Dacul Atunci cand l-am zarit pentru intaia oara bustul de-abia fusese instalat de cateva zile in incinta Muzeului

Militar Central.Statea discret langa celelalte exponatesurori si aburea degajat a istorie prin toti porii sai de statuie de taraboste ce-si stie pretul si soarta.In timp ce il contemplam hoteste,introducand pe dibuite un Super VHS in locasul sau, ma gandeam ca El probabil nici nu banuia cat de minunat mi se parea de acolo de unde il priveam eu,cu camera pe umar.Il zeificam in acele momente,iar buzele mele murmurau in nestire mirificul cuvant “Burebista”. Pe clipa,pe data,am simtit ca doresc la nebunie sa-L ating ce Cel care s-a ivit in viata mea pe neasteptate,pe cand cu cealalta mana pipaiam butonul de REC al aparatului de filmat.Am stiut atunci,fara ca cineva sa-mi fi soptit,ca nimeni si nimic nu ma va purea impiedica sa-I patrund misterul,daca nu pe vecie,cel putin pe un anumit segment al existentei mele.De aceea m-am decis sa face u primul pas.Purtand cu bagare de seama camera de luat vederi,imi indreptai pasii catre El-Dacul visurilor mele,sensul prezentei mele in acele locuri. Cand am ajuns langa El,o secunda am ramas uluita de infatisarea-I falnica.Dupa o clipa de reculegere,L-am insfacat bland si tandru de cap,incercand sa evit asperitatile metalului.Raceala sa imi frigea palma si simteam cum sufletul mi se scurge incetul cu incetul,intocmai ca o lava in sufletul sau,impletindu-se impreuna intr-o agonie suprema,precum zalele unui lant invizibil.Dar n-a fost sa fie asa… “De ce-ai atins bustul ?” a tunat fioros un Glas la urechea mea,facandu-ma sa ma infior de nedreptate. ”Atingerea exponatelor - strict interzisa!” Apoi insinuant: ”Nu stiai ?” sfarsind prin a deveni autoritar: “Du-te acum! E ora inchiderii”.Zicand acestea,Glasul m-a imbrancit brutal catre iesire,incat am scapat dinmana aparatul de filmat.L-am ridicat in graba si-am parasite sinsitra incapere pe dalele careia pasii-mi sunau in gol,ca o scrasnita,lasa remuscare. Peste putin timp L-am revazut intr-un documentar televizat.Faptura sa atat de incitanta si ademenitoare pana nu demult zacea acum sluta si aleita alaturi de alte cateva obiecte muzeistice pe care nici macar nu le voi pomeni.Toate erau infatisate ochiului blazat al telespectatorului insotite de comentariul fonfait si odios,cu iz de fanfaronade sforaitoare a Glasului.L-am privit iarasi,de data aceasta cu o scarba vecina cu voma.Nu ma mai ispitea acum in nici un fel.Ma simteam ca un pustan care apeleaza la serviciile unei tarfe de ocazie,amintindu-

si brusc ca si-a uitat prezervativele acasa.In timp ce doua lacrimi mari si grele imi brazdau crunt obrajii,am tras cu sete din tigara.De doua ori la rand.Nimic nu mai conta in acele clipe,totul se sfarsise. Maria Stancan,proza scurta premiata in 2002 la Festivalul-concurs de poezie si proza scurta “Magda Isanos-Eusebiu Camilar” cu premiul “Haralambie MIhaiescu” si cu premiile revistelor “Miscarea literara”-Bistrita-Nasaud si “Hyperion”-Botosani

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful