P. 1
53266519-Neuropsihologie

53266519-Neuropsihologie

|Views: 32|Likes:
Published by Catalina Buzdugan

More info:

Published by: Catalina Buzdugan on Nov 02, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/04/2012

pdf

text

original

În cadrul procesului unitar al integrării organismului latura endocrină
reprezintă continuitatea, iar latura neurală – discontinuitatea. AfirmaŃia nu
are un sens exclusivist, fiecare latură deŃinând, într-o anumită măsură, trăsă-
turi caracteristice celeilalte. Continuitatea şi discontinuitatea se disting prin
vitezele diferite cu care ele evoluează atât în plan fiziologic (funcŃional), cât
şi în plan biologic (genetic). În plan fiziologic subsistemul endocrin, prin
viteza de lucru mult mai redusă, realizează mai mult întreŃinerea în timp,
decât iniŃierea proceselor de integrare, aceasta fiind apanajul (deşi nu
exclusiv) sistemului neural, caracterizat de o viteză de lucru net superioară.
Întrucât fiecare subsistem este o formaŃiune heterogenă, în sensul că este
alcătuită din mai multe componente, fiecare cu anumite particularităŃi
funcŃionale, viteza de lucru specifică acestora nu deŃine o valoare discretă,
unică, valabilă pentru tot ansamblul. În totalitatea sa subsistemul are o
viteză medie de lucru, situată valoric la distanŃă egală de limitele minimă şi
maximă specifice unora dintre componentele sale. Din acest motiv vitezele
de lucru ale subsistemelor se apropie prin extremele lor. SituaŃia este
similară şi în plan biologic (genetic); evoluŃia oricărui sistem nu reprezintă
un proces general, difuz şi uniform pentru toate componentele, deoarece
devenirea nu poate avea caracter de masă. Cel puŃin din aceste două motive
nu este posibilă demarcaŃia netă, în interiorul procesului integrator unitar,
între latura endocrină – reprezentând continuitatea – şi cea neurală –
reprezentând discontinuitatea. Este o dovadă în plus că sistemul integrator
al organismului sistemul neuroendocrin – nu are caracter dual.
Cum în organism nu poate exista, nu un organ sau un Ńesut, dar nici
măcar o singură celulă care să se sustragă integrării şi cum integrarea este
un proces unitar realizat de un sistem unic, se înŃelege că atât existenŃa, cât
şi devenirea organismului sunt condiŃionate de integrarea neuroendocrină.
Încât sferele integrării endocrine trebuie să acopere atât sincronismul
existenŃial, cât şi diacronismul evolutiv.
În sfera existenŃei integrarea endocrină este implicată în menŃinerea
homeostaziei, în condiŃiile în care asupra acesteia se exercită permanente
presiuni destabilizatoare atât din exterior, prin fluctuaŃiile din ambient, cât
şi din interior, prin însăşi activitatea celulelor. Faptul că în planul existenŃei
sunt implicate cele mai multe dintre glandele endocrine nu înseamnă că
hormonii acestora au un rol mai mic în planul devenirii, cele două planuri
neputând fi separate. În sfera devenirii integrarea endocrină este implicată
atât pe plan ontogenetic – controlând dezvoltarea etapizată a organismului
individual –, cât şi pe plan filogenetic – asigurând un raport optim între
conservatismul şi variabilitatea caracterelor specifice. O importanŃă aparte

172

în această sferă a integrării endocrine o deŃin glandele implicate mai direct
în creşterea şi dezvoltarea organismului: hipofiza, epifiza, tiroida, timusul şi
gonadele. De aici nu trebuie să se înŃeleagă că aceste glande nu au
implicaŃii în sfera existenŃei, ori că celelalte nu au rol în planul devenirii.
Toate glandele contribuie, desigur, în măsură diferită, la integrarea
organismului în dubla sa calitate: de sistem individual, sau entitate
fiziologică şi de element component al speciei, sau entitate genetică.

173

SECłIUNEA a IV-a

SISTEMUL INTEGRATOR NEUROENDOCRIN

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->