Bipolaritatea şi perioada post–Razboi Rece T.R.I.

Bipolaritatea şi perioada post – Razboi Rece

1

Bipolaritatea şi perioada post–Razboi Rece T.R.I.

Când vine vorba despre relaţiile internaţionale, s-a obişnuit să se folosească mai multe clişee: atunci când se vorbeşte despre sistemul internaţional se întrebuinţeză, chiar şi după terminarea războiului rece, termenii de unipolaritate, bipolaritate, multipolaritate. Totuşi, Războiul Rece a luat sfârşit, iar clişeele au rămas în memoria politicii externe a statelor care le-au folosit. Acestea tind să realizeze un transfer dintr-o categorie în alta, oscilând între multilateralismul printre actorii mici ai sistemului internaţional şi unilateralismul dar care este instrumentul principal de acţiune în favoarea atingerii scopurilor de politică externă a actorilor mari. Un clişeu, care are valoare de adevăr, chiar şi în prezent, când au trecut aproape douăzeci de ani de la destrămarea sistemului bipolar al relaţiilor internaţionale, adică de la destrămarea Uniunii Sovietice, unul dintre cei doi poli, care s-a menţinut în viaţă cu ajutorul armelor nucleare. Acesta ţine de tendinţa de a caracteriza situaţia geopolitică actuală, dar şi cea trecută, prin prisma relaţiilor de politică externă ale Statelor Unite ale Americii şi Federaţiei Ruse. Nu există stat sau actor internaţional, care să nu ţină cont în stabilirea intereselor şi priorităţilor naţionale de dispoziţia politicienilor de la Casa Albă sau Kremlin. Analistii politicei îşi pun întrebări cum ari fi: Ce sunt aceşti doi actori internaţionali: rivali sau parteneri? Până la ce punct se extinde această rivalitate sau acest parteneriat? Poate să existe, totuşi un consens între cei doi, ţinând cont de faptul că la nivel declarativ, adică de discurs politic, tendinţele de propagare a interesului naţional sunt realizabile într-o manieră

2

Bipolaritatea şi perioada post–Razboi Rece T.R.I.

asemănătoare şi de o parte, şi de cealaltă? Până unde poate ajunge toleranţa reciprocă, dacă sistemul internaţional a fost în secolul XX prea mic pentru cei doi actori internaţionali? Cine va obţine primatul asupra lumii: Federaţia Rusă prin acţiuni, declarate multilateraliste sau Statele Unite ale Americii, prin deja consacratele metode unilateraliste? Este posibil să mai asistăm la o astfel de duelare pe arena internaţională sau Războiul Rece le-a epuizat deja resursele în faţa noilor provocări? Cel de-al doilea razboi mondial a reuşit să pună capăt mai multor aspecte care nu-şi mai gaseau locul în acea parte din istorie: Imperialismul, structura multipolară aflată într-o continuă incertitudine chiar de la inceputul secolului a fost inlocuită de biporarismul SUAURSS, ţări participante la război, dar cu situaţii complet diferite. SUA era o superputere militară şi economică, mult mai puţin afectată de cel de-al doilea razboi mondial decât statele europene şi URSS pe de o parte care nu putea fi considerată o putere economică, dar totuşi din punct de vedere militar avea un cuvânt greu de spus. Axa est-vest s-a stabilizat prin intermediul armelor nucleare. Cauzele exacte ale confruntării, numite Razboiul Rece, sunt complexe şi incerte. Se poate spune totuşi ca variaţia economică şi interesele politice şi vidul de putere creat prabuşirea vechii ordini a creat sistemul bipolar, în care o mare atenţie era acordată disputei dintre cele două mari puteri. Americanii au încercat să se opună expansiunii comuniste oriunde ameninţa. Doctrina "containment" a transformat politica externă a SUA de la forma de izolare în care se afla inainte de razboi la una de globalizare de după razboi, opunându-se URSS-ului (şi mai tarziu Chinei comuniste) atât diplomatic cât şi militarl. SUA a sponsorizat diferite alianţe regionale precum NATO în 1949. URSS-ul a raspuns in 1955 prin Trataul de la Varşovia. Ambele părţi au cautat sprijin în lumea a treia, unde atat SUA cât şi URSS au investit armament şi bani în diferite guverne sau grupuri de rebeli, în continua luptă comunism-capitalism. Oricare ar fi progresul către controlul armelor nucleare, sistemul mondial a fost pentru totdeauna tulburat de folosirea bombei atomice asupra oraşului Hiroshima pe 6 august 1945. Armele atomice au schimbat relaţiile de putere, prin introducerea posibilitătii de autodistrugere totală a oamenilor. Ei practic au impărţit lumea pentru câteva decenii în două clase de putere: cele două mari superputeri, care deţineau cea mai mare parte a armelor nucleare şi ceilalţi. Probabil, rezultatul unui razboi nuclear este atât de dezastruos încat cea mai parte din sistemele politice prevăd sfârşitul lumii. Un rezultat este acela ca superputerile nucleare au evitat un razboi direct între ele. Un alt rezultat este acela că discuţiile pe baza

3

Bipolaritatea şi perioada post–Razboi Rece T.R.I.

armelor nucleare au devenit un proces continuu. Deceniile de convorbiri despre arme au avut un succes limitat. Un număr de acorduri au restrans arsenalele nucleare ale SUA si Rusia. Faptul ca ambele superputeri posedau arme nucleare, în mod firesc a dus la evitarea unor confruntări directe cu toate că au existat câteva. Cel mai serios dintre acestea a fost criza nucleară din Cuba, izbucnită în octombrie 1962 după ce sovieticii incepuseră să construiască rachete nucleare de raza medie în Cuba. Doctrina americană ce privea un control strict asupra evoluţiei altor state a dus la implicarea SUA în Vietnam. Forţele vietnameze conduse de către naţional-comunistul Ho Chi Minh au învins armatele franceze coloniale in 1954 şi au capatat independenţa. Dar ţara era împărţită între forţele de nord conduse de Ho şi un guvernamant pro-vestic în sud. A început lupta pentru unificarea Vietnamului, politica americană de control strict asupra evoluţiei altor state a împins SUA să intervină cu propria ei armată în1964 în sprijinul Vietnamului de Sud.

Vietnamul a cauzat un număr important de schimbări în atitudinea SUA şi a implicării acesteia în relatiile internaţonale. Una dintre schimbări a fost o sporire a rezistenţei faţă de necesitatea razboiului rece de a combate comunismul pretutindeni. În al doilea rând, SUA a realizat cu claritate că sistemul bipolar se prabuşea. Cu toate că, mai ales din punct de vedere militar unele aspecte ale bipolarismului s-au păstrat, sistemul de alianţe din jurul celor doi poli

4

Bipolaritatea şi perioada post–Razboi Rece T.R.I.

a început sa se fragmenteze. China şi URSS erau atat de contrare încat erau pe punctul de a se gasi în razboi în 1969. Începând, aproximativ cu guvernarea liderului sovietic Leonid I. Brejhnev(1964-1982) şi a preşedintelui american Richard M. Nixon(1969-1974) relaţiile estvest au început să renască. Realizând cu acurateţe realitatea schimbării balanţei puterii, în special ascensiunea Chinei şi declinul consensului în cea ce priveşte razboiul rece în SUA, Nixon s-a hotărât să îmbunătăţească relaţiile cu URSS şi China printr-o politică de detentă. Bazându-se pe propriile perspective internaţionale şi schimbări interne, URSS şi China ajung la un real consens politic şi au copiat tendinţa de moderare din politica americană. Sfarsitul sistemului bipolar. In timpul anilor ’70 si inceputul anilor ’80 relatiile dintre est si vest au continuat sa se raceasca si sa se incalzeasca, dar in ansamblu s-au imbunatatit. Din 1985 ele au inceputa sa se schimbe mult mai repede. URSS a intrat in atentia puterilor. Michail S. Gorbaciov a devenit presedintele URSS in 1985 si a functionat drept catalizator in privinta schimbarilor aparute. El a incercat sa reformeze sistemul politic opresiv al URSS prin permiterea exprimarii unor oponenti si prin masuri democratice. Gorbaciov a cautat sa restructureze greoiul sistem economic si birocratic sovietic. Gorbaciov nu era nici democrat, nici capitalist in sensul european de vest al cuvintelor, scopul sau principal era sa reintinereasca URSS-ul. Gorbaciov a cauta sa aiba relatii mai bune cu vestul pe langa proclamata sa preferinta pentru armonie, existand doua motive. In primul rand, o relaxare a tensiunilor i-ar fi permis acestuia sa reduca partea alocata de catre bugetul URSS cheltuielilor militare si sa le redirectioneze in scopuri interne in vederea dezvoltarii tehnologice a URSS-ului. In al doilea rand, stabilirea de relatii pasnice cu vestul ar fi permis acestor state sa investeasca in anumite aspecte economice incluzand tehnologii sofisticate, conditii mai favorabile de schimburi, si accentuarea unor investitii private in URSS. Spre a-si indeplini telurile Gorbaciov a lansat o pace ofensiva ce consta intr-o combinatie intre o diplomatie publica abila si activitate intensa. El a retras fortele sovietice din Afganistan, a cooperat cu SUA spre a detensiona situatia din sudul Africii, America centrala si oriunde in alta parte; a anuntat faptul ca URSS-ul intentioneaza sa permita Europei de est sa-si urmeze propriile politici sociale interne. Aceste schimbari in politica URSS cuplate cu sistemul economic si politic sovietic slabit au oferit Europei de Est ocazia de a se dezlipi din orbita moscovita. Cele mai dramatice evenimente au avut loc in ceea ce atunci se numea Germania de Est. Atunci la mijlocul anului 1989, 500. 000 de locuitori ai Germaniei de Est au demonstrat impotriva guvernului lor comunist in fata ultimului simbol al razboiului rece, Zidul Berlinului. In cateva saptamani guvernul Germaniei de Est a incetat sa

5

Bipolaritatea şi perioada post–Razboi Rece T.R.I.

functioneze, grabind astfel unificarea Germaniei. In octombrie 1990 Germania de Est practic s-a autodizolvat si s-a format in parti componente ale landurilor germane, apartinand astfel unei singure Germanii. Dominatia sovietica asupra altor tari din Europa de Est a disparut cu repeziciune, guvernele comuniste din zona au fost dizolvate sau fortate sa renunte la puterea politica. Cateva tari au cerut retragerea trupelor sovietice si in februarie 1991 membrii Pactului de la Varsovia au dizolvat alianta. Sunt unii care sustin ca lumea este sau ar trebui sa urmeze calea unui nou sistem ce presupune prabusirea sau slabirea sistemelor nationale si impunerea unei noi organizatii supranationale ce presupune un control mai amplu. La extrema acesta ar putea deveni un guvern unic mondial si sistemul ar fi in acest caz unipolar. Un alt tip de sistem unipolar este "imperiul universal”, in care o superputere dobandeste hegemoia mondiala. Au existat unele speculatii cum ca SUA ar putea sau ar trebui sa incerce sa obtina aceasta hegemonie. In timpul crizei din Golf (1990-1991) presedintele Bush a vorbit despre stabilirea unei noi ordini mondiale bazate pe o cooperare americanosovietica si o mai mare incredere acordata legilor internationale si organizatiilor internationale. Cand americanii si trupele aliate au triumfat in razboiul din Golf 1991 si URSS-ul s-a prabusit, unii observatori, printre care si Charles Krauthammer au afirmat ca "traim intr-o lume unipolara”, avand SUA ca putere hegemonica. Krauthammer a sustinut faptul ca SUA ar trebui sa se bazeze pe "putere si vointa: puterea de a recunoaste lumea unipolara si vointa de a o conduce”. O alta structura posibila in cazul evolutiei globale este un sistem multipolar. Fostul presedinte al URSS , M. Gorbaciov dupa 46 de ani era foarte diferit: ”Sistemul bipolar si-a epuizat potentialul”, a spus el celor adunati in cadrul colegiului Westminster . Cea mai mare majoritate a populatiei era de parere ca solutia va fii multipolaritatea. Daca Gorbaciov are dreptate si se dezvolta un traditional sistem multipolar statal, atunci tari ca SUA, China, Germania, Japonia, si Rusia sunt cele mai probabile sa joace aceste roluri de "poli”. Si alte cateva state, dintre care cel mai probabil India s-ar putea alatura acestora de dinainte . Fostul presedinte Richard Nixon, spre exemplu, estima faptul ca una din tarile care ar putea deveni mare putere mondiala ar fi China in secolul XXI. Germania este si ea la randul ei o tara care a inceput sa demonstreze virtuti diplomatice . Economia si potentialul militar Japonez au iscat aprinse controverse in legatura cu viitorul orientarii internationale a statului japonez. Pactul de la Varsovia s-a dizolvat. Nu numai atat dar in

6

Bipolaritatea şi perioada post–Razboi Rece T.R.I.

decembrie 1991 s-a intamplat imposimilul cand presedintele Boris Eltin a spus ca Rusia ar fi de acord sa intra in NATO. S-a terminat un razboi rece si au inceput altele doua, avertiza o analiza secreta facuta de guvernul chinez. Prima lupta a fost o continuare a tarilor capitaliste de a submina tarile comuniste ramase, inclusiv China. Al doilea razboi rece sugereaza documentul se baza pe cresterea tensiunilor din cadrul aliantei vestice. Preziceri ocazionale despre Germania sau Japonia masiv inarmate si agresive, sau o confruntare dintre SUA si oricare dintre aceste tari este in acest moment pura speculatie, dar este incorect sa gandim ca stransa colaborare din al doilea razboi mondial, bazata pe un inamic comun si o alianta dominata de SUA va continua in ordinea mondiala care evolueaza. Exista cateva lucruri capabile de a modifica structura multipolara traditionala bazata pe stat. Intradevar exista un acord general printre oamenii de stiinta cum ca sistemul nu va arata si nici nu va opera asemeni sistemului multipolar existent in perioda celui de-al doilea razboi mondial. O modificare ar fi aceea ca Natiunile Unite sau alte organizatii globale ar putea deveni mai independente si chiar mai puternice. O alta posibilitate ar fi eventuala dezvoltare a unor poli regionali. Europa, sub forma Comunitatii Europene sau a orcarei alte forme, ar putea deveni un pol. Germania si Franta, spre exemplu, au stabilit in 1992 armate unite care pot servi in mod neindoielnic ca un nucleu viitoarei armate europene. Exista de asemenea semne, care trebuiesc mentionate, ale opozitiei fata de politica unica europeana. Un pol nord american este posibil sa se dezvolte. O intelegere de liber comert exista deja intre SUA si Canada, si negocieri trilaterale in vederea captarii Mexicului in ceea ce este numit "Nord American Free Trade Association (NAFTA)” s-au incheiat. Aceasta ar forma un bloc economic de 360 de milioane de consumatori si un castig de 6. 000 de miliarde de USD annual, cu o treime mai mare decat cea a Comunitatii Europene. Pe langa NAFTA exista eforturi vremelnice des etichetate drept "intrepinderi pentru initiativa americana”, sub forma extinderii ideii de comert liber regional la intreaga emisfera vestica. Pana acum, faza este pur economica si nu politica de cooperare, dar este posibil ca America de Nord si chiar emisfera vestica ar putea deveni un alt pol regional (Hurrell, 1992). In mod similar, premierul malaiesian Mahathir Mohamad a propus in 1991 o grupare economica est-asiatica condusa de Japonia. Aceasta idee este mai putin dezvoltata decat cea a blocului est-emisferic nord-american, dar Asociatia Natiunilor din Asia de sud-est (care nu include Japonia) a semnat o intelegere de liberarizare a comertului in ianuarie 1992, si regionalismul a inceput sa-si piarda din putere in aceasta zona (Bello&Blantz, 1992).

7

Bipolaritatea şi perioada post–Razboi Rece T.R.I.

Ceea ce putem spune cu siguranta este ca bipolaritatea nu mai exista. Noul sistem international va avea probabil cateva caracteristici multipolare, dar nu se va concretiza in sistemul multipolar timpuriu.

Bibliografie:
1. Martin Griffiths, Relaţii Internaţionale, Editura Ziua, Bucureşti, 2003; 2. Karl W. Deutsch, Analiza relaţiilor internaţionale, Editura Tehnica-Info, Chişinău, 2006.

8

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful