P. 1
Lenea și Munca, Maladie spirituală și Terapie

Lenea și Munca, Maladie spirituală și Terapie

|Views: 38|Likes:

More info:

Published by: Angela Serdaru Agachi on Nov 15, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial
List Price: $4.99 Buy Now

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
See more
See less

03/29/2013

$4.99

USD

Universitatea Alexandru Ioan Cuza Facultatea de Teologie Ortodoxa “Dumitru Stăniloae”

iulie

2012
Lenea și Munca, Maladie spirituală și Terapie

Lucrare de disertație,

Cuprins
CUPRINS................................................................................................2 INTRODUCERE........................................................................................3 CAPITOLUL 1. PĂCATE, PATIMI ŞI VIRTUŢI................................................6 1.1. CE
ESTE PĂCATUL......................................................................................................6

1.2. PATIMA................................................................................................................14 1.3. PATIMI
TRUPEŞTI ŞI PATIMI SUFLETEŞTI..............................................................................25 CREŞTINE

1.4. VIRTUŢILE 2.1. LENEA 2.3. LENEA 2.4. LENEA

.................................................................................................30

CAPITOLUL 2.........................................................................................54
SPIRITUALĂ, AKEDIA..........................................................................................54 ŞI MANIFESTĂRILE AKEDIEI.................................................................................65

2.2. CAUZELE
ÎN ÎN

SFÂNTA SCRIPTURĂ.......................................................................................70 FILOCALIE .................................................................................................73
DE PATIMA TRÂNDĂVIEI..............................................................................107

2.5. VINDECAREA

CAPITOLUL 3 ......................................................................................112 MUNCA, REMEDIU ÎMPOTRIVA ACEDIEI.................................................112 3.1. MUNCA 3.2. MUNCA 3.3. MUNCA TERAPIA
ÎN

SFÂNTA SCRIPTURĂ...................................................................................113 SFÂNTULUI IOAN GURĂ AUR..........................................................123

ÎN TRADIȚIA CREȘ TINȘ.....................................................................................121 ÎN SCRIERILE DE

CAPITOLUL 4 ......................................................................................132
PRIN MUNCĂ.....................................................................................................132 OCUPAŢIONALĂ ŞI ERGOTERAPIA.........................................................................132 FILOZOFICE ALE TERAPIEI OCUPAŢIONALE................................................................134 PROCESULUI DE TERAPIE OCUPAŢIONALĂ................................................................136 DE INTERES ÎN TERAPIA OCUPAŢIONALĂ..............................................................137 ÎN TERAPIA OCUPAŢIONALĂ...........................................................................138 DE EVALUARE.......................................................................................140

4.1. TERAPIA 4.2. BAZELE 4.3. ETAPELE

4.4. DOMENIILE 4.5. EVALUAREA

4.6. PROCEDURILE

CONCLUZII..........................................................................................141 BIBLIOGRAFIE ....................................................................................142 CURRICULUM VITAE.............................................................................148 DECLARAȚ IE DE ONESTITATE................................................................149

1

Introducere Activitatea umană lipsită de un scop util şi creator este echivalentă cu moartea morală. Dacă munca este o virtute naturală, ce dă sens şi bucurie vieţii, lenea este o patimă ce degradează sufletul prin lâncezeală şi inactivitate. Lenea este nepăsarea faţă de împlinirea datoriilor şi dezgustul pentru muncă, fie cu braţele, fie cu mintea1. Lenea aduce: slăbirea puterilor sufleteşti şi trupeşti, lipsă de cele trebuincioase vieţii, îndemn la furt, pricină de ceartă şi uitare de Dumnezeu2. Lenea, ca patimă spirituală, este maladia comună monahilor chinoviali şi credincioşilor mireni, iar ca sens psihologic moral, stăpâneşte pe toţi cei ce au dezgust sau rezerve faţă de muncă privită ca activitate indispensabilă bunei desfăşurări a vieţii. Lenea sau trândăvia aflată la polul opus activităţii este, în primul rând un simptom al patologiei psihice şi spirituale, în acelaşi timp. Lenea, ca patimă a inactivităţii, are un dublu aspect. În primul rând, patima leneviei duhovniceşti vizează dezinteresul şi inactivitatea, starea de lâncezeală sau refuzul de a lucra necontenit la dobândirea bunurilor spirituale în vederea mântuirii sufletului. Sfânta Scriptură are cuvinte foarte aspre pentru păcatul lenei sau trândăviei, arătând că cei leneşi vor fi aruncaţi în întunericul cel veşnic (Matei 25, 26, 30). Sfântul Apostol Pavel spune: „Dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce”( II Tes. 3, 10). Şi tot el ne îndeamnă: „Nu fiţi leneşi, ci urmăritori ai celor ce prin credinţă şi îndelungă răbdare moştenesc făgăduinţele”( (Evr. 6, 12) ). Astfel lenea este definită ca „o rătăcire şi nepăsare pentru mântuirea veşnică a sufletului, prin care omul se întristează şi se dezgustă de binele pe care trebuie sa-l săvârşească; pentru aceasta el fuge de osteneala cu care se face binele3„. Printr-un exemplu deosebit de sugestiv, în pilda talanţilor Mântuitorul rosteşte fără cruţare verdictul condamnării veşnice pentru „sluga vicleană şi leneşă”, care nu a înmulţit talantul cu care Dumnezeu a învrednicit-o: „Sluga vicleana şi leneşă, ştiai ca secer unde nu
1

Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1952, p.225 2 Ibidem 3 Ibidem

1

La fel ne spune Mântuitorul că „orice pom care nu aduce roadă bună se taie şi în foc se aruncă” (Matei 7. neîntrerupt să ne străduim în desăvârşirea noastră „căci cine ştie să facă binele şi nu îl face. până la sfârşit. lipsa dorinţei şi a voinţei de a munci. ci să fiţi următori celor ce moştenesc făgăduinţele prin credinţă şi prin îndelunga răbdare” (Evrei 6. dar nu spre roade bune. Într-adevăr. Câtă osteneală nu depune cel mândru. Dar. nedumerirea ucenicilor era dată şi de faptul că ei nu ar fi dorit să condamne smochinul pentru nerodire. lâncezeala. înaintea Sfintelor Sale Patimi. iar pe de altă parte. gestul Mântuitorului are un înţeles de profunzime. Ea se aruncă. 17). niciodată să nu ostenim în a face binele. noi ne agonisim cele trebuitoare vieţii. în primul rând. 11-12). preferând inactivitatea. Dispoziţia pentru muncă asigură dinamismul sufletului angajat creator spre producerea bunurilor materiale şi spirituale. 24. care nu a adus roada aşteptată. iar pomul se taie. reprezintă mijlocul de a ne desăvârşi calităţile fizice şi sufleteşti şi astfel să devenim „împreună lucrători cu Dumnezeu” (II Corinteni 3. o dovadă a sănătăţii fizice şi sufleteşti. Din cuvintele Mântuitorului. Mântuitorul blestema. Atitudinea Mântuitorului este motivată de faptul că Dumnezeu cere de la noi roada oricând. neprecupeţit trebuie să rodim. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor (Matei 25. indolenţa.am semănat şi adun de unde nu am împrăştiat? Trebuia să dai argintul meu la zarafi şi venind eu. Aceasta rezultă din aceea că oamenii se pot osteni. păcat are” (Iacob 4. ca să nu vă leneviţi. Cel de-al doilea aspect al lenei se refera la confruntarea cu viaţa în scopul producerii bunurilor materiale şi spirituale. De aici înţelegem că munca reprezintă o porunca divină prin care. iar această orientare axiologică printr-o activitate creatoare aduce adevărata bucurie. care nu de trebuinţă. 9) la desăvârşirea creaţiei. pe de o parte. va trebui să facem deosebirea dintre roada bună şi roada rea. El viza atitudinea Sa faţă de poporul ales. smochinul neroditor. De aici şi îndemnul apostolic: „Dorim ca fiecare din voi să arate aceeaşi sârguinţă spre adeverirea nădejdii. fiindcă viaţa 1 . Dispoziţia pentru munca nu este numai o condiţie a existenţei. prin urmare. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o în întunerecul cel mai dinafară. cel ce se mânie sau invidiosul? Roada acestora este însă cea a pomului sălbatic. fiindcă încă nu venise timpul rodirii. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.30). Iar Apostolii nu au înţeles atitudinea Învăţătorului. aş fi luat al meu cu dobândă. Lenea este. ci spre roade rele. Acest aspect tratează lenea cu referire la munca privită ca activitate necesară şi esenţială pentru procurarea bunurilor necesare vieţii. 19) . ci.

1 . cu sentimentul recunoştinţei şi a bucuriei împlinite: „Ale Tale dintru ale Tale. fiindcă şi viaţa şi munca au origine divină. vrednic este lucrătorul de plata sa. aduce sufletului satisfacţia deplină. oamenii lui Dumnezeu încep şi sfârşesc munca prin rugăciune. De aceea. acestea nu constituie o povară a vieţii. Constituind condiţia esenţială a vieţii. care pe măsură ce este împlinit. munca este sfântă ca viaţa însăşi. ţie aducem de toate şi pentru toate!”. la fel cum nici jertfa de bună voie nu descurajează. 7) deoarece Dumnezeu binecuvântează totdeauna sudoarea muncii cinstite. (Luca 10.sufletească se împlineşte prin mulţumirea de sine. ci angajează spre un ideal măreţ. Recunoscând aceasta. mulţumind şi lăudând pe Dumnezeu pentru roadele obţinute cu ajutorul Lui. lui Dumnezeu darul muncii primit de la El. Ea îţi aduce starea ce coincide cu fericirea însăşi. restituind. Iar cea mai mare mulţumire de sine este tocmai datoria muncii împlinite. Chiar dacă munca pretinde efort şi sudoare. precum Abel jertfa lui. în acelaşi timp.

greşeală. Păcatul este o tristă realitate. Întreaga istorie a Bisericii creştine înregistrează o continuă meditaţie creştină asupra păcatului. Astfel. În limba română. cuvânt sau faptă a voii sau poruncilor lui Dumnezeu. 295. 36). Editura Univers Enciclopedic. Dicţionarul explicativ al limbii române.cu acelaşi sens. 1 . Păcatul este de fapt o călcare a voinţei lui Dumnezeu. dacă-şi pierde sufletul? (Marcu 8. prin gând. 761. a pornirilor care îl conduc pe om spre o atitudine păcătoasă. găsim. destramă sănătatea lui morală şi pricinuieşte tulburări în mediul înconjurător în care trăieşte. care are un sens foarte larg. viaţa omului urmează un alt drum decât cel orânduit de Creatorul. a legilor eterne date de El în conştiinţa noastră şi în Revelaţie. Ce este păcatul Pentru a reda noţiunea de păcat. această noţiune este redată prin termenul [hattat]4 . în limba ebraică. Din cauza păcatului. sugestiile şi impulsurile care se înfiripă în mintea lui. 1995. ediţia a II-a. 1998. potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române. Bucureşti. fiind şi o boală care atrage după sine moartea sufletului6. Oradea. 6 Credinţa Ortodoxă. o mare varietate de termeni. în limba greacă întâlnim cuvântul αμαρτια . de asemenea. Astfel. o otravă care nimiceşte sănătatea trupului şi a sufletului. păcatul este o călcare cu ştiinţă şi cu voie liberă. Păcate. Atât în 4 5 Dicţionar Biblic. căci valoarea persoanei umane depăşeşte toate valorile lumii. p. p. adică de la gândurile. fărădelege. iar conform învăţăturii Bisericii Răsăritene. păcatul este o încălcare a unei legi sau a unei porunci bisericeşti. în limba latină. Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. 988. iar acesta porneşte din inima omului. în scrierile ei. vină5. Sfânta Scriptură foloseşte.Capitolul 1. patimi şi virtuţi 1. Singura piedică în calea urcuşului duhovnicesc şi a mântuirii este păcatul.1.care înseamnă îndepărtarea de la scop. omul terfelindu-şi propria sa demnitate şi denigrându-şi propria sa valoare. putând însemna orice greşeală. 1996. Iaşi. dintre ele predominând sensul moral-religios. Această nesocotire a legilor morale aduce cu sine dezordine în fiinţa făptuitorului. cuvântul păcat are mai multe sensuri. cea dintâi grijă a omului în această viaţă trebuie să fie mântuirea sufletului şi dobândirea fericirii cereşti: Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă. termenul peccatum. p. Conform învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos. Editura Cartea creştină. şi constă în nesocotirea legilor morale puse de Dumnezeu în om.

păcatul şi-a luat începutul odată cu căderea strămoşilor. 3. care ajunge să se proslăvească pe sine în locul lui Dumnezeu (In. este socotit ca fiind un act îngrozitor. ci este orientată fie spre unele. 4). călcare a legii. Teologia dogmatică ortodoxă.5-7). Ioan C.cit. cauzele acestora. 10 Diac. 385-386. 4. După învăţătura Bisericii noastre. 2003. unde păcatul înseamnă fărădelege. nici altele nu simple acoperăminte exterioare. nedreptate. lucrare a diavolului (In. Stăniloae. 15. 1996. păcatul a fost conceput ca fiind ceva negativ. dezordine a voinţei omeneşti.. 110. încercărilor. de răzvrătire. a virtuţilor. Ioan C. ci îmbrăcat sau în patimi sau în virtuţi. buna noastră relaţie cu semenii 7 Pr. 6. Astfel. nu poate fi într-o stare neutră. adică opus voinţei şi orânduielii divine. omul întâmpină nenumărate piedici şi de aceea îi este necesară o anumită pregătire şi anume cunoaşterea pe cât posibil a tuturor greutăţilor. posibilitatea lucrării păcatelor sau.4)7. la Cuviosul Isaia Pustnicul. p. fie spre celelalte.18). dimpotrivă. vol. 8 Nota 484 a Părintelui Profesor D. 2008. ce este pedepsită în chip diferit (Fac. cât şi în Noul Testament. 12. urmările nefaste şi remediile. Stăniloae. 121. ofensă adusă lui Dumnezeu şi aproapelui. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae subliniază marele fapt duhovnicesc potrivit căruia viaţa omului se află între păcat şi virtute. 2. apud Pr. spre păcat9. 72. O perspectivă a Sfinţilor Părinţi în actualitate. într-un cuvânt. la Cuviosul Isaia Pustnicul. 1 .răni de moarte ale iubirii. p. Lumea. Liviu Petcu. 239. 3. 239. Desfrânarea şi avortul .16.Vechiul. iar efectele sale se răsfrâng adânc şi la nivelul relaţiei cu semenii şi cu însăşi firea noastră. săvârşeşte călcarea legii (Ioan 3. Scrierile Sfinţilor Părinţi ne descoperă din experienţa luptei lor cu păcatele. robie de care ne putem elibera prin har (Rom. Oricine care făptuieşte păcatul. între bine şi rău. rugăciunea şi asceza în teologia Părintelui D. 6. felurile şi manifestarea lor.11). Păcatul este. Stăniloae. călcarea legii. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. ademenirilor şi ispitelor. a ceea ce îl împiedică de la câştigarea vieţii veşnice10. Şi nici unele. până la distrugere. care a introdus în firea umană o anume slăbiciune şi înclinaţie spre plăcere şi superficial. în Vechiul Testament el este conceput ca neascultare (Fac. gravitatea. Teşu.43). Teşu. „Omul. o încălcare a legii (Lc. pentru ei.9-16. Cea mai clară definiţie a păcatului o găsim în Epistola I-a a Sfântului Evanghelist Ioan. p. în urcuşul lui spre desăvârşire. Păcatul distruge comuniunea cu Dumnezeu şi alterează. Editura Fundaţiei Academice AXIS. pp. op.18). Iaşi. de fapt. drd. deoarece. Viata duhovnicească nu cunoaşte o stare neutră. un „perete despărţitor” între noi şi Dumnezeu. Bucureşti. apud Pr. 9 Nota 224 a Părintelui Profesor D. Dumitru Stăniloae. ci forme urâte sau frumoase întipărite în el”8 Caracterul acesta bivalent al vieţii duhovniceşti. ca act de idolatrie. se datorează păcatului strămoşesc. p. spune Părintele Profesor. Trinitas. În Noul Testament. p. în rai. era binecunoscut faptul că. I.

Nicolae Chiţescu. Nu e păcat a privi curat. p. ci cele rele după alegerea cu voia. 209. traducere. Cuvânt de îndemn către elini (Protrepticul). 13 Ibidem. 2005. traducere de Pr. ci cu mânie. Dr. Apologeticum.. E păcat însă a nu asculta liniştit. 2005. 156.. În acelaşi duh filocalic.cit. ci a mânca nemulţumind. p. p. Iaşi. 18 Idem. 17 Clement Alexandrinul.. Cugetări din vechii scriitori creştini. p. Prof. Păcatul instalează haosul şi dezordinea. Alţi autori patristici şi scriitori bisericeşti definesc păcatul ca fiind o faptă. „Nu e păcat a mânca. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Traducere. 16 Nicolae Moldoveanu. însă fără nici un gând rău. un demon al voinţei. rău săvârşit prin libera voinţă a omului. suta a doua. moarte veşnică18. op. Şi aşa fiecare din mădularele noastre păcătuieşte când din sloboda alegere lucrează cele rele în loc de cele bune. Paul Papadopol şi Prof. aflăm că tot ceea ce se săvârşeşte împotriva dreptei raţiuni este păcat. în Filocalia. o preferinţă a omului pentru plăcerea lui.. după alegerea cu voie. fără cuviinţă şi fără înfrânare. dar e păcat la vorbirea de rău. E păcat să nu lucreze mâinile milostenie.şi cu noi înşine. Capete despre dragoste. Sfântul Antonie cel Mare spune că nu cele ce se fac după fire sunt păcate. 15 Maxim Mărturisitorul. o dorinţă contrară legii veşnice. 27-28. note și indici de Pr. Sibiu 1947. Despre pocăinţă. 277. 1982 p. Dumitru Stăniloae. 146. ci a privi cu pizmă. vol. introducere. p..I. Dumitru Stăniloae. D. o părăsire a lucrării lui Dumnezeu.Comori dezgropate. introducere. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 397.I. în Filocalia. Sf. note şi indici de prof. ci ucideri şi răpiri. Teşu. Scrieri. din cuvinte şi din fapte rele14. căreia îi urmează reaua întrebuinţare a lucrurilor15. David Popescu. vol. răutatea şi anarhia socială şi interioară11.. Învăţături despre viaţa morală. „Nu cele ce se fac sunt păcate.II. 12 Sfântul Antonie cel Mare. 1981.. Bucureşti. cu mândrie şi cu poftă.. Sfântul Maxim Mărturisitorul defineşte păcatul ca fiind întrebuinţarea greşită a ideilor. Tristeţea . p. odrasla poftei (Sfântul Chiril al Ierusalimului)16. împotriva voii lui Dumnezeu”13.. 14 şi 20.. Stav. împotriva lui Dumnezeu”12.rană grea a sufletului contemporan. Eliodor Constantinescu. ci cele rele. 11 Pr. Fecioru. Ioan C. Editura “Credinţa strămoşească”. Nu e păcat neînfrânarea limbii la mulţumire şi rugăciune. 83. pp. vol. Dicţionar de înţelepciune patristică. Din scrierile sfinţilor filocalici. Bucureşti.. traiul în desfătări şi în desfrâu17. 93.. Bucureşti. în Filocalia. 14 Marcu Ascetul. trebuie socotit păcat tot ceea ce Dumnezeu opreşte19. introducere şi note de Pr. odraslă care creşte din noi. Şi aşa fiecare din mădularele noastre păcătuieşte când din slobodă alegere lucrează cele rele în loc de cele bune. Marcu Ascetul defineşte păcatul ca fiind un întuneric şi o ceaţă a sufletului ce se lasă din gânduri.. traducere de Prof. Despre cei ce-şi închipuie că se îndreptăţesc din fapte. Tipografia Arhidiecezană. 19 Tertulian. Editura Casa Şcoalelor. 1 . . Căci suntem datori să ţinem trupul în viaţă. Nicolae Chiţescu. pp. 1997.

Bucureşti. op. ediţie revizuită de Constantin Făgeţan. 21 Pr. 87. neştiinţa şi nechibzuinţa vin din reaua întrebuinţare a puterii raţionale. 4). la toate acestea contribuind şi diavolul cu ispita lui. 1 . Păcatul. nr. II. notă explicativă. 274. plăcere. mândrie. aflăm că păcatele se nasc din negrijă şi neîmplinirea poruncilor. Capete teologice. Originea păcatului se află în libertatea. ci se naşte din voia slobodă a celui ce-l face 20. Dumitru Stăniloae. din reaua întrebuinţare a puterii irascibile (iuţimea) şi poftitoare22. Părintele Stăniloae. Păcatul vine ca un adaos.. Însă. voinţa şi alegerea greşită a omului. trândăvie. în Filocalia.Prof. 1847. op. vol. este fructul libertăţii morale.cit. irascibile şi raţionale.1. Sfântul Maxim Mărturisitorul menţionează că păcatele ne vin prin reaua întrebuinţare a puterilor sau a facultăţilor sufletului. ca un bun cunoscător al firii omeneşti. deoarece numai cu ajutorul minţii sau raţiunii poate fi cunoscut obiectul ce-l va întreprinde voinţa. p.1. trad. Capete despre dragoste. chiar dacă contrare legii. din iubirea trupească de sine. faptele obţinute de la om împotriva voii sale. din limba elină. 2005. Theodosie Athanasiu (an 1908). adică stă în puterea credinciosului de a se îndepărta de la o astfel de acţiune rea. iar ura şi necumpătarea. Lucrarea păcatului este evitabilă. Din scrierile Părinţilor. O a treia notă caracteristică a păcatului este cunoaşterea legii împotriva căreia este îndreptată fapta sau cel puţin să fi fost cu putinţă cunoaşterea acestei legi de către săvârşitorul faptei. 324. Întrebări. în Filocalia vol. gândul că patimile au slăbit. Edit.cit. p. Cuvânt ascetic. din cauza relelor săvârşite după botez. O altă caracteristică este consimţământul voinţei libere: păcatul încetează a mai fi păcat dacă săvârşitorul lui este restrâns sau chiar împiedicat în folosirea libertăţii sale. căci nu în firea lucrurilor stă păcatul. 20 Sfântul Ioan Gură de Aur. călcarea legii (I Ioan 3.. iubirea şi cumpătarea. răzvrătire împotriva lui Dumnezeu şi a ordinii preconizate de El. Firea nu poate da decât temeri şi inspiraţii bune. Tâlcuire la Tatăl nostru. el putând sau nu consimţi la alegerea lui. nedumeriri şi răspunsuri. greşeala neascultării. sau poate nu vrea să ţină seama peste tot de raţiunea firii21. slavă deşartă. p. 22 Sfântul Maxim Mărturisitorul.. ca şi în toate urmările şi înfăţişările lui.. nu pot fi socotite păcate. poftă. Aceasta este a patra condiţie şi notă caracteristică a păcatului. Astfel. Prima notă caracteristică a păcatului este deplina întrebuinţare a minţii. de Arhim.1. reaua întrebuinţare a ideilor căreia îi urmează reaua întrebuinţare a lucrurilor.. Naşterea păcatelor Păcatul ia naştere în anumite condiţii. Sophia.1. laude. prin faptul că voinţa primeşte inspiraţii din altă parte.II. din buna întrebuinţare a acestora se naşte cunoştinţa şi chibzuinţa. după ediţia Oxonia.Dr. a celei poftitoare. menţionează că păcatul nu poate fi inspirat de fire. în începutul său. Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni.

) şi este păcat nu de moarte” (I Ioan 5. p. adică săvârşit de strămoşii noştri. 2).11). Afară de Mântuitorul şi de Sfânta Fecioară Maria. ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi” (I Ioan l. adică păcatul săvârşit de fiecare credincios în parte. De asemenea.1. nimeni nu a fost scutit de păcate uşoare. acela este bărbat desăvârşit. Sfântul Apostol Ioan spune: „Dacă zicem că păcat nu avem. dacă nu greşeşte cineva în cuvânt.1. şi care prin naştere se moşteneşte de fiecare şi se şterge prin Taina Sfântului Botez şi păcatul personal. Adam şi Eva. 8)24. Ele nu au ca urmare pierderea harului dumnezeiesc. op. acestea fiind şi trăsăturile caracteristice ale unei inimi iubitoare de păcat şi prin urmare şi aţâţătorii principali ai păcatelor. dorul de a fi pe placul oamenilor şi alipirea de cele pământeşti. în stare să înfrâneze şi tot trupul” (Iacov 3.. 16) înţelegem că păcate grele sau de moarte şi păcate uşoare.2.Alte cauze ale păcatelor. dintr-o slăbiciune a voii şi a cunoaşterii sale. şi din cuvintele Sfântului Apostol Ioan: „Este păcat de moarte (. Păcatele uşoare Păcatele uşoare sau cu putinţă de iertat se numesc acele păcate prin care credinciosul. Iar Sfântul Apostol Iacov spune: „Toţi greşim în multe chipuri.cit. senzualitatea. 1. 1. Păcat greu săvârşeşte cineva şi 23 24 Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă. sau care pot fi iertate23. 250. se abate în chip uşor de la legea morală şi de la calea mântuirii.. Felurile păcatului Păcatul este de două feluri: păcatul strămoşesc.4.1. Ibidem 1 . 1. în rai. relevate în literatura filocalică. nici chiar drepţii: „Cel drept cade de şapte ori şi tot se scoală” (Pilde 24. ci numai o slăbire a lucrării harului în sufletul credinciosului. 16). Din cuvintele pe care Mântuitorul le spune lui Pilat: „Cel ce M-a predat ţie mai mare păcat are” (Ioan 19. ar fi următoarele: mila de sine. cu multă răutate a voii sale. Păcatele grele Păcatele grele sunt păcatele prin care cineva.3. săvârşeşte lucruri oprite în mod lămurit de poruncile dumnezeieşti..

1. 26). îl va ierta. După „Mărturisirea Ortodoxă”. Şi. care nesocoteau valoarea faptelor Mântuitorului. 34). 4-5. 2. 15. 2.atunci când nu împlineşte de voie poruncile dumnezeieşti. 1. De acest păcat s-au făcut vinovaţi fariseii.1. Păcatele împotriva Duhului Sfânt Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt cele prin care creştinul se împotriveşte cu îndărătnicie poruncilor dumnezeieşti şi tuturor lucrărilor Sfântului Duh. 3) Desfrânarea. păcatele grele de trei feluri: Capitale. 21). încât nu vor mai putea găsi iertare la Dumnezeu. fiind atotbun.1. Ele următoarele: 1) Mândria. Astfel. nădejdea şi dragostea) sunt lucrări ale Duhului Sfânt. fiindcă răpesc credinciosului harul dumnezeiesc. de asemenea şi cel ce socoteşte că se va putea mântui numai prin credinţa lipsită de fapte bune (Rom. din care pricina răceşte în dragostea către Dumnezeu şi către aproapele. întrucât virtuţile teologice (credinţa. şi-i pregătesc moartea. Deznădăjduirea în mila şi bunătatea lui Dumnezeu.1. 5) Lăcomia. dar. Iacov 2. Păcate împotriva nădejdii : 1.2. Se numesc astfel. slăbită prin păcatul strămoşesc (Marcu 7. pentru că credinţa creştină îi opreşte. care este viaţa lui. fiindcă înfăţişează cele mai de seamă căi ale voii păcătoase şi rădăcina celor mai multe păcate. ei o tăgăduiesc. 6) Mânia şi 7) Lenea. de asemenea se fac vinovaţi toţi aceia cărora le place să păcătuiască. De acest păcat se face vinovat cel ce păcătuieşte neîncetat. chiar dacă s-ar pocăi. păcatele împotriva Duhului Sfânt se îndreaptă mai ales împotrivă acestor virtuţi. declarându-le fapte ale diavolului (Matei 9. 4) Pizma sau invidia. 6. sau o prigonesc. Păcatele capitale Sunt păcatele care izvorăsc nemijlocit din firea omenească. păcate împotriva credinţei : Împotrivirea faţă de adevărul dovedit al credinţei creştine. se leapădă de ea. şi de aceea nu mai încearcă să se îndrepte.4.4. Sunt oameni care socot ca păcatele făcute de ei sunt atât de mari. şi totuşi crede că Dumnezeu. Încrederea nesocotită în bunătatea lui Dumnezeu. 9-10). Păcatele grele se mai numesc şi păcate de moarte. ci păcătuiesc mereu (Ioil 1 . adică chinurile iadului (Iacov 1. Împotriva Duhului Sfânt şi Strigătoare la cer. 2) Iubirea de argint. I Cor.

precum şi neîndrumarea celor rătăciţi pe calea cea bună.3. Mântuitorul nu spune că ele nu s-ar putea şterge printr-o căinţă adevărată şi nici că pentru vina lor nu s-ar putea dobândi niciodată iertarea. care. De acest păcat s-a făcut vinovat Iuda. nici în cel ce va să fie” (Matei 12. care să covârşească bunătatea şi dragostea de oameni a lui Dumnezeu. căci nu este păcat. se va ierta lui dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt. 12-13). „Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină’ (I Tim. dar. Păcate împotriva dragostei : Pizmuirea aproapelui pentru harul ce i s-a împărtăşit. nu se va ierta lui. Păcate strigătoare la cer Se numesc strigătoare la cer păcatele care tind a nimici imboldurile puse de Dumnezeu în firea noastră. s-a dus şi s-a spânzurat (Matei 27. Cine se face vinovat de acest păcat nu va putea moşteni împărăţia lui Dumnezeu (Gal. a fost iertat şi reaşezat în cinstea de Apostol (Ioan 21. înţelegem că păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt foarte grele. 32). atunci. ci din vădita răutate a voii lui. pocăindu-se.2. cer o răsplătire de la Dumnezeu chiar în lumea aceasta. Totuşi. cu toate că este creştin.1. prin Sfânta Taină a Pocăinţei. recunoscându-şi păcatul şi hotărându-se să asculte de Mântuitorul până la moarte.21). hotărât să nu mai păcătuiască. încât. Dacă. 5. mai mult decât altele. însă. Sfântul Apostol Petru s-a lepădat de trei ori de Mântuitorul. fiindcă nu voieşte să fie iertat şi nu voieşte să asculte de poruncile lui Dumnezeu. el va putea primi iertare. 1 . oricât de greu ar fi ei.de acest păcat se face vinovat cel care. Cel ce săvârşeşte astfel de păcate nu primeşte iertarea. Nepocăinţa până la moarte şi nesocotirea darurilor lui Dumnezeu . un astfel de vinovat se căieşte din adâncul inimii şi. împotrivindu-se astfel lui Dumnezeu. 5). prin cuvintele de mai sus. în împietrirea inimii lui. Ele nu izvorăsc dintr-o slăbiciune a credinciosului. Din aceste cuvinte. Pricina neiertării unor astfel de păcate stă în îndărătnicia omului de a nu se pocăi. pentru sporul lui în fapte bune. Despre păcatele împotriva Duhului Sfânt Mântuitorul spune: „Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului. nu voieşte să întrebuinţeze mijloacele puse la îndemână de Sfânta noastră Biserică pentru îndreptarea sa şi petrece în păcate până la moarte. cere îndurarea lui Dumnezeu. după ce L-a vândut pe Mântuitorul. 1. nici în veacul acesta. fiind săvârşite cu precugetare. 2.4. 4). 15-19). Ele dezrădăcinează din suflet înclinarea spre pocăinţa şi îndreptare şi-l înstrăinează pe credincios de Dumnezeu. Ele sunt atât de grele.

20). precum şi împiedicarea cu ştiinţă a zămislirii de prunci şi lepădarea lor. Desfrâul împotriva firii a primit numele de sodomie după locuitorii din Sodoma. 49-50). scumpirea traiului. mai presus de ferirea de păcat. Asuprirea văduvelor. adică desfrâul împotriva firii. acela este care Mă 1 . pentru aceasta mai multă osândă veţi lua” (Matei 23. Îşi arată Dumnezeu voia Sa cea atotsfântă. războiul de pustiire. se găsesc multe mustrări împotriva celor ce se fac vinovaţi de acest fel de păcate. Cain. acela să fie omorât”. apăraţi pe văduvă” (Isaia 1. socotită ca o ucidere morală a lui. „învăţaţi să faceţi bine. stă şi vina şi răspunderea noastră. care de asemenea răneşte dreptatea socială. 15-16). De acest păcat ţin: specula ce se face cu braţele muncitorilor. când tăcem şi nu înfruntăm pe cel ce păcătuieşte (Pilde 29. datoria creştinului este să ducă o viaţă morală. 16). precum şi lovirea în cinstea aproapelui. 5. când încuviinţăm păcatele altora (Rom. Un astfel de păcat a săvârşit. 14). A duce o viaţă morală înseamnă a păzi poruncile dumnezeieşti. Tot de acest păcat ţin şi cruzimile prin care se tinde la nimicirea vieţii aproapelui. 3).17). Sfântul Apostol Pavel spune ca astfel de fapte ruşinoase nu trebuie să fie nici măcar amintite printre creştini (Efes. ca: răpirea libertăţii prin robie. faceţi dreptate orfanului. 3-6). 47-48). de pildă. „Cel ce bate pe tată sau pe mamă. când dăm sfat altora să păcătuiască (Ioan 11. sodomia. oprirea pentru diferite pricini nedrepte a unei parţi din plată. Cu privire la acest păcat citim în Sfânta Scriptură: „Şi a zis Domnul (lui Cain): Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ” (Fac. 4. Iar Mântuitorul striga: „Vai vouă. să fie omorât. căutaţi dreptatea. când ascundem şi apărăm pe păcătoşi (Luca 11. când dăm prilej de sminteală spre păcat (Luca 22. orfanilor şi săracilor este un păcat împotriva simţului firesc de dreptate al omului. cărturarilor şi fariseilor făţărnicii Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung. 21. falsificarea alimentelor. În măsura în care luăm parte la păcatele altora. când trecem cu vederea şi nu pedepsim pe păcătoşi. 1. 32). după care trebuie să se călăuzească creştinul în viaţă. Ne putem face părtaşi şi de păcatele altora atunci când: poruncim altora să păcătuiască (Matei 2. 40). căci spune Mântuitorul: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte. Lipsa de cinste şi mulţumire faţă de Părinţi. când îndemnăm la păcat.Păcatele strigătoare la cer : Uciderea săvârşită cu voie. În Sfânta Scriptură. ajutaţi pe cel apăsat. care pentru acest păcat au fost aspru pedepsiţi de Dumnezeu (Fac. 20). 24). Cel ce va grăi de rău pe tatăl sau pe mama sa.când ne învoim la păcatul altuia (Fapte 22. se spune în Sfânta Scriptură (Ieş. Prin porunci. Dar.18. Alt păcat este oprirea plăţii lucrătorilor.

Editura Învierea.1.12. VI. p. De aceea. Cele 300 de Capete despre făptuire. despre fire şi despre cunoştinţă. de pildă păcatul lăcomiei. 1. el se numeşte „patimă“27. 1998.iubeşte. Sfântul Filotei Sinaitul o defineşte astfel: „Patima este ceea ce se află cuibărit de multă vreme cu împătimire în suflet“26. 134. p. să înţeleagă bine şi să împlinească poruncile lui Dumnezeu. p. din inima omului. iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui” (Ioan 21). Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om“ (Marcu 7. Dr.281. Tipografia Arhidiecezană. Interpretând pilda semănătorului. stavr. vicleniile. Patimile şi vindecarea lor. Şi astfel păcatul devine stăpânul sufletului şi nu-l mai atacă dinafară. Aşa cum citim în Sfintele Evanghelii. ea înseamnă stăpânirea sufletului omenesc de o boală morală. Psihoterapia Ortodoxa. El atrage atenţia asupra omului cel dinlăuntru: „Căci dinăuntru. 201. a beţiei. Dumitru Stăniloae. pizma. a unui păcat. încuibându-se multă vreme în sufletul nostru. ci mănâncă pâinea cu mâinile nespălate? (Marcu 7. Ce sunt sunt patimile ? Cuvântul „patimă“ derivă de la verbul pascho = „a suferi“. hoţiile. o încălcare concretă a legii morale.cit. desfrânările. care înseamnă „boală lăuntrică“. trufia. traducere din limba greacă de Ieroschim. 289. Ştefan Nuţescu. op. Dumitru Stăniloae.21-23). ci îl robeşte lăuntric legându-l de lucruri şi situaţii şi făcându-l incapabil de a se împotrivi29. Sfinţii Părinţi ne explică diferenţa dintre patimă şi păcat: „Patima e ceea ce se mişcă în suflet. Patimă înseamnă repetarea şi întărirea unei boli morale. 29 Ieromonah Benedict Aghioritul. înşelăciunea. lăcomiile. uciderile.. patima este o stare permanentă de răutate înrădăcinată. Editura Evanghelimos. Drept răspuns la întrebarea fariseilor şi a cărturarilor: „Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor. învăţăturile Mântuitorului se referă de multe ori la patimi.2. 28 Cuviosul Nichita Stithatul. Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă. 1977. în Filocalia volumul IV. Capete despre trezvie. 5). 1948. p. Bucureşti. 2004. În timp ce un anumit păcat este o cădere sufletească săvârşită o singură dată. Sfântul Filotei Sinaitul. adulterul. în Filocalia vol. uşurătatea.2. 1 . Dorim să subliniem faptul că atunci când păcatul se tot repetă.Bucureşti. Sibiu. pe care Mântuitorul le-a cuprins şi le-a desăvârşit pe scurt în porunca dragostei (Matei 22. sau a desfrânării. Patima 1. cu referire 25 26 Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă. Vederea raiului. 37-39)25. neruşinarea. traducere de Pr. Prof. 27 Hierotheos Vlachos. ies cugetele cele rele. p. datoria creştinului este să cunoască. iar fapta păcătoasă ceea ce se vede în trup“28. hula. traducere în limba română de Irina Luminiţa Niculescu. Tradusă din greceşte de Prot.

Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară” (Romani 1. Patimile. deci.şi trebuie smulse .pofta“). în Filocalia.. ne atrag luarea aminte asupra condiţiei umane anterioare Botezului . Mântuitorul spune că patimile sunt cele care înăbuşă sămânţa. După învăţătura Sfinţilor Părinţi.. patimile păcatelor. 2005. 26). ni se cuibăresc în suflet.la sămânţa „căzută între spini“. Cuvânt şi Duh. 34 Sfântul Maxim Mărturisitorul. 1 .cit. deci.iuţimea“). întinarea şi sfârtecarea chipului lui Dumnezeu.condiţie a vieţii după trup: „Căci pe când eram în trup. care erau prin lege. 35 Hierotheos Vlachos. 14). pasionale. aceasta este 30 31 Hierotheos Vlachos. The illness and cure of the soul in the Orthodox tradition.. Patimile duc la întunecarea.ci sunt energii ale sufletului care au fost strâmbate de păcat şi trebuie. iar celelalte două constituie dimensiunea pătimitoare a sufletului. lucrau în mădularele noastre. Sfântul recurge şi la împărţirea sufletului. sunt cei ce aud cuvântul. 5).cit. care citându-l pe Sfântul Grigorie Teologul. Traducerea după Metropolitan of Nafpaktos Hierotheos. editura Apologeticum. El are o alcătuire tripartită: sunt raţiunea. întinate fiind. translated by Effie Mavromichali. Sufletul omului este unul. Prof. Dumitru Stăniloae. duc la o viaţă împotriva firii35. Theotokos Monastery. Sfântul Grigorie Palama susţine că precum Dumnezeu este Minte. preschimbate31. Grecia. 100. dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii. a frumuseţii Lui30. p. cât şi la cea irascibilă (.. 33 Ibidem. p. pp. creând probleme teribile întregii noastre fiinţe. introducere şi note de Pr. Boala şi tămăduirea sufletului în tradiţia ortodoxa. 1993. Cele trei puteri ale sufletului trebuie înălţate spre Dumnezeu. op. 109-110.ne referim atât la componenta poftitoare (. deşi are multe puteri. Deci.cit. partea poftitoare şi partea irascibilă32. Capete despre dragoste. care ştia că patimile sunt cuibărite în sufletul omului.. p. p. patimile nu au puteri care au pătruns în noi . care. Patimile constituie mişcări nefireşti ale sufletului. Levadia. descria natura întreită a sufletului: „Sufletul are puteri poftitoare. Către Xenia.44.284. tot astfel şi sufletul are minte. op.II. şi raţionale”10 .care. în Filocalia vol. op. Pe lângă aceste clasificări. 32 Sfântul Grigorie Palama. se înăbuşă şi nu rodesc” (Luca 8. traducere. atunci când luăm în discuţie părţile pătimitoare („puterile pasionale”33) ale sufletului . cuvânt şi duh. din care „se nasc în minte gândurile pătimaşe în întâlnirea cu lucrurile şi cu înţelesurile (chipurile) lor“34. nelăsând-o să rodească: „Cea căzută între spini. ca să aducem roade morţii” (Romani 7. dacă sunt urmate... spune: „Pentru aceea. Iar descriind viaţa idolatrilor păgâni. Învăţăturilor acestor le putem adăuga şi pe cele ale Avvei Dorotei. volumul IV.282. Sfântul Apostol Pavel.. trebuie vindecate . Idem. Prima este cuvântul. Editura Sophia.

p.. dar noi râvnim spre rău. Despre deosebirea gândurilor. voinţa ca să ne avântăm spre El. dar numai împotriva vrăjmaşilor sufletului. Maxim Mărturisitorul spune: „Patimă de ocară este mişcarea sufletului împotriva firii“39. în Filocalia. dar numai pentru darurile primite de la Domnul şi pentru fericirea aproapelui. Sfântul Ioan Scărarul face o demarcaţie clară între însuşirile fireşti ale sufletului şi patimile care sunt nefireşti omului: „S-au înşelat. întrucât Dumnezeu este dragoste36... Avva Dorotei şi Sfântul Evagrie Ponticul sunt de acord asupra faptului că „sufletul raţional lucrează după fire atunci când partea poftitoare tinde către virtute.. Cuvântul XXVI. se sârguieşte să ajungă la comuniunea cu El. aşa precum am transformat în desfrânare instinctul naşterii de prunci. nu însă şi cea de neînfrânare“38.IX. al poftei. p. fie spre o iubire 36 37 Ibidem. p. din fire avem râvna cu care să ne sârguim spre a dobândi virtuţile. Dumitru Stăniloae. Ibidem. Sfântul Talasie observa: „De firea părţii raţionale a sufletului ţine să se îndeletnicească cu cunoştinţa lui Dumnezeu. noi am primit de la natură ţinerea de minte a răului.II. În aceeaşi ordine de idei.. 2002. iar aducerea aminte pentru a-L purta în noi. în mod firesc sufletul doreşte slava.cit.283. „îndreptarea dorului numai spre Dumnezeu". Cu alte cuvinte. partea pasională se străduieşte să şi-o însuşească. patimilor și virtuților . Cuvânt ascetic. p. iar raţiunea se devotează contemplării făpturilor lui Dumnezeu”37. editura Humanitas. 39 Maxim Mărturisitorul. dar noi am folosit-o împotriva aproapelui. Prof. op. „strădania de a-L dobândi pe Dumnezeu". pentru ca prin minte şi voinţă să ajungă făptură nouă. 443. judecata minţii de aceea ni s-a dat. dar împotriva demonilor. tot din fire apoi ni s-a dat mânia împotriva şarpelui. Şi încă: „Patima este o mişcare a sufletului împotriva firii. 66. aceia care au spus că există în suflet unele patimi fireşti. introducere şi note de Pr. Consecinţa acestui îndemn firesc este dragostea de Dumnezeu. vol. în mod firesc se mândreşte. Cel ce se uneşte cu Dumnezeu dobândeşte această stare binecuvântată. însă pe aceea de sus. în Filocalia.285.. cel ce vieţuieşte după fire doreşte să-L cunoască pe Dumnezeu întru totul: dorindu-L numai pe El.condiţia lor cea după fire. precum am primit şi pofta de mâncare. aşijderea ne veselim. ca să putem cunoaşte pe Hristos. traducere. Modul firesc de folosire al raţiunii este „mişcarea spre Dumnezeu în căutarea cea mai simplă”. iar al iuţimii. aşadar. neştiind că noi suntem aceia care am schimbat în patimi însuşirile proprii firii noastre. iar de a celei pasionale să îmbrăţişeze dragostea şi înfrânarea”12. vol. Nicolae Cabasila afirma: „Doar chiar dintru început aşa a fost adusă firea omului pe lume. 1 . 38 Sfântul Ioan Scărarul.. toate acestea fiind astfel rânduite din pricină că El a fost modelul după care s-au zidit toate făpturile‘“3.

consecinţa pentru raţiune este ignoranţa duhovnicească. p. Aşadar unul ca acesta face rea întrebuinţare (abuzează) de femeie. a II-a. ura. pomenirea răului. Iar tămăduirea şi leacul acestor rele este credinţa neîndoioasă în Dumnezeu şi în dogmele adevărate. Altfel spus.. 1945. București. 2002. p. Păcatele iuţimii sunt acestea: cruzimea. Sfântul Ioan Scărarul.. nebunia. Cel ce este atras doar de plăcerile senzuale „greşeşte în judecată. 421. fără a fi nevoie s-o împrumutăm de la alţii“ 41. Însă atunci când omul nu-şi foloseşte aceste trei puteri ale sufletului după fire. Dumitru Stăniloae.. ed. pentru că toţi o avem în noi înşine. pizma. neînşelătoare şi ortodoxe. hula (blasfemia). După Sfântul Ioan Damaschin. Dumitru Stăniloae. Scopul ziditor al căsătoriei e naşterea de prunci . Tipografia Arhidiecezană. Scara dumnezeiescului urcuș în Filocalia. din tot sufletul tău. partea poftitoare de pervertiri ale firii trupeşti. Sfânta Scriptură ne spune: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta. Există însă în firea noastră multe virtuţi sădite de El. Pr.şi acesta trebuie să fie mobilul relaţiilor intime dintre partenerii de viaţă. 82. păcatele din raţiune : necredinţa. iubirea. explicându-ne în ce constau acestea: „Păcătoşenia este o judecată greşită cu privire la înţelesurile lucrurilor. trad. Partea raţională a sufletului omului căzut este stăpânită de mândrie. necompătimirea.. Prof.. pentru că şi fiinţele fără de raţiune deseori plâng când sunt despărţite unele de altele. căreia îi urmează reaua întrebuinţare a lucrurilor (abuzul de lucruri)”41. tirania. Într-alt loc. nemulţumirea. şi frumuseţea sufletului său se întinează. Cuvânt minunat şi de suflet folositor în Filocalia.neraţională. căci Dumnezeu nu este creatorul patimilor. 30). Tot aşa este cu celelalte lucruri şi înţelesuri"40. astfel. Sfântul desluşeşte pornirile pătimaşe. cugetarea neîncetată la cuvintele Duhului. 42 Ibidem. „Răul sau patima nu se găsesc în mod firesc în natura omului. traducere de Pr. încuviinţările păcatelor care se ivesc din partea pătimitoare.. vol. iar partea pasională de patimile urii. iar pentru iuţime. credinţa. ale mâniei şi ale ţinerii de minte a răului. 43 Sfântul Ioan Damaschin . erezia. Sibiu. În timp ce prezenţa virtuţilor este condiţia omului după fire. dintre care iată câteva: milostenia. pentru poftă.p. 1 . pentru că şi păgânii sunt compătimitori. împreunându-se cu ea. socotind ceea ce nu e bine ca bine. fie din pricina vreunui lucru din cele supuse simţurilor”19. patimile reprezintă pervertirea energiilor sufletului şi abaterea lor de la calea firească la cea nefirească42. 40 41 Ibidem. rugăciunea curată şi neîncetată şi mulţumirea către Dumnezeu43. 208. Humanitas. el devine cu totul subjugat diavolului.IV.IX. din tot cugetul tău şi cu toată puterea ta" (Marcu 12. vol. egoismul. patimile sunt o pervertire a puterilor sufletului. fie spre o ură fără o judecată a vreunui lucru.

47 Ibidem. 54. sau ca de la o boală oarecare la sănătatea noastră cea după fire”45..285. la fel de necontestat: atunci când. 49 Hierotheos Vlachos. iubirea de avuţii. alergând spre El. Dumitru Stăniloae. Cuvânt ascetic. reaua pătimire. 2. ca de la o orbire oarecare la lumina proprie. de bogăţie şi de plăcerile trupeşti. vol. părţile pasionale ale sufletului său nu sunt nici reprimate.. înfrânarea. „este o boală a sufletului lipsit de sănătatea care îi este proprie lui după fire: iar aceasta este virtutea. beţia. nici anihilate . apud Hierotheos Vlachos. compătimirea. sau ne reîntoarcem la sănătatea noastră. se îmbolnăvesc şi toate celelalte . Iar tămăduirea şi leacul lor: iubirea de oameni. 2. 46 Sfântul Grigorie Palama.47 O altă învăţătură a sa ne previne că. introducere şi note de Pr. op.cit. dorul după Împărăţia lui Dumnezeu şi poftirea înfierii44. omul se vindecă lăuntric.cit. dobândesc cunoaşterea Lui şi comuniunea cu El49. p.286.p. p. curvia. Fiind unic şi dispunând de multe puteri. preacurvia. dragostea. 211. În măsura în care lucrăm cele bune. rămân fără patimă în întâlnirea cu lucrurile şi cu înţelesurile (chipurile) lor”46. adică primim deprinderea noastră proprie. nesăturarea. adică iuţimea şi pofta. 2005. Reaua întrebuinţare a puterilor sufletului duce la păcat şi la boală. 1 . necurăţia. pp. EF. p. sufletul e deosebit de vulnerabil: atunci când una din puterile sale se îmbolnăveşte. Faptul că patimile reprezintă un imbold nefiresc al puterilor sufletului. Prof. p. neaverea.. pofta de slavă deşartă. Iar tămăduirea şi leacul lor: postul. eliberate din menghina patimilor. Starea firească a sufletului constituie sănătatea prin excelenţă şi lucrează „atunci când puterile pătimitoare (pasionale). traducere. tot astfel reaua întrebuinţare a puterilor sufletului creează „patimi înfricoşătoare" 48.. Apologeticum.285.ci se întorc la Dumnezeu. dorinţa bunurilor viitoare nemuritoare. 109-110. împărţirea averilor la săraci. Orice patimă.afirma Sfântul Grigorie Palama. 48 Sfântul Grigorie Palama. 410 apud Hierotheos Vlachos. Păcatele părţii poftitoare sunt acestea: lăcomia pântecelui. în Filocalia. Triade. de bani. desfrânarea.. suferirea răului şi bunătatea. prin lucrarea harului dumnezeiesc şi prin propriile sale strădanii. Prin urmare.uciderea şi cugetarea necontenită la unele ca acestea.II. iubirea de fraţi. întocmai după cum o rea întrebuinţare a cunoaşterii lucrurilor creează „o înţelepciune care devine nebunie". este demonstrat de un alt fapt. ne încredinţează avva Dorotei. op.. o întoarcere de la Dumnezeu către lucrurile create a părţilor pasionale şi raţionale ale acestuia. blândeţea. Sfântul Maxim Mărturisitorul. p.cit. ajungem la deprinderea virtuţii. op. 44 45 Ibidem. se poate vorbi despre patimi ca despre o boală a sufletului care trebuie vindecată. 19.

nu va păcătui nici cu lucrul” (Capete despre dragoste): „păcatul e întrebuinţarea greşită a ideilor. Iar la cei ce se apropie de desăvârşire. la cei de mijloc.cit. căreia îi urmează reaua întrebuinţare a lucrurilor”. întrucât el îşi caută plăcerile prin trup”. Patimile sunt numite de Sfinţii Părinţi gânduri sau cugete pătimaşe. edi ție revizuită de Constantin Fage țean. numai din osândirea aproapelui51. pentru că ele se manifestă în om mai întâi ca gânduri. Însă existenţa gândului nu constituie patimă şi de aceea omul nu este vinovat de atacul gândurilor. întrucât trupul e mort fără suflet”. gânduri rele.. căderile se ivesc totdeauna din desfătarea pântecelui. Sfântul Ioan Scărarul spune că : La cei începători în viaţa duhovnicească. Sfântul Siluan Athonitul spune: „păcatele sunt căutate de suflet. 2005. Sofia. Ele se descoperă ca atare numai în anumite condiţii. considerându-l folositor şi-l păstrează înăuntrul său mai multă vreme. exercitând asupra lor o putere tiranică. Ed. Vinovăţia lui începe de la consimţire şi primirea gândurilor. Comentariile sau tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni. De pildă. În Catehezele sale. din care izvorăşte şi lăcomia pântecelui. mândria nu este un gând simplu care a venit şi a trecut.2.. p. De asemenea. Bucuresti. p. Sfântul Simeon Noul Teolog spune: „mulţi consideră că trupul caută patimile.. patimile sunt numite frecvent de Sfinţii Părinţi duhuri rele. precum şi fiecare patimă. 225. ci acea stare care rămâne în om. Un alt iubitor de înţelepciune şi de trăire filocalică . Sâmburele oricărei patimi se află de obicei în gândul pătimaş. București. de Arhim.Theodosie Athanasiu. are un demon care-i corespunde.. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „de nu păcătuieşte cineva mai întâi cu mintea. Când omul consimte cu gândul păcătos. gândul ce persistă. op.2. vol. dar pe acestea nu le caută niciodată trupul. atunci va dobândi patima corespunzătoare. deşi aceasta se întâmplă şi celor începători.IX. Astfel. fiecare cuget rău. chiar dacă aceste gânduri se vor înfăptui sau nu. Prin patimi demonii pun stăpânire pe sufletul şi trupul omului. 1908. 1 . trad. potrivit Sfinţilor Părinţi. Provenienţa patimilor Sfântul Ioan Gură de Aur consideră că mândria şi trândăvia. gânduri trupeşti. sunt începuturile tuturor relelor50. duhuri ale răutăţii.. în Filocalia.1. . Gândurile prin care se exprimă în primul rând patimile nu sunt văzute de la bun început ca rele.Sfântul Paisie Velicikovski . 242. 51 Sfântul Ioan Scărarul. pentru că ele sunt insuflate şi întreţinute de demoni şi vădesc stăpânirea acestora asupra sufletului omului. şi din mândrie. 50 Sfântul Ioan Gură de Aur. Scara.

Ispita poate duce sau la păcat. Ed.2. Sfântul Ioan Gură de Aur.cit.3. iar dacă îşi alege virtutea. ci propria noastră voinţă este vinovată. Acestea trei – spune Sfântul Paisie . Mulţi dintre oameni ştiu că diavolul este ispititor. Omilii la Postul Mare. mai înainte de tot păcatul. iar în păcatele noastre şi în pierderea noastră nu Satana. 54 Talasie Libianul. La păcat se ajunge de obicei dintr-o ispită. p. celui slab toate i se fac spre pagubă. vol. şi-l stăpânesc pe om toate patimile52. Noi cerem de la Dumnezeu să nu ajungem în ispită: "şi nu ne duce pe noi în ispită". 45. Astfel. adică dintr-un gând fără formă care ni se prezintă minţii noastre şi este îndemnător spre păcat. 1997.referindu-se şi el la meşteşugul demonilor de a se insinua în sufletul nostru. potrivnică păcatului. şi atunci.. singur omul este răspunzător pentru păcatele săvârşite. 1. astfel. sau întru neînţelegere. sau la virtute. 1 . ispita îl duce la păcat. celui tare toate spre folos. p. 108. Toate vin de la voie53.. Crinii ţarinii. de aceea ispita nu este păcat. Aşadar. sau în iuţime. să grăim sau să săvârşim cele bune sau cele rele54. Dar ispita nu totdeauna duce la păcat. că nu face omul nici un păcat de nu vor veni mai întâi acestea trei.. Dacă omul îşi alege păcatul. iuţimea cea sălbatică. Chipul în care ispiteşte diavolul este mai 52 53 Sfântul Paisie Velicikovski.IV. şi neînţelegerea.vin înaintea tuturor păcatelor. ispita îl întăreşte în virtute. înţelegând prin aceasta ispitele cele care ar fi îndemnătoare spre păcat şi care pot duce la păcat. el aduce ispite. ispita vine din această deprindere. Oastea Domnului. după ceea ce îşi alege omul. Din acestea trei se naşte nesimţirea sufleteştilor simţiri şi se face ochiul cel sufletesc. p. suta a treia.. Ed. întunecată. 26. versiune româneasca îmbunătăţită pornind de la ediţia tradusă şi îngrijită de Episcopul Roman Melchisedec (1893). diavolul având putere doar asupra celor ce-i gustă momeala şi consimt ispitelor lui. adică împuţinarea minţii. Talasie Libianul ne învaţă că deprinderea virtuţii sau a păcatului ne mişcă să gândim. adică cea fără de omenie şi cu chip de fiară. depinde de noi să acceptăm sau nu. care este ca o negură întunecată. gânduri fără formă îndemnătoare la păcat şi de aceea spun că sunt ispitiţi de diavolul. Colecţie îngrijită de Ignatie Monahul. ceea ce ne îmbie diavolul. Sibiu. Despre dragoste. aduce gânduri îndemnătoare la păcat. spune că. şi îl împart pe el întru toate răutăţile : sau în uitare. adică mintea. de obicei. Păcatul repetat se face în sufletul omului deprindere păcătoasă. op. Cauzele păcatelor şi patimilor Cauzele păcatului sunt ispita şi ocazia de păcat.Anastasia. în deprinderea bună. în Filocalia. adică în faptă bună. 2009. dracii slobod acestea trei : pizma cea întunecată.

băutură... astfel. iar păcatul. adică îl ispiteşte pe om. op. Pofta lăsată să se întărească în sufletul omului. p. şi atunci vom nimeri şi 55 56 Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă..cit. naşte păcat. de ce a umplut Satana inima ta. op. aduce moarte” (Iacov 1. Pofta ochilor (bogăţie) şi Pofta inimii (trufia vieţii. Sfântul Apostol Iacov spune : „Nimeni să nu zică atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit. Talasie Libianul.. suta a treia. ne arată însăşi Sfânta Scriptură. a fost ispitit de diavolul spre păcat. Păcatul odată împlinit. şi prin aceasta să ne amăgim şi să ne adormim pe noi înşine. 3. după cum citim în Sfânta Scriptură: „Pentru că tot ce este în lume.31) . care ascunsese o parte din preţul unui ogor vândut: „Anania. diavolul având putere doar asupra celor ce-i gustă momeala şi consimt ispitelor lui. 248. ca să minţi tu Duhului Sfânt?”( Fapte 5.15) Din cuvintele acestea se înţelege foarte limpede că rădăcina păcatului stă în poftă. Despre dragoste. p. Dumnezeu făcut om. 248. adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii. înmulţeşte răutatea. Mântuitorul zice: „Simone. Ci fiecare este ispitit când este tras şi amăgit de însăşi pofta sa.13. Noi. 57 Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă. aduce răutate.16). Astfel. Şi El a înlăturat păcatul şi a întărit binele. ci să ne venim întru cunoştinţa de noi înşine. vol. mândrie). fără a fi alungată. neştiind că aceasta este tot o uneltire vicleană a Satanei care doreşte ca noi să aruncăm asupra lui vinovăţia păcatelor noastre. p. îl atrage.cit. după chipul păcatului pe care l-ai făcut. Iar Sfântul Apostol Petru spune lui Anania. desfrânare). 1 . iată Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu”( Luca 22. care în locul binelui adevărat înfăţişează un bine înşelător şi pierzător de suflet55.IV. păcătosul încearcă să se dezvinovăţească şi să arunce vina păcatului pe ceilalţi sau chiar pe diavol... n-a vrut să se supună ispitei păcatului. Fiul lui Dumnezeu întrupat. 26. să grăim sau să săvârşim cele bune sau cele rele56. care la rândul lui aduce moartea57 Ispita dinăuntru este prilejuită de: Pofta trupului (mâncare. p. Talasie Libianul ne învaţă că deprinderea virtuţii sau a păcatului ne mişcă să gândim. nu sunt de la Tatăl. ispitei spre păcat.ales aţâţarea gândului omului cu felurite închipuiri. singur omul este răspunzător pentru păcatele săvârşite. în Filocalia. să nu facem una ca aceasta.cit. Din pofta întărită se naşte păcatul. Ştim din Sfânta Scriptură că şi Domnul Hristos. Că ispitele vin de la diavol. odată săvârşit. să săvârşim tot felul de păcate şi necurmat să înmulţim şi să mărim pedeapsa noastră. În dese rânduri. Ispita din afară vine de la diavol şi de la lume. Simone. pierzând toată iertarea. însă. sau numai în anumite condiţii este pricină spre păcat.3). Şi apoi deprinderea în păcat este ea însăşi pricină de alte păcate. op. Apoi. ci sunt din lume”( I Ioan 2. pofta.. Din acestea înţelegem că ispita de fapt nu este totdeauna pricină de păcat. zămislind.. Să învăţăm a cunoaşte rănile noastre.

61 Spiritualitatea Ortodoxă.. când cineva nu-şi cunoaşte boala sa. Teşu. p. Prin ocazie la păcat înţelegem împrejurările din afară care pot da omului prilej de păcătuire. tendinţa egoistă. dimpotrivă. de distingere. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae face numeroase şi adânci observaţii referitoare la cauzele ce stau la originea patimilor omeneşti 60. 50. dar de fapt nu suntem. Sub influenţa şi la atracţia acestui duh rău. Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă.. împreună cu dorinţa şi hotărârea de a păcătui. întorcându-şi dorinţa dinspre Dumnezeu. sub imperiul acestor influenţe rele. Alături de această cauză primă. Dintre acestea două. Referindu-se la păcatul strămoşesc şi la interpretarea efectelor lui. Căderea primordială. iar iubirea nu e fără libertate.. căci nu 58 59 Sfântul Ioan Gură de Aur. iar omul a uitat. prin ispită şi amăgire. setea lor de a se dezvolta la infinit.. Mândria devine. Cauza primă o constituie mândria. demonii ne robesc prin patimi. op. Teşu. spre lume. p. se pot distinge două cauze ultime ale păcatelor şi patimilor: ispita drăcească şi lucrarea necontrolată de raţiune a simţirii sau sensibilităţii. aţâţă poftele dinăuntru şi stăruie în plăcerea acestei aţâţări. op. care se arată în afară prin cuvânt şi faptă59. egocentrică şi egolatră. El suferă adică pornirea spre păcat. seamănă în mintea omului confuzia şi întunericul. Părintele Stăniloae ne precizează şi „cauzele primordiale şi de totdeauna ale patimilor”61.cit. Părintele Stăniloae arată că între demoni şi patimi. astfel. un rău şi o patimă în sine. care. a avut la bază această dorinţă de autonomie a primilor oameni. s-a adăugat atracţia pe care o exercitau „formele frumoase şi promisiunile dulci ale lumii simţurilor sale”'. dacă Dumnezeu ne vrea liberi. op. p. nu se îngrijeşte nici de vindecarea ei58. 62 Ibidem. o cauză implicită a păcatelor. p. 60 Preot Ioan C. pe care omul o repetă cu fiecare păcat personal. rugăciunea şi asceza …. La această slăbire a puterii sale raţionale. op. în afara Infinitului divin. „motorul” permanent al patimii îl constituie „influenţa duhului satanic”.cit.91. alcătuiesc păcatul dinăuntru. care este adevărata lui cauză şi adevăratul lui scop în lume. Acela care nu se fereşte de ocazia la păcat şi nu înfruntă ispitele dovedeşte o învoire tacită cu aceste începuturi ale păcatului. Lumea.leacul cel cuvenit . 290. 1 . Căci. 91. Această plăcere păcătoasă. mintea omului s-a întunecat. Omilii la Postul Mare. p. literatura ascetică face o strânsă legătură. aşa cum ni le prezintă Sfântul Maxim Mărturisitorul.cit. 66. apud Preot Ioan C. Într-o notă la .cit. fiind prezentă în mod intrinsec în fiecare cădere omenească62. căci vrea să-L iubim. în care i-a atras diavolul. dându-ne impresia că suntem liberi. chiar fără ispită.

potrivit căreia fiecare patimă se lucrează printr-un duh „specializat” al răutăţii64. cea de-a doua cauză a patimilor o constituie sensibilitatea omului. prin păcat. atunci când nu este controlată de minte. Încercând să rupă lanţul sau cercul vicios plăcere-durere. op. 68 Ibidem. s-a întărit puterea şi atracţia exercitată de simţire. Dumitru Stăniloae. rostul ei propriu. p. fie ea oricât de mică.filavtia -.. 65 Preot Profesor Dr.. în defavoarea laturii raţionale. precum are prilejul să o constate. alunecă uşor în căutarea plăcerii. Prin aceasta. p.ieşim de sub stăpânirea lor.. ca să ne despartă de Dumnezeu. cât şi demonii ne încântă cu părerea că facem voia noastră. în vederea obţinerii plăcerii proprii. 52. plăcerea 63 Nota 563 a Părintelui Profesor D. p. Demonii vor prin aceasta să fim ca ei63. care prin păcatul iniţial a suferit o alterare de la scopul ei. 67. arată Părintele Profesor. pe care o consideră adevărata justificare şi ultimul sens al vieţii. Pe fondul acestei slăbiri a puterii de discernere a omului. Atât ele. de nevoinţă sau asceză. 52..cit. Descoperim. Părintele Stăniloae. op. p. Teşu. apud Preot Ioan C. urând orice formă de durere. sensibile ale lumii67. Ea este organ de sesizare şi de percepţie a lucrurilor lumii. care nu-i poate satisface setea de infinit”66. p. contrare lui Dumnezeu. manifestată printr-o exacerbare a lucrării ei.52. şi să se arunce cu toată puterea şi cu braţele larg deschise spre plăcere. direct în braţele plăcerii . omul încearcă să fugă de tot ceea ce i-ar putea provoca durere. 59. 275 apud Preot Ioan C. 66 Ibidem. acela „de a cunoaşte pe Cel înrudit cu ea. 1 . inferioară ei. subliniază învăţătura tradiţională a asceticii ortodoxe. are un îndoit conţinut şi înţeles: gnoseologic şi afectiv. Teşu. Căderea a dus la o slăbire a puterii minţii şi o supunere a ei faţă de simţire. Mintea şi-a uitat. 64 Preot Ioan C. astfel. Simţirea. ca un absolut autonom şi independent”68. 67 Ibidem. ca forme ale egoismului. Însă. Stăniloae. Teşu.. în preocuparea exclusivă de „scoatere în relief a tuturor aspectelor voluptoase ale lumii văzute” 65. la Cuviosul Isaia Pustnicul. Alături de influenţa amăgitoare a duhului viclean. op.cit. Filavtia este expresie a aceleiaşi dorinţe de autonomie a omului. pe care Părintele Profesor o defineşte a fi „iubirea egoistă de sine. El ajunge rob al plăcerii trupeşti. care este legată de cele ale lumii şi caută să ademenească şi mintea cu făgăduinţele dulci. Spiritualitatea Ortodoxă. p. dar această percepţie.cit. Care este şi El spirit personal în stare să umple dorul ei infinit de cunoaştere cu infinitatea Lui şi a intrat într-o slujbă străină. o altă cauză adâncă a păcatelor şi patimilor: fuga de durere.

dar atât plăcerea. De aceea şi lupta împotriva patimilor începe cu lovitura dată filavtiei.cit. ele sunt moartea care chinuie. o autoînşelare. Crezând că ne preţuim pe noi şi că ne îngrijim de noi înşine. Teşu. din această cauză. trăim pe marginea prăpastiei. O mare parte din viaţa sa. dacă nu o împreunare de împătimire şi platitudine. acestea nu sunt net separate întreolaltă. iubim de fapt nimicul. Iar din acest punct de vedere. Motorul care ne împinge în această lucrare este grija”69. moartea vie.. e manifestarea necontenită a prezenţei patimilor din noi. pare în viaţa aceasta a nu se mai sfârşi. patimile se vădesc a fi „o alternare. sub forma iubirii de noi înşine. p. oferind omului un fel de infinitate pe care a dorit-o. 70 Preot Ioan C. 88. într-o împletitură strânsă:   69 Mintea. care a ieşit din subordinea minţii şi a atras mintea în robia ei. vidul existenţial.. Sintetizând învăţătura ascetică a Răsăritului ortodox. Acesta e un rod al patimilor. care a devenit precumpănitoare. de fapt. golul spiritual.. de efervescenţă şi plictiseală. Părintele Stăniloae descrie astfel această preocupare exclusivistă cu plăcerea: „Patima îşi trăieşte apogeul în gustarea plăcerii şi în revolta faţă de durere (întristarea. după cum bucuria şi fericirea sufletească nu se dobândeşte decât prin îndelungi şi grele străduinţe ascetice.şi bucuria pentru trup. căci. dar o infinitate de platitudini”70. Părintele Stăniloae arată că patimile au drept cauze ultime şi fundamentale trei factori. Omul pătimaş îşi alternează existenţa între voluptăţile plăcerii şi chinurile durerii. op. De multe ori. lucrăm pentru asigurarea unor plăceri şi pentru evitarea unor dureri viitoare neprecizate. în care a sucombat spiritul. de tensiune şi uscăciune. Viaţa de platitudine şi de banală superficialitate a omului. cu sentimentul celei mai înalte bogăţii. omul se află în aşteptarea şi în căutarea de plăceri şi în frica de dureri prezente şi viitoare. Preot Profesor Dr. ceea ce este mai rău şi mai păcătos în noi.cit. cât şi durerea îl ţin în tensiune încă cu mult înainte de a se trăi ele de fapt. Aşteptările şi temerile acestea ne produc griji. cu ideea plinătăţii. iar aceasta este un exerciţiu de smerenie şi lepădare a voii proprii. slăbită în lucrarea ei autonomă şi proprie. Spiritualitatea Ortodoxă. Filavtia se dovedeşte a fi.. Teşu. o mare amăgire. apud Preot Ioan C. înseamnă durere şi tristeţe pentru suflet. trăim în sărăcia trupului. mânia). Referindu-se la grija patimii de plăcere şi împătimirea de ea. Lucrarea de percepţie simţuală. Dumitru Stăniloae. Clipele ocupate de plăcere şi de durere propriu-zis sunt poate rare. 69. ne urâm sufletul. nu moartea care dă odihna nefiinţei. op. p. iar în viaţa viitoare nu se mai sfârşeşte.. de pocăinţă şi îndreptare. Dar chiar şi în răstimpurile când nu mai avem conştiinţa actuală că aşteptăm o plăcere sau că ne temem de o durere viitoare. 1 . 68. p.

vol.. împreunarea cu dobitoacele. vopsirea feţei. Nichita Stithatul. exacerbarea lucrării poftitoare a simţurilor. beţia şi orice altceva care se face prin trup sunt fapte păcătoase şi cumplite ale trupului 74. Sfântul Maxim Mărturisitorul. 1 . nesăturarea. îngroşând mintea. fuga de durere în direcţia plăcerii. prezicerile. 200 de capete teologice. umblarea fără rost. mâncarea pe ascuns. o fugă speriată de durere71. ghicirile.cit. curvia. amestecarea sângelui (incestul). desfătarea. Bucureşti. La aceasta. înfrumuseţările. Prof. farmecele. patimile părţii poftitoare şi cele ale părţii irascibile sunt distorsionate. uciderea. Slăbirea puterii raţionale. descântecele. nedumeriri şi răspunsuri. concomitent cu ea. jocurile de noroc. care constituie o mişcare nefirească a sufletului său. Patimi trupeşti şi patimi sufleteşti 1. patima e ceea ce se mişcă în suflet. orice moleşie trupească şi bucurie de voile trupului mai ales când trupul e sănătos. furtul. în Filocalia. preacurvia.. Cele trei sute de capete despre făptuire. necurăţia. 1. stricarea pruncilor. moliciunile.până la cea procurată de laudele semenilor . II. 1947.cit. preacurvia. a II-a. o face pământească şi dobitocească şi nu o lasă niciodată să tindă spre 71 72 Ibidem. p. Patimi trupeşti sunt : lăcomia pântecelui. op. pp. desfrâul. uşurătatea. dau păcatelor şi patimilor o putere de atracţie şi de ispită extrem de presantă.. uciderea. nedreptatea . toate acestea sunt efecte ale uitării şi înstrăinării de Dumnezeu. Dumitru Stăniloae. 201. iar fapta păcătoasă ceea ce se vede în trup. Cuviosul Nichita Stithatul marchează deosebirea dintre patimă şi păcatul cu fapta. hoţia. care poate îmbrăca forma necunoaşterii. poftele rele şi toate patimile urâte şi potrivnice firii. furtul. Întrebări. jefuirea celor sfinte (sacrilegiul). pp. VI. 400 de capete despre dragoste. Ultima cauză a patimilor o constituie uitarea de Dumnezeu.3. beţia.. suta întâi în . iubirea de podoabe. 1993. „şi unele şi altele se stârnesc prin simţuri"72. Sibiu. viaţa iubitoare de trup. 67-68. op.. 71. iubirea de plăceri felurite. 74 Cuv. Astfel. lăcomia de avere. curvia.1 Patimile trupeşti Patimile trupeşti sunt energii deformate ale sufletului: „Când sufletul se află în afară de dragoste şi de înfrânare". Cuvânt ascetic. 73 Hierotheos Vlachos. p. adăugându-se ispita violentă a duhurilor rele. Tâlcuire la Tatăl nostru. Editura Harisma. Astfel. care.290. îl duc la îmbolnăvire şi la moarte73. vol. a neştiinţei sau a ignorării. 65. Atunci când Duhul Sfânt nu lucrează în om. Alergarea exclusivă şi iraţională a celui pătimaş după plăcere .3. patimile trupeşti. a călcării premeditate a voii Sale mântuitoare pentru om. pierderea vremii. reaua şi pătimaşa întrebuinţare a lucrurilor dulci ale lumii. ed.şi. traducere de Pr.

iubirea de sine. nesimţirea. dorinţa de a plăcea oamenilor. Astfel. înşelăciunea. vol.Dumnezeu şi spre lucrarea virtuţilor75. se nasc multe păcate. credinţa strâmbă sau toată erezia. iubirea de plăceri. pofta. cârtirea. mândria.1. Sfântul Casian 75 76 Sfântul Ioan Damaschin. întristarea fără temei. laşitatea. vorbirea de rău. după cuvântul Sfintei Scripturi. se laudă numai pe sine. duplicitatea. blasfemia.cit. p. iubirea de argint. Mândria Mândria care. slava deşartă. cât şi cei dintâi oameni. viclenia. care e maica şi rădăcina tuturor relelor. necredinţa. izvorăşte din inima omului (Marcu 7. afecţiunea pentru cele pământeşti. mândria este privită ca începutul păcatului. ironia. 77 Ibidem. iubirea de slavă. e luat apoi în stăpânire de toatepatimile care sunt acestea: neevlavia.. părerea de sine. Cuvânt minunat şi de suflet folositor în Filocalia. trândăvia. făţărnicia. zgârcenia.IV.188. din mândrie. Nu este credincios care să nu fie ispitit de acest păcat. Când ochiul sufletului. micimea de suflet. 8-9). op. Patimile sufleteşti Conform Cuviosului Nichita Stithatul patima e ceea ce se mişcă în suflet. sau mintea. osândirea. linguşirea. nepăsarea şi neştiinţa. Ioan Damaschin ne spune că patimi sufleteşti : uitarea. cearta.3. iuţimea. este preţuirea de sine şi este măsura şi atitudinea de superioritate sau de dispreţ faţă de ceilalţi oameni..3. rătăcirea gândurilor. amărăciunea. pomenirea răului. 1.. iubirea de argint. pizma. este făţarnic. nesocoteşte poruncile lui Dumnezeu. îngâmfarea. 1. De pildă. împătimirea. minciuna. 1 . 21-22). grăieşte de rău pe altul..2. iubirea de stăpânire. înfurierea năpraznică. neruşinarea. Cel ce se lasă cuprins de păcatul mândriei uită că tot ce are a primit de la Dumnezeu. Însuşi Mântuitorul a fost ispitit spre acest păcat de către diavol. nemulţumirea. învoirea cu păcatele părţii pătimaşe şi gândirea deasă la ele. ura de oameni. e întunecat de acestea trei. iubirea de materie. frica. Ispita mândriei este foarte întinsă. Deoarece prin mândrie au căzut îngerii cei răi. mânia şi mândria sunt patimi cumplite ale sufletului sau puterile lui în mişcarea împotriva firii76. la începutul lucrării Sale în lume (Matei 4. înfumurarea. se răzvrăteşte împotriva autorităţilor şi rânduielilor obşteşti. rivalitatea.2. reaua nărăvire şi răutatea77. întocmai ca dintr-o rădăcina otrăvită. trufia. Ibidem. mânia.

ca un tiran prea cumplit care a cucerit o cetate mare şi înaltă. spune Mântuitorul (Matei 6. jurământ strâmb.3. ca şi alte cugete rele. 78 Nota 637 din Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă. pe de o parte. 1. 6. 1 . arătându-i urmările atât de grele.. vorbind despre acest păcat. Ea se arată. ci din firea sa78. îl dărâmă în întregime şi îl surpă până în temelii. pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit.cit. Păcatul acesta se împotriveşte dreptăţii şi îndurării. El trebuie să-şi amintească totdeauna că toată virtutea şi tot ce are el a primit de la Dumnezeu. adică prin zgârcenie. iar pe de alta. Ea sfârşeşte uneori cu sinuciderea sau moartea celui ce şi-a lipit inima de avuţie. Iubirea de argint naşte pofte nesăţioase. duce la înşelăciune. „din inima. 10). prin strădania de a păstra cu îndărătnicie cele adunate. Iar Sfântul Apostol Iacob zice: „Dumnezeu le stă împotrivă celor mândri” (Iacob 4. trebuie să se ferească şi să se lepede de păcatul mândriei. Iubirea de argint Iubirea de argint izvorăşte. este pofta neînfrânată după bunurile pământeşti.Romanul.2. spune: Patima mândriei întunecă întreg sufletul şi-l prăbuşeşte în cea mai adâncă prăpastie. apăsarea semenilor săraci şi depărtare de Dumnezeu. 6). când pune stăpânire pe bietul suflet. 7). De aceea.212. Păcatul mândriei. op. cel care a vândut pe Mântuitorul pentru 30 de arginţi. aducând mari pagube semenilor noştri.11). de ce te făleşti. considerând câştigarea lor drept scopul principal al vieţii. „Unde este comoara ta. aţâţă patimi. p. minciună. omului” (Marcu 7. din dorinţa de a aduna avere prin orice mijloace. 21). nedreptate. 4. după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Ce ai. îmbrăcându-se cu virtutea smereniei şi întărindu-se sufleteşte prin post şi rugăciune. furt. acolo va fi şi inima ta”. Căci fiind zidit de Dumnezeu şi împodobit cu toate virtuţile şi cu înţelepciunea. 21). Sfântul Apostol Pavel spune că: „Iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţa şi s-au străpuns cu multe dureri” (I Tim. deci. Creştinul. ca şi cum nu l-ai fi primit?” (I Cor. n-a voit să le recunoască pe acestea venite din darul Stăpânului. Mărturie despre aceasta este îngerul acela care pentru mândrie a căzut din cer. El spune: „Oricine se înalţă pe sine se va smeri’ (Luca 14. Mântuitorul înfierează cu toată tăria păcatul mândriei. precum arată cazul lui Iuda.2.

spunând: „Unde este pizmă şi zavistie.cit. 19-20). op. 21) şi se săvârşeşte în însuşi trupul nostru. clevetirea. Desfrânarea Desfrânarea este lăsarea cu totul în voia poftelor trupului. 6. căci înăbuşă dragostea curată faţă de El şi faţă de aproapele.De aceea. 1. De aceea Sfânta Scriptură ne atrage atenţia. prin cuvintele: „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt. înşelăciunea. ci în Dumnezeul cel viu. 1) şi care prilejuieşte părere de rău pentru binele aproapelui şi bucurie pentru nenorocirea şi suferinţa lui. 9). să alunge gândurile necurate din cugetul său şi să fugă de tovărăşia celor desfrânaţi. 6. Iubirea de argint fiind o piedică în calea mântuirii. De asemenea invidia duce şi la depărtarea de Dumnezeu. pe Care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi.2.2. cerând ajutorul lui Dumnezeu. dreptăţii şi îndurării. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său” (I Cor. De aceea. 6. porunceşte-le să nu se semeţească. Ea izvorăşte din inima (Marcu 7. 18). Care este în voi. Sfântul Apostol Pavel spune: „Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care îl va săvârşi omul este afară de trup. acolo este neorânduială şi orice lucru rău” (Iacob 3. uciderea. Din desfrânare izvorăsc: cugetele necurate. ducând la rătăcirea rânduielilor firii aşezate de Dumnezeu. 16). 6. dar. creştinul trebuie să lupte împotriva ei cu virtutea cumpătării.3.85. Din invidie se nasc: ura. 1 . 1. pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru.3.. distrugerea vieţii familiale şi nepăsarea faţă de nevoile celorlalţi semeni. care se aţâţă în noi prin simţurile noastre. Sfântul Apostol Pavel îndeamnă pe Timotei: „Celor bogaţi în veacul de acum.3. Datoria creştinului este ca prin post şi rugăciune să lupte împotriva acestui păcat. spre îndulcirea noastră’ (I Tim. Care ne dă cu belşug toate. Invidia sau pizma Invidia este păcatul care ia naştere în inima omului (Marcu 7. 17). vicleşugul. o arată tot Sfântul Apostol Pavel. Pricina pentru care creştinul trebuie să se păzească de desfrânare.4. 79 Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă. «Zavistia (invidia) face pe oameni mai răi decât orice şarpe veninos»79. nici să-şi pună nădejdea în bogăţia cea nestatornică. care sunt ale lui Dumnezeu” (I Cor. precum şi slăbirea puterilor sufleteşti şi trupeşti ale celui plin de invidie. p. De aceea desfrânaţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (I Cor. Prin invidie se păcătuieşte faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

Sibiu 1947. Sfântul Casian Romanul. I. Lacomul face din mâncare şi băutură ţinta vieţii lui. Stav.3. 19). Lăcomia Lăcomia este pofta nestăpânită de a mânca şi de a bea peste măsură și este un păcat al trupului (Gal. 31-33). prin post şi rugăciune. întunecarea minţii. o chemare sfântă de îndeplinit. îngrijirea numai de sine (egoismul). vorbind despre mânie. 1. Mânia este şi o lipsă a dragostei.2. Dumitru Stăniloae.31). Din păcatul lăcomiei se nasc: pofta trupească. Sfântul Apostol Pavel spune: „Ori de mâncaţi. De asemenea nu 80 Sfântul Casian Romanul. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă’ (Matei 6. nu ca să ne facem robi poruncilor poftei. exploatarea lui. Dr. 1. ci se osteneşte să-i urmeze pilda. ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.6.98 .2.. El nu pizmuieşte pe omul harnic şi vrednic. vol. nu putem dobândi puterea de a deosebi cele ce ne sunt de folos. Alungarea pizmei din suflet aduce pacea şi bucuria.spornic în toate cele bune. 10. Aceasta se întâmplă ori de câte ori credinciosul uită că are un rost mai înalt în viaţă. 13. Primirea hranei cu măsură şi socoteală dă trupului sănătate şi nu îi ia sfinţenia»80. căci: „Dragostea nu se aprinde de mânie” (I Cor. uitând că acestea sunt numai mijloace de întreţinere a vieţii. mâniile. în Filocalia. La fel. Tipografia Arhidiecezană. certurile. traducere de Pr. 1 . nepăsarea faţă de cele sfinte şi tot felul de fărădelegi.Creştinul bun se fereşte de acest păcat. spune: «De bucate numai atât să ne slujim. p.5. zică că: «Mocnind ea tăinuit în inima noastră şi orbind cu tulburări întunecate ochii inimii. pe care nu le cunoaşte cel stăpânit de ea. defăimarea aproapelui. cât să trăim. ori altceva de faceţi. toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi" (I Cor. prin virtutea cumpătării.. petrecerile necuviincioase. 5). Mântuitorul ne îndeamnă: „Nu duceţi grijă. pierderea cinstei. Sfântul Casian Romanul. spunând: Ce vom mânca. ori ce vom bea. Despre cele opt gânduri ale răutăţii.3. diferitele boli. Datoria creştinului este să lupte împotriva lăcomiei. Mânia Mânia este supărarea cu uşurinţă pentru orice lucru şi pornirea de a ne răzbuna asupra celor care ne-au pricinuit vreun neajuns. ori de beţi. ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile.. nici pătrunderea conştiinţei duhovniceşti. 5.

ci urmăritori ai celor ce prin credinţă şi îndelungă răbdare moştenesc făgăduinţele” (Evr. Virtuţile creştine 1. din orice pricină ar porni mânia. Îndreptăţită este numai mânia împotriva gândurilor rele. ea trebuie potolită. care. din care odrăslesc o seamă de păcate. lipsa de cele trebuincioase vieţii. 4-8). Lenea aduce: slăbirea puterilor sufleteşti şi trupeşti. acela nici să nu mănânce” (II Tes.213. 19-20). smereniei şi dragostei către aproapele. 34). legea morală întreagă. fie cu mintea. pricină de ceartă şi uitare de Dumnezeu. împotriva patimilor şi a păcatelor. De aceea. Pildă să-i fie Însuşi Mântuitorul. îndemn la furt. căci orbeşte ochii sufletului şi duce la fapte rele. iartă-le lor. tăria şi statornicia 81 Nota 640 din Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă. Şi tot el ne îndeamnă: „Nu fiţi leneşi. arătând că cei leneşi vor fi aruncaţi în întunericul cel veşnic (Matei 25. 30). Creştinul are datoria să se ferească de păcatul mâniei şi să lupte împotriva ei cu virtutea blândeţii. zicând: Părinte. deci. Sfântul Apostol Pavel spune: „Dacă cineva nu vrea să lucreze. Sfântul Apostol Iacob îndeamnă pe necredincios să fie: „Zăbavnic la mânie. fie cu braţele. 1. 1. Virtutea creştină înseamnă. Mântuitorul Însuşi ne spune că tot cel ce se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă (Matei 5. Despre virtuţi Virtutea creştină este deprinderea şi stăruinţa statornică de a împlini.cit.4. din dragoste curată faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. p. precum l-a dus pe Cain la uciderea fratelui său Abel (Fac.3. cu ajutorul harului dumnezeiesc. 10).putem păzi desăvârşirea sfatului bun şi nu ne putem face părtaşi vieţii adevărate.4. căci nu ştiu ce fac” (Luca 23. 12). Astfel. 26. 22). Sfânta Scriptură are cuvinte foarte aspre pentru păcatul lenei sau trândăviei.7. Se ruga pentru ei. iar mintea noastră nu va ajunge în stare să privească lumina dumnezeiască»81. op.. în loc să se mânie pe cei care-L huleau şi-L scuipau.2. precum şi împotriva lenei. 4. căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu” (Iacob 1. Aceasta este mânia sfântă de care a fost pătruns şi sufletul Mântuitorului (Marcu 3.5). Lenea Lenea este nepăsarea faţă de împlinirea datoriilor şi dezgustul pentru muncă. 6. 3. 1 .1.

precum cere porunca dragostei (Matei 22. capabilă să îi aducă acestuia adevărata bucurie şi fericire. op. faptă bună. a adus cu sine şi slăbirea puterii morale fireşti a omului. Ea trebuie să cucerească întreaga fiinţă a creştinului şi să-i fie întotdeauna podoaba cea mai aleasă82. de aceea ele se mai numesc virtuţi fireşti sau câştigate83. fiindcă ele stau la temelia celorlalte virtuţi şi deci pe ele se reazemă viaţa cinstită. 13). După învăţătura Bisericii noastre.. omul se află şi este liber să aleagă între 82 83 Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă. virtuţile creştine şi viaţa virtuoasă constituie adevărata vocaţie a omului. În locul său.pe calea binelui. 13. cumpătarea şi bărbăţia. Sfânta noastră Biserică Ortodoxă împarte virtuţile în: virtuţi teologice (religioase) şi virtuţi morale. Ibidem. Ele îndreaptă viaţa creştinului către Dumnezeu şi îi întăresc pornirea firească de a împlini fapte bune. Aceste virtuţi se mai numesc şi cardinale. p. În Sfânta Scriptură. necesare mântuirii84. cuvântul virtute este foarte rar folosit. nădejdea şi dragostea (I Cor.244.p. În timp ce patimile reprezintă o deformare a firii şi o deturnare a vieţii de la adevărata sa finalitate.Dumnezeu . dreptatea. de aceea ele sunt virtuţi suprafireşti sau insuflate. în săvârşirea faptelor bune şi biruinţa neîntreruptă asupra răului. evlavie. însă. Virtuţile teologice sunt acelea care prind tărie în sufletul credinciosului cu ajutorul harului dumnezeiesc şi sunt îndreptate nemijlocit către Dumnezeu. Virtuţile teologice : credinţa.cit. însă. care este Dumnezeu. cu care a fost înzestrat de la creaţie. Rădăcina acestor virtuţi stă în legea morală firească. Ele au drept scop moralizarea credinciosului şi a raporturilor cu semenii lui. Fără ele nimeni nu se poate mântui. adică întocmirea vieţii şi a rânduielilor dintre oameni după legile morale. o degradare a chipului lui Dumnezeu din om şi o vieţuire în registrul inferior şi tenebros al existenţei. 1 . Virtutea creştină trebuie să fie însufleţită de dragoste curată către Dumnezeu şi către aproapele. 37). Virtuţile teologice le sădeşte Dumnezeu în suflet împreună cu harul sfinţitor. Virtuţile morale cele mai de seamă : înţelepciunea. cea izvorâtă din trăirea tot mai aproape de Izvorul vieţii şi al fericirii . sădită în firea omului chiar de la creare.245. De aceea. Virtuţile morale se pot câştiga şi prin puterile fireşti cu care este înzestrat omul. apropiindu-l pe credincios de izvorul vieţii religioase. întrebuinţate cuvintele: dreptate. această fire slăbind prin păcatul strămoşesc. Prin voia sa liberă. 84 Ibidem.Iubire. pentru a rodi fapte bune. virtuţile răsărite din ea sunt firave şi slabe şi au nevoie de întărire prin harul dumnezeiesc. Virtuţile morale sunt acelea care călăuzesc viaţa creştinului faţă de sine şi faţă de semenii săi.

după ce vom fi străbătut bine drumul poruncilor. 606 apud Preot Ioan C.p. Edit. Iaşi. 2. Ele au fost date de Dumnezeu firii omeneşti.cit. Teşu. „Domnul e ascuns în poruncile Sale.. În timp ce virtuţile o împiedică să vadă şi să săvârşească păcatele..cit. 90 Marcu Ascetul. „a semănat în el virtuţile.a deveni „rob patimilor“ şi a nu se pleca lor. înclinaţia şi direcţia morală a lucrărilor noastre. Teşu. Stăniloae. care se modifică prin libertatea omului.. op. ci sunt întuneric şi boală87 şi nu aparţin în mod firesc omului. apud Preot Ioan C.. la Sfântul Ioan Scărarul. Spre deosebire de patimi. Acolo unde se neagă păcatul şi virtutea. în timp ce patimile sunt contrare firii şi lucrează silnic la distrugerea acesteia. p. Virtuţile creştine. în care se împlinesc legile firii fără voia lui”88. Părinţii duhovniceşti ai Răsăritului ortodox subliniază permanent ideea că. împiedicându-o să vadă virtuţile”89. începând mai ales de la Sfântul Marcu Ascetul. prin însuşi actul creării ei. vom aduce ca jertfa Arhiereului Hristos. 122. în Filocalia volumul 1. Ale celui între sfinţi. p. se neagă libertatea şi putinţa de schimbare în bine sau în rău a firii omeneşti prin libertate. p. Trinitas. Cele 300 de capete despre făptuire.cit.cit. nu pe cele muşcate de fiare“90. cit. adică după virtute“. aceasta din urmă fiind singura în stare să-i dăruiască omului „cununa nemuririi”85..p. sunt stări totale ale fiinţei umane. la Sfinţii Varsanufie şi Ioan.cit. A zis «după chipul». Îl găsesc pe măsura 85 86 Preot Ioan C. Teşu. 3.. Se află. în Filocalia. p. are puterea de a alege între păcat şi virtute. Păcatul şi virtutea. virtuţile reprezintă un dar creatural. cărări spre fericirea veşnică. iar aceasta nu se poate realiza decât prin dobândirea şi lucrarea virtuţilor. omul fiind considerat ca o bucată a naturii. 1 . despre fire şi despre cunoştinţă. Stăniloae.apud Preot Ioan C. căutând să o surpe. au fost zidite împreună cu firea oamenilor86. părintele nostru Dorotei. p. Prin urmare. până la unirea îndumnezeitoare. însă nu ni Se face văzut decât atunci când. 89 Nota 137 a Părintelui Profesor D. 87 Ava Dorotei. Şi cei ce-L caută pe El. din clipa Botezului. p. 121. precum zice: «Să facem pe om după chipul şi asemănarea noastră» (Facere 1. p. Cuviosul Nichita Stithatul.. Teşu. putem constata că atât virtuţile. Lumea. ci se infiltrează în firea lui. „în noi în chip ascuns. p. op. patimile tulbură mintea. volumul IX. 282.. Teşu. Lumea. şi a mai zis «după asemănarea». op. gândurile cele sănătoase ale firii noastre.. op. apud Preot Ioan C. rugăciunea şi asceza …. cu Părintele său ceresc. op. 2. 2001.3. virtuţile îi aparţin acestuia în mod firesc. sunt fireşti. Izvorul a tot binele şi al tuturor virtuţilor. În funcţie de opţiunea.26). pentru că Dumnezeu a făcut sufletul nestricăcios şi liber. 80. op. în . 260 apud Preot Ioan C. Îndată ce a făcut Dumnezeu pe om. care nu au fiinţă sau ipostas. ne spune Ava Dorotei. de a se asemăna tot mai mult. op. Teşu. este aceea că Domnul. Despre Botez. p. 88 Nota 388 a Părintelui Profesor D. 353. precum şi păcatele fac mintea „nesimţitoare” şi o orbesc.. O învăţătură constantă a spiritualităţii ortodoxe. Ele constituie vocaţia esenţială a omului. rugăciunea şi asceza …. cit.

3. Cuvânt ascetic. ce atentează la viaţa omului.3. 93 Ava Dorotei. înfrânare şi petrecerea cea după minte. la sănătatea noastră după fire“93.cit. volumul VI. Fiecare patimă are o virtute contrară. Teşu. În timp ce patimile sunt nişte „accidente“ şi adaosuri reproşabile firii omeneşti.. virtuţile sunt starea firească de sănătate a sufletului. Dacă patimile sunt boli ale sufletului. Învăţături duhovniceşti ale Sfântului Petru Damaschin. La capătul de sus al 91 92 Ibidem.. Prin virtute. călătorind de fiecare dată de la răsărit până la apus dă o zi. 18. p... op. volumul I. . în Filocalia. în chip firesc.. se face noapte.2.. X. apud Preot Ioan C. sau ne reîntoarcem la sănătatea noastră.. „primim deprinderea noastră proprie. Virtuţile sunt . Virtuţile creştine reprezintă calea şi „scara cea mică şi scurtă“ spre Împărăţia cerească98.. op. 217 apud Preot Ioan C..lumina şi soarele sufletului. Înaintarea în lucrarea acesteia înseamnă în acelaşi timp. Sfântul Isaac Sirul. Teşu. aşa şi fiecare virtute pe care o săvârşeşte omul luminează sufletul.. Teşu . 139. op.. 94 Talasie Libianul. Lipsa virtuţilor este. pe când prezenţa lor naşte nemurirea95. . în .cit. p. op.cit. distrugerea patimii contrare. ca de la o orbire oarecare.. p. în Filocalia….. Teşu. p.. însă. 96 Nil Ascetul.cit... volumul VII.. în Filocalia.. 97 Sfântul Petru Damaschinul. 95 Ibidem. . 594-595 apud Preot Ioan C..cit. p.cit. din acest motiv. Capete foarte folositoare în acrostih. virtutea se află în suflet. op. „Şi precum soarele. iar ascunzându-se ea. „maica morţii“94. p. în . volumul V. p. întrucât „virtutea este cu mult mai vrednică de cinste decât bogăţia“96. Cuvinte despre sfintele nevoinţe. 98 Sfântul Grigorie Sinaitul. pe care urcă şi coboară îngerii..3.. Prin păcat şi patimi. Filocalia. se află în stare de boală şi robie sufletească. p. apud Preot Ioan C. Teşu. apud Preot Ioan C. p. 84. p. Ele sunt asemenea unei scări spre cer. op. Despre dragoste.. Poruncile şi virtuţile sunt „leacuri curăţitoare ale stării noastre pătimaşe“92. op. iar lipsind el. 99 Sfântul Simeon Noul Teolog. se face patimă şi întuneric. p.p. şubrezindu-i trupul şi omorându-i sufletul. Teşu. Lupta împotriva patimilor.cit. apud Preot Ioan C. susţinându-i şi ajutându-i pe ostenitori în acest urcuş duhovnicesc99. până ce agoniseşte omul iarăşi virtutea şi prin aceasta vine lumina“97. boli ce se încuibează în inima omului oarecum din afară şi datorită lipsei lui de trezvie. op.4.cit. pentru dobândirea şi practicarea virtuţilor aduce în sufletul celui duhovnicesc adevărata fericire. Teşu. în Filocalia vol.împlinirii lor“91. 247 apud Preot Ioan C..4. p. Ale celui dintre sfinţi părintelui nostru Grigorie Sinaitul. Cele 225 de capete teologice şi practice. volumul 4. la lumina proprie. 1 . omul dobândeşte o deprindere străină şi contrară firii. sau ca de la o boală oarecare. pe care omul trebuie să o descopere şi să o lucreze până la desăvârşire.4..potrivit Sfântului Petru Damaschinul .

Însă. p..cit. Teşu.. p.. 1 . care. îşi distruge viaţa duhovnicească. Cel ce aşteaptă de la început hotărârea noastră de a porni pe această scară nevăzută şi aducătoare de fericire adevărată. În această lume şi în această viaţă.apud Preot Ioan C. precum Sfântul Antonie cel Mare. Însuşi actul consimţirii. aflăm de la Sfântul Grigorie Sinaitul. cu toate că nici cei ce au dobândit-o nu sunt pe deplin lămuriţi asupra acestui lucru“104.care au făcut şi ceea ce e mai presus de poruncă“106. pe când virtuţile se nasc după fire. p.. omul. Sfântul Ioan Scărarul exprimă acelaşi lucru.se lărgeşte: calea binelui şi calea răului. Sfântul Petru Damaschinul. Metoda sau cele 100 capete ale lui Calist şi Ignatie Xanthopol.cit.2.6. Un monah. le dă răsplata pentru ostenelile lor . omul se află.cit. op. patima. patimile sunt lucrate împotriva firii107. întinzându-le „mâna puterii Sale de sus“100. în Filocalia. p. Lucrând. apud Preot Ioan C.cit. p. sărăceşte. op. cum spune Talasie Libianul „păcatele stau alăturea de virtuţi şi de aceea cei răi iau virtuţile drept păcate“103. p... volumul VIII. 105 Ibidem.. adică a dreptăţii şi a păcatului. 17. p. op. de către fiecare creştin. în Filocalia.. Alegerea căii celei bune este o dovadă de discernământ duhovnicesc. 107 Sfântul Grigorie Sinaitul. op. p. Căci sunt sufletele .cit. apoi. p. 103 Talasie Libianul. prin voia sa liberă.cit. op. ci numai că aceasta nu este uşor. p.cit. spunând: „Să nu zică cineva că este cu neputinţă omului să ajungă la viaţa cea virtuoasă.unirea îndumnezeitoare.2. 102 Calist şi Ignatie Xanthopol.cit. atât patimile. are puterea de a naşte.spune el .. Teşu. la o patimă. 22. op. apud Preot Ioan C. 34. Însă de aceasta se împărtăşesc doar cei „cu mintea iubitoare de Dumnezeu“105. deoarece „patimile stau lângă virtuţi şi locuiesc uşă lângă uşă“102. Teşu.apud Preot Ioan C. Scara dumnezeiescului urcuş.6. la mijloc între două căi. sfătuind: „Nimeni să nu dea vina pe neputinţa sa pentru neîmplinirea poruncilor evanghelice. Teşu.acestei scări a desăvârşirii se află Însuşi Dumnezeu. 121. Teşu. p.. 41-42. pe măsură ce pornim pe una sau alta dintre ele .. reducându-o la statutul de simplu automatism care se declanşează ori de câte ori se ivesc condiţiile lucrării păcatului şi se lucrează cu o violenţă mereu crescândă. 106 Sfântul Ioan Scărarul.apud Preot Ioan C. p.apud Preot Ioan C. din punct de vedere duhovnicesc.cit. op. sub aparenta lărgire a experienţei sale de viaţă. cât şi virtuţile... înseamnă o cădere a minţii din statutul ei firesc de păzitoare a sufletului..2. şi-şi alege pe care o vrea şi pe aceasta înaintează“101. iar odată ajunşi la capătul ei.. Care pe cei ce au pornit cu dragoste şi râvnă îi susţine în eforturile lor. chiar şi numai cu gândul. op. ne încredinţează de accesibilitatea lucrării de dobândire şi de practicare a virtuţilor. volumul VIII. 100 101 Ibidem. op. op. Sfântul Petru Damaschinul consideră că „fiecare stă la mijlocul acestor două căi.6. Sufletul. 104 Sfântul Antonie cel Mare. 320... sau. Teşu.cit.

p. arată teologul român..cit..111. p.glas al lui Dumnezeu -. în temeliile sale. În primul caz. la Cuviosul Nichita Stithatul. p. p. În funcţie de atitudinea sa. p. potrivit voii sale libere. moartea veşnică.cit. op.. cea veşnică. însetat de adevărata lume şi de adevărata viaţă. la Sfântul Grigorie Sinaitul. op. p. Lumea.Dumnezeu.. apud Preot Ioan C.cit.111. ajutat de harul lui Dumnezeu”109. tot mai puternică. deci ca legături de actualizat şi de dezvoltat ale omului cu Dumnezeu. apud Preot Ioan C. Fiecare patimă este o lovitură cumplită dată fiinţei umane. Teşu. Virtuţile sunt sădite în firea omenească. omul se dovedeşte a fi legat şi robit lumii acesteia trecătoare şi va pieri ca şi ea. 98. Teşu. Stăniloae. Stăniloae. iar actul său de alegere a uneia din aceste două căi îl face vrednic de răsplata netrecătoare sau pasibil de pedeapsă şi osândă veşnică. iar efectul acesteia este dezechilibrul vieţii sufleteşti şi trupeşti. op. Suta a doua a Spetelor naturale. 110 Nota 423 a Părintelui Profesor D. care din ajutoare pe calea mântuirii devin simple obiecte de satisfacere a poftelor şi dorinţelor sale egoiste şi faţă de Dumnezeu.. Omul poate deveni. la Ibidem. căderea în zonele abisale ale patologicului. sau. Teşu. faţă de semeni. op. incapabile să prefacă firea 108 109 Preot Ioan C. Iar în această aspiraţie.. op. Ele au fost sădite în potenţă în aspiraţia spre bine şi desăvârşire a firii noastre. 242. op.112. comuniunea cu diavolii şi oamenii care l-au instigat şi încurajat în lucrarea răului. 260.111. al cărei final tragic este moartea faţă de sine. virtuţile sunt înţelese ca „semne ale iubirii lui Dumnezeu Cel personal şi ca apeluri la iubirea noastră. dobândeşte nemurirea. Teşu. 111 Nota 140 a Părintelui Profesor D.. descoperă în porunci şi în virtuţi doar nişte legi şi sensuri impersonale. lucrător desăvârşit al virtuţilor sau rob al patimilor.. chiar prin aceasta se bucură.cit.cit. Cei ce nu văd legătura dintre ele şi Izvorul lor . dată sie însuşi. fericirea veşnică. care. în cel de-al doilea. „e implicată iubirea de persoana lui Dumnezeu şi de persoanele umane”110.sufletul său. când omul face eforturi în acest sens. ca să ne facem asemenea Lui şi prin aceasta să ne unim cu El”111. p. rănit şi jertfit cu fiecare nou păcat. 1 . conştiinţa sa . în odihna iubirii Părintelui său ceresc şi a celor bineplăcuţi Lui.. Stăniloae. Nota 392 a Părintelui Profesor D.108. Dar sunt sădite ca aspiraţii ale ei spre Dumnezeu. apud Preot Ioan C.Fiecare nou păcat şi fiecare nouă patimă este o nouă lovitură.cit. În logica duhovnicească. firea umană autentică este caracterizată de înclinaţia spre bine şi spre o viaţă virtuoasă. adică faţă de ceea ce omul are mai sfânt în constituţia sa . Ele sunt „ sădite ca virtualităţi în fire sau în puterile firii noastre. În ciuda legăturii paradoxale dintre patimi şi virtuţi. despre curăţirea mintii. rugăciunea şi asceza ….

ci pe 112 Nota 689 a Părintelui Profesor D. ci cel ce s-a îndeletnicit cât mai mult şi toată viaţa lui.cit. cum e de pildă fapta celui ce intră într-o casă de desfrâu. fapta văzută a virtuţii ajunge fără rost. ele constituie împlinirea Proniei dumnezeieşti sau roada ei în noi112. op. în Filocalia. apud .desăvârşirea113. ci şi vatămă.112. fără greşeală. 113 Nota 668 a Părintelui Profesor. cu toată puterea. volumul VII. 368. prin osteneală încordată şi prin grija de făptuire. deplin. mai ales când nu săvârşeşte bine şi în chip plăcut de Dumnezeu ceea ce săvârşeşte. nici înfrânat cel care a făcut la fel cu înfrânarea. sau de vreuna din virtuţile generale. Capete care au lipsit. Trebuie să se ştie că nu se poate ajunge la măsura nici unei virtuţi. spre dobândirea ei... Teşu. Virtuţile reprezintă. nu numai că nu folosesc la nimic. De fapt fiecare se îndeletniceşte cu vreuna din aceste virtuţi în parte. de rugăciune. ci e bine cu adevărat când nu-şi aşteaptă ca plată pentru aceasta sau aceea plăcerea de la oameni.apud Preot Ioan C. ci la scopul pentru care se face. sădite în însăşi fiinţa lor. În acelaşi timp.. Căci mai mare decât toate virtuţile este dreapta socoteală. ca să scape de la pieire o femeie pierdută. prin intermediul virtuţilor. Capete care au lipsit. p. sau beţiv.. dacă nu se sârguieşte cineva toată viaţa. chiar dacă sunt bune. Căci cele ce se fac fără dreapta socoteală şi fără scop.. de dragoste. viaţa creştină autentică şi adaptată acestor raţiuni dumnezeieşti. De aci e vădit că nu e milostiv cel ce s-a îndeletnicit puţin cu milostenia.. 2.. De pildă unul săvârşeşte milostenie o vreme oarecare. Căci nici binele nu e bine. cu această virtute. 368. din acestea. op. p. când nu se lucrează bine. dar se fac în scopul cinstirii de Dumnezeu. Virtuţile creştine…. precum se întâmplă deopotrivă cu cele ce par că sunt rele. Teşu. op. sau slava de la ei. la Calist Patriarhul. 1 . care e împărăteasa şi virtutea virtuţilor. Stăniloae. Teşu.umană cea căzută şi să preschimbe viaţa în bine. 114 Preot Ioan C. căi spre desăvârşire114. Fiindcă Dumnezeu nu caută la binele ce se face şi pare că e bine. Sufletul eliberat din robia patimilor reuşeşte. de milostenie. p.cit.apud apud Preot Ioan C.. folosindu-se de dreapta socoteală. de pildă bunul nume. nu putem zice de el că este milostiv propriu zis. la Calist Patriarhul. de înfrânare.cit. apud . în Filocalia.112. nici nu se face din lăcomie sau nedreptate. astfel. să descopere aceste raţiuni înalte şi ultime ale tuturor şi să se comporte cu toate conform acestor gânduri dumnezeieşti. p. Căci spun şi de Dumnezeu purtătorii Părinţi. şi de dobândire şi lucrare tot mai deplină a virtuţilor creştine. Dumnezeu conduce lumea spre scopul ei . volumul VII. de pildă.. Prin împlinirea lor. sau mincinos pe cel ce a alunecat o dată în vreuna . Viaţa duhovnicească a creştinului este o permanentă încordare şi luptă de eliberare deplină de păcat şi de efectele sale. că atunci când mintea uită scopul evlaviei. p. Precum iarăşi în cazul celor dimpotrivă nu numim desfrânat. Dar îndeletnicinduse numai puţintel cu aceasta..

apropiindu-se prin ea de Dumnezeu şi unindu-se cu El în minte. de învârtoşare şi de iubirea de argint.cel ce a căzut de foarte multe ori şi rămâne neîndreptat. IV. şi de cele asemenea. 1 . iar în alt loc : 115 Sfântul Ioan Damaschin. bărbăţia. Pe lângă cele spuse. Prof. a II-a. măcar că acest lucru îl uită mulţi. de pomenirea răului. mai trebuie să se ştie mai ales aceasta. care e de mare trebuinţă tuturor celor ce râvnesc să dobândească virtutea şi se sârguiesc să ocolească păcatul: cu cât e sufletul neasemănat mai bun decât trupul. 1. fără să ştiu cum. în Filocalia. 1948. şi mai distins şi mai cinstit în multe şi foarte însemnate privinţe. Astfel. mai ales cele care imită pe Dumnezeu şi poartă nume dumnezeieşti. curvia. Cuvânt de suflet folositor. ca să se cunoască. şi mai ales pe cele sufleteşti. Sfântul Apostol Pavel zice : «Fiind deci îndreptaţi din credinţă. traducere de Pr. adică virtuţile.4. înţelepciunea. Cu totul dimpotrivă trebuie să socotim despre păcatele sufleteşti că se deosebesc de patimile trupeşti în ce priveşte efectele lor şi pedeapsa lor. care sunt cu mult mai rele şi mai grele ca acelea şi care duc la starea dracilor şi la osânda veşnică rânduită acelora ce sunt stăpâniţi de ele. Şi aşa pe cele dintâi să le atragem spre noi. după Apostol. prin Domnul nostru Iisus Hristos… iar nădejdea nu ruşinează. p.. Fiindcă în aceasta stă cu adevărat prudenţa. 1—5). sau le pedepsesc. ed. prin care ne apropiem de Dumnezeu. cunoştinţa nemincinoasă şi bogăţia ce nu poate fi răpită: în a sui la vederea (contemplarea) Făcătorului prin virtutea cu fapta115. schiţând un cuvânt lămurit şi uşor de supraprivit despre virtuţi şi patimi. 5. pentru că iubirea s-a revărsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt cel dat nouă» (Rom.2. cu atât sunt şi virtuţile sufleteşti mai bune decât cele trupeşti. Sibiu. preacurvia. care-i rădăcina tuturor relelor. de răutate. nu pricinuiesc atâta durere celor ce stăruiesc în ele fără să se îndrepte. Am înfăţişat acestea în chipul acesta simplu. 1994. Importanţa virtuţilor Importanţa virtuţilor este arătată în numeroase locuri din Sfânta Scriptură. Căci fericit cu adevărat este cel ce caută virtutea şi se îndeletniceşte cu ea şi cercetează cu grijă tot ce este virtute. avem pace cu Dumnezeu. Pentru aceasta am înfăţişat toate felurile şi formele fiecăreia. fugind de ele. ca să poată judeca şi cunoaşte cineva uşor deosebirea şi împărţirea lor din lămurirea amănunţită a lor. fiecare virtute şi păcat. Dumitru Stăniloae. de e cu putinţă. Beţia. în comparaţie cu patimile sufleteşti.. oricât sunt de urâte la arătare celor evlavioşi şi celor ce fug de ele. vol. Bucureşti. E vorba de pizmă.197. după neînvăţătura noastră. furtul şi cele apropiate acestora.. Iar păcatele să le ocolim cu toată puterea.

pentru ajungerea scopului său supranatural. Teologia Morală Ortodoxă.. PSB 29.Dumitru Stăniloae. Staniloae si Pr.. 2003.este tare şi neîncovoiată şi nu se moaie în faţa păcatului”122. p. ci sunt haruri date de Dumnezeu acestuia.Prof.odată ce virtutea este străină de patimă. EIB. 1982. București.. Orest Bucevschi. 351. vol. Prof. p. ci fiind duşi de aici spre viaţa cerească. .. p. Scrieri I. ele prin păcatele împotriva lor nu numai că slăbesc. nu mai pot fi amândouă la un loc”121. dar rămân virtuţi incomplete. 117 Pr. deoarece prin aceasta:. Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt.După Sfinții Părinţi. prin care ne facem copii .Sufletul condus ca o mireasă trebuie ridicat pe umeri .. Virtuţile teologice se revarsă asupra credinciosului prin lucrarea Duhului Sfânt. 119 Sfântul Grigorie de Nyssa.«Şi acum rămân aceste trei : credinţa. Virtuţile reprezintă un rod al despătimirii. Editura Deisis. 118 Sfântul Grigorie de Nyssa. p.din Duhul cel bogat şi îmbelşugat curge pururea harul în cei cel primesc” 118 .al conştiinţei Lui în conştiinţa omului”117. Pr. strângându-se arşiţa prin umbreluţa virtuţii”119. Ioan Buga. Bucuresti – 1982. Despre viaţa lui Moise. N.Virtutea creştină.. prin care creştinul împlineşte totdeauna voia lui Dumnezeu”116. odată cu harul sfinţitor dat creştinului prin Taina Sfântului Botez. p. 13). Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă.adică reflexul mereu mai profund al luminii Lui . C-tin Pavel. Tâlcuire la Cântarea Cântărilor. Iar viaţa ni se face umbroasă şi înrourată.459. nesprijinindu-ne pe pământ.Diac.ci să stăpânească peste greutatea trupului. ca să nu fie călcat de trup. D. izvorâtă din harul divin şi puterile omului credincios. 1.. Virtuţile reprezintă o bună orientare a energiilor afectelor deoarece ele pot folosi aceste porniri ale sufletului spre bine. este activitatea continuă şi statornică.Vorbind despre virtuţi în conformitate cu tradiţia răsăriteană părintele Dumitru Stăniloae afirmă că :.. Sfântul Grigorie de Nyssa arată că între virtuţi trebuie să fie o sinergie ancorată în Dumnezeu.Ea . Prof. 1980. Diac. Fiind date ca haruri supranaturale. Mladin. Bucureşti. deci creştinul primeşte harul acestora mai înainte de a avea vreun merit personal.136. Dr. 13. Ele nu izvorăsc din puterile fireşti ale credinciosului.dr. traducere de Maria-Cornelia Ica jr .dr. virtuţile sunt formele umane ale atributelor lui Dumnezeu. Virtuţile reprezintă adevărata libertate pentru că ne 116 Mitr. 120 Ibidem. Ioan Buga.. Despre rugăciunea domnească. p. traducere note și indici de Pr. ele fiind rodul Tainei Sfântul Botez. 1 . Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. nădejdea şi iubirea. Despre nevoinţă. ori chiar dispar.159.160.dr. Prof. iar mai mare dintre acestea este iubirea» (I Cor. aflăm de harul luminător al Botezului. Virtuţile sunt opusul patimii şi :.135. p. 122 Ibidem. 64. 121 Ibidem. trad.Tâlcuire la Cântarea Cântărilor. Despre fericiri. Ioan Zăgrean. căci „vieţuirea în virtute vine sufletelor din înfrânare şi curăţie”120.

V. iar maturitatea duhovnicească constă în întrepătrunderea tot mai abundentă cu harul naturii. p.nu este supusă nici unui stăpân. deoarece lucrarea prin virtute îşi răneşte puterea prin osteneală. el se face din nou părtaş vieţii virtuoase.91. p. omul îl descoperă numai prin virtuţi. ”Virtutea este aşadar participare la Dumnezeu. p.. În acumularea virtuţilor. Bucureşti. întâmpinate de harul divin. op.precum şi de cunoaşterea vieţii. Această întâlnire favorizează creşterea omului în experienţa Sfântului Duh. căci: . 127 Pr..Virtuţile se câştigă printr-un efort personal. Adevăratul sens al vieţii.lumina descoperită a înţelesului vieţii şi a ţintei spre care se îndreaptă”129.scopul vieţii omului nu este realizarea virtuţilor. 1996. Dacă păcatul este boala sufletului virtutea reprezintă sănătatea lui. În acest efort.. care în viziunea Sfinţilor Părinţi reprezintă un vârf al virtuţilor.47.cerem şi celelalte virtuţi de la Dumnezeu”124 . 129 Sfântul Grigorie de Nyssa. îndemnându-ne să ajungem la asemănarea cu Dumnezeu. Dr. 477. şi de aceea virtuţile sunt numite doar raze prin care se zugrăveşte în noi chipul soarelui suprem. Vorbind despre virtuţi şi viaţa virtuoasă în viziunea Sfântul Grigorie de Nyssa. virtutea prin bine şi aceasta nu ca esenţă ci ca lucrare.pentru că darul harului se măsoară cu ostenelile celui cel primeşte”125 . p. Ibidem.căci:. 125 Ibidem.celor ce au înaintat în lupta pentru virtute le stă alături ajutorul lui Dumnezeu”126 . Fiinţa cea adevărată. Trăirea într-o viaţă virtuoasă este un lucru greu şi neplăcut simţurilor . 1 .. un rol important îl ocupă rugăciunea.eliberează de orice constrângeri: . dar şi condiţie a unei mai largi împărtăşiri de dărnicia lui Dumnezeu”127. a cărei finalitate o reprezintă asemănarea cu Dumnezeu . Ele sunt rezultatul zelului al asiduităţi umane. Pentru dobândirea virtuţilor trebuie depus un efort permanent. aceasta deoarece Dumnezeu este virtutea desăvârşită. Prin iniţierea în Hristos a omului şi prin participarea lui la viaţa Bisericii. Cel care este virtuos are posibilitatea de a menţine echilibrul între extreme. Tâlcuire la Cântarea Cântărilor. ci schimbarea calităţii ei prin virtuţi”128.calea de 123 124 Ibidem. deoarece prin rugăciune: . p.Răducă. dar în acelaşi timp acţionează şi Dumnezeu: .ea este de bună voie şi liberă de orice silă”123. 121. p.cit. Împreunată cu asceza. 128 Ibidem.însă rodul lui este dulce. iar prin natura ei virtutea este legată de Dumnezeu. Antropologia Sfântului Grigorie de Nyssa. Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă. Mitopolitul Nicolae Corneanu spune:. avem nevoie de o puternică credinţă. calea virtuţilor armonizează natura umană în ambianţa harului. şi această îngemănare umple firea de viaţă. Fiind într-o continuă armonie cu chipul lui Dumnezeu aflat în om virtuţile au permanent în ele:. 126 Ibidem.. 459...47. p. 342..

Ele se câştigă pe rând. căci virtuţile sunt ca nişte pârâiaşe care spală fiecare parte a sufletului şi toate ajung să formeze o ţesătură...Cu cât cineva rămâne mai întărit şi neclintit în bine. 238-239.cit. pentru că ea nu este cuprinsă de nişte graniţe. dar şi necăderea din el. 133 Ibidem. o podoabă a inimii . 135 Ibidem. şi la urmă însăşi deprinderea îi procură omului odihna în Dumnezeu”135. aII-a. Virtuţile reprezintă o stare permanentă în care trebuie să fie orice credincios care doreşte să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu. 182. Astfel virtuţile implică unirea cu Binele Suprem. urcuşul în bine. Acest drum este deschis infinitului. cu atât străbate mai mult drumul virtuţii”136.Virtutea sădeşte în suflet deprinderea prin faptul că este lucrată continuu. cu care se ocupă puterea cugetătoare a sufletului nostru .se pecetluieşte cu pecetea adevărului întipărindu-se de iubirea faţă de bine”132. pp. Sfântul Grigorie de Nyssa afirmă că :. iar unirea cu Cel infinit nu poate fi decât infinită. Ele sunt cuprinse în două procese antagonice: unul static şi altul dinamic: .. Această ţesătură şi veşmânt al virtuţilor: . p. iar Sfântul Grigorie de Nyssa face o analogie comparând câştigul lor cu opririle pe care le-au făcut evreii în drum spre muntele Sinai. căci 130 Nicolae Corneanu . op.. Ed. Pagini din literatura primelor veacuri creştine. p. Întreaga tradiţie a Bisericii mărturiseşte că fiecare dintre noi trebuie să trăim tot timpul în virtute şi să înaintăm permanent către Dumnezeu. p. Păcatul este sinonim cu lipsa de măsură. 131 Sfântul Grigorie de Nyssa op.. a cărui importanţă s-au străduit să o pună în valoare Sfinţii Părinţi.162. deoarece este posibil ca în momentul în ne-am oprit să începem din acea clipă să cădem. adică din toate virtuţile. unul dintre ei fiind Sfântul Grigorie de Nyssa”130. 242. Astfel fiecare virtute naşte o bună mireasmă şi este bine ca omul să aibă în sine buna mireasmă amestecată din toate aromatele. Pentru a putea ajunge la asemănarea cu Dumnezeu. Polirom. p. Virtuţile reprezintă transformarea omului prin har. p.se asemănă cu fericirea dumnezeiască prin curăţie şi nepătimire asemănându-se firii apropiate134.. omul trebuie să propăşească mereu pe calea virtuţilor. deoarece nimeni nu are posibilitatea de a ajunge la desăvârşire. 1 . 134 Ibidem. deoarece dorinţa celor care se unesc cu virtutea desăvârşită se întinde la nesfârşit şi nu are limite. 2001. În concepţia părinţilor filocalici virtuţile reprezintă forţa prin care omul credincios urcă permanent către Dumnezeu: .mijlocia între lipsa de măsură între o parte şi în alta este numită virtute”131. 132 Ibidem.o viaţă de bună calitate”133. Patristica mirabilia. p.mijloc devine o metodă duhovnicească. 235. Iaşi. ed.. 216. 136 Sfântul Grigorie de Nyssa.cit. Părăsind păcatul şi păstrând echilibrul dar practicând echilibrul.. 235. alipindu-ne de virtuţi.

Şi cinci sunt ale sufletului şi cinci ale trupului. neîntristarea.cine va urî păcătuirea şi se face casnic al lui Dumnezeu. Din acestea se nasc virtuţile sufleteşti: credinţa..186. milostenia. îndoite sunt şi virtuţile lor.3 Virtuţi sufleteşti şi trupeşti Trebuie să se ştie că omul. 95.. gustul şi pipăitul. generozitatea. care : bărbăţia.4. op. prin vieţuirea întru virtute îşi va primi în sine harul Duhului. nădejdea. căci: . auzul. Câştigarea şi cultivarea virtuţilor reprezintă o condiţie sine qua non. prudenţa. iarăşi patimile sufleteşti şi care cele trupeşti. Pentru a putea ajunge la asemănarea cu Dumnezeu trebuie să fie o competiţie între virtuţi. Încât e cu trebuinţă ca tot omul să ştie limpede câte sunt virtuţile sufleteşti şi câte cele trupeşti. 468.veşmântul virtuţilor tale se aseamănă cu fericirea dumnezeiască prin nepătimire”139. netulburarea. la 137 138 Ibidem. suferirea răului. Virtuţi sufleteşti zicem că sunt mai întâi aceste patru cele mai generale. p. adică constând din suflet şi din trup. evlavia. iar sfârşitul vieţii virtuoase este asemănarea cu Dumnezeu. dragostea. Iar virtuţi trupeşti. şi care . cumpătarea şi dreptatea. 1 . simplitatea. sunt acestea: mintea. 240. nefăţărnicia.înaintând mereu pe calea virtuţilor prin har omul se pregăteşte de un har şi mai mare. îndoite are şi simţurile şi virtuţile acestora. nemânierea.p. s-a făcut făptură nouă şi a fost zidit din nou”137. poftirea înfierii140. Prin aceasta putem spune că virtuţile se apropie de scopul lor: .ţinta vieţii virtuoase este împărtăşirea de Dumnezeu”138.. dar pentru atingerea acestor înălţimi ale vederii şi asemănării cu Dumnezeu. Din această pricină.cit. Ibidem. mirosul. neiubirea de argint. sfiala.. închipuirea şi simţirea. 140 Sfântul Ioan Damaschin. ele trebuie să se întreacă. iar cele trupeşti: vederea. părerea.IV. care se nasc din împreunarea purificării de patimi cu câştigarea virtuţilor. rugăciunea. Simţurile sufleteşti. compătimirea.. blândeţea. 139 Ibidem. îndoite şi păcatele. neviclenia. căci: . bunătatea. pe care înţelepţii le numesc şi puteri. cunoştinţa dumnezeiască. dorinţa bunurilor viitoare. 1. fiind îndoit.virtuţile au nevoie de nepărtinire. smerenia. care se nasc întru cunoştinţă şi după Dumnezeu şi duc pe om afară de orice făţărie şi dorinţă de a plăcea oamenilor. nemândria. nepizmuirea. străpungerea inimii. cugetarea. îndelunga răbdare. mai bine zis unelte ale virtuţilor.p.. pentru ca omul să ajungă la vederea şi asemănarea cu Dumnezeu. dorul după împărăţia lui Dumnezeu. neînfumurarea.p. Cuvânt de suflet folositor în Filocalia.. vol. neiuţimea.

apud Preot Ioan C. neieşirea din casă. De aceea patimile sunt trăite ca un chin sau urmate de chin. Teşu. neîmbăierea. Dar ne este normală persistarea în virtuţi. deci printr-o slăbire a firii. Ea se mai poate ridica. Tocmai pentru aceste motive. Pentru a dobândi nepătimirea însă. 1 . Teşu. sărăcia.. ne facem trădători ai lui Dumnezeu şi ai firii noastre. culcarea pe pământ. Teşu.cit. îi redau sănătatea ei fiinţială şi îl apropie progresiv de unirea îndumnezeitoare cu Izvorul Binelui Dumnezeu141. E propriu firii noastre să se menţină în ea însăşi şi să se ridice la treapta ei normală prin ajutorul lui Dumnezeu”143. 143 Nota 225 a Părintelui Profesor D. iar virtuţile ca o bucurie.4. la Cuviosul Isaia Pustnicul. la Cuviosul Isaia Pustnicul. cele care îi restabilesc firea. austeritatea. mâncarea puţină. postul. rugăciunea şi asceza …. liniştea. Nota 224 a Părintelui Profesor D. tăcerea. Însuşindu-ne patimile.. p. Şi aceasta ni se întâmplă prin lene”142. deci. Dar firea are putinţa lor chiar dacă a căzut.înaintarea în smerenie şi nepătimire. Stăniloae. între cădere şi ridicare. Patimile reprezintă o cădere din fire. 239. grijă şi efort activ”. p. singurătatea. privegherea. Aceasta înseamnă că e mai propriu firii omeneşti efortul spre bine. creştinul trebuie să lupte pentru cultivarea cât mai înaltă a virtuţilor. pentru că nu avem calitatea neschimbării în bine. 1. Lumea. starea de toată noaptea. Odată eliberat de patimile care îi robiseră sufletul.4. Lupta împotriva patimilor Lupta împotriva patimilor reprezintă prima etapă a ascezei creştine sau asceza negativă. plecarea deasă a genunchilor. neîmpodobirea. p. Stăniloae. foamea. procurarea celor de trebuinţă prin lucrul mâinilor. mulţumirea cu o singură haină. sunt acestea: înfrânarea. dar numai prin Dumnezeu. lipsă de grijă şi lene.109. Însă are în ea şi putinţa celor ce o duc la cădere. sufletul trebuie să-şi împroprieze şi să cultive deplin virtuţile. Numai Dumnezeu o are. băutura de apă. 121. între păcat şi virtute. 239. lipsa. „Pentru noi există şi virtuţi şi patimi. decât lenea şi lipsa de grijă care o fac să cadă. Omul se află. neiubirea de sine. „La viaţa în păcate se ajunge prin cădere. La fapte bune şi virtuţi se ajunge prin ridicare. Dar ultimele nu ţin de fire în acelaşi sens în care ţin de ea cele ce o ridică la virtuţi.cit. p. pe când virtuţile o întărire în ea. mâncarea târzie. neaverea.. mulţumirea cu ce ai. Lumea. op. arată Părintele Stăniloae. 121. op.cit. toată reaua pătimire şi nevoinţa trupească şi alte asemenea. mâncarea uscată. op. p. Dar nici patimile nu nimicesc firea în întregime. rugăciunea şi asceza …. apud Preot Ioan C. setea. patimile şi virtuţile sunt numite de Părintele Profesor 141 142 Preot Ioan C.

. op. lepădaţi şi voi toate acestea: mânia.stări totale ale fiinţei umane. necurăţia. 282. «pofta cea rea». împiedicându-o să vadă virtuţile”145. «patimă». apud Preot Ioan C. gândul cel pătimaş. nu ca pe o omorâre a sufletului sau a minţii. p.307. Teşu. şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou. pe când trăiaţi în ele.ale omului pământesc . p. p. Psihoterapia…. p. 75 apud Arhim. Toate acestea a poruncit dumnezeiescul Apostol să le omorâm. 146 Pentru avva Pimen. op. Avva Pimen îi spunea avvei Isaac: „Noi nu ne-am învăţat să fim omorâtori de trupuri. op.. care se înnoieşte. se neagă libertatea şi putinţa de schimbare în bine sau în rău a firii omeneşti prin libertate. deci. se arată. pofta rea şi lăcomia.. putem constata că atât virtuţile. primirea simplă a gândului de poftă.cit. Hierotheos Vlachos. patimile tulbură mintea. op. Stăniloae..309.cit. 122. «necurăţie» a numit învoirea. I. Vindecarea patimilor în psihoterapia ortodoxă Vindecarea bolilor sufleteşti este absolut necesară. 83. p. Acum.: desfrânarea.P. precum şi păcatele fac mintea „nesimţitoare” şi o orbesc. p. cuvântul de ruşine din gura voastră.. Teşu. ca pe nişte mădulare ale cugetului trupesc"148. În funcţie de opţiunea. Sfântul Apostol Pavel ne înfăţişează calea pe care trebuie s-o urmăm dacă dorim să ne însănătoşim: „Drept aceea. fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi. cit. la Sfinţii Varsanufie şi Ioan. Psihoterapia…. p. ci ca pe o convertire a lor147.cit. Iată cum interpretează Sfântul Maxim Mărturisitorul aceste versete pauline: „«Pământ» [omul pământesc] a numit cugetul trupul. „Păcatul şi virtutea.cit. 121. după chipul Celui ce l-a zidit (Coloseni 3. spre deplină cunoştinţă. p. care se modifică prin libertatea omului. omorâţi mădularele voastre . pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. apud Preot Ioan C. hula. 148 Sfântul Maxim. dimpreună cu faptele lui. op. sunt stări totale ale fiinţei umane.. în care se împlinesc legile firii fără voia lui”144. putând 144 Nota 388 a Părintelui Profesor D. p. 147 Ibidem. înclinaţia şi direcţia morală a lucrărilor noastre.5. răutatea. păcatul cu fapta. 1.4. aceste cugetări trupeşti se vor metamorfoza. iuţimea.cit. Hierotheos Vlachos. Stăniloae. op. 190 apud Arhim. În Epistola sa către Coloseni.cit. la Sfântul Ioan Scărarul. «desfrânare». 80. Acolo unde se neagă păcatul şi virtutea. 145 Nota 137 a Părintelui Profesor D.cit. patima. În timp ce virtuţile o împiedică să vadă şi să săvârşească păcatele. ci de patimi“146. omul fiind considerat ca o bucată a naturii. p. 183. în care păcate aţi umblat şi voi odinioară. 1 . În acelaşi fel trebuie să înţelegem şi vindecarea de patimi. care este o închinare la idoli.. nu vă minţiţi unul pe altul. Odată „omorâte". «lăcomie» a numit materia care naşte şi face să crească patima. 5-10). op.

Desigur. iar alţii din dragoste pentru Mântuitorul Hristos. Iar în cea către Galateni.cit. p. creştinul trebuie să-şi cureţe lăuntrul său. să ne străduim să ajungem la cea de-a treia treaptă. nici glume care nu se cuvin. alţii. creştinul nu trebuie să fie un sălaş spurcat. Avva Dorotei. Apostolul reia recomandările de mai sus: „Iar desfrâu şi orice necurăţie şi poftă de avere nici să se pomenească între voi. pentru a ajunge acolo însă este nevoie de tratament neîntrerupt şi de vindecare deplină. 3-5). 22]“150. 16. Sfântul Maxim scrie: „Unii dintre oameni se reţin de la patimi din frica omenească. în măsura în care ne vom dezbrăca de firea cea veche cu dorinţele şi făptuirile sale păcătoase şi ne vom îmbrăca în alcătuirea cea nouă: firea cea după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. ei cunoşteau natura umană.. p. Awa Dorotei susţine aceeaşi idee. nici vorbe de ruşine. atât de diversă. 252. ci lumina cea mai presus de toate luminile. ci mai degrabă mulţumire" (Efeseni 5. nici vorbe nebuneşti. 16.310. şi în sfârşit.fi închinate Domnului. să se menţină în curăţie. iar cei de-ai treilea sunt copiii lui Dumnezeu. de dragul înfrânării. SC 202. op. op. iar după ce s-a învrednicit de părtăşia cu Duhul. în general. ci de a-i călăuzi spre comuniunea cu Dumnezeu. În Epistola sa către Efeseni. alţii. unii oameni păzesc poruncile de frica iadului.309. adevăratul scop al psihoterapiei ortodoxe nu este însă slobozirea de patimi. apud Arhim. Spre pildă. ci pentru că le urâm din toată inima. complexă şi problematică. astfel încât contemplarea Lui să nu fie foc mistuitor. pentru a deveni templu al Duhului Sfânt şi locaş al lui Dumnezeu. Deşi Sfinţii Părinţi erau perfect conştienţi de acest obiectiv al metodologiei psihoterapeutice. Psihoterapia…. iar obiectivul ei nu este de a-i face pe oameni mai sociabili. p. 149 150 Arhim. primii sunt robi. în Biserică sunt vârste. cu alte cuvinte. pentru slava deşartă. cum se cuvine sfinţilor. Chemat a fi sălaş al Sfintei Treimi. cei de-ai doilea sunt lucrători năimiţi.cit. trepte şi situaţii diferite. După cum ne învaţă Sfinţii Părinţi. 26). Hierotheos Vlachos. atunci când spune că nu trebuie să dorim să fim izbăviţi de patimi „pentru a scăpa de chinuri. 502. oamenii doresc să scape de patimi pentru că acestea le provoacă suferinţe. Acceptând existenţa acestor trepte diferite de aşezare lăuntrică. CS. alţii din dorinţa de a ajunge în rai. aşijderea: „Să nu fim iubitori de mărire deşartă. 1 . Psihoterapia …. p. întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii"(Galateni 5. Hierotheos Vlachos. ci dobândirea comuniunii cu Dumnezeu. Metodologia psihoterapeutică nu este un exerciţiu antropologic. alţii se izbăvesc de ele de teama judecăţilor dumnezeieşti"149. Sfinţii au înţeles că. după cum e scris: «Cu ură desăvârşită i-am urât pe ei şi mi s-au făcut duşmani» [Psalm 138..

şi dragostea noastră pentru El. Acesta este un adevăr despre care vorbea adeseori Sfântul Apostol Pavel în Epistolele sale.24-25). este nevoie de harul lui Hristos. murind aceluia în care eram ţinuţi robi. ca să nu faceţi cele ce aţi voi. iar nu întru vechimea slovei“ (Romani 7. să se lupte şi să se bată cu păcatul. dar acum ne-am desfăcut de lege. nici să intre în împărăţia cerurilor. Deşi omul se poate împotrivi păcatului. învaţă Sfântul Macarie Egipteanul. Sinergia dintre Dumnezeu şi om scoate în evidenţă lucrarea teandrică a Bisericii noastre. este vindecat lăuntric: „Zic dar: Cu duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului. patimile păcatelor. „este să se opună. tot aşa nu este posibil să se mântuiască cineva fără Hristos. să audă fără urechi. Cel ce umblă cu duhul. ca să aducem roade morţii. Numai cei care trăiesc în Hristos scapă de „patimile păcatelor: „Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. îndreptând-o „către dragostea de Dumnezeu”. În timp ce omul trupesc este stăpânit de energia patimilor. 5-6). Căci trupul pofteşte împotriva duhului. Când omul arde de dragoste pentru Dumnezeu . iar duhul împotriva trupului. care e rezultatul comuniunii noastre cu harul dumnezeiesc. lucrau în mădularele noastre. Dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Mai întâi.16-18). care erau prin lege. purificarea omului de patimi. prin întreaga viaţă duhovnicească pe care o trăim în Biserica Ortodoxă. Această schimbare nu se poate însă petrece în afara unei vieţi pline de iubirea de Dumnezeu. să vorbească cineva fără limbă. căci acestea se împotrivesc unul altuia. are loc prin energiile Mântuitorului care ni se împărtăşesc nouă. ca să slujim întru înnoirea duhului. care e rodul lucrării Duhului Sfânt. cel care a primit harul lui Hristos este dezlegat de lanţurile păcatului: „Căci pe când eram în trup. nu sunteţi sub Lege (Galateni 5. însă singurul care-1 poate dezrădăcina este Dumnezeu. Iar de vă purtaţi cu duhul. transformă patimile în virtuţi şi ne tămăduiesc pe deplin. fiind încălzită şi sfinţită de razele harului. cu duhul să şi umblăm” (Galateni 5.Vindecarea patimilor nu este în exclusivitate lucrare omenească. adică cel ce are harul Sfintei Treimi. „numai puterea divină poate dezrădăcina păcatul şi relele care îl urmează”. vindecarea lui. După cum nu este posibil ca ochiul să vadă fără lumină.dragoste care este de inspiraţie divină – întreaga sa lume lăuntrică se preschimbă. să meargă fără picioare şi să lucreze fără mâini. Toate acestea arată că vindecarea minţii are loc atunci când lucrează în noi harul lui Dumnezeu şi dragostea Lui. oamenilor. Mortificarea părţii pătimitoare a sufletului nu înseamnă să o ţintuim „nemişcată înlăuntrul nostru“. Dacă trăim cu duhul. ci să o dezlegăm de însoţirea sa cu răul. 1 . şi nici în exclusivitate dumnezeiască: omul trebuie să lucreze împreună cu Dumnezeu. „Datoria omului”.

fie din pricina adânc înrădăcinatelor deprinderi" 152. Cercetarea sinelui este absolut necesară. atunci vom înţelege că suntem încă foarte departe de a-l dobândi"151. dacă am progresat sau dacă am ajuns la sfârşit"153. de-a lungul urcuşului duhovnicesc. 151 152 Sfântul Ioan Scărarul. de asemenea: trebuie să ne curăţim neîncetat mintea şi sufletul pentru a dobândi comuniunea cu Dumnezeu. p.este adevăratul sprijin în eforturile noastre de a ne curăţi sufletul. lâncezeala şi mulţumirea de sine ne pândesc pretutindeni. nu vom avea acces la cunoaşterea de sine: „Prin urmare. 155 Ibidem. spre a vedea de suntem încă la început.cit. În privinţa cunoaşterii de sine. op.313-314. Scara…. avva Dorotei ne desluşeşte cele trei stări ale omului: „Una e cea în care se află cel ce lucrează patima. cea în care e cel ce o dezrădăcinează"154. şi alta. Hierotheos Vlachos. De aceea. Pe de altă parte. trebuie să încetăm a făptui păcatul. Atât timp cât simţurile noastre acţionează la nivelul învelişului trupesc.. op.313.. Sfânta Euharistie este medicamentul nemuririi. trebuie să observăm mintea în faţa lucrurilor ca să cunoaştem pentru care din ele e stăpânită de patimă"155. ci trebuie să o preschimbăm în dragoste de Dumnezeu şi de aproapele. Nu e suficient să recurgem la diferite procedee psihoterapeutice pentru a opri punerea în lucrare a unei patimi. iar vindecarea. p. Sfântul Ioan Scărarul ne îndeamnă: „Să avem pururea grijă să nu se rătăcească în mintea noastră un cât de neînsemnat gând ce ne-ar încredinţa că am dobândit vreo virtute. Aceasta este condiţia sine qua non a apropierii de Cel întru tot Sfânt.Comuniunea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos . pp. 1 . căci stagnarea. Psihoterapia…. deşi nu le poţi cunoaşte. 154 Ibidem. fie din pricina slăbiciunii. întrucât viaţa duhovnicească e o neîncetată călătorie. Şi încă: „Să nu încetăm a ne cerceta întru toate patimile şi virtuţile noastre. cea în care e cel ce o opreşte. Sfinţii Părinţi ne-o împărtăşesc şi nouă. ci să observăm cu grijă însuşirile acestui bun duhovnicesc şi apoi să cercetăm dacă există cu adevărat în noi.313. altfel spus. Învrednicindu-se de o profundă experienţă duhovnicească. asigurându-ne că nu este deloc uşor să ne depistăm singuri simptomele sau să diagnosticăm patimile cu precizie şi exactitate maximă. 423. p. pentru că suntem bolnavi duhovniceşte şi patimile au pătruns în firea noastră.Harul divin ne este dăruit prin Sfintele Taine: Sfânta Euharistie .cit. 153 Ibidem. o bună cunoaştere de sine presupune a ne bucura de linişte dinspre lucrurile din afară. alta. Arhim. fie pentru că eşti bolnav. ei ne sfătuiesc să le cercetăm cu asiduitate: „Caută fără încetare semnele patimilor şi atunci vei înţelege că multe sunt întru tine.

până se va încredinţa conştiinţa noastră prin lacrimile dragostei despre iertarea acestora"158. reprezintă prima treaptă a pocăinţei. La fel învaţă şi Sfântul Diadoh al Foticeei. după cum nici aceasta nu se poate substitui mărturisirii întru inima rugăciunii aşezate la picioarele Crucii Domnului 156 157 Ibidem. când ne mărturisim lui Dumnezeu. noi ce iubim pe Domnul.315. suntem încredinţaţi că am făcut mărturisirea cum se cuvine . Textele biblice şi patristice ne vorbesc despre două forme ale spovedaniei. şi să nu încetăm de a face aceasta până când conştiinţa nu ne asigură că am fost iertaţi: „Trebuie prin urmare să aducem îndată Stăpânului mărturisire întinsă şi despre greşalele fără de voie. dimpreună cu realizarea faptului că sufletul e bolnav. ca să ne aflăm atunci în afară de orice frică"160. p. Mărturisirea noetică duce la smerenie.cit.. 5)“157. iar a doua este mărturisirea propriu-zisă. cugetând că s-a mărturisit de ajuns lui Dumnezeu"159. pe care o facem în rugăciune. Deseori.ceea ce este o autoamăgire care ne va îndepărta de iertare şi de îndreptare. Prima este mărturisirea noetică (a gândurilor). 449. cea prin care aducem cu smerenie la arătare păcatele în faţa doctorului nostru duhovnicesc. fie chiar şi cele fără de voie. ca nu cumva conştiinţa noastră să se mintă pe sine. Trebuie să ne rugăm. înfricoşându-ne mai ales în ceasul morţii: „Dacă deci nu ne vom mărturisi cum trebuie şi pentru greşelile fără voie. p. Cunoaşterea păcatelor. în rugăciune. iar concretizarea acesteia este mărturisirea greşelilor prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Mărturisirea faţă de Dumnezeu. îndepărtându-ne mintea de la orice alt gând: „Mărturisirea este uitarea firii. nu se poate substitui spovedaniei făcute părintelui şi psihoterapeutului nostru duhovnicesc. de vreme ce printr-însa cineva a uitat să-şi mănânce pâinea (Psalmul 101. Hierotheos S. uşurează focul inimii“156. 159 Ibidem. Vlachos . 160 Ibidem.Cercetarea patimilor este strâns legată de pocăinţă şi de mărturisire.315. p. op. Ibidem. în acelaşi timp. În plus. 158 Arhim. care este şi psihoterapeutul nostru. Să fim însă atenţi la felul în care ne mărturisim Domnului: „Trebuie să luăm aminte la simţirea cu care facem mărturisirea. adică să împlinim cu prisosinţă canonul obişnuit (căci nu este om care să nu facă greşeli omeneşti). vom afla în noi în vremea ieşirii noastre o oarecare frică nelămurită. care ne îndeamnă să înfăţişăm neapărat Domnului greşelile săvârşite. iar smerenia dă mângâiere sufletului nostru. mărturisirea este o neîncetată pocăinţă care ne absoarbe întru totul. Una din cele mai pilduitoare definiţii ale umilinţei sau smereniei ne este dată de Sfântul Ioan Scărarul: „Umilinţa este o neîncetată remuşcare a conştiinţei care. prin mărturisirea gândurilor. 1 .

nostru Iisus Hristos. Este esenţial ca cele două feluri de mărturisire să se împletească. În orice caz, după mărturisirea prin rugăciune, trebuie să ne spovedim şi părintelui nostru duhovnic, căruia Dumnezeu i-a încredinţat darul Duhului Sfânt de a ierta păcatele: „Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt. Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" (Ioan 20, 21-23). La rândul său, Sfântul Ioan Scărarul ne cere ca „înainte de toate să ne mărturisim numai bunului nostru judecător, iar dacă ne va porunci el, şi tuturor oamenilor; descoperindu-ne rănile, ele nu vor progresa înspre rău, ci se vor vindeca"161. Vindecarea este, deci, principiul de bază şi ţelul fundamental pe care-l împlineşte mărturisirea. Fireşte, e nevoie de un doctor duhovnicesc cu multă experienţă. Orice duhovnic poate săvârşi Sfânta Taină a Spovedaniei, dar nu toţi pot vindeca bolile sufleteşti. Cuviosul Nichita Stithatul pune şi el în lumină legătura dintre doctorul trupesc şi cel duhovnicesc: „Precum nu poate cunoaşte cineva întocmai pricinile aducătoare de boli trupeşti şi leacurile lor fără multă experienţă a ştiinţei doftoriceşti, aşa nici pricinile bolilor sufleteşti nu le poate cunoaşte fără multă nevoinţă în privinţa lor. Căci, precum poate greşi judecata cu privire la bolile trupeşti şi puţinora le este cunoscută în chip desăvârşit natura lor, cu care se ocupă ştiinţa doctorilor, cu atât mai mult poate greşi cea cu privire la bolile sufleteşti. Cu cât e mai mare sufletul decât trupul, cu atât sunt mai mari şi mai greu de pătruns patimile lui, decât ale trupului văzut de toţi prin simţuri"162. Câteodată, doctorul trebuie schimbat: „Dacă medicul pe care l-am consultat îşi mărturiseşte neputinţa, atunci e necesar să mergem la un altul. Căci cine ar putea oare nega că o corabie, aflându-se în primejdie de naufragiu, poate fi salvată de un bun cârmaci, după cum poate fi şi scufundată când acesta lipseşte?" 163. Fără un doctor bun, nu ne vom vindeca de bolile noastre sufleteşti, ci ne vom scufunda sub apăsarea lor. Numeroşi psihiatri contemporani scot în evidenţă importanţa mărturisirii, explicând necesitatea ca oamenii să nu se închidă în ei înşişi, ci să-şi deschidă sufletul şi să-şi dezvăluie gândurile. In limbajul teologic, se spune că atunci când oamenii îşi deschid sufletul lui Dumnezeu prin intermediul duhovnicului, ei vor putea evita multe boli psihice uneori chiar şi nebunia. Pe de altă parte, păcatele nemărturisite pot constitui o cauză a oboselii fizice, şi bineînţeles, a bolilor psihice. Vindecarea începe odată cu hotărârea de a ne mărturisi duhovnicului nostru; atât sufletul cât şi trupul se vor umple de o pace negrăită.
161 162

Ibidem. Cuviosul Nichita Stithatul, op.cit., apud Arhim. Hierotheos Vlachos, op.cit., p.317. 163 Sfântul Ioan Scărarul, op.cit., Cuvântul IV. p. 197. apud Arhim. Hierotheos Vlachos, op.cit., p.317.

1

Cunoscând diavolul importanţa mărturisirii, se străduieşte din răsputeri să ne împiedice de a ne mărturisi păcatele: „Dorinţa diavolului este de a ne îndepărta de mărturisire, sau de-a o face prin intermediul altei persoane, sau de-a arunca vina păcatului nostru asupra altcuiva, ca şi când acela l-ar fi săvârşit"164. Desigur, e nevoie de mult curaj pentru a ne dezgoli rănile în faţa doctorului duhovnicesc. Sfântul Ioan Scărarul ne povăţuieşte: „Descoperă-ţi rana ta medicului, spune-i şi nu te ruşina". Odată cu dezvăluirea bolii, să ne asumăm cu smerenie responsabilitatea propriei vinovăţii: „A mea este rana, părinte, a mea este buba. Din trândăvia mea s-a făcut, iar nu din pricina altuia. Nimeni nu este de vină, nici om, nici duh, nici trup, nici altceva, ci numai nepăsarea mea"165. Nu trebuie să ne fie ruşine, sau mai bine zis, trebuie să ne învingem ruşinea păcatului şi să-l vădim. Atunci când ne dezvăluim rănile lăuntrice părintelui şi îndrumătorului nostru duhovnicesc, să privim, să gândim şi să ne comportăm întocmai unui răufăcător. Sfântul Ioan Scărarul ne îndeamnă: „Când te mărturiseşti, consideră-te ca un criminal şi poartă-te ca atare în gesturi, în înfăţişare şi în felul tău de a gândi. Ţine-ţi ochii plecaţi spre pământ şi, dacă se poate, udă cu lacrimile tale picioarele judecătorului şi medicului, ca şi pe ale lui Hristos"166. În continuare, acelaşi Sfânt ne relatează că a întâlnit păcătoşi înrăiţi care au manifestat o atitudine atât de smerită, mărturisindu-şi păcatele cu atâtea lacrimi şi cu atâta disperare, încât au îmblânzit îndreptăţită asprime a duhovnicului lor: „Am văzut osândiţi care printr-o mărturisire însoţită de jale şi umilinţă şi prin implorări au muiat asprimea judecătorului, iar mânia lui au transformat-o în milă“167. Este deci, firesc să ne simţim ruşinaţi atunci când ne dezvelim rănile, dar trebuie să biruim această ruşine: „Nu-ţi ascunde ruşinea pe motiv că nu vrei să dai prilej de poticnire, spunea Sfântul Ioan Scărarul103. Apoi, pentru a ne convinge de puterea de vindecare a medicului duhovnicesc, el ne povesteşte o întâmplare pilduitoare în acest sens: „Un monah sârguitor, hărţuit fiind de demonul acesta [al hulei] vreme de douăzeci de ani, şi-a topit trupul prin posturi şi privegheri. Iar când a simţit că acestea nu i-au folosit la nimic, scriindu-şi patima pe o hârtie, se duse şi o dădu unui oarecare bărbat sfânt, înaintea căruia căzu cu faţa la pământ, neîndrăznind să-şi ridice ochii spre dânsul. După ce a citit, bătrânul zâmbi şi, ridicându-şi fratele, îi spuse: «Pune-ţi, fiule, mâna pe grumazul meu». Şi după ce fratele făcu aceasta, marele îi spuse: «Frate, iau asupra grumazului meu
164 165

Ibidem. Arhim. Hierotheos Vlachos, op.cit., pp. 195-196. 166 Ibidem, p. 196. 167 Ibidem.

1

păcatul tău cel care l-ai săvârşit în trecut şi pe care-l vei mai săvârşi în viitor, cu o singură condiţie însă: să nu-i mai dai nici o atenţie». Şi a mărturisit apoi cu tărie acesta că n-a apucat bine să iasă din chilia bătrânului şi patima s-a şi făcut nevăzută. Cel care a fost cercat de această patimă mi-a povestit mie cele ce le-aţi auzit, mulţumind lui Hristos“168. Această relatare demonstrează că mărturisirea nu e o strădanie exclusiv omenească, ci că ea lucrează prin puterea lui Dumnezeu, care ajută sufletului prin harul Său. Nici posturile, nici privegherile nu ajută la nimic, dacă nu sunt însoţite de mărturisire. Mărturisirea elimină toate spurcăciunile patimilor care ne chinuie sufletul. Acest lucru trebuie să ne umple de compasiune faţă de noi înşine şi de recunoştinţă fată de medicul nostru duhovnicesc, a cărui mustrare trebuie primită cu smerenie: „Cel care refuză a primi mustrarea, cuibăreşte patima în sufletul său; cel care o primeşte însă, se eliberează de legătura tiranului acestuia”169. Prin urmare, pocăinţa şi Sfânta Taină a Mărturisirii, vindecă rănile sufleteşti. Adeseori însă, patimile sufleteşti nu sunt vindecate de îndată ce ne-am mărturisit. Este nevoie uneori de o luptă acerbă şi de o asceză intensă pentru a ne slobozi de patimi. O mărturisire formală, care poate avea loc, în unele cazuri, în urma stăruinţelor sau presiunilor psihologice ale cuiva apropiat nouă, ne va aduce iertarea păcatelor, dar nu şi slobozirea de patimi - iar „cine n-a fost încă slobozit prin har, n-a dobândit încă iertarea"170. Precum cel ce a fost mulţi ani bolnav nu se poate însănătoşi dintr-odată, tot astfel e cu neputinţă ca dintr-odată să ne putem tămădui de toate patimile, şi nici chiar de una singură"171. E nevoie de timp şi îndeosebi de asceză, căci „patimile săvârşite cu fapta, cu fapta se şi tămăduiesc"172: „Precum neînfrânarea, lăcomia pântecelui şi viaţa nepăsătoare şi fără rânduială înrădăcinează în suflet deprinderea pătimaşă şi îl duc la fapte necuvenite, aşa strâmtorarea în înfrânare, ostenelile şi nevoinţele duhovniceşti aduc în el despătimirea şi-l strămută de la patimă la nepătimire"173. De vrei să te izbăveşti de toate patimile, apucă-te de înfrânare, de dragoste şi de rugăciune", ne povăţuieşte Sfântul Talasie174, în timp ce Sfântul Maxim Mărturisitorul vine cu detalii privitoare la legătura dintre patimi şi virtuţile corespunzătoare acestora: „ sunt unele lucruri care opresc patimile din mişcarea lor şi nu le lasă să sporească în creştere; şi
168 169

Sfântul Ioan Scărarul, op.cit., Cuvântul XXIII p. 376-377. apud Arhim. H. Vlachos, op.cit., p.317. Ibidem. 170 Sfântul Talasie, apud Arhim. H. Vlachos, op.cit., p.318. 171 Sfântul Ioan Scărarul, apud Arhim. H. Vlachos, op.cit., p.318. 172 Cuviosul Nichita Stithatul, apud Arhim. H. Vlachos, op.cit., p.318. 173 Ibidem. 174 Sfântul Talasie, apud Arhim. H. Vlachos, op.cit., p.331.

1

op. op. 178 Sfântul Varsanufie şi Ioan. Hierotheos Vlachos. 46.. apud Arhim. Hierotheos Vlachos. p. nepomenirea răului şi blândeţea o opresc şi nu o lasă să crească.. p. cele ce urmează din ele rămânând fără împlinire" 177. Sau: „Cel ce s-a lepădat cu adevărat de lucrurile lumii şi slujeşte nefăţamic aproapelui prin iubire se slobozeşte degrabă de orice patimă şi se face părtaş de iubirea şi cunoştinţa dumnezeiască"176. într-alt loc: „Să luptăm pentru împlinirea poruncilor. şi rugăciunea lui Iisus alungă ţesătura de ghimpi a provocărilor ispitelor. Diferitele încercări şi ispite care ne apar pe cale.. bunătatea şi iubirea de oameni o micşorează"175. 180 Ibidem. op. cele fără de voie readucerea noastră la starea străveche. care este cuvântul lui Dumnezeu" (Efeseni 6. p. La fel se întâmplă şi cu mânia. În lupta împotriva patimilor. Ibidem . va pune pe fugă nălucirea momelilor de la răsărirea lor. cuvântul lui Dumnezeu este un mijloc de curăţire şi slobozire de patimi. 69. osteneala şi privegherea nu lasă pofta să crească.cit. în chip mai aspru. pocăinţa şi mărturisirea sunt cele mai eficiente arme împotriva patimilor. apud Arhim. 179 Sfântul Talasie. 515-516 apud Arhim. şi prin cele de bunăvoie ale nevoinţei. op. iar iubirea. De pildă. ca să ne izbăvim de patimi"180.331..332. p. prin împotrivire.cit. Fiindcă de petele păcatului ne curăţim prin osteneli de bunăvoie sau prin necazuri fără de voie. p. op.cit. respingerea gândurilor pătimaşe. 1 .cit.321. rugăciunea şi dragostea de Dumnezeu o împuţinează şi o sting cu totul. e nevoie şi de foc mult care să-l cureţe prin lacrimile pocăinţei. învăţa Sfântul Talasie179. p. Trezvia. prin urmare. iar singurătatea. Vorbind despre armura duhovnicească trebuitoare oricărui creştin. mintea va fi atentă prin trezvie. op. Hierotheos Vlachos. nu vin cele fără de voie. e absolut necesar să avem ochii minţii pururi nedezlipiţi de cuvintele lui Dumnezeu: „îndeletniceşte-te neîncetat cu cuvinte dumnezeieşti. p. şi prin chemarea Domnului Iisus. Dar dacă premerg cele de bunăvoie. ne sporesc pocăinţa: „Veninul păcatului adunat în noi fiind mult. îndelunga răbdare.. IV.sunt altele care le împuţinează şi le duc spre micşorare. p. care nu se mai pot alipi de noi: „Dacă. Iar dacă nu lucrează cele de bunăvoie curăţirea părţii dinlăuntru a paharului şi a blidului. 18. p.cit. Sfântul Apostol Pavel spune: „Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului. Aşa a 175 176 Sfântul Maxim. milostenia. I.321 177 Sfântul Isihie Sinaitul. Hierotheos Vlachos.. căci osteneala cu ele mistuie patimile".. Mai presus de toate. p.cit. Drept aceea. apud Arhim.331. Întristarea. contemplaţia. şi prin durerile fără de voie ale căinţei. 553. 42. De pildă postul. Sau. fără voia noastră.cit. „Dumnezeu a dat oamenilor două daruri prin care se pot mântui şi izbăvi de toate patimile omului vechi: smerenia şi ascultarea"178. împlinesc. op. 17).

trebuie să luptăm împotriva duhului întristării. care corespund celor opt patimi specifice condiţiei umane? Lăcomia se vindecă prin „înfrânarea pântecelui. Cum ne putem tămădui de aceste „opt gânduri ale răutăţii". În concluzie. şi să-l alungăm din inima noastră. p. Întristarea se vindecă numai prin războiul împotriva patimilor celor dinăuntru. al curviei. al întristării. ca să nu se mânie nu numai asupra oamenilor. ci din suferirea răului aproapelui de către noi". prin „zdrobirea inimii şi rugăciunea întinsă către Dumnezeu şi citirea deasă a Scripturilor şi osteneala şi lucrul mâinilor". ci şi mânia din cuget deoarece. Mai întâi. adaugă : suntem datori să înfrânăm nu numai mânia cea cu lucrul. nu foloseşte aşa de mult a-ţi ţine gura în vremea mâniei. Mai înainte de toate însă. de gândurile murdare". pp. fără de care nu va putea birui nimeni nici curvia. „foloseşte smerenia sufletului. 119-120. p. al iubirii de argint. op. 127-129. ca să nu dai drumul la vorbe furioase.“181. Hierotheos Vlachos. 9. apud Arhim. 134-136. dar nici asupra dobitoacelor şi nici asupra lucrurilor neînsufleţite ne spune același sfânt părinte. op.care este „mai folositoare şi mai ajutătoare spre curăţie decât cea de trei sau de patru zile. 1 . „leacul desăvârşit al acestei boli acesta este: să credem că nu ne este iertat să ne stârnim mânia nici pentru pricini drepte. Aceasta înseamnă că multe din încercările care ne războiesc se datorează faptului că nu ne-am îngrijit de pocăinţă. după cum ne învaţă Scripturile şi Sfinţii Părinţi184.cit. p.. Hierotheos Vlachos. 230. 185 Ibidem. prin postirea de câte o zi .cit.. şi prin evitarea „plăcerilor gâtlejului" provocate de „săturarea pântecelui"182. Apoi. al trândăviei. sau decât cea întinsă până la o săptămână".cit. nici pentru pricini nedrepte"185. nici celelalte patimi"183. care împinge sufletul la deznădejde. De pofta trupească ne eliberăm prin păzirea inimii „cu toată străjuirea. există opt gânduri rele: al lăcomiei pântecelui. cei ce caută desăvârşirea blândeţii sunt datori să pună toată strădania. Iubirea de argint se tămăduieşte prin lepădarea de avuţii şi prin sărăcia cea de bunăvoie. De asemenea. II. 184 Ibidem. nu se câştigă din îndelunga răbdare ce o are aproapele cu noi. care „ne orbeşte ochii sufletului. Potrivit Sfântului Ioan Casian. al slavei deşarte şi al mândriei. Mânia. trebuie să ne deprindem „numai în 181 182 Cuviosul Nichita Stithatul. pp. care se împotriveşte îmbuibării". al mâniei. op. A ne lua crucea pocăinţei de bunăvoie duce la evitarea crucii celei fără de voie a necazurilor şi a suferinţelor.. Arhim. 117-118. cât foloseşte a-ţi curăţi inima de ţinerea de minte a răului şi a nu învârti în minte gânduri viclene asupra fratelui.333. Drept aceea. pp. pp.rânduit Făcătorul. 183 Ibidem.

138. 188 Ibidem. Cuvântul III. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit. Potrivnicul nostru dintotdeauna. ea e împreunată cu bucuria. săracilor şi celor din închisori. prin cugetarea la cuvintele dumnezeieşti şi prin răbdarea în ispite. 161. mai ales cei tineri. şi în acestea. umblă prin locuri fără apă. Mândria „este foarte cumplită şi mai sălbatică decât toate cele de până aici. creştinul care se angajează în războiul cu patimile. smerit. care este o patimă „foarte felurită şi foarte subţire. este deosebit de viclean. Mântuitorul Hristos ni Se face dascăl: „Şi când duhul necurat a ieşit din om. "Aşa va fi şi cu acest neam 186 187 Ibidem. prin frica lui Dumnezeu. prin blândeţe şi sărăcia desăvârşită. pp. măturată şi împodobită. 143-145. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi. de aceea ea face pe om osârduitor şi ascultător spre toată lucrarea cea bună. are multe înfăţişări şi este greu de biruit. la care se ajunge prin credinţă. intrând. şi el. Trândăvia nu poate fi alungată „fără numai prin rugăciune. pp. blând. Ibidem. ca una ce e adevărat după Dumnezeu"186. Drept aceea. e necesar lucrul cu osteneală şi trudă zi şi noapte. Se poate tămădui prin împotrivirea faţă de preocuparea de a săvârşi fapte bune de dragul cinstirilor sau a onorurilor. şi ostaşul lui Hristos. 139-l41. Patimile tind să revină la noi. 189 Ibidem. ele se năpustesc asupra noastră cu şi mai multă putere decât înainte.acea întristare care se cuprinde în pocăinţa pentru păcate şi e împreunată cu nădejdea cea bună [în Dumnezeu]. Ea se tămăduieşte prin smerenie. care se străduieşte din răsputeri să împiedice mântuirea noastră. prin care ne vine şi dragostea desăvârşită"189. ştiind că prin răbdarea lucrului alungă trândăvia. prin reţinerea de la vorbe deşarte. foarte abil. ci din prisos dau şi străinilor. chiar dacă ne-am lepădat de ele190. prin lepădarea necontenită de gândurile care vin în inima lui şi îl laudă şi prin dispreţuirea de sine înaintea lui Dumnezeu"188. sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. trebuie să fie. crezând că o atare facere de bine este o jertfa sfântă şi bine primită la Dumnezeu"187. gata să sufere răul şi să rabde toată buna osteneală şi zdrobirea.. Întristarea pocăinţei este întristare duhovnicească: Hrănind sufletul. îşi dobândesc hrana şi ajută celor lipsiţi. vrăjmaşul. o află golită. Ca în toate. p. spre a nu îngreuna pe nimeni. De aceea. căutând odihnă şi nu găseşte. prietenos.cit. şi venind. op. 190 Sfântul Ioan Scărarul. 1 . p. pp. Când nouă ni se pare că ne-am vindecat de ele. Sfinţii Părinţi ai Egiptului nu îngăduie nici o vreme în care monahii să rămână fără lucru. Slava deşartă. 142-143. căci nu lucrează numai pentru trebuinţele lor.

340. într-alt fel? „I-a zis lui bătrânul: «Nu ştii că te iubesc? Au nu tu îmi ziceai ca însuţi ţie spune-mi mie?»" Awa Iosif i-a explicat aşadar de ce îi răspunsese în alt fel lui şi în alt fel celuilalt: „De vor intra patimile şi vei da şi vei lua cu dânsele [şi te vei lupta cu ele]. iar eu ca însumi mie ţi-am grăit. Şi i-a zis lui bătrânul: «Patimile sunt trandafiri cu spini»191. indiferenţă. neglijenţă. Hierotheos Vlachos. Prin urmare. şi te luptă cu dânsele!» Dar altui frate care l-a întrebat tot despre patimi. povăţuindu-ne cu multă înţelepciune şi discernământ în această privinţă. omul poate dobândi binecuvântata stare a nepătimirii. 1 . ci numai „cel care a biruit patimile” şi e curat cu inima. ci îndată a le tăia pe ele au trebuinţă". a fi abătut”.. avva Pimen şi-a manifestat nedumerirea: de ce lui îi spusese într-un fel. mai iscusit te fac. a fi indiferent. neonorat. Awa Pimen l-a întrebat pe avva Iosif oarecând: „Ce voi face când se apropie patimile? Să le stau împotrivă.43-45).viclean" (Matei 12. datorită strădaniilor sale de a se purifica. p. ediţia Magnien-Lacroix. care nu face obiectul nici unei îngrijiri. potrivite atât aşezării lăuntrice a pacientului. sau să le las să intre?" Şi i-a zis lui avva Iosif: . Lenea spirituală.. ci îndată taie-le!»“ Aflând despre acest „leac" recomandat de avva Iosif. Fireşte. dar patimile mele nu slăbesc». Dintre toţi Sfinţii Părinţi. neglijat.«Lasă-le să intre.1.cit. nu oricine poate să aplice aceste sfaturi. Sfântul Ioan Casian traduce 191 Arhim.1. neînmormântat. „Un frate i-a zis lui avva Pimen: «Trupul meu a slăbit. fără onorurile funerare. Definiţia dicţionarului grec-francez. akedia 2. cât şi luptei pe care acesta o duce cu răul. Capitolul 2 2. Dar sunt alţii cărora nici a se apropia patimile nu le este de folos. Ce este akedia? Cuvântul akedia este un cuvânt compus. acelaşi avva Iosif i-a răspuns: «Nu lăsa nicidecum să între patimile. iar celuilalt. deprimare. op. indiferenţă. este următoarea: „absenţă a grijii. În ciuda spinilor. psihoterapeutul duhovnicesc prescrie tratamente diferite.1. pentru că oamenii se deosebesc între ei şi fiecare caz e unic în felul lui. neîngrijit. Sfântul Ioan Scărarul insistă cel mai mult asupra războirii cu patimile.

1990. lipsit de prezenţă. Sibiu. duce la relaxare. care se leagă de aşteptarea lui Dumnezeu: speranţă. indiferenţă faţă de orice fel de activitate. o îndreptare către. Chapel Hill: University of 1 . vrând astfel. speranţa. Părinţii duhovniceşti ai monahismului creştin au analizat amănunţit nu atât termenul. activităţi sau îşi pierde nădejdea că promisiunea sosirii va fi împlinită. Termenul „akedia”. 65-66. Aşteptarea lui Dumnezeu este întemeiată de un trecut în care Cel aşteptat a fost şi de un viitor în care va fi din nou. Plictiseala şi terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau sufletul in luptă cu demonul amiezii. un prezent ce aspiră la prezenţa Celui aşteptat. semnifica ideea de nepăsare. Deisis. despre „slăbirea arcului spiritual” ca despre cel mai mare pericol al vieţii creştinului. Aşezămintele mânăstireşti şi convorbiri duhovniceşti. a modurilor ei de manifestare. descurajare în faţa vieţii şi a realităţii însăşi. înseamnă „lipsă de grijă194„ . p. în akedie. a II-a. aflăm că akedia nu este un termen inventat de călugări şi că. la destinderea încordării sufleteşti. împărţit între un nu-mai şi un nu-încă. de fapt. Dar akedia atinge apogeul atunci când încordarea proprie aşteptării se destinde. Ioan I. Astfel. şi cuvant inainte de diac. cât mai ales noţiunea. doreşte să schimbe locul în care se află. Sufletul cade. în Antichitatea greacă. ed. Akedia. Bucureşti. atât timp cât El este vizibil prin amintire şi promisiune. ci de analizarea cauzelor.acest termen prin „dezgust sau neliniştea inimii”192. toate caracteristicile akediei sunt similare unei stări de aşteptare prea mult prelungite în care cel care aşteaptă devine nerăbdător (nu-şi găseşte locul. la îndoială şi tristeţe. pe fondul aşteptării Lui. 226. iubirea. pp. Orizontul temporal al acestei trăiri este ambiguu: un prezent direcţionat spre un viitor care.credinţa în venirea celui aşteptat. se îndreaptă către diferite alte obiecte. Sfinţii Părinţi discută despre această relaxare/atonie a sufletului. editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. În lucrarea „Păcatul lenei„. trad. pradă unei oboseli şi amărăciuni nemângâiate. iar din capitolul 192 Sfântul Ioan Cassian. precum şi a mijloacelor celor mai eficiente de luptă împotriva ei şi de eliberare de ea193. toate acestea presupun o relaţie şi deci. devine nesigur. Or. Prezentul aşteptării este privat de prezenţă. Sentimentul akediei este acel sentiment opus tuturor virtuţilor. a lui Siegfried Wenzel. literal. tocmai acest dat ambiguu. o tensiune. răbdarea. Ed. The Sin of Sloth: Acedia in Medieval Thought and Literature. răbdarea. 194 Siegfried Wenzel. Akedia apare în cadrul unei relaţii personale cu Dumnezeu. Credinţa. Ei nu sunt preocupaţi de terminologie şi semantică. 193 Ieromonah Gabriel Bunge. o intenţie specifică aşteptării care se menţin atât timp cât Cel spre care aspiră este într-un mod oarecare dat în anticipare. Un prezent neliniştit. Ică jr. să iasă în întâmpinarea celui aşteptat). astfel. atunci când se renunţă la a mai aştepta. 2001.

p. 199 J. apud Wenzel. O Omilie a Evangheliei după Luca enumeră printre ispite somnul sau laşitatea: „Marcu şi Luca spun că „El a fost ispitit timp de patruzeci de zile”..2007. op.) Analecta Sacra Spicilegii Solesmensis. neglijenţă” cauzată de atenţia excesivă acordată îndeletnicirilor lumeşti197.”198.B. Păstorul lui Herma utilizează termenul o dată în sensul de „trândăvie. 198 Wenzel. 6. îşi pierde vigilenţa şi adoarme. Psalmistul spune că atunci când sufletul este căzut în angoasă şi mâhnire.1876. 170. 7.asupra originilor termenului. p. Editura Herald. o scolie la Psalmul 90:6 afirmă că demonul de amiază („molima ce bântuie întru amiază”) este demonul akediei. angoasă. apare asociat cu năzuinţele morale ale filosofiei stoice. aflăm că acesta are o lungă istorie în literatura greacă.. akedia nu a fost un termen tehnic. laşităţii şi alte ispite. Un comentariu mai lung explică: „Demonul amiezii se cheamă akedie sau neglijenţă. op. p. Din când în când ei îndură atacul atunci când mintea le este copleşită de iubirea plăcerilor.cit. p. 196 Ibidem. când inima le devine vlăguită şi copleşită de iubirea trupească.. consideră autorul citat. Pitra (ed. De asemenea.207.. dar înţelesul acestuia nu reiese din context. Un al doilea înţeles este de „oboseală. „Lipsa de grijă (nepăsarea)” poate însemna atât o stare pozitivă cât şi una negativă: „neglijenţă.cit. Dar ultima cauzează somnul şi somnul cauzează moartea. apatie” care. 1 . când oboseşte din cauza pietăţii şi îmbătrâneşte din cauza durerilor date de căutarea virtuţii”199. 197 Pastorul lui Herma. Un comentariu atribuit lui Origen la deja amintitul verset din Psalmul 118: „Sufletul meu este adormit de akedie” explică: „Această stare apare când asaltul păcatului ne slăbeşte controlul raţional şi produce akedia. ceea ce înseamnă că.” Aceeaşi idee este exprimată într-o scolie găsită North Carolina Press. apariţia sa . Paris. oboseală. înţelesul său general fiind de slăbiciune. Mult mai important pentru istoria ulterioară a conceptului este. 195 Ibidem. III.în Septuaginta ca substantiv sau ca verb derivat şi traducând diferite rădăcini ebraice. 1967. de la o lucrare atribuită lui Hipocrate până la scriitorii elenistici. Bucureşti. ambele fiind atestate”196. p. Cicero foloseşte substantivul scriindu-l ca atare. neîngrijire sau eliberarea de necazuri/griji.de nouă ori . cel puţin într-un pasaj din Lucian din Samosata. deşi nu a beneficiat nici de o folosire largă şi nici de un înţeles precis. în acele zile (Diavolul) l-a ispitit de la distanţă prin mijlocirea somnului. 8. epuizare. 56. Acesta îi atacă pe unii oameni. în forma sa greacă195. Wenzel afirmă că înainte de folosirea sa în context creştin.

204 Macarius. Episcopul Atanasie (cca. una urmând alteia. scrie despre akedia ca ispită a călugărilor de a trândăvi şi de a se opri când sunt atacaţi de „spiritele răului” 205. găsim o descriere psihologică similară: „Akedia este o mişcare de lungă durată în partea pasională şi partea apetentă: prima fiind iritată de obiectele prezente. Într-un comentariu la Psalmul 139. văzută ca asalt al demonilor în asociere cu împărţirea platoniciană a sufletului: „Prin gândurile noastre demonii îşi duc războiul împotriva noastră când stârnesc în noi acum pofte. într-o altă lucrare. 203 Ibidem. Atitudinea sfântului faţă de plictiseală este relativ tolerantă. stareţ al unei mănăstiri apropiate de Ankara. el se lasă în voia somnului. Atanasie echivalează akedia cu demonul amiezii din Psalmul 90:6. de asemenea. mai târziu iritare.cu numele lui Origen într-un manuscris din Viena: „Asaltul continuu al păcatului slăbeşte deseori puterea controlului raţional şi tentează atletul să abandoneze. Ibidem. 205 Wenzel. Cambridge.. Într-o altă scolie a Psalmului 118. Mass. 202 Ibidem. Dar niciun alt gând rău nu urmează după gândul akediei în aceeaşi zi: mai întâi pentru că rămâne mult timp. în biografia Sfântului Antonie. termenul cu referire la viaţa monahală. apoi pentru că el conţine aproape toate gândurile rele în el însuşi”201 . Nilus 200 201 Wenzel. învăţătorul lui Evagrie şi unul din cei mai venerabili călugări din deşertul Sketis. Homilia 56. Din aceasta ia naştere ispita care se cheamă „minte perplexă”. langoarea şi multe altele care sunt imposibil de enumerat”204 . El recomandă variaţie în rugăciune şi psalmodiere „pentru că mintea suferă deseori şi este distrasă din cauza monotoniei” . 5. Sfântul Vasile foloseşte. Seven Unpublished Homilies of Macarius. op. Dar somnul duce la moarte”200. p.. op. Nilus. Marriot. 357). iar ultima dorindu-le pe cele viitoare”202. Aproape în acelaşi timp.L. 10. 10. El stârneşte împotriva lui patimile rele şi aduce asupra lui somnul. apud Wenzel. ed. p. pp.cit. Când sufletul devine neglijent.cit. 8-9. O Omilie atribuită lui Macarie. găsim următoarea descriere a akediei. p. include akedia într-o serie de tulburări lăuntrice. în vreme ce alte ispite vin la intervale anumite. iar aceasta cauzează ceea ce se numeşte akedia. 1918. explică: „Deseori vine ora când graţia Domnului îl lasă pe Satan să facă război cu călugărul. 8.3.. „Harvard Theological Studies” No.cit. 1 . ieşiri ocazionale din celula sa pentru că „deseori akedia care copleşeşte sufletul este împrăştiată de o simplă ieşire”203. op.28. Macarii Anecdota. apoi cu altă ocazie furie şi concupiscenţă într-una şi aceeaşi persoană. mergând până la a recomanda călugărului.. G. Dar ea apare doar în acelaşi timp cu akedia.

2. Această schimbare semantică a fost completă la momentul în care Evagrie şi-a scris tratatele”206. deoarece era considerat în popor drept sălaşul spiritelor rele. Una din explicaţii. aşa cum sunt spre exemplu: neglijenţă. chiar ambivalenţe. de asemenea. lenevie.” Pe de altă parte „viaţa în Dumnezeu însemna o continuă îndreptare a gândului spre El fără nici cea mai mică întrerupere. 1 . este identificarea akediei cu un „spirit rău” sau cu un demon.recomandă perseverarea în luptă a călugărului ca un soldat orgolios.cit. Lupta cu demonii poate să fi fost unul din motivele pentru care călugării egipteni au ales deşertul pentru a locui. speranţa şi pietatea aceluia în a cărui inimă demonii au aruncat mâhnirea. 400). „deoarece chiar şi aceia care au fost răniţi de inamic. Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa celorlalte păcate capitale care se abat asupra călugărului. De la un loc mai degrabă insesizabil în vocabularul limbii greceşti clasice şi elenistice a fost ridicat la demnitatea de a denota unul din principalele ispite ale vieţii ascetice creştine. 10-11. pp. akedia devine un terminus technicus. Şi.. op. vor triumfa în final”. Rezultă că ispita şi răul moral sunt rezultatul combinării dintre un agent extern şi o dispoziţie a naturii umane. Ibidem. crede Siegfried Wenzel. Scopul părinţilor deşertului era obţinerea unei păci în care gândurile erau ţinute sub un neclintit control al raţiunii.1. pp. Akedia ca patimă 206 207 Wenzel. o demnitate pe care a trebuit să o menţină până la Renaştere şi dincolo de ea.. cu un înţeles similar. În alte epistole el prescrie stăruinţa în rugăciune. deşi alţi termeni.. 12-14. ca termen tehnic al creştinismului ascetic. erau mult mai frecvenţi în literatură. Un aspect foarte important este reprezentat de problema preferinţei scriitorilor creştini pentru acest termen. De aici aşa-numita contradicţie în numirea akediei uneori ca un spirit sau demon. Siegfried Wenzel conchide că: „termenul akedia a suferit o considerabilă creştere a importanţei şi o restrângere a înţelesului cu un anumit timp înainte (aprox. iar alteori ca un gând rău sau tulburare a sufletului”207. Cu acesta din urmă însă akedia devine permanent asociată cu ispita plictiselii de chilie şi cu descurajarea spirituală. câtă vreme nu obosesc de greutatea penitenţei. de la asocierea lui cu o varietate de înţelesuri vagi. laşitatea (opusă virtuţii cardinale a curajului). „De fapt.2. lupta împotriva demonilor apare atât de des în învăţăturile părinţilor deşertului încât constituie o trăsătură de bază şi foarte distinctă a spiritualităţii lor. trândăvie.

primirea şi purtarea lor cu smerenie şi nădejde. se îndreptăţeşte doar pe sine. bolile şi încercările fără de voie. a tuturor celorlalte patimi. Sfinţii Varsanufie şi Ioan fac o observaţie de o valoare fundamentală în analizarea acestei patimi. nevoia de odihnă apare ca un lucru îndreptăţit şi firesc. creştinul nu trebuie să se revolte. 208 1 . templu al Duhului Sfânt. Tot ceea ce îl înconjoară nu are valoare decât dacă îi poate fi lui de vreun folos şi chiar şi această valoare păleşte în faţa calităţilor pe care el şi le atribuie singur. Trândăvia firii. p. Şi aceasta.Akedia reprezintă o patimă. Şi într-un caz. ca meritate şi destinate urcuşului său duhovnicesc. 2003. ca. ce vin asupra sa. este efect al oboselii de pe urma unei activităţi intense. „ca toate patimile. simţurile şi energiile sale. deoarece există pericolul neputinţei suportării lor. o constituie filavtia sau iubirea pătimaşă de sine. Tratatul practic. şi în celălalt. akedia îşi are rădăcinile ascunse şi nevăzute în iubirea de sine. chiar dacă o face în detrimentul vieţii sale duhovniceşti şi a vieţii semenilor. urmăreşte în toate numai plăcerea personală. Editura Polirom. chiar dacă aceasta poate însemna suferinţa şi lacrimile altora. suport al vieţii sufleteşti înalte. De aceea. iar această atitudine de acceptare a lor. în suferinţele. ci este chemat să devină. prin înduhovnicirea acestora. ca venind de la Dumnezeu şi spre folosul său. Cauza generală a acesteia patimi. fie că este vorba despre o activitate trupească. realizarea ei constituind condiţia obligatorie a bunului mers a vieţii trupeşti şi a progresului duhovnicesc. dar înţelegători faţă de slăbiciunile şi neputinţele altora. Ei învaţă că există o trândăvie a firii şi una de la diavoli. Un trup bolnav sau sleit de puteri devine o unealtă ineficientă în lupta împotriva patimilor. de altfel. aceşti nevoitori. fie despre un „meşteşug duhovnicesc”. 69. incapabil de iubire. Mobilurile ei ascunse sunt irascibilitatea. spunând că este dificil de adăugat lipsă peste boală şi neajuns peste suferinţă. Aşadar. nu este rău în sine. care înstrăinează într-un mod egoist toate făpturile”208. Cel ce suferă de filavtie. ci să le accepte. Cel ce se iubeşte pe sine se vede centru al lumii. care trebuie numită mai degrabă odihnă. care „urăşte toate” şi se manifestă în mii de feluri ca un ataşament excesiv de noi înşine. dau dovadă de adevărat discernământ duhovnicesc. Gnosticul. şi fuge de tot ceea ce ar putea să-i pericliteze această plăcere. agresivitatea şi acea poftă iraţională. cu afectele. traducere de Cristian Bădiliță. aspri cu ei înşişi. El urmăreşte numai plăcerea proprie. Ascetica ortodoxă subliniază permanent marele adevăr potrivit căruia trupul. le uşurează şi le ridică. Pogorământul Evagrie Ponticul. Chiar şi atunci când vorbesc despre înfrânare şi post.

patima lenei sau a trândăviei. Trupul se află mai aproape de lumea materială. ceea ce sporeşte şi mai mult patima sa dominantă. căci aceasta ar fi contra lui şi patimii sale şi ar distruge-o. presupune un control şi o supraveghere continuă a impulsurilor sale. A trândăvi trupeşte nu înseamnă inactivitate sufletească. Iar toate acestea îl obosesc şi iarăşi trebuie să se odihnească de ele. Tot aceste mecanism lăuntric este stimulat de ispitele drăceşti. cu o intensitate mai mare. mintea hoinăreşte şi se concentrează asupra a diferite gânduri. însă. Din această cauză. ci una utilitară . în ostenelile ascetice şi în lucrările contemplative. Cu totul contrară este. Dacă statul degeaba oboseşte. atunci acesta îl sleieşte de puteri cel mai tare pe leneş. mai ales sub forma lăcomiei pântecelui şi a desfrânării. a bea şi a desfrâna. ajută la această lucrare. după cum şi atunci când trupul leneveşte. odihnit peste măsură. iar dacă o tulbură pe aceasta. căci leneşul nu vede ieşirea din starea în care se află printr-o angajare duhovnicească a trupului şi a sufletului. ci întărit. Nevoia de repaos şi de odihnă este firească. Un trup îmbuibat se face piedică în lucrarea ascetică. Leneşul caută doar odihna.ajută la redobândirea sănătăţii şi abia atunci se pot continua ostenelile. pentru a-l scoate din această lâncezeală. în mod deosebit de lăcomie şi desfrânare. Prin urmare. după cum un trup înfrânt. ci prin căutarea plăcerii trupului. fie chiar de noi înşine. Ea exprimă. spre care conduce. Ea este în strânsă legătură cu întristarea. pătrunderii ispitei celei rele. o ţinere în cumpănă a acestora. pentru că atunci când trupul este angajat în munci grele. prin simţuri. dar duce la întărirea şi fortificarea lui. el ia forme patologice. este mai expus. dar exagerarea ei. dacă se scoală.osteneala ascetică. provocată în noi fie de diavoli. Nu caută însă o finalitate duhovnicească . înmulţirea chiar şi numai cu o clipă a acestei odihne. nu trebuie distrus. bine strunit. mintea este absorbită de aceasta. un trup săturat şi îmbuibat. înfrângerea lui înseamnă tăierea tuturor 1 . o face doar pentru a mânca. Mai mult decât atât. este o nevoie naturală a firii omeneşti. Trupul. Însă ea este legată şi de celelalte patimi. Există în fiecare dintre noi un sentiment de autoprotecţie. această nevoie de odihnă. chiar şi numai în gând. pentru a putea deveni un ajutor pe potrivă al sufletului. poate conduce spre lâncezeală şi lenevie. pentru o mai bună lucrare a puterilor duhovniceşti. prin care se procură trupului inactiv plăcere şi desfătare. un instinct vital. deci. Când trupul stă. mintea caută să-i născocească tot felul de plăceri şi dezmierdări. într-adevăr. se porneşte cu greu spre nevoinţă. dar.plăcerea trupească. actul de mare discernământ cu privire la trup. De aceea. slăbiciunea şi neputinţa trupului. ca urmare a unei lucrări concentrate. fiind provocată adeseori de ea şi amplificându-o. în cazul acestei patimi.

167. în activitatea de zi cu zi. Bucureşti.cit.209 Cristian Bădiliţă. a lipsei de timp fizic şi toate acestea pentru a masca golul sufletesc. pentru buna desfăşurare a vieţii omeneşti. La originea acestei akediei poate sta. astfel. împreunare trupească sau lipsa arginţilor. ca orice patimă. a „agendei supraîncărcate”. Ed. îi stârneşte ură faţă de locul în care-şi duce viaţa. precum şi pentru faptul că iubirea i-a părăsit pe fraţi şi nu mai are pe cine să cheme în ajutor. spune că akedia corespunde unei anumite stări de lene şi unui soi de plictis. la nivelul ei biologic şi spiritual. Evagrie Ponticul spune: „Mai întâi. însă. că akedia este o „boală anahoretică prin excelenţă”210.”211. toropeală. op.acestor ispite. p. descurajare. Marinela Mojin. akedia este un duh ce se manifestă şi în viaţa oricărui creştin. faţă de viaţa însăşi şi faţă de lucrul cu mâinile. de altfel. Larchet. în comentariul său asupra „Tratatului practic”. Negăsirea unui sens în propria viaţă. trad. iar ziua parcă ar avea cincizeci de ore. nevoie şi drept la odihnă şi relaxare. intense. băutură. sentimentul de monotonie etc. ori să-şi poarte privirile roată-mprejur după vreun frate. Frustrarea de o dorinţă. ea dă iluzia activităţii concentrate. sentimentul de sufocare şi dorinţa acerbă de a pleca din locul în care se află. o patimă curentă. silă. 70. amorţeală.. moleşeală. pentru a ascunde lipsa de semnificaţie şi platitudinea timpului psihologic. p. oricare altă patimă. Apoi. făcând o trecere în revistă a mai multor sfinţi părinţi ce vorbesc despre acest duh. se nasc şi în sufletele oamenilor din ziua de azi. să cerceteze dacă soarele mai are mult până la ceasul al nouălea. Sofia. somnolenţă. 1 . Atunci. Totuşi. îl face pe pătimaş să cadă mai întâi în dispreţ şi deznădejde. p. dar alături de acestea ea mai cuprinde şi lehamite. fie că este vorba de plăcerea după mâncare. des întâlnită. 69. îl ţintuieşte cu ochii pe ferestre. împingându-l să iasă afară din chilie. urât. absolut necesare. spune. el [duhul] face ca soarele să-i pară [călugărului] că abia se mişcă sau chiar că stă în loc. Caută să se îndreptăţească pe sine şi se ascunde sub diverse numiri de fapte bune: alternarea activităţilor. sub aparenţa unei suprasolicitări a celui 209 Jean-Claude Larchet. întoarcerea lui dinspre lume spre suflet şi aşezarea sa exclusiv în slujba progresului duhovnicesc. lipsă de grijă. atunci când patima respectivă nu îşi găseşte împlinirea. îngreunarea trupului şi a sufletului. ea este ipocrită. iar apoi în lenea şi inactivitatea deplină. 211 Ibidem. 210 Evagrie Ponticul. 2006. Patima trândăviei este. Pe lângă acestea. Terapeutica Bolilor Spirituale. Dar. fie de cele „spirituale” nerecunoaşterea calităţilor sale.

depresii. pentru că este prea ocupat să rezolve rezonabil obligaţiile lumeşti. Abulia se întâlneşte în neurastenii. eşti convins. fatală. Maxim Mărturisitorul. Marcu Călugărul. Bucureşti. p. de multe ori. în broşura sa „Depresia ca patimă şi ca boală” 213. care îl orientează creator spre valori. locul şi împrejurările vieţii schimbă doar manifestările ei concrete. sunt „compensaţi” de o suprasolicitare a lucrurilor şi activităţilor materiale. Pe bună dreptate.real.3. Varsanufie. gândirea încetinită sau inhibiţia motorie care nu au cauze exterioare. Grigore de Nyssa. ceea ce înseamnă că mai întâi trebuie să o determinam ca formă psihopatologică. Când doreşti să săvârşeşti binele. . Cartea Ortodoxă. Încă de la început vom constata că lenea reprezintă o paralizare a dinamismului sufletesc. p. Ieronim etc. oligofrenii grave şi 212 213 Ieromonah Gabriel Bunge. în primul rând. psihastenii. uneori. Dr. un fin analist duhovnicesc al acestei patimi spunea că „akedia e un fenomen omniprezent. 2007. Timpul. Inactivitatea sufletului. se ascunde. Depresia ca patimă şi ca boală. dar nu ai suficientă putere de voinţă să transformi gândul sau decizia luată în faptă. Sufletul şi mântuirea sunt probleme permanent ignorate şi amânate. „obiective” ci doar acest duh al akediei şi. reprezentând incapacitatea voinţei ca putere de a preface dorinţele şi deciziile în fapte. o deficienţă de dorinţă şi de voinţă.1. Sofia. o cruntă sărăcie a vieţii sufleteşti.86. Un astfel de om nu are timp pentru suflet şi pentru viaţa acestuia. În abulie. legat într-un anume fel de însăşi condiţia umană. Simion Noul Teolog. Dr. desigur.cit. arată că depresia nevrotică a pus stăpânire pe societăţile moderne şi tot mai multă lume se foloseşte de medicamentaţie (necorespunzătoare) pentru a trata dispoziţiile triste. maladie spirituală Lenea este. Lenea. Ed. într-un cuvânt aproape toţi părinţii greci şi latini care au scris opere de edificare duhovnicească. timpii morţi din punct de vedere duhovnicesc. 1 . în esenţa sa fenomenul fiind atemporal”212. o stăruire în păcat. Dimitri Avdeev. Ioan Scărarul. ai toate argumentele că ceea ce doreşti este bun.. Akedia. 2. op. Ioan din Gaza. Teodor Studitul. Dimitri Avdeev... Grigore de Nazianz. nu este atinsă întru nimic luciditatea sau modul de a raţiona. iar această amânare este. Mulţi părinţi bisericeşti vorbesc despre akedie. Această stare psihopatologică este cunoscută sub numele de abulie (lipsa de voinţă). absenţa totală a unei vieţi duhovniceşti înalte. 103. În spatele prea plinului lucrurilor şi a evenimentelor lumii şi ale vieţii acesteia văzute. schizofrenie.

precum oboseala şi stresul. cu diminuarea energiei pulsatorii. E tolerant şi conciliant datorită indiferenţei sale. Vom adăuga şi temperamentele melancolice. 2. naturale. la acţiunea considerată singurul 1 . puţin comunicativ.1. Ei nu se manifesta în activităţi dinamice şi exterioare. Unii ca aceştia nu sunt întreprinzători. determinate de epuizări fizice şi psihice.4. Lenea este şi produsul stărilor de apatie. Este stimulat doar de plăcere. dar nu totala absenţă a voinţei. Apoi se întâmpla unora ca în perioada crizei adolescenţei apatia să apară cu un întreg cortegiu de simptome ale lentorii psihomotorii. Aceasta caracterizează indivizii care prin natura lor sunt indiferenţi. ca reducere a capacităţilor volitive. Apaticii sunt taciturni. La acestea se pot adăuga şi unele indispoziţii ale afecţiunii. Trecând la caracter. am văzut că lenea are un dublu aspect: cel dintâi priveşte lenevia duhovniceasca. Acestea din urma nu sunt forme patologice. ce merg până la neîncrederea în sine. Cel de-al doilea aspect se referă la muncă. anume forme de pasivitate. cum este insuficienţa tiroidiana. determinate de situaţii externe cu aport de tristeţe şi de durere. Pe lângă aceste forme. precum apatia constituţională. ce apare pe disfuncţii organice. Terapia lenei Din cele de până aici. sunt şi formele involuntare. în virtute. Putem sa ne referim apoi şi la anume tipuri de structuri psihice specific apatice cu atracţie spre singurătate şi respingerea vieţii sociale şi a relaţiilor de grup. vom nota tipul amorf. ci structuri psihice cu inclinaţii specifice. definit ca nonactiv. Acestea exercită o acţiune nocivă asupra voinţei. Lipsit de spirit întreprinzător. Aceştia nu sunt însa maladivi. Ele însele sunt boli ale voinţei de care cu greu poţi scăpa. Pe lângă abulie. ca împlinire sau neîmplinire a voinţei. inactivi. dar pot îndeplini cu multă conştiinciozitate activităţile specifice. nonemotiv. cu înclinaţia spre închiderea în sine şi reţinerea de a se angaja în acţiuni. se mai aminteşte şi de hipobulia.toxicomaniile cu droguri şi alcool. nepăsători. Se aminteşte şi de apatia ca epifenomen. ca lipsa de preocupare în direcţia unei activităţi roditoare în fapte bune. calm. indolenţi. lipsit de energie. indiferenţi. apatia este şi un simptom specific depresiei psihice. reacţionează lent. după ce iţi dai seama de răul pe care ţi-l provoacă. hipofizara şi corticosuprarenală. dar stimulaţi de plăcere îndeplinesc acţiuni dinamice şi de calitate. Pe lângă aceste forme specifice în care este implicată voinţa lipsită de energia transpunerii deciziei de gândire în fapte.

în primul rând. 12). Depăşirea leneviei duhovniceşti poate fi impulsionată de duhul smereniei. spre a transforma decizia în fapte. ci să fiţi următori celor ce moştenesc făgăduinţele prin credinţă şi prin îndelunga-răbdare” (Evrei 6. menţinându-ne în comuniunea harului divin. să conştientizam faptul că munca este un lucru sfânt. neîntrerupt. 16). zilnic jertfesc păcatul (Evrei 12. „pentru a primi ce va fi cu dreptate” (Matei 20. 12). Cultivând smerenia ne dăm seama că ceea ce am realizat pe plan duhovnicesc este prea puţin faţă de ceea ce se cuvine să făptuim. pentru a ajunge la împlinirea nădejdii veşnice. Adevărata bucurie a vieţii o simt numai cei ce adună şi folosesc bunurile vieţii prin împreună lucrători cu Dumnezeu. 6-7). vom câştiga acel dinamism sufletesc ce ne va întări voinţa spre activitate susţinută. 5) şi: „Dorim ca fiecare din voi să arate aceeaşi sârguinţa spre adeverirea nădejdii până la sfârşit. mintea trebuie să fie mereu la datorie făcând ca gândul lui Hristos să prindă necontenit viaţă sunt în tot ceea ce facem: „Tu însă fii treaz întru toate. Este o poruncă divină dată omului înaintea căderii în păcat. trebuie necontenit să privească înainte. Pe de altă parte. 27). ci celor care „zilnic mor” (I Corinteni 15. constând în neîntrerupta înnoire spre desăvârşirea vieţii duhovniceşti.mijloc prin care câştigăm necesarul vieţii de aici şi de acum. să nu ostenească atunci când doresc să obţină cununa neveştejită (Filipeni 3. ca să nu vă leneviţi. Cât priveşte terapia lenei. Pentru ca voinţa noastră să fie mereu în acţiune. „Împărăţia lui Dumnezeu se ia cu asalt şi numai cei ce se silesc o pot răpi”( Matei 11. neîntrerupt duc „lupta cea buna” (II Timotei 4. 11-12). fă lucrare de evanghelist. prin ea devenind comoară pentru om” (Pilde 12. şi. raportată la munca sau la activitatea prin care acumulăm bunurile materiale şi spirituale necesare vieţii de aici şi de acum. ca singurul mijloc de câştigare a existenţei şi de stăpânire a pământului. 31). Cei ce s-au lepădat de păcat. zilnic „răscumpără vremea” (Efeseni 5. asemenea alergătorului din arena. 4). Viaţa creştină este o viaţă activă. va trebui. (I Corinteni 3. la ţinta chemării Celui de sus şi. slujba ta fă-o deplin!” (II Timotei 4. Munca a rămas „cea mai de preţ 1 . 7-8) până la capăt. 9) la desăvârşirea creaţiei. Munca este rânduită de Dumnezeu. fiindcă „Nici unul care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 9. 62). prin smerenie conştientizăm neputinţele noastre spirituale. îndură necazul. În terapia primului aspect se impune conştientizarea faptului ca Mântuitorul ne cheamă cu insistenţă să intrăm la lucru în via Sa. 14) pe care Hristos o va da nu slugilor viclene şi leneşe. având ca ţintă desăvârşirea morală. zilnic „lucrează cu frica şi cu cutremur la mântuire” (Filipeni 2.

Odihna este plăcută şi reconfortantă numai în urma ostenelilor depuse. Lenevia nu aduce nici un fel de mulţumire. acesta fiind în fapt adevărata cauză). Lipsa lui determină o atrofiere şi chiar o paralizare a energiilor vitale ce îşi cer dreptul de afirmare.2. a te ţine strâns de litera atacul „demonului amiezii”. care îi este improprie.2. ca să aibă să dea celui ce are nevoie” (Efeseni 4. Prin el persoana devine creatoare de valori. 1 . pentru că o ţine în moleşeală şi în lentoare. 2.munca lor cinstită. spre împlinirea ei axiologică. Transformată în muncă. Ergoterapia antrenează voinţa într-o direcţie afirmativă. pp. înseamnă a ieşi din spiritul ei). în măsură să depăşească sfera obsesivă pentru că abulia refuză să transforme intenţionalitatea în act. strălucind prin generozitate în opere filantropice.214 214 munca în exces (Isaac Sirul consideră însă că acestea doar predispun la scrupulozitatea (care ţine tot de exces. Propriu firii omeneşti îi este dinamismul. Astfel. precum şi furtul şi înşelăciunea ca mijloace de agonisire a bunurilor necesare existenţei. Ea creează firii omeneşti o condiţie statică. Munca fizică şi intelectuală este o probă de sănătate şi de normalitate a naturii umane. Evagrie Ponticul. lenea va depăşi parazitismul de altă dată. ergoterapia impune angajamentul de acţiune al voinţei. 28).cit. fiindcă ea face să lâncezească puterile trupului şi energia sufletului. Dinamismul creator este specific persoanei morale.. Cauzele akediei Cauzele akediei pot fi împărţite în trei categorii: Scripturii. Varsanufie dă vina pe torpor vernalis (astenia de primăvară).1.clima (Grigore de Nyssa se plânge de zăpuşeala verii. după îndemnul apostolic: „Cel ce fură să nu mai fure. Stă înscris în onticul ei cel mai adânc. Cel ce nu o adoptă prezintă o defecţiune de personalitate. aflată sub binecuvântarea lui Dumnezeu. ci mai degrabă să se ostenească lucrând binele cu mâinile sale. condiţia persoanei umane va fi strangulată prin închistarea predispoziţiilor ei native. care angajează persoana umană în acţiuni sociale. op. . Simion Noul Teolog pune boala pe seama vântului sudic. deseori. Fără acest dinamism creator. Cauzele şi manifestările akediei 2. ce se doresc mereu exersate spre împlinirea menirii lor. 27-28.

Totuşi. op. Denunţându-i fiinţa şi modurile de manifestare. PSB 57. Scrieri alese.2.Sfântul Ioan Casian spune că akedia nu are un motiv precis. Prin resemnarea în faţa acestui duh. Schiţă monahicească. 226. drac cumplit şi apăsător”217. 1. 65-66. ajungând la lene şi trândăvie. Manifestările akediei Akedia îl face pe om să fie nestatornic atât cu sufletul. este îndepărtat de la orice contemplare a virtuţilor şi de la văzul sensurilor spirituale. sufletul care a fost rănit de săgeata acestei tulburări.2. plecând dintr-un loc în altul.. în imposibilitate de a se concentra. EIB.cit. 217 Evagrie Monahul. Sfântul Talasie arată faptul că aceia care sunt iubitori de plăceri trupeşti şi cei care fug după lume şi se întristează pe seama ei. Despre întruparea Domnului. după spusele lui Evagrie Ponticul şi mai târziu după acelea ale Sfântului Maxim Mărturisitorul. Sfântul Macarie Ieromonahul pune akedia pe seama lipsei de credinţă. nu mai poate suferi să stea astfel. Totuşi. 154. devin predispuşi spre akedie. iar mintea. pp. David Popescu.cit. sufletul fiind tulburat fără noimă. Convorbiri duhovniceşti. Duhul cel rău îl împinge pe om să caute întâlnirea cu ceilalţi chiar dacă aceasta nu îi este necesară. omul ajunge să devină întunecat cu sufletul. Aşezămintele mânăstireşti. cât şi cu trupul. ea este pe de o parte. umblă „fără noimă”. vol. 1 . 216 Ibidem. o amorţire şi o vlăguire. p. „Cu adevărat. De asemenea. în care se arată cum trebuie să ne nevoim şi să ne liniştim în Filocalia . trad. 1990. Dacă omul este singur. Consecinţa cea mai gravă este . nemaifiind în stare să cunoască înţelesurile duhovniceşti.”215. 2. Akediei nu îi urmează nici o altă patimă anume deoarece.deci. acest duh este unul care le înglobează. Akedia nu apare din folosirea negativă a unei puteri sufleteşti şi nici datorită folosirii în chip contrar a firii.. iar pe de altă parte zăpăcirea şi proasta orânduială a tuturor puterilor sufleteşti. Evagrie Monahul spune că „demonul akediei ce se numeşte şi «demonul amiezii„218. Bucureşti. 218 Ieromonahul Gabriel Bunge. Sfântul Talasie arătând că este o „neglijenţă a sufletului” pe când sfântul Ioan Casian o numeşte duhul trândăviei „un vrăjmaş înverşunat”216. într-o oarecare măsură pe toate celelalte şi este atât de greu încât el aduce aproape toate patimile odată. aceea că urmarea duhului rău duce la îndepărtarea de cunoaşterea lui Dumnezeu. Evagrie concluzionând că ea nu ar trebui să existe deloc. ajungând hoinar. p. e cel mai împovărător dintre toţi 215 SfântulIoan Casian. op. p. 228. iar Sfântul Isaac Sirul o pune pe împrăştierea cugetului. istovindu-se.

op.. Apoi îl sileşte să privească ţintă şi necontenit la ferestre şi să sară afară din chilie să vadă cât mai e până la ceasul al nouălea şi să privească de jur-împrejur. monahul să fugă de pe stadionul luptei ascetice. adăugând cum că faptul de a bineplăcea Domnului nu ţine de loc. ură a chiliei. silă de chilie.cit. părăsind chilia.cit. pp. că s-a zis doar că Dumnezeirea trebuie adorată pretutindeni. Referindu-se la manifestările acestei patimi. aude un glas şi se apleacă pe fereastră şi nu pleacă de acolo până nu se va aşeza toropit”221. p..demonii. 83-84.. încoace şi încolo. părtaşă a întristării. Mai întâi face ca soarele să se vadă zăbavnic la mişcare şi chiar nemişcat. zăbavă la rugăciune. îl atacă pe monah pe la ceasul al patrulea şi îi ocoleşte sufletul până la ceasul al optulea. Sfântul Ioan Casian. op. 14-15. produc sufletului bolnav fierbinţeli violente. domolire a ascezei. dispreţ şi desconsideraţie pentru 219 Evagrie Monahul. demonul acesta adaugă şi acest lucru la sporirea urii lui. ocolire a paşilor. De îndată ce a ajuns stăpân pe bietul suflet. 188.. Iar dacă în acele zile e cineva care l-a întristat pe monah. În sfârşit. descrie în detalii duhovniceşti foarte amănunţite manifestările şi efectele akediei222: Îndeosebi. pomenit în psalmul 90. somn întors pe o parte. lupta împotriva liniştii. ceasornic al foamei”220. 222 Sfântul Ioan Casian.. furtună asupra psalmodiei. Potrivit aceluiaşi scriitor duhovnicesc. p. neştiinţa Scripturilor. ci o stare paşnică şi o bucurie nespusă urmează sufletului după luptă”219. povară a nebunie. Acestui demon nu-i urmează îndată alt demon. 226 1 . 220 Ieromonah Gabriel Bunge. Despre cele opt gânduri ale răutăţii. în care să poată găsi mai uşor cele trebuincioase şi în care să poată exercita mai uşor şi mai prosper un meşteşug. op. piedică în calea meditaţiei. dacă nu cumva e pe aproape vreunul dintre fraţi. adversară a străduinţei. potrivnică a ostenelilor. ca şi cum ziua ar fi de cincizeci de ceasuri.. unii bătrâni spun că acesta este duhul cel de amiază. fin analist al patimilor. ură a hărniciei. trândăvia este „iubire aeriană. îi stârneşte monahului groază de locul unde se află. îi zugrăveşte o viaţă lungă.cit. punându-i înaintea ochilor ponoasele ascezei. îl tulbură pe monah nişte friguri. aţipire nelavreme. la orele obişnuite acceselor. şi pune în mişcare orice uneltire ca. De acestea leagă şi amintirea celor apropiaţi lui şi a vieţuirii lui de altădată. VI. Îl face să poftească alte locuri. 188. în care îi surprinde grotescul duhovnicesc: „Ochiul celui căzut pradă akediei fixează necontenit ferestrele şi cugetul său îşi închipuie vizitatorii: scârţâie uşa şi el sare. Aşezămintele mănăstireşti. pp. Evagrie face un portret al ei. care revin la anumite intervale şi. apud Ieromonah Gabriel Bunge. 221 Ibidem. în jurul orei şase. Îi insuflă încă şi ură faţă de locul şi însăşi viaţa sa şi faţă de lucrul mâinilor şi gândul că iubirea a pierit de la fraţi şi nu mai e cine să-l mângâie.

aceeaşi boală îi dă îndemnuri cinstite şi trebuincioase: să meargă să-şi salute fraţii. simte o aşa sfârşeală în trup şi atâta nevoie de hrană. asaltat de vrăjmaşi cu asemenea vicleşuguri. bietul suflet. ca de loviturile foarte tari ale unui berbec. ori şi-ar fi refuzat hrana două sau trei zile de post. ca să-şi caute în vizitarea unui frate o alinare a suferinţei. Îi porunceşte chiar unele îndatoriri pioase şi religioase: să caute să afle veşti despre vreunii. Şi aşa. va trebui să-şi găsească pieirea. În sfârşit. Este o operă de mare pietate. Se cuvine mai degrabă să te cheltuieşti în asemenea activităţi pioase. se tânguie că toţi fraţii îl ocolesc. Mintea-i tulburată fără de noimă i se umple de o aşa neagră întunecime şi devine atât de leneşă şi neputincioasă la orice îndrumare spirituală. Suferă că acolo unde se află. se ţese într-una dinăuntru în afară şi de afară înăuntru şi cercetează mereu soarele. de parcă prea întârzie să apună. cât timp este sleit de duhul neliniştii. părăsind chilia în care. îşi află scăparea sau în somn sau este dat afară din chilie. ca fiind nepăsători şi prea străini de cerinţele duhului. căci vrăjmaşul îl va ataca şi mai des şi mai înverşunat pe cel pe care-l ştie că. toate câte îl înconjoară sunt supărătoare şi nu numai că nici o întărire sufletească nu găseşte la fraţii trăitori aici. înfăţişează locurile acelea ca fiind mai folositoare pentru desăvârşire şi mai potrivite pentru mântuire şi zugrăveşte şi viaţa de obşte a fraţilor de acolo ca plăcută şi plină de trăire spirituală.fraţii împreună trăitori sau de departe. sau să viziteze bolnavii. lipsită de orice sprijin părintesc şi e un lucru sfânt a-i procura cele de trebuinţă în părăsirea şi dispreţul ce-i arată părinţii. încât socoteşte că nu-şi poate afla nici un alt remediu pentru o atât de adâncă deznădejde. decât vizitând vreun frate sau lăsânduse alinării somnului. Dar leacul folosit deocamdată îl va îmbolnăvi şi mai rău curând după aceea. de vreme ce n-a zidit în duh şi n-a câştigat pe nimeni prin învăţătura şi pilda vieţii sale. deşi îi putea conduce pe alţii şi să le fie multora de folos. încă întârziind. Atunci priveşte neliniştit în jur. rămânând de atâta vreme în acelaşi loc şi se tânguie şi suspină că nici un rod spiritual nu va avea de nu se rupe odată de acea obşte. va fi lipsit de orice câştig pentru suflet. În sfârşit. dar nici hrana trupului n-o agoniseşte fără trudă grea. decât să stai în chilie nefolositor şi fără nici o mulţumire sufletească. va 1 . Se lamentează într-una că nu vede nici un progres. încât parcă s-ar fi trudit şi istovit într-un drum lung sau într-o muncă grea. mai ales să vadă des acea femeie evlavioasă şi devotată lui Dumnezeu. Laudă mult mânăstirile îndepărtate. mântuire nu-şi poate afla dacă rămâne locului şi nu pleacă în cea mai mare grabă de aici. Dimpotrivă. Apoi după cinci sau şase ore. nemailăsându-l să stea în casă şi să se dedea cititului. oricât de departe s-ar afla locuind. pornită lupta corp la corp. sau vreunele dintre rude şi să se grăbească să-i viziteze mai des. Îl face leneş şi neînstare de nici o muncă înăuntrul chiliei.

. nu în lupta până la victorie. Aşezămintele mănăstireşti. vagabondare a minţii şi a gândurilor. pp. incoerenţă în fapte şi gânduri.. fie sub presupusul motiv al imposibilităţii 223 224 Sfântul Ioan Casian. Astfel. Adeseori nici măcar nu ne dăm seama de ce se petrece cu noi.. incapacitatea sufletească şi trupească de a finaliza activităţi dintre cele mai simple. lenea se manifestă ca negrijă şi nepăsarea faţă de pravilă. depresie sufletească. Ea se manifestă şi prin ispită a schimbării. grija ipohondrică pentru sănătatea trupească şi frica deznădăjduitoare faţă de boală. dezamăgire. instabilitate interioară. op. pp. doar pentru a evada din această rutină. săturare224. sentimentul de vid şi proasta dispoziţie. 86-105. lehamite. Având drept origine frustrarea unei dorinţe de plăcere sau imposibilitatea de a da frâu liber filavtiei. sinucidere226.. p. 85. lipsă de curaj şi de responsabilitate. deziluzie. care nu este alta decât admiraţia şi contemplarea acelei divine şi sublime curăţii. neputinţă trupească. meditaţie şi la lectura duhovnicească. sinucidere. Scos afară puţin câte puţin din chilia lui. de aceea este preferată rutina. Akedia creează stări psihice dintre cele mai disconfortante fizic şi psihic: insatisfacţie totală difuză. 65. să citim până la capăt o carte. sfârşit. devierea atenţiei şi distracţia. ostaşul lui Hristos. iluzia că nu mai putem influenţa lucrurile spre bine şi că trebuie grăbit deznodământul lor. începe să uite ţinta vieţuirii lui aici. lâncezeală. răspândită în întreaga fiinţă. laşitate. Apar mereu motive plauzibile care ne silesc „să ne schimbăm” 225. după care se poate recunoaşte cel mai uşor această patimă : trândăvie. Cu privire la lucrarea cea duhovnicească. platitudinea.cit. experienţa vidului sufletesc absolut.cit.întoarce spatele şi-l vede bine că-şi speră scăparea în fugă. Luăm ceva în mâini. care nu poate fi dobândită decât în linişte şi în stăruinţa de a rămâne necontenit în chilia lui şi în meditaţie. sentimentul înstrăinării şi al însingurării. dorinţa de schimbare. ajuns fugar şi dezertor din oastea lui. sentimentul de a fi epuizat. „Nu ne putem ţine de sălaşul obişnuit. 226-228. 225 Ibidem. Ieromonah Gabriel Bunge. de tovărăşia prietenilor şi cunoscuţilor noştri. lipsă de concentrare sufletească. deznădejde. de munca pe care am învăţat-o. doar pentru a-l lăsa numaidecât jos. op.. „ se încurcă în treburile vieţii”. chiar şi în rău. dispreţ faţă de ceilalţi. descurajare. melancolie. minimalism la rugăciune. p. monotonia. iar efectele generale. 226 Ibidem. scârbă faţă de toate. 1 . akedia se manifestă ca atonie a sufletului şi paralizie a puterilor sufleteşti. Munca este considerată o cauză a disconfortului. fie sub pretextul că acestea sunt vechi şi depăşite. Ne este cu neputinţă să sfârşim o muncă începută. preocupat să placă foarte puţin „celui care strânge oaste”223.

Lenea. Lenea se manifestă ca o lipsă de energie şi entuziasm. Atunci când nu abandonăm cu totul pravila. ca stare de apatie emoţională. Prin căderea în păcatul neascultării de cuvântul sfânt.e zăbavnic la rugăciune şi nu mai spune cuvintele rugăciunii. op. răpirile şi extazul. încercăm să facem lucrurile „nelalocul lor”.cit. op. Lenea distruge darurile duhovniceşti suprafireşti care pot însoţi rugăciunea curată şi neîmprăştiată: darul lacrimilor. vederile sau descoperirile dumnezeieşti. Iarăşi întorcându-i.3. 188. ispita devine mult mai înverşunată. p.. oamenii au alterat modul de a fi. 112. Despre cele opt gânduri ale răutăţii. lenea duhovnicească şi nepăsarea de cele sfinte sunt cauzele principale ale acestei 227 Evagrie Monahul. cască mult şi uşor se lasă dus spre somn. murdăreşte literele şi podoaba. VI. Evagrie Monahul descrie astfel modul în care caută duhul trândăviei să ne ispitească atunci când citim cuvinte duhovniceşti: „Atunci când cel căzut pradă akediei citeşte. nemunca şi trândăvia sunt vechi de când este lumea. iar închizând-o. frunzărind-o. apud Ieromonah Gabriel Bunge. „Monahul căzut pradă akediei ne spune acelaşi ascet . 2. aşa şi cel căzut pradă akediei nu mai face cu grijă lucrul lui Dumnezeu. iar celălalt îşi destinde încordarea sufletului. 14-15. căci foamea îi scoală sufletul şi el îşi face grijile lui”227. care ne face apăsătoare recitarea textelor. spirituală şi inactivitate fizică înseamnă neascultarea Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la muncă şi la administrarea darurilor şi bunurilor şi duce la distrugerea dragostei din inima omului conducând la moartea lui veşnică. pune cartea sub cap şi cade într-un somn nu foarte adânc. ca o stare de indiferenţă totală faţă de lumea înconjurătoare. şi dezlipindu-şi ochii din carte îi fixează pe perete. p.. Uitarea. citeşte puţin şi. se freacă la ochi şi-şi întinde mâinile. numără paginile. binevoitor şi plin de iubire al Lui Dumnezeu. 228 Ieromonah Gabriel Bunge. akedia provoacă „o proastă dispoziţie difuză. cântând când trebuie să recităm şi prin aceasta lungind rugăciunea.cit. 1 . un dezinteres cronic şi o atitudine pasivă sau o lipsă de interes faţă de orice activitate. după care tot demonul ne împinge la o grabă necuviincioasă”228. fiindcă unul îşi surpă puterea trupului. caută curios sfârşitul. În vremea rugăciunii. Lenea în Sfânta Scriptură Înclinaţia spre lâncezeală. La rugăciune. căci aşa cum bolnavul nu poartă poveri grele. Dumnezeu este şi rămâne iubire.respectării sau împlinirii lor exacte.

slăvind faptele lui Dumnezeu! Şi voi să nu vă leneviţi a-L preaslăvi” (Cartea lui Tobit 12. în pildele sale. Dumnezeu ne răsplăteşte.” (Pildele lui Solomon 6. ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat?” (Matei 25 .19). iar lipsa va fi departe de tine” (Pildele lui 1 . fie el cât de mic.stricăciuni de suflet reprezentând cei trei uriaşi omorâtori de suflet.9). apa picură în casă” (Ecclesiastul 10 . căci vom secera la timpul său. Primul verset din Biblie care vorbeşte despre lene se referă la lenea neascultării de Dumnezeu. a preaînălţa numele Lui şi a vesti. leneşule. am fost neascultători de Domnul Dumnezeul nostru şi ne-am lenevit. Sfântul Apostol Pavel întăreşte acest lucru zicând: „Să nu încetăm de a face binele. 6 .6). şi în împărăţia cerurilor. la furnică şi vezi munca ei şi prinde minte!” (Pildele lui Solomon 6 . Creştinii fac binele dezinteresat. „Din ziua în care a scos Domnul pe părinţii noştri din pământul Egiptului şi până în ziua aceasta. Lenea este nefolosirea darului. Şi de aceea este numit şi dar pentru că darul se oferă. ca să nu auzim glasul Lui” (Cartea lui Baruh 1 .18). puţină şedere. sau „Atunci îngerul i-a chemat pe amândoi deoparte şi le-a zis: „Binecuvântaţi pe Dumnezeu. şi aici. întăreşte acest afirmaţie. „Du-te. dacă nu ne vom lenevi” (Galateni. Mai poate fi vorba şi de lenea fizică. Suferinţele vieţilor noastre sunt cauzate de păcatul „lenei”care duce la neîmplinirea poruncilor Lui. vei mai sta culcat? Când te vei scula din somnul tău? Puţin somn. iar sărăcia ca un rău alergător va fugi de tine. lipsa. cel care a îngropat talantul său. Mai este încă un tip de lene: acela de a nu ne dărui. iar când stai cu mâinile în sân.6-12) Există multe alte fragmente în care sunt prezentate efectele lenei. atunci ca un izvor îţi va veni secerişul. grinzile casei se lasă. puţină dormitare. sau trândăvie. Dar dacă nu vei fi leneş. pentru orice bine făcut. spunând că oricât ar fi de mic darul tău el poate aduce foarte mult bine întregii lumi.26) Aici lenea este condamnată de Hristos pentru că El accentuează că fiecare avem un dar sădit de Dumnezeu în noi. dar pentru cei leneşi mai importantă pare motivaţia răsplăţii. slăviţi-L şi cunoaşteţi slava Lui şi mărturisiţi înaintea tuturor celor vii ce a făcut El pentru voi! Bun lucru este a binecuvânta pe Dumnezeu. Dar dacă nu vei lenevi. puţin să stai cu mâinile în sân. sau mai bine zis ne-conlucrarea cu Dumnezeu în punerea în practică a acestui dar. Solomon. atunci va veni secerişul tău ca un izvor. şi ca un rău călător îţi va veni sărăcia şi ca un bun alergător.9) „Iată vine sărăcia ca un trecător şi nevoia te prinde ca un tâlhar. a fost mustrat aspru de stăpân şi pedepsit în cele din urmă: „Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă. nefolosindu-l. leneşule. În parabola cu talanţii. nu se ţine pentru sine în mod egoist. cum ar fi: „Până când. „Din pricina lenei.

19).24). „Femeia cu purtare bună agoniseşte cinstire. sufletului trândav îi va fi foame”( Pildele lui Solomon 19. însă în zadar. Şi iată spinii creşteau în toate locurile. iar zidul de pietre se prăbuşise. cea mai scumpă comoară pentru om este munca”( Pildele lui Solomon 12. am privit cu luare aminte şi am tras o învăţătură: „Încă puţin somn. Nu leneşii ci silitorii agonisesc avere” (Pildele lui Solomon 11.4). iar cea care urăşte cinstea e o ruşine. Leneşul se crede înţelept în ochii lui.. iar mâna celor înţelepţi adună avuţii” (Pildele lui Solomon 10.. 11).4). Leneşul bagă mâna în blid. „Nu fi aspru cu limba ta şi leneş în lucrurile tale. nimic nu află” (Pildele lui Solomon 20. „Calea celui leneş e ca un gard de spini. Să nu fie mâna ta întinsă la luat şi strânsă la dat” (Ecclesiasticul 4. dar cu mare greutate o duce la gură. „Am trecut pe ogorul unui leneş şi pe la via unui om lipsit de minte. tot cel care îl va ridica îşi va scutura mâna”( 1 . „Lenea te face să cazi în toropeală. Atunci m-am uitat Şi m-am frământat în inima mea.30-34). Nu fi ca un leu în casa ta şi nu necăji cu mânie pe casnicii tăi.26).” Şi sărăcia va veni peste tine ca un călător şi lipsa ca un om înarmat”( Pildele lui Solomon 24.13-16). „Sufletul celui leneş pofteşte. mai mult decât şapte sfetnici înţelepţi”( Pildele lui Solomon 26. tot aşa şi leneşul în patul lui. Asemenea unui morman de gunoi este leneşul.4). iar calea celui silitor e netedă” (Pildele lui Solomon 15. „Pietrei celei întinate s-a asemănat leneşul şi toţi vor şuiera spre batjocura lui. încă puţin să mai stau cu mâinile în sân ca să dorm. un leu pe uliţe!” Precum uşa se suceşte în ţâţână. iar când vine să culeagă rodul la seceriş. „Leneşul întinde mâna în blid şi nu are putere s-o ducă la gură”( Pildele lui Solomon 19.31-33).27). încă puţină aţipeală. Numai sufletul celor silitori este îndestulat” (Pildele lui Solomon 13.Solomon 6 . „Leneşul zice: „Pe drum trece un leu. „Leneşul nu-şi frige nici vânatul lui.13).16). mărăcinii o acopereau cu totul. „Mâna leneşilor pricinuieşte sărăcie. „Precum este oţetul pentru dinţi şi fumul pentru ochi. aşa este omul leneş pentru cei ce-l pun la treabă” (Pildele lui Solomon 10. „Toamna leneşul nu lucrează.

ci o face ca să se întipărească cuvântul în inima auzitorilor”. nici cu cel fricos despre război. ascunde-ţi sfatul tău.154. certare şi lucru. să iubeşti pe fraţii tăi. Pomenirea deasă a unor cuvinte din dumnezeiasca Scriptură nu este vorbărie în Filocalia.Ecclesiasticul 22. „Aşadar. şi să nu te mândreşti în inima ta faţă de fraţii tăi şi faţă de fiii şi fiicele poporului tău. iar la slugă pâine. „În toate lucrurile tale fii tu stăpânul şi nu îngădui asupra cinstei tale nici o pată.. dacă slobozeşti mâinile lui. îngreuiază obezile lui. pe care îl vei cunoaşte că ţine poruncile Domnului. 2. La lucru pune-l precum se cuvine şi de nu te va asculta. să-ţi împarţi moştenirea. pentru că din mândrie izvorăşte pieire şi mare neorânduire.. ca să nu şadă.cit. Lucrează cu sluga şi vei afla odihnă. el va cere libertate. Pune-l la lucru. în care parte de loc o vei căuta?” (Ecclesiasticul 33. Jugul şi hamul pleacă grumajii şi pe sluga cea rea legăturile şi caznele. De ai slugă.13. Nici cu femeia despre potrivnica sa. nici cu cel ce cumpără despre vânzare.1-2).27-37) „Nu te sfătui cu cel care te trece cu vederea. că ai câştigat-o cu sânge. deoarece. îl va durea împreună cu tine”( Ecclesiasticul 37. Despre nimic nu te sfătui cu aceştia. vol. vei avea nevoie de ea. Şi să nu faci nimic afară din cale şi fără de judecată nimic să nu lucrezi. că multă răutate a învăţat lenevirea. În ziua sfârşitului zilelor vieţii tale şi la vremea morţii.229 Înţelegând mesajul.4. Nici cu neguţătorul despre schimb. fiule. îngrijeşte-o ca şi pe tine însuţi. sau cele asemănătoare lor.. De ai slugă. redau mai jos câteva fragmentele din Filocaliile citite. De o vei necăji şi va fugi. Nici cu cel pizmaş despre mulţumire. tocmai când mă întrebam de ce se repetă acestea.10-16). căci lenea este mama foamei” (Cartea lui Tobit 4 . nici cu cel nemilostiv despre îndurare. şi de cel care îţi pizmuieşte soarta. 1 . aceasta nu este repetare sau vorbă multă. ci cu bărbatul cel cuvios fii adeseori. op. toiag şi povară la asin. 229 Sfântul Petru Damaschin. de vei cădea.. p. iar din lene. Mâncare.).V. Al cărui suflet este ca şi sufletul tău şi. am dat de acest minunat text: „Iar dacă Scriptura grăieşte de multe ori aceleaşi cuvinte. să fie cu tine. Lenea în Filocalie Citind Filocaliile. Nici cu cel leneş despre tot lucrul. Şi. nici cu sluga cea de casă despre săvârşire. mă gândeam că toate textele conţin cam aceleaşi învăţături. încât să nu-ţi iei femeie de la ei. ca de sufletul tău. nici cu sluga cea leneşă despre multă lucrare. sărăcie şi lipsă mare.

Schiţă monahicească. vol.cit. p.. dacă este cu putinţă. Cumplit şi apăsător e acest drac şi neîncetat războieşte pe monahi. în Filocalia. precum se zice231. durerea. care s-a despărţit pe sine de Dumnezeu230.. zi şi noapte. dar mai ales să ai de unde da şi altora. mândria.cit. înşelarea şi uitarea de Dumnezeu. tânguirea.123-125. Despre întristare. ca să te lupţi şi prin aceasta împotriva dracului trândăviei şi să risipeşti şi toate celelalte pofte ale vrăjmaşului. nu poate fi nebiruit. in care se arată cum trebue să ne nevoim şi să ne liniştim în Filocalia. ura. Despre cele opt gânduri ale răutăţii în Filocalia. lipsa de răbdare.. pp. cu atât mai vârtos suntem datori să ne străduim ca să scăpăm de moartea sufletească. pizma. sau pe altcineva pentru păcatele noastre. op.123. furia. fără numai negrija şi lenea. neştiinţa.. lenea.. pentru aplecarea de bună voie spre răutate. uciderea. sufletul acela se întinează şi se pierde. De la întristarea cea protivnică însă. Căci prin acestea şi prin cele asemenea acestora se osândeşte sărmanul suflet. Cei ce se amăgesc cu nădejdile lumeşti şi cunosc până în amănunt ce trebuie să facă pentru viaţa duhovnicească. p.I. se aseamănă cu cei ce împrumută doctoriile şi uneltele medicinii.. ca să nu îngreunezi pe nimeni.Dacă într-un suflet slab se află păcatele acestea: desfrânarea. 1 . pricinuindu-i moleşeală.cit. şi aceasta. de mânie şi de toate celelalte patimi. neastâmpărarea limbii. neputinţa. căci dacă sufletul vrea să fie trândav.56. cele de pe pământ însă au ajuns muritoare. Dacă întrebuinţăm orice sârguinţă şi iscusinţă ca să scăpăm de moartea trupească. mânia. întristarea. ca să nu te pomeneşti împresurat la minte şi să fugă liniştea de la tine.. dar nu fac. ura... ca şi de curvie.. A şasea luptă o avem împotriva duhului trândăviei.. Taie legăturile cu prea mulţi. op. Despre trândăvie. rătăcirea. pp. care e înjugat cu duhul întristării şi lucrează împreună233... Poartă grijă de lucrul mâinilor. precum îndeamnă Apostolul Pavel. pofta.I. boala. 232 Idem. întristare şi 230 Evagrie Monachul. ci pe noi înşine. De această întristare suntem datori să fugim. împotrivirea în cuvânt. minciuna. 233 Sfântul Ioan Casian.. pentru că cel ce voieşte să se mântuiască nici o piedecă nu are. lăcomia nesăturată. mânia. 231 Sfântul Ioan Casian. El cade pe la al şaselea ceas peste monah. însă nu ştiu şi nici nu au grijă să facă întrebuinţare de ele. vol.16-23. Căci în vremea nelucrării năvăleşte asupra ta dracul trândăviei şi „întru pofte se află tot omul leneş”. frica. Iar aceasta vine în cei fără de minte pentru lenea lor şi pentru că nu cunosc pe Dumnezeu. Ea se tămăduieşte prin rugăciune. De aceea să nu învinuim niciodată pricina dintâi. vol. Cele din cer sunt nemuritoare.I. plăcerea. răpirea.. pentru bunătatea ce este întru-însele. cunoaştem roadele duhului celui rău. de iubirea de argint. învinuirea. prin nădejdea în Dumnezeu. Cu deosebire însă.. op.I. prin cugetarea la cuvintele cele dumnezeieşti şi prin petrecerea cu oamenii cuvioşi. op. vol. adică: trândăvia.cit. în Filocalia. lenea la rugăciune232..

scârbă chiar şi faţă de locul unde se află şi de fraţii cu cari petrece, ba şi faţă de orice lucrare şi de însăşi cetirea dumnezeieştilor Scripturi. îi pune în minte şi gânduri de mutare, şoptindu-i că de nu se va muta într-alte locuri, deşartă i va fi toată vremea şi osteneala. Pe lângă acestea mai stârneşte şi foame într-însul pe la al şaselea ceas, câtă nu i s-ar fi întâmplat chiar după un post de trei zile, sau după un drum foarte îndelungat, sau după o osteneală grea. Apoi îi pune în minte gândul că nu va putea scăpa de boala şi greutatea aceasta în niciun chip altfel, fără numai de va ieşi des şi se va duce pe la fraţi, dându-i ca motiv folosul sau cercetarea celor neputincioşi. Iar dacă nu-l poate înşela numai cu acestea, îl scufundă în somn greu şi se năpusteşte şi mai furios asupra lui, neputând fi alungat întralt fel, fără numai prin rugăciune, prin reţinerea de la vorbe deşarte, prin cugetarea la cuvintele dumnezeieşti şi prin răbdarea în ispite. De nu va găsi însă pe monah îmbrăcat cu aceste arme, îl va săgeta cu săgeţile sale şi-l va face nestatornic, împrăştiat şi leneş, îndemnându-l să colinde mănăstiri multe şi să nu se îngrijească de nimic altceva, fără numai să afle unde se fac mâncări şi băuturi mai bune. Căci nimic nu-şi năluceşte mintea leneşului decât gânduri ca acestea. Prin acestea îl încâlceşte apoi cu lucruri lumeşti şi puţin câte puţin îl atrage în îndeletniciri vătămătoare, până ce îl scoate cu totul şi din cinul monahicesc. Ştiind dumnezeiescul Apostol că această boală e foarte grea şi ca un doctor iscusit vrând s-o smulgă din sufletele noastre din rădăcini, arată mai ales pricinile din cari se naşte, zicând: „Vă poruncim vouă fraţilor, întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de tot fratele care umblă fără de rânduiala şi nu după predania care aţi luat de la noi. Că înşivă ştiţi cum trebuie să urmaţi nouă, că noi n-am umblat fără de rânduiala între voi, nici am mâncat de la cineva pâine în dar, ci cu osteneală şi trudă lucrând zi şi noapte, ca să nu îngreunăm pe nimeni dintre voi. Nu doar că n-am fi avut dreptul, ci ca pe noi să ne aveţi pildă spre a urma nouă. Când ne aflam la voi acestea vă porunceam, că dacă cineva nu lucrează, nici să nu mănânce. Auzim că sunt unii dintre voi, cari umblă fără rânduială, nimica lucrând ci iscodind. Unora ca acestora le poruncim şi-i rugăm întru Hristos Iisus, ca întru linişte lucrând să mănânce pâinea lor”( II Tesaloniceni 3, 6-12). Să luăm aminte cât de lămurit ne arată Apostolul pricinile trândăviei, când numeşte „fără de rânduiala” pe cei ce nu lucrează, dezvăluind prin acest singur cuvânt multele lor păcate. Căci cel fără de rânduiala este şi fără de evlavie şi obraznic în cuvinte şi gata spre batjocură, de aceea şi incapabil de linişte şi rob trândăviei. Drept aceea porunceşte tuturor să se depărteze de ei, ferindu-se ca de ciumă. Apoi zice: „Şi nu după predania, care aţi luat de la noi”, arătând prin cuvintele acestea că aceia sunt mândri şi dispreţuitori şi desfac predaniile apostolice.

1

Şi iarăşi zice: „în dar n-am mâncat pâine de la nimeni, ci cu osteneală şi trudă, lucrând zi şi noapte”. învăţătorul neamurilor, propovăduitorul Evangheliei, cel răpit până la al treilea cer, cel ce zice că Domnul a poruncit ca cei ce vestesc Evanghelia, din Evanghelie să trăiască,( I Corinteni, 9,14) lucrează cu osteneală şi trudă zi şi noapte spre a nu îngreuia pe nimeni. Atunci cum ne vom lenevi noi la lucru şi vom căuta odihnă trupească, odată ce nu ni s-a încredinţat nici propovăduirea Evangheliei, nici grija bisericilor, ci numai purtarea de grijă a sufletului nostru? Apoi arătând şi mai lămurit vătămarea ce se naşte din şederea fără lucru, adaugă: „nimica lucrând, ci iscodind”. Căci din şederea fără lucru iese iscodirea şi din iscodire neorânduiala şi din neorânduială tot păcatul. Arătându-le apoi şi tămăduirea, zice: „Iar unora ca acestora le poruncim ca întru linişte lucrând să-şi mănânce pâinea lor”. Pe urmă le spune într-un chip şi mai dojenitor: „Dacă cineva nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce”. De aceste porunci apostoleşti fiind învăţaţi Sfinţii Părinţi cei din Egipt, nu îngăduie nicio vreme în care monahii să rămână fără lucru, mai ales cei tineri, ştiind că prin răbdarea lucrului alungă trândăvia, îşi dobândesc hrana şi ajută celor lipsiţi. Căci nu lucrează numai pentru trebuinţele lor, ci din prisos dau şi străinilor, săracilor şi celor din închisori, crezând că o atare facere de bine este o jertfă sfântă şi bine primită la Dumnezeu. Încă zic Părinţii şi aceasta: că cel ce lucrează, e războit adesea numai de un drac şi numai de acela e năcăjit, pe când cel ce nu lucrează, de nenumărate duhuri este robit. Pe lângă acestea, bine este să aducem şi un cuvânt al lui Avva Moisi, cel mai cercat dintre Părinţi, pe care 1-a zis către mine. Căci şezând eu puţină vreme în pustie, am fost supărat de trândăvie şi m-am dus la dânsul şi am zis: „Ieri fiind cumplit supărat de trândăvie şi slăbind foarte, nu m-aş fi izbăvit de ea, de nu m-aş fi dus la Avva Pavel”. Şi mi-a răspuns la aceasta Avva Moisi şi a zis: „Să ştii că nu te-ai izbăvit de ea, ci şi mai mult te-ai dat prins şi rob. Deci, să ştii că mai greu te va lupta, ca pe unul ce calci rânduiala, dacă nu te vei strădui de acum înainte să o birui cu răbdarea, cu rugăciunea şi cu lucrul mâinilor”. Căci nimic nu silniceşte pe om mai mult ca trebuinţa trupului, care născoceşte o ieşire iscusită din cele mai grele lipsuri, mai ales când se adaugă şi lenea, care face să sporească, în chip viclean, puterea de născocire a gândului234. Slujesc aşadar aceştia pe la uşile celor bogaţi, nu mai puţin ca paraziţii şi aleargă prin pieţe după aceştia ca nişte robi, alungând pe cei ce se apropie de dânşii. Împingând pe toţi la o parte, ei se silesc să le facă trecere uşoară acelora. Şi toate acestea le fac pentru mâncare, fiindcă nu s-au învăţat să-şi taie plăcerea de la mâncările gustoase, nici nu vreau să poarte la brâu, ca Moise, cuiul care
234

Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, foarte trebuincios şi folositor în Filocalia..., vol.I, op.cit., p.145.

1

stinge trebuinţa. Căci dacă l-ar purta, ar cunoaşte că lăcomia este hotarul oricărei plăceri de mâncări, şi lucrurile întâmplătoare, împlinind trebuinţa trupului, acopere urâţeniile poftei care nu trebuie să vie235. Căci când lărgim trebuinţa neapărată a trupului într-un lux fără rost, pregătind mâncarea cu nenumărate bunătăţi, iar hainele felurindu-le spre moleşeală şi desfătare, pe urmă învinuiţi de această deşertăciune, ca unii ce am urcat în deşert la consumuri desfătătoare o trebuinţă ce putea fi împlinită cu puţine, făurim apărări ca pentru nişte lucruri ce eram datori să le săvârşim, ce facem altceva decât ne silim să dăm formă materiilor fără formă?
236

Bine s-a spus apoi despre un astfel de suflet că „şade”, căci

sufletul care s-a învârtoşat în asemenea judecăţi despre cele spuse, s-a lipit de lucrurile de aici, ca de nişte idoli, şi slujeşte de aci înainte obiceiului şi nu mai slujeşte adevărului; ba nici nu mai poate să se mai ridice la adevăr, ci prin obişnuinţe întinează firea lucrurilor, ca prin necurăţia de fiecare lună. Iar prin şedere, Scriptura arată aici lenevirea de la cele bune şi iubirea de plăceri. Lenevirea, când vorbeşte despre: „Cei ce şedeau în întunerec şi în umbra morţii, ferecaţi în sărăcie şi fier” (Psalmi, 106,10) căci atât întunerecul, cât şi lanţurile sunt piedecă a lucrării. Iar iubirea de plăcere, când zice despre cei ce se întorceau cu inima în Egipt şi grăiau între laolaltă: „Ne-am adus aminte de când şedeam lângă căldările cu carne şi mâneam carne până ne săturam”. Cu adevărat lângă căldările cu carne şed cei ce-şi aprind dorinţele cu o căldură mustoasă şi necontenită. Iar maica iubirii de plăceri este lăcomia pântecelui, căci aceasta naşte iubirea de plăceri, dar şi multe din celelalte patimi. Pentru că din aceasta, ca dintr-o rădăcină, puiesc celelalte patimi, cari, înălţându-se pe încetul, ca nişte arbori, peste aceea care le-a născut, îşi împing răutăţile până la cer. Iubirea de bani, mânia şi întristarea sunt puii şi mlădiţele lăcomiei pântecelui. Căci lacomul are mai întâi lipsă de bani, pentru a-şi sătura pofta care arde pururea şi care totuşi nu poate fi săturată niciodată. Iar faţă de cei ce îl împiedecă de la agonisirea banilor, trebuie să-şi aprindă mânia. Când însă mânia nu poate ajunge la ţintă, din pricina slăbiciunii, e urmată neapărat de întristare. De fapt cel ce se târăşte pe piept şi pe pântece, când are mijloacele cari îi împlinesc plăcerile se târăşte pe pântece, iar când e lipsit de acestea se târăşte pe piept, unde este mânia. Căci iubitorii de plăceri, când sunt lipsiţi de ele, se înfurie şi se amărăsc. „Sfaturi folositoare de suflet către Nicolae” este o epistolă prin care Marcu răspunde la o scrisoare a ascetului Nicolae din Ancyra, un tânăr prieten al său, după ce ei s235 236

Ibidem, p.162. Ibidem, p.203.

1

că lupta noastră e împotriva duhurilor răutăţii. op. să lepădăm lenevia şi să aruncăm de la noi negrija. p.( Luca 18. vol. râvna şi cunoştinţa luminată. în a vinde toate şi a le da săracilor. 21). prin bani şi lucruri. Lucrarea sufletului însă. prin care a arătat că trebuie să ne rugăm neîncetat şi să nu ne lenevim.. va înţelege şi parabola Domnului. 1.259-260.. Şi cel ce a ajuns astfel la odihnă prin lepădarea de averi..262. cât şi slujirii cuvenite241. 268. Ca cel mai eficient mijloc pentru a-şi stăpâni patimile îi recomandă gândul statornic la binefacerile lui Dumnezeu. La această odihnă ne îndeamnă şi Pavel să intrăm cu sârguinţă. de la hrană şi de la lenevirea trupească. în Filocalia. ea se împotriveşte atât rugăciunii. Despre legea duhovnicească în 200 de capete în Filocalia. 1) Legea porunceşte să lucrăm şase zile. după o anumită orânduire. Fără zdrobirea inimii.. m-am gândit să trimit curăţiei tale prin scrisoare un mic îndemn 237 238 Marcu Ascetul. Dar numai cu trupul. cari se oştesc împotriva lucrărilor vrăjmaşe. Orice plăcere trupească vine dintr-o lenevire de mai înainte. nerecunoscători şi leneşi238.cit.cit. p. ca luptându-ne şi noi cât de puţin şi nevoindu-ne împreună cu fraţii. op. p. dintre care cea mai mare este întruparea şi suferinţele purtate de Hristos pentru noi. Căci am venit în pustie. iar iubirea de plăcere primeşte gândurile rele. De aceea. e cu neputinţă să ne izbăvim cu totul de păcat. Despre cei ce cred că se îndreptează din fapte.au retras din Ancyra în pustie şi nu îi mai putea da sfaturi prin grai viu ca mai înainte 237. şi să luăm asupra noastră sârguinţă şi grija. 240 Idem. 1 . pp. 242 Ibidem. Pe urmă ne-am despărţit de tine242. 223. Cele trei rele care ameninţă necontenit sufletul sunt: uitarea. lenea şi neştiinţa.. 241 Ibidem . zicând: „Să ne silim să intrăm la această odihnă” (Evrei 4. Împotriva lor trebuie să se lupte cu: amintirea binefacerilor lui Dumnezeu. petrece în nădejdea mintală. Iar lenevia se naşte din necredinţă240.. la adevăraţii slujitori şi luptători ai lui Hristos. vol.233. Cine înţelege ceea ce a spus în chip tainic sfântul Pavel239. Pe de altă parte. Tot binele vine de la Domnul. Iar odihna lui. p.. 304. Ibidem. Iar inima se zdrobeşte prin înfrânarea de la trei lucruri: de la somn. după cuvântul Domnului( Matei 19. stă și în facerea de bine. 11).. silindu-ne să câştigăm buna plăcere a lui Dumnezeu. şi cu cei ce se împotrivesc vitejeşte patimilor. Căci prisosinţa acestora sădeşte iubirea de plăcere . iar a şaptea să ne odihnim. nu şi cu inima. 239 Ibidem. 1. şi pleacă pe ascuns de la cei nemulţămitori. p.

priveghind. cari acoperă şi întunecă sufletul cu multă grijă. care e pricina tuturor bunătăţilor. se cugetă sau se aude. ca să-şi poată duce la îndeplinire planurile. a nepăsării trândave şi a neştiinţei. cari sunt contrare lor. cari sunt propteaua duşmanilor spirituali de alt neam şi pe sub care furişându-se celelalte patimi ale răutăţii.p. Cine nu se va face de bunăvoie pământ. folosindu-te şi de ajutorul de sus. Fără ele nu se pot susţine nici cele mai înainte spuse. mai greu de surprins şi de îndreptat. De vrei. 1 . zugrăvesc din nou înăuntrul sufletului icoanele lor. să dobândeşti biruinţă împotriva patimilor mai înainte pomenite şi să pui pe fugă uşor mulţimea vrăjmaşilor spirituali de alt neam. Şi prin multa atenţie şi supraveghere a minţii. lucrează. Căci. alungă de la 243 Ibidem. pregătind drum şi lucrare uşoară fiecărei patimi. adună-te în tine însuţi prin rugăciune şi prin ajutorul lui Dumnezeu. Prin nepăsarea trândavă. privind la smerenia Domnului. De pildă de va vedea frumuseţe de femeie. Căci odată ce sufletul e acoperit de uitarea atotpăcătoasă. îndată se va răni de pofta trupească. ce mânie va mai putea să stăpânească asupra lui? Dar tot aşa de vădit e că uitarea acestor gânduri folositoare şi de viaţă făcătoare. caută urma acestor trei uriaşi puternici ai diavolului. prin care sufletul. Iar prin armele dreptăţii. ca cetind pe scurt în scrisoarea noastră smerită lucrurile de cari ţi-am vorbit în persoană. maica şi doica tuturor relelor. vei afla relele necunoscute celorlalţi şi socotite că nici n-ar fi rele. dar cari sunt mai stricăcioase decât celelalte. întrucât sădesc nepăsarea şi alungă frica de păcate. cari sunt patimile cele mai adânci şi mai lăuntrice. adică prin amintirea cea bună. să scoţi cu sârguinţă un folos duhovnicesc. nenorocita de minte se lipeşte cu uşurinţă de tot ce se vede. 320. şi ajutătoarea şi tovarăşa lor neştiinţa. de lenea stricăcioasă şi de neştiinţă. Iar urmarea este că întinează mintea pătimaşă şi nenorocită prin lucrarea duhurilor rele. prin uitare şi prin neştiinţă se întăresc şi se măresc proptelele celorlalte patimi243. Prin ele se întăreşte şi pe ele se reazemă toată oastea duhurilor răutăţii.şi un sfat folositor sufletului. cenuşă şi pulbere de călcat de către toţi oamenii? Iar dacă se va smeri şi se va frânge sufletul astfel. ele se dovedesc puteri tari ale vrăjmaşului şi căpetenii puternice ale celui rău. Şi aşa succedându-se amintirile lucrurilor privite cu patimă şi cu plăcere. fac să se înbuibeze şi să lucreze în el şi celelalte patimi. adică a uitării. prin cunoştinţa luminată. ajutându-se întreolaltă şi neputând să fiinţeze fără să se susţină una pe alta. vieţuiesc şi prind putere în inimile celor iubitori de plăcere şi în sufletele neînvăţate. aşa dar. prin întipărirea înţelesurilor şi a gândului păcătos. şi sora ei lenea. ca şi cum am fi noi înşine de faţă. Pătrunzând astfel în adâncurile inimii.

şi va fi păzită cu grijă. Căci armonia cunoştinţei adevărate cu amintirea cuvintelor lui Dumnezeu şi cu râvna cea bună. nu prin simpla voinţă a ta. Cuvânt ascetic în Filocalia. socotind totdeauna „câte sunt adevărate. Vol. vei birui întru puterea Duhului Sfânt. Ibidem. iar pe urmă va împărţi în suflet harul.. pentru buna aplecare a voii. şi sfinţenia neprihănirii va veni peste tine aducând iubire245. când e vorba de cele ce sunt de trebuinţă trupului. vei scoate afară nepăsarea trândavă. luându-se după părerile şi înclinările diferite ale voii lor. ca să şi-i facă şi pe ei prieteni de este cu putinţă..sine întunerecul neştiinţei. iar pe cei leneşi. ale neştiinţei şi ale nepăsării trândave şi le va reduce la nefiinţă. Cel244 ce face milostenie imitând pe Dumnezeu nu cunoaşte deosebire între rău şi bun.cit. răbdând îndelung şi suferind cele ce-i vin de la ei. iar de nu se poate. Ea nu ia în seamă câtuşi de puţin răul de la aceştia. iar pe cel leneş îl miluieşte pentru bunătatea Sa şi îl întoarce în veacul acesta prin certare. ca pe un lipsit de minte ce umblă în întuneric. iubeşte pe toţi oamenii la fel: pe cei buni şi strădalnici. chiar dacă cinsteşte mai mult. Precum Dumnezeu. iubeşte pe toţi la fel. 64. iar prin râvna atotvirtuoasă şi prea bună. va şterge din el urmele uitării. între drept şi nedrept. vei putea să te izbăveşti de cei trei uriaşi mai înainte pomeniţi ai celui viclean. câte sunt de cinste. prin harul lucrător. ci cu puterea lui Dumnezeu şi cu conlucrarea Duhului Sfânt. întru Domnul nostru Iisus Hristos. ca făpturi ale sale. pe cel virtuos decât pe leneş. 244 245 Sfântul Maxim Mărturisitorul. II. câte sunt drepte. iar pe cel leneş îl miluieşte pentru fire şi din compătimire. ca pe duşmani. şi prin râvna cea bună. fie că e virtute. cea după Dumnezeu. care lucrează în suflet păcatul necredinţei în Dumnezeu. făcându-le bine. fiind prin fire bun şi fără patimă. Prin amintirea cea prea bună.. De vei câştiga aceste virtuţi. Ci privind pururea la ea.62. când va fi silită să stăruie în suflet. care îndrumă şi zoreşte sufletul spre mântuire. prin multă atenţie şi rugăciune. cel puţin să nu cadă din dragostea proprie faţă de ei. câte sunt cu nume bun. p. ci chiar suferă pentru ei dacă vremea o cere. p . înrădăcinat acolo. Dragostea desăvârşită nu sfâşie firea cea unică a oamenilor. ca pe prieteni. prin cunoştinţa luminată şi cerească vei nimici neştiinţa pierzătoare a întunerecului. vitejeşte şi bărbăteşte pe cei trei uriaşi mai sus pomeniţi ai vrăjmaşilor spirituali. ca pe unul ce şi-a însuşit cunoştinţa şi prin aplecarea voii. vei alunga de la tine uitarea atotpăcătoasă. tot aşa şi cel bun fără patimă în aplecarea voii sale iubeşte pe toţi oamenii la fel: pe cel virtuos pentru fire şi pentru buna aplecare a voii lui. Chinuieşte-ţi trupul cu foamea şi cu privegherea şi îndeletniceşte-te fără lenevire cu cântarea şi cu rugăciunea. op.. după trebuinţă. câte sunt curate. fie că e laudă”. dar pe cel virtuos îl slăveşte. prin rugăciune şi cerere. 1 . ci împarte tuturor la fel.

al pomenirii de rău. 68-69. al trândăviei şi celelalte. Capete despre trezvie în Filocalia. şi e neglijent sufletul care boleşte de iubirea plăcerii. la fel. Cel ce-şi stăpâneşte pântecele. iar prin stăruinţa în osteneli.. Ibidem. Despre dragoste. 246 247 Ibidem. înalţă şi înmulţesc în noi patimile spurcate. op. arătându-şi dragostea Sa faţă de noi. chiar dacă atârnă pe urmă de fiecare să se facă pe sine vrednic fie de slavă. IV. p.. Mintea celui înfrânat este biserică a Duhului Sfânt. iar făcând toate cu măsură. înnoiesc.. şi fac să înceteze treptat lucrările lor păcătoase. Urmează în comun celor trei: gândul întristării. 1 . chiar dacă sunt vechi. p. roadele iubirii faţă de toţi oamenii. Căci aflându-ne. Iar dacă te mai îndoieşti şi nu crezi că are grijă de tine ca să te hrănească.arătând pururea. cade repede în patima trândăviei (akediei) 248. Vol. Nimic nu este mai slab ca el. De aceea şi Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos. p.cit. alungă trândăvia. cum a zis un oarecare bărbat minunat: „Încredeţi-vă în Domnul şi vă va întări”. pp. Mintea zăbovind în plăcere sau în întristare. veştejeşte pofta şi mintea lui nu slujeşte gândurilor de curvie. şi mai ales cele ce se fac cu vărsare de lacrimi. din pricina lenei. Numai noi să nu ne lenevim de a stărui pe lângă Domnul prin rugăciune şi prin nădejde neslăbită şi neînfricată250... Dracii cei vicleni înviorează.cit. Iar meditările cuvântului dumnezeiesc. Să nu ne topim de grijile celor trebuincioase trupului.17. pe drept cuvânt. fie de chinuri246. a pătimit pentru toată omenirea şi tuturor le-a dăruit la fel nădejdea învierii. care ne arată comorile dumnezeieşti ascunse în noi. Lenevia în lucrarea poruncilor îi face să nu ştie că cel ce are credinţa în Hristos nesmintită are în sine deodată toate darurile dumnezeieşti. nici mai fără putere. stricătoare de suflet şi de trup. priveşte la păianjen şi gândeşte-te cât de mult se deosebeşte omul de păianjen. căci El are grijă de voi”. 117. înfrânare şi petrecerea cea după minte în Filocalia. se deprinde cu osteneli. izgoneşte trândăvia. Sufletul se întăreşte prin ostenelile nevoinţei. p. al pizmei. afară de darurile dumnezeieşti247.Vol. gândul mâniei.. ci să credem din tot sufletul lui Dumnezeu. Trândăvia vine din neglijenţa sufletului. IV. omoară patimile şi le risipesc. Cel ce iubeşte pe Iisus.. Unii dintre fraţi se socotesc că sunt afară de darurile (harismele) Duhului Sfânt.. iar mintea lacomului este sălaş al ciorilor249. 248 Talasie Libianul. 126. departe de dragostea lucrătoare faţă de El. 249 Ibidem. 250 Filotei Sinaitul. şi cum scrie fericitul Apostol Petru: „Fiţi cumpătaţi şi fiţi treji în rugăciuni şi toată grija voastră aruncaţi-o asupra Domnului.28. ne socotim.op.

el se folosea totuşi de apă. iar înfrânându-se cu totul de la vin. în Filocalia. Pitagora.127. IV. şi-şi întinde până la el purtarea Sa de grija. spunând. şi dispreţuieşte deodată cu vinul şi apa. numele celui ce şi-a lepădat încălţămintea. ca nu cumva să fii dus de voile diavolului şi să te lepede Dumnezeu. pe care Elinii îl admiră mai mult decât pe toţi filosofii. pentru nevoinţa sa în înfrânarea limbii. pp. ci în gândurile în cari ai fost rugându-te. ca să fie cu tine când adormi şi să-ţi grăiască ţie când te scoli. Căci credinţa dreaptă în Dumnezeu este un izvor şi o strajă a tuturor bunătăţilor252. vei zidi cu siguranţă şi casa ta şi a aproapelui tău. Zi şi sfântul Simbol al credinţii ortodoxe înainte de a te culca.cit. nu face călătorii peste mări. parcă. Dar păianjenul a întrecut înfrânarea limbii lui Pitagora prin tăcerea covârşitoare şi totală. cumpătare şi linişte. şi să nu laşi cugetarea ta să primească gânduri străine. ci înainte de a te culca fă multe rugăciuni în inima ta şt împotriveşte-te gândurilor. nu adună în jitniţe. încât îl biruieşte covârşitor şi pe Pitagora. Domnul. p. op. făcând să cadă în pânza lui micile musculiţe de cari are trebuinţă. se află despărţit de Dumnezeu. vei fi scuipat în faţă în chip nevăzut şi vei moşteni. 251 252 Ibidem.căci nu are averi. după Ioan. dar vorbea în ascuns uneori cu cei mai apropiaţi şi adeseori îndruga către boi şi vulturi anumite bâiguieli şi aiureli. Una sută capete de mângâiere. cel ce iubeşte rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el. doar atâta: „Cel ce nu voieşte să lucreze. Dacă te sârguieşti pururea să-ţi încalţi picioarele tale spre gătirea Evangheliei păcii. 99-100. Deci. iar în ocupaţia sa rămâne într-o paşnică şi netulburată linişte.. În această stare liniştită petrecând firavul şi neînsemnatul păianjen şi neîngăduind şi nicidecum să umble pe afară. dacă Dumnezeu este iubire şi cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el251. în acelea să te culci meditând. chiar dacă nu vorbea cu toţi. [căci nimic nu e mai smerit ca păianjenul]. Şi iarăşi 1-a întrebat fratele: Văd în somn multe năluciri deşarte. nu se judecă. ci-şi duce viaţa în desăvârşită blândeţe. nici să se ostenească şi să muncească la nesfârşit. Vol.. nu iscodeşte cele ale vecinilor. nici să nu mănânce!” Atâta tace. ci face numai lucrurile sale.. Iar bătrânul a zis către el: Să nu te leneveşti şi să nu te faci nepăsător. e vădit că prin desfacerea iubirii înfiinţează ura. 1 . Dumnezeu este iubire. nu se mânie.. nici sa rătăcească încoace şi încolo cum i se năzare prin minte. celor ce iubesc lenea. cel ce urăşte pe aproapele său. Dar de te vei lenevi. Dacă. iar cel ce urăşte pe aproapele. care „locuieşte în cele înalte şi spre cele smerite priveşte”. Grijeşte cu toată puterea ca să adormi după psalmi şi după această meditaţie în minte. îi trimite în fiecare zi mâncarea aproape de ungheţul lui. Ioan Carpatiul. după lege.

Căci de nu se va scoate cineva pe sine din acestea. cunoscând că stai în mijlocul războiului luptându-te. ştiind acestea. Iar celor ce o trăiesc după cum se cuvine. 1 . Prin osteneli şi încercări trebuie să curăţim chipul. nepătimaş. trimiţându-şi ca nişte raze de soare lucrările Sale. Căci aceasta este începutul mândriei. plăcută este făptuirea.Deci. nădejdea dumnezeiască uşurând toate. îl slobozi. Iar când dobândeşti o virtute. neiubitor de argint. ca să i se facă obiceiul bun şi uitare a plăcerilor vieţii. aruncă-te înaintea lui Dumnezeu. pentru ea de aici înainte să împlinim fără rătăcire poruncile Lui. ocrotindu-ne şi acoperindu-ne? Cum ar rezista firea omenească la uneltirile lui? Deci monahul trebuie să fie nematerialnic. jugul ei este blând şi sarcina uşoară. învăţând prin acestea şi prin mai multe cuvinte pe frate. Stăpâniile. Incepătoriile. prin harul Duhului sălăşluit în noi. pp. Iar când mergi cu cineva pe cale. Şezând în chilia ta. lumina neapropiată. din toată inima. Căci Dumnezeu a zidit firea omenească părtaşă de tot binele. nu primi convorbire deşartă. Puterile. Şi El văzând smerenia ta. dacă nu ne-ar susţine dreapta cea atotputernică a lui Dumnezeu Cuvântul. nu va putea dobândi vieţuirea aceasta îngerească. topite din nou în oarecare chip în cuptorul încercărilor. nici să te leneveşti dacă dăinuieşte războiul. să nu faci lucrul tău fără judecată şi plin de lene. şi că sunt foarte mulţi cei ce luptă pentru noi. să nu cazi în lenevie. avem trebuinţă de multă pază. osteneli trupeşti şi curăţie a sufletului. neiubitor de desfătare. slava mai presus de fulger. căci eu nu pot nimic asupra lor”. Căci cel ce 253 Ibidem. Căci cum am putea noi cuteza să ne împotrivim unui aşa de înfricoşat vrăşmaş al neamului nostru. neiubitor de plăcere. Deci. să nu slăbeşti. ca să sălăşluim pe Dumnezeu în inimile noastre. ci dă-i minţii lucrarea duhovnicească pe care o avea. Dulce este o asemenea viaţă. ca aşa să ne preschimbăm spre cinstea împărătească. 148-149. în afară de toată pofta rea. bună este partea care nu se va lua de la sufletul care a dobândit-o253. îţi va trimite mai repede ajutorul Său. Şi El ne va învăţa să păzim în mod sigur legile Lui. fiindcă tu ai dobândit-o. măririle Domniilor. frate. ci. nededat vinului. neiubitor de slavă deşartă. după care am fost făcuţi raţionali şi în stare de orice înţelegere şi de asemănare cu Dumnezeu şi să ne ţinem simţirile neamestecate cu nicio pată. şi să ajungi la limanul nepătimirii. ca să poată privi cu mintea cetele îngerilor. Păzeşte cu toată puterea să nu faci nimic pentru plăcerea oamenilor. netrândav. nemoleşit. Iar când lupţi cu patima. iar acela nu i-a avut grijă. cu vrăşmaşul lui Dumnezeu. zicând cu Proorocul: „ Judecă-i Doamne pe cei ce mă nedreptăţesc. ridicându-te. să nu ţi se înalţe gândul împotriva fratelui.

cit. sădind înăuntru bucurie.139. adică de învierea cea de obşte şi de înfăţişarea înaintea lui Dumnezeu. 256 Ibidem. Deci. Teognost. prin mila lui Dumnezeu. IV. adu-ţi aminte de deşertăciunea lumii. Căci cum ar fi dator Binefăcătorul? Totuşi aleargă aşa ca un năimit şi înaintând câte puţin. Când e alungată din suflet lenea. o leneşule şi neiscusitule.. de cea din urmă hotărâre a Judecătorului care nu greşeşte. la viermele care nu moare. de neputincioasă şi fără de preţ este.. Vol.257 Dar acum trebuie să vorbim şi despre păcatele sufleteşti şi trupeşti. dacă te osteneşti ca un datornic pentru bunătăţile cari ţi s-au dat mai înainte de către El. şi nemaiavând niciun acoperemânt de ruşine. că nu are lipsă de bunătăţile [virtuţile] noastre. să nu lipseşti a-ţi uda obrajii. cum au să înfăţişeze duşmănoşii purtători de catastife faptele noastre. 254 Mergi la puţinătatea şi nimicnicia furnicii. Pe acestea Domnul le împrăştie prin mărturisire.234. cuvintele. cât de înşelătoare. pe toţi cei ce voiesc aceasta cu mulţumire. op. şi învaţă de la ea. la mustrarea conştiinţei. şi e scuturată din cuget viclenia. ci dăruieşte din belşug şi mântuieşte prin har. gândurile pe cari ei ni le-au strecurat în minte. unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor. 157. prin simplitate şi viaţă nemeşteşugită. deşi primeşte cu iubire de oameni lucrarea cea după putere. Adu-ţi aminte şi de muncile iadului şi cum stau acolo închise sufletele. bine faci şi aproape îţi este dumnezeiască milă. iar noi le-am primit. Dumnezeu cel fără lipsuri şi prea plin. te-ai rătăcit de la calea cea dreaptă. şi mulţumeşte cântând cu veselie. la ruşinea. vei lua.. la întunerecul cei neluminat. la scoaterea afară de la Dumnezeu şi la aruncarea în focul cel veşnic. iar lauda îl face moleşit şi leneş spre cele bune256. 131. se va osteni în deşert. adică despre 254 255 Ibidem. ţine mereu înaintea ochilor ceasul din urmă al morţii. cugetă la înfricoşata dare de seamă. 257 Ibidem. 1 . gânduri am văzut pe mulţi dobândind mare mulţime de lacrimi şi curăţind şi în chip minunat toate puterile sufletului. p. locul unde şezi cu şiroaie de lacrimi. Gândeşte-te la osânda care va pune stăpânire pe păcătoşi. Ci ţine-te de lucrarea cea bună: adună-ţi mintea. Despre făptuire. haina. p.. p. Mânia pornită spre oameni împotriva firii şi întristarea care nu e după Dumnezeu şi trândăvia strică de asemenea gândurile bune şi cunoscătoare. Mustrarea face sufletul tare. ceea ce cauţi255. „cântă cântare nouă lui Dumnezeu”. sărbătorind astfel dinainte începutul vieţii viitoare.p.călătoreşte fără ţintă. La acestea şi ia toate celelalte chinuri gândindu-te. mintea ajunsă goală. căci cu asemenea . aminteşte-ţi şi de acea mare şi înfricoşată zi. Dar dacă socoteşti că-L faci pe Dumnezeu dator pentru bunătăţile pe cari crezi că le săvârşeşti. contemplaţie şi preoţie în Filocalia.

Gândurile în cari se cuprind toate păcatele sunt opt: al lăcomiei pântecelui. rădăcina tuturor relelor. e luat apoi în stăpânire de toate patimile cari sunt acestea: neevlavia. rivalitatea. rătăcirea gândurilor. afecţiunea pentru cele pământeşti. pizma. întristarea fără temei. împătimirea. minciuna. sau iubirea voilor şi cugetărilor proprii. şi îndată trimite cunoştinţa în cămara uitării.cit. întristarea lumească. Ibidem. zgârcenia. cearta. atârnă de noi. prin dorul dumnezeiesc şi prin dorinţa bunurilor viitoare. curvia. credinţa strâmbă sau toată erezia. mândria. şi prin aceasta uitarea. slava deşartă. înfurierea năprasnică. cum a făcut fariseul. stăruinţă şi mulţumire către Dumnezeu. Când ochiul sufletului.patimi. nepăsarea şi neştiinţa. nesimţirea. Iar din aceasta 258 259 Sfântul Ioan Damaschin. amărăciunea. trândăvia. linguşirea. Dar fiindcă s-a vorbit despre cunoştinţa virtuţilor. al trândăviei. iubirea de argint. iubirea de materie. dorinţa de a plăcea oamenilor. părerea de sine. reaua nărăvire şi răutatea258. prin compătimirea celor săraci. e întunecat de acestea trei. ci ne socotim pe noi ca pe cei mai de pe urmă dintre toţi259.. iubirea de argint. mândria. ura de oameni. al mâniei. vom vorbi şi despre patimi. trândăvia. sau ca să stârnească patimile. frica. înfumurarea. îngâmfarea. Patimi sufleteşti sunt acestea: uitarea. Din acestea se naşte iubirea de argint. Iar din uitare vine iubirea de sine. al iubirii de argint. sau mintea. învoirea cu păcatele părţii pătimaşe şi gândirea deasă la ele. prin dragostea faţă de toţi şi prin bunătate . Ca aceste opt gânduri să ne turbure sau ca să nu ne turbure. viclenia. cârtirea. Lăcomia pântecelui e stinsă prin înfrânare. Căci din neînţelepciune vine trândăvia. mânia. din aceasta nelucrarea. înşelăciunea. prin cari se săvârşeşte tot păcatul. sau ca să nu le stârnească. al întristării. mânia. iubirea de sine. duplicitatea. care e maica şi rădăcina tuturor relelor. Dar ca să stăruiască sau ca să nu stăruiască. neruşinarea. osândirea. micimea de suflet. şi prin ea vine împrăştierea în cele ale vieţii. nemulţumirea. Cunoştinţa vine ca soarele şi nebunul îşi închide cu voie ochii sau libera alegere. blasfemia. prin răbdare. care se mai zice şi iubire de plăceri şi iubire de slavă. 1 . prin aceea că nu judecăm şi nu dispreţuim pe nimeni. necredinţa. prin puţină credinţă. vorbirea de rău. sau lene. din care se naşte totala necunoştinţă a darurilor lui Dumnezeu şi a păcatelor proprii. Dar trebuie să punem şi diagnoza gândurilor pătimaşe.356. p. ironia. op. prin bucuria duhovnicească. iuţimea. pomenirea răului. făţărnicia. al curviei. prin lucrarea ascunsă a poruncilor şi prin rugăciunea necontenită întru zdrobirea inimii. nu atârnă de noi. laşitatea. slava deşartă. al slavei deşarte şi al mândriei. trufia. prin nelucrarea care vine din trândăvie. iubirea de stăpânire.

fiindcă s-a învrednicit să cunoască unele ca acestea. nu i-ar lipsi lacrimile atunci când ar vrea». pe oameni. când cineva a ajuns la înţelesuri bune trebuie să ia aminte cu osârdie. De aceea suntem datori să cunoaştem pururea neputinţa noastră şi harul lui Dumnezeu şi să nu deznădăjduim orice ni s-ar întâmpla. pretutindenea. cum zice Sfântul Isaac : «De cresc în sufletul omului înţelesurile cele după Dumnezeu. din care se naşte mânia. nesimţitul de mine. unul din cele două rele : sau fac aceasta de dragul multei învăţături şi a slavei deşarte. ca să nu-mi fie nici aceasta de folos . p. când postesc. Din acestea opt vine toată răutatea. aşijderea. ca să rămână în el asemenea vederi. Căci zice marele Vasile: «Dacă nu s-ar fi lenevit omul dinspre plânsul după Dumnezeu. 369. ci şi scopul tâlcuirii Părinţilor. ticălosul de mine. să fie părăsit de har. ca nu cumva. fac. i-am întristat . Fiindcă nu lucrul care se face 260 261 Ibidem. din acestea iubirea de argint. fiindcă s-a învrednicit de atâta har şi n-a păzit cunoştinţa lui Dumnezeu din pricina lenevirii sau a mândriei de mai înainte. Deznădejdea e mai rea decât toate. e dator să mulţumească pururea şi să mărturisească lui Dumnezeu acest dar.cit. 268—269. patima şi păcatul. adică ale celor opt căpetenii ale lor : a lăcomiei pântecelui. iar dacă harul mă apără. Ci mai vârtos să nădăjduim pururea la Dumnezeu cu smerenie. la pierzanie totală. Pe Dumnezeu L-am întărâtat. şi nu încetez a face cele plăcute lui .sălăşluirea celorlalte patimi. precum s-a mai spus. Dacă prin harul lui Dumnezeu încetez a mai păcătui cu fapta. din ea vine întristarea. draci. 260 Urăsc pe diavolul. Dar nu numai acestea. socotindu-se pe sine că este nevrednic». din lenevire sau din lipsă de grijă. p. de acum sau din viitor. Vai. precum s-a zis. i-am păgubit şi scandalizat262. la căderea de la Dumnezeu şi la asemănarea cu dracii. de priveghez. prin care se naşte nepăsarea . sau nu-şi împlineşte voia sa . din care vine curvia . când vreau să mă rog. prin care cel care e covârşit de ele ajunge la deznădejde. op. Aşadar. aflu păcate . mânii pe Dumnezeu pururea prin gânduri. mi-e lene şi mă aflu ca un nesimţitor . şi mă întunec mult. Ibidem. sau ca să cunosc şi să nu fac. 361. când cineva nu dobândeşte lucrul dorit. 1 . apoi slava deşartă din care vine mândria. şi mai mult mă osândesc . pp. pe îngeri. mă înalţ. şi din partea aceasta. ce voi face ? Ori unde m-aş duce. mi se pare că fac lucru mare. Şi acestea se cuvin celui ce caută lacrimi multe cu lucrul şi cu cuvântul. osândindu-mă şi mai mult261. sau din înălţare. nici să îndrăznim că suntem ceva.. nu încetez să păcătuiesc pururea cu cuvântul . de citesc. adeseori. 262 Marcu Ascetul. care-l duc la o mai mare străpungere şi umilinţă.

uneori e biruit de lăcomia pântecelui. Iar cel ce face ceva fără cunoştinţa celor spuse se osteneşte poate mult. se roagă. nu bogăţia. ci unirea pentru a face rău şi nu pentru mântuirea sufletului. dar nu poate izbuti nimic. ci beţia . ce se naşte de aci . şi să umblăm bine spre cele de folos sufletului şi trupului nostru . de la păsări şi de la celelalte. cunoaşte pe Dumnezeu şi poate dobândi toată virtutea». ci întrebuinţarea ei împotriva semenilor noştri. nu dragostea către ai tăi. ci a nu-l avea spre trebuinţă neapărată.25) şi celelalte. nu a stăpâni e rău. nici pe sine însuşi nu se poate vedea cineva. nu cunoştinţa. prin privegheri şi prin osteneli peste măsură. ci cunoştinţa mincinoasă . şi din aceasta să slăvim pe Făcător . Pentru că zice Sfântul Maxim : «Dă trupului tău lucrarea după putere şi toată nevoinţa ta întoarce-o spre minte. nu a avea virtute. Căci cel ce lucrează trupeşte. nu slava. ceea ce e mai rău decât aceasta. nu a avea cei ce trăiesc în sărăcie cărţi este rău. ci iubirea de slavă şi slava deşartă care e şi mai rea decât acestea. ci a nu le avea spre citirea cea după Dumnezeu . ci cele de prisos şi de mult preţ . ci a avea pe cei ce nu sunt spre folosul sufletului . ci neînfrânarea . ci împătimirea. nu lumea e rea. dar se lenevesc în lucrarea minţii. Căci nu ni s-a dat vederea ca să poftim cele ce nu trebuie. Fiindcă nu mâncărurile. ci grăirea în deşert . nu casele pentru a te apăra cu ai tăi de fiare şi de oamenii răi. zice Sfântul Nil. ci ca văzând făpturile. nu vinul. zice. Dar cel ce are grijă de minte... contemplă. nu grăirea. necunoaşterea neştiinţei tale . ci pentru a auzi cuvântul lui Dumnezeu şi toată vorbirea pe care o auzim de la oameni. Iar alteori îşi tulbură înţelegerea prin postul prelungit. ca să păzească poruncile. să slăvim prin ele pe Făcătorul. ci prin ce se face. nu a avea un lucru. ca prin aceasta să ajungă să se îngrijească de puţine. nu a avea prieteni. de împrăştiere şi de vorbărie şi prin acestea îşi întunecă mintea. cum zice marele Antonie şi Sfântul Isaac despre cei ce se nevoiesc în virtuţile trupeşti. nu cele dulci ale lumii. ci curvia . ci a-ţi închipui că o ai . ci cele contrare firii . nu hainele trebuitoare pentru acoperire şi ferire de frig sau de arşiţă.» (Matei. pe cât se poate. sau să nu aibă grijă de loc. nu mânia firească dată spre osândirea păcatului. micile trebuinţe ale trupului. nici urechile spre a auzi bârfirea şi vorbirea netrebnică. Fiindcă omul înţelept se nevoieşte cu pricepere să-şi micşoreze. ci părerea că ai cunoştinţă şi.este ceea ce se caută. Căci zice Domnul : «Nu vă îngrijiţi. nu banii. 6. ci lăcomia pântecelui este rea . ci lenevirea de la cele bineplăcute lui Dumnezeu. nu femeia este un rău. cu toate că mai ales aceasta este ceea ce se caută. nu mădularele trupului. nu unirea în cuget. nu firea. nici mirosul spre a ne moleşi sufletul şi a slăbi tăria lui prin mirosuri 1 . ci patimile . ci iubirea de argint . Fiindcă în grija de multe. de somnul mult. ci a fi iubitor de stăpânire . ci cele cu două şi cu trei caturi mari şi mult costisitoare . nu cunoştinţa adevărată. ci reaua lor folosire.

obrăznicia. p. nepăsarea. XIII. iar pe urmă totul. vol. încuviinţarea cea rea. Iar în vreme de război. suflet fără conştiinţă. 12).. fermecătoria. dacă avea mărturia dumnezeieştii Scripturi. negrija de cele bune. trândăvia.. Căci adeseori ne-a venit la fiecare vreo înţelegere de la sine. sălbăticia. nedeosebirea. precum lenea nu va mai putea aduce uitarea şi nici uitarea neştiinţa . mânia. slujirea la mulţi zei. însoţirea fără judecată. abaterea. nedreptatea. 1 . nepriceperea. reaua credinţă. nici dobitoc263. nebunia. iubirea de vorbă. fărădelegea. nepreţuirea lui Dumnezeu. 20). curvia. lenea. şi am predat-o scrisului spre ţinerea de minte. săturarea. plăcerea. uitarea. mâncarea pe 263 264 Sfântul Petru Damaschin. necuvioşia. neputinţa minţii. 86-87. ameţeala. vrăjitoria. iubirea de argint. vrăjirea. neatenţia. ci pentru a răsufla şi a primi aerul dăruit nouă de Dumnezeu şi a-L slăvi pe El pentru acesta. necredinţa. neobişnuinţa. reaua cugetare. moliciunea. iubirea de sine. greşeala. Arătarea patimilor în Filocalia. când se vor topi oglinzile. îngâmfarea. cunoştinţa mincinoasă. nici om. înălţarea. slujirea la idoli. nelegiuirea. sau de mulţumire. ieşirea din minţi. nici trupul împotriva Duhului. De aceea suntem datori să învăţăm cu lucrul virtuţile şi nu numai cu cuvântul. ghicirea. ticăloşia.. op. Numele patimilor. rătăcirea. Dar dacă am fost fără grijă în privinţa unora ca acestea.cit. nebunia idolească. necunoştinţa. părerea de sine. aiureala. cum zice Teologul. neştiinţa.plăcute. risipa. nesocotinţa. ca prin deprinderea cu ele. neîncrederea. răceala. uneltirea. IV. boala sufletului. lipsa de curaj. tăgăduirea. Atunci sufletul nu va mai pofti împotriva trupului. adică viaţa aceasta stricăcioasă (I Cor. întristarea. încât trebuie să scriem ca să ne aducem aminte. patima. momeala drăcească. lăcomia pântecelui. am avut-o ca mijloc de ajutoare. călcarea. flecăria. precum socot. lâncezeala. lenea. desfătarea. cei ce aleargă bine ajung să cunoască şi să înţeleagă din parte. sau de uşurare. să se păzească amintirea binelui. toropeala. neînfrânarea. prostia. fără de care nimeni nu poate trăi trupeşte. mâncarea de spurcăciuni. nu s-a mai aflat când am avut lipsă de ea. din pricina uitării celei atotrele.cit. slava deşartă. amăgirea. op. mândria. împărăţia lui Dumnezeu în cuvânt. viclenia. nesimţirea. nerozia.. linguşirea. lucru pe care-l pătimim astăzi cei mulţi. ci în putere» (I Cor. nemâncarea de legume. necunoaşterea lui Dumnezeu. robia. p. odihna trupească fără trebuinţă. hotărârea rea.. nereţinerea. Şi venind vremea. puţina credinţă. Căci : «Nu este. laşitatea. păcatul. nesporirea. urâciunea. sunt acestea264 : chipul înfricoşat. în veacul viitor. zăbovirea. cutezanţa. Idem. zgârcenia. şi ne-am păgubit de folosul ei. 183-184. erezia. nelucrarea. înfumurarea nebună. necurăţia. răutatea. zice Apostolul.V.

ascuns, mâncarea peste măsură, mâncarea de unul singur, nepăsarea, uşurătatea, umblarea după voia proprie, lipsa de voinţă, plăcerea de sine, plăcerea de la oameni, necercarea binelui, nepedepsirea de sine, nedestoinicia, uşurătatea voii, tâmpenia, grosolănia, grăirea împotrivă, iubirea de vrajbă, reaua vorbire, strigarea, tulburarea,, hărţuiala, iuţimea, pofta nesocotită, fierea, oţărirea, sminteala, duşmănia, alergarea după multe, bârfeala,. amărăciunea, defăimarea, ocărârea, osânda, învinovăţirea, ura, calomnia, injuria, necinstirea, furia, asprimea, jurământul, nemilostivirea, ura de fraţi, părtinirea,, uciderea de părinţi, descompunerea, neîncordarea, primirea de daruri, furtul, răpirea, pizma, cearta, necuviincioşia, batjocura, luarea în râs, lucrarea împotrivă, asuprirea, dispreţuirea aproapelui, bătaia, sugrumarea, înăbuşirea, lipsa de iubire, neunirea, neîmpăcarea, neînţelegerea, ponegrirea, cruzimea, obrăznicia, neruşinarea, robia, întunericul gândurilor, neprivirea, orbirea, năzuirea după cele vremelnice, împătimirea, deşertăciunea, neascultarea, toropeala sufletului, somnul mult, nălucirea, băutura multă, beţia, netrebnicia, moleşeala, încântarea nesocotită, iubirea de plăcere, desfrâul, vorbirea de ruşine, umblarea după femei, dorinţa neînfrânată, arderea, malachia, preacurvia, sodomia, împreunarea cu dobitoacele, întinăciunea, pata sufletului, amestecarea sângelui, necurăţia, întinarea, prietenia particulară, râsul, jocurile, dansurile, întâlnirile, cântările necuviincioase, petrecerile, îndrăznirea, nesupunerea, neorânduiala, tovărăşia cea rea, uneltirea, războiul, uciderea, tâlhăria, jefuirea celor sfinte, câştigul ruşinos, camătă, înşelarea, jefuirea mormintelor, întovărăşirea inimii, faima rea, cârtirea, hulirea, nemulţumirea, reaua plănuire, lipsa de curaj, micimea de suflet, zăpăceala, minciuna, mâncărimea de limbă, grăirea în deşert, bucuria nesocotită, împrăştierea, prietenia nesocotită, reaua purtare, vorbirea de prostii, vorba multă, stricăciunea, neprimirea altora, multul câştig, indignarea, ţinerea minte a răului, reaua întrebuinţare, reaua dispoziţie, iubirea de dobitoace, uşurătatea, înfumurarea, iubirea de stăpânire, făţărnicia, ironia, prefăcătoria, folosirea de glume proaste, curiozitatea, înfrângerea, dragostea drăcească, ciocnirile, netemerea de Dumnezeu, surzenia, nerecunoştinţa, cugetul semeţ, lauda de sine, fălirea, umilirea aproapelui, neîndurarea, neîndurerarea, deznădejdea, moleşirea, ura de Dumnezeu, descurajarea, uciderea de sine şi, prin toate, căderea de la Dumnezeu şi pierzania desăvârşită . Deci, aceste patimi le-am aflat numite în dumnezeieştile Scripturi şi le-am adunat la un loc, ca şi cărţile de la începutul cuvântului. Dar nu le-am putut pune după rând, nici n-am încercat aceasta, fiind mai presus de mine, pentru cuvântul pe care 1-a spus Scărarul : «Vei căuta la cei răi înţelegere, şi nu vei afla, fiindcă toate ale dracilor sunt fără rânduială».

1

Un singur scop au, în care sunt egali cei neegali şi necuvioşi, să piardă sufletele celor ce primesc sfatul lor cel atotrău, măcar că altor oameni li se fac pricinuitori de cununi, când sunt biruiţi de credinţa şi răbdarea celor ce nădăjduiesc în Domnul şi aceia lucrează şi se roagă împotriva lor, prin împlinirea celor bune şi prin împotrivirea cu gândurile. Deci, cel cu mintea sănătoasă leapădă momeala vicleană şi născătoare de rău, ca să taie dintr-odată toate relele ce urmează din ea ; iar momeala bună o are totdeauna gata spre lucrare, ca sufletul şi trupul să ajungă la deprinderea virtuţii şi să se izbăvească de patimi, cu harul lui Hristos. Pentru că nu avem peste tot ceva ce n-am primit de la El, nici n-avem ceva ce să-I aducem Lui decât hotărârea noastră cea bună, pe care neluând-o, nu aflăm nici cunoştinţă, nici putere pentru a lucra binele. Şi aceasta o vrea iubirea de oameni a lui Dumnezeu, ca să nu ne osândim ca nişte leneşi. Căci lenea este începutul a tot răul 265. Cât priveşte întrebarea despre nevoinţa văzută şi care îndeletnicire bună e mai de preţ şi cea dintâi, să ştiţi, iubiţilor, aceasta, că virtuţile se leagă între ele şi se ţin laolaltă ca un lanţ sfânt, fiecare atârnând de cealaltă. Aşa, rugăciunea atârnă de dragoste, dragostea de bucurie, bucuria de blândeţe, blândeţea de smerita cugetare, smerita cugetare de slujire, slujirea de nădejde, nădejdea de credinţă, credinţa de ascultare, ascultarea de simplitate. Dar şi cele potrivnice se leagă una de alta. Aşa, ura de mânie, mânia de mândrie, mândria de slava deşartă, aceasta de necredinţă, necredinţa de învârtoşarea inimii, aceasta de negrijă, negrija de moleşeală, moleşeala de lene, lenea de nerăbdare, nerăbdarea de iubirea de plăcere. Şi aşa toate celelalte părţi ale păcatului se ţin una de alta. Cel ce e trândav la rugăciune şi moale şi nepăsător în slujirea fraţilor şi în orice alt lucru ce se face pentru Dumnezeu, e numit de Apostol pe faţă «leneş» şi hotărât că e nevrednic chiar şi de plâns, căci zice : «Iar cel ce nu lucrează (leneşul) nici să nu mănânce» (II Tes. III, 10), iar în altă parte : «Pe cei leneşi şi Dumnezeu îi urăşte», sau : «Leneşul nu poate să fie nici credincios» -, iar înţelepciunea zice : «Lenea a învăţat pe om multă răutate». Deci, fiecare să-şi rodească lucrul său după Dumnezeu, oricare ar fi el, şi să împlinească cu sârguinţă măcar una dintre bunătăţi, ca nu cumva aflându-se cu totul fără rod, să nu se facă părtaş de bunătăţile veşnice. Sufletele de felul acesta se învrednicesc de slobozirea deplină de patimi şi dobândesc în chip desăvârşit lumina şi împărtăşirea Duhului dumnezeiesc întru plinătatea harului. Dar cele leneşe, care ocolesc osteneala şi nu caută sfinţirea inimii şi nu nădăjduiesc să-L primească încă de aici, cât sunt în trup, nu în parte, ci în întregime, prin răbdare şi îndelungă stăruinţă, sau să se împărtăşească de Duhul Mângâietor întru toată
265

Ibidem, pp. 200-202.

1

simţirea şi încredinţarea, şi prin El să se izbăvească de patimile răutăţii — chiar dacă se învrednicesc de harul dumnezeiesc, dar furate de păcat au părăsit toată grija de ele însele, pe motiv că au primit harul şi au parte de mângâierea lui şi se bucură de dulceaţa lui duhovnicească cad cu uşurinţă în părerea de sine, neîntristându-se cu inima, nesmerindu-se în cuget şi nefiind însetate, nici tinzând spre măsura desăvârşită a nepătimirii. Căci voinţa greoaie, leneşă, slabă şi necultivată, e cunoscută şi în veacul de acum şi se va afla şi în veacul acela, ca fiind în împotrivire cu harul, pustie de faptele bune, necercată la Dumnezeu şi lipsită de slavă266. Trândăvia şi greutatea trupului, născute în suflet din lene şi negrijă, ne depărtează de la canonul obişnuit şi aduc în cugetare întuneric şi descurajare. Prin aceasta se ivesc în inimă gânduri de frică şi de hulire, încât cel ispitit de dracul trândăviei nu mai poate nici măcar să mai între în locul obişnuit al rugăciunii, ci îi este lene şi pregetă şi gândeşte lucruri nebuneşti împotriva Făcătorului a toate. Cunoscând deci pricina şi izvorul de unde ţi-au venit acestea, intră cu sârguinţă în locul obişnuit al rugăciunii tale şi căzând la iubitorul de oameni Dumnezeu, roagă-te din inimă cu suspine, întru durere şi lacrimi, cerând izbăvirea de povara trândăviei şi a gândurilor rele ; şi ţi se va da degrabă ţie, celui ce baţi şi stăruieşti cu osteneală, izbăvirea de acestea. Dracul trândăviei obişnuieşte să războiască, de cele mai multe ori, mai ales pe cei ce au înaintat în rugăciune, sau pe cei ce se sârguiesc cu ea. Căci nici un altul dintre ceilalţi draci nu are putere împotriva acestora. Acesta îşi are puterea fie dintr-o îngăduinţă de sus cu bun rost, fie, cum socotesc mai degrabă, îşi ia puterea împotriva noastră din niscai stări necuvenite ale trupului. Iar ceea ce vreau să spun este aceasta : mâncând mult şi încărcându-mi stomacul şi adormind astfel prea sătul, această patimă a pus stăpânire pe mine şi am fost biruit ; apoi înfrânându-mă iarăşi peste măsură, mi-am făcut mintea întunecată şi anevoie de mişcat şi iarăşi am căzut în aceeaşi patimă. Trândăvia este moartea sufletului şi a minţii. Dacă Dumnezeu i-ar îngădui să lucreze împotriva noastră după puterea ei, nici unul dintre nevoitori nu s-ar mântui vreodată. Datoria noastră este să i ne împotrivim cu toată puterea ce ne este dată, dar stă în puterea lui Dumnezeu să ne trezească în chip tainic şi să ne arate în chip vădit biruitori ai ei. Căci e cu neputinţă ca, murind cineva, să învie fără ajutorul Celui ce s-a înviat pe Sine din morţi. Există o grijă nefăptuitoare şi o făptuire fără grijă, ca şi dimpotrivă : o negrijă făptuitoare şi o lene plină de griji. Acestea le-a arătat şi Domnul. Căci spunând : «Tatăl
266

Simeon Metafrast, Parafrază la Macarie Egipteanul în Filocalia..., vol. V, op.cit., p.374.

1

op. Ibidem. După ce am primit o slujbă în lucrurile dumnezeieşti şi ne-am câştigat cinste în ea. 4) şi nimeni nu se va lăuda că are inima curată). să nu ne împotrivim. şi Eu lucrez» (Ioan V. nu l-am scârbit. ca nu cumva să cazi în patima slavei deşarte. îngreuiat de lene ? Dacă te găseşti nevinovat de toate acestea (ceea ce e cu neputinţă. 27). Dar să iubeşti pe toţi la fel . p. nici să rămânem în una şi aceeaşi lucrare în care am început. pp. Dar pentru cei trândavi socot că trebuie să te rogi mai stăruitor.87-89. ci să înaintăm şi să ne mişcăm continuu spre izbândirea în cele mai mari. sau n-am fost neascultător celui mai mare în slujbă. ci să înaintăm şi să ne mişcăm continuu spre izbândirea în cele mai mari. nici să rămânem în una şi aceeaşi lucrare în care am început. precum am arătat mai sus. Trebuie să te socoteşti pe tine străin de tot fratele care este în obşte. Iar pe cei evlavioşi şi nevoitori să-i priveşti ca pe sfinţi. sau stând la rugăciunea de obşte. de vom fi îndemnaţi de Duhul să trecem la altă slujbă sau lucrare sau făptuire. până la sfârşit. potrivindu-ne voii lui Dumnezeu şi nu voii noastre . nu l-am grăit de rău. «căci nimeni nu e curat de întinare.VI. luminat de har. Capetele morale în Filocalia. cu ştiinţă şi cu neştiinţă. de vom fi îndemnaţi de Duhul să trecem la altă slujbă sau lucrare sau făptuire. ce ai făcut bine. După ce am primit o slujbă în lucrurile dumnezeieşti şi ne-am câştigat cinste în ea. nici măcar o singură zi din viaţa lui» (Iov XIV. să nu ne împotrivim. n-am căutat la faţa cuiva cu patimă.. grăbeşte de te curăţeşte de patimi prin plâns. până la sfârşit.78. iar faţă de cele potrivnice să te foloseşti de lacrimi împreunate cu mărturisirea şi cu rugăciune stăruitoare. iartă-mi mie toate câte am greşit cu lucrul.. strigă către Dumnezeu cu multe lacrimi : Doamne. Cercetarea să-ţi fie aşa : sfârşindu-se ziua şi venind seara. ci ne-a recomandat activitatea fără grijă. nu mi-am ocupat mintea cu lucruri nefolositoare. sau n-am lipsit de la biserică şi de la pravilă. 1 . Vol. Căci Dumnezeu nu vrea să fim leneşi. 17). Totuşi. şi ce rău. potrivindu-ne voii lui Dumnezeu şi nu voii noastre267. Căci Dumnezeu nu vrea să fim leneşi. Căci multe greşim şi nu ştim268.cit. şi iarăşi : «Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare. şi nu mi-am neglijat-o pe aceasta ? Nu m-am mâniat pe cineva. cu cuvântul. 267 268 Sfântul Simeon Noul Teolog. cugetă întru tine : Oare cum am petrecut ziua. să-i vezi pe toţi egali şi să te împărtăşeşti de fericirea celor curaţi cu inima. Trebuie să ai totdeauna în tine frica lui Dumnezeu şi să cercetezi în fiecare zi. Iar de cele bune să uiţi. n-a desfiinţat activitatea. ci pentru cea care rămâne spre viaţa veşnică» (Ioan VI. şi mai ales de cei cunoscuţi din lume. cu ajutorul lui Dumnezeu ? N-am osândit pe cineva.. ca.Meu până acum lucrează.. socotindu-i pe toţi sfinţi.

căutând numai la sine şi la poruncile lui Dumnezeu. Acolo ne aflăm numai când sufletul s-a moleşit din încordarea lui. op. fiecăruia i s-a rânduit de sus după folosul lui269. până îi va răsări semănătura verde a nepătimirii şi va creşte până la spicul cunoştinţei dumnezeieşti şi va rodi în grăuntele cuvântului. Dracul mult iscusit şi prea viclean al curviei se face unora cădere şi groapă de noroi. Cel de-al doilea. Căci nu vrea Dumnezeu cel Prea-bun ca sufletul care a ajuns până aci să se întoarcă cu totul la simţirea lumească. se întorc cu sârguinţă iarăşi spre cetăţuia lor. altora bici şi ciomag drept. nu se sperie de asprimea ostenelilor pentru virtute. Iar al treilea.. Atunci chiar dacă nu lucrăm cele rele. la cei ce se află în mijlocul sporirii în virtute şi se întind spre ea încă cu oarecare lenevire. şi mintea. Nerăbdând ei aceasta. prin orice pătimiri. Cel dintâi lucru poate fi văzut la începătorii care-şi poartă încă jugul nevoinţei cu trândăvie şi fără grijă. ci voieşte să păşească neîncetat spre cele dinainte şi să purceadă cu sârguinţă spre lucrurile mai desăvârşite. din pricina unei vieţuiri desfrânate şi fără grijă. celor desăvârşiţi în cea dintâi nepătimire prin înţelepciunea lucrătoare şi celor ce-au sporit spre cele mai de sus şi mai desăvârşite. cercare şi chin sufletului. ca să nu se apropie biciul răutăţii Cuviosul Nichita Stithatul. Cel ce a început lucrarea poruncilor cu osteneală şi a luat cu dragoste fierbinte pe umerii săi jugul uşor al nevoinţei nu cruţă sănătatea trupului. nu priveşte la vreunul care se poartă faţă de nevoinţe cu nepăsare şi trândăvie. acest duh.. nu se leneveşte în nevoinţe. În fiecare zi el aruncă cu lacrimi în ţarina sa vie seminţele sale.. luăm loc în rândul celor ce s-au rostogolit de bună voie în plăceri.242.cit. ci taie cu dor fierbinte brazda virtuţilor. Bici şi ciomag se face. încă nu ne aflăm de partea celor ce lucrează cele rele. la cei ce şi-au întins aripa minţii până la contemplare şi sau săltat bine spre nepătimirea mai desăvârşită. şi se apucă cu şi mai multă râvnă de lucrurile care mântuiesc. cu gânduri de-ale poftei trupeşti. p. Deci. Vol. are năluciri tulburi şi ceţoase. Cele 300 de capete despre făptuire. spre lucrarea şi atenţia încordată.VI. făcându-l să poarte roadele dreptăţii sale. cu dreptate. despre fire și despre Cunoştinţă în Filocalia. 269 1 .Când suntem supăraţi de gânduri necurate. şi iarăşi altora. iar ostenelile virtuţii lipsesc din pricina lenevirii la rugăciune şi la cugetarea la Dumnezeu. atunci e trimis biciuitorul acesta împotriva lor.. printr-o silinţă şi mai ostenitoare. Când slăbeşte încordarea nevoinţei lor prin lenevire şi se abat spre privirea fără pază a celor supuse simţurilor şi deschid intrare poftei pentru lucrurile omeneşti. Acesta începe să lovească pe cei ce cugetă astfel. din bunătatea cea mai mare a lui Dumnezeu faţă de ei.

dracii nu vor putea suferi răbdarea stăruinţei şi încordarea râvnei tale. 272 Ibidem. 1 . Căci a nu voii să treci de la nevoinţele începătoare la cele mai desăvârşite şi de la trupul literei dumnezeieştii Scripturi. Ci unde ţi se va întâmpla robirea minţii. e semnul unui suflet leneş şi care n-a gustat Cuvântul dumnezeiesc. 267. Dacă ţi s-ar întâmpla spre sfârşitul psalmului. p. ca unuia ce-şi poartă stinsă candela sa : «Du-te şi cumpără untdelemn de la cei ce vând» (Matei XXV. chiar dacă ţi s-ar întâmpla de mai multe ori într-un ceas robirea minţii. Cu dreptate osândeşte Cuvântul zăbava celor ce întârzie multă vreme în ostenelile deprinderii făptuitoare şi nu vor să se strămute de la ea şi să urce la treapta mai înaltă a vederii. 9). li se dă un pahar şi li se pune înainte o pâine din ospăţul împărătesc . pornind de la început. izvorând râurile harului dumnezeiesc. luând seama că e ceasul târziu. să nu-ţi laşi puterea cugetătoare a sufletului să lenevească. îţi vei păstra duhul înfrânt şi vei avea în tine izvorul umilinţei. ci cugetă lucru mare despre sporirea sa. Celor ce se desăvârşesc în timp prin contemplaţie şi se reazemă pe stâlpii Duhului. 12). Chiar dacă ţi-ai omorât mădularele şi ţi-ai înviat sufletul prin duh şi te-ai învrednicit de daruri mai presus de fire de la Dumnezeu. şi-i face să nu mai stea între bărbaţii leneşi272. zicându-i-se : «Du-te. 25) în Cuvântul. învârtindu-ţi astfel mintea în acestea şi socotindu-te aşa. voi nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima a crede» (Luca XXIV. p. urmăreşte iarăşi psalmul pe calea lui. şi umplându-se de ruşine. zicându-le : «O. ei află scaun de odihnă din argint bogat şi comoară de mărgăritare şi de pietre preţioase şi li se dă bogăţii negrăite în mâini.de cortul lui. din foarte neîndemânatici cum erau. pp. 264-266. la înţelesul Cuvântului. să nu te leneveşti şi să cazi în nepăsare. revino din nou cu toată râvna la început şi. se vor depărta de la tine270. Ibidem. 325. iar pe Dumnezeu căutând la tine şi dându-ţi din Duhul Său pentru sporirea inimii tale271. Făcând tu aceasta. 270 271 Ibidem. acolo să stai pe loc. Acestui suflet nu i se va spune numai. nu ştiu de unde eşti» (Matei XXV. ci obişnuieşte-o să-şi mişte pururea amintirea în jurul păcatelor ce le-ai săvârşit şi a chinurilor iadului şi socoteşte-te cu mintea vrednic de osândă. Când ţi s-ar întâmpla una ca aceasta în vreme ce te rogi cu luare-aminte. nici să nu preţuieşti mai mult odihna trupului decât folosul sufletului. Pe aceştia lucrarea cu fapta îi face bărbaţi pricepuţi în lucrurile împărăteşti. Care poate să descopere contemplaţia naturală celor ce umblă cu duhul în adâncurile Duhului. ci i se va şi închide uşa de la cămara de nuntă.

. amărăciunea. slăbănoagă şi lăsătoare. 1 . iubirea de slavă. Vol. Ca să spun pe scurt. rătăcirile. încântarea de sine. făcându-l să se veselească prin liniştire .Patimile iuţimii sunt : mânia. curvia este începătura. minciuna. dispreţuirea. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. împărăteasa. Deci. Una creşte mai mult în partea poftitoare. dar cuprinde prin fire. momelile. Ea naşte neştiinţa întunericului. p.VII.. înstrăinându-i de Dumnezeu. Capete foarte folositoare în acrostih în Filocalia. Ale poftei sunt : lăcomia. nedreptatea. fiind în atârnare una de alta şi întocmai ca o pereche. 274 Ibidem. amăgirile. înainte de nepătimirea fericită. hula. lenea. putere şi pace adâncă în inimă. Dintre toate patimile. cuprinde ca o iederă tot sufletul şi trupul. care poartă ca o căruţă greu de biruit pe căpeteniile lui satan. toate relele potrivnice firii s-au amestecat cu aceste trei puteri ale sufletului. stăpâna şi plăcerea care cuprinde toate plăcerile. jurămintele strâmbe. căci plăcerea ei e amestecată întreagă în toate mădularele. cutezanţa semeaţă. abaterile şi cele asemenea acestora. care s-a întipărit în sufletele celor leneşi. osândirea. care-i dă slobozire. stăpânind la început cugetarea. iubirea de petreceri şi celelalte. Ele nu pot fi scoase şi biruite cu desăvârşire. uneltirea. viclenia.. 111. ironia. având ca soaţă trândăvia. Cealaltă. traducere de Pr. Cel ce ne-a născut pe noi din nou şi ne-a 273 Sfântul Grigorie Sinaitul. care zăpăcesc şi slăbănogesc amărâtul suflet. iscodirea. de prostii. preacurvia. făcând firea leneşă. prefăcătoria. desfrânarea. întunecarea. lăcomia pântecelui. umblarea cu lucruri ascunse. nălucirile. înfumurarea. iubirea de plăcere. Prin ele au intrat prilejurile patimilor în viaţa amărâţilor de noi. uşurătatea. clevetirea. a sufletului şi a trupului . neputând fi înfrânte cu desăvârşire de către noi. grăirea de rău. fala. Cele ale părţii raţionale sunt : necredinţa. destrăbălarea. resăturarea. laudele. semeţia. iubirea de sine care e cea mai cumplită din toate. trufia şi celelalte. marea duşmană a adevărului. surzenia cu voia. aplecările. Iar cele ale cugetării sunt : împrăştierile. dorinţa de a te arăta. Iar ale trupului sunt : curvia. aprinderea grabnică. sau mândria.147. 1977. vorbirea de lucruri urâte. precum toate bunătăţile se află împreună în ele prin fire273. vorbirea fără rost. Dr. strigarea. fără deosebire. făţărnicia. robirile. grăirea împotrivă. luarea în râs. când sufletul primeşte puterea de la Duhul Sfânt în rugăciune. Aceştia susţin că nu este Dumnezeu. Dumitru Stăniloae. dorinţa de a plăcea oamenilor. orbirea. închipuirea. iubirea de arginţi. două sunt mai grele : curvia şi trândăvia. neînfrânarea. cea dintâi şi cea mai de pe urmă din toate relele. Ale minţii sunt : părerea de sine. Amăgirea. materia amândurora. răstălmăcirile. Ele sunt greu de combătut şi cu neputinţă de biruit. necurăţia. încuviinţările. înălţarea. vărsarea năprasnică a fierii. p. pizma. iubirea de podoabe (luxul). cearta. atrage azi pe oameni spre pierzanie 274.

ba să dea şi înapoi şi să iasă din ascultare278. 110-112. Căci nu le îngăduie să înţeleagă că retragerea prin iconomie a bunătăţilor ce ni se pare că sunt în noi. prin care se nesocoteşte tot binele şi se săvârşeşte tot răul. Iarăşi. şi de aceea tăgăduiesc învierea sufletului. iar viclenia e mama necredinţei. predându-se pe sine (trândăviei). obişnuindu-se cu lucrarea. va înainta în ea şi va lua putere de la Duhul să se roage în întregime şi cu putere. IX. Atunci ajunge să se facă toată lucrarea numai cu mintea.179. Căci necredinţa este învăţătoarea vicleniei. 109. să caute cu sârguinţă să afle din ce pricină s-a lipsit de ea şi să pornească iarăşi războiul şi sârguinţă împotriva ei. ni se face pricină de cea mai adâncă smerită cugetare279. iar alteori gura. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Dr. Căci nu poate să se întoarcă (la căldura aceea) decât pe poarta pe care a ieşit276. 1 . sau spun că S-a arătat numai celor de demult. şi iarăşi alteori să-i facă pe unii uscaţi şi neroditori. De aceea trebuie să ne rugăm şi cu gura şi cu mintea.luminat. trândavi şi greoi la rugăciune. Dacă. unii părinţi învaţă să se facă rugăciunea cu gura. iar viclenia e însoţitoarea trândăviei. viclenia şi trândăvia. nu şi nouă. Dracul277 luptă uneori să întineze pe cei ascultători. ca să nu zic iudaiceşte. 56. lenevindu-se . pp. nu zăbovim. Citesc Scripturile numai trupeşte. cum zice Domnul : «Slugă vicleană şi leneşă» (Matei XXV. socotind mărturiile Scripturii despre Dumnezeu simplă părere şi tăgăduiesc evlavia ce urmează din cunoştinţa Lui. 16) . Şi aceasta naşte trândăvia. Atunci nu mai e de trebuinţă să se rostească cu gura. să-i turbure protivnic obiceiului. 278 Ibidem. Când sufletul. atunci când împăratul pământesc ne cheamă şi voieşte să ne facem ostaşi slujind în faţa lui. Despre trîndăvie în . de altfel. ci lăsând toate. dorind să locuiască în chip inconştient în morminte. Dar trebuie să o spunem liniştit şi fără zgomot. Vol. Căci uneori slăbeşte mintea a o grăi. p. somnoroşi şi întunecaţi. maica dispreţului. ne 275 276 Ibidem. Aceasta până ce mintea. nici nu căutăm pricini pentru neascultare. una pe alta. 277 Ibidem. Acestea se nasc şi se susţin. dar nici nu se mai poate. cu murdării şi-i face învârtoşaţi la inimă . . 279 Ibidem. alţii cu mintea. ca să nu se mai folosească cu nimic din ascultare. sau îl cred şi îl cunosc numai prin cuvântul simplu şi nu cu lucrarea. 53. Amăgirea aceasta are ca pricini aceste trei patimi : necredinţa. ca nu cumva glasul să tulbure simţirea şi atenţia minţii şi să le împiedice. p. Iar cel ce nu crede e şi netemător de Dumnezeu. 1980. p. alteori. Ei hulesc credinţa în Dumnezeu. traducere de Pr. Sfântul Ioan Scărarul. Dumitru Stăniloae. Eu o zic cu amândouă275. p. Sau întors : trândăvia e mama vicleniei. va pierde căldura fericită şi vrednică de iubit.

împlinind vreo slujire. şi ceea ce are se va lua de la el» (Mt. şi să se întâmple cu el cuvântul care zice : «De la cel ce nu are râvnă. De aceea i-am rânduit şi ei un loc în lanţul cel rău. p. încearcă să dea întâietate rugăciunii. o părăseşte când i se cere aceasta pentru odihna (mângâierea) vreunui frate. aleargă după cel dintâi. pricinuind altora turburare şi amărăciune. o. nici molâu în vieţuire şi în păşire. şi este câte unul care o părăseşte din trândăvie. îşi cunoaşte neputinţa sa şi dobândind cu uşurinţă smerita cugetare. când ţi se porunceşte să te sârguieşti. precum am spus mai înainte. o scârbă faţă de făgăduinţa călugărească. p. Ibidem. te-ai făcut mai rău decât cei furioşi şi pricinuitori de turburare. fug de rugăciune ca de foc.148. Ele calcă nădejdea în picioare şi-i conving pe aceia să socotească fericit lucru chiar şi numai o singură ridicare din groapă281. Dar omul bărbat câştigă din acestea mai degrabă un bold şi o săgeată de foc şi pleacă ducând râvnă în inima sa. o pornire de a ferici pe mireni. ca nu cumva — chemându-ne împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor şi Dumnezeul dumnezeilor la această slujire cerească — să o respingem din lene şi nepăsare şi să ne aflăm la Marea Judecată fără apărare. Nu fi un tăcut fără rost. 1 . Nu ştiu însă dacă a şi ajuns ca acela. Iar când le sunt mai uşoare. neobosită în lucrul mâinilor şi 280 281 Ibidem. Iar cel cu râvnă mai mică decât acesta. Ea e neputincioasă în rugăciune. Când cei mai trândavi simt că poruncile sunt grele.153. Şi aceasta este una din ramurile vorbăriei şi prima nepoată a ei. 25. de necrezut. Iar de nu. Este câte unul care. minunaţilor. din râvna sufletului. o moleşeală a minţii în nevoinţă. din dispreţuirea de sine. ca nu cumva să risipească şi puţinul pe care încă-l face deznădăjduit cu totul. nici să nu asculte la cele spuse. Ştiu. Dar cel trândav. să luăm aminte la noi înşine. altora anevoie de crezut şi iarăşi altora pricinuitoare de deznădejde280. din slavă deşartă. Vorbesc de lâncezeala sufletească. o plictiseală de citirea psalmilor. dar e tare ca fierul în slujirea în cele materiale. Ea este lâncezeala sufletului. Dar este şi câte unul care nu o părăseşte. Aducerea aminte de focul veşnic să se culce în fiecare seară şi să se scoale cu tine şi nu te va stăpâni pe tine trândăvia în timpul cântării. 29) Cumplite sunt în cei trândavi căderile de după chemare. o defăimare a lui Dumnezeu ca nemilos şi neiubitor de oameni. Şi este iarăşi câte unul care nu o părăseşte.ducem de grabă la el. că unora li se par nevoinţele fericiţilor acelora ce le-am povestit.

pp. pe la amiazi. dar lâncezeala şi lenea risipesc toată bogăţia. trândăvia sufletului nu se arată. Fiecare din celelalte patimi e nimicită de o virtute. cea descurajată. Ea ne cere să mergem la cei neputincioşi şi descurajaţi. Căci prin cele ale simţurilor înfăptuieşte cele ale gândirii. ca să ne atragă prin vreun motiv binecuvântat. moleşitule şi lâncedule. sau făcându-te să mişti şi să baţi din picioare. 38).203. Să fie tras de gândul la bunătăţile viitoare şi pus înainte. Dracul trândăviei sufleteşti aduce pe la amiazi o tremurare de trei ceasuri. Stând la rugăciune. cine te-a născut pe tine din răutate ? 282 283 Ibidem. Iar când se săvârşeşte pravila. Stând la rugăciune. dacă împlineşte neobosit lucrul lui Dumnezeu. Bărbatul ascultător nu cunoaşte lâncezeala sufletului. 202-204. acestea se mai domolesc. tu. sare din aşternut. ne spune: «Mângâiaţi pe cei descurajaţi». că atunci când se face cântarea de psalmi. Ibidem. Lenea sufletească îşi dă ca motiv primirea de oaspeţi şi cere să fie pusă la lucrul mâinilor pentru a face milostenie. Ea. Dar vom adăuga şi aceea. Să fie legat şi acest tiran de aducerea aminte a păcatelor şi să fie bătut cu lucrul mâinilor. Fiind şi ea una din cele opt întâistătătore ale răutăţii. deci. să fie întrebat de cele cuvenite :-«Spune. Când soseşte vremea rugăciunii. Iar când se pune masa. Pe la ceasul al nouălea (pe la trei după amiază). Ia seama şi o vei vedea războindu-te când stai în picioare. În vremea trândăviei se dovedesc cei ce silesc (împărăţia cerurilor). 25. ca printr-un căpăstru. amintind de Cel ce a zis: «Bolnav am fost şi n-aţi venit la Mine» (Mt. Viaţa de obşte este protivnică lâncezelii. Dar trândăvia sufletească este moartea atotcuprinzătoare a călugărului. îi scufundă pe călugări iarăşi în somn şi le răpeşte stihul din gură cu căscaturi necuvenite. din rugăciune. îndemnându-te să te aşezi pe scaun şi să te rezemi de peretele chiliei. împreună cu dureri de cap şi cu fierbinţeală şi cu ameţeli. ochii stau deschişi. p.iscusită în ascultare282. ea cea lipsită de judecată. aceasta îi este o soaţă neîncetată. Doftorul cercetează pe bolnavi dimineaţa şi lenea sufletească a celui ce se nevoieşte.Sufletul bărbat învie mintea moartă. Dar celui ce se linişteşte. Căci nimic altceva nu pricinuieşte călugărului cununi ca trândăvia. Cel ce plânge nu cunoaşte trândăvia sufletului283. iarăşi se îngreunează cu trupul. 1 . îşi aduce aminte de lucruri de trebuinţă şi născoceşte tot felul de meşteşugiri. vom spune şi despre ea ceea ce am spus despre tot şirul acelora. Ea îndeamnă plină de sârguinţă la cercetarea bolnavilor.

1 . Iar cine a născut rugăciunea. ba uneori şi părăsirea făgăduinţei. spunându-mi că nu există o ordine sau o înţelegere între cele fără înţelegere. întristarea e fiica acestor trei. pentru smerirea cugetului285. sunt cântarea de psalmi şi lucrul mâinilor.319. când cei ce postesc se mândresc . am aflat un răspuns de la prea cuvioşii bărbaţi: Maica curviei este lăcomia pântecelui. ci o totală neorânduială şi nestatornicie. când cineva se făleşte cu sinea lui fără ruşine. Iar cea care mă omoară cu desăvârşire este rugăciunea împreunată cu nădejdea sigură a bunătăţilor (viitoare). Iar cele ce m-au născut sunt multe şi felurite. am zis : vă rog să-mi arătaţi şi fiicele celor opt şi pe fiecare a cărei fiică este ? Acei nepătimitori m-au învăţat cu mare bunăvoinţă. Dar am loc şi vieţuiesc cu cei ce se îndeletnicesc cu liniştea. şi al cărei răspuns nu l-am găsit cuprins în niciuna din cărţile ce mi-au trecut prin mână284. când vede pe unii mai trândavi în 284 285 Ibidem. şi există o alta. alteori din netemerea de Dumnezeu. de care sunt legat acum în lanţuri. Duşmanii mei. câteodată şi prea multele osteneli. arătându-mi neştiinţa faţă de această întrebare fără să mă ruşinez.317. Ibidem. De pildă: râsul la vreme nepotrivită este pricinuit uneori de curvie. aduceau multe dovezi. Trândăvia se naşte uneori din desfătare (multa mâncare). va răspunde: «Eu nu am unde să-mi plec capul între cei cu adevărat ascultători. alteori neaducerea aminte de cele de sus. ne-aducerea aminte de judecată. ca să ne luminăm prin el şi despre celelalte. alteori din trândăvie.Cine sunt nepoatele tale ? Cine. cu toate mutările din loc în loc. dar uneori şi din post. cei ce te războiesc şi te ucid ?» Iar el. Dar eu răspunzând acelor pururea pomeniţi bărbaţi. ca şi mânia. Somnul mult vine din desfătare. p. iar alteori din fire. Cel ce mă războieşte este gândul morţii. a trândăviei. este slava deşartă. rămân cu mine: neascultarea părintelui. alteori din lăcomia pântecelui. iar alteori vine din desfătare. Mi-au pus unii o întrebare greu de dezlegat. Bunul şi Prea-bunul nostru Domn şi Stăpân. întreba-ţi-o pe ea. Maica mândriei este iarăşi slava deşartă. Ziceau aceia : Care din cele opt gânduri sunt născute din altele şi pe care din ele îl naşte fiecare din cele trei de căpetenie. alteori de slava deşartă. Câteodată nesimţirea sufletului. dintre care unele le înşirăm în «Cuvântul» de faţă. Vorba multă izvorăşte uneori din slava deşartă. silit. în chip deosebit ? Eu. Iar nepoatele mele sunt cele care. Există o boală pentru curăţirea de păcate. care întrece priceperea tuturor celor ca mine. p. Şi încredinţându-mă fericiţii pomeniţi despre aceasta cu pilde convingătoare.

Rugăciunea stăruitoare e pieirea trândăviei. şi care ne luminează. ne săgetează cu amintiri urâte şi murdare. Apropiat de aceştia este şi cel al judecării altora289. ca printr-o nevoinţă mai nedureroasă. cu smerenia. pentru ca neridicându-ne la rugăciune. al iubirii de stăpânire şi de multă grăire. îngâmfarea dăscălească. Ibidem. obişnuiesc să adaoge rău peste rău. cu blândeţea. După cum oţelul călit poate ascuţi pe cel necălit. care ne înăspresc. când ne întindem pe pat. slava deşartă286. 288 Dracul trupurilor şi al mâniei. Cel scăpat nerănit. moleşeala şi trândăvia. 291 Ibidem. al nebuniei pântecelui. p. După cum atunci când scoatem apa din fântână. 1 .334. trişti. dar cel al iubirii de arginţi. care ne fac trândavi.355.320. din trândăvie. al trândăviei şi al somnului. 288 Ibidem. p. Dar cel care nu oboseşte de pe urma căderilor ce i se întâmplă va fi slăvit de îngeri ca un luptător.356. 289 Ibidem. încrederea în sine. care. care dintre draci ne înalţă.trufia. Este un drac. nu obişnuieşte să înalţe cornul minţii. şi care. cu dreapta socoteală (cu discernământul). împotrivirea în cuvânt. smereşte trupul lor prin boală. p. şi câte o broască. şi alţii mulţi.349. cu bucuria . care ne întunecă. lenea. asprimea. trândăvia. porniţi spre rele. vieţuirea după regula proprie şi neascultarea. p. să adormim în gânduri murdare şi să avem visuri murdare287. cu iubirea. care. cu iubirea. iarăşi. sau mai bine zis ca o otravă. iar tuturor acestora le urmează. aşa fratele râvnitor mântuieşte de 286 287 Ibidem. fără să băgăm de seamă. venind la noi. veseli290. 290 Ibidem. Trebuie să vedem şi să luăm seama în ce timp şi cum putem să ne deşertăm fierea prin amărăciune . sau de patimi. osândirea. cu tăcerea . cu liniştirea (isihia). p.nevoinţă. curvia. dar.353. şi care. se înmulţesc cununile. ca o băutură de obşte. Aducerea aminte de judecată e pricinuitoarea râvnei. ni se întâmplă să scoatem. Dar uneori ea vine şi pentru a curaţi sufletul de gânduri rele. pregetarea. înmulţindu-se războaiele. şi neînarmându-ne împotriva lui. viclenia. p. şi care ne mângâie. amărăciunea. De pildă: lăcomia pântecelui se împleteşte cu primirea de străini. la fel când lucrăm virtuţile. cu chibzuiala. de multe ori lucrăm şi patimile împletite în chip nevăzut cu ele. Dragostea de necinstire e tămăduirea mâniei291. Sufletul netrândav ridică împotriva lui pe draci. cu nădejdea. şi care ne smeresc . uneltirea. cu curăţia. nu se încununează numaidecât.

380. p. Cel dintâi pluteşte moleşit pe ape.379. 3). Şi sunt iarăşi altele. o. De i te vei împotrivi cu tărie. cel de al doilea.373. 296 Ibidem. Căci. Iar eu spun că mai puţini sunt cei ce cunosc cu adevărat filozofia liniştii celei după Dumnezeu. 299 Ibidem. au ajuns la totala pierzanie. al răbdării este a se 292 293 Ibidem. De te bucuri de vizite în chilie. să pricinuiască în cei ce se liniştesc întinările ca în vis. Dar nimic nu poate dovedi înfrângerea dracilor. Precum orbul nu vede să umble. în trândăvii şi risipiri. ca moleşind cu tărie trupul şi scufundându-l în somn. făcându-şi mormânt chilia sa. p. ci de multe ori şi cu cele mai sârguincioase295.378. minunatule ! Căci nimic nu poate alunga aşa de mult trândăvia. degustând dulceaţa lui Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat nu numai cu cele mai fără grijă.358. Ibidem. p.384. 294 Ibidem. Liniştea mării şi arşiţa soarelui de amiazi pun la încercare răbdarea corăbierului. p.multe ori pe cel trândav292. Răbdarea se naşte din nădejde şi plâns. Nu se teme cel dintâi aşa de mult de judecată. ca frica. de judecata Domnului.361. Ai nevoie de multă frică în liniştire. ca războiul înverşunat al lor împotriva noastră296. Liniştea îi înăbuşă pe cei necertaţi. se amestecă în mulţime Sunt suflete leneşe. p. în împrăştieri. Pildă de rugăciune să-ţi fie văduva aceea nedreptăţită de protivnicul ei (Lc. Cel ce se află încătuşat în închisoare e apăsat de frica celui ce-l va chinui. Bărbatul răbdător a murit înainte de mormânt. p. p. 1 . care petrecând în mânăstiri de obşte şi având acolo din belşug prilejurile care întreţin trândăvia. trândăvindu-se. ca nefolosindu-ţi la nimic. 18. cunoaşte că petreci în trândăvie şi nu te îndeletniceşti cu Dumnezeu298. se va război negreşit cu putere ca să te facă să încetezi nevoinţele. nu e pregătit pentru liniştire şi se supune multor primejdii297. îşi pierd vremea în robiri. Dacă hotarul trândăviei e a nu avea răbdare în nici o odihnă. Iar în cel ce se linişteşte în chilie s-a născut frica de Domnul. lipsa celor de trebuinţă vădeşte sârguinţa celui ce se linişteşte 294. 298 Ibidem. căci cel lipsit de acestea două e robul trândăviei299. 295 Ibidem. Am cunoscut pe dracul trândăviei pregătind calea şi mergând înaintea celui al curviei.368. care s-au dezbrăcat de trândăvia lor prin împreuna vieţuire cu altele. 297 Ibidem. p. aşa cel trândav nu poate vedea şi face binele293. ca cel de al doilea. Cel ce nu cunoaşte încă pe Dumnezeu. Rari sunt cei ce au învăţat până la capăt filozofia privitoare la lume.

49).XI. alungă somnul moleşelii şi al negrijei. Moleşeala trupului e moleşeala sufletului. Frate. Ci de un trup care cedează uşor la orice ispită.377. căci e trebuinţă de lacrimi şi osteneală şi silire. Sau sufletul nu mai are puterea asupra lui. Mântuirea se câştigă cu osteneală. 3)..s-a subţiat ca un păianjen sufletul meu” (Ps. Stăpânul cerului şi al pământului302. că . cum ne vom mântui ? . 2.244. 303 Ibidem. Dacă aşi spune că nu mă rog ca să vă întărească pe voi Domnul şi să vă dea putere spre tot lucrul bun. Frate trândav. Roagă-te pentru mine. Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor. Sfântul Varsanufie. Şi împreună cu tine mă rog şi eu după puterea mea ca să-ţi hărăzească Dumnezeu. Şi venind el. Celor ce plâng le hărăzeşte şi celor smeriţi le dăruieşte cele dorite. Căci el luminează ochii.socoti cineva în orice necaz ca fiind în odihnă300. pe care a venit să-l arunce pe pământ (Lc. 1 . face să scânteieze armele lor acoperite de rugina otrăvitoare a trândăviei. Scrisori duhovniceşti. într-o rezistenţă. 50. dacă n-ar fi lucrătoare (Iacob 5. despre care proorocul a auzit că curăţeşte păcatele şi şterge fărădelegile (Ps.405. 304 Ibidem. aşi minţi. Şi cum se înşeală cineva crezând că se mântuieşte. Să nu te moleşeşti cu trupul. Dar „împărăţia lui Dumnezeu este a celor ce se silesc” (Mt. care n-are atâtea datorii. pe cei vrednici îi aşteaptă să li le dăruiască.196.voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Tim. odihnindu-se în toate ! 301 Dacă te osteneşti puţin împreună cu mine. fii încredinţat în Domnul. în Filocalia. se depărtează diavolul şi tulburarea lui de la tine. frate. Şi când Îl pomeneşti pe El şi pe sfinţii Lui. 12). p. Dar să nu socoteşti că te poţi mântui fără osteneală. căci te va doborî 303. îndreptează mintea. 1990. frate. 304 300 301 Ibidem. Nu e vorba de trupul bolnav. Traducere. 15). vol. Dacă nu ne silim puţin pe noi înşine. le face strălucitoare veşmintele murdărite în robia barbarilor. p. Cel ce dă tuturor celor ce cer cu osteneală şi multă dorire. introducere şi note de Pr.199. Amin. 302 Ibidem. p. 11. p. mă rog lui Dumnezeu să-ţi împlinească cererea ta. 12. roagă bunătatea Celui ce . 38. 4). care nu vrea şi de aceea nu mai e în stare să se încordeze fără greutate într-un efort. Prof. te va călăuzi întru adevăr. . 16) ? Roagă-te pentru mine. Trup trândav şi pretenţios a scăpat de sub puterea sufletului. spre a moşteni prin El viaţa veşnică în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. îi face să se scârbească de urâciunea aducătoare de moarte şi să dorească săturarea de jertfa duhovnicească adusă de Marele nostru Arhiereu. acest har. Dumitru Stăniloae. Sau cum ar putea rugăciunea sfinţilor să dobândească multe. p.. să-ţi dea ţie vegherea duhovnicească ce aprinde focul duhovnicesc.

luptă-te cu trândăvia însăşi. 4-5). cu mare osteneală se va depărta de la el. ca şi aurul în foc. 1 . acela se va mântui” (Mt. zicând: „Am răbdat arşiţa zilei şi greutatea ei” (Mt. Agrapha. că „cel ce va răbda până la sfârşit. Şi probarea duce pe om la nădejde. Deci. Să răbdăm deci. încă înainte de a fi isprăvit o treime sau o pătrime din lucrare. p. există şi o boală spre ispită şi ispita este spre cercare. Fiule. aduce şi mai multă greutate şi sporeşte şi mai mult războiul. care nu e o greutate. ci să facă o rugăciune şi să şadă la lucrul lui şi să rabde. vrăjmaşul hotărârea ta cea după Dumnezeu şi să nu-ţi clatine credinţa în Sfânta Treime. Şi punând stăpânire peste om. este probat. Căci văzând vrăjmaşul pe om făcând rugăciune din pricina trândăviei. fiule. 22). pleacă. 10. fiind îngreunat de oboseală.I n t r e b a r e: De unde vine trândăvia şi ce trebuie făcut când se iveşte ea ? 305 R ă s p u n s: Este o trândăvie a firii din oboseală. 305 306 Ibidem. trândăvia îl îndeamnă să lase lucrul şi să se scoale. Iar cea a firii se iveşte când omul oboseşte peste putere şi se sileşte să lucreze mai mult decât poate. De voieşti să le deosebeşti. Să nu slăbească deci.477. Dar plecarea din pricina ei. fiule. chiar dacă se fac rugăciuni pentru el. 90. din acel loc. Adu-ţi aminte. aducând sufletului vătămare. când lucrătorii au cerut de la stăpânul viei plată. 307 Ibidem. nr. I n t r e b a r e: Locul însuşi unde se iveşte trândăvia de la draci e foarte încălzit şi se adaugă la el trândăvia şi îngreunează pe om încât nu poate să se împotrivească amândurora. p. Deci. Şi este una de la draci. 20. Şi odată uşurat de una din greutăţi. fuge. chemând numele lui Dumnezeu şi vei primi ajutorul Lui. nu trebuie să primească îndemnul ei. Căci începând să lucreze. Căci din aceasta vine începutul pierzaniei. cu mulţumire necazul ca să ne împărtăşim cu îmbelşugare de mila lui Dumnezeu şi să nu ne descurajăm şi să cădem în robia trândăviei. Iar cel ispitit în primejdii. Un îndemn al sfântului şi Marelui Bătrân Varsanufie către un începător care se îmbolnăvise şi nu putea suporta supărarea pricinuită de boală307 : Frate. Dar de vezi că eşti biruit. Ibidem. p. în acest caz trebuie să-şi încerce omul puterea şi să-şi odihnească trupul în frica lui Dumnezeu. cercetează aşa: Cea de la draci se iveşte în cineva înainte de timpul când are nevoie de odihnă. Astfel trândăvia firii se naşte din neputinţa trupului.529. iar „nădejdea nu ruşinează” (Rom. Deci oare nu trebuie să plece de acolo în ceasul războiului?306 R ă s p u n s: Bine este să lupţi şi să nu pleci din acel loc în timpul războiului. căci „bărbatul neispitit este necercat” (Reseh. 12). nu s-au lăudat decât cu un singur lucru. 5. 130-132). pentru că nu vrea să dea prilej de rugăciune.

Şi să nu-ţi dai pedeapsa dacă nu reuşeşti. când a scos poporul din Egipt şi 1-a scăpat din mâna lui Faraon şi 1-a trecut prin Marea Roşie şi a văzut moartea tuturor duşmanilor lui şi a trimis pe Iisus să nimicească pe Amalic. Aşa era şi Moise cel iubit. Ibidem. Doreşte să auzi: „Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu” (Mt. Dacă vezi că unul e înţelegător şi primeşte sfatul. p. Păzeşte-te de lenevie311. Oare a fost bine ceea ce ai făcut ? Fii cu râvnă de aci înainte”. iar el sta pe vârful muntelui. 31) şi să nu auzi: „Du-te de la Mine slugă blestemată şi leneşă” (Mt. De lupţi cu patima. slugă bună şi credincioasă” (Mt.53. 26 şi 41). 1 . 25. Când ajungi la aceasta. din toată inima şi încrederea. Căci ea nimiceşte rodul monahului. Altfel se va naşte nepăsarea. dacă facem cu lenevie lucrul lui Dumnezeu (Ieremia 31. Căci a socoti că. fă-l potrivit greşelii. nevoiaşului”. aceasta ne va fi spre pieirea sufletului.Frate. ai nevoie să fii îndreptat. Dr. 25. Părinte. pentru că te leneveşti ? Dacă îi spun Avei te va mustra cum se cuvine”. lucrul nostru place lui Dumnezeu şi şederea noastră în chilie zideşte pe toţi şi că am fost izbăviţi de a judeca şi a fi judecaţi. ca osteneala ta să nu se schimbe în lenevie. vol. ştiind că ceea ce faci e un îndemn de la Dumnezeu310. părăseşte-o şi treci la alta. 35) şi: „Bine. Doreşte să fii în Împărăţia cerurilor şi nu în gheena focului. Şi am îmbătrânit hrănind slava deşartă. Iar de e să faci pe prostul. 310. Dumitru Stăniloae. p. București. sau să ne socotim drept ceea ce suntem: pământ şi cenuşă. De se seamănă răutatea în inima ta. 25. spune-i: „Frate. ca nu cumva să te stăpânească pe tine. iubitule. să nu te descurajezi.XII. Râvneşte să fii cu sfinţii. ia seama şi împotriveşte-te sufletului tău. De vrei să înaintezi. 51. p. 310 Cuviosul Isaia Pusnicul. nu da atenţie oamenilor. p. Î n t r e b a r e a309 aceluiaşi: Te rog. Iar de simţi ispita slavei deşarte. Editura Harisma. slăvit în slava cea negrăită şi nu cu dracii în pedeapsa cea negrăită. Douăzeci şi nouă de cuvinte în Filocalia. cei toţi câţi suntem stăpâniţi de lene nu putem să fim cu totul fără griji. De te afli într-o vieţuire ce e grea trupului tău pentru Dumnezeu şi oamenii voiesc să-ţi urmeze pilda şi te cinstesc pentru ea. ci încrede-te în Dumnezeu. roagă pe Dumnezeu să te ierte. lucrează308. dar nici n-o nesocoti. spune-i: . traducere din grecește. De e mică. Prof. spune-mi cum trebuie să fie chipul îndreptării ? Şi când trebuie să fac pe prostul şi să trec cu vederea ceea ce se petrece ? Şi dacă nu reuşesc. nu face pe prostul. şezând în chilia ta. trebuie să-mi rânduiesc o pedeapsă ? R ă s p u n s u l lui Ioan: Lucrează totdeauna potrivit cu oamenii. e cea mai mare slavă deşartă şi nimic altceva.Ia seama. cu mâinile sprijinite de 308 309 Ibidem. 264. 311 Ibidem. zicând către El: „Ajută-mi mie. 1991. 10).. fă-l pe prostul. Dacă e mai nepriceput. De e mare. introducere și note de Pr.

ca să aflăm mila cu toţi sfinţii care păzesc poruncile Lui. lenevindu-se. şi-a zis în sine: .76-77. Căci se războieşte cu omul uitarea. Iar ceea ce-l pune în mişcare este îndreptarea către Dumnezeu.Cine poate să împlinească această lucrare într-o zi? Şi. Şi atunci omul aduce mulţumire lui Dumnezeu. 17. 15). Trei sunt lucrurile ce stăpânesc sufletul până ce nu ajunge la o mare măsură 312. 14) şi a cheltuit zadarnic răstimpul 312 Ibidem. iar o oră stătea cu gura căscată.Aaron şi Or. întorcându-se „ca o uşă în ţâţâna” (Prov. plângerea pentru păcatele sale şi ţinerea morţii în faţa ochilor. Sileşte-te în meditaţia ta şi va veni în tine repede odihna lui Dumnezeu. aşa sufletul unui începător leneş se face încăperea oricărei patimi necinstite. până la ultima răsuflare. iar ceea ce pricinuieşte îndreptarea este înfrânarea. căci cu mâna ascunsă bate Dumnezeu” (Ieş. ca să ne întărească pe noi să cunoaştem şi să facem cele cuvenite. dar tu eşti ajutorul meu din neam în neam. Atunci a clădit Moise altar din douăsprezece pietre sub munte şi a chemat humele locului: „Domnul este scăparea mea. ca să nu-şi coboare mâinile din somnul crucii până s-a întors Iisus cu bucurie. bunul nostru Stăpân. dar n-a reuşit să o împlinească. ca să nu sară în tine lucrările vrăjmaşului. deoarece era peste puterea lui. 1 . „Atunci a zidit altar din douăsprezece pietre din neam în neam”. Sileşte-te la multe rugăciuni însoţite de plâns şi poate se va milui Dumnezeu de tine şi te va dezbrăca de omul cel vechi care a păcătuit. Numele lui Amalic înseamnă lenevie. 9. Precum e casa dărâmată în afara oraşului. 26. Un om oarecare avea două slugi şi i-a trimis pe ei în ţarina lui să secere grâul şi le-a poruncit să secere şapte hectare într-o zi. Celălalt. Iar ceea ce păzeşte înfrânarea este osteneala trupească. a neglijat-o. pp. Şi prin acestea se eliberează Israil. după ce a nimicit pe Amalic. voind să-l întoarcă iarăşi la păcatele lui. Unul şi-a pus toată puterea să împlinească porunca dată de stăpânul lui. cerându-i lupta grea până la agonie. Şi o oră a dormit. Căci de începe omul să fugă de voile lui şi părăseşte păcatele lui şi aleargă la Dumnezeu. altă oră a şezut. Dar puternic este Dumnezeu. zicând: Eu nu pot. lenevia (plictiseala) este cea dintâi care îl războieşte. Trei sunt lucrurile pe oare le câştigă omul cu greutate şi care păzesc toate virtuţile: plânsul. ce devine loc de miros urât. Ea e mai tare ca toate gândurile şi naşte toate relele şi surpă în fiecare clipă cele zidite de om Să nu te leneveşti în vreo osteneală.. Şi acestea sunt cele ce nu îngăduie să locuiască virtuţile în minte: robia. lenevia şi uitarea. plin de dispreţ. Uneşte-te cu acestea şi osteneala şi sărăcia şi înstrăinarea şi neplăcuta pătimire şi tăcerea vor naşte smerenia şi smerenia va aduce iertarea a tot păcatul.

Cel ce a slăbit.zilei313. şi să nu-i critice nici înaintea celor ce-i iubesc pe ei. cu multă smerenie a inimii şi a trupului şi să nu se socotească pe sine ca făcând ceva bun în orice lucrare a sa. deşi nu ajunsese să împlinească ceea ce i s-a poruncit. urmăreşte să piardă necurăţia din sine. Bărbăţia inimii este un ajutor dat sufletului de-a fi după Dumnezeu. Cel ce caută cinstirea lui Dumnezeu (de la D-zeu). omul trebuie să facă multă rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Să-i ajungă păcatele sale… Să nu iubeşti lenea. Dar bine este a dormi în tăcere şi întru cunoştinţă. monahul trebuie să închidă toate porţile sufletului şi să-şi păzească simţurile ca să nu-l facă să cadă prin ele. Deci. 1 .Iar la sfârşitul tuturor. deşertăciune314. Păzeşte-ţi limba. Uneltele virtuţilor sunt ostenelile trupeşti întru cunoştinţa. Făcându-se seara. Şi să nu se încreadă în laude. deci. Bărbăţia inimii este un ajutor dat sufletului de-a fi după Dumnezeu. Şi să se păzească pe sine de cei ce-i aduc cuvinte lumeşti. au venit la stăpânul lor. dar există şi virtuţi. p. Somnul mult îngroaşe inima. nici să se necăjească de critici. ci să-şi amintească de păcatele lui şi să-şi împace inima lui cu duşmanii lui şi să nu lase să iasă vreun cuvânt amar din gura sa. Ibidem. Puterea celor ce voiesc sa dobândească virtutea stă în aceea că dacă vor cădea. patimile se nasc din lenevie (nepăsare). şi frica lui Dumnezeu va locui în tine. a preţuit lucrarea celui harnic. ci se îngrijesc iarăşi (să se ridice). iar privegherea cu măsură este mântuirea inimii. ca să-l spună lor. Deci şi noi să nu ne speriem de nici o osteneală şi de nici un necaz. dar pe dispreţuitorul leneş l-a aruncat din casa sa. cunoaşte sănătatea. se încunună pentru că a biruit pe vrăjmaşii împăratului. nu pierd curajul. Există patimi. Să nu iubeşti lenevia. Şi deosebindu-i acesta pe cei doi. precum lenea este un ajutor spre rău (al răului). Somnul pe săturate este o tulburare a trupului. ca să ţi se lumineze inima. iar privegherea cu măsură o subţie. ci să ne folosim puterea lucrând din toată inima. Grija aceasta întru cunoştinţă taie patimile. precum lenea este un ajutor spre rău (al răului). Puterea celor ce voiesc sa dobândească virtutea stă în aceea că dacă vor cădea. ne facem vădiţi ca trădători. ci se îngrijesc iarăşi (să se ridice).88. Dar de suntem leneşi. Cel încununat.106. p. Există patimi. Cugetarea la judecata lui Dumnezeu naşte frica de ea în suflet.. ca să nu te întristezi când vei ajunge la învierea drepţilor. Dar de suntem leneşi. Căci s-a scris: „Grija va veni peste bărbatul înţelept”. iar călcarea în 313 314 a priveghea întru Ibidem. Şi cred că Dumnezeu ne va primi pe noi împreună cu sfinţii Săi. dar există şi virtuţi. ne facem vădiţi ca trădători. nu pierd curajul. .

scoate afară nedreptatea. A renunţa la voia ta în favoarea aproapelui înseamnă că mintea ta vede virtuţile lui. Scara.. De-i este greu trupului tău când trebuie să se scoale la rugăciune. alungă mânia. Reflecţia ascunsă este oglinda minţii şi făclia conştiinţei. slăbeşte iuţimea (impulsurile). 1 . Primul pas în vindecarea de acest duh este acela de a-l recunoaşte. 317 Ibidem. IX. iar a ţine la voia ta faţa de cea a aproapelui arată necunoştinţa.”319. 210. fraţilor. p. Reflecţia (meditarea) ascunsă topeşte desfrâul. 318 Ibidem. p. considerat pe moment de importanţă vitală. atenţia. Iar poliloghia (multa vorbire) naşte lenea şi prostia. Fiindcă reflecţia (meditarea) şi citirea ascunsă este casa de nedefăimat a sufletului şi turnul neclătinat şi ţărmul cel liniştit. lipsindu-l de virtuţi315. Sfântul Ioan Scărarul spune „Fiecare dintre celelalte patimi este nimicită de o virtute. luminează conştiinţa. p.cit. Să aruncăm deci. Păzirea gurii trezeşte înţelegerea lui Dumnezeu. Evagrie Ponticul. stăruinţa.5. Vindecarea de patima trândăviei Împotriva duhului akediei trebuie dusă o luptă continuă deoarece fiecare acceptare a imboldurilor akediei ca şi fiecare delăsare poate duce la agravarea stării akedicului. Filocalia. Căci demonii sunt greu tulburaţi când monahul se înarmează pe sine prin reflecţie ascunsă şi prin citirea ascunsă. iar lipsa fricii o întăreşte. vol.223. Reflecţia ascunsă dă strălucire conducerii minţii. spune-i: „Voieşti să te bucuri în acest timp de odihnă apoi să pleci spre îndelungata pedeapsă? Nu e mai bine să te oboseşti puţin aici. 2. Dar trândăvia sufletească (akedia) este moartea a atotcuprinzătoare.232. Împotriva acestui duh nu există o virtute directă. apoi să te odihneşti cu sfinţii acolo în veac?” Deci. de la noi lenevia şi să ne pregătim spre această îndrăzneală. p. p. care să contrabalanseze şi să vindece. op.107. Deoarece akedia împinge călugărul să-şi părăsească chilia pentru orice lucru neînsemnat. care păstrează sufletul netulburat şi neclătinat. depărtează mânia aprinsă. rugăciunea. Meditaţia însoţită de frica păzeşte sufletul de patimi iar rostirea vorbelor lumii îl întunecă. alungă lenevia318. aruncă de la tine lenea şi atunci îţi va veni ajutorul dumnezeiesc317. Ibidem. ne va împlini cererile noastre316. Frica de Dumnezeu alungă nepăsarea (lenevia). Pentru akedie este necesară răbdarea. 319 Sfântul Ioan Scărarul. Şi de va vedea Dumnezeu răbdarea noastră. de a-l scoate din ascunzişurile sufletului.picioare a conştiinţei alungă virtuţile din inimă. când gura tace întru cunoştinţă.142. dar şi 315 316 Ibidem.

În acelaşi fel trebuie să reacţioneze călugărul atunci când duhul akediei îl împinge la somn. Pentru creştinul care trăieşte doar în orizontul de aşteptare al mântuirii. ci desăvârşirea ei. Omul ştiind că viaţa lui se poate termina în orice moment. în linişte. iar suferinţele fără capăt. „aducerea aminte de moarte” are darul de a o atenua până la disoluţie. Tocmai de aceea este absolut necesară amintirea morţii. Întâlnirea cu alţi oameni şi discuţiile ziditoare pe această temă nu fac decât să aline boala pentru o vreme ca mai târziu să revină şi mai puternică. „Amintirea 1 . nu trebuie să se caute vindecare în relaţia cu ceilalţi. trăirea ei în actualitate. provine dintr-o supradimensionare a stazei viitorului. să nu se înduplece din rugăciunile şi din chinurile sale. precum plictiseala în general.Sfântul Ioan Casian consideră absolut necesară lupta cu această dorinţă. desacralizat. trecerea sau mai precis netrecerea timpului. Moartea nu este doar săvârşirea vieţii. El trebuie să fie conştient de faptul că sfârşitul poate veni în orice clipă. Sentimentul nemuririi pământeşti poate pune serios în discuţie credinţa în nemurirea cerească. În agonia acestei suferinţe. ci însăşi finalitatea ei. Dacă omului modem. acesta este unul din mijloacele esenţiale de a o combate. căci akedicul îşi pierde până şi încredere şi credinţa în iubirea lui Dumnezeu. nesfârşite. tot mai puternic. El trebuie să lupte vitejeşte pentru ca dacă va ceda peste el această ispită va veni din nou şi din nou. mai covârşitor. Un alt remediu important împotriva akediei este „aducerea aminte de moarte”. Putem înţelege pe deplin acest rezultat benefic al pregătirii pentru moarte doar dacă ne gândim că moartea nu reprezintă doar un final al vieţii. Cum akedia. al cărţii) de răspuns a inimii noastre către Dumnezeu. Omul trebuie să aibă în vedere darurile lumii viitoare şi necesităţile trăirii sale creştineşti pentru a răzbi acestui duh. vindecarea găsindu-se doar în interiorul sufletului omului. trăirea fiecărei zile ca fiind ultima. cu un termen mai vechi. O urmare a venirii duhului akedic este aceea că omul îşi consideră zilele lungi. trebuie să alerge la Dumnezeu. Sfântul Isaac Sirul arată că leacul acestei boli se găseşte în isihie. Un alt pas important în curmarea suferinţelor akedice este nădejdea. este riscul suprem cu care are a se confrunta. sentimentul suspendării devenirii întru Dumnezeu. amintirea faptului că va muri mai degrabă îi sporeşte anxietatea decât i-o vindecă. Moartea este momentul în care ne punem semnătura în josul scrisorii (sau. pentru monahul începuturilor erei creştine (şi de fapt pentru credinciosul tuturor timpurilor). nu atât încheierea cât împlinirea acesteia. cu acest imbold. astfel încât călugărul să nu se lase alungat dintre zidurile mănăstirii.

