You are on page 1of 60

Algele roşii – Rhodophyceae Câteva exemple de astfel de alge: Porphyra, Gelidium, Corallinales, Mastocarpus, Mazzaella, Prionitis, Chondracanthus, Gracilariopsis

, Fauchea, Botryocladia, Plocamium, Microcladia, Polysiphonia, Delesseria, Botryoglossum, Bocciden. Cuprinzând peste 4000 de specii, majoritatea din medii marine, algele roşii variază ca morfologie de la simple unicelulare la filamente cu sau fară ramificaţii si staţiuni bipede multiaxial complexe. Pigmenţii includ clorofila a şi ficobiliproteine (phycobiliproteins), ficoeritrin (phycoerythrin) roşu (de cele mai multe ori este pigmentul dominant) şi ficocianin (phycocyanin) albastru, precum si carotina, luten (lutein) si zeaxantin (zeaxanthin). Majoritatea algelor roşii au viaţa in trei faze: tetrasporofite (tetrasporophyte), gametofite (gametophyte) şi carposporofite (carposporophyte). De fapt, dezvoltarea de după fertilizare a carposporofitelor reprezintă partea cea mai interesanta a ciclului de viata a acestei clase. Algele roşii nu au etape cu flageli; sperma non-motila este denumita – spermatia. Rhodophyceae - Prionitis

Rhodophyceae - Porphyra

1

Rhodophyceae - Gelidium

Rhodophyceae - Chondracanthus

Rhodophyceae - Bocciden 2

3

Phaeophyceae .Postelsia Phaeophyceae .Pelvetia 4 .Sargassum Phaeophyceae .

Egregia Phaeophyceae .Cystoseria 5 .Phaeophyceae .Macrocystis Phaeophyceae .

Chlorophyceae .Enteromorpha Chlorophyceae .Ulva Chlorophyceae – Codium 6 .

Mazzaella 7 .Cladophora Chlorophyceae – Bryopsis Chlorophyceae Rhodophyceae .Chlorophyceae .

pe care le prezentam pentru a face progrese in cunoaşterea caracterelor acestui grup de plante. mergând de la lungimi de ordinul micronilor pana la taluri de zeci de metri. verzi si brune sau încărcate de calcar si astfel strălucitor de albe. printre care cei mai cunoscuţi sunt ficobilinele. speranţa de a o face sa devina unul din cei mai importanţi producători de proteine ai umanităţii fiind deosebit de mare. Dimensiunile lor sunt foarte variate. pot fi lipsite de cea mai stricta protecţie. in prezenta apei si a substanţelor minerale. Algele roşii (Rhodophyta) cuprind pigmenţi predominanţi roşii şi strâng în celula lor amidon Floridian. Prin marile cantităţi de proteine pe care le produc si prin rolul trofic pe care-l joaca in apele globului dar si datorita unor multiple întrebuinţări in industrie. in general. in imensitatea regnului vegetal. in gelatine compacte sau dimpotrivă. lumea aceasta este extrem de diversa si cuprinde alcătuiri dintre cele mai neobişnuite. cele mai multe microscopice si unicelulare. Aşa se explica interesul care li se acorda din ce in ce mai mult. doar zilele de vacanta petrecute pe litoralul marii ni le scot din adâncurile apei. Algele brune (Phaeophyta). lumea colorata a algelor s-a impus ca un obiect de studiu. Sunt alge verzi (Chlorophyta) cele care au cromatoforul verde si materie de rezerva amidonul. urmând jocul luminilor care poposesc la suprafaţa lor. Algele fac parte din grupul plantelor inferioare (Thallophyta) şi. aceste plante rămân adesea necunoscute si ignorate. Culorile pe care le etalează lumea algelor si care devin schimbătoare. diatomeele (Baccilariophyta) sunt alge îmbrăcate în valve silicioase. pot fi îmbrăcate in carcase de siliciu (ca diatomeele). intr-un univers pe care-l credeam cândva cunoscut in detaliu si cu care ne întâlnim la tot pasul. clorofilele. roşii si albastre. in farmacie si chiar in hrana oamenilor. lumea plantelor cunoaşte o exuberanta dezvoltare atunci când se găseşte sub lumina calda a soarelui. Majoritatea algelor trăiesc in apele Terrei si au o importanta imensa pentru întreaga umanitate si. Sunt alge portocalii si alge violete. un grup aparte. adică de membrane celulara. in teci de mucilagii. Datorita mai ales acestor plante. substanţe organice. Coloritul sub care se prezintă este extrem de bogat si extreme de divers in nuanţe. Algele formează. care acumulează grăsimi in 8 . nu au flori şi nici seminţe. se datorează unui numeros set de pigmenţi. parca anume spre a fi văzute. oceanul este o gigantica uzina chimica de produs alimente si oxigen.ALGELE si procesul de eutrofizare Introducere in lumea algelor Pretutindeni. xantofilele si carotenoizii. odată cu valurile. totdeauna pluricelulare şi marine. au plaste brune si materia de rezervă reprezentată de laminarina. fiind in majoritate invizibile pentru ochiul trecătorului. pentru biosfera. un zahar caracteristic. odată cu dezvoltarea ştiinţelor biologice si odată cu cunoaşterea potenţialului lor de a fabrica in cantităţi enorme. cu numeroase specii. Diversitatea imensa a algelor s-a prins in 10 încrengături. in agricultura. de carbonaţi (ca peridineele). si ne lasă sa le privim pe nisipul unde îşi găsesc naufragiul şi pieirea. se înţelege.

Ca elemente submicroscopice fundamentale ea cuprinde granula (complex macromolecular globular) şi fibrila (o placa cu grosimea de 60-70 Å formata din două rânduri de molecule). înconjurat de o membrana perinucleara. unde fronda (totalitatea cladomilor. bune înotătoare. alge galben-verzi 9 . cu două faze distincte. întâlnim de asemenea organite ca stigma (la Euglena). cu o lungime variabila si cu o grosime uniforma. alge cu flageli inseraţi lateral. unul ecuatorial şi celalalt longitudinal. fără reproducere sexuată (Cryptophyta). vâscos. Sub pereţii celulari se găseşte citoplasma formata dintr-o substanţa fundamentala cu aspect gelatinos. şi la alge se poate vorbi despre o diferenţiere a ţesuturilor. corpi fisoizi (încărcaţi cu substanţe tonice). Nucleul este cel de-al treilea constituent al celulei algale. alge cu pigmenţi predominanţi albaştri. Spre deosebire de restul algelor şi de restul plantelor. Algele albastre conţin substanţa nucleara dar nu si un nucleu distinct. în forma de tub. alge albastre-verzi (Myxophiceae) 2. reprezentat mai ales prin impregnarea unor celule (sau chiar a spaţiilor intercelulare) cu săruri de Ca. flagelate. alge verzi. O alta clasificare a talofitelor este cea făcută de H. cu cromatofori verzi-maslinii sau maro-roscat. adică a filamentelor cu creştere definită care alcătuiesc talul) este prinsă prin numeroşi rizoizi de substrat si prezintă un ax cu creştere nedefinita. cuprinsa de obicei intre 50-100 de angströmi (1 Å=1000 microni). cu material de rezerva paramilor (Euglenophyta). alge aurii (Chrysophyta). membrana. alge verzi (Chlorophyceae) 3. mai cu seama la algele superioare. citoplasma si nucleul. Întâlnim chiar şi un ţesut conducător reprezentat la algele superioare de celule lungi. Constituenţii citoplasmatici. care pot fi la vârf (apicale) ca la Fucus. pirenoizii. Există astfel ţesuturi de creştere (meristematice). una clara şi una întunecată. care permit substanţelor o traversare facila. cu membrane foarte subţiri. alge brune (Phaeophyceae) 4. ca la Laminaria. Membrana este de natura celulozo-pectica si are ca unitate fundamentala de structura microfibrila (asocierea liniara de molecule). Sverdrup şi alţii (1942) care clasifica algele in 5 mari grupe. alge cu flageli inegali. perii (pilii) si sebele sunt foarte frecvente pe tal. aparatul Golgi. Ţesutul mecanic. alge rosii (Rhodophiceae) 5. vacuolele. sau in scoarţa – producând îngroşarea secundara a caulidiului – ca la Ahnfeltia. peridineele (Dinophyta). alge cu carcasa de celuloza. La acestea putem deosebi un fel de rădăcini (rizidice sau rizoid).care au rol asimilator şi secretor. organitele algale. străbătute pe suprafaţa lor de două şanţuri. mitocondriile. Talul ajunge la cel mai înalt grad de evoluţie la Charophiceae. cu plaste aurii şi produs de rezerva grăsimea şi leucozina. mai ales după culoare: 1. sunt in primul rând plastidele. intercalare. cromatofor galben-verzui acumulamd in celula ulei ca produs de asimilaţie (Xanthopyta). ţesuturi trofice . Deşi plante inferioare. Ca formaţiuni morfologice.citoplasma lor. ele formează împreuna cu bacteriile grupul procariotelor. Daca urmărim alcătuirea unei alge verzi (referindu-ne adesea si la structura celorlalte grupe de alge). inclusa şi mobila în prima. Corpul algelor (talul) poate prezenta si unele modificări morfologice. reticulul endoplasmatic. adesea numit tulpina. observam ca ea are 3 părţi distincte si anume. un fel de tulpina (cauliclice sau cauloid) si un fel de frunze (filidice sau filoid). ţesuturi de apărare. fără nucleu (Cyanophyta). V. este completat de turgescenta deosebita a celulelor periferice.

Milioane de peşti morţi plutesc deasupra undelor şi acoperă cu un strat gros plaja litorala. graţie tensiunii superficiale. de asemenea. în primul rând. socotit de egiptenii antici ca un flagel trimis de zei. dar care provocau îmbolnăvirea şi chiar intoxicarea mortala a consumatorilor. care se limitează doar la pelicula superficiala a apei. că. pe coasta Floridei apele devin sângerii. Culturi în iazuri Actiunea ingrasamintelor asupra fitoplantonului din bazinele acvatice. Diferenţa consta in faptul ca “înflorirea” colorează apa în masa ei până la o oarecare adâncime. în special din grupul dinoflagelatelor. lipsa animalelor planctonifage etc. In acest fel s-au putut izola in final 90 mg de otravă pură. Studiul publicat in anul 1983 a lămurit intr-o măsura misterul înspăimântătoarelor marei roşii. folosinduse diverse metode moderne. Şi în părţile sudice ale Marii Mediterane are loc astfel de “flux”. Bazinele naturale (dulcicole sau salmastre) ofera algelor trei biotipuri fundamentale. determinându-se structura brevetoxinei B – una din substanţele otrăvitoare produsa Ptychodiscus brevis. când începe revărsarea râului Peak. Alge ucigase Spre sfârşitul verii şi mijlocul toamnei. Determinarea a fost deosebit de grea. iar aerul se încarcă cu miasme usturătoare. Vechile populaţii amerindiene numeau acest fenomen “valul roşu” şi. amenajate 10 . enigma a fost parţial rezolvata. Ca si in cazul înfloririi apei. fiind nevoiţi s-o extragă din culturi de alge izolate şi păstrate ani în şir într-un rezervor cu apa marina artificiala. Fundul bazinului – bentalul – adăposteşte formaţiunea biologica a bentosului b. din plancton şi se găsesc pe suprafaţa apei în condiţii deosebit de favorabile: iluminare optima. In anul 1953. atrăgând imense roiuri de muşte. in general.De obicei primele 4 grupe sunt bentonice. 20 de specii de alge. deoarece cercetătorii nu s-au putut baza pe izolarea unei toxine liposolubile din ţesuturile animalelor marine. care adăpostesc fiecare cate o formaţiune biologica proprie: a. Acestea provin. singurele care rezistau acestui val ucigător. un număr de cca. pentru a se feri în perioada înmulţirii de rapacitatea peştilor fitofagi şi a numeroşilor zooplanconieri. Condiţiile care permit apariţia neustonului sunt. Pelicula superficiala a apei poate servi. drept suport pentru neuston. oamenii erau opriţi să culeagă şi să mănânce în aceasta perioadă moluştele comestibile. dependenţa de natura algelor care-l alcătuiesc. algele galben verzi fiind mai ales planctonice. iar neustonul este o formaţiune strict bidimensionala. acelea care favorizează înmulţirea rapidă a unor alge în stare palmeloida. neustonul dă apei o coloraţie specifică. După trei decenii. Neustonul este confundat uneori cu “înflorirea apei”. Masa apei libere – pelagicul . produc acid ascorbic si un metabolit – numit iniţial rhamnocid care acţionează ca o toxină extreme de puternică.constituie mediul de viaţa a planctonului c. Se stabilise. prin tradiţie. patru universităţi americane au iniţiat un studiu asupra fenomenului chimic produs de alge pe Coasta Floridei. Analiza microscopica a arătat ca “fluxul roşu” este o uriaşa aglomerare de fitoplancton.

(1957 – de la 46 Kg la 0. Aspect bine conturat al problematicii deosebit de complexe a poluării apelor de suprafaţa. ca urmare a aplicării îngrăşămintelor. au arătat ca la începutul “înfloririi” numărul animalelor planctonice a crescut. şi cu o culoare anume . bruna roşie – după speciile de alge dezvoltate în exces. în heleşteele staţiunii piscicole. fapt ce determina o proliferare excesiva a algelor şi a altor plante acvatice. pune în evidenţă ca dezvoltarea algelor poate depăşi volumul de 1000 cm³/m³ de apă. fără luarea unor masuri privind protecţia calităţii apelor. fenomenul. diatomee. una din zonele importante 11 . Pentru a aplica în mod raţional îngrăşămintele în bazinele piscicole. acesta provoacă un dezechilibru in lanţul trofic al bazinului. mai ales când componenta biocenozei algale era dominata de asocierea genului Ceratium si genul Microcystis. Eutrofizarea – forma a poluării de tip organic – reprezintă una din consecinţele nedorite ale intervenţiilor antropice. speciile care capătă dominanţa ne prezintă o valoare deosebita nutritive. asupra căreia influenţează de asemenea şi macrofitele bentale. Degradarea calitativă a numeroaselor lacuri naturale sau de acumulare a ridicat problema posibilităţii de prevenire a proceselor dăunătoare care duc la o asemenea degradare. datorita pătrunderii. ce consta in dezvoltarea excesiva a unor specii fitoplantonice. agricol sau industrial. urmat de o serie de efecte al căror impact asupra mediului nu poate fi ignorat. atât zooplanconul cât şi fauna de fund descresc până la valori dintre cele mai mici. după speciile dominante din biocenoze. cel mai adesea. carbonului sau cei ai fosforului. trebuie cunoscut elementul nutritiv absent din constelaţia factorilor care promovează o buna dezvoltare a fitoplantonului. procesul de eutrofizare constă in îmbogăţirea acestora cu substanţe nutritive pentru plante. pentru ca substanţa organica obţinuta să fie maximă. dar. Cercetările desfăşurate la Nucet. deteriorarea calităţii apei din punct de vedere igienic şi estetic şi apariţia de dificultăţi în prelucrarea şi utilizarea ei in scop potabil. şi în acelaşi timp. fiind extrem de complex şi. flagelate. deoarece material organica produsă nu intră direct în hrana diverselor organisme animale. Caracterizarea procesului de eutrofizare Eutrofizarea – fenomen caracterizat lacurilor sau altor ecosisteme acvatice. în momentul maxim al înfloririi apei. dar şi in lipsa acestora un bun cunoscător al asociaţiilor algale va intui (cu aproximaţie) compoziţia chimica a apei. îndeosebi alge albastre. în special in acele regiuni de pe glob în care populaţia şi industria s-au dezvoltat puternic şi rapid. Aplicarea de îngrăşăminte duce la proliferarea bruscă a unor specii de alge din paturile superioare ale apelor şi face posibilă apariţia fenomenului de înflorire. De cantitatea şi de calitatea fitoplantonului depinde în mare măsura producţia piscicola. Nivelul poluării apelor a crescut nepermis în ultimele decenii. adăposturi şi locuri de ponta ideale pentru numeroase specii de peşti.5 Kg/ha!) În acest context. direct sau indirect. a unor fertilizanţi cum sunt compuşii azotului. O analiza a apelor ‚înflorite.Populaţia algală este principala veriga în determinarea productivităţii biologice a bazinelor acvatice. totodată. Analizele chimice sunt cele mai precise metode de identificare a elementului nutritiv care trebuie sa fie aplicat. Aceste ape au un aspect caracteristic de “supa de legume” cu miros specific de peste stricat. În ţara noastră. studiile asupra îngrăşării apelor urmează să fie intensificate pentru ca înfloririle ce pot apărea să fie eliminate înainte de a periclita producţia piscicola. aduce cu sine pericolul de eutrofizare şi pentru ca. alge verzi. în evoluţia sa.verde. mucegai.

ele afecteaza calitatea apei din acest lac care serveste ca sursa de apa potabila. atingandu-se in unele situatii valori record de 16 g substanta uscata la Oscillatoria rubescens la 1 L de apa (martie 1974). aceasta specie a realizat progresiv dezvoltari tot mai inseamnate. aceasta confirma necesitatea aprofundarii studiilor privind ecologia algelor din lacurile de baraj. al fitoplantonului. Pe de alta parte. in acest sens algele reprezintă prima veriga functionala care utilizeaza surplusul de substante biogene. SUA). In cazul lacurilor de acumulare problema pastrarii calitatii apei acumulate se pune cu o deosebita stringenta. 1972). de obicei dintre cianofite.R. 1968. Caraus. specie considerate ca indicator de eutrofizare pentru marile lacuri (Ravera si Vollenweider. 1966). 1973) Stepanek si colab. o luna mai tarziu (iunie 1964). prin sporirea treptata a cantitatii de substanta organica din ecosistem. Acest fenomen este astazi tot mai frecvent si se pune problema gasirii modalitatilor eficiente si economice de combatere.1967). se constata o puternica dezvoltare cantitativa a fitoplanctonului. densitatea algei scazuse la 7 filamente/ml. (Sladeckova. implicand o cunoastere aprofundata a mecanismelor fenomenelor de eutrofizare. care a ajuns la 324 %. algele albastre au disparut din acest lac de baraj. cresc biomasa si productia primara a fitoplanctonului. Dupa inchiderea barajului prin care incepea formarea unuia dintre cele mai mari lacuri din lume – lacul Volta (Ghana) – s-a produs o puternica “inflorire” a apei cu Anabaena aphanizomenoides (1224 filamente/ml). fenomen insotit de o crestere a saturatiei in O₂ solvit. Prevenirea si controlul eutrofizarii 12 . cea mai importanta ca intindere si durata fiind cea produsa de Oscillatoria rubescens. se modifica si compozitia si cantitatea de fitoplancton: se constata in general o imbogatire a fitoplanctonului in specii indicatoare de conditii eutrofe. s-a observat proliferarea algelor Aphanizomenon flos-aquae si Microcystis aeruginosa (Priimacenko. In lacurile de baraj. la desfasurarea procesului de eutrofizare naturala. cercetari care au totodata si o insemnatate fundamentala limnologica. care poate atinge nivelul de “inflorire” a apei din lacurile de acumulare. este interesant ca in ultimii ani. in lacul de baraj Beech (Tennessee. Alte cianofite. In lacul de la Bicaz au fost constatate mai multe ‘infloriri” produse de alge. (1960) constata ca in lacul de baraj Frystak (Cehoslovacia) “infloririle” sunt un fenomen comun. Ca urmare a acestui proces schimbandu-se treptat conditiile de viata. in primul rand. formatiunile de alge participa direct. iar saturatia O₂ la 16% (Biswas. pentru determinarea calitatii apelor din lacurile de baraj. au produs “infloriri” in lacul de baraj Amaravathy (India). baza eutrofizarii. Raphidiopsis a realizat densitati de ordinal a 3000 celule/ml (Taylor. Rolul algelor în desfăşurarea procesului de eutrofizare a bazinelor interioare este destul de bine cunoscut si el este determinat de locul si rolul algelor in ecosistemul acvatic. sunt destul de variate: la diferite lacuri din U.care se confrunta în prezent cu acest tip de poluare o constituie Podisul Central Moldovenesc. Oscillatoria si Microcystis. 1960. Acelasi autor a experimentat cu succes un algicid pe baza de SO₄Cu si NO₃Ag:la scurt timp dupa tratare. Pe de alta parte. Caraus. unele specii de alge pot servi ca indicatori ai nivelului de eutrofizare al unui bazin acvatic.S. 1970). proces legat si de imbatranirea lacului de baraj. Aceste date constituie argumente care demonstreaza rolul important al formatiunilor de alge si. in care formatiunilor de alge le revine un rol insemnat. Speciile care produc “infloririle”. ca urmare a eutrofizarii culturale.S.

exploziile. 75% azot amoniacal si organic. 13 . controlul biologic . Interventii asupra lacului insusi Acest tip de interventii cuprind: controlul chimic. Dintre procedeele fizico-chimice de eliminare a azotului. se disting: precipitarea chimica. Tratarea apelor uzate Substantele nutritive cu rol essential in evolutia procesului de eutrofizare a lacurilor sunt fosforul si azotul. care ar trebui luate in vedere.). Lupta pe cale biologica se efectueaza in folosul organismelor consumatoare de alge si ierburi acvatice sau al parazitilor algelor.sifonarea si spalarea (flushing). vom prezenta succinct in continuare principalele masuri de lupta impotriva procesului luat in studiu. in timp ce pentru azot acesta este mult mai scazut (70% eliminare). Procentul de 90-95% pentru eliminarea fosforului reprezinta o cifra complet realizabila. necesitatea unei reformulari a problemei eutrofizarii devine din ce in ce mai acuta. Procentul de eliminare a azotului si fosforului intr-un bazin de stabilizare utilizand Lemna minor (“pistruii apei”) este frecvent utilizat in lume. precipitarea directa a fosforului in lac. Asupra bazinului de receptie se poate interveni si utilizand produse de inlocuire a detergentilor fosfati: NTA(nitriloacetat de sodium).algicidele. un process natural de adaptare a structurilor si functiilor componentelor ecosistemului la conditiile nou aparute si. interventii asupra sedimentelor si asupra factorilor energetici. “air-stripping” (insuflare de aer) si metoda electrochimica. in present sunt utilizate: schimbul de ioni (de amoniu cu cationic de rasini schimbabili). Lemna minor pot servi in alimentatia vitelor si a pasarilor de curte. fiind bine cunoscute si larg raspandite in literatura de specialitate: tratarea apelor uzate. drept urmare. ambele indispensabile dezvoltarii vegetatiei. carbonat si silicat de sodium. In cadrul procedeelor chimice de eliminare a fosforului frecvent utilizate. care atrge dupa sine o crestere a productivitatii biologice. ea constituind. ci si privita prin prisma derivatelor ei applicative. Procedeele biologice de eliminare a fosforului si azotului se bazeaza pe utilizarea namolurilor activate si/sau a iazurilor de stabilizare. tratamentele electrochimice si electrodializa. ci intr-un context ecologic complex. Interventii pe bazinul de receptie Agricultura. nu numai ca o cerinta a dezvoltarii viitoare a cercatarilor fundamentale. Eliminarea compusilor azotati este un procedeu bazat pe doua etape successive: nitrificarea. controlul mecanic (recoltarea algelor sau cosirea ierburilor acvatice). ierbicidele organice.Eutrofizarea nu trebuie privita ca fenomen unic.fosfor etc. Principala carenta a actualei teorii asupra eutrofizarii consta in faptul ca aceasta nu a fost elaborate in spiritual unei conceptii sistemice. absorbtia pe paturi de aluminiu activate. totusi.dupa recoltare. interventii pe bazinul de receptie. De aceea. interventie asupra lacului insusi. respective denitrificarea. acid picarboxilic (citrate). interrelatiile noi ce se creeaza fac parte din caracteristicile (eco)sistemului sin u pot fi substituite unui subsistem subordonat. ce permite eliminarea a cca. Ea constituie un proces natural de imbatranire datorat imbagatirii cu substante nutritive (azot. Pornind de la acest punct de vedere. EDTA. acid hidrocarboxilic. polimeri. Principalele substante utilizate in cadrul controlului chimic sunt: sulfatul de cupru. ionii de cupru si argint in amestec. sapun si combinatii sapun-fosfat. destratificarea si aerarea hypolimnionului.

eutrofizarea afecteaza echilibrele ecologice. Prioritate se acorda fosforului. Deseori. accentul s-apus pe incercarea metodelor biologice de lupta. la nivelul la care aceasta a fost pompata. ci franarea dezvoltarii excesive a acestora si eliminarea efectelor negative ale descompuneriilor. influentand in mod negativ calitatea apei. Interventii asupra sedimentelor Acestea sunt de doua tipuri: dragarea sedimentelor de natura anaeroba de la fund si/sau prevenirea schimbului de substante nutritive dintre sediment si apa fundului Interventii asupra factorilor energetici Produsii chimici pot forma o pleicula foarte fina la suprafata apei. Tinand cont de studiul actual al cunostintelor in domeniu si asigurandu-ne o marja de prudenta impusa de gravitatea si complexitatea fenomenului. O mare parte dintre procedeele cunoscute nu elimina cauza primara a eutrofizarii – excesul de substante nutritive. 14 . Toate metodele de prevenire si control prezentate evidentiaza rolul activitatii umane in accelerarea procesului. ce cauta sa restabileasca un nou echilibru ecologic in conditiile create si nu urmaresc impiedicarea dezvoltarii algelor.legat de calitatea apei din respectivele ecosisteme. in reoxigenarea cu aer comprimat inainte de trimiterea apei inapoi. efectul unor astfel de masuri a fost de a distruge o anumita specie de alge. sa se dezvolte alte specii. Determinarea constanta si riguroasa a evolutiei procesului de eutrofizare a ecosistemelor lacustre reprezinta baza pentru aplicarea tuturor masurilor de prevenire si combatere a acestui fenomen. efectuata cu rapiditate si fara cresterea temperaturii. Din cele prezentate se constata ca tehnicile de restaurare a lacurilor afectate de eutrofizare sau de prevenire a fenomenului sunt numeroase. In ultimii ani. in acelasi timp. O apa eutrofizata constituie un habitat necorespunzator pentru majoritatea biocenozelor acvatice si. creeaza probleme deosebite prin schimbarea categoriei de folosinta in prelucrarea si utilizarea apei respective. dar putine dintre ele sunt si eficace . fara a se renunta la rolul de consumator de substante nutritive (cresterea unor pesti algofagi si dezvoltarea unor virusi paraziti ai cyanophyceelor).Aerarea hypolimnionului consta in aspirarea apei reci de la fund. in scopul prevenirii penetrarii luminii solare. acesta fiind cel mai usor de eliminate din apele uzate si constituind punctul comun al fenomenelor ce conduc la eutrofizare. Concluzii Fenomen cu o cauzalitate complexa si multifactoriala. pentru ca. ulterior. mai rezistente. putem afirma ca modalitatea optima de lupta impotriva eutrofizarii apei consta in reducerea continutului de fosfor si azot provenit din surse punctuale.

aer. roci. Bacterie Bacteriile sunt organisme de dimensiuni microscopice. procariote.3 Bacteriile spiralate 3 Ultrastructură 15 . Regnul Monera cuprinde două încrengături: Schizophita sau Bacteriophyta (bacteriile) şi Cyanophyta (algele albastre). răspândite în toate mediile de viaţă (apă. bastonaşi) 2. bacterioni.1 Bacteriile sferice (cocii) 2. zăcăminte. insuflarea de aer si sifonarea hypolimnionului.Putine dintre procedeele de interventie asupra lacurilor sunt si eficace. dintre acestea mentionand ca avand rezultate favorabile: sedimentarea. Arborele filogenetic Cuprins [ascunde] [ascunde] • • o o o • 1 Caracteristici generale 2 Morfologie externă 2. etc) şi au fost încadrate în regnul Monera împreună cu algele albastre-verzi .2 Bacteriile cilindrice (bacilii. sol.

• • • • • • • • • • • • 4 Clasificarea bacteriilor 5 Metabolism 6 Nutriţia 7 Respiraţia 8 Mişcarea 9 Creşterea şi reproducerea 10 Fosile 11 Ecologia 12 Bacterii şi boli 13 Tipuri de bacterii 14 Vezi şi 15 Legături externe [modifică] Caracteristici generale Bacteriile sunt • • procariote. Astfel pot avea formă sferică (coci). Sarcina lutea. de aici rezultă celule care se grupează sub formă de cuburi (ex. de virgulă (vibrioni). Micrococcus ureae). Sarcina flava). Diplococcus pneumoniae. Streptococcus pzogenes – patogen.sarcina = cele 3 planuri de diviziune sunt perpendiculare unu pe celălalt. Streptococcus agalactiae).tetracocii rezultă atunci când planurile de diviziune succesive sunt perpendiculare unele faţă de altele. Gafkia tetragena). Morfologie externă Bacteriile pot avea forme extrem de diferite. Neiseria gonorhoeae). Streptococcus citravorus. . . Streptococcus temaris. celulele nu se separă şi alcătuiesc un lanţ (ex. Streptococcus paracetivorus. unicelulare.micrococi sau cocii simpli (izolaţi) la care celulele rezultate din diviziune rămân independente (ex.diplococii rezultă atunci când diviziunea se face într-un singur plan şi nu se mai separă între ele (ex. Streptococcus lactis. sau de spirală (spirili).streptococii rezultaţi în urma unor diviziuni repetate în acelaşi plan al celulei. de bastonaşi (bacili). . Bacteriile sferice (cocii) după modul de grupare al celulelor în urma diviziunii repetate se împart în: . 16 . . iar celulele rezultate sunt dispuse în grămezi de 4 celule (ex.

- stafilococii rezultă din diviziuni succesive pe planuri diferite, fără nici o regulă, cu celulele aranjate în grupuri neregulate, de cele mai multe ori sub formă de strugure (ex. Staphylococccus aureus, Staphylococcus albus, Staphylococcus citrinus). Bacteriile cilindrice (bacilii, bacterioni, bastonaşi) Din punct de vedere morfologic, toate bacteriile cu formă de bastonaş, de cilindru, se numesc bacili pe când din punct de vedere fiziologic şi în taxonomia bacteriană numai bastonaşele care formează spori şi sunt aerobe poartă denumirea de bacillus. Diametru lor longitudinal este mai mare decât cel trensversal. Raportul dintre cele două axe variază de la o bacterie la alta. Unele bacterii cilindrice pot lua un aspect filamentos, iar altele sferice (cocobacili). În funcţie de dimensiuni se deosebesc bastonaşe lungi, scurte, groase sau subţiri. Bacilii sunt drepţi, uneori uşor curbaţila mijloc sau la un capăt. Forma extremităţilor este o caracteristică importantă pentru taxonomie. La unele bastonaşe (cele mai multe la număr) extremităţile sunt rotunjite (ex. Escherichia coli), pe când la altele extremităţile pot fi retezate drept (ex. Bacillus antracis), umflate (ex. Corinebacterium diphtheriae), ascuţite (ex. Fusiobacterium fusiforme). Ca şi bacteriile sferice unele bastonaşe sunt izolate, iar altele se găsesc grupate două câte două. Bastonaşele sunt dispuse sub formă de litere V, X, Y (ex. Corinebacterium diphtheriae). Bacilii pot fi grupaţi câte doi (diplobacili), mai mulţi în lanţ (streptobacili) (ex. Haemophilus ducreyi), sub formă de rozetă, stea (ex. Agrobacterium, Actinomycetes), dispuţi în palisadă. Bacteriile spiralate au formă cilindrică, spiralată şi se împart în: Vibrioni, bacterii cu formă de virgulă, cu o singură spiră (ex. Vibrio comma); Spirili, bacterii cu formă de spirală cu mai multe spire rigide (ex. Spirilum volutans, Spirilum minus); Spirochete, bacterii cu mai multe spire flexibile (ex. Treponema pallidum). Există şi alte bacterii: - bacterii pedunculate din familia Caulobacteriaceae, genul Caulobacter, care are un peduncul cu ajutorul căruia se fixează pe alte bacterii (ex. Bacillus suptilis, Hipomicrobium vulgare); - bacterii filamentoase neramificate (ex. Ord. Cariphanales, Thioploca); aceste bacterii formează trihoni alcătuiţi din mai multe celule cilindrice, unele cu flageli; - bacterii filamentoase cu ramificaţii false (ex. Spherotilus natans, Leptothrix); - bacterii cu ramificaţii adevărate (ex. Ord. Actinomycetales). 17

În apă şi sol se găsesc bacterii cu forme neobişnuite. În culturile tinere bacteriile sunt uniforme, iar în culturile vechi sau în condiţii nefavorabile de cultivare celulele pot avea forme aberante. În aceste cazuri se pot produce filamente şi ramificaţii la bacterii care în mod obişnuit nu le au. Speciile la care se întâlnesc în aceaşi colonie mai multe forme de celule se numesc specii neomorfe. D.Şchiopu - Curs de Microbiologie 2000 Bacteria Vibrion Este in forma de virgula si produce boli precum Holera. Ultrastructură Pentru mai multe detalii: Structura celulară a bacteriilor. Majoritatea bacteriilor au un perete celular , care le protejeaza şi le ajută să menţină un echilibru osmotic dintre ele şi mediu. Fiecare bacterie are un cromozom principal, ele mai conţinând segmente circulare de ADN, numite plasmide. [modifică] Clasificarea bacteriilor

Structura unei bacterii gram pozitive Bacillus subtilis Schema unei celule bacteriene Clasa Aquificae Thermotogae Thermodesulfobacter s Deinococci Chrysiogenetes Chloroflexi Anaerolineae Thermomicrobia Nitrospira 18

Filogeneză (Tulpină) Aquificae Thermotogae Thermodesulfobacteria Deinococcus-Thermus Chrysiogenetes Chloroflexi Thermomicrobia Nitrospira ia

Ordinul Aquificales Thermotogales Thermodesulfobacteriale Deinococcales Thermales Chrysiogenales Chloroflexales Herpetosiphonales Anaerolineales Thermomicrobiales Nitrospirales

Deferribacteres Cyanobacteria Chlorobi Proteobacteria

Deferribacteres Cyanobacteria Chlorobia

Alphaproteobacteria

Betaproteobacteria

Gammaproteobacteri a

Deltaproteobacteria

Deferribacterales Subsectionen I - V Chlorobiales Rhodospirillales Rickettsiales Rhodobacterales Sphingomonadales Caulobacterales Rhizobiales Parvularculales Burkholderiales Hydrogenophilales Methylophilales Neisseriales Nitrosomonadales Rhodocyclales Procabacteriales Chromatiales Acidithiobacillales Xanthomonadales Cardiobacteriales Thiotrichales Legionellales Methylococcales Oceanospirillales Pseudomonadales Alteromonadales Vibrionales Aeromonadales Enterobacteriales Pasteurellales Desulfurellales Desulfovibrionales Desulfobacterales Desulfarcales Desulfuromonales Syntrophobacterales Bdellovibrionales Myxococcales (3

19

Firmicutes Actinobacteria Planctomycetes Chlamydiae Spirochaetes Fibrobacteres Acidobacteria Bacteroidetes Fusobacteria Verrucomicrobia Dictyoglomi Gemmatimonadetes Unterordn.) Epsilonproteobacteria Campylobacterales Clostridiales Thermoanaerobacteriale Clostridia s Haloanaerobiales Mycoplasmatales Entomoplasmatales Mollicutes Acholeplasmatales Anaeroplasmatales Incertae sedis Bacillales Bacilli Lactobacillales Acidimicrobiales Rubrobacterales Coriobacteriales Actinobacteria Sphaerobacterales Actinomycetales (17 Unterordn.) Bifidobacterales Planctomycetacia Planctomycetales Chlamydiae Chlamydiales Spirochaetes Spirochaetales Fibrobacteres Fibrobacterales Acidobacteria Acidobacteriales Bacteroidetes Bacteroidales Flavobacteria Flavobacteriales Sphingobacteria Sphingobacteriales Fusobacteria Fusobacteriales Verrucomicrobiae Verrucomicrobiales Dictyoglomi Dictyoglomales Gemmatimonadetes Gemmatimonadales • • • Vezi: Taxonomie Lista bacteriilor Metabolism 20 .

Mişcarea Creşterea şi reproducerea • Reproducerea la bacterii Bacteriile se reproduc prin diviziune binarădirectă. Nutriţia • o o • o o Bacterii autotrofe Bacterii autotrofe chemosintetizante Bacterii autotrofe fotosintetizante Bacterii heterotrofe Bacterii heterotrofe nepatogene Bacterii heterotrofe patogene Respiraţia • • Bacterii aerobe.Unele bacterii sunt aerobe. Aceasta se datoreaza reacţiilor metabolice.Alta cauza a succesului bacteriilor este ca ele au moduri diferite de a-şi dobândi hrana. Bacterii benefice. Clasificarea bacteriilor.Unele bacterii sunt autotrofe. Bacterii anaerobe. În condiţii nefavorabile de mediu formeaza spori de rezistenţă • • • Creşterea şi dezvoltarea bacteriilor Recombinarea genetică la bacterii Fosile Ecologia Bacterii şi boli • • • • Infecţie Toxine bacteriene Antibiotice Rezistenţa la antibiotice Tipuri de bacterii • • • Bacterii patogenice. iar altele sunt heterotrofe. iar altele sunt anaerobe. 21 . ele pot supravieţui în condiţii mai grele.Desi bacteriile au o mărime mică.

Acest tip de mucegai nu provoaca daune grave.Fungii . Sexuata in conditii nefavorabile. ramificate. sau unicellular. (cloroplaşti) 22 .Mucegaiul Alb Ciupercile sau fungii acopera un grup extrem de divers de organisme. fiind obligate sa traiasca in sau pe alte organisme vii (ca plante parazite) sau pe materie organica moarta sau in descompunere (ca plante saprofite). germineaza si da nastere la un fir lung. varfurile lor se separa. Inmultirea.faţă de plante. . Caracterele generale ale fungilor Fungii posedă următoarele caractere principale: . nu posedă în celule organite care să realizeze fotosinteza. se uneste continutul acestora (ou cu nucleu). unde secreta enzyme digestive care descompun hrana pentru a putea fi absorbita. El este raspandit pe fructe. cu spori ce vor da nastere la taluri diferite (barbatesti si femeiesti). care prezintă nenumărate specii. eliberandu-si sporii. Aeroba si anaeroba. Asexuata prin spori. Sustinute pe hife vertical se gasesc sporangiile care contin sporii. Unul din reprezentantii acestei grupe este Mucegaiul Alb Mucor. doua hife de p emicele diferite se unesc. cu mai multi nuclei.000 de specii. sexuat şi asexuat. microscopic sau macroscopic şi poartă denumirea de miceliu. pot fi vazute cu ajutorul unei lupe sau al unui microscop de putere mica.au aparatul vegetativ nediferenţiat (tal). Respiratie. .şi pluricelulare. Ciupercile inferioare sunt plante a caror tal este unicellular. numite şi ciuperci. si cu un singur nucleu. Dupa modul de organizare si inmultire aceasta increngatura se grupeaza in ciuperci inferioare si ciuperci superioare. dupa cateva zile putem gasi crescute pe ea colonii. care au ceva in comun: nu isi pot produce singure hrana. unicelulare. iar sporii se dezvolta in sporangii care sunt eliberati la maturitate. Din fiecare spor se poate dezvolta o noua ciuperca. Increngatura ciupercilor cuprinde peste 100. . Aceste structuri rotunde absorb apa din hifele sustintoare pana cand in cele din urma ele se dizolva.Sporii exista aproape peste tot si daca lasam paine umeda expusa. Structura. Dupa alte cateva zile. microscopic. dar poate altera alimentele. fiind o ciuperca saprofita. Miceliul reprezinta corpul vegetative al ciupercei si este alcatuit din hife multinucleate. talul putand fii simplu sau ramificat. paine si dulceturi. corpurile de fructificatie negre. terminal cu un sporange. oul se inconjoara cu o membrana rezistenta. In varful fiecarei hife se afla sporangii.se înmulţesc repede.talul este unicelular sau pluricelular. asemanatoare cu niste ace de gamalie. Sporii transportati pe cale aeriana germineaza si hifele asemanatoare cu niste ate penetreaza in curand particulele de paine. întâlnindu-se în toate mediile de viaţă. REGNUL FUNGI Regnul Fungi constituie o grupă aparte de organisme uni .

care sunt valorificate de către industria de profil. . şi speciile parazite sunt valoroase. am sta îngropaţi sub un strat foarte gros de deşeuri biologice (gunoi. deoarece suportă cantităţi marii de substanţe tanante. folosindu-se în terapeutica naturală. Clasificarea ciupercilor • După mărimea corpului de fructificaţie. ciupercile pot fi mici (micromicete) sau mari (macromicete). Importanţă farmaceutică şi terapeutică Unele ciuperci. plăcute la gust. sunt utilizate pe larg în panificaţie. lipsind în totalitate acolo unde aceste precipitaţii există.sintetizează unele substanţe specifice regnului animal (chitină. • După modul de nutriţie. Fungii sunt indicatori naturali ai poluării. alte resturi de origine vegetală sau animală). Asociaţiile simbiotice.sintetizează glucide speciale. În anumite circumstanţe. realizând degradarea resturilor acestora. 23 . . Între fungii mici sau mari. asigură viaţa multor arbori şi arbuşti. Ciupercile acumulează cu uşurinţă metale grele. sintetizează substanţe cu valoare farmaceutică. Din punct de vedere biologic. ciupercă care prezintă efecte hipoglicemiante. frunze. prin parazitismul lor. De pildă drojdiile. fiind în acelaşi timp. dar şi a unor specii mai mari. . prin speciile şi liniile sale. unele ciuperci parazite pot trece la o viaţă saprofită şi invers. Fungii. bazându-şi unele ramuri ale sale pe aceste mici organisme. dintre care exemplificăm buretele de mai (Tricholoma gambosum). din acest motiv. ramuri. industria alimentară. Fără ciupercile saprofite descompunătoare. Importanţă alimentară Multe dintre ciupercile mari. trehaloza). Din acest motiv. se asociază adesea cu vegetaţia lemnoasă.simbiotice (trăiesc în asociaţii reciproc avantajoase cu alte organisme). ciupercile aduc o contribuţie deosebită în formarea părţii organice a solurilor. Multe ciuperci sunt foarte sensibile la ploile acide. fungii sunt organisme: . substanţe radioactive. eliminând indivizii slăbiţi şi bolnavi. prezintă valoare alimentară ridicată. aşa cum este de pildă cornul secarei (Claviceps purpurea). prin micoriză. starea de poluare a unui habitat. pesticide. dezvăluie ca o "cutie neagră". există specii care acţionează favorabil asupra unor boli. au fost numiţi "gunoieri binevoitori ai naturii". Sunt cunoscute din vechime virtuţile curative ale drojdiilor.parazite (trăiesc pe seama sintezelor altor organisme). în industria berii precum şi la fabricarea altor băuturi alcoolice. glicogen). precum şi a unor specii ierboase. Ca descompunători. O analiză chimică a fungilor. Ciupercile mici sunt de asemenea valorificate. specifice numai lor (manitoza. Importanţa fungilor Importanţă ecologică Fungii au un rol esenţial în ecosistemele naturale.saprofite (îşi sintetizează substanţele proprii pe baza compuşilor din substraturile mutritive neînzestrate cu viaţă).

ciupercile fitopatogene. Nu au nici rădăcină. respectiv facultativ parazite. diferit de plante deoarece. Din această cauză ciupercile se împart în ciuperci superioare (bureţii) şi ciuperci inferioare (mucegaiul. Pe lângă această împărţire.ciupercile constituie un grup aparte. iar astăzi bacterii gram pozitive.ciuperci patogene (speciile parazite şi cele facultativ parazite pot produce o serie de boli la plante .încrengătura Eumycota (ciuperci cu perete celular). corpurile lor de fructificaţie. foarte multe dintre acestea fiind însă atât de mici încât nu se pot observa cu ochiul liber. pe sol şi în apă. se găsesc ciuperci. din rândul algelor inferioare şi a bacteriilor. în ordinea evoluţiei se clasează organisme mai rudimentare.fungii paraziţii pot deveni saprofiţi.Arhimicete-ciuperci microscopice şi parazite . astfel de organisme se numesc facultativ saprofite. Eumicotele.000 de specii de ciuperci. el nu conţine clorofilă. numite şi ciuperci otrăvitoare (fungi care produc intoxicaţii omului). • În cazul macromicetelor.Bazidomicete-ciuperci superioare 24 .ciupercile Regnum Fungi . în aer.ciuperci necomestibile. drojdia de bere). Bazidiomicete] (fungi care produc bazidospori în bazidii) Regnum Fungi . • După cum produc sau nu boli.ciupercile . Aceste vieţuitoare fac parte din rândul actinomicetelor. . Fungii cu importanţă terapeutică sau alimentară. cât şi după gradul lor de comestibilitate sau toxicitate. numite mucegaiuri mucilaginoase).ciuperci toxice. Basidomycotina). exact ca animalele. . considerate odinioară fungi adevăraţi. prezintă mai multe subîncrengături (Mastigomycotina.subâncrengătura Basidomycotina [Basidiomicete. . sânt încadraţi în: . dar şi la animale sau la om). Există peste 100. se pot clasifica. După clasificările actuale.subâncrengătura Ascomycotina [Ascomicete] (fungi care produc ascospori printr-o celulă numită ască) . Între bacterii şi ciuperci există unele organisme intermediare.încrengătura Myxomycota ( cuprinde ciuperci fără perete celular. După acest ultim criteriu. Deuteromycotina.ciuperci saprofite sau parazite .ciuperci comestibile.Oriunde în lume unde viaţa este posibilă.Ascomicete. fungii se împart în . . ciupercile se grupează în patru clase: . Se hrănesc cu organisme vii sau moarte. Referate similare: Regnum Fungi . fungii sunt încadraţi în două încrengături . Sistematica fungilor Înaintea fungilor. avem: . Acestea trăiesc pe animale vii sau moarte. spre deosebire de acestea din urmă.ciuperci nepatogene (ciupercile obligatoriu saprofite şi cele simbiotice. nu produc boli). Zigomycotina. Ascomycotina. nici tulpină. pe plante. nici frunze şi nici flori şi se reproduc într-un mod specific.Zigomicete-ciuperci de obicei saprofite . atât după formă (criteriu abordat la fiecare subîncrengătură în parte).

fie parazită.Regnul fungi Ciupercile sunt organisme eucariote. ele nu îşi pot produce propria hrană. REPRODUCERE Buretele de câmp este un bun exempu pentru înţelegerea reproducerii ciupercilor superioare. îşi au sporii direct pe miceliu. Ciupercile inferioare. adică hrană ce a fost preparată în prealabil de o plantă sau un animal viu.Mânătarca (numită ‘hrib’ sau ‘pitarcă’). care formează un miceliu. se asociază cu un alt miceliu şi formează un nou carpofor. Miceliul joacă rolul unei rădăcini: extrage din sol şi din resturi vegetale apa şi alimentele de care ciuperca are nevoie pentru a se dezvolta. lamelele pălăriei produc nenumărate celule microscopice. granule foarte fine. în citoplasmă existând glicogen şi picături de ulei. sporii. De asemenea. Miceliul este format din hife. din care predomină faza diploidă. Nutrienţii lichizi sunt apoi absorbiţi în ciupercă şi folosiţi pentru a furniza energie. lamele roz sau închise la culoare sunt dispuse în raze. Este alcătuită dintr-un picior şi o pălărie cărnoasă. Ciupercile parazite sunt cele care se hranesc folosind plante sau animale vii. sau bazidomicete. Ciupercile nu au clorofilă. Cele mai cunoscute sunt ciupercile de mucegai. Carpoforul ciupercilor(piciorul şi pălăria) constituie un fel de fruct. care este partea vizibilă a ciupercii. invizibile pentru ochiul liber. sau (rar) celuzoică. Regnum Fungi .Boletus edulis este o ciupercă superioară tipică. care conţin protoplasmă. Ciupercile prezintă alternanţa de generaţii: gametofitică şi sporofitică. ALCATUIRE Ciupercile se împart. Aceşti spori se desprind de pălărie. Ele nu au carpofor. carpoforul. numite hife. după cum am mai spus. sol sau în orice suprafaţă care asigură hrana ciupercilor. fie saprofită. ciuperca desfăşoară sub pământ o reţea de filamente subţiri şi fragile-miceliul. Ciupercile folosesc enzime pentru a transforma hrana într-un lichid. Hifele cresc foarte repede în lemn.Ciupercile inferioare sunt foarte diferite. care se dezvoltă pe mâncare.ciupercile. care atacă via. folosită la fabricarea berii sau a pâinii. cad pe sol. germinează şi produc un nou miceliu. Cipercile saprofite sunt cele care trăiesc pe plante şi animale moarte. atingând uneori o mărime exagerată. ele prezintă un perete celular de natură chitinoasă. adică generaţia sporofitică. ci se compun numai din miceliu. ca Plasmopara viticola. HRANIRE Deoarece ciupercile nu au clorofilă în componenţa lor. microscopice sau macroscopice. Din această cauză ele se hrănesc cu ceea ce se numeşte hrană organică. 25 . în ciuperci superioare şi ciuperci inferioare. Miceliul ciupercilor poate trăi şi se poate dezvolta timp îndelungat. unicelulare sau pluricelulare. nişte structuri delicate cu pereţi subţiri. În afară de acesta. Piciorul şi pălăria constituie un întreg.Acesta creşte puţin câte puţin. adică o nouă ciupercă. Corpul este alcătuit din celule multinucleate. şi drojdia de bere. Sub această pălărie. din aceasta rezultând o nutriţie heterotrofă. care nu au carpofor.

Pentru ca un corp fructifer să ia naştere este necesar ca miceliile primare ale aceleiaşi specii să vină în contact. deoarece sunt extrem de uşori. fiind incluse în mod tradiţional printre vegetale. 26 . pot fi transportaţi în scurt timp la o distanţă de sute de kilometri. Împrăştierea sporilor are loc de cele mai multe ori datorită vântului.Introducere Ceea ce se numeşte în mod comun ciupercă este un corp fructifer care are rolul de a produce spori. Ciupercile cuprind o varietate extrem de largă (peste 100 000 de specii răspândite în toate ecosistemele). Perpetuarea diferitelor specii de ciuperci se poate face şi datorită transportului pasiv al sporilor de către numeroasele inscte.

zbârcită.Morfologia ciupercilor Ciupercile clasice din păduri. cu aspect lucios. Suprafaţa poate fi netedă. Marginea este de regulă întreagă. câteodată chiar ondulat sau şerpuit şi uneori turtit. mai mult sau mai puţin excentrică. crăpată. cu vinişoare. sau prelungit în sol cu un miceliu de lungime variabilă. Suprafaţa poate fi netedă. Forma pălăriei variază foarte mult. uscat sau granulat. şi rareori complet laterală. când îngroşat sau subţiat la bază. câteodată cu franjuri dantelate care atârnă. dar de multe ori şi sinuoasă sau lobată. la început ea este de formă globuloasă. 27 . vâscos. au un picior mai mult sau mai puţin dezvoltat. striată etc. flocoasă. când doar cilindric. Este important să se observe şi modul de inserţie a piciorului în pălăria de deasupra lui: aceasta poate fi complet centrală. iar la maturizarea deplină poate fi concavă sau chiar în formă de pâlnie.

frunziş din pădure. Ciuperci parazite Aceste ciuperci trăiesc pe seama unor organisme vegetale vii. pe care se instalează profitând de răniri accidentale ale acestora. în special arborii mari. bălegar de la erbivore.Cum trăiesc ciupercile Ciuperci saprofite Cea mai mare majoritate a ciupercilor se dezvoltă pe resturile moarte sau în descompunere ale organismelor vegetale ca: buşteni putreziţi. 28 . ramuri sau scoarţă de copac căzute pe pământ.

care se manifesta prin deranjamente stomacale. ca hribii sau champignon. ori au degerat. pe care nici măcare firberea foarte îndelungată nu reuşeşte să le distrugă. uneori mortale. pot conţine substanţe toxice asemănătoare celor care se formează în carnea în curs de putrezire. dureri de cap. dar chiar şi cele mai bune pentru consum pot da simptome toxice. care atunci când sunt crude. dacă sunt culese prea târziu sau dacă sunt atacate de paraziţi. 29 . transpiratie abundentă sau simptome asmatice destul de grave. vomă. după o fierbere mai mult sau mai puţin îndelungată devin total inofensive si foarte bune de mâncat. Numeroase specii de ciuperci produc toxine rezistente la căldură.Otrăvirea cu ciuperci Printre ciuperci există diferite specii toxice sau uneori mortale. au un oarecare grad de toxicitate. provocînd astfel otrăviri foarte grave. Este de menţionat ca până şi speciile considerate printre cele mai bune de consum. Există numeroase specii de ciuperci.

prin urmare şi căutătorul de ciuperci. 30 . chiar culegătorii distrug cu seninătate populaţii întregi de ciuperci considerate necomestibile. Călcarea în picoare.Cum se culeg ciupercile Toţi cei care sunt pasionaţi de natură. ca şi decuparea brazdelor de iarbă provoacă distrugerea unor ecosisteme. Sunt evitate in totalitate pungile de plastic! Este important sa nu punem în acelaşi coş ciuperci de care suntem siguri că sunt comestibile. Deseori. trebuie să respecte în cel mai grad mediul înconjurător. Ciupercile vor fi retezate la bază cu un cuţitaş ascuţit şi curăţate sumar pentru a permite o mai bună răspândire a sporilor. provocând daune serioase pădurii în întregul ei. alcătuit la suprafaţă din frunze în curs de putrezire. clasicul cos împletit din nuiele. răscolirea solului din pădure. Cel mai bune este. împreună cu cele de care nu suntem siguri. O atenţie specială trebuie acordată alegerii recipientului în care vom aduna ciupercile. ruprea accidentală sau provocată a arbuştilor şi a micilor plante.

Unde trăiesc ciupercile Speciile de ciuperci sunt atât de numeroase încât pe unele le putem găsi capabile să se înmulţească şi în întuneric. iar altele să suporte niveluri de căldură sau de frig inimaginabile pentru multe dintre organismele vii. în special spre fârşitul verii şi toamna. Marea majoritate a varietăţilor de ciuperci se găsesc pe terenuri împădurite. să trăiască în apă. speciile diferă totuşi în funcţie de tipul de pădure: pădurile de foioase pădurile de conifere zona de tufăriş a Mării Mediterane pajişti şi păşuni cercul vrajitoarelor (colonii de ciuperci într-un aranjament circular) 31 .

32 . a carei dimensiuni pot ajunge la un diametru de 80 cm si o greutate de 20 de kg. fiind platite prin greutatea echivalentă în aur. Ciupercile luminiscente Ghebele. Mai târziu s-a constatat că această ciupercă mai deţine un record: conţtine până la şapte miliarde de spori. care sunt cunoscute pentru calităţile lor gastronomice emit noaptea o lumină slabă verzuie. trufele sunt. răsuflătoarea pământului. curiozităţi şi credinţe populare Ciupearca uriaşa Recordul în privinţa dimensiunilor apartine speciei Lagemannia gigantea sau gogoşele. încă de atunci ele erau în mare vogă. dar era folosita si de apicultori. Diamantele din bucătărie Considerate ca adevăratele „diamante” ale bucătăriei. cele mai bine apreciate şi cele mai scumpe.Poveşti. aceasta demonstrând că. La ţară este folosita ca şi antihemorgic. dintre toate ciupercile. În antichitate le considerau adevărate minuni ale naturii.

conifere Perucolizate: TOXICĂ diametru 8-20 cm. alb 33 .Amanita muscaria – Buretele pestriţ Pălărie: roşie Picior: Lame: albe Carne: albă Miros: inodor Gust: insipid Spori: albi Habitat: foioase. înălţime 10-25 cm.

maro 34 . maronie 10-40 cm.Lepiota procera – Pălăria şarpelui Pălărie: diametru Picior: înălţime Lame: albicioase Carne: albă Miros: de alune Gust: de alune Spori: alb-crem Habitat: terenuri ierboase Comestibilitate: foarte bună 10-30 cm.

maroniu Lame: albicioase Carne: albă Miros: de fructe Gust: amărui Spori: albi Habitat: foioase Comestibilitate: bună 35 .Armillaria mellea – Ghebele Pălărie: diametru 4-15 cm. gălbui Picior: înălţime 5-20 cm.

alb Lame: alburii Carne: albă Miros: inodor Gust: dulce Spori: albi Habitat: foioase.Russula cyanoxantha . conifere Comestibilitate: foarte bună 36 .Vineţica porumbeilor Pălărie: diametru 4-15 cm. violacee Picior: înălţime 4-10 cm.

alb Lame: albe Carne: albă Miros: de fructe Gust: acru Spori: albi Habitat: foioase.Russula emetica – Vineţica focului Pălărie: diametru 4-10 cm. roşie Picior: înălţime 4-8 cm. conifere Comestibilitate: TOXICĂ 37 .

alb Lame: albicioasă Carne: albă Miros: slab Gust: dulce Spori: galbeni Habitat: conifere Comestibilitate: bună diametru 6-15 cm.Russula integra – Pâinişoara cucului Pălărie: brună Picior: înălţime 4-9 cm. 38 .

Boletus edulis – Mânătrânca pietroasa sau hribul Pălărie: maronie Picior: înălţime 5-20 cm. albicios Strat poros: alb-gălbui Carne: albă Miros: tipic de ciuperci Gust: plăcut Spori: bruni Habitat: foioase. conifere Comestibilitate: excelentă diametru 5-25 cm. 39 .

galben Pseudolame: galbene Carne: gălbuie Miros: de fructe Gust: dulceag Spori: galbeni Habitat: foioase. conifere Comestibilitate: excelentă diametru 3-10 40 . galbenă Picior: înălţime 3-8 cm.Cantharellus cibarius – Bureţii galbeni Pălărie: cm.

conifere Comestibilitate: mediocră fructifer: înălţime 41 .Ramaria flava – Creasta cocoşului Aparat 5-15 cm. galben Carne: galbenă Miros: plăcut Gust: amărui Spori: albi Habitat: foioase.

42 .Murchella rotunda –Zbârciogul rotund Pălărie: gălbuie Picior: înălţime 4-8 cm. alb Carne: albă Miros: dulceag Gust: plăcut Spori: ocru Habitat: foioase Comestibilitate: excelentă diametru 4-7 cm.

Gyromita esculenta – Zbârciogul gras Pălărie: Picior: înălţime Carne: albă Miros: dulceag Gust: slab Spori: albi Habitat: conifere Comestibilitate: MORTALĂ diametru 5-15 cm. albicios 43 . brună 3-8 cm.

Introducere 44 .

care provin din transformarea intregii celule. Acestea trăiesc pe animale vii sau moarte. Ciupercile sunt organisme eucariote. Inmultirea asexuata se face prin diferite feluri de spori: conidii. lipsite de miceliu. drojdia de bere). lamele roz sau închise la culoare sunt dispuse în raze. Este alcătuită dintr-un picior şi o pălărie cărnoasă. în citoplasmă existând glicogen şi picături de ulei. pe sol şi în apă. in care caz se numeste sifonoplast.Ascomicetele Se caracterizeaza printr-un aparat vegetativ bine dezvoltat. Sunt ciuperci endoparazite. Sub această pălărie. Se hrănesc cu organisme vii sau moarte. miceliu fiind alcatuit din hife pluricelulare.000 de specii de ciuperci. Nu au nici rădăcină. Cele mai multe si in acelasi timp cele mai daunatoare. sau (rar) celuzoică. care formează un miceliu. ele prezintă un perete celular de natură chitinoasă. varza. Ciupercile nu au clorofilă. etc. plante furajere etc. 3. Pe lângă această împărţire. Au aparatul alcatuit dintr-un gimnoplast sau plasmodiu. diferit de plante deoarece. picnospori. el nu conţine clorofilă. sunt endoparazite. numite hife. exact ca animalele. spre deosebire de acestea din urmă. Alcatuirea Ciupercile se împart. din aceasta rezultând o nutriţie heterotrofă. Piciorul şi pălăria 45 .ciuperci saprofite sau parazite • Bazidomicete-ciuperci superioare 1. Inmultirea asexuata se face prin spori la cele inferioare sau prin conidii. nici tulpină. adeseori ramificate. simplu sau ramificat. 2. Din această cauză ciupercile se împart în ciuperci superioare (bureţii) şi ciuperci inferioare (mucegaiul. Majoritatea ciupercilor din aceasta clasa au un tal filamentos. microscopice sau macroscopice. Inmultirea sexuata se face prin izogamie. după cum am mai spus. Există peste 100. fie parazită. unicelulare sau pluricelulare.Boletus edulis este o ciupercă superioară tipică. izolate sau anastomozate. foarte multe dintre acestea fiind însă atât de mici încât nu se pot observa cu ochiul liber.Zigometice Cuprinde ciuperci care au talul unicelular. care in realitate sunt zoospori caduci. fie saprofită. polinucleat. Se inmultesc prin zoospori sau spori imobili. De asemenea. în aer. Mânătarca (numită ‘hrib’ sau ‘pitarcă’). ciupercile se grupează în patru clase: • Arhimicete-ciuperci microscopice şi parazite • Zigomicete-ciuperci de obicei saprofite • Ascomicete. pe plante.Din aceasta clasa fac parte ciupercile care produc insemnate pagube culturilor de cartof. Unele Ficomicete sunt saprofite. Oriunde în lume unde viaţa este posibilă.Ciupercile (REGNUL FUNGI) constituie un grup aparte.Arhimicetele In aceasta clasa se gasesc ciupercile cele mai primitive si mai simple. Corpul este alcătuit din celule multinucleate. nici frunze şi nici flori şi se reproduc într-un mod specific. în ciuperci superioare şi ciuperci inferioare. se găsesc ciuperci.

Ciupercile parazite sunt cele care se hranesc folosind plante sau animale vii. care conţin protoplasmă. Miceliul ciupercilor poate trăi şi se poate dezvolta timp îndelungat. Hifele cresc foarte repede în lemn. îşi au sporii direct pe miceliu. ele nu îşi pot produce propria hrană. 46 . Nutrienţii lichizi sunt apoi absorbiţi în ciupercă şi folosiţi pentru a furniza energie. Ciupercile prezintă alternanţa de generaţii: gametofitică şi sporofitică. amanite sau vinecioare) formează micorize. Importanţă Multe ciuperci au un rol benefic în natură. fără acţiunea ciupercilor. ar acoperi rapid pădurile. adică o nouă ciupercă. Ciupercile folosesc enzime pentru a transforma hrana într-un lichid. în aceste orificii se formează sporii necesari pentru reproducere. Dacă unele ciuperci. sporii. ciuruită de alveole. carpoforul. ci pe o suprafaţă care seamănă cu un burete. Unele. adică hrană ce a fost preparată în prealabil de o plantă sau un animal viu. Carpoforul ciupercilor(piciorul şi pălăria) constituie un fel de fruct. care se dezvoltă pe mâncare. cum este ciuperca albă(Amanita phalloides). sol sau în orice suprafaţă care asigură hrana ciupercilor.ca muscariţa (Amanita muscaria). ele contribuie la descompunerea şi dezagregarea acestor elemente vegetale care. granule foarte fine. Ciupercile inferioare. nişte structuri delicate cu pereţi subţiri. stejari. numite pori. se asociază cu un alt miceliu şi formează un nou carpofor. pe rădăcinile arborilor din păduri (pini. Acesta creşte puţin câte puţin. ca Plasmopara viticola. Alte specii (hribi. Hranirea Deoarece ciupercile nu au clorofilă în componenţa lor. Miceliul este format din hife. care nu au carpofor. o pălărie de formă ciudată. astfel. germinează şi produc un nou miceliu. Extremitatea acestor tuburi prezintă mici orificii. folosită la fabricarea berii sau a pâinii. Pentru a se dezvolta. ci se compun numai din miceliu. alcătuită din tuburi minuscule. Cele mai cunoscute sunt ciupercile de mucegai. invizibile pentru ochiul liber. nu au lamele sub pălărie. Aceşti spori se desprind de pălărie. În afară de acesta. atingând uneori o mărime exagerată. Ciupercile inferioare sunt foarte diferite. care este partea vizibilă a ciupercii. cad pe sol. cum sunt mânătărcile sunt delicioase la consum. din care predomină faza diploidă. lamelele pălăriei produc nenumărate celule microscopice. Cipercile saprofite sunt cele care trăiesc pe plante şi animale moarte. Din această cauză ele se hrănesc cu ceea ce se numeşte hrană organică. altele sunt veninoase şi toxice. cum sunt mânătărcile. Ele nu au carpofor. sau bazidomicete. Reproducere Buretele de câmp este un bun exempu pentru înţelegerea reproducerii ciupercilor superioare. adică generaţia sporofitică. Zbârciogii au formă foarte specială. ciuperca desfăşoară sub pământ o reţea de filamente subţiri şi fragilemiceliul. care atacă via. ele absorb substanţele nutritive din frunzele moarte şi resturile lemnoase adunate pe sol.sau chiar mortale. Miceliul joacă rolul unei rădăcini: extrage din sol şi din resturi vegetale apa şi alimentele de care ciuperca are nevoie pentru a se dezvolta. Ciupercile au forme variate. şi drojdia de bere.constituie un întreg.

alte ciuperci sunt dăunătoare: ele sunt parazite. Dozele mari produc halucinaţii. alte ciuperci produc enzime care sparg zahărul în alcool. caracterizate prin frică intensă putand evolua in timp către un episod psihotic. călătoriile mintale pot fi extrem de neplăcute. iar astăzi există micologişti în toate marile universităţi. Diferenţierea între ciupercile halucinogene şi cele otrăvitoare este dificil de realizat.Hribi. Ciupercile sunt crescute pe jeleu transparent. a fost descoperită penicilina.castani). Ambele tipuri de ciuperci pot produce ameţeală. dureri de stomac şi senzaţie de vomă. dar "călătoriile" pot fi mai intense. dar care sunt otrăvitoare. folosite prea des nu mai au efect halucinogen. În industria berii şi a vinului. Specfic pentru acest tip de substante chimice este instalarea rapida a tolerantei astfel ca nici macar la doze foarte mari nu mai apare efectul dorit. care sunt asemănătoare cu ciupercile halucinogene. Este cazul manei sau tăciunelui. infuzate ori gătite. de Penicillium. Dintr-o astfel de cultură. Studiul ciupercilor este numit micologie. in care persona sa nu mai consume deloc aceste droguri si de abia dupa aceea pot experimenta din nou efectele lor halucinogene. iar consecinţele pot fi fatale. Consumate în cantităţi mici pot genera o stare de bine. Trebuie sa treaca un interval de timp. Are un picior lung. iar creşterea şi viaţa sunt studiate. în schimb. proces numit fermentare. cu un mic guleraş la nivelul pălăriei. obişnuita ciupercă verde care creşte pe fructe şi pe gem. Datorită acestora. Efecte şi riscuri: Efectele ciupercilor halucinogene sunt similare LSD-ului. producând maladii numite micoze. adică păine căreia i s-a adăugat drojdie de bere pentru a creşte. "Agarul zburator" este o ciuperca frumoasa . Informaţii de bază: Există două tipuri de ciuperci halucinogene sălbatice în Marea Britanie. Ştiaţi că: Ciupercile halucinogene. Cum sunt consumate: "Palaria libertatii" pot fi mâncate crude sau uscate (20-30 fiind doza întreagă).mânãtãrci 47 . cu palaria roşie cu pete albe (ca acelea pe care le întâlnim in cartile ilustrate cu poveşti pentru copii). ca şi LSD. călătorii mintale. Ciupercile haluginogene Sub influenţa acestui drog: Apar halucinaţii. Dacă consumatorul nu este experimentat sau este anxios ori nemulţumit. Consumată în cantitate mare "Agarul zburator" poate fi la rândul ei otrăvitoare. Dimpotrivă. Există multe tipuri de ciuperci mai ales cu palaria de culoare rosie ca si "Agarul zburator". CIUPERCI COMESTIBILE Boletus edulis . tipuri inferioare de ciuperci care pot distruge câmpuri întregi de grâu sau porumb. "Agarul zburator" este de obicei gătită sau consumată uscată (1-3 pălării pentru o doza). Dacă nu culegi ciuperca potrivită poţi să te otrăveşti. arborii absorb mai uşor substanţele necesare pentru creştere şi. dar oamenii s-au folosit de ciuperci din timpuri străvechi pentru a face băuturi alcoolice şi brânză. Penicilina este un medicament ce face parte din descoperirile secolului XX. Vechiul Testament menţionează pâine crescută. mărirea pupilelor şi a ritmului cardiac. Alte ciuperci parazitează omul. ciupercile beneficiază de adăpost şi de hrană. "Palaria libertatii" este mică şi maron cu o proeminenţă mai închisă la culoare în vârf.

lungi. albastrã. bombatã. cu gust si miros plãcut. Pentru a nu fi confundatã cu alte specii mai putin apreciate. apoi devine întinsã. Creste pe sol în pãduri si în liziere. în luminisuri. Porii de aceeasi culoare au tuburile sporifere.verzuie sau negricioasã în contact cu aerul. lungi. Creste pe sol. se pãteazã în verde la atingere si este prevãzut cu solzi negriciosi. verzui. Piciorul e cilindric. albicios sau cenusiu. Sporii sunt galbeni.Pãlãria este de culoare castanie-brunã. Este comestibilã. albicioase sau cenusii. Porii sunt la început albi. Porii de aceeasi culoare cu tuburile sporifere sunt circulari. izolatã sau în grupuri. himisfericã. de culoare brun închis. mai ales pe unde cresc sãlcii. netezi. gutulati. bombatã. apoi întinsã. în pãduri de foioase. fusiformi. hemisfericã. sfericã la început. Tuburile sporifere sunt albicioase. apoi galbene sau galbeneverzui.Hribul pucios Pãlãria globuroasã este groasã. putin vâscoasã pe timp umed. foarte cãrnoasã. Carnea este albã. tare cu gust plãcut. Cantharellus cibarius . Tuburile sporifere sunt albe. are gust si miros plãcut. Boletus aereus . în luminisuri. Tuburile sporifere sunt albicioase. se recomandã sã nu se recolteze exemplare prea tinere (mici). mânãtarcã rosie Pãlãria are culoare portocalie sau brun-rosiaticã. circulari. hemisfericã. ocraceii în masã. foarte bunã. sunt ciurculari.Tuburile sporifere sunt simple. Este comestibilã. tare. îngrosat spre bazã are culoarea brun deschis spre brun. Creste izolat sau în grupuri. are culoare brun deschis. ornamentat cu o retea sub pãlãrie. apoi galbene-verziu. pe margine prezintã solzisori fibrilosi si cãzãtori. apoi cenusii-bruni. Piciorul bulbos. Piciorul e umflat la bazã. vara si toamna în special. Este foarte bunã. albicioase. este sfericã. Boletus rufus . vara. chitãrcutã. în pãduri de foioase si de conifere. Carnea este albã dar devine cenusie-rosiaticã. si mici.Gãlbiori. plopi si mesteceni.chitarcã. sau necomestibile. Carnea este albã. primãvara. toamna. la maturitate întinsã. usor îngustat sub pãlãrie. vara si toamna. apoi galbene. bureti galbeni 48 .

iar la maturitate se aseamãnã cu o pâlnie cu marginile încretite. Carnea acestei ciuperci este albã. rãsucite în jos.Pãlãria în stadiul tânãr este boltitã. galben verzuie. prin pãduri umbroase si umede de rãsinoase si de foioase (mesteacãn. lobate sau ondulate regulat. fag si brad sau pe resturi lemnoase. continuându-se cu pãlãria fãrã o limitã definitivã.Zbârciog 49 . cilindric. de culoare albã sau gãlbuie pe care se gãsesc porii ciupercii. Ghebele apar toamna în tufe mari formate din mai multe exemplare. Piciorul este plin.Aparatul fructifer al gãlbiorilor este cãrnos sau fibrocãrnos. aproape planã. Russula virescens . Piciorul este înalt. cu mici solzisori bruni. Carnea gãlbiorilor este albã în interior. cu marginile aproape regulate. des întâlnitã pe cioatele de stejar. plin buretos. Are miros plãcut de miez de nucã. Suprafata pãlãriei are culoarea cenusie-verzuie. gros. Este o ciupercã comunã. ca o emisferã. Creste în pãdurile de foioase si prin crânguri. iar la maturitate convexã. Este una dintre ciupercile mult apreciate si rareori e atacatã de dãunãtori. Armillaria mellea . are un miros si un gust plãcut. Lamelele albe sau albe cu nuante gãlbui sunt libere. Este comestibilã. Lamelele sunt fine. galbenã-aurie spre exterior. Pe picior la o micã distantã de pãlãrie se aflã un inel cu marginile rãsfrânte în jos. fag). asezati în cercuri. începând din iunie si pânã în octombrie. cu gust si miros plãcut. alb sau alb cu nuante cenusii. Carnea este albã .fragedã. convexãplanã si adâncitã la centru. Morchella esculenta . foarte bunã. Este comestibilã. tare si sfãrãmicioasã.Ghebe sau opintici Pãlãria este putin cãrnoasã si boltitã în tinerete.Vinetica pestritã Pãlãria este hemisfericã. Piciorul e lung mai gros la bazã si mai subtire cãtre pãlãrie. Culoarea se aseamãnã cu aceea a gãlbenusului de ou. uscatã si se crapã usor. Gãlbiorii cresc în grupuri. cuticula usor separabilã de carne.

membranos. Piciorul este cilindric. Pãlãria are formã de cãciulã.Pãlãria are formã ovoidã sau conicã. bine dezvoltat si gol în interior. apoi brun rosiatic. Morchella conica . Inelul este alb-cenusiu. Piciorul este cilindric. gãlbuieocracee. goalã în interior si concrescutã cu piciorul. de culoare brun-cenusie. acoperitã cu solzi bruni poligonali. cu miros si gust plãcut. apoi întinsã. pãtate cu rosu la maturitate. nu este mamelonatã.Suprafata pãlãriei este prevãzutã cu numeroase alveole sinoase. are miros si gust plãcut. cu nuante brun-gãlbui. Suprafata prezintã alveole profunde si înguste. primãvara (aprilie. netedã. pãros la margime. Creste în pãduri de foioase si conifere. tot în formã de cãciulã. 50 . foarte bunã. Carnea e fragedã. Carnea este albã. Lepiota rhacodes Pãlãria este sfericã sau ovoidã la început. de culoare brun. prin aprilie sau mai. Apare primãvara de timpuriu. de culoare alb-gãlbui. de culoare brun închisã. neregulate. putin îngrosat spre bazã. mobil.deschis.Este comestibilã. Piciorul alb e cilindric. libere. se înroseste în contact cu aerul(când se rupe). Regiunea himenialã este individualizatã în adânciturile alveolare de la suprafata pãlãriei.mai). în special în pãduri de foioase sau pe locuri nisipoase. Piciorul ca si cãciula (pãlãria) sunt goale în interior. largi. Lamelele sunt albe.Zbarciogul tuguiat Pãlãria se apropie de forma conului. Marginile sunt neregulate si concrescute cu piciorul. grosi. în centrul pãlãriei este brunã. îndepãrtate de picior. în lunci etc. bulbos la bazã. de culoare cenusiu-brun. sau ocrace.

Suprafata pãlãriei este albã. Creste izolatã în pãduri de foioase sau conifere. cilindric. alb si gol în 51 . Lepiota clypeolaria Pãlãria este la început ovoidã. Inelul se poate misca sub picior.Ciuperca de câmp Pãlãria este ca un ou la început. mai gros spre bazã.Creste pe sol. asemãnãtor unor corali. iar la maturitate convex-planã. cu miros si gust de fructe. Psalliota arvensis . mãtãsoasã. cu piciorul (ca un trunchi) alb. acoperitã cu numeroase scvame. Clavaria flava . La bãtrânete devine indigestã. culoare albã cenusie. în grãdini. apoi devin alb-rosii. drepte sau îndoite. în pãduri de conifere si de foioase. fragile. Carnea este albã. care se ramificã la rândul lor în ramuri subtiri acoperite de stratul himenial. vara si toamna. mamelonatã în centru. comprimate si striate în lungime. E o ciupercã voluminoasã de 10-12 cm în diametru si 7-15 cm în înãltime. gãlbui. La maturitate este netedã si uneori valuratã.vara si toamna. cu aspect fãinos. cu scvame sub inel. fãrã picior. brunã si netedã în regiunea mamelonatã. Creste în pãdurile de foioase si conifere toamna. Lamelele sunt libere. Piciorul este lung. îngrosat spre bazã. Este comestibilã. apoi întinsã. izolat sau în grupuri. cilindrici. Creste pe sol în pãduri. cilindric. culoarea brun-roscat sau gãlbuie. cãrnoase. care se divid în ramuri mai mici. albe sau albegãlbui. tare. cãrnos. Carnea este albã. dispuse concentric. Este comestibilã. Piciorul este înalt. devine apoi ca un clopot. cu ramuri foarte bogat ramificate. apoi gãlbui. Comestibilã mai ales în stadiu tânãr. mãtãsoasã. locuri cultivate. fragile.Creasta cocosului Aceastã ciupercã are corpul fructifer în formã de trunchi albicios cu numeroase ramuri galbene-aurii. Este comestibilã. Lamelele sunt albe.

5 g Vitamina B1 470 mg Vitamina B2 12 mg Vitamina PP 3 mg Vitamina C 14 mg Valoare 4. henmisfericã. ronite. pe câmpii si în lungul drumurilor în regiunile mai calduroase.20 mg 60 mg 8 mg 35 calorii 52 . vara si toamna. Este comestibilã.04 mg 0. în grãdini si fânete. Piciorul e învelit la bazã într-o volvã (ca un manson) dezvoltatã. Carnea este albã. burete domnesc În stadiu tânãr. Este comestibilã si foarte bunã. Inelul este galben. lucioasã. Amanita caesarea .Crãite.04 g 0. aceastã ciupercã e ovoidã. galbenã au cuticula pãlãriei si piciorului. cãrnoasã. în iulie si august. este prevãzut cu uninel lat. albã. netedã. sfericã la început. având aspectul unui ou. striat.interior. Lamelele sunt galbene. Este una dintre cele mai pretuite ciuperci si creste prin pãduri de foioase. Culoarea piciorului e galbenã. lãsat în jos. apoi întinsã cu marginea fin striatã.5 mg caloricã La 100 g 135 mg 80 mg 0.5 g Caroten 0. Creste pe câmp. foarte bunã. cu miros si gust foarte plãcut. Pãlãria e portocalie sau galbenaurie. de culoare albã. Componentul Apã Substante azotoase Glucide Grãsimi Potasiu Sodiu Calciu Magneziu Fier Compozitia chimicã a ciupercilor La 100 g Componentul 90 g Fosfor 5g Clor 2.

Amanita verna. Amanita verna . Culoarea pãlãriei este rosie cu scvame albe.CIUPERCI NECOMESTIBILE Amanita muscaria . Lamelele sunt colorate alb-gãlbui. cãrnos.Buretele pestrit. În stadiul tânãr volva este puternic dezvoltatã. din mai pãnã în august. din iunie si pânã în octombrie. Amanita citrina si Amanita pantherina. devenind roscatã sub cuticula ce acoperã pãlãria. Existã si varietati cu pãlãria brunã. Pe suprafatã. ametealã. uneori cu delir furios. Piciorul este înalt. Carnea este albã. muscarita Pãlãria este globuloasã în tinerete. apoi ca un clopot bombat. Aceastã ciupercã este toxicã. înconjurat de volvã în forma de solz. la început aproape sfericã.Buretele primãvãratic Aceastã ciupercã are pãlãria albã si creste prin pãdurile de rãsinoase si foioase. 53 . Semnele intoxicatiei la muscaritã apar dupa câteva ore si se manifestã prin greatã. pierderea cunostintei. Are culoarea verzuie sau mãslinie.Buretele viperei Pãlãria este cãrnoasã. Este o ciupercã foarte toxicã. Lamele sunt albe. bulbos la bazã. pãlãria are niste dungi fine care pleacã din centru spre marginea pãlãriei. galbenã sau chiar albã. Piciorul este alb. Carnea este albã. cu volva dezvoltatã si cu inel alb. un fel de betie. Creste în luminisuri de pãduri de conifere si de foioase. iar spre maturitate devine aproape planã. Amanita phalloides . de culoare albã. Simptomele intoxicatiei la aceastã ciupercã apar târziu (dupã 10-12 ore). Creste prin pãdurile de rãsinoase si foioase. dar nu la fel de periculoasã ca Amanita phalloides. Amanita virosa. cu miros urât mai ales la ciupercile bãtrâne. apoi dreaptã. ce se iau usor cu unghia. Piciorul la partea superiorã prezintã un inel bine vizibil. Este ciuperca cea mai toxicã dintre Amanite. prin tufisuri.

Creste în pãdurile de foioase si rãsinoase din iulie si pânã în octombrie. Este necomestibilã. buretele dracului Pãlãria are 10-15 cm diametru. dublã si groasã care este vizibilã la ciupercile tinere. cu o retea rosie ca sângele în partea de sus. Aceastã ciupercã este foarte toxicã. Aceastã ciupercã provoacã tulburãri violente gastro-intestinale.Buretele panterei Pãlãria este în formã de clopot. este plin.Amanita pantherina . cu pãlãria tipicã de culoarea tigrului. subtire si albã. Tricholoma tigrinum Este o ciupercã mare (8-20 cm). Carnea este albã sau alb-gãlbuie. apoi semisfericã si în cele din urmã planã. Lamelele albe si libere sunt îngustate spre picior. nu are miros si gust. Este o ciupercã foarte toxicã. îngrosat la bazã.Hrib tigãnesc. Piciorul este ovoid. Boletus satanas . apoi ruginie palid sau putin verzui. Carnea este fragedã. Suprafata pãlãriei este de culoare brun-deschis sau brun-cenusiu. tufisuri si în poienile din pãdure. cu reflexe verzui. cu adâncituri la mijloc. Creste vara prin pãsuni. prezintã solzi albi. cilindric. fãinosi si concentrici. Piciorul este înalt de 6-11 cm si gros de 1-2 cm. 54 . unde prezintã o volvã albã. Lamelele sunt lungi. Inelul este alb si usor încretit. lipicioasã pe timp umed. de culoare alb-cenusie.

Forma ciupercilor(talie. sau la jumatatea lui superioarã. ciupercile cu pãlãrie se împart în: ciuperci cu lamele. de altfel comunã la cele mai multe ciuperci. suprafata pãlariei. acoperitã cu solzi sau tepi. Forma cea mai des întâlnitã în stadiul de maturitate la ciupercile superioare. la exterior este neted acoperit cu o retea regulatã de 55 . apoi ca o mãciucã. matã. catifelatã. Înãltimea piciorului variazã de la o specie la alta si chiar la aceeasi specie.În interior. pânã la stadiul de maturitate. cu tuburi sau cu tepi. ca într-o teacã. piciorul poate fi plin sau gol. totusi sunt si ciuperci comestibile cu volvã(crãitele sau buretele domnesc). de ou. Pãlãria poate fi dreaptã. aparatul fructifer este acoperit de un învelis în tinerete. buretele panterei. uscatã. excentric sau lateral (situat la marginea pãlãriei).). Cele mai multe ciuperci necomestibile prezintã volvã (buretele viperii. Piciorul ciupercilor este de asemenea un criteriu de identificare: acesta poate fi central (în pãlãrie). luând forma unei pâlnii în dreptul piciorului sau a unei ridicãturi(gheba).RECUNOASTEREA CIUPERCILOR Recunoasterea ciupercilor este cea mai dificilã operatie si din aceastã cauzã. de clopot etc. corpul fructifer este acoperit de douã învelisuri în tinerete. se rupe de jur împrejurul pãlãriei si rãmâne sub forma unui inel în partea superioarã a piciorului. Se poate desprinde de tesuturile (false) care operã pãlãria sau nu. Partea inferioarã a piciorului a rãmas învelitã într-un manson. recunoasterea sigurã se face numai tinând seama în primul rând de caracterele botanice si anume forma aparatului fructifer si a pãrtilor componenete: talie. luate în complexitatea lor si nu dupã celelalte caractere. lucioasã. Marginea pãlãriei poate fi dreaptã cu fire fine(dungi). subtiat spre pãlãrie sau spre baza. pãlarie. Acesta prezintã o formã proprie pentru fiecare specie de ciupercã. Din acest punct de vedere. umedã. cleioasã. Partea superioarã a pãlãriei este acoperitã de o membranã numitã peridium. denumitã cortina. Aparatul fructifer poate avea forme diferite: de sferã. Aceeasi ciupercã. Este scurt în tinerete si se înaltã odatã cu cresterea ciupercii. Piciorul poate fi cilindric. care pot duce la confuzii cu urmãri grave. ca un clopot. La unele ciuperci. picior. cu circomvolutiuni sau linii. un caracter de indentificare a ciupercilor care-l poartã. Inelul poate fi fix sau mobil pe piciorul ciupercii si se gãseste cam la mijlocul piciorului. Alte ciuperci sunt acoperite cu o membranã finã. este cea de umbrelã.aspect) este un caracter ce se referã mai mult la aparatul fructifer. care poate fi netedã. îngrosat în partea inferioarã. iar la maturitate ajunge la forma unei umbrele. Forma inelului constituie de asemenea. Aceastã teacã se numeste volvã. La unele ciuperci. aspect. Ciupercile se identificã si dupã forma si alcãtuirea pãrtii inferioare a pãlãriei. trece printr-o serie de forme: astfel. în tinerete este ca un ou. lamele sau tuburi etc. mai mult sau mai putin boltitã.. buretele de lãmâie etc. învelisul exterior se rupe. prin dezvoltarea piciorului si a pãlãriei. care odatã cu dezvoltarea ciupercii.

este recunoasterea caracterelor botanice. trebuie sã se tine seama de toate caracterele arãtate la fiecare specie. de o descriere amãnuntitã. deoarece prezintã o importantã deosebitã în determinarea ciupercilor.mai mult saumai putin bogat în humus. în timp ce altele locurile umbroase. Cunoscut fiind. ciupercile de pãdure sunt riguros si stiintific controlate. caracter întâlnit la cele mai multe ciuperci necomestibile. Pentru a putea deosebi ciupercile comestibile de cele necomestibile. Statiunea: unele ciuperci cresc numai pe un anumit sol. Culoarea asa cum s-a mai amintit nu constituie singurã un mijloc de detereminare. Vârsta: ciupercile necomestibile contin elemente toxice la orice vârstã. Pe un loc cu aceleasi conditii de vegetatie poate fi întâlnitã o ciupercã toxicã lângã una comestibilã. uscarea. Interes prezintã schimbarea culorii la carnea ciupercii. cum cã toate ciupercile din locurile umblate sunt inofensive. -nu sunt juste criteriile. Pentru comert si industrie. Totusi se poate spune cã ciupercile cu miros si gust de fãinã. dupã cum s-a mai amintit. culoarea. meritã sã se acorde mai multã importantã acestor produse de origine vegetalã. nu transformã ciupercile periculoase în comestibile. nu ne furnizeazã nici o indicatie precisã.fire fine. miros. -fierberea. în timp ce multe ciuperci comestibile. schimbarea culorii unui cãtel de usturoi sau a unei cepe plasate în sosul în care fierb ciupercile. de planse colorate si luând în considerare cele amintite mai sus. la livrarea sutelor de tone de ciuperci. Mirosul si gustul. mai umed sau mai uscat. se datorezã unor metode empirice. Este totusi prudent a fi evitate ciupercile care se albãstresc prin rupere. În afarã de caracterele botanice. care prin rupere se înnegresc sau capãtã nuante verzui sau albastrui. -nu este just de asemenea a se crede cã toate ciupercile din pãdurile de pin sunt periculoase. iar la maturitate si la bãtrânete devin indigeste sau chiar toxice. pentru valoarea nutritivã si gustul lor deosebit. tratamentul cu sare. Sunt si ciuperci comestibile. Este recomandabil sã se evite ciupercile bãtrâne si cele atacate de viermi si melci.consistentã si vârstã. mirosul. nisipos. -schimbãrile de culoare a ciupercii rupte. Personalul care colecteazã (culege) aceste ciuperci este instruit temeinic si în repetate rânduri. fermitatea cãrnii. de castane. dar acestea singure nu pot constitui caractere de deosebire a ciupercilor comestibile de cele necomestibile. dimensiunile si culoarea sporilor sunt caractere de care trebuie sã se tina seama. cã existã caractere sigure de deosebire a ciupercilor comestibile de cele necomestibile. de alune sau de anason sunt comestibile. iar un singur caracter al genului(ciupercilor) nu este suficient a o recunoaste. Cea mai mare parte a accidentelor de intoxicatii cu ciuperci. argilo-nisipos. 56 . schimbarea culorii. Întrucât sporii nu se vãd cu ochiul liber. recunoasterea ciupercilor dupã aceste caractere poate fi realizatã numai in laborator. anual. prezenta sucului lãptos. în tinerete sunt bune. nu dã nici o indicatie asupra proprietãtilor comestibile sau toxice. ci numai la microscop. Forma. gust. nu constituie indicii de deosebire. Pânã în prezent la noi nu s-au înregistrat nici un fel de reclamatii. otet etc. Unele preferã locurile însorite. prin ruperea pãlãriei sau piciorului. ajutati fiind. prejudecati de recunoastere eronatã a caracterelor acestora: -înnegrirea unei piese de argint sau a inelului de aur. deci statiunea nu constituie un caracter sigur de recunoastere. Cel mai sigur mijloc pentru deosebirea unei ciuperci comestibile de una necomestibilã. la recunoasterea ciupercilor vor fi luate în considerare si statiunea.

muscarita si Amanita pantheria. În cazul intoxicatiei cu aceste specii. iar depresiunea si somnolenta se vor trata cu cafea sau ceai si apoi eter (4-5 picãturi la 100g apã). Niciodatã nu se vor administra bãuturi alcoolice. câteodatã poate fi dãunãtoare. se dã ca purgativ (pentru adult) 30g ulei de ricin. dacã primul ajutor este prompt si bine condus. bolnavul trebuie sã urineze mult si des si pentru aceasta. Calmantele recomandate sunt: bromura de potasiu sau de sodiu. sensibilizând si mai mult mucoasa stomacalã. apoi se va face de cãtre medicul chemat. cãci ele nu contribuie decât la iritarea stomacului. Toate aceste îngrijiri. se recomandã cafea si ceai. chiar cei intoxicati cu speciile cele mai periculoase pot fi salvati. La intoxicatia muscarinianã. pe lângã ceaiurile diuretice amintite. mãtase de porumb. în afarã de spãlãturile stomacale sau injectii. acesta fãcându-i bolnavului injectii intravenoase cu un litru de ser fiziologic. se adaugã la cantitatea de mai sus 2g acetat de amoniu sau chiar bicarbonat de sodiu. deoarece substantele ingerate au trecut în intestin. în mod normal. Vor fi aplicate imediat si cu perseverenta toate mijloacele posibile. dacã lipseste asistenta unui medic. cozi de cirese. Pentru bolnavul adult. Pentru a mari actiunea diureticã a decoctului. Amanita verna (buretele primãvãratic). la care se vor adãuga 20 picãturi de tincturã de opiu. Nu se va da bolnavului sã consume bãuturi alcoolice. pot fi fãcute de cei din familie. bolnavul vomitã de la sine. apã cloroformata sau în lipsa acestora prin apã gazoasã (sifon). eter sau amoniac si se fac frectii cu una din aceste substante. denumitã si intoxicatie de tip phalloidian. vomitãrile ce s-ar produce sunt dãunãtoare. sau bolnavul trebuie sã bea cu înghitituri repetate apã sãratã rece. Dupã o orã. cu potiunea Rivieri. spãlãturi stomacale uleioase. În cazul intoxicatiei cu cele mai periculoase ciuperci: Amanita phalloides (buretele viperei). De asemenea. nu mai contine nimic. se dau bolnavului vomitive pentru golirea stomacului de toxine. mãrirea durerilor si la obosirea bolnavului. Purgativele sunt indispensabile în cazul intoxicatiei cu ciuperci. De obicei. dizolvat într-un sfert litru de apã. iar pe abdomen se vor pune comprese cu acest lichid calmant. În cazul intoxicatiei cu unele ciuperci (Amaniata muscaria. Acestea se eliminã apoi prin urinã. doza de purgative saline este de 40-50g sulfat de sodiu sau sulfat de magneziu. Vomitarea mai poate fi provocatã dându-se bolnavului emetic (de la farmacie) 10-15 ctg într-un pahar cu apã. cãci o parte din toxine se gãsesc în intestine. Împreunã cu vomitivele se dau cantitati mari de apã. abia dupã 12 ore. 57 . se dã bolnavului un ceai diuretic în cantitate de cel putin 1/2 litru de apã (acest ceai este format dintr-o fierturã de limba mielului (Borrago officinalis) sau de pir (Agropirum repens)). Dacã bolnavul are dureri mari de stomac. Pentru eliminarea rapidã a toxinei din organism. Vomitãrile prelungite se vor calma prin înghitituri de bucãti mici de gheatã. pentru a dilua toxinele intrate în sânge. trebuie chemat imediat medicul. Vor fi preferate purgativele saline ce produc o diluare a lichidului din intestin si usureazã eliminarea înceatã a toxinei. Amanita virosa (buretele tomnatic) si Amanita citrina (buretele de lãmâie). i se mai dã sã bea si o cantitate mare de lapte. la orice intoxicatii si mai ales la intoxicatiile cu ciuperci. asã cã administrarea unui vomitiv. care au o actiune stimulentã asupra organismului (pentru combaterea somnolentei).buretele panterei). stomacul în acest timp. tratamentul se rezumã la purgative si calmante. ceai si lapte cald. simptomele apãrând târziu. pânã la sosirea medicului. De aceea. De asemenea se dã bolnavului sã inspire otet. Se fac frectii cu alcool camforat sau otet.În caz de intoxicare cu ciuperci În cazul intoxicatiilor cu ciuperci. pentru eliminarea toxinelor din corp.

. Ştiaţi că.3 Importanţa …………………………………………………………3 Ciupercile Haluginogene …………………………………………. II.. VI.. pot fi salvate.. putând a le deosebi cu usurintã unele de altele. etc. intoxicatiile se produc si când se folosesc unele ciuperci comestibile bãtrâne sau vechi (care nu sunt proaspete)...2 Hranirea ……………………………………………………………3 Reproducerea ……………………………………………………. dureri stomacale. numãrul victimelor vor scãdea. VII. paloarea fetei.De mentionat este faptul cã. numite ”cercuri ale vrăjitoarelor”? I.4 Ciuperci comestibile ………………………………………………5 58 . Acestea se manifestã prin vomitãri. Dacã primul ajutor este prompt si bine condus. folosind în acest scop: planse colorate si cãrti de specialitate cu descrierea speciilor de ciuperci. Mijlocul cel mai sigur de a evita accidentele provocate de ciuperci ce contin substante toxice. culoare.. III. este cunoasterea acestora dupã caracterele botanice (formã. Pentru a putea lupta cu succes împotriva intoxicatiilor cu ciuperci. Reţeaua de filamente subterane ale ciupercilor poate da naştere mai multor picioare şi ca acestea sunt de obicei dispuse sub forma unor cercuri regulate.. nãduseli. chiar victimele intoxicate cu speciile cele mai periculoase.2 Alcatuirea …………………………………………………………. V. atât a speciilor comestibile cât si a celor necomestibile. IV. sub supravegherea strictã a medicului. Numai procedând astfel..). Cuprins: Introducere …………………………………………………………. trebuie aplicat un tratament rational si la timp.

sau este format din mai multe celule. XII. 59 .. sau imobili. XI. Tot miceliu se numeste si tesutul fals (plechtenchim).12 În caz de Intoxicare cu ciuperci ………………………………….10 Recunoasterea ciupercilor ………………………………………. se numesc conidii.9 Ciuperci necomestibile …………………………………………. Sporii formati pe filamente vegetative.14 Ştiaţi ca: …………………………………………………………. precum si unele saprofite care produc fermentatii utile. La ciupercile superioare. care poate fi saprofita sau parazita... Asexuat se inmultesc prin spori mobili (zoospori). Din punct de vedere practic. prezinta importanta deosebita ciupaercile parazite. ciupercile parazite sunt endoparazite. numite haustorii. Formarea acestor spori se face tot aseuat. Dupa locul unde se dezvolta. paraplechtenchim. ramificat si polinucleat. IX. alcatuind filamente. ele sunt obligate la o viata heterotrofa. filamentele se numesc hife si ele compun miceliu ciupercii. Inmultirea ciupercilor se face pe cale asexuata si sexuata. Aceste tesuturi poarta diferente numiri: prozoplechtenchim... si basidiospori (la Basidiomicete). se formeaza si alte forme de spori: ascospori (la Ascomicete). rezultat din impletirea filamentelor miceliene. talul poate fi unicelular.. lipsite de orice pigment asimilator. traind in interiorul tesuturilor.VIII. Majoritatea sunt adaptate la viata aeriana. La ciupercile superioare in afara de conidii. Altele au importanta medicinala. Compoyitia chimica a ciupercilor ………………………………. cat si ciupercile comestibile.. care se formeaza in organele numite sporangi cu spori imobili si zoosporangi cu spori mobili.. In consecinta. Ciupercile se inmultesc si prin portiuni de miceliu. insa sunt totdeauna precedate de un act sexuat. Absorbtia hranei la majoritatea ciupercilor se face cu ajutorul unor prelungiri specializate ale talului. are forme foarte variate.. In ambele cazuri. si octoparazite. In ce priveste aparatul vegetativ – talul – numit la ciuperci miceliu. X. care se dezvolta pe suprafata organelor. La cele inferioare este alcatuit dintr-o singura celula cu membrana – dermatoplast – sau lipsita de membrana – gimnoplast.15 Ciupercile Increngatura Mycophyta sau Fungi Aceasta increngatura grupeaza organisme vegetale inferioare.

varza. Se inmultesc prin zoospori sau spori imobili. Inmultirea sexuata se face prin izogamie. simplu sau ramificat. Din aceasta clasa fac parte ciupercile care produc insemnate pagube culturilor de cartof. din clasa Phycomycetes. in care are loc unirea nucleilor haploizi.Ascomicetele Se caracterizeaza printr-un aparat vegetativ bine dezvoltat. plante furajere etc. Increngatura Ciupercilor este neunitara. lipsite de miceliu. Cele mai multe si in acelasi timp cele mai daunatoare. etc.Arhimicetele In aceasta clasa se gasesc ciupercile cele mai primitive si mai simple. Sunt ciuperci endoparazite. Inmultirea asexuata se face prin spori la cele inferioare sau prin conidii. 5. Rezultatul actului sexual este o celula numita asca. miceliu fiind alcatuit din hife pluricelulare. picnospori. in care caz se numeste sifonoplast. prin contopirea a doi gametangii (celule in care se formeaza gametii) – gametangiogamie. Au aparatul alcatuit dintr-un gimnoplast sau plasmodiu. inmultirea coonsta in contopirea a doi gameti ientici. polinucleat. care in realitate sunt zoospori caduci. Unele Ficomicete sunt saprofite. 4. 6. putem afirma chiar ca este un complex polifiletic. adeseori ramificate. 60 . sunt endoparazite. izolate sau anastomozate. avand originea in diferite grupuri de alge. care provin din transformarea intregii celule.izogametogamie (clasa Archimycetes). anteridie.Ficomicetele Cuprinde ciuperci care au talul unicelular. Majoritatea ciupercilor din aceasta clasa au un tal filamentos. la altele. mai evoluate. Inmultirea sexuata are loc intre organul femel numit ascogon si organul mascul. Inmultirea asexuata se face prin diferite feluri de spori: conidii.Procesul sexual la ciuperci este foarte variat. La cele mai simple.