Dana Terzi Exodul adulţilor în instruire Literatura de specialitate promovează ideea conform căreia instruirea adulţilor trebuie abordată

într-o altă modalitate decît cea a copiilor şi adolescenţilor. Afirmaţia că profesorii care învaţă adulţii ar trebui să utilizeze alte stiluri de predare decît cele pe care le folosesc instruind preadulţii este bazată, în speţă, pe „opiniile profesioniştilor, asumţiile filozofice asociate psihologiei umaniste şi teoriile instruirii adulţilor, dezvoltării şi socializării” (Beder, Darkenwald, 1982, p. 143). În continuare vă propunem analiza principalului model de învăţare a adulţilor. MODELUL ANDRAGOGIC Andragogia, arta şi ştiinţa de a-i ajuta pe adulţi să înveţe, este un cadru conceptual util în organizarea modalităţii în care este percepută instruirea adulţilor. Cercetătorul M. Knowles (1984) a pus bazele dezvoltării celui mai elocvent model de instruire a adulţilor – modelul andragogic – fundamentat pe ceea ce pare a fi, la o primă analiză, în „opoziţie” cu pedagogia. Andragogia se bazează pe asumţiile umanistice despre adult ca „educabil”, caracterizat prin autoconceptualizare independentă, motivaţie intrinsecă, o experienţă anterioară profundă şi vastă (adulţii au o experienţă de viaţă deja acumulată), un puternic montaj psihologic pentru a învăţa şi orientarea spre un scop bine definit care, de regulă, este determinat în funcţie de rolurile sale sociale şi responsabilităţi. Teoria andragogică a lui Knowles încearcă să diferenţieze modalitatea prin care învaţă adulţii de cea a preadulţilor. Pedagogia este definită ca arta şi ştiinţa de a educa copiii şi, spre deosebire de andragogie, ea este fundamentată pe convingerea că profesorii ar trebui să orienteze instruirea spre expectaţiile societăţii, urmînd întocmai curriculumul standardizat, iar experienţa anterioară a copiilor are o importanţă infimă. Principiile modelului andragogic de instruire vin să confirme faptul că instruirea adulţilor trebuie să difere de cea a preadulţilor. Contrastînd „metodele andragogice” (centrate pe educabil) cu cele „peda gogice” (centrate pe profesor), Knowles susţine că adulţii diferă de preadulţi prin modalităţi diferite de abordare a învăţării. Pentru a face mai comprehensibilă această afirmaţie propunem următoarea prezentare comparativă:

adulţilor li se dau mai puţine directive şi li se oferă un suport emoţional relativ mai mic.56) O dată ce învăţarea adulţilor diferă semnificativ de cea a preadulţilor. – Adulţii.. respondenţii au raportat diferenţe semnificative în ceea ce priveşte stilulurile de predare la adulţi şi la preadulţi. p. Mai mult decît atît. au o motivaţie intrinsecă şi sînt orientaţi spre un scop bine definit. simt necesitatea de a fi respectaţi de aceştia. implicîndu-se în procesul de instruire. • profesorii care sînt mai flexibili şi mai înţelegători atît cu copiii. de asemenea. • sînt mai motivaţi să înveţe. – Adulţii sînt selectivi şi atenţi la relevanţa cunoştinţelor. în clasele de adulţi. să cunoască lucruri noi. – Adulţii au o vastă experienţă de viaţă acumulată de-a lungul anilor care trebuie „exploatată”. au un grad mai înalt de conştiinciozitate. două dintre care vor fi analizate în continuare. – Adulţii sînt foarte responsabili.Contrastele sînt prea evidente pentru a fi neglijate. cît şi cu adulţii. – Adulţii au un respect profund pentru profesori. sarcini sau probleme dat fiind faptul că montajul pentru instruire al acestora este condiţionat de necesitatea de a şti sau de a face ceva. se pierde mult mai puţin timp pentru stabilirea disciplinei. Subiecţii acestor studii erau profesori care lucrau atît cu copiii. conexiunile cu experienţa de viaţă vor contribui la eficientizarea procesului de instruire. în baza numeroaselor cercetări. Referinţele de rigoare. să cunoască sau să facă. nici practicile de predare nu pot fi similare. iar conţinutul şi structura materiei de studiu se ajustează în funcţie de feedback-ul educabililor. Modelul pedagogic tradiţional este. putem enumera şi anumite specificităţi ale adulţilor implicaţi în procesul de instruire: – Adulţii sînt autonomi şi autodirectivi. Ei trebuie să fie liberi să se direcţioneze în mod independent. • adulţii sînt mai receptivi la aplicaţiile practice ale cunoştinţelor teoretice. Ambele studii au investigat percepţiile profesorilor despre diferenţele învăţării la aceste două categorii de vîrstă (adulţi şi copii). fac parte din următoarele grupuri: profesori cu o mai mică experienţă de lucru. îşi asumă responsabilitatea pentru calitatea însuşirii cunoştinţelor. Ei au fost solicitaţi să răspundă la următoarele întrebări: „În opinia Dvs. În urma analizei datelor obţinute s-a stabilit că: • adulţii au un grad mai înalt de curiozitate epistemologică. care sînt aceste diferenţe?” Informaţiile au fost obţinute prin metodele autochestionării (profesorii făceau un autoraport) şi a observaţiei (efectuată de cercetători). deci. – Adulţii tind spre o orientare educaţională centrată pe viaţă. (vezi Schema nr. profesori de gen feminin. Astfel. la rîndul lor. profesorii îi instruiesc pe adulţi în mod diferit decît pe copii? Şi dacă răspunsul e afirmativ. structura activităţilor de instruire este mai flexibilă şi profesorii variază mai frecvent tehnicile de predare. nepotrivit pentru adulţi. • ştiu exact ce doresc să înveţe. fapt de o importanţă incontestabilă. Mai mult decît atît. . În acest scop s-au realizat numeroase studii. • adulţii studiază cu mai multă străduinţă şi sînt mai perseverenţi. în comparaţie cu cele de preadulţi. instruirea acestora necesitînd alte tipuri de tehnologii educaţionale.1. profesori de psihologie. În baza observărilor din sălile de curs s-au făcut şi constatări adiţionale: • profesorii care au o pregătire mai formală tind să utilizeze în instruirea adulţilor metode ale abordării clasice – centrate pe educabil. iar profesorul – doar să faciliteze instruirea. dar. cît şi cu adulţii.

Problema reală nu rezidă în universalitatea metodelor centrate pe educabil. cea mai elocventă. Orice fiinţă umană poate învăţa la orice vîrstă. pot lucra şi individual etc. contextual şi cu maximă pertinenţă. STILURILE DE INSTRUIRE A ADULŢILOR Stilul de instruire este definit ca un set de caracteristici individuale ale modalităţilor de răspuns la situaţiile de învăţare şi de prelucrare a informaţiilor. 6. realizează cu uşurinţă sarcini mai dificile. dar nu şi în orice condiţii. 7.CONSIDERAŢII PRACTICE Este oare instruirea adulţilor distinctă de cea a copiilor? Bazîndu-ne pe studiile de specialitate. Dintre teoriile menţionate. iar andragogia nu este o teorie exclusivistă. creştere personală şi profesională. Ţineţi cont de diferenţele fiziologice dintre copil şi adult (adulţii au un grad înalt de concentrare. • adulţii sînt mai interesaţi de subiectele care se referă la profesia sau la viaţa lor personală. Modalitatea optimă este de a reformula întrebarea de mai sus. 8. Teoria umanistă. “Design-ul” instruirii adulţilor trebuie să ţină cont de următoarele: • adulţii au nevoie să ştie de ce trebuie să înveţe un anumit lucru. Teoria criticii sociale. este de a stabili un climat favorabil învăţării. Utilizaţi metode centrate pe educabil (discuţii în grup. • adulţii învaţă mai bine experimentînd. Andragogia şi Constructivismul. 2. Reflectarea critică. 3. • adulţii trebuie implicaţi în planificarea şi evaluarea activităţilor lor. Împărtăşiţi-vă sentimentele şi opiniile cu educabilii. răspunsul ar fi şi „da” şi „nu”.). adresaţi-vă pe nume etc. de aceea am făcut o succintă incursiune în principiile şi tezele ei fundamentale. Psihologia dezvoltării. Deşi profesorii îi percep pe adulţi ca fiind „diferiţi”. Teoria behavioristă. • adulţii învaţă cel mai productiv atunci cînd subiectul constituie pentru ei o valoare cu aplicabilitate imediată. ci. Sarcina dvs. 10. Valorificaţi tezaurul intelectual şi practic al educabililor. aranjaţi mobila într-o modalitate nontradiţională. 9. sociale sau de cercetare pentru a vă asigura că instruirea este eficientă pentru educabilii dvs. Este cert faptul că fiece situaţie educaţională constituie un univers aparte. oamenii dezvoltă un stil aparte . dar nu-i dominaţi. Creaţi condiţii de confruntare directă cu problemele practice. sarcini pentru grupuri mici. 5. Favorizaţi deschiderea adulţilor spre schimbare. Pedagogia feministă. mai curînd. mai eficiente şi utilizate de facto de către profesor. în a şti care sînt scopurile şi în ce condiţii acestea sînt mai pertinente. • instrucţiunile pentru adulţi trebuie să se focuseze mai mult pe proces şi mai puţin pe conţinutul ce urmează să fie însuşit de ei. cea mai relevantă şi actuală este considerată Teoria andragogică. ar fi mai adecvat să ne întrebăm: „Instruirea adulţilor ar trebui să fie diferită de cea a copiilor şi adolescenţilor?”. Determinaţi scopul implicării adultului în procesul instructiv sau într-un training de perfecţionare. avînd rolul de facilitator. astfel. Nota bene! Există mai multe teorii care au studiat problematica instruirii adulţilor: Învăţarea din experienţă. aceste percepţii „se traduc” automat în modalităţi „diferite” de a aborda predarea la adulţi şi la copii. • adulţii abordează învăţarea ca un proces de rezolvare a problemelor. Cîteva sugestii practice pentru profesorii care instruiesc adulţii 1. De-a lungul anilor. Principiile modelului andragogic de instruire a adulţilor trebuie aplicate situaţional. Echilibraţi componentele intelectuale şi emoţionale ale instruirii.). 4. aplicate de profesorii care instruiesc adulţii. Creaţi oportunităţi egale pentru toţi educabilii. astfel încît fiecare să dispună de multiple resurse de învăţare.

elaborat de el (Learning Style Inventory) îşi au fundamentele ştiinţifice în lucrările lui Kurt Lewin. de la implicare Schema nr. chiar dacă uneori acestea pot varia în funcţie de situaţie. subiectul se află într-o mişcare continuă. în procesul de instruire. după cum urmează: 1) Experienţa concretă: a fi implicat într-o situaţie experenţială inedită.de învăţare care le scoate în evidenţă anumite abilităţi de instruire. Stilul de instruire se dezvoltă pe parcursul adolescenţei şi maturităţii graţie interacţiunii individului cu mediul înconjurător. Modelul dezvoltat de Kolb se bazează pe teoria învăţării experenţiale. 2) Observarea reflexivă: a observa pe alţii sau a se observa pe sine însuşi. aici însă ne vom referi doar la cele mai importante. Percepţiile şi procesarea informaţională influenţează procesul de instruire şi sînt buni indicatori ai preferinţelor de învăţare. Instruirea este concepută ca un proces ce decurge în patru etape.57). a lua decizii. cu efort minim şi rezultate maxime. conceptualizîndu-le ca un continuum. cît şi pe profesori. Cunoaşterea stilului de instruire a educabilului îl ajută atît pe el. D. Fiecare preferinţă este alcătuită dintr-o dimensiune bipolară – conceptualizarea abstractă versus experienţă concretă şi experimentare activă versus observarea reflexivă (vezi schema nr. specifice fiecăruia în grade diferite. p. “reţinîndu-se” mai mult sau mai puţin la unele din aceste extreme: de la actor la observator. iar la extrema cealaltă – conceptualizarea abstractă.Kolb a stabilit principiile acestora. Cercetătorul susţine că există două dimensiuni primare ale procesului de instruire: prima reprezintă experienţa concretă la o extremă. 3) Conceptualizarea abstractă: a crea teorii pentru a explica cele observate. Mulţi cercetători au încercat să “catalogheze” stilurile de instruire a adulţilor şi asta pentru că există multe taxonomii ale acestora. Modelul se focusează pe felul în care oamenii percep şi prelucrează informaţia. Cea mai mare contribuţie în teoria stilurilor de instruire a adulţilor a avut-o David Kolb. care descrie procesul de învăţare ca un ciclu. Teoria lui Kolb şi inventarul stilurilor de instruire. Stilurile descrise de autor sînt următoarele: convergent. asimilator şi acomodator. cea de-a doua are experimentarea activă la o extremă. 4) Experimentarea activă: a utiliza teoriile pentru a soluţiona probleme. deoarece astfel se pot utiliza strategiile cele mai adecvate de învăţare.2. Astfel.2 . John Dewey. divergent. iar la cealaltă – observarea reflexivă. Jean Piaget şi Carl Jung. iar stilul de învăţare este preferinţa pentru două etape “vecine”. Înainte de a elabora teoria stilurilor de instruire.

1989). iar performanţele lor să fie evaluate prin intermediul criteriilor din exterior. în speţă. Observarea (Observarea reflexivă) – indivizii reflectă felul în care informaţia va afecta anumite aspecte ale vieţii. Ei tind să relaţioneze cu colegii. şi ele îşi au caracteristicile sale definitorii: Emoţiile şi Simţurile (Experienţa concretă) – subiecţii “doar” percep informaţia. A doua dimensiune este poziţionată vertical şi se bazează pe procesele de gîndire şi pe emoţii. . dorind ca acesta să le fie şi ghid. O apropiere mare de această dimensiune indică o tentativă imparţială şi reflexivă de abordare a instruirii. şi maestru în repartizarea sarcinilor. De exemplu. în timp ce extrema din dreapta “vizualizează” sarcina (observarea). dar evită autorităţile. parcurgînd calea pe orizontală şi bazîndu-vă pe sarcină. în baza emoţiilor şi sînt empatice. În elaborarea raţionamentelor. Pentru a stabili cele patru stiluri de instruire. Aceste persoane învaţă cel mai eficient atunci cînd li se aduc exemple concrete şi cînd se pot implica în activităţi. Aceste patru dimensiuni relevă cele patru etape de procesare a informaţiei. puteţi gîndi prin prima dimensiune. gîndirea. Or. Ei consideră că abordările teoretice sînt inutile şi preferă să trateze fiecare situaţie drept un caz unic. cea de jos – gîndirea (emoţiile gestionate). Educabilii din această categorie aşteaptă de la profesor interpretări experte. aceşti subiecţi se bazează pe observaţii minuţioase. Extrema din stînga acestei dimensiuni realizează sarcina (acţiunea). Instructorul/profesorul are doar rolul de “salvamont” în instruirea unor astfel de educabili – autodirectivi şi autonomi. emoţia şi acţiunea. lectura le este foarte utilă. Extrema de sus a dimensiunii este emoţia (emoţiile spontane). Kolb face referinţă la patru procese fundamentale de învăţare: observarea.specifică la detaşare analitică generală (Kolb. Apropierea maximă de această extremă relevă faptul că persoanele fac raţionamente. Ei preferă astfel de situaţii de învăţare ca lectura şi scrierea. Fiind introverţi. aşa cum este demonstrat mai jos.

astfel încît fiece educabil să beneficieze de suficient timp pentru a “savura” din plin propriul stil de învăţare. în final. el experimentează probleme similare. Ei învaţă mai eficient atunci cînd se pot angaja în proiecte. Feedback-ul colegilor. Aceste două axe se intersectează şi formează patru cadrane. Exemple: . care corelează semnificativ cu gîndirea logică şi evaluarea raţională. una dintre ele însă rămîne preferenţială. Aceşti subiecţi sînt mai mult orientaţi spre obiecte şi simboluri. detestînd lectura. autoevaluarea şi autodirecţionarea sînt preferinţele acestui tip de educabili. mai tîrziu. O instruire ideală/un training ideal ar trebui să includă aplicaţii pentru toate aceste modalităţi de percepere şi prelucrare a informaţiilor. Acţiunea (Experimentarea activă) – subiecţii se gîndesc în ce fel informaţia nouă ar putea să le ofere şi modalităţi inedite de a acţiona. Activităţile de instruire sau de training ar trebui să fie flexibile. lecturile teoretice şi exerciţiile de reflectare îi ajută mult pe educabilii din această categorie.subiecţii compară felul în care informaţia corespunde experienţei anterioare.Gîndirea (Generalizarea abstractă sau conceptualizarea) . el reflectează asupra acestei experienţe. şi mai puţin spre oameni. • Teoreticienii (sau Asimilatorii) • Activii (sau Acomodatorii) • Pragmaticii (sau Convergenţii) • Reflexivii (sau Divergenţii) Este necesar să menţionăm că instruirea are loc prin intermediul tuturor acestor patru tipuri de experienţă. sînt frustraţi şi însuşesc mai puţin atunci cînd trebuie să exerseze sau să simuleze. un concept. conceptuale despre învăţare. să pipăie totul. O apropiere maximă de conceptualizarea abstractă indică prezenţa unei abordări analitice. Studiile de caz. ciclul poate începe cu implicarea personală a educabilului într-o experienţă concretă. teme pentru acasă sau discuţii în grup. căutînd o semnificaţie. Printre dînşii sînt mai mulţi extroverţi care ar vrea să atingă. în care putem înscrie cele patru stiluri personale de instruire a adulţilor. educabilul aplică acest concept pentru a elabora o concluzie logică şi. apoi. De exemplu. ei învaţă mai eficient atunci cînd sînt direcţionaţi de o autoritate şi în situaţii impersonale care accentuează teoria şi analiza sistematică. ce rezultă din noi experienţe concrete.

Ei pun un accent deosebit pe gîndirea raţională şi concretă. Ei obţin cunoştinţe mai .Kolb susţin că oamenii manifestă anumite comportamente în cadrul procesului de instruire şi acestea pot fi grupate în patru stiluri distincte: Stilul convergent – conceptualizare abstractă şi experimentare activă: subiecţii convergenţi acumulează cunoştinţele prin analiză şi apoi aplică noile idei/concepte în practică. deseori ignorînd faptele dacă acestea nu corespund cu teoria. Subiecţii stilului dat excelează în situaţiile în care trebuie să aplice teoriile ştiute unor circumstanţe specifice. la formarea unui gestalt semnificativ. să inventeze ceva. Stilul acomodator – experienţă concretă şi experimentare activă: spre deosebire de asimilatori. Convergenţii sistematizează informaţia prin intermediul raţionamentelor ipotetico-deductive.Adepţii modelului experimental al lui D. Punctul forte al divergenţilor îl constituie abilitatea lor imaginativă. Decît să “irosească” timpul cu oamenii. ajungînd. Abilitatea de a aplica ideile noi este punctul forte al acestora. de asemenea. acomodatorii vor ignora teoria. Acomodatorii abordează problema într-o manieră intuitivă. abilitatea de a integra eficient informaţia într-un tot întreg. Subiecţii care preferă acest stil de instruire îşi utilizează la maxim aptitudinile imaginative şi abilitatea de a vedea situaţii complexe din mai multe perspective. mergînd pe calea încercărilor şi erorilor. Punctul forte al acestora este abilitatea de a realiza ceva şi de a se implica într-o nouă experienţă. rămînînd relativ “reci”. Aceşti subiecţi sînt emoţionali şi excelează în artă şi literatură. ci se focusează pe dezvoltarea teoriilor. fiind consideraţi opuşii convergenţilor. Asimilatorii nu pun accentul pe aplicarea practică. prin sinergie. dacă faptele nu coincid cu aceasta. Ei învaţă prin analiză. Stilul divergent – experienţă concretă şi observare reflexivă: divergenţii acumulează cunoştinţe cu ajutorul intuiţiei. Stilul asimilator – conceptualizare abstractă şi observare reflexivă: abilitatea de a crea modele teoretice şi raţional-inductive este punctul forte al asimilatorilor. planificare şi reflectare. Divergenţii posedă. ei preferă să mediteze.

fiind una dintre cele mai populare teorii ale stilurilor de instruire a adulţilor. 4) Pentru experimentatorul activ – studiu de caz. au elaborat în baza ei descrieri pentru patru tipuri fundamentale. scriere. brainstorming etc. . care însă se pot combina uneori între ele. filme ştiinţifice etc. Leflar. Litzinger şi Osif (1992) studiindu-i teoria.curînd de la alte persoane decît prin intermediul abilităţilor lor analitice. acomodatorii sînt cei care-şi asumă riscuri. În tabelul ce urmează propunem prezentarea celor patru tipuri “pure”. studiind în profunzime teoria originală a acestuia. stă la baza multor compendii pentru profesori. 2) Pentru observatorul reflexiv – ţinerea unui jurnal personal. simulaţii etc. Discipolii lui Kolb. au alcătuit o diagramă a acesteia. McCarthy şi S. lucru cu analogiile etc. lucru pe subiecte. Alţi discipoli ai lui D. cercetătoarele B. 3) Pentru conceptualizatorul abstract – lectură. Kolb. observaţii asupra fenomenelor din natură. Din toate aceste patru stiluri. teme pentru acasă. Hartman (1995) a încercat să facă un rezumat al acestor indicaţii: 1) Pentru experimentatorul concret – lecţii de laborator. Teoria lui Kolb.

Date fiind aceste particularităţi. Similar acestor două modele. care subliniază atributele emoţionale şi sociologice. rejectează gîndul de a fi sătul de informaţii). are suficientă încredere în sine). preferă situaţiile de învăţare în colaborare. orientat spre scop. preferă instruirea interactivă şi discuţiile. perioada zilei. Aceşti cercetători clasifică educabilii adulţi în cinci tipuri distincte: • Încrezător (pragmatic. • Hazardat (adoră noi aventuri şi este nerăbdător să înveţe ceva nou. autorităţi etc. temperatură. Endorff şi McNeff (1991) au elaborat un alt model al stilurilor de instruire. iluminare. îi plac trăirile pe care i le oferă experienţa de învăţare). design-ul etc. formează stilul de instruire individual. 1986. cuprinzînd o serie de variabile. persistenţă. • Afectiv (cooperează cu plăcere şi în mod voluntar în cadrul activităţilor de instruire. manifestă preferinţe pentru metodele interactive de învăţare). autodirectiv. • Integrat (este interesat de succesul personal.) • Ambientală (sunet. în special. cere să fie recunoscut ca fiind un colaborat bun). 1979). responsabilitate etc. introspectiv.Modelul lui Kolb a fost fundamentat. a căror convingere de bază este că educabilii posedă anumite preferinţe fizice.) • Fizică (modalităţi perceptive. nu cu semenii. Endorf and McNeff recomandă stiluri specifice de predare şi strategii care ar răspunde necesităţilor unice şi preferinţelor acestor cinci tipuri: . concurează cu sine însuşi. pe prelucrarea cognitivă a informaţiei. are dificultăţi în stabilirea scopurilor personale de învăţare. În literatura de specialitate se cunosc două astfel de modele (Keefe şi Monk. Dunn şi Dunn.) • Sociologică (semeni. inclusiv multe fiind noncognitive. • Educabilul în tranziţie (manifestă independenţă. Ambele modele clasifică elementele stilurilor de învăţare în următoarele arii specifice: • Emoţională (motivaţie. posedă abilitatea de a-şi identifica necesităţile educaţionale. biologice şi ambientale. alimentaţie). care împreună cu trăsături de personalitate şi emoţionale. Alte modele ale stilurilor de învăţare a adulţilor le descriu ca fiind multidimensionale.

• încurajarea participării. Educabilul afectiv: • repartizarea sarcinilor individuale. • oferirea instrucţiunilor şi activităţilor individuale. Educabilul hazardat: • oferirea sarcinilor care să-i susţină individualitatea. 2. Adulţii învaţă mai eficient atunci cînd procesul de predare este individualizat. Adulţii obţin beneficii din interacţiunea cu alte persoane care diferă de ei ca vîrstă. Adulţii simt necesitatea de a cunoaşte cît de relevante sînt activităţile pe care le realizează şi de a vedea progresul înregistrat de ei în fiecare zi. Adulţii preferă instruirea tкte-a-tкte şi sînt mai puţin receptivi la comunicarea prin utilizarea filmelor video sau a înregistrărilor audio. Adulţii apreciază înalt rezolvarea de probleme şi învăţarea prin cooperare. experienţă şi pregătire profesională. 3. 4. Educabilii adulţi apreciază metodele de predare care le sporesc autonomia. dar aceştia se deosebesc foarte mult prin felul în care achiziţionează cunoştinţele noi. 5. ceea ce le facilitează asimilarea informaţiei noi. 3. încercînd să facă ceea ce fac colegii. • oferirea oportunităţilor pentru interactivitatea cu semenii. Educabilul integrat: • oferirea posibilităţii de a se autodirecţiona. 4. există multe teorii privind stilurile de instruire a adulţilor. 2. Strategiile de predare-învăţare 1. Adulţii apreciază invitaţia de a-şi exprima punctul de vedere şi acceptă opiniile celorlalţi. Atmosfera de învăţare 1. • provocarea experimentării. Adulţii au ocazia să se angajeze şi în situaţii de învăţare socială. Adulţii sînt capabili să asocieze noile cunoştinţe cu experienţa anterioară. . După cum am menţionat mai sus. de aceea nici o teorie nu poate cuprinde întreaga diversitate a educabililor. Adulţii preferă un orar flexibil care să nu le perturbe programul zilnic. Oricum. • încurajarea flexibilităţii. analizei şi examinării critice. 2. Dat fiind faptul că adulţii îşi asumă riscuri fără tragere de inimă. Educabilii adulţi au expectaţii bine definite în ceea ce priveşte atmosfera şi localul în care are loc instruirea şi aşteaptă de la profesori/traineri ca acestea să fie realizate. fapt ce contribuie la procesul de instruire propriu-zis. 4. 2. o sinteză a constatărilor efectuate în urma cercetărilor vizînd instruirea adulţilor poate fi rezumată la următoarele: Structura experienţei de instruire 1. Educabilul în tranziţie: • oferirea posibilităţilor adecvate de a experimenta. Adulţii învaţă eficient atunci cînd se implică activ în procesul de instruire. Focusarea pe instruire 1. • colaborarea cu el şi încurajarea colegilor să facă la fel. Adulţii învaţă mai eficient atunci cînd se află într-o atmosferă de ajutor mutual şi au suportul semenilor. Adulţii obţin beneficii majore din metodele de instruire care le valorifică experienţa prin intermediul reflectării. 3.Educabilul încrezător: • repartizarea sarcinilor trebuie să aibă un scop bine definit. climatul psihologic ar trebui să fie unul de încredere reciprocă şi acceptare necondiţionată. implicării în activităţi. • crearea situaţiilor în care trebuie să ia decizii şi să-şi asume responsabilitatea.

Adulţii preferă să lucreze în grupuri mici. Sursele motivaţionale ale adulţilor • Relaţiile sociale: adulţii vin la cursuri de perfecţionare/reciclare sau la alte activităţi instructive pentru a-şi face noi prieteni sau pentru a fi împreună cu prietenii/colegii/rudele. mai multe bariere în angajarea într-un proces instructiv. Actualmente. în ţările cu o economie şubredă. oricum. În ultimii ani s-au efectuat şi studii care pun în evidenţă faptul că astfel de diferenţe există chiar şi printre adulţi. de a reflecta asupra celor spuse de alţii şi de a le generaliza. • Organizarea orarului: obligaţiunile de serviciu. • Responsabilităţi familiale: grija pentru copii. care diferă mult de cea a preadulţilor. Motivaţia adulţilor pentru învăţare Un alt aspect de o importanţă incomensurabilă a instruirii adulţilor este motivaţia. iar implicarea în procesul de studiu implică şi modificări de orar. Motivele evocate cel mai frecvent de adulţi • Lipsa timpului: indiferent dacă sînt cursuri serale sau de scurtă durată. familia necesită mult timp. un eşec care nu poate fi uitat sau alte lucruri care au marcat adultul. de fapt!). de aceea problema banilor este una din cele mai importante. Diferenţe psihosexuale/gender în conceptualizarea învăţării Există numeroase studii care relevă diferenţele dintre adulţi şi preadulţi în ceea ce priveşte învăţarea. . obligaţiunile casnice etc. • Lipsa încrederii în sine: stima de sine redusă. • Probleme de motivaţie: adultul trebuie să înveţe pentru că a fost forţat să o facă. Studiile de specialitate efectuate în acest scop relevă următoarele: Bariere în instruirea adulţilor Spre deosebire de copii şi adolescenţi. fapt ce creează. ele fiind condiţionate de particularităţile psihosexuale. care le oferă posibilitatea de a-şi împărtăşi experienţa. “fură” prea mult din timpul predestinat studiilor. în epoca hegemoniei masculine. În cele ce urmează ne vom referi însă la diferenţele ce există între aceste două categorii sexuale în ceea ce ţine de particularităţile învăţării. Şi asta pentru că aceste două categorii de vîrstă au surse de motivaţie variate.3. implicit. în special. somează adultul să “piardă” ceva timp (să piardă cîştigînd. adulţii au mai multe responsabilităţi. relaţiile cu soţul/soţia. îl va împiedica pe acesta să-şi învingă frustrările şi temerile. se fac multe speculaţii referitoare la decalajul dintre bărbaţi şi femei privind performanţele intelectuale.. • Lipsa banilor: în prezent există un număr infim de instituţii care acordă servicii gratuite de instruire. şi sacrificii etc.

Alegeţi unul din răspunsurile propuse şi în coloana din dreapta tabelului înscrieţi (cu litere majuscule) codul afirmaţiei care vă caracterizează cel mai bine. avansare profesională. să se găsească acele resurse interioare care să ne mobilizeze. Orice fiinţă umană poate învăţa la orice vîrstă orice materie de studiu. ne pierdem memoria. caută informaţii noi pentru a-şi satisface curiozitatea. adulţii fac cursuri fără tangenţe cu profesiunea de bază.• Expectaţiile sociale: adulţii se angajează în activităţi instructive la insistenţa unei autorităţi. Este bine ca profesorul/instructorul să cunoască atitudinea adultului pentru învăţare. el va putea găsi strategii de motivare. • Bunăstarea socială: pentru a-şi dezvolta disponibilitatea de a fi în serviciul comunităţii. prestigiu social. să putem face mîine ceea ce nu am reuşit azi. Nu există răspunsuri corecte sau greşite. să tindem să descoperim alte Americi. denaturînd realitatea. adulţii îşi găsesc salvarea în învăţare. la recomandările soţului. • Refugiu sau stimulare: pentru a scăpa de plictiseală. ieftine şi epavante. Putem învăţa. Contează să dorim cu adevărat a cunoaşte azi mai multe decît am ştiut ieri. pentru a evita rutina de acasă sau de la serviciu. • Interes cognitiv: majoritatea adulţilor învaţă de dragul învăţării. • Avansarea profesională: adulţii se angajează în procesul de instruire pentru a obţine beneficii materiale. deoarece raţionalizarea excesivă. . Vă sugerăm doar să nu chibzuiţi prea mult asupra fiecărei afirmaţii. demonstrîndu-i educabilului adult corelaţia dintre activitatea de instruire şi realizarea cu succes a scopului. Anexă INVENTARUL STILURILOR DE ÎNVĂŢARE (după Colb) Instrucţiune: Citiţi cu atenţie afirmaţiile ce urmează. Cea mai eficientă modalitate de a motiva adulţii este cea de a spori numărul argumentelor în favoarea angajării în procesul instructiv şi de a micşora numărul factorilor-barieră sau chiar de a-i înlătura. de a fi util societăţii. Esenţial este să aplicăm strategiile eficiente şi pertinente stilului propriu de instruire. vă poate conduce spre concluzii greşite. Astfel. dispunem de un potenţial încă neexplorat pînă în profunzimi. alte biciclete şi noi teorii ale chibritului. SECVENŢA I Alegeţi afirmaţia care vă descrie cel mai adecvat şi înscrieţi codul ei (EA sau OR) în spaţiul din dreapta tabelului. avem o gîndire infantilă etc. Sînt doar nişte subterfugii de-ale noastre. pentru a ţine piept concurenţei. Nu există argumente valide că o dată cu înaintarea în vîrstă ne scad şi performanţele intelectuale. la sugestiile prietenilor.

sînteţi Pragmatic. P. 4. L. Procedura de scorare Scorurile cele mai mari (preferinţele şi priorităţile) obţinute în baza răspunsurilor dvs. Keil.. P. 40-47. Important este să ştiţi că putem învăţa prin intermediul tuturor acestor patru stiluri totuşi învăţăm mai bine şi mai eficient. Orel. 1984.. G. and Darkenwald. R. • Dacă aveţi scoririle cele mai mari la răspunsurile de tip OR şi CA. pp. W. G. Lohr. Peer assistance and review guidebook. . J. la afirmaţiile celor două secvenţe vă determină stilul de învăţare: • Dacă aveţi scorurile cele mai mari la răspunsurile de tip EA şi EC. no.. G.. (1998). • Dacă aveţi cele mai mari scoruri la răspunsurile de tip OR şi EC. Sullivan. Faust. 1982): pp. SECVENŢA II Alegeţi afirmaţia care vă descrie cel mai adecvat şi înscrieţi codul ei (CA sau EC) în spaţiul din dreapta tabelului. & Richter.2 (Spring. The art and Science of Help ing Adults Learning. sînteţi Activ.142-155. 1.. V. 3. Columbus. Calculaţi numărul total de: răspunsuri CA _____ răspunsuri EC _____ Numărul cel mai mare relevă prioritatea pe care o acordaţi gîndirii sau simţurilor..Calculaţi numărul total de: răspunsuri EA _____ răspunsuri OR _____ Numărul cel mai mare indică preferinţa dvs. Stedman... Kuchcinski. M. adică vă focusaţi pe Experimentarea Activă (EA) şi Conceptualizarea Abstractă (CA). Czerniak. 1992. Schincariol-Randall. 2. A. vă axaţi pe Experimentarea Activă (EA) şi Experienţa Concretă (EC). L. Working with Adult Learners. sînteţi Reflexiv şi vă focusaţi pe Observarea Reflexivă (OR) şi Experienţa concretă (EC). • Dacă aveţi cele mai mari scoruri la răspunsurile de tip EA şi CA. ADULT EDUCATION 32. Stroot.. utilizînd preponderent stilul de învăţare preferat. Cranton. S. vă axaţi pe Observarea Reflexivă (OR) şi Conceptualizarea Abstractă (CA). S.... N.. OH: Ohio Department of Education. REPERE BIBLIOGRAFICE: Beder. San Francisco: Jossey-Bass. M. Knowles. pentru un anumit fel de executare a sarcinilor şi obligaţiunilor. H. Torento: Wall & Emerson. Differences between Teaching Adults and Preadults.. sînteţi Teoretician. 13-15.