Editorial

C

ând ochii văd numai pătrăţele şi griduri, când vezi că lipseşte o diacritică din 2000 de cuvinte, este un semn că revista se apropie de final, încheiem ediţia, o dăm la tipografie, aşteptăm (dormind mult) lansarea. Au trecut încă 3 luni de când era vară, vacanţă, căldură. Între timp au reînceput seriile ShortsUP. Răzvan Crişan povesteşte de ce organizează lunar serile de filme scurte şi dacă asta a devenit o modă pentru români. Tot toamna asta a fost premiera în ţară a filmului mult-lăudat „Marţi, după Crăciun”. Mirela Oprişor, în rolul soţiei înşelate, apare şi în numărul de faţă, dar din perspective în care poate nu o ştiai. În noiembrie au venit la Bucureşti pentru a doua oară trupa britanică We Have Band şi We Have an Interview with them. Andrei „Robin” Proca, de la Robin & The Backstabbers e şi el în revistă şi povesteşte despre trupa lui, despre Partizan şi despre backstabbing. Avem ceva nou: recomandări de piese de teatru pentru că „mai mergi şi tu la teatru, frate!”. Ai de ce, îţi arătăm noi unde. Avem şi o rubrică nouă, OnTopic. Ne-am dat seama că să vorbim de arhitectură în Bucureşti e cam fără rost. Subiectele se epuizează încet-încet şi ajungem să putem scrie doar ca să ne plângem. Aşa că schimbăm direcţia spre ceva nou, de care nu ne plângem, ba chiar putem fi uimiţi. În acest număr la OnTopic avem un pictorial de modă semnat de designer-ul Cernei şi un interviu cu, zic mulţi, cel mai bun coregraf din ţară în momentul de faţă, Florin Fieroiu. Acum, coperta. Poate nu l-ai recunoscut din prima că nu este un om foarte vizibil. Petrece zi de zi, oră de oră, pentru că vrea şi nu din obligaţie, cu

aparatul foto. Este meseria lui, pasiunea, lucrul despre care vorbeşte în coverstory, dar nu numai. Alex Gâlmeanu este un om normal, deşi cunoaşte foarte multă lume, de la aurolaci la preşedinţi, deşi are sute de fotografii publicate în reviste, reclame, dar şi în proiecte personale, este un om cu gânduri, dorinţe, idei şi trăsături despre care ai putea vorbi oricând, la un ceai cu el. Dacă citeşti numărul ăsta în varianta print, înseamnă că mesajul nostru a ajuns la tine. Acum presa scrisă dă înapoi, dar noi încercăm să ne înmulţim numărul de exemplare printate cu fiecare ediţie. Pentru că încercăm ca arta şi cultura despre care vorbim să ajungă în cât mai multe locuri, pentru cât mai mulţi oameni. Dacă ţi-a plăcut, o vrei print, sau pur şi simplu ai o părere despre ce ai citit, caută-ne la contact@revistaartesimeserii.ro.

De Alexandra-Maria Colţa Redactor coordonator Revista Arte & Meserii

Magda Năstase. COLABORATORI Şerban Anghene. Paula Rusu. Andrei Ţîrcă. George Dinu. Emilia Barbu. Călin Mureşan. Ina Ionescu. Cătălin Cumpănaşu.ro . Ionela Doboş. Mădălina Tichie.asociatiapaspartu. DESIGN & LAYOUT Alexandra-Maria Colţa.revistaartesimeserii.INSIDE THE BOX: REDACTOR COORDONATOR Alexandra-Maria Colţa REDACTORI Alexandra Maria Colţa. Constantin Nimigean. Irina Vasilescu. Adina Creţu. Alexandra Sandu. Mara Bogdana Dodoc-Marina. Cosmin Dodoc-Marina. Antonio Nartea. Alexandra Tănase. Vadim Chiriac. Georgiana Drăghiciu. George-Mihai Irimescu.ro www. Raluca Ilie. INTRO: Paula Rusu. Marius Chirănuş. Stelian Dobrescu. Claudiu Popescu. Andrei Runcanu. Dragoş Bulbeş. COPERTA Alex Gâlmeanu Foto: Alexandra Sandu Concept şi realizare Arte & Meserii: Asociaţia Paspartu WEBSITE www. FOTOGRAFI Alexandru Busuioc.

Cuprins ShortsUP Stelian Pavalache 20 Andrei Runcanu 26 Robin (Robin&The Backstabbers) Eloize 46 50 8 14 Recenzii 17 We Have Band Recenzii 52 42 Coverstory 32 Adrian Trestian Theo Herghelegiu 56 61 63 66 Cristian Scutaru 70 74 Alexandru Vakulovski 78 Fusion by Cernei 94 Florin Fieroiu Recenzii 82 The Pixels 86 Tony Mott 88 100 108 110 111 .

.

asociatiapaspartu.Nr. Indiferent dacă veţi trece sau nu în etapa următoare. Donaţii se pot face şi în afara colectărilor. cu un spectacol de improvizaţie al simpaticilor noştri prieteni de la The Backstage Boys. Ideo Ideis). iar noi ne dorim să ajutăm cu acest ultim aspect. trupa de teatru de la UNATC. Georgiana Drăghiciu. descărcaţi documentul „viziune. accesaţi site-ul asociaţiei. pentru că muzică va fi. Până acum am reuşit să organizăm o primă colectare de carte. Şi pentru că am ajuns la ultimul număr din anul 2010. în Grădina de la Green Hours. 3. Începem la ora 20:00 şi. După cum vă spuneam. am decis să ne mărim echipa. unde ne-am simţit foarte bine în mai la Teatru & Prieteni.ro. trimiteţi un CV actualizat la contact@asociatiapaspartu. nu putem încheia fără a mulţumi tutror colaboratorilor care au fost alături de noi în decursul proiectului (scriind articole. urmăriţi site-ul asociaţiei şi pagina de Facebook a campaniei. artiştilor şi asociaţiilor care au fost alături de noi la lansări (DuteVino. prin această campanie dorim să strângem un număr cât mai mare de cărţi pe care apoi să le donăm bibliotecii din oraşul prahovean Băicoi. Paspartu caută paspartani! Dacă vă plac proiectele noastre şi aveţi ceva timp liber la dispoziţie. Aşa cum v-am obişnuit încă de la început. obiective.ro iar noi vă chemăm la interviu. 3 proiecte De George-Mihai Irimescu Afiş: Silvia Dumitru Lansarea nr. şi. valori” din cadrul postului respectiv. să stăm de vorbă. The Backstage Boys. Pentru detalii. fotografiind sau filmând pentru making of ). să dansăm. 3 rAM ată-ne ajunşi la al 4-lea număr al revistei Arte & Meserii. Paspartu! De ce nu? Şi pentru că muncim din ce în ce mai mult pentru ca proiectele noastre să fie la rândul lor din ce în ce mai bune. urmând să o organizăm şi pe a doua în ultimul week-end din luna noiembrie. ShortsUP.com. Biblioteca are nevoie de fonduri pentru a-şi moderniza I incinta şi pentru a îmbogăţi fondul de carte. veţi primi cu siguranţă un răspuns! Pentru a vedea mai exact domeniile în care noi am avea mai mare nevoie de ajutor. Aşadar. de asemenea. intrarea este liberă! După spectacol. www. lucrând la dtp. marcăm momentul cu o lansare! Ne întoarcem în Club Control. Vă aşteptăm cu drag alături de noi! 5 . ca de obicei. rămâneţi să bem o bere. şi prietenilor noştri de la asociaţiile partenere. Iulia Rugină. Contactaţi-ne oricând la cartepestecarte@gmail. Carte peste carte Pentru a ajunge mai sus… Cu acestă campanie Asociaţia Paspartu a spart gheaţa în ceea ce priveşte organizarea altor proiecte în afară de cele legate de revistă. iar noi vom stabili un loc de întălnire pentru a lua cărţile de la voi. Tudor Jurgiu.

.

[Art.] cu Mirela Oprişor Scurtmetrajul Erou contemporan RECENZII .

.

Faptul că am vărsat cafea pe mine înainte să ajungă Mirela nu prea m-a ajutat pe moment însă nu m-a bâzâit deloc în timpul interviului. nu dat). Eram destul de emoţionat. Am ajuns „La comedie” cu vreo 15 minute mai devreme. D-ăla cu întrebare – răspuns.] cu Mirela Oprisor . treabă sau nu. Pân-la urmă ce facem aici. Cu gândul ăsta am plecat spre primul meu interviu (luat.[ART. De Dragoş Bulbeş Foto: Alexandra Sandu . însă ştiam că trebuie să trec peste ca să-mi fac treaba. Nu am vrut să las un interviu simplu.

Şi a zis că nu mă cheamă. mi-a plăcut. am făcut un book şi am trimis la toată lumea. „A fost pur şi simplu o întâmplare. unde zicea că şi el avea emoţii. film. După care am făcut un copil şi m-am retras. Cum e acolo? „Am avut foarte mari emoţii la Cannes. Am picat în primul an şi am intrat al doilea. m-am hotărât să mă reanim aşa. de exemplu când cunosc un regizor şi încep să lucrez cu el. apoi au început să mă cheme majoritatea. „Asta e cu timiditatea. Bine eu eram foarte luată. Pentru că rolurile în film sunt foarte bine definite. Şi m-am dus odată cu el.” DUPĂ SUCCESUL FILMULUI te-ai găsit pe covorul roşu cu toate reflectoarele aţintite în direcţia ta. În apariţii cum le spunem noi. MĂ AŞTEPTAM să fi fost o dragoste a copilăriei actoria.F iind şi eu emoţionat (sau timid) şi citind că şi ea are această problemă am vrut să abordez acest punct. ştii. „Timiditatea o manifest când sunt cu oameni pe care nu-i cunosc. TV. dar eu l-am ajutat să-şi facă şi cadrele şi s-a legat aşa o prietenie între mine şi dânsul… El mi-a zis că pentru el eu sunt o actriţă de film. Şi cam toţi m-au chemat. Aveam un prieten foarte bun din Braşov. mă uitam în copilărie la teatru.” Dacă vorbeşti cu Mirela îţi trebuie eye contact full time. Iar dacă eu îmi dau seama că el are încredere în mine. A venit Coppola la teatrul de comedie la un spectacol şi m-am întâlnit cu el. să ştii că te iubeşte. De apreciat. mi-am dat seama că ăsta e mersul tuturor. cam care-i mersul cu aceste festivaluri. Nu a fost uşor. unde se făcea actorie. şi nu numai pe scenă). noi nu ştim. Dar a fost o întâmplare frumoasă. sinceră să fiu.r. actorii de afară au o educaţie incredibilă.” Şi nu doar în profesia de actor. El şi-a început cariera în film mult mai devreme şi am mai fost cu el şi am văzut cam ce se întâmplă. Când a făcut fata mea 2 ani. E de apreciat pentru că de fapt. să te faci 10 . Trebuie să te aranjezi. nu eram nici foarte tânără să joc şi nici o mamă credibilă nu eram. Atât de departe era atunci în anii ’90. În profesia asta trebuie să te iubească regizorul. sigur că poţi să faci. uşor. De exemplu în teatru am adaptat. pentru că Radu este profesionist şi îi place să fie foarte sigur de la repetiţii. fără nimic. fără pregătire. nu e ca în teatru. când s-au aprins toate reflectoarele. Citeam cartea lui Al Pacino. pentru mine era foarte mult să dau în Bucureşti. De asta are nevoie fiecare. După. „Trebuie să ai această pregătire. însă m-a chemat la probă cu foarte multe actriţe şi am stat cam 2 luni în probe. o finală. Era foarte departe. filme. atunci când poţi să le foloseşti. despre asta e vorba în această profesie. Poate a trebuit să mă maturizez şi eu. am început o serie de reclame. bineînţeles că nu eşti pe covorul roşu în fiecare săptămână. După filmul lui Coppola au început să mă cheme şi românii. era aşa un vis. profesori şi am fost foarte timidă. nu o avem. Probabil că aici în România erau colegi. Bineînţeles că sunt foarte mari emoţii. totul e perfect. Mimi Brănescu. Mi-a dat foarte multă încredere. nu visam. nu când sunt distructive. până la urmă am intrat şi am terminat în 2000 facultatea. nu ştiu dacă mai există şi acum aşa ceva: Şcoala populară de Artă. Mă rog. Pe film. declinul meu s-a întâmplat atunci când l-am întâlnit pe Coppola. nu eram foarte bine definită. m-am înscris.” Îmi imaginam că rolul din „Marţi după Crăciun” l-a primit imediat. ca şi cum acum îmi imaginez că o să joc cu Anthony Hopkins. Mi s-a spus de la început ca n-are foarte mult să-mi dea. Eu voiam să fiu o mare actriţă. au emoţii foarte mari. m-am dus acolo. deşi. La un moment dat mi-am pus ambiţia şi m-am dus la Gala Tânărului Actor. să te blocheze sau să-ţi încurci partenerii. era pe vremuri. am avut o apariţie acolo. unde ajung două actriţe. însă nu reuşeam oarecum să trec (zâmbeşte). Ajungi la o maturitate atunci când poţi să-ţi stăpâneşti aceste emoţii pe scenă (n. de tot ce înseamnă teatru. Eu am trăit lucrurile acestea cu soţul meu. Despre asta e vorba. În film nu se poate. Primul m-a chemat Radu Munteanu. nu. Ei au treabă şi pe covorul roşu. „Nu. am făcut fotografii.” Un café latte cu pai corai (portocaliu deschis) şi un espresso pe masă. „Nu l-am primit foarte uşor pentru că iniţial Radu Munteanu credea că-s foarte tânără pentru personajul acesta. dar. Când am văzut că şi el a trecut prin asta. Într-un fel asta m-a făcut pe mine să mă simt mult mai comod şi să intru cum trebuie în discuţie. Mie mi-a lipsit încrederea. în producţii americane sau franceze. Eşti actriţă şi după ce se termină filmul. la Cannes pe covorul roşu. am avut o experienţă foarte plăcută şi am jucat în filmul dânsului. E fascinant aşa. Toată lumea uită de asta. toţi actorii sunt foarte timizi. deci eram o pasionată. sunt de-a dreptul complexată de timiditate.” O pregătire PR mai mult. însă trebuie să te stăpâneşti foarte bine. de încredere. prieteni. Şi am dat acolo şi am luat premiul pentru cea mai bună actriţă şi am fost angajată la Comedie. Aşa e. bineînţeles că trebuie s-o depăşeşti. la toţi regizorii importanţi am ajuns în finală. eram într-o perioadă numai de reclame TV şi jucam foarte mult la francezi. cele mai mari emoţii le-am avut pe covorul roşu de la Pro Cinema. au o educaţie. iniţial. Şi aşa m-am îndrăgostit uşor. în sensul că ei încep filmul şi se termină după ce se termină toată promovarea.

.

deci ceva de vis. nu de film. sunt foarte importante aceste lucruri. După aceea am fost în New York.” În Lincoln Hall. „Am mai fost pe covorul roşu la Sarajevo. doctori. partitura e foarte grea. Nu ştii să dozezi şi te bazezi pe impulsuri. Eşti judecată pentru toate lucrurile astea.” PAUL ÎI SPUNE ADrIANEI că iubeşte pe altcineva.frumoasă. la ştiri. să ai o rochie frumoasă.” La noi nu prea e cunoscut festivalul. ai o linie acolo. dar noi riscăm să devenim haotici sau prea îndrăzneţi. m-am trezit deodată la CNN. „Dar în Europa e. că ne-au oferit o excursie de 5 stele. „Da. Eu nu ştiam că e un festival aşa de important.” SArAjEvo. că era acolo Morgan Freeman. Ei au agenţi. avocaţi. Am avut succes mare şi acolo cu filmul. cu elicoptere cu yachturi. nu zic să fii o fană înrăită a modei. plină de nuanţe. Eu nu am ştiut cât de important e acest festival. Trebuie să ai puţin bun gust. sau să o dăm de la o extremă la alta. „Multă lume a catalogat această scenă ca fiind una din cele mai memorabile scene din filmul românesc şi îţi spun şi de ce: pentru că e foarte bine scrisă. Impresionant. Să filmezi . Noi nu le ştim. să stai dreaptă. Aşa e afară. Foarte măgulitor. Foarte măgulitor. Când am văzut un festival cu un buget mare. Ce m-a impresionat a fost că acolo am cunoscut oameni. Bun. însă totuşi eşti un artist. au oameni care să-i îndrume. Mie mi s-a părut cea mai grea (încărcată) scenă. de încărcătură. Atunci am realizat cât de important e acest premiu în Europa. care ne tratau ca pe nişte vedete. pe Yahoo Messenger la reclame acolo.

nu se uită urât la tine. Totul costă. Nimeni nu stă după tine.” Şi să trecem rapid în revistă: diferenţa teatru – film.” Pauză de încă un latte şi un espresso. Un actor este bun când ai un regizor bun. tot. Că vine ceva nou. Dacă nu eşti pregătit. Capcană în care intră 80% din femei. Ideea e să o faci cât mai bine. Ciudat că fix asta uitasem: Ce-l face pe un actor să joace într-o telenovelă? „Problema sunt banii. ia-ţi banii şi culcă-te liniştit. Şi să aibă scop. dar să nu rămâi ancorat.” ÎNTÂLNIrEA NoASTrĂ nu s-a încheiat până nu i-am cerut un sfat pentru tinerii debutanţi. Genul de actori nemediatizaţi. „Să ştii că de fiecare dată o iei de la început. Nu mi-am propus să iau premiul UNITER. genul acesta de actori sunt cunoscuţi doar de cei care merg la teatru sau care se uită la filmele româneşti. „Trebuie să fii mult mai pregătit la film pentru că se trage o dată. Cred că genul acesta de oameni care se despart aşa. gusturile formate împreună. Nu înţeleg pe actorii care îşi fac telenovelă şi se vaită sau cei care au impresia că au făcut o capodoperă. Un actor trebuie să fie făcut să se simtă bine. Nu te văd şi nu asociază numele cu figura. oameni cu valoare. Ei mă ştiu pe mine de undeva dar nu ştiu unde sunt. cum sunt eu. „Să aibă încredere şi răbdare şi să fie motivaţi. Nu mi s-ar oferi vreun rol în care să mă dezbrac sau astfel de lucruri. Dacă te duci într-o producţie d-asta. Eu admir colegii care se duc să-şi facă munca acolo. La noi nu sunt bani. da. cadrele lungi româneşti şi roluri. Şi de regulă oamenii care-mi propun ceva ştiu că nu sunt la un alt nivel şi nu poţi să refuzi. însă spectacolul a avut foarte mult succes şi eu am crescut şi asta m-a interesat. va asculta muzica lor. au ascultat aceeaşi muzică. dar rămâne prietenia.” M-am gândit că acum fiind un star (nu?) s-a dus perioada casting-urilor şi probelor. A devenit mamă pentru el. îţi faci treaba.” S-au despărţit.” Serios? „Da” (chiar vorbea serios). nu cred că el va asculta muzica amantei. să se simtă adorat. Totul durează mai mult dacă sunt decupate.” DEjA UITASEM ce urma să întreb. care nu se duc la emisiuni la TV şi nu se dau cu „frişcă-n” păr. Eu a trebuit să mă mulez pe ce au văzut ei. Cadrele lungi nu sunt decupate. Să iei trenul ăla când vine. E uşor de judecat şi foarte greu de făcut. E multă muncă. Să învăţ. ceva? „Cum m-am pregătit? Dacă eu o să spun ce am spus. nu zic că e rău însă trebuie să vrei din ce în ce mai mult.” Rol refuzat: „Nu cred că aş refuza nimic pentru că ştiu ce mi s-ar oferi. să nu devii un actor al televiziunii respective. aşa eşti.” Mulţumim. de a gândi textul. care nu este făcută haotic. La fiecare spectacol învăţ câte ceva. însă baza aceea e. În film trebuie să ştii foarte bine textul. cea de 15 ani de zile. Ideea că tu te duci acolo. în rest nu te cunoaşte lumea. nu mă crede nimeni: pentru mine scena aia a fost cea mai uşoară. Nu cred că sunt în măsură să refuz ceva. dar acesta e nivelul la care suntem noi. Toată lumea îşi făcea treaba. Mirela Oprişor! 13 .14 minute tot cadrul ăla odată… îţi scade glicemia. Radu Munteanu e un organizator foarte bun. Unde a făcut-o Adriana? „N-a mai fost vampă pentru bărbatul ei (râde). Cred că am cerut un moment să verific foile îndoite pe care le aveam pregătite pe masa de lângă. Bine gândită. Te formezi aşa. Continuăm. Din păcate sau din fericire totul se întâmplă în clipa aia pentru că totul costă bani. au făcut facultatea împreună. cred că dacă nu o aveam înainte de acest film nu reuşeam să interpretez rolul atât de bine. nu se rupe niciodată odată ce s-a clădit. Nimeni nu intervine.” Roluri preferate: „Experienţa de la teatrul Act. am înţeles foarte bine. Cum va continua povestea? „Eu nu am optat că această căsnicie va reîncepe. Stilul acesta a prins şi se merge pe asta. care înţeleg că se întâmplă astfel de lucruri şi se despart şi rămân prieteni atât cât pot. text bun. la revedere. Să-l ştii atât de bine încât să fie al tău. de a te educa tu pe tine.” Pregătire. Se rupe dragostea. imagine. Şi mai ai nevoie de încredere în tine. Păcat. pe parcursul filmărilor nu a fost o zi în care să mă deranjeze cineva sau să am vreo problemă. Stăteam şi mă gândeam că nu există actor prost într-un film bun sau un actor bun dintr-un film prost. Dacă nu eşti pregătit. De ce? „Pentru că e foarte logică. Dacă scopul tău e să joci doar în telenovele sau în baruri. Am fost judecată foarte dur. E vorba de muncă. Scena am simţit-o de prima dată. Mi-era aproape. AU GrEŞIT AMÂNDoI. du-te. asta e.

primul eveniment al toamnei. de la jurnalism la editare de carte. În Anglia. reuşiseră să facă în România cele mai mari 10 evenimente Future Shorts din lume. Zice că ei vor să se ocupe de industrii creative. în creativitatea individuală. să demonstreze contrariul.” Deşi chiar oameni din lumea filmului îi „încurajau” spunându-le că scurtmetrajele n-or să prindă niciodată în România. ajungem la Atelierul de Producţie al celor de la Oricum. sunt principalul motor al economiei lor. despre ce face Oricum şi despre cum ar trebui să lucreze o organizaţie când vine vorba de industrii creative. cu Future Shorts.Scurtmetrajul erou contemporan Este scurtmetrajul o modă? Este publicul român pregătit pentru ele? Răzvan Crişan ne povesteşte puţin despre fenomenul scurtmetrajelor în România. Industriile creative sunt aproximativ 10 domenii care îşi au rădăcinile. arhiva shortsup În dimineaţa primului ShortsUP din sezonul 20102011. Dj r is. Asta a fost cazul nostru cu Future Shorts. ei s-au ambiţionat şi au reuşit. zic eu. sau un copyright care poate fi multiplicat de câte ori vrei tu. oricine-i creativ. Noi nu înţelegeam foarte bine apartenenţa la Future Shorts. publishingul cu tot ce înseamnă el. Credeţi că aţi înţeles? Ia mai gândiţă-vă! „E amuzant că lumea când vorbeşte despre industrii creative îşi imaginează că ne referim la capacitatea oricărei industrii de a fi creativă. Povestea începe în octombrie 2008. o fostă fabrică de pe Timpuri Noi care acum era plină de oameni ce montau de zor echipamentul pentru „Păcate Capitale”. Nu înseamnă însă asta. singurul membru fondator care încă activează în Oricum. advertising-ul e o industrie creativă.b uc de la r ste hipu ago e c te e dr oat cur pr în t e s des lm PA RT EN ER I ME DI A: ER I: ile L TU TI ES UTU PA ST CEZUR IN AN C FRIN BU D RT EN După ce ne acomodăm puţin cu răcoarea şi ne încălzim cu ajutorul unor instalaţii care semănau cu nişte motoare pentru propulsie. În curând şi în România. Răzvan ne povesteşte puţin despre asociaţia lor. Cinematografia e o industrie creativă. am divorţat de ei. spre exemplu. De George-Mihai Irimescu Foto: Alexandra-Maria Colţa. F als: Par Visu Fr la l ndu rg Ro Geo eC os. ca să fiu eminescian. după cum ne spune Răzvan. se bazează pe un pattern. Acolo ne aşteaptă Răzvan Crişan. în sensul că pentru ei era foarte 20 :00 . Deşi lucrurile mergeau bine la prima vedere şi. software-ul este o industrie creativă. şi după aia divorţează. viziunea celor două părţi era pe undeva diferită faţă de cum ar trebui să arate proiectul: „Doi oameni se căsătoresc. Sigur. Din experienţa proprie… pow ered by is Parr F . Ne aşezăm pe nişte scaune găsite prin fabrică şi pe un soundtrack asigurat de orchestra simfonică de bormaşini şi ciocane ne punem pe vorbit. sau izvorul.

Nu pot să vin la un eveniment care e dedicat în proporţie de 70% scurtmetrajului şi să nu mă uit la el.” Bun. adică e acel Tom Cruise despre care crezi că ştii. să ocupăm timpul acesta dintre festival. de la cum negociază. E un actor aşa foarte elusive. nu pot să zic decât ce-aş face eu.” De aici au tras concluzia că aparteneţa la Future Shorts „le face rău”. TIFF PRE M edit ia a do PAR TEN ERI : . la Anim’est sau la NexT. Noi cu ShortsUP am descoperit un model sustenabil financiar. eu nu vreau să-mi explic de ce ai vrea să îl ţii aşa pentru 3 oameni. L U I L A B O ANIM´E NT FERRA AFTA. dar „mai are”: „Eu nu pot să judec ce cred oamenii. încep să îmbrăţişeze economia şi să n-o mai perceapă ca pe ceva malefic. toată lumea ştie cine e. Şi pe lângă asta. spune Răzvan. eu nu înţeleg. Sigur. cum o arde. eveniment în care au toată libertatea de care au nevoie. ST & ND.important şi cool să fie video-uri sau scurtmetraje noi. Fresh. La sponsori. cum e cu scurtmetrajele astea în România? Deşi unii mustăcesc cum că scurtmetrajele au devenit mai mult un fenomen „la modă” decât unul cultural. ci selecţia. să îmbinăm cu veniturile din bilete. Asta pe de-o parte. dar din fericire mai primesc câte o mână de ajutor din partea diverşilor parteneri. ShortsUP. Ar trebui să aibă loc în fiecare săptămână câte un eveniment pentru a-l arăta pe tot publicului. Unde mai pui că au dobândit şi o oarecare libertate financiară: „Creativitatea trebuie să fie şi e important să fie legată de prosperitatea economică şi dezvoltare economică. de exemplu. Oricum a reuşit să îşi găsească o nişă care să îi diferenţieze de festivalurile româneşti de profil. foarte greu va fi să arăţi filmul acela care a mai câştigat la alte festivaluri înainte. aflăm câte ceva despre viziunea lor legată de scurtmetraje. Începe să fie. Noi făcându-l lună de lună facem evenimente de mari dimensiuni. Tinerii privesc mai mult spre Vest decât spre Est. dar nimeni nu ştie cine este de fapt omul acesta.” Prin proiectul acesta. oamenii de-abia aşteptau de exemplu să vadă o retrospectivă de cinci scurtmetraje a unor regizori mari români. S-ar putea să fie nişte scurtmetraje foarte bune mai vechi poate. Doar dacă mă leg la ochi şi la urechi. eveniment avem. poate atunci nu voi avea nici un fel de conexiune cu ce se-ntâmplă. Acum îi întrebăm direct: şi totuşi. să nu vreau. ne-a venit această idee să facem o retrospectivă a celor mai bune animaţii câştigătoare la Oscar de-a lungul timpului” românii şi scurtmetrajele Prin poveştile legate de proiectele lor. Deci ne e foarte clar nouă că oamenii ăia vin pentru scurtmetraje. A fost o reacţie senzaţională. Răzvan nu este de aceeaşi părere. care adună până la 2 000 de oameni în care scurtmetrajul e actorul principal. în special datorită schimbului de generaţii. astfel încât deja se poate vorbi de un public educat în direcţia asta. Nu conta dacă nu erau foarte bune. problema mea este de ce se întâmplă atât de multe festivaluri. s-ar bucura ca acestea să ajungă la modă: „De ce dacă ceva e bun să nu-l împărtăşeşti cu lumea. ce sentimente. Ori noi vedeam că nu ai nevoie neapărat de asta. şi vor pleca între 50-60% dintre ei la afterparty. dar şi să lucrăm în foarte-ndeaproape cu ei. cum ar fi Centrul Cultural Francez. Răzvan e de părere că în mod cert scurtmetrajele româneşti au crescut în valoare în ultimii ani. la ce fee-uri îţi dă… şi pun accentul destul de mult pe partea economică şi o să tot pun pentru că cred că despre asta e vorba. Aşadar nu găsirea materialului mănâncă timp. la nivel mondial. la fel şi public. dar la anul. să-ţi dau un exemplu din ce facem noi: 1 000 de oameni vor veni la ora anunţată. Spuneam foarte clar: „Acesta este conţinut Future Shorts. Şi anul acesta trebuia să facem ceva împreună cu Anim’est dar ne-am sincronizat noi. că vrem să îi dăm şi noi premiul ăluia care ne place nouă. şi e valoros doar dacă îl văd acei 3 oameni. Şi au dat drumul la ShortsUP. what’s the big deal. Dar pentru că lumea asta e mică la noi. Asta era principala valoare a acestor chestii. „Cred că în România o să învăţăm OR GA NIZ ATO RI pow ered by OSCAR I A T E L E A N ua U CLERM. BERLIN. vă mulţumim. ce trăiri are el. dar de fapt nu ştii nimic. Şi ce faci în afara festivalului? Ce faci după ce se termină NexT? Ori noi asta venim să completăm. fac ce fac şi pun de-o colaborare: „La TIFF. Dimpotrivă. Rămâne de văzut ce se întâmplă cu oamenii care fac filmele respective. crede Răzvan. urmează ce-am adus noi”. au şi material de n-au ce face cu el. sau de anul trecut. când partenerul tău ştie că tu eşti dependent de el se poartă altfel cu tine. sau de-acum o lună.” Şi nu crede nici că publicul are astfel de motive superficiale când vine la scurtmetraje. Momentul în care event-urile noastre au început să prindă şi mai bine a fost când noi am început să adăugăm pe lângă. Tot respectul şi e foarte important să se întâmple aşa ceva. noi să fie. pe de altă parte. prost. Cu ShortsUP am descoperit primul nostru proiect care ne permite să nu ne bazăm exclusiv pe sponsori.

Oamenii trec dintr-o chestie în alta. dacă vrei să te realizezi trebuie să faci lungmetraje. Am să închei cu o descriere pe care Răzvan o face scurtmetrajelor. Adică lumea în care ai foarte multă emoţie într-un interval foarte scurt de timp. şi o profeţie? „Cred că ceea ce este interesant la scurtmetraje este că descrie foarte bine lumea de astăzi. destul de mulţi. Ori cred că motivul pentru care nouă ne-a reuşit atât de bine este că noi suntem la intersecţia dintre oamenii foarte talentaţi. E ca o poză. cam aşa stau lucrurile. adică nu trebuie să percepi ca pe o investiţie din asta din care nu ar trebui să îţi iei niciodată nimic înapoi. şi-aşa mai departe.” shortsup. scurtmetrajul. nu? Noi nu credem asta. Avem în ordinea importanţei pentru regizori: lungmetrajul este the thing. că faci bani. Şi d-asta cred că va prinde din ce în ce în ce în ce mai bine la nivel mondial. Noi credem că există şi poţi să faci din scurtmetraje şi o carieră sau nişte bani. care mi se pare mai mult decât inspirată. Ai un produs. În care da. apoi reclamele. E vorba de managementul produsului. găseşte pe cineva. în care tu ca regizor ai un cuvânt de spus. le e greu să fie atenţi la o singură chestie pe termen lung. pentru că oamenii nu mai au răbdare să stea 3 ore să se uite la un film. Şi ultimul este scurtmetrajul. sigur. dar… ce faci cu el? Te costă mult şi nu faci nimic. Dacă nu înveţi să îţi vinzi talentul.că dacă doar eşti talentat şi atât nu e suficient.ro 16 . care fac aceste scurtmetraje şi oamenii care au expertiza să le dea un context sau un loc pe piaţă. Eventual. Astăzi oamenii nu mai au timp. ai libertate. dacă nu înveţi să-i dai o formă de piaţă sau dacă tu nu poţi. Cred că scurtmetrajul este pentru vremurile noastre în care totu-i super rapid. un manager al talentului tău care să te-ajute să faci asta. îl faci. apoi ar fi videoclipurile muzicale. sunt super grăbiţi. cum faci să-i convingi şi pe oameni că e la fel de senzaţional? Pentru că una dintre problemele pe care le vedem noi foarte des în lucrul cu distribuitorii şi producătorii este că se ştie că dacă faci un scurtmetraj. Îţi faci o poză şi nu faci nimic cu ea. care-i absolut senzaţional. Lungmetrajul cred că aparţine unei lumi în care noi aveam mai mult timp.” Ei bine.

nu am stat să mă gândesc prea mult ce simboluri se ascund în spatele unor scene. dar fiţi cu ochii în patru! Свадьба в Бессарабии (Nuntă în Basarabia) Nap Toader (Napoleon Hermis) 2010 De Alexandra-Maria Colţa Nuntă în Basarabia a fost un film de la care am ieşit cu plăcere. care mai de care mai amuzant! Împreună reuşesc să pună la cale un plan genial prin care Bazil se răzbună pe cei doi patroni ai fabricilor de armament ce i-au schimbat viaţa. diferenţele culturale.: În film există strecurate intenţionat câteva glume din partea regizorului.S. ea pianistă. ambii actori debutanţi în lungmetraj. Nu m-am plictisit. El dirijor. la familia miresei. ea este Victoria Bobu. iar scenă memorabilă în contextul basarabean – ridicarea trenului pentru schimbarea şinelor la graniţă. printre „rânduri”. fără a se scălda în scene nud sau ape telenovelistice. Bazil lucrează într-un magazin de închirieri video. i se înfige în craniu. „Micmacs”. Nu vă spun care sunt. primul dans al mirilor. În centru este nunta celor doi tineri. El interpretat de Vlad Logigan. Este un film simplu. Bazil (excelent interpretat de Danny Boom) e un copil ce tocmai a aflat că tatăl i-a fost ucis de o mină în deşert. momente pline de umor sau de tensiune. Acoperă şi conflictul româno-basarabean. ea din Chişinău. deja căsătoriţi. de mentalitate. care totuşi nu sunt aşa de diferite in the end. pentru a strânge mai mulţi bani din darul de nuntă (ceea ce nu diferă prea mult de nunţile româneşti). Altfel nu se explică frumuseţea jocului. evenimente care provoacă răsturnări de situaţie. îşi face loc şi o poveste de dragoste! Îndrăznesc să vă garantez un zâmbet mare în momentul genericului de final. organizează încă o nuntă în Republica Moldova. grija pentru detalii şi imaginaţia debordantă din cel mai recent film al său. Clasicul vorbit la microfon. Povestea începe ca în orice film marca Jeunet (vezi „Amelie” sau „Un long dimanche de fiançailles”): personajul principal. are alături cinci prieteni ciudăţei şi. interpretat de Constantin Tache Florescu. Filmul poate fi asemănat cu „Povestea lui Harap-Alb”. cei doi. Riscă să moară în orice clipă şi pe deasupra îşi pierde locul de muncă şi casa. el din Bucureşti. „MIŞTO!” 17 . În poveste. fără a da în curentul minimalist al filmelor româneşti. când un glonţ rătăcit într-un schimb de focuri de pe stradă. Mama înnebuneşte şi el ajunge la o şcoală creştină. furatul miresei în schimbul unei sume de bani. Viaţa i se schimbă într-o seară. Dar ajunge la Tire-Larigot şi se împrieteneşte cu o bandă de ciudaţi. Vlad şi Vica. Este o comedie romantică. Personaj fantastic jucat este cel al unchiului mirelui. După 30 de ani. mereu în căutare de talente. Vizionare plăcută! P. deoarece Bazil trece prin nişte probe de foc în încercarea de a-şi realiza planul.Recenzii MIC MACS Jean-Pierre Jeunet 2009 De Magda Năstase Jean-Pierre Jeunet este încă un copil.

.

Imaginare. Imagine. .Stelian Pavalache Satwa Guna Project Andrei Runcanu Imaginaţie.

Fotografii la 7000 de metri .

Zece ani de documentare. care în 2011 ajunge la final. culminând cu escaladarea Everestului de către o femeie pakistaneză. 7000 m. Sute de mii de fotografii. Până la rezultat enjoy the ride! Text: Alexandra-Maria Colţa Fotografii: Stelian Pavalache . Stelian Pavalache este un om dintr-o mare echipă care participă la proiectul Satwa Guna.

emanciparea sa prin munca din ce în ce mai răspândită în domenii până de curând innacesibile: armată. ceea ce le-a atras atenţia pentru materialele documentare a fost situaţia femeii pakistaneze. scriitori. în care fotografia e neîncăpătoare în faţa hăurilor naturii. poliţie. adică regiunea Shimshal din Pakistan. de profunzime. de artă fotografică. Stelian Pavalache a fost în satul Shimshal din Pakistan. antropologi. atât din punct de vedere al altitudinii. În principiu. Pozele vorbesc mai mult decât orice text. photodesign. Acolo. Satul este extrem de innacesibil. O experienţă unică. în 2010. Acum. de ani buni se agită cu un proiect de amploare. filosofi. Oi. Proiectul Satwa Guna cu paranteza „Illusion of Forms” nu este deloc o iluzie. Crestele munţilor (în Pakistan se află 5 din cele 14 vârfuri muntoase care ating peste 8000 m). coordonată de alpinistul şi ghidul montan Mirza Ali. S Echipa.ro/blog 22 . A fotografiat oameni. toţi pentru a arăta şi a descoperi totodată lumea cu specificul ei dintr-un colţ de civilizaţie: Pakistan.telian Pavalache este un fotograf ocupat. Este studiat şi pus în practică de numeroşi fotografi. cât şi al condiţiilor meteorologice. alpinism. ca apoi să ajungă la 7000 m. statutul său în religia musulmană. Lumina incredibilă (laitmotiv al autocaracterizării lui Stelian). Pentru acest ultim domeniu din care femeia pakistaneză lipseşte. s-a declanşat o altă etapă a proiectului – „Images can change the world” care se va desfăşura pe o perioadă de 2 ani. a urcat până la 6400 m pentru aclimatizare. sociologi.

.

.

.

.

şi atunci subiectul nu mai vrea să te cucerească. andrei. Astfel. vei avea propria experiență cu Tahiti. iar lumea din ochii lui e neprețuită. I M A G I N E. . I M A G I N A R E. Şi totuşi. Prin definiție. se joacă. . creează. ci se bucură. iar IMAGINATIE. locul în care te afli nu e de fapt un cimitir. Îmi place să pozez oameni. Îmi place să surprind momentele în care actorul inventează. depăşind cotidianul. încât nu mai e nevoie de nimic. dar camera este o invenție care surprinde şi pune în valoare atât de bine lumea din ochii subiectului. interioare sau exterioare. Transformarea e de cele mai multe ori extrem de subtilă şi e conținută poate doar în privire. C . . înconjurat de zeci de supuşi. dacă un obiect. De aceea aproape toate fotografiile mele sunt portrete. nu surprinzi ceva natural. Mie atunci îmi place să declanşez aparatul. domnul din fața ta nu este unchiul tău care ți-a omorât tatăl. într-o sală somptuoasă cu sculpturi şi tablouri ale celor mai pricepuți artişti ai Europei şi dintr-odată ochiul tău care vede toate astea se modifică. o întâmplare sau un spațiu se naşte în imaginație. el devine real. sunt actor şi în timpul liber mă joc cu un aparat foto.runcanu. printr-un exercițiu de imaginație. îşi imaginează. fiind altcineva. De Andrei Runcanu oamenii de lângă mine sunt în general colegi actori. . scaunul pe care stai devine tronul Angliei. Dar am mai învățat că există un prag dincolo de care apare relaxarea. reală şi la care te vei raporta de fiecare dată când vei auzi numele Tahiti. se inspiră din orice. . se visează într-un alt loc. situațiile pe care trebuie să le interpretezi nu sunt reale: tu nu eşti un prinț.el mai important instrument al unui actor e imaginația. împodobit cu pietre prețioase. ci ceva ce subiectul vrea să îți arate.ro . Am învăţat că atâta timp cât subiectul ştie că e pozat. ceva artificial. În general vrea să îți arate părțile lui frumoase. Sunt Andrei runcanu. oameni cu imaginație. Dacă îți imaginezi în cât mai multe detalii cum ar fi să stai pe o plajă în Tahiti.

. . . . ..

29 .

30 .

.. . . 31 . .

A fotografiat orice: „campanii publicitare. Am fotografiat aurolaci în canale. mai mult decât ce poate o simplă combinaţie de megapixeli să-ţi înfăţişeze.”. de Alexandra-Maria Colţa Foto: Alexandra Sandu . iar între astea două orice. Deci ştie că o fotografie înseamnă mai mult decât vezi tu. aproape 14 ani. mai mult decât ţi-ai planificat să arăţi. campanii electorale pentru foşti şi actuali preşedinţi.Alex Gâlmeanu e fotograf de 13. Nu cred că mă feresc să fotografiez ceva.

.

aş fotografia prost. poate prea normal. Încă nu îmi dau seama dacă am fost eu sau o personalitate de faţadă. dar în acelaşi timp. Ştie că fotografia este pasiunea lui. nu-mi pare rău că l-am cărat pentru că nu ăsta e scopul. La şedinţa foto „mi-a plăcut. nu le iau cu mine în mormânt. le fotografiez.O fotografie = 1000* de cuvinte? Words: 6 În aceaastă fotografie este Alex Gâlmeanu. şi-a format un business. Asta urmăreşte şi în fotografii: „Cred că mă pasionează destul de mult ideea de a fotografia ceva ce nu mai poate fi fotografiat dupaia. Aşa rămâne pe cardul de memorie şi pe pagina revistei. 34 . E foarte ciudat. unul de 35 mm. cu un singur obiectiv.” Îţi poţi da seama că este destul de relaxat. în momentul ăla. De aici nu mai poţi schimba nimic. din punctul meu de vedere. Deşi e nostalgic după film şi foloseşte din când în când aparatul analog. Apoi dintr-o publicaţie în alta. singurul mod în care îmi trăiesc viaţa. Click. încerc să le înţeleg. care a cunoscut mulţi: „Asta e o problemă. Poza a fost făcută. „Am luat o decizie la un moment dat. o anumită lumină. nu vreau să aştept ziua de salariu. Am aprins o singură lumină care să-i pice exact pe trăsături. dar crede că „există un fel de orgoliu creativ. Cu cât cunoşti mai mulţi oameni. după care uită de fotografie. atât. Camera şi obiectivul. Întotdeauna îl iau cu mine. Aşa cum ai o haină pe tine. job-ul. Cred că ăsta e ultimul experiment pe care îl fac. Casa şi proprietăţile le consider ca fiind lucruri de împrumut. un studio. te fac să zâmbeşti. are acea privire a unui om care a trecut prin multe. Lucrurile pe care nu le înţeleg cred că nu ar trebui să le fotografiez pentru că oricum aş face-o. Din acest motiv se ocupă intensiv de proiectele comerciale. şi după ce le înţeleg. un fel de orgoliu ce te face să continui.” Words: 1000 *doar acest fragment. Există câteodată un moment în care te obişnuieşti atât de mult cu lucrurile pe care le porţi. a cărui semnătură o vezi sub zeci la sută dintre fotografiile revistelor? La 32 de ani abia împliniţi. „Nu vreau să muncesc de la 9 la 5. Dă indicaţii legate de plasarea luminii.” A crescut într-o familie în care fotografia nu era ceva nou. se uită în obiectiv. pentru care poţi să te gândeşti la sute de mesaje care să-l inscripţioneze. Uneori e bine să cunoşti mai puţini oameni şi ăia să fie prieteni apropiaţi. mai izolat. o anumită situaţie. dacă nu văd nimic interesant. Nu vreau să urăsc lunea pentru că vine după duminică. un anumit zâmbet. Odată pornite lucrurile pe drumul ăsta.” Aproape 1000 de cuvinte pentru o poză.” Îi place noutatea. Să nu mai simt greutatea aparatului de fotografiat. chiar şi pe bani. Se simte o persoană mai puţin orgolioasă ca acum 10 ani. A încercat la un moment dat şi lucrul în plastelină. modul de viaţă. Este o persoană spontană. nu să fotografiez. trec mai departe. Mi se par valoroase pentru că sunt imposibil de reprodus. Înainte de şedinţa foto mi-a spus: „Habar n-am ce să fac în faţa aparatului de fotografiat. dar m-am simţit mai puţin credibil. îşi acoperă ochii cu mâinile. Ştiu cam ce ar trebui să fac în spatele lui. cu atât ai tendinţa să devii mai retras. În rest sunt un om normal. încât ele fac aşa un pic parte din tine. punctele de focalizare au fost fixate. simplu. Aleargă constant. de dimineaţa până după-amiaza. nu mă fac mai deştept sau mai frumos. în jos. Nu le înţeleg. e conştient că „nu mai există cale de întoarcere. Dar cred că în faţa aparatului o să fiu mai degrabă un om normal. Îi place să surpindă acele momente irepetabile. Că este foarte de treabă? Este foarte calm. în care îmi câştig bani. priveşte în sus.” Îi plac „absolut toate gadget-urile din lume inutile sau utile” şi le-ar cumpăra pe toate. A avut prima fotografie publicată în 1993 în revista „Salut!”. Scopul e să îl car.” Ce-ţi mai poate inspira fotografia asta? Că Alex este un om răbdător? Da. echipamente. mai multă lume. o anumită umbră. Nu vreau să îmi iau concediu şi să am un număr limitat de zile în care să pot face asta. Poartă un tricou alb. Deşi îşi ia mereu aparatul cu el „E o mică filosofie în care am intrat. justificat. în secunda în care tu apeşi pe buton şi nu vor mai fi niciodată. Însă cred în continuare că fac prea multe proiecte comerciale. nu am altă sursă de venit. un fel de orgoliu ce te face să lupţi.” Words: 459 Din fotografie îţi dai seama că Alex Gâlmeanu este raţional. ce-mi place foarte mult. ok. nişte fotografii pentru reclame. din perspectiva business-ului pe care îl am. angajaţi. Aşa că mi se pare esenţial să le tratez în felul ăsta. Ştie că asta înseamnă şi noroc: „Cred că sunt un om norocos şi cumva lucrurile s-au potrivit. colecţia lui de fotografii are imagini care te şochează. Nici el nu cred că este sigur. Înţeleg lucrurile. care este singurul job.” Am dat drumul unui panou gri-grafit în spate. Fotografiez în general ceea ce pot înţelege. inclusiv titlul şi nota de subsol. nu ştiu dacă are vreo coerenţă. „Procentul de proiecte comerciale este. chiar dacă fără semnătură sub.” Totuşi nu este ca un job normal. vor merge pe drumul ăsta. Crezi că îl cunoşti? Crezi că este persoana normală care este şi în spatele aparatului de fotografiat? Nu ştiu. stau deoparte. sunt de multe ori anumite lucruri ce sunt acolo. Să-l car până în momentul în care nu-l mai simt. Cum ar fi o expresie. te emoţionează până la lacrimi. mă implic. Dacă văd ceva interesant fotografiez. Alea mi se par valoroase. Cât de normal şi natural este? Cine este persoana normală Alex Gâlmeanu. să îl am în permanenţă aproape.” Din acest motiv nu face poze tot timpul.

.

o idee sau. Fotografii pentru care am muncit o săptămână şi fotografii pentru care am muncit a 8000-a parte dintr-o secundă. Practic. la ce vrei să faci în următoarea perioadă. În rest poţi recupera orice. Dar uneori. Nu am timp să realizez tot ce vreau. Sau pentru că au un impact social. poţi să mergi pe instinct. Alex Gâlmeanu şi muzeul de fotografie (www. până şi pierdutul timpului are un sens în context. Multe dintre ele sunt publicate acolo (pe site – n. cel evident: este prea puţin timp. adică e un trafic important pentru un website până la urmă de nişă. Dar se pare că este o iniţiativă ce are succes în sensul în care există peste 15 000 de follow-eri pe comunităţile astea online. Ar fi trebuit să existe chiar un muzeu fizic al fotografiei româneşti sau nu neapărat româneşti. ci lucruri ce-mi plac mie şi am reuşit să le adun din diverse surse. pe website. 36 . la nivelul meu. un cuvânt şi le observi din 1000 de alte fotografii. Asta e timpul. din suma de fotografii ce îmi plac suficient de mult încât să le ţin aşa mai aproape de mine. câteva acţiuni din partea unora ce chiar ar putea fi în stare să facă un muzeu adevărat. Alex Gâlmeanu şi timpul. şi un mic colecţionar. se pare că nu pot să fiu bun la toate (râde). Unul dintre ele. îţi arată lucruri pe care el le vede şi. Nu ar fi trebuit să fie liber. Timpul este singurul lucru pe care nu-l mai poţi recupera. Ceea ce am făcut eu este un website. Că imaginea nu e cuvânt. Fotografiile lui Alex Gâlmeanu au valoare pentru că focalizează ceva.ro) Este incredibil de straniu. pur şi simplu. Adică poţi să faci o fotografie bună dintr-un singur click. Al doilea este că uneori se întâmplă. Nu ai fi focalizat. La un moment dat trebuie să te opreşti şi să te uiţi la ce-ai făcut. Numai că tu. Tocmai ăsta e lucrul interesant. să se potrivească toate într-un context fericit. E fabulos. nu este un muzeu. În portofoliul meu.muzeuldefotografie. nu l-ai fi observat. Sunt aşa. Trebuie să aduci foarte multe elemente.). r. mai mult sau mai puţin declarată. Mi se pare că am pierdut prea mult timp pe care îl puteam investi în lucruri de care să fiu mândru. un sentiment fără nume. Este o dorinţă aşa. sunt fotografii din ambele situaţii. Nu trebuie să fie. fără a avea neapărat piese foarte importante sau scumpe. la cum te simţi sau la nimic. depinde de la o şedinţă foto la alta. într-un fel trist că am descoperit numele ăsta de website liber. Din 2 motive. Am într-adevăr o pasiune pentru fotografie veche aşa cum am o pasiune pentru fotografie. dar există situaţii când trebuie să munceşti foarte mult pentru o poză. Ori sunt un „Stop” în faţa timpului. să nu reuşesc să-mi folosesc timpul exact aşa cum trebuie şi am nişte remuşcări în privinţa asta. Cred că e o performanţă să stai şi să nu te gândeşti la absolut nimic. vizitatori aproape 1000 pe zi. Cât îmi ia să fac o fotografie? Undeva între a 8000-a parte de secundă – cam ăsta e cel mai scurt timp – şi luni sau ani. dar nu ştiu dacă poţi vreodată. dintr-un motiv sau altul trezesc acolo undeva un sentiment.Faza cu 1000 de cuvinte pentru o imagine este un clişeu fals. Ar fi trebuit să fie ceva acolo. Pentru că o fotografie poate să-ţi declanşeze un singur cuvânt sau o reacţie. Trece. Este ceva ce a văzut fotograful. Am înţeles că există nu ştiu ce terapie tibetană în care stai pur şi simplu o săptămână şi nu te gândeşti la nimic sau te gândeşti la un singur cuvânt pe care îl răstălmăceşti în mii de feluri. şi nu am de ce să nu recunosc asta. probabil. fie. Cred că nu poţi să faci lucruri tot timpul. de a declanşa câteva idei. ce apoi a fost imortalizat pe un cip şi descărcat. Pentru că unele au o valoare comercială foarte apreciată de presă.

Asta înseamnă că există o multitudine de alte unghiuri nepotrivite. Există filtre pe care le pui în faţa aparatului de fotografiat. Când omul din faţa aparatului de fotografiat are un strat de pudră. Aşa că retuşul începe de fapt foarte foarte devreme în procesul ăsta fotografic. Devin scalvi ai consumului. ci este persoana fotografiată din unghiul cel mai potrivit ei. Alegând unghiul potrivit am făcut un retuş pentru că le-am eliminat pe celelalte. Adică un obiectiv. pantofi. ai shoppingului. aspiraţională sau şocantă.Alex Gâlmeanu şi stereotipurile Da. Devin consumatori cu idei împrumutate. nu ies dacă pe haina lor nu scrie nu ştiu ce brand. trebuie să te bazezi pe foto-grafie. de vânzătorii de alcool şi de industria de turism. cu personalităţi superficiale standardizate. picate din cer. Ne asumăm că lucrurile nu există în realitate. Retuşul nu începe în faţa calculatorului. adică desen cu lumină. îmi e greu să îi spun minciună pentru că nu e chiar aşa. cu Photoshop-ul sau cu alte procedee tehnice. există poziţionarea luminii pe care o pui în aşa fel încât lumina aia să însemne ceva sau să-l avantajeze mult pe cel pe care-l fotografiezi. de fond de ten. o mare parte din fotografiile pe care le fac surprind o situaţie ideală. Din păcate există oameni ce sunt vrăjiţi de aceste scenarii şi îşi pierd identitatea. Alex Gâlmeanu şi retuşurile Cred că dacă faci fotografie. Sunt foare mulţi ce cred că „Sex and the City” există în realitate. Aia e ultima etapă din multe altele. Nu poţi face un om mai slab. Este o industrie ce leagă într-o conspiraţie mondială revistele de producătorii de haine şi accesorii. dar din momentul în care ai gândit ceva în favoarea celui pe care îl fotografiezi. Nu e persoana aia acolo. ăla este retuş. Să nu fie retuş ar însemna să fie toate lucrurile aşa. Dacă îi întrebi pe bărbaţi ce vor cu adevărat îţi vor spune că este vorba de maşini scumpe. el nu mai e acelaşi. de organizatorii de petreceri. Conspiraţie în care fotografia acţionează ca un liant. A alege unghiul potrivit pentru o anumită persoană înseamnă un retuş. e o discuţie foarte lungă despre ceea ce înseamnă retuş. Uite. în retuş. Fotografia comercială în diversele ei forme vinde o scenă ideală. un material fotosensibil şi lumina ce intră prin ea. Retuşul începe cu machiajul. lucruile se rezumă la genţi. Nu începe cu calculatorul. Adică ar fi deontologic ok ca mai toate lucrurile să se întâmple în faţa aparatului de fotografiat şi mai puţin în spatele aparatului de fotografiat. există un retuş pe care nu-l poţi face fizic. sunt la modă. ce mi-e că ai făcut asta după. . case mari şi multe femei frumoase. Ce mi-e că ai făcut asta atunci. îşi cumpără case şi mobilier direct din catalog. E o joacă socială luată mult prea în serios. e retuş. E retuşat. Dacă eu mi-am poziţionat camera în aşa fel încât să-l avantajez pe omul acela şi evident că fac asta la fiecare şedinţă foto. Asta este o idee modernă şi foarte actuală. Pe de-altă parte. Fără discuţie. haine şi călătorii. Ăla e un retuş. discutam cu cineva despre o idee aşa extremă. iar dacă le întrebi pe femei. iar scenariile astea îi lasă fără identitate. Un fel de IKEA socială. Sigur. Ăla e tot retuş.

în engleză. apoi am aflat că el era preşedintele Poloniei. mă întâlnesc cu un domn. am schimbat aşa nişte cuvinte preţ de 10-15 secunde. de genţi. nu înţelegeau ce se întâmplă. Aveam un asistent cu încă un coleg de la o revistă. el spre mine. semi-transpirat. destul de nervoşi aşa. probabil că nu fuseseră anunţaţi că „trece fotograful prin curte. dar cu o oarecare discreţie. O întâmplare. mi-am luat stativul pe umăr şi am tulit-o prin curte cât se putea de repede. iar eu cu stativul pe umăr. mic de statură. Apoi am adunat toate echipamentele pe care le-am desfăcut în faţa agenţilor de pază în rucsace. nişte blugi semi-prăfuiţi. Evident a trebuit să fim controlaţi de SPP. . cu bascheţi. Ne întâlnim. îi zic ce mai fac. aşa cum am putut. Eu o fotografiam pe soţia lui într-una din vilele de le Primăverii. Asta a amplificat oarecum întârzierea. Şi cumva am făcut de am întârziat la şedinţa aia. să ajung la ceea ce trebuia să fotografiez. mi-am făcut şedinţa foto. îi zic: „Salut!”. el tot aşa. îmbrăcat cu un costum negru impecabil. trec pe lângă omul ăla. el: „Salut!”.Alex Gâlmeanu şi Aleksander Kwaśniewski Să-ţi zic o experienţă interesantă pe care am avut-o cu fostul preşedinte al Poloniei. a urcat într-o maşină eu m-am dus mai departe. a trecut pe lângă mine. ne oprim aşa un pic. faţăîn-faţă. în toate bagajele. Din sens opus aşa înconjurat de nişte oameni. că aşa e protocolul. Am văzut nişte oameni prin stânga. mă întreabă ce mai fac. Eu spre el. Aleksander Kwaśniewski.” Şi plin de ţevi. căram tot felul de fiare cu mine. dreapta. de la o foarte mare depărtare aşa. impecabil.

.

.

Oh! We Have Band Robin & the Backstabbers Eloize RECENZII .

aşa că showul s-a schimbat puţin. aşa că pentru o vreme cântă cu noi. de la Rough Trade Records. vom avea permanent un tobar. E bine că putem face ceva puţin diferit faţă de ceea ce făceam anul trecut. Am aflat că le place România. desigur. Thomas: Da. când vii a doua oară ştii deja la ce să te aştepţi… deci venind astăzi a fost ceva mai puţin „crazy” decât data trecută. E departe de casă. este de la Micachu & The Shapes. Am uitat cum se numeşte! . eram destul de noi. o trupă chiar bună din UK. Data trecută când am venit în România foarte spontan a fost foarte tare. nu cântaserăm prea mult în turnee şi am venit aici şi ne-am simţit foarte bine! Publicul a fost foarte entuziasmat. să vorbim cu ei 3 (Darren Bancroft. Oh yeah! De Alexandra-Maria Colţa şi George-Mihai Irimescu Foto: Ina Ionescu rAM: Cum a fost primul gig in Bucureşti? THOMAS: A fost tare! Primul nostru gig in România a fost uimitor. Sper să fie cel puţin la fel de bun ca data trecută. clar. Deci şi voi sunteţi nerăbdători până la concertul de mâine. Acum avem un toboşar cu noi. El este de fapt membrul unei alte formaţii. De obicei. Se va schimba în permanenţă… Aţi cântat în ţări foarte diferite. Dar cred că încă e exotic. Darren: Nu tocmai. vor ca oamenii să danseze pe melodiile lor şi mai au puţin până la vacanţa post albumul de debut. să mănânce costiţă de porc de la un restaurant autohton. Vedeţi România ca pe o destinaţie „exotică”? Thomas: Cred că da. Legat de asta. Ne cunoaştem de ceva vreme. Pe urmă vom lua pe altcineva la tobe. Dede: Live.Oh! Mulţumim norului de cenuşă din aprilie care i-a amânat pe We Have Band pentru noiembrie. Am stat două nopţi aici. odată ce ai fost într-un loc. noul tobar este un membru permanent al formaţiei? Thomas: Ei bine… nu. e o chestie flexibilă. formaţia lui e undeva între albume. A fost acum aproape un an şi jumătate. din punct de vedere cultural. Aşa am putut să-i întâlnim. Cum vă petreceţi timpul aici? Aveţi vreun loc preferat? Darren: Da! Este un restaurant care ne place foarte mult. dar nu o persoană anume… Thomas: Persoana se va shimba. este o cultură oarecum diferită şi e minunat să venim aici. chiar ne-a făcut plăcere. cuplul Thomas şi Dede WP). Ne pare bine că ne-am întors.

da. Am văzut o expoziţie foarte bună. ne-au cântat nişte piese. Dede: Porc. Thomas. Pe cine ar trebui să mai ascultăm? Alexandra: Mâine îi veţi avea pe Yelllow în deschideere. dar artişti precum Sigur Rós sau Björk le amestecă. a fost drăguţ.Dede: Trebuie să aflăm cum se numeşte. nu? E undeva într-un subsol. am băut o cafea şi am admirat priveliştea care era drăguţă. Darren: Am fost să vedem şi clădirea aia foarte mare care are un muzeu mare înăuntru şi Parlamentul. Dar asta nu înseamnă că nu se poate produce muzică bună şi în limbile native. Dede: Casa Poporului. o să-i ascultăm. dar este . Ni s-a promis că o să mergem şi mâine să mâncăm acolo pentru că ne-a plăcut foarte mult mâncarea. Majoritatea formaţiilor româneşti aleg să cânte în limba engleză. şi mi se pare foarte tare. când am venit data trecută am petrecut ceva timp împreună. Nu zic că toată lumea susţine că ar trebui să cânţi în engleză. A fost o zi frumoasă în aer liber. Aţi ascultat vreo formaţie românească? Thomas: Îi ştim pe cei de la The Amsterdams. e şi influenţa culturii americane… nu este ideal dar e oarecum previzibil. evident că e păcat că oamenii simt nevoia să cânte în altă limbă pentru a transmite ceea ce vor. la percuţie… tu ai cântat cu ei! Thomas: Deci mă tem că The Amsterdams sunt singura formaţie pe care o ştim. Ce părere aveţi despre asta? Thomas: Cred că e ok… bine. Pentru noi este evident simplu (fiind britanici). Darren: Nu ştim alte formaţii româneşti. Darren: Poate e mai bine să încerce un mix. Darren: Costiţe de porc. Dar engleza este o limbă dominantă. Dede: Ok. Dede: Am cântat şi noi cu ei! Darren (către Dede): Oarecum. Darren: Am fost chiar la studioul lor.

şi nimeni nu te poate învăţa cum să scrii piese bune. Voi aţi cânta în altă limbă? Thomas: Nu chiar.muzica). de exemplu actoria. şi de atunci am început să plecăm în turnee.r. Este prima noastră încercare şi sperăm ca următorul să fie mai bun. Dar ne putem plăti facturile. aşa că am renunţat. dar şi cu spanioli sau portughezi. asta cu siguranţă. este puţin mai mult decât atât. probabil găseşti unul la o galerie. pentru că este un fel de combinaţie a tot ceea ce ne-a inspirat şi tot ce am simţit că trebuie spus şi înregistrat. în nici un caz. am avut doi ani foarte buni. aşa că vom face ce fac toate formaţiile. Darren: Reprezintă foarte bine ceea ce eram la momentul respectiv. Aveţi şi alte job-uri în afară de muzică? Thomas: Nu. dacă eşti artist. Pe una din piesele noastre cântăm puţin în rusă. A fost foarte distractiv şi interesant. Deci avem puţină rusă. sau s-ar fi născut în altă parte. albumul are părţi bune. şi dacă te implici în speranţa că în felul acesta îi vei afla secretele. Dede: Acum aproape o săptămână eram in Frankfurt. dar la un moment dat ajungi într-un punct când te gândeşti că ai avea nevoie de câteva luni pentru a-ţi încărca bateriile. nu credem că este neapărat acel gen de electro-pop la care se aşteptau oamenii după apariţia single-urilor. pe care Dede o interpretează live. ei te pot învăţa! Darren: Poate trebuia să facem asta! Dar nu cred că EMI a avut vreun efect real asupra muzicii noastre. chiar deloc. acum suntem puţin obosiţi pentru că suntem în turneu din noiembrie 2008. Dede: Suntem norocoşi că putem face asta full-time. Numai dacă faci o şcoală de muzică. să sperăm că vom face ceva care va reflecta în mod sincer ceea ce eşti şi ceea ce simţi la momentul respectiv. poţi comunica nu numai cu englezi. În afară de asta… Dede (către Thomas): Tu trebuia să cânţi „Oh!” în franceză! Thomas: Nu a sunat cum trebuia. eram cu toţii extenuaţi. să o trăieşti. e un privilegiu. nu? Cred că asta putem face. Este doar un loc unde am lucrat. Darren: Căte show-uri am avut anul trecut? Thomas: Anul ăsta am avut cam 130. totul era destul de privat şi de spontan. . pentru că este o limbă vorbită în foarte multe părţi. eram zombie. ne descurcăm. părţi mai puţin bune şi credem că este destul de variat. dar industria muzicală este foarte diferită faţă de cum era cum cinci ani sau zece ani. Dar e în regulă pentru că ştim că turneul se apropie de final şi încă avem multă energie pentru „ultima sută de metri”. Cum aţi descrie primul vostru album pentru publicul din România? Thomas: Reprezintă toate lucrurile care preocupă We Have Band. Thomas: Da. Melodiile sunt dansabile. Am avut cam 130 de spectacole pe an. Suntem foarte norocoşi. Şi cred că asta se vede în album. aşa că nu mai este timp şi pentru altceva. dacă eşti actor probabil găseşti un job pe un platou de filmare. cel de după şi mai bun. şi simţim asta. vom face cea mai bună muzică pe care o putem face la momentul ăla.clar că dacă o faci şi eşti o formaţie românească. aşa că… Sunteţi cu toţii foşti angajaţi ai EMI. Şi momentul ăsta ar putea veni repede pentru noi. pentru a ne cunoaşte mai bine ca formaţie. Şi aruncam idei împreună. Trebuie pur şi simplu să o faci (n. să scriem piese şi să le lansăm. Şi vă descurcaţi? Bănuiesc că este un efort destul de mare şi vă trebuie multă energie. Cred că formaţiile au foarte multă energie pentru a face lucrurile astea. Dede: Ar trebui să încerci! Thomas: Poate… Darren: Dacă unul dintre noi ar vorbi fluent altă limbă. dar suntem cu toţii născuţi în Anglia. Am renunţat la job-uri acum mai mult de doi ani. Lucrul acesta v-a influenţat cariera muzicală? Darren: Sincer să fiu. tot ce am făcut de la început până la un anumit moment. Este un lucru foarte obişnuit. din păcate vei avea un şoc foarte repede. am face-o cu siguranţă. Dede: Când am făcut albumul. Thomas: Da. un curs cu unii dintre cei mai buni compozitori. cursuri de compoziţie. Thomas: Da. Dar când am urcat 44 .

şi a fost fantastic. Am simţit că va fi mai amuzant. unul din locurile unde am venit iniţial care a fost cam „out of the box”. Deci acest hobby s-a dus. am fost în Australia. chiar astăzi vorbeam. Suntem foarte norocoşi că reuşim să cântăm în foarte multe locuri. ne place să citim. dar acesta a fost primul nostru concert în adevăratul sens al cuvântului. 45 . abia aşteptăm. dar şi faptul că aţi avut multe apariţii la festivaluri mari. După care o să scriem ceva nou şi o să intrăm în studio în anul care vine. unde am cântat de şase ori. Dar acum cred că ne place schimbarea. pentru că putem cunoaşte oameni care chiar locuiesc în oraşe. dansau. am împrospătat spectacolul având tobe live. Care este cea mai „nebună” chestie pe care aţi făcut-o pe scenă? Dede: Eu! Am intrat în public la un concert în Germania de curând. să păstrăm energia… Darren: Show-ul este show pentru noi. Deocamdată cel puţin. Noi suntem norocoşi pentru că. şi la festivaluri. Dede: Data trecută a fost foarte distractiv. clubul este un loc foarte tare. cred că au venit 500 de oameni. nu prea ai ocazia să vezi oraşul. diferit. Darren: Facem şi multe lucruri amuzante. Am observat că majoritatea gig-urilor voastre au loc în cluburi. dar nu ca şi când ar fi altfel decât restul lumii. Nu e vorba despre o comparaţie. publicul a fost foarte cald. chiar a fost. şi când eşti fericit vrei să faci spectacolul şi te bucuri de el. de Sidney. Lui Dede îi place să facă goblenuri. ne-am simţit foarte bine cântând în cluburi şi este întotdeauna distractiv. într-o sală calumea. e minunat aici. A fost ceva spontan? Dede: Da. Muzica este foarte importantă şi nu simţim că trebuie neapărat să facem ceva sălbatic. Petersburg. am înotat în portul Sidney… o formaţie mai face chestii stupide şi avem nişte amintiri extraordinare legate de ultimii doi ani. Crăciunul trecut în Miami. Deci da. Am avut doi ani extraordinari. şi am simţit ca şi cum le-am fi supt energia căpătând noi înşine energie pe care nu credeam să o avem. aşa că am trecut linia. nu va fi clubul gol. că să cântăm bine. este mereu diferit. să bei băuturile locale… Suntem norocoşi şi cu concertele. În ce fel este diferit? Darren: Este diferit faţă de orice alt loc. am dansat cu ei. orice loc. încearcă să te stimuleze. Thomas: Ai trecut corzile! Dede: Chiar mi-a plăcut. Ceva experienţe neobişnuite în timpul turneului? Thomas: Da. lucru care sună foarte foarte bine. scena undergorund sau pe cea mainstream? Darren: Deocamdată. în locuri diferite. ne place mult. Ceva planuri de viitor? Thomas: Vom lansa încă un single de pe disc undeva prin decembrie. Sper că va fi bine mâine. Am cântat la ceva festivaluri. şi m-am gândit să schimb câte ceva. Dar alte hobby-uri? Thomas: Nu prea e timp pentru ele. este o modalitate foarte bună de a te face cunoscut în faţa a tot felul de oameni. aşa că suntem nerăbdători să cântăm din nou. ne place. Probabil o să mai avem câteva spectacole la începutul anului viitor. nu îl vroiau. Thomas: Cred că astea te stimulează. ne simţim norocoşi. în nişte locuri extraordinare unde am făcut scufundări. pur şi simplu să ne implicăm. îl facem. Cred că începe să ne placă şi mainstreamul. savurăm schimbarea. cum ar fi Glastonbury. Am fost în Berlin data trecută. mereu te duc undeva drăguţ ca să mănânci. Dar simţim că oamenii care ne-au văzut poate de două sau trei ori merită un material nou. Nimeni nu îşi dă jos hainele pe scenă. dansăm în moduri diferite. Şi e foarte frumos că ne-am întors aici. ne place să întâlnim oamenii care locuiesc aici. dar de fiecare dată când noi mergem undeva ne întâlnim cu promoter-ul care ne-a adus acolo. Thomas: De obicei încercăm să avem un show bun. Thomas: Foarte rock’n’roll! Darren: Şi lucruri care îţi stimulează mintea. Dădeam microfonul oamenilor dar ei erau „oh!”. Dar ne-am simţit foarte bine. Ne plac foarte mult. dacă te duci undeva în vacanţă. Se dorea de la noi să cântăm mai mult şi nu mai aveam piese pe care să le cântăm aşa că a trebuit să le cântăm pe unele din nou. Thomas: Da. mergem în părţi diferite ale scenei. orice. Îmi place să joc fotbal. Primele 5 spectacole fuseseră spectacole în cluburi. să mergem cu metroul. Muzica noastră se potriveşte şi în cluburi. chiar dacă vorbim de aici. erau foarte încurajatori. Pentru că oamenii deja au ascultat piesele astea de mult timp. Deci de fiecare dată este unic şi extraordinar. dar nu un turneu în toată regula. Dar ne plac şi cluburile. dar mie mi-a plăcut. Anul trecut am fost în St. în jur de 30-35 de festivaluri anul acesta. dar m-am accidentat chiar înainte de începutul turneului din 2008 şi de atunci nu am avut timp timp să fac operaţia pentru a-mi repara genunchiul. da ăsta e cam maximum de spontaneitate la care pot ajunge. el joacă un rol important în treaba asta. să ne întoarcem spre finalul turneului.pe scenă publicul era incredibil. aşa că până la urmă am petrecut o seară extraordinară şi chiar ne-am dus la culcare ceva mai târziu decât ar fi trebuit. Ce preferaţi. tuturor ne plac mult filmele… Dede: Lui Darren şi mie ne place să facă puţină Yoga. Asta ne-a făcut fericiţi. Vrem în schimb ca publicul să fie „nebun”. Aţi spus că este un loc diferit. Darren: Ascultăm de asemenea şi foarte multă muzică. ci chiar despre oraşul respectiv. mai mult pentru a închide capitolul legat de acest album. Şi depinde de noi cum ne întoarcem mai mari şi mai buni în 2011.

După ce m-am întors în ţară.The fine & noble art of backstabbing De Cătălin Cumpănaşu Foto: Ina Ionescu Andrei „Robin” Proca este vocal şi chitară la Robin & The Backstabbers şi. Şi mi se părea destul. ne povesteşte că există o filosofie a backstabbing-ului. La voce. dar numai pentru mine. Apoi. însă mai mult încărca şi descărca camioane cu boxe şi amplificatoare. politicos şi cu mult şarm. Apoi. de 6 luni. A lucrat ca tehnician de sunet. oarecum de plictiseală m-am apucat să cânt la chitară. am fost plecat în Alabama şi. mai nou. Făceam muzică în tot timpul ăsta. La chitară cântă de 15 ani. dar cu pauze. acasă. am dat la o facultate care nu avea nicio legătură cu muzica. că îi e dor de fratele lui şi că povestea lui muzicală a început încă din liceu. Misterios. Totuşi îşi dorea să stea mai mult la mixer. “ Ca orice mic burghez care se respectă. basist la Partizan. am fost luat într-o formaţie – Nivel Zero. taică-miu şi-a dat fiul la şcoala de muzică unde am făcut 8 sau 9 ani de pian. Până când. să fie “ . anul trecut am zis că e nevoie de o formaţie în viaţa mea.

La cum avem noi concertele. Ultimul single. Robin este uimit că totuşi lumea îi bagă în seamă. „Acum. parcă recuperează un aer pierdut al anilor ’90. Le impută cumva etapa de început.” De la concerte de deschidere cu backstabberii. promovată intens şi de Guerrilla. a început să-şi piardă sensul pentru mine. demonstrează că backstabberii se dedau şi la lucruri de fineţe care merg direct la inimă. când eşti încă no name şi trebuie să înduri chiar şi concerte cu sala aproape goală. etapă pe care ei au sărit-o destul de repede. numele formaţiei are o filosofie şi o încărcătură emoţională. cu siguranţă îi ajută. „Iguana făcătoare de minuni” nu face decât să confirme că „Vânătoarea regală” nu a fost doar un accident fericit. toţi suntem backstabberi. Mi-au spus că au mai fost 20 de alţi basişti la probe. feat. Dobro. dar fără să-mi facă o propunere. Nu pentru că nu s-ar aştepta.” Deşi recunoaşte că este o mare provocare să facă faţă programului încărcat de repetiţii şi concerte. dar nu chiar disperată”. Single-ul cu care s-au lansat este deja arhicunoscuta „Vânătoarea regală”. Robin ne asigură că totul o sa fie bine. „Pentru că se potriveşte. mai puţin atunci când încep să fac eu rău cuiva. dar cânt constant şi sigur.” Robin nu se sfieşte să afirme că Partizan este ceva nou şi diferit. Pentru că mi-am dat seama că asta suntem. „pentru a ajunge la un anumit nivel şi ca să poţi obţine performanţă. „Am avut mare noroc. Este o melodie fericită. cum i-ar plăcea lui să zică. simplă dar profundă şi care. Backstabber şi Partizan De pe scena românească. tot ajungi cumva să faci treaba asta.” Acum are studioul The Great Below şi trăieşte din muzică. aşa că după un an. lux pe care nu ţi-l permiţi când lucrezi. N-am mai cântat la bass în vreo trupă. dar m-au luat pe mine pentru că nu sunt foarte bun. pentru care există şi o variantă live. melodia demonstrează că se mai pot face versuri în limba română. ci pentru că unele formaţii din jurul lor reacţionează destul de prost la ei. M-a sunat un băiat din Italia în studioul căruia am lucrat în Toscana. Chiar şi fără răutate. ai nevoie de o continuitate”. chiar şi când e vorba de noi înşine. nu se puteau abţine şi se dădeau în spectacol. Şi a doua zi mă tot învârteam prin studio şi îmi ziceam: «de ce nu pui mâna pe telefon? Ştii că asta vrei!» Şi m-am dus şi am dat probe.” Deşi se bucură de succesul pe care l-au avut într-un timp destul de scurt. orice cântare se anunţă cu The Backstabbers trebuie prima dată anunţată la Partizan pentru aprobare. ar însemna să rămân 4 ore pe scenă. însă Partizan „sunt formaţia mea preferată din toată România. a ajuns noul lor basist.mai aproape de muzică. fără să fie penibile. Într-un fel. dar că asta nu face decât să ajute formaţia Backstabbers din punct de robin + The Backstabbers Dincolo de marketing care. Robin îi apreciază foarte mult pe The Amsterdams. a plecat. Ceilalţi. O parte din succesul şi ascensiunea lor rapidă se datorează acestei melodii care prinde foarte repede. Compusă mai de mult de Robin. Oricum. cu multă bună-voinţă. mi-au zis că au nevoie de basist. „Situaţia este bună. 47 . ceea ce a fost foarte stresant. Cel mai rău caz pentru mine ar fi să mergem în turneu cu Backstabbers şi să deschidem pentru Partizan. şi a zis să deschidem un studio în Bucureşti. „După cântarea din Control. În plus. fiind foarte buni instrumentişti. Din punct de vedere muzical.

.

dar aici sunt mult mai cenzurat. nu e dispus să renunţe la ce face acum şi nici nu crede că e destul de „tiranic” cum trebuie să fie un regizor adevărat. Le-a scris fosta mea soţie. muzical. brother Dacă am fi fost o revistă de scandal sau un tabloid. la studii. vă spunem că Robin a terminat regia şi că. copilul nu-i al meu. „care e în continuare tobar Backstabbers numai că este plecat în Danemarca.” Tot la capitolul dezvăluiri. Înseamnă mai mult control şi mai puţin din acel şarm romantic al distrugerii. oh. disciplina asta pe care ei mi-o impun.” 49 . deşi i-ar plăcea să facă filme.” Ceea ce totuşi e adevărat. Robin ne-ar fi transmis că „niciunul din cântecele pe care le-am scris pentru The Backstabbers nu le-am scris eu. timp în care probabil că o să cântăm cu el concertele pe care o să le avem atunci. La Backstabbers pot să fac tot ce vreau eu. Se întoarce două luni în februarie şi martie. colecţia de reviste nu-i a mea. Şi nu am permis de conducere. Indiferent ce vă spune cealaltă fată. fostul tobar din Backstabbers.vedere artistic. Însă nu se ştie niciodată. e că Robin are un frate pe care îl divinizează şi îi transmite că îi e dor de el! Este vorba de Vladimir Proca. „Cu Partizan am învăţat foarte mult să iei piciorul de pe acceleraţie şi să fii totuşi heavy. Indiferent ce spune fata aia. Dar tocmai asta îmi lipseşte în viaţă.

Hollywood: ne-am întâlnit. jazz şi experimental”. oameni care se cunosc de o grămadă de vreme. apreciez frumosul.. Valentin: Drept chestii formale. Tot acolo am compus prima noastră melodie care ar suna foarte mişto dacă am mai prelucra-o un pic.. berea. jazz şi experimental. deşi probabil mulţi oameni se aşteaptă ca trupa să aibă în spate o poveste de genul „Născută din din tenebrele nopţii. Am vrut ca numele formaţiei să fie mai degrabă asemănător unui pseudonim al unui autor sau poet. Alex Doppelgänger – synth/fx. Valentin – chitară. A fost mai uşor decât pare. Radu Manivelă – bass. Vama Veche . Jurnalism şi IT. până atunci stă încuiată cu tot cu parolă în calculatorul meu. ne-am plăcut şi am rămas legaţi (sper) pe vecie. unde am început cu nişte cover-uri: Placebo . clişeu care nu ne-a ocolit şi căruia doresc să-i mulţumesc că există. Valentin : Jemanfişismul.este ancorat în rock-ul alternativ. Limbi Străine. La fel ca în orice comedie romantică de Hollywood: ne-am întâlnit. caut geci sau adidaşi care mi-ar veni bine. Prima repetiţie a fost (după cum probabil vă aşteptaţi) într-o clasă de liceu.Every You and Every Me. Descrieţi în câteva cuvinte stilul vostru. pentru a nu pluti în derivă. cum ar spune mulţi pretenţioşi. ne-am plăcut şi am rămas legaţi (sper) pe vecie.Calul din Marlboro şi Joe Satriani . ne-am văzut. Alex: Stilul nostru. au o floare în logo şi nu le e frică s-o folosească. Puteţi să vă opriţi din râs. Ei sunt Eloize. trupa Eloize prezintă un ansamblu de valori păgâno-balcanice cu elemente de gheişă”. Ca la orice trupă care face muzică există clişeul „ne-a mânat dorinţa de a face muzică”. Mai faceţi şi altceva pe lângă formaţie? Jack: În paralel cu Eloize se mai întâmplă ca unii dintre noi să studieze Film. Au nişte melodii proprii şi perspectiva unui album. Apoi se adaugă nişte influenţe de art-rock. ne-am văzut.„Jemanfişismul” à la Eloize Eloize nu sunt chiar începători. realizările altora. acolo unde Stixul şi Oltul se întâlnesc. Cântă din 2007 un rock alternativ cu „nişte influenţe de art-rock. sper. pentru că îţi merge mai bine ca trupă când te ascultă mai multă lume decât atunci când nu eşti băgat în seamă şi treci drept zgomot de fond. Mainstream-ul e de dorit. de George-Mihai Irimescu George: Cine e Eloize? Jack: Eloize este un proiect muzical alcătuit din cinci membri: Jack – voce/chitară/versuri. ci doar o întâmplare. tovărăşia. Ţintiţi spre mainstream sau rămâneţi underground? Valentin: Momentan rămânem underground fără ca ăsta să fie un scop. cântă Radiohead la repetiţii (vezi MySpace). Nu cred că a fi în mainstream e ceva rău. Mr. Sunteţi toţi din Giurgiu? Cum v-aţi strâns toţi 6? Alex: Eloize este formată integral din oameni de Giurgiu. TV. caut pe net.. În rest pierd mult timp pe afară în van. la graniţa dintre vis şi realitate. electronică. Iar numele acesta ne-a plăcut cel mai mult. Clau – tobe. fac facultatea de Automatică. E doar o stare de fapt care aduce beneficii. 50 .Why. electronică. mă dau pe rolă sau placă (daca nu e ruptă).

Pe unde mai cântaţi? Alex: În general cântăm în Bucureşti. am putut vedea concerte extraordinare din care am învăţat foarte multe. Romica Puceanu. Arctic Monkeys. Pe când un album? Jack: Sperăm ca la mijlocul anului viitor să reuşim să lansăm sau măcar să înregistrăm. Deocamdată ne pregătim intens pentru lansarea EP-ului nostru de debut. deşi ascult muzică în 100% din timp. Mai mult. Lucrasem mult înainte de concert făcând şi nişte schimbări majore atât în muzică cât şi în personalitate. dar Timişoara este de departe locul meu preferat într-ale gig-urilor.Cum a fost la Street Delivery? Dar la B’estival – Future Heroes? Alex: Street Delivery a fost foarte interesant. De asemenea pregătim un mic turneu de promovare care va începe prin noiembrie şi se va termina probabil anul viitor înainte de Sesiune. Ce cântaţi în concerte? Numai piese proprii sau şi cover-uri? Jack: În concerte în ultima vreme am cântat mai mult piese de-ale noastre. tarabele au cam câştigat. Mars Volta. la duş. Valentin: Acasă. Eu sunt tipul ăla ciudat din metrou sau autobuz care ascultă muzică şi dă incontrolabil din picior. The Roller Coaster EP care va apărea pe undeva pe la jumătatea lui noiembrie în formă fizică. În general nu cânt în baie şi nici în mijloacele de transport. Timişoara. dar treaba periculoasă cu cover-urile este că rişti să ajungi un penibil şi trebuie alese şi lucrate cu atenţie. la repetiţii. Ocazional merge şi un cover pentru atmosferă. . Cluj. Gorillaz. Battles. deşi lumea era pierdută în spaţiu şi între lupta dintre noi (precum şi cei care au urcat înaintea noastră pe scenă) şi tarabe. John Lennon. La ce formaţie aţi vrea să cântaţi în deschidere? Jack: Radiohead. Jack: La B’estival a fost unul din cele mai fericite momente pentru că am cântat în faţa a mai multor oameni decât credeam. pe stradă (oarecum în şoaptă) şi unde se mai iveşte ocazia. Nirvana. Braşov şi Iaşi.

însă în videoclipul oficial o regăsim pe încântătoarea domnişoară Lisa Hannigan. merită! Şi apoi mai este şi Get on the Road. cât şi datorită versurilor ce evită clişeele clasice ale poveştilor de dragoste. care a scris câteva melodii cu iz de country american pentru o formaţie imaginară. Din fericire. Şi n-am vorbit încă despre prima piesă „scoasă în lume” de Tired Pony: Dead American Writers. Atât datorită timbrului vocal pătrunzător al solistului. . Iniţiatorul proiectului este Gary Lightbody. dar parcă nu erau chiar ei. Pe album. Deşi versurile refrenului sunt de neînţeles. Point me at Lost Islands şi Nortwestern Skies se încadrează şi ele în tiparul genului. daţi repede un search pe youtube. cântată de Iain Archer. al doilea single lansat de TP. înseamnă că aţi făcut deja cunoştinţă cu Tired Pony! „The Place We Ran From” este numele primului album al supergrupului de artişti provenind din superformaţii precum Snow Patrol. cu siguranţă este ceva diferit în playlistul albumului. care imprimă mai multă intensitate piesei. însă există şi melodii diferite. ce respectă planul iniţial al irlandezului Lightbody: tribut stilului country. REM şi Belle and Sebastian. Cel mai bun exemplu este piesa I am a Landslide. melodia este cântată de Gary cu Zooey Deschanel (500 Days of Summer). The Good Book cântată de Tom Smith (The Editors). trupa nu a rămas imaginară şi nici creaţiile doar pe hârtie. piesa este „catchy”! Iar dacă încă nu i-aţi văzut videoclipul. Este evidentă influenţa stilului Snow Patrol.Recenzii TIRED PONY The Place We Ran From 2010 Fiction/Polydor de Magda Năstase Dacă în ultima vreme aţi auzit la Guerrilla ceva ce suna a Snow Patrol.

sound-ul House. THE MONO JACKS Now In Stereo 2010 Unsigned de Alexandra-Maria Colţa 13 noiembrie marchează data în care. Parte a Direct Current Series în cadrul label-ului mai sus menţionat. Chord-urile preiau conducerea în Sores Of Attraction alături de drumline şi bass ce lasă o senzaţie de analogic şi probabil vor trezi.COSMIN TRG Liebe Suende / Sores Of Attraction 2010 Rush Hour NL – Direct Current Series de Antonio Nartea Release absolut imens de data asta din partea lui Cosmin TRG la label-ul olandez Rush Hour – vizionar incontestabil al four to the floor-ului la nivel global.rushhour. de la ritmuri sparte prin Techno spre experimentale dedicate dancefloor-urilor. Now In Stereo este primul lor disc. Martyn. în accepţiunea sa mai mult sau mai puţin generală. cu două gramofoane pe copertă (şi unul pe spate). Lone sau Anthony Shake Shakir. Actress. discul de faţă prezintă două piese esenţiale pentru fanii KiNK. Recomand Superstitions. pe rând. Cosmin se regăseşte la timp pentru a deveni unul dintre principalii coordonatori pentru direcţia pe care. După o perioadă de mutaţie continuă a sound-ului. pe calculator. Rock on! 53 . Liebe Suende primeşte rolul principal însă pentru ce urmează va fi nevoie de acordul părinţilor. 9 melodii de un rock alternativ de care mi-era dor. în maşină. We’re All Getting Older şi Push The Pedal. Flipside-ul lasă loc laturii ceva mai deep & emoţional a lui TRG. putem asculta melodiile celor de la The Mono Jacks pe album. nostalgia fiecărui fan Roland 808. CD-ul cu aspect de vinil. o urmează în 2010. Iar ca o opinie personală: A fuckin’ fresh one for the ladies only! Discul se află deja disponibil pentru comenzi pe www. În cele din urmă un release pentru care primele două adjective care răsar în minte sunt lush and sexual. believe! Vocal cut-uri specifice pentru Cosmin şi pad-uri care în pereche cu linia de kick-uri duc întreaga compoziţie la următorul nivel în ceea ce se conturează a fi o piesă complet nerecomandată romanticilor incurabili.nl urmând ca în următoarele săptămâni să fie disponibil şi în format digital pe majoritatea site-urilor de specialitate. în sfârşit.

.

Theo Herghelegiu

Mihai Conrad Mericoffer

RECOMANDĂRI

Theo si românii ,
De Irina Vasilescu Foto: Ina Ionescu

Theo Herghelegiu e regizoare de teatru. Prin urmare, are păreri. Acum mult timp, a fondat „Teatrul Inexistent”, care se numeşte aşa şi pentru că nu are sediu. Ultimul ei spectacol a fost „Supermarket”. În loc să vorbim de „Theo – omul şi artistul”, m-am hotărât să întreb de „Theo - cetăţeanul”. Începem, totuşi, cu o delimitare conceptuală şcolărească, dar utilă.

Irina vasilescu: Care e diferenţa, dacă e vreuna, între teatrul independent şi teatrul underground? Theo Herghelegiu: Am un déjà-vu cu întrebarea asta… Am tot primit-o în timp şi am făcut o împărţire pe trei categorii: alternativ, independent, underground. Când spunem „independent” ne referim la teatrul care nu-i făcut din bani publici, ci din resurse private. „Underground” este un statement, o mişcare, un fel de-a fi estetico-culturalo-social, care nici măcar nu cred că mai este de actualitate. A reprezentat o mişcare în anii ’60. Nu ştiu în România cine face teatru underground dacă e să fim foarte fideli etimologic cuvântului. Teatrul alternativ ţine de estetică. O estetică altfel decât cea cu care ne-a obişnuit teatrul de establishment. Pe de altă parte, a fi alternativ nu înseamnă neapărat a fi în sectorul independent. Un exemplu concret: Radu Afrim este alternativ şi lucrează preponderent la stat. Tocmai te-ai întors din Berlin. Ce şansă are teatrul… hai să zicem independent, din românia, faţă de cel de aiurea? Eu n-am fost, din păcate, să văd teatru independent în Berlin. Am fost să văd teatru de maxim establishment la Volksbühne, care e un fel de Naţionalul lor. Dar oamenii care activează la ei în teatru se uitau foarte pătrat când le spuneam „să vedeţi la noi războaie şi diferenţe şi baricade!”. Nu înţelegeau noima unui conflict între independenţi şi stat. La ei, sistemul fringe e categoric mai „slab” decât cel de stat. Cum apare în sectorul independent un regizor, un dramaturg sau un actor bun, cum este instant înhăţat de sistemul de stat, care îl pune pe piedestal, îl provoacă să dea tot ce are, îl stoarce, îl stimulează etc. Sectorul independent e un fel de rampă de lansare, să zicem aşa. La noi poţi să te naşti talent şi să mori speranţă; poţi să îmbătrâneşti, să împleteşti cosiţă albă în sistemul independent şi se vor interesa sau nu de tine… Mă refer mai ales la actori, întrucât un regizor are avantajul că se poate mişca, se poate duce şi poate ciocăni la uşile teatrelor de stat. Dar un actor trebuie să fie chemat, tre’ să abiă cineva nevoie de el. Am multe exemple de actori extraordinari care au pornit din underground – sau mă rog, din independent – şi care acolo au rămas. Pe care i-au văzut o grămadă de persoane… să zicem autoritate, de genul regizori, directori, şi care au zis „da, vai, uite un super talent, uite un actor minunat”, pentru care n-au făcut nimic. Deci sistemul nu le-a oferit posturi, nu le-a deschis braţe, nu nimic. Deşi i-au văzut, le-au pus eticheta de valoare şi s-au oprit la asta. Există un clivaj. Din păcate, după 20 de ani de libertate (cu sau fără ghilimele), există încă un soi de dispreţ, aşa, funciar, în atitudinea celor care ocupă poziţiicheie în sistem. Şi chiar în creierele unor artişti de valoare, creditabili şi care pot fi formatori de opinie, de la care ai avea alte pretenţii. Din punctul meu de vedere, războiul e încheiat de mult. E trasată o graniţă, un zid peste care unii sar, alţii nu… Personal, mă simt perfect pe  „glia neatârnată”, dar mulţi dintre colegii mei au alte aspiraţii.

Am văzut „Supermarket”. Ca şi în alte spectacole, tot tragi semnale de alarmă apropo de consumerism şi de societatea care se duce de râpă… Ce poate face spectatorul care se uită şi sesizează semnalul ăsta? Fiecare poate să gestioneze elementele din propria viaţă. Eu nu pot să dau o reţetă. Nu există o formulă magică sau universală. „Faceţi toţi următorul lucru: mergeţi acasă şi aruncaţi-vă televizoarele pe geam!”. Nu cred că asta este soluţia. Dar, fiindcă pomeneai de Berlin, am avut o dispută – ei se ceartă mai greu, că-s oameni civilizaţi – cu o jurnalistă de acolo, la origine româncă; ea spunea că o revoltă cum de fiecare dată oamenii pe care îi întâlneşte aici critică şi blamează corupţia şi societatea, dar nimeni nu face nimic. Şi am spus: „Bun, şi tu cam ce ai aştepta de la ei să facă?” – iată, întrebarea era cumva pe aproape – şi a zis „Eu cred că reconstrucţia socială începe de la individ.” Deci fiecare tre’ să facă ceva începând cu el. Dacă tu deteşti corupţia, nu te duci să dai şpagă la doctor. Şi i-am spus: „dacă tu nu dai şpagă la doctor pentru că deteşti corupţia şi te-ai dus cu fractură de nu ştiu ce os, pleci acasă cu două fracturi”. Într-un sistem bolnav, n-ai cum să fii tu singurul care se poartă sănătos cap-coadă. Sau ai cum, da’ atunci te ostracizezi sau te condamni

57

când te duci la alegeri. Dar ce poate să facă fiecare spectator. actorii . este un impact puternic.la lucruri uneori foarte grave. Mai departe. din punctul ăsta de vedere. „ « Foarte rar se iese cu steagul fluturând în mână în faţa duşmanului. cam la modul următor: nu mai trăim vremurile în care artistul să se izoleze într-un turn de fildeş şi să facă artă şi creaţie acolo. sau poate transmite prin arta lui un mesaj. o luăm la fugă. hai să-l luăm pe bietul Shakespeare – şi te duci acasă şi te gândeşti că lumea e nedreaptă. ca să zic aşa. îi punem Pe partea cealaltă. Tentaţia asta a noastră de a bârfi şi de a scuipa pe la colţuri. implicat direct. ci cu românii per ansamblu. vezi „Hamlet” – uite. m-a educat UNATC-ul. ca să revenim la „Supermarket”. Adică m-a. îi dăm la gioale. „ . numărul 3. nu cu curu’. Condiţia este ca ei să aibă atitudine. Asta e o problemă pe care o s-o am întotdeauna cu poporul român. Zi-mi despre mesajul social general transmis de teatru… Eu am crescut la şcoala Marcel Iureş. fiecare cu karma lui. comprimată. După mine. Şi când se-ntoarce. Şi acolo. îi punem piedică sau îl ciupim de bucă. Nu cu artiştii români. Lipsa de atitudine. Cinstită. Foarte rar se iese cu steagul fluturând în mână în faţa duşmanului.şi sunt mândră de colegii mei. Artistul-cetăţean poate fi purtător de mesaj şi actant în societate.. numărul 100 suna. piedică sau îl ciupim de bucă. Şi de a ne îmbrânci prin ganguri. Astăzi... numărul 2. să nu vadă c-am fost noi. mă rog… handicapat UNATC-ul. Teatrul poate fi o artă educativă. dacă artistul iese în stradă (la propriu). artistul are datoria să fie artist-cetăţean şi să fie purtător de mesaj. Dar văd că. în ultimul timp . dar… Te duci la teatru. în turnul lui. Bravo lor. El poate fi vârful de lance. şi aici cred că avem o mare problemă. Altfel. Şi nu e de neglijat. » De regulă. De regulă. poate influenţa opinii. lecţia numărul 1. Asta pe filonul strict artistic. la şcoala Marcel Iureş. sunt două variante mari şi late. îi dăm la gioale. Şi poate data viitoare votezi cu capu’. nu vreau să sune tezist. este să-şi facă o analiză de conştiinţă. au început să iasă-n stradă când i-a nemulţumit ceva. mai multe.

în care vin 30 de spectatori şi ajungem la performanţa de a da 10 reprezentaţii. Dar vreau să spun – oamenii ăia. Securistul din sală urla lucruri de genul „astfel de fapte nu vor rămâne fără consecinţe!”. un pic mai sănătos… Ca să fiu optimistă. nu-mi pasă de imaginea mea. Tot la individ ajungi. sistemul!”. din fericire.În ce măsură poţi să foloseşti teatrul ca unealtă socială? Cred că teatrul. pe de altă parte. Cei care vin cu altă lume-n cap. mie mi-e teamă să nu pierd afecţiunea unor oameni la care ţin. Treaba asta a ţinut câteva luni. şi în mijlocul lui Hamlet. celor dinafară. Teatrul poate aprinde fitilul. o jucărie. Este o structură formată din omuleţi care interacţionează între ei sau acţionează asupra noastră. colţişorul unor îndoieli. să le certificăm. îi aprinzi fitilul. Îţi dai seama cam ce mirosuri se nasc… Şi ţara asta pute foarte tare. Să vadă ce i le alimentează şi la ce poate renunţa. 59 . Nu cred că s-ar fi întâmplat niciodată în România. îl laşi acolo să se facă morman şi mai dai din când în când cu spray de cameră. ne lipseşte curajul de de a ne enunţa măcar nevoile. Orgoliu. din totalul ăsta. cu măturica şi cu fărăşelul. şi ei îşi vedeau mai departe de spectacol. Este o sumă de oameni. Şi-atunci nu mai am frici. Noi jucăm în săli care au 50 de locuri. nu mai ai nimic de pierdut. ca simpli actori. Nu ştiu ce frică are fiecare. că nu suntem acuma zen . O să dau un exemplu. în fiecare seară. Dar. Nu ştiu. E. din punctul meu de vedere. nu-mi pasă de ce gândesc ceilalţi. Noi n-am făcut decât. Nu cred că e un stimul la care să răspundă oamenii aşa cum ai apăsa pe un buton. în pătrăţica lui tre’ să-şi strângă gunoiul. oricum treaba era în fierbere şi în noiembrie Zidul a căzut. dar cu siguranţă are. prin urmare nu mai ai teamă. peste vreun veac în faţă. Apel la onestitate! Nu ştiu… Asta nu cred că se-ntâmplă peste noapte. Ne lipseşte cinstea. înainte de căderea Zidului. ieşea din sală trântind uşa.lupt şi dau la cap nevoii mele de imagine imaculată”. ca entitate civică. Şi au avut curajul să facă lucrul ăsta. Ca să nu zic „rahatul”. Şi nimeni nu este atât de imbecil încât să spere asta. De exemplu. ca o bombă să explodeze. Că dacă ai un căţel şi face cachi în mijlocul sufrageriei. strănepoţilor tăi s-ar putea să le iasă figura. ca să devină un om liber. nu că de mâine să se trezească transformaţi.pe cât pot. Cei care sunt atinşi erau oricum oameni de un anumit calibru şi cu un anumit bagaj de opinii. În momentul în care zic „bun. Poate că uneori reuşim. nu mai am nimic de pierdut. decenii…! Generaţii peste generaţii educate într-un climat un pic mai sănătos. Ne lipsesc biluţele alea două… De unde vine teama asta? În general. E foarte greu. Părerea mea e că ei nu contează. Mă gândesc că. sau „aşa ceva nu va rămâne nepedepsit!”. Dar ceea ce sperăm este ca ăştia care vin din altă lume. Şi cred că e un proces foarte lung. Dacă eşti un om liber. actorii au făcut următorul lucru: jucau repertoriul lor. Pentru că noi tot timpul spunem „sistemul. Nu pot să fac săpăturile astea în creierii a încă 20 si ceva de milioane de români. Gen. Deci tot fiecare. nu poate mişca decât o minoritate a minorităţii. pentru că este consumat de o minoritate. nu aveau de unde să ştie ce sa va întâmpla. câte un actor. asta înseamnă ego. N-a păţit nimeni nimic pentru că. dacă mergem un pas mai departe. O soluţie ar fi să-şi analizeze omul fricile. În teatrul din Dresda. Şi fiecare să-şi facă pe pătrăţica lui. să zicem. cu alte cuvinte un număr prea insignifiant ca să conteze. Dar sistemul ăsta cine e? E aşa. Dacă stai aşa să depănuşezi psihologic. în momentul ăla. un om-doi poate c-au fost atinşi. cureţi după el. ce înseamnă teama de a nu pierde afecţiunea? Înseamnă că ţii la o imagine.” (râde). un concept abstract? Nu. îmi abolesc ego-ul . ieşea la rampă şi citea de pe foaia de hârtie un protest anti-comunist. Şi-am să-ţi spun de ce. eventual. ne e frică să nu pierdem ceva. Cred că e un proces… vorba personajelor din „Cu Naşul la Psihiatru”: „It’s a process. tare mă-ndoiesc că pleacă atât de transformaţi de la teatru încât de mâine să fie alţi oameni. socială. dar măcar să le băgăm o şopârlă. Lung. Deci ne aruncăm aşa. Dar cachi-ul pe care îl aduni tu ca cetăţean.

îi aprinzi fitilul. după părerea mea. Dar alienarea. noi depindem foarte tare de asta. . ucide expresia!”. de genul „Vin americanii!”. Nu vreau acum să arunc o pisică moartă în curtea unor oameni care poate într-adevăr reprezintă o speranţă. „Supermarket” este un spectacol care are-n el o armată de oameni. Şi atunci. care e în lucru acuma. Poate că s-a tras de la precaritatea economică. al unora dintre ei. că sunt inerenţi. când am terminat facultatea şi când. acolo. Dar am stat de vorbă cu ei şi ei înşişi nu sunt foarte optimişti. ucide artiştii. ci cronică. Asta nu e o criză acută. deci unul din oamenii pe care te-ai putea baza. E imposibil de estimat. Sau n-a făcut în direcţia eficientă. poate că de la sărăcie. şi cine ar fi responsabil moral. dacă mă întrebi „ai mai face-o odată?”. cu nesiguranţa. deci s-a făcut. care este o criză fără scăpare. ce-am preconizat a fost fals. Dar uite. haine şi perne de banii ăia. împreună cu alţi colegi şi cu Dana Voicu. sau intri pe messenger un sfert de oră. poporul ăsta chiar o să moară la un moment dat!”… Iar răspunsul lui a fost „Poporul ăsta este mort demult. e mutilant. Poate că de la tranziţia asta bulversantă care a răsturnat valori şi oamenii au devenit confuzi şi n-au mai ştiut încotro să se uite. nu mai există spirit de breaslă… Mă lovesc de invidii şi de frustrări la tot pasul. aşa… o mermeleală sinistră. Şi nu cred că e-n regulă. în primul rând. e handicapant. În intervalul ăsta. am muncit fără bani. am inventat „Teatrul Inexistent”. Îmi spunea un băiat de 22 ani căruia i-am zis cândva „Dacă şi voi gândiţi aşa. care nu sunt tributari nenorocirilor şi mentalităţii distruse de comunişti. Aici chiar cred că avem de-a face cu un blestem. la o şuetă… cel mult dai un mail. în criză de ce anume consideri că suntem.” După care am văzut că nici ei nu sunt mai breji. Dar. pentru amărâţii din…” (râde) nu. mai bine zis. Defetismul lor este înfricoşător. Din ’98 până acum sunt 12 ani. Şi asta te aduna. Fenomenul ăsta putea fi prevenit? E târziu. răspunsul e „da”. Şi-atunci eu zic „O. că aveam toţi un duşman comun şi p-ăla scria Ceauşescu. la izolare. şi nu cred că e o chestie specifică meseriei pe care o fac. mi-e foarte greu să judec… Iar acum mi se pare tardiv. întrebarea a fost pusă frecvent. viitoru-i luminos!”. Dar e clar că suntem noi. nu e ceva specific poporului român. am nevoie de nişte costume pe care n-am cum să le scot din şifonierul meu sau al colegilor actori. la ce să se raporteze. am făcut o producţie din nişte sume hilare… un simulacru de producţie. Asta mi-e clar. nu mai ai timp să te duci să stai la o cafea. un viitor artist. pentru că nu ne sprijină nimeni să ne putem face şi noi treaba. Oamenii ăştia. Şi dacă acel cineva ar fi fost atât de puternic încât să-i convingă pe cei capabili şi puternici din conjunctura momentului să se apuce să preîntâmpine acest lucru. din câte am vorbit cu oameni din alte profesii. dacă cineva nu investeşte o sumă cât de cât substanţială pentru producţie. cu noi. deci care au crescut în libertate. ziceam: „Avem soluţie! Soluţia e generaţia tânără! Copiii care s-au născut în jur de ’90. Deci nu poţi miza pe sprijin dinafară. şi înainte de ’90 întâlneam oameni frustraţi. Şi chiar dacă ar fi aşa. dar îi întâlneam ocazional. lucrurile stau la fel peste tot. geloşi şi invidioşi. de genul „Vine un ministru al culturii căruia îi va păsa de noi şi care va investi cât de cât”. sau dai un SMS. Şi sigur că. Şi de fiecare dată. e un băiat foarte inteligent. toţi. needucat. Bun. nu. Nu am făcut acest lucru. probabil că nici n-avea cum. De exemplu. de ce să se agaţe. Astea sunt poveşti. Încotro crezi că se îndreaptă teatrul independent românesc? Mi-e foarte greu să spun. de genul „Vine un primar căruia chiar să-i pese şi care să dea nişte resturi. şi anume pătura intelectuală. 60 „ ritate a minorităţii. Faptul că toată lumea munceşte pentru ziua de mâine a stricat prietenii. Mă refer la înstrăinare. în jumătatea de veac comunist. ca societate? De demnitate. erau excepţii… Acuma raportul e exact invers. idealist vorbind. » Înafară de criza economică. După 12 ani aş fi nebună să mai am optimisme în sensul ăsta. la pierderea calităţilor prietenoşeşti… Era şi solidaritatea dinainte de ’90. viitorul e negru. dacă ar fi avut cineva revelaţia că ţara se va duce de râpă. Cred că e şi o criză de bun simţ majoră – asta-i mai recentă. Trei sferturi din costume sunt decartate din garderobele proprii. ca să zic aşa. combinată cu sărăcia. Nu s-a întâmplat asta. E ca o damnare. astea sunt rezultatele tehnologice ale civilizaţiei. Şi cred că boala s-a instaurat înainte de ’90. fiindcă este atât de nesigură treaba asta cu partea economică. Cu vreo 4-5 anişori în urmă. Pe de altă parte. şi care cu siguranţă vor scoate ţara din rahat. Acum nu mai există solidaritate. ci să-i pun deoparte ca să-i investesc într-un proiect independent. Nu mai vorbesc de criza de generozitate şi de atenţie la aproapele nostru. Şi nu era un copil neinstruit. spectacolul nu va putea ieşi. Mă rog. deci mai de după ’90.”. nicidecum tâmpit. n-a făcut destul.„ « Teatrul nu poate mişca decât o minoexplodeze. Nu cred că mai sunt metode curante pentru ce se întâmplă. poate că la „Hipermarket”. s-ar putea ca între timp să mă hotărăsc să fac trei producţii la stat şi să nu-mi cumpăr parfumuri. Ar fi trebuit ca după ‘90 să începem vindecarea acestei boli. pentru noi. ca o bombă să Încrederea şi securitatea fizică a cetăţeanului au fost zdruncinate. Şi-atunci să zic foarte optimist „O. Eu am început să fac teatru independent în ’98. foarte citit. nu văd nici dorinţa şi nici apetenţa ca cineva să le pună în practică. Poate putea fi prevenit acum 20 de ani. probabil că au dus aici.

Mihai Conrad Mericoffer Tânarul artist de meserie
De Şerban Anghene Foto: Alexandru Busuioc (

ste boem, are 22 de ani neîmpliniţi, şi cu toate acestea nu este de găsit lungit pe o canapea de bar cu o bere în mână. Petrece uneori şi mai mult de jumătate din zi la repetiţii, deşi în mai mult de jumătate din cazuri nu este plătit. Îl cheamă Conrad Mericoffer, deşi este român. În prezent este student în anul I la masterul de actorie de la UNATC şi, cu toate acestea, a jucat în mai multe spectacole de teatru decât reclame. A trecut pe la Metropolis în „Femeia din trecut” regia Cristian Teodor Popescu şi pe scena Naţionalului bucureştean cu „Liviada de vişini” a lui Felix Alexa. În octombrie şi noiembrie are reprezentaţii cu American Buffalo în regia lui Florin Grigoraş la Bucureşti şi Piatra Neamţ, precum şi în cadrul festivalului „Comedia ţine la tineri”, unde va mai putea fi văzut jucând şi în „Vremea dragostei, vremea morţii”, în viziunea Catincăi Drăgănescu. Prima piesă de teatru, Mihai Conrad Mericoffer a văzut-o cu bunica sa la Teatrul Ion Creangă. Era o dramatizare a romanului David Copperfield, iar pe actriţa care interpreta rolul principal, Conrad şi-o aminteşte tunsă scurt, asemănătoare Micului Prinţ desenat de Saint-Exupery în persoană. Poate de aceea şi spune astăzi că este doar un copil care-şi caută fericirea prin actorie: „Fericirea este precum sfatul unei mame către copil la prima injecţie «O să simţi ceva aşa, ca o înţepătură de ţânţar», dar merită.”

E

A meritat. Când era în clasa a noua s-a făcut remarcat în cadrul unui concurs de teatru pe liceu. Juca rolul lui Pampon din „D’ale Carnavalului”. O colegă i-a propus să vină la admitere la Şcoala (pe atunci încă Populară) de Arte şi Meserii. Fără Şcoala de Arte spune că astăzi ar fi student la Arhitectură, sau prin străinătate, căutându-şi un rost: „Ca om m-a transformat în cel ce sunt, ca actor m-a ajutat să caut.” Nu ştie încă dacă actoria e artă sau meserie, dar înclină către cea dintâi. „Nu e frumos să cauţi ceva chiar prin el însuşi?” Până să ajungă pe scena unui teatru profesionist, actorul tânăr trebuie să muncească. Au fost zile când Conrad a repetat şi 16 ore. „Obosesc numai când fac ceea ce nu-mi place, altfel mă ia valul şi uit.” În prezent, are program de vacanţă, repetă doar între 4 şi 9 ore. Le este recunoscător celor care l-au învăţat cu câtă delicateţe trebuie abordată graniţa dintre talent şi muncă: Petronela Tegu, primul ei profesor de la Şcoala de Arte, Ion Cojar, Florin Grigoraş, Catinca Drăgănescu, Ioana Blaj, Mircea Albulescu, şi lista continuă. Ar mai fi şi sângele german moştenit pe linie paternă, fără de care, crede el, poate că n-ar fi atât de consecvent. Contactul timpuriu cu teatrele profesioniste nu i-au tăiat aripile dar nici nu l-au suit pe piedestal. „Înainte, priveam totul cu ochi de copil care vrea să devină actor. Acum oamenii mari vor neapărat să te facă să fii şi tu om mare.” Experienţa Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, Conrad o ambalează misterios: „Un vis pe jumătate împlinit. Am înţeles răspunsuri la care nu aveam întrebări.” Nu are modele, doar „cazuri de inspiraţie”: Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, Ştefan Iordache, şi, din lumea largă, Nikita Mihalkov. Este încrezător în viitor, fără să ceară mai mult de la altcineva în afară de sine însuşi. Şi nu în ultimul rând, este recunoscător pentru ce a învăţat. Nu numai de la facultate. „Cred că e vorba de şansă. Cândva cineva a pus o vorbă bună pentru mine dinainte de a mă naşte şi mi-a făcut asta cadou. Eu aşa cred. Aşa îmi place să cred de fapt. Sunt fericit că am cunoscut oameni frumoşi, sunt fericit că nu sunt degeaba.” Cât despre plecat din România, nici vorbă, pe Mihai Conrad îl veţi mai vedea mult şi bine pe scenele Bucureştiului. Numele lui a apărut în mai multe cronici; încă n-am găsit una „de rău”. Dar cum actorul însuşi nu ştie de ele, nu vă recomand să le citiţi. Mergeţi la teatru, vedeţi-l, şi judecaţi singuri. Spectacolul său de-abia a început.

„Fericirea este precum sfatul unei mame către copil la prima injecţie «O să simţi ceva aşa, ca o înţepătură de ţânţar», dar merită.”

Imaginaţi-vă un tablou cu fondul alb, al cărui subiect se compune din câteva dungi transversale, tot albe. Apoi gândiţi-vă dacă această pictură vă poate transmite un anume magnetism, o activitate intrinsecă deosebit de dinamică. Nu puteţi? Ei bine, asta i se întâmplă şi lui Marc, adept al operelor clasice şi ironizator al oricăror reprezentări moderne sau contemporane, când cel mai bun prieten al său, Serge, îi prezintă tabloul mai sus menţionat. Dialogul e fluid şi intrinsec violent, trăsăturile se conturează clar şi poziţiile devin imediat evidente: Marc nu înţelege cum Serge a putut arunca banii pe aşa ceva, un tablou ce nu spune nimic, iar Serge nu pricepe de ce Marc nu poate vedea şi dincolo de vechile tipare în care e încastrat. Situaţia, uşor comică, ascunde substratul fundamental al diferenţei de opinii între cei doi, provenită tocmai din lipsa punctelor comune, de unde şi dezechilibrul din ce în ce mai evident. Contrabalansul dintre cei doi este

susţinut cu succes de cel de-al treilea prieten,Yvan. Pentru el, tabloul e doar o pânză albă, când stă de vorbă cu Marc, iar când Serge îi cere opinia, simte culorile. Yvan este prins în lumea simplă, dar cu atât mai complicată, a vieţii de zi cu zi, incapabil să răspundă la întrebarea „Ţie ce îţi place?”. Astfel, pornind de la gusturile diferite în ceea ce priveşte arta, se conturează subiectul real al piesei – prietenia şi limitele impuse de către aceasta sincerităţii. Până unde este prietenia un motiv plauzibil pentru a cenzura ideile şi părerile, cât de mult trebuie să uiţi de tine pentru a fi lângă celălalt? Ce contează, de fapt, pentru un prieten: onestitatea abruptă şi tăioasă sau un umăr de sprijin? Piesa „Artă” vorbeşte, îmbinând perfect comicul cu tragicul, despre relaţii, bariere, oameni, curente literare şi artistice, determinându-l pe spectator să plece acasă cu sentimentul că a asistat chiar la o bucată de viaţă reală.

Arta

De Alexandra Tănase

Un vis durează câteva secunde şi ţi se pare lung cât toată viaţa. Dar dacă e invers - şi toată viaţa durează cât o respiraţie? Atunci poate-ar fi mai bine să respiri adânc, cât mai adânc... Într-o dumincă seară am cunoscut-o pe Amalia. Întinsă pe podea, cu faţa în jos, măzgălea cu creta pe o tablă şcolară şi îşi rostea gândurile cu voce tare, aşa cum fac adesea copiii când au impresia că nu sunt auziţi. Părul îi aluneca în două codiţe asimetrice; purta o fustă plisată, şosete înalte şi o bluză albă de care atârna cravata roşie, pionierească. Tropăia de colocolo prin pătrăţelele unui şotron invizibl şi făcea exerciţii de respiraţie, exact aşa cum o învăţase mama ei când era mică. Crescută într-o familie înstărită de origine rusă, puternic afectată de instalarea comunismului şi de impunerea noilor orientări, Amalia pierde pe rând toţi oamenii dragi din jurul său şi învaţă să se descurce singură, construindu-şi divese mecanisme de auto-apărare în faţa unei lumi pe care

nu o poate înţelege şi căreia cu greu i se poate adapta. Cu inocenţa şi naivitatea vârstei, asteaptă cu nerăbdare ziua în care va flutura şi ea cu mândrie drapelul roşu al Partidului şi va cânta despre BumbeştiLivezeni şi „Doftana prin gratii de fier”, aşa cum fac „oamenii mari” la adunări. Întreaga piesă este construită sub forma unui monolog care o surprinde pe Amalia în ipostaze şi la vârste diferite. După o adolescenţă îndoctrinată, urmată de o maturitate lipsită de vise, sacrificate ideologiei, ea traversează confuză epoca întunecată a comunismului, ajungând la final să trăiască o nouă alienare. Încercarea de a se adapta perspectivelor capitaliste. Cu o ironie fină, „Amalia respiră adânc” ne prezintă teatral ultimii 60 de ani de istorie naţională. La început ne fură un zâmbet. Apoi ne copleşeşte de emoţie. Iar la final, pur şi simplu ne taie respiraţia.

Amalia
respira adânc
Scenariul: Alina Nelega Regia: Mariana Cămărăşan Scenografia: Alexandra Penciuc Cu: Cristina Casian

De Raluca Ilie

.

Adrian Trestian Cristian Scutaru Mătăsari 17 .

120 Caricaturi cu pe ora .

Recordul a fost stabilit la 137 de lucrări/oră. Adesea. desenând ceva amuzând. Când spun compoziţie. ceva potrivit cu acea ocazie. ar trebui amintit faptul că. ironic. nu e foarte departe de ceea ce îşi propune. mă refer la corpul persoanei din caricatură şi ipostaza în care o pun. în final. Sunt caricaturiştii plini de umor în viaţa de zi cu zi sau preferă mai degrabă să îşi exteriorizeze umorul în artă? Tu cum eşti? Nu cred că putem generaliza. Care este caricatura preferată pe care ai făcut-o? Cui? Caricatura lui Johnny Depp şi cea a lui Jack Nicholson. de sensibilizare. 67 . TrestiArt Cartoon şi să doboare recordul mondial la viteza de executare a caricaturii. ceva care să surprindă şi să fie potrivit stilului meu. când clientul este mulţumit. dacă lucrez în cadrul unui eveniment. Caricatura este pentru el o pasiune şi un job în acelaşi timp. de la gât în jos. dat fiind că poate executa 120 de lucrări/oră. desenez ceva legat de hobbyurile persoanei respective sau. deşi este surdo-mut rigorile profesiei de caricaturist l-au ajutat să înţeleagă că „în tot răul se află şi un bine”. surprinde în mod plăcut prin compoziţie şi. nu în ultimul rând. intrând în Academia Popas acum 10 ani. Caricatura pune o lupă asupra trăsăturilor specifice fiecărei persoane. Când o caricatură ţi se pare reuşită şi când ai impresia că ai ratat-o? O caricatură este reuşită atunci când reflectă exact trăsăturile specifice chipului. inventive.Trestian Adrian Vasile este caricaturist de profesie şi a învăţat „meserie” de la Ştefan Popa Popas. de exprimare şi. personalitatea ei. Plănuieşte să deschidă propria lui firmă. Ionela: Ce este caricatura din punctul tău de vedere? Testian: La fel ca pentru toţi artiştii şi pentru mine arta este o metodă de exteriorizare. Încerc să surprind prin compoziţie. Adesea chipul unei persoane reflectă într-un fel sau altul. Artiştii sunt prin definiţie persoane originale. Ca realizare personală însă. Realizările sale profesionale coincid cu diverse premii obţinute la concursurile de caricatură. poate chiar excentrice.

Avem câţiva caricaturişti români care au intrat în cartea recordurilor pentru diferite performanţe legate de caricatură. Caricatura deşi ironizează.. Dar în acelaşi timp. într-un fel pot să spun că am linişte… mă pot concentra bine atunci când lucrez. poate pletoase.c`est la vie! Îţi aminteşti vreo întâmplare mai aparte. vorba aia. Acum am renunţat. dar trebuie să te gândeşti că poate o singură dată în viaţă faci asta. dar la a şasea mă plictisisem deja de stilul imaginilor icoanelor. Vise! M-a picat fără să se gândească de două ori. da. sănătoase. legată de o anumită caricatură ? Da. Doi ani mai târziu am fost invitat la o emisiune la Protv. nu calul. bolnăvicioase. Speram să mă înţeleg cu profa să mă treacă cu 5 ca să pot intra în bac.. Dar îmi amintesc de o întâmplare când am primit o comandă pentru şase icoane. există public. Le place oamenilor să fie ironizaţi? În general da. Am pictat cinci dintre ele. „În tot rău’ e şi un bine”. când lucrez şi cineva vrea să îmi comunice ceva. Toate personajele unei icoane sunt bărboase.. în timpul crizei. am început să-i fac portrete foarte distorsionate şi ironice. Eh.„ Caricatura deşi ironizează.. oamenii de rând investesc mai puţin în artă. De asemenea. Aşa că la a şasea icoană am pictat personajele într-un mod complet opus stilului iconoclastic. am cam sărit. Ca urmare. de nervi. trebuie să mă opresc din lucru şi să fiu atent doar la acea persoană. Eu lucrez cel mai mult la evenimente private sau corporate unde fac caricaturi-instant alb-negru sau în câteva culori simple. clientul s-a supărat. adică vioaie. Caricatura este percepută într-o lumină cât de cât potrivită în 68 „ . Eu încerc să găsesc un echilibru între ceea ce fac şi viaţa personală. efeminate şi triste. foarte funny poate. dar nu e nici imposibil. cu ten măsliniu. fiecare având stilul lui.. Eram clasa a 12-a. Să îţi spun cum am început eu să fac caricaturi.. Am participat la evenimente la care au fost prezenţi mai mulţi caricaturişti. ci mai degrabă girafa…Până acum câţiva ani am pictat şi icoane. nu o face într-un mod ofensator. şi am observat că unele persoane îşi făceau portretul la mai mulţi caricaturişti. acum în maxim 40 de minute e gata. dar ce pot să spun. Caricaturistul este un ironiazator de profesie. slabe. Aşa că. colegi de muncă sau clienţi nu este întotdeauna uşoară. dizabilitatea poate fi un calvar… Comunicarea cu ceilalţi. Fiind surd. zâmbăreţe. Dacă înainte îmi lua patru ore să fac o caricatură-tablou. În concluzie. Nu e ca şi când ai desena mustaţă şi pistrui pe fotografia cuiva. nu o face într-un mod ofensator. bineînţeles. Cum e să faci caricatură în România? Există un public pentru caricatură la noi? Nu este un mediu extraordinar de favorabil. deşi preţurile mele sunt accesibile. fapt care a ajutat la promovarea acesteia şi la noi în ţară. Atunci m-a văzut domnul Ştefan Popa Popas şi mi-a oferit un loc de muncă la Academia Popas.. Mulţi oameni sunt chiar curioşi cum ar arăta într-o caricatură. curioşi fiind să vadă cum ar arăta. A sărit vreodată calul ironia ta într-o caricatură ? Da. Nu e ca şi când ai desena mustaţă şi pistrui pe fotografia cuiva. spre sfârşitul anului şcolar. Aici am progresat mult în ale caricaturii. Cum te-a influenţat dizabilitatea în munca pe care o faci? Există o parte pozitivă şi una negativă. impunătoare şi. E posibil să pară mult să dai 200 lei pe o caricatură-tablou. La chimie eram varză şi riscam să rămân corigent. Acum. a renunţat la comandă şi şeful meu a făcut o criză de nervi.

dar trebuie ca şi publicul să înţeleagă asta. În ce proiecte eşti deja implicat şi care ar fi proiectele în care te gândeşti să te implici? Lucrez pentru Academia Popas de 10 ani. trend sau de ceea ce consideră ei a fi valoare. Caut să particip la cât mai multe evenimente culturale. festivaluri. evenimente corporate sau evenimente private. . Întrebaţi-l pe el. Aşa că eu încerc să creez acest brand. caut să „fur” valoare asociind brand-ul TrestiArt Cartoon cu altele cunoscute şi respectate. mai puţin pipiţelor care nu suportă să vadă o imagine în care nu sunt „perfecte”. bineînţeles. Şi. Călin. Produsul este de calitate. Călin: Aşa cum a spus şi Adi. De asemenea. reprezintă caricaturile tale un produs vandabil. Sunt pe aproape. cochetează bine cu marketingul? La departamentul marketing mă bazez pe ajutorul meu. În acest sens. cu 120/oră. caut să dobor recordul actual pentru cele mai multe caricaturi executate într-o oră.România şi oamenilor în general le place să se lase creionaţi. Acum caut să pun pe picioare firma TrestiArt Cartoon şi să mă lansez pe cont propriu. românii subapreciază arta dar sunt uşor atraşi de brand. încercăm să facem o lucrare cât se poate de bună pentru toţi clienţii. Acum recordul cred că e 137 caricaturi/oră. nunţi.

Pentru că orice lucru poate deveni inspiraţie sau materie primă pentru lucrări. după cum îi este porecla. ceva în priviri care înveseleşte totul. Acesta este Cristian Scutaru. şi fără a reprezenta un stereotip contemporan. de acolo a început totul. curaj şi nebunie vis-à-vis de mediul înconjurător. „Pictorul” din Galaţi. fix în acel moment al prezenţei sale. foarte multă imaginaţie. energie luată mai ales din ore de nesomn. portretul lui ca artist însumează zeci de lupte interioare. De Georgiana Drăghiciu Foto: Claudiu Popescu .Un zâmbet până la urechi. şi multă. „Cerul e limita”? În mod figurat. un om după care ai întoarce capul dacă l-ai auzi râzând.

vândută către una dintre şcolile generale. şi el cai apocaliptici şi furtuni imaginare. nimic nu e personal aici. cu timpul. care se pregăteau de examenele pentru facultate! Îmi puneam întrebări cum aş putea să mă exprim mai bine. sau sticlă. şi deşi concursurile şi olimpiadele erau câştigate una după alta. la grădiniţă. un băieţel a preferat să picteze icoane înainte să înveţe să scrie. unde a susţinut iniţial un examen la grafică. Temele religioase deveneau însă. sau tehnicile de vitraliu! Nu să mâzgălesc acolo un corp. experienţă care mi-a ajutat. din care trei sferturi s-au dus către Fondul Plastic. din care 3 ani de curs a făcut de fapt pictură pe şevalet. dar care clar nu a reprezentat ceea ce-mi doream eu. reticenţele profesorilor l-au obligat să se îndrepte către alte secţii. şi de ce să nu folosesc ghipsul în pictură. când puteam să particip la atelierele şi cursurile celor mari. Prima reproducere după „Maica Domnului şi Iisus Mântuitorul” a făcut-o atunci când alţii mâzgăleau haotic pe pereţi. care i-a adus după sine atât recunoaştere dar şi bani. acest hobby cu iz bizantin a devenit limitat si oarecum sufocant.A fost odată un copil… n locul soldăţeilor şi avioanelor din plastic. pline ochi! Şi eu care-mi doream de fapt adidaşi! Uite aşa mi-a venit mie ideea de a mă înscrie la un liceu de artă. printr-o lucrare care însuma şi sculptura şi pictura (o icoană pe lemn. în clasa a 7-a. s-a înscris la un curs de pregătire. mult mai războinice decât limitele impuse de iconografie. şi timp de două săptămâni. uimind deopotrivă educatorii şi părinţii însuşi. crezi că m-au acceptat ăia? Am nimerit până la urmă la unul profesional. Dar ce. nu zic nu. pentru tot ceea ce înseamnă materiale de desen şi pictură şi un sfert pe o minunată pereche de adidaşi. A ales pictura murală. Face o pauză şi începe să râdă: „Mi-au ajuns culorile alea Î până când am dat la facultate! Trei – patru pungi imense. cu flori şi peisaje ludice din natură. Pentru că ieşeam prea mult din tipare!” A încercat să se transfere apoi la un liceu de arte. Cum îşi poate aduna însă un copil toate materialele necesare unui studiu adevărat? Simplu. Pentru că în sine. însă cum ceilalţi desenau în peniţe scene romantice. în creion sau cărbune! Plictisitor!” Curios din fire cum ar putea să decurgă un examen la o facultate de arte. neconvenţională). „Nu-mi pierdeam eu timpul cu cei din grupa mea. a avut patru modele masculine 71 . firea lui rebelă şi-a dorit alte mijloace de exprimare. prin ale cărui culori şi-a început exersarea artistică. şi cum anume aş putea să transmit. Un dar nativ trezit ca peste noapte. şi odată cu trecerea anilor.

după care să-şi exerseze valenţele.. Întâmplarea. cu 50 de grade caldură în casă). s-a reîntors la pasiunea sa: pictura. în schimb examenul la facultate a fost o tâmpenie! Îmi făcusem mapa de prezentare în timpul cursului. pictura ar fi trebuit să fie simţită ca o relaxare. şi nevoia de a studia atât istoria artelor dar şi tehnicile contemporane. pictură. Scatoalcele şi mustrările mi le-am luat de la asistentul nostru. şi publicul simte imediat acest lucru. deşi în sine. Îi vedeam timoraţi şi nervoşi. dar mai ales. grafică.” Între timp. pentru o abordare concretă şi concisă. 19 lucrări frumoase. deşi uneori eram singur în sala de curs. în mijlocul verii a trebuit să usuce niste matriţe la cuptorul de la aragaz. a fost şef de şantier pentru un complex rezidenţial. de atâtea ori mă critica şi mă obliga într-un fel să găsesc explicaţii la ce făceam!” Prima sa expoziţie serioasă a conceput-o în anul 2 de facultate. înveţi să conversezi artistic cu cei care vor să asculte şi altfel! Şi în lupta continuă de exprimare. De câte ori făceam ceva neconvenţional şi agresiv. de la un curs la altul. a ales din nou pictura murală. modul de sintetizare şi transformare. Apoi trebuie să sintetizezi experienţele proprii si să transformi totul în simboluri şi texte. normal. plimbându-se de la o grupă la alta. ca şi amprentă personală! În expoziţia „Death 72 . „Învăţam tot ceea ce înseamnă desen. eram interesat de impactul picturilor mele. făcute ca să placă publicului larg. şi într-un final. şi dacă am învăţat să transmit un mesaj clar prin ele. design interior şi industrial. Ce a simţit prima dată când publicul i-a văzut expoziţia? „Într-un mall circulă foarte mulţi oameni. punând accent pe aspect. a ajuns să facă şi amenajări peisagistice. alegându-şi ca locaţie interiorul primului mall deschis în Galaţi. timp de 3 zile. iar tehnica te ajută să îmbini elemente diverse în aşa fel încât să îţi poţi pune imaginaţia în aplicare. Profesorul meu nici măcar nu s-a uitat la mine. însă curiozitatea m-a făcut să le urmăresc reacţiile. „În primul rând trebuie să fii sincer. A recondiţionat câteva cluburi. „A fost mişto pregătirea aia.. pentru că altfel rişti să fii superficial. am avut emoţii. cu multe accidente şi în care. şi ceilalţi lucraseră luni de zile la ea. studiind tot felul de ramuri ale artei. care în timp mi-a devenit un adevărat coordonator. accidentul din pictură trebuie neapărat să fie controlat. Nu există nicio limită în creaţie. pentru că m-am şi mediatizat singur. cu un simţ de responsabilitate potrivit locaţiei. Şi ce dacă nu te place cineva? “ . de toate categoriile. ca un al doilea mod de exprimare. imediat după vorbire. Da. a conceput costume pentru Castel Film (o perioadă de muncă asiduă. „Culoare” a reprezentat însă latura sa comercială. Eram obişnuit cu asta.

„Sunt prea inovator. lucrările în sine se fac în ultimele zile. provocator şi generator de controverse. şi ca de obicei. de reticenţa celor din jur de a-i accepta stilul. şi unde omul. l-am urmărit pe Cristi la fundaţia Mora. ies prea mult din limite. E modul natural de a vedea lumea. ca şi concept. unde a expus un alt concept. cristianscutaru. unde subiectivitatea se transmite celorlalţi prin intermediul conceptului. ca o reîntoarcere la punctul de pornire al întregii poveşti.” Cât despre modele de ghidare? Nici nu vrea să audă: „Nu măi. proporţii şi culoare.Line” am folosit până şi tablă. pe care am vopsit-o în diverse nuanţe. total diferit de ceea ce ne arătase până acum. cam astea au fost reacţiile negative ale celor mai mari galerii din Bucureşti. între imagine. „Tehnica nu poate fi schimbată foarte mult. e doar un cuvânt care conduce submisiv câtre vulgar. nu mă opreşte nimeni să fac ceva. ascuţit. a avut parte de multe critici.blogspot. ca fiinţă cognitivă este transformat în bun de larg consum. simplă şi minimală pe care a găsit-o în prezent ca formă de exprimare. În ultimele sale expoziţii. taiată cu foarfeca sub formă de solzi.” Acum câteva zile. şi făcând în continuare icoane. Mesajul conţine în sine un dialog şi un contrast. În expoziţia „Fucking Paintings” am vrut să demonstrez că de fapt bunul gust nu există. pentru impresia de claustrofobie. prin ceea ce se mediatizează. ca şi încadrare. prin tot ceea ce există în prezent în societatea noastră. chiar dacă este scandalos!” Expoziţiile se pregătesc din timp. pentru că atenţia noastră se împarte în atât de multe direcţii.. „21 Stencils” este exact ideea de sinceritate.com 21 Stencils 3MEN . am avut de ales între finisajele perfecte şi aspectul brut. Ce face Cristian Scutaru acum? Se odihneşte dând cursuri de pictură pentru copii.. de ce să mă complic. încât devine extrem de limitată”. iar lumea devine însăşi natura de studiu. graba de care dăm dovadă în prezent. apăsare sufletească. când tot scenariul este foarte bine pus la punct.

definit prin artă şi educaţie alternativă. De George-Mihai Irimescu Foto: arhiva Home Mătăsari 74 ( . sociale şi educaţionale. care şi-au propus să transforme o casă într-un spaţiu cultural. Îşi doresc să fie „un model pentru societatea românească”. Cine stă acolo? Cinci artişti tineri. fiind „gazda unor iniţiative culturale.Matasari 17 ( Mătăsari 17 este o adresă. în care comunităţile se pot dezvolta şi se pot face auzite în societate”.

de rolul liceenilor (eveniment cu Tudor Chirilă) şi. Home Mătăsari este un spaţiu destinat culturii de bună calitate. expoziţii de fotografie (dintre care una se numeşte „Pakistan” şi aparţine lui Stelian Pavalache. unde altundeva decât pe Mătăsari 17. Este un spaţiu cultural unde îşi găsesc locul atât artele plastice. În felul acesta şi-au atins scopul de a distribui gratuit arta în plină stradă. despre care puteţi citi mai multe în acest număr la rubrica Fotografie) şi diverse alte evenimente legate de rolul femeilor în societatea românească. „Romanian papergirl” a fost de asemenea un proiect foarte interesant găzduit de Home Mătăsari. pe principiul „paper boy/girl”. în cadrul căruia îndrumătoare absolvente ale UNArte au ţinut workshop-uri dedicate copiilor între 7 şi 14 ani. Prin intermediul lor micii artişti au putut afla mai multe despre istoria artelor şi şi-au pus la încercare creativitatea în desen şi pictură. spun ei. unde sunteţi aşteptaţi pentru a vedea expoziţii dintre cele mai neconvenţionale. în perioada octombrie-noiembrie. Cele mai reprezentative lucrări ale fiecărui artist au fost apoi expuse timp de 2 săptămâni. Un proiect interesant a fost „Art Summer School”. În ce a constat? Ei bine. Ca un scurt istoric al locului. sub îndrumarea tinerelor îndrumătoare. peste 70 în 2011) şi bucuraţi-vă de o porţie pe cinste de cultură! 75 . Aflându-ne însă pe tărâmul rubricii „Arte plastice”. aici au avut/ au loc petreceri Let’s do it Romania!. serii de poezie. în primul rând artiştii au trimis o serie de lucrări organizatorilor.A şadar aici au loc evenimente dintre cele mai diverse. ateliere de film cu actriţa Dorotheea Petre. Prin urmare. prin poştă sau personal. care apoi au fost distribuite bucureştenilor în mod aleatoriu. nu în ultimul rând. al bicicletei (prin echipa Bikewalk) . până la urmă oamenii s-au bucurat să primească un cadou neaşteptat. S-au creat apoi role cu câte 10 lucrări. cât şi fotografia. Urmăriţi evenimentele găzduite de Home Mătăsari (vor avea. Şi deşi organizatorii ne povestesc că reacţiile au fost dintre cele mai diverse. ca „personajul tău preferat înfrumuseţează Bucureştiul”. vom vorbi despre evenimentele de profil din portofoliul celor de la adresa din titlu. teatrul sau muzica.

.

Alexandru Vakulovski RECENZII .

Letopizdet . . .Alexandru Vakulovksi Pizdet .

Mi-a plăcut „Nostalgia”. Am ajuns să fiu aproape mulțumit de mine şi de ceea ce fac. dictează direcţii? Aş fi vrut să fie traduse în rusă. după părerea mea. doar pentru că vrei să resimţi energia negativă. pentru mine. pe care ţi-o imprimă. nu? Unde şi ce faci în momentul acesta? Tocmai m-am întors de la un festival internațional din Ordu. un contract prin care editorul are drepturi de autor pentru veşnicie. În martie 2009 ai primit interdicţie de a intra pe teritoriul româniei. Din diferite motive. pentru scenarii de televiziune. ca soția mea. Hai să mutăm discuţia către literatură. Planeta România. pozitivă. adică majoritatea oamenilor care ştiu să citească. încă n-a fost tradus. adică să-i mai citiţi din când în când fragmente din „Pizdeţ”. scriitorul între două lumi: românia şi Moldova? Alexandru Vakulovski: Bine că nu ai spus două planete: Planeta Moldova şi Planeta România. cu limbaj direct şi fără perdea şi care aduc în faţa cititorului un alt univers. Am semnat. De fapt şi asta tot o lume este. Motivul – şedere ilegală. Cine crezi că a citit romanele tale? Le-a citit cine trebuia. până îl dau în judecată. Care a fost problema cu Cărtărescu? Îţi place Cărtărescu? N-am avut şi nu am nici o problemă cu Cărtărescu. Ai avut o serie de romane („Pizdeţ”. Vakulovksi tot între două lumi se află: cea a ideilor şi cea a mediului bucolic. să fiu mare. Turcia. ai fost unul dintre pionierii literaturii underground. Ai fi vrut ca ele să ajungă şi la alţi cititori sau să primeşti critici pozitive şi de la oamenii din cercurile literare care. foarte mişto. Este adevărat şi dacă da. din inconştiență. în Chişinău unde continui să scriu – pentru reviste. Şi hai să fie şi al treilea: lui Alexandru Vakulovski îi place viaţa la ţară. Şi de ce aş faceo? Mai ales când oameni ca Andrei Gheorghe. „Letopizdeţ”. nu contează. De fapt. 79 . În special „Pizdeț”-ul. Totuşi. să spunem aşa. poeta Moni Stănilă – se mută la Chişinău. Asta însă nu înseamnă că trebuie să-mi placă tot ce scrie şi face el. cred că Alexandru Vakulovksi este un nume controversat şi de aceea aş vrea să spun două lucruri: s-ar putea ca scrierile lui Vakulovksi să nu placă celor mai puritani dintre voi sau s-ar putea să ajungeţi ca mine. care au fost motivele? Este foarte adevărat. N-am de gând să mă mut prea curând. M-am întors acasă. „Cactuşi pentru iubita mea” şi „Bong”) prin care. Ambele veşnice. Pentru că „Pizdeț”-ul ține cumva şi de-un fel de apocalipsă a sovieticilor. unde a fost foarte. Cosmin: Cine a ajuns să fie omul Alexandru vakulovski. ai adus ceva nou în literatura română. Într-un fel mi-am înfăptuit visul din copilărie.Aş fi vrut să nu fiu nevoit să scriu acest început de interviu. Un motiv e avariția primului editor.

Dacă o să vă atragă romanul meu când o să-l vedeți şi o să-l răsfoiți – luați-l. Dacă nu – lăsați-l pentru alții care au nevoie de el.Mie nu mi se par deloc neconvenționale aparițiile mele cu Luna Amară. The Mushroom Story sau Guerrillas. De ce să nu ne bucurăm împreună? Dacă ar fi să-ţi caracterizezi scrierile. De unde apetitul ăsta? Mie nu mi se par deloc neconvenționale aparițiile mele cu Luna Amară. Mă atrag chiar dacă nu am auzit de ele. Cum ai recomanda cartea unui om care nu a citit-o? De ce să o cumpere şi să o citească şi unde o găseşte? Poate fi găsită în librăriile bune din Moldova şi România. Când intru într-o librărie – eu am un fel de simț al cărților bune. Simplu – sunt prietenii mei. De ce să nu ne bucurăm împreună? A apărut de curând „157 trepte spre iad”. The Mushroom Story sau Guerrillas. cum ai face-o. Simplu – sunt prietenii mei. De fiecare dată îmi dau seama că nu m-am înşelat. în cateva rânduri? Pizdeț blea! . Ai avut tot felul de apariţii şi lansări neconvenţionale (mă refer aici în special la cele alături de Luna Amară). Cum eu mă bucur când ei scot o piesă sau un album – aşa se bucură şi ei de cărțile mele. Cum eu mă bucur când ei scot o piesă sau un album – aşa se bucură şi ei de cărțile mele.

Spune-mi. Alte proiecte de suflet? Revista web „Tiuk!”. Ce traduce Alexandru vakulovksi? Trebuia să traduc un roman beton cu frate-meu. Cum ai traduce în limba română „Pizdeţ blea”? Vakulovski?! . Când. „Cool Publika” cu Sergiu Voloc şi „Salutare Națiune” – emisiuni la care sunt scenarist. dar pur şi simplu sunt în criză de timp şi am renunțat. Federman. pe care acum îl refac la Chişinău. Psalmii. Poezia mai face parte din viaţa ta? Da. la Chişinău. pe care cică o fac cu frate-meu. Fiul cel mic. dar la care munceşte mai mult el. clasică.. de care. te rog. cenaklu Klu. Următorul meu volum aş vrea să fie de poezie. Creangă. am rămas fascinat de teoria literaturii. Tata. Eroii tăi din viaţa literară? Din viaţa artistică? Din poveşti? Hm. Când am cunoscut mizeria din Facultatea de Litere din Cluj. Când am timp – lucrez la el. de asemenea nu am timp. Salinger. Zilele astea am tradus un poem de-al scriitorului georgian Shota Iatashvili. dacă îți place asta..Ce citeşte Alexandru vakulovski? Literatura contemporană. E greu să te laşi de tradus. două momente care ţi-au influenţat modul de a scrie. O! Şi stencilurile...

care de fapt a fost editura ce i-a publicat majoritatea operelor. Şi „Factotum” a fost ecranizat. acela că a crezut în visul său de a deveni scriitor. Ei bine. Trei-patru cuvinte despre scriitorul Bukowski: scriitor extrem. pentru că al treilea lucru. Un lucru foarte ciudat pentru că tot ceea ce a scris Bukowski. fără dorinţă de adaptare. din cauza alcoolului. Nu a făcut diferenţă între ele. extrem de prolific şi elastic. însă cea care a avut un rol foarte important in cariera lui scriitoricească a fost „Black Sparrow Press”. cu Matt Dillon în rolul lui Henry Chinaski. aşa cum a recunoscut l-a ajutat foarte mult pe toată perioada vieţii. alcool care. doar câteva volume ca să-ţi dai seama de ce scrierile lui au fost şi sunt atât de comentate. Neadaptat. trăindu-se te va plesni în plex. eneraţia Beat. Apoi citeşte un roman. Începe cu poezia dacă nu ai citit absolut nimic înainte. De remarcat romanele „Factotum” şi „Femei”. a fost modul lui de viaţă. Două-trei cuvinte despre omul Bukowski: s-a născut în Germania în 1920. Ginsberg. A iubit în toată viaţa lui două lucruri: femeia şi alcoolul. a avut tot felul de slujbe. indiferent de situaţiile prin care trecea şi cât de greu îi era. Bukowski merită citit da capo al fine. temându-se. s-ar putea la început să vă străduiţi să vă placă. Nu toată poezia. a emigrat cu părinţii G . de la lucrător într-o fabrică de castraveţi până la agent poştal. dar modul visceral al lui Bukowski. Nu a renunţat niciodată. S-ar putea ca Henry Miller să-ţi placă mai mult. s-a cam încadrat în acest curent. A scris mai mult de 20 de volume de poezii. care a fost cel mai lung post stabil al lui. adică pe la 50 de ani sau la fel de bine s-ar putea să fie din cauza criticilor vremii care nu dădeau doi bani pe scrierile lui porcoase. Kerouac. A fost un „heavy drinker”. de fapt alter ego-ul lui Bukowski. volume de proză scurtă si scenarii de film. dar efortul va fi răsplătit pe măsură. de fapt. şi nu a fost puţin deloc. A avut ulcer perforat la 35 de ani. A publicat şi a trimis poeme către toate publicaţiile vremii. S-ar putea să fie de vină faptul că recunoaşterea lui ca scriitor a venit destul de târziu. precum şi scenariul pentru filmul „Barfly” (Mickey Rourke într-un rol fabulos). asta ca să păstrăm proporţiile autocaracterizărilor pe care adeseori şi le făcea. ignorându-se.Charles Bukowski Factot(um) în America în 1923 de unde nu a mai plecat. Bukowski nu a fost niciodată asociat cu ei. 6 romane. Burroughs. Este un scriitor care îţi poate oferi multe. bând în mod regulat. pline de chestiile urâte. de fapt. sordide şi neîncăpătoare în sufletul lui boem. absenţa rece cu care se priveşte în toate scrierile lui făcând sex deliberat.

alternanţa între sensibil şi grotesc şi decadenţa omniprezentă construiesc o imagine apocaliptică a unei societăţii golite de orice sens. Un roman foarte lung. merită fiecare pagină. Personalităţi diferite. Ryū Murakami spune povestea a doi băieţi. vor afla în spatele scenelor şocante presărate pe parcursul cărţii o terifiantă reprezentare a societăţii şi a destinelor prizoniere într-o lume care le repudiază. eu să citesc Războiul sfârşitului lumii. urmărindu-i apoi în copilărie. iar societatea şi personajele înfăţişate de Murakami par să se găsească în aceeaşi derivă ca şi destinele lui Kiku şi Hashi. cu credinţe şi roluri diferite. Dar cei ce sunt dispuşi să treacă dincolo de barierele convenţionalului. Imaginile de multe ori dure. devenind o parte integrantă a unei lumi captive. „Copii de aruncat” nu este nici primul şi nici ultimul roman care şochează. Kiku şi Hashi. Şi nu vă speriaţi de mărimea romanului. nu aduce cu sine nicio concluzie şi niciun sfârşit. începând din momentul în care aceştia sunt abandonaţi după naştere în boxele pentru bagaje dintr-o gară. care luptă împotriva Republicii. Nu ştiu dacă Llosa a avut o înclinaţie deosebită către scrierile şi convingerile lui Freud. cea a armatei braziliene care se chinuia să înainteze către Canudos şi să ucidă revolta şi cea a mulţimii credincioase din Canudos. Copii de aruncat . citiţi-o. de exemplu.Ryu Murakami „Copii de aruncat” nu este un roman pe care îl poate citi oricine. dar aflaţi amândoi în faţa refuzului lumii de a-i accepta. S-ar putea să sune ciudat pusă în contextul unui roman istoric dar dacă vreţi să vă convingeţi. . adolescenţă şi tinereţe. iar duritatea şi grotescul romanului servesc drept mijloc pentru una dintre cele mai autentice şi îndrăzneţe analize a societăţii contemporane. aşa că de ce să nu scriu despre cartea pe care Llosa o considera ca fiind cea mai mare realizare a lui? „Războiul sfârşitului lumii” este un roman istoric dar nu în sensul absolut chiţibuşar şi tipicar al unui Sadoveanu. Numai că apocalipsa ce descompune societatea lui Murakami. face o apologie a ce înseamnă puterea maselor şi a modului în care acestea pot fi mişcate într-o anumită direcţie. Kiku şi Hashi devin prieteni şi încearcă să se descopere şi să se elibereze în moduri distincte. Face o apologie a credinţelor mistice şi a modului în care oamenii pot urma o anumită persoană până la moarte. strânsă de una singură. Dar reprezentarea oferită de Murakami nu este gratuită. considerată Câinele cel rău (Satana). construit cu migală şi răbdare bazat pe războiul din Canudos. Hashi îşi găseşte un (aparent) refugiu în muzică. Căutarea îi poartă pe cei doi prin diferite ipostaze ale Japoniei sfârşitului de secol XX. îşi mută frecvent centrul de greutate al scrierii între cele două perspective.Razboiul sfârşitului lumii Mario Vargas Llosa Întâmplarea a făcut ca. Brazilia în secolul XIX. Coincidenţă fericită. parcă ea însăşi prea obosită pentru a-şi duce rolul până la capăt. dar ideea conform căreia „the sex drive is the most important motivating force” are o mare influenţă în curgerea firului poveştii. exact atunci când Llosa a fost anunţat ca fiind câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 2010. Llosa îşi bazează scrierea nu neapărat pe relatarea exactă a faptelor istorice ci pe relatarea psihologică prin perspectiva mai multor caractere. iar Kiku este marcat de dorinţa de răzbunare împotriva lumii.

.

The Pixels Life Buoy Tony Mott .

la Anim`est şi la Festivalul „Temps d`images”.n.). pentru că stop motion este practic a arăta o mişcare secționată în timp. m-am gândit cum aş putea să fac videoclipul în aşa fel încât să fie în sincron cu muzica. cu „Life Buoy” au strâns peste 30 000. precum cele de la Amazon Kindle şi Olympus Pen. Am fost foarte surprins de bunăvoința cu care s-au derulat lucrurile. De Mădălina Tichie Videoclipul s-a făcut uşor remarcat la bienala de artă video YouTube Play. El îi ştia pe cei de la The Pixels.THE PIXELS Life Buoy Despre eroi contemporani. Seba (Sebastian Oprița. o lume în care este singur.r. lucru care a adus o promovare importantă formației. Am segmentat melodia în multe bucăți şi în funcție de ce timp şi ce sunet era în secvența respectivă îmi dădeam seama de cum ar trebui să curgă videoclipul. am început să o ascult foarte mult. scările simbolizează urcatul unui munte. inspirație și colaci de salvare Formația underground The Pixels are un nou videoclip. totul să se mişte pe ritm. locul în care eroul poate descoperi adevărul. Într-un final am ales „Life Buoy”. Am vrut să fac un film bun de pus în portofoliu. câinele din carton înlocuieşte dragonul. art director – „Life Buoy” . pentru că nu aveam o idee anume. dar să nu fie nici ceva prea atipic şi nici prea greu de prezentat unui public larg. Trece prin diferite încercări pentru a rămâne în lumea sa. Călătoria eroului este inspirată din povestirile din „1001 de nopți” şi din basmele româneşti. Nu am avut nimic stabilit de la bun început. Cum ai ajuns să te folosesti de motivul eroului prentru a spune povestea? Am avut mai multe demersuri să creez o poveste. însă totul se petrece într-o lume modernă. A ales stop motion-ul inspirat din pop art şi din tehnici întâlnite în reclame. am ajuns la idea de videoclip. unde bicicleta înlocuieşte un cal. „Life Buoy”. s-a interesat pe pagina lor de MySpace. Dacă până acum The Pixels aveau câteva mii de accesări pe YouTube . Sfătuindu-mă cu un prieten bun de-al meu. Mădălina Tichie: Care este povestea videoclipului? Dragoş Bardac: „Life buoy” este proiectul meu de licență pentru UNArte şi spune povestea unui cavaler modern care alunecă într-o lume imaginară în care nu este primit. la câteva zile am ascultat melodiile lor şi le-am făcut propunerea de a lucra cu ei. Ce se ascunde în spatele videoclipului? Povestea videoclipului a evoluat de la un moment la altul. Am luat fiecare cuvânt din melodie. iar lucrurile s-au modelat cu timpul. cuvintele. . o animație stop motion regizată de Dragoş Bardac. am descompus toate versurile.

ce întâmplări aş vrea să apară. la Anim`est şi la Festivalul „Temps d`images” din Cluj. 87 . mersul pe bicicletă alergat de câine. a lucrat „monstrous”. Pentru promovarea unei formații underground internetul este ideal. vorbitul la telefon. acolo a lucrat YouTube Play-ul. modelez şi controlez firul narativ cum vreau eu. când lucrurile au luat amploare. dar am fost mai reticent în a-i implica. iar tu ca privitor eşti obligat să vezi ceea ce vreau eu să vezi. iar apoi. Nothing bad is going to happen”. de la o idee la alta. să explodeze. a început să evolueze personajul şi să apară ideea asta cu cavalerul şi cu mantia lui făcută din mai multe bucăți. să le fac să comunice între ele. Fără să fiu un control freak. Cam aşa a evoluat filmul. urcatul pe munte. creatorul filmului. Cum a fost sau urmează să fie apreciat acest videoclip? La ce festivaluri și competiții participi cu el? Videoclipul a fost selectat la bienala de artă video YouTube Play. creatorul filmului. am încercat să aleg cât mai multe stiluri la care am avut acces şi să le combin între ele. decorul. Primele scene sunt ca o filmare normală. La început. sau la scenele cu bicicleta.la fiecare mişcare trebuia să schimbăm cadrul. care sunt proiectate în paralel cu muzica. Cât despre cele 30 000 de vizualizări. şi dup-aia am început să scriu cam ce aş vrea sa fac. La YouTube Play am avut norocul ca din 23 000 de filmulețe din 91 de țări. aparatul era prins de tavan . aici am vrut să arăt că eu. fotografiatul de sus. . wow… Din punctul ăsta de vedere. în fiecare noapte mai creşteau cu încă o mie.000 de vizualizări de pe YouTube? Din câte ştiu eu. brusc. comunicarea cu ei a fost trunchiată prin diferite persoane.. să reaşezăm luminile. ca apoi acel câine nu ştiau decât că fac un stop motion. urcatul pe scări care îți dă senzația de nesfârşit. şi atunci se ocupă singuri de toate videourile de la concerte. pentru care m-am inspirat din David Hockney prin citatul cultural „This is just a still. apoi totul se întamplă 2D. Cu timpul. Când ai început să îți conturezi primele idei te-ai consultat și cu formația? Ei mi-au dat foarte multă libertate. căzutul printre jucării. În prima zi ştiu că ne-am adunat la 10 dimineața şi la 7 seara am început să tragem primul cadru. Cât de mult crezi că au ajutat la promovarea formației The Pixels cele 30. să arăt că lucrurile nu se mai mişcă. The Pixels se axează foarte mult pe videoclipurile proiectate la concerte pentru partea de promovare. Eram asa. s-a dovedit cum internetul face minuni pentru orice. următoarele 5-6 sunt o vedere de sus. Aşadar. Dup-aia am trecut la un colaj cu fotografii. Ştiu că membrii formației sunt absolvenți UNArte. Fără să fiu un control freak. Până să se afişeze rezultatele la YouTube Play adunasem aproape 900 de vizualizări.mi-am făcut un mind map. Una din ideile pe care le-am avut de la bun început era să combin în videoclip cât mai multe stiluri de animații stop motion. Am vrut prin el să opresc acțiunea exact unde ar trebui să se întâmple ceva rău. şi din ce vorbeau şi invitații de reunume de la Anim`est. ca să zic aşa. iar tu ca privitor eşti obligat să vezi ceea ce vreau eu să vezi. aici am vrut să arăt că eu. M-au întrebat dacă nu vreau să apară şi ei. iar apoi au făcut nişte schimbări la site şi într-o singură noapte am crescut cu 10 000 de vizualizari. Cam ăsta ar fi motivul pentru care nu am lucrat direct cu formația şi am apelat doar la ajutorul prieteniilor mei. Acum să vedem care din cele 125 de filmulețe vor fi cele 20 alese să fie expuse în Muzeul din Guggenheim. modelez şi controlez firul narativ cum vreau eu. în shortlist-ul de 125 de filmulețe selectate să fie ales şi al meu. După selecție.

Găsesc prea multe cusururi. să dai la o parte faldurile limitate ale cuvântului scris şi să-i descoperi resorturile de creaţie. Dificultatea constă tocmai în decizia de a te opri la un moment dat să reformulezi. să completezi. restul e imaginaţie. Sunt atât de mulţi scriitori pe care îi admir şi ale căror cărţi mă încântă. prin Braşov). însă nu cred că mi-ar ajunge pentru toată poezia mea. Este căutarea matură care schematizează sensuri. În perioada de liceu m-am apucat de poezie. genotip artist Iată cea mai scurtă categorisire a cuiva care pare a trăi ambivalenţa dintre formalismul unei profesii şi „rapsodia boemă” ale spiritului. este să descoperi omul din spatele scriiturii. mistere şi trăiri.TONY MOTT: fenotip corporatist. nu l-am finalizat niciodată. care citeşti aceste rânduri. Cine şi cum te inspiră? Poezia şi proza sunt două lucruri diferite. Te-ai gândit vreodată că poate nu scrii bine? Tot timpul mă gândesc la asta. acum şi aici. Călin Mureşan: Ce ţi-a venit cu scrisul? Tony Mott: Am scris întotdeauna. la un pahar de vorbă cu noi. iar poeziile sale fruste. vorbesc despre zbucium interior şi avidă căutare de sine. Aşa crede şi Tony despre sine. Cum tu. lucrurile sunt mai simple. pornesc mereu de la viaţă – cea mai bună sursă de inspiraţie – pentru că este deseori chiar mai puţin plauzibilă decât cele mai fantastice poveşti. nu vei avea prea curând această ocazie (decât căutând-o cu lumânarea. interogatoare. Ştiu că am început primul roman prin clasa a şaptea. e o modalitate de exprimare. candid-nevrotice. N-aş vrea să crezi că senzaţia mi-ar fi străină. Se pare că nu mi-a trecut nici acum. Cred că dragostea este primul izvor din care irumpe lirismul meu. dar îmi plăcea să ticluiesc poveşti. cu surse distincte de influenţă. spre deosebire de ale mele pe care nu-mi place să le mai recitesc – faza de corectură finală este destul de obositoare. de când mă ştiu. Cândva trebuie să hotărăşti că ai în faţă versiunea finală. neterminate. ca şi fenomen. În ceea ce priveşte romanul. P entru mine. cu adevărat fascinant. . Pot să declar că au existat evenimente foarte dure care au stat la baza acestei poveşti. te invit. nu neapărat ca şi experienţă personală. S-a comentat destul de mult pe tema romanului „Roşu”. să mai adaugi sau să schimbi ceva.. dacă ar fi sau nu transpunerea unui fapt real. am în pregătire un prim volum. apărut în 2008. dându-le o formă aproape geometrică. suspendate.. e broderie.

.

însă. M-am întrebat de mai multe ori dacă scrisul este pentru mine un act intim. cărora le acord doar un timp diferit de funcţionare. sigur că la modul propriu ele sunt distincte. să-i iau cu mine în călătoria într-o poveste. dar mi-am dat seama că motivul principal este acela de a reuşi. Povestea mă bântuie şi se conturează până în clipa în care nu-i mai rezist. n-am reuşit. Ei bine. Nu beneficiez de şansa de a avea o personalitate multiplă astfel încât să am un fel de buton cu ajutorul căruia să trec din business-mode în creative-mode. fie numai prin prisma faptului că am un program fix la job. Mă refer la poezie. dar nu a fost cea mai bună opţiune.oricum. mă desprind foarte greu. dar am ajuns la momentul în care pot să fac acest lucru. să-i transpun pe cititorii mei într-o experienţă. aşa că mi-am asumat cele două vieţi simultan. până la a mă transforma într-o Lady Godiva e cale lungă. Ce părere au colegii tăi de ceea ce scrii? După cum ţi-am spus. în momentul în care m-am aşezat la tastatură. Un bun prieten şi coleg m-a întrebat cum de am avut curajul de a le arăta tuturor cum sunt de fapt – pe site-ul anterior erau publicate mai multe dintre poeziile mele – iar eu i-am spus că m-am împăcat cu mine şi că şi mie mi se pare că este un act de curaj comparabil cu a merge pe stradă în pielea goală. Cei mai mulţi dintre ei au spus că au fost extrem de captivaţi de roman şi că poeziile mele dovedesc o mare sensibilitate care se pare că e foarte bine ascunsă. Am încercat să nu amestec lucrurile. 90 . astfel încât numai cei care îmi sunt foarte apropiaţi ştiu că scriu. să fiu numai directorul de resurse umane la birou şi numai scriitoare în cazul în care particip la un eveniment literar. Cum este să fii şi corporatistă şi artistă? Ambele etichete pot fi corecte şi tot atât de bine pot fi greşite. le mai alung – mai am şi altceva de făcut – până într-o zi în care ştiu că nu mai pot trăi fără să spun povestea. oricum nu am o cauză atât de nobilă. ce te îndeamnă/îmbie/ţine conectată cu scrisul? Sunt tot felul de întâmplări care îmi dau târcoale. Cel mai mult durează până mă apuc de scris. O bună perioadă am încercat să separ cele două roluri cât mai mult. fie chiar şi pentru câteva clipe. apoi e doar o chestiune de timp să o fac să prindă viaţă. am încercat să nu amestec lucrurile.

în special de la cititorii foarte tineri. Mi-ar plăcea să ştiu că le-am putut oferi ceva plăcut. Mai este de actualitate povestea? Dacă „4. 3. să fie un răgaz de bucurie. foarte important. tot acolo voi anunţa noile apariţii. Am avut câteva comentarii. 2” este povestea foarte bine spusă a unui avort. însă între timp a apărut „4 luni. drama unui cuplu – nimic nou îmi vei spune – dar cât de diferit este de fiecare dată! Pentru cei ce vor să te citească. oricine. personajul principal. cu mărturisiri despre plăcerea descoperirii atmosferei de atunci. lecturându-mă.ro – acolo există şi un fragment din „Roşu” şi câteva poezii. să transpunem şi în imagini atmosfera versurilor. cum pot da de tine? Site-ul meu a fost repornit – www.De unde ştii că nu îţi spun că le place din motive de frică? S-au plâns tare? Pe cine vrei să impresionezi? Aş vrea ca timpul pe care îl petrec cititorii mei alături de mine. cu ajutorul fotografiilor extraordinare realizate de către Andi Ioniţă. aş vrea să îl termin până la sfârşitul anului şi da. Ultima întrebare: Cine te crezi? Ultimul răspuns: nimeni. 3 săptămâni şi 2 zile”. dar şi la părul roşu al Izabelei. avem un final fericit. ce vrei. am avut ceva dificultăţi tehnice. în general. mare caz. Unele voci spun că primul roman. Atenţie că despre această întrebare voi avea o postare pe blog! . Pe blog mă vor putea găsi într-un rol comic-moralizator cu accente în direcţia dezvoltării personale. „roşu”. este o lucrare specială în care am reuşit. cineva. Scriu un roman. „Roşu” descrie atmosfera adolescenţei de acum aproape 40 de ani în România. este tot un fel de poveste.tonymott. şi la anii aceia roşii prin prisma regimului comunist – există o poveste dincolo de asta. ar fi meritat să fie ecranizat. Cu ce încânţi în viitorul apropiat? Volumul de poezie urmează să apară cât de curând. să nu mă întrebi de titlu pentru că nu ştiu încă. şi la dragostea ei. Încerc să prezint cât mai simplu nişte lucruri de care se face. Va fi doar o culegere de perspective. de visare pentru ei. dincolo de traumă există un destin şi. deformaţie profesională. Chiar dacă există un avort şi în „Roşu” – titlul duce cu gândul şi la asta.

.

Fusion by Cernei Florin Fieroiu .

se află totuşi un magazin care iese cu totul din tipare şi care oferă alternative pentru deja bine-cunoscutele „uniforme” de modă stradală. În acest caleidoscop de vitrine şi miros de covrigi calzi. au tendinţa de a reduce capacitatea de exprimare a unui om la câteva exclamaţii de uimire. Totuşi oferta este cel puţin repetitivă şi pierdută printre zgomotul cafenelelor şi sclipirile de mahala ale rochiilor de mirese care se îndârjesc să ocupe cât mai mulţi metri pătraţi dintr-o stradă aflată veşnic în construcţie. chiar dacă se încearcă o repunere pe harta cumpărătoarelor şi fashionistelor prin prezenţa deja periodică a unor târguri hand-made şi vintage. fracuri sau ţinute de inspiraţie asiatică. lipsa de compromis. Deşi accentul este pus mai mult pe artă. de liniile adesea şocante. care a lansat acest brand ghidându-se după principii clare de calitate. cum ştim cu toţii. Lipscaniul şi-a pierdut de ceva timp notorietatea de arteră comercială. de obicei repetate). aparţinând designerului Cristina Cernei. aplicaţii şi broderii ce completează original modelele de paltoane. modul anatomic în care sunt croite (astfel încât să sublinieze calităţile siluetei feminine). Când intri pentru prima dată în magazinul de pe Lipscani 44 eşti copleşit de multitudinea de modele. lucru mai rar întâlnit. De asemenea multe dintre piese sunt unicat şi pictate manual adăugând o tuşă artistică de efect şi originalitate (şi da. pentru ca originalitatea şi munca înglobate în crearea lor să nu fie pierdute. Rochii şi fuste origami. originalitate. precum şi . pe care nici nu ai fi crezut că o haină le poate lua. o zonă cel puţin eclectică şi cunoscută mai degrabă pentru aglomerarea de terase şi pentru casele care stau să cadă decât pentru oferta de magazine unul şi unul. patchwork-uri. de jocurile de forme şi volume. şi. culori.toate în serie limitată. grijă excepţională pentru detalii.La vie en robes De Emilia Barbu Foto: Alexandra Sandu Model: Adriana Spătaru Centrul Vechi al Bucureştiului este. haine care au mai multe modalităţi de purtare. Magazinul în cauză este Fusion by Cernei. blaizere care se transformă în rochii.

La Fusion nu există ideea unei colecţii. broderii şi dantelă.versatilitatea lor demonstrează clar caracterul practic al acestor creaţii care prind viaţă o dată purtate. folosindu-se materiale naturale. ce nu plictisesc niciodată. situându-se în afara trend-urilor care duc la anonimat. Toate hainele sunt realizate manual în atelierul Cristinei Cernei. în combinaţii inedite. if they say romance is dead. Aşa că. Modelele sunt într-o schimbare continuă. Acest loc este o pată de culoare în peisajul anost al unei metropole căreia îi este încă teamă să îşi afirme personalitatea. pentru că aproape săptămânal apar modele noi. pentru că altfel s-ar fi îndrăgostit iremediabil de modelele sale spectaculoase şi ar fi trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi alături de un palton de catifea cu trenă. înseamnă că aceşti „they” nu au văzut nici o creaţie din cadrul Cernei Gallery. care de care mai complicate şi mai îndrăzneţe. Sau măcar ar fi ieşit din magazin zâmbind la gândul acesta. 95 .

.

.

98 .

.

De Geo rg Foto: A e Dinu lexand ru Busu i Florin oc Fieroi u .

În pas . i de d a ns .

Am acceptat. sper să fim totuşi pe aceeaşi lungime de undă. a început să îmi fie dor de familie. Miriam este mai degrabă un artist care atunci când a lucrat cu noi s-a preocupat de înţelegerea şi de abordarea găsirii spiritului pentru care te mişti. Şi uite aşa am început să dansez! Te-au susţinut părinţii apoi ? Părinţii m-au susţinut aşa cum înţelegeau ei că trebuie să susţină un copil. începuse să îmi lipsească tot confortul familial. Norocul meu a fost că după ceva vreme am avut şansa să lucrez cu Ion Tugearu. Pe vremea aia familia mea neavând foarte mulţi bani. neexistând nici un fel de tradiţie artistică în familia mea. Chiar dacă şi eu fac dans. ci să îl duci până acolo încât el să-şi realizeze propria coregrafie. nu mai înţelegeam ce e cu mine acolo. Pentru a te face să înţelegi aceste lucruri nu era nevoie de un pedagog. un om care mi-a dat un gust pentru teatru. Asta până în momentul în care ne-au dus la un spectracol. ci o artă. trebuie să ştii ce ingrediente pui. Mă gândesc că a fost o greşeală că am acceptat să iau interviul. Eu am acceptat ca un copil care acceptă orice lucru care apare în familie. Şi norocul meu era că în primul şi în primul rând el era un artist. După experienţa dobândită alături de ea în spectacolul numit „Pe teme de jazz” au urmat mai multe încercări în teatru. şi asta e un lucru important. fiind un copil destul de ascultător şi de cuminţel. Am înţeles că dansul nu e o meserie. el devenind profesorul nostru la clasă şi atunci am înțeles într-adevăr ce poate să fie dansul şi ce e interesant în perimetrul ăsta artistic. Sunt mulţi oameni cu care am avut o legătură foarte strânsă şi de la care am avut ce învăţa în acest domeniu. Bineînţeles că m-am înscris. de a vedea ce înseamnă coregrafia într-o piesă de teatru. ci de un artist. spectacol care vorbeşte exact despre acest moment. este foarte important să o relevi în actor. coregrafia. dacă vrei. Nu vreau ca interviul să mă găsească nepregătit. Au încolonat toţi copiii şi am fost la spectacol la operă şi am văzut „Giselle”. însă toate cursurile erau pline. George : Cum ai început? Florin Fieroiu: Tocmai asta repetam acum! Urmează să prezint un spectacol în Portugalia la Lisabona. Doream să îmi cumpăr revista „Cutezătorii” care costa 11 lei. care e clar că de la el vine. am intrat la Liceul de Coregrafie din Bucureşti. O să fie ok. eu neştiind ce e ăla balet. [două zile înaintea interviului] Numele Florin Fieroiu ajunge pe search bar-ul Google. Apoi a mai fost Miriam Răducanu. însă eu încă credeam că e vorba despre fotbal.[două săptămăni înaintea interviului] Un prieten îmi propune să iau un interviu lui Florin Fieroiu pentru rAM. care mai degrabă a fost generată de bunicul meu decât de mine. . Pedagogul care era cu noi ne-a explicat: „Uite asta o să faceţi voi toată viaţa!”. Am aflat că există un curs de balet (nu ştiu cum în sătucul ăla) şi că dacă mă înscriu acolo pot primi revista gratuit. ce puteam înțelege la vârsta de 9 ani. Pur şi simplu eu îl simţeam ca pe un lucru care mai mult te îngrădeşte decât să îţi ofere o posibilitate de exprimare. şi uite că în continuare mă aflu în această eroare. am fost nevoit sa îi obţin altfel. Într-o zi ducându-mă la şcoală am aflat că aş putea obţine revista dacă mă înscriu la unul dintre cursurile extraşcolare. dar că de fapt această bucătărie interioară se referă la modalitatea în care tu execuţi anumite mişcări. ideilor pentru care lucrezi. la aritmetică. Sigur. Ştiam că trebuie să fac un research. Încerci deci să vezi partea naturală a dansului ? Din fericire pentru mine aceştia au fost oameni inteligenţi care au înteles că dansul are desigur şi o parte de bucătărie interioară. Şi am făcut baletul 8 ani de zile şi am simţit că nu rezonez cu nimic de acolo. În plus. aşa că ei s-au ocupat cât au putut de mine să am tot ce îmi trebuie acolo. La un moment dat a început să nu-mi mai placă. Desigur că aveam tot ce-i trebuie unui copil din vremea comunismului care avea 9 ani. despre cum am început să dansez. să nu pui actorul să înveţe nişte paşi. De la Ion Tugearu am înteles că elementele legate de tehnica dansului contează mult mai puţin faţă de pasiunea asta pentru dans. şi apoi au urmat o serie de întâmplări care aprope ating caracterul de farse: bunicul meu înţelesese că e fotbal. E ceva foarte viu. Eu am fost extrem de supărat pentru că imaginile nu mai corespundeau. nu ca în cazul baletului unde toată lumea începea cu tehnică. Am ajuns la Bucureşti. ca şi atunci când găteşti. Nefiind din Bucureşti stăteam la un cămin. Cert e însă că pornind de la el încoace a început să îmi placă dansul! Cine consideri că a fost mentorul tău? Au fost mai mulţi şi în mai multe situaţii. Am început să gust modul de a lucra cu regizorii. ceva în care dacă investeşti te va răsplăti mai târziu. M-am dus şi eu la citire. [cinci minute înaintea interviului] Urc treptele Centrului Naţional al Dansului. Două pagini de info notate plus ce mai citisem cred că sunt suficiente. am dat examen. [câteva ore înaintea interviului] Încep să am emoţii. o formă de viaţă. Am început să dansez din eroare. în primul şi-n primul rând. pentru că de la ea am înţeles faptul că într-o piesă de teatru coregrafia nu poate fi la fel ca într-o piesă de dans: în teatru.

şi în Statele Unite. ci să o faci în felul tău. Nu! Eu cred că libertatea este atunci când ştii ce trebuie să faci. Ţin minte că a fost o chestie la un moment dat când ne întrebam mai mulţi colegi dacă are vreun rost să mergem la operă să dăm examenul şi am zis „băi. lucrez foarte mult cu teatrul în perioada asta pentru faptului că am fost destul de interesat de la un anumit moment. unde am înţeles cu adevărat care-i valoarea acestei arte. Dar asta e altă chestie. îl accepţi şi începi să-l faci. din momentul ăla începe adevărata libertate. Aici era destul de sărăcăcios. Cristian 103 . Din momentul acela am înţeles că lucrurile se petrec altfel şi au urmat diverse stagii în afară. ceea ce s-a şi întâmplat mai târziu. Ori conceptul ăsta de tehnică mi s-a părut că este mai degrabă înţeles ca o modalitate proprie de a-ţi găsi expresivitatea atunci când te mişti. au ţinut stagii cu noi cu studenţii şi au prezentat spectacole. Am format Grupul Marginalii cu vreo 4 colegi de-ai mei.Nici nu cred dealtfel că libertatea este „atunci când poţi să faci orice”. a fost un proiect foarte important care s-a dezvoltat între Franţa şi România (La dance en voyage) în care cei mai importanţi 8 coregrafi din vremea respectivă (’91-’92) au venit în Bucureşti. Odată cu intrarea la facultate (secţia de Coregrafie a Facultăţii de Teatru). şi la Paris. Visul nostru era de atunci să avem o companie.”. să avem un grup de dans contemporan. dar să îi dai nuanţele care mă interesează. Da. să însemne un lucru. Putem să vorbim amândoi despre aceeaşi mişcare. Am văzut că acum colaborezi foarte mult cu teatrul. Ai ales dansul contemporan… Am ales. când pe mine nu mă interesează să o faci în felul meu. de prin 2000. nu. Nu este acelaşi lucru pentru mine şi nu este acelaşi lucru pentru tine. regizor de teatru. când am realizat o piesă împreună cu alt prieten. ştii că trebuie să faci lucrul ăla.

şi de aici să lucrez împreună cu el. alteori nu. decât dacă ajungi să faci ceva ce nu-ţi doreşti. nuanţele pe care ei le creează pe scenă. dar nici măcar nu mai vreau să le creez eu. Cum e să colaborezi cu regizori? E foarte interesant pentru că în primul rând chestionează rolul coregrafului într-un spectacol care pare că are deja nişte date prestabilite atât de puternic încât nu se mai pot schimba. pentru că nu aş vrea să demonetizez cuvântul „meserie”… Întreb pentru că se spune că atunci când ai o pasiune. Ce îi înveţi pe studenţii tăi? În primul rând mi-am propus să nu îi mai învăţ. pentru că poţi ajunge să te plictiseşti. Atunci când lucrezi la o coregrafie. Niciodată nu impun mişcările. o proiectez pe 104 . nu vin cu carneţelul scris cu mişcări. nu este bine să faci lucrul acela zi de zi. Chestia asta nici nu am făcut-o până acum şi nici nu mă imaginez făcând-o vreodată. Aşadar prefer să nu-mi imaginez absolut nimic ci să văd care este materialul pe care actorul poate să îl scoată din improvizaţie. Se mai întâmplă. Ceea ce lucrez la Cluj nu se poate întâmpla într-un alt spectacol. Ca meserie… cea de coregraf există în „nomenclatorul de meserii”. datele problemei sunt altele şi. Eu lucrez cu actorii sau cu dansatorii. free-lancer. să comunici cu cei cu care lucrezi şi în acelaşi timp prin ei să comunici cu publicul. Din păcate situaţia actorului angajat într-un teatru nu este la fel de liberă precum e a mea fiind. vii cu ceva pregătit înainte sau vezi la faţa locului ce este de făcut ? Te gândeşti înainte? Uneori da. E foarte interesant… Nu ai cum să te plictiseşti făcând lucrul ăsta. Piesa s-a numit „Da-Da-Dans” şi prin ea am făcut o experienţă non-verbală pentru actori. Materialul meu de lucru constă în informaţiile care vin de la regizor. Este o meserie pe care trebuie să o faci cu pasiune şi în plus trebuie să ajungi să comunici cu ea. Mă refer aici la spectacolul de teatru.Popescu. şi nu că nu le impun. Şi atunci am inventat un sistem care presupune un fel de spectacol în care se deschide o pagină de Word. cu pofta lui de a se mişca. de foarte puţine ori textul. Eu nu lucrez cu mişcarea aşa cum te-ai gândi că un croitor lucrează cu materialul. Cum consideri ceea ce faci. cu ceea ce aduce actorul. din punctul de vedere al coregrafului. fiecare experienţă e irepetabilă. Materialul meu de lucru nu e mişcarea. spectacolul fiind la vremea aceea destul de interesant şi bine apreciat. eu aleg ceea ce fac. Mi se pare mult mai interesant şi mult mai benefic pentru piesă să lucrez cu materialul clientului. o parte foarte importantă din educaţia mea coregrafică s-a petrecut pe lângă nişte artişti foarte mari şi foarte importanţi. cu capacitatea lui tehnică. aşa cum se întâmplă de obicei în mediul academic. Crezi că ai ajuns în stadiul acesta? Nu am ajuns să mă plictisesc pentru că. Din momentul acela am început să lucrez destul de mult în teatru şi iarăşi. ci felul în care actorii îl interpretează. în plus. Construcţia nu o fac niciodată de acasă. Din punctul acesta de vedere nu mă poate obliga nimeni să fac un proiect pe care nu vreau să-l fac. de la actor. aşa cum îţi spuneam. Mi-am propus să nu mai fiu singura voce autorizată. Practica asta pentru mine a fost deosebit de importantă. mai mult o meserie sau o pasiune? Nu ştiu ce să zic aici. cu opinia lui despre.

că mai aveam multe întrebări de pus. Dar ţin minte că am intrat într-o sală de dans. Şi mai ţin minte ceva! A răspuns: „Florin Fieroiu”! . pur şi simplu să facă experienţa aceea care-i este scrisă. dacă nu-i bine.perete şi fiecare urmează să dea instrucţiuni unui coleg de-al lui care stă pe margine. fără să se gândească dacă e bine. Puţin după interviu: Mă uit la carneţelul cu întrebări… Nici nu am apucat să-l deschid. Colegul are obligaţia să performeze toate lucrurile astea fără să judece. alta decât forma academică plictisitoare în care eu le zic când este bine şi când este rău. Ce ai fi fost dacă nu coregraf? Electronist! Una dintre pasiunile mele este electronica. şi de compoziţie. Mă gândesc că nu am scos tot de la el. Dacă nu făceam dans cred că acum eram electronist. şi de elaborare. Vreau să dau atelierului meu o altă formă. Şi de aici începe un proces întreg şi de discuţie. am strâns mâna unui om amabil şi am spus: „George”.

.

Tinereţe şi povara dimineţii Desculţi de-a lungul ceasului Ceaţa .

carapacea-ascunzătoare a unui biet poet beţiv mult prea clasic pentru a apărea în poza modernităţii. că eşti albastru. frate Wrong. toate mirosurile adunate. căzut după prea multe grade de ego. cred că mă simt deja mai bine. el e doctorul. un tricou alb. când oricum ţi-l vei tăia. căci tu ai pierdut pătura pe vârful Moldoveanu în încercarea-ţi obsedantă de a atinge zăpada.. un moment cât pentru o eternitate că nu eşti om. te simţi hemofilic. Dar ţi-e şi mai frig. si povara . mult prea etilic că cineva să-i mai simtă mirosul artistic. Îţi curge sânge din nas şi n-ai hârtie să-l opreşti. şi un shprait la jumate.. . eu mai stau puţin întins aici. Dar nu contează. tu Icar beţiv. numai că ei au făcut-o înaintea ta şi erau doi pe pătură. Să-ţi spună că e o nimica toată şi că la cât de bine vei fi. . Dar ce contează. un piept de pui la grătar cu o porţie generoasă de cartofi prăjiţi. nişte tenişi noi. acum e plin de nimicuri. zăpezi mai sunt. selectate şi inventariate. face el cinste: da. că toţi trecătorii păşesc peste tine şi îşi spun: uite încă unul din asta! Încă unul care visează. hai să-l trezim! Băi netrebnicule. aş vrea o ciorbă de văcuţa cu smântână şi ardei iute roşu. toate urmele de pix şi ştampila de culoare neagră. Ai crezut pentru câteva minute că eşti în stradă. dovada că ai fost acolo? De ce să te îmbălsămezi cu arome exotice când tu eşti european din tată până în prezent? De ce să mai speli părul. sau oricum urmează să cadă la un moment dat? Pe la cinci ai început să simţi răceala linoleumului trasat cu linii de pavaj. Ai zburat mai mult decât fraţii Wright. ultima pătură ai irosit-o când ai încercat să zbori acum două săptămâni. ai putea chiar să şi mănânci ceva. Ai simţit că toată lumea vede doar o carapace uitată pe-o stradă. încerci să te întinzi să tragi peste tine teancul de foi împrăştiate pe masă.. diminetii . câteva ziare vechi şi unul mai recent îndesate pe un raft deja prea plin. Hemoglobina e în grevă de cinci minute dar mai aştepţi să intre cineva în cameră şi să facă pe doctorul cu tine. eşti rece şi nimeni nu te observă. că eşti de fapt o entitate născută undeva la congruenţa lui Pluto cu Neptun.Tinerete . Te uiţi în jurul tău şi nu e gol ca de obicei. El are banii. De ce să mai cureţi de pe trup toate amprentele.. Ai două ghete aruncate sub masa din colţ. stai pe jos şi salteaua încă îţi mai poartă duhoarea de aseară. un loc de muncă. Te-ai întins acolo pe la patru când te-ai hotărât că din momentul ăla tu nu mai faci duş. blugii clasici şi o periuţă de dinţi! Ai simţit atunci. Nota la tipul în verde care m-a salvat când îmi curgea sânge din nas. get a life.

până s-a făcut din nou întuneric şi au ieşit prin oraş. acum dacă te uiţi în stânga ta îl vei vedea. Aţi stat aşa în jur de trei ore ca nişte pacienţi care au primit electroşocuri. erau doar unii care mâncau. să mai fugă din întuneric. până s-a întunecat şi cineva a aprins un bec.. Apoi a privit tavanul şi şi-a dat seama că e prea curat şi lui nu-i trebuie aşa ceva. Era acolo aseară... A fost ora exactă. pe rând.. El s-a speriat de lumină din soarele cu filament şi a plecat mahmur spre un întuneric comod.. E ora când te-ai întins pentru prima dată pe jos în bucătărie şi ai studiat tavanul din perspectiva beţiei. Eraţi liberi. Nu v-a deranjat nimeni o vreme. el e la şi-un pic. îmbătat de arome oţeţite uitate de tine pe fundul sticlelor. nu e loc de plimbare pentru unul ca el. că doi jacnicolsoni când zburau pe deasupra unor cuiburi de cuci. Când a venit rândul tău să priveşti podeaua ai rămas cu ochii fixaţi pe tavan iar el nu era acolo.. imitându-te. singurul bec care putea fi aprins în toată casa. niciodată. la doişpe şi-un pic. podeaua şi tavanul. acum nu mai e exact cum obişnuia să fie. cu minutarul aruncat spre fereastră. E mai mult de-atât. Urma unui pumn în ochi când nu te-ai uitat ce vine din spate şi nici urma unui „eşti un nimeni” când erai cineva. E şi în dreapta. e oră care vrei tu să fie.. întins pe spate.. că el e cu tine. să rămână mai puţin. 109 . puţin.. . împrumutându-ţi felul de a privi tavanul. spre dreapta. eşti încă tânăr şi simţi. că e loc de lumină şi ai destule chibrituri.paturi să mai fie. Nici nu ştiai ce să faci cu atâta întuneric aşa că ai aprins un chibrit. Ţi-ai adus aminte că ceasul alb cu rama albastră lipseşte cu desăvârşire de pe peretele cu tapet. În următoarea oră nici tu nu mai erai acolo.. Acum tot întunericul casei goale era al tău. ai adormit. oră în care ai hotărât că niciun duş din lume nu-ţi va mai spăla urma unei palme primite când i-ai zis unei colege că are ţâţe mişto. în timp ce el privea podeaua şi ţi-a arătat că nu eşti singur pe jos. Tu ai privit primul tavanul şi i-ai explicat că ar putea să umble mai des pe acolo. era lângă tine. Voi doi aţi fost singurii care au văzut fiecare. Tu şi gândacul care rătăcea dinspre coşul de gunoi. cândva. cum nu le-a ştiut nimeni.. Secundarul e pe locul doi la finish. Să mai rămână.. puţin mai în spate.

arţăgoase. porumbeii ce-şi spală ciocurile şi penele în băltoacele de peste noapte. aproape imperceptibile. . altele. Oraşul respiră şi aspiră o multitudine de laturi ale unei geometrii neclasificate încă. de sub umbrele. pelerine şi din pantofi umezi. evidente doar pentru pasul leneş şi ochii cu adevărat spălaţi. înainte de clocotitul cafelei. oamenii dimineţilor ce cară flori sau ziare. îndeamnă la plimbări aiurite şi decizii pripite dar haioase. luminile acestea se deschid în foiţe transparente şi strălucitoare. învăluite în zâmbet misterios şi stare de bine. de-a lungul ceasului raşul se inserează între omoplaţii noştri chiar înainte de ridicarea ceţii. încruntate. luminile dese ale toamnei. să se spargă în sunete din ce în ce mai mici.Desculti O . înglobându-ne existenţele în tumultul său. înainte de sunetul alarmei cu care am vrea să izbim pereţii. bombănitoare. sunt cărunte. întorcând orbitele în realitatea fiecăruia. vorbesc tare şi ne fac şi pe noi să le simţim prezenţa şi să le scoatem limba. Oraşul pulsează chiar şi când abia mijeşte ochii şi priveşte întretăiat maşinile ameţite ce-şi claxonează nerăbdările. unele de-a dreptul minunate. dar tăcute în frumuseţea lor. luminile acestea trag pleoapele asemenea obloanelor. Trecem prin şi pe lângă multe lumini.

comunitate şi divinitate. Şi au descoperit un univers molcom. farmacia ticsită cu pulberi şi tincturi înţepătoare.Ceata . Doamna şi domnul Right erau un etalon de moralitate şi înţelepciune aşa încât deveniseră. casa spiţerului şi cea a primarului. vizitele la primar. Un singur zvon umbla aiurea prin sat. pe linia dreaptă. Aşa se face că în fiecare duminică toate cuplurile din sat curgeau în perfectă ordine către porţile bisericii. un spirit al datoriei faţă de sine. poşta micuţă. Oliver urmase un traseu rectiliniu prin lume. magazinul general. perfect dreaptă a străzii. dependent de o unică linie. Dar într-o zi. De când se trezise în braţele ferme ale mamei sale şi până în acea zi miraculoasă. ascuns de toţi copiii prin complicitatea comunităţii. slujba de duminică era singurul moment din săptămână când pe stradă se auzeau alte zgomote decât cele făcute de natură. îi mâna pe toţi cei din sat. un model pentru micuţa comunitate. Plimbarea către biserica aflată în centrul acestei liniarităţi ducea pe lângă toate reperele comunităţii: şcoală. de la înălţimea altarului. Veniseră aici imediat după nuntă. dintr-o neglijenţă a învăţătoarei. Istoria sa era o mândrie pentru toţi membrii comunităţii şi creatorii acestui mic colţ de rai erau pomeniţi în biserica austeră de pe strada satului în fiecare duminică. Oliver află despre Point Joyce. În stânga şi în dreapta acesteia se aşezaseră. postul de poliţie. Nimeni nu lipsea la aceste predici. preotul amintea tuturor că oricine F . fiul etalon al familiei Right. aliniate fără reproş. Nicăieri nu exista pericolul unei rătăciri neprevăzute şi niciodată nu era loc de surprize. Valuri de şoapte circulau din cele 2 capete ale satului. se zvonea că începe lumea celor strâmbi. De altfel. un univers paralel în care domneşte haosul şi pericole inimaginabile chiar şi pentru cele mai pure suflete. căutând un loc liniştit şi previzibil în care să-şi trăiască iubirea. satul fusese desenat într-o simplitate absolută. În acest mediu auster se născuse şi crescuse Oliver. Point Joyce era o răstălmăcire a Point Choice. Satul era perfect orânduit. casele imaculate cu grădini identice. amilia Right era o familie model. acolo unde linia satului ajungea la destinaţia finală. un loc ingrat ce dădea fiori tuturor părinţilor. Toate drumurile sale către casa spiţerului. a 17-a din al nouălea său an de existenţă. alergările către magazinul general sau şcoală erau identice. la scurt timp după mutarea în sat. Nimeni nu mergea acolo şi în fiecare duminică. La capătul de la apus al străzii. Nu existau străduţe secundare sau alei. purtând straie şi conversaţii cuminţi. în care copilul pe care-l aşteptau ar fi putut înflori sub acelaşi etalon al familiei.

pe strada dreaptă. Pe măsură ce se apropia auzea din ce în ce mai clar glasurile reţinute ale colegilor săi şi zgomotul înfundat al clopoţelului prin ceaţa densă. cu linii estompate şi misterioase. imaginile erau din ce în ce mai difuze. ca întotdeauna. buchete de frunze uscate se ridicau în bătaia vântului şi pluteau imprevizbil. Oliver uită de şcoală. Desigur. la drumul drept al satului pierdut în ceaţă. scârţâia umed în bătaia vântului şi marca intrarea în necunoscut. „Point Choice”. Oliver se lăsă dus de drum. Oliver trase puternic din aerul umed ce-l înconjura şi hotărî să meargă mai departe. O luptă de neînţeles se ducea în mintea tânărului Right. doar părinţii înţelegeau despre ce curiozitate vorbea părintele. Părinţii şi Oliver. se abandonă zborului dezordonat al frunzelor şi continuă să meargă. 112 . în noi şi noi direcţii. O legendă pe care părinţii din sat o povesteau conştiincioşi copiilor lor. pregătit să lupte eroic cu orice monştri ar fi în lumea de dincolo. Şi astfel se născu legenda micuţului Oliver Right. Un indicator strâmb. către clădirea albă şi cuminte a şcolii. Cu mâinile înfundate în buzunarele hainei. liniştită. pe lângă ultimele case din sat. de lemn. Şi tot astfel se născu micuţul Oliver Right a doua oară. un efort considerabil într-o comunitate ce nega existenţa acestuia. Se uită în urma sa. cu speranţa că aceştia nu vor repeta greşeala băieţelului rătăcit. Dincolo de indicatorul Point Choice aştepta. într-un univers paralel variat şi încâlcit. traversând limita indicatorului. şi văzu doar vârful ascuţit al bisericii. Săptămâni întregi Oliver a încercat să afle mai mult despre acest loc. de programul său corect şi datoria de a fi previzibil. o răscruce de drumuri. pe lângă poştă şi magazin. Oliver explora un univers nou. Într-o dimineaţă de octombrie. în care drumul către fericire nu era niciodată drept. Făcu un pas în faţă.s-ar lăsa subjugat de tentaţia curiozităţii va fi exclus din rândurile comunităţii şi lăsat pradă tristeţilor fără sfârşit. Fascinat. cuprins de o spaimă nemaiîntâlnită în faţa alegerii. Curiozitatea lui era alimentată continuu de tăcerea suspectă a sătenilor şi curând Point Choice deveni o obsesie pentru micuţul Right. şi intră într-o lume fără ceaţă. Trecu pe lângă casa primarului. prin faţa bisericii. Inima lui Oliver bătea haotic şi respiraţia accelerată îi forţa nările umezite de ceaţă. Ceaţa era şi mai pregnantă la marginea satului. diferit de rutina sigură a vieţii sale de până atunci. În faţa lui. a 17-a din al nouălea său an de viaţă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful