine pune samovarul; nu te speli. Iar când ai venit aici, în acest sân al naturii, poftim de mergi pe jos, pe arşiţă... ptiu! Sunteţi căsătorit?

— Da... Trei copilaşi... — oftează omul cu pan talonii cărămizii. — în general infect... E pur şi simplu de mirare cum mai trăim. în sfârşit vilegiaturistii ajung la micul târguşor. Zaichin îşi ia ziua cărămizii şi se duce la locuinţa lui. Aici găseşte o linişte mor-mântală. i, cum imploră ajutor o muscă nemerită la dejunul păianjenului. Ferestrele e cu perdele de muselină, prin care se zăresc flori roşii de gheranium. Pe

bună de la pantalo Se aude numai cum sunt acoperit pereţii de

NUVELE . scânduri nevopsite, pe lângă cromolitografii dormitează muşte, în tindă, Ia bucătărie, în suf , ţipenie de om. în odaia care poartă în acelaşi timp numele de salon şi de sală, Zaichin dă fiul său, Petea, micul băieţaş de şase ani. Petea sta la o masă şi, fosăind zgomotos, lungind za de jos, taie cu foarfecele dintr-o carte de joc, un valet de caro. — A, tu eşti papa! — zise, fără să se întoarcă. —• Bonjour! — Bonjour... Dar mama unde-i? — Mama? A plecat cu Olga Chirilovna la repetiţia de la teatru. Poimâine au reprezentaţie. Mă cheamă şi pe mine... Mergi şi tu? — Hm... Şi când se întoarce? — A zis că se întoarce deseară. — Dar Natalia unde-i? — Pe Natalia a luat-o mama, ca s-o ajute la îmbrăcat în timpul reprezentaţiei, si Aculina a plecat în pădure după bureţi. Papa, de ce, când te muşcă ţânţarii, pântecele li se fac roşii? — Nu ştiu... Fiindcă sug sânge. Va să zică, nu-i nimeni acasă? — Nimeni. Numai eu sunt acasă. Zaichin se aşează într-un fotoliu şi un minut se uită prostit în fereastră. — Atunci cine pune masa? — întreabă. — Azi nu s-a gătit nimic, papa! Mama a crezut că tu azi nu vii şi n-a poruncit nimic. Mama şi cu Olga Chirilovna au să mănânce Ia repetiţie. — Vă foarte mulţumesc; dar tu ce-ai mâncat? — Am mâncat lapte. Pentru mine au cumpărat lapte de şase copeici. Papa, dar de ce sug sânge ţânţarii? Zaichin simte deodată că ceva greu i se lasă pe 10 ANTON CEHOV

ficat şi începe să-1 sugă. începe să simtă atâta necaz, atâta ocara şi amărăciune, încât resp tremură; îi vine să sară, să izbească în pământ cu ceva greu, să izbucnească în ocări; dar îş octorii i-au interzis cu totul să se enerveze, se scoală şi, stăpânindu-se, începe să fredone e din "Hughenoţii". — Papa, tu ştii să joci teatru? — aude vocea lui Petea. — Lasă-mă în pace cu întrebările tale idioate! —se supără Zaichin. — Te ţii de mine ca... Ai împlinit, iaca, şase ani, şi eşti tot aşa de prost, ca şi acum trei ani... Copil prost şi dezmăţat. La ce strici tu, de pildă, cărţile astea? Cum îndrăzneşti să le strici? — Cărţile astea nu-s ale tale, — zice Petea, întorcându-se. Mi le-a dat Natalia. — Minţi! Minţi, copil stricat! — se enervează

Zaichin tot mai mult şi mai mult. — Totdeauna minţi. Ai trebui bătut cu vergi, purcel mic ce eşti! Am să-ţi rup urechile! Petea sare, întinde gâtul şi se uita drept în faţa înroşită şi mânioasă a tatălui. Ochii l ceput clipesc, apoi se îmbrobonesc de umezeală, faţa i se strâmbă. — Dar de ce înjuri? — ţipă Petea. — Ce te legi de mine, idiotule? Eu n-ating pe nimeni, nu fac nebunii, ascult, si tu... te mânii. De ce mă cerţi? Băieţaşul vorbeşte convingător şi plânge cu atâta amărăciune, încât lui Zaichin începe să"Adevărat, de ce mă leg de el?" — se gândeşte. — Ei, destul, destul, — zice, punând mâna ul băieţaşului. Sunt vinovat, Petiuşa... iartă-mă. Eşti un băiat cuminte, drăguţ si te iubesc Petea îşi şterge ochii cu mâneca, se aşează oftând

NUVELE 11 la locul de mai înainte şi începe să scoată cu foarfecele o damă. Zaichin se duce la el în bi ou. Se întinde şi, punând mâinile sub cap, cade pe gânduri. Lacrimile de adineauri ale cop ilului îi potoliseră mânia, şi la ficat a început cu încetul o uşurare. Se simte numai obosea a şi foamea. — Papa! — aude Zaichin de după uşă. — Să-ţi arăt colecţia mea de insecte? — Arat-o. Petea intră în birou şi arată tatălui o cutie lungă, verde, încă înainte de a o ridica la e, Zaichin aude un bâzâit disperat şi zgârâieturi pe pereţii cutiei. Ridicând capacul, vede o mulţime de fluturi, gândaci, greieri şi muşte, fixate cu ace pe fundul cutiei. Toţi, afară d e doi-trei fluturi, sunt încă vii şi se mişcă. — Dar greierul e încă tot viu! — se mira Petea. L-am prins azi dimineaţă, şi încă tot n-a murit! — Cine te-a învăţat să-i fixezi? — întrebă Zaichin. — Olga Chirilovna. — Olga Chirilovna si ea ar merita să fie fixată aşa! — zise Zaichi: cu dezgust. — Du-te de-aici. Ruşine să chinuieşti animalele! "Doamne, cât de infect e educat!" — se gândeşte după plecarea lui Petea. Pavel Matfeevici a uitat de oboseală şi de foame, şi se gândeşte numai la soarta băieţaşul său. în dosul ferestrelor lumina zilei încetul cu încetul slăbeşte... Se aude cum se întorc v legiaturiştii în grupuri, de la scăldatul de seară. Cineva se opreşte la fereastra deschisă a sufrageriei si strigă: "Bureţi nu doriţi?" Si neprimind răspuns, şlepăieşte cu picioarele d sculţe înainte... Dar pe când amurgul se îngroaşă din ce în ce, jar gheraniul din dosul perde ei îşi pierde contururile — şi în ferestre începe să bată răcoarea 12 ANTON CEHOV

serii, iată că uşa tindei se deschide deodată cu zgomot, se aud paşi grăbiţi, vorbă şi râsete — Mama! — ţipă Petea. Zaichin se uită din uşa biroului şi vede pe ne-vastă-sa, Nadejda Stepanovna, zdravănă, r umenă, ca întotdeauna... împreună cu ea e Olga Chirilovna, o blondă uscăţivă, cu pistrui mari faţă şi doi bărbaţi necunoscuţi: unul tânăr, lung, cu capul roşcovan şi creţ, cu un mare "mă am"; celălalt scurt, îndesat, cu o figură rasă de actor, cu bărbia vânătă şi strâmbă. — Natalia, pune samovarul! — strigă Nadejda Stepanovna, foşnind zgomotos cu rochia. Cică a sosit Pavel Matfeevici? Pavel, unde eşti? Bonjour Paveî! — zice, intrând grăbită în birou şi respirând greu... Ai venit? îmi pare foarte bine... Cu noi au venit doi amatori de-ai noştri... Hai să te prezint... Uite, cel de colo, mai lung, e Coromâslov... cântă admirabil; iar celălalt, cel micuţ... e un oarecare Smercaîov, actor adevărat... citeşte splendid. Uf, m-am obosit! Chiar acum am avut repetiţia... Merge superb! Jucăm pe

. drăguţă! Aş pune-o în birou. pe divan. în salon.. hohoteşte cu glas răguşit... scoală! Zaichin se ridică.... — Fiindcă. Zaichin se încreţeşte şi-şi ascunde capul sub plapumă. Smercalo v. hiându-şi perna. Se deschide uşa dormitorul se arată Nadejda Stepanovna. stă culcat Fetea. iar după duet un zăngănit de farfurii. am să aşez pe Oîga Chirilovna. când ceasornicul bate două.. culcă-te pe divan. Pavel Matfeevici aude lt timp citirea fornăită a Iui Coromâslov şi declamaţiile actoriceşti ale lui Smercalov... — Pavel.... drăguţă.. Smercalov. să se răcorească.. După ceai trebuie să repetăm rolurile şi să cântăm ceva. Ajungând pe' dibuite până la divan... în patul lui Petea. de ce ţânţarii nu dorm noaptea? întreabă băiatul. Poimâine este premiera.. şi cum acesta.. după ce v pleca la oraş şi se va întoarce de Ia tribunal. încep repetiţia rolurilor... totul se linişteşte. . 13 ceai şi mancă o pâinişoară franţuzească întreagă. pleacă împleticindu-se în bi . dar de ce Olga Chirilovna are pistrui pe faţă? — Ah. După citire urmează un lung dialog. Au să şi cineze probabil. iar dumneata. iar aici. fiindcă. — E necesar. explică rolurile cu aplomb şi cu foc. Zău. Hai. făcând zgomot şi râzând. novna şi musafirii. nişte brânzeturi şi încă ceva. cu drepturile-i de actor adevărat. la norii nemişcaţi. Se uită la cerul sur al dimineţii. Uf. plecă în dormitor şi se culcă în aşternut. se va lungi apoi să doarmă. se bate cu pumnii în piept. aprinde un chibrit si vede: pe 14 ANTON CEHOV divan.. plânge.. Du-te. după ce bău NUVELE ' *. drăguţă! E jenant! Nu mă face sa roşesc! Peste o jumătate de ceas Natalia e trimisă după rachiu şi ceva pentru zacusca. drăguţa. după oarecari nazuri. tu^dormi? — şopteşte. se îmbracă şi iese în stradă.. întrerupt de râsul piţigăiat al Olgai Chirilovnei. aruncă halatul pe el şi.. . — La ce i-ai mai adus? — întreabă Zaichin. — aude peste vreun ceas vocea Nadejdei Stepanovna. după ce se gândeşte puţin... scoală. lasă-mă în pace! Mă plictiseşti! Zaichin.. în locul tău.. Actorul spumegă. — îşi zice Zaichin. rămâneţi! în sfârşit. eu n-am bani! — Nu se poate. porumbelule. ' — Nu. dar ce e? — Du-te. Deodată de du pă un colţ se arată o siluetă omenească. Zaich in.. Copilul nu doarme şi cu ochii măriţi se uită la chibrit. de n-am uita: trimite. dar se teme să doarmă singură.. — Trebuie să fie paznicul. Da. înce e să declame. la tine în birou.. Urmează apoi un duet. Eu cu Coromâslov am să cânt un duet. pe Natalia să ia nişte sardele. Pe Petea îl putem trimite în biroul bărbatului.. De ce n-aţi rămâne să dormiţi la noi? Coromâslov se culcă aici.. Zaichin aude prin som n cum e rugat Smercalov să citească pe "Păcătoasa". — bombăneşte Zaichin: — fiindcă eu cu tine aici suntem de prisos. — Papa. — Vi-i departe şi e întuneric. cum m-am obosit! — Hm.. N-avem măcar unde dormi! — Papa.."Locatarul cu trombon" şi "Ea aşteaptă". as enevosul strigăt al cristeiului somnoros şi începe să viseze la ziua de mâine când.

Apropiindu-ne de pădure. Mai întâi de toate era sărac.. cam aduce a oriental... — şi eu tot cu natura. — Dumneata nu dormi. oftează pantalonii cărămizii. — Mă desfăt cu frumuseţile naturii. eu şi prinţişorul ăsta. dar întotdeauna îl vedeai curăţel îmbrăcat. Singur Dumnezeu ar putea spune unde s-au dus aceşti bani. ştiţi.Dar uitându-se mai cu băgare de seamă si mai de aproape. nu prea cruţat însă de necazurile vieţii. ia şi apreciază nobleţea mea! Am făcut cunoştinţă cu el. nu-i un încrez ut şi nici chefliu. nu ştiu de ce. .. nu-i oare pe aici vre-o cârciumă. — Da.) 16 ANTON CEHOV de supraveghere. omul se fâstâci. — însuşiri care în ochii lumii dau diplomă de ceva incolor. mămica nevestei. . unde aveam de gând să căutăm ceva găinuşe. A doua nenorocire a prinţului era completa lui izolare. însurat nu era. ne dădurăm jos din docar si o luarăm pe otecă îngustă. când nu mai stătea masă şi umbla cu portţigareta goală. ascuns şi ţinuta-i de gentlemen. şters. tuşi si zâmbi politicos. într-o jachetă destul de roasă. multe au fost jefuite de intendenţi.. încă tânăr. ajutoare şi cauţiuni. se pricepu totuşi să piardă vreo 30-40 de mii de ruble. ar merita o descriere mai amănunţita. lungă.. oprii trăsura lângă vast aşa zisă a lui Sabelschii. Nu ştiţi. ' i"i Nu plăcea publicului în uezd } nu-i ziceau decât "găgăuţă princiară". răsări ca din pământ făptura înaltă şi subţira faţă. Erau zile. din li psa 1) uezd — distnct (n. Caracterul tăcut. La romane era greoi. Mi-a sosit. îşi îndreptă vesta. — îl întreabă.. dar e cinstit şi drept. nişte fete minunate. cu pălărie de paie şi botfori de lac. In uezd. foşnind cu picioarele-i lungi NUVELE .. cu nişte mustăţi lungi de şef cu ochi negri. UN CAZ FĂRĂ IMPORTANTA U zi luminoasă de august. rude şi pr ieteni n-avea. rar proprietar ce nui era dator. — mormăie Zaichin.. împreună cu un scăpătat prinţişor rus. pe când era bine înglodat în datorii. recunoaşte figura cu pantaloni cărămizii a vilegiaturistului de ieri.. Dar nu făcurăm nici o sută de p din brădetul. după modă şi it de un concentrat parfum de ylang-ylang. aflase gustul ipotecilor de-al doile a grad şi se încurcase până la neputinţă de a se mai descurca. mie personal însă p mi-era grozav de simpatic prin nenorocirile şi necazurile din care era compusă. în vedere ui pe care-1 joacă în povestirea asta. sau ceainărie? Domnul cu pantalonii cărămizii ridică ochii către cer şi se gândeşte profund. deşi. Prinţisorul. . E om destul de măr ginit. cu trenul de noapte un scump musafir. în nimic băga nasul şi veşnic tăcea. Apoi. cu totul pe neaşteptate. cu cealaltă se juca cu un lănţişor ieftin de la vestă. de vechili si chiar de lache i. Zăr ne. e foarte umed! Dar dumneavoastră? Vă desfătaţi de asemenea cu frumuseţile naturii? — Da. multe s-au dus la împrumuturi. E un bărbat îna lt. în cunoscutul ţinea un coş cu bureţi. alunecaţi în sus şi cu apucături de militar în retragere. în treaga-i viaţă. tăinuită de desişul unor enorme foi de ferigă. le dădea. Cărţi nu juca.. şi nu atât din bunătate... nu-mi vine somnul.. „. rămase de tată-său. . Sunt foarte bucuros. Ştiu numai că.tr. Tuturor câţi îl rugau. leneş şi rece. de chefuri nu se ţinea. — parc-ar fi fost bucuros c nişte oameni aşa de treabă. în şir. ovală. nu-i un duelgiu. îl împiedicau să se apropie ni. sau încredere în oamen dintr-o caraghioasă galanterie de gentlemen: mă rog. abia de vreun arşin în înălţime. Cu ea au sosit nepoatele mele.. brun.. cu femeile se înţelegea rar. care ieşea la suprafaţă cu atât mai mult cu cât ar fi vrut mai mult să-şi ascundă sărăcia.

. — şi atunci aş fî socotit de datoria mea. — zisei. se apropie de noi. manierele. — Ne pare bine. şi rostea cu o plăcere deosebita sunătoarea sa familie. vă dau cuvântul de onoare al lui Grontovschii... Dar cine-i de vină. şi judec upă căutăturile-i piezişe şi jenante.. Evident. nu mai mult — şi dacă vă dă un bileţel. fără să se uite la interzicere. conştiinţa puterii pe care o avea până la un punct asupra noastră. — Această pădure aparţine Nadejdei Lvovnei? — întrebă prinţul. rupt cu băţul. Du-te dumneata la ea. trebuie să vă previn că în pădurea asta vânatul e oprit. în aer. sacra mea datorie e să vă previn. n simţeam stingheriţi toţi trei. Prinţul stătea şi se ui gândurat la un burete mare.. Un minut trecu în tăcere. De fapt. Nu depinde de mine. — chicoti Grontovschi printre dinţi. sacră. se înţelege! Ha-ha.. impiegatul principal de la moşia doamnei Candurina. chiar dacă ar fi venit aici regele din America... sau din vreo altă ţară. se simţi o stare de jenă. Nadejdei Lvovnei.„ — Poate.17 prin iarbă. Dacă pădurea ar fi a mea. Am mers cincisprezece verste! — Ce să-i faci? — oftă Grontovschii.. daţi-mi voie să mă prezint: Grontovschii. fără a fi făcut cunoştinţă cu dum neavoastră. — Să mergem până la ea e mult mai aproape decât sa ne întoarcem.. Stând în faţa noastră. Iată ce e. care-i ji nea măreţia. datoria mea. Omul se desfăta de tonul său indulgent. îi pricinuia cea mai mare plăcere. Eu începui să discut. aici toţi vânează.. convenii eu.. dacă Grontovschii depinde?. — Se prea poate.. exprima dulceaţă. nu m-aş opune plăcutei dumneavoastre distracţii. Deşiratul individ oftă şi strânse din umeri. la care ţinea pro babil foarte mult. frângându-se din tot trupul şi zâmbind cu aceeaşi politeţe. — Atunci sa ne întoarcem îndărăt? — zisei. Grontovschii continuă să zâmbească cu d eaţă. — E acasă acum? — Da. atunci eu. — Da. în care se auzea intonaţia unui urlet de câine: — Ă — ă — ă. dar odată ce m-am întâlnit cu dumnea voastră. Serghei Ivanovici. amabilitatea sa. — Nu mai mult decât săptămâna trecută am vânat eu aici. hi-hi!. să mă înfierbânt si să ez. dumneavoastră duceţi-vă Ia dumneaei — e o jumătate de verstă de aici. un singur lucru îi strica dispoziţia: bureţii.. se simţea mai mult decât în elementul lui. pe care le arunca din când în când asupra coşului ce-1 mână.. îndrăznesc să vă deranjez. în chipul unei adieri îngereşti. — mă adresai eu . întreaga lui figură clipea.. dar. Dacă aţi fî binevoit să faceţi nu cincisprezece. îndepărtată.. otrăvitor. dar cu cât vorbeam eu mai tare şi mai convingător. dar de ce nu se poate vâna? — Aşa-i voia proprietarei acestei păduri. Eu şi prinţul ne uitarăm unul la altul. Scuzaţi că. oricât mi-ar fi de greu. si chiar lănţişoru-i de la vestă părea a cuceri prin delicateţe. ri ică pălăria şi rosti cu o voce dulceagă. femeiasca şi mujiceasca proză. ci o sută de mii de verste. ca sa zic aşa. domnilor.. cu atât mai mieroasă si mai fadă deve nea fata lui 18 ANTON CEHOV Grontovschii. — Fleacuri.

până la durer în picioare. nu mă cunoşteam.. cu storurile veşnic lăsate în jos. o herghelie de cai şi mulţi ba ni. ce nu se găseşte la oamenii lipsiţi de avere. înconjurată de pornanagioaice. niciodată n-am vazut-o de aproape şi o ştiam numai din auzite. în manierele ei deosebit. trecând pe lângă întinsa grădină cu fructe a Nadejdei Lvovna.. — Ai zice. a socotit de datoria de om de treabă să curme vizitele. O dată am observat-o de departe.. Candurin. în exteriorul obişnuit al oamenilor ma i de vază decât ei. Ne aşezarăm în trăsura si. După moartea tatălui. după cât se spune.. "o rasă". iaca. spre conac. spre conacul boieresc. prinţul însă. R gojin mi-a protestat poliţa! ... într-o cabrioletă frumoasă. în lipsă de date sigure. şi conducând un cal alb şi nos im. şi-s om fără prejudecăţi. Viaţa intimă a Nadejdei Lvovnei mi-era cunoscută numai după can anuri. nu-s o NUVELE 21 babă. Ştii. S-a măritat fără iubire. mişcată numai de iubir candidatului care. ca nimeni în gubernie.. ci am găsit chiar că în ţinuta. în timpul de scris de noi. cu ne perea lui. tremur şi-mi apar convulsii în pulpele picioarelor. întotdeauna mi s-a părut că bogăţia se simte. incoloră. în uezd se vorbea că acum vreo cinci-sase ani. se vede din faptul că prinţul evita cu statornicie de a vorbi despre Nadejda Lvovna. prinţul deveni mai comunicativ.către prinţ. se o filea în dosul storurilor lăsate şi-şi scurta plictiseala zilelor prin filantropie măruntă. Pe drum.. — Sunt trei zile de când n-am fost pe la mine pe acasă. dar abil. Nadejda Lvovna ar fi fost grozav de înamorată de prinţul Serghei Ivanovici. s-ar fi indignat. şi nefiind în stare să răspundă iubirii ei. observând s ntimentul urâţicăi Nadenca. om fără avere. Apoi sunt şi rău îmbrăcat. si pe când t tatăl ei. iar ea. — după cum oamenii servili din fi re se ingeniază să descopere. nu ştiu de ce. Nadejda Lvovna s-a măritat cu un oarec andidat în drepturi. Ţi-i mai uşor. aflând de ce se veşte ca sa. dar nu-i pot suferi pe pristavii judiciari . 20 ANTON CEHOV şi se întâmpla de petrecea zile întregi în sala de biliard. plecarăm pe l rginea pădurii. unde fără încetare. dar. — Dumneata o cunoşti. nu ştiu de unde. născută Sabelscaia . mă îngălbenesc. ca re mergea acum alături de mine. de la prima ochire. la Cairo şi scria de acolo pr ietenului său. "note de călătorie". O schimbare atât de bruscă cancanurile pr ovinciale. şi că iese din rândul lor numai prin enorma sa avere. Consimţii. socotind. Ştiam numa i că-i grozav de bogată. Du-te NUVELE 19 dumneata. urmaţi de zâmbetele lui Grontovschii. cu toţi cei vreo 25-26 de ani. — au rămas vreo câteva moşii. — zise în şoaptă. câţi îi are. ridică ochii asupra mea şi z ise: — Ne cunoşteam într-o vreme. în trăsură. bărbatul ei.. Ştiu atâta. ar fi spus prost ii şi s-ar fi certat. dar că e o doza de adevăr. i-ar fi propus sărăcăciosului prinţ să se însoare cu ea.. şi că bogătaşii trebuie să aibă o anumită s oscută celor săraci. Cu Nadejda Lvovna Candurina. mareşalului. că vor să-1 cumpere împreună cu titlurile. alţii susţin că bătrânul Şabelschii. nula ca toa anele din uezd. în dosul acestor storuri?. trăia. mă gândeam: "Ce simt cesta clipă? Există fericire acolo. Ce-i adevărat şi ce-i neadevărat din toate aceste nimicuri — greu de spus. am crescut destul de mare. încă înainte de căsătorie. Adesea. Auzisem că. că în curând după moartea tatălui său. o explică în tot felul. juca "piramida cea mică".. Unii spun că prinţul. dar cu vreo jumătate de an înainte de moartea bătrân ului ar fi încetat de a veni pe la Şabelschii. di are se înalţă enorma şi greoaia casă. şi — om păcătos — nu numai am invidiat-o. uitându-se piez vizitiu. şi-a jucat admirabil rolul de înamorat.. Prinţului îi plăcea să meargă pe la bătrân. — moşierul Sabel-schi la care ea era singurul copil. Prinţul care se uitase tot timpul la buretele otrăvitor. îi urâţică. Când vad la mine casă un pristav. dumneata n-o cunoşti. venind. nu-mi prea vine să mă duc.

.. pe lângă noi trecu mândru.tr. la drept vorbind. iar bărbaţii simt cerinţa de a se plânge de viaţă. Am întâlnit miercuri pe Nareaghin. ceva.Prinţul.. Se înţelege. Prinţul îşi examina cocoaşele de la puşcă. Ce-am să fac? Cultură n-am aproape deloc..) 22 ANTON CEHOV n-am îndrăzneală nici de un ban! Admitem că am intrat în vreo slujbă: mereu are să-mi pară că nimerit în "sania mea". ca şi cum împreună cu el ar fi fugit şi fericirea lui.. Ciudat. să slujesc — e târziu să încep. nu-s utopist. ca unor cunoştinţe vechi. Toţi oamenii sunt ca oamenii. aşa. am un fel de timiditate. nu ţi-i ruşine. în ce priveşte sărăcia. dar vezi .. da. Eu nu mă pot închipui fără o bucată de pâine gata.. pe un căluţ roib. să muncesc — încă n-am încercat. datori i nu plăteşte. Grontovschii. el crede că-i bun de judecător.... sau NUVELE 23 incapacitate de a-ţi înţelege situaţia adevărată?. După aparenţă se afla în acea stare de excitare şi mâhnire... sunt probabil pur şi simplu prost şi tâmpit din fire. — Dobitoc! — strecură prinţul printre dinţi. de Dumnezeu.. când femeile plâng încet si f . să se plimbe în costum de noapte din colţ în colţ.. n-avea obiceiul să se plângă de greutăţi... mai serios — doar nici acuma nu mănânc din al meu! Nu-i aşa? Dar aici nu ştiu de ce. e stupid. în general. cât de greu!. Trec de asemenea pe la judecătorul nostru de instrucţie. şi începu să caute ocorii dispăruţi din vedere. numai eu înfăţişez eva. îşi arăta u din mână. fie şi la noi. fără a se mai jena de prezenta vizitiului... încălzită de soare. dar eu. Eu n-aş putea aşa! Mi-ar fi ru să mă uit în ochii casierului. probabil. probabil. Dacă priveşti lucrurile mai larg.. La mâna stâng na de cot un coşuleţ în care săltau nişte bureţi albi. de aceea declaraţia asta mă miră.. n-au să-1 aleagă. în timpul acesta. teribilă!... dar nu pot nici sa-mi închipui asemenea nenorocire. cu toate că. 1) pristav judiciar — portărel (n. cât de urâci uneori să vezi fizionomii mulţumite. Are îndrăzneală şi încre e. dracu să mă ia... nu-s nici un fel de "princ ipialist" deosebit. o personalitate oribilă! Se -mi zice: "Eu mă prezint la alegerile de judecători. atâta ştie. Un sentiment stupid. e pluteau în înălţimea azurie. îmi vine greu de tot! Ah.. nu-i mare grozăvie să slujeşti. aproape nimica. Prinţul se uită lung la miriştea îngălbenită. din cau za foamei. La ce m-am oprit? A. petrecu cu privirea un şir lung de cocori... procentele pentru moşie! — zise tare.. nu ştiu de ce.. şi treabă. în Zemstvo.. în general nu semăn cu oamenii. — Iar pe ziua de şase septembrie trebuie să prepar banii pentru bancă. Şi de unde să-i iau? în general. ce-ai să faci? — Eu? Nu ştiu! Satilovca nu scapă. .. Omul primeşte 250 pe lună. Nu-s idealist. animal şi. Să e deprindere. uitându-se în urma lui. asta-i clar ca de două ori două. despre slujbă. murdar. de ei înşişi. Si apoi unde să slujesc? Unde aş putea eu fi de vreo treabă? Admitem. Ajungând în dreptul nostru. draga. II ştii: beat. Mă uitai: oare nu pozează prinţul? Dar faţa-i era blajină şi ochii urmăreau mişcările roib care ftigea. Şi situaţia e. Un psihopat şi un fricos. suflă în ele. că-şi îndeplineşte cinstit datoria. era susceptibil şi de un amor propriu extrem.. Dar în 1: e sigur că face treabă. si se întoarse cu faţa spre mine. Să primesc leafă mi-ar fi ruşine. socoate că-i bun de treaba asta.. prostuţ (prinţul se încreţi şi clătină din cap).. — Serghei Ivanovici! — îl întrebai după o clipă de tăcere: dacă — închipuieşte-ţi — îţi vând Satilovca.

puţin curbată. pe un drum drept. — Scuzaţi-mă. — zise Candurina. dar în acelaşi timp. Mi se pare. atunci trebuie să permit tuturor. — N-aş vrea să refuz. Am observat şi eu că cele mai multe ori sunt bruni. La intrarea de paradă mă întâmpi nă un bătrân lacheu bine hrănit. vrând să mă jignească. Tăcea chiar ceasornicul. . dar tot farmecul capului dispărea din cauza buzelor mari şi groase şi un unghi facial prea ascuţit.. cu ciubotele-mi grosolane de baltă.La poarta conacului. lăsând în odăi numai sufletul. plantat de o parte şi de alta cu liliac tuns şi des. pe când mă dădeam jos din şaraban. — Vă rog! — rostii. iar a pa şi guzganii amorţiseră. mă conduse înăuntru. — oftă bătrâna. învăluită într-un fel de amurg. începui şi eu să râd. de un om care. care. adică dreptul de a permite şi de a interzice. ştiu. să fi minţit una. iar sus. mijind şi ea ochii. batrâneşte. Mă prezentai şi-i comunicai scopul vizitei.. ca sub puterea unei vrăji. în 24 ANTON CEHOV anticameră. mi-ar fi iertat minciuna. Nu! — făcu hotărât din cap. mă învălui o atmosferă obişnuită numai arhivelor. aş fi rămas până la moarte om de treabă fiindcă n-aş fi avut îndrăzneala să fac rău.Dacă vă permit dumneavoastră. trebuie să va refuz. — ascultă. Mi se închină şi ridică storurile.. Nadejda Lvovna se uit la mine şi începu să râdă. lăsând ochii în jos şi zâmbind. de statură mică. grozav mirosea. covoare înguste şi vărgate.. Fără nici un anunţ numai după o ochire dispreţuitoare asupra figurii mele prăfuite. Din anticameră până în salon am trecut prin vreo 3-4 o Mi-aduc aminte de duşumelele galben-deschis şi lucitoare. ochii aveau privirea inteligenta şi senină. e aşteraea pe covoarele moi.. şi dintr-un feî de respect pentru liniştea ei. castaniu. vizita mea începu deodată să mi se pară caraghioasă şi stranie.. — aş fi putut pune în buzunar un m ilion peşin. —• că dacă m-aş fi născut de bună seam . şi izbea ochii ca un pietroi mare. Pe când urcam pe covoarele moi. încât eu. cineva. f deşteaptă. încă vreo câteva minute de aşteptare şi o văzui pe Nadejda Lvovna Ceea ce mă izbi e că-i adevăr urâţică. Trecură trei minute şi în salon intra tară zgomot o bătrână înaltă. Lumina zilei. odăilor boiereşti şi caselor ne i din vechime: ţi se pare ca miroase a ceva de demult. întinse nu de-a dreptul de la uşă. iar m ie. — Zău nu ştiu ce să fac. neted ca o linie. slabă. de-abia se strecura pnn storurile lăsate şi. Casa înfăţişa ceva greoi. Sunt şase ani de când vânatul s-a interzis pe pământul nostru. îndată. — Dumneaei.. N-am avut curajul! De la poartă spre casă trebuia să mergem printr-un crâng. stătea. Pe ea o amuza prob ceea ce-1 desfăta pe Grontovschii. a ceva care a trăit cândva si a murit. ci de-a lu ngul pereţilor. în bande palide şi aţipite. nu se auzea un sunet. des. mobila strămoşească îmbrăcată în înv ea sever. Părul ei. îmbrăcată în negru şi . era superb. fără t. în salon. prinţul zicea: — Odată. a cauciuc. cuprinşi de o lumină clara. —. — N-aş vrea să stric o regulă de mult stabilita. cu faţada asemănătoare cu a unui teatru: dizgraţios se ridica din masa verdeţei.. Prinţesa Taracanova părea adormită în cadrul ei aurit. îndată. temându-se să nu tulbure liniştea generală. îţi sp avut în viaţă o ocazie să mă îmbogăţesc. unde mă lăsă lacheul. respira NUVELE 25 tinereţe. în frac verde şi ochelari mari de argint. Dar n-am putut. trebuia să descriu în fiecare odaie câte un pătrat. începură să mijească întunecoasele şi bătrânele fotolii. Să fi minţit o singură dată în viaţă. nu îndrăzneam să mă ating duşumelele strălucitoare. aruncat într-o iarba catifelată. candelabre acoperite cu ti fon. — zise pe gânduri. a zis că am figură de şuier. înviară guzganii şi trezi Taracanova. ca de obicei. nu ştiu de ce..

-— răspunse Candurina surd. — Păcat' — oftai. fără să mai ţin seamă de covoare. Un uliu care zbura pe deasupra lui. Din partea-mi vedeam întregul crâng. Prinţul tresări deodată. Numele prinţului 1-am rostit fără nici o intenţie ascunsă.... scuzaţi. Candurina tăcea.... C. E greu d e descris fericirea şi suferinţa. cu Taracanove. şi din când în când se uita la crân după ce-am rostit eu numele prinţului. — Cu mine e prinţul Serghei Ivanovici. ochi şi trase un foc. necaz pe dreptate si pe minciună. .. din simplitate. Recunoscuse pe prinţ şi acuma nu-şi mai desprindea ochii de pe figura lui. — Adio. începui să păşesc ua galben-lucitoare. NUVELE 27 — A luat-o prea sus! — zisei — Aşadar. sau nimănui. parcă ar fi simţit în ochi lacrimi pe care ar fi vrut să ascundă. îmi făcea plăcere să fug din această mică împărăţie a plictisului şi a t rite şi mă grăbeam. Auzind un nume cuno t. — Trebuie să deosebim nevoia de capriciu. Ghetele se fac din pielea animalelor ucise. — oftai. — Scuzaţi-mă. cu amurgu i. care joacă un rol atât de covârşitor în feric a individuală a oamenilor.. parcă aş fi vrut să scutur de pe mine un vis greu şi fantastic. Ţinându-se cu amândouă le de-o glastră. dispun la sentimentalism. — nu ne daţi voie. mijind din ochi spre drum şi poartă. nu s-a mai întors de la fereastră. dar îşi a nse îndată faţa în dosul draperiei. împreună cu aleile. cu amurgul odăilor şi mirosul mobilei care utrezeşte.Nu-mi place nedreptatea. •—• zise. Candurina tot timpul stătuse lângă cealaltă fereastră. cu iazurile şi drumul. amintea un câine care f "stop" şi cu o pătimaşă nerăbdare aştepta un "pille"! Mă uitai o clipa la ea şi la prinţul care n-a ştiut sa mintă măcar o singură dată în viaţ t amărăciune.. Viaţa singuratică. Candurina vru să se întoarcă cu faţa spre mine şi făcuse chiar un sfert de cerc. — N. — Am onoarea de-a mă închina şi cer iertare ca v-am deranjat.. Vorbind cu ea. ce plăcere e să omori păsări? Pentru ce? Vă fac vreun rău?. — Totuna... stăteam lângă fereastra. Cu atât mai trist. după poartă se vedea înnegrind fundul trăsurii nostre.. de nici un scop.. — zise. — adăugai. dar eu nu mă stăpânii să nu zic: — Dacă vom judeca aşa. Si afară de asta. lăsând ochii în jos. Ideea aruncată de Candurina era onorabilă.. Lângă poartă. atunci trebuie să umblăm desculţi. fâlfâi din aripi şi porni ca o săgeata cât colo. într-o parte. depărtându-mă de fereastră. O salutai de la spate şi de astă data. de care era luminată urâţica ei faţă. Candurina tresări şi opri asupia mea o privire lungă. La ieşire mă ajunse din urmă o fată de casă şi-mi înmâna un bileţel: "Purtătorilor acestui li se îngăduie. cu candelabre. ridicând puţin un picior şi tăinuindu-şi răsuflarea. 26 ANTON CEHOV cu spatele spre casă şi într-o atitudine militârească stătea prinţul şi vorbea cu lunganul Gr ovschii. Nadejda Lvovna. — rosti încet. — dar ar fi nedrept să vă îngădui vânatul numai dumneavoastră. îl scăpai fără să mă gândesc. că am făcut vreo cincisprezece verste.." — citii. Ochii îi zâmbeau şi l buzele tremurau şi râdeau. iar faţa se trăgea mai aproape de geamuri. nefimd condus de nici o con sideraţie. Sau tuturor. închisă între patru ziduri. Am observat cum i s-a îngălbenit nasul. care dădea spre crâng. Nu-s singur.

.. îmbrăcămintea. Ei.. nu te suci. Clocicov 30 ANTON CEHOV ridică ochii spre tavan. O să le desenez. — Stai aşa şi nu şterge cărbunele.. Iaca asta e a doua coastă. Plapuma boţită. tocind.... ... — Admirabil. cenuşii. numaidecât trebuie să te deprinzi cu ele. la vedere. totdeauna tăcea şi se tot gândea. asta a patra. uite.. iar eu mai tocesc puţin. Asta-i a doua. stătea şi se gândea. Clocicov se ocupă cu percutatul şi aşa se cufundă în ocu asta. cărţile. Lângă fereastră. Totul ca în palmă.. încetând a mai percuta. pernele împrăştiate.. NUVELE . în care înotau mucuri de ţigară. va înceta de a mai desena c u cărbunele.. Ceasornicul din coridor bătu răguşit ora două după-amiaza.. mică. a treia. Sforţându-se sa-şi închipuie cele citite.. dar coastele abia le pipăi.. . fata cosea cu roşu gulerul unei cămăşi bărbăteşti.... Era re grăbită. Unde mi-e creionul? Clocicov luă creionul şi trase cu el pe pieptul Aniutei câteva linii paralele. Dar de ce te zgribuleşti? — Degetele dumitale sunt aşa de reci! — Hai. o brunetă de vreo douăzeci şi cinci de ani. de a mai bocăni. E în dosul claviculei. Eşti slabă aşa. In camera cea mai ieftină din "Odăile mobilate. nasul şi degetele Aniutei se învineţiseră de frig. — Graniţele! Partea superioar retele dinainte al pieptului ajunge până la coasta a cincea.. să mă orientez. observându-i tremurai. — Ca să nu te încurci în socoteală. dindărăt până la spina scapulae. Din cauza tocirii neîntrerupte şi forţate i se uscase gâtul şi îi ieşiseră broboane de oare pe frunte. O să fie nevoie să fie învăţate bine pe schelet şi pe omul viu. Prima coastă nu se simte. Asta. aşa te poţi încurca şi nu ţi le închipui clar. Clocicov se aşeză în f se încruntă şi începu să-i numere coastele: — Hm.. Aniuta lasă cusutul.. Aniuta. Aş-şa ... parcă ar fi fost tatu ata. ia vino. slăbuţă. şi pe urmă — te pomeneşti că iese rău la examen! — Acuma totul e clar. — zise Clocicov. Aniuta tremura şi se temea că medicinistul. — zise. Asta-i a patra. gunoiul de pe jos — totul părea aruncat într-o sin adă. acoperita pe la margini cu desene de gheaţă. amestecat înadins. zgribulită de frig. asta-i coasta a treia. core spunzătoare coastelor. pe partea laterală până la co asta a patra. un lighean mare si murdar. hai... se gândea. ca nu observă cum buzele. Indoind spateîe. foarte palid chi blânzi.. p săpunată. n-ai sa mori. începu să-şi pipăie prin vestă coastele de — Aceste coaste se aseamănă cu nişte clape de pian. ridică bluzişoara de pe ea şi se ţinu dreaptă.. — Plămânul drept constă din trei părţi. Ia scoală! Aniuta se sculă si ridică bărbia. Anmta. — tocea Clocicov.. Va să zică. Aniuta.ANIUTA f^.. stătea pe un taburet tovară lui de viaţă. cu dungi negre pe piept. acum se poate percuta. Hm.. şi odaia încă tot nu era deret tă.. Necăpătând o idee clară. 31 S: medicinistul începu să umble încolo şi încoace.. Aniuta vorbea de obicei foarte puţin. mototolit.. Aşa-a.. Lisabona" umbla din colţ în colţ stude ntul medicinist Ştefan Clocicov din anul al treilea. asta a treia. si tocea — îşi bucherea cu stăruinţă — m cina... Nu.

Dar dumneata toceşti! Fericit om. De ce să nu-1 ajuţi.. dar în prezent lucrurile stau rău de tot: Clocicov n-are tutun. Clocicov. casa de ieri în farfurie. Trebuie isprăvite cusăturile în culori. Scuză-mă.. aî patrulea e picto r.... Acum toţi au isprăvit învăţătura. şi din cetvertacul J primit trebuie cumpăr at şi ceai şi tutun. Are fără îndoială un viitor frumos. Intră pictorul Fetisov. Şi cu aceşti bani — cam greu sa trăieşti cum se cade. doi sunt doctori.In toţi cei vreo şase-şapte ani de rătăciri prin odăi mobilate. Clocicov se întinse pe divan. în curând o să te rmine universitatea şi ăsta.. Tot timpul e ocupata. — A. se poate mai iute. *i — Dar ce pictezi? — întrebă Clocicov. Un om cult trebuie. — Că-i greu. Şi-aduse aminte de vorbele pictorului.. Aniuta îşi aruncă iute pe umeri o broboadă de lână. se înţelege. împrumuta-mi frumoasa durmtale fată pentru vreo două ceasuri! Lucrez la un tablou şi fără model mi-e cu neputinţă. Patul nefăcut. a cunoscut din ăştia.. In ce porcărie. — O Psyche. Ieri am lucrat după una cu picioarele vinete. Unul stă la Paris. au ieşit oameni şi. —• Du-te.. e obligat să fie estet. o să iasă om. cu plăcere. îşi rezemă capul de palmă şi căzu po pe gânduri. Un subiect bun... gunoi. au uitat-o de mult. că omul cult trebuie să fie estet. ptiu! — Ai dreptate.. — Am către dumneata o rugăminte.. Clocicov e al şaselea.. nu pentru 1) cetvertac — 25 de copeici 32 ANTON CEHOV \ V) niscaiva fleacuri. trebuie duse clientei.. nu ştiu cum: sunt nevoit să lucrez după modele diferite. — începu el adresându-se lui Clocicov şi uitându-se feroce pe sub claia de păr atârnată deasupra frunţii.. De ce ţi-s picioarele vinete? — zic. — dar Aniuta n-a avut când.. — Fă-mi un serviciu. — Hm. — zise medicinistul şi se ruşina. Aniuta! — Dar. din Clocicov a să iasă un om însemnat. — Adică cum? Altfel nu se poate. Nu-i aşa? Si la dumneata aici. e greu. — Prostii! Omul te roagă pentru artă.. când îşi va primi bolnavii în birou. prec Clocicov. şi odaia i se păru de bună seamă urâcioasă. ce să caut acolo? —. vreo cinci. apoi adormi fără veste şi. — Se poate intra? — se auzi după uşa. nare ceai.. şi din zahăr au mai rămas patru bucăţele. — conveni Clocicov.zise Aniuta încet. De la tata primesc numai douăsprezece ruble pe lună.. dacă poţi? Aniuta începu să se îmbrace. va lua ceaiul într-o sufragerie spaţioasă . — se poate trăi totuşi mai bine. Parcă ar fi întrevăzut cu ochiul minţ viitor dorit..... da' trăieşti grozav de prost. ca o e treabă. lături. — zise pictorul şi se strâmbă cu dezgust. ca fără tocire nu-i chip. trezindu-se peste un ceas. dezgustătoare. ai răbdare! — Medicina e aşa o ştiinţă. începu să tocească culc t. — Fiindcă iese vopseaua de pe ciorapi. dar nu iese. iar al cincilea se zice că-i chiar profesor. După ce pictorul şi Aniuta plecară.

.. ca să-şi ia ziua-bună. îşi ad lul cu cele patru bucăţele de zahăr îl găsi pe fereastră şi-î puse pe masa. în care în otau mucuri de ţigară. — Mai mult de zece ani întregi. Aniuta îşi îmbrăcă din nou paltonul. Partea l superioară. de ce plângi? — întrebă Clocicov.. femeie de treabă. Si hotărî să se d ea îndată. lângă cărţi. Noi trebuie să ne despărţim. ai să înţelegi.. slăbise. — "Adevărat.. aşa de istovită.... necăjit de slăbiciunea sa de caracter. şi nu eşti nici proastă. încet. Iar în coridor cineva striga cât îl ţinea gura: — Grigorâi. murdară. Studentul întinse mâna după manual şi începu din nou să umble din colţ în colţ.. Doar n-o să fim un veac împreună!. îi strigă 34 ANTON CEHOVP. tot încet. slab şi subţire ca acul de pe turnul de la Arsena lul Marinei.. lângă peretele din faţă. — Tu eşti o fiinţă drăguţă.. — zise încet şi se întoarse ca să-şi ascundă lacrimile. şi acum." Şi... din cauza şeder i îndelungate "în natură". hm. — zise medici nistul. acest album cu portretele noastre . vrednică de milă. samovarul! ALBUMUL v^onsilierul titular Craterov.. se subţiase.. — Ei. — Plămânul drept constă din trei părţi. apoi îşi | suflă nasul. bărbia-i devenise şi mai ascuţită. Ciudată mai eşti. oftă şi se d ot la locul ei obişnuit — taburetele de lângă fereastră. începură numai buzele să-i tremure: — înţelegi că mai devreme sau mai târziu noi tot o să trebuiască să ne despărţim.. ce stai? Dacă pleci... bună. Rămâi! Aniuta lăsă paltonul jos în tăcere. Şezi şi ascultă. "Să mai rămână doar vreo săptămână?" — se gândi tânărul. — suflă Zacusin. acest lighean cu lături. Aniuta se întorsese de la pictor aşa de obosită. Atunci lasă paltonul şi rămâi. zi de azi. Ea îşi adunase toate legăturelele şi acum se întoarse către el..... aducem excelenţei voastre.. ajunge până la | coasta a patra. — E zahărul dumitale. fntr-o hârtie. las' să mai stea..în societatea nevestei sale. după ce se întorsese de la pictor.. în însemnata pentru noi. Pe când Aniuta îşi scotea paltonul.. în semn de respect şî de adâncă mulţumire. Ştii şi singură că trebuie să ne despărţim. câ i se făcu deodată milă.. avea un aer NUVELE 33 - îngrozitor de urât. cu orice preţ. Clocicov se rid ică şi-i zise serios: — Iată ce-i. îşi înfăşură cusăturile încet... draga mea.. Faţa. zise: — Excelenţă! Mişcaţi şi împinşi din tot sufletul de îndelungata voastră conducere şi îngrijiri părinteşti. pleacă odată! Nu | vrei?. La vorbel icinistului nu răspunse nimic. într-un cuvânt eu nu mai vreau să trăiesc cu tine. — Mai mult de zece ani întregi... cu asprime: — Ei. zău. noi. Urâta i se păru şi Aniuta. adresându-se lui Jmâhov.. ai voştri subalterni. i n să plece. ieşi înainte şi..

— sfârşi el.. nu pentru formă. Se cunoştea că ar mai fi vrut să vorbească încă mult şi avea discursul probabil gata.. Ie înfipse în ochi câte un bold şi se juca cu ele de-a soldaţii. îl fixă pe o cutie de chibrituri şi. de bună seamă. dar se opri. A doua zi sco ase din album pe cinovnici ' şi-i aruncă jos. Colea.. îl duse în biroul tatei. se urc peu. — Nu m-am aşteptat.şi dorim ca în cursul însemnatei voastre vieţi să nu ne părăsiţi încă mult timp. patria mai-mai că o păţea rău de tot. Uniformele oficiale cedară locul pelerinelor albe. nu m-am gândit deloc că o să serbaţi modestul meu jubileu. şi lăcrima încă o Acasă îl aşteptau alte bucurii. după ce se linişti puţin.. simţi în piept o năvală de simţăminte vesele. — Domnilor! — zise înainte de desert.. Iar dacă a fost şi câte ceva. care nu se aştepta la o asemenea cinste şi se îngălbeni de fericire. Iată-1! Sunt mişcat.. coborî de la tribună în mijlocul uralelor vesele şi zgomotoase.. Scoţând cu briceagul pe consilierul titular Craterov. 3 — Dar ştii că-i un album nostim! — zise fiica'j NUVELE 37 lui Jmâhov. credeţi-mă. de iscursuri. Acolo familia. 36 ANTON CEHOV N-am să uit clipa aceasta până la mormânt şi credeţi-mă.. Când nu mai avu ce să boiască.. ci noi pentru public... a adus un mare folos patriei. — Acum două ceasuri am fost recompensat pentru toate cele suferite. nu pentru literă.. dragi prieteni. O frumuseţe! Dă-mi-1 mie. ? Figurile solemne se aplecară deasupra albumului^ şi începură să-1 privească. în tot timpul slujbei mele m-am ţinut neîncetat de un| principiu: nu publicul pentru noi.. neîncercate până atunci. Apoi. se sărută cu consilierul titular Craterov. mult timp pe tărâmul geniului. Olea. prin câte trece omul care serveşte. iar în locul lor aşeză pe prietenele sale de la institut. îmbrăţişări şi lacrimi.. consilier de stat efectiv.. La cei fără mustăţi le puse must iar la cei fără bărbi le puse bărbi cafenii.. fiul excel enţei sale. papa! Priveşte! . Sunt mişcat.. muncii şi conştiinţei publice! Pe obrazul stâng al lui Jmâhov se târî o lacrimă. E aşa de nostim! După masă Olenca duse albumul la ea în odaie şi-1 încuie în sertarul mesei. Apoi făcu cu mâna un gest c are însemna că nu mai poate vorbi şi începu să plângă de parcă nu i s-ar fi oferit un album. cât vă doresc eu. apoi tot pentru folos ul vostru... că nim va doreşte binele. papa! Auzi? Am să-1 păstrez. Jmâhov deloc nu s-a aşteptat să-şi vadă me ciate cu atâta căldura.. îi adună pe cinovnici şi le boi hainele în roşu. — Si să fâlfâie. mai rosti câteva vorbe adânc simţite şi lă oţi să-i strângă mâna. i s-ar fi răpit. — Domnilor! — zise cu voce tremurândă. ca să zic aşa.. — adăugă Craterov ştergându-si sudoarea care-i şiroia pe frunte. scoase cu ajutoru briceagului figurile de pe cartoane.. — steagul vostru încă mult. — Cu poveţele voastre pe calea dreptăţii şi pro gresului. chiar foarte. — Cred că face vreo cincizeci de ruble. Intr-un cuvânt. şi că dacă nu era el pe lum ta. Toată masa jubiliară a fost un şir de toasturi. prietenii şi cunoştinţele îi făcură ovaţii încât i se păru că. — Un monument.. ci pentru datorie. până la moarte.. în starea asta.. Jmâhov. \ Si azi am primit răsplata cea mai înaltă! Subalternii j mei mi-au oferit un album..

După "Te-Deum". suflă în cădelniţă. rău croit. se grăbe .. roşu ca un rac. Diaconul Concordiev. Urmează o clipă de încurcătură. se lasă pe gânduri. în sală totul e pregătit. distribuie lumânări de ceară de pe o tavă. pe medicul Zemstvei. si cu i pe faţa-i speriată. pe Marfutchin preşedin tele Upravei .. căutând să nu se izbească şi să nu se calce unul pe altul pe bătături.. Pe jos sunt covoare şi paşii nu se aud. se lasă când pe un picior. cad într-o dispoziţie melanc olică. cu obrajii roşii.. arat-o mamei.. Iar când se cântă "Cu sf dihneşte" şi se aude plânsul gazdei. vanitatea lu mească. învăţătorul Heliconschii. tânguioase. Unii mai sensibili încep să simtă nişte furnicături în gât şi subt pleoape. Cântarea. fără atuuri. — Vă rog. văduva mareşalului. Feţele tuturor sunt întinse.tr. îşi aduc aminte de răposatul Zavzeatov. Dar iată că începe "Veşnica pomenire". Lângă uşa care duce în ant umflându-şi larg obrajii şi holbând ochii. un bătrânel micuţ. are loc o mişcare neobişnuită. zău. se apleacă la urechea isprav nicului şi şopteşte: NUVELE < '*-. membru permanent. î 41 '— Am fost ieri la Ivan Feodorovici. devine lină.. pe isp ravnicul Cri-nolinov. Cântăreţii cu respect aduna lumânările şi parastasu e. domnilor. l) mareşalul de azi. pe toţi proprietarii mân şi mici. Motive tot mai triste. pe Petraşcov. pân ntele Evmenii dezbracă odăjdiile... în total se adună până Ia cincizeci de persoane. schimbarea odăjdiilor şi "Te-Deum"-ul. musafirii încep a se mişca. cu feţele lungite. şi ceilalţi. cu mirosu-i de lodoform. c pe altul. adânc mişcat.) LA SOŢIA MAREŞALULUI ^* In fiecare an.Jmâhov râse cu hohot. oftând. Parastasul începe. vroind să înăbuşe un sentiment neplăcut.. Marfutchin.. într-un surtuc nou. cu o camiîafcă dec bracă vestminte negre. după ce cântăreţii se adaptează treptat condiţiilor acustice ale odăilor. Din cădelniţă se înalţă un nouraş albastru şi joacă în raza piezişă a când în când lumânările aprinse trosnesc încetişor. trec din odăi în sala cea mare. la masa văduvei fo stului mareşal de district al nobilimii. încet. musafirii.. Exact la ora douăsprezece din zi. ştrengarule. Jur-împrejur e linişte. Trifon Lvovici Zavzeatov.. şi de mult îmbrăcat în veşminte d slujbă.. pe amândoi judecătorii de pace ai districtului. se legănă în fotoliu şi. în capetele lor încep cugete despre nestatornicia. Dvoraeaghin. cu colivă şi îşi pune batista la ochi dinainte. la o gustare! — sfârşeşte Liubov Petrovna. Las' să vadă si mama. tânăr.. Cu Piotr Petrovici am luat la un whist c oiful cel mare. pe cei doi stanovoi . în ziua Sfântului mucenic Trifon. răsfoieşte fără zgomot trebnicul şi aşază în el hârtiuţe. Liubov Petrovna stă în faţa.. sărută îndelung obrăjorul lui — Hai. întreruptă din când e oftaturi.. încât i-a c gură un dinte artificial. musafirii îşi freacă mâinile şi tuşesc. armo asă. solemne. Musafirii. Musafirii. iar stăpâna casei p despre bunătatea răposatului Trifon Lvovici. Olga Andreevna s-a înfuriat până într-atât. Părintele Evmenii. preşed e Upravei. la început ascuţită şi asurzit . Sala se umple treptat de un f şi de miros de tămâie. la întâi Februarie. face pentru răposatul un para stas la care se adună tot districtul Aici vezi pe Hrumov. gras. 1) cinovici — funcţionari (n. du-te. dar solemnitatea U Upravă — consiliu distnctual (ntr) 2) stanovoi — subprefecti (n tr) 40 ANTON CEHOV cazului te face să te ridici instinctiv pe vârful degetelor şi sa te balansezi în mers c u mâinile. In acea zi Lmbov Petrovna. care ştia să bea di tr-o înghiţitură sticla de şampanie şi spărgea oglinzi cu fruntea.

Numai caută mai cu băgare de seamă.... Din antreu se întoarce cu ochii lucitori şi îndată se aruncă cu poftă asupra prirogului. Când se serveşte rasolul de morun. . mă chere. Pe masă se găseşte tot ce poate da mai bun flora şi f auna. şi eu am dat. Liubov Petrovna s-a legat să nu ţină în casă cărţi de joc şi băuturi spirtoase. să dea din c zică: — Supranatural! Toate astea. dac-ai şti cum mă iubesc ursii mei . să nu faci zgomot cu sticla! Părintele Evmenn îşi aduce aminte că trebuie sa dea nu ştiu ce poruncă Iui Luca. simplă. Marfutchin îşi aduce aminte că şi-a uitat port-ţigaretu în sanie şi se duce în grajd. —. în î urile furculiţei. — Face o mie. o apatie. O privesc 1) pnrog — un fel de plăcintă de came. Aici îi aşteaptă dejunul.. după exemplul anilor trecuţi. 42 ANTON CEHOV Musafirii se apropie de masă şi încep nehotărâţi cu pnrogul . — spune între altele. vrea să vadă ce mai face calul. taică. în tăiere.. în secret! — îl ajunge din urmă Dvorneaghin. în fiecare an văzându-1. — şopteşte unul din judecătorii de pace celuilalt.. servitorul doctorului.. înainte de a începe să mănânce. năvălesc cu toţii grămadă în antreu. ca să vadă blana. — Părintele.. — Simt de parcă am pierdut ceva..) NUVELE 43 Michesca. Părintele Evmenh e încântat de pro iectul meu si mă ajută cu vorba si fapta.ufragerie... care. Ca să nu-i fie urât îl ia cu dânsul pe diacon. unde sunt atârnate paltoanele. afară de băuturi sp irtoase. eu rachiu n-am. Dar mâncarea nu merge.. acum însă ex irare şi îndoială... dar ca si în alţi ani. Predica temper-antei o încep din casa mea. — ce ucruri care i-au pierdut bărbatul. aşa-i că nu merge pe uscat? — îi şopteşte părintelui Evmenii. — Luaţi. n-o să mă credeţi. — Du-te. — Dar ce blană mi-am cumpărat. căutând o b — D-apoi batista mi-i în palton! Si eu o caut. Nu ţin. se crede dator să facă aceeaşi mişcare din mâini. în antreu. în seara aceleiaşi zile Liubov Petrovna sta în birou şi scrie vechii sale prietene di n Petersburg.. Pe masă stau numai sticle cu oţet şi cu untdelemn. Azi. Ah. adesea de dimensiuni c olosale (n tr. Dejunul acesta e atât de luxos. în mestecat se vede un fel de lâncezeală.. Marfutchin. de ocazie! — se laudă Hrumov. iar supranatural e un singur lucru: pe masă sunt de toate. tocmai bi e. cât cu jertfele aduse zeilor! Dejunul e într-adevăr extraordinar. Au fost toţi vecinii. am acolo în palton o sticlă. — Aşa ceva simţeam când mi-a fugit nevasta cu inginerul. Se simte ca lipseşte ceva. scoate din antreu pe ascuns cinci sticle goale. seamănă nu atât cu hrana oamenilor. domnilor. Nu pot să mănânc L. — ca o batjocură şi pedeapsă pentru compania compusă în întregime din cei mai calificaţi beţivi ş jdieri. încât diaconul Concor diev. Lume grosolană. părinte Evmenii. — am făcut un parastas pentru ră osatul. — Ei... — îşi aduce aminte cu voce tare şi se duce în antreu..Numai scuzaţi. scotoceşte îndelung prin buzunare. La urmă. domnilor! — zice maresăleasa. am făcut legământul să introduc în districtul nostru sobrietatea si prin aceasta să-i expi ez păcatele.... două vorbe. două sute cincizeci! Atât! In orice altă ocazie musafirii ar fi întâmpinat această ştire cu indiferenţă.. din băuturi spirtoase — nici o picătură! De când a murit el din exces . dar ce inimi! l-am ospătat straşnic. şi se în aptă cu paşi mărunţi spre antreu.

a vrut sa-mi citească nişte versuri de-ale sale (e poetul nostru). Aerul despicat îţi biciuieşte faţa.. Obiectele înconjurăto e contopesc într-o lungă. Dar ce are să fie când o risca astie? Are să moară. E o problemă de ambiţie. Sania începe să alunece tot mai încet şi mai încet. Nadea! — zic eu cu jumătate de voce.! Preşedintele Upravei. privindu-mă cu lacri ochi. — Numai o dată. O ajut să se ridice. acest minunat bătrânel. Lângă noi stă o săniuţă mică. după dejun a căzut dinaintea mea. Dar.. de viaţă.. mult sentiment.. întrebătoare: eu să fi spus a e trei vorbe. şuieră în urechi. Iar eu stau lângă ea.. a început să plângă. — zice uitându-se la mine cu ochi măriţi şi plini de groaza. palidă săniuţă.. Stăm pe o co lină înaltă. o cuprind cu braţul şi împreună cu ea mă prăbuşesc în prăpastie. urlă.. De la picioarele noastre până jos. Parcă dia olul însuşi ne-ar fi cuprins cu labele şi.. Nadejda Petrovna! — o rog eu. Bietul preşedinte al 44 ANTON CEHOV "congresului judecătorilor de pace". respiraţia nu se mai opreşte. ca un copil.. de fericire. — Pentru nimic în lume! Era să mor! Puţin mai apoi îşi revine si începe a se uita în ochii mei. A trebuit să-î toarne apă pe el. Spaţiul de la micuţii ei galoşi până la capătul muntelui de gheaţă i pare o prăpastie grozavă. despre care ţi-am mai scri s. O cuprinde ameţeala şi i se taie respiraţia numai c se uită în jos.. s-a aşezat în genunchi în fata mea. încă o clipă şi ne-a — Te iubesc. Enigma. sau i s-a părut ei în zgomotul viforului?. Cu uriaşul s-a întâmp lat un acces de isterie... n-a avut putere. nici moarta. O aşez. are să înnebunească!.. te asigur că o să rămânem întregi şi nevătămaţi. o becisnicie.. cu urlet..... O GLUMA (J amiază limpede de iarnă. gângăvea ceva îndelung. Poţi să-îi închipui extazul meu! N-au lipsit de altfel nici n eplăcerile. N-am înţeles vorbele lui. în vale. o întrebare foarte importantă. om gras si apoplectic.. Noroc de doctorul Dvoreaghin: a adus din farmacia sa o sticla de coniac si ia udat tâmplele. de-abia respiră... şi în sfârşit suntem jos. De năvala vântului nu-i chip să respiri.. s-a clătinat şi-a căzut. vrea să-ţi smulgă capul de pe trup. Mă ia de braţ şi îndelung ne plimbăm pe lângă lunecuş. înţelege că e o ticăloşie. în va Nadenca — nici vie. lipsă de curaj! Nadenca cedează în sfârşit şi vad după faţa ei că cedează cu riscul vieţii. s-a simţit rău si a stat culcat pe divan în stare de nesimţire două ceasuri. vertiginos de mişcătoare dungă. care mă ţine de braţ. Marfutchin. n-o lasă în pace. vâjâiaîa tălpilor d nie nu mai sunt aşa de grozave. mi~a ţinut mâna la g ură şi. E palidă. Dar Nadenca se teme. încât omul si-a revenit m curând si a fost ridicat.. numai când îi propun să se aşeze în săniuţă. 46 ANTON CEHOV Săniuţa zboară ca glonţul. fumez şi cu luare-aminte îmi privesc o mănuşă. -s-au acele vorbe sau nu? Da sau nu?. Ispravnicul. Nadenca se uită c . — Te implor! — zic eu. — Nu trebuie să te temi.. . de onoare.. se întinde o suprafaţă povârnita. Alalâchin. după ce-a scuturat caraghios din cap. bărbatul acela frumos. evident. Zăpada trosneşte de ger şi Nadencăi. s-a aşezat lângă mine şi. cea mai importantă din lume. ru reros. iată — iată. fără margini. acoperită cu postav roşu desch — Să coborâm. ne târăşte în iad. mei n-am c vinte! Părintele Evmenii. acoperă de o brumă argintie şi buclele de pe tâmple şi puful de pe buza de sus.. — Cu nici un preţ nu mai merg altă dată. dar să înţeleg un senti t sincer sunt în stare. urletul vântului. în arele se uită ca într-o oglindă..

s ecă. merge ca la un suplic dar merge. Nu poate trăi fără ea. ca şi atunci. când zboară de pe deal. nu ştie. ca şi mai înainte. reuşesc să rostesc: — Te iubesc. să ne dăm cu sania. din nou urlă vântul şi pile săniei. .. dar acum frica şi primejdia dau un farmec deosebit cuvintelor de iubi re.. tremurândă. — zice ea înroşindu-se. Si de atunci începem să umblam în fiecare zi Ia plimbare cu săniuţa şi. o scoate din răbdări. o cât îi e de frică! E palidă. şi toat toată — chiar manşonul şi gluga. cu o privire scrutătoare în ochii mei. — Oare nu mergem acasă? — zic eu. amestecându-mă cu mea. se vede. cum face sforţări ca să nu zică: — Nu se poate să le fi vorbit vântul! Si nu vreau să le fi vorbit vântul! A doua zi de dimineaţă primesc un bileţel: Dacă mergi azi la plimbare. am plecat la sanie singur. constituie o enigmă şi-i tulbură sufletul. merge cu hotărâre.u nerăbdare. O. de-abia r de frică. tuşesc şi când ajungem la mijlocul dealului. numai beat să fii. micşorează paşii si t n-oi spune eu cumva acele vorbe? Şi o văd cum suferă. Ce-i drept. se 48 ANTON CEHOV gândeşte nu ştiu la ce. din nou zburăm în grozava prăpastie. îi "place" plimbarea asta. se simte stânjenită. I-e frică să meargă singură. Iar pe cris: — Ce-a fost asta? Cine a rostit acele vorbe? El. Nadea! Deci enigma a rămas enigmă. tremura.. — Ştii ce? — zice fără sa se uite la mine. Care din aceştia doi îi mărturiseşte iubirea..... — Dar daca ne-am mai da o data?. Coborâm a treia oară şi eu văd cum Nadenca se uită la faţa mea. Nadea tace. ea caută să meargă mai încet. treci pe la mine. e palidă. are aceeaşi groaza ca şi mai înainte.. Apoi urcă timid pe scara. O aşez în săniuţă din nou pe Nadea. dar nu NUVELE 47 găseşte cuvinte.... O petrec acasă. S-a hotărât în sfârşit. Eu p batistă la gura. în zborul cel mai puternic şi mai zgomotos al săniuţei. dar acum p a i-ar fi totuna: ori din care vas ai bea — totuna-i. toată mica ei făptură — exprima o extremă nedumerire. cu gura deschisă de groaza. se uită apoi îndelung Ia faţa mea. o împiedică bucuria. i-e groază.. dar când se aşază în săniuţă. palidă. e gata să plângă. ascultă cu atenţie vocea-mi rece şi impasibilă. cum închide .. palidă. cum s-ar deprinde cu vinul sau cu morfina. îmi urmăreşte buzele. Nadenca! Când săniuţa se opreşte. să întrebe despre ceva. — Ce? — Hai încă o dată. Urcăm pe scară până sus. mie îmi place plimbarea asta. Sărmana fetiţă nu răspunde la întrebări.. mai aşteap tă. coborând. Nadenca aruncă o privire pe dealul de pe care lunecam adineaor i.. cu mâhnire. cum mă caută cu ochii.. N. eu de f ecare data rostesc cu o jumătate de voce aceleaşi cuvinte: — Te iubesc. n-oi începe eu să vorbesc. Nadea! în curând Nadea se deprinde cu aceasta expresie. să în i audă acele minunate. Nu ştiu cum s-a făcut că într-o după-amiază. fără a se uita îndărăt. acele dulci cuvinte.... sau mi s-a părut numai? Incertitudinea o tulbură.. tremura. zic cu o ju mătate de voce: — Te iubesc. răspunde anapoda. Sunt bănuiţi ceiaşi doi: eu şi vântul. când n-oi mai fi eu? Văd cum se aşază în sanie. am văzut cum se apropie Nadenca. — Mie. ce joc e pe această faţă drăguţă.. cuvinte care. ce joc! Văd: se luptă c vrea să spună ceva. şi din nou.

PRINTRE STRĂINI (J amiază de Duminică. să miroasă a parfumuri. curăţel îmbrăcat şi bine ras. mănâncă: şi broască. nimic. după ce copiii Iui Camâşev au crescut şi evenit ofiţeri. să bea şi să doarmă. ştergându-şi lacrimile ieşite în urma unei bucăţele de şuncă. aşa de frumoa Iar eu plec să mă pregătesc de drum. pare-se. dumitale . cârâiau cu zgomot.. Astea au fost demult. pe când zbura la vale.. — Prăpăd! — zise. ca de obicei.. Frica. Muntele nostru de gheaţă se întunecă. şi faţa ei devine tot mai tristă.. pe obraz coboa ră o lacrimă. — pentru mult timp... pentru ea acuma amintirea asta e din cea mai fericită. pleacă din loc. prusac. — Nimeni nu ţine la cel franţuzesc. în sfârşit. Văd numai cum se ridică din sanie. Ia o masă luxos servită şi-şi dejunul.. ce se petrece cu Nadenca! Ţipă. şi mai mult... — zise Champougne cu ton blajin. Se ved e si după faţă că nu ştie nici ea.. ş asta e despărţită de curtea în care stă Nadenca printr-un zaplaz înalt. fiindcă vântul nu se mai aude. zic cu jumătate de voce: — Te iubesc. afară de rranţuji. De plimbările noastre la lunecuş şi de felul cum vântul aducea vorbele: "te iubesc. aşteptând până ce bate vântul. acum are trei copii. — Uf! O izbitură în cap şi în toate încheieturile. altora cel rusesc. stăteam în grădiniţă. Iar eu.. şi. Camâşev mănâncă şi flecăreşte. Văd cum iese Nadenca în balconaş şi aruncă o privire tristă şi mâhnită sp tul îi suflă drept în faţa tristă si palidă. Iaca. Ii aminteşte de acel vânt care ne urla nouă arun e deal. să mănânci tot borcanul. cea ma i duioasă. care m-am făcut mai mare.. dacă a auzit ceva sau nu. cu cuie. zâmbeşte 50 ANTON CEHOV cu toată faţa şi întinde mâinile în întâmpinarea vântului. proba bil pentru totdeauna. Era încă tul de frig. a rămas ca un fel de bonă de sex bărbătesc. Nu ne mai dăm cu s enca n-are de unde să mai audă acele vorbe şi n-are cine i le rosti... mb masă. fericită.. obosită şi slabă. Soarele devine mai blând. împreună cu el. unsă cu un muştar.. a învăţat pe copiii lui C amâşev manierele..NUVELE • r/. se topeşte. ia parte bătrânul francez. Champougne a fost pe vremuri preceptor la Camâşev. într-un amurg. La masă. cea mai frumoasă zi din viaţă. dar mirosea a primăvară si c e care se pregăteau de culcare. de c e glumeam. odaie şi o leafă nehotărâtă. de Ia muştarul vostru franţu nu simţi aşa. 49 ochii şi. Acum Nadenca e măritată. Nadenca!" n-a uitat. Dar eu. să mănânce. orice i-ai da. îşi pierde strălucirea şi... Apoi franţuzului. Dar iată că soseşte luna primăverii. brr! Iaca. nu mai înţeleg de ce rosteam acele cuvinte. bucuroasă. Nadea! Doamne.. Vâjj! vâjâie tălpile s Nadenca acele vorbe. de a înţelege. cu vreo două zile înainte de plecare. să ascult e flecărelile Iui Camâşev. apoi. au măritat-o sau a mers ea singură — nu contează — după secretarul de la Epitropia nobilimii.. şi guzgan. parcă s-ar ruga vântului să-i mai a le cuvinte. nu ştiu.. martie. pronunţia corectă şi dansul. Si.. Franţuzul trebuie să se îmbrace cumsecade. luându-şi pe vecie ziua-bună de la pământ... Nu ştiu cum. copacii încă morţi. Datoriile fostului preceptor n u-s complicate.. Mă apropii de zaplaz şi mă uit mult timp printr-o crăpătură. pe sub gunoaie era încă zăpadă.. m Cham-pougne. iluat putinţa de a deosebi sunetele.. Moşierul Camâşev sade în sufragerie. iar eu mă pregătesc pentru plecarea la Petersburg. Şi biata fetiţă întinde amândouă mâinile. 52 ANTON CEHOV — Unora Ie place muştarul francez. când se auzeau cele trei vorbe.

juridic.. Trebuie imparţialitate: de porci. — Tocmai. (vorbi torul mişcă din degete) ceva aşa. se înţelege. lona. vizitiul. oameni mai buni decât fraţujii nici nu se mai află. vorbesc în general. monsieur.. că la dumneavoastră. la noi mintea e naturală. e adevărat. Să luăm. eu nu înţeleg. sărind şi fulgerând din ochi.. Mi-aduc aminte. căsătoria. atunci de ce mă ţii? . ai ieşit din curte — nu mai vezi capătul! Mergi.. ai s-o mănânci şi ai să clefăieşti ca. la toţi. — zise francezul.. După rnine. fără vorbă.. După înfăţişare parcă ar semăna a oameni. mintea e câştigată din cărţi. dacă 1-ai învăţa carte cum trebuie •— nu se mai compară cu el nici un profesor de ai dumnea voastră! — NUVELE M 53 — Poate. tragi omuleţul aşa. ce-i Franţa. franţujii toţi sunt învăţaţi.. dar — cum să-ţi spun? Franţuzului îi lipseşte ceva care. am citit undeva. Zău. vorbind cinstit? O bucăţică de pământ! Trimite acolo un ispravnic de ai noştri — peste o lună are să ceară transferul: n-ai unde te învârti. femeia îţi umple casa de franţuji şi — hai la jucat cancanuri! — Nu-i adevărat! — izbucni Champougne... manieraţi. n-are să scuipe pe duşumea. ce-i franţuzesc: o..şunca asta nu-ţi place.. Mai deunăzi. Franţuzul niciodată n-are sa-şi permită o mojicie: îndată oferă scaun unei dame. bog daproste. a făcut din lemn un omuleţ. dacă te-ai însurat.. dar trăiesc — ca nişte câini.. — răspunse Champougne oarecum în silă... Pe un rus. nu "poate". — în Franţa principiul familiei stă foarte sus! — Ştim noi principiul ăsta! Si dumitale să-ţi fie ruşine că-1 aperi. n-are să mănânce raci cu furculiţa.... — Da..... — dacă dum neata îi urăşti pe francezi. — Tot ce-i rusesc e infect. Popor învăţat.. Rusia e o ţară enormă. ci sigur! Degeaba te încrunţi. cu o aţă — şi face o necuviinţă. După dumneavoastră tot ce-i rusesc. dar să-ţi dea nişte sticlă friptă şi să-ţi spună că-i franţuzească. După dumneata. Bogdaproste nemţilor.. de pildă. nu-mi plac franţujii! Nu vorbesc de dumneata.. şi apoi nu ştie nici să se laude.. dar. sunt porci. Un popor imoral. se tre joii! După dumneata nici nu există ţară ca Franţa.. sau îl dă copiilor să se joace. ei. La noi. nu i se deschide drumul. pace: lipeşte-te de femeia ta. La noi. A inventat ceva şi-a şi stricat totul. monsieur.. — Eu nu zic. e rău. în general. că i-au bătut. cum a născocit vreo prostie — umple lumea de strigăt. nu-i spiritul acela. * — Nu. N-are în el acel spirit! Eu nu pot să-ţi explic dumitale.. franţuzul dumitale. fiindcă-i rusească. vorbesc adevărat! Mintea rusească e o minte inventivă! Numai ca. Să le dea Dumnezeu sănătate. — Atunci. deştept! Civilizaţie! Nu discut. Franţa dumitale o cutreieri pe toată într-o zi.. Cu toate astea lona nu se laudă. nemaiputându-se stăpâni. mergi. La voi nici dracu nu-i dă de rost: bărbatul toată ziua la cafenea.

. francezul aruncă cu eleganţă şervetul pe masă şi ieşi c tate. şi îndată — Cine eşti? — Alfons Cham pougne. S-a isprăvit! Si făcând cu mâna un gest tragic. Camâşev se aşază masă singur. — încotro? — întreabă Camâşev. — Ce nătărău. Lacrimi mari cad în geamantan din ochii lui mari. palid. — Dej cum vrei. In urma păhăruţului de dinaintea mesei îi vine dor de flecăreală. l V! A 55 Champougne ridică în sus capul şi se uită cu neîncredere la Camâşev. stropind şi mototolind şervetul. şi cu mâinile tremurătoare îşi aşază în geamanta ile... când te-au şi înhăţat] NUVELE Y. printre hârtii. nici dracu nu — 54 ANTON CEHOV vă înţelege. albaştri.— D-apoi ce să fac cu dumneata? — Dă-mi drumul şi plec în Franţa! — Ce-e-e? Dar crezi că te lasă acum în Franţa? Dumneata eşti doar trădător de ţară! La voi când Napoleon e mai mare. după ce st puţin.J Si la noi în privinţa paşapoartelor e severitate mare!) N-apuci să faci nici cinci verste. — Ce-aţi făcut cu mine? — zise.. doar eu ţi-am pierdut paşaportul.. — Da. bretelele. şi slugile aduc mâncărurile. luându-se de cap cu disperare. repejor! — Glumeşti? — La ce-aş glumi? Ce nevoie am să glumesc! Numai o condiţie. Doamne iartă-mă! — zice Camâşev şi se duce la francez.. ei. După faţă te ghiceşte că eşti fără paşaport. când Gambeta. Nu mişc un deget când te-or duce pe colea în fiare! Champougne sare şi. — Dumnezeul meu! O. Francezul tace. dar lipseşte ascultătorul. ai să vezi.. L-amJ băgat cine ştie unde. — Ştim noi pe aceşti Alfonşi şi Champougni! Ia poftim spre "părţile nu prea îndepărtate". bagă de seamă: sa nu te apuci de scâncit şi de scris scrisori. în mijlocul odăii. Toată cuviin cioasa lui figura. Nu îndrăznesc să te reţin. scăzând tonul. cu ochii măriţi. — Monsieur. — zise Champougne în franceză. nu înţelege o glumă! Nu poţi rosti o vorbă! . Champougne stă Ia el. am glumit! — zice Camâşev. cărţile de rugăciune. Numai iatăl partea ciudată: cum ai să pleci dumneata fără paşaport?! Mă mir! Ştii. Ar vrea să fle scă. — Ce copil. şi 1-am rătăcit. cravatele. flacoanele de parfumuri.. Peste câteva ceasuri se pune din nou masa. — Insulta pe care dumneata ai adus-o în acest moment sentimentelor mele. geamantan. — Ce face Alfons Ludovicovici? — se adresează lacheului. blestemat fie ceasul când mi-a venit funesta idee de a-mi părăsi patria! — Ei.. n-ar fi putut-o inventa nici duşmanul meu. pat şi masă respiră numai eleganţă şi feminitate.. începe să umble prin odaie.. — Vrei să pleci? — urmează Camâşev. — îşi pregăteşte geamantanul.

Aşa. a căror cauză s-ar apuca s-o explice numai spiritiştii şi misticii. graţioasă ca mesteacănul ăsta. şi de perciuni îl apuc. — zise doctorul. spiritism. fac si ureche de porc din poala. cuminte cu o expresie de uşoară ironie rusească în ochi şi pe buze. A spus că moare în cutare zi. există prin urmare şi o cauză. fără nici o prejudecată. de pildă. Judecătorul. Judecătorul de instrucţie şi doctorul băură apă orţiră şi aşteptară până când vizitiul sfârşi de . privea gânditor spre cai şi zicea : — In natură sunt multe lucruri enigmatice şi întunecoase. dumneata de ce să te superi? Pe cine nu înjurăm noi? Toţi să se supere? Zău. — Nu există efect fără cauză. eu cunosc câteva morţi enigmatice şi ciudate. o dama foarte inteligentă. uite. copil! Ia pildă de îa Lazar Isachici. şi a murit. sănătoasă. Brişcă doctorului se opri lângă o fântână. si suferinţele lui Champougne nu mai au sfârşit. Ca să nu rămână tulbure pentru dumneata. curaţi la suflet.i£neie.. hai! Hai să mâncăm! Pace şi unire! — 56 ANTON CEHOV Champougne îşi dă cu pudra pe faţa plânsă şi pleacă cu Camâşev în sufragerie. — Există o moarte. şi atât. care se observă numai la oamenii gânditori. JUDECĂTORUL DE INSTRUCŢIE JVledicuI districtului şi judecătorul de instrucţie mergeau într-o frumoasă după-amiază de primăvară la o autopsie. Sveltă. sau ceva analog? Ea râdea de toate astea. — 58 ANTON CEHOV foarte inteligentă. Felul întâi după al doilea începe aceeaşi istorie. — Iţi jur. Mai poate fi v orba aici de misticism. O femeie tânără. dar şi în viaţa de toate zilele.. doctore. pentru mine e tot aşa de greu ca şi dacă aş muri! Dar fiecare vorba a dumitale îmi sfâşie inima! — Ah. — Aşa-i doctore. hai. Nu se supără! — Dar ăsta-i sclav! Pentru o copeică e gata de orice umilinţă! — Hai.— Scumpul meu! — strigă Champougne. sau din cucoană. nici d: • . nu-i de mirare. de nepăsare şi de acea uşurinţă inteligent oasă. şi răpanos. cinstiţi figură deschisă. sunt ataşat de Rusia. pe când un om cu capul limpede ar strânge nedumerit din umeri. arendaşul. adesea întâlneşti fenomene imposibil de explicat. Cunosc.. senini. Din fem ie. mai adaug era o fiinţă plină de cea mai contagioasă veselie. nici din damă. care şi-a prezis moartea şi a murit fără nici o cauză explicabilă tocmai în ziua anume fixată de ea. în ceea ce priveşte prezicerea. un păr admirabil. Câte nu-i zic: şi jidan. ce copil! Dacă-i înjur pe franţuji. avea numai un singur lucru — frumuseţea. liniştit de tonul lui Camâşev. Să vă las. dacă vrei. voioşi. bărbat de vreo treizeci şi cinci de ani.. Toate cucoanele şi femeile noastre posedă darul profeţiilor şi presimţirilor. de dumneata şi copiii dumitale. dar dama mea e cu totul deose bit vîn prezicerea şi moartea ei n-a fost nimic. Avea nişte ochi aşa de cuminţi. dar al presimţirii.

ghicitoare. tot ţie. Vorbea serios. iar Bobcinschi (avea bărbatul ei un cal numit aşa).. şi lipsea şi cel mai mic motiv de îngrijorare. iar cu cinci zile înainte de moarte îşi scrise testamentul. NUVELE 59 Bărbatul nu dădu vorbelor acestora nici o importanţa. Bărbatul îi aduse din oraş pe moaşa cea mai bună. Dar iată că sosi şi naşterea. — îţi declar serios că în curând am să mor. Nataşa. într-o bună zi intră la ea bărbatul şi spune că n-ar strica dacă s-ar vinde spre primăvară trăsura cea veche acă în locul ei s-ar cumpăra ceva mai nou şi mai uşor. cu un zâmbet neplăcut.adăpat caii£î. se înţelege. ţ 60 ANTON CEHOV — Asculta. îi plăcuse să se ţină de modă. să ia locul din mij loc. dădăcuţă.. fără cea mai mică idee de vreo boală. Se uită şi zise: — Ei. Nu mai citea. nu mai visa cu ochii deschişi. uneori fatal. eu vorbesc serios. se înţelege. A murit într-un chip ciudat. doctore. Barbatu-său la urma urmelor se plictisise de toată istoria asta. — Nu mi-a mai rămas mult de trăit. me rgea la bucătărie şi vorbea acolo despre moartea sa cu dădaca şi cu bucătăreasa. pe lângă asta. dă-i şi plângi. strânse din umeri şi zâmbi. Când totul se sfârşi. să fie gătită. Nasc şi mor. în vederea morţii aprop începuse sa umble murdară şi neglijenta. în fiecare zi acelaşi lucru. dar la femeia despre care-ţi vorbesc totul mergea de minune. Când bărbatul n-o asculta. lehuza ceru să vadă pru ncul. Se întâmpla de venea preoteasa. Nu credea în nici un fel de pre simţire şi. ist erică. Femeia er prima naştere. dar aşa mi-i soarta. sau primejdie. acuma pot să şi mor. când în loc de apa îi dădură nişte lapte. Dădaca şi bucătăreasa. în timpul mesei. Cum nasc. Cel puţin. închise ochii şi peste jumătate de ceas îşi dădu sufletul. ştia foarte bine că femeile gravide au obiceiul de a se deda la c apricii şi idei sumbre. apoi. Si nu uita. cu o faţă chiar răutăcioasă. îşi luă ziua-bună. mie mi-i totuna. nu ştiu cum. plecă cu mătusă-sa la cimitir şi-si alese un locşor pentru mormânt. Mai mult. îndată mor. şopti încet: — De ce mi-aţi dat lapte în loc de apă? . cum în curând? îndată după naştere.. Iar el râdea.. că toate astea se făceau într-o stare de sănătate neclintita. îşi păstră l moment. — Fleacuri! Te-aş sfătui sa încetezi cu prostiile. Nevasta ascultă şi zise: — Fa cum ştii. Pentru ea moartea apropiată ajunsese o idee fixa... dar totul se petrecu de minune. acum însă. când ai să pui capăt prostiilor ăstora? — Nu-s prostii. Nu mi-ar fi plăcut sa m curând. Bărbatul. Adică. se vede... făr tă obiecţii. se supără si întrebă: . o numea babă. şi nevasta din nou — cu aceeaşi vorbă: că are să moară în pă naştere. nu mai râdea. sau cu prietarului: o lua într-un colţ şi hai sa-şi descarce sufletul: aceeaşi şi aceeaşi poveste de pre moartea apropiată. ca să nu-ţi fie ruşine mai apoi. şi că n-ar fi rău să schimbe şi calul raştia din stânga. Trecu o zi. O naştere e lucrul naibii. — Nu glumesc câtuşi de puţin. si de ce a murit acea doamnă? — întrebă doctorul când trăsura se puse din nou în mişcare. în vara eu am să fiu la cimitir. O data.

nenorocită..-irhiA 61 aşa. — zise. cu greu. De altfel 1-a iertat... — Cam greu de admis. Neînţelegerile începuseră curând după nuntă. Fusese o înlănţuire de î NUVELE . Judecătorul se forţă să zâmbească şi.. da. cu chef. cam greu. — Ei. Ciudat totuşi că mie până azi nici prin minte nu mi-a trecut ceva d . îi iese în cale o damă. Reflectând. curân — Dar ce-a fost mai înainte: trădarea bărbatului sau apariţia ideii de moarte? Judecătorul se uita fix la doctor — parcă ar fi vrut să ghicească de ce îi pune o asemenea în rebare. Da. doctorul se uită la ceas.. ar fi vrut parcă să mângâie pe cineva. apoi despre asta nici nu s-a mai vorbit. nici nu-i chiar într-atât de vinovat. — Dă-mi voie.. nu vroia să-şi omoare copilul... proastă. venită pentru trei zile. — Pentru ce? — Spre a se afla cauza morţii. a amânat sinuciderea până după naştere. ci fapt. Femeia trăia bine cu bărbatul? — Hm. nu tocmai.. — răspunse după o tăcere. Judecătorul iute se întoarse cu faţa spre doctor şi. aşa a murit! Judecătorul tăcu un răstimp. Şi apoi omul. — Mie nici prin minte nu mi-a trecut ideea unei asemenea posibilităţi.. iar aici. oftă şi zise: — Iată. nu ştiu cum. explică-mi de ce a murit? Te asigur... După toate probabilităţile fe meia a hotărât să se otrăvească îndată. Femeile tinere nu iartă uşor. vezi?. că nu-i o invenţie. — Oamenii fără o cauză nu mor. A trădat ciudat. — zise doctorul.. dracul s-o ia. a început să vorbească anume despre moarte la puţină vreme după acea întâmplare. mijind din ochi. da. iată.. Asta nici nu se poate numi trădare. o muieruşcă uşurică. dar fiindcă... se înţelege.. ci presupun. fără să vrea: a sosit acasă noaptea..Asta a fost toată comedia. începu să — Cu greu. — Ar ti trebuit să i se facă autopsia.. Nevasta aşa a şi luat-o şi curând 1-a iertat. urâtă. Doar n-a murit din cauza prezicerii... nevasta. Cum a prezis.. — Da. Răposata găsi o dată pe bărbatu-sau cu o damă.. — L-a iertat îndată: înseamnă că s-a gândit la ceva grav de tot. — urmă. ca să-şi ascundă emoţia uşor de observat.. probabil. întrebă: — Dar de unde ai ajuns la concluzia că s-a otrăvit? — Nu trag concluzii. După toate probabilităţile s-a otrăvit.. II iertase încă de atunci. — Dă-mi voie să-mi aduc aminte. Judecătorul îşi luă pălăria şi-şi şterse fruntea. cu toate astea. — Aşa-i. Cu neputinţă. nu pot 62 ANTON CEHOV /////IU admite să se fi otrăvit. pe cuvânt de onoare..

. — Electricitatea. ciudat. dă-mi ceva esenţial. beţi parcă. — cu motiv şi fără. ard aşa de luminos. Acestei lumini si electricităţii în general le prezice u iitor strălucit. neomenos. uitându-se la doctor cu nişte ochi ciudaţi. — Dar ce. Stau Ia masă douăzeci si rei de persoane. duc aminte! Acum pentru mine totu-i clar! Vorbind. pe când acesta deschidea craniul. e opri şi. o logică crudă. e masă mare. tu dacă-mi dai lumină. îşi luă rămas-bun de la doctor. îşi muşca nervos mustăţile şi nu prea vorbea — Să mergem puţin pe jos. un telegrafist.. ca sa pe pedepsească prin asta pe altul! Dar era păcatul atât de mare? O.. judecătorul când strângea din umeri. din hudiţa "Cinci Câini". — îl rugă pe doctor. am insultat-o.. dar oare e mai uşor să mori d ecât să ierţi? Iată o logică într-adevăr femeiască.. atunci. dar o cât de mică idee despre posibilitatea. lumina electrică e o curată pungăşie. — bombăneşte naşul. refuzând să vină la masă. — Hm. să am eu pe ce pune mâna! Dă-mi foc.. greu de crezut! La întoarcere judecătorul avea un aer obosit. înşeală — . dragă.. doctore? Strângându-şi cu disperare tâmplele. de pildă morfina.. ceva aşa. uitându-se tâmpit în farfurie. cu cochetărie mijeşte din ochi şi mereu aduce vorba de l umina electrică. Doamne! Si la ce mi-ai mai dăruit şi această blestemată obsesie.. judecătorul urmă: — Toate astea ţi le-am povestit despre nevasta NUVELE 63 mea. unei asemenea morţi era departe.. judecătorul slăbise cu totul — parcă ar fi urcat un munte înalt. e istovi.. după părerea mea. comesenii îl ascultă cu un fel de neluare în seama. Lumânări ... luat cu chirie de la o ceainărie. — M-am plictisit de stat jos. se jos. Gândul la femeia moartă într-un chip aşa de ci t nu-1 lasă nici în timpul autopsiei. mişca întunecat din sprâncene şi-şi freca fruntea. din ce e făcută. ţinea la ea aşa ceva. moţăie şi se plâng că le e "rău". umflându-se în pene. încât unul din comeseni. asta-i ceva foarte crud. O. CĂSĂTORIE DIN INTERES In casa văduvei Mâmrina.. nu născocit! — Dacă ai fi văzut o baterie electrică. candelabrul schilod. îşi pierdu cumpătul. era crudă. Bine. Ideea sugerată de doctor parcă 1-ar fi năucit.. — zise telegrafistul. dacă presupunerea dumitale e dreaptă. Apoi e şi cu neputinţă să se fi otrăvit! Nu! Judecătorul de instrucţie căzu pe gânduri.. d se că va dejuna la ei.. — ai judeca altfel. — Nici nu vreau să văd. există. Bagă acolo o bucăţică de cărbune şi crede că te-a prostit! Nu. Peste vreo sută de paşi. despre mine.. — Ba. Mi-aduc aminte... S-a otrăvit pe ea. se aşeza în trăsură. Dar. Scriind ceea ce-i dicta doctorul. zise: — Doamne. când se lua de cap. şi când ajunse în târg.. — Da. să-mi dai nu cărbune. Hoţie. înţelegi? Foc natural. Si nimeni nu s-a gândit la asta! Toţi au fost miraţi că prezicerea s-a îndeplinit. înflăcărat. sunt vinovat. dintre care opt nu mănâncă nimic.. nemiloasă. încetul cu încetul şi fără nici o durere? — îl întrebă el pe doctor. parcă există otrăvuri care să omoare într-un sfert de ceas. 1-ar fi otrăvit.espre posibilitatea unei asemenea morţi.

Telegrafistul e ruşinat.. — D-apoi să nu mai faci aluzii. am zis în sensul că dumnealui se supăra. Mă rog. tinere domn.. să-ţi fie ruşine! — se adresă deodată ginerelui cu lacrimi şi clipind din ochi.. Mireasa Daşenca.. maşerl •— se adresează către mireasa-i de alături. — Nu vorbesc de cei prezenţi. şi telegrafistul găseşte de cuviinţă să se justifice — Eu. în ziua de azi. toată lumea ştie că dumneata pentru dragoste. — în loc sa-ţi pui obrazul pentru hoţi. mă rog.. un tânăr cu gâtul lung şi părul aspru ca peria.. drăguţă.. Mobila într-adevăr. Storc şi cea din urmă vlagă. dragă. Pot să şi beau. — Asta-i o aluzie! — zise mirele. mulţumită lui Dumnezeu.. dar pentru asta se poate găsi şi un alt timp! Tu ce părere ai. Si dacă ai ştiut că Egor Fedorâci se însoară de interes. te invităm la nuntă şi dumneata — cu tot felul de vorbe.. — zise telegrafistul cam speriat.. Tăcerea aceasta are un caracter duşmănos. — iar în cât priveşte lumina electrică. — Ba nu-i nici o aluzie.. nu înseamnă deloc. ca rudă. devenind sta cojiu şi clipind des din ochi. de ce veniţi pe la noi? Să va fi dus la cei învăţaţi! Se face tăcere. a ca simptom al unei nemulţumiri generale. Pe lângă mia de ruble dăm trei paltoane. — zise. — Eu sunt perfect de acord cu dumneata — zise pe un ton răguşit mirele... un fleac.. am respectat întotdeauna familia dumneavoastră. pe a cărei faţă sunt scrise toate virtuţile. Tatiana Petrovna... pentru bani. aşternutul şi toată mobila asta. — Eu am . Eu întotdeauna. cu greu se găseşte un băiat bun. că-i din mândrie. mai bine ai bea şi ai t rna şi altora.. a fost atras de interes. oftând şi adresându-se către telegrafist.... mărităm a treia fiică după un om de ispravă. — Nu» nu-i un fleac! — se supără mama Daşencăi.. fiindcă aş fi făcut aluzie la. — zise din celălalt colţ al mesei mama Daşencăi. de ce tăceai? Sa fi venit. în general. zestrea. am trăit un veac de om fără învăţătură şi iaca.. afară de una — capacitatea e a gândi. Vorbesc aşa.. — La ce bun nişte conversaţii aşa de savante? Sunt gata şi eu să vorbesc despre descoperiri de tot felul în sens ştiinţific. — zise mama miresei. să fi spus: aşa şi aşa. din toată inima am \ dorit Dariei Ivanovna un mire bun. Azi fiecare umblă să se căsătorească pentr nteres. — Slavă Domnului. Şi tu.. ! NUVELE îf<-»/ 67 Tatiana Petrovna. -— Vorbeşte. — Noi te considerăm după părinţii dumitale. dar nu te întrece cu vorba. Aplombov. — onoarea să vă cunosc numele.66 ANTON CEHOV prostimea.. Si dacă după dumnea voastră reiese că noi suntem nişte oameni inculţi. uite! Du-te de mai găseşte în alt loc aşa zestre! — Eu nu zic. îi ştim noi pe ăştia. Nu se aştepta câtuşi de puţin ca discuţia despre electricitate să ia o întorsătură aşa de ciudată. se înroşeşte şi zice: — Dumnealui vrea sa-şi arate învăţătura şi tot deauna vorbeşte de lucruri neînţelese. Şi dumneata.

Iar dumneata.? Şezi! Lasă. î-au tras pe sfoară pe mire: în loc de o mie. Dar să-mi dai mai întâi cele trei ruble pe care ţi le-am d t cu împrumut pentru vesta de pichet. Eu doar.. din pământ până în acoperişuri. în aer.. Vine noaptea. îi dau trei ru .. după ce-şi căută îndelung şapca de la unif ormă.. — Nu înţeleg.crescut-o. felinarele. şi am hrănit-o. permite-mi să ieşi! — Lasă! Destul! zic prietenii mirelui. pri c capete femeieşti.. cum? — Permite-mi să ieşi afară! îţi doresc si dumitale să fii un om cinstit ca mine. Dar iată că în sfârşit trece un portar.feţele lor se citeşte expresia unei extreme nedumeriri.. Permite-mi să ieşi afară! — Adică.. las' că. drăguţa mamei.. ce stai? Permite-mi să ieşi afara! —. Aurora cu degetele trandafirii găseşte pe Himeneu încă în hudiţa celor "Cinci Câini".. se învârteşte ceva alb.. In casa Mâmrinei. se ve a locul întâmplării şi ştie totul.. frate dragă? — îl întreabă spălătoresele.. într-un cuvânt. scuiându-se de Ia masă şi zburlindu-şi ner vos părul aspru de pe cap. Poftim. Nu ştiu nici ei ce s-a înt lat. Am făcut căsătoria legitimă din amor.. şi tu.. încă nu-s nici opt ceasuri dar în hudiţa celor "Cinci Câi mişcare neobişnuită. nu-ţi dau voie să comiţi — 68 ANTON CEHOV asemenea necuviinţe într-o casă străină. — Ce s-a întâmplat. Face sa mai.. din interes.! — Nu.. — zise telegrafistul. Aceştia.. — se adresă telegrafistului.. salută şi plecă. Aşa se poate sfârşi uneori o nevinovată conversaţie despre electricitate! Dar iată că se fârşeşte şi cina. am păzit-o mai tare decât diamantul şi smaraldul.Eu. nimic.. cu prisosinţă. dar soseşte sura dimineaţă şi dă autorului un bogat material pentru partea a doua şi cea din urmă a poveştii. Ca om binecrescut.. pe lângă porţi s esele îngheţate de frig. — O neplăcere.. unde a fost nunta. poate. în loc de răspuns..... pe lângă porţi. zice. înţelegi? Ei. Aceştia. iar el Ie arunca indignat telegrafistului care.. adunând tot mărunţişul. Ginerele şopteşte mult timp cu prietenii. NUVELE 69 O dimineaţă mohorâtă de toamnă. —• Să fie zăpadă?. vorbind cu el însuşi şi gesticulând. plec.. — deşi eşti cunoştinţa mea.. măcar. — Şi dumneavoastră credeţi în clevetiri? — zise Apîombov. dau din mâini şi fug mai departe. împingându-se una pe alta cu tâmplele şi bărbiile. acoperişurile. De supărare . domnule Bîincicov. şi el? — S-a supărat.. — Ei. Din fereastra deschisă a unei spălătorii. Pe. Mersi pentru asemenea părere.. dar întâi să-mi în zi datoria. plec. uluit şi sculându-se de la masă.. A fost. umerii şi căciulile trecătorilor — totul e alb! — Ce s-a întâmplat? — întreabă spălătoresele pe portarii care aleargă. Nu se înţelege! — se aud voci... vreau să arăt că n-are niciun drept. autorul pune o puternică frână fanteziei aruncă asupra evenimentelor în curs întunecatul val al misterului.. Mai beau încă atât. Eu. Pe trotuare aleargă gardiştii îngrijoraţi şi portarii. oprindu-1. i-au dat nouă sute. şi iaca. — Vă mulţumesc. zice.

. Ale celei dintâi. fost-a careva dintre dumneavoastră urât. domnilor. ieşită cu puţin timp mai înainte din pension. cel mai gras dintre vânători. puţină atenţie. ci ea. înainte merg doi gardişti cu feţel e îngrijorate. care prin întuneric semăna cu o cănită de fân şi care avea voce de bas. în stradă melancolic zdrăngănea o harmonică. o făptură foarte drăguţă şi poetică. Ia priveşte! Zăpadă curată! — îl duc! îl duc! — se aud voci. In urma lor păşeşte Aplombov. decât să ne iubească pe noi? Dar. domnilor. pe fân. despre femei. drăguţele mele! Şi ce puf! Nici o pană cât de mică! M-a pedepsit Dumnezeu la bătrâneţe! Alaiul apucă după colţ şi hudiţa "Cinci Câini" se linişteşte.... detestat cu patimă. — De ce plângi. Zinocica se uita distrată pe fereastră şi zicea: — Aşa.Trei puduri..) ^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^H^^^^^^^Hnp-r-T "IN'1 ' r ' . destul itant. şi de o gloată numeroasă de copii.IUlttâ||UM*|||â|«|^^^^^^^^^^M!W^^B^^^^^^^^^ ^Ujmj^M^^^f ••^••^^^^^^^B t^^^^^^M 72 „ ANTON CEHOV încă nu pricepeam nimic. — Nimeni. După el merg plângând Tatîana Pavlovna şi Daşenca. Procesiunea e încheiată de un portar cu un registru. Zinocica. — răspundeam eu.. domnilor.a desfăcut o saltea şi a dat drumul pufului pe fereastră. După ce fură trecute în revistă toate cucoanele cunoscute şi se povesti o sută de anecd ote. De altfel. —. în palton de tricou şi joben. Si acum. despre prima dragoste. fânul împrăştia un parfum fad. de la căpitan în sus (n tr. Vânătorii vorbeau despre câini. nici din iubire. Noi inhalăm oxigen. si pe propria-mi piele am putut să studiez simptomele celei dintâi uri. cu turbare? A observat careva dintre dumnea voastră extazul. s-a petrecut pe când l) stab-ofiţer — ofiţer superior. Pe fată-i sta s ris: "Sunt om cinstit. şedeam în or şi ea-mi ţinea lecţia.. urii? îm? Nu urmă nici un răspuns. — îl duc! Dinspre casa văduvei Mâmrina a pornit o procesiune. întor reu. Puful zboară până în seară. eu şi guvernanta mea. uitându-mă . — Iată eu am fost urât. înainte de asfinţitul soarelui. nici din ură. despre buc ate. Acuma spune-mi ce exhalăm? — Acid carbonic. Prin fereas vea luna. ZINOCICA (Compania de vânători se instala pentru noapte într-o casă ţărănească. dar nu 70 ANTON CEHOV mă las înşelat!" "Las' că justiţia are să vă arate ce fel de om sunt eu!" — bombăneşte. domnilor? — întrebă basul stab-ofiţeresc. urât de o fată nostimă. ceea ce am să vă povestesc îndată. dar nu contează nici asta. într-o frumoasă zi de vară. nu el contează. drăguţă? — se adresează spălătoresele Dasencăi. fiindcă asta e ceva cu totul contrar primei iubiri. Aveam pe atunci vreo opt ani. de stab-ofiţer \ căscă cu zgomot şi zise: — Sa fii iubit nu-i mare lucru: ce altă treabă au cucoanele. Aici. — îi pare rău de saltea! — răspunde în locul ei mama.

. Aşa.pe aceeaşi fereastră. student. trecâ prin curte. Iar Zinocica. merge spre el. După faţă nu se vede să-1 fi durut măselele. Lângă Neapol se află aşa-numita Peştera Câinilor. Dar ea nu mai e acolo... Această nenorocită Peşteră a Câinilor de lângă Neapol e o înţelepciune chimică peste care otărăşte să păşească nici o guvernantă. Acidul carbonic se găseşte în sifon şi în fundul samovarului. stă fratele meu mai ma re. cerul se împreunează cu pământul. vin îndată. să-mi rezolvi problema numărul 325. E un gaz foarte vătămător. emoţi rigară. Sărăcuţa! Cu mare emoţie se plimbă prin odaie şi se mai uită o dată la ceasornic.. palidă. îmi ceru să repet. tresărind la cel mai mic zgomot. dispăru după portiţa grădinii. Zinocica susţinea întotdeauna cu căldură folosul ştii .. apoi se îmbujora tă la ceasornic... domnilor. — zise.. Acasă rămânea eu. pe când rumegam orizontul şi peştera. Până la lecţiei noastre mai era încă peste o jumătate de ceas. după toate aparenţele că merge la "randevu" pentru întâia dată în viaţă. Ieşi. afară de această peşteră. pe lângă tufele de ag pe lângă coliba paznicului. după cum ni se pare nouă. în care aşezaseră mama şi surorile. şi-1 strânse de tâmplă. Mă întrebă ce e orizontul. — Oxigen. Saşa. ntre în zmeuriş. un câine lăsat acolo se sufocă şi moare. 74 ANTON CEHOV Mă apropia! de cireşi. — convenea Zinocica.. Zinocica trece spre iaz. după cum ni se pare nouă. a plecat în grădină.. Iar afară... inhalează acidul carbonic şi exhalează oxi genul.. — Iar plantele din contră. Dar iat-b că se apropie. de-abia mişcâ -şi picioarele. Trecând pe lângă zmeuriş. — Aşa. ca să meargă la Ivaniţchii pentru ziua onomastică. — din nou se uită la ceasornic şi urmă — unde. tatăl meu se pregătea de vânătoare. Vă puteţi închipui invidia şi plictiseala mea! — Va să zică. — Da. uitându-se pe fereastră. Auzii cum coboară uşor pe scară. Se vede. ca de un soare. roşeaţa de pe obraji. Răspunsei. pe care îl dureau măselele. Pe malul iazului. apoi văzui pe fereastră cum rochia albastră.. sau ca să culeagă vişine! Dacă-i aşa. o putere nevăzută o împinge de la . Mă ţin tiptil pe urma ei şi văd... atunci cine m-ar opri să mă duc şi eu? lecţia de probleme şi alergai în grădina. caii de la pr ie se lăsau nerăbdători când pe un picior când pe altul şi cochetau cu vizitii. Se uită cum vine Zinocica şi toată fii e luminată. — Acum aritmetica. după el şi lineica. — Iată.. Câinii urlau.. lacheii încăr tarantasul cu săculeţe şi cu fel de fel de lucruri.. iar eu. — Atunci ţine minte: — zise — lângă Neapol se află o peştera numită a Câinilor. de expresia fericirii. Repetai. Dar iată că ţăran tasul se pune în mişcare. Iuţeala mişcărilor ei. care conţine în ea acid carbonic.. Lângă tarantas stătea o lineică. parcă ar fi găsit-o cineva în Peştera Câinilor şi ar fi făcut-o să respire carbonul. iar orizont se numeşte locul unde. dar mare lucru să mai fi ştiut din chimie altceva. pământul se împreunează cu cerul. respirând din greu şi lăsând capul pe spate. între trunchiurile groase a doua sălcii bătrâne. O jumătate de se uită unul la altul şi parcă nu-si cred ochilor. Apoi. respirând greu şi răsfoind colecţia de probleme cu o mână tremurătoare. Văzui cum Zinocica scoa bileţel din buzunar. repede îmi făcui socoteala şi înţelesei totul: profitând de lipsa severilor mei părinţi. NUVELE \ 73 Zinocica şi fratele meu mai mare.. Unde s-a dus şi pentru ce? Fiind foarte deştept pentru vârsta mea. ce inhalăm noi? întrebă Zinocica. prin grădina de zarzavat. următorul lucru. îl boţi cu o mişcare nervoasă..

se răsfrâng în iaz. Pe mutra mea plutea un et de învingător. — Ah! Las' că spun eu mamei!. — Dar eu ştiu! — zisei. Asta mă aţâţă şi mai mul că Saşa nu s-a speriat înseamnă vădit că nu crede că am auzit şi am văzut şi că ştiu totul. începui s prosteşte... mutra mea cu zâmbetu-mi urâcios nu putea să nu profaneze iubirea ei cea dintâi.. Mă uitai la faţa ei. sărutaţi. Zinocica tresări. Hî-î! Am văzut... Te implor. A că-ţi dovedesc! La lecţie. şi începui sa zâmbesc. Asta-i necuviincios. vă puteţi închipui starea ei sufletească.. ca Saşa şi Zinocica.. punându-mi cinci ' şi nemaiplângându-se tatei dălniciile mele. Secretul m şi dădea să iasă pe-afară. în timpul mesei. cerul — toate astea. 76 ANTON CEHOV Din mila mea nu dormi toată noaptea.spate şi Zinocica pune mâinile pe umerii lui Saşa şi lasă capul pe vesta lui... .... c urată şi poetica.. Trebuia făcuta o aluzie şi gustat efectul. înainte de masă.Ce ştii? ' — Hî-î! Am văzut cum te sărutai cu Saşa lângă sălcii! M-am luat după dumneata şi am văzut tot. Sărăcuţa. — repetai. am plecat ac pt sfârşitul "randevu"-ului. când erau mai mulţi musafiri... Zinocica intră ca de obicei. în Ioc să mă în ze. întâlnindu-mă după ceai cu Saşa. malurile verzi. — Ce ştii? întreba mania. — Ha-ha! —. nu ştiu de ce. Pe de o parte e plăcut să fii posesorul unor secrete străine. Trecu o săpt cretul străin mă aţâţa şi mă chinuia ca un ghimpe. Te implor. Las' că le arăt eu lor! Pe când mă culcam. cu neîndemânarea omului prea înamorat pune amândouă palmele sale pe. cele două sălcii.. pe de alta — e foarte plăcut de asemenea că nişte autorităţi. împreună cu Saşa şi Zinocic . într-un cuvânt grăveşti pe pânză. f mutra Zi-nocicăi.... domnilor. aruncai o privire diabolică Zinei şi zisei: . un timp. Deasupra rogozului.. Fiind prea deştept pentru vârsta mea. Fii bărbat. şi izbită de mărturisirea mea se lăsă pe scaunul pe car a paharul cu apa şi sfeşnicul. Din toate cele văzute am înţeles numai că Saşa se sărută cu Zinocica. E umilitor. Dacă află maman. e o josnicie. nu mă putui stăpâni să nu zâmbesc şi să nu mă laud — Dar eu ştiu! Am văzut cum te sărutai ieri cu mamzel Zina! Saşa se uită la mine şi zise: — Eşti un idiot. nu spune nimănui.... Acum îi am la mână şi liniştea lor atârnă pe deplin de mări ea. nostimă şi fericită. doamnă virtuoasă şi severa — asta-i una. pentru Dum nezeu. pe după grădină cineva goneşte turma. şi dimineaţa se arătă la ceai cu cercuri vinete pe su b ochi. chi cotind pe înfundate şi desfatându-mă de încurcătura ei. în lumina aurie str milioane de fluturaşi cu mustăţi lungi. din mine ar fi ieşit un admirabil şantajist Aşa. Fricoasa Zinocica se uită la mine fix şi. ca să afle dacă n-am adormit îmbrăcat şi d i-am făcut cruce. ca Zinocicăi. în al d ea rând.. într-un c .. Şi iată că deodată.. prin urmare...i — Dar eu ştiu.. umblam prin odaie cu picioarele în sus şi vorbeam obrăznicii. Şi.. Tăpşanul după care se ascund e soarele. Zinocica căuta în tot felul să mă câştige. Apoi am început să stau cu NUVELE ' *( 75 culegerea de probleme în faţă. bomb e ceva fără şir. Oamenii de treabă nu spionează. zâmbind. şi. Zinocica nu se uita Ia mine şi mereu sughiţa. Vroiam cu orice preţ să dau totul în vilea sfăt cu efectul.. să fi urmat tot aşa până azi. se temea ca de foc de mama mea... îi exploatam secretul cum vroiam: nu învăţam lecţiile.. Nu-i era frică. Saşa râde.. au s-o păţească amândoi. totul e minunat. pot fi dovedite de m de necunoaşterea bunei-cuviinţe. se înroşi toată. disp luă de mână şi începu să îngâne în şoaptă şi tremurând: — Petea. Simţind că mi-e ruşine. O linişte — vă puteţi închipui. — Am văzut cum vă. încredinţându-se că într-adevăr ştiu totul.. de aceea n-a obţinut nici un efect. sa mă gândesc şi să-mi fac o socoteală.

cum nu se uită nici iubirea. Totuşi. observai pe faţa Zinocicăi o mare schimbare. dar mai apoi mă cuprinse frica. pe când regimentul nostru stătea lângă Censtohovo. Mirosea a fân..) ERA EA! — Povesteşte-ne ceva. Piotr Ivanovici! — ziseră domnişoarele. E Zinaida Nicolaevna. M-am întâlnit cu ea apoi. cât îmi eşti de urât. cât mi s. de urechile-ţi stupide şi lungi! Dar se sperie deodată şi zise: — Astea nu ţi le spun dumitale. Ura cu patimă şi nu mai putea trăi fără mine. o linişte. dragi domnişoare.. Eram p ost şi nu ştiam urmările. Si m-am plâns. Ba. cum se scot de obicei oameni i de treabă. o faţă palidă care respiră patimă. Ca să nu stârnească scandal. Trebuia să fi văzut cum se a prinse la faţă Zinocica si ce ochi furioşi avu Saşa! Tăcui si nu mai l) odinioară notă maximă (n. Apoi. Dar trebuie să ştiţi mneavoastră.. gâfâind. C ea nesuferitei mele mutre îi devenise o necesitate. Maman. şi vă asigur.tr) NUVELE f 77 urmai: Zinocica se îngălbeni treptat. Zinocica în curând a devenit nevasta fratelui meu. nu putea să recu mustăciosul junker pe nesuferitul Petea. dar netoleraţi. sistematic. pe care o ştiţi. şi nu se simte bine când vin Ia fratele meu. deodată strânse din dinţi şimi strecură: • — Te urăsc! O. O ascultam.tr. ci şi cu tact. era în acel an o iarnă atât de cumplită.. mi-aduc aminte. spunându-i..Aruncai o privire si mai diabolică spre Zinocica şi Saşa. în aceeaşi sea mpul lecţiei. ci treptat. iar ochii ei mă priveau ciudat. mai rece. pe la mijlocul lecţiei. linişte şi aşa mai departe.. ţin min e până azi acea privire. pe când eram junker \ Cu toată stăruinţa. â propos. Mi-aduc aminte ultima privire pe care o aruncă Zinocica. observai noaptea. La început mi se păru plăc nou. Auzi! Cântă cocoşul! Noapte bună! Milord. chiar unui purcel ca ne începu să i se pară plăcut. de nimicitori! înţeles i mai bine expresia lor când Zinocica. tu eşti încă prea tânăr. Mă plimbam pe alee şi mă gândeam la dulceţuri de vişine. era o ferm ecătoare seară de vară. strânse din dinţi şi nu mai mancă deîoc. Şi chiar azi. pe când pleca de la noi: era îndreptată spre fereastra unde stăteam eu.. înţelegi? Vreau să înţelegi lucrul ăsta! Imaginaţi -vă: luna. altfel aş fi păstrat secretul pentru mine. se uită la m ine tot pieziş. fiinţă scârboasă şi urâcioasă. Hotărâi că mai bine decât toate e să mă plâng 78 ANTON CEHOV mamei. smerita burtă şi aerul supus. Părea mai severă.. când ajung lupul din urmă. şi despre sărutările lui Saşa cu Zinocica. la loc! 1) junker — elev la şcoala militară (n.. cu toată blajina mea chelie. domnilor. n-am văzut ochi atât de teribili. Colonelul îşi suci mustaţa căruntă. s-a purtat totuşi cu mine nu tocmai ca o r udă. Vădit lucru că nu se uită nici ura. repet un rol. ca ţie.. Deodată se apropie de mine palida şi frumoasa Zina mă apucă de mână şi.. cât te urăsc! Nimănui n-am dorit atâta rău. par că înmărmurită. mă uitam la ochii ei. începu să-mi vorbească. drept în faţă. încât nu trecea o zi . Lumina luna. după ce mă ascult se aprinse de mânie şi zise: — Nu-i treaba ta să vorbeşti despre lucrurile astea. tuşi şi începu: Era în anul 1843. ce a pentru copii! Maman era o femeie nu numai virtuoasă. cum se apropie de aşternutul meu şi mi se uită lung în faţă.. dacă ai şti. Şi vă dau cuvântul meu de onoa la câini. o dăd u afară pe Zinocica nu deodată. — O. începui să ţip şi o rupsei la fugă spre casă.

o frumuseţe de .) r£ NUVELE ^ 81 * i locuinţă.) 80 ANTON CEHOV să vă număr polonezele şi jidăncuţele.. Mi-aduc aminte că n-a trecut nici un ceas şi eu stăteam în aripa ocupată de administrator. cerui voie să merg la culcare. făceam curte femeii lui. şi-mi suceam mustaţa ca nici praporşcic^ din lume. Dumnezeu sa-i odihnească sufletul.. aruncam bani în dreapta şi în stânga. Eram lacom i ca păianjenul de muşte. un po lonez bogat. ne învârtirăm ce ne învârtirăm. Pe acele vr muri.. ' "l Şi aşa merserăm noi ce merserăm. -aşa a ţinut-o până în aprilie.. as cultând cum un ecou surd îmi repeta vorbele şi paşii. Cu gerul. D pă ce câştigai cinci cervonţi şi băui bine. —• Nu ştiu. alăturată unei enorme săli pustii.. alergam la randevu-uri cu coconitele sau pe la ma rii proprietari pentru cărţi. Uneori era destul să fac un semn din ochi. Adăugaţi. ţin minte ca acuma. dobitocule? Hai. polonezul Cazimir Hanţinschii. cel mai adesea..tr. cum a luat-o pe la sfârşitul lui octombrie. — râse polonezul. vântul începu să se tânguiască. dar trebuie spus şi adevărul: şleahticii sunt oameni primitori. vizitiul şi caii eram orbiţi de zăpadă. — Nu te temi de stafii? —• mă întrebă adminis tratorul.. în mai mult de zece minute. dacă cineva a smuls perciunii vreunui jidan şi a pălmuit un şleahtici \ apoi toţi ştiau că acela-i numai sub-porucicul Vâve tov. câte s-au atârnat pe vremuri de gâtul meu. te mai împaci puiţi-vă ca pe la jumătatea drumului începe deodată un viscol. ci eram —• puteţi ipuiţi — un băiat zdravăn şi voinic. într-un Ajun de Crăciun. dar.. 1) praporşcic — sublocotenent (n. Mă învârteam ca un păun. parcă i s-ar fi răpit femeia. ba să vând jidanilor şi panilor caii reformaţi. umul dispăru. unde fusesem trimis după datoriile slujbei. introducându-mă într-o odaie nu prea mare. şi iată că pe la miezul ri se opresc în poarta unui conac — ţin minte ca acum — al contelui Boiadlovschii. Era un tim p. Polonezii şi jidanii pentru mine sunt tot una cu hreanul după masa. si nu se găsesc femei mai înf lăcărate decât panocichile. îmi permit gur ca în matematică n-ar ajunge numerele. am pierdut drumul! — zise vizitiul. beam şi jucam cărţi. să zăngănesc o dată din pinteni. — Al dracului! Dar unde ţi-au fost ochii. Un ger de crăpau pietrele. pe lângă aceasta. dansam mazurca la perfecţie şi eram însurat cu o femeie foarte nost imă.. mergeam din C enstohovo în satul Sevelichi. nici nu vă puteţi înch ipui. sub pretextul slujbei.. să-mi sucesc mustaţa — şi frumuseţea cea mai mândră se prefăcea într-o ascultătoare mieluşea. aveţi pe aici stafii? — întrebai. trebuie să ştiţi. într-un cuvânt. Ne lăsară să intrăm. dragi domnişoare. eu. plină de frig şi de întuneric.. eu nu semănăm cu un ciubuc vechi şi afumat. Eu şi vizitiul meu în vreun cea s şi jumătate ne prefăcurăm în doi ţurţuri de gheaţă. Dar ce fel de spânzurat eram.îngheţe nasurile santinelelor. şi pe noi ne primi adminis tratorul. şi dacă aş încerca. alb şi rumen ca un bujor.. sau să nu se troienească de viscol drumurile. Mergeam ba să cumpăr ovăz sau fân. Nefiind loc în ari i se cedă o odaie din apartamentele contelui.. ca azi. — Dar ce. — Dar locul ăsta mi se pare cel mai potrivit pentru stafii . Groaznicul ger. poate dăm de vreo 1) şleahtici — nobil polonez (n. trebuie să ştiţi. dragi do mnişoare. în calitate de aghiotant trebuia adesea să cutreier districtul. Dacă se ivea prin district vreo istorie amoroasă. de bine de rău.. Contele pe acea vreme stătea la Paris. Giulgiul alb începe a se învâr ca "dracul înainte de utrenie". nesuferit. — Nobleţea voastră.tr. mergi tot înainte. că mai eram şi aghio t al regimentului.

O linişte de mormânt. într-un cuvânt — drăcarie cunoscută. — zadarnic căutam să adorm. o strânsei în braţe cu putere. a echi. care mai de care mai fioros. — Nimic. Mă îndreptai spre uşa. — Cine-i acolo? — întreb. ridicându-ma — Eu. Seara eram din nou în casa pustie şi exact la miezul nopţii. să joc cărţi şi să beau. — întrebă una dintre domnişoare. dar vă spun drept.. — zise o voce melodioasă de femeie. găsii de cuviinţă mai întâi oate să sting lumânarea. arborii se îndoia u cu urlet şi planşete. se ridică şi începu să umble tăcut prin salon.. A doua zi eram pe drum. Trecură câteva secunde şi simţii cum două mânuţe. — răspunde o voce de femeie.... crăpăm de urât. de toat e pe lume. coarne de 82 ANTON CEHOV vânătoare şi alte fantasmagorii.. şi ce talie! Asemenea talii natura le poate pregăti numai după o comandă d eosebită. Ba mi se părea că intră tâlhari pe fereastră. Luasem bine la măsea şi eram beat tun. Dar închipuiţi-vă. scăzând vocea. fiindcă odăile pustii în lumină sunt mai fioroase decât în întuneric Cele trei domnişoare care ascultau se aşezară mai aproape de povestitor şi-1 fixară cu privirile. Subţire.. după asemenea vorbe simţii o răceală în suflet... Mai adăugaţi la toate astea că mi se învârtea capul.. şi mai încolo?.. Să plec.. era peste putinţă. — Când mă uitai pe fereastră a doua zi.. numai în sala vecină foşneau şoareci osnea mobila uscată.. Uitând de viscol. Lumânarea mea abia-abia lumina pereţii. fierbinte. Vântul prohodea pe cineva.. Te pomeneşti că mă prăpădeam de beţie... şlefuită parcă.. decât o singură stafie! Dar n-aveam încotro.. Gurile noastre se uniră într-o sărutare p ică şi lungă. afară — ceva infernal. în mijlocul drăcăriei şi al haosului de sunete. Să fie al dracului.. scârţâia jalnic şi bocănea azul ferestrei. Ascult. mă dezbrăca! şi mă culcai. — Dar. văzui că viscolul e şi mai mare. ba cineva mi-atingea umărul. Da. când te afli într-o stare nervoasă. Pentru a-mi micşora frica.. de spirite.. ba se auzea şoapta nu ştiu cui. nu voi uita până în mormânt această sărutar Colonelul bău o jumătate de pahar de apa şi urmă.. dacă nu era amorul. ia pe pereţi — puteţi sa vă închipuiţi — portretele strămoşilor. nu te teme. poate vreun oblon. murind de aşteptare. din nou. o dată la zece ani. moi ca puful. Colonelul oftă. — urmă colonelul. îmi eşti mai scump decât viaţa. O respiraţie fierbinte îmi atinse obrazul. deosebesc un sunet asemănător cu şlepaitul unor pantofi. nu ştiu ce drăcovenie.. Când închideam ochii.. pe umerii mei.. şi jur pe toate femeile din lume. mi se părea că patu-mi e purtat prin toată casa asta pus tie şi că joacă cehardaua cu duhurile.. mai bine o sută de cerchezi. tuşeşte şi o deschide...duhuri necurate. somnul fugea de mine. A trebuit să stau toată ziua la administrator. . uşoară ca respiraţia unui l! Nu mă stăpânii. şi ce credeţi? Aud cum cineva se apropie de uşa mea.. iar odată cu capul şi în aga lume.. îi prinsei cu NUVELE 83 braţul talia. domnişoarelor. — Ei. îmbrăţişam talia cunoscută. — Te iubesc.

Păşeşte sfios. pentru înţelepciune Dumnezeu i-a "mărit şi fruntea".—• Dar cine era femeia aceea? — întrebară domnişoarele nedumerite. neputându-se stăpâni. VISURI Doi sotschii ' — unul cu barba neagră. G rul ros al paltonului •— de postav. cu nişte picioruşe neobişnuit de scurte ... trecu iute şi cina. sau un ostaş zugrăvit pe o icoană veche . cu alte cuvinte e chel. cum aşa? — O.. cu trăsăturile feţei mici. celui de l doilea. slab şi bolnăvicios. am glumit. — Nu se înţelege nimic.. cu mâinile băgate în mâneci. încovoiat. Doamne. Sprâncenele îi sunt rare. ei. Foarte clar! — Ciudat! Va să zică aţi fi vrut să fie — 84 ANTON CEHOV nu nevasta mea. nimic mai mult. ceea ce măreşte şi mai mult asemănarea amintită. — M-am ex primat destul de clar! Mergeam la Sevelchi cu ne vasta. celălalt... — Se înţelege cine! j .. ci vreo femeie străină! O. domnişoarelor. Un caraghioslâc! — Ai început aşa de frumos şi. când o aţă din propna-i mânecă. Cel dintâi merge legănâ du-se. te şolduri şi mormăie — are în general un aer nepăsător şi uşuratic. A dormit în casă pustie. iar după tipul şi expresia între făpturi seamănă cu-n popa din secta cultului vechi.. cu toată figur umerii înguşti. — zise colonelul... aşa e chiar necinstit! — zise una. făceau cocoloaşe de pâine şi tăceau. ochişorii lor sclipiră.. cu totul deziluzionate sa caste tare. nu se potriveşte câtuşi de puţin cu ideea pe care o are lumea despre vagabonzi.. Se dădură pe lângă colonel şi. — e cortează în oraşul de district pe un vagabond care şi-a uitat numele. — Da?! Domnişoarele se înviorară deodată. căci domnişoarele au început să mănânce cu mare poftă. se uită în toate părţile.. ce-i aşa greu de înţeles? — zise colonelul supărat. Celui dintâi îi zic Andrei Ptaha. mustăţile de-abia îi mij abondul a trecut de treizeci de ani.. mestecă în gură când un pai. apoi ce-o să ziceţi după ce vă veţi mărita? Domnişoarele se ruşinară si tăcură. am glumit. strângând din umeri. subţirel. E micuţ. domnişoarelor! Dacă acum judecaţi aşa. N-a fost nevasta mea. bondoc. Eis ei. se arată solid. de culoare cafeniu-închis.. în odaia vecina.. — O batjocură.. Se supărară. Nicandr Sapojnicov. — La ce era să povesteasc dacă sfârşitul e aşa? Nu-i nimic interesant în asemenea povestire.. — Nu vă supăraţi. ci nevasta administrat orului. nu ţărănesc — e ridicat până la marginea şepcii. — adăugă o alta. turaându-i vin.... incolor şi nehotărâte.. La cină nu mâncară nimic. se întunecară şi.. începură să-I copleşească cu între la a trecut. __ Nu. încât dacă-1 priveşti de la spate. domnişoarelor. cu o bărbuţă rară. privirea supusă şi blândă. 1) sotschiu — pe jumătate consilier comunal. acestuia. slab şi drept ca un baston. pe jumătate agent de politie (n tr) wt 86 ANTON CEHOV Omul pe care îl escortează. j — Era nevasta mea! l \ F Tustrele domnişoarele săriră ca împunse. k — Adică. încât singur nasu-i roşu îndrăzneşte sa privească lumea lui Dum .. serios şi cu mult bun-simţ. altul lung. deodată te-ai întrerupt. picioarele-i par a începe mult mai jos decât Ia alţi oam ni.

Si la biserică mă duc. sau fiu de negustor. Se uită la vagabond şi caută să înţeleagă cum p om viu şi treaz să-şi uite numele. — Nici mujic. j F igura lui expresivă e rece şi severă. în urmă tot atâta.. n iarba înnegrită de pe marginea drumului.' o foaie s-a rupt şi a căzut încet pe pământ.. încotro te-ai uita.. — răspunse vagabondul cu f blândeţe. Ptaha strânge din umeri şi în cea mai mare nedumerire se loveşte peste şold. întâmpinând şi p arele de vară... nici şarpe — dracu s-o înţeleagă. La început credeam că-i peşte. Aşa şi tu. * — Hm. — oftează vagabondul. nu se coboară până la flecăreală f cu 1) l verstă — l 100 metn (n tr. S-a arătat un pietroi alb şi colţuros.. împing pe un pravoslavnic să-şi ascundă numele. şi tuşeşte mereu. arătător de verste . poate ca •— judecând după răbdarea cu care luptă contra necovârşitului noroi al toamnei — e un fanatic. care caută cu încăpăţânare o viaţa "paşnică şi fără păcate" si n-o găseşte. — Pravoslavnic. Din ce stare eşti? — Sunt mujic de la ţară.. Merg.nezeu. După .. De pe firele de iarbă atârnă lacrimi întunecoase şi urâte.. o umbră cu forma nehotărâtă: cu cât te apropii de ea.. cu dinţi şi cu coadă. — stăruie Ptaha. merg şi la împărtăşanie şi postesc când Lehiria o îndeplinesc întocmai. cu cifra ştearsă. Nici peşte.. Fiecare pas cere o sforţare. Vorbeşte cu o voce subţire şi insinuantă.. Mesteacănul a gângăvit ceva cu restul foilor îngălbenite. ace laşi zid de nepătruns de pâcla deasă. Andrei Ptaha nu-şi poate stăpâni mirarea. prind o dihanie cam aşa. — Atunci cum îţi zice? — Zi-mi cum vrei. merg. dar tot nu pot coborî de pe acelaşi petic de pământ. Nu sunt acele lacrimi de paşnică bucurie cu care plânge pământul. dercacii şi pe becaţii cei mai vioi! Picioarele drumeţilor se îngroapă în noroiul greu şi lipicios... de mijloc. ai fost botezat? •— D-apoi cum! Nu-s turc. pe cât s e vede. Se ţine la o* parte. ştie foarte bine cauzele care. t1 Nicandr Sapojnicov.. mă uit apoi — crăpare-ai! — are lăbuţe!.) 88 ANTON CEHOV tovarăşii de drum şi parcă ar vrea să arate seriozitatea si cuminţenia sa până şi pâclei. E mai degrabă vreo odraslă popească uitată de Dum nezeu si ajunsă la cerşetorie» poate vreun pisar gonit pentru beţie. Celălalt so tschiu. mai aproape — NUVELE f 81 şi în faţa drumeţilor se ridică un stâlp aplecat. înaintea lor sunt vreo cinci stânjeni de drum murdar şi negru. şi care adapă în zori de zi piptpalacii. un argat mănăstiresc rătăcitor prin mănăstirile ruseşti... ud. — Maica mea a fost dintre roabele boiereşti. Călătorii merg de mult. ca să joace ultimul act din parabola fiului rătăcitor. Va să zică. Apoi iar pâclă. foarte greu să recunoşti în acest om pe vagabondul tăinuitor al propriului său nume. tace statornic.. E greu.. cu atât e mai mică şi m necată. omule. — Dumnezeu ştie ce să crezi despre tine. o groapă sau un braţ fân pierdut de un trecător. — Dar eşti tu măcar pravoslavnic? — îl întrebă. dar drumul e acelaşi.. nici boier. sau mesteacăn. Nu-i un naiv ca' Ptaha si. şi peticul rămâne petic. gol ca un cerşetor de la marginea drumului. sau nepot care şi-a încercat slabele-i puteri în cariera de actor şi care acum merge acasă. aşa. Spălam în iaz mai deunăzi nişte strecurători. peretele nu-i mai aproape. a lucit o clipă o băltoacă mare şi tulbure sau s-a arătat deodat pe neaşteptate. cât degetul.

plâng. ai putea cumpăra un cal bun. nu beau. încreţindu-şi fruntea îngustă şi scoţând din nasu-i roşu şi degerat nişte sunete scârţâi toare. mă răsfăţa şi tot într-aşa punct bătea. îmi dădea şi mie. dar plângi si oftezi grozav! — Tată-tău a murit? — întrebă Ptaha. si pe cel Dumnezeiesc. între oamenii de seamă. Mama a stat tot pe lângă boieri. înţeleg tot: şi scrisul mirean.. eu nu semăn a mujic. cuconaş. mare păcat.*>„ 89 — Trimite-i Doamne. v s . trupul mi-1 ţin în curăţenie şi nevinovăţie. Mă mângâia. dacă a murit. loc de desfătare. Nu-1 cunosc pe tată-meu... Doamne. dar după fire. că eu azi nu-s în stare să rostesc o vorbă mujicească. Citesc şi plâng întruna. — A şi dat de un boier! — râse Ptaha. . mănânc la timpul cuvenit. că maica mea m-a născut nelegitim. M-a învăţat carte. E păcat. sufletul întru împărăţia Ta.. aşa-i. pre roaba Ta. ridică ochii în sus şi de două ori îşi făcu semnul crucii. a fost dădacă şi avea fel de fel de mulţumiri. şi catechismul! Si trăiesc după Scriptură. Toate astea "cuconaşul" le rosteşte cu o voce înceată şi dulceagă. dar fecioria nu şi-a păzit-o. purtam pantaloni şi ghete ca un cuconaş. atâta plăcere ai să vezi rachiul şi vorba scârnavă: eu. Nu obijduiesc lumea. ca să mă ridice din starea cea proastă. şi rugăciuni de tot felul. . şi strânge întruna din umeri. Dormeam pe pat... pos turile le păzesc. în fiecare zi aveam masă adevărată. mă aşez într-un colţ şi citesc o cărticică. Maica mea a trăit toată viaţa pe lângă boieri şi n-a vrut sa meargă după un mujic de rând. o vorba nedelicată! Nici rachiu. aşa-i. dragul meu. Ptaha ascultă. ţăran rămâneam fără nici o idee! Acum. dar în schimb poate că în mine se găseşte şi un pic de sânge boieresc! Poate că sunt numai un ţăran. dumneaei mă îmbrăca pe mine. Ca trup şi suflet al ei stăteam şi eu tot pe lângă boieri. fiindcă aşa mi-a fost soarta. orice m-ai întreba. A fost cucernică. am timp. « NUVELE ". mă îmbrac curat şi ştiu să mă port într-o lume bună. se uita la el pieziş şi mirat. — Nu ştiu. —• Si de ce plângi? — Scriu jalnic! Dai uneori pe o cărticică un gologan. şi aşa m-a deprins. dragă. Doamne. — Nu s-a păzit. Ce mânca dumneaei... m-a crescut în frica lui Dumnezeu de mic copil. Trai bun de tot! Câte acadele şi turte dulci am mâncat eu în copilăria mea — să Ie vinzi azi. dacă. La altul. de Dumnezeu temătoare.. odihneşte-i. de ce să ascund? Aşa judec eu despre mine. Dacă e în viaţă încă. > -. dragă. Xenia. Când boierii îi dădeau câte ceva pentru o rochie. să-i dea Dum nezeu sănătate. loc de odihna! — zise cu glas tărăgănat. mai degrabă băbesc decât bărbătesc. nu zic. dragă.. — învaţă. se înţelege.faţă. împreună cu cei drepţi! Vagabondul îşi descoperi capul cu puţinul păr rar şi aspru. îndreptările Tale! Dacă n-ar fî fost iubita mea măicuţă.

. şi cel muît mă trimit în Siberia de răsărit şi-mi dau treizeci ori patruzeci de lovituri cu biciul. ca nevrâstnic. Si ce folos am eu de aici? Dacă mi-ar da voie să merg unde vreau. Paharul eu i-1 dădeam boierului.. nu era greu să le încurce. rezemându-şi obrazul pe pumnu-i slăbuţ. Dar eu.. — Am fugit. Pe mama au osândit-o la douăzeci de ani de muncă silnică. — Pentru ce? — Pentru omor. Poate înadins i-a turnat. ai fugit de la muncă silnică?. dragul meu. care nu-şi ţine minte numele. aşa de vreo optsprezece ani. maica mea. Dumnezeu ştie! Eram tânăr şi nu le înţelegeam pe toate. să şi mănânc! Când mă rog lui Dumnezeu. cunosc legea. drăguţă! Patru ani am umblat cu capul ras şi am purtat fiare. din nebăgare de seamă. — bombăneşte Ptaha. fraţilor. — Dar pe tine. pe el — Nicandr. pe mine. în loc de soda şi sirop.. şi numele ăsta nu se poate uita. — Va să zică.. ai fost la muncă silnică? — Am fost. îmi place să aprind o candelă. dar aşa. clatină din cap şi zice: — Era femeie cucernică.90 ANTON CEHOV | După ce au trecut vreo şase verste.. tot omul are numele lui sfânt. bolnăvicios.. — D-apoi pe noi nici n-are să ne întrebe nimeni. are să fie mai rău decât acum. pe drept: ce minte aş avea eu să mă dau pe faţă? Ca să mă trimită din nou la ocnă? Si apoi. Dumnezeu să le dea sănătate... Eu acum sunt vagabond. — Până şi câinele îşi ţine minte numele. — zise Ptaha. de ocna sunt eu? Eu îs om plăpând. Ne-au judecat apoi vreo doi ani. Eu. Acum judecă şi tu. numai 3a şapte. Totdeauna a fost aşa: mama pregătea soda şi eu o duceam. Am fugit vreo pai sprezece oameni. sau . dar cine ştie: sufletul omului e o pădure întunecată! Poate din întâmplare. Mi-aduc aminte acum că boierul şi-a luat de bună seamă o altă femeie. şi mama s-a r ^^^^^ NUVELE r i '' 91 supărat tare. îmi place să şi dorm pe curat. ca înaintea lui Dumnezeu. Ştiu eu! — Dar ce. vă spun toate astea creştineşte. pentru ce? — De complice. amândoi sot-schii şi vagabondul se aşază pe un tăpşan. dragul meu! Pe când eram încă baietan. e odihnească. turnă boierului în pahar. atunci mă trimit din nou la muncă silnică. au fugit şi cu ei m-au luat şi pe mine.. şoricioaică.. — Pe mine mă cheamă Andriuşca.. Vagabondul oftează. dar poate că în sufletul ei n-a mai putut răbda supărarea că boierul şi-a apropiat o nouă slugă. dar dacă le spun adevăratul nume şi adevărata mea stare. Nu se poate! — Cine ce nevoie are sa-mi cunoască numele? — oftează vagabondul. fraţi pravoslavnici. dragă. să nu spuneţi nimănui. în cămară se găseau de toate.

e dulce sa visezi râuri late si iuţi. nici să te rogi lui Dumnezeu. Vagabondul mormăie şi se uită. pe unul îl prinzi cu râma. înaintează omul. nu fără simpatie. sărmanul om tace şi mişcă numai din buze.. Si toate astea NUVELE > 93 trebuie să le ştii! De pildă. Laşi o sfoară de vreo zece stânjeni. cu maluri întinse si înalte. cu un fluture ori un dac. Vagabondul îşi ia şapca din cap şi-şi face cruce.. dă-mi voie numai să stau cu undiţa. pe altul cu musca.. sau un zglăvoc — parcă ai văzut pe frate-tau! Si bagă de seama. plătesc un gologan unui mujic. ci undeva. în altă parte. câini. pe jos să nu fie gunoi. ia cât pofteşti! îmi dă.. prind cu plasa. cu si năsuc. am să semăn. cumpăr icoane. când ceaţa rece şi aspră de pe pământ se lasă pe suflet. Cred şi ei. ar tr i plătite câte zece ruble de brad! Sub dezordonata năvală a visurilor. când nu s-a şters în r.. aşa ca să înoate nada pe deasupra. Gura micuţă a vagabondului se strâmbă într-un zâmbet. trage îndată. cum vorbesc eu cu tine. fără plumb. în exil mai întâi şi mai întâi. Şi pentru mama bat câte patruzeci de mătănii în fiecare dimineaţă şi seară. şi împrejurul meu să nu fie zgomot. imaginilor vii ale trecutului şi dulcea presimţi re a fericirii. După lege. iar când porneşte gheaţa. aşez şi vârşe. Zău! rind şi cu undiţa şi cu cârlige. şilişperului îi plac fluturii! Pe zglăvoc dacă îl prinzi la Ioc liniştit. parca şi-ar şopti lui însuşi.. îmi fac rost de vite şi altă gospodărie. — Siberia e aceeaşi Rusie. Totul e mai bine acolo. iar pe malul pustiu şi înalt. sunt spuse pe un ton aşa de sincer şi din toată inima. ca — 92 ANTON CEHOV toţi. apele de acolo pe lângă cele de aici! Peşte. care se înalţă pe amândouă laturile şuvoiului. Dac ng puterile să prind cu plasa. nu-i plăcere ca pescuitul. n-aştepta! Mult peşte am prins eu la viaţa mea! Când fug ceilalţi arestaţi dorm în pădure. Am să ar şi eu ca lumea.. mihalţul. de-asa iad să te ferească Maica Cerească! Hoţ eşti. şi acolo se vorbeşte pravoslavnic. ca o pată mica. înghesuială. încet şi liniştit îţi zugrăveşte închipuirea o dimineaţă. Un zâ fericit şi prostesc îi luminează faţa. numai când te-ai uitat la vârf! Dacă ar fi după preţurile de aici. să zicem. mă rog: pe tru fiecare peşte alt meşteşug. încât e greu s a nu le crezi. ca zidul unei temniţe. îmi fac casă.. Dă Dumnezeu de mă însor. în liniştea toamnei. stăpânirea e datoare sa-mi dea partea mea. vânat — cât e lumea! Pentru mine. daa! Pământul acolo cică-i pe d geaba. mă înscriu în obşte. nu se află plăcere mai mare. pe un al tre ilea cu broasca.o lumânărică. — Nu mă tem de Siberia. sau cu greier. când aceast inaintea ochilor. se întipăreşte fericirea gustată într-un îndepărtat viitor. Nu-mi da pâine. de pilda. în exil e cu totul altfel. privesc cu asprime pe omul liber. îi dai drumul pe apă.. Adevărat iad. hoţească ţi-i şi cinstea: mai rău decât câinele! Nici să mănânci. iuţi. am copilaşi. şi pentru gr u locuinţă. malurile înalte grozav! Pe maluri tot păduri straşnice. Doamne ce plăcere! A i prins un mihalţ. f raţilor. Au căzut pe gânduri şi au lăsat capetele os.. Si.. nici să dormi. cu albine. ca zăpada. stai în apă fără pantaloni. Oricât de naiv ar fi visurile lui. şi ap! Când a mişcat aţa. Eu nu pot. Sotschii tac. laşi Dumnezeu şi ţar ca şi aici. şi bo . dragul meu.. — continuă să bombăneasca vagabondul. stepe fără margini. izbitură — n-ai unde să răsufli. iar pe faţa întreagă. pământ şi pentru arătură.. Sotschii îl asculta şi la el serioşi. un motan siberian.. că ţi se învârteşte capul. cu păduri nepătrunse. Numai că acolo e lărgime mai multă şi oamenii sunt mai bogaţi. — Dar în Siberia de răsărit las să mă trimită: nu mă tem! — E mai bine? — Cu totul alt cântec! La muncă silnică eşti ca racul în coş: strâmtoare. eu o iau spre apă. Brazii seculari şi necli ntiţi.. Dar . Ăsta nu-i un peşte delicat: înhaţă şi biban e la pescari. să nu fie scuipat. nu la ascultători. Aşa fel de copaci.. ca sa nu-mi mănânce avutul şoarecii şi guzganii. şi-ţi vorbeşte despre mărginirea voinţei omeneşti. Când bat mătănii până la pământ.. Si apele de pe acolo — tot mari..

draga. ca prin vis. "Născătoarea". — zice Nicandr. îşi şterge cu o mână fruntea pe care ies mici brobo ane.. nici de ecoul răsunător. nici de 94 ANTON CEHOV stânci. — zice Nicandr. clatină din cap şi începe a se chirci ca omida călcată de un trecător . poate. bolile. Se gândesc toti trei. nu se teme nici de brazi. Se u speriat şi vinovat la faţa gravă a sotschiului. pietre enorme şi desişuri spinoase îngrădesc drumul.. îşi NUVELE 95 desface haina. — numai că. ocnele reci. de lucruri demult auzite. rădăcini. sau închipuirea unei vieţi libere au moştenit-o odată cu trupul şi sângele de la strămoşi îndepărtaţi şi liberi. barăcile arestaţil irile chinuitoare în timpul drumului. dar omul. se ui u la vagabond şi zise: — Bune toate. băiete! — Se înţelege că moare! De unde atâta. puter la trup şi îndrăzneţ îa duh. "Crezul" şi pomeni un şir lung de nume. zgribu-lindu-se de f rig. îţi spun! Omul care şi-a uitat numele se uită speriat la feţele severe şi impasibile ale siniştri lor săi tovarăşi de drum şi. parcă şi-ar fi adus aminte de ceva.. şi nici cande la din faţa icoanei nu mai ardea. — Hai. — Ne-am odihnit! Peste o clipă drumeţii păşesc pe drumul noroios. e timpul. Cui aparţineau a . şi lăsa apul în jos.. TRÂNTORII JVleşcianinul ' Mihail Petrov Zotov..... o fi. precise şi mai fioroase decât depărtarea. moartea tovarăşilor. fără a-şi ridica şapca. — Drumeţ eşti tu? Priveşte-te: pielea şi oasele! -Ai să mori. ridicându-se. In odaie era întuneric. Zotov gemu de câteva ori şi. Ptaha tace. nu mai mult. Nu vezi că abia sufli? Abia ai făcut şase verste şi nu mai poţi răsufla! Vagabondul se întoarse încet spre Nicandr şi zâmbetul fericit îi dispăru de pe faţă. nici de singurătate.. care până aici nu scăpase încă un singur cuvâ O fi invidiat înşelătoarea fericire a vagabondului. Vagabondul s-a încovoiat şi mai mult şi ş băgat mâinile si mai adânc în mânecile hainei.. parcă ar fi ieşit dintr-o baie fierbinte. După un obicei vechi stătu îndelung dinaintea icoanei şi se rugă.. Si-o r fi aducând aminte. Zotov ridică perdeaua si se uită pe fereastră. cu ochii holbaţi.. apoi îşi şterge fruntea cu cealal tă mâneca şi se uită fricos în toate părţile.sc posomorâţi. Unul ca ti ne?.. Citi "Tatăl nostru". şi anume depărtarea g ozavă care~i desparte de pământul libertăţilor.. Sotschii îşi zugrăvesc icoanele unei vieţi libere.. închisorile arestului preventiv şi ocnei. sau o fi simţit. Din nou tăcere. — De buna seamă n-ajungi! — convine Ptaha. Vagabondul clipeşte vinovat din ochi. Faci vreo trei sute de verste şi-ti dai sufletul. în capul vagabondului însă se îmbulzesc tablo lare. un bătrân de vreo şaptezeci de ani. pe care niciodată n-au avut-o. se sculă din aşternut. gârbov şi singu ratic se trezi de frig şi de dureri în tot trupul. în sufletul s au că visurile de fericire nu se împacă cu ceaţa sură şi noroiul întunecat. Răsar vii dinaintea ochilor nesfârşitele încu cături şi amânări judecătoreşti. numai că n-ajungi tu la locurile acelea. care-i repeta zgomotul fiecărui pas. Cei doi sotschii se sforţează sa cupr indă cu închipuirea ceea ce îşi poate închipui probabil numai Dumnezeu. Dumnez Cel dintâi rupe tăcerea Nicandr Sapojnicov. Norii c are cuprinseseră cerul începeau a se înălbi şi aerul devenea transparent — prin urmare era p e la ora patru şi ceva. — Chiar acuma au să-1 ducă la spital. iute îşi face semnul c Tremură din tot trupul.

— Fugi. întreg trupu-i gârbovit exprima o extremă decrepir e. mahalagiu (n tr. De n-ar avea aceste deprinderi. de mult a uitat şi le pomenea numai din deprindere. capul începu s mişte.. începu să bată din galoşi şi să facă gură prin toată curtea. în sfârşit. posomorât.. se poate o bucăţică de carne! Zotov bombănea cu jumătate de voce. Nici vânt. dar sunt meşcianin. faraoni afurisiţi!. încurajat probabil de atenţia stăpânului.. în 1867. — urmă Zotov. nici folos. pe jumătate mort. strâmbându-şi faţa înrăită. aşa-i? — glumi. Destul! Nu vreau! . Ruşine! Bombănind şi vorbind cu el însuşi. — Ce soartă câinească! Nu-i ceai! Să zici ca sunt un mujic de rând. Dacă un câine aşa de preţ ca dumneavoastră. Zotov n-ar şti cu ce să-şi umple bătrâneţea. proprietar al unei case. — Nu mai pieriţi din ochii mei. cu pântecele tras. parcă s-ar fi jenat. şi a vedea cuptor în vis. molfăind nişte firimituri de pâine neagră. de acolo. d n uşă. Visurile şi seninele erau singurul lucru care-1 mai putea împinge la reflexii. dar când Lâsca. 99 pe capul meu! — Se uita cu ură Ia şopronul cu acoperişul strâmb şi plin de iarbă. mârţoage urâcioase. e argintată uşor de bruma toamnei. crăpare-ai! A-fu-ri-sit! Lâsca se dădu la o parte. cu ochiul drept închis. — urmă Zotov. la minut! Pentru un zmeu ca tine — poftim ovăzul cel mai bun! Poftiţi! îndată! Avem cu ce hrăni şi un câine aşa de scump. cu patru picioru in alamă roşie. de curte. se lăsă înainte şi din şopron se arătă un cal întreg. — Prăbuşi-v-aţi. asemănător cu un malacov. Din aceeaşi deprinde re mătură puţin odaia şi tinda şi puse la fiert micuţul şi grosuţul samovar. alb cu pete negre. S e adânci şi de astă data cu o deosebită dragoste în rezolvarea întrebărilor: de ce vuieşte sa arul. — Vuiesti de pomană! Bătrânul îşi aduse aminte ca în timpul nopţii a 1) raeşcianm — imc burghez de Ia oraş. băgă le în galoşii enormi şi boccii. Bătrânul se aşeză pe o treaptă erdacului povârnit. cărunt. înseamnă tristeţe. cu spinarea osoasa. dracu să vă ia. nici sunete. ca si cum labele i s-ar fi atins nu de pământ. numai necaz şi pagubă. abia dând din coada şi mereu îndoindu se galoşul. Zotov îmbrăcă paltonul. bătu supărat din picior. în cutie nu se găsea un singur fîrişor de ceai! — Viaţă de ocnaş! — bombăni omul. jerpelit.ceste nume. şi îndată se întâmplă ceea ce se întâmpla în fiecare dimineaţă: se apropi . Eu singur n-am ce mânca. făcuţi de Prohorâci cizmarul. dar eu nu vreau să vă hrănesc. — Ai început să vuieşti! — bombăni Zotov. Samovarul se încinse cu încetul şi deodată începu să vuiască cu un ton de bas tremurător. — Nu-s dator să hrănesc nişte trântori! Nu-s mi lionar. — Voi mai lipseaţi NUVELE |Ş. ne aiputând suporta veninul adunat. se aşeză în vârful oaselor şi-şi fixă stăpânul cu singurul lui o — Afurisiţii!. Vi-i foame. cu picioarele subţiri.. înfuriindu-se tot mai mult şi mai mult. — Poftim. într-un zâmbet dispreţuitor. că nu vă ia nici moartea? Trăiţi. dar liniştit. îndoindu-se cu frică. îl privea un cap mare de cal.) '*»-'—— ~E •M 98 ANTON CEHOV visat un cuptor. Aerul e rece. şi ieşi afară. Zotov se făcu că nu-î bagă în seamă. Ieşi din şo ron şi se opri nehotărât. ce tristeţe prezice un cuptor? ] Visul se îndeplini îndată: când Zotov clăti ceanicul ş vru să opărească ceaiul. t şi tâmpit. ci de o plita fierbinte. un câine mare. lua-v-ar holera! Nici bucurie de la voi.. De ce nu crăpaţi? Ce persoane aşa de grozave sunteţi. tot aşa de gârbov ca şi Lâsca.. Se apropia sfios. nu doreşte pâine. ca să mă mâncaţi şi sa mă beţi. Curtea largă — plină de brusturi şi acoperită de frunze îngăl e.

. cumetrii trecură la diaconul cel nou. ce staţi? Pe cine aşteptaţi? S-au oprit în mijlocul drumului şi împiedică lumea. câinele după el. Zotov se încălzi. Lâ nd probabil că nu merită iertare. se înveseli. înţelegeau ei oare. — Am o rugăminte către tine. — Afară din casa mea! Să nu vă văd în ochi! Nu-s dator să ţin în curtea mea tot felul de căzături! Afară! Bătrânul păşi mărunt spre poartă. — De ce nu? Dar la ce dracu.Zotov se revolta. deveniră şi mai tâmpite. — începu după al şaselea pahar. Dă-mi şi azi o optime de ovăz. — oftă cumătrul. începu să goneasc e trântorii săi. — Vă dau eu! — se răsti Zotov. Da. Din când în când o privire în stradă: calul şi câinele stăteau înfipţi lângă gard şi se uitau mâhniţi la poar — Mai trăiţi şi fără mine! — bombănea bătrânul. dar. se întunecară. prinde! — zise Zotov.. — De trăit. trăiţi. iar calul şi câinele ascultau.. simţind cum îi trece supărarea din inimă. bocănind cu degetele pe tejghea. atunci mai trăiţi şi cu alţii. Zotov ieş luându-şi un aer feroce strigă: — Ei. — De dat s-ar putea.. îşi netezi barba ş începu să vorbească despre timp. de l a diacon la cântăreţi. care ţinea o mică băc Venind Ia cumătru. .. Zotov puse mătura la NUVELE <a/ 101 locul ei şi plecă din curte la cumătrul şi vecinul său. dar aşa — ptiu! Ruşine să te uiţi. După ce-i goni pe trântori.. Marş în ogradă! Calul şi câinele lăsară capetele în jos şi cu aere vinovate se îndreptară spre poartă.. — Măcar să crăpaţi. şi conversaţia se lungi.. După ce se desfată de înfăţişarea nenorocită a trântorilor şi bombăni îndeajuns... dar pântecele lor se tras strânseră. dar ovăz să-mi dai. — Afară! — strigă... Se auziră voci şi paşi.. ridicând de jos un băţ. Mi-e şi ruşine sa cer. — Ceai.. iar când l din prăvălie aduse un ceainic mare cu apă fierbinte şi cumetrii se aşezară la ceai. te rog. ruga. ofta cu aer de om aşezat. Pe Zotov înfăţişarea mult. o deschise şi.. — Las' sa mai îngrijească de voi şi alţii! Eu sunt şi zgârcit şi rău. lăsându-i sa intre. chelălăi jalnic. azi nu-mi mai dai.... se aşeză pe un scaun pliant. dar de partea mâncării — na. Calul clătina din cap. că li mult. începu a se mişca din oasele şoldurilor şi ale spinăr plecă şchiopătând spre poartă. timpul trecu iute ca pasărea. i doi trântori. spune-mi. Zotov se linişti şi începu să măture curtea. ţii tu aceste căzături? Dacă ar fi un cal cum se cade. — urmă Zotov. aceşt se reproşează bucăţica de pâine — nu se ştie.. Dar câinele? Schelet gol! La ce dracu îi mai hrăneşti? — Dar cum să scap de ei? — Se ştie cum. cuprins de un gând neaşteptat. Dă-i lui Ignat.. Din dosul unei cutii mari cu ceai se auzi un oftat adânc. Ivan Marcovici. şi gata. cu mine e rău de trăit. fă o bunătate. prin ceaţa dimineţii începu să pătrundă soarele. Marc Ivanovici. între timp. Amândoi ieşiră în stradă şi după vreo douăze lângă gard. De la timp. — Te-aş. — Dă-mi.. e flămând calul. De mult le e timpul să fie acolo. Ia mortăciuni. iar figurile se ită îl necăjea şi mai 100 ANTON CEHOV se indigna.. te-am plictisit cu sărăcia asta a mea. Tocmai locul. razele lui piezişe începură s pe bruma căzută. Nu bagară de seamă cum trece timpul.

da! Decât să trăieşti din mila oamenilor. Asta-i. la vreo sută de paşi de la barieră. sa te fi dus de mult la ţară! — Plec îndată. inspirat de noua idee. — La ce? Eu am rude. şi astfel le dăduse voie să i nde le-o plăcea. Fără să . Am nepoţei. fiindcă poarta nu-i bună de nimic. Sosesc şi zic: ia-ţi casa mea. la o fermă. n-a închis poarta... ci îşi adună într-o legăturică toată îm se rugă NUVELE "Vi. îşi luă băţul şi ieşi din curte.. — se gândi Zotov. înţelegi. — Trăieşti şi nici tu singur nu ştii la ce. nici binecuvântarea mea. Se înfierbâ e rachiu. Sărăcia ta nu mai are capăt. Dai.. — Să fi murit măcar! — adăugă.. s e gândea la cotitura neaşteptată a vieţii sale. t 103 lui Dumnezeu. — E datoare să mă hrănească! Casa mea ei îi rămâne: atunci să mă hrănească! Mă hotărăsc şi mă duc la ea. e cu neputinţă. *•. e fata vitregă a lui Pantelei al meu.. — Plecaţi îndărăt! — le făcu din mână. pe izlaz.. să te fi dus undeva. ei du el. se mai uitară o dată la el. Se întoarse şi-şi plesni palmele cu după dânsul. pe care de-abia o cuno împreună cu aceste fiinţe... după ce cumetrii băură câte un păhăruţ. capul i se învârtea. Plecând de acasă... Zotov stătea în mijlocul băcăniei ş însufleţire: — De mult mă pregătesc să merg! Mă duc chiar azi! — Se înţelege! Decât să umbli aşa. bodogănind şi bocănin recu toată strada şi se pomeni în câmp. într-un azil ori Ia ospiciu. ai înţeles? Ei îi rămâne casa. să se întoarcă îndărăt şi sa le închidă.. de mult să te fi dus. Las' să mă hrănească! — Păi.. cam greu în fiecare zi. înţelegi.. — D-apoi mă duc! Să mă bată Dumnezeu. păşeau încet calul şi Lâsca. dacă nu mă duc. — Doar. Rămâi sănătos. Până la fermă erau vreo zece-douăsprezece verste. dar Zotov nu se culcă. se uita la cireada oraşului... Nu făcu pe câmp nici o verstă. zău! Sau dacă Dumnezeu nu dă moarte.. n-ar fi le-ar fî putut închide. Hlaşa.. şi nu ştiu când o să fie sfârşitul.. se grăbi să plece acasă. pe care o făcea cu atâta hotărâre tocmai acum e gândea si Ia trântori.— Aşa-i. Caterina... când auzi în urmă paşi. fără rost şi sa crapi de foame. — 102 ANTON CEHOV Cumătrul oftă şi-şi netezi faţa stacojie. — urmă cumătrul.. dai. Fără să se uite îndărăt. drăguţă. Zotov păşi înainte. Ivanâci! Zotov mai bău un păhăruţ şi. — Nu-mi pare rău de ovăz.. Să meargă la Hlaşa. Dacă nu vrei. Atunci omul se opri şi începu să se gândească. Eşti datoare... şi Căţea. Mer pe un drum uscat. trăieşte strănepoata lu aşa. Mai ca-i aşa. fata Căţei. Se opriră. — Trăieşti din pomană şi ţii vite!. cu capetele plecate şi cozile între vine. Şi Zotov începu să povestească pe îndelete cum undeva. se uitară unul la altul. de bună seamă să-i duc la Ignat? Casa lui Ignat era în afară de oraş. dar mai mult. E datoare! Peste un ceas. iar pe mine să mă hrăneşti şi să mă cinsteşti. va să zică.. — în şură au să piară. ştii. nu capeţi nici casa. Dumnezeu cu tine. fiica nepoatei de soră. care rumega lenevoasă iarba îngălbenită.

otărască definitiv şi neştiind ce să facă, se îndreptă spre ea. I se învârtea capul si i se î ochii... Puţin din cele întâmplate în curtea hingherului Ignat mai ţine minte, îşi aduce aminte de irosul greţos de piele, de aburul plăcut al supei pe care o sorbea Ignat la intrarea sa. Vedea ca prin vis cum Ignat, făcându-1 să aştepte vreo două ceasuri, tot pregătea nu ştiu e; se îmbrăcă 104 ANTON CEHOV

cu alte haine, vorbi cu o femeie despre sublimat. Si-aduce aminte cum a fost aşeza t calul între furci şi cum s-au auzit două izbituri surde: una peste ţeastă, alta prin căder ea unui trup mare. Când Lâsca, văzând moartea prietenului său, se aruncă la Ignat cu urlet, se auzi o a treia lovitură, care opri urletul pe loc. Mai încolo Zotov ţine minte cum, din nebunie şi beţie, văzând cele două cadavre, s-a apropiat de pătaşcă şi şi-a pus propria nte... Apoi până în seară ochii i-au fost acoperiţi ca de un văl tulbure, de Zotov nu-şi putea de sebi măcar degetele.

O CEARTA CU NEVASTA — Dracu să vă ia! Vii acasă de la slujbă flămând ca un câine şi te hrănesc cu ce?! Şi nu p observaţie. Ai făcut-o — îndată urlete, lacrimi. De trei ori afurisit să fie cine s-o mai îns ra! După ce vorbi aşa, bărbatul izbi cu lingura în farfurie, sări şi trânti uşa cu turbare. Fe a începu să plângă, îşi acoperi faţa cu şervetul şi ieşi şi ea. Masa se sfârşi. Bărbatul intră la el în birou, se lungi pe divan şi-şi vârî faţa în pernă. "Dracu te-a pus să te însori!" — se gândi. — "Frumoasă viaţă de familie, — n-ai ce zice! apucat să te însori, si-ţi vine să te împuşti." Peste un sfert de ceas, după uşă se auziră paşi uşori... "Da, aşa-i în firea lucrurilor... Te-a insultat, şi-a bătut joc şi acum umblă pe lângă uş să se împace... Nu-u! Mai degrabă mă spânzur, decât să mă îrnpac cu ea!" Uşa se deschise cu un scârţâiţ uşor şi nu se mai închise... Cineva a intrat şi cu paşi înc e îndreptă spre divan. "Bine, bine! Cere iertare, roagă, plângi... Pe dracu!... Nu vreau să aud!... N-ai sa auzi o vorba de la mine. Poţi să mori... Dorm, iată, şi n-am chef să 106 ANTON CEHOV

vorbesc!" Bărbatul îşi înfundă capul mai adânc în perna şi începu să sforăie încet. Dar bărbaţii sun i ca şi femeile. Uşor îi amărăşti, uşor îi îndulceşti. Simţind la spate un trup cald, bărbatu e spătarul divanului şi-şi retrase un picior cu îndărătnicie. "Da... Acum ne băgăm în sufletul omului, ne lipim, ne linguşim... îndată îi sărutăm umăru genunchi. Nu pot suferi asemenea dulcegării!... Totuşi... Va trebui scuzată... în situaţi a ei nu-i bine să se tulbure. O mai chinuiesc puţin şi o iert..." Pe deasupra urechii lui trecu încet un oftat adânc. După el altul, încă... Bărbatul simţi e umăr atingerea unei mânuţe... "Ei, Dumnezeu cu ea! O iert pentru ultima dată. Destul atâta chin, săraca! Mai ale s că eu singur sunt vinovat. Dintr-un fleac — un scandal întreg... Hai, destul, păpuşică!" Bărbatul întinse o mână după spate şi cuprinse un trup cald. — Ptiu! Lângă el stătea culcată căţeaua lui cea mare, "Di-ana".

DECORAŢIA rrofesorul gimnaziului militar, registratorul colegial ' Lev Pusteacov, locui a aproape de prietenul său, locotenentul Ledenţov. Către acesta din urmă îşi îndreptă paşii î

eaţa Anului Nou. — Uite cum stă chestia, Grişa — zise locotenentului, după obişnuita felicitare de Anul No u, — Nu te-aş fi deranjat, dacă nu era o nevoie extremă. — Imprumută-mi, te rog, pentru azi, pe Stanislav al tău. Azi, ştii, stau la masă la negustorul Spicichin. Tu-1 cunoşti pe a furisitul ăsta de Spicichin: ţine grozav la decoraţii, şi-i consideră aproape drept nişte ti căloşi pe toţi cărora nu atârnă ceva de gât sau de butonieră. Pe lângă toate, mai are" şi dou e ştii, pe Năştea şi pe Zina... îţi vorbesc ca unui prieten... Tu mă înţelegi, dragă. Dă-mi-1 nă! Toate astea le spuse gângăvind, roşind şi uitându-se îngrijorat spre uşă. Locotenentul înj r consimţi. 1) grad inferior din cele 14 "graduri" ale birocraţiei ruse (n.tr.) 108 ANTON CEHOV

La două ceasuri după-amiază Pusteacov mergea în birjă spre Spicichin şi, desfăcându-şi pu na, îşi privea pieptul. Pe piept strălucea în aur si juca în email un Stanislav străin. "Parcă simţi un respect mai mare pentru tine însuţi, — îşi zicea profesorul, tuşind uşor. — Un fleac, cinci ruble, nu costa mai mult, dar ce furori produce!" Oprindu-se lângă casa lui Spicichin, desfăcu blana şi începu să plătească, fără grabă, bi Birjarul, văzând, după cum i se păru lui, tresele, nasturii şi pe Stanislav, încremeni. Pus teacov tuşi mulţumit şi intră în casă. Lăsând în antreu blana, strecură o privire în sufrager , în jurul unei mese lungi, erau vreo cincisprezece persoane care mâncau. Se auzea v orbă şi zăngănit de vase. — Cine mai sună acolo? — se auzi vocea gazdei. — A-a! Lev Alexandrovici? Poftim, te rog. Ai întârziat puţin, dar nu-i nimic... Abia ne-am aşezat. Pusteacov scoase pieptul înainte, ridică mai sus capul şi, frecându-şi manile, intră în s lă. Dar aici zări ceva teribil. La masă, în rând cu Zina, şedea colegul lui de slujba, Tremb lant, profesorul de limbă franceză. Să arăţi franţuzului decoraţia ar însemna să provoci o mu e întrebări din cele mai neplăcute, ar fi însemnat să te faci de râs pe vecie, să te acoperi e ruşine... Cea dintâi idee a lui Pusteacov fti să smulgă decoraţia, sau să fugă îndărăt; dar a era prinsă zdravăn, iar retragerea era acum cu neputinţă. Acoperind iute, cu mâna dreaptă decoraţia, se îngheboşă, făcu un salut comun şi, nedând mâna cu nimeni, se lăsă greu pe un sc er, drept în faţa colegului franţuz. "Trebuie c-a băut", — se gândi Spicichin, uitân-du-se la expresia rătăcită de pe faţa mus rului.

NUVELE IC. \\ 109 " Dinaintea lui Pusteacov fu pusă o farfurie cu supă. Pusteacov cu mâna stânga luă lingur a, dar aducându-şi aminte că nu se mănâncă cu mâna stângă, declară ca a stat la masă şi că nu — Am mâncat... Merci... — îngână. — Am fost în vizită Ia unchiu-meu, protoiereul Eleev, şi m-a făcut, ştiţi... să stau la masă. Sufletul lui Pusteacov era plin de o plictiseală şi o furie acută. Supa lăsa un parf um gustos, iar de Ia morunul fiert venea un abur delicios. Profesorul încercă să-şi elib ereze mâna dreaptă şi să acopere decoraţia cu cea stângă, dar lucrul se dovedi incomod. "Au să observe... Si mâna se întinde peste tot pieptul, parcă m-as pregăti să cânt. Doamn , măcar dacă s-ar sfârşi mai degrabă cu masa! Am să mănânc la vreun birt..." După felul al treilea se uită timid, numai cu un ochi, la franţuz. Tremblant, groz av de încurcat şi el de ceva, se uita la dânsul şi nu mânca nici el. După ce se uitară unul l altul, amândoi se fâstâciră şi mai mult şi lăsară ochii în farfuriile goale. "A observat, mi ilul!" — se gândi Pusteacov. "Văd după mutră că a observat! Si e un intrigant, mizerabilul.. . Chiar mâine mă denunţă directorului!" Gazdele şi musafirii mâncară şi al patrulea fel, mâncară cu voia soartei şi pe al cincile ... Se ridica un domn înalt, cu nişte nări largi şi păroase, cu nasul acvilin şi pleoape pe jumătate închise din fire. Se netezi pe cap şi declară:

— Ă-ă-ăp-ăp... propun să se bea pentru fericirea doamnelor prezente! Comesenii se ridicară cu zgomot şi luară pocalurile în mână. Un ura zgomotos răsună prin te odăile. Doamnele începură să zâmbească si să ciocnească. 110 ANTON CEHOV

Pusteacov se ridică şi luă paharul său în mâna stângă. — Lev Nicolaevici, fiţi bun şi transmiteţi această cupă Nastasiei Timofeevna, i se adresă un domn, trecându-i o cupă. — Hotărâţi-o sa o bea! De data asta, spre marea lui groază, Pusteacov trebuia să folosească si mâna dreaptă. S tanislav, cu panglica roşie şifonată, văzu în sfârşit lumina şi străluci. Profesorul se îngăl pul în jos şi se uita sfios înspre franţuz. Acela se uita la el cu nişte ochi măriţi, întrebă Buzele lui zâmbeau cu şiretenie, de pe faţă fâstâceala-i dispărea cu încetul. — lulii Augustovici! — se adresă gazda către franţuz. — Transmiteţi sticla de şampanie celor în drept. Tremblant întinse nehotărât mâna dreaptă spre sticlă şi... o, fericire! Pusteacov observă pieptul lui o decoraţie. Dar nu era Stanisîav, ci Anna! Va să zică si franţuzul umbla cu. .. de astea! Pusteacov începu să râdă, se aşeză pe scaun şi se întinse nepăsător. Acum nu mai evoie să-1 ascundă pe Stanislav! Amândoi au păcătuit la fel, prin urmare n-are cine să-1 den unţe şi să-1 facă de râs... — A-a-a... hm! — făcu Spicichin, văzând decoraţia pe pieptul profesorului. — Da! — zise Pusteacov. — Ciudat lucru, lulii Augustovici! Cât de puţine recomandaţii au fost la noi înainte de sărbători! Câta lume e la noi şi am primit numai eu cu dumneata! De mirare! Tremblant dădu vesel din cap şi scoase înainte reverul din stânga, pe care se afla An na, gradul HI. După masă, Pusteacov trecu prin toate odăile şi arată domnişoarelor decoraţia. Simţea în s uşurare, libertate, deşi sub curea îl cam înţepa foamea. "Să fi ştiut eu treaba asta, — se gândea, uitându-se NUVELE 111 cu invidie la Tremblant care vorbea cu Spicichin despre decoraţii, — dobândeam un Vlad imir. Eh, nu m-am priceput!" Singur numai gândul ăsta îl mai chinuia, încolo, era fericit.

TATA DE FAMILIE Asta se întâmplă de obicei după vreo pierdere zdravănă la cărţi, sau după e arăta "accesul". Stepan Stepanâci Jilin se trezeşte într-o stare sufletească posomorâtă de r acru, abătut, zburlit; pe faţa-i întunecată se vede o nemulţumire: parcă ar că ar fi dezgustat de ceva. Se îmbracă încet, îşi bea Vichiul încet şi începe le. — Aş vrea să ştiu care dobitoc umblă pe aici şi nu închide uşile! — bodogăneşte supărat, învăluindu-se în halat şi scuipând cu zgomot. — Să se ridice hârtia asta! Ce caută aici? Ţinem douăzeci de slugi, şi ordine — mai puţină decât într-o crâşmă. Cine mai adus?...

un chef, când î

tot. Are un ae fi jignit, par să umble prin t

suna acolo? Pe

miroase a cârpa. nu se ştie. iar nevasta. Jilin deodată se încruntă şi încetează a mânca. — Da. Da-da! Fedea.. Dar în nici un moment nu-i aşa de judicios Stepan Stepanâci. Faţa-i deveni şi mai palidă. dragă.. — Azi supa e bună. dar îndrăznesc să cred că eu. tovarăşa vieţii... începi. — bodogăneşte. — Rod pragurile. fiecare cu gustul lui.. de pildă.. îţi place purtarea băieţaşului ăstuia. nevastă! Te întorci cu spatele? A-a! Nu-ţi plac adevărurile amare?.... tot în felul ăsta.. iar eu sunt indig nat.. — Ai fost ieri în afara oraşului. — O să trebu iască probabil să mănânc la birt. Fedea. — Nu-i buna supa? — Nu înţeleg ce fel de gust porcesc trebuie să — NUVELE H 115 aibă cineva. să părăseşti aceste deprinderi de şcolăriţă de pension. cu bărbatul! E timpul. E revoltător. sunt indignat. sau ai jucat la cineva? — Si dacă ar fi aşa? Cine ce treabă are? Sunt dator să dau socoteală cuiva? Nu pierd banii mei? Ceea ce cheltuiesc eu singur şi ceea ce se cheltuieşte în casa asta mi-aparţine mie! Auzi dumneata? Mie! Şi aşa mai departe. în general. nu mai eşti domnişoară. — Nu fac gură. Prea sărat. ca o vită. ci mamă. — De altfel. pe când eu. munceşte ca un bou. care a botezat pe Fedea. cu braţele încrucişate şi să te bagi în discuţii! Nu înţeleg femeile astea... Singur o inviţi şi acum faci gură. Varvara Vasilievna. şi iată cu ce te hrănesc! Vor probab il să-mi părăsesc slujba şi să mă apuc singur să gătesc. Cine dintre noi are dreptate. ca tată. nişte lingăi! — 114 ANTON CEHOV — Pe tine. Anfisa Ivanovna! — se adresează către babusca-musafîr.. vorbesc! Să-ţi fi căutat... nimeni nu te mai înţelege. ne deosebim foarte mult în gusturi.. aşa de virtuos. ca să mănânce asemenea lături. Stepan Stepanâci. cu figura palida. După ce te prima lingură. bolnăvicioasă. — Da? Găseşti? zice Jilin. — Al dracului. — răspunde nevastă-sa. când stau lângă el toţi cei din casă. Uitaţi-vă cum stă! Aşa stau . drăguţă. ca la masa. începe de obicei de la supă. nu face nimic şi aşteaptă numai ocazia de a se certa. Nu mai eşti elevă.. sever şi d rept. Nişte ploşniţe în apă. decât să stai aşa. mijind supărat din ochi. încetă brusc a mai mânca chii în jos. dumneata eşti încântată. de urât. — observă timid guvernanta. — Dar ce e? — se alarmează nevasta-sa.. (Jilin arată cu un gest tragic pe fiul său. pe cinste! Nu le înţeleg! Cum pot petrece zile întregi fără treabă? Bărbatul lucrează.. renunţi la toate. Dumitale. vreo ocupaţie. începi cu scenele. trebuie să recunoaştem ca eu şi dumneata..) Eşti încântată. cunosc pe fiul meu mai bine decât dumneata. — In toate zilele dai o groază de bani pe provizii. un băieţaş de şapte ani.— E babuşca Anfisa. — Ciudat că rosteşti adevăruri amare numai când te doare ficatul! — Da. stă ca o păpuşă.

atunci fie. Iată unde-mi stau bucăţile tale! Arătă gâtul şi cu batista la ochi iese din sufragerie. nu vă place azi adevărul. lunecă de pe scaun şi merse la colţ — Aşteaptă! — urmă tatăl. şi tot tu plângi! Pleacă. Tot noi — cei vinovaţi!. drăguţă. dar faţa îi tremură şi ochii i se umplu de lacrimi.nişte copii bine crescuţi? Stai frumos! Fedea ridică bărbia în sus. Anfisa Ivanovna.. aş fi plecat... strâmbând din gură şi tresărind din tot trupul... Bătrâna aude totul şi acum. să mă ierţi. mă voi ocupa eu... — S-a supărat dumneaei. In prezenţa mea nu se poate nici vorbi. Nu ne toca cel puţin faţă de străini.. n-ai să te joci. — Va să zică v-aţi supărat? Aşa. plângi? Tu eşti de vină. 117 asupra farfuriilor şi. cât mă costă întreţinerea ta? Sau crezi că eu fabric bani. copil stricat! Să n-aud plâns! Uită-te la mine drept! Fedea caută să se uite drept. Jilin se ridică şi cu demnitate plecă spre uşă. — Dacă nimeni nu vrea să se ocupe de educaţia ta. Jilin aruncă o privire NUVELE . Trecând pe lângă Fedea care plângea. nici mânca.. sculându-se de la masă şi aruncând şervetul. -— Eu nu mă tem de străini. Eu întotdeauna tai de-a dreptul — oftă. — Niciodată nu te lasă să stai liniştit la masă.. — A-a-a. graţie ei.>. — bombăneşte Jilin. Cu mine. ştrengari n-au dreptul să stea la masă! Fedea.... — De ce nu mâncaţi. nu ştiu să mă prefac.. aşa-i firea mea. Adevărul nu place.. întinse gâtul şi i se păru că stă mai drept.. ^ INI (jmw^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^ 116 ANTON CEHOV — Fără masa! Asemenea stric. ori nu? Vrei să te bat cu vergile. — Mănâncă! Ţine lingura cum se cade! Aşteaptă. — Dar e imposibil — zise mama... copil os. Trec câteva minute în tăcere. — Anfisa Ivanovna vede că spun ade Ce.. observând că nimeni nu s-a atins de supă. n-ai să plângi la masă! Dobitocule! Trebuie să faci treabă! înţelegi? Treabă! Tatăl tău munceşte. munceşte şi tu! Nimeni nu trebuie să mănânce pâine degeaba! Trebuie să fii om! Om! — Sfârşeşte. pentru Dumnezeu! — îl rugă nevastă-sa pe franţuzeşte. Plec. că-i am pe nimic?.. Varvara Vasilievna? — întrebă Jilin. Aşa. — Dar observ că prezenţa mea aici e neplăcută... stai Ia colţ.. după tine ar trebui să fiu mulţumit de acest copil? Tu ştii cât mă costă? Ştii tu. are să se ştie în tot oraşul. Atunci să-mi fi spus. — Educaţie gingaşă.. se op . —• răspunde Jilin ruseşte... fiinţă ticăloasă. zâmbind în silă... dobitocule! — Dar. în ochi i se arăt le. Să n-aud et! Pst! Mă auzi tu.. îţi arăt eu.... oftă adânc şi se uită la faţ şi plina de îngrijorare a guvernantei. ce eşti? Fedea începu să plângă cu hohote. De. lasă-1 să mănânce mai întâi — interveni nevastă-sa.

Se apropiară Lâcicovii. Ii plăcură cucoanei malurile râului şi minunata ved ere a văii înecate în verdeaţă. abia-şoptit. bine hrăniţi şi semănau unul cu altul grozav. ca tată. Venind la cafea în sufragerie. dorindu-vă binele. dădu acolo de Fedea care. Noua construcţie avea şi un nume: "Vila cea Nouă". cu balcoane. continuă să se arate supărat şi să bodogănească. cu turn şi cu o prăjină ascuţită.. un bărbat gros. parcă n-ar fi fost nici un şantier de construcţie. fântâna ţâşnea.— După toate câte s-au petrecut aici. metalic: don. uitându-se la ei cu evlavie. După somn. palid. bondocule. uneori. copiii şi nepoţii ieşiră în stradă. numai serile. Stepanida. se simţi într-o dispoziţie admirabilă şi în timpul spălat ieră arii vesele. de Anfîsa I la amintirea celor petrecute în timpul mesei se simţi apăsat de un sentiment penibil. tinere? — îl întrebă Jilin. — Adevărate lebede!— rosti Radion. de-i sărută pe tata. don.. de fier. când era sărbătoare. dându-şi capul pe spate. — tatăl şi fiul. Se auzea şi ziua.. ca să le schimbe potcoavele. la Radion fierarul de aici. pe care. un sunet trist. — Ei. şi începu să-1 roage pe bărbatu-său re o mică bucată de pământ şi să construiască aici o casă de ţară. se ridica un steag. de la Vila cea Nouă fură aduşi anovo. — Ce mai e nou? Sănătos? Hai. 120 ANTON CEHOV într-o zi sosi nevasta inginerului. cu sate. Jilin începu să simtă remuşcări. — spâni amândoi din naştere. I-e ruşine de nevastă. se întoarse spre uşă şi plecă la el mitor. de fîu-său.. pe la sfârşitul lui mai. VILA CEA NOUA J_/a trei verste de la satul Obruceanovo se construia un pod mare. la vederea tatălui. chiar fantastic. în poieniţa pe unde mai deunăzi rătăceau vacile din eanovo. Cump deseatine de pământ. cu faţa serioasă. Trezindu-se a doua zi dimineaţă. Prin sat trecea uneori c u druşca sau cu trăsura inginerul Cucerov. turme. să se uite. când pe lângă pod se luminau focuri. spătos . cu o barbă lungă şi subţire. Jilin. într-o dimineaţă senină şi caldă.. la noua vilă erau gata şi aleile. Caii erau albi ca zăpada.. cu feţele căciulă. cu terase. uneori. dumneata eşti 1-1-liber! — îi zise lui Fedea cu demnitate. biserici. Veni si Cozov. se vedea scheletul lui de reţea. Apoi toată iarna se sădiră copaci şi când sosi primăvara şi înverzi totul de r-împrejur. şi un gîob de sticlă ardea cu atâta strălucire ochi. venea golănimea care lucr pod. aceştia cerşeau. don. ce e. bărbos. te-am deranjat şi pe dum neata şi pe îndrumătoarele dumitale. se ridică o frumoasă construcţie cu două caturi. se ridică şi se uită la el cu un aer rătăcit. vântul aducea. doi cai. încetul cu încetul ună mulţimea. bicei. în educaţia dumitale nu mă mai ames tec. Si toate astea cam în tr ei luni de zile. aşezându-se 118 ANTON CEHOV la masa bine dispus. Bărbatul ei consimţi. Fedea ţipa şi plânse şi mai tare. vino. Totodată mă des carc pentru totdeauna de răspunderea pentru soarta dumitale. cu o cârjă în m . Din satul care se afla sus. apoi plecă si se aşeză tăcut la locul lui. Dar rar. şi tot ansamblul er acoperite de brumă. cu demnitate. ca şi în zilele liniştite de iarnă. cu o pălărie mare şi boţita. pe malul prăpăstios.. un bătrân înalt şi slab. şi pe malul înalt. constructorul podului. înfăţişa un tablou pitoresc. ziîele treceau în pace şi linişte. râdeau de femei şi se întâmpla de mai şi şterpeleau câte ceva. cântecele gol anilor.. când căpriorii Iui subţiri. frumoşi. îmi spăl mâinile! Cer scuze că într-un mod sincer. şi grădinarul împreună cu două ajutoare cu şorţ e lucra întruna pe lângă casa. duminicile. femeia lui. Fedea. se apropie de tată. Pe timp pâclos. şi cu buzele tremurătoare îi atinse o brazul.

1) izbă — bordei (n. Ce mai boieri! Nu ştiu cum s-a făcut. St epanida. de soi străin. nici n-au sa semene ci au să stea numai de plăcere — aşa. zicea că acum pe câmp totul are să putrezească. Se uită zăpăcit la căluţi. cu biciul!.) NUVELE .u făcea semne din ochii şireţi şi zâmbea. întunecaţi. alegând parcă. La vilă. trăia în sărăcie la Moscova. Elena Ivanovna. doi cai de muncă. numai ca să respire aer cura t. alergă din casă. împreună cu o fetiţă mică.. lasă! — zicea Cozov. Tocmai se scotea bălegarul din sat. serile. Vizitiul se uită numai la el cu dispreţ. şi era cât pe-aci să înţepe în coastă. — Eu asta n-o las aşa! — striga Lâcicov-fiul. şi pe sătulul şi frumosul vizitiu. îi place să ajute pe săraci. şi pe lângă Obruceano vo trecea. au cumpărat cai şi poate n-au nici c . Stepanida începu deodată să plângă şi se închină până în pământ. femeia lui Radion. e putregăioa " sau: "Pe aşa un timp nu vine la undiţă". 'i 123 n Lâcicovii. — La-să! Lasă-i sa joace! Crezi că împotriva ingine rilor nu-i nici o judecată? Bun! Să trimiteţi după ureadnic \ sa se facă hârtia! — Hârtia! repetă Volodea. Când era secetă. — Pune-i la NUVELE *>V 121 ovăz pe ai mei. La noua moşie. — zise Elena Ivanovna şi-i dădu trei ruble. se uită la trăsură în faţa soarelui. — Cică-s boieri! — zicea moşneagul. spunea vizitiul. o luntre cu mici felinare roşii. trasă de che de ponei murgi. e femeie buna şi miloasă. o bătrână grasă. ducea o viaţă plic ită (îl împiedica de a munci un fel de boala. cu boruri la te în jos pe lângă urechi.. Mujicii aflară multe amănunte: are stăpâni b coana Elena Ivanovna. cu furca. care slujea la Carcov. Faţa-i zâmbea şi mijea ochii de parcă ar fi fost oar — Pentru copiii tăi. pe mal. pe care el o numea când vătămătură. fiul lui Radion fierarul. şi rătăcea de imineaţă până în seară fără treabă. prinseră la ei.tr. au să fie tot aşa de netezi. când cordea ni pentru hrană primea de la fiu-său. stătea lângă t aga-i murdară şi urâtă. văduv. şi împreună cu Volodea cel roşcovan. s-a pierd ut totul. de pilda. iar când începeau ploile. cu o furcă pe umăr. apoi opri caii lângă izba ' cea mai săra ca. sau prinzând peşte cu undiţa. bruni. în fâneaţă. zicea: "Grinda asta e din pădure slabă. a venit Cuceroaica! Elena Ivanovna se uita la case. mânată de pânză. Radion căzu de asemenea ia-i largă şi cărămizie. Elen se înroşi şi plecă îndărăt. într-o cofetărie. dar nu-i zise o vorbă. înainte de a se căsători. Bătrânul era un om singuratic. 122 ANTON CEHOV Si tot făcea semne din ochi. zicea că n-au să fie ploi până ni gerul. şi caii cei . ca guvernantă. făcând din ochi. mamă şi fetiţă. şi se citea pe faţa-i că încă n-a mai văzu — Cuceroaica a venit! — se auzea şoptind de jur-împrejur. Apoi. unde se vedeau la fereastră o mulţime de capete de copii — bălai. şi dacă vedea. — Bine. Chemară pe primar. tatăl şi fiul. amândouă. — Atâta-i de ei. După ce isprăvi şi pleca cu caii îndărăt. luară martori şi plecară să vadă stricăciunile făcute. — Au făcut casă. parcă ar fi ştiut ceva deosebit. un mujic d o grindă. desculţ. ca-s albi? — zise. şi Radion. începu să povestească fumând mai multe ţigări. parcă ar fi ştiut ceva. lătrau câinii uitându-se batjocoritor după cai. până se făcu focul . se aprindea foc cu bengal şi se aruncau rachete. La plug. un ponei şi un bu . roşcovani. într-o trăsură cu roţile galbene. basmaua de pe cap îi căzu întrte. îi aduseră în t. pe nevastă-sa. sau prin sat. că Cozov deodată a început să urască si vila cea nouă. aveau pălării de paie. n-au să re. — Uite. . făcea semne din urma. o mulţime de copii se luă după el. într-o dimineaţă sosi nevasta in erului.

întunecându-se. Primind cinci ruble. Totu-i călcat. Au supărat pe boier. Din urm limba scoasă. — De mult vreau să vorbesc cu voi. Cu ciobanii voştri e cu neputinţă să t înţelegi: tu îi rogi si ei îţi răspund obraznic. tatăl şi fiul. şi voi la binele nostru răspu deţi cu răutate. repetându-i cuvintele. — Bună ziua. — zicea întorcându-se de pe o coastă pe alta şi oftând. fac stricăciuni în grădina cu NUVELE O' / '. E frumo Aşa se face între vecini? — Şi vocea inginerului era aşa de delicată. ca nişte vinovaţi — duşi la moarte. — urmă inginerul. Era într-o cămaşă de cit roşu şi cizme înalte. inginerul trimise pentru stricăciuni cinci ruble şi amândoi caii. Se au zea cum cânta şi cum striga Lâcicov cel tânăr. zvârlind din picioarele dindăr sperie. iar în pădure au pierit toţi arborii tineri. în fiecare zi am stricăciuni şi tac. întotdeauna.. ci.. No voi omeneşte. vouă şi copiilor voştri. poneiul şi buhăiaşul. oftă şi zise: . N-aveţi drept să obijduiţi norodul. fraţilor. 125 zarzavat.. Apoi închiseră caii şi Seara. plătiţi şi voi cu aceeaşi monedă.) 124 ANTON CEHOV lângă buhăiaşul de soi şi lângă cai se adunase o mulţime întreagă. — Am trăit şi fără pod. — Se supără boierul. un prepelicar. Pentru ce mă păgubiţi la tot pasul? Spuneţi-mi. Vă rog foarte mult să vă gândiţi. Nouă ce ne trebuie pod? Nu dorim! — Fraţi pravoslavnici! Asta nu se poate lăsa aşa! — Bun. Buhăiaşul era ruşinat si s sprâncene. judecă-te apoi. S-a dus robia! — Azi s-a isprăvit cu robia! — repetă Volodea. porcii au scormonit pământul. între timp. începu să învârtească băţul în mână şi toţi începură să râdă. c-apoi îţi calcă toate fâneţurile. Se întoarse şi plecă. în sat. i ar Volodea striga şi el. primarul şi Volodea trecură cu luntrea pe celălalt mal. — Auzi treabă! Da-le numai voie. — rosti Lâcicov-tatăl. — Acum lasă-i să joace! Ce mai moşieri! O luară spre sat şi Lâcicov-fiul tot drumul s-a bătut cu pumnul în piept şi a strigat. nu ştiu cum.. ce rău v-am făcut. oh. nu vă . visul ei e să vă fie folositoare. nu mă plâng. Nevastă-mea e o femeie bună.striga tot mai tare si faţa-i spână se umflase parcă şi mai mult. într-o zi. în felul lui . se întoarseră acasă. 1-au supărat. De la începutul primăverii şi în fiecare zi. în satul Creacovo. mujicii — şi Radion între ei — fuseseră la pădurea lor ca să împartă iarba. mi-aţi luat cele cinci ruble. — N-am cerut. nu-i bine. — Iată cum stau lucrurile. femeile n-au dormit şi s-au temut de c va rău toată noaptea. nu er severă nici privirea. fraţilor! Gândiţi-vă. se întâlniră cu inginerul. dar voi mi-aţi închis caii şi buhăiaşul. de convingătoare. Sunteţi nedrepţi. Aţi închis cu şanţ drumul către Eresnevo şi eu acum trebuie să n ocol de trei verste. — Aşa fac oamenii de treabă? Acum o săptămână cineva dintre ai voştri tăiat din pădure doi stejari. la mine în grădină şi în pădure paşte cireada voastră.. R înţelegea ceea ce i se spunea. — Nu-i a bună. Lâcicovii. fraţilor! — zise el. şi întorceau. ea nu refuza nimănui nici un aju tor. nu cum trebuie. la-să! — făcea din ochi Cozov. I) ureadnic — poliţist rural (ntr. pe ntru Dumnezeu? Eu şi cu nevastă-mea căutăm din toate puterile să trăim cu voi în pace şi înţe ajutăm oamenii cum putem. Oamenii se opriră şi-şi ridicară căciulile. cu capetele în jos. în sat. unde era cârciuma şi acolo petre-cură mult timp. Mujicii mai statură puţin. N-a dormit nici Radion. îşi puseră căciulile şi plecară şi ei. dar lăsă deodată botul în pământ şi o luă la fugă.. flămânzi şi însetaţi.

. cu gr i deosebeai care-s ai lui Radion. zice.. pregătindu-se sa plângă. Irod urâcios! — zise Lucheria.. era cald şi pretutindeni copii: pe jos. Tu eşti prostuţ ca un 1) grivenic — veche monedă de argint de 25 de copeici (n-tr. şi pe strad deauna mergeau alături. — Nu dorim! — Pe tine nici nu te întreabă nimeni.. Radion se rugă lui Dumnezeu.. satană ciuntită! — Ia mai taci! — strigă Volodea. Cu moneda.. — De nu te-aş mai vedea în ochi! Volodea o izbi peste ureche şi ieşi. tot mai năştea. — Nu te du cu dânsul. Mai mare mila. întotdeauna stăteau alături. — M-au dat după un dobitoc. Luch eria. care ai lui Volodea.. ştergându-se cu mâna plină de aluat. — Du-te. — Te cheamă desigur la cârciumă. — Iar ai să te întorci beat. Ce treabă ai? — "Nici nu te întreabă". La ei. zice. Cu monedă. în izbă. cu toată vârsta înaintată. aprinde-s-ar rachiul în tine. Prea obijduim pe boier. Cineva din curte bătu în fereastră cu atâta putere — parcă s-ar fi cutremurat toată casa. după ce se odihni.. mergem şi cu luntrea. şi el n-are să te înveţe la bine. dar s-ar cuveni câte un grivenic ' de fiecare casă. şi cu cât înaintau în vâ atât se iubeau mai mult unul pe altul. Nevasta lui Volodea. — zise Radion cu sfială. ce ne trebuie pod? Dacă ne trebuie. — Volodea e acasă? — se auzi vocea lui Lâcicov-fîul. — Volodea ieşi. du-te. când erau acasă. la ferestre. se descălţă şi se aşez nevastă-sa.. — Trebuie să plătiţi. băiete... Stepanida. uitându-se la el cu mânie. — Nu te duce. Plătiţi. — Noi n-avem unde merge. şi acum. 128 . Ajunseră în sat tăcuţi. ştii. cu monedă. pe cuptor. — Şi nu dorim! — Ce să mai.. frământa nişte aluat întrodea stătea pe cuptor. Volodea.. Nu te duce! — Nu te du. beau şi dormeau întotdeauna alături. — zise Volodea neuitându-se la nimeni anume.. Sosind acasă. o femeie urâtă. era 126 ANTON CEHOV strâmt.! Podul e al stăpânirii.. — începu Radion.. mâncau. — îl îngâna Volodea. fraţilor. lângă hrişcă lui Nechita..) NUVELE 127 copil mic. cu picioarele atârnate în jos. inginerul cu un căţeluş. băiete! •— îl rugă Stepanida şi începu să clipească des din ochi. mergem! Volodea sari de pe cuptor şi începu să-şi caute şapca. copil sărman şi nenorocit ce sunt! Beţiv roşcat. Radion şi cu Stepanida.. scărpinându-şi coastele şi coatele. cu monedă. — Am trăit şi fără pod.— Trebuie plătit. m-au prăpădit. zice. cu ochii dezgărdinaţi şi cu un nas păsăresc. când te uitai la grămada de copii. — începu să se bocească Lucheria. — Pe drum. — "La cârciumă" — făcu Volodea strâmbându-se.

în loc de răspuns. Orice familie are vreun necaz al ei. se vede. Şi din fereastră se uitau la ele mai mult de zece copii. era mulţumit ca are o babă aşa de deşteaptă. ca nişte câini. se vede. — Vedeţi şi singură. se juca cu umbrela e legantă de dantelă. — Femeiască. pe care o luase din mâna mamei. nu mă lasă în pace durerile de cap. — Trăim. eu de asemenea. cuconiţă. — Viaţa noastră. vorbesc. Când îţi aduc un cal sa-1 potcoveşti. dar în cap nu-i bine. ferească Dumnezeu! N-avem noi noroc. slăbiciune în tot trupul. cum o mai duceţi? — Aşa. Iaca. mulţumim lui Dumnezeu. Cel bogat pune lumânări. Zâmbea şi Radion.. NUVELE -:. — Dar ce boală ai? — întrebă Radion. salutară pe Elena Ivanovna şi pe fetiţă şi ie zâmbiră ca unor persoan cute. Bunicul meu a fost simplu ţăran. Vorbea vesel. Celor bogaţi le-a căzut tot norocul. ne şi lătrăm de amar... care st au în cerdac.. pe cât se vedea.. se auzea şoaptă. împreună. Eu nu-s din boieri. — Griji multe şi muncim de nu se mai vede capătul. nişte idei nu tocmai vesele. — în schimb o să fiţi fericiţi pe cealaltă lume. tăcu puţin. şi aş primi mai bine munca cea mai grea. şi râse.. feţele lor exprimau ned umerire şi curiozitate. — zise Elena Ivanovna. — urma femeia./.. plăteşte slujbe.. de cerşetor îi răzcerşetor. N-are când să-şi facă o cruce. se ştie. — cât chin! Elena Ivanovna se aşeză pe cerdac şi îmbrăţişân-du-şi fetiţa se gândi la ceva. — răspunse Radion grăbit. nu trăim rău. dar parcă suntem fericiţi? Eu sunt femeie încă tânără şi am acum patru copii. — A venit Cuceroaica! Cuceroaica! — Bună ziua. aşa de sfătoasă. Trăim rău. cel bogat dă cerşetorilor. — Sărăcie! —• zise şi Radion. Iată noi.. n-ai cu ce-i cumpăra. Iar Stepanida zise: — Cuconiţă dragă. cuconiţă dragă. Mare chin. pe când părinţii bărbatului meu sunt oameni însemnaţi si bogaţi. — zise Elena Ivanovna şi se opri. Uite. Nu mi-e liniştit nici sufletul. ce sărăcie! Toată familia — din paisprezece suflete. Radion si Stepanida.. N-ar fi vrut să-1 — . şi mujicul?. apoi continuă: — Ei. nu dă Dumnezeu o ploaie. n-ai cărbuni. — Orice om are necazurile lui. Când să te mai gândeşti la mântuire? Si păcatele cele multe vin din sărăcie. ce să mai vorbim. îi rătăceau tiţei. avem mijloace. tuşi numai în pumn. căzând pe gânduri.. stau. — zâmbi Stepanida.ANTON m CEHOV Elena Ivanovna şi mica ei fiică veniră în sat pe jos. nici pe cealaltă. Şi câte nu se întâmplă. îl avem şi noi. — Se pare numai că celor bogaţi le e uşor.. o vorbă cumsecade nu rostim. eu şi cu bărbatul meu. tatăl meu a făcut negoţ la Moscova şi era un om tot de rând. s-a deprins să vorbească despre greaua sa viaţă de mult. pentru cel bogat şi pe cealaltă lume e tot bine. Se plimbau. veşnic cu leacuri. şi câştigători de bani — doi! Numai vorba e că-i fierărie. copiii sunt mereu bolnavi. 129 — In viaţa asta vi-i greu. Era tocmai duminică şi în stradă ieşiseră femei şi fete în rochiile lor în culori vii.. cuconiţă dragă. decât asemenea stare. Radion n-o înţelese şi. — zise Elena Ivanovna. nici pe lumea asta. N-am somn..

scuturând din barba-i lungă şi îngusta. N-am ogorul meu. trăiţi cu noi în prietenie. dacă nu te simţi la locul tău. Mă doare în suflet. Dar am copii si am să caut să-i cresc aşa ca să se deprin voi. Se sculă şi luă fetiţa de mână. o iubeşte foarte mult. Lui Voronov ce-i pasă? îşi netezeşte numai barba. de treabă. — Dumneavoastră sunteţi oameni învăţaţi. şi pe mujici i-a pus apoi să pună acoperişul şi să isprăvească. slabă. vă implor. se înţelege. noi — vă făgăduiesc — facem tot ce e în puterea noastră. cu ochii în pământ. la Eresnevo. Miroseau a parfum. a costat o mie de ruble. Asemenea purtare faţă de noi îl aduce pe barbatu-meu la dispera re. de bună seamă. un mujic bogat zicea tot aşa: că eu aşa. le ghicesc cu inima. şi poate nu mai e cu puti nţă sa-mi schimb viaţa cum aş dori.. să vă iubească. cât e de tânără şi cât de nostimă. Voronov. Asta îl tulbură pe bărbatu-meu. Vă făgăduim. de treabă. umpără. aş avea mare dor să vă ajut. a fost în grădina de zarzavat. mulţumim. — mai zise ea şi zâmbi.. Toate astea vi le spun ca să nu judecaţi după ce vedeţi pe dinafară. sa vă fiu de folos. — Mie îmi place aici la voi foarte mult. a aşezat numai pereţii si n-a mai vrut. într-un cuvânt. bărbatul meu e un om bun. barbatu-meu sa. să va fiu prietenă. — Aşa. Nu ştiu cine dintre ai voştri au rupt gardul de la prisaca noastră. Numai că iaca. dar el nu i-a ascultat. că eu pe dincolo. reparăm drumurile. ştiţi mai bine. nu moşie. blondă şi subţire. cucoană. dacă totul v merge bine. Şi iată că sunt neliniştită şi eu.. le — NUVELE ' " 131 simt. s-a certat cu ei şi uite-i că nu ne iartă ni ci până azi. Veniră Lâci-covii. se putea vedea cât e de bolnăvicioasă. îl enervează. — vă rog. Vă rog. — Aş fi putut sta aici toată viaţa şi mi se pare că aici m-aş face bine şi mi-aş găsi locul meu. Eu va cunosc nevoile voastre.. vă rog cu tot dinadinsul. — urma Elena Ivanovna.. nu-I necăjiţi. ci pe vecinul tău! Repet. Se apropie şi Coz ov şi se opri. . fiecare din voi munceşte şi ştie pentru ce munceşte. fiţi c nişte buni vecini. nu poţi să fii fericit şi mulţumit. — adaugă cucoana cu voce rugătoare şi-şi adună mâinile pe piept. cu sprâncene castanii şi părul blond. să trăim în pace! S-a zis doar: o pace rea e mai bună decât o ceartă bună. tatăl şi fiul. bărbatu-meu face poduri. slăbuţă.. — zise Lâcicov-tatăl. E simţitor la toate nimicurile. dacă omul e îmbrăcat luxos şi are mijloace. — Fiecare din voi are ogoraşul lui. Am să fac să Ie intre în minte că viaţa lor le aparţine. nu muncesc şi mă simt ca străină. — îmi place şi râul şi pădurea şi totul. Şi fetiţa era tot aşa: slăbuţă. iar pe care nu le ştiu. Si eu? Umblu numai de colo-colo. Ie ri. de pildă. ci vou i. sfios. şi după zâmbetul acesta slab. — urmă Elena Ivanovna. fiecare e Ia locul lui. nu lor. asta însă nu înseamnă că e mulţumit de viaţă. avea o faţă palidă. B ul meu e om bun. Nu-1 supăraţi. îl ţine într-o grijă. aveţi încredere în noi. Sunt o femeie bolnăvicioasă. Lângă casa lui Radion de mult se adunaseră mujici şi femei şi ascultau. dar bieţilor mujici cred că nu le vine la socoteală.130 ANTON CEHOV ^^^^^flţft**—r— vadă însurat cu mine. face ală pentru copiii voştri. Aş dori. — Adevărat.

mic. Ai să stai aici. — zise fetiţa îngălbenindu-se. posac. Si şcoală se poate. mai stai. Nu te uita la Cozov. mai aşteaptă. nu ne trebuie. — Mamă. Ele plecară înainte.. se op brindu-si faţa de soare.. aleargă şi aleargă.. — zise Radion. De la casa lui Radion se desprinsese o mulţime şi o luase pe strada încoace. hai. iar Radion mergea în urmă. până când dispărură amândouă în pădurea lo 134 ANTON CEHOV . — Să fugim. plin de bubuşoare ruginii.. — îngână Radion. — zise Cozov şi făcu din ochi. înspre g orun.. faţa-i se acoperi de sudoar oase din buzunar un castravete. Are şi suflet.. ai să te deprinzi şi are să fie bine.— Acolo a fost corbul. îţi vorbesc ca în faţa Celui de Sus.. — Ia cas travetele.. — Hai. am să-ţi spun ceva. tace.. Si se apropiau tot mai mult şi mai mult. ar fi bucuros să zică o vorbă bună. curăţ-o NUVELE i'> 133 de toate pietrele.. Las' aşa.. parcă ar fi cerşit ceva. numai nu deodată. aşteaptă. — Nu-i nimic. Vrei. începu harmonica. nu te uita nici la Volodea al meu. sa semeni pâine pe movilita de colo: întâi scoate copacii.. fără să se întoarcă.. mamă! — Unde? — La Moscova. începură să cânte. Ce mare treabă! Elena Ivanovna se uită la râul lat şi liniştit. Mergea în urma ei fără căciulă şi vorbea încet. Ceilalţi. hai. şi vru să i-l vâre fetiţei în mână. ori la Lâcicov. strâmb. — Cucoană! — o chemă Radion din urmă. până îi dai de capăt. Să plecăm. — Nu te supăra. se împuţina. — Nu ne trebuie şcoală. apoi ar-o. — Rabdă numai vreo doi ani. Ieşiră din sat şi Elena Ivanovna se opri în umbra unui gorun bătrân. de pildă. — începu să îngâne. Nu-i bine să plângi. lângă teleaga cuiva. Hai. Elena Ivanovna se descurajă. vrând să spună ceva care sa le mişte şi să lece. e un biet dobitoc: îl ascultă pe ăl de-a vorbit mai întâi. — Cucoană. cuconiţă.. II mişcară şi pe Radion lacrimile astea era cât pe-aci să plângă şi el. în apărare. se uită mult în urma lor. Radion îşi pierdu cu totul cumpătul. Nu te supăra.. r fi fost atinsă de ceva grosolan. Ce mare treabă! Mai rabdă puţin. şi plecă fără sa mai rostească o vorbă. Se auziră râsete.. parcă. se gândea la ceva şi lacrimi îi curseră pe raji. dar n-are limbă în el. — rosti Volodea. Mai rabdă vreo doi ani. 132 ANTON CEHOV —• Băieţii noştri merg la Petrovscoie. Norodul nostru e paşnic. are şi ruşine. să plecăm de aici. Altul... norod supus. lipindu-se de mamă şi tremurând din tot trupul. rădăcinile. te bate mămica.. de treabă. mănâncă-1.. Se îngălbeni.. ca o semilună. se strânse toată... am să-ţi spun ceva. aici a venit croncanul... Şi văzând ca amândouă sunt preocupate de gândurile lor şi nu-1 mai bagă în seamă. dar nu poate.. mamă! Fetiţa începu să plângă. Te spune tatei acasă.. vrea să zică. şi drumuri. norod paşnic. — Cucoană. deodată. Si merse tot mai i te şi mai iute. ştii.

sau din golănime — nu se ştie) luă roţile noi de la teleagă şi le înlocui cu alt vechi. au cântat.. — Duceţi-vă la zemschu ' sau la stanovoi . se opri şi-şi îndreptă privirea beată şi în — Nu-i treaba mea să vă judec. cucoane. — Pentru mila lui Dumnezeu. tată si fiu.. s-au înjurat cu vorbe urâte. — înalt nobleţea voastră. De Ziua Crucii. zice. Ca înadins.. în că de dimineaţă au trecut dincolo de râu. începu: — V-am rugat să nu mai adunaţi bureţi la mine. Lâcicovii. sau încercare de a fura... Doamne.. mă bate. Aita nu rămâne. întors acasă.. pe terasă şedea inginerul cu familia şi bea ceai. întâi intra Lâcicov-tatăl.. văd..... Nu mai pot de răul lui flu-meu.... dispărură două căpestre şi nişte cleşti. şi pe la timpul mesei s-au întors beţi. care se i şi. pe cât se părea.... lângă nevastă.... prostuţi. sănătate. se opri nehotărât . Si făcând o sforţare în sine însuşi. n-ar fi rău. şi um inginerul nu mai lua din Obruceanovo pe nimeni la lucru. prin grădină umblau doi paznici.. Tocmai în timpul ăsta....... nervos.IV Inginerul deveni.. au umblat p in sat mult timp. fără a zice bună ziua. cu un băţ lung de plop. — Boieri de treabă. De ce. apoi... înalt nobleţă voastră! — 136 ANTON asă.. M-a sărăcit fm-meu cu totul. uitându-se mânios când la unul când la altul. peste puţin timp. O dată veneau cu grămada din pădure şi în drum din nou se întâlniră cu inginerul. tot cu băţ. ca să se plângă.. — Acum unde . cineva (di ntre mujici. Da.. — urmă Radion. Radion îşi făcu cruce. am dat şi jalbă. CEHOV Intră Lâcicov-fiul. şi în orice fle c vedea numaidecât furtişag.. iar noa ptea. n-aduc bureţi.. — zise inginerul. Stepanida îşi făcu semnul crucii şi oftă. Doamne.. şi cape e se găsiră la inginer în gradină. zice. ocrotiţi. ce să mai vorbesc? O să ajungem probabil să vă dispreţuim. Si rugămintea. cu toate astea fetele voastre vin până în ziua şi nu mai rămâne un singur bur ete. de nu vă roagă — tot una-i. De vă roagă cineva. — Si eu şi femeia mea ne-am purtat cu voi ca egalii cu egalii... după ce se odihni. —• Mergeam noi adineauri. — rosti Lâcicov şi începu sa se bocească. şi omenia.. şi copiilor? Apoi se uită la mine şi zice: Eu cu nevasta avem să îngrijim de tine. la 14 Septembrie. îşi opri privirea indignată asupra lui Radion şi urma: ^^^^^^^ ^BP^ NUVELE [r. şi vorba bună . Ziceau că ar trebui căutat la Lâcicov şi la Volodea. — Da. Porţile erau încuiate şi ziua. care băteau toaca într-o scândură din timp în timp. sub gard: le-a aruncat acolo cineva. fără căciulă. era hramul bisericii. — începu.. reţinându-şi mânia ca să nu mai spună încă ceva de p e şi pîecă înainte. să-i lăsaţi nev e si copiilor. — Are să "se îngrijească". când ne dădu boierul în cale. — rosti Lâcicov şi începu să plângă. şi începu a se face r în sat. e zadarnic. apoi s-au bătut şi au plecat la curte. în parc şi pe lângă curte. A văzut fetele până în ziuă.. — Am fost peste tot locul. a făgăduit faţă de toţi. Dă-i. şi voi? Dar.. Toată viaţa aş ruga pe Dumnezeu. Trimite-le. Trimite-le. Vroiam să mă arunc la picioarele lui. La bătrâneţe şi. şi atunci şi cleştele. se descălţă si se aşeză pe laviţă. — Ce vrei? — striga inginerul. femeii. dar m-am sfiit. '•• 135 'i. Maică Cerească. băga în seamă toate nimicurile..

) 2) consilier colegial — unul din cele 14 "grade" ale birocraţiei ruse (n . — zice Volodea. tăcuţi.tr. Trăiesc în sărăcie. Si se răspândi vorba că inginerul vinde casa. pe jumătate administrator. 137 V Cu podul s-au deprins de mult şi acum cu greu îşi mai închipuie râul în locul ăsta fără p rămezile de rămăşiţe de îa construcţie de mult au fost acoperite de iarbă. poate orice? Pe tată-său? Pe un tată? Ridică băţul şi-1 lovi pe fiu-său peste cap. oamenii sunt de treabă. de rachete. PRIN ÎNTUNERIC . îa oraş. Nimeni nu-i răspunde şi merg înainte. bună. deşi e numai ' * 2"! în gradul de consilier colegial . unul după altul. nu se vede ţipenie. jumătate judecător (n. în amintire.tr. acum aparţine unui cinovnic % care vine din oraş când e vre o sărbătoare. apoi pleacă îndărăt. dar de ce nu s-au împăcat şi s-au despărţit ca duşmanii? Ce fel de ceaţă a fost. cu ochii în pământ..să mai merg? Va să zică. şi n-am rugat. Totul e ca un vis. Lâcicov-tatăl nici măcar nu şovăi şi-1 lovi pe fiu-său din n u peste cap. fiu-său ridică şi el băţul şi-1 lovi pe moşn chelie. Şi tot aşa. soarele se răsfrânge în ele. Noua vilă e vândută de mult. toţi tac şi numai Volodea bombăn va. căpestre. lata-i mergând acum de la lucru. toţi aveau figurile serioase. încet. dar văzându-i pe Lâcicovi se sfiiră şi nu mai intrară în curte. roşcată. i toate astea parcă n-ar fi fost niciodată. tăcuţi. în satul lor. La Obruceanovo toţi au îmbătrânit. Are la ş vorbeşte şi tuşeşte ca un cinovnic foarte însemnat. de micii ponei. In tufişuri. Elena Ivanovna plecă cu copiii la Moscova.t*. nu răspunde. liniştiţi. stăteau şi se tot păleau unul pe altul peste capete. gătită. Toţi — şi Radion şi Lâcicovi minte de caii cei albi. şi-adu c aminte cum venea în sat femeia inginerului. par nişte prostii? De ce cu noul stăpân trăiesc în pace si cu inginerul nu se înţelegeau? Si nestiind ce să-şi răspundă la toate întrebările astea. ca şi mai înainte Pe la începutul fiecărei primăveri. Mujicii veniseră ca să-i felicite de sărbă re..tr.. se tem de Dumnezeu. latele lor ferastraie li se îndoaie pe umeri. Iar în dosul porţii se înghesuiau mujicii şi femeile şi se au în curte. — Ce e? — întreabă Radion. la Radion în casă copiii s-au înmulţi i tare..) v\\\\\\V NUVELE . şi lucrul semăn mai mult a joacă decât a bătaie. 1) zemschii — funcţionar de stat. Cozov a şi murit.. La Vila cea Nouă e linişte. — Trăiam si rară pod.) 138 ANTON CEHOV în cer — ciocârliile. sus. frumoasă. de luntrea cu felinare. încruntat. cuminţi. şi când îl salută ţăranii.. împreună cu familia.) 2) stanovoi — poliţie rurală (n. bea ceai pe terasă. blondă — te uitai cu mila la ea. cântă privighetorile. lui Volodea i-a crescut o barbă lunga. A doua zi dimineaţă. de golani au uitat locul "dubinuşcăi" se aude acum aproape la fiecare ceas zgomotul vreunui tren care t rece. — Trăiam şi fără pod. ca o poveste. şi numai porumbeii auri — aurii fiindcă-i luminează soarele — zboară pe deasupra casei. care ascundea ochi ce era fost mai de seama. şi vorbea cu atâta bunătate. şi se vedea numai iarbă călcată. gândesc ei. şi Elena Ivanovna era tot o femeie liniştită. pe mal. Merg unul după altul obosiţi şi gândesc. încât băţul saltă chiar.tr. H cinovnic — funcţionar al statului (n. cei din Obruceanovo taie lemne lângă staţie. nouă nu ne trebuie. cleşti şi atâtea mărunţ e acum.

toporul.... Liniştea o tulbură chiar Măria Mihailovna. neho un picior pe comisă şi. — Vasca! — începu să-1 zgâlţâie pe bărbat. Soţia lui Gaghin. stând 140 ANTON CEHOV lângă fereastră şi uitându-se în curte.. Tăcea chiar paznicul vilelor. se uită prin întuneric. dar şi această paloare se pregăteau s-o acopere nişt ouri. După a păru că silueta întunecată s-a apropiat de fereastra bucătăriei şi. după ce-şi frecă ochii. dispăru în întunericul ferestrei. Gaghin. consili er de curte. asta-i nesimţire! Eu îţi vorbesc de primej die. Genunchii i se muiară. se duse la fereastră. a pătruns un hoţ. I se păru că dinspre florăria cu un slă . "Un hoţ!" — îi trecu prin minte femeii... în bucătărie. ţipă deodată. te implor! — Ham? — mormăi substitutul. obiectele de aur. o blonda zdravănă şi grasă. La început i se păru că-i o vacă sau un cal. Bazil. Ca o fi chinuit-o curiozitatea. care i ani pentru că deranjează cu toaca liniştea nopţii. idole..U muscă de mărime mijlocie intră în nasul substitutului de procuror. chiar acum am zărit pe cineva intrând la noi. argintăria e în dulap! — Prostii! — NUVELE . odaia de dormit. începu să deosebească limpede nişte contururi omeneşti. de asemenea. şi se trezi. Peste vreo cinci minute se mai întoarse o dată. — Bazil! Vasilii Procopici! Ah. Bazil. din bucătărie în sufragerie.. Gaghin strănută zdravăn. Răsăritul abia-abia pălise. şi o paloare de moarte îi acoperi faţa. cu o şuierătură pătrunzătoare şi cu atâta zgom ul tresări şi scoase sunetul unui tel pus în mişcare. închipuirea îi zugrăvi într-o clipă tabloul de care se tem aşa de mult femeile în timpul s zonului de vară: hoţul pătrunde în bucătărie.. intră unul pe fereastră!. parcă-i mort! Trezeste-te. închise ochii mai strâns. că am văzut cum a intrat un om pe fereastră! . Stăteam aici. — Dracu să vă ştie ce fel de oameni sunteţi! — bodăgăni. numai că nasul nu suferi prezenţa unui corp străin şi semnal de strănutat.. tăcea cârsteiuî — singura sălbăticiune zbu care nu fuge de vecinătatea vilegiaturiştilor din capitală. lângă fereastră. când colo. după ce stătu puţin. mă uit. şi de-a lungul spinării îi trecură furnici. După ce mai oftă şi se mai întoarse de pe o coastă pe alt a.. argintăria e în mai încolo.. Afară era întuneric. oftă şi se pe cealaltă parte. Măria Mihailovna.J 141 — B azil. în bucătărie. Din bucătărie are să pătrundă în sufragerie. — Trezeşte-te.. făcând să răsune odaia de că ri. lingurile sunt în dulap! Bazil! Aşa au intrat la Mavra Egorovna anul trecut! — P-pe cine?.. trecu peste bărbatul ei şi. — Dumnezeule. încălţând pantofii.. că o fi nimerit în aşa loc poate din uşurinţă s au mulţumită întunericului. nici nu mă aude! Dar înţelege odată. Doamne. Pelagheia are să se sperie şi.. şi tu dormi şi mugeşti! Ce vrei? Vrei să ne jefuiască şi să ne taie? Substitutul se ridica încet şi se aşeză pe marginea patului.. dar somnul nu-i mai venea. trăgând în piept aerul si scoţând nişte sunete de rumegător.. se furişează înspre casă o siluetă întunecată. — N-o să lăsaţi lumea în pace nici noaptea? Te trezesc pentru toate fleacurile! — Dar îţi jur. tresări.. nu se ştie. Se vedeau numai siluetele arborilor şi acoperişurile întunecate ale şurilor. pentru numele Creatorului! La noi.. însă. In aerul adormit şi învăluit în ceaţă era linişte.

daca n-ar umbla pe la bucătărese. cu asemenea vorbe! Stai cu patru ruble pe lună. ca în casa mea asemenea lucruri. — Nu. vă puteţi îngădui cinisme în casa voastră.. pompierul. şi? Las să intre.. — Ce-e-e? Ce-ai zis? — Am zis că i-a venit Pelagheiei pompierul... Pelagheiei. Am stat şi la negustori. — Domni învăţaţi. — bombăni Gaghin. eu cad leşinată! — 142 ANTON CEHOV Gaghin scuipă.. şi afară de vorbe ca astea... Te poftesc să mergi imediat la bucătărie şi să-i porunceşti să plece imediat! Iar mâine am să spun Pelagheiei să nu-şi mai permită asemenea purtare! Când oi muri. să facă bine s-o şteargă de aici. mai scuipă o dată şi pleca la bucătărie.. dar la loc nu puneţi. Acuma alta! Pe fereastră! Cine să se urce?. — Vasilisa. boierule! — zise Pelagheia şi în voce-i se simţiră lacrimile.— Ei. pe un cufăr. în viaţa noastră nenorocită. şi substitutul trebuia să meargă pe dibuite. şi asemenea.. Cât e ziulica de mare te chinuieşti alergând. Poftim de călătoreşte acum fără halat! Intrând în bucătărie. ca în amarul nostru. Unde-i? — L-am dat. când te gândeşti. ce te prefaci? Doar nu dormi! Cine s-a urcat la tine pe fereastră adineauri? — Hnî.. auzi? — Nu ţi-i păcat. I-a venit Pelagheiei... Spune mai bine derbedeului tău. Aţi dat de o proastă. — Mai rău decât dacă venea un hoţ! Nu permit cinism în casa mea! — Ce mai virtute. draga mea. nu mai umbla cu bocete! Afară cu soldăţoiul tău.. Nu permit cinism. — Ia judecă tu cu microscopicul tău creier femeiesc: ce să caut eu acolo? — Bazil... boieri.. — îi zise. tu.. Bazil! Asta înseamnă ca nu mă cunoşti.. sunt sancţionate prin tradiţie. —• Mi-ai luat ieri halatul ca să-1 cureţi. — începu să plângă. nu umbla cu de-astea. probabil. dar n-am văzut aşa ruşine. sub p castroane. — Ascultă.. nu ştii de odihnă.. Auzi? N-are ce căuta aici! — Nu sunteţi în toate minţile. Era întuneric c utoi astupat.... necăjit. acum nu permit! Te poftesc să mergi la ea! — Dr-racu. —• Uşor să . boierule? Vai de mine. se îndreptă către locul unde dormea bucătăreasa. N-ar mai fi pompieri.. Pe drum bâjbâi uşa de Ia odaia co piilor şi trezi pe dădacă. ca să-1 perie. — Pelaghia! — începu. Nu pot admite nici o clipă. şi noaptea..... nu vezi altă cinste de la nimeni. ăsta-i cinism? De ce împuşcăturile astea cu cuvinte străine? Lucrurile astea. cuconaşule. — Hai. hai... — Cu atât mai rău! —• strigă Măria Mihailovna. şi n-au nici atâta simţire.. Dar ce. nimerindu-i un umăr şi zgâlţâind-o: — Pelaghia! Ei. — Ce dezordine! De luat luaţi. aşa-s de când lumea.. încălţă pantofii. cu ceaiul şi zahărul tău.

cinci si jumătate. — Ai luat halatul meu ca să-1 cureţi... . ca să se ducă la fotografie. ce strigi? Sunt aici.. Gaghin trase chibritul de perete şi aprinse lumânarea. PREFĂCĂTORII .. grozav. — zise femeia... Pe mine cucoana m-a trimis aici. Unde-s chibriturile? A propos. ca . Au trecut cinci minute. — Bine.. — Ce fricoasă! — râdea bărbatul. Poţi să te linişteşti. Dar. nebuna ta de Pelagheia e tot aşa de virtuoasă ca şi stăpâna ei... — NUVELE 143 — Hai... ia să aprind eu lumânarea.. — Nu-i nimeni. Pe frunte îi iese sudoarea rece. mie mi-e totuna.. caraghioaso. Cam vreo tre inute fu liniştită. atârna o manta de pompier. văzu ochii măriţi ai nevestei.... N-are cine te apăra. — Bazil! — ţipă ea. hai.. dacă a dat peste acela. Gaghin bâjbâi halatul de lângă cuptor.. — Ascultă.. — A păcură sau.. se băgase în aşternut şi aştepta. Unde-i? — Ah. şoapte şi celelalte. "Dar mult mai umblă! — se gândi. — Bazil! — Ei. ceva ca nişte ceapă. Ceva în aer parcă.obijduiţi. mi-e totuna. — Te taie cineva. Nu mai vine somnul! Iată ce-i. — zise. după plecarea bărbatului. Se antrena 144 ANTON CEHOV m joaca şi nu-i mai era somn. de mânie — Ţi-ai lăsat halatul la bucătărie? — întrebă femeia. las' să intre pe fereastră şi strigoii. îl îmbrăcă şi pleca încetişor în odaia de dormit. femeia îşi zugrăvea în minte alt tablou... Substitutului îi mai rămânea să mărturisească că n-are dreptate făcând acest interogatoriu întoarcă la soţie. imposibil: întun linişte. — Ţi s-a nălucit. "j f. cuconaşule.. După mine. Cu autograf. — Chiar mâine să te duci la doctor. Şi începu s-o tachineze pe nevastă-sa. — Dar ce e? — Uita-te la tine! Substitutul se uită şi rămase cu gura căscată... în sfârşit.Doamna general Marfa Petrovna Pecionchina.. îndreptaţi spre el şi plini de mirare.. Pe umerii lui. Pecioncina. moare fără să scoată un sunet. întorcând p ea. mai apoi însă începu s-o chinuiască neliniştea... lângă cuptor. a ciorbă. E atârnat de un cui.. De unde a luat-o? Până să dezlege întrebarea.. şase. să te trateze de halucinaţii.. o l u muchia toporului... Ieri şi-a luat ziua-bună de la toţi şi ne-a dat câte o fotografie. un lac de sânge. am sa-ţi arăt fotografia procurorului de la curtea de apel.. am uitat să vi-1 pun pe scaun.. Eşti psihopată! — A început să miroasă a păcură. sau cum îi zic ţăranii. Dar fricoasă mai eşti! Ce fricoasă. de groază.. înainte de a face un p as de la pat. peste cinic. — se auziră întâi vocea şi apoi paşii bărbatului. iertaţi-mă.. în locul halatului. ce ai? Bărbatul se apropie de pat şi se aşeză pe margine. —• M-da. Măria Mihailovna.. —• zise. din urmă-i se auzi un ţipăt sfâşietor. Dar dacă-i un hoţ?" Si închipuirea din nou îi zugrăvi un tablou: bărbatul intră în bucătăria întunecată. Pelagheia.... îngălbenindu-se.

Pe perete. e o mică farmacie homeopatică. sau parcă mi-ar fi luat durerea cu mâna! Nevastă-mea se uită I a mine cu ochi holbaţi şi nu crede: "Tu eşti." zic. de la dumneavoastră. binefăcătoarea mea! M-am căutat şi pe la doctori. cu ochii dulci şi o şapca de nobil la subsuo bastonul într-un colţ. minunată vindecătoare a noastră. pot să vindece enorma şi vechea mea boală?" Mă — NUVELE A 147 gândesc. şi tu bea-o! într-un cuvânt.. — Las' să vadă poporul îngenuncherea mea. n-am cunoscut linişte. ce eşti. De împins au împins-o. asasini. hoţii. în faţa căreia sunt gata sa stau nu numai în genunchi.re de vreo zece ani practică homeopatia. un dicţionar medical si s ocotelile farmaciei homeopatice.. îngerul nostru. Cuzma Cuzmici! — 146 ANTON CEHOV se îngrozeşte generăleasa. căruia generăleasa îi datorează salvarea a: renunţarea la vătămătoarea alopatie şi cunoaşterea adevărului. băut-am şi ape. Cădem în genunchi dinaint ea icoanei şi unde nu începem să ne rugăm pentru îngerul nostru: "Trirnite-i. ci şi în foc.. mai mult ţărani. Pe masă.. se apropie de generăleasa şi în tăcere se aşeză dinaintea ei într-un g hi. Şezi. roşind de plăcere. dinaintea ei. luând un scaun. apropiind buzele de mâna ei.. atârnă scrisor ile unui homeopat din Petersburg. pe care de-abia le vezi. într-o ramă de aur. înger-păzitor al nos tru. Ce n-am încercat? Averea mi-am irosit-o cu doctorii.. — Ce faci? Cum se poate. afară de doi-trei. în acea marţi. numai mormântul ştia de mine! Vin atunci. fee. când îmi aduc aminte! — zise Zamuhrişin. deodată parcă ci n-aş mai fi fost bolnav.. iar în ce priveşte un folos pentru omenire — pace! îţi pre scriu vreo chiromanţie. Dacă nu eraţi dumneavoastră.. eu sunt foarte bucuroasă.. necredinciosul de mine. — Pentru Dumnezeu! — Cât oi fi în viaţă. mama orfanilor şi văduvelor!. nici noapte. Le place numai să ia banii. binefăcătoarea neamului omenesc! Lasă! Binefăcătoare.. şi zâmbesc. şi pe la profesorii din Cazan am fost. In antreu stau şi aşteaptă pacienţii. ştiinţa nu-i ajută. sub sticlă. în b iroul său. mai atârnă portretul părintelui Aris-tarch. aprinzându-se la faţă. — Gavrila Gruzd! Uşa se deschise şi în locul lui Gavrila Gruzd în birou intră Zamuhrişin. sunt desc căci generăleasa a dat ordin să se lase ciubotele puturoase în curte. m-am tratat si cu gloduri de tot felul. ce folos să fie de la ele? Parcă firisoarele astea. Nici zi. tot ce simţim noi!" . mă uit la bobitele pe care mi le-aţi dat şi mă gândesc: "Ei. un bătrânel micuţ. primea într-o marţi din luna mai bolnavii.. Colea?" "Eu. — îngăimă generăleasa. moşier din cei scăpătaţi. Doamne. nu mă scol! — zice Zamuhrişin. — E aşa de plăcut să auzi. Marfa Petrovna a primit până acum zece oameni şi-1 chemă pe al unsprezecelea. — Reumatism în toate părţile şi organele! Opt ani m-arn chinuit.. care mi-ai dat viaţă. — Eu. iar s-o scoată.. Mi-au împins boala înlăuntru.. Toţi.. maică preafrumoasă! Afară de rău nimic nu mi-au adus. mi-ai arătat calea cea adevărată şi ai luminat sceptica mea rătăcire. după părerea Marfei Petrovna foarte cunoscut şi chia r mare. iar după ce luai o singură bobită. vecinul generăle ei. mă rog! Şi doar erai în acea marţi aşa de greu bolnav! — încă ce bolnav! Mă apucă groaza.

... El nici măcar n-a desfăcut-o! Atunci ce-a luat? Ciudat. mi-ai procurat aşa plăcere. Minuni. iar pe a treia. o scrisoare de recomandaţie pentru fiică-sa. Zamuhrişin mai obţinu o vacă.— Să mulţumiţi nu mie! — zise femeia... pe care le dăd ea marţea trecută lui Zamuhrişin. să zicem.. — bombăneşte Zamuhrişin. Si în sufletul generălesei. dacă n-ai cu ce trăi?. dintr-o singură bobită scrofulozal — Aţi binevoit a-mi da trei bobite. — 148 ANTON CEHOV mărunţiş. ai vrea să semeni nişte ovăz.. Iată. şi banii. începe sa plângă. vindecătoarea noastră!.. şi nepoţilor. parcă s-ar fi înţeles: NUVELE 149 . nefolositori.. pentru întâia dată în toţi cei zece ani de practică. Generăleasa r idică hârtiuţă. intră înd . — Sunt tocmai acelea. toţi până la unul.. Şezi.. păcătoşii. dacă n-ai sămânţă? Ar trebui să-1 cumperi.. Din boierie. numai numele. în sens material însă — aceiaşi ţărani... neam de neam. a doua zi.. — Si copiilor am să spun să va pome nească. cu ochii plini de lacrimi... vorbind cu ei despre boli. Chemă pe ceilalţi bolnavi şi. îi scrisesem lui fiu-meu la Moscova..... generăleasa se uită o clipă.. adevărat! Un reumatism învechit. Dar cum să-1 semeni. mai rău decât boala. Pe una am luat-o la dejun — Si momental! A doua... la părintele Aristarch. — tocmai bobitele acelea... slabi.. din prinosul de simţăminte. curge prin acoperământ. privind binefacerile voastre! Iată noi. o desface şi vede în ea trei bobite. e de piatră. şezi! Aşa m-ai bucurat. roşie de emoţie şi uitându-se cu extaz la portretul părintelui Aristarch. Generăleasa vede cum împreună cu batista. din ce ?. dar ce să faci cu sănătatea. Si de atunci — gata! Sa zici că m-a împuns undeva o singură dată! Si doar mă pregăteam de moarte. Oameni mici. care.. De pildă.. — Am să-ţi dau eu şindrilă. Cuzma Cuzmici. manualele de medicină. ci eu trebuie să-ţi mulţumesc! — Sunteţi fericirea noastră! A creat Dumnezeu aşa bunătate! Bucuraţi-vă. mai rău.. copii. Să cumperi şindrilă... — Nu mie! Eu sunt numai o unealtă as cultătoare. şi privirea-i cade asupra hârtiuţei pierdute de client.... un reumatism de opt ani. scumpă doamnă. Ne-au dat gata nevoile. socotelile. Bolnavii.... încât nu dumneata. După ce petrecu pe pacient. pe aceea care m-a scăpat de la moarte... Cuzma Cuzmici... Acum iaca.. N-o fi căutat să mă înşele.. fotoliul în care a stat acum o clipă omul salvat d e ea de la moarte.. pe care vrea s-o ducă la institut si. mişcat de generozi tatea generălesei.. din buzunarul lui iese o hârtiuţă roş ade pe jos fără zgomot....... observă ceea ce mai înainte tre cea fără urme pe la urechea ei... Banii noştri. — zise nedumerită. seara. sa vie! V-a luminat Dumnezeu. Eşti sănătos. îşi strâmbă gura şi bagă mân pă batistă. O singură nenorocire — lipsa asta a noastră. dar e numai un miraj. n-avem nici de ce ne bucura. Chiar hârtiuţă e aceea. că e timpul. — N-am să vă uit în vecii vecilor. apoi cu ochi plini de dragoste şi evlavie învălui mica farmacie.. umblu şi parca sunt în rai. — Am să-ţi dau eu ovăz..

cu o aluniţă zâmbetul naiv şi blajin pe faţă-i când ascultă ceva plăcut. gâtul molatic şi alb. n-ai c .. foarte sănătoasă.. Era o domnişoară liniştita.mai întâi o preaslăvesc pentru vreo miraculoasă vindecare. cu părul de la tâmple pieptănat îndărăt. îi dai opereta cea mai bună. iar veneau nouri. ocărăsc pe doctorii alopaţi. în fiecare zi ploaie — parcă înadins! E moartea! E ruina! Pagube îngrozitoare în fiecare zi! îşi plesni palmele şi urmă. şi Cuchin vorbea cu un hohot isteric: — Ei. o feerie. iar şi mai înainte. adresându-se Olencăi: — Iată. delicată. bărbaţii se gândeau: "Da. cu o priv lândă. un al tre a — permisiunea de a vâna în pădurile ei. în fotoliu. Dar eu chirie plătesc! Artiştii plătesc! A doua zi. care venea uneori. cu faţa galbenă. ul conversaţiei. assessor colegial \ şedea la ea. miloasă. Dinspre răsărit năvăleau nouri întunecaţi.tr. şi? Lasă! Las' să inunde şi toată grădina. şi să nu zică într-o izbucnire de adevărată plăcere: — Drăguţa! Casa. care i-a descoperit adevărul. şi era aşa de plăcut să te gândeşti că se aprop a.. şi respira cu greutate. Dă-i trivialităţi! Pe de-altă parte.. în cerdac. O jale! Munceşti. Olenca îl iubea pe papaşa. fiica lui Plemeannicov.. care locuia în aceeaşi curte şi se uită la — Din nou! — zicea disperat.. Cuchin era un om mic de statură. Pe de-o parte publicul. spre seară.) 152 ANTON CEHOV groază! Publicul nu vine. greu. Olga Semionovna. nişte cupletişti superbi. sălbatic. La urma urmelor nenorocirile lui Cuchin o mişcau şi Olenca începu chiar să-I iubească. în care trăia Olenca încă din ziua naşterii NUVELE ^ f153 . viaţa noastră. E viclean omul!. şi un alt adevăr începe să-i t lbure sufletul. din Breansc.. altul lemnişoare. Olenca totdeauna iubea pe cineva şi n u putea altfel. Aproape în fiecare zi plouă. în mijlocul curţii stătea Cu reprenorul şi stăpânul grădinii de vară. serioasă. ignorant. Cum a luat-o de la zece mai. adânc. DRĂGUŢA Ulenca. "Tivoli". şi aşa mai departe. trăgea a umezeală. Privindu-i obrajii grăsuţi şi rumeniori. sunt încântaţi de înţelepciunea ei cală." şi zâmbeau şi ei. slab. te gândeşti cum să fie mai bine — când colo. Era cald. o dată la doi ani. care stătea bolnav într-o odaie întu necoasă. te chinuieşti.. iubise pe mătuşa. aşa a ţinut întregul mai şi iunie. si se întâmpla că-i curgeau lacrimi din ochi. blajină. apoi când generăleasa devine roşie de emoţie. De l) grad inferior pe scara celor 14 "grade" ale birocraţiei ruse (n. îşi strâmba gura. pe când învăţa la gimnaziu îl iubea pe profesorul e de limba franceză. pe gân duri. nici pe cealaltă! Ce judecată! Nu-mi pasă nici de Sibir! Să mă duca şi la eşafod! Ha-ha-ha! Si a treia zi tot aşa. vorbea voce slabă de tenor si când vorbea. priviţi timpul. Mai înainte. Un adevăr urât. muştele deveneau supărătoare. încep cu exp a necazurilor lor. Unul cere o bucăţică de pământ pentru arătură. şi pe mine! Să n-am noroc nici pe lumea asta.. — Iar are să plouă! în fiecare zi ploaie. pe faţă îi era scrisă totdeauna dispera totuşi i-a inspirat un sentiment serios. Olenca îl asculta tăcută. Generăleasa se uită la figura l blajină a părintelui Aiistarch. dar parcă lui asta îi trebuie? Parcă publicul înţelege ceva? Lui îi trebuie baratcă. iar damele-musafire nu se puteau stăpâni ca să n-o ia de mână deodată. nu dormi nopţile.

"Eu cu Vanicica" şi "Drăguţa". Si când Cuchin îi văzu cum ti'ebuie gâtul şi pie l plin şi zdravăn. scria că se întoarce de Paste. deodată se auzi în poarta un bocăn sinistru.. naivul şi seninul ei zâmbet. — Cât eşti de drăguţ! — zicea Olenca. Cu manile tremurătoare desfăcu depeşa şi citi următoarele: "Ivan Petro i a răposat azi subit. a plouat. iar Cuchin slăbea. în Mahalaua Ţigă ească. Ea stătea acasă. expr esia disperării de pe faţă nu i se mai ştergea. simţea în inimă o sfârşeală du somnul nu-i mai venea deloc. şi apoi în timpul nopţii. şi. — Dar parca publicul înţelege! — zicea Olenca. ca şi el. Avea mila şi ea de ei. supraveghea ordinea în grădină. Cuchin ză la Moscova mai mult. care d e asemenea nu dorm nopţi întregi şi simt nelinişte când lipseşte cocoşul din coteţ. îl învelea în şalurile sale călduroase. extrem de sincer. Faţă de public a vea. cununia. Si-n tot timpul ăsta se compara cu găinile. şi când în gazeta locală era vreo menţiu ne defavorabilă teatrului.. a deveni om cult si civilizat. veniţi! 154 ANTON CEHOV Si ceea ce vorbea Cuchin despre teatru şi actori. repeta şi Olenca. Nopţile tuşea. când spre dimineaţă se întorcea Cuchin acasă şi-i bătea înce reastra dormitorului. şlepăind prin băltoace cu picioarele desculţe. la repetiţii se a . ea nu putea dormi fără el. cineva bătea în poartă ca într-un butoi: bum! bum! bum! NUVELE ". dispreţ pentru indiferenţa faţă de artă şi pentru ignoranţă. se rătau când la fereastra ghişeului. după ea. — Aveţi o telegramăî Olenca primea şi mai înainte telegrame de la bărbatul ei. ca şi drăguţul. plângea încetişor pe ascuns. când din dosul culiselor. pentru Dumnezeu! — zicea cineva din dosul porţii. seara târziu. îl freca cu apă de colonie. se afla la marginea oraşului. — Porumbelul meu! — începu să plângă Olenca . Trăiră bine şi iarna. care se războieşte cu soarta şi ia cu asalt pe principalul său duşman — publicul cel indiferent. Olenca se îngraşă şi trălucea de plăcere.şi care în testament era trecută pe numele ei. serile şi nopţile se auzea cum cântă muzica în grădină plesneau cu zgomot rachetele. dar fiindcă în ziua nunţii. alergă să deschidă — Deschideţi. şi în scrisori dădea chiar dispoziţii pe ntru "Tivoli". se îngălbenea şi se plângea de grozavele pagube. — Cât eşti de n în Postul Mare bărbatul plecă la Moscova să aducă o trupă. Mâine dăm pe "Orfeu în iad". plesni numai din mâini şi rosti: — Drăguţa! Cuchin era fericit. deşi ot cursul iernii afacerile n-au mers rău. Se făcu propunerea şi. îi zâmbea cu simpatie. credeţi-ma că teatrul ar fi fost ticsit. Cuvintele "mai întâi" şi "înmormântarea" erau scrise cu greşeli şi iscălitura era a regiz lui trupei de operete. că a primi o adevărată desfătare. netezindu-i părul. plângea şi se ducea la redacţie pentru explicaţii. După nuntă trăira bine. înmormântarea marţi". Dar înspre lunea din Săptămâna Patimilor. nu departe de grădina "Tivoii". observa purtarea muzicanţilor. şi i se părea că-i Cuchin. corecta pe actori. când vreunui boscar. iar ea îi dădea să bea ceai de zmeu ră şi de tei. însemna cheltuie plătea lefurile. cu o voce de bas înfundat. mai întâi aşteptăm dispoziţiile. dar nu ştiu de ce de data asta rămase înlemnită. dar dacă eu cu Vanicica montam o trivialitate. l e dădea câte puţin împrumut şi daca cumva era înşelată. şi-1 închiriau pe termen rt când trupei ucrainiene. Actorii ţineau la ea şi-i ziceau. când amatorilor locali. arătându-i prin perdele numai faţa şi un umăr. Acum spunea si ea cunoştinţelor sale că lucrul cel mai însemnat. când la bufet. cel mai important şi mai necesar pe lum ea asta e teatrul. Luară teatrul oraşului pentru toată iarna. şi obrajii ei trandafirii. 155 Bucătăreasa somnoroasă. dar bărb se plângea. mere tătea la fereastră şi se uita la stele. — Publicului îi trebuie baracă! Ieri s-a dat "Faust pe dos" şi aproape toate lojele au fost goale. se p oate numai prin teatru.

. draga mamei. înc ea în stradă şi prin curţile vecinilor. Vasilii Andreevici plăcu foarte mult. Peste trei zi le veni în vizită şi Pustovalov în persoană. nenorocita?. Si pe cât se vedea îl impresiona şi ea. — Vanicica. ar Olenca îl îndrăgi. a care era legat de suflet. îndată începu să vorbea stovalov. gândea şi ea la fel. — Mă rog. Pe Cuchin 1-au înmormântat marţi. Bărbatu lui nu-i plăcea nici o distracţie şi de sărbători şedea acasă. Olga Semionovna. că-i un om cumsecade.cu hohot. admi nistratorul depozitului de lemne al negustorului Babacaev. — Acum lemnul se scumpeşte în fiecare an cu douăzeci Ia sută.. în doliul cel mare. Dacă bărbatul găsea că în odaie e prea cald. şi atunci trebuie să ne stăpânim şi să îndurăm cu supunere. cum se mai zbate! Peste trei luni se întorcea Olenca de la liturghie. — şi dacă dintre cei ce ne sunt aproape moare cineva înseamnă că aşa a voit Dumnezeu. Di n întâmplare mergea alături de ea Vasilii Andreevici Pustovalov. încât nu dormi toată noaptea. Olenca s-a întors acasă mie rcuri şi. producând un zgomot de lemn uscat. După asta. a stat puţin. la Vogancov. sau Ia birou — îi ziceau vecinii. drăguţul meu porumbel! De ce m-am mai întâlnit cu tine? De ce te-am cunoscut şi te-am iubit? Cui ai lăsat tu pe sărmana ta Olenca. sărmana. Petrecând-o pe Olenca până la portiţă. acum Vasilicica trebuie meargă după lemne în fiecare an în gubernia Moghiliov. visa munţi întregi de scânduri şi bârne. şiruri lungi. visa cum un regiment întreg de bârne de câte 12 arsini în lungime şi 5 versoace în lăţime mergeau îndârjit Ia război. — Drăguţa de Olga Semionovna. căci în curând îi şi veni. decât cu un negustor. se auzea în vorbele ei: grindă. — Olenca. a vorbit puţin. drug. Noi su . — Si tot acasă mereu. Era cu o pălărie de paie şi o vestă albă. blană. la teatru. îngrămădindu-se claie peste grămadă. scria socotelile şi vindea marfa. s-a aruncat în aşternut şi a început să plângă aşa de tare. Si ceva familiar. la o c cafea. vreo zece minute. şi că ar merge după el orice fată. — Tot lucrul îşi are rostul lui. — Ce tarif! I se părea că face negoţ de lemne de mult — NUVELE V 157 de mult. tălpoaie. drăguţă. 156 ANTON CEHOV — zicea omuî cu simpatie în voce. totul cădea şi se scula din nou. liniştit. apoi pleca după afaceri şi-1 înlocuia nevasta. mai înainte noi făceam negoţ cu lemn de aici. El de obicei stătea la depozitul de lemne până la prânz. Si ce tarif! — zicea ea acoperindu-şi obrajii cu mâinile. ce-i cu tine. sau la circ. aşa de tare îl îndrăgi. cum se aşeză la masa. Noaptea. sau că afacerile merg slab.. arse ca în frigur oaptea.. tristă. grindei. drăguţă? Fă-ţi cruce! — Gândurile. drugii. cu lănţişor de aur şi semăna mai mult cu un moşier. Si ea tot aşa.. om solid. în contra de ui de lemne. care şedea la birou până . iar a doua zi dimineaţă trimise după dama în vârstă. că în viaţă lucrul cel mai de seamă şi mai de trebuinţă e lemnul. Olenca ţipa în şi Pustovalov îi vorbea cu gingăşie. care. şi n-a puca Olenca sa închidă ochii si deodată i se năzărea barba lui întunecată. pe care le avea bărbatul. în curând fu ceruta în căsătorie u loc nunta. bârna. — răspundea Olenca. la Moscova. — Eu cu Vasilii n-avem când să umblăm pe la teatru. nes de căruţe care duceau lemnul undeva în afara de oraş. toată ziua i-a sunat în ureche vocea aşezată a lui Vasilii Andreevici. unul din vecini. cum a intrat la ea. când dormea. le avea şi ea. îşi luă ziua buna şi plecă înainte. cum se ciocneau bârnele.. grindele. Pustovalov şi Olenca trăiau bine. — spunea ea cumpărătorilor noştinţelor. Căsătorindu-se. puţin cunoscută. — Drăguţa! — ziceau vecinele fâcându-si cruce. — Să vă mai fi dus. o damă în vârstă.

dar cum trăia acum şi ce se petrecea la ea în casă.. Şi totdeauna se exprima aşa de serios. De sănătatea animalelor domestice trebuie să te îngrijeşti. porumbelul meu? — plângea. Făceau presupun eri. la depozit. după 158 ANTON CEHOV poartă. apoi mâncau plăcintă. în curte şi în stradă. îi povestea cu jumătate de gură despre veterinar şi viaţ -i nenorocită NUVELE J 159 în familie. întâlnindu-se la poştă cu o damă cunoscută. faceţi-vă milă de mine. iar în zilele de post a peşte. venea pe la ea medicul veterinar al regimentu lui. Olenca se plictisea grozav şi noaptea nu dormea. clătina din cap şi i se făcea milă de el. Vladimir Platonâci: să te fi împăcat cu nevasta. mergeau alături cu feţele înduioşate. Erau interesante mai ales povestirile lui din viaţa-i de familie. clătinau din cap si vorbeau despre băieţaş. sau raţă. luându-şi ziua bună de la eî şi petrecân până la scară. S-o fi iertat măcar de hatârul copilului! Băieţaşul cu siguranţă înţelege. *x în fiecare zi. Uneori. Doamne. în orcându-se de la biserică. mirosea plăcut a borş şi a friptură de miel. aşa de cuminte. seara. oricui să trăiască cum trăiesc eu cu Vasicica. rochia ei de mătase foşnea plăcut. din faptul că o vedeau bând ceai în grădiniţă cu veterinarui. sau din faptul că. un miros frumos venea de la amândoi. îngropându-şi bărbatul. după ce bău nişte ceai fierbinte. La birou întotdeauna fierb varul. sa-ţi dea Dumnezeu sănă Domnului. Acum o ura şirimitea în fiecare lună câte 40 de ruble pentru întreţinerea copilului. Umbla cu o rochie neagra şi renunţase pentru totdeauna la pălărie si mănuşi. Când Pustovalov pleca în gubernia Moghiliov după lemn. roşii amândoi. ieşea din ca rar. dar boala îl înv omul muri după o suferinţă de patru luni.. ieşi fără căciul să dea nişte lemne. iar ea tot îi mai vorbea: — Ştii ce. fiindcă 1-a trădat. care probabil îl do eşte acasă pe tata. dimin le. — Dar cui m-ai lăsat. Aşa trairă Pustovalovii în pace şi linişte. L-au căutat doctorii cei mai buni. la amiază. si amândoi oftau. care-i citea gaz ta. imitând pe bărbatul său. o vedeau cum se ducea la târg cu bucătăreasa. apoi. ridică doliul şi începu să deschidă obloanele de la ferestre. Vasilii Andreevici. amândoi se aşezau dinaintea ic elor şi se rugau la Dumnezeu să le dea copii. în dosul uşii. Pustovalov şi Olenca se duceau la vecernie. în iubire şi în deplină înţelegere. Si Olenca iar rămase văduvă. Mereu auzi cum se îmbolnăveşte lumea din lapte şi se con taminează de la cai şi vaci. Veterina rul era acum jos. a zis: — La noi în oraş nu există o supraveghere vete rinară regulată şi de aceea sunt multe boli. O dată pe săptămână soţii mergeau la se întorceau de acolo alături. şase ani. trăim bine. de pildă. dar s-a despărţit de nevastă. — îi zicea. Uneori. lângă poarta nu se putea să treci fără să-ţi vie poftă de mâncare. Si numai recură şase luni. — îţi mulţumesc că te-ai mai plictisit puţin cu mine. — N-am ce zice. amărâtă si nenorocită? Oameni buni. — zicea Olenca cunoştinţelor. după o ciudata întâlnire de gânduri.. ca şi de sănătatea . despre asta se puteau face numai presupuneri. răci şi se îmbolnăvi. nu ne arde nouă de fleacuri. r-o iarnă. şi trăia acasă ca o călugăriţă. după provizii. Iar când Pustovalov se întorcea. —• Ei. numai la biserică sau la mormântul bărbatului. — Cum am să trăiesc eu acum fără tine.. îi povestea câte ceva sau juca cu ea cărţi astea o distrau. Prin teatrele astea ce-ai să găseşti? Sâmbetele. Dumnezeu să te aibă în grija.tem oameni muncitori. Era însurat şi avea un fiu. acasă beau ceai cu pâine şi cu unt si fel de fel de dulceţuri. o orfană părăsită.. Olenca ofta. Ascultând toate aste a.. de sărbători — la liturghie şi. — slavă Domnului! Dă. Smirnin. şi pe cumpărători îi cinsteau cu ceai si covrigi. un tânăr care stătea la ei în gazdă.

dar despre Olenca nimănui nu-i venea să gândească rău. şi găsise noua sa fericir aripa cealaltă a casei. se alintă arce alene. Olenca a îmbătrânit şi ea. dar acestea nui mai deşteptau nici un gând. fără să-şi dea seama. Când le veneau musafiri. Ceea ce era mai rău. dar pentru ce e butelia. Pe o alta lumea ar fi condamnat-o. Ea şi veterinarul nu spun imănui despre schimbarea întâmplată în raporturile lor şi căutau să ascundă.. inima se strânge de duioşie. sau mujicul. te rog să nu te amesteci. La urma urmelor devine plicticos! Ea se uita la el cu nedumerire şi spaimă şi-1 întreba: — Volodicica. şi totul era aşa de clar în viaţa ei. să n-ai o opinie! Vezi. şi acu ea un fel de nouă viaţă. şi acum în toate era de aceeaşi părere ca şi el. anii cei mai buni trecuseră. Dar fericirea nu ţinu mult. plin de praf. când se lăsa noaptea. de pildă. vorbim între noi. desp re abatoarele din oraş. De adie a primăvară. Vedea obiectele din jurul ei şi în egea tot ce se întâmpla de jur-împrejuru-i. Olenca putea să expl ice orice si şi-ar fî spus părerea despre orice. lenca nu putea să aibă secrete. se ducea la culcare şi-si vedea în vis cu rtea pustie. Mânca şi bea. îi e şi gust de pelin. dar pe Olenca n-o mişca aceste mângâieri de pisică. colegii lui din regiment. dar numai un moment. 162 ANTON CEHOV apoi — iar pustiu şi întrebarea: la ce mai trăieşti?. Brâsca. însă — nu mai avea nici o părere. sau cum merge un mujic în căruţă. nu voia nimic. şi nu ştia despre ce să vorbească. dar despre ce să vorbesc? Si cu lacrimi în ochi îl îmbrăţişa. aproape în mijlocul S iberiei. 160 ANTON CEHOV Olenca repeta ideile veterinarului. doar.oamenilor. Se uita cu indiferenţă la curtea pustie. se urâţi. apoi. să nu vorbeşti ceea ce nu înţelegi! Când noi. de ad uce vântul zgomot de clopote dinspre catedrală — deodată izbucnesc amintiri din trecut. turnându-le ceai sau servindu-le cina. Şi Olenca rămase singură. iar el se jena grozav şi după ce plecau musafirii. sau cum plouă. fiindcă regimentul a fost mutat undeva foarte departe. necunoscută. şura s-a lăsat într-o parte şi toată curtea s-a umplut de buruieni şi de urzici. acoperişul a rug nit. cum stă butelie. apoi veterinarul. vara stă în cerdac şi în suflet. sau plo aia. şi în inimă e aceeaşi goli ne ca si în curte. începea să vorbească despre pesta bovină. E ra limpede că nu poate trăi fără o legătură sufleteasca nici un an.. veterinarii. Şi cât e de grozav. şi pe stradă trecătorii nu se mai ui la ea ca mai înainte şi nu-i mai zâmbeau. Olenca era cu desăvârşire singură. Olenca slăbi. Âsta-i trebuie ei? I-ar tr . Cât de iute fuge timpul! Casa Olencăi s-a întunecat. maidanul Ţigănesc acum se numea st acolo unde fusese grădina "Tivoli" şi depozitele de lemne. lacrimi îmbelşugate curg din ochi. Veterinarul plecă împreună cu regimentul. îl implora să nu se supere şi amândoi erau fericiţi. o înhaţă de mână ş tea înfuriat: — Te-am rugat. pisica cea neagră. au răsărit case şi s-a format u n şir întreg de hudiţe. acuma si în idei. ca şi mai înainte. fără îndoială. nu se gândea la nim ic. Ole nca. Tatăl îi murise de mult şi fotoliul lui era aruncat în d. fără un picior. la care era mai bine să nu te gândeşti. ce sens e în ei — nu poţi să spui şi n-ai putea să spui nimic nici pentru o mie de ruble! Când erau Cuchin şi Pustovalov. dar despre nimic nu-şi putea forma o idee. Serile Olenca NUVELE 161 T şedea în cerdac şi auzea cum cântă muzica şi plesnesc rachetele la "Tivoli". iar iarna sta la fereastră si se uită ia zăpada. s-a urâţit. Şi-i e atât de greu în suflet şi atât de amar — parcă ar fi mâncat pelin! Oraşul. dar nu reuşeau. încetul cu încetul se lărgea în toate părţile. plecă pentru tot deauna.

cu nişte ochi albaştri şi cu gro piţe în obraji. a dumitale e pisica? — o întrebă pe Olenca. şi cu dânsa un băieţa mic decât îl arătau anii (mergea acum pe al zecelea). încep use capul pe umărul lui. spre seară. câ d copilul stând în sufragerie îşi repeta lecţiile. să-i încălzească sângele răcit.. mintea. an după an. cât e de greu acum pentru c pii să înveţe 164 ANTON CEHOV . ca şi cum băieţaşul ar fi fost al ei. să mai trăiesc şi o viaţă cu domi ciliul fix.. nici o părere. iar Olenca. Avea acum părerile ei. o dama slabă. pleacă. Ce zice Maura. să ne dăruieşti şi nouă unul. — Vladimir Platonâci de unde te-a adus Dumnezeu? — Vreau să mă mut aici cu totul. gras. tot sufletul.. Mama grozav se teme de şoareci! Olenca mai vorbi cu dânsul. — Staţi aici. ca după un somn îndelungat. şi de tă se strânse de un sentiment de fericire. într-o zi călduroasă de iulie. — Mi-am dat demisia. deodată bătu cineva în portiţă. A doua zi se şi boia acoperişul casei. Sosi nevasta veterinarului. îi dădu ceai. d-apoi eu n-am să vă iau nimic! — zise Olenca. şi iată că am venit să-mi încerc norocul în libertate. tremurând de bucurie. şi din nou începu să plângă. drăguţa. E mare. veterinarul. Olenca deodată îşi aduse aminte totul. Ce cauţi? Si tot aşa. a înlemnit: în dosul portiţei se afla Smirnin. d-apoi închiriază casa mea! De ce n-ar fi bună? O. b ucătăreasa. urâtă. Olenca pleca singură deschidă şi. cărunt şi îmbătrânit civil. Şi Olenca aruncă de pe genunchi pe Brâsca cea ne e cu necaz: — Pleacă. iar eu umblu şi caut locuinţă.. Doamne. — Insulă se numeşte.. Pe faţă-i se lumina zâmbetul de mai înainte. Apoi e timpul să dau şi băiatul la liceu. să-i dea gândirea. — repeta Olenca. — o parte de uscat. — NUVELE O 163 — Doamne. şi în marea-i emoţie. şi nici o bucurie. şi întreag iinţa a Olencai se înviorase. Si seara. Si de abia intră băieţaşul în curte.. — Insulă se numeşte o parte de uscat. Copilaşul meu! Ce cuminte şi alb!. pe când începu să treacă pe stradă cireada ora toată curtea se umplu cu nouri de praf. — citea el. — Porumbelul meu! — îngâna Olenca. nici nu băga de sea intrat amândoi în casă. zi după zi. e bine zis. frumosul. se şi văruiau pereţii. şi asta era prima ei părere pe care o rosti cu încredere după atâţia ani de tăcere şi de goliciune de gânduri. nu se putu stăpâni...ebui o iubire care să-i cuprindă toată fiinţa. cu mâinile în ş uri umbla prin curte şi dădea ordine. — Mătuşica. Olenca îl privea cu drag şi cu milă şi şop — Drăguţul mamei. Ştii că m-am împăcat cu nevasta? — Dar unde-i? — întrebă Olenca. mie îmi ajunge şi mansarda. dire cţia vieţii. cum s-au aşezat să bea ceai. îndată se auz esela şi fericită. — zise Smirnin. înconjurata din toate părţile cu apa. şi la cină vorbea cu părinţii lui Saşa. îndată se lua după pisica. fără să rostească o vorbă. şi inima din pieptu-i se încălzi deodată. cu părul scurt şi cu o expresie capricioasă a feţei. aruncând o privire. — Când o avea pisoi. — E cu fiu-meu la hotel.

Olenca mult timp îşi face cruce pentru el şi şopteşte rugăciuni. încă n cit cu totul din somn. sau o caramea. mătuşica. cum îl iubeşte! Dintre iubirile ei de mai înainte nici una n-a fost aşa de adâncă. şi-1 aşeză acolo într-o odăiţ Şi iată că a trecut o jumătate de an. Figura-i întinerită în ultima jumătate de an zâmbeşte. ar da-o cu bucurie. — zice ea cu tristeţe. se uită îndărăt ş — Dumneata. despre manuale — tot ce spune de spre ele Saşa. dar tu n-ai învăţat bine fabula. După el. ţinând o mână sub obraz.. du-te acasă. împreună pregătesc lecţiile şi plâng. c isos în casă. apoi se aşază să bea ceai.. uitându-se la ea simt o plăcere şi-i zic: — Bună ziua. dar că învăţământul clasic tot e mai bun decât cel real. ca să inspecteze herghelii.în licee. îl mută la dânsa. se roagă lui Dumnezeu. Aşe aşternut. Trece o jumătate de minut. pentru şapca lui şi-ar da toată viaţa. drăguţă. şi e rău dispus. când sentimentul de mamă i se aprinde tot mai mult.. şi nu se ma întorcea.. din nou lovituri.. Mama băiatului plecase la Carcov.. pisica cea neagră stă culcată lângă ea şi toarce: — Sfrrr. pentru g opiţele lui din obraji. trăsură.. fiindcă din liceul clasic l ţi-e deschis oriunde: vrei — du-te la medicină. parcă 1-ar petrece într-o lungă călătorie. te rog. se întoarce acasă încet foarte mulţumită. Deodată. şi Olencăi i se părea că băiatul e cu totul părăsit. lasă-ma în pace! zice Saşa. Şi începe să vorbească despre profesori. la soră-sa. drăguţă! E timpul de mers la liceu.. dragă Olga Semionovna! Cum mai trăieşti.. cei care o înt c. Când cârmesc în NUVELE ' 165 e liceul. Ah. şi lacrimi îi curg pe obraji din ochii închişi. în mansardă. va avea casă proprie. se îmbracă. seara. apoi. când Saşa.. cu lacr imi de înduioşare. se uită în urma lui fără să clipească. — Saşenca.. 166 ANTON CEHOV Adoarme şi tot se gândeşte la acelaşi lucru. iar ea îi bagă în mână vreo curmală. merge Olenca. liniştită. Ea se opreşte. zice Olenca. — zise Olenca în piaţa. — scoală. de învaţă... "Mama cere . Cum să înveţe un copil?. — Saşenca! — îl cheamă. I-e milă să-1 tre scă. — Saşenca. nic iodată încă sufletul ei nu s-a supus aşa de deplin. Câtă bătaie de cap cu tine! Caută. o lovitură puternică în portiţă. Pentru băieţaşul ăsta străin. Saşa începu să meargă la liceu. în fiecare dimineaţa Olenca a în odaia lui: copilul doarme dus. şi se uită la el. De ce? Dumnezeu ştie de ce. bea tre e de ceai şi mănâncă doi covrigi mari şi o jumătate de pâinişoară franţuzească cu unt.. de dezinteresat şi cu atâta mângâiere ca m. după ce se c visează la acel viitor îndepărtat şi neguros. dar cu şapca mare şi cu ghiozdanul la spate. fără zgomot. isprăvind şcoala. Olenca se trezeşte şi nici nu respira de frică ma îi bate cu putere. va deveni doctor inginer. drăguţă? — E greu acum la liceu. despre lecţii. o pro blemă. de când Saşa stă la ea. vrei — du-te Ia inginerie. La ceasurile trei stau la masă împreună.. Apoi pleacă pe stradă la liceu: micuţ. băieţaşul se ruşinează că e urmărit de o femeie înaltă şi grasă. nici nu suflă. se luminează. sfrrr.. sfrrr.. Băieţaşul se scoală. Ascultă-i pe profesori! — Ah. până când băiatul dispare la intrar . se va însura. şi se întâmpla u vină pe acasă uneori câte trei zile. o traducere latinească. După ce-1 petrece pe Saşa Ia liceu. "Vreo telegramă din Carcov" — se gândeşte începând să tremure din tot corpul. Saşa se uită îndărăt. va avea copii.. tatăl pleca în fiecare zi nu ştiu unde. că moare de foame. e iubire. cai. — Glumă-i asta: ieri la clasa întâi le-a dat o fabulă de învăţat pe dinafară. că acum ajung eu şi singur.

. nu-i cumva acolo lista tragerilor? — Da. Aşa... — Am uitat pe ziua de azi să mă uit în gazetă. — 9499? — întrebă îngălbenindu-se şi lăsând din mâni faţa de masa împăturită. — Va să zică există o probabilitate de câştig. acum uită-te! . Marţi am plătit procentele. acum însă. fără sa se mai poată controla. ca un copil căruia îi a un lucru strălucitor. şi înţelese că nu glumeşte. — Dar biletul tău nu s-a pierdut la muntele de pietate? — Nu. după cină. 9499 e! — zise cu o voce surda. Olenca se culcă şi se gândeşte la Saşa. după o tăcere lungă. picioarele.. iute lasă gazeta pe genunchi şi. Serios! — Dar numărul biletului? — Ah. — repetă Ivan Dimitrici.. aşteaptă. De pe inimă îi cade cu încetul greutatea. şi totodată aşa de. care împreună cu familia sa cheltuieşte 1200 de ruble pe an şi e foarte mulţumit de soarta lui. 9499 şi 26. Şi. strângând masa.. Dar mai trece un minut şi se aude voci: s-a întors ve erinarul acasă de la club. care doa adânc în odaia de alături si din când în când vorbeşte în vis: — îţi arăt eu ţie! Pleacă! Nu da!. înţelegi. şi înc tească o gazetă. "Ei. Ivan Dimitrici zâmbi larg şi prosteşte. la Carcov. — Uită-te.. slavă Domnului!" — se gândeşte Olenca.opilul la ea. şi i se pare că om mai nenorocit d ecât ea nu se găseşte în întreaga lume. ca şi lui. om de mijloc. — zise nevastă-sa.. mâinile. neavând ce face — gazeta tot îi era sub ochi... Uitându-se la nevastă-sa. îi izbi privirea cifra 9499! Fără să se uite care-i numărul biletului. Ba nu.. şi niciodată nu s-ar fi apucat să se uite pe lista tragerilor. — Seria noastră se găseşte. i se răceşte corpul. ca şi cum -ar fi împroşcat cineva cu apă rece pe 168 ANTON CEHOV pântece. nu mai de parte decât pe rândul al doilea de sus. Femeia zâmbi şi ea: şi ei. simţi o răcoare plăcuta: te şi gâdilă. — răspunse Ivan Dimitrici. da. r BILETUL DE LOTERIE ivan Dimitrici. e. îi plăcea că el a numit numai ser nu s-a grăbit să afle numărul biletului cu noroc. > — Ce număr? — Seria 9499.. Numai o probabilitate. — Să vedem. De altfel.. Doamne!" E disperată. biletul 26. Ivan Dimitrici nu credea în norocul loteriilor. O. se aşeză la întâmplare pe divan... speriată. e şi dulce! — Masa.. — Da. ţi-e şi frică. ca o ironie a necredinţei lui. zău! Cel puţin numărul seriei noastre se găseşte! Cel puţin numărul. dar există! — Ei. da! Mai trebuie şi numărul biletului. stai. A te chinui şi a te întărâta cu speranţa u posibile fericiri — e aşa de dulce. Femeia se uită la faţa Iui mirată. — duse de getul de sus până jos pe numerele seriilor.

după prima impresie. Curge ploaia zi şi noapte. se clati erzui pe apă. dar daca ar fi al meu. aş cumpăra.. — Undeva. i-e cald. cu mâinile pe genunchi. Putinţa fericirii le întu nu puteau nici măcar visa.tr. şi le zugrăveau în minte.— Stai. Iată-1 lungit cu burta în sus pe nisipul fierbinte chiar lângă pârâu. Să te plimbi. găinile.. O viaţă nouă... — Da... cu dobândă. să ieşi din casă — cu neputinţă. prin grădina de zarza vat. cu zile blânde şi senine ... Cufundat întrlă dulce. vreo zece mii — la cheltuieli imediate: o mobila nouă.) 2) ocroşcă — salată de zarzavaturi. ploios. se plimbă de câteva ori prin odaie. — Ce-ar fi să fi câştigat?. pe malul râului. După baie — ceai cu frişca şi pesmeţi cu unt. înainte de toate pentru vreo douăzeci şi cinci de mii un imobil. — totu-i ud. aduc morcovi şi ridichi cu miros de pământ proaspăt. parcă nu se teau gândi.. o călătorie.. Ivan Dimitrici nu se gândeşte la nimic. raci etc. sau în grădină. vântul e umed şi rece.. şi cu toată fiinţa simte că n-are nevoie să argă la slujbă nici azi. Asta. o plimbare sau un whi st cu vecinii. — Da. după bureţi. trist. zgribulit.. mult timp îşi netezeşt e pieptul gol şi intră în apă.000 — la bancă. să mai bei un pahar. cu borş şi cuburi de gheaţă (ntr. se dezbracă fără grabă. pe lângă clăbucii de săpun aleargă peştişori. începu cu încetul sa viseze. o catastrofa!.... ce au să cumpere. Câinii.. sau se uită cum prind ţăranii peşte cu năvodul. caii.. 1) dace — vilă.... Vine apoi un timp posomorât. liniştit.. un săpun şi pleacă alene la scăldat.. — ca să digeri bine. Restul de 40.000! Ăştia nu-s bani. Copilaşii vin în fugă din grădina d zarzavat. copiii — băieţaşul şi fetiţa — scormonesc în nisip sau prind gâze prin iarbă. un capital! Si acum închipuie-ţi că mă uit deodată în listă şi găsesc 26! îm? Ascultă. ar fi bine să cumperi o moşie. oricum. Biletul e al tău... ceva ca o moşie.. carne... şi numai după linişti.. Să te întinzi pe divan şi s foieşti fără grabă vreo revistă ilustrată. e bine.. In apă. — zice nevastă-sa. visând şi ea. să-ţi deschizi aţipeşti.000.. mai poetic. casă la ţară (n. Ivan Dimitrici îşi zugrăveşte toamna cu ploi.. ţinând gazeta în mână. ba chiar înăbuşitor!. unul mai p lăcut decât altul. tăcuţi. plata datoriilor şi celelalte. după ce a mâncat ocroşcă ^ rece cu gheaţă. o moşie.. vine în rândul al doilea de sus. ce-ar fi să fi câştigat? Soţii începură să râdă şi se uitară lung unul la altul. cu seri răcoroase. lăsându-se pe scaun. sănătos. Când apune soarel cearşaf. — zise femeia. n-ai nevoie de dace % al doilea e. Dar s-a săturat de a sta lungit. un venit. şi în toate aceste tablouri se vedea pe el: sătul. Pe asemenea timp trebuie să te plimbi cât mai mult prin parc.. toată ziua trebuie să umbli dintr-un colţ în altu .. dar la însăşi fericirea care era aşa de aproape. în gubernia Tuia. sunt o putere. Atu nci pleacă să vadă cum se coseşte fânul. Ivan Dimitrici. Mai întâi. atunci câştigul ar fi de 75.. sub un tei. să iei un râşcov. Seara. unde au să plece? Se gândeau numai la cifrele 9499 şi NUVELE »vr:<î' 169 75000. nu puteau măcar spune la ce le trebuie lor aceşti 75. n-ai unde. să-i tragi un pahar zdravăn de rachiu. arborii goi plâng. nici poimâine. Si în închipuirea lui Ivan Dimitrici se îmbulziră fel de fel de tablouri. sau un castravecior murat. mai avem timp pentru a ne deziluziona. sau Orlov. se înţelege. nici mâine. şi i se citea pe faţă că e fericită. apoi să-ţi acoperi faţa cu revista.) 170 ANTON CEHOV sau în pădure.

pe la staţii trebuie mereu să alergi după apă fierbinte pentru ceainic. Aş depinde de ea. o să mai ceară dacă-i refuzi. în Indii! — Si eu aş pleca în străinătate numaidecât. în sudul Franţei. Speranţa şi ura — amândouă dispărură deodată. ştii. a se târî. ura începu să-i răscolească pieptul şi. miro pe când el e încă tânăr. a cerşi. cosuleţe. . mie mi-ar da numai o sută de ruble... of ează nu ştiu după ce şi se plânge că din pricina drumului o doare capul. or să scă toate necazurile. Numai să mă încurce pe mine.. — Nu-ţi permit!" Bărbatul i-a înţeles privirea. Urâcioşi ! Dacă le dai. Şi ce să caute ea în străinătate? Ce sens ar a ea? Are să stea în odaie şi are să mă ţină lângă ea. oftează. şi lui Ivan Dimitrici şi nevestei lui îndat se pară ca odăile sunt prea întunecoase. se înţelegea pe rfect de bine ce visează bărbatul. "E uşor să faci planuri pe socoteala altuia. în ItaJia. Avea visurile şi dorinţele ei intime.. O să-i ascundă de mine. se uită iute la pagina a patra a gazetei şi declară cu triumf: — Seria 9499. or să răspândească minciuni. n î Ivan Dimitrici se plimbă prin odaie şi continuă să se gândească.. de aceea e zgârcită. te blesteamă. butter brod-uri.... eu aş pleca în străinătate. uitându-se la nevastă. care trăiesc din prezent. Toţi aceşti frăţiori.. s-a urâţit.. — totuşi. "Nu se pricepe la bani — tufă. nesuferite. că cina nu i-a săturat. de-i Clin. zdravăn. cu prefăcătorii. Ce plictiseală! Ivan Dimitrici se opri şi se uită la nevastă. aşteaptă. biletul 46! Nu 26!.. planurile. Se uita şi ea la el. Ea nu poate să stea Ia masa. Ia ce să meargă în străinătate? Ce înţelege ea acolo? Si totuşi ar merge.... de-i Neapol. Mi-nchipui. — zicea privirea ei. — se gândi. cu zâmbete dulci. ştia că ar fi întins primul mâna la câştigui ei.. nu de cele care tot drumu l se gândesc şi vorbesc numai de copii. sau în soc nor femei uşurele. pacheţele. A început să i se pară respingătoare şi nesuferită chiar faţa nevestei. că numai le pasă . Ia ăia NUVELE l 171 uită-te la numărul biletului.. că a cheltuit o mulţ de bani. t — Mai stai. Si Ivan Dimitrici începu a se gândi că pe timpul toamnelor târzii ar fi bine să plece undeva. Si în realitate.. Ivan Dimitrici se gândea cu răutate. dar singur. Dacă ar câştiga... Mi-nchipui: cum ar primi banii — îndată sub şapte lacăte. mici şi scunde. a um i se păreau respingătoare. surioare.. Rude lor sale are să le dea din belşug. îşi aduse aminte de rude şi de feţele lor pe care mai înainte le privea cu indiferenţă. pentru ea — tot una. toate astea sunt fleacuri şi prostii. vioi: ar putea să se însoare şi a doua oară. în sufletul lui î să fiarbă ură pentru ea. "Ce fiinţe scârboase. Si-o închipui pe nevastă-sa în vagon. cu o mulţime de legăturele. apă rece. nu al meu!.. fiindcă-i scump.. se sperie şi tremură pentru fiecare golog an. cum or afla de câ îndată au să înceapă a veni." . băbeşte. "Ş-apoi mi-ar pune la socoteală fiecare ban! — se gândi Ivan Dimitrici. "Se înţelege." — se gândi. mătuşi. dar mie mi-ar pune la socoteală fiecare copeică. Ii veni o idee: ce-ar f i dacă ar merge si nevastă-sa în străinătate? Să călătoreşti e plăcut. — Masa.. femei fără griji. Ştiu eu!" Si pentru întâia dată în viaţă bagă de seamă că nevastă-sa a îmbătrânit. ca sa facă în neca te-si.... socotelile ei. şi tot cu ură ş u răutate... i^v 172 ANTON CEHOV Şi-aduse aminte de rude. — Biletul doar e al ei. restul — sub lacăt!" Si acum nu cu zâmbet — cu ură se uita la nevastă-sa. unchi.uiţi plictisit pe ferestrele întunecate.

. cu un vizi tiu greoi şi perne de catifea.. cu un cap voluminos. iar boierul cu mamzela guvernantă prinde peşte încă de dimineaţă..NUVELE 173 stomacul. nu ştiu de ce. tu eşti? — zise Greabov fără să-şi întoarcă privirea de la apa.. şedea turceşte pe nisip şi prindea peşte cu undiţa.. se gândi şi plecă la râu. — Dar. N-am prins nici eu. Poate prindem măcar ceva-ceva. am stat aici tot timpul cu. aici de dimineaţă! O plictiseală cum nu-ţi pot spune. Era îmbrăcata în rochie albă de prin care se întrevedeau cât de colo umerii slabi şi galbeni. De cingătoarea de aur atârn a un mic ceasornic de aur. lua-m-ar dracii! Mă duc şi mă spânzur de cel d p!. de dimineaţă. Spre seară peştele tot mai muşcă. că serile sunt lungi şi plicticoase. şi mă uit la apă ca un dobitoc. un om mare.... ca un ocnaş. păsăresc. Otţov pufni. Toată ziua prind... în anticameră îl întâmpină un lacheu somnoros. ş . ai înnebunit? — zise Otţov. — înjuri faţă de o damă.. — Acasă-s boierii? — întrebă mareşalul.. — Dă-o la naiba! Hai să bem rachiu! — Aşteaptă. Pălărîa-i era căzută pe ceafă. cu drăcoaica asta.. nici stafia asta. — zise I van Dimitrici începând să-şi arate capriciile. Din trăsură sare Feodor Andreevici Otţov. Poţi s-o lauzi. ieşiţi în afară. Cuconiţa cu copiii a plecat în vizită.. — Măi să fie al dracului.. Dracul m-a pus să mă deprind cu pescuitul? Ştiu că-i o prostie. Ar trebui să merg la fân şi eu prind peşte! Ieri la Haponievo a slujit Prea sfântul şi eu nu m-am dus. stăm. semănând mai mult cu un cârlig. tot cu prostiile tale? N-ai pierdut încă deprinderea? — Unde dracu?. tocmai când se apropie de râu.. Otţov stătu o clipă.. în jurul amândurora — o tăcere adân Amândoi erau nemişcaţi. dar stau! Stau ca un ticălos.. dragă... — Nu. — Bună-ziua. Greabov. să caute pe Greabov. Ivan Cuzmici! — A. îl găsi la vreo două casă. cu nişte ochi de rac. — Dar dracu' s-o ia! Tot nu înţelege o boabă rusească. — Ai venit? — Cura vezi.. Stăm. dar şi o soartă crudă! — râse Otţov. gros. Rău se prinde azi. decât cu un nas.. — Pe un lci numai hârtiuţe pe sub picioare. Dar tu. ca râul pe care se legănau pîuteîe. Stau... 176 ANTON CEHOV — O nespusă plăcere. şi chiar pe ea. Uitându-se în jos de pe malul prăpăstios şi zărindu-1 p abov. nişte coji de nucă.. Prindea şi ea peşte cu undiţa. numai firimituri.. poţi s-o înjuri — pentru ea-i tot una! Uite ce nas are! Ai să cazi leşinat numai de . şi nici pe dracu! îţi vine să ţipi. mareşalul uezdulu i. cravata se lăsase într-o pa stătea în picioare o englezoaică subţire şi înaltă... " i i l O FIICA Â ALBIONULUI La conacul moşierului Greabov se opreşte o admirabilă trăsură cu cauciucuri. Niciodată nu s e mătură prin odăi! îmi vine să plec din casă. uitându-se pieziş spre englezoaică.

. Stă nebuna de zece ani în Rusia şi să nu rupă ea o vorbă rusească! Un aristocratei de ai noştri se duce la dânşii şi îndată învaţă să latre ca ei. matahala dracului! Si vine dinspre ea un fel de miros de putregai. Ptiu!. încetează. ei.. iaca aşa aş lua-o parcă şi as bate-o în pământ! Stai!.. îţi zic! Trebuie să .. Oftând.. parcă m-aş fi lovit cu coatele de o balustradă... — Miss Tfais! Je vu pri. afurisenia şi-ţi dai seama că-i om şi că.. cu neputinţă să-1 rosteşti! Englezoaica. — Ce? Nu înţelegi? Pleacă.. iată! Afurisită arătare! Numai pentru copii îl ţin pe tritonul ăsta! Să nu fie copiii. — Ai văzut? — întrebă Greabov. — S-a prins! — zise...... şi se încruntă. frate!— urmă Greabov. Dracu s-o ia. — Va să zică. La mine.. O să trebuiască! Si dacă-ai şti cum n-aş vrea să mă dezbrac! Pe englezoaică va trebui s-o îndepărtăm.. Greabov trase încă o dată.... probabil.. Cum s-a uitat la mine cu ochii ăştia zgâiţi. — De vreo piatră. întoarse încet nasul în direcţia lui Greabov si-1 măsură u o privire dispreţuitoare. Sta. n-as lăsa-o sa se apropie la zece verste de moşia mea! Nasul — ca la uliu.... Smucitura n-aduse nici un rezultat. Spre seară se prinde bine. dracu să-i ştie! Uită-te la nas! La nas! > _ NUVELE ' 177 — Ei. în prezenţa ei e incomod să te dezbraci. Ce drăcărie. cum sa-ţi spun să mă înţelegi? Ascultă. — Miss. dragă. pe ea! Nu pot s-o văd cu sânge rece... Englezoaica căscă. Priveste-o: prinde şi oficiază! Priveşte totul cu dispreţ. Te-ai năpustit asupra unei femei! — Nu-i femeie. Dar ştii cum o cheamă? Uilca Ciarlzovna Tfais... şi nu mai scoase cârligul... — Doamne iartă-mă! O să trebuiască să mă bag în apa. Greabov se îngălbeni. Sfoara se întinse... — Mă mir. Dar talia? Păpuşa asta îmi aminteşte un cui lung. Să nu crezi ca n-o fi visând miri.nasul ei! Stăm împreună zile întregi. Si toate astea în tăcere. râzând în hohote. schimbă râma si aruncă undiţa. mişcându-se neliniştit şi bombănind blest pu să smucească sfoara. si nici măcar o vorbă! Stă ca o matahală şi se zgâieşte la apă. E jenant. Ştii. 178 ANTON CEHOV — Ce păcat! Trebuie sa mă bag în apă! — Dar dă-o încolo! — Nu se poate. cum să-i spun? Ei.. mi se pare. încolo! Pleacă încolo! Auzi? Miss Tfais inundă pe Greabov cu dispreţ şi scoase un sunet nazal. De la Greabov ridică ochii spre Orţov si-1 învălui si pe dânsul cu acelaşi dispreţ.. Ei. prin urmare. auzindu-şi numele. e damă! Greabov aruncă pălăria şi cravata. muşcă!. Oricum. Am prins ură.... Pe faţa lui Greabov se arătă suferinţa. — se adresă englezoaicei.. Ii place şi ei să prindă peste.. Greabov se sculă şi ridică undiţa. e regele naturii.. ă-ă-ă. e fată. grav şi măsurat. am şi simţit un fel de convulsii.

— zise Greabov. — strânse el din umeri. Fedor Andreevici. care tocmai sosise de la slujbă şi-şi scotea mănuşile la el în birou. acum ce să fac? —• Las-o naibii! Hai să bem rachiu! — Nu se poate. Voce. şi deprinderile rele trebuie stârpite de la început.* — De la dumneavoastră.. animalule! — Şi să zici că s-ar sinchisi cel puţin.. Englezoaica începu să sprâncene. pentru străini! Greabov îşi scoase ghetele. Procurorul tribunalului. făcu din ochi ş — Aici. lovindu-se peste şolduri. Otţov se apucă de pântece. Pe faţa-i galbenă trecu un zâmbet trufaş. căscă şi aruncă undiţa. Evghenii Petrovici Bâcov-schii. Poştaşul a s gazetele şi două scrisori. e batjocură! — Cine-o pune să nu înţeleagă! O lecţie pentru ¥ r NUVELE 179 ei. matahala dracului! Du-te încolo! încolo! Greabov o smuci pe Miss de mână. Seara. băgându-se în apă şi făcându-şi cruce. D-apoi de câţi ani e? — De şapte.. ş u să râdă. Dumneavoastră vi se pare lucru de glumă. Moşierii pufniră-n râs.. ca de obicei. dar le-ara spus că nu sunteţi acasă.. n-am ce zice! Nu înţelege! Ei.j — Foarte adevărat! Dar de unde ia tutun? •-. Peste două m te şedea liniştit pe nisip şi prindea peşte cu undiţa. îi arata nişte tufe şi se aşeză jos: du-te adică după tuf cunde-te acolo. rosti iute o frază lungă engle zească. ca să-şi scoată ghetele. pantalonii. Ivan Guzmici. — E prima dată în viaţă când îi aud vocea. de ce-oi fî având eu în toate verile spuzeală pe corp? — Dar bagă-te mai degrabă în apă sau acoperă-te cu ceva. Azi şi alaltăieri am băgat de seamă că fumează.. Greabov aruncă surtucul şi vesta şi se aşeză pe nisip. ca să-mi acopere vocea. suflând zgomotos. ce zici? Mare năzbâtie! O să trebuiască să mă dezbrac în prezenţa ei. Se înroşi şi de râs şi de ruşine. — Asta-i desconsideraţie. — Ascultă. ieşi din apă. şi t urechile. E mai presus decât mulţimea! He-he-he!. l' — Da? Atunci trimite-mi-1 încoace. şi a început să cânte tare... Greabov descurcă cârligul. mişcând energic din sprâncene. acum trebuie să se prindă. e rece! Uite cum mişcă din sprâncene! Nu pleacă. dragă....mă dezbrac. dragul meu. Otţov se întoarse cu faţa . te rog. — Trebuie să mă răcesc. Când am început să-i fac observaţii.. Apropo. aruncă de pe el albiturile şi rămase în costumul lui Adam. se dădu la fund şi.. să clipească din ochi. din sertar. — BrrrL. /////////////•///> ACASĂ î — Au venit de la Grigoriev după o carte. Spune-mi. v-am rugat să mai vedeţi de Ser ioja.. — zise mareşalul ho hotind în pumni. se uită la guvernanta care-i dădea raport. — Serioja fumează. . Mi-1 închipui pe drăcusorul ăsta cu ţigara. dispreţuitor. afurisita! — zise Greabov. nu-i Anglia! Miss Tfais schimbă cu sânge rece râma. Evghenii Petrovici. Englezoaica. Nici nu ne consideră drept oameni! Intrând până la genunchi în apă şi întinzându-se cu tot trupul său enorm. . Ei. dar la vârsta lui fumatul e o deprindere vătămătoare şi rea...

al cărui sex se putea ghici numai după îmbrăcăminte: slăbuţ. constituie un fel de confort. de viaţa lor de mai târziu. părul bu privirea. iar şi mai sus. deşi nimeni — dintre pedagogi şi părinţi — nu ştia în ce constă a şi crima fumatului. ci neva umbla din colţ în colţ. în odaia copiilor. se gândea intens la ceva. legea vieţii sociale: cu cât un rău e mai p uţin înţeles. în mijlocul unor nori de fum. astfel de gânduri uşoare. nu rămân mult timp în cap. Asa-i.. Evghenii Petrovici îşi aduce aminte de directorul său din liceu. când fumatul Ia şcoală şi în odaia copiilor inspira profesorilor şi părinţilor ază ciudată şi neînţeleasă. — Pa-pa a so-sit! Pa! pa! pa! — Votre pere vous aîtend. N-au/i? "Dar oare ce să-i spun?" — se gândi Evghenii Petro viei. teribile după rezultatele lor. juridică. îngrijorată. stânjenite. ca cea pedagogică. Şi înainte de a născoci el ceva. — înainte de a ne săruta trebuie să vorbim. A j. băieţaş de şapte ani. Organismul viu posedă capacitatea de a se adapta iute. Era o groază anume. şi caricatura asta îl făcu să zâmbească. începură să rătăcească prin capul lui Evghenii Petrovici. Peste două odăi. încât se îngălbenea.. care îndemna la gânduri lenevoase. şi parcă s-ar i pe la suprafaţa creierului. Chiar oamenii foarte deştepţi nu se sfiau să se războiască cu un viciu pe care nu-1 înţelegeau. care se speria până într-atât. într-o singură direcţie. a guvernantei îi trezi amintiri din timpuî de mult trecut. Sunt 184 ANTON CEHOV . de Wl/lifo r// 182 ANTON CEHOV un arşin întreg. — răspunse procurorul. un bătrân foarte cult şi blajin din fire. se vede. Bâcovschii se aşeză într-un fotoliu dinaintea mesei de lucr u. erau e licee. l iterară.' îşi aduse aminte de vreo doi-trei exmatriculaţi. în momente de odihnă. că pedeapsa adesea aduce mult mai mult rău. decât crima comisă. Era seara. — M-ai chemat? — Pardon. care vin numai unui creier obosit. îndată convoca consiliul pedagogic extraordinar şi-1 condamna vinovat la exmatriculare. în birou intra fiul lui. Si tot gânduri din astea. 183 gânduri care apar nu ştiu de unde şi nu ştiu de ce. li se ciuntea viaţa. nu ştiu enormă. pe la ceasurile nouă. la al doilea cat. altfel. şi nu putu să nu se gândească la urma urmelor. deasupra tavanului. şi să vorbim serios. allez vite! — strigă guvernanta. vorbeau guvernan ta şi Serioja. de a se deprinde şi a s e da după orice fel de ambianţe. Sus.. un omuleţ. bluza de catifea. când dădea de vreun cu ţigara. pardon. casnice. închise ochii şi începu să se gândească. Serghei Evgheniei. depărtându-1 de la sine. deli Era ca un fruct de seră: totul părea în el neobişnuit de gingaş şi moale: mişcările. îşi înfăţişa în minte pe Serioja al lui. cu atât e mai crâncenă şi mai aprigă lupta cu el. fără a pătrunde mai adânc. Pentru oamenii obligaţi a gândi ceas ri şi zile întregi după un singur calapod. Serioja. judecând după mersul nervos.. şi gamele monotone şi depărtate adăugau la liniştea serii un fel de aţipi e. omul ar trebui să simtă în orice clipă cât fond iraţ al conţine activitatea lui raţională. NUVELE • . destrămate. Copiii erau bătuţi cu vergi fără mila. Paşi omului care. în ac p faţa severă. o odihnă plăcută. — Bonjour. sau suferea de vr eo durere de dinţi.După plecarea guvernantei. şi cât de puţin adevăr şi siguranţă se găsesc chiar în ciri atât de responsabile. patru mâini făceau game. pe ju mătate uitat. urcându-se pe genunchii tatălui şi iute sărutându-i gâtul.. papa! — zise el cu voce gingaşă. ţipând ca o pasăre speriată. uşoare. cu faţa bălaie. — Pa-pa a so-sit! — începu să cânte băieţaşul. la al treilea cat.

E adevărat? Fumezi? — Da.. Doar nu ţi-i iau eu! Poate aş vrea să-i iau. — Natalia Semionovna te-a văzut de doua ori fumând. nu-i frumos.. atunci sunt dator înainte de toate să cer permisiunea... — Adineauri mi s-a plâns Natalia Semionovna că tu fumezi. căţelul acum e al meu şi pot face cu el ce mi-o plăcea. E adevărat! — Iată. iei din sertare tutunul altora şi minţi.. Evghenii Petrovici îndreptă gulerul lui Serioja şi se gândi: "Oare ce să-i mai zic?" — Da. dar tutun. Serioja se uită fix la tată-său. Ia tine în birou încă n-am fost şi nu m-am atins de nimic. — urmă. Foarte rău! Dacă eu fumez. ci ai tăi! — la-i. foarte nemulţumit de tine. — Papa.... Aşa-i? Tu ai cai şi tablouri .. nici tu r~ NUVELE ' '///. apropiind flaconul de ochi. daca vrei! — zise Serioja. fumezi. 185 n-avem dreptul să ne atingem de el. Las' să stea! — Nu mă înţelegi.. Natalia Semionovna are un cufăr cu haine. va să zică nu o dată. papa. de la tine de pe masă. Serioja se uita la pieptul lui si asculta cu atenţie (îi plăcea să stea seara de vorbă cu tata). e al meu.. adevărat! Am fumat de două ori: azi şi mai înainte.... — E adevărat. Trei vini! — A. vezi.. te rog.. nu-i om de treabă (Nu asta trebuia să zic! — se gândi Evghenii Petrovici). Oricine are dreptul să se folosească numai de bunul lui propriu. — Ce ţi-am făcut? — întrebă cu nedumerire. Mai înainte erai băiat bun. ia-i! Căţeluşul ăsta galben. fiindcă nu-i al nostru. apoi se rezemă de marginea mesei şi începu să se e cu ochii săi miopi la hârtie şi la călimară. Privirea-i rătăci de-a lungul mesei si se opri la flaconul cu guma arabică. Fumez . De pildă. ci de doua ori. dar eu nu zic... Cufărul ăsta e al ei.. şi noi. Va să zică eşti dovedit vinovat de trei fapte urâte: fumezi. nu-s ai mei. Bâcovschii îi luă flaconul din mâini. încruntându-se şi mascându-si un zâmbet. vezi.. eu ţie. Aninând alene frază de frază şi imitând limbajul copilăresc. adică nici eu.. acum însă văd că te-ai stricat si eşti rău. din ce se face cleiul? — întreabă deodată. — zise procurorul. Nu-i aşa. — Aşa. dar. Sunt foarte.supărat pe tine şi nu mai te iubesc.. Bâcovschii începu să-i expli ului său ce înseamnă proprietatea. am fumat o dată. mai şi minţi pe lângă toate celea.. nu te jena.. Căţelul tu mi 1-ai dăruit.. Da. apoi îşi trecu privirea pe masă şi ridică din umeri. — Tu. Să ştii dragă: nu te mai iubesc şi nu-mi mai eşti fiu. — De la tine nu m-am aşteptat la aşa ceva. iar dacă ia un lucru străin. Mai întâi de toate n-ai dreptul să iei nişte tutun care nu-ţi aparţine. nu ţi-am dăruit! Tutunul e al meu! (Nu-i explic cum trebuie! — se gândi procurorul. e cu totul altfel!) Dacă vreau să fumez tutun străin. — zise Bâcovschii.. da-a! — îşi aduse aminte Serioja şi ochii îi zâmbiră. asta nu înseamnă că se poate fuma. clipind din ochi. — Azi. ridicând sprâncenele. îl puse la loc şi urmă: — în al doilea rând.

un vechi om de drept. moare mai curând decât trebuie. nu dă nici o imp rtanţă nici greşelilor sale. Are în cap mica lui lume si ştie. Ei. dacă într mi-ar părea rău după tutun.. sau parcă ar fi urmărit desfăşurare a propriilor gânduri. ce e important si ce nu. s-a încurcat cu desăvârşire şi nu ştie ce să spună copilului. — Pe cu-vân-tul meu." Si lui Evghenii Petrovici i se păru ciudat şi ridicol că el.. şi ea îl sugea.) — Tutunul vătăma foarte mult sănătatea. Moartea duce pe cealaltă lume mame şi unchi. De aceea nu pot fi înlocuit ele cu nimic în educaţie. apăsând . — A ţipat de ne-am speriat cu toţii şi am alergat Ia bucătărie." Pe când umbla el şi reflecta. Răp i trăiesc în cer. lângă stele. NUVELE *]! 187 Azi. undeva.. Pe faţa-i palidă se înche ga o astfel de expresie. — Nu mă ascultă. Suportă ei oare despărţ "Ce să-i spun? — se gândea Evghenii Petrovici. nem Se gândea probabil la moartea care aşa de curând i-a luat pe mama şi pe unchiul Ignatii ... iar copiii lor şi viorile rămân pe pământ. Mai ales. Evident. — Pe orice băieţandru prins cu fumatul îl băteau cu vergile. şi cine fumează. —. Şi cum poate ea lua în un deget murdar? Papa. în rând cu copiii. încercă abajurul cu degetul şi oftă. mă dându-mi bani şi bomboane. trebuie să ştii şi a gândi ca dânsul. Serioja se urcă cu picioarele pe scaunul din cealala ltă parte a mesei şi începu să deseneze — ca să nu murdărească hârtiile şi să nu se atingă de asă era un pacheţel de foi. ca parcă ar fi ascultat ceva.. — Unchiul Ignatii cânta frumos din vioară! — zise. sau de a căpăta vreun premiu. mă mustru din pricina asta şi nu mă iubesc. ce să-i spun? Ce?. D acă nu fuma. dă-mi cuvântul tău de onoare că nu mai fiimezi. "Mai înainte. fiindcă ele ştiu. unchiul Ignatii a murit de ftizie. si la oamenii slabi mul de tutun produce ftizia şi alte boli. Apoi povesti cum în timpul mesei a intrat în curte un flaşnetar cu o fetiţă. însă. ci în mod conştient. Cu logic nu faci nimic. nu-i destul să te dai dup imbajul lui. dacă m-aş fi supărat.. Cum să-i vâri în cap?. — zise Serioja.şi ştiu că nu-i cuminte. ca tine... care cânta ş juca în sunetele muzicii. aş fi plâns." Procurorul se ridică şi începu să umble prin odaie. — se gândea. nici argumentelor mele. "El cu ideile lui! — se gândi procurorul... nu din dorinţa de a se distinge. si un creion albastru. şi se uită de acolo pe pământ. tăiate înadins pentru Serioja. mijloacele astea apar ca nule şi imorale. pe vremea mea. iar care era mai curajos şi mai deştept. în felul l ui. Ce proastă! Nat a Semionovna îi spunea să bage degetul în apă rece. Ascultă. încă nu te-ai întărit. să râdă. Tu ai un piept slab. sa plângă. Serioja se uită îngândurat la lampa. doar asta-i necuviincios?. pedagogul de azi se sileşte să facă pe copil să primească principiile bune nu de frică. Când îl prindeau în şură şi-1 băteau din nou. poate trăia până azi. chestiile astea se rezolvau grozav de simplu. care o jumătate din viaţă s-a exersat în tot felul de "desfiinţări". Iată.. o tristeţe şi ceva asemănător cu spaima se arătă în ochii lui mari. — cântă Serioja. ca sa mă facă să nu mai fumez. fugea de f aşa mai departe. după bătaie începea să poar e tutunul în carâmb şi fuma în şură. — zise Evghenii Petro viei. Mama mea. — Acum vioara lui e la Grigorievici! Serioja se rezema din nou de marginea mesei şi căzu pe gânduri.. preveniri şi 188 ANTON CEHOV pedepsiri. desenând o casă ş in sprâncene. Ca să-i câştigi atenţia si conştiinţa. (Al dracului pedagog mai sunt! — se gândi procurorul. Bazându-se pe logică.. — Azi bucătăreasa a tocat varza şi şi-a tăiat un deget. până când băiatul creştea mare. Cei slabi şi fricoşi de seama se lăsau de fumat. fumatul e vătămător pentru 186 ANTON CEHOV nişte băieţaşi mici. Pe mine m-ar înţelege admirabil.

încât. luă o poziţie mai comodă şi se ocup rba părintească. o şuierătură — sub forma unei aţe spirale. în pictură. după ce se uită la desen.. de ce stau uşierii lângă uşă? Ca să nu intre hoţii? Procurorul simţea pe faţă respiraţia lui. inaccesibile celor mari. Părăsind desenul. să exprime prin creion. papa! — zise.. şi iubise el vreodată. şi în suflet i se făcea cald şi moale. "Poftim de-1 bate. — Nu! Sunt un slab pedagog! Dacă cineva dintre profesorii sau dintre judecătorii noştri s-ar uita aici. Papa. în capul meu. pe M în roşu. în toată clipa se atingea de obrazul lui. — se gândi. şi neschimbat.. Ia te uită: la tine acoperişul ajunge tocmai la umărul soldatului. ca şi sălbatici i. si mama. Serioja se mai mişcă de câteva ori. afară de obiecte. copiii. au felul lor de a vedea şi nişte cerinţe ciudate.. — zise procurorul. colorând literele. nu mi-ar fi frică. — bombănea. de aceea şi pro blemele le rezolvau cu curaj. unde să mai fac eu pe pedagogul! Mai înainte oamenii erau mai simpli. — Acum semeni cu Ivan Stefanovici. în zig-za puncte în loc de ochi şi baioneta aşeză mai comod. şi senzaţiile-i proprii. unei persoane adulte Serioja ar putea să-i pară anormal.. ci un elev. Mai era nevoie sa discute cu el? Din observaţiile NUVELE 189 din desenele lui Serioja. — Dar iată. sau un acuzat. Astfel. Lângă casă stătea un soldat cu mănătoare cifrei patru. aşa de moale. de pă ul lui. şi gândurile nu mi s-ar împrăştia. Serioja găsea p osibil şi rezonabil să-i deseneze pe oameni mai înalţi decât casele. întâi o netezi bine. ci în g sufletul lui ar fi stat pe catifeaua hăinuţei lui Serioja. Serioja se urcă pe genunchii lui şi se foi mult până se — Nu. — Pe cu-vân-tul meu! Iată! Iată! "Dar ştie el ce înseamnă un cuvânt de onoare? — se întrebă Bâcovschii. Pe hârti coşuri ca nişte fulgere. până la marginea foii. de parcă nu numai mâinile. se gândeau mai puţin. Dacă băieţaşul ăsta ar fi nu fiul meu. — Poftim de născoceşte pedepse! Nu. Serioja de f iecare dată. în şcoală şi la judecată toate afurisitele astea de întrebări se rezolvă mult mai simplu decât acasă: aici ai de-a face cu oameni pe care îi iubeşti până la nebunie şi iubirea e pretenţioasă şi complică problema. 190 ANTON CEHOV . atunci n-au să i se mai vadă ochii. apoi o desfăcu în două şi începu s-o pieptăne după mode itelor... sunetele unei orchestre le înfăţişa sub f rma unor pete sferice.. întu necaţi ai băieţaşului şi i se părea că din pupilele largi îl priveau.tare cu creionul şi aplecându-se deasupra desenului. După o obs ervaţie atenta. îndată o să semeni cu. uşier stru. — Omul nu poate să fie mai înalt decât casa. m-ar numi o zdreanţă şi m-ar bănui poate de prea multe subtilităţi. şi nevasta. în mintea lui. zilnice asupra copilului. Se uita în ochii mari. Evghenii Petrovici se aşeză la masă şi luă în mână unul ura o casa cu acoperişul strâmb şi cu fumul care ieşea din uri. fumurii. — Dacă-1 faci pe soldat mai mic. vopsea pe L în culoare galbenă. Dar vezi că. procurorul se convinsese că... pe A m negru. su netul se combina atât de strâns cu forma şi culoarea.

apoi tresări şi zise cu voce scăzută. ridicând ochii în tavan. dărâmară palatul. să apere palatul. unde creşteau.. Tocmai aşa fântâni erau în grădina îm mai mari. numai că după poveste — îndată la culcare! în serile libere... — Ei. pe alături de voinţa povestitorului. Sticla da un su et mai delicat şi mai gingaş decât metalul.. şi procurorul observa că fabula. Serioja asculta cu încredere şi se uita în ochii tatălui fără să clipească. iar fabula şi morala decurgea arecum de la sine...Noi ne gândim prea mult." Apoi îngrămădea tot felul de prosti ovate şi povestind începutul.. sau sfârşitul. cântau pasări de felurite culori. într-o oarecare împărăţie. trand afiri.. un băieţaş tot aşa de mic.. Ochii lui din nou se învăluiră de tristeţe şi ceva ca o spaimă. nu ştia pe dinafară nici o poezie si nu ţinea min te nici o poveste.. ca să te apuci de învăţat. şi acum în grădină nu se mai găsesc nici cireşe. ştii. portocale... logica ne-a mâncat fripţi. situaţii — se luau la întâmplare. Si trăia într-un palat de sticlă. Iar palatul. cireşe. . Bătrânul gârbovit şi bolnav rămase fără nici un ajutor. încât de fiecare dată trebuia să improvizeze. băieţaş. cu cât reflectează mai mult şi intră în subtilităţi. frate dragă. ca şi tine. Aşa. personal lui Evghenii Petrovici. nici clopoţei. — zice pro curorul. fiu şi moştenitor al împărăţiei...... într-o oarecare împărăţie a fost şi a trăit un ţar bătrân. e timpul să dormim. de câte ori sufla vântul sunau aşa de gingaş — sa-i tot asculţi. dacă vei căuta să pătrunzi mai adânc. Nu era capricios. Lui Serioja îi plăceau mult aces te improvizaţii. bergamote. şi câte si mai câte? Jucau jedouri.. îl omorâra pe bătrân. — începu Evghenii Petrovici. Cu cât e omul mai dezvoltat. care strălucea şi scânteia NUVELE • . De bună seamă. cu cât ieşea mai modestă şi mai simplă. înfloreau lalele. nu deranja lucrurile de pe masă şi în general era foarte cuminte. se afla într-o grădină av de mare. Procurorul con ua şi se gândea: "Si mai încolo?" Mult timp o mai lungi astfel. papa. 191 în soare. se culca devreme.. Ca majoritatea oamenilor activi. Aşa. Era un băieţaş bun. ca o bucată mare de gheaţă curată. — Ascultă. cu o barbă lungă. Avea un singur cusur — fuma. de judecat. De obicei începea de la şab lon: "Intr-o oarecare ţară. persoane. timp 192 ANTON CEHOV de un minut se uită îngândurat la fereastra întunecată.. căruntă şi cu nişte mustăţi. — într-o oarecare ţara. De arbori atârnau clopoţei de ticlă. Ei. frate dragă. N-avea cine să cârmuiască împărăţia.. cu atât e mai nehotărât. nici păsări. cât curaj şi credinţă treb ne.. Ţi-ad ci aminte.. lăcrămioare. i se păru caraghios şi naiv. şi curentul apei ajungea până la vârful arborelui celui mai înalt. Asemenea sfârşit.. — se zburli Serioja. — Spune noapte-bună şi pleacă. Evghenii Petrovici avea obiceiul de a-i spune lui Serioja pov eşti. — Bătrânul rege avea un singur copil. dar a supra lui Serioja povestea produse o impresie puternică. cu impresiona mai mult pe băieţaş. Tablo ri. — eu mai stau! Spune-mi ceva! Spune-mi o poveste! — Bine. — Nu. — Nu mai fumez. Veniră duşmanii. cu atât e mai sfios. până când sfârşi aşa: — Din pricina fumatului fiul împăratului se bolnăvi de ftizie şi muri când avea douăzeci de ani. de compus cărţi groase!" Bătură zece ceasuri. uite aşa! Bun. fără pregătire. Evghenii Pe trovici se mai gândi niţel şi urmă. niciodată nu ştia cum are să fie mijlocul.. care... ai văzut la casa de ţară a mătuşii Sonia?.. f abă mai greu.

194 ANTON CEHOV după ultima modă.. Avea expresia aceea r ece şi preocupată a unui om care a venit să regleze o afacere bănească. îmi vine să las baltă lucrarea asta! Si Vorotov luă hotărârea sa-şi înfrângă cu orice preţ lenea lui din naştere şi să se apuc ba germană şi limba franceză. eşti ca o pasăre fără aripi. Dar dacă te uitai la umerii ei largi şi rotunzi. Vorotov o privea cu sfiala şi curiozitate. înşelăciuni. intime. o chema Alisa Osipovna Anchet. dar gândurile leneşe. vrei o rublă. n-am nimic împotrivă. Porni aşadar în căutare de profesori. mare şi nu unor copii. cărora trebuie neapărat să le ţii un "discurs". fără îndoială.. ci cu amestecuri. totuşi. poate toate astea sunt fireşti. Sunt încântat! în-timp ce discuta cu mademoiselle Anchet despre condiţiile de angajare. dar locuitorul ca tului al doilea tot mai umbla încoace si încolo.. poate chiar 25 de ani. "Doctoria trebuie să fie dulce. Cât despre pretenţia dumitale de a primi o rublă pe oră. la spatele ei frumos arcuit şi la ochii ei s everi. — spuse Vorotov. O singură dată.. puţine sunt iluziile?. ci din fabule. — se gândea. nici nu se încrunta.) — Este absolut îngrozitor! Dacă nu cunoşti limbi străine.. scamatorii. E groazic! — îşi zicea el răsuflând din greu. Alisa Osipovna. îţi ziceai că.... (Ca să poată să respire mai în voie. Atunci intră în birou o tânără. începu o mică lucrare ştiinţifică. Nu-i mijlocul cel adevărat. greoi şi astmatic. după părul ei bucl scurt şi după talia neînchipuit de subţire.. — Pofteşte-o înăuntru. forma artistică. îţi voi da o rublă. — Fie. — reluă Vorotov. aşa trebuie să fie.. tatăl lui începu să umble încet de colo-col bească. atunci când. nici nu zâmbea. O întrebă apoi dacă nu dorea un ceai sau poate o cafea si dacă afară era vreme frumoasă." Şi-aduse aminte de juraţi. şi fiisese trimisă de către un prieten al lui Vorotov. terminând universitatea cu titlul d e aspirant.. Avea aerul unei adevărate franţuzoaice. flat." Se aşeză la lucru. ca niş pilule? Asta nu-i ceva normal. îmbrăcată cu gust. Judecând după chipul ei palid şi languros. feci orul îl anunţă că o domnişoară doreşte să-i vorbească.. era profesoară de limba fr anceză. de el însuşi. versuri. De altfel. Deasupra tavanului gamele nu se mai auzeau... Si prostia asta omul şi-a impus -o din timpul lui Adam.. — Aşadar. care a tras învă ieţii nu din predici şi legi. Falsificări. ale vieţii de toate zilele rătăciră încă me prin capul lui.. Apoi. Se prezentă. lui otov începu iar să i se para că nu putea să aibă mai mult de 18 ani. pe când Vorotov se afla în biroul lui şi lucra. Zâmbea . — o să facem zilnic lecţie de la şapte la opt seara. (Deşi n-avea decât douăzeci şi şase de ani.. "Ai zice că aici a avut efect frumuseţea... ai fi zis că n-are mai mult de 18 ani. adevărul frumos... de publicul c are-şi însuşeşte istoria numai după epopei şi romane istorice. De ce adevărul şi morala trebuie să fie servite nu în stare brută... eu 1-am rugat.. pe la amiaza. LECTH COSTISITOARE 1 A nu cunoaşte limbi străine este pentru orice om cult un handicap serios în viaţă. neapărat într-o forma zaharată şi aurită. dar asta nu-i o consolare.După ce-şi luă seara buna şi plecă la culcare. romane. într-o zi de iarnă. faţa ei fu străbătută de un zâmbet de nedumerire. foarte graţio asă şi părea teribil de tânără..) — Si zici că Piotr Sergheici te-a trimis la mine? Intr-adevăr. — îrni pare foarte bine! Ia te rog loc! — zise Vorotov gâfâind şi căutând să acopere cu palma gulerul cămăşii de noapte. trebuie să fi avut 23.. F aptul acesta îl simţi puternic Vorotov. Puţine sunt în natură înşelăciunile făcute c-un anumit scop. at când a aflat că fusese chemată să dea lecţii unui bărbat în toată puterea cuvântului. obişnuia să lucreze în cămaşa de noapte.

"E o adevărată plăcere să întâlneşti tinere ca aceasta. Si Vorotov se apucă atunci să-i explice franţuzoaicei cum învaţă adulţii limbile străine. cu umerii ei aşa de bine făcuţi şi cu mijlocul aşa de . Franţuzoaica se uita la el cu nedumerire. fără doar şi poate că s-ar fi supărat pe el şi 1-ar fi certat. 197 Vorotov zâmbi cu bunăvoinţă şi respiră din greu. începu: — Gramatica franceză are 26 de litere. desigur.. de unde scoase un volum jerpelit. Doamne ajută! Să începem chiar cu titlul. Pierdu un sfert de ceas cu cuvântul "mem . "Memoires". propunerea lui Vorotov părându-i-se copilăr ească si absurdă. — vrând să înveţe limbile moderne.. Alisa Osipovna intră pe uşă. până la amiază dădea lecţii într-un pension. Deschise metoda Margot pe care o luase cu ea şi.începu el. analizând rând pe rând. se mulţumi doar să ridice puţin din umeri si-i răspunse: — Bine." Vorotov. mademoiselle. made-moiselle Anchet.NUVELE *\ >\ 195 binevoitor mângâind postavul verde care-i acoperea biroul. fiecare cuvânt. cu atenţie.. îmbrăcată cu haine atât de elegante. Alisa Osipovna îi răspunse că a învăţat la pension. — O cunoştinţă de-a mea. a doua B. iar ea. Cu acelaşi aer sever şi preocupat. — Asta înseamnă "Amintiri" — spuse mademoiselle Anchet. — o întrerupse 196 ANTON CEHOV Vorotov. ^^BIV ^PP nPP ^^P" r NUVELE -H.. în limba f ranceză. limba latină precum şi limba greacă. Si ce crezi? Si-a atins ţelul în mai puţin de un an. că dreptul să dea lecţii particulare. Vorotov scotoci prin dulapul cu cărţi. iar Vorotov nu mai putu lucra mult timp după aceea. — E de datoria mea să te previn că în ceea ce mă priveşte va trebui să-ţi s i niţel metoda de predare. vom face aşa cum doriţi. — Atunci... ce şcoală urmase şi din ce îşi câştiga traiul. A. Cum însă ea venea de la un toată firea. şi se interesă prieteneşte cine era.. Păcat!. te rog. Dacă vreunul dintre elevii ei copii i-ar fi făcut această ciudată propuner e. silind-o să se zbată singură pentru existenţă. De ce n-am face şi noi aşa? Să luăm un autor oarecare şi să începem să citim. Se aşeză în faţa biroului. germană şi latină şi a început să le citească în paralel. când ceasul indica ora şapte fără cinci minute. — Bănuiesc că da. •— Amintiri. .. plim bându-şi palmele pe postavul lui verde şi se gândea. care îşi câştigă singure existenţ însă cât se poate de regretabil că nevoia n-o iartă nici măcar pe o fată aşa de frumoasă şi asă. la treabă. lăsând în urma ei acel parfum discret şi suav de îmbrăcăminte f meiască. A doua zi pe seară. cum e Alisa Osipovna. iar de l a amiază şi până seara preda franceza câtorva familii respectabile. — Acesta e bun? — o întrebă el.. care pe deasupra mai era şi gras. că tatăl ei murise nu demult de scarlatină.. si cu altele în afară de lecţii. Adevărul e că eu cunosc limba rusă. zâmbind. care nu mai întâlnise niciodată până atunci o franţuzoaică. Apoi Alisa Osipovna pleca. — lartămă. —. se gândi că Alisa Osi . se mai ocupa. a luat Evangheliile în limba franceză. cu obrajii îmbujoraţi de ger. fără n ci o altă introducere. — repetă Vorotov. că mama ei făc a flori. Am studiat de asemenea lingvistica comparată şi cred ca putem să renunţăm la metod a Margot şi să începem să citim efectiv dintr-un autor oarecare. Prima literă se numeşte A.

. Apoi lecţiile continuara ca mai-nainte. biata de ea. faţa ei tresări uşor şi-şi p sia aceea severă şi preocupată. Munceşte de dimineaţa şi până noaptea târziu şi mai găseşte timp să-şi fa Când se făcu ora opt fix. N-o mai întreba nimic şi nici nai întrerupea. Se hotărî deci să nu-şi mai piardă vremea degeaba. Fără îndoială. pentru întâia oară de când începuse să-i dea lecţii.ires" şi încă unul cu prepoziţia "de". de ce franţuzoaicele se bucura de reputaţia de a fi frivole. el însă nu mai era atent. Atunci. învăluindu-se în parfumu ochiei ei.. neavând ce face în acest timp. Vorotov scoa se din buzunar un plic cu şapte ruble şi. Era obsedat de aceeaşi idee: cum ar putea să facă să aibă încredere în el. Alisa Osipovna veni la lecţie elegant îmbrăcată într-o rochie trandafi rie. Vorotov îi admira gâtul. să renunţe la servici i şi să-şi caute alt profesor. suav şi tulburător. se uşinat şi-i părea rău.. parcă nu pricepea ce îi spunea elevul ei şi nici nu se străduia să înţeleagă bine. care-i răspu ndea fără chef la întrebări. ca fumul.. privind în pământ. Si iarăşi nu mai fu în stare de nimic. când la gâtul sau la mâinile ei albe şi fine. Ea continua să traducă după cum îi era voia. se poticnea.. că -i zâmbea niciodată. deoarece de la lecţie se ducea direct la un bal. Vorotov ajunse la concluzia că profesoara lui era o tânăra drăguţa. ceea ce o cam obosi pe Alisa Osipovna. Vorotov înţelese dintr-o data cât era de importantă p entru ea o rubla şi cât de greu i-ar fi fost să renunţe la aceşti bani. iar când îşi dădea seama de ele. se uita când l apul ei cu păr buclat. Vorotov învăţa însă fără nici un fel de tragere de inimă. ca şi cum nici măcar nu-i trecuse prin minte să înceteze lecţiile. dar sunt dator să-ţi spun. ci ca şi cum îi ce numai permisiunea s-o lase câteva clipe singura. îş uze. Din când în când îi treceau în minte gânduri vinovate. cam decoltată şi răspândind un parfum atât de pătrunzător. mademoiselle nu bănuia încotro se îndreaptau gândurile lui. sunt pus într-o situaţie dif cilă. dar cam neinstruită. pe măsură ce el plutea în norul acela de parfum. îi spuse rece şi indiferent "au revoir... era încă şi mai fâstâcit — îşi dădea sea oaica ar fi putut pricepe de ce părăsise biroul şi se simţi încurcat. aruncând din când în când câ spre părul ei blond. şi-1 în singură. s-o cunoască NUVELE 199 mai bine. Când Alisa Osipovna veni pentru a şaptea lecţie... şi înţelegea acum. Considera ca toate astea nu duc nimic bun şi o lăsa pe franţuzoaică să predea în stilul ei. care nu avea nici o idee de cum se pre dă oamenilor adulţi. înroşindu-se tot mai tare... E grozavă. nici n-o int . sau cel puţin avea impresia că înţelege. dacă ai fi suflat asupra-i.. s-o ajute şi să-o facă sa înţeleagă că. femei care sunt o pradă uşoară. Pe măsură ce trecea timpul. Si. dar trebu las singură vreo zece minute. ţinându-1 în mână. Observându-i tulburarea. ca şi cum ar fi avut de-a face cu un elev oarecare. spunându-şi în sinea lui: "Cu siguranţă că nu-i ondulat natural. Vorotov îi punea mereu întrebări. gâfâia din greu şi. serioasă şi punctuală. Era chiar trist şi regreta că ea se purta cu el distant şi oficial. — Trebuie să-ti spun. Alteori se te mea ca nu cumva s-o atingă din greşeală. Deodată simţi ca un soi zvâcnitură în piept. franţuzoaica îşi dădu imediat seama despre ce era vor ba. Aruncându-si privirea spre plic. Băga iute plicul în buzunar şi continuă: — Te rog să mă scuzi.. începu să-ş e degete lănţişorul 198 ANTON CEHOV fin de aur. — murmură el. Chipul i se îmbujora niţel şi. Vorotov se duse în odaia de alături şi rămase acolo timp de zece minute. Când se întoarse. spatele dezgolit. Şi. mult timp: stătea în faţa biroului şi medita. rosti. motivând că nu putea să stea o jumătate de ora. preda cât se poate de prost. încât era parcă învăluită înt pe că s-ar fi înălţat în aer sau s-ar fi împrăştiat. câte zece pagini la fiecare lecţi .. da. de frumuseţe şi de go iune. ea se ridică. monsie ur" şi ieşi din birou lăsând în urma ei acelaşi parfum discret. Alisa Osipovna. foarte stingherit: — lartă-mă. într-una din zile.

nici deşt tă. erul că cochetează cu ei. oare? Care era.sau gândurile lui. de la teatru. pentru ca gândurile astea să se spul bere într-o clipită. pricina? Poate pentru că se simţea bine în compania ac elor tineri. vă rog! Nu se poate! Vorotov se perpeli toată noaptea care a urmat acestei întâmplări. că în urma acestei declaraţii n-o să ma dea lecţii şi deci n-o să mai capete câte o rublă pe oră. îşi sorbea din ochi frumoasa profesoară. Respirând din greu şi bâlbâindu-se d r fi fost în transă... începu să-i facă declaraţii de dragoste: — îmi eşti dragă! Te. Intr-o seară." Alisa se apucase sa traducă o altă carte. zicându-şi că se ducea la teatru ca să se odihn ească. eu vrut să dau pe ele la fii . monsieur". îi tăie calea. pe care-1 aştepta o carieră ştiinţifică să-şi lase lucrul balta si să se ducă la teatru doar ca să se 200 ANTON CEHOV întâlnească cu o fată. fără sa ştie nici el de ce. că va rămâne mereu i ndiferentă şi că el se afla într-o situaţie fără de ieşire. inima i se strânse ca în faţa unei fer iciri. mulţumită.. apro pe în şoaptă: — O. precum se stinge o lumânare în bătaia vântului când ieşi cu ea pe prispă ră. Vorotov cădea în visare. inima îi bătea cu putere şi. dar nu se poate! Nu mai vorbiţi aşa. apoi deschise cartea şi începu să traducă. şi-un zâmbet de încântare îi însenină chipul. iar ea dădu din cap cu nepăsare şi trecu repede mai departe — probabil că nu dorea ca cei trei cava leri să ştie că avea elevi şi ca era nevoită să dea lecţii. îşi zicea că franţuzoaicele sunt uşuratice şi les cucerit. De-ndata ce uşa se închise în urma ei. Se hotărî ca încă de a doua zi dimineaţă să-i caute la birou adresa şi să-i scrie o scris care să-i ceară scuze. pe timpul pauzelor. pierzându-şi capul şi ameţit de dragoste. Dar nu mai fu nevoie de scrisoare căci Alisa veni singură. Vorotov era conştient că era indiferentă.. De ce. înţelegea acum pentru întâia oara în via te gelozia. căutând ceva cu pati mă şi întristându-se când antractul se sfârşea. Iar când zări binecunoscuta ei rochie trandaf ochii ei cei frumoşi.. fix la ora opt. îşi saluta profesoara. Vorotov pricepu că era îndrăgostit. îi era ruşine. nutrea speranţe. pe care de-abia de o cunoştea şi care nu era nici instruită. "Leş Memoires" fiind de-acum citite.. Vorotov n-o mai văzuse niciodată aşa — fericită. începând cu lecţiil e următoare nu mai făcu eforturi să se stăpânească.. ca un adolescent. Chipul Alisei Osipovna rămânea mereu îngheţat. Vorotov se îmbr o porni şi el spre teatru. Alisa era împreună cu doi studenţi urâţi şi cu un ofiţer. îşi făce roşuri. Nu voia să recunoască faptul că un individ ca el. să se mai recreeze puţin şi nicidecum din cauza Alisei. exubera ldă. b uia. La înce put se simţi cam stânjenită. dar era destul să se uite la chipul ei. nu rupeţi aceste flori de la grădina mea.. Hohotea de râs şi vorbea tare. Din seara aceea. tânăr domn. nu se mai putu stăpâ momentul când Alisa se pregătea să iasă. Si în fiecare seară. îşi făcea planur făcea în sinea lui declaraţii de dragoste. într-o alta seară mademoiselle veni la lecţie cu un ceas mai devreme. NUVELE 201 Uneori. poate că-i unea apartenenţa la acelaşi mediu. fără îndoială. prin foaieuri şi pe coridoarele teatrului. acoperiţi cu un voal de tul. chiar în toiul lecţiei. era obsedat că o jignise cu declaraţia lui şi că n-o să mai vină la lecţii. după lecţie. Si totuşi. căci întorcea repede pagină după pagină şi traducea în mare grabă: — El mers în strada şi întâlnit pe domn pe care el cunoştea şi spus lui: "Unde grăbiţi dum ? Faţa aşa palidă pe care eu văd face mie rău. Deschise ochii mari şi rosti. motivând că la or a şapte trebuia să fie la Mălai Teatr. repede cu vervă : "O. te iubesc! îngăduie-mi să-ţi vorbesc! Alisa se îngălbeni — îi era frică. gândurile — şi cele inocente şi cele mai vinovate — sa vagabon-deze-n voie. ca de obicei. atât de aşezat şi atât de greoi. Se amăgea singur. îi spunea cu aceeaşi vo calma: "Au revoir. Si Vorotov îşi dădu seama de pră astia de netrecut care îl despărţea de un asemenea mediu. oare.

şi în trupuril e încă îngheţate ale băieţilor se dădea o adevărată bătălie între senzaţia de căldură şi cea vrând să cedeze în faţa celeilalte. încet. pri-vindu-1. a coperit şi el de promoroacă. îţi venea parcă să tremuri de frig şi să faci "b ama şi mătuşa se năpustiră să-1 îmbrăţişeze şi să-1 sărute. — Suntem încântaţi! Poftim! — răspunse tata. p e Volodea al ei. Dar după ce trec u primul val de bucurie. se-apropie şi Crăciunul NUVELE J ^ >. un dulău mare şi negru.. din spinările cărora ieşeau nori de . tot trupul lui împrăştia un mi os de ger aşa de plăcut. dar ştii cum e. — Doamne. afară de Volodea. şaluri şi glugi. doar cu o . Vorotov n-a învăţat nici un alt cuvânt în limba ceză. că mă găseşti fără haină. din cap până-n picioare. Pentru câteva clipe. face cu mâna un gest a le amite. fără să răspundă. apoi. galoşii şi perciunii toate erau pline de promoroacă — de altfel. la care erau înhămaţi trei cai albi. cu obrajii încă roşii de ger. apoi în castronul în care se spălau paharele. — Ei. se repezi în cameră ţinând o foarfecă 204 ANTON CEHOV în mână şi strigând îngrijorat: — Te-am aşteptat ieri! Ia spune. BAIETH — A sosit Volodea! — strigă cineva în curte. intrând în fuga mare în sufragerie. cu degetele roşii şi îngheţate. dar lăsaţi-1 să-i dea bună ziua şi lui tată-său! Că doar îi sunt tata. bucuros. A tradus până 202 ANTON CEHOV acum patru cărţi.. ameţiţi de primirea zgomotoasă de c avuseseră parte. nu? — Ham! Ham! — latră gros Milord. pătrunzând prin zăpada şi florile de gheaţă de pe geamuri. stăteau aşezaţi la masă şi-şi beau ceaiul. care va să zică. în timp ce bătrânul Koroliov. Poftim! Natalia. So e iarnă. Si dacă este întrebat cum mai merge lucrarea lui ştiinţifică. da! — îşi aminti Volodea. — A sosit Volodicika! — striga şi Natalia. ajută-1 pe domnul Cerepiţân să se facă comod! Dar. Mantaua de licean. vorbeşte despre vreme. totul fu cuprins într-o hărmălaie plină de veselie. dintr-o clipă într-alta. — A. Natalia se aplecă sa-i scoată pâs urorile lui — ţipau. Dumnezeule! Si familia Koroliov.. Volodea şi prietenul său Ce-ceviţîn. în sufragerie era cald. deoarece între timp Volodea intrase deja în hol. încât. stătea nemişcat un omuleţ. — Volodicika. aşa ca omul pe-acasă. KoroHovii băgară de seamă ca într-un ungher. se repezi de-ndată la ferestre. care aşteptau cu toţii să-1 vadă sosind. cu broboade.. şapca.. te rog. — Iartă-mă. 205 . Dumnezeule.. lovind cu coada pereţii şi mobilele. pentru numele lui Dumnezeu. cum ai călătorit? Bine? Doamne. iar acum îşi desfăce a gluga. In faţa intrării se oprise o sanie ru seasca încăpătoare. Dar sania era goală. îşi trimitea razele-i juc amovar.ca mea bolnav. daţi odată afara potaia asta! Mare bătaie de cap cu el! Ceva mai târziu. L-am poftit la noi. înfo folit într-o haina mare de vulpe." Alisa Osipovna vine şi azi la lecţii. dar acesta cine-i? — întrebă mamăsa. elev în clasa a doua. dar în afară de "memoires". uşile scârţâiau şi se trânteau. — Am onoarea să vi-1 prezint pe colegul meu Ceceviţân.

Tata şi fetele se ară Ia masă continuându-şi lucrul întrerupt la sosirea băieţilor — confecţionau flori şi alte e din hârtie colorată pentru pomul de Crăciun.. apoi în Kamciatka... îngrijorată.. că de-acolo şi până în California . şi atât de profund. stăteau şi ele la masă şi nu-şi mai puteau lua ochii de la noul venit. ajutaţi de samoiezi. şuşotiră o vreme nu şti i deschiseră un atlas şi se apucară să cerceteze o hartă. Ce sa-i faci. mâniindu-se că nu tăia bine. nici n-ai zis b ne "of". frăţioare. cea mai mare având unspr ezece ani.. Fetele băgară de seamă că până şi Volodea. negricios ruiat. dacă îl întrebai ceva. Să ne vedem noi mai întâi în America. dacă n-ar fi fost îmbrăcat cu haina de lice an. — Dar California unde se află? — întrebă Volodea. Avea o fire posacă. Nu eşti cumva tot dumneata. un de se află multe animale sălbatice cu blana scumpă. fetele îşi ziceau ca era. Katia. de când mama ta te petrecea cu lacrimi în ochi. ba chiar ţipau înfrico e parcă floarea ar fi picat de-a dreptul din cer. tr cutura din cap şi te ruga să mai repeţi o dată întrebarea. Ce să mai lungim vorba. nici măcar o foarfecă nu pot să am şi eu în casa asta! — răspundea Ivan Nikolaici sraiorcăindu-se. Cât ura ceaiul nu le vorbi decât o singură dată. Ivan N&olaici? — Doamne Dumnezeule. — California-i ceva mai jos. când se-ntorcea acasă. De f iecare dată când terminau o nouă floare scoteau strigăte de încântare. Dacă te luai după privirile pe care le schimba din când în când cu prietenul lui. ochii mici şi buz ele groase. şi-i întreba bodogănind: — Iar mi-a luat cineva foarfecă. care avusese întotdeauna o fire veselă şi vorbă a aceasta vorbea puţin. nu albicios şi rotofei ca Volodea.. Uitându-se la el. zboară. — rosti Ceceviţân în şoaptă — de la Perm la Tiumen. timpul zboară. ai fi zis că-i feciorul bucătăresei. Volodea lua şi el parte la pregătirea pomului de Crăci n. nu zâmbea mai deloc şi nu se arăta prea bucuros că venise acasă. încât... Sonia şi Masa.. Dar nu îl ţinea mult şi se înflăcăra din nou. Se aşezară amândoi la fereastră. de-acolo la Tomsk. apoi. După ce terminară de băut ceaiul. Arătă cu degetul spre samovar şi zise: — în California se bea gin în loc de ceai. Si-apoi în America. în alţi ani.. fără îndoială. Ceceviţîn e a de-o seamă cu Volodea şi aveau amândoi aceeaşi statură. şi chiar şi atunci doar ca să le spună lucruri c udate. — întâi si-ntâi la Perm.. c-ai şi ajuns la bătrâneţe! Dar mănâncă. mănâncă. Tata era şi el plin de însufleţire şi di n când în când dădea cu foarfecă de pământ. tăcea mai tot timpul şi nu zâmbe aproape niciodată. Cecev iţân. nici el şi nici Ceceviţân nu se uitară măcar la hârtia ată şi nu trecură deloc pe la grajd. De-acolo vom NUVELE 207 traversa strâmtoarea Behring cu luntrea. sau mai dădea o fugă pe-afară si se uita la mormanul de zăpadă pe care-1 ridicau viziti ul şi ciobanul. ai fi zis ca 206 ANTON CEHOV gândurile-i sunt în altă parte şi că pe amândoi îi preocupa acelaşi lucru. Si pa rcă a trecut atâta timp de când era vară. Ceceviţân era însă slab. însă de data aceasta... Era o treabă care le plăcea şi-i distra. era urât şi. te rog.. Cădea adesea pe gânduri. Se lăsa apoi pe speteaza scaunului si făcea pe supăratul. domnule Cibisov. cele trei surori ale lui Volodea. Si uite că te-ai şi întors.asta! — zise tata cu glas cântat.. se mutară cu toţii în cameră la copii. Mama intra uneori în piilor ca o vijelie. Avea părul aspru ca peria... un băiat foart pt şi cultivat. răsucindu-şi o ţigara din tutunul lui galben închis. nu te jen nu suntem dintr-ăia cu mofturi..

apoi continuă: — Şi să mai ştii că indienii atacă şi trenurile. aruncă o privire încruntată spre Katia şi o întrebă: — Ai citit ceva de Mayne Read? — Nu. în America. să omoare i pe care-i vor întâlni. să se însoare cu ai frumoase fete şi să devină plantatori. mama n-o să-1 mai lase să plece! NUVELE 209 Cu o zi înainte de ajun. plimba încruntat dintr-o odaie într-alta.. — Atunci când o turmă de bizoni aleargă-n goană prin pampas. după ceaiul de seară. Masa. Mai mult. Apoi îşi ridică din nou privire a spre Katia şi rosti... care nu se mai juca cu ele.. la un moment dat se opri în faţa icoanei din camera copiilor. Katia şi So cele două fetiţe mai mari. Dar ia spune-mi. o lupă pentru a aprinde focul. Dar ia spune-mi. înţeapă al naibii de tare. se cutremură pământul şi mustangii. In timpul acesta. în cele din urmă. de parcă i-ar fi fost tare cald. umflându-şi obrajii. n-am citit. Tuşi cu un aer grav. prividu-le pe sub sprânce ne. Din ceea ce-şi spuneau era clar că pe Ceceviţân îl chema "Mon tigomo Gheară-de-Uliu". fără să fi mâncat nimic toată ziua. în groziţi. numai că au aripi. apoi căzu pe gânduri şi spuse: — Ieri am mâncat mâncare de linte. — Astea ce mai sunt? — Un fel de furnici. O să vânăm şi-o să mai şi şterpelim câte ceva ca să ne facem rost de de-ale gurii.. iar dacă îl dăm de gol.. ştii tu cine sunt eu? . cele două fetiţe se furişară lângă uşă. gânditor şi umflat de parcă-1 înţepase o albină. Şi este politicos sa stai aşa ca un mut. se închină şi zise: . şuşotelile lui lungi cu Volodea. ca sa caute aur! Aveau tot ce le er a necesar pentru drum: un pistol.nu-i decât o aruncătură de băţ.. Volodea. că rămase câteva minute singur cu ele. pesmeţi.. încep să dea din copite şi să necheze. Ceceviţân examina de dimineaţă până seara harta Asiei şi făcu to ul de însemnări. Băieţii se pregăteau să fugă undeva. ştii să pa tinezi? Ceceviţîn se cufundase deja în gândurile lui şi nu-i răspunse la întrebare. u n compas si patru ruble. to ate acestea erau în ochii fetiţelor învăluite în mister şi pline de ciudăţenii. şi apoi. să scoată aur şi să caute fildeş. Si fetele mai auziră că aveau să meargă pe jos câteva mii de vers te. Ceceviţân stătu cât mai departe de fete. frecându-şi mâna stângă c alma dreaptă. Şi dacă lat!.. în timp ce se duceau la culcare. Ceceviţân zâmbi cu un aer trist. ca să tragă cu urechea la ce-şi spuneau. să bea gin si. Trase aer adân piept. două cuţite. Volodea şi Ceceviţân vorbeau cu înflăcărare şi se î u tot timpul unul pe celălalt. iar pe Volodea ' 'Fratele-cu-obraz-Palid''. să se lupte pe drum cu tigrii şi sălbaticii. Dar nu ştiu cum se făcu.. începură aşadar să-i spioneze. Sunt Montigomo Gheară-de-UIiu. se uita mai întâi la băiat. ci rămânea adesea dus pe gânduri. Volodea o să ne aducă din America aur si fildeş. — Nici vorbă. căpetenia Neînvinşilor. / — 208 ANTON CEHOV — Domnul Ceceviţân. îi spuse Katia Soniei. apoi se uita la fereastra dincolo de car e se lăsa amurgul. să se facă piraţi. însă cel mai greu e cu ţânţarii şi cu termitele. Mezina. Vorbele fără de-nţeles ale lui Ceceviţân. Când veni seara şi băieţii se duser are. Pe tot cursul zilei. — Nu care cumva să sufli vreo vorbă mamei.

ai fi jurat că un tigru. în faţa verandei se opri o sanie mare rusească.. într-un uvânt. — Ba da. numai. Dar taman atunci. peste tot se iscă o hărmălaie de pomina lumii. Seara. suspinând: — Doica spune că în timpul postului trebuie să mâncăm mazăre şi linte.. supărat. mama nu se mai putu stăpâni şi izbucni în plâns. Se făcu apoi linişte. se gândi puţin. pistruiat si cu pă ru ca peria. Katia.. Fetiţele se reîntoarseră în camera lor. Băură ceaiul tot fără ei. dar în timp ce se îmbrăcau. dar micuţa M asa nu pricepea nimic. păcătosul! Si ai.. vii sau nu vii? — Doamne Dumnezeule! plângea încetişor Volodea. un om fără pereche. . ai fi zis că nu s-a întâmplat nimic deosebit. dar nici urmă de băieţi. Până la ora două... o să vin. A doua zi. descoperiră dintr-o dată că băieţii nu erau în casă.. când NUVELE 211 să se aşeze la masă. Zi odată. dar nu-i găsiră nici acolo. — Atunci. nu vii? mai întrebă o dată Ceceviţân. auzindu-1 aşa de după uşă. Katia şi Sonia ştiau care era pricina acestei stări sufleteşti. absolut nimic. Dacă-i vorba pe-aşa. se strânseră cu toţii în sufragerie şi scriseră o hârtie.. apoi zise. cu ochii plini e lacrimi. — Eu vreau să ştiu una şi bună: mergi ori nu mergi? — 210 ANTON CEHOV — O să merg.. pe la grajduri. Volodea izbucni în plâns.. o să plec singur! se hotărî Ceceviţân. O să mă descurc eu şi fără tine. dar. grijă de biata mea mama! Către seară. încât surioarele lui nu se mai putură stăp şi începură şi ele să se smiorcăie. — Atunci. ora prânzului. să-1 acuze de laşitate şi până la urmă îi promise că-i va da tot fildeşul şi toate blănurile de leu şi de tigru. un erou adevărat. Frate-cu-obraz-Palid. să te baţi cu duşmanii. Mama plângea.. îi căutară apoi în sat. Dar când dă se aşeze la masă. curajos şi hotărât. coborârâ binişor din p t şi se duseră tiptil să vadă cum or să fugă băieţii în America.. în ajunul Crăciunului.. hai. Ceceviţân se apucă să ridice în slăvi Americ precum tigrii. care p e deasupra mai şi răgea atât de înfricoşător încât. zise cu totul pe neaşteptate: — Nici nu ştiţi cât îmi e de frică!. eu îţi zic să mergi! Până acum te-ai dat mare. numai nu te grăbi aşa. îmi este milă de mama. Noaptea mai trimiseră î după ei în sat. în pavilionul vechilului.. să imite vaporul. un om minunat. Katia şi Sonia se treziră cu noaptea-n cap. Se furişară iarăşi lângă uşă — Care va sa zică nu mai vrei să pleci? întreba Ceceviţîn. ai spus că pleci şi m-ai stârnit şi pe mine. — Aşadar. — Cu toate astea. Iar acum că trebuie să plecăm de-adevăratelea... la care erau înhămaţi t rei cai albi din spinările cărora se ridicau nori de aburi. să-mi dai înapoi capsele! Volodea izbucni într-un plâns aşa de puternic. Ridică doar o singură dată privirea spre Ceceviţân. îmbracă-te! Si. Trimiseră să fie căut vitorilor. fetele văzură în băieţelul acela slăbuţ şi negricios. îşi îmbrăţişa îndel a şi pe surori. Vreau să mai stau acasă. începi să te temi! — Nu. nu mă tem. Dumnezeule mare.— Doamne. ca să-1 determine să se hotărască odată. iartă-mă pe mine. înainte să se ducă la culcare.. ba mai mult se duseră să-i caute şi la râu. Cum aş putea să plec? Mi se rupe sufletul de mila mamei.. Parcă te lăudai ca vrei sa împuşti tigri. Si dintr-o dată. la lumina felinarelor.

cu bufniţe şi acoperit de muşchi. însă stropi mari de ploaie cădeau răpăind pe iar acoperişuri. unde se duseseră să întrebe de unde ar fi putut săpraf de puşcă. să-şi ia feciorul acasă. Tovarăşul me de drum avea chef de vorbă.. Era un timp minunat. Cositul era în toi. Si-i mustra. pe faţa lui Ceceviţân se citea un soi de asprime şi cutezanţă. Si Milord începu să latre cu glasul lui cel gros. Si mama îi certă îi curgeau lacrimi în timp ce-i mustra. la târg. după car se pomi "vântul şi un nor de praf se ridică în văzduh ca un vârtej. ce avea să urmeze: îl văzură pe tata ducându-i pe amândoi. Iar când a v momentul să-şi ia rămas bun de la fete. nu le-a adresat nici un cuvânt. — Cum aţi putut voi să faceţi aşa ceva? îi dojeni tata. E nemaipomenit de frumos! Veselia lui era molipsitoare. N. ploaia şi norii înt necaseră toată zarea. îl aşteptam să-şi term ne treaba şi priveam din pragul grajdului perdeaua de ploaie care cădea pieziş. dacă se află una ca asta la liceu. Să-ţi fie ruşine. Piotr Sergheici scoase frâiele cailor şi-i duse singur în boxe lor. Norul se-ndrepta spre noi şi noi spre el. care-ţi taie respiraţia şi te face sa te simţi de par c-ai fi o pasăre. pe-nserate. Piotr Sergheici izbucni în râs şi-şi îndemnă calul cu pintenii. ca sa rămână-n amintire: "Montigomo Gheară-de-Uliu". Volodea a stat multă vreme în pat. şi nădăjduiesc că părinţii dumitale or să te pedep sească. Trimiseră pe cineva să dea o telegramă. numai la gândul că o să mă ude ploaia până la piele şi că s-ar putea să fiu ucisă Furtuna şi galopul contra vântului. Cum de-aţi putut să faceţi una ca asta? Undeaţi stat noaptea trecută? — în gară! răspunse Ceceviţân mândru de el. — E-aşa frumos! strigă el. intrând în fuga mare în sufragerie. l t POVESTEA DOAMNEI N. iar plopii înalţi erau şi ei parcă mai argintii. aşa că mă pornii şi 214 ANTON CEHOV eu pe râs. să ne luam corespondenţa. "Ham! Ham!" Lucrurile se lămuriră: băieţii fuseseră prinşi în oraş. mama lui Ceceviţân. Spunea. Pe acest fundal înnorat. să ne adăpostim acolo de ploaie şi. râdea întruna şi rostea tot soiul de copilării. în aer plutea un miros de ploaie şi de fân cosit. S-a mulţumit doar să deschidă un caiet de-al Katiei în care s-a iscălit. mă tulburau şi aveam impresia că simt în piept ceva ca un freamăt. Piotr Sergheici. spre exemplu. întrezărind cu groaza. . se zări un nor negru şi ameninţător. Când să plece. De-ndată ce intră în sufragerie. judecătorul de instr ucţie şi cu mine ne-am dus călare la gară. Volodea izbucni în pîâns şi sări de gâtul mam e tremurau. casa noastră şi biserica erau parcă mai albe. După aceea. în biroul lui. într-adevăr. Doamne păzeşte. vă dau afara. să fim omorâţi de trăsnet.— Â venit Volodea! se auzi un strigăt în curte. La grajd nu era nimeni. Când am juns în curtea noastră. Volodea şi pe Ceceviţân. cu fruntea înfăşurată cu un prosop înmuiat în oţet. vântul nu mai bătea. că i-ar plăcea să dăm peste un castel medieval cu turnuri crenelate... ş 212 ANTON CEHOV doua zi a venit o doamnă. domnule Ceceviţân! Nu-i frumos din partea dumitale! Dumneata ai uneltit totul. drept în faţa noastră.. Si numaidecât primul val de furtună se năpusti peste lanul de secară şi de ovăz. — A venit Volodicika! strigă şi Natalia. dar la întoarcere se auziră tunete şi. îndelung. In urmă cu vreo nouă ani de zile. mirosu l dulceag şi tulburător de fân cosit era mai puternic aici decât la câmp.

aş da orice. Mă uitam la chipul lui înfocat. gâfâind şi tropăind din picioare pe scări. Iarna. Piotr Sergheici îmi vorbea şi la oraş despre dragoste — rar. si mţi în gură un parfum de primăvară. a cântat întruna. — Ei. cu admiraţie. dar picăturile de ploaie de pe barba lui Piotr Sergheici mai licăreau încă. zise el. şi-am încercat să-mi dau 1 iubeam sau nu pe Piotr Sergheici. ca învăluită într-o vrajă. Dar nereuşind să găsesc un răspuns. neclintită. prin ploaia aceea st am luat-o la goana spre casă. Cunoştinţele de la ţară nu au însă fa decât vara. Şi ce s-a mai întâmplat după aceea? Nu s-a mai întâmplat nimic. foarte bine! reluă Piotr Ser-gheici.. taci. în timpul mesei a mâncat cu poftă şi a povestit tot felul de bazaconii. iar la un moment dat fu cât pe ce să răstoarne feciorul care tocmai aducea samovarul. La oraş. — Nu-mi răspunzi. dar nu-mi doresc nimic mai mult decât să ştii că te iubesc.. de pildă cum că daca mănânci iarna castraveţi proaspeţi. Mi-am dat seama mai ales că e 216 ANTON CEHOV nobilă şi bogată. am adormit. am aprins o lumânare şi am deschis larg fereastra do rmitorului. unul lângă altul. zidul care ne separa era resimţit mult mai a . în fugă. Când am văzut a doua zi de dimineaţă cum se jucau razele soarelui şi umbrele tremurătoar e ale crengilor de tei pe patul meu. care păreau că se uita şi ei la mine c u dragoste. Răsufla încă greu după galopul de adi i. iar el mă privea. căci răcoarea pătrundea din grădină odată cu rouă. continuă el. nu lua în seamă ce-ţi spun. Nu vreau decât să ştii că ţin la W NUVELE 215 dumneata şi te rog numai atât — să-mi dai voie să te privesc. iar barba şi mustăţile î erau acoperite de stropi sclipitori de ploaie. bogată. Nu. înainte de a mă duce la culcare. înflăcărarea lui mă cuprinse şi pe mine. Ia oraş. Cu o clipă mai-nainte se auzise o bubuitură puternică. Doamne Dumnezeule. îi ascultam glasu are se contopea cu răpăitul pion şi stăteam aşa. a fluie . Si-atunci mi s-a părut că viaţa este frumoasă. Norii de furtuna trecuseră. Te iubesc şi sunt fericit că te pot privi... nu-mi răspunde. care se pierdu apoi în depărtare. ne-am repezit în casă cu zarv nişte copii. tunetele se potoliseră.— Asta zic şi eu tunet! — zise Piotr Sergheici apropiindu-se de mine.. chipul lui era palid. Si-am realizat at unci că eram liberă. Am băgat de seamă că mă privea cu admiraţie. Iarna. Aş fi vrut să-1 ascult aşa şi să-i privesc la nesfârşit ochii lui strălucitori. mi-am amintit cât se poate de clar tot ceea c e se petrecuse în ziua precedentă.. îşi pierd jumătate din acest farmec. sufletul mi-era cuprins de un sentiment nedefinit. s-a jucat cu câinele fugărindu-1 din odaie în odaie.. Nu spune nimic. Am început să îngân un cântec. îmi simţeam sufletul uşor.. la moţie. Araţi minunat astăzi! Ochii lui mă priveau rugător. Servindu-le ceaiu l la oraş.. Până la masa de seară. să mă uit aşa. ce zici de asta? Stăteam în prag. sănătoasă. cât este de plăcut sa fii nobil şi bogat!. apoi au izbucnit şi ei în râs. ai parcă impresia că hainele pe care le poartă sunt de-mprumut şi că învârtesc pre ult linguriţa în ceaşcă. Tatăl şi fratele meu. îmi dau seama că n-ai cum sa fii soţia mea. mi-am pus repede hainele şi am alerga grădină. nobilă. plină de bo şi felurite variaţii. A izbucnit apoi şi el în râs şi s-a luat după mine. — Te iubesc. m-am ghemuit în pat. numai să pot să stau aşa şi să mă uit la dumneata. fără-ncetare. când locuiam la or Piotr Sergheici mai trecea din când în când pe la noi. — Natalia Vladimirovna. ca eram iubită. s-au de mirare la mine. am izbucnit în râs şi. mai-mai sa despice cerul în două. Apoi. Leoarcă cum eram. Plină de încântare. într-ad r era total diferit decât la ţara.. care nu erau obişnuiţi să mă vadă veselă şi râzând.

Pe chipul lui melancolic lumina roşie a focului începe să s oace. prea sunt leneşi si bănuitori şi prea se împacă repede cu gândul că nu-s decât nişte rataţi. susţin că lumea e banală şi nu iau în seamă faptul că însăşi critica lo etul cu încetul. mai melancolic. trecea mereu. cântau privighetori. I^^^^^^^Wfl^^ffW 218 ANTON CEHOV în urina insistenţelor tatălui meu.. Astfel.. de trecut şi-atunci umerii încep să-mi tresalte. îmi amintesc deodată. şi le spun aceleaşi vorbe-n şoaptă. A mai îmbătrânit şi-a mai slăbit.. când ne vizita. Doamne Dumnezeule. iar în depărtare.. acum nu m iau în seamă faptul că sunt nobilă şi bogată.. tot ce m-a încânt t şi mi-a dat speranţă — zgomotul ploii. Când mă uit iarn a la copaci şi-mi aduc aminte că la vară îşi vor pune iar veşmântul lor verde. el era sărac şi nici măcar dvorenin nu era. treceau zile senine şi nopţi calde. Se aude clopoţelul de la intrare sunând. — Ce mai este nou? — Nimic. duc o viaţă lipsită de griji şi nu făceam nici măcar efortul de a mă înţelege pe mine însămi. aşezat în faţa căminului. îmi capul în piept şi lacrimi dureroase mi se scurg pe obraji.. Iată-1. un biet judecător de instrucţie şi nimic mai mult. Unde s-au dus toate? între timp tata a murit. să ne bucurăm în sfârşit de ceea ce viaţa ne-a refuzat. la oraş.. Nu-mi spune: "hai. fără să fi lăsat urme. îşi dă seama că am nevoie să p a sosit vremea lacrimilor şi pentru mine. tăcea posac. au t recut şi pentru mine aşa cum trec pentru toată lumea. A trecut vremea când îmi făcea declaraţii de dragoste şi câ tot felul de copilării. el Dumnezeu ştie de ce.. Numai că timpul trecea. Nu este zid de nestrăpuns. Nu ştiu ce să-i spun şi-atunci ÎI întreb. A venit Piotr Sergheici. nici pe a mea. le spun în şoa — Dragii mei dragi! Iar când privesc oamenii cu care mi-am petrecut primăvara vieţii. mirosea a fân cosit. In loc să se lu uni decât să critice. o banalitate. ci fecior de diac n. cu toate acestea. Piotr Sergheici a fost de mult timp mutat în oraş.. fără să vreau. iar eu am îmbătrânit. am avut impresia NUVELE . prea n-au deloc energie.> ' 217 prea Ie lipseşte îndrăzneala. eroilor de rom an din zilele noastre. NUVELE . imboldul fericirii. zâmbea forţat şi critica înalta societate sau. Şi iarăşi se aşterne tăcerea. Eram iubită. Tot ceea ce mi-a plăcut. suferă de nu ştiu ce. cum pri ul.. cum s-a dus viaţa mea.. îmi cuprind tâmplele între palme şi spun în şoaptă: — Doamne Dumnezeule. Si mie îmi este milă de el. la zont. Şi toate aceste amintiri. îmi simt sufletul m ai cald. este dezamăgit de cev a. doar întuneric şi spaimă.. Nu. fără să le fi pr -au risipit aşa cum se risipeşte ceaţa.. că viaţa i-a înşelat. dar totodată simt şi-un soi de ciudă: omul ăsta ratat şi timid -a ştiut să-şi facă fericită nici viaţa lui. Treceau pe lân gă mine oameni cu iubirile lor. Amândoi consideram zidul acela foa rte înalt şi puternic — eu din cauza tinereţii mele. nu mai plânge".. înaintea mea nu văd decât desfăşurarea unui şes fără neted şi pustiu: pe toată suprafaţa lui nu se zăreşte nici urmă de om. — îmi răspunde el. este plictisit de viaţă şi trăieşte în scârbă. fericirea era în preajma mea şi părea că trăieşte chiar alături de mine. vorbele de dragoste — toate au rămas amintiri. Din privirea lui înţeleg ca îi este milă de mine . bubuitul tunetului. dacă cumva mai era cineva s trăin în salon.. Când 1-am condus în vestibul. aşa cât îi cunosc. Suspin. Slujba nu-1 mulţumeşte.. atât de scumpe şi atât de neasemuite.cut — eu eram nobilă şi bogată. Iar el continuă să tacă. Mi se sfâşie inima de o milă ne măsurată faţa de propria mea persoană şi faţă de omul acesta şi simt cum mă cuprinde o dorinţ zesc la viaţă trecutul. pe ce aşteptam şi ce vroiam de la viaţă.

şi fără îndoială că ar fi fost poată spune. anii treceau unul după altul. ca să găsească în mănăstire un soi de mormânt. iar bătrânul lor stareţ cânta la orgă. de râsetele noastre. glasul îi răsuna precum tune tul şi. După care. de încântare şi de speranţă. NUVELE 223 . strângând-o cu putere. în secolul al V-lea. Uneori li se întâmpla să se sature de viaţa lor monotonă. de ploaia care cădea ca o perdea deasă. Călugării munceau şi i se rugau lui Dumnezeu. s au dacă povestea despre fapte înspăimântătoare şi măreţe. Cânta la orgă atât de frumos. în faţa şemi lui. pământul căpăta viaţă.. Şi aşa.. comp a versuri în latină şi scria note pentru cântări. se încumetau să treacă prin pustiul aceia. despre animale sau despre mare. ajunşi către u auzul mai slăbit. glasul şi versurile în care-1 slăvea pe Dumnezeu. nu-si puteau stăpâni lacrimile când auzeau venind din chilia stareţulu i cântecul de orgă. în tăcere. Dar de harul bătrânului lor stareţ aveau mereu nevoie. Ce să-i faci? Dumnezeu să-1 aibă-n paza lui! După ce 1-am condus. Cred că şi-a adus aminte în momentul acela de furtuna de demult. a clătinat doar din cap şi mi-a luat mâna. Cântarea lui. dar n-a spus nimic. se saturau de copaci si de flori. cupri tuziasm cum erau. toţi până la unul s-ar fi grăbit. ca de pâinea cea de toate zilele. m-am reîntors în birou şi m-am aşezat din nou pe covor. de chi pul meu de altădată. pe măsură ce-1 ascultau.219 că în mod voit îşi îmbracă haina încet. Crivăţul mânios se cutremure şi mai tare fereastra si urca în horn unde să-şi cânte cântecul Iui trist.. Nici ţipenie de om nu se aventura prin preajma mănăstirii — numai păsările şi sălbăticiuni -ncumetau până acolo. Nu peste mult timp a intrat camerista şi m-a strigat: credea că adormisem. Jeraticul roşu era acum acoperit de cenuşă şi era pe cale să se stingă. chiar şi despre lucrurile cele mai obişnuite. vuietul mării nu le m ai încânta urechea şi nici măcar cântecul păsărilor nu le mai producea nici o bucurie. de pildă desp re copaci. chipul i se îmbujora. Mi-a sărutat mâna de două ori. de primăvară şi de toamnă. văzduhul se umplea de fericire. în asemenea clipe pline de măreţie si de încântare. soarele răsărea în fiecare dimineaţă punea în fiecare seară. Si-atunci când se supăra. iar seara se cufunda în tăcere şi-ntr-un întuneric mohorât. când primele raze de soare atingeau cu sărutul lor rouă. Mi s-a părut că vrea să-mi spună ceva. Doar cei care erau dezgustaţi de viaţă şi voiau să renunţe la ea. să-i împlinească voia. sau simţea o bucurie intensă. ceilalţi călugări îşi simţeau şi ei sufletele cuprinse de în i.. cerul şi pământul. îl cuprindea o înflăcărare plină de străluceau şi i se umpleau de lacrimi. Si-acel bătrân nemaipomenit avea un har dum ezeiesc. nu puteai să-1 asculţi 222 ANTON CEHOV fără un zâmbet pe buze sau fără lacrimi în ochi. POVESTE FĂRĂ TITLU t/xact ca şi în zilele noastre.. de ai fi zis că în adâncul sufletului lui ră işte corzi aidoma cu cele de orgă. O zi semăna cu o altă zi şi o noapte cu o a oapte. erau pe tru călugări izvorul unei nesecate bucurii.. sau se ivea în g oana câte-un călugăr galben la fată care le povestea fraţilor săi că zănse un tigru în preajm rii — şi cam asta-i tot. Când vorbea. o zi semăna din nou cu o zi şi o noapte cu o altă noapte . Dimineaţa. o zi semăna cu o altă zi şi-o noapte cu o altă noap e. uitându-se l meu pe care se vedeau urmele plânsului. Ca sa străbaţi drumul de la mănăstire până la cea mai apropiată aşezare sca şi-apoi de acolo iar până la mănăstire era cale lungă şi trebuia sa traversezi un pustiu ung de vreo sută de verste.. încât până şi cei mai vârstnici călugări. puterea stareţului era nemăsurată şi d ar fi poruncit învăţăceilor săi sa se arunce în mare. Din când în când mai apărea câte un nor si tunetul bubuia furios sau cădea din cer cât -o stea care-şi pierduse echilibrul în timp ce se uita la cine ştie ce..

pe care 1-au cam dat uitării? Vorbele rostite de târgoveţ îl tulburaseră pe bătrân. semenii voştri mor şi ajung în iad. ochii lui erau plini de lacrimi. asta se cheamă mântuirea sufletului? Gânditi-vă mai bine ca în timp ce voi staţi aici în pace. ciudat. între patru pereţi. voi nu faceţi nimic altceva decât mâncaţi şi beţi. avea înfăţişarea unui om care avusese de îndurat multe umilinţe. însă de fiecare data stareţul le răspundea printr-o tăcere NUVELE ' 225 adânca. el le-a răspuns zâmbi — Nici gând. într-o noapte. dă cap şi le zise pe un ton uşor dojenitor: — După câte bag eu de seamă. ca să staţi închişi aici. îi privi cu atenţie pe călugării care-1 serviseră. pe când alţii. glasul lui fu liniştit şi ochii zâmbi . care umblu beat de dimineaţa până seara! De asta v-a dat Dumnezeu suflet bun. Chipul bătrânului deveni palid. ca şi cum lucr ul acesta nu ne-ar privi şi pe noi. o luă către oraş. stareţul ieşi din chilie. inimă iubitoare şi credinţă. Ia spuneţi-mi. iar atunci când izbucnise în plâns. după recuseră trei luni de zile. Si totuşi. schimbă câteva privi ri cu călugării şi-apoi zise: — Fraţilor. câtă vre me le vorbi despre drumul de la mănăstire până la oraş. Călugării băgară de seamă că stareţul îmbă mult. nici nu ştiu ce să mai facă cu aurul şi se Iasă duşi de desfrâu si pier apoi precum muştele prinse în miere. iar noi nu facem nimic. auziră bine cunoscutul zgomot al toiagului său. 224 ANTON CEHOV ele avură mare efect asupra stareţului. I-au dus dorul o lună. cineva bătu Ia poar ta mănăstirii. drept pentru care chiar de-a doua z i îşi luă rămas bun de la confraţi şi. omul le răspunse cu o lungă poveste vâna-torească: că plecase la vânătoare. îi strânse pe toţi ceilalţi călugări roată-n j e-apucă să le povestească tot ce-ndurase în ultimele trei luni — şi-n timp ce vorbea. în loc zbucni într-un plâns amar şi nu le răspunse nimic. Să vedeţi voi câte se întâmplă la oraş! Unii crapă de foame. străinul ceru mai întâi ceva de mâncare si niş Când 1-au întrebat cum de ajunsese din oraş până în pustietatea aceea. Ce ar fi să mă duc printre ei şi să le amintesc de Hri stos. mâncaţi şi visaţi la fericirea cea veşnică. iar pe chipul lui se citea durere şi mânie. n-o să faceţi din mine unul de-al vostru! După ce bău şi mancă pe saturatelea. într-un sfârşit. Dar el nu le răspunse nici acum. dar. îl rugau să iasă şi să le spună şi lor care era pr rii lui. căruia-i plăcea să-şi trăiască cuvântarea stareţului şi sa spună o rugăciune. dar bătrânul stareţ tot nu venea-napoi. Era un târgoveţ. Nu mai există în oameni nici credinţă. un păcătos ca toţi păcătoşii. omul acesta adevăr grăit-a! Sărmanii oameni pier în desfrâu şi în necredinţă. într-un sfârşit. Călugării se g răbiră să-i vină în întâmpinare si-1 năpădiră de-ndată cu întrebările. de stihurile si de sfaturile sale. stătea aşa runa. că trăsese cam mult la măsea şi că pier ul. Iar când i-au propus să se călugărească întru mântuirea sufletului. timp se şapte zile. Atunci ceilalţi călugări începură şi ei să plângă şi-1 întrebară plini de compătimire de pricină îi întunecase într-atât chipul. Iar călugări rea lui. două. beţi. şi să nu faceţi nimic? Aceste vorbe de om beat ale târgoveţului erau destul de îndrăzneţe si lipsite de cuviinţă. nu mică le-a fost mirarea călugărilor când. cu toiagul său în mână. ci se închise în chi lui. Călugării băteau la uşa chiliei lui. nici adevăr! Si cine-i dator să-i mântuiască? Si-a cui e datoria să le predice? Că doar nu-i a mea. Pe faţa lui obosită se citea acum o durere adânca. Nu bău şi nu mancă nimic şi nici măcar la orgă nu cântă. însă stareţul.De aceea. mă din pricina nesocotinţei şi a slăbiciunilor lor.

cu răsuflarea ată de încântare. bătrânul rosti un blestem la adresa aceluia ce stăpâneşte răul. călugării stăteau neclintiţi şi ascultau lacomi vorbele lui. stră ucind vesel când era sorbit. continua să povestească t ese dat să vadă. despre teatre şi despre atelierele pictorilor şi ale sculptorilor. Povestea cuprins de înflăcărare. s-a întâmplat ca prima casă în care a pus piciorul să fie un cuib de des frâu. O femeie pierdută. dar frumuseţe ei nu se lăsa ascunsă sub veşminte. vinul răspundea şi el tot cu un zâmbet. cele şase baterii ale brigăzii de artilerie N. l . la orele 8 seara. Se simţeau pe deplin descătuşaţ veseli şi fericiţi şi n-aveau frică nici de Dumnezeu. După ce le descrise toate minunăţiile necuratului. oacheşă. se întoarse şi dispăru în spatele uşii lui. ridicându-şi mânios pumnii. Vreo cincizeci de bărbaţi. după ce-I gustau.\w Ap* O SĂRUTARE re data de 20 mai. primeau raportul agenţilor care se ocupau de cazare. neruşinată şi goală. aşa cum iarba fragedă stră primăvara seva pământului. adunaţi în piaţa din faţa bi . izvoarele murmurau şi-şi simţea sufletul răvă nădejdi dulci şi tinereşti.i.. cântau şi strigau nişte vorbe cutremurătoare si obraznice. Mergea ticluind versuri şi imnu ri în minte şi nici nu-şi dădu seama că şi ajunsese la capătul drumului.. "Uitaţi-vă la mine cât sunt de neruşinat i de frumoasă!" Mătăsuri şi brocarturi cădeau în falduri ample de pe umerii ei.. E greu săipui c-ar putea să existe pe faţa pământului ceva mai frumos şi mai încântător! Femeia aceea frânată. pe care nici n om cu frica lui Dumnezeu n-ar fi îndrăznit să le rostească. Bătrânul stareţ se înflăcăra tot mai tare şi. deoarece. zâmbind mereu. se simţea ca un soldat care p ornea la luptă. nici de moarte. mâncau şi beau fără măsură. cu părul lung. în drumul lor spre tabără. tânără. de laşi şi de josnic . convins că victoria era de partea lui. vo a frumos şi cu glas atât de melodios. oamenii aceia zâmbeau fericiţi şi se arătau dornici să mai bea. ce minunat se-arată răul şi cât sunt oamenii de neputincioşi. cu pungile zornăind de bani. stătea în picioare pe masă. Le povesti cum în calea lui păsările cântau. pe unii ofiţeri îşi făceau de lucru în jurul tunurilor. Era e vin şi neruşinaţi. pe jumătate goală. Din nenorocire. frumuseţea NUVELE 227 păcatului şi graţia îmbietoare a trupului respingător al femeii. Dar de-ndata ce se-apucă să povestească despre oraş şi despre locuitorii lui. bătrânul stareţ le vorbi despre cursele de cai. ci se ivea pătimaşă prin ele. se opnră să înnopteze în satul MesteciJd. glasul înc epu să-i tremure. în t ot acest răstimp. de parcă şi-ar fi dat seama că-n dulceaţa lui se ascundea o v rajă diavolească. La zâmbetele lor. Vinul limpede ca chihlimbarul si cu licăriri aurii păr ea sa fie dulce şi parfumat. Si-n timp ce-şi vedea aşa de drum. Când ieşi a doua zi dimineaţă iar din chilie. în toiul zarvei. Vo rbeau de toate şi făceau tot ce le poftea inima şi lăsau cale 226 ANTON CEHOV liberă oricărei dorinţe a trupului. de după biserică apăru un călăreţ în h . de parca voia sa spună. unde artiştii zugrăvesc şi modelează în lut femei goale. nu mai găsi în toată mănăstirea nici un căl caseră cu toţii spre oraş. cu ochii negri şi buzele cărnoa bi ca zăpada. Nu mai văzuse ni d în viaţa lui şi nici măcar nu îndrăznise sa-şi închipuie tot ceea ce avea să vadă în acel o pentru prima oară în viaţa lui ajunsă la bătrâneţe. cânta şi se lăsa iubită de ori e o dorea... ochii să-i strălucească şi pieptul să-i tresalte de mânie. nici de satana. despre luptele de tauri. Apoi. iar alţii. Femeia aceea goală sorbea din vin. descoperi şi înţelese cât de mare este p curatului. plângând de mânie. de parcă ar fi fost un cântec pe strune nevăzute.

e de civil, călare pe un ca] neobişnuit. Era un sârg mic, cu gâtul frumos arcuit şi coada scurtă, şi înainta pieziş, cu paşi mărunţi, de parcă dansa, de-ai fi zis că-1 lovea cineva cu ul peste picioare. Când se află în dreptul ofiţerilor, călăreţul se opn şi-şi scoase pălăria: — Excelenţa sa, generalul-locotenent von Rabbek, proprietarul moşiei Mesteciki, îi p ofteşte pe domnii ofiţeri, chiar acum, la excelenţa sa acasă, la ceai... Calul făcu o plecăciune, începu să joace şi s-o ia de-a îndăratelea, pieziş, iar călăreţul îşi mai scoase o dată pălăria şi dispăru numaidecât în spatele bisericii, împreună cu neobişnuitul lui căluţ. f — Ei, drăcie! — mormaiau unii ofiţeri în timp 230 ANTON CEHOV

ce se îndreptau spre locul de cazare. — Noi suntem frânţi de oboseală, iar von Rabbek are poftă de ceai! Ştim noi cum stă treaba cu ceaiurile astea! Şi ofiţerii celor şase baterii îşi aduseră aminte cum o păţiseră anul trecut, tot în timp vrelor când, ca şi acum, fuseseră poftiţi la ceai, împreună cu alţi ofiţeri dintr-un regiment cazaci, de către un conte moşier, militar în retragere. Primitor şi curtenitor, contele îi întâmpinase cu multă prietenie, le dăduse să bea şi să mănânce şi nu-i lăsase să se întoa namentele lor, ci îi oprise să doarmă la el la conac. Totul ar fi fost, fără îndoială, cum nu se poate mai bine şi mai minunat, dacă bătrânul militar în retragere, înflăcărat de prezenţa ilor ofiţeri, n-ar fi depăşit măsura. Nu-i lăsase să respire o clipă, le povestise până la zi fel de întâmplări din trecutul lui strălucit, îi purtase din odaie în odaie, le arătase tabl uri de preţ, gravuri vechi şi arme rare şi le citise scrisori pe care le primise de la diverşi indivizi importanţi. Ofiţerii îl ascultau, îl admirau, dar, morţi de oboseală şi tân să doarmă, căscau pe furiş, punându-si palma la gură. Iar când gazda le permise, în cele din să meargă la culcare, era prea târziu: nu mai aveau timp să doarmă. Oare n-o să fie tot aşa şi cu acest von Rabbek? Dar n-aveau ce să facă. Trebuia să se ducă Se dichisi şi se curăţă fiecare cum se pricepu mai bine şi porniră împreună sa caute conacul piaţa, lângă biserică, li se spuse că puteau ajunge la moşie fie luând-o pe vale — cobori pe eca din spatele bisericii până ajungi la râu, o ţii apoi-nainte pe malul râului până la parc, iar de acolo pe alee până la conac, — fie luând-o pe deal — de la biserică o ţii tot înainte drum şi mergi aşa cam jumătate de verstă, până ce

NUVELE V 231 întâlneşti hambarele boierilor. Ofiţerii căzură de acord s-o ia pe la deal. — Cine să fie acest von Rabbek? — se întrebau ei pe drum. — N-o fi cumva acela care a comandat divizia N. de cavalerie la Plevna? — Nu, pe acela nu-I chema von Rabbek, ci Rabbe şi fără von. — Ce vreme frumoasă! Când ajunseră în dreptul primului hambar boieresc, văzură că drumul se bifurca: unul con tinua tot înainte, pierzându-se în negura serii, iar celălalt o cotea la dreapta, spre c onac. Ofiţerii o luară şi ei la dreapta, coborându-şi glasurile... De ambele părţi ale drumul i se aflau şiruri de hambare solide, din piatra, cu acoperişurile roşii, clădiri masive şi impunătoare ce semănau mult cu cazărmile dintr-un oraş capitală de judeţ. Chiar în faţa lor zăreau acum ferestrele luminate ale conacului. — Domnilor, domnilor, ăsta-i semn bun! — spuse unul dintre ofiţeri. — "Ogarul" nostru a luat-o înaintea tuturor celorlalţi: pesemne simte că se apropie vânatul'... Cel care o luase înainte, locotenentul Lobâtko, un bărbat înalt şi bine făcut, dar spân ( u toate că avea 25 de ani, nu ştiu de ce, pe faţa lui rotundă, de om bine hrănit, nu cresc use încă nici urmă de barbă) — se bucura în brigadă de reputaţia că adulmecă şi descoperă de zenţa femeilor. Se întoarse către camarazii săi şi le zise: — Chiar aşa, trebuie să fie femei pe aici. Instinctul meu le simte.

