You are on page 1of 15

VIOLENŢA.

DEFINIŢII ŞI FORME DE MANIFESTARE Violenţa
Definitie:Organizaţia Mondială a Sănătăţii Violenţa este rezultatul „utilizării intenţionate sau ameninţării deliberate cu forţa fizică sau cu puterea contra propriei persoane, contra unei alte persoane sau contra unui grup sau comunitate, care produce sau riscă să producă un traumatism, un deces, un prejudiciu moral, o traumă sau o carenţă.” Tipuri de violenţă – relaţia victima – agresor 1. Violenţa interpersonală cuprinde manifestările violente dintre indivizi indiferent de tipul relaţiei dintre ei. Astfel, în această categorie vom regăsi alte două subtipuri de violenţă construite în raport cu tipul relaţiei dintre agresor şi victimă şi spaţiul în care se produce agresiunea: „Violenţa familială şi violenţa între parteneri - se manifestă între persoane între care există legături de rudenie (maltratarea copilului, maltratarea partenerilor sau a persoanelor în vârstă); Violenţa comunitară dintre indivizii fără legătură de rudenie – se produce în alte spaţii decât locuinţa victimei sau a agresorului, între persoane cunoscute sau necunoscute (violenţa tinerilor, violul şi agresiunile sexuale comise de necunoscuţi, violenţa din mediul instituţional).” 2. Violenţa îndreptată împotriva propriei persoane (comportamentele suicidare şi automutilările) Comportamentul suicidar - sinuciderile şi „acţiunile premergătoare actului suicidar (gândurile de sinucidere, pregătirile pentru sinucidere, identificarea mijloacelor necesare pentru realizarea sinuciderilor sau tentativele de sinucidere).” 3. Violenţa colectivă - manifestările violente ale indivizilor care se identifică cu un grup şi care se exercită contra altui grup în scopul de a obţine obiective politice, economice sau sociale. Ex: actele de violenţă exercitate de o armată împotriva altei armate sau împotriva populaţiei civile, faptele care intră în sfera noţiunii de genocid, faptele care presupun încălcarea drepturilor fundamentale ale indivizilor, actele de terorism sau actele de violenţă circumscrise criminalităţii organizate. 4.Violenţa fizică Violenţa fizică este reprezentată de „toate atingerile fizice aduse corpului altei persoane”[1]. Welzer-Lang include în sfera acestui tip de violenţă acte a căror gravitate şi intensitate este diferită: „tras de păr, arsuri, opărirea cu apă sau ulei fiert, gesturi violente menite să înfricoşeze o persoană, dat cu capul de pereţi, ruperea hainelor, obligarea unei persoane să pună mână pe un cablu electric, electrocutarea.”[ 5.Violenţa psihologică Violenţa psihologică - „toate acţiunile care aduc atingere sau care încearcă să aducă atingere integrităţii psihice sau mentale unei alte persoane: autoaprecierea, încrederea în sine, identitatea personală”. În această categorie sunt încadrate: „insultele, criticile nefondate, intimidările, ameninţarea cu represalii sau cu violul, şantajul, şantajul cu sinuciderea, ameninţarea că o va părăsi, controlul 1

Fetele sunt cel mai adesea cele care sunt puse în situaţia de a se căsători din perioada pubertăţii din motive ce ţin de considerente de ordin economic. se înţelege. Asia şi Orientul Mijlociu. Africa de Est. de această dată în cadrul imigranţilor care locuiesc în ţările respective şi care păstrează aceste practici chiar dacă nu mai locuiesc în ţările de origine. violenţei percepute în voce. corupţia sexuală. în orice context. Cazuri de mutilare se înregistrează şi în ţări dezvoltate. sau de mentalităţi tradiţionale conform cărora fetele sunt o pagubă pentru familie.” Ex: certurile dintre parteneri.” Ex: „violenţa sexuală exercitată de parteneri intimi. violurile colective.„orice act sexual. violenţele sexuale din mediul şcolar. ţine de modul de comunicare. 6. violenţele sexuale din timpul conflictelor armate sau printre refugiaţi. (zestrea fetelor este mai mică). în ţări din Africa de Est şi Vest. violenţa legată de agresiunile sexuale şi pierderea onoarei 8. ton. 2 . cele mai multe dintre acestea trăind în ţări precum Somalia. fără a se limita doar la. iniţierea sexuală forţată. iar în 28 de state situate îndeosebi în Africa. tentative de a avea un act sexual. altfel spus. violenţele sexuale contra lucrătorilor sexuali.se exprimă prin intermediul „debitului verbal. „tonul autoritar pe care-l foloseşte pentru a cere ceva. La nivel mondial. procentul este de aproximativ 30%. Valorile procentuale cele mai mari au fost semnalate în Niger. incestul.Violenţa verbală Violenţa verbală . comentarii sau avansuri de natură sexuală.excesiv al programului persoanei victimizate”. medical. refuzul de a-i răspunde. refuzul de a-l asculta pe celălalt.100 – 140 de milioane de tinere fete sunt victime ale mutilării genitale. casa şi locul de muncă. 77%. estimările se ridică la 82 de milioane de fete care se căsătoresc în intervalul de vârstă 10-17 ani 9. Abuzul sexual.aproximativ 150 de milioane de fete şi 73 milioane de băieţi cu vârsta sub 18 ani au fost victime ale unui act de violenţă sexuală. întreruperea partenerului şi formularea de reproşuri. Orientul Mijlociu . utilizarea frecventă a insultelor pe parcursul discursului. violenţa sexuală din raporturile intime şi căsătoriile aranjate între minori.Mutilarea genitală ca urmare a unor practici tradiţionale Organizaţia Mondială a Sănătăţii . formele de violenţă sexuală „cutumiare” (căsătoria copiilor).” Organizaţia Mondială a Sănătăţii .Violenţa sexuală Violenţa sexuală . traficul de femei şi copii în scopuri sexuale. Mali şi Bangladesh procentul copiilor care se căsătoresc înainte de a împlini 18 ani depăşeşte valoarea de 60%. evitarea unor subiecte de discuţie. traficul de minori în vederea exploatării sexuale.Violenţa sexuală din raporturile intime şi căsătoriile aranjate între minori Asia de Sud.” 7. Sudan. Egipt.Violenţa psihologică este rezultatul mesajului pe care-l transmit victimei cuvintele agresorului. criză. mutilarea genitală ca urmare a unor practici tradiţionale. comise de către o persoană independent de relaţia sa cu victima. acte care vizează traficul sau alte acte îndreptate contra sexualităţii unei persoane prin utilizarea forţei.aranjamente matrimoniale pe care le fac părinţii şi bătrânii din familie.

pentru viaţa sa. prejudiciile sexuale.Forme de violenţă: omor.Violenţa asupra femeilor . violenţe psihologice.” -„Violenţă fizică – provocare de dureri şi răni. -Violenţă psihologică sau morală – provocarea de suferinţe morale.Violenţa legată de agresiunile sexuale şi pierderea onoarei Pakistan. de picioare. reacţia de respingere din partea comunităţii. utilizarea constrângerilor fizice sau recurgerea la mijloace de constrângere fizică sau medicamentoasă. în care caz vorbim despre „neglijenţă”.Violenţa asupra vârstnicilor „Un act comis sau omis. Maltratarea poate fi însoţită de rele tratamente în plan financiar sau material. de încredere sau de putere. Maltratarea poate fi fizică sau psihologică. Irak.violenţă intrafamilială Violenţă conjugală a)Actele de violenţă dintre soţi b)Actele de violenţă dintre concubini c)Actele de violenţă dintre parteneri divorţaţi/separaţi Violenţă intrafamilială . -Exploatare financiară sau materială – exploatarea sau utilizarea în mod ilegal a fondurilor sau resurselor unei persoane ân vârstă.Violenţă conjugală . ca urmare a unui viol sau a unor relaţii sexuale liber consimţite. actelor de agresiune care se petrec în spaţiul şcolii sau al colectelor de apă. pentru dezvoltarea sau demnitatea sa. care se produc în contextul unei relaţii de responsabilitate. pumni.” 12. India.” 13. umilirea. recurgerea la intimidare.Pakistan. stigmatizarea şi etichetarea tinerelor fete care vor fi nevoite să facă faţă oprobiului public.Violenţa asupra copiilor „Toate formele de rele tratamente fizice/afective. şi care poate fi intenţionat sau fără intenţie.” 14. al atacurilor cu acid (Bangladesh – 120 de atacuri pe an).violenţă în familie a)Actele de violenţă dintre soţi b)Actele de violenţă dintre concubini c)Actele de violenţă dintre parteneri divorţaţi/separaţi 3 . neglijenţele sau tratamentul neglijent. au fost înregistrate 1200 cazuri de omor asupra unor fete care au pătat onoarea familiei. poate fi însoţită de agresiuni verbale. Turcia. Iordania. diverse comportamente autoritare sau tiranice.10. -Violenţă sexuală – contact sexual fără consimţământ.Violenţa împotriva bărbaţilor Acte de agresiune fizică. supravegherea faptelor şi gesturilor persoanei. care antrenează un prejudiciu real sau potenţial pentru sănătatea copilului. limitarea accesului la orice ajutor sau informaţie. raporturi sexuale forţate şi alte forme de constrângere sexuală. precum izolarea unei persoane de familie şi prietenii săi. 11. -Neglijenţă – refuzul de a oferi îngrijiri sau lipsa de îngrijire a vârstnicilor. Afganistan În spiritul cultului pentru onoarea familiei sunt comise acte de violenţă deosebit de grave asupra tinerelor fete care îşi pierd virginitatea. în 2003. refuzul de a avea o relaţie cu astfel de fete sau de a le cere în căsătorie. precum lovituri de palme. exploatarea comercială sau alt tip de exploatare.

al comunităţii şi al societăţii.Exosistem . Krug si colab dezvoltă un model teoretic conform căruia violenţa este rezultatul influenţelor exercitate asupra comportamentului de către factori care se manifestă la nivel individual. dar şi a unor factori specifici fiecărui tip de violenţă.Macrosistem . şcoală şi părinţi care prin natura lor (conflictuale. Schimbarea frecventă a domiciliului Densitatea populaţiei Nivelul ratei şomajului Traficul local de droguri Factori societali Factorii economici.d)Actele de violenţă comise asupra copiilor e)Actele de violenţă comise asupra vârstnicilor Teorii explicative ale violenţei teoria ecologică si teoria alegerii raţionale a unui mod de viaţă delincvent TEORIA ECOLOGICĂ Modelul se construieşte în jurul ideii conform căreia comportamentul unui individ trebuie studiat luând în considerare influenţele reciproce ale sistemelor care alcătuiesc mediul său ecologic şi caracteristicile individului. antagoniste) pot avea consecinţe asupra dezvoltării individului. partenerii sau colegii influenţează în mod negativ sau pozitiv riscul de a fi victimă a violenţei sau de a fi violent.Mezosistemul include relaţiile dintre părinţi. Etienne G. educativi şi sociali Politicile sanitare Accesul liber la arme Normele sociale şi culturale care dau prioritate drepturilor părinţilor în raport cu 4 . reciproce.insistă îndeosebi asupra influenţei pe care o au asupra copilului cele cinci sisteme identificate de autor ca fiind părţi componente ale mediului său ecologic: microsistemul. Urie Bronfenbrenner . 3. exosistemul. 5. în opinia autorului.Cronosistemul este sistemul ale cărui componente sunt evenimentele din viaţa unui individ şi a familiei sale (naşterea unui copil. format din persoanele situate în imediata apropiere a copilului: membrii familiei nucleare şi ai familiei extinse. macrosistemul şi cronosistemul 1. adolescenţa). prietenii. intrarea la şcoală. valorile şi ideologiile care aparţin unei comunităţi.Microsistemul este. vecinii. Krug şi colaboratorii săi subliniază existenţa unor factori comuni tuturor formelor de violenţă. Factori Vârsta individuali Nivelul de instrucţie Veniturile Tulburările psihologice sau de personalitate Toxicomaniile Comportamentele agresive Maltratările Factori relaţionali Factori comunitari Relaţiile cu familia. la nivelul relaţiilor interpersonale.credinţele. prietenii.problemele părinţilor de la locul de muncă 4. mezosistemul. E. 2.

delictele având aceeaşi logică. Afirmaţia are la bază rezultatele unei analize realizate asupra unei categorii de delincvenţi descrisă de autor prin sintagma comportament delincvent hiperactiv. Entre plaisir et crime.binele copiilor. înrădăcinat. dar în acelaşi timp ei sunt cei care comit o mare parte a infracţiunilor violente dintr-o societate. iar „diferenţele fiind de grad. 3. nu de natură: varietatea unei singure specii”. 2. Infracţiunile comise au fost diverse. predominanţa timpului prezent şi inserţia în Mediu.” Delincventului hiperactiv îi este specific un mod de viaţă delincvent în care locul central este deţinut de „petreceri. 1. 4. Debutul activităţii criminale a avut loc la o vârstă mică. „Au comis un număr mare de infracţiuni. 5 . Lipsa de respect pentru persoanele în vârstă TEORIA ALEGERII RAŢIONALE A UNUI MOD DE VIAŢĂ DELINCVENT Maurice Cusson . Particularităţile delincvenţilor hiperactivi Prin numărul mare de infracţiuni pe care le-au comis deţin o pondere importantă din totalul infractiunilor înregistrate la nivelul unei societăţi. Activitatea criminală continuă cât se poate de mult. une vie choisie. 2005 Delincvenţa este un mod de viaţă ales. Comit multe delicte care au o gravitate mică. 5. Éditions Hurtubise HMH Itée. persistent.” Diversitatea delictelor comise de această categorie de delincvenţi este considerată de Cusson ca fiind expresia „unităţii acţiunii criminale”. Acţiunea criminală se caracterizează „prin utilizarea forţei sau a înşelăciunii pentru a trece peste consimţământul unei persoane cu scopul de a cauza un prejudiciu şi o nedreptate.La délinquance.

persistentă şi variată 4. Abundenţa ţintelor Viaţa aleasă 5. socială şi profesională Studii şi loc de muncă 6. mafia şi organizaţiile criminale şi relaţiile care se stabilesc între membrii acestora indiferent de tipul lor. Sancţiuni Delincvenţă frecventă. marcat de lipsa de supraveghere din partea părinţilor care fie că nu au ştiut cum să le controleze modalităţile de petrecere a timpului liber. Mediu criminal 2.grupurile de delincvenţi mai mult sau mai puţin organizate: bandele. Cadru educativ Mod de viaţă delincvent 3. poate influenţa implicarea minorilor în acte delincvente. • Cadrul educativ de care au beneficiat delincvenţii. Multitudinea ţintelor neprotejate care fac posibilă o acţiune delincventă fără prea mari eforturi poate favoriza comportamentul delincvent. Competenţa academică.1. Individul care vine în contact cu acest mediu ajunge să se implice în acte de violenţă îndreptate către membrii mediului criminal sau către exteriorul acestui mediu. Piaţa muncii Factori care favorizează alegerea unui mod de viaţă delincvent Mediul criminal . fie nu le-au organizat ei timpul liber. 6 • . • Deficienţele sistemului de sancţiuni aplicate de către instituţiile cu rol socializator sau absenţa acestor sancţiuni atunci când indivizii comiteau diverse infracţiuni pot încuraja adoptarea unui comportament delincvent.

4. actele delincvente îi sunt rareori sancţionate. dar au în antecedente mult mai multe infracţiuni mai puţin grave. 3. 6.”  Figura 1 Structura ierarhică a conduitelor deviante (Le Blanc şi Bouthillier. social şi profesional. 5. 2. socială şi profesională care îi permite individului să se realizeze şi să obţină resursele financiare dorite prin prestarea unor activităţi legale. Delincventul este considerat de Cusson ca fiind o „fiinţă capabilă de a face alegeri adaptate circumstanţelor în care este aruncat”. conflictuale/rebele. este lipsit de capital şcolar.” 7. Defecte ale dezvoltării sociale – individul nu a învăţat să ia în serios viitorul şi regulile vieţii în societate. fapt care scade riscul de a alege un mod de viaţă delincvent. 3. trebuie să facă faţă unei pieţe a locurilor de muncă deprimantă.reia o ideea mai veche a sa şi a lui Bouthiller (2003) conform căreia există un „sindrom al comportamentului deviant compus din patru categorii: conduite imprudente. ciclu de răzbunări). Această categorie de delincvenţi comite cea mai mare parte din criminalitatea violentă dintr-o societate. scapă controlului parental.care pe termen scurt arată că a viola legea aduce mai mult avantaje decât inconveniente. Piaţa muncii care poate oferi muncitorilor necalificaţi din anumite sectoare de activitate salarii mari. iar opţiunea lui pentru activitatea de tip delincvent are la bază trei principii. Individul care alege un mod de viaţă delincvent prezintă următoarele particularităţi: 1. „este expus atracţiei faţă de bande. Teoriile dezvoltării comportamentului delincvent  Marc Le Blanc (2003) . delincventul este insuficient guvernat de consecinţele actelor sale şi de normele sociale. iar delincvenţii nu se specializează în comiterea anumitor infracţiuni. 2. 2003: 374) 7 . clandestine şi manifeste. TEORIA ALEGERII RAŢIONALE A UNUI MOD DE VIAŢĂ DELINCVENT În orice societate există un grup mic de delincvenţi tineri care comit un număr mare de infracţiuni. este înconjurat de multe ţinte vulnerabile. Reciprocitatea negativă – loviturile pe care le dă sunt justificate ca fiind un răspuns la nedreptatea suportată (pumni primiţi. Infracţiunile comise variază în funcţie de gravitate. 2003 apud Le Blanc. 1.Factorii care favorizează alegerea unui mod de viaţă non – delincvent Competenţa academică.Cariera delincventă se desfăşoară pe un interval de timp foarte mare. Calculul costuri – beneficii .

8 . agravarea şi retragerea. 1989 apud Le Blanc 2003) au analizat comportamentele delincvente specifice perioadei adolescenţei.Conduite imprudente Utilizarea unui vehicul cu motor Conducerea fără permis Conduită periculoasă Tulburări de comportament Activităţile sexuale Relaţii homosexuale Relaţii heterosexuale Prostituţie Consum de materiale pornografice Consumul de alcool şi substanţe psihotrope Fumatul Consumul de alcool Consumul de substanţe psihotrope Vânzarea de psihotrope Tulburarea ordinii publice Tulburarea liniştii Intrarea în anumite spaţii Pariurile DEVIANŢĂ Conduite delincvente Conduite clandestine Furturi Minore Grave Comerţul cu bunuri furate Fraude Falsa identitate Minciuni cronice Accesarea unor spaţii fără a plăti Conduite manifeste Vandalism Vandalism Incendiere Violenţă Intimidare Conflicte verbale Agresiuni Agresiuni sexuale Conduite rebele Şcoală Contestarea autorităţii Absenteismul Intimidarea sau lovirea profesorilor Familie Contestarea autorităţii Întoarcerea acasă seara târziu Fuga Intimidarea sau lovirea unui profesor Marc Le Blanc şi Frechette (1988. Există trei procese care se declanşează în cazul delincvenţei: activarea.

Pe măsură ce înaintează în vârstă. creşterea numărului delictelor comise asupra unor persoane necunoscute agresorului şi consumul de substanţe înainte de delict. „atunci când infracţiunile devin numeroase.  Exista şi delicte care au o dublă motivaţie delictele contra persoanei. varietatea mai mare şi gravitatea mai ridicată.  Componenţa grupului se schimbă de la o infracţiune la alta.” (2003: 381)  Modificări ale modului de operare . Această secvenţă reprezintă un model de dezvoltare prin intermediul căruia subiectul se orientează către un comportament delincvent semnificativ. rămân sau tind să rămână relativ indiferenţi la stresul situaţional chiar dacă faptele sunt grave. varietatea. Stabilizarea este legată de precocitatea debutului infracţional. Retragerea din activităţile delincvente este condiţionată de „durata.  Furturile de la persoane. gravitatea şi frecvenţa delictelor.”(2003: 381) 9 . iar pe de altă parte de plăcere.” 2.1. creşte importanţa motivaţiei de ordin utilitarist. ca efect al saturaţiei. 2003: 381)  Delictele comise au fie o motivaţie utilitaristă.” (apud Le Blanc. posesia şi traficul de droguri şi furtul prin efracţie sunt motivate de utilitarism.  Furturile de maşini.” (Le Blanc. Procesul agravării a fost descris de Le Blanc şi Frechette (1989) astfel: „o secvenţă marcată de apariţia unor forme diverse de delicte care pot fi minore sau pot avea o gravitate mai mare contra persoanei pe măsură ce vârsta infractorului creşte.”(Idem: 386) Le Blanc . „creşterea motivaţiei utilitariste. însă fără a deveni numeroase sau variate. furturile din magazine şi vandalismul sunt motivate de hedonism. delictele sunt eterogene.marea majoritate a adolescenţilor aleg să vicitmizeze persoane necunoscute. stabilizare şi diversificare. Atunci când vârsta tânărului este mică la primul delict există posibilitatea ca faptele delincvente să se repete.asocierea delincvenţilor în grupuri mici de persoane cu vârsta apropiată. adică cu cât durata este mai mare.  Autorii infracţiunilor .  O altă particularitate a faptelor comise de adolescenţi rezidă în faptul că acestea sunt premeditate. 2003: 383) 3. excitare şi satisfacerea orgoliului. dar nu sunt variate sau durabile. furturile grave. frecvenţa mai ridicată.Particularităţile implicării adolescenţilor în acte delincvente -legate îndeosebi de trecerea la act  Diferenţe privind victimele actelor delincvente .” (Idem: 138) Al treilea mecanism este reprezentat de diversitate: „precocitatea favorizează diversitatea delictelor. fie una hedonistă. dar nu sunt numeroase şi/sau durabile. cu atât există şanse mai mari ca retragerea din activitatea infracţională să se producă. Procesul de activare se realizează prin intermediul a trei mecanisme: de accelerare.  „Adolescenţii îşi elaborează activitatea infracţională ca să facă ceva care să reducă tensiunea. Activarea se poate realiza şi prin accelerare.„resimt o tensiune mică înainte şi în timpul producerii delictului.

682). actele delincvente sunt rezultatul unui proces care se desfăşoară în patru etape: vitalizarea.  factori şcolari şi factori familiali. Implicarea viitorului delincvent în săvârşirea infracţiunii putând fi determinată de ocaziile criminogene şi de rezultatul analizei de tip cost .  factori care ţin de grupul de egali. inhibarea şi luarea deciziilor (2002: 680 .beneficiu percepute de către individ şi probabilitatea/ consecinţele faptului de a fi prins de politie. pe baza căruia elaborează şi un model de prevenire a comportamentului delincvent centrat pe riscuri. direcţionarea. furia si consumul de alcool).  Decizia de a comite actul delincvent se ia în mod raţional.  Matt DeLisi (2005) adaptează schema factorilor de risc propusă de Farrington Factorii de risc pentru delincvenţa juvenilă şi viitoarea carieră criminală Factorii care ţin de copil Factorii şcolari Temperament dificil Performanţe şcolare slabe Comportament impulsiv Trecut de vârsta şcolarizării Hiperactivitate (asociată cu un Legătură slabă cu şcoala comportament instabil) Aspiraţii educaţionale scăzute Impulsivitate Motivaţie scăzută de a se duce la Consum de substanţe şcoală Agresiune Urmează cursurile unei şcoli cu Comportament instabil timpuriu reputaţie proastă Comportament retras Inteligenţă scăzută Toxicitate crescută 10 .  Tendintele antisociale pot fi diminuate în faza inhibitoare datorită acţiunii normelor şi principiilor interiorizate de către indivizi ca urmare a procesului de învăţare socială. Ca urmare a prezenţei factorilor vitalizatori.  Factorii de risc identificaţi de către Farrington ca având un rol deosebit în producerea comportamentului delincvent au fost structuraţi în funcţie de instanţele de socializare implicate în procesul de dezvoltare a copilului astfel:  factori care ţin de copil. Farrington  Teorie a dezvoltării care îşi propunea să ofere un model complex de factori care pot influenţa în sens negativ comportamentul. cât şi a unor factori vitalizatori a căror prezenţă este mai scurtă (plictiseala.  Conform opiniei lui Farrington.  Aceste dorinţe se pot transforma în faza de direcţionare în tendinţe antisociale în funcţie de vârsta şi de aptitudinile fiecărui individ. frustrarea.David P. indivizii tind să-şi satisfacă dorinţa de a obţine diverse bunuri sau de a elimina plictiseala prin dezvoltarea unor activităţi cu caracter legal sau ilegal.  Procesul presupune acţiunea unor factori vitalizatori care se manifestă la nivelul individului pe termen lung (dorinţa de a obţine diverse bunuri).  Stilul educativ parental are în această fază un rol esenţial în diminuarea riscului producerii comportamentelor delincvente.  La acestea se adaugă influenţa unor factori care pot stopa actul delincvent: părinţii care resping actele de violenţă sau sprijinul oferit de către grupul de egali (Ibidem).

fuga de acasă şi furturi” 11 . Particularităţile celor două categorii de delincvenţi pot fi sintetizate astfel:  Delincvenţii care au o carieră criminală persistentă de-a lungul vieţii („Early starters”) manifestă tulburări de comportament începând de la vârsta de 4 ani (îşi rănesc victimele prin muşcare şi lovire. agresează animalele). Comit infracţiuni „prin intermediul cărora vor să demonstreze autonomia faţă de contolul parental: vandalism.  Există o categorie de delincvenţi care au început să comită fapte delincvente la o vârstă mică şi care sunt implicaţi în acte delincvente din ce în ce mai grave de-a lungul vieţii („early starters”) şi delincvenţi care au comis primele fapte în perioada adolescenţei şi a căror experienţă infracţională este limitată la această perioada a vieţii („late starters”).. fraude şi agresiuni asupra copiilor la 30 de ani” .  Elementul care-i diferenţiază este vârsta la care au comis prima infracţiune. Farrington..  Delincvenţii care au comis fapte delincvente care se limitează la perioada adolescenţei („Late starters”) sunt în marea lor majoritate minori.2005: 54) adaptare după Loeber. P. 2001 Factorii familiali Comportamentele delincvente sau antisociale ale părinţilor Abuzul de substanţe al părinţilor Nivelul educaţional scăzut al părinţilor Violenţa din media Comunicarea slabă Pedepse fizice Relaţia părinte – copil deficienta Abuz fizic şi /sexual parental Neglijenţă parentală Depresia maternă Fumatul în timpul sarcinii Maternitate timpurie (adolescenţă) Neînţelegerea părinţilor privind disciplina copiilor Familie monoparentală Familie numeroasă Număr mare de persoane care au grijă de copil Status socio-economic scăzut Părinte şomer Educaţia slabă a mamei Accesul familiei la arme (arme de foc) Terrie Moffitt (1993)  Există două tipuri de delincvenţi minori care evoluează diferit în funcţie de o serie de factori care ţin de cadrul familial în care s-au dezvoltat şi influenţa grupului de prieteni. R. tulburarea ordinii publice. în timp ce tinerii care îşi marchează activitatea criminală prin infracţiuni comise mai târziu prezintă un risc scăzut de a mai comite şi alte fapte delincvente.Factorii care ţin de grupul de prieteni Asocierea cu grupuri delincvente Respingerea de către grupul de prieteni Factorii care tin de vecinătate Dezavantajul vecinătăţii/sărăciei Vecini dezorganizaţi Accesul la arme Proasta supraveghere Sursa: Conform Matt DeLisi (. consum de droguri. D. violuri la 22 de ani. Reprezintă un procent mic din totalul minorilor delincvenţi.  Tinerii care debutează devreme în cariera infracţională prezintă un risc ridicat de a fi implicaţi în mai multe fapte delincvente de-a lungul vieţii. Treptat ajung să comită „furturi de maşini la 16 ani.Sunt implicaţi îndeosebi în acte de violenţă şi fraude.

pe lângă infractor.  2. Infracţiunile sunt „rezultatul activităţilor de rutină realizate zi de zi. o ţintă adecvată şi absenţa unui gardian capabil să intervină adecvat în timp şi spaţiu. 2006). 18)(Vezi Figura 3). Teoria activităţilor de rutină Sursa: Felson Marcus. în producerea şi prevenirea unei infracţiuni un rol important îl au. Felson Marcus (2006) Infractiune Posibil infractor Ţintă/Victimă Gardian capabil 12 . uneori intr-un mod inadecvat” (Felson. Teoria are la bază trei principii care au fost formulate de Felson astfel:  1. „toţi cei care interacţionează cu infractorul.Marcus Felson .” Felson precizează şi faptul că cele mai multe dintre activităţile de rutină sunt legale. violenţă obişnuită. Intervenţiile centrate pe modificarea rutinei de zi cu zi forţează schimbarea infracţiunii.”  În opinia autorului. “Infractorul caută să obţină rapid plăcerea şi să evite durerea imediată. Figura 3. Activităţile de rutină ale vieţii cotidiene au pregătit terenul pentru alegerile ilegale.  3. 1995).” (2006. furturi mici. spargeri realizate în timpul zilei. Această afirmaţie este valabilă şi pentru agresor şi pentru victimă. producerea unei infracţiuni este determinată de existenţa a trei elemente fundamentale: “un posibil infractor. (Loughborough University.Teoria activităţilor de rutină  Majoritatea infracţiunilor sunt comise fără violenţă şi se înscriu în sfera celor „obişnuite” („ordinary”) prin aceasta întelegând: „fapte care nu sunt dramatice.  Din perspectiva teoriei activităţii de rutină. Midlands Centre for Criminology and Criminal Justice. infractori obişnuiţi”.

sinuciderile. profesori. revoluţiile. colegii) şi despre persoanele aflate la locul infracţiunii şi care pot asigura supravegherea acestuia. Teoriile care explică delincvenţa în general şi teoriile care se aplică doar la nivelul criminalităţii violente. motivată de dorinţa de a obţine bani sau bunuri şi violenţă conflictuală motivată de dorinţa de răzbunare. Maurice Cusson şi Marc Ouimet .  Prin urmare. Violenţa conflictuală şi violenţa prădătorului Violenţa conflictuală  Actele de violenţă motivate de răzbunare. arestările.  Este vorba despre persoana care se află în imediata vecinătate a posibilului infractor şi are cunoştinţă despre intenţia acestuia de a se implica în comiterea unei fapte (părinţi. tâlhăriile. proprietarii caselor.” 13 . este vorba despre persoanele care pot proteja victimele (prieteni. expunerea deliberată la un pericol mare. care presupun schimbul reciproc de lovituri între agresor şi victimă.  Presupune existenţa unor relaţii interpersonale între agresor şi victimă anterioare conflictului (omorul conjugal). vecini. 1. Printre aceştia din urmă.Prin „gardian capabil” Felson înţelege persoana capabilă să intervină şi să acţioneze în sensul prevenirii şi producerii infracţiunii.  Prezenţa unui conflict înţeles ca „dezacord între două părţi care se finalizează ca schimb de ostilităţi. Violenţe grave (omor şi tentativă de omor) şi violenţe mai puţin grave (loviri şi alte violenţe). 2. 3.”  Excluse: războaiele. constrângerea prin forţă sau intimidare.“actele interzise prin lege şi pasibile de aplicarea unei sancţiuni penale” care presupun: „uciderea sau rănirea intenţionată a unei persoane. Criminalitatea violentă Jean Proulx. Felson menţionează: barmanul. în cadrul violenţei criminale sunt incluse omorurile. Jean Proulx. Agresiune prădătorului.necesitatea unor precizări de ordin metodologic în privinţa criminalităţii violente: Trebuie să facem distincţie între: 1. Maurice Cusson . recepţionerii. vânzătorii stradali. violenţa în sport şi violenţa tv.  De asemenea. conducătorul de autobuz. agresiunile sexuale. lovirile şi vătămările corporale Particularităţile violenţei criminale I. legitima apărare. consilieri de probaţiune). provocarea unei suferinţe fizice contra voinţei. apărare.

fraude. Greşeală sau jignire. Pagubele sunt adesea împărţite.Nu există relaţii între persoanele implicate în agresiune (de exemplu: comiterea unui omor pentru a fura. să se bucura de ei etc. 1999. Rolul agresorului şi al victimei Rolul agresorului şi al victimei Agresorul este atacantul. salveze. A doua perspectivă . absenţa pacificatorului. dispute conjugale. să doboare Fiecare dintre indivizii implicaţi vrea să-l victima pentru a-i lua banii. Desfăşurare Desfăşurare Pregătirea. schimbă lovituri. escaladare. Pentru explicarea comportamentului criminalului violent sunt utilizate noţiuni precum: frustrarea. Delincventul comite furturi. Încăierare a alcoolicilor. Que savons – nous sur la violence criminelle?. Teoriile care explică delincvenţa în general şi teoriile care se aplică doar la nivelul criminalităţii violente Prima perspectivă propune înţelegerea criminalităţii violente ca fenomen de sine stătător care are propriile legi de manifestare. umilire. sentimente de nedreptate. p. amici sau vecini. omor la comandă. Sunt greu de identificat victima şi agresorul întrucât cei doi actori îşi schimbă rolurile pe parcursul evoluţiei conflictului. ură. subcultură. agresiuni şi delicte asociate cu drogurile. violul săvărşit asupra unei femei necunoscute).avansează ideea conform căreia criminalitatea violentă este parte a criminalităţii generale. ostilitate.  Persoanele implicate în conflict se află în proximitate fizică şi socială: trăiesc în aceeaşi locuinţă. să se apere. fiecare are impresia că se apără sau că ripostează. Les Presses de L’Universite Laval. Sursa tabel: Conform Jean Proulx. În acest caz. Adversarii atacul. violul comis asupra unei conjugal necunoscute. ceartă cu bătaie. în : Jean Proulx. Marc Ouimet : Les violences criminelles. fuga. Emoţii Emoţii Indiferenţă afectivă faţă de victimă Furie. Victima suportă victimă. el atacă primul fără Uneori este dificil să distingem între agresor şi a fi provocat. atacul. sunt colegi. se vorbeşte despre un criminal violent care săvârşeşte doar infracţiuni contra persoanei. teamă. ultimatum. Se manifestă ca agresiune unilaterală în care o persoană este agresată şi alta este agresorul. relaţie care are la bază raporturile de complementaritate dintre diferitele 14 . resentimente. refuz de a cere scuze. „taxarea” Scopul violenţei Scopul violenţei Agresorul vrea să constrângă. omor omor asociat cu furt. pentru a se pedepsească pe celălalt. Această perspectivă implică recunoaşterea existenţei unei relaţii între violenţa criminală şi delincvenţa nonviolentă. El este proactiv. Maurice Cusson. constrângere. 21 Violenţa prădătorului Violenţă conflictuală Exemple Exemple Furt cu mâna armată. Maurice Cusson. Violenţa prădătorului Actele de violenţă care presupun existenţa unui agresor care iniţiază atacul în scopul deposedării de bunuri a unei victime. să se răzbune.

” Violenţa este prezentă în acest stil de viaţă manifestându-se fie sub forma:  violenţei predătorului motivată de necesitatea de a rezolva anumite probleme financiare (furturi)  violenţei conflictuale motivată de dorinţa de a obţine controlul în interiorul bandelor (războaie între bande)  violenţei justiţiare generată de dorinţa de răzbunare a unor fapte care au rămas nepedepsite de către autorităţi III. carenţele parentale şi aversiunea faţă de şcoală. apartenenţa la reţele criminale. datorită implicării în activităţi cu caracter infracţional legate de traficul de droguri. participarea la trafic ilicit de droguri. de infracţiuni mai grave. În sprijinul afirmaţiei privind complementaritatea tipurilor de infracţiune. 2. alcool. autorii aduc argumente precum. 1. Delincventul a cărei carieră este dominată de violenţă.” II. Din această categorie fac parte individul coleric care săvârşeşte loviri şi vătămări şi individul specialist în agresiuni sexuale: viol şi alte infracţiuni sexuale. Existenţa unei relaţii între delincvenţă şi violenţă Relaţie mediată de stilul de viaţă al persoanelor delincvente „caracterizat de plăcere şi emoţii puternice. consum care-i ruinează (de droguri. Persoanele care comit acte de violenţă criminală Proulx şi colaboratorii identifică două tipuri de delincvenţi. frecventarea prietenilor delincvenţi. alcool etc. instabilitate familială şi profesională. posibilitatea ca debutul în cariera infracţională marcat prin fapte de o gravitate mică să fie înlocuit treptat. precum loviri. ritm de viaţă neregulat şi trepidant. furturi violente şi reglări de conturi. cumpărături). Referitor la factorii etiologici comuni violenţei criminale şi delincvenţei nonviolente sunt: „egocentrismul.tipuri de infracţiuni. stilul de viaţă al agresorilor şi elementele etiologice comune violenţei criminale şi delincvenţei nonviolente. Delincventului cronic care îşi controlează greu reacţiile faţă de provocări şi comite delicte variate. 15 . fiecare dintre aceste tipuri construindu-se în jurul carierei criminale a acestora.