You are on page 1of 6

1.

“Unor lucruri n'existente; carte tristă şi 'ncâlcită, Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra. Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate, Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate, Straiu de purpură şi aur peste ţărâna cea grea.’’ ( Epigonii, vol 1, pag.36)

2.

“Nu voiu părul să mi-l taie Ce-mi ajunge la călcâie, Să orbesc cetind pe carte În fum vânăt de tămâie.” ( Făt-Frumos din teiu, vol. 1,pag. 65)

3.

“Sta zâmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte, S'o trimiţă dragei sale, de la Argeş mai departe:” (Scrisoarea III, vol 1, pag.148)

4.

« De din vale de Rovine Grăim, Doamnă, cătră Tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne eşti aşa departe. Te-am ruga, mări, ruga Să-mi trimiţi prin cineva” (Scrisoarea III, vol 1,pag.149)

5.

“Aici spirit, curagiul şi pumnii au valoare. În mână de vei prinde-a istoriei carte Şi dacă tu de frică sau poate de ruşine

4.267) 10. Ce nu se 'mbată însă nicicând cu dulce vin Ci cu cântări molateci. ». “Cu drept cuvânt de-aceea se prihănesc de carte Asirienii antici din Asia departe. 62) 6.. . pag.arabeşte : Sunt legile 'n semne din ăst univers. vol 4. vol 4. S'o lege de stânce. cu-al glasului suspin. Să chem eu giganticul vânt. pag. «Aşteaptă. să caut o vrajă În carte. pag.” ( Povestea magului calator in stele. să-i stee de strajă În neagra 'chisoare în fund de pământ.. Pe aripi să-i pue o mie de maje. vol 4.157) 7. 164) 8. copile. “În mână de vei prinde-a istoriilor carte În ea atunci vedea-vei un falnic op de arte.” (Stam la fereastra susa. vol. (Povestea magului calator in stele... la ceruri şi priveşte Şi zodii descurcă în lungul lor mers. E-o carte ce nimeni în veci n'o citeşte Cu semnele strâmbe întoarse . “El cartea-si deschide. pag. “ Se îmflă dinainte-mi De vânt deschisa carte Şi literele-i moarte În lună joacă clar. 193) 9. Vedea-vei cum sub ochi-ţi în plin se desfăşoară” (Andreiu Muresanu.” (Pentru pazirea auzului .În faptele ei rele nu vei încifra bine.pag. vol 4.

pag 311) 12. vol 4.” (Lectura . Că toate-s năluciri.” (Dormit-am eu .Lectura .506) . 301) 11. pag 496) 14.” ( vol 4. “E o carte măsluită Toată viaţa lui licheaua Şi noi ştim ce însemnea De pe pieptu-i tinicheaua. “Nu se trec la noi potcoave De la iepe de mult moarte Pune-te de 'nvaţă dragă: Nu ştii carte... “Şi cred pe înţeleptul Ce-l văd că 'n carte zice. vol 4 . “Citeam pe-o carte veche.pag. că vremea se măsoară” (Mureşanu. Cu mii de negre gânduri Şi literile 'n rânduri Prinsese a juca. Că 'n lume nu-i ferice.Vedea-vei cum sub ochi-ţi în plin se desfăşoară Tot patime de laudă. nu ştii carte. vol 4. pag. vol 4. pag.” (Luna ese dintre codri.317) 13.

Să le iee de neveste şi cine s-ar ispiti Toată . la tine .mpărăţia mândră între ei va împărţi. Scrie carte împăratul. “Sboară fetele răpite duse-n lume de cei trei.” (De-atatea ori. . curând s'a fi închis Dar părăsit de lume. Cine s-ar găsi pe fete de la smei să i le scoată. Din leagănul cărora nu s'au durat sicrie – Încolo : e în lume vr'o carte să înveţi Ca viaţa preţ să aibă şi moartea s'aibă preţ?” (N-am fost la inaltime.” (Calin nebunul. vol 4. 24) 19 « O. vol 4. gândi-voiu cu plăcere. “Ferice sunt aciia ce n'au mai fost să fie. ah. 539) 17.15. Curând s'a stinge viaţa-mi. La tine. pag.pag 512) 16.541) 18.perită ca un vis. Adonai! al cărui gând e lumea . scoate veste-n ţara toată.” (E ceasul cel de taina. vol 6. pag. “Nu e carte să înveţi Ca viaţa s'aibă preţ Ci trăieşte. “A vieţii mele carte e scrisă în durere. pag. vol 4. chinueşte Şi de toate pătimeşte Ş'ai s'auzi cum iarba creşte. .

Şi pentru care toate sunt de faţă Ascultă-mi ruga. pag 60) 20.” (Catanie-Armata. 124) 21. “Ştii tu mândră ce ţi-am spus Când eu carte ţi-am trimis: Să porţi haină de colie Să-mi fii dragă numa mie.” (Fata-n gradina de aur. “Noi atunci om învăţa carte Când o creşte grâu-n casă Ş-a bate cu spicu-n masă. şterge al meu nume Din a veciei carte mult măreaţă. Deşi te . pag 167) 22. pag. “Şi tot am fi . vol 6.” (Doine de dragoste.adoră stele. vol 6. 210) 23. vol 6. Un univers cu vocea îndrăsneata. “Nu pot merge făr de carte. Şi a creşte orzu-n tindă Ş-a bate cu spicu-n grindă. vol 6. Că Turcii fac morţi de om Şi trăesc pin ţara lor – Da eu pentr-o leac de vină Trăiesc în ţară străină. mări în spume.” (Doine de instrainare.nvăţat carte . pag.

215) . Frunză verde de bujori. Luni ne pregătia Şi marţi ne pornia. Are maica doi feciori. vol 6.” (Catanie-Armata. vol 6. Veni carte şi poruncă Din doi unul să se ducă. “Şi de-o fi o răutate M-oi trage Lâng .” (Catanie-Armata. Carte -n patru cornurele Scrisă cu lacrimi de jele. vol 6.De nu ne lua la oaste. pag 212) 25. pag. pag 211) 24.o cetate Ş-oi scrie frumoasă carte.” (Catanie-Armata. “Şi n-o băut apă de baltă Cu jele amestecată.