Universitatea Tehnica, Cluj-Napoca

Departamentul pentru pregatirea personalului didactic

7. ÎNVĂŢAREA 7.1. Noţiuni generale despre învăţare (definiţie, conţinut, forme, mecanisme) La animale, învăţarea are loc în sfera mecanismelor biologice sau cel mult a reacţiilor lor neurofuncţionale. Cu totul alta este situaţia la om, învăţarea extinzându-se la toate nivelurile personalităţii: biologic, neurofiziologic, psihic, psihosocial, cultural-valoric. Abordarea unei activităţi atât de complexe şi de o deosebită importanţă pentru evoluţia societăţii – cum este învăţarea – presupune căutarea unor răspunsuri pertinente la o suită de întrebări, ca: Ce este învăţarea (care sunt notele sale definitorii)? 2. Ce se învaţă? 3. Cum învaţă individul? (ce moduri, forme şi tipuri îmbracă ea?) 4. Care sunt mecanismele învăţării? Definiţia învăţării: Mai exact: definiţiile învăţării, întrucât există o adevărată colecţie a lor. Ele au, însă, toate o notă comună: o achiziţie care produce o schimbare comportamentală. Redăm aici câteva: – învăţarea este o activitate preparatorie a individului, de structurare şi asimilare a unor comportamente şi operaţii noi în vederea stăpânirii diferitelor modalităţi de intervenţie activă şi transformatoare asupra mediului, ca şi asupra propriei persoane; – învăţarea este o activitate prin care se obţin achiziţii, progrese în adaptare, care vizează cunoştinţe, operaţii intelectuale şi însuşiri de personalitate, achiziţii ce apar la nivelul individului ca "bunuri" personale, obţinându-se predominant pe bază de exerciţiu; – învăţarea este un proces fundamental de reglare şi formare prin care omul îşi transformă comportamentul, creează noi forme de activitate, îşi dezvoltă şi realizează capacităţile; – învăţarea este un proces repetat de autocontrol şi autoreglare, care se validează şi respectiv se finalizează pe baza concordanţei dintre modelul (planul) anterior elaborat de către subiect şi rezultatul obţinut; – învăţarea este un fenomen plurinivelar, de al cărui studiu se interesează nu numai pedagogia şi psihologia, dar şi o serie de alte discipline ca: biologia, fiziologia a.n.s., gnoseologia, logica, sociologia, psihologia socială, cibernetica. În sens larg – ca fenomen universal în viaţa organismelor – învăţarea este procesul de dobândire (de către fiinţa vie) a experienţei individuale de comportare. La acest nivel de analiză, care este unul biofiziologic, mecanismul învăţării coincide cu mecanismul adaptării individuale, bazat pe formarea legăturii condiţionate, graţie căreia stimulul indiferent dobândeşte, prin întărire, o anumită valoare semnalizatoare, devenind semnificativ. El se înscrie, astfel, în experienţa organismului, determinând organizarea unei anumite reacţii. Prin aceasta animalul "învaţă", adică dobândeşte o nouă experienţă în raport cu stimulul şi-şi modifică în mod corespunzător conduita. În sens psihopedagogic – ca proces existent numai la om – învăţarea este o activitate (pe care o desfăşoară elevul în şcoală şi orice om în situaţie similară) pentru însuşirea de cunoştinţe şi dobândirea de deprinderi în toate sectoarele vieţii psihice – cunoaştere, emotivitate, voinţă. Învăţarea, deci, este o activitate de însemnătate fundamentală pentru adaptarea la mediu şi dezvoltarea psihocomportamentală. Rezultatul învăţării trebuie privit sub un dublu aspect: unul informativ, care constă în extragerea şi stocarea unui conţinut informaţional util, luarea în stăpânire (însuşirea) procedeelor, normelor şi metodelor de gândire fixate în cunoştinţe: reguli, teoreme, definiţii, legi, principii etc. şi altul formativ, care constă în formarea şi transformarea continuă a aparatului cognitiv (operaţional – acţional) al elevului. Prin caracterul ei formativ, învăţarea se leagă de un alt eveniment fundamental – dezvoltarea – devenind sursa cea mai apropiată a unor asemenea "produşi psihici" cum sunt priceperile, deprinderile, aptitudinile, atitudinile, interesele de cunoaştere etc. Sub raport funcţional contează valoarea adaptativă a modificărilor de comportament – schimbările de performanţă rezultate din exerciţiu. Iată de ce trebuie făcută precizarea că nu orice achiziţie, nu orice modificare poate fi considerată a fi învăţare. Oboseala, de pildă, este o modificare în comportamentul subiectului (cauzată de o achiziţie: acumularea acidului lactic în sânge); această stare temporară a organismului nu se confundă cu învăţarea. De asemenea, nu intră în categoria învăţării schimbările ce pot fi atribuite maturizării sau tendinţelor reacţionale înnăscute.
http://www.dppd.utcluj.ro

De aceea. pe tot parcursul vieţii. care se referă la dobândirea experienţei individuale de comportare – este un proces care se conduce după un model. Asociaţionismul. Jean Piaget – pentru care motorul dezvoltării intelectuale a copilului rezidă din maturizarea spontană a diverselor sale funcţii – consideră învăţarea ca un proces de adecvare a materialului de instruire la acel nivel de funcţionare pentru care sunt "coapte" diversele structuri ale inteligenţei întrun stadiu sau altul de vârstă. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic Învăţarea şcolară – spre deosebire de învăţarea în sens larg. vede învăţarea ca un fapt natural. Piaget înţelege învăţarea ca asimilare informaţională succedată de acomodare sau restructurare operaţională.Universitatea Tehnica. verbală. În cadrul cursului de pedagogie vor fi abordate diferitele forme de concretizare a învăţării: intelectuală sau cognitivă. aici rezumându-ne la a spune că – spre deosebire de învăţarea şcolară – învăţarea socială vizează socializarea şi integrarea socială a elevului. comandă şi control. folosit de profesor. adică după un plan sau program concret de instruire şi verificare. potrivit căruia planul intelectual. În linii mari. Un loc aparte în cadrul acestei concepţii îl ocupă exerciţiul. Jean Piaget deschide o linie de interpretare fecundă a proceselor de învăţare. Din acest punct de vedere. deci pe structurarea gândirii în raport cu cunoştinţele iar nu doar pe volumul de cunoştinţe memorate. ca un proces care se desfăşoară pe bază de feedback. prin încercare şi eroare. prin descoperire. voinţă) sunt antrenate ca mijloace. accentul trece pe latura formativă a învăţării. http://www. J. Potrivit acestei concepţii învăţarea constă în dobândirea de noi comportamente în urma acţiunii repetate a unor stimuli asupra organismului şi a fixării unor reacţii. reproducând atât structural. Odată cu centrarea pe acte sau operaţii intelectuale. normativă. Acest model asigură. Elaborarea strategiilor de învăţare – clasice sau moderne -a depins şi depinde de concepţia psihologică asupra funcţiilor implicate în învăţare. valorică.dppd. Allport). ceea ce duce la un act de echilibrare (adaptare la mediu). mental al copilului ar reprezenta o oglindire directă şi fidelă a lucrurilor din afară. Behaviorismul – un fel de prelungire a asociaţionismului – pune la baza conduitei mecanismul condiţionării instrumentale. Sub acest aspect. învăţarea este atât premisă cât şi produs. învăţarea nu poate fi redusă la unul din procese (de exemplu. Ea asigură dezvoltarea permanentă a personalităţii. prin dezvoltare. prin problematizare. senzorio-motorie. Toate procesele sunt formate prin învăţare (în sensul cel mai larg al acesteia. învăţarea se prezintă sub mai multe forme: perceptivă. memorie. În sensul cel mai general. memorie). afectivă etc. trebuie să rezervăm termenul de învăţare acelor achiziţii ce sunt în funcţie de experienţă. într-un sens general. sunt deci mijlocite iar nu imediate ca percepţia sau înţelegerea instantanee". spontan. Formele principale ale învăţării sociale sunt: încercarea şi eroarea.ro . învăţarea. parametrii obiectivi ai acţiunii pedagogice. Ea este în esenţă o asimilare activă de informaţie însoţită de achiziţionarea de noi operaţii şi deprinderi. în raport cu procesele psihice. această experienţă putând fi de tip fizic sau de tip logico-matematic". imitaţia. de asemenea. şi: "în opoziţie cu percepţia şi comprehensiunea imediată. întărirea. ajutându-l să interiorizeze diversele moduri şi tipuri de interacţiune socială: comportamentală. atitudinală etc. cognitivă. considerând că operaţiile intelectuale rezultă din interiorizarea acţiunilor fizice şi verbale. motorie. se poate spune că învăţarea (activitatea de însuşire a cunoştinţelor şi de dobândire a deprinderilor) este un fenomen psihologic a cărui "soartă" se află esenţialmente "în mâna profesorului". incluzând şi educaţia) şi totodată în activitatea de învăţare fiecare din procese (percepţie. cât şi funcţional. senzoriomotorie. care ar merge "de la sine" pe baza înlănţuirilor externe a stimulilor care formează materialul de învăţat. ca şi acţiunea care depinde de ea – instruirea – poate fi considerată ca un model clasic de comunicaţie. în sens restrâns – spune Piaget – "noi vorbim de învăţare numai în măsura în care un rezultat (cunoştinţă sau performanţă) este achiziţionat în funcţie de experienţă. identificarea şi învăţarea de roluri. ca însuşire de informaţii şi formare de operaţii. dar se desfăşoară în timp. dirijarea şi controlul acţiunilor elevului. acustici şi verbali.utcluj. iar învăţarea ca antrenare discriminatorie în sistemul acestor stimuli – antrenare ce se desfăşoară sub semnul întăririi acţiunii de învăţare doar după rezultat. dar nici procesele nu pot fi confundate cu învăţarea care priveşte mai degrabă latura lor genetică decât cea funcţională. Materialul de învăţat apare doar ca un ansamblu de stimuli vizuali. prin cercetare. învăţarea este responsabilă pentru asimilarea de către subiect a experienţei sociale şi pentru constituirea personalităţii (G. gândire.

Universitatea Tehnica. fumatul etc. cel mai des menţionate în literatura de specialitate sunt ÎNVĂŢAREA prin: repetiţie (repetitio est mater studiorum). succesivă. dintre care cuvine-se a fi menţionate numele lui Robert M. fluenţa ideativă şi verbală.dppd. generalizarea reacţiei dobândite. O rază de lumină în desişul teoriilor despre mecanismele şi tipurile învăţării. – conţinut complex (existenţa unor componente subordonate. descoperire inteligentă. La sfârşitul voluminoasei lor lucrări "Teorii ale învăţării" (care se întinde pe 600 de pagini). Unul dintre criteriile de bază în clasificarea tipurilor de învăţare este cadrul social în care se desfăşoară această activitate. socializarea individului şi învăţarea socială. sesizarea facilă a dependenţelor în fenomene. abilităţile. afective etc. prin asocierea stimulilor (asociere care poate fi simultană. de la Colegiul http://www. Din acest punct de vedere. Care sunt mecanismele învăţării? Fiind o activitate fundamentală în complexul proces al adaptării. scrierea rapidă. atitudinile antisociale. conduitele agresive. taxonomia lor presupunând stabilirea. – relaţie a individului cu mediul. între formele de învăţare care exceptează adaptarea se înscriu: deprinderea de comportamente nocive organismului (drogurile. manipularea adecvată a obiectelor.utcluj. Dintre modalităţile de învăţare. formele şi tipurile de învăţare umană sunt foarte variate. atitudinile. învăţarea verbală (o învăţare de interacţiune umană) şi învăţarea de abilităţi. instruirea militară. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic Revenind la prima dintre întrebările mai înainte formulate (Ce este învăţarea?). însă şi la animale: dresura). a unor criterii clare. Dintre manierele în care se administrează experienţa umană ce urmează a fi însuşită. încercare şi eroare (o modalitate elementară. sistemele de informaţii. interesele şi motivaţiile. sunt de menţionat măcar câteva dintre achiziţiile cu ecouri pozitive în planul comportamental al celui care le dobândeşte: schemele de acţiune (tehnica efectuării unor acţiuni). precizăm că notele definitorii ale învăţării sunt următoarele: – formă fundamentală de activitate umană (o întâlnim. învăţarea euristică (bazată pe problematizare). discriminarea stimulilor (şi a situaţiilor) cu diferenţierea răspunsului elaborat.ro . învăţarea programată. exprimarea coerentă. nu toate formele de învăţare concură la realizarea mult doritului echilibru al individului cu mediul în care trăieşte. dar cu specific propriu: intelectuale. de la Universitatea de Stat din Florida şi al lui Samuel Ball. cel mai frecvent menţionate sunt: învăţarea algoritmică. motivaţie proprie). sistemele de valori şi multe altele.) – prezenţa (la om) a factorului conştient (scop. precum şi comportamentele gratuite din manifestările adultului. relaţiile dintre stimuli. în prealabil. Cele mai timpurii forme de autoînvăţare sunt: învăţarea perceptuală. Din păcate. utilizarea specială a obiectelor şi multe altele. învăţarea prin analogie şi modelarea proceselor. toate acestea – şi altele – vor fi detaliate în capitolul rezervat metodelor în cursul de pedagogie. învăţarea motrică. precum şi obiectul şi finalitatea ei socială. Fără a face o enumerare exhaustivă a tot ce se poate învăţa. – funcţie transformatoare la nivelul mediului. operaţiile şi structurile cognitive (se dobândesc astfel cunoştinţele). De subliniat este faptul că până şi capacităţile de creaţie se pot învăţa prin antrenarea de timpuriu a indivizilor în producerea noului. individului şi a relaţiilor individului cu mediul. – consum de energie fizică şi nervoasă (psihică). Cum învaţă individul? Modurile. Ce se învaţă? Evantaiul achiziţiilor dobândite prin activitatea de învăţare este foarte larg. diferite modalităţi decizionale. Gagné. o mână de ajutor întinsă profesorului (care trebuie să stabilească totuşi o oarecare ordine în diversele teorii sau modele ale proceselor de învăţare de care dispune) o constituie lucrările unor reputaţi specialişti în materie de psihopedagogie. Bower – de la Universitatea din Stanford – citează nu mai puţin de 1420 de titluri consacrate acestui subiect. algoritmii intelectuali. învăţarea s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea cercetătorilor procesului instructiveducativ. prin asemănare sau prin contrast). între care: agilitatea mintală. codurile de semnale (verbale şi neverbale). Hilgard şi Gordon H. se disting patru tipuri de învăţare: învăţarea şcolară. Este şi firesc să fie aşa deoarece majoritatea comportamentelor omeneşti nu sunt altceva decât rezultate ale învăţării. tiparele afective. învăţarea prin simulare de rol. neraţională şi cel mai puţin productivă). motivaţionale.). De la această convingere – întemeiată pe experienţă – a pornit introducerea în unele instituţii de învăţământ superior a cursurilor de inventică (şcoala ieşeană putându-se mândri cu pionieratul în acest domeniu). Ernest R.

60). Reprezentare metaforică a piramidei învăţării (vezi figura 7. 2. autorul citează trei fapte diferite care pot fi etichetate cu termenul de învăţare: 1. precum şi să surprindă legătura existentă între un model şi altele. ca de pildă modificarea taliei sau dezvoltarea muşchilor prin exerciţiu (R. în sfârşit. 3. deoarece. p. iar elevul de liceu când va vedea un anume organism.ro . La întrebarea "Care este cel mai bun mod de învăţare?". carte al cărui principal obiectiv constă în a-i găsi un răspuns mulţumitor întrebării "Ce este învăţarea?". termenul de învăţare este propriu unei largi varietăţi de fenomene.) sugerează ideea că modelele de învăţare sunt intim interdependente.utcluj.dppd. deşi fenomenele descrise se deosebesc între ele. Acesta din urmă sistematizează teoriile învăţării dispunând în formă piramidală principalele modele de învăţare propuse de diverşi teoreticieni şi cercetători. Ideea de pornire: învăţarea este un cuvânt generic folosit pentru a denumi un mare număr de procese diferite prin care se modifică comportamentul. un elev din clasa a V-a începe să se teamă de zecimale deoarece de obicei dă răspunsuri greşite în legătură cu ele. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic pedagogic al Universităţii Columbia. elevul din clasa a V-a are o reacţie de teamă faţă de zecimale. 11. Astfel. http://www.1. să faciliteze şi să controleze în mod adecvat procesul de învăţare al elevilor săi trebuie să aibă informaţiile teoretice necesare privitoare la modelele învăţării. unui copil din clasa I i se citesc trei cuvinte: muscă. multiple" (p. Pentru a ne convinge de temeinicia afirmaţiei sale. Ea poate consta şi în schimbarea unei dispoziţii din categoriile denumite "atitudine" sau "interes" sau "valoare". comun acestor fenomene. îi limităm aplicabilitatea la domeniul comportamentului uman. Gagné. Scopurile educaţiei sunt multiple. a constatat că are 3 perechi de picioare şi corpul format din 3 părţi. Samuel Ball conchide limpede că "nu există un mod infailibil de învăţare şi nici un mod infailibil de predare. el îşi dă seama că acestea încep cu acelaşi sunet. Modificarea trebuie să aibă mai mult decât o durată de moment. este faptul că în comportamentul individual au loc unele schimbări. Profesorul care doreşte să prevadă. atunci când l-a observat sub microscop. sau unul similar. un elev de liceu clasifică un organism ciudat pe care l-a găsit în curtea casei drept insectă. răspuns exprimat cu precădere sub forma unei descrieri obiective a condiţiilor în care aceasta se produce). Modificarea poate consta – şi adeseori constă efectiv – întro mai mare capacitate pentru un anumit tip de performanţe. Gagné – se manifestă ca o modificare a comportamentului şi producerea ei este dedusă din compararea comportamentului de care era capabil individul înainte de a fi pus într-o "situaţie de învăţare" oarecare cu comportamentul de care acesta dă dovadă după acest tratament. Elementul major. maimuţă şi mamă. Deci. Metodele de predare eficientă sunt. fapt care îi permite să înţeleagă acele aspecte ale învăţării în clasă pe care un anumit model le explică cel mai bine. nota definitorie a învăţării. va şti că este o insectă chiar fără a mai fi necesar să-l examineze la microscop. Condiţiile învăţării. în mod arbitrar. şi ele. ca urmare a unei experienţe proprii. Chiar dacă.Universitatea Tehnica. ea trebuie să se poată distinge de modificările produse de creştere. elementul lor major comun este schimbarea comportamentului. ea trebuie să fie aptă de menţinere pe un timp oarecare. Modificarea denumită învăţare – seria R. copilul din clasa I asociază un anumit sunet cu forma literei m.

Universitatea Tehnica. cobaiul (stimul condiţionat) a fost prezentat primul. cu acelaşi coeficient de inteligenţă. Cercetările au dovedit că elevii slabi la învăţătură dar inteligenţi nu agreau şcoala şi obiectele de învăţământ în măsură disproporţionant mai mare decât elevii buni. Se poate presupune deci că această atitudine negativă se bazează cel puţin în parte pe un număr de experienţe personale dispuse în funcţie de modelul clasic de condiţionare. Or. emoţiile pozitive – cum sunt fericirea sau speranţa – care. Principii (înl antuire de concepte) 3. înainte. Înt arire (condi tionare instrumental a) 1d. Înv atarea conceptelor 2a. Condi tionare clasic a 1b. laureat al Premiului Nobel) este prezentată în manualele de liceu. Condiţionarea clasică Condiţionare clasică (descrisă pentru prima dată la sfârşitul secolului al XIX-lea de către Ivan P.ro . între altele. oricărui absolvent al acestei trepte de învăţământ fiindu-i bine cunoscute experienţele cu "câinele lui Pavlov". http://www. Generalizare 2b. în mod firesc. ar trebui declanşate de stimuli condiţionaţi (=cuvintele profesorului sau cele tipărite în manual). aceşti stimuli condiţionaţi (profesorul şi manualul.dppd. cum ar fi teama sau anxietatea. 7. apoi s-a produs un zgomot puternic (stimul necondiţionat) în chiar spatele copilului. stau la baza motivării pozitive. fondatorul behaviorismului. Prin urmare. profesorii şi manualele care au efect negativ vor determina pe elev să se îndepărteze de cadrul de învăţământ respectiv de îndată ce alte constrângeri îi vor permite aceasta. S-a adeverit că elevii exmatriculaţi se caracterizează prin atitudini negative faţă de profesori şi faţă de planul de învăţământ. Fără a intra în prea multe detalii. Extinderea în pedagogie a acestui model clasic de învăţare a fost realizată de către John B. care face ca procesul de învăţare să fie continuat dincolo de situaţia limitată din clasă. După câteva asemenea asocieri copilul manifestă o frică evidentă (reacţie condiţionată) faţă de cobaiul alb pe care. care ori de câte ori vedea un cobai întindea mâna spre a-l prinde. Rezolvarea de probleme 4. el a condus un experiment cu un copil de 11 luni. Ball) 7.2. în experiment. Uneori. îi plăcea să-l alinte.1. Asociaa tii R-S contigue 1c. Dispunerea piramidală a principalelor modele de învatare propuse de diversi teoreticieni si cercetatori (Apud S. practica a demonstrat că profesorii şi manualele nu se asociază întotdeauna cu emoţiile pozitive pe care elevii ar trebui. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic 5. Watson. fiziolog rus. ambianţa şcolară în general) pot declanşa emoţii negative. să le trăiască la şcoală. Pavlov. în mod natural. Discriminare 1a.utcluj. Modelarea imitatiei Fig.

comune cu altceva. Deci. Conform acestui model. Metoda "priveşte–şi–spune" folosită în primele stadii ale învăţării şi cititului face evidentă utilizarea modelului de contiguitate. rezultatele cercetărilor sale efectuate pe organisme inferioare. Învăţarea (schimbarea care se produce în comportament) are loc atunci când o reacţie care avea înainte o probabilitate redusă de formare capătă o probabilitate sporită. Utilitatea lui este extinsă prin faptul că interacţionează cu alte modele de învăţare. atunci când el apare. Ideile sale asupra întăririi se pot observa în legea efectului. Maşinile de predat şi învăţarea programată (amintită mai sus) operează pe baza acestui principiu. Întărirea (condiţionarea instrumentală) Nu se poate scrie un curs de psihologie educaţională fără a pomeni numele unui mare psiholog american -Edward Thorndike (1874-1949). I. Modelul de contiguitate a fost pus în valoare de către Edwin Guthrie (1952). orice mişcare sau element de comportament care urmează îndeaproape un anume grup de stimuli tinde să se ataşeze de grupul respectiv.dppd. autorul celor 3 volume de Educational Psychology. publicate în 1923. Nici punctul său de vedere nu a fost scutit de critici. Condiţionarea operantă include modelarea sau sporirea frecvenţei de acţiune a operanţilor sau comportamentelor. este deosebit de folositor atât în formarea unor deprinderi noi cât şi în consolidarea şi dezvoltarea celor existente. de la cunoaşterea redusă a unui concept la o cunoaştere aproape completă. Contiguitatea este un principiu al asociaţiei. care se înrudeşte. legătura este întărită. despre care va fi vorba în continuare.Universitatea Tehnica. Este un fapt dovedit că întărirea facilitează învăţarea (ex: aprecierile laudative ale profesorului influenţează pozitiv performanţele şcolare ale elevilor săi). Cercetările au evidenţiat faptul că modelul de stimulare a învăţării. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic 7. Astfel. care spune că: atunci când se formează o conexiune modificabilă între stimul şi reacţie. Explicaţia: o sporire redusă a gradului de înţelegere este analoagă unei întăriri reduse în secvenţa de învăţare. după care percepţia sau reprezentarea unui obiect sau fenomen determină amintirea altor obiecte sau fenomene apropiate în spaţiu ori concomitente în timp cu primul. lui reproşându-i-se că a aplicat cu prea mult entuziasm. El a fost unul dintre specialiştii din epoca modernă care a exprimat ideea că învăţarea (asocierea reacţiilor la stimuli) depinde de ceea ce se întâmplă după reacţie (dacă are loc o întărire sau nu).3. Volumul 2 (452 pagini) este consacrat în întregime psihologiei învăţării.P. potrivit unui model predeterminat recompensând sau întărind comportamentul dorit. Pavlov a arătat că mecanismul fiziologic al asociaţiei prin contiguitate este reflexul condiţionat. Pe tehnicile de întărire. Programul îl duce pe elev.ro . care are elemente apropiate.utcluj. El este deosebit de important pentru dominarea comportamentului în clasă. şi aceasta este urmată de satisfacţie. Deci. la clasa de copii. mai ales pe modelare (unii autori susţin că mai mult pe asociaţia prin contiguitate simplă) se bazează instruirea programată (despre care se va vorbi mai pe larg în cadrul cursului de pedagogie). prin aceste reacţii "operează" el modificarea ambianţei. El exprima ideea generală că profesorii sunt relativ ineficienţi deoarece fac în mod întâmplător ceea ce ar putea face în mod sistematic. se uneşte cu ceva. 7. treptat. un operant este orice comportament care acţionează asupra mediului şi lasă unele consecinţe asupra lui. învăţatul care a formulat unul dintre cele mai răspândite puncte de vedere asupra întăririi. Asociaţii prin contiguitate Noţiunea de contiguitate înseamnă vecinătate spaţială sau temporală. Modelul întăririi mai este numit şi condiţionare instrumentală sau condiţionare operantă deoarece reacţiile sau comportamentul elevului sunt "instrumentele" pentru modificarea ambianţei. data viitoare când va vedea aceleaşi semne va tinde să le asocieze cuvântului mama.4. dacă un copil din clasa I observă nişte semne pe hârtie şi i se spune că semnele reprezintă cuvântul mama. O contribuţie pozitivă în domeniul instruirii programate a adus-o Skinner. numit întărire.întărirea înseamnă pentru elev a şti că este pe calea cea bună în parcurgerea subiectelor care formează secvenţa de învăţare. lucrare care se întinde pe mai bine de 1200 de pagini. http://www. descoperit de Aristotel. Ea derivă de la contiguu = care se leagă.

Exerciţiile au mers "strună". copilul a răspuns afirmativ. Acum – îi zise el copilului – poţi să-ţi faci tema pentru acasă şi sunt sigur că nu o vei mai greşi. că fiul său a înţeles perfect mecanismul operaţiei de împărţire cu rest. Dacă zici că ai înţeles – se minună părintele copilului -. tatăl şi-a luat odorul lângă el şi – cu manualul în faţă – au refăcut împreună. însă. Totuşi.Universitatea Tehnica. Un entuziast al acestui tip de învăţare – Aleen E. Aşadar. Fără a discredita dăscăliţa în ochii copilului – ci dimpotrivă. şi una dintre cele mai dificil de realizat. Primii cercetători care au acordat atenţie acestui model (N. aplicabilitatea generală a imitaţiei în învăţare este evidentă şi se extinde de la dobândirea comportamentelor verbale la copiii mici (copilul care nu aude învaţă mai greu să vorbească decât cel care aude). de pildă. tatăl său a constatat că toate rezolvările erau greşite. Elevii au tendinţa de a imita. în comparaţie cu copiii care au profesori ce nu aplică pedepse. pas cu pas.ro . am învăţat mai înainte? Pentru că. ci doamna învăţătoare – a răspuns simplu elevul stupefiindu-şi tatăl. Nu mică i-a fost mirarea. nu tu îmi controlezi tema. publicată la Yale. încercând să-l convingă că o astfel de situaţie i se poate întâmpla oricui atunci când este obosit(ă) -. în 1941) au încercat să arate că imitaţia în sine. de astă dată . cel puţin în parte.5. Dollard i-au consacrat o lucrare: Social learning and imitation. deşi acum era mai mult decât sigur că acesta deprinsese fără nici un cusur operaţia în cauză. Copiii tind să imite mai curând comportamentele prezentate de cei care au putere în mediul lor pentru a controla şi acorda recompensele. şi că modele vizibil educaţionale pot inhiba. de personalitatea elevului şi de interacţiunea dintre aceşti factori. prin deprinderea unor obiceiuri motorii relativ complexe (cum ar fi învăţarea de a executa sărituri înalte folosind prăjina). După ce s-a convins că totul este în ordine. Un mare număr de studii care examinează condiţiile în care copiii imită şi dobândesc reacţii complexe verbale şi de comportament a demonstrat în mod clar că modelarea sau învăţarea prin observare este un proces de învăţare deosebit de valoros. la verificarea care a urmat a constatat persistenţa în greşeală a odraslei sale. dacă nu chiar cel mai valoros. mâine (la şcoală). atunci de ce nu rezolvi corect problemele. Miller şi J. dobândirea de comportamente care necesită efort şi uitare de sine. E. nu tu – conchise micul şcolar. când. Dumneaei îmi dă notă pe caiet. Magister dixit (A spus-o magistrul) sau. împreună. Această idee interesantă şi stimulativă se adaugă comentariilor noastre de mai sus asupra influenţei profesorilor sau a terapeuţilor care posedă căldură şi empatie. Bandura) – autorul citat consideră că principalele condiţii ale învăţării prin observare (modelare sau imitaţie) sunt următoarele: Modelele adulte afectuoase şi instructive tind să fie mai mult imitate decât cele mai puţin educative. de aceea persoana profesorului trebuie să servească în mod efectiv în clasă drept model pentru învăţarea prin imitare. Întrebat dacă a înţeles sau nu. altfel http://www.utcluj. profesorii mai agresivi au de obicei elevi agresivi. este un tip de comportament învăţat. Neajunsul constatat fusese înlăturat pentru totdeauna. Apariţia unui comportament de tip imitativ depinde de trei factori: de personalitatea modelului. Imitaţia sau modelarea sau învăţarea prin observare Cercetarea – teoretică şi experimentală – a imitaţiei (sau a modelării sau a învăţării prin observare) este o preocupare relativ recentă în psihologie. deoarece în comparaţie cu celelalte trei modele de învăţare (prezentate mai sus). credea tatăl. Bergin – consideră modelarea (sau imitaţia) drept o inovaţie semnificativă care s-a dezvoltat în aplicarea conceptelor de învăţare la transformarea comportamentului. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic 7. Copiii învaţă un mare număr de roluri prin observarea acelora care joacă aceste roluri. copiii cu profesori ce pedepsesc manifestă mai multă agresivitate în comportările lor urâte. scuzând-o. şi – sintetizând concluziile la care a ajuns un alt pasionat al acestui tip de învăţare (A. Exemplu: Un elev din ciclul primar îşi pregătea tema pentru acasă la matematică (probleme menite a consolida cunoştinţele referitore la împărţirea cu rest). până la încorporarea unor atitudini prin identificarea cu adultul pe care-l apreciază. de fapt. lecţia predată (greşit!) în clasă.dppd. tatăl îi cere acestuia – cum era şi firesc – să rezolve câteva exerciţii pentru fixarea cunoştinţelor însuşite. tatăl copilului a observat că – din neatenţie – învăţătoarea a predat greşit la clasă împărţirea cu rest. Este. Verificându-i caietul de notiţe. în acelaşi timp este important să observăm că imaginaţia nu este o consecinţă directă a unei singure variabile. Cercetările ulterioare au constatat că. aşa cum. modelul imitaţiei este cel mai complex în ceea ce priveşte izolarea variabilelor implicate. că. Când l-a controlat. corect. probabil.

Un exemplu de generalizare în situaţia de predare se poate vedea în reacţiile negative pe care le au unii elevi faţă de profesori. Comportamentul identificator final al copilului pare să rezulte dintr-o interacţiune complexă a modelării părinţilor cu aceste surse suplimentare de factori de modelare. de întărire indirectă şi directă. generalizarea este de obicei sporită la maximum atunci când există un efort conştient din partea profesorului de a reliefa elementele similare. Cunoaşterea acestui fapt are o importanţă deosebită pentru metodologia predării şi pentru elaborarea programelor. Descrierile simbolice şi verbale ale comportamentului modelului s-au dovedit a fi capabile să realizeze învăţarea imitativă aproape tot la fel cu cele ale situaţiilor "de viaţă". prezintă un efect semnificativ asupra unor variabile din comportamentul observatorilor sau ascultătorilor copii.dppd. Pentru micul şcolar. Astfel. Deşi este foarte importantă această operaţie a gândirii. la primul contact. organizaţiile sau mediile sociale au efecte puternice asupra comportamentului imitativ. extinsă şi asupra persoanei sale.ro . simţite în mod indirect de către observator.a. Grupurile şi instituţiile. persoanele cărora li se spune că au unele calităţi în comun cu un model sunt mai înclinate să imite reacţiile noi suplimentare prezentate de model decât subiecţii care iniţial nu posedă caracteristici comune. experimentele care simulează situaţiile de viaţă prin folosirea televiziunii. crease o atmosferă de ostilitate. Aceste atitudini nefavorabile se generalizează sau se transferă asupra altor persoane cu autoritate cum este profesorul. direct influenţat de recompense şi pedepsele administrate direct modelului şi. cum ar fi părinţii sau poliţia. ca stimul condiţionat. ci şi să ştie când să nu reacţioneze în mod similar. cum a spus dascălul său aşa rămâne. de exemplu. Iniţial.m. în predarea unei discipline (şi în elaborarea programei analitice a acesteia) trebuie să predomine aspectele cu aplicabilitate generală în defavoarea faptelor izolate.d. în predare. generalizarea are loc atunci când copiii înşişi surprind o asemănare de înţeles între situaţiile iniţiale şi cele ulterioare. Cele de mai sus conduc la concluzia că truismul privind influenţa mare a profesorului asupra destinului elevului este pur şi simplu un adevăr şi el confirmă calitatea venerabilă a responsabilităţii profesorului. deşi această influenţă este afectată de un număr de factori. în general. întărirea pozitivă directă sporeşte probabilitatea de corespondenţă a comportamentului observatorului cu cel al modelului. vorbele lui sunt literă de evanghelie! Gradul de imitare sau potrivire a comportamentului modelului depinde de măsura în care observatorul sau subiectul este direct stimulat să producă reacţii imitative. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic zis Iurare in verba magistri (A jura pe vorbele magistrului). Dacă modul de reacţie este unic (unul şi acelaşi) la diverşi stimuli. O tendinţă generală de a imita unele modele sau tipuri de modele s-ar putea stabili întărind câteva răspunsuri imitative faţă de acelaşi model sau clasă de modele. Mai mult. Generalizarea În sensul larg. el va constata că. http://www. netehnic al cuvântului. cum ar fi distanţa socială dintre model şi subiect şi probabilitatea ca modelul să fie recompensat sau pedepsit pentru comportamentul său. Când un profesor nou sau practicant preia o clasă în care profesorul anterior.utcluj. generalizarea fără restricţii duce la multe erori în comportamentul elevului.6. elevul trebuie să înveţe nu numai să reacţioneze în mod unic la diverşi stimuli. Pentru a preveni astfel de situaţii. Astfel. 7. recompensele şi pedepsele administrate de model sie însuşi pot influenţa în mod similar reacţiile de autocontrol ale observatorului şi-l pot face să adopte sisteme similare de autocompensare şi autopedepsire. erori cu efecte nedorite. Comportamentul modelator este. s-ar putea ca ei să fi deprins atitudini nefavorabile faţă de persoane cu autoritate.. va trebui să consume mult timp şi energie pentru a combate şi anihila atitudinea veche de ostilitate. de asemenea. atunci foarte uşor se poate întâmpla ca pentru copilul mic toţi bărbaţii adulţi să devină "tata". Din cele de mai sus rezultă că cea mai simplă definiţie a generalizării ar fi: aceeaşi reacţie la diverşi stimuli. a poveştilor culte cu eroi ş. probabil.Universitatea Tehnica. Modelele cu un statut înalt tind să determine un grad mai înalt de învăţare prin observare decât cele cu statut redus. Există tendinţa ca modelele masculine să fie mai uşor imitate decât cele feminine. Rezultatele arată că.

atunci învăţarea conceptelor devine un proces aproape natural. În măsura în care însuşirea conceptului implică înţelegerea (capacitatea de a indica. "olfactiv" etc. Capacitatea de discriminare a elevilor este afectată de cel puţin două variabile: a) stadiul de dezvoltare a copilului (maturizarea lui) şi b) "tipul senzorial". Pentru aceasta. când învaţă să citească. incluzând nominalizarea experienţelor. discriminarea este considerată drept un model de învăţare care capătă aplicabilitate numai după ce s-au dobândit unele noţiuni de bază. într-un ritm încet şi cu un număr mare de erori). Gagné susţine că.dppd. conceptul elimină la maximum trăsăturile concrete. dar tipul vizual va învăţa să citească mai repede decât cel auditiv. învăţarea creatoare). Profesorul prezintă lecţia de învăţat în aşa fel încât dimensiunea relevantă să se observe uşor pe cale perceptivă. Din prezentarea succintă a ultimelor două modele de învăţare (generalizarea şi discriminarea) rezultă că odată ce elevul poate face discriminări şi generalizări adecvate. De exemplu. Discriminarea se bazează pe inhibiţia de diferenţiere. Conceptul a mai fost definit drept o clasificare de stimuli care au caracteristici comune sau – în alţi termeni – drept noţiunea cu cel mai înalt grad de generalitate. 7. iar partea care reprezintă eroarea se notează cu altă culoare) sau intonaţia (scăderea şi ridicarea vocii). b) Jean–Martin Charcot susţinea că există tipuri "auditive" şi tipuri "vizuale". dacă s-a format o bază adecvată de deprinderi anterioare.ro . Vârsta unui copil afectează – cel puţin indirect – atât calitatea conceptelor învăţate cât şi http://www. sensibile şi se reduce la o schemă generală. în acest proces nu pot fi ignoraţi factorii de dezvoltare. Aşa cum s-a arătat mai sus. Întrucât există puţine cercetări experimentale care să sprijine ipoteza tipurilor senzoriale în procesul de învăţare şi. discriminarea constă în reacţii diferite la stimuli asemănători. Rămânând tot la nivelul şcolarului mic: copiii care încep să scrie fac mult mai multe greşeli la discriminarea între d şi b decât între s şi i. Un concept este învăţat atunci când persoana poate face clasificări raţionale şi înţelege ce anume trăsături comune stau la baza clasificărilor. Discriminarea Ca şi generalizarea. iar aceeaşi reacţie la un stimul similar nu mai este întărită (se stinge).7. Cum îi poate ajuta profesorul pe elevi să facă discriminări cu minimum de eroare şi de efecte afective secundare? Cel mai simplu: prin sublinierea factorului relevant. o listă totală de instrumente de măsurare pentru a determina dacă o persoană aparţine tipului vizual. El condensează însuşiri generale şi esenţiale pentru o clasă de obiecte sau relaţii. sec. el este capabil să folosească procese de învăţare mai complexe. Dacă dascălul este de acord cu copilul numai atunci când el pronunţă corect. el poate folosi creta colorată (se scrie un cuvânt cu o culoare. Rezultând din generalizări succesive. e drept. Sunt oameni care – după propria lor mărturie – "memorizează mai mult prin simţul pipăitului". sac. de asemenea. cu atât discriminarea lor este mai dificilă.Universitatea Tehnica. cu cât stimulii se aseamănă între ei. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic Aşadar. problema "tipurilor senzoriale" este considerată – uneori – drept o "credinţă populară". 7. învăţarea conceptelor ar putea fi considerată drept primul model de învăţare – tratat până acum – specific doar fiinţelor umane. auditiv sau tactil. la acest tip (model) de învăţare prin generalizare se adaugă în mod necesar tipul de învăţare prin discriminare. Într-un manual despre învăţare ("Condiţiile învăţării"). în funcţie de necesităţile de învăţare impuse de vârstă. a) Cu cât copilul este mai mare cu atât mai repede asimilează schimbarea. (Probleme de discriminare şi unele maimuţe au putut fi învăţate să rezolve. există posibilitatea ca el să-şi precizeze discriminările între aceste cuvinte. învăţarea principiilor. Se observă că. un copil poate răspunde pronunţând suc la cuvintele soc. sesizează diferenţa dintre stimuli similari. Experienţa şi limbajul au aici un mare rol. Tipul auditiv va învăţa probabil să vorbească mai devreme decât cel vizual. Învăţarea conceptelor Termenul de concept derivă din latinescul conceptum şi înseamnă cugetat.utcluj. Ea se deprinde atunci când o reacţie la un stimul este întărită. Robert M. rezolvarea problemelor. gândit.8. cu toate că probe directe care să o nege sunt puţine. (învăţarea conceptelor. verbal sau în alt mod. Probabil că mai există şi alte tipuri senzoriale: "tactil". un motiv adecvat pentru care experienţele sunt clasificate într-un anume fel).

aflu că bunicuţa se întorcea spre casă dintr-o "vizită de lucru" pe care o făcuse la una din odraslele sale şi. la domnul. Apăsată de greutatea momentului (oricum. "Bine. la rândul ei. Cu o uşoară înclinare a capului şi cu un discret "tras cu ochiul" i-am dat "zecele" pe care îl aştepta. dar nu ştie încă ce este un număr imaginar. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic procesul prin care are loc învăţarea. ceru el încuviinţarea. învăţarea. pentru siguranţa cerută de lege) şi văd că micuţul era "cu mâinile goale". ce vrei tu. mai târziu. Mă uit atent prin luneta maşinii (că pe "odor" îl invitasem să ia loc pe bancheta din spate. Învăţarea conceptelor depinde de procesele de învăţare descrise mai sus (condiţionarea clasică. dar aşa se întâmplă în astfel de împrejurări. Iată relatarea: Picura mărunt şi des când. dar nici nu-i trebuie. Ea vorbeşte de la sine despre distanţa care îl desparte pe elevul de liceu (capabil să opereze cu numere imaginare) de cel care a fost el cândva (începător în "meseria" de şcolar). Când aceste concepte şi relaţiile dintre ele sunt prezentate elevului pe cale deductivă de către profesor. acesta îşi intră în rol cu o admirabilă uşurinţă şi citi fără să se uite pe Abecedarul ce-l avea deschis pe bancă. uşurând învăţarea şi reţinerea noilor cunoştinţe. "Bunicuţo. o inspecţie nu-i lucru de şagă). Un concept de grad superior poate fi înţeles numai dacă elevul stăpâneşte deja conceptele de grad inferior şi poate percepe relaţiile dintre ele. îmi făcuse semn. să opresc. condiţionarea instrumentală sau operantă. ci doar imaginile de suport. când intru la clasa I. Conceptele adecvat înlănţuite formează principii. bunicuţa mă informă că micuţul ("mânca-l-ar mama"!) a făcut deja paşi însemnaţi pe calea "buchiilor" şi pentru a mă convinge îşi îndemnă nepoţelul: "Ia ceteşte tu ceva. devine pozitiv. asociaţii prin contiguitate. curriculum vitae (fără să fie rugată. pe care el şi-a intitulat-o "Clientul". cel "luat din drum" simte de datoria lui să-ţi ţină o cât mai plăcută "companie"). mă linişti bunicuţa. în derularea "ascultării". Aşa cum vezi dumneata acum. învăţătoarea nu băgă de seamă că eu aveam în clasa ei o "veche cunoştinţă". imitaţia sau modelarea sau învăţarea prin observare. cu un copil alături. îl îndemnă bunica. cine-mi face "bezele" şi "ochi dulci". mamă dragă". mă mirai eu. îl luase cu dânsa şi pe "guraliv". să zic aia cu îngheţata?" (în Abecedar era o bucată de lectură intitulată "îngheţata"). dânsa îşi pofti învăţăceii la o "citire în lanţ" (practicată frecvent la şcolarii de această vârstă pentru a le ţine atenţia mereu "trează"). părerea.Universitatea Tehnica. Mai întâlnisem cazuri când copiii aduceau cu ei la şcoală "experienţa" lor http://www. numai să te audă şi dumnealui. "sufleţelul bunicuţei". copilul devine capabil să dezvolte concepte pe baza limbii scrise sau vorbite.dppd.ro . frumos colorate şi de-a dreptul "apetisante". Din cele de mai sus rezultă că există o ierarhie în formarea conceptelor. Eram convins că nu-i el singurul din clasa I (din satul în care mă aflam şi de aiurea) care ştie Abecedarul pe de rost. apoi. din priviri. Odată ce conceptele sunt învăţate ele pot servi drept organizatori ai progresului. dragul bunicuţei. ştiind că orice număr (pozitiv sau negativ). rădăcină pătrată şi despre număr pozitiv şi negativ. se poate forma conceptul de număr imaginar. ajută la memorarea acestor experienţe şi uşurează. Fiindcă veni vorba despre înlănţuire. "Ceteşte. zise micuţul. "citind" nu textul propriu-zis. că vezi ce om de treabă a fost că nu ne-a lăsat să ajungem acasă uzi leoarcă". E cald…" şi nu se opri până nu termină tot ce era scris cu "litere de tipar". sau sunt asimilate pe cale inductivă de către elev. După ce îşi făcuse un scurt. Pe măsură ce trece în clase mai mari. I-am luat ferindu-i de ploaia care se arăta să fie una "mocănească". la citit. să vadă şi dumnealui cum ştii". Exemplu: un elev de liceu care posedă cunoştinţe de matematică. Exemplu: conceptul de număr imaginar se poate învăţa numai dacă elevul are cunoştinţe despre pătrat. întrebă "odorul bunicuţei". rândul "clientului" meu. Conceptele organizează experienţele. cu mâna. serveşte drept bază pentru forme superioare de învăţare. dar foarte cuprinzător. dar nepoţelul dumneavoastră nu are Abecedarul la el şi atunci după ce citeşte?" "O. "Să zic şi cele scrise cu litere de mână?". întoarse. o bunicuţă. pentru a i se părea drumul mai scurt. din Abecedarul tău. Din vorbă-n vorbă. şcolarul nu se lăsă să fie rugat şi a doua oară. ştie tot Abecedarul pe de rost". să-i ţină de urât. de-a dreptul incomensurabilă. pe şosea. "Bine". îl poate conceptualiza dacă i se spune că numărul imaginar este rădăcina pătrată a unui număr negativ. pentru el. capul spre mine (care ocupasem un loc în spatele sălii de clasă) şi-mi ceru. şi începu cu elan: "E vară. generalizarea şi discriminarea) şi. domnule dragă".utcluj. Învăţarea de tip conceptual este strâns legată de domeniul memoriei şi de teoria informaţiei. A doua zi. "Zi-le pe toate. Când veni. ataşăm consideraţiilor de mai sus o filă extrasă din carnetul inspectorului şcolar . încurcătura în care se afla consta doar în aceea că nu ştia ce anume să citească. când este ridicat la pătrat. când calea de la imaginea din Abecedar la forma grafică a conceptului care o desemna era. salutându-mă cu un zâmbet larg: micuţul meu "client" de ieri.

în general se numeşte cunoştinţe. în care numeroasele experienţe separate se pot aduna în mod sistematic sub relativ puţine denumiri. principium – "început". derivat din princeps – "primul". Muncă mai grea. Cele trei principii ale termodinamicii (al doilea numit şi principiul lui Carnot) sunt cunoscute astăzi şi de către elevii de gimnaziu. are sensul de început şi conducere) poate fi întâlnită în toate domeniile cunoaşterii umane. de pildă. de îndată ce nerespectarea unuia diminuează efectele pozitive ale aplicării celuilalt?). Obiecte ca cele înfăţişate în Abecedar. în stabilirea deciziei sale referitoare la metoda de predare aleasă. principiul este relaţionarea utilă a unităţilor conceptuale. "d-o-p" şi rostind. Descoperirea dirijată. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic de-acasă. concretizate în ştiinţele despre om şi univers. şi anume aceea a trecerii de la concretul – senzorial (imaginea de suport din Abecedar) la abstractul – raţional (limbajul verbal – conceptele. noţiunea de principiu (lat. "astupuş".9. Importanţa învăţării unui principiu (un lanţ de concepte) constă în faptul că permite elevului să lege aceste grupuri de experienţe nominalizate (concepte) unul cu altul. principiile trebuie predate după metoda care se potriveşte cel mai bine scopurilor urmărite. al lui Pascal etc. principiul relativităţii. dar şi mai nobilă decât este aceea a dascălului. fără a reflecta proprietăţile specifice ale acestor sisteme. că descoperirea dirijată are un mai mare număr de adepţi. Învăţarea principiilor Până aici s-a văzut că învăţarea conceptelor permite elevului să-şi prezinte experienţele într-un mod economicos.utcluj. chiar dacă exagera puţin. 7. al lui Arhimede. Se pare că. aplicabilă unei clase largi de sisteme obiective şi transformări ale lor. al contradicţiei şi al terţului exclus. "introducere". întrucât aceeaşi metodă poate avea efecte diametral opuse la indivizi diferiţi. Aristotel formulează cele trei principii: al identităţii. al localizării acţiunilor fizice. "cel mai mare". Plin de admiraţie am fost şi rămân faţă de atitudinea "robace şi răbdătoare" (cum ar fi zis Nică a lui Ştefan a Petri) a dascălului care reuşeşte să facă din "lăutar" un "virtuoz". principiile variaţionale etc. în ceea ce priveşte utilitatea generală a învăţării principiilor. dar "grafemele" (pe care nu le putea lega de imagini) le citea "după ureche". de fapt. că intuiţia este legea de aur a învăţării ("nimic în intelect care să nu fie mai întâi în simţuri"). în logica sa (formală). masei. sunt expresii uzuale. http://www. Ce este principiul? Concept cu o sferă largă. al conservării (energiei. Programele analitice şcolare trebuie să aibă ca punct central predarea principiilor. buchisind limpede. în final. permite elevului să descopere principiul. Noţiunea de principiu semnifică o teză fundamentală care serveşte ca punct de plecare în demonstrarea teoremelor dintr-un domeniu de cercetare. sau "v-ar-z-ă" şi "sintetizând" apoi "curechi". materiei). Nimeni nu pune la îndoială importanţa învăţării lor. Robert M. în mecanica clasică principiul paralelogramului forţelor. în general. Conceptul este unitatea.ro .Universitatea Tehnica. copilul mai văzuse. mai plină de răspunderi (pentru că ea direcţionează viaţa atâtor generaţii). ea oferind o punte folositoare între descoperirea independentă şi învăţarea dirijată îndeaproape. clar şi răspicat. în care profesorul se interpune între mediu şi elev . "cel mai important".dppd. Avea dreptate părintele pedagogiei moderne (Comenius) . şi de aceea. "origine". adică – care însoţea ilustraţiile). profesorul trebuie să ia în considerare baza motivaţională a elevului. dar. puţini oameni au. le putea citi cu uşurinţă (chiar dacă uneori într-un pitoresc dialect local). Cum trebuie predate principiile pentru a putea fi însuşite cât mai bine de către elevi? Rezultatele cercetărilor converg. Ele trebuie concepute de aşa manieră încât profesori obişnuiţi să poată preda unor elevi obişnuiţi principiile de bază ale diverselor domenii de cercetare. o lege generală a naturii sau propoziţie universală care poate înlocui o astfel de lege. cine ştie care din principiile didactice este cel mai important. totuşi. ele rămânându-i încă străine. în fizică se operează în mod curent cu noţiunea de principiu: al cauzalităţii. în acţiunea educaţională se pierduse însă din vedere – în cazul în speţă – necesitatea respectării şi a unei alte legi (tot atât de importantă. Se pare. Problema discutabilă încă este aceea a metodei (a metodologiei) de predare a principiilor. Gagné defineşte principiul ca fiind un lanţ de concepte care formează ceea ce.

rezolvarea impunând tatonări repetate. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic 7. fiind în genere stabil pe o perioadă mai lungă. îi subestimează pe elevii inteligenţi reflexivi în comparaţie cu cei inteligenţi impulsivi. comportamentul de rezolvare a problemelor apare atunci când elevul întâmpină dificultăţi în realizarea unui scop propus. Prin urmare. Pe baza acestui principiu trece apoi să rezolve problema practic. tehnicii. deprinderi. O situaţie problematică presupune un conflict cognitiv creat între cunoscut şi necunoscut. ci din oricare alt domeniu. exersarea specifică în domeniul operaţiilor logice. Rezolvarea de probleme la nivel uman se realizează cel mai economic atunci când se foloseşte un principiu. bobina. Simpla reactualizare verbală a principiului de bază nu garantează rezolvarea de probleme de către elev. dacă ei consideră că au obţinut deja răspunsul corect. În finalul acestor însemnări despre modul de învăţare prin rezolvarea de probleme trebuie menţionată o greşeală des întâlnită la profesori atunci când îşi apreciază elevii. bujiile. probleme sunt şi determinarea unei plante (la botanică). iar cunoştinţele noi ce se pot generaliza asupra altor probleme similare nu apar în mod necesar. Aceasta este o primă clasificare: flexibili şi rigizi. pentru că impun depăşirea cognitivă a unui obstacol sau a unei dificultăţi. Profesorii. în mod sistematic: mai întâi controlează sistemul de aprindere (siguranţele. fizicii. cel puţin temporar. Ar fi greşit să tragem de aici concluzia că pentru a rezolva o problemă este suficientă cunoaşterea principiilor. alţii rigizi (dogmatici) şi nedispuşi să facă noi investigaţii. deci. concepte şi principii de bază. Importantă pentru procesul de rezolvare a problemelor de către elev este. De pildă. Aceasta se referă la tendinţa copilului – manifestată în situaţii problemă – fie de a reflecta asupra justeţei mai multor soluţii ipotetice înainte de a acţiona. Rezolvarea problemei înseamnă depăşirea obstacolului (dificultăţii). un comentariu de ordin stilistic (la literatură) etc.dppd. aşa cum s-a sugerat în paginile anterioare. Rezolvarea de probleme Problema este un obstacol sau o dificultate cognitivă care implică o necunoscută (sau mai multe) şi faţă de care repertoriul de răspunsuri câştigat în experienţa anterioară apare insuficient sau inadecvat. distribuitorul) şi dacă tot nu merge. Pentru aceasta este necesar să se arate că un factor important în rezolvarea de probleme pare a fi "tipul cognitiv" al elevului. Stilul specific unui anume elev se aplică în general mai multor situaţii. învăţarea unui principiu va ajuta la rezolvarea ulterioară a unei probleme atunci când principiul învăţat este considerat de către elev ca fiind relevant pentru soluţia problemei. Ce anume contribuie în mod pozitiv la dezvoltarea capacităţii de rezolvare a problemelor? Folositor ar fi – spun cercetătorii – să se arate elevilor că problema poate avea soluţii diferite. atitudini.ro . recombinând datele experienţei anterioare în funcţie de cerinţele problemei. în acest sens. Aceeaşi problemă ar putea-o rezolva mult mai economicos – aplicând principii cum ar fi: "faptul că motorul nu porneşte se poate datora aprinderii defectuoase sau alimentării neadecvate cu combustibil". prin care se înţelege folosirea noţiunilor anterioare (în acest caz învăţarea principiilor) drept adjuvant în procesul de învăţare ulterior (rezolvarea de probleme). http://www. bateriile. Deşi perseverenţa şi flexibilitatea în rezolvarea de probleme se pot educa. De exemplu. fie de a reacţiona imediat la prima ipoteză care i se prezintă. constituie probleme nu numai cele din domeniul matematicii. prin înzestrarea elevilor cu informaţii. cercetează foarte atent sistemul de alimentare cu combustibil.Universitatea Tehnica. deci un efort de voinţă. Aici intervine eroarea de apreciere la care ne refeream mai sus: profesorii sunt înclinaţi să-i considere pe elevii inteligenţi impulsivi mai inteligenţi decât sunt în realitate şi pe cei inteligenţi reflexivi mai slabi decât sunt. Elevul impulsiv riscă mai mult datorită confuziilor pe care le comite şi deciziilor pripite. analiza sintactică a unei fraze (la gramatică). Aceşti elevi par să se teamă că noile date ar putea să le contrazică punctul de vedere format anterior. chimiei.10. Este adevărat. un mecanic ar putea încerca să repare motorul defect încercând diverse "soluţii".utcluj. până când motorul începe să funcţioneze din nou. O altă clasificare a tipului cognitiv ar fi: tipul reflexiv şi tipul impulsiv. una dintre funcţiile principale ale predării este de a face pe elevi să folosească principii cunoscute în situaţii noi. educarea însăşi este facilitată dacă se arată subiecţilor că există mai multe moduri de a rezolva o problemă şi dacă subiectul se simte răsplătit pentru eforturile făcute. Aceasta este în primul rând o problemă de îmbunătăţire a "transferului de cunoştinţe". Rezolvarea prin încercare şi eroare este un proces încet. Învăţarea prin rezolvarea de probleme poate fi uşurată. de asemenea.. Unii elevi sunt flexibili .

că el este rezultatul unei munci istovitoare grefată pe zestrea nativă a creatorului. trebuie să fie îngăduitori faţă de aceste presupuse slăbiciuni (care ţin de fapt de firea copilului) şi să întărească. Filosoful german făcea aluzie la afirmaţia (exagerată!) a lui Democrit privitoare la rolul darului înnăscut în activitatea de creaţie. persistent. un tip special de rezolvare a problemelor. dacă nu trage cu pensula pe pânză. până acum. răzuiesc. lucrând încă seara la umbra bătrânilor fagi din pădure. într-un mod eficient şi într-o manieră neuzuală. Trei lucruri trebuie subliniate aici în legătură cu dezvoltarea capacităţilor creatoare la elevi: Nevoia de a cultiva la elevii de toate vârstele respectul faţă de muncă. Toţi ar depune mărturie în acelaşi sens: Creaţia e un cântec de lebădă ce moare. mergând până acolo încât credea că talentul preţuieşte mai mult decât osteneala şi că n-au ce căuta în Helicon poeţii sănătoşi (la minte). La izvoarele creaţiei se consideră a fi suferinţa. din puţinele ilustrări care vor urma că talentul este o simbioză între înnăscut şi dobândit. poţi ajunge celebru. ori degetele pe clapele pianului. Munca perseverentă. mă doare. Lucia Sturdza-Bulandra: în muncă neîncetată stă secretul perfecţionării şi succesului. Elevul reflexiv nu trebuie să se simtă prost pentru că este mai încet decât colegul său mai impulsiv. Poezia este asemenea gemetelor nefericiţilor închişi şi arşi în taurul de bronz al tiranului din Agrigent. credem. ea apărea în întregime pe neaşteptate. Este nevoie să perseverezi. să cultive calităţile evidente ale tipurilor cognitive ale elevilor. Poetul e ca privighetoarea oarbă. Ce este creativitatea? Care sunt notele ei definitorii? Definiţia comportamentului creator rămâne încă o importantă controversă. 7. neajutat. de fapt. Mărturisirile atâtor creatori. Nottara: actorul – acest spion al sufletului omenesc şi al moravurilor societăţii – trebuie să fie într-un continuu zbucium. ameninţat la fiecare cotitură să mă prăbuşesc ori să cad în golul fără fund. timp de 20 de ani. Tudor Arghezi: De ce m-aş ascunde şi ţi-aş părea năzdrăvan? Talentul meu te farmecă. Nicolae Grigorescu: De câte ori nu mă găsea răsăritul soarelui în câmp cu paleta în mână. cu toate că. pe care le mâzgălesc până ce nimeni. din variate domenii de activitate. şi de câte ori nu mă apuca asfinţitul.Universitatea Tehnica. George Sand vorbind despre munca de creaţie a lui Chopin. dar talentul meu e o tortură. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic Concluzia: profesorul trebuie să predea astfel încât să permită fiecărui elev să înveţe folosind stilul său cognitiv specific (care – arată cercetările – este destul de statornic.ro . oricât de mult talent ar avea cineva pentru artă. Jan Kubelik (renumit violonist ceh): Muncind 18 ore pe zi. Munca trebuie să-ţi umble. De la mintea la condeiul meu e un drum de piedici şi de prăpăstii. un teanc de însemnări.11. Mă sângeră fraza. îl şterg de zece ori şi tot nu l-am găsit. originalitatea. că – în formularea mai dură a lui Hegel – e o prostie să crezi că artistul autentic nu ştie ce face. spunea că la acesta creaţia era spontană. Profesorii. Dar ce muncă de ocnaş! şterg. George Enescu: Pe măsură ce-mi vin ideile fac însemnări. făcută ştiinţific m-a dus către succesele de mai târziu… Alături de martorii de mai sus ar putea fi citaţi încă atâţia alţii. neîntreruptă. un elev creator este acela care – cel puţin dintr-un domeniu de studiu – rezolvă probleme în mod logic. dar criza o dată trecută începea munca cea mai jalnică la care a asistat vreodată. C. deci. e degeaba. Dintre notele lui specifice cel mai des întâlnite în literatură menţionăm: noutatea (sau cel puţin răspunsul dat de elev să fie nefrecvent). într-o permanentă cercetare. limba în gură. nu mai înţelege nimic. Din punctul de vedere al profesorului. greu de modificat). Tipul de elev creator a fost studiat în moduri diferite. intuiţia neaşteptată. căreia i s-au scos ochii pentru a crede că e mereu noapte şi a cânta neîntrerupt. ceasuri întregi. mai mult şterg decât scriu. Ştefan Luchian: Să ştii să desenezi. dar nici copilul impulsiv nu trebuie persiflat când face o eroare pentru că "sare cu ochii închişi". nu e suficient dacă nu frământă cu sârguinţă. Nimic nu-i pentru mine lesnicios… cuvântul îmi vine greu în condei. G.dppd. Vrânceanu: Nu este suficient să faci primii paşi în ştiinţă. Creativitatea Deasupra tuturor modelelor de învăţare trecute în revistă în paginile anterioare se află comportamentul creator. afară de mine. i s-au consacrat numeroşi cercetători de talie mondială. pentru că. ori cu dalta pe lespedea de piatră. flexibilitatea. Fără desen nu poţi face nimic. Va rezulta. care este. vin în sprijinul mai sus formulatei aserţiuni. I. dacă ai ceva şi de la natură. Poţi să ai talent.utcluj. dacă nu lucrezi. http://www. miraculoasă….

fără să strice coroana. care învăţau uneori bucăţi muzicale cu tehnici de predare extrem de constrângătoare. S-a observat că există mai puţină creativitate în clasele în care predarea este foarte formală şi unde pentru a păstra controlul asupra elevilor. ca nişte acorduri sublime. redând în cuvinte potrivite mitul zidirii. aici. dar el singur nu-i de ajuns. Aşadar. ea îi face pe copii să urmeze calea obişnuită de rezolvare. apropiaţi de aceştia. Cluj-Napoca Departamentul pentru pregatirea personalului didactic Phalaris.). abia atunci când. Marii descoperitori (creatori) aproape întotdeauna au stăpânit perfect domeniul în care au lucrat.a. cred. Balada Meşterului Manole (ziditorul Mănăstirii Argeşului) este o neîntrecută creaţie poetică în care poporul român face elogiul muncii cinstite. sursa ei primară negăsindu-se doar în zestrea nativă a creatorului. iar picioarele îi erau mai uşoare. descoperirea fenomenului şi legii gravitaţiei universale (în 1666) a fost făcută de ilustrul matematician. un elev va fi cu atât mai creator în comportament şi liberat de anxietate. să manifeste interes faţă de preocupările învăţăceilor lor. (L-ai recunoscut.ro .utcluj. norocul îşi are rolul şi locul lui. Haydn ş. fără ca vreunul din ei să descopere ceva deosebit? Or. La câţi oameni de dinaintea lui Newton nu le-a căzut mărul din mână. necesitatea instaurării unei toleranţe calde din partea celorlalţi înainte de pune în practică o idee nouă. Am descoperit!) – s-a produs după o profundă frământare. lege care îi poartă numele. sau pentru a alege o altă soluţie. cu cât are cel puţin o inteligenţă medie şi cu cât are sentimentul că i se îngăduie să încerce idei noi. prin -presupunea tiranul – amestecarea aurului cu un metal mai ieftin. neconvenţională în rezolvarea unei probleme. vin să confirme rolul cunoştinţelor de bază în domeniul de studiu şi nu neagă câtuşi de puţin. Doar două exemple din multele câte s-ar putea da: Câţi oameni care au trăit înaintea lui Arhimede nu s-au scăldat dar nici unul nu a descoperit legea densităţii/greutăţii specifice a corpurilor. Profesorii care doresc să stimuleze capacităţile creatoare ale elevilor lor trebuie să fie prietenoşi. aşa cum strigătele deznădăjduite ale celor arşi ajungeau – transformate de vibraţiile pereţilor de bronz ai taurului – la urechile lui Phalaris. dimpotrivă. Anxietatea împiedică învăţarea. Profesorul care doreşte să dezvolte la elevi o atitudine creatoare trebuie să le asigure un excelent fond de cunoştinţe de bază în domeniul său. cu cât are cunoştinţe şi deprinderi fundamentale. cu cât el se simte sprijinit de profesori. Celebrul său strigăt de bucurie – Evrika (Am găsit!. ci. Kirkegaard). aflându-se în baie. în loc să caute căi noi. http://www. Însăşi creaţiile unor compozitori geniali (ex. Chinurile din lăuntru ajunse pe buzele poetului devin nebunii încântătoare pentru cei ce le ascultă. Nu ar fi ajuns la această descoperire fără să aibă foarte serioase cunoştinţe în domeniu şi fără să-l preocupe rezolvarea următoarei probleme: bănuind că a fost furat de meşterul căruia îi comandase o coroană de aur.dppd. credinţă potrivit căreia activitatea creatoare cere sacrificii.: Mozart.Universitatea Tehnica. Toleranţa caldă este o condiţie a dezvoltării atitudinilor creatoare la elevi. să-i răspundă dacă a fost furat sau nu. pe marele filosof danez S. a observat că apa se ridicase când a intrat în cadă. profesorul apela la numirea acestora pentru a da răspunsuri. Fără îndoială. regele Siracuzei (cetate în care trăia şi Arhimede) l-a chemat pe vestitul învăţat şi i-a cerut ca. fizician şi astronom englez într-o împrejurare similară celei mai sus invocate: privind de pe un pod la mărul pe care îl scăpase din mână.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful