You are on page 1of 8

MEIOZA (2.3.2.) Este tipul de diviziune celulară caracteristică organismelor care se reproduc pe cale sexuală.

În urma meiozei, se formează celulele sexuale sau gameţii (ovulul şi spermatozoidul) celule care au un număr de cromozomi redus la jumătate faţă de celula, din care au provenit. În procesul fecundării se unesc cele două celule gametice (ovulul şi spermatozoidul), care au un număr haploid de cromozomi, formând zigotul, care are o garnitură dublă de cromozomi (stare diploidă). *Deci, zigotul are o garnitură dublă de cromozomi, una de origine maternă iar celaltă de origine paternă. Meioza şi fecundarea sunt fenomene compensatorii care asigură constanţa nr. de cromozomi, caracteristic fiecărei specii de-a lungul gameţiilor. *În meioză se succed două dimensiuni celulare, dintre care prima este reducţională, iar cea de-a doua ecuaţională.(fig.23) Prima diviziune meiotică. Meioza I se defăşoară în 4 etape (profaza I, metafaza I; anafaza I şi telofaza I). Este un proces foarte complet, meioza I poate dura zile, luni şi chiar ani de zile (în funcţie de specie). Profaza I meiotică este o fază ce durează mult deosebit de mult ocupând 90 % din durata meiozei totale. În timpul profazei meiotice se măreşte volumul nuclear de 3 -4 ori faţă de profaza mitotică. În această fază are loc împerecherea cromozomilor omologi şi fenomenul de crossing-over, realizându-se un schimb reciproc de fragmente între cromatidele omoloage. Profaza I meiotică cuprinde 5 etape succesive: leptonem, zigonem, pachinem, diplonem şi drachineză.

şi într-o măsură mai mică din ADN. cromozomii sunt văzuţi ca filamente unice. Cromatidele surori. Sinapsele cromozomilor din zigonem. este un fenomen foarte important al meiozei. sau poate începe simultan din mai multe puncte (congregare locală). Are loc un fenomen de aliniere a cromozomilor omologi. perechilor de homologi. caracterizată prin aspectul cromozomilor care apar ca nişte filamente foarte lungi şi subţiri. presupunându-se că în mare parte. putând începe de la un capăt (conjugare terminală).Leptonem (grilepton) = subţire. încep în vecinătatea membranei nucleare. cromozomii încep să se spiralizeze. *Mecanismul molecular al împerecherii cromozomilor este mai puţin cunoscut. punct plasat la nivelul membranei nucleare. În această etapă. cromatide ce sunt strâns asociate. Conjugarea cromozomilor presupune formarea chiasmelor sau a punctelor de contact. *Conjugarea cromozomilor se face punct cu punct pe toată lungimea lor. fiind în număr diploid şi bicromatidici. nema = filament). Zigonemul (zygon = unire. La microscop. este prima etapă a profazei I meiotice. O trăsătură caracteristică a acestei etape este dispoziţia polarizată a cromozomilor. nema = filament). complexul sinaptic este format din proteină. care se împerechează de la un cap la altul sau longitudinal după modelul închiderii unui fermoar. reuşindu-se recunoaşterea cu o mare precizie a . dând impresia că pornesc dintr-un singur punct cu ambele extremităţi. devenind scurţi şi groşi. sunt sintetizate semiconservativ. *Împerecherea cromozomilor omologi. în interfaza care precede intrarea celulelor in meioză.

*Perechile de cromozomi.Pachinemul (pachys= gros). este deja duplicat. scurtarea şi îngroşarea cromozomilor omologi este aşa de pronunţată încât. *Diplonem (diplos=dublu) – cromozomii omologi îşi restabilesc structura dublă şi în plus fiecare cromozom se divide longitudinal în cele două cromatide. greu se poate sesiza structura lor dublă. intimi uniţi în această fază poartă denumire de bivalenţi. proces care continuă şi în stadiul următor. este o etapă în care. astfel încât o pereche de cromozomi apare ca fiind formată din 4 cromatide unite două câte două. Formarea chiasmelor este un proces destul de des întâlnit în împerecherea cromozomilor omologi. acestea localizând punctul în care are loc schimbări de fragmente cromatidice între cromatidele nesurori (crossing-over). prin centromerul comun. fiind determinate de lungimea şi particularităţile de structură ale cromozomilor. *Fenomenul de crossing-over are o importanţă genetică deosebită. . însă nu se divid în cursul meiozei primare. fiind alcătuit din două cromatide surori. constituind punctul de contact denumite chiasme. Fiecare cromozom care intră în alcătuirea unui bivalent. *Separarea celor doi cromozomi omologi nu este însă completă. între ei. ei rămân conjugaţi prin unul sau mai multe puncte de-a lungul cromatidelor de la cei doi cromozomi. Centromerele. La sfârşitul stadiului începe fenomenul de respingere a cromozomilor omologi. numărul cromozomilor devenind aparent haploid. ceea ce constituie una din sursele variabilităţii organismelor. stând la baza recombinării genice. formând aşa numitele tetrade . dar frecvenţa ei variază de la un cromozom la altul.

Spre finalul metafazei. cromozomii omologi încep să se depărteze progresiv unul faţă de altul. Dar. lărgindu-se . proces însoţit şi de desfacerea chiasmelor. prin prin centromeri se ataşează de fibrele fusului de diviziune formând placa ecuatorială. împerecherea se face cap la cap şi nu longitudinal ca în cazul centrosomilor. Diachineza (dia =divergent. Metafaza I Cromozomii bivalenţi. *Nr. neputându-se evidenţia formarea chiasmelor şi existenţa crossing-overului.începe odată cu dispariţia cherasmelor. perechile de omologi rămân încă uniţi prin unele puncte de contact şi prin centromer. fibrelor fusului de diviziune va fi egal cu nu numărul perechilor de cromozomi.*În cazul heterosomilor (x şi y). deci un nr. în care continuă procesul de contractare şi îndepărtare a cromozomilor omologi. Anafaza I . fapt ce constituie o contribuţie la profaze meiotice. la majoritatea speciilor de mamifere. care au legat cromosomii omologi între ei. astfel că spre fiecare pol se îndreaptă câte un cromozom din fiecare bivalent. cromozomii ce se îndreaptă spre cei doi poli. haploid de cromozomi. dispare membrana nucleară şi se formează fusul nuclear de diviziune. kinesis = mişcare) Este ultimul stadiu al primei astfel spaţiile dintre aceştia. iar nucleolii dispar în masa celulei. Având în vedere. ei fiind restructuraţi. predispoziţia cromozomilor spre crossing-over. *Un alt fenomen ce are loc în această fază – este segregarea independentă a perechilor de cromozomi. nu mai sunt identici ca cei de la începutul diviziunii. *Spre sfârşitul diachinezei.

Cele două celule haploide. desfăşurânduse după tipul unei diviziuni mitotice obişnuite. intră într-o scurtă interfază. metafaza II. . cea de-a doua diviziune este homotipică. obţinându-se la finalul ei două celule fiice haploide. diploid de cromozomi. Prin apariţia membranei nucleare.recombinarea genetică. ecuaţională sau de maturaţie. care prin maturare vor forma gameţi apţi de fecundare. *La final. A doua diviziune meiotică. Telofaza I are loc migrarea cromozomilor spre cei doi poli ai celulei. şi formează membrana nucleară şi are loc separarea completă a celulelor nou formate. rezultă două celule fiice cu nr. a nucleolilor şi prin separarea citoplasmei. la fiecare pol ajungând un număr haploid de cromozomi. când cromozomii capătă aspect filiform sau uneori îşi pierd chiar individualitatea microscopică. Telofaza II – are loc gruparea cromozomilor în jurul polilor. fiecare cromatidă devenind astfel cromozom independent. în timp ce prima este heterotipică (reducţională). Metafaza II – cromozomii se ataşează de fibrele fusului de diversiune. din celula sexuală iniţială de la începutul meiozei ce are un nr. având aceleaşi faze şi anume: profaza II. rămânând prinse prin centromer şi alte puncte de contact. Se formează fusul de diversiune. Anafaza II – reprezintă procesul de migrare spre cei doi poli ai celulei. cromatidele surori au tendinţa de a se îndepărta între ele şi să se dividă longitudinal. formând placa ecuatorială. anafaza II şi telofaza II. Profaza II – este de durată scurtă. centromerul se divide. intrând apoi în meioza II. haploid de cromozomi. acest fenomen fiind cunoscut şi sub denumirea de dansul cromozomilor. după terminarea telofazei. rezultă în urma celor două diviziuini meiotice 4 celule haploide.

. Numărul de combinaţii posibile ale cromozomilor este de 2n (n reprezentând numărul de perechi de cromozomi. Prin intermediul meiozei se formează gameţii. este principalul fenomen biologic. săptămâni. iar alţii să fie dispuşi invers. la taurine 230). Hazardul face ca unii bivalenţi să se dispună în placa ecuatorială.segregarea probabilistică a cromozomilor materni şi paterni. Semnificaţia genetică a mieozei. se împerechează la începutul meiozei I în funcţie de omologarea lor şi apoi se separă pe baza legilor probabilităţii. responsabil de inducerea permanentă a variabilităţii genetice în populaţiile de animale. cu centromerul matern spre un pol al celulei şi cu cel patern spre celălalt pol celular. luni. *Meioza. Fenomenul este condiţionat de dispunerea pe baza legilor hazardului. este rezultatul fenomenului prin care cromozomii materni şi paterni ai celulelor diploide. la sfârşitul meiozei I (dansul cromozomilor). ce au un număr haploid de cromozomi. la om 223.* Durata meiozei este mult mai mare decât al mitozei. *Meioza reprezintă fenomenul de importanţă capitală în transmiterea potenţialităţii ereditare a generaţiei parentale la generaţia descendentă. iar prin fecundarea acestora se realizează una din cele mai importante însuşiri ale cromozomilor: continuitatea şi succesiunea lor în succesiunea generaţiilor. putând ajunge la zile. fenomen denumit de Müller dansul cromozomilor. a perechilor de bivalenţă în placa ecuatorială a metafazei. - schimbul de fragmente cromatidice (crossing –over) -Segregarea independentă a perechilor de cromozomi la sfârşitul meiozei I. chiar ani de zile. Variabilitatea genetică realizată în cursul meiozei are două surse: .

Posibilitatea ca un gamet să fie diferit de alţii. în urma manifestării acestui fenomen. Crossing-overul. ar fi de 22. va fi de 1/1. care are loc în diplonemul meiozei I. cromozomii rezultaţi la sfârşitul profazei I meiotice. combinaţiile genetice cu structură genetică diferită ce vor rezulta. vor fi un mozaic de material genetic matern şi patern. Probabilitatea ca un gamet să fie identic cu altul. un organism cu două perechi de cromozomi. variabilitatea de asigură o posibilitate infimă de identitate genetică a . atunci posibilităţile de combinare a cromozomilor în gameţi. într-un exemplu ipotetic. sub raportul informaţiei care o deţine. Fenomenul de crossing-over adaugă la variabilitatea genetică de combinarea independentă şi întâmplătoare a cromozomilor. având fiecare informaţie genetică diferită de a celuilalt. se realizează cu o frecvenţă constantă şi caracteristică fiecărei perechi de cromozomi. Acest mecanism al segregării cromozomilor în meioză. asigurând schimbul de fragmente cromatidice dintre cromozomii omologi. determinând un schimb de informaţii ereditare între cromozomii materni şi paterni. La taurine. valoare ce se ridică la peste 1. reprezintă sursa cea mai importantă a variaţiilor ereditare. este de (1/2)n. determinând o permanentă restructurare a patrimoniului ereditar al organismelor.73 miliarde de clase de gameţi. realizânduse 4 tipuri de gameţi. ceea ce gameţilor. va fi de 230. Datorită acestui proces.73 miliarde. Dacă se iau în considerare. b) – Al doilea mecanism de inducere a variabilităţilor este reprezentat de fenomenul de crossing-over. fiind adtfel restructuraţi faţă de cromozomii care au intrat în diversiune. în urma segregării independentă a perechilor de cromozomi.

structură a acestora. mărind la infinit posibilităţile de manifestare a diferitelor caractere şi însuşiri în carul fiecărei generaţii .