UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ SPECIALIZAREA: Inginerie Economică în Domeniul Electric, Electronic şi Energetic

LUCRARE DE LICENŢĂ

Craiova 2012

SISTEM AUTOMAT DE ÎNCĂLZIRE A UNUI ATELIER DE PRODUCŢIE

CAPITOLUL I
ELEMENTE COMPONENTE ALE ECHIPAMENTELOR PENTRU ÎNCĂLZIRE ELECTRICĂ
1.1. Condensatorul electric
Se consideră un condensator format din două conductoare omogene, încărcate cu sarcini electrice adevărate q1, q2, egale si de nume contrare: q1=q; q2= - q. Un asemenea sistem se numeşte condensator electric. Între conductoarele (armaturile) sunt dielectrici omogeni sau neomogeni, dar neîncărcăţi şi fără polarizare permanentă: ρv=0 şi Pp=0. În aceste condiţii, mărimea potrivă definită de raportul dintre sarcina unuia dintre conductoarele şi diferenţa de potenţial dintre el şi celălalt se numeşte capacitatea electrică a condensatorului:

C=

q1 q q q = 1 = 2 = V1 − V2 U 12 U 21 U

1.1

(cu U12= U) tensiunea dintre armătura de sarcină q1 şi cealaltă armatura). Practic, un sistem de două conductoare formează un condensator, dacă aplicând o tensiune între cele două armături, toate liniile de câmp care pleacă de la o armătură ajung la cealaltă. În adevăr considerând o suprafaţă închisa Σ, care trece prin cele doua condensatoare (în interiorul cărora D= ε E= 0) şi se închide în exteriorul lor astfel încât să nu intersecteze linii de câmp (fig.1.1), fluxul electric prin ea este nul: Dar qΣ = q1 + q2; în consecinţă, se verifică relaţia q2 = - q1 (teorema ariilor corespondente). Unitatea de măsură a capacităţii electrice este faradul (F) în sistemul MKSA (capacitatea unui condensator care fiind supus la tensiunea de 1 V se încarcă cu sarcina de 1 C este de un F).

V1

E=0

ψ Σ = qΣ = 0

D=0

q1

Σ

1.2

ψ ≈0
E=0 D=0

q1

V2

Fig.1.1 Se utilizează foarte mult submultiplii faradului: 1 μF = 10-6 F (microfarad) 1 nF = 10-9 F (nanofarad) 1 pF = 10-12 F (picofarad) Legătura dintre farad şi unităţile din sistemele CGS este data de relaţiile: 1. 3

3 ⋅10 9 1F = = 9 ⋅1011 u CGS Fr 1 300

1. 4

10 −1 1F = 8 = 10 −9 u CGS em. 10 Unităţile CGS Fr de capacitate au mai fost numite “centimetri” (deoarece nu se ia în considerare dimensiunea permitivităţii, capacitatea are dimensiunea lungimii). Teorema capacităţii Valoarea capacităţii unui condensator cu dielectric liniar (cu permitivitatea ε independentă de câmp) este pozitivă şi independentă de sarcină şi de diferenţa de potenţial, fiind o caracteristică (de material) a condensatorului. Din teorema superpoziţiei rezultă:

C=

q1 λq1 q' 2 = = =C ' U 12 λU 12 U ' 21

1. 5

Această proprietate se poate verifica practic. Se încarcă condensatorul sub diferite tensiuni şi se măsoară sarcinile electrice. Se obţine caracteristica condensatorului (fig. 1.2), care este liniară în condiţiile expuse. Capacitatea e pozitivă deoarece liniile inducţiei electrice pleacă de la armătura pozitivă. Capacitatea condensatorului depinde numai de poziţia relativă a armăturilor, de dimensiunile lor (nu şi de natura lor) şi de natura dielectricului.

q
q = CU
Fig. 1.2

1.2 Rezistorul electric
Rezistorul este o piesă componentă din circuitele electrice şi electronice a cărei conform legii lui Ohm, curentul electric care curge prin rezistor este proporţional cu tensiunea aplicată pe terminalele rezistorului. principală proprietate este rezistenţa electrică. Rezistorul obişnuit are două terminale;

U
1.6

I=
Simbolul rezistorului este:

U R

Daca ne luam după aparenţa lor fizică, un simbol alternativ pentru reprezentarea rezistorului este:

• divizarea unei tensiuni într-un raport dat (circuit divizor de tensiune). rolul rezistorului poate fi: • producerea căderii de tensiune dorite între două puncte din circuit. realizată de dispozitiv. 1.38·10-23) temperatura joncţiunii (K) 1.4 Tranzistoare bipolare Tranzistorul bipolar sau tranzistorul bipolar cu joncţiuni (acronimul TB sau TBJ) este unul dintre cele mai utilizate dispozitive semiconductoare în electronică. Numele de tranzistor pune în evidenţă funcţia de amplificare a semnalelor. • terminarea unei linii de transmisie (ca rezistenţă de sarcină). Prin urmare. Simbolul diodei: Ecuaţia diodei:  qVD  I D = I S  e NkT − 1     .unde ID IS E q VD N k T curentul diodei (A) curentul de saturaţie (aproximativ 10-12 A) constanta lui Euler (2.718) sarcina electronului (1. care determină două joncţiuni PN.6·10-19 C) tensiunea aplicată la bornele diodei (V) factorul de idealitate sau coeficient de emisie constanta lui Boltzmann (1. două . echivalentă cu un transfer de rezistenţă (transfer resistor).În circuit. • determinarea curentului dorit printr-o altă piesă a circuitului. Cea mai folosită diodă în circuitele electrice este cea semiconductoare. bazată pe deplasarea simultană a două tipuri de purtători mobili de sarcină: electroni şi goluri. Denumirea bipolar provine din însăşi funcţionarea dispozitivului. Tranzistorul bipolar poate juca rolul de sursă comandată de curent sau de comutator.3 Dioda electrică Dioda este un dispozitiv electric ce permite trecerea curentului doar într-o singură direcţie. Tranzistorul bipolar este constituit din trei straturi semiconductoare cu dopare alternantă (NPN sau PNP).7 1.

Fig 1. săgeata din emitor desemnează joncţiunea de comandă a tranzistorului şi este orientată în sensul curentului direct al acesteia.puternic dopat . E + N++ P N+ C E P+ N P C emitor bază B colector emitor bază B colector E C E C B B a. Stratul median.şi colectorul (C) . Structurile schematizate şi simbolurile grafice pentru cele două tipuri de TB: a. TB de tip NPN. notată jBE şi denumită joncţiune de comandă.3 b. reglat) într-o altă mărime aptă de a fi . Structurile schematizate şi simbolurile grafice ale celor două tipuri de tranzistoare bipolare sunt date în fig. b. care transforma o mărime de măsurat (supravegheat. dar cu o lărgime mai mare.cu o dopare mai slabă cu impurităţi.5 Traductoare electrice Traductorul este un echipament component al unui sistem automat. Structura tranzistorului bipolar conţine joncţiunea bază-emitor. TB de tip PNP 1. bază şi colector. numit bază (B).3 . Concentraţia de impurităţi diferă în cele trei regiuni. Cele două straturi extreme de acelaşi tip sunt emitorul (E) . În simbolul grafic al tranzistorului bipolar. Electrozii metalici externi (terminalele TB) poartă numele regiunilor tranzistorului: emitor. şi joncţiunea bază-colector. notată jBC. este foarte îngust şi mai puţin dopat decât emitorul.configuraţii sunt posibile: tranzistoare bipolare NPN şi tranzistoare bipolare PNP. 1.

După natura mărimii măsurate se întâlnesc traductoare pentru mărimi electrice (curenţi. care prezintă elementul sensibil specific mărimii ce este măsurată (controlată). distanţe etc. adică să acţioneze numai la variaţiile perimetrului supravegheat. întâlnim traductoare generatoare (cristalul piezoelectric. stabilitate în timp . clasificate după mai multe criterii si anume: a) criteriul principiului de funcţionare. rezistenţe etc. captorul). termocuplul etc. fiabilitate mai mare decât a sistemului supravegheat. traductoare cu impulsuri (unde mărimea de ieşire este o succesiune de impulsuri modulate) şi traductoare numerice (unde rezultatul măsurătorii este furnizat sub formă numerică). el face parte din intimitatea procesului controlat. specifitate. După forma mărimii (semnalului) obţinute la ieşirea din traductor întâlnim traductoare analogice (dependenţa după o funcţie continuă).). viteze. consum redus. După criteriul principiului de funcţionare al detectorului. având sensul de transmisie de la proces la sistemul de conducere.prelucrata de dispozitivul de automatizare. insensibilitate la perturbaţii. În prezent se cunosc şi se folosesc o varietate mare de traductoare. Pentru a fi eficient.). fototranzistorul etc. histerezis (întârziere). simplitate şi întreţinere uşoară. puteri. 2) Adaptorul. celula fotoelectrică. etc. coarţul piezoelectric. Un traductor este compus din două elemente principale: 1) Detectorul (senzorul. frecvenţe.) şi traductoare pentru mărimi neelectrice (presiuni. un traductor trebuie să fie caracterizat prin: sensibilitate mare. Locul traductorului în cadrul sistemului automat este între instalaţia care conţine sediul procesului şi elementul de comparaţie al dispozitivului de automatizare. Exemplu de detector poate fi termistorul. b) criteriul naturii mărimii măsurate. c) criteriul de formă al mărimii de la ieşire. care reprezintă partea ce prelucrează şi converteşte semnalul dat de detector dintr-o mărime utilizabilă de dispozitivul de automatizare. care sa ducă la eliminarea comenzilor false sau oscilante. . El este situat deci în calea informaţională. Având funcţia de informare permanentă asupra unui anumit parametru specific.) şi traductoare parametrice (termistorul. temperaturi. El este în contact permanent cu elementul controlat şi realizează funcţia de sesizare a variaţiilor ce intervin.

stabil în funcţionare şi nu necesită complicaţii constructive deosebite. în care se folosesc mărimile ce definesc limitele de măsurare. sensibilitatea traductorului se poate exprima prin raportul: Vmax − Vmin 1. care reprezintă cea mai mică mărime măsurabilă de la intrare care determină o variaţie măsurabilă a semnalului de ieşire.15 K). sau CoO sau Li2O.8 U max − U min . . El este realizat practic sub forma unui disc sau a unei picături (perlă) şi ca orice rezistor are două fire de conexiune. valoarea rezistenţei electrice a termistorului se dă pentru temperatură de +25ºC (298. Ca material este folosit un amestec de Fe3 O4. Cel mai des utilizat este termistorul CTN. Ti O2 cu adaos de NiO. având proprietatea că rezistenţa sa electrică scade exponenţial atunci când temperatura creşte şi invers. bimetale. sau prin evaluarea de S= variaţii mici în jurul unui punct: ∆y ∆u în care caz obţinem aşa-numita sensibilitate diferenţială. Termistoarele sunt semiconductoare a căror rezistentă electrică variază cu temperatura. termistoare. Traductoare pentru temperatură Traductorul pentru măsurarea temperaturii poate folosi ca un detector o gamă largă de dispozitive ca: termometre cu mercur. iar pragul de sensibilitate este cât mai redus. Astfel. În cataloage. Zn2 Ti O2. Dintre acestea am ales pentru a fi prezentat numai detectorul de tip termistor. Un traductor este cu atât mai bun. Cantitativ. pentru evaluarea precisă a caracteristicilor traductoarelor au fost stabilite relaţii de definire unanim recunoscute. pentru motivul că este simplu.În practica comună. pirometre etc. Sa = 1.9 Tot legat de sensibilitate mai este folosită şi noţiunea de prag de sensibilitate. sensibilitatea unui traductor reprezintă calitatea lui de a asigura variaţii mari ale semnalului de ieşire (Δy) la apariţia unor variaţii cât mai mici captate la intrare de detector (Δu). Mg Cr O4 sau Fe2 O3. termocupluri. Ele sunt de două tipuri: termistoare cu coeficient de temperatură negativ (CTN) şi termistoare cu coeficient de temperatură pozitiv (CTP) numite si pozitoare sau termistoare reci. cu cât sensibilitatea este mai mare.

fie ca rezistenţă de comandă a unei reacţii în circuitele operaţionale. se poate face în mai multe moduri. de e că α scade invers proporţional cu pătratul temperaturii. se modifică cu 63. Să presupunem că montajul trebuie să asigure menţinerea unei temperaturi constante t = + 70ºC ± 1ºC. Ca valori uzuale vom întâlni τ = 1 … 60 s. fie ca element al unui divizor de polarizare a bazei unui tranzistor. 1. R5 R1 R2 Uieş . coeficientul α se exprimă în %/1 ºC şi poate avea valori cuprinse între 3 – 5 %/1 ºC. termistorul se poate introduce ca braţ al unei punţi Wheatstone. care va transforma modificarea rezistenţei electrice într-un semnal de ieşire. reprezintă timpul pentru care rezistenţa electrică a acestuia în urma unui salt de temperatură. Conectarea termistorului în circuitul adaptorului. Astfel. Tensiunea de ieşire se culege de la bornele rezistorului R5. Acesta indică de fapt cu cât se modifică rezistenţa electrică a termistorului cât temperatura mediului ambiant variază cu 1 ºC.Uzual de construiesc termistoare cu R25ºC = 2 Ω … 1 M Ω şi având domeniul temperaturilor de lucru cuprins între . conectarea lui la restul schemei făcându-se cu un circuit bifilar. un alt parametru de catalog al termistorului este coeficientul de temperatură “α”. sau ca element de comandă al unei diodă varicap. Termistorul RTh vom fi montat în incinta a cărei temperatură trebuie supravegheată.4) Schema prezintă două stări: una în care temperatura mediului în care se află termistorul este sub valoarea de control (supravegherea) şi a doua stare este atunci când temperatura este deasupra acestei valori. reprezentând o tensiune sau un curent. denumit şi factor de proporţionalitate sau factor de amplificare. Spre exemplificare prezentăm o schemă în care termistorul comandă deschiderea unui trigher prin modificarea tensiunii de polarizare (fig. fie prin fixarea termistorului cu un adeziv pe bază de răşină pe piesa controlată.1000 ºC la + 350 ºC. Temperatura mediului în care este folosit termistorul este preluată de acesta fie direct din aerul înconjurător.2 % din valoarea iniţială. urmând ca tensiunea de dezechilibru să fie folosită ca semnal ieşire. Inerţia termică sau constanta de timp “τ” a termistorului.

acesta primind tensiunea de polarizare pe bază din R2 şi R3. respectiv între baza şi emiţătorul lui să existe o tensiune de minim 0. Existenţa curentului I1 prin tranzistorul T1 face ca între colectorul si emitorul său să existe o tensiune mai mică de 0. termistorul prezintă valoarea R”Th unde R”Th<R’Th . În această situaţie schema trebuie astfel calculată încât tranzistorul T1 să fie deschis. schema acţionând ca o eroare admisă mai bună de ±1ºC. respectiv de temperatura ce trebuie controlată se pleacă de la curentul prin divizorul R1RTh şi anume: .2 V. T1 se deschide din nou şi procesorul se reia. Instantaneu are loc deblocarea lui T2. deci semnalul de ieşire este nul. iar prin rezistorul R5 nu va circula nici un curent.R3 T1 T2 + - RTh R4 Fig. Pe măsură ce temperatura creşte. Pentru calculul elementelor schemei funcţie de termistorul de care dispunem. rezistenţa electrică a termistorului scade. 1. La scăderea din nou a temperaturii sub +70ºC valoarea lui RTh creşte. Cum această tensiune este aplicată tranzistorul T2 drept tensiune de polarizare. tensiune care constituie semnalul de ieşire ce va pune în funcţionare elementele de reglaj ale instalaţiei. face ca la bornele acestuia sa apară o tensiune continuă. rezultă că T2 va fi blocat.65V.4 Până la atingerea valorii de + 70 % termistorul prezintă o rezistentă electrică pe care sa o notăm cu R’Th. În momentul în care temperatura a ajuns la +70ºC. această tensiune este asigurată de divizorul format din R 1 şi RTh ţinând cont si de căderea de tensiune pe R4. Curentul de colector din T2 străbătând şi rezistorul de sarcină R5. iar tensiunea în baza lui T1 scade (ca urmare a modificării raportului dintre R1 şi RTh) şi T1 se blochează.

Folosind relaţia lui UTh de mai înainte rezultă: E R1 = a −1 RTh U Th De aici rezultă valoarea necesară pentru R1 şi anume: 1. căderea de tensiune pe R4 va fi: 1.55 V) acesta se blochează.65V Introducând aceste valori în relaţia găsită pentru R1 rezultă: 1. Cum pentru deschiderea tranzistorului T1 este necesar ca tensiunea UTh să fie minimă: U Th = 0.1 = 0.13 .1V Cunoscând că pentru o tensiune mai mică de 0.10 R1 + RTh Dacă tensiunea de alimentare Ea este constantă şi R1 este constanta rezultă că iD = valoarea iD se va modifica numai sub influenţa termistorului RTh.55 + 0.65 + U R 4 Rezultă că între R1 şi RTh va trebui să fie un raport bine determinat. rezultă că valoarea lui UTh pentru ca schema să treacă în poziţia cu T1 blocat este: U Th = 0.11 1. iar când RTh tinde spre zero şi UTh tinde spre zero.Ea 1.18 . Pentru un curent de colector prin T2 de 2 mA.16 R1 = RTh  a − 1 U   Th  Exempificând.6 kV între bază şi emitorul lui T1 (ex: 0.002 = 0.15 1.14 E  1. să considerăm că lucrăm cu un trmistor care la atingerea temperaturii de +70ºC are valoarea de 500 Ω.17 U R 4 = R4 ⋅ i1 = 50 ⋅ 0. În acest mod valoarea tensiunii de la bornele termistorului va fi: U Th = RTh ⋅ i D Înlocuind pe iD cu valoarea găsită mai înainte obţinem: U Th = RTh ⋅ E a = R1 + RTh Ea R 1+ 1 RTh 1.12 Când R1= RTh se observă că U Th = Ea 2 1. iar sursa de alimentare are Ea= 12 V. De aici rezultă că tensiunea de la bornele R1 şi la bornele lui RTh se modifică funcţie de valoarea temperaturii.

RTh are tendinţa să crească. rezultă că prin divizorul R1 – RTh.21 U Th = 550 ⋅ 0.semnalul (tensiunea) de intrare în mod comun: u MC este: u + ui = i 2 + − 1.) Paremetrii specifici AO: . scăderea. integrarea. etc.711205V Scăzând din 0. devenind RTh= 550 Ω.20 1.24 u0 u MC =0 este amplificarea de tensiune diferenţială (când uMC=0) uid . astfel realizat. semnalul cules la bornele lui R5 poate fi utilizat pentru deschiderea sau închiderea diferitelor circuite din sistemul supravegheat termic.19 R1 = 500 ⋅  − 1 = 8730Ω 0. va circula un curent: 12 12 = = 0.23 Expresia generală a tensiunii de la ieşire AO în funcţie de tensiunile de la intrare + − u 0 = Ad (ui − ui ) + AMC unde: AMC = + − (ui − ui ) = Ad ⋅ uid + AMC ⋅ u MC 2 1. înmulţirea scalarea. 1.se defineşte semnalul (tensiunea) de intrare diferenţial: uid = ui − ui + − 1.0012931 = 0. La scăderea temperaturii.711205 tensiunea de pe R1 de 0. posibilităţile de lucru fiind astfel foarte numeroase.22 . Denumirea de operaţional vine de la faptul că iniţial acesta a fost utilizat pentru realizarea analogică a operaţiilor matematice (adunarea.1 V rezultă că rezultă o tensiune ce va tinde să deschidă din nou tranzistorul T1. Considerând că valoarea acestuia a crescut numai cu 50 Ω. 12  1.0012931A 550 + 8730 9280 Tensiunea la borne termistorului va deveni: iD = 1.65   Pentru obţinerea unei rezistenţe electrice cu asemenea valoare se recomandă folosirea drept R1 a unui potenţiometru de 10 kΩ care poate fi reglat cât mai convenabil.6 Amplificator operaţional Amplificator operaţional este cel mai răspândit şi utilizat circuit integrat liniar.

V- u0 Fig.5 Schema generală a unui amplificator operaţional .iar: AMC = u0 uid =0 este amplificarea de tensiune de mod comun (când uid=0) u MC + V+ + uj+ uj - .1.

-valoarea de revenire reprezintă valoarea limită a mărimii controlate la care sistemul mobil al releului începe să se deplaseze în sens invers sensului deplasării din cazul acţionării şi continuă până în poziţia iniţială de repaus. -timpul propriu de acţionare al releului este timpul care trece din momentul variaţiei mărimilor controlate de releu până în momentul închiderii (sau deschiderii) depline a contactelor. cleme. -eroarea releului este diferenţa dintre valoarea reală de acţionare şi valoarea mărimii controlate la care releul a fost reglat să acţioneze (prin fixarea indicatorului pe scală. Acest parametru defineste sensibilitatea releului. -puterea consumată este puterea consumată de releu pentru acţionare. eroarea trebuie să fie cât mai mică. sau fixarea unei fise. -factorul de revenire este raportul dintre valoarea de revenire şi valoarea de acţionare.) denumită valoare reglată. La releele maximale factorul de revenire este subunitar.1. iar la cele minimale este supraunitar. Releele electromagnetice au ca organ principal de acţionare un electromagnet cu armătură mobilă (ce poate fi basculantă.7 Releul electomagnetic Releul este un aparat de protecţie care la o variaţie continuă a mărimii de intrare (de natură electrică) produce o variaţie bruscă a mărimii de ieşire (de natură electrică). rotitoare sau cu mişcare de translaţie). -valoarea reglată. pentru releele cu dispozitiv de reglaj. Parametrii principali ai releelor electromagnetice sunt: -valoarea nominală (Un. reprezintă valoarea parametrului de acţionare pentru care releul este reglat să funcţioneze (să acţioneze). In) este valoarea care figurează pe plăcuţa sau indicatorul releului si corespunde funcţionării de durată în curent alternativ sau continuu. etc. Raportând această diferenţă la valoarea reglată se obţine eroare în procente. cu cât puterea consumată este mai mare cu atât . Pentru asigurarea selectivităţii. Cu cât factorul de revenire este mai apropiat de unitate. -valoarea de acţionare (de pornire) reprezintă acea valoare limită a mărimii controlate la care sistemul mobil al releului se pune în mişcare şi închide contactele (cazul releelor care la acţionare îşi închid contactele) sau le deschide (cazul releelor care la acţionare îşi deschid contactele). cu atât releul este de calitate mai bună urmărind mai fidel valoarea mărimii controlate.

-stabilitatea termică si electrodinamică reprezintă proprietatea releului de a suporta timp limitat (fără deteriorări) efectele termice şi electrodinamice ale curentului de scurtcircuit. 1. şi deci protecţia va fi mai puţin sensibilă. reprezintă puterea din circuitul pe carel întrerupe sau stabileste contactele releului. de contactele releului. Fig. datorită puterii consumate relative ridicate.releul va acţiona la abateri mai mari ale mărimii controlate faţă de valoarea normală. dar sensibilitatea lor este mai redusă decât a altor tipuri de relee. Releele electromagnetice sunt foarte sigure în funcţionare. -puterea comandată. fără a se deteriora.6 Schema releului electromagnetic .

deoarece aparaturile ce urmează să fie alimentate de la reţea nu au nevoie de cei 220V primiţi. Cunoscând puterea si tensiunea U1 putem afla. 2. avem nevoie de un transformator. conform legii . intensităţile de curent I1 şi I2. el putând să frâneze anumite vârfuri de curent care altfel ar putea arde întregul circuit. În mare. respectiv secundar. Dacă se aplică transformatorului tensiunea alternativă U1 în primar apare curentul de intensitate I2.1. modificând valorile curentului si tensiunii iniţiale în funcţie de numărul de spire de pe fiecare înfăşurare. transformatorul se compune dintr-un miez feromagnetic cu două înfăşurări numite primar si secundar. iar N1. adică circuitul secundar este deschis). Transformatorul se consideră că funcţionează în gol (I2=0. iar dacă da. si stabilizator. Presupunem că ambele circuite ale transformatorului au spirele înfăşurate în acelaşi sens şi că au N1 respectiv N2 spire. dacă este necesar.1 Transformatoare de adaptare Înainte de a trece la redresor. filtru. Aceasta. El păstrează puterea primită. Relaţia care descrie această transformare este foarte simplă: U 1 N1 = U 2 N2 I1 N1 U1 N2 U2 Φ 2.1 Redresoare monofazate 2.1 I2 Fig.CAPITOLUL II BLOCURI FUNCŢIONALE ALE ECHIPAMENTELOR 2. U2 sunt tensiunile din primar.1 Schema de principiu a unui transformator Unde U1. N2 numărul de spire din înfăşurarea primară respective cea secundară. transformatorul rămâne necesar pentru protecţia circuitelor.

rezultă o relaţie şi între valorile efective ale mărimilor alternative: U 1 e1 N1 ≅ = =k U 2 e2 N 2 2. La funcţionarea în gol a transformatorului. U2<U1.Biot-Savart. transformatorul poartă denumirea de transformator ridicător de tensiune. iar dacă k>1. se numeşte . în circuitul primar suma dintre tensiunea de alimentare U1 şi tensiunea electromotoare de autoinducţie e1 trebuie să fie egală cu căderea de tensiune din primar: u1 + e1 = R1 ⋅ i1 se poate neglija. la mersul în gol al transformatorului. iar tensiunile U1 şi U2 sunt în opoziţie de fază. U1. tensiunea electromagnetică este: 2. tensiunea electromotoare e2 este egală cu tensiunea U2 de la bornele secundarului: e2 ≈ −u 2 Rezultă deci.8 Tensiunea electromotoare e1 şi e2 sunt în fază.9 Raportul tensiunilor la bornele înfăşurărilor.3 Facem raportul celor două relaţii: e1 N1 = e2 N 2 2. astfel încât: 2. notat cu k. se numeşte raportul de transformare.U2>U1. În valoare absolută. De obicei. Dacă k<1. Acest flux variabil care străbate spirele ambelor înfăşurări face să apară în cele N1 spire ale primarului o tensiune electromagnetică de autoinducţie: e1 = − N1 e2 = − N 2 dΦ = N1ωΦ m sin ωt dt dΦ = N 2ωΦ m sin ωt dt 2. dă naştere unui flux magnetic alternativ având valoarea instantanee Φ=Φmcosωt.4 Conform legii lui Ohm.7 e1 U 1 ≅ e2 U 2 2. că: 2.6 Semnul “-” arată că tensiunea electromagnetică de autoinducţie e1 este în opoziţie de fază cu tensiunea reţelei de alimentare a transformatorului.5 unde R1 este rezistenţa primarului.2 iar în secundar. valoarea lui R1 este mică şi produsul R1•I1 e1 ≈ −u1 2.

în sensul că la bornele primarului se aplică tensiunea alternativă U1. rezistiv sau rezistiv-reactiv.5%). În condiţii normale de funcţionare. de unde: U 1 I 1 N1 = ≅ =k U2 I2 N2 2. în principal. Având în vedere faptul că transferul de putere din primar în secundar (realizat prin cuplaj magnetic) face să apară o serie de pierderi de natură electrică şi magnetică (prin efectul Joule în înfăşurări şi pierderi prin curenţi turbionari şi histerezis în miezul de fier) valoarea maximă a fluxului Φ 2 este mai mică decât valoarea maximă a lui Φ1. este un sens contrar fluxului creat de curentul primar.13 .11 La o creştere a sarcinii. transformatorul serveşte la separarea electrică a circuitelor (sunt folosite în unele montaje în electronică). U2=U1. valoarea maximă a lui Φ2 creşte şi are ca efect tendinţa de 2. iar la bornele înfăşurării secundare este conectat un receptor (consumator). Dacă la bornele transformatorului se conectează un consumator rezistiv de rezistenţă RS. următoarele: circuitul secundar fiind închis printr-un consumator oarecare. Ca efect. Se poate considera că practic. deoarece şi pierderile Joule în secundarul transformatorului sunt mici. conform legii lui Lenz. Diferenţa celor două fluxuri constituie fluxul principal prin transformator şi este practic egal cu fluxul Φ=Φmcosωt produs de curentul primar la mersul în gol al transformatorului: Φ = Φ 1 − Φ 2 = Φ m cos ωt scădere a fluxului principal Φ.12 din U 1 + e1 = R1 ⋅ i1 . Acest curent produce la rândul sau un flux Φ2 care. e1 = − N1 dΦ dt 2. diferenţa e2-U2 este mică. această relaţie constituie o foarte bună aproximare. U2≈e2 deoarece apare căderea de tensiune pe sarcină RS•I2. procesele fizice sunt. din relaţia: I1 = U 1 − N1 R1 dΦ dt 2.transformator coborâtor de tensiune. definit flux de regim Φ1. Când k=1. puterea P1 din primar şi cea din secundar P2 sunt egale: P1=P2 sau U1•I1=U2•I2. tensiunea electromecanică e2 produce în el un curent de intensitate I2. Pentru cazul transformatorului care funcţionează în sarcină.10 Deoarece transformatoarele au un randament foarte mare (la cele de puteri mari fiind peste 95. prin circuitul secundar v-a apărea curentul de intensitate I2. În acest caz.

care este un material conducător. La capătul de aplicare (intrare) a energiei se folosesc transformatoare ridicătoare de tensiune. scade şi puterea absorbită de primar. • magnetostricţie. Pierderi în transformator • pierderi în circuitul magnetic – nu tot fluxul magnetic trece prin miezul magnetic al transformatorului. • pierderi în înfăşurări – prin efect Joule. Ca urmare Φm rămâne practic constant în raport cu variaţia sarcinii. adică creşte I2. În plus. prin implementarea liniilor de înaltă tensiune (zeci sau sute de kilovolţi). Creşterea lui I1 implică creşterea valorii maxime a fluxului Φ1. la scăderea puterii în secundar. circuitul magnetic nu se comportă perfect liniar. iar la destinaţie energia se transmite linilor de joasă tensiune prin intermediul unor transformatoare coborâtoare de tensiune electrică. • curenţi turbionari – induşi în miezul magnetic. Prin folosirea unor tensiuni înalte şi foarte înalte se scade curentul prin linie la valori care reduc pierderile prin efect Joule la un nivel rezonabil. Invers. Aplicaţii Principala utilizare este la transportul energiei electrice pe distanţe mari. deoarece puterea furnizată în secundar creşte şi deci trebuie să crească şi puterea absorbită de primar de la reţeaua de alimentare.Rezultă că valoarea efectivă I1 creşte. care ar ridica costul construcţiei şi conservării linilor electrice de transport de energie . când creşte sarcina transformatorului. Aşadar. creşte şi intensitatea curentului I1 prin circuitul primar. ci este histerezis. astfel nefiind necesară utilizarea unor conductoare cu secţiuni sensibil mai mari. Aceasta este necesar din raţiunii economice.

2 Redresarea curentului alternativ cu patru diode ~ . Aceasta ondulaţie poate produce efecte nedorite în diversele aplicaţii. Pentru corectarea acestor ondulaţii este necesară adăugarea unui filtru.14 Forma de undă obţinută la ieşirea unui redresor fără filtru elimină partea negativă din graficul tensiunii dar nu este tocmai potrivită pentru alimentarea sarcinii (aparaturii) din cauza ondulaţiei încă prezente a semnalului. . i2 reprezintă curenţii prin bobine) are expresia analitică: i0 = I M sin ωt unde IM – valoarea maximă a intensităţii. Sub forma sa cea mai simplă. in funcţie de amplitudinea tensiunii primite.2 Schema de redresare dublă alternanţă Redresarea curentului alternative in curent continuu se face cu ajutorul diodelor. 2.1. Schema este următoarea: D1 ~ D2 D3 + D4 Fig. Cel mai frecvent întâlnit tip de redresor este cel care utilizează patru diode. Curentul prin sarcină i0=i1+i2 (unde i1. el devenind instabil. mai ales in cazul celor care funcţionează cu motor electric.alimentare in curent alternativ D . Redresarea cu filtru capacitiv 2. Astfel o semi-perioadă negativă la sursă este o semiperioadă pozitivă pe sarcină.diodă Curentul trece prin două diode serie.2. filtrul capacitiv se leagă in paralel intre redresor si sarcină. Indiferent de polaritate curentul prin sarcină are aceeaşi direcţie de curgere.

În schimb. Asta face ca sarcina să se alimenteze direct de la sursă. 2. până când acesta atinge valoarea maximă.4 Valoarea tensiunii la introducerea în circuit a unui condensator . deci de la condensator până când valoarea tensiunii de la redresor va fi din nou mai mare): ~ + C Fig. sursa se va alimenta de la cea mai mare valoare. valoarea instantanee a tensiunii dată de redresor va varia (tot sinusoidal) mult mai repede decât cea exponenţială din condensatorul în descărcare.3 Circuit de redresare cu condensator C – condensator (V) (f) Fig. 2. va urma graficul funcţiei sinusoidale a curentului. Prin urmare. condensatorul va avea mereu la borne tensiunea generată.La încărcare. şi deci. la descărcare.

neatingând zona puterii disipate maxime (HDM + Hiperbola de Disipaţie Maximă. (a). reprezintă soluţiile ecuaţiei ) 2.5. . Rezistorul R conectat în serie are rol dublu: . conform fig.protejează dioda împotriva străpungerii termice care apare la depăşirea valorii curentului IZmax .2.5 (b) curentul prin diodă trebuie sa fie cuprins între IZmin (tipic 5 mA) şi IZmax <IZM .şi Katodul la +). 2. dioda Zener este polarizată invers (Anodul la . Funcţionarea acestui circuit de stabilizare se bazează pe proprietatea diodei Zener de a menţine constantă tensiunea la borne UZ =US pentru variaţii largi ale curentului prin dioda IZ. Astfel. egală cu UZ . punctele 1 şi 2.16 U i − R ⋅ ( I Z + I S ) = U Z = U S = U 0 ≅ ct.16 sa rămână aproximativ constanta. cu condiţia ca dioda sa fie polarizată în regiunea Zener sau în regiunea de multiplicare în avalanşă (începând cu IZmin care marchează străpungerea nedistructivă ţi până la IZmax care reprezintă curentul maxim admisibil prin diodă).5 Stabilizatorul de tensiune cu diodă Zener: schema electrică (a) .3 Stabilizatorul de tensiune parametric cu diodă Zener Un stabilizator de tensiune parametric este prezentat în fig 2.preia surplusul de tensiune ΔuI al căderi de tensiune UI deoarece pentru (T2K): Ui = R ⋅ IR +UZ sau 2. 2.1.15 R IZ US UZ Ui RS IS Fig. Se observă că variaţia tensiunii de intrare trebuie să se regăsească pe rezistenţa R astfel încât diferenţa din partea stângă a relaţiei 2. Pentru a îndeplini funcţia de stabilizare a tensiunii. Acesta foloseşte ca element având caracteristica neliniară o diodă Zener.

UZ UZmax UZmin 1 P 2 α IZM IZmin IZmax  RS  I Ui ⋅  R+R   S  Fig.18 în funcţie de UZ. În acest caz. pentru valori ale tensiunii pe dioda Zener mai mici decât U Zmin se poate considera că dioda lipseşte din circuitul R. Dacă se înlocuieşte dioda Zener cu modelul său liniarizat pe porţiuni aceasta va fi caracterizată de sursa UZ0 în serie cu rezistenţa dinamică RZ de valoare foarte mică.5 (b) un curent de IZ foarte mic. rezultă fig. Astfel: RS 2. Dacă înlocuim aceste valori în relaţia de mai sus. deşi dioda este blocată. RS care se comportă ca un singur divizor de tensiune. R şi RS:  R  2. 2. 2.18 ⋅ U Z min R + RS Pentru a afla valoarea tensiunii minime începând de la care începe stabilizarea se UZ = explicitează UZmin din relaţia 2.5  Stabilizatorul de tensiune cu diodă Zener: Z HDM caracteristica statică şi dreapta de sarcină (b) Pentru valori mai mici ale tensiunii de intrare (pornind de la 0) tensiunea pe dioda Zener este mică. rezultă: RS 2.19 U Z min = 1 +  R  ⋅U Z  S   Dacă tensiunea de intrare Ui creşte pentru valoare UZmin atunci tensiunea de ieşire (pe sarcina) rămâne la o valoare constanta egală cu UZ.17 ⋅U i R + RS Atunci când tensiunea de intrare Ui ajunge la valoarea UZmin începe stabilizarea şi US = U0 = tensiunea de ieşire U0 devine egală cu tensiunea UZ. .

RS .intersecţia cu axa Ox: ( Ui .15 se obţine simplu o valoare imediată pentru rezistenţa de limitare a curentului R astfel: Ui = R ⋅ IR +U Z rezultă U i − U Z U i − (U Z 0 + I Z ⋅ RZ ) 2.0 R + RS ).24 PDZ max = U Z ⋅ I ZM = U 0 ⋅ I ZM 2. Calculul şi alegerea diodei Zener Pentru a impune condiţia ca cel mai mare curent prin didă să fie I Zmax<IZM adică punctul de funcţionare al diodei să fie cel mult în punctul 2 (fig.25 . IZ=IZmax şi IS=ISmin=0 rezultând: 2.24 şi 2. se în relaţia 2.20 . IZ trebuie sa scadă pentru că tensiunea U0 să rămână constanta. valoarea maximă a I Z max = curentului de operare Zener a diodei IZM (dată în catalog) se ia dublu faţă de curentul maxim prin diodă: U Im ax − U 0 R Puterea maximă disipată de diodă este dată de relaţia: I ZM = 2 ⋅ I Z max = 2 ⋅ 2. Stabilizarea tensiunii U0 faţă de variaţiile curentului IS determinate de modificarea rezistenţei RS este justificată prin relaţia 2.5 (b)).21 = IR IZ + IS Dacă se trasează (prin tăieturi la axe) dreapta de sarcină. aceasta are coordonatele: R= Ui ⋅ 0. 2. Pentru siguranţă.16 Ui=UImax.23 R Acesta este valoare limită de lucru a diodei.intersecţia cu axa Oy: ( R ) Dacă rezistenţa de sarcină RS=constantă rezultă şi atunci la valoarea tensiunii U i dreapta de sarcină se deplasează cu ea însăşi.Din relaţia 2. Punctul P este punctul de funcţionare stabil.16 : atunci când creşte IS. 2.25 In final se alege din catalog o diodă Zener care sa aibă parametrii I ZM şi PDZmax de valori mai mari sau cel puţin egale cu valorile calculate cu ajutorul relaţiilor 2.22 U Im ax − R( I Z max + I S max ) = U 0 Din această relaţie se obţine valoarea curentului maxim IZmax prin dioda Zener: U Im ax − U 0 2.

7 R1 U’1 Dacă U1 şi U2 sunt de semne opuse. Pentru R1=R2<<Ri se-poate scrie: 1 2.6 Ue UeP U1-U2 UeN Fig.6). u1 - ue u2 + Fig.26 U2 U 1'R= (U 1 − U 2 ) / 2 + R1||R2 U’2 U eP + U eN ∆U e = a . Deci Uep şi UeN sunt limitele domeniului de variaţie a tensiunii de ieşire a amplificatorului operaţional (fig. compararea acestor două semnale se face cu U1 montajul din figura b.7). Considerând un amplificator operaţional ideal (cu câştig foarte mare: a→∞ şi rezistenţă de intrare foarte mare: Ri→∞) de tip diferenţial (fig. valori determinate de caracteristicile amplificatorului sau/şi de un circuit de limitare aferent.2. cu tensiunile de intrare U1 şi U2 având acelaşi semn. 2. 2. 2. atunci tensiunea de ieşire Ue va avea valorile extreme: Uep (indicele p înseamnă „pozitivă”) dacă U1<U2 şi UeN (N de la “negativă”) dacă U1>U2.2 Comparatoare cu amplificatoare operaţionale Comparatorul este un etaj care fiind atacat de două semnale diferite (de exemplu două tensiuni U1 şi U2) furnizează un răspuns atunci când între cele două semnale de intrare există o anumită relaţie (de exemplu egalitate). 2.

8 . O reacţie pozitivă. dar introduce în schimb un histerezis.9 Nivelele de comparaţie vor depinde de starea de la ieşire (adică UeN sau UeP). dacă U e = U eP R H + R2 2.10 (care poate fi de dorit daca U 1 şi U2 sunt afectate de perturbaţii).Fig. astfel. aşa ca în figura 2. R1 U1 - Ue U2 U’ R2 + RH Fig 2.27 U1 = U 2 ⇒ U e = 0 Efectul unui câştig finit nu prea mare este acela al introducerii unei “zone de certitudine” ΔUe=(U0P-U0N)/a (fig 2.28 . dacă U2=constant: U 1' = şi U 2 R H + U eP R2 .8) comparaţia înseamnă 2. 2. aşa cum arată în diagrama din figura 2. zona în care semnalul logic de ieşire nu este definit net.astfel că pentru U2’=0 (fig.9 elimina această zonă.7). 2.

pe borna neinversoare. adică de genul CMR→∞).30 unde a=1+RH/R2 Efectul de histerezis va fi: U eP 2. (U2-U’)/R2=(Ue.31 RH R2 + RH R2 2. U 1'' = deoarece Ue=a U’. . exprimată ca o abatere de la valoarea U1 (cu care se U H = U '1 − U 1'' = (U eP − U eN ) compară U2=constant).32 R H + R2 Eroarea de comparaţie. este: U eP − U eN U2 2. în general. (UeP-UeN)/a – zona de ∆U 1 = u d 1 + Unde: ud1 incertitudine (dacă a nu poate fi considerat a→∞) şi U2/CMR – semnalul pe nod comun incomplet rejectat (dacă factorul de rejecţie pe nodul comun nu poate fi considerat foarte mare.U 2 R H + U eN R2 2. iar U2 − H e R U eN R U =R2U+ aUi H − R R2 2 2.33 + a CMR este decalajul de tensiune raportat la intrare.29 . U2/R2=Ue/RH. dacă Ri→∞.10 Ue U Ue − e a = a R2 RH H iar dacă a→∞. daca U e = U eN R H + R2 Căci.U’)/RH şi. se mai poate scrie: Ue UeP U’’1 U’1 U1-U2 UeN RH U2 R2 + RH Fig 2.

într-o instalaţie nucleară. Repetarea Sistemul automat poate face aceeaşi operaţie încontinuu fără a avea pauze sau erori de fabricaţie. Eficienţa Lucrează mai mult decât oamenii.Comparatoarele intervin frecvent. Calitatea muncii depuse este întotdeauna la acelaşi standard datorită faptului că materialele nu sunt irosite în urma erorilor umane. Adaptabilitate Sistemele automate pot fi reprogramate pentru diferite sarcini. dar costul de operare este mai scăzut. îmbolnăvirilor. iluminarea etc. Siguranţa Poate funcţiona în locuri unde ar fi nesigur pentru un om. Precizia Pot face o muncă foarte detaliată şi poate urmării instrucţiuni precise fără erori. De exemplu. chiar în toate voltmetrele electronice numerice. Asta înseamnă că sistemele sunt bune pentru controlarea maşinăriilor care au nevoie o reglare instantanee. Asta datorită pauzelor. 2.3 Avantajele sistemului automat Viteză Sistemul automat poate să proceseze o informaţie mult mai mult decât oamenii. . vacanţelor. sub apă sau în spaţiu.

În analizele privind economicitatea unei soluţii.10/1995 privind calitatea în construcţii: .Comitetul Naţional al Producătorilor şi Distribuitorilor de Energie Termică din România .protecţia împotriva zgomotului. referitoare la cerinţele definite de Legea nr. sănătatea oamenilor. .AIIR (Asociaţia Inginerilor de Instalaţii din România) . . .izolarea termică. inclusiv oportunitatea unei modernizări sau transformări. 3) Autorizarea instalatorilor Autorizarea instalatorilor de încălzire centrală se face pe bază de examen de către comisii numite de MLPTL. . Nivelurile minime de performanţă referitoare la aceste cerinţe sunt prevederi obligatorii din prezentul normative şi din reglementările tehnice în vigoare. hidrofugă şi economia de energie .ANPPGCL .Inspecţia de Stat în Construcţii . .rezistenţă şi stabilite . . 2) Alegerea soluţiilor se va face după criterii tehnice şi economice. Membrii Comisiei de autorizare sunt specialişti propuşi de: .MLPTL . . .1 Normative privind proiectarea şi executarea 1) Proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire se face cu scopul ca acestea să corespundă calitativ cel puţin nivelurilor minime de performanţă.CAPITOLUL III PROIECTAREA ŞI REALIZAREA UNUI CIRCUIT DE AUTOMATIZARE PENTRU REGLAREA TEMPERATURII LA ÎNCĂLZIREA ELECTRICĂ A INCINTELOR 3.siguranţă în exploatare .siguranţă la foc .igiena. se vor lua în considerare toate aspectele legate de costul investiţiei şi al exploatării. refacerea şi protecţia mediului . ţinând seama de necesităţile specifice şi de posibilităţile de realizare.

în încăperi destinate copiilor preşcolari (în creşe. estetice şi economice.Două fotografii tip legitimaţie .I 7. . se prevăd corpuri de încălzire şi la nivelurile imediat superioare. Actele pentru înscriere la examen se depun la Comisia de autorizare. Pentru obţinerea unei eficienţe termice maxime se recomandă amplasarea corpurilor de încălzire la partea inferioară a încăperilor. . corpurile de încălzire se amplasează. în vecinătatea suprafeţelor reci. Actele necesare pentru înscriere la examen sunt: . cu privire la prevenirea accidentelor prin electrocutare. Este necesar ca soluţiile de ansamblu să satisfacă cerinţele funcţionale.Institutele de învăţământ superior cu profil de instalaţii din ţară . scări). .la folosirea agenţilor termici cu parametri ridicaţi. Realizarea nişelor pentru montarea corpurilor de încălzire este permisă cu acordul proiectantului de rezistenţă. Corpurile de încălzire care cedează căldura în special prin convecţie se montează în dreptul parapetului ferestrelor sau. Pe căile de evacuare în caz de incendiu (coridoare.Cerere tip . Corpurile de încălzire se amplasează corelat cu componente şi executarea instalaţiilor electrice la consumatori.. Dacă nu este suficient pentru acoperirea necesarului de căldură. cu mobilierul sau utilajele de producţie şi cu celelalte instalaţii aferente clădirilor.Memoriu de activitate tehnică . . în imediata apropiere a acestuia. dacă nu este posibil. amplasarea corpurilor de încălzire se va face cu respectarea reglementărilor de siguranţă la foc. de regulă. În casele scărilor. Mascarea corpurilor de încălzire Mascarea corpurilor de încălzire se prevede : . în scopul evitării pericolului de arsură prin atingere directă . se va asigura circulaţia persoanelor şi accesul la hidranţii de incendiu. la parter.Copie după actele de studii şi pregătire profesională . cu tensiuni până la 1000 V curent alternativ şi 1500 V curent continuu” . Amplasarea corpurilor de încălzire Corpurile de încălzire se amplasează astfel încât să se asigure funcţionarea lor cu eficienţă termică maximă şi să se coreleze cu elementele construcţiei. grădiniţe. cămine) . .

în alte situaţii. în condiţii care să asigure buna lor conservare. La depozitarea materialelor. agregatelor şi aparatelor de instalaţii se vor respecta instrucţiunile furnizorilor şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor şi de protecţie a muncii. Începerea executării lucrărilor se va face numai după ce s-au obţinut toate avizele şi acordurile necesare.în încăperi cu cerinţe estetice speciale . Executantul lucrărilor de instalaţii se asigură de existenţa certificatelor şi de cunoaşterea lor de către personalul specializat propriu. . la cererea beneficiarului.. emise de către organele abilitate. Proiectul de execuţie va cuprinde toate datele tehnice şi economice necesare realizării instalaţiei. . Este obligatoriu ca proiectul dat spre execuţie pe şantier să fie verificat de către un verificator tehnic atestat MLPAT. Păstrarea echipamentelor de instalaţii de încălzire se face în magazii sau spaţii de depozitare organizate în acest scop. Condiţii generale de execuţie Executarea lucrărilor de instalaţii de încălzire se face numai pe bază de proiect.

1: Senzor Ua Alimentare Circuit de automatizare Fig. Circuitul de automatizare este comandat de un senzor de temperatura a cărui rezistenţă se modifică odată cu variaţiile de temperatură ambianta. 3. La atingerea unui anumit prag de temperatură prescris de utilizator circuitul de utilizare intră în funcţiune. 3. .1 Circuit de utilizare Blocul de alimentare indeplineste urmatoarele functii: 30 V. În blocul de alimentare tensiunea este transformată la valorile la care funcţionează circuitul de automatizare.3.2 Schema bloc generală a sistemului proiectat si realizat Pentru realizarea circuitului de automatizare la reglarea temperaturii la încălzirea electrică a incintelor avem următoarea schema bloc generală Fig.

3. La ieşirea din puntea redresoare avem o tensiune de 12 V în curent continuu. adică are rol de netezire a tensiunii redresate.2 Schema de alimentare a circuitului de automatizare Principiul de funcţionare - Transformatorul este conectat de la reţea U1=230 V curent alternativ în primar. Punte redresoare Tr DZ C R . În secundarul transformatorului avem o tensiune de 12 V (U2) în curent alternativ.1 Blocul de alimentare Punte redresoare R ≈ U1 Tr U2 DZ C + = Fig. 3.2. Majoritatea circuitelor reale necesită o sursă de tensiune stabilizată la o anumită valoare şi de aceea vom folosi o dioda Zener (DZ) În paralel cu puntea redresoare se intercalează un condensator (C) cu rol de filtrare a ondulaţiilor. Limitarea curentului se face cu o rezistentă (R).

1 componente circuit Nr. crt. 1 2 3 4 5 Nume componentă Transformator Punte redresoare Diodă Zener Rezistenţă Condensator Notaţie Tr DZ R C Parametri U1230Vş U2 – 12Ş S’5VAş f’50Hy 15A – 1000V 12V .Tabel 3. 3W 2200uF.1A 20Ohm. 35V .

2. care prin intrarea neinversoare primeşte un nivel de tensiune prescrisă a cărei valoare este reglabilă cu potenţiometrul R. rezistenţa scade. în colectorul căruia se găseşte bobina unui releu de curent continuu care comandă circuitul de forţă al instalaţiei de încălzire. Tranzistorul este comandat prin intermediul unui comparator realizat cu un amplificator operaţional.2 Blocul circuitului de automatizare Pentru automatizarea circuitului de încălzire vom folosi următoarea schemă: + C1 R1 R2 DZ R8 Releu R + RTh AO R9 R6 T R3 R4 R7 R5 Fig.3.3 Schema generală a circuitului de automatizare Principiul de funcţionare Schema de conţine ca elemente principale un comutator cu tranzistor bipolar. Caracteristica termorezistenţei este descrescătoare. Rezistenţa de reacţie R9 permite ajustarea nivelului de histerezis al comparatorului necesar la preîntâmpinarea eventualelor oscilaţii. Borna inversoare este conectată la ieşirea unui divizor de tensiune care pe una din ramuri are o termorezistenţă RTh. . astfel încât pe măsură ce temperatura ambiantă creşte. 3.

Prin urmare.Î. În aceste condiţii ieşirea comparatorului se menţine la o tensiune nulă sau negativă şi tranzistorul rămâne blocat şi releul în stare declanşată.Î. Temperatura ambiantă începe să scadă până la nivelul la care se atinge pragul de temperatură prescris şi procesul se repetă. creşte astfel încât tensiunea de ieşire creşte şi ea. Folosind un contact normal închis (N.) al acestuia circuitul de forţă al instalaţiei de încălzire este alimentat. AO T RTh Releu R . temperatura ambiantă începe să crească şi rezistenţa termorezistorului tinde să scadă. tranzistorul intră în stare de conducţie. contactul normal închis (N.La temperatura ambiantă mai mică decât pragul impus (valoarea prestabilită pentru reglaj). releul anclanşează. În aceste condiţii.) se deschide şi rezistenţa de încălzire rămâne nealimentată. potenţialul bornei inversoare scade tensiunea diferenţială la intrare comparatorului. termorezistenţa are valoare relativ mare astfel încât potenţialul bornei inversoare este apropiat sau chiar mai ridicat decât potenţialul bornei neinversoare.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 Nume componentă Rezistenţă Rezistenţă Rezistenţă Rezistenţă Rezistenţă Rezistenţă Rezistenţă Rezistenţă Rezistenţă Potenţiometru Amplificator operaţional TL081 Termistor Diodă Zener Tranzistor Releu Notaţie R1 R2 R3 R4 R5 R6 R7 R8 R9 R AO RTh DZ T Valoare 3.2 componente circuit Nr.Tabel 3.7 1 4.5 5. crt.6 5.6 1 15 2.7 3.2 1 12 Unitate de masură kΩ kΩ kΩ kΩ kΩ kΩ kΩ MΩ MΩ kΩ V kΩ A V .3 4.3 4.7 1.

3.4 Schema de principiu a încălziri electrice cu rezistenţă electrică Principiu de funcţionare Dulie R (BEC) .3 Blocul de utilizare Contact releu ND ~ Fig.3.2.

Salariile tarifare ale membrilor echipei şi timpii de lucru sunt indicate în tabelul următor.1 Cheltuieli cu salariile brute ale personalului La realizarea proiectului lucrează o echipă care cuprinde: . 1 2 3 Salariul tarifar [lei/ luna] 2300 2300 1500 TOTAL Salariul orar [lei/ora] 14. Nr.un tehnician-desenator.doi specialisti în inginerie electrică . 3.3.3.3 14.3 Salariul brut [lei] 2860 2860 1395 7115 Nivel de calificare Ore lucrate Inginer electrotehnist Inginer electrotehnist tehnician-desenator 200 200 150 . prezentat anterior presupune următoarele costuri.3 Calculul economic al instalaţiei de încălzire electrică Realizarea proiectului.3 9. Crt.

2kΩ 1kΩ 20Ω.5 0.42 .5 1 1 2 2 35 Preţ total [lei] 2 1 4 0.5 1 1 2 2 35 97.5 mm2 <60W 15W.7k Ω 5.5 2 1 0.3.5kΩ 1kΩ 1 mm2 1.32 0. 35V 800mA. 5V Alimentare 15V 2.5 0.3kΩ 1.3 12 3 1 8 4 2 5 2 2 3 0.6MΩ 3.5 0.5 1 0.2 Cheltuieli materiale Pentru realizarea proiectului sunt necesare următoarele materiale consumabile: Nr.04 0.6 12 3 2 8 4 2 5 2 2 3 1. 12V 15A 1A 15A. crt 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 Denumire produs Fişă monofazată Cablu bifilar flexibil Plăcuţă electronică Şuruburi fixare Dispozitiv conectare Transformator Punte redresoare Diodă Releu Condensator Tranzistor BC 107 Amplificator Operaţional TL081 Termistor Potenţiometru Rezistenţă Rezistenţă Rezistenţă Rezistenţă Rezistenţă Rezistenţă Conductor conexiune Dulie E27 Bec cu incandescenţă Termometru digital Caracteristici 15A 1. 12V 2200µF.5 mm2 13500 mm2 25mm 15A 800mA. 3W 4. 230V >-50 ºC <+110 ºC Cost total Unitate de măsură buc m buc buc buc buc buc buc buc buc buc buc buc buc buc buc buc buc buc buc m m buc buc buc Cantitatea 1 1 1 8 2 1 1 2 1 1 1 1 1 1 1 3 2 2 1 1 1 1 1 1 1 Preţ unitar [lei] 2 1 3 0.3.

Alte cheltuieli specifice proiectului II.4 1479 35. 5%) din care: a.2 Contribuţii a. asistenţă tehnică.1. Cheltuieli materiale 2. CASS 5.nu este cazul. Cheltuieli directe (1+2+3): 1. amenajare spaţiu interior e. anchete statistice f.1.85% f. Fond pentru garantarea plăţii creanţelor salariale 0% 1.205% e. Aceste costuri sunt incluse în devizul general al acestei lucrări prezentat în tabelul următor.4 0 0 0 0 97.2 ) 1. detasări. consultanţă 3.1 Cheltuieli cu salariul (salariul brut) 1.1 Materiale. deplasări. Fond risc accidente (conform cod CAEN) 0.3. teste.8% b. [lei] I. (max. studii. CAS 20.1 Cheltuieli salariale ( 1.1 +1.1+ 1. Somaj 0.2 Lucrări şi servicii executate de terţi. deplăsari. Cheltuieli de personal ( 1.1. transferuri în tară b.5 60.3 Dotări independente .42 0 0 0 0 0 0 0 1105 2055 12331 . măsurători.2% d. 20% din I Total tarif (valoare contract) I+II 10276 9074 9074 7115 1959. analize c. detasări. transferuri în străinatate 2. FNUASS 0.42 97. colaboratori(audit extern autorizat) b.2 Alte cheltuieli de personal a.3. materii prime 2.1.5 370 14.5% c.2) 1. Cheltuieli indirecte : regia – min. omologări d.

CAPITOLUL IV PROIECTAREA INSTALAŢIEI DE FORŢĂ PENTRU ÎNCĂLZIREA ELECTRICĂ A UNEI INCINTE Vom proiecta instalaţia de forţă pentru încălzirea electrică a următoarei incinte din figura următoare: Laborator Sud 25º 3m 1m Sală de laborator Vest -10º 1 25º 2m Est 15º Exterior Hol 19 m 8m Nord -10º Exterior Fig. 4.1 .

. .PI .A.4.Tv. Se folosesc următoarele notaţii pentru elementele de construcţie : .71 [W/m2⋅° C].conductivitatea termică de calcul pentru stejar în lungul fibrelor cu densitatea aparentă de 800 kg/m3.coeficientul de transfer termic prin suprafeţele interioare ale spaţiilor închise αi=αe =8 [W/m2⋅° C].pereţi exteriori din beton armat de δ ba=15 cm placaţi cu B. RFC=0. . .03 [W/m⋅° C] şi coeficientul de asimilare termică sm=17. Pentru materialele de construcţie se aleg principalele caracteristici: . . λ2=0.39 [m2⋅° C/W].coeficientul de transfer termic prin suprafeţele exterioare ale elementelor de construcţie în contact cu aerul exterior αi=8 [W/m2⋅° C]. .rezistenţa specifică a ferestrelor cuplate cu două foi de geam la distanţă de 2…4 cm. grosimea de δ BCA=12 cm şi tencuiţi pe ambele feţe δ t=2 cm. pentru tavan. αe =24 [W/m2⋅° C]. cu δ=9 cm.uşile interioare din stejar în lungul fibrelor cu δ=4 cm. .FC.Pd. . pentru perete exterior . λ1=2.U .C.1. . pentru uşa interioară . . Clădirea şi are următoarele caracteristici constructive: . .9 [W/m2⋅° C ].conductivitatea termică de calcul pentru beton armat cu densitatea aparentă de 2.C. . pentru perete interior .41 [W/m⋅° C] şi coeficientul de asimilare termică sm=7.ferestre din termopan. .PE .600 kg/m3. tencuiţi la interior şi exterior cu mortar ciment 2Χ2cm.pereţi interiori din zidărie B.pardoseala este din parchet de stejar cu grosimea δ=3 cm.A. . de 11 cm grosime.1 Calculul necesarului de căldură Se urmăreşte să se determine necesarul de căldură pentru încălzirea unui laborator a cărui dimensiuni sunt prezentate în figura 4. pentru fereastra cuplată . pentru pardoseală. un strat de covor PVC cu suport textil δ=1 cm.

70 [W/m⋅° C] şi coeficientul de asimilare termică sm=9.0 [W/m2⋅° C].7 0.09 [W/m2⋅° C].728 [ m 2 ⋅ C / W ] 8 2.27 0.93 [W/m⋅° C] şi coeficientul de asimilare termică sm=10. λ=0. pierderea de căldură este: QT = ∑ CM m ⋅ A ⋅ Q TPE ( N ) = C M ⋅ m PE ( N) ⋅ A c ( N ) ⋅ PE θi − θ e R 'PE ( N) Rezistenţa termică specifică corectată a elementului de construcţie considerat R′ se calculează cu relaţia: R' = δ 1 1 +∑ i + αi λi αe 1 δ δ δ δ 1 ' RPE ( N ) = + ba + BCA + t1 + t 2 + α i λba λBCA λt1 λt 2 α i 1 0.15 0. În aceste condiţii rezultă că.93 24 .conductivitatea termică de calcul a stratului de PVC cu suport textil..03 0.12 0.29 [W/m⋅° C] şi coeficientul de asimilare termică sm=7.conductivitatea termică de calcul pentru tencuială interioară mortar de var cu densitatea aparentă ρ=1600 kg/m3. .51 [W/m2⋅° C].24[W/m2⋅° C].50 cu densitatea aparentă ρ=750 kg/m3. λ=0. Necesarul de căldură Q se calculează cu relaţia:  ∑A  Q = Q T ⋅ 1 +  + Qi  100  [W] θ − θe QT = ∑ C M m ⋅ A ⋅ i + Qs R' Deoarece laboratorul este amplasat la etajul 1 fluxul termic cedat prin sol este: Qs=0.02 0. λ2=0. aceasta se determină cu relaţia: • θi − θ e R' Pentru peretele exterior orientat pe direcţia nord. λ=0.02 1 ' RPE ( N ) = = + + + + + = 0.conductivitatea termică de calcul pentru BCA tip GBC . pentru fiecare element al încăperii prin care se pierde căldură.27 [W/m⋅° C] şi coeficientul de asimilare termică sm=3. . mortar de ciment sau tencuială cu ρ=1800 kg/m3.

225 .15 0.23 = 3.05 ⋅ D D = ∑ R sj ⋅ Smj j=1 n m PE(N) = 1.8 = 2.93 24 = APE (V ) − AFE (V ) AFE (V ) = 5 ⋅ 3 ⋅ 2 = 30 [m 2 ] ⇒ APE (V ) = 3 ⋅ 19 = 57 [m 2 ] c APE (V ) = 57 − 30 = 27 [m 2 ] .06 ⋅ 24 ⋅ 25 − (−10) = 1223 0.7 0.02 1 + + + + + = 0.26 + 0.7 0.24 + ⋅ 10.05 ⋅ D PE(N) δ ba δ δ δ ⋅ Smba + BCA ⋅ SmBCA + t1 ⋅ Smt1 + t 2 ⋅ Smt 2 = λba λBCA λt1 λt 2 0.0.02 0.728 [m 2 ⋅ C / W ] 8 2. pierderea de căldură va fi: θ − θe Q TPE ( V ) = C M ⋅ m PE ( V ) ⋅ A c ( V ) ⋅ i PE R 'PE ( V ) R' = δ 1 1 +∑ i + αi λi αe 1 δ δ δ δ 1 ' RPE (V ) = + ba + BCA + t1 + t 2 + = α i λba λBCA λt1 λt 2 α i = c APE (V ) 1 0. Pierderea de căldură prin peretele exterior orientat pe direcţia nord este: c QTPE ( N ) = C M ⋅ m PE ( N ) ⋅ APE ( N ) ⋅ θi − θe = ' R PE ( N ) [W] = 1 ⋅ 1.27 0.12 0.9 + ⋅ 3.728 • Pentru peretele exterior orientat pe direcţia vest.03 0.05 ⋅ 3.225 − 0.A c ( N ) = A PE ( N ) − A FE( N ) PE APE( N ) = 3 ⋅ 8 = 24 [m 2 ] .12 0.06 ⇒ DPE ( N ) = Deoarece este vorba de o clădire socio-culturală c M = 1 .03 0.27 0.33 = 1.54 + 0. AFE( N ) = 0 [m 2 ] A c PE ( N ) ⇒ = 24 − 0 = 24 [m ] 2 Coeficientul de masivitate termică m se calculează cu relaţia 4.225 .93 = 1.15 0.51 + ⋅ 9.02 0.33 mPE ( N ) = 1.0.8: m = 1.02 = ⋅ 17.3 + 1.

16 = 1.02 0.2 ( conform normativelor în vigoare pentru elemente mobile) QTFE (V ) = CM ⋅ mFE (V ) ⋅ AFE (V ) ⋅ = 1 ⋅1.03 0.05 ⋅ D PE(V) DPE (V ) = ⇒ δ ba δ δ δ ⋅ Smba + BCA ⋅ SmBCA + t1 ⋅ Smt1 + t 2 ⋅ Smt 2 = λba λBCA λt1 λt 2 0.24 + ⋅ 10.02 1 + + 2⋅ + = 0.2 ⋅ 30 ⋅ • θi − θe = ' RFE (V ) [W] 25 − (−10) = 2016 0.625 [ m 2 ⋅ C / W ] θi − θe ' RFE (V ) m FE(V) = 1. pierderea de căldură este: QTFE (V ) = CM ⋅ mFE (V ) ⋅ AFE (V ) ⋅ ' RFE (V ) = 0.728 Pentru fereastra exterioară orientată pe direcţia vest.27 0.3 + 1.33 mPE (V ) = 1.23 = 3.12 0.05 ⋅ 0.707 [m 2 ⋅ C / W ] 8 0.0.15 0.8 = 2.06 Deoarece este vorba de o clădire socio-culturală c M = 1 Pierderea de căldură prin peretele exterior orientat pe direcţia vest este: c QTPE (V ) = CM ⋅ mPE (V ) ⋅ APE (V ) ⋅ θi − θe = ' RPE ( N ) = 1 ⋅ 1.225 − 0.11 0.9 + ⋅ 3.27 0. pierderea de căldură va fi: c QTPI ( E ) = CM ⋅ mPI ( E ) ⋅ API ( E ) ⋅ θi − θe ' RPI ( E ) 1 δ 1 +∑ i + αi λi α e 1 δ δ 1 ' RPI ( E ) = + BCA + 2 ⋅ t + = α i λBCA λt α e R' = = c API ( E ) 1 0.225 .7 0.06 ⋅ 27 ⋅ • 25 − (−10) = 1375 [W] 0.54 + 0.02 = ⋅ 17.51 + ⋅ 9.7 8 = API ( E ) − AFI ( E ) AU ( E ) = 2 ⋅ 2 = 4 [m 2 ] ⇒ API ( E ) = 3 ⋅ 19 = 57 [m 2 ] .D = ∑ Rsj ⋅ S mj j =1 n m PE(V) = 1.625 Pentru peretele interior orientat pe direcţia est.26 + 0.93 = 1.

225 − 0. pierderea de căldură este: QTU ( E ) = CM ⋅ mU ( E ) ⋅ AU ( E ) ⋅ mU ( E ) = 1.125 = 0.43 + 0.03 0.7 = 1. adaosul de orientare va avea valoarea cea mai defavorabilă.2 ⋅ 4 ⋅ θi − θ e = ' RU ( E ) [W] 25 − 15 = 137 0.27 = 1. unul orientat pe direcţia nord.0.097 + 0.05 ⋅ D PI(E) δ ba δ δ ⋅ Smba + BCA ⋅ SmBCA + 2 ⋅ t ⋅ Smt = λba λBCA λt 0.27 ⇒ mPI ( E ) = 1.41 8 QTU ( E ) = CM ⋅ mU ( E ) ⋅ AU ( E ) ⋅ = 1 ⋅1.05 ⋅ 3.225 .15 0.06 ⋅ 53 ⋅ • 25 − 15 = 794 [W] 0. Pentru a putea determina adaosul de compensare a efectului suprafeţelor reci.707 Pentru uşa interioară orientată pe direcţia est.27 0.04 1 + + = + + = 0. iar celălalt pe direcţia vest.06 DPI ( E ) = Deoarece este vorba de o clădire socio-culturală c M = 1 Pierderea de căldură prin peretele interior orientat pe direcţia est este: c QTPI ( E ) = CM ⋅ mPI ( E ) ⋅ API ( E ) ⋅ θi − θe = ' RPI ( E ) = 1 ⋅ 1.348 Pierderile totale de căldură prin transmisie laborator sunt: QT = QTPE ( N ) + QTPE (V ) + QTFE (V ) + QTPI ( E ) + QTU ( E ) [W] QT = 1223 + 1375 + 2016 + 794 + 135 = 5543 W Se determină adaosul de orientare: deoarece există doi pereţi exteriori.9 + ⋅ 3.11: Rm = AT (θ i − θ e ) ⋅ CM QT Aria totală a laboratorului se determină cu relaţia: .51 + 2 ⋅ ⋅ 9.c API ( E ) = 57 − 4 = 53 [m 2 ] D = ∑ R sj ⋅ Smj j=1 n m PI(E) = 1.528 = 3. care corespunde peretelui orientat pe direcţia nord Ao=+5%.2 ' RU ( E ) = θi − θ e ' RU ( E ) 1 δ 1 1 0.02 = ⋅ 17.24 = 2.348 [m 2 ⋅ C / W ] α i λ α e 8 0.32 + 1.11 0. trebuie mai întâi să determinăm valoarea rezistenţei termice specifice medii cu relaţia 4.125 + 0.

pentru camere de locuit. tab.205 [kg/m3 ] 15   Qi1 = 0. care se află sub acţiunea vântului de calcul se determină astfel: L = (2 ⋅ h + 2 ⋅ l ) ⋅ 5 = (2 ⋅ 3 + 2 ⋅ 2) ⋅ 5 = 50 [m] Viteza convenţională a vântului de calcul se determină din tabelul 4.13: A   Q i1 = n ao ⋅ C M ⋅ V ⋅ ρ ⋅ c p ⋅ ( θ i − θ e ) + Q u ⋅ 1 + c   100  [ ] [ ] A   Qi 2 = CM ⋅ E ⋅ ∑ i ⋅ L ⋅ v 4 / 3 ⋅ (θi − θ e ) + Qu ⋅ 1 + c   100  Din tabelul 4. Coeficientul de infiltraţie a aerului prin rosturi se determină din Anexa 4.A.205 ⋅ 1. rezultă valoarea numărului de schimburi de aer necesar în încăpere din condiţii de confort fiziologic: nao=0.005 [kJ/kg⋅ C ] ρ = 1.2.005 ⋅ (25 − (−10)) + 137 ⋅ 1 +  = 167. L.2.46 ⋅ 10 − 3 ⋅ 1 ⋅ 456 ⋅ 1.94 [m 2 ⋅ C / W ] ⇒ 5543 conform diagramei din figura 4.8 ţinând seama de zona eoliană şi de amplasamentul clădirii: v 4 / 3 = 7.1221 [W⋅ s4/3/(m5/3⋅° C)] Si 4 Lungimea rosturilor ferestrelor şi uşilor exterioare.AT = APE ( N ) + APE (V ) + API ( S ) + API ( E ) + 2 ⋅ ATv AT = 8 ⋅ 3 + 19 ⋅ 3 + 8 ⋅ 3 + 19 ⋅ 3 + 2 ⋅ 19 ⋅ 8 = 466 m 2 ⇒ 466 ⋅ [25 − (−10)] ⋅ 1 Rm = = 2.5 > 3 ⇒ i=0.9.12 şi 4. ia valoarea: E=1.7 [W]  100  Factorul de corecţie cu înălţimea. Necesarul de căldură pentru încălzirea de la temperatura exterioară la temperatura interioară a aerului infiltrat prin neetanşeităţile uşilor şi ferestrelor şi a aerului pătruns la deschiderea acestora Qi.1.4 că valoarea lui Ac=15%.46⋅ 10-3 [m3⋅ s-1/m3] Volumul încăperii este: V = 19 ⋅ 8 ⋅ 3 = 456 [m 3 ] { [ ] } Căldura specifică la presiune constantă cp şi densitatea aerului ρ la temperatura θ i. se determină ca valoare maximă între sarcinile termice Qi1 şi Qi2 determinate cu relaţiile 4. conform tabelului 4. Pentru aceasta trebuie determinată valoarea raportului dintre suprafaţa totală a uşilor şi ferestrelor exterioare Se şi aria uşilor interioare: Se 30 = = 7. se determină din tabelul de proprietăţi fizice ale aerului uscat: c p = 1.4.45 [(m/s)4/3 ] [ ] .10.

în formula de calcul a necesarului de căldură pentru laborator.45 ⋅ (25 − (−10))] + 137} ⋅ 1 +  = 1072 [W]  100  Deoarece Qi1<Qi2. se va lua în calcul valoarea Qi2.15   Qi 2 = {1 ⋅ [1 ⋅ 0.1221 ⋅ 25 ⋅ 7. Necesarul de căldură pentru laborator este: 15   Q = 5543 ⋅ 1 +  + 1072 = 7447 [W]  100  .