FIUL RISIPITOR Cu ochii tulburi, părul năclăit şi mare, de parcă nu-l tunsese de ani de zile, într-o pereche de blugi, cărora

nu le mai distingeai culoarea originală din cauza jegului de pe ei şi într-un tricou care arăta mai mult a zdreanţă decât a haină, pe care, era imprimat chipul unei stele a muzicii rock, ce te străpungea cu o privire bolnavă şi sălbatică. Bălăbănindu-şi corpul slab şi uşor gârbovit, facu o mişcare stângace şi păşi pe scările troilebusului nr.18. Ca de obicei, se retrase în spate şi agățându-se cu mâinile de bară, îşi fixă privirea undeva, în neant. Cu toate că mijlocul de transport era arhiplin, fenomen obişnuit în acest oraş și mai ales pe respectivul traseu, mirosul greoi ce-l emana şi aspectul fizic i-a făcut pe călători să facă un cerc în jurul lui, cu o rază de vre-o 70 cm. După el mai urcară câţiva calători iar printre ei şi doi studenţi de la Facultatea de Drept care se pare că îşi cunoşteau bine drepturile, nu şi obligaţiile. Aceştia au bruscat-o pe o bătrânică care abia mai ţinea în mâini două sacoşe pline cu verdeţuri şi asta, ca să ajungă la scaunele care tocmai se eliberaseră. Bătrânica îşi făcu cruce şi bombănind ceva doar pentru ea se resemnă, făcându-şi loc lângă o domnişoară cochetă, care strâmbă discret din nas căutându-şi batista parfumată în gentuţa de pe umăr. O deranja mirosul. Mă rog, uitase că doi ani în urmă pe când era elevă într-un sat din provincie, mulgea vaca, se ducea cu mama ei la prăşit, da de mâncare la păsări şi mai făcea şi alte treburi legate de gospodăria plină de mirosuri mioritice. Dar să ne întoarcem la tânărul nostru. Ochii săi, sticloşi, erau pierduţi undeva în trecut, împreună cu gândurile...Îi veni în cap o discuţie de demult: „Tată, mai ţii minte ce mi-ai spus atunci când am intrat la şcoală, atunci, chiar în prima zi?” „A fost demult fiule, au trecut ani...şi eu am avut atâtea griji pe cap... Mai mult decât atât, tu ai fost primul dar au urmat ceilalţi, pe care i-am condus pe rând în clasa I. Nu mai ţin minte...? Dar, oare ce ţi-am spus de ai reţinut atât de bine?” „Mi-ai spus să învăţ bine, să fiu stăruitor şi să nu te fac de ruşine prin purtarea mea şi mi-ai mai spus că matale, după ce ai terminat şcoala, ai vrut să te duci la facultate dar nu ai avut posibilitate, cu toate că ai fost elev bun. Ziceai că aşa au fost timpurile. Tată, ştii, gândul acesta m-a urmărit toţi aceşti ani şi mi-a fost frică că nu voi avea nici eu posibilitatea asta. Uite că am terminat şcoala şi vreau să-mi continui studiile la Universitate, dar nu la oricare, ci vreau să mă duc la una prestigioasă şi cu renume. Mi-ar place, de exemplu, Universitatea de Stat. M-am interesat şi am aflat că sunt facultăţi bune, profesori bine pregătiţi și este plasată chiar în inima capitalei!”

. de casa asta şi de oamenii aceştia învechiţi la minte. să mă duc atunci când vreau şi unde vreau..fiule.. Colegii de facultate... că este curat în apartament şi că îşi vede visul împlinindu-se mai repede decât se aştepta.. Dar de facultate.de atunci nu l-am mai văzut.. eu mă gândeam să mergi undeva pe aici. Aveam toate comodităţile... M-a luat cu el la discoteca „Z”.. .. Maricica. Mâncare zici ? Parcă în lumea asta nu este de mâncare? Mam cam săturat de brânză.. şi câte am mai văzut eu pe la televizor. a închiriat un apartament cu o cameră în sectorul Botanica.? Dar nu pot să mă duc în halul ăsta. Ţin bine minte. Și toate au început chiar din prima săptămână de facultate. Tata.. Tu ştii că nu ne permitem să cheltuim prea mulţi bani. apoi Mihai şi Petrică. Cine ştie de câte ori m-o fi căutat.. eu m-am cam săturat de voi.. că mâinepoimâine trece tinereţea şi nu înţeleg nimic din ea!” Apoi continuă în gândul său: „A trecut de atunci un an. nu îmi rămânea decât să învăţ.. Poate au crezut că m-am dus din ţară sau.?” „Ştii ceva tată. Ce noroc am avut! Dar. Mi-aduc aminte că mi-a părut rău de mâncarea care mi s-a stricat din cauză că am uitat să o pun în frgider. mâncare pregătită cu dragoste de mama și pe care mi-a aduso tata. cartofi şi ceapă.aproape că uitasem. Poate te mai gândeşti. era începutul lui octombrie. pizza. Dar cel mai mult vreau să am libertate.. Anatol cu prafurile lui. să-ţi spun ceva.pantofii şi costumul care mi le-audăruit ai mei atunci când am fost admis la facultate.. Aş putea foarte bine să mănânc salam. pe aproape.... primul fum de ţigară... Era bine la început dar până să le întâlnesc pe Oxana. să fac ce vreau.. cum mă iubea foarte mult. acolo toţi vin îmbrăcaţi bine cu haine trimise de prin Italia..„Dar. vei putea veni mai des pe acasă şi te voi putea vizita şi eu mai des. sunt curios ce se mai întâmplă pe acolo. Apoi. Dacă nu ar fi fost prietenii pe care mi i-am făcut.....Sunt cam mulţi km..? Cum s-o fi descurcat cu proprietarul apartamentului... Poate rămâi pe aproape.. chiar în blocurile de la porţile Chişinăului... cu chiria şi întreţinerea? Eu am lăsat atâtea datorii şi pe deasupra l-am mai lăsat pe şmecherul de Vasile să stea în apartament şi asta doar pentru câteva prize de heroină. primul pliculeţ cu droguri pe care mi l-a dat cineva gratis. Parcă văd cum m-am împrietenit cu Marcel pe un hol de la Universitate. Ghiţă şi Alexandru cu gaşca lor de la la Botanica Veche. chiar m-a lăudat că sunt exemplar... Ca prin minune tata m-a găsit acasă.. doar să încerc. până la Chişinău iar viaţa acum este scumpă. Lenuţa şi pe celelalte fete. vei avea de mâncare. cine ştie. prima beţie până în zori. poate mă cred deja mort? Dacă aş avea eu acum bucata de slănină afumată pe care mi-a pus-o mama în geantă atunci când am plecat de acasă. Un an de rai şi iad. apoi pe la căminele de la ASEM şi Medicină..

Cineva. Avea o altă senzaţie. Maşinile frânară.. Cu capul în jos.. îi voi săruta chiar şi picioarele.şi îşi pierdu cunoştinţa. bălăbănindu-se..mă va primi? Mă poate urî şi să mă considere un blestemat dar oricum voi merge.” Cu un oftat prelung şi zgomotos troilebusul opri în staţie şi băiatul. îngropându-şi faţa în părul murdar şi încâlcit. Miros de curat.. voi face orice-mi va cere. parcă era altceva la mijloc. Şi ăştia se uită la mine de parcă mi s-a dat într-o parte nodul de la cravată. îl ajunse şi îl cuprinse strâs la piept.: „Aduceţi repede haina cea mai bună. 7... Se vedea pe el că este obosit şi foarte trist..” Dar tatăl a zis. şi cu mişcări prea rapide pentru vârsta lui. Se întorse ca o săgeată...se împiedică de ceva dar nu se opri şi după o sforţare aproape inumană. şi îmbrăcaţi-l cu . Dar el. mâinile întinse şi plângând în hohote bătrânul alerga.. îmi voi cere iertare.” Şi tatăl le-a împărţit averea. un pat moale. De odată. se îndreptă spre uşa deschisă. a alergat de a căzut pe grumazul lui. „Mă voi duce la el! Îi voi spune că l-am minţit. parcă o mână nevăzută îl propulsă în plină stradă. Cum arăt acum. Dar aici. ce mi se cuvine. Pe jos mă voi duce!” Cu salturi mari. Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său.. păşea tânărul spre nu ştiu unde. apoi gardienii din Parcul Trandafirilor.. trezit din meditaţie. Simţi o faţă caldă şi udată de lacrimi lipindui-se de ceafă.. cine ştie.Spania sau Germania şi încă. Tresări şi în fracţiuni de secundă. Îşi făcu vânt. Fiul ia zis: „Tată am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta. Cea de la secţia de poliţie nr. nu mă mai recunoaşte nimeni.. Văzu ochii care îi erau atât de cunoscuţi! Picioarele i se înmuiară. cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată dă-mi partea de avere. Încercă să strige ceva dar se înecă în propria respiraţie. de firmă... Începu să audă. Şoferii au început să claxoneze iar câţiva au început să-l înjure. una era cât pe ce să-l lovească.. nu vedea şi nici nu auzea nimic... lângă un gard stătea un bărbat. Tânărul coborî. Când era încă departe.. cu o voce blândă citea o povestire din Biblia demult uitată de el: „Un om avea doi fii. Nu departe de staţie.. Trecătorii de pe trotuar se opriră stupefiaţi de ceea ce vedeau. poate. i se derulară prin faţa ochilor scenele de bătaie. Era nebărbierit şi stătea cu ochii încordaţi de parcă căuta pe cineva.. tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el... alerga de parcă de asta depindea acum viaţa sa. o mână caldă îi mângâia fruntea în timp ce cealaltă se juca prin părul acum îngrijit. Ca la comandă se făcu un culoar printre oameni de parcă cobora chiar preşedintele ţării.. Un plâns înfundat cu sughițuri.. bătaia de la Malina Mică unde aproape că era să moară. Voi plânge. şi l-a sărutat mult. Dar ce-i asta? Tânărul simţi nişte mâini care l-au strâns cu putere. nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău. se repezi să traverseze strada.

Să mâncăm şi să ne veselim.. căci acest fiu al meu era mort. ”(Luca 15:32). puneţi-i un inel în deget. şi încălţăminte în picioare. şi tăiaţi-l.ea. era pierdut şi a fost găsit. şi a înviat. Alexei Creţu .. Aduceţi viţelul cel îngrăşat.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful