You are on page 1of 9

Cursul 1(S2, 9 oct 2012) CAP.

1 MORFOLOGIA PLANTELOR MEDICINALE SI TOXICE COMPOZITIA CHIMICA A PLANTELOR
Elemente chimice Compozitia chimica a materiei e relevanta pentru originea pamanteana a vietii si derivarii ei din materia nevie. Din 104 elemente chimice cunoscute in stare naturala, peste 62 se gasesc in compozitia materiei vii, gasindu-se si in materia nevie, fapt ce dovedeste o compozitie chimica asemanatoare, diferentele constand numai in proprietatile diferitelor elemente chimice. La plante, indiferent de specie, in componenta acestora intra 13 elemente chimice a caror concentratie variaza cu tipul si functia celulelor ( C, H, O, N, S, P, Cl, Si, K, Na, Ca, Mg, Fe). Macroelementele, respectiv C-50%, O-40%, H-6%, N-2% constituenti majori ai materiei vii reprezinta 98% din materia vegetala uscata. Celelalte 9 elemente precum si altele care se gasesc in cantitati infime reprezinta restul de 2% din material vegetala uscata. In organism, elementele chimice se afla intr-o anumita proportionalitate. Excesul sau carenta unor elemente chimice perturba desfasurarea normala a proceselor biologice, rezultand boli sau moartea plantei. Moleculele In organismele vii, elementele chimice sau atomii sunt ascoiati in molecule anorganice simple (apa si compusii minerali) sau in compusi organici cu molecula mai complexa. Apa este cel mai important compus mineral al tuturor organismelor. La plante acvatice poate constitui pana la 98% din greutatea corpului plantei.  Apa nu este un mediu pasiv ci un suport pe care se desfasoara activitatea metabolica din celula. Apa e constituentul de baza al naturii vii cu insusiri si functii multiple (solvent).  In organism apa constituie sursa cea mai importanta de ioni de H si hidroxid, fara de care nu se pot produce reactiile biochimice din celula.  Datorita marii calduri specifice, apa contribuie la evitarea supraincalzirii si racirii tesutului si organelor, constituind un termoreglator chimic.  Manifesta functia de tensiune superficiala si are implicatii in aparitia si mentinerea fenomenului de absorbtie.  E un vehicul care contribuie la circulatia substantelor in corpul plantelor.  Intervine in fenomenul de osmoza favorizand desfasurarea procesului biofizic la nivelul celulelor printre care turgescenta celulelor implicata in adoptarea pozitiei si orientarii in spatiu a plantelor.  In procesul de fotosinteza e donatorul de H pentru reducerea C. Compusii minerali Reprezinta 6% din materia vie. In corpul plantei se gasesc disociati in ioni sau sub forma de saruri. Proprietatile ionilor sunt fara importanta pentru viata plantei intrucat mentin presiunea osmotica si echilibrul acido-bazic din mediul celular.

Compusii organici (biomoleculele) Reprezinta 90% din greutatea plantei uscate. Sunt constituenti de baza ai materiei vii cu rol fundamental in metabolismul celular. Dupa rolul pe care il joaca in organism, substantele organice se clasifica :  compusi organici fundamentali ai materiei vii (glucide, lipide, proteine) care ineplinesc functii plastice si energetice.  efectori biochimici (substante active) care influenteaza si controleaza procesele care au loc in sistemele biologice (vitamine, fitohormoni)  Substante intermediare si finale de metabolism sau produsi secundari care se acumuleaza sau elimina din organism (glicozizi, taninuri, rasini, gume, mucilagii). 1. Glucidele Sunt substante ternare formate din C, O, H, larg raspandite in materie, cu rol biologic esential in organismele vii. Se formeaza numai in corpul plantelor in procesul de fotosinteza si constituie masa principala a celulei. Proportia glucidelor in planta e de 85- 95% si indeplinesc rolul structural /de sustinere , ca substanta de rezerva si ca sursa imediata de energie. In functie de structura lor se impart in oze si ozide. Ozele sunt zaharuri simple (monozaharide) iar ozidele sunt zaharuri mai complexe (di- si polizaharide). 2. Lipidele Formeaza o clasa de substante cu o compozitie chimica complexa, larg raspandite in plante si animale. Sunt insolubile in apa dar se dizolva usor in solventi organic (eter, benzen, cloroform). La plante se gasesc in seminte, fruct, frunze, flori, epiderma. In celule se afla in peretii celulari, protoplasma si vacuole. Lipidele vegetale pot fi solide pe anumiti pereti celulari si lichide sub forma de picaturi de ulei in citoplasma.

gratie combinatiilor celor 20 de aminoacizi. Enzimele modifica cinetica reactiilor biochimice. In macromolecula de ADN exista 2 tipuri de legaturi:  Intracatenare (formate in interiorul catenei. 7. transmit si exprima informatia genetica. diversitatea holoproteinelor este uriasa. Majoritatea sunt sintetizate de organele vegetale. Plantele contin o cantitate mai mica de proteine fata de regnul animal. Cele 2 catene se leaga intotdeauna intre o baza azotata purinica si una pirimidinica. Lipidele saponificabile sunt esteri ai acizilor grasi cu alcoolii. Au un inalt grad de complexitate. Vitaminele Sunt o clasa de substante cu rol biocatalitic indispensabile organismului. Intra in structura lipidelor. dar foarte variata de la o specie la alta. fiind in numar de 2. 5. reproducerea si reglarea tuturor proceselor metabolice din organism.  Peptidele (compusi de condensare ai aminoacizilor: oligopeptide care se formeaza din condensarea a 2-10 molecule de aminoacizi sau polipeptide care contin 10-100 de resturi aminoacizi)  Holoproteinele (au substrat macromolecular format numai din resturi de aminoacizi. glicoproteine. Enzimele Zecile de mii de procese biochimice ce se produc in organismele vii sunt catalizate de enzime. Ei sunt biomacromolecule de importanta fundamentala pentru materia vie. Din punct de vedere structural din aceasta clasa fac parte:  Aminoacizii(monomerii care formeaza moleculele proteice si contin o grupare amino si carboxil). Fitohormonii . lipoproteine. 3. acizi care cuprind schelete alifatice sau ciclice cu structura poliizoprenica. fiind format din o secventa liniara de nucleotide. cromoproteine sau nucleoproteine). Nu sunt scindate prin hidroliza. In organismele vii proteinele au rol structural major intrucat constituie materialul din care sunt alcatuite toate structurile celulare. respectiv 3) ARN-ul este similar ADN-ului. 4. dezvoltarea. Exercita si activitati catalitice. respective C si G. Principalele grupe de lipide saponificabile sunt gliceridele. Principalele grupe sunt: terpene.Sunt grupate in 3 categorii: · Acizi grasi · Lipide saponificabile · Lipide nesaponificabile Acizii grasi sunt lanturi hidrocarbonate ce au la un capat o grupare carboxil. Ele sunt sintetizate de celula vie in cantitati mici. pana la ora actuala depistandu-se peste 100 de acizi grasi. Sunt molecule informationale care stocheaza. O nucleotida e formata din: · o baza azotata · o pentoza · o grupare fosfat ADN-ul este o baza chimica a ereditatii. 6. Genele nu sunt altceva decat sectoare din macromolecula de ADN responsabile fiecare pentru o caracteristica a organismului.)  Heteroproteinele (sunt proteine conjugate formate din o holoproteina si o componenta neproteica numita grupare prostetica. Macromolecula de ADN se prezinta ca un helix format din 2 catene polinucleotidice antiparalele infasurate in jurul unui ax teoretic comun. cu mici exceptii (ARNt si ARNr). Acizii nucleici Celulele contin 2 tipuri de acizi nucleici: AND si ARN. dar se deosebeste de acesta prin 2 caractere chimice particulare: · lantul fosfoglucidic (contine riboza in loc de dezoxiriboza) · in locul timinei are uracil care se complementeaza cu adenina in procesul transcriptiei Moleculele de ARN sunt monocatenare. steroizi. Cea mai mare cantitate de proteine se afla in semintele leguminoaselor si cea mai mica in frunze si radacina. Se implica in cresterea. aldehide. dar la sfarsit procesele raman neschimbate. Pana la ora actuala s-au descris peste 2000 de enzime. Numarul lor in moleculele acizilor nucleici ajung la milioane. O singura bacterie are circa 3000 de tipuri de proteine iar in organismul uman exista peste 5 milioane. fosfolipidele si cerurile. Unitatile structurale si functionale ale acizilor nucleici sunt nucleotidele. alcooli. Lipidele nesaponificabile sunt hidrocarburi. Proteinele Sunt constituenti chimici ai organismelor vii de insemnatate primordiala. intre radicalii fosfat si moleculele de zahar)  Intercatenare (reprezentate de legaturile de hydrogen care se stabilesc intre A si T. carotenoizi. Dupa natura gruparii prostetice sunt: fosfoproteine.Viata nu poate fi conceputa fara prezenta substantelor proteice. Hidroliza bazica a acestor lipide se numeste saponificare.

. Foarte raspanditi in regnul vegetal sunt lignanii ce au actiune puternic antifungica. .  pozitia ocupata in diferite tesuturi.gradul de diferentiere este mai mic.Sunt substante sintetizate de plante care intervin in reglarea tuturor proceselor biologice din corpul lor: cresterea. acizi organici. MARIMEA CELULEI VEGETALE Dimensiunile celulelor vegetale variază între 10 μ şi 50 cm (fibrele liberiene) sau chiar mai mulţi metri (laticiferele nearticulate de la unele specii din familia Euphorbiaceae). mai mult sau mai putin sferica si se numesc dermatoplaste. intervin in reactii REDOX si in respiratia celulara. . care reprezintă un caracter esenţial de diferenţiere a celulei vegetale de celula animală.prezenta peretelui cellular.  daca celula poseda membrana. cetone. forma este instabila. membrane celulare) · sunt transportate si depozitate in diferite tesuturi sau organe ale plantei · sunt eliminate Pana nu demult erau considerate substante de excretie. tuberculostatice. Taninurile Au o larga raspandire in regnul vegetal si se gasesc izolate in sucul vacuolar. substanta de baza fiind celuloza (care nu se intalneste decat in regnul vegetal).celulele au o oarecare independenta chiar si atunci cand sunt grupate in tesuturi. kytos = cavitate si logos =vorbire.in unele celule vegetale exista posibilitatea sintezei primare autotrofe si de inmagazinare a energiei chimice datorita activitatii plastidelor (mai ales a cloroplastelor). . Multi metaboliti secundari au proprietati terapeutice constituind principiile active din plantele medicinale. Actioneaza ca antioxidanti. Uleiurile volatile Constituie amestecuri complexe de hidrocarburi. schimbandu-se des.100 μm. cat si intre plante.prin cresterea in lungime se formeaza un vacuom dezvoltat in care are loc o diferentiere a osmozei si o generalizare a curentilor citoplasmatici. CITOLOGIA VEGETALA Citologia (gr. antitumorale. aldehide. Se formeaza in protoplastul celulei vegetale si apoi au cai diferite: · sunt depozitate in anumite compartimente ale celulei(vacuole.celulele vegetale (prin aportul de substante minerale si azot) pot realiza proteosinteza primara. metabolismul. Metabolitii secundari La unele grupe de plante in procesul metabolismului se formeaza niste substante specifice numite metaboliti secundari. forma lor va fi stabita. 8. forma acestora depinde de lipsa sau existenta memebranei:  daca membrana lipseste. Celula vegetala se deosebeste de cea animala prin urmatoarele caracteristici: . diferentierea morfofunctionala constatandu-se atat la aceeasi planta. stiinta) este un vechi capitol al anatomiei plantelor care se ocupa cu studiul celulei sub raportul structurii si ultrastructurii acesteia pana la nivel molecular si submolecular. diuretice. din care cauza exista mai putine tipuri morfologice de celule. etc. Rolul lor este de a mari rezistenta plantelor la atacul virusurilor si microorganismelor. 9. eteri. dar in realitate ei au rol in procesele de selectie naturala a speciilor si in pastrarea echilibrului ecologic. antimicrobiene. alcooli. . 10. . esteri. celulele poarta numele de gimnoplaste.).cresterea este mai intensa. terpene si au proprietati farmacodinamice remarcabile (imunostimulatoare. . acesta are o consistenta rigida.  mediul in care se gaseste. valorile medii fiind de aproximativ 10 . Aceste substante sunt inzestrate in majoritate cu proprietati farmacologice constituind principii active vegetale. dezvoltarea. celula ajungand la dimensiuni mai mari. MORFOLOGIA EXTERNA PERETELE CELULAR Este un constituent neviu. In situatia celulelor libere. FORMA CELULEI VEGETALE Aspectul celulei este diferit dupa :  rolul fiziologic pe care il indeplineste.

La exterior e protejata de peretele celular. ioni de Ca. Ele se numesc proteine integrate superficiale. In membranele tilacoidale ale cloroplastelor se gasesc si molecule de pigmenti (clorofile. Functiile peretelui celular:     principala lui funcţie este corelată cu rigiditatea sa relativă şi constă în aportul mecanic. fructoza. manoza. glicolipide si steroli. Ele se leaga la nivelul hidrofil si hidrofob al moleculelor de lipide. Peretele celular este permeabil pentru apă şi se îmbibă cu aceasta. are si rol informational asigurand si pe aceasta cale integritatea structural si functionala a organismului. Lipidele sunt reprezentate de fosfolipide. pompele de ioni).şi micromoleculare în celulă. de susţinere a formei celulei. proteine. prin spaţiile dintre microfibrilele celulozice. În regnul vegetal sunt puţine celule lipsite de un perete celulozic. In raport cu bistratul fosfolipidic. Calciul are rol in mentinerea permeabilitatii membranei plasmatice. . Conform acestui model membranele plasmatice cat si cele ale organitelor celulare sunt alcatuite din 2 straturi de fosfolipide ce reprezinta o matrice fluida cristalina la care se alatura proteine si glucide. Peretele celular este un constituent solid. glucoza. Glucidele sunt reprezentate de galactoza. care constituie apoplastul celular. Printre moleculele de lipide se gasesc molecule de proteine care sunt intotdeauna globulare. lumina sau excitatii chimice. proteine receptoare pentru excitatii mecanice. In compozitia sa intra lipide. de presiune. glucon-sintetaza. glucide. Se prezinta sub forma unei pelicule lipoproteice cu o arhitectura complexa si dinamica indeplinind multiple functii in viata celulei. Ele se intercaleaza printre moleculele de fosfolipide. carotenoizi) care au rol in faza de lumina a fotosintezei. substante transportoare de electroni. cum sunt zoosporii şi gameţii (celulele reproducătoare de la plantele inferioare). La ora actuala s-a impus modelul mozaicului fluid al lui Singer si Nicholson din 1972. precum şi schimbul de gaze şi de substanţe nutritive cu celulele învecinate permite intrarea şi ieşirea apei din celulă. Structurile lipidice sunt orientate polar cu gruparile hidrofile spre exterior si cele hidrofobe spre interiorul membranei. căptuşit la interior de plasmalemă (vezi fig. Plasmalema prin pozitia sa de bariera la periferia celulei permite selectarea schimburilor. precum şi ieşirea apei din celulă. xantofile. asigura recunoasterea semnalelor informationale si transmiterea mesajelor in interiorul si exteriorul celulei si da expresia individualitatii biologice a organismelor vii. manan-sintetaza). din acest motiv numindu-se perete scheletic. proteine transportoare pentru substante hidrofile(canalele ionice. relativ rigid. rol de protecţie a protoplasmei permite creşterea celulei. fenomene implicate în procesul de plasmoliză. In ceea ce priveste structura plasmalemei. Lipidele polare au proprietatea de a se organiza singure in mediul apos datorita interactiunilor hidrofile termodinamice care au loc in zonele polare ale lipidelor membranare. Prin generarea potentialelor de actiune si transmiterea acestora prin plasmodesme de la o celula la alta. cu o elasticitate limitată.Majoritatea celulelor vegetale sunt acoperite de un perete celulozic rezistent. permiţând intrarea apei şi a diferitelor substanţe macro. Proteinele membranare dupa functia pe care o indeplinesc pot fi proteineenzime(ATP sintetaza. proteinele globulare pot fi:  Periferice(extrinsece)  Integrate(intrinsece) Proteinele integrate strabat mai mult sau mai putin stratul lipidic. PLASMALEMA (MEMBRANA CELULARA) E membrana biologica existenta la periferia citoplasmei. celulele numindu-se în acest caz „nude”. Participa la formarea palsmodesmelor la nivelul porilor din peretele celular. Cele care traverseaza stratul lipidic si proemina pe ambele fete ale membranei se numesc transmembranare. Altele mai putin voluminoase sunt implantate numai in in unul din cele 2 straturi monomoleculare ale filmului lipidic si apar expuse numai pe una din fetele membranei. La unele membrane interne (cele ale cloroplastelor si mitocondriilor) se gasesc substante transportoare de electroni si protoni. de-a lungul timpului s-au elaborat mai multe modele. 8).

cuprins între membrana plasmatică externă (tonoplastul). fiecare organit celular având o structură şi o ultrastructură specifică şi. microtubulii etc. CITOPLASMA Citoplasma (vezi fig.) precum si organite submicroscopice cum ar fi: aparatul Golgi. reticulul endoplasmatic. în 1877. Prima membrană plasmatică. ribozomii. în care sunt incluse organitele celulare. bine înţeles. acizi nucleici etc. Substanţele organice ce constituie elemente de constituţie ale citoplasmei sunt: proteine hidrofile. Fig.în care au loc cele mai importante procese vitale.PROTOPLASMA Partea principală a celulei o constituie conţinutul intern . Protoplasma constă din citoplasmă. Comunicarea se realizează prin plasmodesme (fire protoplasmatice). Protoplasma unei celule dintr-un ţesut viu comunică cu protoplasma celulelor învecinate. după separarea lor prin metoda ultracentrifugării. în care se află nucleul si organite celulare care pot fi observate la microscopul optic (plastidele. coagularea sa determină încetarea manifestărilor vitale şi. 3. ce se mărgineşte cu anvelopa celulară celulozică (peretele) şi cea internă.). a căror totalitate formează organismul pluricelular. mitocondriile etc. implicit. la care se adaugă diferite incluziuni solide (granule de aleuronă. Caracteristice pentru celula vegetală matură sunt. 8. 8) este masa fundamentală a protoplasmei vii. ce imprimă specificitate. vacuolele sau vacuola unică. bogate in albumine-. În celulele tinere spaţiul citoplasmatic este cuprins între membrana plasmatică externă (plasmalemă) şi învelişul nuclear. PFEFFER. pline sau plină cu suc celular. aflându-se în stare fluidă şi în neîntreruptă mişcare. 4. fosfolipide.. Buchanan şi colab. Marea varietate de proteine existente în citoplasmă determină funcţii metabolice şi enzimatice caracteristice.protoplasma . granule de amidon ş. Funcţiile organitelor celulare se studiază "in vitro". plasmalemă. Ea este componenta esenţială a celulelor vii. În celulele mature.a. cu vacuole mari. de asemeni. iar membrana plasmatică ce înconjură vacuolele celulelor vegetale a primit denumirea de tonoplast. moartea celulei.Celulă din mezofilul foliar prezentând principalele sisteme membranare şi peretele celular (d.granule de dimensiuni variabile prezente in semintele cerealelor si oleaginoaselor. funcţii specifice. care reglează pătrunderea şi ieşirea substanţelor din celulă a fost denumită de către W. citoplasma reprezintă un strat subţire. ce se mărgineşte cu vacuola.) .

precum şi la sinteza enzimelor proteolitice. cisterne. Aparatul Golgi (fig. vz. 1969) Lumenul cisternelor şi tubulilor comunică cu spaţiul perinuclear al anvelopei nucleare şi cu porii acesteia. în componenţa citoplasmei intră hialoplasma cu organitele citoplasmatice. Ea controlează activitatea celulei. . PALADE în 1953 în omogenatele hepatice şi în ultrasecţiuni celulare şi de către E. – perete celular. iar în cel granular (vezi fig. absorbţia şi excreţia unor substanţe şi joacă un rol important în procesul de nutriţie a celulei cu ioni minerali.E.G. formate din 2-10 sacule sau cisterne. – vezicule (d. Plasmalema (vezi fig. 8) proteine. unite la centru.. ROBINSON şi R. plasmodesme (d. au fost evidenţiaţi de savantul român G. cu dimensiuni de 150-300 Å.sacule. din componenţa peretelui celular etc. elementare. numită şi matrice citoplasmatică. Aceştia sunt formaţiuni lamelare. compoziţie chimică cantitativă şi prin gradul diferit de permeabilitate. Buvat. 3 şi 8) sunt particule ultrastructurale de natură ribonucleoproteică. 9) este un sistem complex de cavităţi (sacule. Fig. 3 şi 8) înconjură vacuolele celulelor vegetale şi este o membrană plasmatică de tip biologic. iar în celulele mai vârstnice un sistem de "cisterne" turtite şi lăţite) în hialoplasmă.Schema ultrastructurii reticulului endoplasmatic: m. omogenă şi aparent lipsită de structură.t. Ribozomii sunt răspândiţi în toată celula (în citoplasmă): la suprafaţa nucleului.E. – reţeaua trans Golgi. în interiorul cloroplastelor şi al mitocondriilor sau chiar se află liberi în citoplasmă. BROWN în celulele rădăcinii de bob. 10 .Alături de membranele plasmatice amintite. ca şi plasmalema. lipoproteică. asemănătoare ca structură cu plasmalema. Hialoplasma este o masă transparentă. 10). pls. Fig. toate delimitate de citosol prin membrane simple. lipide. vezicule sau tubuli ori canalicule fin ramificate şi anastomozate. Kaussmann. substanţe absolut necesare procesului de sinteză a produşilor de tipul polizaharidelor.) (fig.Schema ultrastructurii unui dictiozom: r. 9 . Tonoplastul (vezi fig. cu aspect de discuri suprapuse. 3 şi 8) se formează hidraţi de carbon. terpenoizi. lipsiţi de membrană. . sc. aproximativ circulare. p. În membranele R. lipo-proteice. este alcătuit din unităţi morfologice denumite dictiozomi.c. Ribozomii liberi participă la sinteza proteinelor implicate în procesul de diferenţiere celulară. enzime. aparatul Golgi este legat de activitatea secretoare a protoplasmei. prin schimb ionic. neted (vezi fig. 1989) Din punct de vedere funcţional. – meat. Ribozomii (vezi fig. 3 şi fig. 3 şi 8) are proprietăţi selective. la sinteza unor proteine cu funcţii specifice. El se deosebeşte însă de plasmalemă prin structură. numit astfel în memoria omului de ştiinţă italian care l-a descoperit. E. ORGANITELE CITOPLASMATICE Reticulul endoplasmatic (R. Funcţia fiziologică principală a ribozomilor este legată de participarea lor în procesul de sinteză a proteinelor.

Plastidele lipsesc din celulele animale şi din unele cianobacterii şi bacterii. cu rol în procesul de fotosinteză. cu care se pare că vin chiar în contact. În general. din celulă şi tot aici are loc fenomenul de oxidare a metaboliţilor. 3 şi 8) sunt organite citoplasmatice sferice sau ovoidale. 12): . – stroma energetice de natură organică (în etapa finală a ciclului Krebs). ei reprezintă principalul organit celular în care are loc biodegradarea acizilor graşi. Peroxizomii se întâlnesc în număr mare în celulele mezofilului foliar. asemănătoare cu plasmalema. str. cât şi în celulele ficatului şi rinichiului la mamifere. Funcţia peroxizomilor constă în aceea că peroxidaza şi catalaza conţinute în ei scindează H2O2 în O şi H2O şi prin aceasta organitele respective intervin în procesul de respiraţie celulară. în procesul de germinare al seminţelor. în special hidrolaze acide.. energie mitocondrială (d. în care se eliberează energia incorporată în substanţele c. ţinând cont în special de absenţa sau prezenţa culorii: leucoplastele .mt. turtite. condriozomii sunt pre-zenţi atât în celulele vegetale. celulei. dar chiar şi din cele ale unor macroorganisme (ciuperci şi chiar plante superioare). în legătură cu acest parametru. 1989 ) Condriozomii reprezintă deci "uzina biochimică (energetică)" a ce se acumulează în legături macroergice fosfatice de tip ATP. atât în celulele mezofilului plantelor. ele participă în mod activ la procesul de transformare a grăsimilor în glucide. Aşa de exemplu ele sunt mult mai mari la plantele de umbră. 11 Schema ultrastructurii mitocondriei: a. Totalitatea plastidelor incluse în citoplasma celulei formează plastidomul celular. comparativ cu indivizii crescuţi în lumină intensă. genetice sau ecologice. cât şi în cele animale dar lipsesc la bacterii.sunt cunoscuţi azi ca principalii centri energetici (de respiraţie) ai celulei. 3 şi 8). Ultrastructural. La microscopul optic apar ca nişte grăuncioare verzi ovoidale. de tip rugos sau pe faţa externă a membranei nucleare sunt implicaţi în procesele de sinteză a proteinelor destinate secreţiei celulare.Ribozomii aderenţi la membranele R.T. fiind dispuşi frecvent alături de cloroplaste. a) Cloroplastele sunt organite specializate. cloroplastele .plastide incolore. apărând însă deosebiri sexuale. Glioxizomii îşi manifestă activitatea în momentul germinării seminţelor bogate în grăsimi. proces ce furnizează energia necesară transformărilor metabolice. Lizozomii (vezi fig. 11) . Fig.oxidare. într-un proces de glicoliză inversă (gluconeogeneză). Mărimea lor este relativ constantă pentru acelaşi tip celular. Kaussmann.mt. În anul 1883 A. – anvelopa mitocondriei. Ei sunt bogaţi în enzime. prezente doar în celulele vegetale. Plastidele sunt organite permanente de mare importanţă pentru celula vegetală (vezi fig. ATP-ul reprezintă sursa universală de energie a celulei. prin procesul de fosforilare oxidativă. Intervin în hidroliza substanţelor de rezervă din celulele endispermului. În condriozomi se acumulează cele mai mari cantităţi de A.P. De asemenea.plastide verzi şi cromoplastele (sau carotenoplastele) plastide colorate (în alte culori decât verde). Condriozomii (fig. E. când apar în aceste seminţe numeroşi glioxizomi ce conţin enzime specifice ciclului acidului glioxilic (izocitrat liaza şi malat sintetaza). – creste mitocondriale. SCHIMPER a descris cele trei tipuri de plastide existente în celulă. prin procesul de β . cloroplastul este format din (fig. uneori au aspect de halteră. dar şi conţinutul lor în clorofilă este mai mare. cu o membrană lipo-proteică simplă. Numărul condriozomilor dintr-o celulă este proporţional cu intensitatea metabolismului acesteia. răspândite în toată masa citoplasmei.

oleoplastele (în care se depozitează substanţe grase ) sau proteoplastele ( în care se depozitează proteine). Berg.portocaliu. amintim: amiloplastele (în care se depozitează ca substanţe de rezervă amidonul). sistemul de lamele.galbenă. separate de un spaţiu clar.formată din două membrane elementare.roşu etc. xantofila . . precum şi în algele diatomee marine. întâlnite în celulele meristematice. datorită prezenţei în stroma lor a unor pigmenţi din grupa carotenoizilor: carotenul . tuberculi. Din combinarea acestor pigmenţi rezultă culorile specifice ale petalelor florilor. rădăcini şi în majoritatea organelor incolore la angiosperme. incluziuni reprezentate prin globule lipidice şi granule de amidon. NUCLEUL (vezi fig. ADN. Dintre alte plastide. roşu sau în nuanţe intermediare. b) Cromoplastele au o structură asemănătoare cu cea a cloroplastelor şi sunt colorate în galben. granule de amidon. Conform părerii unor cercetători. 8 si 13) descoperit în 1833 de către BROWN. cloroplastele au fost bacterii fotosintetizante care. portocaliu. 1997) Cloroplastele reprezintă sediul sintezei primare a substanţelor organice în procesul de fotosinteză şi au o anumită autonomie în interiorul celulei. la plantele superioare adaptate la parazitism. se consideră astăzi că este un component prezent permanent în toate celulele vegetale şi animale. stroma sau matricea .• • • • anvelopa plastidială . Leucoplastele se întâlnesc. Fig. au conferit celulelor capacitatea de fotosinteză ("Teoria Serială a Endosimbiozei"). datorită ADN-ului propriu. în citoplasma sporilor şi a gameţilor femeli. de asemeni. c) Leucoplastele sunt plastide incolore. Sub influenţa luminii ele sunt capabile să formeze structuri tilacoidice şi să capete culoarea verde. licopenul .Schema ultrastructurii cloroplastului (d. 12 . picături lipidice în ea. frunzelor sau ale unor rădăcini. în seminţe. ale fructelor. devenind simbionte intracelulare.ce constituie substanţa fundamentală cu ribozomi. care au pierdut proprietatea de fotosinteză.

6. Odată cu apariţia filogenetică a vacuolelor s-au format şi mecanisme ce reglează şi determină turgescenţa. Aşa de exemplu. procesul de semipermeabilitate a tonoplastului. vacuolele mici se contopesc.Imagine electron microscopică maturizării celulelor. conferind indivizilor vegetali o rigiditate mai mare. ce joacă un rol important în turgescenţa şi în stabilitatea celulei (fig. 8) este o componentă nevie a celulei. referindu-ne la acţiunea factorilor de mediu. B . 3. iar celulele cu nucleu bine individualizat se numesc eucariote. vacuola se împarte în mai multe vacuole mici. 2000) cavitatea celulară. aici ele apar foarte mici. Buchanan formează o vacuolă mare centrală. glucide solubile. neindividualizat strict. Concentraţia molară corespunzătoare acestui suc.. vizibile doar la microscopul electronic. deosebit de important pentru celula vegetală adultă. Celulele meristematice sunt lipsite de o vacuolă unică şi voluminoasă. cât şi prezenţa plasmalemei. înconjurarea vacuolei de un strat de citoplasmă. C . se numesc procariote. În procesul creşterii şi dezvoltării celulei vegetale se observă formarea de Fig.. acizi organici etc).stadiul de deplasmoliză (d.Celulele care au nucleu difuz. care ocupă aproape toată colab.stadiul de plasmoliză incipientă. pe măsura a L. de tipul celular şi de acţiunea diferiţilor factori de mediu. Fig. de vârsta ei. necesară în acţiunea lor de cucerire a uscatului. Vacuola (vezi fig. şi şi Forma şi distribuţia vacuolelor în celulă variază în funcţie de starea fiziologică a celulei. care generează presiunea osmotică şi potenţialul de membrană. vacuole mari. precum şi mişcările unor organe ale plantelor (nastii). 14). Strasburgher. 1998) .stadiul de plasmoliză avansată (concavă). 13 . deosebită de cea a mediului extern. se măresc nucleului celular (N) la celule de Vicia faba în volum. ▪ Prin modificarea turgescenţei vacuolei se determină mişcările de închidere şi deschidere a stomatelor. dacă unele celule epidermice cu o vacuolă mare sunt înţepate de anumite insecte.. plină cu suc vacuolar. D . Rolul fundamental al nucleului în viaţa celulei este de a transmite caracterele ereditare în timpul diviziunii celulare şi de a coordona funcţiile vitale ale acesteia. Apariţia fenomenului de turgescenţă a constituit o achiziţie importantă în evoluţia plantelor. iar la sfârşitul procesului de diferenţiere se evidenţiind membrana nucleară dublă (NE) nucleolul situat central (NU) (d. Apariţia vacuolei face posibilă crearea în interiorul celulei vegetale a unui mediu apos cu o compoziţie specifică. vizibilă la microscopul fotonic. Rolul fiziologic al vacuolelor implică: ▪ Depozitarea substanţelor osmotic active (ioni. 14 – Reprezentarea schematică a gradului de aprovizionare cu apă a celulei vegetale: A .celulă turgescentă. după o colorare cu coloranţi vitali. toate acestea permit vacuolei să funcţioneze ca un osmometru.