însuşi von Rabbek, un bătrânel de vreo şaizeci de ani, cu faţa blândă, îmbrăcat în haine d le ieşi în întâmpinare, în timp ce le strângea mâinile 232 ANTON CEHOV

ofiţerilor, le spuse că era nespus de fericit că acceptaseră să-i fie oaspeţi şi~i ruga din t t sufletul să-1 ierte că nu-i pofteşte să petreacă noaptea la conac, dar se întâmplase în aşa că-i sosiseră taman atunci două surori cu copiii lor, fraţii şi câţiva vecini, aşa că nu mai ici o odaie liberă. Generalul dădea mâna cu fiecare, se scuza şi zâmbea, dar se vedea bine că nu se bucura nici pe departe de oaspeţi, aşa cum o făcuse anul trecut contele, şi era limpede că nu-i invitase la el decât pentru a îndeplini formalităţile cerute de buna-cuviinţă. Ofiţerii înşiş p ce urcau scara acoperită cu un covor moale, îşi dădeau seama, ascultându-I, că fuseseră che aţi la conac numai din politeţe, iar când îi văzură pe servitori alergând grăbiţi să aprindă jos la intrare şi sus în salon, avură dintr-o dată impresia că în acelaşi timp cu ei veneau ş ulburarea şi dezordinea în casa aceea, într-o casă unde se aflau adunaţi, cine ştie cu ce oc azie sau pentru ce sărbătoare de familie, două surori cu copiii lor, fraţi şi vecini, mai puteau fi oare bineveniţi nouăsprezece ofiţeri necunoscuţi? Sus, la intrarea în salon, le ieşi în întâmpinare o doamnă în etate, înaltă şi svelta, cu prelung şi cu sprâncenele negre, care semăna teribil de mult cu împărăteasa Eugenia. Cu un zâmbet binevoitor şi plin de maiestate, le spuse ca era fericită de a-i avea ca oaspeţi, dar se scuză totodată că, de data aceea, le era cu neputinţă, ei şi soţului ei, să-i găzduia te noapte în casa lor. Judecând după zâmbetul ei amabil şi maietuos, care-i dispărea, totuşi, de pe figură ori de câte ori îşi întorcea privirea în alta direcţie, se vedea că mai întâlnis me de asemenea domni ofiţeri în viaţa ei şi că acum nu-i mai ardea de dânşii; T" NUVELE 233

iar că, dacă-i invitase înăuntru şi le cerea scuze era numai pentru ca aşa-i impuneau educaţi şi poziţia ei socială. In sufrageria spaţioasă, în care pătrunseră ofiţerii, la capătul unei mese lungi, îşi bea iul vreo zece bărbaţi şi femei, bătrâni şi tineri, în spatele lor, învăluit într-un nor fin d e ţigări de foi, stătea un grup de bărbaţi, în mijlocul căruia un tânăr subţire, cu perciuni rbea tare, graseind, în limba engleză. Dincolo de acest grup, prin uşa deschisă, se zărea o odaie luminoasă, cu mobilă de culoare albastră. — Sunteţi atât de numeroşi, domnii mei, încât mi-e cu neputinţă să vă prezint pe fiecare — le spuse generalul vorbind tare şi căutând să se arate cât mai bine dispus. — Prezentaţi-v guri, fără prea multă ceremonie! Unii dintre ofiţerii aveau un aer serios, chiar grav, alţii zâmbeau forţat, oricum, erau teribil de stânjeniţi cu toţii; se înclină fiecare cum putu mai bine şi se aşezară să ia ul. Căpitanul Reabovici, un ofiţer mic de statură, uşor adus de spate, cu ochelari şi cu p erciuni ca de linx, se simţea cel mai încurcat dintre toţi ofiţerii. Pe când unii căutau să a işeze un aer cât mai serios, iar alţii zâmbeau forţat, figura de linx a căpitanului şi ochela ii lui păreau a spune: "Sunt ofiţerul cel mai timid, cel mai modest si cel mai neînsem nat din întreaga brigadă!" Nici la început, când intrase în salon, si nici mai târziu, în tim ul ceaiului, Reabovici nu putea să-şi oprească privirea asupra vreunui chip sau asupra unui obiect anume. Figurile oamenilor, îmbrăcămintea lor, carafele de cristal pline c u coniac, vaporii care se ridicau din paharele de ceai, cornişele de stuc din încăpere , — totul se amesteca într-o singură impresie pp^^^^^^^^w^ 234

ANTON

CEHOV

«L ^

,

copleşitoare, care-i umplea sufletul de nelinişte şi de dorinţa de a-şi ascunde undeva cap ul. Precum un debutant care recită pentru pnma oară în faţa publicului, vedea tot ce se în făţişa ochilor lui, dar nu înţelegea bine ce vedea. (Fenomenul acesta, când omul vede, însă n ealizează ceea ce vede, este numit de fiziologi "orbire psihică".) Abia ceva mai pe urmă, când se mai obişnui puţin, Reabovici îşi recapătă vederea şi începu să se uite în jurul şi nesociabil din fire, cel dintâi lucru care îi atrase atenţia fu acel ceva ce lui îi li psise întotdeauna, şi anume, siguranţa de sine de care dădeau dovadă noile sale cunoştinţe. V n Rabbek, soţia lui, două doamne în vârstă, o domnişoară într-o rochie lila şi tânărul cu fav care nu era altul decât fiul cel mic al lui Rabbek, se împrăşti-aseră printre ofiţeri cu atât îndemânare, de parcă făcuseră mai-nainte repetiţie si stârniră numaidecât o discuţie aprinsă ra cu neputinţă să nu intre şi noii invitaţi. Domnişoara în lila încerca să demonstreze cu or hip că artileriştii duc o- viaţă mult mai buna decât cavaleriştii şi infanteriştii, pe când R şi cele două doamne în vârstă susţineau taman contrariul, începu o discuţie în tir încrucişa ici o privea lung pe domnişoara în lila, care vorbea cu înflăcărare despre nişte lucruri cei erau atât de străine, şi n-aveau nici un interes pentru ea, urmărindu-i faţa pe care apăre au şi dispăreau zâmbete prefăcute. Von Rabbek şi familia lui aveau un dar grozav de a-i stârni pe ofiţeri în discuţie, îngri jindu-se în acelaşi timp şi de paharele şi gurile lor, atenţi să vadă dacă aveau cu toţi de b că se simt în largul lor sau de ce cutare nu mănâncă biscuiţi sau nu bea coniac. Si, cu cât R abovici îi observa şi-i asculta mai atent, cu atât mai mult se simţea atras de familia NUVELE 235

aceea lipsită de sinceritate, dar foarte disciplinată. După ceai, ofiţerii se duseră în salon. Flerul nu-I înşelase pe locotenentul Lobâtko: în s n se afla o mulţime de domnişoare şi doamne tinere. Locotenentul, poreclit şi "Ogarul", se aşeză în faţa unei blonde foarte tinere, îmbrăcată în rochie neagră. Cu trupul înclinat se a, de parcă se proptea într-o sabie imaginară, îi zâmbea, dând cochet din umeri. Ii povestea , fără îndoială, cine ştie ce fleacuri amuzante, deoarece blonda se uita cu îngăduinţă la faţ e om bine hrănit şi-1 întreba cu un aer de indiferenţă: "Da? Chiar aşa?..." Judecând după ace nepăsător "Da? Chiar aşa?..." "Ogarul" ar fi putut să-şi dea seama, dacă ar fi fost mai pers picace, că nu prea avea şanse să i se strige "Pillel Fugi şi adu!" Deodată se auziră acorduri de pian şi un vals trist pătrunse din salon prin ferestrel e larg deschise. Si atunci îşi dădură cu toţii seama că dincolo de ziduri era primăvară, că e seară de mai... Şi fiecare simţi cum în văzduh pluteşte parfumul frunzelor proaspete de plop şi al florilor de trandafir şi de liliac. Sub influenţa muzicii, coniacul pe care-1 bău se Reabovici începu să-şi facă efectul, îndemnându-1 sa arunce o privire spre fereastră, să z scă şi să urmărească unduirile femeilor. Avea acum impresia ca parfumul de trandafir, de p lop şi de liliac, nu dinspre grădină vine, ci dinspre feţele şi rochiile lor. Fiul lui von Rabbek invită la vals o domnişoară slabă şi făcu două tururi de sală cu ea. A ecând pe parchet, Lobâtko se repezi spre tânăra în lila si se cufundară amândoi în vârtejul v ui, începea balul... Reabovici stătea lângă uşă, printre cei care nu dansau, şi privea. Nu ma dansase niciodată până atunci si nici nu avusese vreodată prilejul să ia în braţe mijlocul 236 ANTON CEHOV

unei femei cinstite. Şi tare îi mai plăcea când vedea câte un bărbat, de faţă cu toată lumea, inzând mijlocul unei femei necunoscute şi oferindu-i mâna. însă el nu putea să se imagineze

îi ti: "în sfârşit!" Două mâini moi si parfumate — care fără îndoială că nu erau mâini de bărbat . Când ajunse în salon. cu atât mai tare simţea răcoarea aceea. Reabovici făcu cale-ntoarsă. să alerge prin grădină. inima îi bătea puternic. îi zâmbi atât de . se aşeză lângă biliard privin or la jucătorii care. iar acum se uita la perechile care dansau sau la cei care vorbeau cu g las tare. La întoarcere. se strecura eselă de lumină. şi-atunci se în cea spre el şi-i spunea: "pardon!" Nici nu se terminase bine prima partidă. că avea favoriţii ca de l inx şi o "înfăţişare nedefinita". care creştea reştea neîncetat. Deodată. a uzi nişte paşi grăbiţi şi foşnetul unei rochii. prin care nu-şi amintea să fi trecut în drumul spre biliard. junseră într-o odaie unde. după cum i se păru lui Rea păşi înapoi cu silă. şi în aceeaşi clipă se auzi o sărutare . iar pe obrazul stâng. Reabovici. tânărul von Rabbek. apoi. Gâtul îui. apoi se hotărî să deschidă prima uşă. care-i va ieşi în cale şi p fel într-o odaie cufundată în întuneric. acolo unde îl sărutase cunoscuta. îl îmbrăţişase şi-1 sărutase o femeie: se făcu cât putu mai mic şi se uită îng rul lui. a liliac şi a trandafiri. străbătând un culoar îngust. fiinţa care îl sărutase scoase un ţipăt uşor şi. neştiind ce să facă. Gândul că era timid. Şi cu cât freca mai mult locul cu pricina. să ia şi el parte la animaţia generală. îl chinuise îngrozitor. îi părea uns cu ulei. se învârteau în jurul mesei biliard. de sticlă.. Fusese o vreme când invidiase îndrăzneala şi vioici nea camarazilor lui şi suferise mult din această pricină. spunându-şi glume şi vorbe pe care el nu le pricepea. Si chiar atunci. Printr-o uşă întredeschisă.. mirosea a plopi. Reabovici avu o mică aventura. Fu cât pe-aci să nu ţipe şi el. apoi un glas sincopat. că avea talia lungă şi perciuni ca de linx.cu nici un preţ într-o asemenea situaţie.. îi veni chef să danseze. totuşi. îl mai lovea câte unul cu cotul sau cu tacul din neatenţie.. apoi o coti la dreapta şi se pom eni într-un birou întunecos. Reabovici o porni după ei Din salonul mare. pe care cu puţin timp înainte îl cuprinseseră doua mâini moi parfumate. Aceştia primiră şi toţi trei ieşiră din salon ce face şi dorind. Cu timpul în obişnuise. cum îl caracterizase cineva într-o discuţie de cucoane. s mare. încât răbi să şi le ascundă la spate.. Iar când soţia lui von Rabbek trecu pe lângă el. şi ieşi. cald. Se hotărî să meargă iar în salonul mare. Simţi Iipindu-se de obrazul lui un alt obraz.. apoi se năpusti spre raza de lumină ce cura prin uşa întredeschisă. lângă mustaţa. iar mâinile îi tremurau aşa de tare. la intrarea lor. trei siluete somnoroase de lachei săriră de pe divane. pe neaşteptate.. Dar numaidecât.. care nu ştia să joace nimic altceva decât cărţi. Si partida începu... cu hainele descheiate şi tacurile în mână. I se întâmpla un l ucru foarte ciudat. După ce străbătu jumătate din drum îşi dădu a că n-o luase pe unde trebuia. Din când în când. Când începu cadrilul.. că era un om şters. cu un soi de duioşie melancolică şi nu mai invidia pe nimeni. s purtat de un sentiment pe care nu îl mai cunoscuse niciodată până atunci. tânărul Rabbek şi ofiţerii pătrunse căperea unde se afla biliardul. să vorbească. îşi aducea bine aminte că ar fi trebuit să treacă printr-o o daie cu trei lachei somnoroşi. Străbătuse deja cinci sau şase încăperi şi nici urmă de lachei du-şi seama că o luase greşit. adus de spa te şi şters. I se părea că era în plus acolo si că-i încurca NUVELE 237 pe ceilalţi. în faţa lui. Si în odaia a eea. simţea un uşor freamăt răcoros şi plăcut. pe e o auzise din întâmplare. 238 ANTON CEHOV mai adineauri. Si după ce mai străbătură un lung şir de odăi. ca şi în salon. Reabovici se opri locului. întreaga lui fiinţă era învăluită de un sentiment nou şi ciudat. Stătu câteva momente acolo.. De dincolo de uşă răzbăteau sunetele unei mazurci melancolice. Dar după ce se convinse că toată lumea îşi vedea liniştită de dans şi de discuţii. trecură într-altul mai mic. un glas de femeie. Mai mult chiar. că Reabovi ci se şi plictisise. ca şi cum un strop de mentă fusese picur acolo. nu se mai gândea că era adus de spate. La început fu chinuit de ruşinea şi de teama ca nu cumva cei in salon să fi aflat că.. Jucătorii nu-1 băgau în seamă.. se a-propie de grupul celor care nu dansau şi invită la o partidă de biliard doi ofiţeri.

cu tâmplele de la cea blondă şi ai adăuga ochii celei din stânga lui Lobâtko.. o casă re. sincer de data acea sta (fără îndoială. Soţia generalului îi zâmbi Ia rândul ei şi-i răspunse că o moştenise de Ia tatăl ei. — Desigur că era tânără. încredinţat că în preajma lui se aflau numai o ni minunaţi.at şi cu atâta duioşie. să le ofere mâncare din belşug.. "E greu de ghicit." Reabovici o cercetă mai îndelung pe domnişoara în lila. umeri frumoşi. Reabovici putea aşadar să fie luat drept o pe rsoană care aştepta pe cineva. că doar cele bătrâne nu se mai duc la întâlnire.. Iată cum îşi explica el sărutarea pe care o primise.. Până la portiţă merseră în tăcere. încreţindu-şi nasul lung.. care i se păru ca de babă. — Dacă ai combina doar umerii si mâinile de l cea în 240 ANTON CEHOV lila. de când se afla în armată. A îşi muta privirea spre blonda în rochie neagră.. aşa că-şi muta privirea spre vecina ei. o să poată şi el. atunci. încât ea se opri si se uită la el. îi plăcea mult de ea: avea mâinile frumoase. Sătui şi cam ameţiţi. Masa lua sfârşit. Şi cu siguranţă c tuală. după glas. Cu toate că erau ameţiţi. să primească oasp să le arate prietenie. Acum. Reab ovici ar fi dorit să fie ea necunoscuta. oaspeţii îşi luară rând pe rând rămas bun şi mulţu îşi cerură din nou iertare că nu puteau să-i găzduiască pe noapte. domnilor! — repeta generalul. Apoi i se păru că avea faţa prea plată. parcul li se păru întunecat şi liniştit. începură să vorbească toţi deodată şi să râdă în gura mare. fă au acum pe o cărare care cobora spre râu. în timpul mesei mancă în neştire tot ce i se servi. Aceasta era mai tânără. După zgomotul şi după lumina orbitoare din casă... dar care din ele să fi fost?. neliniştită şi enervată.. o faţă inteligenta şi un glas melodios. neştiind încotro s-o apuce. îl luase pe Reabovici drept alesul inimi ale. imaginea pe care ş orea. în momentul când intrase în odaia întuneco oprise o clipă. doamna von Rabbek îşi văzu de drum. — îmi place foarte mult casa dumneavoastră!.. fie chiar şi cu puţină ipocrizie. asta se simţea după foşnetul rochiei. bezna şi liniştea nopţii îi făcură să cadă un timp pe gânduri. După ce primi răspunsuri la toate întrebările. şi totuşi explicaţia era simplă siguranţă că vreuna din domnişoare sau din doamne dăduse întâlnire cuiva în odaia aceea întun aşteptase ce aşteptase şi. întâmpină). după parfumul pe care-1 răspândea. Dar tocmai atunci. pentru că oamenii sunt mai sinceri şi mai buni când îşi petrec oaspeţii. Ofiţerii o porniră prin parc. — Sunt foarte. fata izb ucni într-un râs plin de prefăcătorie.. — se întreba privind cu atenţie feţele femeilor .. visător. mai naturală şi mai isă. o familie. la acelaşi lucru: o să vină vreodată vremea să aibă şi el. — Foarte fericit! Vă mai aşteptăm să poftiţi şi la întoarcere. precum von Rabbek. sa le dea de băut şi să-i facă fericiţ După ce ieşiră pe portiţă. .. Pe măsură ce o privea. fără nici o cerem ro aţi luat-o? Vreţi să vă duceţi pe la deal? Mai bine luaţi-o prin parc şi apoi pe la vale. întâmplarea aceea avea în ea ceva misterios şi romantic. de ce era aşa de slab te. căutând doar să-şi explice întâmplarea de mai adineauri văr. foarte fericit. mirată..— îi zise el potrivindu-şi ochelarii. şi-ar fi dori e ea "aceea". NUVELE 239 bău fără să audă ce vorbeau ceilalţi. tufişurile de pe mal şi NUVELE " 241 .." Făcu în gând această adunare şi obţinu imaginea fetei care îl sărutase. apoi alerga chiar în lungul lui.. Explicaţia aceasta era întărită de faptul că. dar n-o putea găsi printre meseni. un parc. . mai aproape. ocolind gro pile unde pământul se surpase. iar eabovici începu sa zâmbească şi mai prietenos. si nu alta.. avea tâmple minunate şi îşi ducea cu nespusă graţie paharul Ia gură. Si fără îndoială că fiecare se abovici. apoi bă dacă părinţii lui mai erau încă în viaţă. "Bine. — îşi zicea el.

dacă nu vă găsesc bere şi femei! Poftim. — Ia uitaţi-va la ea! — exclamară câţiva cu admiraţie. şi dumneaei nici Mare şmecheră! La capătul drumului. fără sa-şi ridice ochii de pe "Vestnik Evropî". tâmplele şi ochii plini de sinceritate ai blondei în negru. rochii. apoi. — Ei. se auzeau gemete de culici somnoroşi. se clăti nau şi se risipeau. o pr vighetoare cânta într-un tufiş. — Stăm la un pas. îşi aprinse în tăcere o ţigară şi plecă. poteca urca la deal. îşi puse o lumânare la căpătâi şi se adânci în lectura revistei "Vestnik Evropî". iar malul celălalt era c omplet cufundat în întuneric. Avea mereu Ia el revista "Vestnik Evropî". v. Lobâtko se dezbrăcă. — Cum poate cineva să fie atât de dobitoc şi de imbecil încât să nu găsească bere! Hai! Spuneţi şi voi. Malul şi cărarea abia se zăreau. plec chiar acum şi mă întorc cu bere. pe care o citea oriunde şi oricând găsea prilejul. dacă nu mă întorc cu bere! Şi se îmbrăcă încet.. Să-mi ziceţi ce-oţi vrea. ofiţerii se aşezară pe jos şi îşi aprins gară. Grabbek. ajungând în dreptul gardului biser icii. — Da? Aşa crezi dumneata? — continuă Lobâtko. di potrivă. zgomotul unei săru Şi îl cuprinse o fericire imensă. în mediul ac se bucura de reputaţia unui ofiţer cult. Stăruia încă senzaţia că are gâtul uns cu ulei şi lângă gură mai simţea încă răcoarea ace de mentă. încercă să se concentreze asupra acestor vedenii. nu-i idiot? — bombănea el oprindu-se când în faţa lui Reabovici. un tânăr cuminte şi tăcut. fapt care te lăsa să bănuieşti că râul curgea repede. cu 242 ANTON CEHOV ochii aţintiţi spre tavanul afumat. oprindu-se în pridvor.. care. Era linişte. o fericire fără rost. broşe . dădea în drumul mare. — Ei bine. Reabovici. Labbek. şi locotenentul Merzleakov. scuturară tufişul. Reabovici se dezbrăcă repede şi se culcă în pat. neavân cepură să-şi dea cu presupusul dacă era un foc. — bombăni el.. foşnetul unei rochii. pe malul celălalt al râului. drăcie.. i se păru că aude paşi grăbiţi. în apa întunecoasa licăreau stelele: tremurau ş se prelingeau. Merzleakov se aşeza pat. nu prea am chef rdB NUVELE A 243 sa ies singur. obosiţi de urcuş. nu vrei să faci o promenadă? Ce zici? . — zise Merzleakov. trupuri subţiri.sălciile aplecate deasupra apei. Când dispărură cu totul de pe câmpul negru pe care îl vede oricine când s rânge tare din ochi. pe Dumnezeul meu. Pe mal. — Rabbek. străbătu odaia o vreme colţ în colţ cu un aer nemulţumit. auzi otuşi când se întoarse ordonanţa. Si. în aceeaşi izba cu el cazaţi şi Lobâtko. Lobâtko se supără rău şi încep răbată încăperea în lung şi-n lat. Din loc în loc. Deodată. "C fost?" — se gândea Reabovici. apoi îşi trimise ordonanţa după bere. Rând pe rând îi treceau pe dinaintea ochilor umerii si mâinile domnişoarei în lila. raportând că nu găsise bere. Deşi plutea aşa de fericire.. Odată ajuns acasă. dar privighetoarea îşi e cântat înainte. Ofiţerii se opriră.. o fereastră luminată sau cine ştie ce altceva . pe mine puteţi să mă trimiteţi şi pe luna şi. zăriră ca prin ceaţă o luminiţă roşie. când în faţa lui Merzleakov. rcă ar fi ştiut si ea de sărutare. domnilor. şi fără să ia seama la grupul de ofiţeri. nu-i un ticălos? — Şi eu cred că aici nu se găseşte bere.. dar ele se mişcau tot timpul. Acolo. Reabovici se uită şi el spre luminiţă si avu impresia că îi zâmbeşte şi-i face cu ochiul. îşi trase cizmele lui mari. — Spuneţi şi voi.

Dar fără nici un folos. dar. îi trecu prin minte să şi-o închipuie cum doarme. nu mai simţea nici răco ca de mentă de lângă gura. aşa cum fuge printre degete argintul viu. F astra larg deschisă la dormitor. Acum îl purtăm de căpăstru pe marginea drumului. râul şi parcul erau scăldate în lumină. — totul era nemaipomenit de încântător. — E totul în regulă? — întrebă el. care-i umpluse inima de bucurie. ca şi ieri. patul. de liliac şi de trandafiri. binecunoscute se înfăţişau priviri .. — mormăi iar Lobâtko. în timp ce treceau prin dr eptul hambarelor boiereşti. aprinzându-şi o ţigară pe întuneric. făcându-1 fericit. Dormea şi cea care îl sărutase ieri seară. prinzând din urma brigada. arătându-şi la fereastră faţa î njurată de o barbă roşie. dar peste măsură de plăcut. Cât era drumul de lung. Dar trăsăturile feţei. apoi zise: — Eu o să dau puţin o fugă până la Alexandra Evgrafovna. zâm ul somnoros şi dulce. în timp ce vorbeau.. Ferestrele aveau jaluzelele trase. Aşa ca vă las cu bine. scl ipeau razele argintii ale soarelui. Si gân dul acesta nu-i dădu pace nici în somn. cu stânci . parfumul de plop. cu malurile NUVELE: v 245 Iui de un verde viu. căscând. Un sfert de ceas mai târziu. comandantul lui de baterie. Cineva vorbea cu glas tare.. Reabovici întoarse capul spre dreapta şi aruncă o privire sp re conac. înălţimea voastră. Atât la dreapta cât şi la stânga. şi deveni atât de trist de-ai fi z is că se despărţea de cineva nespus de drag şi de apropiat. Felcerul i-a pus lut cu oţet. Totu dar mai ales râul. Când se trezi.Neprimind nici un răspuns. chiar lângă fereastră. îi' scăp au. Lebedeţki se apropie. semn că cei din casă dormeau încă. ceasul e pe măsuţa. — răspunse Lobâtko. Golubcik a fost atins cu un cui pe când era la potcovit. se gândi preţ de câteva clipe. Curând adormi şi cel din ur fu că cineva îl mângâiase. — Mm-da. o ultimă privire. Până diseara vă prind din urma. la urma urmei.. Merzleakov oftă. — Ieri. toate prindeau acum contur limpede în imaginaţia lui. ici şi colo. puse la o parte revista "Vestnik Evropî" şi stinse lumânarea. la mutrele somno oase ale ofiţerilor şi le zise bună dimineaţa. erau numai lanuri de hrişcă şi de secară verde. şi acum vorbea în gura mare (nu era obişnuit să vorbească încet) cu vagmistrul. După o jumătate de versta. îi dispăruse senzaţia că gâtul îi era uns cu ulei. cu apa în care se oglindea albastrul cerului şi. Se uită cu ochii lui de miop. Deodată. — Şi altceva? — strigă el. că i se întâmplase un lucru cu totul neaştepta leac. Aş vrea să-i fac o scurtă vizită. Reabovici aru ncă o privire înapoi: biserica gălbuie. scaunul cu rochia aruncata pe spetează — aceeaşi rochie care foşnise aseară — pantofii delicaţi. brigada se punea în mişcare. Reabovici îşi trase pătura peste cap. înălţimea voastră. aceleaşi privelişti obişnuite. Sergentul major raportă în continuare că magazionerul Karpov a uitat să ia şnururile c ele noi pentru 244 ANTON CEHOV trompete şi ţăruşii de la foile de cort şi că aseară domnii ofiţeri au binevoit să fie oaspeţ ralului von Rabbek. pe jumătate închişi. strângându-Ie laolaltă.. crengile verzi care se uită pe geam în odaie. conacul. Re-abovici m ai aruncă o privire spre Mesteciki. De asemenea. se făcu ca un ghem şi începu să îmbine în minte ima e care-i apăreau. Tocmai sosise. Se uită plin de încântare la cadrul ferestrelor. se dezbrăcă la Ioc si se culcă. bucuria i se revărsa valuri-valuri în piept. Comandantul oftă. — Un cal a fost uşor rănit la greabăn de hamul cel nou.. adică tocmai ceea ce însemna cel mai mult şi era definitoriu. aerul p roaspăt al dimineţii. maistrul Artemiev s-a îmbătat aseară şi locotenentul a ordonat să-1 aşezăm pe antetrenul afetului de rezervă. poleite de lumina soarelui ce răsărea şi trase cu urechea la mişcarea din uliţă. Era Le bedeţki. se întoarse.

. înconjurat. când cu domnişoara blondă. nu avea nici NUVELE 247 0 însemnătate şi că. La început. Reabovici priveşte nepăsător cefele şi chipurile din faţa şi din spatele lui. uită să respecte distanţa reglementară şi o iau mereu în inte. în p ea de unde bate vântul. îşi imagina că se află lângă o altă necunoscută. pe lângă care păşeşte îngândurat.. în tele artificierului vin conducătorii atelajului înaintaş. de care sunt agăţate ceainice. ar părea o îngrămădire de-a valma. ceea ce iarăşi nu prezintă nici un interes. cu capul în are urechile mari. lui nu i se pare caraghioasă. iar la coapsa dreaptă poartă tălpica. alţi conducători. când gada abia se pusese în mişcare.. Insa Reabovici ştie la este bună o tălpică.. pe urmă revederea. masa cu nevasta lui. acoperiţi cu prelate. Tunu-i urât. apoi. Se făcea. Altădată 1fi luat somnul. de parcă ar fi. gomiştii călări. în urma celui de al patrulea. sunt numiţi sănasi.. ar acum spatele acoperit de praful de ieri. Conducătorii îşi flutură din obişnuinţă cravaşa şi. Lângă tun.. în urma atelajului mijlocaş. raniţe şi saci cu de-ale gurii. din când în aii cu strigăte. în spatele acestui n alţi şefi de antetrenuri. arată ca un animal mic şi inofensiv. coloana aceea fără de sfârşit şi greoaie. îndeobşte grav. — Atenţie la frâne! — se auzea comanda. îşi închipuia. apoi cei ai atelajului mijlo caş. îşi aşeza obrazul pe umărul ei. apoi. vi alţi caii. că se află în salonul lui von Rabbek. Conducătorul. adus din Turcia de către un comandan t de baterie. şase ajutoare. dar ca. ciudată si li sens. ale cărei trăsături erau nedesluşite. a se gândi la ea serios. că a izbucnit războiul. înainte mărşăluiesc patru ostaşi cu săbii — avangarda. Brigada are în total e baterii. Dacă te uiţi înainte. ar fi fost cel puţin o prostie. cine ştie din ce pricină. dar e un animal simpatic. lângă o tânăra. legănându-şi braţele. c lii în timpul procesiunilor funebre. r cei din l^^^^^^^^w^ 246 ANTON CEHOV dreapta lăturaşi. la fel de urât şi neînsemnat ca şi cel din faţă. încercase să se convingă singur că întâmplarea aceea cu sărut tea fi interesantă doar ca o mică aventură secretă. In urma l ne grupul de cântăreţi. atât de greu şi de înspăimân r pentru Reabovici totul este limpede. la urma urmei. iar în urma cântăreţilor. închizând ochii. pe care o formează o brigadă de artilerie mărşăluind. pe care călăresc conducătorii.ţâşneau. copiii. în negru. Avangarda şi cântăreţii. Coloana se întinde pe o jumătate de verstă şi se sfârşeşte cu un şir de căruţe. şi mai ştie şi de ce i se zice şeful antetrenurilor. mărşăluiesc. îşi închipuia despărţirea. apoi al patrulea. de oameni şi de cai.. înaintează călare un ofiţer. iar după ei urmează alt tun. iar fiecare baterie are câte patru tunuri. Vede toate cele patr u baterii din faţa lui. . Curând însă îăsă logica deoparte şi pluti în voia visurilor. cărora li se spune rotaşi. După al doilea tun vine al treilea. Pe antetren sunt aşezaţi sacii de ovăz. rând pe rând. — o bucată de lemn care are o formă ciudată şi caraghioasă. Reabovici ştie de ce caii din stânga.. Ii vorbea în gând. care călăreşte pe unul dintre rotaşi. acum însă se lasă purtat de noile şi plăcutele lui gânduri. Pentru un civil. Reabovici se află la primul tun din bateria a cincea. într-adevăr. E mult timp de când ştie de ce fiecare baterie este precedată de ofiţeri şi de u n artificier călare. E greu să pricepi ce rost au atâţia oameni în jurul unui tun. iar ţeava. dacă te uiţi în s u vezi decât praf si feţe. care semăna când cu domnişoara în lila. şi de ce tunul este tr as de atâţia cai cu hamuri ciudate. nu vezi decât praf şi grumaz după grumaz. şi aşa mai departe. o dezmierda. si de aceea nu i se mai pare câtuşi de puţin in teresant. ori de câte ori coborau o vale...

. într-o trăsură trasa de doi cai albi. Apoi. Ofiţerii zâmbiră. domnilor ofiţeri! Trecea generalul.. după ce brigada ajunse la destinaţie. — Sunt lucruri obişnuite şi toată lumea trece cândva prin ele.. fără să-şi mai pună vreo stavila gândurilor. în timpul cinei. i-e dor de Lopuhova! Lopuhova era o doamnă foarte grasă şi înaltă. — Ai o expresie tare tristă azi. uitându-se la praful care s e ridicase în urma trăsurii generalului. se gând uţin. îşi imagina picioarele delicate ale unei femei. Câţiva ofiţeri..Reabovici striga şi el "Ia frâne". Iată.. iar acum e însurat si are şi copii. porniră în galop spre el. ceva foarte obişnuit — se gândea Reabovici.... opritoarele sunt prea lungi. în parc. — Ei. dacă nu mă înşel. un bărbat slab şi mărunt. ticălosul! Să-1 pedepseşti. domnilor. Salmanov e violent şi din cale-afară de tătar. Generalu l avea o mare slăbiciune pentru femeile trupeşe... generalul se uită la Lobâtko si zâ bi.. în minte îi apăru limpede chipul celei care îl sărutase. Cât despre mine. plescăi din gură. generalul. generalul izbucni într-un râs puternic. încântat de această gl onsideră cât se poate de reuşită şi usturătoare. îndrăznea acum sa se gândească la ea şi să-şi imagine cirea. comandantul de brigadă. generalul nostru: a iubit şi el la vremea lui. printre care si Reabovici. aşa cum trece toată lumea. Imaginea aceea i se întipări în minte şi nu-1 mai părăsi. trăsura se opri şi generalul striga ceva 248 ANTON CEHOV nedesluşit. păşind pe nisipul galben şi. de fapt. privind spre Reabovici. "Tot ce mi se întâmplă mie acum. NUVELE 249 Maiorul Vahter este şi el însurat şi iubit. răsună comanda: — Drepţi!. cum merge? — întreba generalul. apoi se adresă unuia dintre ofiţeri: — Rotaşul dumitale de la tunul trei şi-a scos genunchiera şi-a atârnat-o de antetren.. dar se temea că strigătul o să-i tulbure visurile şi o să-1 readucă înapoi la realitate. Reabovici se uita peste gard . — Ţi-o fi cumva dor de Lopuhova? Auziţi. Când aj unse în dreptul bateriei a doua. este.. aşa cum o dorea. In timp ce mărşăluiau prin dreptul conacului unei moşii.. respectuos. indiferent de vârstă.. dinspre convoiul de căruţe. care s-a terminat cu însurătoarea. în ciuda faptului că are o ceafă stacojie şi urât otova la trup. Pe seară. spre exemplu.. — zise el. şi-şi închipuia că şi i lui îi împărtăşeau această slăbiciune." Gândul că era şi el un om ca oricare altul şi că viaţa lui nu era cu nimic diferită de a elorlalţi îl însufleţi şi-i dădu curaj. atin spinarea vizitiului şi-şi duse mâna la cozoroc. presărata cu nisip galben si mărginită de mesteceni tineri. din spate. Privirea Ia stânga! Atenţiune. Trăsura plecă mai departe. Cu elanul omului purtat de visuri. aşa cum izbutise să şi-o închipuie aseară. — Cum staţi cu bolnavii? După ce primi răspunsurile. cu totul pe neaşteptate. După ce mai făcu vreo câteva observaţii plictisitoare. Pe la amiază. continuă: — Iar la dumneata.. ofiţerii se îndreptară spre corturile l . Privirea 1 se opri atunci pe o alee lunga şi dreaptă ca un zbor de săgeată... locotenent Lobâtko. clipind din ochii lui congestionaţi. odată şi-odată. sunt şi eu la fel ca şi c eilalţi şi. voi trece si eu prin toate astea. trecută bine de patruzeci de ani. totuşi a avut si el pov estea lui. şi mi se pare că-i un vis imposibil şi greu de realizat ..

şi simţi deodată o nevoie nestăvilită să le povestească şi tovarăşilor săi noua lui fletească. câteva clip târziu. — îl întrerupse Merzleakov. întâmplarea cu sărutul. în compartiment. apropiindu-se de ei.. în ceea ce priveşte sânii. liniştit. Iar Merzleakov ridică din sprâncene si. Crezuse că ar fi putut vorbi până la ziuă despre sărutarea aceea. pe care-o ţinea pe genunchi. Iar în serile când ofiţeri i inferiori. vagonul era plin ochi.. Lobâtko trăncănea fără încetare şi-şi turna mereu bere în pahar eabovici. se întinse pe pat şi sinea lui că n-o să-şi mai împărtăşească nimănui. donanţa îi aducea cele de trebuinţă pentru spălat si el îşi turna apă rece pe cap. organizau escapade amoroase p rin "mahala". dar. După ce-1 ascultă. făcând ochii mari. făcând haz de lipsa de înţelegere a lui Merzleakov.. era întuneric. vă daţi seama.. Deodată. niciodată..or.. Reabovici. Merzleakov mânca încet.. — Da. Reabovici îi u mărea atent. se muie.. — încuviinţă Reabovici. secretele. nici pomeneală să pot dormi. în frunte cu "Ogarul" Lobâtko.. Dar cum ai putut să-i vezi buzele.. era totdeauna trist. la Rabbekci. Se ridică de lângă cufăr. fără sa-şi ia "Vestnik Evropî". M-am întins şi m-am învelit cu o pătură. buzele roşii ca icrele de somon. mestecând tacticos şi citea din revista "Vestnik Evropî".. 250 ANTON CEHOV Lobâtko. iar chipul lui căpăta expresia pe care o iau soldaţii când asistă la povestirea unor lupte la care au participat şi ei. cu mintea tulbure de atâtea vise. — Să ştiţi că am trecut prin ceva ciudat acolo.. gândea şi se comporta ca un îndrăgostit. Mi-am luat bilet la clasa a Il-a. — Si eu am trecut o dată prin ceva asemănător.. trebuie să fie vreo psihopată.. Ridic mâna şi dau de un cot. Reabovici se simţea. când ceilalţi ofiţeri începeau să discute despre dragoste şi femei.. şi i se părea acum tare ciudat că pentru a r elata toate astea îi trebuise doar atât de puţin timp. fără să-ţi spună pe nume. să se odihnească.. Trebuie să fie vreo psihopată.. ca două mingi! — Stai aşa. estea aceasta îl mâhni tare pe Reabovici. se simţea teribil de ... care îi însoţea şi el. — Pe când mă aflam în sala de biliard.. îşi aminte o mulţumire care-i încălzeşte viaţa. Spusese tot ce avea de spus. se uită neîncrezător la el şi zâmbi.. şi.. tăcea şi bea. i-am dat con trolorului cincizeci de copeici. simt o mână care mă prinde de umăr şi o răsuflare în obraz. nări pătimaşe şi nişte sâni... Atunci. ce să vezi? O femeie! Avea ochii negri. Mi-a luat bagajul şi m-a condus într-un compartiment. cu zilele ei monotone care se asemănau atât de bine una alta. După trei pahare se chercheli.. — Era acum un an şi trebuia să plec la Kovno. Deschid ochii. Dar. — începu el. încercând să sului său o nuanţă de nepăsare şi de ironie. Reabovici.. mai treacă-meargă. — adăugă Lobâtko. Merzleakov şi Lobâtko se aşezară în jurul unui cufăr pentru ua masa. în fiecare dimineaţă. care era un mare mincinos de felul lui şi de aceea nu credea spusele nimănui. cu lux de amănunte. ce să vezi. să ţi se arunce de gât. ce să vă mai spun. tăcu. chercheliţi. dacă spui ca era întuneric? Lobâtko încercă să schimbe vorba. Auzi dumneata. în tot acest NUVELE 251 ia o Toat se j cu răstimp. Seara. zise liniştit: — Dumnezeu ştie ce-o mai fi fost şi asta!... începu apoi viaţa de tabără. Şi începu să le povestească.

în gând. se zăreau umbrele întunecate ale unui pâlc de căsuţe.. când asculta raportul agentu ui însărcinat cu cazarea. povestea cu sărutul.. chiar dacă n-o s-o întâlnească. Lui Reabovi i începu să-i bată inima cu putere. familia plină de prefăcătorie a generalului von Rabbek. s oţia lui care aducea cu împărăteasa Eugenia. calul acela ciudat. şi. o lumină purpurie se revărsa peste tot cerul: răsărea luna. O voce venită din adâncul fiinţei. însă raportul acestora se termină. Se apropie de râu. Dincolo de grădini.vinovat şi. iar călăreţul tot nu mai apărea. şi chiar şi mai târziu. Era întuneric şi linişte. dinspre malul stâng. Se sui pe podeţ şi rămase câteva clipe a apoi. Se întinse pe pat. Ia tata. negreşit.. nemaiputând suporta neliniştea aceea grea. şi chiar dezamăgirea îi apăreau în adevărata . Lângă cărăruia care co ale. Reabovici se uită în jos. intrând în izbă şi neînţelegând de ce tovarăşul lui de cameră aprinse ordonanţele se grăbeau să pună samovarele. ieşi în uliţă ş spre biserică. îl cuprinse o nelinişte apăsătoare. lun gind-o sau rupând-o în bucăţi. Pe măsură ce se apropia de biserică.. apărură la orizont şi bisericuţa binecunoscută şi hambarele albe. La 31 august. dar curând se ridică şi se uită pe astră sa vadă dacă nu se zăreşte. o ruga să-1 ierte. două ţărănci. la ap Râul curgea iute şi clipocea uşor în jurul stâlpilor podeţului. încet. vorbind în gura mare.. într-un cuvânt la tot ce-i era drag şi apropiat.. în piaţa din faţa bisericii era întuneric şi pustiu. stăteau tăcuţi trei ostaşi. Iar pe mal l unde se afla el. tresăriră şi-şi duseră mâinile la cozoroc. Când ajunse în parc.. u se zăreau decât trunchiurile albe ale mestecenilor din apropiere şi o bucată din alee. uitase de toate. biserica.. ci numai cu două baterii. Şi-1 chinuiau fel şi fel de întrebări: cum o să decurgă întâln Despre ce o să-i vorbească? Să fi uitat ea. Aştepta aşa un sfert de ceas. uşa înt chisă prin care se prelingea o rază vie de lumină. sălciile cu crengile aplecate deasupra apei.. odaia cea întuneco asă. scăldaţi în lumina soarelui de la asfinţit.. Era scămoşat şi rece. Spre seară. în faţa lui se conturau cabinele albe de baie ale generalului şi nişte cearceafuri întinse pe balustrada podeţului.. Nu mai răsuna însă vocea privighet orii celei inimoase şi nici nu mai mirosea a plop şi a iarbă fragedă. Reabovici mai stătu un timp cu ochii scrutând negura si cu urechea ciulită. Văzându-1. apoi odaia aceea cufundată în întuneric.. dar nu auzi nici un zgomot şi nu văzu nici o luminiţă.. îi reveneau obsedant în minte Mesteciki.. speranţe le lui vag conturate. nerăbdarea lui. i-ar fi de-ajuns să mai treacă măcar o dată prin odaia a întunecoasă şi să-şi aducă aminte. într-o gr adină de zarzavat. când nu mai avea nimic de aşteptat... care de câte ori nu i-a înşelat pe îndrăgostiţi. îşi 252 ANTON CEHOV zicea. în ceasurile libere sau în nopţile în care nu putea oarmă şi se gândea Ia copilăria lui. Nu mai auzea ce-i povestea ofiţerul care mergea căla re alături de el. totul era cufundat în beznă. Luna purpurie se răsfrângea î inda apei.. într-o doară.. se foiau de colo-colo şi rupeau foi de varză. tuf işurile. NUVELE ' '' 253 Pe malul celălalt. pipăi un cearceaf. In depărtare. de la acoperişul conacului şi de la porumbarul deasupra căruia zburau roată porumbeii . şi nu-şi mai lua ochii de la râul care scânteia în depărta e... Dar nici urmă de călăreţ. de parcă ar fi vrut s-o poarte cu ele. după care făcu. — Toate astea n-au nici un sens!" Acum. oare. Pe drum fusese tot timpul visător şi emoţionat.. valuri mărunte veneau peste imaginea ei din râu. totul era aşa cum trebuie să fie de obicei în luna mai: poteca. cumva.. Reabovici se aştepta să vadă din clipă în clipă ivindu-se de după g eţul care avea să-i poftească pe ofiţeri la ceai. Abia de-şi mai putea stăpâni dorinţa să mai vadă o dată calul acela ciu at. Reabovici aruncă o privire peste portiţă. ca un om care se-napoiază p e meleagurile natale. "Ce prostie! Ce prostie! — se gândea Reabovici uitându-se la apa care curgea la va le. la mama. Se întinse din jumătate de oră se ridică iar şi. de sărutare? La urma urmei. îi s-o vadă şi pe ea. cale-ntoarsă. călăreţul. Reabovici se întorcea din tabără... El le alut şi o luă în jos pe cărarea cunoscută. "Nu peste mult timp von Rabbek o să afle de la ţărani că am sosit şi o să trimită după no — se gândea Reabovici.... dar nu cu toată brigada... von Rabbek. ofiţerii scălecară şi se îndreptară spre sat.

.. de parcă ar fi vrut să-i facă în ciudă soartei. N.. Curge a ca de obicei în luna mai: din pârâu în râu. apoi se evapora. Reabovici nu mai găsi pe nici unul din tovarăşii lui. Apoi. dar încotro şi pentru ce.. de săracă şi iară de însemnătate... întreaga viaţă nu sunt decât o glumă de neînţele t. poate chiar în clipa aceea. de as emenea. Ordonanţa aportă că plecaseră cu toţii la "generalul Fontreabkin". Dar când îşi ridică ochii de la apă si îi înălţă spre cer.. nimeni nu putea sa ştie. Din contră. dintr-o pură întâmplare.254 ANTON CEHOV lor lumină. Si dintr-o dată viaţa i se păru nespus de searbădă. care trimisese un călăreţ să-i pofte . Râul curgea repede la vale. Pentru o clipă. ar fi fost ch mirare dacă ar mai fi văzut-o. Nu-1 mai mira nici faptul că nu apăruse călăreţul generalului. Poveste fără titlu O sărutare „_„„ 7 15 29 35 39 45 51 . nu se duse Ia genera CUPRINS Oameni de prisos Un caz fără importanţă Aniuta Albumul La soţia mareşalului O glumă Printre străini Judecătorul de instrucţie. De ce? Si pentru ce motiv? Şi i se păru atunci ca întreg universul. îşi aduse din nou aminte cum oarta. din râu în mare. îşi reprimă acea bucurie de-o cli se băgă în aşternut şi. îşi aduse aminte... aceeaşi apă curgea sub privirile lu i. se transforma ploaie. Reabovici se înflăcăra de bucurie. datorită femeii aceleia necunoscute. Căsătorie din interes Zînocica Era ea' Visuri Trântorii O ceartă cu nevasta Decoraţia Tată de familie Vila cea noua Prin întuneric Prefăcătorii Drăguţa Biletul de loterie O fiică a Albionului Acasă Lecţii costisitoare Băieţii Povestea doamnei N. nici că n-avea s-o să mai vadă nicicând pe tânăra aceea care îl sărutase din greşeală. Si cine ştie... şi de toate speranţele şi visurile lui de peste vară. Când se întoarse în izbă.

57 65 71 79 85 97 105 107 113 119 139 145 151 167 175 181 193 203 213 221 229 .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->