P. 1
5.Ian Fleming-Diamante Pentru Totdeauna

5.Ian Fleming-Diamante Pentru Totdeauna

|Views: 137|Likes:
Published by Nicolae Chis

More info:

Published by: Nicolae Chis on Oct 29, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/09/2014

pdf

text

original

Ce se întâmplă aici?

Sergentul Dankwaerts era ocupat cu gândurile sale şi conduse maşina de
patrulare în linişte de-a lungul străzii Strand până la Chancery Lane şi apoi
până în Holborn. La Gamages o luă la stânga, până în Hatton Garden şi
maşina se apropie de intrarea albă, impecabilă a clubului London Diamond.
Bond îşi urmă însoţitorii pe trotuar până în faţa unei uşi elegante în
centrul căreia era o placă de alamă bine lustruită pe care era gravat „Casa
diamantelor". Şi dedesubt „Rufus B. Saye. Vicepreşedinte pentru Europa".
Sergentul Dankwaerts sună la sonerie şi o tănără evreică agilă le deschise uşa
şi îi conduse printr-un vestibul în care era un covor gros, până într-o cameră
de aşteptare cu lambriuri.
— Domnul Saye va veni în orice clipă, spuse ea cu indiferenţă după care

ieşi şi închise uşa.

Camera de aşteptare era extravagantă şi din cauza unui foc din buşteni
care nu-şi avea rostul şi care ardea în şemineul model Adam, invadată de o
căldură tropicală Pe mijlocul covorului aproape cât camera, de un roşu închis,
era o masă rotundă, Sheraton, din palisandru şi şase fotolii din acelaşi set
despre care Bond credea că valorează cel puţin o mie de lire. Pe masă se aflau
cele mai recente numere de reviste şi câteva copii Diamond News ale lui
Kimberley. Ochii lui Dankwaerts se făcură mari când le văzu, se aşeză şi
începu sa răsfoiască numărul din iunie.
Pe fiecare dintre cele patru ziduri atârna pictura unei flori într-o ramă de
aur. Picturile aveau ceva aproape tridimensional, ceea îi atrase atenţia lui
Bond, aşa că se apropie să examineze una dintre ele. Nu era o pictură, ci un
aranjament stilizat de flori proaspăt tăiate, aşezat în spatele unui geam, într-o
adâncitură mărginită de catifea de culoarea cuprului. Celelalte erau la fel, iar
cele patru vaze Waterford în care florile erau aşezate formau un set perfect.
În cameră era linişte, în afara ticăitului hipnotic al ceasului de perete ars
de soare şi a murmurului de voci ce venea din spatele uşii din faţa intrării. Se
auzi un trosnet după care uşa se deschise câţiva centimetri şi o voce cu un
puternic accent străin obiectă volubil:
— Dar, domnule Grunspan, de ce să fii atât de dur? Trebuie toţi să ne
câştigăm traiul, nu? Vă spun că această piatră nemaipomenită m-a costat
zece mii de lire. Zece mii! Nu mă credeţi? Dar vă jur. Îmi dau cuvântul de
onoare. Urmă o pauză dezaprobatoare după care vocea lansă ultima ofertă.
— Şi mai bine! Pariez cinci lire!
Cineva izbucni în râs.
— Willy, eşti o figură!, se auzi o voce americană. Nici vorbă. Te ajut cu
bucurie, dar piatra aia nu valorează mai mult de nouă mii, şi-ţi mai dau eu o
sută în plus, pentru tine. Nu o să găseşti o ofertă mai bună în The Street.
Uşa se deschise şi un om de afaceri american, cu pincenez şi gura închisă
strâns, conduse afară un evreu mic ce părea a fi fost chinuit şi care avea la
reverul hainei un trandafir mare şi roşu. S-au arătat uimiţi văzând camera de
aşteptare ocupată, şi după ce a murmurat un „Mă scuzaţi" nimănui în special,
americanul aproape îşi alergă însoţitorul de-a lungul camerei, până în hol.
Uşa se închise după ei.

Dankwaerts se uită la Bond şi îi făcu cu ochiul.
Pe scurt, asta e toată lumea din afacerea cu diamante, spuse acesta.
Acela era Willz Behrens, unul dintre cei mai cunoscuţi agenţi de bursă din The
Street, liber profesionist. Presupun că celălalt bărbat era cumpărătorul lui

Saye.

Se întoarse la revista pe care o răsfoia, iar Bond, rezistând impulsului de
a-şi aprinde o ţigară, reluă examinarea imaginilor cu flori.
Dintr-o dată tăcerea grea, catifelată răsunătoare a camerei explodă
precum un ceas cu cuc. în aceeaşi clipă, un buştean căzu în căminul
şemineului, ceasul ars de soare de pe perete bătu jumătatea de oră uşa fu
deschisă cu o îmbrânceală şi un bărbat mare, cu un aspect întunecat făcu doi
paşi repezi în cameră, după care stătu încremenit uitându-se tăios când la
imul, când la altul.

— Mă numesc Saye, spuse cu asprime. Ce se întâmplă aici? Ce vreţi?
Uşa rămase deschisă în spatele său. Sergentul Dankwaerts se ridică în
picioare şi se îndreptă politicos dar cu fermitate către bărbat, îl ocoli şi închise
uşa. Apoi se întoarse în mijlocul camerei.
— Eu sunt sergentul Dankwaerts din departamentul special al Scotland
Yard, spuse acesta cu o voce plăcută şi paşnică Iar acesta,făcu un gest către
Bond, este sergentul James. întreprind o anchetă de rutină referitoare la nişte
diamante furate. A fost ideea vicecomisarului, continuă vocea de catifea, că
ne-aţi putea ajuta.

— Da? spuse dl Saye. îi privi pe rând cu dispreţ pe cei doi poliţai ieftini
care avuseseră obrăznicia să îi răpească timpul.
Daţi-i drumul.
În timp ce sergentul Dankwaerts, pe tonuri ce unui neştiitor i s-ar fi
părut ameninţător de monotone, şi consultând din când în când un mic
carneţel negru, recita o poveste presărată cu fraze de tipul „pe data de 16" sau
„ni s-a adus la cunoştinţă", Bond îl examină deschis pe dl Saye, ceea ce nu
părea să-l perturbe pe acesta mai mult decât nuanţele domoale din
declamarea sergentului Dankwaerts.

Dl Saye era un bărbat mare şi zdravăn, tare ca o bucată de cuarţ. Avea o
faţă foarte pătrată ale cărei unghiuri ascuţite erau accentuate de un păr scurt,
sârmos şi negru, tuns en brosse, fără favoriţi. Avea sprâncene negre şi drepte
şi, îndesaţi sub ele, erau doi ochi negri extrem de ascuţiţi şi ficşi Era bine
bărbierit şi buzele sale semănau cu o dungă subţire şi destul de întinsă.
Bărbia-i unghiulară era despicată adânc şi muşchii îi erau îngrămădiţi la
marginea fălcilor. Purta un costum negru de casă, închis la un rând de
nasturi, o cămaşă albă şi o cravată subţire aproape cât un şiret de pantof,
fixată de un ac de cravată, de aur, sub forma unei spade. Mâinile lungi îi
atârnau relaxate şi se terminau cu două palme mari, acum uşor curbate spre
înăuntru, al căror dos era brăzdat de păr negru. Picioarele sale mari, încălţate
în pantofi negri scumpi, arătau de numărul 47.
Bond îl socoti un bărbat dur şi capabil, care ieşise victorios dintr-o serie
de şcoli grele şi care părea că încă serveşte într-una din ele.
— Şi aceste pietre ne interesează pe noi în mod special, concluzionă
sergentul Dankwaerts. Se ejută de carneţelul său negru. Un Wesselton de 20
de carate. Două Fine Bine albe de aproape 10 carate fiecare. Un Yellow

22

Premier de 30 de carate. Un Top Cape de 15 carate şi două Cape Union de 15
carate.

Făcu o pauză, apoi îşi ridică privirea din carneţelul său şi îl privi tăios pe
Saye în ochii săi negri şi pătrunzători:
— V-a trecut vreunul din aceste diamante prin mână, domnule Saye, sau
prin firma dumneavoastră din New York? întrebă acesta cu blândeţe.
— Nu, răspunse Saye categoric. Nu mi-au trecut prin mână. Se întoarse
către uşa din spatele său şi o deschise:
— Şi acum, domnilor, la revedere.
Fără să se mai sinchisească de cei doi, ieşi cu paşi siguri din cameră şi
apoi cei doi îi auziră paşii urcând repede nişte scări. O uşă se deschise şi apoi
se trântise, după care se făcu linişte.
Fără să fie intimidat, sergentul Dankwaerts dădu drumul carneţelului
său în buzunarul vestei, îşi ridică pălăria, ieşi în hol şi apoi în stradă. Bond îl
urmă

Cei doi se urcară în maşina de patrulare şi Bond dădu adresa
apartamentului său de pe lângă King Road. În timp ce maşina mergea
sergentul Dankwaerts renunţă la expresia oficială a feţei. Se întoarse către
Bond. Părea amuzat.

— Mi-a plăcut, spuse el cu bucurie. Nu dai prea des peste un asemenea
exemplar. Aţi obţinut ce vă interesa?
Bond ridică din umeri.
— Să fiu sincer, domnule sergent, nu îmi era prea clar ce voiam. Dar mi-a
părut bine că am avut posibiliatea să-l analizez pe domnul Rufus B. Saye. Un
tip pe cinste. Nu se potriveşte cu modelul meu de comerciant de diamante.

Sergentul Dankwaerts chicoti.

— Dar nici nu este un comerciant de diamante, spuse acesta sau îmi

mănânc pălăria.
— De unde ştiţi?
— Când am citit lista aceea cu pietrele lipsă, zâmbi sergentul
Dankwaerts satisfăcut, am menţionat şi un Yellow Premier şi două Cape

Union.

— Şi? întrebă Bond aşteptând explicaţia
— Se întâmplă că aceste lucruri nu există.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->