You are on page 1of 15

CAPITOLUL 1 DOMENIUL FINANŢELOR MANAGERIALE 1.1.

Întreprinderea şi ansamblul fluxurile sale Întreprinderea, ca entitate organizatorică cu triplu caracter: tehnico-productiv, economic şi social, este locul de desfăşurare a fenomenelor şi proceselor economice cu scopul de a produce bunuri sau presta servicii solicitate de piaţă. Fiind dotată cu un potenţial tehnico-productiv, care individualizează profilul său de activitate şi un potenţial uman necesar derulării proceselor economice, întreprinderea apare ca un complex de relaţii de natură internă, între structurile organizatorice şi funcţionale proprii şi de natură externă, cu mediul ambiant: furnizori, clienţi, bănci, organisme publice - desfăşurate pentru atingerea obiectivului său. Fenomenele şi procesele economice desfăşurate în întreprindere sunt rezultatul unor acte conştiente care urmăresc, îndeosebi, menţinerea şi, mai apoi, dezvoltarea pieţelor de desfacere, respectiv a deciziilor privind dezvoltarea întreprinderii şi afectarea resurselor, şi se concretizează în mărfuri, servicii şi bani care penetrează spaţiul economic al acesteia. Deci, deciziile nasc numeroase fluxuri care pot avea o substanţă materială reală concretizată în bunuri şi servicii supuse schimbării juridice a apartenenţei sau pot fi fluxuri monetare şi financiare apărute în contrapartidă la fluxurile reale ori pentru constituirea capitalului întreprinderii şi onorarea obligaţiilor faţă de stat. Rezultă, deci, că fluxurile monetar - financiare ale întreprinderii, care constituie obiectul principal al implicaţiilor financiare ale economiei întreprinderii pot fi: ♦ fluxuri complementare fluxurilor reale (fluxuri induse sau fluxuri de compensare); ♦ fluxuri independente (fluxuri autonome). Pentru realizarea obiectului său de activitate (produse, servicii, comercializare) şi a scopului propus (obţinerea de profit), întreprinderea realizează legături cu piaţa factorilor de producţie, piaţa consumatorilor, piaţa capitalurilor şi cu statul ca autoritate publică. Schema legăturilor şi fluxurilor realizate se prezintă astfel: Schimburile între doi agenţi economici se efectuează pe bază de monedă sau de înlocuitori ai acesteia. La fluxurile de bunuri reale şi servicii spre întreprindere sau de la întreprindere, corespund fluxuri monetar - financiare în contrapartidă sau induse. Aceste fluxuri decalate în timp vor da naştere la "bunuri" sau "produse" financiare. Totodată, întreprinderile, fără un schimb comercial prealabil, pot să schimbe monedă în cursul unor operaţiuni specifice, numite operaţiuni financiare. Înfiinţarea şi începerea activităţii întreprinderii este legată de constituirea capitalului acesteia, respectiv de legăturile ei cu piaţa financiară şi bancară. Prin emiterea de acţiuni, obligaţiuni şi contractarea de credite bancare sau prin capitalizarea unei părţi din rezultatele obţinute, operaţiuni financiare pure, întreprinderea îşi constituie sau sporeşte capitalul total. Deci, capitalul întreprinderii se formează prin fluxuri financiare autonome din acumulări financiare anterioare din afara întreprinderii sau din întreprindere, fluxuri care îşi au originea în Utilaje şi echipamente operaţiuni independente de cele de producţie şi care conduc la modificarea cantitativă sau a naturii Piaţa Piaţa diferitelor factorilor de Plata preţ utilaje şi echip. active financiare. consumatorilor Aceste operaţiuni potprime şi mater. în trei categorii: de preţ, de aport de capital şi de împrumut, producţie Materii fi repartizate cu consecinţe diferite. - agenţi Plata mat. prime şi Astfel, dacă întreprinderea mat. hotărăşte să se economici sau să-şi ramburseze datoriile, ea împrumute - furnizori - forţă de - consumatori sporeşte, respectiv diminuează soldul de active (disponibilităţi băneşti) şi îndatorarea. Deci, acest tip Forţa de muncă muncă individuali de operaţiuni are o influenţă directă asupra cantităţii de active financiare de care dispune. Dacă, însă, Salariul transformă o parte din portofoliul său de active financiare (acţiuni deţinute la capitalul social al altor societăţi comerciale în scopul efectuării unor operaţiuni speculative pe piaţa financiară) în participaţiuni (active deţinuteÎNTREPRINDEREA pentru controlul gestiunii altor societăţi comerciale pe termen îndelungat şi încasarea de dividende), această operaţiune modifică natura activelor întreprinderii. Fluxurile financiare autonome prin care se constituie capitalul întreprinderii stau la baza fluxurilor monetar - financiare complementare fluxurilor reale. Piaţa Formarea Plata impozite, Cea de-a doua categorie de fluxuri financiare autonome este legată de obţinerea şi repartizare capitalurilor capitalului caz, în principal, relaţia se stabileşte între întreprindere şi stat pentru taxe, contribuţii profitului întreprinderii. întreprinderii În acest plata obligaţiei privind impozitul pe profit şi a celorlalte forme ale venitului net al statului cuprinse în - acţionari preţ (alte impozite, contribuţii, taxe de consumaţie), dar şi în încasarea unor subvenţii de la buget sau Plata dividende, - alte întrepr. rambursare credite, Subvenţii, STAT scutiri impozite, beneficierea de unele înlesniri sau scutiri la plata obligaţiilor faţă de stat.
Fluxuri financiare complementare
Produse, lucrări, servicii

Fluxuri financiare autonome

- bănci

plata dobânzi

prime de export

Fig. nr. 1.1. Schema fluxurilor monetar-financiare ale întreprinderii

Încasare preţ sau tarif

1

aşadar. renunţând la dobânda convenită până la scadenţa titlului (un cec sau alt efect de comerţ). iar fluxul monetar-financiar complementar. aceasta. Este cazul avansurilor acordate furnizorilor într-o anumită proporţie din preţ pentru achiziţionarea de către aceştia de materii prime necesare lansării în fabricaţie a produselor contractate cu clientul . legătura cu piaţa factorilor de producţie. determină mărimea fluxurilor reale. capitalul întreprinderii este utilizat prin intermediul fluxurilor financiare induse. În practică există numeroase situaţii când fluxurile monetar . primesc contravaloarea preţului sau tarifului acestora. deşi fluxul real determină fluxul monetar . echipamente.financiare în contrapartidă: a) Contrapartida imediată şi directă în monedă La fluxul real (q) corespunde un flux monetar (m) de sens invers. acte juridice rare. primeşte salariul în bani. contrapartida compensatorie şi directă având loc simultan cu schimbul fizic. întreprinderea angajează forţă de muncă. de care beneficiază unii agenţi economici. pot corespunde patru tipuri posibile de fluxuri monetar . o dualitate de fluxuri: un flux real de produse şi servicii spre întreprindere şi un flux monetar. C. în titluri de credit. financiar spre furnizori. de naturi diferite şi sens contrar. Cele două fluxuri de naturi diferite şi sens contrar se echilibrează valoric la nivelul preţului negociat.Odată constituit.creditor. în special instituţii şi organizaţii cu caracter social. Este cazul donaţiilor. Astfel se crează. pe lângă cele două părţi între care are loc fluxul real. reprezentând preţul sau tariful negociat încasat. A şi B. pot exista şi fluxuri reale care să nu fie urmate de fluxuri financiare induse. după obţinerea produsului sau prestarea serviciului. energie şi. furnizorii livrează întreprinderii utilaje. întreprinderea intră în relaţie cu piaţa consumatorilor. fluxurile financiare vor fi reprezentate astfel: • în momentul livrării bunului sau prestării serviciului: A q B B c A A c C C m A 2 .flux financiar indus. la anumite date. q A B m A B b) Contrapartida imediată şi indirectă. Are loc. care se echilibrează la nivelul salariului negociat. apare şi a treia parte. fluxul real de produse sau servicii este dinspre întreprindere spre clienţi. mai întâi. De asemenea. Dacă se notează cu "c".financiar complementar. În acest caz. În realitate. În cadrul fluxurilor duale. materii prime. în schimbul muncii manuale sau intelectuale prestate. În procesul de fabricaţie. fapt ilustrat de rolul activ al deciziei de finanţare în adoptarea deciziei de investiţii. apare de la clientelă spre întreprindere. titlul de credit primit de A. în schimb. În funcţie de modalitatea de plată compensatorie pentru fluxul real primit. în general un bancher. la care A schimbă imediat contra monedă titlul de credit cu o anumită scadenţă primit de la B. Schimbările în monedă la scadenţă În acest caz. Este cazul vânzărilor sau cumpărărilor cu plată în numerar. Se realizează dualitatea flux real . în final.financiare preced pe cele reale. Pe bază de contracte. totuşi fluxurile financiare sunt cele care.

dar acesta nu-l schimbă imediat în monedă. Ed. Evidenţiind marea masă a fluxurilor reale şi financiare angajate de şi în întreprindere se poate concluziona că întreprinderea "se situează în centrul proceselor economice" 2. Timişoara.C • c B B m C la scadenţa titlului: Se pot remarca două aspecte:  un singur flux real corespunde mai multor fluxuri financiare. precum şi fluxurile monetare determinate de formarea capitalului şi relaţia cu bugetul statului sunt rezultatul unor operaţiuni de finanţare şi de repartiţie şi. Mecanismul financiar al întreprinzătorului. c) Contrapartida amânată şi indirectă în titluri de credit fără piaţă De această dată furnizorul bunului sau serviciului primeşte un titlu de credit pe care însă nu-l poate valorifica înainte de scadenţă. (B=bani. sunt fluxuri financiare pure. 1995. ş. fluxurile financiare fiind reprezentate astfel: • în momentul livrării bunului sau prestării serviciului: A • q c B B c m A la scadenţa titlului: A B B A d) Contrapartida amânată şi indirectă în titluri de credit schimbabile în monedă În acest caz.12. În definitiv. 3 . fiindcă. diferenţa fiind determinată de rata dobânzii convenită în titluri de credit şi durata până la scadenţă. ciclul operaţiunilor de exploatare şi ciclul operaţiunilor financiare. Ed. Fluxurile care iau naştere se reprezintă astfel : • în momentul livrării bunului sau prestării serviciului (t0): A • • q B B c A în momentul în care beneficiarul titlului îl schimbă în monedă înainte de scadenţă (t1): A c C C m A la scadenţa titlului (t2): C c B B m C Schimbarea ulterioară actului comercial se efectuează numai cu condiţia ca beneficiarul titlului (A). 1996. deci.d. pag. A. M=marfă).. În cadrul fluxurilor băneşti. ce conduc numai la transformarea valorii printr-un act de cumpărare (B-M) sau printr-un act de vânzare (M-B). fluxurile în contrapartidă directă la fluxurile reale. Cluj . Se poate concluziona că ansamblul fluxurilor realizate de întreprindere sunt rezultatul relaţiilor de natură externă şi internă a întreprinderii şi a operaţiilor presupuse de acestea..1 Natura acestor fluxuri este materială (reală) sau bănească. grupate pe cele trei cicluri: ciclul operaţiunilor de investiţii. costul împrumutului este mai mare decât venitul financiar obţinut din păstrarea titlului de credit. deşi prin preţ se poate antrena şi un transfer de produs intern brut ca urmare a abaterii acestuia de la nivelul de echilibru. în general. Gestiunea financiară a întreprinderii. pentru că nu există piaţă. care la rândul lui poate să schimbe creanţa sa contra monedă la D. Dacia. însă.a. El trebuie să aştepte scadenţa pentru a primi preţul produsului vândut. să nu aibă nevoie de disponibilităţi băneşti pentru activitatea sa de exploatare care să-l facă să se împrumute. pot fi delimitate două categorii: fluxuri băneşti (monetare) pure şi fluxuri financiare pornind de la criteriile generale de delimitare a relaţiilor financiare de cele economice băneşti. de obicei. ci la o dată până la scadenţă. ca atare. ca celulă de bază a 1 Pentru o informare mai detaliată vezi Cristea H.Napoca. tranzacţiile financiare legate de un flux real au la bază raţionamente pur financiare care urmăresc creşterea eficienţei activităţii financiare a întreprinderii. ce presupun plata imediată pot fi considerate fluxuri băneşti. Ştefănescu N. Numărul acestor fluxuri este determinat de comportamentul lui C. 16-24 2 Giurgiu. pag. Mirton.  fluxurile financiare nu sunt niciodată de aceeaşi sumă. Astfel.m. Fluxurile monetare ce presupun plata amânată şi care dau naştere la "produse" sau "active" financiare. debitorul din actul de schimb comercial remite furnizorului un titlu de credit recunoscut pe o anumită piaţă.

F..2. funcţiile şi obiectivele finanţelor întreprinderii Reafirmând caracterul istoric al finanţelor. Bucureşti. viteza de circulaţie a masei monetare. în special. de a alege dintre diferite valori mobiliare din care să se formeze portofoliul. bancare şi de asigurări) se formează cea mai mare parte a veniturilor bugetare şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat şi se derulează proporţia covârşitoare a creditelor. artă. apărarea naţională. Finanţele private vizează aspectul microeconomic şi sunt asociate cu întreprinderile economice. public sau comercial. Conţinutul. "Gestiunea financiară a întreprinderilor". persoane şi răspundere civilă. în care coexistă proprietatea publică şi cea privată. J. cultură.  relaţiile de credit. finanţele. "Finanţele întreprinderii". ambele având contribuţia lor în realizarea PIB. în ţările cu economie de piaţă. alte instituţii de drept public şi cuprind relaţiile economice băneşti apărute în procesul repartizării PIB (produsului intern brut) prin care se formează şi se utilizează resursele acestor entităţi în vederea satisfacerii unor nevoi colective: acţiuni social-culturale (învăţământ.  bugetul de stat.. S-au delimitat tipuri de relaţii financiare distincte.. Într-o altă prezentare. "Teorie financiară". finanţele întreprinderii reprezintă veriga primară a sistemului financiar întrucât. "Funcţia financiară".  asigurările de bunuri. precizăm că evoluţia şi diversificarea lor a urmat cursul firesc al dezvoltării societăţii. Finanţe manageriale. în general. pag. "Decizii financiare pe termen 3 4 Idem. apărarea ordinii în statul de drept. pag.13. În această prezentare. "Analiză şi diagnostic financiar". 1. (2) investiţiile . care operează cu concepte macroeconomice. obţinerii şi repartizării de profit. ♦ teorie financiară. (3) finanţele manageriale sau corporaţionale . Weston. fapt ce a condus la catalogarea finanţelor private ca finanţe moderne. "Politica şi strategia financiară a întreprinderii". E. "Politica financiară a întreprinderii". P. sport). Brigham. la nivelul întreprinderii se derulează cea mai mare parte a relaţiilor financiare în general. investiţii economice în ramuri de interes prioritar pentru securitate şi populaţie. sănătate. Dar. "Finanţe de piaţă". Prin intermediul întreprinderilor (înţelegând societăţi comerciale. Editura Economică.  bugetul asigurărilor sociale de stat. În literatura de specialitate finanţele private sunt întâlnite sub diverse titluri: "Finanţe". având în vedere scopul constituirii şi utilizării fondurilor pentru satisfacerea unor nevoi generale ale societăţii sau în vederea obţinerii şi repartizării de profit. Această delimitare este posibilă. Halpern. Finanţele publice vizează aspectul mezo şi macroeconomic.3 4 . care. formează aşa numitele verigi ale sistemului financiar şi de credit. Conţinutul finanţelor private este analizat pe 3 planuri: ♦ practică financiară.F. Deşi aspectele de practică şi politică financiară datează de la apariţie şi au urmat cursul devenirii întreprinderii moderne.economiei şi că este "principala verigă în asigurarea unei circulaţii monetare sănătoase" 3 mărind. aşa cum sunt cunoscute în literatura de specialitate românească:  finanţele întreprinderilor. sunt asociate cu statul. 1998. Clasificarea finanţelor în publice şi private se face în funcţie de natura dreptului după care entităţile îşi conduc activităţile.se concentrează asupra deciziilor individuale sau ale instituţiilor financiare (cum ar fi fondurile mutuale şi de pensii). teoria financiară are o statutare relativ mai apropiată în timp. în sens larg. ♦ politică financiară. prin calitatea şi preţul produselor şi serviciilor realizate. "finanţele constau în 3 domenii interdependente: (1) pieţele monetare şi de capital sau finanţele la nivel macroeconomic. cuprind 2 ramuri importante: finanţe publice şi finanţe private. unităţile sale administrativ-teritoriale.care implică managementul firmelor"4. societăţile de asigurări şi alte forme juridice de drept comercial şi cuprind relaţiile economice băneşti prin care se constituie şi se utilizează capitalurile acestora în scopul creşterii valorii lor. băncile comerciale.

este inclusă şi gestiunea trezoreriei şi gestiunea riscurilor de curs de schimb şi de dobândă. decizia de investiţii determină profilul şi mărimea întreprinderii."5 Surprinderea conţinutului finanţelor întreprinderii se realizează prin prisma teoriei financiare şi cel al practicii şi politicii financiare a întreprinderii. pe de altă parte. Urmare a avântului luat de dezvoltarea pieţelor financiare ca şi de operabilitatea pe acestea a unor instrumente complexe menite să asigure investitorul contra riscurilor financiare. echilibrul financiar al întreprinderii. "Decizii financiare pe termen scurt". Sichigea. 5 Opriţescu. pe de o parte. Drăcea. În sens larg. instrumentele financiare proprii pieţei financiare făcând obiectul de studiu şi al finanţelor întreprinderii. Corelat cu acestea. 1996. "Finanţe pe termen lung" etc. domeniul finanţelor cuprinde sfera gestiunii financiare pe termen scurt. în întreprindere este adoptată decizia de dividend cu rol deosebit în imaginea şi valoarea de piaţă a întreprinderii. Prin studierea practicii financiare şi interpretarea politicilor financiare aplicate. pag. În sens restrâns. Gestiunea financiară a întreprinderii. deci. "Finanţele întreprinderii" pot fi definite. maximizarea valorii firmei. M. ca "ramură a ştiinţei economice care studiază ansamblul relaţiilor economice băneşti prin care se constituie şi se utilizează capitalul întreprinderii în vederea obţinerii şi repartizării rezultatului final. pe acelea care să asigure obiectivul strategic al întreprinderilor. în accepţiunea în sens restrâns finanţele întreprinderilor pun accentul pe noţiunile de decizie şi risc. finanţele urmăresc alocarea optimă de resurse financiare proceselor de producţie de bunuri şi servicii economice în vederea maximizării întoarcerii de bani din vânzarea lor pe piaţă.. de mecanismul opţiunilor. respectiv consolidarea pieţelor şi creşterea valorii întreprinderilor. sunt surprinse numai finanţele societăţilor comerciale. conţinutul acestei expresii prezintă două nuanţări: în sens larg şi în sens restrâns. Editura Dova. care s-a folosit pentru prima dată de economiştii americani Modigliani şi Miller în explicarea structurii financiare a întreprinderii. conţinutul "finanţelor întreprinderii". ele dau naştere la multitudinea de fluxuri monetar-financiare care formează. în fapt. şi constituirea surselor de autofinanţare. Aceasta determină mărimea veniturilor viitoare şi riscul de exploatare al întreprinderii. sub acest aspect. ştiinţa financiară a elaborat modele şi tehnici noi menite să asigure îndeplinirea obiectivului de bază al funcţiei financiare care a cunoscut şi el modalităţi diferite de exprimare: maximizarea profitului şi. referitoare la ciclul operaţiunilor de exploatare. În al doilea rând. Ambele vizează strategia întreprinderii: decizia de finanţare prin selectarea surselor antrenează un anumit cost pentru întreprindere şi un anumit gen de risc (financiar. respectiv excedentul capitalurilor permanente faţă de investiţia în active imobilizate. ştiinţa finanţelor întreprinderii are ca scop emiterea principiilor şi legilor care determină şi guvernează fenomenul financiar la nivel de întreprindere. Totuşi. M. contractelor la termen sau tehnicii swap ce fac şi obiectul teoriei financiare a întreprinderii. Este vorba de tehnica de arbitraj proprie pieţei. o parte din tehnicile. Sub aspectul teoriei financiare. de faliment). fiind înnobilate cu denumirea de "Finanţele întreprinderilor". o singură expresie "Finanţe" desemnează în acelaşi timp fenomenele financiare şi doctrinele sau teoriile ce explică fenomenele financiare din întreprindere. această concepţie îşi propune să aibă în vedere riscul. ca o componentă a rentabilităţii aşteptate. Cum deciziile financiare sunt aplicate prin operaţiuni corespunzătoare într-un cadru organizat. Ca şi în cazul accepţiunii în sens larg. atât în societăţi comerciale cât şi necomerciale. Ca atare.lung". fiecare titulatură acoperind mai mult sau mai puţin cam acelaşi domeniu. Craiova. finanţele sunt definite ca alocări optimale de resurse financiare limitate unor utilizări multiple. sfera deciziilor pe termen lung: decizia de investiţii şi cea de finanţare.. respectiv în entităţi având ca scop realizarea de profit sau numai gestionarea de resurse pentru satisfacerea unor servicii generale. N. Această accepţiune privilegiază componenta decizie în sensul selectării dintre nevoi. În interdependenţă cu aceste decizii majore. între finanţele întreprinderii şi finanţele de piaţă s-a creat o strânsă legătură. Astfel.. conţinutul lor are în vedere. în primul rând.13 5 . respectiv profitului întreprinderii. întrucât alocarea resurselor urmăreşte realizarea unor fluxuri viitoare cu grad probabil de realizare. respectiv utilizări multiple. dimensionând prin acestea nevoia de fond de rulment şi prin comparaţie cu fondul de rulment. apoi. Atingerea obiectivului e condiţionată de optimizarea acestei alocări. nu rezultă în mod explicit.. În vocabularul anglo-saxon. Deşi.

ca bancă cu garanţie integrală a statului) pentru a stabili rentabilitatea unui activ financiar pe piaţă. Lintner în 1964 şi 1965. 1997. prin care obligatarii să aibă posibilitatea controlului politicii de dividend. elaborarea modelului de evaluare (echilibru) al activelor financiare (Capital Asset Pricing Model -CAPM în engl.50-63 6 . Bucureşti. 1963 şi 1970 cu privire la efectul structurii financiare a întreprinderii (raportul capitaluri împrumutate/capitaluri proprii) asupra valorii întreprinderii. dobânda la CEC . ► aplicarea raţionamentelor ştiinţifice în studiul deciziilor de finanţare a întreprinderii şi al pieţei financiare. Pe de altă parte.etapă poziţionată în anii ′ 40 şi ′ 50 în care pentru funcţia financiară obiectivul de bază era maximizarea profitului întreprinderii. etapă sesizată mai mult în SUA şi care cuprinde perioada de la începutul sec. apoi. care prin dezvoltări ulterioare realizează. pag. obligaţiuni cu bonuri de subscripţie.Sub aspectul practicii şi politicii financiare. Editura Economică. Revenind la aspectul teoriei financiare a întreprinderii se poate aprecia că au existat mai multe etape mari în dezvoltarea acesteia:6 ► studiul empiric al fenomenelor financiare din întreprindere. Finanţele întreprinderii. de problemele de lichidare şi faliment. pag. finanţele întreprinderii privilegiază aspectul gestiunii financiare a întreprinderii. de la neutralitatea structurii financiare faţă de valoarea întreprinderii în condiţiile absenţei impozitării. iar activele specifice să fie finanţate prin capitaluri proprii. În 6 Pentru o documentare mai completă. prima de risc ce se adaugă rentabilităţii fără risc pe piaţă (dobânda bonurilor de tezaur. în domeniul finanţelor de piaţă este elaborată metoda normativă a lui Markowitz (în 1952) cu privire la constituirea portofoliului de investiţii diversificate pentru aplatizarea riscului prin compensarea rentabilităţii superioare celei scontate la unele active faţă de rentabilităţile inferioare la altele şi.. în condiţiile pieţei perfecte şi absenţei impozitării. în condiţiile de echilibru ale pieţei. Stancu. Finanţe. pe de o parte. să fie elaborate modele şi să se verifice prin teste empirice explicaţiile propuse. În 1976. când în funcţie de obiectivul stabilit au început să fie formulate ipoteze. Astfel. luării în considerare a riscului de faliment. Ross elaborează modelul de evaluare prin arbitraj ″ Arbitrage Pricing Theory″ (APT) care generalizează CAPM-ul. realizează concilierea între acţionari şi obligatari în ceea ce priveşte transferul de avere de la obligatari la acţionari în situaţia succesului unor investiţii riscante dacă dobânda obligaţiunilor este mai mică decât cea în funcţie de riscul real prin folosirea unor instrumente hibride: obligaţiuni convertibile. în atingerea obiectivului funcţiei financiare de maximizare a valorii firmei. prin sporirea îndatorării în finanţarea proiectelor de investiţii în condiţiile în care valoarea investiţiilor managerilor ramâne constantă. la posibilitatea unei valori mai mici la întreprinderea îndatorată decât la cele neîndatorată când costurile falimentului depăşesc economia obţinută la plata dobânzii datorită mecanismului de impozitare a profitului fiscal. Bran. De asemenea. ulterior. plăţile de dividende să nu se realizeze din împrumuturi.40-43 şi 167-187. de reorganizare prin fuziuni sau scindări de întreprinderi. Op. pag. S. alegerea mijloacelor de finanţare fiind subordonată naturii activului ce trebuie finanţat. la creşterea valorii întreprinderii îndatorate faţă de cea neîndatorată în condiţiile aplicării impozitării şi. P. şi colectiv. de sursele de capital care să satisfacă nevoile în creştere determinate de avântul economic al activităţilor. I. fenomene caracteristice anilor ′ 80. activele vandabile. Sharpe şi J. Modelul comensurează. Bucureşti. Cercetătorii începutului acestei perioade erau preocupaţi de găsirea modalităţilor de obţinere a capitalului. pornind de la această metodă.3-4. 1996. Totodată. întrucât această sporire reduce cash-flow-ul liber la dispoziţia managerilor şi creşte riscul de faliment. Această etapă conţine embrionii teoriei financiare microeconomice. o conciliere a conflictelor dintre acţionari şi manageri. în condiţiile manifestării marii crize economice din anii ′ 30 de găsirea surselor de supravieţuire a întreprinderilor. cit. P. Pornind de la realitatea întreprinderilor manageriale în care se face distincţie netă între proprietar şi manager au fost puse bazele teoriei de agent de către Jensen şi Meckling (în 1976). ► reconsiderarea teoriilor neoclasice de finanţe ale întreprinderii prin luarea în considerare a inflaţiei şi avântului pieţei financiare. prin lansarea noţiunii de costuri de tranzacţionare în 1988 de către Williamson este abandonată noţiunea de structură optimală. stabilind rentabilitatea titlului ca funcţie liniară de mai mulţi factori. din nou. vezi Halpern.. mai apoi. respectiv. sau MEDAF în franceză) elaborat prin cercetări separate de W. iar. Rezultatele s-au contrazis de la un raţionament la altul. ce va face obiectul prezentării noastre în subcapitolul următor. Etapa se caracterizează prin teoriile fundamentale succesive ale lui Modigliani şi Miller în domeniul finanţelor întreprinderii în anii 1958.. obligaţiuni rambursabile în acţiuni. al XX-lea şi până la jumătatea acestuia. în care prelevau aspectele juridice şi descriptive ale acestora. care pot fi revândute fără pierdere pot fi finanţate prin datorii. ► studiul deciziilor de investiţii . Editura Economică. respectiv în condiţiile incidenţei impozitului şi.

Depăşind teoria neutralităţii politicii de dividende asupra valorii firmei elaborată de Modigliani şi Miller. comercial. preventiv. Scholes prin aşa numitul model opţional în discontinuitate sau opţiuni de tip european. al resurselor umane. acţionarii lichidează întreprinderea. Controlul se exercită sub toate formele sale.această accepţiune. concomitent şi ulterior pentru a se preîntâmpina cheltuielile neeconomicoase sau nelegale sau pentru a se recupera de la cei vinovaţi de gestiune necorespunzătoare. Leland şi Pyle. Prin intermediul funcţiei de control se urmăreşte eficienţa formării capitalului sub raportul costului finanţării. capitalurile proprii ale întreprinderii pot fi interpretate ca o opţiune de cumpărare asupra activelor întreprinderii. pentru stabilirea locului funcţiei financiare a întreprinderii este necesară precizarea obiectivelor acesteia. în 1977. informaţie necunoscută de investitori. păstrându-şi puterea de decizie.funcţia de control . daunele aduse întreprinderii.funcţia de repartiţie . Numeroasele fluxuri şi relaţii care caracterizează întreprinderea modernă au determinat abordarea sistemică a acesteia. mai mulţi autori au demonstrat efectul de semnalizare al dividendelor. financiar. Fiind cunoscută aversiunea lor pentru risc. Ross prin modelul opţional în continuitate sau opţiuni de tip american în care opţiunile pot fi exercitate în orice moment din interval.se manifestă cu ocazia formării capitalului şi a fondurilor proprii ale întreprinderii. Pornind de la modelul de arbitraj a lui Ross. atunci când proiectul de investiţii poate fi uşor vândut în caz de evoluţie conjuncturală nefavorabilă. Black şi M. managerii semnalizează investitorilor mai puţin informaţi prin politica de îndatorare şi prin distribuirea de dividende. îndatorarea apare ca o cale normală de finanţare. Deci. funcţiile întreprinderii şi relaţiile dintre ele reprezintă module de susţinere a structurii organizatorice şi de armonizare a tuturor activităţilor pentru realizarea obiectivului acesteia. şi în al doilea rând. Acţionarii transferă proprietatea asupra activelor obligatarilor în schimbul unei opţiuni de cumpărare la o anumită scadenţă. pentru autofinanţare (formarea fondului surselor proprii de finanţare. În finanţe. emit ideea că relevarea calităţii firmei este semnalată prin proporţia capitalurilor proprii deţinute de manageri. fondul de participare a salariaţilor la profit. cercetare . Având în vedere multiplele responsabilităţi pe care le presupune funcţionarea 7 . valoarea de vânzare este interpretată ca o opţiune de vânzare. În ceea ce priveşte structura financiară şi opţiunile. Teoria opţiunilor a fost elaborată mai întâi de F. în special investiţiile în cercetaredezvoltare ce nasc oportunităţi de creştere asociate cu investiţiile viitoare pe care le creează. în care opţiunea de cumpărare sau de vânzare poate fi exercitată numai la scadenţa opţiunii şi apoi a fost perfecţionată de J. precum şi eficienţa cheltuirii capitalului. . fiind considerată ca sistem economico-social ce corespunde mai multor subsisteme: de producţie. iar capitalurile proprii ca o soluţie în extremis. Cox şi S. potrivit căruia managerii cunosc distribuţia rentabilităţii titlurilor. cu ocazia stabilirii participării întreprinderii la constituirea fondurilor comunităţii locale sau a bugetului central. şi anume: . orice sporire a acestei părţi le reduce satisfacţia şi cu cât proiectele de investiţii sunt mai bune cu atât îndatorarea va fi mai mare.se manifestă în procesul utilizării capitalului şi stabilirii obligaţiilor bugetare. pe exemplul pieţei autoturismelor de ocazie. semnalul transmis este rata de îndatorare ridicată care permite managerilor ca acţionari să beneficieze de un efect de levier pozitiv. devenind proprietarii întreprinderii. cu încadrarea în prevederile bugetului de venituri şi cheltuieli şi asigurarea integrităţii patrimoniului. în primul rând. În ceea ce priveşte decizia de investiţii şi opţiunile. în special. ce se referă. ► recunoaşterea reversibilităţii în deciziile financiare prin elaborarea teoriei opţiunilor. la structura financiară şi decizia de investiţii. Prin intermediul acestei funcţii se realizează repartiţia unor acumulări anterioare în procesul formării capitalului întreprinderii sau se realizează repartizarea rezultatelor întreprinderii. Văzând conţinutul şi funcţiile finanţelor întreprinderii. în sensul că managerii sunt mai informaţi decât acţionarii sau alţi investitori. Admiţând realitatea existenţei asimetriei informaţionale. Din conţinutul şi definiţia finanţelor întreprinderii se desprind şi funcţiile acestora. etc. Modelul matematic de semnalizare care exprimă interacţiunea dintre decizia de investiţii şi de finanţare a fost elaborat de Myers şi Majluf.) sau pentru formarea fondurilor bugetare (locale şi central). suprimă opţiunea rambursând împrumutul obligatar. în sensul că distribuirea constantă sau în creştere de dividende conduce la creşterea cursului acţiunilor prin efectul sporirii cererii. în 1970 Akerlof. de finanţare a unor activităţi sociale. Dacă la scadenţă valoarea întreprinderii este inferioară sumei împrumuturilor obligatare. a pus bazele teoriei semnalelor. Privite ca subsisteme. iar în caz contrar.dezvoltare.

de formă socială cu acţionari diverşi care folosesc munca unor categorii sociale diverse. Acesta este obiectivul principal al funcţiei financiare întrucât întreprinderea este în cele din urmă o sumă de investiţii. precum şi o mai bună individualizare a acestora. Fără îndoială. ale unor activităţi poluante. Economica . Mai mult. De aceea. respectiv managerul financiar trebuie deci să gireze într-un mediu turbulent. incert. implicit. determinate de modificarea conjuncturală a fluxurilor de trezorerie decalate. Pe lângă finanţatorii tradiţionali. ramură a ştiinţei economice care studiază ansamblul relaţiilor economice băneşti prin care se constituie şi utilizează capitalul întreprinderii în vederea obţinerii şi repartizării rezultatului final. a altor bănci şi instituţii financiare autorizate s-a scindat în: piaţa interbancară rezervată băncilor prin care se acoperă nevoile de lichidităţi ale acestora şi o piaţă deschisă. niveluri de calificare şi profesii. în ultimul deceniu.II . care urmăreşte menţinerea în stare optimă de funcţionare a echipamentelor tot mai complexe cu care sunt dotate întreprinderile. astfel: ◊ funcţia de cercetare . "finanţele întreprinderii". a transformat şi funcţia financiară dintr-o simplă tehnică derivată din contabilitate în. Prin elaborarea studiilor de marketing. Analyse économique et géstion de l'entreprise. a luat o deosebită amploare piaţa financiară. individualizarea în cadrul acestei funcţii a aceleia de mentenanţă. are loc o diversificare şi îmbogăţire a conţinutului funcţiilor. piaţa financiară pe care sunt negociate titluri de valoare şi prin care se formează cea mai mare parte a capitalului întreprinderii. A. operaţiuni şi în căutarea surselor de finanţare cele mai ieftine. obţinerea unei rentabilităţi cât mai ridicate. individual. preocuparea primordială a managerilor acesteia este maximizarea valorii întreprinderii şi. se asistă la sfârşitul unei standardizări şi apariţia unor instrumente hibride.175 Levy. la întreprinderile mari cu obiect de activitate produse şi servicii complexe.5 8 . (de finanţare a activităţii de exploatare. ofertare şi reclamă. 1988. în special. sau imediate). respectiv a încasărilor din realizarea producţiei. care antrenează nevoia de fond de rulment. scopul final al activităţii întreprinderii. Funcţia financiară. ca număr . datorită evoluţiei pieţei de capitaluri şi "mondializării" producţiei.întreprinderii în economia de piaţă. conform prevederilor contractuale şi a cerinţelor înscrise în documentaţia de execuţie şi în standardele de calitate . funcţia financiară a avut ca sarcină de bază ţinerea evidenţei cu scopul de a asigura "cea mai bună reglementare posibilă a plăţii datoriilor contractate şi născute din activitatea de producţie"7. 1993 . Dar evoluţia întreprinderii de la unitate de producţie de mărime mică cu acţionar. pag. pe lângă instrumentele clasice ale pieţei financiare. pag. Paris. se poate aprecia că aceasta îndeplineşte cinci funcţii de bază. prin activităţile de promovare. managerul financiar îşi menţine rolul său dublu în asigurarea finanţării fiecărei acţiuni. De asemenea. ◊ funcţia de personal (managementul resurselor umane) concentrează activităţile prin care se asigură resursele umane necesare din punct de vedere cantitativ. Ed. Astfel. Dunod. D. au pus în faţa întreprinderilor problema protecţiei şi conservării mediului înconjurător şi deci. bănci şi instituţii de credit. Urmărind evoluţia logică a activităţilor dintr-o întreprindere.şi calitativ. în Franţa. Piaţa capitalurilor. acţiuni şi obligaţiuni. dăunătoare societăţii şi vieţii.. în condiţiile unei autonomii depline. vol. cândva monopolul băncilor centrale. individualizarea unei funcţii aparte . la unitate mare. Evoluţia progresului tehnic a determinat. gestiunea resurselor financiare s-a modificat mai mult pentru operaţiunile de finanţare şi de investiţii decât pentru operaţiunile specifice de gestiune. ◊ funcţia de producţie integrează activităţile prin care are loc transformarea stocurilor de valori materiale în produs finit. Mult timp.industrială şi creşterea conştientizării oamenilor asupra efectelor nocive. iar investitorii pretind maximizarea valorii investiţiei. dar şi în celelalte ţări occidentale funcţia financiară a întreprinderii a evoluat mult. s-au diversificat. iar instrumentele prin care se asigură capitalurile folosite de aceasta. 7 8 Roux. riscurile de capital. ◊ funcţia financiară presupune informarea corectă şi sistematică privind potenţialul de producţie şi desfacere al întreprinderii şi a modului de gestionare a resurselor întreprinderii.dezvoltare vizează înnoirea tehnologică şi a gamei de produse şi servicii. Managementul financiar. ◊ funcţia comercială cu importanţă hotărâtoare în economia de piaţă urmăreşte lărgirea şi diversificarea pieţelor pentru produsele şi serviciile întreprinderii. dar orizontul său s-a îmbogăţit prin multiplicarea posibilităţilor de opţiune pentru obţinerea resurselor. Aşa cum remarca Aldo Levy8. funcţia comercială stă la baza fundamentării strategiei şi politicii de dezvoltare a întreprinderii . care reprezintă tot atâtea sectoare de management în cadrul managementului acesteia. respectiv profitului întreprinderii. în general. Paris . pe meserii. trecerea societăţii la epoca post .

maximizarea valorii întreprinderii. Întrucât obiectivul de bază al funcţiei financiare este maximizarea valorii întreprinderii. Pe termen lung. rol deosebit în această privinţă având exactitatea datelor din evidenţa contabilă. sau folosirea în decontările internaţionale de titluri negociabile în mai multe valute. şi anume: ■ organizarea evidenţei contabil-financiare. • în perioada de inflaţie. În al doilea rând. acţionarilor întreprinderii. întreprinderea capătă poziţie pe piaţă în momentul în care profiturile anuale obţinute îi permit şi distribuirea îndestulătoare pentru acţionari. obiectivul întreprinderii este de a obţine o rentabilitate suficientă pentru capitalurile investite de acţionari. ce are drept scop comunicarea informaţiilor financiare celor interesaţi. pasivelor. evidenţiind o evaluare permanentă a diferitelor sectoare. ■ organizarea evidenţei fiscale pentru impozitele pe care trebuie să le plătească întreprinderea. indicator care să conducă la creşterea prestigiului întreprinderii. care are drept scop înregistrarea şi raportarea activelor.alocarea şi controlul folosirii resurselor financiare deoarece reprezintă decizii strategice referitoare la dezvoltarea grupului. în detrimentul sectoarelor deja mature. Subordonate obiectivului principal. tendinţa unor mari întreprinderi de a-şi asigura controlul pe un anumit segment de piaţă. Acestea se finalizează în raportul financiar periodic. veniturilor şi cheltuielilor întreprinderii. moneda de tranzacţie şi a cea a ţării în care se investeşte. Multiplicarea ratelor de referinţă şi fluctuaţia lor. • strategia financiară să aibă drept vector călăuzitor "profitul net pe acţiune". În acest caz. Rentabilitatea pentru investiţiile internaţionale trebuie să cuprindă o primă de risc specifică care să ia în considerare următorii factori : ◘ stabilitatea sistemului politic şi deci şi legislativ al ţării în care se realizează investiţia. managerul financiar trebuie să aibă în permanenţă o viziune a mărimii acesteia. dar şi capitalizarea care să sporească patrimoniul său mai rapid decât concurenţa. Întrucât rentabilitatea şi riscul evoluează în acelaşi sens. respectiv tendinţa întreprinderilor de a-şi fabrica producţia în ţări străine. De asemenea. prin publicarea oficială a bilanţului. funcţiei financiare îi revin următoarele sarcini pentru desfăşurarea unei politici unitare : . de holding-uri. la cel mai mic cost. în afara asocierilor internaţionale. este evident că riscul global pe un ansamblu de activităţi multinaţionale diversificate este inferior sumei riscurilor pentru fiecare din activităţi luate separat şi de aceea are loc dezvoltarea de activităţi tot mai complexe. 9 . conform aceleiaşi metodologii. • să afecteze capacitatea de autofinanţare şi îndatorare sectoarelor de activitate în plină dezvoltare. Dacă se are ca obiectiv creşterea. . ◘ dificultăţile inerente contextelor juridice diferite şi ale controlului societăţilor străine. pentru a armoniza la eşalon de grup procedurile contabile şi de control intern sau extern. a creat noi sarcini pentru managerul financiar. validând sau sancţionând un anumit sau alt tip de activitate. la nivel de grup. deoarece rambursarea se face în monedă depreciată. funcţiei financiare îi revin şi alte obiective. Finanţele. dezvoltarea. tendinţa de mondializare a producţiei. • politica de distribuire a dividendelor să fie rezultatul unei strategii continue şi coerente. au determinat întreprinderile să se asigure contra riscurilor majore: riscurile de dobândă prin schimbarea finanţărilor contractate la anumite dobânzi contra altora. la dobânzi mai favorabile şi riscurile de curs de schimb prin prevederea efectuării decontărilor amânate la cursul zilei decontării. pentru a nu suporta şocul modificării drastice a cursului unei singure valute. Este foarte importantă stabilirea reală a bazei impozabile prin respectarea reglementărilor fiscale şi preîntâmpinarea evaziunii fiscale. Pe termen mediu. datorată mişcărilor de pe pieţele internaţionale. stau la originea politicii de diversificare a întreprinderii.organizarea evidenţei contabile şi fiscale. care au atins optimul în ce priveşte capacitatea de producţie şi nivelul de calitate. dar şi altor persoane fizice şi juridice: furnizori şi beneficiari efectivi sau potenţiali. susţinut printr-o politică corespunzătoare de distribuire de dividende.de dobândă şi ale cursurilor de schimb. managerul financiar trebuie să urmărească respectarea următoarelor cerinţe: • asigurarea unui nivel rezonabil de îndatorare în funcţie de specificul fiecărei întreprinderi. o politică chibzuită de îndatorare şi o politică de capitalizare argumentată acţionarilor. în special. sau de a se finanţa pe piaţa internaţională la cele mai mici cheltuieli. determină realizarea de mari grupuri industriale. caz în care finanţele devin un factor de integrare. întreprinderea să-şi limiteze sever suma lichidităţilor care costă scump datorită erodării monetare şi să-şi sporească la maxim coeficientul de îndatorare. ◘ diferenţele de curs valutar între valuta ţării mamă.

bugetul de trezorerie sunt de resortul managementului financiar. gestiunea trezoreriei şi gestiunea riscurilor. ◙ decizia . diferenţele cantitative şi se urmăreşte recuperarea contravalorii acestora de la cei vinovaţi. dinamicii costului de producţie şi eficienţei economice. ◙ punerea în aplicare a deciziilor . ocazie cu care se constată starea lui. prin perfecţionarea sistemului de indicatori economico-financiari care să caracterizeze activitatea întreprinderii. Toate planurile de finanţare. Conform dicţionarului enciclopedic Le Petit Larousse (1995) prin gestiune se înţeleg: • acţiunea sau maniera de a gera (a administra în contul. echilibrul bugetar în caz de evenimente neprevăzute sunt atribuţii proprii funcţiei financiare. în numele altora). termenul gestiune desemnează un sistem de reguli constând în a nu afecta bugetul unui an decât operaţiunile materiale executate în cursul acelui an. creanţelor.operaţiile întreprinse pentru aplicarea deciziilor în cadrul organizatoric necesar pentru acţiune. Legat de organizarea evidenţei contabil-financiare şi de gestiune se poate vorbi şi de o contabilitate managerială care asigură fluxul de informaţii către managerii întreprinderii. Scopul managementului financiar este acela de a apăra un acţionariat stabil. a registrelor financiar-contabile şi a contabilităţii analitice pe feluri de valori materiale.. Din analiza obiectivelor ce sunt atribuite managementului financiar. în ceea ce priveşte analiza evoluţiei. . dividendele pe acţiuni şi implicit cursul acţiunilor.■ asigurarea integrităţii patrimoniului întreprinderii prin efectuarea periodică a inventarierii acestuia. Deciziile financiare sunt completate cu expunerea metodelor de diagnostic şi de analiză financiară care prin prisma evaluării întreprinderii (stabilirea valorii de piaţă a întreprinderii) permit un raţionament al eficienţei deciziilor din ambele categorii. Originea cuvântului gestiune provine de la franţuzescul gestion sau latinescul gestio. în principal. Ed.3.alegerea unei soluţii în funcţie de obiectivele de atins.pe termen lung: deciziile de investiţii. a specialiştilor întreprinderii. ■ organizarea activităţii financiar-contabile prin întocmirea unei scheme organizatorice a sistemului financiar-contabil care să asigure culegerea. debitori şi respectiv faţă de furnizori şi creditori. recenzarea diferitelor obiective şi cunoaşterea mijloacelor şi soluţiilor care pot fi luate pentru atingerea obiectivelor. Cuvântul gestiune este înţeles în două sensuri. pe creanţe şi obligaţii faţă de clienţi. Gestiunea financiară a întreprinderii Realizarea obiectivului de bază al funcţiei financiare a întreprinderii este determinată de "punerea în aplicare a unui sistem de metode de gestiune financiară"9. Bucureşti.22 10 . a datoriilor de exploatare). pag. financiare şi de dividend (politica financiară). Oportunitatea investiţiilor. raport ce influenţează rentabilitatea capitalurilor proprii. prelucrarea şi circulaţia informaţiilor financiarcontabile în mod operativ şi cu cele mai mici costuri. 9 Stancu. managerul financiar se implică şi în gestiunea resurselor umane.pe termen scurt: decizii referitoare la gestiunea ciclului de exploatare (gestiunea stocului. supravegherea indicatorilor de performanţă financiară. Aceasta presupune ţinerea corespunzătoare a contabilităţii de gestiune. contribuind la menţinerea unui climat sănătos de muncă. la stabilitatea personalului şi. Gestiunea financiară este un mod de conducere şi organizare a activităţii întreprinderii care urmăreşte gospodărirea judicioasă a resurselor de care dispune sau sunt atrase în circuit în vederea obţinerii maximului de eficienţă din activitatea desfăşurată. administra sau conduce. bugetul de venituri şi cheltuieli.1994. în principal. I.Economică. Gestiunea în sens restrâns presupune studiul deciziilor financiare care pot fi: . Prin gestionarea resurselor financiare. se poate constata rolul său deosebit în cadrul funcţiilor întreprinderii şi mai ales în perfecţionarea activităţii financiare prin alegerea celor mai potrivite metode de înregistrare a datelor. Gestiunea financiară a agenţilor economici. Gestiunea în sens larg cuprinde mai multe etape: ◙ informarea. care prejudiciază mersul şi dezvoltarea întreprinderii prin stabilirea unui raport adecvat între resursele împrumutate externe şi cele interne create sau aduse de acţionari. Din punct de vedere financiar. 1. de a organiza ceva. • perioada pe timpul căreia se gerează o afacere. de a nu determina disensiuni sau pierderi de putere.

Totodată. corporale şi financiare. accelerearea vitezei de rotaţie a activelor circulante. • cadrul organizatoric al activităţii financiare. Deciziile financiare tactice sunt decizii de corecţie. Din definiţie rezultă că timpul este criteriul de bază în adoptarea deciziei în concordanţă cu dimensiunea riscului. Gestiunea financiară cuprinde trei componente de bază: • deciziile financiare. Gestiunea financiară presupune aplicarea în activitatea întreprinderii a două criterii de bază: . contabilitate şi informatică financiar-contabilă. repartizării şi utilizării rezultatului final.1981. efectul deciziilor financiare trebuie să răspundă şi aşteptărilor personalului întreprinderii.16 11 .decizii de finanţare. Deoarece întreprinderea este în concurenţă pe piaţa capitalurilor. Deciziile de investiţii sunt decizii de cheltuire a capitalului care conduc la achiziţionarea sau construirea unui activ în vederea obţinerii de fluxuri de lichidităţi viitoare. Bucure]ti. respectiv libertatea în modul de procurare şi gestiune a capitalului total. pag. deciziile financiare pot fi grupate în: . definite ca acte conştiente prin care se "hotărăsc anumite măsuri pentru soluţionarea unei probleme" 10 sau care "implică programarea evenimentelor viitoare"11. După orizontul de timp la care se referă.◙ controlul aplicării deciziilor . caracterul lor de permanenţă la un anumit nivel prezintă importanţă în buna funcţionare a mecanismului financiar al întreprinderii şi imobilizează o parte destul de însemnată din capitalul întreprinderii. 10 Bistriceanu. În mod concret. A. • operaţiunile financiare.decizii strategice. I.decizii de investiţii. a conduce. A gestiona înseamnă. efectul deciziilor financiare trebuie să satisfacă înainte de toate aşteptările ofertanţilor de fonduri. Investiţiile cresc valoarea întreprinderii şi de aceea deciziile care stau la baza lor sunt decizii strategice. În mod evident. în primul rând. acţionari şi creditori financiari.. .eficienţa. Ca expresie operaţională a finanţelor întreprinderii. sporirea de valoare a întreprinderii denotă că investiţia este rentabilă şi că rentabilitatea investiţiei este superioară costului său de finanţare. şi colectiv. respectiv obţinerea maximului de rezultate în urma gestionării capitalului. Deciziile financiare trebuie privite în interacţiune cu aşteptările diferiţilor agenţi economici. Prima componentă a gestiunii financiare o reprezintă deciziile financiare. Lexicon de finanţe-credit. deciziile financiare se grupează în: . accesorie. .o componentă principală reprezentată de activele imobilizate sub cele trei forme : imobilizări necorporale.autonomia funcţională a întreprinderii. producţiei sau de desfacerii. După natura lor. De altfel. deciziile financiare strategice vizează volumul investiţiilor care se vor realiza. care vor reprezenta zestrea întreprinderii pe o perioadă relativ lungă de timp . operaţiuni şi modalităţi de organizare a activităţii financiare în vederea procurării şi utilizării capitalurilor în scopul obţinerii. Aceste aşteptări sunt comensurate în termeni de rentabilitate şi risc. ele sunt adoptate în cursul perioadei. creşterea randamentului activelor. care pretinde în schimbul prestaţiei sale o remunerare adecvată şi o stimulare în funcţie de rezultate. EDP. politica de preţuri a întreprinderii etc.o componentă complementară. . II. creanţe de exploatare. pentru a se urma strategia fixată. noţiuni care reprezintă esenţa logicii deciziilor financiare. pag.257 11 Giurgiu. . reprezentată de activele circulante (stocuri. Deşi sunt caracterizate printr-o rotaţie rapidă. cit. . Gh. Iar conducerea activităţii financiare se realizează prin intermediul deciziilor financiare. În urma deciziei de investiţii se obţin două componente ale patrimoniului întreprinderii : . prin care se urmăreşte ajustarea influenţelor conjucturale. respectiv profitului. Ele urmăresc întărirea poziţiei întreprinderii pe piaţă şi dezvoltarea întreprinderii. portofoliu de titluri de valoare) necesare realizării ciclurilor operaţiunilor de exploatare şi financiare. în funcţie de condiţiile noi care apar în procesul aprovizionării.decizii tactice.analiza rezultatelor obţinute prin aplicarea deciziei care pot antrena revizuirea deciziei şi adoptarea de noi decizii. gestiunea financiară cuprinde un ansamblu de decizii. Deciziile financiare strategice vizează un orizont de timp mai îndepărtat şi sunt cele care prefigurează cadrul în care urmează să se desfăşoare activitatea întreprinderii.I. Op. vol.

fie prin investire în afară. Astfel. O gestiune financiară optimă presupune o corelare a duratei de exigibilitate a sursei cu durata de existenţă a activului procurat cu aceasta. fie prin reinvestire în întreprindere. -dividende FINANCIAR{ aşa cum reiese din fig. eficienţa activităţii acesteia. Între deciziile de investiţii şi cele de finanţare există o intercondiţionare în sensul că opţiunea pentru investiţii determină nivelul capitalurilor de finanţare şi necesitatea găsirii surselor de acoperire. NFRE= nevoia de fond de rulment din exploatare Fig.2. în întreprindere. De aceea. în vederea obţinerii şi repartizării rezultatelor finale. În fond decizia de finanţare înglobează trei tipuri majore de decizii: ♦ alegerea structurii de finanţare..1. respectiv stabilirea raportului între capitalurile împrumutate şi cele proprii. implicit. DECIZIA DE INVESTI| II ACTIVE IMOBILIZATE Opera\iuni de investi\ii DECIZIA DE FINAN| ARE CAPITALURI PROPRII Ac\ionari 1. eventual. sunt reintegrate în noi cicluri de operaţiuni de investiţii. G. este investit în active imobilizate şi stocuri de active circulante necesare realizării ciclului de exploatare. dar şi nivelul surselor de finanţare este hotărâtor în adoptarea deciziei de investiţii. ca şi.1. ♦ politica de dividend. Modelul circuitului financiar Notă: Circuitul financiar pune în evidenţă fluxurile de lichidităţi ca rezultantă a diverselor decizii financiare. Într-o primă fază. care nu-şi mai găsesc întrebuinţare în întreprindere. sunt operaţiuni financiare activităţile de întocmire a contractului şi statutului de societate prin care se constituie capitalul social. din capitaluri provenite de la acţionari sau creditori financiari. În mod concret. sumele din operaţiile de dezinvestire.Autofinanare DATORII DECIZII FINANCIARE FINANCIARE Creditori Manageri financiari PORTOFOLIU DE ACTIVE 4b. lichidităţile obţinute în urma deciziilor de dezinvestire trebuie plasate mai rentabil. STRUCTURA -ramburs[ ri. Fluxuri de reparti\ie: -dob` nzi. bănci. 1996.Finan\are 2a. Paris. pag. Deciziile de dezinvestire presupun hotărâri de vânzare a unei părţi din activul întreprinderii constituită din imobilizări în special corporale disponibile. pentru a nu determina goluri de surse. Deciziile de finanţare vizează modul de finanţare a activului întreprinderii.2. Gestion financière. de exploatare şi financiare.În afara deciziilor de investire. capitalul constituit prin confruntarea pe piaţa financiară a cererii de capital cu oferta deţinătorilor de disponibilităţi (acţionari. respectiv creşterea valorii întreprinderii. Cea de-a doua componentă a gestiunii financiare o reprezintă operaţiunile financiare ca acţiuni concrete prin care se procură şi utilizează capitalurile. astfel încât să sporească bogăţia acţionarilor întreprinderii.Dezinvestir e NFRE Opera\iuni de exploatare 3.Flux de trezorerie de exploatare \ CENTRU DE 4a. în anumite momente. respectiv sursele de procurare a capitalurilor necesare. operaţiunile de întocmire a prospectelor 12 Charreaux. ceea ce asigură continuitatea activităţii întreprinderii. respectiv opţiunea pentru reinvestirea rezultatului sau distribuirea sa. ♦ alegerea între finanţarea internă. investitori individuali).Investire 2b. deciziile de finanţare sunt tot decizii strategice. respectiv autofinanţare şi cea externă. Logica care stă la baza deciziilor de dezinvestire este aceeaşi ca şi la deciziile de investire. Deciziile financiare la nivel microeconomic şi modul lor de întrepătrundere pot fi reprezentate sub forma unui circuit financiar 12. pot fi adoptate şi decizii de dezinvestire. şi. Ed.7 12 . Ceea ce rămâne. Din vânzarea produselor sau serviciilor rezultă lichidităţi prin care se achită obligaţiile faţă de aducătorii de capital. Litec. deoarece influenţează în mod direct valoarea întreprinderii.

nu există o diferenţiere netă a funcţiei financiare.3): Direcţia financiară Compartimente funcţionale Compartimente operaţionale Compartimente de control Control financiar preventiv Control de gestiune (financiar intern) Planificare financiar[ Deconturi fără numerar Casierie Salarii şi alte Remuneraţii Fiscalitate Urmărire costuri Finanţare Preţuri. prin care se sporeşte capitalul. chiar de proprietar. de complexitatea activităţii financiare şi de perioada de dezvoltare pe care o traversează societatea.de emisiune pentru acţiuni şi obligaţiuni. . La acestea. atribuţiile ei fiind exercitate.1. Determinarea costului capitalului şi alegerea unei structuri financiare optime sunt operaţiuni financiare calitative care contribuie la creşterea eficienţei activităţii financiare. aceasta este subordonată numai directorului general. aceasta are acelaşi rang (ocupă acelaşi nivel ierarhic) cu alte direcţii: de producţie. Adoptarea deciziilor financiare şi efectuarea operaţiunilor financiare pentru aplicarea deciziilor se pot realiza numai într-un cadru organizatoric adecvat exercitării funcţiei financiare a întreprinderii.3. Un mod ipotetic de organizare a activităţilor financiare dintr-o întreprindere mare ar putea fi reprezentat astfel (fig. sunt considerate operaţiuni financiare cele legate de stabilirea amortizării activelor imobilizate. încheierea contractelor de credite. Modul de organizare a activităţilor financiare a cunoscut şi cunoaşte forme instituţionale diferite. . la cele cotate la bursă. de onorare a obligaţiilor faţă de bugete si creditori şi de repartizare a profitului net. resurse umane. în funcţie de mărimea întreprinderii. Operaţiuni financiare specifice sunt de asemenea cele de prognozare a profitului. de stabilire a profitului impozabil. în care direcţia financiară întreprindere mare să ocupe: • un loc subordonat. 13 . dar. ce reprezintă a treia componentă a gestiunii financiare. de contabilitate. birourilor. de dimensionare a necesarului de active circulante si operaţiunile de trezorerie menite să asigure solvabilitatea şi capacitatea de plată a întreprinderii. operaţiunile de primire şi de vărsăminte de lichidităţi. serviciilor sau direcţiilor financiare pe grupe de operaţii omogene : .operaţiuni de analiză financiară şi fiscalitate. pot fi organizate sub forma compartimentelor. funcţia financiară este clar diferenţiată. de marketing. . sociale etc.operaţiuni de decontări cu şi fără numerar. activităţile financiare. Totodată.. . În întreprinderile medii şi mari. În întreprinderile mici. de cele mai multe ori.1. dar supervizează celelalte direcţii menţionate anterior. Organizarea activităţilor financiare într-o În întreprinderile occidentale pot exista trei tipuri de organizare. • un loc superior. aceasta este dependentă de direcţia administrativă care înglobează o gamă largă de activităţi: juridice.operaţiuni de urmărire a costurilor şi a evoluţiei preţurilor.operaţiuni de control financiar intern şi de control de gestiune. fiind numit un responsabil specializat. analize şi Situaţii financiare Fig. control de gestiune. mai ales. gestiune financiară.operaţiuni de previziune financiară. • un loc mediu. administrativă. fiscale. în multe cazuri.

.. RNE . respectiv dxT. comparativ cu executivul financiar şi juristul. . Op."15 Realizarea unei gestiuni financiare de întreprindere optimă. 2) dezvoltarea şi diversificarea întreprinderii prin investiţii noi.capitalul propriu:25000 lei. toate deciziile au implicaţii financiare"13. 13 14 Halpern. pag.capitalul împrumutat (credit bancar pe termen mediu şi lung): 14000 lei. Relaţia de calcul a rentabilităţii economice. "aceasta ar trebui să facă din orice student o persoană interesată de finanţe. şi colab. indiferent de domeniul ulterior de activitate pe care şi-l va alege. iar costul capitalului împumutat datorită cererii de capital în creştere).rezultatul net din exploatare. C pr exemplu.5 Idem 15 Idem 14 . în funcţie de profitul net al exploatării este: RNE Re = A Pn RNE − Dobânda netă R e ⋅ A − rd ⋅ D R e (C + D) − rd ⋅ D Rf= = = = = C pr C pr C pr C pr  D  R e + (R e − rd ) ⋅  C pr     în care: (R e − rd ) ⋅ D = efectul de levier financiar.cit.capitaluri împrumutate.capitaluri proprii. rd . A=Cpr+D. iar costul capitalului creşte pe măsura sporirii nevoii de resurse pentru finanţarea unor investiţii însemnate (costul capitalurilor proprii prin pretinderea de către acţionari a unei rentabilităţi ce înglobează o cotă de risc în creştere pe măsura investirii.d(1-T). întrucât sporeşte averea acţionarilor (efectul de levier financiar al îndatorării) ilustrat astfel: Notăm: A . dxD . d . D . 3) scadenţa sursei de finanţare să fie superioară sau cel puţin egală cu durata de existenţă a activului creat pe seama acesteia.dobânda plătită băncii. întrucât dobânda este deductibilă în calculul profitului impozabil şi creează o economie de impozit.Acest ultim mod de organizare adevereşte rolul crescând al managerului financiar în cadrul echipei manageriale.activul economic sau capitalul investit. atâta timp cât rentabilitatea sperată pentru acestea este superioară costului capitalului utilizat pentru finanţare. se asigură solvabilitatea şi lichiditatea întreprinderii. La societatea comercială X se cunosc următoarele date: . iar "inginerul şi expertul în producţie au devenit mai puţin importanţi în echipa managerială.cota de impozit pe profit.rata nominală a dobânzii aferentă capitalurilor împrumutate. Cpr . C pr D = levierul îndatorării."14 De aceea.. T . adică obţinerea maximului de rezultate în urma alocării şi gospodăririi capitalului şi celorlalte categorii de resurse presupune respectarea următoarelor reguli de bază: 1) selectarea şi desfăşurarea de activităţi sau realizarea de produse din gama de fabricaţie numai dacă prezintă rentabilitate. 4) întreprinderea să urmărească creşterea gradului de îndatorare atâta timp cât rentabilitatea capitalului investit sau rentabilitatea economică (Re) este mai mare decât rata costului capitalului împrumutat (rd). evitându-se falimentul. P. Rf . se are în vedere că randamentul marginal al investiţiilor înregistrează tendinţă de scădere. pentru că "practic. în acest fel.rentabilitate financiară.

Să se determine rata rentabilităţii financiare şi să se stabilească efectul de levier financiar. .3% 39000 b) Rata rentabilităţii financiare se determină cu formula: RNE .3% C pr 25000 c) Efectul de levier financiar se determină astfel: D 14000 (Re .1%) ⋅ =32.9% C pr 25000 Având în vedere că:Re = 24. cu o dobândă de 12%. Rezolvare: a) Se determină rentabilitatea economică: RNE RNE x100 x 100 = C pr + D A 9500 Re = x 100 = 24.rezultatul net din exploatare (profit): 9500 RON.rd xD Pn Rf = x100 = C pr C pr Re = r d = d x (1-T) = 12% x (1.cota de impozit pe profit este 16%.16%) = 10.3% +(24.1% x14000 Rf = x100 = x100 = 32.1% ⇒ levier pozitiv 15 ..3% .rd) ⋅ = (24.3% > rd = 10.1%) x = 7. .3% C pr 25000 sau: R f = R e + (R e − rd ) ⋅ D 14000 = 24.1% Rata rentabilităţii financiare va fi: Pn 9500 − 10.3% .creditul bancar este contractat pe o perioadă de 4 ani.10.10.