Cuvînt înainte Monografia „Munţii Retezat" prezintă iubitorilor de drumeţie o lucrare complexă, în care sînt sintetizate intr-un minimum

de volum posibil un maximum de date şi informaţii de drumeţie. Lucrarea este alcătuită din două părţi distincte: una cu un conţinut de date şi informaţii generale asupra munţilor respectivi, alta cu un conţinut deosebit de bogat în ceea ce priveşte drumeţia, alpinismul, schiul, adică tot ce s-a putut culege la nivelul anului 1972 pentru călăuzirea celor ce vor să viziteze Munţii Retezat vara sau iarna. Primul capitol se ocupă de aşezarea, limitele, vecinii, relieful, apele, structura geologică, clima, flora, fauna Retezatului. Pentru a asigura un cadru turistic mai cuprinzător, mai complet, pentru a suplini şi unele goluri din literatura turistică de specialitate au fost luate în discuţie şi prezentate alături de Munţii Retezat şi subunităţile de relief vecine Tulişa (est) şi Oslea (sud-vest), ambele legate de reţeaua de poteci turistice a marelui lor vecin. Tot în partea generală a lucrării a fost inclus un capitol anume despre „Ocrotirea naturii". Faptul că pe teritoriul Munţilor Retezat există Parcul Naţional şi funcţionează o Rezervaţie ştiinţifică, accentuează importanţa ce trebuie acordată protejării bogăţiilor de frumuseţe naturală, în contextul problemei mai generale de conservare şi protecţie a mediului înconjurător ce se pune la nivelul întregii ţari. In afară de acest capitol mai găsim în partea generală a lucrării capitole despre localităţile şi drumurile de acces, cabane, adăposturi, echipe de Salvamont. În partea a doua a lucrării sînt prezentate traseele turistice, aspecte ale alpinismului, trasee de iarnă pe schiuri. Traseele au fost verificate şi parcurse de autor. In aceste capitole au fost descrise toate traseele clasice de turism marcate sau nemarcate, precum şi o serie de itinerare noi, încă neprezentate în lucrările turistice. Dintre acestea sînt: valea Rîului Bărbat, Tulişa, Găuroanele, Scocul Iarului, valea Rîuşorului cu vizitarea cetăţii Colţ, creasta Oslei şi altele. Mai sînt prezentate pentru prima dată într-o lucrare locuri de interes turistic deosebit ca: peretele Găuroanelor, Gurganul, izvorul „la Bolboroşi", abruptul nordic al Retezatului, muchia nordică Pietrele, lacul Groapele, creasta Obîrşia Nucşorii - Vîrfu Mare etc. Sinteza tuturor traseelor turistice se află în tabelul nr. 2. Pentru a uşura căutarea în text a traseelor numerotate de la 1 la 44, fiecare pagină este însemnată cu o cifră în chenar, cifră care indică numărul traseului de la pagina respectivă (vezi şi cap. 5).

Harta de ansamblu acoperă uniform tot teritoriul Munţilor Retezat şi cuprinde toate datele necesare ce pot interesa pe cititor, şi care bineînţeles au putut fi redate la scara aleasă. Pe hartă au fost redate în mod deosebit relieful glaciar şi abrupturile, după desene la faţa locului şi fotografiile autorului. Harta de ansamblu mai cuprinde, între altele, şi reţeaua de poteci şi itinerare conform textului. Cele 16 schiţe sînt de mare folos atît la lecturare, cît şi pe teren, ele conţinînd în plus faţă de harta de ansamblu o serie de detalii folositoare orientării. Schiţele la scară mărită redau zonele principale de interes turistic; „firul" complet al unui traseu poate fi urmărit în întregime pe harta de ansamblu, urmînd ca pentru zonele importante să se folosească şi schiţele la scară mărită. Toponimia a fost păstrată după datele oficiale. Pentru unele cazuri, acolo unde apar denumiri diferite între datele oficiale şi cele de pe teren, au fost făcute menţiuni în text. In puţine cazuri, autorul a preferat denumiri locale, verificate la mai multe surse de informare. De ex. denumirea „Bilugul", spre deosebire de denumirea oficială „Pilugul", este trecută pe indicatorul rutier local, pe harta Ocolului silvic Lupeni şi este utilizată de toţi localnicii atît în Valea Jiului, cît şi în Valea Streiului. Lucrarea mai conţine şi 3 desene panoramice: unul înfăţişează versantul sudic al „Retezatului Mic", altul versantul nordic al Munţilor Retezat, şi ultimul redă o vedere „ca din avion" asupra Munţilor Retezat, aşa cum s-ar vedea ei de la cca 4 000 m dinspre est. Fotografiile au fost astfel alese ca să completeze lucrarea şi să dea o imagine cît mai apropiată asupra frumuseţilor acestor munţi. Sperăm ca această lucrare cu caracter monografic să fie de un real folos celor ce îndrăgesc turismul şi vor să drumeţească în Munţii Retezat. Autorul Prezentarea generală a munţilor Retezat Munţii Retezat, cu înălţimi semeţe şi lacuri neasemuite în frumuseţe, reprezintă pentru toate categoriile de turişti, alături de creasta zimţată a Făgăraşului, cele mai ispititoare ţinuturi muntoase din Carpaţii Meridionali. Iubitorii de munte găsesc în Retezat peisaje degajate pe spaţii largi, străjuite de vîrfuri înalte acoperite cu lespezi, văi prelungi larg răsfrînte în cuiburi de căldări glaciare în care sclipesc lacuri liniştite. Pe teritoriul acestor munţi este delimitat Parcul Naţional Retezat şi în cadrul lui Rezervaţia ştiinţifică, în felul acesta comorile frumuseţilor naturii: faună, floră, peisaj etc. sînt protejate prin lege. În afara hotarelor ţării noastre Retezatul poate fi comparat ca peisaj

cu Munţii Pirin, situaţi pe ramura sudică a lanţului Balcanilor, sau cu Munţii Hohe Tauern, din Alpii austrieci. a) Aşezare Munţii Retezat ocupă o poziţie nordică faţă de şirurile şi masivele muntoase ale Carpaţilor Meridionali cuprinşi între Jiu, Strei şi Dunăre. Sînt legaţi nemijlocit de Munţii Godeanu spre sud-vest; prin intermediul Munţilor Tulişa se leagă, spre est şi nord-est, de Munţii Şurean. Din punct de vedere teritorial-administrativ suprafaţa Munţilor Retezat aparţine judeţului Hunedoara, centrele turistice coordonatoare fiind Deva şi Petroşani. Mărginiţi la nord şi la sud de depresiuni joase (Haţegului, 300-400 m alt. şi Petroşani la 725-850 m alt.), Munţii Retezat se ridică cu pante viguroase, împădurite pînă la 1600-1700 m, continuate mai sus, la peste 2000 m, cu piscuri şi custuri stîncoase, vizibile de la mari distanţe. Cea mai frumoasă privelişte asupra acestor munţi se desfăşoară spre nord, între vîrfurile piramidale distingîndu-se vîrful Retezat - care a împrumutat numele întregului masiv - cu creştetul său curmat brusc ca de o lovitură de paloş .... Locul din care Retezatul se înfăţişează cel mai bine privirilor este cetatea de pe dealul Orlea, lîngă Subcetate. Dinspre sud masivul poate fi observat bine de pe vîrfurile Şigleul Mare, Arcanul şi mai ales din Oslea, toate situate pe culmea Munţilor Vîlcan. Cu totul altfel se profilează Retezatul dacă este privit de pe culmile munţilor Ţarcu sau Godeanu: peste platforme înalte se ridică Retezatul Mare, Judele, Slăveiul, palete de culori întunecate; lîngă ulucul adînc al Lăpuşnicului se ascund, după platforma Borăscu, munţii Stănuleţi, Iorgovanul, Albele cu calcarele lor strălucitoare. Pantele nordice, terminate în depresiunea Haţegului, prezintă mai multe zone abrupte, în comparaţie cu versantele sudice, mai domoale, ambele fiind însă la fel de sculptate cu căldări glaciare pe fundul cărora se odihnesc multe familii de lacuri. Conturul Munţilor Retezat - inclusiv „Retezatul Mic" - (cea 100 km) este cel al unui pentagon cu latura sudică suprapusă pe axa văii Jiului de Vest; suprafaţa acoperă cca. 700 km2; distanţa în zborul păsării între punctele extreme, sudic şi nordic, este de cca. 25 km, în timp ce distanţa maximă pe direcţia est-vest depăşeşte 30 km. Înălţimea maximă este atinsă în vîrful Peleaga (2 509 m), urmată de vîrful vecin Păpuşa (2 500 rn). Vîrful Retezat (2 485 m) este al treilea ca înălţime. Punctul de cea mai joasă altitudine în limita ariei muntoase se află la Rîu de Mori (485 m). Munţii Retezat adăpostesc cele mai numeroase lacuri glaciare din Carpaţi, lacul Bucura fiind cel mai întins lac din ţară, lacul Zănoaga cel mai adînc, iar lacul Custura Mare la cea mai mare altitudine.

b) Limite, vecini Încadraţi aproape din toate părţile de şiruri de munţi înalţi, Munţii Retezat sînt limitaţi din punct de vedere geografic de valea Rîului Mare şi de depresiunile Haţegului şi Petroşanilor. Particularităţile reliefului, structura geologică variată au determinat pe specialişti să confere masivului propriu-zis limite mai restrînse, care scot în afara ariei principale două zone: „Retezatul Mic", adică subdiviziunea calcaroasă aflată la vest de muntele Drăgşanu pe creasta de legătură cu Masivul Godeanu, şi Munţii Tulişa, zonă cu înălţimi sub 1 795 m care prelungeşte zona răsăriteană a masivului pînă la Jiu şi Strei, legînd, prin culme neîntreruptă, tot lanţul banatic (Retezat, Godeanu, Ţarcu, Vîlcan, Mehedinţi) de Munţii Şurean prin pasul Baniţa-Merişor. Pentru turism însă, ambele zone de margine au fost înglobate în reţeaua de poteci marcate a Munţilor Retezat, făcîndu-se menţiunile necesare asupra limitelor geografice „încălcate" pentru buna desfăşurare a activităţii turistice. La nord Munţii Retezat îşi aştern poalele la marginea depresiunii Haţegului, începînd din punctul nord-vestic al acesteia la Clopotiva - Rîu de Mori. Limita separatoare trece apoi pe lîngă localităţile Ohaba (de sub munte), Nucşoara, Mălăieşti, Coroieşti de Haţeg, Serei, Hobiţa (La Hobiţa se termină Retezatul propriu-zis, urmînd ca la est de R. Bărbat săşi desfăşoare întinderea Munţii Tulişa). Limita estică a Retezatului propriu-zis se îndreaptă spre sud în lungul Rîului Bărbat, intersectează şaua Făgeţel şi coboară pe valea Bilugului în valea Jiului de Vest. De la Gura Bilugului limita sudică a Munţilor Retezat este preluată de extremitatea vestică a depresiunii Petroşanilor pînă mai sus de Cîmpu lui Neag la Gura Butei. De la Gura Butei, loc în care se termină „Retezatul Central" începe teritoriul „Retezatului Mic", lanţ de înălţimi calcaroase şi abrupte, întins pînă la fruntariile Munţilor Godeanu; hotarul turistic de sud continuă pe Scocul Jiului, pînă mai sus de Cîmpuşel, la gura pîraielor Şarba şi Soarbele. De la Gura Bilugului şi pînă la gura văii Soarbele, dincolo de depresiunea Petroşanilor şi de Scocul Jiului, se aştern Munţii Vîlcan. Din Gura Soarbelor limita „Retezatului Mic" se distinge clar pînă la marginea şisturilor cristaline din şaua Paltina, punctul cel mai înalt atins pe acest contur: 1 930 m. De aici spre vest încep Munţii Godeanu cu care Munţii Retezat se învecinează pînă la gura Rîului Şes. Din şaua amintită limita sud-vestică este continuată de valea Paltina, iar de la vărsarea acesteia, de Lăpuşnicul Mare; acest rîu curge spre vest trecînd mai întîi prin Lunca Berhinei, „Poiana Rotundă" şi Gura Apei. Limita vestica se fixează pe Rîul Mare al Haţegului şi trece prin Gura Rîului Şes, Gura Zlata, Runcu şi încheie imensul contur la poalele

vîrfului Retezat (Clopotiva - Rîu de Mori), în marginea depresiunii Haţegului. V e c i n i . La nord, dincolo de depresiunea Haţegului, Retezatul domină de la mare înălţime Munţii Poiana Ruscăi (alt. maximă în vîrful Padeş: 1 378 m), avînd culmi domoale şi împădurite, împărţite de văi adînci şi întortocheate. La nord-est, despărţite de Strei, se ridică platourile calcaroase din zona Cioclovina, avanposturile cristalinului Munţilor Şurean. La est, Retezatul se înfruntă cu înălţimile impetuoase ale Parîngului, interesant masiv al Carpaţilor Meridionali, găzduind la rîndul său lacuri glaciare şi piscuri semeţe (altitudinea maximă în vîrful Parîngul Mare: 2518 m). La sud se înşiră, de-a lungul văii Jiului de Vest, Munţii Vîlcan cu înălţimi în jurul a 1 600 m, din care se înalţă vîrfurile Straja, Goamele (l 790 m), Şigleul Mare, Arcanul şi Oslea. (altitudinea maximă: 1 946 m). La sud-vest, legate direct de creastă prin şaua Paltina, se întind culmile înalte ale Munţilor Godeanu, bine dezvoltate, avînd flancurile modelate de gheţarii pleistoceni. Cele mai înalte vîrfuri: Gugu (2 290 m) şi Murariu (2 285 m). La vest, dincolo de Rîul Mare, se află culmile alpine ale Munţilor Ţarcu (altitudini maxime în vîrfurile Petrii: 2 190 m, Căleanu: 2 190 m, Ţarcu: 2 186 m). c) Relieful Munţii Retezat, cei mai înalţi şi mai stîncoşi munţi din şirul Carpaţilor dintre Jiu şi Dunăre, culminează în două vîrfuri majore vecine: vîrful Peleaga (2 509 m) şi vîrful Păpuşa (2 500 m), situate în zona centrală. Din suprafaţa Munţilor Retezat, cca. 2/3 se află la peste 1 600 m înălţime şi cca. ¼ la peste 2 000 m. În aceşti munţi apar în partea de sudvest (muntele Slavei, muntele Zănoaga) suprafeţe de eroziune asemănătoare platformei Borăscu din muntele cu acelaşi nume; la nivelul acestor suprafeţe situate la 2 000-2 200 m alt, înconjurate de obicei de abrupturi stîncoase sau de abrupturile căldărilor glaciare vecine se poate circula cu uşurinţă pe poteci fără urcuşuri şi coborîşuri mari. Este cazul potecii turistice de la şaua „La Pintenul Slăveiului" la Crucea Trăznitului şi al potecii de pe platoul Aradeş - Zlata spre muntele Zlata. O treaptă de eroziune mai scundă, la nivelul platformei Rîul Şes, este observată pe versantul nordic al muntelui Drăgşanu (cca. 1 700-l 800 m alt.). Prin apropiere trece poteca turistică de culme şaua Plaiului Mic vîrful Piatra lui Iorgovan. Vasta suprafaţă în care predomină stîncile este compartimentată în

trei zone distincte: prima, cea mai înaltă, este ocupată de Retezatul propriu-zis („Retezatul Central", cristalin), a doua, mai scundă şi nu prea întinsă, este ocupată în partea de sud-vest de „Retezatul Mic" (calcaros), iar ultima aparţine Munţilor Tulişa în partea de est. „Retezatul Central" cuprinde vîrfurile cele mai înalte (2 peste 2 500 m, 9 peste 2 400 m, 20 peste 2 300 m alt.), cea mai întinsă reţea de văi şi lacuri glaciare. Este regiunea muntoasă considerată de specialişti ca cea mai înaltă din ţară, avînd înălţimea medie la peste 2 350 m (Munţii Făgăraşului au înălţimea medie de 2 300 m). „Retezatul Mic", o creastă omogenă, sculptată în calcare, se interpune între cristalinul muntelui Drăgşanu şi conglomeratele muntelui Paltina; vîrfurile sale foarte frumoase oscilează în jurul a 2 000 m. Cele mai înalte vîrfuri sînt: vîrful Piule (2 080 m) în extremitatea estică şi vîrful Stănuleţii Mari (2 032 m) în extremitatea vestică. Munţii Tulişa, altitudine maximă în vîrful Tulişa (1 793 m), în afară de culmea prelungă în jurul a 1 500 m în părţile de sud şi vest, sînt mult mai scunzi, atingînd în apropiere de Baniţa şi Petroşani înălţimi de aproape 1 000 m. Aspectul alpin al Retezatului este conferit de culmile înalte, cu flancuri tăiate în granodiorite şi gnaisuri de injecţie în care sînt modelate căldările glaciare, custurile, văile în formă de V şi valurile de morene. Văile rîurilor aparţinînd bazinului Streiului, cu o denivelare de aproape 2 000 m între izvoare şi vărsare, se găsesc într-un proces de adîncire continuă. Această „cădere" imprimă apelor curgătoare un caracter tumultuos. Pantele acestor văi sînt de obicei foarte înclinate şi închid deseori drumul apelor între pereţii cheilor (ex.: cheile Rîului Mare, cheile Rîuşorului, cheile Rîului Bărbat etc.). Aspectul orografic al Munţilor Retezat prezintă următoarele caracteristici: - se disting două creste principale, una la sud şi alta la nord, paralele între ele, despărţite de văile superioare ale Rîului Bărbat şi Lăpuşnicului Mare, ambele legîndu-se prin creasta ascuţită alpină, Custura - Păpuşa; - crestele principale de sud şi de nord sînt orientate pe direcţia nord-est - sud-vest. După cum se observă şi din harta de ansamblu, configuraţia acestor creste este asemănătoare literei H, în care una din liniile lungi ale acesteia reprezintă creasta de la sud (creasta principală a Carpaţilor) începînd din vîrful Custura pînă în şaua Paltina; cealaltă linie lungă reprezintă creasta de la nord, pornind din muntele Baleia peste vîrful Păpuşa pînă la muntele Zlata, iar linia de unire este creasta Custura - Păpuşa (şaua la 2 205 m). O configuraţie asemănătoare literei H există şi la crestele munţilor Godeanu şi Vîlcan legate între ele prin culmea Sturu - Şarba.

Creasta de la sud, cea mai lungă (cca. 45 km), începe de fapt în zona Munţilor Tulişa din pasul de şosea şi cale ferată Baniţa - Merişor (750 m) şi urcă gradat la Dealul Babii (969 m), atingând zona subalpină la muntele Oborocii (l 545 m) la nord-vest de Lupeni. Din acest punct, spre vest şi apoi spre sud-vest se înşiră vîrfurile: Lotrii, Tulişa (l 793 m), Făgeţel (l 591 m), în curmătura Făgeţel (l 390 m) încep crestele Retezatului propriu-zis: Bilugu Mare (l 755 m; în alte lucrări Pilugul), Văcărea, Lazărul (2 290 m), Gruniu (2 300 m), Ciumfu (2335 m), Valea Mării (2383 m), Custura (2457 m), de unde creasta se micşorează în înălţime pînă în şaua Plaiului Mic (l 879 m), pe unde trece drumul turistic cabana Buta - lacul Bucura. Din şa creasta se înalţă din nou spre vîrfurile Buta (l 977 m) şi Drăgşanu (2 080 m). În şaua Dragşanu (l 860 m), la limita calcarelor, începe „Retezatul Mic" cu vîrful Albele (2013 m), vîrful Stănuleţii Mici, vîrful Piatra lui Iorgovan (l 997 m), vîrful Stănuleţii Mari (2 032 m) pînă în şaua Paltina. Cele mai frumoase porţiuni ale crestei sînt cuprinse între vîrful Văcărea - vîrful Custura şi vîrful Albele - vîrful Stănuleţii Mari. Creasta de la nord, mai scurtă (cca. 30 km), este în schimb mult mai spectaculoasă şi are, în principal, un caracter vădit alpin. Aflată între văile Rîului Bărbat la răsărit şi Rîului Mare la apus cuprinde, prin numeroase ramificaţii, cea mai mare parte a „Retezatului Central". Vîrfurile bine individualizate se prezintă ca noduri cu 3-5 feţe, despărţite prin şei adînci şi creste ascuţite (custuri). Creasta începe din muntele Baleia (cabana turistică) şi pe pante repezi atinge 1 862 m în Cleanţul Cozmii, apoi, la vest de Capul Găierului (l 942 m), coboară în şaua Gruvii (l 816 m). Pătrunzînd în zona centrală, creasta leagă vîrfurile Lănciţa (2 100 m), Lacului (2 301 m), Capul Văii Rele (2408 m), Păpuşa Mare (2 500 m), Peleaga (2 509 m), Capul Pietrelor (2 475 m), Custura Bucurei (2 388 m), Bucura I (2 439 m), Judele (2 410 m), Bîrlea (2 330 m), Şesele Mari (2 323 m), Şesele Mici (2 280 m), Zănoaga (2 262 m), Aradeşul Mare1 (2 085 m), Zlata (2 140 m), în acest lanţ de creste se află o serie de şei adînci, de cele mai multe ori fiind şi locuri de trecere pentru potecile turistice. Dintre acestea amintim: şaua Lănciţei (2 033 m) la vest de vîrful Lănciţa; şaua Porţilor închise (2 280 m), o spectaculoasă custură care desparte căldarea Galeşului de cea a Ţapului; şaua Pelegii (2 274 m) la vest de vîrful Păpuşa; Curmătura Bucurei (2 206 m), locul pe unde trece poteca spre cabana Piejrele; Poarta Bucurei (2 261 m), legătură alpină accidentată între vîrful Judele şi vîrful Bucura; şaua Retezatului (2251 m) situată pe Custura Retezatului pe unde trece poteca turistică spre vîrful Retezat. Din mulţimea piscurilor înşirate pe crestele Munţilor Retezat, ne
1

în lucrările mai vechi apare denumirea de „Radeşul Mare". Denumirea de Aradeşul Mare este utilizată atît de localnici, cît şi de cercetătorii care lucrează în cadrul Academiei R.S.R.

vom opri la cîteva care prezintă interes deosebit pentru turişti: - Muntele Peleaga (altitudine maximă 2509 m), cel mai voluminos şi mai înalt, este inima întregului masiv, vizibil din aproape toate crestele înconjurătoare, chiar şi din munţii Vîlcanului. De lîngă mica platformă de pe vîrf se despică, spre nord-vest, un abrupt imens în pereţii căruia se anină Colţii Pelegii. Priveliştea copleşitoare a acestui abrupt domină toata căldarea Văii Rele, aflată la nord de vîrf. Spre sud, Peleaga coboară în spinări masive, ramificate radial din vîrf, astfel încît închid în faldurile lor căldări de diverse mărimi, între care o parte din căldarea Bucurei (vest) şi în întregime căldarea Peleguţa (sud-est). - Muntele Păpuşa cuprinde în afară de vîrful Păpuşa Mare (2 500 m) şi vîrful Păpuşica sau Păpuşa Mică (2 371 m) despărţite de o creastă ascuţită spintecată de o strungă, în prelungirea sa spre sud creasta ceva mai „blîndă" atinge şaua Custurii şi apoi continuă pînă în vîrful Custura, cu aceleaşi abrupturi spre est, dar mai primitoare spre vest. - Vîrful Retezat, al treilea ca înălţime, are pe creştetul său o platformă lungă dar îngustă, care privită pe axa N-S conferă vîrfului aspectul „retezat", iar pe axa E-V, aspectul ascuţit. La baza marelui abrupt nordic al vîrfului se adînceşte una din cele mai izolate şi sălbatice căldări din aceşti munţi: Ştevia. - Muntele Bucura, situat în centrul crestei care înconjură toată căldarea Bucura, este format din două vîrfuri gemene, legate printr-o creastă alpină acoperită de lespezi. Vîrful secundar (II) domină cu abruptul său profilat ca o capăţînă neagră căldarea Pietrele, în timp ce vîrful principal se situează în nodul orografic din care se răsfrîng trei custuri foarte accidentate, în afară de versantul spre muntele Stînişoara, creasta spre Custura Retezatului şi mai ales spre Poarta Bucurei reprezintă una din cele mai spectaculoase creste din Carpaţii noştri. - Muntele Judele, cel mai greu accesibil dintre vîrfurile masivului, se ridică abrupt direct pe lîngă dinţii din Poarta Bucurei, mai întîi în Judele Mic (o „santinelă" ascuţită la vîrf), apoi după o despicătura, direct la vîrful Judele Mare, o citadelă remarcabilă alcătuită numai din srînci imense. - Creasta Judele Slavei, ca şi Porţile Închise şi Poarta Bucurei, constituie „piatra de încercare" pentru cei dornici de căţărare. Între vîrful Judele Mare şi vîrful Slavei există o mică platformă mai accesibilă (potecă turistică), iar de aci spre sud-vest se formează o creastă foarte îngustă situată deasupra căldării Judele şi căldării Pietroase. Această creastă culminează în Vîrful

din Mijloc, egal Judelui în toate privinţele. Creasta „rea" se menţine încă sute de metri pînă în vîrful Slavei, o altă piramidă de lespezi gigantice. După o „odihnă" pe pante ierboase, cînd aceasta coboară în trepte, zona de stînci îşi reia dominaţia în Pintenul Slăveiului, o stîncă întunecată, spintecată, situată în apropiere de lacul Lia. Creasta de sud a Slăveiului sfîrşeşte prin Coada Slăveiului, la fel de stîncoasă în pădurea de la Gura Bucurei. - Crestele nordice, desprinse din vîrfurile crestei principale de nord, reprezintă la rîndul lor, fiecare în parte, elemente alpine interesante. Culmea Galeşului mai puţin, culmea Văii Rele în parte, dar mai ales muchiile Pietrele, Stînişoara şi Lolaia prezintă numeroase zone stîncoase, jgheaburi şi „cîmpuri" de grohotiş. De pe piscurile lor se văd panorame ample asupra lanţului de vîrfuri principale. - Creasta Văcărea - Gruniu - Custura este singura porţiune din creasta principală de sud care întruneşte aspecte alpine deosebite pe traiectul Pasul Baniţa - Merişor şi pînă dincolo de vîrful Godeanu. Aceste elemente sînt mai ales piscurile piramidale de peste 2 300-2 400 m, profilul ascuţit cu abrupturi mari la nord şi vecinătatea căldărilor glaciare, unele cuprinzînd lacuri recunoscute pentru frumuseţea lor. Retezatul Mic „Insula" de calcare, intercalată pe o culme exclusiv din rocă cristalină, îşi începe domeniul la vest de valea Buta, odată cu creasta ascuţită a muntelui Piule, răsfrîntă şi pe cleanţurile Pleşii. Abrupturile estice sînt dominate de stîncă solitară, Gurganul, iar cele vestice de crestele care spintecă versanţii Scorotei. Calcarele reapar după şaua Drăgşanului, în Căpăţîna Albelor; din vîrful Albele, mai puţin accidentat, culmea se lăţeşte puţin spre vest, pe mici platouri vălurite (Stănuleţii Mici); la vest apare brusc stîncă despicată de „paloşul lui Iorgu Iorgovan" în vîrful care îi poartă numele. Acest pisc are spre vest un frumos abrupt greu accesibil chiar şi prin strunga despicăturii. La marginea vestică a „Retezatului Mic" se ridica, dincolo de abruptul Iorgovanului, un mănunchi de piscuri albe, Stănuleţii Mari, care încheie în şaua Paltina teritoriul turistic al Munţilor Retezat. d) Ape curgătoare, lacuri Munţii Retezat, aşa cum sînt consideraţi în aria turistică, dispun de o vastă reţea de ape curgătoare tributare în final bazinelor hidrografice: Mureşul, prin intermediul Streiului, şi Jiul, prin intermediul Jiului de Vest. Denivelările maxime de cca. 2 000 m între izvoare şi albiile

colectoare la ieşirea din munte arată pante iuţi, întrerupte de praguri de obicei cu cascade. Faţă de bogăţia de ape limpezi şi năvalnice izvorîte din zona cristalinului şi granodioritelor, apele formate în zonele calcaroase („Retezatul Mic") sînt firave şi de cele mai multe ori intră prin sorburi în albii subterane. Suprafaţa cea mai întinsă din bazinul hidrografic aparţine afluenţilor Streiului, care captează toate apele din vestul, nordul, centrul şi nord-estul masivului. Restul suprafeţei care acoperă versantele sudice ale crestei principale de sud şi extrema estică a Munţilor Tulişa aparţine bazinului Jiului. Cel mai important curs de apă, Lăpuşnicul Mare (debit mediu anual 12,9 m3/s) se formează prin unirea pîraielor Bucura şi Peleaga, izvorîte din lacurile circurilor centrale de sud. De la Gura Bucurei, Lăpuşnicul abia format intra spre sud-vest într-un defileu terminat la 1 500 m alt. cu o cascadă de cca 10 m înălţime. Pe un parcurs foarte lung, Lăpuşnicul Mare curge între culmea Slăveiului şi creasta Drăgşanu Stănuleţii Mari, culegînd o serie de afluenţi, între care mai importanţi sînt pîrîul Slavei şi pîrîul Turcel, pe dreapta, şi Scocul Drăgşanului, pe stingă, în Lunca Ber-hinei pîrîul primeşte, pe stingă, apa Paltina cu izvoarele adunate din cristalinul muntelui Borăscu (Munţii Godeanu), iar mai la vale (pe dreapta) puternicul torent Judele. La Gura Apei se formează Rîul Mare al Haţegului prin unirea Lăpuşnicului Mare cu Branul (Lăpuşnicul Mic), în aval de confluenţă, valea se dirijează brusc spre nord, culegînd din stînga apele Rîului Şes, pîrîul Petrii, pîrîul Bodul, iar din dreapta pîraiele din muntele Aradeşul Mic. La Gura Zlata rîul aduce în albia sa apele pîrîului Zlata, colectorul tuturor apelor din Rezervaţia ştiinţifică Gemenele - Tăul Negru devenind în drumul său un adevărat rîu de munte adînc şi limpede. Rîul Mare iese din zona de munte în depresiunea Haţegului, ceva mai sus de localităţile Clopotiva şi Rîu de Mori. Rîuşorul îşi trage izvoarele din cununa crestelor Picuiul - Prelucele - Retezat - Lolaia şi se varsă în Rîul Mare. Din sectorul nordic central cel mai important curs de apă este pîrîul Nucşoara, afluent al Rîului Mare. Acesta adună in zona de pădure pîrîul Pietrele şi pîrîul Cheagul (Beagul), fiecare cu cascadă în amonte de confruenţă. La rîndul său pîrîul Pietrele culege cele mai cunoscute pîraie din zona centrală nordică: Stînişoara, Valea Rea şi Galeşul, toate izvorînd din lacuri glaciare. La est de acest mare bazin hidrografic se mai află văile Sălaşu, Rîul Alb, pîrîul Şerel (apa Troianilor), în general prelungi şi fără caractere glaciare deosebite în zona superioară. Bazinul Rîului Bărbat, a doua apă ca mărime din Munţii Retezat aparţine pe mai mulţi kilometri zonei alpine; el se naşte din Pîrîul Adînc, pîrîul Ţapului şi pîrîul Ciumfu Mare (Custura), lîngă stîna din Rîu, curgînd în direcţie opusă Lăpuşnicului Mare. După un parcurs către est,

cînd culege ape mărunte dar numeroase: pîrîul Lănciţa, pîrîul Cozma (nord), pîrîul Ciumfu Mic, pîrîul Făgeţel, Pîrîul Sec (sud), coteşte brusc, asemănător Lăpuşnicului, spre nord. Pe parcursul încă lung pînă la vărsarea în Strei, mai adună apele pîrîului Murguşa şi pîrîului Sohodol (pe stînga) şi pîrîul Tulişa, pîrîul Arpadia, pîrîul Corbului, Pîrîul Verde (pe dreapta). Bazinul Jiului de Vest se situează între culmile sudice ale Retezatului şi culmile nordice ale Vîlcanului. De la Lupeni în sus, Jiul de Vest primeşte între altele pîrîul Mierlească, iar de sub vîrful Tulişa pîrîul Sterminosul. De aici spre vest se înşiră o serie de văi paralele cu ape bogate: pîrîul Bilugul, pîrîul v. Mării cu afluenţii săi: pîrîul Zănoaga, pîrîul Lazărul, pîrîul Gruniu, toate culegîndu-şi izvoarele de altitudine din coastele piscurilor de pe creasta Văcărea - Gruniu - Custura. Ultimul pîrîu bogat în ape spre izvoarele Jiului de Vest este pîrîul Buta, care însoţeşte traseul turistic spre cabana Buta. Începînd de la Gura Butei, Jiul de Vest (numit spre izvoare Scocul Mare al Jiului) curge în zona calcaroasă, la poalele „Retezatului Mic." Cunoscute ca sărace în ape, văile abrupte şi stîncoase adună puţine şuvoaie în „Scorota cu Apă", apoi, după o serie de văi seci, mai apare ceva apă în partea superioară a văii Soarbele. Scocul Jiului, uneori sec pe parcurs, primeşte apă numai din coastele Oslei. Podoabele cele mai preţuite ale acestor munţi sînt lacurile alpine în majoritatea lor de origine glaciară. Ele atrag prin colorit contrastant faţa de asprimea stîncilor şi a pantelor presărate cu grohotiş, dar mai ales prin poziţia lor în poala căldărilor, etajate în trepte, unele sub altele ca nişte oglinzi. Prin numărul foarte mare, cca 100, din care cca 40 de lacuri mari şi mijlocii, 18 lacuri mărunte dar precis reprezentate1 prin aspectul lor în peisaj şi peste 40 lăcuşoare şi ochiuri de apa care uneori seacă în verile secetoase, Retezatul se compară în Carpaţi numai cu Munţii Făgăraşului, în plus Retezatul oferă turiştilor grupări de lacuri într-o singură căldare complexă, încît uneori pot fi numărate 16 ochiuri de apă învecinate, cum ar fi „Lacurile înşirate" din circurile Bucurei. Aceste „ochiuri de mare", cum sînt denumite de ciobani, îşi au originea în acţiunea de dăltuire a reliefului de către gheţarii care acopereau cu mii de ani în urmă înălţimile munţilor. Ele au rămas mărturii după retragerea platoşelor de gheaţă odată cu revenirea la o climă mai blîndă. În căuşurile roase de presiunea gheţarilor s-au adunat apele izvoarelor care, înainte de scurgerea spre văile adinei, poposesc la adăpostul barajelor formate de morene. Avînd asigurată primenirea permanentă din izvoare, majoritatea lacurilor au apa oxigenată şi limpede, constituind medii prielnice pentru păstrăvi.
1

După I. Pişotă: Lacurile glaciare din Carpaţii meridionali", Ed. Acad. 1971, p. 139, sînt 58 lacuri permanente. După P. Gîştescu „Lacurile din R.P.R." Ed. Acad. 1963, p. 248, se găsesc peste 80 lacuri.

Pentru un tablou cît mai complet şi pentru simplificarea descrierii, lîngă denumirea lacului sînt specificate mai departe trei numere care reprezintă în ordine: altitudinea în m, adîncimea în m şi suprafaţa în ha. Lacurile din versantele nordice aparţin bazinelor hidrografice Rîuşorul, Nucşoara (cel mai important), Părosul Mare şi Rîul Alb - În bazinul Rîuşorul se află un singur lac, Ştevia (2 060; 3,0; 0,77) la obîrşia pîrîului Valereasca. - În bazinul Nucşoara fiecare din afluenţi are în căldările superioare lacuri frumoase, cunoscute turiştilor, în valea Stînişoara se oglindeşte lacul Stînişoara (2000; 0,8; 1,00) şi Tăuleţul Stînişoara (2040 m). În valea Pietrele, în căldarea principală, se află lacul Pietrele (l 990; 0,9; 0,45); într-o căldare laterală se găsesc trei lacuri de mărime mijlocie, un altul mai mic şi încă patru ochiuri de apă în jurul oglinzilor mai importante, numite în ansamblu lacurile Pietricelele (2160-2050 m); în Valea Rea se găsesc etajate cuvetele a şapte lacuri (2 1402 230 m), dintre care trei mai însemnate, unul mai mic şi celelalte trei adeseori secate. Dintre cele trei lacuri mai mari unul este situat pe treapta a doua superioară sub pereţii Păpuşii, următorul în plin platou ierbos, iar ultimul, „lacul cu Pietriş (2 180; 10; 0,31) se află la răspîntia traseelor turistice din căldare. Un ultim lăcuşor se află pe terasa imediat inferioară (2000; 1,5; 0,02). În valea Galeşului se găseşte lacul Galeş (2040; 20,5; 3,68), unul din cele mai mari şi frumoase lacuri din Retezat şi cel mai mare din bazinul Nucşoarei; într-o căldare ierboasă laterală sînt situate Zănoagele Galeşului - trei lacuri mai puţin întinse (2 236-2 240 m), însă des vizitate de turişti. Mult mai jos, în pădure, se află Tăul dintre Brazi (l 740 m), care însă nu este de origine glaciară. - În bazinul Părosului Mare se află lacul Groapele (l 810; 1,0; 0,38). Acest lac, situat în cadrul limitelor pădurii de conifere, nu a fost încă trecut pe hărţile publicate, Măsurătorile făcute de autor au caracter informativ. - În bazinul Rîului Alb, la răsărit de abruptul Vîrfului Mare, se ascunde lacul Văsielul (2 200; 1,0; 0,20) cel mai puţin vizitat. Pe terasele mai joase, mai sînt încă două ochiuri de apă. Lacurile de pe versantele estice aparţin căldărilor greu accesibile, aflate la obîrşia Rîului Bărbat; cinci lacuri mari, trei mai mici şi alte patru lăcuşoare. Pe latura nordică a văii, în căldările cu acelaşi nume se găsesc: Tăul Ţapului (2160; 5,9; 2,28) cu insula sa şi Tăul Adînc sau Păpuşa (2150; 2,9; 0,29). Pe partea opusă a văii, în căldările la fel de abrupte se ascunde lacul Custura Mare^ (2 270; 9,0; 2,78), socotit pînă acum cel mai

înalt lac din Carpaţi1, şi mai jos sînt etajate lacul Custura Mică (2 250; 7,3; 0,77) şi vecinul mai puţin important dar pitoresc Tăuleţul Custurei (2 240; 0,5; 0,25). În căldările înguste, suspendate de „pintenul" Custurii, se ascund 4-5 lăcuşoare ştiute numai de capre negre şi de ... alpinişti. Pe treapta mijlocie a căldării, unde curge pîrîul Custura, se află lacul Ciumfu Mare (2 040 m), iar în căldarea situată la est, numită Cimfu Mic, încă două lacuri mai mici. Pe creasta principală de la sud sînt aşezate Tăurile Păpuşii (l 855 m), lacuri nivale, în imediata apropiere de şaua Plaiului Mic. Lacurile din Drăgşanu se află: unul în şaua Drăgşanu (1858 m), altul pe platoul nordvestic al muntelui (l 920 m), în valea Buta se găseşte lacul Buta (l 850 m). În extremitatea vestică a „Retezatului Mic", valea Soarbele adăposteşte Tăul fără Fund şi lacul Soarbele, primul într-o pîlnie adîncă dar mică, al doilea mai puţin adînc şi colmatat dar mai întins. Lacurile din versantele sudice ale „Retezatului Central" aparţin bazinului Lăpuşnicul Mare, cel mai important din masiv. Imensa suprafaţă, în care-şi culege apele, înglobează o serie de văi afluente închise sus cu căldări în care, de cele mai multe ori, se odihnesc, etajate pe trepte, lacurile glaciare. - În valea Peleaga se află lacul Peleaga sau lacul Ghimpele (2122; 4,2; 1,72), iar în căldarea laterală suspendată lacul Peleguţa (2 097; 5,0; 0,95). - În valea Bucura, cea mai vastă din toate circurile glaciare ale Retezatului, se aglomerează cele mai multe lacuri, importante mai ales prin mărimea şi frumuseţea lor. Marele amfiteatru care adăposteşte valea Bucura se împarte în două compartimente: căldarea Bucurei, la est, şi Zănoaga Bucurei, la vest. - În partea estică se află lacul Bucura (2041; 15,7; 8,86), cel maî întins lac din Carpaţi, locul cel mai des vizitat de turişti; în apropiere, Bucurelul (2 070; 2,0; 0,40) este situat pe o platformă, la vest de lacul Bucura. Spre vest, la limita celor doua compartimente amintite mai sus, sînt încă două lăculeţe. - În Zănoaga Bucurei, compartimentul de vest, se înşiră, începînd din zona jnepenişului, cele mai originale şi pitoreşti lacuri glaciare de la 1 910 m şi pînă la 2 240 m altitudine, fiecare din ele licărind pe treptele căldărilor glaciare: lacul Lia (1910; 4,3; 1,33), lacul Ana (1979; 11,6; 3,13), lacul Viorica (2070; 5,7; 0,94), lacul Flanca 42 080; 2,2; 0,80), Tăul Agăţat (2208; 2,3; 0,11), terminîndu-se în plină stîncărie cu Tăul Porţii s(2 240; 4,3; 0,49) în afară de acestea, în jurul Tacurilor Florica şi
1

După L I. Dunareanu „În munţii Retezatului", Ed. Tineretului 1957, p. 154 şi P. Gîştescu „Lacurile din R.P.R.", Ed Acad. R.P.R. 1963, pag. 249, lacul Custura Mare este aşezat la 2270 m. După I. Pi-şota: „Lacurile glaciare din Carpaţii meridionali", Ed. Acad. 1971, pag. 140, lacul Custura Marc este situat la 2226 m alt.

Viorica „gravitează" încă şase lăcuşoare. - În valea Slăveiului, lacul Slăveiul (1970; 6,1; 3,27), unul din cele mai frumoase şi mai întinse. - În valea Turcel, micul Tău Turcel (2090; 0,45; 0,196). - În valea Judele lacurile mai însemnate se împart între trei compartimente cu căldările respective: - Căldarea Judele Mic cuprinde, răspîndite în haosul grohotişurilor, Tăul Răsucit (2106; 4,2; 0,82), Tăul Urît (2110; 0,9;0,415) şi Tăul Ascuns (2180; 1,7; 0,38). - În căldarea Judele Mare, lacul judele Mic (2 020 m) şi lacul Judele Mare (2 120; 4,05; 0,84) şi alte şase lacuri grupate cîte trei (2000-2160 m); - În căldarea Zănoagei, lacul Zănoaga (l 997; 29,0; 6,50), cel mai adînc lac alpin, un deosebit punct de interes turistic, în valea Zanoguţa, Tăul Zănoguţa (l 830; 0,55; 0,125), înconjurat de jnepeniş, iar în apropiere, Tăul Spurcat. Lacurile din versantele vestice apar în bazinul hidrografic Zlătuia Zlata, situate numai pe flancurile sudice ale văii, în partea opusă piciorului vîrfului Retezat. Acest bazin, datorită importanţei şi frumuseţii sale, este protejat în cadrul Rezervaţiei ştiinţifice a Academiei R.S.R. La nord-est de vîrful Aradeşul Mare se află lacurile Zănoaga Mică I (1948; 12,4; 1,91) şi Zănoaga Mică II (1860; -; 9,45). La obîrşia văii Cîrligul, căuşurile vecine a două căldări, cea a Aradeşului Mare ascunzînd două lacuri: lacul Aradeşul Mare (1911; 3,35; 0,32) şi lacul Aradeşul Mic (1909; 0,6; 0,31), iar căldarea principală, Cîrligul, lacul Cîrligul (2030; 0,2; 0,24), Pe platoul muntelui Şesele se mai vede încă cuveta Taului Secat. La nordul Şeselor se adînceşte căldarea Tăului Negru (2025; 24,8; 4,04), unul din cele mai întinse, adînci şi frumoase din Carpaţi. Despărţite de creasta nordică Bîrlea, la est de Tăul Negru, Zănoagele Bîrlei cuprind lacul Caprelor şi lacul Iezilor. Pe valea principală se mai află doua lacuri vestite pentru frumuseţea şi cadrul lor natural: lacul Gemenele (1930; 5,3; 2,48) şi Tăul Ştirbul (2090; 8,7; 0,95) etajate unul pe terasa plină de jnepeni şi zimbri, celălalt pe platforma cu lespezi de sub Poarta Bucurei. e) Structura geologică a Munţilor Retezat Geologic, caracteristica generală a Munţilor Retezat constă dm prezenţa a două mari blocuri granitice şi granodioritice din care sînt formate zona centrală Retezat - Peleaga şi zona mărginaşă Drăgşanu Custura - Gruniu, despărţite între ele de o mare fîşie de şisturi cristaline pe care se axează bazinele superioare ale rîurilor Lăpuşnicul Mare şi Rîul Bărbat. O altă fîşie de şisturi cristaline se află în nord-vestul Munţilor Retezat, aproape paralelă cu prima fîşie de şisturi cristaline şi care

desparte blocul granitic şi grano-dioritic al „Retezatului Central" de graniţele de Petreanu (Ţarcu). În cadrul şisturilor cristaline se separă o serie mai puţin metamorfozată, constituită din conglomerate, cuarţite şi calcare cristaline („Seria de Tulişa"), care ocupă zona Bilugul - Tulişa şi chiar Oslea. În sud-vestul Munţilor Retezat, în „Retezatul Mic", sînt prezente depozite mezozoice în care predomină calcarele. Calcare de acest fel se mai întîlnesc pe suprafeţe reduse în zona nordică de contact dintre Munţii Retezat şi depresiunea Haţegului, ca şi în zona sudică, în apropiere de Valea Jiului de Vest (depresiunea Păroasa, cheile Văii de Brazi). Toate formaţiunile enumerate formează osatura Munţilor Retezat. În terţiar, pe marginea acestor munţi au avut loc prăbuşiri care au dat naştere bazinelor Petroşani şi Haţeg, umplute cu depuneri neozoice (conglomerate, gresii, argile etc.). În timpul cuaternarului vechi pe marginea munţilor s-au format imense conuri de grohotişuri care au invadat bazinul Haţeg şi care formează astăzi marele tăpşan, racordînd Munţii Retezat de depresiunea Haţeg. În acelaşi timp pe crestele munţilor s-au instalat gheţarii, care au avut o acţiune de separare şi modelare a reliefului (văi în formă de U, căldări, custuri etc.), concomitent cu depunerea materialului erodat (morene). În cuaternarul nou, datorită fenomenelor intense de spargere a rocilor prin insolaţie şi îngheţ-dezgheţ diurn s-au format, în zona superioară a munţilor, grohotişuri, care împînzesc căldările glaciare. Şisturile cristaline şi granodioritele sînt acoperite superficial de pojghiţa lichenilor cerînd turistului un oarecare efort pentru a le recunoaşte. Vîrful Retezat este clădit din lespezi de granodiorit ca şi vîrful Bucura sau Poarta Bucurei, iar în curmătura Bucurei apar incluziuni de şisturi clonţoase în masa granitului. În şisturile cristaline din jurul muntelui Bilugul Mare apar conglomerate metamorfice ce se pot recunoaşte prin culoarea aurie, verzuie sau neagră. Pîrîul Buta curge aproximativ pe contactul dintre granodiorite şi din şisturile calcaroase din Piule. „Retezatul Mic" prezintă un peisaj carstic sculptat în calcare. Aici apar o serie de chei, peşteri, zăplaze, doline, sorburi, care conferă un farmec deosebit datorită varietăţii formelor. Este interesant de urmărit demarcaţia între calcare pe de o parte şi rocile granodioritice şi şisturile cristaline, pe de alta. Apa Butei izvorăşte din şisturile şi cuarţitele muntelui Dragşanu, curge pe zona de limită, iar aproape de vărsarea în Jiu intră în zona calcarelor care însoţesc malurile Jiului. Limita calcarelor se menţine spre est peste capul dealului Butei, capul dealului Lazărul (chei), dealul Păroasa (chei), apărînd dincolo de pîrîul Bilugul la cheile Văii de Brazi (la vest de Uricani). Spre vest de valea Butei, pe Scocul Mare (Jiul de Vest) calcarele stăpînesc în întregime regiunea. Limita nordică a

calcarelor trece din valea Buta, prin valea Gurganul, în şaua Scorota, ocolind cristalinul din muntele Drăgşanu prin marginea căldării Scorota pînă în şaua Drăgşanului. De aici trece în bazinul văii Lăpuşnicului pînă în apropiere de firul văii de unde ţine versantul stîng pînă spre Stanuleţi. La Lunca Berhinei, calcarele se retrag pe coastele Stanuleţilor Mari spre şaua Paltina. În şaua Paltina calcarele trec din nou pe versantul sudic, încălecînd muntele Soarbele şi tăind valea Soarbele în două. Apoi ele se trag spre valea Cernei, ieşind din aria turistică a Retezatului. În epoci geologice apropiate de noi a avut loc „marea glaciaţie", o răcire a climei care a adus după sine acumularea în zonele de munte a unor mari cantităţi de zăpadă şi formarea de gheţari. Aceştia au curs peste coastele munţilor şi sub apăsarea lor au săpat o serie de forme negative de relief; după topirea gheţarilor au apărut scobiturile făcute de gheţari: văi ca nişte uluce, căldări şi chiuvete de lacuri. Această „prelucrare" au suferit-o toţi munţii, îndeosebi cei înalţi: Făgăraşului, Retezat, Parîng, Rodna etc. În Munţii Retezat, fenomenul a fost deosebit de intens şi a cuprins chiar şi versantele sudice, în general mai însorite. Formele glaciare apar de la cotele maxime şi pot fi întîlnite pînă în zona de pădure. Astfel s-au format circurile (căldările) glaciare, văile glaciare cu profil în formă de U, separare de custuri ascuţite. Gheaţa a depus blocurile eratice „berbecii" etc, istorie geologică scrisă în piatră. Circurile glaciare de vale (Bucura, Pietrele, Soarbele) sau cele suspendate mult deasupra văilor (Slavei, Ţapul, Custura, Peleguţa) au păstrat în urma dezgheţului salbele de lacuri care fac astăzi faima şi pitorescul acestor munţi, în general căldările glaciare se grupează în jurul vîrfurilor înalte (ex. în jurul Pelegii sau Bucurei) sau sînt izolate în lungul marginilor de spinare alpină (Slavei, Zănoaga). Este interesant de notat că gheţarii cei mai mari au fost cei din valea Lăpuşnicului (9 km) şi „afluenţilor" săi, gheţarii Peleaga şi Bucura aduoînd un spor de lungime de 4 km. Grosimea gheţarului Lăpuşnic era de peste 200 m, iar lăţimea în căldarea Bucura - de 3 km. Alt gheţar imens a fost cel din valea Rîului Bărbat care atingea 7 km lungime şi peste 4 km lăţime, avînd grosimea de 300 m. f) Clima Clima Munţilor Retezat, aspră ca în toate regiunile muntoase ale ţării noastre, are unele particularităţi locale. Datorită masivităţii zonei de munte din vecinătate, Retezatul are în general o temperatură medie anuală mai scăzuta (cca 0°C în zona alpină şi cca +2°C în zona imediat inferioară). Se disting două etaje cu climate diferenţiate, evidenţiate de limita superioară a pădurilor. Etajul inferior este mai cald, în timp ce zona alpină a piscurilor şi crestelor golaşe este mai rece. Durata anotimpurilor

este diferită în funcţie de altitudine. Pentru înălţimea medie de 1 500 m (la cabanele Pietrele, Baleia, Buta), iarna se instalează de regulă în noiembrie odată, cu primele zăpezi mai consistente şi se termină la începutul lui mai, cînd apar primele fîşii de pamînt, de sub zăpadă. Pentru înălţimile de peste 2 000 m în mod obişnuit zăpada cade şi în septembrie (a doua jumătate a lunii) şi se topeşte vizibil în iunie-iulie. În orice caz, în lunile de vară turiştii întîlnesc şi în august petice întinse de zăpadă, mai ales la umbra abrupturilor nordice. Pentru înălţimile sub 1 400 m, perioada zăpezii este mai scurta cu l-2 luni. Lacurile încep să îngheţe încă la începutul lui octombrie şi se dezgheaţă în mai-iunie. Lacurile Custura Mare, Tăul Agăţat sau lacul Ştevia se dezgheaţă tîrziu, fiind ascunse soarelui de pereţii înconjurători. În general vara durează din 15 iunie pînă la 8 septembrie. Pentru anotimpurile intermediare rămîne de obicei puţin timp şi trecerile de la iarnă la vară şi invers se fac destul de repede, cel puţin în zona alpină, în zona de pădure şi în poieni, pe văi, primăvara şi toamna sînt mai constante şi atunci priveliştea naturii în prefacere este grandioasă. Temperaturile minime coboară iarna (ianuarie şi februarie) uneori pînă la -35°C, mai ales în văile unde aerul rece stagnează. Temperaturile maxime urcă în august pînă către +30°C, în mod excepţional, mai ales în zona calcaroasă. De obicei la lacul Bucura „foarte cald" înseamnă + 20°C. Vara, cînd condiţiile atmosferice sînt favorabile, variaţiile de temperatură între zi şi noapte sînt cuprinse între 20° şi 25 °C la lacul Lia, iar în cazul unor ploi reci între 8° şi 9 °C. Nu este exclusă deloc lapoviţa în timpul verii, trecvenţa ei fiind observată de către turiştii cu experienţă mai îndelungată în perioada 15-25 august, pe o durată de 2-3 zile, aproape în fiecare an. Se impune deci ca în taberele la peste 1 800 m altitudine să utilizăm corturi izoterme! Presiunea atmosferică normală la lacul Bucura este de cca 600 mm col Hg, iar la vîrful Peleaga cca 560 mm. Vîntul în Munţii Retezat domină din sectorul vestic. Masele de aer sosite din Cîmpia Banatului urcă peste Ţarcu, se încarcă cu umiditate care anunţă obişnuitele precipitaţii. Vîntul de vest pătrunde în valea Lăpuşnicului şi urcă ceţurile spre Bucura, pînă sub crestele Custurii. Cînd vîntul bate clin sectorul nordic vremea devine rece, dar în general frumoasă, cu vizibilitate bună dimineaţa şi seara. Vîntul din nord-est este de regulă slab şi fără efecte deosebite. Viteza vîntului poate atinge pe vîrfuri 40 m/s (144 km/h), sau chiar mai mult. Cele mai expuse creste la vînt puternic sînt creasta principală nordică şi ramificaţiile sale nordice. Brizele de munte bat zilnic purtînd aerul cu viteză mică de pe creste spre vale şi înapoi, constituind una din cauzele formării norilor deasupra crestelor, precum şi a ceţurilor pe văi. Briza este mai puternică pe versanţii sudici (căldarea Bucurei, valea Peleaga, căldarea Scorota). Umezeala, relativ cea mai mare, este atinsă în ianuarie şi în iulie.

Nebulozitatea medie este mai mare primăvara şi vara, iar în august şi mai ales în semptembrie şi octombrie atinge valori minime. Se ştie că în octombrie vizibilitatea atinge distanţe nebănuite. Iarna, norii se stratifică de obicei mai jos de piscurile înalte şi turiştii bine pregătiţi, care urcă pe vîrful Retezat, pot savura o privelişte feerică a vîrfurilor cu sclipiri de diamante răsărind din vata norilor. Precipitaţiile cele mai frecvente cad de obicei în lunile de vară (iunie-iulie), iar în septembrie-octombrie valorile sînt minime. g) Flora Flora Munţilor Retezat, în general, se aseamănă aceleia din Carpaţii Meridionali. Există însă şi particularităţi interesante în legătură cu poziţia deosebită a lor în raport cu munţii învecinaţi, ceea ce permite vizitatorilor să constate existenţa unor plante deosebit de rare, unele din ele caracteristice numai acestei zone muntoase (endemisme). Pe cuprinsul Munţilor Retezat au fost identificate peste 970 specii de plante. Această varietate a florei este întrecută numai de flora din Cheile Turzii, care pe o suprafaţă mult mai mică atinge numărul de 1 000 specii. Totuşi Munţii Retezat se prezintă cu o haină vegetală deosebit de variată şi pitorească, atrăgînd admiraţia tuturor turiştilor care-o străbat. Aproape 46% din totalitatea speciilor de plante reprezintă specificul euroasiatic, cca 22,5% specificul alpin şi circumpolar, cca 15,4% endemisme proprii Carpaţilor, iar cca 4,2% endemisme proprii Retezatului. Etajată de la poalele munţilor şi pînă la piscurile cele mai mari, flora se prezintă astfel: I - Zona pădurilor de foioase (mixte şi făget); II - Zona pădurilor de molizi; III - Zona pajiştilor şi de trecere la jneapăn; IV - Zona jneapănului; V - Zona stîncăriilor din preajma vîrfurilor şi culmilor alpine. Între aceste zone se pot întîlni şi etaje de tranziţie, unde se întrepătrund exemplarele caracteristice etajelor învecinate. Spre deosebire de Munţii Godeanu şi Munţii Oslea-Vîlcan, unde datorită influenţelor climatice din sud apar unele inversiuni între etajele de stejăriş şi de făget cu molidiş, în Munţii Retezat, datorită climei aspre, făgetul ocupă în mod normal etajul inferior, iar molidişul - etajul superior al zonei de pădure. Dealtfel turiştii care urcă de la Tismana spre Oslea şi Soarbele la Drăgşanu şi Buta vor observa pe parcurs că stejărişul şi păltinişul se află la limita superioară a pădurilor (cca 1 550 m pe versantele sudice), în timp ce spre Munţii Godeanu şi Munţii Retezat bradul şi molidul se dezvoltă pînă la gol de munte I. Zona pădurilor de foioase a) Pădurile mixte 700- 1 200, (l 600 m) sînt compuse în principal

din fag (Fagus silvatica) şi carpen (Carpinits betulus); se întîlnesc însă şi multe exemplare de mesteacăn (Betuia verrucosa), alun (Corylus avellana), mojdrean (Fraxinus ornus), deseori grupate compact. b) Făgetul 800-1 250 (l 500 m) se amestecă la limita inferioară cu speciile de mai sus şi în special cu cărpinetul. Peste 1 100 m începe să se împreuneze cu molidişul. Cele mai ,,înalte" făgete pe versantele nordice ating 1200 m alt., în timp ce pe valea Butei urcă pînă la 1 560 m alt. II. Zona pădurilor de molizi 1 000- 1 750 m: Molidul (Picea excelsa) apare foarte rar în zone compacte sub 1 000 m. La Gura Apei, unde climatul mai blînd al văii Rîului Mare permite creşterea făgetului, molidul începe să predomine pe versantele umbrite. Formaţiile compacte de molizi la cea mai mare altitudine se află lîngă lacul Zănoaga (l 806 m) şi pe piciorul Lănciţei (l 710 m). Exemplare rare urcă în zona Zănoagei pînă la 1 860 m şi sub vîrful Slavei la 1 850 m. Pădurea de foioase sau de conifere acoperă aproape jumătate din suprafaţa acestor munţi aleşi din întreg lanţul Carpaţilor ca loc de ocrotire a naturii. Cu sprijinul organelor de stat, pădurile din cadrul parcului naţional sînt ferite de tăiere. S-au construit însă cabane şi drumuri forestiere pentru igiena absolut obligatorie a pădurilor şi pentru stîrpirea dăunătorilor. În afara parcului însă pădurile sînt exploatate normal (valea Bilugului, valea Rîului Bărbat pînă la L F. Corea etc.). III. Zona pajiştilor şi de trecere la jneapăn. Atrăgătoare pentru turişti este şi zona pajiştilor şi de contact între molidiş şi jnepeniş, unde cresc numeroase specii endemice: bărbuşoară (Barbaraea lepuşnica) (pe valea Lăpuşnicul Mare), Centaurea retezatensia (la lacul Gemenele), Pedicularis baumgartenii (pe muntele Drăgşanu), diferite firuţe (Poa insolita, Poa lepuşnica, Poa custurae, Trifolium retezaticum) (la Gura Zlata). Dar cele mai reprezentative şi numeroase plante (27 specii) fac parte din genul Hieracium, dezvoltate în zona subalpina: vulturica (Hieracium borzae) (la Tăul Negru), Hieracium lubricaule (în Scoaba Retezatului) etc. În bogăţia florală din „Retezatul Mic" cresc şi alte plante rare (Nigritella nigra), ocrotite de lege. În afară de speciile endemice, cele mai frumoase şi obişnuite flori carpatine colorează pajiştile din primăvară pînă în timpul verii în felurite şi delicate nuanţe. După ce zăpada începe să se retragă, apar brînduşele de munte (Crocus heuffelianus), degetăruţul-pitic (Soldanella pusilla), sisineii de munte (Pulsatilla alba) etc. În iulie şi august pajiştile se înviorează cu ghinţura galbenă (Gentiana lutea), vîrtejul pămîntului (Pedicularis verticillata), gălbinelele de munte (Doronicum carpaticum) etc, alternînd cu bujorii de munte, coacăzele- (Burckenthalia spicuifolia), firuţe (Poa nemeralis), păiuşu de munte (Festuca drymeia), ţăpoşica (Nardus stricta) şi multe altele. IV Zona jneapănului (pinus montana, subspecia rnughus)

Începe din pădure şi urcă la peste 2200 m Cele mai înalte colonii de jneapăn au fost semnalate pe versantul vestic la vîrfului Retezat, la 2 260 m, şi la lacul Custura Mare, la cca 2 280 m. Jneapănul ocupă suprafeţe întinse, punînd uneori la încercare răbdarea turiştilor pe potecile întortocheate. Din fericire, zonele compacte de jnepeniş alternează cu poeniţe sau stîncării şi cu „alei" prin care se scurg apele. Jneapănul înveşmintează malurile lacurilor (lacul Gemenele, Tăul Negru, lacul Slavei) sau creştete munţilor (Lănciţa, Pietrele, Galeşul). Jneapănul, lespezile şi lacurile constituie principalele atracţii ale peisajului retezatian. În vecinătatea jneapănului cresc scoruşul de munte (Sorbus aucuparia), salcia pitica (Salix herbacea), ienuperul pitic (Juniperus sibirica), zîmbrul (Pinus cembra), bujorul de munte sau smirdarul (Rbododendron kotschyi), aninul de munte (alnus vindis) etc. Dintre toate, cel mai impresionant este zîmbrul, un colos cu trunchi gros şi diform, relicvă din perioada preglaciară care domină jnepenişurile la Gemenele, Tăul Negru, Valea Rea, Valea Ţapului. V. Zona_stîncăriilor din preajma vîrfurilor şi culmilor alpine. Stîncăriile sunt omniprezente în Retezat; ele domină însă relieful mai sus de 2 200-2 300 m. Astfel, culmile înalte sînt „căptuşite" fie cu stînci compacte, fie cu grămezi de lespezi. Plantele lemnoase sunt extrem de rare, vegetaţia se tîrăşte cît mai aproape de sol. Dintre plantele lemnoase care se mai agaţă în calea vîntului şi frigului se numără exemplare de jneapăn, ienupăr pitic, bujori de munte, iar dintre plantele ierboase mai îndrăzneţe sînt: omagul (Acoriiturn tauricum), unele vulturici (Hieracium alpinum). Dintre flori se lipesc de stîncă iarba roşioară (Silene acaulis), mierluţa, mărţişorul, anghmarea oilor (Hypochoeris uniflora), în grohotişuri creşte cerenţelul (Geum reptans). În calcarele din „Retezatul,Mic"_se dezvoltă în voie albumiţa sau floarea de colţ (Leontopodium alpinum), ocrotită de lege, a cărei recoltare este interzisă. h) Fauna Retezatului Fauna Munţilor Retezat este foarte felurită şi bogată. Dintre animalele mari care vieţuiesc pe înalţime şi în văile masivului, cele mai reprezentative sînt ursul şi capra neagră. Ursul (Ursus arctos), pînă nu de mult retras în coclaurii cei mai stîncoşi, a început să devină tot mai prezent în peisajul muntelui. Este ocrotit împotriva vînatului şi astfel exemplarele de urşi au ajuns la 15-20 în „Retezatul Mic, în număr şi mai mare în Rezervaţia ştiinţiiica şi în sălbăticiile nord-vestice. Pentru turişti este bine de ştiut că ursul nu atacă de obicei fără să fie provocat. De cele mai multe ori, atît ursul cît şi omul o rup la fugă care încotro ... Capra neagră (Rupicapra rupicapra) este cel mai îndrăgit şi preţios animal din zona stîncăriilor. Datorită ocrotirii speciale, pe teritoriul

Parcului Naţional vieţuiesc circa 1 800 exemplare. Preferinţele caprelor negre se îndreaptă spre lacurile înşirate, căldările Custura Ţapului etc.; în „Retezatul Mic" ele se aţin mai ales pe stîncăriile de sub pereţii Iorgovanului, pe Faţa Iarului sau în Găuroane. În făget se pot întîlni mistreţi (Sus scrofa), jderi de copac (Martes martes). Rîsul (Lynx lynx) este destul de rar pe valea Lăpuşnicului. Mai vieţuiesc o serie de animale ca viezurele (Meles meles), pisica sălbatică (Felis sylvestris). Vulpile în număr suficient de mare se încumetă pînă în curtea cabanelor, la vînătoare de ... găini, în pădurile din munţii Piule sau Iorgovanul trăiesc jderi de piatră (Martes foina), în pădure se mai ascund nevăstuica (Mustela nivalis), jucăuşa veveriţă (Sciurus vulgaris) şi fricosul iepure (Lepus europaeus), mai ales la poalele văii Marii, pînă spre Tulişa şi Baieia. Lupul (Canis lupus) în exemplare îndestulătoare se aţine vara pe lîngă stîne, atacînd de obicei după ... invazia ursului, sau pe furiş la margini de poiană, cîte o oaie rătăcită. Au fost semnalate de curînd, iarna, exemplare de lupi albi, aflate în trecere prin zona „Retezatului Mic"; se presupune că au trecut Dunărea îngheţată venind din Balcani. În viitorul apropiat se va încerca colonizarea pe stîncile din „Retezatul Mic" a muflonilor (Ovis musimon) aduşi la noi din Pirinei, în speranţa că vor găsi aici un climat favorabil pentru înmulţire. Păsăretul, foarte numeros mai ales în sudul munţilor, este format din cocoşi sălbatici (gotcani - Tetrao urogallus), ierunci la fel de multe (Tetrastes bonasia), lăstuni (Delichon urbica), care se adună în zonele mai calde (Valea Scorota: „Muchia cu lăstuni"), codobatura de munte (Mutacilla), pe lîngă ape etc. Păsările răpitoare sînt pe domeniile lor în stîncăriile abrupturilor. Cel mai interesant, zăganul sau vulturul bărbos (Gypaetus barbatus), care dispăruse de la noi în ultimii ani, a reapărut (o pereche) după cum observă pădurarii în pereţii Stănuleţilor Mici. Tot în „Retezatul Mic" se mai găsesc 6-7 perechi de acvile de stîncă (Aquila cbrysaetos). Ambele păsări sînt ocrotite de lege. Dintre marile răpitoare se mai întîlnesc, vara, în vizită, vulturul hoitar, vulturul sur, vulturul brun, venind de pe meleagurile macedo-balcanice. Mult mai comune şi uşor de văzut sînt uliul, şoimul, buha, gaiţa, care ridică o pădure întreagă în alarma cu ţipetele lor, ca şi familii de corbi (Corvus corax) protejate de lege. Insectele sînt numeroase şi de cele mai multe ori turiştii le remarcă doar accidental. Bunăoară micii tăuni supărători care împînzesc în zilele uscate zona Gemenele, căldarea. Şesele, Tăul Negru sau mulţimea de fluturi viu coloraţi care se încrucişează în zbor spre florile cele mai frumoase, fie în Rezervaţia ştiinţifică, fie în căldarea Bucura sau pe valea Rîului Bărbat. Reptilele sînt prezente pe toată întinderea Retezatului. Cele mai multe întîlniri le avem cu salamandrele, şopîrlele care ies la soare pe

lespezi încinse. Mai periculoasă este însă vipera (Vipera berus), cu muşcătura otrăvitoare şi vipera cu corn (Vipera ammodytes) mult mai rară. Vipera obişnuită este mai iute şi atacă de obicei cînd este sîcîită sau călcată, în timp ce vipera cu corn este mult mai leneşă dar şi mult mai otrăvitoare. Între antidoturi cel mai eficace este serul antiviperin, şi o soluţie de clorură de calciu care se pune pe rana sau se injectează, experimentată la Institutul Pasteur din Paris. Cea mai bună pază rămîne atenţia şi o bună încălţăminte completată cu pantalon gros. Vipera este răspîndită pe zone largi, în pereţii „Retezatului Mic" există, în Stanuleţi sau abrupturile sudice, şanse suplimentare să ne întâlnim cu aceste paznice feroce ale sălbăticiei naturii, care, mai ales în zilele călduroase, sînt „ieşite" la plajă şi la pîndă după şoareci sau păsări. În ultima perioadă de timp aşezările cinegetice au fost mereu dezvoltate, astfel că, pe lîngă vechea casă de la Gura Apei, a luat fiinţă frumoasa casă de vînătoare Cîmpuşel 2 (p. Ştirbu). În general vînătoarea ţinteşte spre toamnă ursul, capra neagră (cu autorizaţie) şi spre primăvară gotcanii. Nici blăniţele de jder sau vulpe nu sînt mai puţin rîvnite de îndrăzneţii vînători! Cele mai straşnice vînători se organizează mai ales în „Retezatul Mic" la urşi, iar pentru capre negre în Slavei şi Stănuleţii Mari. Bogata reţea de ape este deosebit de populată cu peşti. Rîul Mare al Haţegului (69 km) este unul din principalele fonduri de pescuit. Pescarii turişti, înşiraţi pe malurile acestui rîu cu ape adînci şi limpezi, se întrec să prindă păstrăvi sau lipani. La Gura Zlata există o păstravărie a Ocolului silvic Retezat, în afară de acest rîu şi de afluenţii săi, în lacurile glaciare Slavei, Bucura, Ghimpele, Galeşul etc. sînt păstrăvi pentru care pescarii pasionaţi sînt în stare să petreacă ore în şir sub stelele nopţii aşteptînd o dimineaţă bogată. Păstrăvii din lacul Bucura ating 25-30 cm lungime şi cca. 0,5 kg.Mai rar au fost pescuite şi exemplare de peste 40 cm. Fondurile de pescuit cuprinzînd Rîul Mare, Rîuşorul, Nucşoara şi lacurile glaciare aparţin Ocolului silvic Retezat cu sediul în Rîu de Mori. Bazinul Rîului Bărbat aparţine de Ocolul silvic Pui. În Munţii Retezat suprafeţele cu păşune sînt mai restrînse, pe de o parte din cauza stîncăriilor, iar pe de alta datorită parcului naţional în care această activitate este strict limitată, în „Retezatul Central" întîlnim vara, dar nu în fiecare an, stîne de vite sau stîne de oi la lacul Bucura, pe Valea Pelegii, la Gura Bucurei, la lacul Zănoaga. Stîne mai importante se găsesc în afara parcului naţional pe versantele sudice ale crestei Drăgşanu, Custura, Tulişa, în valea Scorota, valea Buta - Stînele „la fete", muntele Valea Mării, muntele Zănoaga. Pe unele trasee turistice întîlnim cantoane pastorale: Baleia, Aradeşul Mare etc. În rezervaţia ştiinţifică păşunatul este cu desăvîrşire interzis.

Ocrotirea naturii Parcul Naţional Retezat, Rezervaţia ştiinţifică Gemenele-Tăul Negru Avînd, încă de la începuturile activităţii turistică pe teritoriul patriei noastre, faima unui ţinut plin de frumuseţe şi originalitate în privinţa vegetaţiei şi animalelor, o parte a teritoriului Munţilor Retezat a devenit cel mai mare şi apreciat parc naţional ocrotit de lege. Înfăptuirea acestui parc naţional este rodul strădaniei oamenilor de ştiinţă şi iubitorilor naturii din ţara noastră care au determinat autorităţile anilor de după primul război mondial să asigure un cadru juridic acestui teritoriu muntos înzestrat de natură cu păduri seculare şi lacuri argintii. Oameni de seamă, printre care şi Emil Racoviţă, membri ai Comisiei Monumentelor Naturii, au obţinut în 1935 legea pentru stabilirea limitelor actuale ale Parcului Naţional Retezat, însă fără un sprijin efectiv al forurilor oficiale de atunci. Desăvârşirea organizării şi funcţionării acestui mare parc naţional s-a făcut în anii socialismului, cînd apărarea frumuseţilor naturale ale ţării s-a impus ca o necesitate în folosul cercetării ştiinţifice, al economiei şi al colectivităţii în general, în felul acesta au fost oprite tăierile de pădure, au fost interzise păşunatul, vînătoarea şi pescuitul în cele mai valoroase zone ale parcului, a fost întărită paza, au fost construite o casă-laborator aproape de lacul Gemenele şi trei casuţe-puncte de control la Gura Zlata, Rotunda şi Pietrele. Coordonarea acestor activităţi lăudabile se face prin grija Comisiei Monumentelor Naturii de pe lîngă Academia R. S. România. Parcul Naţional Retezat se compune din două zone distincte: Rezervaţia ştiinţifică Gemenele - Tăul Negru în care accesul persoanelor este admis numai cu autorizaţie eliberata de C.M.N. şi Zona de protecţie a parcului, care înconjură rezervaţia ştiinţifică peste multe creste de munţi, închizînd o suprafaţă de cca. 130 km2 şi în care turiştii pot intra fără autorizaţie, dar cu păstrarea regulilor de conduită corespunzătoare. Parcul Naţional Retezat are următoarele limite: de la Gura Zlata în sus pe Pîul Mare al Haţegului spre Gura Apei, apoi pe Lăpuşnicul Mare pînă în lunca Berhinei, de aici limita (anul 1972) urmează valea Paltinei pînă în şa, atinge vîrfurile Iorgovanului şi Albele, iar din şaua Drăgşanului coboară spre valea Lăpuşnicului; însoţeşte acest rîu pînă la cascada Lăpuşnicului şi revine pe creastă pînă la muntele Buta. Mai departe limita parcului naţional trece peste vîrful Custura, pe creasta estică pînă în vîrful Gruniu Mare, se lasă în căldarea nordică la Rîul

Bărbat pe care-l atinge la Stîna din Rîu1. Înglobînd Tăul Ţapului şi Vîrful Mare, limita coboară la lacul Galeşul iar de aici la punctul extrem de nord, cabana Pietrele. Revenind la Gura Zlata, limita se redresează pe valea Stînişoarei la vîrful Retezat şi descinde pe valea Gemenele şi Zlătuia pînă la cabana turistică din valea Rîului Mare. Această limită nu este marcată. Suprafaţa Parcului Naţional Retezat este în curs de mărire la cca. 200 km2. Proiectul supus aprobării include în aria parcului o vastă zonă la sud de valea Lăpuşnicului Mare. Astfel limita propusă se va desprinde din limita actuală la Gura Rîului Şes şi va urmări culmea Branul - Gugu - Murariu - Micuşa - Galbena – şaua Paltina (Munţii Godeanu). Se prevede de asemenea înglobarea în parc a ambilor versanţi ai „Retezatului Mic" din valea Lăpuşnicul Mare pînă în valea Scocul Jiului. Astfel limita propusă se va desprinde de creasta principală în şaua Paltina pe culmea Soarbele. De aici limita va urma muchia Iara Ascuţită pe la vîrful Piule pînă la actuala limită pe culmea muntelui Drăgşanu. În partea de nord a văii Zlătuia - Gemenele, parcul Naţional se va extinde pe aliniamentul vîrfului Retezat - Prelucele - Picuiul - Rîul Mare (Runcu). Rezervaţia ştiinţifică ocupă partea de nord-est a parcului, de la poarta vestică (valea Zlata), hotarul (cu împrejmuire parţială) urmărind valea Zlata şi Zlătuia, pîrîul Scoaba Retezatului, Poarta Bucurei, vîrfurile Judele, Bîrlea, Şesele, Zănoaga, Aradeşul Mare, lăsîndu-se pe pîrîul Turcului (Aradeşul Mare) pînă la poarta Zlata. Limite precise: marcaj cu pătrat portocaliu, panouri de avertizare. Ocrotirea naturii. Parcul şi rezervaţia ocrotesc flora existentă şi constituie un refugiu permanent şi sigur pentru animalele sălbatice şi păsările migratoare. Pe teritoriul parcului naţional se întîlnesc exemplare din florile cele mai rare şi preţuite: ghinţuri, Genţiana acoulis, Genţiana nivalis, Genţiana carpatica, Genţiana punctata etc, sîngele voinicului (Nigritella rnira), strugurii ursului (Arctostaphiylos uva ursi), endemisme între care unele specii de Hieracium, mare parte puse sub ocrotirea legii. Culegerea plantelor este interzisa în afara scopurilor ştiinţifice. Ursul, capra neagră, cocoşul de munte sînt animale mai reprezentative ce se pot întîlni în parcul naţional. Vînătoarea şi pescuitul sînt interzise mai ales în zona rezervaţiei. Pentru ocrotirea animalelor, turiştii trebuie să păstreze liniştea în timpul excursiilor sau în jurul taberelor cu corturi. Este interzisă cu desăvîrşire lăsarea urmelor de vizitare (hîrtii, cutii de conserve, obiecte abandonate), în rezervaţia ştiinţifică este oprită stabilirea taberelor de corturi, aprinderea focurilor. Restricţia privind locurile de tabără este aplicată şi asupra zonei de protecţie a parcului naţional, cu excepţia poienilor de lîngă cabane, poiana de la lacul Lia, poiana Pelegii, poiana Stîna din Rîu.
1

Se utilizează şi numele: „Stîna de Rîu".

Trecerea prin rezervaţia ştiinţifica este interzisă! Accesul turiştilor se poate face numai cu autorizaţie eliberată de C.M.N. de pe lîngă Academia R. S. România, încălcarea tuturor dispoziţiilor, aprobate şi de organele judeţene ale consiliilor populare, constituie contravenţii şi se sancţionează. Localităţi şi drumuri de acces Prin aşezarea lor, Munţii Retezat sînt accesibili din două direcţii principale: din nord ei pot fi atinşi cu uşurinţă dinspre Ţara Haţegului; din sud se urca destul de lesne pe valea Jiului de Vest devenită de curînd o arteră importantă pentru circulaţie. Din sectorul estic (extremul estic al Munţilor Tulişa) intrarea nu este indicată, în schimb din vest accesul, deşi greu, este interesant, el făcîndu-se pe reţeaua de poteci ale Ţarcului şi Godeanului. Accesul din Ţara Haţegului Căile de comunicaţie spre Haţeg sînt: şoseaua naţională Caransebeş - Haţeg, D.N. 68, racordată la şoseaua naţională Tg. Jiu - Petroşani Haţeg - Simeria, D.N. 66, şi căile ferate Caransebeş - Subcetate şi Filiaşi Petroşani - Subcetate - Simeria. Distanţa de la aceste cai de comunicaţie principale pînă în localităţile de la poalele muntelui variază între 5 şi 12 km, fiind acoperită de şosele secundare pe care circulă autobuze I .T. A. Sarmizegetusa (530 m alt.), situată pe D.N. 68 şi la calea ferata Caransebeş - Subcetate (16 km de la Haţeg), este cea mai apropiată gară de poalele munţilor (cca 5 km; vezi traseul nr. 10). Clopotiva (490 m alt.) este o comună aşezată la poalele Ţarcului şi în imediata vecinătate a culmilor Retezatului, de care o desparte Rîul Mare al Haţegului, în Clopotiva sosesc atît şoseaua nemodernizată de la Sarmizegetusa cît şi şoseaua modernizată de la Cîrneşti (km 12 din Haţeg pe D.N. 68), prin Ostrovul Mare şi Ostrovul Mic pe care circulă autobuze (Cîrneşti - Clopotiva - 8 km). Din Clopotiva începe drumul forestier lung de peste 50 km pînă aproape de Gura Bucurei şi din care se ramifică pe parcurs diverse trasee turistice (la Gura Zlata, la Gura Rîului Şes, la Gura Apei, la I.F. Judele, I.F. Lunca Berhinei etc.), cabana cea mai apropiată fiind Gura Zlata (16,5 km). Rîu de Mori (500 m alt.), frumoasă localitate situată la 19 km de Haţeg pe şoseaua ramificată din D.N. 66 la Sîntămăria-Orlea (prin Unciuc), pînă la care circulă şi autobuze. Din Rîu de Mori se poate urca pe valea Rîuşorului (şosea forestieră), şi apoi pe poteca pînă la cabana Pietrele, sau se poate trece prin Brazi (2 km) pe drumul forestier

Clopotiva - Gura Apei (vezi traseele nr. 13 şi 10). Nucşoara (637 m alt.) aflată pe valea cu acelaşi nume, pe şoseaua forestieră şi comunală care se desprinde din D.N. 66 la Ohaba de sub Piatră (10 km din Haţeg şi 38 km din Petroşanii; haltă C.F.R.) prin Sălaşu de Jos şi de Sus şi Mălăieşti (12 km). Pe aici, în sezonul de vară, urcă autobuze pînă la Cîrnic. De la Nucşoara se poate urca la cabana Pietrele (vezi traseul nr. 1). Hobiţa (534 m alt.) de pe valea Rîului Bărbat, localizată pe şoseaua forestieră care se ramifică din D.N. 66 la Pui (30 km de Petroşani, 19 km din Haţeg, gară C.F.R.). De la Pui la Hobiţa sînt 6 km. Din Hobiţa se pot folosi două trasee, ambele pe şosea forestieră: la cabana Baleia (16 km) pe d. Şerel - d. Sohodol (traseul nr. 4), sau spre I.F. Murguşa (10 km; traseul nr. 5). Accesul din valea Jiului de Vest Căile de comunicaţie principale din valea Jiului de Vest sînt modernizate şi oferă în orice anotimp posibilităţi multiple de apropiere faţă de Munţii Retezat. Avantajul acestei zone este imediata vecinătate a munţilor faţă de şosea. Pînă la Petroşani sau mai precis pînă la ramificaţia Bărbăteni-Iscroni de unde începe accesul pe valea Jiului de Vest se poate ajunge fie pe calea ferată Filiaşi - Petroşani - Simeria (gara Petroşani sau Livezeni de unde se schimbă trenul spre Lupeni), fie pe D.N. 66 de la ramificaţia Bărbăteni - Iscroni (6,5 km din Petroşani), de unde începe şoseaua modernizată D.N. 66 A spre Uricani şi Cîmpu lui Neag (ultima parte este în curs de modernizare). Uricanii Noi (725 m alt.), oraş minier de pe malul Jiului Vestic, la 20,5 km de ramificaţia D.N. 66 A şi la 9 km de Lupeni. Pe distanţa Petroşani - Uricani circulă autobuze. Din Uricani se poate urca la şaua Tulişa cu destinaţia cabana Buta sau cabana Baleia (traseele nr. 21 şi 22) şi se pot organiza traseele spre valea Bilugului la vîrful Custura (traseul nr. 20) şi spre cabana Cîmpu lui Neag (traseul nr. 3). Cîmpu lui Neag (850 m alt.), localitate cunoscută datorită vechilor tradiţii pastorale şi cărbunarilor (de mangal), se află pe valea Jiului de Vest la 24 km de ramificaţia D.N. 66 A de la Bărbăteni - Iscroni şi 30,5 km de Petroşani. La marginea ei, cabana cu acelaşi nume este un punct de pornire în excursii atît spre Munţii Vîlcanului cît şi spre Retezat. De aici încep traseele spre casa de vînătoare Cîmpuşel 2 (traseul nr, 27) şi cabana Buta (traseul nr. 3). În afara acestor principale localităţi de acces, Tismana (300 m alt.), din sudul Munţilor Vîlcan, este o altă „poartă" de intrare, prilejuind traversarea frumoasei creste a Oslei, de unde se desfăşoară o minunată panoramă a Munţilor Retezat. Comuna Tismana se află pe şoseaua

modernizată Petroşani - Tg. Jiu - Baia de Aramă, la cca 36 km de Tg. Jiu. De aici, pe o veche şosea de munte, se poate urca numai pe culmi cca 38 km pînă la Oslea, coborînd apoi la Cîmpuşel (traseul nr. 28), bază de ascensiune pentru „Retezatul Mic". O cale de acces mai grea, obişnuită drumeţilor exersaţi la efort, începe din Caransebeş de unde se urcă în prima zi la Complexul Muntele Mic. În etapa următoare, traversînd culmile înalte ale Munţilor Ţarcu, se ajunge în valea Rîului Mare al Haţegului, lîngă cabana Gura Apei. Drumuri forestiere în Munţii Retezat Dezvoltarea impetuoasă a economiei naţionale a adus după sine intensificarea exploatării forestiere pentru valorificarea maximă a masei lemnoase. Pentru a putea pătrunde şi lucra în pădure după metode moderne, silvicultorii au construit drumuri care şerpuiesc pe văile strîmte sau se caţără pe culmile povîrnite, înlesnind totodată şi turiştilor accesul spre puncte turistice pînă nu demult greu de atins. Odată cu şosele au apărut şi cabanele forestiere unde grupuri mici de drumeţi se pot adăposti noaptea, în unele văi mai importante muncitorii forestieri beneficiază de magazine alimentare, binevenite pentru turiştii cu rucsacul ceva mai... uşor după zile de peregrinări pe creste. Drumurile forestiere din valea Rîului Mare au un pronunţat caracter turistic. Şoseaua forestieră nu are ramificaţii decît pe valea Rîului Şes (traseul nr. 37) şi pe valea Lăpuşnicul Mic (Bran) unde se află şi o cabană nouă, încăpătoare, care va suplimenta cabana Gura Apei. În zona nordică mai sînt şosele forestiere pe valea Rîuşorul (traseul nr. 13), pe valea Nucşoara (traseul nr. 1), pe valea Rîul Alb, pe valea Rîului Bărbat (traseele nr. 4, 5 etc.). În bazinul Jiului de Vest reţeaua este mult mai bogată, şoselele servind ca acces în zonele de exploatare curentă din afara zonei parcului naţional. Astfel de la est la vest se înşiră o serie de văi şi şosele: valea Brazilor, valea Bilugului (traseul nr. 20), valea Mării, valea Buta (traseul nr. 3), valea Scocul Mare al Jiului (traseul nr. 27). Cabane ale întreprinderii forestiere care pot fi folosite şi de turişti sînt cele din punctele: Bran (Lăpuşnicul Mic), Slavei (valea Lăpuşnicul Mare), Murguşa, Corea (valea Rîul Bărbat), Bilugul (valea Bilugului), Cîmpul Mielului (valea Scocul Mare al Jiului) ş. a. Cabane şi adăposturi, echipe Salvamont Pornind de la reţeaua de cabane existente, rezultă că majoritatea traseelor turistice, din lipsa unei cabane în zona Bucura - Gura Bucurei, sînt foarte lungi şi obositoare. Problema principală a turismului în Munţii

Retezat rămîne însă completarea numărului de cabane şi refugii, mai ales în zona centrală, mai înaltă şi totodată şi cea mai frecventată. Din acest motiv s-a dezvoltat ca o necesitate turismul cu corturile, neîntîlnit în măsură aşa de mare în ceilalţi munţi din Carpaţi. Organele de resort din jud. Hunedoara prevăd în viitorul apropiat construirea unui hotel turistic la Gura Bucurei sau în Poiana Pelegii unde va ajunge şi şoseaua forestieră de pe valea Lăpuşnicul Mare. Astfel şi traseele din creasta PeleagaPăpuşa-Custura sau reţelele turistice din căldarea Bucurei, munţii Judele şi Slavei vor suferi unele schimbări, timpul de mers devenind mai accesibil tuturor categoriilor de turişti, în ghid sînt redate, în cadrul traseelor turistice, cîteva itinerare care au ca punct de plecare sau de sosire lacul Lia şi Poiana Pelegii. Cabanele existente în Munţii Retezat sînt construite cu ani în urmă şi au fost pe parcurs reparate şi adaptate la fluxul mare de turişti, mai ales în timpul verii - Cabana Pietrele, cea mai importantă şi mai încăpătoare, este dotată în sezonul de vară cu corturi (cca 200 locuri) pentru a putea face faţă afluxului de peste 400 turişti pe zi. În afară de acestea, pe malul stîng al Stînişoarei se pot folosi cele cîteva căsuţe de camping, bine amplasate între brazii din poiană. Au mai fost reparate şi îmbunătăţite cabanele Baleia, Gura Zlata, Gura Apei, în timp ce cabana Buta a rămas în urma semenelor sale. În ultima vreme au fost date în folosinţă cîteva construcţii turistice: - Refugiul Genţiana, pe valea Pietrele, la distanţă mică de cabana Pietrele, este amplasat lîngă liziera superioară a pădurii. Serveşte ca punct de plecare mai avantajos spre lacurile centrale, sau ca anexă la cabana Pietrele; - Cabana Cîmpu lui Neag, construită de minerii din Lupeni aproape de centrul comunei Cîmpu lui Neag, serveşte ca loc de odihnă pentru turiştii care se pregătesc sa urce în Munţii Retezat sau Vîlcan sau care sosesc după o lungă călătorie din colţuri mai depărtate ale acestor munţi. Dotată cu confort şi bine aprovizionata, cabana poate fi folosită şi de cei care coboară seara din Retezat în valea Jiului de Vest. - Hotelul Valea de Peşte, în construcţie, foarte frumos amplasat pe malul lacului de baraj cu acelaşi nume, la o oră distanţă de Gura Bilugului sau 1½ oră de gura văii Mării, puncte de intrare pe traseele din Retezat; - casa Cîmpuşel 2 - cabana nouă de vînătoare construită la Gura Văii Ştirbului, cu 1,5 km mai sus de casa silvică Cîmpuşel l, pe Scocul Mare al Jiului. Această casă ospitalieră atît pentru

vînători cît şi pentru turişti serveşte ca loc de plecare spre traseele din „Retezatul Mic", Godeanu şi Oslea. La Gura Zlata se află o altă casă de vînătoare aparţinînd de Direcţia Vînătorii din Departamentul Silviculturii, unde pot fi găzduiţi vînătorii; - Casa laborator Gemenele a Academiei R.S.R. construită recent în Rezervaţia ştiinţifică, folosită în esclusivitate în scopuri ştiinţifice. Pentru turiştii cu autorizaţie reprezintă un punct obligatoriu de trecere pentru vizarea autorizaţiilor eliberate de C.M.N. În afara cabanelor organizate, şi gospodărite de întreprinderea balneoclimaterică Deva, pe teritoriul Munţilor Retezat mai există şi alte posibilităţi de adăpost pentru turişti, care pot fi folosite în anumite condiţii. La aceste case şi cabane, cu capacitate de cazare mica, pot fi găzduite grupuri de 3-5 persoane pentru o noapte, cu confort minim. Pentru traseele cuprinse în lucrarea de faţă se recomandă cabanele forestiere: Murguşa, Corea, Bilugul, Judele (în construcţie), Rotunda (în construcţie), Branul (anexă la cabana Gura Apei), iar în anumite cazuri Casa Silvică Albele şi cantonul pastoral Aradeşul Mare. Munţii Retezat sînt ideali pentru turismul cu cortul atît pentru frumuseţea vacanţei în aer liber, cît şi pentru marile posibilităţi de organizare a unor trasee inedite. Locurile de tabără aprobate în zona de protecţie a parcului naţional sînt: poiana cabanei Pietrele, poiana lacului Lia, poiana Pelegii, iar la limita parcului, poiana Stîna din Rîu, poiana Galeş, poiana Bilugul Mare, şaua Paltina. Turiştii la montarea şi demontarea corturilor trebuie să ţină seama de necesitatea ocrotirii naturii, de păstrarea desăvîrşita a curăţeniei. Tabelul 1 cuprinde lista cabanelor existente (anul 1971) în Munţii Retezat (pag. 45). Echipele de Salvamont (de salvare) pentru turiştii accidentaţi pe munte au fost înfiinţate în baza unei hotărîri a organelor judeţene de resort. Pentru Munţii Retezat s-a organizat o echipă de 3 alpinişti cu sediul în Haţeg, care poate fi anunţată telefonic din Clopotiva, Rîu de Mori, Nucşoara, Hobiţa. Pentru ramura sudică a Retezatului este în curs de organizare un grup Salvamont în Lupeni sau Petroşani, modul de avertizare fiind acelaşi, prin telefoanele din Cîmpu lui Neag şi Uricani. În caz de accident pe munte primul ajutor trebuie acordat chiar de către echipierii turistului aflat în nevoie. Daca accidentatul nu poate fi evacuat, se trimite o „ştafetă" la cabana cea mai apropiată, pentru a anunţa cabanierul despre locul, ora şi natura accidentului. Cabanierul preia conducerea operaţiilor de salvare anunţînd mai întîi echipa Salvamont şi organizînd o echipă de turişti voluntari. Echipa de voluntari va fi dotata cu echipament special aflat în stare bună şi în cantităţi îndestulătoare la fiecare bază turistică. Operaţiile de salvare a turiştilor

accidentaţi constituie acţiuni de interes obştesc. Tabelul l

Cabane turistice şi alte adăposturi în Munţii Retezat N r Cabana Al t Capacit Alimenta Nr. Trasee ate tie acces va i vara i ra ar ar na na 19 76 B+ B+ 1, 2, 6, 7, 12, 0 R R 13, 17, 25 32 (3 - 2, 7, 14, 15, 19 2) 13 65 - 4, 5, 6, 8, 22 5 (3) 95 54 4 7 50 60 35 4 7 22 B+ R B B+ R B+ 3, 27 R B 2, 3, 8, 9, 20, 21, 25, 30, 31, 34 - 27, 29, 31, 32 27, 28, 30, 31, 33 B+ 7, 9, 11, 33, 34, R 37 Observatii

1 Pietrele 2 Genţiana 3 Baleia 4 Valea de Peşte 5 Cîmpu lui Neag 6 Buta 7 Cîmpuşe l1 8 Cîmpuşe l2 9 Gura Apei

14 80 16 70 14 10 89 0 85 0 15 80 11 30 11 80 99 8

cabană turistică refugiu turistic cabană turistică hotel cabană turistică cabană turistică casă silvică casă de vînătoare cabana turistică folosita parţial. Cazare şi la cabana I. F. Branul. cabană turistică Casa laborator a Academiei

1 Gura 0 Zlata 1 Gemenel 1 e

77 5 17 70

11 8

40 B-t- B+ 10, 11, 12, 17, R R 36, 43 43 (44)

R.S. România bufet; R = restaurant

Poteci şi marcaje Munţii Retezat, ca şi munţii învecinaţi, sînt străbătuţi de o reţea densă de poteci, în marea lor majoritate rezultat al activităţii ciobăneşti de-a lungul anilor. Mai recent, de cînd turismul la munte a început să se transforme într-o pasiune pentru tot mai mulţi drumeţi, au apărut şi poteci turistice, trasee mai grele spre zonele stîncoase ocolite de ciobani şi mai recent au apărut o serie de şosele secundare şi drumuri forestiere care pătrund adînc pe văile munţilor, înlesnind foarte mult accesul turiştilor spre cabane sau spre locurile cele mai apropiate de crestele munţilor. Cele mai importante poteci pastorale şi turistice sînt „magistrala est-vest" şi „magistrala nord-sud" care se încrucişează în şaua Plaiului Mic în apropiere de cabana Buta. „Magistrala est-vest" începe pe muntele Baleia, la capătul şoselei alpine şi părăseşte creasta de nord a marelui „H" în şaua Gruvii, traversează Rîul Bărbat la Stîna din Rîu şi urcă în şaua Custurii. Din muntele Custura însoţeşte „plaiul" înalt şi lung spre şaua Plaiului Mic unde traversează „magistrala nord-sud", apoi în continuare şerpuieşte pe înălţimile „Retezatului Mic" ca să pătrundă pe teritoriul Munţilor Godeanu; poteca aceasta cu un traseu foarte lung coboară în cele din urmă la capătul munţilor Godeanu şi Cernei, lîngă Băile Herculane. Cealaltă potecă principală leagă marginea de nord a Munţilor Retezat (Ţara Haţegului), pe valea Nucşoarei - valea Pietrele pe la lacul Bucura, şaua Plaiului Mic, pe valea Buta cu valea Jiului de Vest (Cîmpu lui Neag). Recent, şoselele noi de pe văile Rîului Mare - Lapuşnicul şi valea Rîului Bărbat vin să completeze această importantă osatură de căi de acces principale folosite de turişti. Pe aceasta se grefează toate celelalte poteci şi trasee uşoare sau grele legate cu cabanele sau cu cele mai importante puncte de interes turistic. Poteci nemarcate Alte trasee turistice folosesc potecile nemarcate. De obicei un traseu descris în text urmăreşte, în principal, porţiuni de teren marcate convenţional sau cu „momîi" şi în completare porţiuni de poteci nemarcate. În Munţii Retezat, marcajele turistice cuprind toate semnele

convenţionale: banda, cruce, punct, triunghi în culorile roşu, galben şi albastru pe fond alb. Marcarea masivului s-a făcut în perioada 1950-1960, avînd porţiuni ale căror semne au fost reînnoite, dar şi cu altele într-o stare mai puţin utilizabilă. „Magistrala nord-sud" şi traseele din vecinătatea cabanei Pietrele sînt bine marcate, cu mici excepţii în zona de creastă, în timp ce marcajele de pe „magistrala est-vest" sînt mai puţin îngrijite (situaţie în 1971), obligînd turiştii la orientări suplimentare, în prezent forurile judeţene se ocupă de remedierea acestei situaţii, reluînduse marcarea zonelor principale şi treptat şi a potecilor mai depărtate de centrul masivului. Pentru marcarea conturului Rezervaţiei ştiinţifice Gemenele - Tăul Negru s-a folosit semnul pătrat portocaliu pe fond alb, care, în anumite porţiuni, serveşte ca indiciu de orientare. Marcaje ciobăneşti În afară de potecile cu marcaje obişnuite, în Munţii Retezat exista o serie de poteci „însemnate" de ciobani cu 3-4 lespezi grupate în grămăjoare şi puse la vedere, din loc în loc, în lungul potecilor. Aceste grămăjoare de pietre au intrat în limbajul local cu numele de „momîi". Ele sînt foarte utile turiştilor pe traseele din Valea Rea, în parcurgerea rezervaţiei ştiinţifice, pe muntele Slăveiul, la Tăul dintre Brazi etc.. unde potecile destul de firave în unele puncte nu oferă o perfectă orientare în absenţa „momîilor". Schema traseelor turistice Tabelul nr. 2 cuprinde schema traseelor turistice. În cadrul lucrării au fost selecţionate 44 de trasee cu diferite caracteristici, îmbrăţişînd cît se poate de omogen şi complet aria turistică a Munţilor Retezat. Aceste trasee au fost grupate pe sectoare geografice, începînd cu sectorul nordic (traseele l-19), continuînd cu sectoarele estic (tra-.seele 20-24), sudic (traseele 25-33), vestic (traseele 34-37) şi încheind cu sectorul central alpin traseele (38-42). În afară de acestea, ca o completare, sînt prezentate, cu aprobarea C.M.N, două trasee deosebit de frumoase din rezervaţia ştiinţifică (traseele 43 şi 44), a căror parcurgere este permisă numai celor ce primesc autorizaţie. Cele 44 de trasee turistice din Munţii Retezat prezentate în lucrare sînt sintetizate în tabelul nr. 2, care cuprinde: - numărul traseului; - denumirea traseului, în care se includ punctele de plecare şi sosire şi cîteva puncte importante de pe parcurs; - marcajul; traseele ciobăneşti (marcate) cu „momîi” sînt reprezentate prin litera M;

- timpul de mers, indicat în ore, fracţiuni de oră şi mai rar, în minute, este calculat după tabelele internaţionale în vigoare. Modul de calcul este următorul: - pe teren plat şi pante mici . 4 km/h; - urcuş pe potecă lucrata . . 350 m dif. nivel/h; - urcuş pe potecă nelucrată . . 250 m dif. nivel/h; - coborîre ....... 400 m dif. nivel/h; (La o oră de mers se adaugă 10 minute, timp necesar odihnei). - distanţa dintre capetele traseului, dată în km, reprezintă cu aproximaţie de +5(0/o distanţa reală de pe teren; - gradul de dificultate. La traseele turistice au fost propuse patru grade de dificultate pentru a da o caracteristica a parcurgerii fiecărui traseu, aceste dificultăţi fiind de obicei provocate fie de orientare, fie de efort. - La orientare, pentru potecile bine marcate, gradul de dificultate 1 indică o orientare uşoară; pentru potecile marcate slab sau cu mici întreruperi, gradul de dificultate 2 presupune o orientare normala, în timp ce pentru potecile nemarcate sau traseele fără potecă gradul de dificultate 3 sau 4 arată orientări grele. - La efort, pentru trasee uşoare şi scurte (cca 4 ore), efortul în condiţiile Munţilor Retezat se consideră uşor (gradul 1), pentru trasee normale şi durată medie (între 4 şi 7 ore), efortul se consideră normal (gradul 2), iar pentru traseele grele şi foarte grele, cu durata de 7-10 ore sau mai mult, cu diferenţe de nivel mari şi repetate, efortul se consideră greu (gradul 3) sau foarte greu (gradul 4). Gradele de dificultate (orientare şi efort) 1 şi 2 corespund traseelor accesibile turiştilor începători şi cu pregătire medie; gradele de dificultate 3 şi 4 corespund traseelor accesibile turiştilor bine pregătiţi. Pentru o înţelege practică a tabelului, vom urmări două exemple: unul pentru un traseu obişnuit, iar altul pentru un traseu greu. Ex. 1. Traseul nr. 2: Cabana Pietrele - lacul Bucura cabana Buta, este cotat la orientare cu cifra 1 (orientare uşoară, pe potecă clară, bine marcată) şi la efort cu cifra 2 (fiind situat la limita superioară a traseelor medii - diferenţe de nivel totale, la urcuş 1 108 m, la coborîre 888 m, lungime 20,2 km). Traseul nr. 2 este accesibil tuturor categoriilor de turişti. Ex. 2. Traseul nr. 40: Poiana Pelegii - stîna Peleaga şaua Custura - Tăul Ţapului - Porţile Închise - vîrful Păpuşa -

lacul Ghimpele - poiana Pelegii este cotat la orientare cu cifra 3 (orientare grea mai ales pe porţiunile fără poteci din zona alpină) şi la efort cu cifra 3 (4). Pentru vreme favorabilă se consideră cu cifra 3, iar pentru timp nefavorabil (care ne poate surprinde pe traseu) se consideră cifra 4. Pentru calcul se ia în considerare 4: efort îndelungat pe porţiuni cu diferenţe de nivel mari, repetate şi cu zone alpine. Traseul nr. 40 este accesibil turiştilor foarte bine pregătiţi şi cunoscători măcar în parte ai zonei vîrful Păpuşa - Vîrful Mare (parcurs într-o excursie pe traseul nr. 15). În lipsa marcajelor, turiştii se pot orienta, pe vreme clară, după repere vizibile pe teren. Pentru situaţii de ceaţă, care pot surveni oricînd pe traseu, este necesar ca pe lîngă hartă turiştii să posede o busolă, o mică riglă şi eventual un altimetru, care vor uşura considerabil mişcarea şi orientarea pe traseu în direcţiile corecte. Ghidul de faţă prezintă traseele turistice numerotate (l, 2, 3.. .) descompuse în tronsoane notate cu literele a, b, c,.... reprezentând porţiuni din traseu între două puncte principale în sensul descrierii, de obicei alese astfel: - între cabană, tabără, localitate şi prima ramificaţie sau încrucişare de trasee turistice; - între două ramificaţii sau încrucişări de trasee turistice. Scopul acestei împărţiri este în primul rînd acela de a pune la dispoziţia drumeţilor informaţiile necesare pentru alcătuirea mai judicioasă a „graficului de mers", cu timpi intermediari şi alte date necesare, în al 2-lea rînd turistul poate alege singur variante la traseele descrise folosind felurit tabelul nr. 2 şi descrierile din text. Se poate alege la pornire traseul nr. 2 pe tronsoanele a, b: Cabana Pietrele - ramificaţie Tăurile Pietricelele - Curmătura Bucurei; în curmătura se poate renunţa la traseul nr. 2 şi urca la vîrful Bucura pe traseul nr. 38 e; mai departe pornim spre şaua Retezatului pe traseul nr. 12 k, urmînd ca din şaua Retezatului să ne înapoiem la cabana Pietrele pe valea Stînişoarei pe traseul nr. 12 l, m, n. Recapitulînd acest frumos itinerar 2a, b + 38e+12 k, l, m, n, obţinem din tabelul 2 şi din descrierile respective cantitatea de informaţii necesară parcursului, în acelaşi mod se poate alcătui un traseu între cabana Buta şi lacul Galeş sau între Poiana Pelegii şi vîrful Retezat etc. utilizînd cele 44 trasee descrise cu tronsoanele respective. Apare astfel avantajul acestei împărţiri care, într-un spaţiu relativ mic al lucrării, oferă foarte multe variante la alegerea turiştilor. Variantelor li se adaugă harta generală a Munţilor Retezat şi schiţele de traseu cuprinse în text.

Tabelul 2 Trasee turistice în Munţii Retezat N Denumirea r Marc Timp Di Grad de aj st. dificulta te 5½ 5¾ 4¼ -4½ ¼ ¾ ¼ 7 -7½ 21/4_ 2 '/a 1 ¼ ½ 1½ -l¾ 1 ½ 2 3,5 1 8,0 2,0 2,5 1,0 2 0,2 3,9 1,8 1,8 2.8 5,1 2,5 2,3 1 1 1 1 1 2 (1) 1 1 2 1

Băeşti - Ohaba de Sub Piatră Nucşoara - I. F. Cîrnic - cabana Pietrele b.a. 1 a) Băeşti - Ohaba de Sub Piatră b.a. Sălaşu de Sus - Nucşoara - I. F. Cîrnic b.a. b) I. F. Cîrnic - ramificaţia cascada b.a. Lolaia b.a. c) Ramif. cascada Lolaia - rainif. tr. nr. 13 (la Cîrneşti) d) Ramif. tr 13 (la Cîrneşti) - cab. Pietrel Cab. Pietrele - Pietrele - Bucura - ş. b.a;c. Plaiului Mic - cab. Buta r;p.a a) Cab. Pietrele - ramif. „La Tăurile b.a. 2 Pietricelele" b.a. b) Ramif. „La Tăurile Pietricelele" b.a. Curm. Bucurei c.r. c) Curm. Bucurei - 1. Bucura c.r. d) L. Bucura - ramif. l. Lia c.r;p. e) Ramif. l. Lia - Gura Bucurei a. f) Gura Bucurei - ş. Plaiului Mic g) Ş. Plaiului Mic - cab. Buta

1 1 1 1 1 1 1 1

2 2 3 1 1 2 2 2

Uricani - Gura Bilugului - cab. Cîmpu lui Neag (I) - cătunul „La Fînaţe'’ - cab. Buta (II) 3 a) Uricani - Gura Bilugului b) Gura Bilugului - cab. Cîmpu lui Neag c) Cab. Cîmpu lui Neag - gura văii Mării d) Gura văii Mării – şos. forest. cătunul „La Fînaţe" (I) e) Gura văii Marii - Gura Butei (II) f) Gura Butei - cătunul „La Fînaţe" (II) g) Cătunul „La Fînaţe" - v. Butea - cab. Buta Pui - R. Bărbat - Hobiţa - d. Şerel - (I) cab. Baleia (II)

(-) cr-; t.r. (-); c.r;t.r . (-) (-) c r;t.r. (- ) c.r;t.r . c.r. c.r.

8-9 7¾ -8½ 1 1¼ ¾ 2 10 min 1¼

2 -1 9.3 2 8,4 4,3 5,2 3,5 5.0 0,6 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1

2 2 1 1 1 2 1 2 2 2 2 1 1 1 2 2 2 1 1 1 2 2 2 2

a) Pui - R. Bărbat - Hobiţa 1 4 b) Hobiţa - şosea - ş. Şerel (I) 1 c) Hobiţa - R. Bărbat - ramif. poteca 1 Şerel (II) d) Ramif. poteca Şerel - ş. Şerel (II) t.a. 1¼ 2,0 1 e) Ş. Şerel - cab. Baleia t.a. 2-2¼ 8,5 1 Pui - Hobiţa - I. F. Gura Murguşii - cab. t.a; 6¼- 1 1( Baleia (-) 6½ 9,3 2) a) Pui - R. Bărbat - Hobiţa t.a. 1¾ 7,0 1 5 b) Hobiţa - R. Bărbat - ramif. poteca t.a ½ 7,8 1 . Şerel c) Ramif. poteca Şerel - I. F. Gura (-) 2 7,8 1 Murguşii d) I. F. Gura Murguşii - v. Murguşii (-) 2-2¼ 2,2 2 cab. Baleia Cab. Baleia - m. Lănciţa - ş. Vf. Mare b.r;t.r 7 ¾ - 2 1 -l. Galeş - cab. Pietrele ; t.a. 8¼ 0,4 a) Cab. Baleia - ş. Gruvii b.r; 1¾ 5,3 1 t.r; t.a. 6 b) Ş. Gruvii - M. Lănciţa - ş. Vf. Mare b.r; 2¾ 7,5 1

3,0 1 1,3 t.a. 5¾- 2 6¼ 3,0 t.a;( - 5½- 1 ) 5¾ 9,7 t.a. 1¾ 7,0 ( - ) 2-2¼ 7,5 t.a. ½ 2,2

. c) Ş. Vf. Mare - 1. Galeş d) L. Galeş - v. Galeşului - ramif. tr. 19 (la V. Rea) e) Ramif. tr. 19 (la V. Rea) - cab. Pietrele Cab. Pietrele - v. Pietrele - l. Bucura m. Judele - l. Zănoaga - cab. Gura Apei a) ) Cab. Pietrele - ramif. „La T. Pietricelele" 7 b) Ramif. „La T. Pietricelele" - Curm. . Bucurei c) Curm. Bucurei - 1. Bucura d) L. Bucura - T. Porţii e) T. Porţii - T. Agăţat f) T. Agăţat - m. Judele g) M. Judele - ş. Bîrlea - 1. Zănoaga h) Ş. Bîrlea i) L. Zănoaga - platoul Aradeş-Zlata j) Platoul Aradeş-Zlata - m. Zlata - cab. Gura Apei Cab. Buta - ş. Custura - poiana Stîna din Rîu - ţ. Gruvii - cab. Baleia

t.r. t.r. t.r. t.r. b. a; p.r; c. a. b. a. b. a. b. a. p.r; b.g. p.r; p.p. p.r; p.p. p.r; p.p. p.r. c.a.;t. r. c.a. p. a.; c. r. t.a.;c. g.; t.r .;b.r. p.a; c. r. t.a. t.a; c.g. t.a. t.a. t.a.

1– 1¼ 1½ ¾ 10– 10¼ 2¼2½ 1 ¼ ¾ 5’ ¾ ¼ 1 ¾ 2¾ 8-9

1,9 3,5 2,2 2 4,1 3,9 1,8 1,8 0,9 0 1,1 0,5 2,6 2,2 9,0 2 2,0

1 1 1 2 1 1 1 1 2 2 2 1 2 2 1

3 1 1 3 2 3 1 2 3 3 (4) 3 2 1 3 2

a) Cab. Buta - ş. Plaiului Mic b) Ş. Plaiului Mic - Sub vf. Custura 8 c) Sub vf. Custura - ş. Custura . d) Ş. Custura - căldarea Fundul R. Bărbat c) Căldarea Fundul R. Bărbat - poiana Stîna din Rîu f) Poiana Stîna din Rîu - ş. Gruvii

1 2 ¼ 20’ 1¼ 2¼

2,3 3,2 1.2 0,9 2,2 6.9

1 1 1 1 1 1

2 2 3 2 1 2

g)- Ş. Gruvii - cab. Balcia Cab. Buta - vf. Iorgovan - ş. Paltina m. Galbena - m. Borăscu Mare - cab. Gura Apei a) Cab. Buta - ş. Plaiului Mic 9 h) Ş. Plaiului Mic - izv. „La Bolboroşi" . c) Izv. „La Bolboroşi" - ş. Stănuleţii Mici d) Ş. Stănuleţii Mici - sub vf. P. lui Iorgovan - ş. Paltina e) Ş. Paltina - m. Paltina - m. Scurtul m. Galbena f) M. Galbena - platf. Borăscu - cab. Gura Apei 1 Sarmizegetusa - Clopotiva - Runcu 0 cab. Gura Zlata Cab. Gura Zlata - cab. Gura Apei 1 a) Cab. Gura Zlata - gura Rîului Şes 1 b) Gura Rîului Şes - cab. Gura Apei Cab. G. Zlata - platoul Aradeş-Zlata (I) - l. Zănoaga (I) - m Zănoaga – m. Şesele (II)

t. r. 1 5,3 t.a b.r. p. a; 10¾- 3 c. r; 11½ 0,5 t.a; b.r.() p. a; 1 2.3 c. r. t.a; 1½- 5,0 b.r. 1¾ t.a; 1¼- 3,6 b.r. 1½ (b.r.); 1½ 3,2 (-) -1¾ (-) 2 ½ 6,6 (- ) b.r. c. a; b.r. c. a. c. n; b.r. t. r; c. a; p.r. ; b.g; t.a; p.p. t.r; (c. a.) p.p; p.r; b.g; t.a.(-) t.r. 3 5½-6 3 -3½ 2¾ ¼ 9½9¾ 9¼9½ 9,8 2 1,5 1 1,8 1 0,2 1.6 2 3,6 2 3.0

1 2

1 3

1 1 1 2 2 3 1 1 1 1 2

2 1 1 2 2 3 2 1 1 1 3

2

3

- ş. Bîrlea - Tăul Porţii - ţ. Retezatului – cab. Pietrele a) Cab. Gura Zlata - v. Zlata - gura p. Aradeşul Mare

½

1,9

1

1

b) Gura p. Aradeşul Mare - platoul Aradeş-Zlata c) Platoul Aradeş-Zlata - 1. Zanoaga (I) d) L. Zănoaga - ş. Bîrlea (1) 1 e) Platoul Aradeş-Zlata - m. Zănoaga 2 m. Şesele (II) 0 Ş. Şesele - ş. Bîrlea (II) g) S. Bîrlea - m. Judele h) M. Judele - Tăul Agăţat i) Tăul Agăţat - Tăul Porţii j) Tăul Porţii - ramif. m. Bucura I k) Ramif. m. Bucura I - ş. Retezatului 1) S. Retezatului - 1. Stînişoara m) L. Stînişoara - ramif. „La şaua Lolaia" n) Ramif. „La şaua Lolaia" - cab. Pietrele Cab. Pietrele - m. Strugari - ş. Capul Dealului - v. Rtuşorului - Cerneşti 1 a) Cab. Pietrele - ramif. tr. 1 (Cîrnic) 3 b) Ramif. tr. 1 (Cîrnic) - „La valee" I.F. Lunca Negrii c) I. F. Lunca Negrii - cetatea Colţ Suseni d) Suseni - Rîu de Mori - Cîrneşti Cab. Pietrele - l. Stînişoara - vf. Retezat - Curm. Bucurei - v. Pietrele cab. Pietrele a) Cab. Pietrele - v. Stînişoara - ramif. „La ş. Lolaia" b) Ramif. „La ş. Lolaia" - 1. Stînişoara c) L. Stînişoara - ş. Retezatului

t.r; 4-4½ 7,4 p.p. t.r; c. ½ 2,2 a. p.r. 1 2,6 p.p. ¾ 2,2 p.p. p.r; p.p. p.r; p.p. p.r; p.p. bg.; p.p. bg.;b .r; p.p. t.a. t.a. t.a. b.a M; (-) b.a. ½ ¼ ½ ¼ ½ ¼ ½ ¼ 1 6¼6½ 12' 2,0 0,5 1,1 0,3 1,2 1,1 1,1 1,0 3,2

1 2 2 2 1 2 2 2 2 1 1 1 1

3 1 2 2 2 3 3 (4) 3 3 2 3 2 2 1 (2) 1 2 1 1 (2) 2 (3) 2 2 3

2 1 0,0 1,0 1 5,2 3 6,3 1 7,5 1

M (-) 1¼ 1½ (-) 2¼ (-) t. a; b. r; b. g; b.a. t.a. t.a. t.a. 2½

8½-9 1 1 7,6 1¼ 1½ 1 ¾ 3,2 1 1,0 1 1,1 1

1 d) Ş. Retezatului - vf. Retezat 4 e) Vf. Retezat - ş. Retezatului f) Ş. Retezatului - ramif. „La vf. Bucura 1"

g) Ramif. „La vf. Bucura I" - Vf. 1 –1 3,3 1 3 liucura I - Curm. Bucurei ½ h) Curm. Bucurei - ramif. „La Tăurile b.a. ¾ 1,8 1 2 Pietricelele" i) Ramif. „La Tăurile Pietricelele" b.a. 2 3,9 1 2 cab. Pietrele LEGENDA: b.a. = bandă albastră c.a. = cruce albastră t.a. = triunghi albastru b r = bandă roşie c.r. = cruce roşie t.r. = triunghi roşu b.g. = bandă galbenă c.g. = cruce galbenă t.g. = triunghi galben p.a. = punct albastru P-P- = pătrat portocaliu (demarcaţia Rezervaţiei ştiinţfice) p.r. =• punct roşu M = marcaj ciobănesc (cu „momii") p.g. = punct galben (-) *" itinerare nemarcate” Trasee turistice 1. Băeşti - Ohaba de Sub Piatră - Nucşoara - I.F. Cîrnic cabana Pietrele Grad de dificultate: 0=1; e = 2 (1). Marcaj : bandă albastra (şosea şi potecă). Timp de mers: 5½ -5¾ ore. Traseu accesibil în orice anotimp. Schiţa de hartă nr. 4. Traseul nr. 1 este cel mai frecventat drum de acces în Munţii Retezat, cabana Pietrele fiind considerată în prezent, în lipsa cabanelor din zona centrală, baza de plecare pentru cele mai interesante excursii spre lacurile căldării Bucurei sau spre cele mai înalte piscuri. Marcajul bandă albastră începe din gara Băieşti sau din halta Ohaba de Sub Piatră, trecînd la început pe şoseaua naţională 66; apoi din centrul satului Ohaba urmăreşte şoseaua secundară spre Nucşoara şi în continuare drumul forestier pînă la I. F. Cîrnic. Turiştii care călătoresc cu trenul accelerat coboară la gara Subcetate şi merg pe şosea sau calea ferată pînă la Ohaba de Sub Piatră. Această mică localitate, cel mai indicat punct de plecare, se află pe

t.a p.p t.a p.p. b.r; b. g; p.p. b.r.

¾ 20' 20'

1.1 1 1,1 1 1,1 1

3 3 2

şoseaua naţională la 10 km de Haţeg şi 38 km de Petroşani, iar halta se află la 6 km de Subcetate. De la Băeşti sînt cca 2,5 km de mers pînă la ramificaţia spre Sălaşu de Sus, iar de la halta Ohaba de Sub Piatra se ajunge în cca 5 min. La ramificaţie se află staţia I.T.A. pe unde trec 4 curse auto spre Nucşoara (12 km); în perioada 1 iunie-l octombrie o cursă suplimentară speciala pentru turişti urcă pînă la Cîrrnc (18 km). a) Băeşti - Ohaba de Sub Piatră - Sălaşu de Sus - Nucşoara - I. F. Cîrnic Grad de dificultate: 0-1; e=l. , Şosea secundară: Ohaba - Nucşoara (12 km). Şosea forestieră: Nucşoara - L F. Cîrnic (6 km). Marcaj: bandă albastră. Timp de mers: 4¼-4½ ore. După ce străbate 200-300 m pe uliţa Ohabei (320 m alt.), localitate situată pe valea Streiului, traseul turistic se îndreaptă spre sud pe şoseaua Nucşoarei, în susul apei Sălaşului, în depărtare se ridică brusc din Depresiunea Haţegului spinările împădurite ale muchiilor nordice, peste care desluşim vîrfuri impetuoase, între care şi piramida tăiată a vîrfului Retezat. După cca 3 km traversăm pîrîul Sălaşului în satul Sălaşu de Jos, iar după alţi 3 km ajungem în Sălaşu de Sus (375 m alt.); la ieşirea din localitate drumul se ramifică: spre sud şoseaua urcă pe malul drept al Sălaşului spre satul Mălăieşti: la dreapta un drum de căruţă (scurtătură) traversează pîrîul şi urca pieziş pe lîngă ogoarele şi livezile Mălăieştilor pînă la Nucşoara (varianta este marcată şi mai scurtă cu 1 km decît traseul prin Mălăieşti). Ambele variante se reunesc la sud de Nucşoara (637 m). După traversarea comunei, drumul spre munte, construit de muncitori din sectorul forestier, intră pe frumoasa vale a Nucşoarei. Localităţile străbătute pînă aici sînt aşezări vechi ale Ţării Haţegului încă din perioada cnezatelor româneşti, în preajma Sălaşului de Sus s-au găsit tezaure de monede dacice şi urme de construcţii romane, la Mălăieşti ruine de fortificaţii, iar biserica de piatră din Nucşoara, restaurată de curînd, constituie un interesant monument istoric. Începînd din Nucşoara traseul urmează şoseaua forestieră pe malul drept al văii, tăiată pe coastă în maluri tot mai stîncoase. După cca 1 km traversează rîul pe un pod nou chiar în locul cel mai strîmt al cheilor Nucşoarei. Pe malul drept se înalţă stînci pline de găuri („Găurile Buhii") care se termină sub muntele Prislop la casele ciobăneşti din „Fundul Pămîntului". Acest versant este împădurit cu aluni şi făget. Pe măsură ce urcam, valea se îngustează spre finalul acestei secţiuni, traversăm vîlcelul unui pîrîiaş şi ajungem pe platoul cabanelor de la Cîrnic (cabană L F, Ocol silvic, magazin alimentar). Este punctul cel mai înalt (980 m) pînă la care vine autobuzul din Haţeg, împrejurul caselor există posibilităţi de parcare pentru autoturisme, paza fiind obţinută prin înţelegere cu

localnicii. b) I. F. Cîrnic - ratnificaţia cascada Lolaia Grad de dificultate: o = 1; e = l. Marcaj: şosea forestieră, apoi potecă marcată cu bandă albastră. Timp de mers: 15-20 minute. De la Cîrnic, şoseaua mai urcă puţin pe două serpentine (potecă de scurtătură), de la care şoseua şerpuieşte încă 3-400 m pînă ce ajungem la indicatorul turistic de la începutul potecii marcate (cca l¼ oră pînă la cabană). Tot de aici se desprinde, de lîngă parapetul şoselei, ramificaţia spre cascada Lolaia (indicator cu săgeata la stînga). Cascada Lolaia, cunoscută turiştilor care urcă sau coboară pe valea Nucşoarei, este formată de pîrîull bogat în ape limpezi care culege, cu 1 km mai sus, cele 4 mari braţe ale foştilor gheţari: Stînişoara, Pietrele, Valea Rea şi Galeşul. Apa lor, adunată în patul ros în piatră, taie un defileu terminat la cca 1000 m alt. cu un prag de 15 m peste care apa se rupe în două fîşii cu zgomot de tunet. Mai jos de cascadă, cu 200-300 m, apa Pietrelor se uneşte cu apa Chiagul, descinsă tot din cascadă, dînd astfel naştere rîului Nucşoara. Ca să ajungem la cascadă ne abatem de lîngă indicatorul din şosea, coborîm abrupt prin pădure la apa Pietrele (cca 3 min). Lîngă şosea poteca este stricată. Ajungînd lîngă stînci găsim fire de potecă ce se strecoară abil printre pietre şi arbori pînă la baza cascadei de unde putem privi în voie şuvoiul apelor înspumate. Traseul de revenire îl facem pe acelaşi itinerar pînă sus la şoseaua forestiera. În vara anului 1971 şoseaua forestieră a fost prelungită pe valea Nucşoarei de la Lolaia în continuare pîna în punctul terminus: Lunca Largă (cca 3,5 km de la I. F. Cîrnic). La cca 1,5 km de Cîrnic ea lasă pe stînga o ramificaţie pe valea Chiagul. Din Lunca Larga s-a amenajat o potecă marcată cu bandă albastră (inscripţie la ramificaţie pe dreapta) care urcă 15-20 min pînă la vechea potecă lîngă şipot. În felul acesta reintrăm pe clasicul drum turistic spre cabana Pietrele la capătul de jos al serpentinelor. Din acest loc şi pînă la ramificaţia traseului 13 mai sînt de parcurs 15-20 min. c) Ramificaţia cascada Lolaia - ramificaţia traseului nr. 13 (la Cîrneşti) Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj: bandă albastră. Timp de mers: 45-50 minute. De la ramificaţia Lolaia părăsim şoseaua şi urcăm accentuat prin golişte apoi prin pădure. Urcuşul devine mai lesnicios şi poteca se fixează pe coastă spre nord. Apar în cale lespezile care anunţă apropierea marilor înălţimi stîncoase. După cca 20 min poteca se apropie de locul unde soseşte o scurtătură „din Lunca Largă". De aici în sus poteca trece pe lîngă un şipot şi înscrie o serie de serpentine pînă la pădurea de molid

(peste 1 400 m alt.). Prin rarişti se vad mai clar frînturi din Vîrful Mare şi vîrful Pietrele, “răsărind" peste căldările Galeşului şi Pietrele. După cca 45 min serpentinele iau sfîrşit, poteca pregătindu-se să se aştearnă mai odihnitor prin poieniţe; la capătul ultimei serpentine se ramifică la dreapta o potecă marcată de ciobani cu „momii", folosita şi de turiştii care coboară pe traseul nr. 13 b spre stîna Capul Dealului - valea Rîuşorului la gara Cîrneşti - Retezat. d) Ramificaţia traseului nr. 13 (la Cîrneşti) - cabana Pietrele Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj: bandă albastră. Timp de mers : ¼ oră. După ramificaţie la cca 200 m de mers, într-o poieniţă, trecem pe lîngă indicatorul cu săgeată (10 minute la cabana Pietrele), apoi pădurea se răreşte şi ne permite să privim valea Stînişoara. Depăşim un dîmb, coborîm lent pe lîngă aşezările de la Pietrele (căsuţe turistice, casa Ocolului silvic, casa Academiei - punct de control) şi trecînd pe podeţ apa Stînişoarei sosim la primitoarea cabană Pietrele (l 480 m). 2. Cabana Pietrele - valea Pietrele - lacul Bucura - şaua Plaiului Mic - cabana Buta Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj: bandă albastră, cruce roşie, punct albastru. Timp de mers: 7-7½ ore. Schiţele de hartă nr. 4, 6, 8, 10, 14, 16. Traseu accesibil iarna numai schiorilor avansaţi. Trecerea în Curmătura Bucurei şi Gura Bucurei descrisă în variantă de iarnă (I 2). Traseul nr. 2 traversează Munţii Retezat de pe versantul nordic pe cel sudic, făcînd legătura între cabanele periferice Pietrele şi Buta; el întretaie o serie de trasee care duc aproape în toate direcţiile masivului. Lipsa pantelor excesive şi accidentate, ca şi serpentinele bine tăiate, fac ca traseul să fie accesibil tuturor turiştilor. Marea potecă transversală serveşte în special pentru vizitarea lacului Bucura, aflat la jumătatea distanţei dintre cele două cabane. Această potecă asigură pe vreme rea retragerea turiştilor surprinşi în zonele alpine apropiate. Singurul neajuns îl constituie lungimea relativ mare a traseului între cele două cabane, neajuns ce se va rezolva odată cu construirea cabanei turistice proiectate la Gura Bucurei. a) Cabana Pietrele - ramificaţia „la Taurile Pietricelele" Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj : bandă albastră. Timp de mers: 2¼ - 2½ ore. Pornind de la cabana Pietrele (l 480 m), intrăm imediat în pădure pe poteca ce înconjoară capul nordic al muntelui Stînişoara, cale de cca 5

minute şi ajungem la prima ramificaţie de potecă: spre stînga se desface, pe curba de nivel, poteca spre lacul Galeşul (traseele nr. 6 e; 15 1; 18 a; 25 h), în timp ce poteca traseului nostru coteşte la dreapta în urcuş moderat (traseele comune nr. 7 a; 14 e; 15 a; 19 h). Imediat după ramificaţie trecem pe versantul dinspre valea Pietrele al muntelui Stînişoara. traversăm o mică poieniţă din care se ramifică poteca de racord la traseul nr. 6, apoi după cca 20 minute ajungem în poiana unde se afla vechea cabană Pietrele (fundaţii acoperite de iarbă). Din capătul sudic al poienii începem un lung urcuş prin pădure pe coasta tot mai pitorească a muntelui. După cca 45) min de la plecare ieşim într-o poiană mai largă, cu privelişte frumoasa spre terasele superioare ale văii Pietrele, în mijlocul poienii se află refugiul Genţiana (l 670 m), o clădire nouă, dar insuficient cunoscută şi folosită de turişti. Este necesar ca organele turistice judeţene să acorde atenţie acestui preţios adăpost turistic pentru a fi folosit din plin de turişti (cabana Pietrele avînd o capacitate insuficientă de cazare în sezonul de vara). Reintrăm în traseu urcînd spre sud prin poiană, apoi, prin pădure, trecem pe lîngă un izvor, apoi după cca 60 de minute de la cabană atingem limita superioară a pădurii de brad. Ne aflăm pe treapta a treia (inferioară) a văii Pietrele, înainte să ajungem la pragul către treapta a doua (cascadă), ne apropiem de firul văii, spre stînga, şi traversăm pe punte apa spumegîndă a Pietrelor. Recomandăm să se evite poteca veche de la puntea de jos. Pe celălalt mal cotim imediat la dreapta (sud) şi începem un urcuş mai greu prin labirintul de jnepeni. La aproape 2 ore de mers de la cabană, urcuşul se domoleşte, trecem peste cîteva firişoare de apă coborâte din muntele Pietrele (est) şi, cotind larg la dreapta, ne apropiem din nou de firul văii, poteca trece pe lîngă Bordul Tomii (1915 m), un imens stei de piatră (bloc eratic) sub care se pot adăposti, pe vreme rea, cîţiva oameni. Ne aflăm la nivelul treptei a doua. De la stei trecem apa Pietrelor, leneşă în aceste locuri mlăştinoase, şi urcăm comod pe malul stîng pînă la baza pragului care urcă la nivelul treptei superioare. La stîlpul metalic de la începutul urcuşului se ramifică traseul nemarcat 18 e, spre Taurile Pietricelele. b) Ramificaţia „La Taurile Pietricelele" - lacul Pietrele -Curmătura Bucurei Grad de dificultate: 0 = 1; e = 3. Marcaj: bandă albastră. Timp de mers: 1 oră. Pînă la lacul Pietrele (l 990 m) poteca parcurge, în chera serpentine largi şi comode, pragul treptei superioare. Crestele Bucurei se profilează nestînjenit la orizont. Din Curmătura Bucurei, arcuită ca o seceră imensă,

se ţin lanţ pereţi tot mai înalţi culminând cu marele abrupt al Bucurei II; de la baza acestor pereţi şi pînă la noi se aştern „cîmpuri" de lespezi pe care poteca le va ocoli cu dibăcie. De aici se desparte traseul 18 f spre şaua Stînişoarei. În stînga creasta alpină Pietrele se „gîtuie" sub povîrnişul şi muchiile „Capului Pietrelor", un pisc măreţ aflat înainte de Peleaga. Începînd de la ţărmul lacului intrăm în zona alpină a traseului accesibilă însă tuturor categoriilor de turişti. Din latura nord-estică a lacului Pietrele trecem pîrîul spre est, apoi la dreapta urcăm cca 300 m, printr-un jgheab stîncos. La ieşirea pe mica platformă cu lespezi, poteca se abate cu 45° la stînga, urcînd primul contrafort al abruptului, serpentinele strînse şi panta mare silindu-ne să urmărim cu atenţie poteca. Peisajul este atrăgător; ne copleşeşte mai ales un vîrf enorm care „creşte" treptat peste şaua Stînişoarei pe măsură ce cîştigăm înălţime; este vîrful Retezat, care din această poziţie apare însă ca o piramidă ascuţită. În ultima parte a urcuşului pătrundem între două turnuri de stîncă, unde zigzagul potecii ne ridică forţat, dar repede, la indicatorul de marcaje din Curmătura Bucurei (2 206 m). Remarcăm brusc o panoramă extraordinară spre sud: luciul lacului Bucura şi imensa căldare care-l ocroteşte. Aici traversăm poteca de creastă vîrful Bucura - vîrful Peleaga (traseele 14 g, 38 d spre vest şi 15 c; 38 c, spre est). c) Curmătura Bucurei - lacul Bucura Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj : bandă albastră. Timp de mers: 15-20 minute. Imediat ce traversăm curmătura, ne angajăm într-o coborîre accentuată pe serpentine, în josul povârnişului sudic al crestei, mai puţin stîncos, apoi panta se domoleşte. Poteca trece prin locuri cu iarba, coborînd spre o mică platforma (izvor în apropiere). Pe timp de ceaţă vom avea ca orientare numai firul potecii care se aţine pe dreapta căldării lacului Bucura, evitînd malul abrupt din nordul lacului. Traversăm o zonă umedă şi paralel cu lacul Bucura (2 040 m), însă mai sus cu cca 30 m, ajungem în locul de răscruce al traseelor turistice (placă indicatoare, 2 070 m). Punctul se află cam la jumătatea axului N-S al lacului, în apropierea lacului Bucurelul, lîngă care găsim şi bordeiul ciobănesc Bucura. Mai jos, lîngă malul înalt al lacului Bucura, se poate observa un stei de piatră - loc de adăpost pe timp de ploaie pentru 4-6 persoane. Peisajul înconjurător este unic în ţara noastră, lacul Bucura (cel mai întins lac glaciar) şi lacurile vecine fiind considerate ca cel mai dezvoltat complex glaciar din Carpaţi. De jur împrejur căldarea este învăluită de piscuri şi creste înalte, cu forme ciudate, atrăgătoare, din înaltul cărora se desfăşoară privelişti de neuitat. Chiar de pe platforma pe care ne aflăm, se înalţă, dincolo de lacul Bucura, vîrful Peleaga simetric încadrat de

vîrfurile secundare Custura Bucurei şi piciorul Pelegii. La sud de lac, parcă din adîncul pămîntului, se dantelează Pintenul Slăveiului, un început de creste zbuciumate din prelunga spinare a Slăveiului înfrăţit la mare altitudine cu Judele. Pentru frumoasele ture alpine din împrejurimi, pînă la construirea unei cabane turistice în apropiere, se recomandă înnoptarea în corturi proprii la lacul Lia (traseele 2 d; 39 e; 43 h). d) Lacul Bucura - ramificaţia lacului Lia Grad de dificultate : O = l; e = l. Marcaj: cruce roşie. Timp de mers: 25-30 minute. Din punctul de ramificaţie Bucura lăsăm spre vest poteca marcată cu punct roşu şi bandă galbena (traseele 7 d; 38 d; 43 g) şi intrăm pe poteca marcată cu cruce roşie ce traversează lent panta apuseană a malului lacului Bucura pînă la limita sudică (trasee comune 38 a; 39 e; 41 d), încă înainte de a coborî serpentina spre gura lacului, lăsăm în dreapta marcajele punct galben, cruce albastră şi triunghi roşu (traseele 42 c, d; 39 a, b; 38 i, j; 35 e, f). Coborîm la nivelul lacului (2 040 m), traversăm pe lespezi pîrîul abia format al Bucurii şi parcurgem în totalitate ţărmul sudic pînă ce poteca coteşte uşor la dreapta; aici lăsăm în direcţia vîrfului Peleaga marcajul cruce galbenă (traseele 38 b; 41 c), începem o coborîre iute pe sub stîncăriile Pelegii, păşind în lungul unei muchii joase, în dreapta se adînceşte treptat valea Bucurei, lăsînd liberă priveliştea spre lacurile înşirate pînă în zidurile ferăstruite ale Porţii. Apar în toată frumuseţea lor circurile Ana şi Lia, dar mai ales concavităţile suprapuse în care se ghicesc platformele lacurilor Viorica şi Florica. Imaginea este completată de abruptul Judelui, o adevărată citadelă între citadele. După ce depăşim platforma muchiei scunde care desparte vîlcelul Pelegii (stînga) de valea Bucurei, coborîm pragul al doilea al văii glaciare. La poalele repezişului ierbos, lîngă un mare stei de piatră, se află ramificaţia la lacul Lia (punct roşu, traseul nr. 39 e, 43 h). Dacă ne apropiem de marginea căldării inferioare, vom putea privi imaginea întunecată a lacului cu maluri înecate în jnepeniş şi poiana vestică în care se află de obicei corturi, în unele veri sînt organizate aici tabere de corturi aparţinînd de întreprinderea judeţeană pentru exploatarea staţiunilor şi cabanelor (U.E.B.C.-Deva). e) Ramificaţia lacului Lia - Gura Bucurei Grad de dificultate: 0 = 1; e -2. Marcaj: cruce roşie. Timp de mers: 1½ -1¾ oră. De la steiul de piatră începem o coborîre accentuată a pragului inferior, cotind uşor spre stînga. După o serpentina traversăm o căldăruşă laterală, trecem pîrîul şi revenim spre dreapta în apropierea văii Bucura care curge în strîmtori adînci din cascadă în cascadă. Intrăm în jnepeniş în

lungul malului înclinat, rîpos, avînd în dreapta jgheabul pîrîului Bucura. Pătrundem în pădure, traversam o poiană, apoi vom trece printr-o zonă cu brazi doborîţi de furtună, care ne vor sili la ocoluri. Traversăm un mic pîrîiaş şi pătrundem în marea şi frumoasa poiană a Pelegii (l 640 m). Aici este permisă instalarea corturilor personale. Poteca se menţine pe liziera vestica a poienii pînă la rîpa abruptă de la Gura Bucurei. Acolo jos, puţin spre dreapta, se află confluenţa pîrîului Peleaga cu pîrîul Bucura (l 597 m), locul de obîrşie al Lăpuşnicului Mare. La marginea sudică a poienii se desprinde, spre stînga, poteca pe valea Pelegii (traseele 40 a, 41 a). Coborîm pe poteca abruptă la apa Pelegii, traversăm pîrîul pe punte şi urcăm la fel de abrupt la platforma poienii Gura Bucurei (l 610 m) unde se află stîna şi în spatele ei, lîngă un stei imens, ramificaţia potecii (punct albastru) spre Gura Apei (traseul 34 c). Tot în dreptul stînei, chiar în Gura Bucurei, se află un vechi baraj (zaton) pe unde se trece pe piciorul Slăveiului (traseul 42 a). f) Gura Bucurei - şaua Plaiului Mic Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj: cruce roşie şi punct albastru. Timp de mers: 1 oră. Ultimul urcuş al traseului se desfăşoară pe o panta mare în dreptul şeii Plaiului Mic. Poteca marcată traversează poiana Gura Bucurei spre stînga şi intră în pădure. Urcăm cîteva serpentine, iar deasupra lor trecem pe lîngă două izvoraşe. Pădurea se răreşte şi răzbatem din nou în gol de munte, cînd firele potecii se despletesc printre tufe de ienuperi şi afine. Remarcăm în dreapta pîlnia unui izvor puternic, apoi, mult mai sus, acolo unde poteca îşi domoleşte urcuşul, două lacuri, iar ceva mai departe un altul mai mic; primele doua sînt Tăurile Păpuşii de provenienţă nivală. Ultima diferenţă de nivel de cca 20 m o parcurgem pe liziera jnepenişului pînă la cota 1 879 m în şaua Plaiului Mic. În lungul crestei pe care o traversăm se despart, spre sud-vest (la Muntele Drăgşanu), traseele 9 b, 30 b şi spre nord-est (la vîrful Custura) traseele 8 b, 20 i, 21 b, 25 b. Din şa se poate vedea o largă panoramă asupra căldărilor văii Bucura, încadrată de muntele Slăveiul şi de imensa şi alpina cetate a Pelegii, secondată de rivala sa în înălţime, Păpuşa Mare. Se mai văd porţiuni din valea Lăpuşnicului şi munţii Albele-Iorgovan-Stănuleţi pînă către platforma Borăscu şi muntele Gugu. Spre sud se deschide o panoramă noua pentru acest traseu: Munţii Vîlcan, mai modeşti, dar cu linii unduioase şi odihnitoare în contrast cu muntele Piule, o cetate albă plină de turnuri şi rîpe prăpăstioase. g) Şaua Plaiului Mic - Cabana Buta Grad de dificultate: 0-1; e -2. Marcaj: cruce roşie şi punct albastru.

Timp de mers: ½ oră. Ultimul efort pe drumul cabanei Buta îl constituie o coborîre destul de lungă şi iute, care îi găseşte pe turişti obosiţi. Cu atenţie şi răbdare, coborîm poteca bine conturata în căuşul caldăruşii sudice, mai întîi, pe o pantă uşoară, apoi brusc pe povîrnişul muntelui. După cca 20 minute de coborîre, în apropiere de pădure, trecem paralel la dreapta marginea pădurii, în vale, sub nivelul potecii se zăreşte poiana cu stînele „La Fete" şi lateral (S-V), pe un tăpşan cu poiană, cabana Buta. Traversăm un „colţ" de pădure, apoi o poiană mare (izvor), dincolo de care coborîm mai accentuat prin pădure în serpentine dese. În apropiere de pîrîul Butci, care se aude jos în vale, întîlnim într-o curbă (peste 90° la stînga) ultima ramificaţie: o potecă ciobănească traversează la dreapta apa Butei şi urcă spre stînga Buta şi şaua Scorota (traseele 26 a, e; 31 f). După 2-3 minute de coborîre ajungem la cabana Buta, o construcţie mai veche, situată la 1 580 m alt. 3. Uricani - Gura Bilugului - cabana Cîmpu lui Neag - cătunul „La Fînaţe" - cabana Buta Grad de dificultate: 0 - 1; e - 2. Marcaj: cruce roşie şi triunghi roşu (şosea şi poteca); potecă nemarcată. Timp de mers: Varianta I (prin valea Mării - şosea): 8-9 ore; Varianta a II-a (prin Gura Butei) 7½-8½ ore. Traseul este accesibil în orice anotimp. Se va urmări pe harta de ansamblu. Acest traseu este considerat cel mai important drum de acces în Munţii Retezat, pornind din zona sudică, acolo unde Jiul Vestic îi separă de Munţii Vîlcan. Concomitent cu modernizarea drumului naţional 66 A, Livezeni - Cîmpu lui Neag1, cu înfiinţarea unor linii de transport în comun, accesul turiştilor spre Buta şi crestele înalte ale Retezatului a devenit mai lesnicios. Pentru a ajunge la locul de început al traseului putem folosi autobuzele din Petroşani (din 20 în 20 de minute) sau din Lupeni pînă la Uricani (Petroşani - Uricani, 27 km; Lupeni - Uricani, 9 km). De aici circulă cîteva curse pe zi pînă la Cîmpu lui Neag, iar pe văile din amonte, dotate cu şosele forestiere, circulă numeroase autovehicule. Programul autobuzelor diferă în funcţie de sezon. Cei care străbat pe jos traseul Uricani - Buta vor face o frumoasă excursie la poale de munte, cu livezi şi păşuni străjuite de spinările tot mai înalte, pierdute în nori, pătrunzînd mai apoi brusc în labirintul munţilor prin care îşi croieşte făgaş întunecos apa Butei. a) Uricani - Gura Bilugului
1

In proiect acest drum va lega Valea Jiului de valea Cernei.

Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Ş o s e a - 4,3 km. Timp de mers: 1 oră. Pornim din Uricanii Noi (D.N. 66 A, km 22), acolo unde şoseaua formează o curbă dublă, urcînd sub pieptul stîncilor. În dreapta se zăreşte ulucul abia profilat al văii Şerpilor. Imediat la ieşirea din Uricani şoseaua revine lîngă apa limpede a Jiului. Priveliştea este foarte frumoasă, mai ales spre poalele Munţilor Vîlcan. Case risipite pe coaste punctează verdele nuanţat al poienilor. După cca. 25 minute de mers, şoseaua trece pe malul drept al Jiului, traversează scurt prin satul Valea de Brazi - cătunul Firizoni şi se abate din nou în largul luncii pe malul stîng. Peste vîrfuri de pădure încep să mijească crestele Lazărului şi Custurii. După cca. 1 oră de la pornire, ajungem la ramificaţia şoselei forestiere Bilugul (traseul nr. 20); staţie de autobuze (D.N. 66 A, km 25). b) Gura Bilugului - gura Văii de Peşte - cabana Cîmpu lui Neag Grad de dificultate : 0 = 1; e = l. Şosea - 5,2 km; drum local - 0,5 km. Timp de mers: 1¼ oră. Reluăm parcursul urmărind şoseaua pe Valea Jiului. Viitorul drum modernizat, actualmente cam denivelat, şerpuieşte pe lîngă Jiu, apoi iese brusc la lărgimea din dreptul văii Arcanului (către Valea de Brazi). La km 26,8 trecem vijeliosul Jiu şi imediat lăsăm în stînga şoseaua nouă spre viitoarea hidrocentrală Valea de Peşte al cărei baraj se zăreşte strălucind între munţi. Trecem pe pod apa Arcanului şi pătrundem din nou în pădure. Urmează o coastă mai iute, apoi o coborîre prelungă pînă la podul de la intrarea în comuna Cîmpu lui Neag. Revenim pe malul stîng, străbatem o bună parte a localităţii şi înainte de centru traversăm din nou Jiul, în apropiere de staţia autobuzului (lîngă bufet), în acest loc, ne găsim la ramificaţia drumului (0,5 km) care ne va conduce la frumoasa cabană Cîmpu lui Neag (la răscruce, un indicator turistic). Trecem pe pod Jiul de Vest şi urcăm la stînga cca 5 minute pînă la cabană, unde ne vom opri pentru un popas mai îndelungat şi o masă consistentă. c) Cabana Cîmpu lui Neag - valea Jiului de Vest - gura văii Mării Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj: şosea (3,5 km) marcată cu cruce roşie şi triunghi roşu. Timp de mers: 3/4 oră. De la cabana Cîmpu lui Neag pătrundem spre zona subalpină a Retezatului. Coborîm 5 minute pînă la indicatorul de marcaje şi intrăm la stînga pe firul şoselei de pe valea Jiului de Vest (traseu comun nr. 27 a). Dincolo de borna km 31 ieşim din localitate. Curînd şoseaua se abate brusc la stînga pe lîngă zidul de gresie pe care iarna ţurţurii formează adevărate orgi de gheaţă, „torţele reci", aruncînd sclipiri de oţel în bătaia

soarelui. După curba de sub pereţi, şoseaua taie o luncă, trecînd prin cătun unde se află cabanele I .F. şi un magazin alimentar. Vara autobuzul urcă uneori pînă aici (D.N. 66 A, km 34). Mai departe, la cîteva minute de mers, şoseaua trece din nou Jiul pe malul stîng şi după puţin timp sosim la gura văii Mării, unde spre dreapta se ramifica şoseaua forestieră spre Buta şi Valea Mării (840 m alt.). d) Varianta I - Gura văii Mării - cătunul „La Fînaţe" Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Şosea - 4,5 km. Timp de mers: 2 ore. In timpul iernii această variantă este mai indicată decît varianta a II-a. Din punctul de ramificaţie (indicator) părăsim definitiv valea Jiului de Vest şi D.N. 66 A, pătrunzînd în zona aspră a munţilor. Imediat ce intrăm pe şoseaua forestieră (fără marcaje turistice), valea închide orizontul cu coastele defrişate din gura văii. După cîteva sute de metri trecem apa şi la cca 1,3 km de la ramificaţie ajungem la o nouă bifurcare: o şosea mai puţin circulată conduce cca 2,5 km pînă sub cascadele bine ascunse ale văilor Mării şi Lazărul, în timp ce şoseaua forestieră principală pe care o vom urma se abate brusc la stînga, începînd un lung şir de serpentine în pantă mare. După cca. 600 m, sosim pe platoul dealului Buta unde ne odihnim cîteva minute, privind spre Valea Jiului ... Reluăm urcuşul zdravăn pe şosea. Serpentinele „se liniştesc" după 1,2 km de la ramificaţie (cca 1 100 m alt.), cînd am cîştigat o bună diferenţă de nivel (peste 200 m). De acum urcuşul se îndulceşte şi după o curbă largă, spre vest şi nord-vest, traversăm fruntea dealului din bazinul văii Marii în cel al Butei. La km 2,1 (total 34 km din D.N. 66 A), ieşim în frumoasele poieni unde se află răspîndite casele cătunului „La Fînaţe" (cca 1 200 m alt.). Din locul de raspîntie, şoseaua spre valea Buta are noi borne de distanţă care au km 0 chiar aici. Peste tăpşanele odihnitoare ale cătunului conturate pe pante line şi arcuite spre firul nevăzut al apei Butei, peste pîlcuri de pădure şi poieni, ţîşnesc brusc, strigător de strălucitoare, calcarele vestitelor turle ale munţilor Pleşa şi Piule. Reţinem că şoseaua care se desprinde la dreapta urcă din nou pe culmea dealului Buta şi coboară apoi în valea Mării „sărind" astfel deasupra cascadelor amintite. Din dreptul răspîntiei (l 200 m alt.) începem o coborîre lenta (şoseaua din stînga) pe uliţa cătunului, ocolind aproape la nivel ţesătura de vîlcele în care se scurg pîraie cristaline. În stînga se zăreşte tot mai clar firul potecii care ocoleşte cheia Butei (varianta a II-a). După ce traversăm un şipot mai însemnat, atingem punctul în care se află indicatorul de marcaj cruce roşie, în imediata apropiere a unei oarăci vopsite în verde. e) Varianta II - Cura văii Mării - Gura Butei

Grad de dificultate: 0 = 1; e=l. Marcaj: şosea 0,6 km; cruce roşie şi triunghi roşu. Timp de mers: cca 10 minute. Porţiunea de şosea dintre gura văii Mării şi Gura Butei (847 m alt.) este scurtă şi nu prezintă un interes deosebit. Pe parcurs trecem pe lîngă bocşele de mangal (Cîmpu lui Neag). Ajunşi în locul confluenţei, înainte de podul peste Jiu (traseul 27 e, triunghi roşu spre Cîmpuşel), vom întîlni stîlpul indicator şi poteca ce urcă pe malul stîng însoţind pîrîul Buta în amonte. f) Gura Butei - lîngă cheia Butei - cătunul „La Fînaţe" Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj: cruce roşie. Timp de mers: 1¼ oră. De la gura pîrîului Buta urcăm pe fostul terasament de cale ferată îngustă, pe malul stîng, pe o distanţă de cca. 900 m pînă în apropierea intrării în cheile Butei, o despicătură curioasă în muntele de calcar, care barează valea, în pereţii cheilor se cască gura peşterii Buta, pe care însă o zărim mai greu de pe poteca noastră. Vom fi nevoiţi, urmărind poteca marcată, să ne abatem la dreapta, pe serpentine dese şi să urcăm o diferenţă de nivel de aproape 200 m pînă pe culmea de deasupra cheii, aproape de abrupt; de pe culmea de deasupra cheii intrăm pe un frumos platou acoperit de fînaţe, urmărind stîlpii de marcaj care ne conduc spre întîlnirea cu şoseaua forestieră tăiată vizibil în dreapta. Pe parcurs vom privi splendidele siluete ale vîrfului Custura, Munţii Parîng precum şi culmile Vîlcanului. Joncţiunea variantelor I şi II are loc la baraca verde din marginea şoselei. g) Cătunul „La Fînaţe" - valea Butei - stînele ,,La Fete" cabana Buta. Grad de dificultate : 0=1; e-2. Marcaj: şosea 5 km şi potecă marcată cu cruce roşie. Timp de mers: 3 ore. Începînd din dreptul acestui punct urmărim numai şoseaua forestieră care înlocuieşte vechea potecă turistica. Trecem pe lîngă ultimele „odăi" căţărate chiar la marginea pădurii, apoi şoseaua se apropie de adîncurile văii, rămînînd încă destulă cale suspendată la zeci de metri mai sus. O uşoară coborîre ne aduce lîngă cabana I. F. Buta; ocolim pîrîul barat cu rampa pentru buşteni şi începem o lungă traversare peste boturi de munte şi văi secundare, toate tăiate pieziş de şosea la cca. 1 200 m alt. Prin rarişti apar mereu turnuri solitare şi văi abrupte ale pereţilor muntelui Pleşa, la gura cărora se răspîndesc şiraguri de grohotiş. Şoseaua ocoleşte fir cu fir toate văile, mereu la aceeaşi înălţime. După două traversări cu ocoluri mai importante în dreptul muntelui Straunele, urmează o porţiune rectilinie cu mici ondulări. La cca. 1¼ oră de mers de „La Fînaţe", ocolim gura văii Straunele, în dreptul căreia urcăm simţitor cca. 40 m diferenţă

de nivel. Odată ajunşi la acest vîrf de pantă, şoseaua se apropie foarte mult de pîrîul Butei şi coboară lent apropiindu-se de apă. Pe partea opusă, prin deschizătura de pădure, se înalţă vijelios valea Gurganului, sfîrşind sub puternicele abrupturi din Piule. Capătul de sus al frumoasei şosele se află în apropiere. După o curbă, aproape de confluenţa Butei cu pîrîul Buta Mică (la vest), sosim la locul numit „La Beci" (cca. 1 300 m alt.) km 6,1 în şoseaua Buta, km 10,6 din Valea Jiului. Pînă aici am mers cam două ore de „La Fînaţe". În faţă ne mai rămîn cca 2,7 km pe potecă în urcuş pînă la 1 580 m alt. De la săgeata indicatoare din marginea şoselei intrăm în pădure; după cca. 100 m traversăm pe punte apa Butei şi pornim în susul apei pe malul drept. Rezervaţia de conifere (specia colonizată Douglas1) oferă un decor deosebit. Trunchiuri zvelte se înşiră cu regularitate şi armonie în lungul potecii, dar din păcate mica colonie de Douglas se termină repede. Trecem pîrîul pe podeţ, apoi urcăm prin pădure pe lîngă apă. Bolovănişuri imense acoperite cu muşchi, ocolişuri pe maluri strîmte, acesta este aspectul porţiunii inferioare a urcuşului. Marcajul urmăreşte strîns malul pîrîului. După cca 80 m diferenţă de nivel răzbatem în poiana largă de la confluenţa pîrîului Buta cu pîrîul Scutura. O pajişte vastă cuprinde gurile cîtorva torenţi din faţa Pinului (nord-est) şi ulucul Scuturei care soseşte din nord în mici cascade. Trecem pe malul stîng al Butei, urcăm prin poiană spre vest şi după cîteva minute traversăm o rîpă chiar la ieşirea pîrîului Buta în poiană. După un tăpşan domol intrăm la stînga în pădure. Urmează un urcuş scurt dar iute, în serpentine dese pînă în poiana stînelor „La Fete", în plină pantă apar construcţiile stînelor răspîndite pe sub cetini. Vestita aşezare ciobănească (l 510 m) a fost gospodărită încă de la începuturile ei de ciobăniţele din Valea Jiului; drumul turistic trece chiar prin mijlocul acestui mic „cătun" original şi se abate în stînga, pe panta înclinată şi împădurită, pe care se şi zăreşte cabana Buta, Un ultim urcuş pe poteca tăiată pieziş ne scoate direct, după o oră de la şosea, la pridvorul cabanei (l 580 m). 4. Pui - Rîul Bărbat - Hobiţa - dealul Şerel - cabana Baleia Grad de dificultate: 0 = 1; e=2. Marcaj: triunghi albastru. Timp de mers: Varianta I (şosea): 5¾-6¼ ore; Varianta II (şosea şi potecă „La Scurtătură"): 5½ - 5¾ ore. Traseul este accesibil şi iarna. Schiţa de hartă nr. 13. Începutul traseului nr. 4 se află în localitatea Pui (411 m alt.) situată pe calea ferată Petroşani - Subcetate, fiind punctul de plecare atît pentru automobilişti (var. I), cît şi pentru cei care merg pe jos (var. II). Şoseaua
1

Pseudotsuga taxifolia este o specie de conifere care poate atinge 50-75 m înălţime şi 4 m diametru în Canada (ţara de origine). Vîreta lui poate atinge 700-1000 ani. La noi în ţară s-a încercat colonizarea speciei de mare productivitate în mai multe locuri: la Nădrag şi Aleşd, unde pînă acum dimensiunile depăşesc 50 m înălţime şi 0,7 m diametru. Pe valea Buta colonizarea nu a fost întru totul reunită.

are aspectul unui drum forestier, folosibil pe toată lungimea sa. Şoseaua între Pui şi Hobiţa (comună şi traseului nr. 5) este „utilizată" mai ales de către turiştii, cu rucsac în spate, pentru că pot folosi autocamioanele de ocazie pînă în puncte cît mai apropiate de cabană. La gara Pui se poate ajunge pe linia C.F.R. Filiaşi - Simeria, iar în localitate pe şoseaua naţională (D.N. 66) cu autobuze I.T.A. de la Petroşani (30 km; 4 curse pe zi) şi de la Haţeg (19 km; 5 curse pe zi). a) Pui - Rîul Bărbat - Hobiţa Grad de dificultate: 0 = 1; e=l. Marcaj: triunghi albastru; şosea 7 km. Timp de mers: 1¾ oră. Traseul marcat începe din faţa gării Pui. De la rampa de lemne se pot folosi, în limita locurilor libere, şi camioanele care urcă fără încărcătură pe valea Rîului Bărbat pînă dincolo de Hobiţa. Ieşim (cca 150 m) în şoseaua naţionala Haţeg - Petroşani (D.N. 66) şi intram la stînga pe marea arteră de circulaţie pentru ca să traversăm localitatea Pui, frumoasă aşezare de la confluenţa Streiului cu Rîul Bărbat. Dintr-un document istoric (anul 1412) reiese că fiul cneazului Leel se numea Barb, de unde provin probabil numele rîului şi localităţii Bărbat. La capătul estic al localităţii (cca 1 km de mers pe D.N. 66) traversăm apa Rîului Bărbat şi ajungem la indicatorul rutier şi turistic cu menţiunea: „Spre Hobiţa şi cabana Baleia". Din acest punct începem urcuşul uşor spre sud, pe o şosea locală. După 1 km trecem de ramificaţia spre localitatea Rîul Bărbat care rămîne în stînga şi urcăm mai departe spre sud încă 5 km, pe malul drept al Rîului Bărbat, pînă la marginea Hobiţei. Aici lăsăm în stînga un drum local spre Uric (locuitorii din Uric au trecut munţii cu ani în urma şi au înfiinţat gospodării pe locul de astăzi al Uricanilor) şi traversăm odată cu şoseaua apa rîului intrînd în centrul satului. Chiar la răspîntia din centru ajungem la ramificaţia unde se despart cele două variante 4 b şi 4 c, d; traseul nr. 5 rămîne comun cu varianta nr. 4 c, d încă 2 km. b) Varianta I - Hobiţa - ţaua Şerel (pe şosea) Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj: triunghi albastru pe şosea carosabila (7,5 km). Timp de mers: 2-2¼ ore. Începînd din localitatea Hobiţa (534 m), situată la poalele munţilor, şoseaua turistică a Baleii ocoleşte poalele muntelui spre vest, căutînd locul cel mai potrivit pentru un urcuş lung şi lin. Numeroase serpentine silesc şoseaua să se „caţere" prin pădurea de fag. După 2,5 km din Hobiţa trecem p. Raca. Şoseaua atinge apoi culmea dealului care cumpăneşte apele Rîului Bărbat (est) şi pîrîul Troianilor (vest) urcînd direct spre sud la cca 900 m alt, prin „Fînaţele Şerenilor". Pe această porţiune ocolim vîrfurile scunde ale dealului Şerel pînă în „curmătura muntelui" unde

apare şi scurtătura variantei a II-a. Toate serpentinele şoselei pot fi scurtate pe poteci. c) Varianta a II - a Hobiţa - valea Rîului Bărbat - ramificaţia potecii Şerel Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj: triunghi albastru; şosea (cca 2,2 km). Timp de mers: 30 minute. Din Hobiţa vom urmări drumul forestier care însoţeşte valea mai puţin cunoscută a Rîului Bărbat pînă la defileul de la gura pîrîului Corea. Din Hobiţa ieşim în lunca largă din „gura muntelui". După cca 2,2 km, înainte de prima strîmtoare, ajungem la punctul de ramificaţie al potecii spre Baleia, marcat cu stîlp indicator (triunghi albastru). La punctul de ascensiune se desparte traseul nr. 5 c. Înainte de urcuş ne vom aproviziona cu apă pentru cca 2½ ore. d) Ramificaţia potecii Şerel - Şaua Serei Grad de dificultate: 0 = 1; e - 2. Marcaj: triunghi albastru. Timp de mers: 1¼ oră. Din punctul de ramificaţie (590 m) traversăm şesul văii pînă la poalele dealului Şerel, unde poteca începe să urce vîrtos, în scurte ocolişuri, pe lîngă un pîrîu. Urcuşul nu prezintă dificultăţi de orientare; după cca 1 oră, în şaua Şerel întîlnim şoseaua turistică a Baleii (960 m). Varianta a II-a este mai scurtă decît precedenta cu 3,5 km. e) Şaua Şerel - stîna Şerel - dealul Sohodol - cabana Baleia Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj: triunghi albastru pe şosea. Timp de mers: 2-2¼ ore. Începem ultima parte a traseului atacînd la stînga, în urcuş, şoseaua care urcă prin pădure menţinîndu-se mai mult pe versantul nord-vestic al muntelui. Depăşim 1 000 m alt, apoi ieşim într-o zonă defrişată. Toate serpentinele şoselei pot fi scurtate pe poteci vizibile şi uşor de urmărit. Şoseaua trece pe lîngă stîna Şerel (l 100 m alt.) după care ocolind pieptul dealului Sohodol (l 250 m) traversează pe versantul sud-estic în bazinul de obîrşie al văii Sohodol - afluent al Rîului Bărbat. Ocolind prelung izvoarele bogate ale pîrîului ajungem la „Fîntîna Rece" (l 350 m) unde putem face un scurt popas pentru odihnă şi alimentare cu apă. Ne apropiem de finalul traseului cînd urcăm panta prelungă a muntelui Baleia pînă sub vîrf (l 480 m). Trecem printr-o poiană de unde, pe cîteva serpentine sau pe scurtătură în pădure, coborîm în frumoasa poiană a cabanei Baleia (l 410 m). De aci se deschide panorama Munţilor Tulişei şi a lanţului de vîrfuri Lazărul - Gruniu închis pînă acum de culmea Găierului. Toate culmile din jurul Baleii sînt uşor accesibile şi recomandabile turiştilor începători.

5. Pui - Hobiţa - valea Rîului Bărbat - I. F. Gura Murguşii valea Murguşii - cabana Baleia Grad de dificultate ; 0=1 (2); e = 2. Marcaj: triunghi albastru pe şosea forestiera şi poteca nemarcată. Timp de mers: 6¼ -6½ ore (sau 1 oră cu autocamionul şi 2 ore de urcuş). Traseu indicat iarna numai pe zăpadă stabilă şi aşezată. Schiţa de hartă nr. 13. Acest traseu este o variantă importantă a drumului de acces la cabana Baleia, cu avantajul de a putea ajunge mult mai repede dacă folosim cale de 17 km autocamioanele care circula pe şosea de la gara Pui la cabanele I. F.-ului din valea Rîului Bărbat. Traseul se desfăşoară, în cea mai mare parte, pe valea rîului şi numai în final urcă pe potecă nemarcată din valea Murguşii pînă la cabană. a) Pui - Rîul Bărbat - Hobiţa Vezi traseul nr. 4 a. b) Hobiţa - valea Rîului Bărbat - ramificaţia potecii Şerel Vezi traseul nr. 4 c. c) Ramificaţia potecii Şerel - I. F. Gura Murguşii Grad de dificultate: O -1; e = l. Şosea forestieră. Timp de mers: 2 ore. De la indicatorul turistic spre Şerel, din marginea şoselei începe partea cea mai interesantă şi frumoasă a traseului nr. 5. Imediat după despărţirea de traseul nr. 4 şoseaua face o curbă strînsă spre apele rîului şi intră în gîtlejul primelor strîmtori (cheile Rîului Bărbat). Ne vom acomoda treptat cu aspectul năvalnic al cursului apei, care, prin debitul şi căderea sa, mînă la vale peste bolovani şi repezişuri un rîu limpede şi bogat în păstrăvi. După cca ½ oră de urcuş, strîmtorile se mai deschid, dar valea rămîne în continuare întortocheată; şoseaua tăiată pe lîngă apă urmăreşte fidel toate coturile. La gura pîrîului Sohodol (vest) vom trece pe lîngă cabana I. F. Sohodol situată la poalele muntelui Baleia. După încă 15-20 minute ajungem la podul peste Rîul Bărbat cînd traversăm pe malul drept la casele I.F. Mauru. Ceva mai sus alte aşezări forestiere (I.F. Fîcuri) indică vecinătatea pădurii Arpadia (est). Prin plantaţia de pe muntele Arpadia şi dealul Comarnicii trece o frumoasă potecă spre golul plin de pitoresc al muntelui Tulişa. După aproape 2 ore de mers pe vale sosim la cabanele din gura văii Murguşa (770 m). Tot aici soseşte şi traseul nr. 22 d, e. d) I. F. Gura Murguşii - valea Murguşii - cabana Baleia

Grad de dificultate: 0 = 2; e = 2. Şosea forestieră, potecă nemarcată. Timp de mers: 2-2¼ ore. Plecăm din dreptul caselor I.F.-ului şi părăsim valea zgomotoasă a Rîului Bărbat pentru îngusta şi molcoma vale a pîrîului Murguşa (ramificaţia la dreapta-vest). În acest sector traseul este comun cu traseul nr. 22 e. După cca 600 m traversăm pe malul drept apa Murguşii şi mai înaintăm încă 600 m pînă la cotitura din dreptul pîrîului Izvorul Mare (860 m) unde începe poteca Baleii. Trecem pe pietre apa pe malul stîng, pregătindu-ne să intrăm pe partea cea mai grea a traseului, un urcuş foarte aspru; pe coasta înclinată poteca este deocamdată dificilă. Treptat pantele muntelui se mai îndulcesc, serpentinele devin ceva mai largi... Priveliştea este limitată de pădurea de fag, apoi de cea de amestec cu molid, în partea finală a traseului străbatem un molidiş compact şi răzbim în marginea poienii Baleia. Mai urcăm puţin către stînga pe poteca ce vine de la stînă şi Cantonul pastoral şi, după 2-3 minute de mers prin poiana, ajungem la cabana Baleia (l 410 m) situată chiar la marginea pădurii în plină pantă sudică a muntelui cu acelaşi nume. Tot aici soseşte şi şoseaua (traseul nr. 4) care coboară din şaua Baleia, situata la nord. 6. Cabana Baleia - muntele Lănciţa - şaua Vîrful Mare - lacul Galeş - cabana Pietrele Grad de dificultate: 0=1; e -2. Marcaj: triunghi roşu, bandă roşie, triunghi albastru. Timp de mers: 7¾-8¼. Traseul este accesibil iarna numai schiorilor şi alpiniştilor avansaţi. Schiţele de hartă nr. 4, 9, 10, 11, 13. Drum de legătură între cabane, acest itinerar destul de lung şi cu urcuş prelungit oferă o trecere în revista a celei mai frumoase creste din Munţii Retezat, Gruniu - Custura, profilată dincolo de imensa vale a Rîului Bărbat. Într-adevăr, vîrfurile ascuţite, despărţite de şeile adînci ale crestei Lazărul - Gruniu - Custura nu se văd nicăieri atît de frumos ca de pe poteca Lănciţei. Traseul alpin oferă surprize în ultima treime, cînd pătrunde pe versantul nordic şi unde de obicei turiştii ajung în criză de timp. Pentru a evita graba tocmai în zona accidentată şi, în acelaşi timp, atractivă a Vîrfului Mare - Galeşul, recomandăm plecarea de la Baleia cît mai devreme şi respectarea graficului de timp indicat. a) Cabana Baleia - Cleanţul Cozmii - şaua Gruvii Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj: triunghi roşu, bandă roşie, triunghi albastru. Timp de mers: 1¾ oră. De la cabana Baleia (l 410 m) urcăm cîteva serpentine pe şoseaua spre Hobiţa sau scurtăm pe poteca traseului nr. 4 d, apoi intrăm pe potecă de culme (l 480 m alt.) prin pădure, urmărind cele trei marcaje spre vest.

Serpentinele scurte ne solicită încă de la început ritmul de mers şi mai ales rezistenţa fizică, la urcuş. O pantă destul de mare conduce cca 400 m diferenţă de nivel pînă sub vîrful Cleanţul Cozmii (l 862 m); evităm potecile din dreapta (nord) şi stînga (sud) şi ocolim vîrful la cca 25; m diferenţă de nivel mai jos. Imediat la vest de vîrf ieşim la gol subalpin; trecem direct pe culme (şa la 1 790 m); spre vest, un alt vîrf, ceva mai înalt (l 905 m) decît Cleanţul Cozmii, ne obligă să-1 ocolim pe curba de nivel ajungînd la baza vîrfului Capul Găierului (l 912 m). De aici se desprinde spre sud o pantă pe care turiştii aflaţi la Baleia în vacanţă pot organiza scurte excursii la Colţii Caprei, în apropierea cheilor Rîului Bărbat. Traseul, marcat cu cele trei semne, ocoleşte, în uşoară coborîre, vîrful şi, după o mică traversare prin jnepeniş (izvoare mai jos de potecă), ne scoate în şaua Gruvii (l 816 m) unde vom poposi cca 10 minute. Aici se afla ramificaţia a patru poteci importante, dintre care doua sînt marcate: la dreapta (nord) începe poteca nemarcată spre stîna Gruvii (cca 1 km); înainte, pe creastă, continuă traseul nostru, marcat cu triunghi roşu şi bandă roşie; spre sud-vest coboară poteca spre Stîna din Rîu (marcaj triunghi albastru) iar la stînga se lasă, peste izvoarele Cozmii şi lacul Lănciţei (valea Rîului Bărbat, traseul nr. 23), poteca ciobănească de pe coastele Ciorii. Din şaua Gruvii peisajul splendid al crestei Lazărul-Custura, care la cabana Baleia era limitat de pădure, începe să se desfăşoare tot mai bogat. Atenţia ne este atrasă mai ales de căldările glaciare la baza vîrfurilor Văcărea şi Lazărul, spre sud de locul nostru de popas. Este o primă luare de contact cu peisajul glaciar, care ceva mai sus devine omniprezent. b) Şaua Gruvii - muntele Lănciţa - şaua Vîrful Mare Grad de dificultate: 0=1; e - 2. Marcaj: triunghi roşu şi bandă roşie. Timp de mers: 2¾-3 ore. Din şaua Gruvii continuăm traseul pe coama înaltă a muntelui Lănciţa, o spinare prelungă presărată cu grohotiş şi jnepeniş, cale de circa 7 km. Elementul turistic de prim ordin este peisajul feeric al crestei Lazărul-Gruniu-Custura tronînd deasupra văii glaciare a Rîului Bărbat. Apa de izvor lipseşte pe traseu mai ales în verile călduroase. Poteca şi marcajele sînt clare, neexistînd posibilităţi de rătăcire, elementul de orientare fiind culmea în uşoară urcare spre vest - sud-vest. Ocolim vîrf urile Lănciţa II (l 969 m) şi Lănciţa I (2 100 rn) pe versantul sudic şi revenim în culme la cca 2000 m. Muntele „zvîcneşte" spre 2 250 m şi în dreapta, ascunsă sub pante bombate, se rotunjeşte prima căldare nordică a Văsielului, ascunzînd şi un mic lac puţin vizitat de turişti. După cca 2½ ore de urcuş din şaua Gruvii intram în zona

alpină, unde peisajul apropiat devine tot mai interesant. Spre nord-est se înalţă imens Vîrful Mare (2 455 m), lăsînd spre est o custură pietroasă pînă la vf. Obîrşia Nucşorii (Traseul A 10). La sud de Vf. Mare se află o şa de altitudine (2 345 m) spre care ne vom îndrepta şi noi. Lespezile, tot mai farîmiţate, ornează această creastă; în curînd se clădesc într-un vîrf ascuţit şi abrupt vîrful Lacului (2 305 m) pe care poteca noastră îl evita pe la nord-est. În căldarea Văsielului, prelungă şi pustie, zărim lăcşorul Văsielul. La ieşirea din ocolire (cca 5 mm,) ajungem în şaua de est a căldării Ţapului de unde brusc ni se deschide o panoramă fantastică: Tăul Ţapului licăreşte în jurul insulei sale pline de verdeaţă, izolat în mijlocul unei selenare privelişti de stîncărie. Înconjurat de abrupturi şi jnepeniş, acest lac pare inaccesibil. Drumul de urcuş de la lac la creastă este descris în traseul nr. 40 f. Un ultim urcuş, de cca 70 m diferenţă de nivel, pentru a ocoli abrupturile faimoaselor Porţi închise pe flancul estic al crestei, ne scoate în şaua Vîrful Mare la 2 345 m alt. Alt peisaj la fel de măreţ ne va reţine cîteva minute în acest loc. Este unul din punctele cheie ale Munţilor Retezat, de unde, oricît ai dori, nu poţi cuprinde într-o singură privire tot ce se oferă înaintea ochilor, într-o zi senină şi clară, de aci se pot vedea zeci de creste şi vîrfuri, şiruri de căldări glaciare, creste şi custuri, lacuri, toate greu de descris în cîteva rînduri. Este o răsplată deosebită pentru cei care înving cei peste 20 km de creste, ai acestui traseu. La „rădăcina" muntelui pe care ne aflăm se rupe o creastă zdrenţuita în muchii ca de cuţit, peste care se încumetă traseele nr. 15 I g şi 40 h, accesibile turiştilor avansaţi. Spre nord-vest, la capătul imenselor grohotişuri prăvălite din Vîrful Mare, se află lacul Galeş, o splendidă circumferinţă albastra adăpostită în cea mai haotică lume a lui Sfarmă Piatră. Spre vest, valuri succesive de creste şi culmi sfîrşesc tăioase în vîrfurile Păpuşii şi Pelegii. În zare se ridică solitar peste „supuşi" mărunţi Retezatul, vîrf care de aici apare ascuţit şi brăzdat de rîpe albe. În acest loc minunat ne vom lua rămas bun de la priveliştea Gruniului, Ciumfului şi Custurii cu lacurile şi căldările lor suspendate. c) Şaua Vîrful Mare - lacul Galeş Grad de dificultate: 0 = 1; e = 3. Marcaj: triunghi roşu. Timp de mers: 1-1¼ oră. Drumeţii, care dispun de timp şi forţe, pot urca la Vîrful Mare pe muchia ascuţită spre nord, de unde vor avea o privelişte mult mai cuprinzătoare (vezi traseul 15 h). Timp de mers dus şi întors cca 40 min. Coborîrea spre lacul Galeş reprezintă pentru turişti piatra de încercare pentru mersul pe lespezi. Imediat ce ne adîncim pe versantul bolovănos

începem o traversare piezişă, depărtîndu-ne tot mai mult de crenelurile înnegrite ale Porţilor închise. Multe serpentine şi mai ales sărituri pe treptele naturale, cu rare puncte de odihnă, ne solicită atenţia la maximum. Pentru a evita accidentele, se recomandă celor cu rucsacuri mai grele să păşească cu o deosebită grijă pe lespezile mişcătoare. După cca 30 minute panta se domoleşte, dar lespezile rămîn prezente pînă la marginea lacului. Lîngă ţărm se ramifică spre Zănoagele Galeşului traseele nr. 15 j şi 18 c. d) Lacul Galeş - valea Galeşului - ramificaţia traseului nr. 19 (Valea Rea) Grad de dificultate: 0 = 1; e -1. Marcaj: triunghi roşu. Timp de mers: 1½ oră. Poteca turistică coboară pe vale, pe versantul estic, ceva mai departe de apă. Mergem pe malul lacului (2 040 m) şi traversăm, în coborîre, potecile alpine de lîngă stîna Galeşului. Pe o treaptă glaciară pătrundem mai jos în jnepeniş, pe panta mare a treptei a III-a. Traversăm cîteva pîraie mici, apoi atingem limita superioară a pădurii. După cca 40 minute ajungem într-o poieniţă unde potecile se ramifică. Pe steiul de piatră din mijlocul poienii este marcată săgeata indicatoare spre Tăul dintre Brazi (25 min. dus-întors). La Tăul dintre Brazi conduce, spre stînga, poteca marcată cu „momii"; traversăm pe piatră apa Galeşului şi, după un urcuş lent prin pădure ajungem în poiana mohorîtă în care-şi oglindeşte apele Tăul dintre Brazi. Revenirea în traseu se face pe aceeaşi potecă pe care am venit; timpul dus-întors nu este inclus în timpul general de mers. Din poieniţă coborîm mai departe prin pădure pînă la podul peste apa Văii Rele (1 410 m alt,). Traversăm pe pod şi cotim la dreapta în urcuş uşor. Ne aflăm pe panta muntelui Valea Rea pe care-l traversăm făcînd un ocol scurt spre nord. După cca 10 minute sosim exact pe muchia muntelui, într-un mic luminiş cu marcaj, „momîi" şi semne forestiere (benzi roşii). Aici este punctul de ramificaţie al.traseelor 19 b şi 25 g spre Valea Rea. e) Ramificaţia traseului nr. 19 (Valea Rea) - cabana Pietrele Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj: triunghi roşu. Timp de mers: ¾ oră. Din luminişul de pe culmea muntelui Valea Rea coborîm uşor spre stînga (se va evita poteca de scurtătură), trecem peste un vîlcel şi apoi la dreapta cca 60 m. În acest loc poteca formează un S prelung care poate deruta pe cei sosiţi mai ales seara! Cotim din nou la stînga coborînd spre firul apei Pietrele în sens invers cursului său. Pe mal se află un indicator:

15 minute pînă la cabana Pietrele; în realitate durata este ceva mai mare (cca 25 minute), pentru că avem de urcat, aproape 110 m, diferenţă de nivel. Traversăm pîrîul şi urcăm 10 minute o pantă puternic înclinată pînă la o poiană, poteca avînd o direcţie uşor abătută (dreapta) faţă de axul poienii. Poteca merge acum spre nord; intrăm în pădure pe serpentine şi, după cca 15 minute de la podul peste pîrîu, traversăm o poieniţă situată la punctul cel mai înalt al acestei porţiuni de traseu (l 507 m). Spre stînga se desprinde o poteca secundară de racord cu poteca pe valea Pietrele. Urmărim triunghiul roşu şi după un scurt palier prin pădure întîlnim şi marcajul cu bandă albastră. Ultimele 5 minute le vom parcurge în coborîre (ambele marcaje) pînă în poiana în care se află aşezată cabana Pietrele (l 480 m). 7. Cabana Pietrele - valea Pietrele - lacul Bucura - muntele Judele - lacul Zănoaga - cabana Gura Apei Grad de dificultate: 0 = 2; e = 3. Marcaj: bandă albastră, punct roşu, cruce albastră. Timp de mers: 10-10¼ ore. Schiţele de hartă nr. 4, 5, 6, 7, 10, 15. Traseul este accesibil numai vara. Pentru schiorii avansaţi sînt accesibile iarna numai sectoarele: cabana Pietrele - lacul Bucura şi cabana Gura Apei - lacul Zănoaga. Acest traseu foarte lung şi obositor este impus de lipsa unei cabane intermediare în circul Bucurei, dar rămîne singura posibilitate pentru o legătură între cabanele Pietrele şi Gura Apei. Uneori turiştii evită muntele Judele pe un traseu mai ocolit, pe Slavei (traseul 36 b, c, d, e), reintrînd în traseul nr. 7 la lacul Zănoaga; de multe ori, din lipsă de timp, renunţă la vizitarea lacului Zănoaga şi coboară în, valea Lăpuşnicului (traseul 35 b, a). Pentru parcurgerea acestui traseu se recomandă lunile de vară, cu zile lungi şi plecarea în zori, cît mai devreme. Pentru turiştii cu corturi, traseul se poate scinda în 2-3 tabere (la lacul Lia şi lacul Zănoaga). a) Cabana Pietrele - ramificaţia „La Tăurile Pietricelele" (vezi traseul 2 a); b) Ramificaţia „La Tăurile Pietricelele" - curmătura Bucurei (vezi, traseul 2 b); c) Curmătura Bucurei - lacul Bucura (vezi traseul 2 c) d) Lacul Bucura - Tăul Porţii Grad de dificultate: O = 1; e = 2. Marcaj: punct roşu şi banda

galbenă. Timp de mers: 40-45 minute. Cu toată frumuseţea locurilor în mijlocul cărora se aflx lacul Bucura, vom fi nevoiţi să limităm popasul la maximum 15 minute, în continuare traseul fiind încă lung. Timpul care prisoseşte poate fi folosit pentru orientare sau odihnă pe porţiunea finală. Plecăm de la indicatorul de marcaje de la lacul Bucura, urmărind spre vest poteca cu bandă galbenă şi punct roşu, care va conduce la cel mai înalt lac din complexul Bucurei. În stînga se află ascunse de bordul căldării, lacurile Florica, Viorica şi Ana pe care le vom vedea de la Tăul Porţii. Urcăm pe lîngă un mic izvoraş, apoi panta creşte spre treapta cea mai de sus săpată la poalele stîncoase ale muntelui Bucura I, care barează tot sectorul de vest al căldării. După cîteva serpentine pe pajişti plăcute iată-ne pe malul unui mic lac, lung, oglindind azurul cerului şi culmile înconjurătoare. De aici mai urcăm încă puţin şi ajungem pe treapta Tăului Porţii. Situat la 2 240 m alt. se plasează printre cele mai înalte lacuri din Carpaţi. Malurile „inundate" de lespezi sînt puţin alungite, ovale, iar culoarea undelor bate în roşu-violaceu din cauza lespezilor de pe fund. Nu are izvoare de suprafaţă, în schimb fîşiile de zăpadă, care rezistă pînă vara tîrziu, îl alimentează discret pe sub pietre. Cea mai frumoasă privelişte, una din cele mai spectaculoase din Retezat, apreciată de fotografi, se vede de pe ţărmul cu grohotiş (N-E) de unde, peste oglinda apei, „ţîşnesc" ca din undele limpezi „dinţii de crocodil" ai Porţii Bucurei şi „Jandarmul Porţii" (Judele Mic), o stîncă zveltă, inaccesibilă chiar multor alpinişti. e) Tăul Porţii - Tăul Agăţat Grad de dificultate: 0 = 2; e = 3. Marcaj: punct roşu (lîngă creastă, la limita estică a Rezervaţiei ştiinţifice, marcaj cu pătrat portocaliu). Timp de mers: 5-7 minute. Ocolim pe la sud Tăul Porţii şi ajungem la indicatorul de marcaje de la răspîntia potecilor. Indicaţia de pe stîlp este deteriorată şi nelizibilă: la stînga punctul roşu (traseele 12 i, 38 f, 39 c, 43 f) spre Tăul Agăţat, înainte banda galbenă urcă panta aspră a muntelui Bucura (traseele 12 j, 38 e). De aici pîna la muntele Bîrlea vom merge pe marginea Rezervaţiei ştiinţifice (marcaj pătrat portocaliu). Cotim 90° la stînga (sud - sud-vest), angajîndu-ne într-o coborîre mai dificilă dar scurtă pe povîrnişul cu lespezi mari, limitat într-o parte de pragul căldării suspendate a Bucurei şi în cealaltă, de pereţii spectaculoşi ce se înlănţuie în Poarta Bucurei; după scurta coborîre, pe lîngă pereţii „Porţii", sosim la Tăul Agăţat. De partea opusă a „Porţii" se aşterne minunata privelişte a „lacurilor înşirate". Căzînd în trepte cînd stîncoase, cînd cu iarbă bogată, panta Zănoagei Bucurei se odihneşte mai întîi sub Tăul Agăţat pe platforma lacului Florica, unde se mai află cîteva ochiuri strălucitoare. Vecin, dar puţin mai jos, se află lacul Viorica cu cîteva surori mai mici, iar marele lac Ana

apare doar atît cît permite povîrnişul de deasupra lui. Mai departe, mult mai jos licăreşte şi lacul Lia, cu formă triunghiulară, avînd „ciocul" îndreptat spre adîncul văii Bucura. f) Tăul Agăţat - muntele Judele Grad de dificultate: 0 = 2; c = 3-4. Marcaj: punct roşu (lîngă creastă, la limita vestică a Rezervaţiei ştiinţifice, marcaj cu pătrat portocaliu). Timp de mers: ¾ oră. Această porţiune este accesibilă numai pe vreme favorabilă şi în lipsa zăpezii. Înainte de a porni mai departe ne aprovizionam cu apă pentru cca 3 ore. De la Tăul Agăţat poteca intră în zona cea mai dificilă, strecurîndu-se printre lespezi spre înălţimile mari ale traseului. Traversăm muchia joasă care desparte căldarea Tăului Agăţat de căldarea pietroasă a Slăveiului şi urmărim cu mare grijă firul potecii care urcă, pe brînă, pantele foarte înclinate ale dosului Judelui (zonă periculoasă pe vreme rea!). Urcuşul se accentuează în dreptul Spintecaturii Judelui (în dreapta) cînd potecta ţinteşte direct creasta. Străbatem o brînă ameţitoare şi ajungem pe creasta îngustă, cu caracter alpin (2 370 m), formînd legătura înaltă din care se ramifică alte trei creste importante. Spre nord se rupe cetatea greu accesibilă a Judelui, continuată cu marele „Jandarm al Porţii" şi abrupturile verticale care străjuiesc fundul căldării Ştirbul. Spre sud (în stînga), în apropierea punctului unde ne aflăm, imensa spinare a Judelui se bifurcă: spre sud-est începe creasta ruinată şi dificilă a Slăveiului, iar spre vest se desfăşoară creasta Judele-Bîrlea-Zănoaga pe unde coboară şi poteca cu punct roşu. In şaua Judele, pe lîngă poteca noastră se zăreşte şi poteca nemarcată spre vîrful Slăvciul (traseul nr. 38 h). Cine dispune de timp poate face o scurtă abatere spre vîrful Judele Mare (10 minute de căţărare), de unde va avea bucuria unei privelişti dintre cele mai ample, de la vîrfuri înalte şi şei adînci pînă la netezimea aparentă a zecilor de căldări cu lacuri. Fiorosul abrupt care sfîşie muntele Judele permite o vedere aproape nestînjenită asupra Tăului Agăţat şi căldării Pietroase, asupra întregului complex Bucura. g) Muntele Judele - şaua Bîrlea Grad de dificultate: 0 = 2; e = 3. Marcaj: punct roşu (pe creastă la limita sudică a Rezervaţiei ştiinţifice, marcaj cu pătrat portocaliu). Timp de mers: 10-15 minute. Pentru a ajunge la lacul Zănoaga încă în puterea dupa-amiezii trebuie să plecăm destul de repede din acest scurt popas cu privelişte magnifică. Imediat ce priveliştea Bucurei şi Pelegii se ascunde după culme, ne învăluie o lume de munţi total diferită. Creasta mai puţin periculoasă ne permite să admirăm valea Judelui sau căldările din

„Rezervaţie". Coborîrea începe pe panta mare a povîrnişului, apoi se domoleşte treptat, în stînga se află o căldare izolată în care odihneşte solitar lacul Judele, în dreapta, la baza abruptului, se află o căldare cu două lacuri: Zănoagele Bîrlei (lacul Iezilor şi lacul Caprelor). După cca 15 min de coborîre pe muchia îngustă, sosim pe o şa primitoare, şaua Bîrlei (2 280 m), la poalele vîrfului Bîrlea. Aici poteca se depărtează de creastă intrînd treptat pe versantul sudic (comun traseului nr. 12 d), în timp ce poteca de creastă urcă la vîrful Bîrlea (traseul nr. 12 f). h) Şaua Bîrlea - lacul Zănoaga Grad de dificultate: 0 = 1; e=2. Marcaj: punct roşu. Timp de mers: 1 oră. Coborîm tot mai mult, depărtîndu-ne de creastă, dar evitînd în acelaşi timp şi marele abrupt al căldării Judele; la stînga apare la vedere lacul Zănoaga, cu oglinda sa mare şi rotundă. După ce depăşim cîteva trepte sub Şesele Mari (în dreapta) spre sud se desfăşoară priveliştea căldării compartimentate între Judele şi valea Ascunsă. Lacuri multe şi mărunte lucesc pe platforme, lîngă „cîmpuri" de grohotişuri sau pîlcuri de jnepeni. Chiar în valea Judele strălucesc oglinzile celor nouă-zece mici lacuri înlănţuite cîte două-trei la pîrîul colector, între ele şerpuieşte o potecă pe malul stîng al văii Judelui. Poteca noastră evită valea accidentată, coborînd pe coastă, pînă aproape de căldarea Zănoaga. Ajungem în zona izvoarelor (unde ne reaprovizionăm cu apă), traversăm pe stînga şi atingem malul sudic ai lacului Zănoaga în apropierea unui adăpost (pentru vreme rea) şi a unui bordei ciobănesc. După ce ocolim lacul pe la sud, ajungem la gura lui (l 995 m), în punctul de întîlnire cu marcajele cruce albastră şi triunghi roşu de pe valea Zănoaga (traseul nr. 36 e). Punctul roşu se termină în acest loc. i) Lacul Zănoaga - platoul Aradeş - Zlata Grad de dificultate: 0 = 2; e = l. Marcaj: cruce albastră şi triunghi roşu. Timp de mers: 40-45 minute. Traseul nr. 7 este de aici comun cu traseele nr. 12 c şi 36 f. După popas, reluăm parcursul ocolind lacul Zănoaga pe la sud, apoi părăsim conturul şi începem un urcuş moderat pe pantele de vest ale circului. Poteca largă se aţine la mica distanţă de un izvoraş; ceva mai sus, urcăm pe panta ierboasă şi, înainte de a păşi pe platoul înalt, mai aruncăm o privire asupra lacului şi fundalului de munţi, în care Judele şi Slăveiul ocupă aproape tot orizontul. Intrăm pe platou, în direcţia vest poteca fiind uneori mai greu de urmărit. La marginea vestică a platoului, lung de cca 1 km, întîlnim indicatorul de marcaje (2 075 m alt.) de la ramificaţia potecilor spre Gura Zlata (marcaj triunghi roşu, traseele nr. 12 b, 36 g) şi Gura Apei (marcaj cruce albastra traseu nr. 7 j). Tot aici se ramifică spre

vîrful Zlata traseul nr. 12 e. j) Platoul Aradeş - Zlata - muntele Zlata - cabana Gura Apei Grad de dificultate: 0 = 2; e = 3. Marcaj: cruce albastră. Timp de mers: 2¾ ore. De la indicator pornim pe potecă spre sud-vest urcînd lent pe o distanţă de cca 1,5 km. Ajungem pe platoul Zlata, un vîrf triplu destul de plat. Între vîrful din sud-est (vîrful Secherilor cca 2 090 m) şi vîrful din mijloc (Pîrgul Aradeşului), traversăm ultimul obstacol înalt din traseu. Evităm astfel vîrful Zlata (2 140 m) situat la pietrăriile din nord-vest ale culmii, în această porţiune de teren este neclară poteca şi marcajul nu prea bun. După ce atingem culmea, ne îndreptăm în coborîre uşoară pe sub vîrful Zlata (spre vest) coborînd tot mai accentuat spre jnepenişurile de lîngă stîna Zlata (l 680 m). Ceva mai jos, odată cu poteca şi marcajul, din nou clare, intrăm în pădure. Trecem printr-un brîu de brazi uscaţi, apoi pătrundem în pădurea deasă coborînd serpentine nesfîrşite. După o mulţime de şerpuiri prin pădure, fără peisajele cu care ne obişnuisem pînă aici, atingem malul apei Rîul Mare în preajma cabanei. Din lunca văii parcurgem cca 250 m în amonte pe lîngă casele I.F.ului şi ale ocolului (magazin alimentar) şi trecem pe podeţ apa Lăpuşnicului Mare, în apropiere de confluenţa sa cu Lăpuşnicul Mic (formarea Rîului Mare - Gura Apei). Pe malul stîng se găsesc şoseaua forestieră şi cabana Gura Apei (998 m)1. 8. Cabana Buta - şaua Custura - poiana Stîna din Rîu - şaua Gruvii - cabana Baleia Grad de dificultate: 0 = 1; e=2. Marcaj: punct albastru, cruce roşie, triunghi albastru, cruce galbenă, triunghi roşu, bandă roşie. Timp de mers: 8-9 ore. Traseu accesibil iarna pentru schiorii avansaţi şi medii numai pe porţiunile: cabana Buta - sub vîrful Custura şi cabana Baleia - şaua Gruvii. a) Cabana Buta - şaua Plaiului Mic Grad de dificultate: 0=l;e = 2. Marcaj : punct albastru şi cruce roşie. Timp de mers: 1 oră. Schiţele de hartă nr. 11, 12, 13, 16. Cabana Buta (l 580 m alt.), loc de pornire sau de sosire în numeroase trasee din zona sudică a masivului, constituie cel mai bun punct de plecare pentru lunga traversare peste doua şiruri de munţi pînă la cabana Baleia (l 410 m). Porţiunea pînă în şaua Plaiului Mic este comună
1

In apropiere la cca 5 min. de urcuş pe şoseaua de pe valea Branului (Lăpuşnicul Mic) se află o cabană a I. F. Branul.

drumului spre lacul Bucura (traseul nr. 2 g), ca şi celui spre Gura Apei prin valea Lăpuşnicului (traseul nr. 34 e). Tot pe aceasta porţiune a potecii se desfăşoară şi traseele nr. 9 a, 20 j, 21 a, 25 a. Începem urcuşul chiar de la cabana Buta, pe lîngă pîrîul Buta, cca 2 min (la stînga ramificaţie spre muntele Piule, traseele nr. 26 a, e; 31 f). Ceva mai sus, după 150 m, poteca marcată se abate brusc la dreapta, tăind, în uşoare şerpuiri, pantele piezişe ale muntelui, urcînd mult deasupra cabanei. După cca 15) min de urcuş prin pădure, traversăm poiana de sub vîrful Buta Mare, loc unde se ramifică la stînga traseul nr. 26 f spre lacul Buta. Trecem un pîrîiaş (izvor cu apă bună de băut) unde ne aprovizionăm pentru 4 ore şi continuăm urcuşul reintrînd în pădure (izvor) spre compartimentul vecin aflat în dreptul căuşului alpin prin care vom răzbate la creastă. Un stîlp de marcaj se află chiar la ieşirea spre golul alpin. De aici, de pe dîmbul suspendat, se zăreşte cabana Buta, avînd ca fundal pieptul sculptat al muntelui Piule. Se remarcă chiar de aici turlele Gurganului răsfrînte în spatele vîlcelelor înzăpezite pînă vara tîrziu. Pe mica platformă din dreptul şeii (nord) cotim la stînga şi atacăm direct urcuşul final al acestui sector scurt dar aspru. Intrînd în strîmtoarea „coveţii" de sub creastă, folosim cît mai economic serpentinele potecii marcate. După mai bine de 50 min ele urcuş de la cabană, panta se îndulceşte, poteca devine rectilinie, pînă cînd, la liziera jnepenisurilor, atingem punctul de ramificaţie din şaua Plaiului Mic (l 879 m). Da îndată ce sosim la nivelul şeii sîntem brusc impresionaţi de cea mai cuprinzătoare şi încîntătoare privelişte asupra zonei centrale a Munţilor Retezat. Valea Bucurei, frămîntată pe toată lungimea ei, se adînceşte spre nord între pantele rotunjite şi scrijelite ale Slăveiului şi Judelui precum şi ale imensei spinări a Pelegii. În fundal se văd mari pante cu grohotiş înlănţuite la poalele crestei Bucura; mai retrase, dar tot aşa de izbitoare, sînt siluetele triunghiulare ale vîrfurilor Păpuşa Mare şi Păpuşa Mică, legate între ele de o creastă foarte ascuţită. În această importantă ramificaţie întîlnim marcajul de creastă Baleia - Iorgovanul, dirijat perpendicular pe direcţia din care am sosit: în stînga (vest) se desprinde, spre muntele Drăgşanu, poteca traseelor nr. 9 b şi 30 e, iar spre nord coboară, pe lîngă Tăurile Păpuşii, poteca marcată cu cruce roşie şi punct albastru spre Gura Bucurei (traseele nr. 2 f şi 34 d). b) Şaua Plaiului Mic - sub vîrful Custura Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj: triunghi albastru. Timp de mers: 2 ore. Traseul continuă la dreapta (nord-est) pe poteca de creastă cu triunghi albastru străbătînd o mică porţiune printre jnepeni (comună traseelor nr. 20 i, 21 b, 25 b). Primul vîrf, Scutura, mai puţin însemnat, de fapt un mic platou presărat cu lespezi şi poieniţe, îl vom trece fără

greutate; ceva mai jos, în dreapta, zărim o potecă ce ocoleşte, în coborîre, pe la sud, pieptul înalt al muntelui, făcînd legătura cu stînele „La Fete" (Această potecă poate fi folosita ca scurtătură la cabana Buta). Din dreptul stîncăriilor mărunte de pe creasta Scutura începem un urcuş mai anevoios care se desfăşoară la gol alpin, oferindu-ne tot timpul privelişti măreţe. După mai bine de o oră de la ramificaţia din Plaiul Mic atingem o şa alpină (2 220 m) situată între vîrful Păpuşa Custurii (2 229 m) şi umărul său nordic prăvălit peste abisul din „Cotul Pelegii". În acest loc facem un scurt popas înainte să atacăm urcuşul cel mai important al întregului parcurs. Pe ceaţa se vor evita culmea spre vîrful Păpuşa Custurei şi versanţii spre valea Mării (în dreapta), menţinîndu-ne strict pe firele de potecă din stînga (nord) pînă la stîlpii de marcaj de pe muchia Custura-vest. În şa poteca urcă la stînga cca 150 m distanţă, apoi revine pe vechea direcţie spre nord-est. După un platou situat în cumpăna izvoarelor din valea Mării şi din Cotul Pelegii, urcăm panta finală spre vîrful Custura. Poteca apare mai vizibilă la cotul serpentinelor, în rest urcuş în voie. După 140 m diferenţă de nivel (cca 15 min) poteca marcată începe să părăsească creasta şi să ocolească vîrful Custura (2 457 m) spre stînga, cu intenţia de a atinge la nivel constant creasta nordică a vîrfului. Pentru turiştii bine pregătiţi recomandăm urcuşul direct la vîrful Custura (cca 125 min în plus) pentru un original tur de orizont asupra tuturor munţilor din împrejurimi. Revenirea la poteca traseului se face pe muchia nordică. c) Sub vîrful Custura - şaua Custura Grad de dificultate: 0 = 1; e=2. Marcaj : triunghi albastru, cruce galbenă. Timp de mers: 20 min. Înălţimea la care ne aflăm (2 350 m) ne permite să observăm fără eforturi extraordinara înşeuare dintre Peleaga şi Păpuşa, oglindită în apele Pelegii (Ghimpelui), lac simetric aşezat între cei doi coloşi. Mai ferit, lacul Peleguţa îşi dezvăluie şi el împrejurimile altfel greu de văzut. După separarea de traseele nr. 20 şi 21, spre vîrful Custura, poteca marcată trece peste lespezi şi mici rîpe, coborînd lent la întîlnirea cu creasta nordică. Sub nivelul ei, la cca 50 m distanţă, se află un mic izvor cu apă de băut. Cînd atingem creasta (marcajul vechi, cruce galbenă), o nouă şi neaşteptat de atrăgătoare perspectivă se deschide spre răsărit, între piscuri înalte, adăpostind şiruri de căldări glaciare, se înjghebează o vale largă, în fundul căreia curge şuvoiul puternic al Rîului Bărbat. Marginea abisului, lîngă care se aţine poteca, dezvăluie chiar pe verticală brîiele de grohotişuri, stînci despicate înconjurînd caldăruşe cu iarbă. Valea cade din treaptă în treaptă, silind poteca, ce se distinge de sus ca un fir, să ocolească locurile rele pe pante mai primitoare. Toate aceste desfăşurări

ale munţilor sînt copleşite de imensele vîrfuri ale Custurii şi Păpuşii care stau de strajă fiecare în capul crestelor înlănţuind valea Rîului Bărbat. Încă înainte de locul cel mai de jos al şeii înguste ajungem la stîlpul cu săgeţi (2 255 m), plantat în „Fereastra Custurei", locul de traversare a potecii spre valea Rîului Bărbat. Adevărata şa a Custurii se află spre nord, mai jos cu 50 m diferenţă de nivel, în „Fereastră" se ramifică spre nord traseul nr. 25 d (marcaj cruce galbenă); tot aici soseşte din Valea Pelegii traseul nr. 40 b. d) Şaua Custura - căldarea „Fundul Rîului Bărbat" Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj: triunghi albastru. Timp demers: 20-25 min. Această porţiune este interzisă în timpul iernii, prezentînd pericol de avalanşe. Tronsonul are cale comună cu traseul nr. 40 c. Părăsind creasta spre est, vom coborî simţitor mai întîi pe brîna îngustă care ocoleşte pe dreapta căldarea „Fundul Rîului Bărbat", apoi, după o ocolire în semicerc pe conturul crestei care limitează această căldare, coborîm spre nord cîteva serpentine şi atingem fundul circului aproape de baza pereţilor şeii Custura. Pe platforma netedă şi ierboasă cotim din nou la dreapta, urmărind poteca spre marginea terasei superioare, de unde se deschide, amplă, toată valea Rîului Bărbat. Poteca marcată revine pe direcţia est depărtîndu-se de pereţii Custurii, în locul unde sfîrşeşte terasa superioară şi începe coborîrea importantă spre Stîna din Rîu se desprinde, la stînga, firul traseului nr. 40 de pe lîngă abrupturi spre căldările Tăului Adînc şi Tăului Ţapului. c) Căldarea „Fundul Rîului Bărbat" - poiana Stîna din Rîu Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj: triunghi albastru. Timp de mers: 1¼ oră. Coborîm accentuat peste bordul treptei superioare ce se domoleşte la gura caldăruşei Bîrlogul Ursului (în dreapta perete de cca 80 m). După o porţiune plată urmează un nou coborîş spre stînga, pentru a ne apropia treptat de firul pîrîului abia format din Tăul Adînc (nord). Priveliştea alpină ne însoţeşte mereu, înfăţişînd deschideri spre căldările lacurilor barate cu imense grohotişuri şi jnepeniş. După cca 25 min de mers pe acest sector, panta se domoleşte iar, lăsînd loc unui teren umed, plin de izvoare, între care poteca din cînd în cînd se mai pierde. Stîlpii metalici, în stare nu prea bună, sînt insuficient de apropiaţi pentru a ne arăta direcţia corectă pe versantul drept al văii. Coborîm din nou, de data aceasta în lungul unei culmi joase, despărţind izvorul Tăului Adînc, ce spumegă în cascadele din cheile vecine (stînga), de izvoarele molcome, ce împăienjenesc bordul căldăruşelor alpine din sud. Ne aflăm la cca 1

900 m alt.; privind cu atenţie, zărim în stînga o potecă vînătorească traversînd pîrîul înspumat şi urcînd pieziş în jnepenişul de sub Tăul Ţapului. Evităm poteca secundară şi coborîm în continuare pe malul drept. Panta este mai comodă; pădurea îşi face apariţia mai întîi prin frumoase exemplare de Pinus cembra şi jnepeniş, apoi prin molizi. Poteca trece prin poieni, ramificaţii orizontale de poteci spre dreapta la cascada Ciumfu oferind o bună vizibilitate în toate direcţiile. După cca o oră de la ramificaţia traseului nr. 40 ajungem în poiana largă de la gura pîrîului Ciumfu care adună apele lacurilor Custurii şi se prăvale din treaptă în treaptă, pînă la cascada Ciumfu. Pe malul stîng al rîpei urcă traseul nr. 24 a spre lacurile Custurii. Pentru a putea admira mai bine cascada Ciumfu (un şir de cascade importante, care se formează mai sus cu cca 100 m înălţime) ne vom abate cîţiva paşi la dreapta pînă la pîrîu. Sus pe jgheab vom distinge un şuvoi puternic de spume ce se aruncă cu vuiet mare peste colţii negri ai pragului, rupîndu-se în trepte şi stropi strălucitori. Curcubeul aburilor răcoroşi se reazemă parcă de cetina molizilor falnici care se înşiră în lungul pîrîului. Revenind în poteca marcată, trecem pe punte apa pîrîului Ciumfu Mare (Custura), mai coborîm încă 3-4 min spre stînga pînă la marginea poienii Stîna din Rîu (l 5(65 m) unde se află indicatorul turistic şi puntea peste Rîul Bărbat. Ceva mai jos pe malul drept al văii (10 min) se află Stîna din Rîu (traseul nr. 23 b) şi frumoasa poiană unde se poate monta cortul pentru cei care vor să înnopteze aici, un ţinut la fel de frumos şi bogat în elemente de mare interes turistic ca şi zona centrală a Retezatului. Este locul cel mai indicat unde se poate construi o cabană turistică. f) Poiana Stîna din Rîu - muntele Lănciţa - şaua Gruvii Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj: triunghi albastru. Timp de mers: 2 ¼ ore. Sectorul reprezintă în totalitate o traversare pe coastele sudice ale Lănciţei, la nivelul limitei superioare a pădurii. Trecem apa Rîului Bărbat (pe punte) intrînd pe malul stîng al rîului şi urcăm prin pădure minute în şir folosind cîteva serpentine, tinzînd către dreapta. Treptat, prin rariştea poienilor, încep să ni se perinde zigzagurile frumoasei creste Custura Gruniu - Lazărul. Traversăm un vîlcel cu apă şi ieşim din pădure pe piciorul al doilea al Lănciţei (în sensul de mers). Ieşim în golul muntelui, trecem peste un al doilea pîrîiaş ceva mai bogat, ca să intrăm în traversarea celui de al treilea picior al Lănciţei (cca 1 715 m). Evităm poteca din dreapta care coboară la stînele din Lănciţa, menţinîndu-ne la limita pădurii. După o oră de mers trecem un alt pîrîu, ale cărui izvoare se răsfiră în jnepenişul de sub vîrful Lănciţa. De la pîrîu urcăm uşor spre bucla

celui de al patrulea picior al Lănciţei, peste nivelul izvoarelor din preajma stînelor. După 80 min de mers de la Stîna din Rîu, trecem peste pîrîul Lănciţa Mică şi intrăm pentru scurtă vreme în pădurea de pe piciorul al cincilea al Lănciţei. La ieşire în gol depăşim o mică zonă stîncoasă şi urcăm, după un izvor, în şaua sudică Lănciţa (l 804 m). Aici putem face un popas ceva mai lung. Platoul se află pe al şaselea picior sudic desprins chiar din vîrful Lănciţa (2 100 m), în dreapta coboară poteca pe Coastele Ciorii pînă în valea Rîului Bărbat (Să se evite!). Din şa cotim la stînga, coborîm puţin la izvorul pîrîului Lănciţa Mare şi reluăm urcuşul de data aceasta prelung, peste golişte, pe cel de al şaptelea picior al Lănciţei. Ocolim la altitudine bazinul văii Cozma şi sosim, în final, la şaua Gruvii (l 816 m); ne aflăm pe creasta principală Baleia - Lănciţa - Vîrful Mare (traseul nr. 6 a, b), pe poteca marcată cu triunghi şi bandă roşie (indicator). De aici, spre est, poteca va avea cele 3 marcaje comune pînă la cabana Baleia. g) Şaua Gruvii - Cleanţul Cozmii - cabana Baleia Grad de dificultate: 0=1; e = l. Marcaj: triunghi albastru, bandă şi triunghi roşu. Timp de mers: 1 oră. Ultimul sector este comun traseului nr. 6 a (în sens invers). Evităm poteca nemarcată care coboară la nord spre stîna Gruvii şi urcăm uşor pe poteca largă, spre est, printre tufe de jnepeni, ca să ocolim vîrful Capul Găierului. După vîrf revenim pe culme (şa: 1 790 m). Direcţia de mers şi de creste se schimbă orientîndu-se cu 45° la stînga. Ocolim pe la sud, cu cca 25 m sub vîrf, Cleanţul Cozmii, străbatem un platou cu privelişte şi mai jos intram în pădure, în final, o coborîre straşnică de cca 30 minute pe potecă ne conduce direct la şoseaua turistică din şaua Baleia. Scurtăm coborîrea la cabană coborînd pe potecă la dreapta cca 70 m diferenţă de nivel. Sosim astfel la cabana Baleia (1410 rn), o frumoasă bază turistică unde putem rămîne peste noapte în bune condiţii de găzduire. 9. Cabana Buta - vîrful Piatra lui Iorgovan - şaua Paltina muntele Galbena - muntele Borăscu Mare - cabana Gura Apei Grad de dificultate: 0 - 2; e = 3. Marcaj: cruce roşie, punct albastru, triunghi albastru, bandă roşie şi potecă nemarcată. Timp de mers: 10¾- 11½ ore. Schiţe de hartă nr. 16, 17. Traseul nu este indicat să fie parcurs iarna. El străbate „Retezatul Mare" la limită, „Retezatul Mic" în toată lungimea sa, iar pe porţiunea finală trece prin zona estică a Munţilor Godeanu (şaua Paltina - muntele Borăscu Mare) pentru ca să ajungă la Gura Apei, din nou la limita „Retezatului Mare". 34 îl concurează, dar spre deosebire de drumul pe şosea, poteca se menţine numai pe creasta înaltă, oferind una dintre cele mai frumoase şi mai vaste treceri în revistă a munţilor din curbura

Carpaţilor spre Dunăre. Se recomanda parcurgerea lui pe vreme frumoasă şi stabilă, în zile lungi de vară cu plecarea cît mai devreme. Pentru posesorii de cort, traseul nr. 9 se poate împărţi în două etape, cu înnoptare în şaua Paltina (izvor, altitudine 1 930 m). Pentru drumeţii bine antrenaţi parcursul poate fi redus printr-un mers susţinut şi bine dozat la cca 9 ore. a) Cabana Buta - Şaua Plaiului Mic Acest sector este comun traseelor 2 g, 8 a, 20 j, 21 a, 25 a, 30 f, 34 e. Descrierea lui se găseşte la traseul nr. 8 a. b) Şaua Plaiului Mic - muntele Drăgşanu - izvorul „La Bolboroşi" Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj: triunghi albastru şi bandă roşie (mai slab) Timp de mers: 1½-1¾) oră. La stîlpul cu săgeţi din şaua Plaiului Mic (l 879 m) ne despărţim de marcajele cruce roşie şi punct albastru, urmărind pe creastă, spre sudvest, poteca cu triunghi albastru. Lăsăm la dreapta Tăurile Păpuşii; după cîteva sute de metri din şa poteca se abate din creastă spre faţa nordică a muntelui, ocolind imensul jnepeniş de pe vîrful Buta (1977 m, însemnat printr-un stîlp de lemn); de aici înainte pătrundem într-un culoar prin jnepeni de unde nu mai putem vedea împrejurimile. După cca 20 min de urcuş trecem printr-o poartă de lemn şi în curînd ieşim dintre jnepeni în golişte la cca 1 960 m alt. În stînga se înşiră, prelungă şi domoală, culmea muntelui Drăgşanu (2 080 m), ascunzînd pe versantul sudic abrupturile din Buta, Piule şi Scorota. În zare, spre vest, apare din ce în ce mai clar, peste povîrnişurile pietroase ale muntelui Albele, cetatea albă a Pietrei lui Iorgovan, cu profil trapezoidal. Mai în spate platforma Borăscu se leagă cu un jug adînc de lanţul culmilor rotunjite ale Godeanului. Mergînd pe poteca Drăgşanului, vom descoperi pe rînd, la nord de valea Lăpuşnicului, căldările Slăveiului (cu pereţi înalţi), Turcelul, Voileasa, înşirate sub culmea prelungă a muntelui. Poteca trece în urcuş uşor pe la poalele culmii Drăgşanului, urmărind „o poliţă" parcă anume făcută pentru drumeţi. Spre capătul de vest al muntelui trecem peste un mic platou cu ochi de apa. De aici, apropiindu-ne de valea Drăgşanului, cotim treptat la stînga. Coborîrea de cca 60 m diferenţă de nivel ne aduce lîngă izvorul „La Bolboroşi" (l 860 m), în imediata apropiere a şeii Drăgşanului (sud). Ne vom opri pentru popas şi orientare lîngă izvorul limpede în care „bolborosesc" bule de gaze, fenomen ciudat la această altitudine. Apa este bună de băut şi ne vom aproviziona pentru 3-4 ore, ţinînd seama că de la şanţul adînc al rîpei Drăgşanu trecem din zona rocilor cristaline, direct şi brusc, în

calcarele lipsite de izvoare ale carstului din „Retezatul Mic". De la izvorul „La Bolboroşi" se poate trece peste culme în valea Scorotei (traseul nr. 32 cuplat cu traseul nr. 31 d, . e, f) într-un circuit inedit, revenind la cabana Buta. c) Izvorul „La Bolboroşi" - muntele Albele - şaua Stănuleţii Mici Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj: triunghi albastru şi bandă rojie (mai rar). Timp de mers: 1¼-1½ oră. Pornind de la izvorul „La Bolboroşi", coborîm cca 5 minute direct pe lîngă firul izvoraşului pînă la confluenţa celor două rîpe situate la originea văii Drăgşanului. Poteca şi marcajul intră în „canionul" sec al vîlcelului vestic Drăgşanu urcînd direct pe fir spre creastă. Depăşim pe la baza remarcabilul vîrf Căpăţîna Albelor, o „căciulă" de calcar al cărei abrupt se prăvale în bazinul Scorotei. După cca 165 m diferenţă de nivel (cam 25 min urcuş) ajungem pe creastă chiar sub vîrful Albele (2013 m). Din umărul sudic (l 940 m alt.) se observă perfect tot bazinul superior al Scorotelor cu sau fără apă, începînd cu abrupturile din Piule, continuînd cu pantele ceva mai primitoare ale muntelui Drăgşanu şi ascuţindu-se din nou sălbatic sub crestele calcaroase ale dîlmelor cu „Anini" şi cu „Brazi", o privelişte frumoasa, completată la sud de Jiu de zimţii înlănţuiţi care prelungesc Oslea peste „coada" sa. După cîteva zeci de metri pe sub vîrful Albele depăşim muchia sudică ce se lasă spre frunzişurile făgetului pînă în Dîlma cu Brazi şi muntele Ciocanele (traseul nemarcat spre Cîmpuşel). O nouă surpriză plăcută: spre vest, ridicîndu-se peste platouri vălurite, „ţâşneşte" impetuos trapezul cu acoperiş spintecat al Pietrei lui Iorgovan. „Retezatul Mic" se vede aproape de la un capăt la celălalt pînă spre Stănuleţii Mari, mai ales dacă vom face o abatere din potecă pînă în vîrful Albele. Această porţiune de urcuş în plus nu este însă recomandabilă decît pentru turiştii foarte bine pregătiţi, avînd în vedere lungimea mare a traseului. Coborîm cu uşurinţă menţinîndu-ne pe faţa sudică a vîrfului Albele; poteca se strecoară printre pietrele albe revenind pe creastă în şaua de apus a vîrfului Albele. De acum şi pînă în larga înşeuare din Stănuleţii Mici putem alege una din cele două poteci care se ramifică aici: poteca spre nord nu este recomandabilă. Pe linia de ruptură a crestei, spre sud, în lungul lizierei de jnepeni şi pietrărie şerpuieşte poteca marcată care se strecoară pe lîngă cîteva mici cocoaşe ale crestei. După un ultim vîrfuleţ situat pe culmea Stănuleţilor Mici, începem o uşoară şi scurtă coborîre pe platoul vălurit spre şaua Stănuleţilor Mici. În aceste locuri, pe timp ceţos şi noros, trebuie să urmărim cu atenţie marcajul. Poteca este ceva mai slab conturată, iar pe alocuri dispare în iarba platoului.

Trecem pe la nord de un frumos creştet de calcar şi sosim în zona Stănuleţilor Mici (l 905 m), în stingă (nord) se adînceşte canionul pietros al Stănuleţilor Mici, iar în încîlceala jnepenilor arşi se distinge bordeiul „de berbeci" - Stănuleţii Mici. În dreapta se apleacă atrăgătoare pajiştea Găuroanelor, care ceva mai jos, ascunsă de însăşi imensa prăpastie, prinde în capcană de piatră pe toţi cei ce se încumetă să-i încerce pereţii. În această şa lipsită de izvoare exista totuşi un mic izvor în căuşul de piatră rece; el este acoperit cu o lespede şi din această cauză este mai greu de observat. Înainte de pantele mari, care urcă în trepte de uriaş spre vîrful Piatra lui Iorgovan, apare în cale marcajul cu triunghi roşu care urmează în coborîre muchia sudică pînă la Cîmpuşel (traseul nr. 30 c). d) Şaua Stănuleţii Mici - sub vîrful Piatra lui Iorgovan - „Locul Rău" - muntele Stănuleţii Mari - şaua Paltina Grad de dificultate: 0 = 2; e = 2. Marcaj: parţial bandă roşie, apoi poteca clară nemarcată. Timp de mers: 1½ -1¾ ore. Din platoul de la poalele Pietrei lui Iorgovan (triunghiul roşu conduce spre vîrf), înainte să atingem primele bariere de jnepeni, observăm în dreapta o potecă mare ce se strecoară pieziş spre versantul nordic, ocolind astfel în întregime acest obstacol. Pentru turiştii dornici să urce la vîrf (l 997 m) se recomandă urcuşul direct pe muchia estică (traseul nr. 30 c). Poteca noastră, foarte slab marcată cu banda roşie (marcajul urmează să fie executat pînă la Băile Herculane peste vîrful Godeanu), coboară uşor prin culoar de jnepeni şi începe un ocol aproape pe palier. Trecem de culmea cu jnepeni şi răzbatem brusc sub pereţii şi grohotişurile nordice ale Pietrei lui Iorgovan, faţă-n faţă cu versanţii stîncoşi şi iuţi ai Stănuleţilor Mari. Între cei doi uriaşi se cască, ameţitor de abruptă, valea Stănuleţilor Mari. De lîngă muchia nordică pe care o traversăm se desprinde spre dreapta o frumoasă potecă în serpentine elegante care se lasă, în vale, la stîna. Noi vom continua însă traseul pe potecă (pe lîngă jnepeniş), ca să depăşim un vîlcel abrupt (Locul Rău), uşor de trecut pe vreme uscată. Urmează apoi o brînă tăiată în stîncă şi culoar de jnepeni şi apoi o nouă porţiune rea (grohotiş şi stîncărie), toate secţionate de potecă. După cel de-al doilea vîlcel, terenul redevine lesnicios şi poteca ne conduce în şaua de vest a Iorgovanului, la cca 1 865 m înălţime, chiar sub pereţii vestici înşiraţi vertical spre sud. Ne aflăm în cel mai spectaculos loc al acestor munţi calcaroşi! În şaua-platou poteca se pierde. Pentru menţinerea direcţiei, ne apropiem de marginea abruptului sudic, de unde vom avea o splendidă imagine a pereţilor sclipitori ai Pietrei. Peisajul unic ce ni se oferă merită cu prisosinţă efortul unui traseu lung. Ca să privim din unghiul cel mai favorabil acest monument al naturii, care este Piatra lui Iorgovan,

renunţăm la popasul din şaua vestică şi pornim mai departe spre vest-sudvest, traversînd în întregime platoul şeii. După cca 200 m începem urcuşul spre zona alpină a Stănuleţilor Mari. Direct pe pantă, în sus, se află Stănuleţele Iarului, cel mai scund (l 975 m). După cca 12 minute fără potecă clară ne aflăm la jumătatea urcuşului, unde remarcăm în stînga o potecă dinspre Faţa Iarului, care se racordează la traseul nostru sub vîrf. În acest loc vom face popasul pentru o frumoasă şi amplă privelişte asupra pereţilor vestici al Pietrei, prezentînd spre apus două vîrfuricupolă, despărţite de „Spintecatura buzduganului lui Iorgovan", voinicul legendar. După răgazul cuvenit ne apropiem de muchia din dreapta, din creştetul căreia se aştern, pînă în vîlcelul Stănuleţilor Mari (nord), covoare de jnepeni. „Ţinem" muchia cca 50 m şi regăsim poteca pastorală de creastă ce se abate pe faţa nordică, pentru a ocoli vîrful cu cota 1 975 m. După încă 250 m de mers sosim pe platforma centrală a Stănuleţilor Mari, înconjurată de cele trei piscuri ascuţite şi pietroase: la sud vîrful ocolit de noi, la nord vîrful Stănuleţii Mari II (l 995 m), iar în direcţia vest-nord-vest lama prelungită a vîrfului Stănuleţii Mari I (2 032 m). Atît în muntele Piatra lui Iorgovan, cît şi pe întinsul calcaros al Stănuleţilor creşte floarea de colţi şi se dezvoltă în voie colonii de capre negre. Tot versantul nordic al Stănuleţilor Mari I şi II este accidentat, cu un pronunţat caracter alpin. Pe ceaţă se vor respecta cu stricteţe toate indicaţiile. Aruncînd o ultimă privire munţilor din zona Iorgovanului, ne vom urma drumul spre vest, pe ultima parte a ţinutului calcaros al „Retezatului Mic". Poteca se distinge destul de bine în şaua dintre vîrful Stanuleţele Iarului şi Stănuleţii Mari (I). Traversăm o coastă montană, rea la călcătură, asemănătoare muntelui Albelor şi, după o coborîre pe faţa sudică, sosim în primitoarea şa Paltina (l 930 m), la limita dintre calcare şi şisturi cristaline. Evidenţa limitei este atît de mare, încît ochii clipesc neacomodaţi încă la trecerea de la strălucirea calcarelor carstului din „Retezatul Mic" la cenuşiu-gălbuiul lespezilor caracteristice ale „Retezatului Mare" şi Godeanului. Am ajuns astfel la marginea turistică a Retezatului, vecin aci cu Godeanu. Din stînga soseşte în şa poteca Cîmpuşelului (prin valea Soarbele, traseul nr. 33 d), în răscrucea din mijlocul şeii se află marcajul cu punct roşu pe o grămadă de pietre şi săgeata spre valea Paltinei-Lăpuşnic (traseul nr. 33 e), în partea de vest a şeii, lîngă lespezi, găsim un mic izvor cu apă. e) Şaua Paltina - muntele Paltina - muntele Scurtul - muntele Galbena Grad de dificultate 0 = 2; e = 2. Potecă nemarcată. Timp de mers: 2½ ore.

Şaua Paltina este un important puct de răscruce al potecilor la limita munţilor „Retezatul Mic" şi Godeanu. Chiar din şa atacam spre vest o pantă cu lespezi (capul muntelui Soarbele), prelungită în înălţime cu o culme netedă. Pe stînga se vede în toată lărgimea sa valea Soarbele care, deşi adună din munţii cristalini apele pîraielor bogate, le „scapă" ceva mai jos în „sorburile" naturale calcaroase, care încing munţii spre limita pădurii. Creasta pe care urcăm ne întîmpină cu un nou urcuş de cca 15 min, apoi urmează o lungă porţiune plată, imprimînd mersului nostru aspectul unei plimbări plăcute. Pe marginea sudică a platoului se întrezăreşte începutul unor stînci care apar în adevărata lor înfăţişare după ce ne apropiem pînă sub gurguiul vîrfului Paltina. În mijlocul unei întinderi de lespezi, „foile" de piatră se clădesc în turnuri şi blocuri monolit, între care domină „sfinxul" Sturului (2 149 m), vizibil din Albele sau chiar din Oslea. Poteca, de cele mai multe ori foarte clară, ne recheamă spre mijlocul platoului crestei, ocolind pe la nord vîrful Paltina (2 152 m), îndată ce ocolim vîrful Paltina, înaintea coborîrii spre şaua Scurtul, vom putea distinge bine marele cot al culmii principale, pe care poteca însemnează dungă albă la dreapta pînă la regăsirea culmii pe direcţia vest, în capul răsăritean al muntelui Galbena. Din dreptul vîrfului Paltina se deschide larg spre nord bazinul bogat în pîraie al Galbenei, săpat în tot lungul platoului platformei Borăscu, socotită de geografi cel mai înalt nivel de eroziune perfect conservat în Carpaţi. Coborîm în şaua Scurtul (2 024 m) şi începem încă de sub platoul Gîrdomanul scurtătura pe versantul nordic care se îndreaptă spre un izvor bogat, tributar bazinului Galbena. La cca 300 m de izvor poteca se apropie sub creasta curbată spre nord în şaua Stîna Mare (bordei). Dacă ne apropiem de marginea culmii, ne vom bucura de priveliştea căldărilor sudice Galbena (obîrşia văii Stîna Mare). Din şa vom începe un urcuş prelung printre lespezi, spre nord, trecînd odată cu poteca (foarte clară) pe versantul nordic. Cîştigînd înălţime (peste 2100 m) revenim pe direcţia vestică paralel cu creasta, dar pe faţa nordică; după un parcurs aproape de culme ajungem în dreptul vîrfului Galbena (2 194 m) în stînga, munte din care se desface spre nord creasta tăiată de două şei care îl leagă de platforma Borascu. În acest punct important al traseului vom părăsi definitiv drumul de creastă al Munţilor Godeanu, ca să ne îndreptăm peste Borascu spre nord, la Gura Apei. f) Muntele Galbena - platforma Borăscu - valea Stîna Mare cabana Gura Apei Grad de dificultate 0 = 3; e = 3. Potecă nemarcată. Timp de mers: 3

ore. De sub vîrful Galbena, pe unde trece poteca crestei principale, ne depărtăm spre nord, coborîm spre şaua de legătură cu muntele Borascu; între prima şi a doua şa ocolim pe la vest Vîrful din Mijloc (2 134 m); coborîm apoi la dreapta spre stîna Galbena şi urcăm direct la nord cca 12 min pînă ce atingem nivelul platformei Borăscu. Este bine să cunoaştem că platforma alpină se ramifică în două braţe larg deschise, unul spre nord-vest, altul spre nord-est, cuprinzînd între ele abruptul căldării cu lacul Borăscu şi valea Cascadelor. Cca 1 km înaintăm pe platou cu direcţia nord-vest, pînă lîngă vîrful Borăscu Mare (2 157 m). Pentru posesorii de cort, locul este ideal pentru instalarea taberei, în tihna oferită de acest popas în prag de seară avem prilejul, pe vreme hună, să admiram un apus de soare peste ţinutul exclusiv muntos în care ne aflăm. La nord de vîrf se adînceşte în apropiere căldăruşa de la obîrşia pîrîului Stîna Mare (diferit de omonimul său din bazinul Cernei); poteca reapare pe o muchie scurtă, apoi pe fundul căldării. Ne străduim ca în acest final de traseu să coborîm cît mai atent cei peste 1 000 m diferenţă de nivel ce ne despart de Gura Apei. După un jnepeniş coborîm pragul glaciar pe serpentine, depăşim nivelul stînei Borăscu Mare (l 685 m) cu izvor bun în preajmă şi intrăm în pădure. Abia aici coborîrea accentuată ne aminteşte „vijelia pantelor", care mărginesc bazinele Lăpuşnicelor (vezi şi traseul nr. 33 e). După cca 2 ore de mers din muntele Galbena trecem pîrîul Stînei pe malul drept şi parcurgem pieziş prin pădure ultimele sute de metri pînă la cabana Gura Apei (998 m), capătul traseului nr. 9. 10. Sarmizegetusa - Clopotiva - Runcu - cabana Gura Zlata Grad de dificultate: 0 = 1; e -2. Marcaj: bandă roşie pe şosea carosabilă. Timp de mers: 5½-6 ore. Se va urmări pe harta de ansamblu. Traseul nr. 10, accesibil şi iarna, este folosit de turişti (acces din şoseaua naţională D.N. 68 şi de la calea ferată Haţeg - Caransebeş) atît pentru zona nordică şi vestică a Retezatului, cît şi pentru munţii vecini: Ţarcu şi Godeanu. Punctul de pornire, localitatea cu nume istoric Sarmizegetusa (530 m), se află pe şoseaua naţională Haţeg - Caransebeş (de la Haţeg 17 km; de la Caransebeş 54 km) şi pe calea ferată Subcetate - Bouţari Caransebeş, în zilele de sîmbată şi sărbători legale circulă autobuze I.T.A. din Haţeg pînă la cabană. Autobuzul poate fi luat şi din Cîrneşti-Retezat (12 km din Haţeg) şi Clopotiva (20 km din Haţeg). Din Haţeg pînă în Clopotiva circulă şi alte curse I.T.A. Mai avantajoasă este folosirea curselor I.T.A. Haţeg - Rîu de Mori - ramificaţia Brazi - Clopotiva, turiştii

urmînd să coboare la ramificaţia Brazi în valea Rîului Mare, cătunul Brazi fiind cu 3 km mai aproape de cabana Gura Zlata. Sarmizegetusa, pe numele antic Ulpia Traiana-Sarmizegetusa, fostă capitală a Daciei romane, este aşezată la limita sud-vestică a depresiunii Haţegului, la poalele Munţilor Ţarcu şi în imediata apropiere a Munţilor Retezat. Această localitate, deosebit de interesantă pentru orice turist, răpeşte timp într-un mod deosebit de plăcut şi de instructiv, pentru vizitarea vestitelor sale monumente istorice. De la gară, grupurile de turişti se îndreaptă mai întîi cu rucsacul în spate spre ruinele palatului Augustalilor (Aedes Augustalium); forul roman şi mai ales amfiteatrul şi arena gladiatorilor. O informare mai amplă şi o trecere in revistă a diverselor obiecte culese din ruine se pot obţine vizitind muzeul „Sarmizegetusa" din centrul comunei. Toate aşezămintele Sarmizegetusei romane erau înconjurate de un zid de apărare care poate fi văzut, pe porţiuni, mai ales la ieşirea din localitate. Oraşul roman a fost întemeiat după cucerirea Daciei, în anul 110 e.n, din porunca împăratului Traian, fiul lui Nerva, prin guvernatorul provinciei, D. Terentius Seaerianus. Pentru traseul nostru spre Gura Zlata ne vom folosi de marcajul cu bandă roşie care începe de la gară şi, lăsînd drumul ocolitor, ne îndreptăm pe scurtătură pe lîngă livezi direct spre Clopotiva. Traversăm colinele de la poalele Muntelui Ţarcu, avînd ca ţintă gura văii Rîului Mare al Haţegului. Singurul peisaj mai deosebit este mănunchiul de culmi înguste care se adună în „Furcitura Clopotivei", vîrf situat în direcţia sud. După cca 4 km din Sarmizegetusa, ajungem în centrul Clopotivei, la răscrucea de drumuri unde se află şi staţia I.T.A. Din nord-est soseşte şoseaua care vine de la Haţeg prin Cîrneşti şi Ostrovul Mare (drum asfaltat), în Clopotiva se află o biserică ortodoxă şi una reformată, ca şi casa memorială T.P. Borcan, toate monumente de arhitectură, pe care putem să le vizităm în timpul popasului, în apropierea satului se află urmele apeductului roman care alimenta cu apă oraşul Ulpia TraianaSarmizegetusa. După 2 km din Clopotiva sosim lîngă Rîul Mare, la intrarea în defileul Grebla. Pe malul opus se află cătunul Gureni pe unde trece şi şoseaua din Haţeg prin Rîu de Mori. La intrarea pe vale (500 m alt.) se află un gater care prelucrează lemne din fondul forestier Gura Zlata. Versanţii apropiaţi ai văii Rîului Mare sînt stîncoşi şi uneori malurile verticale ating şoseaua; de cealaltă parte, apele năvalnice strîng tot mai mult taluzul şoselei. După cca. 3 km din Clopotiva ajungem la ramificaţia Brazi, unde se afla staţia I.T.A. O şosea locală trece la stînga pe pod, în cătunul Bălan, se înapoiază la Gureni, iar de acolo la Rîu de Mori şi Haţeg. Începînd de aici valea este tot mai frumoasă, lunci largi alternînd

cu strîmtori între versanţi stîncoşi. Apa ne sileşte să o urmăm într-un ocol mare spre vest, pe lîngă gospodării izolate, aşezate oriunde există un loc de fineţe sau de cultivat cartofi. După 13,5 km de la gară (cca 9 km din Clopotiva) facem un scurt popas la punctul hidrometric Casa Verde. Ceva mai departe se află un izvor (la stînga şoselei, indicator). Mai departe, mici repezişuri ale rîului au modelat rotund stîncile imense din cale. După al 16-lea km de mers traversăm Rîul Mare pe pod (punctul Runcu) unde se află cîteva gospodării. De aici începe o potecă ciobănească spre vîrful Retezat, în viitorul apropiat limita Parcului Naţional Retezat se va extinde pînă aici. Ultimii km pe care îi mai avem pînă la cabana şi casele de la Gura Zlata îi parcurgem pe malul drept al apei; o splendidă şi surprinzătoare privelişte o constituie limpezimea apei, bulboanele de cîţiva metri adîncime în care săgetează păstrăvi. După 20,5 km de la plecare, traversăm un pod pe apa Rîului Mare. La punctul de traversare se ramifică înainte, pe malul drept, vechea şosea pînă la pîrîul Zlata (traseele nr. 12 a, 17 g, 43 a, marcaj triunghi roşu). Trecem rîul pe malul stîng şi după 10 minute ajungem la cabana Gura Zlata (775 m), la capătul unui marş de 21,5 km. Cabana se află în dreptul confluenţei pîrîului Zlata, cale de pătrundere spre vîrful Retezat şi lacul Zănoaga. Din păcate, odată cu demolarea podului vechi, turiştii sînt obligaţi să facă un ocol de peste 1 km spre nord pentru a traversa Rîul Mare şi a intra pe valea Zlata. La cabană se află şi staţia I.T.A. În zilele de lucru, dar mai ales în zilele de sărbătoare, malurile Rîului Mare sînt pline de „undiţari" care se întrec în prinderea păstrăvilor, scobarilor şi a mrenelor. 11. Cabana Gura Zlata – strîmtoarile “La Tomeasa" - Gura Rîului Şes - cabana Gura Apei Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj: cruce albastră, iar în final şi bandă roşie pe şosea forestieră. Timp de mers: 3-3½ ore. Se va urmări pe harta de ansamblu. Acest traseu, accesibil şi iarna, este o legătură între cabanele de la periferia vestică a Munţilor Retezat şi a vecinilor săi Ţarcu şi Godeanu. Pînă nu de mult era parcurs pe o frumoasă potecă în lungul Rîului Mare. De cîţiva ani s-a dat în folosinţă tronsonul de şosea forestieră Gura Zlata Gura Apei (11,8 km), prelungit recent în sus pe Lăpuşnicul Marc şi Branul (Lapuşnicul Mic). Pînă la cabana Gura Apei, sîmbătă şi sărbătorile legale circula autobuze I.T.A. În legătură cu Haţegul (vezi şi tr. nr. 10). a) Cabana Gura Zlata - cheile Rîului Mare - strîmtorile „La Tomeasa" - gura Rîului Şes Grad de dificultate: 0 = 1; e=l. Şosea forestieră şi marcaj cu cruce

albastră. Timp de mers: 2¾ ore. De la cabana Gura Zlata (775 m) urcăm pe şoseaua forestieră construită pe malul drept al Rîului Mare al Haţegului. După un sfert de oră, cînd valea are un aspect mai larg, trecem pe pod pîrîul Bodul. După încă 300-400 m încep cheile Rîului Mare, o adevărată cetate de piatră şi ape vijelioase. Cel mai mult ne încîntă apa limpede şi verzuie a Rîului Mare, care, plină de spume într-un loc, curge liniştită imediat mai jos, jocul cascadelor şi al ochiurilor limpezi continuînd pe kilometri întregi. Valea este foarte strînsă în chingile stîncilor abrupte; odată cu construcţia şoselei, aspectul stîncos s-a accentuat datorită „puşcăturilor" pentru lărgirea locurilor înguste. Toată aceasta frămîntare a apelor între stînci are loc între gura Bodului (vest) şi gura Aradeşului Mic (est). După aceste chei trecem prin locuri mai liniştite, în care doar pîraiele care se aruncă din laturile rîpoase mai amintesc de zgomotul cascadelor. După cca 5 km facem un popas în dreptul spaţiului larg de la gura pîrîului Netişul (pîrîul Pietrii), cel mai de seamă afluent din Munţii Ţarcu, ale cărui izvoare provin din lacul glaciar situat în căldările Custurii Ţarcului. Mai sus valea se strîmtează iar, apar colţi de stînci cafenii prin desişul făgetului, dar fără să ajungă la asprimea cheilor Rîului Mare. Mai departe, panta şoselei se menţine aproape la aceeaşi înclinare încă 5 km, traversînd poieniţe şi lunci bogate în vegetaţie; trecem o serie de pîrîiaşe mici, coborîte precipitat din acelaşi nod de culmi al Tomesei şi, după totalul de 10,2 km de mers, ieşim în lunca largă de la gura Rîului Şes (970 m), în dreptul unui indicator turistic (traseul 37 a) se află ramificaţia şoselei forestiere pe valea Rîului Şes (în dreapta). b) Gura Rîului Şes - gura Lăpuşnicului Mic - cabana Gura Apei Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Şosea forestieră şi marcaj: cruce albastră şi bandă roşie. Timp de mers: 15-20 minute. Din punctul de ramificaţie intrăm pe şoseaua din stînga, traversăm pe pod apa Rîului Şes şi continuăm mersul prin lunca Rîului Mare. După cca 1,2 km ajungem la gura Lăpuşnicelor („gură a apelor") unde se naşte Rîul Mare al Haţegului. Lăsăm în dreapta şoseaua pe valea Lăpuşnicului Mic şi după 200 m ajungem la cabana Gura Apei (998 m)1, aşezată întrunul din cele mai frumoase locuri din munţii noştri. Din acest nod al potecilor turistice se ramifică numeroase trasee atît spre „Retezatul Mic", cît şi spre Ţarcu, Godeanu, Vîlcan şi chiar spre Muntele Mic. 12. Cabana Gura Zlata - valea Aradeţul Mare - platoul Aradeş – Zlata • lacul Zănoaga (I) 1

Pentru cazare, turiştii se adresează cabanei I. F. din valea Branu-lui (Lăpuşnicul Mic), la cca 200 m.

muntele Zănoaga - muntele Şesele (II) - şaua Bîrlea muntele Judele - Tăul Porţii - Custura Retezatului -valea Stînişoara - cabana Pietrele Grad de dificultate : 0 = 2; e = 3. Marcaj: triunghi roşu (parţial comun cu cruce albastră; (pe marginea rezervaţiei ştiinţifice, marcaj cu pătrat portocaliu), punct roşu, banda galbenă (parţial comun cu bandă roşie), triunghi albastru. Varianta II potecă nemarcată (traseul nr. 12 e, f). Timp de mers: varianta I - 9½ 9¾ ore; varianta II – 9¼- 9½ ore. Schiţele de hartă nr. 4, 5, 8, 15.

Pînă la desfiinţarea marcajului cu bandă roşie de la Gura Zlata la şaua Retezatului, poteca intrînd parţial în Rezervaţia ştiinţifică, legătura la cabana Pietrele se făcea într-un timp cu 2-3 ore mai scurt faţă de traseul actual ocolit pe creasta care înconjură bazinul Zlata - Zlătuia. Din cauza lungimii sale mari, traseul este accesibil numai turiştilor bine pregătiţi, care folosesc aproape toată perioada de lumina dintr-o zi lungă de vară. Iarna nu este accesibil. 17 asigură şi el legătura între cele două cabane, dar itinerarul este parţial nemarcat şi necesită autorizaţie de trecere prin rezervaţia ştiinţifică în zona de joasă altitudine (l 000-815 m). Pe parcurs, traseul nr. 12 intersectează o serie de trasee turistice, solicitînd opriri dese pentru orientare şi verificarea direcţiei corecte de mers. a) Cabana Gura Zlata - valea Zlata - gura Văii Aradeşul Mare Grad de dificultate: 0 = 1; e = l, Marcaj: triunghi roşu. Timp de mers: ½ oră. Pînă la lacul Zănoaga, traseul nr. 12 este comun cu traseul nr. 36 h, g, f. Ca să intrăm pe valea Zlata, de la cabana Gura Zlata vom face un ocol de peste 1 km pentru a trece Rîul Mare pe pod. Revenind spre sud pe malul drept, ajungem la gura pîrîului Zlata. Chiar la intrarea pe vale se află punctul de observaţie al Academiei R.S.R. Turiştii care posedă autorizaţie vor prezenta documentul la paznicul de serviciu (vezi şi traseele nr. 17, 43 şi 44). Străbatem micul cătun din gura văii lăsînd în stînga plaiul cu fîneţele localnicilor (Neşiţ). Traversăm pe punte apa pîrîului Zlata şi intrăm în pădure. După cca ½ oră de la plecare (12 minute din gura văii Zlata) ajungem la gura văii Aradeşul Mare (815 m). Pe malul estic al afluentului se află intrarea în Rezervaţia ştiinţifică a Academiei R. S. R, marcată de o poartă şi panouri de avertizare. b) Gura văii Aradeşul Mare - muntele Aradeşul Mare - platoul

Aradeş - Zlata Grad de dificultate: 0 = 1; c = 3. Marcaj triunghi roşu (în apropiere de potecă, la limita sud-vestică a rezervaţiei ştiinţifice, marcaj cu pătrat portocaliu). Timp de mers: 4-4¼ ore. Fără să trecem puntea peste pîrîul Aradeşul Mare, ne îndreptăm spre dreapta (stîlp cu săgeată) intrînd pe vale. După cca 10 minute de urcuş moderat ajungem în locul de unde poteca aflată pe malul stîng părăseşte valea şi începe urcuşul de peste 1 200 m diferenţă de nivel spre culmea muntelui Aradeşul. Înainte de urcuş ne aprovizionăm cu apă pentru cca 5 ore (pînă în căldarea Zănoagei, în verile mai secetoase, rareori se găseşte apă pe lîngă potecă). Primele serpentine traversează trei văioage, uneori cu torenţi bogaţi, alteori secate. Poteca se îndreaptă spre sud-vest, iurcînd pe creasta împădurită a muntelui Cioaca Porumbelului. După 1¼ ore de mers pe acest sector (l 250 m alt.) ajungem la începutul unui alt urcuş accentuat însă scurt care ne scoate într-un luminiş, exact pe muchia muntelui (l 370 m). Poteca se menţine foarte puţin pe culme, apoi, ocolind micile vîrfuri mai scunde ale muntelui Aradeşul Mare, se abate pe versantul sud-vestic. Printre golurile din rarişte apar tot mai clar primele imagini spre Gugu şi Branu (vest). In partea superioară a pădurii traversăm o zonă de arbori uscaţi sclipind argintiu în lumina soarelui. Printre ramurile cu ţepuşe se pot face fotografii foarte reuşite avînd ca fundal liniile munţilor învecinaţi. La gol de munte, imediat ce depăşim liziera pădurii, observăm o cabană (canton pastoral) situată pe culmea Aradeşului Mare, unde putem poposi. Pînă aici au trecut mai bine de 3 ore de urcuş. Reluăm urcuşul pe poteca marcată răzbătînd prin jnepenişul compact sau prin poieniţe. Semnele de orientare sînt indicate pe stîlpi metalici. Ceva mai sus apar zone cu jnepeniş ars. Panta muntelui fiind mai domoală, urcăm mai lesne. Spre răsărit se înalţă vîrful Aradeşul Mare (2 085 m) pe care îl ocolim intrînd pe versantul sud-vestic. O nouă zonă cu jnepeniş ne stînjeneşte priveliştea spre adîncul văii Aradeşul Mic (dreapta); trecem pe lîngă prima proeminenţă stîncoasă - Cioaca Aradeşului Mare (dreapta) - şi atingem în final platoul Aradeş - Zlata, după o curbă prelungă spre sud. Ne aflăm la 2075 m alt. la indicatorul de marcaje; traseul nostru marcat cu triunghi roşu se racordează cu traseul cruce albastră (nr. 7) care urcă de la Gura Apei. Varianta I c) Platoul Aradeş - Zlata - lacul Zănoaga Grad de dificultate 0 = 2; e= 1. Marcaj: triunghi roşu şi cruce albastră. Timp de mers: ½ oră. Pînă la Tăul Porţii este comun şi traseul nr. 7. Din dreptul indicatorului de marcaje reluăm traseul spre est, urmărind poteca răsfirată

pe platoul întins între vîrful Zlata (sud) şi vîrfurile Aradeşul Mare şi Zănoaga (sud). Peisajul nu este prea interesant dacă urmărim fidel linia marcajului. Dacă facem însă o scurtă deviere spre sud, vom putea privi în căldarea Zănoguţei (complet acoperită cu jnepeniş) în care se află lacul greu accesibil. Revenind „la marcaj", traversăm pantele de sub vîrful Zănoaga (2262 m); din potecă vîrful pare aplatizat. După 20 minute de traversare ajungem la marginea estică a platoului, de unde se deschide dintr odată o magnifică panoramă asupra vastelor căldări în care se adăpostesc lacul Zănoaga (în prim plan) şi numeroase lăculeţe din complexul glaciar de la obîrşia pîrîului Judele. Poteca bună coboară iute o diferenţă de nivel de cîteva zeci de metri trecînd pe lîngă izvoare bogate care se adună mai jos în lac. Atingem astfel marginea sudică a lacului Zănoaga (l 995 m); dincolo de firul emisar al Zănoagei se află indicatorul de marcaje şi răspîntia traseelor nr. 12 d şi 36 e. În apropiere de lac observăm un refugiu (bun pentru vreme rea), cu o capacitate de 5-6 locuri. d) Lacul Zănoaga - şaua Bîrlea Grad de dificultate C = 2; c = 2. Marcaj: punct roţu. Timp de mers: 1 oră. De la lacul Zănoaga părăsim triunghiul roşu şi urmărim marcajul punct roşu care ne va călăuzi pînă la Tăul Porţii. Chiar de la lacul Zănoaga, unde ne reaprovizionăm cu apă, fixăm direcţia de mers spre vîrful Judele (nord-est), cel mai înalt dintre vîrfurile din fundul căldării, înconjurăm cam un sfert din lac urcînd tăpşane cu iarbă, apoi începem un urcuş mai accentuat pe pante cu lespezi sau „pe insule" cu iarbă. Vom depăşi bazinul mic al unui lac singuratic, apropiindu-ne din ce în ce în urcuş de muchia înaltă Şesele - Judele, care se ridică în stînga noastră. Cîştigînd înălţimea suficientă, mergem paralel cu creasta mult deasupra căldării sud Şesele (Judele Mare); în acest circ, cîteva lăculeţe licăresc în mijlocul unor cîmpuri de grohotiş, în partea de sud-vest a căldării, pe o platformă suspendată, se văd două lacuri mai mari situate în apropierea adîncului văii Judele. Poteca marcată cu punct roşu trece prin dreptul căldării superioare în care se află lacul Judele Mare, oglindă întunecată între maluri cu jnepeni; de la lac la culmile înconjurătoare se ridica nesfîrşite pante cu grohotiş prăvălit din Judele şi mai ales din Vîrful din Mijloc, în şaua Bîrlea (2 280 m), mai puţin pietroasă, atingem creasta care desparte bazinul glaciar Zănoaga - Judele de cel al Zlătuiei. Tot aici se unesc cele doua variante ale traseului nr, 12 (c, d, cu e, f). Varianta II e) Platoul Aradeş - ZIata - muntele Zănoaga - clăile Şesele şaua Şesele

Grad de dificultate o=2; e=2. Poteca nemarcată (pe creastă la limita sudică a rezervaţiei ştiinţifice, marcaj cu pătrat portocaliu). Timp de mers: ¾ oră. La şaua Bîrlea se poate ajunge mai repede urcînd pe creasta Zănoaga - Bîrlea, din înaltul căreia priveliştea este mult mai largă şi cuprinde aspecte interesante asupra rezervaţiei ştiinţifice şi vîrfului Retezat. Această variantă face legătură cu traseul nr. 44 (accesibil posesorilor de autorizaţie). Drumul nostru începe din dreptul stîlpului indicator aflat în marginea platoului Aradeş - Zlata, fiind comun pentru cca 300 m cu poteca marcată cu triunghi roşu şi cruce albastră spre lacul Zănoaga; apoi părăsim poteca şi începem să urcăm pieziş spre stînga (nord-est), avînd ca reper grămezile de grohotişuri din vîrful Zănoaga, pe care le ocolim la sud. După ocolirea vîrfului atingem creasta în şaua Zănoaga (2 230 m). Din vîrful Zănoaga pînă la vîrful Judele vom străbate o splendidă creastă, în medie înaltă de 2 200 m crescînd în final la 2 400 m. Acest traseu a fost marcat mai demult; de aceea vechile marcaje se văd foarte greu. Rareori vom întîlni zone ierboase şi acelea mai mult în şeile înalte şi scurte, iestul crestei fiind clădit din lespezi uriaşe. Din şaua în care ne aflăm apare la sud, în plină lumină, lacul Zănoaga cu conturul aproape rotund. La nord vom urmări primele trepte glaciare întinse, situate deasupra lacurilor Cîrligul şi Aradeşul, trepte care au dat muntelui numele de „Şesele"; la ele se poate ajunge urmărind în sens invers traseul nr. 44 la Tăul Negru şi Casa laborator Gemenele (numai pentru posesorii de autorizaţie). Continuînd traseul de creastă observăm că spre est se ridică vîrfuri mărunte (Clăile Şeselor, 2 252 m) pe care le trecem direct. De lîngă ultima „claie" vom zări un fragment din cel mai frumos lac glaciar: Tăul Negru, ascuns în parte sub pereţii căldării afunde. Imediat la est ajungem într-o şa mai conturată, plată, din care se ridică voluminos spre est vîrful Şesele Mici (2 280 m). Ne aflăm în şaua Şesele (2 236 m), loc în care se racordează şi traseul nr. 44 d. f) Şaua Şesele - muntele Şesele - şaua Bîrlea Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Potecă nemarcată (pe creastă, la limita rezervaţiei ştiinţifice, marcaj cu pătrat portocaliu). Timp de mers: ½ oră. Din şaua Şesele ocolim pe la sud vîrful Şesele Mici spre şaua Tăului Negru (2 265 m) traversînd de-a coasta un mare povîrniş cu lespezi uriaşe. Turiştii dornici de privelişti suplimentare pot urca şi în vîrful Şesele Mici direct pe culme, de unde se desfăşoară întreaga panoramă a căldărilor Oîrligului şi Tăului Negru. Ajunşi la poalele vîrfului Şesele Mari (2 323 m), ocolim prelung vîrful dublu pe acelaşi

versant sudic pînă în dreptul şeii estice Şesele Mari (2 267 m) de unde se vede ultima privelişte spre Tăul Negru, lac, care, datorită culorii şi împrejurimilor sale, ne lasă o impresie de neuitat. Pe latura sudică a crestei pantele, obişnuit de povîrnite pînă aci, sînt înlocuite cu abrupturi terminate în căldări pe fundul cărora sclipesc şiragurile de argint ale pîraielor sucite în fel şi chip pe lîngă mici ochiuri de mare încă fără nume. Dacă privim cu atenţie, ceva mai jos de creastă zărim poteca cu punct roşu (traseu 12 d), care urcă la întîlnirea cu creasta. Spre răsărit se ridică în faţa noastră vîrful Bîrlea (2 330 m), o cetate alpină care domină abrupturile nordice şi căldarea cu cele două lacuri Bîrlea (Zănoagele Bîrlei), Ocolim acest vîrf înalt pe curba de nivel, pe faţa sudică, pînă în şaua Bîrlea (2 280 m) situată pe creasta care separă căldarea Bîrlea (stînga) de căldarea Judele (dreapta); în şaua Bîrlea se unesc cele două variante ale traseului nr. 12. g) Şaua Bîrlea - muntele Judele Grad de dificultate: o = 2; e = 3. Marcaj: punct roşu (pe creastă limita nordică a rezervaţiei ştiinţifice, marcaj cu pătrat portocaliu). Timp de mers: 15-20 minute. Din şaua Bîrlea ne aşteaptă urcuşul cel mai însemnat al traseului; chiar din şa porneşte impetuos o muchie ascuţită spre „acoperişul" Judelui. Poteca firavă urcă în serpentine, conducîndu-ne pînă la 2 370 m, cotă situată pe culmea de legătură dintre vîrful Judele I şi Vîrful din Mijloc. Facem aici o joncţiune cu traseul nr. 38 h, i, care vine dinspre lacul Bucura şi trece pe creasta Slăveiului. De pe această creastă, cel mai înalt punct al traseului, se desfăşoară una dintre cele mai înălţătoare privelişti din Carpaţi: valea lacurilor din căldările Bucurei, înconjurată de marile vîrfuri Peleaga şi Bucura (vezi şi traseul nr. 7 f). h) Muntele Judele- Tăul Agăţat Grad de dificultate : 0 = 2; e = 3(4). Marcaj: punct roşu (pe lîngă creastă, la limita estică a rezervaţiei ştiinţifice, marcaj cu pătrat portocaliu). Timp de mers: 30-35 minute. Acest sector este interzis iarna, ca şi vara cînd este înfundat cu zăpadă. Un coborîş greu de uitat; acesta este aspectul porţiunii pe care intrăm. Imediat din şa poteca îngustă se lasă pe faţa nord-estică a muntelui, evitînd pe brîna căzătoare în trepte piatra imensă a vîrfului Judele. Coborîrea se face între baza pereţilor şi povârnişurile foarte înclinate ale căldării Pietroase. Vom păşi cu atenţie pe poteca firavă ce se strecoară îndrăzneţ între cele două trepte şi care se răsuceşte apoi la baza „Jandarmului " Porţii (Judele Mic); după cca 15 minute de coborîre ieşim brusc din zona periculoasă, pe tăpşanele care izolează cea mai „agăţată" căldare alpină din circuitul Bucurei; sosim astfel pe malul estic al Tăului

Agăţat (2 208 m) unde ne reîmprospătăm provizia de apă şi ne permitem o odihnă de cca 10 min. Aici se racordează şi traseul nr. 39 de la lacul Florica, ca şi traseul nr. 43 care coboară vertiginos prin spărtura Porţii Bucura. Putem privi în voie Poarta Bucurii (2 261 m) cu crenelurile, turnurile şi lespezile sale groteşti, ferecînd ţinutul de basm din rezervaţie. De cele mai multe ori căuşurile umbrite de stînci sînt înfundate de zăpadă. ATENŢIE! Pantele de zăpadă tasata pot fi foarte lunecoase dimineaţa şi seara! De obicei se evită! i) Tăul Agăţat - Tăul Porţii Grad de dificultate: 0 = 2; e = 3. Marcaj: punct roşu (pe lîngă creastă, la limita estică a rezervaţiei ştiinţifice, marcaj cu pătrat portocaliu). Timp de mers: 10-15 minute. Trecînd pe lîngă marginea estică a Tăului Agăţat, începem un urcuş pe lespezi caracteristice, de unde putem privi „lacurile înşirate" la diverse înălţimi în căldarea Zănoaga Bucurei: Florica, Viorica, Ana şi Lia cu alţi „sateliţi" ascunşi în preajma lor. La capătul urcuşului scurt dar obositor atingem, lîngă ultimele contraforturi ale Porţii, nivelul Tăului Porţii (2 240 m) unde o altă privelişte la fel de frumoasă ne îndeamnă la un scurt popas. Pe ţărmul de sud al lacului se separă spre est traseele 7 d, 39 d, 43 g, spre lacul Bucura (bandă galbenă şi punct roşu). j) Tăul Porţii - ramificaţia muntelui Bucura I Grad de dificultate: 0 = 2; e = 3. Marcaj: bandă galbenă (lîngă poteca de la limita nord-estică a rezervaţiei ştiinţifice marcaj cu pătrat portocaliu). Timp de mers: 30-35 minute. Itinerarul nostru ţinteşte culmea din stingă (vest), culme care uneşte vîrful Bucura I (2 439 m) cu Poarta Bucurei. Intrăm deci la stînga pe firava potecă marcată (stîlp) cu bandă galbenă care se caţără pe o pantă grea. Urcăm timp de cca 15 min pînă ce atingem creasta. Spre sud se cască prăpastia şi colţii Porţii, iar spre vest pereţii căldării Ştirbului din rezervaţia ştiinţifică. Dealtfel din vîrful Zănoaga şi pînă aici şi chiar mai departe pînă în şaua Retezatului vom întîlni frecvent marcajul cu pătrat portocaliu şi tăbliţele avertizoare din marginea rezervaţiei. Ajungem pe muchia îngustă Bucura I - Poarta Bucurei, cotim brusc cu 90° la dreapta şi începem un urcuş în direcţia nord, pîna ce poteca şi marcajul ne îndreaptă cu 45° în stînga, trecînd pe faţa sudică a muntelui Bucura I. Versantul devine tot mai stîncos şi abrupt, poteca se transformă în brînă de mare altitudine. Observăm cu interes marele ocol pe care 1-am făcut în jurul bazinului văii Zlătuia peste vîrfurile Zănoaga, Şesele, Bîrlea şi Judele, care apar treptat la vedere, de data aceasta arătîndu-şi şi

abrupturile nordice. La poalele acestor versanţi „inundaţi" de covoare de lespezi ţîşnesc în lumina după-amiezii reflexele oglinzilor Tăului Ştirbului, în grohotişurile din apropiere, şi lacului Gemenele (mai jos), odihnindu-se în întunecata pădure de jnepeni. După ce traversam cu atenţie o rîpă lunecoasă al cărei capăt se pierde în prăpastia Ştirbului, ajungem la ramificaţia muntelui Bucura I (2 350 m) unde se află un stîlp indicator cu săgeata. Aici se ramifică spre creastă traseele nr. 14 g şi 38 d. k) Ramificaţia muntelui Bucura I - şaua Retezatului Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj: bandă galbenă şi roşie (lîngă potecă, la limita nord-estică a rezervaţiei ştiinţifice marcaj pătrat portocaliu). Timp de mers: 15-20 minute. Din punctul de ramificaţie spre vîrful Bucura I, poteca devine tot mai comodă, urmînd creasta înaltă (Custura Retezatului). Marcajele comune înlesnesc orientarea pe creasta Custurii Retezatului prin „ferestrele" căreia putem privi spectaculoasa şi paşnica căldare a Stînişoarei. „Custura" se termină lîngă punctul care indică direcţia spre vîrful Retezat din şaua cu acelaşi nume (2 25(1 m). Aici încetează ambele marcaje pe care am venit, întîlnim însă marcajul cu triunghi albastru care însoţeşte poteca de acces din valea Stînişoarei la vîrful Retezat. Avînd în vedere lungimea mare a traseului nr. 12, renunţăm la urcuşul spre vîrful Retezat (vezi traseele 14 d, e; 16 c, d; 17 d), ispititor prin apropierea sa! l) Şaua Retezatului - lacul Stînişoara Grad de dificultate: 0 = 1; e = 3. Marcaj: triunghi albastru. Timp de mers: 30 min. Cea mai mare coborîre a traseului (de peste 670 m) începe cu acest sector, mai întîi cu o diferenţă de nivel de 251 m (traseul comun nr. 14 c; 16 e; 17 c). Din şa o adevărată sarabandă de zigzaguri scurte ne aşteaptă în lungul unei poteci bine tăiate dar obositoare atît la urcuş, cît şi la coborîş. După ce trecem pe partea superioară a hornului, la baza pereţilor căldării Stînişoara, traversăm un „cîmp" de lespezi, mai jos de care, brusc, păşim pe mult doritele tăpşane cu iarbă. Poteca trece pe lîngă Tăuleţul Stînişoarej aflat în dreapta şi coboară pe lîngă blocuri imense de piatră cu pămătufuri de jnepeni în creştet, apropiindu-se de lacul Stînişoara pe lîngă malul vestic. După 2-3 min ajungem la marginea lacului (2 000 m), lîngă bordul căldării: în gura lacului se ramifică spre curmătura Stînişoarei traseul nr. 18 f. m) Lacul Stînişoara - ramificaţia „La şaua Lolaia" Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj : triunghi albastru. Timp de mers: 15-20 min.

De la lacul Stînişoara poteca conduce mai întîi pe o pantă scurtă dar iute la nivelul treptei a 2-a, netedă şi ierboasă, de la care coborîm povîrnişul pragului glaciar spre treapta a 3-a, mocirloasă; pe fundul platformei traversăm pîrîul Stînişoarei la capătul de sus al treptei şi din nou la capătul de jos, revenind pe malul stîng al văii. Urcăm cîţiva metri la poteca cu indicator care ocoleşte un stei mare, „La Borduleţ", aflat la marginea noului povîrniş al treptei a 4-a. În stînga se vede şaua Lolaia (vest) despărţind custura de „dinozaur" a Retezatului de spinarea masivă a Lolăii (ramificaţia traseului nr. 16 b). n) Ramificaţia „La şaua Lolaia" - cabana Pietrele Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj : triunghi albastru. Timp de mers: 1 oră. Din dreptul steiului (chei şi cascadă pe firul văii), începem o coborîre ceva mai accentuată pe lîngă bordeiul de sterpe Stînişoara (în dreapta); după 15 min ajungerii pe treapta a 5-a la stînă, în imediata apropiere de pădure în care pătrundem pe stînga văii; traversăm cîteva izvoare, apoi coborîm iute printre bolovani pînă la podeţul de peste apa Stînişoarei, care ne trece pe malul drept, în ultima parte, coborîm prin pădure încă 12-15 min şi ieşim în poiana unde se află cabana Pietrele (l 480 m). 13. Cabana Pietrele - muntele Strugari - şaua Capul Dealului valea Rîuşorul - cetatea Colţ - Cîrneşti - Retezat Grad de dificultate: 0 = 1; e = 1 (2). Marcaj: bandă albastră, potecă ciobănească (parţial marcaj cu „momîi", şosea forestieră. Timp de mers: 6¼- 6½ ore. Schiţa de hartă nr. 4. Acest traseu, nerecomandat iarna, este indicat mai ales pentru turiştii bănăţeni care coboară de la cabana Pietrele spre calea ferată, la gara Cîrneşti - Retezat (legătură directa la Caransebeş). Drumul este lesnicios şi reprezintă, faţă de coborîrea clasică prin Cîrnic, o variantă nouă de coborîre de la cabana Pietrele în „Ţara Haţegului". a) Cabana Pietrele - ramificaţia tr. nr. 1 (Cîrnic) Grad de dificultate: 0=1; e = l. Marcaj: bandă albastră. Timp de mers: 10-12 min. De la cabana Pietrele (l 480 m) trecem apa Stînişoarei pe malul stîng şi părăsim frumoasa aşezare turistică, mergînd pe lîngă şirul de căsuţe pînă în capătul poienii. După cca 10 minute de mers prin pădure, pe o pantă uşor înclinată, ajungem într-un luminiş unde se află indicatorul: „La 10 minute de cabană". Cîteva zeci de paşi mai departe, unde poteca marcată cu bandă albastră începe să coboare în serpentine, remarcăm la o lespede cu tufe de ienupăr marcajul cu „momîi" (vezi şi

traseul nr. 1 c, d). b) Ramificaţia tr. nr. 1 (Cîrnic) - şaua Strugari - şaua Capu Dealului - „La Valee" - I. F. Lunca Negrii Grad de dificultate: 0 = 3; e = 2. Marcaj: potecă marcată cu „momîi", potecă nemarcată. Timp de mers: 1¼ oră. Părăsim importanta potei:ă de pe valea Pietrele şi ne abatem la stînga, coborînd uşor prin pădure. Firul potecii este clar şi însemnat cu grămăjoare de pietre caracteristice. Treptat ne afundăm într-o frumoasă pădure de molizi, cu pămîntul tapisat cu muşchi moale, prin care poteca şerpuieşte des. Dintr-o poieniţă (l 420 m) traversăm o zonă mică cu arborii prăbuşiţi, ocolind-o pe margine. Apoi mergem de-a coasta pe muntele Lolaia, în stînga printr-un mic vîlcel, apoi printr-o nouă poieniţă urcăm cca 25 m diferenţă de nivel, într-o mică culme (pădure). Coborîm pe versantul opus pînă la un izvoraş mocirlos („Tăul Lolăii") pe care îl trecem cotind uşor spre dreapta. Poteca se lăţeşte şi intră pe o curbă de nivel în brădet tînăr. Urmăm aleea frumoasă, care coboară lent, ocolind foarte larg muntele Lolaia-Strugari (extremitatea lui nordica).• Urmează o pantă foarte iute care ne aduce lîngă un izvor (l 395 m). Aspectul de alee al potecii se menţine 200-300 m pînă în şaua Strugari (l 380 m) sau „Gîtul Lolăii". Marcajul cu „momîi" nu se mai vede în brusturii poienii; în acest loc trebuie să ne orientăm cu mare atenţie! Traversăm şaua spre nord-vest evitînd poteca clară care coboară la dreapta spre I.F. Cîrnic prin plantaţie şi defrişare. De partea cealaltă a şeii Strugari reintrăm în pădure în uşoară coborîre şi găsim firul minuscul al potecii spre Capul Dealului, care se menţine pe curba de nivel (spre sudvest). Ne aflăm pe versantul de răsărit al văii Cîrnic; ocolim, la înălţime, prin pîlcuri de brădet tînăr şi des, fundul înalt al văii. ATENŢIE! Zonă neclară! După cca 20 min traversăm o zonă cu arbori căzuţi şi răzbim din nou la loc mai deschis lîngă rîpa Ornicului. Trecem jgheabul şi urcăm pe lîngă cioate pe poteca tot mai clară. Direcţia de mers este de la ieşirea din pădurice, spre nord. Tinzînd către stînga atingem culmea în şaua Capu Dealului (l 310 m). Această culme se ramifica din pieptul muntelui Strugari. În şa traversăm culmea spre vest, lăsînd o potecă spre dreapta la stîna din Capu Dealului. Imediat ce trecem culmea cotim la stînga pătrunzînd în pădure pe o potecă foarte clară. Ne găsim pe versantul dinspre valea Rîuşorului al muntelui Strugari. După 200 m pe palier, sosim „La Valee", lîngă buturile cu apă ce servesc de adăpătoare vitelor de la stîna din apropiere. La reluarea traseului, după un popas binevenit în răcoarea codrului, mergem cca 50 m pînă la începutul rîpei prin care se canalizează pîrîul Putineiul. Poteca ne călăuzeşte încă 10 minute prin pădure spre nord, cînd coborîm uşor. La ieşirea în defrişare apare o

ramificaţie: o scurtătură se abate în jos pe valea Putineiul şi ajunge după o serie de încîlcişuri prin defrişare la drumul de tractor de pe valea Putineiul. De acolo mai sînt încă 1,2 km pînă la şoseaua din valea Rîuşorului (I.F. Putinei, 850 m). Recomandăm însă un traseu mai comod deşi ceva mai lung pe poteca veche, care după bifurcaţie se menţine încă pe palier (cca 10 min) pînă ce atingem creasta din stînga. Într-o mică poieniţă intrăm în pădure la stînga, pe versantul opus al muntelui. De aici urmează o coborîre în serpentine tăiate pe versantul din sud. Pădurea interpune doar într-un singur loc „căzături" pe care trebuie să le ocolim, în rest coborîrea continuă pînă la talpa văii Negrele. Trecem prin lunca de la vărsarea pîrîului Negrele şi după ce traversăm pe pietre apa Rîuşorului atingem nivelul şoselei forestiere în punctul I.F, Lunica Negrii (890 m; km 6,3 din capătul Susenilor). De aci putem folosi mijloace auto pînă la calea ferată. c) I. F. Lunca Negrii - cheile Rîuşorului - cetatea Colţ Grad de dificutate : 0=1; e=l. Marcaj : şosea forestieră şi potecă nemarcată. Timp de mers: I, F. Lunca Negrii - Suseni (cca 1 oră) Suseni - Cetatea Colţ - Suseni (cu popas) (1¼ oră). Timp total pe tronson 2¼ ore. Traseul nr. 13 rămîne la fel de interesant şi pe valea Rîuşorului. După cca 800 m la vale trecem prin dreptul cabanei I.F. Putineiul, unde se poate cere eventual găzduire. Mai departe valea se strîmtează (în punctul Ţinu), loc în care trecem pentru scurtă vreme pe malul drept. Revenind pe stîngă văii, parcurgem cca 1,5 km prin luncile de fîneţe ale localnicilor; mai jos versanţii deveniţi brusc stîncoşi îngustează locul. Intrăm în cheile Rîuşorului tăiate la vest în stîncilc măgurii Zimbrului, iar la est în muntele Ascuţit. Şoseaua se strecoară pe lîngă pereţi şi trece din nou apa pe malul drept sub măgura Cetăţii. Cheile scurte şi înguste desenează un „S" chiar sub cuibul cetăţii Colţ, profilată pe cer în continuarea pereţilor verticali. Pare că valea se închide chiar sub cetate. Ieşim la larg abia lîngă biserica cetăţii Colţ, la marginea localităţii Suseni. Ruinele bisericii (635 m), plasate la cca 20 m deasupra şoselei, sînt un monument interesant care păstrează încă urme din zugrăvelile interioare. O potecă scurtă ne conduce pînă la platforma monumentului, la locul unde se află şi o placă cu informaţii. De pe locul ridicat în care ne aflam se poate vedea şi cetatea Colţ pe creasta de pe versantul opus. La 100 m de biserica Colţ intrăm în localitatea Suseni, de unde ne vom îndrepta atenţia asupra cetăţii Colţ, unul din monumentele care dau un farmec aparte Munţilor Retezat. Deasupra cheilor, la „poarta munţilor", se înalţă ruinele cetăţii feudale Colţ. Înconjurată din trei părţi de abrupturi, ea se leagă de lume

prin şaua scurtă şi măgura ce-i poartă numele. Construită la intrarea drumurilor Retezatului, în locuri greu accesibile, de către familia cnezilor Cînde, din Rîu de Mori, în sec XIV, ea a avut un rol de refugiu pentru locuitorii şi cneazul „din Rîu", socotiţi oameni de încredere ai lui lancu de Hunedoara şi ai urmaşilor acestuia. Cetatea a fost clădită pe trei nivele (cu donjon de 12 m), fiind înconjurată cu ziduri masive (rocă „de Retezat"). Este interesantă asemănarea cetăţii Colţ cu cetatea descrisă de Jules Verne în „Castelul din Carpaţi". „Castelul" imaginat de marele romancier-vizionar este plasat însă în Valea Jiului, în preajma pasului Vîlcan. Iată descrierea sa din lucrare: „ . . ..o incintă de culoarea gresiei ... la fiecare extremitate, două bastioane de colţ, dintre care cel din dreapta mai poartă o măruntă cuşcă sau gheretă cu acoperiş ţuguiat; la stînga cîteva laturi de zid întărite de contraforturi în relief ... La mijloc, în sfîrşit, încununat de o platformă de creneluri, un donjon greoi, cu trei rînduri de ferestre.. ." Ca să ajungem la cetate vom părăsi şoseaua forestieră şi vom trece la dreapta printre casele de la marginea Susenilor. Poteca spre cetate trece mai întîi prin gura pîrîului Cetăţii, apoi urcă în pădure, pe direcţia est. În spre nord se ridică pe malul opus „rîpe roşii", pante dezgolite de torenţi; după un urcuş moderat de cca 15 min. ajungem într-o poieniţă unde cotim la dreapta în sus. Ca să ne apropiem de cetate, revenim în direcţia inversă la un palier superior. După 10 min ieşim din pădure în poiana de lîngă „poarta" cetăţii Colţ. Zidurile înalte ni se înfăţişează impresionante şi austere, pline de semeţie aici, la marginea abisului. De la înălţimea crestei (75(0 m) se desfăşoară cea mai spectaculoasă privelişte de pe traseul 13: spre nord se deschide larg „Ţara Haţegului", cu sate şi ogoare rînduite pînă la poalele Munţilor Poiana Ruscăi. Spre sud crestele munţilor unduiesc peste păduri şi grohotişuri pînă sub zidurile imense ale vîrfului Retezat. De pe „lama de cuţit" a cetăţii ne simţim parcă în zbor la marginea a două lumi: cea a cîmpiei, a veşnicei mişcări omeneşti, şi cea a muntelui, aparent tăcută şi imobilă, despărţite incisiv de zidurile rupte spre cer ale acestei relicve feudale pline de taină … După o vizitare a ruinelor şi un popas, ne vom reîntoarce pe aceeaşi potecă la Suseni, în cca 20 min. d) Suseni - Rîu de Mori - Cîrneşti - Retezat Grad de dificultate: 0 = 1; c = 1 (2). Marcaj: şosea forestieră, şosea locală, şosea naţională. Timp de mers: 2½ ore. Din Suseni reluăm traseul nostru pe şoseaua forestieră cale de 2,5 km pînă în centrul frumoasei comune Rîu de Mori, unde se află staţia I.T.A. (la bufet). În imediata apropiere se află, într-o curte frumoasă, casa Ocolului silvic Retezat. Cursele I.T.A. servesc traseul Rîu de Mori -Sîntămăria

Orlea - Haţeg, de 2 ori pe zi, dis de dimineaţă şi după-amiază. În afară de această posibilitate, mai putem însă ieşi la calea ferată la gara Cîrneşti-Retezat. Pentru aceasta mergem cca 4 km pînă la Unciuc, apoi părăsim şoseaua locală, la stînga trecem Rîul Mare al Haţegului pe punte şi ajungem după 2¼ ore de la Rîu de Mori, pe şoseaua naţională nr. 68, în localitatea Cîrneşti. Intrăm cca 200 m pe D.N. 68 la vest, apoi pe un drum local mai parcurgem la dreapta ultimii 200 m pînă la gară (linia C.F.R. Subcetate - Haţeg - Caransebeş). 14. Cabana Pietrele - lacul Stînişoara - vîrful Retezat Curmătura Bucurei - valea Pietrele - cabana Pietrele Grad de dificultate: 0=1; e = 2(3). Marcaj: triunghi albastru, bandă roşie şi galbenă, bandă albastră. Timp de mers: 8¼-9 ore. Traseul este accesibil iarna numai schiorilor avansaţi şi alpiniştilor. Schiţele de hartă nr. 4, 5, 6, 8, 10, 15. O excursie foarte frumoasă în Munţii Retezat este vizitarea crestei centrale care atinge cele mai înalte vîrfuri, creastă ce se întinde de la vîrful Retezat (vest) la Vîrful Mare (est). Datorită lungimii sale (cabana fiind mult depărtată de creastă), dar mai ales diferenţelor de nivel mari şi succesive, vizitarea întregii creste a fost scindată în două circuite traseele nr. 14 şi 15 - ceva mai scurte; în felul acesta, turiştii care au ca bază de plecare cabana Pietrele (l 480 m) pot parcurge, în ritm convenabil, sectoare foarte frumoase de creastă. Pentru efectuarea întregului parcurs vîrful Retezat - Vîrful Marc, cu baza la cabana Pietrele, sînt necesare două zile. Pentru turiştii avansaţi şi rezistenţi creasta poate fi parcursă într-o singură zi (traseul nr. 14 a-g, apoi traseul nr. 15 c-l pe una din variante). Timpul total de mers în acest caz va fi: prin Zănoagele Galeşului 11 ore şi peste Porţile Închise - Vîrful Mare 12-13 ore. Recomandăm însă ca cele două trasee (nr. 14 şi 15) să se facă separat, aşa cum sînt prezentate. a) Cabana Pietrele - valea Stînisoarei - ramificaţia „La şaua Lolaia” Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj: triunghi albastru. Timp de mers: 1¼-1½ oră. Trasee comune: nr. 12 n; 16 g; 17 a; 18 h. Poteca pe valea Stînişoarei începe din spatele cabanei Pietrele, de lîngă stîlpul indicator. Observaţie: pe stîlp timpul de mers la vîrful Retezat este de 2-3 ore, insuficient faţă de realitatea terenului, care necesită de fapt 3 -4 ore. Plecăm deci pe poteca de pe malul drept al apei, urdnd prin pădure. După 15 min de urcuş trecem pe punte apa Stînisoarei pentru a urma poteca pe malul stîng tot în apropiere de pîrîu. Urcuşul se accentuează şi

terenul devine tot mai pietros. După cca 35 min de la plecare străbatem o poieniţă, ne apropiem de malurile tot mai stîncoase ale apei şi depăşim un prim prag, deasupra căruia, aproape de limita pădurii, se întinde un luminiş cu izvoare chiar în potecă. Printre trunchiurile spoliate de ramuri ale brazilor uscaţi se văd grohotişurile de pe coasta masivă a muntelui Lolaia. Depăşim liziera pădurii şi la primul contact cu golul subalpin întîlnim în dreapta bordeiul de piatră al stînii Stînişoara pe treapta a cincea. Poteca şi marcajul se aţin pe mijlocul văii avînd mereu în stînga, la cca 100 m, pîrîul cu o galerie de jnepeni care-l însoţesc pe parcurs. După „odihna" treptei, de pe care privim în voie culmea Stînişoarei (stînga) şi primii zimţi ai fundului de căldare, urcăm un pieptiş prelung printre pîlcuri de jnepeni, poieniţe frumoase şi blocuri gigantice brodate cu licheni galbeni-vineţii. Trecem pe lîngă bordeiul de berbeci Stînişoara, aşezat lîngă o cascadă a pîrîului (stînga) şi cotim uşor spre dreapta pentru a ajunge deasupra gîtlejului în care se strînge apa. Poteca se strecoară pieziş pînă la steiul „La Borduleţ"; aici se ramifică traseul nr. 16 b la şaua Lolaia. b) Ramificaţia „La şaua Lolaia" - lacul Stînişoara Grad de dificultate: o = l; e = 2. Marcaj : triunghi albastru. Timp de mers: 1 oră. Din dreptul steiului, situat lîngă „gîtlejul" Stînişoarei, coborîm cîţiva metri lîngă pîrîu, pe platforma treptei a patra, unde apa şerpuieşte alene la baza abrupturilor căldării. Trecem pîrîul pe malul drept şi scurtăm pe mijlocul terasei, direct la baza pragului următor, care face legătura cu treapta a patra. Traversăm din nou pîrîul lîngă pragul căldării şi reîncepem urcuşul. Pe treapta a treia (uscată), poteca ne călăuzeşte în urcuş lent pe mijlocul văii spre lacul Stînişoara, de pe terasa a doua. Urcăm puţin în dreapta şi apoi, pe lîngă tufe de jnepeni, sosim pe dîmbul din gura lacului Stînişoara (2 000 m), unde trebuie să facem un popas într-una din cele mai frumoase căldări ale masivului. La stînga (est) „căciulite" stîncoase ale culmii Stînişoara coboară în şaua Stînişoara, uşor accesibilă (traseul nr. 18 f). Imediat mai spre sud pantele se transformă mai întîi în pologuri de lespezi, apoi în pereţi înalţi, sfîrşind în vîrful Bucura I, colosul care se încumetă să înfrunte de-a lungul unei „custuri retezatiene" semeţul vîrf Retezat. Acesta se află mai într-o parte, atît de înalt încît nu-i putem vedea din această poziţie vîrfu-i caracteristic. Lacul limpede şi puţin adînc al Stînişoarei oglindeşte cu fidelitate conturul capricios al tuturor colţilor şi hornurilor înconjurătoare, de cele mai multe ori înzăpezite. c) Lacul Stînişoara - şaua Retezatului

Grad de dificultate: 0=1; c = 3. Marcaj: triunghi albastru. Timp de mers: ¾ oră. De la lacul Stînşoara intrăm în zona alpină cea mai interesantă, cu privelişti atît de bogate încît cine merge pentru prima oară abia reuşeşte să le reţină. Ne vom aproviziona cu apă pentru cca 4 ore. Străbatem în toată lungimea malul vestic al lacului şi la coada sudică cotim cu 90° la dreapta, îndreptîndu-ne în urcuş spre baza abruptului, acolo unde începe Hornul Mare al Custurii Retezatului. Pe parcurs vom trece pe lîngă Tăuleţul Stînişoarei (stînga), apoi intrăm pe lespezi şi grohotişuri pieptişe pînă la baza pereţilor, într-un scurt popas pentru ca să ne ... tragem sufletul, privim înapoi, peste şirul „căciulilor Stînişoarei" spre numeroasele piscuri care „cresc" la răsărit. Primul care apare este Peleaga, apoi Vîrful Mare care vor fi însă mult mai impunătoare văzute din şa sau din vîrful Retezat. Ultima parte a urcuşului, cea mai grea, se desfăşoară pe serpentine dese, între pereţii hornului pînă în baza şeii, unde panta se prinde în netezimea crestei. Sosim astfel la 2 251 m la marginea rezervaţiei ştiinţifice care se întinde pe valea Zlata - Zlătuia pînă la Retezat şi Poarta Bucurei. d) Şaua Retezatului - vîrful Retezat Grad de dificultate: 0 = 1; c = 3. Marcaj: triunghi albastru (în apropiere la limita nordicii a rezervaţiei ştiinţifice, marcaj cu pătrat portocaliu). Timp de mers:¾ oră. Vîrful Retezat, aflat spre nord, se prezintă cu o spectaculoasă pantă, alcătuită din lespezi imense, tipice, unele de zeci de metri cubi, stabile sau uşor clătinătoare; traseul se dirijează pe muchia terminată cu abrupt spre căldarea Stînişoarei. La început, marcajul ne conduce 45° la stînga, apoi, pe mici insule ierboase, revenim pe „balconul" de la jumătatea urcuşului, pentru a privi direct în adîncul de sute de metri în care licăreşte oglinda lacului Stînişoara. De aici urcăm drept pe „tăietura" acoperişului (2 485 m) de unde o „ţară" largă se desfăşoară de jur împrejur. Munţi văluriţi la infinit ocupă aproape toate direcţiile... Pentru priveliştile cele mai frumoase din vîrful Retezat se recomanda următoarele puncte de observaţie: - Pentru zona răsăriteană şi sud-estică vom poposi în marginea estică a platoului de unde, peste vîrfurile Peleaga, Păpuşa, Vîrful Mare, Custura, vom distinge şi trapezul muntelui Parîng, între Vîrful Mare şi Păpuşa. Crestele nordice Stînişoara, Pietrele, Valea Rea şi Galeşul, ca şi cea mai mare parte a căldării Pietrele apar, rînduite una după alta, spre răsărit. Custura Retezatului, cu mari abrupturi nordice, se distinge foarte clar, şerpuind în mici zigzaguri spre vîrful Bucura.

-

-

Pentru zona sudică (Judele - Gemenele - Tăul Negru), locul aflat lîngă baliză favorizează o privelişte completă spre Poarta Bucurei şi colţii şi pereţii complexului alpin Judele. Ceea ce atrage îndeosebi atenţia este aşezarea în desişul jnepenilor a lacului Gemenele, dar mai ales suspendatul Tău Negru, de un colorit neobişnuit. Pînă la noi licăresc steluţe strălucitoare de lumină atunci cînd vîntul stîrneşte mici valuri pe suprafeţele lacurilor din rezervaţia ştiinţifică. Pentru abruptul nordic al Retezatului trebuie să coborîm puţin pe muchia vestică ca să cuprindem alături de imensul perete al Retezatului măcar o mică parte din grohotişurile din jurul lacului Ştevia, cel mai puţin vizitat din lacurile situate în apropierea marilor trasee turistice. Este ţinutul cel mai populat în capre negre, ţinutul în care alpiniştii mai găsesc locuri neumblate!

c) Vîrful Retezat - şaua Retezatului Grad de dificultate: 0=1; c = 3. Marcaj: triunghi albastru (în apropiere, la limita nordică a rezervaţiei ştiinţifice, marcaj cu pătrat portocaliu). Timp de mers: 20 min. Din vîrful Retezat revenim pe acelaşi traseu pe care am urcat, coborînd pe lespezi în şaua Retezatului, în vîrf continuă pe creasta vestică traseul nr. 17 e, g. f) Şaua Retezatului - ramificaţia „la vîrful Bucura I" Grad de dificultate: 0 = l;e -2. Marcaj: bandă roşie şi galbenă (lîngă potecă, la limita nord-estică a rezervaţiei ştiinţifice, marcaj cu pătrat portocaliu). Timp de mers: 20-25 minute. Din şa, traseul continuă pe creasta înaltă numită Custura Retezatului. La început urmărim creasta, apoi treptat ne depărtăm în urcuş lent de marginea abruptului pe versantul sud-vestic. După cca 12 min ajungem la punctul de ramificaţie spre vîrful Bucura I. Creasta este accidentată şi poteca ocoleşte - pe versant - locurile rele, fără să scape însă de colţi şi treceri mai expuse, în dreapta se adînceşte tot mai mult căldarea cu lespezi pe fundul căreia un singur lac dă viaţă peisajului: Tăul Ştirbului. La traversarea unui jgheab stîncos ne vom opri puţin lîngă indicatorul de marcaje al ramificaţiei potecilor (2 350 m). Poteca cu bandă galbenă, deşi mai urcă puţin, ocoleşte vîrful Bucura I spre umărul Porţii (traseul nr. 12 j). Itinerarul traseului nostru (comun traseului nr. 38 e) părăreşte poteca transversală şi începe să urce din greu spre creastă, în direcţia vîrfului Bucura I (marcaj bandă roşie).

g) Ramificaţia „La vîrful Bucura I" - vîrful Bucura I Curmătura Bucurei Grad de dificultate: 0 - 1; c = 3. Marcaj : bandă roşie. Timp de mers: 1-1½ oră. Treptat, pe măsură ce ne apropiem de vîrful principal Bucura, traseul devine accidentat. Ajunşi pe creastă vom escalada lespede cu lespede „cuibul de vulturi" al vîrfului, la 2439 m înălţime, de unde se desfăşoară o altă privelişte atrăgătoare, diferită de cea a vîrfului Retezat prin perspectiva asupra căldurii Bucura, în care strălucesc oglinzile a numeroase lacuri. Din piscul de piatră se dirijează spre răsărit o custură suspendată cu mare abrupt la stînga, legînd cele două vîrfuri ale Bucurei. La baza pereţilor „valurile de lespezi", împărţite de creasta Stînişoarei, se revarsă la malurile lacurilor Stînişoara (vest) şi Pietrele (est), unde se disting şi firele potecilor turistice. Din vîrful principal vom străbate o creastă ascuţită, mai ales plină de obstacole, accesibilă turiştilor cu pregătire medie. Străbăiînd cu răbdare şi mare atenţie această creastă stîncoasă, trecem de piscul secundar vîrful Bucura II (2 372 m) şl începem o coborîre accentuată, pînă în Curmătura Bucurei (2 206 m). Numai în partea inferioară a coborîrii vom scăpa de lespezile instabile şi mărunţele cu care a fost „pavat" traseul nostru pînă aici. În schimb în Curmătura Bucurei, la indicatorul de la răscrucea celor două poteci de creastă (bandă roşie, traseele nr. 15 c; 38 d) şi de traversare a crestei (bandă albastră, traseele nr. 2 b, c; 7 b, c; 15 b; 19 f, g), ne vom putea odihni în voie înainte de a intra pe traseul de coborîre spre cabana Pietrele. h) Curmătura Bucurei - lacul Pietrele - ramificaţia „La Tăurile Pietricelele" Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj : bandă albastră. Timp de mers: 3/4 oră. Trasee comune: 2 b, 7 b, 15 b, 19 g. Din Curmătura Bucurei coborîm spre nord şi urmărim serpentinele pe abruptul care mărgineşte căldarea Pietrele. După cca 10 min poteca coboară dintre pereţii stîncoşi pe contrafortul cu grohotiş, lăsîndu-ne treptat pe fundul căldării. De la ultima serpentină pătrundem în coborîre pe ulucul strîmt cca 5 min. Traversăm la stînga un mic umăr, apoi pîrîul Pietrele şi facem un popas pe malul nordic al lacului Pietrele. De aici pleacă traseul nr. 18 f spre lacul Stînişoara. De la lacul Pietrele urmărim mai departe spre nord poteca coborînd primul prag glaciar, situat sub nivelul lacului. La baza pragului lăsăm în dreapta un vîlcel afluent (traseul nr. 18 e spre Tăurile Pietricelele). i) Ramificaţia „La Tăurile Pietricelele" - valea Pietrele cabana Pietrele

Grad de dificultate: o = 1; e = 2. Marcaj: bandă albastră. Timp de mers: 2 ore. Traversăm toată treapta a doua a văii pînă aproape de bordul inferior; trecem pîrîul Pietrele lîngă steiul de piatră „Bordul Tomii" (l 915 m) şi continuăm coborîrea pe malul drept. Coborînd spre treapta a treia, ne depărtăm uşor de firul văii, ocolind prin jnepeniş peste cîteva mici izvoare, apoi revenim pe panta iute la firul văii (cascadă) pentru a o traversa pe punte. Curînd intrăm în pădure în coborîre şi, după cca 10 min de mers pe malul sting, ajungem în poiana unde se află refugiul Genţiana (l 670 m). Mai jos de refugiu, poteca se menţine pe coastele cu pădure distanţîndu-se de firul apei. La depărtare de cca 20 min de refugiu traversăm poiana fostei cabane Pietrele; ceva mai departe, după un urcuş mic, întîlnim o nouă poiană. Pe ultima parte traseul pe valea Pietrele (bandă albastra) este comun cu drumul Galeşului (triunghi roşu), pînă la cabana Pietrele. 15. Cabana Pietrele - valea Pietrele - vîrful Peleaga – şaua Pelegii - vîrful Păpuşa Mare - şaua Vf. Mare – - Zănoagele Galeşului - lacul Galeş - cabana Pietrele. Grad de dificultate: 0 = 1; e = 3. Marcaj: bandă albastră, bandă roşie, cruce galbenă, triunghi roşu, potecă nemarcată, marcaj cu „momii". Timp de mers: var. I = 10¾- 11¾ ore; var. II =; 8½ -9 ore. Schiţele de hartă nr. 4, 6, 7, 8, 9, 10, 11. Acest traseu (neindicat iarna) străbate zona estică a crestei principale peste marile vîrfuri Peleaga şi Păpuşa. După trecerea vîrfului Peleaga, traseul este prezentat în două variante către lacul Galeş: varianta I parcurge integral creasta cu caracteristici alpine, mai ales în două porţiuni dificile: „spalătura Păpuşii" şi şaua Porţile Închise. Varianta a IIa, mai uşoară şi mai scurtă cu 2¼ ore, trece pe la Zănoagele Galeşului şi reintră în traseul principal la lacul Galeş. Varianta I se va evita de către turiştii începători. Pe vreme nefavorabilă toţi turiştii vor urma obligatoriu varianta a II-a. a) Cabana Pietrele - valea Pietrele - ramificaţia „La Tăurile Pietricelele" Trasee comune: nr. 2 a; 7 a; 14 i; 19 h. Descrierea se poate urmări la traseul nr. 2 a. b) Ramificaţia „La Tăurile Pietricelele" - lacul Pietrele Curmătura Bucurei

Acest tronson de traseu este prezentat la traseul nr. 2 b. Ajungînd în creasta la 2 206 m alt, vom face o scurtă orientare deoarece în curmătură părăsim poteca cu bandă albastră care coboară la lacul Bucura şi vom intra pe poteca de creastă, în urcuş accentuat şi prelung în direcţia est. c) Curmătura Bucurei - vîrful Peleaga Grad de dificultate: 0 - 1; e = 3. Marcaj: bandă roşie. Timp de mers: 1¼ oră. Traseu comun 38 d. Urcuşul pe creasta principală este înlesnit de o potecă bună pe care grupuri de turişti circula zilnic spre cel mai înalt vîrf al masivului. Primul obstacol în cale este vîrful secundar al Pelegii, numit vîrful Custura Bucurei (2 388 m). Piscul stîncos se profilează foarte frumos de la lacul Bucura, fiind confundat deseori de turiştii începători cu vîrful Peleaga. Chiar în unele fotografii se strecoară uneori această confuzie. Aşezat într-o poziţie dominanta atît faţă de căldarea Pietrele, cît şi faţă de căldarea Bucurei, piscul Custura Bucurei constituie un minunat loc de privelişte pe care poteca îl ocoleşte de puţin pînă la şaua alpină a Colţilor (2 316 m). Urcăm în continuare pe lîngă creasta înclinată (versantul sudic) spre Capul Pietrelor (2 475 m), de unde încep să se „zbîrlească" spre versantul nordic vestiţii Colţi ai Pelegii. Ocolim pe versantul sudic una după alta micile proeminenţe între care se despica rîpe şi hornuri înguste, terminate jos cu grămezi de lespezi din vasta căldare a Văii Rele. După un ultim şi greu urcuş pe panta terminală atingem piscul Peleaga (2509 m), cel mai înalt vîrf din Munţii Retezat şi din Carpaţii aflaţi la vest de Jiu (vezi şi traseul turistic nr. 19 d). Aici se desprinde poteca cu cruce galbenă spre lacul Bucura (traseele nr. 19 e; 38 c; 41 c). De pe vîrf vom face un tur de orizont în care cuprindem toată zona centrală a Munţilor Retezat şi mai departe, spre sud-est şi sud-vest, culmile şi piscurile munţilor învecinaţi: Vîlcan, Oslea, Godeanu. În primul rînd ne va captiva atenţia căldarea Bucurei, cea mai vastă incintă glaciară în care lacul Bucura ocupă locul principal, situat imediat lîngă piciorul sud-vestic al Pelegii. Deasupra lacului Bucura se etajează pe nivele lacul Bucurelul, apoi Tăul Porţii; mai de-o parte se înşiră, în lungul ulucului alăturat: lacul Lia, lacul Ana, lacul Florica, lacul Viorica, parte din ele acoperite de umeri de munte. Decorul acestor „ochiuri de mare" se închide cu creasta Slăveiului, un munte voluminos cum rar se întîlneşte... În asfinţit de soare, peste văile umbrite licăresc lacurile, reflectînd galben-roşiaticul piscurilor încă luminate. d) Vîrful Peleaga - şaua Pelegii Grad de dificultate: 0 = 1; e = 3. Marcaj: bandă roşie şi cruce galbenă. Timp de mers: 20-30 min.

În continuare din vîrful Peleaga pe muchia estică ne aşteaptă o coborîre dificilă; imediat de lîngă vîrf creasta se înclină mult spre şaua Pelegii, prin care se face legătura de creastă cu vîrful la fel de impozant al Păpuşii, în tot timpul coborîrii, se rupe în stînga abruptul Pelegii şi căldarea Văii Rele, în timp ce în dreapta se răsfrînge mai întîi creasta de sud-est a Pelegii, apoi se apleacă pantele bolovănoase care mărginesc căldarea alpină a lacului Ghimpele (2 120 m). După cca 30 min. de coborîre atingem fundul şeii Peleaga (2 279 m), loc în care se despart cele două variante ale traseului. Varianta I. c) Şaua Pelegii - vîrful Păpuşa Mare Grad de dificultate: O = 2; e = 3. Marcaj: bandă roşie şi cruce galbenă. Timp de mers: 40-45 min. Această variantă (comună cu traseele nr. 25 e; 40 j) este marcata cu bandă roşie pînă în şaua Vîrful Mare; crucea galbenă dublează banda roşie pînă în vîrful Păpuşa Mare, continuînd apoi pe creasta ascuţită a Păpuşii spre vîrful Custura. Acest sector este o ascensiune continuă, directă spre colţul nordic al piscului Păpuşa Mare. Panta uniformă şi aspră este acoperită cu lespezi mărunte pînă sub vîrf. Se va evita apropierea de marele abrupt al Păpuşii, aflat în stînga marcajului mai ales pe ceaţă. Ajungînd la 2 500 m, ni se oferă o replică la fel de frumoasă ca panorama Pelegii. În plus, de aici se vede direct muchia Văii Rele şi creasta estică a Păpuşii, vîrful Capul Văii Rele, platoul muntelui Ţapul, ca şi poteca de creastă pe care vom merge mai departe. O privelişte nouă apare spre adîncul văii Rîului Bărbat (sud-est), mărginită la sud de şirul piscurilor înalte: Lazărul, Gruniu, Ciumfu. Pe vîrf se ramifică traseul nr. 25 d spre vîrful Păpuşa Mică şi spre şaua Custura. f) Vîrful Păpuşa Mare - vîrful Capul văii Rele - şaua Ţapului Grad de dificultate: 0 = 1; c = 3 (4). Marcaj: bandă roşie Timp de mers: 45 min. Începînd cu vîrful Păpuşa Mare intrăm într-o zonă grea, de creste, punctata cu două treceri-cheie. Coborîm pe marginea abisului nordic în lungul potecii care şerpuieşte strîns pe muchia estică. Panta este atît de mare încît fiecare pas înseamnă o mare treapta. Aproape de terminarea primei etape de coborîre ajungem la „Spălătura Păpuşii", o faţă stîncoasă încadrată exact de muchia de prăpastie nordică şi de povîrnişul lunecos al căldării cu Tăul Adînc (Tăul Păpuşii). Trecerea acestei „spălaturi" înclinate la 50°-55°, lungă de cca 10 m, este considerată uşoară pentru alpinişti, dar destul de grea pentru turiştii începători. In grupul de turişti care urmează varianta I a traseului trebuie să se

afle şi o persoană încercată în trasee mai grele pentru a putea conduce coborîrea pe prizele de piatră, dealtfel suficiente. În sens invers, urcuşul este mai simplu (traseul nr. 40 i). Imediat sub „spălătură" sosim într-o şa îngustă (2 390 m) cu hornuri abrupte atît spre nord, cît şi spre sud. Poteca reapare ceva mai primitoare, ocolind pe la sud un vîrf din mijlocul şeii Păpuşa; coborîm astfel pe brîne de iarba paralele cu linia crestei (stînga) şi trecem pe subnivelul cel mai coborît al şeii (2 320 m), în acest punct am înconjurat jumătate din căldarea Tăului Adînc. În continuare poteca începe să urce lin, antrenîndu-ne în arc de cerc pe sub vîrful Capul Văii Rele (2 408 m) cunoscut şi sub denumirea de „vîrful Cota 2 408" (stînga). Din acesta se desprinde culmea Văii Rele, avînd imediat sub creastă o trecătoare joasa folosită de traseul nr. 15 i. Ocolind vîrful Capul Văii Rele revenim pe creastă evităm apoi pe la sud vîrful de nord al muntelui Ţapul şi atingem nivelul platoului Ţapul, la cca 2 358 m (şaua Ţapului). Atenţie pe creastă! Poteca marcată se menţine pe mijlocul platoului direct spre est, apoi spre nord-est, evitînd la cca 150 m distanţă marginea abruptului cu care începe căldarea Ţapului (ramificaţia traseului nr. 40 e). g) Şaua Ţapului - Porţile Închise - şaua Vîrful Marc Grad de dificultate: O=l;e = 4. Marcaj: bandă roşie. Timp de mers: 1¼-1½ oră. Traseul este inaccesibil turiştilor începători şi cu pregătire medie. De pe platoul muntelui Ţapul vedem la sud vîrful Ţapul (cca 2 378 m); de pe acesta porneşte muchia ce desparte căldările Tăului Adînc şi Tăului Ţapului. Ambii versanţi sînt prăpăstioşi şi pot fi străbătuţi în coborîre numai în anumite locuri (traseul nr. 40 e şi f). La nord, în prelungirea abrupturilor Păpuşii, se înşiră alte rupturi ale crestei, trecînd peste vîrful nordic al muntelui Ţapul (2 412 m) şi apoi, spre răsărit, pînă în coastele Vîrfului Mare. Platoul se îngustează brusc spre est, strîns între abrupturile sudice şi nordice, astfel încît din el nu mai rămîne decît o creastă foarte stîncoasă, îngustă şi destul de dificilă, care uneşte zona platoului cu Vîrful Mare şi pe unde trece poteca noastră. Ne apropiem de începutul acestei creste coborînd cu atenţie. Poteca se fixează brusc în imediata apropiere a crestei, mai primitoare la început, întîlnim stînci şi praguri pe care le trecem uşor; această coborîre mai accesibilă se termină în strunga Porţilor Închise (2 280 m). O „hoagă" terminată cu săritori măricele înfundă coborîrea spre nord. Din strungă, începem traversarea crestei Porţilor închise. Pe latura nordică cîteva palme de loc neted, apoi feţe înclinate, terminate la bază cu pereţi. Deci, singura variantă rămîne căţărarea pe firul hătaşului marcat cu bandă roşie. Unele porţiuni sînt pline de pîlcuri de jnepeni şi ienuperi.

Cîteva puncte sînt foarte înguste, dar micile ace cu care este ornată creasta ne ajută să depăşim locurile periculoase. Urcuşul se accentuează treptat, traseul de creastă rămînînd prăpăstios pînă la atingerea pantei de sub şaua Vîrfului Mare, unde iarba şi pămîntul înlocuiesc stîncile. Un ultim urcuş, puţin spre stînga, ne scoate la indicatorul de marcaje de la ramificaţia din şaua Vîrful Mare (2 345 m). Aici întîlnim marcajul triunghi roşu (ramificaţia traseelor nr. 40 h şi nr. 6 b). Locul în care ne aflăm oferă o splendidă privelişte asupra lacurilor Galeşul şi Ţapul, ca şi asupra Porţilor Închise, care de aici par inaccesibile. Creasta Custura Gruniu se profilează masivă şi înaltă, convulsionată în zigzaguri pînă în depărtări. Dintre toate, cel mai pitoresc este însă Tăul Ţapului cu insula verde în mijlocul apelor albastre ca cerul. Dacă sîntem în întîrziere putem coborî din şaua Vîrful Mare direct la lacul Galeş (traseul nr. 15 h). Dacă însă dispunem de timp şi de forţe, vom profita de înălţimea la care ne aflăm pentru a urca muchia stîncoasă şi îngustă ce conduce la Vîrful Mare (nord), fără marcaj, de unde ni se oferă o privelişte similară cu cea de pe vîrful Retezat. Poziţia laterală şi altitudinea acestui vîrf (2 455 m) permit observarea întregului abrupt nordic al masivului. Tot de aici, se disting foarte bine culmile Munţilor Şurean (est) şi chiar culmile munţilor Metaliferi şi Trascău (nord). Revenirea în şaua Vîrfului Mare se face pe aceeaşi muchie pe care am urcat. Timpul suplimentar pentru deviere este de cca 40 min. h) Şaua Vîrful Mare - lacul Galeş Sector descris la traseul nr. 6 c. VariantaII i) Şaua Pelegii - Zănoagele Galeşului Grad de dificultate: 0 = 2; e = 2. Marcaj: potecă marcată cu „momîi". Timp de mers: 1 oră. Din şaua Pelegii (2 279 m) coborîm la stînga, pe lespezi şi iarbă, spre treapta cea mai înaltă a Văii Rele. După cca 10 min ne aflăm la baza abruptului şeii de unde coborîm la dreapta, în direcţia est, traversînd fără dificultate pe pajiştile şi grohotişurile mărunte de sub peretele vîrfului Păpuşa. Trecem pe lîngă lacurile superioare din Valea Rea (între „Lacul de sus" şi „Lacul cu mocirlă", la 2 210 m). Ceva mai departe, cotind uşor spre stînga (nord-est), începem un urcuş domol pe panta care urcă spre trecatoarea Văii Rele; această trecătoare separa piscul Văii Rele (nord) de vîrful Capul Văii Rele (la est de vîrful Păpuşa Mare pe creasta principală). Urcăm pînă pe buza trecătorii (2 280 m) şi trecem spre nordest, coborînd prin locuri mai puţin accidentate, dominate de silueta Vîrfului Mare. Ajungem la Zănoagele Galeşului, trei lacuri mici, situate la cca 2 240 m alt, într-o caldăruşă suspendată pe pieptul nordic al

vîrfului Valea Rea. j) Zănoagele Galeşului - lacul Galeş Grad de dificultate 0 = 2; e = 2. Marcaj: potecă, marcată cu „momii". Timp de mers: ½ oră. După un scurt popas, continuăm coborîrea (traseu comun: 18 c), părăsind platforma lacurilor spre est; ajungînd la marginea povîrnişului mare, zărim căldarea Galeşului, la cca 300 m sub noi. Coborîm pe lîngă izvoarele văii peste lespezi şi atingem poteca marcată cu triunghi roşu pe latura estică a văii, în apropiere de lac. Coborîm apoi pe potecă pînă la gura lacului (2 040 m) unde vom poposi pentru admirarea frumoaselor locuri îmbietoare la odihnă. k) Lacul Galeş - valea Galeşului - ramificaţia traseului nr. 19 (Valea Rea) De la lacul Galeş ambele variante se reunesc în coborîrea spre cabana Pietrele. Coborîrea spre pădure, pe valea Galeşului, este descrisă la traseul nr. 6 d, fiind comună şi cu traseul nr. 18 b. l) Ramificaţia traseului nr. 19. (Valea Rea) - cabana Pietrele. Porţiunea finală a circuitului este descrisă la traseul nr. 6 e, fiind comună şi cu traseele nr 18 a, 19 a şi 25 h. 16. Cabana Pietrele - muntele Lolaia- lacul Ştevia - vîrful Retezat - lacul Stînişoara (II) - cabana Pietrele Grad de dificultate: varianta I:0=l; c = 2; varianta II: 0 = 1; c = 3. Marcaj: potecă marcată cu „momîi"; potecă nemarcată; triunghi albastru. Timp de mers: varianta I: 4¾ -5¼ ore; varianta II: 5½ 5¾ ore. Schiţele de hartă nr. 4, 8, 15. Traseu greu accesibil iarna pînă la vîrful Lolaia şi numai pentru schiori şi alpinişti avansaţi. În împrejurimile cabanei Pietrele (l 480 m) se pot parcurge mai multe itinerare interesante, parte din ele nemarcate, însă frecventate destul de des. Aşa este cazul traseului de faţă care pe porţiunea cabana Pietrele - muntele Lolaia este circulat zilnic de grupuri de turişti; aceştia îşi fixează, ca obiectiv pentru o zi de odihnă activă, o oră de urcuş pe culmea Lolăii, de unde se desfăşoară o frumoasă panoramă a împrejurimilor, durata fiind de cca 30 min. Pentru cei care doresc o excursie mai lungă şi diferită de drumurile clasice, acest traseu descrie posibilităţile de acces de pe muntele Lolaia la izolatul lac Ştevia şi mai ales la muchia alpină din nord a vîrfului Retezat.

a) Cabana Pietrele - muntele Lolaia - şaua Lolaia Grad de dificultate 0=2; e = 2. Marcaj: potecă marcată cu „momii". Timpde mers 2½ ore. Ne vom aproviziona cu apă chiar la plecare pentru cca 5 ore. Traseul începe din faţa cabanei Pietrele, de la podeţul de peste apa Stînişoarei. Chiar de la izvor cotim 45° la stînga şi urcăm pe poteca spre casa Academiei (punct de control), începînd de aici vom găsi poteca Lolăii şi marcajele cu grămăjoare de pietre care ne vor călăuzi prin pădure. Panta este mare, cu serpentine dese. Parcurgem mai întîi o serie de serpentine, apoi traversăm cîteva zeci de metri spre dreapta, din nou serpentine şi o nouă traversare, dar la stînga. Trecem peste un vîlcel plin cu lespezi (cu acces pînă în culme), apoi întîlnim un izvoraş mlăştinos. Poteca ne călăuzeşte spre liziera superioară a pădurii şi, după aproape o oră de urcuş, atingem culmea Lolaia (cca 1 760 m) printre lespezi şi trunchiuri uscate de brazi. Ne alegem un loc mai comod unde poposim cîteva minute. Frumuseţea împrejurimilor începe să se arate din plin. Mai întîi vom urmări pantele line împădurite care urcă din Ţara Haţegului şi valea Streiului spre Vîrful Mare, cea mai importantă înălţime văzută de aici. Mai aproape de noi, în şiruri paralele, se aliniază crestele alpine şi vîrfurile Valea Rea, Pietrele, Stînişoara. Pentru cei care au avut ca scop numai priveliştea din culmea Lolaia, excursia încetează aici. Ei pot coborî înapoi la cabană pe aceeaşi potecă. Pentru zona alpină, urcuşul se desfăşoară pe culmea largă, direct spre sud, cu pante dulci şi prelungi, cu urcuşuri din loc în loc ceva mai mari, însă lipsită de zone înguste, ţancuri sau alte obstacole, în schimb, terenul este pietros, de cele mai multe ori presărat cu lespezi. Chiar din culmea muntelui Lolaia vom urca o primă pantă pînă la nivelul superior al muchii ierboase şi prelungi de peste 2,5; km. Această porţiune este cea mai uşoară, în dreptul primului prag glaciar al văii Stînişoara (jos în stînga) începe urcuşul continuu spre marile înălţimi. Culmea se îngustează şi apar pîlcuri de jnepeni. Priveliştea este tot mai cuprinzătoare şi odată cu atingerea „colţului nordic" (2 200 m) vom desluşi pentru prima dată formidabilul abrupt nordic al Retezatului, precum şi creasta nordică rar văzută de turişti, marea atracţie a acestui traseu. Din colţul nordic traversăm o mică şa (2 175 m) şi începem un urcuş prelung spre vîrful principal Lolaia. Din această şa, toată porţiunea de vîrf se poate ocoli de pe coastele vestice ale vîrfului (poteca) traversînd un imens covor de lespezi. Recomandăm să nu se evite culmea pentru a putea admira de pe vîrful Lolaia o grandioasă panorama care poate fi imortalizată de aparatele de fotografiat sau de filmat. Urcăm deci o panta de cca 100 m diferenţă de nivel numai pe muchia cu grohotiş,

traversam o porţiune orizontală (în stînga jnepeni) şi atacăm vîrful Lolaia (2 278 m) unde ajungem după cca 2¼ ore de mers. În primul rînd vom fi încîntaţi de aspectul original al vîrfului Retezat (cu adevărat „retezat"), etalînd, în direcţia noastră, un abrupt de peste 400 m, mărginit, în stînga, de o creastă alpină legată cu Lolaia. La această monumentală piramidă trunchiată, plămădită din „lespezoaie" se adaugă, spre poale, o mică şi încîntătoare perlă colorată, în mijlocul unui haos demn de ţara lui Sfarmă Piatră: lacul Ştevia, care ne apare azuriu-roşcat. Priveliştea spre ţinutul vîrfului Retezat este doar o fărîmă din cununile de creste şi căldări care se înlănţuie la mare înălţime spre sud pînă spre Păpuşa şi Vîrful Mare. Varianta I b) Şaua Lolaia - lacul Ştevia - şaua Lolaia - valea Stînişoara Grad de dificultate 3 = 2; e = 2. Itinerar nemarcat. Timp de mers: 1¼ ore. Din şaua Lolaia (2213 m) putem coborî în voie pe lespezi şi petice de iarbă în direcţia nord-vest spre lacul Ştevia, care se vede pe toată durata coborîrii. Ajungînd pe fundul căldării (după 15 min), vom face un popas plăcut pe malul lacului singuratic (2 060 m), situat în vecinătatea celui mai mare abrupt din Munţii Retezat. Din pereţii suri sau gălbui s-au rupt în negura vremii calupuri de diferite forme, de la cuburi şi ace pînă la discuri şi bulgări rotunzi, adunate laolaltă în circul de piatră rămas în urma gheţarului. Cu toată lipsa de izvoare de suprafaţă, apa lacului este curată şi limpede (se poate bea). Coloraţia violacee a lacului Şteviei se datoreşte în special lespezilor de pe fund colorate în roşu-violet. După popas ne înapoiem în şaua Lolaia (cca 25 min) pe acelaşi itinerar. De aici începem coborîrea spre valea Stînişoara, fără potecă, rotindu-ne spre stînga în unghi de 45°; în acest fel urmărim să atingem muchia estică ce se desprinde din vîrful Lolaia şi evităm coborîrea directă la povîrnişurile cu care se mărgineşte treapta a treia (cu mlaştină). Vom sosi la blocul de piatră de „la Borduleţ" lîngă poteca turistică, în apropiere de cheile şi cascadele Stînişoarei (vezi şi traseul nr. 12 m, n). Varianta a-II-a c) Şaua Lolaia - vîrful Retezat Grad de dificultate: 0 = 2; e = 4. Itinerar nemarcat. Timp de mers: ¾-1 oră. Parcursul acestui tronson se desfăşoară într-un urcuş accentuat pe o creastă strîmtă, iar partea finală are un caracter de căţărare pe lespezi, panta atingînd în medie 40° înclinare. După ce traversăm de la nord spre sud şaua (la mijloc are un vîrfuleţ) ne aflăm la piciorul vîrfului Retezat, încă de la început creasta devine stîncoasă şi se înclină spre umărul

nordic al vîrfului principal. După cca 15 min depăşim acest pinten cu un început de abrupt pe dreapta şi povîrniş spre stînga. Urcăm în continuare cu atenţie sporită pe creasta uniform înclinată, fără puncte dificile. După cca 35 min de urcuş moderat ajungem la prima „cheie" a traseului: două cocoaşe stîncoase de cca 15 m înălţime crestează dunga muntelui din care se prăvale un perete pe dreapta. Trecerea acestor stînci se poate face la baza lor pe versantul răsăritean. O variantă mai alpină permite traversarea exact pe muchie, însă această trecere este foarte grea la revenirea pe versantul sudic în şaua care le separă de vîrf. Din şaua de mare altitudine, mai dulce şi în care ne putem odihni, panta creşte din nou pînă sub o nouă cocoaşa, ceva mai accesibilă. Mai sus, cale de cca 100 m, urmează o porţiune mai uşoară, cu lespezi şi pante potrivite, însă, odată ajunşi la 2440 m înălţime, vom începe cel mai greu urcuş. Panta (48-55°) ne sileşte, din cauza abrupturilor imense de la est, dar mai ales de la vest, să ne menţinem strict pe cumpăna apelor. După cca 20 m diferenţă de nivel cu pantă excesivă, creasta începe să se rotunjească. După ce trecem de 2 460 m, muchia se lăţeşte treptat şi, în cele din urmă, atingem acoperişul vârfului Retezat (2 485) m) a cărui cotă maximă se află la baliză, cu cca 100 m spre dreapta; sosim în felul acesta pe podul înalt şi neted care îi conferă silueta de vîrf tăiat pe direcţia N-S. În schimbul eforturilor din partea finală a căţărării vom fi răsplătiţi de priveliştea plină de farmec, care ne înconjură (vezi şi traseul nr. 14 d). d) Vîrful Retezat - Şaua Retezatului Vezi traseul nr. 14 e. e) Şaua Retezatului - lacul Stînişoara Vezi traseul nr. 12 1. f) Lacul Stînişoara - ramificaţia „La şaua Lolaia" Vezi traseul nr. 12 m. g) Ramificaţia „La şaua Lolaia" - valea Stînişoara - cabana Pietrele Vezi traseul nr. 12 n. 17. Cabana Pietrele - valea Stînişoara - şaua Retezatului vîrful Retezat - muntele Prelucii - valea Zlătuia - cabana Gura Zlata Grad de dificultate: 0 = 1(2); e = 2. Marcaj: triunghi albastru, potecă nemarcată, triunghi roşu. Timp de mers: 8¼- 8½ ore. Schiţele de hartă nr. 4, 8, 15. Traseul nu este indicat iarna. Au acces numai turiştii cu autorizaţie eliberată de C.M.N.

Legătura turistică între cabanele Gura Zlata şi Pietrele se face, în principal, pe poteca de ocolire a rezervaţiei ştiinţifice, peste muntele Judele, iar de la lacul Zănoaga peste muntele Aradeşul Mare (vezi traseul nr. 12). Deoarece acest traseu este foarte lung şi complicat, s-a proiectat o nouă variantă mai scurtă cu 1½ -2 ore, marcată cu bandă roşie (în proiect) în continuarea celei existente în şaua Retezatului. Traseul trece însă în zona finală (de la gura Pîrîului Prundul Lănciţului pînă la gura pîrîului Aradeşul Mare) prin rezervaţia ştiinţifică, porţiune pentru care turiştii vor trebui să posede autorizaţie eliberata de Comisia Monumentelor Naturii. a) Cabana Pietrele - valea Stînijoara - ramificaţia „La şaua Lolaia" Vezi traseul nr. 14 a. b) Ramificaţia „La şaua Lolaia" - Lacul Stînişoara Vezi traseul nr. 14 b. c) Lacul Stînişoara - şaua Retezatului Vezi traseul nr. 14 c. d) Şaua Retezatului - vîrful Retezat Vezi traseul nr. 14 d. e) Vîrful Retezat - vîrful Retezatul Mic - muntele Prelucii poiana Lănciţul - plaiul Lănciţul - valea Zlătuia Grad de dificultate: 0 = 3; e = 2. Itinerar nemarcat (parţial pe marginea rezervaţiei ştiinţifice pătrat portocaliu). Timp de mers: 3 ½ ore. Începînd din vîrful Retezat (2 485 m), traseul se fixează exact pe creasta vestică coborîtoare pînă în şaua Lănciţul (l 495 m) pe o diferenţă de nivel destul de importantă (cca 990 m), fără probleme deosebite de orientare. Restul coborîrii pretinde însă un efort mai mare la orientare, deoarece vizibilitatea şi reperele în pădure sînt mai reduse, în stînga vîrfului Retezat şi pînă la gura Aradeşului Mare se întinde rezervaţia ştiinţifică, ale cărei limite nordice se depărtează imediat de lîngă vîrful Retezat spre firul văii Dobrun. Vom reîntîlni limitele ei - pătrat portocaliu şi tăbliţe indicatoare - abia jos, la gura pîrîului Lanciţul. Pornim la drum din dreptul balizei vîrfului Retezat în direcţia vest. Sub vîrf începem o adevărată echilibristică pe lîngă marginea abruptului nordic care răspunde direct în căldarea Şteviei. Panta pe care coborîm este vertiginoasă, mai ales pe cca 60 m diferenţă de nivel; la capătul ei atingem o mică şa. Creasta bolovănoasă trece peste umărul vestic al vîrfului Retezatul Mic (2 425 m, altul decît masivul calcaros supranumit

„Retezatul Mic"). Coborîrea continuă la fel de tare pe blocuri de piatră şi pe lîngă ace lungi de 2-3 m (Acele Retezatului) înfipte pe creastă asemeni unor dinţi uriaşi ţâşnind între lespezi, în timp ce spre sud panta „curge" spre pădure, în nord nu există nici un dubiu asupra inaccesibilităţii. După o coborîre prelungă atingem şaua de vest a Retezatului (2 237 m), unde vom putea face un scurt popas. Pe acest munte masiv, fie în abrupt, fie pe povîrnişuri, se pot observa capre negre trecînd liniştite spre tăpşane cu iarbă. Priveliştea largă văzută de pe vîrful Retezat ne reapare într-o postură nouă: colţii Porţii Bucurei înţeapă cerul pînă sub „zidurile" Judelui. Pare că Poarta ca şi turnul Judelui sînt inaccesibile! Puternic reliefată se prezintă de aici şi căldarea Bîrlea ocrotind două lacuri; lacul Gemenele este suficient de aproape şi nu cu mult mai jos, încît putem distinge amănunte de pe malul său. Pentru turiştii care urcă cu rucsacuri grele, se recomandă evitarea vîrfului Retezat. Pentru aceasta, din şaua Retezatului vor urca cca 60 m diferenţă de nivel spre vîrf, apoi se vor abate la stînga ocolind pe faţa sudică printre lespezi şi pastrînd înălţime constantă. Lespezile sînt destul de neplăcute, dar accesibile; pe alocuri se disting hăţaşe orizontale, mai comode. După ocolirea vîrfului se vor apropia de creastă spre dreapta şi la capătul a 25-30 minute vor atinge şaua vestică a vîrfului Retezat, de unde pot relua firul traseului principal. Pentru o bună orientare şi vizibilitate a împrejurimilor, vom continua traseul tot pe creastă, urcînd direct la vîrful Prelucii (2 282 m), o înălţime bolovănoasă cu tufe de jnepeni, ce domină căldarea Ştevia; de pe lespezile care marchează vîrful vom putea privi din unghiul cel mai favorabil peretele nordic al Retezatului şi o bună parte din culmea Lolaia. Din vîrful Prelucii se desprinde la dreapta (nord) o creastă plină cu lespezi gălbejite, pe care o evităm (muchia Valereasca). Ne orientăm pentru coborîre pe faţa vestică a Prelucii unde observăm un imens platou cu jnepeni povîrnit spre vest. Din Capul Prelucii (la cca 300 m sud-vest de vîrful Prelucii) se formează două culmi: spre sud-vest „Faţa Retezatului", iar spre vest-nord-vest, culmea Prelucilor (prima nu se observă din vîrful Prelucii). Pentru traseul nostru direcţia bună este pe muchia Prelucilor, o culme caracteristică prin ascuţime ca şi prin cele patru „cocoaşe" („La Preluce") care se lasă pînă în adînca şa Lanciţul. Din vîrful Prelucii parcurgem spre stînga cei 300 m care ne despart de Capul Prelucii, apoi coborîm direct spre vest-nord-vest o pantă prelungă cu lespezi tot mai mărunte spre poienile cu iarbă, la marginea jnepenişului. Înainte de a pătrunde în jnepeniş reperăm, în mijlocul acestui imens covor, o poiană spre care şi de la care şerpuieşte un culoar distinct. În rupturile de pantă din sus de jnepeniş se află cîteva mici izvorăsc binevenite pe acest traseu înalt de creastă. Ne îndreptăm spre culoarul din jnepeniş şi întîlnim poteca destul de

bună coborînd de-a lungul pantei, cale de cca 300 m; trecem prin poieniţă, apoi cotim 90° la stînga; urmărind în continuare culoarul, înaintăm încă 200 m pînă la ieşirea din jnepeniş pe mijlocul culmii Prelucii. Cotim din nou la dreapta pe potecă, coborîm pe muchie şi, după cca 100 m, ajungem la bordeiul stînei de sterpe „din Prelucă". Ne aflăm într-o şa înaltă dincolo de care, după un mic vîrf cu lespezi (ocolit pe dreapta), începem o coborîre accentuată şi prelungă pe creasta ascuţita şi ierboasă a Prelucilor, pe lîngă cele patru „cocoaşe". Trecem mai întîi „cocoaşa mare", apoi ocolim imediat pe sub vîrfuri cele trei „cocoaşe mici". Creasta descreşte iute în înălţime pînă la marginea pădurii (cca 1 700 m) unde regăsim poteca. Coborîm exact pe culme pînă în poiana Lanciţul (l 495) m), cel mai jos loc al crestei Prelucilor (troiţă). Mai departe, spre vest, creasta se înalţă iute în vîrful Picuiul (l 824 m), în afara traseului nostru. După un scurt popas în poiana Lanciţul ne îndreptăm spre sud pe hăţaşul care tinde să atingă culmea joasă Lanciţul (dreapta), o derivaţie a culmii Preluca - Picuiul care coboară pînă în apa Zlatei. Mergem prin rarişte şi pădure, apoi după ce traversăm culmea plaiului Lănciţul pe versantul nord-vestic (dreapta), reîncepem coborîrea pe poteca în serpentine din plantaţia de brăduţi. Ajungem la stînă, în apropiere pe pîrîul Stînei. De aici în jos, spre sud-vest, coborîm de-a lungul malului stîng al pîrîului cale de cca 15 min, pînă ce poteca coteşte uşor în stînga, părăseşte pentru moment pîrîul (cca 200 m) şi peste fînaţe intră pe valea aflu-entului din stînga (pîrîul Prundul Lănciţul ui - bazinul Prelucilor). Trecem pe punte pîrîul pe malul stîng şi urcăm la poteca mare care însoţeşte valea Prundul Lănciţului. Cotim la dreapta pe această potecă şi coborîm printr-un scurt defileu cca 250 m lungime pînă în valea Zlătuia (valea Dobrun). Aici ne aflăm la marginea rezervaţiei ştiinţifice (1000 m alt.). Trecem pe podeţ pîrîul Zlătuia, care adună apele Ştirbului, lacului Gemenele şi Tăului Negru şi, urcînd panta abrupta a malului stîng, ajungem la poteca de cai din rezervaţie, care face legătura între Gura Zlata şi casa laborator „Gemenele" (traseul nr. 43 b). f) Valea Zlătuia - gura văii Aradeşul Mare Grad de dificultate : 0=2; e=l. Potecă nemarcată. Timp de mers: 30 min. Pornim la dreapta coborînd lesne prin pădure pe piciorul lat al muntelui Şesele. Adîncurile văii Zlătuia au rămas în dreapta (chei). După cca 20 min traversăm o zonă mocirloasă şi coborîm la dreapta în lungul unei rîpe pînă în apropiere de pîrîul Zlătuia. În curînd ajungem la poarta vestică a rezervaţiei ştiinţifice, de obicei deschisă (cheile sînt la paznicul care locuieşte la punctul de control Gura Zlata); ieşim din rezervaţie şi traversăm pe punte pîrîul Aradeşul Mare. Pe malul opus se află

ramificaţia de poteci spre lacul Zănoaga (triunghi roşu, traseul nr. 12) şi cabana Gura Zlata. g) Gura văii Aradeşul Mare - cabana Gura Zlata Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj: triunghi roşu pe poteca şi şosea. Timp de mers: 30 min. Din punctul de ramificaţie de la gura văii Aradeşul Mare coborîm pe valea Zlata prin pădure, apoi, după ce traversăm pîrîul pe malul drept, intrăm în cătunul Gura Zlata. La gura văii cotim la dreapta pe o veche şosea (malul drept al Rîului Mare) şi, ocolind cca 1 km ca să trecem rîul pe podul nou al şoselei forestiere (traseul nr. 10), revenim pe malul stîng pînă la cabana Gura Zlata (775 m). Circuitul căldărilor nordice Cabana Pietrele - lacul Galeş - lacurile din Valea Rea - Tăurile Pietricelele - lacul Pietrele - lacul Stînişoara - cabana Pietrele Grad de dificultate : 0 = 2; c=2. Marcaj: triunghi roşu, potecă nemarcată, bandă albastră, potecă nemarcată, triunghi albastru. Timp de mers: 7¼ la 8¼ ore. Schiţele de hartă nr. 4, 8, 9, 10. Traseul nu este indicat iarna, decît pe porţiunile: cabana Pietrele lacul Galeş; cabana Pietrele - lacul Pietrele; cabana Pietrele - lacul Stînişoara. Unul din cele mai frumoase şi accesibile trasee, care se pot parcurge în circuit de la cabana Pietrele, constituie în ansamblul său un itinerar inedit, care leagă circa 20 lacuri şi lăculeţe, toate cuibărite în căldările superioare aflate de-a lungul abruptului nordic al crestei principale. a) Cabana Pietrele - ramificaţia traseului nr. 19 (La Valea Rea) Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj: triunghi roşu. Timp de mers: ¾-l oră. Pornim de la cabana Pietrele şi urmărim pentru început poteca Galeşul (traseele nr. 6 e, 15 l, 19 a, 25 h). După cca 200 m lăsăm în dreapta poteca pe valea Pietrele (marcaj bandă albastră), traversăm botul muntelui Stînişoara prin pădure şi prin mici poieniţe (l 505 m), apoi coborîm printr-o poiană pînă ce atingem valea Pietrele (l 400 m). Trecem apa pe punte (pe malul drept stîlp indicator) şi urcăm la stînga, evităm o potecă de scurtătură (dreapta), parcurgem o serpentină la dreapta spre o „odihnă", apoi din nou la stînga, cînd urcuşul se domoleşte. După 45 min de la plecare, sosim exact pe muchia muntelui Pietrele la 1440 m, loc în care marcajul ne conduce la dreapta în coborîre. Aici se afla începutul potecii pe muchia Pietrele (traseele nr. 19 b, 25 g, marcaj cu „momîi")

care mai sus intră pe Valea Rea. b) Ramificaţia traseului nr. 19 (la Valea Rea) - lacul Galeşul Grad de dificultate: 0 = 2; e = 2. Marcaj : triunghi roşu. Timp de mers: 2 ore. Traseul este comun cu traseele nr. 6 d şi 15 k, ambele în sens invers. Din punctul de ramificaţie al potecii (l 440 m) spre Valea Rea situat exact pe muchia muntelui Pietrele, poteca marcată se abate uşor spre dreapta caborînd la nivelul rîului Valea Rea, în imediata apropiere de confluenţa cu pîrîul Galeşul. Traversăm apa pe malul drept al văii Galeşului, părăsim firul apei şi urcăm în serpentine pe coastă ca să ajungem după cca 40 min într-o poieniţă. Ceva mai spre vale se răsfiră la stînga o potecă mare spre stîna Galeşul (în afara traseului nostru), în poieniţă, pe un stei de piatră se află indicaţia: „Spre Tăul dintre Brazi" situat dincolo de pîrîul Galeşul la cca 15 min. Dacă dorim să facem o abatere spre acest lac, atunci cotim la dreapta părăsind marcajul cu triunghi roşu; drumul spre tău este marcat cu „momîi". Coborîm puţin pînă la pîrîul Galeşul, trecem apa pe bolovani şi urcăm 7-8 min pînă în poiana unde se află tainicul lac; un ochi limpede, de mărime modestă, reflectă verdele închis al brazilor care-1 înconjură. După un scurt popas ne reîntoarcem pe traseul marcat cu triunghi roşu, reluînd ascensiunea spre limita superioară a pădurii, pe care o atingem după încă 10-12 min de mers. Începînd de aici vom urca succesiv treptele pragurilor glaciare, poteca strecurîndu-se printre desişuri de jnepeni uriaşi sau pe lespezi, înainte de marginea lacului trecem prin dreptul bordeiului de sterpe Galeşul. La încheierea a două ore de urcuş sosim la gura lacului Galeş (2 040 m) unde ni se înfăţişează o fermecătoare privelişte a oglinzii sale, reflectînd zidul inaccesibil al Porţilor închise şi crestele înconjurătoare. Pentru popas ne vom opri fie pe faleza înaltă din latura sudică a malului (dreapta), fie pe costişa cu iarbă de pe malul estic, locurile primitoare din căldare. Priveliştea cea mai cuprinzătoare asupra lacului Galeş o avem însă pe traseul de urcuş spre şaua Vîrful Mare (traseul nr. 6 a), în afara drumului nostru. c) Lacul Galeşul - Zănoagele Galeşului Grad de dificultate: 0 = 2; e = 2. Potecă nemarcată (rar „momii"). Timp de mers: ¾-1 oră. Deşi sînt situate pe treapta alpină vecină din vestul lacului Galeşul, pînă la Zănoagele Galeşului va trebui să urcăm cca 200 m diferenţa de nivel, ocolind lacul pe la sud. Din punctul de popas parcurgem pe ţărmul estic toată lungimea

lacului (la stînga ramificaţia traseului nr. 6 c), părăsim poteca marcată şi ne abatem treptat la dreapta peste izvoarele lacului (comun traseul nr. 15 j în sens invers); ajungînd la poalele povîrnişului începem un urcuş prelung pe un teren cu lespezi alternînd cu feţe ierboase. După cca 40 min de mers panta se domoleşte şi atingem platforma alpină scobită în plină creastă a muntelui Valea Rea; poteca destul de bună ne conduce spre căuşul în care se odihnesc trei lacuri, situate între 2 236 m şi 2 240 m alt, într-un cadru lipsit de stîncărie. Cele trei zănoage nu sînt în sine deosebit de frumoase, dar priveliştea spre Vîrful Mare, bine încadrat între pantele muntelui Valea Rea aflat în prim plan, ne va face o impresie plăcută. Chiar din dreptul lacurilor începe spre sud un povîrniş practicabil care ajunge pînă la vîrful Capul Văii Rele (2408 m); acesta este primul din şirul vîrfurilor cu abrupturi nordice pe lîngă care vom trece pînă la lacul Stînişoara. Căldarea aflată la poalele vîrfului Capul Văii Rele, orientată spre nord-est, se numeşte „Fundul Galeşului", ca şi pereţii hîzi care o mărginesc. d) Zănoagele Galeşului - Lacul cu Pietriş (Valea Rea) Grad de dificultate : 0 = 2; e=l. Potecă nemarcată. Timp de mers: 30 min. De Valea Rea ne desparte culmea joasă (trecătoarea Văii Rele, 2 280 m) care leagă vîrful Capul Văii Rele (sud) de vîrful Valea Rea (nord, 2 310 m). De la „Zănoaga mijlocie" începem un urcuş moderat pe pante ierboase în direcţia sud (viza spre vîrful Păpuşa Mare). După cca 15 min de urcuş atingem şaua lată unde se desparte o potecă pe la baza abruptului Păpuşii şi care urcă în şaua Pelegii (sud şi sud-vest, traseul nr. 15 i). Ajunşi în şa ne vom orienta atent pentru buna desfăşurare a traseului. Remarcăm aproape nestingheriţi cele şapte „ochiuri de mare" care formează complexul lacustru din Valea Rea. Chiar lîngă noi, la vest, dar cu 45 m diferenţă de nivel mai jos se află două lacuri între care şi Lacul Mare din Valea Rea. Mai departe (vest) spre centrul căldării se află, pe treapta a cincea, Lacul cu Pietriş, cu ochiul său de apă în mijlocul unei cuvete întinse şi de obicei secate în toiul verii. Din acel loc începe „marea" de lespezi care umple kilometri pătraţi din vestul căldării pînă lîngă crestele negricioase, care se smulg dintre bolovani înfruntînd norii. Este creasta muntelui Pietrele, ruptă în două de o trecătoare (curmătura Pietricelelor), pe unde vom trece şi noi. În ultimul plan se arată piscul Retezatului, participant permanent la acest joc al crestelor „împărăţiei sale", în stînga se ridică impetuos colţii Pelegii, „spinări de dinozauri", care-şi trimit vîrful de 2 509 m la întîlnirea cu cerul. Mai aproape de noi, după jocul ameţitor al pantelor căzute în şaua Pelegii începe cel mai mare perete al Păpuşii care umbreşte lacurile Văii Rele. Fixînd ca reper „lacul cu Pietriş", situat pe penultima treaptă a

căldării, coborîm pe pante uşoare, din treaptă în treaptă, cca 15 min, pînă la nivelul lacului (2 180 m) unde facem un scurt popas, în acest punct intersectăm traseele nr. 19 b, c şi 25 f, g, care leagă şaua Pelegii de Valea Rea. Pe traseele nr. 25 g, h se poate ajunge în 2 3/4 ore înapoi la cabana Pietrele. e) Lacul cu Pietriş (Valea Rea) - curmătura Pietricelele ramificaţia traseului nr. 2 (valea Pietrele) Grad de dificultate: 0 = 3; c = 2. Potecă nemarcată. Timp de mers: l- 1¼ oră. Intrăm în poteca cea mai spectaculoasă a traseului nostru. Fără să urcăm sau să coborîm, începem o traversare anevoioasă peste lespezi aşezate în fel şi chip, în timpul traversării vom avea tot timpul în stînga profilul copleşitor al Pelegii cu fiecare „colţ" şi fiecare horn. Direcţia de mers: baza pantei care răspunde în curmătura Pietricelelor (2 192 m), cel mai de jos punct al crestei Pietrele. Ajungînd la baza urcuşului părăsim „cîmpul" de lespezi şi găsim firişoarele potecii care urcă pieptiş pînă-n curmătură. Din acest punct ridicat peste căldările Valea Rea şi Pietrele, putem privi retrospectiv drumul nostru, dar mai ales putem observa restul parcursului. Traversăm şaua spre vest, începînd o coborîre pe stînga hornului uşor accesibil pînă la o primă platformă cu lac liliputan şi contur foarte complicat. Ceva mai jos se află lacul Pietricelele I, legat cu un pîrîiaş de lacul geamăn Pietricelele II. O mulţime de ochiuri de apă împînzesc cotloanele căldării Pietricelelor. Din acest punct se desfăşoară o splendidă privelişte asupra culmii Stînişoara ca şi asupra vîrfului Retezat. Parcurgem în coborîre lentă poteca pe malul sudic al lacurilor I şi II, traversăm o zonă mocirloasă, apoi ajungem la lacul Pietricelele III, într-o minunată poiană adăpostită de jnepeni. Mai jos cu o treaptă se află un lac mai mare: Pietricelele IV, la care coborîm pe vîlcelul din stînga pragului. De la lacul inferior, ocolit pe ţărmul sudic, cotim spre dreapta pe un vîlcel sec plin cu lespezi, ca să ajungem pe treapta imediat inferioară lacului Pietrele, pe valea cu acelaşi nume. În loc să coborîm pe fundul căldării ierboase, urmărim poteca ce se roteşte pe curba de nivel, în stînga, trecem peste firul pîrîului acoperit cu lespezi şi, după 10-12 min. de la ultimul lac Pietricelele, ajungem la poteca Văii Pietrelor (traseele nr. 2 a, b; 7 a, b; 15 a, b; 19 g, h) la 1 945 m alt. f) Ramificaţia traseului nr. 2 (valea Pietrele) - l. Pietrele Grad de dificultate: 0 = 1; c = l. Marcaj: bandă albastră. Timp de mers: 12 min. Urcăm la stînga pe poteca cu bandă albastră şi după o pantă moderată atingem platforma pe care se află lacul Pietrele, aşezat în

mijlocul căldării adăpostite sub pereţii muntelui Bucura, Curmătura Bucurei şi vf. Custura Bucurei. g) Lacul Pietrele - Şaua Stînişoara - lacul Stînişoara Grad de dificultate: 0 = 2; c = 2. Potecă nemarcată. Timp de mers: ¾-1 oră. La lacul Pietrele părăsim poteca marcată, abătîndu-ne la dreapta, pe lîngă lac, spre custura care leagă peretele nordic al vîrfului Bucura II cu muntele Stînişoara. Accesul la şaua Stînişoara (2 15P m) se poate face traversînd cîmpul de lespezi şi puţinele porţiuni ierboase pînă sub şa. Apoi, ca şi la urcuşul spre curmătura Pietricelelor, urcăm cca 20 m pînă în culmea care separă valea Pietrelor de cea a Stînişoarei. Din această şa se vede cel mai bine vîrful Retezat şi lacul Stînişoara, o privelişte unică, extrem de echilibrată. Tot de aici vom putea privi de aproape abruptul înfiorător de ruinat al Bucurei care continuă cu pereţi sfîşiaţi de hornuri şi fisuri pînă în şaua Retezatului. Din şaua Stînişoara coborîm pe panta continuă, cu pietrărie şi iarbă, pînă la gura lacului Stînişoara (2 000 m), unde întîlnim poteca marcată cu triunghi albastru (traseele nr. 12 l, m; 14 b, c; 16 e, f; 17 b, c), în acest loc vizitarea căldărilor nordice (din care am omis lacul Ştevia, traseul nr. 16 b) a luat sfîrşit. În partea finală a traseului revenim pe valea Stînişoarei în cca 1¼ oră la cabana Pietrele. h) Lacul Stînişoara - ramificaţia „La şaua Lolaia" Vezi traseul nr. 12 m. i) Ramificaţia „La şaua Lolaia" - cabana Pietrele Vezi traseul nr. 12 n. 19. Cabana Pietrele - Valea Rea - vîrful Peleaga - lacul Bucura valea Pietrele - cabana Pietrele Grad de dificultate: 0 = 2; c = 2(3). Marcaj: triunghi roşu, marcaj cu „momîi", potecă nemarcată, bandă roşie, cruce galbenă, bandă albastră. Timp de mers: 8¼-9 ore. Schiţele de hartă nr. 4, 6, 7, 8, 9, 10. Traseul este inaccesibil iarna, în afară de traseele clasice de urcuş la vîrful Peleaga, pe văile Galeşului şi Pietrele, traseul pe Valea Rea este folosit tot mai des de către turiştii de la cabana Pietrele. Singurul neajuns al acestui traseu este lipsa marcajului clasic (cu vopsea), el fiind înlocuit cu succes de marcajul ciobănesc (cu „momîi") aflat în lungul potecii atît în pădure, cît şi în zona alpină. Este calea cea mai uşoară şi rapidă pentru echipele Salvamont spre zona Peleaga - Păpuşa. Traseul deosebit de

frumos, plin de farmec şi inedit, este recomandabil tuturor turiştilor cu pregătire medie, după ce în prealabil au parcurs cel puţin o dată traseul nr. 15. Pînă la vîrful Peleaga traseul nr. 19 este comun cu traseul nr. 25 (în sens invers). a) Cabana Pietrele - traversarea văii Pietrele - ramificaţia traseului nr. 6 (la lacul Galeş) Vezi descrierea traseului nr. 18 a. b) Ramificaţia traseului nr. 6 (la lacul Galeş) - muntele Pietrele - Lacul cu Pietriş Grad de dificultate : 0 - 2; e = 2. Marcaj: potecă marcată clar cu ,.momîi". Timp de mers: 2¼-2½ ore. Ajunşi în punctul de ramificaţie (cca 1 440 m) căutăm cu atenţie locul în care se desprinde poteca spre Valea Rea. Exact din muchia muntelui Pietrele peste care trece poteca Galeşului, înainte ca aceasta să înceapă coborîrea spre Valea Rea, vom găsi „momîile" (2-4 pietre suprapuse, aşezate în locuri vizibile) care se aliniază la dreapta în unghi de 90° faţă de marcajul cu triunghi roşu. În lungul noului traseu se află şi marcajul silvic de muchie (dungă roşie fără dungi albe laterale) care însă nu însoţeşte permanent poteca. Acest început de traseu prin molidişul des este cea mai dificilă porţiune. Potecuţa se afundă în pădure în lungul „momîilor". Ca direcţie de mers ea păstrează în general linia crestei, apoi se abate uşor în dreapta pe coastele vestice ale muntelui Pietrele. După cca 20 min. de urcuş moderat străbatem o poiană mică, de unde ne abatem din nou din culme pe versantul vestic, între timp creasta se înalţă mult în stînga şi vom reveni la ea urcînd aproape pieptiş. Cînd domolim urcuşul printre trunchiuri de molizi seculari, poteca găseşte un palier la dreapta ieşind dintr-un luminiş, în mijlocul căruia se află o lespede cu inscripţii indicatoare: V. R. (spre Valea Rea) la stînga, V. P. (spre Valea Pietrele) la dreapta şi D.G. (Drumul Galeşului) pe unde am venit noi pînă aici. După un scurt popas urmărim poteca indicată de săgeata V. R. urcînd cîteva minute printr-o zonă de lespezi şi vegetaţie pitică; ajungem pe creasta Pietrele (circa 1 685 m), unde lăsăm definitiv versantul vestic al acestui munte şi în diagonală spre sud-est ne lăsăm călăuziţi de potecă spre versantul Pietrelor dinspre Valea Rea. Marcajul cu „momîi” ne conduce peste un izvoraş, la limita superioară a pădurii, dincolo de care parcurgem un culoar prin jnepeni şi brazi, culoar care se dirijează brusc spre sud pînă în poiana stînei părăsite - Valea Rea (l 700 m), în brusturetul poienii „marcajul" se distinge mai greu. Vom merge paralel cu liziera pădurii din stînga, urcînd uşor spre sud. La capătul poienii

traversăm o serie de izvoare mlăştinoase şi reintrăm într-o superbă pădure de brazi şi zimbri (Pinus cembra), împresuraţi de jnepeni gigantici. De aici în sus peisajul este excepţional de interesant. Poteca foarte largă urcă pe lîngă apa Văii Rele, care geme şi se sparge în mii de şuviţe prin repezişurile în care curge. Ocolim pragul unei cascade pe un semicerc (dreapta) şi revenim pe malul furiosului pîrîu la baza primei trepte glaciare (circa 1 770 m în poieniţa dintre jnepeni). O serpentină tăiată în malul abrupt ne ajută să depăşim „săritoarea" apelor învolburate, trecînd dintr-odată din zgomotul infernal în liniştea cucernică a poienilor pierdute sub umerii copleşitori ai crestei sălbatice ... Poteca este mai firavă, dar marcajul „momîilor" rămîne la fel de folositor. Trecem acum printr-un jgheab ierbos avînd în stînga o morena care ne desparte de firul văii, iar în dreapta peretele tot mai scrijelit al muntelui Pietrele, într-un loc izolat la baza stîncilor se află un bordei de stînă şi un bivuac pentru vînătoare (numită şi „la Scorţar"), (ţinutul abundă în capre negre). După un urcuş prelung atingem nivelul treptei a patra (inferioară), la cca 1 960 m alt. Trecem prin dreptul puternicului umăr de est al vîrfului Pietrele şi intrăm pe netezişul treptei a treia, unde pîrîul se răsuceşte leneş peste spaţii largi, din poalele muntelui Valea Rea (est) şi pînă la poalele muntelui Pietrele. Lăsăm în dreapta un imens depozit de grohotiş (pe aici se poate intra în hornul Pietrele - traseu alpin A 3) şi tot pe lîngă apă ne apropiem de „bariera" înaltă a bordului treptei a treia, în dreapta trecem pe lîngă un mic lac (cca 15 m diametru), iar la sud de el reluăm urcuşul aspru, cotind uşor spre dreapta. Poteca reapare la baza pereţilor compartimentaţi în hornuri practicabile. Vom ataca hornul vestic vecin cu izvorul văii, urcînd pe lîngă pereţii înclinaţi. După un urcuş nu prea dificil trecem de o mică platformă ierboasă, urcăm un prag scund şi iată-ne în fine pe malul Lacului cu Pietriş, ultimul de jos (2 180 m), la joncţiunea cu traseul nr. 18 d, c. Peisajul alpin ne înconjoară din toate părţile. Spre nord, pe unde am urcat, se văd şerpuirile pîrîului şi o parte din drumul nostru. Spre răsărit se înalţă culmea Văii Rele, cu stînci şi ganguri şiroite de sus pînă jos; la capătul sudic al culmii o imensă nişă ierboasă adăposteşte Zanoagele Galeşului şi trecătoarea spre valea Galeşului mai spre sud, zidurile masive ale Păpuşii se ridică brusc pînă la piscul care depăşeşte 2 500 m înălţime, în schimb, între Păpuşa şi Peleaga se rotunjeşte şaua adîncă a Pelegii, cu pante accesibile, spre care tinde şi traseul nostru. Chiar sub lumina amiezii Peleaga îşi aruncă umbrele reci, acoperind cu conul său petice întinse de zăpadă pînă sub „colţii" negri cu care vîrful îşi „zbîrleşte" creasta spre nord şi vest. Ceea ce caracterizează însă mai presus de toate locul în care ne aflăm este imensitatea „cîmpurilor" de grohotiş, un haos de nedesoris care cuprinde toată căldarea de sus a Văii Rele. În mijlocul acestui infern de pietrărie, cîteva mici insule de iarbă şi

lacuri modeste întrerup, ici şi colo, covorul cenuşiu-gălbui al lespezilor. c) Lacul cu Pietriş - şaua Pelegii Grad de dificultate: 0 = 2; e -2. Traseu nemarcat cu potecă slab conturată. Timp de mers: 20-25 min. De la Lacul cu Pietriş la şaua Pelegii urcăm cca 100 m diferenţă de nivel pe o distanţă relativ scurtă (traseu comun: nr. 25 f). Imediat ce părăsim malul lacului urcăm direct spre şa cu tendinţa să atingem partea centrală, mai scundă şi mai puţin accidentată. Deşi pe lespezi nu se mai disting „momîile", ne vom îndrepta numai pe direcţia propusă fără să întîlnim puncte dificile, în afară de unele lespezi mai instabile caracteristice acestor munţi. În apropiere de baza şeii, pietrăria se retrage şi urcăm pe haţaşul care vine din direcţia Zănoagelor Galeşului (traseul nr. 15 i) pînă în şa, la 2 274 m, unde întîlnim poteca de creastă şi marcajul cu bandă roşie şi cruce roşie (traseele nr. 15 d, e; 40 j, k). d) Şaua Pelegii - vîrful Peleaga Grad de dificultate: 0 = 1; e = 3. Marcaj: bandă roşie şi crace galbenă. Timp de mers: 35-45 min. Din şaua Pelegii, loc important de ramificaţie, se îndreaptă, spre sud la lacul Ghimpele (Peleaga) traseul nr. 40 k, iar spre est, la vîrful Păpuşa - traseele nr. 15 e, 25 e, 40 j. Noi cotim însă la dreapta faţă de direcţia veche, atacînd creasta înclinată a vîrfului Peleaga (traseul nr. 15 d în sens invers). Poteca îngustă este suficient de bine bătută, iar marcajul îngăduie o orientare uşoară. Totuşi panta foarte mare ne solicită un efort deosebit în lungul serpentinelor dese pe marginea abruptului dinspre Valea Rea. După cca 30 min de urcuş, muchia pe care urcăm se adună cu lespezile muchiei de sud-est şi panta se domoleşte treptat pînă în vîrful Peleaga (2 509 m), cel mai înalt vîrf din Carpaţii aflaţi între Jiu şi Dunăre. Alături, despărţit de adînca şa a Pelegii, se înalţă alt colos al munţilor Retezat - Păpuşa - cu versanţii săi iuţi şi prăpăstioşi, cu creste ascuţite şi greu de urcat. Jos, în fundul căldării ascunse la poalele Pelegii, licăreşte tainic lacul Ghimpele, o oglindă de ape rotundă şi întinsă. Panorama este foarte largă şi cuprinzătoare, în zilele senine, din vîrful Peleaga se pot admira cele mai vestite lacuri glaciare din munţii noştri; vom distinge cu uşurinţă lanţurile de creste şi vîrfuri mai apropiate sau mai depărtate, începînd cu muntele Custura şi muntele Drăgşanul care se pierd după cocoaşele albe ale Pietrei lui Iorgovan şi Stănuleţilor în ondulările blînde ale Godeanului; apoi vom distinge imensa îngemănare de pereţi din Poarta Bucurei, străjuită de ţancuri şi piscuri suple de la rădăcina cărora se revarsă şiruri-şiruri grohotişurile. Aproape la tot locul sclipesc luciurile „ochiurilor de mare" între care Bucura, Ana, Lia sînt

stele de primă mărime. Spre apus se derulează, pe lîngă Colţii Pelegii, o creastă cu abrupturi, răsărind din adîncul nevăzut al Curmăturii Bucurei, tocmai în vîrful Bucurei, o cetate redutabilă de piatră compactă. Peste firul crestelor nordice, ca o ultimă sfidare a munţilor înainte de liniile dulci ale Transilvaniei, se ridică piramida impetuoasa a vîrfului Retezat, care apare de aici cît se poate de ... ascuţit. Turul de orizont se încheie în adîncul căldărilor nordice clin care în prima poziţie se vede cel mai bine Valea Rea, grohotişurile prin care am trecut. De aici ni se va părea o adevărată performanţă traversarea acestui deşert de piatră! e) Vîrful Peleaga - lacul Bucura Grad de dificultate: 0 - 2; e = 3. Marcaj : cruce galbenă. Timp de mers: 1¼ oră. Acestui itinerar îi sînt comune şi traseele nr. 38 d şi 41 c. (Turiştii pot atinge Curmătura Bucurei şi fără să coboare la lacul Bucura, urmărind din vîrful Peleaga traseul nr. 38 d.) Părăsim cu părere de rău măreaţa perspectivă deschisă în cele patru zări din vîrful Peleaga şi începem imediat de sub vîrf o coborîre straşnică pe creasta de sud-vest, în lungul căreia se aţine firişorul potecii marcate cu cruce galbenă (în direcţia cozii sudice a lacului Bucura). Fixăm direcţia de mers în lungul piciorului sudvestic al Pelegii, avînd în dreapta căldarea Berbecilor, un întins intrînd glaciar scobit în trepte sub pieptul zvelt al Pelegii. Marcajul este vechi şi uneori lipseşte, de aceea cca 20 min trebuie să menţinem cu stricteţe linia crestei spre sud-vest. În nici un caz nu vom depăşi culmea pe faţa sudică unde aceasta se curmă în văioage pline de stînci şi vegetaţie sălbatică. Ajunşi într-o şa mică vedem în dreapta „lăsătoarea" care foloseşte deschiderea pe sub stîncărie pînă la grohotişurile din marginea căldării Berbecilor. Avînd ca reper lacul Bucura spre sud-vest, coborîm la baza „lăsătorii", cotim uşor la dreapta şi traversam treptele morenelor care ondulează parcă la ne-sfîrşit fundul povîrnit al căldării. Mai jos cărăruia se aşază pe loc mai primitor pe lîngă stîncăriile fixate. Coborîm într-o mică adîncitură cu lăcşor, de unde ne orientăm uşor spre stînga. Apar şi tăpşane cu iarbă care se termină în lespezile şi ierburile celui mai mare lac glaciar din Carpaţi. Marcajul ne conduce peste lespezile din zona de sud-est a lacului, unde există un stîlp indicator cu inscripţie ştearsă, înaintăm pe malul Bucurei spre sud cca 200 m, avînd mereu priveliştea lacului în dreapta, întins pînă la muntele Bucura. Aici întîlnim şi poteca principală marcata cu cruce roşie care urcă de la Gura Bucurei la lac (traseul nr. 2 d). înconjurăm lacul folosind marcajul cu cruce roşie care traversează pîrîul format pe sub lespezi din lacul Bucura şi urcă pe malul vestic, îndreptîndu-se spre răscrucea de marcaje de deasupra steiului şi bordeiului ciobănesc Bucura.

f) Lacul Bucura - Curmătura Bucurei Grad de dificultate: 0 - 1; c = l. Marcaj : bandă albastră. Timp de mers: 30 min. Acest sector (comun traseelor nr. 2 c, 7 c) urcă continuu spre nord urmărind marcajul bandă albastră care ne însoţeşte pînă la cabana Pietrele. De la indicatorul de marcaje trecem peste un izvor mic; după cca 10 min de urcuş moderat, cînd depăşim în lungime lacul Bucura, ajungem pe o platformă, un mic răgaz înainte de asaltul spre creastă. Cotim la dreapta şi după un şir de lespezi şi uneori petice de zăpadă, apucăm serpentinele potecii care „se caţără" timp de cca 15 min. pînă în Curmătura Bucurei (2206 m), răspîntie turistică unde vom trece pe versantul nordic al munţilor. g) Curmătura Bucurei - lacul Pietrele - ramificaţia „La Tăurile Pietricelele" Sectorul este comun cu traseele nr. 2 b, 7 b, 15 b, descrierea fiind la traseul nr. 14 h. h) Ramificaţia „La Tăurile Pietricelele" - valea Pietrele cabana Pietrele Traseu comun cu traseele nr. 2 a, 7 a, 15 a, în sens invers. Descrierea sa este la traseul nr. 14 i. 20. Uricani - gura pîrîului Bilugul - vîrful Bilugul Mare - vîrful Custura - cabana Buta Grad de dificultate: 0=3; e = 3. Marcaj: şosea forestieră, potecă nemarcată, marcaj slab cu cruce galbenă, cruce roşie, punct albastru. Timp de mers: 11-12 ore. Schiţele de hartă nr. 12, 16, 19 a. Unul din cele mai frumoase trasee de creastă din Retezat, neindicat iarna, are ca sector iniţial drumul forestier pe valea Bilugului, care înlesneşte accesul spre culmile alpine, urcînd pînă la cca 1 130 m alt. Datorită lungimii şi diferenţei de nivel apreciabile, acest traseu poate fi parcurs în special de către turiştii antrenaţi atît din punct de vedere al efortului, cît şi al orientării, pe parcurs existînd două puncte cheie fără marcaje cu schimbări de direcţie. Frumuseţea deosebită a acestui traseu se datorează în special crestei alpine Lazărul - Gruniu - Custura, de pe care culmile Vîlcanului şi Retezatului se oferă drumeţilor aproape fără secrete. Traseul este recomandabil turiştilor care au cort şi care pot împărţi itinerarul în două etape cu înnoptare în vecinătatea crestei.

a) Uricani - gura pîrîului Bilugul Acest sector poate fi parcurs cu autobuzul, fiind descris la traseul nr. 3 a. b) Gura pîrîului Bilugul - I. F. Bilugul Mare (pejtera „La Păroasa") Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Şosea forestieră. Timp de mers: 45 min. Din staţia de autobuz Gura Bilugului (765 m alt.) se ramifică spre dreapta şoseaua forestieră pe valea cu acelaşi nume, cale de 11 km, pînă sub culmile înalte. Intrăm pe şoseaua forestieră străbătînd lunca Bilugului pînă la casele şi punctul alimentar I. F. Bilugul Mare (km 3,3; 845 m), înainte de această mică aşezare, la trecerea peste un pîrîu, se vede în stînga un drumeag urcînd spre fîneţele dealului Păroasa, în acest loc turiştii pot face o deviere de cel puţin 2 ore la peştera „La Păroasa", o descoperire recentă a localnicilor din Cîmpu lui Neag. Peştera a fost cercetată de speologi, descoperindu-se galerii foarte frumoase, bogat ornamentate cu stalactite şi stalagmite. Intrarea în peşteră se găseşte în apropierea marelui izbuc de apă din dealul Păroasa. c) I. F. Bilugul Mare - gura pîrîului Bilugul Mic Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Şosea forestieră Timp de mers: 1½ oră. De la L F. Bilugul Mare parcurgem cca 300 m pe malul drept al văii, apoi la intrarea în cheile Bilugului traversăm pîrîul strecurîndu-ne la baza stîncilor. Cheile Bilugului, deşi scurte, sînt întortocheate şi întunecoase. Şoseaua ne poartă mai sus de chei pe lîngă creste fără pădure, pline de ruguri de mure şi făget pitic. Pentru scurtă vreme trecem apoi din nou pe malul drept pînă la gura pîrîului Sohodol (l 060 m), apoi, după cabana muncitorească, revenim pe malul stîng încă 2 km pînă aproape de cabana „de sus" Bilugul Mare (l 125 m). Şoseaua se termină în amonte la cca 200 m nu departe de gura pîrîului Bilugul Mic. Din marginea şoselei începe, tot pe vale, o potecă largă pe care ne vom apropia de locul de ascensiune pe una din variantele 20 d (I) sau 20 e+f (II). Varianta I d) Gura pîrîului Bilugul Mic - stîna Bilugul Mic - vîrful Bilugul Mare Grad de dificultate: o = 3; e = 3. Itinerar nemarcat (sub vîrful Bilugul Mare, cruce galbenă, bandă roşie). Timp de mers: 2¼ ore. De la capătul şoselei ambele variante sînt comune încă 150 m în

lungul pîrîului (malul drept) pe o potecă largă şi clară. Ajungem la gura pîrîului de sud al Curmăturii. Înainte de a intra pe tronsonul 20 d vom lua apă în bidon pentru tot restul parcursului pînă la cabana Buta. În acest punct urcăm pe poteca mare care însoţeşte afluentul din stînga (în prelungirea văii Bilugului). După cca 20 min de urcuş dificil, valea se strîmtează şi, înainte ca poteca să se piardă într-o poiană povîrnită, atacăm muntele Bilugul Mare, fără potecă clară direct în sus (stînga). După un urcuş obositor de aproape 30 min, traversăm o poiană frumoasă cu privelişte spre stînele din plaiul dealului Bradul (sud-est). Ceva mai departe reintrăm în pădure în dreapta poienii, urmărim poteca întîlnită cîteva minute de urcuş pe o serpentină şi atingem poiana de pe culmea sudică a muntelui Bilugul Mic, unde se află stîna (l 460 m). Aici ia sfîrşit cea mai obositoare parte a urcuşului. După un scurt popas pornim din nou la drum urcînd pe poteca stînei direct pe muchie spre nord. Traversăm o ultimă suprafaţă de pădure bătrînă, apoi pătrundem în brădetul tînăr. Pe parcursul urcuşului traversăm o potecă de coastă care iese tot în creasta principală mult spre dreapta şi urcăm în continuare pe lîngă tufe de ienuperi pînă la golul muntelui. Un ultim efort pe acest sector dificil ca orientare şi păşim pe creasta principală Tulişa - Custura pe poteca marcată cu cruce galbenă (marcaj vechi şi foarte slab, comun traseelor nr. 20 f şi 21 e), în imediata apropiere de vîrful Bilugul Mare aflat în stînga noastră (l 755 m). Varianta a II-a c) Gura pîrîului Bilugul Mic - şaua Făgeţel Grad de dificultate: 0 = 2; e - 3. Itinerar nemarcat. Timp de mers: 1 oră. Această variantă are dezavantajul unui urcuş foarte dur (pantă rapidă cu urme de potecă în frunziş), în schimb ajunge repede pe creasta principală Tulişa - Custura, la poteca marcată cu cruce galbenă. Începînd de la gura pîrîului Bilugul, amintit în varianta I (tronson d) unde părăsim poteca mare, traversăm pîrîul Bilugul Mic şi pătrundem pe lîngă un bordei vechi pe firul văii pîrîului de sud al Curmăturii. Această porţiune nu are potecă. După cca 20 min traversăm pîrîul, ne aprovizionăm cu apă pentru tot restul traseului şi începem un urcuş pe versantul stîng, paralel cu firul principal al văii. După brîul îngust de molizi răzbatem într-o poiană frumoasă, înclinată spre nord, pe care urcăm pînă în şaua Făgeţel (l 390 m), cel mai jos punct din lanţul Tulişa Custura. Pe firul crestei, traversind poiana pe direcţia est-vest, identificăm marea potecă de creastă marcată cu cruce galbenă (uneori şi cu bandă roşie).

f) Şaua Făgeţel - vîrful Bilugul Mare Grad de dificultate: 0 = 2; e=2. Marcaj: cruce galbenă. Timp de mers: 1¼ oră De la stîlpul de marcaj din şaua Făgeţel atacăm la stînga pantele muntelui Bilugul Mic. Un scurt urcuş prin poiană, apoi o cotitură la dreapta pe marginea pădurii ne aduce la gol de munte, sub vîrf (l 502 m). Ocolim vîrful împădurit în urcuş lent pe faţa nordică, reintrînd pe creastă în şa, la baza vîrfului Bilugul Mare. Mai departe urcăm continuu chiar pe culme sau în imediata apropiere, depăşind vîrful sus-amintit, cînd ieşim definitiv din pădure. După cca 1¼ oră, din şaua Făgeţel ajungem la baliza din vîrful Bilugului Mare unde se întîlnesc cele două variante. În cazul în care ajungem aici după orele 14 se recomandă oprirea şi montarea corturilor. Pentru aceasta vom străbate tot „acoperişul" vîrfului pînă în şaua înaltă care urmează la vest. Coborîm pe versantul nordic cca 30 m şi întîlnim într-o căldăruşă izvoare cu apă şi locuri bune pentru cort. Pentru turiştii care nu au cort şi vor să înnopteze aici, se recomandă coborîrea din şaua sus-amintită pe versantul nordic, apoi la stînga, pe muchia cu grohotiş, pînă la stîna Bilugul Mare care se află deasupra limitei pădurii, pe culmea ramificată la vest din vîrful Bilugul Mare (timp de coborîre cca 60 min). g) Vîrful Bilugul Mare - vîrful Lazărul - vîrful Gruniu - vîrful Ciumfu Mare Grad de dificultate: O - 2; e -2, Marcaj: cruce galbenă. Timp de mers: 3 ore. Cel mai interesant sector al acestui traseu (vezi şi traseul nr. 21 în sens invers) se desfăşoară la altitudine mare, trecînd şapte vîrfuri de peste 1 900 m; este considerat printre cele mai frumoase şi interesante trasee de creastă din Munţii Retezat. Cu excepţia extremităţii sale de răsărit, acest sector cuprinde o culme la peste 2 200 m, orientată aproape perfect pe direcţia est-vest. Din şaua vest - Bilugul Mare (l 740 m), urcăm direct pe mijlocul muchiei. Terenul este presărat tot mai mult cu lespezi şi ienuperi pitici. Ne aflăm la porţile împărăţiei de piatră a Retezatului. Un stîlp de marcaj ne îndrumă spre un mic vîrf teşit; ceva mai departe de vîrf, poteca şerpuieşte printre lespezi mari spre vîrful Sohodol (l 900 m). Ocolim pe faţa nordică primul din cele şapte vîrfuri înalte. De pe vîrful Sohodol creasta suferă o modificare foarte importantă. Urmărim deci imediat după baliză creştetul crestei spre sud - sud-vest, trecem creasta pe faţa estică şi urcăm cu tendinţa de a reveni pe creasta tot mai înaltă după ciocul pietros al muntelui Preluca (l 960 m). Acest ocol printre lespezi şi grohotiş ne oboseşte, astfel încît, ajunşi la nivelul crestei (l 955 m), facem neapărat un scurt popas în timpul căruia ne bucurăm de o largă privelişte spre

răsărit şi spre miazănoapte. Pe muntele Baleia se zăreşte cabana în mijlocul unei poieni uşor de reperat, în zona răsăritului se profilează ca un trapez crestat culmea Parîngului; văzută de aici, de la 1 960 m, ea pare foarte depărtată, parcă pe alt tărîm ... După repausul necesar reluăm traseul pe versantul nordic al crestei; marcajul se pierde, iar poteca nu este prea vizibilă printre lespezile care se aştern pe lîngă culmea lungă de peste 1 km a muntelui Preluca. După „mersul pe lespezi", foarte obişnuit pe traseele Retezatului, înainte de a reveni în creastă depăşim vîrful Văcărea (2 284 m), cam la 25 m diferenţă de nivel pe sub creştetul său. Ajungem într-un nou loc cu privelişte grandioasă, de data aceasta spre vest. Sprijinindu-se de formidabilele povîrnişuri sudice ale Gruniului, se unduiesc etajate culmile Mării, Straunile, Piule, Oslea, Boul, estompîndu-se în zare pînă în Munţii Cernei. La poalele culmilor apropiate, un „şes" punctat de case minuscule indică locul unde se întinde Cîmpu lui Neag. Pentru o mai bună orientare, în continuare urcăm panta la fel de „pietruită" care leagă şaua Văcărea de vîrful Lazărul (2 290 m). O altă privelişte feerică, mai completă decît precedenta, ne aduce brusc la vedere unicele şi splendidele căuşuri de la obîrşia Rîului Bărbat, căldările Ciumfului, ale Custurei, apoi cele ale Taurilor Adînc şi Ţapului, toate păzite cu străşnicie de piscuri de peste 2 400 m. Coborîm lesne o pantă prelungă spre şaua Lazărul (2 215 m), avînd permanent în dreapta abrupturi terminate în căldări seci, puternic erodate şi pline de lespezi. După cca 2 ore de mers pe tronsonul 20 d, ajungem la poalele muntelui Gruniu II (2 289 m). Poteca ciobănească ocoleşte pe la sud pînă în „şaua dintre Grunii" (2 218 m). Vom urca voiniceşte şi acest vîrf nu prea greu pentru a putea fotografia marele abrupt nordic al vîrfului Gruniu I (2 300 m), în imediata vecinătate spre est. La baza abruptului foarte impresionant se află lumea izolată a unei căldări aproape neumblate. Este locul preferat al caprelor negre şi al... urşilor. Coborîm fără probleme din vîrf în „şaua dintre Grunii" (pante cu iarbă şi abrupt în dreapta), în faţă se ridică cuşma ţeapănă a vîrfului Gruniu I (pe care, dacă dorim, îl putem ocoli pe faţa sudică pînă în şaua următoare). Cei care doresc însă să-l urce vor începe ascensiunea pe un mic hăţaş, pieptiş; panta este grea şi prezintă un abrupt imens în dreapta. După cca 20 min de urcuş efectiv sosim pe creştetul dublu al vîrfului. De aici se vede una din cele mai minunate privelişti alpine asupra Custurii şi Păpuşii. Coborîrea spre vest este tot atît de ... precipitată, datorită pantei care se „linişteşte" abia la poteca ciobăneasca unde reapare şi marcajul. Din şaua vest-Gruniu (2 206 m) se vede şi mai bine abruptul nordic al vîrfului Gruniu I. Şaua pe care o traversăm în întregime este însemnată de

două strungi prin care coboară două rîpe aproape inaccesibile. Strunga cea mai scundă este atinsă şi de potecă. Din acest punct se formează spre vest o muchie cu abrupt la nord care se înalţă pînă în vîrful Ciumfu Mare (2 335 m). Poteca oricum urcă foarte aproape de vîrf, aşa că dacă dorim putem completa urcuşul pînă la cota maximă. Ni se dezvăluie brusc panorama în premieră a lacurilor Custurii, cele mai înalte din ţară. Treptele glaciare se succed pînă mai jos de lacul Ciumfu Mare. În căldarea vecină alte tăuleţe licăresc azuriu în imensitatea grohotişurilor ... În acest vîrf întîlnim şi traseul nr. 24 care descrie un circuit pe aceste meleaguri alpine încîntătoare. Un ultim coborîş al acestui tronson, tot spre vest, ne aduce în şaua înaltă Ciumfu (2 295 m). Turiştii sosiţi pe poteca ocolitoare (sud), ajunşi în dreptul şeii, trebuie să urce neapărat cca 20 m diferenţă de nivel pînă în creastă pentru a reîntîlni marcajul. Poteca ciobănească ocoleşte pe la sud vîrful Mării şi coboară pe cracul sudic la stînă, părăsind definitiv creasta. Ne aflăm deci în şaua Ciumfu pe unde se poate eventual coborî din lespede în lespede sau pe iarbă pînă la lacurile Custurii. Această deviere (traseul nr. 24) este indicată pentru turiştii cu cort, care pot înnopta la lacuri într-o poziţie înaltă, inedită şi foarte pitorească. Tot parcursul, începînd cu vîrful Ciumfu şi pînă la vîrful Custura, oferă o foarte frumoasă privelişte de ansamblu asupra lacurilor etajate din complexul glaciar Custura. Spre nord, în cutele rotunjite sub Porţile Închise şi sub faldurile stîncoase ale Păpuşii, emit licăriri de argint tăurile Adînc şi Ţapul, alte perle ale fostului gheţar de pe valea Rîului Bărbat. h) Vîrful Ciumfu Mare - vîrful Custura Grad de dificultate: 0 - 2; e = 3. Marcaj: cruce galbenă. Timp de mers: 45 minute. În şaua Ciumfu observăm existenţa unui fenomen de relief: creasta despărţită în lung, pe tot muntele, formează o depresiune nivală seacă (scochină). Începem urcuşul unui munte impetuos, vîrful Valea Mării (2 383 m), stîncos, plin de ţancuri. Creasta este însă perfect accesibilă turiştilor care vor ocoli cu uşurinţă diversele accidente de teren. Dincolo de dublul vîrf al Mării coborîm foarte puţin în cea mai înaltă şa a traseului nostru (2 356 m), tăiată la fel ca vecina sa de un lung şanţ natural (aceeaşi scochină prelungă); în acest loc urcă, de la lacul Custurii, traseul nr. 24. De altfel întregul sector este comun cu traseul nr, 24 b, c. Din şa urmăm poteca pe creasta stîncoasă cca 200 m, apoi evităm creasta mergînd pe serpentinele de pe panta neobişnuit ele înclinată, care formează conul terminal al vîrfului Custura, unul din cele mai înalte vîrfuri din Munţii Retezat. Către sfîrşitul ascensiunii creasta devine tot mai domoală, ascuţită, cu abrupt pe dreapta şi mare povîrniş pe stînga. La capătul urcuşului atingem cota 2 457 m, de unde se deschide larg, spre

noi orizonturi, o copleşitoare reţea de văi şi munţi în toate direcţiile. Creasta pe care am venit pare un şir de clăi aşezate una după alta, spre vest, în lungul crestei pe care vom coborî spre Buta; vîrfuri după vîrfuri se scaldă în joc de lumini: Drăgşanu, Iorgovanul, Paltina şi mai ales cunoscuta platformă Borăscu. În spatele muntelui Piule se ridică „lama Oslei", străjuind culmile care se adună în mănunchiuri spre nevăzuta vale a Cernei. Foarte clar şi amănunţit se observa valea Lăpuşnicului Mare, paralelă cu creasta Iorgovanu-Paltina; la nord de acest şanţ adînc se ridică „Retezatul Central", o complexitate de culmi cînd domoale, cînd impetuoase „muşcate" adînc în coaste de căuşurile căldărilor glaciare. Acolo, tainice ascunzişuri ocrotesc vestitele lacuri ale Retezatului. Din mulţimea priveliştilor atrage atenţia valea Bucurei, străjuită în ultimul plan de Judele şi Bucura. Cea mai frumoasă privelişte asupra marilor piscuri Peleaga şi Păpuşa se poate vedea dacă coborîm cîteva minute pe creasta nordică a Custurii pentru a urmării rotunjimea de necrezut a şeii Pelegii, pereţii şi cuiburile suspendate ale lacurilor Ghimpele şi Peleguţa. i) Vîrful Custura - şaua Plaiului Mic Grad de dificultate: 0 = 1; e -2. Marcaj: triunghi albastru. Timp de mers: 1¼ oră. Părăsim cupola vîrfului coborînd în direcţia nord-vest tot pe marcaj cu cruce galbenă. Poteca nu este distinctă sub vîrf! După 2-3 minute de coborîre iute, traversăm un platou unde se îmbucă cele trei creste: a Gruniului (pe care am venit), Păpuşa (la nord) şi Păpuşa Custurii - Plaiul Mic (la vest, pe care vom coborî). Părăsim marcajul cruce galbenă care se îndreaptă spre nord (traseele nr. 8 c, 25) c) şi coborîm cîteva minute fără marcaj spre nord-vest pentru a intersecta poteca Baleii (traseul nr. 8 b) marcata cu triunghi albastru, în continuare traseul nostru este comun cu traseele nr. 8 b, 21 b, 25 b în sens invers. Coborîm pe potecă urmărind marcajele şi după 20 min atingem creasta; în continuare mergem pe mijlocul culmii, trecînd uşor la stînga spre şaua Păpuşa Custurii (cca 2 200 m). Poteca evită capul Păpuşii (nord), strecurîndu-se pe lîngă căpăţîna vîrfului Custura Păpuşii (2 229 m), apoi cotind pe serpentină la dreapta, recîştigă creasta. Urmează un sector bolovănos, iar mai jos jnepeni în laturile muntelui Plaiului. După cca 1¼ oră sosim în punctul cel mai adînc al şeii Plaiului Mic (l 879 m), la punctul de întretăiere al potecii noastre cu magistrala turistică marcată cu cruce roşie (traseul nr. 2 f, g). j) Şaua Plaiului Mic - cabana Buta Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj : cruce roşie şi punct albastru. Timp de mers: 30 min. Din şaua Plaiului Mic părăsim creasta principală Custura-

Iorgovanul şi cotim la stînga în coborîre prelungă pe poteca marcată. Sectorul pînă la cabana Buta este descris la traseul nr. 2 g. 21. Cabana Buta - vîrful Custura - vîrful Gruniu - şaua Făgeţel - curmătura Tulişa - muntele Şerpilor - Uricani Grad de dificultate: 0 = 2; e = 3. Marcaj: cruce roşie, punct albastru, triunghi albastru, cruce galbenă. Timp de mers: 10-10½ ore. Schiţele de hartă nr. 12, 16, 19 a, 19 b. Acest traseu (comun cu traseele nr. 20 j, i, h, g, f, şi 25 a, b) atinge vîrfurile crestei alpine de sud-est a Munţilor Retezat, fiind considerat unul din cele mai frumoase, dar în acelaşi timp şi unul din cele mai grele trasee din aceşti munţi. Este recomandabil numai în sezonul de vară. Marcajul cruce galbenă din partea finală, pe cele mai multe porţiuni învechit şi şters, impune o orientare atentă, mai ales în porţiunea situată la est de vîrful Văcărea. Pentru posesorii de corturi se recomandă împărţirea parcursului în două etape cu tabără de noapte lîngă şaua Bilugul Mare. a) Cabana Buta - şaua Plaiului Mic Vezi traseul nr. 8 a. b) Şaua Plaiului Mic - vîrful Custura Grad de dificultate: 0 = 1; e=2. Marcaj: triunghi albastru şi potecă nemarcata. Timp de mers: 1 1½-1¾ oră. Pentru porţiunea şaua Plaiului Mic sub vîrful Custura (cota 2 350 m) vezi traseul nr. 8 b. Poteca marcată părăseşte creasta abătîndu-se la stînga spre creasta nordică şi „Fereastra Custurii". Noi vom continua însă urcuşul spre est pe traseul nr. 21 b în direcţia cupolei pietroase din vîrful Custura. Pe acest sector apar în cale lespezi, iar potecuţa se pierde. La jumătatea urcuşului panta se domoleşte. Ne aflăm la cca 2 425 m înălţime la începutul crestei nordice (Custura). După o scurtă şa alpină panta se înăspreşte brusc pînă la Vîrful Custura (2 457 m), punctul cel mai înalt din creasta de sud a Munţilor Retezat, de unde se deschide o imensă privelişte! Din depărtatul Parîng şi pînă în Godeanu toate culmile şi văile se aştern rînduite valuri, valuri ... Valea Jiului de Vest îşi dezvăluie tainele pînă în adîncul tăieturii de dincolo de Oslea şi Stănuleţi, ba chiar şi mai departe pînă în „Ciucevele" din valea Cernei. În apropiere, spre nord, lacuri azurii se etalează pe poliţele Pelegii şi Păpuşii. La picioarele noastre chiar la poalele Custurii se înlănţuie salba celor trei „ochiuri de mare" din complexul glaciar Custura. Tot din locul în care ne găsim vom urmări cu claritate tot traseul ce-l mai avem de străbătut în zona alpină pînă la vîrful Văcărea. Din Custura se desprinde spre nord traseul nr. 25 c, urmînd creasta ascuţită spre vîrful Păpuşa.

c) Vîrful Custura - vîrful Ciumfu Mare Grad de dificultate: 0=2; e = 3. Marcaj: cruce galbenă. Timp de mers: 40-45 min. , Începînd din vîrful Custura vom urmări, spre est, toate sinuozităţile crestei alpine. Pînă în şaua Ciumfu, traseul nr. 24 b, c este comun traseului nr. 21. Coborîm cca 3 min pe creastă (zonă periculoasă) avînd în stînga abruptul căldării Custura, iar la dreapta un povîrniş foarte lung şi înclinat în spre valea Mării. Poteca părăseşte firul crestei şi coboară din lespede în lespede în aceeaşi direcţie cu creasta, însă pe faţa sudică. Treptat panta devine mai lină şi reintrăm pe creasta în şaua Marii (2 350 m), un mic platou cu iarbă. (Acces greu spre lacul Custura Mare, traseul nr. 24 b ). Din şa, avînd în faţă vîrful Mării, vom urca pe mijlocul grohotişurilor pînă ce atingem punctul cel mai înalt, la 2 383 m, situat pe o cupolă asemănătoare cu vîrful Custura. Din vîrf vom putea observa, cu maximum de avantaj peste valea Rîului Bărbat, căldarea şi Tăul Ţapului, ca şi căldarea vecină, cea a Tăului Adînc. La coborîre ne menţinem strict pe creastă, spre nord-est, pînă în primitoarea şa Ciumfu (2 295 m), unde există posibilităţi de coborîre la lacurile Custurei. Pe versantul sudic zărim o potecă ciobănească care urcă de la stîna Mării, strecurîndu-se apoi pînă la vîrful Lazărul pe lîngă vîrfuri; dacă o vom urma spre est vom face într-adevăr economie de timp, în schimb ne vor rămîne ascunse cele mai frumoase privelişti. Pentru frumuseţea peisajului, recomandabil rămîne traversarea integrala a crestei vîrf cu vîrf. Din şaua Ciumfu ne aşteaptă un urcuş ceva mai uşor pînă în vîrful Ciumfu Mare (2 335 m) unde poposim pentru orientare mai riguroasă. De aici se desprinde spre nord creasta înaltă care desparte căldarea Custura (nord-vest) de căldările Ciumfu Mic (nord-est). Pe această creastă coborîtoare se abate spre lacul Ciumfu Mare traseul nr.i 24 d. 1 d) Vîrful Ciumfu Mare - vîrful Gruniu - vîrful Lazărul Bilugul Mare Grad de dificultate: 0=2; c = 2. Marcaj: cruce galbenă. Timp de mers : 3 ore. Continuăm traversarea crestei principale la înălţime aproape constantă şi depăşim vîrful estic al muntelui Ciumfu; de aici coborîm temeinic cca 110 m diferenţă de nivel pînă în şaua Gruniului. Spre nord, pe lîngă hornul abrupt care despică muntele pînă în prăvălişul din căldare, vom privi de aproape cel mai spectaculos perete, „Lespedea Gruniului" vizibilă din depărtări. Din şa ascuţişul vîrfului Gruniu pare obositor, mai ales că poteca foarte clară îl ocoleşte pe palierul sudic. Urcuşul pe pantele înclinate, mărginite de marele abrupt, nu este însă de lungă durată şi se recomandă celor dornici de noi privelişti. Pe vîrf (2 300 m) ajungem în

punctul cu „belvedere", apreciat de turişti ca cel mai atrăgător de pînă aici. Povîrnişul foarte înclinat de sub vîrf deschide privirilor toată căldarea complicat împărţită, plină de lespezi şi jnepeni. Mulţi vînători vin pentru capre negre, dar mai ales pentru urşi, care se simt în largul lor în aceste ţinuturi sălbatice! Coborîrea din vîrful Gruniu spre răsărit este mai uşoară în partea superioară, apoi, de la treimea mijlocie, siliţi de un perete perpendicular pe linia crestei, ne abatem la dreapta ca să ocolim locurile rele. Abia după cîteva ţancuri mici cu abrupt pe stînga, pe care le ocolim, sosim în şaua estică (2 218 m), la potecă. Pe o distanţă lungă (aproape 2 km), creasta, deşi cu abrupt spre nord, devine plată şi comodă. Un singur vîrf, Gruniu Mic (2 289 m), ne desparte de o custură prelungă şi aproape orizontală. Dacă dorim îl putem ocoli pe la sud, revenind după aceea în sectorul căldării Lazărul, ultima din lanţul importantelor relicve glaciare din acest masiv, situate în lungul traseului nr. 21. Din şaua Lazarului (2215 m) urcăm prelung pe panta cu iarbă pînă în vîrful Lazarului (2 290 m), cel mai estic punct de unde mai putem arunca o privire retrospectivă cuprinzătoare spre „Retezatul Central". Ne vor mai încînta încă o dată vîrfurile „îngrămădite" pe creasta Gruniu - Custura, şaua Custurii ce lasă cale liberă spre Peleaga şi Păpuşa... Înainte de coborîrea prelungă spre zona păşunilor şi pădurilor trecem o şa înaltă (2 260 m) şi urcăm cca 10 min. la vîrful Văcărea (2 284 m), un nod important din care se desprind cîteva culmi. Vom urca neapărat pe acest vîrf plin de lespezi pentru ca să urmărim aproape în întregime restul traseului peste Bilugul, Făgeţel şi muntele Şerpilor. Privelişti noi ne atrag atenţia: creasta împădurită, curmăturile adînci, vîrful Tulişa, cel mai înalţ vîrf care se înalţă la est de şaua Făgeţel pînă la Petroşani. Peste şirul domol al Munţilor Vîlcan, din ceţuri alburii închide orizontul o înşiruire de munţi înalţi: sînt Munţii Parîng din care se disting foarte clar Cîrja piramidală şi extremitatea sudică a acestor culmi, unde se află vîrful Parîngul Mare. Din vîrful Văcărea traseul nostru urmează culmea spre nord-est. Cotim deci la stînga (potecă şi marcaj foarte slab, ceva mai jos de culme) şi parcurgem panta în coborîre treptată mai bine de 1 km. Ne apropiem astfel de valea Rîului Bărbat fără sa părăsim creasta înţesată uneori de jnepeni. Poteca devine clară mai ales cînd atingem o şa îngustă (l 948 m) unde creasta revine pe direcţia vest-est pentru cca 200 m. Poteca şi marcajul (greu de urmărit) trec pe faţa sudică şi coboară printre tufe şi lespezi paralel eu creasta revenită pe direcţia sud-vest - nord-est. Urmează cîteva mici serpentine pe lîngă izvoare cu apă, apoi, ceva mai departe, un vîrf stîncos înălţat solitar într-o „mare" de jnepeni: este vîrful Sohodol, 1 900 m, pe care îl putem ocoli coborînd spre stînga (nord). Tot la nord de vîrful Sohodol coboară o potecă (clară mai jos) spre

stîna Bilugul Mare, pe care o evităm. Imediat ce revenim pe culme (cca 200 m), coborîm comod pe direcţia acesteia spre est pînă în şaua Bilugul Mare (l 740 m), unde vom face un popas mai lung. În stînga se adînceşte o vale plăcută, ospitalieră, unde se pot monta corturi. Izvoare cu apă se găsesc la 4-5 min. de coborîre din şa la începutul unor rîpe (stînga). Din şaua Bilugul Mare un platou uşor şerpuit spre dreapta (potecă şi marcaj) ne conduce pe vîrful Bilugul Mare. Este ultimul vîrf golaş de unde putem observa şaua Făgeţel spre care coborîm. Din acest vîrf, cu 200 m spre est, se ramifică traseul nr. 20 d. e) Vîrful Bilugul Mare - şaua Făgeţel Grad de dificultate: 0 = 2; e = 2. Marcaj : cruce galbenă, bandă roşie (rar). Timp de mers: 3/4-l oră. Imediat ce coborîm din vîrful Bilugul Mare golul de munte se îngustează şi pătrundem în pădure. Poteca şi marcajul (uneori şi banda roşie) traversează vîrful Bilugul Mic (l 502 m), ieşind într-o poiană pe versantul nordic, coteştc puţin la stînga şi revine pe culme în punctul cel mai de jos al traseului, şaua Făgeţel (l 390 m), stîlp de marcaj. Aici vine din dreapta, fără potecă, traseul nr. 20 e. În stînga urmărim curba de nivel, ce formează o poteca nemarcatâ, care atinge, pe muntele Făgeţel, traseul nr. 22 c. f) Şaua Făgeţel - dealul Făgeţel - curmătura Tulişa („La Tăul Bivolului") Grad de dificultate: 0 = 2; e = 2. Marcaj: cruce galbenă, bandă roşie. Timp de mers: 45 min. Din şaua Făgeţel urcăm cca 5 min. prin poiană (la est), apoi reintrăm în pădure la cca 1 430 m. Imediat după marginea pădurii se vede o poteca (dreapta) care, ocolind vîrful, coboară la stînele din muntele Brazilor spre sud. Evităm această potecă şi urcăm ceva mai sus, apoi începem o lungă traversare prin pădure a muntelui Făgeţel (faţa nordică), în loc de marcajul cruce galbenă apare mai des banda roşie. După cca 20 min. În Făgeţel, ieşim din nou la gol de munte în apropiere de creastă, ici şi colo stîncoasă. După ce depăşim cîteva vechi tranşee, ramase din primul război mondial, sosim în curmătura Tulişa (l 555 m) pe care se află o haltă numită de localnici Tăul Bivolului. La stîlpul ele marcaje din şa se formează spre nord-vest traseul nr. 22 c. Mai sus, pe un dîmb, se află o veche troiţă în memoria eroilor căzuţi aici. De la troiţă se poate face o ascensiune la vîrful Tulişa (l 793 m, o oră dus şi întors), un loc cu privelişte foarte largă (vezi şi traseul nr. 22 b). Nu recomandăm acest efort suplimentar pentru cei care vin direct de la Buta. g) Curmătura Tulişa („La Tăul Bivolului") - muntele Şerpilor -

şaua „La Iepure" Grad de dificultate: 0 = 2(3); e=2. Marcaj: cruce galbenă. Timp de mers: 1¾ oră. Pînă la curmătura Tulişa vine în sens invers şi traseul nr. 22 b. Din curmătură coborîm la dreapta (sud), ocolind treptat vîrful Tulişa pînă ce atingem piciorul sudic (gol de munte cu brazi răzleţi), în dreapta jos, la liziera pădurii, se află un bordei. Coborîm exact pe culme cca 10 min pînă la pădure. Poteca „se ţine" lîngă culme, coborînd într-un luminiş (şa) în care se află o stînă mare. După ce trecem de stînă, poteca reîncepe să ocolească culmea împădurită, urcînd uşor la stînga în arc de cerc. După cca 10 min. de la stînă ieşim din nou la gol, dar nu părăsim liziera pădurii. Ne aflăm pe muntele Şerpilor (stînă şi izvor în apropiere). Ocolind tot golul muntelui Şerpilor, revenim pe culmea sa de sud-est. De aici, după o coborîre mai dificilă, pe o poteca repede de culme (pădure) ajungem în cca 25 min. la un şipot („La Fîntînă"). Pe stînga se află o plantaţie de conifere. Coborîm tot pe muchie, apoi jos „La Frunte" pe cîteva serpentine laterale ieşim definitiv în poienile de sub „Frunte" (fag mare cu indicatoare silvice). Poteca (marcaj rar) se menţine pe culme sau în apropiere. Trecem pe lîngă o casă, străbatem un pîlc de pădure, apoi ajungem la o livadă cu pruni (stîlp indicator). Pe aleea mărginită cu garduri depăşim livada şi sosim în şaua „La Iepure" (905 m), unde vine şi traseul nr. 22 a de la Priboi şi Borzii lui Vitan (coborîre nemarcată, mai scurtă, la Uricani). h) Şaua „La Iepure" - valea Sterminosul - Uricani Grad de dificultate: 0=2; e = 2. Marcaj: cruce galbenă. Timp de mers: 20-30 min. Din şaua „La Iepure" ne orientăm spre sud-est unde se adîncesc versanţii văii Sterminosul. Coborîm printre pîlcuri de fagi, apoi intrăm pe un drum de căruţă. Marcajul apare rar. Traversăm o pajişte (stîlp de marcaj), străbatem cîteva serpentine („La Părăuşele") şi intrăm pe uliţa lîngă primele case. După încă 10 min sosim în şoseaua naţională (D.N. 66 A) la Uricani. În imediata apropiere se află staţia de autobuze (Uricani Lupeni - Petroşani). Vezi şi traseul 3 a. 22. Uricani - muntele Şerpilor - curmătura Tulişa - plaiul Făgeţel - I. F. Corea - I. F. Gura Murguşii - cabana Baleia Grad de dificultate: C = 2(3); e=2. Marcaj: cruce galbenă, potecă nemarcată, şosea forestieră. Timp de mers: 7½ -8 ore. Schiţele de hartă nr. 13, 19 b. Este un traseu nou de acces din Valea Jiului (Uricani) spre zona turistică de est a Munţilor Retezat, respectiv la cabana Baleia, neindicat

iarna. Deşi nu atinge vîrfuri înalte, traseul este plăcut şi recomandat tuturor turiştilor cu pregătire medie dornici să privească din unghi inedit culmile Lazărul - Custura şi Păpuşa - Lănciţa. O altă atracţie a acestui traseu este urcuşul la vîrful Tulişa, un munte solitar care înfruntă asprimea culmii peste munceii văluriţi spre cele două Jiuri, pînă sub meterezele Parîngului. De sus vom putea privi în voie lunga culme a munţilor Vîlcan, de la Straja la Oslea, o panoramă greu de văzut din altă parte. a) Uricani - Priboi - şaua „La Iepure" Grad de dificultate: 0 - 2; c = l. Potecă nemarcată. Timp de mers: 45 min. Din noul centru muncitoresc Uricani (725-730 m alt.), deservit de linii de autobuze din Lupeni şi Petroşani (vezi traseul nr. 3 a), traseul nostru intră direct în zona urcuşului accentuat chiar de lîngă şcoala din oraş. Trecem pe uliţa de lîngă şcoală şi urcăm pe poteca strîmtă care însoţeşte un pîrîiaş pînă la ultima casă (cca 200 m din şosea). Cotim la stînga şi urcăm pe un frumos tăpşan de unde se deschide priveliştea plăcută asupra Oraşului Nou (Uricanii Noi) şi a Şigleului (Munţii Vîlcan). Din marginea tăpşanului înaintăm în urcuş puţin în stînga, ca să găsim începutul potecii prin pădure. După un mic pieptiş, poteca coteşte la dreapta şi urcă pieziş la izvoarele pîrîiaşului pe lîngă care am urcat iniţial, trece pe lîngă un grup de stînci (Borzii lui Vitan) şi iese dintre fagi. Încă 10 min de urcuş şi ajungem pe culme lîngă o casă (La Priboi); urmărind culmea golaşă, poteca se menţine pe cumpăna apelor şi coteşte larg la stînga urcînd pe lîngă un „conac", pînă în şaua „La Iepure" (905 m alt.), lîngă o livada cu pruni, în acest punct intrăm pe poteca marcată cu cruce galbenă (vezi şi traseul nr. 21 g, h). b) Şaua „La Iepure" - muntele Şerpilor - curmătura Tulişa (vîrful Tulişa) Grad de dificultate: O=2(3); e = 2 Marcaj: cruce galbenă; potecă nemarcată. Timp de mers: 2½ ore. Din zona „La Iepure" pe unde trece poteca de culme ne îndreptăm la stînga (nord), în urcuş pe lînga livadă. La capătul ogrăzii zărim un stîlp de marcaj plantat la mijlocul pantei, iar mai sus, la liziera pădurii, un fag uriaş cu indicatoare silvice şi semnul de marcaj. Intrăm în pădurea deasă direct pe muchie; urcuşul este dificil, dar orientarea relativ uşoară. Traversăm două luminişuri şi imediat, după o scurtă şa la cca 1 220 m, întîlnim izvorul „La Fîntînă" chiar pe muchie, unde putem face un scurt popas. Urcuşul continuă pe muchie; o buclă a serpentinei ne aduce cîteva zeci de metri mai sus într-o poiană pe versantul din dreapta, apoi revenim pe culme. Atingem liziera pădurii după cca 1½ oră din şaua „La Iepure".

În faţă se ridică vîrful golaş şi puţin pietros care urcă spre nord, prelung, la cota 1 456 m (muntele Şerpilor). Poteca se menţine strict pe lîngă liziera pădurii, ocolind zona de gol de munte pe dreapta (versant estic). Marcajul reapare pe brădet. În stînga, pe coasta dealului, se află o stîna. Poteca se afundă la dreapta în pădure, coborînd lent în arc de cerc pentru a ajunge din nou pe linia de creasta care leagă vîrful Şerpilor cu muntele Tulişa. În şaua de separaţie, în plină pădure se află o altă stînă (l 435 m). Poteca traseului nostru urcă direct pe mijlocul pantei spre nord, ieşind după cca 10 min la gol de munte (l 460 m). Pentru prima dată pe traseu întîlnim o frumoasa privelişte asupra culmilor ondulate, care se desfăşoară spre nord de dealul Făgeţel (nord-vest), peste izvoarele văii Şerpilor, pînă la vîrf urile înalte din Muntele Tulişa. După ce ieşim din pădure poteca se pierde în iarbă, semnele de marcaj devin foarte rare pînă sus pe creasta principală. Priveliştea spre sud ne atrage mereu privirea; ; ne vom păstra însă observaţiile pentru popasul din şaua Tulişa de unde împrejurimile sînt mult mai cuprinzătoare. După cca 400 m de mers spre nord pe culmea golaşă, ajungînd la primele pante înclinate sub Tulişa, regăsim poteca ocolind pe versantul izvoarelor pîrîului Şerpilor în direcţia şeii. La capătul a 2½ ore de urcuş continuu sosim pe platoul ierbos al şeii Tulişa (l 755 m), ceva mai jos de crucea eroilor (un monument memorial distrus parţial de intemperii). Din înaltul acestui loc putem privi lanţul Munţilor Vîlcan întretăiat de văi adînci şi terminat la vest cu cocoaşa de calcar a Cozii Oslei; aceasta răsare peste culmile paralele ramificate din creasta principală Tulişa - Custura, în lungul acestei creste principale se remarcă, dincolo de adîncul şeii Făgeţel, înălţimi în trepte succesive, sprijinite parcă pe pieptul muntelui Văcărea (2 284 m). O frumoasă privelişte se aşterne şi dincolo de valea Rîului Bărbat, unde se distinge muntele Baleia, apoi şirul prelung al vîrfurilor Lănciţei. Pentru turiştii care vor să admire o privelişte foarte largă şi mult mai completă, recomandăm ascensiunea la vîrful Tulişa (l 793 m) aflat în apropiere, spre est. Pentru a ajunge în vîrf urcăm pe culme, ocolind movila cu cruce a Tulişei; după o pantă obositoare ajungem pe un palier (l 700 m), apoi atacăm conul vîrfului propriu-zis. Durata urcuşului este de cca 40 min, iar a coborîrii de cca. 20 min. timp care se adaugă la durata totală de mers. Răsplata efortului suplimentar este frumoasă: în afară de bazinul superior al văii Rîului Bărbat şi culmilor care o înconjură, vom putea privi în voie peste Valea Streiului, zona carstică a Munţilor Şurean, dar mai ales înşirarea masivă a Munţilor Parîng, în prim plan distingîndu-se cunoscutele vîrfuri Cîrja şi Parîngul Mare. c) Curmătura Tulişa („La Tăul Bivolului") - plaiul Făgeţel – I.F. Corea

Grad de dificultate: 0 = 3; c = 2. Potecă nemarcată. Timp de mers : 1½ oră. Din şaua Tulişa poteca de creastă marcată cu cruce galbenă (traseul nr 21 ) rămîne în stînga, în timp ce noi vom începe o coborîre lungă. Pe creastă, ceva mai spre vest de locul în care am atins şaua, se află un laculeţ numit Tăul Bivolului. Pentru a găsi poteca de coborîre vom intra pe versantul nordic prin ienuperii care acoperă poalele pădurii. După cca 50 m de mers spre nord remarcăm o potecă de coastă care intersectează direcţia noastră de mers. Intrăm la stînga pe acest făgaş care începe să coboare uşor în pădure. Imediat după lizieră poteca devine clară şi bine bătută. Traversam poieniţe frumoase deviind ca direcţie tot mai spre nord (dreapta). La ieşirea din pădure trecem pe lîngă două lacuri. Imediat după cel de al doilea lac, poteca se îndreaptă pe muchia golaşă nordică a muntelui Făgeţel. Cînd atingem culmea, observăm o potecă importantă care se desprinde pe coastă spre vest, îndreptîndu-se din nou spre creastă (în şaua Făgeţel spre traseul nr. 21). Coborîm direct spre nord pe o potecă mare care se aţine lîngă rîpă, apoi trece pe lîngă bordelul părăsit al unei stîni (cca 1 260 m alt.) intrînd în pădure. Urmează cea mai grea parte a traseului la coborîrea pe panta înclinată a muntelui Făgeţel. La capătul coborîrii poteca face o uşoară curbă la dreapta şi pe serpentine foarte iuţi ne aduce în şoseaua forestieră din valea Rîului Bărbat, la km 21,5 din Pui (vezi traseul nr. 5 a). La punctul de racord cu şoseaua se află pîrîul Făgeţel. Coborîm uşor trecînd imediat pe lîngă cascadele Făgeţelului şi ale pîrîului vecin (pîrîuî Sec). După o scurtă curbă ajungem la cabana I. F. Corea, unde, în caz de necesitate, putem cere găzduire pentru grupuri mici. d) I. F. Corea - valea Rîului Bărbat - I. F. Gura Murguşii Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Şosea forestieră. Timp de mers: 45 min. Traseul urmează o porţiune uşoară pe şosea la vale în lungul Rîului Bărbat. Străbatem cheile întunecoase şi întortocheate, dar nelipsite de farmec. Apa rîului, limpede, bogată în păstrăvi, curge impetuos în maluri stîncoase, din loc în loc întretăiate de praguri. Depăşim pe rînd gura pîraielor Corea, Ursul şi Tulişa. După o ultimă strîmtoare, la cca 300 m de gura Tulişei, ajungem în lunca ceva mai largă de la gura văii Murguşa. La altitudinea de 770 m se află cabana I.F. şi un magazin alimentar muncitoresc. Ajunşi în acest loc vom părăsi şoseaua forestieră pe valea Rîului Bărbat (vezi traseul nr. 5 c) care se îndreaptă spre Hobiţa - Pui şi vom intra pe valea Murguşii în lungul şoselei forestiere Murguşa. e) I. F. Gura Murguşii - valea Murguşii - cabana Baleia

Grad de dificultate: 0 - 2; e -2. Şosea şi potecă nemarcată. Timp de mers: 2 ore. Prima parte (600 m) o parcurgem pe şosea, apoi urcăm pe potecă, în serpentine, pantele aspre ale muntelui Baleia, pînă în poiana cabanei (l 410 m). Acest sector este comun cu traseul nr. 5 d. 23. I. F. Corea - valea Rîului Bărbat - poiana Stîna din Rîu Grad de dificultate: o = 3; e = 3. Potecă nemarcată. Timp de mers: 5-6 ore. Schiţa de hartă 19 b. Acest traseu, neindicat iarna, leagă traseul nr. 22 cu cea mai interesantă zonă turistică din bazinul Rîului Bărbat, poiana Stîna din Rîu (traseele nr. 8, 24). a) I. F. Corea - valea Rîului Bărbat - gura pîrîului Lănciţa Grad de dificultate: o = 3; e = 3. Poteca nemarcată. Timp de mers: 2½-3 ore. Punctul de plecare în acest traseu este I.F. Corea (985 m alt; 21 km din gara Pui). Cabana forestieră este legată de I. F. Murguşa (traseul nr. 22 d) şi mai departe, pe valea Rîului Bărbat, de Hobiţa şi Pui (traseul nr. 5 a, b, c) prin şosea forestiera. Şoseaua se termină la cca 400 m în amonte dincolo de gurile pîraielor Sec şi Fageţel (ambele cu cascadă). La gura pîrîului Fageţel se văd, pe muchia împădurită, serpentinele potecii traseului nr. 22 c, spre Tulişa şi Uricani. De la capătul şoselei intrăm pe potecă pe malul drept al Rîului Bărbat. Din strîmtoarca de granit prin care pîrîul răzbate în lacul de baraj începem urcuşul prelung, ţinîndu-ne constant pe malul drept al rîuliii. După cîteva minute de mers prin cheile Făgeţelului trecem de cascadă (sud), apoi parcurgem tot prin pădure ultimele pante ale muntelui Făgeţelul Mare. Poteca foarte stricată de ploi ne sileşte în dreptul unei rîpe să ocolim pe sus (serpentină mai recentă). După aceste strîmtori coborîm lîngă malul Rîului Bărbat în poiana Belarului. Lîngă firul potecii care traversează brusturetul poienii, se afla o baracă veche. La capătul de sus al acestei poieni poteca devine din nou clară şi se îndreaptă în serpentine spre coastele muntelui Bilugul. După ce ajungem la cca 150 m diferenţă de nivel faţă de rîu, vom parcurge paralel cu acesta o serie de coaste şi vîlcele; uneori coborîm puţin, dar în general urcuşul este predominant pînă ce ajungem la cca 1 200 m într-o poiană tăiată prin defrişare (cabană a I.F.). Ieşim din pădure, traversăm pîrîiaşul, cotim la dreapta, apoi urcăm accentuat la stînga reintrînd în pădure. Poteca foarte bună ne călăuzeşte pieziş pe coastele povîrnite, tot mai aproape de Rîul Bărbat la intrarea sa în cheile Găieru (jos, dreapta). După două ore (de la plecarea în traseu) ieşim în defrişarea din dreptul pîrîului Cosma (jos pe

rîu: baraj şi lac) şi după un mic ocol prin pădure la „Cotul Rîului", coborîm lîngă apă la gura pîrîului Lănciţa (l 170 m alt.) lîngă punte. b) Gura pîrîului Lănciţa - Stîna din Rîu - poiana Stîna din Rîu Grad de dificultate: o = 3; e = 3. Potecă nemarcată. Timp de mers: 2½-3 ore. După un scurt popas lîngă puntea de la gura pîrîului Lănciţa trecem peste Rîul Bărbat şi urcăm malul stîng pînă la palierul potecii (cca 10 m diferenţă de nivel). Cotim la stînga şi reîncepem traseul în susul văii Rîului Bărbat, urcînd lent pe coaste. Trecem printr-o poieniţă, apoi coborîm lînga apă. O poiană mare plină cu vegetaţie ne solicită un efort la orientare pentru regăsirea potecii lîngă liziera pădurii din dreapta (muntele Coastele Ciorii). O scurtă porţiune de pădure ne separă de locul unde vom traversa un întins morman de grohotiş rupt din ... Coastele Ciorii. Mai departe poteca se menţine pe lînga apă prin luncă sau în pădure. După cca 35 min de la Gura Lănciţei traversăm o poiană largă. Faţă de prima parte a urcuşului, obositoare şi fără privelişti largi, această ultimă parte se prezintă cu totul diferit: poieni cu flori, brazi şi molizi frumoşi, vîrfuri stîncoase, liniile dulci sau îndrăzneţe ale coastelor Lănoiţei sau Gruniului, prăpăstiile Custurii. Urcuşul continuă pe malul stîng al văii; traversăm o serie de tăpşane cu poieni şi izvoare. După cca 1¼ oră de la Gura Lănciţei intrăm în marea poiană de sub coastele Lănciţei Mari (cca 1 360 m alt.) unde poteca se pierde. Ca semn de orientare rămîne direcţia paralelă cu Rîul Bărbat. La capătul vestic al poienii se află un vîlcel. Pe malul său poteca reapare stsrecurîndu-se în pădure. Coborîm lîngă Rîul Bărbat pe lespezi şi trecem prin dreptul pîrîului Lănciţa Mare. În continuare urcăm prin pădure, destul de departe de firul apei. După aproape 1¾ oră de la Gura Lănciţei, poteca se apropie de apa rîului (în preajma unei barăci vechi), la stăvilarul de la gura pîrîului Lănciţa Mică (l 435 m alt.). Ultima parte a traseului se desfăşoară prin pădure. Trecem pîrîul Lănciţa Mică (ceva mai sus de baracă). Prin deschiderea vîlcelului se zăreşte, la gol alpin, poteca turistică spre cabana Baleia. După cca 2 ¼ ore de la Gura Lănciţei depăşim un jilip, apoi urmărim poteca ceva mai neclară pe malul Rîului Bărbat la locul de trecere pe malul drept (l 520 m alt.), în lipsa unei punţi vom trece apa peste pietre, apoi pe malul opus vom ocoli povîrnişul cu surpături pe lînga rîu. Cu un ultim urcuş prin pădurea uscată, cu puţin efort pe panta mare „de sub stînă", ajungem la nivelul frumoasei poieni de la Stîna din Rîu. Trecem mai întîi pe lînga fostele case de vînătoare (acum folosite de ciobani) şi urcăm la stînă. Pentru cei care doresc să instaleze cortul, locul cel mai indicat este la marginea pădurii, nu prea departe de stînă. De la stîne poteca continuă prin poiană cîteva minute în urcuş lent la podeţul peste Rîul Bărbat, unde

întîlnim poteca marcată cu triunghi albastru (traseul nr. 8 e, f). De aici se poate ajunge la cabana Buta (5-5½ ore) pe traseul nr. 8 e, d, c, b, a. Pentru turiştii care înnoptează la Stîna din Rîu, cea mai ispititoare excursie ţinteşte lacurile Custurii şi vîrful Custura (traseul nr. 24). 24. Poiana Stîna din Rîu - cascada Ciumfu - lacul Custura Mare - vîrful Custura - vîrful Ciumfu Mare - cascada Ciumfu poiana Stîna din Rîu Grad de dificultate: 0 = 2 (3); e=3. Marcaj: potecă nemarcată, cruce galbenă, triunghi albastru. Timp de mers: 6½-7 ore. Schiţa de hartă nr. 12. Traseul este binevenit numai pentru turiştii care înnoptează la stînă din Rîu. Traseul este inaccesibil iarna. Pînă la Stîna din Rîu se poate ajunge pornind de la cabana Baleia (traseul nr. 8 g, f) sau de la cabana Buta (traseul nr. 8 a, b, c, d, e); se mai poate urca de la I. F. Corea pe Valea Rîului Bărbat (traseul nr. 23). Considerat urcuş greu, acest traseu exercită o mare atracţie pentru orice iubitor de drumeţie. Itinerarul include o frumoasă cascadă, iar în zona alpină - căldările etajate ale Custurii cu minunate lacuri glaciare, dintre care Custura Mare (2 270 m alt.) este situat la înălţimea cea mai mare din Carpaţi 1; în zona alpină escaladăm o pantă grea spre înaltul vîrf Custura, ajungînd pe creasta Ciumfu într-o perspectivă largă şi atrăgătoare. a) Poiana Stîna din Rîu - gura pîriului Ciumfu - cascada Ciumfu - lacul Ciumfu Mare Grad de dificultate: 0 = 2 (3); e = 2. Marcaj: potecă nemarcată, triunghi albastru. Timp de mers: 1¾ oră. De la stîna din Rîul Bărbat (l 565 m) urcăm spre vest pînă întîlnim poteca şi marcajul cu triunghi albastru (traseul nr. 8 f) care coboară din muntele Lănciţa şi trece rîul pe malul drept în poiană. Ca să ajungem la punctul propriu-zis de ascensiune urmărim poteca marcată spre „Fereastra Custurii". De la puntea peste Rîul Bărbat, din poiană urmărim poteca marcată timp de cîteva minute cînd ne apropiem de pădure. Traversăm o punte chiar în dreptul cascadei Ciumfu şi urcăm pe malul rîpei. Pentru popas părăsim poteca marcată şi ne apropiem de jgheabul îngust, tăiat la limita pădurii. Şuvoiul bogat al Ciumfului Mare, izvorît din lacurile alpine, se abate pe stîncile luncii cu o irezistibilă forţă spumegîndă. Pe malul celălalt muşchiul gros îmbibat de umezeala furată ceţurilor cascadei acoperă stîncile împlîntate în marginea codrului. Prin deschizătura rîpei Ciumfului, înapoi spre miazănoapte, se rotunjeşte
1

După cea mai recentă lucrare de specialitate (I. Pişota: Lacurile glaciare din Carpaţii Meridionali, editura Academiei, 1971, pag. 140) lacul Custura este la altitudinea de 2 226 m.

căldarea în care se ascunde Tăul Ţapului umbrit de stîncile sumbre ale Porţilor Închise. Şuvoiul argintiu al pîrîului Ţapului cade şi el pe jgheaburi cu cascade strălucitoare, şiroind în covorul jnepenilor şi zîmbrilor ... De lîngă cascada Ciumfu părăsim poteca marcată şi ne îndreptăm spre poteca ciobănească de pe vf. Ciumfu Mare (valea Custura). Pentru aceasta ne depărtăm de cascadă spre sud-vest, urcînd o pantă ierboasă pînă la o mică platformă unde se află stîna de berbeci. De aici o potecă bună urcă, apropiindu-se din nou de firul văii. Ajungem după mai bine de o oră de urcuş la nivelul treptei glaciare unde se află lacul Ciumfu Mare. Un prag mic, apoi o traversare printre pîlcuri de jnepeni şi iată-ne la malul primului lac; oglinda Ciumfului Mare, la cca 2 040 m, se odihneşte în dreapta potecii lîngă pereţii şi repezişul crestelor cu lespezi ale „muchiei dintre Custuri". După efortul unui urcuş pieptiş, şi înaintea unui alt asalt, ne permitem un popas plăcut pe pajiştea larga şi însorită. b) Lacul Ciumfu Mare - lacul Custura Mică - lacul Custura Mare - şaua Mării - vîrful Custura Grad de dificultate: o = 3; e = 3. Marcaj: poteca nemarcată, itinerar fără potecă, marcaj cruce galbenă. Timp de mers: 1¾ oră. De la lacul Ciumfu Mare urcuşul continuă pe noul prag glaciar spre treapta a treia, o întindere ierboasă, paşnică, înconjurată de rîpe şi pereţi încercînd să închidă în cleşte firul traseului. Înaintăm pe lîngă meandrele pîrîului care-şi acordă un răgaz între două repezişuri pînă la poalele treptei a doua. Poteca coteşte treptat spre dreapta, urmărind pîrîul care iese din jgheabul de sub căldările Custurii; de partea cealaltă a văii se deschid între pereţii impresionanţi mici „ferestre" spre întortocheatele căldăruşe de sub pereţii Custurii. După un dîmb (loc bun de tabără) la adăpost între jnepeni sosim la unul din cele mai atrăgătoare lacuri din complexul glaciar Rîul Bărbat: lacul Custura Mică (2 25(1 m), în apropiere se află încă un lac mic: Tăuleţul Custurii, în apele lor azurii se oglindesc piscurile Custura şi valea Mării. Spre vest toată căldarea Custura este închisă de pereţi imenşi, despicaţi de rîpe adînci. Ocolim pe malul nordic (dreapta) lacul Custura Mică, urcînd astfel cca 20 m diferenţă de nivel pînă la lacul Custura Mare (2 270 m). Suprafaţa foarte întinsă a acestui lac cu contururi dantelate constituie singura notă mai ospitalieră în mijlocul haosului de stînci şi pereţi. Oglinda apei zace 9-10 luni din an sub carapace de gheaţă, datorită altitudinii sale mari, cît şi poziţiei nordice faţă de creasta principală. Pe faleza nordică putem poposi pe tăpşane odihnitoare, însă pentru continuarea traseului nostru va trebui să revenim la bordul lacului (est) pentru a parcurge pantele cu lespezi în direcţia vîrfului Custura, înainte să reluăm urcuşul ne vom împrospăta provizia de apă.

Urmează ultima parte a urcuşului, totodată şi cea mai grea. Din marginea lacului urcăm peste lespezi spre sud în direcţia şeii valea Mării. La mijlocul urcuşului, lateral, acolo unde se ridică din grohotiş pereţii Custurii, se află „Căciula Custurii", o stîncă remarcabilă împlîntată între lespezi. Ţelul nostru este şaua Mării, la poteca de creastă. După un urcuş asiduu pe lespezi (cca 1 oră) ajungem pe creasta principală la 2 356 m înălţime. Aici întîlnim pe latura sudică marcajul cruce galbenă (traseul nr. 20 h). Cotim la dreapta (vest) şi continuăm urcuşul pe potecuţă mai întîi pe creastă, apoi pe faţa de sud, pentru ca în final să atingem creasta ascuţită lîngă vîrful Custura. Se va evita apropierea de marginea abruptului nordic! c) Vîrful Custura - şaua Mării - vîrful Marii - şaua Ciumfu vîrful Ciumfu Mare Din vîrful Custura ne vom întoarce pe acelaşi marcaj, cruce galbenă, pînă în şaua Mării, apoi vom parcurge creasta pînă în vîrful Ciumfu Mare (traseul nr. 21 c), ajungînd în 30-35 min. d) Vîrful Ciumfu Mare - piscul Ciumfu Mare - lacul Ciumfu Mare Grad de dificultate : 0=2(3); e = 2(3). Itinerar fără potecă. Timp de mers: ¾ oră. În vîrful Ciumfu Mare părăsim creasta principală şi coborîm spre nord, fără potecă, începutul coborîrii este ceva mai greu, muchia fiind înclinată (abrupt la est). Ajungînd însă pe un umăr mai neted, foarte îngust, coborîrea devine mai uşoară. Treptat ieşim din zona stîncoasă. După ocolirea unui grup de stînci ajungem într-o şa plăcută, în dreapta se adînceşte căldarea Ciumfu Mic. Din şa, spre nord, creasta redevine stîncoasă, versantul vestic abrupt, iar cel estic barat cu jnepeni şi grohotiş. Pentru ca să evităm aceasta zonă, din şa ne abatem la stînga, mai întîi pe pante cu lespezi pînă la terasa a doua a văii Ciumfu Mare unde întîlnim poteca sectorului 24 b. Coborîm cca 15 min. pe această potecă şi ajungem la terasa lacului Ciumfu Mare. e) Lacul Ciumfu Mare - cascada Ciumfu - poiana Stîna din Rîu Grad de dificultate: 0 = 2 (3); c=2(3). Marcaj: potecă nemarcata, în final triunghi albastru. Timp de mers: 1½ oră. Traversăm pîrîul care iese din lac şi, după pajiştea de la bordul căldării, găsim poteca care traversează jnepenişul, lăsîndu-se pe povîrniş spre treapta inferioară a văii glaciare. În loc să coborîm direct spre rîpa pîrîului Ciumfu ne menţinem pe poteca ciobănească pe marginea căldării ierboase la stîna de berbeci. De aici în cîteva minute reintrăm pe poteca

marcată (trunghi albastru) coborînd la dreapta. Reîntîlnim puntea peste pîrîul Ciumfu, apoi pătrundem în frumoasa poiană la Stîna din Rîu. 25. Cabana Buta - vîrful Custura - vîrful Păpuşa Mare - Valea Rea - cabana Pietrele Grad de dificultate : 0 = 1 (2); e = 2 (3). Marcaj: cruce roşie, punct albastru, triunghi albastru, cruce galbenă, bandă roşie, marcaj ciobănesc („momîi"), triunghi roşu. Timp de mers: 8-8½ ore. Schiţele de hartă nr. 4, 7, 9, 10, 11, 12, 16. Între cabanele Buta şi Pietrele, în afară de traseul nr. 2, se mai poate utiliza, pe vreme bună şi în lipsa zăpezii, o nouă cale, mai alpină şi deci recomandabilă numai turiştilor bine pregătiţi. Traseul atinge două vîrfuri majore, vîrful Custura şi vîrful Păpuşa Mare, legate între ele printr-o creastă foarte ascuţită, apropiindu-se apoi de cabana Pietrele pe poteca marcată ciobăneşte pe Valea Rea (vezi şi traseul nr. 18 c, b, a, descris în sens invers). a) Cabana Buta - şaua Plaiului Mic Ne vom aproviziona cu apă pentru cca 7 ore. Vezi traseul nr. 8 a. b) Şaua Plaiului Mic - vîrful Custura Vezi descrierea la traseul nr. 21 b. c) Vîrful Custura - şaua Custura Grad de dificultate: O - 1; ce2. Marcaj: cruce galbenă. Timp de mers: 30 minute. Din cupola suprapusă pe imensa spinare a Custurii coborîm o „treaptă" de cca 35 m spre nord-vest pentru a intra pe muchia de nord unde se dirijează marcajul cruce galbenă. Circulăm fără dificultate pe podul înalt de peste 2 400 m, avînd în dreapta abisul circurilor Custurii şi treptat evantaiul abrupturilor Ciumfu şi Gruniu. Coborîm pe panta tot mai înclinată, ocolim pe stînga două mici ieşituri ale crestei (în vîrf la „Capul muchii dintre Custuri" se văd „oameni" de piatră) şi apoi ajungem la o despicătură cu privelişti spre creasta Ciumfu-Gruniu. După cca 20 min. de coborîre iute întîlnim poteca traseului nr. 8 c, care taie pieziş pe sub vîrful Custura şi pe care vom coborî mai departe pînă la indicatorul (2 255 m) din apropierea şeii Custura. Locul se numeşte „Fereastra Custurii", în acest loc înalt poteca mare trece pe versantul estic înfruntînd povîrnişul teribil al căldării Rîului Bărbat (traseele nr. 8 d şi 40 c). Traseului nostru îi rămîne drept călăuză o potecă de... capre, marcată cu cruce galbenă (marcaj destul de şters şi de rar).

d) Şaua Custura - vîrful Păpuşa Mare Grad de dificultate: 0 = 1(2); e = 3 (4). Marcaj: cruce galbenă. Durata: 1½ - 1¾ oră. Coborîm mai departe pe ascuţişul crestei nordice a muntelui Custura (creasta încă insuficient de ierboasă pe stînga, dar abruptă pe dreapta) pînă în punctul inferior, adevărata şa Custura (2 205 m), unde se desprinde direct pe panta din stînga mica potecă a traseului nr. 40 b (la cca 10 min de coborîre pe aceasta aflăm un izvor), începînd din şa traversăm muchia îngustă şi urcăm pe potecuţă spre baza primului ţanc; o serpentină pe faţa ierboasă de vest îl evită, apoi ne aduce din nou pe creastă. Intrăm în zona de creastă foarte îngustă. Spre est se afundă prăpastia Tăului Adînc. Spre est panta „curge" vertiginos spre „rosăturile" stîncoase ale văii Peleaga. Urcăm totuşi acceptabil pînă lîngă creastă (2-3 m spre stînga), trecînd pe lîngă un horn adînc (est). Imediat din acest loc poteca iese din creastă pe faţa stîn-coasă de vest, ocolind prin apropiere vîrful Păpuşa Mică (Păpuşica) - 2 379 m. Căţărarea exact pe creastă este posibilă, dar nu este indicată decît turiştilor avansaţi şi fără rucsacuri. Ocolind vîrful Păpuşa Mică nu sîntem scutiţi de obstacole. Vom traversa două jgheaburi înclinate, apoi, trecînd pe muchia apuseană ruptă din dreptul vîrfului, coborîm în apropiere de creastă pe stînci suficient de primitoare care ne duc brusc în cea mai îngustă spintecătură a Păpuşii (2314 m); în fiecare versant se rupe cîte un horn, cel estic răspunzînd în dreptul Tăului Adînc, cel vestic în pereţii care ocrotesc lacul Ghimpele. Din spintecătură începe cel mai dificil urcuş spre vîrful Păpuşa Mare în lungul unei creste înguste şi care urcă rapid; ea este întretăiată pe alocuri de despicături verticale. Poteca „se caţără" pe locurile cele mai primitoare, de obicei pe feţele ierboase din stînga, pentru ca pe la 2 400 m să revină direct pe creastă, pe lîngă blocuri şi tăieturi în stîncă. Priveliştea este extrem de atrăgătoare, ideală pentru fotografii de efect, dar de cele mai multe ori vom renunţa la poze în favoarea atenţiei necesare în timpul căţărării. La capătul a 90 min. de luptă cu muntele răzbim pe creasta netedă, nu prea îngustă, a Păpuşii Mari. Parcurgem cca 200 m pe acoperişul vîrfului şi atingem punctul de Ia 2 500 m, unde vom poposi. De la această înălţime cuprindem cu vederea întinsele căldări glaciare între care se ridică mereu alte creste ascuţite. Din acest pisc, întrecut numai de Peleaga, se disting mai ales Valea Rea şi creasta ferestruită Custura Ciumfu - Lazărul, pierdută în dulcile pante ale Bilugului. e) Vîrful Păpuşa Mare - şaua Pelegii Grad de dificultate: 0 = 1; e = 3. Marcaj: cruce galbenă şi bandă roşie. Timp de mers: ½ oră.

La capătul nordic al piscului întîlnim poteca bandă roşie care urcă din şaua Pelegii la Păpuşa (traseele nr. 15 e, 40 j) şi coboară apoi spre Spălătura Păpuşii (traseele nr. 15 f, 40 i). Coborîm deci spre vest (stînga) la şaua Pelegii, avînd grijă să evităm marile pante de nord ale Păpuşii. Coborîrea o vom face pe o pantă foarte rea, plină de lespezi mărunte care încetează la marginea unui teren mai ospitalier abia în şaua Peleaga (2279 m), unde ajungem după cca 30 min. În acest loc vom părăsi definitiv marcajele cruce galbenă şi bandă roşie ca şi traseele nr. 15 d, li> d, 40 k; coborînd în Valea Rea vom avea cale comună cu traseul nr. 19 e, 1), a, în sens invers şi ne vom încrucişa cu traseul nr. 15 i. f) Şaua Pelegii - Lacul cu Pietriş (din Valea Rea) Grad de dificultate : O 2; c=2. Itinerar nemarcat. Timp de mers: 15 min. Din şaua Pelegii coborîm cca 35 m diferenţă de nivel de povîrniş, apoi, pe pante mai dulci, ne lăsăm spre nord peste mici trepte ale căldării glaciare pînă la lacul vestic al salbei Văii Rele, Lacul cu Pietriş (2 180 m), unde traversează traseul nr. 18 d, e, de la Zanoagele Galeşului (est) spre şaua Pietrele (vest). g) Lacul cu Pietriş (Valea Rea) - Valea Rea - ramificaţia traseului nr. 6 (Galeş). Grad de dificultate: 0 = 2; e -2. Marcaj: potecă marcată cu „momîi". ; Timp de mers: 2 ore. De la Lacul cu Pietriş coborîm pe o poteca discontinuă treapta glaciară superioară spre stînga, apoi peste morene ţintim malul stîng al pîrîului Valea Rea. Trecem din nou: pieziş la stînga şi revenim pe fundul treptei a doua, lîngă un mic lac (cca 15 m diametru) situat în dreptul vîrfului Valea Rea (est), începînd de aici coborîm paralel cu firul ( văii pe versantul vestic timp de cca 15 min. apoi cotim uşor spre stînga depărtîndu-ne de pîrîu. După ce trecem prin dreptul imensei rîpe care sfîşie vîrful Pietrele (stînga), ajungem pe un mic platou cu bordei părăsit „la Scorţar". Aici apar frecvent „momîile" ciobăneşti. Urmează o coborîre pe pragul treptei a treia, apoi o serpentină peste un pîrîiaş care curge printre jnepeni. Coborîm într-o căldăruşă lîngă cascada Văii Rele şi intrăm pe o potecă mare în pădure. După cca 10 min. de coborîre pe lîngă apă ieşim într-o poiană mlăştinoasă, traversăm trei şipote şi cotim la stînga, depărtîndu-ne definitiv de firul văii. Marcajele cu „momîi” ne aduc într-o poiană mare la poalele muntelui Pietrele, înaintăm paralel cu liziera spre nord şi ajungem la stîna Valea Rea. La nord de stînă reintrăm în pădure („momîi") cotind 45° la stînga, apoi coborîm pe aleea cu brazi;

după cca 5 min. de mers pe alee traversăm culmea plată a muntelui Pietrele pe distanţă de cca 200 m, cînd ajungem într-un luminiş unde se bifurcă potecile. La bifurcaţie, pe o lespede se află inscripţiile: D. G. Drumul Galeşului; V.P. - Valea Pietrele; V.R. - Valea Rea (pe unde am venit). Cotim din nou la dreapta (săgeata D. G.) coborînd cu grijă pe potecă prin pădure ca să nu pierdem marcajele ciobăneşti. După aproape 30 min. de coborîre în lungul muchiei nordice Pietrele ajungem la 1 440 m alt. În poteca transversală, marcată cu triunghi roşu (traseul nr. 6 d, e). h) Ramificaţia traseului nr. 6 (Galeş) - cabana Pietrele Vezi descrierea de la traseul nr. 6 e. 26. Cabana Buta - rîpa Gurganului - şaua Scorota - vîrful Piule - cabana Buta (lacul Buta) Grad de dificultate: 0 = 2; e = 2 (3). Potecă nemarcată. Timp de mers: 3-3½ (4½) ore. Schiţa de hartă nr. 16. Traseul este inaccesibil iarna. Acest traseu este unul din cele mai preferate itinerare turistice care se pot face în circuit cu baza de plecare la cabana Buta, situată în vecinătatea muntelui calcaros Piule-Pleşa. Din acest traseu se desprind alte itinerare turistice şi alpine spre pereţii albi, monumentali, din Piule, munte calcaros, sfidînd masivitatea şi cenuşiul stîncilor cristaline vecine din Drăgşanu - Plaiul Mic - Straunile. Separat de acest traseu de la cabana Buta se mai pot face excursii uşoare la lacul Buta (traseul nr. 26 f). a) Cabana Buta - stîna Buta - rîpa Gurganului Grad de dificultate: 0=2; e=2. Potecă nemarcată. Timp de mers: 4045 min. De la cabana Buta (l 580 m) pornim în susul potecii marcate cu cruce roşie şi punct albastru, mergînd cca 3 min. Părăsim poteca marcată, coborîm la pîrîul Buta Mare pe care-1 traversăm pe punte, iar pe malul opus urcăm la stîna Buta (poiană şi gol de munte) unde ajungem după 7-8 min. de la plecare. Mai departe poteca se pierde în şteviile din jurul stînei, aşa că vom urca cca 50 m diferenţă de nivel direct pe muchie, apoi cotim treptat la stînga conturînd pe la sud pe curba de nivel tot botul golaş al muntelui Buta Mică. Poteca se aţine aproape pe palier, taie o limbă de pădure şi ne scoate în valea Buta Mică deasupra rîpei din care izvorăşte un izvor limpede. Traversăm tot pe palier căldarea ierboasă ţinînd direcţia uşor spre stînga, pe lîngă pădure. După o mică culme traversăm pîrîul Buta Mică unde poteca se ramifică. La stînga (înainte de pîrîu) coboară prin

pădure spre grohotişurile de sub pereţi o splendidă variantă a potecii cu acces spre diferite trasee alpine, ajungînd în final cu efort şi echilibristică pînă „la Staur" pe muntele Pleşa. Traversăm valea cu apă, ultima de acest fel pe traseu (limită de şisturi cristaline la contactul cu calcarul), şi începem un urcuş moderat peste umărul secundar al muntelui Buta Mică. Ieşim din pădure în jnepeniş şi sosim în apropierea marilor pereţi între care se desprinde stînca solitară Gurganul. Poteca se transformă în brînă, apoi se abate direct pe vîlcelul strîmt urcînd pieptiş. Ajunsă la „poarta Gurganului", ea se răsfiră în două canioane mici, ambele practicabile; pe cel din dreapta, la capătul superior (cca 30 m), se află un izvor rece a cărui şuviţă firavă se pierde imediat între bulgării de calcar. Ajunşi deasupra canionului poposim pe un tăpşan cu iarbă în dreptul rîpei Gurganului (cca 1 775 m) prin care se profilează cîteva „degete" imense şi piscul Gurganului. Prin gangul alpin (mica potecă poate fi întreruptă de zăpadă întărită chiar în mijlocul verii) se poate urca direct pe muntele Piule în cca 40 min. (e -4, numai pentru turiştii avansaţi). b) Rîpa Gurganului - şaua Scorota Grad de dificultate: 0 - 2; e -3. Potecă nemarcată. Timp de mers: 35-40 min. Din dreptul rîpei Gurganului urmează cea mai anevoioasă parte a urcuşului (se cere atenţie!). Urcăm pe poteca de oi, în serpentine scurte, pe o faţă ierboasă înclinată la 40- 45°, timp de 35 min. spre sud-vest pînă ce atingem creasta Piule - Drăguşanu în şaua Scorota (l 950 m), unde se ramifică traseul nr. 31 d (spre fundul văii Scorota cu Apă şi Cîmpuşel). c) Şaua Scorota - vîrful Piule - şaua Scorota Grad de dificultate: 0-2; c -2. Potecă nemarcată Timp de mers: 4045 min. Din şaua alpină Scorota cotim la stînga şi intrăm pe creasta muntelui Piule. Poteca se strecoară în urcuş peste zone stîncoase. După un prim urcuş mai susţinut urmează un trapez înclinat (creastă îngustă), apoi asaltul final spre ţuguiul vîrfului Piule (2081 m). Din vîrful izolat spre sud de creasta principală sudică a Retezatului, vom avea prilejul să urmărim o privelişte foarte bogată şi variată cuprinzînd o mare parte din valea Jiului de Vest, apoi Oslea, lanţul de vîrfuri din Albele şi pînă dincolo de Custura şi Gruniu. Revenirea în şaua Scorota se face coborînd pe aceeaşi potecă pe care am urcat la vîrful Piule. Tot de aici se poate traversa podul alpin spre baza stîncii Gurganul, pentru a ne încerca forţele în trasee ceva mai grele (numai pentru turiştii avansaţi!). De asemenea din vîrful Piule se poate prelungi vizitarea crestei alpine pînă dincolo de vîrful secundar aflat la sud, urmărind cu interes o serie de pîlnii, vîlcele şi pereţi ce se deschid

spre abisul Butei sau pe spinările, ca de berbec, care se prăbuşesc în Scorota. d) Şaua Scorota - rîpa Gurganului Vezi traseul nr. 31 c. e) Rîpa Gurganului - stîna Buta - cabana Buta Vezi traseul nr. 31 f. f) Cabana Buta - lacul Buta - cabana Buta Grad de dificultate: 0 = 2; e = 2. Poteca nemarcată. Timp de mers: 1½ oră. De la cabana Buta urcăm pe poteca marcată cu cruce roşie şi punct albastru timp de cca 15 min. pînă ce ieşim în prima poiană cu izvoare sub vîrful Buta Mare (nord). Părăsim poteca marcată şi urcăm la stînga pe un platou mic („La Morminţi" - loc unde se înmormîntau în trecut ciobanii şi ciobăniţele de la stînele „La Fete"); pe lîngă albia pîrîului Buta atacăm pragul treptei glaciare Buta Mare. După un urcuş de cca 30 min. de la poteca marcată sosim pe platforma unde se află lacul Buta (l 850 m), situat într-o căldare liniştită, tăiată în pereţi mai scunzi şi nu prea stîncoşi. Poteca din dreapta (vizibilă mai sus de lac) urcă pieptiş în creasta principală inundată, din marginea superioară a căldării spre nord, de o imensă pădure de jnepeniş. Pe lîngă jnepeni se poate traversa la stînga, pe buza căldării pînă în vîrful Drăgşanu (2 080 m). Vizita la lacul Buta se termină cu înapoierea la cabană pe acelaşi traseu în cca 35-45 min. 27. Cabana Cîmpu lui Neag - Cîmpul Mielului - casa Cîmpuşel 2 Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj: pe şosea forestieră .(16,5 km), triunghi roşu, cruce roşie. Timp de mers: 4-5 ore. Se va urmări pe harta de ansamblu. Traseul uşor accesibil tot timpul anului, exceptînd zilele cu ninsori proaspete şi abundente, înlesneşte pătrunderea în zona foarte pietroasă a Oslei (la sud) la izvoarele Cernei, dar mai cu seamă în spectaculosul ţinut calcaros al „Retezatului Mic": Piule-Pleşa, Albele, Stănuleţi, Iorgovanu a) Cabana Cîmpu lui Neag - gura văii Mării Vezi traseul nr. 3 c. a b) Gura văii Mării - gura văii Buta Vezi traseul nr. 3 e. ,i

c) Gura Butei - cheile din Gura Gîrbovului - Cîmpul Mielului Gura văii Scorota Grad de dificultate: 0-1; e = l. Marcaj: triunghi roşu pe şosea forestieră. Timp de mers: 2¼ ore. Pe distanţa Uricani - Cîmpul Mielului şi chiar pînă la pîrîul Ursu circulă autocamioane ale I. F. Şoseaua forestieră traversează înainte de Gura Butei (817 m) apa Jiului, loc în care părăsim traseul marcat cu cruce roşie (traseul nr. 3 f). La cca 100 m de la pod (malul drept) lăsăm o ramificaţie a şoselei spre valea Răstovanul (în stînga), trecem peste apa cu acelaşi nume, apropiindu-ne de locurile în care Jiul de Vest - un pîrîu molcom şi firav spre izvoare iese din gîtlejurile de piatră ale munţilor. Valea prinde în despărţitura sa apa şi şoseaua, şerpuindu-le tot mai aproape. Kilometrajul de pe bornele şoselei forestiere în sus de Gura Butei ne poate încurca, avînd 3 „începuturi"; pentru simplificare se vor considera distanţele numai din Gura Butei. După cca 1 km de la Gura Butei străbatem o zonă avidă de apă şi defrişată. Trecem pe la sura văii Pleşa (şosea la dreapta), locul de acces spre pereţii Pleşei şi Peştera Scobită, ceva mai sus, la cca 2 km, pe malul stîng în punctul I. F. Răstovanu. Incepînd de aici, valea devine tot mai strîmtă şi răsucită, apar maluri stîncoase tot mai prăpăstioase, iar pădurea acoperă în pîlcuri coastele Pleşei. Trecînd pe rînd o serie de coturi care vestesc locuri tot mai interesante, pătrundem brusc într-un defileu foarte strîmt, continuat cu pereţi înalţi pe ambele laturi ale văii. Cheile au un aspect cu totul impresionant, sînt atît de strîmte şi cotite, încît cei ce vin pentru prima dată aici nu disting nici o ieşire şi au senzaţia ca şoseaua s-a înfundat sub pereţi. În mijlocul celei mai stîncoase zone a cheilor se îmbucă văile Gîrbovul şi Jiul de Vest; ambele cursuri de apă săltînd pe şirurile de pietre prăvălite din pereţi. Şoseaua se bifurcă (aproximativ km 4,1); spre stînga trece o variantă peste Jiu cautînd surplombe pe sub care pătrunde în gîtlejul Gîrbovului; şoseaua pe care vom merge noi rămîne pe malul stîng al Jiului, strecurîndu-se cu mare greutate deasupra apei. La pod se află un indicator metalic („Spre Cîmpuşel"). Urcăm mai departe. Cheile sînt în continuare spectaculoase, pereţii terminali ai munţilor Gîrbovul (sud) şi Plcşa (nord) strîngînd, ca un cleşte, firul văii. Şoseaua tăiată în perete coteşte cu 180° în jurul unei lame de calcar şi ajunge la gura pîrîului Boul (km 4,7; cca 965 m alt.). Aici se desprinde o nouă şosea forestieră la stînga peste Jiu, urcînd în bazinul Boul. Din acest punct începe pe stînga domeniul de basm al Oslei prin culmea Osliţei. Păstrînd malul stîng al Jiului, şoseaua ne scoate treptat dintre stînci, rămînînd totuşi în uluc strîmt şi şerpuit cale de cca 2,7 km pînă în larga luncă de la Cîmpul Mielului (l 030 m alt.). Imediat ce valea se lărgeşte trecem prin dreptul

văii alpine Scocul Urzicarului (nord), în dreptul căreia se ramifică spre sud şoseaua la I.F. Cîmpul Mielului pe pîrîul Stan. In acest loc putem face un popas ca să admirăm pajiştile odihnitoare între două gîtleje de munte, la poalele spinărilor albe ale Dîlmei Mari. Mai departe, spre vest, după cîteva sute de metri, valea se strîmtează din nou, iar Jiul (Scocul Jiului), pînă acum mititel, dar plăcut tovarăş de drum, se ascunde sub stînci, conferind văii o tăcere adîncă în care se aude doar foşnetul fagilor. Noi curbe, noi cotloane ocolite pînă ce apa Jiului clipoceşte iar în albie, semn că ne apropiem de gura unui pîrîu bogat, emisar al Oslei, singurul castel de apă al regiunii superioare. După cca 200 m ajungem în dreptul pîrîului Rece coborît din Coada Oslei. Ca o curiozitate, vom reţine că de la Gura Butei pînă în valea Soarbele (pe cca 14 km) nici o vale de la nord nu aduce apă în Jiu, decît în timpul ploilor abundente sau cînd se topesc zăpezile. Ca o compensaţie, Oslea culege cu migală picăturile de apă, le adună pe patul tare al rocii cristaline şi le dăruieşte Jiului în semn de recunoaştere a importanţei sale. Cu mare greutate reuşeşte Jiul de Vest (aici Scocul Mare al Jiului) să păstreze parte din ape la suprafaţă; de cele mai multe ori după gura pîraielor sudice, la cca 200 m, el pierde zestrea de apă în găurile calcarcase, ca un copil răsfăţat şi risipitor. După cca 8 km din Gura Butei trecem pe malul drept iar după încă 400 m sosim în dreptul văii Scorota Seacă (spre nord; 1 055 m alt.), a cărei intrare spre comorile de frumuseţe din labirintul alpin poate trece uneori neobservata în frunzişul pădurii (traseele nr. 31 c, 32 f). m d) Gura Văii Scorota - casa Cîmpuşel 1 Grad de dificultate: 0 = 1; c = l. Marcaj: triunghi roşu pe şosea forestieră. Timp de mers: 25-30 min. La cca 600 m mai departe valea se lărgeşte; trecem pe malul stîng (şosea ramificată la stînga spre Oslea). Aspectul văii, îmbrăcată tot mai mult cu brădet, este mult mai odihnitor, în pereţii calcaroşi din nord se află gura peşterii „Din Capul Dîlmei". Traversam un vîlcel, Scocul Sec (nord) şi sosim după 10,5 km la gura pîrîului Ursu, unde se ramifică o altă şosea spre Oslea, pe lîngă cantonul silvic Cîmpusel 1 (în vechile ghiduri toate indicaţiile „Cîmpuşel" vizau acest canton care poate primi 3-4 turişti pe noapte). Pe aici porneşte traseul nr. 28 b spre Coada Oslei. c) Casa Cîmpuşel 1 - casa Cîmpuşel 2 Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj: triunghi roşu pe şosea forestieră. Timp de mers: 15 min. Fără să părăsim Scocul sec al Jiului, urcăm pe şosea tot pe malul stîng încă 1,5 km pînă la minunatele poieni de la gura pîrîului Ştirbu (de la Gura Butei pînă aci sînt 12 km). Ajungînd sub pereţii vineţi care hotărnicesc muntele Tablele, traversăm firul văii pe podul nou; imediat

după pod se ramifică o şosea lungă de cca 200 m spre stînga pînă la casa de recoltat vînat a Ocolului silvic Lupeni, numită aici Casa Cîmpuşel 2 (l 180 m), unde putem fi găzduiţi în limita celor cca 7 locuri în condiţii foarte bune. Ne aflăm în punctul cel mai favorabil pentru excursii pe muntele Oslea, spre “Retezatul Mic", spre Tismana, Cerna sau spre culmile Godeanului. Aşezarea extraordinar de pitorească a acestei case cinegetice-turistice încîntă de la prima vedere pe toţi cei care sosesc pe aceste meleaguri, indiferent din ce direcţie! 28. Tismana - L F. Paltinei - muntele Boul – şaua ,,La Suliţi" casa Cîmpuşel 2 Grad de dificultate: O =2; c = 2 (3). Marcaj : Cale ferată îngustă, şosea forestieră, potecă nemarcată, şosea forestieră, cruce roşie (rar). Timp de mers: 10½ - 11¾ ore. Traseul nu este indicat iarna. Schiţele de hartă nr. 17, 18. Prin parcurgerea acestui traseu turiştii pot pătrunde în zona sudică a Munţilor Retezat pornind din zona subcarpatică a Olteniei. Caracterizat ca un traseu plin de farmec, el este străbătut de grupuri de iubitori ai muntelui bine antrenaţi şi care doresc să viziteze mănăstirea Tismana situată la poalele urcuşului; de aici se poate pătrunde direct în inima munţilor peste lama Oslei, la izvoarele Cernei şi Jiului finalizînd itinerarul în peisajul de basm al Cîmpuşelului. Traseul, lung de cca 38 km, impune împărţirea sa în două etape, fie cu înnoptare la mănăstirea Tismana folosind şi trenuleţul care străbate cca 1/3 din drum, fie cu înnoptare în cort la jumătatea drumului în şaua sud - Gruiul Negru. a) Staţia C.F.F. Tismana - mănăstirea Tismana - I. F. Paltinei Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Potecă şi cale ferata forestieră (14,6 km). Timp de mers: 3¾-4 ore. Tismana (300 m alt.), localitate aflată în partea de vest a depresiunii Tg. Jiu, este punctul de pornire cel mai indicat pentru intrarea pe traseul spre Cîmpuşel, Ea este aşezată pe valea Tismanei, la cca 36 km vest de Tg. Jiu (curse I.T.A. din JTg. Jiu spre Tismana şi Baia de Aramă; în sezonul de vară circulă direct la mănăstirea Tismana cu plecarea dupăamiaza din Tg. Jiu). Clima blîndă din această zonă permite cultura castanilor comestibili. Numele Tismana derivă de la lemnul de tisă, cu care s-a clădit primul locaş monahal, pe teritoriul actualei mănăstiri. Localitatea s-a dezvoltat la poalele culmilor prelungi, ocupînd o întindere impresionantă în lungul şi latul văii. Aici există o cooperativă „Arta casnică" specializată în confecţionarea covoarelor şi costumelor gorjeneşti. Din staţia de autobuz situată în vecinătatea gării C.F.F. Tismana

vom porni pe un drum ramificat spre nord la mănăstirea Tismana. Pătrundem pe malul stîng al apei, în susul văii Tismana. După ocolul silvic şi gara situată pe malul opus (cca 4 km de la plecare) ajungem în dreptul mănăstirii Tismana, aşezată ca un cuib de vulturi pe stîncile malului drept. Din incinta mănăstirii iese pîrîul Grunia care cade înspumat pe pereţi în undele Tismanei. La km 5 al C.F.F. şoseaua trece pe malul drept, lîngă calea ferată. Aici se ramifică în urcuş la stînga drumul mănăstirii (cca 5 min.). Clădirile austere din jurul mănăstirii se profilează pe frunzişul des al pădurii de pe dealul Frasinului, impunîndu-ne încă de departe un sentiment de curiozitate faţă de importantul monument istoric, întemeiată în secolul al XlV-lea ca schit de lemn, pe timpul domnitorului Vlaicu Vodă, mănăstirea a fost zidită, mărită şi întărită pe rînd de Mircea cel Bătrîn, Neagoe Basarab şi Vlad Ţepeş. Apoi Matei Basarab a înconjurat-o cu ziduri de cetate, lăcaşul devenind un puternic punct de apărare al nordvestului Olteniei, în 1821 mănăstirea a fost folosită de Tudor Vladimirescu şi pandurii săi pentru pregătirea mişcării revoluţionare. Recomandăm un popas în aceste locuri, pentru a ne interesa şi instrui cu amănunte despre istoricul, arhitectura şi arta mănăstirii. Reluăm traseul de la ramificaţia spre mănăstire (km 5). Pînă la punctul terminus al C.F.F. de la I.F. Paltinei putem călători cu trenuleţul sau putem urca pe poteca din lungul liniei (Trenuleţul pleacă în cursă dimineaţa în zori). De la mănăstire pe valea Tismanei în sus se înşiră casele localnicilor şi cîteva case de odihnă (unde se poate înnopta). La km 6,6 se află staţia C.F.F. Valea Şasă, de unde se urcă pe potecă la schiturile Cioclovina (anexe ale mănăstirii Tismana). Calea ferată îngustă se menţine pe lîngă apă, strînsă între versanţii povîrniţi pînă la „Cărbunării", apoi la km 8,3 ajungem la confluenţa Tismanei (stînga) cu Tismăniţa, în locul numit „La triunghi". Locul este foarte strîmt şi ambele văi se îmbucă în mijlocul unor chei dacă nu spectaculoase, cel puţin grele pentru trenuleţ. Trecem podul şi intrăm pe valea din stînga. La capătul nordic al cheilor Tismanei depăşim pîraiele Dosul Cioclovinei şi Gramna, ajungînd la km 11,6 unde facem un mic popas lîngă cabanele LF. numite simbolic „La club". Pînă aici am mers cca 2¾ ore. La capătul de sus al staţiei (canton) se ramifică la stînga pîrîul Geamănul, pe care-l evităm. Urmărim calea ferată din nou prin chei, trecem prin dreptul unei confluenţe (dreapta pîrîul „Tismana") şi trecînd apa pe malul stîng ajungem la capătul acestui lung tronson la I.F. Păltinei (km 14,6; cca 650 m alt.). Aici se află cabane muncitoreşti. b) I. F. Păltinei - muntele Păltinei Grad de dificultate: 0 = 3; e = 2. Şosea forestieră, potecă nemarcată. Timp de mers: 1¼-1½ oră.

Pe acest sector vom ataca primele pante pentru a ieşi spre culmea prelungă a Oslei. De la I.F. Păltinei, unde luăm apă în bidon pentru 3-4 ore, urmărim timp de 20-25 min. şoseaua forestieră pe valea Tismanei pînă la obîrşia ei (Gura Crişanului, barăci). Trecem pîrîul Tismanei mai jos de confluenţă pe malul drept şi apucînd poteca pe muchia defrişată începem urcuşul spre nord-vest apoi spre vest (privelişte spre Oslea). Ajungînd pe culmea piciorului de munte, intrăm în pădure şi menţinînd exact muchia prin poieni şi pădure atingem culmea muntelui Păltineiul (980 m) la „drumul Oslei", o veche şi foarte bună cale pe care ne vom îndrepta spre nord cu mare uşurinţă. Acest drum începe de fapt chiar din localitatea Tismana şi se menţine pînă aici numai pe culme. c) Muntele Păltinei - muntele Frumoşii - muntele Boul - şaua „La Suliţi". Grad de dificultate: 0 = 1; c =3. Marcaj: potecă largă marcată foarte rar cu cruce roşie. Timp de mers: 4-4¼ ore. În urcuşul nostru pe ondulările blînde ale culmilor spre nord, orientarea va fi foarte uşoară, reperul principal fiind drumul de culme foarte clar. Din Păltinei coborîm pe latura nordică (izvor) şi traversăm pe coastă muntele Cărpinei (vest) atingînd, după 3,5 km de culme, şaua sud Gruiul Negru (l 270 m) unde trecem printr-o poiană cu perspectiva spre bazinul Motrului. Drumul ne poartă din nou pe latura vestică cînd urcăm ceva mai susţinut pînă lîngă vîrful Gruiul Negru. Traversăm şaua Frumosu şi ocolim pe la nord vîrful Frumosu (l 494 m) pe la cca 1 400 m alt. (km 5,5 din Păltinei). În dreapta se afla bazinul Lespezele, afluent al Bistriţei gorjene. La nord-est de vîrful Frumosu, imediat după şa (l 388 m) trecem de asemenea printr-o poiană de unde se desfăşoară o frumoasă privelişte spre culmile Godeanului şi Piatra Cloşanilor, o piramidă calcaroasă de strajă peste bazinul Motrului şi Cernei. Din şaua nordFrumosu (izvor) intrăm în zona subalpină, deşi stejărişul şi păltinetul nu dau semne să facă loc bradului. Depăşim treptat înălţimile pe latura estică a muntelui Boul (l 670 m), ridicîndu-ne pînă aproape de 1 600 m (gol de munte cu privelişte splendidă asupra versantului sudic al Oslei). După ce dăm ocol pe trei laturi masivului munte, revenim pe culme în şa (l 470 m) avînd în stînga bazinul izvoarelor Motrului, iar în dreapta Groapele Peştişanului. Ajuns în zona de gol, după un ultim pîlc de pădure, drumul ocoleşte pe la vest o creastă scundă, stîncoasă, şi atinge curmătura Groapelor (12,5 km din Păltinei), unde se ramifica la dreapta o potecă spre stîncile din Groapele Oslei şi Cuiul Popii, Ne aflăm la poalele urcuşului final, în cale se ridică brusc panta dură şi dezgolită a vîrfului Peştişanu (1930 m), din care „briciul" Oslei răzuie cerul spre nord-est pma în Coada Oslei, şi Osliţa, la Cîmpul Mielului. Drumul evita

înfruntarea directă cu Oslea şi se abate abate spre locurile mai joase din stînga stîncii Piatra Trăznită. Urcăm pe drumul care devine tot mai mult potecă răsfirată, pînă ce atingem la vest de vîrful Peştişanu înălţimea platoului „La Suliţi" (l 703 m). Nici nu se poate imagina surpriza pe care o avem prin schimbarea decorului. Dacă pînă aici am întîlnit culmi domoale, păduri şi poieni, din şaua „La Suliţi" simţim brusc răsuflarea munţilor semeţi, fasonaţi, în fel şi chip, frămîntaţi şi răsuciţi cum numai în „Retezatul Mic" se mai poate vedea, în evident contrast cu Godeanu mai întunecat şi mai rotunjit. Clar se observă şi limita între domeniul calcarului şi al cristalinului în lungul văii Soarbele. De la şaua „La Suliţi" traseul nostru se uneşte cu traseul nr. 29 d, c, pînă la Cîmpuşel. d) Şaua „La Suliţi" - muntele Şarba - poiana Gura Şarbei Grad de dificultate: 0 = 2; c = 2. Marcaj: cruce roşie (rar). Timp de mers: 1-1¼ oră. Avînd în stînga vîrful Gîrba, începem coborîrea cu un ocol pe versantul nord-estic al acestui munte golaş. Traversăm un mic platou, umărul muntelui Peştişanu şi ajungem pe fruntea muntelui Şarba, faţă-n faţă cu pasul Jiu-Cerna şi mai departe cu valea Soarbele, limita „Retezatului Mic". Spre apus, valea Cernei oferă splendide şiruri de Ciuceve (formaţii calcaroase foarte ascuţite „răsărite" în mijlocul pădurilor), miraculos tăiate de ape de-a curmezişul. Dincoace, în valea Jiului, peisajul mai potolit în văi se aspreşte spre culmi, între aceste minunăţii, la care nu ştii unde să te uiţi mai întîi, parcurgem în coborîre tot mai mare muntele Şarba cu regretul că nu putem întîrzia prea mult... În stînga şi în dreapta golul de munte este preluat de pădure. Undeva, mai jos cu zeci de metri în faţa vestică înainte de a intra în pădure, se vede poteca mare spre stînga din Şarba. Ne menţinem strict pe muchie şi la primii paşi poteca reîncepe jocul serpentinelor. Apare răzleţ şi marcajul cruce roşie - vechiul marcaj Retezat - Tismana. Pădurea ne înconjură lăsînd loc totuşi unui culoar foarte clar. Ajungem astfel, după cca 40 min de coborîre din şaua „La Suliţi", într-o alta şa tăiată de poieni în formă de „T". Pe coada „T„-ului am sosit noii. Pe ramura din stînga o potecă ocoleşte ţancul stîncos din nord şi atinge ţinutul lacului Răţii. Pe ramura din dreapta se vede în jos, spre Valea Jiului, o rarişte clară. Poteca noastră, mai puţin clară, se lasă pe aici; la dreapta întîlnim în cale şi trei marcaje cu cruce roşie, unul pe un fag singuratic şi două pe bolovani. La capătul culoarului şi după cca 10 min de coborîre ajungem la gura văii Soarbele, pe şoseaua forestieră a Văii Jiului de Vest (l 240 m alt.). c) Poiana Gura Şarbei - Valea Jiului de Vest - casa Cîmpuţel 2 Grad de dificultate: O - l; e - l. Şosea forestieră. Timp de mers:

25-30 min. Ajungînd pe şosea vom coti la dreapta (spre vale), lăsînd spre valea Soarbele (nord) traseul nr. 33 c. Ocolim confluenţa pîrîului Soarbele cu pîrîul Şarba, intrînd puţin pe valea Şarba (cu apă) pe care o traversăm şi venim în punctul de obîrşie al Jiului de Vest. Şoseaua trece prin pădure de brad şi fag, însoţind albia seacă a rîului pe malul drept cca 1,5 km, pînă în faţa casei de recoltat vînat Cîmpuşel 2 (l 180 m), în stînga se afla o stînă şi marcajul cu triunghi roşu spre muntele Iorgovan. Părăsim şoseaua forestiera şi urcăm la dreapta l-2 min pe drumul casei, situată într-o splendidă poiană la gura pîrîului Ştirbul. 29. Casa Cîmpuşel 2 - vîrful Coada Oslei - vîrful Oslea muntele Şarba - casa Cîmpuşel 2 Grad de dificultate: 0 = 2; e = 2. Potecă nemarcată. Timp de mers: varianta I – 5½-5¾ ore; varianta II - 6-6¼ ore. Schiţele de hartă nr 17, 18. Creasta Oslei, accesibilă cu mare uşurinţa de la Cîmpuşel, fiind situată în imediata vecinătate a spectaculosului - Retezat Mic, ne oferă, în afară de parcursul de creastă amintind Piatra Craiului sau Piatra Tîrnovului din Munţii Căpăţînii, cea mai completă panoramă asupra munţilor Godeanu, „Retezatul Mic", Custura, Văcărea. Urcuşul pe creastă va răsplăti din plin toate eforturile. Accesul la vîrful Coada Oslea, cu care începe creasta principală a Oslei, este redat în doua variante, ambele accesibile tuturor categoriilor de turişti. Varianta I a) Casa Cîmpuşel 2 - muntele Ştirbu - vîrful „La Pîrîul Ursului" - vîrful Coada Oslei Grad de dificultate: O= 2 (3); e 2(3). Potecă nemarcată. Timp de mers: 2½ ore. Traseul de la casa de vînătoare Cîmpuşel 2 (l 180 m alt.) începe din spatele casei. Traversăm imediat lîngă curte pîrîul Ştirbu, bogat în ape izvorîte de sub vîrful Oslea, şi intrăm în pădure pe malul drept. Străbatem o mică platformă cu vegetaţie şi începem un urcuş scurt (25 m diferenţă de nivel) la stînga, pe malul înclinat al văii. După cca 25 min. firava potecă ne conduce într-o poiană mare, cca 1 210 m alt, o fostă pepinieră. Din acest loc, minunat pentru tabără şi plajă, ni se oferă o frumoasă panoramă spre versantul nordic al Văii Jiului culminînd cu „lentila" albă a Iorgovanului. După o scurtă orientare ne îndreptăm spre sud, în susul poienii. Urcuşul uşor nu ne solicită deosebit nici cînd intrăm în pădure. Potecuţa se aţine într-un mic şes suspendat între creasta care se ridică în stînga

noastră şi tăietura prin care curge pîrîul Ştirbu. Înaintăm prin pădurea rară încă 10 min, cînd în stînga, în unghi de 45° faţă de direcţia noastră, se deschide o pantă prelungă; poteca, destul de ştearsă în frunziş, este mai greu de urmărit; în schimb urcuşul în direcţia indicată (sud) şi „marcajul" numelor de ciobani încrustate pe fagii imenşi existent numai în lungul traseului nostru ne scot, după cca 40 min. de la poiana fostei pepiniere, pe creasta îngustă a muntelui Ştirbu. Prin defrişarea care marchează versantul dinspre valea Ursului se profilează spre nord-est culmea pietroasă Piule-Pleşa. Pe muchia muntelui Ştirbii poteca apare clar. Traversăm o şa (cca 1 390 m alt.) şi înainte de a intra pe panta stîncoasă a muntelui (spre sud), ne abatem la dreapta pe versantul văii Ştirbu; pe aici urcăm, în apropiere de creastă prin pădure, timp de cca 20 min. pînă cînd o reîntîlnim într-o mică poieniţă cu privelişte spre nord-vest asupra culmilor Godeanului (în prim plan vîrful Sturu). După aceasta poteca taie două serpentine pe o coastă înclinată şi ne conduce la marginea pădurii, în pragul golului de munte. Din cota 1 520, o cocoaşă scundă şi golaşă a muntelui Ştirbu, priveliştea este foarte frumoasă. Orizontul se deschide, oferind privirilor culmi nesfîrşite. Vom încerca să scurtăm popasul, păstrînd pentru creasta Oslei contemplarea pe îndelete a acestor privelişti de poveste. Poteca se pierde în brusturii din preajma stînii Ştirbu (cca 1 555 m) situată exact pe muchie. Aci găsim un şipot cu apă de băut adusă tocmai de sus din izvoarele Ştirbului pe canal pînă în faţa stînei. Ne vom aproviziona cu apă pentru 3-4 ore. În lungul golului alpin al Oslei se derulează trei poteci ciobăneşti: una pe lîngă poalele pădurii, la cca 1 550 m alt, alta mijlocie la cca 1 650 m alt, şi ultima sub şirul stîncilor, la cca 1 780 m. De la stînă urcăm pe culme în direcţia vîrful Oslea (cu baliză), trecînd de poteca palierului mijlociu. Panta devine accentuată şi mai înainte de poteca palierului superior începem să urcăm pieziş la stînga. De la stînă pînă aici poteca lipseşte, dar orientarea este uşoară. Ne îndreptăm pe sub stîncăriile vîrfului Oslea spre nord-est în direcţia vîrful Coada Oslei. Poteca îngustă dar bine întipărită se strecoară peste vîlcele şi muchii splendid colorate, prin pajişti cu flori; piatra albă şi strălucitoare a pereţilor nu prea înalţi şi nici de nepătruns ne însoţeşte permanent în dreapta. După cca 5 min, în dreptul unui vîlcel practicabil, ierbos, se desprinde un firicel de potecă spre şaua „Cozii". Despre această potecă ce încinge ca un brîu stînca crestei, legenda şi localnicii mai bătrîni povestesc ca „balaurul fugărit de Iorgovan îşi tîra coada în jurul Oslei căutînd scăparea" .. . Urma cozii lui ar fi astăzi poteca pe care mergem! Ne îndreptăm în urcuş pînă sub vîrful Coada Oslei, apoi, în serpentine dese, urcăm direct în sud-vestul crestei (cca 1 800 m alt). Sosim astfel pe creasta principală a muntelui Oslea, de unde, în cca 10 min pe mica

potecă de creastă spre nord-est, ajungem la 1 839 m în vîrful Coada Oslei, în vîrf ne întîlnim cu varianta a II-a a traseului Varianta II b) Casa Cîmpuşel 2 - casa Cîmpuşel 1 - muntele Ursu - „La Oamenii de piatră" - vîrful Coada Oslei Grad de dificultate : o-2 (3); e-2(3). Şosea forestieră, potecă nemarcată. Timp de mers:3 ore. O altă posibilitate de urcuş la creasta ascuţită a Oslei începe de la casa Ocolului Cîmpuşel 1 (l 130 m alt.), situată pe şoseaua forestieră, cu l,5 km în aval de casa de vînătoare Cîmpuşel 2. Din dreptul casei Cîmpuşel 1 se ramifică pe malul stîng al pîrîului Ursu şoseaua forestieră Ursu, care din Scocul Jiului urca încă 2,5 km pînă la „furcitura" văii Ursu. La confluenţă intrăm pe o mare potecă la stînga (urma de tractor), urcînd pe pîrîul Ursu cca 700 m. Ajunşi în apropierea stînii Ursu observăm poteca largă care urcă la stînă, spre nord ieşim în rarişte şi apoi, după 5-6 min, în golul unde se află stîna. Ne aflăm pe un crac al muntelui Ursu abătut spre est pînă în dreptul confluenţei de la care am plecat. Ne aprovizionăm cu apă pentru 3-4 ore şi începem ascensiunea spre vîrful Coada Oslei. Urcăm chiar pe culme ocolind spre dreapta un vîrf mic pînă în şaua Ursu, lesne de recunoscut datorită marii răspîntii de poteci. Traversăm în urcuş potecile palierelor inferior şi mijlociu şi urcăm panta grea din locul denumit „Oamenii de piatră". De aici vom evita repezişul şi stîncăriile versantului din dreapta şi atacăm direct vîrful Coada Oslei, unde sosim după 3-3½ ore de la plecare. Spre nord-est se răsfrînge o creastă accidentată cu multe aspecte alpine care coboară vertiginos spre cheile Scocul Mare (Cheile Oslei). De aici, de sus, nici nu se distinge bine locul de separaţie a Oslei de prăvălişul şi coastele mutonate ale muntelui Pleşa. Mai sus, spre Piule, răsar de după culmile albe calcaroase creste cenuşii cu vîrfuri înalte, anunţînd prin Custura, Gruniu, Păpuşa şi Peleaga multitudinea stîncăriilor cristaline din Munţii Retezat. Mai departe, şiruri de culmi conturează în zare Valea Jiului, iar spre răsărit vîrfuri domoale continuă Munţii Vîlcan (Şigleul Mare, Arcanul) legaţi de Oslea printr-un voluminos picior în pantă prin Groapa Nedeuţii. Este o privelişte magnifică, pentru care merită din plin să urci pînă aici! Spre sud-vest, în direcţia de unde a sosit şi poteca variantei I, clăile Oslei ne suscită cel mai mare interes; creasta, cînd abruptă şi ascuţită, cînd ceva mai domoală, este practicabilă pe tot parcursul. c) Vîrful Coada Oslei - vîrful Oslea - vîrful Peştişanu - şaua „La Suliţi" Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Potecă nemarcată. Timp de mers:

1½ oră. Creasta principală Oslea se desfăşoară pe o lungime de aproximativ 4 km, din vîrful Coada Oslei pînă în şaua „La Suliţi". Înălţimea crestei se menţine la cca 1 900 m, iar altitudinea maximă atinsă în vîrful Oslea (l 946 m), în extremitatea vestică, şaua cea mai joasă, „La Suliţi", are 1 703 m alt. Coborîm din vîrful Coada Oslei spre sud-vest pînă în şaua „Cozii". Versantul sudic, oarecum primitor pînă acum, începe să devină abrupt. Lăsăm în dreapta „poteca balaurului" cu serpentinele sale spre baza stîncăriilor şi urmărim exact creasta ascuţită. Firul potecii traversează două vîrfuleţe stîncoase despărţite de jgheaburi pietroase, răspunzînd la poalele Oslei în cîmpuri de grohotiş. Mult sub nivelul crestei, acolo unde din vîrful Oslea se desprinde piciorul sudic, se găseşte într-o poiană stîna „La Cuiul Popii", legată cu poteci bune de „drumul Tismanei" şi Groapa Nedeuţii. După o mică strungă şi o coborîre pe creastă traversăm o şa îngustă, din care începe cel mai însemnat urcuş pînă în vîrful Oslea. Putem evita muchia cu abrupturi pe stînga, urmărind potecuţa în cîteva zigzaguri. După aproape 50 min de mers din Coada Oslei ne oprim mai îndelung pe cel mai înalt vîrf al traseului ca să putem admira în voie priveliştea care ne înconjură. Multe contraste şi culori împărţite incredibil de meşteşugit îngemănează, izvor lîngă izvor, Cerna şi Jiul, iar în lungul acestora, valurile împietrite din Godeanu şi pînă dincolo de Tulişa. Spre Oltenia se estompează sub lumina cernută culmi încîlcite, cu labirinturile de nedezlegat ale văilor debitoare Jiului. Oslea şi Iorgovanul stau aici faţa în faţă sfidînd zările din adîncul de genune al Jiului şi pînă în frunţile împietrite. Minunat tivită cu pădure, Oslea îşi răsfiră picioarele punctate de stîni şi şiragul perlat al turmelor de oi, trimiţînd din pieptul său „apa vie" Scocului Jiului însetat la nesfîrşit. Pînă la vecinul Oslei, vîrful Peştişanu (l 930 m), ne menţinem viguros pe creasta ascuţită, dar uşor practicabilă; după o înaltă şa de separare ajungem în vîrful secundar, apoi încă 150 m şi poposim în vîrful principal Peştişanu. De aici, în afară de o splendidă vedere retrospectivă asupra întregii creste pe care am străbătut-o, ni se dezvăluie şoseaua (drum de care) ce urcă din Tismana pînă sub vîrf. Deoarece din vîrful Peştişanu se desfac patru muchii bine individualizate, vom observa cu atenţie creasta în direcţia vest (uşor abătută spre dreapta). După o vertiginoasă coborîre trecem pe lîngă două stînci de formaţie cristalină (Apostolii sau Piatra Trăznită) lîngă care ne întîlnim cu poteca palierului de sus al Oslei. Panta se îndulceşte spre apus şi după cca 300 m sosim în plata şi întinsa şa „La suliţi" (l 703 m), loc în care soseşte din stînga (sud) traseul Tismanei (traseul nr. 28 c); de aici mai departe ambele trasee au

drum comun pînă la Cîmpuşel. d) Şaua „La Suliţi" - muntele Şarba - curmătura Şarba poiana Gura Şarbei Vezi traseul nr. 28 d. e) Poiana Gura Şarbei - valea Jiului de Vest - casa Cîmpuşel 2 Vezi traseul nr 28 d. 30. Casa Cîmpuşel 2 - vîrful Iorgovan - şaua Stănuleţii Mici muntele Drăgşanu - şaua Plaiului Mic - cabana Buta Traseul este ne recomandabil iarna. Grad de dificultate: 0 = 1; c = 2. Marcaj: triunghi roşu, triunghi albastru, bandă roşie, cruce roşie, punct albastru. Timp de mers: 6¼-7 ore. Schiţele de hartă nr. 16, 17. Traseul de legătură marcat între casa de vînătoare Cîmpuşel 2 şi cabana Buta atinge, după un urcuş forte, Piatra lui Iorgovan, stînca solitară despicată de paloşul voinicului din legendă. Această “ţîşnire" albă spre izvorul cerului este cel mai interesant punct turistic, atrăgător prin izolarea şi frumuseţea scoasă în evidenţă de contrastul hainei verzi şi parfumate a jnepenişului. a) Casa Cîmpuţel 2 - ramificaţia gura pîrîului Cheia Scocului Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj: triunghi roşu. Timp de mers: 8-10 min. Din dreptul casei de vînătoare şoseaua forestieră pătrunde pe lîngă stîna Cîmpuşel spre locul de obîrşie al văii, mai sus cu cca 1,5 km. Din spatele stînii, poteca marcată (stîlp de marcaj) traversează pîrîul şi urcă pe malul apusean într-o poiană mare. Spaţiul de la gura pîraielor Faţa Iarului şi Cheia Scocului este ocupat de o pepinieră împrejmuită. Poteca înecată în fîneţe se strecoară pe dreapta pînă la gura Cheii Scocului (l 170 m alt.), unde se desparte în trei: una, cea mai puţin clară (începutul este mai jos de Jiu), urcă prin pădure pe muntele Ciocanele spre punctul „La Table" şi vîrful Albele (mai sus potecă bună); alta pătrunde printre brusturi exact pe firul sec al Cheii Scocului, direct în canionul calcaros (traseul nr. 32 b); cea de-a treia, poteca marcată a traseului, se îndreaptă din ce în ce mai clar spre piciorul muntelui Iorgovanul aflat imediat în stînga văii seci. b) Ramificaţia gura pîrîului Cheia Scocului - muntele Iorgovanul - şaua „la Găuroane" Grad de dificultate: 0 = 1; e=2. Marcaj: triunghi roşu. Timp de mers: 1½ oră.

Prima parte a urcuşului se desfăşoară prin pădure. După o serie de serpentine, urcuşul se domoleşte doar cît sa ne odihnim într-o rarişte cu privelişte spre răsărit. Părăsim pentru scurtă vreme muchia pentru a ocoli obîrşia unui vîlcel sec, pe versantul estic, apoi recîştigăm linia muchiei. După cca 1½ oră de la plecare lăsăm definitiv înapoia noastră pădurea şi înaintăm cîteva minute pe culmea golaşă pînă la baza ultimului urcuş spre vîrf. Poposim în curmătura Găuroanelor (l 605 m alt.). Cele mai apropiate puncte de interes turistic se afla în căldarea Găuroane (est) de unde urcă pînă la noi o potecă ciobănească (traseul nr. 32 b). Această căldare glaciară săpată în teren calcaros face parte din salba reliefului tipic care a sculptat versantele sudice ale „Retezatului Mic" din Stănuleţii Mari pînă în Scorota. Deşi nu conţin lacuri, aceste căldări au forme aparte şi contrastează cu cele din „Retezatul Mare", atît prin situarea lor în abrupturi mai joase ca înălţime, cît şi prin înfăţişarea viu colorată. Pe aceste cleanţuri pietroase se află din belşug floarea de colţi care acoperă în august, împreună cu alte flori pline de culoare, toate cotloanele accesibile sau mai puţin accesibile ale acestor munţi. Tot pe aici se caţără în voie ciopoare de capre şi nu de puţine ori vipera se răsuceşte leneş printre lespezi. c) Şaua „La Găuroane" - şaua Stănuleţii Mici Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj: triunghi roşu. Timp de mers: 1¼ oră. Marcajul aplicat pe pietre şi uneori pe stîlpi metalici însoţeşte poteca în urcuş pe contrafortul sudic al Pietrei lui Iorgovan. Priveliştea este din ce în ce mai amplă şi cu greu putem să ne reţinem de la popasuri prea dese, Stînci izolate, tufe de jnepeni nu ne împiedică să admirăm din mers spinările munţilor Soarbele şi Sturul, spre vest sau Ciocanele şi Dîlma cu Brazi, la est. Ajunşi sub imensa stîncă (vîrful sudic Iorgovan) unde legenda susţine că se află urma copitei calului lui Iorgovan, începem un ocol pentru evitarea abruptului spre dreapta (est), urcînd lent pe feţe, printre jnepeni. După 3-3¼ ore de urcuş de jos, ajungem în sfîrşit în şaua largă Stănuleţii Mici, pe creasta principală a „Retezatului Mic" (l 905 m alt.), în acest punct marcajul triunghi roşu ia sfîrşit şi vom întîlni poteca de creastă marcată cu triunghi albastru şi uneori bandă roşie (vezi traseul nr. 9 c, d), Ascesiunea la vîrful Piatra lui Iorgovan (l 997 m alt.) - dus-întors 40 min - se poate face printr-o abatere din traseul marcat, înainte de şaua Stănuleţii Mici părăsim poteca şi începem un urcuş la început uşor pe lîngă tufe cu jnepeni şi pajişti cu flori spre adînca despicătură dintre cele două vîrfuri (sudic şi nordic), înainte să pătrundem în canionul strungii putem urca prin căţărare la dreapta pe „valul" de calcar, contrafort ce ne conduce direct la baliza de la cota maximă a vîrfului nordic. Pentru vîrful

sudic, atacul din strunga este greu (alpin), căţărarea făcîndu-se cu greutate pe cîţiva metri înălţime. Din vîrful Piatra lui Iorgovan, cu totul original, se poate vedea cea mai mare parte a Carpaţilor bănăţeni. La sud-est se pierde în zare, spre Uricani, valea Jiului de Vest care desparte Retezatul de Munţii Vîlcan. Cel mai aproape se vede Coada Oslei, o custură stîncoasă lipită prin vîrful ei direct de creasta Oslei, crenelată la vîrfuri şi apoi povîrnită mătăsos spre mantia pădurilor. Distingem uşor o dîră continuă împrejurul Oslei, lăsată „de coada balaurului urmărit de Iorgovan" ... , de fapt poteca ciobănească! Acolo unde se naşte Jiul apare şi Cerna. Aceşti fraţi buni pornesc fiecare în altă direcţie: unul spre răsărit, altul spre apus. De aici, de sus, cumpăna apelor abia că se poate ghici în pădurile din pasul Cerna-Jiu. Dincolo de această culme scundă peste care va trece şoseaua Uricani Băile Herculane, se adînceşte „între Ciuceve", Cernişoara, apoi Cerna. Planuri de munţi converg spre funduri nevăzute de vale. Doar Piatra Cloşanilor, Ciuceva Neagră, stîncăriile Cernişoarei mai răzbat din încreţitura pădurilor. Mai spre apus, pe pante line, se înalţă masivul Godeanu, al cărui avanpost, Sturul, îşi profilează cu distincţie sfinxul. Apoi, spre nord-vest, culmea de piatră a Stănuleţilor Mari acoperă puţin zarea spre Gugu şi şaua Iepei, dar imediat la nord se deschide o altă privelişte şi mai strălucitoare. Pantele prelungite ale Zlatei şi Zănoagei nu lasă să se ghicească ce abis ne desparte de ele. Pe spinarea imenselor culmi răsar, ca solzii dinozaurului, Judele, Slăveiul, Peleaga, Păpuşa, Custura, piscuri ale „Retezatului Mare". Panoramicul nostru se sfîrşeşte spre răsărit, unde, după afunda şa a Stănuleţilor Mici, se află Albele şi abruptul Piule, fraţi buni ai Iorgovanului. d) Şaua Stănuleţii Mici - muntele Albele - izvorul „La Bolboroşi" Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj : triunghi albastru şi bandă roşie. Timp de mers: 1¼ oră. Din şaua Stănuleţii Mici ne îndreptăm spre nord-est în lungul unui platou uşor vălurit. Marcajul ne călăuzeşte mai întîi uşor în coborîre pînă într-un vîlcel sec (în dreapta, lîngă abruptul Găuroanelor se află un mic izvor ascuns între lespezi). Poteca se strecoară printre tufe de jnepeni şi poieni cu iarba. Pe ceaţă este pericol de rătăcire! Ocolim deci pe versantul nordic cele două vîrfuleţe ale Stănuleţilor Mici (abrupt la sud şi est) şi la capătul nordic ne apropiem de linia de creastă. Poteca ocoleşte acest loc în doua variante. Varianta principală se abate spre nord ferind zona mai accidentată a crestei şi reapare după un ocol în şaua Albelor (l 892 m alt.). Varianta secundară, mai scurtă, intră

pe linia crestei şi coboară direct în şa. Spre est se ridică înalt vîrful Albele (2013 m) pe care poteca şi marcajul îl ocolesc pe versantul sudic. Urcăm lent spre dreapta pe faţa pietroasă dar accesibilă a Albelor, de unde se desfăşoară spre vest o splendidă vedere asupra Pietrei lui Iorgovan. După cca 40 min din şaua Stănuleţii Mici atingem cota maximă a potecii pe umărul sud-estic al Albelor (l 940 m), la marginea abruptului de unde începe adînca şi frumoasa vale a Scorotei (sud-est). Spre sud se desprinde cracul Dîlmei cu Brazi cu poteca spre Scorota inferioară şi cracul Ciocanelor - „La Table" cu potecă spre Cîmpuşel. Din acest punct mai privim încă o dată Piatra lui Iorgovan şi Stănuleţii, apoi, la coborîrea ce urmează, aceştia dispar din vedere. Aici traseul părăseşte definitiv creasta principală şi versantul Jiului. Traseul pe creasta în continuare pînă în Drăgşanu este posibil, dar nu recomandabil, deoarece prezintă unele dificultăţi de efort şi lungeşte mult parcursul. Coborîm deci direct spre nord, intrînd pe un vîlcel sec şi înclinat, pietros, ros în malurile Albelor şi „Căpăţînii Albelor". Vîlcelul devine tot mai adînc transformîndu-se aproape într-un mic canion pînă la „confluenţa sa" cu vîlcelul Drăgşanului (apă puţină). Ne aflăm la limita de separare a calcarelor de şisturi cristaline şi dintr-o dată pe versantul opus zărim cîteva izvoare bogate, care dispar imediat ce ating zona calcaroasă. În punctul de „confluenţă" al celor două vîlcele care încadrează „Căpăţîna Albelor" poteca coboară încă puţin şi traversează o rîpă roşcată, tăiată ca o rană în pajiştea verde a muntelui Drăgşanu. Pe lîngă aceasta, poteca ciobănească şi marcajele încep un ocol mare pe versantul nordic al muntelui Drăgşanu. Dacă urcăm pe firul pîrîiaşului sudic (5 min), sosim la un izvor cu apă (cca 1 870 m) numit „La Bolboroşi", în afară de apa rece şi binevenită după trecerea „Retezatului Mic" atît de secetos, acest izvor ne reţine atenţia prin bulele de gaze care se desprind dintre lespezi. Zgomotul produs de bule, uneori mai accentuat, i-a determinat pe ciobani să-1 denumească atît de sugestiv. Aici se desprinde, spre curmătura Drăgşanului şi Scorota, traseul nr. 32 e. e) Izvorul „La Bolboroşi" - muntele Drăgşanu - şaua Plaiului Mic Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj: triunghi albastru şi bandă roşie. Timp de mers: 1½ oră. În continuare traseul marcat parcurge o zonă mai puţin interesantă, de păşune alpină, iar sub vîrful Drăgşanu, şi de jnepeniş. Poteca este foarte clară şi bine marcată, permiţînd fără mare efort mărirea vitezei de înaintare. Priveliştea atît de largă pînă acum se reduce la spinarea Slăveiului (nord) şi cîteva frînturi de piscuri spre răsărit şi apus. De la izvorul „La Bolboroşi" urcăm cca 15 min pînă la palierul pe

care se stabileşte poteca, cale de cîţiva kilometri. Trecem peste un platou cu un lac mic, apoi, avînd în dreapta culmea prelungă a Drăgşanului, parcurgem o lungă porţiune de gol alpin (în stînga - potecă spre stîna Drăgşanu). În dreptul vîrfului Drăgşanu (2 080 m) după o coborîre scurtă cotim uşor la stînga, intrînd în aleile cu jnepeni unde poteca clară este întretăiată de hăţaşe de oi. Se va urmări şi marcajul! Trecem printr-o poartă ciobănească şi reluam coborîrea lentă, în stînga se vede pe creasta Slăveiului căldarea în care se ascunde lacul Slăveiului. În dreapta se află un imens jnepeniş care închide accesul la vîrful Buta Mare (l 971 m). După ce trecem de acest vîrf, ieşim din jnepeniş în golul plaiului. După cîteva minute, avînd mereu în dreapta jnepeniş, iar în stînga tăurile Păpuşii, sosim la indicatorul cu săgeţi din şaua Plaiului Mic (l 879 m), la încrucişarea cu poteca avînd marcaj cruce roşie şi punct albastru. La stînga, spre Gura Bucurei, se desprind traseele nr. 2 f şi 34 d, înainte continuă poteca cu triunghi albastru (traseele nr. 8 b, 20 i, 21 b, 25 b), iar spre dreapta poteca pe care vom merge şi noi (comune traseelor nr. 2 g, 8 a, 9 a, 20 j, 21 a, 25 a, 34 e). f) Şaua Plaiului Mic - cabana Buta Vezi traseul nr. 2 g 31. Casa Cîmpuşel 2 - Valea Jiului de Vest - pîrîul Scorota stîna Scorota - şaua Scorota - cabana Buta Grad de dificultate: 0 = 2;e = 2(3). Şosea forestieră, potecă nemarcată: triunghi roşu. Timp de mers: 4¼-6 ore. Schiţa de hartă nr. 16 Traseul de legătură cel mai scurt între casa Cîmpuşel 2 şi cabana Buta, în mare parte nemarcat, inaccesibil iarna, este uşor de urmărit şi permite vizitarea celor mai frumoase locuri din valea Scorotei, panorama ţinutului alpin calcaros Piule şi coborîrea pe lîngă cetatea de piatră a Gurganului... a) Casa Cîmpuşel 2 - Casa Cîmpuşel l Pe şoseaua forestiera, în lungul rîului Jiul de Vest, se ajunge la casa Ocolului silvic Cîmpuşel 1 în cca 15 min (vezii traseul nr. 27 d în sens invers). b) Casa Cîmpuşel 1 - Valea Jiului de Vest - gura văii Scorota La cca 600 m în aval de podul peste Jiu, mai jos de I.F. Jidanul, se află intrarea în valea Scorotei (vezi traseul nr. 27 d în sens invers). c) Gura văii Scorota - sub colţul „La Biserica" - stîna Scorota

Grad de dificultate: 0 - 1; c-=2. Potecă nemarcată. Timp de mers: l¼ oră. Pe malul stîng al Văii Jiului, la ieşirea Scorotei Mari, se află un stîlp de marcaj al vechii poteci Cîmpu lui Neag - Cîmpuşel. Traversăm patul de piatră cu puţină apă al Jiului şi intrăm pe poteca Scorotei. În curînd ne apropiem de firul văii şi poteca se confundă cu lespezile, cînd pereţii cheilor se apropie atît de mult încît versanţii devin inaccesibili. Urmărim cu uşurinţă şerpuirile „Cheii" pe 250-300 m, apoi stînca se retrage ceva mai sus şi vegetaţia pitica înveşmîntează versanţii apropiaţi. Dacă privim cu atenţie în stînga distingem o îndrăzneaţă potecă de vînătoare care urcă agăţată pe pantele iuţi ale Dîlmei cu Brazi, permiţînd accesul la „Peştera cu corali" şi mai ales pe culme pînă la vîrful Albele, în dreapta, ceva mai greu de găsit, altă potecă taie serpentine dese pe povîrnişul din Iara Ascuţită, trecînd în apropiere de peştera Zeicului spre poteca de creastă unde se află avenul Iara Ascuţită, recent cercetat de echipe de speologi. Se cunoaşte adîncimea cercetată, de cca 120 m, a acestui aven care ascunde gheaţă veşnică în cotloanele sale. După poiana lui Bîrlat, o fostă aşezare ciobănească, valea se lărgeşte. Urmărim firul sec al Scorotei şi, după cca 30 min. de urcuş de la şosea, poposim în poiana de „La Biserică" (Cuton). Stînca imensă, strălucind deasupra făgetului, despică firul văii în două: în stînga, Scorota Verde urcă spre zona Albelor, iar în dreapta Scorota Mare îşi culege izvoarele de sub Drăgşanu şi Piule. Poteca noastră reapare foarte bine pe malul drept al Scorotei Mari (valea din dreapta). Ieşim din patul sec al pîrîului în poiană (altitudine cca 1 190 m), apoi pătrundem urmînd poteca ce se strecoară pe lîngă baza „Bisericii". Pînă la limita superioară a pădurii urcăm în apropiere de firul văii seci, jumătate din distanţă pe malul drept, restul pe celălalt mal. Ne apropiem de golul alpin şi auzim susur de apă în căuşul pînă atunci sec al Scorotei. Traversăm pîrîul Scorota Seacă şi pe cîteva serpentine urcăm capul muntelui care o desparte de Scorota cu Apă; peste cîteva minute ieşim din pădure menţinînd în continuare culmea bombată. Poteca se mai pierde pe alocuri în brusturet, dar în apropierea stînei Scorota devine din nou bine bătută. După un dîmb zărim stîna (cca 1 560 m alt.), o construcţie destul de mare, situată în mijlocul îmbucăturii unde se adună găvanele căldărilor din Scorota cu Apă şi cea Seacă. Frumuseţea împrejurimilor, care închid circular cu muchii stîncoase labirintul acestei văi, ne îndeamnă la popas. De peste tot se adună spre sud custuri şi cleanţuri strălucitoare de calcar care zăgăzuiesc complet valea Scorotei Mari. La răsărit muntele Piule, plin de taine, ocupă cea mai mare parte a orizontului. Abrupturile sale, alterînd cu feţe ierboase înclinate spre abisul Scorotei, fac din el paradisul caprelor negre şi al florii de colţi. Asemănător, muntele „Faţa cu lăstuni" se opune la vest, curmîndu-şi

brusc zona stîncoasă sub pantele dulci ale Drăgşanului. Într-acolo se îndreaptă o mare potecă ciobănească (traseul nr. 32 e). d) Stîna Scorota - şaua Scorota Grad de dificultate: 0 - 2; e -3. Potecă nemarcată. Timp de mers: 1½ oră. Traseul nostru pătrunde de acum înainte în zona alpină propriuzisă. Ne aprovizionăm cu apă pentru cca 2 ore. Plecăm de la stîna Scorota spre nord (gol de munte) pe lîngă pîrîul Scorota Seacă. După cca 100 m traversăm albia pîrîului, trecem pe lîngă bordeiul de sterpe şi după un mic vîlcel ajungem la punctul de ascensiune finală spre curmătura Scorotei. Muntele este complet deschis şi feţele ierboase destul de înclinate sînt brăzdate de rîpe în mai multe locuri; chiar în dreptul nostru o mare rîpă sfîşie panta pînă sus în curmătură, în stînga ei începe o potecă în serpentine care ne va solicita din plin forţele timp de 1-1¼ oră. În afară de cîteva pîlcuri de pepeni nu avem alte piedici în cale, bineînţeles exceptînd panta muntelui. Priveliştea este din ce în ce mai largă şi odată ajunşi în curmătura Scorotei, numită şi şaua Piule (l 950 m alt,), încheiem sectorul de urcuş al acestui traseu. Vîrful Piule aflat spre sud, în apropiere de şa, poate fi urcat printr-o deviere din traseu (vezi traseul nr. 26 c). e) Şaua Scorota - Rîpa Gurganului Grad de dificultate: 0-2; e=3. Potecă nemarcată. Timp de mers: 1520 min. Ultima parte a traseului se desfăşoară pe direcţia est-nord-est în coborîre continuă pînă la cabana Buta. Din curmătură coborîm iute spre est pe faţa ierboasă care închide alpina vale Gurganul şi urmărim poteca timp de cca 15 min. Panta se curmă într-o căldăruşă cu zăpadă deseori rezistînd pînă vara tîrziu. În acest punct observăm în dreapta gangul înclinat al jgheabului prin care se poate urca direct la vîrful Piule. Mărginind latura stînga a acestui jgheab, pereţii albi de piatră ai Gurganului se împart în fel şi fel de turnuri şi creneluri legate cu tăpşane moi, alcătuind în ansamblu cetatea des căutată de căţărători şi vînători. f) Rîpa Gurganului - stîna Buta - cabana Buta Grad de dificultate: 0 = 2; e = 2. Potecă nemarcată. Timp de mers: ½ oră. După scurtul popas la poalele Gurganului ieşim din cetatea alpină urmărind cu atenţie poteca ce se strecoară spre ultimul prag al căldăruşii; o stîncă voluminoasă împarte firul văii în două trecători pietroase, scurte, ambele accesibile. Pe cea din stînga, la baza pietrelor susură un izvor care, după cîteva mici şerpuiri, dispare în grohotiş. Coborîm prin acest culoar de piatră şi cotim la stînga pentru a intra pe versantul cu jnepeni al

muntelui Buta Mică. Treptat, poteca deosebit de bună ocoleşte la înălţime jnepenişul, depărtîndu-se de adîncul pînzei de grohotiş de sub pereţii Gurganului. În aceste locuri priveliştea este foarte frumoasă, asemănînduse întrucîtva cu cea pe care-o privim în lungul pereţilor Pietrei Craiului de la Umeri. Poteca se roteşte uşor spre stînga printr-un pîlc de pădure, coborînd cîţiva metri la firul cu apă al pîrîului Buta Mică. În stînga se deschide o căldare mică, seacă, sub vîrful Buta Mică. Traversăm pîrîul şi imediat întîlnim o ramificaţie, în dreapta se deschide o potecă spre extraordinarele locuri alpine de lîngă pereţii muntelui Piule, pe care am zărit-o şi de sus din jnepeniş. O plimbare pe „Lăsătoarea Gurganului" şi spre şirul de padini pînă la „Staur", sub Pleşa, este însă nerecomandabilă la acest sfîrşit de traseu. Trecem de ramificaţie ocolind pe curba de nivel botul muntelui golaş, aproape paralel cu limita pădurii ce se află mai jos. Traversăm după cîteva minute rîpa unui pîrîu sec şi pătrundem în pădure. Pe potecă se coboară foarte lent, aproape de-a coasta, şi după alte cîteva minute regăsim păşunea alpină unde poteca dispare. Cotim spre stînga pînă ce intrăm pe versantul văii Buta Mare, avînd la origină căldarea, vîrful şi lacul Buta. Sub nivelul nostru, pe latura nord-estică zărim la cca 40 m diferenţă de nivel stîna Buta. Dincolo ele valea împădurită, într-o poieniţă, se vede şi cabana Buta. Coborîm drept la stînă, traversăm apa Butei şi pe malul opus întîlnim marcajul şi poteca turistică din şaua Plaiului Mic. La cabana Buta (l 580 m) ajungem coborînd la dreapta paralel cu pîrîul cca 2 min. 32. Casa Cîmpuşel 2 - căldarea Găuroane - muntele Iorgovanul - izvorul „La Bolboroşi" - valea Scorota - casa Cîmpuşel 2 Grad de dificultate: 0 = 2; e = 2 (3). Marcaj: potecă marcată cu triunghi roşu, triunghi albastru şi bandă roşie, potecă nemarcată, şosea forestieră marcată cu triunghi roşu. Timp de mers: 7-8 ore. Schiţele de hartă nr: 16, 17. Abruptul sudic al cetăţii calcaroase „Retezatul Mic" poate fi asaltat prin mai multe locuri. Unul ceva mai accesibil este descris la traseul nr. 30, altul la traseul nr. 31. În afară de acestea mai există şi altele la fel de interesante, care pun la grea cumpănă pe iubitorii muntelui asupra alegerii segmentului de traseu. De la casa Cîmpuşel 2 se mai pătrunde pe strîmta cheie a Iarului sub pereţii vestici ai Pietrei lui Iorgovan; pe Cheia Scocului putem ajunge în căldarea Găuroane, pe muchia Tablelor şi a Ciocanelor de unde se poate ataca vîrful Albele. Toate aceste excursii se desfăşoară pe poteci ciobăneşti sau de vînătoare bine croite, cu mici excepţii („sarea şi piperul" traseelor). Dintre acestea recomandăm

vizitarea ţinutului Găuroane (inaccesibil însă pe zăpadă) cu reîntoarcere la Cîmpuşel prin valea Scorota, podoabă a munţilor noştri. a) Casa Cîmpuşel 2 - ramificaţia gura pîrîului Cheia Scocului Vezi traseul n r. 30 a. b) Ramificaţia gura pîrîului Cheia Scocului - Cheia Scocului stîna Găuroane - şaua „La Găuroane" Grad de dificultate: 0 = 2; e -3. Potecă nemarcată. Timp de mers: 2 ore. Vom lua apă în bidon încă de la stîna Cîmpuşel. După ce lăsăm poteca marcată cu triunghi roşu în stînga, intrăm cca 50 m la gura Cheii Scocului (nord), pe albia uscata şi înierbată a „pîrîului". Calea cea mai simplă de urmat în îngustimea şi întunericul cheilor este exact firul văii seci. Strîmtoarea de piatră îngustă, încît o cuprinzi cu braţele desfăcute, ne absoarbe în urcuş tot mai pronunţat. Stîncăriile sînt năpădite de vegetaţie caracteristică climei uscate. Urcăm peste lespezi albe, iar din cînd în cînd peste un prag mai înalt. La cca 15 min de mers prin cheie ajungem la confluenţa a două vîlcele seci. Mai sus cu 250 m se află ramificaţia principală a Scocului situată în poiana cu arini „La Joaca Urşilor" (l 300 m). Evitînd ambele văi alpine, Scocul Găuroanelor în stînga şi Scocul dinspre Albele în dreapta, vom încerca urcuşul exact pe muchia dintre ele: muntele Găuroane. La primii 40 m diferenţă de nivel căţărarea este dură, fără potecă, piatră de încercare a forţelor turiştilor spre abrupturile de mai sus. Dar panta rea începe să se rotunjească şi curînd putem păşi pe creasta uşor ondulată, golaşă, înclinată destul de mult, însă acceptabilă. Pereţii căldării „La Găuroane" încep să se contureze clar sub piscul parcă inaccesibil al Iorgovanului. Deocamdată urcuşul ne absoarbe încă 300 m diferenţă de nivel numai pe muchie. Trecem printr-un pîlc de pădure şi stîncării mărunte. După aproape 1¾ oră de la plecare atingem un mic vîrf cu lespezi (l 670 m), din care putem observa toată căldarea Găuroanelor, rotunjită în pereţii albi sub piscul alpin Iorgovanul şi ieşitura Stănuleţilor Mici. În cîteva locuri abruptul perfect este tăiat de jgheaburi verzi, în pereţii inaccesibili creşte floarea de colţi, ocrotită de lege şi de... natură, podoaba de preţ a Iorgovanului, în iulie-august acest colţ de lume este feeric colorat de mulţimea florilor. La baza peretelui de apus al căldării se află bordeiul Iorgovanul, spre care coborîm cca 25 m diferenţă de nivel pe o potecă. Singurul izvor cu apă bună se află în fundul căldării, ascuns novicilor de lespezile de calcar. Jgheaburile care sfîrtecă pereţii sînt străjuite pe laturi de turnuri şi ţancuri strălucitoare, care formează înlănţuite creste de cocoşi pînă la

vîrfurile munţilor. Pe latura de răsărit se află la înălţime în abrupt „Peştera cu cui"; accesul la peşteră este posibil numai pentru alpinişti. După popasul la stînă intrăm pe o potecă mare, ce urcă prin pădure cca 40 m înălţime pe versantul apusean al văii, cu direcţia spre sud şi atingem creasta muntelui lorgovanu în şaua „La Găuroane" (1605 m) la poteca marcată cu triunghi roşu a traseului nr. 30 b, c. Punct de privelişte spre J Oslea şi Albele! c) Şaua „La Găuroane"- şaua Stănuleţii Mici Vezi traseul nr. 30 c. d) Şaua Stănuleţii Mici - muntele Albele - izvorul „La Bolboroşi" Vezi traseul nr. 30 d. e) Izvorul „La Bolboroşi" - şaua Drăgsanu - stîna Scorota Grad de dificultate: 0 - 2; e = 2. Potecă nemarcată. Timp de mers : ½ oră. La izvorul „La Bolboroşi" (l 870 m) părăsim traseele de pe creastă (nr. 9 şi 30) şi ne abatem în urcuş lent pe platforma dintre muntele Drăgşanu şi „Căpăţîna Albelor" spre şaua Drăgsanu (l 868 m). După 3-4 min trecem din versantul nordic al munţilor la marginea abruptului sudic care mărgineşte „groapa Scorotei". Înainte însă de linia abruptului lăsăm în dreapta un lac de origine nivală şi cotim 45° la stînga, unde se înalţă muntele Drăgşanu, o spinare de munte întinsă kilometric spre Buta, mărginind căldările Scorotei cu Apă. O privelişte minunată se desfăşoară spre „Faţa cu lăstuni" (sud-est), fundul frămîntat al căldărilor şi cetatea sidefie a muntelui Piule, gigantul abrupturilor care zavorăşte în chingi de piatră valea inferioară Scorota. Poteca mare pe care intrăm se formează pe latura sudică (dreapta) lîngă capul „Feţii cu Lăstuni". Din marginea căldării coborîm pieziş la stînga începînd un ocol peste onduleurile de sub Drăgşanu. Traversam izvorul bogat al Scorotei cu Apă (singura vînă de apă care curge pe pat de stînci cristaline în pieptul Drăgşanului, pierdută mai jos în „ciurul" calcarelor) şi coborîm în serpentine pînă pe platoul unde se află stîna Scorota (l 560 m). Tot aici sosesc şi turiştii care parcurg traseul 31 c, d. f) Stîna Scorota - sub colţul „La Biserică" - gura pîrîului Scorota Grad de dificultate: 0 = 2; e = 2. Poteca nemarcată. Timp de mers: 1 oră. Traseul de coborîre prin vestitele chei ale Scorotei beneficiază de o potecă clară şi bună, comună şi traseului nr. 31 c (în sens invers). De la

stînă spre sud, unde se vede Coada Oslei tăiată în V de versanţii cheilor, poteca se pierde cîteva minute prin brusturetul poienii, dar reapare imediat lîngă liziera pădurii. Coborîm scurt la stînga (apa Scorotei mai curge totuşi în văgăuna din dreapta) şi traversăm firul văii Scorota Seacă deasupra „confluenţei". Trecem pe malul stîng şi coborîm cîteva zeci de metri pînă la confluenţă, unde dacă dorim luăm apă în bidon necesară pînă aproape de Cîmpuşel. Coborîm prin pădure pe malul stîng cca 15 min, apoi traversăm albia seacă pe malul drept, continuînd coborîrea pe sub pereţii „Lăstunilor"; după încă 15-20 min ieşim într-o poiană mare (l 190 m) la confluenţa Scorotei cu Apă (aici secată) cu Scorota Verde (vest) la fel de... uscată. Despărţind cele două văi înguste, colţul impresionant al turnului „La Biserică" se ridică enorm peste pădure, încheind cu un decor unic „muchia Lăstunilor". Turnul masiv mai este denumit de localnici şi „Cuton". De la „confluenţa" văilor seci, Scorota se poate parcurge chiar prin albie. Munţii se apropie din nou şi intrăm în cheile Scorotei Mari la Poiana lui Bîrlat. Pe gangul îngust poteca se pierde în nisip şi pietriş, dar mersul este lesnicios. Către capătul de jos al cheilor poteca reapare pe malul stîng, stîncile se retrag lăsînd versanţilor teren mai moale. Ajungem atît de brusc în scocul sec al Jiului încît privim cu surprindere şoseaua forestieră pe malul opus. Trecem „apa" abia licărită în albia Jiului şi urcăm la şosea (l 055 m) unde intrăm pe traseul nr. 27 c, d. Pînă la Cîmpuşel vom urca la dreapta pe şosea cca 3,5 km. g) Gura pîrîului Scorota - Valea Jiului de Vest - Casa Cîmpuşel l Vezi traseul nr. 27 d. h) Casa Cîmpuşel 1 - Casa Cîmpuşel 2 Vezi traseul nr. 27 e. 33. Casa Cîmpuşel 2 - valea Soarbele - şaua Paltina - valea Paltina - lunca Berhinei - poiana Rotunda - cabana Gura Apei Grad de dificultate: 0 = 2;e = 2(3). Marcaj: şosea forestieră,, potecă marcată cu cruce roşiii punct roşu, şosea forestieră marcată cu punct albastru, punct galben. Timp de mers: 8¼- 9¼ ore. Traseul este accesibil iarna pentru schiori pîna la şaua Paltina. Schiţele de hartă nr. 17, 18. Legătura turistică între Cîmpuşel şi Gura Apei este asigurată pe şosele forestiere, iar în zona alpină, cînd se traversează creasta principală a Carpaţilor (şaua Paltina), este trasată în lungul unor poteci circulate.

a) Casa Cîmpuşel 2 - poiana Şarbei Grad de dificultate: 0 = 1 c - 1. Şosea forestieră. Timp de mers: 2530 min. Din dreptul casei de vînătoare Cîmpuşel 2 (l 180 m) urcăm pe şoseaua forestieră către izvoarele Jiului de Vest, cca 1,8 km, pînă în poiana de la gura pîrîului Şarba (ramificaţia traseului 33 faţă de traseele 28 şi 29). Pe scurtul parcurs al şoselei trecem prin dreptul văii Peştişanu (cu izvoare bogate în Oslea). La pîrîul Şarba (sud) şoseaua formează o buclă largă în susul văii Şarba, revenind pe malul stîng spre nord; la întîlnirea cu valea Soarbele ne aprovizionăm cu apă din pîrîul Şarba, deoarece valea Soarbele este seacă în partea interioara (calcaroasă). b) Poiana gura Şarbei - punct terminus şosea (poiana Soarbele) Grad de dificultate: 0 = 1 e = l. Şosea forestieră (marcaj cruce roşie - rar). Timp de mers: 5-6 min. De la gura Şarbei (l 235 m) continuăm urcuşul pe şosea încă 300 m pîna la actualul capăt al drumului forestier, în viitor şoseaua va trece peste pasul Jiu-Cerna (la vest lacul Răţii la 1 330 m alt.) şi va face legătura cu şoseaua de pe valea Cernei. La fel ca la Cîmpuşel, poienile, văile, munţii din preajma Soarbelor sînt pline de farmec şi par învăluite în legendă. Susurul abia auzit al apelor istovite de joaca cu calcarul găunos, cetinile măreţe ale molizilor, „ţîşniturile" stîncilor de calcar ne sugerează cel mai odihnitor peisaj anume făcut pentru tabăra cu cortul. La capătul şoselei se află bancă şi masă pentru odihnă (l 245 m). c) Punctul terminus şosea (poiana Soarbele) - Valea Soarbele stîna Soarbele Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj: cruce roşie (rar), poteca nemarcată. Timp de mers: 1¼-1½ oră. Ca să intrăm pe valea Soarbele părăsim şoseaua înainte de locul cu bancă, tăind drept prin poiană, paralel cu valea Soarbele (aflată la dreapta), înainte de marginea pădurii găsim poteca mare şi marcajul cruce roşie pe lîngă firul sec al văii (malul drept). După cca 10 min de la popas trecem pe malul stîng, urmărind marcajul surprinzător de bine păstrat cu toată vechimea sa. Echipa de marcare a avut în intenţie marcarea itinerarului Tismana - Oslea - şaua Paltina, din care a realizat destul de mult la izvoarele Jiului şi pe alocuri pe traseul nr. 28. Urmează o serie de treceri de pe un mal pe celălalt, ca după cca 40 min să urcăm definitiv pe malul stîng şi să ne depărtăm de firul văii. În cale ne aşteaptă o serie de serpentine, pe panta primului prag glaciar (pădure). După un mic platou trecem un vîlcel sec (la stînga) şi reluăm urcuşul mare pe serpentine bine conturate pînă la limita superioară a

pădurii, în stînga se ghicesc pereţii calcaroşi care mărginesc valea Soarbele la apus. În zona golului poteca şi marcajul dispar. Poteca reapare ceva mai sus în apropiere de rîpa văii - cu apă - din stînga. Pe pantele rîpei poteca urcă în tăietură cîteva zeci de metri pînă la marginea văii Soarbele. Ne aflăm la 1590 m lîngă mlaştinile din preajma stînei Soarbele (stînga). Panorama văii se întinde complet nestînjenită între muntele Sturul, care coboară masiv pe pante line pînă la curmătura de deasupra stînei (poteca marcată cu punct roşu spre valea Cernişoarei) şi pînă în muntele Soarbele, răzbit de stîncile calcaroase (zonă tipica de carst). Ne aflăm din nou la o demarcaţie clară între şisturi cristaline (la vest în Munţii Godeanu) şi calcare (la est în „Retezatul Mic"). Fundul căldării se sprijină pe versanţii munţilor Paltina şi Soarbele. Valea superioară Soarbele este largă, deschisă, accesibilă în toate direcţiile, adică pe l-2 km ele traseu. d) Stîna Soarbele - şaua Paltina Grad de dificultate: 0 = 2; e=2. Marcaj: punct roşu foarte greu de urmărit. Timp de mers: 1½ oră. Ocolim zona mlăştinoasă pe lîngă stînă, apoi urcăm mici dîmburi pe lîngă pîrîul Soarbele. După cca 12 min de urcuş de la stînă trecem pe lîngă dolina unde zace „Tăul fără Fund". Mai sus de lac se află alte doline. Traversăm apa la dreapta, urcăm spre fundul căldării cîteva minute pe muchia îngustă dintre două vîlcele şi trecem tot la dreapta un torent care vine din căldarea superioară. Privită de sus, căldarea arată conturul unui lac acum în mare parte turbificat, lîngă care sălăşluiesc în bordei ciobanii de la... „sterpele" din Soarbele. Din marginea treptei glaciare superioare ţintim o veche potecă acum ştearsă în ierburi înalte care urcă cca 150 m diferenţă de nivel spre est pînă în şaua sudică Soarbele. Ajunşi la 1 835 m, cît măsoară şaua, privim pentru prima dată din apropiere o imagine unică a Pietrei lui Iorgovan, închisă puţin de muchia Iarului. Este o splendidă recompensă pentru efortul de pînă aici. Stînca despicată străluceşte ademenitor şi pare confundată cu Faţa Iarului, având „rădăcini" în abisul scocurilor pînă spre Jiu. Din şa urcăm exact pe culme spre nord pe vechiul itinerar cu punct roşu (acum şters) cca 15 min, ca să ajungem la poalele unui urcuş însemnat, loc în care poteca reapare clar strecurîndu-se pieziş la dreapta în evitare pe sub Capul Soarbelor. Ocolim deci spre est apoi spre nord acest vîrf şi după încă 10 min de mers pe lîngă cîteva doline atingem şaua Paltina la 1 930 m alt. Pe creasta principală traversăm poteca de legătură „Retezatul Mic" - Munţii Godeanu (traseul nr. 9 d, e). Separaţia geologică a celor două formaţii muntoase este atît de evidentă încît chiar în şa o latură este pardosită cu calcare, iar alta cu lespezile cenuşii ale cristalinului. Pe această creastă se află şi limita Parcului Naţional al

Retezatului (zona de protecţie), în şa se află un izvor lîngă lespezile din sectorul vestic. e) Şaua Paltina - valea Paltina - lunca Berhinei Grad de dificultate : 0 = 2 (3); e = 3 (4). Marcaj: punct roşu (pe alocuri lipseşte). Timp de mers: 2¼-3 ore. Înainte de a ne lansa în coborîrea spre adîncul văii Lăpuşnicului trebuie să urmărim de sus aspectul văii Paltina. După cum vedem valea are chiar în stînga şeii o muchie scundă despărţitoare a două vîlcele abrupte. Pe această muchie vom găsi poteca slab marcată, coborînd din şa uşor spre stînga. Coborîrea este tot mai precipitată pînă ce atingem muchia amintită, unde făgaşul ne permite un răgaz înainte de o nouă coborîre. Platoul se găseşte la cca 1 850 m şi de pe creştetul său observăm pe versantul vestic firul în serpentine dese şi nenumărate ale potecii îmierbate. Marcajul punct roşu reapare slab conturat pe pietre. Serpentinele sfîrşesc pe fundul unei căldări pline de brusturi la gura pîraielor Paltinei (cca 1 650 m). Această căldare se află suspendată deasupra văii fluviatile Paltina, o adevărată capcană în care trebuie să urmăm cu stricteţe poteca pentru a evita pereţii şi desişurile Stănuleţilor Mari. De partea cealaltă se prăvălesc din neteda platformă Borăscu coaste abrupte la fel de nepătruns. Ocolim pe marginea din dreapta (est) talpa căldării cu brusturi. La capătul platformei, după un dîmb, traversăm deasupra limitei pădurii vîlcelul estic Paltina (sec), reîntîlnind poteca şi marcajul. Urmează o porţiune care necesită o orientare bună pentru urmărirea potecii întrerupte de urmele unei avalanşe teribile, acum inundată de lăstărişuri. Imediat la liziera pădurii poteca se pierde. Coborîm cca 40 m diferenţă de nivel, orientîndu-ne în unghi de 45° la dreapta spre baza stîncilor abruptului incipient al Stănuleţilor. Ne apropiem de această zonă şi ceva mai jos lîngă intrarea în pădure regăsim capătul potecii întrerupte de avalanşă. Intrăm în pădure pe poteca tot mai clară, traversînd în coborîre slabă pantele Stănuleţilor. La cca 15 min de la reintrarea în pădure ocolim pe la partea de jos o rarişte cu arbori căzuţi, revenind în potecă la acelaşi palier. De aici înainte coborîrea se accentuează simţitor, poteca şi marcajul sînt clare. Pe o diferenţă de nivel apreciabilă serpentinele se ţin lanţ, luînd sfîrşit lîngă pîrîul Paltina. Ultima parte a acestui sector, cca 15 min, o parcurgem tot timpul pe pante domoale pe malul drept al pîrîului, prin pădure, pînă ce ajungem în valea Lăpuşnicului. Traversăm un braţ secundar al rîului, apoi prin lunca împădurită după încă 150 m ajungem pe şoseaua forestieră Gura Apei Gura Drăgşaniului, în Lunca Berhinei (l 215 m). Pe aici trece traseul nr. 34 b, c.

f) Lunca Berhinei - I. F. Slavei - ramificaţia traseului nr. 35 (muntele Slavei) Grad de dificultate: 0 = 1 e = l. Marcaj: şosea forestieră cu punct albastru. Timp de mers: 10-15 min. Coborîm pe şosea cca 1,4 km, trecînd mai întîi apa Lăpuşnicului pe malul drept, apoi pe lîngă I. F. Slavei. In locul de ramificaţie al traseului 35 (l 190 m) se află un stîlp indicator. Vezi şi traseul nr. 34 b. g) Ramificaţia traseului nr. 35 (muntele Slavei) - poiana Rotunda - cabana Gura Apei Grad de dificultate: 0-1; e = l. , Marcaj: şosea forestieră cu punct albastru şi punct galben. Timp de mers: 2¼ ore. Din dreptul ramificaţiei continuăm coborîrea pe şosea, trecînd după 10-12 min prin dreptul văii Judele. Mai departe, după ce străbatem un şir de poieni la ieşirea din luncă, trecem din nou Lăpuşnicul, pe malul stîng, intrînd în poiana Rotundă (l 100 m). Pînă aici am parcurs cca 5 km, rămînîndu-ne de parcurs încă 5 km, aspectul traseului fiind în general acelaşi. După ce trecem de pîrîul Cascadelor (cca 6,6 km de mers), întîlnim poiana şi casele I.F.-ului de la pîrîul Cascadelor. Pînă la Gura Apei (998 m alt.) coborîm printr-un defileu prelung în care şoseaua se alătură, de şuncile de pe malul apei. Cazarea turiştilor se face la cabana forestieră de pe valea Branul (Lăpuşnicul Mic) situată la cca 5 min de mers de cabana Gura Apei (parţial inutilizabilă). 34. Cabana Gura Apei - Poiana Rotunda - I.F. Slăvei - Gura Bucurei - cabana Buta Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj: punct albastru (galben) pe şosea forestieră, apoi potecă cu punct albastru şi cruce roşie. Timp de mers: 8-9 ore. Traseul este greu accesibil iarna. Schiţele de hartă nr. 14, 16, 17. Pînă la construcţia şoselei forestiere de la Gura Apei (cca 15 krn) traseul era parcurs în întregime pe potecă. Actuala şosea construită pînă la zătonul Drăgşanu va fi prelungită (în perspectiva anilor 1972-1973) pînă la Gura Bucurei, unde, în frumoasa poiană a Pelegii, este proiectat să se construiască o încăpătoare cabană turistica, la cca l 600 m alt. Deocamdată traseul de faţă se racordează la traseul lacului Bucura-cabana Buta (traseul nr. 2), turiştii avînd posibilitatea să înnopteze în cort propriu fie în Poiana Pelegii, fie la lacul Lia sau să ajungă la cabana Buta. a) Cabana Gura Apei - poiana Rotunda - ramificaţia traseului nr. 35 (Slavei) Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj: punct albastru şi galben

pe şosea forestieră. Timp de mers: 2¼ ore. Datorită lucrărilor de construcţie la noua şosea forestieră pe Valea Lăpuşnicului Mare marcajul este rar, uneori lipseşte, însă orientarea în lungul firului călăuzitor al şoselei este uşoară. De la cabana Gura Apei (998 m) începem lunga excursie spre est, urcînd pe valea Lăpuşnicului Mare. Pentru început traseul ne poartă prin lunca tot mai îngustă, cca 1,3 km, cînd intrăm într-un defileu. Apa cristalină şi adîncă a rîului sare praguri, iar şoseaua se lipeşte de stîncile care descind vertiginos din muntele Borăscu. După cca 3 km valea se eliberează de strînsoare pentru cîteva sute de metri în poiana cabanelor I.F. Pîrîul Cascadelor. Mai departe, dincolo de poiană, intrăm în pădure. Stîncile prăvălite din coaste „bombardează" din loc în loc şoseaua; după cca 3,5 km depăşim valea Cascadelor (Valea Lungă), pîrîu tumultos care zguduie muntele pe lespezi negre ca să se arunce cu putere în Lapuşnic. De cele mai multe ori primăvara apa j şi avalanşele rup podeţul şi şoseaua se inundă cu grohotişuri. Mai sus pe Lapuşnic valea este primitoare, pădurea învăluind pante mai dulci. Ne menţinem în continuare pe malul stîng (sudic) al Lăpuşnicului, ajungînd în Poiana Rotundă (1100 m). La capătul estic ne atrag două construcţii: în stînga o cabană forestieră (posibil în viitor şi turistică) încă neterminată, pe dreapta casa Academiei servind ca punct de control pentru cei ce intră în rezervaţia ştiinţifică. Pe malul nordic, din coastele rupte ale muntelui Zlata şiroieşte argintiu pîrîul Secherilor. După un scurt popas reluăm mersul pe şosea şi după 1,5 km traversăm Lăpuşnicul pe pod. Porţiunea următoarei a traseului se desfăşoară pe coastele împădurite, la mică înălţime faţă de rîu, pînă la km 8 de la Gura Apei. Trecem pe podeţ apa Judelui sosită printre mormane de pietriş tocmai din căldările Zănoagei şi Judelui. Reintrăm în pădure şi înaintăm cu atenţie cca 600 m pe parcursul cărora trecem o porţiune de şosea stricată pînă în rariştea unde se găseşte punctul de ramificaţie (l 190 m) pentru poteca marcată cu triunghi galben (traseul nr. 35 b). Stîlpul de marcaj de pe partea dreaptă a şoselei (fără săgeată) este vopsit pe o parte punct albastru şi pe cealaltă parte a paletei punct galben. b) Ramificaţia traseului nr. 35 (Slavei) - I.F. Slavei - Lunca Berhinei (ramificaţia traseului nr. 33) Grad de dificultate: O= l; e = l. , Marcaj: punct albastru pe şosea forestieră. Timp de mers: 15 min. De la punctul de ramificaţie spre muntele Slavei, şoseaua urcă puţin pe malul apei şi după ce parcurgem cca 1,2 km ne găsim într-o curbă a şoselei; chiar în curbă, ea lasă o scurtă ramificaţie la stînga (cca 100 m) pînă la cabana nouă I.F. Slavei (l 212 m). Clădirea situată în poiana izolată într-un intrînd la poalele muntelui va servi drept adăpost turiştilor într-un viitor apropiat, în faţa cabanei este loc bun pentru tabără

de corturi. Revenim pe şoseaua principală, ocolim un scurt bot de munte şi trecem din nou Lăpuşnicul pe pod ca să pătrundem în „şesul" luncii Berhinei (l 215 m). La cca 200 m, mascată de făgetul şi brădetul luncii, începe spre gura văii „Paltina" (sud) poteca spre şaua Paltina şi Cîmpuşel (traseul nr. 33 e). c) Lunca Berhinei (ramificaţia traseului nr. 33) - canton silvic Albele - „La Zaton" - cascada Lăpuşnicului - Gura Bucurei Grad de dificultate: 0 = 1; c = 2. Marcaj: punct albastru. Timp de mers: 4-4¼ ore. De la km 10 străbatem o porţiune pietroasă cu privelişte spre abrupturile mari ale Stănuleţilor. Şoseaua se ţine mai departe de apă, apropiindu-se de albie la gura pîrîului Albele unde s-a construit recent un canton silvic (km 12, 1 260 m) situat la 100 m în dreapta, chiar sub pereţii Stănuleţilor. De la gura pîrîului Albele, şoseaua merge încă 1,5 km pe lîngă albia bolovănoasă a Lăpuşnicului Mare pînă la gura pîrîului Drăgşanu (l 310 m). Mai sus valea capătă un caracter din ce în ce mai accidentat, versanţii se apropie de forma văilor glaciare. La km 14 trecem pe lîngă Feţele Voilesei (nord), coaste părăginite (stînă veche la poale), iar la Km 15,5 sosim la actualul punct terminus al drumului forestier. De aici intrăm pe poteca turistică, pe o diferenţa de nivel de cca 220 m; din marginea şoselei înaintăm pe lîngă apă 200 m, apoi cotim la dreapta pînă la poalele Drăgşanului, Părăsim pentru cca 20 min. firul văii, urcînd pe poteca din pădure pînă la nivelul poienii Zătonului. Ocolim peste umăr de munte cheile şi lacul de la Zătonul Drăgşanului, apoi coborîm spre nordest pînă ce ne apropiem iar de apă. Timp de aproape o oră urcăm, cu mici excepţii, prin pădure şi poieniţe brăzdate de numeroase pîrîiaşe. Din gura pîrîului Turcel (nord), ne depărtăm de apa Lăpuşnicului, urcînd treptat la dreapta pe crestele împădurite. Mici urcuşuri şi coborîşuri prin pădure ne apropie de gura Slăveiului (nord) din care se distinge o vale cu maluri rupte şi pîrîu în cascade. Pădurea se mai răreşte şi dacă ne apropiem de marginea cheilor Lăpuşnicului (stînga) vom putea privi jos cascada şi lacul format de şuvoi. Mai sus poteca se depărtează ceva mai mult de apă şi revine peste izvoare şi teren mlăştinos numai în poiana stînei din Gura Bucurei (l 610 m) în imediata apropiere de firul văii. În spatele stînii, întîlnim poteca marcată cu cruce roşie de la lacul Bucura spre cabana Buta (traseul nr. 2). d) Stîna din Gura Bucurei - şaua Plaiului Mic Vezi traseul nr. 2 f. e) Şaua Plaiului Mic - cabana Buta

Vezi traseul nr. 2 g. 35. I. F. Slavei - cracul Slăveiului - Crucea Trăznitului - „La Pintenul Slăveiului" - lacul Ana - lacul Lia Grad de dificultate : 0 = 1; e = 2. Marcaj: punct albastru, punct galben, triunghi roşu şi cruce albastră, potecă ne marcată. Timp de mers: 5¼-6 ore. Schiţele de hartă nr. 5, 6, 14. Considerat pînă nu de mult ca un traseu principal, acest parcurs a fost tot mai puţin folosit în ultimii ani de către turişti. El rămîne util însă acelora care doresc să evite valea Lăpuşnicului Mare (traseul nr. 34). De asemenea, pentru cei care urcă din valea Bucura constituie o cale mai accesibilă spre lacul Zănoaga şi Gura Apei pe vreme nefavorabilă. Traseul nu este recomandabil iarna. Zona Pintenul Slăveiului lacul Ana este periculoasă pe timp de iarnă. a) I. F. Slavei - valea Lăpuşnicul Mare - ramificaţia traseului nr. 34 (de la Gura Apei) Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj : punct albastru şi şosea forestieră. Timp de mers: 15 minute. De la cabana forestieră (l 212 m) intrăm pe şoseaua de pe valea Lăpuşnicul Mare, coborînd cca 1,2 km. După ce depăşim o porţiune mai stricată a şoselei, ieşim în rarişte. În stînga drumului se află singurul stîlp metalic de marcaj, locul de ramificaţie al traseului spre nord (vezi tr. nr. 34 a). b) Ramificaţia traseului nr. 34 (de la Gura Apei) - stîna Slavei Crucea Trăznitului Grad de dificultate: 0 = 2; e = 3. Marcaj: punct galben. Timp de mers: 3 ore. Ceva mai jos de stîlp ieşim din şosea traversînd lunca direct spre pădure (dreapta), începutul potecii este marcat de o cruce crestată pe coaja unui brad. Cale de cca 100 m păşim printre copaci în lungul unui drum de tractor. La locul unde panta se înteţeşte brusc cotim la stînga şi imediat găsim poteca marcată cu punct galben care urcă pieziş spre nord nord-vest prin pădure. Urcuşul este destul de dur, ca toate ieşirile spre culme din valea adîncă a Lăpuşnicului. După cca 35 min. de urcuş, poteca se dirijează pe culmea împădurită, schimbîndu-şi direcţia către est. Urcuşul continua pe muchie, cînd străbatem poieniţe şi ocolim mici vîrfuri din ce în ce mai înalte. Aproape de limita pădurii va trebui să ne descurcăm într-o zonă de pădure ruptă de furtună, avînd grijă să nu ne depărtăm de culme, în curînd poteca îşi recapătă claritatea şi ajungem lîngă stîna din piciorul Slăveiului. Din nou vom schimba direcţia spre

nord, ocolind vîrful Cracul Slăveiului (2 025 m) pe la est, pînă ce atingem creasta principală într-o şa cu poiană. Jnepenii rămîn tot mai jos. La gol de munte întîlnim stîlpi de marcaj distanţaţi, însă poteca destul de umblată rămîne reperul călăuzitor cel mai eficace. Priveliştea este largă şi bogată; spre nord, la capătul jnepenişului, se ridică în contrapantă văile Zănoguţa şi Zănoagei, cu căldări glaciare rotunjite în capătul văilor; mai departe, la nord, se reliefează tot haosul de stîncărie al văilor Judelui, tăiat în două de Muchia Ascuţită. Cea mai interesantă privelişte se află însă la sud, unde se desfăşoară pereţii munţilor Albele, Iorgovanul şi Stănuleţii, capodopere naturale brodate în piatră şi jneapăn din creştet pînă-n tălpii. Continuînd drumul din şaua de est-vîrful Cracul Slăveiului, străbatem o culme prelungă şi netedă situată la peste 2 000 m alt. şi lungă de cca 2 km; ocolim gurguiul „La Clince" (2 074 m) şi ajungem la ramificaţia potecilor de la Crucea Trăznitului. De aici se desprinde spre nord, coborînd în valea Judele spre lacul Zănoaga, marcajul cruce albastrăa şi triunghi roşu (traseu nr. 36 e). Pînă la lacul Ana celei două marcaje vor însoţi punctul galben. c) Crucea Trăznitului - muntele Silvei - ramificaţia traseului nr. 42 (lacul Slavei) Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. ; Marcaj: punct galben, cruce albastră, triunghi roşu. Timp de mers: 45 min. De lîngă Crucea Trăznitului poteca pătrunde treptat în zona alpină. Coborîm lent pînă în şaua „La Clince" (2040 m), un platou întins unde vom începe abaterea pe latura sudică a culmii Slăveiului. Pe linia crestei se înalţă în pantă iute bolovănişuri şi stînci mărginite la nord-vest, spre adîncul văii Judele Mic. În căldările rar vizitate ce se ascund spre nord se află trei lacuri cu nume puţin atrăgătoare: Tăul Urît, Tăul Răsucit şi Tăul Ascuns; acestea pot fi observate numai daca urcăm direct pe creasta Slăveiului. În schimb, pe latura sudică, culmea tot mai înaltă lasă o ... prispă lungă pînă în marginea văii Lăpuşnicului, încadrată spre sud-est de povîrnişurile şi căldările Turcel şi Slavei. Din şaua „La Clince" urcăm lent, ocolind piciorul sudic al vîrfului „La Turcel". Trecînd de acest crac coborîm puţin la nivelul unor mici caldăruşe la obîrşia văii Turcel. Mai jos cu o treapta se află în apropiere de pădure şi jnepeniş Tăul Turcel; în căldăruşa dintîi ajungem la un izvor (cca 2 075 m) cu mic lac în apropiere, loc indicat pentru popas. La reluarea traseului trecem prin a doua căldăruşă, apoi, urmărind stîlpii de marcaj, începem un urcuş pe poteca paralelă cu creasta (nord). După cca 1 km (20 min.) ajungem în dreptul vîrfului Dosul Slăveiului (2344 m) la ramificaţia fără potecă spre lacul Slavei (2170 m), traseul nr. 42 a. Dacă dorim, putem face o abatere coborînd circa 5 mân, pînă la marginea căldării Slăveiului, de unde vom avea o frumoasă privelişte asupra căuşului izolat al lacului, încadrînd spre

sud culmea Dragonului şi vîrful Piule. Din vîrful Dosul Slăveiului vom privi din apropiere căldarea cu tăurile: Ascuns, Răsucit şi Urît, iar dintrun unghi inedit lacul Zănoaga. d) Ramificaţia traseului nr. 42 (lacul Slavei) - „La Pintenul Slăveiului" Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj: punct galben, cruce albastră, triunghi roşu. Timp de mers: 12-15 min. De la ramificaţia traseelor 35 şi 42 a, urmărim în continuare poteca în urcuş moderat şi ne apropiem de linia crestei pînă ce sosim la marginea căldării glaciare a vestitului complex Bucura. O privelişte rar întîlnită se desfăşoară brusc de la Pintenul Slăveiului - o imensă stîncă în ruină aflată în dreapta noastră - peste lacurile din căldare, spre vîrful Peleaga şi Bucura ... Lacul Lia, lacul Ana, lacul Bucura, treptele de căldare, potecile, culmile aspre, piscurile înţesate de grohotiş ne determină să rămînem cu multă plăcere pentru a admira această privelişte plină de măreţie. Tot aici, pe platoul curmat brusc spre Bucura, se leagă, coborînd din vîrful Slăveiului Mare, traseul nr. 38 i. e) „La Pintenul Slăveiului" - lacul Ana Grad de dificultate : 0 = 1; e = 2. Marcaj: punct galben, cruce roşie, triunghi roşu. Timp de mers: 35-45 min. Urmează o coborîre accentuată pe poteca ce taie pieziş panta înclinată a vîrfului Slăveiul Mare. Acest sector este închis turiştilor în sezonul de iarnă (pericol de avalanşă). După ce scăpăm de vijeliosul coborîş, ajungem la nivelul primei căldăruşe, traversăm o zonă ierboasă pînă aproape de marginea ulucului care conţine rnarile lacuri ale Bucurei. Mai departe coborîm pe lespezi în lungul unui pîrîiaş care se ascunde sub pietre şi atingem fundul căldării între lacul Ana şi lacul Lia la cca 1 950 m ah. Trecem pîrîul Ana (lac, aflat la 1 970 m) şi după cca 50 m ajungem în punctul unde părăsim poteca marcată care urcă pe lîngă lacul Ana spre lacul Bucura. f) Lacul Ana - Lacul Lia Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Potecă nemarcată. Timp de mers: 12-15 min. De la poteca marcată coborîm direct spre sud-est pe lîngă pîrîul Ana, urmărind tăpşanele mlăştinoase, apoi, evitînd spre stînga pîlcurile de jnepeni, ajungem în poiana de pe malul lacului Lia (l 910 m) unde putem instala cortul. 36. Lacul Lia - „La Pintenul Slăveiului" - Crucea Trăznitului -

valea Judele - lacul Zanoaga - valea Aradeşul Mare - cabana Gura Zlata Grad de dificultate: 0 = 2; e=2 (3). Marcaj: triunghi roşu, parţial cruce albastră şi punct galben. Timp de mers: 8¼-9 ore. Schiţele de hartă nr. 5. 6, 14, 15. Traseul nu este accesibil iarna. Pentru a ajunge în valea Rîului Marc, la Gura Zlata, din centrul turistic Bucura, în afară de traseul nr. 7, care poate fi folosit o perioadă destul de scurtă din an, putem ocoli zona alpină Judele (fîşii cu zăpadă îngheţată) pe culmea comodă a Slăveiului. Neajunsul mare al traseului este pierderea din înălţime la coborîrea din „Clince" pînă în valea Judele şi apoi recuperarea ei spre lacul Zanoaga şi platoul Aradeş-Zlata. Pe porţiuni, cale comună cu traseul nr. 35 f, c şi traseul nr. 42 d, b. a) Lacul Lia - lacul Ana Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj: potecă nemarcată. Timp de mers: 15 minute. Poteca începe de la lacul Lia (l 910 m). Urcăm spre nord-vest pe poteca firavă care se aţine între pîraiele Bucura (dreapta) şi Ana (stînga) pînă la bordul treptei lacului Ana, unde întîlnim poteca Slăveiului, marcată cu triunghi roşu, cruce albastră şi punct galben (l 95P m, traseele nr. 35 e, 38 j). b) Lacul Ana - „La Pintenul Slăveiului" Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj: triunghi roşu, cruce albastră, punct galben. Timp de mers: 50-60 min. Ne aprovizionăm cu apă pentru cca 3 ore. Intrăm pe poteca ce coboară de la lacul Bucura şi traversează căldarea Ana mai jos de lac spre creasta Slăveiului. Urcuşul începe îndată ce trecem pîrîul Ana. După un prim repeziş al pantei cu lespezi şi cotituri strînse traversăm o pantă mai lungă şi domoală - căldarea Pintenului, apoi atacăm poteca pe versantul cu grohotiş de sub vîrful Slavei. Cotim la stînga şi după cca o oră de la lacul Ana atingem culmea Slăveiului în punctul „La Pintenul Slăveiului" (2 235 m). În acest loc, în care admirăm o excepţională privelişte asupra întregului complex glaciar Bucura, se ramifică spre dreapta, la vîrful Slăveiul Mare, traseul nr. 38 i. c) „La Pintenul Slăveiului" - ramificaţia traseului nr. 42 (lacul Slavei) Grad de dificultate: 0-1; e=l Marcaj: triunghi roşu, cruce albastră, punct galben. Timp de mers: 15 min. După un popas de cca 10 min. ne luăm rămas bun de la priveliştea lacurilor din zona centrală şi începem o traversare pe coasta sudică a

culmii Slăveiului în lungul potecii comode şi bine marcate. După o coborîre plăcută de 12- 15 min. ajungem în dreptul vîrfului Dosul Slăveiului (nord) care desprinde spre sud un picior foarte lat, închizînd căldarea Slăveiului. Pe acest picior coboară spre hornurile Slăveiului traseul nr. 42 a. d) Ramificaţia traseului nr. 42 (lacul Slavei) - Crucea Trăznitului. Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj : triunghi roşu, cruce albastră, punct galben. Timp de mers: 45 min. Din locul de ramificaţie (cca 2 170 m) parcurgem de-a coasta încă 7-8 min. şi începem o mică coborîre spre izvorul de pe fundul micii căldăruşe (2075 m) unde ne putem reînnoi rezerva de apă. În stînga se află căldarea inundată de jnepeni a Tăului Turcel, în continuare poteca urcă o mică pantă pe creasta muntelui Turcel şi, treptat, ne apropiem de culmea Slăveiului care coboară şi ea ieşind din zona stîncăriilor şi abrupturilor nordice. Traversăm o şa plată (2 040 m) şi înainte de cuşma scundă „La Clince" (2 074 m) ajungem la Crucea Trăznitului, punct de separare al potecilor: marcajul punct galben se menţine pe creasta spre sud-vest (traseul nr. 35 b), iar poteca noastră, marcată cu triunghi roşu şi o cruce albastră, coboară vertiginos spre j nord şi apoi nord-vest. e) Crucea Trăznitului - valea Judele - valea Zănoaga - lacul Zănoaga Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj : triunghi roşu şi cruce albastră. Timp de mers: 2 orc. Urmează cea mai neplăcută parte a traseului: coborîrea spre valea Judelui (cca 350 m diferenţă de nivel), continuată cu urcuşul spre terasa Zănoaga (cca 300 m). Majoritatea drumului se desfăşoară prin pădure sau jnepeniş, peisajul fiind mai puţin atrăgător. Urmărim spre nord-vest poteca şerpuitoare care caută panta cea mai convenabilă printre jnepeni, apoi prin poieni. După ce intrăm în pădure, direcţia de mers se schimbă spre nord odată cu terminarea serpentinelor. Timp de mai bine de 30 min. traversăm o serie de pîrîiaşe, afluente Judelui, apropiindu-ne de firul văii principale. Atingem valea Judele la gura pîrîului Zănoaga (l 699 m) într-o rarişte din jnepeniş. Evităm poteca spre stînă (stînga) şi, urmărind cu atenţie marcajele, începem un urcuş potrivit de greu pe malul stîng al pîrîului Zănoaga. Pînă la bordul lacului Zănoaga (l 995 m) străbatem un lung coridor între jnepeni. Ajunşi la lacul Zănoaga vom poposi în cadrul natural care prilejuieşte turiştilor o încîntătoare privelişte asupra oglinzii de apă. În apropierea lacului se află un refugiu şi o stînă. Pe versantul sudic al lacului întîlnim poteca traseului nr. 7, cu care vom avea în continuare o porţiune comună.

f) Lacul Zănoaga - platoul Aradeş - Zlata Vezi traseul nr. 7 i; traseul nr. 12 c este descris în sens invers. g) Platoul Aradeş - Zlata - culmea Aradeşului - Gura văii Aradeşul Mare Grad de dificultate: 0 = 1; e = 3. Marcaj: triunghi roşu. Timp de mers: 3¼ ore. De la indicatorul cu săgeţi din platoul Aradeş-Zlata (2 075 m) urmărim spre nord-vest numai marcajul triunghi roşu (vezi şi traseul nr. 12 b în sens invers). Străbatem pe latura sud-vestică versantul vîrfului Aradeş (acoperit parţial cu jnepeni), apoi, după ce trecem de creasta scurtă Cioaca Aradeşului (vest), ne apropiem de creştetul culmii Aradeşului pe care coborîm cu destulă uşurinţă orientîndu-ne după marcaje (stâlpi), înainte să atingem limita de sus a pădurii poposim lîngă cantonul silvic Aradeşul Mare (cca 1 600 m) de unde se văd foarte clar spre vest culmile Munţilor Ţarcu. De la canton în jos creasta este plină de brazi uscaţi, ţepuşe sclipind argintiu în lumina soarelui. Poteca şerpuieşte pe culme intrînd în pădurea deasă de brazi, întreruptă ici-colo de mici rarişti. Din şaua Aradeşului (cca 1 300 m) părăsim culmea spre dreapta şi coborîm pe versantul dinspre valea Aradeşului Mare. Urmează o serie de serpentine pe coastă, iar în final înaintăm în lungul pîrîului Aradeşul Mare pînă la confluenţa sa cu valea Zlata (890 m). Pe malul drept se află poarta de intrare în Rezervaţia ştiinţifică a Academiei Gemenele-Tăul Negru, joncţiunea cu traseele nr. 17 f, g şi 43 a, b. h) Gura viii - Aradeşul Mare - valea Zlata - cabana Gura Zlata Vezi traseul nr. 17 g. 37. Cabana Gura Apei - Rîu Şes - şaua Iepei - muntele Baicu şaua Şcheiului - vîrful Ţarcu - Complexul turistic Muntele Mic Grad de dificultate : 0 = 1 (2); e = 3. Marcaj: bandă roşie (cruce albastră). Timp de mers: 12-13 ore. Acest traseu, accesibil iarna numai schiorilor avansaţi, face legătura între Munţii Retezat şi Munţii Ţarcu, mulţi turişti avînd dorinţa să iasă direct la Caransebeş peste munte, cu înnoptare la Complexul turistic Muntele Mic. De aici poteca marcată cu bandă roşie coboară în 23 ore la Borlova, staţie de autobuz pentru Caransebeş. În sens invers traseul este descris în călăuza turistică „Munţii Ţarcu-Godeanu" de Gh. Niculescu, Ed. U.C.F.S. a) Cabana Gura Apei - ramificaţia şosea Rîu Şes

Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj: bandă roşie, cruce albastra pe şosea forestieră. Timp de mers: 12-15 min. De la cabana Gura Apei (998 m, traseu parţial comun traseului nr. 11 b) trecem pe pod apa Lăpuşnicului Mic şi mergem spre nord-vest pe valea Rîului Mare cca 1,5 km pînă în lunca de la gura Rîului Şes, traversăm apa şi ne oprim pentru orientare la indicatorul şoselei care urcă pe malul drept al rîului amintit. b) Ramificaţia sosea Rîu Şes - Şaua Iepei - vîrful Ţarcu refugiul Cunţii - Complexul turistic Muntele Mic Grad de dificultate: 0 = 1 (2); e = 3. Marcaj: bandă roşie. Timp de mers: 11¾ -12¾ ore. Începînd de aici traseul nr. 37 se desfăşoară pe teritoriul Munţilor Ţarcul şi este străbătut în acest sens de grupuri de turişti organizaţi prin B.T.T. 38 Circuit de creastă Lacul Lia - lacul Bucura - vîrful Peleaga - vîrful Bucura - Tăul Agăţat - muntele Judele - lacul Lia Grad de dificultate: 0 = 2; e = 3. Marcaj: punct roşu, cruce roşie, cruce galbenă, bandă roşie, bandă galbenă, triunghi roşu, potecă nemarcată, cruce albastră, punct galben. Pe limita rezervaţiei ştiinţifice, pătrat portocaliu. Timp de mers: 8¾-9 ore. Schiţele de hartă nr. 5, 6, 7, 14, 15. Accesibil mai ales celor care-şi stabilesc tabăra la lacul Lia, acest traseu, inaccesibil iarna, permite trecerea în revistă a întregii văi glaciare Bucura, prin conturarea aproape perfectă a crestelor şi piscurilor care o străjuiesc. Itinerarul leagă o serie de tronsoane ale potecilor marcate, de aceea cuprinde referiri la traseele descrise amănunţit mai înainte, rîndurile de faţă insistînd numai în punctele de racord şi în porţiunile neatinse pînă acum. a) Lacul Lia - ramificaţia traseului nr. 2 Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj: punct roşu. Timp de mers: 15 min. Deja locul de tabără de pe malul lacului Lia (l 910 m) traversăm spre est pîrîul Bucurei înainte de vărsarea lui în lac, urmarind marcajul punct roşu. Imediat sub malurile căldării Lia potecuţa se angajează întrun urcuş iute pe mici serpentine, printre lespezi şi jnepeni, pînă ce urcă cca 50 m diferenţa de nivel cînd atingem mica culme de la poalele cocoaşei cu care începe Peleaga. Pe această culme joasă întîlnim, lîngă un stei voluminos (cu inscripţie de marcaje), poteca de legătură Gura

Bucurei - lacul Bucura (cruce roşie, traseul nr. 2 d, e.; alt. 1 960 m). b) Ramificaţia traseului nr. 2 - lacul Bucura Grad de dificultate: 0 = l;e = 2, Marcaj: cruce roşie. Timp de mers: 25-30 min. Din punctul în care atingem poteca marcată cu cruce roşie cotim la stînga şi începem urcuşul pe cel mai bătut itinerar al Munţilor Retezat (vezi şi traseul nr. 2 d). După ce urcăm succesiv o serie de mici trepte ajungem la ţărmul sudic al marelui lac Bucura (2 040 m), unde vom părăsi poteca marcată cu cruce roşie. Lîngă lac, pe pajiştea primitoare tapisată cu iarbă, se află lîngă un stîlp metalic intrarea pe traseul de urcuş al Pelegii. c) Lacul Bucura - vîrful Peleaga Grad de dificultate: 0 = 2; e = 3. Marcaj: cruce galbenă (marcaj vechi). Timp de mers: 1¾ oră. Ne aprovizionăm cu apă pentru cca 4½ ore. Urcuşul major al traseului vizează direct punctul situat la 2 509 m alt. În vîrful Peleaga, pe o diferenţă de nivel de cca 460 m. Poteca foarte firavă ocoleşte golful de sud-est al lacului; înaintăm cca 100 m paralel cu malul estic, apoi ne depărtăm în urcuş spre dreapta, urcînd prin căldarea mare a Pelegii (căldarea Berbecilor) pe lîngă cocoaşele stîncoase roase de gheţari. Ocolind cu dibăcie toate aceste „muşuroaie", străbatem aproape jumătate din diferenţa de nivel, apropiindu-ne de latura sud-estică a căldării. Traversăm o „limbă" mare de grohotiş, care încinge tot ţinutul alpin şi sosim la baza stîncilor crestei sud-estice a Pelegii; locul unde ne aflăm permite, printr-o „fereastră" mai accesibilă, urcuşul spre culme. Urmărim făgaşul cu marcaje galbene intrînd în urcuş mai dificil pe panta de sub „fereastră". După cca 20 min. atingem nivelul crestei (cca 2 390 m). Din frumosul loc de popas se văd foarte clar vîrful Peleaga şi Colţii Pelegii, profilaţi ascuţit pe fundalul azuriu al cerului. Din acest loc, urcuşul încă greu urmăreşte exact creasta pînă în Peleaga, vîrf pe care îl atingem prin latura sudică, în punctul de perspectivă maximă în care ne găsim întîlnim traseul de creastă marcat cu bandă roşie (traseul nr. 15 c, d). d) Vîrful Peleaga - Curmătura Bucurei Grad de dificultate: 0 = 1; e = 3. Marcaj: bandă roşie. Timp de mers: 1¼ oră. Din vîrful Peleaga începem o coborîre accentuată pe creasta nordvestică a Pelegii, avînd permanent în stînga căldarea şi lacul Bucura, iar în dreapta, pentru început, vasta căldare Valea Rea (traseu comun nr. 15 c). Ocolim unul cîte unul impozanţii colţi ai Pelegii (pe stînga) despicaţi de hornuri adînci. Stîncile masive şi înnegrite sînt un subiect atrăgător

pentru fotoamatori, mai ales că efectul contrastelor este accentuat de fundalul luminos al grohotişurilor din căldările vecine. După prima şa adîncă de sub „Colţul Mare" urcăm puţin pe faţa sud-vestică, apoi regăsim firul crestei trecînd pe lîngă fiecare strungă din care se văd în prăpastie mormane de lespezi între care licăresc lacurile limpezi, în dimineţile mai ceţoase sau spre asfinţit „şuieră" uneori în apropiere cîte un ţap furios, „protestînd" împotriva celor ce-i calcă ţinutul. După succesiunea de colţi, cînd circulăm la cca 2 45p m, urmează în calea noastră vîrful Capul Pietrelor din care „se rupe" spre nord, cu un versant înclinat, creasta ascuţită a muntelui Pietrele. Depăşind pe la sudvest vîrful Capul Pietrelor defilăm prin dreptul altei căldări nordice, mult mai compartimentate: Pietrele. Traversăm o şa alpină (2316 m) şi trecem peste piscul Custura Bucurei (2 388 m), situat într-un punct cu privelişte foarte frumoasa atît asupra lacului Bucura, cît şi asupra căldării Pietrele. După ce depăşim acest vîrf urmărim creasta, în coborîre continuă, pînă la indicatorul de marcaje din Curmătura Bucurei (2 206 m), în curmătură vom traversa poteca lacul Bucura - cabana Pietrele, marcată cu bandă albastră (traseele nr. 2 b, c; 7 b, c; 19 f, g). Spre lacul Pietrele mai converg şi traseele nr. 14 h şi 15 b. e) Curmătura Bucurei - vîrful Bucura I - ramificaţia traseului nr. 12 Grad de dificultate: 0 = 1; e = 3. Marcaj: bandă roşie. Timp de mers: 1¾-2 ore. Intrăm într-o zonă dificilă a traseului în care vom înainta aproape numai pe lespezi instabile de diverse dimensiuni. Frumuseţea perspectivei şi ascensiunea crestei Bucurei sînt însă atrăgătoare, în sens invers traseul este comun cu traseul nr. 14 g. După ce traversăm curmătura începem urcuşul treptat spre zonele pur stîncoase. Pe dreapta abruptul şi hornurile se adîncesc; în direcţia de mers se ridică vîrful Bucura II cu marele său perete nordic. Spre sud povîrnişul, mai puţin abrupt în partea superioară, se termină pe o prispă prelungă, plină de grohotişuri. După un urcuş pe porţiuni tot mai ascuţite ale crestei păşim în zona grohotişului de creastă, în apropiere de abrupt. Urcuşul devine ... o gimnastică pe lespezi. După cca 30 min. urcuş din curmătură atingem vîrful Bucura II (2 373 m), punct dominant asupra văii Pietrele ca şi asupra crestei şi căldării Stînişoarei. De aici, pe vreme bună, se pot face fotografii foarte frumoase asupra vîrfului Retezat, putînd admira în voie şi căldarea Bucurei, vale deschisă la sud spre Plaiul Mic. În continuare traseul intră pe o custură pietroasă accidentată, urcînd tot mai mult spre vîrful Bucura I (2 439 m), gigantul care adună într-un nod alpin trei creste vestite: Custura Retezatului, creasta Porţii şi creasta Bucurei. În vîrf, ne putem adăposti de vînt într-o adîncitură clădită între

lespezi. După un interesant tur de orizont în care putem vedea şi o parte din rezervaţia ştiinţifică, coborîm pe direcţia marcajului bandă roşie pe linia crestei, trecînd spre Custura Retezatului ca să urmărim cele mai interesante cotloane ale crestei şi abruptului nordic. Din vîrful Bucura I se poate coborî fără marcaj direct spre şaua Turnului Porţii la întîlnirea cu poteca traseului nr. 12 j. Mergînd însă pe creasta marcată, coborîm într-o mică strungă unde poteca intră pe porţiuni ierboase. De aici ne angajăm în coborîre pe panta foarte înclinată desprinzîndu-ne de creastă pe lîngă o „hoagă" lunecoasă, în cîteva minute de la părăsirea crestei ajungem la indicatorul de marcaje de pe poteca de ocolire a vîrfurilor (traseul nr. 12). În acest punct, situat pe brînă în plină zonă stîncoasă şi abruptă deasupra Tăului Ştirbul (sud), vom renunţa la banda roşie şi vom reveni spre creasta Porţii (stînga) pe poteca marcată cu bandă galbenă (traseul nr. 12 j, k). f) Ramificaţia traseului nr. 12 - Tăul Porţii Grad de dificultate: 0 = 2; e = 2. Marcaj: bandă galbenii. Pe limita rezervaţiei ştiinţifice, pătrat portocaliu. Timp de mers: 20-25 min. Următoarele sectoare ale acestui traseu (f, g, h) se parcurg pe marginea rezervaţiei ştiinţifice, de aceea se impune sa păstrăm liniştea! Din punctul de joncţiune cu traseul nr. 12 j cotim la stînga, traversînd în uşor urcuş rîpele şi feţele muntelui Bucura, timp de cca 15 min, pînă ce atingem umărul sudic al vîrfului Bucura I; coborîm la dreapta cca 2 min. şi lîngă Turnul Mare al Porţii (şa) vom coti pe potecă la stînga, părăsind creasta. Pe porţiunea de coborîre înspre căldare ţintim ca reper Tăul Porţii, ascuns la adăpostul colţilor şi vîrfurilor înalte. Ajungem astfel pe malul sudic (2 240 m) lîngă un stîlp de marcaj, loc de întîlnire cu punctul roşu care leagă lacul Bucura cu lacul Zănoaga peste creasta alpină a Judelui (traseele nr. 37 d, e şi 39 c, d). De la înălţimea tăului vom începe ocolul zonei alpine şi grele a Porţii Bucurei şi Judelui pe care marcajul şi poteca le evită pe latura estică. Deoarece în curînd vom urca din nou pe creastă, la stîncarie, ne vom reaproviziona cu apă fie de aici, fie de la Tăul Agăţat. g) Tăul Porţii - Tăul Agăţat Urmărind descrierea de la traseul nr. 7 e (comun traseelor nr. 12 i, 39 c) vom ajunge în 5-10 min. la malul Tăului Agăţat (2 208 m); după cum îl arată numele, el pare „agăţat" de colţii din Poarta Bucurei. h) Tăul Agăţat - muntele Judele După 45 min. urmărind traseul nr. 7 f, ajungem în şaua Judele (comun traseului nr. 12 h).

i) Muntele Judele - Vîrful din Mijloc - vîrful Slăveiul Mare „La Pintenul Slăveiului" Grad de dificultate: 0 = 2; c = 4. Traseu nemarcat. Timp de mers: 1 oră. Din şaua înaltă a muntelui Judele (2 370 m), situată în imediata apropiere a vîrfului Judele I (2410 m), reluăm traseul de creastă întrerupt în şaua Turnului Porţii pentru ocolul Colţilor Porţii şi pereţilor Judelui. Ceea ce vedem acum în toate amănuntele (spre nord) este traseul de urcare de la lacul Lia la Peleaga şi spre vîrful Bucura (prima parte a circuitului nostru). Părăsim potecuţa marcată cu punct roşu care coboară pe creasta vestică spre Zănoaga şi urcăm un tăpşan cu iarbă de la care creasta ascuţită ne obligă să ne îndreptăm paşii peste lespezi şi ţancuri spre o zonă mult mai înaltă. De aici priveliştea în adîncime este copleşitoare; atît lacul Judele cît şi lespezile ruginii din căldarea Pietroasă ni se „aştern" la picioare. Colţii şi lespezile de multe ori înfipte vertical ne silesc să depunem toată priceperea pentru traversarea acestei creste sălbatice derulate pînă la un mic vîrf, cu loc de popas pe tăpşanul cu iarbă; de aici se vede cel mai bine peretele de nord-est al Judelui, ridicîndu-se negru de cealaltă parte a căldării Pietroase. Reluînd echilibristica coborî cu dificultate într-o şa alpină (2 315 m), situată la baza Vîrfului din Mijloc care se înfruntă cu Judele la aceeaşi înălţime. Intrăm din nou într-o zonă dificilă deosebit de atractivă, urcînd printre ţancuri şi lespezi clătinătoare; nicăieri în Retezat stîncile nu sînt atît de negre şi aspre ca pe Vîrful din Mijloc sau pe Judele. După cca 15 min. de traversare ajungem pe ascuţitul Vîrf din Mijloc numit şi vîrful Sîntămăria, o minunată platformă cu belvedere. Spre vest, în lungul văii Judelui plină cu lăcuşoare, străluceşte la orizont pe o imensă terasă lacul Zănoaga. Creste răsfrînte în toate direcţiile ne silesc să consultăm harta pentru a le recunoaşte: Judele - Şesele - Zănoaga, prelungul Slavei, creasta puternic convulsionată a „Retezatului Mic" şi masivele gîrbe ale Godeanului sînt o parte din cele ce se pot distinge spre sud-vest şi vest; în partea cealaltă, spre lacul Bucura, totul se oferă privirilor cu lux de amănunte... vf. Judele, Colţii Porţii, crestele Bucurei şi Pelegii, lacurile care aduc veselie şi culoare caldă în această imensitate cenuşiu-gălbuie. Şirul micilor acrobaţii este încă lung. Coborîm din pisc pe creastă şi începem o lungă traversare a unei custuri la fel de stîncoase, abrupte la nord-vest, urcînd apoi în vîrful Slăveiul Mare (2 346 m) situat în dreptul lacului Ana. De partea cealaltă, în dreptul Căldării Ascunse se află lacurile: Urît, Răsucit şi Ascuns. Din Slăveiul Mare muntele se... îmblînzeşte, creasta se lăţeşte mai ales spre dreapta şi putem merge fără dificultate coborînd plăcut spre şaua de lîngă Pintenul Slăveiului; pe

platoul premergător Pintenului întîlnim în travers poteca marcată cu triunghi albastru, cruce albastră şi punct galben care însoţeşte piciorul kilometric al Slăveiului (traseele nr. 35 d, e; 42 b, c). După un ultim popas intrăm la stînga pe poteca spre lacul Ana. j) „La Pintenul Slăveiului" - lacul Ana Traseul comun cu traseul nr. 42 c se afla descris la traseul nr. 35 e. k) Lacul Ana - lacul Lia Descrierea la traseul nr. 35 f (comun traseelor nr. 39 a, f; 42 d). 39. Circuitul lacurilor Lacul Lia - lacul Ana - lacul Florica - Tăul Porţii - lacul Bucura - lacul Lia Grad de dificultate: 0 = 2; e = 2. Marcaj: potecă nemarcată, punct roşu, triunghi roşu, bandă galbenă, cruce albastră, punct galben. Pe limita rezervaţiei ştiinţifice, pătrat portocaliu. Timp de mers: 2¼-3 ore. Schiţele de harta nr. 5, 6. Pentru turiştii care şi-au fixat tabăra la lacul Lia, circuitul lacurilor, neindicat iarna, este o excursie uşoară şi plăcută pe parcursul căreia urcă mai întîi la complexul glaciar al „lacurilor înşirate", apoi la Tăul Porţii. Circuitul lacurilor poate fi efectuat, cu eforturi mult mai mari, şi de către turiştii care urcă de la cabana Pietrele (traseul nr. 2), însă timpul de mers se măreşte substanţial (la cca 9-10 ore în total). a) Lacul Lia - lacul Ana Grad de dificultate: 0 = 2; e = l. . Potecă nemarcată. Timp de mers: 15 min. Pornind de la lacul Lia (l 910 m), cel mai de jos din salba Bucurei, începem urcuşul uşor pe lîngă adîncitura în care curge pîrîul Bucura (dreapta). După cca 15 min ieşim dintre pîlcurile de jnepeni şi urcăm pe pante ierboase, de obicei mocirloase, între cele două pîraie (în stînga pîrîul Ana), La jumătatea acestui parcurs trecem pe lîngă un lăcuşor turbos, anexă a lacului Lia. Sub bordul după care se ascunde lacul Ana traversăm poteca Slăveiului (triunghi roşu, cruce albastră, punct galben, alt. 1 950 m, traseele nr. 35 e, 42 c). b) Lacul Ana - lacul Florica - lacul Viorica - Tăul Agăţat Grad de dificultate: 0 = 2; e = 2(3). Traseu nemarcat. Timp de mers: 1¼-1½ oră. Urcăm la dreapta pe poteca marcată cîteva zeci de metri pînă sub

dîmburile pe lîngă lacul Ana, apoi o părăsim şi urcăm la stînga cca 10 min pînă ce sosim pe ţărmul marelui lac situat la 1 970 m alt. Din locul în care am ajuns priveliştea frumoasă a conturului acestui lac se completează de minune cu Colţii Porţii, ascunşi în parte de treaptă unde se află lacurile Viorica şi Florica. Spre nord versantul căldării este puternic povîrnit şi acoperit de stînci şi grohotiş, între lac şi acest versant se află o zonă umedă, cu sol turbos, în schimb malul dinspre Slavei este acoperit cu jnepeniş. În lacul Ana soseşte pe sub lespezi pîrîul bogat al lacurilor de sus. După un popas pe malul primitor înconjurăm lacul fie pe latura estică, fie pe cea vestică pînă la pragul de grohotiş care ascunde pîrîul de alimentare. Trecem pe dreapta pîrîului şi pe lespezi sau pe hăţaşul ascuns în iarba foarte înaltă (atenţie unde punem piciorul!), urcăm cca 100 m diferenţă de nivel. La marginea superioară a pragului, traversăm o mică strîmtoare la ieşirea pîrîului Viorica din lacul său. În lunile iulie-august toate aceste locuri sînt pline de flori viu colorate. După ce traversăm strîmtoarea ajungem la ţărmul lacului Viorica (2 070 m), în apropiere se găsesc cîteva laculeţe. Astfel, daca urcăm firul pîrîului plin de brusturi (dreapta-nord cca 20 m diferenţă de nivel) vom întîlni între lespezi şi stînci mari lacul Puşa (2 090 m) mai puţin cunoscut de drumeţii Retezatului. Mai aproape însă, pe malul dinspre Slavei (stînga), foarte accesibile sînt trei ochiuri de apa situate etajat cu cîţiva metri mai sus de coada lacului. Malurile lor sînt bogat înveşmîntate cu rhododendroni, care în iunie-iulie colorează cu rozul suav al florilor pajiştea înconjurătoare. De la lacul Viorica urcăm pe dreapta un prag uşor, nu prea înalt, şi ajungem în cîteva minute lîngă lacul Florica (2090 m), situat în prelungirea celui de mai jos, dar spre deosebire de acela, cu maluri mai deschise. Parcurgem căldarea sa pe malul drept (nord) şi începem un urcuş destul de greu pe panta tot mai mare, alegînd mai ales lespezile, deoarece ierburile sînt foarte înalte şi umede. Direcţia de urcuş: Poarta Bucurei. După cca 120 m diferenţă de nivel (25 min) atingem nivelul terasei unde se află ascuns Tăul Agăţat (2 208 m), aşezat la poalele prăvălişului de lespezi din faimoşii Colţi ai Porţii. Pe ţărmul estic, întîlnim poteca marcată cu punct roşu (traseele nr. 7 e, f; 12 h, i; 38 g, h). Acest lac mititel cu nuanţe violacee constituie prin poziţia sa la înălţime, în imediata apropiere a unei creste alpine bogate în frumuseţi, unul din punctele de mare atracţie din munţii noştri. Pe malul său se află demarcaţia Rezervaţiei ştiinţifice a Academiei, care se întinde peste creastă în căldarea Ştirbului. c) Tăul Agăţat - Tăul Porţii Grad de dificultate: 0 = 2; c = 3. Marcaj: punct roşu. Pe limita rezervaţiei ştiinţifice, pătrat

portocaliu. Timp de mers: 15 min. De la Tăul Agăţat înaintăm la dreapta pe poteca marcată ca să urcăm pe sub stîncile Porţii maldărul de grohotiş aninat chiar pe marginea pragului glaciar. După cca 30 m diferenţă de nivel atingem nivelul platformei mai primitoare, mai deschise, unde se află Tăul Porţii (2 240 m). Pe ţărmul sudic, la indicator, întîlnim şi marcajul bandă galbenă care leagă Custura Retezatului de lacul Bucura (traseele nr. 12 j; 38 f; 7 d). d) Tăul Porţii - lacul Bucura Grad de dificultate: 0 = 1; e = 2. Marcaj: punct roşu, bandă galbenă. Timp de mers: 25-30 min. De la Tăul Porţii coborîm pe poteca marcată la dreapta (est) în lungul unei poliţe suspendate între muntele Bucura şi ulucul glaciar al lacurilor „înşirate", în sens invers urcă traseul nr. 7 d. După cca 6 min de coborîre, ieşind din căldarea Tăuhii Porţii, se deschide o frumoasă privelişte spre vîrful Peleaga. Trecem în lungul unui mic lac, apoi coborîm pe lîngă un vîlcel pe pantă iute spre lacul Bucura care se vede clar în imensa căldare de la poalele Pelegii. După cca 30 min de coborîre continuă de la Tăul Porţii ajungem lîngă lacul Bucurelul, situat în apropierea indicatorului de marcaje (2 070 m), în acest punct de răscruce, aflat ceva mai sus de marele lac Bucura, se ramifică o serie de trasee: spre Curmătura Bucurei (traseele nr. 2 c, 7 c şi 19 f), spre Peleaga (traseele nr. 19 e, 38 c, 41 c), spre Lia (traseele nr. 2 d, 38 b, 41 d). Pentru frumuseţea deosebită a locurilor putem poposi mai multă vreme pe ţărmul lacului lîngă cunoscutul stei de piatră (refugiu bun pentru vreme rea) sau să facem o plimbare în jurul lacului. Lacul Bucura este cel mai mare lac glaciar din ţară, avînd totodată şi o temperatură medie în timpul verii foarte scăzută (7°C la suprafaţă şi 5°C în adîncime), care nu permite dezvoltarea unei vegetaţii pe lac. El primeşte două pîraie mai mari prin care se alimentează la suprafaţă: pîrîul Bucurelul (vest), pe lîngă care am sosit, şi pîrîul Berbecilor (est), care ţîşneşte din pieptul Pelegii formînd o mică deltă la vărsare. e) Lacul Bucura - lacul Ana Grad de dificultate: 0 = 1; c - 1. Marcaj: triunghi roşu, cruce albastră, punct galben. Timp de mers: 15 min. După ce părăsim punctul de ramificaţie Bucura, parcurgem pe malul vestic tot axul lacului Bucura; înainte ca poteca cu cruce roşie să cotească la stînga spre gura lacului, săgeata cu trei marcaje tricolore indică o uşoară curbă la dreapta printre lespezi şi tufe de jnepeni spre marginea treptei. De sus revedem lacul Ana cu conturul cunoscut; poteca cu marcaj tricolor coboară iute în serpentină la stînga, apoi descinde printre jnepeni şi lespezi pe lunca de la sud de lacul Ana (l 950 m alt.),

unde vom părăsi marcajele care se îndreaptă spre Slavei (traseele nr. 35 e; 38 j; 42 c) şi ne vom dirija la stînga spre lacul Lia. f) Lacul Ana - lacul Lia Acest sector ne este cunoscut de la urcuş. Amănunte ale descrierii se găsesc la traseul nr. 35; i. 40. Poiana Pelegii - stîna Pelegii - şaua Custura - Tăul Adînc -Tăul Ţapului - hornul Ţapului (I) - Porţile Închise (II) - şaua Ţapului - vîrful Păpuşa - lacul Ghimpele - poiana Pelegii Grad de dificultate: 0 = 3; c-= 3 (4). Marcaj: potecă nemarcată, triunghi albastru, bandă roşie, cruce galbenă, triunghi roşu, marcaj cu „momîi". Timp de mers: Varianta I = 8-9 ore; varianta II (peste Porţile Închise) = 9¾-10¼ ore. Schiţele de hartă nr: 7, 10, 11, 12, 14 Acest traseu inedit (inaccesibil iarna), legînd zone de mare interes turistic, poate fi străbătut numai de către turiştii organizaţi în tabără la poiana Pelegii (l 615 m). a) Poiana Pelegii - stîna Pelegii Grad de dificultate: 0 = l;e = 2. Potecă nemarcată. Timp de mers: 1¼ oră. Poiana Pelegii se află pe traseul turistic principal Buta - lacul Bucura (traseul nr. 2 e, f). Aşezată la poalele spinării sudice a muntelui Peleaga, larga şi pitoreasca poiană este aleasă de către turişti ca loc de tabără pentru corturi, cu atît mai mult cu cît camparea este permisă şi de regulamentul Parcului Naţional Retezat. Turiştii au datoria să respecte toate regulile etice de practicare a acestui gen de turism deosebit de atractiv, în primul rînd prin ocrotirea naturii şi apoi prin păstrarea unei curăţenii desăvîrşite. Traseul începe din marginea sudică a poienii, acolo unde poteca marcată cu cruce roşie începe să coboare pentru traversarea pîrîului Peleaga. Din acest loc firul slab conturat al potecii ciobăneşti urcă pe lîngă liziera pădurii (malul drept al văii Peleaga) spre est, apoi prin poiană pe lîngă steiuri de piatră, evitînd astfel firul văii şi cascada Peleaga (chei). După ce urcăm un prim umăr de munte care închide la est poiana, depăşim ultimele pîlcuri de brazi şi intrăm pe talpa primei trepte glaciare a văii Peleaga. Pădurea se retrage dincolo de pîrîu pe creasta Plaiului, în timp ce versantul nordic al văii rămîne golaş. Traversăm o zonă mocirloasă (ocol pe stînga), apoi regăsim poteca bună lîngă firul apei la

stîna de vaci Peleaga situată dincolo de pîrîu. Urcam mai departe pe malul drept ocolind pe la partea superioară o ruptură de pantă şi ajungem în „Cotul Pelegii", loc în care valea rotunjită a Pelegii, ajunsă la baza imensului vîrf Custura, se curbează vizibil spre nord. Poteca se menţine pe prispa dintre coastele repezi ale Pelegii şi şanţul pîrîului plin de repezişuri şi cascade. După cotitură traversăm cîteva firicele de apă ascunse printre pîlcuri de jnepeni şi dintr-o dată versantul, atît de neted pînă aici, se despică într-un şanţ adînc prin care curge torentul Peleguţa. Spre fundul treptei, înainte de pragul mare al văii, în direcţia lacului Ghimpele (nord) se zăreşte „tîrla" de berbeci şi ţarcul de piatra cunoscut de ciobani sub denumirea „la Cotroană". Privind cu atenţie cînd ne aflăm încă pe malul drept al văii, vom observa o potecă ce pleacă de la bordei pieziş, urcînd la dreapta în serpentine dese, toată panta aspră, pînă la ieşirea în mijlocul şeii Custura. Vom reţine cu atenţie amănuntele serpentinei, fiindu-ne folositoare mai departe, în partea finală a acestui tronson ne apropiem de apa, mai sus de o cascadă ascunsă în jgheabul pîrîului, şi trecem pe malul stîng în direcţia stînei (l 940 m), fără a ajunge pînă acolo. Cu cca 200 m mai jos de aşezarea ciobănească ne găsim la începutul potecii nemarcate spre şaua Custura. De lîngă stîna se mai desprinde poteca spre lacul Peleguţa (traseul nr. 41 b); tot aici vom sosi după coborîrea din vîrful Păpuşa şi şaua Pelegii. b) Stîna Pelegii - şaua Custurii Grad de dificultate: 0 = 2; e -3. Potecă nemarcată („momîi"). Timp de mers: 1¼ oră. De la bordei intrăm pe poteca spre şaua Custurii, urcînd din greu pe serpentine. Urmărim atent poteca şi trecem peste un mic pîrîiaş izvorît de sub vîrful Păpuşica (stînga), folosindu-ne de un podeţ de lespezi amenajat de ciobani; de aici în sus poteca ne poartă pe serpentine dese pe o coasta foarte înclinată, plină de lespezi şi mici rupturi, pînă în apropierea unui izvoraş, „Izvorul lui Ionu", de unde se deschide o privelişte largă asupra văii Lăpuşnicului, înecată de planurile tot mai estompate ale versanţilor Slăveiului şi „Retezatului Mic". De la izvor, ultimele serpentine ne permit să atingem şaua Custura (2 205 m) în punctul său cel mai de jos. Ne aflăm pe poteca de creastă spre vîrful Custura-vîrful Păpuşa, marcată cu cruce galbenă (traseul nr. 25 e, d). De aici vom avea o frumoasă privelişte asupra căldării Ghimpele, străjuită de vîrful Peleaga, care mai ascunde între faldurile sale şi iezerul Peleguţei, un „ochi de mare" izolat de fluxul turistic obişnuit. Din şa se cască spre est abruptul căldării Fundul Rîului şi întreaga învăluire de coaste şi văi care se ţes pînă sub Tulişa, în valea Rîului Bărbat. Pentru a ajunge în punctul turistic numit greşit şaua Custura, vom urca la dreapta pe poteca de creastă cca 50 m diferenţă de nivel la stîlpul

indicator şi poteca marcată cu triunghi albastru (traseul nr. 8 d, c). Acest loc se află, după cum putem constata, cu mult deasupra şeii Custura şi anume în „Fereastra Custurii" (2 255 m), singurul punct de trecere mai acceptabil de pe versantul apusean pe cel răsăritean al crestei alpine de legătură dintre cei doi giganţi, vîrlurile Custura şi Păpuşa. c) Şaua Custurii - căldarea Fundul Rîului Pe marcajul cu triunghi albastru, urmînd indicaţiile de la traseul nr. 8 d, ajungem în 20-25 min în căldarea Fundul Rîului. d) Căldarea Fundul Rîului - Tăul Adînc - Tăul Ţapului Grad de dificultate: o = 3; c = 3. Traseu nemarcat. Timp de mers: 1½ oră. Aflîndu-ne în locul unde poteca marcată cu triunghi albastru iese din coasta Custurii şi se îndreaptă direct spre fundul văii Rîului Bărbat, părăsim această potecă şi ne îndreptăm pe fundul căldării ierboase pe sub pereţii şeii Custura (nord-est) către baza povîrnişului care închide căldarea Tăului Adînc. Ocolim la nivel toată această căldare seaca, întinsă spre nord sub şaua Custurii, pînă ce ajungem pe latura ei nordică unde se aşterne tot mai copleşitor covorul de lespezi, căptuşind baza muntelui Păpuşa Mică (Păpuşica). Fără să părăsim palierul traversăm, de data aceasta spre est, şiragurile de pietre ajungînd în dreptul „gurii" prin care se vede căldarea Tăului Adînc. Pînă la lac străbatem treapta inferioară suspendată deasupra văii Rîului Bărbat, apoi la picioarele pragului final urcăm pe lespezi pînă la bordul Tăului Adînc (2 150 m), denumit şi Lacul Mare al Păpuşii. Ne aflăm într-o căldare cu totul sălbatică, înconjurată de înălţimi de 2 400-2 500 m, din care se iese greu spre creste. Lacul de cele mai multe ori este înzăpezit pînă în august. De la lac porneşte spre nordvest un lung horn de grohotiş, destul de înclinat, terminat în creasta principală chiar lîngă „Spălătura Păpuşii". Priveliştea spre sud este la fel de interesantă, căldările suspendate ale Custurii înşirîndu-se una lîngă alta sub creste tot atît de impozante. De la Tăul Adînc revenim spre gura căldării cca 50 m diferenţă de nivel în coborîre pe latura estică a căldării, ca să ocolim muchia sudvestică a muntelui Ţapul. Ajunşi din nou deasupra văii Rîului Bărbat, ne abatem la stînga înfruntînd grohotişul parcă anume presărat în lungul drumului nostru spre căldarea vecină, în timpul acestei traversări coborîm din înălţime cca 100 m pe la baza muntelui Ţapul, în lungul „poliţei" care „reţine" panta înainte de coborîrea ei finală la Fundul Rîului. Pe parcurs întîlnim pîlcuri de jnepeni printre care trecem cu uşurinţă; mai jos însă de grohotiş desişul lor este de nepătruns. După cca 30 min de mers de la Tăul Adînc ne găsim deasupra lizierii jnepenişului (cca 1 980 m) care căptuşeşte tot povîrnişul de sub căldarea etajată a Ţapului. Fără să

pătrundem spre centrul treptei a Il-a la firul pîrîului, ne abatem la stînga şi, pe linia ascendentă a limitei grohotişurilor şi a pantelor cu iarbă din versantul estic al muntelui Ţapul, urcăm cca 90 m diferenţă de nivel pînă la o mică platformă ierboasă. Pe netezimea sa cotim depărtîndu-ne de pereţi la dreapta şi coborîm pe morena care închide la sud cel mai interesant lac din această parte a Retezatului. Tăul Ţapului (2 160 m) are o insulă verde în apropierea ţărmului vestic. Pentru mărimea şi poziţia sa într-o căldare sugrumată sub pereţii Porţilor închise, pentru priveliştea care se deschide prin „fereastra" căldării spre zimţii Gruniului şi Ciumfului, Tăul Ţapului poate fi considerat unul din cele mai frumoase lacuri, un punct de mare atracţie al Masivului Retezat. De la Tăul Ţapului, traseul nostru poate fi parcurs mai departe în două variante: - o primă variantă evită lunga şi dificila traversare peste Porţile Închise ieşind direct la platoul muntelui Ţapul, scurtînd durata totală de mers cu 2½ ore; - a doua variantă, accesibilă turiştilor avansaţi, pătrunde în zona alpină a Vîrfului Mare şi a Porţilor închise, foarte interesantă dar necesitînd un efort deosebit. Varianta I e) Tăul Ţapului - hornul Ţapului - şaua Ţapului Grad de dificultate: 0 = 3; e = 4. Traseu nemarcat. Timp de mers: 30-40 min. Vom lua apă în bidon pentru 3-4 ore; sensul de mers descris mai jos este singurul recomandabil. Itinerarul ne îndreaptă spre singurul horn practicabil din căldarea Ţapului, care întretaie pereţii din nord-vestul căldării spre platoul şi şaua Ţapului. Pornim de la lac în sus spre „cîmpul" înclinat plin cu grohotiş spre care urcăm ocolind pîlcurile de jnepeniş pînă la cca 100 m mai sus de lac. După ce se termină jnepenişul ne abatem uşor la stînga, ţintind deschiderea hornului sfîşiat între pereţii de sub Porţile Închise, la capătul lor de vest. La bază, panta se înclină mai mult şi culoarul se strînge la 3-4 m lărgime. Ne căţărăm cca 25 m diferenţă de nivel pînă la punctul în care hornul se bifurcă (izvor cu apă în anotimp ploios). Mai recomandabil este hornul din stînga, la început plin cu lespezi, apoi continuat cu o mică săritoare, terminată răsfrînt la creastă cu o faţă ierboasă nu prea plăcută, dar folosibila, j Ieşim astfel pe platou lîngă poteca şi marcajul cu bandă i roşie care trece pe direcţia est-vest (traseul nr. 15 f, g; 2 280 m). Varianta a II-a f) Tăul Ţapului - şaua Lacului Grad de dificultate: 0 = 2; e = 4. Traseu nemarcat. Timp de mers:

45 min. Înconjurăm lacul mai întîi pe la sud, apoi pe la est pînă la jumătatea axei sale lungi, urcînd în acelaşi timp tot mai mult pe panta (cca 40° înclinare) plină cu grohotiş. După cca 100 m diferenţă de nivel grohotişul se termină la marginea unei rîpe prelungi săpate în şaua lacului şi pînă jos în căldare. Avînd drept reper această rîpă, urcăm în lungul ei timp de peste 30 min pentru a atinge şaua Lacului (2 276 m). La cîţiva paşi trece poteca Baleia - Pietrele, marcată cu triunghi roşu şi bandă roşie (traseul nr. 6 b). g) Şaua Lacului - Vîrful Mare - şaua Vîrful Mare Grad de dificultate: 0 = 2; e = 3. Marcaj: triunghi şi bandă roşie. Timp de mers: ½-¾ oră. Din şaua Lacului urcăm la stînga 10-12 min pe potecă marcată, pînă ce sosim în şaua Vîrful Mare, loc din căre vom admira o privelişte frumoasă atît pe culmea Gruniu-Custura, cît şi spre căldarea Ţapului, muchia ascuţită Porţile Închise, platoul Ţapului şi vîrful Păpuşa. Mai spre vest şi nord se înşiră crestele nordice ale masivului, orînduite paralel şi dominate la orizont de vîrful Retezat. Priveliştea acestor şiruri de căldări şi creste stîncoase se încheie în căldarea vecină Vîrfului Mare, în valea Galeşului, pe fundul căreia se aşterne „cerneala" Galeşului, unul din cele mai mari lacuri din Munţii Retezat. Dacă dorim să urcăm la Vîrful Mare (2 455 m) situat în vecinătate pe creasta alpină îngustă, pentru o şi mai cuprinzătoare privelişte a Munţilor Retezat şi a vecinilor săi, ne vom abate de la traseul nostru cca o oră dus şi întors. În şaua Vîrful Mare poteca marcată cu triunghi roşu coboară la lacul Galeş (traseele nr. 6 e şi 15 h), iar noi vom rămîne pe creastă pe firul minuscul al hăţaşului marcat cu bandă roşie. h) Şaua Vîrful Mare - Porţile Închise - şaua Ţapului Grad de dificultate: O = l; e = 4. i Marcaj: bandă roşie. Timp de mers: 1 oră. Traseul se desfăşoară pe o creastă foarte îngustă pe care firişorul potecii se strecoară cu mare greutate mai mult pe muchia crestei, dar uneori şi pe lîngă colţişori tăiaţi în feţele sudice. Din şaua Vîrful Mare coborîm pe blocuri imense cca 10 min pînă la începutul „Porţii". Pe stînga panta înclinată se transformă în pereţi stîncoşi şi brîie cu iarba cu vedere liberă spre Tăul Ţapului; spre dreapta panta se prăbuşeşte formînd pereţi masivi sfîrtecaţi de hornuri inaccesibile, înaintăm cu mare atenţie pe firul potecii de capre negre, răsucindu-ne printre tufe de jneapăn pitic, alteori menţinîndu-ne în echilibru pe creasta ascuţită. Lungimea aeriană a Porţii este de cca 400 m în zona cea mai accidentată, înainte de a ajunge la capătul vestic traversăm o strungă îngustă, cu un horn puternic înclinat

spre nord, înfundat de două stînci prinse în căzătura. Din această strungă traseul devine mai „calm"; pereţii persista spre dreapta, în schimb pantele din sud se mai îndulcesc. După mai bine de o oră peste această creastă grea ajungem pe platoul odihnitor, locul unde întîlnim varianta I (şaua Ţapului). i) Şaua Ţapului - muntele Capul Văii Rele - vîrful Păpuşa Mare Grad de dificultate: 0=1; e = 3 (4). Marcaj: bandă roşie. Timp de mers: 1 oră. La reluarea traseului traversăm cca 5; min platoul Ţapului în urcuş spre apus (potecă neclară); sosind la marginea vestică a platoului, deasupra căldării în care zace Tăul Adînc, cotim la dreapta pe poteca din nou clară şi bine marcată. Pentru a evita abrupturile nordice periculoase, ne menţinem în general pe versantul sudic. Ocolim la mare înălţime căldarea Tăului Adînc mai întîi pe brînă, pe sub creasta principală. Atingem din nou creasta într-o şa îngustă, apoi ocolim pe faţa sudică vîrful Capul Văii Rele (2 408 m). Trecînd de vîrf coborîm panta iute cca 10 min pînă la strunga „Spălătura Păpuşii" (2 320 m), o veritabilă despicătură cu prăpastie spre nord şi jgheab însemnat de dîra albă a grohotişului pînă la ţărmul Tăului Adînc. Ne găsim chiar la baza urcuşului spre vîrful Păpuşa Mare, unde ne aşteaptă o mică porţiune de escalada pe „Spălătură", o stîncă înclinată pe care turiştii folosesc cîteva trepte şi prize foarte bune, mai ales în sensul parcursului nostru. Pentru cei care coboară (traseul nr. 15 f), trecerea este mai incomodă. Fiind punct obligatoriu de trecere fără alte posibilităţi de evitare, ne căţărăm pe prize pînă ce scăpăm de stîncă înaltă de cca 15 m, ieşind pe creasta mai primitoare. Deşi nu este stîncoasă, creasta Păpuşii rămîne mereu foarte înclinată şi ascuţită cu pereţi în dreapta. După cca 30 min de urcuş din strunga cu spălătură, sosim pe colţul nordic al vîrfului Păpuşa Mare (2 500 m), punct de maximă perspectivă asupra regiunii înconjurătoare (vezi traseul nr. 15 f, e). Pe vîrf apare, venind din sud, marcajul cruce galbenă (traseul nr. 25 d). j) Vîrful Păpuşa Mare - şaua Pelegii Vezi traseul nr. 25 e k) Şaua Pelegii - lacul Ghimpele - stîna Peleaga Grad de dificultate: 0 = 2; e = 3. Traseu nemarcat. Timp de mers: 45 min. În şaua Pelegii (2 279 m) părăsim poteca de creastă coborînd spre sud în direcţia lacului Ghimpele. Partea de început a coborîm este uşoară; din mijlocul şeii ne abatem puţin spre stînga şi pe platoul ierbos coborîm

ocolind un mic găvan cu lespezi, apoi, pe cîteva mici trepte ale căldării, coborîrn cca 12 min la rotundul lac Ghimpele (2 120 m). Aici, din pîrîiaşul care alimentează lacul, ne putem reaproviziona cu apă. Acum începem coborîrea grea peste pragul glaciar accidentat care separă lacul Ghimpele de valea Pelegii. Pentru a evita stîncile, ne dirijăm de la lac spre stînga, însă numai pe pante ierboase care sînt mai slab înclinate. Treptat stîncile din bordul treptei ne silesc să urmărim terenul spre micul vîlcel ierbos ce se menţine printre lespezi şi stînci tinzînd să atingă firul pîrîului Ghimpele (est) la „rădăcina" pragului glaciar, în felul acesta ne depărtăm de pereţii tot mai mari care căptuşesc la stînga poalele Păpuşii. La partea inferioară a vîlcelului ierbos cotim treptat la dreapta şi urmărim în prelungirea lui firul apei care ajunge sub grohotiş. Mai jos panta se rotunjeşte comod spre talpa terasei largi în care se vede, la cca 200 m pe malul stîng, stîna de sterpe („la Cotroană"), de unde am început urcuşul spre şaua Custurei. l) Stîna Peleaga - valea Pelegii - poiana Pelegii Grad de dificultate: 0 - 1; e = 3. Potecă nemarcată. Timp de mers: 45-60 min. De la stîna coborîm pe acelaşi traseu ca la urcare pe sectorul 40 a. 41. Poiana Pelegii - lacul Peleguţa - vîrful Peleaga - lacul Bucura - poiana Pelegii Grad de dificultate : 0 = 2; e = 3. 1 Marcaj: potecă nemarcată, cruce galbena, cruce roşie. Timp de mers: 6½-6¾ ore. Traseul este inaccesibil iarna. Schiţele de hartă nr: 6, 7, 14. Acest traseu ne conduce la puţin cunoscutul lac Peleguţa. În completare urcăm pe vîrful Peleaga pe un traseu inedit, urmînd ca revenirea la tabăra de corturi să se facă pe cunoscuta vale a Bucurii. a) Poiana Pelegii - stîna Peleaga Accesul la stîna din „Cotroană" este descris la traseul nr. 40 a b) Stîna Peleaga - lacul Peleguţa - muchia sudică - vîrful Peleaga Grad de dificultate: o = 3;e = 3. Potecă nemarcată. Timp de mers: 2 ore. Încă înainte de a ajunge la stîna din „Cotroană" ne vom orienta spre stînga de la cascada unde poteca ciobănească a Pelegii trece pe malul opus. În acest punct (cca 1 925 m începe o potecă ciobănească pe versantul vestic al văii Peleaga, care taie la baza urcuşului un tăpşan puternic înclinat şi urcă printre jnepeni. Poteca poate fi observată foarte

bine dacă facem o deviere pe versantul estic al văii Peleaga, urcînd 20-30 m înălţime pe traseul nr. 40 b. Pe lîngă cascada superioară Peleaga ne apropiem de coasta cu jnepeni şi intrăm pe potecă; după o primă buclă la dreapta urmează cîteva serpentine, în tot acest timp trecem numai prin jnepeniş, intersectînd mici poieniţe şi năţaşe de oi. După cca 20 min de urcuş panta se îndulceşte şi răzbatem pe o mica treaptă glaciară cu poiană. Firul potecii, ceva mai slab conturată, se îndreaptă spre baza unor pereţi, trece în urcuş pieziş pe lîngă ei, ieşind în dreapta, pe un culoar între stîncă şi jnepeni, într-o şa (cca 2 060 m). De pe acest mic platou situat pe muntele care închide căldarea Peleguţei coborîm spre vest pe o pantă ierboasă. După cca 100 m distanţă din şa reîncepem urcuşul cu ocol spre dreapta (tot timpul loc deschis), depăşim încă un mic prag şi ajungem lîngă firul pîrîului Peleguţa, însoţindu-1 în amonte spre lac. Aşezat la gura a două căldări gemene, dominat de impunătoarea Peleaga, lacul Peleguţa (2 102 m) este ascuns majorităţii turiştilor care parcurg creasta principală, dar nu şi celor care urcă la vîrfurile Peleaga, Custura şi Păpuşa. Ieşirea spre vîrful Peleaga nu prezintă dificultăţi deosebite de orientare. Părăsim lacul la gura sa, urcînd spre vest printr-un mic canion cu lespezi pînă deasupra stîncilor din jurul lacului, iar de aici, ţintind fundul căldării vestice Peleguţa scobite sub creasta sudică a Pelegii, urcăm peste „hopurile" cu grohotiş şi iarbă întrerupte de pîlcuri de jnepeni şi ienuperi tot spre vest. Pe o mică platformă întîlnim izvoarele superioare ale Peleguţei şi cîteva mici lacuri tributare lacului frate mai mare. Aproape de urcuşul final spre creastă zărim o potecă ce taie în urcuş de la dreapta spre stînga pantele înclinate, dar nepericuloase, pînă la şaua sudică Peleaga (cca 2 250 m), unde ajungem după 35 min de la lac. În „şesul" acestei şei, peste ramura sud-vestică a Pelegii, privirile surprind frînturi din crestele mai înalte ale Slăveiului şi Judelui. Pînă la vîrful Peleaga vom urca exact spre nord. Vom depăşi mai întîi vîrful Peleguţa (2 390 m), pe care îl putem ocoli pe faţa vestică cu cca 25 m mai jos, ajungînd în şaua superioară care precede vîrful Peleaga (după încă 25 min). Ultima parte a urcuşului pe muchia tot mai îngustă ne mai consumă 25 min. Pe vîrful cel mai înalt al Munţilor Retezat întîlnim marcajul bandă roşie şi cruce galbenă (traseele nr. 15 c, d; 19 d, c). c) Vîrful Peleaga - lacul Bucura Vezi traseul nr. 19 e. d) Lacul Bucura - ramificaţia lacului Lia Grad de dificultate: 0 = 1; e=l. Marcaj: cruce roşie. Timp de mers: ½ oră. În locul unde atingem ţărmul sudic al lacului Bucura părăsim

marcajul cruce galbenă care urcă pe malul vestic al lacului Bucura (traseul nr. 19 e) şi coborîm spre sud pe poteca marcată cu cruce roşie (traseul nr. 2 d). e) Ramificaţia lacului Lia - poiana Pelegii Vezi traseul nr. 2 e. 42. Poiana Pelegii - lacul Slavei - „La Pintenul Slăveiului" lacul Ana - lacul Lia - poiana Pelegii Grad de dificultate: 0 = 3; e = 2 (3). Marcaj: potecă nemarcată, „momîi", triunghi roşu, cruce albastră, punct galben, punct roşu, cruce roşie. Timp de mers: 6-7 ore. Schiţele de hartă nr. 5, 6, 14. Acest traseu, inaccesibil iarna, poate fi parcurs de turiştii stabiliţi cu cortul în poiana Pelegii; de asemenea, cei care au tabără la lacul Lia pot efectua parcursul străbătînd în ordine sectoarele: e, f, a, b, c, d. Pentru turiştii cazaţi la cabana Buta timpul total de mers va fi de 9-9½ ore, parcurgînd în plus tronsoanele 8 a; 2 f. Traseul inedit permite vizitarea lacului Slavei, pînă de curînd foarte rar văzut de turişti. Continuarea excursiei peste creasta Slăveiului ne va ofeni un supliment de privelişti foarte frumoase, care adaugă la ineditul primei părţi a traseului un caracter deosebit de atractiv. a) Poiana Pelegii - Gura Bucurei - lacul Slavei - ramificaţia traseului nr. 35 Grad de dificultate: 0=3; e = 3. Potecă nemarcată (parţial „momîi"). Timp de mers: 3-3¼ ore. Pornim în traseu printr-un ocol absolut necesar pentru a putea trece torentul Bucurei. Din poiana Pelegii coborîm pe lîngă liziera de vest a pădurii pînă în valea Pelegii (traseul nr. 2e). Traversăm pe punte apa (ceva mai sus de Gura Bucurei) şi, fără să urcăm pe malul înalt spre poiana Gura Bucurei din apropiere, parcurgem cca 60 m la dreapta pe lîngă pîrîu (în aval) pînă la baza barajului de lemn (zăton, 1600 m). Urcam pe zăton şi trecem apa Lăpuşnicului abia format, la confluenţa dintre pîrîul Bucura şi pîrîul Peleaga, sosind astfel pe malul vestic al văii Bucura, la picioarele „Pintenului" Slăveiului. De aici începe o poteca ciobănească marcată cu „momîi" spre lacul Bucura, paralelă cu traseul nr. 2 e, f, dar pe malul opus. Tot de aici începe un făgaş pe muchia „Pintenului", în unghi de 45° la stînga spre golul alpin. Pentru început intrăm în urcuş pe poteca nemarcată spre lacul Lia, trecînd printr-un şir de poieni alternînd cu pădure. Ca repere vom avea paralelismul potecii cu valea Bucura şi „momîile" însoţitoare. După cca 20 min de urcuş moderat pătrundem într-o poiană ceva mai largă, unde se

află un bordei ciobănesc (l 725 m). Aici vom părăsi „drumul Liei" şi ne vom abate la stînga în urcuş spre golul alpin. Începe zona cea mai complicată ca orientare. Se vor urmări cu atenţie reperele indicate faţă de bordei! Urcăm în unghi de 90°, la stînga, 5,0 m distanţă pe liziera pădurii. Ajungînd lîngă un grup de trei brazi care au „prins" între trunchiurile lor un imens bolovan, cotim la stînga şi trecem prin nişa poienii direct în pădure. La început pădurea deasă ne incomodează, dar la cca 30 m distanţă o potecuţă firavă se conturează în sus, în direcţia luminişului plin cu lespezi care se zăreşte la cca 100 m. Încep să apară şi marcajele cu „momîi". Ajungînd la poiana cu lespezi, cotim la dreapta în urcuş simţitor timip de 3-4 minute pînă la marginea superioară a poienii, cînd vom urmări liziera spre stînga. Traversăm încă cca 100 m prin pădure şi ieşim la gol alpin în poiană. Urcăm foarte puţin la dreapta şi apoi înaintăm pe curba de nivel pe sub un mic perete granitic (l 780 m). La capătul poienii trecem peste două izvorăsc (putem lua apă pentru cca o oră), din dreptul cărora poteca devine foarte vizibilă. Intrăm pe potecă şi parcurgem o mică porţiune prin jnepeniş, apoi prin poieni între jnepeni, locuri tot mai deschise, cu privelişte largă peste Albele, Iorgovanul, Stănuleţi, pînă la Borăscu. Poteca se menţine mult pe curba de nivel în direcţia sud-vest, paralel cu valea Lăpuşnicului, dar la înălţime peste limita pădurii, pînă dincolo de „Clince". Pentru traseul nostru vom folosi doar o mica parte din această arteră ciobănească marcată sporadic cu „momîi" şi anume pînă la trecerea muchiei care dezvăluie valea Slăveiului, prima vale pe parcursul alpin, în acest loc (l 820 m), la marcajul cu „momîi" din dreapta, se formează o potecă vizibilă care urcă pieptiş prin ierburile grase pînă ce atinge muchia cu 30 m mai sus. Din acest loc căldarea Slăveiului se vede clar spre nord-vest, dar mai cu seamă o rară privelişte spre povîrnişurile striate ale Custurei. Urcăm pe muchie în sus cca 10 min pînă la un stei mare de piatră (dungă roşie şi „momii") de la care, evitînd panta mare care începe spre nord, ocolim pieziş spre stînga pentru a intra pe flancul căldării Slăveiului. Trecem peste o căldăruşă cu lespezi. După o mică muchie ne apare brusc lacul Slavei înconjurat de jnepeni. Din acest punct încă depărtare de lac privim cu atenţie spre fundul căldării la culoarul din jnepeni, care urca frînt la 90° spre marginea vestică; pe acolo vom ieşi pe culme plecînd de la lac. Traversăm şiruri de grohotiş pînă în dreptul marelui lac; coborîm precauţi ca să găsim o breşă în bariera de jnepeni lată de cca 15 m şi ajungem la gura lacului (cca 1 970 m). Lacul este foarte întins şi oglindeşte în undele sale pereţii negri ai căldării care închid acest izolat „ochi de mare" suspendat la peste 500 m deasupra Lăpuşnicului. Ne

aprovizionăm cu apa pentru cca 3 ore. După un popas binemeritat reluăm traseul, ocolind lacul după dorinţă, cu destinaţia colţul de nord-est unde vine şi pîrîul principal care1 alimentează. Chiar de aici se formează pe albia pîrîului un făgaş larg, fără jnepeni, care urcă cca 30 m diferenţă de nivel apoi coteşte brusc la stînga, în iarbă apare o mica potecă de oi care urmăreşte ulucul pînă sub povirnişul vestic, ceva mai blînd. Ajunşi aici, avem trei posibilităţi de urcuş pe jgheaburile fără jnepeni. Vom alege pe cel din stînga, cel mai uşor pe care urcăm timp de 20-25 min pînâ ce ajungem pe marginea platoului întins. Cotim la dreapta şi fără potecă, dar cu libertate de mişcare! Suficientă, urcăm cca 100 m diferenţa de nivel pînă ce atingem poteca traseelor nr. 35 e, d; 36 c, d (cca 2 170 m) b) Ramificaţia traseului nr. 35 - „La Pintenul Slăveiului" Pe poteca marcată cu triunghi roşu, cruce albastră şi punct galben, urmînd explicaţiile traseului nr. 35 d, ajungem „La Pintenul Slăveiului" în 15 min. c) „La Pintenul Slăveiului" - lacul Ana Traseul nr. 35 descrie, amănunţit, posibilităţile de a ajunge la lacul Ana. d) Lacul Ana - lacul Lia Se va urmări explicaţia de la traseul nr. 35 f. e) Lacul Lia - ramificaţia traseului nr. 2 Vezi traseul nr. 38 a. f) Ramificaţia traseului nr. 2 - Poiana Pelegii Vezi descrierea de la traseul nr. 2 c. Rezervaţia ştiinţifică În Rezervaţia ştiinţifică Tăul Negru - Gemenele pot intra anual, în număr limitat, turiştii cărora li se eliberează de către Comisia Monumentelor Naturii (C.M.N.) de pe lîngă Academia R.S.R. o autorizaţie valabilă pentru o perioadă de timp scurtă şi precisă. Grupurile de turişti care obţin permisiunea de trecere au ca locuri obligatorii de intrare şi ieşire din rezervaţie punctele de control ale Academiei situate în apropierea cabanelor turistice Gura Zlata şi Pietrele; vom descrie mai departe traseele de-a lungul cărora putem vizita cele mai importante puncte de interes peisagistic, aflate lîngă potecile pe care se circulă mai

des şi sînt amenajate. Pe teritoriul rezervaţiei ştiinţifice se vor respecta indicaţiile primite prin autorizaţie, precum şi cea mai desăvîrşită conduită în vederea ocrotirii animalelor, plantelor şi peisajului. Amănunte privind rezervaţia ştiinţifică sînt cuprinse la capitolul: „Ocrotirea naturii. Parcul Naţional Retezat şi Rezervaţia ştiinţifică Tăul Negru - Gemenele". 43. Cabana Gura Zlata - valea Zlătuia - Casa laborator a Academiei - Poarta Bucurei - lacul Lia Grad de dificultate: 0 - 3; e -3 (4). Marcaj: triunghi roşu, potecă nemarcată, marcaj cu „momîi", punct roşu, bandă galbenă, cruce roşie. Timp de mers: 8-9 ore. Traseul este accesibil numai vara. Schiţele de hartă nr. 5, 6, 15. a) Cabana Gura Zlata - valea Zlata - gura văii Aradejul Mare Vezi traseul nr. 12 a. La punctul de control al Academiei de la Gura Zlata prezentăm autorizaţia şi anunţăm excursia noastră spre lacul Gemenele. b) Gura văii Aradejul Mare - valea Zlătuia - Casa laborator a Academiei Grad de dificultate: 0=2; e = 2, Potecă nemarcată. Timp de mers: 3¼ ore. De la gura văii Aradeşul Mare părăsim poteca marcată cu triunghi roşu care urcă la dreapta, trecem pe punte apa Aradeşului şi ajungem la poarta rezervaţiei ştiinţifice. Imediat ce intrăm în rezervaţie, poteca începe urcuşul moderat pe lîngă apa zgomotoasă a Zlătuiei. După cca. 15 min traversăm un pîrîu mocirlos şi urcăm serpentina iute pe malul estic al pîrîului. După 5 min reluăm mersul pe un platou frumos, comod, descriind prin pădure un ocol în lungul malurilor abrupte ale pîrîului Zlătuia (cheile „La Cîrjiţe"). După o oră de la plecare sosim în dreptul unei ramificaţii (l 000 m alt.): poteca din stînga coboară la pîrîul Zlătuia (vezi traseul nr. 17 f), în timp ce noi vom urmări în continuare poteca din dreapta. Poteca de cai începe de aci (placa de avertizare a Academiei privind rezervaţia) un urcuş la dreapta pe serpentine largi pînă ce atinge muchia muntelui Şesele (poiana şi ramificaţie). Lăsăm în dreapta poteca spre valea Aradejului şi intrăm pe poteca din stînga pe coastele muntelui Şesele, apropiindu-ne de un zmeuriş atrăgător după care traversăm la stînga apa Zlătuiei (pîrîul Dobrun). După un popas la locul „cu bancă", trecem apa pe punte şi continuăm urcuşul pe lîngă apă. După cca 10 min de la trecerea apei întîlnim o poiană cu barăci, iar mai departe cu 15 min

poposim la o ramificaţie de poteci în gura pîrîului Scoaba Retezatului (săgeată indicatoare), în stînga urcă pe coastă poteca de cai cu care ne vom reîntîlni la Casa laborator a Academiei. De aici în sus traseul potecii „de picior" devine tot mai interesant. Trecem printr-o pădure seculară în care muşchiul verde şi moale aşterne un covor de un farmec deosebit, foarte rar întîlnit în pădurile noastre, constituind o minunată podoabă a văii Zlătuia. Coastele stîncoase silesc poteca să treacă pe brîne întrerupte de podeţe suspendate. Înainte de o nouă traversare lîngă cascada inferioară Gemenele, poposim la băncile de unde privim căderea aburindă între stînci şi desişuri de pădure. Pe malul stîng urmează serpentine dese, sfîrşind pe terasa unde se află casa laborator. Ieşim în poiană şi, traversînd pîrîul Gemenele mai sus de gura pîrîului Rovine, ajungem la Casa laborator a Academiei (l 777 m). Aici este necesar să fie prezentată autorizaţia. c) Casa laborator Gemenele - lacul Gemenele Grad de dificultate: 0 = 2; e = 2. Potecă nemarcată. Timp de mers: 30-40 minute. La reluarea traseului trecem din nou pe malul stîng şi urcăm ultimele pîlcuri de brazi şi zîmbri spre terasa unde se odihnesc apele lacului Gemenele, una din perlele rezervaţiei ştiinţifice. După un scurt parcurs prin aleea cu jnepeni imenşi, cînd lăsăm în dreapta ramificaţia potecii spre Tăul Negru (traseul nr. 44 d), atingem malul lacului Gemenele, la 1 930 m altitudine. Aşezat lateral în căldarea cu acelaşi nume, lacul este încadrat pe de o parte de coama stîncoasă a munitelui Bîrlea, iar pe cealaltă parte de stîncile inundate cu jnepeniş, separînd căuşul de firul văii Ştirbul, în mijlocul lacului se poate observa un bolovan căzut nu de mult din munte cu o avalanşă. Împrejurimile se completează cu vîrful Retezat, tronînd de la înălţime peste pragurile nordice ale căldării, iar spre est cu contururile ţinutului Ştirbul şi Poanta Bucurei, spre care ne îndreptăm. d) Lacul Gemenele - poiana Gemenele Grad de dificultate: 0 = 2; e = l. Potecă nemarcată („momîi"). Timp de mers: 10-12 minute. Părăsim malul lacului după un ocol pe latura nordică pînă la gura pîrîului de ieşire. De aici, culoarul şi poteca din jnepeni se abat uşor la dreapta şi urmăresc toate cotloanele dintre jnepeni, cca 6 min (pîrîiaşe şi mlaştini splendid colorate datorită lespezilor de la fundul apei), pînă la pîrîul Ştirbul care vine dinspre est - sud-est. După traversarea pîrîului ajungem în poiana Gemenele unde poteca principală se abate la baza povîrnişului treptei superioare în direcţia şeii Retezatului (vezi traseul nr. 44 b). Din poiana Gemenele, privind spre est, vom remarca pe malul

drept al văii Ştirbul serpentinele potecii traseului nostru care urcă spre lespezile din bordul căldării cu acelaşi nume. e) Poiana Gemenele - Tăul Ştirbu - Poarta Bucurei - Tăul Agăţat Grad de dificultate: 0 = 3; e = 4. Marcaj: itinerar nemarcat, parţial marcaj cu „momîi". Timp de mers: 1¾ oră. De aici începe sectorul dificil al traseului care ne va purta într-o spectaculoasă zonă alpină, unde întîlnirea cu caprele negre este de cele mai multe ori o certitudine (se va păstra linişte!). Urcăm pe lîngă pîrîul Ştirbului cca 8 min pînă ce panta se înclină direct spre pragul stîncos. Parcurgem cei 150 m înălţime care ne separă de terasă şi brusc, din zona încă verde a căldării Gemenele, intrăm în pustiul de piatră al Ştirbului. Vedere splendidă înapoi spre Gemenele, zonă bogat înveşmîntată în vegetaţie, în contrast impresionant faţă de Poarta Bucurei, ţinut al pietrăriilor, al pereţilor întunecaţi, al peticelor de zăpadă! Pînă la lac (2 090 m) circulăm numai pe lespezi. Lacul surprinzător de mare, ţinînd seama că izvoarele de suprafaţă sînt neînsemnate, este singura sursă de apă pînă dincolo de Colţii Porţii, la Tăul Agăţat. Priveliştea extraordinară, pur alpină în direcţia Judelui, nu este în opoziţie cu restul pereţilor circului, închizînd între ei o capcană din care se iese de obicei greu. Traseului nostru îi este mai lesne să se strecoare pe sub pereţii căldării direct spre turnurile Porţii şi anume prin stunga alpină din stînga (ultima de la nord a Porţii). Urcuşul este foarte greu şi solicită din plin calităţile atletice pentru o pantă expusă la alunecare, în timpul cît acest fund de căldare are zăpadă, urcuşul se poate face numai cu colţari şi piolet. După o oră bună de căţărare, în care numai de puţine ori piciorul găseşte loc de odihnă, sosim pe creasta Porţii în strungă nordică (2 261 m), în acest loc, unde ieşim din rezervaţia ştiinţifică, zările se deschid în alte direcţii. Aflaţi între colţii de piatră (în stînga încleştaţi în Turnul Porţii), vom putea fotografia atît abrupturile Judelui şi ale căldării Ştribul, cît şi ţinutul Bucurei, avînd în prim plan pitoreasca aşezare a Tăului Agăţat, între lespezile din poala Porţii. Pînă la acest lac coborîm pe lespezi în cca 5 min (traseele nr. 7 e, f; 12 h, i; 38 g, h; 39 b, c). f) Tăul Agăţat - Tăul Porţii Vezi traseul nr. 38 c. g) Tăul Porţii - lacul Bucura Vezi traseul nr. 39 d. h) Lacul Bucura - ramificaţia traseului nr. 2 Vezi traseul nr. 2 d.

i) Ramificaţia traseului nr. 2 - lacul Lia Grad de dificultate: 0 = 1; e = l. Marcaj : punct roşu. Timp de mers: 10-15 min. De la steiul de piatră cu marcaje şi săgeţi lăsăm la dreapta poteca traseului nr. 2, pentru a coborî pe o potecuţă tăiată pieziş pe panta povîrnită. La terminarea coborîrii ajungem pe treapta glaciară, traversăm pîrîul Bucura şi sosim în poiana stabilită pentru tabăra de corturi pe ţărmul nordic al lacului Lia (l 910 m). 44. Lacul Stînişoara - şaua Retezatului - lacul Gemenele - Tăul Negru - muntele Şesele - lacul Zănoaga Grad de dificultate: 0 = 3; e = 3. Marcaj: triunghi albastru, potecă nemarcată, „momîi". Timp de mers: 4¾ - 5¾ ore. Schiţele de hartă nr. 8, 15. Acest traseu accesibil numai vara poate fi atacat de la cabana Pietrele sau după o înnoptare în cort la lacul Stînişoara; în final, de la lacul Zănoaga (înnoptare în refugiu sau în cort) se poate continua coborîrea la cabana Gura Zlata (traseul nr. 36 f, g, h) sau Gura Apei (traseul nr. 7 i, j). a) Lacul Stînişoara - şaua Retezatului Vezi traseul nr. 14 c. b) Şaua Retezatului - jgheabul Gemenele - poiana Gemenele Grad de dificultate: 0 = 3; e = 3. Marcaj: „momîi". Timp de mers: 1¼ oră. Din şaua Retezatului (2 251 m) vom intra în rezervaţia ştiinţifică numai dacă posedăm autorizaţie eliberată de C.M.N, respectînd toate obligaţiile privind ocrotirea naturii în timpul traversării acestei zone. Pentru partea de început a coborîrii vom avea neapărat nevoie de o bună vizibilitate spre lacul Gemenele. Avîndu-l ca reper începem o coborîre directă spre el, căutînd cu atenţie, puţin spre stînga, o primă „momîie" de marcaj (movilă cu 3-4 lespezi puse una peste alta). După cca 200 m, cînd coborîm destul de puţin, „momîile" se înşiră pieziş, ferindu-ne să coborîm în căldarea seacă a pîrîului Rovine. După cca 20 min sosim pe platforma ierboasă, smălţată cu o mulţime de flori divers colorate, din marginea căreia se prăbuşesc versanţii spre valea Ştirbu - Gemenele. Căutînd cu atenţie „marcajul" puţin în stînga, ne oprim la începutul unui jgheab („jgheabul Gemenele") foarte înclinat, ierbos, dar străjuit de pereţi înfundaţi în vegetaţie luxuriantă. Rareori se poate vedea atîta belşug de plante! Firul vizibil al potecii (în trepte) ne călăuzeşte cu abilitate spre

fundul abisului. Priveliştea este splendidă spre Poarta Bucurei, Judele şi Bîrlea. La jumătatea coborîrii trecem pe lespezi şi, fără să ne abatem din jgheab, atingem poieniţele cu jnepeni din fundul căldăruşei unde se vede firul potecii spre lacul Gemenele, ca şi poteca spre Ştirbu. Ele se întîlnesc în poiana Gemenele unde sosim şi noi printre tufe de jnepeni imenşi. c) Poiana Gemenele - lacul Gemenele Grad de dificultate: 0 = 2; e = l. Marcaj: cu „momîi". Timp de mers: 10-15 min. Reperată încă de sus, poteca se strecoară prin labirintul jnepenilor, trece peste apa Ştirbului şi răzbate, pe lîngă poetice izvorăsc care înconjură insule cu jnepeni, pînă la ţărmul lacului Gemenele. Locul de popas cel mai plăcut se află la capătul vestic, unde ajungem mergînd exact pe poteca de pe malul nordic al lacului (vezi şi traseul nr. 43 e ). d) Lacul Gemenele - Tăul Negru - clăile Şeselor - şaua Şesele Grad de dificultate: 0 = 3; e = 3. Potecă nemarcată. Timp de mers: 1¾ -2½ ore. După ce poposim în cadrul minunatului peisaj de la lacul Gemenele (l 930 m), părăsim ţărmul lacului pe poteca largă ce se îndreaptă spre vest. După cca 100 m ajungem la o răspîntie a potecilor. Spre dreapta, mai bătută, se îndreaptă poteca spre Casa laborator a Academiei (traseul nr. 43 c), la care se ajunge în 25-30 min, iar spre stînga începe urcuşul spre Tăul Negru. Intrăm în zona de maxim interes ştiinţific şi turistic, care ne va încînta pe tot parcursul. După un scurt urcuş, poteca se abate la dreapta pe coastă, şerpuind printre tufe de jnepeni şi zîmbri (numerotaţi) - relicve din epoca glaciară; pe unul din aceşti arbori noduroşi şi originali se vede o ruptură: ursul s-a urcat să mănînce muguri dulci şi s-a prăbuşit cu craca! Ceva mai departe, printr-un luminiş, se zăreşte jos, în poiana de la gura pîrîului Rovine, casa laborator, o vilă cochetă, singura oază de civilizaţie discretă în mijlocul imensităţii sălbatice a parcului. După o ultimă privire spre Gemenele şi Poarta Bucurei cotim peste muchia muntelui Bîrlea şi, traversînd o serie de poieni frumoase, coborîm uşor spre fundul terasei a doua a văii Tăului Negru, care îşi profilează mai sus conturul căldării stîncoase. Urcăm pe lîngă pîrîu o porţiune de traseu, apoi, la baza pragului glaciar unde răspunde dinspre sud-est căuşul văii secundare Şesele Mari, începem un urcuş dur pe poteca clară care urmăreşte o deschizătură în stînca cu jnepeni înlănţuiţi pe bord. În dreapta se ascunde cascada pîrîului Negru abia ieşit din lac. După un urcuş pe care-l resimţim din plin, ajungem pe morena pragului glaciar, mai sus de nivelul lacului. De aici şi mai ales pe

parcursul unei coborîri scurte spre ţărmul imensului lac albastru (2 025) m) ne vom desfăta privirile cu cele mai plăcute imagini ale unuia din cele mai adînci şi frumoase lacuri glaciare de la noi. Adîncimea (cca 26 m), limpezimea prin care distingem la peste 10 m blocuri imense de stîncă, mărimea păstrăvilor care săgetează apa sau plonjează cu zgomot în unde, dar mai presus de toate, culoarea ireal de frumoasă, toate ne fac să privim cu admiraţie această minune a naturii. Dacă mai luăm în consideraţie şi priveliştea înconjurătoare, brîul de jnepeni cu rădăcini convulsionate sub crăpăturile pietrelor, pereţii, lespezile dezordonate şi totuşi... la locul lor, miraculos sprijinite unele de altele, peticele de zăpadă din rîpele umbrite, şuvoaiele de apă care se aud pe versanţi, Tăul Negru va rămîne, ca şi alte minunăţii ale Retezatului, în memoria celor mai dragi şi frumoase amintiri. Pentru a ieşi în creasta muntelui Şesele, ocolim tot malul nordic chiar pe lîngă apă, trecem de pîrîul care „ţîşneşte" din lac pe sub lespezi spre genunea Zlătuiei şi, urmărind sporadicele „momîi", urcăm pe culmea vestică unde găsim, în mijlocul pădurii de jneapăn, o alee îndreptată spre sud. Cu o ultimă privire asupra tăului atît de ferit la poalele puţin promiţătoare ale muntelui Şesele, completat însă de „tronul" Retezatului care străluceşte ca şi nins dincolo de şanţul pîrîului Zlătuia, începem urcuşul spre locuri puţin spectaculoase. În curînd, pe platoul uşor înclinat al Şeselor, scăpăm de jnepeniş şi de marginea abruptului căldării, cîştigînd teren spre poalele crestei domoale de lîngă vîrful Şesele Mici (sud-est). După ce urcăm povîrnişul „cuminte" timp de cca 20 minute, atingem creasta înaltă în şaua Clăile Şeselor (2236 m); în lungul crestei trece şi traseul nr. 12 e, f. Jos, la poalele sudice ale muntelui, se deschide căldarea cu lacul Zănoaga. singurul din Munţii Retezat mai adînc decît Tăul Negru. e) Clăile Şeselor - lacul Zănoaga Grad de dificultate: 0=2; e=2. Itinerar nemarcat. Timp de mers: 45 min. Din creasta înaltă începem coborîrea de voie spre lac (l 995 m), ocolind spre stînga zona de abrupt a căldării, pînă ce întîlnim, în apropiere de lac, poteca cu punct roşu (traseul nr. 7 h). Coborîm astfel la ţărmul sudic al lacului, lîngă refugiul şi stîlpul indicator de la răscrucea potecilor turistice marcate. FIG. Des01..07.jp2 In completare : 1...8.jp2, contributia lui Mihai Pacuraru <mita@dnttm.ro> Alpinism

Munţii Retezat, prin constituţia lor granodioritică şi de şisturi cristaline oferă cîteva zone de abrupt în care alpiniştii găsesc teren bun de activitate. Pentru alpinismul tehnic de mare dificultate munţii aceştia nu prezintă un interes major, pe de o parte din lipsă de masivitate şi înălţime a pereţilor, iar pe de altă parte datorită stîncilor mai puţin sigure, în stare înaintată de dezagregare. Alpinismul tehnic. Deşi escaladele tehnice din Munţii Retezat au început să se înscrie în preocupările alpiniştilor cu mult în urma Bucegilor, Pietrei Craiului, ele prezintă în ultimii ani un interes tot mai mare. Astfel în paralel cu întărirea şi dezvoltarea echipelor de alpinişti din Petroşani. Deva, Hunedoara, o serie de cluburi din întreaga ţară au trimis echipe în Retezat, în timpul iernii Retezatul a fost ales ca loc de desfăşurare al Alpiniadelor de iarnă în care echipele au combinat căţărarea cu trecerea pe schiuri a întinderilor albe, cu bivuacul în mijlocul troienelor. Cele mai atrăgătoare escalade din Retezat vizează abruptul nordic ce se înlănţuie de la Vîrful Mare la Retezat, Judele, Cheia Butei, Piule etc. După date puse la dispoziţie de maestrul emerit al sportului alpinistul Emilian Cristea au fost omologate cca 65 trasee alpine pitonate, dintre care prezentăm mai jos cîteva din cele mai atractive: a. Trasee cu grad de dificultate II A1 - Pe feţele vf. Bucura II, traseele: „Creasta vînătorilor", „Hornul mare", „Vîlcelul cu fereastră". - în zona vf. Judele, traseele: „Custura vf. Judele", „Traseul din canionul Judele". „Custura cu campanule" (faţa sud-estică a vf. Judele Mare), „Custura nord-vestică a Turnului Porţii" (intrarea dinspre Tăul Ştirbului). - „Creasta frumoasă" (pe feţele culmii Stînişoara, în apropiere de refugiul Genţiana). b. Trasee cu grad de dificultate III A - în Colţii Pelegii: „Diedrul sfinxului", ,,Traseul schiorului", „Creasta însorită", „Creasta frumoasa", „Hornul zăpezii". - în peretele vf. Bucura II: „Creasta vulturilor". - în Turnul Porţii: „Creasta vestică". - în Cheia Butei: „Traseul minerului", „Traseul verde". c. Trasee cu grad de dificultate III B - în Colţii Pelegii: „Fisura verde", „Capra neagră", „Vostoc II". - în peretele vf. Bucura II: „25 Octombrie", „Furcile", „Creasta
1

Clasificarea după normele F.R.T.A.

Corvinului". - Pe faţa nord-vestică a vf. Judele: „Creasta Gemenele". - în Cheia Butei: „Creasta estică", „Hornul frumos", „Cleanţul ascuţit", „Traseul alveolelor". d. Trasee cu grad de dificultate IV A - în Colţii Pelegii: „Traseul curajului". - în zona vf. Retezat: „Creasta ascuţită". - în zona vf. Bucura II: „Fisura întreruptă". - Piciorul vf. Judele Mare. - în Cheia Butei: „Surplomba centrală". c. Trasee cu grad de dificultate IV B - în Colţii Pelegii: „Traseul treptelor", „Fisura ascunsă" (numai împreună au clasificarea IV B), „Muchia mare a Pelegii". - în Cheia Butei: „Faţa nordică". - In Creasta Gemenele: „Traseul doi". f. Trasee cu grad de dificultate V A - în Colţii Pelegii: „Traseul mezinului", „Traseul Corvinului". Pentru căţărătorii liberi (grimperi) există însă o serie de posibilităţi de escaladă care oferă satisfacţii deosebite. Aceste trasee se pot parcurge fără mijloace tehnice sau cel mult cu o coardă pentru asigurare. Gradul de dificultate alpină al traseelor descrise în continuare este cuprins între 1 A şi 2 A. A. 1. Abruptul nordic al Retezatului (schiţa de hartă nr. 15) - cca 250 m - cu o înclinare de peste 50°, este constituit din trepte granodioritice alternînd cu lespezi enorme aflate în echilibru şubred. Este ţinutul caprelor negre din căldarea Ştevia. Accesul se face pe lacul Ştevia (traseul nr. 16 b), apoi pe lespezi pînă la baza marelui abrupt. Aici pereţii sînt verticali (cca 25 m). Escaladarea acestei zone este posibilă prin hornul dintre două contraforturi pînă la intrarea pe rîpa nord-estică. După contraforturi peretele se înclină la cca 55° şi în lungul unor striuri prelungi se poate ajunge pînă sub vîrf. O variantă mai uşoară evită peretele din dreptul vîrfului şi urcă pe abruptul în trepte stîncă-iarbă, răzbătînd mai spre vest la enormele blocuri şi ace din vîrful Retezatul Mic (vezi traseul nr. 17 e). Ascensiunea durează cca 2 ore. A. 2. Colţii Pelegii. Schiţele de hartă nr.: 6, 7, 9. Căţărătorii pot escalada mai uşor „colţul" estic. Cel mai din mijloc ca şi colţul vestic sînt atacabili începînd cu pereţii de la bază, iar creasta este blocată de

„degetele" unde se cere tehnică de urcuş, mai avansată. Durata ½ oră. Toate hornurile dintre colţi sînt penetrabile. A. 3. Muchia nordică Pietrele. Schiţele de hartă nr. 9 şi 10 splendidă şi relativ uşoară căţărare, însoţită de trecere pe creasta aeriană de unde se desfăşoară cea mai completă privelişte asupra abrupturilor nordice care se înlănţuie din Valea Rea pînă în Custura Retezatului. Ascensiunea începe din traseu! nr. 19 b cînd acesta atinge nivelul treptei a treia, glaciară, în dreapta (vest) se află un val morenic care îneacă capătul inferior al unui jgheab înclinat; acest jgheab răzbate în creastă la sud de vîrful Pietrele. Urcuşul nu prezintă dificultăţi în afară de înclinaţia excesivă. La intrarea între pereţi se află cocoţat pe un „piedestal" imens capul unui „sfinx" (Sfinxul Pietrele). Muchia îngusta a crestei Pietrele este în general năpădită de jnepeni şi de stîncărie. De la ieşirea din jgheab, care se pierde într-o faţă ierboasă lîngă jnepeni, ne abatem puţin în dreapta la vîrful Pietrele (2 242 m). Dominăm ca din elicopter adîncimile Văii Rele sau Pietrele, în care se vede mititel acoperişul refugiului Genţiana. Şiragurile de lacuri din Valea Rea, lacurile Pietricelele, lacul Pietrele, suita de vîrfuri majore cu abrupturi ne fac să considerăm acest pisc al Pietrelor ca locul cel mai bun de privelişte pentru versantul nordic al muntelui Retezat. Ascensiunea continuă spre sud pe creasta îngustă şi uşoară, traversăm greu Trapezul Mare Pietrele, abrupt în stînga şi foarte înclinat în dreapta, de unde cuprindem dintr-un unghi favorabil toate Tăurile Pietricelele şi abruptul Pelegii zimţuit de Colţi. Ieşirea din creasta Pietrele o facem „înotînd" pe creasta accidentată printre jnepenii care „inundă" lespezile, ajungînd în şaua Pietricelele la 2 192 m (traseul nr. 18 e). Durata ascensiunii între traseele turistice: 1½-2 ore. A. 4. Pintenul Custurii. Schiţa de hartă nr. 12 - o creastă accidentată, care se desprinde din piciorul nordic al vîrfului Custura, desparte două căldări necunoscute turiştilor: căldarea Bîrlogul Ursului şi Zănoagele Custurii. Ascensiunea începe de pe malul lacului Custura Mare (traseul nr. 24 b), urcînd la început panta nord-vestică, terminată scurt sub umărul Pintenului. Urcuşul următor, cca 120 m înălţime, este greu dar nu are caracter alpin. Ajunşi însă pe muchie, trecem pe rînd două clăi ascuţite, apoi o creastă la 2 400 m înălţime, abruptă pe laturi, avînd permanent în stînga conturul căldării Custura, străjuită de vîrful Custura, iar în dreapta abrupturile şeii Custura. Ajungînd la „oamenii de piatră" (stive de pietre) din piciorul nordic Custura, atingem itinerarul traseului nr. 25 c. Durata: 1 ora. A. 5. Creasta „Pintenul Slăveiului". Schiţa de hartă nr. 14. Situat în

plină vedere de la lacul Bucura, creasta neagră şi dinţată care „bruschează" liniile liniştitoare ale spinării Slăveiului constituie un traseu cu unele aspecte alpine. Ca şi intrăm în traseu, vom folosi traseul nr. 42 a pînă la începutul traversării pe coaste spre oglinda lacului Slavei. Din culme (marcaj cu „momîi") urcăm direct spre nord panta dură a versantului sudic al Pintenului, apoi avînd în stînga „selenarul" crater al lacului Slavei, iar la dreapta valea Bucura, intrăm pe creasta îngustă care devine stîncoasă şi ascuţită. Versantul vestic este mai primitor, în timp ce la est se rupe abruptul. La jumătatea crestei ne întîmpină o strungă mică din care începe căţărarea peste două prisme de stîncă curată. Din acest vîrf stîncos (2 117 m) coborîm destul de greu în Strunga Mare a Pintenului. Reluînd urcuşul pe creasta ascuţită, parcurgem toate ondulările crestei care închide lacul Slavei pînă la platoul „La Pintenul Slăveiului", unde întâlnim traseele nr. 35 d, e; 36 b, c; 42 b, c. Înainte de creastă lăsăm în dreapta Pintenul Slăveiului care domină lacul Lia. Durata 1½-2 ore. A. 6. Căldarea Găuroane. Schiţa de hartă nr. 17. În abruptul sudic al „Retezatului Mic" există o serie de pereţi şi turnuri de calcar care pot constitui tot atîtea trasee alpine plăcute. Dintre acestea am ales un traseu mai uşor care, fără să atingă pasaje dificile, are un caracter deosebit prin farmecul locurilor. Se cere însă precauţie: zonă de vipere! Ascensiunea începe la stîna de sterpe Găuroane, traseul nr. 32 b, c. Urcăm spre fundul căldării ţintind versantul din stînga. După ce atingem baza pereţilor verticali ai căldării, ne căţărăm pe la începutul unui vîlcel (stînga) fără să intrăm pe acesta. Ieşim pe tăpşan la dreapta şi urcăm o pantă alipină foarte înclinată pînă deasupra pereţilor căldării, înapoi, spre sud, se vede o privelişte puternic strălucitoare printre liniile abruptului şi ţancurilor pînă la creasta Oslei. Zona alpină se termină mai sus după ce traversăm cîteva mici vîlcele şi pîlcuri de jnepeni, pînă în poteca traseelor nr. 30 c, 32 c, care iese lîngă vîrful Iorgovan, în şaua Stănu-leţii Mici. Durata 1-1½ oră. A. 7. Valea Cheia Iarului - strunga Iorgovan. Schiţa de hartă nr. 17. O splendidă căţărare în „canioanele albe" începe din gura Cheii Scocului (traseul nr. 30 a), în loc să urmărim poteca marcată cu triunghi roşu, mergem înainte prin poiană spre vest, cca 500 m, pînă la gura canionului cu care începe în sus, spre nord-vest, valea Iarului. În cheia strîmtă urcăm pe patul sec al pîrîului, trecem peste săritori, dintre care una cu prepeleac (săritoarea Iarului), şi, după cca 40 min, ajungem la bifurcaţia ulucului, în stînga continuă valea Iarului, iar la dreapta vîlcelul Iorgovanului, întrerupt de săritori uşoare, pe unde intrăm. După încă 15 min. ajungem într-un loc ceva mai larg, o „nişă" închisă de pereţi din toate părţile şi

străjuită din înalt de stîncile Pietrei lui Iorgovan. Ca să ieşim din „nişă", urcăm pe „semnările" din dreapta pe lîngă un zăplaz foarte interesant numit „Arcada Iorgovanului". Un burghiu uriaş a sfredelit parcă în piatra strălucitoare creînd o fereastră rotunjită spre cerul azuriu... Continuăm urcuşul pe pantele tot mai stîncoase şi înclinate, brăzdate de vîlcele şi „berbeci" pînă sub verticalele Iorgovanului, în apropiere de perete începem o lungă Traversare la stînga căţârîndu-ne pe stînci sau calcînd cu grijă pe mici făgaşe în iarbă; panta „se scurge" ameninţător sub nivelul palierului şi sfârşeşte în canionul blocat al vîlcelului lui Iorgovan. După cca 20 min. de la „Arcada Iorgovanului" răzbim în vîlcelul „Spintecăturii Iorgovanului", şi anume la partea superioară, acolo unde pereţii masivi ai vîrfurilor gemene se dau în lături pînă la creastă, dezvelind un gang alpin. Pe acest gang vom pătrunde, dealtfel fără dificultate, pînă la creastă. Pe vîrful sudic, foarte rar căţărat de turişti, se spune că ar exista urma copitei calului lui Iorgovan imprimată în calcar. Ieşirea din traseul A. 7 se face pe poteca marcată cu triunghi roşu, care înconjură pe la est abruptul vîrfurilor gemene (traseele nr. 30 c şi 32 c). Durata: 2½-3 ore. A. 8. Abruptul nordic Judele. Schiţele de hartă nr. 5, 15. În marginea rezervaţiei ştiinţifice, acolo unde Colţii Porţii se apropie de verticala celui mai spectaculos vîrf de piatră din Retezat, cel al ,.Jandarmului Judelui", alpiniştii descoperă un teren deosebit de ... fertil pentru căţarări remarcabile. Ţinînd seama însă că versanţii se află în rezervaţie, este necesară obţinerea unei autorizaţii a C.M.N, mai ales că accesul la punctul de căţărare este posibil numai trecînd Poarta Bucurei. Calea cea mai lesnicioasa pentru traseul A. 8 începe la Tăul Agăţat (traseele nr. 7 e, f; 12 h, 1; 38 g, h), trecînd printre prismele Porţii Bucurei. Dincolo de firul crestei ne strecurăm pe la baza peretelui „Jandarmului" urcînd în direcţia hornului central, plin de lespezi, horn ce separă „Jandarmul" de vîrful principal Judele, în această zonă de abrupt (şi... culcuşuri de capre) se pot alege o serie de trasee alpine, între care cel spre piciorul „Jandarmului" necesită echipament tehnic. Dintre variantele mai uşoare (gr. 1 B) alegem căţărarea spre abruptul din versantul vestic al hornului central. Înainte ca hornul să se îngusteze, se vede în dreapta o tăietură adîncă în masa stîncoasă, un adevărat labirint prin care vom străbate partea cea mai grea a traseului A. 8. Vom învinge o serie de săritori mărunte pînă la 2/3 din înălţimea tăieturii, înainte de creastă hornul se pierde pe feţele stîncoase, uneori ierboase (loc greu!). După depăşirea acestei porţiuni grele, regăsim stînca sigură şi răzbatem pe creasta cu totul spectaculoasă. Dar ascensiunea încă nu s-a terminat: înspre sud povîrnişul urcă din stînca în stînca pînă în „Capul Judelui", jugul în care

se unesc sfărîmăturile crestei „Jandarmului" cu muntele „Judele". Din acest punct „aerian" în care ne aflăm, putem obţine fotografii unice asupra stîncilor zvelte din Poartă, printre care licăresc lacurile Bucurei. Greul ascensiunii a trecut, dar creasta extrem de îngustă şi... înaltă urcă mai departe spre sud pe cupola Judelui pînă la cota maximă 2410 m. De sus se desfăşoară o altă privelişte, poate cea mai frumoasă şi cuprinzătoare asupra „Retezatului Central", aspectul alpin fiind amplificat de măreţele abrupturi din vecinătate. Pentru a intra pe poteca turistică marcată cu punct roşu (traseele nr. 7 f, g; 12 g, h; 38 h, i) coborîm pe creasta foarte rea spre sud pînă în şaua Judele (2 370 rn), unde ne găsim după 2½-3 ore de la plecarea în traseul alpin. A. 9. Creasta sud-estică a Pelegii (schiţa de hartă nr. 7). O ascensiune accesibilă alpiniştilor începători poate fi pregătită chiar de pe malul lacului Peleguţa (traseul nr. 41 b). Pornim de la 2 102 m alt. şi vom atinge „pe directă" vîrful Peleaga cu cei 2 509 m ai săi, după un parcurs pe creasta deschisă, fără obstacole majore. De la lac pornim spre nord ocolind pe malul răsăritean. Remarcam imediat la nord de Peleguţa o căldare povîrnită, închisă în semicerc de creste destul de puţin zimţate, dar foarte viguroase, care sfîrşesc tocmai în vîrful Peleaga. Urcăm prin căldarea nordică a Peleguţii şi după cca 20 min ne îndreptăm spre şaua perfect vizibilă care separă abruptul Ghimpele (de aici invizibil) de creasta sud-estică a Pelegii. Din şa începe să se „ascută" creasta tot mai stîncoasa, de unde se poate admira o parte din căldarea Ghimpele şi mai ales copleşitorul vîrf Păpuşa Mare. După cca 10 min. de creasta domoală ajungem în punctul de urcuş tare în lungul ascuţişului crestei, căptuşită însă din belşug cu lespezi mari. După ce evitam un vîrfuleţ ne oprim pentru scurt răgaz într-o strungă îngustă. De aici începem asaltul direct al Pelegii. Depăşind 2 400 m alt, creasta devine mai dură, dar căţărarea pe lespezi ne permite să cîştigăm repede înălţime. După o scurtă porţiune cu iarbă (abrupt spre Peleguţa), mai înfruntăm un scurt meterez penetrabil prin fisuri, situat chiar sub vîrf şi în sfîrşit ajungem pe „acoperişul" Pelegii unde întîlnim poteca şi marcajele: banda roşie (traseele nr -15 c, d; 19 d; 38 d) şi cruce galbenă (traseele nr. 19 e; 38 c; 41 c). Durata ascensiunii 1¼-1½ oră. A. 10. Custura nord-estică a Vîrfului Mare. Schiţa de traseu nr. 10. Creasta care leagă Vîrful Mare de vf. Obîr-şia Nucşorii se află în zona de stîncărie dominată de Vîrful Mare (2 45(5 m) şi reprezintă de fapt contrafortul de nord-est al importantului vîrf. „Lama" de piatra desparte căldarea superioara Vasielul de căldarea pustie a Nucşorii şi se întinde pe mai bine de 1 km la peste 2 300 m alt. Ca să intrăm pe traseul A 10 putem porni de la cabana Baleia pe traseul nr. 6 a pînă în şaua Gruvii (cca 1¾

ore). De aici părăsim marcajul şi ne abatem la dreapta spre stîna Gruvii; traversăm apa Rîului Alb (Vasielul) şi urcam spre nord la vf. Vasielul (şaua Gruvii - vf. Vasielul=1–1½ oră). Din vf. Vasielul (sau Întîlnicioara = 1 800 m) plecăm pe culme spre sud-est; mai întîi trecem de o şa puţin adîncă, apoi urcăm la vf. Groapele (l 925 m). Din acest vîrf plat se desprinde spre nord poteca nemarcată spre stîna Doblari (1. Groapele) - v. Părosul Mic - Coroieşti (cca 4 ore). Din vf. Groapele culmea devine pietroasă şi creşte iute în înălţime; traversăm şaua Groapele (l 908 m) şi atacăm pe lespezi vf. Nedeuţa (2 225 m); aici lăsăm în dreapta o mare ramificaţie nordică şi urcăm spre sud-vest la vf.Obîrşia Nucşorii ( 2312 m).Vf. Vasielul - vf. Obîrşia Nucşorii = 1¾ ore. De pe acest pisc cu bună privelişte începe frumosul traseu alpin de creasta; perspectiva copleşitoare a căldărilor Vasielului şi a Nucşorii se zdrobeşte parcă sub zigzagurile nesfîrşite ale Gruniului şî Custurii, ale Pelegii, Pietrelor sau Retezatului ... La începutul crestei alpine înaintăm peste lespezi clătinătoare, dar după 300 m de la baliza ,,Obîrşiei" atingem primul ascuţiş (mare prăpastie la stînga). Urmează Piscul Mic (2 340 m), tăiat brusc dintr-o şa abruptă, zdrenţuită de lespezi. Coborîm pe treptele ameţitoare ce se ţes între mici ace, depăşim şaua şi ne căţărăm exact pe firul crestei la Piscul Mare (2 400 m). Ultima parte a escaladei decurge pe un perete de cca 60°, care „înghite" brusc ascuţişul crestei. Ne aşteaptă o serie de mici pereţi fisuraţi, despărţiţi de bouri cu iarbă; toată porţiunea este accesibilă căţărării libere, fără materiale tehnice, dar numai pe vreme clară şi uscată. Ascensiunea ia sfîrşit în Vîrful Mare, unul dintre cele mai „rele" acoperişuri ale Retezatului. Toate cele trei muchii care sprijină acest „cuib de vulturi" sînt înguste şi greu accesibile. Din Vîrful Mare coborîm spre sud pe mica potecă de creastă (adevărată „brînă de capre"), timp de 15-20 min, în şaua Vîrful Mare, unde regăsim poteca traseului nr. 6. Ne putem retrage fie la cabana Pietrele (tr. 6 c, d, e, timp 3-3½ ore), fie la cabana Baleia (tr. nr. 6 b, a, timp 4½-5 ore). Alpinism de iarnă Factor hotărîtor în învingerea dificultăţilor legate de condiţiile meteorologice iarna, echipamentul sportivilor cuprinde, în afară de hainele special croite, încălţămintea în stare perfectă şi accesoriile alpinistului: schiurile, colţarii, pioletul, şi ochelarii de soare, atit de necesari în ascensiunile de iarnă. Echipele de alpinism se încumetă deseori să se antreneze iarna în zona alpină, cînd vîrfurile obişnuite tuturor drumeţilor în timpul verii devin inaccesibile sau cu probleme... delicate pentru îndrăzneţii bine pregătiţi să lupte cu stînca şi zăpada, cu frigul... În Munţii Retezat au fost organizate cîteva concursuri ale

Alpiniadei de iarnă, antrenînd echipe reprezentative din cluburile sportive din întreaga ţară. În afară de probele de alpinism specifice, s-au mai cerut alpiniştilor lungi traversări de creste şi căldări pe schiuri, bivuac în decor hibernal etc. În general traseele de iarnă sînt modificate puţin faţă de cele de vară şi nu sînt accesibile turiştilor şi schiorilor începători, în lucrarea de faţă nu vom insista asupra alpinismului de stînca în timpul iernii pe cuprinsul Retezatului, prezentînd în schimb la capitolul 8 o serie de trasee turistice de iarnă necesitînd foarte multe cunoştinţe de alpinism specifice iernii, în special mersul pe schiuri în zone de culme, urcuşuri în zonele înclinate acoperite cu zăpadă sau platoşe de gheaţă etc. Trasee turistice de iarnă - excursii pe schiuri Aspectul peisajului în timpul iernii este total deosebit de cel cu care ne-am obişnuit în timpul verii; lacuri, stîncării, nimic nu se mai vede! Toate se ascund sub linţoliul gros al omătului, atît lacurile şi grohotişurile, cît şi pădurile imense de jnepeni, astfel încît din liniile accidentate ale pantelor, iarna alungeşte şi netezeşte contururile lăsînd libere doar vîrfurile şi abrupturile mari. Din zăpadă răzbesc stîncile Judelui, o parte din Pintenul Slăveiului, cîte ceva din Colţii Pelegii. Vîrful Retezat pare un imens vulcan de zăpadă din vîrful căruia „fierb" în bătaia vîntului, panaşe albe. Peleaga pare inaccesibilă, iar Păpuşa cu atît mai mult. În schimb culmea Custura-Iorgovanul îmbie parcă la plimbare pe lunecuşul schiurilor. În lungul abrupturilor nordice, din văile Stînişoara, Pietrele, Valea Rea, Galeşul, se formează cornişe aproape imposibil de ocolit. Pentru ieşiri în creastă sînt lăsate de vînt numai anumite locuri care „se mută" de la iarnă la iarnă cu cîţiva metri. Pentru turistul bine pregătit şi în acelaşi timp bun schior, accesul la creste este posibil în anumite condiţii legate în primul rînd de vreme şi starea zăpezii. Perioada cea mai favorabilă pentru ascensiuni este luna martie şi prima jumătate a lunii aprilie, cînd ziua mărită permite îndepărtarea de cabană fără teama apropierii întunericului. Echipamentul turiştilor are mare importanţă în turele de iarnă; hanoracul căptuşit, pantaloni şi încălţăminte impermeabilă, iar restul îmbrăcămintei - uşoară şi de cît mai bună calitate, în afară de aceasta, schiurile, eventual şi cu piei de focă pe tălpi, pioletul, colţarii şi cordelina, ochelarii de soare nu trebuie să lipsească din arsenalul de ascensiune. Echipa, formata din cel puţin 2-3 schiori, va avea în componenţă un bun cunoscător al traseelor de iarnă, al locurilor mai puţin periculoase, ştiind că pericolul vine în primul rînd de la avalanşe şi apoi de la viscole şi ceţuri care fac orientarea dificilă. Se cere de asemenea o mare atenţie la

modul de alunecare pe schiuri; orice accident cît de mic în zona alpină pune probleme delicate privind posibilitatea de a ajunge la cabană. Traseele turistice recomandate în timpul iernii sînt, în primul rînd, cele de acces la cabanele Pietrele, Buta şi Baleia. Parcursul de iarnă spre aceste cabane este accesibil tuturor categoriilor de turişti, timpul de mers prelungindu-se faţă de cel de vară cu 30-60%, în funcţie de starea vremii şi a zăpezii. Ex: pe ninsoare şi zăpadă necălcată, de la Cîrnic la cabana Pietrele, în loc de 1¼ oră se ajunge în 2 ore (traseul nr. 1 b, c, d), urcuşul la cabana Baleia (traseul nr. 4) durează 8-9 ore, iar de la Cîmpu lui Neag la cabana Buta (traseul nr. 3 c-g) 7½-8 ore. În zona alpină a Munţilor Retezat pot pătrunde turiştii-schiori bine pregătiţi, în cele ce urmează sînt redate cîteva trasee de iarnă descrise pe scurt, parcurgerea lor fiind, condiţionată de vreme şi starea zăpezii. De la cabana Pietrele I. 1. Pe valea Stîniţoarei la vîrful Retezat Traseul este uşor pînă la lacul Stînişoara, unde se ajunge urmînd firul văii pe marcajul cu triunghi albastru. De aici începe sectorul foarte dificil de ieşire în creastă. De obicei Custura Retezatului este blocată de cornişe şi mai ales şaua Retezatului, unde ieşirea este aproape exclusă. De la lacul Stînişoara se urcă mai departe numai dacă temperatura aerului este coborîtă şi zăpada consolidată, în timpul urcuşului se va păstra liniştea. Atacăm direct pe la coada lacului pantele în trepte ale căldării în direcţia sud, apoi sud-vest, în sectoarele „blînde" ale Custurii Retezatului şi numai unde nu s-au format cornişe. De obicei la vest de Bucura I sînt porţiuni fără cornişă. Ajunşi pe creastă vom evita obligatoriu pătrunderea spre Poarta Bucurei (avalanşe) şi vom urca, numai dacă zăpada e consolidată, la vîrful Retezat. Efortul ne va fi răsplătit din plin de o privelişte neasemuit de frumoasă: crestele şi vîrfurile albite din belşug aruncă văpăi sub razele soarelui care străluceşte pe cerul albastru închis. „Valuri" de creste stau încremenite într-o linişte glacială, încercînd parcă să ne sugereze aspectul muntelui la începutul perioadei de îngheţ. Revenim la cabana Pietrele pe acelaşi drum. Durata acestei ture se cuprinde într-o zi de martie, iar dacă schiurile aleargă bine, la coborîre, vom ajunge încă la masa de prînz. I. 2. Spre cabana Buta (pe la lacul Bucura) Acest traseu, comun în cea mai mare parte cu traseul de vară nr. 2, este posibil în condiţii de vreme excelentă (martie), cînd presiunea barometrică este stabilă pe timp frumos. Pînă la lacul Pietrele traseul este comun cu cel de vară pe banda albastră.

Văzînd însă cornişele mari din Curmătura Bucurei, va trebui să adoptăm o rută ocolita. De la lac urcăm la stînga spre şaua dintre vîrful Peleaga şi vîrful Custura Pelegii, unde nu se formează cornişe. Urcuşul este prelung şi ne pune forţele la încercare. La jumătatea urcuşului avem de trecut pragul înclinat, care cere multă atenţie. Ajunşi sus, la 2 316 m, sîntem tentaţi să urcăm vîrful Peleaga din apropiere, dar acest urcuş nu este recomandabil fără colţari, piolet şi asigurare în coardă. Nu se va urca pe această creastă cu schiurile. Rezistăm deci atracţiei Pelegii şi ne pregătim să coborîm la lacul Bucura, care se ghiceşte jos în căldare doar ca o netezire de zăpadă, în nici un caz nu ne aventurăm să trecem peste vîrful Custura Bucurei spre Curmătura Bucurei! Din zona alpină coborîm direct spre sud pe povîrnişul acceptabil şerpuind în cîteva curbe largi pînă în mijlocul căldării Berbecilor de sub vîrful Peleaga. De aici coborîm fără pericol pînă la colţul sudic al lacului Bucura. Priveliştea de iarnă a acestei vestite căldări nu are farmecul din timpul verii. Acum doar crestele se ridică copleşitor de măreţe şi inaccesibile. Coborîm pe schiuri cea mai plăcută parte a traseului, trecînd de ramificaţia la lacul Lia, care nici nu se ghiceşte sub nămeţi, „lansîndu-ne" în căldăruşele Pelegii, unde apar din zăpadă, ici şi colo, vîrfurile stîlpilor de marcaj. Încă înainte să intrăm în pădure lăsăm schiurile să alunece pieziş la stînga, pe sub pantele Pelegii, părăsind din nou traseul marcat. Ocolim poiana Pelegii pe la partea superioară şi cotim la stînga pe valea Pelegii pînă la bordeiul de vaci. Traversăm valea complet înzăpezită şi nimerim culoarul care se redresează pe coastele Plaiului, pieziş spre dreapta, revenind în poteca marcată la liziera pădurii sub şaua Plaiului Mic. Acest ocol din traseul de vară a fost necesar pentru a evita rîpa de la Gura Bucurei, scutindu-ne în acelaşi timp de coborîrea unei diferenţe de nivel de cca 100 m. De la liziera pădurii urcăm în trepte pînă la şaua Plaiul Mic, loc de privelişte frumoasă, în drum spre cabana Buta avem în faţă o coborîre al cărei început este dificil. ATENŢIE! Zonă de avalanşă! Pe zăpadă moale scoateţi schiurile şi coborîţi direct pe partea cu umbră pînă la prima poliţă unde se pot monta din nou schiurile în picioare. Pînă la cabană urmăm stîlpii de marcaj, avînd grijă să ne aplecăm suficient în pădure pe sub crăcile brazilor încărcaţi de zăpadă. Durata acestui traseu este de 8-10 ore. De la cabana Baleia I. 3. Se poate urca pe schiuri în direcţia vîrfului Cleanţul Cozmii şi Lănciţa (cca 4 ore), dar fără posibilitatea de a străbate întreg traseul spre

cabana Buta (traseul nr. 8) sau spre cabana Pietrele (traseul nr. 6), ambele inaccesibile iarna pentru turişti. De la cabana Buta L 4. Cabana Buta - şaua Plaiului Mic - vîrful Custura şi retur Traseul, în afară de urcuşul substanţial de aproape 900 m diferenţă de nivel, are un singur punct dificil, ieşirea în Plaiul Mic, unde panta înclinată şi începutul de cornişă ne silesc să căutăm marginile căuşului. La prînz soarele bate din plin şi poate provoca avalanşe. Urcuşul pe schiuri este mult înlesnit dacă aplicăm pe tălpi piele de focă sau alte accesorii antiderapante. Din şaua Plaiului Mic, unde jnepenişul este îngropat sub pătura imensă de zăpadă, vom începe urcuşul prelung pe creasta lată în direcţia vîrful Custura (est). Sub vîrful Custura, atunci cînd ne pregătim să urcăm, scoatem schiurile, deoarece aici se formează o pantă de zăpadă lunecoasă şi îngheţată; începem urcuşul pe colţari şi după 4-5 ore de la plecare atingem înaltul creştet al vîrfului Custura. Priveliştea de iarnă spre Peleaga, Păpuşa şi mai ales spre creasta frămîntată de ascuţişuri Gruniu-Lazărul ne va încînta. Deşi traseul nu are un grad deosebit de dificultate, faptul că am pătruns pînă la marginea prăpăstiilor neumblate de la obîrşia Rîului Bărbat ne va umple de satisfacţie. După revenirea la locul unde am lăsat schiurile înfipte vertical în zăpadă, ne aşteaptă o excelentă coborîre care ne va încînta. În timpul acestui „zbor" spre şaua Plaiului Mic vedem, din goana schiului, cum se ascund repede, una după alta, crestele „Retezatului Mic", Oslea şi cotloanele Lăpuşnicului. Din şaua Plaiului Mic revenim pe aceleaşi urme, avînd grijă ca în caz de zăpadă moale (probabilă în orele prînzului) să coborîm partea superioară a căuşului fără schiuri. Pericol de avalanşe! Durata traseului este de 6-6½ ore. I. 5. Cabana Buta - şaua Plaiul Mic - vîrful Iorgovanul - retur În general, firul acestui traseu se menţine pe direcţia de vară a traseulLui 9 a-d pînă la vîrfuil Iorgovan, cu unele abateri ce vor fi precizate. Prima parte de acces în şaua Plaiul Mic se face ca în traseul anterior (I. 4.). De aici, loc cu privelişte bogată, începem urcuşul spre vest, fără a urmări însă stîlpii de marcaj care conduc vara pe aleea dintre jnepeni. Acum urcăm pe schiuri pe lîngă linia crestei, pe sub cioaca vîrfului Buta şi mai departe pe sub creasta prelungă a muntelui Drăgşanu, coborînd cu viteză moderata cîteva mici curbe pînă la „furcitura izvoarelor Drăgşanu". Izvorul „La

Bolboroşi" nici nu se vede pe panta înzăpezită! Ne aflăm la poalele muntelui Albele pe care poteca de vară îl ocoleşte pe la sud. Nu încercam să evităm însă pantele însorite, expuse avalanşelor şi urcăm pe vîlcel pînă aproape de creastă, apoi ţintim spinarea muntelui direct la vîrf. În felul acesta „poteca" rămîne în stînga. ATENŢIE! Imediat la nord de vîrf este un mic abrupt mascat de cornişă! Dar vîrful Albele se deschide o grandioasă privelişte spre Piule şi valea Scorota, spre Oslea şi mai ales spre vîrful Iorgovan, şi Stănuleţi, şi imensitatea Ţarcului şi Godeanu. Spre centrul Retezatului majoritatea imaginilor sînt reţinute de spinarea tentaculară a Slăveiului. Din vîrful Albele coborîm puţin spre stânga (evitînd vîlcelul adînc Albele) şi atingem din nou creasta într-o zonă mai joasă, vălurită pe platoul Stănuleţilor Mici. După ce traversăm întregul platou spre vest, ajungem în şaua Stănuleţilor Mici, la baza urcuşului spre vîrful Iorgovan. Ca şi vara, urcuşul este posibil pe contrafortul estic, spre vîrful principal de nord. Partea finală a ascensiunii o facem fără schiuri, cu colţari şi piolet, deoarece în jurul vîrfului izolat, biciuit de vînturi îngheţate, se formează platoşe de gheaţă. ATENŢIE! Se vor evita marginile sudice, nordice şi vestice ale vîrfului, terminate cu abrupturî ascunse de cornişe. Priveliştea din acest vîrf legendar este un superlativ al celor mai copleşitoare imagini din Carpaţi. Reîntoarcerea la cabana Buta se face în sens invers, pe acelaşi drum pe care am urcat, respectînd indicaţiile privitoare la locurile periculoase. Durata: dus-întors este de 8-10 ore. Pante pentru schi Lîngă cabanele turistice situate în limitele pădurii, schiorii găsesc greu lacuri de schiat; pentru aceasta ar fi necesare unele amenajări de pîrtii, care ar da un impuls deosebit activităţii de iarnă în aceşti munţi. La cabana Pietrele se poate schia în mici poieniţe, dar schiorii preferă să urce pînă în căldarea Stînişoarei, mai sus de stînă sau pe Valea Rea, unde găsesc, după plac, cele mai felurite pîrtii. În 1971 a început amenajarea primei pîrtii de schi lîngă cabană, pîrtie care urmează a fi prelungită pe coastele M. Stînişoara pînă sus în căldare. De la Refugiul Genţiana (cheia la cabana Pietrele) schiorii ajung în cca o oră la pîrtiile de schi naturale din căldarea Pietrele. La Baleia, schiorii începători sînt ceva mai favorizaţi de poienile din jur, însă avansaţii caută pante pe Cleanţul Cozrnii sau chiar pe muntele Găierul. La cabana Buta terenul cel mai apropiat de schi se afla la 20 minute

de urcuş la limita golului alpin din gura căldării Buta, însă unele porţiuni expuse spre sud sînt periculoase din cauza avalanşelor. Mai bune par pantele din valea Scutura, mai jos de Stînele „La Fete", care dimineaţa sînt umbrite de căuşul căldării. Şi acolo la prînz şi după-amiază sînt porţiuni expuse avalanşelor. Rezolvarea completă a problemei pantelor de schi se poate face prin amenajarea unor baze turistice în căldarea Stînişoara şi Pietrele, unde accesul este incomparabil mai uşor ca la Podragu sau Bîlea din Făgăraş şi unde există locuri excepţionale şi variate pentru toate categoriile de schiori şi pentru toate gusturile. INDEX ALFABETIC al obiectivelor turistice mai importante Abrupturi Bucura 2 b; 14 b, g; 14 f, g1 Ciumfu 20 g; 24 d Custura 8 c; 20 h; 21 c; 24 b;25 c „Faţa cu lăstuni" 32 e, f Fundul Galeşului 15 f; 18 c; 40 l (vîrful Capul Văii Rele) Gruniu 20 g; 21 d Iorgovan (vest) 9 d; 30 c; A 7 Judele 43 e; A 8 Păpuşa 15 i; 15 f; 18 d Peleaga 15 c; 18 d; 19 d; 38 d Pietrele A 3 Piule 26 a, b, c; 31 c, d, e Slavei 42 a Retezat 16 b, c; 17 e; A 1 Stănuleţii Mari 9 d Avene Iara Ascuţită 31 c Cabane refugii Vezi tabelul nr. l, Căldări glaciare Căldarea Berbecilor 19 e; 38 c „ -----//---- Bucurei 2 c; 19 e, f; 39 d -----//---- Custurii 24 b
1

Cifrele reprezintă numărul traseului unde poate fi întîlnit obiectivul turistic.

-----//---- Galeşul 6 c; 18 b, d -----//---- Găuroane 32 b -----//---- Ghimpele 40 k -----//---- Păpuşii 40 d (Adîncă) -----//---- Peleguţa 41 b -----//---- Pietrele 2 b; 14 h; 18 g -----//---- Pietroasă 7 f, 12 h, 38 i -----//---- Slăveiul 42 a -----//---- Soarbele 33 d -----//---- Stînişoara 12 l, m; 14 b, c; 18 g -----//---- Ştevia 16 b -----//---- „Tăului Negru 44 d -----//---- „Ţapului 40 d -----//---- Valea Rea 18 d, e; 19 b, c; 25 f, g -----//---- Zănoaga 7 h; 12 c, 36 e -----//---- Zănoaga Bucurei 39 b (a „Lacurilor înşirate") Cascade Chiagu 1 b Ciumfu 24 a Gemenele 43 b Lăpuşnicul Mare 34 c Lazărul 3 d Lolaia 1 b Peleaga 40 a Pietrele 2 a; 14 i Stînişoara 12 n; 14 a Tăul Negru 44 c Ţapul 24 a Valea Cascadelor 34 a (M-ţii Godeanu) Valea Mării 3 d Valea Rea 19 b; 25 g Chei Cheile Bilugul 20 c ---//--- Butei 3 f ---//--- Gîrbovul 27 c (M-ţii Vîlcan) ---//--- La Cîrjiţe 43 b ---//--- Rîului Bărbat 5 c ---//--- Rîului Mare 11 c ---//--- Scocul Mare al Jiului 27 c ---//--- Cheia Scocului 32 c

---//--- Scorotei 31 c; 32 f „ ---//--- Văii de Brazi 3 a Alte fenomene geografice şi geologice (diverse) Acele Retezatului 17 c Arcada Iorgovanului A 7 Bordul Tomii 2 a; 14 i Carstul „Retezatul Mic" 9 c, d Carstul Soarbele 33 c Clăile Stînişoarei 18 c Colţii Pelegii 15 c; 38 d; A 2 Delta Bucure! 39 d Insula Ţapului 40 d Izvorul „La Bolboroşi" 9 b, 30 d Lespezile Retezatului 14 d „Lacurile înşirate" 39 b, „Piatra Trăznită" 28 c; 29 c Platforma Borăscu 9 f Platoul Aradeş-Zlata 7 i; 12 c Platoul Şesele 12 e; 44 d Săritoarea Iarului A 7 Sfinxul Pietrele A 3 Sfinxul Sturu 9 c „Spintecătura lui Iorgovan" A 7 Steiul Bucura 2 c, 39 d Steiul din Gura Bucurei 2 e Zăplazul din Cheia Scocului 32 b Lacuri T. Adînc 40 d T. Agăţat 43 c, d L. Ana 39 a L. Aradeşul Mare 12 e T. Ascuns 35 c; 38 i L. Bucura 2 c, 19 e; 39 d L. Bucurelul 2 c, 39 d L. Buta 26 f L. Cîrligului 12 c L. Ciumfu Mare 24 a L. Custura Mare 24 b L. Custura Mică 24 b L. Florica 39 b L. Galeşul 6 c; 18 b

L. Gemenele 43 c; 44 c L. Ghimpele 40 k I.. Judele Mare 7 g L. Lia 35 J; 36 a; 38 e; 43 i Tăurii c Păpuşii (2) 2 f L. Peleguţa 41 b L. Pietrele 2 b ;14 h; 18 f, g Lacurile Pietricelele (7) 18 e L. cu Pietriş 18 d; 19 b; 25 f L. Mare din Valea Rea 18 d, 15 i T. Porţii 7 d, 38 c L. Pusa 39 b L. T. Răsucit 35 c; 38 i L. Slavei 35 c; 42 a L. Stînişoara 12 b; 14 b; 18 g L. Ştevia 16 b T. Ştirbul 43 e „Tăul fără Fund" 33 d „Tăul dintre Brazi" 6 d; 18 b Tăul Negru 44 c Tăul Urît 35 c; 38 i Tăuleţul Stînişoara 12 e; 14 c T. Turcel 35 c T. Ţapului 40 d L. Vasielul 6 b L. Viorica 39 b i L. Zănoaga 7 h, 12 c Zănoaga Galeşului 18 c Gemenele 12 f (Lacul Caprelor) (Lacul Iezilor) T. Zănoguţa 12 c Peşteri Peştera Buta 3 f ---//--- „cu corali" 31 c ---//--- „cu cui" 32 b ---//--- „din Capul Dîlmei" 27 d ---//--- „ Păroasa 20 b ---//--- „ Scobită 27 c ---//--- „ Zeicului 31 c Locuri cu privelişti I. Creste, culmi, custuri

Creasta Custura Gruniu 20, 21 Creasta Custura Păpuşa 8, 25 ---//---- Ghimpele Peleaga A 9 ---//---- Oslea 29 (Munţii Vîlcan) ---//---- Pietrele A 3 ---//---- Pintenul Custurii A 4 ---//---- Piule-Pleşa 26 ---//---- Stînişoara 18 Culmea Lănciţei 6 ---//---- Loiala 16 ---//---- Slavei 35, 36 ---//---- Şesele-Judele 7, 12 Custura Bucurei 14, 15 Custura Retezatului 12, 14 Poarta Bucurei 43 Porţile Închise 40 II. Curmături, şei Curmătura Bucurei 2 b, 14 g Curmătura Tulişa 21 f; 22 b Şaua Custura 8 c; 25 c; 40 b --//-- Găuroane 32 b --//-- Gruvii 6 a; 8 f --//-- Iepii 37 b --//-- „La Suliţi" 28 c; 29 c --//-- Paltina 9 d; 33 d --//-- Peleaga 19 d; 25 e --//-- Plaiului Mic 2 f, 8 a --//-- Retezatului 12 k; 14 c --//-- Scorota 26 b; 31 d --//-- Vîrful Mare 6 b; 15 g, 40 g III. Vîrfuri Bilugul Mare 20 d, 21 d Borăscu Mare 9 f (Munţii Godeanu) Bucura I şi II 14 g; 38 e Ciumfu Mare 20 g; 21 c; 24 c Custura 20 h; 21 b; 25 c, A 4 Gruniu 20 d; 21 d Iorgovan (Piatra lui) 30 c; A 7 Judele 7 f, A 8 Lazărul 20 d; 21 d Oslea 29 c (Munţii Vîlcan)

Păpuşa 15 e; 25 d; 40 i Peleaga 15 c; 19 d; 38 c; 41 b Pietrele A 3 Retezat 14 d; 17 d, e; A l Tulişa 21 f; 22 b Vîrful din Mijloc (Sîntămăria) 38i Vîrful Mare 15 h; 40 g Stînci proeminente Biserica („La...", Cuton) 31 c: 32 f „Căciula Custurei" 24 b Gurganul 26 a, d Jandarmul Porţii 7 d (Judele Mic) Lespedea Gruniului 20 d; 21 d Pintenul Slaveiului 35 d; A 5 Turnul Porţii 12 h, 43 e Diverse Cetatea Colţ 13 c Cetatea Sarmizegetusa 10 a Cîmpul Mielului (luncă) 27 c Crucea Trăznitului 35 b; 36 d Douglas (Rezervaţia botanică) 3 g Fînaţe („La ..") 3 d Gura Bucurei 2 e; 34 c; 42 a, Hornul Mare Retezat 14 c Hornul Ţapului 40 e „Locul Rău" (Iorgovan) 9 d Lunca Berhinei 33 e; 34 b Mănăstirea Tismana 28 a Poiana Pelegii 2 e; 40 a; 41 a;42 a Poiana Rotundă 33 g; 34 a Rîpa Gurganului 26 a; 31 e Spălătura Păpuşii 15 f; 40 d, i Spintecătura Păpuşii 25 d Stîna Bilugul Mare 20 g; 21 d Stîna „La Fete" 3 g Stîna din Rîu 8 e; 23 b; 24 a. CUPRINS Cuvînt înainte

Cap. 1. Prezentarea generală a munţilor Retezat Cap. 2. Ocrotirea Naturii. Parcul Naţional Retezat, Rezervaţia Ştiinţifică Gemenele - Tăul Negru Cap. 3. Localităţi şi drumuri de acces Cap. 4. Cabane şi adăposturi, Echipe Salvamont Cap. 5. Poteci şi marcaje Cap. 6. Trasee turistice Cap. 7. Alpinism Cap. 8. Trasee turistice de iarnă. Excursii pe schiuri - Index alfabetic al obiectivelor turistice mai importante Redactor: Dumitru Alexescu. Tehnoredactor: I. Petre Bucureşti 1973. Coli tipar: 20 + 2 (foto) 2 planşe. Tiraj: 4850 + 140. Întreprinderea poligrafică Sibiu, oraşul Sibiu, Şos. Alba Iulia nr. 40. Comanda: 78. Scanare, OCR şi corectura : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.com Completare ilustraţii lipsă si hărţi : Mihai Păcuraru mita@dnttm.ro Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI http://groups.yahoo.com/

la