19. n-am păcătui. op. 525. în care este lipsă de grijă pentru mântuire. Căci dacă am trăi şi noi ca cei ce mor în fiecare zi. Dar amintirea morţii este şi amintirea Judecăţii şi a celor două stări rezultate în urma acesteia: „ruşinea păcătoşilor” şi „bucuria celor drepţi”. <l-au întrebat odată pe un bătrân: Cum de nu deznădăjduieşti? Şi a răspuns: Pentru că aştept să mor în fiecare zi> 320. insuflându-i dezgust faţă de osteneala duhovnicească şi gândul că nu poate îndeplini mulţimea nevoinţei care-i stă înainte. teme-te ca nu cumva să te numeri şi tu printre ei. Iar Sfântul Antonie cel Mare învaţă: <Spre a nu ne face nepăsători. şi când ne culcăm să socotim că nu ne vom mai scula>321. Un alt remediu. 525. gândeşte-te la suferinţa. Terapeutica Bolilor Spirituale. pp. cugetă mai apoi şi la cele ce se petrec în iad. 15. p. la marea spaimă şi chin (. în fiecare zi să socotim că nu vom rămâne în viaţă până seara.. De asemenea.morţii se cuvine a fi însoţită de cugetarea că fiecare zi trebuie trăită ca şi cum ar fi ultima. de altfel foarte important. cu îngerii.cit. ca şi cum ar muri a doua zi. jeleşte şi suspină pentru soarta celor păcătoşi. op. trândăvie în lucrarea virtuţii şi care-l mână pe om la lucrări şi la întâlniri cu semenii lipsite de orice folos din punct de vedere duhovnicesc. smulge gândurile akediei şi se face mai râvnitor” 322. op.. XXI. Ed. Evagrie aminteşte în Tratatul practic vorbele învăţătorului său duhovnicesc: „Călugărul trebuie să se ţină tot timpul gata. Iar ceea ce se spune prin aceasta trebuie s-o înţelegem aşa: sculându-ne. Amintirea morţii este îndeosebi folositoare în vindecarea akediei.). trad.).... sfat pe care Părinţii îl dau adeseori nu pentru a-l pregăti pe om pentru moarte. Marinela Mojin. 2006. spunea el.. Bucureşti. 31). Astfel. 321 Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Antonie. De asemenea. la cumplitele gemete. este munca fizică. 322 Jean-Claude Larchet. cugetă la această năpastă (. p. toropeală duhovnicească. şi caută să te bucuri şi tu de ele şi scapi de chinurile iadului”323 .. 323 Evagrie Ponticul. lăcrimează în vreme ce faci aceasta.. p. stăpâniile şi cu toţi sfinţii.cit. apud Jean-Claude Larchet. Evagrie arată că demonul akediei <îi înfăţişează călugărului cât de lungă este viaţa> şi cât de grele şi nesfârşite sunt <chinurile ascezei>. arhanghelii. În acest sens este şi 320 Apoftegme.. la amara tăcere. cu împărăţia şi cu darurile ei: bucuria şi fericirea. Astfel. 526. ci pentru a-l ajuta să trăiască aşa cum se cuvine (. caută să vezi moartea trupului tău. 7 apud Jean-Claude Larchet. ajutându-te să stai în chilia ta: „gândeşte-te la ziua morţii. Cugetă la cele două stări. Sofia. este bine să cugetăm la spusa Apostolului: «Mor în fiecare zi» (1 Cor.). 75-76. 1 . închipuirea „înfricoşătorului şi cutremurătorului tron al Judecăţii” are darul „să adune mintea”.cit. apoi imaginează-ţi bunătăţile care îi aşteaptă pe cei drepţi: unirea cu Dumnezeu Tatăl şi cu întâiul Său Născut. însă bucură-te şi te veseleşte pentru bunătăţile ce îi aşteaptă pe cei drepţi.

nu este vrednic pentru împărăţia lui Dumnezeu”(Luca 9. prin smerenie. Sfântul Ioan Scărarul atrage atenţia asupra muncii. Viaţa creştină este o viaţă activă. Cel de-al doilea aspect se refera la muncă. Totuşi. trimis ca să-l îndrepte şi să-l întărească. Cei ce s-au lepădat de păcat. ne dăm seama că ceea ce am realizat pe plan duhovnicesc este prea puţin faţă de ceea ce se cuvine sa făptuim. 7. Şi l-a auzit pe înger spunând: „Fă aşa şi te mântuieşte!”. ci trebuie folosită doar ca remediu imediat. [Avva Antonie] s-a bucurat nespus şi a prins curaj. 31). şi neîntrerupt menţinându-ne în comuniunea harului divin. în virtute. vom câştiga acel dinamism sufletesc ce ne va 1 . Din cele de până aici am văzut că lenea are un dublu aspect: cel dintâi priveşte lenevia duhovniceasca. ca aceasta să nu ia locul rugăciunii întru totul. conştientizam neputinţele noastre spirituale. zilnic „răscumpără vremea” (Efeseni 5. 14) pe care Hristos o va da nu slugilor viclene şi leneşe. pentru a ajunge la împlinirea nădejdii veşnice. trebuie necontenit să privească înainte. Ridicându-se puţin şi privind afară. Şi zicea către Dumnezeu: „Doamne. să nu ostenească atunci când doresc să obţină cununa neveştejita (Filipeni 3. Pe de altă parte. 4). constând în neîntrerupta înnoire spre desăvârşirea vieţii duhovniceşti. 12). Sfântul Ioan Casian dă remediul muncii de zi cu zi. „Împărăţia lui Dumnezeu se ia cu asalt şi numai cei ce se silesc o pot rapi” (Matei 11. Acum. În acelaşi sens.întâmplarea Sfântul Avva Antonie care. 12). 16). Auzind acestea. In terapia lenevirii duhovniceşti. asemenea alergătorului din arena. 62). zilnic jertfesc păcatul (Evrei 12. 6. vreau să mă mântuiesc şi nu mă lasă gândurile rele. Ce să fac în neliniştea mea? Cum să mă mântuiesc?”. ca lipsa de preocupare în direcţia unei activităţi roditoare în fapte bune. Depăşirea leneviei duhovniceşti poate fi impulsionată de duhul smereniei.8) până la capăt. stând jos şi lucrând. Antonie vede pe cineva aidoma lui. „pentru a primi ce va fi cu dreptate” (Matei 20. Şi aşa se mântuia. jertfa. ci celor care „zilnic mor” (I Corinteni 15. la ţinta chemării Celui de sus şi. Dincolo e sărbătoarea şi odihna.7). Era un înger al Domnului. a căzut pradă akediei şi apăsătoarei întunecimi a gândurilor rele. strădania. şi iar aşezându-se şi împletind funia. apoi din nou sculându-se pentru rugăciune. Cultivând smerenia. în această viaţă nu e odihna. zilnic „lucrează cu frică şi cu cutremur la mântuire” (Filipeni 2. fiindcă „nimeni care pune mana pe plug şi caută înapoi. apoi sculându-se şi făcând rugăciunea. la acţiunea considerată singurul mijloc prin care câştigăm necesarul vieţii de aici şi de acum. având ca exemplu pe Sfântul Apostol Pavel care le spune Tesalonicenilor să muncească pentru a trăi. stând odată în pustiu. neîntrerupt duc „lupta cea buna” (II Timotei 4. se impune conştientizarea faptului că Mântuitorul ne cheamă cu insistenţă să intrăm la lucru în via Sa. e lucrul.

printr-o luptă împotriva tuturor patimilor. o metodă extrem de eficientă de a scăpa de această cumplită patimă. a tuturor trăirilor şi gândurilor noastre. Lupta cu demonul trândăviei. de păstrare a echilibrului şi unităţii dintre ele.de pregătire pentru viaţa veşnică . ca una care este activitatea culminantă a minţii omeneşti. o ură faţă de păcat şi un dor de virtute. Acestea ajută creştinul să înţeleagă sensul vieţii acesteia . O minte care se roagă continuu slujeşte lui Dumnezeu. este rugăciunea. Acestea se cuprind sub titlul generic de „nevoinţe” sau „osteneli” trupeşti şi se referă. El caută să ne îndemne să amânăm orice activitate spirituală. deci. În lucrarea aceasta duhovnicească trebuie implicat şi trupul. În plan interior. este o poartă închisă demonului akediei. în general. în această lucrare. încetul cu încetul. angajând mintea integral. un act de adorare a lui Dumnezeu. Progresul în rugăciune presupune o luptă încordată şi solicită efort şi putere duhovnicească deosebită. Dar. Sufletul trebuie să fie treaz şi vă vegheze permanent să nu cadă în adormire şi lenevie duhovnicească. metode la fel de eficiente sunt meditaţia la cele spirituale şi lecturile duhovniceşti. prin rugăciune. la eforturile creştinului de a-şi 1 . o atmosferă de pace lăuntrică. pentru ca rugăciunea noastră să fie deplină. prin stăruinţa noastră. având ca ţintă desăvârşirea morală. în sufletul creştinului. nu lumii acesteia şi prinţului ei. Lectura şi meditaţia la cele duhovniceşti întreţin. Mintea trebuie să fie ocupată numai de cele duhovniceşti şi mântuitoare. însoţită de închinăciuni şi metanii constituie. un dor de a deveni tot mai asemănători prin har şi lucrare lui Dumnezeu. reuşim să distrugem fiecare formă şi manifestare a acestei patimi. Iar cea mai bună metodă de pază a inimii şi a minţii. aflată în dialog cu Dumnezeu. Trândăvia este o patimă ce izvorăşte din partea irascibilă a sufletului şi de aceea lupta împotriva ei presupune un efort permanent de veghere a tuturor mişcărilor sufleteşti. prin închinăciuni şi metanii. întrucât acest demon luptă mult împotriva oricărei forme de lucrări duhovniceşti şi mai ales împotriva rugăciunii. Întrucât trândăvia este o patimă ce se extinde şi asupra trupului. O minte ocupată cu meditaţia la cele spirituale şi. este una deosebit de dificilă.şi să îşi îndrepte toate eforturile sale în această direcţie. lupta împotriva ei vizează şi mijloace de implicare a trupului. prin intermediul rugăciunii. Rugăciunea stăruitoare. odată ce orice fel de rătăcire sau de îndepărtare a ei de numele mântuitor al Domnului face loc ispitei şi căderii.întări voinţa spre activitate susţinută. în faţa Căruia omul îşi pleacă inima şi trupul. în mod deosebit. din care decurge un minimalism duhovnicesc. Rugăciunea este lucrarea cea mai importantă a minţii omeneşti.

în vederea subordonării lui sufletului. Cel ce reuşeşte. viaţa. de a-I dărui. Mintea trebuie să ajungă să slujească o adevărată „liturghie interioară” sau o „liturghie continuă”. efortul sau pecetea personalităţii noastre duhovniceşti. unul dintre cei mai desăvârşiţi moralişti. alături de ele. Munca însăşi este o formă de a valorifica darurile pe care Dumnezeu ni le-a oferit şi de a I le închina. 12755 articole şi 4963 recenzii. remediu împotriva acediei Marele nostru istoric. dar şi cea duhovnicească. Un remediu bun este munca manuală sau orice fel de activitate a trupului. trăieşte momente de adevărată linişte şi odihnă spirituală. La rândul ei.Părintele nostru cel ceresc. ori: „Lenea e fiica nedreptăţii" sau: „Oricum ai merge 1 . Morala sa se ridică prin cultul muncii.controla şi conduce cu discernământ trupul. de aceea: „ a lăsa fiului tău o moştenire e ca şi cum l-ai ţinea pe umeri. Iorga este autorul a 1003 volume. Capitolul 3 Munca. Nenumărate sunt sentinţele prin care combate lenea: „Mi-ar fi lene să fiu leneş“. pe când alţii se căznesc să se suie". să biruiască deplin această patimă. trebuie să devină o permanentă dăruire şi închinare lui Dumnezeu . scriitor şi poet Nicolae Iorga (1871-1940). Ceea ce câştigă omul nu vine de-a gata: „înţelepciunea nu se împrumută cu carul. însă. de a le impregna de dragostea şi recunoştinţa noastră. ne-a lăsat o operă impresionantă. ci se câştigă cu bobul“. care se face cu binecuvântare şi spre folos duhovnicesc. în care trupul înduhovnicit să trăiască permanent starea de împărtăşire din dumnezeire şi de comuniune cu Dumnezeu. atât cea trupească. viaţa se trăieşte prin muncă.

Capacitatea de a munci i-a fost dată omului prin creaţie. greşeala e umană. Candela. pentru om.1. înainte de căderea în păcat: „Și a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden. creştinismul a adus în lume o concepţie nouă despre muncă. Geneza arată cum omul a fost pus în această gradină ca s-o lucreze. îndată după crearea omului şi întocmirea Edenului. iar pâinea şi-o va câştiga din acest moment cu osteneală şi durere. aşa cum se spune. şi „a luat Domnul Dumnezeu pe Adam şi l-a pus în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească. Dar din pomul cunoştinţei binelui şi al răului să nu mănânci. Cuvânt introductiv de Barbu Theodorescu.1968 .17).1. Creştinismul acordă muncii o valoare religios-morală325. era bucuria şi plăcerea lui. Pr. 2. munca nu era o povară. ba fără să ştie că a greşit". vei muri” (Facerea. Geneza vorbeşte de destinaţia lui Adam de a lucra grădina 324 325 Nicolae Iorga.324 3. dimpotrivă. ci. 9.1. existând ca atare de când există şi omul. rev. ci mănâncă pentru ca să trăiască. Din sufletul său iradiază sentimentul dăruirii. Înainte de cădere. Munca în Sfânta Scriptură Principala caracteristica a omului este munca. 15). De altfel. Ea este legea existenţei noastre. Încă de la apariţia sa. Vrând să arate cât de mult coincide începutul muncii cu începutul omului. Munca este o activitate ce aparţine exclusiv omului. Editura Tineretului. 15. omul nu trăieşte ca să mănânce. anul XVII. puterile lui au slăbit. Stefan Argatu. iar valorificarea ei începe odată cu aşezarea lui în rai. p.tot fugi de lene". sunt oameni care fac numai atât". principiul care face să progreseze oamenii şi naţiunile. ce l-a călăuzit în toată viaţa: „meşteşugul cel mare e să îndrepţi pe cineva fără să-i spui. fiindcă în ziua în care vei manca din el. sau că ea ţine chiar de firea omului. 1 . Munca în Vechiul Testament Munca este porunca de la Dumnezeu şi lege fundamentala a vieţii omeneşti. învăţătura creştină nu limitează munca numai la scopurile sale pământeşti. nr. Şi a poruncit Domnul Dumnezeu lui Adam. fiind un proces conştient de realizare a unui scop dinainte stabilit. 3. Abia după cădere. 2. ca s-o lucreze şi s-o păzească” (Fac. De aceea. 1/2 ianuarie/februarie 2007. Parohia „Nasterea Domnului” Suceava. căci. e şi de măturat. Cugetări. zicând: Din toţi pomii grădinii vei mânca. fiindcă munca presupune şi oboseală: „unde se lucrează.

11). munca nu e ceva greu. observase cum. arată că poporul evreu. Dumnezeu se dă pe Sine ca pildă de muncă şi odihnă pentru om. stăpânind şi transformând natura. Munca. Munca ţine de evlavie. Munca apare ca voie a lui Dumnezeu. tot aşa munceşte de când exista. Că în şase zile a făcut Dumnezeu cerul şi pământul (Exodul. pe de altă parte din pricină că omul în starea de păcat sau de egoism şi de lene în care a căzut. prin urmare. Căci. deci conştientă şi voluntară. ca o pedeapsa pentru păcat ci şi ca o condiţie a stării de păcat. Cine 1 . pe de o parte din pricina ca natura îşi dă după cădere mai anevoie rodul ei. de datoria faţă de Dumnezeu. tot rostul în lume.Edenului. condiţia existenţei omului. nu munca reprezintă blestemul rostit de Dumnezeu asupra omului. munca omului este pusa în legătură cu activitatea creatoare a lui Dumnezeu. În fiinţa ei. dimpotrivă ea e împreunată eu veselie. e în primul rând condiţia hrănirii. să lucreze grădina. Pământul nu-și dă fructele sale omului decât prin munca. în acest loc. a păcătui fata de El. în mod neprelucrat. pe care îl observam şi în realitatea concretă. Aşa cum omul mănâncă de când exista. ca primă poruncă a lui Dumnezeu. sau mai bine zis să-şi dezvolte aceste însuşiri prin muncă. Deci. produce bunuri materiale şi spirituale pentru satisfacerea nevoilor şi năzuinţelor sale. dar e şi una din cele mai mari datorii. aşa porunceşte ca celelalte şase zile sa fie umplute de muncă. Omul dotat cu inteligenţă şi voinţă trebuie să plătească prin muncă tributul pentru inteligenţa şi voinţa cu care este înzestrat. aşa cum se veseleşte poporul Israel la seceriş. că munca face parte din fiinţa fiecărui individ. simte prea mult greutatea muncii. Ba mai mult. Munca este îmbrăcată astfel într-o supremă onoare. imită pe Dumnezeu. primesc pentru creştin un rost pozitiv. 2. De aceea s-a definit munca drept o activitate metodică. precum porunceşte Dumnezeu prin Decalog. „Şase zile să lucrezi şi sa faci toate lucrurile tale” (Exodul. chiar înainte de a se naşte din el un alt om. Dar şi sudoarea şi osteneala care s-au adăugat la muncă prin căderea în păcat. apare munca şi în Decalog. prin care omul. 6. ci osteneala ce se adaugă la ea. aşa cum a fost rânduită de Dumnezeu. cinstirea Sâmbetei. Munca nu apare numai după căderea omului în păcat. chiar înainte de scoaterea Evei din coasta lui. Putem deduce de aici faptul. păstrează şi dezvoltă în sine chipul Lui. Prin munca îşi îndeplineşte omul toate îndatoririle de viaţă. Iar un vechi comentariu. de religiozitate. A nu munci înseamnă a nu asculta pe Dumnezeu. întrucât ţin în frâu şi slăbesc patimile şi poftele egoiste. 9). În aceasta constă viaţă omului în grădina. Cu aceste două caracteristici: ca poruncă divină şi ca lege fundamentală a vieţii. Cine munceşte. Numai animalul mănâncă ceea ce îi dă pământul. se menţionează că mai întâi omul primeşte porunca să lucreze grădina şi abia după aceea să guste din fructele grădinii.

27). 20. iar zidul de pietre se 1 . 14). Şi iată spinii creşteau pretutindeni. cu podgorii. pe când orice altă comoară se termină dacă doar se ia din ea şi nu se pune nimic în loc prin muncă. este izvorul din care ţâşneşte. 11). se înstrăinează de Dumnezeu. leneşul e chinuit mereu de doruri neîmplinite. spun Proverbele lui Solomon (12. întrucât munca are un loc între cele zece porunci. Dacă Israelienii vor împlini toate poruncile. 8. iar întrucât prin ea se susţine viaţa. intuind marele adevăr că.Toamna leneşul nu ară ogorul. e lege şi condiţie fundamentala a vieţii. 18. căci Dumnezeu l-a lăsat să o lucreze. ci se şi sălbăticeşte şi se dezorganizează. Sufletul celui leneş pofteşte zadarnic. Cel ce munceşte ogorul său se satură de pâine. de comori. iar când vine secerişul zadarnic căută rod (Proverbe. cu orz. Mai mult preţuieşte un om smerit dar harnic. Dacă n-o lucrezi nu numai că ea rămâne fără rod. iar cel ce vânează năluci duce lipsa (Proverbe. decât unul mândru dar lipsit de pâine. 12.4) Lenea cufundă pe om în toropeală şi sufletul trândav pătimeşte de foame. singurul factor care fructifică orice comoară.nu munceşte. încât devine tot mai anevoie de lucrat şi viaţa omului devine tot mai grea în ea. Am trecut prin ogorul unui leneş şi pe la via unui nebun. ci numai pofta celor silitori se împlineşte (Proverbe. hărnicia asigură pâinea. ţară cu grâu. e regula religios-morala. Leneşul nu numai că nu construieşte dar şi pustieşte (Proverbe. ea face parte dintre regulile fundamentale ale vieţii. 13. cât trăieşte omul. Omul lăsător pentru lucrul sau e frate cu cel care dărâmă (Proverbe. doar munca este singurul factor creator de bunuri. „Cea mai scumpă comoară pentru om este munca”. alterează acest chip. dar şi rezultat ce decurge prin fire din munca însăşi. 2-9). inclusiv pe cea a muncii. 12. 4) . În acelaşi timp. susţinătoare a vieţii lui pământeşti. mărăcinii acopereau pământul. fiind în acelaşi timp regula religios-morala şi condiţie de viaţă: întrucât e poruncă a lui Dumnezeu şi prin împlinirea ei se cinsteşte pe Dumnezeu. cu smochini. deci. ţara în care vor intra va fi binecuvântată să fie mănoasă. ţară cu măslini. apa vie. ca să-şi dea rodirile ei şi prin aceasta sa-şi arate chipul ei frumos în care se străvede măreţia lui Dumnezeu. 15). 9. cu rodii. Omul harnic are tot ce-i trebuie. 9). Proverbele lui Solomon stăruie mult asupra urmărilor hărniciei şi lenei. Toate comorile sunt pasive. căci lucrul mâinilor omului se răsfrânge asupra lui (Proverbe. 19. cu untdelemn şi miere. ţară în care va simţi belşugul de pâine şi nu va duce lipsa de nimic. doar munca este activă. În primul rând. Ea are un dublu aspect. lenea aduce lipsă şi foame. Sub acest dublu aspect e văzut şi rodul muncii: el e şi binecuvântare de la Dumnezeu. ţară în pietrele căreia stă ascuns fierul şi din munţii căreia se scoate arama (Deuteronom. Omul are o răspundere faţă de grădina acestei lumi.

Faptul că munca are un loc în acest tablou al viitorului zugrăvit de Prooroci. face semne din degete. dar pe de altă parte ei se ivesc acolo unde lipseşte hărnicia. nici plâns. Dar Proverbele arată. iar munca cu o mulţime de virtuţi. Astfel. Astfel. Astfel omul harnic este în toate privinţele un om de ispravă. 6. noţiunile de om harnic şi înţelept devin sinonime pentru Proverbe şi tot aşa cele de leneş şi de nebun. Nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile vechi. duce o viaţă virtuoasă şi dă sfaturi înţelepte. clipeşte din ochi. datorita faptului că erau bogaţi şi săraci. urzeşte rele plăsmuiri în inima lui. 1000 de preoţi au lucrat ca cioplitori în piatră. Cu toate că n-are voievod. Du-te la furnică leneşule. e firesc să se fi arătat şi în comportarea practică a poporului evreu. Şi mă voi bucura de Ierusalim şi mă voi veseli de norodul meu şi nu se va mai auzi în el. nici ţipăt. Omul harnic este un om prevăzător şi chibzuit. ea îşi strânge de cu vara hrana ei şi îşi aduna la seceriş mâncarea ei (Proverbe. Prorocii au fost aleşi. freacă din picioare. ci mai e şi factorul principal prin care se formează şi se educă omul pe linia virtuţilor. 17-19. Acesta este cel de al treilea sens pe care îl acordă muncii Vechiul Testament. Dar nu vor clădi ca altul să locuiască. şi uită-te la hărnicia ei. cum lenea este indisolubil legată cu o mulţime de păcate. El ştie să se conducă singur. Virtuţile şi numele lui bun le lasă moştenire copiilor lui.prăbuşise (Proverbe. iscând certuri în toată vremea (Proverbe. el învaţă atâtea lucruri. ca să ajungi înţelept. 24. pe când leneşul este un om de nimic şi fără căpătâi. Cinstirea aceasta pe care o acordă muncii Vechiul Testament. care umblă cu şiretenia în gură. în general. Nu s-ar putea spune totuşi că nu exista şi la poporul evreu o exploatare a muncii. Dimpotrivă. munca nu e numai o condiţie necesară de viaţă şi de bunăstare. 30). 6. îl învaţă meseria de hoţ. 65. şi vor sădi vie şi din rodul lor vor mânca. Înţelepciunea rabinică spunea că cine nu învaţă pe fiul său o meserie. putem înţelege că lenea este o latură a păcatului. într-un mod direct. Lucrând. nici nu vor sădi ca altul să mănânce (Isaia. 6-8). 12-14). Nici chiar regele nu se sfia de muncă. Căci iată voi zidi ceruri noi şi pământ nou. Pentru zidirea templului. Dacă spinii şi mărăcinii au apărut prima dată după căderea în păcat. El nu are timp de pierdut în păcate sau în vorbe mincinoase şi bârfitoare. dintre oamenii muncitori. nici conducător şi nici stăpânitor. Şi ei vor zidi case şi vor locui în ele. Aceasta păzea poporul de împărţirea în doua straturi: cărturarii şi oamenii simpli. Munca era lege morala generala. 21-22). fiecare rabin trebuia să înveţe o meserie. Nimeni nu se ruşina de muncă în sânul acestui popor. îşi câştigă experienţa de viaţă. În isteria de mai târziu a poporului Israel. arată 1 . Hărnicia îmbracă pe om în virtute şi în nume bun.

Pe Moise chemarea Domnului l-a aflat îngrijind de oi. ci armele de război vor fi transformate în obiecte de munca. le-a luat apărarea. ca să te baţi cu el. tatăl lor. de vreme ce tu eşti un copilandru. ci petrec. 3. a scos apă şi ne-a adăpat oile” (Ieşirea.2. a scos apă şi le-a adăpat oile. munca drept o îndeletnicire inferioară studiului sau gândirii. Dar au venit păstorii şi leau alungat.19). pe când el e războinic din tinereţile lui”. Dar când ele au venit la Raguel. complectând-o cu alte trăsături pozitive. 2-17. care aparţineau. Cu totul altă părere aveau oamenii din popor. Atunci Moise s-a ridicat. Cicero spune că toate muncile murdăresc degetele. Creştinismul are marele merit ca a extins concepţia Vechiului Testament despre muncă la toate popoarele pe care le-a convertit. Scriptura ne arată că l-a aflat arând : Iar el a plecat de acolo şi l-a aflat pe Elisei. în general. Zeii nu muncesc. fiul lui Şafat. Munca nu e văzută ca poruncă divina. Filosofii şi literaţii. Munca în Noul Testament Biblia ne arată un lucru foarte mult grăitor despre binecuvântarea muncii: pe toţi aleşii Domnului chemarea apostoliei i-a aflat lucrând. acesta le-a zis: „Cum de-aţi venit voi astăzi atât de devreme?” Iar ele au zis: „Un oarecare egiptean ne-a apărat de păstori. Dar Saul a zis către David: „Cu nici un chip nu vei fi tu în stare să mergi împotriva Filisteanului.19) . clasei celor avuţi. Iar David i-a zis lui Saul: „Robul tău 1 . Munca nu va fi simţită atunci ca povară. petrec adeseori în desfrânare. Dacă la poporul evreu toata lumea considera munca un lucru de cinste. considerau. O femeie lăuda într-o inscripţie pe un mormânt pe bărbatul ei că a muncit mult pentru ea.1. care ara cu boii: douăsprezece perechi de boi erau înaintea lui. cu unele excepţii. Cel ce munceşte pentru plată este vrednic de dispreţ. Totuşi lipseşte la păgâni legătura dintre muncă şi religie. Când Ilie proorocul a fost trimis la Elisei să-l cheme în slujba Domnului. Preface-vor săbiile lor în fiare de plug şi suliţele în seceri şi nu se va mai ridica neam împotriva altui neam şi pravila războiului nu o vor mai deprinde (Isaia 2. şi a mers Ilie la el şi şi-a aruncat cojocul asupră-i (3 Regi 19. bună doar pentru sclavi. Fericirea acelui timp va consta în aceea că munca nu va mai fi tulburată de războaie. Pe David de asemenea. nu tot aşa era cazul la popoarele păgâne.4). ci ca pricină de bucurie.că munca nu era considerata în Vechiul Testament ca incompatibilă cu bucuria. iar el în urma celei de a douăsprezecea. Pentru că trăiau muncind. munca le era dragă şi cinstită.

atunci îl apucam de gâtlej şi-l loveam şi-l omoram. care aruncau mreaja în mare. 13-15) Pe Ghedeon. „Şi după aceasta a ieşit şi a văzut un vameş.16). Şi găsind pe un iudeu cu numele Acvila. spunea Hristos în mai multe rânduri (Ioan 9. Pe nici un leneş nu l-a chemat Domnul în slujba Lui. Iar cei trei ani de propovăduire au fost ani de efort încordat şi de mare osteneală. Şi umblând pe lângă Marea Galileii. că erau pescari (Marcu 1. îmblăteai grâu într-un lin.1-3). a văzut pe Simon şi pe Andrei. tatăl lui Abiezer. a văzut două luntri stând lângă ţărm. şi i-a zis: Urmează-Mi!”( Luca 5. îşi spălau mrejele. şi pe urs” (1 Regi 17. aruncându-şi mrejele în mare. Despre nici un ales al Domnului nu ne spune Scriptura că chemările Domnului l-ar fi aflat dormind sau lenevind. 4). chemarea Domnului l-a aflat treierând. Şi pentru că erau de aceeaşi meserie. Pe apostoli chemarea Domnului i-a aflat pescuind.”Eu trebuie să lucrez”. a rămas la ei şi lucrau. şi pe Priscila. Oare nu este şi lucrul acesta o grăitoare mărturie despre binecuvântarea muncii? Mântuitorul Iisus Hristos n-a rostit vreo sentinţă specială despre muncă. ca să scape cu fuga de dinaintea Madianiţilor (Judecători. a văzut doi fraţi.27) Pe Iacov şi pe Ioan cârpind mrejile (Şi a fost că pe când mulţimea Îl îmbulzea ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi El şedea lângă lacul Ghenizaret. iar dacă se ridica împotrivă-mi.18). Şi pe când umbla El pe lângă Marea Galileii. şezând la vamă. iar pescarii. 6-11). că erau de meserie făcători de corturi (Faptele Apostolilor 18. Apostolul Pavel era de meserie împletitor de corturi. iar Ghedeon. pe Simon cel ce se numeşte Petru şi pe Andrei. dar a arătat. că erau pescari (Matei 4.păştea oile tatălui său. şi când un leu sau un urs venea şi lua vreo oaie din turmă. fiul său.1-2) iar pe Simon Petru şi pe Andrei pescuind. atunci alergam după el şi-l loveam şi-i scoteam oaia din gură. cu numele Levi. În aceasta trebuie să urmeze pilda 1 . Este un lucru hotărâtor pentru atitudinea creştinismului faţă de munca manuală că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat în familia unui teslar şi El Însuşi a practicat această meserie până la vârsta de 30 de ani. (Luca 5. Pe Matei Domnul l-a găsit stând la vamă. Atunci a venit un înger al Domnului şi a şezut sub un stejar care se afla la Ofraa în ţarina lui Ioaş. de neam din Pont. coborâţi din ele. După aceea Pavel a plecat din Atena şi a venit în Corint. prin pilda Sa şi prin parabolele Sale înalta apreciere ce o acorda muncii. venit de curând din Italia. însuşindu-şi întru totul concepţia Vechiului Testament în privinţa ei. fratele său. a venit la ei. fratele lui Simon. femeia lui – pentru că poruncise Claudiu ca toţi Iudeii să plece din Roma –. Robul tău îl bătea şi pe leu.

25. în special creştinii care trăiau între păgânii care nu făceau. pe care Mântuitorul nu admite să şi le dobândească cineva. care a dat sentinţe cu caracter de lege în privinţa ei. care este 1 . 4. În Epistola a doua către Tesaloniceni revine. Dintre Sfinţii Apostoli. Mântuitorul trebuie să realizeze o opera uriaşă. cine nu îmbracă pe cel gol. ci dând o adevărata porunca sau lege de viaţă despre datoria muncii: Să faceţi fiecare ce are de făcut şi să lucraţi cu mâinile voastre. legătura dintre religie şi muncă. Preocuparea pentru mântuire începând să fie trăită în împrejurările concrete ale vieţii. Dar toate aceste fapte presupun mijloace materiale.Tatălui care şi El lucrează (Ioan 5. Trebuie să meargă mereu în alte cetăţi ca să propovăduiască. întemeietorul şi îndrumătorul celor mai multe dintre comunităţile creştine în lumea păgână. Sfântul Apostol Pavel. El nu-si are un loc al lui în procesul de respiraţie regulată a vieţii omeneşti. nu va avea parte de mântuire (Matei. de membrii primelor comunităţi creştine. precum v-am dat porunca (I Tesaloniceni. accentuând porunca de a munci. Toţi ucenicii şi i-a recrutat dintre oameni muncitori şi în general a vieţuit şi a propovăduit în mijlocul poporului simplu care trăia din munca sa. Cine nu dă de mâncare celui flămând. cel care s-a ocupat în mod direct cu problema muncii este Sfântul Apostol Pavel. Astfel munca primeşte încă un rost. Dar lărgirea concepţiei despre rostul muncii este implicată în condiţia de care face Mântuitorul dependentă fericirea viitoare: în faptele de ajutorare ale aproapelui. decât prin munca sa. se punea problema atitudinii lor faţă de muncă. pe care o dezvoltă şi o completează potrivit cu spiritul învăţăturii lui Hristos. cine nu cercetează pe cel bolnav. ca şi Mântuitorul. ca şi faţă de celelalte aspecte ale vieţii obişnuite. Aproape toate parabolele Sale le ia din viaţa oamenilor muncitori. Mântuitorul confirma legătura ce o făcea Vechiul Testament între religie şi munca. care durase numai câteva săptămâni. Sfântul Apostol Pavel vorbise Tesalonicenilor nu în mod întâmplător. Poate să muncească un om preocupat intens de grija mântuirii? Aceasta era una din primele întrebări ce au trebuit să şi-o pună de la început. 17). întemeierea şi cinstirea suprema a muncii cu pilda de munca a lui Dumnezeu. Prin aceasta. însuşindu-si lauda cu care cinsteşte poporul munca.după tradiţia poporului evreu. un om dezordonat şi producător de dezordine în societate. Cine nu munceşte este un om care „umbla fără rânduiala”. încadrându-se în duhul general al Creştinismului: ea este necesară pentru activarea iubirii aproapelui. 34). El îşi însuşeşte pentru acest răspuns. învăţătura Vechiului Testament. al patrulea. 11). În timpul scurt cât îl are la dispoziţie. trebuia şi el să dea un răspuns la aceasta întrebare. Încă din prima sa călătorie la Tesalonic.

El ştia că munca lui de apostol îl dispensează de munca fizica. în chip conştient. Sau am putea spune că şi în aceasta împovărare a altora stă dezordinea pe care o întreţine. nu lucrează nimic. 12). căci nemuncind. munca manuală şi activitatea spirituala nu se exclud. Pavel luase aceste două sensuri ale muncii din Vechiul Testament şi din învăţătura rabinică. Sfântul apostol Pavel nu voia să înveţe comunităţile creştine să muncească numai cu cuvântul. ci ca să vă dăm o pildă cu noi înşine. ci şi cu pilda sa. o meserie cu care-şi câştiga pâinea: era împletitor de corturi. Ca să îşi găsească un rost. ca să nu împovăreze pe nimeni. primesc acum o fundamentare religiosă a muncii. ci a muncit ziua şi noaptea. ca sa nu mai turbure pe alţii. ca să faceţi ca noi„ (II Tesaloniceni. El spunea: „Fraţilor. El urmăreşte prin aceasta.munca. 9). alături de studiul Scripturii. El accentuează mereu că el nu-şi practică meseria numai pentru a-şi câştiga cele necesare întreţinerii. dar din grija de a nu fi nimănui spre povara şi a da tuturor pildă de muncă. căci singuri ştiţi cum trebuie să călcaţi pe urmele noastre. să vă feriţi de orice frate care umbla fără de rânduiala şi nu după învăţătura primită de la noi. Apostolul se dă ca pildă pe sine. Iar după pilda rabinilor deprinsese. El n-are nici un rost în lume şi în societate. că noi n-am fost fără de rânduială când am fost la voi. înfruntând opinia filosofica păgână despre caracterul ruşinos al muncii manuale. nu se produc bunuri suficiente pentru toţi şi vrând nevrând unii se extenuează muncind peste puteri sau rămân cu mâncare insuficientă. Eu unul nu m-am folosit de nici unul din aceste drepturi (de a trăi de pe urma apostoliei) şi nu v-am scris cu gând să mi se facă tot aşa. ci stau într-o legătură binecuvântată. Şi auzim că unii de la voi umblă fără nici un rost. 3. cum se considera de obicei la păgâni. „Nu doar că n-avem puterea aceasta (de a va împovăra). Apostolul le porunceşte să muncească şi să mănânce din rodul muncii lor: „Unora ca acestora le poruncim şi-i îndemnăm în Domnul nostru Iisus Hristos ca să muncească în linişte şi sa-şi mănânce pâinea de ei agonisita (II Tesaloniceni. 6-8). câştigându-şi singur pâinea. Creştinii recrutaţi din lumea păgână. nici n-am mâncat de la cineva pâine în dar. Dimpotrivă îi turbura şi pe ceilalţi distrăgându-i de la muncă. Căci aş dori mai degrabă să mor decât să-mi nimicească 1 . ci cu muncă şi cu trudă am lucrat ziua şi noaptea. ca să nu împovăram pe nimeni dintre voi. obişnuită să dispreţuiască munca. Pentru el. El îşi socoteşte chiar un titlu de laudă faptul ca-şi câştiga prin munca manuală proprie mijloacele de întreţinere. cel ce nu munceşte. În plus de aceea. ci şi pentru a fi credincioşilor spre pildă. ci se amesteca în treburile altora” (II Tesaloniceni 3. vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos. un scop educativ. împovărează şi pe alţii. care n-a umblat în Tesalonic fără rânduială. 3. ca să se liniştească. îşi practica în orele libere meseria.

cineva acest cuvânt de laudă (I Corinteni, 9, 15). Am zice că pentru Sfântul Pavel faptul de a-şi câştiga cele necesare întreţinerii prin munca proprie era o chestiune de onoare şi ar fi preferat să moară decât să fie lipsit de această onoare. Ceea ce este ruşinos, consideră Sfântul Pavel, este umblarea fără rost şi fără rânduială şi fuga de muncă. Ceea ce adaugă Sfântul Apostol Pavel din spiritul creştinismului la concepţia Vechiului Testament despre muncă, este că o face şi mai inevitabilă, întrucât pune la temelia ei, în plus, iubirea aproapelui. Este o explicitare a poruncii lui Hristos despre ajutorarea aproapelui. Cine a furat să nu mai fure, ci mai vârtos să se ostenească lucrând cu mâinile lui, lucru cinstit, ca să aibă să dea celui ce n-are (Efeseni, 4, 28). Prin aceasta, munca devine pentru creştin o datorie de la care nu se mai poate sustrage. Prin muncă omul poate ajuta pe cel ce nu are şi întrucât de aceasta depinde mântuirea omului, cel ce nu munceşte nu se poate mântui. Dacă legea: „Cine nu vrea să muncească nici să nu mănânce”, a putut fi multă vreme ocolita de unii, legea: „Cine nu vrea să muncească, nu se poate mântui”, n-a putut şi nu va putea fi ocolita niciodată, de nimeni. Pentru apostolul Pavel, punctul în care se întâlnesc Împărăţia lui Dumnezeu şi munca - factor economic - se vede în porunca dragostei. Iubirea de fraţi cere muncă. Fuga de muncă este un păcat împotriva iubirii. Numai iubirea creează mijloacele cu care pot fi ajutaţi cei lipsiţi. Munca apare astfel ca o obligaţie sociala. Este o datorie faţă de colectivitate. În timpul Sfântul Apostol Pavel şi în toata vremea cât au existat oameni lipsiţi, din pricina orânduirii sociale, munca celui credincios împlinea porunca dragostei aproapelui, ajutând în mod individual pe cei lipsiţi. În epoca noastra, credinciosul împlineşte porunca iubirii aproapelui prin muncă, încadrându-şi munca în efortul comun. 3.2. Munca în tradiț ia creș tină Creştinismul primar a aplicat cu sfinţenie regulile Sfântul Apostol Pavel cu privire la muncă şi le-a dezvoltat. Munca are un rol important în viaţa comunităţilor creştine, după moartea Sfântul Apostol Pavel. Comunităţile se prezintă ca reuniuni în care principiul muncii membrilor lor este o regula stabilită. Nimeni nu trebuie sa stea în comunitate fără muncă. Datoria aceasta rezultă pentru toţi membrii în mod inevitabil din iubirea aproapelui. Ajutorarea celor lipsiţi era pentru comunitate un principiu de căpetenie. Urmând Scripturii, Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti laudă munca şi condamnă lenea. Sfântul Ioan Gura de Aur, înfruntând concepţia păgână, declara că nu munca este ruşinoasă, ci inactivitatea. Sfântul Vasile cel Mare vorbeşte despre necesitatea muncii

1

pentru monahi, în cap. 37 al Regulelor monahale, aducând în sprijinul ei următoarele temeiuri: - Munca este poruncă divină - Munca este factor de educaţie - Munca este mijlocul de întreţinere a vieţii - Munca este factorul de activare a iubirii aproapelui. După Sfântul Vasile, lenea este producătoare de viclenie, probabil pentru că cel leneş îşi face fel de fel de planuri viclene, cum sa trăiască din munca altora sau cum să înşele. De aceea Domnul a unit aceste două vicii, spunând celui ce nu şi-a sporit talantul prin muncă: „slugă vicleană şi leneşă” (Matei 15, 26). Dacă încercăm să concentram învăţătura Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi despre muncă, putem expune punctele de vedere importante ce aparţin tradiţiei creştine: Munca este poruncă dumnezeiască, dată omului sau legată de firea omului, Cel ce nu împlineşte această poruncă este urât de Dumnezeu şi va fi osândit Munca este condiţia sau legea fundamentală a existenţei pământeşti, ea fiind de la începutul existenţei lui (Gen. 2, 15; II Tes, 3, 11). la judecata din urmă, pentru ca n-a pus în lucrare talanţii primiţi, sau puterea de a munci. mijlocul exclusiv prin care-şi câştigă omul cele necesare vieţii. Cine nu vrea să muncească n-are dreptul să mănânce, deci, n-are putinţa să trăiască (Gen. 2, 15; II Tes. 3, 10). Trăirea fără muncă înseamnă trăirea din munca altuia, deci, din furt. De aceea dreptatea cere ca lucrătorul sa-şi primească toată plata muncii sale şi să nu se ia nimic din ea pentru cei leneşi. Prin muncă, omul nu-şi câştigă numai cele necesare vieţii, ci îşi şi dezvoltă puterile trupeşti şi sufleteşti. Munca fereşte mintea de gânduri rele şi apoi trupul de păcate. Din acest punct de vedere, munca, pe lângă faptul că este condiţie fundamentală pentru existenţa pământească, este şi o condiţie estenţială pentru fericirea cerească. Doar munca îngăduie creştinului să împlinească efectiv porunca iubirii aproapelui. Deci şi din acest punct de vedere ea este o condiţie necesară mântuirii. Munca, pe lângă faptul că este unicul mijloc de întreţinere a vieţii proprii, este şi un factor absolut necesar pentru desăvârşirea proprie dar are şi o funcţie socială. Când în societate există, din pricina unei nedrepte orânduiri sau a unei proaste organizări, săraci, creştinii îi ajută pe aceştia, în mod direct, din prisosul muncii lor. Munca înfrumuseţează natura (Deut. 8, 8-9; Prov. 18, 9), o supune şi o stăpâneşte (Gen. 1, 28), creând civilizaţia şi cultura.

1

-

Munca produce tot ceea ce are omul şi totul de care are nevoie. Este unicul

factor creator după Dumnezeu. Este izvorul continuu al tuturor bunurilor. Este cea mai scumpă comoară (Prov. 12, 7). Munca fizică şi munca spirituală sunt la fel de cinstite. Mântuitorul Iisus Hristos şi Apostolii le-au practicat deopotrivă pe amândouă. Munca fizică şi munca intelectuală se întregesc reciproc. Toţi Părinţii bisericeşti învaţă că nu se poate ridica cineva pe treptele cele mai înalte ale cunoştinţei, fără să fi trecut prin activitatea practica, prin care omul experiază în concret legile lucrurilor şi puterile proprii. Ca un corolar al tuturor punctelor înşirate din cuvintele Scripturii, dar şi ale Sfinţilor Părinţi, rezultă că munca este o datorie inevitabilă, dar şi o mare cinste pentru om. Este o datorie către Dumnezeu, către sine şi către semeni. În acelaşi timp, ea îmbracă pe om în cea mai înaltă demnitate, căci Însuşi Dumnezeu lucrează. Omul care munceşte imită pe Dumnezeu, continuând creaţia, întrucât scoate din natură bunurile puse de Dumnezeu în ea în stare virtuala, participând la activitatea proniatoare a lui Dumnezeu, întrucât contribuie la întreţinerea vieţii sale şi la întreţinerea semenilor săi. 3.3. Munca în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur În concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur, virtutea cea mai mare e milostenia, însă munca este aceea care îi dă adevărata ei valoare. A face milostenie din munca ta dă sensul adevărat lui „a da”. El nu împiedică milostenia bogaţilor, dar nu-i acordă aceeaşi valoare, pentru că milostenia acestora e mai degrabă un act de reechilibrare a vieţii sociale, pe care Sfântul o consideră ca o datorie a lor, nu ca o milă propriu-zisă, ca un act esenţialmente caritabil. Cât despre milostenia făcută din câştiguri, despre care se ştie că sunt chiar formal necinstite, cum ar fi camăta, şi spune limpede: „e mai bine să nu dai nimic săracului, decât să-i dai bani astfel câştigaţi”326. Analizele sale referitoare la muncă merg încă şi mai la adânc. La un nivel general şi de suprafaţă, el propovăduieşte munca, socotind-o unicul mijloc cinstit de existenţă. Dar pe un plan mai profund, munca nu mai e luată în sine, indiferent de scopul căreia îi e dedicată. Spre exemplu, dacă prin muncă vrei doar să-ţi măreşti averea, străduinţa e mai degrabă inutilă. 327 O astfel de muncă nu numai că serveşte diferenţierilor dintre oameni, dar îl pune pe om într-un fel de situaţie de deznădejde, deoarece lucrează din teama zilei de mâine. O
326

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, trad. de pr. D. Fecioru, Bucureşti, 1994 , Omilia LXI la Matei, p. 557. 327 Ibidem, p. 591.

1

p. 331 Ibidem. tot astfel lucrarea creştinului 328 Nicolae Chiţescu. năzuind spre aceeaşi ţintă. Dacă unul ar voi să păstreze meşteşugul său numai pentru sine. Munca. contopindu-le într-un elan unic. reprezintă o parte esenţială din ceea ce ne face să fim oameni deoarece munca l-a creat pe om ca fiinţă socială329. munca are o funcţie etică. în afară de agonisirea strictului necesar. munca unifică sufletele şi le apropie. ci şi pentru a da celor în nevoie. ca faptă bună şi aceasta nu din interesul egoist al „plăţii” mântuirii personale .cit. a unei cetăţi. 7-8. arătând şi motivele muncii: „Să ne alipim (de muncă). zicând că sunt dedicaţi unor lucrări duhovniceşti şi că aceasta e „munca” lor. Prof. în care nimeni nu va mai lucra pentru satisfacerea cupidităţii sale egoiste. 329 Arhid. adică în perspectiva mesajului creştin. în vederea zidirii. zice Sfântul Ioan. „Aspecte ale concepţiei creştine despre muncă”. Cu aceasta nu se poate compara nimic. astfel. 87. Probabil se referă la unii asceţi care aşezau asceza în rândul muncii. între oameni. atunci îşi va răsturna întreaga viaţă. ci pentru afirmarea unităţii trupului lui Hristos în care membrele sunt solidare. ca şi pe cea a celorlalţi oameni. Omul nu lucrează numai pentru a-şi pune încrederea în munca sa. ajutorarea celorlalţi. un factor de unitate. Dr. Constantin VOICU. nr. socotind că aceasta le-ar da dreptul la întreţinere gratuită. 330 Sfântul Ioan Gură de Aur. 441. Dacă unii se puteau apăra. să dobândim bunurile veşnice. Omul se mântuieşte prin muncă. Munca organizează. citând textul clasic din Sfântul Apostol Pavel. p. să împărţim mijloacele noastre de trai celor lipsiţi şi desăvârşindu-ne sufletul în fiecare zi. pentru că în ea slujeşte şi aproapelui. p. Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază legătura produsă de muncă în viaţa societăţii: „Pretutindeni a da şi a primi este principiul mişcării bunurilor de orice fel.”331 Munca reprezintă. Revista Teologică 4/2007. Univ. Uniţi în acelaşi efort. în Mitropolia Moldovei şi Sucevei. trăind şi muncind în aceleaşi condiţii. „După cum lucrarea zidarului este de a construi. XXXV. a exista împreună. de slujire reciprocă şi o bază pe care se fundamentează milostenia. ca să putem trăi în mod cinstit pe pământ. În concepţia hrisostomică. Adevărata activitate duhovnicească e să dai altora din roada muncii mâinilor tale. soteriologică şi eshatologică.. A munci împreună.”330 De aceea îi îndeamnă pe păstoriţii săi să muncească. Omilii…. (1959).196.altă raţiune care motivează munca este. Sfântul Ioan Gură de Aur le răspunde „munciţi cu mâinile voastre”. op. ci pentru a putea face faţă cât mai desăvârşit trebuinţelor fraţilor săi. Milostenia n-ar avea sens soteriologic dacă n-ar fi făcută „în Hristos”. în felul acesta şi vădeşte solidaritatea oamenilor cu semenii săi328. cu scop anumit. 1 .

frânghier. 1 . ilustrând această părere printr-o comparaţie sugestivă între două oraşe. un brutar. când a luat-o pe femeie. integrându-se în iconomia divină a carităţii. întinzând mările şi tocmind vânturile pentru a înlesni călătoriile pe mare. dându-i sarcina „bărbatului să hrănească. Cât priveşte artele. la binele celorlalţi oameni: „Dumnezeu voind a lega pe oameni unii de alţii. a-i pune în relaţie unii cu alţii. pp. El a voit ca avantajul propriu al celui care lucrează să fie atât de strâns legat de folosul aproapelui încât nimeni să nu poată agonisi ceva exclusiv pentru sine. De aceea.212. Dumnezeu pregătind oraşele în care i-a adunat pe oameni. nici un dulgher. agricultor. fierar. deoarece el lucrează pământul.”334 În felul acesta. Sfântul Ioan susţine că nu numai săracii au trebuinţă de bogaţi. în timp ce ceilalţi şi-ar putea asigura independenţa cu ajutorul bogăţiei lor. şi n-ar mai supravieţui nici arta însăşi. locuite – exclusiv – unul de bogaţi.319. Ibidem. El a continuat apoi caritatea. într-un fel oarecare. un cizmar. Dumnezeu a pus în lucruri necesitatea ca binele unuia să fie legat de folosul aproapelui său. fără să contribuie şi el. ci urmăreşte binele tuturor. încât interesul meu se leagă de interesul aproapelui meu şi astfel este legată întreaga lume. nu vor îndura suferinţa care însoţeşte aceste mumei. 210-211.”333 Sau cum spune în altă parte: „Voind să-i unească pe oameni întreolaltă. pp. celălalt de săraci: „în oraşul bogaţilor nu vor exista muncitori. şi ca să nu se lase robiţi de individualismul fără frâu. cât şi pentru ceilalţi. şi femeii să îmbrace. a pus astfel de trebuinţe în împrejurările care ne leagă. 335 Ibidem. ţăranul nu seamănă grâul să-i ajungă numai lui. avea să-i unească pe oameni.335 Societatea omenească se caracterizează şi prin această interdependenţă şi nu trebuie să ne închipuim că numai unii au nevoie de ajutorul celorlalţi. căci aceasta ar însemna moarte atât pentru el însăşi. inaugurată de Dumnezeu.291-292. nimic din toate acestea. în aşa fel ca noi să avem trebuinţă unii de alţii. ci şi bogaţii de săraci. viaţa n-ar mai putea dăinui. nici un arhitect. El a împărţit munca chiar şi în sânul familiei. ci din trupul lui Adam. Cine dintre bogaţi va consimţi atunci să le facă pe toate acestea. şi ca în felul acesta.trebuie să fie în întregime spre folosul aproapelui. 334 Ibidem. deoarece meşteşugul ţesutului şi fusul sunt treabă de femeie”. după ce se vor fi îmbogăţit. Pentru a clădi nu e nevoie 332 333 Ibidem. împreunând nenumăratele „legături ale carităţii”. în loc să-i separe. toată lumea să fie unită. diversitatea sarcinilor şi a darurilor. nu din pământ.”332 Dumnezeu vrea ca oamenii să fie ordonaţi unii faţă de alţii. cunoscând că înşişi acei care sunt le-au făcut. p. p. dacă fiecare ar urmări numai binele său propriu.

brutar. La fel cel care taie piele.293. de lemn şi de pietre. nu e nevoie de aur şi argint. tot ce avem trebuie să slujească tuturor. chiar fără voia lor. în cazul că nu voiesc să dea roadele meseriaşilor. agricultorul (din roadele) muncii braţelor sale. ci mâinile noduroase şi degete aspre. care să lucreze. a da şi a primi. sărăcia este un dar de la Dumnezeu şi Sfântul Ioan îl identifică pe sărac cu un Hristos flămând337. el se ruinează şi pe sine şi pe ceilalţi meşteşugari. brutarul şi toţi cei care au o meserie necesară. pentru a putea fi exercitată are nevoie de celelalte meserii340. p.. toate vor pieri. cizmar. iar pentru a ţese haine. 340 Ibidem.”338 În fundamentarea concepţiei sale despre necesitatea muncii în viaţa socială. p. ci administratorii bunurilor materiale. toţi ar trai fără să lucreze şi atunci toate vor ajunge la ruină şi pieire. de pildă.673. lucrătorul în fier nu vrea să facă pe nimeni părtaş (la rodul) meşteşugului său. croitor. pp. şi dacă lipsesc aceştia. curelar. 341 Ibidem.670. săracii deţin un rol privilegiat în lume. ci.. e nevoie de multă energie.. prin ceilalţi. nu dăunează numai altora. navigatorul (din acel) al comerţului. veţi nimici viaţa noastră: nu va mai exista marinar. nici un fel de muncitor. voit de Dumnezeu pentru omenire. şi nu primele venite. 338 Ibidem. ci tot de mâini şi de meşteşug şi de femei. potrivit căreia noi oamenii nu suntem proprietarii. arhitect. nici cârmaci. de argint şi de pietre scumpe. p. p. oi de meşteşug de braţe. dulgher. iar societatea însăşi are trebuinţă de munca diferiţilor meseriaşi: „Dacă. de ex. al căror singur proprietar este Dumnezeu. şi veţi îndepărta susţinerea existenţei. nici agricultor. dacă ar fi toţi bogaţi. susţinătorul vieţii. pp. Dacă unul ar vrea să-şi păstreze meşteşugul numai pentru sine. ţăranul. de ei atârnând existenţa omenirii.339 Pentru a-şi împlini rolul ei social. la astfel de munci. în acest sens.de aur. care conferă vitalitate societăţii: „Scoateţi sărăcia din lume.522-523. 339 Ibidem. fiecare meserie. dacă nu vor să dea din cele ce au şi celor care au trebuinţă. chiar şi lor. Ibidem.. munca trebuie să se integreze în marele circuit al schimbului între fraţi. 1 . Sfântul Ioan porneşte de la învăţătura biblică. Ca atare. iată principiul circulaţiei bunurilor.86-87.474. Aşadar. va răsturna întreaga viaţă ca şi pe aceea a celorlalţi oameni. Necesitatea sărăciei se impune tuturor şi-i îmboldeşte pe toţi. Peste tot. pentru lucrarea pământului şi pentru săpat este oare nevoie de bogaţi sau de săraci?336 Neavând nevoie de bogaţi.. zice Sfântul Ioan.”341 336 337 Ibidem.

129. p. din cauza neputinţelor fizice. a milosteniei. în ierarhia meseriilor. nici în folosul propriu pe care-l tragi de pe urma ei. deci. ci mai ales în serviciul adus celorlalţi oameni: „Oare. Şi Sfântul Ioan. Ibidem. fie pentru noi. p. Pe om îl califică tocmai activitatea sa şi valoarea morală a acesteia se măsoară după eforturile ei practice. ci pentru că lucrează pentru alţii? Şi păianjenul lucrează şi se trudeşte greu să îmbrace cu pânzele sale zidurile. o face aceasta nu pentru că lucrează. Nimic nu preţuieşte Dumnezeu mai mult decât viaţa pusa în slujba tuturor345. decât prin muncă. De aceea. nu va pieri oare atunci viaţa noastră.113.Pentru a-i îndemna pe păstoriţii săi la săvârşirea binelui. Aceste eforturi mai mult sau mai puţin dureroase. caritatea. îl aduc pe om la ascultare de Dumnezeu şi-i procură bucuria vieţii. iar slujirea aproapelui se manifestează acordându-i ajutorul necesar346. dar se vor abţine de la muncă: „Dacă toţi lucrătorii şi meşteşugarii n-ar dăuna cu nimic nici celor care au aceeaşi meserie. Folosul social trebuie să fie. oare se hrăneşte şi pe ea şi dă din munca ei şi la masa regelui. să nu facem lucrul păianjenului. a contribuţiei aduse de creştini la îmbunătăţirea vieţii materiale şi spirituale a semenilor şi la mântuirea sufletelor lor. nu va fi ea distrusă?”342 Sfântul Ioan invocă exemplul albinei pentru a da să se înţeleagă că. totuşi e dispreţuit fiindcă lucrarea lui nu este de nici un folos.”343 Să muncim. Adeseori întâlnim la Sfântul Ioan ideea că munca trebuie pusă în slujba carităţii. luând pe rând toate condiţiile societăţii observă că nu există nici una în care să nu trebuiască să ajungem la avantajele dorite.706. nici celor de altă meserie. Să muncim ca albina. nu înţelegeţi că dacă albina îi întrece pe alţii în vrednicie. deci. ci s-ar mulţumi să rămână inactivi. 344 Ibidem.795. un imbold pentru munca omului creştin. a ajutorării celor săraci. dar din a cărui pânză nu s-a îmbrăcat nimeni niciodată344. iar acestea cer energie şi răbdare. noi trebuie să-1 imităm mai ales prin 342 343 Ibidem. măreţia unei lucrări nu constă atât în efortul pe care-l cere. în care toţi oamenii se mulţumesc să nu săvârşească rele. La fel sunt şi cei care se trudesc şi se ostenesc numai pentru ei înşişi. care lucrează mai artistic decât oricare femeie. 346 Ibidem. Sfântul Ioan le propune să urmeze exemplul unei societăţi. Aproape în fiecare predică a sa. Există în Dumnezeu o desăvârşire pe care Sfântul Ioan o contemplează cu predilecţie: iubirea faţă de noi. fie pentru cei ce nu sunt în stare. 1 . Sfântul Ioan revine asupra problemei carităţii. p. p. 345 Ibidem.

ar fi oare mulţumită lumea? Nicidecum. pentru că m-am retras. acelaşi lucru? Dar şi în cazul nostru se pune problema de a înmuia o mână schiloadă şi uscată. aş fi încetat câtva timp. fără sens să doreşti ca să încetăm de a învăţa. iar voi încetaţi să ne amintiţi acest lucru? Dacă cineva ar suferi de ochi şi eu aş fi medic şi aş înceta dintr-odată cu plasturii. ca nu cumva să deveniţi lăsători. într-adevăr desăvârşiţi. care aude mereu despre litera A. alifiile şi alte tratamente. dacă încă mai sufăr? La fel trebuie să judecăm şi cu privire la suflet. ci vouă înşivă. deşi boala încă nu s-a vindecat? Şi dacă la aceste reproşuri aş explica că am folosit plasture şi alifie. definiţia cea mai exactă a ei.) Căci nimic nu te poate face imitator al lui Hristos.”347 „Căci ceea ce poate să-l facă pe om asemenea lui Dumnezeu este observarea legilor care au legătură cu binele comun. Ca şi cum nu mi-ar fi reuşit să pun în mişcare o mână oloagă şi schiloadă în ciuda numeroaselor comprese. ci ar zice mai degrabă: la ce-mi folosesc acestea. Ibidem. deci. 349 Ibidem. însă. Nu este.779. Căci dacă aţi fi desăvârşiţi şi în această virtute. ne-am ocupa de ea şi în vis.”348 În cele 90 de predici la Evanghelia de la Matei. de aceea. deoarece nu sunteţi nici măcar mediocri. Sau a devenit cineva mai înclinat să dea milostenie în urma cuvântărilor mele? Şi-a împărţit oare cineva banii săi sau măcar jumătate din ei sau o treime? Nimeni.. Şi nici voi să nu mai vorbiţi despre alte lucruri. 347 348 Ibidem. căci zicea: „Cineva ar putea obiecta că ne predici toată ziua despre milostenie şi dragostea faţă de aproapele. la masă şi noaptea în vis ! Căci dacă aceasta ar fi mereu grija noastră. aşadar. nu voi auzi eu. Dacă aţi fi. n-ar veni atunci lumea în locuinţa mea şi m-ar dojeni aspru şi m-ar acuza de prea mare uşurinţă. nu vom înceta până ce vom îndrepta-o până la urmă. acasă şi în piaţă. pentru că n-am obţinut un succes deosebit.. deoarece nu o învaţă şi-i reproşează dascălului că-i spune neîncetat şi mereu acelaşi lucru. culmea cea mai înaltă a ei: a căuta interesul comun (. de 13 ori despre sărăcie. Însă. şi voi vorbi mereu despre acestea. oare. Căci prin reproşul vostru vă asemănaţi cu copilul. 1 .„arta divină a carităţii. în 90 de predici tratează de peste 100 de ori tema socială: sărăcie şi bogăţie. tot n-ar trebui să încetez. p. Dacă am înceta şi noi atunci ar trebui să ne opriţi şi să ziceţi: Iată n-am învăţat să dăm milostenie. atunci ar trebui să aduceţi acea obiecţie nu mie.”349 „Iată regula desăvârşirii creştine. atunci când încă n-aţi învăţat nimic? Ar trebui să fie tocmai contrariul. de 30 de ori despre lăcomie şi de 20 de ori despre bogăţiile agonisite pe nedrept sau folosite nedrept. E adevărat. Faptul că această temă era cam frecventă o resimţea el însuşi. Sfântul Ioan vorbeşte numai despre milostenie de 40 de ori.

Dacă bunătatea lui Dumnezeu a împărţit oamenilor bunurile materiale. după ediţia Oxonia. Pavel) ne invită prin însuşi exemplul său să devenim imitatorii Iui Iisus Hristos. Theodosie Athanasiu (an 1908). Editura Sophia. vol. Apoi.208. noi oamenii. I. 354 Ibidem. ei nu sunt buni decât să îndure răzbunarea. dar inutilă. Cu aceştia seamănă cei care nu se ocupă decât de interesul lor propriu. 353 Ibidem. Te întreb. încărcaţi cu roade. trad. spunându-ne: „Fiţi. p. fără să vorbească despre sine însuşi. PSB 21-22. prin care se aseamănă cu Dumnezeu. p. înalţi? Dar dacă am avea o grădină am prefera acestor copaci merii. urmând pilda Sfântul Pavel: „Uneori (Sfântul Ap. trad. 2. lăsând să se înţeleagă că mai ales această virtute ne apropie de Dumnezeu. Sfântul Ioan arăta că în actele care se extind asupra tuturor există mai multă desăvârşire decât în cele care privesc numai pe unul singur. 1 . ediţie revizuită de Constantin Făgeţan. Alteori. 355 Ibidem.698. Fecioru.262.”355 Ocazional arată raţiunea carităţii. 351 Ibidem. Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni.”350 Bunătatea lui Dumnezeu împarte oamenilor bunurile materiale. toate celelalte îi sunt inferioare şi proprii 350 Idem. aşa cum îl imit eu pe Iisus Hristos. Bucureşti. cuprinzându-i pe toţi membrii lui Iisus Hristos354. omilia XXXI. Bucureşti. Milostenia ne face asemănători cu Dumnezeu.351 Nu există om care să nu poată fi folositor aproapelui. p. nu spre folos. având voinţa de a face ceea ce atârnă de el.1987. Aşa este cel care şi-a îngropat talantul: viaţa lui e ireproşabilă. zice Sfântul Pavel. cum poate fi creştin un astfel de om?352 Ca „ambasador al săracilor”353. Folosul pe care l-ar putea avea este mărunt. 352 Idem. milostenia se extinde asupra tuturor.. măslini.698. deci. imitatorii lui Dumnezeu. ca nişte copii îndrăgiţi” (Efeseni 5. el adaugă îndată: Umblaţi în dragoste şi milostenie. Ori. 2005.decât de a te îngriji de aproapele. p. frumoşi. de Arhim. sau mai degrabă. Îl imităm făcând fapte de milostenie. în timp ce aceşti copaci neroditori slujesc la construirea de edificii şi la consolidarea interiorului. p. Omilii la Facere. 1). căci acei copaci neroditori sunt pentru plăcere. 633. Sfântul Ioan nu încetează de a repeta acest adevăr. uniţi. „Fiţi imitatorii mei. 1847. EIB.164. din limba elină. D. Nu vezi oare câţi copaci din pădure sunt puternici.. nici măcar nu seamănă cu ei. el vorbeşte îndată după aceasta despre milostenie. el caută să ne ridice până la Dumnezeu. După ce a zis: „Fiţi imitatorii lui Dumnezeu.” (I Cor. 1). îl putem imita făcând milostenie prin care devenim asemenea lui Dumnezeu: „Iată mijlocul prin care suntem egali cu Dumnezeu: a avea milă plină de compătimiri. p. pentru a arăta că nimic nu contribuie atât de mult la această imitare ca a duce o viaţă de aşa natură încât să fie folositor altora şi a căuta în toate avantajul fraţilor voştri.

Iar voi. alipiţi exclusiv de pământ. Nu pun prea multă ardoare în a da ceva celor lipsiţi. setea de posesiune. 360 Ibidem. p. căutând să-şi sporească neîncetat ceea ce au. 429. şi alipiţi de lucrurile acestei vieţi. 356 357 Ibidem. şi vi se spune că avariţia este idolatrie.”360 Sfântul Pavel. voi acaparaţi. p. Sfântul Ioan. 358 Idem. zicea: „Se pare că ei trăiesc cea mai mare parce din timp în truda lor dreaptă şi în sudori. cizmar. Dumnezeu exemplu de generozitate.183. ei adaugă la lucrările lor drepte un mod nedrept de a cumpăra sau de a vinde. Toţi acei care primesc bani pe cale cinstită. 1 . îţi vinzi produsele meşteşugului tău. zice Sfântul Ioan. Ibidem. ne învaţă. iar voi nu vă cutremuraţi? Vrei să moşteneşti pământul? Dar nu vei avea moştenirea în cer. nu să primim din mâinile sale”. Eşti meşteşugar. 359 Ibidem. cu minciuni. după cuvintele Scripturii: „Mai fericit este a da. „caritatea faţă de aproapele nostru vrea ca noi să-i dăm. Omilii la Matei. pe cei ce muncesc să ţină o cutie a milelor pentru săraci. pune o parte din acestea în cinstea lui Dumnezeu. muncind. Sfântul Ioan condamnă.omului. op. Nu a dat. p. 372. vorbind despre lucrători şi meşteşugari.cit.”357 Dar nu numai cei bogaţi sunt singurele victime ale acestei idolatrii. să putem împlini trebuinţele altora. Nu este un lucru mai puţin folositor de a avea astfel o milostenie ascunsă. Cei care trăiesc din rentele şi veniturile lor să facă la fel. p. oare. lucrător în aramă sau în ce vei fi. lăcătuş. 591. adeseori însoţesc avariţia cu jurăminte false. dăruind tuturor din belşug bunurile pământului? „Dumnezeu v-a îndestulat cu bunurile create într-atât încât să vă stăpâniţi setea de avariţie. dimpotrivă.125. 35). în care să depună în fiecare zi o ofrandă modestă agonisită din câştiguri. ci. decât de a avea o Evanghelie atârnată în apropierea patului. războiul împotriva nestăpânirii. decât a lua” (Fapte 20.”356 Pentru a învedera în ce fel munca fizică se încadra pe vremea sa în contextul carităţii..”358 Sfântul Ioan îi îndeamnă. ci şi cei care trăiesc din truda lor sunt minaţi adeseori de poftele lor egoiste. să urmeze această regulă359. ei fac totul pentru a aduna argint. dar să nu rămânem inactivi. cum sunt luptele pe care le ducem împotriva poftelor trupeşti. Totuşi. zgârceniei sau mâniei: a iubi este ceva ce avem în comun cu Dumnezeu. Totuşi. te vei dezmoşteni singur. p. Căci. Cum se poate aceasta? „Prin muncă e posibil să nu primim nimic. care adesea inspiră acţiunile omului. această ofrandă specială trebuie să aibă o origine cinstită. care a lucrat cu mâinile sale pentru a-i ajuta pe cei slabi. Faceţi la fel şi atunci când cumpăraţi ceva. în primul rând.

p. Sfântul Ioan îi laudă pe asceţii pustiului. op.. ci primejdios. posedând turme întregi de oi şi de vite.. cu privire la iubirea săracilor. 1 . ci o activitate lucrativă. p.”361 Făcând apoi o comparaţie. deoarece ne putem servi de ei pentru a-i face să între în circuitul carităţii. trebuie să ne folosim timpul liber pentru o muncă spirituală. 249. deoarece prin acesta le putem ajuta săracilor. se servea de el pentru a-i ajuta pe săraci. Să ne ruşinăm. op. atunci când aceşti oameni care nu au nimic afară de trupul şi mâinile lor. care avem în mâinile noastre o mulţime de lucruri. p. 88. noi care trăim în însingurare şi n-avem nimic comun cu tumultul oraşelor. a le da din roadele celor ale altora nu este bine. Căci munca nu este un joc ocazional. muncind pentru a putea trăi: „Primul 361 362 Ibidem. 364 Idem. zic ei. pentru a-i putea întreţine pe săraci. nici în însingurarea lor. se dovedeşte mult superior celui care le dă din belşugul său. Primul. ţintuiţi complet în lene. zilele – rugăciunii ca şi muncii cu braţele. Sfântul Ioan pretinde din partea creştinilor. neavând decât trupul său ca proprietate. Ei nu s-au dedat inactivităţii în timpul zilei pentru că postesc şi veghează. se apuca de o meserie şi îşi petrecea nopţile fără să doarmă din această cauză.”364 Sfântul Ioan atribuia cel mai înalt Ioc pe scara desăvârşirii evanghelice vestitorului Evangheliei. Omilii la Matei. Ibidem. căci acel care ajută celor nenorociţi. Dacă. se chinuiesc pentru a câştiga mijloace pentru săraci. „Despuiaţi de toate lucrurile. într-adevăr. care renunţă Ia darurile credincioşilor. cu atât mai mult. p. el care proclamase: „mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. intra într-un atelier.” El a făcut din munca sa corporală un izvor de venituri pentru cei săraci şi înfometaţi. imitând zelul Apostolilor. care nu au uitat. încât să poată da ceva şi altora363. Apostolul 1-a întrecut pe patriarh. ci îşi consacră nopţile imnelor sfinte şi veghilor. Nici chiar banii nu trebuiesc dispreţuiţi. nu ne atingem nici măcar de prisosul nostru. în timp ce noi. Omilii la Facere. 316.”362 Ca să poţi ajunge la o astfel de desăvârşire a carităţii. Sfântul Ioan observă: „în ceea ce priveşte binefacerile trupeşti. atunci când el însuşi suferă lipsuri şi foame. faţă de care preocuparea câştigului nu este străină. ci să muncească atât de „trudnic”. de trebuinţele săracilor. 363 Idem. 476. deci. al doilea. ei merg şi mai departe şi se dedică muncii corporale pentru a putea oferi hrană săracilor. între Iov şi Pavel. a fost darnic faţă de săraci.cit. acest om asupra căruia s-au îndreptat privirile universului întreg. că „adevărata compătimire faţă de cei slabi constă în a le da din roadele trudei proprii. nu numai să muncească. bogaţi şi săraci. toţi.cit.zice Sfântul Ioan.

biologică la reintegrarea socială şi profesională. atât în scopul cât şi în exercitarea ei. al unei dizabilităţi sau a unui handicap.ocupaţia reprezintă ideea de activitate în care te implici. sunt deosebit de importante.1. cum ar fi terapiile sociale în care se încadrează ca elemente distincte terapia ocupaţională şi ergoterapia.. atunci când vesteşti (Evanghelia) şi când ai avea dreptul să primeşti. prin prezenţa carităţii. Capitolul 4 Terapia prin muncă 4. deci. Înţelesul sintagmei de terapie ocupaţională derivă din cuvintele care o compun: . înţelegem de ce metodele terapeutice complexe.cit. ca mărturie a unei carităţi eroice. Iar uneori. 1 . Terapia ocupaţională şi ergoterapia Terapia prin muncă (ocupaţională) şi ergoterapia sunt metode de tratament nemedicamentoase. care au un rol important în reabilitarea şi reinserţia socio-profesională a bolnavilor cu dizabilităţi funcţionale. te angajezi şi participi efectiv şi motivat. p. Numai prin acţiunea lor complexă şi complementară. . al patrulea – în a nu primi nimic. op. Aceasta îşi orânduieşte realitatea ei concretă şi pământească spre viaţa veşnică.316.”365 Iată. se parcurge drumul necesar de la recuperarea fizică. munca poate deveni unul din semnele care duc la credinţă. susţinerea existenţei. al treilea – în a împlini trebuinţele altora. nobleţea supremă a muncii: aceasta constituie cimentul societăţii omeneşti. Omilii la Facere. Dacă avem în vedere faptul că sensul oricărui demers terapeutic este de a restitui omului bolnav pe lângă sănătatea fizică şi psihică şi condiţia psihosocială a normalităţii.terapia înseamnă tratamentul unei boli. 365 Idem. care se transfigurează.grad (al desăvârşirii) constă în lepădarea de ceea ce ai. al doilea – în a te ajuta singur.

Obiectivele terapiei ocupaţionale constau într-un program ce vizează ca finalitate creşterea încrederii în sine. Persoanele care doresc să practice terapia ocupaţională trebuie să găsească soluţii în raport cu pregătirea şi imaginaţia lor. fizică şi socială. cognitive. se relevă pregnant rolul terapiei ocupaţionale. Părerea se menţine şi se dezvolta apoi şi în evul mediu. dans. computere. În medicina modernă. caz care propune ajutorul oferit vârstnicului pentru a-şi recăpăta maximul de independenţă psihologică. folosind munca şi activitatea în scopul de a ajuta clientul sau pacientul să achiziţioneze noi abilităţi. de a oferi clientului condiţia psihosocială a normalităţii. încetinind procesul de îmbătrânire prin exerciţiu fizic şi intelectual.la bolnavii psihici. sport. masajul. psihologice şi psihosociale. activităţi casnice sau învăţarea scrisului. să-şi îmbunătăţească abilităţile 1 . deci. ale corpului. deci jocuri. în reabilitarea socială şi restaurarea valorilor morale. băile. jocurile. accentuându-se că exerciţiile moderate ca şi munca uşoară. pentru menţinerea stării de sănătate. spre a facilita însuşirea acelor abilităţi şi funcţii care sunt necesare pentru adaptare şi productivitate şi pentru diminuarea sau corectarea patologiei. grădinărit. cât şi ca terapie. sportul. Parametrii tratamentului în terapia ocupaţională sunt determinaţi de dizabilităţile pacientului şi doar imaginaţia cunoştinţele şi experienţa terapeutului stabileşte limitele şi orientările pornind de la activităţi special concepute cum ar fi ergoterapia până la activităţile ludice. întări sau îmbunătăţi performanţele. reintegrarea în mediul familial.Terapia ocupaţională este arta şi ştiinţa direcţionării individului bolnav spre participarea la anumite activităţi pentru a-şi reface. sunt cele care conţin şi un aspect social şi eliberează spiritul de problemele bolii. lejeră. Terapia ocupaţională se adresează şi oamenilor în vârstă unde poate fi aplicată în scop profilactic. deci. sunt arme în arsenalul terapeutic şi în regulile generale de igiena. Istoria şi evoluţia terapiei ocupaţionale şi a ergoterapiei îşi găseşte rădăcinile în antichitatea greco-romana pre-hipocratică. Spectrul de acţiune al terapiei ocupaţionale include probleme fizice. psihice . îngrijirea animalelor de casă. când se considera că exerciţiile fizice. Problema fundamentală a terapiei ocupaţionale este de menţinere şi dezvoltare a capacităţilor. muzica. de a realiza satisfăcător pentru sine şi pentru alţii diverse activităţi şi de a învaţă să se controleze pe sine şi mediul înconjurător. creşterea independenţei în activitate a pacientului. social şi profesional.

care include în componentele sale şi relaţia cu mediul şi relaţiile interpersonale. Terapia ocupaţională este terapia care ne spune că ocupaţia reprezintă elementul hotărâtor pentru existenţa fiinţei umane. iar în alte momente implicarea ocupaţională poate avea în vedere activităţi pe care individul le consideră plăcute sau relaxante. În studiul filosofiei în general şi ale bazei filosofice a unei profesii în particular este necesar să se ţină cont de următoarele componente: . adevăruri şi principii care ghidează acţiunile celui care practica profesia respectivă şi ajută la definirea naturii şi existenţei profesiei.componenta axiologică care se referă la studiul valorilor. joaca şi timpul liber. La baza filosofiei terapiei ocupaţionale stă teoria care susţine că omul este o fiinţă activă a cărui dezvoltare este influenţată de activităţile practice în care se implică – activitate determinată de o motivaţie care-i influenţează capacitatea fizică şi psihică. munca.componenta metafizică care se refera la natura omului. Din perspectiva terapiei ocupaţionale. Factorii biologici. 1 .2. ordinare şi familiare pe care oamenii le realizează în fiecare zi. Terapia ocupaţională se bazează pe ideea că activitatea practică.componenta epistemologică care cercetează critic natura şi componentele metodelor de validitate a cunoştinţelor umane. Ocupaţia umană a fost clasificată de către teoreticienii terapiei ocupaţionale în mai multe grupe care cuprind: grija faţă de sine.deficitare. persoana poate fi ocupată cu sarcini legate de propria persoana. . poate fi folosită pentru a preveni sau remedia aceste disfuncţii facilitând adaptarea maximă. 4. psihologici şi de mediu pot întrerupe în orice moment al ciclului vieţii procesul de adaptare determinând dizabilităţi sau defecte ale capacităţii de integrare socială şi profesională a individului. să compenseze dizabilităţile funcţionale creşterea calităţii vieţii. de grija faţă de familia sa. Bazele filozofice ale terapiei ocupaţionale promovându-se astfel sănătatea şi Înţelegerea bazei filosofice a unei profesii este importantă deoarece reprezintă un set de valori. . ocupaţia se referă şi la lucruri obişnuite. Viaţa omului este un proces de adaptare continuă. Deci. de locul de muncă. adaptare ce susţine supravieţuirea şi actualizarea de sine.

în fapt. respect faţă de credinţele. de a compensa o incapacitate sau de a preveni o disfuncţie. sinceritate. Prin competenţă creşte capacitatea de a face faţă problemelor existenţiale. fiind o activitate cu scop. Regulile unui comportament corect al practicianului de terapie ocupaţională se bazează pe altruism. Prin interacţiunea cu aceşti factori.Pentru a putea înţelege domeniul terapiei ocupaţionale este necesar un alt fel de model decât cel medical. printr-o interacţiune activă cu mediul înconjurător omul devine ceea ce este. dreptate. Practicienii de terapie ocupaţională folosesc activitatea practică ca metodă pentru a ajuta clientul să înveţe o nouă îndeletnicire sau de a-şi regăsi o aptitudine pierdută.mintea şi corpul sunt strâns legate şi nu pot fi privite ca entităţi separate. care afectează întreaga fiinţă umană în complexitatea ei biologică. Terapia ocupaţională căută să dezvolte calitatea vieţii. Există două premise majore care stau la baza modelului de terapie ocupaţională: . de a căuta căi pentru client ca acesta să-şi recâştige sau să-şi regăsească capacitatea de a funcţiona independent şi de a ajunge să depindă cât mai puţin de asistenţa oferită de alţii. În boala psihică. cognitive şi psiho-sociale ale individului. de a-şi îndeplini rolul social prin contactul direct cu factorul uman şi cu mediul. demnitate. individul dobândeşte autoritate în mediului înconjurător. În terapia ocupaţională. valorile şi stilul de viaţă sunt al fiecărui individ. prudenţă şi discreţie. condiţia de libertate a individului bolnav este 1 . . Pornind de la aceste două condiţii. individul ajunge să-şi cunoască potenţialul şi limitele sale. axiologică şi socială. Acest model susţine ideea că doar prin activitate.oamenii sunt. Terapia ocupaţională se bazează pe maximizarea performantelor ocupaţionale. Prin ea. Terapia ocupaţională. Scopurile terapiei ocupaţionale sunt de a învaţa şi cultiva independenţe individuale. implicarea în astfel de acţiuni presupune coordonarea între sistemele senzoriale. motorii. În boala psihică. înţelegem că modelul ocupării umane este structura din care înţelegem interacţiunea unei persoane cu mediul înconjurător prin activitatea sau comportamentul ocupaţional. a oricărei persoane a cărei abilităţi funcţionale sunt limitate. psihologică. fapt ce contribuie la dezvoltarea sentimentului de competenţă. activitatea practică este folosită pentru a dezvolta abilităţile de adaptare. cât şi cele ale mediului în care trăieşte. intervenţia practicianului de terapie ocupaţională este de foarte mare importanţă. sisteme deschise care influenţează şi sunt influenţate de mediul în care trăiesc.

Metodele de terapie ocupaţională pot fi aplicate încă de la debutul bolii în cardiologie.3. 1 . Cunoaşterea acestora este importantă deoarece ele definesc standardul minimal al serviciilor de terapie ocupaţională pentru populaţie. înregistrare a stării de sănătate şi a rezultatelor obţinute 7. observare. Intervenţia terapiei ocupaţionale în aceste cazuri este majoră prin creşterea independenţei şi a abilităţilor de comunicare a celui bolnav. Celelalte etape sunt cunoscute ca servicii directe deoarece sunt prestate direct în beneficiul clientului. observarea şi evaluarea diagnostică propriu-zisă 4. Se numeşte proces de terapie pentru că presupune o relaţie interactivă între cei doi participanţi şi pentru că reprezintă un fenomen marcat de schimburi graduale de evoluţie ce pot duce la un anumit rezultat. identificarea diverselor decizii ale interacţiunii terapeutice cu clientul Aceste etape pot fi combinate sau suprapuse. anamneza şi investigaţii preliminarii 3. Procesul de terapie ocupaţională este definit de opt etape. reumatologie.mult scăzută faţă de propria existenţă anterioară. trimiterea şi luarea în evidenţă a pacientului 2. A opta etapă este cea de management al serviciilor şi include serviciile administrative. Aceasta se adresează serviciilor indirecte. ortopedie şi în psihiatrie. etapa de reevaluare. în vederea măsurilor de recuperare sau cu scopul conservării funcţiilor existente. Acestea pot cuprinde şi activităţi de intervenţie în familie. Etapele procesului de terapie ocupaţională Etapele procesului de terapie ocupaţională sunt multiple. 4. intervenţia care constă în implementarea metodelor şi a modalităţilor necesare pentru obţinerea scopului terapeutic 6. 1. de educare a celorlalţi membrii ai echipei terapeutice cu privire la scopul tratamentului şi al colaborării din cadrul echipei terapeutice. abordarea planului de intervenţie şi de dezvoltare a ţelurilor terapiei ocupaţionale împreună cu pacientul 5.

4. artă. activităţi la care pacientul participă cu plăcere. Fiecare pas în atingerea independenţei duce la creşterea demnităţii umane şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii.componenta cognitivă şi cognitiv-integrativă: implică capacitatea de utilizare a sunt afectate şi care duc la întreruperea 1 . Această categorie include toate activităţile: de acasă. Practicianul de terapie ocupaţională are ca preocupare centrală în domeniul activităţii uzuale să ajute clientul să se menţină la un nivel cât mai ridicat de independenţă. societate). Este responsabilitatea practicianului de terapie ocupaţională de a înţelege care abilitate. pentru menţinerea şi intervenţia lui în familie şi pentru integrarea socială. de care trebuie să ţină cont la examinarea fiecăruia: 1. Folosind aceste trei domenii de activităţi. 3. munca şi activităţile productive: aceste activităţi sunt efectuate pentru dezvoltarea proprie a clientului. loc de muncă. Practicianul de terapie ocupaţională cataloghează activităţile de zi cu zi ale individului în trei domenii de performanţă. . şcoală. Domeniile de interes în terapia ocupaţională Prin domeniu de interes se înţelege acel domeniu în care se poate obţine performanţă ocupaţională. de a da un răspuns corespunzător. Munca presupune şi un obiectiv educaţional şi dezvoltarea de aptitudini sau vocaţii.4. Ţelul final al acestei acţiuni este de a obţine un echilibru între aceste trei domenii. activităţi uzuale: activităţile de zi cu zi. în familie. angajat. Componentele de bază în privinţa performanţelor sunt : . care activitate şi care context performanţelor ocupaţionale ale individului. distracţie şi recreere: acest domeniu include activităţi ce recrează şi aduc plăcere: jocuri sportive. practicianul de terapie ocupaţională evaluează capacităţile pacientului de a se integra într-unul dintre acestea. activităţi sociale. ce înseamnă capacitatea sau abilitatea unei persoane de a desfăşura activităţi în rolurile sociale (de exemplu: la locul de muncă.componenta senzomotorie: este cea care implică capacitatea individului de a recepţiona un semnal senzorial . Practicianul de terapie ocupaţională planifică acţiunile de îmbunătăţire a activităţilor deficitare. 2. cultură. de a-l prelucra. Rolurile ocupaţionale sunt acelea pe care individul le ocupa în societate: rol de elev. muzică. părinte.

interviul. deci necesitatea evaluării şi a terapiei ocupaţionale. învăţarea şi generalizarea. 1 . Această componentă include factori legaţi de orientare. atenţie. educaţie. 4. memoria. capacitatea de a rezolva probleme de viaţă. Pe parcursul acestei proceduri. capacitatea de a organiza informaţia sub formă de gânduri şi idei. Este legată de capacitatea omului de a se conduce în interacţiunile sociale. observaţia. Sfera de practică a terapiei ocupaţionale pentru vârstnici şi pentru copii îşi poate pune amprenta asupra criteriilor de evaluare. de componentele sale de performanţă. alertă precum şi capacitatea de a iniţia o activitate şi de a o determina. 3. .componenta psiho-socială reprezintă managementul relaţiilor interumane şi de prelucrare a emoţiilor. capacitatea sa de a face faţă stresului. 4. Procesul evaluării începe cu examinarea pacientului pentru a aprecia în primul rând încadrarea în procedurile de terapie ocupaţională. capacitaţi şi abilităţi funcţionale. mediu de cultură. Procedurile de evaluare folosite în cadrul acestui proces de strângere şi estimare a informaţiilor referitoare la pacient pot fi clasificate în patru procedee de baza: 1. 2. în cadrul ei impunându-se culegerea de informaţii corecte şi reale ce se utilizează pentru identificarea nevoilor şi a problemelor pacientului şi pentru a putea planifica tratamentul necesar. statut social şi economic. practicianul de terapie ocupaţională va colecta datele referitoare la statutul funcţional al individului. practicianul de terapie ocupaţională va hotărî ce proceduri specifice să folosească pornind de la date referitoare la vârsta pacientului. Procesul continua cu folosirea instrumentelor de evaluare selectate în raport cu datele reieşite din examinare. recunoaştere. culegerea bazei iniţiale de date. Evaluarea în terapia ocupaţională Evaluarea este de mare importanţă în procesul de terapie ocupaţională.5. Prin urmare. nivelul de dezvoltare psihică şi fizică. Odată datele necesare culese.funcţiilor mintale la nivel ridicat. acestea sunt canalizate pentru a crea o imagine de ansamblu a pacientului şi pentru a le folosi pentru dezvoltarea strategiilor şi planurilor de tratament. de conjunctura în care-şi desfăşoară activitatea. proceduri de evaluare standardizată. de a-şi organiza timpul dar şi capacitatea de a-şi modifica comportamentul ca răspuns la solicitările mediului înconjurător.

Toate aceste date înregistrate în fişa practicianului de terapie ocupaţională. cooperarea . Fiecare activitate va fi clasificată după funcţia căreia îi serveşte: exemplu munca. interviul este folosit pentru dezvoltare relaţiilor de încredere şi comunicare între practician şi pacient. Această bază de date trebuie sa furnizeze informaţii despre precauţiunile ce trebuie luate în timpul procesului de terapie ocupaţională. Arta interviului constă într-o împletire de formal şi informal între cele două persoane. practicianul de terapie ocupaţională poate să determine cum îşi petrece persoana respectiva ziua.Evaluarea clientului în termenii expresiei generale în timpul desfăşurării activităţii ce cuprind: aspect fizic. Ce interesează: . confortabil.Analiza implicării clientului în termeni şi componenta activităţii (implicare senzorio-motorie. situaţia materiala anterioara îmbolnăvirii. activităţile şi hobby-urile clientului. Prin aplicarea bateriei de teste specifice se pot culege informaţii referitoare la anumite calităţi specifice: atenţia. diagnosticul medical şi antecedentele legate de acest diagnostic. psihologica. În unele cazuri interviul se face pe chestionare ce pun accent pe interesele şi activităţile pacientului. cât şi pentru pacient. inteligenţa. acesta fiind o cale planificată şi organizată de culegere de informaţii. scrise. în ce tipuri de activităţi este integrată şi dacă duce o viaţă echilibrată. Pe lângă culegerea de informaţii. cât şi persoanelor apropiate acestuia. condiţii de viaţă. Din grafic. capacitatea de a citi şi a scrie. Interviul trebuie să fie relaxat. cognitivă şi cognitiv-integrativă. motivul şi necesitatea trimiterii clientului pentru a putea fi cuprins în terapia ocupaţională. atât pentru practician. răspunsul faţă de examinator. iniţiativa. reacţia la situaţia de test. calitatea producţiei. timiditatea sau agresivitatea. sociale.Baza iniţială de date se referă la vârsta. . pregătindu-l să devina un partener al practicianului de terapie ocupaţională. sarcini casnice. independenţa. modul în care se îngrijeşte şi implicarea activă sau pasivă. odihna. O altă tehnică folosită este aceea de a constitui grafic configuraţia activităţilor în funcţie de interesele. psiho-socială. sexul. abordarea sarcinilor. vor fi 1 . interviu care să nu cuprindă doar o serie rigidă de întrebări şi răspunsuri. Interviul creează prima impresie a clientului despre ceea ce va urma şi determină starea lui de confort psihic. stabilindu-se un punctaj în funcţie de tipul activităţii şi de gradul de performanţă cu care e executată. educaţionale. Interviul este luat atât pacientului. exprimarea verbală. capacitatea de a urma instrucţiunile verbale.

precum şi culegerea informaţiilor referitoare la diagnostic.6. Datorită specificităţii informaţiilor căutate. De exemplu. Unele teste presupun antrenamente speciale. utilizând proceduri de evaluare formală. Procedurile de evaluare Înainte de a începe tratamentul pe care trebuie să-l urmeze pacientul. Administrarea oricărui instrument de testare. de un protocol ce reprezintă procedeele de utilizare şi administrare a testului. ce au un caracter mai mult subiectiv şi se bazează pe abilitatea medicală. sensibilitatea termică). profesional. Datele obţinute din evaluare sunt înscrise în documentarul referitor la pacientul respectiv. cu care scorul obţinut prin test reflectă performanţa reală a pacientului. Testele aplicate sunt însoţite. procedura de evaluare prin testul de musculatură manual. Interviul din cadrul terapiei reprezintă o îmbinare între culegerea formală a datelor şi o abordare conversaţională îndreptată spre stabilirea unui raport de încredere între cei doi. Prin concentrarea atenţiei asupra 1 . Culegerea bazei de date iniţiale implică studiul rapoartelor şi al dosarului medical al pacientului. calcularea punctajului. trecutul din punct de vedere medical al pacientului. tactul. Practicianul de terapie ocupaţională foloseşte şi teste nonstandardizate. să cunoască principiile de aplicare a testului. pe gândirea şi experienţa practicianului de terapie ocupaţională. Se face acest lucru pentru a înlătura atât cât este posibil factorul subiectiv legat de practicianul de terapie ocupaţională. iar uneori cuprinde şi cuvântul cheie ce trebuie folosit în timpul administrării testului. este necesară determinarea nivelului de performanţă existent. Fiabilitatea testului este măsura acurateţei. presupune ca practicianul să fie pregătit. Capacitatea de a culege informaţiile prin simpla observaţie reprezintă o aptitudine hotărâtoare a practicianului de terapie ocupaţională. educaţional. Procesul de evaluare presupune mai multe moduri de abordare pentru a culege informaţiile referitoare la client. Un test aplicat are validitate doar atunci când a fost aplicat prin numeroase testări şi pe diverse grupe de vârstă. ce evaluează forţa unui muşchi sau grup de muşchi sau teste ce evaluează abilităţile senzoriale (durerea. Gradul de încredere pe care practicianul îl poate avea într-un instrument se bazează pe validitatea şi fiabilitatea acestuia. nivelul anterior de funcţionare. să fie familiarizat cu procedurile şi să cunoască modul corect de calculare şi integrare a punctajului. precum şi trecutul din punct de vedere social.4. de obicei. de fiabilitate şi validitate. procedurile de evaluare trebuie analizate critic în funcţie de caz. pregătire educaţională şi uneori chiar ţinând cont de localizarea geografică.

Este. Este necesar ca practicianului de terapie ocupaţională să se familiarizeze cu testele şi sa le exerseze printr-un autoantrenament înainte de a le administra clienţilor. Concluzii 1 .acestei capacităţi şi prin realizarea unor eforturi conştiente pentru perfecţionarea sa. de asemenea. responsabilitatea practicianului de terapie ocupaţională să înţeleagă principiile testării după ce se va ghida în selectarea şi utilizarea instrumentelor de testare. Perfecţionarea acestei abilităţi reprezintă o responsabilitate a practicianului de terapie ocupaţională. această capacitate devine un instrument valoros al terapiei.

Bădiliţă. în Filocalia.2007. Avdeev. Depresia ca patimă şi ca boală. I. Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Dumitru Stăniloae. Editura Herald. Dr. Editura Institutului Biblic şi *** Pastorul lui Herma. 2001. 8. Bucureşti. Sibiu 1947. Tipografia Arhidiecezană. 6. Bucureşti. *** Biblia sau Sfânta Scriptură. Bucureşti. Medeleanu. Dr. Cartea de Misiune Ortodoxă. 2005. *** Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă. ediţie jubiliară a Sfântului Sinod. *** Credinţa Ortodoxă. Sfântul. redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania diortosită după 2. 7. Stav. 1952. 1996. Ortodoxă. Dimitri. Arhiepiscopul Clujului. Bucureşti. de Cristian *** Păstorul lui Herma. Iaşi. 2007. 2007. Sofia. Ed. Iaşi. Învăţături despre viaţa morală. vol. Editura Polirom. Trad. Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă. Traducerea textului şi îngrijirea ediţiei de Monica Antonie cel Mare. traducere de Pr. 3. 4. 1 . Editura Herald. 5.Bibliografie Cărț i 1. versiune Septuaginta. *** Patericul sau Apoftegmele Părinţilor din pustiu.

cit. Benedict Aghioritul. Bucureşti. Tipografia Arhidiecezană.R. cuvânt înainte. Bucureşti. 23.B. Pr. D. 125 19. Bunge. Ică jr. 18. Editura Briancinoninov. Iaşi 1995. Prof. Pr. 11. Editura Episcopiei Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. în colecţia "Părinţi şi scriitori bisericeşti". Editura Evanghelimos. in care se arată cum trebue să Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Traducere şi prezentare: diac. Sibiu. 1994. Ioan. Ignatie. Vasile Deisis. Fecioru. 14. Editura Parohiei Evagrie Monachul. Scrieri. Sfântul. vol. Prof. introducere. vol. 12. Pr. Prefaţă. Sfântul. Clement Alexandrinul. Fărâmiturile ospăţului. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Stromatele. traducere de Pr. 21. Dicţionar de Teologie Ortodoxă A-Z. Schiţă monahicească. Despre trândăvie. Ortodoxe Române. Popescu şi prof. Bria. 15. Ed. traducere. 16. Traducere. Sfântul. Împărtăşirea Sfântului Duh. 10. în Filocalia. Damaschin. Bucureşti 1995.Bucureşti. Valea Plopului. D.9. Ioan G. David Popescu. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. note și indici de Pr. 1982 p. Prof. Ioan. Aşezămintele mănăstireşti. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Patimile şi vindecarea lor.O. Prof. 1990 17.. volumul 57. note şi indici de Pr. Coman. Dr. Stav. Casian Ioan.I. Bunge . studiu introductiv şi note de profesor Nicolae Chiţescu. Sfântul. 13. Editura limba greacă de Ieroschim. V. op. Ioan I. Probleme de filosofie şi literatură patristică.. Casian Ioan. 20. Mânia şi terapia ei după avva Evagrie Ponticul. 146. 1982. pp. Sibiu. Sibiu 1947.M. Bucureşti. Akedia.I. Casian Ioan. 1998. Ioan.. Boris. Editura Deisis. judeţul Prahova 2000. Bria. Despre credinţa ortodoxă. Despre cele opt gânduri ale răutăţii în Filocalia. Bucureşti 1999. 1996. Plictiseala şi terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau sufletul în luptă cu demonul amiezii. traducere de prof. Părinţi şi Scriitori bisericeşti. Alba Iulia. Ieromonah Gabriel.. Clement Alexandrinul. Editura I. 1999. 22. Fecioru. Gabriel. Dr. Pr. 1 . Bucureşti. Dumitru Stăniloae. 2004.123vol. Institutului Biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Ortodoxia în Europa – locul spiritualităţii române. Traducere din Bobrinskoy. Ştefan Nuţescu. Ieromonah.B.

Grigorie de Nyssa . EIBMBOR. Civilizaţia romană.VII. Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi Deisis. Despre București. traducere de Pr. Editura Minerva. Sfântul. Ica. Scrieri I. Editura Politica. vol. omilia XXXI. Sibiu. I. . Tradusă din greceşte de Prot. Dumitru Stăniloae. 35. Bucureşti. Evagrie Ponticul. . introducere. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Ioan Popa. D. dosar. Filocalia. Ioan Damaschin. Bucuresti – 1982. Tipografia Arhidiecezană. Tratatul Practic. după ediţia Oxonia. Bucuresti. Capete despre deosebirea gândurilor. Marani. Prof. Dr. Filotei Sinaitul. 29. EIB. EdituraSophia. Stăniloae. volumul IV. 134. Gnosticul. Germano. Florin. Ediţia II. Gândirea Sociala a Bisericii. Irineu 1. PSB 29. traducere din limba franceză de Dr. în „Filocalia”. din limba elină. Sibiu. 2003. Dr. vol. Sfântul. Tipografia Arhidiecezană. 1984. Paul. 27. Capete despre trezvie. Ed. IV. 1973. Grigorie Sinaitul. traducere de Pr. 25. Tâlcuire la Cântarea Cântărilor. vol. stavr. Editura I. Jr. 2002. Stav. către Corinteni. Despre nevoinţă. trad. Vol.R.Sfântul . Ioan Buga. în Filocalia. Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. arhiereu vicar. Ortodoxia. Editura Ioan Carpatiul. Dr.B. 1992. Ioan Buga. Pr. D. trad. Georgescu. 33. 31. în Filocalia. Pierre. Staniloae si Pr. Dumitru Stăniloae. Sfântul. vol. Editura Humanitas. rugăciunea domnească. Bucureşti. Tipografia Arhidiecezană. Prof. p. 1847. şi Evdokimov. 28. Grigorie de Nyssa.M. 26.Tâlcuire la Cântarea Cântărilor.O. 24. Sfântul .I. Vol. 30. IV. Sfântul. ediţie revizuită de Constantin Făgeţan. 2005. Evagrie Ponticul. Capete foarte folositoare în acrostih în Grimal. Sibiu 1947. trad. Polirom. Despre fericiri.B.ne nevoim şi să ne liniştim în Filocalia. trad. traducere note și indici de Pr. 32. 1945. Dumitru Stăniloae. 1 . 36. . de Arhim. 34. 1948. Bucureşti 1996. Cuvânt minunat şi de suflet folositor în Ioan Gură de Aur. Bucureşti. 1982. traducere note și indici de Pr. Prof.. Sibiu. 1977. Ioan. Despre viaţa lui Moise. 2000 Filocalia. Theodosie Athanasiu (an 1908). Dumitru Stăniloae. Munca – temei al condiției umane. Una sută capete de mângâiere. comentarii Cristian Bădiliţă.

Mojin. 1980. . Sfântul. Sfântul. Vol. Ioan Gură de Aur. Dumitru Stăniloae. Terapeutica Bolilor Spirituale. Tipografia Arhidiecezană. Isaac Sirul. Fecioru. traducere de Ioan Scărarul. Ioan Scărarul. de pr. Pr. Bucureşti. 48. Editura Tineretului.B. Stav. vol. Prof. 400 de capete despre dragoste. D. Dumitru Stăniloae. Stav. Editura Harisma. Filocalia. 46. I.Cugetări.B. Editura Anastasia. Prof. 200 de capete teologice. Dumitru Stăniloae. Iorga Nicolae. Dr. Tipografia Arhidiecezană. Ambigua. Despre trîndăvie în Filocalia.37. Despre cei ce-şi închipuie că se îndreptăţesc din fapte. Ioan Gură de Aur.O. 1. Douăzeci şi nouă de cuvinte în Filocalia. lumina si desavârsi”. Dumitru Staniloae. în „Filocalia”. în Bucuresti. EIBMBOR. traducere de Pr. Sfântul. Tâlcuire la Tatăl nostru. 1980. în “Filocalia”. Marcu Ascetul. vol. Omilii la Postul Mare. Sfântul. 45. 1997 39. traducere de Pr. Editura I. 1991. Dr. Bucuresti. vol. 41.R. 2006. Sfântul. București. Omilii la Matei.. Cuviosul. Bucuresti. Isaia Pusnicul. Sibiu 1947. 49. vol.M. traducere de Pr. în colecţia Comorile Pustiei. trad. nedumeriri şi răspunsuri. în „Filocalia sau culegere din scrierile Sfintilor Parinti care arata cum se poate omul curata. introducere și note de Pr. Cuvinte despre sfintele nevoințe. Bucureşti. Isihie Sinaitul. 47. în „Filocalia”. EIBMBOR. 4. Maxim Mărturisitorul. 1994.XII. întâi a Sfântului şi Marelui Post. Cuvânt la Duminica Bucureşti. Sofia. Dr. Sibiu 1947. Prof. traducere din greceşte de Pr. Sibiu 1947. Colecţie îngrijită de Ignatie Monahul. Despre legea duhovnicească în 200 de capete în Filocalia. Prof. Scara dumnezeiescului urcus. versiune românească îmbunătăţită pornind de la ediţia tradusă şi îngrijită de Episcopul Roman Melchisedec (1893). Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 40. Dumitru Stăniloae. EIBMBOR. Sfântul. Dumitru Stăniloae. Bucureşti 1983. Întrebări. Maxim Mărturisitorul. 10. Capete despre trezvie.introducere si note de Pr. Dr. vol.1968. 1994. trad. 42. 38. Tipografia Arhidiecezană. traducere din grecește. Dumitru Stăniloae în Colecţia “Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”. vol. 43. Cuvânt ascetic. Dr. IX. 1 . 44. Marinela Marcu Ascetul. Ed. Larchet Jean-Claude. 1993. 9. vol. 19.

Mircea Ion. Constantin.traducere de Pr. Dumitru.R. Mladin. Iaşi. traducere de Pr. vol. Tipografia Arhidiecezană.1976. traducere de Pr. Orest .dr. Tipografia Arhidiecezană. Petru Damaschin.Diac. Stav. Sibiu 1947. Sfântul. Ioan. Editura Casa Şcoalelor. Bucureşti.dr. Tipografia Arhidiecezană. Diac. 52. editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 58. 2008. Pr. Cugetări din vechii scriitori creştini. Bucureşti. I.Sfântul .V. vol. Desfrânarea şi avortul . Bucureşti. Sfântul. 51. Editura Fundaţiei Academice AXIS. Apocalipsa. 60. Cele 300 de Capete despre făptuire. drd. Stavr. vol. Biserică.I. Răspunsurile Sfântului Maxim către Talasie. traducere de Pr. în Filocalia. Capete gnostice. foarte trebuincios şi folositor în Filocalia. 2009. Liviu. 1979. 55. Petcu. 53.. Cuvânt introductiv de Barbu Theodorescu. Bucureşti. Nicolae.M. vol. Dicţionar de înţelepciune patristică . Diac.Prof. Crinii ţarinii. vol. Pavel. 57. Dumitru Stăniloae. Dumitru Stăniloae. fire şi despre cunoştinţă.dr. Sibiu 1947. Dumitru Stăniloae. Vederea raiului. Sibiu 1947. II. Dr. Prof.1968. Editura Casa Şcoalelor. Sibiu. Moldoveanul Nicolae. Dr. Pr. VI. I. 63. Societate. 56. traducere de Pr. . Stav. Cugetări din vechii scriitori creştini. Cuvânt ascetic. III. Zăgrean. Dr. 54.50. 1977. Nicolae Iorga. Stav. Dr. I. traducere de Pr.O. O perspectivă a Sfinţilor Părinţi în actualitate. Dr. Cuviosul. Dr.Comori Nichita Stithatul. Teologia Morală Ortodoxă. 59. vol. Dumitru Stăniloae. 62. Editura Nicolae Moldoveanu. în Filocalia. Prof. 1997. Editura Institutului Biblic şi de Misiune ortodoxă. Sibiu 1947.Prof. Popescu. Bucureşti. Sfântul.B. Maxim Mărturisitorul. Filocalia. 1 . 61. Dr. Editura Institutului Biblic şi Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Bucevschi. Cugetări.Pomenirea deasă a unor cuvinte din dumnezeiasca Scriptură nu este vorbărie în Filocalia. Învăţătura despre viaţa morală în 170 de capete. dezgropate. Dumitru Stăniloae. . despre dezgropate. Bucureşti.. Bucureşti 1995. Editura Harisma. Tipografia Arhidiecezană. Tineretului. Oastea Domnului. Sfântul.”. Ed. 1998.B. Dumitru Stăniloae.Comori Nil Ascetul. Maxim Mărturisitorul.răni de moarte ale iubirii. Maxim Mărturisitorul. Prof. în “Filocalia. 1997. Hristos. Dicţionar de înţelepciune patristică. Din scrierile Sfântului Maxim. vol. Paisie Velicikovski.

traducere. Traducerea după Metropolitan of Nafpaktos Hierotheos. IV. Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe Române. Pr. rugăciunea şi asceza în teologia Teș u. introducere şi note de Pr. note şi indici de prof. vol. Teologia dogmatică ortodoxă. . Bucureşti 2002. Dr. Simeon Noul Teolog. “Credinţa strămoşească”.O. 75. Antropologia Sfantului Grigorie de Nyssa. Dumitru Stăniloae Editura Humanitas. 1995. traducere de Pr. David Popescu. traducere de Prof. Pr. Sfântul Paisie. veşnică.rană grea a sufletului contemporan. Editura Răducă. Dr. Lumea. Iaşi. vol. Editura Teș u. Vol. 66. Editura Politica. Editura Anastasia.R.B. 76. The illness and cure of the soul in the Orthodox tradition. Iaşi. Simeon Metafrast. 12. Tristeţea . Bucureşti. vol.B. Munca – izvorul fericirii. Despre pocăinţă. Comorile Pustiei. Virtuţile creştine. Huşilor. Vasile. Capetele morale în Filocalia.B. 78. 74. Paul Papadopol şi Prof. Sfântul. Tertulian. Ioan Cristinel. Nicolae Chiţescu.XI. Sfântul. Ioan C. Dumitru Stăniloae. 69. Vol. 79. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. prof. pr. în Filocalia. 72. 1993. traducere. 1997.O. Editura Sophia. Dumitru. Stăniloae. Părintelui D. Varsanufie.B. Prof.pagini filocalice. Pr. 67. Dr. contemplaţie şi preoţie în Filocalia. Dumitru Stăniloae. Nicolae. 1981.R. Velicikovski . Nicolae Chiţescu. 71. Trinitas. traducere. Dr. Dumitru. Bucuresti.VI. Bucureşti. 77.B. Dr. Dr. Popescu. Constantinescu. Eliodor Diogene. IV. Despre făptuire. Pr.B. 2000. Ed. 1977. Editura I. 70. Editura Talasie Libianul. Hierotheos. în Filocalia. Scrisori duhovniceşti. Pr. în colecţia Vlachos. 2005.64. Editura Humanitas. 2000. V. cărări spre fericirea Tuc. Stăniloae.. Ortodoxie şi contemporaneitate. Dr.. Pr.O. Teognost. I. 73. Parafrază la Macarie Egipteanul în Filocalia. suta a treia. 68. translated by Effie Mavromichali. 65.M. 1996. Bucureşti. Theotokos Teș u. Boala şi tămăduirea sufletului în tradiţia ortodoxa.R. Bucureşti. note și indici de Pr. Dumitru. 1996. Prof. IBMBOR.M.. 2003. vol. vol. Ioan-Cristinel. note și indici de Pr. Prof. Traducere. Editura I. Crinii ţarinii . note și indici de Pr. III. 1990. Prof. Stăniloae.1976. Editura Episcopiei Romanului şi 1 . I. Despre dragoste. Editura Trinitas. Dumitru Stăniloae.M. Dumitru Stăniloae. vol. introducere. 2001. Editura Humanitas.

Pr. 86. Univ. Psihoterapia Ortodoxa. Mitropolia Moldovei şi Sucevei. traducere în limba română de Vlăduţescu. Vlachos.1967. 4/2007. județul Neamț Starea civilă: căsătorită. Literature. Enciclopedică. Editura Wenzel Siegfried. Gheorghe. Editura Învierea. 7-8. ediţia a II-a. Liceul "Alexandru Ioan Cuza". Iaşi 1 . Candela. Oradea. Revista Teologică Enciclopedic. Dicţionarul explicativ al limbii române. The Sin of Sloth : Acedia in Medieval Thought and Zăgrean . Dicț ionare ș i articole 84. 1993. Bicaz 1975 – 1976. Ciclul primar. Curriculum Vitae DATE PERSONALE Data naşterii: 01 mai 1961 Locul naşterii: Bicaz. 1 copil E-mail: angela. 81.ro STUDII 1968 – 1975. Editura Cartea creştină. 1998. rev. Parohia „Nașterea Domnului” Suceava. Filosofia primelor secole creştine. 80. XXXV.agachi@arta-monumentala. 23 "Titu Maiorescu". Bucureşti. (1959). în Voicu. Liceul „Mărceni”.Monastery.Ioan.. Constantin. Iaşi 1976 – 1980. „Aspecte ale concepţiei creştine despre muncă”. Dr. 83. 1995. Levadia. 85. Hierotheos. nr. Editura Renaşterea. Munca. Prof. Arhid. Școala Generala nr. 87. Virtute şi vieţuire creştină. Bucureşti 1995. 1998. anul XVII. 88. Dicţionar Biblic. Cluj-Napoca 2007. Chapell Hill. Grecia. Irina Luminiţa Niculescu. nr. 82. Stefan. The University of North Carolina Press. Nicolae Chiţescu. Arhid. Editura Univers Argatu. 1/2 ianuarie/februarie 2007.

editura Diagonal. Bacău. cu prezenta lucrare. înscrisă la examenul de susţinere a dizeraţiei. 1995 – în prezent . ACTIVITATEA PROFESIONALĂ 1984 – 1985 Proiectant Intreprinderea de Vagoane Caracal. la disciplina: Spiritualitate filocalică. Iași 1986 . 1986 – 1988 Proiectant Intreprinderea Mecanică Bacău. TCM. intitulată: Lenea ș i Munca. declar pe propria răspundere următoarele: a) lucrarea a fost elaborată personal şi îmi aparţine în întregime.manager la SC Evex SRL. absolventă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza – Iași. editura Diagonal. Bacău. 1988 – 1992 Profesor informatică la Școala „Miron Costin”. Serdaru (Agachi).administrator unic și manager la SC Arta Monumentala SRL. cunoscând dispoziţiile articolului 292 Cod Penal cu privire la falsul în declaraţii. sesiunea iunie 2012. Bacău. vitralii. Bacău şi Şcoala „Alecu Russo”. Olt. Bacău LUCRARI PUBLICATE Dicționar român-turc. 2000 Dicționar turc român și Ghid de conversație.1980 – 1983 Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi". 1 . Maladie spirituală ș i Terapie. 2004 – în prezent . Bacău. 2000 LIMBI STRAINE Turca : foarte bine Engleza : foarte bine PASIUNI Arta (pictură. mozaic) Declaraț ie de onestitate Subsemnata Angelica I.1988 Cursuri de informatică.

Ioan C. date sau elemente de grafică din alte lucrări sau din alte surse fără a fi citate și fără a fi precizată sursa preluării. Data: Angelica I. fiindu-mi necesară la predarea lucrării de disertaţie în vederea avizării ei de către îndrumătorul ştiinţific. Serdaru (Agachi) 1 . inclusiv în cazul în care sursa o reprezintă alte lucrări ale subsmemnatului. Dr. nu am preluat texte. Iaș i Declarand. d) lucrarea nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de concurs.b) c) nu am folosit alte surse decât cele menţionate în bibliografie. Pr. Prof. TEŞU. Dau prezenta declaraţie.

i .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->