UNIVERSITATEA BUCUREŞTI Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Secţia Psihologie Învăţământ la Distanţă – I.D.

CURSUL

ISTORIA PSIHOLOGIEI

MODULUL I

OBIECTUL ISTORIEI PSIHOLOGIEI DE LA ANTICHITATE LA RENAŞTERE

Titular curs: Conf. univ. dr. MIHAI ANIŢEI

BUCUREŞTI 2005 / 2006
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1

OBIECTUL DE STUDIU AL ISTORIEI PSIHOLOGIEI Conţinuturi: 1.1. Conceptul de istorie a psihologiei determinat istoric si socio-cultural 1.2. Abordarea istoriei psihologiei din punctul de vedere al necesităţii studiului ei 1.3. Istorie şi istoriografie. Obiectiv şi subiectiv în studiul istoriei psihologiei Obiective: 1. Cunoaşterea şi delimitarea psihologiei de alte ştiinţe: istorie, filozofie etc. 2. Abordarea deterministă şi interacţionistă a istoriei psihologiei Precerinţe: Nu este cazul Expunere: 1.1 Conceptul de istorie a psihologiei determinat istoric şi socio-cultural Psihologia nu poate fi studiată fără a avea cunoştinţe de filozofie, teologie, fiziologie, medicină. Nu într-atât încât să fie acoperite aceste domenii în întregime ci atât cât să fie cunoscută cronologia descoperirii „bazelor” ce au dus la definitivarea psihologiei ca ştiinţă de sine stătătoare. Psihologia se află peste tot în jurul nostru şi ne ajută să înţelegem mai bine fiinţa umană. Oamenii îşi modelează cea mai mare parte a experienţei în timpul vieţii fie acasă, la şcoală, în timpul liber. Cu toţii facem psihologie mai mult sau mai puţin empiric sau ştiinţific atunci când conversăm cu o persoană, când decidem cu ce lucru ne îmbrăcăm, când luăm o decizie despre care ştim că-i afectează pe cei din jurul nostru. Problema este că o facem mai mult sau mai puţin inconştient. Psihologii sunt interesaţi să înveţe despre mintea omenească, investighează experienţe umane, procese psihologice, construiesc modele psihologice. De asemenea, ei sunt foarte atenţi la metodele de cercetare pe care le utilizează, pentru a fi siguri că adună informaţii cât se poate de precise. Unii psihologi folosesc experimentele în laborator sau în viaţa reală; unii efectuează studii bazate pe observaţie, unii lucrează cu animale, iar alţii realizează studii de caz pentru a examina individul în profunzime. În prezent toţi psihologii sunt preocupaţi să se asigure că lucrează sistematic şi ştiinţific deoarece trebuie să elimine cât mai mult posibil erorile propriilor credinţe sau idei. Psihologia este un domeniu vast, apărut la confluenţa multor domenii şi delimitat în timp de necesităţile apărute odată cu dezvoltarea ştiinţei şi a omului. Studiul istoriei psihologiei este de maximă importanţă deoarece aduce în faţa noastră întreaga luptă evolutivă de-a lungul mileniilor cu cunoaşterea şi convingerile omului. Ceea ce a fost la început mit şi legendă, a devenit istorie, apoi, filozofie şi ştiinţă. Fiecare descoperire din filozofie, medicină, matematică, fizică este azi piatră de temelie pentru un domeniu nou, de sine stătător numit psihologie. După Nick, Hayes şi Sue Orrell (1993) există în prezent şase abordări principale ale psihologiei: – abordarea behavioristă (comportamentală) ce examinează modul în care mediul influenţează comportamentul; – abordarea cognitivă – ce se referă la studiul proceselor noastre mentale considerând că pentru a înţelege modul în care acţionează oamenii este necesar să înţelegem felul în care gândesc ei, memorează şi argumentează;

2

– abordarea biologică – se orientează în cercetare pe modul în care procesele fiziologice interne şi structura genetică influenţează comportamentul uman; – abordarea socială – se bazează pe studiul relaţiilor şi interacţiunilor umane în grupuri sociale; – abordarea dezvoltării – modul în care oamenii se modifică de-a lungul timpului, odată cu dezvoltarea şi diversificarea mediului social, tehnologic, biologic; – abordarea umanistă – pune în centrul atenţiei omul şi experienţa sa, analizând dezvoltarea umană din punctul de vedere al dezvoltării personale şi a experienţei sale subiective. Astfel cei trei factori: ereditatea, mediul, educaţia, în dezvoltarea umană ne trimit în timp la cunoaşterea istoriei umane; a filozofiei până la egipteni şi vechii greci. Transmisia genetică (modalitatea prin care dobândim însuşiri genetice de la părinţi dar şi strămoşii noştri) este întărită de transmisia cunoştinţelor şi descoperirilor efectuate de mii de ani. Fără o dezvoltare a contextului socio-cultural şi istoric nu ar fi existat dezvoltare a omului deoarece omul este determinat istoric şi cultural de mediu, el nu poate trăi izolat. Acest curs de istorie a psihologiei este menit să ilustreze atât evoluţia cronologică a dezvoltării gândirii umane pornind de la filozofie până la ultimele descoperiri ştiinţifice cât şi modul în care psihologia a evoluat o dată cu trecerea timpului de la „gândirea şi simţirea filozofică” la ceea ce azi este ştiinţă de sine stătătoare „psihologie”. 1.2 Abordarea istoriei psihologiei din punctul de vedere al necesităţii studiului ei Ca ştiinţă de sine-stătătoare, psihologia are puţin mai mult de 100 de ani, dar domeniile studiate de psihologi au preocupat imaginaţia umană cu mulţi ani înainte de debutul psihologiei ca ştiinţă de sine-stătătoare. O abordare detaliată a istoriei psihologiei ne duce până la filosofii, teologii sau oamenii de ştiinţă ai unor perioade premergătoare. La ei întâlnim unele dintre cele mai interesante speculaţii privind dereglările mintale, sentimentele, motivaţia, senzaţia, percepţia, învăţarea precum şi alte domenii care vor fi mai apoi incluse în disciplina numită psihologie. Examinarea începuturilor gândirii psihologice în scrierile gânditorilor antici creează o premisă importantă care a îmbogăţit semnificativ psihologia modernă. Vom examina probleme asociate cu studiul istoriei: “Practic la ce foloseşte studiul istoriei? Ce este istoria? Poate un istoric sa ofere mai mult decât o părere personală? Există vreun model pre-definit sau vreo direcţie anume pe care trebuie să o urmeze istoria?” Acestea sunt câteva dintre întrebările abordate în acest capitol. Elaborarea unor întrebări de o asemenea profunzime despre istorie face studiul ei cu atât mai interesant. Cei care au studiat istoria au sugerat anumite scopuri ale aceste discipline. Exista numeroase argumente pentru studierea istoriei psihologiei. Astfel unele dintre cele mai importante sunt: 1. Istoria reprezintă o cheie pentru a înţelege şi descifra viitorul Sigmund Freud (1927-1961) a menţionat in cartea „ Viitorul unei iluzii” că “(cu cât) ştim mai puţine despre trecut şi prezent, cu atât mai nesigură va fi judecata noastră despre viitor”. Thomas Jefferson a spus că “istoria, prin preţuirea oamenilor trecutului, ii va ajuta pe aceştia în experienţa lor despre alte timpuri şi civilizaţii.” Ideea acestor citate este că există un model în istorie, care interpretat corect, se poate dovedi crucial în înţelegerea şi controlarea prezentului şi a viitorului. Utilitatea studiului istoriei psihologiei este pentru cei ce ştiu istoria psihologiei că ar putea de asemenea să înţeleagă mai bine tendinţele şi dezvoltările actuale, precum şi eventualele direcţii din viitor. 2. Istoria reprezintă o contribuţie la educaţie Alt scop al istoriei este contribuţia sa la o perspectivă liberală şi informată. Robert I. Watson (1966), un cunoscut istoric al psihologiei, remarca odată că istoria ajută la depăşirea

3

Istoria ne poate ajuta să ne eliberăm de ideile impuse de modă.” Un avantaj al istoriei este că ajută omul să se integreze şi să-şi creeze o viziune a vieţii imposibilă prin alte mijloace. dar într-un sens mai larg cuprinde şi întrebările filosofice privitoare la istorie şi la metodologia acesteia. Într-o abordare limitată. articole de ziar. revoluţii care promit mai mult decât pot oferi.. 1. dar ne poate ajuta şi pe noi să gândim obiectiv. Psihologia şi-a avut şi ea reprezentanţi ai unor idei care spuneau mai mult decât puteau oferi. mase de oameni sunt prada unor dorinţe puternice. va trebui să rezolvăm aceleaşi probleme din nou. Istoria constituie o premisă pentru observarea erorilor celorlalţi. constituindu-se ca unică definiţie. O astfel de reuşită poate fi atât de satisfăcătoare încât să nu mai fie nevoie de vreun alt motiv pentru studiul istoriei.“prejudecăţilor înguste. precum şi o serie de terapii moderne.3. şi vise utopice. Astfel de idei sunt frenologia. Putem spera că o cunoaştere a istoriei ne poate face mai puţin creduli. Presupunând că istoria poate fi mai bogată în sensuri dacă se pun o serie de întrebări privind istoriografia de la bun început. Se poate spune că istoria are şi o componentă empirică şi una explicativă. Ideile date de către cunoaşterea trecutului au o varietate mai mare şi sunt mai bogate în conţinut decât perspectivele pe care le furnizează doar prezentul. de regulă.. Dacă ignorăm importanţa istoriei. de clasă. 4. panacee. efortului depus sau viziunii creative pe care o întâlnim. sau documente oficiale. În fiecare epocă. Cunoaşterea istoriei unei anumite discipline uşurează înţelegerea influenţelor. Poziţia pe care o abordăm faţă de fiecare dintre acestea poate avea un impact major în modul în care privim istoria psihologiei. ci şi propria gândire. 5. ne face să privim obiectiv nu numai obiectivele noastre. vom examina câteva întrebări şi aspecte ale istoriei şi ale metodologiei acesteia. Termenul se referă de asemenea la poveştile pe care le spunem despre trecut. Obiectiv si subiectiv in studiul istoriei psihologiei Cei care studiază istoria inevitabil îşi pun întrebări cum ar fi: Ce este istoria? Poate fi istoria obiectivă? Există vreun model pre-definit sau vreo direcţie anume în istorie? Ce face istoria? Acestea şi alte întrebări sunt subiectul filosofiei istoriei şi istoriografiei. termenul istoriografie se referă pur şi simplu la scrierea istoriei. putând astfel evita repetarea inutilă a greşelilor din trecut. sau oricare alt tip de istorie. provinciale. 3. sau regionale. Istoria ne învaţă să nu ne încredem în idei măreţe. Istoria ne arată adesea că descoperirile noastre sunt doar o redescoperire a ceva ce fusese ştiut acum o vreme si astfel elevii pot întalni minţi care au lucrat deja pe baza unor probleme pe care ei le credeau noi şi originale. Definiţiile din dicţionare. dezvoltărilor şi relaţiilor astfel încât viziunea noastră este mult mai completă şi sistematizată. termenul istorie se foloseşte cu referire la cronologia evenimentelor care constituie materia primă pentru istorici. craniometria (încercarea de a calcula inteligenţa după capacitatea craniană). Când studiem istoria ne simţim adesea inferiori genialităţii. Istoria ne învaţă un scepticism benefic Istoria poate tempera tendinţa omului de a crede în idoli. Istoria susţine modestia Avem un avantaj faţă de cei care au trăit înaintea noastră deoarece ne putem baza pe cunoştinţele şi descoperirile din trecut. 4 . Istorie si istoriografie. În accepţiunea curentă. Componenta explicativă se referă la încercarea istoricilor de a da un înţeles informaţiilor. exprimă ambele înţelesuri (adică istoria ca şi cronologie a evenimentelor din trecut sau istoria ca studiu interpretativ sau poveste a trecutului). înregistrări audio sau video. Cunoaşterea istoriei influenţează procesele psihice umane Cunoaşterea istoriei.. Componenta empirică se referă la informaţii cum ar fi scrisori nepublicate.

Culegerea informaţiilor poate include interviuri. Mao Tse-dung credea că istoria ar trebui să fie în slujba revoluţiei. sau să spună o poveste nepopulară. După culegerea informaţiilor. deoarece cuvintele folosite într-un text istoric nu pot reda totalitatea vibrantă a experienţei trăite. în momentul în care se angajează în realizarea unui nou proiect. Termenul obiectiv s-ar putea referi la o corespondenţă între un text istoric şi evenimentele trecutului pe care acesta le descrie. Este o orientare care îi aduce aminte istoricului să aibă grijă de motivele ulterioare şi să le ia în considerare atunci când sunt recunoscute.” Destul de des ne întâlnim cu ipoteza indusă de bunul simţ că materialele istorice. sunt imagini corecte ale trecutului. fie ele politice. Alt motiv ar putea fi că o completă respingere a posibilităţii obiectivităţii aduce cu sine ideea cum că orice opinie este la fel de bună ca alta. se pune problema veridicităţii acelei interpretări. Dacă obiectivitatea se referă la o astfel de corespondenţă. Dar chiar dacă ar face observaţii directe. Trecutul uman este menţionat deoarece istoria nu analizează nici trecutul geologic. istoricii de regulă nu fac observaţii empirice directe. În fine. partajarea informaţiilor importante de cele neimportante precum şi acordarea anumitor înţelesuri unor informaţii. nu există nici o garanţie că acestea ar fi obiective.Deci cum se poate defini istoria? Să pornim de la ideea că istoria are o componentă empirică. Istoricii trebuie de asemenea să fie selectivi cu informaţiile pe care le au la dispoziţie. religioase sau filosofice. ştiinţifice sau pur şi simplu marcând evenimente sociale. istoricii sunt fiinţe ale prezentului şi ca atare. O astfel de calitate ar permite istoriei să condamne. O definiţie a istoriei sugerată din cele de mai sus ar fi: Istoria este studiul interpretativ al evenimentelor din trecutul omului. Componenta empirică poate include de asemenea mărturii ale unor martori oculari sau experienţe personale ale unor evenimente mai recente. istoricul trebuie să se facă un studiu interpretativ al lor.d. Nu există oare vreun motiv pentru care istoricii să se rupă de climatul general al opiniei personale? Înainte de a continua. Un alt posibil înţeles al obiectivităţii este că reprezintă o încercare de a prezenta toate aspectele unei probleme. Abraham Lincoln (1856-1950) spunea că “Istoria nu este istorie dacă nu este adevărată. citirea unor ziare vechi ş. pot scrie istoria în lumina prezentului personal şi a perspectivelor culturale. deoarece este normal să credem că istoria nu este neapărat obligată să fie în slujba ideologiilor politice. Ideea ar putea fi combătută imediat deoarece.a. Dacă istoria este studiul interpretativ al trecutului omului. Chiar şi istoricul. drumuri la arhive pentru examinarea unor scrisori nepublicate sau altor documente. Obiectivitatea din punctul de vedere al corespondenţei este deci suspectă. Definiţia presupune atât componente empirice cât şi explicative în munca istoricului.m. ar trebui să explorăm posibilele înţelesuri ale obiectivităţii în istorie. O poziţie atât de radicală dă apă la moara dezbaterilor privind meritele şi posibilităţile obiectivităţii. religioase. Datoria istoricului este să se familiarizeze cu cât mai mult conţinut cu putinţă. poate crede că poate veni cu o nouă poveste. un motiv pentru aceasta fiind că obiectivitatea este un ideal râvnit. acest proces se aseamănă cu rezolvarea unui puzzle complicat. mai apropiată de evenimentele cronologice decât cele ce-au precedat-o. Problema obiectivităţii este una dintre cele mai importante probleme ale filosofiei istoriei. iar uneori nu pot fi criterii bine-stabilite pentru această selecţie. să dezaprobe. Într-un fel. 5 . şi nici pe cel biologic. Totuşi alt motiv poate fi existenţa speranţei că textele istorice se ridică deasupra climatului general al subiectivităţii. când ştim dinainte că vor fi piese lipsă. Adică evenimentele reale care au avut loc în trecut ajung parte a experienţei prezentului prin însemnarea acestora în scris. de a arăta o perspectivă cu care autorul nu este de acord. Totuşi dosarul împotriva obiectivităţii nu este uşor de închis. Importanţa problemei poate fi justificată prin faptul că acestui subiect i s-au acordat mai multe mii de pagini în jurnale şi texte istorice. atunci munca istoricului poate fi judecată ca deficientă. Obiectivitatea. Un astfel de studiu include examinarea contradicţiilor. totuşi. este o orientare – o orientare este ceva de la care ne putem aştepta de la un istoric. văzută aşa.

6 .

Civilizaţia şi cultura persană 2. Cu toate că majoritatea materialelor egiptene arătau că inima este sursa activităţii psihice mintale. ştiinţa egiptenilor se află într-o strânsă legătură cu religia. Egiptenii credeau că abilitatea sufletului de a supravieţui morţii şi de a face trecerea la nemurire depinde în totalitate de felul în care era păstrat trupul. Deşi anticii au observat legătura dintre loviturile la cap şi tulburările de vorbire. sau chiar faţă de cele din societatea modernă.7. Au existat puţine lucruri pe care egiptenii să nu le venereze. Castiglioni (1941) a arătat că mulţi dintre egipteni recunoşteau creierul ca fiind sursa activităţii mintale (p. astfel încât o injurie adusă numelui avea o deosebită importanţă psihologică. vom putea înţelege de ce anticii considerau inima şi nu creierul ca fiind sursa activităţii psihice. Există numeroase dovezi care atestă că majoritatea egiptenilor considerau inima ca fiind centrul activităţii mintale ( Laver. O mare varietate de plante şi animale. Conturarea legăturii dintre comportamentul contemporan si universul evolutiv începând din antichitate Precerinţe: Nu este cazul Expunere: 2. puteau prelua iniţiativa în diferite activităţi.) Faraonul 7 .Psihologia în Grecia antică Obiective: 1. puteau formula cereri în căsătorie şi.H. 3. În lucrarea sa “O istorie a medicinei”.5.3. 1972 ).Gândirea psihologică la evrei 2. Stabilirea rădăcinilor psihologiei în cultura şi evoluţia diferitelor popoare.4. Faraonul juca rolul cel mai important în societatea egipteană din acele vremuri (mileniul I î. Femeile egiptene puteau atinge un statut social mai înalt decât femeile din celelalte civilizaţii din acea vreme. stelele. munţii şi chiar şi oamenii puteau constitui obiect al veneraţiilor.UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2 2. râurile. Importanta pe care egiptenii o atribuiau numelor s-a transmis si in cultura evreilor.2.Gândirea psihologică la egipteni 2. dacă doreau. luna. Această credinţă servea ca argument în favoarea mumificării şi a ritualului laborios de înmormântare. PSIHOLOGIA IN ANTICHITATE Conţinuturi: 2.6 Gândirea psihologică la japonezi 2. soarele. Este foarte cunoscut faptul că religia egiptenilor atribuia o mare importanţă nemuririi. ei susţineau în continuare relaţia de subordonare a creierului faţă de inimă. Gândirea psihologică în India 2. deţineau un loc fruntaş în cadrul familiei. de obicei. Gândirea la egipteni La fel ca şi în alte civilizaţii timpurii. Dacă avem în vedere relaţiile dintre emoţiile puternice şi activitatea inimii.1. de memorie sau de mişcare. Laver (1972) menţiona importanţa pe care egiptenii o atribuiau numelor.Civilizaţia şi cultura chineză 2. Femeile deţineau funcţii politice importante. Prezentarea culturilor şi civilizaţiilor antice e ca sursă originară a ştiinţelor contemporane 2. ei au fost primii care au făcut o descriere a creierului. deţineau proprietăţi. Există o legătură strânsă între nume şi lucru.1.57).

nelipsită în numeroase acte de cult şi în marile ceremonii religioase. Astfel teologia. Siria şi Palestina. Un rol important l-a jucat spaţiul geografic în întiderea şi transferul descoperirilor şi cunoştinţelor în artă. Încă de atunci medicii erau împărţiţi pe specialităţi în: internişti. Geometria şi astronomia erau ştiinţele în care egiptenii au înregistrat rezultatele cele mai apreciabile operând cu o valoare foarte apropiată de π = 3. ştiinţa egiptenilor avea un caracter empiric şi practic. Totul în arta egipteană era dictat de ideea continuării existenţei şi după moarte – ca o continuare firească a vieţii. Ca anatomie internă cunoşteau oasele şi unele organe interne iar numeroşi oftalmologi erau renumiţi pentru tratamentul diferitelor afecţiuni ale cataractei. justiţie. Egiptenii nu au conceput o ştiinţă pură. De origine divină. convenţionale fiind dominată de ideologia religioasă. muzica îi înveselea pe zei şi îndepărta supărările oamenilor fiind numită generic „bucurie” – starea emoţională atât de cunoscută în zilele noastre. Este important de menţionat faptul că muzica a jucat un rol important în dezvoltarea omului şi exprimarea emoţiilor. Civilizaţia şi cultura Ebraică – Evreii În secolul al XIII-lea î. mulţi dintre marii oameni de ştiinţă ai Eladei au ţinut să studieze în centrele de cultură ale Egiptului: Tales. imobili în artă.2. Platon. Spre deosebiri de relaţiile din zilele noastre între membrii familiei. medicină. astfel că neţinând deloc să emoţioneze era cea mai impersonală din întreaga arie culturală orientală. stomatologi. adevăr. Familia ebraică ţinea foarte mult şi la buna reputaţia a fetelor. Astfel arta nu era creată pentru a emoţiona ci a ilustra o idee religioasă sau politică. astfel încât analele egiptene consemnează actele sale private sau politice uneori meschine şi nedemne. Cu toate acestea. comandat şi impus. gândirea politică de mai târziu a lui Platon şi Aristotel. teoretică deoarece cazul concret îi interesa mai mult decât generalizările abstracte.14 de azi şi ştiind să calculeze arii. Pitagora. Medicina se bucura de un foarte mare renume în antichitate la egipteni. chirurgi. sentimentelor egiptenilor consideraţi inerţi. Mesopotamia. Idealizarea oficială a faraonului nu i-a făcut pe egipteni să îi uite caracterul de fiinţă omenească. Egiptenii atribuiau cauzele bolilor unor demoni ce trebuiau alungaţi cu ajutorul formulelor magice dar şi prin respectarea sfaturilor indicate în reţetele medicale din Papirusul Ebers şi Papirusul Hearst (Ovidiu Drîmba. În raport cu ştiinţa greacă de mai târziu. Astfel arta simboliza. evreii erau puşi la munci grele în construcţii (piramidele lui Ramses) astfel încât ei au fost supuşi exodului din Egipt în Canaan – „Ţara făgăduinţei”. devenind o hieroglifă cu sens ascuns şi stabilit dinainte. creatoare şi forţa în sine ce mişcă lumea naturală în favoarea umanităţii şi Maat – ordine. oftalmologi. să comunice privitorilor un sens ce i-a fost dinainte stabilit.era cel ce condiţiona menţinerea ordinii naturale şi a celei sociale. relaţia armonioasă a tuturor elementelor casnice. Calităţile prin care-şi îndeplinea funcţiile erau: ka – forţa vitală. De asemenea se face trecerea de la relaţiile matematice între lucruri ca relaţii permanent universale. agricultură din Egipt către Grecia de astăzi. Arta este reprezentată de personaje rigide. poze solemne. 1985). Regimul patriarhal stabilit la un moment dat consolida autoritatea tatălui asupra membrilor familiei.e. în acea perioadă – înainte de Hristos) tatăl se putea despărţi de soţie şi putea să aibă două sau chiar mai multe soţii. Fenicia. În familia ebraică de atunci existau status-uri şi roluri foarte bine conturate ce sunt strâns legate de psihologia socială din zilele noastre. De remarcat este faptul că arta egipteană a acelor vremuri era ermetic închisă. volumul cilindrului. Aceştia cunoşteau bine anatomia externă a omului. O dată cu apariţia şi dezvoltarea matematicii se afirmă tot mai mult gândirea abstractă. ştiinţa şi gândirea pre-filozofică egipteană au influenţat considerabil lumea greacă. Aristotel şi Democrit iar Herodot recunoştea că grecii au învăţat geometria de la egipteni. 8 . administraţie publică. conjunctivitei (Papirusul Ebers). piramidei. 2.

Organelor li se atribuiau şi funcţii psihice cum ar fi: inima-gândeşte şi adăposteşte conştiinţa morală a omului. Ei mai credeau. 1985). Ei credeau că stomacul produce somnul. Lacrimile puteau fi de 2 feluri: folositoare şi dăunătoare. căi de urmat spre a înlătura suferinţa. Începuturile istoriei şi civilizaţiei persane propriu-zise se situează în jurul anului 1000 î. boala. 4.3 Civilizaţia şi cultura persană Cadrul geografic – podişul iranian. putea dispune liber de bunuri materiale. iar ficatul generează starea de furie. trăind sub un regim sever ca şi în ziua de azi. Budismul Buddha – nume ce înseamnă „iluminatul” a fost dat fondatorului acestei religii şi s-a impus începând cu 500 î. Din punct de vedere ştiinţific şi medical contribuţia lor este neînsemnată până în sec.H. cu invadatorii musulmani masacrând toţi călugării profesori din Nalada. de asemenea. că bolile erau cauzate şi de nerespectarea unor legi de dietă – fapt considerat ca păcat iar recurgerea la ştiinţa medicului era o jignire adusă divinităţii. Un rol important l-a jucat codul lui Hammurabi – unde sunt formulate îndatoririle regale: să iubească adevărul şi dreptatea. evreii distingeau relativ clar organele corpului omenesc. 3. iar rinichii determină stările de bucurie (Ovidiu Drîmba. creând ea însăşi şi difuzând forme culturale şi de civilizaţie originale. 1985). De exemplu: universitatea din Nalada – durata studiilor era de 12 ani iar numărul tinerilor ce studiau erau aproximativ 10. De remarcat este faptul că în India existau universităţi încă din secolul IV Î. Perioada de stăpânire musulmană a însemnat o perioadă de decădere a spiritualităţii indiene – ce a afectat. 2. a transmis şi intermediat experienţa istorică a multor popoare din jur. putea să circule în public cu faţa neacoperită în special cele sărace. V î.4. pasiunile. femeia datora ascultare absolută bărbatului. necesitatea de suprimare a suferinţei – prin tehnici de detaşare de ambiţii deşarte.H. Persia a receptat şi asimilat.H. 9 . Status-urile familiale erau bine stabilite iar rolurile bine delimitate . zonă prin excelenţă de contact între Orient şi Occident. – sec. Gândirea psihologică în India (sec. teologice în limba arabă. Organizarea socială era foarte bine delimitată şi ierarhizată iar în vârful piramidei trona monarhul absolut. toate laturile vieţii sociale. Unele boli nervoase erau tratate cu ajutorul muzicii – un exemplu ar fi cum l-a vindecat David pe Saul cântându-i la harpă. Pentru un locuitor al Indiei. astfel. convingerea din antichitate că muzica ar avea un efect curativ este concentrată şi dezvoltată de psihoterapia prin muzică din zilele noastre. Medicina era practicată într-o formă predominantă de vrăjitorie. Adevărată amploare în dezvoltarea medicinii şi ştiinţei a fost odată cu introducerea influenţelor elenice (sec.H. VII după H) Budiştii aveau şcoli în cadrul mănăstirilor lor.H. medicale. odată cu triburile migratoare de păstori ce s-au stabilit în acea zonă. Hinduşii nu aveau mănăstiri. adevăruri privind natura ei – naşterea. bătrâneţea. cauzele suferinţei – dorinţa de a te naşte într-o altă viaţă. Astfel doctrina budhistă cuprindea „cele patru adevăruri” asupra suferinţei: 1. Anul 1197. ficatul este sediul pasiunilor violente. al Vlea d.Cu toate că ştiinţa şi medicina erau pline de inexactităţi elementare şi superstiţii ciudate. dar nu şi funcţiile corespunzătoare. Această doctrină era încărcată cu puternice implicaţii psihologice.000 studenţi (Ovidiu Drâmba. nasul deşteptarea. 2. a fost un an crucial pentru India. dorinţa de plăcere şi de bogăţie. prima îndatorire morală – religioasă era să aibă copii – cultul familial al strămoşilor. 2. să protejeze pe cel slab şi asuprit etc. cu profesori renumiţi. VII – VIII) prin traducerea de opere juridice. cele bogate fiind izolate. copii lor învăţau în şcoli particulare conduse de un guru şi subvenţionate de stat.

pe de-o parte temperamentul logoreic şi coleric. În legătură cu maladiile mentale. Acestea sunt reluate în zilele noastre de diferite orientări în psihologie: psihologia transpersonală. Percepţiile senzoriale sunt înregistrate. activitate. Astfel viaţa prezentă a omului este rezultatul faptelor săvârşite de el în existenţa anterioară. salvarea lui. respectiv agitaţia şi inerţia. spre Absolut. Conform acestei doctrine. Astfel medicina yoghină acordă cea mai mare importanţă unor „centre” în număr de 6. de cunoaştere supremă. de stingere în nefiinţă şi iluminare. a nu bea băuturi fermentate. mai târziu şi la alte popoare – greci. integrarea omului în ritmul cosmic. localizate în anumite zone ale corpului – considerate ca puncte de răspândire principale ale 10 . calea spre perfecţiune. particularitate. învingerea urii prin iubire. yoga etc. gust. independente unul de altul neorganizate. a nu ucide vieţuitoare. reîncarnarea este accidentală. însumate şi combinate de intelect care nu reacţionează de la sine decât dacă primeşte un stimul senzorial. Aceasta era calea prin care se dizolvau limitele individualităţii. această doctrină menţinându-se şi în zilele noastre. germani – este o lege generală. India este ţara filozofiei. imuabil. ceea ce determină reîncarnarea este „acţiunea” umană (Karma). budismul era mai mult o morală decât religie fiind foarte apropiată de educaţia morală şi psihoterapia din zilele noastre. Karma – concept metafizic şi etic – reglementează al destinul uman. Grecia elenistă şi China. generalitate. Un prim sistem filozofic împărţea realitatea în 6 categorii: substanţă. pipăit. În Grecia antică punctul de pornire şi scopul ultim erau: cunoaşterea lumii şi elaborarea unei logici.H. auz. Buddhismul nu cunoştea conceptul de „eu” şi de suflet. Accentuarea sau combinarea acestor tendinţe stă la originea acestor tulburări psihice. Sufletul este separabil de corp. necoordonate. În epoca medievală. celţi. este lumină pură spirituală. inerenţă. poate trece de la strămoşi la urmaşi: această idee este străveche apărând în gândirea omului cel puţin din epoca neolitică. folosind tehnici yoghine ce urmăresc eliberarea psihicului de amintirea trecutului şi reîncarnare. calitate. Punctul iniţial de pornire şi scopul ultim al filozofiei şi religiei sunt: armonia universală. starea de topire în absolut numită NIRVANA. pe de altă parte temperamentul înclinat spre frică şi tristeţe. instincte. intervin două proprietăţi ale psihicului (la acea perioadă) pasiunea şi obscuritatea. Spiritul este un spectator neutru. percepţii şi conştiinţă. psihologia experienţială dar şi de practici folosite în meditaţie.Omului i se impunea respectarea unor norme morale: a nu minţi. iar important este de subliniat faptul că în nici o altă parte a lumii antice nu s-a dedicat atât timp meditaţiei şi nicăieri cu excepţia Greciei antice nu au apărut atâtea sisteme filozofice. în timp ce la indieni. I d. fiinţa omului fiind constituită din cinci elemente: corp. sentimente. interpretarea fenomenelor patologice se bazează pe un alt sistem de reprezentare ale anatomiei şi fiziologiei. În brahmanism (ideea identificării fiecărui om cu absolutul) principiul conştiinţei este superior personalităţii umane individuale pe care o depăşeşte. stăpânire de sine. Concluzia este că. miros. este sufletul individului intim legat de sufletul Universului. idealiste s-a dezvoltat prin contactele cu Mesopotamia. se atingea starea de repaus definitiv. Calea care asigura mântuirea era scăparea de reîncarnările viitoare prin abandonarea de sine şi a faptei bune. – sistemul filozofic samkhia – bazat pe dualismul materie-spirit. s-au afirmat şase sisteme filozofice care sunt precursoarele curentelor din psihologie de mai târziu. compasiune. Omul este înzestrat cu cele 5 simţuri perceptive: văz. acţiunea morală a faptelor şi afectelor acţiunii omului în viaţă. Această ambianţă intelectuală puternic dominată de viaţă religioasă şi curente filozofice spiritualiste. La începutul sec. Alte sisteme erau: – yoga – prezent şi în perioada contemporană. când medicina indiană este puternic marcată de şcolile Yoga. La alte popoare cum ar fi egiptenii.

Filozofia chineză pune accentul pe etică şi nu a fost de sine stătătoare. a energiei vitale prin aceste canale este considerată a fi cauza dezechilibrelor organice. este compus în proporţii diferite din Yang şi Yin. principiul ordinii în societate. Muzica în tradiţia indiană este atribuită întregului Univers şi implicit lui Brahma fiind legată intim de cuvânt. Astfel arta indiană este sacră. cerul. formele de cultură se păstrează în modalităţi de expresie evoluate dar asemănătoare celor antice. fundamentală şi sugestivă. de realitate conform filozofiei Dao-iste. 11 . gest şi mişcare. XIX total independent). Dao-reprezintă realitatea ultimă. iar Yin este de natură feminină având analogii cu întunericul.) au apărut elementele filozofiei universului şi a vieţii sub forma principiilor antagoniste şi complementare Yan şi Yin. obiectul material vizibil reprodus va comunica privitorului invizibilul – adevărul spiritului. existenţa socială a individului. Artistul indian creează „modele spirituale. Arta la indieni nu este un scop în sine. ce comunică între ele printr-un sistem de canale. punct de pornire către o ascensiune spirituală” (M. gândirea europeană insistă mai mult asupra metafizicii. obiceiurile. Astfel încercând să cunoaştem lumea. Spaţiul geografic imens în care s-a format această cultură atât de organică şi unitară ca stil i-a influenţat şi condiţionat istoric. în realitate. Pentru artistul indian şi cel chinez. relaţiile dintre om şi societate. umane sau animale ci lucrează după un prototip mintal deoarece el este esenţialmente un filozof – deci un om pur şi armonios. a bolilor. să fie sincer. separată de politică. Yan – este de natură masculină. Confucianismul a dominat cultura chineză mai mult de 2000 de ani. economie şi religie deoarece se regăsesc în toate acestea. În secolul al VI-lea (î. este pentru chinezi un rezervor spiritual activ. H. ne îndepărtăm de concret. Artistul indian nu cunoaşte perspectiva iar proporţiile plastice ale figurilor reprezentate nu corespund proporţiilor naturale ale modelelor sale (de multe ori proporţia corpului uman este mai mare decât a unui elefant. Conceptul de „realism” în arta şi filozofia indiană este total diferită de cea europeană. Orice lucru şi fiinţă cu excepţia Cerului – Yang pur şi a Pământului – Yin pur. ci la un sentiment de împăcare şi desăvârşire. pământul.5. Omul în viaţa socială trebuia să acţioneze conform status-ului şi rolului său social în conformitate cu numele său. Tradiţia. ci un mijloc pus în serviciul cunoaşterii. Pentru Kong-zi (zi-maestru) tema fundamentală ce se impunea filozofului era societatea. epistemologiei şi logicii. Eliade). oferind totodată o mare varietate de condiţii naturale. arta recreând Universul. inclusiv medicina şi ştiinţele exacte. Civilizaţia şi cultura Chineză În China şi India tradiţiile. condiţiile. Fondatorul daoismului Lao-zi afirma că “Motivul pentru care e greu să guvernezi poporul chinez stă în faptul că el ştie prea multe”. în comportamentul şi gândirea umană. imagini care trebuie interiorizate prin meditaţie.Kong-Fu-zi şi Lao-zi-Dao. Cu toate că tradiţia situează la începuturile istoriei chineze un număr de împăraţi legendari. fiind astfel o artă simbolică şi de sugestie. Circulaţia defectuoasă a suflului. are analogii cu lumina. soarele. Scopul filozofiei este formarea omului util societăţii. sunt consemnate anumite invenţii legate de numele acestor împăraţi. recele. 2. Baza caracterului este sinceritatea. Marile şcoli filozofice chineze care au fost la baza confucianismului şi daoismului au fost întemeiate de Confucius. Spre deosebire de gândirea chineză – etică. Cultura chineză s-a dezvoltat independent de cultura europeană (până în sec. În filozofia lui Dao se porneşte de la problema naturii Universului şi a relaţiilor dintre om şi Univers negând posibilitatea cunoaşterii lumii (se aseamănă cu filozofia europeană). luna. Omul trebuie să păstreze o atitudine respectuoasă. simpatia cordială pentru toţi oamenii şi moderaţia în vorbe şi atitudini. rămânând un element propulsor. Astfel în arta sa el va folosi linii pure şi curbe frumoase ce duc la simplitatea contururilor. Artistul nu copiază forme anatomice.„suflurilor” organice. şi a căror acţiune asupra omului nu îl conduce la emoţia estetică.

că obiectele de jad plasate lângă corpul unui mort îi împiedicau putrefacţia. filozofia chineză bucurându-se de o profunzime greu de atins de filozofia altor popoare la acel moment. umezeala). Pentru chinezi. sfinţi dar nu corpul uman. luna.interni (emoţiile: bucuria. Privitorul european neavertizat poate rămâne perplex la primul contact cu atât de neobişnuitele forme ale bronzurilor chinezeşti şi doar cunoscând destinaţia şi simbolul fiecăruia. Spre deosebire de pictatul european. De asemenea reprezintă foarte rar femei şi mai mult decât personajul în sine.căruia natura materialelor folosite îi permit să lucreze încet. sinceritatea. sculptura şi pictura chineză nu se ridică la un excepţional nivel artistic. pediatrie şi chirurgie. 5 elemente – totul determină şi influenţează sănătatea şi organismul. Ideogramele chineze – erau ele însele sintetizări ale unor imagini din realitate-executate cu penelul. iar dacă însoţeau un tablou pictat. Jadul era considerat cea mai nobilă piatră pentru că poseda şi simboliza cele 4 virtuţi: caritatea. Turkestan. De asemenea medicii chinezi credeau că bolile şi tulburările funcţionale apar când armonia dintre univers şi individ e ruptă iar agenţii patogeni pot fi: . natura întreagă este pătrunsă de o esenţă divină. rotaţia astrelor. porţelan. Chinezii considerau demne de numele de „artă” numai caligrafia şi pictura deoarece asocierea dintre acestea două este o altă particularitate. să şteargă. Geniul chinez manifestă o predilecţie particulară pentru sculptura de mici dimensiuni-ceramică. . soarele. să schimbe. Ceea ce a rămas caracteristic terapeuticii chineze este terapia prin acupunctură şi ignipunctură . căldură. Terapia prin ignipunctură – se aplică numai prin aplicare de pulbere de plante medicinale care produceau pe anumite porţiuni ale corpului o uşoară cauterizare cutanată. ura. fildeş. Estetica picturii chineze. frigul. Acest lucru a dus ulterior la modalităţi diferite de abordări ale raţionamentelor şi judecăţilor diferite de cele europene. Jadul era piatra preferată de artiştii chinezi şi era adus în China din Siberia. durerea. eleganţa şi armonia formelor. îl interesează să redea euritmia liniilor unor draperii reale sau fantastice cum ar fi balaurul – simbolul împăratului. vântul. În secolul XVI-lea în Europa. egiptenii sau grecii ci redă doar fizionomii deosebit de expresive. Rowley). pictorul chinez este obligat astfel să-şi pregătească bine înainte imaginile vizuale mintal nelucrând niciodată după modelul exterior. vechii greci. alte popoare antice. să retuşeze. magie. de pildă. Medicii chinezi au stabilit un număr de peste 120 puncte (pe meridiane ce corespund diferitelor organe asupra cărora se acţiona). şiruri de ideograme verticale îl completau artistic organic. jad. Spre deosebire de egipteni. frica. iar un principiu comun de ordine reglează mersul Universului şi al societăţii umane. Artistul chinez nu este interesat încă de frumuseţea corpului omenesc ca indienii. puncte care se aplică în dermă timp de 5-6 minute – ace de aramă sau aur. vrăjitorie iar apoi s-a dezvoltat sub influenţa vechilor concepţii astrologice chineze conform cărora există o strânsă legătură între univers şi om. plăcerea). India. În anul 1247 a fost scris primul tratat de medicină legală din lume (3 volume). în ea se integrează şi din ea se desprinde natura umană. argint în caz de insuficienţă sau disfuncţie a organelor respective.Medicina chineză. bronz. a fost adusă de misionari acupunctura care se aplica numai în cazuri de disfuncţiuni. proprie exclusiv culturii chineze având cea mai veche tradiţie. înţelepciunea şi curajul. cele 5 planete. Omul trebuie să-şi conformeze comportamentul potrivit ritmului ordinii cosmice. Conform concepţiilor confuciene. la început era nediferenţiată de medicamentaţia empirică. iar pictorul în creaţia sa va trebui 12 . Acestuia i se atribuiau proprietăţi magice crezându-se. armonios şi perfect. principiile. oţel. formele şi motivele lor va prinde sensul. împreună cu tratate de patologie.externi (anotimpurile. pentru a putea apoi să picteze uşor şi rapid în tuşe sigure. Astfel natura şi societatea alcătuiesc o unitate intimă. Ei glorifică tipuri de înţelepţi. un pictor nu poate atinge în arta sa sublimul dacă el însuşi nu este un caracter eminamente moral(G. procedeele tehnice sunt fundamental diferite de cele europene.

ci ţin de concepţia sa despre viaţă. ci doar sugerează. exteriorizarea emoţiilor este mult mai controlată. de felul european. potrivit căreia floarea repetă miracolul naturii. 2. casa fiind o anexă a grădinii. a formaţiei culturale şi a educaţiei morale a vechilor greci. de anatomia corpului omenesc deoarece pentru el. adăugând eventual şi pietricele sau scoici –pentru ca impresia de natură şi de natural să fie cât mai complexă şi cât mai completă. iar textele sale aveau o autoritate absolută în toate domeniile. pentru că florile în mare cantitate ascund şi anulează personalitatea şi frumuseţea florii în sine. De asemenea important de remarcat este faptul că o influenţă au avut-o asupra tragediei. ideile geniului naţional nipon – au condiţionat şi determinat dezvoltarea fiziologică şi socială a japonezilor.6. La artistul chinez.7. clima. de aranjament al florilor în vaze şi de sensurile pe care le implică acest aranjament. atitudine impusă de o tradiţie ce-i impune calm. Psihologia în Grecia antică Calităţile esenţiale ale artei greceşti se prefigurează încă din epoca preistorică şi arhaică prin Homer şi poemele sale. De exemplu ideea de singurătate sau sentimentul de melancolie poate fi sugerat de o vrabie pe o bancă fără barcagiu. asemenea. Artistul chinez nu s-a arătat preocupat de redarea nudului. Fără a exista ca ştiinţă de sine stătătoare psihologia este prezentă prin trăirile 13 . chinezilor. Totul într-o grădină japoneză este ordonat într-un tablou-şi fiecare element al grădinii ascunde un sens simbolic. omul nu este stăpânul lumii ci doar unul din elementele naturii. modul cum acţionează în diferite situaţii. frunze diferite. munţii. gustul. păsările şi doreşte ilustrarea consonanţei spiritului omului cu esenţa lumii externe. În concluzie nu vrea să ofere privirii spectatorului tot. animalele. arbuşti. De-a lungul secolelor ce au urmat ele au rămas bazele învăţământului. poeziei şi picturii furnizându-le numeroase teme şi motive. Acest lucru fiind aranjat şi creat „spre a obliga privirea la o mai mică dispensare spre a o îndrepta spre inima lucrurilor. sculpturii. spre inima omului” (L. Pentru greci Homer reprezenta suma ştiinţei şi a înţelepciunii. bună-cuviinţă în comportament şi în toate manifestările sale. absorbit. prin urmare. Aceasta avea funcţia de a încorpora casa în natură-marea pasiune a japonezului. 1971). mai reţinută. Frederic. dominat de acelaşi principiu Universal. nu vrea să spună tot ci îi lasă loc liber imaginaţiei. a creaţiei artistice. condiţiile seismice. materialul de construcţie disponibil – dar şi însuşi caracterul. Marea pasiune sunt florile şi plantele. chiar şi în cazuri de maladii nervoase. au manifestat un interes mult mai mare faţă de botanică decât de zoologie şi în special faţă de lumea insectelor. Perspectiva acestor idealuri morale în care Homer îşi plasează eroii creează o puternică impresie generală de grandoare sunt create cititorului senzaţii puternice de viaţă astfel încât sunt descrise caracterele puternice ale personajelor. Încă din secolul al VII-lea medicii japonezi practicau acupunctura şi cauterizarea prin arderea pe anumite regiuni a unor ierburi uscate „moxa”. reflectând însuşi drumul existenţei omului. licheni etc. Interesant este de subliniat faptul că japonezii. Astfel Homer a compus cele două mari poeme epice: Iliada şi Odiseea cu un prestigiu neîntrerupt până în zilele noastre. armonia şi comunicarea lui cu natura. reproduce armonia Universului. fiind astfel integrat. rădăcini. 2. Gândirea psihologică la japonezi Natura geografică a ţării şi configuraţia terenului. Astfel pictura chineză nu imită realitatea. nu o copiază ci doar încearcă să o sugereze. nu descrie. Contemplarea florilor şi arta compoziţiei florale nu sunt pentru japonezi un simplu act estetic. copacii. nu marchează. Florile expuse trebuie să fie foarte puţine la număr (cel mult 3).să-şi acomodeze sensurile pe care caută să le comunice şi mijloacele de a se exprima pe sine după ordinea naturii. Apoi această compoziţie foloseşte şi ramuri verzi sau uscate. Un alt element esenţial al casei japonezului nobil era grădina. decenţă. nevoia lui de linişte şi echilibru interior. Arta ikebana se deosebeşte.

După Anaximandru primul vieţuitor s-ar fi format într-un mediu acvatic. Hera.personajelor. Importanţa lui Thales şi a celorlalţi filozofi ionieni constă în îndrăzneala lor de a fi crezut că gândirea poate reduce la un singur principiu infinita varietate a naturii. aşa cum natura şi florile au determinat gândirea şi filozofia chineză şi japoneză. Simonide. foc şi pământ fiind haosul. Nume marcante ale tragediei sunt: Arhiloh (din Paros. Anaxinandru etc. astfel că pentru prima dată în istoria filozofiei este eliminată intervenţia directă a divinităţii în procesul apariţiei şi evoluţiei vieţii. Esenţial este de reţinut că filozofii ionieni încearcă să găsească cât mai puţine principii (ideal ar fi fost doar unul) pe baza căruia să poată explica fenomenele şi schimbările din natură. Şcoala Ioniană S-a spus de multe ori că lumina – pură şi intensă în Grecia – a influenţat puternic viziunea grecilor asupra lumii.H. artei şi psihologiei poporului grec. acţiune. Alcmeon (sec. Astfel cei dintâi ce vor renunţa la o explicaţie mistico-religioasă vor fi „fisiologii” Şcolii Ioniene (cei ce studiază natura – physis).H. conflicte. sec.). scenele de masă şi individuale descrise. din vieţuitoarele acvatice. aer. Acest lucru va avea ulterior implicaţii şi influenţe în filozofia şi gândirea grecilor punându-şi amprenta decisiv asupra istoriei. operarea exclusiv în abstract prin selecţia fenomenelor semnificative ca operaţie de generalizare a observaţiei. Epoca arhaică aduce nu numai colonizările grecilor.). VI Î.) cu poezie spontană şi personală.) este considerat de Aristotel fondatorul filozofiei. Epiharm (sec. Religia populară este dominată de zeităţi cum ar fi: Zeus. VI-V î.). pasionale tipic mediteraneene. Aceştia s-au substituit într-un fel preoţilor şi suveranilor absoluţi abordând o mentalitate laică şi raţională. căutând originea. printr-o lungă evoluţie. sec. Gândirea ştiinţifică şi filozofică a secolului al VI-lea î. Gândirea ştiinţifică şi filozofică. Era adeptul ideii că omul putea ajunge să stăpânească natura „plină de zei”. Cu Thales şi urmaşii săi s-a constituit un nou stil de a gândi: stilul care încearcă să depăşească. Anaximandru (610-5540 î. Amacreon (sec.) reprezentant al şcolii ioniene va abstractiza superior concepţia lui Thales.H. că se va renunţa la vechile interpretări mistice şi se va da o explicaţie raţională a lumii şi fenomenelor vieţii sub lumina „clară” a soarelui mediteranean. Bachilide. VI-V î. sub acţiunea razelor soarelui. Arion (din Lesbos. VI î. lumina ţinea treze simţurile filozofilor îmbătându-le imaginaţia prin culorile calde. Din Mesopotamia şi Egipt şi-a adunat cunoştinţele de matematică şi astronomie ocupându-se de studiul forţei magnetice ce o punea în analogie cu calităţile ambrei.H. în nămol. Thales din Milet (624-546 î. condiţia şi raţiunea obiectelor şi fenomenelor. el a întocmit pentru prima dată în istorie o hartă geografică a lumii pentru uzul navigaţiilor şi o hartă a creierului ocupându-se de toate ştiinţele naturale existente la acea epocă. VII î. temperament pasional ce se exprimă prin satiră violentă împotriva atotputernicilor zilei. Hefaistos. detalii din viaţa cotidiană la acel nivel etc.H. Reprezentanţi ai şcolii Ioniene sunt Thales din Milet. Pindar şi Eschil. amorful din care se 14 .zeii oficiali ai statelor greceşti-ce erau concepuţi după modelul individului şi al familiei societăţii familiei aristocratice din epoca de apogeu a civilizaţiei miceniene. Ceea ce este unic şi remarcabil. Mitologia îi prezenta pe zeii Olimpului. Anaximandru a emis (anticipându-l pe Darwin) şi o ipoteză privind originea vieţii.H. Înzestrat cu o bogată imaginaţie ştiinţifică. impunând Grecia ca putere militară ci şi naşterea tragediei prin genul literar dramatic şi al spectacolului teatral. omul însuşi ar deriva. filozofiei. deci şi implicit să devină prin propriile-i puteri ale gândirii şi raţiunii cel puţin egal divinităţii. Apollo. Viziunea sculptorului este legată de claritatea conturului şi de un simţ al volumului corpurilor situate în spaţiu. să treacă dincolo de aparenţă nemijlocită a faptelor observate. Homer încerca sistematizări sau cauze eficiente apelând la zeităţile Olimpului.H. El consideră că elementul primar şi cauza materială a lucrurilor este apeironul care conţine în sine toate elementele: apă.). din peşti ce ulterior s-au adaptat condiţiilor terestre.H. au în comun faptul.

acesta fiind principiul ce organizează întreg Universul iar expresia supremă a „limitei” este numărul.H. asemenea unor particule materiale. astfel că fiecărui număr de la 1-10 îi va corespunde o anumită proprietate a Universului. iar.H.) va introduce în ştiinţa şi filozofia grecească un filon de gândire religioasă. dar întemniţat în corp şi contaminat de acesta cu impuritatea sa – instinctele. El a devenit repede legendar deoarece avea o putere mare de sugestie. De asemenea considera că sufletul va plăti păcatul impurităţii prin obligaţia absolută de a se reîncarna continuu chiar şi-n animale sau plante iar pentru a scăpa de această pedeapsă omul trebuie să ducă o viaţă de puritate.H. dorinţe frivole. Pentru viitorul ştiinţei este de o importanţă excepţională concepţia lui Pitagora despre matematică. cunoaşterea este un efort al creierului omenesc de a stăpâni natura. Parmenide dezvoltă filozofia fiinţei. este primul care afirma că senzaţia nu este identică cu cunoaşterea. Pitagora (580-500 î. juxtapuse formează figuri plane adică pătrate. memoria. să nu poarte podoabe. cunoaşterea. că actul cunoaşterii este elaborat în creier. el distingând între adevăr şi plăcere. cuvintele lui erau rostite ca sub inspiraţie divină. Pitagora considera că purificarea religioasă se îndeplineşte şi prin contemplarea numerelor. pretindea că el descinde din Apollo în urma unor succesive reîncarnări. exclusiv în procesele cunoaşterii. Pentru ei filozofia era ştiinţa ştiinţelor. meteorologiei. Gândirea orientală şi cea greacă până la Alcmenon (medic din Crotona) susţineau că nu creierul ci inima are rolul în procesele vitale. toate lucrurile se schimbă în foc şi focul în lucruri. Heraclit din Efes (sec. acest principiu este originea şi rezultatul unui continuu conflict al contrariilor exprimat prin metafora războiului fără de care Universul ar fi distrus şi totul ar dispare. Lenofan formează în 540 î. etc. Cei ce se ocupau de ştiinţă erau în primul rând filozofii cere considerau ştiinţa ca un domeniu în serviciul filosofiei. fiind omniprezentă şi putând fi percepută peste tot în Univers.) şi a fost de asemenea implicat în studiul astronomiei. gândirea ştiinţifică a grecilor nu şi-a delimitat domeniul faţă de cel al gândirii filosofice. văzută de el ca fiind forma fundamentală a ştiinţei şi va fi reluată de Platon şi continuată de anumite direcţii de gândire ştiinţifică.structurează toate lumile şi lucrurile prin opoziţia dintre stările lor de cald şi rece şi prin separarea lor din aperion. perceptibil de structurile noastre: aerul. Pentru Pitagora numărul poate fi reprezentat şi spaţial. Studiul armoniei muzicale le-a confirmat pitagoreicilor că numărul este codul şi norma întregii realităţi. Pitagora considera că omul trebuie să respecte „limita” adică măsura şi ordinea. din antichitate până azi. lumea este şi va fi un foc mare viu. nevoi materiale. între gândirea logică (raţională) şi gândirea empirică (cea care se serveşte de 15 . Al treilea mare filozof ionian a fost Anaximene (586-528 î. El considera că totul este în continuă schimbare. simplă receptare pasivă a realităţii. De reţinut este faptul că Alcmeon. cifra cinci simbolizează căsătoria. Gândirea ştiinţifică şi filozofică la Heraclit. astfel că legile numerelor urmează să fie considerate legi ale lucrurilor.H. naturii. să-şi cultive facultăţile sufleteşti: raţiunea. Parmenide şi Zemon din Elea Până la Socrate. Asemenea lui Thales. care sintetiza toate cunoştinţelor. prin puncte care. prima şcoală filozofică a antichităţii. Această teorie a numerelor era manevrată în mod mistic şi în sens magic. Heraclit consideră că legea fundamentală a lumii este transformarea. Totodată acest conflict generează şi armonia lumii creând un echilibru instabil. Cifra 10 era cifra sacră care reprezenta armonia Universului.) afirma existenţa focului care este în permanentă schimbare ca întregul univers. în care nimic nu rămâne imuabil. VI – sec. care ar fi un act pasiv. dreptunghiuri. Sufletul este nemuritor. el ia ca principiu originar şi universal element material. ai cărei reprezentanţă sunt: Parmenide şi discipolul său Zenon. să nu consume carnea animalelor. El afirma că divinitatea se identifică cu „sufletul lumii”. mistică. „Lucrurile sunt numere” spunea Pitagora. ceea ce a făcut ca speculaţiile lor să-i împiedice să le dea cuvenita atenţie cercetării actuale a fenomenelor lumii sensibile. V î.

H. Cei mai renumiţi dintre sofişti au fost Protagoras. este eternă şi imuabilă dar ea este şi indivizibilă – căci îşi păstrează în continuu şi calităţile. este neschimbată şi indivizibilă.). în care există numai prezent fără trecut şi viitor. indestructibile şi considera că nimic nu se naşte. Aceste patru rădăcini ale tuturor lucrurilor. aerul. de normele raţiunii. poezie. Fondatorul atomismului a fost Leucip din Milet iar continuatorul său. 460 î. Pentru a-l orienta pe om şi în lumea simţurilor filozoful expune o fizică a aparenţelor: cum îi par a fi lucrurile aparente celui ce le examinează. aveau cunoştinţe în multe domenii. timp imobil şi finit. un produs al acestor două elemente – focul şi pământul mai precis – caldul şi recele. arta militară.H. Parmenide consideră că temperamentul. focul şi pământul. El considera că atomul este compus din particule de materie în mişcare. a fost Democrit din Alsdera (n.H. El considera că în cercetarea ştiinţifică experienţa sensibilă trebuie să ţină seama şi de legile gândirii logice. pictură etc. fiinţelor şi fenomenelor sunt dominante şi guvernate de două forţe opuse: iubirea şi ura. fie a recelui şi că moartea n-ar fi decât rezultatul dispariţiei elementului cald.H. discuţia. El afirma că lumea este compusă din seminţe. Parmenide a conceput imaginea fiinţei ca sferă. iar ca mijloc – paradoxul. indestructibile. Fiinţa este ceea ce este. adică ceea ce este. tehnică. Democrit a concluzionat că procesul de apariţie. deosebindu-se între ele prin poziţie. sofiştii au făcut o importantă operă de cultură într-un mediu mai larg răspândind cultură. Raţiunea ne asigură că fiinţa. Atomii se mişcă în vid şi agregându-se între ei în moduri diferite – şi prin singura lege a hazardului – dau naştere la corpuri diferite. Gândirea sofistă şi filozofia Sofiştii sau „profesorii de înţelepciune”. cel care a sistematizat şi dezvoltat pe larg teoria atomistă. individul şi intelectul uman ca măsură a realului şi ca centru al interesului. fiind fundamentală pentru începuturile raţionalismului grec. complet şi perfect. caracterul. nici nu piere. Această concepţie se apropie de atomişti. etică.simţuri). literare. invariabile şi eterne ale lumii şi fenomenelor – apa. antiteza şi compoziţia strânsă şi frumoasă a discursului: un formalism verbal perfect. opoziţia ireductibilă dintre natură şi convenţie. dispariţie sau de schimbare a lucrurilor este determinat de mişcarea atomilor. Realitatea fizică este un amestec de două elemente în conflict. matematică. Ceea ce organiza şi punea în mişcare era spiritul. controversa. formă şi mărime dar identice sub raportul calităţii. filozofice. divizibile la infinit şi invizibile. Empedocle (490-430 î. Popularizând cunoştinţele ştiinţifice. Anoxagora (498-427 î. 489 î. Metoda folosită de ei pentru a convinge era critica permanentă. Temele lor predilecte erau: imposibilitatea cunoaşterii lucrurilor în esenţa lor. eterne. Georgias. ci se combină şi apoi se separă din nou. natura gândirii unui om sunt determinate de preponderenţa fie a caldului. Materiile pe care le predau sofiştii erau disciplinele socio-politice: constituţia şi administraţia statului.) a dezvoltat şi argumentat ideile despre unitatea şi imuabilitatea lumii. intelectuali. şi dădeau lecţii tinerilor contra plată. Prodicos şi Hippias. Democrit a fost filozof şi autor a peste 50 de tratate din cele mai diverse domenii: fizică. invizibile şi indivizibile din punct de vedere fizic (fiind prea dure). a căutat să combine noţiuni de fizică şi chimie cu biologie şi medicină. etica şi oratoria – arta succesului în viaţa societăţii. elemente materiale extrem de mici.mişcarea fiind atributul esenţial. Predominanţa iubirii determină ordinea şi armonia. . 16 . în timp ce predominanţa celeilalte creează haosul şi discordia.) a fost cel care a introdus cercetarea filozofică la Atena fiind profesorul lui Pericle. urmând cu orice preţ succesul în faţa publicului. Zeno (n. importanţa formei argumentării şi a limbajului. disputa. agricultură. fiind totdeauna egală cu sine însuşi oricât de repetat s-ar divide. multilaterali cultivaţi.) considera că toate lucrurile existente s-au născut şi continuă mereu să se nască din agregarea celor patru elemente fundamentale. Acest filozof a fost preocupat de definirea şi conceptualizarea atomului dat fiind faptul că avea cunoştinţe din toate domeniile. există din totdeauna.

Ceea ce trebuie să caute şi să descopere omul sunt în primul rând valorile etice şi raporturile lor cu actul cunoaşterii şi cu societatea. a avut ocazia să împingă la extrem scepticismul lui Protagoras formulând cunoscutele teze: 1.) născut într-o familie bogată. la el există o legătură intimă între virtute. îl fac urât. rezultă astfel că actul cunoaşterii este un act subiectiv. din faptul că ignoră căutarea binelui şi adevărului. Georgias (483-380 î. răul şi nedreptatea îl degradează. în ceea ce priveşte actul cunoaşterii. nimic nu există în sens obiectiv şi absolut decât ceea ce este în simţuri. în însăşi firea sa. Socrate (469-399 î. bine şi suflet. Socrate n-a scris nimic. care este ştiinţa despre bine şi adevăr. El concepea lucrurile doar ca simple fenomene percepute de om. Asemenea sofiştilor (cu toate că nu făcea parte dintre aceştia). universală şi eternă: Binele. imuabile. constă în efortul omului de a se studia pe sine spre a descoperi în propriul său suflet ceea ce este. iubirea şi buna înţelegere între oameni. ştiinţă.Protaggoras din Abdera (485-411 î. Socrate prefera dezbaterea unor probleme practice în locul unor probleme de ştiinţă susţinând că „virtutea este ştiinţă”. Fiinţă în dialogurile din epoca maturităţii. dacă ceva există acest lucru nu poate fi cunoscut în realitatea intimă. a fi drept înseamnă a-ţi domina impulsurile şi a-ţi impune o măsură a dorinţelor. Alţi sofişti ca Hippias şi Antifon au criticat legile şi convenţiile sociale. cu dorinţa.e.) ca ambasador la Atena. În ierarhia lumii ideilor. formele. Astfel el porneşte de la opoziţia dintre realitate şi cunoaştere. Binele înalţă sufletul sufletul. nefericit. tot ceea ce ştim din învăţătura sa reiese din relatările lui Platon şi Xenofan foarte adesea divergente. obiectiv. primul loc îl ocupă binele şi ideea de Bine. el practica metoda dialectică şi pentru el existau valori umane certe cărora însă nu le găsea un fundament raţional.n. a ajuns la o formă filozofică nouă de comunicare: dialogul.H. general valabil. 3. inferioară – în timp ce raţiunea îl conduce la cunoaşterea adevărată a realităţii. nemulţumit. Simţurile sunt lanţurile care îl leagă pe om de realitatea sensibilă. prototipurile. susţinând că o voce interioară îl împiedică de la acţiunile rele. omul fiind măsura tuturor lucrurilor. Binele constă în căutarea binelui la fel ca Adevărul. Pe de altă parte. Platon (427-347 î. În filozofia lui Platon. iar ideile reprezintă lumea situată în afara timpului şi spaţiului. epicurienilor şi stoicilor. dar îşi va expune şi propria-i doctrină despre Idei. Forţa care ne propulsează spre menţinerea acestor idei nobile este iubirea care în concepţia lui Platon se identifică cu pasiunea sufletului cu stimulul. ca virtutea sau binele. Învăţătura şi activitatea sa nonconformistă a trebuit să o plătească cu viaţa după ce a fost acuzat a fi de complicele tineretului prin învăţătura sa a fost condamnat la moarte şi silit să se sinucidă. Platon polemizează cu sofiştii şi ia apărarea doctrinei lui Socrate. Socrate înţelegea şi ilustra faptul că scopul omului nu este acumularea unui număr mare de cunoştinţe ci dragostea de înţelepciune – filozofia. Siracuza. deci poate fi învăţată de oameni. Doctrina platonică despre idei stă la baza teoriei şi a eticii lui Platon. iar căutarea acestora va da naştere comportamentelor juste şi virtuoase. 2. considerându-le abateri de la ordinea naturală. Ideile sunt modelele. nereprezentând un adevăr absolut. Se poate remarca faptul că sofiştii au deschis drumul altor şcoli filozofice cum ar fi cele ale: scepticilor.H. cunoaşterea lucrului nu poate fi comunicată altcuiva. eterne ale tuturor fiinţelor şi lucrurilor existente în lume şi chiar a unor concepte abstracte. ordine care impune respectarea zeilor şi a bătrânilor. dintre opinie comună şi ştiinţă şi dintre simţuri şi raţiune.H. el afirmând că singurul lucru pe care îl ştie cu certitudine este că nu ştie nimic. De aici derivă scepticismul lui Socrate. a trăit în preajma lui Socrate până la moartea acestuia şi a călătorit în Egipt. dintre aparenţă şi esenţă. cu 17 . primordiale.). Astfel. iar ştiinţa practicării acestor comportamente este o virtute. dacă poate fi cunoscut. Astfel.) a enunţat conceptul modern de pedeapsă ca mijloc social preventiv de intimidare a celorlalţi şi nu de răzbunare. căci limbajul nu poate exprima şi comunica decât ce este exterior nouă. Fericirea constă numai în cunoaşterea virtuţii iar nedreptatea şi săvârşirea răului este ca o boală pentru suflet. de aceea e mai bine să înduri o nedreptate decât să faci un rău. Pornind de la metoda maieutică a maestrului său. Prin maxima scrisă pe frontispiciul templului de la Delfi: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”. Această virtute. Socrate spunea de multe ori – „Nimeni nu face rău voit” – ci din neştiinţă. cinicilor.

Pe lângă cele cinci simţuri el concepe şi un organ de simţ comun. dar scopul ce 18 . În timp ce simţurile nu pot depăşi limitele percepţiei. frumosul. şi-a concentrat atenţia mai mult pe lumea imediată şi disponibilă decât pe cea abstractă a formelor. Cauzele devenirii sunt: cauza eficientă – cea care iniţializează mişcarea şi cauza finală adică ţelul spre care se îndreaptă. Aristotel a rămas printre primii oameni de ştiinţă ai tuturor timpurilor. actul cunoaşterii porneşte de la senzaţie. Dar în acelaşi timp poate fi considerat tatăl zoologiei întrucât a fost primul om care s-a ocupat de colecţionarea şi clasificarea diferitelor specii. Conceptul de cauză finală. purificator al sufletului. A adus contribuţii originale în filosofia politică. În primul rând consideră omul o creatură a acestei lumi mai mult decât o facea Platon. Între simţuri şi raţiune există o relaţie de continuitate. Acest lucru este cu atât mai impresionant cu cât este mai greu de realizat în zilele noastre. în şcoli. raţiunea depăşind percepţia ajunge la concept. dreptatea. Aristotel era interesat de trăsăturile particulare şi de faptele experimentate prin intermediul simţurilor. Pe Aristotel l-a pasionat şi biologia şi formulează conceptul de organ. un loc important îl ocupă şi evoluţia.) Discipol al lui Platon timp de 20 de ani. valori ce generează în om acţiuni bune. În legătură cu activitatea. stabileşte principiul corelaţiilor dintre organe. O a doua trăsătură a gândirii aristotelice este calitatea de a fi înţeleasă uşor. Pentru Aristotel lumea ideilor nu poate fi separată de lumea fiinţelor şi obiectelor concrete. care distinge între percepţiile unor simţuri diferite (de exemplu un sunet de o culoare). orice activitate are un scop. drepte. În gândirea aristotelică. Activităţile intelectuale şi realizările lui Aristotel au depăşit subiectele care îi preocupau pe oamenii de ştiinţă în acea vreme. O altă trăsătura a gândirii aristotelice este întâlnită în sublinierea importanţei înţelegerii cauzelor. şi de opinii care sunt tot produse ale imaginaţiei dar întărite de o credinţă fermă în realitatea lor. Aristotel considera sufletul ca fiind în parte o formă a organismului fizic (prin funcţia sa vegetativă şi prin cea senzitivă). încercă să stabilească motive. printr-un proces de abstractizare.atracţia exercitată de amintirea acestor valori ideale. scopul însuşi al mişcării. sunt scopuri urmărite în vederea altor scopuri. Aristotel consideră că poate fi acţiune care îşi cere scopul în sine însuşi sau poate fi producţie în vederea realizării unui bun. „Părţi ale animalelor” şi „Generaţia animalelor”. cum sunt binele. era la curent cu practicile medicale ale timpului său. Matematica. iar observaţiile sale psihologice depăşeau câteodată cunoştinţele vremii sale. După el. apoi maestru a lui Alexandru Macedon va sintetiza în operele sale întreaga gândire a filozofiei şi ştiinţei greceşti dar şi a întregii lumi antice. scopuri şi finaluri datorită cărora există lucrurile în lume. al devenirii. Prin lucrarea sa „Tratat despre suflet”. ilustrându-le în cărţile sale: „Cercetare asupra animalelor”. El a subliniat că există o direcţie în natura şi că direcţia este spre un motiv. unui obiect chiar şi artistic. al condiţionării reciproce. sunt cursuri de logică aristoteliană. Aristotel (384-322 î. iar logica predată astăzi. Deşi a rămas fidel unor trăsături ale raţionalismului platonian. În consecinţă. Astfel senzaţia este primă treaptă a cunoaşterii. el fondează anatomia comparată. fără de care raţiunea nu poate ajunge la nici o cunoaştere obiectivă. frumoase. în metafizică şi axiologie. Totuşi s-au remarcat trăsături generale ale gândirii aristotelice. Totodată a fundamentat un sistem de deducţie logica. astronomia şi fizica vremii sale ii erau familiare şi a avut numeroase contribuţii în domeniul ştiinţelor exacte. şi embriologia. În clasificarea sistemică şi în observaţiile pe carele face comparând diferitele animale pe care le-a disecat. Aristotel operează şi a doua distincţie între cele două aspecte inerente ale unui obiect: potenţialitate şi act. în parte a intelectului (prin funcţia intelectivă a sufletului raţional). pentru care Aristotel a fost criticat sever. Aristotel a fost un empirist. la primele ore. Mişcarea. adevărul.H. devenirea nu este altceva decât trecerea de la potenţialitate la act. Iubirea este deci un exerciţiu etic. Aristotel a respins ideea conform căreia universul este iraţional şi haotic. când dispunem de o tehnică mult mai avansată. Aristotel consideră că imaginaţia produce imagini independent de percepţii.

trebuie urmărit pentru el însuşi este binele care procură fericirea. 19 . ambele rele. a artei. a prieteniei – cu alte cuvinte virtutea. a prudenţei. iar supremul bine totodată şi datoria specifică fiecărui om este exercitarea raţiunii.Virtutea lui Aristotel înseamnă alegerea şi urmarea căii de mijloc între două extreme dăunătoare. a înţelepciunii. adică practicarea ştiinţei. El consideră că omul nu poate atinge forma superioară a virtuţii decât în cadrul societăţii iar omul nu poate fi cunoscut şi definit decât în cadrul şi în funcţie de interesele societăţii căci omul este prin definiţie o fiinţă socială-zoon politikon.

cosmeticele.2.3. şi până în 476 d. Prezentarea premiselor psihologiei în Evul Mediu.H. de la începuturile obscure din sec VII î. dar au făcut puţine pentru a încerca să dezvolte această ştiinţă. iar în sud cuprindea teritoriile din nordul Africii şi pe cele din sudul Egiptului. Prezentarea contribuţiei culturii şi civilizaţiei romane la dezvoltarea gândirii psihologice. bijuteriile şi muzica fuseseră împrumutate de la greci şi deveniseră parte din viaţa romanilor. Dar nu trebuia căutat nici printre liderii militari.H.. În nord. Climatul intelectual fertil necesar spiritului ştiintific nu trebuia căutat printre masele dependente de aceste jocuri. În momentul sau de apogeu. Abundenţa de sărbători oferea oportunitatea de a lua parte la jocurile şi spectacolele de circ care au degenerat în acele spectacole pentru care a rămas faimos atâta timp Imperiul Roman. când ultimul împărat roman a fost înlăturat. Perioada romană ca trecere la cultura evului mediu 3. Roma a devenit un imperiu puternic ce părea invincibil. economici sau ai justiţiei. paradoxal la prăbuşirea imperiului.H. dar aceste succese au avut preţul lor. surprizei şi încântării populaţiei însetate de sânge. probabil din cauza expunerii Italiei cutremurelor si erupţiilor vulcanice. gândirea romana era împrumutata de la cea grecească. Evul mediu. EXPUNERE: 3. Medicina a înflorit din motivul practic de a menţine funcţională o maşinărie militară eficientă. Interesul pentru căutarea şi cercetarea proceselor naturale se manifesta foarte puţin într-o societate ce punea accentul pe lucrurile practice.epigon al tradiţiei clasice cultivate în antichitate 3. Apariţia psihologiei Obiective: 1. 20 . Se întindea de la ţărmurile vestice ale Spaniei şi până în Golful Persic. dar aceştia erau în minoritate. lucru din cauza căruia Roma nu a dat mulţi oameni de ştiinţă. Animalele sălbatice importate din Africa. hainele exotice. cuprindea teritoriul care astăzi aparţine Angliei.1.. Cu toate acestea. Imperiul Roman cuprindea toate statele din zona Mării Mediterane. economiei şi oamenilor acestor ţări. înotul şi exerciţiile erau frecvente. Dar să examinăm unele aspecte ale medicinii romane pentru că în cadrul ei întâlnim şi aspecte psihologice. Intre biserică şi ştiinţă. romanii erau totuşi interesaţi de geologie. iar săpunurile. De aceea. sclavii şi gladiatorii profesionişti erau puşi să se lupte in diferite bătălii ce aveau ca scop stârnirea socului. Interesul pentru stele era motivat de astrologie. Începuturile unei republici Romane organizate se află la începutul sec V î. iar până în anul 100 d. Cucerirea numeroaselor teritorii a însemnat o preluare a materialelor. Câţiva dintre oamenii civilizaţi ai Romei au încercat să condamne măcelărirea animalelor. succesul Romei a contribuit. 2.UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3 PERIOADA ROMANA SI EVUL MEDIU Conţinuturi: 3.H. Băile.1 PERIOADA ROMANĂ CA TRECERE LA CULTURA EVULUI MEDIU Ceea ce istoricii numesc perioada romana se întinde de-a lungul a zece secole. Această expansiune s-a datorat faimoaselor succese militare ale Romei. Romanii s-au folosit în mod ingenios de geometrie în arhitectură.

unei mişcări a atomilor care formează spiritul. care se relaxau in atmosfera de calm şi linişte. muzicii. În canonica lui Epicur este cuprinsă teoria cunoaşterii şi o parte a psihologiei şi stabileşte bazele inducţiei şi principiile cunoaşterii. Mişcările membrelor se considerau a fi produse datorită unui stimul extern.H. consiliu. aparent. dar atunci când operaţiile sau tratamentele lor dădeau greş. Un templu închinat lui Asclepios. s-a dovedit a fi popular printre romani. romanii deveneau suspicioşi si chiar paranoici. construit în sec III î. dar tratamentele psihologice şi leacurile miraculoase abundau şi ele. a căror apariţie a fost determinată de hazard şi ulterior anumite afinităţi.Medicina timpurie romană era plină de superstiţii. In general. De-a lungul vieţii. ordine şi greutate a atomilor. Punctul de plecare în psihologie e cel biologic: omul ca şi animalul caută plăcerea şi evită durerea. care sunt pentru corp ceea ce este vântul şi pânzele pentru corabie. ele determină o reacţie. Se ştia că filozofii antichităţii considerau că arterele sunt pline cu aer şi că serveau la comunicarea mişcării. Împortant6 de precizat este că Epicur considera că formarea organelor din corp nu se datoreşte vreunei cauze finale. sunt şi gândesc. a fost primul care a dat atenţie tulburărilor mintale. Epicur consideră că izvorul întregii vieţi psihice este starea emotivă – durere sau plăcere şi senzaţia reprezentativă. astfel că o anumită dispoziţie a materiei care face posibile anumite mişcări. o voinţă însoţită de reprezentarea obiectelor percepute. mirosurile prin nări. dezvoltate ulterior au făcut ca organele de simţ să se specializeze fiecare în perceperea unor categorii de senzaţii. ne informează şi despre faptul că ele pot descompune şi materia lor e divizibilă. una prea buna. că lumea este de natură materială fiind compusă din atomi şi că scopul vieţii e plăcerea. care ne informează despre existenţa obiectelor materiale. dispoziţii. Chirurgia era practicata la început de bărbieri. băii şi exerciţiilor fizice. agregări. Epicurienii considerau că orice cunoaştere derivă din simţuri. e evidenţa însăşi. de senzaţie şi chiar de mişcare vitală cum ar fi plantele. deoarece aceste efluvii păstrează raporturile dintre obiecte şi calităţile lor. Senzaţia şi gândirea amândouă funcţiuni ale sufletului nu pot subzista în afara unui corp înzestrat cu anumite proprietăţi şi având o formă animală. De aceea Lucreţiu a afirmat că trupul omului e mişcat de suflet şi de aer. Lucreţiu considera că văzul şi pipăitul reduc la certitudine iar senzaţia e întotdeauna adevărată. lipsite de suflet. Când anumite imagini din lumea exterioară pătrund în animus. El a făcut diferenţa dintre delir şi halucinaţii şi susţinea că tratamentul pentru bolile mintale trebuia să fie unul plăcut. Epicur defineşte vidul ca materie intangibilă dar care explică existenţa corpurilor separate şi distincte. Relaţia dintre medicina greaca si romana nu era. duc la apariţia fenomenelor psihice. Senzaţiile noastre. Astfel senzaţia este la originea cunoaşterii şi se datoreşte unor efluvii care pornesc de la suprafaţa corpurilor şi care cuprind în ele aceeaşi figură şi înfăţişare ca şi corpurile din care provin. sufletul fiind ca un fel de organ al corpului. Plăcerea e de ordin fiziologic legată de viscere iar funcţia fundamentală a organismului e nutriţia legată de stomac. ochii nu au fost creaţi ca să vadă şi urechile să audă. ratio) sunt strâns legate între ele. Perceperea noastră oglindeşte perfect realitatea. Se consideră că ea se datoreşte ca şi gândirea. Cele două părţi ale sufletului – anima (sufletul vegetativ) şi fenomenele psihice (animus. o dorinţă. gustul prin limbă şi perceperea tactilă prin piele. 21 . Ca si Hippocrate credea puternic în folosirea regimului. de prizonierii din alte tari sau de doctori nu foarte buni. Animalele trăiesc. Totodată el demonstrează că există în natură vieţuitoare lipsite de raţiune. mişcare determinată din afară deoarece nimic nu provine din natura subiectului: sunetul se introduce prin urechi. ele au suflet ca şi oamenii. pentru că spiritul său a găsit la dispoziţia sa organe pentru văz şi auz. el a atras numeroşi pacienţi şi elevi. Epicur şi Lucreţiu Filozofia lui Epicur reprezintă empirismul antichităţii întrunind relativismul subiectiv al sofiştilor cu ontologia materialistă a lui Democrit şi cu hedonismul lui Aristip din Cirena. grecii erau pregătiţi mult mai bine. masajului. iar funcţiunea e posterioară organului şi omul vede şi aude pentru că are ochi şi urechi. Un medic grec pe nume Asclepios ce practica in Roma.

josnicia. avariţia. Şi el ca şi Epicur considera că sufletul e compus şi el din atomi „fini. Singurul lucru de care trebuie să se ţină seama este faptul că tehnica nu este totdeauna o activitate de aplicare conştient-practică a unor cercetări teoretice. În acelaşi timp apare şi frica şi o revenire a stării de durere ca şi speranţa că ea nu se va mai întoarce şi grija ce pluteşte între frică şi speranţă. ştiinţa e un mijloc pentru a ajunge la fericire. rotunzi şi mobili” care se risipesc odată cu dezagregarea corpului. El consideră că atunci când obţinem sănătatea trupească şi calmul sufletesc suntem feriţi de dorinţe şi pasiuni cât şi de riscul durerii. astfel cum se risipeşte o aromă fără ca substanţa mirositoare să piardă din greutate. prin faptul că primii au stabilit principiile metodei ştiinţifice. având grijă şi limitându-se doar ca. creştinizându-le. la o autoritate – la care simţea nevoia să facă apel. Astfel oamenii Evului Mediu ştiau că sunt moştenitorii unui trecut pe care nu-l refuză ci dimpotrivă vor să-l adopte.Etica lui Epicur este o adevărată psihologie a afectivităţii. Ovidiu era autorul antic cel mai citit. să le cenzureze sau să le corecteze înainte de a şi le asimila. ca şi cum religia ne tulbură cu facultăţile ei. Horaţiu. Toma d’Aquino Un alt exemplu mai concludent este faptul că în secolul al XII-lea. sub presiunea mentalităţii generale. un prilej de delectare a spiritului şi un sprijin intelectual şi moral. ştiinţa este duşmanul neîmpăcat al religiei. Autorii timpului îi interpretează în sens creştin şi pe alţi scriitori şi filozofi păgâni cum ar fi: Cicero. Astfel se putea spune ca mulţi teoreticieni consideră că punctul de plecare al activităţii ştiinţifice ar fi empiria. ambiţia ce provine din preţul exagerat pe care-l acordăm vieţii. ea constituind un izvor bogat de cunoştinţe. Un rol important în perioada medievală l-a avut Biserica deoarece tendinţa clasică din antichitate nu putea fi receptată decât în cadrele mentale ale spiritualităţii creştine. Cel mai mare grad de plăcere se obţine prin suprimarea durerii iar când simţim o durere se nasc două sentimente: aversiunea pentru cauza care a provocat suferinţa şi dorinţa de a stabili starea anterioară de care ne-a îndepărtat suferinţa. Astfel că Biserica nu putea face abstracţie şi nu se putea desprinde de forţa tradiţiilor antice. să şi le acomodeze. mai admirat şi mai ales imitat de poeţi încât nu arareori versurile imitatorilor se credeau că sunt versuri luate din Metamorfoze. Ei nutresc pentru Antichitate acelaşi aspect ca oamenii Renaşterii. 3. astfel că el susţinea că tendinţa înnăscută a oricărei vieţuitoare înzestrată cu simţire e să caute plăcerea atât a simţurilor cât şi cea intelectuală procurată de ştiinţă şi prietenie. Lucreţiu considera că frica de moarte e la originea tuturor pasiunilor rele cum ar fi: invidia. dimpotrivă o apropiere. Vergiliu etc. Antichitatea dădea omului şi sentimentul unei continuităţi a istoriei şi a unei apartenenţe la o tradiţie. că o invenţie este foarte adesea rezultatul unei activităţi bazate pe experienţă. Din punt de vedere al ştiinţelor teoretice şi ştiinţelor aplicate contribuţia occidentalilor la dezvoltarea ştiinţei a fost – cum s-a subliniat mai organică decât cea a arabilor. fără o ulterioară prelucrare teoretică a acestor date şi mai ales fără a porni de la datele teoretice. pe încercări repetate. 22 . astfel că Lucreţiu are intuiţia „pragului senzaţiei” când vorbeşte despre exerciţiile din afară care. Robert Grosseteste a stabilit principiul reducţiei şi deducţiei cu aceeaşi claritate ca şi Newton dar cu toate acestea nu a existat o separare între teoretic şi tehnic ci. Senzaţiile reflectă realitatea obiectivă şi ne informează asupra propriilor lucruri.2 Evul mediu – epigon al tradiţiei clasice cultivate în antichitate Cultura Antichităţii n-a fost uitată în tot cursul Evului Mediu. când depăşesc o anumită intensitate dau o „tremurare iniţială” a atomilor psihici ce sunt amestecaţi cu atomii corporali. Pentru Epicur cât şi pentru Lucreţiu. limitate la datele simţurilor.

liturghia şi formarea cântărilor. fiind apoi tăiată sub formă de lentilă. la odihnă. Astfel a fost reluată problema cunoaşterii şi Guillaume subliniind în tratatul său „Despre suflet” subliniază triplul obiect al cunoaşterii: lumea exterioară (asupra cărora ne informează simţurile şi inteligenţa.ochelarii – s-a datorat în primul rând progresului continuu al fabricării sticlei dar şi observaţiei meşterului sticlar că avea proprietatea de a mări. genuri. înseamnă că valoarea raţiunii este salvată întrucât conceptele sunt într-adevăr. era în acelaşi timp şi arta cântului bisericesc. rezultate ale unei operaţiuni mentale. la iubirea şi contemplarea divinităţii. Adevărata realitate era exprimată de „universalii”. intelectul). În epoca Renaşterii. scholasticus. o calitate – dar concrete? Această întrebare avea o importanţă fundamentală atât pentru gnoseologi cât şi pentru metafizică deoarece dacă se admitea că adevărate realitate este constituită din concepte (categorii. a cărui existenţă şi proprietăţi esenţiale conştiinţa le percepe direct şi primele principii demonstrate: principiul contradicţiei şi altele. 3. Bonaventura (1486-1552) situează în centrul gândirii sale cercetarea şi „calea inimii” – căutarea afectivă a lui Dumnezeu. Înţelepciunea este calea de a descoperi în noi prezenţa divinităţii. o fiinţă.3 Între biserică şi ştiinţă şi apariţia psihologiei Aurelius Augustin (340-430) a fost personalitate dominantă a bisericii occidentale.Medicina este ştiinţa prin excelenţă bivalentă – teoretică şi practică. Faptul dominant care a revoluţionat gândirea filozofică a secolului al XVI-lea şi a pregătit terenul pentru afirmarea psihologiei a fost reactualizarea aristotelismului. să sterilizeze sau să anuleze originalitatea diferiţilor săi reprezentanţi în parte. specii) din „universalie”. termenul va căpăta un sens peiorativ. concepută – influenţa platonică este evidentă – ca o înălţare a sufletului spre divinitate. astfel că scolastica este o sinteză formată în perioada cuprinsă între secolele IX şi XV la constituirea cărora au participat marea majoritate a filozofilor timpului. Întreaga sa filozofie este o încercare de a concilia platonismul cu doctrina creştină şi de subordonare a filozofiei faţă de credinţă. Pentru aceasta el va indica două căi: conduita morală a omului şi ordonarea studiilor necesare contemplării divinităţii. de specii de concepte universale sau este constituită din fiinţe. iluminându-ne şi angajându-ne întreaga fiinţă: înţelegerea. fără ca unitatea de sistem. scolastic. interesând în mod direct. Scolastica în evul mediu Filozofia medievală însumează o mulţime de alte sisteme divergente. Căutarea înţelepciunii va prezenta două aspecte: unul moral şi altul intelectual la care se adaugă şi unul religios: rugăciunea. şi a cărei doctrină a dominat filozofia medievală până la Toma d’ Aquino. Scopul filozofiei este după Augustin. Însăşi muzica. implorându-i graţia. voinţa şi iubirea astfel că numai iluminarea divină va face omul să poată ajunge la adevăr. sufletul. de genuri. studiul considerat a face parte integrantă din domeniul matematicii. În Evul Mediu timpuriu. pe care va căuta să o justifice şi să o consolideze. studiul intervalelor. al armoniei. Toma d’Aquino şi apariţia psihologiei 23 . prezenţa care intervine activ în conştiinţa noastră. devenind sinonim cu „sofist”. teologul ce a avut rolul decisiv în construirea dogmaticii catolice. era magistratul ce conducea o şcoală în care se predau cele şapte arte liberale. al raporturilor dintre sunete. Între temele favorite disputate de către magistrii de logică şi dialectică din sec. la ceea ce nu-l pot ajuta facultăţile intelectului: la repaos. obiecte sau însuşiri individuale? Aceasta era controversa ce străbătea filozofia acelor timpuri: conceptul poate indica un obiect. practic. Una din invenţiile de cea mai mare importanţă asupra condiţiilor create cercetării ştiinţifice . Pornind dinspre lumea lucrurilor sensibile („urmele”lui Dumnezeu”) înspre interior – spre sufletul omului şi urcând spre transcendent (spre Fiinţa şi Binele Suprem) acest itinerar îl aduce pe om la ceea ce acesta aspiră. atingerea înţelepciunii şi procurarea stării de beatitudine. al XI a fost „problema universaliilor”.

maladiile mentale. neputând fi cunoscută decât indirect prin analogie cu experienţa sensibilă iar lumea supranaturală. din materie şi formă şi nu este un prizonier al corpului ci. pasiunile. Scrierile lui însumează peste 1000 de pagini. Buna funcţionare a organismului. însă nu cad în gol. ci un produs natural firesc al activităţii simţurilor exterioare şi al acelui simţ interior care este „conştiinţa de sine”. la facultăţii „animale” sau psihice. lumea suprasensibilă. limfa. de un centru senzorial comun ce coordonează senzaţiile şi percepţiile şi le transformă în idei. iar ca suflet raţional. Principiul vital pătrunde în corpul uman (sau animal) odată cu hrana şi cu aerul respirat în plămâni. locomotoare şi intelectuală – facultatea de a cugeta. creştere şi reproducere). sediul sistemului nervos central. Ca suflet vegetativ este legat de hrană. „el are nevoie de imagini produse de senzaţii. Potrivit sistemului său fiziologic. Printre paginile sale cele mai remarcabile sunt cele în care Toma d’Aquinodiscută probleme de psihologie. până în secolul al XVII-lea. pământului şi focului şi fiecare predomină într-un anumit timp: sângele – primăvara. Pentru anatomia umană. preluând astfel teoria de la Aristotel. organul de origine al căldurii vitale. dar fără a mai avea o personalitate proprie deoarece după moartea fizică a corpului sufletul nu mai poate nici simţi şi nici gândi. apetitivă (prin care se doreşte sau se vrea ceva). percepţiile senzoriale. bila galbenă-vara. Medicii medievali au adaptat teoria filozofică galenică a celor trei mari sisteme. Omul este compus din corp şi suflet. În centrul filozofiei lui Toma d’Aquino stă problema divinităţii. Starea de sănătate sau de boală este condiţionată de echilibrul sau dezechilibrul dintre umori. Aceste concepte şi idei au fost susţinute de descoperirile în biologia umană începând cu secolul al XIII-lea. Totuşi el considera că sufletul raţional era insuflat de Dumnezeu. În concepţia sa orice organism viu se mişcă prin forţa sa proprie interioară.Toma d’Aquino (1225-1274) a fost numit adesea „prinţul filozofiei scolastice” impunând doctrina cea mai complexă şi coerentă cu o mare influenţă în Evul Mediu (şi în lumea catolică. dimpotrivă sufletul este energia care dă viaţă şi care este localizat în toate părţile corpului. ele sunt primite de o structură complexă. era sediul sistemului arterial care servea „facultatea vitală” dirijând circulaţia sistemului venos (prin vene) şi a celui arterial (prin artere). inima. bila neagră-toamna. limfa-iarna. funcţiile vitale erau atribuite celor trei spirite – animal. Toma d’Aquino considera că sufletul are cinci facultăţi: vegetativă (de alimentaţie. inimă şi ficat. Centrul sistemului nervos era pentru el creierul (iar nu inima cum credea Aristotel). bila neagră şi bila galbenă. 24 . sau compuse cu ajutorul acestora”. în cadrul cărora ficatul era centrul sistemului venos şi al facultăţilor naturale vegetative legate de alimentaţie. ca suflet senzitiv depinde de simţuri şi de senzaţii. temperamentul are o bază fiziologică. Acestea corespund celor patru elemente – în aceeaşi ordine: aerului. Astfel. această forţă formativă este sufletul. vital şi natural – localizate respectiv în creier. apei. teoria fiziologică a lui Galenus. până azi) este creatorul primului sistem filozofic original de amploare apărut în lumea Occidentului creştin. Toma d’Aquinoera ferm convins că aptitudinile intelectuale şi sensibilitatea morală depind de sănătatea corpului şi mai mult decât visele. ci chiar şi mult mai târziu. Acest tip de cunoaştere se limitează la obiectele lumii sensibile. considera că era determinată şi de cele patru „umori” – sângele. şi creierul. care dă existenţa unui organism. Temperamentul individului este determinat de predominanţa uneia sau alteia din umori. cu semnificaţia atribuită organelor şi cu legături anatomice dintre ele a dominat gândirea ştiinţifică europeană nu numai în tot Evul Mediu. senzoriale. ca pe o „tablă ştearsă” – tabula rasa. senzitivă. Orice cunoaştere îşi are sursa în simţuri. sursa preferată a cercetărilor medievale era Galenus ale cărui idei se bazau pe disecţii umane şi animale. metafizică. Cunoaşterea pentru Toma d’Aquinonu este o „lumină divină” receptată de om. Sufletul este acea energie spirituală care supravieţuieşte şi după moartea fizică. pe nimic. necorporală. în care se situează Dumnezeu nu putea fi cunoscută decât prin revelaţia divină. cu explicaţia funcţiilor fiziologice.

25 .

4. Michel de Montagne si psihologia motivaţiei şi afectivităţii(noua psihologie) Obiective: 1.Anergot. Reîntoarcerea la spiritul filozofiei Antichităţii. de „barbarie” medievală.1. Descoperitor de noi drumuri şi noi alianţe. cultura s-a 26 . este deschis la o viaţă activă. Actul pur. Prezentarea contribuţiei lui Montagne la întemeierea unei noi psihologii Precerinţe: Nu este cazul Expunere: 4. radical diferit de predecesorii săi medievali.1 Renasterea si iluminismul ca mişcare globala in ştiinta economie si drept Renaşterea s-a lansat în secolul al XIV-lea în Italia. un propagator al păcii ca Erastnus din Rotterdam etc.3. filozoful este totodată cel ce învingea bariere sau căi predeterminate. Spre deosebire de toţi aceştia. economie. G. primul care formulează conceptul de „timpuri întunecate” – tenebre. care este profund interesat de lumea morală şi politică. umaniştii germani. Fiinţa supremă nu poate fi gândită. Cl. Prezentarea contribuţiei lui Leonardo da Vinci 3. Augustin a fost ultimul dintre gânditorii lumii vechi. Prezentarea contribuţiei renaşterii şi iluminismului la dezvoltarea ideilor psihologice 2. Fr. Creştinismul a absorbit doctrina neoplatonică în ce priveşte fiinţa divină şi revelaţia astfel că cunoaşterea sufletului va fi mai importantă decât cunoaşterea lumii fizice. Renaşterea şi iluminismul ca mişcare globală în ştiinţă. Bude. de om şi existenţa lui. este un neliniştit cercetător şi experimentator în orice domeniu al realităţii cum ar fi Leonardo da Vinci. Apoi în secolul al XVI-lea umaniştii francezi (J. Leonardo da Vinci: intre legenda si mit 4. Reprezentanţi marcanţi ai filozofiei. ci a gândi înseamnă a condiţiona. Se ştia că în antichitate Platon şi Aristotel militaseră pentru plenitudinea existenţei. literaturii şi psihologiei renascentiste 4. Apoi Boccacio este cel dintâi care defineşte noua eră culturală atribuindu-i meritul restaurării literelor şi artelor după o lungă perioadă de uitare. Filozoful nu mai este acum un magistru de şcoală. nu pot nega valoarea istorică şi culturală a Evului Mediu deoarece pentru ei este perioada eroică a neamului germanic. Roblais) vor relua teza contrastului dintre tenebrele medievale şi noua epocă de renaştere a literelor – termenul fiind folosit mai frecvent în Franţa decât în Italia. studiul pasionat şi influenţa filozofilor greci şi romani au creat în epoca Renaşterii un tip nou de filozof. prin critica Evului Mediu de către Parteca. profesor reputat al universităţii ci este esenţialmente un spirit critic. drept 4.UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4 RENASTEREA SI ILUMINISMUL Conţinuturi: 4. Marot. Binele. în fond el este – omul universal al Renaşterii.2. Gândirea pură şi Existenţa. De reţinut este faptul că termenul de Renaştere vine din italiană – renascita – şi înseamnă renaştere fiind folosit pentru prima dată de autorul italian Giorgio Vasari (1550) în istoria artei. deoarece în frământările care au urmat prăbuşirii lumii romane. a limita oricât de generală sau abstractă ar fi noţiunea – Unul.

Studiile anatomiştilor erau bineînteles completate de interesele anatomice ale artiştilor. filozofi. jurişti. Târziu în Renaştere. Odată cu destrămarea orânduirii feudale şi creşterea forţelor de producţie. Andreas Velasius a publicat clasicul sau “ Materialul corpului uman”. descoperirea Americii. Interesant este însă înţelegerea mecanismului mental care determina asemenea concepţii şi practici stranii. In timpul secolului al XVI-lea au fost publicate descripţii mult mai detaliate si precise ale plantelor si multor specii de animale. concepţia heliocentrică. astfel că interveneau mecanisme mentale şi motivaţii de ordin religios. tehnologii. Prin Umanism se afirmă acum dreptul omului la fericire aici pe pământ şi credinţa în puterile nelimitate ale raţiunii omeneşti. noua astronomie a fost introdusă o data cu publicarea postuma a clasicului “ De revolutionibus oribum coelestium “ ( “Revoluţia sferelor cereşti”) de Nicholas Copernicus ( 1473-1543). în opoziţie cu concepţia ascetică şi clericală din timpul feudalităţii. întocmirea de hărţi a fost redefinită ca activitate ştiintifică. Gândirea eliberată din cătuşele teologiei şi scolasticii face ca ştiinţele naturii să realizeze mari progrese şi astfel secolul al XV-lea cunoaşte mari descoperiri: tiparul. Alţi anatomişti precum Gabrielo Fallopio (1522-1562). În Renaşterea timpurie – secolele XIV şi XV – ideile umaniste străbat opera lui Boccacio şi Lorento Valla recomandând voluptatea. un măgar ce a intrat în biserică şi a băut aghiasmă era condamnat la moarte prin foc. Formele patologice ale practicii proceselor intentate animalelor se extind în această perioadă şi asupra insectelor sau a micilor animale dăunătoare care majoritatea în urma procedurilor judiciare aplicate erau exterminate şi excomunicate chiar ceea ce în zilele noastre este greu de imaginat. De remarcat era faptul că la acea vreme popoare întregi credeau în licautropie (posibilitatea transformării oamenilor în vârcolaci şi se înregistrau foarte multe procese intentate animalelor – „drama devorării unui copil de către un porc ucigaş”. In timpul Renaşterii. Bartolomeo Eustachio (1524-1571) şi Michael Servetus (1511-1553) şi-au adus de asemenea contributiile semnificative la ştiinta anatomica. 4. în 1543. un amestec care 27 .2 Reprezentanţi marcanţi ai filozofiei. scriitori. literaturii si psihologiei renascentine Renaşterea este o perioada remarcabila in special in ceea ce priveşte noile descoperiri care au rezultat din studiile empirice. un text de anatomie care se baza pe disecţii ale corpului uman. Spiritul empiric regăsit anterior la greci si la învaţaţii Evului Mediu precum Roger Bacon si Moses maimonides se realiza acum la scala mare. când omul era îngenunchiat în faţa divinităţii şi suveranului. In timpul perioadei renascentiste botanica si zoologia au avansat având la bază observaţie empirică. porturilor şi peninsulelor aveau la bază observaţii amănunţite ale exploratorilor. plăcerile vieţii pământeşti drept singura cale spre fericire. La baza concepţiei despre lume a burgheziei stă individualismul şi va apare cu o violenţă în umanism şi Renaştere datorită apariţiei concurenţei şi izolării. cum ar fi Leonardo da Vinci (1452-1519). În acelaşi an. Umanismul – reprezintă ideologia Renaşterii şi considera omul cu năzuinţele sale pământeşti ca fiind valoarea primordială. Descripţii şi desene foarte precise ale liniilor de coastă. Prin urmare. medici. boul ce a împuns cu coarnele un om va fi ucis cu pietre şi alte pedepse. apar începuturile industriei capitaliste. secretari. noi descoperiri pentru un foarte bun schimb de experienţă în virtutea dezvoltării. şi noua clasă – burghezia.adăpostit în şcoli care funcţionau pe lângă mănăstiri şi catedrale iar doctrina s-a numit scolastica unde filozofia era contopită cu teologia. animale omucigaşe. Vom reveni mai târziu pentru a analiza in detaliu multiplele contribuţii ale lui da Vinci. Noua clasă – burghezia avea nevoie de noi diplomaţi. cercetători pentru a duce în afara graniţelor şi a aduce în ţară noi idei. Niccoló Machiavelli (1469-1527) a fost secretar al cancelariei florentine şi pe lângă scrierile sale politice şi a consumărilor activităţii sale a rămas în istorie prin sistemul său de gândire fundamentat metafizic: natura umană este un aliaj între bine şi rău.

Platon şi Hipocrate. Astfel simţul pipăitului cuprinde în sine toate celelalte simţuri şi de aceea sensibilitatea tactilă se bucură toate fenomenele din natură care sunt mişcate de un animism universal. gândirea lui Giordano Bruno cel mai de seamă filozof al Renaşterii. frigul. umezeala şi uscăciunea se credeau a fi responsabile pentru toate diferenţele interindividuale. Pe măsura ce individul citeşte manuscrisele lui Huarte. contemporan cu Giodano Bruno. În mod special. al temperamentului si al diferenţelor interindividuale. erudiţii care i-au precedat. Date fiind asemenea abilităţi diferite. În psihologie. pentru a le înlocui când acestea lipsesc. ale căror creiere sunt foarte umede au o memorie excelentă.circulă dintr-o ţară în alta. 28 . Aceste temperamente erau de asemenea folosite pentru a explica diferenţele de vârstă. Studiul naturii ca prim pas al filozofiei a fost precedat Aristotel şi era interpretat într-un sens naturalist opus interpretării scolastice. memoria este mai buna dimineaţa întrucât creierul se umezeşte în timpul somnului. Huarte a afirmat de asemenea ca este important ca subiectul sa fie introdus intr-un nivel de dezvoltare care este potrivit. Cititorul este de asemenea impresionat de curajul lui Huarte de a contesta. Gândirea sa politică exaltă forma cea mai bună de stat-republică. memorie de la Aristotel şi se vor dezvolta în conformitate cu noile descoperiri în medicină. creierul se usucă şi se întăreşte şi acest proces are ca rezultat scăderea capacităţilor de memorare. Huarte pretindea ca este indubitabil ca se vor găsi copii capabili de un tip de cunoaştere sau activitate dar incapabil de alte tipuri. Huarte si-a fondat teoria asupra diferenţelor interindividuale pe operarea cu temperamentele bazate pe umori. Căldura. Puternica orientare a lui Huarte înspre determinanţii naturali ai comportamentului face din el un pionier important in studiul psihologiei diferenţiale. Astfel. cu accentul pus pe determinanţii naturali. dar un asemenea creier este slab în ceea ce priveşte memoria. determinanţii îşi au originea în starea creierului. Senzaţiile şi conştiinţa se găsesc nu numai la om şi la animale. Ultima lui lucrare a reprezentat o amestecătura bizara de filosofie greacă. în urma descoperirii lui Copernic (sistemul heliocentric) a determinat pe plan filozofic. Astfel. astronomie şi altele. copii trebuie studiaţi încă de timpuriu pentru a se descoperi natura abilităţilor lor şi pentru a determina ce studii ar corespunde cel mai bine capacităţilor lor înnascute. De exemplu. memoria şi gândirea constau în conservarea senzaţiilor. copiii. teoria lui Huarte poate fi ilustrata întrucât ea se aplica în diferenţele capacităţii de a memora şi de a înţelege ca funcţie a vârstei. In opoziţie. nivelul mediu al omenirii nu poate fi ridicat iar principele – conducătorul statului este caracterizat numai de egoism şi interes în dauna vecinului său. ar trebui sa fie introdusa mai târziu. Una dintre cele mai importante descoperiri revoluţionare din gândirea psihologică a Renaşterii târzii s-a născut sub peniţa lui Juan Huarte( 1530-1592). Tomaso Campanella. Huarte poate fi privit in mod justificat ca unul dintre pionierii importanţi în studiul aptitudinilor. ci şi în toate fenomenele naturii. el este impresionat de numeroasele citate din Galenus. El credea ca la un om în vârstă creierul este uscat şi plin de înţelepciune. “Examen de Inegios para las Sciencias”( “Examinarea capacităţii oamenilor de a lua rapid cele mai bune decizii” )este o lucrare de referinţa pentru psihologia diferenţială. în problema cunoaşterii a acordat sensibilităţii rolul cel mai important. El vedea memoria ca fiind dependentă de umezeală şi înţelegerea ca depinzând de uscăciune. limbajul (in mare parte o problema de memorie) poate fi introdus devreme întrucat copiii mici au o memorie excelenta. Huarte a afirmat de asemenea ca pentru noi toţi. şi teologie creştină al cărei cădea de ocazionalele revelaţii miraculoase. civilizaţia umană nu progresează. percepţie. Noul sistem al lumii. Aristotel. Teza esenţială a “Examenului” privind aptitudinile este introdusă în primul capitol. De-a lungul zilei. diferenţele rasiale şi diferenţele intelectuale. Logica. pagina după pagina. dar o capacitate de a înţelege foarte scăzută. se reiau conceptele de senzaţie. Diamond a arătat că Huarte a pus accentul pe “determinanţii somatici ai comportamentului”. care cere dezvoltarea întelegerii. Cartea sa.

a perpetuat concepţia existenta despre diferenţele dintre sexe. Cu generozitatea sa caracteristica. şi din interesul de ‘’a vedea’’. sculptor. În ceea ce priveşte psihicul. Leonardo da Vinci: intre legenda si mit. dar cu multitudinea caracteristică a dorinţelor şi intereselor sale nu putea face nimic pentru a împiedica această realitate. prezent si viitor Leonardo da Vinci (1452-1519) – pictor. sufletul se află în partea care judecă. punând bazele noilor ştiinţe experimentale. Leonardo da Vinci îşi dă seama de rolul creierului şi crede că. el s-a ocupat de-aproape de simţul vizual observând astfel contracţia pupilară. în picioare. În consecinţă. iar partea care judecă se pare că este în locul unde se strâng toate simţurile. A lăsat multe desene de anatomie ale organului vizual. psihologice. ‘’Senzaţii şi percepţie în istoria psihologiei experimentale‘’. Ceea ce este fascinant şi corespunde psihologiei frumosului dar şi a chirurgiei plastice din zilele noastre. De asemenea el a susţinut că. inventator. De reţinut este faptul că el făcea şi studiu de anatomie şi-şi consemna observaţii relative la organele interne.Huarte. Ca exemplu. câini şi o bufniţă) în încercarea de a înţelege capacităţile lor vizuale. cristalinul (sfera sticloasă) şi stabileşte regulile perspectivei aşa cum se cunosc şi în zilele noastre. Leonardo a regretat faptul ca un interes îl afecta pe celalalt. Astăzi ştim că imaginile ajung inversate pe retină. Leonardo credea ca imaginile erau întoarse înainte de a ajunge la lentile şi erau rotite din nou de către lentile astfel încât imaginea ajungea proiectată normal. Da Vinci nu a lăsat posterităţii o lucrare importanta publicata cu tot ceea ce a realizat de-a lungul vieţii . pe retină. numindu-l simţul comun ce aparţine creierului. Leonardo a ilustrat efectele contrastului arătând că albul poate părea mai alb când e pus 29 . Adevărul pentru el era certitudinea dată de observaţie şi experienţă. el a anticipat behaviorismul. ca produs al secolului al XVI-lea. Huarte a afirmat ca femeile nu trebuie sa fie condamnate pentru prostia lor deoarece ele nu pot schimba răceala şi umezeala caracteristice sexului lor. Leonardo da Vinci considera că există legi ale frumosului care corespund unor anumite proporţii matematice şi pun bazele unei estetici experimentale. cunoaşterea vine din experienţa senzorială. Boring (1942) a scos în evidenţă faptul că da Vinci a adus multe contribuţii la înţelegerea percepţiei vizuale. A început multe proiecte artistice şi de inginerie care nu au fost niciodată finalizate din cauza ritmului lent în care muncea şi a tendinţei de a se îndepărta de la planurile iniţiale. Împlinirile sale au fost evident numeroase. anatomist. trecut. Leonardo artistul a fost fără îndoiala compromis de Leonardo omul de ştiinţa şi vice versa. Leonardo vedea ochiul ca pe sursa primara de informare a omului.3. Fiind un excelent pictor în redarea corpului uman şi a detaliilor. om universal a fost precursor în multe domenii ale ştiinţei şi tehnicii arăta o pasiune modernă pentru adevăr. inimă. dar a suferit de asemenea si multe eşecuri. 4. toate cunoştinţele omului vin prin simţuri şi experienţa nu se înşeală niciodată. Chiar gama sa larga de interese si aptitudini. avem doar numeroasele sale notiţe care au fost publicate ulterior. dar a respins-o în favoarea ideii că ochiul pur şi simplu răspunde la energia luminoasă. In cartea sa. El considera că experienţa este învăţătoarea celor ce au scris bine iar ştiinţa nu trebuia confundată cu educaţia. a abordat percepţia vizuală din mai multe perspective. El era interesat de proprietăţile anatomico-fiziologice. fizice si geometrice ale vederii. împreuna cu obligaţiile sale au diminuat poate amploarea împlinirii care s-ar fi obţinut cu o focusare mai puternica. El s-a confruntat cu credinţa străveche cum că ‘’vederea e putere’’ sau că ochiul emite raze. Da Vinci era interesat in mod special de vederea comparativa si era cunoscut pentru numeroasele disecţii pe ochi de animale (inclusiv un leu. inclusiv secţiuni transversale ale ochiului uman. la mişcarea sanguină şi a mersului. Leonardo da Vinci considera că fenomenele din natură sunt conduse de un strict determinism neexistând nici un fenomen din natură care să nu aibă cauză.

Leonardo era de părere că mai întâi trebuie să ne consultăm cu experienţa şi apoi cu raţiunea. smaraldul – fortifică memoria şi înlătură poftele carnale.5. Leonardo a înţeles că o data cu distanţa în funcţie de altitudine culorile se văd mai şterse. Michel de Montagne şi psihologia motivaţiei şi afectivităţii(noua psihologie) Michel de Montaigne (1533-1592) se dedică în întregime studiului omului şi scrie studiindu-se pe sine şi modul său de viaţă. şi în ambele ipostaze. Influenta sa în problemele psihologice se poate să nu fi fost mare întrucât multe din descoperirile sale au fost găsite la mult timp după moartea sa în notiţele sale nepublicate. Alte interese psihologice ale lui da Vinci se regăsesc în maxime disparate. căutând să descopere pe această cale trăsăturile generale ale firii omeneşti. Terapia ocultă. Boring a afirmat ca Leonardo a contribuit de asemenea la înţelegerea noastră despre percepţia aeriană. El era interesat de percepţie în sine ca ghid pentru a înţelege natura. el nu poate nici să acţioneze şi nici să simtă nimic’’. In acelaşi timp. Cu toate acestea. Aceşti doi filosofi aveau să se confrunte mai târziu cu problema cunoaşterii umane şi cu natura metodei ştiinţifice. dar în timp ce se ocupa de aplicaţiile practice ale regulilor sale. El credea că raţiunea şi judecata se pot insela mai uşor decât experienţa. Au existat zone. Leonardo a scos de asemenea in evidenta o metoda care a fost mai apropiata de aceea susţinută mai târziu de Bacon. El a adăugat de asemenea că o data cu distanţa obiectele devin mai puţin clare. terapia aerului şi a pietrelor preţioase – indicate pentru prelungirea vieţii şi însănătoşire. Exista dispute in legătura cu faptul dacă da Vinci a înţeles sau nu posibilul rol al dezavantajului retinal în percepţia spaţială. Rar este apreciat faptul ca Leonardo a fost un predecesor important al lui Francis Bacon si al lui Rene Descartes. gradul scăzut de confort al locuinţelor şi lipsa igienei corporale completează cadrul vieţii cotidiene în toate ţările din această epocă şi la toate nivelele societăţii. 4. fără instrumentele organice ale acelui corp. mai ştiinţifice. Trebuie spus ca a scris multe reguli pentru pictori legându-se de efectele contrastului şi de perspectiva aeriană. interesele lui au devenit inevitabil chestiuni care urmau să preocupe gândirea psihologilor. bazată pe superstiţii (religioase sau profane) era formulată şi în secolele Renaşterii şi acceptată tacit chiar în mediile intelectuale. Se aplicau diferite terapii. Insalubritatea oraşelor. Interesant este ca Leonardo a afirmat de asemenea ca ‘’ frumuseţea şi urâţenia se scot mai bine în evidenţă una pe alta ‘’.în contrast cu o culoare mai închisă. Leonardo da Vinci nu a fost un geniu universal. Leonardo a spus de asemenea că practica fără ştiinţă e ca un marinar fără busolă. mai aproape de gândirea carteziană. safirul – vindecă ulcerele intestinale etc. De exemplu. mai mult decât de cea susţinută de Descartes. medicale şi universitare. Totuşi. a fost un artist şi un om de ştiinţă. 30 . prin intermediul său se dovedeşte că s-au făcut anumite descoperiri psihologice importante în timpul Renaşterii. Eseurile sale sunt demult recunoscute ca studii introspective impresionante care au proiectat un autoportret si o opinie spontana si documentata despre o varietate de teme. care iau captat foarte puţin atenţia. efectele atmosferei asupra percepţiei la distanţă. El a accentuat unitatea trupului cu spiritul subliniind ca ‘’ spiritul doreşte să rămână cu trupul său deoarece. precum teologia. interesele sale erau mai profunde. Astfel că se recomandau pietre preţioase în tămăduirea bolilor: rubinul – contra otrăvurilor şi putreziciunilor. Intr-o serie de maxime. el a argumentat că fără aplicarea matematicii nu există nici o certitudine. multe de natura psihologica. el a arătat că ‘’ bucata are întotdeauna tendinţa de a se reuni cu întregul sau pentru a scăpa de imperfecţiune ’’.

Montaigne şi-a deschis atacul sceptic prin a arăta maladia originara a umanităţii. Vom analiza pe scurt 31 .Înainte de a relua argumentele sceptice specifice care aveau sa aibă un asemenea impact asupra gânditorilor ulteriori. Montaigne a afirmat că răspunsul mai primitiv. şi ceea ce e considerat a fi adevărat într-o epoca este apoi înlocuit de un alt adevăr. eseurile lui Montaigne au introdus de asemenea o nouă psihologie. El a afirmat că oamenii sunt aroganţi şi plini de o vanitate nejustificată. Aşa cum am văzut. După obiceiurile vremii este o psihologie dualistă. El s-a plâns că ‘’ nu există ostilitate care să depăşească ostilitatea creştină’’ şi adaugă că ‘’ religia noastră e făcută pentru a stârpi viciile . Una dintre extreme conduce la abordarea teologica a finiinţe umane. fie pe trup. Date fiind credinţele sale. cât şi ca un atac asupra neputinţei raţiunii. le incită’’. El găseşte că sunt prea mulţi oameni care. După comparaţia oamenilor cu animalele. a adăugat Montaigne. condiţia corporală şi trăirile afective colorează informaţia senzorială. Montaigne a lansat de asemenea atacuri puternice împotriva afirmaţiilor despre acurateţea informaţiei senzoriale: Pot exista realităţi pentru care să nu avem simţuri. Atunci cum putem fi siguri că ceea ce noi azi considerăm adevăr ştiintific nu va fi mâine înlocuit? La subiecte mai simple. scepticismul lui Montaigne a jucat un rol important în revoluţia ştiinţifică. Chiar şi schimbările ştiinţifice. Concluzia este că ne schimbăm în permanenţă şi că metamorfoza noastră guvernează modul în care privim lumea. el participă alături de Montaigne în analiza psihologică a unor asemenea subiecte precum furia. răspunsul lui Montaigne a fost unul surprinzător. Cititorul face mai mult decât să observe. iar cealaltă extrema conduce exclusiv la abordări materiale. Montaigne a trecut la argumente care erau direct relevante teoriei sale sceptice. Cele menţionate mai devreme pot fi un răspuns batjocoritor al lui Montaigne la nişte întrebări considerate nedemne de filozofie. Într-adevar. a spus Montaigne cu convingere. suntem prada unor iluzii. Potrivit lui Winter (1976). nu recunoaştem întotdeauna iluziile ca atare. În final a concluzionat că nu există temei pentru a pretinde că suntem superiori animalelor. trebuie să menţionăm că Montaigne se temea aparent de cei care considerau credinţa drept piatra de temelie a raţiunii. el a exemplificat totuşi o metoda folositoare care este foarte frumos legată de o varietate de subiecte de interes psihologic. motivaţiei. Introspecţiile lui Augustin duceau cititorul în cele mai ascunse părţi ale sufletului tulburat. deşi introspective. Montaigne credea ca virtutea este rezultatul real al adevărului. Montaigne a subliniat efectele trăirilor afective şi ale motivelor asupra credinţelor. Augustin. într-o stare mai naturală dat de oameni “ se poate să fie mai bun şi mai puternic decât toate acele (răspunsuri) pe care (cei învăţaţi) le vor împrumuta din raţiunea şi din invenţia lor’’. oamenii nu sunt în multe privinţe la fel de buni şi de cunoscători ca animalele. apropierea mai lejera a lui Montaigne. precum dacă ştim sau nu ca zăpada este albă sau ca focul este fierbinte. fericirea şi afectul. Montaigne a abordat asemenea teme in eseurile sale printr-o analiza introspective noua care este într-o oarecare măsura remarcabila prin contrastul său cu tehnica introspectivă anterioară introdusa de Sf. Apoi a alocat 30 de pagini unor anecdote şi demonstraţii ale numeroaselor zone în care virtutea şi inteligenţa animalelor sunt superioare celor omeneşti. potrivit lui Montaigne. Predicatorii care se implica afectiv in ceea ce predica devin mai convinşi de doctrinele lor şi o declaraţie apărată de manie poate astfel să devină mai memorabilă şi mai convingătoare. ‘’Apologia’’ poate fi privita atât ca un atac asupra aroganţei raţiunii. din zel religios. frica. biologice. sunt dornici de a se înrola în armată. nu era atât de adânc introvertită. le protejează. (dar) le acoperă. Intre cele doua se află o abordare psihologică ce studiază subiecte asemenea gândirii. dar este un dualism echilibrat care respinge accentul puternic pus fie pe suflet. În opoziţie. Plăteşte-i avocatului puţin mai mult . şi acel avocat va fi mai interesat de cazul tău şi va spune că a devenit mai credibil. de gândirea nerealistă. dar răspunsul său arăta totuşi neîncrederea sa în raţiunea evoluată. afectivităţii. Deşi Montaigne nu a pretins să dezvolte o psihologie coerentă. Montaigne a găsit ca mecanismul cognitiveraţional este slăbit de autoconvingere.

Montaigne a găsit multiple motive pentru inconsistenţa umană. Probabil că amândoi ar fi fost extrem de interesaţi de descoperirea de la sfârşitul secolului XX care demonstrează faptul că sunt eliberate endorfine care aparent stimulează sentimente de bine sau chiar de plăcere în urma unei munci foarte grele sau a unei experienţe dureroase. Multe dintre eseurile lui Montaigne aduc în discuţie un subiect despre experienţa. Noi ne urmăm trebuinţele. durerii şi plăcerii şi.300 de ani mai târziu. după ce a observat vieţile a 70 de copii care au trăit înainte de secolul al XVII-lea.Accentul pus pe importanta contextului si a circumstantelor avea sa fie analizat in experimente de psihologie sociala. Montaigne a afirmat despre experienţele noastre că reprezintă o amestecătură. dar temator si las in alt context. El a condamnat de asemenea şcolile de pe vremea sa pentru disciplina strictă care era impusă. imposibilitatea experienţei pure şi inconsistenţa acţiunilor umane. A fost de acord cu Socrate. “cea mai mare plăcere senzuală a noastră are un aer de lamentare şi de durere”. mai sigur. Întrebarea care se pune este dacă există experienţe pure a unor obiecte simple şi elementare sau dacă experienţa este întotdeauna compusă dintr-o combinare de lucruri elementare. a spus el. De Mause (1974). în timp ce inconsistenţa este aproape o regula de acţiune. este un nu convins. care servesc cel mai bine când sunt combinate cu alte materiale. Inconsistenta este de asemenea cauzată de schimbările care apar în context sau de circumstanţe. există sentimentul pur de bucurie sau există simţul pur al dulcelui? Există elemente în experienţa noastră care să nu fie legate de alte elemente sau care se prezintă într-o formă nealterată? Răspunsul lui Montaigne la această dilemă. Freud a luat de asemenea în discuţie confuziile dintre plăcere şi durere. Astfel. Montaigne a observat ca acelasi individ poate fi indraznet si curajos intr-un anumit context. Montaigne găsea ca consistenţa acţiunilor la nivelul indivizilor este rară. Montaigne şi-a exprimat întristarea pentru practicile crude de a creşte copiii al căror martor fusese în vremea sa şi s-a întrebat deschis de ce curtea ignora toate abuzurile suferite de copii. care are la bază observarea de sine. Experienţa nu e niciodată pură. După cum nu putem suporta plăcerea intensă.viziunea lui Montagne despre anumite subiecte. primul este rezultatul numeroaselor noastre dorinţe. citându-i afirmaţia potrivit căreia un anumit zeu a devenit probabil confuz în timpul creaţiei. contextual si circumstantele joaca un rol important in curaj. care urma sa fie punctul principal de concentrare a atenţiei pentru mulţi dintre psihologii de la începuturi. Montaigne credea că plăcerea este cea care ar trebui să îi motiveze pe copii să înveţe. potrivit lui Montaigne. el a afirmat de asemenea că inconsistenţele noastre rezultă din diferitele roluri pe care le jucăm şi din diferitele măşti pe 32 . el a comparat experienţa umană cu metale precum aurul. inclusiv creşterea şi educarea copilului. a afirmat că “toţi erau bătuţi cu excepţia unuia: fiica lui Montaigne”. Creşterea si educarea copilului. dar trebuinţele noastre se schimbă mereu. Şcolile. El a afirmat că puţini dintre noi dau dovadă de stabilitate în comportament sau opinii şi că nehotararea este “cel mai comun şi uşor de observat defect al naturii noastre”. Într-adevăr. căci prin pedeapsa ei nu ajungeau decât prosti şi lipsiţi de imaginaţie. El era de părere că originea cruzimii. le-a legat pe amândouă împreună de coadă. suntem astfel făcuţi încât nu putem îndura plăcerea intensă sau susţinută.Potrivit lui Montaigne. teama si multe alte virtuti si vicii umane. Inconsistenţa acţiunilor umane. În eseul sau. De exemplu. după ce a făcut treaba de mântuială. durerea are de asemenea partea ei de satisfacţie. El credea că mulţi părinţi folosesc pedeapsa nu pentru corecţie. evadăm într-un teritoriu neutru. Deşi Montaigne vedea conduita ca un rezultat al circumstanţelor. a agresiunii. ”Nu gustăm nimic pur”. ci pentru răzbunare. erau ca închisori şi elevii erau torturaţi de învăţători lipsiţi de sentimente. Ca un observator atent al comportamentului uman. În acelaşi mod. se afla în copilărie când părinţii se amuza atunci când copii lor chinuie un animal sau când agresează un coleg.

care le purtăm. Readucerea la viaţă a scepticismului grecesc. Descartes. iar lenjeria şi hainele se spălau foarte rar. deoarece lipsa igienei corporale şi degajarea de mirosuri corporale greu de suportat. O astfel de revoltă poate să fi întărit creşterea numărului de studii empirice şi o nouă încredere în judecata individuală. Melebranche. făcea chiar obligatorie folosirea din abundenţă a parfumurilor. 1538). vom descoperi părţi mult mai uşor de discernut ale unei gândiri ce are la bază idei care se întemeiază una pe cealaltă. Se pare ca Montaigne a introdus informaţii psihologice importante spre sfârşitul Renaşterii. senzaţii. graduale. Astfel. O dată cu trecerea la perioada modernă ( din 1600). contextual. În societatea cea aleasă. nevoia de îngrijire. să rezistăm în faţa complimentelor sau să evităm să ne tocmim pentru micile avantaje pe care le-am putea obţine. va fi nevoie de o reorganizare a întregii cunoaşteri ştiinţifice. Montaigne preţuia integritatea asociata cu orientarea de sine. ceea ce se va prefigura şi înfăptui în perioada modernă începând cu secolul al XVIIlea avându-i ca „pionieri” pe François Bacon. Renaşterea a avut contribuţii notabile în gândirea psihologică. 1575). Asemenea componente de gândire se vor face evidente în capitolele ce urmează despre empirism. În perioada Renaşterii. indirect. cu alte cuvinte. El este o figură cheie în istoria ştiinţelor cognitive şi comportamentale. În schimb cearşafurile şi lenjeria de corp erau parfumate cu lavandă. nu se fonda pe ideea că murdăria corporală ar fi un pericol pentru sănătate ci oamenii erau îngrijiţi din respect pentru ceilalţi. La Paris – unde majoritatea băilor publice au fost închise – apa nu putea fi irosită pentru a face baie. din dorinţa de a plăcea celorlalţi. Renaşterea a stat la baza noilor descoperiri geografice şi tehnologice care au contribuit la lărgirea barierelor intelectuale. După cum am precizat. deşi o asemenea gândire poate fi reprezentată asemenea unor insule izolate într-o mare a ignoranţei. creier şi sistem nervos. Pascal şi alţii. a luat amploare în timp şi a devenit o întreagă industrie atât a parfumurilor şi cosmeticii dar şi a terapiei prin arome şi substanţe odorizante ce au un anumit efect calmant şi liniştitor asupra pacienţilor sub tratament. mai ales aşa cum a fost prezentat el în cunoscutul eseu al lui Montaigne “Apologie pentru Raimond Sebond”. dar în alte domenii oamenii au rămas în întuneric. care se leagă. una dintre cele mai mari provocări cu care se confrunta fiinţa umană. A existat o Renaştere în anumite domenii. influenta autorităţii etc. Au fost realizate numeroase studii cu privire la caracter şi temperament (Juan Huarte. discuţii metafizice despre esenţa sufletului (Ludovic Vives. Revenind la 33 . cât şi pionierii în raţionalism (Rene Descartes) au căutat să asigure o bază pentru cunoaşterea umană care să poată să depăşească criticismul scepticilor. bine puse la punct a comportamentului. Abilitatea sa de a descrie experienţa şi comportamentul uman aşa cum le vedea el a ajutat de asemenea la deschiderea unor uşi pentru mai multe studii naturaliste asupra fiiniţei umane. de curăţenie corporală nu deriva dintr-o motivaţie de ordin igienic sau relaţional. scepticismul renascentist a avut o contribuţie importantă. Totuşi. a folosit la stimularea interesului pentru cunoaşterea umană. rolul jucat. percepţii. Atât pionierii în empirism (Francis Bacon). Evoluţia înspre consistenţa şi integritate era. El credea că cea mai mare parte dintre noi suntem incapabili de a ne înfrâna dorinţele. Munca lui Montaigne cu privire la inconsistenta a mers mai departe decât studiile făcute înainte prin faptul că el a identificat o parte din surse (dinamica trebuinţelor. Thomas. Hobbes. în opinia lui. raţionalism şi creşterea perspectivei descrierii punctuale. constituind bazele epistemologice ale ştiinţei moderne. scepticismul sau a stimulat alţi erudiţi să se preocupe de problema cunoaşterii umane.) care au contribuit la aflarea răspunsurilor la aceasta problema. cea mai mare realizare a sa a constat în atitudinile pe care le-a transmis. În această perioadă a avut loc de asemenea o redescoperire a grecilor antici şi o revolta puternică împotriva autorităţii existente. Privind partea cea buna. singura armă contra efectelor olfactive agresive ale lipsei de igienă era parfumatul” Acest obicei. Toate aceste încercări sporadice au doar interes istoric şi pentru ca psihologia să se poată constitui ca ştiinţă.

istoria poate fi într-adevăr uneori haotică şi alteori lineară. 34 .discuţia despre căile bătătorite ale istoriei din Capitolul I.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful